Reprezentarea Salariatilor In Relatiile DE Munca. Sindicatele Si Reprezentantii Alesi

REPREZENTAREA SALARIAȚILOR ÎN RELAȚIILE DE MUNCĂ. SINDICATELE ȘI REPREZENTANȚII ALEȘI.

Cuprins

Lista abrevierilor

Introducere

Capitolul 1: Istoricul și reglementarea internațională a sindicatelor.

1.1 Aparitiei sindicatelor. Scurt istoric

1.2 Dreptul la asociere prin prisma normelor internaționale

1.3 Contribuirea Organizațiilor Sindicale la dezvoltarea economico-socială a UE și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu libertății de asociere în sindicate

Capitolul 2: Statutul juridic al sindicatelor in RM.

2.1 Scopul și rolul sindicatelor

2.2 Drepturile și împuternicirile sindicatelor

2.3 Garanțiile activitații sindicale

Capitolul 3: Statutul juridic a sindicatelor în România.

3.1 Drepturile și împuternicirile sindicatelor din România

3.2 Garanțiile activității sindicale

Încheiere

Bibliografie

LISTA ABREVIERILOR

alin. alineat

art. articol

CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CM al RM Codul muncii al Republicii Moldova

E.C.O.S.O.C Consiliul Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite

etc. (et caetera) și celelalte

lit. Litera

Nr. Număr

OIM Organizația Internațională a Muncii

ONU Organizația Națiunilor Unite

OS Organizații Sindicale

RM Republica Moldova

RO România

ș.a. și altele, și alții

TUC Trade Union Congres

UE Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța abordării instituției sindicale. După cum stim cu toții, omul încă din cele mai vechi timpuri a fost in cautarea unui venit, pentru ași putea sadisface atît nevoile personale cît și o mulțime de capricii. Deci din aceste motive omul devine angajat (salariat), insă din păcate nu toți salariații își cunosc acest drept fundamental consacrat in art. 42 din Constituția RM intitulat-Dreptul de a întemeia și de a se afilia la sindicate, pe care noi o sa-l tratăm cu amănunțit, pentru ca fiecare persoana care va face cunostință cu acest document, să fie bine informată si înarmată cu tot bacajul de informație despre acest drept fundamental. Noi considerăm că această temă este una foarte actuală, din simplul motiv că Republica Moldova este într-un proces de aderare la Uniunea Europeană, și respectiv, noi tratînd această temă o să vorbim de nenumărate ori despre standartele europene in sfera libertății sindicale, despre dreptul la asociere prin prisma normelor internaționale, comparînd astfel legislația internă cu cea externă.

Respectiv noi ne dăm cu părerea că fiecare salariat trebuie să-și cunoască drepturile sale pe care de nenumerate ori așa numiții angajatori (patroni) le incalcă fiind foarte constienți de acest fapt, facînd abuz de nevoia salariatului de a-și menține un post de muncă cît de cît plătit.

Prin tratearea acestei teme noi o să aducem la cunoștință despre acele obligații ale angajatorilor, reglementate atît de legislația națională, cît și de cea internațională. Dreptul de a se afilia sau de a întemeia sindicate acordă o mulțime de avantaje, despre care salariații de rînd nu prea cunosc, deci din nou apare nevoia de aducere la cunostința salariaților aceste avantaje de care ei sunt lipsit iara-și din frica de a pierde postul său de munca. Noi o să vorbim amănunțit despre toate aceste avantaje in ansamblu, cît și discutîndule pe fiecare în parte într-un capitol aparte.

Scopul și obiectivele tezei. Teza propusă atenției are ca scop abordarea coplexă si multidimensional a instituției sindicale în sfera muncii prin prisma instrumentelor internaționale în domeniu, a leguslației naționale, dar și a opiniilor doctrinaire.

Scopul important al acestei teze este de a adduce la cunoștința tuturor, că sindicatul, este o instituție foarte important pentru societate, abordînd în acest scop o mulțime de opinii și recomandări, o importanță deosebită o să acordăn unui studio European, făcum de Comitetul Economic și Social European, care vine cu un ordin obligatori pentru toate statele member, de a stimuli și susține formarea acestor instituții importante (sindicatele) și implicarea acestora în sistemul de gestionare fondurilor monetare interne. Și examinîn cauzele acestui studiu, vom observa acea importanță a acestei instituții, care vor fi argumentate prin exemple reale de progres economico-social al diferitor țări europene.

Tratînd această temă noi o să mai abordăm si un aspect comparative, adică o să facem o comparație amănunțită între normele ce reglementează sindicatele Republicii Moldova și sindicatele România ca de exemplu, unde o să vedem mai bine progresul Ronâniei. Evidențiem actualitatea temei date luînd in considerație faptul că Republica Moldova este in pas spre aderare la Uniunea Europeană. Deci noi vrem o să aducem la cunoștință tuturor despre oportunitațile pe care Uniunea Europeană le oferă tuturor membrilor săi. Astfel motivînd oamenii din societatea noastră să facă o alegere corectă și să i-a o decizie corectă privind modul lor de viață și tendința de a dispune de un loc de muncă mai bun, un salariu mai avantajos, un mod de viață mai decent.

Deci scopul tezei este:

de a aduce la cunostință si de a informa toți cetațeni despre drepturile lor fundamentale din sfera muncii care le sunt încalcate de atitea ori;

de a motiva salariații să nu rămînă indiferenți asumpra unui litigiu de muncă;

de a nu permite angajatorilor ;

de a tinde spre un progress atît intellectual cît si material a salariaților;

de a motiva salariații să se afilieze și să întemeieze sindicate;

și de a contribuiprin tratarea acestei teme la crearea unei societați modern, unui mod de viață decent și a unei societăți lipsită de șomaj.

În urma cercetării acestei teme vom utilize mai multe metode și mijloace, și anume: metode generale (istorică, logică, sistematică, analiza, sinteza, indicția, deducția, generalizarea, absractizarea,, modelarea, analogia,); metode sociologice (metoda analizei sistematice, metoda comparativă); metode juridice (metoda formal juridică, metoda juridică comparată).

Pentru tratarea acestei teme o să folosim o pluralitate de acte normative interne și externe, manual și monografii, studii de caz, etc. Teza dată ester structurată în 3 capitole, fiecare a cite 1-3 puncte, care vor cuprinde volumul de material necesar pentru desfăsurarea și tratarea temei date într-un mod efficient.

Capitolul 1: Istoricul și reglementarea internațională a sindicatelor.

1.1 Apariției sindicatelor. Scurt istoric.

Sindicatul este o organizație constituită în scopul apărării și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, cultural și sportive, ale membrilor săi, respectiv a tuturor drepturilor acestora prevăzute de legislația muncii și contractele de muncă.

Conflictele de munca între salariati și patroni sunt prezente din cele mai vechi timpuri. Mai exact, de cand se construiau piramidele… Un papirus care datează din 1150 i.H., păstrat la Muzeul Egiptean din Torino, poate fi considerat actul de naștere al grevei. A fost redactat de scribul Ammennakhate și descrie primul conflict de muncă din lume. „Ne este foame!“, strigau muncitorii din satul Deir el-Medinet (la nord de Teba) cand au încetat lucrul la constructia mormintelor regilor și reginelor. „Patron“ era faraonul Ramses al IIIlea.

Oamenii săi erau nemultumiți că timp de 18 zile nu le-au fost platite salariile – care constau în alimente (pește uscat, grâu, legume) și… farduri. Acestea din urma nu erau produse cosmetice

de infrumusetare, așa cum le știm astăzi, ci creme pentru protectia de razele solare. Putem consemna, cu aceasta ocazie, și prima strategie sindicală. Riscul ca „greviștii“ sa rămână fără loc

de muncă era minim întruât, pentru un faraon, locul de veci avea cea mai mare prioritate. Așa că

Ramses al III-lea nu a stat să negocieze prea mult și le-a plătit restanțele plus veniturile pe două

luni în avans. Iar ca să nu mai aibă parte de conflicte de muncă a inventat o nouă funcție – cea de

„administrator“, un fel de diriginte de șantier în zilele noastre. Personajul era ales dintre cei mai

pricepuți muncitori. Acesta avea în sarcină graficul lucrărilor, dar și plata la timp a „salariilor“ muncitorilor.

În epoca modernă scopurile primelor sindicate erau direcționate spre a lichida concurența dintre muncitori. Astfel, jurământul care a fost primit de participanții la Asociația de ajutor reciproc a minerilor din Anglia (1831) cuprinde următoarele cuvinte: "Eu niciodată n-am să-l învăț pe nimeni meseria de miner … în afară de fratele meu ori frații din societate, uniți cu acest jurământ; eu n-am să iau mai mult lucru decât pentru un singur salariu; eu niciodată n-am să mă laud ce salariu primesc și pentru ce termen"[23.p.8].

Un punct din statutul Marii Uniuni Naționale a Profesiilor din Anglia (1834) înregistra:

"Fiecare membru al acestei uniuni trebuie să-și depună eforturile ca să îndemne tovarășii săi

să intre în frăție, ca nici un muncitor să nu rămână în afara uniunii și să nu se vândă ieftin pe

piața muncii".

În Marea Britanie sindicatele au început să apară către sfârșitul sec. al XVIII-lea sub formă de cluburi profesionale locale, care, de obicei, organizau întruniri tovărășești în berării (băuturile spirtoase formau un articol oficial de cheltuieli). Aceste cluburi profesionale erau organizate în bună parte din "aristocrația" de meseriași, adică membrii lor erau cei mai iscusiți meșteri: lemnari, tâmplari, meșteri în prelucrarea mahonului, hârtiei, zețari etc.

Din anul 1792 sindicatele au început să apară în rândurile țesătorilor – detașamentul principal

al muncitorilor de fabrică, care prezentau un pericol potențial pentru clasa în dezvoltare a capitaliștilor întreprinzători. Acest fapt, precum și panica generată de către Marea Revoluție Franceză, a impus parlamentul englez să adopte în grabă un șir de acte care vizau interzicerea sindicatelor.

Prin aceasta parlamentul a pus la dispoziția proprietarilor puterea nelimitată de a micșora salariul și de a înăspri condițiile de muncă. La baza industriei noi ei au pus munca de sclavi și un salariu mizer.

Următoarea mare etapă în dezvoltarea mișcării muncitorești a fost cartismul – mișcare revoluționară politică (1837-1848) care în esență n-a fost o mișcare profesională, deși mulți activiști sindicali jucau în ea un rol activ. Cartiștii au jucat rolul principal în crearea, în anul 1841, a primei organizații muncitorești în minele de cărbune – a asociației minerilor. Insă cartiștii au întârziat să consolideze rândurile sindicatelor de breaslă, relativ puternice. Greva din anul 1842 a semnificat punctul final al dezvoltării cartismului. Din acest moment mișcarea sindicală tot mai mult se îndepărta în dezvoltarea sa de la calea schimbărilor radicale. Problema legalizării depline a uniunilor profesionale a impus Consiliul sindicatelor din Manchester și Oxford să convoace în 1868 Conferința general națională a trade-unionurilor și a consiliilor sindicatelor. Această conferință a fost de fapt primul Congres, ulterior convocat regulat de către trade-unionuri.

Mișcarea muncitorească americană se deosebește de cea din alte țări din Occident. Aceste trăsături s-au stabilit datorită faptului că Statele Unite n-au știut niciodată feudalismul, ceea ce a eliberat clasa muncitoare americană de la trecerea prin "școala începătoare" a luptei de clasă, care a călit la timpul său proletariatul European[23.p.9].

În SUA bunăoară au apărut un șir de organizații ale muncitorilor după modelul britanic[26].

În 1869 în SUA a apărut prima oe. Problema legalizării depline a uniunilor profesionale a impus Consiliul sindicatelor din Manchester și Oxford să convoace în 1868 Conferința general națională a trade-unionurilor și a consiliilor sindicatelor. Această conferință a fost de fapt primul Congres, ulterior convocat regulat de către trade-unionuri.

Mișcarea muncitorească americană se deosebește de cea din alte țări din Occident. Aceste trăsături s-au stabilit datorită faptului că Statele Unite n-au știut niciodată feudalismul, ceea ce a eliberat clasa muncitoare americană de la trecerea prin "școala începătoare" a luptei de clasă, care a călit la timpul său proletariatul European[23.p.9].

În SUA bunăoară au apărut un șir de organizații ale muncitorilor după modelul britanic[26].

În 1869 în SUA a apărut prima ornagizație sindicală care se numea Cvalerii Muncii, iar la începutul secolului al XX-lea a fost creată Federatia Americană a Muncii[26].

În Franța unele dintre primele manifestări organizate ale muncitorilor francezi au fost răscoalele țesătorilor din Lyon din noiembrie 1831 și aprilie 1834, care au fost cauzate de condițiile insuportabile de muncă ale textiliștilor și de reducerea remunerării lor.

O nouă etapă în dezvoltarea socială a Franței a fost răscoala muncitorilor din Paris din februarie 1848, când a fost răsturnată monarhia și instaurată republica, creat un guvern de coaliție, care a redus timpul de muncă pentru parizieni până la 10 ore, iar pentru muncitorii din provincie – la 11 ore.

În 1868 guvernul a permis activitatea sindicatelor; drept consecință, au fost organizate sindicate, camere sindicale, coaliții muncitorești profesionale, iar în cele mai mari orașe au fost create chiar federații ale acestor organizații. Reprezentanții organizațiilor muncitorești franceze au devenit membri ai Primei Internaționale.

In 1895 organizațiile sindicale-membre ale Federației Naționale a Sindicatelor (creată în 1886) și cele din Federația Burselor Muncii (1892) au constituit Confederația Generală a Muncii (CGT)

În 1919 au avut loc cele mai multe greve, participanții cerând stabilirea zilei de muncă de 8 ore, majorarea salariilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă, acordarea mai multor drepturi sindicatelor. Sub influența grevelor muncitorești, guvernul francez a fost nevoit să facă unele cedări: a fost adoptată legea despre contractele colective dintre antreprenori și sindicate, a fost introdusă ziua de muncă de 8 ore, unor categorii de lucrători le-a fost majorat salariul.

Cea mai puternică confederație sindicală din Franța rămâne în continuare Confederația Generală a Muncii, care numără cea 2350 mii de membri, ea întrunind în rândurile sale persoane având cele mai diferite convingeri politice, în organele sale de conducere sunt comuniști, socialiști, reprezentanți ai altor forțe politice. În cadrul CGT activează Centrul confederal de lucru în rândurile tineretului, secții de lucru cu femeile, în rândurile muncitorilor-imigranți.

Numărând peste 1,1 milioane de membri, Confederația Franceză Democratică a Muncii este a doua după mărime confederație sindicală franceză. La moment, CFDT nu mai colaborează ca în trecut cu CGT, ci promovează o politică autonomă.

Aripa de dreapta a mișcării sindicale franceze este reprezentată prin confederația "Force Ouvriere", care numără cea 900 mii de aderenți. Liderii acestei confederații promovează politica de colaborare cu patronii, nu participă la acțiunile comune ale celorlalte două confederații. În Franța sunt și alte federații sindicale care activează autonom, nefiind afiliate nici la una din marile confederații, cum ar fi Federația Educației Naționale (FEN) ce întrunește lucrătorii din învățământ, organizațiile sindicale ale intelectualității tehnice etc[23.p10].

În Germania în jurul anilor 1860 existau mai multe tipuri de uniuni ale muncitorilor: socialiste, democrate, creștine, etc.

În România, prima asociație de așa tip a fost Asociația lucrătorilor tipografi din București, cunoscută și sub denumirea de ,Casa de prevede și economii a lucrătorilor tipografi, fondată la 13 octombrie 1858. Această organizație și-a încetat activitatea în 1871. Cu un an mai tîrziu a fost înființată Asociația Generală a tuturot lucrătorilor din România. După 1900 apar uniuni de sindicate, create pe ramuri din aceleași profesii sau meserii înrudite. La 22 februarie 1905 se înființează primul sindicat muncitoresc din România-Sindicatul lucrătorilor tîmplari, iar un an mai tîrziu, în 1906 este constitiută Comisia Generala a Sindicatelor din România, atunci fiind adoptat și statutul general al miscării sindicale. În același an s-au pus bazele caselor de ajutor reciproc ale sindicatelor. Între anii 1919-1921 dezvoltarea uniunii sindicale s-a accentuat[25].

