REPREZENTĂRI MEDIATICE ALE MIGRAȚIEI FORȚEI DE MUNCĂ [620807]

REPREZENTĂRI MEDIATICE ALE MIGRAȚIEI FORȚEI DE MUNCĂ
„Revista română de sociologie” , serie nouă, anul XXV, nr. 3–4, p. 233–254, București, 2014 MIGRAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN CONTEXTUL
CRIZEI ECONOMICE. REDEFINIREA MEDIATICĂ
A UNEI PROBLEME PUBLICE
CAMELIA BECIU*
MIRELA LAZĂR**
ABSTRACT

LABOUR MIGRATION IN THE CONTE XT OF THE ECON OMIC CRISIS.
MEDIA REFRAMING A PUBLIC ISSUE

This study examines how Romanian media (through opinion article s in
mainstream newspapers, political talk-shows and news broadcasts , sampled between
2011 and 2014) addressed the issue of the labour migration with in two European
contexts: the economic crisis that began in 2008, having multip le implications for the
emigration policies in the EU states, and the opening of the fu ll labour market access
to Romanians and Bulgarians starting January 1, 2014. We tested the hypothesis that
media discourse instrumentalizes migration in order to legitimi ze collective identities
and public issues, especially thos e related to identity. Drawin g upon the critical
discourse analysis and the sociology of public issues, this res earch argues that the
identity categorization practices are based on the dynamics of the migration flows and
the economic developments in Eur ope. Media reframe identity by shifting the angle of
approach from the access to the labour market , in terms of liberalization, to the way
in which Romanians are perceived in the destination countries, and its extension to
Romania’s status within the EU. This redefinition of the public issue occurs th rough
particular types of identity counter-discourses used to deconstruct stereotypical
dominant discourses against migrants and Romanians and to reval orize the
Romanians working in the EU, as an extension of the (national) collective identity.
Labour migration becomes a symbolic resource in negotiating the nation image and a
political status.

Keywords : labour migration, economic cri sis, public issue, media discou rse,
instrumentalization, identity categorization, counter-discourse .

* Profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrat ive (SNSPA) și cercetător
științific la Institutul de Sociologie al Academiei Române (Lab oratorul Sociologia comunicării și a spațiului
public), Calea 13 Septembrie nr . 13, sector 5, 050711 București , România; e-mail: [anonimizat].
** Conferențiar universitar dr. la Universitatea din București, F acultatea de Jurnalism și
Științele Comunicării, Bd. Iuliu Maniu nr. 1–3, sector 5, 06107 1 București, România; e-mail:
[anonimizat].

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 2
234
1. INTRODUCERE
Migrația forței de muncă în ț ările europene, accelerată odată c u aderarea
fostelor țări comuniste la Uniunea Europeană și cu liberalizare a accesului la piața
muncii în 2014, se distinge, în primul rând, prin caracterul să u circular : actorii
sociali practică un tip de mobilitate transfrontalieră între ța ra de origine și una sau
mai multe țări de destinație, într-o dialectică „aici” și „acol o” și în multiple
regimuri de „acțiune la distanță”. În al doilea rând, acest tip de migrație intra-UE se
desfășoară într-o situație transnațională specifică, ce se definește, printre altele,
prin „cadrul comunitar” în materie de politici (inclusiv politi ci ale migrației),
cetățenie și practici sociale. Î n acest câmp de acțiune deopotr ivă decizională și
simbolică se formează și se disl ocă reprezentări și percepții d espre „noua migrație”,
tipuri de poziționări, precum și forme culturale, individuale ș i colective de
construcție identitară a migranților, dar și a non-migranților. Din acest punct de
vedere, migrația forței de mun că în UE este un fenomen socio-ec onomic în jurul
căruia se formează diverse arene de vizibilitate și dezbatere (trans)națională.
Astfel, migrația nu mai este a bordată ca un fenomen mai mult sa u mai puțin
exterior societăților naționale, ci este o problemă socială dez bătută cu o anumită
constanță în sferele politico-me diatice atât din țările de orig ine cât și din țările de
destinație. Este, de asemenea, o problemă europeană, care face obiectul unor
politici și poziționări din partea instituțiilor europene, de u nde și anumite forme de
simultaneitate a dezbaterii în țările respective. Această problemă plasează ț ările din
UE într-o situație europeană specifică și distinctă, care poate fi studiată și din
perspectiva condițiilor de posibilitate a unui spațiu public european . Să reamintim
în acest sens că una dintre multiplele linii de cercetare a spa țiului public european
introduce ideea unor transformări convergente la nivelul spațiilor publice din
Europa comunitară − de exemplu, practici de informare și dezbatere relativ
similare, care se formează în jurul unei teme ( the commonality of an issue , cf. Risse
2002; Garcia, Le Torrec, 2003; Musolff, 2004)1.
Pe de altă parte, simultaneitatea unor dezbateri pornind de la teme de interes
național-european (precum migrația forței de muncă) este favori zată de existența

1 Analiza mediatizării migrației forței de muncă în contexte car e au generat dezbateri în țările
europene este un bun exemplu pent ru studiile interesate de posi bilitatea unui spațiu public european
și, în general, de procesele europenizării. În acest sens, pers pectiva constructivistă ia în considerare
transformările convergente în mate rie de practici mediatice și comunicare publică, dar la nivelul
analizei nu „cuantifică” dimensiunea europeană pornind de la cr iterii normative. Linia constructivistă
adoptă premisa potrivit căreia eu ropenizarea se declină prin practici sociale, imaginaruri sociale și o
cultură publică în jurul unor agende, evenimente și politici europene. În esen ță, analizele de acest tip
discută o serie de mecanisme simbolice (imaginaruri, reprezentări, locuri comune, narațiuni etc.) car e
pot legitima în timp formarea unui spațiu public european ce se „explicitează atât din punctul de
vedere cognitiv, cât și ca lume emoțională comună ” (Beciu, Perpelea, 2007, p. 21); sau, cum
subliniază Risse (2002, p. 2), „ dacă vom considera diverse grade de transnaționalizare a spațiu lui
public, vom ajunge la o înțelege re a ceea ce poat e să semnifice spațiu public european ”.

3 Migrația forței de muncă
235
unor contexte (economice, sociale, politice ș.a.) care implică deopotrivă ță rile
europene și actorii instituționali europeni.
În acest studiu, propunem o analiză a modurilor în care media d in România a
abordat migrația forței de m uncă din perspectiva a două contexte europene c u
consecințe structurante pentru economia țărilor europene2.
Primul este un macrocontext, dată fiind complexitatea sa, precu m și
temporalitatea extinsă: se referă la criza economică declanșată în 2008, cu
implicații multiple asupra politicilor legate de emigrație din unele state europene,
pe fondul unor mutații în ceea ce privește piața muncii în dive rse domenii de
activitate, inclusiv în cele recunoscute până la momentul crize i ca fiind ocupate în
procente semnificative de emigranți din țările est- și central- europene.
Cel de-al doilea context s-a constituit în jurul unui eveniment politic, la nivel
european, liberalizarea accesului la piața muncii europene pent ru România și
Bulgaria, începând cu 1 ianuari e 2014. Luările de poziție polit ico-mediatice în jurul
acestui eveniment încep însă cu câțiva ani înaintea intrării în vigoare a noii
legislații, intensitatea maximă a dezbaterii fiind atinsă în 20 13 și în luna ianuarie
2014. Aceste două contexte se intersectează, criza economică in fluențând, în cadrul
sferelor publice naționale, caracterul dezbaterilor și formarea unor puncte de
vedere față de măsura liberalizării accesului la piața muncii ș i, corespunzător, față
de problema migrației.
Într-o perspectivă analitică, aceste situații sunt semnificativ e nu numai pentru
că au accentuat în forme specifi ce dezbaterea despre migrație î n țările de destinație
și de origine, dar și pentru că indică practici emergente de interacțiune și negociere
simbolică a unor perspective naționale (Fossum, Schlesinger, Kværk, 2007) în ceea
ce privește semnificațiile conferite migrației în contextul cri zei și al reconfigurării
accesului la piața muncii. Apar, astfel, arene de vizibilitate și poziționări politico-
mediatice față de declarațiile oficialilor europeni, dar și int eracțiuni discursive între
actorii mediatici europeni, respectiv, presa din țările de dest inație vs. cea din țările
de origine (vom analiza, în acest sens, campaniile și contracam paniile de presă
inițiate în Marea Britanie și, respectiv, România). Unele arene de dezbatere vor
integra publicurile naționale ca public activ (mai ales în cazul campaniilor de
presă), legitimând astfel opinii colective și „definiții” ale i nteresului public. S-a
configurat, așadar, un tip de interdiscursivitate (trans)națională în jurul unei
probleme europene, influențând într-o anumită măsură redefinire a „unghiului
național” în legătură cu migra ția în UE. Considerând aceste pre mise, analizăm în
studiul de față modurile în care presa din România își apropria ză contexte cu efecte
structurante (criza economică și liberalizarea accesului la pia ța muncii) pentru a
conferi vizibilitate migrației forței de muncă. Cum sunt utiliz ate discursiv cele două

2 Cercetarea a fost inițiată în cadrul proiectului PNII IDEI (201 2–2014) „Diaspora în sfera
politico-mediatică din România. De la eveniment la construcția mediatică a problemelor publice”,
coord. dr. Camelia Beciu, cod proiect PN-II-ID-PCE-2011-3-0968.

