Republica Moldova In Contextul Relatiilor Dintre Ue Si Rusia
REPUBLICA MOLDOVA ÎN CONTEXTUL RELAȚIILOR DINTRE UE ȘI RUSIA
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR
ADNOTARE
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ASPECTE ISTORIOGRAFICE ȘI TEORETICO- CONCEPTUALE ALE STUDIULUI REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL RELAȚIILOR DINTRE UE ȘI RUSIA
Istoriografia cercetării relațiilor multilaterale în cadrul Organizatiilor Internaționale
Identificări conceptuale ale politicii externe, relațiilor internaționale și proceselor integraționiste
1.3 Concluzii la capitolul 1
CAPITOLUL II. EUROPENIZAREA RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE A REPUBLICII MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ
2.1 Evoluția și specificul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia
2.2 Redimensionarea relațiilor Republicii Moldova cu statele post-sovietice
2.3 Vectorul european al politicii externe din Republica Moldova
2.4 Cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și Rusia privind
soluționarea conflictului transnistrean
2.5 Concluzii la capitolul 2
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIA
ANEXE
LISTA ABREVIERILOR
APC – Acordul de Parteneriat și Cooperare;
CE – Consiliul Europei;
CNIE – Comisia Națională pentru Integrare Europeană
CSI – Comunitatea Statelor Independente
DSȚ– Documentul Strategiei pe Țară
FR – Federația Rusă
GUAM – Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică
IPP – Institutul de Politici Publice
MAEIE – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OMC – Organizația Mondială a Comerțului
PAUEM – Planul de acțiuni Uniunea Europeană- Moldova
PEV – Politica Europeană de Vecinătate
RM – Republica Moldova
SUA – Statele Unite ale Americii
SECI – Inițiativa de Cooperare din Sud- Estul Europei
UE (CE) – Uniunea Europeană (Comunitățile Europene) ;
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
SEECP – Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate. În ultimele decenii, suntem martorii unor transformări evidente ale relațiilor internaționale care determină statele să își orienteaze politica externă spre cooperare și interacțiune intensă cu alți actori internaționali și să trateze probleme din ce în ce mai diverse. Această tendință de unificare a eforturilor tuturor statelor pentru asigurarea intereselor supreme ale comunității internaționale vizează în egală măsură și statele mici ca Republica Moldova, care nu poate rămîne izolată de restul lumii. În lumea contemporană, cînd formele organizaționale au evoluat de la modelele simpliste spre altele mai complexe, cînd integrarea a devenit un factor fundamental al politicii externe, iar ca cea mai avansată formă de integrare regională fiind considerată integrarea în Uniunea Europeană, Republica Moldova, ca stat european care are nevoie de susținere și implicare pe arena internațională, nu a putut rămîne izolată, acordînd Uniunii Europene un loc foarte important în cadrul relațiilor ei cu organismele internaționale, inclusiv menținînd un parteneriat strategic cu Federația Rusă.
Pornind de aici, actualitatea cercetării de față este condiționată de o serie de factori, în primul rînd de conjunctura politică actuală, cînd există o mulțime de probleme pe marginea relațiilor bilaterale dintre Uniunea Europeană și Rusia. La etapa contemporană este bine cunoscută criza energetică și va rămîne încă mult timp actuală pe măsură ce resursele energetice devin din ce în ce mai prețioase. Uniunea Europeană caută să-și diversifice sursele și califică politicile energetice ale Rusiei ca fiind dure, referindu-se la prețul foarte ridicat. Este simțită vulnerabilitatea securității energetic a Uniunii Europene.
În al doilea rînd, actualitatea temei este condiționată și de faptul că Republica Moldova, chiar dacă are ca deziderat fundamental aderarea la Uniunea Europeană, încă mai este prinsă între dilema est-vest care declanșează mari dezbateri pe marginea viitorului european al țării și problema conflictului transnistrean.
În al treilea rînd, nu putem ignora faptul că totuși în ultimii ani, Republica Moldova rămîne în vizorul Uniunii Europene, a promovat și un dialog activ cu statele membre UE, bucurîndu-se astfel de o imagine pozitivă în cadrul Parteneriatului Estic, la Bruxelles și în alte capitale ale UE. S-au lansat negocieri pe marginea unui nou cadru juridic, au fost înregistrate cele mai importante realizări pe calea formalizării unui nou parteneriat cu UE bazat pe 3 piloni: asociere politică, integrare economică și libera circulație a persoanelor. Toate aceste eforturi de integrare în UE alertează populația care mizează pe integrarea europeană și continuă să-și pună diverse întrebări atît asupra dinamismului relațiilor Republicii Moldova cu această instituție cît și asupra menținerii colaborării efective cu Federația Rusă. Astfel, sunt necesare noi viziuni științifice asupra acestui fenomen, care să permită o înțelegere adecvată a situației existente, să elucideze dilemele apărute și să permită ieșirea din zona incertiudinilor și duplicității politice.
În baza celor menționate se poate concluziona că tema în cauză este de o importanță incontestabilă, îndeosebi, dacă se ține cont de realitățile social-politice din țară. Republica Moldova în contextul relațiilor dintre UE și Rusia continuă să rămînă o problemă actuală a politicii externe, însă de numeroși factori interni va depinde dacă vom obține succese și un parteneriat calitativ cu aceste state reeșind din punct de vedere politic, economic, comercial dar și identitar.
Nivelul de cercetare al temei. Cu referire la analiza și specificul Republicii Moldova în contextul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia, este de subliniat că au fost elaborate diverse studii și analize ce se axează pe mai multe direcții prioritare de cercetare a fenomenului. Tema în discuție a fost supusă unor cercetări științifice în lucrările și articolele politologilor, sociologilor și economiștilor atît din țările postomuniste, cît și din Occident.
Cercetările intensive față de problematica relațiilor externe ale Republicii Moldova în contextul relațiilor dintre UE și Rusia aparțin sec. XX, îndeosebi celei de a doua jumătăți, cînd aceasta, plasîndu-se în centrul studiilor, a provocat investigații speciale și originale, realizate de Cimpoieș D., Duca G., Jinga I., Roșcovan M.
O importanță deosebită pentru realizarea studiului nostru au avut și lucrările autorilor ce tratează problema integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Printre acești pot fi menționați: Efremov V., Serebrian O., Șarov I., etc. Ei pun accentul pe calea parcursă de Republica Moldova spre integrarea europeană, activitatea acesteia în cadrul unor politici regionale comunitare, analizată prin prisma rezultatelor obținute dar și a posibilităților neexploatate. De studierea vectorului european în contextul politicii externe s-a preocupat Cebotari S, care inițiază o abordare conceptual- teoretică a politicii externe a RM în arealul post-sovietic.
Multe dintre lucrările existente se axează asupra problemelor existente sau obstacolelor care stau în calea dezvoltării relațiilor dintre UE și Rusia. Unii cercetători analizează unicitatea Federației Ruse, ideea este că este foarte diferită de celelalte state sau parteneri ai Uniunii Europene, inclusiv faptul că reprezintă un partener dificil pentru a doua și viceversa. Dyker David A. într-o lucrare de a sa pune intrebarea De ce Rusia este atît de diferită?, aceasta constituind chiar și titlul lucrării. Această lucrare analizează potențialul Rusiei ca partener strategic cu Uniunea Europeană și totodată reprezintă o generalizare a colaborării internaționale cu celelalte state membre , inclusiv analizînd specificul Republicii Moldova în contextul relațiilor bilaterale cu UE și Rusia.
Printre cercetători remarcabili care supun analizei diferențele și similitudinile dintre aceste două părți, apelînd pînă la cele mai mici detalii, pentru a putea răspunde la întrebările propuse inițial putem remarca: Sherr J., Pami A.,
Makarycev A . etc. Din literatura de specialitate rusă m-am axat în cea mai mare măsura pe ideile lui Țîgankov., Torcunov A.V.
La fel, prezenta teză de licență are ca bază normativă Constituția Republicii Moldova, acordurile bilaterale încheiate între Uniunea Europeană cu Rusia și un șir de legi naționale. La fel, studiul a fost realizat în baza tratatelor internaționale, convențiilor, diverselor hotărîri, regulamente, directive și declarații adoptate de organizațiile internaționale, a documentelor și actelor internaționale care au tangență directă cu tematica abordată.
Investigația de față vine să completeze cercetările în domeniul respectiv, fiind abordate o serie de probleme teoretice și aplicative ce țin de specificul Republicii Moldova în contextul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia.
Scopul și obiectivele tezei. Pornind de la actualitatea și importanța temei propuse pentru cercetare, cît și a gradului de investigare a temei, ne propunem în calitate de scop primordial al prezentei lucrări cercetarea teoretico-analitică a Republicii Moldova în contextul relațiilor bilaterale cu Rusia și Uniunea Europeană, prin evidențierea rezultatelor obținute și perspectivelor pe viitor.
Scopul respectiv a impus pentru cercetarea în cauză următoarele obiective majore :
Efectuarea cercetării istoriografice a relațiilor multilaterale în cadrul Organizatiilor Internaționale;
Analiza conceptelor de politică externă, relații internaționale și procese integraționiste;
Examinarea evoluției și specificului relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia;
Analiza redimensionării relațiilor Republicii Moldova cu statele post- sovietice;
Evaluarea vectorului european al politicii externe a Republicii Moldova;
Evidențierea dialogului Republicii Moldova cu Rusia și Uniunea Europeană în reglementarea conflictului transnistrean;
Elaborarea concluziilor privind particularitățile relațiilor Republicii Moldova cu UE și Rusia;
Suportul metodologic și teoretico-științific al cercetării. Baza teoretico-metodologică a investigației o constituie cercetările teoretice a specialiștilor occidentali și autohtoni în domeniu. În cadrul investigației am aplicat și îmbinat un complex de metode teoretice și empirice, care au permis cercetarea relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și Rusia.
Printre acestea menționăm:
Metoda istorică a fost folosită pentru cercetarea procesului de evaluare a Republicii Moldova în contextul relațiilor dintre Rusia și UE și evidențierea momentelor cheie în evoluția acestor relații. În același timp, această metodă a materializat posibilitatea de a face o cercetare generală a procesului de integrare europeană și inclusiv a rolului parteneriatului UE cu Rusia.
Metoda sociologică a permis cercetarea opiniei publice cu privire la diverse probleme politice ce țin de aspectul Republicii Moldova care se află la un punct de răscruce în ceea ce privește viitorul său politic, să mențină relații diplomatice atît cu UE cît și cu Rusia.
Metoda empirică a dat posibilitatea examinării principalelor trăsături ale noțiunilor și conceptelor care stau la baza prezentei lucrări și ne-a permis observarea diferențelor de abordare a problemei de integrare europeană în general și a celei de integrare europeană a Republicii Moldova, cît și a ale problemelor care privesc conflictul transnistrean.
Prin intermediului metodei comparative am relevat abordările cu privire la suveranitatea statului în condițiile integrării europene și ale celor de dezintegrare din spațiul Comunității Statelor Independente. Tododată am evidențiat principalele lacune și recomandări pentru dezvoltarea raportului Republicii Moldova în contextul UE și Rusia ținînd cont de experiența altor state.
Metoda behavioristă a permis reflectarea reacților și comportamentului guvernelor, partidelor politice și a populației în procesul elaborării politicii externe și a determinării interesului național al Republicii Moldova.
În proetoda empirică a dat posibilitatea examinării principalelor trăsături ale noțiunilor și conceptelor care stau la baza prezentei lucrări și ne-a permis observarea diferențelor de abordare a problemei de integrare europeană în general și a celei de integrare europeană a Republicii Moldova, cît și a ale problemelor care privesc conflictul transnistrean.
Prin intermediului metodei comparative am relevat abordările cu privire la suveranitatea statului în condițiile integrării europene și ale celor de dezintegrare din spațiul Comunității Statelor Independente. Tododată am evidențiat principalele lacune și recomandări pentru dezvoltarea raportului Republicii Moldova în contextul UE și Rusia ținînd cont de experiența altor state.
Metoda behavioristă a permis reflectarea reacților și comportamentului guvernelor, partidelor politice și a populației în procesul elaborării politicii externe și a determinării interesului național al Republicii Moldova.
În procesul de investigare s-a apelat și la analiză și sinteză, la inducție și deducție, la content-analiza izvoarelor publicistice, sondajelor de opinii, ceea ce ne-a oferit posibilitatea să determinăm dinamica relațiilor Federației Ruse cu UE cît și a preferințelor cetățenilor în ceea ce privește viitoarele direcții de politică externă a Republicii Moldova. O importanța primordială pentru cercetarea de față are principiul interdisciplinarismului care ne-a permis să avem un suport considerabil constituit din diferitele viziuni disciplinare, realizările științelor sociologice, economice, politologiei și dreptului constituțional.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute. Caracterul inovator al investigației rezidă în încercarea de a construi un tablou integru al Republicii Moldova în contextul relațiilor bilaterale cu Uniunea Europeană și Rusia. În aceste circumstanțe, caracterul inovator al lucrării constă în:
Realizarea unei cercetări și a unei sinteze de ansamblu a aspectelor ce au determinat stabilirea și dezvoltarea relațiilor politco-diplomatice ale Republicii Moldov cu Rusia și Uniunea Europeană pînă la etapa actuală, care va servi drept temei pentru inițierea unor discuții în societate, precum și drept fundament pentru luarea unor decizii politice.
Analiza abordărilor politice ale autorităților țării privind obiectivul integrării și determinarea influenței acestora asupra evoluției relațiilor Moldovei cu Uniunea Europeană, cît și perspectivele raporturilor moldo-ruse în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean;
Încercarea de a prezenta de pe poziții critice, avantajele și dezavantajele Republicii Moldova în contextul relațiilor dintre UE și Rusia .
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării: Valoarea aplicativă și semnificația teoretică ale studiului derivă din rezultatele și concluziile obținute în rezultatul cercetării problematicii Republicii Moldova în contextul relațiilor dintre UE și Rusia. În această ordine de idei, menționăm următoarele semnificații valorice ale cercetării:
Poate servi drept sursă bibliografică pentru toți cei interesați de această problemă, inclusiv societatea civilă, oferind o analiză integră Republicii Moldova în contextul relațiilor bilaterale cu Uniunea Europeană și Rusia
Abordările, concluziile și recomandările lucrării pot fi utilizate de către autoritățile țării pentru a stabili acțiuni concrete în scopul trecerii la o treaptă calitativ superioară în relațiile cu UE dar inclusiv de menținere a cooperării cu Rusia.
Materialul cercetării ar putea servi ca punct de pornire pentru elaborarea conținutului tematical a unor cursuri speciale pentru instituțiile de învățămînt superior.
Structura și volumul tezei: Lucrarea de față are la baza structurii sale o introducere, două capitole, concluzii și bibliografie. În "Introducere" se analizează actualitatea temei investigate, scopul și sarcinile, suportul metodologic și teoretico-științific, gradul de elaborare a temei de investigare, noutatea științifică a lucrării, semnificația și valoarea ei aplicativă. Subiectul nemijlocit al tezei prezintă un studiu asupra considerațiilor teoretico-practice privind conceptul de politica externă; asupra caracterizării Republicii Moldova în contextul relațiilor UE și Rusia; asupra prezentării dilemei politicii externe a RM. Încheierea tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observațiilor și concluziilor făcute pe parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigației.
CAPITOLUL I. ASPECTE ISTORIOGRAFICE ȘI TEORETICO- CONCEPTUALE ALE STUDIULUI REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL RELAȚIILOR DINTRE UE ȘI RUSIA
Studiul istoriografic a cercetării relațiilor multilaterale în cadrul Organizațiilor Internaționale a permis o evaluare a parteneriatului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și Rusia de cercetătorii autohtoni, din spațiul CSI inclusiv și occidentali care generalizează problemele și perspectivele cooperării interstatale. Majoritatea lucrărilor analizează ordinea internațională la etapa actuală și cooperarea interstatală dintre state privind soluționarea problemelor pe toate dimensiunile posibile.
Aspectele teoretico-conceptuale vor servi ca suport fundamental în ceea ce privește identificarea temei abordate și specificul cooperării bilaterale ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și Rusia.
Istoriografia cercetării relațiilor multilaterale în cadrul Organizațiilor
Internaționale
Relațiile internaționale în ultimele decenii au devenit tot mai complexe și au capătat noi trăsături și dimensiuni. Urmărind cu atenție transformările desfășurate
pe scena internațională, observăm că s-a modificat intr-un ritm accelerat ordinea statală și orientările politicii în contextul sistemelor de state. În acest caz este foarte important de a analiza procesele integraționiste dar și cele ale globalizării care în perioada actuală au o proeminență tot mai elocventă. Dacă în trecut statele erau izolate, la etapa actuală între ele există contacte reciproce, s-au stabilit relații de interdependență. Politica externă a devenit mai moderată. Competiția dintre state nu se bazează pe tipul tradițional de interacțiune strategico-diplomatică în care fiecare actor politic rămîne o unitate separată, dar pe o interdependență ce se realizează în baza dialogului politic.
Metamorfozele din cadrul sistemului internațional, cauzate de procesele integraționiste din arealul european, în general, și cel al Comunității Statelor Independente, în particular, au un impact direct asupra politicii externe și interesului național al Republicii Moldova. În acest context cazul RM a fost constituie un exemplu evident la etapa actuală odată cu afirmarea în calitate de stat independent pe arena politică internațională. În conjunctura geopolitică actuală, cînd Uniunea Europeană se extinde tot mai mult spre Est, iar Comunitatea Statelor Independente se transformă într-o organizație ineficientă, studierea priorităților politicii externe a Republicii Moldova este o necesitate și un deziderat al timpului.
În acest sens putem vorbi de rolul important a lucrării „Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană prin prisma interesului național ” , care a dat o explicație a proceselor integraționiste petrecute în relațiile internaționale și o cercetare adîncă a politicii externe a Republicii Moldova. Tendințele integraționiste actuale au devenit un punct atractiv al civilizației contemporane, reprezintă nu doar un aspect al existenței umane, dar și o nouă formă de colaborare.
Difuzare emisiunilor ”Sinteze și Dezbateri de Politică Externă” la radio Vocea Basarabiei a oferit accesul la opinii variate și competente asupra evenimentelor și evoluțiilor de politică externă care au vizat nemijlocit Republica Moldova. Prezenta colecție divizată în patru capitole vizează diverse subiecte ce reflectă agenda și evoluția relațiilor Republicii Moldova cu principalii săi parteneri internaționali în perioada 2009-2011: Uniunea Europeană(UE), Romănia, Ucraina, Federația Rusă, SUA și Germania. Laitmotivul tuturor interviurilor este integrarea europeană a Republicii Moldova, care este tratată, tot mai mult, prin prisma modernizării țării, și mai puțin, prin cea a alegerii geopolitice între Vest și Est. Interviurile reflectă schimbarea tectonică care s-a produs, în ultimii trei ani, în politica externă a țării. Datorită acestei schimbări, integrarea europeană a devenit un factor ce determină tot mai mult continutul relațiilor Republicii Moldova cu principalii săi parteneri.
