Reprezentari Sociale Despre Familie la Varsta a Treia

Cuprins:

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE ALE REPREZENTĂRILOR SOCIALE

1. 1. Reprezentările sociale- delimitări conceptuale………………………………………………………………….9

1. 2. Funcțiile reprezentărilor sociale…………………………………………………………………………………….10

1. 3. Structura reprezentărilor sociale…………………………………………………………………………………….12

1. 4.Transformările reprezentărilor sociale……………………………………………………………………………..13

1. 5. Precizări conceptuale cu privire la familie………………………………………………………………………14

1. 6. Funcțiile sistemului familial………………………………………………………………………………………….16

1. 7. Caracteristici ale perioadei vîrstei a treia………………………………………………………………………..19

CAPITOLUL II: PREZENTAREA CERCETĂRII REPREZENTĂRI SOCIALE DESPRE FAMILIE LA VÎRSTA A TREIA

2.1. Obiectiv, scop, ipoteză………………………………………………………………………………………………….25

2.2. Metodologia cercetării…………………………………………………………………………………………………..26

2.3. Prezentarea și interpretarea datelor…………………………………………………………………………………28

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………………44

Bibliografia………………………………………………………………………………………………………………………..46

INTRODUCERE

Actualitatea cercetării:

Societatea se află în permanență schimbare și acest fapt duce la formarea diferitor reprezentări sociale în dependență de noile generații și de toate etapele pe care le parcurge omul de-a lungul vieții.

Reprezentările sociale nu pot apărea pe loc gol. Ele sunt produsul a ceva preexistent . Acestea se raportează la o structură imaginară construită în timp, care simbolizează modul de exprimare a realității, propriu unui individ sau unui grup. Rolul acestora în viața omului este destul de mare , după cum spunea și unul din teoreticienii acestora, Willem Doise, că acolo unde sunt prezente deja două persoane ele își fac apariția și se manifestă în permanență nemaivorbind de societate în întregime.

De-a lungul timpului s-a pus în discuție specificul și rolul reprezentărilor sociale și s-a ajuns la concluzia că ele sunt o incontestabilă existență reală, de același ordin ca limbajul, banii, stările psihice de bună dispoziție sau de suferință. Ele mai sunt rezultatul acțiunii și comunicării umane și reflectări ale realității, dar în același timp, modelatoare ale acesteia

Reprezentările sociale au fost obiectul de studiu al mai mutor specialiști în domeniu ca: Emile Durkheim , Serge Moscovici, Jean-Claude Abric,printre care se numără și sociologul Marcel Mauss care descrie importanța rolului pe care o joacă reprezentarile sociale în conștiința individuală ca existînd sub formă de idei, de concepte, de categorii sau de motive, pentru a realiza o practică tradițională, sau sub forma unor sentimente colective și a unor expresii ale emoțiilor fixate social.

Astfel trăind într-o societate cu un ritm rapid de dezvoltare și schimbare apar o serie de modificări în reprezentările sociale ce țin de familie, și în deosebi la vîrsta a treia deoarece anume la acestă perioadă de vîrstă au loc schimbări radicale în cadrul familiei.

Familia este primul mediu social unde se încep a forma reprezentările sociale încă din copilăria fragedă modificîndu-se pe tot parcursul vieții. Astfel ajungînd la vîrste mai înalte oamenii își modifică reprezentările sociale vizavi de familie. În ultimul timp familia a suferit anumite schimbări. Aceasta trece într-un ritm alert printr-un proces de democratizare și modernizare. Astfel i-au naștere noi stiluri de viață și fiecare individ își lasă amprenta sa asupra acestei structuri dinamice chiar dacă pe alocuri nu conștientizează acest fapt.Datorită acestei schimbări familia contemporană trece prin anumite modificări care duc la formarea unor noi reprezentări sociale legate de familie.

Respectiv în cercetarea dată o să dezvăluim care este specificul reperezentărilor sociale despre familie la vîrsta a treia, deoarece este bine cunoscut faptul că schimbările ce se produc la această perioadă duc la formarea unor reprezentări despre familie ce diferă de celelalte vîrste. În același timp vrem să aducem la cunoștintă care sunt reprezentările sociale despre familie specifice acestei vîrste , deoarece acest fapt poate contribui la o mai bună funcționare a familiei în această perioadă cînd au loc schimbări atît pe plan psihologic, social cît și biologic. Cunoașterea lor, poate permite găsirea unei direcții mai favorabile de adaptare la viața de familie la această perioadă de vîrstă cînd viața ia o nouă întorsătură.