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 4
236
contexte în producerea unor raporturi de incluziune/excluziune și consacrarea unor
categorii de apartenență ? Ce moduri de angajament față de migranți instituie
discursurile media și ce semnificații sunt conferite migrației ca problemă de interes
public?
Pornind de la cercetări anterioare (Beciu, 2012, 2013), adoptăm ipoteza
potrivit căreia discursul media instrumentalizează migrația pentru a legitima
identități colective și probleme publice, mai ales cu caracter identitar. Analizăm din
acest punct de vedere modul în care se reconfigurează discursul media despre
migrația-resursă în funcție de modurile în care jurnaliștii se raportează la cri za
economică și la mobilitatea pe pia ța muncii europene. Demonstră m, mai întâi, că
media construiește un raport de incluziune față de migranți, da r care se declină
diferit, comparativ cu situațiile în care migrația nu era asoci ată cu criza sau cu
politici europene referitoare la piața muncii. În al doilea rân d, migrația este
problematizată din perspectiva statutului României în relația c u țările europene și
cu instituțiile UE.
2. MIGRAȚIE, TRANSNAȚIONALISM, S PAȚIU PUBLIC. ELEMENTE ANALITIC E
Transnaționalismul este una dintre paradigmele analitice cele m ai utilizate în
studiul migrației, al diferitelor forme de mobilitate transfron talieră și, în general, al
societății în rețea (Castells, 1996): de la studii care subliniază aria de cuprind ere
prea mare a conceptului și transfo rmarea sa într-un concept glo bal ce subsumează
fenomene și concepte conexe precu m „migrație”, „diaspora” sau „ practici
extrateritoriale” ( Bauböck, 2010; Boccagni, 2012a) la studii ca re discută necesitatea
de a nu reduce transnaționalismul la anumiți actori sociali și la anumite practici (în
primul rând migrația), generând astfel un tip de normativism (F aist, 2010).
Considerând transnaționalismul „un atribut potențial al relații lor sociale, iar nu o
entitate anume” (Boccagni, 2012a, p. 119), trebuie avut în vede re faptul că aria
practicilor, a interacțiunilor și a actorilor „transnaționali” se reconfigurează constant.
Ca tendință, cercetările în domeniu definesc „abordarea transna țională” ca o
linie analitică opusă „naționalismului metodologic” (Amelina, F aist, 2012). Se
evidențiază astfel că pentru înț elegerea practicilor transnațio nale nu ar trebui
introduse noțiuni și criterii de interpretare ce țin de logica discursurilor naționale și,
deci, de un alt tip de normativism; în fapt, aceste practici − transnaționale − ar avea
un caracter emergent, relevând procese care necesită alte cadre de analiză decât
cele consacrate în sociologia statului-națiune. În esență, ceea ce unii autori numesc
„abordarea transnațională” privilegiază perspectiva actorului s ocial (individ,
grupuri, categorii socio-economice etc.), construcția identitar ă a acestuia în
multiple contexte de apartenență și de acțiune la distanță (Geo rgiu, 2006; Vertovec,
2009). Abordarea transnațională situează actorul social într-o ontologie a „acțiunii
la distanță” în raport cu multiple scale spațiale și temporale.

5 Migrația forței de muncă
237
Dihotomia naționalism metodologic vs. transnaționalism se regăsește și în
sfera cercetărilor care abordează un domeniu predilect „transna țional” – migrația,
și, în particular, tema „migrație și media”. De exemplu, pe lin ia unei paradigme
transnaționale, se studiază cum anume percep, interpretează și utilizează migranții
contextele în care ei acționează în țările de destinație, dezvo ltând practici de viață
cotidiană, forme de angajament și de rezistență simbolică. Prog ramatic, studiile de
acest tip semnalează că nu a fost introdus în analiza și în int erpretarea rezultatelor
cercetării un „unghi național” pre -definit (Askoy, Robins, 2000 ). Sunt evidențiate
diverse mecanisme sociale prin care se articulează „transnațion alismul actorilor
sociali”. Weinar (2010, p. 76) subliniază, în acest sens, că di versele „ comunități
transnaționale sunt comunități ale migranților, ai căror membri participă liber la
rețele ce îi conectează cu țara de origine. Aceste legături nu sunt nici mitice, nici
vizionare; ele se configurează prin practici de viață cotidiană ”. Accentul este pus,
așadar, pe construcția identitară a migranților din perspectiva unor multiple relații
de apartenență și exercitarea lo r ca practici de viață cotidian ă, inclusiv ca proiect
politic.
Un concept mai potrivit pentru studiul interacțiunilor transnaț ionale ale
migranților este cel de „câmp social transnațional”, respectiv, structurarea unor
interacțiuni la nivelul cărora „practici migratorii transfronta liere, resurse materiale
și imateriale circulă, sunt negociate și (posibil) transformate î n t r e « a i c i » ș i
«acolo»” (Boccagni, 2012b, p. 40): „[ Într-o perspectivă transnațională − PB] acest
concept evidențiază intersectarea dintre rețelele celor care au migrat și ale celor
care au rămas pe loc […]” (Levitt & Glick Schiller, 2004, p. 1009 −1012).
O linie de cercetare curentă investighează cadrajul mediatic al migrației în
țările de destinație și, în general, condițiile de producere a unor „discursuri de
putere” prin strategii de „incluziune” și „excluziune”, de unde introducerea în
design -ul cercetării a unor criterii conceptuale și metodologice rele vante, de regulă,
pentru „contextul național” ( Cottle, 2000; Balabanova, Balch, 2 010; Vliegenhart,
Roggeband, 2006; Alonso Belmonte, M cCabe, Chornet-Roses, 2010; Wodak, 2010).
O categorie de studii, în opinia noastră, în curs de articulare ia în considerare
perspectiva „țării de origine” ( sending country ) în ceea ce privește fenomenul
migrației, conceptualizând − într-o paradigmă complementară – un model de
„angajament transnațional” print re migranți, independent de ada ptarea/asimilarea
lor în țările de destinație, care arată că „implicarea continuă în țara de origine este
un pattern comun” (Tamaki, 2011) printre aceste grupuri; est e vorba, mai p recis (în
modelizarea lui Tamaki, 2011), de categoriile de „transnațional ism bazat pe
identitate” și „transnaționalism bazat pe resursă”. Predomină m ai ales studiile care
abordează migrația și acțiunile migranților din perspectiva practicilor de remitență
(„transnaționalism bazat pe resursă”), cu accent asupra remiten țelor economice de
tipul costuri și beneficii. De exemplu, se studiază emergența u nor politici în țările
de origine față de problema migrației, având ca principal resor t de legitimare
argumentul remitenței (Mügge, 201 2). Într-un sens mai larg, rem itențele sunt

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 6
238
„integrate într-un regim de responsabilități afective și morale care tind să fie mai
durabile decât majoritatea practicilor transnaționale stricto sensu ” (Boccagni,
2012b, p. 43).
În schimb, sunt mai puțin frecvente cercetările care se interes ează de modul
în care discursurile publice din țările de origine mediază „tra nsnaționalismul
migranților”: cum se problematizează migrația în sferele public e din țările de
origine ale migranților și, mai ales, cum se formează practici de vizibilitate a
migranților ca actori transnaționali, acționând „între” mai mul te spații și forme de
apartenență: „ Decât să fie evaluată ca bună sau rea, migrația poate să fie ma i
degrabă discutată ca parte a unor procese transnaționale mai la rgi în care sunt
implicate și la care contribuie statele-națiune ” (Glick Schiller, 2010, p. 110).
Premisa pe care o adoptăm în ac est studiu este că transnațional ismul devine,
într-o anumită măsură, constitutiv formării agendelor publice naționale (problema
migrației forței de muncă în UE este un bun exemplu în acest se n s ) . D i n a c e s t
punct de vedere, transnaționalismu l, ca și alte fenomene (precu m mobilitatea)
relevă câmpuri de putere (explicând „ relațiile dintre actualele povești
contradictorii despre migranți, care fie îi demonizează, fie îi celebrează ” – cf.
Glick Schiller, 2010, p. 110) și relații sociale , practici de rezistență și negociere,
exercitate atât dinspre indivizi și grupuri („bottom up”), cât și la nivelul sferelor
politico-decizionale („top down”). Ca atare, considerăm necesar e analizele axate
asupra discursurilor publice din țările de origine a migrației forței de muncă – felul
cum se instituie astfel arene și practici de vizibilita te și interpretare sau de
reificare a transnaționalismului și a diverselor sale manifestă ri (proiecte
diasporice, reconstrucții identitare în diversele contexte ale migrației, mobilități
emergente, cetățenie și mob ilitate transfrontalieră ș.a.).
Analizăm aici modurile în care presa din România mediază vizibi litatea
migranților români în două contexte specifice, de natură a reco nfigura migrația
circulară în UE și, corespunzăt or, condițiile de producere a un ei situații
transnaționale având o anumită istoricitate. Aceste două contex te sunt semnificative,
mai întâi, pentru că pun în evidență cum anume țările de origin e se poziționează față
de teme și situații transnaționale și cum acestea sunt încorpor ate în discursuri
identitare și de legitimare a unor probleme publice. În al doil ea rând, trebuie avut în
vedere faptul că media instituie, în timp, anumite pattern- uri discursive î n
problematizarea migrației și în reprezentarea actorilor sociali ai migrației,
legitimând sau dislocând anumite evaluări, imagini și categorii de apartenență.
Cum influențează însă emergența unor contexte perturbatoare p e n t r u
migrația forței de muncă (criza, reacția unor state europene la politicile de
liberalizare a pieței muncii) modul în care presa din România r edefinește migrația
ca problemă publică?