Problema transnistreană este tot mai mult accentuată la etapa actuală și nu în ultimul rînd constituie un impediment în dezvoltarea relațiilor RM cu UE. În mai multe dezbateri, conflictul este perceput ca fiind o provocare pentru aprofundarea relațiilor contractuale cu UE. În același timp, începănd cu 2009, asistăm la structura unei paradigm noi de soluționare a problemei, conform căreia integrarea europeană ar urma să creeze condițiile necesare pentru reintegrarea țării. Brahnaru V a avut o contribuție preponderentă în acest context și evidențiază aspectele conflictului transnistrean ce au dominat agenda diplomației moldovenești.
Un compartiment de mare importanță al activității externe a statelor este desfășurată prin intermediul instituțiilor specializate ale Ministerului Afacerilor Externe, și anume prin misiunile diplomatice. Misiunilor diplomatice le revine sarcina de a transpune în practică obiectivele de politică externă elaborate de către instituțiile centrale ale statelor, de a promova în relațiile internaționale interesele sale naționale. Conform Regulamentului cu privire la activitatea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova „ misiunea diplomatică, inclusiv reprezentanța permanentă a Republicii Moldova pe lîngă o organizație internațională, ca parte componentă a sistemului unic al instituțiilor serviciului diplomatic al Republicii Moldova, este o structură subordonată Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, abilitată să promoveze politica externă și raporturile cu statele lumii și organismele internaționale, în general, și a relațiilor economice, cultural-umanitare, comerciale.
După cum menționează Căldare Gh, activitatea misiunilor diplomatice peste hotare oferă Republicii Moldova posibilitatea de a dezvolta relații bilaterale și multilaterale, atît la nivel regional, cît și multilateral, cu toate statele lumii și organizațiile internaționale, inclusiv cu UE sau Rusia.
Conform opiniei lui Alexandru Burian, formulată în lucrarea “Geopolitica lumii contemporane”, prelegerea nr.7, succesul politicii externe a unui stat depinde de faptul cît de clar și fără echivoc îi sunt formulate interesele naționale, de ințelegerea profundă a căilor și mijloacelor de realizare a acestor interese. Printre scopurile prioritare ale statelor pe arena internaționala, pe primul loc se afla asigurarea securității țării sau a securității naționale sub toate formele și manifestările ei. În acest context Republica Moldova are un specific aparte, diferențiat de celelalte state pentru că odată cu proclamarea independenței se confruntă cu divergențe în sensul direcționării relațiilor internaționale, inclusiv a stabilirii priorităților politicii externe în contextul relațiilor bilaterale cu UE și Rusia.
Lucrarea de față “Coming to terms? The Russian Federation and its near abroad dilemma ” analizează rolul Moscovei în cadrul ansamblului geopolitic post-sovietic, subliniind asupra tensiunilor și de asemenea, interdependența reciprocă care există între Rusia și "vecinătatea apropiată". Dispariția neașteptată și destul de pașnică a Uniunii Sovietice a modificat ireversibil structura relațiilor internaționale, anunțând, în același timp, începutul unei noi ere. Ideea este că odată aparută Federația Rusă nu se putea dezvolta independent, ea trebuia să continue relațiile stabilite de URSS, ca moștenitoare, sau să restabilească altele noi. Uniunea Europeană era printre primii parteneri, care reprezenta mai mult interes pentru noul stat. Din acest considerent era nevoie de o strînsă cooperare între ele privind reglementarea problemelor și duplicității politice.
Copilaș Emanuel menționa că crearea Uniunii Vamale va constitui colacul de salvare a Rusiei, la care se opun cu vehementa SUA și UE. Menținerea Rusiei îngrădită este favorabilă, deoarece în acest context în ultimă instanță poate fi chiar determinată să reducă prețul la energia exportată. Crearea Uniunii Euro-Asiatice este o perspectivă pentru Federația Rusă întrucît aceasta poate uni nu numai state din spațiul post-sovietic ci și potențial Finlanda, Ungaria, Republica Cehă, Bulgaria și Mongolia, inclusiv RM. Pentru a aprofunda integrarea economică și politică, acest fapt va intări și consalida existența acestei uniuni odată create, însă va submina existența Uniunii Europene.
Grham Timmins, profesor și șef de Politică de la Universitatea din Stirling și Jackie Gower, membru în Departamentul de Studii Război la Kings College din Londra în specializările lor de cercetare se concentrează asupra studierii parteneriatului UE-Rusia. Potențialul energetic i-a reintors Rusiei titlul de mare putere, închiderea conductelor de gaze Ucrainei în 2006, a pus în fața Uniunii Europene problema securității energetice. Rusia se află în procesul transformării într-o putere energetică, însă diferențele de valori constituie un șir de provocări care subminează consolidarea unui parteneriat strategic dintre UE și Rusia. Din aceste considerente RM este necesar să mențină relații prietenești cu ambele părți.
Republica Moldova în contextul relațiilor dintre UE și Rusia este determinată să se alăture unui sau altui pol. În calitate de stat care nu dispune de resurse naturale proprii, și mai ales dependența de cele a Federației Ruse, Republica Moldova este din ce în ce mai mult influențată de procesele occidentale. Constituind un punct de intersecție a trei regiuni, există necesitatea pentru Republica Moldova de a se acomoda unui sau altui proces, dar totodată este necesa să mențină relații de cooperare stategică cu ambii poli pentru o ulterioară dezvoltare mult mai accentuată în toate domeniile, fie politic, social, cultural sau economic.
Cebotari S în lucrarea „Interesul național al Republicii Moldova între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente” a prezentat locul și rolul Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente și GUAM. Este făcută o încercare de a scoate în evidență atît aspectele positive, cît și cele negative pe care le are prezența Moldovei în cadrul CSI. De asemenea, este analizată dimensiunea raporturilor politicii moldo-ruse și moldo-ucrainene, axate îndeosebi pe problema transnistreană. În condițiile cînd Uniunea Europeană se extinde tot mai mult spre Est, Republica Moldova, ca și alte state noi apărute pe arena politică internațională, încearcă să-și găsească locul în contextual acestor procese și să-și determine vectorii interesului național și prioritățile politicii externe.
Gângă Paula Daniela în lucrarea sa de bază „Relația Uniunea Europeană – Rusia. Problema energetică ” a prezentat parteneriatul strategic dintre acești poli. Mai mult decât atât, cea mai recentă criză cu privire la decizia Rusiei în ianuarie 2009 pentru a reduce aprovizionarea cu energie a Ucrainei, care a perturbat aprovizionarea Europei în acest proces, și au apărut noi probleme în ceea ce privește perspectivele de viitor ale acestei relații turbulente. Ideea este că nu poate exista o Europă stabilă politic fără incluziunea Rusiei. Mai mult ca atît creșterea dependenței europene de energia rusească și dependența economiei ruse de exportul energetic califică menținerea relațiilor de cooperare ca necesități politice inevitabile.
Integrarea RM în UE reprezintă o temă de dezbateri la etapa actuală. O mare varietate de specialiști acordă însemnătate acestui subiect. Printre aceștia Gudîm A în lucrarea sa de bază „ Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri” a prezentat colaborarea RM în acest context prin semnarea diferitor acorduri de aderare la valorile europene. Totodată lucrarea de față reprezintă o posibilitate de evaluare a avantajelor și dezavantajelor RM în acest context. RM are o perspectivă europeană; Moldova este un pilon al parteneriatului estic, putem spune că succesele obținute în domeniul reformelor în Moldova sunt foarte clare, iar în ceea ce privește Acordul de asociere, Acordul de liber schimb și condițiile pentru liberalizarea vizelor sunt remarcabile.
Conștientă de importanța sa mondială din punct de vedere economic și comercial, Uniunea Europeană își folosește influența atât în interes propriu, cât și în interesul celorlalți.Uniunea promovează prosperitatea și sprijină valorile democratice în lumea întreagă; în același timp, aceasta sprijină consolidarea stabilității și bunăstării pentru cetățenii din interiorul frontierelor sale. Integrarea de noi state membre în UE consolidează rolul acesteia pe scena internațională. UE este cel mai mare partener comercial mondial, dar, în același timp, este cel mai mare furnizor de ajutor pentru țările în curs de dezvoltare. Uniunea a creat o politică externă și de securitate proactivă, cu posibilitatea de a efectua misiuni de gestionare a crizelor și de menținere a păcii în Europa și în întreaga lume.
În contextul internațional complex de astăzi, UE a adăugat noi instrumente la instrumentele tradiționale ale politicii externe. A preluat, de exemplu, inițiativa pentru a rezolva aspecte precum încălzirea planetară și schimbările climatice. În acest context Bragari N a avut o contribuție incontenstabilă prin prezentarea importanței procesului de integrare, care reprezintă un proces benevol de interacțiune politică, economică, culturală a mai multor țări, care au la bază legăturile istorice culturale, economice și spirituale fiind generate de interdependențele între ele și revoluția tehnico-științifică contemporană.
La capitolul corupție, Republica Moldova a fost calificată drept cea mai coruptă țară din Europa, în pofida amplorii mult mai mici a acestui fenomen decît în alte state, ca de exemplu, în Rusia. Potrivit opiniei lui Cojocaru C : „Pentru a grăbi procesul de integrare în UE, Moldova trebuie să îndeplinească patru condiții: să se debaraseze de moștenirea comunistă, să pună pe roate o economie după principiile capitaliste, să dezvolte infrastructura de toate nivelurile și să anihileze corupția".
În aspect de politica externă, se recunoaște faptul că prioritățile statului moldovenesc se află în concordanță cu normele dreptului internațional și politica externă ceea ce a contribuit considerabil la integrarea lui în comunitatea europeană și internațională. Barbăroșie A menționează că Republica Moldova și-a schimbat de câteva ori vectorii de politică externă, remarcînd totodată duplicitatea de care dă dovadă statul în politica sa externă, sugerînd ideea că statutul Moldovei de membru al CSI nu constituie în viziunea vest-europenilor un avantaj de imagine. Acest moment poate constitui un impediment pentru ca statul nostru să se integreze în Uniunea Europeană.
În ultimul timp percepția externă este că Republica Moldova, după o perioadă de inerție, încearcă să-și găsească locul său atît în context regional, cît și în cel european. Nu mai există dubii, nici la Est, nici la Vest, că Moldova tinde să realizeze obiectivul de integrare europeană și promovează politica în această direcție. Apreciind situația actuală, Moldovanu D afirmă că : ,, s-a văzut o activitate de succes a RM în ceea ce privește apropierea de UE pe parcursul timpului. S-au intensificat contactele, vizitele în ambele direcții, s-au deschis foarte multe domenii de negocieri de importanță atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Uniunea Europeană ".
Continuînd subiectul aderării Moldovei la UE, putem menționa că viitorul european al Republicii Moldova este una din problemele discutate în exterior. Moraru V și Gribincea A. prin intermediul lucrării ,, Republica Moldova și Uniunea Europeană: problemele și perspectivele cooperării" au prezentat perspectivele și riscurile RM în cadrul UE. Așadar, adevăratele provocări pentru apropierea RM de UE sunt, prin natura lor, de ordin extern. Dar aceasta nu înseamnă că Moldova își poate permite să uite de afacerile sale interne și să întârzie agenda reformistă economică și democratică.
Contextul geopolitic european pare să favorizeze soluționarea diferendului transnistrean, dar cu prețul unui potențial prejudiciu pentru apropierea RM de UE. Dacă Moscova și Berlinul vor cădea de acord asupra unei formule de compromis – federalizarea, de exemplu – RM se va confrunta cu două perspective: să acorde prioritate căii europene prin modernizare și democratizare, în speranța soluționării conflictului transnistrean cândva în viitor (când malul drept va deveni atractiv pentru malul stâng) ori să profite de contextul geopolitic actual și să facă un pas înapoi, încercând mai întâi să reintegreze țara.
Este important ca RM să mențină relații prietenești cu Rusia din considerentul că dispune de resursele sale energetic, dar totodată nu trebuie de exclus colaborarea avantajoasă cu UE privind democratizarea statului în toate domeniile. O ipoteză de bază este că atât Rusia cât și Europa nu pot fi privite ca societăți monolitice, astfel există o nevoie de a dezagrega înțelegerea a fiecărei părți. Terenul dintre Rusia și UE a devenit o sferă de concurente de tipul "near abroads". Rusia a căutat să se mute de la periferia politicii internaționale la baza acesteia. UE a încercat în diverse moduri de a face posibilă integrarea Rusiei în structurile europene. Cel mai dureros lucru pentru UE este dependența energetică de Rusia. În relațiile dintre acestea două este important pentru UE de a-și diversifica furnizorii de energie către spațiul occidental European. De aceea de multe ori în baza acestei probleme UE acuză partea rusă de politica incorectă dusă față de statele post-sovietice, de nerespectarea drepturilor omului sau diverse probleme interne.
Necesar este de remarcat faptul că relațiile dintre UE și Rusia nu se limitează doar la comerț și energie. În prezent, cooperarea dintre UE și Rusia se face în baza unui acord din 1997. Negocierile privind un nou tratat sunt în curs de desfășurare. Acesta ar urma să consolideze cooperarea în domeniul comerțului, al investițiilor și al energiei. Federația Rusă și Uniunea Europeană sunt doi actori importanți pe arena internațională, însă spre deosebire de Rusia, UE nu poate fi un actor coherent, mai mult decat atât nu poate exista o Europă stabilă politic fără incluziunea Rusiei.De aceea stabilirea unor relații avantajoase cu aceasta din urma este o contribuție importantă la arhitectura sistemului de securitate a Europei în secolul al XXI-lea.
În relațiile UE –Rusia trebuie de clarificat anumite lucruri importante, unul dintre acestea este faptul dacă influențează procesele democratice din Rusia asupra evaluării țării în Occident. La moment este cunoscută o evaluare redusă sau defavorabilă părții ruse, însă mai ales că această apreciere este determinată de raportul de interese dintre UE și Rusia. Este cunoscut faptul ca opinia publică din Occident păstrează acea atitudine critică față de Rusia care există față de Uniunea Sovietica. Relațiile dintre Federația Rusă și UE sunt calificate ca fiind tensionate. Un lucru este cert că relatiile dintre acesti doi actori pot apropiate sau reci insa niciodata nu vor fi perfecte. Rusia este considerată în Occident ca cel mai dificil partener al UE.
În concluzie, dezvoltarea relațiilor internaționala implică în primul rînd efectuarea unor analize pentru a înțelege la modul concret felul în care este afectată ordinea internațională și stabilirea colaborării în soluționarea conflictelor actuale pe toate dimensiunile posibile.
Studiul istoriografic a permis o evaluarea a temei abordate, atît de cercetători din spațiul CSI, inclusiv de cei autohtoni și occidentali, care analizează relațiile bilaterale ale RM cu UE și Rusia și scot în evidență perspectivele statului moldovenesc în contextul acestor poli. Reeșind din cercetările lor putem concluziona necesitatea unor relații prietenești cu ambii poli.
Este utilă de asemenea compatibilizarea dintre ceea ce înțelege guvernarea prin “ordine mondială” și ceea ce percep cetățenii prin “cooperarea internațională”. Această dezbatere trebuie filtrată prin conștiința colectivă, asigurînd protejarea și perpetuarea valorilor naționale. Prin strategie se stabilesc măsuri concrete și eficiente privind stabilirea cooperării extinse între actorii internaționali care vizează în primul rînd consolidarea relațiilor internaționale în toate domeniile vieții. Țintele pot fi atinse în baza evaluării resurselor existente și a oportunităților din mediul extern. Un lucru este cert că relațiile dintre UE și Rusia pot apropiate sau reci însă niciodată nu vor fi perfecte. Rusia este considerată în Occident ca cel mai dificil partener al UE. Pentru o mai bună implementare a obiectivelor strategice, o abordare participativă nu poate decît să completeze nevoia de efort, de conlucrare și dirijare a direcțiilor strategice
Identificări conceptuale ale politicii externe, relațiilor internaționale și proceselor integraționiste
Prin politică externă înțelegem totalitatea scopurilor pe care un stat le urmărește și a sarcinilor pe care și le asumă în plan internațional, precum și totalitatea metodelor și mijloacelor prin care statul acționaează pentru realizarea lor. Analiza factorilor sistematici se reflectă în politica externă, factorii de natură subiectivă și sensul de strategie în poltica externă. Politica externă se referă la scopurile urmărite de statele naționale și la instrumentele de natură politică, diplomatică, economico-militară, care sunt mobilizate pentru aceste scopuri și planuri.
Există două tipuri de conduită în politica externă:
unul în cadrul căruia statele au o atitudine dinamică, creative, imaginative pe arena internațională
un al doilea, în cadrul căruia statele prefer doar să reacționeze la impulsurile de pe arena internațională, desigur, cît mai mult posibil în felul în care sunt catalizate interesele proprii.
Politica externă este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii și grupuri sociale, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică etc. Politică externă reprezintă deasemenea orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a unui partid sau a unor grupări exercitată în domeniul guvernării problemelor interne și externe.
Există cel putin patru scopuri commune ale statelor lumii contemporane, în ceea ce privește promovarea politicii externe:
-diminuarea vulnerabilității în scopul asigurării securității internaționale;
-posibilitatea asigurării de decizii și acțiuni autonome;
-asigurarea bunăstării statului și a cetățeniilor săi;
-asigurarea unui stat și prestigiu cît mai ridicat și avantajos,comparative cu alte state,pe plan regional și global
Raporturile de politica externă între un stat și alți actori pot fi de trei feluri:
de aliniere-formal sau informal.
Alinierea presupune ,din punct de vedere al forțelor care o catalizează, de a reduce opțiunile politice ale altor grupuri sau deținători de opinii, la acelea promovate de ele. Opoziția față de politica de aliniere se elimină prin acțiuni de persuasiune, probagandă, lupta politică și mijloace neconvenționale. Alinierea presupune subordonarea inițiativelor politce,economice și mulitare ale unui stat de către o mare putere, sau de către un grup de state, sau de către un organism supranațional.
de neutralitate
Politica de neutralitate este o concepție de politică externă care tindea să evite participarea obligatorie a statelor la înfruntările dintre state sau dintre blocurile politico militare din acel timp.
de nealiniere.
Obiectivele fundamentale, sunt de regulă, obiective de lungă durată. Cîștigurile statului pe liniile obiectivelor fundamentale s-au făcut în termene foarte lungi, de accea obiectivele fundamentale sunt în esența lor conservație. Obiectivele pe termen mediu apar în funcție de situația în care se află statele și pot ajunge de importanță apropiată de cele fundamentale, necesitîtnd cheltuieli de resure mari.
Obiectivele immediate, respective primele obiective care trebuie să susțină planul de aplicare a obiectivelor fundamentale și pe termen mediu ,în ordine prestabilită.
Conducătorii politcii externe nu pot să se concentreze doar asupra obiectivelor respectivului stat, ci trebuie să ia in considerare analize comparative simultane a obiectivelor tuturor celorlalte state, pe termen lung, mediu și imediate, relațiile dintre ele și semnificatia lor. Punerea în aplicare a obiectivelor politicii externe presupune capabilități, putere și influență.
Există trei mari tipuri de decizii în politca externă:
1. Macrodeciziile- sunt subiecte foarte largi, cu un caracter general ,care stabilesc direcția generală și regulile după care se ghidează aparatul specializat al statului și care se aplică în situații specifice, identificate și precizate.
