Reprezentari In Interactiunea de Gen In Reclamele la Bere

Introducere

Reclamele video fac parte din viața noastră cotidiană și influențează modul de a gândi asupra unui produs sau serviciu promovat. Ele pot avea efecte negative sau pozitive, pot avea caracter informativ sau distractiv și pot fi adresate unui anumit public țintă (categorie de gen, vârstă, utilizatori sau nu, etc.).

Consider că această temă ce urmează a fi studiată ajută la identificarea sau descoperirea unei tipologii de personaje în funcție de gen. Ca și puncte de reper în cercetare, putem porni de la întrebări precum: "Cum diferă masculinitatea de feminitate în cadrul reclamelor la bere?"; "Cum sunt reprezentate relația masculinitate-feminitate?"; "Cum interacționează masculinitatea cu feminitatea? Dar invers? Dar masculinitatea cu ea însăși? Dar feminitatea cu ea însăși?". Urmează apoi să ne concentrăm pe diverse concepte relevante, cum ar fi: stereotip, inegalitate socială sau de gen.

Am ales trei branduri de bere românești sau care au o anumită notorietate în cadrul românilor: Bergenbier, Timișoreană și Neumarkt. analizate în număr de 10 reclame. Am ales tocmai aceste trei branduri pentru că, deși reprezintă același lucru (bere), ele sunt foarte diferite în ceea ce privește distribuția de gen (cel puțin).

Am ales să realizez această cercetare deoarece, de-a lungul timpului, am observat că există o varietate mare de reclame la bere, iar în ele se pot găsi numeroase lucruri interesante. Totuși, mereu am fost intrigată de faptul că numărul bărbaților pare să predomine în ele, așa că am hotărât să mă conving dacă este adevărat. De asemenea, sper să aflu și alte lucruri interesante, pe care nu le-aș și observat dacă nu aș fi făcut o astfel de analiză.

Întrebarea de cercetare și concepte

Am căutat indicatori empirici pentru a putea operaționaliza conceptele:

Totuși, pentru a putea studia genul, trebuie mai întâi înțeles sensul său. Astfel aflăm din Manualul de Sociologie coordonat de Lazăr Vlăsceanu că "genul este un sistem simbolic prin care corpurile intră în socialitate", iar distincția dintre sex și gen este faptul că primul termen "se referă la diferențele biologice dintre femei și bărbați", pe când al doilea "se referă la modul în care o anumită cultură definește aceste diferențe". Prin urmare, "genul se referă la calitățile, gusturile, aptitudinile, așteptările, rolurile, responsabilitățile asociate femeilor și bărbaților într-o anumită societate". (p.209)

Genul exprimă "diferențe și inegalități universale dintre sau între bărbați și femei". Astfel că atunci când vorbim de inegalitate de gen sau stereotipuri de gen ne interesează și lucrurile care "stau la baza prejudecăților și discriminărilor de gen". (p. 212)

Metodologie

Voi folosi cercetarea calitativă prin analiza comparativă a reclamelor video la bere pentru a răspunde la întrebările de cercetare. Datele pe care lucrez sunt 10 de reclame ale brandurilor Bergenbier, Timișoreana și Neumarkt, câte trei pentru Bergenbier și Neumarkt, iar pentru Timișoreana, patru. Le-am selectat după ce am căutat reclame care au un conținut ce poate fi analizat, adică le-am selectat pe cele care aveau un minim fir de poveste.

Rezultate și interpretare

În prima reclamă analizată, reclama 1 – Bergenbier, putem observa și este menționat încă din primele secunde de vizionare un puternic simbol al masculinității, și anume părul de piept. Acest lucru este însoțit de un cadru în care se joacă fotbal, sport predominant jucat de bărbați. Protagonistul are permanent o cutie de Bergenbier în mână, în toate ipostazele: la fotbal, atunci când se întâlnește cu bătrânele pe scară, în intimitatea căminului sau și chiar și când se bărbierește (lucru numit de el/narator: "sacrificiu"). într-una dintre scene este prezentă și partenera sa de viață (probabil), care își arată sprijinul și admirația pentru el prin gesturi de afecțiune minore, dar concentrate asupra părului de pe piept. Reclama se încheie cu observarea sacrificiului făcut de bărbat, bărbieritul pieptului, pentru a-și susține echipa favorită de fotbal (România), vopsindu-și pieptul proaspăt ras în tricolorul României.