• Problema investigației: Impactul vîrstei asupra schimbării reprezentărilor sociale despre familie.Reprezentărilor sociale despre familie prezente la această vîrstă pot genera neînțelegeri cît și eventuale conflicte între membrii familiei și în special cu generațiile mai tinere. Din acest motiv este foarte important să cunoaștem și să înțelegem reprezentările sociale despre familie la vîrsta a treia atît la bărbați cît și la femei, aceasta fiind o modalitate foarte avantajoasă de presupunere sau stopare a unor aspecte nedorite ca conflictele între generații sau incapacitatea de a face față schimbărilor ce s-au produs.

• Obiectul cercetării: îl constituie reprezentările sociale despre familie la vîrsta a treia.

• Scopul cercetării: ne-am propus să cercetăm și să identificăm reprezentărilor sociale despre familie la vîrsta a treia.

• Obiectivele investigției:

Studierea literaturii științifice cu scopul de a determina bazele teoretice ale problemei investigate;

Identificarea metodologiei de cercetare;

Analiza complexă a abordărilor teoretice privind fenomenul reprezentărilor sociale;

Definirea conceptului de familie;

Realizarea investigației prin aplicarea tehnicilor și metodelor propuse;

Interpretarea cantitativă și calitativă a datelor;

Identificarea nucleului central și a sistemului periferic al reprezentărilor sociale despre familie;

Elaborarea concluziilor finale.

• Ipoteza studiului

Se presupune că reprezentările sociale despre familie la vîrsta a treia sunt diferite la bărbați și la femei.

• Baza conceptuală a investigației o costituie conceptele științifice ale lui Moscovici, Emile Durkheim, Willem Doise, Mihail Șleahtițchi și a altor sociologi cu privire la aspectele generale ale reprezentărilor sociale și ale Iolandei Mitrofan, Constantin Ciupercă, M. N. Turliuc care descriu familia din toate punctele de vedere și reprezintă funcționarea și structura acesteia. Reprezentările sociale despre familie prezente la vîrsta a treia s-au modificat foarte mult în ultima perioadă datorită avalanșei de informații și procesului de democratizare rapid. În acest mod importanța identificării acestor transformări și schimbări la nivelul reprezentărilor este destul de semnificativă pentru știință dar totodată și pentru noi ca viitori specialiști în domeniu psihologiei.

• Metode, procedee și tehnici de cercetare:

Analiza literaturii de specialitate;

Convorbirea;

Observarea;

Scheme cognitive de bază;

Metoda Asociațiilor Libere;

Inducția prin scenariu ambiguu.

• Baza experimentală a cercetării: În calitate de eșantion am selectat 200 persoane, dintre care 100 de bărbați și respectiv 100 de femei. Respondenții : persoane cuprinse între vîrsa de 55-65 ani, atît din mediul urban cît și cel rural.

• Importanța lucrării:

Rezultatele cercetării:

Pot fi folosite la elaborarea și înregistrarea materialelor informative privind specificul reprezentării sociale despre familie la vîrsta a treia;

Pot servi ca bază pentru noi cercetări în domeniul reprezentărilor sociale despre familie;

Contribuie la îmbogățirea surselor și a materialelor privind reprezentările sociale.

• Termeni-cheie: Familie, reprezentări sociale, nucleu central, sistem periferic, vîrsta a treia.

CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE ALE REPREZENTĂRILOR SOCIALE

Reprezentările sociale- delimitări conceptuale

Studiile realizate asupra reprezentărilor sociale are o istorie nu prea îndepărtată, cu toate acestea aportul și efortul depus la studiul lor este destul de mare. Cel dintîi care a introdus noțiunea de reprezentare a fost Emile Durkheim, definindu-le astfel: ” reprezentările constituie o clasă foarte generală de fenomene psihice și sociale, înglobînd ceea ce desemnăm ca fiind știință, ideologie, religie, mit etc. Ele delimitează aspectul individual de cel social și, în mod paralel, versantul perceptiv de versantul intelectual al funcționării colective.„Datorită acestei noțiuni vedem legătura ce se stabilește între fenomenele psihice si cele sociale care sunt interdependente unele de altele, și desigur aspectul individual de cel social al fiecărei persoane.