7 Migrația forței de muncă
239
3. ARIA DE CERCETARE EMPIRICĂ ȘI ELEMENTE DE METODOLOGIE
Cercetarea investighează problematizarea migrației forței de mu ncă de către
media din România în contexte care, la prima vedere, pot avea c onsecințe duale
asupra acestui fenomen. Pe de-o parte, criza economică diminuea ză pentru migranți
oportunitățile de a lucra temporar în alte țări (schema pentru controlul migrației,
așa-numitul „management al migra ției”, care legitimează politic a de „ atragere a
celor calificați și îndepărtarea migranților care se presupune că nu contribuie la
bogăția țărilor de imigrație ”, potrivit lui Faist, 2008, p. 38). Pe de altă parte, prin
liberalizarea accesului la piața muncii europene se creează un cadru normativ
propice pentru mobilitatea forței de muncă în UE.
Metodologic, cercetarea utilizează, în primul rând, elemente di n analiza
critică a discursului (Chouliaraki, 2006; Fairclough, 2003; Wod ak, 2010),
respectiv, ia în considerare două condiții de producere a discu rsului mediatic:
a. reprezentarea discursivă a actorilor și a evenimentelor și b. problematizarea.
Prin reprezentări se construiesc moduri „de a fi și de a acțion a” ale actorilor
sociali, dimensiuni ale evenimentelor și tipuri de relații soci a l e . O a f i r m a ț i e
consacrată în analiza critică a discursului subliniază că repre zentările pot legitima
discursuri ideologice, „de putere”. Astfel, reprezentarea actor ilor, în funcție de
statutul ce li se atribuie, poate evidenția strategii de incluz iune și de excluziune și
deci consacrarea unor categorii (de apartenență, morale, evaluative etc.) și a unor
relații de putere. În exercitarea puterii simbolice prin practi ci reprezentaționale („a
marca, a atribui și a clasifica”), un element-cheie este stereotiparea (Hall, 1997, p.
259). Aceasta fixează granițe simbolice (de ordine socială), de sfășurând o strategie
de „includere și excludere” (H all, 1997, p. 258). Impunerea uno r discursuri
hegemonice se plasează într-o continuă „luptă pentru sens”, car e „depinde, de
exemplu, de cât de cuprinzător sunt repetate aceste relații de sens în diverse tipuri
de texte și de cât de reușit sunt excluse alternativele ” (Fairclough, 2003, p. 101).
Fără a le putea disloca, contrastrategii discursive vin să cont este, să provoace
regimurile de reprezentare dominante: „ Întrucât opozițiile binare [negativ/pozitiv]
rămân, ele continuă să încadreze sensul ” (Hall, 1997: 274). Cultura mediatică
alimentată de logica comercială mizează pe dimensiunea spectacu lară a
polemicității contradiscursurilor (Amossy, Burger, 2011).
Problematizarea este un mecanism discursiv care produce evaluări ș i
semnificații ale acțiunilor și evenimentelor din perspectiva a ceea ce este definit ca
fiind relevant, „dezirabil” sau „indezirabil” la un moment dat pentru o colectivitate
sau o societate. Prin problematizare se definește caracterul „n ormativ” al unor
evaluări și interpretări și se legitimează, astfel, forme de angajament față de actori,
evenimente și stări de fapt care necesită o soluție și un tip d e acțiune publică.
Complementar cu analiza critică a discursului, în acest studiu operaționalizăm
categoria discursivă „problematizare” prin strategii specifice, una dintre ele fiind
definită mai ales în teoria so cială referitoare la constituirea spațiului public și în

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 8
240
sociologia problemelor publice (Boltanski, 2004; Cefaï, 2013; G usfield, 1984). Pe
această linie de cercetare, se studiază principiile de generalitate mobilizate de
actorii sociali pentru a legitima „definiții” ale problemelor p ublice. Altfel spus,
cum anume situează actorii sociali evenimentele într-un orizont de generalitate,
adică într-o arie a interesulu i public, „a ceea ce ne preocupă pe toți”?
Pe baza acestor premise teoretic o-metodologice am construit urm ătorul
instrument de cercetare:
a. contextele de vizibilitate a migranților (lumile sociale în ca re aceștia
acționează; ce moduri de a fi și de a acționa predomină? În ce tipuri de contexte?
Prin ce tipuri de circumstanțe sociale?);
b. construcția apartenenței migranților (moduri de desemnare și d e
categorizare prin: utilizarea unor tipuri de pronume, a metafor elor, a unor sintagme
nominale, locuțiuni adjectivale; actor în procese/pasivizat (af ectat, beneficiar) etc.);
c. moduri de angajament față de migranți și față de problema migra ției
(enunțuri normative și principii de generalitate prin: enunțare a unor
obligații/angajamente, enunțuri consensuale, enunțuri identitar e, recurgerea la
generalizări, punerea în scenă a importanței unor enunțuri ș.a. ).
Aria empirică a cercetării include în principal presa generalis tă (articole de
opinie publicate în „Jurnalul național”, „Evenimentul zilei”, „ Adevărul” și
„Gândul”, între 2011 și 2014). Cu scop exploratoriu, am introdu s în corpus și
talk-show -uri politice (difuzate în 2013 și 2014 la posturi de televiziu ne private
profilate pe informații și dezbateri politice – Realitatea TV , Antena3 ), precum și
categorii de știri difuzate la postul privat ProTV în perioada imediat ulterioară
declanșării crizei economice (2008 −2009).
Am folosit acest corpus eterogen deoarece la nivelul celor două contexte
(criza economică și reacția țărilor europene la liberalizarea a ccesului la piața
muncii) am selectat, de regulă, secvențe temporale în care pres a și televiziunile
mediatizau concomitent eveniment e legate de migrație, uneori ch iar aceleași
evenimente (de exemplu, în luna decembrie a anului 2013 și în l una ianuarie a
anului 2014, media din România a acordat ample spații de mediat izare
evenimentului de la 1 ianuarie 2014, respectiv, liberalizarea a ccesului la piața
muncii în UE). Cercetarea a urmărit, astfel, ca un obiectiv sec undar, să identifice
dacă se poate constata un anumit pattern discursiv în ceea ce privește poziționarea
mediei față de migranții români și față de problema migrației î n UE, dincolo de
identitatea discursivă a cotidiene lor și a posturilor de televi ziune selectate și, în
general, de mari tendințe ce caracterizează sfera mediatică din România, precum:
polarizarea sferei televizuale (pro și contra puterii), practic area unui jurnalism
televizual predominant interpelativ în raport cu clasa politică sau comercializarea
crescândă a presei generaliste, prin integrarea unor formate și practici tabloidizante.
Acest obiectiv se justifică prin faptul că, în cadrul unor cerc etări anterioare, am
constatat la televiziuni și în presă anumite similitudini în ce ea ce privește
vizibilitatea mediatică a migranților.

9 Migrația forței de muncă
241
4. REZULTATELE CERCETĂRII
4.1. REPREZENTĂRI DISCURSIVE ALE MIGRANȚILOR ÎN CONTEXTUL
CRIZEI ECONOMICE
În cercetări anterioare am demonstrat faptul că, după 2007, anu l în care
România devine de facto membră a UE, presa și posturile de televiziune acordă o
atenție sporită fenomenului migrației forței de muncă, statuând astfel o temă de
agendă permanentă (Beciu, 2012, 2013). De asemenea, am evidenți at faptul că
media a instituit, în timp, anumite pattern -uri de vizibilitate și interpretare a migrației.
Am discutat astfel, pe larg, reprezentarea mediatică a migranți lor din
perspectiva unui cadraj identitar de vizibilitate și problematizare, o extensie a
„comunității imaginate”: presa a privilegiat mediatizarea migra nților din
perspectiva statutului lor vulnerabil în țările de destinație sau, dimpotrivă, a
dobândirii unui statut respectabil, de cele mai multe ori ca ur mare a unui
comportament exemplar în situații-limită, fapt ce a atras aprec ierea opiniei publice
locale. „Cazurile” și „narațiunile” individuale erau însă redef inite și încorporate în
economia unor probleme identitare precum imaginea internațională a României și,
în general, starea de fapt a societății românești și a identită ții colective în multiplele
sale forme. De aici, (1) vizibilitatea migran ților sub forma unor categorii polarizate
(eroii-câștigători vs. perdanții-vulnerabili), (2) instrumentalizarea acțiunii lor ca
resursă pentru capitalul simbolic al națiunii (dat fiind că fap tele lor ieșite din
comun devin „ale noastre” și compensează faptele negative ale r omânilor care
încalcă legea în țările de destinație) și (3) legitimarea identităților concurențiale
(migranții sunt vizibili prin performanțele lor în țările de de stinație). Tot prin acest
cadraj identitar se explică și f aptul că media suprapune frecve nt fenomenul
românilor care pleacă pentru a munci în țările UE cu mobilitate a românilor în UE,
aceasta din urmă abordată mai ales din perspectiva infracțiunil or comise în țările
respective de indivizi și grupuri având cetățenia română.
Declanșarea crizei economice și impactul acesteia asupra fenome nului
migrației, dar și a politicilor în materie de migrație va influ ența, într-o anumită
măsură, practicile mediatice de vizibilitate a migrației, în se nsul unei anumite
diversificări a acestora. Mai ales la nivelul presei, se poate constata emergența unei
categorii de articole de opinie care abordează în mod explicit criza economică în
relație cu situația migranților români în UE.
Aceste articole introduc un context de vizibilitate până atunci m a i p u ț i n
pregnant, și anume, migranții ca actori sociali ai unor evoluți i economice la scală
europeană. Migranții dobândesc vizibilitate în calitate de cate gorii sociale definite
statistic și raportate la dinamici care vizează fluxul migrație i, rata șomajului în
țările de destinație și, în general, evoluția economiei în aces te țări. Ca tendință,
predomină articolele factuale organizate exclusiv în jurul unor prezentări statistice
din care rezultă declinul economic în țările de destinație și, corespunzător,