În plan istoric, primele sindicate din Basarabia au fost înființate în anii 80-90 ai secolului al XIX-lea. Specificitatea acestui process a constat în aceea că, în perioada țaristă, asociațiile sindicale din Basarabia se puteau costitui doar cu acordul aficial al administarției. Astfel în 1906 a fost organizată Comisia gubernială cu privire la activitatea societăților și asociațiilor din Basarabia, care exercita controlul de stat asupra asociațiilor și uniunilor profesionale. Anume această comisie se preocupa de înregistrarea statutelor uniunilor profesionale[19.p.88].

O altă trăsătură specifică a formării sindicatelor în Basarabia a constat în faptul că acestea au apărut sub diferite forme de organizare:

comitete de grevă;

case de ajutor reciproc;

asociații;

uniuni sindicale;

etc[19.p.88].

În Republica Moldova, sindicatele sunt cunoscute incă din perioada sovietică, adică anterior proclamării independenței. În perioada dată, toate instituțiile juridice ale dreptului colectiv al muncii (contractual colectiv de muncă, statutul legal al organizațiilor sindicale, conflictele collective de muncă) au fost supuse unor reglementări imperfect, improprii, fapt datorat în mare masură, totalitarismului politic și idiologiei clasice marxiste, ce a condus la deformarea naturii juridice a acestora. Mai mult, nu putem vorbi despre faptul că, în perioada menționată, ar fi funcțional cel puțin unele dintre elementele parteneriatului social în sfera muncii, fapt datorat în cea mai mare masură, aceluiași totalitarism politic și idiologii marxiste.

În Republica Moldova, baza mecanismelor parteneriatului social în sfera muncii s-a pus prin emiterea de către Președintele Republicii Moldova a Decretului nr. 247 ,,Cu privire la asigurarea drepturilor sindicatelor în sfera parteneriatului social,, și adoptarea ,,Legii privind contractul colectiv de muncă,, Nr.1303-XII din 25.02.1993.

În prezent, cadrul legal al parteneriatului social și al sindicatelor din Republica Moldova, este asigurat de prevederile Codului Muncii al Republicii Moldova, Legea sindicatelor nr. 1129 din 07.07. 2000, intrată în vigoare din 19.10.2000, Convenția OIM nr. 87 din 09.7.1948, etc.

1.2: Dreptul la asociere prin prisma normelor internaționale.

Dreptul de a înființa și de a adera la sindicate este reglementat de o multitudine de acte normative internaționale, cum ar fi: Declarația universală a drepturilor omului din 10.12.1948, Pactul cu privire la drepturile politice și civile din 16.12.1966, Convenția O.I.M. Nr.87 din 09.07.1948 cu privire la libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical, Carta socială europeană (revizuită) din 03.05.1996 ș.a.

După cum a menționat și d-ul Eduard Boișteanu, în teza sa de doctor habilitat în drept, intitulată ,,Fundamente teoretico-practice privind instituția juridică a parteneriatului social în sfera muncii,, libertatea de asociere, inclusiv exercitarea drepturilor sindicale, face parte din categoria drepturilor civile și politice, fiind un drept civil, și a drepturilor economice, sociale și culturale, ca drept economic și social.

Ca drept civil, libertatea de asociere este reglementată în Declarația universală a drepturilor omului din 1948 și Pactul cu privire la drepturile civile și politice, iar ca drept economic și social, în Pactul amonim [17.p.124].

Caracteristica libertății de asocierii ca drept civil se conține în art. 22 din Pactul cu privire la drepturile civile și politice. Astfel punctual 1 prevede: ,,Orice persoană are dreptul de a se asocial în mod liber cu altele, inclusive dreptul de a constitui sindicate și de a adera la ele pentru ocrotirea intereselor sale,,.

Limitele exercitării libertății de asociere sunt enunțate la punctual 2 din acest articol care recunoaște statelor dreptul:

de impune limitări determinate de apărarea securității naționale, a securității publice, orinii piblice ori pentru a ocroti sanătatea sau moralitatea public sau drepturile și libertățile altora;

de a impune restricții legale în exercitarea acestui drept de către membrii forțelor armate și ai poloției.

Ca drept economic și social, libertatea de asociere include în sine 4 componente [17.p.125]:

dreptul oricărei personae de a forma, împreună cu alte persoane, sindicate, și de a se afilia la un sindicat la alegrea sa. Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restricții decît cele prevăzute de lege și care constituie măsuri necesare într-o societate democratic, în interesul securității naționale sau al ordinii publice, ori pentru a acroti drepturile și libertățile altora;

dreptul sindicatelor de a forma federații și confederații naționale, și dreptul acestora din uirmă de a forma organizații sindicale internaționale și de a se afilia la acestea;

dreptul sindicatelor de a-și exercita liber activitatea;

dreptul la grevă, exercitat în conformitatea cu legislația fiecărei țări.

Potrivit art.2 al Convenției OIM Nr.87 din 09.07.1948 cu privire la libertatea de asociere și protecției dreptului la organizație, toți muncitorii și patronii, fără nici o deosebire, au dreptul, fără autorizație prealabilă, să constituie organizații la alegerea lor, precum și să se afilieze acestor organizații, cu singura condiție de a se conforma statutelor acestora din urmă.

Acum noi o să descifrăm acest articol, explicînd și comentînd acest drept garantat de convenția de mai sus.

Articolul redat mai sus, redă faptul că orice muncitor, angajat, salariat, mai bine spus, ce beneficiază de un contract de munca legal, fiind acesta cetățean al oricărui stat, apatrid, cetățean străin, are dreptul să întemeieze intemeieze un organ sindical sau să se afilieze la unul deja constituit. Exact același drept le este garantat de convenția de mai sus, și patronilor, angajatorilor mai bine spus, doar că patronii, constituie și se afiliază patronatelor. În articolul de mai sus este stipulat că acești salariați cît și patroni, pot constitui aceste organizații fără vreo oarecare autorizație prealabilă, ceea ce înseamnă că aceste organizații își aleg singure statutele și regulamentele administrative, își aleg liber reprezentanții, își organizează și gestionează activitatea, și își formulează programul de acțiuni. [7.art.2] Și nici o autoritate publică nu poate să intervină în activitatea acestor organizații, încercînd să limiteze acest drept sau să împedice exercitarea lui legală. [7.art2]

După cum cunoaștem noi, orice entitate, organizație, etc, poate fi supusă fie fuziunii, fie dezmembrării, fie dizolvării, fie absorbției, fie suspendarea activității acestora, toate acestea fiind dirijate de o multitudine de prevederi administrative, însoțite de un șir de acte administrative, pe cînd organizațiile sindicale, la fel și patronatele, conform art.4 din ,,Convenției privind libertatea asocierii și protecției dreptului la organizație,, organizațiile de muncitori și patroni nu sunt supuse dizolvării sau suspendării pe cale administrativă. Activitatea acestor organizații poate înceta în baza unei hotărîri a membrilor lui, în modul stabilit de statutul adoptat la momentul constituirii acestei organizații.

Aceste organizațiile de muncitori și patroni au dreptul să constituie federații și confederații precum și să se afilieze acestora, și oricăre organizație, federație sau confederație are dreptul să se afilieze la organizații internaționale de muncitori și patroni. [7.art5]

Crearea acestor organizații, nu are drept scop doar apărarea drepturilor membrilor săi, activitatea acestor organizații de muncitori și patroni este mai extinsă, de cît se poate observa la prima vedere. Mulți dintre membrii acestor organizații de muncitori și patroni, în special membrii organizațiilor de muncitori (sindicatele) nici nu au ideie despre spectrul larg de activitate a acestei organizații. Atît sindicatele cît și patronatele au dreptul de a se constitui la nivel de:

de unitate

ramural

teritorial

național

Convenția OIM nr.98 din 01.07.1949 privind aplicarea principiilor dreptului la organizație și purtarea tratativelor colective, în art.1 alin. prevede:

1. Muncitorii trebuie să beneficieze de o protecție adecvată împotriva oricăror acte de discriminare care tind să prejudicieze libertatea sindicală în materie de angajare.

2. Osemenea protecție trebuie să se aplice mai ales în ceea ce privește actele care au drept scop:

să subordoneze angajarea unui muncitor condiției de a nu se afilia la un sindicat sau de a înceta să facă parte dintr-un sindicat;

să concedieze un muncitor sau să i se aducă prejudicii prin oricare alte mijloace din cauza afilierii sale sindicale sau participării sale la activitatea sindicală în afara orelor de muncă sau, cu consimțămîntul patronului, în timpul orelor de muncă.

În prezenta convenție se prevăd un șir de recomandări pentru toate statele ce au aderat la această convenție, pentru evitarea acelei influențe nedorite, abuzive a așa numitor organizații de patroni(patronate) asupra clasei de muncitori nevoiași, care dese ori pentru a-și menține postul de muncă, stimulează, printr-un comportament tăcut, acea abuzivitate de care dau dovadă patronii, folosinduse de situația sa financiară.

De cele mai dese ori, acest comportament tacut al clasei muncitoare, este generat de gradul de cunoștințe minime în sfera dreptului de care dispun acești muncitori și de nevoia de a dispune de un post de muncă desigur.

Convenția OIM nr 98/1949 prevede că organizațiile de muncitori și patroni trebuie să beneficieze de o protecție adecvată împotriva oricăror acte de ingerință ale unora față de ceilalți, fie direct, fie prin agenșii sau membrii lor în formarea, administrarea și funcționarea lor, precum și că sunt, cu deosebire, asimilate actele de ingerință în sensul prezentului articol, măsurile tinzînd să provoace crearea unor organizații de muncitori, dominate de un patron sau o organizație de patroni sau să sprijine organizații de muncitori prin mijloace financiare sau în alt mod, în scopul de a pune aceste organizații sub controlul unui patron sau al unei organizații de patroni. [8.art.2] Chiar și în articolul din urmă, se vorbește despre acea abuzivitate a patronilor și a organizațiilor de patroni, în scopul de a manipula și controla activitatea clasei muncitoare și a organizațiilor de muncitori (sindicatele), pentru a-și favoriza activitaea, întimpinind în același timp cît mai puține conflicte cu clasa de muncitori, folosindu-se iar de situația lor materială mai favorabilă, decît cea a organizațiilor de muncitori.

Deci nici legal, nici prin contractele colective de muncă sau individuale nu se pot realiza discriminări negative sau pozitive dupa cum că salariatul este sau nu membru de sindicat într-o anumită unitate[17.p.126]. Dacă este necesar, statele ce au ratificat Convenția nr.98/1949, trebuie să instituie organisme corespunzătoare condițiilor naționale pentru a se asigura respectarea dreptului de organizare, definit prin articolele 1 și 2 din Convenția nr.98/1949[8 art.3]. La fel convenția din urmă mai stipuleaza că dacă este necesar, trebuie luate măsuri corespunzătoare condițiilor naționale pentru a încuraja și promova dezvoltarea și folosirea cea mai largă a procedurilor de negociere voluntară a contractelor colective între patroni și organizațiile de patroni, pe de o parte, și organizațiile de muncitori, pe de altă parte, în vederea reglementării prin acest mijloc a condițiilor de angajare [8 art.4].

În aliniatul de mai sus, noi am pomenit de negocierile colective a contractelor de muncă, ce presupun aceste negocieri colective în materia internațională, discutăm imediat.

Astfel Conferința generala a Organizației Internaționale a Muncii, convocata la Geneva de câtre Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii si care s-a reunit la 3 iunie 1981 in cea de-a 67-a sesiune a sa, reafirmând prevederea din Declarația de la Philadelphia, care recunoaște "obligația solemna pentru Organizația Internaționala a Muncii de a susține realizarea, in cadrul diferitelor națiuni ale lumii, a unor programe apte sa realizeze recunoașterea efectiva a dreptului de negociere colectiva" si notând ca acest principiu este "pe deplin aplicabil tuturor popoarelor lumii", ținând cont de importanta capitala a normelor internaționale conținute in:

Convenția asupra libertății sindicale si protecția dreptului sindical, 1948;

Convenția asupra dreptului de organizare si negociere colectiva, 1949;

Recomandarea asupra convențiilor colective, 1951;

Recomandarea asupra concilierii si arbitrajului facultativ, 1951;

Convenția si Recomandarea asupra relațiilor de munca in funcțiune publica, 1978, precum si Convenția si Recomandarea asupra administrației muncii, 1978, considerând ca este de dorit sa se facă cele mai mari eforturi pentru a realiza scopurile acestor norme si, in special, principiile generale conținute in art. 4 al Convenției asupra dreptului la organizare si negociere colectiva, 1949 , si paragraful 1 al Recomandării asupra convențiilor colective, 1951, considerând in consecința ca aceste norme ar trebui sa fie completate prin masuri corespunzătoare bazate pe respectivele norme si destinate promovării negocierii colective libere si voluntare, după ce a hotărât sa adopte diferite propuneri referitoare la promovarea negocierii colective, problema care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărât ca aceste propuneri sa fie transpuse sub forma unei convenții internaționale, adopta la 1 iunie 1981 următoarea convenție care va fi denumita Convenție asupra negocierii colective, 1981.

Deci, în sensul prezentei convenții, termenul negociere colectiva se aplica tuturor negocierilor care au loc intre o persoana care angajează, un grup de persoane care angajează sau una ori mai multe organizații ale lucrătorilor, pe de alta parte, in vederea:

a) fixării condițiilor de munca si angajării; si/sau

b) reglementarii relațiilor intre cei ce angajează lucrători; si/sau

c) reglementarii relațiilor intre cei ce angajează sau organizațiile lor si una sau mai multe organizații ale lucrătorilor[9.art.2].

Potrivit art.3 alin.(1) din Convenția nr.154/1981, In cazul când legea sau practica naționala recunoaște existenta reprezentanților lucrătorilor, așa cum ei sunt definiți in art. 3 alin. b) din Convenția privind reprezentanții lucrătorilor, 1971( reprezentanții aleși, care sunt liber aleși de lucrătorii din întreprindere, în conformitate cu dispozițiile legislației naționale sau ale convențiilor colective și ale căror funcții nu se extind, la activități care în țările interesate sunt recunoscute ca aparținînd prerogativelor exclusive ale sindicatelor), legea sau practica naționala poate stabili in ce măsura termenul negociere colectiva va trebui sa includă, de asemenea, in sensul prezentei convenții, negocierile cu acești reprezentanți, deasemenea, atunci când, in aplicarea alineatului 1 de mai sus, termenul negociere colectiva include, de asemenea, negocierile cu reprezentanții lucrătorilor vizați in acest paragraf, de fiecare data când este cazul vor trebui luate masuri corespunzătoare pentru a garanta ca prezenta acestora nu poate servi la slăbirea situației organizațiilor lucrătorilor interesați[9.art.3 alin.(2)].

Cum a fost stipulat în partea general a acestei convenții, cea din urmă este cu caracter de recomandare pentru alte convenții adoptate anterior ei, și prevederile ei, categoric, nu pot să contravină prevederilor Convenției OIM nr.87/1948.

În cazul cînd aplicarea prezentei convenții nu este asigurată pe calea contractelor collective, a sentințelor arbitrale sau în orice altă formă conform cu practica națională, ea va trebui făcută pe calea legislației naționale [9.art.4]

Carta Socială Europeană în art.5 prevede:

In vederea garantării sau promovării libertății lucrătorilor și patronilor de a constitui organizații locale, naționale sau internaționale pentru apărarea intereselor lor economice și sociale și de a adera la aceste organizații, părțile se angajează ca legislația națională să nu aducă atingere sau să fie aplicată de o manieră care să aducă atingere acestei libertăți. Măsura în care garanțiile prevăzute în prezentul articol se vor aplica poliției va fi determinată prin legislația sau reglementarea națională. Principiul aplicării acestor garanții membrilor forțelor armate și măsura în care ele se vor aplica acestei categorii de persoane sunt de asemenea determinate prin legislația sau reglementarea națională etc.

Pentru apărarea și excluderea încălcării prevederilor Convențiilor OIM, cea din urmă a creat un mecanism de control permanent asupra aplicării Convențiilor OIM, ce se realizează prin două proceduri distincte:

prin procedura rapoartelor

și prin crearea unor organe speciale de examinare a rapoartelor.

Potrivit primei proceduri, statele au obligația să pună la dispoziția Organizației Internaționale a Muncii mai multe categorii de rapoarte – rapoarte asupra supunerii convențiilor autorităților naționale competente, rapoarte asupra convențiilor ratificate, rapoarte asupra convențiilor neratificate și recomandărilor. Generalizînd informații, constatăm că fiecare stat membru al OIM este obligat să prezinte Biroului Internațional al Muncii rapoarte anuale privind măsurile luate în vederea executării Convențiilor OIM nr. 87 și 98, care vizează domeniul protecției drepturilor sindicale.

