Reprezintă unsetdepropoziții care explică modul încare [626897]

CURS 1

paradigmă,
metodologie,
metodă,
tehnică

Reprezintă unsetdepropoziții care explică modul încare
este percepută realitatea, un set deinformații care
descriu realitatea sau reprezintă omodalitate de
înțelegere aei.
Paradigma caexplicație generală asupra lumii poate ficu
tentă pozitivistă (cantitativ -descriptivă) sau cutentă
comprehensivă (cantitativ -explicativă) .De aici rezultă
următoarea clasificare :
-paradigme care stau labaza interpretărilor pozitiviste ;
-paradigme care stau labaza interpretărilor comprehensive ;
-paradigme pozitiviste care stau labaza teoriilor pozitiviste
șineopozitiviste ;
-paradigme interpretative, care subsumează abordările de
tipfenomenologic, psihanalitic șicomprehensiv ;
-paradigme critice, care seaplică înabordările sociologice,
feministe șimarxiste .

Definiția 1:Metodologia este modelul decercetare utilizat
într-unstudiu particular ;include informațiile teoretice
adiacente temei șimetode pentru verificarea acesteia .În
acest caz, fiecare cercetare areometodologie distinctă .
Definiția 2:Metodologia înștiințele sociale aredouă laturi :
analiza critică aactivității decercetare șiformularea unor
propuneri pentru perfecționarea acestei activități .
Lazarsfeld (1969 )formula oaltă definiție, arătînd că
metodologia are șase obiective principale :delimitarea
obiectului destudiu încercetările empirice, analiza
conceptelor, analiza metodelor șitehnicilor decercetare,
analiza raportului dintre metodele șitehnicile utilizate,
sistematizarea datelor obținute încercetarea empirică și
formalizarea raționamentelor finale .

Metoda este definită cafiind modul decercetare,
sistemul dereguli șiprincipii decunoaștere și
transformare arealității obiective (S.Chelcea,
2001 ). Metodele reprezintă totalitatea
instrumentelor folosite într-ocercetare pentru
culegerea șiprelucrarea datelor .
Clasificarea metodelor sepoate face după mai
multe criterii :
După criteriul temporal,
După criteriul reactivității,
După criteriul numărului deunități sociale luate în
studiu

După criteriul temporal ,sedescriu
metode transversale și
metode longitudinale .
Metodele transversale urmăresc descoperirea relațiilor dintre laturile,
aspectele, fenomenele șiprocesele socio -umane laun anumit
moment dat.
Înaceastă categorie seîncadrează observația, testele, ancheta (pebază
dechestionar șipebază deinterviu) .
Atenție! Testele nupermit predicția!
Metodele longitudinale studiază evoluția fenomenelor întimp ;înaceastă
categorie seîncadrează studiul decaz, biografia, studiul panel etc.
Aceste metode permit ooarecare predicție făcută cuprudență șinu
petermen foarte îndelungat .

După criteriul reactivității ,adică algradului de intervenție al
cercetătorului asupra obiectului destudiu, sedisting :
metode experimentale în care psihologul intervine provocînd
producerea unor fenomene,
metode cvasi -experimentale (ancheta, sondajul deopinie), încare
psihologul nuintervine activ, dareste prezent, ceea cepoate duce la
omodificare arăspunsurilor (apariția așa-numitelor "răspunsuri
dezirabile") ;
metode deobservație ,încare psihologul nueste prezent față înfață cu
participanții (studiul documentelor sociale, observația indirectă),
situație încare comportarea participanților este absolut liberă,
spontană .

După criteriul numărului deunități sociale luate înstudiu (numărul
desubiecți), sedisting :
metode statistice ,care presupun investigarea unui număr mare de
subiecți (aproximativ 1000 -1500 ,minimum 50):anchete socio –
demografice, chestionare deopinie etc;și
metode (analize) cazuistice ,care presupun studiul integral alcîtorva
unități saufenomene (biografia, monografia, studiul decaz).

Tehnica psihologică reprezintă undemers operațional alabordării .
Ex:ancheta reprezintă ometodă, iartehnica aleasă încadrul acestei
metode poate fichestionarul sauinterviul .
Procedura sereferă lamodalitatea concretă deculegere adatelor :creion
șihîrtie ,reportofon, cameră video, etc.

Succesul cercetărilor empirice asupra comportamentului uman
individual saudegrup presupune luarea înconsiderare atrei
principii metodologice .După S.Chelcea (2001 ),aceste
principii sunt :
(1)principiul unității teoretic -empiric
(2)principiul unității înțelegere (comprehensiune) -explicație
(3)principiul unității cantitativ -calitativ
Conform principiului unității teoretic -empiric ,încercetarea
științifică cunoștințele teoretice ghidează activitatea empirică,
activitatea decercetare concretă ;pedealtă parte, datele
obținute prin activitatea decercetare conferă valoare de
adevăr teoriilor .

Principiul unității înțelegere -explicație pune îndiscuție relația
dintre subiectul șiobiectul cunoașterii științifice .Cu alte
cuvinte, aînțelege deceapare sau sedesfășoară unanumit
comportament nueste același lucru cua-lexplica .Putem
înțelege intuitiv cauzele care duc laapariția unor fenomene
sociale, dar aceste acte de înțelegere nu garantează
obiectivitatea concluziilor noastre .
Explicarea unui fapt social presupune descrierea șidefinirea unor
argumente concrete care săjustifice apariția șidezvoltarea
unor fenomene sociale .Așadar, explicația științifică
presupune oanaliză deprofunzime acomportamentului
uman, șinudoar osimplă intuiție .
Principiul unității cantitativ -calitativ impune utilizarea
convergentă ametodelor statistice, specific cantitative, șia
celor cazuistice, specific calitative .

Din punct devedere epistemologic, cercetarea cantitativă sesupune
paradigmei pozitiviste ,conform căreia evenimentele, faptele,
informațiile care decurg din observații șiexperimente pot fianalizate
obiectiv .Pozitivismul admite căexistă orealitate exterioară subiectului,
oconduită externă care reproduce ad integrum trăirile sale psihice
interne .Această realitate externă (comportamentul uman) poate fi
măsurat decătre cercetători într-unmod absolut obiectiv .Subiectivitatea
inerentă poate fieliminată princoncordanța observației :dacă există trei
persoane care ajung laaceeași concluzie despre caracteristicile unui
comportament, eroarea deevaluare este nulă .
Cercetările cantitative ,prin caracteristicile metodelor pecare leutilizează și
prin analiza matematico -statistică adatelor obținute, conduc la
adevăruri sau informații care pot figeneralizate .Explicarea unui
fenomen social trebuie săseobțină pe calea unui experiment ;
construirea teoriilor urmează ocale bine definită, seutilizează concepte
șiproceduri formale cunoscute, astfel încît rezultatele săpoată fi
verificate dealțicercetători prin utilizarea aceleiași metodologii .
Demersul logic utilizat încercetările cantitative este deducția

Cercetarea calitativă sesupune paradigmei comprehensive ,conform căreia
psihicul uman nueste integral prezent încomportamentul manifest ;
această perspectivă admite teza independenței între conduita de
măsurat șirealitatea eiobiectivă .Înplus, conform acestei paradigme,
obiectivitatea cercetării este oiluzie :măsurăm ceniseoferă .
Științele socio -umane trebuie sățină cont șidepersoana cercetată, defaptul
cătrăsăturile eidepersonalitate pot influența șichiar perturba
rezultatele cercetării .Pentru aîndrepta neajunsul capacității deafi
obiectiv, elpropune validarea desemnificație ,specifică paradigmei
comprehensive .Validarea desemnificație seobține printr -oanaliză
obiectivă șicritică adatelor intermediare șifinale aleunei cercetări de
către ungrup despecialiști sau chiar decătre participanții lacercetare,
considerați "persoane neutre" înraport cucercetătorul .
Rezultatele unei cercetări comprehensive nupotfigeneralizate șinici nu-și
propun acest scop .Eleduc laoexplicare deprofunzime aunui segment
decomportament .

Unprim pasalcercetărilor empirice presupune doar schițarea unui model de
cercetare cepresupune sădefinim mai întaicomportamentele pecare
vrem săleevaluăm, săprecizăm unde, candșicum putem măsura aceste
comportamente .Deasemenea, nevom gandilamodalitățile deprelucrare
ainformațiilor obținute șilamodurile deanaliză aacestor rezultate .
Modelul decercetare diferă înfuncție denatura șiscopul acesteia șide
metodele pecare vrem săleutilizăm .
Orice cercetare obligă lacateva decizii :
-cetipdeabordare este mai bun pentru situația socială pecare vrem săo
evaluăm (cantitativ, calitativ saumixt) ;
-caracteristicile populației pecare urmează sălucrăm :care sunt subiecții, cîți
sunt aceștia ;pentru ocercetare cantitativă stabilim numărul și
caracteristicile subiecților înainte deadebuta cercetarea ;pentru ocercetare
calitativă, numărul subiecților nueste ferm stabilit delaînceput, avem
doar oțintă, unnumăr aproximativ ;
-oaltădecizie ține demetodele utilizate ;
-sestabilește echipa decercetare :numărul despecialiști, specialitatea lor,
dacă sevorfolosi operatori saunu;
-seobține acceptul unei instituții șiaparticipanților .

Scopurile unui model decercetare :
1.Săofere unghid care sădirijeze activitățile prin reducerea lamaxim a
posibilelor pierderi financiare șidetimp .
2.Săasigure ordinea activităților, aoperațiilor, astfel încît niciunscop urmărit
sănufieomis sausăfieurmărit într-unmoment nepotrivit .
3.Săprevină distorsiunile deinformație șierorile delucru .
Modelul unui ciclu decercetare, după Beaugrand (1993 )presupune cinci pași:
(1)enunțarea problemei decercetare ;
(2)formularea planului decercetare ;
(3)culegerea deinformații ;
(4)analiza șiinterpretarea informațiilor culese ;
(5)reformularea enunțurilor teoretice inițiale înfuncție derezultatele
obținute lasfîrșitul activității .

1. Enunțarea problemei de cercetare
Îngeneral, oproblemă apare caurmare aunui goldeinformație .Această lipsă
deinformație este primul pasînformularea temei, aproblemei decare ne
vom ocupa .Precizarea clară aobiectivelor cercetării seface însă doar ca
urmare aunei activități dedocumentare .Activitatea dedocumentare
precizează cestudii șiinformații mai există despre tema respectivă .De
asemenea, totprin documentare neputem fixa modalitățile deabordare a
problemei, metodele etc.
Înaceastă etapă, observația nestructurată (detipcalitativ) nepoate fidefolos,
pentru căpermite obținerea unui inventar complet atuturor posibilităților
subformă deîntrebări .Lafinalul acestei etape sepotformula ipotezele de
cercetare, șianume ipotezele teoretice .