2. Microdeciziile- se numesc decizii administrative sau birocratice. Ele sunt cele mai numeroase, fiind atributul aparatului de stat implicat în politica externă. Microdeciziile se referă la subiecte înguste ca scop, urmare a unor impulsuri din afară. Ex de macrodezii: acordarea de vize, pașapoarte diplomatice, răspunsuri la cereri ale ambasadelor.
3. Deciziile de criză- sunt cele care se iau în situații în care se întrevăd amenințări la dresa siguranței statului ca urmare a evoluției unor evenimente. Deciziile de criza sunt legate de managementul crizei, care are ca obiectiv oferirea celui mai complex răspuns, în timp util la ultimele evoluții ale evenimentului la care se raportează criza.
Politica externă reprezintă o noutate pentru elita politică a Moldovei. În timpul erei sovietice acesta era domeniul de activitate exclusiv al autorităților unionale (URSS, să nu confundăm cu noile autorități unionale – cele ale UE). Ministerul de Externe al URSS era promotorul intereselor politice externe ale unui stat cu statut de supraputere. La începuturile sale Republica Moldova nu putea conta nici pe tradiție, nici pe experiență și nici pe structura diplomatică necesare pentru promovarea propriilor interese în exterior. În prezent RM se află la intersecția influenței mai multor centre mondiale care se reflectă direct asupra politicii externe a Chișinăului, care este una contradictorie și complicată. Viziunea asupra politicii externe moldovenești se împarte în două curente distincte. Unii dintre concurenți pledează pentru apropierea sau reapropierea de Moscova „pentru a rămîne moldoveni”, ceilalți pledează pentru mișcarea spre Vest în „scopul restabilirii adevărul istoric și recăpătării identității naționale”. Este clar că nimeni dintre aceștia nu ține cont de Republica Moldova și poporul ei.
Politica externă este instrumentul prin care se acționează asupra împrejurărilor externe, a relațiilor externe proprii, dar și a relațiilor externe ale străinilor. Despre politica externă se discută, în general, ca despre un instrument rigid, care funcționează monoton, inert, sub constrîngerea unor factori covîrșitori precum identitatea națională, exprimată de destinul istoric și interesul național. Politica externă a statului rămîne instrumental de reafirmare a suveranității statului și identității naționale, reprezintă activitatea prin care guvernul stabilește, definește și reglementează raporturile cu guvernele străine și participarea statului la relațiile internaționale.
Întrucît caracterizează interacțiunea dintre două sau mai multe state, politica externă are o dimensiune socială extinsă pe un spațiu mult mai mare. Funcționarea politicii externe nu este legată doar de o formă concretă de autoritate, ci și de un spectru de norme și valori internaționale. Specificul politicii externe este condiționat de faptul că în lume există state diferite ( aproximativ 200 )cu interese naționale proprii. Acest fapt necesită confruntarea și găsirea de soluții comune pentru problemele de interes național, independent de diferențele dintre acestea. În contextul actual, devin emergente problemele globale și regionale, în special în domeniul securității.
În acest fel politica externă raționalizează politica internă, o nivelează, o aduce mai aproape de realitatea internațională, de regulile și criteriile de funcționare a comunității internaționale. Metoda cea mai importantă prin care se realizează politica externă este diplomația; acea activitate oficială a autorităților de stat, a organelor specializate în promovarea și protejarea intereselor statului pe plan internațional.
Relațiile internaționale sînt în strînsă corelație cu politica externă, fiind fundamentul consolidării statului. Relațiile Internaționale se referă la totalitatea interacțiunilor din cadrul sistemului internațional și la domeniul de studiu care le cercetează. Acestea reprezintă relațiile dintre actorii statali din cadrul sistemului internațional și interacțiunile lor cu actori non-statali (organizații interguvernamentale, organizații nonguvernamentale, corporații internaționale, etc.). Politica externă care denumește o parte a activității unui guvern, este parte a politicii internaționale, care, la rândul ei, e parte a relațiilor internaționale. Prin politica internațională se înțeleg relațiile dintre două sau mai multe state.
Școala de gândire realistă promovează statul în relațiile internaționale. Statul este cel mai important actor și scopul este de a acapara puterea. Legătura pe care se bazează statele sunt modul prin care acestea își formează relațiile pentru a-și promova propriile interese. Adepții teoriei realiste au găsit elementul definitoriu al statului, anarhia. Analiștii afirmă că datorită haosului din interiorul statului, liderii politici se eschivează de crize și pot apăra statul. Statul cel mai puternic va încerca să domine și restul popoarelor. Adepții au remarcat faptul că se creează situații de confruntare nu în interirorul unui stat ci în relațiile cu celelalte state., astfel că un stat puternic are șanse mai mari de a rezista în fața atacurilor. Atâta timp cât un individ sau un stat deține puterea, poate să realize orice își propune, folosind chiar forța.
Relațiile Internaționale au fost înțelese ca interacțiunile reciproce, politice și militare, dintre state, sau ca studiul relațiilor externe dintre state, dar nu este de ignorat faptul că acestea sunt influențate, mai ales din punct de vedere economic, de deciziile interne ale statelor, în condițiile globalizării economice accentuate din ultimele decenii. Au un rol important în dezvoltarea cooperării internaționale.
Astăzi, relațiile internaționale constituie o problematică vastă, deoarece nu se limitează doar la sfera acțiunilor statului, ci privesc toate felurile de activități umane: fluxurile migratoare, între care turismul, raporturile culturale, activitățile economice. Curentele transnaționale, în particular cele religioase, joacă aici rolul lor. După 1945, relațiile internaționale au cunoscut o dezvoltare excepțională, ca efect al mondializării schimburilor și comunicațiilor. Datorită posibilităților de a călători și a afla imediat ce se petrece pe întreaga planetă, se poate afirma că trăim într-un „sat planetar”. Subiectul este de prea mari dimensiuni pentru a putea fi surprins în integritatea sa, motiv pentru care aspectele politice vor fi abordate cu prioritate, actorii principali fiind statele și organizațiile guvernamentale.
Raymond Aron consideră că relațiile internaționale stau în umbra războiului, care nu este o posibilitate permanentă, doar că legitimarea violenței pentru asigurarea scopurilor statului este comună tuturor statelor. Principala preocupare a lui Gilpin urmărește explicarea apariției și schimbarea sistemelor de state prin intermediul opțiunii teoriei raționale. El distinge trei tipuri de schimbări în relațiile internaționale. Schimbarea prin interacțiune se referă doar la schimbarea relațiilor interstatale în cadrul dat al echilibrului de putere. Schimbarea sistemică se referă la guvernarea generală a sistemului, la numărul marilor puteri și la schimbarea identității puterilor dominante. Aceste schimbări se produc de obicei în urma unui război, în cadrul sistemului care implică atât provocări la adresa distribuției de putere existente, cât si încercări de a o menține.
Relațiile Internaționale dintre state reprezintă o dezbatere directă la etapa actuală, datorită faptului că în prezent își fac apariția mai mulți actori pe arena mondială iar ca urmare este evident o creștere a incertitudinilor în ceea ce privește rezolvarea problemelor ce vizează securitatea și siguranța statului în sistemul internațional de state.
În lumea contemporană, integrarea reprezintă unul din factorii principali ai politicii externe și a relațiilor internaționale în ansamblu. Cuvântul « integrare » a fost utilizat de la prima lui atestare grafică, în anul 1620, și până la începutul secolului XX exclusiv în științele exacte. Noțiunea de ,,integrare” provine din latinescul ,,integro, integration” care înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părți în vederea constituirii unui întreg. În limba franceză ,,integrer” și în limba engleză ,, to integrate” provin tot din latinescul ,,integro” și au cam același sens ca în limba română. Preluat din științele exacte, termenul a a căpatat o largă utilizare în diferite domenii ale științelor socio-umane.
Prima definire a termenului de integrare în sens generic o găsim în Ediția întâia a “ The Oxford English Dictionary”, unde integrarea este caracterizată drept combinarea părților într-un întreg și uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părți ori a unor membri. Astfel, integrarea este procesul de atingere a stadiului de uniune. Atât în sensul general, cât și în cel politic, integrarea a fost definită ca o acțiune, ca un factor dinamic, care, indiferent dacă duce sau nu la completa realizare a unui integrum sau a unei comunități, își menține acțiunea prin rațiunea sa proprie. O asemenea acțiune este propulsată de motive obiectiv superioare și dialectic opuse autonomiei de până atunci a părților componente. În cazul de față, puterea motivatoare este presiunea interdependenței. Procesele integraționiste s-au accentuat dupa perioada Razboiului Rece și au devenit la etapa actuală un domeniu de studiu fundamental pentru sistemul internațional de state.
În această ordine de idei, observăm că definirea integrării este diversă. Unii văd acest proces ca un nivel sau situație pe care statele națiune îl ating și apoi îl mențin, alții îl văd ca un proces în mișcare care în instanță este fără sfârșit. Ca urmare, pentru unii starea integrării este un punct bine definit, care poate fi observat empiric, de obicei prin formarea unei uniuni. Pentru alții, nu există nici un punct. Ei se concentrează pe procesul de integrare precizând că integrarea ar putea să nu fie neapărat o uniune formală. Pentru aceștia, integrarea este dată de variabilitatea unor caracteristici care se crede că reprezintă uniunea, și așadar, statele pot în mod constant oscila în procesul sau nivelul lor de integrare. Principalele sarcini ale integrării pot fi încadrate în următoarele categorii: menținerea păcii, sporirea capabilităților multiobiective, realizarea sarcinilor specifice, cîștigarea unor noi imagini de sine și aunor noi identități funcționale.
Fiind cea mai avansată dintre formele de integrare regională, integrarea în Uniunea Europeană este privită în diverse moduri, atât de teoreticieni (din științele sociale, ai dreptului etc.), cât și de simpli cetățeni. Ea este definită de către unii autori ca procesul care dezvoltă interdependența statelor europene între ele prin intermediul unor organe supranaționale.O definiție mai reușită, ar fi aceea că integrarea Europeană reprezintă un proces prin care țările înțeleg să-și transfere în mod progresiv de la nivel național la cel supranațional o serie de competențe ce țin de resortul suvernaității naționale, acceptînd să le exercite în comun și cooperînd în domeniile respective de activitate, în scopul atingerii unor obiective de natură politică, economică, socială și culturală ce vizează progresul și dezvoltarea acestor state.
Primele impulsuri spre integrarea europeană au fost remarcate imediat după cel de-al doilea război mondial, la început sub forma unor declarații și proiecte
( W. Churchill, R. Shuman, J. Monnet,), mai tîrziu și prin acțiuni practice.
În această ordine de idei, putem menționa că Uniunea Europeană, ca cel mai evident și potrivit exemplu de integrare regională este o structură sui-generis, fiin un factor de pace, stabilitate și prosperitate pentru membrii săi. Astfel, procesul de integrare în UE este atît o încercare de a stimula dezvoltarea economilor din țările europene care încă cedează în fața concurenților externi, cît și un demers necesar pentru restabilirea prestigiului și influenței Europei în relațiile economice și politice mondiale. Integrarea europeană este considerată de către politicienii europeni drept singura șansă de înscriere armonioasă a Europei în procesul de globalizare a economiei mondiale și de atenuare a riscurilor inerente unei globalizări necontrolate.
Statele Europei au lansat procesul de integrare deoarece astfel ele pot să-și realizeze mai bine interesele în strînsă colaborare unele cu altele. Statele nu aderă la o structură pentru a renunța la liberatea lor, ci pentru a o spori. Atît timp cît angajamentele luate de state în urma integrării slujesc promovării intereselor lor fără a determina o stare intolerabilă de dominare de către forțe ori elite externe, ele își vor menține angajamentele privind integrarea. În această ordine de idei, procesele de integraționiste sunt într-un sens rezultatul logic al schimbărilor care au avut loc în lumea politică, afectînd la rîndul lor cursul evenimentelor și a dinamicii relațiilor internaționale, totodată modelînd direcțiile politicii externe a statelor. Triada: politica externă, relațiile internaționale și procesele integraționiste este în strînsă corelație, acestea asigurînd stabilitatea și ordinea internațională pe arena mondială. Pentru o politică externă bună e nevoie de o politica internă bună. În politica se externă, Moldova, are nevoie de mai mulți parteneri credibili, care să o ajute în dezideratul său de integrare europeană și de soluționare a conflictului transnistrean. Pentru aceasta este nevoie să promoveze relații transparente și previzibile, facilitănd sarcina partenerilor- prieteni ai Moldovei.
Concluzii la capitolul I
Relațiile Internaționale la etapa actuală au devenit tot mai compleze și au căpătat noi dimensiuni. Urmărind cu atenție transformările de pe arena internațională, observăm ca s-a modificat politica externă a statelor și orientările spre cooperare internațională cu diferiți actori strategici. Competiția între state se realizează în baza dialogului politic.
Republica Moldova în contextul relațiilor bilaterale cu UE și Rusia are un specific aparte, din considerentul că dispune de resursele energetic ale Rusiei, dar totodată nu trebuie de exclus colaborarea avantajoasă cu UE privind democratizarea statului în toate domeniile. Cu toate că politica statului este orientată spre vectorul european, nu putem exclude necesitatea cooperării cu Rusia pentru că și UE dispune în mare parte de resursele energetic rusești. În cele din urmă RM menține un parteneriat strategic, atît cu UE, cît și Rusia.
În ultimul timp percepția externă este că Republica Moldova, după o perioadă de inerție, încearcă să-și găsească locul său atît în context regional, cît și în cel european. Nu mai există dubii, nici la Est, nici la Vest, că Moldova tinde să realizeze obiectivul de integrare europeană și promovează politica în această direcție.
În cele din urmă putem menționa că studiile istoriografice ale cercetătorilor au constituit un suport principal pentru a înțelege specificul și esența statului moldovenesc în contextul raporturilor dintre UE și Rusia, iar identificările conceptuale ale politicii externe, relațiilor internaționale și proceselor integraționiste au permis înțelegererea complexă și detaliată a studiului dat. Este important ca RM să mențină relații reciproc avantajoase cu ambii poli, pentru o ulterioară dezvoltare mult mai eficientă, menționează cercetătorii din spațiul CSI , inclusiv occidentalii și autohtonii.
CAPITOLUL II. EUROPENIZAREA RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE A REPUBLICII MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ
Studiul analtico-practic se axează pe delimitarea principalelor aspecte ale relațiilor bilaterale ale Republicii Moldova cu UE și Rusia. În urma acestei analize este determinată colaborarea strategică dintre UE și Rusia, care în cele din urmă au o contribuție important la arhitectura sistemului de securitate a Europei în secolul XXI-lea. Necesar este de menționat despre redimensionare relațiilor RM cu statele post-sovietice pentru ca ulterior să se evidențieze perspectivele dezvoltării vectorul european a statului moldovenesc.
Conflictul transnistrean reprezintă un fenomen complex care împiedică promovarea valorilor europene în RM, deoarece soluționării acestuia îi împiedică mai mulți factori-de la autoritarismul regimului politic din Transnistria și terminînd cu interesele geopolitice ale altor țări.
2.1 Evoluția și specificul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia
Încheierea unui parteneriat strategic cu Rusia constituie una dintre prioritățile politicii externe a Uniunii Europene. În ultimii ani, politica externă hotărâtă dusă de Rusia a adus provocări suplimentare la adresa relațiilor UE – Rusia. Baza juridică care reglementează relațiile actuale este un Acord de parteneriat și cooperare (APC), care a intrat în vigoare în 1997, inițial pentru o perioadă de 10 ani, și a fost reînnoit automat. Negocierile pentru un nou acord au început în iulie 2008, însă finalizarea acestora ar putea necesita o perioadă îndelungată.
Federația Rusă este un partener-cheie pentru Uniunea Europeană. Edificarea unui parteneriat strategic cu Rusia prezintă o importanță vitală pentru Uniunea Europeană din diverse motive. În primul rând, Rusia este cel mai mare vecin al Uniunii, cu o importanță în continuă creștere datorită, de asemenea, extinderii UE în 2004 și 2007. Strategia de securitate a UE din 2003 subliniază rolul fundamental jucat de Rusia din punct de vedere geopolitic și al securității, atât la nivel global, cât și regional.
Rusia este un actor-cheie în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, precum și în vecinătatea europeană comună. Securitatea energetică este de asemenea un element definitoriu pentru relațiile dintre UE și Rusia, având în vedere că Rusia este un furnizor major de energie pentru Uniunea Europeană și se preconizează că exporturile acesteia vor continua să crească în următorii ani. Relațiile comerciale și de investiții cu Rusia reprezintă de asemenea un domeniu dinamic de dezvoltare. Rusia reprezintă o piață vastă pentru bunurile și serviciile provenind din Uniunea Europeană, care cunoaște o expansiune considerabilă și o putere de cumpărare sporită, făcând din această țară cel de al treilea partener comercial al Uniunii Europene. Pe de altă parte, piața Uniunii Europene este, de departe, cea mai importantă destinație pentru exporturile din Rusia. Întreprinderile din UE sunt principalii investitori în Rusia.
Valorile și principiile fundamentale ale democrației, drepturilor omului, legislației și economiei de piață stau la baza relației bilaterale dintre Uniunea Europeană și Rusia, și a temeiului juridic al acesteia, Acordul de parteneriat și cooperare (APC). Rusia și Uniunea Europeană s-au angajat să colaboreze pentru a combate noile amenințări la adresa securității internaționale, precum terorismul, crima organizată, migrația ilegală și traficul de persoane, precum și traficul cu droguri. Rusia reprezintă de asemenea un stat de o importanță determinantă pentru combaterea schimbărilor climatice.
Rusia rămâne un important actor geopolitic. Astfel, UE și Rusia poartă un dialog aprofundat cu privire la problemele politice la nivel mondial, inclusiv soluționarea unor conflicte precum cele din Orientul Mijlociu, Afganistan și Balcanii de Vest și prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă și a tehnologiilor relevante, precum în cazul Iranului și al Coreei de Nord.Chestiunile legate de energie au creat tensiuni grave între Rusia, vecinii săi imediați și UE. În ultimul timp s-au înregistrat divergențe serioase privind aspecte legate de politica externă, precum Kosovo și așa-numitele conflicte înghețate din republicile fostei Uniuni Sovietice. Conflictul armat dintre Georgia și Rusia privind Oseția de Sud poate avea efecte semnificative asupra relațiilor dintre UE și Rusia.
Relațiile UE cu Federația Rusă se bazează pe Acordul de parteneriat și cooperare (APC), care vizează consolidarea parteneriatului strategic cu Rusia și abordarea provocărilor comune pe continentul european, precum și la nivel global.
APC a intrat în vigoare în 1997, pentru o perioadă inițială de 10 ani, prelungită automat anual după 2007. Acesta stabilește principalele obiective comune, cadrul instituțional pentru contractele bilaterale și solicită activități și dialog într-o serie de domenii. Acesta se bazează pe următoarele principii și obiective: promovarea păcii și securității internaționale, susținerea normelor democratice, precum și a libertăților politice și economice. Acesta se bazează pe ideea unui parteneriat reciproc, care vizează consolidarea legăturilor politice, comerciale, economice și culturale.
Prevederile APC acoperă o serie amplă de domenii politice, inclusiv dialogul politic, comerțul cu bunuri și servicii, afacerile și investițiile, cooperarea financiară și legislativă, știința și tehnologia, educația și formarea profesională, energia, cooperarea în domeniul tehnologiei nucleare și spațiale, etc.