Fig. 1 Scena in care partenera isi exprima afectiunea prin gesturi. Sursa: Reclama 1

În reclama a doua – Timișoreana, spațiul este asemănător cu unul de epocă, idee sugerată de vestimentație și decor. Elementul central, ca personaj, este masculinitatea, lucru observabil din primele secunde ale vizionării, întrucât bărbatul este cel care dorește berea. Masculinitatea este înconjurată de feminitate, însă ambii protagoniști masculini au atenția concentrată asupra uneia , partenera sa. Femeia ajunge să fie comparată cu berea cu ajutorul coloanei sonore: "blondă sau brună". Este accentuat faptul că bărbații nu au preferințe :"mi-e totuna" la femei sau bere blondă sau brună, lucru sugerat vizual și prin inversarea partenerelor de dans (una blondă și cealaltă brunetă). Masculinitatea domină, lucru observat prin dans deoarece el este cel care conduce pașii. Femeia este nu este întrebată sau invitată printr-un gest să danseze, ci este luată brusc în joc, însă expresia feței indică încantare: fie îi place să danseze, fie îi este subordonată bărbatului.

Spre deosebire de celelalte două reclame analizate anterior, în cea de-a treia reclama – Neumarkt, feminitatea lipsește, întrucât nu există un personaj feminin care să aibe o minimă interacțiune cu personajele ce poartă un dialog. Acțiunea se petrece într-un bar/local, și începe destul de brusc (în primele șase secunde) prin intervenția barmanului de a-i comunica informații despre noul produs Neumarkt. Imediat se creează o neînțelegere între cei doi bărbați prin faptul ca unul dorește să achiziționeze trei (astfel de beri, însă el doar spune trei), iar barmanul crede că se referă la numărul de ingrediente despre care tocmai îi spusese, tot trei. Confuzia se creează și din cauza faptului că nu sunt folosite propoziții întregi de către client. Totodată, dacă analizăm cifra prezentă în acest spot publicitar, trei, ne putem duce cu gândul la cifra magică "trei", regăsită în povești și basme. Ca simboluri specifice masculinității, se observă preferința pentru băuturile alese (bere), dar și faptul că au barbă.

Fig. 2 Scena in care barmanul ii prezinta noul produs Neumarkt. Sursa: Reclama 3

A patra reclamă – revenim la brandul Bergenbier, începe cu o reprezentare puternică a masculinității prin banda de motocicliști împreună cu motocicletele lor. Aceștia se opresc la un bar pentru a bea bere, iar acolo, unul dintre ei este abordat de o femeie, care îi servește o sticlă de bere (Bergenbier). Cei doi ajung să plece împreună pe motocicletă, lăsându-i pe prietenii lui nelămuriți. în următoarele secunde ale reclamei, se arată desfășurarea vieții celor doi îndrăgostiți și, prin gesturi și acțiuni, modul în care femeia îl schimbă pe bărbat: îl oprește din a mai comanda o bere, îl tunde scurt (el având părul lung) iar el se preface că este fericit, iar când dorește să se uite la o motocicletă într-o reprezentanță de automobile, ea îl trage sugestiv spre o mașină (probabil de familie). Toate acestea sunt menite să arate influența femeii, dar și firea sa ciudată, care, după ce schimbă bărbatul după cum își dorește, în următoarele secunde îi reproșează că nu mai este bărbatul de care s-a îndrăgostit. El se arată surprins și în secundele următoare este arătat cum li se alătură prietenilor la bar, de unde putem deduce că s-a certat sau s-a despărțit de partenera sa, iar prietenii se bucură de prezența lui și poate chiar și de faptul că a scăpat de infuența ei. Trebuie să menționez că scopul acestei reclame era "încă un motiv să merităm ziua bărbatului".