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 10
242
diminuarea numărului românilor în căutarea unui loc de muncă în țările UE.
Migranții sunt reprezentați global, sub forma unor categorii ge nerice, care
acționează în situații date (criză, șomaj, decizii guvernamenta le etc.). Dintre
modurile de desemnare cele mai utilizate reținem categorii prec um „românii și
bulgarii” (legitimând astfel o cat egorie a migrației intra-UE), „fluxul românilor”,
„lucrătorii români”, „conaționa lii”, „zeci de mii de români”, i ndicând o stare de
fapt potențial perturbatoare, atât pentru românii care lucrează î n ț ă r i l e U E , câ t ș i
pentru România. Remarcăm că aces te articole au caracterul unor relatări
economice, nu cuprind evaluări ( cu excepția titlurilor, în unel e cazuri) și nici nu
abordează aspecte ce țin de situația concretă a migranților în noua conjunctură
economică și mai ales de politic ile sau dezbaterile care s-ar i mpune în țara de
origine, legat de noile evoluții. Altfel spus, migranții sunt r eprezentați ca instanțe
generice într-un context cu un anumit nivel de generalitate (cr iza economică) care
include și România. De altfel, în aceste articole, diminuarea m igrației forței de
muncă dinspre România este prezentată – statistic – ca un fenom en care schimbă
poziția României în ierarhia țărilor de unde se înregistrează m igrația forței de
muncă.

„Numărul românilor care au migrat în 2009 în state ale OECD, in clusiv în Spania, a
înregistrat cea mai mare cădere, comparativ cu anii precedenți. În doar doi ani de
criză, fluxul românilor plecați în alte țări s-a înjumătățit de la 453 000 la numai 255
000. Românii se aflau în 2009 pe locul 2 în topul celor care s- au stabilit, legal sau
ilegal, pe durate mai scurte sau mai lungi, în țări ale Organiz ației pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică (OECD), potrivit unui raport al organizați ei, lansat marți”
(Spaniolii încep să-și culeagă singuri căpșunile , „Adevărul ”, 13 iulie 2011).

O altă categorie de articole focalizate asupra relației criză-m igrație este
formată din articole de opinie în care migranții sunt reprezent ați ca extensie a unei
identități colective („noi, românii”), criza afectând de fapt s ituația „noastră”, a
românilor ca actor național. Imp actul crizei asupra migrației e ste transferat asupra
„românilor”, iar „noi” pierdem lo curile de muncă în țările de d estinație. Presa introduce
astfel un raport de incluziune a migranților din perspectiva unui actor național („noi”,
statul) care ocupă o poziție – defavorabilă – în contextul euro pean al crizei.

„Criza economică din Spania îi tr imite pe români acasă. Iberici i le vor locurile de
muncă și pun interdicții” ( Sfârșitul căpșuniadei , „Evenimentul zilei”, 25 iulie 2011).

„Spaniolii au avut reacții dintre cele mai diferite vizavi de c hestiunea reintroducerii
permisului de muncă pentru imigranții români . De la cei care s-au bucurat, până la
cei care ne-au luat apărarea sau au cerut ca măsura să fie aplicată, egal, tuturor
imigranților” ( Românii din Spania se consideră discriminați , „Adevărul”, 20 iulie 2011).

„DEZBATERE EVZ: Care va fi soarta conaționalilor stabiliți în Spania? Vom mai
putea merge la lucru în Peninsula Iberică ? („Evenimentul zilei”, 22 iulie 2011).

11 Migrația forței de muncă
243
Alte articole, citând surse de autoritate precum instituțiile e uropene, se referă
la faptul că românii emigrați în țările UE sunt apreciați în ță rile de destinație. Presa
construiește astfel un contraargument , mobilizat frecvent printr-un discurs de tip
expert (declarații oficiale, sta tistici), la faptul că migranți i își pierd locurile de
muncă în țările de destinație și că o astfel de măsură nu ar fi de fapt justificată. Un
alt contraargument este și reprezentarea migrației ca o competiție individuală , în
sensul că declanșarea crizei și a unor politici antiemigrație î i determină pe migranți
să găsească soluții alternative, d ar tot din perspectiva migraț iei – de exemplu, să se
orienteze spre alte țări de destinație.

„Un raport publicat vineri de Comisia Europeană scoate în evide nță rolul în general
pozitiv pe care îl joacă lucrătorii mobili din Bulg aria și Româ nia în economiile țărilor
de destinație” ( Românii sunt utili Europei pentru că ocupă locurile de muncă
refuzate de populația din țările bogate , „Evenimentul zilei”, 11 noiembrie 2011).

„Românii dau Spania pentru țările nordice, unde se câștigă pest e 1 200 de euro pe
lună” ( La muncă în pădurile daneze. 2 000 de euro pentru Andrei , „Evenimentul
zilei”, 28 iulie 2011).

Se poate de asemenea distinge – deși într-o măsură mai restrâns ă –
vizibilitatea mediatică a migran ților din perspectiva influențe i acestora asupra
construcției identitare (prin tra nsferul de noi mentalități și practici sociale) și
dezvoltării economice a societății, datorită banilor trimiși de migranți familiilor
rămase în țară. De exemplu, în talk-show -ul „Cine, când și cum schimbă România”
(Realitatea TV , 2013), se instituie o relație asi metrică între „noi” și „migr anți”,
definită prin cadrajul „costuri” (pentru „noi”, cei care am răm as în țară) și
„beneficii” (aduse pentru „noi” de către migranți). Astfel, exp erții participanți la
emisiune (sociologi, jurnaliști economici, lideri ai unor organ izații non-
guvernamentale) se referă la prejudiciile sociale și economice aduse de românii
care emigrează în țările UE (dezechilibre demografice, pierdere a forței de muncă
etc.), chiar dacă lor nu li se poate atribui o responsabilitate morală în acest sens,
având în vedere situația economic ă precară din România. Această problemă este
însă redefinită/atenuată din perspectiva consecințelor compensatorii ale acțiunii
migranților pentru bugetul țării, transferul unor practici și a titudini „mai exigente”
decât cele locale, și în general pentru modernizarea țării. Ace st tip de poziționare
față de migrație – o remitență economică și socială – instituie totodată
reprezentarea migrației ca fenomen indezirabil, dar aparent „da t”, astfel încât ceea
ce se impune „din partea noastră” este mai degrabă o schimbare de optică în ceea
ce privește evaluarea fenomenului (iar nu diminuarea acestuia).
Aceste strategii de reprezentare (migranții-categorie generică, migranții-
„noi”, migranții români-utili Europei, migranții-utili României ) sunt mecanisme
discursive pe baza cărora presa naturalizează migrația ca fenomen socio-economic,

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 12
244
impactul crizei fiind asociat mai mult cu consecințele indezira bile ale diminuării
migrației.
Unele dintre aceste strategii le vom regăsi într-un mod mult ma i pregnant în
presă și la televiziuni în perioada premergătoare evenimentului propriu-zis al
liberalizării accesului la piața muncii în UE. Astfel, presa va cuantifica reacțiile
politice și mediatice din țările respective, precum și pe cele ale oficialilor europeni,
insistând asupra pozițiilor exprim ate în sfera publică britanic ă.
Mai întâi, media (prin articole de opinie, știri și talk-show -uri) se va poziționa
indirect față de acest subiect, adică prin intermediul unor dec larații ale oficialilor
europeni prilejuite de declarații ale autorităților din țările de destinație. De regulă,
luările de poziție din partea instituțiilor europene conțineau contraargumente la
măsurile restrictive luate de guve rnele din țările de destinați e. Preluând cu o
frecvență notabilă aceste luări de poziție, media din România i ntroducea astfel un
contraargument de autoritate față de măsurile luate de guvernele în cauză.
Pe de altă parte, la un moment dat, media începe să preia decla rații ale
experților, ale oficialilor și ale oamenilor obișnuiți din țări le de destinație, care
arătau că restricțiile impuse emigranților la piața muncii și î n special celor români
nu ar constitui de fapt o soluție la economia țării. Aceste eva luări creează multiple
efecte de discurs: un efect de relativizare a gravității situației și totodată de
legitimare a migranților români drept o categorie dezirabilă , din moment ce opinia
publică din însăși țara de destinație nu încurajează decizia au torităților; de
asemenea, se construiește o categorie care ar putea să fie defavorizată , ca urmare a
politicilor în curs.