În completarea APC, în iunie 1999, Consiliul European a adoptat o Strategie comună – prima aplicare a acestui instrument în temeiul politicii externe și de securitate comune instituite prin articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Strategia a acordat prioritate pentru patru zone de acțiune:
consolidarea democrației, a statului de drept și a instituțiilor publice din Rusia;
integrarea Rusiei într-un spațiu economic și social european comun;
cooperarea în vederea consolidării stabilității și securității în Europa și în afara acesteia;
provocări comune pe continentul european.
APC a stabilit un cadru instituțional pentru consultări regulate între UE și Federația Rusă. Acesta include summituri ale șefilor de stat și de guvern, care au loc de două ori pe an și definesc orientarea strategică a relațiilor. La nivel ministerial, în Consiliul de parteneriat permanent (CPP), au loc reuniuni ori de câte ori este necesar pentru a se discuta probleme specifice. Reuniunile au loc, de asemenea, la nivelul înalților oficiali și la nivel de experți. Dialogul politic are loc în reuniunile regulate ale miniștrilor de externe, reuniunile înalților funcționari ai Uniunii cu omologii lor ruși, reuniunile lunare ale ambasadorului Rusiei la UE cu Troica Comitetului Politic și de Securitate și la nivel de experți într-o vastă serie de chestiuni internaționale punctuale. Din 2005 au loc discuții regulate privind aspecte legate de drepturile omului.
La summitul de la Sankt Petersburg din mai 2003, UE și Rusia au aprobat consolidarea cooperării prin crearea pe termen lung a patru spații comune în cadrul APC și în temeiul valorilor și intereselor commune:
Spațiul economic comun vizează realizarea unei mai bune compatibilități între economia UE și cea a Rusiei pentru a stimula investițiile și schimburile comerciale. Obiectivul final îl constituie realizarea unei piețe integrate între Uniunea European și Rusia, în temeiul convergenței legislative, chiar dacă acest lucru nu presupune neapărat armonizarea normelor și standardelor rusești cu acquis-ul UE. Cooperarea în domeniul energiei și al mediului se încadrează, de asemenea, în spațiul economic comun. La acest ultim punct, UE a salutat ratificarea de către Rusia a Protocolului de la Kyoto. Un alt domeniu de discuție este dezvoltarea rețelelor paneuropene de transport (de exemplu, autostrăzi, legături feroviare), energie (de exemplu, canale de prelucrare, legături între rețelele de electricitate) și telecomunicații.
Spațiul comun de securitate externă vizează să intensifice cooperarea în domeniul politicii externe și al problemelor de securitate, subliniind importanța organizațiilor internaționale cum ar fi ONU, OSCE și Consiliul Europei. Este foarte important ca Rusia și UE să își unească eforturile în prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor și reconstrucția post-conflict. Este vorba în special despre cazul privind conflictele regionale „înghețate” din vecinătatea comună.
Spațiul comun de libertate, securitate și justiție acoperă domeniul cunoscut de asemenea ca justiție și afaceri interne. Acesta este un domeniu în care UE și Rusia cooperează din ce în ce mai mult, bazat pe respectul pentru drepturile omului, întrucât ambele părți se confruntă cu provocări comune urgente privind terorismul, migrația ilegală, criminalitatea transfrontalieră, inclusiv traficul de persoane și droguri. UE și Rusia au nevoie de cooperare judiciară și polițienească eficientă pentru a rezolva aceste probleme.
Spațiul comun de cercetare, educație și cultură urmărește să promoveze cooperarea științifică, educațională și culturală, în special prin programe de schimb. Aceasta va încuraja legăturile interumane și va promova o mai bună înțelegere între societăți.
La summitul UE-Rusia organizat la Khanty-Mansiisk în iunie 2008, părțile implicate au fost de acord cu deschiderea negocierilor cu privire la un nou acord pentru înlocuirea APC existent. Noul acord va reflecta modificările politice, economice și sociale, produse atât în Uniunea Europeană, cât și în Rusia, de la intrarea în vigoare a APC, în1997. Mandatul de negociere al UE a fost adoptat la sfârșitul lui mai 2008, după rezerve semnificative emise anterior de Polonia și Lituania, din cauza tensiunilor survenite în relațiile lor bilaterale cu Rusia.
Scopul noului acord va fi acela de a crea un cadru durabil și global pentru relațiile UE-Rusia, bazat pe respectarea valorilor comune, precum și de a pune bazele relației pentru următorii ani. Trebuie menționat faptul că Rusia a insistat asupra unui acord-cadru succint, suplimentat printr-un sistem de acorduri sectoriale, în timp ce UE vizează un acord global bazat pe valori comune. Negocierile până la încheierea acordului pot dura câțiva ani. Astăzi există o mulțime de probleme pe marginea relațiilor bilaterale dintre UE și Rusia.
Cercetătorii sunt curioși cum vor derula, se vor dezvolta aceste relații și care vor fi mizele. La etapa contemporană este bine cunoscută criza energetică sau goana dupa resurse energetice în lume. UE este îngrijorată de acest fapt și este conștientă de faptul că securitatea energetică a regiunii este vulnerabilă, însă cel mai dureros lucru pentru UE este dependența energetică de Rusia. În relațiile dintre acestea două este important pentru UE de a-și diversifica furnizorii de energie către spațiul occidental european. De aceea de multe ori în baza acestei probleme UE acuză partea rusă de politica incorectă dusa față de statele post-sovietice, de nerespectarea drepturilor omului sau diverse probleme interne.
Extinderea UE spre est agravează relațiile cu Rusia, însă nu atît cu UE cît cu blocul NATO care pune în pericol frontierele Federației Ruse și subminează influența acesteia în regiune . Relațiile dintre aceste două părți se caracterizează a fi dificile. Pentru UE este important de a observa tendințele tot mai intensive a Rusiei, cu privire la noile inițiative regionale propuse de aceasta. Problema principală este intenția de a crea o uniune euro-asiatică similara UE, care subminează existent și flexibilitatea UE. Temerea este că Rusia intenționează de a crea o nouă uniune sovietică, argument contra pe care il susține Uniunea Europeană cu privire la crearea acestei uniuni, care ulterior dezavantajează interesele și prioritățile de dezvoltare.
Important este de menționat că UE și Federația Rusă depind reciproc una de alta, astfel UE este în dependență de resursele energetice rusești iar economia Rusiei depinde de exporturile energetic,fapt care determină partea rusă de a căuta noi perspective de diversificare a sursele de venit în bugetul de stat. Aceste state sunt doi actori importanți pe arena internațională, însă spre deosebire de Rusia, UE nu poate fi un actor coherent, nu poate exista o Europă stabilă politic fără incluziunea Rusiei. De aceea stabilirea unor relații avantajoase cu aceasta din urmă este o contribuție importantă la arhitectura sistemului de securitate a Europei în secolul al XXI-lea.
În relațiile UE –Rusia trebuie de clarificat anumite lucruri importante, unul dintre acestea este faptul dacă influentează procesele democratice din Rusia asupra evaluării țării în Occident, la moment este cunoscută o evaluare redusă sau defavorabilă părții ruse, însă mai ales că această apreciere este determinată de raportul de interese dintre UE și Rusia. Este cunoscut faptul că opinia publică din occident păstrează acea atitudine critică față de Rusia care exista față de Uniunea Sovietică.
Fiind vecini este cert faptul că nu poate UE să-și asigure securitatea sau stablitatea fără a lua în calcul Federația Rusă. Indiferent de aspirațiile, tendințele si inițiativele Rusiei, UE nu are un instrument solid de a influența asupra acesteia, sau de impiedica anumite procese importante legate de Asia sau de regiunea euro-asiatică, decît numai criticile referitor la nerespectarea drepturilor omului.
Din perspectiva instalării sistemului de apărare antirachetă, negocierile dintre Rusia și statele occidentale se desfășoară într-un ritm foarte dificil. Moscova așteaptă garanțiile partenerilor ca sistemul european antirachetă să nu fie îndreptat împotriva sa. Astfel dezvoltarea parteneriatului strategic Rusia-UE presupune un caracter indivizibil al securității și încrederii reciproce. Din acest punct de vedere este necesar ca să ajungă la un consens privind amplasarea scuturilor antirachetă. De altfel este important ca relațiile dintre acești actori să nu se agraveze, pe urma cărora pot suferi și alte state.
Crearea Uniunii Euro-Asiatice este o perspectivă pentru Rusia întrucît aceasta poate uni nu numai state din spațiul post-sovietic ci și potențial Finlanda, Ungaria, Republica Cehă, Bulgaria și Mongolia, pentru a aprofunda integrarea economică și politică. Acest fapt va întări existența acestei uniuni, însă va submina existența UE, așadar oponența vizavi de crearea acestei uniuni este justificată, din considerentul că perspectivele pe care și le propune noua uniune poate include mai multe state decît se presupunea.
După 18 ani de negocieri, Rusia aderă la Organizația Mondială a Comerțului devenind astăzi al 156-lea membru al acesteia. Această aderare este deosebit de importantă pentru UE, deoarece UE este primul partener comercial al Rusiei, iar Rusia este cel de-al treilea partener comercial al UE. Pentru prima dată, ambele entități vor fi obligate să respecte norme și obligații multilaterale pentru schimburile comerciale reciproce. Ca o consecință a aderării la OMC, Rusia, printre altele, își va reduce taxele la import, își va limita taxele la export, va acorda un acces mai extins la piață pentru furnizorii de servicii din UE și va facilita aplicarea de norme și proceduri în numeroase domenii ale relațiilor economice bilateral.O deosebită importanță vor avea reglementările privind procedurile vamale, utilizarea măsurilor de sănătate și sanitare, standardele tehnice și protejarea proprietății intelectuale.
În concluzie evoluția și specificul parteneriatului dintre UE și Rusia este calificat ca fiind tensionat. Un lucru este cert că relațiile dintre acești doi actori pot fi apropiate sau reci însă niciodată nu vor fi perfecte. Rusia este considerată în Occident ca fiind cel mai dificil partener al UE. Strategia rusească este aceea de pedepsire a țărilor care refuză să se supună influenței rusești prin tăierea livrărilor de gaze naturale sau prin construirea de noi rute ocolitoare (Nord Stream, South
Stream și Blue Stream). În același timp politica rusească este avantajoasă,oferind recompense energetice țărilor și liderilor politici loiali Rusiei prin acordarea de subvenții și de contracte avantajoase.
2.2 Redimensionarea relațiilor Republicii Moldova cu statele post-sovietice
De la declararea independenței Republicii Moldova, și până în prezent, populația Republicii Moldova a trebuit mereu să depună eforturi de a-și realiza anumite interese, de la început s-au depus eforturi de consolidare a independenței, iar ulterior o dată cu evoluția evenimentelor au apărut o serie de alte cerințe de bază ale populației, care au trebuit să fie reflectate în ceea ce poate fi recunoscut ca interesul național, deși sunt anumite îndoieli din partea altor pături ale societății, inclusiv specialiști în relațiile internaționale. Principala concepție a interesului național a etapei inițiale o dată cu declararea independenței a fost de a căpăta recunoașterea internațională și de a forma o rețea de relații diplomatice cu statele-cheie care vor aduce un aport serios în direcția dezvoltării Republicii Moldova pe viitor.
Republica Moldova se află într-o situație similară cu mai multe state din spațiul post-sovietic. În fața Republicii Moldova se pot vedea din punct de vedere a democrației și progresului european exemple de succes – Țările Baltice, și bineînțeles exemple de evitat precum cel al Republicii Belarus, Ucrainei sau Federației Ruse, și altor state din fostul spațiu al Uniunii Sovietice, unde democrația, libertatea presei și libertatea de exprimare în general precum și anumite aspecte economice sunt într-o stare care alertează opinia publică internațională.
Totuși, pe lângă factorii principali care au stat la baza orientării politicii externe, principalul lucru care a provocat oscilațiile în politica externă a Moldovei a fost îmbunătățirea sau înrăutățirea relațiilor cu Federația Rusă, dacă ar fi să privim la toate aspectele politicii externe ale Republicii Moldova. Oricât de mult nu s-ar nega, dependența Republicii Moldova de spațiul post-sovietic este mult prea mare ca să fie ignorată. În acest context cercetarea impactului intereselor Republicii Moldova în spațiul post-sovietic vine ca o completare a actualității lumii contemporane, și mai ales de conștientizare a realităților departe de discursurile populiste ale liderilor politici. Relațiile cu statele din spațiul post-sovietic pentru Republica Moldova în contextul realizării interesului național au avut un specific în ultimii 20 de ani mai mult de subordonare decât de participare activă și entuziasm.
Deși noi ne-am integra în Comunitatea Europeană, instituțional, politic, economic, cultural, ideologic, indiferent de gradul de integrare, o să facem parte dintr-o comunitate, care energetic depinde tot de Europa de est, iar în condițiile noului mileniu, când lupta pentru resursele energetice este deosebit de dură și are loc la diferite nivele, nu putem spune decât că Republica Moldova va ajunge în final tot la regiunea de Est a Europei, întrucât marile țări industrializate din vest, tot acolo vor trage într-un final.
Astfel, analizând relațiile recente între Uniunea Europeană și Federația Rusă, putem observa cu ușurință că de fapt liberalizarea Regimului de vize pentru cetățenii FR este o concesie din partea Uniunii Europene pentru avantaje în domeniul energetic de la Federația Rusă, oricât de mult unii experți ar nega acest lucru. Pentru statele Europene, întrucât Uniunea Europeană reprezintă din punct de vedere istoric, cultural și economic un potențial unic pentru cetățenii Federației Ruse și o piață de desfacere excelentă pentru ei.
Locul Republicii Moldova, în relațiile cu statele spațiului post-sovietic, este de a juca rolul punții de legătură, atâta timp cât va fi necesar. Trebuie să fim coerenți și deciși cu integrarea Europeană, dar în același timp trebuie să fim coerenți, și foarte atenți în relațiile cu statele spațiului post-sovietic. Nu trebuie să ne rupem definitiv de o zonă cu potențial economic, și de care suntem dependenți energetic, de care Moldova, fie și integrată în comunitatea Europeană la un moment dat va depinde.
Destrămarea US a condiționat apariția viitoarelor relații dintre cele 15 state care au rezultat și care au rămas legate prin interese reciproce. Dezmembrarea fostului imperiu a pus problema la restructurarea și păstrarea spațiului ex-sovietic. Toate statele, inclusiv Republica Moldova au moștenit de la fosta Uniune sistemul energetic unic, sistemul unic de transporturi și legături de telecomunicație, sistemul unic al conductelor petroliere și de gaz, precum și libertatea populației de a se deplasa. Toți acești factori în ansamblu au dat posibilitateab integrării și colaborării mai intensive în arealul post-sovietic.
Timp de două decenii, țările post-sovietice continuă să se afle în etapa de tranziție, fiind nevoite să facă față multor probleme interne. Mai mult, acestea sunt afectate de oscilarea permanentă între apropierea Vestică/Uniunii Europene și influența Rusiei, fapt ce împiedică stabilirea unor politici interne și externe clare. Pericolul pentru Ucraina și Republica Moldova este de a rămâne din punct politic și economic “vecini periculoși”.
RM trebuie să își consolideze independența statală în relația cu Federația Rusă; să își redescopere și consolideze propria identitate culturală; să dezvolte instituțiile și mecanismele economiei de piață; să garanteze respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel încât să transforme în realitate posibilitatea integrării sale în Uniunea Europeană.În ciuda trecătoarei ei derute politice și de conștiință, prin trecutul ei istoric, prin poziția ei geografică și prin datele culturii ei (latine) Republica Moldova aparține indiscutabil Europei și nu Eurasiei. De aceea viitorul ei trebuie văzut exclusiv în UE.
Descompunerea URSS a fost acel eveniment al sfârșitului secolului XX care a schimbat întregul sistem al relațiilor internaționale și a zguduit întreaga ordinea mondială. În locul fostei supraputeri s–a format un „vacuum al puterii” care cerea reconfigurarea relațiilor între „noile democrații” formate pe acest spațiu imens. „URSS a murit, dar spațiul său trăiește”, formând ceea ce în literatura de specialitate a primit denumire de „spațiul post-sovietic”.
Evenimentele și procesele care se desfășoară în acest spațiu poartă un caracter controversat, profund, complex și tranzitoriu. Această dinamică tranzitorie a spațiului post-sovietic duce la trecerea la modelele anumite ale dezvoltării viitoare a proceselor politice, sociale, economice. Însă, alegerea adecvată a modelelor eficace de dezvoltare a statelor post-sovietice se axează pe necesitatea cunoașterii profunde a proceselor și evenimentelor care se desfășoară în acest spațiu, având în vedere provocările și cerințele lumii globale, precum și a unei aprecieri științifice a evoluției CSI care a inclus cea mai mare parte a spațiului post-sovietic, dar tendințelor statelor postcomuniste spre structurile euro-atlantice și europene.
De remarcat, că inițial în față CSI a fost pusă o misiune istorică de o complexitate sporită – de a forma bazele relațiilor internaționale de tip nou în spațiul post-sovietic care ar avea în vedere interesele tuturor statelor în comun și a fiecărui stat în particular. Astfel, CSI „s–a născut” în condițiile unui „șoc public”, provocat de schimbarea regimului politic pe întregul spațiu post-sovietic. Edificarea CSI a întrerupt procesul haotic de descompunere a URSS și, prin urmare, consecințele distructive a acestui proces. Această formă de organizare a spațiului post-sovietic a garantat coordonarea acțiunilor tuturor statelor-membre, lipsa căreia putea duce la amenințarea întregii ordini mondiale. Concomitent cu crearea CSI au început să se manifeste clar trăsăturile edificare și identificare a statelor post-sovietice cu structurile din UE. Anume atracția spre Est și Vest a contribuit la alegerea modelului propriu al evoluției politice, reformelor socio-economice și orînduirii de stat a fiecărui stat post-sovietic.
Destrămarea URSS a condiționat apariția viitoarelor relații dintre cele 15 state, care au rezultat și care prin forța împrejurărilor au rămas legate prin interese reciproce.Dezmembrarea fostului imperiu a pus problema cu privire la restructurarea și păstrarea spațiului ex-sovietic. Toate statele „noi”, inclusiv RM, au moștenit de la fosta Uniune sistemul energetic unic, sistemul unic de transport și legături de telecomunicație, sistemul unic al conductelor petroliere și de gaz, cât și libertatea populației de a se deplasa dintr-un stat în altul. Toți acești factori în ansamblu au dat posibilitatea unei întregiri și colaborări în arealul ex-sovietic mai intensive, spre deosebire de cel european, iar specializarea unor republici în producerea unei anumite producții a făcut să se simtă necesitatea unei reintegrări economice în condițiile formării piețelor de desfacere și a dependenței politice de fostul centru. Ideea transformării URSS într-o comunitate economică a statelor suverane a schimbat radical caracterul relațiilor interstatale ale fostelor republici unionale.
În rezultatul „divorțului civilizat” Rusia probabil reieșea din aceea că noile state vor intra într-o situație mai puțin vitală și mai devreme sau mai târziu din nou se vor „aduna în jurul Moscovei”, iar pentru menținerea procesului de reintegrare Moscova a început să semneze tratate care ar fi dus la armonizarea economiei, politicii externe și securității militare.