2. Formularea planului de cercetare
Presupune traducerea ipotezelor teoretice înipoteze empirice ,fixarea locului
cercetării șiagrupului decercetat, alegerea metodelor, verificarea
oportunității utilizării acestora șioperaționalizarea conceptelor .
Încercetarea detipcantitativ, această operaționalizare este absolut necesară,
deoarece eapermite definirea cuacuratețe avariabilelor utilizate .
Exemplu deoperaționalizare :conceptul de"responsabilitate" include
următoarele trăsături :stabilitate înacțiune, constanță comportamentală,
fidelitate, capacitate deconcentrare .
Operaționalizarea afost definită (1962 )cafiind orețetă care presupune trei
pași:
-selecția indicatorilor ;
-cuantificarea variabilelor (stabilirea valorilor pecare lepotluaindicatorii) ;
-identificarea unui continuum numeric alvalorii variabilelor (ex:fidelitatea
poate luavalori dela1laX).

2. Formularea planului de cercetare
Reguli aleoperaționalizării conceptelor :
a)Regularelevanței empirice :indicatorii trebuie săreflecte exact conceptul pe
care îlmăsoară ;
b)Regulaadecvării empirice :indicatorii trebuie săaibă capacitatea deamăsura
toate fețele conceptului ;
c)Regulacuantificării :valorile numerice utilizate încuantificarea indicatorilor
șivariabilelor trebuie săaibă capacitatea dearespecta constant aceleași
proceduri .Căile deselecție aindicatorilor :studii exploratorii, analiza
definițiilor, apelul lapropria experiență .

2. Formularea planului de cercetare
Încercetarea calitativă, operaționalizarea este considerată neadecvată .
Lamneck (1988 )explică deceoperaționalizarea este inoperantă în
cercetarea calitativă :
-nuasigură relația abstract -concret, cieste orelație abstractă, deoarece un
concept este transcris prin altconcept ;
-este incompletă, deoarece nupoate acoperi toate aspectele conceptului
relativ, care este înperpetuă revoluție ;
-este subiectivă :determinarea indicatorilor este dependentă deceea ce
înțelege cercetătorul ;astfel seexplică decepentru același concept există
mai multe definiții .
Lamneck vorbește șidespre cuantificarea variabilelor :stabilirea unor
echivalențe nuîntotdeauna conformă curealitatea .Elconcluzionează că
operaționalizarea este opierdere detimp, pentru căpresupune definirea
conceptului înainte deadebuta cercetarea, șiastfel vom fiobligați să
urmăm ceea ceamstabilit dinainte .

3.Culegerea deinformații seface prin diferite metode, cantitative sau
calitative, șiutilizînd diverse tipuri dedesign .
4.Analiza șiinterpretarea informațiilor culese conduce lageneralizări
empirice .Analiza șiinterpretarea informațiilor seface ladiferite nivele :
-comparație demedii sauprocente, utilizînd testul tStudent ;
-comparare deabateri ;
-teste statistice .
Încazul prelucrării cuajutorul inferențelor, corelației, aregresiei, sepoate
afirma :"Rezultatele obținute ilustrează efecte sistematice șinusunt
obținute laîntîmplare ";această afirmație este permisă numai încazul
utilizării acestor prelucrări statistice superioare .
Interpretarea reprezintă confruntarea relațiilor dintre variabile, relații
presupuse prin ipoteză .Înunele cazuri, ipoteza poate fiosimplă descriere
deregularități, iardin punct devedere alcalculului statistic, osimplă
comparare demedie sau procente ;alteori ipoteza presupune oinferență,
explicarea cauzală aunor fenomene, iarrezultatele sunt obținute înurma
unui studiu corelațional sau de regresie .Interpretarea obligă la
confruntarea rezultatelor cuipoteza inițială .

5. Reformularea enunțurilor teoretice inițiale
seface evaluînd întregul studiu ;sestabilește încemăsură metodele alese au
corespuns ipotezei, care aufost sursele deeroare șiîncedomeniu potfi
generalizate rezultatele obținute .
Fiind etapa încare sepot propune revizuiri teoretice ale unor modele
existente, eapresupune încorporarea datelor decercetare înteoriile
existente, anularea informațiilor neconcludente (greșite) șiformularea
unor noiprobleme decercetare (noi ipoteze) .
Însfîrșit ,după toate aceste etape mai urmează șietapa depublicare arezultatelor
obținute ,care încheie unciclu decercetare șicare presupune oexpunere la
judecata comunității științifice, judecată care seaplică atîtcercetătorului,
cîtșiinstituției lacare este afiliat .
Acest ciclu decercetare este specific cercetării cantitative .

5. Reformularea enunțurilor teoretice inițiale
Încazul cercetării calitative există unele diferențe :dacă prima etapă, încazul
unei abordări cantitative, presupune specificarea unui obiectiv, formularea
unei ipoteze, operaționalizarea conceptelor, încercetarea calitativă această
etapă obligă laformularea unor obiective mai generale, mai puțin
structurate ;
ipotezele sepot formula șipeparcursul cercetării, iaroperaționalizarea
conceptelor este unproces care nuîșiarerostul înacest caz.

5. Reformularea enunțurilor teoretice inițiale
Alte diferențe între cercetarea cantitativă șiceacalitativă :
-dacă încercetarea cantitativă design -uleste planificat cumultă acuratețe de
ladebut, eapresupunînd șioselecție judicioasă aloturilor desubiecți și
precizarea metodelor decolectare adatelor șitipul deprelucrare, în
cercetarea calitativă design -uleste cunoscut, dar nurestrictiv ;pașii nu
sunt fixați înordine absolut riguroasă .
-există criterii deselecție asubiecților, dar criteriul dereprezentativitate
statistică nu-șiarelocul încercetarea calitativă ;
-culegerea datelor :dacă într-oabordare cantitativă putem utiliza operatori,
într-oanaliză calitativă acest lucru nu este permis șiobligatoriu
cercetătorul preia informația ;
-analiza datelor :încercetarea calitativă, aceasta nueste oetapă separată ;ease
efectuează peparcurs, pemăsura apariției denoiinformații, seapreciază
dacă elesunt utile saunuobiectivului fixat ;
-interpretarea datelor seface prin generalizare inductivă (în studiul
cantitativ) șiprin generalizare analitică (înstudiile calitative) .

CURS 2

Decizia de aîntreprinde cercetări sebazează pe judecata
psihologului legată demodul încare poate contribui celmai
bine ladezvoltarea științei psihologice .Ocondiție care trebuie
respectată, având învedere faptul căparticipanții lacercetare
sunt oameni sauanimale, este aceea deanuinterveni agresiv în
modul deviață uzual alsubiecților .Orice psiholog areobligația
sănutraumatizeze șisănuintervină înnici unmod negativ
bunăstarea participanților lacercetare .
Atunci când cercetarea are caparticipanți subiecți umani,
psihologul are obligația deaverifica șievalua scopurile și
obiectivele propuse prin prisma unui cod etic.Dacă apare o
disonanță între scopul cercetării șicâștigurile pecare eale
aduce pentru știință șimorală, cercetătorul areobligația săo
rezolve astfel cadrepturile participanților lacercetare, în
principal dreptul deafiprotejat, sănufievătămat înniciunfel.
Pentru că,decele mai multe ori,cercetările seefectuează înechipă,
cel care coordonează echipa de lucru are obligații și
responsabilități suplimentare :el este responsabil de
comportamentul eticșimoral alîntregii echipe .

Unul din principiile etice ale profesiei de psiholog îl
reprezintă comunicarea scopurilor cercetării înainte de
debutul ei,aceasta fiind oobligație .Acest lucru este
important deoarece astfel seobține deschiderea subiecților
șiseevită posibilitatea caaceștia săaibă senzația căsunt
manipulați .Informațiile asupra scopurilor cercetării
trebuie date înconformitate cuvârsta șinivelul cultural al
participanților lacercetare .
Peparcursul cercetării, există obligația deaserespecta
libertatea individului deaseretrage oricând dorește din
colaborare, aceasta pentru căpsihologul sesituează
oricum peopoziție superioară, care nutrebuie folosită .
Cercetările cucopii sau persoane cutulburări dediverse
feluri solicită proceduri speciale de comunicare și
protecție .Este bine săsefacă unfeldeantrenament, care
săaibă labază informații delaceicare lucrează înmod
obișnuit cuacele persoane .

După colectarea datelor, cercetătorul este obligat să
ofere informații asupra lor, săcomunice rezultatul
studiului, singura excepție fiind cazul încare
programul de cercetare presupune condiții de
confidențialitate (de exemplu, ocercetare asupra
relațiilor dintre minorități) .
Unaltprincipiu sereferă lacercetările cuanimale, unde
cercetătorul areobligația deaface untraining special
înainte .Coordonatorul proiectului este obligat să
asigure confortul șisănu vătămeze sănătatea
participanților lacercetare .
Utilizarea procedeelor pebază dedurere sau stres este
permisă doar dacă alte proceduri nupotfifolosite și
scopul cercetării prezintă interes științific șimoral .
Dacă viața animalelor folosite pentru cercetare,
aceasta trebuie săsefacă încelmai rapid șimai puțin
dureros mod .

Ipotezele sunt specifice cercetărilor cantitative ;formularea lorseface
după ceaufost definite scopurile cercetării șiconceptele cucare vom
lucra .Există oserie demotive pentru care ipotezele sunt necesare :
(1)necesitatea determinării șidelimitării domeniului decercetare, și
(2)oipoteză ghidează colectarea datelor, analiza șiinterpretarea lor.
Încele mai multe cazuri, ipotezele sereferă laverificarea unor relații care
sestabilesc între două variabile, ceea cenepermite săspunem că
ipoteza respectivă conține oposibilă soluție laproblema aflată în
studiu .
Kerlinger (1964 )definea ipoteza cafiind unenunț conjunctural despre
relația dintredouă sau mai multe variabile .Legătura dintre variabile
propusă prin ipoteze este orelație posibilă, nuuna certă ;ipoteza este
deci oexplicație plauzibilă care urmează afiverificată încercetare
prin datele care seobțin .
Înștiințele sociale, ipoteza este reflectarea într-oformăspecifică arealității
obiective, unenunț cu caracteristici de probabilitate despre sensul,
intercondiționarea șicauzalitatea evenimentelor șicomportamentelor umane .