Fig. 3 Scena in care noua iubita il tunde. Sursa: Reclama 4

Reclama cinci – Timișoreana, prezintă la început relația dintre fiu și tată, care se bucură de prima lor bere băuta împreună, pe peronul unei gări. în următoarele secunde înțelegem de ce erau la o terasă pe peronul gării: fiul pleacă într-o drumeție pe munte împreună cu alți doi prieteni. Se trece de la un cadru la altul, de la peronul gării la munte, unde observăm că unul dintre băieți este rănit la picior, dar ceilalți doi îl sprijină și îl ajută să ajungă cu bine la destinație. Ultima secvență cu aceste personaje se desfășoară într-un cadru familial, luând masa în curtea casei. Aici este observată prima prezență feminină din reclamă, reprezentată de partenera de viață a personajului principal. Aceasta îl îmbracă cu un tricou cu inscripția "cel mai bun tătic", ceea ce sugerează că vor avea un copil și că el devine bărbat în toată firea. La final, toți cei aflați la masă ciocnesc halbele de bere, însă se observă că și femeia care se presupune a fi însărcinată ciocnește și ea cu veselie.

În reclama șase în care este prezentat brandul Neumarkt, sunt observați trei tineri care se află la terasă și beau bere. Aceștia discută despre ingredientele berii, iar primul dintre ei care vorbește folosește expresia "un băiat cum trebuie". Acest lucru este neobișnuit pentru astfel de reclame, deoarece este promovată de obicei imaginea de bărbat; în plus, băiatul nu este privit cu aceeași seriozitate și maturitate așa cum ar fi privit un bărbat. Cel de-al doilea tânăr care are replică este cel care pune la îndoială mereu tot ceea ce spun ceilalți doi, iar niciunul nu pare a ști să-i răspundă la întrebări. Este de notat faptul că în tot spotul publicitar nu există o prezență feminină care să aibă chiar și cea mai mică interacțiune cu protagoniștii și nici nu se trece de la o scenă la alta. Cei trei tineri sunt personaje principale, iar lipsa femeii face o distincție clară între celelalte două branduri: Bergenbier și Timișoreana.

În următoarea reclamă de la Bergenbier (șapte), sunt prezentate trei cadre în care predomină masculinitatea, întrucât se poate observă chiar de la început și un simbol al masculinității, fotbalul. Reclama prezintă situații comice pentru cei din exterior deoarece limbajul tipic din timpul meciurilor utilizat de bărbați, injuriile, este înlocuit cu expresii haioase de tipul "pui de focă"; "gâdila-ți-aș tălpile"; "croșeta-mi-aș o eșarfă"; "culegea-mi-aș flori de câmp". Situațiile prezentate sunt triste, poate chiar tragice din interior, adică privite din rândul bărbaților, deoarece echipa preferată de fotbal pierde meciul. Se observă și prezența feminină în fiecare dintre cadre, însă femeile nu sunt interesate de ceea ce se întâmplă cu meciul și chiar nu înțeleg de ce bărbații reacționează în modul acesta.

Reclamele 8 și 9 sunt pentru brandul Timișoreana, ambele având și influențe istorice. În reclama 8 evenimentele sunt prezentate sub forma unei povestiri despre un prinț care, pentru a-și cunoaște bine poporul, se duce deghizat printre ei și este luat din întâmplare ca ucenic la fabrica de butoaie de lemn. După ce greșește cu un butoi și este aproape dat afară, un om mai în vârstă decât el îl ia lângă acesta și îi arată arta tâmplăriei. După ce realizează un butoi corect, omul îl duce să bea berea pentru care sunt făcute butoaiele. Spre finalul reclamei aflăm adevărata identitate a băiatului și faptul că premiază berea pe care o băuse când fusese deghizat cu Marea Medalie Imperială. Pe lângă aceste aspecte observate la o primă vizionare a reclamei, se mai observă și faptul că masculinitatea predomină, atât prin numărul mare de personaje masculine, cât și prin ocupațiile regăsite în reclamă (căruțaș, vânzător, tâmplar). Feminitatea este slab prezentată, printr-o secvență de două secunde, dar este pusă în evidență prin femei care caută afecțiunea bărbaților de pe stradă și prin gestul lor de a-și pune în evidență sânii cu ajutorul unui decolteu generos.