Analizând toate acțiunile întreprinse de RM față de CSI, se poate constata că semnarea acordurilor a fost apreciată diferit de cercurile politice, economice și obștești din țară. Adepții politicii de revenire la fostul imperiu, care ar asigura păstrarea RM în sfera dominației Rusiei aprobau acest pas. Pe de altă parte, acest pas era supus unei critici, fiind considerat un act care ar duce la pierderea independenței RM și la stoparea ei de a se integra în structurile economice și politice europene. Unii analiști din republică susțineau că integrarea economică în CSI ar fi fost concepută de Rusia ca o primă etapă menită să ducă la o nouă integrare politico-militară. Unii cercetători moldoveni sunt de părere că „către mijlocul anilor 90, noua majoritate politică a republicii, a început să vadă prioritățile politicii externe spre Est, și mai întâi de toate, către Rusia, în special din cauza dependenței continue a RM de livrările energiei, carburanților și deschiderea către piața rusă, precum și de lipsa interesului real din partea Occidentului către un stat mic care se află la periferia Europei”.
Într-adevăr, această orientare a fost determinată de un șir de eșecuri economice cu care s-a confruntat RM pe parcursul anilor ‘90. De exemplu, în anul 2002 PIB-ul RM a constituit 42% comparativ cu anul 1991- cel mai mic rezultat atestat în CSI. Pentru comparație – Uzbekistanul a obținut 99%, Belarusi-89,9%, Kazahstan – 77,9% (comparativ cu 1991). În zece ani RM a resimțit mai accentuat prăbușirea în dezvoltarea economică comparativ cu alte state din CSI. Ponderea RM în PIB pe CSI s-a redus de la 1,3 la 0,4% (mai bine de 3 ori), în producția industrială – de la 1,2 la 0,7%, în circuitul mărfurilor cu amănuntul – de la 1,3 la 0,4 (mai bine de 3 ori), în volumul comerțului exterior de la 2,2 la 0,6% (aproape de 4 ori). Spre sfârșitul anilor 1990- veniturile reale ale populației din RM au constituit 15% comparativ cu 1991.
RM s-a transformat în „cea mai săracă țară a Europei, economia căreia se bazează pe … vânzările unor cantități mici de vin și banii, trimiși de către emigranți de peste hotare familiilor săi”. În aceste condiții CSI cu potențialul său de 300 mln. de oameni, imaginea pozitivă a produselor moldovenești, păstrarea unui șir de elemente ale infrastructurii unice a constituit „o salvare” relativă a republicii din situația creată. În mod formal, la etapa inițială cooperarea RM în cadrul CSI se reducea doar la domeniul economic, dar, totuși, pe parcursul anilor a devenit evident că dezvoltarea consecutivă a statului depinde de colaborare și în alte domenii.Așa, au fost semnate acorduri cu privire la colaborarea în domeniul ecologiei și asigurării cu pensii, al standardizării, metodologiei, ecologiei, protecției mediului ambiant, învățămîntului, culturii, informației, turismului, migrației de muncă etc. Astăzi, la aproape două deceniu de la semnarea acordului de la Alma-Ata, una dintre cele mai prezente întrebări în actualitatea politică și pe masa cercetătorilor este eficiența prezenței RM în cadrul CSI.
În relațiile cu CSI, RM consideră drept obiectiv primordial încheierea și îndeplinirea riguroasă a tratatelor de prietenie și colaborare în vederea creării unui climat de încredere și respect reciproc, stabilirii unor relații reciproc avantajoase. Ținând cont de particularitățile dezvoltării istorice și de situația geopolitică a RM, erau prioritare relațiile cu Rusia, Ucraina și Belaursia. În temeiul existenței unor relații economice și spirituale RM va păstra și va confirma legăturile de prietenie cu țările Asiei Mijlocii și ale Caucazului – membre ale CSI. Pentru a percepe evoluția relațiilor RM – CSI, ar fi cazul ca acestea să fie studiate din perspectiva celor două aspecte: a avantajelor și a dezavantajelor pe care le are țara noastră în cadrul CSI.
Devine tot mai vădit că cooperarea celor 12 state în cadrul CSI se axează mai mult pe cooperarea bilaterală și regională. Unul din paradoxurile principale ale Comunității Statelor Independente în calitate de parteneriat multilateral constă în faptul că aproape fiecare stat membru luat aparte vede realizarea propriilor interese într-o configurație diferită în cadrul a aceleiași Comunități. Pentru o mai bună comprehensiune a tendinței de cooperare la nivel sub-regional în cadrul spațiului CSI-ist, este necesar de analizat poziția fiecărui stat membru, care vădit se manifestă încă de la momentul aderării. Atitudinile statelor ex-sovietice față de Comunitatea Statelor Independente au evoluat diferit. Unele au rămas apropiate de Federația Rusă și continuă să considere CSI-ul un vehicul important pentru relații economice, politice, internaționale și strategice. Alte state fac mari eforturi pentru a-și asigura integritatatea, independența și gravitează spre structurile de securitate europeană și euroatlantice.
În spațiul post-sovietic a apărut sistemul integraționist cu mai multe nivele, ceea ce corespunde într-un anumit grad intențiilor multor state ceseiste de a crea structuri integraționiste, flexibile, „moi”, care ar acorda posibilitatea membrilor de a participa concomitent în diverse structuri statale. Astfel, în spațiul post-sovietic s-a format o structură foarte complicată și greoaie, constituită din cel puțin șase niveluri. Uniunea Rusia – Belarusi (2 state) – exemplul celui mai înalt nivel de integrare, cele două state tinzînd spre formarea în perspectivă a unui spațiu statal comun; Uniunea Vamală în componența căreia intră 5 state – Belarusi, Federația Rusă, Kîrgîstan, Kazahstan, Uzbekistan; Uniunea Central-Asiatică (Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan și Tadjikistan); Uniunea Economică Euroasiatică formată din Federația Rusă, Belarusi, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan; GUAM – Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova. Relațiile interstatale din uniunile date se reglementează de documente proprii care, conform opiniei generale, sunt juridic mai avansate, în comparație cu actele normative ale CSI.
Dacă e să judecăm „la rece”, anume cooperarea în cadrul CSI este cea de care are nevoie țara noastră acum și în perspectivă. Făcînd abstracție de la ineficiența CSI-ului ca structură, totuși rămîne în vigoare faptul că, această cooperare contribuie, într-un fel, la susținerea unor relații stabile economice cu fostele republici unionale. De remarcat că, orientarea la spațiul CSI a predominat aproape la toate statele membre ale Comunității. De altfel, făcînd bilanțul celor 15 ani de existență a Comunității Statelor Independente pot fi considerate drept pozitive următoarele motive:
– De asemenea, prin crearea CSI-ului s-a evitat destrămarea brutală a fostei URSS după scenariul balcanic, iar conflictele locale nu s-au transformat în războaie civile și conflagrații militare de proporții.
– CSI-ul a devenit „motorul” reintegrării și recreării vechii uniuni. Țările membre au diversificat destul de rapid raporturile cu lumea externă, au devenit subiecți cu drepturi depline ai comunității internaționale și a diferitor parteneriate europene și sub-regionale.
– Din punct de vedere politic CSI-ul s-a afirmat în calitate de o structură de parteneriat euro-asiatic, recunoscută în măsura în care comunitatea internațională rămîne preocupată de evoluția în condiții de stabilitate în spațiul post-sovietic. În acest timp membrii organizației s-au ales cu o configurație politică de conlucrare cu alte țări și cu Moscova, pe măsura afirmării lor în calitate de state suverane și au condiționat și promovat interesele lor în cele mai diverse domenii.
Examinînd evoluția raporturilor Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente, am putea constata că calitatea de membru a țării noastre în această structură poate fi evaluată sub două aspecte. Pe de o parte a avut un impact negativ asupra situației interne, a limitat posibilitățile Moldovei de a participa mai activ în cadrul organizațiilor economice, politice și de securitate europene. Aflarea în cadrul Comunității, statutul căreia este incompatibil cu cel al Uniunii Europene, a fost un impediment pentru Moldova de a se încadra mai dinamic în procesele care se desfășoară în spațiul occidental.
În concluzie, colapsul URSS a fost un eveniment ce a modificat esențial configurația geopolitică a planetei. Procesul schimbării sistemice în spațiul post-sovietic a fost urmat de un grav colaps economic, eșecuri sociale și instabilitatea politică – trăsături comune tuturor republicilor sovietice. Unica excepție făceau doar republici baltice care erau cele mai pregătite formațiuni statale pentru „viața independentă”.
Locul Republicii Moldova, în relațiile cu statele spațiului post-sovietic, este de a juca rolul punții de legătură, atâta timp cât va fi necesar. Trebuie să fim coerenți și deciși cu integrarea Europeană, dar în același timp trebuie să fim coerenți, și foarte atenți în relațiile cu statele spațiului post-sovietic. Nu trebuie să ne rupem definitiv de o zonă cu potențial economic, și de care suntem dependenți energetic, de care Moldova, fie și integrată în comunitatea Europeană la un moment dat va depinde.
2.3 Vectorul european al politicii externe din Republica Moldova
Republica Moldova, prin așezarea sa geografică și prin complementaritățile sale naturale și mai ales economice, precum și prin tradiții, model de civilizație și spiritualitate, aparține spațiului european. Prin urmare, integrarea înt-un spațiu european este un obiectiv natural, iar Moldova , în condițiile în care noua ordine mondială se configurează în jurul marilor poli de putere, nu poate să rămînă izolată și să se opună acestui proces vital de orientare și integrare spre Uniunea Europeană, unul dintre poli, a cărei pondere politică și economică este incontestabilă. Perspectiva integrării a devenit, astfel, ademenitoare și Republica Moldova a acordat Uniunii Europene un loc important în cadrul relațiilor ei cu organismele internaționale.
Perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova s-a conturat după obținerea independenței ( 27 august 1991), cînd guvernarea trebuia să ia decizii importante atît în domeniul politicii interne, cît și a celei externe. Ca și alte foste republici sovietice, în calitate de unul dintre statele succesoare ale URSS, Republica Moldova a început relațiile sale cu Uniunea Europeană după 27 august 1991. De la această dată pe parcursul anilor s-au întreprins mai multe acțiuni de promovare a Republicii Moldova pe plan european.
În perioada anilor 1991 – 1994, se precizează pozițiile și se identifică cadrul juridic al dialogului dintre părți. Un prim pas al Republicii Moldova în exprimarea dorinței de a a fi parte a ceea ce numim „valori europene“, în general, și „Uniunea Europeană“, în particular, este adoptarea Concepției politicii externe a Republicii Moldova. Fiind un document central în acest sens „Concepția politicii externe a Republicii Moldova“ adoptată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 08.02.1995 menționează că ,, obiectivul major și de perspectivă al politicii externe a Republicii Moldova este integrarea treptată în Uniunea Europeană. Primul pas în această cale îl constituie semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare”.
Pentru a aduce la zi cadrul legislativ al relațiilor, Comisia Europeană a propus ca Acordul de Cooperare și Comerț dintre Comunitatea Europeană și fosta URSS să fie înlocuit cu acorduri separate de parteneriat și cooperare cu statele ex-sovietice. Comisia a menționat de asemenea că printre succesoarele URSS se numără atît țări cu trăsături comune statelor asiatice în dezvoltare, cît și state europene care și-au exprimat clar dorința de asociere la Comunitatea Europeană. Acest moment reprezintă, de fapt, prima recunoaștere de către Comunitatea Europeană a opțiunii europene a Moldovei, chiar dacă această recunoaștere este indirectă și ulterior uitată de factorii de decizie europeni. Însă, deși negocierile noilor acorduri de cooperare au început cu mai multe țări ale CSI, negocierile n-au fost lansate și cu Moldova.
La 1 noiembrie 1993 președintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur, adresa președinților Consiliului European și Comisiei Europene scrisori în care constata că Moldova este unica țară din spațiul Europei Centrale și de Est, cu care Uniunea Europeană nu și-a definit încă relațiile. Anul următor, la 28 ianuarie era acreditat la Bruxelles primul ambasador al Republicii Moldova, în calitate de șef al misiunii acestui stat pe lângă Comunitățile Europene. Se observă de asemenea și interesul manifestat din partea UE pentru Moldova, fapt remarcat prin vizita delegației Comisiei Europene, în frunte cu Fokion Fotadis la Chișinău, în vederea unor negocieri, care aveau drept scop determinarea disponibilităților autorităților moldovenești de a promova reformele politice și economice în vederea edificăriii statului de drept și instaurării principiilor de piață.
În consecință, la 21 aprilie, se demarează negocierile oficiale asupra Acordului de Parteneriat și Cooperare (APC). Acesta a fost semnat la 28 noiembrie 1994 și Ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova la 3 noiembrie 1995. Pe parcursul anului 1998 a fost finalizată procedura de ratificare a acestui acord, intrînd în vigoare în iulie 1998 pentru o durată inițială de 10 ani, ca document politic de bază ce venea să consacre Republica Moldova în calitate de partener direct al Uniunii Europene. Acordul de Parteneriat și Cooperare avea următoarele obiective ample: continuarea dialogului politic, promovarea comerțului și a investițiilor, cooperarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar și cultural, susținerea eforturilor Moldovei de a consolida democrația, de a dezvolta economia și de a finaliza tranziția la economia de piață.
APC-ul nu prevede aderarea Moldovei la UE, însă menționează „apropierea graduală între Moldova și o zonă mai largă de cooperare în Europa și regiunile limitrofe”. Acest acord crează cadrul juridic și politic legal pentru cooperare și punea și bazele juridice aplicării programului TACIS (Tehnical Aid to the Commonwealth of Independent States) de asistență în Moldova. Programul era adresat statelor foste membre ale Uniunii Sovietice și cuprindeau o gamă largă de măsuri și acțiuni, în domeniul reformelor administrative, a consolidării societății civile și ONG-urilor, a reformelor sociale și cooperării la nivelul structurilor de învățământ superior. Cadrul instituțional pentru implimentarea APC a inclus: Consiliul de Cooperare, Comitetul de Cooperare și Comitetul Parlamentar de Cooperare.
APC a dus la întărirea relațiilor dintre Republica Moldova și UE, la promovarea reformelor în domeniile politic și economic și la o etapă calitativ nouă în dezvoltarea relațiilor Republiciii Moldova cu organismele europene. Prin APC, pozițiile Moldovei pe arena internațională s-au întărit, prin această acțiune Moldova cerând să-i fie acordată o mai mare pondere statutului său de actor al vieții internaționale și o mai mare credibilitate imaginii sale de stat-adept al valorilor democratice. În acest mod, Moldova realizează primele succese pe calea sa spre UE. La sfîrșitul anului 1994 și în prima jumătate a anului 1995, Moldova apare într-o lumină favorabilă pe arena internațională, ajungând chiar să fie un exemplu al reformelor democratice. În acest context, ea devine prima țară din Comunitatea Statelor Independente (CSI), care este admisă la 13 iulie 1995 în Consiliul Europei, fiind acceptată cu succesele și neîmplinirile ei, pentru încurajarea și facilitarea în direcțiile esențiale ale edificării statului democratic și al modelului socio-economic european. Acest eveniment a constituit un pas important în apropierea Republicii Moldova de UE.
Odată cu formarea în 1999 a Guvernuului Sturza, s-a constituit baza unui nou algoritm politic proeuropean. Programele guvernamentale din 1999-2002 „Supremația legii, revitalizare economică și integrare europeană” au articulat vădit vectorul pro-european în politica Moldovei. Integrarea europeană devine obiectivul strategic al politicii externe, guvernul propunîndu-și să elaboreze și să realizeze strategia națională de integrare în UE, să implementeze cu strictețe prevederile APC, să intensifice demersurile diplomatice în favoarea demarării negocierilor privind asocierea Republicii Moldova la UE, încheierea unui nou Acord de liber schimb și obținerea din paertea UE a unui regim de vize favorabil pentru cetățenii țării.
La 28 iunie 2001 Republica Moldova devine membru cu drepturi depline a Organizației Mondiale a Comerțului și membru al pactului de Stabilitate Pentru Europa de Sud-Est , care conținea angajamentul UE de a sprijini statele din Europa de Sud-Est în perspectiva integrării lor depline în structurile sale. Acest angajament al UE nu se referea și la Moldova, deoarece includerea sa în PSESE a fost condiționată de Bruxelles de neabordarea problemei transnistrene și, mai ales, a perspectivei de aderare la UE. Cu toate acestea, Participarea la Pact este văzută de autoritățile moldovene ca un factor important de beneficiere de fondurile de stabilizare, fiind identificate 21 domenii de interes prioritar și o cale mai scurtă pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la UE.
În urma aderării la PSESE, țara a fost invitată să participe la activitățile Conferinței Europene, care este un for consultativ la nivel de miniștri ai afacerilor externe ai țărilor candidate la aderare în Uniunea Europeană. La 27 decembrie 2001 a fost adoptat „Documentul de strategie a țării pentru Moldova” pentru perioada 2002-2006. Acest document stabilea obiectivele de cooperare ale Uniunii Europene cu Republica Moldova, axându-se pe implementarea programului de susținere a reformelor.
La rîndul ei, conducerea Republicii Moldova, prin Decretul Președintelui din 13 noiembrie 2002, instituie Comisia Națională pentru Integrarea Europeană ( CNIE) și este adoptată Strategia Europeană a Republicii Moldova. Acest document a fost precedat de elaborarea și aprobarea la 16 septembrie 2003 de către CNIE a Concepției integrării Republicii Moldova în UE, care reprezintă o confirmare a opțiunii europene a Republicii Moldova și servește drept bază în activitatea de realizare a obiectivului integrării europene, activitate în care vor fi implicate atît autoritățile centrale și locale, cît și instituțiile societății civile.
Strategia Europeană a Republicii Moldova este un document intern cu privire la realizarea Concepției integrării Republicii Moldova în UE. Această strategie, dată publicității în aprilie 2005 de către Institutul de Politici Publice (IPP) și elaborată de circa 30 de experți naționali, se bazează pe faptul că integrerea RM în UE reprezintă un interes național fundamental, precum și pe recunoașterea și acceptare principiilor fundamentale ale UE.
La 1 iulie 2003, Consiliul European a adoptat un nou document: ,, Deschizînd calea pentru noul instrument destinat Politicii de bună vecinătate”, iar la 22 noiembrie 2005, este adoptat documentul ,, Cu privire la implementarea și promovarea Politicii Europene de Vecinătate ”, în care este descrisă succint PEV. Documentul conține formularea sarcinilor pentru anii 2006-2007, concluzii și anexe. În anexe sunt formulate, printre altele, prioritățile dialogului politic pentru Moldova: reforma legislației electorale, consolidarea independenței justiției, asigurarea libertății expresiei, combaterea corupției, soluționarea conflictului transnistrean și asigurarea controlului frontierei.În pofida cadrului nou de cooperare, baza juridică a relațiilor dintre Republica Moldova și UE a rămas aceeași APC.
Astfel, odată cu lansarea PEV, dialogul politic a cunoscut o nouă dezvoltare, fiind lansate negocierile asupra Planului de Acțiuni UE-RM, care a fost semnat de către părți la 22 februarie 2005 pentru un termen de 3 ani. Acest document a fost destinat accelerării reformelor politice, economice și sociale din țara noastră, în schimbul aprofundării relațiilor sale cu UE. Abordarea documentului se bazează pe parteneriat, responsabilitate împărțită și pe diferențiere, și ține să contribuie la dezvoltarea viitoare a relațiilor bilaterale dintre UE și Moldova.