„Fermierii din sudul Olandei au amenințat că îl vor da în judec ată pe ministrul
afacerilor sociale Henk Kamp în cazul în care guvernul nu-și va schimba poziția și nu
va acorda permise de muncă pentru români, până luni la ora loca lă 1700, relatează
agenția de presă ANP, preluată de DutchNews.nl. ” (Fermierii olandezi, nemulțumiți
de restricțiile impuse lucrătorilor români , „Evenimentul zilei”, 17 aprilie 2011).

„Comisia Europeană a admis astăzi că Spania poate reintroduce p ermisele de muncă
pentru cetățenii români, dar ca situație «excepțională», și a p recizat că Madridul va
trebui să demonstreze «cu cifre» impactul negativ al prezenței acestora pe piața
muncii. Bruxelles-ul susține însă că numărul muncitorilor român i sosiți în Spania «a
scăzut mult» în ultimii ani” („Adevărul”, 25 iulie 2011).

„UPDATE Bruxelles: Spania nu poate pune imediat restricții pent ru români/ Madrid:
Dacă nu mai vin străinii, nu r ezolvăm problema șomajului” ( Românii din Spania se
consideră discriminați , „Adevărul”, 20 iulie 2011).

„Marea Britanie nu le poate interzice în mod unilateral bulgari lor și românilor să
lucreze pe teritoriul său începâ nd cu 1 ianuarie 2014, când exp iră actualele restricții
impuse cetățenilor din cele două ță ri comunitare, a declarat Jo nathan Todd, purtătorul
de cuvânt al comisarului european pentru Piața Muncii Laszlo An dor, citat de site-ul
bulgar Novinite ” (Comisia Europeană: Marea Brita nie nu poate restrânge accesul
românilor și bulgarilor pe piața muncii de anul viitor , „Evenimentul zilei”, 5
februarie 2013).

13 Migrația forței de muncă
245
Dintre modurile de desemnare predominante în discursul mediatic referitor la
migrație în contextul unor politici restrictive din partea țări lor de destinație, reținem
„imigranții români”, „cetățenii români” și „românii” ș.a. Se co nstruiește astfel
statutul migranților în țara de destinaț ie, iar acest statut este extin s și asumat la
nivelul țării de origine – ca instanță politică și identitară n ațională.
Reacția presei și a clasei politice din Marea Britanie în legăt ură cu riscul unui
val de emigranți români și bulgari, odată cu liberalizarea acce sului la piața muncii
începând cu 1 ianuarie 2014, va deveni un subiect în sine pentr u presa din
România, o tema de agendă, aborda tă cu o intensitate crescândă după 2011 și
generând o mediatizare constant ă în 2013 și 2014. În acest cont ext, perspectiva
identitară de reprezentare a migranților este dominantă. Accentul nu se m ai pune
pe actorii sociali ai migrației, ci pe reacțiile negative din p artea presei britanice la
adresa românilor în general. Media introduce un alt unghi de vi zibilitate, centrat pe
modul în care sunt percepuți românii în Marea Britanie, legitim ând un raport
asimetric între „noi” (statul, comunitatea națională) și „ei” ( statul, media, opinia
publică). Modurile predominante de desemnare sunt „românii”, da r mai ales o serie
de sintagme preluate din presa britanică („invazia românilor”, „asediul românilor”,
„hoardele” de români și de bulgari, „exodul românilor în Marea Britanie”) și
folosite constant pentru a legitima existența unui discurs și a unei întregi campanii
antiromâni în sfera publică britanică. Așadar, în discursul med iatic, traiectoriile
sociale ale românilor care lucrează în țările UE se estompează treptat, ca, de altfel,
și fenomenul migrației forței de muncă, ambele fiind integrate în categorii
identitare precum „imaginea românilor” în Marea Britanie și în UE sau campaniile
„împotriva românilor”.

4.2. PROBLEMATIZAREA: MIGRAȚIA C A RESURSĂ DE NE GOCIERE IDENTITA RĂ
4.2.1. CONTRADISCURSURI ARGUMENTATIVE ȘI RETORICE

În contextul crizei economice și al unor politici restrictive î n materie de
migrație a forței de muncă din partea țărilor de destinație, me dia din România
produce noi „definiții” ale migrației ca problemă publică .
În primul rând, așa cum am văzut în secțiunea precedentă, prin reprezentările
discursive ale migranților au rezultat efecte de naturalizare a migrației. Media a
produs unele contraargumente, pe ntru a legitima ideea că nu ar fi oportună privarea
migranților români de locurile lor de muncă în țările de destin ație. Corelând această
dimensiune a analizei cu dimensi unea strategiilor de problemati zare, vom evidenția
faptul că accesul la piața muncii europene, iar nu fenomenul migrației, devine
problema care necesită dezbatere și o responsabilitate deopotri vă politică și
colectivă − „Cine se gândea oare că șomajul din Spania va deveni o problemă
pentru români ?” (jurnalist economic, Antena3 , 2011). Astfel, situația migranților în

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 14
246
noul context devine semnificativă pentru statutul României în U E. Relevante în
acest sens sunt și declarațiile autorităților române, care, la rândul lor, preiau
comunicate ale oficialilor europeni, pentru a sublinia contribu ția migranților la
economia țărilor de destinație. Presa și clasa politică introdu c un anumit principiu
de generalitate , și anume, că românii și bulgarii nu ar trebui să fie situați într-o
categorie aparte în ceea ce privește accesul la piața muncii, c eea ce ar echivala cu o
depreciere a statutului lor de cetățean european. Punând în evi dență poziția
instituțiilor europene, media redefinește problema accesului la piața muncii din
perspectiva unei responsabilități europene .

„«Raportul Comisiei Europene arată că efectul liberalizării circu lației forței de
muncă a cetățenilor români și bulgari în statele care au accept at aceasta este unul
pozitiv pentru economiile statelor membre gazdă. Ca urmare a ev aluării sale,
Comisia Europeană subliniază că restricționarea libertății de m ișcare a lucrătorilor
nu reprezintă răspunsul pentru rata înaltă a șomajului în Europ a», menționează
MAE”. (http://stirileprotv.ro/stiri/socia l/marea-britanie-extinde-inc a-doi-ani-restrictiile-de-
munca-pentru-cetatenii-români .html, 24 noiembrie 2011).

În contextul unor reacții negative ale presei britanice tabloid e cu privire la
potențialul val de emigranți români în 2014, problema accesului la piața muncii în
UE este recadrată ca problemă identitară : perceperea românilor în Marea Britanie
și, corelat, statutul României în raport cu instituțiile europe n e ș i c u ț ă r i l e d e
destinație. Presa denunță, în re petate rânduri, ceea ce va numi „isteria din presa
britanică” la adresa „românilor”. Introduce, în acest sens, un anumit principiu de
generalitate în definirea problemei, și anume, cel al necesităț ii afirmării identității
colective în contextul unor raporturi concurențiale cu țările de destinație. Astfel,
numeroase articole sau știri vor f i construite sub forma unei c ontrareacții asumate
de presă de pe poziții identitare („noi”), în tentativa de a de construi „campania”
presei britanice; de aici, serializarea acestui subiect, ce ține într-o anumită măsură
și de comercializarea crescândă a presei generaliste.

„Suntem atacați din nou în presa britanică” („Evenimentul zilei ”, 10 martie 2013).
„Ce te așteaptă dacă emigrezi în Anglia, pe lângă isteria împot riva românilor”
(„Evenimentul zilei”, 2 ianuarie 2014).

„Cotidianul britanic «Daily Mail» a publicat vineri un nou arti col ofensator la adresa
românilor, declarând că aceștia sunt arestați de șapte ori mai des decât britanicii în
Albion, o rată și mai mare a infracțiunilor fiind posibilă de l a 1 ianuarie, moment în
care vor fi ridicate restricțiile pentru imigranții români și b ulgari…” („Adevărul”, 13
decembrie 2013).

Mai mult, presa va construi tipuri de contradiscursuri identitare pe baza
cărora va fi redefinită problema (perceperea românilor în Marea Britanie, statutul

15 Migrația forței de muncă
247
României). Contradiscursurile sunt, în aproape toate cazurile, situate într-o „intimitate
conflictuală” cu discursul dominant pe care îl contestă (Terdim an, 1985, p. 16):

„Să rescriem povestea românilor din Europa, să împiedicăm repet area
retoricii discriminatorii din 2013 și să facem presiune publică p e n t r u
relatarea adevărului în publica ții precum «Daily Mail»” („Susți ne
campania LET’S CHANGE THE STORY! «Împăcarea» britanicilor cu
românii, la un meci de șah: Team England vs. Team România”, „Gâ ndul”,
4 februarie 2014).