Caplaw (1970 )oferă două definiții aletermenului de
ipoteză :
1.Ipoteza este enunțul unei relații cauzale într-o
formă care permite verificarea eiempirică .
2.Ipoteza este otentativă deexplicație laoproblemă
decercetare .
Ipotezele trebuie săfietestabile, specifice șiprecise,
săconțină formulări clare, sănumească variabile
șisădescrie relațiile care sestabilesc între ele.

Potrivit lui S. Chelcea, ipotezele trebuie să
îndeplinească 10 condiții pentru a fi valide :
generalitatea ,
complexitatea ,
specificitatea ,
determinarea ,
falsificabilitatea ,
testabilitatea ,
predictivitatea ,
comunicabilitatea ,
reproductibilitatea și
utilitatea .

1.Generalitatea sereferă lafaptul căoipoteză trebuie
formulată astfel încât relațiile dintre variabile săfie
adevărate indiferent decondițiile spațio -temporale .
2.Complexitatea sereferă lanumărul devariabile care sunt
cuprinse într-oipoteză .Ipotezele denivel 1audoar două
variabile corelate, ipotezele denivel 2autrei variabile
corelate ;sepoate merge până laipoteze denivel 3,cu
patru variabile corelate .
3.Specificitatea privește numărul devalori pecare lepotlua
variabilele respective, valorile putând fiextremizate
(prezent -absent) saupeuncontinuum între extreme .
4.Determinarea privește obiectivitatea ipotezei respective, în
sensul cănuputem enunța orelație între două variabile
dintre care una este imposibil deevaluat .
5.Falsificabilitatea privește formularea enunțului ipotetic În
această privință vorbim despre ipotezele detipul "șida,și
nu“.

6.Testabilitatea sereferă lacondițiile deverificare aipotezei,
însensul că,cucâtoipoteză este mai concretă, cuatât ea
poate fiverificată mai ușor .
7.Predictivitatea sereferă lafaptul căoipoteză arefuncția
deadescrie șiexplica anticipativ procesele, relațiile,
evenimentele psihice .
8.Comunicabilitatea privește formularea enunțului :enunțul
unei ipoteze trebuie să ândeplinească condiții de
inteligibilitate, astfel caeasăfiedecodificată identic atât
decelceoformulează, câtșidecelceocitește .
9.Reproductibilitatea sereferă laposibilitatea dearepeta un
demers decercetare, adică posibilitatea dere-validare a
ipotezei decătre alțicercetători .
10.Utilitatea sereferă lafaptul căoipoteză, prin
confruntarea curealitatea, poate fitotal validată, parțial
validată sau invalidată .Infirmarea unei ipoteze nu
ânseamnă neapărat căacea ipoteză este eronată .

(1) formularea ipotezelor generale;
(2) formularea ipotezelor de cercetare și
(3) formularea ipotezelor statistice.
Aceste etape corespund celor trei tipuri deipoteze
definite încercetare :
ipotezele generale,
de cercetare și
statistice.

1.Formularea ipotezelor generale .
Sepotformula una-două ipoteze cugrad degeneralitate mare .Elepotfi
privite caniște ipoteze delucru ,niște formulări preliminare ale
scopurilor cercetării .Ipotezele delucru sunt admise atunci când nu
există suficiente informații pentru oformulare clară șiprecisă .
Ipotezele generale ghidează demersul de documentare șipermite
alegerea unor scopuri, aunor ținte .
Exemplu :
Profesorul A.Bandura aefectuat ocercetare având labază oteorie
referitoare la agresivitate, și anume că perceperea unor
comportamente determină unproces deachiziție, deânvățare alor.
Astfel, elși-apropus săcerceteze dacă sepoate vorbi despre
adaptarea unui comportament agresiv caurmare aperceperii lui.
Cercetările inițiale s-aubazat peipoteza generală conform căreia
faptul deaimagina saupercepe uncomportament agresiv executat de
oaltă persoană reduce autocontrolul, determinând apariția unor
comportamente agresive .Elaenunțat oadoua ipoteză generală, de
lucru :Reacția laimaginea unui actagresiv determină mai degrabă o
creștere aagresivității decât oscădere aei.

1.Formularea ipotezelor generale .
Cercetarea apresupus treigrupuri desubiecți copii .Fiecare grup afost
supus unui stimul agresiv diferit :primul grup avizionat unfilm
foarte agresiv cupersonaje oameni ;aldoilea grup avizionat opiesă
deteatru cuungrad ridicat deagresivitate, iaraltreilea grup a
vizionat unfilm dedesen animat cuconținut agresiv .S-aconsiderat
căastfel subiecții sunt supuși lafrustrare .
S-aconstatat căgrupul aldoilea amanifestat ceamai accentuată creștere a
agresivității, urmat deprimul grup șiapoi dealtreilea .S-amăsurat
ulterior, comparativ, agresivitatea labăieți șilafete, precum șitipul
deagresivitate (imitativă sau non-imitativă) .Rezultatele auarătat că
există oinfluență între vizionarea unor materiale cuconținut agresiv
șicomportamentul agresiv ulterior, influența depinzând degradul de
realism almaterialului prezentat (teatru -film -desen animat) .Din
punctul devedere alefectului pesexe, s-aconstatat oagresivitate în
oglindă (fetele imitau comportamentul agresiv feminin văzut în
material, iarbăieții imitau comportamentul masculin) .
notă :Seimpune odiferențiere între ipotezele teoretice șicele generale :
ipotezele teoretice propun interpretări generice ale faptelor și
fenomenelor, auungrad mai mare degeneralitate decât cele generale,
sunt indirect testabile șisusțin salturile semnificative alegândirii, sau
"revoluțiile științifice" .

2.Formularea ipotezelor decercetare
Opțiunea pentru ostrategie deverificare aenunțului
general obligă laformularea unor ipoteze cuungrad
mai mare deconcretețe -ipotezele decercetare .Ipoteza
decercetare este mult mai concretă șirespectă regulile
logicii formale ;deasemenea, eaprecizează activitățile
care sevorefectua încadrul cercetării .
Revenind laexemplul cercetării întreprinse deprofesorul
Bandura, înacest caz ipoteza decercetare afost:
"Confruntați cuunmodel agresiv, copiii vor dezvolta
ulterior mai multe comportamente agresive, comparativ
cuceicare nuaufost confruntați cuunasemenea
model ."Bandura amai formulat șioserie deipoteze
referitoare ladezvoltarea unor comportamente agresive
generate deimagini defilm șiimagini dedesen animat .

2.Formularea ipotezelor decercetare
Pentru aficorecte, ipotezele decercetare trebuie săfie:operaționale ,riguroase ,
săpresupună ungrad deoriginalitate șisăfieverificabile .
Caracterul operațional presupune căipotezele trebuie săprecizeze activitățile
sau operațiile concrete care trebuie efectuate pentru avedea dacă
evenimentele psihice presupuse aulor.Încercetarea luiBandura, modelul de
imitat iaforma comportamentelor reale .Ipotezele sunt operaționale pentru
cădescriu acțiunile care declanșează uncomportament .
Caracterul riguros presupune cerința deanutehazarda prin ipoteză săprecizezi
clar, cantitativ gradul deapariție alunei variabile .Bandura nuprecizează
dacă comportamentele caracterizate cafiind imitative ale agresivității
imaginilor sunt detreiorimai puternice decât cele caracterizate cafiind non-
imitative .
Originalitatea presupune cainformațiile propuse deoipoteză trebuie săfieo
achiziție originală, darvalidă pentru știință .Bandura avrut săâmbogățească
teoria ânvățării prin imitație șisăpună îndiscuție teoria catharsis -ului.
Caracterul verificabil presupune căunenunț trebuie săfieconfirmat într-o
oarecare măsură decătre datele decercetare .

3.Formularea ipotezelor statistice
Pentru aformula aceste ipoteze, mai întâi decidem care criteriu îlfolosim
pentru astabili gradul devalabilitate alunei ipoteze decercetare .
Dacă Bandura arfipresupus căoimagine violentă vadeclanșa latoți
copii participanți laexperiment comportamente agresive deacelași
tip, aceasta arfifost ogreșeală .Elînsă nuface precizarea "latoți
copiii", astfel căipoteza este corectă, pentru căreacția copiilor la
stimuli afost diferită .Lamajoritatea copiilor s-aînregistrat oscădere
acontrolului, daraufost șicazuri când aceasta nus-aîntâmplat .
Prin ipoteza statistică se stabilesc măsuri cantitative ale
comportamentelor demăsurat .Aceste evaluări cantitative permit
cuantificarea reacțiilor comportamentale șistabilirea relațiilor între
stimul șireacție .De asemenea, ele nepermit șisăaflăm dacă
evaluările făcute corespund unor realități șisunt tipice .

Concluzie :
Peparcursul unei cercetări, ipotezele obțin ungrad deprecizie
totmai mare pemăsură cestudiul sedesfășoară .Ipotezele de
cercetare sunt oconcretizare aipotezelor generale, iar
ipotezele statistice stabilesc dacă ipotezele decercetare fixate
apriori sunt verificate derezultatele cercetării .
Etapele de formulare aipotezelor nu sunt concomitente
temporal cuetapele studiului .Studiul debutează atunci când
ipotezele decercetare sunt fixate .Putem apela launstudiu
preliminar, pentru afixa aceste ipoteze de cercetare .
Ipotezele statistice seleagă defaza atreia aderulării unui
studiu, ceadeanaliză statistică, șisunt active doar înaceastă
fază.

CURS 3

Încercetările socio -umane, termenul metodă are
diferite accepțiuni .Uneori areunînțeles mai
larg (metodă statistică, dialectică etc.),alteori
areunsens mai restrâns (observație, anchetă
etc).Clasificarea metodelor decercetare seface
înfuncție dediverse criterii :
(1)criteriul temporal,
(2) criteriul de reactivitate,
(3) caracteristicile intrinseci ale metodei,
4) locul și rolul ocupat în procesul cercetării,
(5) scopurile cercetării.

(1)Înfuncție decriteriul temporal ,sedisting :
-Cercetări transversale ,care determină relațiile dintre
laturile sauaspectele unui fenomen psihic launmoment
dat.(Exemplu :responsabilitatea lastudenții din anul I
psihologie .)Metode utilizate :observația, ancheta, testul .
-Cercetări orizontale peeșantioane succesive independente,
încare semăsoară aceeași caracteristică psihică încâțiva
anisuccesivi .(Exemplu :responsabilitatea lastudenții din
anul Ipsihologie, înanii școlari 1995 -1996 ,1997 -1998 ,
1999 -2000 ,2001 -2002 .)Metode utilizate :observația,
ancheta, testul .
-Studiile longitudinale ,care presupun măsurarea evoluției
fenomenelor întimp, deobicei petermen de10anisau,
mai rar,cupasde10ani;subiecții sunt aceiași șiasupra
lor se fac evaluări comparative .(Exemplu :
responsabilitatea acelorași studenți la psihologie
măsurată succesiv înanul I,anul II,anul III,anul IV.)
Metode utilizate :testul, studiul decaz, biografia etc.