Planul de Acțiuni recunoaște aspirațiile europene ale Moldovei, dar specifică, de asemenea, că pentru viitorul apropriat APC rămîne o bază validă pentru cooperarea UE-Moldova. În acest fel, PAUEM nu substituie APC-ul existent, dar îl suplimentează. De aici, Planul de Acțiuni nu este un document juridic, precum APC, ci unul politic. PAUEM stabilește un set comprehensiv de priorități în domeniile cuprinse de APC. Șapte priorități din cele zece vizează dimensiunea politică a procesului de cooperare dintre UE și Moldova.
La 24 martie 2005, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene. Ea stipulează consensul acelor fracțiunilor parlementare în ceea ce privește promovarea treptată și ireversibilă a cursului strategic de integrare europeană. În scopul executării eficiente a acestei prevederi, prin hotărîrea guvernului din 1 august 2005 au fost instituite comisiile interministeriale pentru promovarea politicii de integrare europeană a Republicii Moldova în general și pentru coordonarea realizării Planului de Acțiuni UE-Moldova.
Cele mai semnificative acțiuni în cadrul relațiilor Republicii Moldova și UE de la semnarea Planului de Acțiuni au fost: desemnarea reprezentantului Special al UE pentru Republica Moldova; instituirea Delegației Comisiei Europene la Chișinău; includerea UE și SUA cu statut de observatori în procesul de negociere a conflictului transnistrean; lansarea în decembrie 2005 a Misiunii Uniunii Europene de Asistență la frontierea dintre Republica Modova și Ucraina; includerea Republicii Moldova de la 1 ianuarie 2007 și semnarea la 10 octombrie 2007 a Acordului privind facilitarea regimului de vize și a Acordului privind readmisia persoanelor, care prefigurează pentru prima dată un cadru mai avansat de cooperare dintre Republica Moldova și UE.
Acordurile RM-UE privind Facilitarea eliberării vizelor și Readmisiei au întrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, îar în iunie 2008 a fost lansat Parteneriatul de Mobilitate RM-UE. De asemenea, un eveniment important a fost inaugurarea oficială la 25 aprilie 2007 a Centrului Comun de Vize, găzduit de Ambasada Ungariei la Chișinău. La ceremonia de deschidere, președintele Vladimir Voronin a accentuat importanța istorică a acestui eveniment pentru Republica Moldova și a reconfirmat vocația europeană a Republicii Moldova, și faptul că direcția europeana reprezintă strategia națională de dezvoltare a țării pînă la momentul aderării la Uniunea Europeană. La rîndul său, Vicepreședintele Comisiei Europene, Franco Frattini, a declarat că deschiderea Centrului reprezintă un semn foarte mare de încredere acordat de către Uniunea Europeană Republicii Moldova.
Pe 27 ianuarie 2009, CNIE a adoptat Agenda de Integare Europeană pentru anul 2009, precum și Prioritățile relaiilor UE-RM pe durata președinției cehe a UE-două documente de referință pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Comisia Europeană a lansat și un nou proiect de asistență tehnică pentru Moldova finanțat de UE: ,, Suport pentru promovarea exportului și atragerea investițiilor în Republica Moldova”. Acest an este unul de cotitură în relațiile moldo-comunitare și aceasta nu din cauza schimbărilor politice intervenite în țara noastră.
Începînd cu anul 2010, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline a Tratatului Comunității Energetice. La 30 septembrie 2010 a fost semnat Protocolul privind principiile generale pentru participarea RM la programele UE, care a intrat in vigoare la 1 Mai 2011. Dialogul cu UE privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) între RM și UE (negociată ca parte componentă a Acordului de Asociere) a demarat în 2010.
Un moment important este și decizia UE de a revizui PEV, fapt remarcat prin Comunicarea Comisiei Europene privind revizuirea PEV din 25 mai 2011. Aceasta prevede întărirea parteneriatului dintre UE și societățile din vecinătate: pentru a construi și consolida democrații sănătoase, pentru a înregistra în continuare o creștere economică durabilă și pentru a gestiona legăturile transfrontaliere.
În acest context, pentru Republica Moldova se deschid perspectivele unei cooperări politice mai strânsă în ceea ce privește reformele în materie de guvernanță, securitate și diversele aspecte legate de soluționarea conflictelor, inclusiv adoptarea unor inițiative comune în cadrul forurilor internaționale pe chestiuni de interes comun. Aceasta va presupune un nivel mai mare de aliniere la politicile și normele UE și va deschide calea integrării economice pe piața internă a Uniunii Europen.
La moment, principalele obiective de cooperare și domeniile prioritare între UE și Moldova sunt prezentate în două documente cheie: Documentul Strategiei pe Țară(DSȚ 2007-2013) și Programul Indicativ Național( PIN, 2011-2013). DSȚ-ul, redactat de către Comisia Europeană, cuprinde situația politică, economică, socială și a mediului înconjurător din Moldova. Raportul enumeră principalele obiective de cooperare cu UE, precum și soluțiile politice și domeniile prioritare de acțiune, cu scopul de a apropia legislația Moldovei de cea a UE. Acest document este implimentat prin Planul de Acțiuni PEV și prin noile inițiative ale Parteneriatului Estic. Cel de-al doilea document, PIN-ul, finanțează trei domenii prioritare în Moldova prin Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat( IEVP), acestea fiind: Buna guvernare, statul de drept și libertățile fundamentale; dezvoltarea socială și umană; Comerț și dezvoltarea durabilă, un anumit procent fiind alocat și pentru rezolvarea conflictului Transnistrean și pentru măsurile de consolidare a încrederii în Transnistria.
În această ordine de ideii, putem concluziona că procesul integrării europene constiutie un factor de schimbare care a fost și continuă să fie unul complex și de avengură devenind atractiv pentru majoritatea statelor, Republica Moldova nefiind o excepție. Perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova s-a conturat după obținerea independenței prin semnarea diferitor acorduri care specifica vectorul european al politicii externe. În afara instituțiilor APC și cele naționale, dialogul dintre Uniunea Europeană și Moldova este promovat și prin alte mijloace cum ar fi reuniuni ale reprezentanților instituțiilor UE cu conducerea țării, miniștri și parlamentari la diverse conferințe, activități sub egida ONU, OSCE, Consiliul Europei și a altor structuri regionale și subregionale
În condițiile în care evoluează lumea contemporană, perpectivele modernizării Moldovei pot fi oferite de spațiul civilizațional și cultural european, iar oficialitățile țării trebuie să manifeste în continuare interesul față de procesul de integrare europeană și să depună efort pentru a obține de la Uniunea Europeană cît mai multe referințe care să recunoască aspirațiile europene, urmărind cu tenacitate această linie politică și promovînd o imagine pozitivă a Republicii Moldova.
2.4 Cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și Rusia privind soluționarea conflictului transnistrean
În condițiile moderne, influența conflictelor locale asupra dezvoltării relațiilor dintre state a crescut semnificativ. Devine evident faptul, ca în această lume, în care predomină raporturile de reciprocitate și de interdependență climatul politic al planetei se definește în cea mai mare parte prin „punctele fierbinți”. Faptele recente demonstrează convingător, că orice conflict armat are o „dimensiune internațională” și poate implica participanții la relațiile internaționale, poate căpăta un caracter global multilateral.
Republica Moldova are nevoie de o reglementare transnistreană durabilă. Mecanismul actual de mediatori și garanți nu corespunde întru totul acestor exigențe, și nici realităților regionale în contextul extinderii UE și NATO. Pentru a obține o soluționare durabilă a conflictului e nevoie ca formatul de reglementare a acestuia să țină cont de lărgirea UE și NATO, și al interesului crescînd din partea acestor instituții față de problema transnistreană. Dupa cum a demonstrat participarea parțială a UE la soluționarea problemelor ce țin frontiera moldo-ucraineană și în exercitarea de presiuni asupra Transnistriei, o implicare mai consitentă din partea UE în reglementarea transnistreană va aduce beneficii Moldovei.
Un model de reglementare al conflictului transnistrean în care Rusia ar juca un rol dominant, chiar quasi-monopolist, nu ar asigura o soluție durabilă fără necesitatea implicării constante a actorilor din exterior în afacerile interne ale noului stat. În fond nici la Chișinău, nici la Bruxelles, nu se dorește ca Republica Moldova reunificată să devină un nou protectorat în Europa, cu diferența că ar fi un protectorat al Rusiei și Ucrainei, fără perspective de integrare europeană. Totodată, situația cînd Rusia ar fi principalul garant în reglementarea transnistreană ar ignora o serie de factori politico-economici care sunt indispensabili stabilizării reale a Moldovei. Democratizarea, demilitarizarea și decriminalizarea Transnistriei nu pot fi atinse prin garanții ruso-ucrainene.
O implicare a UE în procesul de reglementare trasnistreană se poate face prin următorii pași:
– obținerea creării unor posturi vamale mixte moldo-ucrainene cu participare a UE pe segmentul transnistrean al frontierei;
– contribuția UE la lucrările Comisiei Constituționale trebuie incurajată. UE trebuie să participe nu doar prin expertiza juridică realizată de expertii UE, ci prin implicare și mediere politica în lucrările acestei comisii. UE deține pîrghiile politice și economico-financiare de a influența atat lideri transnistreni cît și mediatorii. Rolul de mediator al UE la lucrările Comisiei va ajuta Moldova să își promoveze mai bine propria viziune a soluționării conflictului transnistrean;
– invitarea reprezentantilor UE la toate ședințele sau rundele de negocieri dintre Moldova și Transnistria, fie că este vorba de Comisia constituțională, Comisia unificată de control (CUC) sau formatul pentalateral de negocieri. Motivul ar fi caă UE va avea mai multe interese de securitate în regiune decat oricare alt actor internațional. O astfel de prezența din partea UE pot fi transformate și în garanții implicite în procesul de soluționare al conflictului. Moldova are nevoie de astfel de garanții.
„Conflictele înghețate” din spațiul post-sovietic și-au confirmat în mare parte numele, în ultimii 20 de ani. Intervenția Rusiei a adus o serie de conflicte – disputele Georgiei cu regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud – într-un periculos punct de fierbere. Recent însă, Rusia a jucat un rol diferit și potențial pozitiv în încălzirea unui conflict înghețat dintre Republica Moldova și regiunea separatistă Transnistria, ceea ce ridică posibilitatea unică de a se pune capăt unui conflict cu implicații pentru Rusia, Europa și Statele Unite.
Transnistria și-a declarat independența față de Republica Moldova în timpul destrămării Uniunii Sovietice. Scurtul război care a urmat a fost rapid oprit de către forțele ruse, care au rămas pe teritoriul moldovean, împreună cu un arsenal masiv din epoca sovietică. În urma unui summit desfășurat în luna iunie între Rusia și Uniunea Europeană, au existat relatări că președintele Dmitri Medvedev și cancelarul german Angela Merkel au discutat situația și că Moscova ar putea fi pregătită să susțină o soluționare de durată a conflictului, și, eventual, să retragă o parte din forțele din Transnistria în schimbul unui regim de călătorie fără viză în Europa pentru cetățenii săi. Această întâlnire a urmat unei întrevederi desfășurate la Kiev între Medvedev și președintele ucrainean Viktor Ianukovici în luna mai, prilej cu care cei doi lideri au declarat conflictul din Transnistria drept o prioritate de top pentru ambele țări.
Pe scurt, Rusia ar putea fi pregătită să ia în considerare renunțarea la un punct de sprijin militar la frontiera sud-estică a UE – și pe flancul de vest al Ucrainei – în schimbul unui acces mai semnificativ pe piețele europene. Rusia pare să recunoască acum faptul că interesele sale economice sunt mai importante decât costisitoarea proiecție a puterii sale militare în regiune. Astfel, oferirea unei concesii intereselor europene și SUA în soluționarea acestui conflict înghețat ar consolida puterea unei Rusii care urmărește să coopereze pe plan economic cu Occidentul și să primească asistență pentru îndeplinirea obiectivelor de pe agenda sa de modernizare internă.
Rezolvarea conflictelor este, evident, o prioritate pentru cooperarea dintre UE și Rusia. Transnistria face Moldova vulnerabilă și mai puțin prosperă, iar acest fapt constituie un potențial vid de securitate la granița UE. Rezolvarea conflictului privind Transnistria este totodată cheia integrării eventuale a Moldovei în Europa. De asemenea, un dezgheț ar ajuta la normalizarea și stabilizarea poziției unice a Ucrainei, între Rusia și Occident, prin creșterea gradului de securitate și de transparență a interacțiunilor la frontiera sa de vest. Rusia poate juca un rol productiv prin încurajarea autorităților din Transnistria să fie de acord cu o forță internațională de menținere a păcii care ar permite în cele din urmă UE să îndeplinească cele mai multe sarcini. Deși ar putea fi dificil ca Rusia să renunțe la rolul său tradițional de patron exclusiv al Tiraspolului, Moscova ar obține beneficii considerabile din demonstrarea angajamentului său ca actor responsabil în sistemul de securitate european.
În conflictul transnistrean într-o formă concentrată sunt prezente mai multe caracteristici tipice ale altor conflicte din fosta Uniune Sovietică (Nagorno-Karabah, georgiano-osetin, georgiano-abhaz), dar în același timp, în acest conflict, există caracteristici specifice care î-l diferențiază de alte conflicte în spațiul ex-sovietic. În special, acesta este caracterizat printr-o prezență și influența puternică factorilor ideologici și politici. Un rol important în acest conflict este destinat componentelor geopolitice și geostrategice.
Din punct de vedere al dreptului internațional conflictul transnistrean a început ca un conflict intern între autoritățile centrale ale RSS Moldovenești și autoritățile locale din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Pe parcursul anilor 1989 – 1992, indiferent de apariția unor incidente, conflictul rămâne intern, deoarece în el nu s-au implicat în mod direct alte state. Internaționalizarea conflictului a început doar în iunie 1992, după izbucnirea ostilităților și implicarea în conflict a unităților Armatei a 14-a ruse.
Perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean depind de interacțiunea dintre un întreg complex de factori interni și externi. Întrucât această problemă este la periferia atenției „marilor actori”, este inutilă și periculoasă așteptarea până când „unchiul mare”, în cele din urmă, va ajunge la soluționarea ei. Potrivit opiniilor unor cercetători, principalul obstacol în soluționarea conflictului transnistrean este slăbiciunea democrației moldovenești cât și ideea statalității moldovenești în cadrul unui stat integru.
Motivele care au dus la apariția conflictului transnistrean demult au dispărut și sunt ireversibile. Până în prezent între populațiile de pe cele două maluri ale Nistrului, cu excepția unor grupuri marginale, nu există elemente de ură etnică sau religioasă. În același timp, populația de pe ambele maluri s-a obișnuit cu ideea de divizare a țării și această problemă este la periferia atenției societății. Timp de mulți ani, în mod conștient, sunt impuse stereotipuri eronate privitor la conflictul transnistrean, în scopul neadmiterii soluționării lui. Formatul procesului de negocieri (5 +2) contrazice esența conflictului transnistrean și, respectiv, în cadrul acestui format este imposibil de soluționat acest conflict.
„Conflictul transnistrean” este un fenomen complex. Soluționării lui î-i încurcă o varietate de factori – de la autoritarismul regimului politic din Transnistria și terminând cu interesele geopolitice ale altor țări. La moment nu este suficientă capacitatea internă de soluționare a conflictului și nu este favorabilă nici situația politică internațională.
Extinderea UE de la mijlocul anilor 2000 și, concomitent, intrarea RM în „sfera de atracție” a UE a reaprins speranța că diferendul transnistrean va fi soluționat de o manieră care să mențină suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei.
Printre succesele realizate în această perioadă, în studiul „Problema Transnistreană și Integrarea Europeană a Moldovei” am menționat:
– includerea UE în formatul de negocieri, în calitate de observator; deschiderea Delegației Comisiei Europene; numirea unui Reprezentant Special al UE pentru rezolvarea conflictului transnistrean;
– instituirea Misiunii de asistență la frontieră (EUBAM) pe segmentul transnistrean de frontieră moldo-ucraineană; oferirea preferințelor ATP pentru RM (inclusiv pentru agenții economici din stânga Nistrului);
– susținerea acțiunilor de promovare a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului, inclusiv prin susținerea financiară și expertiză; redeschiderea rutei de tren Chișinău-Tiraspol-Odesa;
– discuțiile privind liberalizarea regimului de vize;
– apariția chestiunii transnistrene pe agenda internațională, în special, în dialogul ruso-german.
Totuși, până în prezent, oportunitățile nu s-au transformat în rezultate palpabile, iar odată cu invitarea UE și SUA în noul format „5+2”, negocierile formale au încetat. De aceea, este logic să ne întrebăm, în ce mod am putea să valorificăm potențialul UE în procesul reglementării transnistrene, așa încât soluția să fie una europeană și, totodată, să corespundă intereselor naționale ale RM. Federația Rusă va continua să joace un rol activ în soluționarea politică și diplomatică a conflictelor din țările membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) – se arată în Conceptul de politică externă a Rusiei.
Moscova joacă un rol determinant în soluționarea definitivă a problemei transnistrene, care reprezintă cea mai mare amenințare la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării noastre. Pe lângă crescânda sa influență economică, Rusia exercită o importantă influență politică asupra administrației de la Tiraspol, reprezentanții căreia sunt în mare parte cetățeni ai Federației Ruse. În același timp, în regiunea transnistreană staționează un contingent militar de aproximativ 1500 de soldați ruși, dintre care circa 1000 sunt însărcinați cu paza celor 20 mii de tone de armament rusesc rămas în regiune de la fosta Armată a 14-ea a defunctei URSS, iar aproximativ 500 de militari fac parte din misiunea de pacificare din Zona de Securitate de pe Nistru. Mai mult decât atât, Rusia are statut de mediator în formatul 5+2 al negocierilor pentru soluționarea problemei transnistrene și se consideră garant al viitoarei reglementări politice.
În concluzie, reglementarea conflictului transnistrean este, evident, o prioritate pentru cooperarea dintre UE și Rusia. Transnistria face Moldova vulnerabilă și mai puțin prosperă, iar acest fapt constituie un potențial vid de securitate la granița UE, scriu cei doi autori. Rezolvarea conflictului privind Transnistria este totodată cheia integrării eventuale a Moldovei în Europa. De asemenea, un dezgheț ar ajuta la normalizarea și stabilizarea poziției unice a Ucrainei, între Rusia și Occident, prin creșterea gradului de securitate și de transparență a interacțiunilor la frontiera sa de vest. Rusia poate juca un rol productiv prin încurajarea autorităților din Transnistria să fie de acord cu o forță internațională de menținere a păcii care ar permite în cele din urmă UE să îndeplinească cele mai multe sarcini. Deși ar putea fi dificil ca Rusia să renunțe la rolul său tradițional de patron exclusiv al Tiraspolului, Moscova ar obține beneficii considerabile din demonstrarea angajamentului său ca actor responsabil în sistemul de securitate european.
Conflictul transnistrean este un fenomen complex. Soluționării lui î-i încurcă o varietate de factori – de la autoritarismul regimului politic din Transnistria și terminând cu interesele geopolitice ale altor țări.