În concepția lui Moscovici, reprezentările sociale nu sunt altceva decît „ sisteme de noțiuni, valori și practici” , teorii ale simțului comun elaborate de dublu-scop pentru:

Instauratea unei ordini care permite indivizilor să se orienteze în mediul social;

Asigurarea comunicării între membrii unei comunități, prin propunerea unor coduri necesare reglării schimburilor sociale, numirii și clasificării de o manieră univocă a „elementelor mediului, istoriei individuale și colective. Cu ajutorul acestei noțiuni Moscovici ne arată felul în care persoanele manifestă diferite comportamente în societate și felul cum acestea se orientează în diferite situații.La fel este demonstrată și importanța comunicării în cadrul comunității, deoarece aceasta oferă posibilitatea la schimbare permanentă.

Willem Doise la rîndul său studiază reprezentările sociale și le dă următoarea difiniție „ principii generatoare de luări de poziție în strînsă relație cu inserțiile specifice.” Doise descrie reprezentările sociale ca fiind niște legături, fixări foarte puternice în cadrul tuturor relațiilor. Respectiv observăm că acolo unde sunt prezente minim două persone i-au naștere reprezentările sociale, nemaivorbind deja de o societate întreagă.

Din multitudinea de definiții ale reprezentãrilor sociale care sunt prezente în literatura de specialitate o să menționez cîteva:

a)S. Moscovici – reprezentarea socială “este un sistem de valori, de noțiuni și de practici relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de viață al indivizilor și grupurilor, dar constituie în mod egal un instrument de orientare a percepției situației și de elaborare a răspunsurilor.”

b)S. Moscovici – reprezentările sociale sunt “sisteme de valori, noțiuni, practici, relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social … instrument de orientare a percepției situației.”

c)N. Ficher – “Reprezentarea socială este un proces de elaborare perceptivă și mentală a realității ce transformă obiectele sociale (persoane, contexte, situații) în categorii simbolice (valori, credințe, ideologii) și le conferă un statut cognitiv, permițînd înțelegerea aspectelor vieții obișnuite printr-o racordare a propriei noastre conduite la interiorul interacțiunilor sociale.”

d)D. Jodelet – reprezentarea socială este un “produs și proces al unei elaborări psihologice și sociale a realului”

e)D. Jodelet – “Conceptul de reprezentare socială desemnează o formă decunoaștere specifică, o știință a sensului comun, al cărei conținut se manifestă prin operații, procese generative și funcționale socialmente însemnate. Ea desemnează, în sens larg , o formă de gândire socială. Reprezentările sociale sunt modalități de a gîndi practic, orientate către comunicarea, înțelegerea și stăpînirea mediului social, material și ideal … ele prezintă caractere specifice în plan de organizare a conținuturilor, operațiilor mentale și logice. ”

f)A. Palomari, W. Doise – “Reprezentările sociale se prezintă întotdeauna cu două fațete : aceea a imaginii și aceea a semnificației care-i corespunde; fiecărei imagini i se poate atașa un sens și fiecărui sens, o imagine. Ele constituie o formă particulară de gîndire simbolică, o dată ce imaginile concrete cuprind direct și simultan o trimitere la un ansamblu de raporturi foarte sistematice ce dau semnificație și mai amplă acestor imagini concrete. În acest sens, reprezentările sociale diferă deci , pe de o parte, de sistemele teoretice foarte elaborate, precum ideologiile sau teoriile științifice și, pe de altă parte, de imagini ca produse imediate ale percepției.”

g)M. Șleahtițchi – reprezentarea socială este “o formă de conștiință socială caracterizînd un proces și un produs de elaborare – prin mijlocirea filosofiei de viață a individului sau mulțimii – a imaginilor mentale vizînd oameni și evenimente din jurul nostru.”

h)A. Bogdan – Tucicov – reprezentarea socială este o “modalitate de redare în imagini intuitive și în termenii interacțiunii psihosociale a indivizilor, a unor procese sociale, evenimente, fapte umane existente sau închipuite. Prin conținutul lor reprezentările sociale sunt reproduceri mintale ale socialului: imagini ale unor comportamente grupale, ale relațiilor indivizilor, ale statusurilor, ale comunicării și ale proceselor psihosociale din gruparea dată.”