(2)Criteriul dereactivitate privește gradul deintervenție al
cercetătorului asupra subiectului .Înfuncție deacest
criteriu sedisting :
-Cercetările experimentale ,încare cercetătorul intervine și
determină anumite reacții alesubiectului ;
-Cercetările cvasi -experimentale ,încare cercetătorul este
prezent, darnuintervine activ îngenerarea unor reacții
(exemplu :sondajul deopinie) .
-Cercetările observaționale ,încare cercetătorul nuintervine
deloc (observația, studiul documentelor oficiale, al
biografiilor etc.)
(3)Înfuncție decaracteristicile intrinseci alemetodei ,se
disting :
-Metode șicercetări cantitative, și
-Metode șicercetări calitative .

(4)Înfuncție delocul șirolul ocupat înprocesul
cercetării ,sedisting :
-Metode deculegere ainformațiilor (observație,
experiment, test) ;
-Metode deprelucrare ainformațiilor, și
-Metode deinterpretare ainformațiilor .
(5)Înfuncție descopul cercetării ,sedisting :
-Metode șicercetări descriptive ;
-Metode și cercetări predictive (studiul
corelațional) ;
-Metode șicercetări explicative .

Scopul lor este surprinderea sau descrierea evoluției unor
evenimente, comportamente etc.,definirea șiclasificarea
evenimentelor cercetate șiarelațiilor dintre ele.Încercetările
descriptive seutilizează deobicei abordarea nomotetică .
Acest tipdeabordare, corect utilizată, este optim îndomeniul
psihologiei sociale șialsociologiei, pentru căscopul unor
asemenea studii este surprinderea caracteristicilor comune ale
unui grup sau populație, caracteristici comune care pot fi
considerate "performanțe medii" șisunt tipice grupului
respectiv .Selucrează cugrupuri mari desubiecți ;cametode,
se utilizează studiile corelaționale (teste) șiancheta
(chestionar, interviu) .
Încazul studiilor psihologice încare urmărim performanțele
individuale, unicitatea persoanei, aunor comportamente
psihice, neînscriem într-oabordare detipidiografic ,care
permite descrierea caracteristicilor particulare
(individualizate) aleunei persoane .Înacest caz, eșantionul
poate filimitat la30persoane, iarcametodă seutilizează
studiul decaz, biografia, metodele calitative .

Cercetările predictive aucascop stabilirea modalităților încare
vor evolua diferite evenimente .Înacest tipdecercetări se
apelează, deobicei, lastudii corelaționale .Vom avea celpuțin
două șiruri deperformanțe (sau variabile) și,utilizând valorile
unei performanțe (sau variabile), dorim săfacem predicții
asupra evoluției unei alte performanțe (variabile) sau amai
multora .
Ajungem săobținem șirul devariabile șistabilim corelația atunci
când evaluăm cumetode diferite același eveniment psihic, sau
cuaceeași metodă două evenimente psihice care aulegătură
între ele.Pentru acest tipdecercetări nueste necesar grupul de
control .
Putem evalua din punct devedere calitativ relațiile dintre două
variabile înfuncție denivelul șitipul relației saurelațiilor care
sestabilește între cele două variabile .
Nivelul devariație arată câtdestrânse sunt legăturile dintre
variabile (pragul desemnificație alunei corelații), iartipul
variației indică direcția încare sestabilește legătura respectivă
(pozitiv saunegativ) .

Important :Corelația dintre două evenimente,
indiferent câtdestrânsă șiindiferent dedirecția ei,
nuânseamnă orelație dedeterminare, cioevoluție
concomitentă .
Oconcluzie este semnificativă dacă valoarea pragului
desemnificație este mai mică de0,05;dacă este
egală cu0,05,avem deaface cuocorelație mediu
semnificativă .
Instrumentele celmai frecvent utilizate înstudiile
corelaționale sunt :
testul,
ancheta (chestionar, interviu);
ambele oferă informații diagnostice (aplicabile la
momentul prezent), nuprognostice .

Cercetările explicative aucascop determinarea cauzelor unui
eveniment sau explicarea unei evoluții .Înacest caz se
folosește metoda experimentală .pentru aseexplica o
cauzalitate, este necesar săserespecte treicondiții :
-săexiste ocorelație între cele două evenimente urmărite ;
-săexiste orelație temporală șicauzală ;
-săseelimine, pecâtposibil, cauzele alternative .
De exemplu, pornind delapremisa căuncomportament
educațional agresiv va declanșa un răspuns agresiv,
modelăm un experiment folosind un grup de cadre
didactice cu comportament agresiv, urmărind efectele
asupra grupului experimental deelevei sau studenți .În
aceste cazuri este necesar șiungrup experimental .

Observația este ometodă tipic descriptivă, care presupune accesul
direct laobiectul cercetat șisefolosește încombinație cualte
metode :anamneza, studiul decaz, biografia, interviul, studiul
documentelor .
Observația presupune derularea unor evenimente șiprezența unui
observator care săpoată luacunoștință deele.Prin observație nu
seobțin informații asupra cauzelor sau consecințelor unor
fenomene sociale ;deaicidecurge faptul căobservația nupoate fi
folosită înorice condiții .
Există diferite clasificări ale acestei metode ;pentru moment
diferențiem între observația neștiințifică șicea științifică .
Observația neștiințifică este oobservație întâmplătoare, fără scop
șifără unplan (grilă) care săpermită înregistrarea unor reacții .

Observația științifică este ceaîncare există unscop anterior fixat și
ogrilă sau fișă deînregistrare afenomenelor, mai mult sau mai
puțin elaborată .
Observația științifică poate fidedouă tipuri :
cu intervenția cercetătorului și
fără intervenția cercetătorului .
Cercetările încare se utilizează observația fără intervenția
cercetătorului sunt specifice abordărilor cantitative șiputem
considera căsunt naturale (reacțiile subiectului nu sunt
influențate deprezența psihologului), neparticipative ,structurate
înmăsura încare există ogrilă deobservație .Aceasta constă în
pre-existența unor evenimente, comportamente pe care
cercetătorul leașteaptă șipecare levaurmări .

Observația științifică cuintervenția cercetătorului este specifică
abordărilor calitative ,este participativă ,observatorul fiind
integrat îngrupul deobservat, deobicei nestructurată (grila de
observație nueste stabilită dinainte înamănunt, ciseprecizează
doar oserie deobiective ;informația sesistematizează pemăsură
ceseadună), activă înmăsura încare cercetătorul, fiind integrat
îngrup, participă laactivitățile desfășurate deacesta .
Există oserie de avantaje ale observației cu intervenția
cercetătorului :
-permite măsurarea limitelor unor comportamente prin
manipularea unor evenimente declanșatoare ;
-sepotdeclanșa prin manipulare comportamente greu desurprins
însituații normale ;
-sepot compara efectele generate de diverse proceduri de
manipulare .

Etape
I. Stabilirea temei și a condițiilor de lucru .
II. Stabil irea eșantionul uiși a grupul uide lucru .
III. Colectarea datelor
IV. Analiza datelor și redactarea raportului de cercetare

I.Caînorice cercetare, primul pasîlconstituie stabilirea temei
șiacondițiilor delucru .Fiind oabordare cantitativă, topica
este riguros fixată, astfel încât sunt precizate delaânceput
toate elementele care urmează afiobservate .
Sedefinesc evenimentele, categoriile, clasele (constând în
comportamente) care prezintă interes pentru studiu, de
obicei înurma unor discuții cuexperți .Este dedorit săse
apeleze lapersoane neutre șicuexperiență îndomeniu .

II.Înaceastă etapă, predominant organizațională, este necesar săse
stabilească atât eșantionul ,câtșigrupul delucru .Deasemenea, seobțin
toate aprobările necesare pentru adesfășura oasemenea cercetare .
Selecția eșantionului presupune apelul laproceduri clasice deeșantionare .
Începrivește observatorii, eitrebuie săaibă oserie decalități :
-unanumit nivel intelectual ;
-unanumit nivel cultural ;
-experiență îndomeniu ;
-informații multiple asupra temei decercetare ;
-flexibilitate șicapacitate deadaptare ;
-abilitate încolaborare șicomunicare ;
-capacitatea deaurmări unitățile deobservație (comportamentele) fixate
(observatorul nutrebuie săselase "furat" defapte colaterale celor fixate,
indiferent câtdeinteresante arfiele).

Coordonatorul grupului delucru apelează launantrenament cucei
care participă lacercetare, pentru afisigur căscopurile fixate
sunt înțelese .
Înacest antrenament sunt explicate caracteristicile populației, se
descriu posibilele evenimente colaterale care pot apărea,
caracteristicile unităților de observare, seoferă soluții la
posibilele conflicte care potapărea, seenumeră posibilele situații
care generează distorsiunea comportamentelor urmărite (a
unităților deobservare), sefacexerciții deatenție distributivă și,
înmăsura încare sepoate, exerciții pentru creșterea capacității de
adaptare șiaflexibilității observatorilor .

III.Colectarea datelor presupune stabilirea unei grile sau fișe de
observație .Înfuncție detipul degrilă, există mai multe
modalități decolectare adatelor :
-înregistrarea narativă presupune reproducerea câtmai completă a
evenimentelor urmărite ;pentru aceasta se utilizează
videocamera, reportofonul sau, înlipsa lor, un grup de
observatori înlocul unui singur observator .
-scalele deevaluare potfi:
-nominale -nevom raporta laanumite categorii alestimulului care
trebuie măsurate ;
-scale detipcheck -list;
-scale ordinale ,încare seacordă valori diferitelor evenimente care
apar încazul unităților deobservație șisemarchează valorile care
diferă față deceastabilită drept reper ;
-scale deinterval ,încare seprecizează șidiferențele dintre două
evenimente .

Analiza datelor este detipstatistic .
Raportul respectă anumite standarde alecomunității științifice ;
există posibilitatea deanurespecta aceste standarde, dacă
studiul este comandat șiplătit decineva care dorește oaltă
modalitate deprezentare adatelor .