2.5 Concluzii la capitolul 2
Promovarea unei politici externe active, coerente, în corespundere cu procesele complexe ce au loc pe arena internațională, presupune imminent a ține cont atît de factorii interni, cît și de factorii externi.
Fiind un stat aflat la confluența marilor puteri, a contradicțiilor dintre ele, RM poate să avanseze doar în baza unor deziderate și orientări clare, științific și practic bine definite, argumentate. Aflarea RM pe parcusul a 15 ani în cadrul Comunității Statelor Independente poate fi privită sub două unghiuri de vedere. Pe de o parte, CSI-ul a contribuit la menținerea dialogului cu fostele republici unionale, evitănd o destrămare brutală a URSS. Pe de altă parte, RM a suferit un eșec politic și economic, a simțit un impediment în apropierea de structurile occidentale.
Realizarea integrării europene a RM, este astăzi un obiectiv prioritar al politiciii externe. În mare parte depinde de calitatea deciziilor guvernanților, actualmente exprimate nu doar la nivel declarativ, dar prin acțiuni și pași concreți; de gradul implementării reformelor democratice și economice. Doar o politică activă, coerentă și dinamică promovează imaginea pozitivă a statului, face posibil[ actualizarea cooperării internaționale privind reglementarea conflictelor, ca exemplu : conflictul transnistrean.
În scopul activizării investigațiilor viitoare ale politicii externe a RM este necesară crearea unui centru științific modern, care ar uni eforturile savanților, politologilor, din domeniul Relațiilor Internaționale în vederea efectuării unor cercetări complexe privind specificul RM în contextul relațiilor dintre UE și Rusia. Locul Republicii Moldova, în relațiile cu statele spațiului post-sovietic, este de a juca rolul punții de legătură, atâta timp cât va fi necesar. Trebuie să fim coerenți și deciși cu integrarea Europeană, dar în același timp trebuie să fim coerenți, și foarte atenți în relațiile cu statele spațiului post-sovietic. Nu trebuie să ne rupem definitiv de o zonă cu potențial economic, și de care suntem dependenți energetic, de care Moldova, fie și integrată în Comunitatea Europeană la un moment dat va depinde.
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Studiul teoretico- analitic al problemei suspuse cercetării în teza de licență a permis să formulăm următoarele concluzii generale privind particularitățile relațiilor dintre RM, UE și Rusia:
– În linii generale, Rusia și UE sunt doi actori importanți pe arena internațională, însă spre deosebire de Rusia, UE nu poate fi un actor coherent, nu poate exista o Europă stabilă politic fără incluziunea Rusiei. De aceea stabilirea unor relații avantajoase cu aceasta din urmă este o contribuție importantă la arhitectura sistemului de securitate a Europei în secolul al XXI-lea.
– Diplomației Republicii Moldova îi datorăm, în mare parte, imaginea pozitivă de care se bucură țara noastră în cadrul Parteneriatului Estic, la Washington, la Bruxelles și în alte capitale ale UE. Însă, succesele externe, în special în relațiile cu UE, sunt tot mai mult dependente de factori interni, precum solidaritatea clasei politice, coeziunea societății, ritmul și calitatea reformelor, eficiența ministerelor de resort, etc. Pe parcursul timpului, direcția dominantă politicii externe a fost aprofundarea relațiilor noastre cu UE. Anume aici au fost înregistrate cele mai importante realizări pe calea formalizării unui nou parteneriat cu UE bazat pe 3 piloni: asociere politică, integrare economică și libera circulație a persoanelor. Printre aceste succese se numără negocierea părții politice a Acordului de Asociere, deschiderea negocierilor asupra Acordului de Comerț Liber Comprehensiv și Aprofundat cu UE, lansarea etapei operaționale a dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu UE și negocierea Acordului privind Spațiul Aerian Comun.
– Relațiile cu Federația Rusă au evoluat stabil, fără sincope. Chișinăul a reușit să mențină un dialog constant și calm cu Moscova. Negocierile cu Gazprom-ul asupra noului acord de livrare a gazului natural, demonstrează, totuși, că dialogul pragmatic cu Moscova e dificil, mai ales, când condițiile puse de Gazprom dictează renunțarea la angajamentele luate de Moldova în relațiile sale cu UE.
– Locul Republicii Moldova, în relațiile cu statele spațiului post-sovietic, este de a juca rolul punții de legătură, atâta timp cât va fi necesar. Trebuie să fim coerenți și deciși cu Integrarea Europeană, dar în același timp trebuie să fim coerenți, și foarte atenți în relațiile cu statele spațiului post-sovietic. Nu trebuie să ne rupem definitiv de o zonă cu potențial economic, și de care suntem dependenți energetic, de care Moldova, fie și integrată în comunitatea Europeană la un moment dat va depinde.
– Reglementarea conflictului transnistrean este, evident, o prioritate pentru cooperarea dintre UE și Rusia. Transnistria face Moldova vulnerabilă și mai puțin prosperă, iar acest fapt constituie un potențial vid de securitate la granița UE. Rezolvarea conflictului privind Transnistria este totodată cheia integrării eventuale a Moldovei în Europa. De asemenea, un dezgheț ar ajuta la normalizarea și stabilizarea poziției unice a Ucrainei, între Rusia și Occident, prin creșterea gradului de securitate și de transparență a interacțiunilor la frontiera sa de vest.
Pornind de la concluziile de mai sus, putem observa că în condițiile în care evoluează lumea contemporană, perspectivele modernizării Moldovei pot fi oferite de spațiul civilizațional și cultural european, iar oficialitățile țării trebuie să manifeste în continuare interesul față de procesul de integrare europeană și să depună efort pentru a obține de la Uniunea Europeană cît mai multe referințe care să recunoască aspirațiile europene, dar totodată este necesar o cooperare extinsă cu Rusia, de care este dependentă energetic.
În baza studiului efectuat și a concluziilor deduse, sunt binevenite următoarele recomandări adresate MAEIE:
– de a organizara regulat Summit-uri în scopul promovării specificului Republicii Moldova în contextul parteneriatului UE-Rusia și eficientizarea mecanismelor de stabilire a priorităților de politică externă;
– de a dezvoltara programele multidisciplinare cu implicarea cetățenilor europeni. Acestea ar urmări să dezvolte solidaritatea cetățenilor față de respectarea principiilor fundamentale ale drepturilor omului sau să promoveze dialogul dintre mai multe culturi, subliniind diversitatea de teritorii, limbi și tradiții.
– de a activizara și raționalizara politica moldoveneacă față de Rusia și, totodată găsirea de către stat a noi piețe de desfacere și realizarea a mărfurilor moldovenești, atît cu statele membre ale Comunității Statelor Independente, inclusiv cu statele occidentale sau alte continente;
– de a promovara elementele unei identități europene democratice bazate pe apărarea drepturilor omului și dezvoltarea unei culturi de pace și cooperare;
– de a realizara politicii de neutralitate și atribuire a sensului real a acesteia prin promovarea statutului nostru de stat independent care poate să-și realizeze interesele politice și economice privind consolidarea securității regionale și naționale.
LISTA BIBLIOGRAFICĂ:
Alesina A. Giavazzi F. Viitorul Europei: reformă sau declin. Chișinău: Ed. ARC, 1999.180 p.
Andrieș V. Dimensiuni politice ale procesului de Integrare Europeană. Cazul Republicii Moldova – Chișinău 2003. 146 p.
Arion V. Studiu comparative privind piața energiei electrice și a gazelor. Chișinău: Ed. [s.n], 2002. 64 p.
Åslund Anders. The Russian economy: more than just energy? ; Testimony for the Committee on Foreign Affairs of the European Parliament. Washington: Ed. Peterson Institute for International Economics, 2009. 19 p.
Barbăroșie A. Republica Moldova și integrarea europeană. Chișinău: Ed. Institutul de Politici Publice, 2003. 422 p.
Bărnuțiu S. Suveranitate națională și integrare europeană. Cluj Napoca: Ed. Ardealul, 1999. 400 p.
Belli N. Ioan-Franc Valeriu. România și Republica Moldova. Potențialul competi-tiv al economiilor naționale. Posibilități de valorificare pe piața internă, europeană și mondială. București: Ed. Academia Română, 2004. 1309 p.
Bidilean V. Uniunea Europeană: instituții, politici, activități. București: Ed. Universitară, 2001. 148 p.
Bolbos Gabriela Narcisa. L’implementation de l’aquis communautaire en Roumanie. Cluj Napoca, 2010. 29 p.
Bordeianu D. Politica Europeană de Vecinătate. Cazul Republicii Moldova și al Ucrainei. Iași: Ed. Lumen, 2009. 138 p.
Bordeianu M, Cruc O, Osoian I. Evaluarea atitudinilor, capacităților și nevoilor autorităților Republicii Molodva în contextul proceselor de integrare europeană. Chișinău: Ed. IDIS viitorul, 2011. 43 p.
Boțan I. Reglementarea transnistreană: o soluție europeană. Chișinău: Ed. Arc, 2009. 88 p.
Bragari N. Integrarea Europeană, Chișinău: Ed. Evrica, 2008. 204 p.
Brahnaru V. Aspecte ale conflictului Transnistrean. Chișinău: Ed. Știința, 2001. 138 p.
Breault Y, Jolicoeur P. Lévesque J. La Russie et son ex-empire. – Paris: Ed. Presses de Sciences Politique, 2005. 154 p.
Brucan S. Secolul XXI. Viitorul UE. Războaiele în secolul XXI. Iași: Ed. Polirom, 2005.161 p.
Burian A. Geopolitica lumii contemporane. Chișinău: Ed. Tipografia Centrală, 2003. 360 p.
Burian A. Introducere în teoria relațiilor internaționale : curs de lecții. Chișinău: Ed. CEP USM, 2007. 270 p.
Cașu I. Politica, societatea și cultura în Sud-Estul și Vestul Europei. Chișinău: Ed. USM, 2001.79 p.
Căldare Gh. Diplomația practică: Curs de lecții: [pentru uzul studenților și masteranzilor]. Chișinău: Ed. AAP, 2009. 211 p.
Cebotari S. Saca V. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor inegraționiste. Chișinău: Ed. Institutul Militar al Forțelor Armate, 2008. 180 p.
Cebotari S. „Interesul național al Republicii Moldova între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente” // „MOLDOSCOPIE” (Probleme de analiză politică). Chișinău: Ed. USM, nr.2 (XXIX), 2005. –P.139-150.
Cebotari S. „Vectorii interesului național al Republicii Moldova în cadrul GUAM ” // „MOLDOSCOPIE” (Probleme de analiză politică). Chișinău: Ed. USM, nr.3 (XXX), 2005. – P.154-163.
Cebotari S. „Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană prin prisma interesului național ”. (coautor: V.Saca) // „MOLDOSCOPIE”(Probleme de analiză politică). Chișinău: Ed. USM, nr.XXIV, 2004. –P.124-137.
Chistruga B. Integrarea postindustrială a țărilor Europei Centrale și de Est: Realități și perspective. Chișinău: Ed. ASEAM, 2007. 479 p.
Chizov V. Russia and the European Union: forming a strategic partnership. In: International Affairs, 2009. 80 p.
Cimpoeșu D. Republica Moldova între România și Rusia,1989-2009. Chișinău: Ed. Casa Limbii Române’’Nichita Stănescu’’, 2010. 428 p.
Cojocaru C. Eficiența politicilor și acțiunilor anticorupție în contextul Planului de acțiune UE-RM. Chișinău: Ed. ADEPT, 2009. 121 p.
Concepția politicii externe a Republicii Moldova Nr. 368 – XIII din 08.02.1995. În: Monitorul official Nr. 020 din 06.04.1995.
Consiliul Național de Informații al SUA. Lumea în 2020-o schiță a viitorului global. Chișinău: Ed. Cartier, 2008. 248 p.
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994: Publicat: 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr.1 art Nr.1. Chișinău: Ed. „Prag-3”SRL, 2011. 64 p.
Copilaș E. Coming to terms? The Russian Federation and its near abroad dilemma. 2009. 90 p.
Delcour. Laure. Shaping the Post-Soviet Space? : EU Policies and Approaches to Region-building. Ashgate Publising Ltd, 2011. 195 p.
Deleanu I. Drept constituțional și instituții politice. Iași: Ed. Chemarea 1992. 158 p.
Deutch Karl W. Analiza relațiilor internaționale. Chișnău: Ed. Tehnica-Info, 2006. 220 p.
Dias Fernandes Sandra. Time to reassess the European security architecture? The NATO–EU–Russia security triangle. Brussels: Ed. European Policy Institutes Network, 2009. 16 p.
Dicționar al Lumii Moderne. București: Ed. Lucman 2000, 304 p.
Dinu A. Le projet européen face à la démocratie participative. Strasbourg 2011. 355 p.
Duca Gh. Republica Moldova. Chișinău: Ed. Institutul de Studii Enciclopedice, 2010. 800 p.
Dyker David A. Economic Policy Making and Business Culture : Why Is Russia So Different? London: Ed. World Scientific, 2011. 332 p.
Efremov V. Uniunea Europeană versus Republica Moldova. Chișinău: Ed. Pontos, 2009. 28 p.
Eșanu C. Suveranitatea Statului: geneză, concepția, evoluția. / Moldoscopie (Probleme de analiză politică): Revistă științifică trimestrială. 2006. – NR. 1(XXXII).160 p.
Eșanu C. Politica de securitate a Republicii Moldova în spațiul Sud-Est European : avantaje și perspective; Text analitic (parte componentă), Studia Universitatis : Seria Științe sociale : Nr.6. 2007, p.284-287
Feldbrugge F. J. Russia, Europe, and the Rule of Law. Boston: Ed. Martinus Nijhoff, 2007. 235 p.
Ferréol Gilles. Dicționarul Uniunii Europene. Iași: Ed. Polirom, 2001. 288 p.
Fondation Robert Schuman, Association Jean Monnet. Europe Hier, Aujourd’hui, Demain. Paris: Ed. Economica, 2001.172 p.
Fruntașu I. Kovali O. De la implimentarea PAUEM la elaborarea de poltici. Chișinău: Ed. Cartier, 2006. 140 p.
Fruntașu I. Rusia – UE: ambiguitățile și incompatibilitățile unei relații politice
http://www.fruntasu.com/blog/rusia-ue-ambiguita-ile-i-incompatibilita-ile-unei-rela-ii-politice (vizitat: 23.04.2013).
Gângă Paula Daniela. Relația Uniunea Europeană – Rusia. Problema energetică. Iasi: Ed. Institutul European, 2010. 268 p.
Gorman, Eduardo B. NATO and the Issue of Russia. New York: Nova Science Publishers, 2010. 206 p.
Grâu L. Politica externă a Republicii Moldova 2009-2011: în sinteze și dezbateri. Chișinău: Ed. “MS Logos”SRL, 2011. 320 p.
Gudîm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Chișinău: Ed. CISR, 2002. 60 p.
Guzzini Stefano. Realism și Relații Internaționale. Traducere: Istrățescu Diana. Iași: Ed. Institutul European,2000. 200 p.
Ionescu I, Popescu I. Federatia Rusa si Uniunea Europeana. Iași: Ed. Topform, 2010. 174 p.
“It is particularly important to address the protracted conflicts. I also raised the importance of moving forward in the ‘5+2’ talks on the conflict in Transnistria and expressed concerns regarding developments in Ngorno-Karabakh.”. Press statement by the President of the European Council Herman Van Rompuy following the 30th EU-Russia Summit,
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/134546.pdf
(vizitat: 23.04.2013 ).
Jinga I. Uniunea Europeană: realități și perspective. București: Ed. Lumina Lex, 1999. 231 p.
Jinga I. Popescu A. Dicționar de termeni comunitari. București: Ed. Lumina Lex, 2000. 113 p.
Keyserling H. Analiza spectrală a Europei – traducere de Durnea V. Iași : Ed. Institutul European, 1993. 334 p.
Kremlin backs its dog in EU-Gazprom fight.
http://euobserver.com/economic/117474 (vizitat: 23.04.2013).
Makarycev Andrej S. Russia and its “new security architecture” in Europe: a critical examination of the concept. Bruxelles: Centre for European Policy Studies, 2009. 15 p.
Martinenko N. Uniunea Europeană și Republica Moldova : Acord de parteneriat și cooperare 28 Noiembrie 1994. Kiev: Ed. LEGKO INK, 2004. 64 p.
Masa rotundă ,,Rusia-Moldova: un dialog în numele viitorului” ședința a IV. Chișinău: Ed. Tipografia Centrală, 2011. 148 p.
Mătieș S. Summit UE-Rusia la Sankt Petersburg: energie, vize, criza euro
http://www.evz.ro/detalii/stiri/summit-ue-rusia-la-sankt-petersburg-energie-vize-criza-euro-984647.html#ixzz2PTsKJV8A (vizitat: 03.03.2013 ).
Meister Stefan. Crisis in Russia-EU energy relationship. Berlin: Ed. Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik, 2009. 5 p.
Moldovanu D. Integrarea europeană a Republicii Moldova . Chișinău: Ed. Știința, 2009. 160 p.
Moraru V. Gribincea A. Republica Moldova și Uniunea Europeană: problemele și perspectivele cooperării. Chișinău: Ed. Știința, 2010. 148 p.
Mošes Arkadij L’vovič. EU-Russia relations: a regrettable continuation. Paris: Ed. Fondation Robert Schuman, 2009. 8 p.
Munteanu I. Chifu I. Fruntașu I. Chirtoacă N. Prohnițchi V. Dungaciu D. Moldova pe calea democrației și stabilității: Din spațiul post-sovietic în lumea valorilor democratice. Chișinău: Ed. Cartier, 2005. 260 p.
Munteanu L. Studiu comparativ privind comerțul internațional. Chișinău: Ed. s.n., 2002. 54 p.
Năstăsescu Ș. Suveranitatea și dinamica relațiilor internaționale. București: Ed. Politică, 1976. 168 p.
Nedelciuc V. Republica Moldova. Chișinău: Ed. Universitas, 1992. 180 p.
Pagden Anthony. The idea of Europe from antiquity to the European Union. Washington, 2002. 377 p.
Pami Aalto. The EU-Russian Energy Dialogue. Europe's Future Energy Security. Ed. ASHGATE, 2008. 239 p.
Pascaru A. Societatea între conciliere și conflict. Chișinău: Ed. ARC, 2000. 141p.
Patraș M. Avantajele integrării Republicii Moldova în UE și dezavantajele rămînerii ei în CSI. Materialele Conferinței Științifico-practice internaționale, 23 februarie 2007, coord Uliana Dodon. Chișinău: Ed. CEP USM 2008.
Petrache D. Istoria unui tratat controversat. Chișinău: Ed. Zamolxe, 2000. 248 p.
Pescaru D. Identitatea europeană-între euro-optimism și eurosceptism. București: Ed. Universității din București, 2003. 202 p.
Pierre. Lorrain. Incredibila alianță Rusia-Statele Unite. Traducerea de Irina Negrea. București: Ed. Științelor Sociale și Politice, 2002.88 p.
Prohnițchi E. Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în UE. Chișinău: Ed. IPP, 2003. 161 p.
Rogowski R. Turner Ch. Forma noii Europe. Chișinău: Ed. Cartier, 2009. 205 p.