Reclama nouă începe cu secvențe dintr-un război cu otomanii în care, după ce armata otomană, care se afla în cetatea Timișoara pentru a o apăra de austrieci, era aproape înfrântă, iar conducătorul pe moarte, apare un erou, tipic masculin, care îl îngrijește pe conducător și îl ajută să repornească la drum și, implicit, la luptă. Acest lucru duce la o schimbare bruscă a cursului bătăliei, întrucât din următoarele secvențe ale reclamei ce prezintă evenimentele de după doi ani în cetatea reconstuită deducem că bătălia a fost câștigată. Atunci, conducătorul pe care străinul îl ajutase să-și revină și să pornească iar la luptă inaugurează prima fabrică de bere din România, dar nu înainte de a-i oferi cinstea de a bea primul din berea proaspăt pusă în halbă. Pe lângă aceste aspecte, observăm din nou amprenta puternică a masculinității, întrucât este vorba de război; feminitatea este foarte slab prezentă și nu interacționează deloc cu ceilalți. Ea se află la inaugurarea fabricii de bere și este vizibilă câteva secunde deoarece stă în dreaptă conducătorului.

Fig. 4 Scena in care conducatorul ii ofera onoarea salvatorului sau de a bea primul din bere. Sursa: Reclama 9

Reclama 10 este aleasă din cele ale brandului Neumarkt și începe cu o parodie: cum ar fi dacă Neumarkt ar face berea lor delicată și parafiltrată. Băutorii ar fi și ei mai delicați și, așa cum se observă și din imagini, berea s-ar bea din cești de ceai și s-ar gusta cu lingurița. însă imediat este introdus elementul despărțitor al celor două părți ale reclamei, sticla de bere Neumarkt, după care cei trei prieteni se comportă conform normei așteptate de la vizionarea unui meci de fotbal cu prietenii, cu gălăgie, bere și o ușoară agitație, bărbații trăind mereu la maxim momentele cheie ale meciurilor. Se observă un element frecvent întâlnit în reclamele la bere, meciul de fotbal, dar și specificul reclamelor Neumarkt, absența totală a feminității. Totuși, dacă se analizează comportamentul celui care bea berea cu lingurița la începutul reclamei, putem spune că are o influență feminină, pentru că în mod normal, acest comportament s-ar regăsi la femei.

Fig. 5 Scena parodiei. Sursa: Reclama 10

Concluzii

După ce am analizat cele 10 reclame, pot formula câteva răspunsuri la întrebările de cercetare enumerate mai sus:

– pentru inegalitatea de gen pot spune că prezența masculină este mai ridicată față de cea feminină în toate reclamele alese, iar acest lucru atrage după sine consecința distribuirii inegale a personajelor principale, care, cum este de așteptat, personajele principale sunt bărbați. În ceea ce privesc situațiile în care femeile sunt plasate în reclame pentru a fi doar suport moral sau pentru a servi bărbaților, acestea sunt frecvente . Pot spune că femeile sunt utilizate pentru a înfrumuseța peisajul, cu excepția reclamelor Neumarkt unde prezența feminină este aproape insesizabilă.

– pentru prezența activităților stereotipice feminine am găsit exemple în câteva reclame din cele 10, printre care se enumeră sarcina, grija pentru persoanele din jur, servitul băuturii. Pentru activitățile specifice masculine am găsit ca fiind relevante preocuparea pentru fotbal, războiul și lupta, funcția de conducere, dar și meșteșugăritul.

– pentru vizibilitatea feminității și masculinității am observat faptul că nu se utilizează foarte des cuvinte de genul “băiat” sau “fată”, precum și “femeie” sau “bărbat”. Am întâlnit utilizate doar “băiat” și “femeia”.

Ceea ce mi s-a părut interesant la această analiză a fost faptul că unele branduri aleg să-și promoveze produsul doar prin implicarea unor personaje și elemente sugestive, care reprezintă publicul lor țintă și, dacă au dreptate, consumatorii lor fideli. Când zic acest lucru mă gândesc la brandul analizat și aici, Neumarkt, care pune accentul doar pe proprietatea unică a berii lor, și anume “gustul puternic și amărui” și pe prezența aproape exclusiv masculină.