-este oprocedură puțin complicată șiieftină ;
-permite obținerea deinformații atunci când respondenții nusunt
capabili săleofere (cazul copiilor, alpersoanelor care nuvorbesc
etc.);
-studiază evenimentele așacum sunt eleînrealitate ;
-oferă informații directe, neprelucrate, neinterpretate, însensul că
datele obținute nupot fibănuite deaavea unindice de
dezirabilitate socială, cum sunt cele obținute prin chestionar,
interviu etc.
-permite colectarea deinformații multiple, chiar dacă uneori elesunt
greu deprelucrat .a

-nu poate fiutilizată atunci când scopul este studiul
comportamentelor grupurilor mari ;
-nupoate oferi informații despre trecut, viitor sauevenimente
neașteptate ;
-este inadecvată pentru determinarea unor fenomene concrete
cum arfiviolența înfamilie ;
-datele obținute pot fiinfluențate de subiectivitatea
observatorului ;
-unobservator nepregătit poate oferi informații neconsistente,
neimportante sau poate săinducă comportamente celor
observați .
Prevenirea acestor neajunsuri sepoate face printr -undesign
bine stabilit, prin selecția observatorilor șiaasistenților pe
criterii bine stabilite șiprin antrenament .

Este folosită atunci când dorim informații multiple șicomplete asupra unei
comunități .Este frecvent utilizată înstudiile deantropologie șietnografie .
Observația participativă presupune oserie detehnici cuajutorul cărora se
stabilește între cercetători șigrupul decercetat orelație științifică încare se
conjugă principiile unei anchete intensive cuprincipiile unei activități de
observație .
Această formă deobservație presupune orelație directă șidedurată cusubiecții
cercetării și,spre deosebire de observația neparticipativă, presupune
comunicarea directă dintre observatori șiobservați, ceea ceânseamnă eforturi
pentru aânvăța sistemul decomunicare algrupului decercetat .Respectând
această condiție seevită oserie decapcane șideinformații superficiale .Un
aspect important este faptul căparticipând direct laactivitatea grupului,
implicarea cercetătorului poate fifoarte mare, astfel încât informațiile culese
sănumai fieobiective .
Obiectivitatea este unul dințelurile constant prezente îngândul unui cercetător
care apelează laaceastă metodă .Eaeste necesară șiatunci când sealcătuiește
raportul decercetare ;pentru aceasta este necesar ca,înperioada culegerii de
date, săsefacă apel laoserie detehnici deînregistrare ainformațiilor (prin
jurnal deteren, fișe descriptive, inventare), care trebuie săândeplinească
condiția obiectivității, iarlaântocmirea raportului datele trebuie preluate
exact cum apar eleînaceste jurnale saufișe.

1.Implicarea ."observația participativă, camodalitate deacces lainformațiile
care structurează valorile unei societăți poate ficonsiderată mai degrabă
oformă desocializare decât oformă departicipare detipafectiv și
psihologic" .
Diferența dintre participare șisocializare vizează gradul deimplicare .
Participarea presupune preluarea de valori șiintegrarea lor fără
discernământ, întimp cesocializarea presupune comunicarea cuceicu
care lucrezi șiefortul dea-iînțelege .
Înraport cuobservația participativă, sepune întrebarea legată dedistanță,
degradul optim deintegrare într-ungrup, care săpermită obținerea de
informații corecte, valide .Fiecăsesituează laperiferia grupului, fiecăse
poziționează central îngrup, observatorul are șanse săajungă la
informații corecte, atunci când nuuită scopul cercetării șidispune deo
serie deinformații generale privitoare lapopulația respectivă .(Dacă
apelăm laobservația neparticipativă clasică, aceste două cerințe nusunt
neapărat obligatorii, deoarece există ogrilă care obligă laobiectivitate .)
Înaceste condiții, persoanelor care săparticipe laocercetare cuobservație
participativă trebuie săfiealese dintre persoanele care sepotintegra în
comunitatea deobservat, pentru aputea obține un maximum de
informație .De asemenea, este necesară comunicarea directă între
observator șiceiobservați, ceea cepresupune cunoașterea limbajului
folosit depopulația cercetată .

2.Completitudinea .Scopul unor cercetări bazate peobservația
participativă este descrierea câtmai completă asituației /
situațiilor și acaracteristicilor grupului observat .
Completitudinea informațiilor ânseamnă căaccentul cade pe
detalii, care reprezintă argumente înfavoarea unei afirmații
generale .
3.Neutralitatea .Derivă dinpresupunerea conform căreia orice
interpretare făcută deunom asupra unei structuri umane
este odeformare .Pornind delaaceastă presupunere, într-o
observație participativă cercetătorul trebuie săîncerce săaibă
oatitudine complet neutră, sănoteze șisăreproducă
informațiile așa cum leprimește, fără nici un fel de
interpretare .
Dacă înetapa deteren (culegerea datelor) seapelează lajurnale,
reportofon etc.,mijloace care asigură ungrad ridicat de
obiectivitate, riscul deanumai fiobiectiv apare înfaza de
redactare araportului, fază care presupune interpretări și
rearanjări aleinformațiilor .

4.Validitatea .Pentru aobține informații valide, este necesar săse
verifice informațiile pemăsura culegerii lor.Degajarea unui
principiu sau aunei legități debază seobține pemăsură ce
ânaintăm încercetare .Oricărei informații iseacordă valoare pe
parcursul cercetării, șinuînfinal .
Validitatea rezultatelor semai raportează șilaeșantionul cercetat .
Dacă înstudiile cantitative numărul participanților este foarte
important, încazul cercetărilor calitative nucontează atât numărul
departicipanți, câtdensitatea informațiilor obținute .Caurmare, în
observația participativă seapelează laașa-numiții "informatori",
persoane avizate, bune cunoscătoare alecaracteristicilor grupului
decercetat șicare dispun deocapacitate crescută deînțelegere și
interpretare, astfel încât săpoată oferi informații corecte despre
grupul respectiv .Corectitudinea informațiilor mai depinde șide
nivelul decultură ainformatorilor, cât șidecapacitățile lor
intuitive .Rolul informatorilor este deaorienta cercetătorul spre
aspecte pecare opersoană din exteriorul grupului nulepoate
percepe .Deasemenea, toteipotoferi oserie deexplicații datelor
deobservație șipot valida informațiile culese depersoana
exterioară grupului .

I.Alegerea locului deobservație înconformitate cu
obiectivele fixate .Pentru aasigura undemers linal
cercetării, este necesar săseasigure colaborarea cucei
care vorfiobservați ;aceasta nuânseamnă cătrebuie să
leprecizăm obiectivele cercetării, cidoar săleoferim o
descriere generală aacestora .
Observația participativă, spre deosebire de cea
neparticipativă, nupresupune ofază dedocumentare
atât deprofundă, pentru cădatele care seobțin arputea
fiinfluențate dedescrierile existente înmaterialele
documentare .
Important este ca,odată ajuns peteren, cercetătorul să
obțină oimagine deansamblu afenomenului de
cercetat, care săasigure fixarea unor puncte importante
deobservație .

II.Culegerea informațiilor presupune înregistrarea
tuturor informațiilor, ceea ceimpune apelul laoserie de
informatori ;deasemenea, oserie deinformații sepreiau
direct decătre celcare face cercetarea .Coroborarea celor
două șiruri dedate vaconduce lastructurarea unor
seturi deinformații, care potsăaibă statutul deipoteze,
ipoteze care severifică imediat .Înacest caz, testarea
ipotezelor presupune unproces flexibil detatonări,
completat de informații, eventuale modificări ale
ipotezelor, etc.
III.Precizarea ipotezelor
IV.Redactarea raportului decercetare ,încare informațiile
seordonează, sedelimitează șisedefinitivează, astfel
încât sepotemite explicații teoretice, abstracte raportate
lafenomenul studiat .

-fidelitatea șivaliditatea informațiilor ;înacest caz
credibilitatea nueste legată denumărul decazuri, ci
deacuratețea studierii lor.
–aredurată lungă dederulare șieste costisitoare .
Pentru validitatea datelor sepoate utiliza unnumăr
mai mare deobservatori ;pedealtă parte, unnumăr
mare deinformatori poate duce șilaodistorsionare
ainformațiilor .

Pentru afieficienta ,observatia trebuie saraspunda
unor intrebari precise, sa se subordoneze
ipotezelor experimentului ,temei decercetare .
Alcatuirea unei fisedeobservatie seimpune pentru a
facilita consemnarea rapida sieficienta adatelor de
observatie .
Nuexista unmodel standard alacestei fise;oricum ,
con-tinutul eitrebuie safieparticularizat inraport
cu natura experimentului sicu momentele
desfasurarii lui.
Experimentul este precedat deopretestare prin care
severifica acuratetea modelului

1.Accesul direct alcercetătorilor lacomportamentele subiecților .Spre
deosebire dealte metode (cum arfichestionarul) cunoașterea
subiectului nuestemediată dealteinstrumente .
2.Este metoda decercetare cuceamaimare flexibilitate .Observația oferă
numeroase posibilități, prezintă omare deschidere dinpunct devedere
metodologic, seaplică unei mari varietăți aproblemelor destudiu .
3.Permite cercetarea subiecților încadrul lornatural .Spre deosebire de
experiment care aduce individul îllaborator, observația naturală
permite abordarea subiectului încondițiile vieții obișnuite .
4.Dă posibilitatea studierii problemelor înprofunzime .Observația
participativă permite cercetătorului săobserve subiecții dininteriorul
grupului, cuacces nemijlocit ladatele existenței acestora .Prin tehnica
observației participative sepotidentific aoserie decomportamente cu
determinări profunde, inconștiente alepopulației observate

1.Costurile ridicate alecercetării .Deplasarea înteren aobservatorilor, echipamentele
tehnice, durata mare aobservațiilor facdinaceastă metodă una dintre cele mai
costisitoare modalități decercetare .Deexemplu, pentru cercetările detipetnologic
înpopulațiile primitive, secheltuiesc sume mari cususținerea logistică aanchetei la
distanțe apreciabile fațădecentrele civilizate .
2.Subiectivitatea metodei :implicarea observatorului (percepție, personalitate, pregătire
teoretico -metodologică) estefoarte ridicată .
3.Modificarea permanentă acondițiilor observării .Obiectul observat este într-o
dinamică continuă, deseori influențând actul observației .Reproductibilitatea
observațiilor estefoarte redusă, verificarea acestor prin replicare fiind aproape 0.
4.Prelucrarea dificilă adatelor .Datele obținute sunt adesea defactură calitativă .Fără
îndoială, grilele permit înmajoritatea cazurilor cuantificarea, daroperațiile statistice
ulterioare sunt limitate, subsumate nivelului nominal .Evaluările itemilor observați
potspori bogăția interpretării, ridicând nivelul măsurării lascala ordinală saude
interval .
5.Generalizarea limitată adatelor .Datele obținute sunt mai degrabă cucaracter
ideografic, generalizările sunt limitate .Sunt permise validări locale încazul unor
eșantionări adecvate .Contextul, ovariabilă parazită, areunimpact nedorit asupra
situației .