Ross Cameron. Russian Regional Politics under Putin and Medvedev. Routledge Europe-Asia Studies, 2011. 168 p.
Roșcovan M. Bulat V. Ivașcenco G. Budianschi D. Ghid de cooperare transfrontalieră. Chișinău: Ed. Epigraf, 2003. 312 p.
Scott James Wesley. EU Enlargement, Region Building and Shifting Borders of Inclusion and Exclusion. Ed. Ashgate Publishing Limited, 2006. 260 p.
Scutaru E. Conflictul transnistrean in contextul integrării europene a Republicii Moldova //Republica Moldova în contextul geopolitic contemporan și perspectivele integrării europene, Materialele Conferinței științifice internaționale anuale a tinerilor cercetători Ediția a IV-a, 16 aprilie 2010// Chișinău: Pontos 2010.
Seliverstov Jurij Ivanovic: Energy security of Russia and the EU: current legal problems. Paris: Institut Français des Relations Internationales, 2009. 20 p.
Serebrian O. Politosfera. Ed I. Chișinău: Ed. Cartier, 2001. 272 p.
Sherr James. Challenges in Russia- EU energy cooperation. London: Chatham House, 2009. 7 p.
Șarov I. Ojog I. Evoluția politicii externe a Republicii Moldova ( 1998-2008). Chișinău: Ed. Cardidact, 2009. 192 p.
Șerbănescu A. Identitatea națională și identitatea europeană- dintr-o perspectivă psihologică. Iași: Ed. Lumen, 2005. 147 p.
Timmins G. Gower J. Russia and Europe in the Twenty-first Century: An Uneasy Partnership. London,New York: Ed. Anthem Press, 2009. 305 p.
Tunne K. Revista 22 PLUS, nr 343: UE și Rusia – parteneri strategici, orice-ar fi?
http://www.revista22.ro/22-plus-nr-343-ue-537i-rusia–parteneri-strategici-oricear-fi-23126.html (vizitat: 03.03.2013 ).
Vrabie R. Rolul Uniunii Europene în reglementarea conflictului transnistrean
http://www.timpul.md/articol/rolul-ue-in-reglementarea-conflictului-transnistrean-18574.html (vizitat: 23.04.2013).
Смольников, Сергей Викторович – Есть ли у Европы шанс?; Международные Отношения, Москва, 1989, 167 с.
Торкунов А.В. –Современные международные отношения, «Российская политическая энциклопедия» (РОССПЭН), 1999. 584 c.
Цыгaнков П.А.-«Теория Международных Отношений» Москва. Ed. Гардарики, 2003. 590 c.
ANEXA 1. Scopul și obiectivele studiului RM în contextul relațiilor dintre UE și Rusia
Elaborat de: Para Olesea
Sursa: Duca G. Republica Moldova. Chișinău: Institutul de Studii Enciclopedice, 2010. p 159.
ANEXA 2. Metodologia cercetării studiului RM în contextul relațiilor dintre UE și Rusia
Elaborat de: Para Olesea
Sursa: Metodologia cercetării științifice http://ru.scribd.com/doc/6810722/Metodologia-cercetrii-tiinifice
ANEXA 3. Istoriografia cercetării relațiilor dintre Republica Moldova, UE și Rusia
Elaborat: Para Olesea
Sursa: http://tinread.usm.md/opac
ANEXA 4. Colaborarea RM cu UE și Rusia privind soluționarea conflictului transnistrean: principii de bază
Efectuat: Para Olesea
Sursa: Brahnaru V. Aspecte ale conflictului Transnistrean.
LISTA BIBLIOGRAFICĂ:
Alesina A. Giavazzi F. Viitorul Europei: reformă sau declin. Chișinău: Ed. ARC, 1999.180 p.
Andrieș V. Dimensiuni politice ale procesului de Integrare Europeană. Cazul Republicii Moldova – Chișinău 2003. 146 p.
Arion V. Studiu comparative privind piața energiei electrice și a gazelor. Chișinău: Ed. [s.n], 2002. 64 p.
Åslund Anders. The Russian economy: more than just energy? ; Testimony for the Committee on Foreign Affairs of the European Parliament. Washington: Ed. Peterson Institute for International Economics, 2009. 19 p.
Barbăroșie A. Republica Moldova și integrarea europeană. Chișinău: Ed. Institutul de Politici Publice, 2003. 422 p.
Bărnuțiu S. Suveranitate națională și integrare europeană. Cluj Napoca: Ed. Ardealul, 1999. 400 p.
Belli N. Ioan-Franc Valeriu. România și Republica Moldova. Potențialul competi-tiv al economiilor naționale. Posibilități de valorificare pe piața internă, europeană și mondială. București: Ed. Academia Română, 2004. 1309 p.
Bidilean V. Uniunea Europeană: instituții, politici, activități. București: Ed. Universitară, 2001. 148 p.
Bolbos Gabriela Narcisa. L’implementation de l’aquis communautaire en Roumanie. Cluj Napoca, 2010. 29 p.
Bordeianu D. Politica Europeană de Vecinătate. Cazul Republicii Moldova și al Ucrainei. Iași: Ed. Lumen, 2009. 138 p.
Bordeianu M, Cruc O, Osoian I. Evaluarea atitudinilor, capacităților și nevoilor autorităților Republicii Molodva în contextul proceselor de integrare europeană. Chișinău: Ed. IDIS viitorul, 2011. 43 p.
Boțan I. Reglementarea transnistreană: o soluție europeană. Chișinău: Ed. Arc, 2009. 88 p.
Bragari N. Integrarea Europeană, Chișinău: Ed. Evrica, 2008. 204 p.
Brahnaru V. Aspecte ale conflictului Transnistrean. Chișinău: Ed. Știința, 2001. 138 p.
Breault Y, Jolicoeur P. Lévesque J. La Russie et son ex-empire. – Paris: Ed. Presses de Sciences Politique, 2005. 154 p.
Brucan S. Secolul XXI. Viitorul UE. Războaiele în secolul XXI. Iași: Ed. Polirom, 2005.161 p.
Burian A. Geopolitica lumii contemporane. Chișinău: Ed. Tipografia Centrală, 2003. 360 p.
Burian A. Introducere în teoria relațiilor internaționale : curs de lecții. Chișinău: Ed. CEP USM, 2007. 270 p.
Cașu I. Politica, societatea și cultura în Sud-Estul și Vestul Europei. Chișinău: Ed. USM, 2001.79 p.
Căldare Gh. Diplomația practică: Curs de lecții: [pentru uzul studenților și masteranzilor]. Chișinău: Ed. AAP, 2009. 211 p.
Cebotari S. Saca V. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor inegraționiste. Chișinău: Ed. Institutul Militar al Forțelor Armate, 2008. 180 p.
Cebotari S. „Interesul național al Republicii Moldova între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente” // „MOLDOSCOPIE” (Probleme de analiză politică). Chișinău: Ed. USM, nr.2 (XXIX), 2005. –P.139-150.
Cebotari S. „Vectorii interesului național al Republicii Moldova în cadrul GUAM ” // „MOLDOSCOPIE” (Probleme de analiză politică). Chișinău: Ed. USM, nr.3 (XXX), 2005. – P.154-163.
Cebotari S. „Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană prin prisma interesului național ”. (coautor: V.Saca) // „MOLDOSCOPIE”(Probleme de analiză politică). Chișinău: Ed. USM, nr.XXIV, 2004. –P.124-137.
Chistruga B. Integrarea postindustrială a țărilor Europei Centrale și de Est: Realități și perspective. Chișinău: Ed. ASEAM, 2007. 479 p.
Chizov V. Russia and the European Union: forming a strategic partnership. In: International Affairs, 2009. 80 p.
Cimpoeșu D. Republica Moldova între România și Rusia,1989-2009. Chișinău: Ed. Casa Limbii Române’’Nichita Stănescu’’, 2010. 428 p.
Cojocaru C. Eficiența politicilor și acțiunilor anticorupție în contextul Planului de acțiune UE-RM. Chișinău: Ed. ADEPT, 2009. 121 p.
Concepția politicii externe a Republicii Moldova Nr. 368 – XIII din 08.02.1995. În: Monitorul official Nr. 020 din 06.04.1995.
Consiliul Național de Informații al SUA. Lumea în 2020-o schiță a viitorului global. Chișinău: Ed. Cartier, 2008. 248 p.
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994: Publicat: 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr.1 art Nr.1. Chișinău: Ed. „Prag-3”SRL, 2011. 64 p.
Copilaș E. Coming to terms? The Russian Federation and its near abroad dilemma. 2009. 90 p.
Delcour. Laure. Shaping the Post-Soviet Space? : EU Policies and Approaches to Region-building. Ashgate Publising Ltd, 2011. 195 p.
Deleanu I. Drept constituțional și instituții politice. Iași: Ed. Chemarea 1992. 158 p.
Deutch Karl W. Analiza relațiilor internaționale. Chișnău: Ed. Tehnica-Info, 2006. 220 p.
Dias Fernandes Sandra. Time to reassess the European security architecture? The NATO–EU–Russia security triangle. Brussels: Ed. European Policy Institutes Network, 2009. 16 p.
Dicționar al Lumii Moderne. București: Ed. Lucman 2000, 304 p.
Dinu A. Le projet européen face à la démocratie participative. Strasbourg 2011. 355 p.
Duca Gh. Republica Moldova. Chișinău: Ed. Institutul de Studii Enciclopedice, 2010. 800 p.
Dyker David A. Economic Policy Making and Business Culture : Why Is Russia So Different? London: Ed. World Scientific, 2011. 332 p.
Efremov V. Uniunea Europeană versus Republica Moldova. Chișinău: Ed. Pontos, 2009. 28 p.
Eșanu C. Suveranitatea Statului: geneză, concepția, evoluția. / Moldoscopie (Probleme de analiză politică): Revistă științifică trimestrială. 2006. – NR. 1(XXXII).160 p.
Eșanu C. Politica de securitate a Republicii Moldova în spațiul Sud-Est European : avantaje și perspective; Text analitic (parte componentă), Studia Universitatis : Seria Științe sociale : Nr.6. 2007, p.284-287
Feldbrugge F. J. Russia, Europe, and the Rule of Law. Boston: Ed. Martinus Nijhoff, 2007. 235 p.
Ferréol Gilles. Dicționarul Uniunii Europene. Iași: Ed. Polirom, 2001. 288 p.
Fondation Robert Schuman, Association Jean Monnet. Europe Hier, Aujourd’hui, Demain. Paris: Ed. Economica, 2001.172 p.
Fruntașu I. Kovali O. De la implimentarea PAUEM la elaborarea de poltici. Chișinău: Ed. Cartier, 2006. 140 p.
Fruntașu I. Rusia – UE: ambiguitățile și incompatibilitățile unei relații politice
http://www.fruntasu.com/blog/rusia-ue-ambiguita-ile-i-incompatibilita-ile-unei-rela-ii-politice (vizitat: 23.04.2013).
Gângă Paula Daniela. Relația Uniunea Europeană – Rusia. Problema energetică. Iasi: Ed. Institutul European, 2010. 268 p.
Gorman, Eduardo B. NATO and the Issue of Russia. New York: Nova Science Publishers, 2010. 206 p.
Grâu L. Politica externă a Republicii Moldova 2009-2011: în sinteze și dezbateri. Chișinău: Ed. “MS Logos”SRL, 2011. 320 p.
Gudîm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Chișinău: Ed. CISR, 2002. 60 p.
Guzzini Stefano. Realism și Relații Internaționale. Traducere: Istrățescu Diana. Iași: Ed. Institutul European,2000. 200 p.
Ionescu I, Popescu I. Federatia Rusa si Uniunea Europeana. Iași: Ed. Topform, 2010. 174 p.
“It is particularly important to address the protracted conflicts. I also raised the importance of moving forward in the ‘5+2’ talks on the conflict in Transnistria and expressed concerns regarding developments in Ngorno-Karabakh.”. Press statement by the President of the European Council Herman Van Rompuy following the 30th EU-Russia Summit,
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/134546.pdf
(vizitat: 23.04.2013 ).
Jinga I. Uniunea Europeană: realități și perspective. București: Ed. Lumina Lex, 1999. 231 p.
Jinga I. Popescu A. Dicționar de termeni comunitari. București: Ed. Lumina Lex, 2000. 113 p.
Keyserling H. Analiza spectrală a Europei – traducere de Durnea V. Iași : Ed. Institutul European, 1993. 334 p.
Kremlin backs its dog in EU-Gazprom fight.
http://euobserver.com/economic/117474 (vizitat: 23.04.2013).
Makarycev Andrej S. Russia and its “new security architecture” in Europe: a critical examination of the concept. Bruxelles: Centre for European Policy Studies, 2009. 15 p.
Martinenko N. Uniunea Europeană și Republica Moldova : Acord de parteneriat și cooperare 28 Noiembrie 1994. Kiev: Ed. LEGKO INK, 2004. 64 p.
Masa rotundă ,,Rusia-Moldova: un dialog în numele viitorului” ședința a IV. Chișinău: Ed. Tipografia Centrală, 2011. 148 p.
Mătieș S. Summit UE-Rusia la Sankt Petersburg: energie, vize, criza euro
http://www.evz.ro/detalii/stiri/summit-ue-rusia-la-sankt-petersburg-energie-vize-criza-euro-984647.html#ixzz2PTsKJV8A (vizitat: 03.03.2013 ).
Meister Stefan. Crisis in Russia-EU energy relationship. Berlin: Ed. Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik, 2009. 5 p.
Moldovanu D. Integrarea europeană a Republicii Moldova . Chișinău: Ed. Știința, 2009. 160 p.
Moraru V. Gribincea A. Republica Moldova și Uniunea Europeană: problemele și perspectivele cooperării. Chișinău: Ed. Știința, 2010. 148 p.
Mošes Arkadij L’vovič. EU-Russia relations: a regrettable continuation. Paris: Ed. Fondation Robert Schuman, 2009. 8 p.
Munteanu I. Chifu I. Fruntașu I. Chirtoacă N. Prohnițchi V. Dungaciu D. Moldova pe calea democrației și stabilității: Din spațiul post-sovietic în lumea valorilor democratice. Chișinău: Ed. Cartier, 2005. 260 p.
Munteanu L. Studiu comparativ privind comerțul internațional. Chișinău: Ed. s.n., 2002. 54 p.
Năstăsescu Ș. Suveranitatea și dinamica relațiilor internaționale. București: Ed. Politică, 1976. 168 p.
Nedelciuc V. Republica Moldova. Chișinău: Ed. Universitas, 1992. 180 p.
Pagden Anthony. The idea of Europe from antiquity to the European Union. Washington, 2002. 377 p.
Pami Aalto. The EU-Russian Energy Dialogue. Europe's Future Energy Security. Ed. ASHGATE, 2008. 239 p.
Pascaru A. Societatea între conciliere și conflict. Chișinău: Ed. ARC, 2000. 141p.
Patraș M. Avantajele integrării Republicii Moldova în UE și dezavantajele rămînerii ei în CSI. Materialele Conferinței Științifico-practice internaționale, 23 februarie 2007, coord Uliana Dodon. Chișinău: Ed. CEP USM 2008.
Petrache D. Istoria unui tratat controversat. Chișinău: Ed. Zamolxe, 2000. 248 p.
Pescaru D. Identitatea europeană-între euro-optimism și eurosceptism. București: Ed. Universității din București, 2003. 202 p.
Pierre. Lorrain. Incredibila alianță Rusia-Statele Unite. Traducerea de Irina Negrea. București: Ed. Științelor Sociale și Politice, 2002.88 p.
Prohnițchi E. Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în UE. Chișinău: Ed. IPP, 2003. 161 p.
Rogowski R. Turner Ch. Forma noii Europe. Chișinău: Ed. Cartier, 2009. 205 p.
Ross Cameron. Russian Regional Politics under Putin and Medvedev. Routledge Europe-Asia Studies, 2011. 168 p.
Roșcovan M. Bulat V. Ivașcenco G. Budianschi D. Ghid de cooperare transfrontalieră. Chișinău: Ed. Epigraf, 2003. 312 p.
Scott James Wesley. EU Enlargement, Region Building and Shifting Borders of Inclusion and Exclusion. Ed. Ashgate Publishing Limited, 2006. 260 p.
Scutaru E. Conflictul transnistrean in contextul integrării europene a Republicii Moldova //Republica Moldova în contextul geopolitic contemporan și perspectivele integrării europene, Materialele Conferinței științifice internaționale anuale a tinerilor cercetători Ediția a IV-a, 16 aprilie 2010// Chișinău: Pontos 2010.
Seliverstov Jurij Ivanovic: Energy security of Russia and the EU: current legal problems. Paris: Institut Français des Relations Internationales, 2009. 20 p.
Serebrian O. Politosfera. Ed I. Chișinău: Ed. Cartier, 2001. 272 p.
Sherr James. Challenges in Russia- EU energy cooperation. London: Chatham House, 2009. 7 p.
Șarov I. Ojog I. Evoluția politicii externe a Republicii Moldova ( 1998-2008). Chișinău: Ed. Cardidact, 2009. 192 p.
Șerbănescu A. Identitatea națională și identitatea europeană- dintr-o perspectivă psihologică. Iași: Ed. Lumen, 2005. 147 p.
Timmins G. Gower J. Russia and Europe in the Twenty-first Century: An Uneasy Partnership. London,New York: Ed. Anthem Press, 2009. 305 p.
Tunne K. Revista 22 PLUS, nr 343: UE și Rusia – parteneri strategici, orice-ar fi?
http://www.revista22.ro/22-plus-nr-343-ue-537i-rusia–parteneri-strategici-oricear-fi-23126.html (vizitat: 03.03.2013 ).
Vrabie R. Rolul Uniunii Europene în reglementarea conflictului transnistrean
http://www.timpul.md/articol/rolul-ue-in-reglementarea-conflictului-transnistrean-18574.html (vizitat: 23.04.2013).
Смольников, Сергей Викторович – Есть ли у Европы шанс?; Международные Отношения, Москва, 1989, 167 с.
Торкунов А.В. –Современные международные отношения, «Российская политическая энциклопедия» (РОССПЭН), 1999. 584 c.
Цыгaнков П.А.-«Теория Международных Отношений» Москва. Ed. Гардарики, 2003. 590 c.
ANEXA 1. Scopul și obiectivele studiului RM în contextul relațiilor dintre UE și Rusia
Elaborat de: Para Olesea
Sursa: Duca G. Republica Moldova. Chișinău: Institutul de Studii Enciclopedice, 2010. p 159.
ANEXA 2. Metodologia cercetării studiului RM în contextul relațiilor dintre UE și Rusia
Elaborat de: Para Olesea
Sursa: Metodologia cercetării științifice http://ru.scribd.com/doc/6810722/Metodologia-cercetrii-tiinifice
ANEXA 3. Istoriografia cercetării relațiilor dintre Republica Moldova, UE și Rusia
Elaborat: Para Olesea
Sursa: http://tinread.usm.md/opac
ANEXA 4. Colaborarea RM cu UE și Rusia privind soluționarea conflictului transnistrean: principii de bază
Efectuat: Para Olesea
Sursa: Brahnaru V. Aspecte ale conflictului Transnistrean.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Republica Moldova In Contextul Relatiilor Dintre Ue Si Rusia (ID: 123570)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.