Mesajul persuasiv se realizează fie prin apel la relațiile dintre oameni și conexiunile ce se pot lega dacă publicul țintă consumă berea respectivului brand, fie prin invocarea tradiției, care, după cum se știe, este prețioasă pentru poporul român. Categoriile sociale de gen și vârstă sunt invocate prin crearea personajelor asemănătoare publicului țintă, ceea ce presupune și faptul că brandurile își cunosc consumatorii.

Bibliografie

– Lazăr Vlăsceanu, Introducere în metodologia cercetării sociologice, Universitatea din București, 2008

Anexe

Lista reclamelor studiate

Transcrierea interviurilor

Transcript 1

EU: Vom pune reclamele de câte două ori și apoi îți voi adresa câteva întrebări, după fiecare set de reclame.

EA: Bine.

Reclama 1

EU: Și acum o luăm de la început, aceeași reclamă.

Reclama 1

EU: Ok. Acum, după ce te-ai uitat la reclame, vreau să te întreb ce ți-a rămas în minte din reclame sau ce crezi tu că ți-a atras atenția. Cu ce imagine ai rămas?

EA: Cu prioritățile actorului.

EU: Care sunt?

EA: Păi faptul că nu se bărbierește pe piept pentru soție, dar o face pentru fotbal.

EU: Ok. Cum ți se pare.. de fapt.. cine ți se pare că apare mai mult în reclamă? Bărbatul sau femeia? Sau pe cine se concentrează acțiunea?

EA: Cred că pe bărbat se concentrează acțiunea, el e în centrul reclamei.

EU: Așa.. Bun. Și femeia cam ce rol ți se pare că are? Adică ai văzut vreo chestie care să indice vreun rol al ei sau..

EA: E un fel de suport pentru bărbat, e acolo indiferent de ce alegeri face și…e ok.. e undeva în spatele lui și..

EU: Îl susține?

EA: Da.

EU: Despre relația dintre ei, adică se pare că îl susține și el pentru ea.. adică au fost chestii care ți-au dat impresia că ar face și el ceva pentru ea?

EA: Nu. Deloc

EU: Cum ți se pare că este reprezentată femeia? Adică este pur și simplu doar un personaj care îl ajută pe el să iasă în evidență?..

EA: Da, e un personaj care îl pune pe el într-o lumina mai bună.

EU: Și presupun că puterea ți se pare că este înclinată în favoarea…

EA: În favoarea bărbatului.

EU: Ok. Acum vom trece la următoarea reclamă, tot de la același brand.

Reclamă 2

EU: acum o vom pune din nou, pentru a două oară.

Reclamă 2

EU: Ce ți-a rămas în minte după reclama asta?

EA: Pasiunea bărbatului în general pentru fotbal..

EU: Așa..

EA: Indiferent de mediul din care provine.

EU: Sau în care se află?

EA: Exact.

EU: De atras atenția, ți-a mai atras ceva, adică.. a fost ceva care te-a surprins la reclama asta?

EA: Da, micile înjurături, argourile pe care le folosesc interpreții..?

EU: Da, personajele. Ok, deci cu asta ai rămas în minte.

EA: Da.

EU: Ți s-a părut amuzantă sau un pic jignitoare?

EA: Nu, e chiar amuzantă.

EU: Cine ți se pare că apare mai mult în reclamă? Femeia sau bărbatul?

EA: Predomină apariția bărbatului.

EU: Ok. Și femeia.. ai văzut-o plasată cumva, adică, undeva? Adică s-a aflat și ea până la urmă prin reclame sau..

EA: S-a aflat doar în cazul bărbatului care e acasă și se uită la meci și e cu soția pe canapea. Doar..atât.

EU: Ok. Ce părere ai dacă tot ai văzut această scenă în care a apărut femeia acasă lângă bărbat.. ce părere ai despre relația dintre ei? adică i-ai observat reacțiile ei, te-ai uitat la ea sau doar ai fost concentrată pe bărbat?

EA: E pur și simplu.. Aparent nu e deranjată de reacțiile lui, e.. probabil că e pur obișnuită cu ieșirile lui necontrolate.

EU: Ți se pare că există ceva ce o definește pe femeie? Este reprezentată într-un fel anume?

EA: Da, de calmitatea ei și de faptul că nu reacționează într-un fel.