CURS 4

Metoda interviului areolungă istorie, daraccepțiunile termenului șimodul derealizare s-
auschimbat întimp .Caînorice altămetodă decercetare, nuaexistat delabun
început oteoretizare șiodistincție clară fațădealtemetode sautehnici deobținere a
datelor .Nici astăzi situația nuestesuficient clarificată .
Unii autori nuconsideră interviul caometodă desine stătătoare .Deexemplu, în
România, unii metodologi consideră interviul caotehnică care ține demetoda
anchetei .Astfel, ancheta s-arrealiza prin două mari tehnici :interviul șichestionarul .
Șiînliteratura metodologică occidentală seîntâlnesc destui autori care adoptă o
poziție similară .Seconsideră căorice cercetare îndomeniul este, fundamental, o
anchetă .Riscul este caaicisăincludem, catehnici, șialtemodalități decolectare a
datelor, caobservația sau studiul decaz, considerate, deregulă, metode de
sinestătătoare .
Sunt însă alții care argumentează căinterviul trebuie considerat caometodă desine
stătătoare, alături deanchetă, observație sau experiment .Seinvocă însprijinul
acestei opinii marea varietate (diversitate )aformelor de interviu și
amploarea metodei nupermit osubsumare față deanchetă, scopul multiplu al
interviurilor (există interviuri alecăror scopuri principale nuauînvedere
cercetarea saunumai cercetarea ,cum arfiinterviul clinic care nuarepuncte
comune cuancheta clasică), precum șiexistența unei tradiții independente de
dezvoltare comparativ cuancheta .

Odefiniție simplă ainterviului „omodalitate decunoaștere științifică
bazată peinteracțiunea intervievator -intervievat” .
Mai complet, Alain Blanchet consideră căodefiniție minimală a
interviului trebuie săfieurmătoarea :„interviul este oconvorbire
între două persoane, unintervievator șiunintervievat, condusă și
înregistrată deintervievator .Scopul acestei convorbiri este dea
favoriza producerea unui discurs peotemă definită deuncadru
decercetare” .
Ceeste uninterviu? Unfapt devorbire, ointeracțiune socială încare
seschimbăinformații verbale .Dar interviul esteșioimprovizație,
deoarece cercetătorul încearcă adaptarea laosituație nouă și,
implicit, unitinerar, unprodus alinteracțiunii sociale

Sunt mai multe criterii după care interviurile potficlasificate .
Cele mai importante sunt următoarele :
conținutul comunicării,
domeniul aplicării,
repetabilitatea interviului,
numărul persoanelor participante ,
funcția pecare o au interviurile încercetare ,
tipul de subiecți ,
modalitatea de comunicare ,
gradul de standardizare,
gradul de libertate a cercetătorului (directivitate și structurare),
calitatea informațiilor obținute , etc.

1.Conținutul comunicării (obiectul cercetării)
Clasificarea sebazează peodistincție care distinge între interviul
de opinie (sau de opinie ,atitudine șipersonalitate )șicel
documentar .
Interviul deopinie areînvedere maidegrabă nuceea ceștiesubiectul
despre oanumită temă, ciceea ceeste el,cualte cuvinte se
urmărește obținerea unor date privitoare la:opinii despre
comportamente proprii în situații date ;atitudini și
comportamente mai constante șimai profunde ;motive,
explicații sauanalize aleunor comportamente etc.
Limitele majore aleutilizării acestui tipdeinterviu sunt:sinceritatea
subiectului șicapacitatea sadeauto-explorare sauintrospecție .Prin
interviul documentar cercetătorul se informează asupra
cunoștințelor intervievatului cuprivire launsubiect de
cercetare (evenimente, fapte etc.).

2.Domeniul aplicării
Din perspectiva acestui criteriu amputea vorbi despre :1.Interviul clinic
2..Interviul de cercetare 3.Convorbirea 4.Interviul de recrutare a
personalului 5.Interviul ziaristic 6.Interogatoriul polițienesc 7.Confesiunea
etc.;
3.Repetabilitatea interviului (numărul interviurilor)
Sepotdistinge treicategorii deinterviuri :unice ,multipleșirepetate (panel) .
Interviul unic este celmai desutilizat .Totul sederulează cuocazia unei
singure întâlniri cusubiectul .Interviul multiplu presupune mai multe
întâlniri cuacelași subiect .Scopul este deapune întrebări diferite pentru a
completa datele, aaduce noi precizări, apătrunde înprofunzimea
unor evenimente sau situații, acunoaște mai bine personalitatea
intervievatului .
Limita principală aacestui tipdeinterviu este dată dedisponibilitatea
subiectului .Însfârșit, interviul panel este otehnică deintervievare a
acelorași subiecți, laintervale detimp variabile, utilizând aceleași întrebări .

4.Numărul persoanelor participante
Launinterviu individual, evident,participă unsingur subiectși
aceasta estesituația cea mai frecventă .Seîntâmplă, deși rar,ca
această relație diadică săsetransforme într-otriadă :un
intervievator șidoisubiecți .Intrarea unui aldoilea subiect înjoc
prezintă avantajul unor date înplus, dar sporește dificultatea
intervievării .
Interviul degrup sebazează peinteracțiunea participanților, schimbul
dereplici, deopinii șiidei.Înacest tipdeinterviu, nune
interesează înprimul rând câți spun unlucru sau altul, cice
anume spun oamenii, cum ospun, cum semodifică pe
parcurs cele spuse etc.Interviul clasic degrup necesită existența
apatru condiții generale :săfiegrup natural (preexistența structurii
grupului), săsediscute liber (fără întrebări prestabilite), săexiste o
problemă dinviața grupului șisăserealizeze sub conducerea
unei persoane competente, specializate .

5.Funcția interviului încercetare
Distingem, după acest criteriu, următoarele tipuri :deexplorare, principal șide
completare adatelor .Primul tip, interviul deexplorare ,poate fifolosit în:
precizarea obiectivelor șistrategiilor unei cercetări mai ample ;identificarea
variabilelor șiaeșantioanelor posibile încadrul unei cercetări ;precizarea temelor
care vorfiabordate printr -ocercetare maiextinsă ;construcția unui instrument
maiprecis decercetare (scală, chestionar, ghid deinterviu maiamplu etc.).
Interviul principal este varianta care sprijină fundamental undemers decercetare .
Corespunde, practic, așa-numitei anchete prin interviu .Ovariantă este interviul
detestare, care are cascop colectarea unor date foarte riguroase necesare
testării unor ipoteze decercetare .Forma structurată ainterviului este predilectă
pentru această abordare .
Prin interviul complementar seculeg date suplimentare celorobținute prin alte
metode sau tehnici .De exemplu, recurgem launexperiment cametodă
principală acercetării șidorim apoi săaprofundăm datele .Interviul este înacest
cazmetoda ceamaipotrivită .

6.Tipul desubiecți
Vârsta apare cadiferențiator din perspectiva tipului desubiecți laanumiți
autori .Aceștia disting între interviuri cusubiecți copii,adolescenți, adulțiși
bătrâni .Distincțiile sunt justificate întrucâtexistădiferențe uneori destul demari
deabordare aintervievaților .Alți autori vorbesc despre interviul cupersoane
sănătoase (sau normale) șiinterviul cuhandicapați ,bolnavi .Însfârșit ,seface
distincție între interviul cupersoane obișnuite șiinterviul cupersonalități
(lideri, elite) .
7.Modalitatea decomunicare
Sunt două posibilități .Prima dintre ele, interviul face-to-face este cea mai veche,
clasică,șiînacelași timp cea mai utilizată formă deinterviu .Are multiple
avantaje :posibilitatea corectării peparcurs, obținerea tuturor răspunsurilor,
„citirea” reacțiilor subiectului, posibilitatea lucrului cumateriale ajutătoare
(planșe, cartonașe, postere, filme etc.).
Interviul telefonic, aldoilea caz, acăpătat amploare după anii ’70înspecial în
SUA .

8.Gradul destandardizare
Mai mulți autori facdistincția între interviuri lanivelul standardizării
întrebărilor .Înprimul dintre ele, interviul standardizat, numărul și
ordineaîntrebărilor sunt constante pentru toți subiecții cuprinși în
cercetare .
Avantajul major este dat de standardizare :comparabilitatea
răspunsurilor șianalize deconținut demaximă fidelitate șivaliditate .
Dezavantajul vine dinpierderea profunzimii, aparticularităților deexpresie a
subiectului .
Încazul celui de-aldoilea, numit interviu nestandardizat, nuexistă
constrângeri deacest tip.Astfel, între interviuri potexistadiferențe de
durată, mod deconducere șiinterogare, tipuri diferite deîntrebări, număr
șiordine proprii .Înprivința avantajelor șidezavantajelor este exact
invers comparativ cutipul precedent deinterviu .

9.Gradul delibertate acercetătorului (directivitate saustructurare)
După acest criteriu, interviurile sepotplasa peuncontinuum .Launpolseaflă
interviul non-directiv, numitșiinterviu liber, caracterizat printr -omare marjă de
inițiativă acordată cercetătorului .Anumite aspecte sunt însă șiaiciprevăzute din
start:obiectul cercetării, temele deexplorat, anumite moduri clasice de
intervenție aleoperatorului .Însă întrebările nusunt redactate dinainte, nuauun
număr determinat sauoordine prestabilită .Lacapătul opus alacestui continuum
sesituează interviul directiv .
Ghidul deinterviuseamănă cuunchestionar cuîntrebări deschise, diferența fațăde
acest instrument fiind aceea cărăspunsurile sedauoral șisunt înregistrate sau
consemnate caatare .Operatorul nupoate modifica forma întrebărilor, numărul
sauordinea lor.Undeva între aceste două variante segăsește interviul semi –
directiv .Aicicercetătorul îșirecapătă libertatea .Eldispune deunghid de
interviu cufuncție orientativă .Înderularea interviului, elvaapela laîntrebările
dinghid, dararelibertatea deaexplora teme suplimentare, deacăuta date noi,
deaexplora sensuri care nuaufost prevăzute inițial, darcare potreieși din
spusele subiectului .Ghidul rămâne însă instrumentul debază alacestui tipde
interviu .