Contraofensivele discursive traduc strategii argumentative sau de
categorizare și evaluare. Într-o perspectivă a corectitudinii p olitice, actori
guvernamentali folosesc contradi scursul bazat pe argumentul nor mativ:

„Noi nu-i considerăm pe români i migranți, ei sunt cetățeni euro peni, noi suntem
cetățeni europeni, suntem membri ai Uniunii Europene, așa că av em drepturile
noastre legitime, potrivit tratatelor UE”, a mai spus Corlățean p e n t r u Sky News. ”
(„Beneficii pentru imigranți, pro mise în secret de Marea Britan ie? Tabloidul «Daily
Express», «șocat» de promisiunile Londrei”, „Jurnalul național” , 4 martie 2013).

Argumentul istoric este utilizat pentru a invalida un cadraj ca tegorial negativ:

„Mircea Geoană, fost ministru român de Externe, spune că, «în v remuri de dificultate
economică, revine vechiul sindrom european. La început au fost evreii de vină, pe
urmă rromii, iar acum națiunile de la periferie. A fost o degra dare graduală, iar acum
accelerată, a modului în care sunt em percepuți», a spus el” („A devărul”, 14 martie 2013).

„Aduceți-vă aminte de «instalator ul polonez» care speriase Germ ania în 2004. N-a
fost niciun pericol cu instalatorul polonez. Acum e rândul nost ru, dar, dacă or să intre
sârbii, moldovenii, turcii (…), or să fie alții amenințarea (…) . Sunt mituri care se
exploatează politic” (istoric, „Cr uciada împotriva românilor”, Realitatea TV , 2013).

Deși nu poate șterge discursurile stereotipe pe care le contest ă,
contradiscursul, exprimat ca opinie individuală categorizantă, permite formularea
unei contrareprezentări identitare:

„Poți să mă faci țigan, rrom, ro mân, oricum, merg mai departe, m-am obișnuit să fiu
discriminat. Noi trebuie să devenim mai mândri de faptul că sun tem români”
(Damian Drăghici, senator și consilier al primului ministru – n.n., C.B.) („Damian
Drăghici: Imigranții sunt niște eroi”, „Adevărul Live”, 2 ianua rie 2014).

O altă categorie de contradiscursuri este ancorată în argumente retorice de
tipul ironiei. Este vorba de contraofensiva parodică a ziarului „Gândul” la
campania „Nu veniți la noi!” inițiată de „The Guardian” în 2013 . Jocul ironic
desubstanțializează toposul acreditat:

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 16
248
„Isteria se găsește în toate t abloidele britanice: românii și b ulgarii (hoți! escroci!
profitori!) vor inunda Marea Britanie cu miile, odată ce restri cțiile vor fi ridicate anul
viitor. Obosiți de stereotipuri, unii lovesc înapoi. Un ziar di n România publică
reclame care lansează întrebarea de ce s-ar duce un om normal l a cap pe o insulă cu
vreme urâtă și mâncare și mai r ea, când ar putea să stea într-o țară unde «jumătate
dintre femei arată precum Kate, iar cealaltă jumătate ca sora e i» – o glum ă despre
strălucitoarele surori Middleton, care sunt populare în presa d in România, scrie
Associated Press” (Campania „Gândul” Why Don’t You Come Over, dezbătută în
presa internațională, „Gân dul”, 2 februarie 2013).

Fragmente din discursul depreciator dominant în presa tabloidă britanică sunt
incluse prin „re-citare” (Terdiman, 1985) în contradiscursul ir onic, pentru a
sublinia lipsa de logică și natur a fetișizantă a practicilor de reprezentare:

„«Nu îi invitați în casă (pe români – n.n., C.B.), chiar dacă vă oferă prețuri reduse la
servicii și munci manuale. E doar un pretext să vă spargă casa și să vă mănânce
animalele de companie. Puneți zaț de cafea în jurul peluzei și aprindeți o lumânare
parfumată seara, de preferat [cu o aromă de] lemn dulce sau van ilie. Faceți-vă stocuri
de «Daily Mail», ca să construiți baricade, în caz că o hoardă furioasă de bulgmâni
încearcă să treacă granița. Constr uiți o rază orbitală a morții , pe care să o puteți folosi
ca să luați ostatică UE, cerând ca imigranții să nu mai aibă vo ie în UK. Votați UKIP
(evident)», sunt indicațiile ironice pentru votanții UKIP” ( Campania antiromâni în
Marea Britanie se intensifică. De la invazia celor 29 de milioa ne de «bulgmâni» la
extratereștrii care arată ca Victor Ciorbea, „Gândul”, 6 decembrie 2013).

În relația de interacțiune discurs dominant-contradiscurs , recursul la „real”
este definit ca argument prin care se restabilește adevărul:

„Știm cu toții că astăzi est-eur openii nu sunt prezentați foart e bine în presa din Marea
Britanie, dar eu cred că adevărul trebuie spus și motivul trebuie să prevaleze asupra
abordărilor emoționale”, a mai insistat ambasadorul român (Doar 20 000 de români
doresc să muncească în Marea Br itanie, afirmă un studiu făcut d e România, „Jurnalul
național”, 18 martie 2013).

„Vrem să se scrie adevărul despre noi , cu bune și cu rele, fără exagerări, remușcări
sau distorsiuni − o poveste adevărată despre noi , românii, pe care să o afle toată
lumea”, a fost și mesajul lui Petre, din București ( Susține campania LET’S CHANGE
THE STORY! «Împăcarea» britanicilor cu românii, la un meci de ș ah: Team
England vs. Team România , „Gândul”, 4 februarie 2014).

Finalmente, contradiscursurile convoacă resurse culturale simbolice pentru a
plusa imaginile pozitive ale migr anților, pornind de la experie nțele de succes individuale:

„De la Majestatea Sa, la primul ministru, la președintele regiu nii [Madrid], mesajul a
fost aproape identic: noi ne bucurăm de prezența românilor, est e cea mai bine
integrată comunitate. (…) De data asta, toată lumea mi-a spus: «știți că muncesc

17 Migrația forței de muncă
249
cinstit românii, că plătesc taxe, că ne ajută». (…) Faptul că [ regiunea Madrid] are
[prin români] o forță de muncă calificată, bine pregătită, [dup ă cum benefic este și]
faptul că românii învață atât de repede limba spaniolă și se in tegrează în societate, eu
am fost foarte uimit să aud numai lucruri de bine” (Primul mini stru al României,
„Românii din Spania, povești extraordinare”, Antena 3 , 2013).

Contradiscursurile capătă sens în cadrul comunicațional al rapo rturilor de
putere în care se înscriu. Noi jocuri de limbaj se elaborează p entru destructurarea
unor ierarhii simbolice. Este o „luptă pentru vizibilitate” (Vo irol, 2005, p.
107−108), care, plecând de la deprecierea simbolică, desfășoară teh nici
comunicaționale pentru a se manifesta pe scena publică.

„Fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI), Costi n Georgescu,
consideră că, odată cu ridicarea restricțiilor de pe piața munc ii din Marea Britanie,
românii trebuie să învețe să r eacționeze în fața atacurilor ven ite de peste hotare.
«Trebuie să știm să ne protejăm și noi. Știm să o facem, dar nu o facem. Nu o facem,
pentru că ne-am învățat să stăm cu capul plecat în fața Occiden tului»”, a declarat
Georgescu la „Adevărul Live” ( I n v a z i a r o m â n ă î n A n g l i a s – a d e z u m f l a t d e t o t ,
„Adevărul”, 2 ianuarie 2014).

Vizibilitatea este o primă etapă a recunoașterii sociale și pol itice, bazată pe
respect și acceptare, fără a fi și gajul acesteia (Voirol, 2005 , p. 113):

„România a dispărut de pe harta diplomatică și a relațiilor eur opene în ultimii cinci,
șase, șapte ani; nu cred că cineva a știut (…) dacă România mai a r e v r e u n p r i m –
ministru, iar în momentul în care nu ai relații de niciun fel, economice, politice,
culturale, la nivel guvernamental , nu vine nimeni să te roage: domnule, ia veniți, să
vă mai cunoaștem. (…) Ne supărăm degeaba că nimeni nu știe nimi c despre România
sau că apare într-un ziar din Franța sau din Spania cine știe c e informație ciudată
despre țara noastră” (Primul mini stru al României, „Românii din Spania, povești
extraordinare”, Antena 3 , 2013).

Prin acțiuni simbolice, în negocierea și dialogul cu ceilalți, se obține
recunoașterea politică și reputația națională: „Ca și în sfera corporativă, a câștiga și
a menține o bună reputație” a unei țări este „costul intrării e i pe piață” (Anholt,
2013, p. 1, 6).

„Și într-adevăr acest tur de forță, [căci] noi vorbim de Berlin , de Paris, Madrid, dar
vreau să vorbim de Varșovia (…), să vorbim de Viena, am fost la Roma în toamna
anului trecut, deci eu vreau să rebrănduiesc România în fața pa rtenerilor noștri
europeni. (…) M-am simțit foarte mândru astăzi în toate aceste ocazii și vreau să le
mulțumesc românilor care în Spania, iată, fac o imagine mai bun ă României decât
facem noi românii din România” (P rimul ministru al României, „R omânii din Spania,
povești extr aordinare”, Antena 3 , 2013).