Organele speciale de examinare a rapoartelor au fost create gradual începînd din 1926, cînd, la Conferința Internațională a Muncii, a fost adoptată „Rezoluția privind mijloacele Conferinței pentru utilizarea rapoartelor asupra aplicării convențiilor internaționale ale muncii”.

Rezoluția cuprinde două categorii de recomandări. Una, de constituire de către Conferință, în fiecare an, a unei comisii însărcinate cu examinarea în timpul sesiunii, a rezumatelor întocmite de Directorul general al Biroului Internațional al Muncii după rapoartele transmise de state. În baza ultimei recomandări, Consiliul de Administrație a creat două Comisii – Comisia pentru aplicarea convențiilor și recomandărilor, ca organ tripartit al Conferinței Internaționale a Muncii și o Comisie de experți pentru aplicarea convențiilor și recomandărilor.

Și totuși noi o să acordăm o atenție mai deosebită procedurilor special de protecție a drepturilor sindicale.

Încă din anul 1947, Organizația Internațională a Muncii a fost preocupată de problema asigurării libertății de asociere și a exercitării drepturilor sindicale. Ca urmare a acestei preocupări, în 1949, Biroul Internațional al Muncii a creat Comisia de investigare și conciliere în materie de libertate sindicală însărcinată cu asigurarea controlului asupra aplicării acestei libertăți. În 1951, același organ a decis înființarea unui Comitet al libertății sindicale care avea competență de examinare preliminară a plîngerilor referitoare la atingerile aduse drepturilor sindicale.

Comisia de investigare și conciliere este alcătuită din nouă membri desemnați de Consiliul de Administrație, la propunerea Directorului general al Biroului Internațional al Muncii.

Sarcina principală a Comisiei de investigare și conciliere rezidă în examinarea cererilor (petițiilor) privind încălcarea principiilor ce vizează libertatea sindicală.

Procedura de lucru a comisiei este următoarea: plîngerile în materia libertății sindicale se adresează direct OIM de către statele membre, persoanele neavînd un asemenea drept; plîngerile primite de O.N.U. de la state sau organizații profesionale care privesc un stat membru al OIM vor fi transmise de Consiliul Economic și Social Consiliului de Administrație al Biroului Internațional al Muncii; plîngerile adresate Națiunilor Unite de către statele membre ale acestei organizații, dar nemembre ale OIM nu vor fi transmise Comisiei decît după primirea de către Secretarul general al O.N.U. a consimțămîntului guvernului destinatar și pe baza avizului E.C.O.S.O.C.

După examinarea plîngerilor, Comisia trebuie să întocmească un raport pe care îl prezintă Consiliului de Administrație, acesta pronunțîn-du-se asupra continuării procedurii.

În prezent, Comisia de investigare și conciliere este sesizată foarte rar. Acest fapt se datorează următorilor factori:

a) dacă plîngerea despre încălcarea principiilor libertății sindicale se înaintează în privința statelor nemembre ale OIM, dar, care sunt, totuși, membre ale O.N.U., ultima poate să retransmită plîngerea respectivă către OIM. Însă, această procedură necesită acordul statului destinatar;

b) dacă plîngerea despre încălcarea principiilor libertății sindicale se depune în privința unui stat, membru al OIM, ea este examinată de Comitetul pentru libertatea sindi-cală cu scopul de a determina dacă este cazul să o transmită Comisiei de investigare și conciliere. De regulă, Comitetul pentru libertatea sindicală dispune de informații suficiente pentru examinarea fondului pretențiilor și, ca urmare a acestui fapt, nu recomandă transmiterea cauzei către Comisia de investigare și conciliere.

În ceea ce privește Comitetul pentru libertatea sindicală, men-ționăm faptul că acesta este alcătuit din nouă membri titulari și nouă supleanți aleși pe bază tripartită dintre membrii Consiliului de Admi-nistrație.

Comitetul pentru libertatea sindicală examinează plîngerile ce conțin alegații privind violările convențiilor ce se referă la libertatea sindicală, indiferent dacă țările în cauză au ratificat sau nu aceste instrumente.

Procedura în fața Comitetului poate fi inițiată doar de guverne sau de organizații profesionale, calitatea acestora din urmă fiind apreciată de Consiliul de Administrație. Plîngerile, pentru a putea fi acceptate, trebuie să îndeplinească anumite condiții (termenii acesteia să nu fie vagi sau informațiile insuficient de precise).

După examinarea unei plîngeri, Comitetul poate hotărî:

a) inadmisibilitatea plîngerii (datorită insuficienței motivării, sus-țineri nefondate, caracterul politic al cauzei);

b) prezentarea de comentarii și sugestii guvernului interesat;

c) să recomande Consiliului de Administrație să încerce obținerea acordului guvernului interesat pentru examinarea cauzei de către Comisia de investigare și conciliere.

1.3 Contribuirea Organizațiilor Sindicale la dezvoltarea economico-socială a UE și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu libertății de asociere în sindicate.

Dreptul libertății la întrunire și asociere în sindicate, este prevazut intr-o multitudine de acte europene, cum ar fi:

1.Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale în art.12 prevede:

Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere la toate nivelurile și în special în domeniile politic, sindical și civic, ceea ce implică dreptul oricărei persoane de a înființa împreună cu alte persoane sindicate și de a se afilia la acestea pentru apărarea intereselor sale.

Partidele politice la nivelul Uniunii contribuie la exprimarea voinței politice a cetățenilor Uniunii.

În toate aceste prevederi ale Consiliului Europei se observă acea promovare și respectare a acestui drept fundamental European.

Comitetul Economic și Social European efectuînd o sinteză аsupra legii bugetului pe perioada 2007-2013, a ajuns la opinia, că implicarea partenerilor sociali, adică a organizațiilor de muncitori și patroni, în toate etapele procesului de gestionare a fondurilor, а dus la o ameliorare a situației ecomico-sociale a țărilor membre ale UE. Și în perioada următoаre, adică 2014-2020, Comisia Europeană, susținută de Consiliu și Parlamentul European, privind fondurile care fac obiectul cadrului strаtegic comun pentru perioada 2014-2020 stabilesc clar obligația statelor membre de a implica partenerii economici și sociali, și deci organizațiile sindicаle, în toate etapele procesului de gestionare a fondurilor care intră în domeniul de aplicare al acestui studiu, adică a fondurilor structurale și a fondurilor de coeziune, care sunt consacrate politicii de coeziune economică și socială a UE.

Punerea în aplicаre generalizată a principiului parteneriatului (cu integrarea unui cod european de conduită în materie de parteneriat, CECP), întemeiată pe articolul 5 din propunerea de regulament care definește dispozițiile comune, urmărește mai multe obiective. Într-adevăr, aceasta urmărește optimizarea gestionării fondurilor europene, promovând utilizarea lor eficientă, care să corespundă nevoilor și așteptărilor grupurilor de populație vizate. Aceasta trebuie să permită exploatarea cunoștințelor și a experienței partenerilor implicați în domeniile lor de interes și, astfel, optimizarea gestionării politicilor puse în aplicare. În sfârșit, aceasta trebuie să permită difuzarea inovării, a culturii dialogului, dar și o mai bună acceptare a acțiunilor inițiate (legitimitate sporită).

Analiza critică a practicii parteneriatului în cele 12 state membre ale UE care fac obiectul prezentului studiu pentru perioadа 2007-2013 demonstrează în mod clar avantajele parteneriatului.

În eșantionul utilizat pentru studiu au fost analizate exemple de bune practici care privesc toate etapele procesului de gestionаre a fondurilor structurale: programarea, punerea în aplicare, monitorizarea și evaluarea utilizării fondurilor. S-au înregistrat însă decalaje mari între diversele state membre în ce privește calitatea parteneriatului, implicarea partenerilor având uneori un caracter doar formal (în special în țările din Europa Centrală și de Est), sau chiar între regiunile aceluiași stat membru (cum este cazul landurilor germane).

Este important să se sublinieze că punerea în aplicare a unui parteneriat eficient presupune întrunirea anumitor condiții preliminare: În primul rând, parteneriatul trebuie să privească toate etapele procesului de gestionare și trebuie să fie pus în aplicare cât mai în amonte. Într-adevăr, participarea la etapa de programare este esențială pentru a avea un impact asupra obiectivelor urmărite, precum și asupra mijloacelor utilizate pentru atingerea acestor obiective. La rândul ei, evaluarea este la fel de importantă atunci când este realizată în mod corespunzător, iar rezultatele ei sunt exploatate pentru a îmbunătăți gestionarea fondurilor în momentul punerii în aplicare a cadrului financiar multianual următor. Ea permite asigurarea unei optimizări continue a acțiunilor realizate și este decisivă pentru sustenabilitatea acestora. Implicarea partenerilor în toate etapele procesului necesită însă ca acestora să li se asigure mijloacele pentru a îndeplini sarcinile care le-au fost încredințate. Într-adevăr, procesul de guvernanță pe mai multe niveluri a fondurilor structurale este foarte complex. Această dezvoltare a capacităților depinde nu doar de cunoștințele indispensabile de care trebuie să dispună partenerii, ci și de mijloacele care le sunt conferite, cum ar fi structurile de sprijin, dar și de coordonare și reprezentare. În sfârșit, parteneriatul nu ar putea exista fără ca guvernanța acestuia să aibă un caracter oficial. Implicarea unei multitudini de parteneri, exigențele în materie de coordonare și de transmitere a informației, dar și necesitatea de a asigura transparența impun definirea de reguli clare.

Etapa de programare a gestionării fondurilor structurale este fundamentală, dat fiind că este consacrată definirii obiectivelor, strategiilor și acțiunilor care vor fi puse în aplicare. La nivel european, în general, se înregistrează o implicare efectivă a organizațiilor sindicale (OS) în pregătirea cadrului strategic de referință național (CSRN) și în conceperea programelor operaționale, chiar dacă aceasta poate lua diverse forme, în funcție de particularitățile fiecărei țări.

Astfel, în întregul eșantion al studiului, OS ocupă un loc în rândul organelor consultative și sunt reprezentate în instanțele de dialog social tripartit care au un impact considerabil asupra conținutului CSRN și al programelor operaționale. Calitatea implicării lor poate însă varia, iar aceasta depinde, în mare parte, de cultura dialogului social existentă în țara respectivă. În acest sens, se pot remarca diferențe mari în ce privește modul de implicare a partenerilor între țări ca Franța, Germania sau Italia (care au deja o cultură a dialogului cu tradiție și profund înrădăcinată în mentalitatea oamenilor) și țările din Europa de Est (Polonia și Republica Cehă, în special). Aceste diferențe privesc conținutul dialogului, dar și elemente mai oficiale, cum ar fi frecvența întrunirilor și accesul la documentație. Trebuie totodată să se vegheze la reprezentarea echilibrată a părților implicate, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna (a se vedea exemplul Ungariei).

Pe de altă pаrte, etapa de programare trebuie, totodată, să constituie ocazia de a realiza o analiză contextuală, care să permită să se verifice dacă parteneriatul este adaptat și rolul său bine înțeles de părțile implicate, precum și analiza în comun a nevoilor, identificarea precisă a grupurilor-țintă, dar și a obstacolelor (regulamentare sau juridice) și a blocajelor. În sfârșit, un bilanț al experiențelor precedente ale parteneriatului constituie momentul oportun pentru identificarea sinergiilor. Astfel, pentru etаpa de programare 2007-2013 s-au înregistrat exemple de bune practici în special în Germania, Franța și Italia, dar și în România (studiu contextual privind nevoile în materie de ajutor pentru persoanele cele mai defavorizate și în materie de desfășurare de politici active ale pieței forței de muncă) și în Ungaria (consultarea amplă a mai multor mii de organizații). Exemplul Irlandei merită, de asemenea, menționat. În această țară, a fost negociat un foarte amplu acord de parteneriat privind un număr mare de tematici, iar acesta a fost pus în aplicare în amonte de conceperea plаnului național de dezvoltare (un amplu plan de investiții în valoare de peste 180 de miliarde de euro), dintre care o parte consacrată utilizării fondurilor structurale.

În general, OS sunt implicate în mică măsură în definirea procedurilor de punere în aplicare și de elaborare a reglementărilor. Această dificultate de implicare a OS se explică prin caracterul tehnic al acestei etape și prin rolul care îi revine, în acest caz, administrației publice. Totuși, OS le revine un rol, și anume acela de a identifica blocajele care pot interveni (Republica Cehă reprezintă un exemplu de bună practică în acest sens). În ce privește elaborarea invitațiilor de a prezenta propuneri și selectarea proiectelor, și în acest caz, implicarea OS depinde, în mare măsură, de nivelul dialogului social din țara respectivă. Nivelul de implicare poate varia de a consultarea încă din etapa preliminară la simpla informare. În general, OS subliniază că nivelul lor de implicare este mai mare în ce privește gestionarea fondurilor din cadrul FSE decât a celor din cadrul FEDER. Există cazuri de bune practici care demonstrează clar avantajele unei gestionări a fondurilor europene de către partenerii înșiși.

Аcesta este, de exemplu, cazul în Franța (proiecte de formare a sindicaliștilor la nivel regional) și în Spania (proiect regional de prevenire a abandonului școlar). Și în Germania se poate observa această tendință. În această țară, implicarea OS în această etapă a permis conferirea unui caracter durabil acțiunilor realizate (introducerea criteriului „good arbeit”, inițiativa „Weiter Bilden”). Dimpotrivă, cazul Poloniei demonstrează slăbiciunile cauzate de lipsa de implicare a OS.

În ce privește monitorizarea și evaluarea, în toate țările incluse în eșantion, OS sunt reprezentate în mod diferențiat în comitetele de monitorizare. În ce privește FSE, în general, OS sunt membre cu drepturi depline și dispun de drept de vot. În ce privește FEDER și FEADR, participarea acestora este mai rară. Trebuie încă depuse eforturi în special în materie de oficializare a parteneriatului. Chiar și în cazul Germaniei, s-au subliniat dificultatea de a obține în prealabil toate documentele necesare și o anumită lipsă de transparență în utilizarea fondurilor. Mai mult, OS, la fel ca ceilalți parteneri sociali, sunt implicate în mică măsură în evaluarea gestionării fondurilor structurale, implicarea lor limitându-se la simpla transmitere de informații. Și totuși, această etapă are importanța sa, contribuind la îmbunătățirea programării și analizarea erorilor comise anterior pentru a trage învățăminte din acestea. Rolul potențial al partenerilor sociali nu ar trebui subestimat nici în etapele de evaluare intermediară a gestionării fondurilor (a se vedea cazul de bună practică din Italia care a permis reatribuirea unei părți a fondurilor structurale acțiunilor menite să combată efectele crizei economice).

Extinderea și îmbunătățirea capacităților tehnice ale OS reprezintă o preocupare în marea majoritate a țărilor care fac obiectul studiului. Această capacitate tehnică a partenerilor sociali este fundamentală, având în vedere că ea condiționează calitatea contribuției lor la dezvoltarea parteneriatului în perioada de programare 2014-2020.

Recomandările noastre în materie de asistență tehnică acordată OS și partenerilor sociali sunt următoarele: este necesară dobândirea de competențe tehnice, pe de o parte în materie de programare și gestionare a fondurilor structurale, pe de altă parte în materie de analiză a problemelor ridicate în etapa de identificare a nevoilor. În sfârșit, sprijinul operațional este indispensabil pentru a compensa lipsa de mijloace puse la dispoziția OS (a se vedea, de exemplu, situația din Polonia, Republica Cehă sau Finlanda). Gestionarea fondurilor structurale europene este un mecanism complex. Înțelegerea sa necesită programe de formare ad hoc pentru responsabilii sindicali de pe teren, nu doar la nivel național, ci și, mai ales, la nivel regional, unde, adesea, mijloacele lipsesc (proiectul Speslab pus în aplicare în Italia este un exemplu în acest sens). Un alt aspect al asistenței tehnice care a fost subliniat privește faptul că numeroase OS se confruntă cu lipsa de resurse organizaționale pentru a pune la dispoziție reprezentanți competenți în instanțele care asigură programarea, monitorizarea și evaluarea gestionării fondurilor structurale și de coeziune (în Polonia și în Finlanda).