10.Calitatea informațiilor obținute (profunzime)
Profunzimea informațiilor obținute secorelează deseori cu durata
intervievării :cucâtinterviul este mailung, cuatâtprofunzimea este mai
mare .Sedisting două forme :interviul extensivșiinterviul intensiv .
Îninterviul extensiv (numitșisuperficial) seurmărește obținerea unor date
simple, preciseșiîntr-omanieră standardizată .Numărul deîntrebări puse
estelimitat și,îngeneral, seaplică unui număr ridicat desubiecți .
Dimpotrivă, prin interviul intensiv (numitșideprofunzime) cercetătorul este
interesat deaspecte alepersonalității subiectului .Datele obținute sunt
mainuanțate, durata interviului este mai mare, darnumărul depersoane
estemaimic.

Dintre criteriile enumerate, cea mai mare importanță s-aacordat
criteriului directivitate –non-directivitate .Acestacorelează larândul lui
cualte criterii :structurare, profunzime șistandardizare .
Pornind delacombinarea adouă criterii (directivitate șiprofunzime) s-au
conturat șase mari forme deinterviu :
interviul clinic,
interviul în profunzime,
interviul cu răspunsuri libere (ghidat),
Interviul focalizat (centrat),
interviul cu întrebări deschise,
interviul cu întrebări închise

1.Interviul clinic .Este interviul frecvent utilizat înpsihanaliză șipsihoterapie .Non-
directivitatea presupune unnumăr redus deîntrebări, formularea spontană aîntrebărilor,
obținerea unui volum mare deinformații .Convorbirea arerolterapeutic, cercetătorul
creează cadrul demanifestare asubiectului șiexplorează personalitatea acestuia .
Derularea acestui interviu estecentrată peclient saupeotemă dinainte precizată .Gradul
delibertate ainterviului este maxim șinivelul foarte profund .Terapeutul adoptă o
atitudine non-directivă, preferând mai mult să„acompanieze” interlocutorul decât să-l
dirijeze înexprimarea sa.Într-uninterviu clinic, apar fenomene deinteracțiune mai
profundă între participanți (empatia, identificarea, proiecția etc.).Reformulările
(reflectarea, clarificarea etc.)sunt strategii care stau labaza acestei tehnici șinuse
regăsesc decât parțial încazul altor tipuri deinterviuri .
2.Interviul înprofunzime .Înlinii mari seamănă cuinterviul clinic, cudeosebirea că
interesul nepoartă nunumai spre persoane ,cișispre teme exterioare subiectului .În
general, scopul este obținerea unor date valide pentru cercetare șinupentru
rezolvarea unei probleme aindividului .Interviul liber areînvedere profunzimea
unui faptșipermite exprimarea liberă apersonalității respondentului .Utilitatea acestui tip
dedemers sepoate argumenta prin celpuțin două avantaje .Pedeoparte obținem nu
numai informații, cișisemnificații aleacestora .Pedealtă parte, maniera deconducere a
interviului, non-directivă, este mai facilă :efortul intervievatorului este mai redus în
partea deacumulare adatelorcercetării .
Utilizarea saeste multiplă :diagnosticul persoanei ,studii demotivație ,explorarea în
profunzime apracticilor șiproceselor .Înpractică seîntâlnesc maimulte variante ale
acestui tipdeinterviu :interviul biografic (memorial, maximalist), interviul narativ
(istoriavieții saupovestirea vieții învariantăminimalistă), interviul etnografic etc.

3.Interviul ghidat (curăspunsuri libere) .Acest tipdeinterviu estecelmai
frecvent folosit încercetarea științifică .Eloferă ungrad delibertate mai
redus decât uninterviu nestructurat, întrucât derularea saarelabază o
serie deteme sauîntrebări pregătite dinainte .Spre deosebire deformele
anterioare, interesul pentru persoană tinde săscadă șimai mult în
favoarea celui pentru otemă anume .Sepăstrează însă ungrad relativ
ridicat denon-directivitate .
Acest tipdeinterviu arelabază, cufuncție orientativă, ghidul deinterviu .
Cercetătorul recurge laghid pentru adirija slab discuția, seinspiră din
ghid, darformulează întrebări suplimentare atunci când consideră de
cuviință .Spusele intervievatului sunt stimuli pentru astfel deîntrebări
spontane .Ordinea întrebărilor prezintă importanță relativă, dar în
general este indicat săexistă ologică aexpunerii acestora pentru a
nuderuta subiectul .Încazul încare semerge pecomparația
datelor decercetare ,epuizarea ghidului este obligatorie .
4.Interviul focalizat .Pentru interviul focalizat ,tema este foarte bine
conturată, întreaga discuție este înjurul temei .Persoana prezintă o
importanță mai mică, non-directivitatea tinde săseschimbe spre
directivitate .

5.Interviul cuîntrebări deschise .Deja este uninterviu
structurat, directivitatea este destul demare, libertatea
respondentului rămâne numai lanivelul formulării
răspunsului șinulaansamblul discuției .Temele din
ghid sunt respectate custrictețe ,atât caordine câtși
caformulare .
6.Interviul cuîntrebări închise .Seapropie destructura
chestionarului, unii autori considerând acest tipde
interviu ca fiind chiar sinonim cu chestionarul .
Răspunsurile subiectului pot fidetipul da/nu sau cu
alegeri prestabilite .

Structurare (directivitate) redusă
Standardizare redusă
Profunzime mare
Libertate mareStructurare (directivitate) ridicată
Standardizare ridicată
Profunzime mică
Libertate mică
1. Întrebări rare, formulare
neriguroasă, nici prestabilită;
2. Răspunsuri bogate , complexe, cu
conținut profund ;
3. Libertate foarte mare atât a
intervievatorului, cât și a
intervievatului;
4. Durată practic nelimitată;
5. Repetarea posibilă a interviului;
6. Scop: atenție acordată consilierii,
vindecării, cercetării aprofundate;
7. Interviul este centrat pe persoană.1. Întrebări formulate dince înce
mai rigid șiprestabilite ;
2. Răspunsuri scurte, precise și cu un
conținut mai limitat ;
3. Libertate foarte mică atât a
intervievatorului, cât și a
intervievatului;
4. Durată limitată, derulare rapidă a
interviului ;
5. Interviu îngeneral unic ;
6. Scop: atenție acordată obiectivelor
anchetei ;
7. Interviul este centrat pe o
problemă exterioară individului.

INTERVIUL DECERCETARE
Sintagma interviu decercetare estefolosită frecvent înopoziție
cuinterviul clinic sau interviul terapeutic .Raporturile sunt,
însă, mainuanțate, interviul de cercetare urmărește
construcția și redarea unei cunoașteri socialmente
împărtășită (cum arfireprezentările sociale, deexemplu) .
Dimpotrivă, interviul terapeutic vizează, maidegrabă, o
cunoaștere personală, utilă subiectului .Confuzia dintre ele,
atunci când seface, sedatorează vecinătății cuinterviul
clinic .
Interviul decercetare esteotehnică deobținere, prin întrebări
șirăspunsuri, ainformațiilor verbale delaindiviziși
grupuri umane învedereaverificării ipotezelor sau pentru
descrierea științifică afenomenelor socio -umane .

Realizarea unui interviu decercetare presupune un demers specializat,
desfășurat înmai multe faze.
1.Tematizarea :Presupune formularea scopului cercetării șidescrierea conceptelor și
domeniului deinvestigat .
2.Design -ul:Cuprinde stabilirea planului cercetării (planul deinterviu), luarea în
calcul acelor șapte etape alestudiului, înainte decercetarea propriu -zisă.
3.Intervievarea :Presupune conducerea interviurilor, bazată peghidul deinterviu și
abordarea interpersonală neutră, potrivită asituației .
4.Transcrierea :Sereferă lapregătirea interviurilor pentru analiză, adică transpunerea
unui material oralîntr-unul scris .
5.Analizarea :Presupune deciderea pebaza scopurilor cercetării șiamaterialului cules
cetipdeanaliză deconținut este celmai potrivit .
6.Verificarea :Severifică posibilitatea generalizării datelor, fidelitatea șivaliditatea
cercetării .Însă toate cele treitrebuie avute învedere delaînceput .
7.Raportarea datelor :Presupune comunicarea rezultatelor (constatărilor) cercetării și
ametodelor aplicate înconformitate custandardele științifice ,luarea în
considerație aaspectelor etice etc.

Orice interviu semi -structurat dispune deunplan deinterviu care artrebui să
cuprindă organizarea generală ainterviului (derularea logică, cronologică),
modalitățile deameliorare afidelității șivalidității, modalitățile decâștigare a
încrederii șirespectului intervievatului .Planul deinterviu este strategia de
ansamblu acercetătorului, operaționalizarea șiproiectarea acțiunii de
intervievare propriu -zisă.Îngeneral, planul deinterviu trebuie săcuprindă :
1.Ghidul deinterviu (consemnul șiansamblul organizat altemelor șiîntrebărilor pe
care dorim săleexplorăm) ;
2.Strategiile derecrutare asubiecților (primul contact, prezentarea și
obținerea acceptului pentru intervievare );
3.Strategiile deascultare ,intervenție șirelansare (cum menținem atenția
intervievatului ,cum cerem precizări, clarificări, cum lucrăm cutăcerile etc.);
4.Conduita personală întimpul interviului
5.Tipurile dediscurs care potfiobținute (sepoate vorbi dedouă tipuri desecvențe :
secvențe narative șisecvențe informative ;
6.Strategiile deîncheiere ainterviului șiretragere ;
7.Tipurile deobservații care trebuie consemnate după realizarea interviului

Este unansamblu organizat detemeși/sauîntrebări carestructurează activitatea de
ascultare șideintervenție acelui care intervievează .Gradul deformalizare a
ghidului depinde de:natura temei studiate, decunoștințele anterioare ale
cercetătorului despre temă, detipul deanchetă (exploratorie, principală,
complementară), detipul deinterviu preconizat (structurat, nestructurat), precum
șidemodul deanaliză adatelor .
Ghidurile deinterviu cunosc omare varietate deforme, începând delaunele ce
cuprind doar câteva teme maigenerale, până laaltele cuolistă lungă desubiecte
saudeîntrebări specifice .Deasemenea, utilizarea ghidului comportă maimulte
niveluri :
1.Pentru forma non-directivă ainterviului, ghidul estealcătuit dindoar câteva teme,
prefațate deunconsemn inițial ;
2.Pentru forma semi -directivă ainterviului, ghidul este compus dintr -unnumăr mai
mare deteme șiarerolorientativ, oscilând între oformă fixă (rigidă) șiuna
evolutivă, între unnumăr fixdeîntrebări șiunul liber etc.;
3.Pentru forma directivă ghidul estecompus dintr -osuccesiune deîntrebări sauteme
care nuseschimbă, nusemodifică petotparcursul cercetării .