EU: Te-ai fi așteptat să reacționeze verbal sau să gesticuleze cumva sau să atragă atenția?

EA: Da, prin gesturi. Nu știu.. niște ochi dați peste cap, o mâna ridicată în aer, o ceva..

EU: Deci chestiile astea nu au apărut.

EA: Nu.

EU: Păi cam atât și despre asta. Vom trece la următorul brand.

Reclama 3

EU: Acum o vom pune iar.

Reclama 3

EU: Bun. După reclama asta.. ce ți-a atras atenția?

EA: Faptul că femeia e comparată cu un pahar cu bere.

EU: Așa.. a mai fost altceva ce ți-a rămas în minte, dacă ar fi să povestești reclama asta cuiva, exact doar chestia asta ai spune sau..

EA: Da, și aș mai spune faptul că este o scenă veche, de epocă și faptul că se valsează și se valsează cu o femeie blondă și una brunetă și din cauza asta se face comparația între ea.. ele și un pahar cu bere.

EU: Ți se pare că apariția femeii și a bărbatului în această reclamă sunt egale, adică.. sau predomină bărbatul?

EA: Nu, în reclama asta, apariția lor este în egală măsură pentru că sunt două cupluri, doi bărbați și două femei care valsează și îi pune în evidență pe toți.

EU: Ce părere ai despre relația dintre cele două cupluri?

EA: E o relație strânsă și se vede asta prin priviri și prin faptul că femeile sunt foarte entuziasmate că dansează..

EU: Iar între.. asta a fost la nivelul bărbat-femeie ca cuplu.. dar între cele două cupluri, adică între un cuplu și celălalt ai observat vreo chestie?

EA: La un moment dat se face schimb de parteneră și asta cred că este foarte drăguț, adică se interacționează între cele două cupluri și este o relație, cred eu, degajată.

EU: Cum ți se pare că este pusă femeia în situația asta? Este la egalitate cu bărbatul? Este așezată într-un mod în care îi ajută pe ei să descrie ceva anume? Ți se pare că este supusă bărbatului?

EA: Cred că îi ajută pe ei să descrie ceva anume, doar că este pusă.. e plasată, cred, deasupra bărbatului pentru că e.. ea este elementul de comparație. Și atât berea cât și femeia cred că sunt asemenea bărbatului.

EU: Ai observat vreo chestie de putere între.. adică cine conducea dansul, ca să aplicăm direct pe reclamă?

EA: Întotdeauna bărbatul conduce dansul, doar că îl conduce în favoarea femeii, nu în favoarea lui.

EU: Adică..

EA: Adică o plasează pe ea într-o lumina bună și el este cumva lăsat mai deoparte, intenționat. tot de către el.

EU: Următoarea reclamă.

Reclama 4

EU: Și încă o dată.

Reclama 4

EU: Bun. După ce am văzut și această reclamă.. ce ți-a rămas în minte de aici?

EA: Faptul să se bazează pe relațiile dintre familie, dintre prieteni, pe relațiile sociale, în general.

EU: Așa. Ți-a atras ceva atenția? Adică ai rămas cu vreo scenă anume în cap?

EA: Mi-a rămas faptul că berea îi leagă în general pe oameni, îi ajută să comunice și să fie mai apropiați.

EU: Cine ți se pare că apare mai mult în reclamă? Femeia sau bărbatul?

EA: Bărbatul, doar că nici femeia nu lipsește, e acolo că suport pentru el.

EU: Unde ai văzut că e suport pentru el?

EA: În momentul în care îl pune să îmbrace un tricou pe care scrie "cel mai bun tătic" și cred că asta e foarte drăguț din partea ei și îl susține oarecum.

EU: Ce părere ai despre relația.. adică relația aceea mai indică altceva în afară de faptul că îl susține?

EA: Cred că nu se simte neglijată. Adică pentru el se pare că e foarte importantă. O îmbrățișează, o privește dulce.

EU: Deci prin gesturi își arată afecțiunea.

EA: Da, nu e pasiv.

EU: Iar puterea, în general, este înclinată bărbatului?

EA: Nu cred că evidențiază asta? Cred că puterea se află undeva la mijloc.