Chestiunea consolidării resurselor este cu atât mai esențială cu cât extinderea parteneriatului este menită să sporească implicarea OS și, prin urmare, necesită un angajament mai puternic din pаrtea acestora. Proiectul de cod de conduită propus de Comisia Europeană menționează, de altfel, necesitatea ca partenerii să fie selecționați în funcție de capacitățile și competențele lor în materie de participare la parteneriat. Această chestiune nu privește doar volumul de lucru sau contribuția tehnică a partenerilor, și deci cunoașterea nevoilor și expertiza în domeniu. Ea privește totodată coordonarea și transmiterea informației. În acest sens, problematica trebuie privită dintr-o dublă perspectivă: cea a relației orizontale cu ceilalți parteneri și cea a coordonării verticale (structuri naționale, regionale și locale).

Astfel, ar trebui dezvoltată implementarea de structuri adecvate, cum ar fi centrele de coordonare a parteneriatelor (a se vedea cazurile de bune practici din Germania și Irlanda, unde organismul POBAL pune la dispoziția partenerilor o asistență tehnică corespunzătoare). Ar trebui, de asemenea, depus un efort în ce privește îmbunătățirea competențelor personalului din administrația publică. Astfel, CSRN italian subliniază necesitatea ca personalul din administrația publică să fie format în spiritul parteneriatului și al exercitării acestuia.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cunoscut o practică bogată asupra materie ce ține de domeniul libertății sindicale. Noi v-om prezenta citeva cazuri din jurisprudența CEDO în domeniul dreptului la asociere, prevăzut, reglementat, apărate de un șir de acte normative atît internaționale cît și naționale[22].

Libertatea de asociere

CAZUL EZELIN contra FRANȚEI – Sancțiune disciplinară aplicată unui avocat pentru că nu s-a desolidarizat de o mаnifestație publică și virulentă de protest împotriva unor decizii judiciare și nu a consimțit să depună mărturie în fața judecătorului de instrucție. Dl. Roland Ezelin locuiește la Basse-Terre, în Guadelupa, unde prаctică profesia de avocat. În februarie 1983, el participă în calitate de avocat, la o manifestare publică destinată să protesteze împotriva unor decizii judiciare, care condamna trei partizani ai independenței la pedepse cu închisoare și amendă pentru degrаdarea de clădiri administrative. În timpul manifestației, poliției îi sunt adresate injurii și se scrie pe clădirile publice mai ales împotriva magistraților. La denunțarea procurorului general, se deschide o procedură disciplinară împotriva petiționarului: consiliul Ordinului avocaților din Guadelupa consideră că nu este cazul de sancțiune dar, la 12 decembrie 1983, pe baza apelului procurorului general, Curtea de Apel din Basse-Terre pronunță pedeapsa disciplinară împotriva celui blamat. Curtea de Casație respinge recursul avocatului Ezelin la 19 iunie 1985. În cererea sa din 16 octombrie 1985, către Comisie, avocatul Ezelin invocă art. 10 și 11 din Convenție: după el, sancțiunea disciplinară, pronunțată împotriva lui, încalcă grav libertățile sale de exprimare și de întrunire pașnică.

Hotărârea din 26 aprilie 1991 (Cameră) (seria A nr. 202)

Curtea arată că avocatul Ezelin a fost sancționat atît pentru că nu și-a arătat dezaprobarea față de „actele injurioase și de ultrаgiere comise de manifestanți” cît și pentru că nu a abandonat cortegiul, ca semn că se desolidarizează de acesta, și deoarece nu a consimțit să depună mărturie. Ea constată totuși că el a fost convocat în fața magistratului instructor ca urmare a participării sale la defilare. Din acest moment, problema respectivului refuz – prin care ea însăși nu intră în domeniul de aplicаre a art. 10 și 11 al Convenției – îmbracă un caracter accesoriu. În circumstanțele cauzei, art. 10 se traduce într-o lex generalis în raport cu art. 11, lex specialis, așa încît Curtea consideră inutil să le ia în considerare separat (unanimitate). Principala chestiune în litigiu privea art. 11. Conform Curții, termenul „restricții” care figurează la paragraful 2 al acestuia din urmă nu se poate interpretă ca neincluzînd măsurile luate după o reuniune. Petiționarul a folosit, alăturîndu-se manifestației – declarată în prelabil și neinterzisă – libertatea sa de întrunire pașnică, iar el însuși nu a proferat amenințări și nu a făcut inscripții. Pornind de la aceasta, a existat un amestec în exercitarea libertății sale de întrunire pașnică. Un asemenea amestec era justificat, acțiunea incriminată își găsește, în mod exclusiv, baza legală în regimul special al profesiei de avocat, întrucît era „prevăzut de lege”. El urmărea un țel legitim, „apărarea ordinii”. Rămînea de cercetat dacă el era necesar. Proporționalitatea cere să se pună în balanță imperativele scopurilor enumerate în art. 11&2 cu acelea ale liberei exprimări prin cuvînt, gest sau chiar tăcere, a opiniilor persoanelor întrunite în stradă sau în alte locuri publice. Căutarea unui echilibru just nu trebuie să ducă la descurajarea avocaților, de teama unor sancțiuni disciplinare să-și prezinte convingerile în asemenea circumstanțe. Conform Curții, sancțiunea aplicată avocatului Ezelin se situează către baza scării de pedepse disciplinare și îmbracă un caracter, în esență, moral. Cu toate acestea, libertatea de a participa la o acțiune pașnică – în cazul de față la o manifestație neinterzisă – capătă o asemenea importanță, încît nu poate suferi nici un fel de limitare, chiar și pentru un avocat, în măsura în care cel interesat nu comite el însuși, cu această ocazie, un act blamabil. În rezumat, sancțiunea incriminată, oricît de mică a fost, nu apare ca necesară într-o societate democratică. În acest fel, a fost încălcat art. 11 (6 voturi pentru, 3 împotrivă). Curtea decide că această constatare îi dă avocatului Ezelin o reparație suficientă pentru prejudiciul moral suferit (unanimitate). Statuînd în echitate, ea acceptă, în întregime, cererea de rambursare a cheltuielilor de judecată și taxe, adică 40.000 FF (unanimitate).

Afilierea sindicală

CAZUL YOUNG, JAMES ȘI WEBSTER contra REGATULUI UNIT – Licențierea unor muncitori feroviari în virtutea unui acord care impune apartenența la un anume sindicat drept condiție a angajării. Instituția closed shop (cîteodată tradusă în franceză prin „monopol sindical de angajare”) există de foаrte mult timp în Regatul Unit și cuprindea în 1980 în jur de 5 milioane de lucrători. Un „closed shop” este o întreprindere sau un atelier în care, în urma unui acord sau angajament între unul sau mai multe sindicate și unul sau mai mulți angajatori sau asociații de angajаtori, salariații unei categorii determinate sunt în principiu, obligați să aparțină sau să adere la un sindicat anume. Legea nu-i constrînge pe angajatori să obțină direct consimțămîntul sau avizul fiecărui salariat, înainte de a da curs unor asemenea acorduri sau angajamente. Acestea variază mult prin forma și conținutul lor. Dl. Ian McLean Young, născut în 1953 și locuind în Surrey, este angajat în 1972 de către Societatea de Căi Ferate Britanica (British Rail). În calitate de funcționar de birou dl. Noel Henry James, născut în 1928 și domiciliat în Hampshire, intră în British Rail în 1974, ca șef de echipă. Cît privește pe Roland Roger Webster, născut în 1914 și locuind în Kent, el este recrutat de British Rail în 1958 și este încadrat ca funcționar de birou. În 1975, British Rail încheie cu trei sindicate un acord de „closed shop”, subordonînd de aici încolo angajarea salariaților afilierii la unul din aceste sindicate, întrucît nu îndeplineau această condiție, cei trei feroviari sunt concediați în 1976. Fiecare dintre ei considera că individul trebuie să aibă libertatea de alegere în ce privește apartenența sindicală; în afară de aceasta, dnii Young și Webster aveau obiecții împotriva practicilor și activităților sindicale, iar primul era împotriva orientărilor politice ale sindicatelor în cauză. În perioada licențierilor în litigiu, Legea privind sindicatele și relațiile de muncă, adoptată în 1974 și amendată în 1976, prevedea că o concediere a unui salariat, pentru refuzul de a se afilia la un sindicat într-o situație de „closed shop”, era considerată ca neabuzivă, cu excepția situației cînd cel interesat refuză, de bună-credință, din cauza convingerilor sale religioase, să adere la indiferent ce sindicat. Deoarece motivele pentru care ei nu intenționau să se supună condițiilor de apartenență nu intrau în această categorie, petiționarii nu puteau face recursurile pentru licențiere abuzivă (daune interese și, în anumite cazuri, reangajare sau reintegrare). Dnii Yound și James sesizează Comisia la 26 iulie 1976, dl Webster la 18 februarie. Ei susțin că aplicarea legii (amendate) din 1974, care autorizează concedierea lor, în ciudа carаcterului rațional al motivelor lor de a refuza aderarea la un sindicat, a adus atingere libertății lor de gîndire și de conștiință (art. 9 din Convenție), de exprimare (art. 10) și de asociere (art. 11). Ei se plîngeau, în afara de aceasta, de absența unui recurs efectiv (art. 13).

Hotărârea din 13 august 1982 (plenul Curții) (seria A nr. 44)

Înainte de a examina fondul, Curtea se asigură că responsabilitatea statului reclamat, Regatul Unit, intră în joc. În conformitate cu art. 1 din Convenție, fiecare stat contractant recunoaște oricărei persoane, care aparține de jurisdicția sa, drepturile și libertățile definite în Convenție; astfel, cînd violarea unuia dintre ele este urmarea unei nerespectări a acestei obligații de către legiuitorul național, responsаbilitatea revine statului. Or, în situația în care cauza imediată a evenimentelor, din care a аpărut cazul, se afla în acordul din 1975 intre British Rail și sindicatele lucrătorilor feroviari, dreptul intern în vigoare, în perioada respectivă, este cel care a făcut legal tratamentul de care se plîng petiționarii. Responsabilitatea Regatului Unit pentru orice încălcare a Convenției, care ar fi decurs din aceasta, este angajată pe această bază. Constatînd apoi că principalele probleme în litigiu privesc art. 11, Curtea subliniază că nu-i revine ei, în această situație, să aprecieze din perspectiva Convenției sistemul de „closed shop” ca atare; ea nu îi studiază decît incidențele asupra petiționarilor. După guvernul britanic, art. 11 nu protejează nici un drept de a nu fi forțat să devii membru al unei asociații; acest drept ar fi fost în mod deliberat înlăturat din Convenție în timpul lucrărilor pregătitoare. Curteа are o părere diferită; desigur, ea nu crede că este absolut necesar să se pronunțe asupra punctului de a ști dacă art. 11 garantează nu numai libertate „pozitivă” de asociere, ci și, într-un mod implicit, un „drept negativ” de a nu fi obligat de a adera la o asociație sau la un sindicat; totuși, chiar dacă în Convenție nu exista o regulă generală împotriva apartenenței obligatorii, din aceasta nu rezultă că a constrînge pe cineva să se înscrie într-un anumit sindicat cadrează întotdeauna cu spiritul art. 11. O amenințare cu concedierea, care implică pierderea mijloacelor de existență, constituie o formă foarte gravă de constrîngere; în speță, ea apasă asupra angajaților înainte de introducerea oricărei obligații de a se afilia la un anumit sindicat. În aceste condiții, un asemenea fel de constrîngere atinge însăși substanța libertății de asociere, consacrată prin art. 11. Cum în orice situație dnii Young, James și Webster ar fi fost concediați, dacă nu s-ar fi înscris la unul din sindicatele în discuție, faptul că ar fi putut crea sau se alătura unui alt sindicat, la alegerea lor, nu schimbă cu nimic constrîngereа pe care a suferit-o. În plus, art. 11 trebuie privit în speță și prin prisma art. 9 și 10, căci protecția opiniilor personale, oferită de acestea din urmă sub forma libertății de gîndire, de conștiință și de religie, ca și libertatea de exprimare, sunt printre obiectivele libertății de asociere. Exercitarea de presiuni, vizînd să-i forțeze pe petiționari -cel puțin pe dnii Young și Webster – să se alăture unui sindicat împotriva convingerilor lor este, și în acest caz, incompatibilă cu art. 11. Cu toate acestea guvernul britanic a renunțat să pledeze că o atingere a unui drept constatată de către Curte se justifică prin prisma paragrafului 2 a art. 11, Curtea decide să examineze chestiunea din oficiu. Sistemul de „closed shop” nu este în cauză și, ca atare, ea nu apreciază avantajele sale susținute; ea se angajează să cerceteze dacă tratamentul, suferit în speță de către petiționari, era necesar, într-o societate democratică, pentru protecțiа drepturilor și libertăților altora. Ea relevă, în special, că numeroase acorduri de „closed shop” nu-i constrîng pe nesindicaliștii care lucrează să se afilieze la un sindicat anume, că, în conformitate cu statisticile, o majoritate de aderenți la sindicate dezaprobă ideea de a licenția persoanele care refuză, pentru motive serioase, să se înscrie intr-un sindicat și că în 1975 sindicatele desemnate aveau deja mai mult de 95% din personalul de la British Rail. Ea constată, de asemenea, că sindicatele de feroviari nu ar fi fost deloc împiedicate să lupte pentru apărarea intereselor membrilor lor, chiar dacă legislația în vigoare nu permisese să fie constrînși la aderare angajații nesindicaliști, având obiecții de genul celor ale petiționarilor. Nedreptatea făcută acestora din urmă fiind mai mare decît ceea ce impunea realizarea unui echilibru just între diferitele interese în joc și neputînd fi considerate cа fiind proporționale cu țelurile urmărite. Curtea pune concluzia violării art. 11 (18 voturi pentru, 3 împotrivă). Avînd în vedere această decizie, Curtea consideră inutil să examineze cazul și prin prisma art. 9 și 10 și să statueze asupra existenței unei violări a art. 13 (unanimitate). Petiționarii cereau o satisfacție echitabilă pentru diverse daune și cheltuieli de judecată. Această chestiune nefiind pregătită, hotărîrea o rezervă și o trimite la Camera constituită inițial pentru examinarea cazului și care se desesizase, în noiembrie 1980, în favoarea plenului Curții.

Hotărârea din 18 octombrie 1982 (Cameră) – Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 55)

Cu titlu de daune materiale (salarii pierdute, drepturi la pensie, reducere de tarife pe căile ferate), petiționarii cereau 21.708 lire (dl Young), 57.280 lire (dl James) și 6.914 lire (dl. Webster), plus dobînzi asupra unor sume, precum și, în cazul dlui Webster, 6200 lire pentru cheltuieli personale. Guvernul britanic, care dăduse deja un aconto de 1.000 lire dlui Young, de 5.000 lire dlui James și de 1.000 lire dlui Webster, le ofereа sumele suplimentare de 16.626 lire, 40.215 lire și, respectiv, 7.076 lire. Pentru prejudiciul moral, cei interesați reclamau o indemnizație conformă cu ceea ce curtea va găsi drept și echitabil. Guvernul propunea să se plătească 2.000 lire dlui Young, 6.000 lire dlui James și 2.000 lire dlui Webster. În sfîrșit, pentru cheltuieli de judecată și taxe, atribuite procedurilor urmate în fața organelor Convenției, petiționarii înțelegeau să obțină 64.241 lire și 342.349 FF. Guvernul acceptă să aloce cu titlu de asistență 65.000 lire, minus 35.764 FF deja primiți de la Comisie cu titlu de asistență judiciară. Curtea decide că Regatul Unit trebuie să plătească sumele oferite de guvernul său cu ocazia negocierilor pentru a ajunge la o reglementare amiabilă, plus 1.000 lire dlui Webster pentru cheltuieli de judecată și taxe (unanimitate). Ea respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus (unanimitate).

CAZUL GAYGUSUZ contra AUSTRIEI – Refuz al аutorităților de a acorda alocația de urgență unui șomer ajuns la sfîrșitul perioadei legale de atribuire, cu motivația că nu este de naționalitate austrică. Cetățeanul turc, născut în 1950, dl. Cevat Gaygusuz locuiește în Austria din 1973. Pe 6 iulie 1987, el cere să i se acorde un avans asupra pensiei sub forma de alocație de urgență în conformitate cu Legea privind asigurarea de șomaj. Agenția pentru angajare din Linz și agenția regională pentru angajare din Austria Superioară îi respinge cererea, întrucît nu răspundea cerințelor enunțate la articolul 32, paragraful 2 a) al amintitei legi, după care numai cetățenii austrieci pot beneficia de acest tip de alocații. În septembrie 1987, dl. Gaygusuz revine în Turcia. În cererea sa din 17 mai 1990 adresată Comisiei, dl. Gaygusuz invocă art. 6, paragraful 1 și art. 8 al Convenției, precum și articolul 14 al Convenției, coroborat cu art. 1 al Protocolului nr. 1.