Toate aceste definiții ne oferă posibilitatea de a descoperi înțelesul conceptului de reprezentare socială din mai multe perspective, și anume: reprezentarea socială văzută ca produs și proces al socialului, ca un sistem de valori, ca formă de cunoaștere elaborată și împărtășită social, ca o formă de cunoaștere specifică simțului comun și ca o formă de conștiință socială. Datorită acestor definiții se poate realiza o scurtă caracterizare a reprezentărilor sociale și o înțelegere mai eficientă a acestora.

După mai multe cercetări Moscovici ajunge la concluzia că pentru apariția unei reprezentări sociale sunt necesare 3 condiții:

1 – dispersia informației privind obiectul reprezentării. Accesul dificil la informații cu adevărat utile pentru cunoașterea obiectului favorizează transmiterea cunoștințelor în mod indirect și apariția distorsiunilor.

2 – poziția specifică a grupului față de obiectul reprezentării. Aceasta determină interesul pentru anumite aspecte ale obiectului și dezinteresul pentru altele, ceea ce împiedică formarea unei viziuni globale.

3 – necesitatea oamenilor de a produce conduite și discursuri coerente în legătură cu un obiect pe care îl cunosc destul de puțin. Indivizii au tendința de acoperi zonele de incertitudine din cunoștințele lor, favorizându-se astfel adeziunea indivizilor la opiniile dominante ale grupului.

Funcțiile reprezentărilor sociale

În literatura de specialitate sunt identificate trei funcții de bază ale reprezentărilor sociale: cognitivă, mediatoare și adaptivă.

Funcția cognitivă- Scoate în evidență capacitatea reprezentărilor sociale de a descrie, clasifica și comenta lumea înconjurătoare. Prezența acestei funcții oferă posibilitatea actorilor sociali să achiziționeze cunoștințe și să le integreze într-un cadru asimilabil, într-un sistem coerent de valori la care aderă.

Funcția mediatoare- Ia naștere din caracterul complex al reprezentărilor. Prin intermediul acestei funcții se produce răspândirea ideilor, mesajelor, modelelor de analiză, stilurilor de conduită. Procesul se realizează prin trei operațiuni: difuziune, propagare, propagandă: “în primul rînd, prin transmiterea unor informații răspunzînd interesului public, prin întreținerea atenției pentru un subiect, o temă, un mod de gîndire. Apoi prin propagarea unei viziuni bine organizate asupra lumii, a unei credințe printre adepții actuali și posibili, consolidînd atitudinea, structurînd un răspuns conștient la întrebările unui public, educîndu-l în spiritul unei coerențe. În sfîrșit, printr-un raport social specific, instituind o relație antagonistă, chiar conflictuală (sau, măcar de opoziție) față de o concepție alternativă. Propaganda apare deci ca o luptă pentru «instruire»; o oprire, o încremenire, caracteristicile sale fiind rigiditatea și stereotipia. Ea simplifică realitatea, reduce complexitatea fenomenului la cîțiva stimuli bine reliefați, caracteristica sa este reacția imediată, accentuarea sau respingerea unui grup sau a unei persoane. Modalitatea sa de persuasiune este repetiția, orientarea polarizată, absența ambiguității, stilizarea până la schematizarea stereotipă, apelându-se uneori chiar la sloganul grosolan. Biciuirea emoției publice este modalitatea prin care se întărește o credință, o atitudine, o convingere.”

Funcția adaptivă- Are drept scop racordarea noilor informații la cele deja existente. Astfel reprezentările apar ca un mecanism de constituire a unor tablouri cognitive noncontradictorii, a unei armonii de atitudini între diferiți indivizi sau diferite grupuri sociale. Această funcție oferă posibilitatea individului de a se adapta mai ușor la schimbare.

Jean-Claude Abric după ce oferă următoarea definiție reprezentărilor sociale -“o viziune funcționalistă a lumii ce permite individului sau grupului să dea un sens conduitelor, să înțeleagă realitatea prin propriul sistem de referințe, deci să se adapteze , să-și definească locul.” , ajunge la concluzia că reprezentările sociale îndeplinesc 4 funcții:

Funcția de cunoaștere – oferă posibilitatea de înțelegere și interpretare a realității. Prin intermediul reprezentărilor se dobîndesc și sunt asimilate noi cunoștințe, acestea avînd rol și de facilitare a comunicării sociale.