EU: Iar despre restul scenelor.. ai rămas fixată pe ultima secvență… despre restul scenelor îți mai amintești ceva? Prima, a doua scenă, cu prietenii, cu tatăl?

EA: Da, acolo sunt numai bărbați. Da, cum am spus, îi leagă, îi.. cred că îi face să se simtă mai bine într-un colectiv. Adică îi privește pe ei undeva într-un mediu de fericire, undeva unde își exprimă ei fericirea și unde se simt ei comod față de ei înșiși și cu alte persoane.

EU: Următoarea reclamă. Alt brand.

Reclama 5

EU: Și încă o dată.

Reclama 5

EU: Bun. După ce am văzut această reclamă, ce ți-a rămas în minte de aici?

EA: Bărbații nu-s făcuți pentru a fi delicați. Că ceșcuța aia pe care o ține în mâna la început de reclamă nu e.. nu știu.. nu se potrivește cu imaginea de bărbat, cu imaginea de bere, în general, și că bărbatul care apare în final cu paharul de bere brumată în mâna e mult mai potrivit pentru el.

EU: Aici.. Ca prezența a bărbatului și a femeii, ai observat ceva?

EA: Da, total 100% doar bărbați.

EU: Femeia deloc?

EA: Femeia deloc, da. mă rog, poate elementul feminin e undeva prezent în ceșcuța aia.

EU: Păi, despre reclamă asta, cum femeile nu prea sunt..

EA: E o reclamă mai sexistă, cred eu.

EU: Prin faptul că?

EA: Prin faptul că nu apare deloc femeia. Că nu face trimitere la ea în vreun fel.

EU: Cum ai fi.. dacă ar fi fost să te pună pe tine cineva să faci genul asta de reclamă, ai fi inclus femei, adică cum ai face chestia asta?

EA: Da, cred că aș fi inclus femeia.. poate nu neapărat femeia. Aș fi inclus conceptul ăsta de familie, de consum mai responsabil al băuturii ăsteia, pentru că în general când vezi că se consumă în familie băutură alcoolică, ai impresia că e un consum responsabil. Între bărbați e un pic mai… adică lucrurile pot scăpa de sub control mult mai repede. Deci cred că i-ar fi avantajat, din perspectiva mea, mult mai mult conceptul de femeie acolo, integrată undeva în reclamă.

EU: Ți se pare că ar liniști cumva.. ar avea un efect..

EA: Da, da. Cred că ar liniști mai mult publicul căruia se adresează pentru că o femeie, în general, e mai rațională când vine vorba de așa ceva.

EU: Și acum ultima reclamă pe care ți-o voi pune, tot așa, de două ori și apoi câteva întrebări.

Reclama 6

EU: Încă o dată.

Reclama 6

EU: Bun. La reclama asta ce ți-a rămas în minte?

EA: Confuzia dintre cei doi protagoniști.

EU: Și ți-a atras atenția vreun alt aspect?

EA: Faptul că încearcă să lanseze un nou tip de bere.

EU: Ca apariția în reclamă, bărbatul sau femeia predomină?

EA: Predomină brabatul.

EU: Ai observat vreo prezență feminină?

EA: Am observat că era filmat, sau mă rog, că era conceptul de bar, de pub, și cred că pe spate pe undeva, pe fundal erau niște cupluri la mese, deci da, cu toate că e neînsemnată prezența femeii, dar este.

EU: A existat.. adică.. dacă ai urmărit fundalul ai văzut vreo reacție a ei sau ceva, în legătură cu partenerul care era sau..

EA: Nu.

EU: Sau dacă era ceva ce beau, bere, în special?

EA: Tind să cred că da, beau bere, pentru că nu știu, mi-a lăsat impresia de un pub de bere, de o locația în care se servește doar bere, ceva special. Specific.

EU: Ți se pare că femeia are vreun strop de amprentă, de reprezentație în reclamă?

EA: Păi cred că dacă se află în barul asta cu specific, cred că vrea să-și dovedească cumva masculinitatea, partea aia de masculinitate pe care o are fiecare femeie.