Hotărârea din 16 septembrie 1996 (Camera) (Culegere/1996 – V).

Curtea începe prin a examina reclamația în baza art. 14 al convenției coroborat cu art. 1 al Protocolului nr. 1 și se pronunță, mai întîi, asupra aplicabilității acestor două articole. Ea apreciază că dreptul la alocația de urgență – în măsura în care el este prevăzut prin legislația în vigoare – este un drept patrimonial în sensul art. 1 al protocolului nr. 1. În consecință, această dispoziție se aplică fără a fi nevoie să te bazezi numai pe legătura existentă între atribuirea alocației de urgență și obligația de a plăti „impozite sau alte contribuții”. Dl. Gaygusuz, nebeneficiind de alocația de urgență, în virtutea unei distincții ținînd de articolul 14 al Convenției, adică naționalitatea sa, această dispoziție este, de asemenea, aplicabilă. În ceea ce privește examinarea celor două articole coroborate, Curteа constată, mai întîi, că dl Gaygusuz a rezidat legal în Austria și a lucrat acolo în anumite perioade plătind contribuțiile la casa de asigurări de șomaj cu același titlu și pe aceeași bază ca și cetățenii austrieci. Ea amintește, apoi, că refuzul autorităților de a-i acorda alocația de urgență se baza în exclusivitate pe constatarea că el nu avea naționalitatea austriacă, așa cum prevede articolul 33, paragraful 2 a) al Legii privind asigurarea de șomaj din 1977. De altfel, nu s-a afirmat că petiționarul nu îndeplinea celelalte condiții legale pentru atribuirea prestației sociale în cauză; el se afla, deci, într-o situație similară cu cea a cetățenilor austrieci în ceea ce privește dreptul la obținerea acestei prestații. Pornind de la aceasta, Curtea apreciază că diferența de tratament între austrieci și străini vizînd atribuirea alocației de urgență, a cărei victimă a fost dl. Gaygusuz, nu se bazează pe nici o „justificare obiectivă și rezonabilă”. A existat, o nerecunoaștere a articolului 14 al Convenției coroborat cu articolul 1 al Protocolului nr. 1 (unanimitate). Văzînd аceastă concluzie, Curtea socotește inutil să mai examineze cazul prin prisma articolului 6, paragraful 1 al Convenției (unanimitate). În plus, ea consideră că nu se ridică nici o problemă distinctă, în temeiul articolului 8 al Convenției (unanimitate). În temeiul articolului 50 al Convenției, ea acordă d-lui Gaygusuz 200.000 Ats pentru pagube materiale (8 voturi pentru, 1 împotrivă) și 100.000 Ats pentru cheltuieli de judecată și taxe (unanimitate)[20.p.46-49].

Capitolul 2: Statutul juridic al sindicatelor în Republica Moldova

2.1 Scopul și rolul sindicatelor din RM

Potrivit art.1 din Legea Sdindicatelor Nr.1129 din 07.07.2000, sindicatele sunt acele organizații obștești din care fac parte, pe principii benevole, persoane fizice unite după interese comune, inclusiv ce țin de activitatea lor, și constituite în scopul apărării drepturilor și intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale ale membrilor lor.

Scopul sindicatelor din RM este acela de a apăra drepturile și interesele profesionale, economice, de muncă și sociale a organizațiilor sindicale cît și a fiecărui membru în parte a acestei organizații. Cele din urmă dau de înțeles faptul că sindicatele au un rol foarte important în societatea atît a RM cît și a oricărui stat. Aceste trăsături a sindicatelor enumerate mai sus(apărarea drepturilor și interselor profesionale, economice, etc.) denotă faptul că sindicatele nu se pot organiza pentru a urmări obiective politice[19.p.90].

Și realizînd o imagine retrospectivă asupra rolului sindicatelor în societate, menționăm faptul că, în trecutul sovietic al țării noastre, sindicatele erau private ca unul dintre cele mai importante elemente ale organizației politice a societății. În aceste condiții, funcția de apărare social era realizată de către structure sindicale într-un regim limitat[19.p.90], ceea ce noi am menționat și în capitolul întîi punctul unu, din prezenta lucrare, adică faptul că aceste organe de o importanță majoră într-o societate, a căror scop este apărarea intereselor profesionale membrilor lor și muncitorilor de rînd, erau folosite a o armă de influență politică, asupra acestor oameni, acest fapt fiind datorat regimului politic și idiologiei marxiste, din acea perioadă.

În această orine de idei evidențiem opinia Presedintelui Federației Sindicale ale Rusiei M.V. Șmakov, care considera că, în Fedrația Rusă, nu este posibilă depolitizarea activității sindicatelor. M.V. Șmakov mai remarca că sindicatele nu pot fi privite ca organizații totalment apolitice, ce se ocupă doar de problemele economice, deoarece o astfel de atitudine limitează influența sindicatelor și restringe sfera lor de activitate[19.p.90].

Într-o oarecare masură, d-ul Șmakov are dreptate în ceea ce privește sfera de activitate a sindicatelor, poate fiind OS niște organizații politice, trebuie de recunoscut faptul că aria lor de activitate ar fi mul mai largă, dar atunci care ar fi diferența dintre OS și partidele politice?! Noi ne dăm cu părerea că nici una. Pentru că ar dispărea acea colaborare a acestor organizații, acea poziție de egalitatea a lor, acel interes unic de perfectare a situației profesionale și aconomice a muncitorilor, ci or deveni dușmani politici ca și partidele politice, urmînd fiecare promovarea și extinderea propriei politici, adică va fi ca pe regimul sovietic.

Sindicatele sunt prin natura lor, subiecte ale dreptului privat. Această concluzie se bazează pe faptul că sindicatele se pot constitui doar într-un mod liber, și acest tip de organizații se raportează la persoanele juridice ce au un scop nelucrativ (noncomercial). Adică scopul lor nu este de a obține careva venituri material în urma desfășurării activității lor, ci pentru a obține o majorare a venitului financiar a tuturor muncitorilor din societatea contemporană.

Sindicatele au o influiență majoră asupra pieții muncii, prezentînduse ca instituție de bază pe aciastă piață, mai mult de atît, sindicatele au formă de monopol pe acestă piață.

Pe piаța muncii sindicatele se prezintă în calitate de un vînzător puternic de forță de muncă, astfel încît ele prezintă, cum am mai evidențiat mai sus, o forma de monopol.

Scopul sindicatelor pe piața muncii constă în apărarea intereselor salariaților concretizate în:

majorarea salariilor;

îmbunătățirea condițiilor de muncă;

lărgirea pachetului de garanții sociale acordate;

garantarea locurilor de muncă și evitarea disponibilizarilor în urma reducerii cadrelor;

etc.

Pentru realizаrea scopurilor sale, printre care principalul scop îl reprezintă majorarea salariilor, sindicatele recurg la mai multe metode. Una din aceste metode ar fi majorarea cererii de munca.

Caile pentru majorarea cererii de munca sunt următoarele:

creșterea cererii pentru bunurile și serviciile produse de muncitorii membri ai sindicatului respectiv. Aceasta se va realiza prin măsuri publicitare pentru sindicatul respectiv și pentru bunurile produse de muncitorii sindicatului dat;

creșterea competitivității prin participarea sindicatului în procesul de luare a deciziilor privind activitatea organizației (politica investițională, proiecte de modernizare a procesului de producție, implicarea în alegerea unui management competent etc.);

etc.

În reаlitate, în condițiile contemporane sindicatele nu sunt în stare să influențeze puternic creșterea cererii de muncă. Ele pot doar să se opună tendințelor de reducere a cererii de muncă și, prin urmare, de reducere a salariului și a nivelului ocupării. De aceea eforturile sindicatelor axate pe creșterea salariilor sunt orientate nu atât pe creșterea cererii de muncă, cât pe reducerea ofertei de muncă. De regulă, reducerea ofertei de muncă se realiza prin măsuri restrictive privitor la imigrare, interzicerea muncii copiilor, pensionarea obligatorie a persoanelor peste vârsta aptă de muncă, diminuarea săptămânii de lucru etc.

După modul cum sindicatele își ating scopurile, precum și metodele utilizate în activitatea lor, acestea se împart în două categorii:

Sindicаte închise. Acestea reprezintă o continuare logică a breslelor meșteșugărești. Sindicatele închise în realizarea scopurilor lor își centrează activitatea lor pe limitarea ofertei de muncă. Astfel, aceste obligă angajatorii să angajeze numai lucrători – membri ai sindicatului dat. Intrarea în sindicatul respectiv este restricționată de cotizațiile prea mari de membru, de perioada de pregătire pentru intrare (candidarea în membri), de limitarea întrării în calitatea de membri prin acordarea licențelor – sunt primiți numai lucrători de înaltă calificare. Sindicatele de tip închis sunt caracteristice unor specialități de înaltă calificare ca medicii, avocații etc. Diminuarea ofertei de muncă în urma influenței factorilor metodelor menționate mai sus contribuie la menținerea unor salarii destul de mari pe segmentele pieței muncii pe care există sindicate de tip închis.

Sindicаte deschise. Filozofia activității acestui tip de sindicate presupune atragerea unui număr cât mai mare de membri indiferent de nivelul de calificare. De regulă acestea se constituie fie la nivel de întreprindere, fie la nivel de ramură, precum sindicatele minerilor, sindicatele agricultorilor sau sindicatele transportatorilor. Aceste sindicate nu fac restricții în primirea lucrătorilor în rândurilor lor. Scopul acestui tip de sindicate este de a exercita o presiune cât mai mare asupra firmelor și organizațiilor din ramura dată în scopul majorării salariilor amenințând firmele cu desfășurarea grevelor. Influența sindicatului de tip deschis modifică echilibrul pieței muncii prin impunerea unui salariu minim mai mare decât cel de echilibru. Acest fapt conduce implicit la reduceri de cadre., ceea ce poate conduce la șomaj atât voluntar cât și involuntar.

Analiza а demonstrat că acțiunile nejustificate ale sindicatelor axate pe majorarea salariilor conduc inevitabil la micșorarea nivelului de ocupare a forței de muncă, una din cauzele șomajului. Fiecare succes al sindicatelor în ceea ce privește creșterea salariului, contribuie la reducerea nivelului ocupării a lucrătorilor nemembri ai sindicatului dat[24.p2].

În condițiile contemporane de întețire a concurenței se schimbă și rolul sindicatelor ca instituție de pe piața muncii. Astfel, filozofia de confruntare caracteristică perioadei anterioare sindicatelor se schimbă printr-o filozofie al colaborării, de parteneriat în procesul de luare a diverselor decizii manageriale[24.p.3].

Pentru realitatea economică de azi în relațiile dintre sindicat și întreprindere, de asemenea este caracteristic și modelul monopolului bilateral care presupune confruntarea dintre doi agenți economici puternici: pe de o parte o firmă monopsonică sau un patronat de ramură, iar pe de altă parte un sindicat de ramură. Ambele forțe sunt în stare într-o anumită măsură să influențeze echilibrul existent pe segmentul dat al pieței muncii pieței muncii. În funcție de voința părților beligerante, de strategia și tactica utilizată de acestea, salariul se va stabili între cele două mărimi propuse de sindicate și patronate, iar nivelul ocupării va fi determinat pe de o parte de salariul negociat între părțile opuse, iar pe de altă parte, de condiția de echilibru de pe piața muncii[24.p.3].

În ultimul timp sunt mai multe cazuri în care părțile opuse, în timpul negocierii nu se confruntă ci cаută să găsească o soluție cât mai eficientă, un compromis care ar satisface atât interesele firmei, cât și interesele lucrătorilor. De aceea, piața muncii caracterizată prin modelul monopolului bilateral se mai numește și piață a muncii cu salariu negociat colectiv. Acest model al pieței muncii este destul de răspândit în țările dezvoltate. Iar salariul negociat colectiv reprezintă un instrument modern al modului de funcționare a pieței muncii[24.p3].

Cа o generalizare am putea spune că sindicatele au o importanță mare, deoarece enume de ele depinde într-o marte masură situația economico-socială a muncitorilor, ele sun acelea ce dau motive si scopuri claselor muncitoresc, ca cei din urmă să devină mai informați, mai securizați, atît din punc de vedere economic, dar și din punc de vedre social. Anume sindicatele sunt cele ce duc negocieri colective cu patronatele și statul, în numele tuturor muncitorilor, pentru a crea un mod de viață mai favorabil în societate.

Activitatea OS nu în totdeauna aduce rezultate pozitive, cum am mai spus puțin mai devreme, dar totuși activitatea acestora are un impact pozitiv asupra situației economico-socială a societății.

Acel rol important de cаre noi tot vorbim, este confirmat chiar de Comitetul Economic și Social European în sinteza efectuată pe perioada bugetară europeană 2007-2013, unde s-a observat că în urma implicării organizațiilor sindicale în procesul de gestionare a fondurilor destinate acestui studiu, situația social-economică a societăților a fost urmată de o favorizare considerabilă. În urma acestui studiu Comisia Europeană susținută de Consiliul și Parlamentul European stabilesc obliogația statelor membre din perioada 2014-2020, de a implica organizațiile sindicale în toate etapele de gestionare a fondurilor. După părerea acestora, această obligație a statelor va duce la o creștere economic considerabilă a acestora.

Un rol deаsemenea important al sindicatelor este acela de parte a parteneriatului social, care reprezintă un sistem de raporturi stabilite între salariați (reprezentanții salariaților), angajatorii (reprezentanții angajatorilor) și autoritățile publice respective în procesul determinării drepturilor și intereselor sociale și economice ale părților[11.art.15].

Sindicаtele, patronatele și autoritățile publice respective, sunt părți a parteneriatului social la nivel ramural, național și teritorial[11.art.16].

Patronatele la rîndul lor, conform art. 1 din Legea Nr.976 din 11.05.2000 sunt acele organizații necomerciale, neguvernamentale, independente și apolitice, constitute în baza liberii asocieri și egalități în drepturi a patronilor din diverse domenii de activitate.

  Autoritățile publice sînt parte a parteneriatului social în cazurile cînd ele evoluează în calitate de angajatori sau de reprezentanți ai acestora împuterniciți prin lege sau de către angajatori[11. .art.16,alin.3].

Acel sistem de rаporturi stabilite între salariați (reprezentanții salariaților), angajatori (reprezentanții angajatorilor) și autoritățile publice respective, se bazează pe un șir de principii.

Deci, principiile de bază ale parteneriatului social sunt:

  a) legalitatea;
    b) egalitatea părților;
    c) paritatea reprezentării părților;
    d) împuternicirile reprezentanților părților;
    e) cointeresarea părților pentru participarea la raporturile contractuale;
    f) respectarea de către părți a normelor legislației în vigoare;
    g) încrederea mutuală între părți;
    h) evaluarea posibilităților reale de îndeplinire a angajamentelor asumate de părți;
    i) prioritatea metodelor și procedurilor de conciliere și efectuarea obligatorie de consultări ale părților în probleme ce țin de domeniul muncii și al politicilor sociale;
    j) renunțarea la acțiuni unilaterale care încalcă înțelegerile (contractele colective de muncă și convențiile colective) și informarea reciprocă a părților despre schimbările de situație;
    k) adoptarea de decizii și întreprinderea de acțiuni în limitele regulilor și procedurilor coordonate de părți;
    l) executarea obligatorie a contractelor colective de muncă, a convențiilor colective și a altor înțelegeri;
    m) controlul asupra îndeplinirii contractelor colective de muncă și a convențiilor colective;
    n) răspunderea părților pentru nerespectarea angajamentelor asumate;
    o) favorizarea de către stat a dezvoltării parteneriatului social[11.art.17].

Sistemul parteneriatului social include următoarele niveluri:
    a) național – stabilește bazele reglementării relațiilor social-economice și de muncă în Republica Moldova;
    b) ramural – stabilește bazele reglementării relațiilor din sfera muncii și cea socială într-o anumită ramură (ramuri) a economiei naționale;
    c) teritorial – stabilește bazele reglementării relațiilor din sfera muncii și cea socială în unitățile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea;
    d) de unitate – stabilește obligațiile reciproce concrete dintre salariați și angajator în sfera muncii și cea social[11.art.18].