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 18
250
Poziționările unor actori (politic ieni, jurnaliști, membri ai s ocietății civile) în
vizibilizarea migranților construiesc discursuri omogenizante d espre această
comunitate, ocultând, de fapt, i ndivizii și traseele lor identi tare.
4.2.2. CONTRADISCURSUL CA DISPOZITIV MEDIATIC
La finele anului 2013, cotidianul Gândul , împreună cu o agenție de
publicitate, a inițiat o campanie de presă interactivă („S-ar p utea să nu ne placă
Marea Britanie, dar voi o să iubiți România. De ce nu veniți la noi?”), cu
participarea publicului în calitate de coautor, asumată ca un r ăspuns la o campanie
antiemigrație („Nu veniți în Marea Britanie”) lansată de cotidi anul The Guardian .
Campania va fi concepută sub forma unor mesaje care utilizează cu umor
stereotipuri despre cele două țări, dar astfel încât să demonst reze că România ar
putea fi pentru britanici o țară de emigrație mai atractivă dec ât Marea Britanie
pentru români. Dincolo de formatul campaniei − pe care nu îl discutăm aici –,
reținem că este un dispozitiv de repoziționare identitară și statutară p r i n
intermediul căruia presa consacră o imagine concurențială a țării , asumându-și
acțiuni publice și un rol civic într-un context în care statutu l țării și identitatea
colectivă sunt depreciate. În martie 2014, așadar la câteva lun i după ce presa din
ambele țări mediatizase intens intrarea în vigoare, la 1 ianuar ie 2014, a normelor
privind liberalizarea accesului la piața muncii europene, cotid ianul Adevărul
lansează o nouă campanie de presă cu scopul de a evidenția „Ade vărul despre
românii din Marea Britanie. O poveste despre dezinformare, jocu ri politice, rasism
și prejudecăți” (24 martie 2014). Miza campaniei era de a furni za informații despre
resorturile mai puțin cunoscute ale campaniei antiromâni și, ma i ales, de a prezenta
cazurile unor „români de succes” care au avut traiectorii profe sionale solide în
Marea Britanie, câștigând notorietate și respect, fără a eluda însă și cazurile pentru
care „britanicii se tem de noi”:

„O echipă «Adevărul» a mers în Marea Britanie la începutul luni i februarie, la o lună
după ce au fost ridicate restricțiile de muncă pentru români și bulgari. Nu mai era o
surpriză pentru nimeni că «hoardele» de români nu invadaseră Ma rea Britanie. În
documentarul Adevărul despre românii din Marea Britanie , care va fi lansat astăzi la
ora 1400 pe adevarul.ro, și în seria de articole din ziarul «Adevărul» veți putea afla de
unde a pornit această isterie, cine este interesat să o aliment eze și de ce publicul
britanic este dezinformat sistematic cu privire la imigranții r omâni” ( Adevărul despre
românii din Marea Britanie. O poveste despre dezinformare, jocu ri politice, rasism
și prejudecăți , „Adevărul”, 24 martie 2014).

„Adevărul despre românii din Marea Britanie continuă astăzi cu poveștile românilor
de succes, aproape necunoscuți în Insulă. Cei trei jurnaliști d e la «Adevărul» vă
introduc în viețile oamenilor mai puțin interesanți pentru publ icul britanic, dar care
contribuie esențial la economia țării” ( Românii pe care i-a adoptat Marea Britanie.
Avocată în Londra: „Tabloidele nu ar folosi un astfel de limbaj cu un alt grup
etnic” , „Adevărul”, 26 martie 2014).

19 Migrația forței de muncă
251
Remarcăm că acest contradiscurs conferă vizibilitate actorilor sociali ai
migrației din perspectiva categoriilor performante, istoriile relatate f iind
considerate semnificative, în primul rând, pentru contribuția p e care acești actori o
aduc economiei britanice și, indirect, pentru imaginea de țară a României.
Trebuie subliniat însă că, prin comparație cu alte articole sau e m i s i u n i d e
televiziune referitoare la migranții români care s-au evidenția t în țările de
destinație, acestea nu asociază în mod explicit acțiunile migra nților cu ceea ce s-a
numit imaginea de țară a României. De altfel, aceste articole i au în considerare, de
regulă, performanțele profesionale ale românilor care lucrează în domenii de vârf,
în timp ce, în mod curent, media se axează asupra unor fapte sa u comportamente
remarcabile ale unor oameni obiș nuiți. Campania este mai degrab ă o modalitate de
a deconstrui argumentul presei tabloide britanice referitor la consecințele negative
pe care le-ar avea migrația românilor și de a redefini problema perceperii românilor
în Marea Britanie pe baza a două principii de generalitate: (1) revalorizarea
românilor care lucrează în țările UE și, prin extensie, „a noas tră”, a identității
colective și (2) dislocarea unor discursuri dominante care depreciază identitățile
colective și statutul țării. D e aici, accentul pus pe vizibilit atea migranților ca
resurse simbolice pentru țara de destinație înainte de a fi pentru țara de origi ne. De
altfel, și alte articole apărute în cotidianul Adevărul (care nu făceau parte din
campania prezentată mai sus, ci din practica mediatizării forțe i de muncă)
evaluează reacția presei tabloide britanice, semnalând un parad ox, și anume faptul
că mediul profesional britanic este în realitate interesat să a tragă profesioniști din
România. Ca un argument suplimentar, aceste articole preiau des eori declarațiile pe
această temă ale unor surse europene, inclusiv britanice. Artic olele de acest tip
construiesc un raport concurențial în materie de statut între „noi” (statul,
identitatea colectivă) și „ei” (statul, identitate colectivă). Migrația forței de muncă
devine astfel o resursă simboli că de negociere a unui statut id entitar și politic.

„Britanicii se tem de invazie, dar caută mii de angajați români. Cele mai multe
oferte de muncă în străinătate p entru români vin din Marea Brit anie. Astfel, potrivit
informațiilor de pe Tjobs.ro, portal de recrutare specializat p e oferte din străinătate,
sunt peste 6 000 de oferte de job-uri în Marea Britanie, postate pe site” (BBC: Medicii
români, tentați de o viață mai bună în Occident , „Adevărul”, 21 februarie 2014).

„Cei mai mulți medici români merg spre Franța, Germania și Mare a Britanie.
«Marea Britanie ar trebui mai degrabă să ne mulțumească decât să spună că
românii merg în Marea Britanie doa r pentru ajutoare», a declara t și Mariana
Câmpeanu, ministrul muncii” („Financial Times”: Specialiștii români sunt disperați
că o Mare Britanie boga tă le ia toți medicii , „Adevărul”, 14 ianuarie 2014).

În fine, dispozitivul de repoziți onare identitară include, de a semenea, articole
de presă și știri construite pre dominant sub forma discursului raportat, adică prin
preluarea unor articole pozitive apărute în presa britanică ref eritoare la România.

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 20
252
De această dată, sunt citate quality media precum „Financial Times” sau BBC,
contraargumente „din interior” la campania cotidienelor tabloid e britanice. În acest
caz, se menține cadrajul identitar, unghiul pozitiv trasat de p resa generalistă
britanică în ceea ce privește realitatea migrației forței de mu ncă fiind apropriat de
media din România ca o resursă identitară națională (primează, de exemplu,
enunțuri de tipul: „presa din Marea Britanie ne laudă”).
5. CONCLUZII
Media românească, situată, în ansa mblul ei, într-o paradigmă a logicii
comerciale și a polarizării politice, abordează printr-un pattern discursiv similar
problema migrației forței de munc ă în contextele perturbatoare ale crizei
economice și amânării accesului total al românilor la piața eur opeană până la 1
ianuarie 2014.
Sunt instrumentalizate atât aceste contexte de vizibilizare a acțiunilor
migranților, cât și construcția apartenențelor acestora. Prin i nstrumentalizare se
legitimează identități colective și probleme publice cu caracte r identitar. Regimul
de categorizări identitare se declină în funcție de dinamicile fluxurilor migratorii și
ale evoluțiilor economice la nivel european. Vizibilizați gener ic în calitate de
categorii sociale definite statis tic odată cu declanșarea crize i, migranților li se
atribuie treptat, printr-un tran sfer de reprezentare identitară , un statut extins,
asumat la nivelul țării de origine. Se construiește astfel un raport de incluziune
identitară a acestor actori sociali care devin resurse pentru capitalul si mbolic al
națiunii (prin identitățile lor concurențiale ).
De asemenea, din perspectiva reprezentărilor discursive (migran ții-categorie
generică, migranții-„noi”, migranții români-utili Europei, migr anții-utili României),
presa naturalizează migrația ca fenomen socio-economic. Astfel, media discută
impactul crizei asupra situației migranților în țările de desti nație, introducând un
anumit unghi de interpretare: cons ecințele indezirabile ale dim inuării migrației.
Problematizarea problemei publice care este migrația în țările Uniunii Europene
cunoaște și ea un recadraj identitar prin deplasarea unghiului de vizibilitate dinspre
accesul la piața muncii , mai ales în condițiile liberalizării acestuia, la modul cum
sunt percepuți românii în țările de destinație, respectiv în Ma rea Britanie, și la
extinderea acestuia spre statutu l României în Uniunea politică și instituțională.
Poziționările discursive ale mediei din România se fac ecoul în tregii campanii
antiromânești din unele state ale Uniunii, dar mai ales din sfe ra publică britanică.
Această redefinire a problemei publice se produce prin angajare a unor tipuri de
contradiscursuri identitare ce se circumscriu unor principii de generalitate, și
anume: deconstrucția discursurilor dominante, stereotipate și d epreciatorii la adresa
migranților și a națiunii române și revalorizarea românilor car e lucrează în spațiul
UE, ca extensie a identității colective (naționale).