Alcătuirea ghidului deinterviu :
1.Temele sauîntrebările cuprinse îninterviu trebuie săacopere pecâtposibil întreg
spațiul domeniului sauobiectul cercetat ;
2.Urmărirea unei structuri pecâtposibil simple, cuologică internă care săasigure o
derulare optimă adiscuției șiomemorare facilă ;
3.Evitarea întrebărilor lungi sauacelor duble sautriple care potderuta subiectul ;
4.Utilizarea maiîntâi aîntrebărilor deschise, apoi acelor închise ;
5.Alegerea unor cuvinte uzuale șilipsite deambiguitate ;
6.Dacă este posibil, ghidul deinterviu săfiestructurat peîntrebări principale și
întrebări secundare (săsemarcheze învreun felrelațiile desubordonare );
7.Săexiste întotdeauna mici fraze detrecere delaotemă laalta(deexemplu, „Să
vorbim acum despre …”,„Dar ceputeți spune despre …”etc.;
8.Înmăsura posibilului, sevatrece delasubiecte impersonale spre subiecte
mai personale, pentru acâștiga încrederea intervievatului ;
9.Înmăsura posibilului, sevatrece înconstrucția întrebărilor delaprezent spre
trecut șiapoi spre viitor (prezentul facilitează reamintirea, cașiproiecția în
viitor) .

Înainte deaîncepe cercetarea propriu -zisă este recomandabil caintervievatorul să
testeze oserie deaspecte, cum arfi:înțelegerea întrebărilor, reacția subiecților,
reacția operatorilor etc.Pentru aceasta seintervievează unnumăr redus de
subiecți, dar care reflectă compoziția eșantionului vizat, urmărindu -se
aspectele demai jos:
1.Testarea înțelegerii explicațiilor corelate interviului .Este vorba de
modul încare subiectul înțelege, dinconsemnul formulat, ceea cearedefăcut .
Concret, secere subiectului săexprime cupropriile cuvinte ceaînțeles din
explicațiile furnizate deoperator .
2.Testarea înțelegerii întrebărilor .Este prezentată fiecare întrebare șisubiectul
este întrebat cuprivire laconținutul solicitat deanchetă .Dacă acest conținut
coincide cuexpectanțele generale alecercetătorilor, atunci sepoate vorbi deun
bun ghid deinterviu .Tot aici seareînvedere șiforma întrebărilor .După
parcurgerea acestor verificări seelaborează noua formă aghidului deinterviu .
3.Testarea derulării propriu -zise ainterviului .Este oetapă apretestării,
posterioară verificării aspectelor demaisus.Setrece larealizarea interviului pe
ungrup mic desubiecți (altul decât celprecedent) care săreflecte, dinnou,
eșantionul mare, alcercetării .Seredactează apoi, după noi modificări,
ultima formă aghidului .

Herbert Hyman aevidențiat în studiile sale profilul
intervievatorului ideal .
Acesta artrebui săaibă studii superioare, oexperiență importantă în
domeniul intervievării (minim 25deinterviuri), săfieofemeie, să
aibă vârsta între 35și44deani,cuopersonalitate ușor introvertită,
deorientare culturală mai asociată valorilor estetice și
teoretice șimai puțin celor economice șipolitice, cuinterese
mai degrabă literare decât comerciale etc.
Lungimea perioadei depregătire aintervievatorilor variază delamai
puțin deoziînmulte anchete latrei sau cinci zile în
anchetele guvernamentale sau academice .De asemenea,
intervievarea telefonică cere operioadă mai scurtă depregătire
decât intervievarea face toface.

Concret ,dincolo decunoștințele teoretice despre interviu ,absolut
necesare ,cedeprinderi practice trebuie să-șiformeze unoperator?
1.Deprinderi fundamentale de intervievare .Formarea presupune
observarea într-omanieră critică aunor comportamente prin vizionarea
defilme didactice sauînregistrări video alepropriilor lorintervievări .
2.Deprinderi deprezentare proprie înfața respondentului .Acestea
presupun stăpânirea unor maniere potrivite deprezentare, cunoașterea
stilurilor deviață alesubiecților șideprinderi deintrare însituația de
interviu .
3.Stăpânirea unor tehnici depersuasiune .Acestea sunt necesare pentru a
convinge subiecții necooperanți săparticipe lacercetare .
4.Deprinderi deaobține informații relevante delasubiect șide
înregistrare cuacuratețe aacestora .
5.Deprinderi depăstrare astandardelor deneutralitate ,etică, anonimat
șiconfidențialitate .

Există oserie derecomandări înliteratura metodologică privind
intervievarea anumitor categorii depersoane, cum arficopiii,
adolescenții, persoanele învârstă sau cele cuhandicap .Orice
intervievator vatrebui săaibă învedere câteva aspecte, care să
asigure validitatea conținuturilor verbale obținute delaaceste
categorii desubiecți :
1.Cunoașterea particularităților psihologice caracteristice acelui
grup ;
2.Înțelegerea contextului social, acondițiilor dedezvoltare și
manifestare apersonalității, general valabile pentru unanumit
segment maidificil depopulație ;
3.Cunoașterea barierelor ,blocajelor ,piedicilor posibile înrealizarea
interviului ,specifice grupului respectiv și
4.Stăpânirea modalităților decontracarare aaspectelor enumerate
mai sus.

Intervievarea copiilor ridică celpuțin două întrebări majore :sunt copiii capabili să
spună adevărul? șiexistă riscul tulburării echilibrului lorpsihologic? Oserie de
cercetări aurăspuns pozitiv laprima întrebare .Astfel ,pentru copiii din
ciclul primar ,studiile metodologice auindicat capacitatea acestora dea
spune adevărul, deamanifesta responsabilitatea afirmațiilor, deadiferenția
comportamentele observate înfuncție deconotațiile afective șinormele
sociale existente .Înceea ceprivește adoua problemă, riscul există, dar
precauțiile șipregătirea bună aintervievatorului potreduce sauanula această
influență .Pentru copil, situația deinterviu este unadeinterogare susținută, ușor
asimilabilă unei situații cotidiene, deseori detipconflictual saupunitiv :încălcări
aledisciplinei școlare, nerealizarea unor sarcini, acte de„nesupunere” față de
normele familiei etc.
Pentru aproteja copilul, încă delaînceput, intervievatorul îivapropune acestuia o
disociere deaceste situații dificile ,prezentând întreaga acțiune sub forma
unui joc.Ideea dejocvafipermanent înatenția cercetătorului :elemente ale
jocului vorînsoți întrebările, chiar întrebările vor aminti, înformularea lor,
despre joc etc.Mai mulți factori ,ținând înspecial de educație ,
temperament, mediu deformare îșispun cuvântul însituația utilizării jocului
saudesenului

Adolescența este una dintre perioadele cele mai dificile alevieții unui individ .
Este operioadă decăutare apropriei identități șidereevaluare permanentă a
relațiilor cuadulții .Această relație dificilă cuadulții poate fitranslatată lanivelul
interviului .
Analizând aceste aspecte, seobservă cărelațiile dintre adolescenți șiadulți (în
special părinți) sunt determinate, înaceastă perioadă, dereevaluarea imaginii
adulților pedeoparte șidereacțiile deseori nepotrivite aleacestora, pedealtă
parte, încontactele cuadolescenții .Delaînceput, intervievatorul trebuie săse
propună orelație deegalitate destatut, adolescentul solicitând respect,
tratament egal cualadulților .Intervievatorul vainsista asupra acestui
aspect și-lvareaminti dacă consideră necesar peparcursul intervievării .
Sevaținecont, inintervievare deimpactul foarte ridicat algrupurilor deprieteni, de
faptul căsocietatea are,deregulă, cerințe mairidicate decât delaaltăvârstă, de
dificultatea pentru această vârstă declarificare araporturilor dependență –
independență șidedificultatea „definirii” propriei identități .

Cercetările cusubiecții dinaceastă categorie audintre cele maidiverse
teme :reprezentări din domeniul medical -farmaceutic (impactul
unor terapii saumedicații, influența unor medii speciale caazilul
sau casele de bătrâni, hobby -uri, etc.);reprezentări ale
evenimentelor trecute (memoria socială) ;reprezentări aleeului
(legate deprocesele involutive specifice vârstei etc.),relații
sociale (interpersonale șicomunitare ,familia etc.).
Paradoxal ,deși considerate înviața dezicuzicadificile,
persoanele învârstă manifestă deseori omare disponibilitate
pentru aaccepta șiparticipa ulterior launinterviu decercetare .
Faptul poate fiexplicat prin nevoia crescută aacestor oameni dea
vorbi șideaseface utili, generată deretragerea lordinactivitatea
socială șirestrângerea ansamblului derelații umane .

Cercetări asupra reprezentărilor sociale aleanumitor boli sau a
diverselor handicapuri pot privi persoanele cu nevoi
speciale .Înfuncție dehandicap, interviul vaîmbrăca forme
maideosebite :
1.Pentru nevăzători, deexemplu, sevamenține contactul prin
atingerea mâinii (dacă subiectul permite) ;
2.Pentru hipoacuzici, interviul poate fidesfășurat într-omanieră mixtă
(întrebări scrise curăspunsuri verbale –deși tehnica alunecă spre
chestionar) ;
3.Pentru surdo -muți sepoate apela launinterpret etc.
Îngeneral, sevor adapta cerințele clasice aleunui interviu
deficiențelor persoanei intervievate .

Cercetările bazate peinterviu din psihologia judiciară șisociologia
delincvenței sunt cele mai dificile .Atât studiile dinsfera psihologiei
martorului ,câtșicele din cadrul mediului penitenciar solicită la
maxim intervievatorul șiridică probleme dificile cuprivire lavaliditatea
cercetărilor .
Grupurile dinpenitenciar dețin osubcultură proprie, deseori impenetrabilă în
care normele sunt rigide șiprevăzute cusancțiuni drastice .Laacestea se
adaugă regulile externe, impuse deautoritate ;nudepuține oriunele sunt
înconflict cucelelalte .Daca pentru unomaflat înstare delibertate
solicitarea deaparticipa launinterviu decercetare este rarsuspectată
deintenții ascunse, încazul subiectului privat delibertate aproape
invariabil apare această suspiciune .
Undeținut seîntreabă imediat pentru cine strânge intervievatorul aceste date,
cuceseocupă defapt, dacă isecere saunusăîncalce normele grupului .
Elvaîncerca sămanipuleze persoana dinfața sa,să-iprezinte denaturat
faptele etc.Pentru intervievator, acestea sunt bariere foarte greu de
trecut .