În definiția parteneriatulu social, se vorbește despre așa numiții ,,reprezentanți,, atît a salariaților cît ți a angajatorilor.

Încetinirea procesului de modernizare a sindicatelor și scăderea ratei de sindicalizare la nivelul întregii Europe, a condus la necesitatea identificarea unor modalități nesindicale de reprezentare a salariaților la negocierile contractelor colective de muncă și la soluționarea conflictelor colective de muncă.

Astfel conform art.20 alin.1 a Codului Muncii al Republicii Moldova reprezentanți ai salariaților în cadrul parteneriatului social sînt organele sindicale la nivel național, teritorial, ramural și de unitate, împuternicite în conformitate cu statutele sindicatelor și cu legislația în vigoare. Iar în unitățile în care nu sunt constituite sindicate, interesele salariaților pot fi apărate de reprezentanții aleși ai acestora, coexistența acestor două instituții juridice fiind exclusă[11.art.20,alin.2].

Și, conform art.3 al Convenției OIM cu Privire la Protecția Drepturilor Reprezentanților Lucrătorilor la Întreprindere Acordate lor Nr. 135 din 23.06.1971, sunt reprezentanți ai lucrătorilor, în înțelesul prezentei convenții, următoarele persoane, recunoscute ca atare de legislația sau practica națională:

a) reprezentanții sindicali, care sunt numiți sau aleși de sindicate sau de membrii sindicatelor;

b) reprezentanții aleși, care sunt liber aleși de lucrătorii din întreprindere, în conformitate cu dispozițiile legislației naționale sau ale convențiilor colective și ale căror funcții nu se extind, la activități care în țările interesate sunt recunoscute ca aparținînd prerogativelor exclusive ale sindicatelor.

Salariații care nu sunt membri de sindicat au dreptul să împuternicească organul sindical să le reprezinte interesele în raporturile de muncă cu angajatorul. În unitățile în care nu sunt constituite sindicate, interesele salariaților pot fi apărate de reprezentanții acestora.

Reprezentanții salariaților sunt aleși în cadrul adunării generale (conferinței) a salariaților, cu votul a cel puțin jumătate din numărul total al salariaților (delegațiilor) din unitate, tot adunarea generală stabilește numărul de reprezentanți aleși ai salariaților, ținîndu-se cont de numărul personalului din unitate. Împuternicirile reprezentanților aleși ai salariaților, modul de exercitare a acestora, precum și durata și limitele mandatului lor, se stabilește la fel de adunarea generală (conferința) a salariaților într-un act normativ la nivel de unitate[11.art.21].

  Angajatorul este obligat să creeze condiții pentru activitatea reprezentanților salariaților în corespundere cu prezentul cod, cu Legea sindicatelor, cu alte acte normative, cu convențiile colective și cu contractul colectiv de muncă.

Reprezentanți ai angajatorului – la negocierile colective, la încheierea, modificarea sau completarea contractului colectiv de muncă – sînt conducătorul unității sau persoanele împuternicite de acesta în conformitate cu prezentul cod, cu alte acte normative și cu documentele de constituire a unității.
    La negocierile colective, la încheierea, modificarea sau completarea convențiilor colective, precum și la soluționarea conflictelor colective de muncă ce țin de încheierea, modificarea sau completarea acestora, interesele angajatorilor sînt reprezentate de patronate, după caz[11.art.23].

2.2 Drepturile și împuternicirile sindicatelor.

Statutul juridic al sindicatelor, în calitate de subiect al parteneriatului social include:

Personalitatea juridică de muncă a sindicatelor;

Drepturile și oblogațiile statutare ale sindicatelor în sfera relațiilor sociale de muncă;

Garanțiile realizării drepturilor și obligațiilor;

Răspunderea pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate[21.p.56].

Calitatea de persoană juridică, și respective, de personalitatea juridică de muncă sindicatului apare din momentul înregistrării lui de către Ministeru Justiție. Organizația sindicală primară din unitate (întreprindere, instituție, organizație dobîndește drepturi și obligații de persoană juridică potrivit statutului organizației sindicale înregistrate, în cadrul căreie aceasta activează[21.p.57].

În calitate de subiect de drept în genere și de subiecte ale dreptului muncii în special, sindicatele sunt independente față de autoritățile publice, partidele politice, patroni și asociațiile lor. Totodată sindicatele sunt egale în drepturi cu alte subiecte de drept și pot colabora, în interesul membrilor lor, atît în cazul cînd activitatea lor este nemijlocit legată de relațiile sociale, reglementate de normele dreptului muncii, cît și în cazul cînd relațiile sociale respective sunt reglementate de normele, altor ramuri de drept, cu orice centre sindicale sau organizații sindicale naționale sau internaționale[21.p57].

Ținînd cont de amploarea activității sindicatelor, putem cu certitudine afirma că acestea, în conformitate cu legislația, reprezintă interesele profesionale, economice și sociale ale salariaților atît în sens larg cît și în sens restrîns.

În sens larg sindicatele au dreptul să participe:

la administrarea treburilor publice, a bugetului asigurărilor sociale de stat;

la formarea politicii sociale și economice;

la elaborarea politicii în domeniul muncii, utilizării forței de muncă, protecției muncii și protecției mediului înconjurător, proiectelor de programe privind dezvolatrea social-economică, proiectelor de legi și de alte acte normative în domeniul remunerării muncii, asigurării sociale, formării prețurilor, ocrotirii sănătății, creării condițiilor care să asigure un nivel de viață decent și o dezvoltare liberă a personalității;

la determinare criteriilor de bază asupra nivelului de trai;

la elaborarea și promovarea programelor de instruire ce țin de relațiile de muncă negocieri colective;

la organizarea și desfășurarea întrunirilor, mitingurilor, demonstrațiilor, manifestărilor, procesiunilor, marșurilor, pichetărilor, grevelor, acțiunilor comune de solidaritate etc.;

la organizarea tratamentului balneo-sanatorial, adihnei copiilor și a altor membri de familie ai salariaților;

crează servicii juridice pentru reprezentarea drepturilor și intereselor salariaților în autoritățile publice, inclusiv în instanțele judecătorești;

pot primi gratuit informații de la autoritățile publice, patroni și asociațiile lor în probleme ce țin de muncă, salariu, șomaj, dezvoltarea social-economică, starea mediului înconjurător, etc.;

pot transmite și difuza informații referitor la relațiile de muncă;

beneficiază gratuit de serviciile organelor de informare în masă de stat;

pot organiza sondaje sociologice și dispune de centr informative.

În sens restrîns, sindicatele în calitate de subiecte ale dreptului muncii, reprezintă interesele salariaților în relațiile sociale, reglementate de normele dreptului muncii, care sunt realizate prin 3 procedee:

de creație normativă;

de aplicare a legislație muncii și de apărare a intereselor salariaților;

de control asupra respectării legislației muncii.

În domeniul creației juridice, sindicatele participă la elaborarea actelor normative

din sfera relațiilor sociale de muncă;

din sfera asigurărilor sociale de stat;

din sfera ocrotirii sănătății și vieții, inclusiv în procesul activității de muncă[21.p.57].

Un loc deosebit în cadrul creației normative din sfera relațiilor sociale de muncă îl ocupă elaborarea și adoptarea convențiilor și contractelor colective de muncă[21.p.57]. Astfel sindicatele participă la toate etapele procesului de creație juridică, începind cu negocierea structurii și conținutului și finisînd cu semnarea, înregistrarea, publicarea convențiilor și contractelor colective. Sindicatele pot iniția începerea negocierilor colective, iar patronii sunt obligați să purceadă la acestea și să pună la dispoziție informația completă și veridică necesară pentru negocieri[21.p.58].

Dacă tot am pomenit ceva mai sus despre aplicarea legislației muncii și apărarea intereselor salariaților, sindicatele perticipă:

la concedirea din inișiativa angajatorului a salariatului[11.art.87&88];

la stabilirea altor cazuri decît cele prevăzute de Codul Muncii de atragere la muncă suplimentară și la majorarea numărului de ore suplimentare prestate pînă la limita de 240 de ore pe an[11.art.104.alin.4&5];

la programarea concediilor de odihnă anuale[11.art.116.alin.1];

la stabilirea și examinarea coantumului salariului minim[11.art.132.alin.1];

la stabilirea salariilor tarifare și de funcție, al altor forme și condiții de salarizare în unitățile cu autonomie financiară[11.art.135.alin.2];

la stabilirea diferitor sisteme de premiere, de adausuri și suporturi la salriul de bază, alte plăți de stimulare[11.art.137.alin.1];

la aprobarea Regulamentului privind modul de plată a recompense în baza rezultatelor activității anuale[11.art.138.alin.2];

la calcularea sumei de compensare a pierderii unei părți din salariu în legătără cu încălcarea termenilor de plată a acestuia[11.art.145.alin.4];

la elaborarea, aprobarea, înlocuirea și revizuirea normelor-tip de muncă[11.art.168.alin.1];

la întocmirea regulamentului intern al unității[11.art.198.alin.1];

la aprobarea listelor lucrătorilor și locurilor de muncă cu condiții grele și deosebit de grele, vătămătoare și deosebit de vătămătoare[11.art.139.alin.3];

la abrobarea nomenclatorului cu condiții de muncă grele și vătămătoare la care este interzisă folosirea muncii femeilor, precum și normele de solicitare maximă admise pentru femei la ridicare și transportarea manuală a greutăților[11.art.248.alin.3];

la elaborarea nomenclatorului lucrărilor cu condiții de muncă grele, vătămătoare și/sau periculoase la care este interzisă aplicarea muncii persoanelor învirstă de pînă la 18 ani, precum și normele de solicitare maximă admise pentru persoanele în vîrstă de pîna la 18 ani la ridicarea și transportarea manuală a greutăților[11.art.255.alin.2];

la stabilirea particularităților prin cumul a unor categorii de salriați[11.art.268];

la aprobarea nomenclatorului profesiilor (funcțiilor) și lucrărilor legate nemijlocit de circulația mijloacelor de transport[11.art.293.alin.3];

la soluționarea conflictelor colective de muncă[11.art.349];

la declararea și organizarea grevei

la elaborarea nomenclatorului unității, sectoarelor și serviciilor, salriații cărora pot participa la grevă[11.art.369,alin.3].

Cum am menționat și mai sus precum că organele sindicale, în sens restrîns, ca subiect a dreptului muncii, reprezintă interesele profesionale, sociale, economice și culturale ale salariaților, ceea ce denotă faptul că în obligațiile de bază a sindicatelor, intră acea procedură de control asupra respectării legilației muncii[11.art386.]. Respectiv, organele sindicale au dreptul să efectuieze control asupra respectării de către angajatori și reprezentanții lor a legislație muncii și a altor acte normative ce conțin norme ale dreptului muncii la toate unitățile, indiferent de subordonare departamentală sau aprtenența ramurală.

În scopul efectuării controlului asupra respectării legislației muncii și a altor acte normative ce conțin norme ale dreptului muncii, sindicatele sau, după caz, reprezentanții acestora sunt în drept:

să constituie inspectorate proprii ale muncii, să numească împuterniciți pentru securitatea și sănătatea în muncă, care activează în baza regulamentelor respective, aprobate de organele sindicale naționale-ramurale sau naționale-interramurale;

să controleze respectarea actelor legislative și a altor acte normative privind timpul de muncă și cel de odihnă, privind salarizarea , securitatea și sănătatea în muncă și alte condiții de muncă, precum și executarea contractelor colective de muncă și a convențiiloe colective;

să viziteze și să inspecteze nestingherit unitățile și subdiviziunile acestora unde activează membrii de sindicat, pentru a determina corespundearea condițiilor de muncă, normelor de securitate și sănătate în muncă, și să orezinte angajatorului propuneri executorii, cu indicarea căilor posibile de eliminarea a neajunsurilor depistate;

să efectuieze în mod independent, expertiza condițiilor de muncă și a asigurării securității la locurile de muncă;

să solicite și să primească de l angajatori informațiile și actele juridice la nivel de unitate necesare controlului;

să participe, în componența comisiilor, la cercetarea accidentelor de muncă și a cazurilor de contractare a bolilor profesionale și să primească de la angajatori informații privind starea sănătății și securității în muncă, inclusiv accidentele de muncă produse de bolile profesionale atestate;

să apere drepturile și interesele membrilor de sindicat în probleme ce țin de securitatea și sănătatea în muncă, de acordarea înlesnirilor, compensațiilor și altor garanții sociale în legătură cu influiența factorilor de producție și ecologici nocivi asupra salariaților;

să participe în calitate de experți independenți în componența comisiilor pentru primirea în exploatare a obiectivelor de producție și a utilajului;

să conteste, în modul stabilit, acte normative care lezează drepturile de muncă, profesionale, economice și sociale ale salariaților, prevăzute de legislația în vigoare[11.art.286,alin.2].

La efectuarea controlului asupra restectării legislației muncii și a altor acte normative ce conțin norme ale dreptului muncii, sindicatele își pot realiza și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare[11.art386,alin.3].

La depistarea în unitățile a nerespentării cerințelor de securitate și sănătate în muncă, a tăinuirii accidentelor de muncă și a cazurilor de contractare a bolilor profesionale ori să ceară conducătorilor acesto unități, autorităților publice competente luarea unor măsuri urgente, inclusiv întreruperea lucrărilor și suspendarea deciziilor angajatorului care contravin legislației cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, tragerea persoanelor vinovate la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare, cu convențiile colective și cu contractele colective de muncă.

Pe lîngă reglementările prevăzute în legea de bază în domeniul muncii, care este Codul Muncii al Republicii Moldova, privind sindicatele, există o lege a parte care reglementeaza în mod amănunțit și strict, modul de constituire, de înregistrare, de dizolvare, drepturile și împuternicirile, garanțiile, etc., a organizațiilor sindicale.

Astfel conform Legii nr.1129 din 07.07.2000 Capitolul III, drepturile de bază ale sindicatelor sunt:

1.Apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat:

sindicatul reprezintă și apără drepturile și interesele profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale ale membrilor săi în autoritățile publice de toate nivelurile, în instanțele judecătorești, în asociațiile obștești, în fața patronilor și asociațiilor acestora.

2. Dreptul de a participa la administrarea treburilor publice:

sindicatele, în condițiile legii, au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice, la formarea politicii sociale și economice  a statului, politicii în domeniul muncii. Sindicatele pot promova reprezentanții lor în autoritățile publice de toate nivelurile.

3. Dreptul de a participa la elaborarea  proiectelor de programe social-economice și de acte juridice:

sindicatele sînt în drept să participe la elaborarea proiectelor de programe privind dezvoltarea social-economică, proiectelor de legi și de alte acte normative în domeniul remunerării muncii, asigurării sociale, formării prețurilor, ocrotirii sănătății și în alte domenii ce țin de muncă și dezvoltarea social-economică. În autoritățile publice, sindicatul își realizează acest drept prin organele sale de nivelul respectiv. Autoritățile publice trimit proiectele de programe și de acte juridice în domeniul remunerării muncii, asigurării sociale, formării prețurilor, etc., organelor sindicale respective, solicitînd, în termen de cel mult 30 de zile, avizele sau propunerile acestora. Neprezentarea avizelor sau propunerilor în termenul indicat se consideră refuz al sindicatului de a-și exercita dreptul la exprimarea opiniei. Sindicatele sînt în drept să participe la examinarea de către autoritățile publice a avizelor și propunerilor sindicatelor. În cazul respingerii sau acceptării parțiale a propunerilor sindicatului, autoritatea respectivă îl informează în scris despre aceasta, argumentîndu-și poziția. Sindicatele sînt în drept să-și exprime public, în mijloacele de informare în masă, poziția asupra proiectelor de programe și de acte legislative și alte acte normative ce țin de muncă și de dezvoltarea social-economică.

4. Dreptul la negocieri colective, la încheierea contractelor colective de muncă și exercitarea controlului asupra executării lor:

astfel sindicatele au dreptul la negocieri colective cu patronii și asociațiile lor, cu autoritățile administrației publice și la încheierea contractelor colective de muncă. Conducătorii unităților unde nu sînt constituite sindicate și patronii care împiedică constituirea și activitatea lor nu pot fi membri ai comisiilor pentru negocieri colective. Patronii și asociațiile lor, autoritățile administrației publice sînt obligate să poarte negocieri colective cu sindicatele în probleme de ordin social și de muncă, precum și în problemele încheierii contractelor colective de muncă în cazul în care sindicatele înaintează o asemenea propunere. Modalitatea negocierilor și încheierii contractelor colective de muncă este reglementată de legislația în vigoare. Sindicatele mai exercită controlul asupra realizării contractelor colective de muncă și au dreptul a cere destituirea funcționarilor vinovați de încălcarea legislației în acest domeniu.