EU: Dacă ar fi fost să faci tu o astfel de reclamă, în același spațiu, cam cu aceleași chestii, dar să zicem că ar fi băgat o femeie care să fie un pic mai vizibilă, cum ai…

EA: N-aș fi băgat o femeie, aș fi băgat două femei în locul celor doi bărbați, pentru că niciodată nu vedem reclame la bere cu două sau trei sau mai multe femei. Adică nu înțeleg de ce femeile n-ar putea să consume bere și să fie asta o reclamă. Și bărbații beau ceai, să știi.

EU: Și dacă ar fi fost să le bagi pe cele două femei, cum.. tot așa, tot cu genul acesta de conversație, sau..

EA: Femeile nu cred că sunt confuze în general când vine vorba de o conversație și cred că ar fi fost ceva mult mai clar sau nu știu..ceva mai.. în orice caz, nu confuz.

EU: Ar fi fost mai explicit decât cele câteva cuvinte pe care le spun ei?

EA: Da, da.

EU: Bun. Mulțumesc.

EA: Cu plăcere.

Transcript 2

Linkuri la care sunt disponibile fișierele audio pentru interviuri

Pentru interviul 1: https://www.dropbox.com/s/jtldi133745pu7h/Alice%20%281%29.mp3?dl=0

Pentru interviul 2:

Similar Posts

  • Potheka Legenta Nescrisa a Printului Intunericului

    “Orice adevăr trece prin trei faze. Mai întâi este ridiculizat, apoi trezește o opoziție violentă și în sfârșit este acceptat ca fiind evident de la sine!…” (Arthur Schopenhauer) Draxia-Dacia. Locul binecuvântat de zei, de unde a început și unde se va sfârși totul. Locuri, fapte, oameni și adevăruri uitate sau intenționat ascunse, toate țesute într-o…

  • Orientarea Tinerilor In Alegerea Carierei Profesionale

    Evoluția societății actuale în care cerințele și nevoile sunt tot mai diverse și schimbătoare impune o pregătire adecvată a oamenilor și adaptarea lor la diverse solicitări. Tinerii aspiră la un statut profesional și social cât mai înalt ,la ocuparea unor poziții cât mai favorabile mai ales din punct de vedere material. Ca profesori, diriginți și…

  • Ergonomia In Structurile Infodocumentare

    Titlul lucrării: STUDII DE ERGONOMIE ÎN BIBLIOTECA PUBLICĂ. ANALIZA ERGONOMICĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ DE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „ȘTEFAN BĂNULESCU” SLOBOZIA, IALOMIȚA Masterand: Mihaela RACOVIȚEANU (BALOV) Gestionarea Informației în Societatea Contemporană Facultatea de Litere, Universitatea din București 2015 Îndrumători: prof. univ. dr. Ionel ENACHE prof. univ. dr. Cristina POPESCU CUPRINS Sumar Acestă lucrare prezintă rezultatul…

  • Tehnologia de Obtinere a Alcoolului de Uz Alimentar

    REZUMATUL LUCRĂRII Lucrarea de față, intitulată „Tehnologia de obținere a alcoolului de uz alimentar” își propune să prezinte în detaliu tehnologia de obținere a alcoolului etilic prin fermentare din materii prime amidonoase. Lucrarea este structurată în cinci capitole, după cum urmează: -în primul capitol sunt prezentate caracteristicile materiilor prime și auxiliare folosite pentru obținerea alcoolului…

  • Partile In Procesul Penal2

    CUPRINS NOȚIUNI GENERАLE PRIVIND PАRTICIPАNȚII ÎN PROCESUL PENАL………. I. CАPITOLUL I- ORGАNELE JUDICIАRE…………………………………………… 1. Considerаții introductive………………………………………………………………… 2. Instаnțele judecătorești…………………………………………………………………… 2.1. Considerаtii preliminаre……………………………………………………………….. 2.2. Orgаnizаreа instаntelor judecаtoresti………………………………………………….. 2.3. Compunereа completelor de judecаtа…………………………………………………… 2. 4. Judecаtorul de drepturi și libertаti cetаtenesti…………………………………………. 2.5. Judecаtorul de cаmerа preliminаrа…………………………………………………… 3. Ministerul Public……………………………………………………………………….. 3. 1. Considerаtii preliminаre……………………………………………………………… 3. 2. Аtributiile Ministerului…