Funcția identitară – reprezentările sunt cele care definesc identitatea și permit protejarea specificității grupurilor, situînd indivizii și grupurile în cîmpul social;

Funcția de orientare – cu ajutorul căreia sunt ghidate comportamentele și practicile, producînd un sistem de anticipări și așteptări;

Funcția justificativă – prin care se permite justificarea aposteriori a luărilor de poziție și a comportamentelor. Reprezentările permit justificarea acțiunilor, conduitelor, într-o situație anume sau față de partenerii sociali. Reprezintă un element esențial în înțelegerea determinărilor comportamentelor și practicilor sociale.

Structura reprezentărilor sociale

În componența reprezentărilor sociale intră două elemente esențiale : nodul central și elementele periferice. Ele funcționează ca un tot întreg și fiecare în parte are un rol specific și complementar față de celălalt.

Nodul central a fost studiat de către Abric , acesta îi oferă următoarele caracteristici:

1. este legat și determinat de condițiile istorice, sociologice și ideologice, fiind marcat de memoria colectivă și de sistemul de norme al grupului;

2. constituie baza comună, colectiv impartășită de reprezentările sociale, realizînd omogenitatea grupului și avînd în consecință o funcție consensuală;

3. este stabil, coerent, rezistent la schimbare, asigurînd continuitatea și permanența reprezentării;

4. este relativ independent de contextul social și material imediat.

Abric considera nodul central drept elementul esențial al oricărei reprezentări. Nodul este simplu, concret, sub formă de imagine și coerent, corespunzînd sistemului de valori la care se referă individual. Nodul constituie fundamentul în jurul caruia se va organiza reprezentarea. El va determina semnificația și organizarea internă a reprezentării.Nodul este cel care determină în acelaș timp atât semnificația, cît și organizarea reprezentării. În jurul lui se organizează elementele periferice. Ele se află în relație directă cu acesta, adică: valoarea, ponderea și funcția lor sunt determinate de către nod.

Nucleul central cuprinde trei funcții:

Funcția generativă- elementul prin intermediul căruia se creează sau se transformă semnificația celorlante elemente din componența reprezentărilor sociale;

Funcția organizatorică- legăturilor care se realizează între elementele reprezentărilor. Această funcție apare ca un element unificator și stabilizator al unei reprezentări.

Funcția de stabilizare- proprietatea de menținere și rezistență a reprezentărilor în procesul schimbării.

Sistemul periferic este funcțional și oferă posibilitatea ancorării reprezentării la realitatea de moment. Elementele periferice sînt mai suple, mai flexibile, alcătuind partea vie și mobilă a reprezentării.

În interiorul elementelor periferice informația se reține și se selectează, formulează evaluări, elaborează stereotipuri și credințe. Astfel observăm că elementele periferice îndeplinesc o funcție de concretizare, exprimînd prezentul, experiența subiecților, caracteristicile situației. Alte două funcții îndeplinite de elementele periferice sunt cea de reglare și adaptare a sistemului central la constrîngerile și caracteristicile situației concrete cu care grupul se confruntă.

Elementele periferice îndeplinesc funcțiile:

de concretizare- permite adaptarea la realitatea concretă;

de reglare- permite diferențierea conținutului și constituie aspectul dinamic și evolutiv al reprezentărilor sociale;

de apărare- protejează sistemul central.

În concluzie putem spune că între nodul central și elementul periferic există o relație de interdependență care oferă posibilitatea reprezentărilor să se instaleze în societate și să genereze curente de idei cît mai vaste.

Transformările reprezentărilor sociale.

Existența reprezentărilor sociale este neclară, flexibilă și în permanentă schimbare. Reprezentările prezintă o consistență care rezultă din acțiunile și comunicarea umană, astfel alcătuind o parte a universului uman. În cadrul grupurilor, reprezentările sociale se află în permanentă mișcare, se amestecă, relaționează și se resping, unele din ele dispar, iar altele sunt formate în loc. Fiecare reprezentare poate fi înțeleasă numai prin intermediul altei reprezentări care i-a dat naștere în urma acestei mișcări.