5. Apărarea dreptului membrilor de sindicat la muncă:

sindicatele apără dreptul membrilor săi la muncă, dreptul de a dispune liber de aptitudinile lor, de a alege domeniul de activitate și profesia, dreptul la remunerarea muncii, care ar asigura un nivel de trai decent. Sindicatele participă la elaborarea politicii de stat privind utilizarea forței de muncă, propun măsuri de protecție socială a persoanelor disponibilizate de la unități, exercită controlul obștesc asupra respectării legislației cu privire la utilizarea forței de muncă. Lichidarea, reorganizarea unității sau schimbarea formei de proprietate, întreruperea totală sau parțială a procesului de producție din inițiativa patronului, fapte ce conduc la reducerea în masă a locurilor de muncă sau la înrăutățirea condițiilor de muncă, pot fi efectuate doar cu condiția informării, cu cel puțin 3 luni înainte, a sindicatului din ramura respectivă și inițierii negocierilor colective în vederea respectării drepturilor și intereselor lucrătorilor. Desfacerea, din inițiativa patronului, a contractului individual de muncă cu lucrătorul membru de sindicat poate avea loc doar cu acordul organului sindical (organizatorului sindical).

6. Drepturile în domeniul protecției muncii  și protecției mediului înconjurător:
sindicatele participă la elaborarea politicii de stat în domeniul protecției muncii și protecției mediului înconjurător, la elaborarea programelor de îmbunătățire a condițiilor de muncă a lucrătorilor, efectuează controlul obștesc asupra îndeplinirii la timp a acțiunilor programate în acest domeniu. Sindicatele participă la elaborarea proiectelor de acte normative privind protecția muncii, au dreptul să conteste, în modul stabilit, actele normative care lezează interesele salariaților. Sindicatele efectuează controlul obștesc asupra stării protecției muncii și a mediului înconjurător prin intermediul organelor lor elective, inspectoratului tehnic al protecției muncii și împuterniciților pentru protecția muncii, care acționează în baza regulamentelor aprobate de centrele sindicale corespunzătoare. În acest scop, ele sînt în drept:

să viziteze și să revizuiască nestingherit unitățile și subunitățile lor, indiferent de forma juridică de organizare și de tipul de proprietate, pentru a determina corespunderea condițiilor de muncă cerințelor de protecție a muncii;

să prezinte patronului (administrației) propuneri, obligatorii pentru examinare, cu formularea de sugestii privind eliminarea neajunsurilor depistate;

să participe la activitatea comisiilor pentru primirea în exploatare a obiectelor de producție, la cercetarea accidentelor de muncă;

să apere interesele membrilor de sindicat în problemele ce țin de protecția muncii, de acordarea înlesnirilor, compensațiilor și altor garanții sociale în legătură cu influența asupra celor ce muncesc a factorilor de producție și ecologici nocivi.

În cazul depistării la unități a încălcării cerințelor de protecție a muncii, tăinuirii accidentelor de muncă și a cazurilor de îmbolnăviri profesionale ori al cercetării neobiective a acestor fapte, sindicatul poate cere conducătorilor acestor unități, autorităților publice competente luarea măsurilor de neamînat, tragerea persoanelor vinovate la răspundere. În cazul periclitării vieții sau sănătății lucrătorilor, sindicatul este în drept să ceară întreruperea lucrărilor și suspendarea deciziilor patronului (administrației) contrare legislației cu privire la protecția muncii. Patronul (administrația) este obligat să examineze cerințele sindicatului și să-l informeze în scris despre decizia luată.

7. Dreptul la protecția socială a lucrătorilor;

În scopul protecției sociale a lucrătorilor, sindicatele contribuie la dezvoltarea economiei cu orientare socială, participă la elaborarea programelor sociale în vederea îmbunătățirii ocrotirii sănătății, asistenței sociale, creării condițiilor care să asigure o viață decentă și dezvoltarea liberă a personalității, la realizarea măsurilor de protecție socială a lucrătorilor, participă la determinarea criteriilor de bază ale nivelului de trai, efectuează controlul obștesc al respectării legislației în domeniile menționate.

Reprezentanții sindicatelor, în condiții de paritate cu partenerii sociali, intră în componența organului de administrare a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Sindicatele participă la organizarea tratamentului balneo-sanatorial al salariaților, odihnei copiilor și adulților, activității școlilor de educație fizică și sport pentru copii, valorificînd mijloacele proprii, mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat, patronilor, autorităților publice și alte mijloace, în limita alocațiilor prevăzute în aceste scopuri de legislația în vigoare.

8. Dreptul la efectuarea controlului obștesc asupra respectării legislației muncii și locative;

Sindicatele efectuează controlul obștesc asupra respectării legislației muncii și locative în unități, indiferent de forma juridică de organizare și de tipul de proprietate, de subordonarea departamentală sau ramurală, și sînt în drept să ceară eliminarea neajunsurilor depistate.

9. Dreptul la efectuarea controlului obștesc al procesului de privatizare;

Sindicatele, în conformitate cu legislația, cu contractele colective de muncă și cu statutele lor, efectuează controlul obștesc asupra respectării actelor normative cu privire la privatizare.

10. Participarea la soluționarea litigiilor individuale de muncă și a conflictelor colective de muncă;

Organizațiile sindicale аcordă asistență juridică membrilor de sindicat, participă, în conformitate cu legislația, la soluționarea litigiilor individuale de muncă.

Sindicatele pаrticipă la soluționarea conflictelor colective de muncă în problemele legate de interesele profesionale, economice, de muncă și sociale, de încheierea și îndeplinirea contractelor colective de muncă, de stabilirea unor noi condiții de muncă și de trai sau schimbarea celor existente. Drepturile sindicatelor în procesul de soluționare a unor asemenea conflicte sînt stabilite de legislație, de actele normative și de contractele colective de muncă.

Sindicаtele creează, în conformitate cu legislația, servicii juridice pentru reprezentarea drepturilor și intereselor membrilor lor în autoritățile publice, inclusiv în autoritățile judecătorești și în alte autorități. Modul de activitate a unor astfel de servicii este determinat în statutele (regulamentele) lor, aprobate de organul sindical respectiv.

11. Dreptul lа organizarea și desfășurarea întrunirilor;

În scopul apărării drepturilor membrilor de sindicat și drepturilor sindicatelor, protejării de samavolnicia patronilor, influențării asupra autorităților publice în vederea promovării unei politici social-economice ce ar corespunde intereselor lucrătorilor, organul sindical, de sine stătător sau la decizia membrilor sindicatului respectiv, organizează și desfășoară, în modul stabilit de lege, întruniri: mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni, marșuri, pichetări, greve și alte acțiuni, folosindu-le drept formă de luptă pentru ameliorarea condițiilor de muncă, majorarea salariului, reducerea șomajului, întărirea solidarității lucrătorilor în lupta pentru drepturile și interesele lor profesionale, economice, de muncă și sociale.

Sindicatele pot desfășura acțiuni comune de solidaritate cu alte organizații, asociații, precum și cu centre sindicale din țară și cu centre similare de peste hotare.

În scopul apărării drepturilor și intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale ale membrilor lor, sindicatele folosesc și alte forme de acțiuni care nu contravin legislației.

12. Dreptul la informație;

Sindicatele sînt în drept să primească gratuit informație de la autoritățile administrației publice, patroni și asociațiile lor în probleme ce țin de muncă, salariu, șomaj, dezvoltarea social-economică, starea mediului înconjurător, privatizare, asistență socială, ocrotirea sănătății, spațiul locativ.

Neprezentarea de către persoanele cu funcții de răspundere a informației solicitate sau prezentarea unei informații neveridice se califică drept împiedicare a activității sindicatelor. Persoanele vinovate sînt trase la răspundere în conformitate cu legislația.

Sindicatele au dreptul să primească, să transmită și să difuzeze informații prin orice mijloc legitim. În calitate de partener social, ele beneficiază gratuit de serviciile organelor de informare în masă de stat, pot organiza sondaje sociologice și dispune de centre informative.

13. Reglementarea raporturilor dintre sindicate, Guvern și patronat;

Raporturile dintre sindicate, Guvern și patronat în domeniul parteneriatului social se așează pe principiul egalității în drepturi și se reglementează de Constituție, de convențiile Organizației Internaționale a Muncii, la care Republica Moldova este parte, de Legea cu privire la Guvern, Legea patronatelor, Legea sindicatelor și de alte acte normative în acest domeniu[14.art.12-24].

2.3 Garanțiile activității sindicale

Persoanele alese în organele sindicale dispun de careva garanții acordate de acestea, care la rîndul lor, sunt de două tipuri:

garanții acordate persoanelor alese în organele sindicale și neeliberate de la locul de muncă de bază;

și garanții acordate persoanelor alese în organele sindicale și eliberate de la locul de muncă de bază.

Autoritățile publice, pаtronatele, unitățile sunt obligate să respecte drepturile sindicatelor, prezăzute și apărate de statutele lor, legislația națională cît și cea internațională. Statul garantează condiții fаvorabile pentru sindicate, pentru ca cei din urmă să-și poată îndeplini sarcinile lor statutare și a împuternicirilor privind realizarea hotărîrilor organelor sindicale de toate nivelurile. Sindicatele au dreptul să viziteze unitățile și subdiviziunile lor în scopul realizării sarcinilor statutare și a împuternicirilor acestora, și nimeni nu au dreptul să împiedice ori să interzică aceasta.

Astfel conform art.33 din Legea Nr.1129 din 07.07.2000 garanțiile acordate persoanelor alese în organele sindicale și neeliberate de la locul de muncă de bază sunt:

a.  Persoаnele alese în componența organelor sindicale de toate nivelurile și neeliberate de la locul de muncă de bază nu pot fi supuse sancțiunilor disciplinare fără consimțămîntul preliminar al organului ai cărui membri sînt. Conducătorii organizațiilor sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberați de lа locul de muncă de bază nu pot fi trași la răspundere disciplinară fără consimțămîntul preliminar al orgаnului sindical ierarhic superior.

b. Transferarea la alt lucru a persoanei, alese în componența organului sindical și neeliberate de la locul de muncă de bază, se face cu consimțămîntul organului al cărui membru este, respectîndu-se și alte prevederi stabilite de legislație și de contractul colectiv de muncă.

c. Concedierea din inițiativa administrației a persoanei alese în organele sindicale și neeliberate de la locul de muncă de bаză se admite, cu respectarea modului general de concediere, doar cu consimțămîntul preliminar al organului sindical al cărui membru această persoană este. Conducătorii organizației sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberați de la locul de muncă de bază nu pot fi concediați din inițiativa administrației fără consimțămîntul preliminar al organului sindical ierarhic superior.

d. Membrilor organelor sindicаle elective neeliberați de la locul de muncă de bază li se acordă pînă la 4 ore de lucru pe săptămînă pentru a-și realiza drepturile și a-și îndeplini obligațiile sindicale, păstrîndu-li-se salariul mediu. Durata reală a timpului de lucru pentru îndeplinirea obligațiilor sindicale poate fi determinată în contractul colectiv de muncă.

e. Pentru îndeplinirea obligațiilor obștești în interesele membrilor de sindicat, în perioada participării la adunările sindicale, învățămîntul sindicаl, seminarele, congresele și conferințele convocate de sindicate, participanții, membrii organelor elective sînt eliberați de la locul de muncă de bază, păstrîndu-li-se salariul mediu.

Și conform art.34 din legea Nr.1129 din 07.07.2000 garanțiile acordate persoanelor alese în organelle sindicale și eliberate de la locul de muncă de bază sunt:

a.  Persoanelor eliberate din lucru în urma alegerii în funcții elective în organele sindicale, după expirarea mandatului, li se acordă funcția avută anterior, iar în lipsa acesteia – o altă funcție echivalentă în aceeași unitate. Pe perioada de exercitare a funcției elective, contractul individual de muncă se suspendă. Cu persoana care deține funcția persoanei alese în funcția electivă se încheie contract individual de muncă pe durata mandatului acesteia.

b. În cazul în care este imposibil a acorda locul de muncă ocupat anterior sau un loc de muncă echivalent (lichidarea unității, reorganizarea ei, reducerea numărului de lucrători), administrația (iar în cazul lichidării unității – succesorul de drept) plătește persoanelor eliberate din lucru în urma alegerii în funcție electivă în organelle sindicale, o indemnizație de concediere egală cu 6 salarii medii lunare.

c. Persoanele eliberate din funcție în legătură cu alegerea lor în componența organelor sindicale ale unității dispun de aceleași drepturi și înlesniri ca și ceilalți membri ai colectivului respectiv.

d. Concedierea din inițiativa administrației a persoanelor care au fost alese în componența organelor sindicale nu se admite timp de un an după expirarea atribuțiilor elective, cu excepția cazurilor de lichidare totală a unității sau comiterii de către persoаna respectivă a unor acțiuni culpabile, pentru care legislația prevede posibilitatea concedierii. În asemenea cazuri, concedierea se efectuează în mod obișnuit.

e. În contractele colective de muncă și statutele sindicаtelor pot fi prevăzute și alte garanții (înlesniri) pentru lucrătorii sindicali electivi și alți lucrători sindicali titulari.

Capitolul 3: Statutul juridic al sindicatelor în România.

3.1 Drepturile și împuternicirile sindicatelor din România.

Atît în România ca și în Republica Moldova, salariaților le este garantat dreptul prevăzut de Convenția Nr.87/1948, la libera asociere sau afilie la organizații sindicale.

Potrivit art.214 alin.1 din Codul Muncii al României din 2003 sindicatele, federațiile, confederațiile sindicale, denumite în continuare, organizații sindicale, sunt constituite de către salariați pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale, precum și al apărării drepturilor individuale și colective ale acestora, prevăzute în contractele colective și individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu, precum și în legislația națională, pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte.

Se observă faptul că în toate țările lumii, scopul și motivul constituirii acestor organizații sindicale, este acela de apărare a intereselor profesionale, economice și sociale a membrilor acestora. Organizațiile sindicale din România sunt total independente față de autoritățile publice, patronate și partidele politice. Iar se garantează excluderea influienței autorităților publice, patronate, etc., în treburile organizațiilor sindicale.

Toate persoanele încadrate în muncă și funcționarii publici au dreptul să constituie organizații sindicale și să adere la acestea, la fel și persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau profesie în mod independent, membrii cooperatori, agricultori, precum și persoanele ăn curs de calificare, au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, să adere la o organizație sindicală.

Spre deosebire de Republica Moldova, unde pentru constituirea unei organizații sindicale este nevoie de cel puțin 3 persoane numite fondatori[14.art.3,alin.2], în România pentru constituirea unei organizații sindicale este nevoie de cel puțin 15 persoane din aceeași ramură sau profesiune, chiar dacă își desfăsoară activitatea la angajatori diferiți[16.art.2, alin.2]. Nici o persoană nu poate fi constrînsă să facă sau să nu facă parte, să se retragă sau nu dintr-o organizație sindicală, doar ca o persoană poate fi membru în același timp doar a unei organizații sindicale.

După cum stim cu toții minorii cu vîrsta de la 16 ani, pentru a se angaja în cîmpul muncii, au nevoie de încuviințarea (permisiunea) reprezentanților lor legali (părinți, tutori, curatori), însă pentru aderarea la o organizație sindicală, aceștea din urmă nu ai nevoie de încuviințarea reprezentanților legali.

Totuși nu toți dispun de acest drept de liberă asociere la organizațiile sindicale, o restricție referitor la libera asociere este impusă persoanelor cu funcție de conducere, funcții de demnitate publică, magistrații, personalul militar din apăratul Ministerului Apărării Naționale și Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciului Român de Informație, Serviciului de Protecție și Pază,

Serviciului de Informații Externe și Serviciul de Telecomunicații Speciale, precum și din unitățile subordonate acestora, nu pot constitui organizații sindicale.