21 Migrația forței de muncă
253
În acest context, prin contradiscursuri, ca dispozitive de repoziționare
identitară și statutară , media își atribuie un rol civic, legitimând totodată raporturi
concurențiale între „noi” (statul, identitatea colectivă) și „ei” (statul, id entitate
colectivă). Migrația forței de muncă devine astfel o resursă simbolică de negociere
a unui statut identitar și politic.
BIBLIOGRAFIE
1. AKSOY, ASU; ROBINS, KEVIN (2000). „Thinking across spaces. Tran snational television
from Turkey”, în „European J ournal of Cultural Studies”. August, vol. 3 (3): 343 −365.
2. ALONSO BELMONTE, ISABEL; MCCABE, ANNE; CHORNET-ROSES, DANIEL (2 010).
„In their own words: The construction of the image of the immig rant in Peninsular Spanish
broadsheets and freesheets”, în „Discourse & Communication” 4(3 ): 227–242.
3. AMELINA, ANNA; FAIST, THOMAS (2012) . „De-naturalizing the natio nal in research
methodologies: Key concepts of tr ansnational studies in migrati on”, în „Ethnic and Racial
Studies 35”: 1707–1724.
4. AMOSSY, RUTH; BURGER, MARCEL ( 2011). „Introduction: la polémiqu e médiatisée”, în
„Semen”, 31: 7 −24.
5. ANHOLT, SIMON (2013). „Beyond the Nation Brand: The Role of Ima ge and Identity in
International Relations”, în „E xchange: The Journal of Public D iplomacy”: Vol. 2: Iss. 1, art.
1. Available at: http://surface.syr.edu/exchange/vol2/iss1/1
6. BALABANOVA, EKATERINA; BALCH, ALEX (2010). „Sending and receivi ng: The ethical
framing of intra-EU migration in the European press”, în “European Journal of Communication”,
25: 382 −397.
7. BAUBÖCK, RAINER (2010). „Cold constellations and hot identities : Political theory questions
about transnationalism and diaspora” in Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories
and Methods, edited by Rainer Bauböck and Thomas Faist, 295 −323. Amsterdam: Amsterdam
University Press.
8. BECIU, CAMELIA (2012). „Qui fait la diaspora? Le problème de l’ identité dans les recherches
sur les diasporas”, în „Romanian Journal of Communication and P ublic Relations”, special
issue (ed. by Camelia Beciu, Mă lina Ciocea and Alexandru Cârlan ) 14, no. 4, 13−29.
9. BECIU, CAMELIA (2013). „Reprezentări discursive ale migranților în talk-show -urile politice
din România”, în „Re vista română de soci ologie”, serie nouă, an ul XXIV, nr. 1–2: 41–62.
10. BECIU, CAMELIA; PERPELEA, NICOLAE (ed.) (2007). Europa și spațiul public. Practici
comunicaționale, repreze ntări, climat emoțional , București: Editura Academiei Române.
11. BOCCAGNI, PAOLO (2012a). „Rethinki ng transnational studies: Tra nsnational ties and the
transnationalism of everyday life”, în “European Journal of Soc ial Theory” 15(1): 117–132.
12. BOCCAGNI, PAOLO (2012b). „Revisiting the «Transnational» in Mig ration Studies: A
Sociological Understanding”, în “Revue européenne des migration s internationales”, vol. 28, n
1: 33 −50.
13. BOLTANSKI, LUC (2004). Distant Su ffering: Morality, Media and Politics . Cambridge:
Cambridge University Press.
14. CASTELLS, MANUEL (1996, second edition, 2000). The Rise of the Network Society: The
Information Age: Economy, Society and Culture Vol. I. Cambridge, MA; Oxford, UK: Blackwell.
15. CEFAÏ, D. (2013). “L’expérience des problèmes publics: institut ion et réflexivité. Sur la
sociologie des problèmes publics”, EspacesTemps.net . http://www.espaceste mps.net/en/articles/
lexperience-des-publics-institution-et-reflexivite/
16. CHOULIARAKI, LILIE (2006). „Towar ds an Analytics of Mediation”. Critical Discourse
Studies , vol. 3 (2): 153 −178.

Camelia Beciu, Mirela Lazăr 22
254
17. COTTLE, SIMON (2000). „Media research and ethnic minorities: Ma pping the field”, in Simon
Cottle (ed.) Ethnic Minorities and the Media: Changing Cultural Boundaries , Buckingham:
Open University Press, 1–30.
18. FAIRCLOUGH, NORMAN (2003). Analysing Discourse: Textual A nalysis for Social Research .
London: Routledge.
19. FAIST, T (2010), „Diaspora and tr ansnationalism: What kind of d ance partners?” In: Bauböck R
& Faist T (eds.), Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories and Methods ,
Amsterdam Universi ty Press, p. 9–34.
20. FAIST, THOMAS (2008). „Migrants as Transnational Development Ag ents: An Inquiry into the
Newest Round of the Migration-Development Nexus”, în „Populatio n, Space and Place” 14,
1: 21 −42.
21. FOSSUM, JOHN E.; SCHLESINGER, PHILIP R.; KVAERK, GEIR O. (2007) . Public Sphere
and Civil Society? Transformat ions of the European Union , ARENA Report Series No 2/2007,
Centre for European Studi es University of Oslo.
22. GARCIA, GUILLAUME; LE TORREC, VIRGINIE (2003). L’Union Européenne et les médias.
Regards croisés sur l’i nformation européenne , L’Harmattan, Paris.
23. GEORGIOU, MYRIA (2006). Diaspora, Identity and the Medi a. Diasporic Transnationalism
and Mediated Spatialities . New Jersey: Hampton PRESS, INC. CRESSKILL.
24. GLICK SCHILLER, NINA (2010). „A gl obal perspective on transnati onal migration: Theorizing
migration without methodological nationalism”, în Rainer Bauböc k & Thomas Faist (eds)
Diaspora and Transnationalism: C oncepts, Theories and Methods , Amsterdam: Amsterdam
University Press: 109 −129.
25. GUSFIELD, JOSEPH R. (1984). The Culture of Public Problem s: Drinking-Driving and the
Symbolic Order. First published 1981. C hicago: University of Chicago Press.
26. HALL, STUART (1997). „The Spectacle of the «Other»”, în Representation: Cultural
Representations and Signifying , Practices SAGE Publications.
27. LEVITT, PEGGY; GLICK SCHILLER, NINA (2004). “Conceptualizing si multaneity: a
transnational social field perspective on society”, în „Interna tional Migration Review”, 38(3):
1002–1039.
28. MÜGGE, LIZA (2012). „Ideologies of nationhood in sending-state transnationalism: Comparing
Surinam and Turkey”, în „Ethnicities” 13(3): 338–358. DOI: 10.1177/1468796812451096
29. MUSOLFF, ANDREAS (2004). Metaphor and Political Discourse – Analogical Reasoning in
Debates about Europe , Palgrave.
30. RISSE, THOMAS (2002). How do we know a European Public Sphere when we see one?
Theoretical Clarifications and Empirical Indicators, IDNET workshop „Europeanization and
the public sphere”, EUI, Florence, February 20–21, 2002.
31. TAMAKI, EMI (2011). „Transnationa l Home Engagement among Latino and Asian Americans:
Resources and Motivation”, în „International Migration Review”. Spring, 45(1): 148 −173.
DOI: 10.1111/j.1747-7379.2010.00842.x
32. TERDIMAN, RICHARD (1985). Discourse/Counter-Discourse: The Theory and Practice of
Symbolic Resistance in N ineteenth-Century France . Ithaca: Cornell University Press.
33. VERTOVEC, STEVEN (2009). Transnationalism , London, New York: Routledge.
34. VLIEGENHART, RENS; ROGGEBAND, CONNY M. (2006). „Framing Immigra tion and
Integration. Relationships betwe en Press and Parliament in the Netherlands”, în Discourse and
Society , Sage publications, vol. 69 (3): 295 −319.
35. VOIROL, OLIVIER (2005). „Les lut tes pour la visibilité. Esquiss e d’une problématique”, în
„Réseaux”, nr. 129 −130, p. 91 −121.
36. WEINAR, AGNIESZKA (2010). „Instr umentalising diasporas for deve lopment: International
and European policy discourses”, în Rainer Bauböck and Thomas F aist (eds.), Diaspora and
Transnationalism: Concep ts, Theories and Methods , Amsterdam University Press, 73–89.
37. WODAK, RUTH (2010). „«Us» and «Them»: Inclusion and Exclusion – Discrimination via
Discourse”, în Identity, Belonging and Migration , edited by Gerard Delanty, Ruth Wodak and
Paul R. Jones: 54 −77. Liverpool University Press.