Reprezentările sociale au proprietatea de a se modifica și transforma în timp. Fiind comparate cu reprezentările individuale ele par stabile însă există evenimente care le pot afecta. Ele integrează orice informație nouă, organizând-o în sistemul preexistent, ducînd în final la o serie de restructurări și transformări ale reprezentării, la o schimbare a conținutului acesteia. Transformările ce se produc la nivelul reprezentărilor sunt direct legate de schimbările sociale și de evoluția istorică: astfel evenimentele sunt cele care modifică circumstanțele externe iar acestea duc la schimbarea practicilor obișnuite, respectiv cîmpul reprezentațional prezintă modificări și se reorganizează.

În momentul în care un eveniment modifică circumstanțele în care se află membrii unui grup, practicile sociale tind să se transforme și dau naștere altor practici noi. Respectiv acestea activează schemele care le prescriu ducînd la o schimbare progresivă a stării reprezentării. Atunci cînd noile practici sunt în contradicție cu vechile reprezentări procesele de transformare pot lua diferite forme, însă depind și de maniera în care sunt percepute modificările circumstanțelor: atunci cînd se consideră că schimbarea din mediul grupului este ireversibilă procesul de transformare a reprezentării se va produce; însă dacă apare speranța de a reveni la starea inițială atunci modificările vor fi facile.

C. Flament în urma cercetării a diverse forme de transformare a reprezentărilor sociale aflate sub influența dezvoltării practicilor sociale a propus următoarea transformare:

Modificări ale circumstanțelor externe Modificări ale practicilor sociale Modificări ale prescriptorilor condiționali Modificări ale prescriptorilor absoluți (NC)

Practicile sociale nu sunt altceva decît interfața dintre circumstanțele externe și prescripțiile interne ale reprezentării sociale. Prescripțiile sunt cele ce determină practicile, iar prescriptorii “absorb” modificările externe ale practicilor. Procesul de transformare se realizează după felul în care practicile noi vin sau nu în contradicție cu vechea reprezentare, și după maniera în care este percepută modificarea.

În cazul în care practicile nu sunt în contradicție cu vechile reprezentări, procesul de transformare se poate desfășura după următoarea schemă propusă de Guimelli:

A. Ivirea unui eveniment caracteristic, cu implicare activă pentru grup.

B. În urma acestui eveniment se transformă circumstanțele externe și această schimbare este percepută ca fiind ireversibilă de către subiecți.

C. Își fac apariția practici noi și ocurența acestora crește regulat în grup.

D. Practicile noi formate au tendința de a activa schemele care le prevăd. Din această clipă cu cât noile practici sunt mai dese cu atât crește importanța relativă a schemelor ce le prevăd.

E. Câmpul reprezentărilor este restructurat și acestea se transformă treptat.

F. Acum se realizează o reamenajare a sistemului central care duce la o transformare structurală a reprezentării.

Abric descrie următoarele tipuri de transformări:

-transformarea “rezistentă” – atunci cînd o practică nouă, contradictorie, este administrată de sisteme periferice și mecanisme clasice de apărare. Aceasta se realizează prin interpretare și justificare, raționalizare, referința la normele exterioare ale reprezentării. Reprezentarea nouă este caracterizată de apariția în sistemul periferic a unor “scheme străine” are au fost descoperite și studiate de C. Flament și sunt alcătuite în felul următor:

-rechemarea normalului;

-desemnarea elementului straniu;

-afirmarea unei contradicții între cei doi termeni;

-propunerea unei raționalizări permițînd suportarea contradicției.

“Schemele străine” permit transformarea reprezentărilor.

-transformarea progresivă – se realizează atunci cînd practicile noi nu vin în totală contradicție cu nodul central. Transformarea se realizează fără întreruperi, schemele noi se integrează repede în nodul central, formînd un nou nod ce duce la o nouă reprezentare.

-transformarea brutală – se realizează atunci cînd practicile noi nu apelează la mecanismele de apărare ale sistemului periferic. În acest caz are loc o transformare directă, completă a nodului central și a reprezentării. Interacțiunea ce are loc între nodul central și sistemul periferic este un element extrem de important ce duce la actualizarea și transformarea reprezentărilor sociale.