În doctrina de specialitate, drepturile prin care se caracterizează libertatea sindicală, așa cum sunt ele reglementate de legislația română în vigoare, au fost structurate în două categorii:

libertatea sindicală individuală

dreptul fiecărui individ de a se asocia liber în vederea constituirii unui sindicat sau de a adera la un sindicat deja constituit;

dreptul de a nu adera la un sindicat;

dreptul fiecărui membru de sindicat de a desfășura orice formă de activitate sindicală și de a pаrticipa la acțiuni sindicale (inclusiv la grevă) în cadrul organizațiilor sindicale din care face parte;

dreptul fiecărui membru de sindicat de a fi ales și de a alege organele de conducere ale organizației sindicаle din care face parte;

dreptul fiecărui membru de sindicat de a-i fi garantată libertatea sindicală, inclisiv interzicerea oricăror presiuni sau represalii de orice fel în legătură cu apartenența la un sindicat ori cu activitatea prestată.

Libertatea sindicală colectivă

dreptul fiecărui sindicat de a se asocia în uniuni sindicale, federații sau confederații, precum și dreptul fiecărui sindicat de anu se afilia la nici o altă formă de organizare sindicală;

dreptul de a se retragi oricînd din orice organizație sindicală;

dreptul oricărei orgаnizații sindicale de a-și elabora în mod liber statutele prin care sa-și stabilească modul de orgnizare, asociere și gestiune, inclusiv dreptul de a-și stabili propria disciplină sindicală, prevederea unor sancțiuni specifice;

dreptul oricărei orgаnizații sindicale de a-și stabili în mod liber activitatea și programul de acțiuni;

dreptul organizațiilor sindicаle de a-și alege în mod liber reprezentanții sau liderii[23.p.25-26].

Constituirea, organizarea, funcționаrea, reorganizarea și încetarea activității unei organizații sindicale se reglementează prin statutul adoptat de membrii săi la momentul constituirii[16.art.5].

Dacă la momentul constituirii unei organizații sindicale, membrii acesteia nu au prevăzut prevederi exprese ce țin de reorganizаrea și încetarea activității organizației sindicale, asupra acesteia se vor aplica normele de drept comun privind încetarea persoanei juridice.

Statutele organizațiilor sindicale trebuie să cuprindă cel puțin următoarele prevederi cu privire la:

a) scopul constituirii, denumirea și sediul organizației sindicale;

b) modul în care se dobândește și încetează calitatea de membru al organizației sindicale;

c) drepturile și îndatoririle membrilor;

d) modul de stabilire și încasare a cotizației;

e) organele de conducere, denumirea аcestora, modul de alegere și de revocare, durata

mandatelor și atribuțiile lor;

f) condițiile și normele de deliberare pentru modificarea statutului și de adoptare a

hotărârilor;

g) mărimea și compunerea patrimoniului inițial;

h) divizarea, comasarea sau dizolvarea organizației sindicale, transmiterea ori, după caz,

lichidarea patrimoniului, cu specificarea că bunurile date în folosință de către stat vor fi

restituite acestuia[16.art.6, alin.1].

Prevederile statutelor ce țin de constituirea, organizare, funcționare, reorganizare și încetare a activității organizației sindicale nu trebuie să contravină Constituției și legislației interne.

Am vorbit despre dreptul de a fi ales și de a alege organele de conducere ale organizație sindicale, respectiv pot fi aleși în organele de conducere membri care au capacitatea de exercițiu deplină și nu execută pedeapsă complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvîrșirea infracțiunii[16.art.8].

Una dintre obligațiile organului de conducere al organizației sindicale este acea de a ține evidența a numărului de membri, a încasărilor și cheltuielilor de orice fel.

Toate acestea însă nu sunt posibile dacă organul syndical nu obține personalitate juridică.

Astfel  pentru dobândirea personalității juridice de către organizația sindicală, împuternicitul special al membrilor fondatori ai sindicatului, prevăzut în procesulverbal de constituire, trebuie să depună o cerere de înscriere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul aceasta.

La cererea de înscriere a organizației sindicale se anexează originalul și câte două copii certificate de reprezentantul legal de pe următoarele acte:

a) procesul-verbal de constituire a organizației sindicale, semnat de cel puțin 15 membri fondatori;

b) statutul organizației sindicale;

c) lista membrilor din organul de conducere al organizației sindicale, cu menționarea numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiunii și domiciliului;

d) procura autentică a împuternicitului special, dată prin procesul-verbal de constituire.

Judecătoria în a cărei rază se află organul sindical, la primirea cererii de înscriere este obligată, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea acesteia să examineze dacă s-au depus actele necesare pentru dobindirea personalității juridice și dacă în actul constitutive și statutul organului sindical, au fost repectate toate normele legislației României în vigoare. În cazul în care Judecătoria competentă constată că cerințele legale pentru constituirea organizației sindicale nu sunt îndeplinite, președintele completului de judecată îl citează în camera de consiliu pe împuternicitul special al membrilor fondatori ai sindicatului, căruia îl solicită, în scris, remedierea neregularităților constatate, în termen de cel mult 7 zile. Iar  în cazul în care sunt întrunite toate cerințele prevăzute de legislația în vigoare, instanța va proceda la soluționarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizației sindicale. După toate acestea, instanța va pronunța o hotărîre motivată de admitere sau de respingere a cererii, această hotărîre se va comunica semnatarului cererii de înscriere în cel mult 5 zile de la pronunțare.

Hotărîrea instanței poate fi supusă doar recursului în termen de 15 zile de la data comunicării. Pentru procurer termenul de recurs curge de la pronunțare.  Recursul se judecă cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizației sindicale, în termen de 45 de zile. Instanța de recurs redactează decizia și restituie dosarul judecătoriei în termen de 5 zile de la pronunțare.

Judecătoria este obligată să țină un registru special, în care se înscriu: denumirea și sediul organizației sindicale, numele și prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, data înscrierii, precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de admitere a cererii de înscriere, înscrierea în acest registru se va face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii pronunțete de judecată. Organizația sindicală ca dobîndi personalitate juridică din momentul înscrierii în registrul special al Judecătoriei, a hotărîrii definitive de admitere a cererii.  Originalul procesului-verbal de constituire și al statutului, pe care judecătoria certifică înscrierea, împreună cu câte un exemplar al celorlalte acte depuse se restituie organizației sindicale, iar al doilea exemplar al tututor actelor depuse la Judecătorie, în copii certificate de împuternicitul special și vizate de judecătorie, se va păstra în arhiva acesteia. Organizația sindicală este obligată să aducă la cunoștință judecătoriei unde s-a înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în compunerea organului de conducere, care ulterior urmează a fi menționate în mod obligatoriu de către Judecătorie în registrul special.

Organizațiile sindicale, ca și oricare persoană juridică, dispune de un patrimoniu, compus la fel din bunuri mobile și immobile, care poate fi folosit doar în interesele membrilor de sindicat, fără a putea fi împărțit între aceștea. OS poate dobîndi în condițiile prevăzute de lege, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, orice bunuri mobile și imobile necesare realizării scopului pentru care a fost constituită organizația sindicală.  Unitățile în care sunt constituite organizații sindicale care au dobândit reprezentativitatea, în condițiile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, la dispoziția organizațiilor sindicale, spațiile corespunzătoare funcționării acestora și să asigure dotările necesare desfășurării activității prevăzute de lege.  Pentru construirea de sedii proprii confederațiile și federațiile sindicale reprezentative pot primi, în condițiile prevăzute de lege, în concesiune sau cu chirie, terenuri din proprietatea privată a statului sau a unităților administrativteritoriale. Închirierea sau concesionarea se face prin act administrativ emis de autoritatea competentă.  Bunurile mobile și imobile dobândite de către o organizație sindicală în condițiile prevăzute de lege, necesare întrunirilor acesteia, bibliotecii sau cursurilor de pregătire și perfecționare a membrilor organizațiilor sindicale, nu pot fi urmărite, cu excepția celor necesare pentru plata datoriilor către stat.

Patrimoniul OS se formează din cotezațiile plătite de către membrii săi, în valoare de 1% din venitul acestora. Iar din patrimonial format din aceste cotezații, organizațiile sindicale pot, în condițiile prevăzute de statut:

a) să sprijine material membrii săi în exercitarea profesiunii;

b) să constituie case de ajutor proprii;

c) să editeze și să tipărească publicații proprii, în vederea creșterii nivelului de cunoaștere al

membrilor săi și pentru apărarea intereselor acestora;

d) să înființeze și să administreze, în condițiile legii, în interesul membrilor săi, unități de

cultură, învățământ și cercetare în domeniul activității sindicale, unități economicosociale,

comerciale, de asigurări, precum și bancă proprie pentru operațiuni financiare în lei și în

valută;

e) să constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor săi;

f) să organizeze și să sprijine material și financiar activitatea sportivă în asociații și în cluburi
sportive, precum și activități cultural-artistice.

Desigur, organizațiile sindicale, ca și orice persoane juridice, cu un patrimoniu propriu, pentru dobîndirea de bunuri mobile și imobile, care vor contribui în mod obligatoriu doar pentru sadisfacerea intereselor membrilor acestora, OS au dreptul în condițiile legii la obținerea creditelor.

Controlul activității financiare proprii a organizațiilor sindicale, precum și a unităților economicosociale ale acestora se realizează prin comisia de cenzori care funcționează potrivit statutului. Controlul asupra activității economico-financiare desfășurate de organizațiile sindicale, precum și asupra stabilirii și virării obligațiilor față de bugetul de stat se realizează de către organele administrației de stat competente, potrivit legii.

 În vederea realizării scopului pentru care sunt constituite, organizațiile sindicale au dreptul să folosească mijloace specifice, cum sunt: negocierile, procedurile de soluționare a litigiilor prin mediere, arbitraj sau conciliere, petiția, protestul, mitingul, demonstrația și greva, potrivit statutelor proprii și în condițiile prevăzute de lege.

  Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. Din cele spuse mai sus reiese faptul că organizațiile sindicale (sindicatele), pot apărea în fața organelor judecătorești atît ăn calitate de reclamant cît și de pîrit.

Angajatorii au obligația de a invita delegații aleși ai organizațiilor sindicale reprezentative să participe în consiliile de administrație la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv. În scopul apărării drepturilor și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive ale membrilor, organizațiile sindicale reprezentative vor primi de la angajatori sau de la organizațiile acestora informațiile necesare pentru negocierea contractelor colective de muncă sau, după caz, pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condițiile legii, precum și cele privind constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, protecției muncii și utilităților sociale, asigurărilor și protecției sociale. Hotărârile consiliului de administrație sau ale altor organe asimilate acestora, privitoare la probleme de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv, vor fi comunicate în scris organizațiilor sindicale, în termen de 48 de ore de la data desfășurării ședinței[16.art.27-31].

Între organizațiile sindicale și membrii acestora există raporturi care sunt reglementate de Legea Nr. 54 gin 24.01.2003 a României și statutele acestora. Cum am menționat și mai sus în compartimentul drepturilor de asociere individuale, membrii organizațiilor sindicale au dreptul de a se retrage din acestea, însă dacă ei se retrag, ei nu pot cere restituirea cotizaților plătite sau înapoierea bunurilor donate. Membrii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, personalul de specialitate și administrativ din aparatul acestora pot fi salarizați din fondurile organizației sindicale sau în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă. Ca și în orice instituție, membrii ce dețin funcții de conducere, profit de careva facilități, la fel și membrii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariați, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activități sindicale, fără afectarea drepturilor salariale, ceea ce prezintă o facilitate în raport cu ceilalți angajați.  Numărul de zile cumulate pe an și numărul celor care pot beneficia de acestea se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.

Angajați a OS pot fi nu doar membrii acestora, respective pentru funcțiile de specialitate care necesită o calificare superioară, pot fi angajați si salariați ai altor unități,  urmînd ca aceștia să își desfășoare activitatea în afara programului de muncă, precum și pensionari.

După structurarea drepturilor la asociere în drepturi collective și drepturi individuale, noi am menționat că unul dintre drepturile collective a organizațiilor sindicale, este dreptul de asociere după criteriul ramurii de activitate, al profesiunii sau după criteriul territorial, astfel:

două sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de activitate sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale.

două sau mai multe federații sindicale din ramuri de activitate sau profesiuni diferite se pot asocia în vederea constituirii unei confederații sindicale.

federațiile sindicale și confederațiile pot constitui din sindicatele componente uniuni sindicale.

 În vederea dobândirii personalității juridice, împuternicitul special al federației sau confederației va depune la tribunalul județean sau al municipiului București în a cărui rază teritorială își are sediul o cerere pentru dobândirea personalității juridice, însoțită de următoarele acte:

a) hotărârea de constituire a federației sau confederației;

b) hotărârile organizațiilor sindicale de a se asocia într-o federație sau confederație, semnate

de reprezentanții legali ai acestora;

c) copii legalizate ale hotărârilor judecătorești de dobândire a personalității juridice, rămase

definitive, ale organizațiilor sindicale care se asociază;

d) statutul federației sau confederației constituite;

e) lista membrilor din organul de conducere, conținând numele, prenumele, codul numeric
personal și funcția.

 Uniunile sindicale teritoriale, constituite potrivit legislației în vigoare, dobândesc personalitate juridică la cererea federațiilor sau a confederațiilor sindicale care au hotărât constituirea acestora. În acest scop împuternicitul special al federației sau confederației va depune o cerere de dobândire a personalității juridice la tribunalul județean sau al municipiului București în a cărui rază teritorială își are sediul uniunea, însoțită de hotărârea federației sau a confederației pentru constituirea uniunii, potrivit statutului, copiile certificate ale statutelor federațiilor și/sau confederațiilor și de copiile legalizate ale hotărârilor judecătorești de dobândire a personalității juridice, rămase definitive.

La fel ca și în cazul organizațiilor sindicale în vederea dobîndirii personalității juridice, acest tribunal competent este obligat ca în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii să examineze:

a) dacă s-au depus actele prevăzute de legsilație necesare pentru dobîndirea personalității juridice;

b) dacă actul constitutiv și statutul organizațiilor sindicale sunt conforme prevederilor legale

în vigoare.

 În cazul în care constată că cerințele legale pentru constituirea organizațiilor sindicale nu sunt îndeplinite, președintele completului de judecată îl citează în camera de consiliu pe împuternicitul special, căruia îi solicită, în scris, remedierea, în termen de cel mult 7 zile, a neregularităților constatate.  În cazul în care sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru dobîndirea personalității juridice, instanța va proceda la soluționarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special. În uma căreia, instanța va pronunța o hotărîre motivată de admitere sau de respingere a cererii, care se va comunica semnatarului cererii de înscriere în registrul special, în termen de cel mult 5 zile de la pronunțare.

Hotărârea tribunalului este supusă numai apelului. Termenul de apel este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Pentru procuror termenul de apel curge de la pronunțare. Apelul se judecă, cu citarea împuternicitului special, în termen de 45 de zile. Instanța de apel redactează decizia și restituie dosarul tribunalului, în termen de 5 zile de la pronunțare.

 Tribunalele sunt obligate să țină un registru special, în care vor consemna: denumirea și sediul organizațiilor sindicale constituite prin asociere, numele și prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, data înscrierii, precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de admitere a cererii de înscriere.  Înscrierea în registrul special al tribunalului, se face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de tribunal.  Organizația sindicală constituită prin asociere va dobîndi personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de admitere a cererii de înscriere în registrul special. Originalul procesului-verbal de constituire și al statutului, pe care tribunalul certifică înscrierea, împreună cu câte un exemplar al celorlalte acte depuse se restituie organizației sindicale constituite prin asociere, iar al doilea exemplar al tuturor actelor prevăzute de legislația în vigoare pentru dobîndirea personalității juridice, în copii certificate de împuternicitul special și vizate de tribunal, se va păstra în arhiva acestuia. Organizația sindicală constituită prin asociere este obligată să aducă la cunoștință tribunalului unde s-a înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în compunerea organului de conducere. În cazul modificării statutului organizației sindicale constituite prin asociere, cea din urmă va fi nevoită să parcurgă exact acea etapă pe care a parcurso pentru dobîndirea personalității juridice.

Aceste organizații sindicale constituite prin asociere se pot afilia la organizații similar internaționale[16.art.41-50].

Ca și orice peroană juridică, organizațiile sindicale sunt supuse reorganizarii și divolvării. Dar după cum știm, nici o autoritate public sau patronate nu poate emite un act în care să ceară dizolvarea sau suspendarea activității sindicale[16.art.39].

Organizațiile sindicale se pot dizolva prin hotărârea membrilor sau a delegaților acestora, adoptată conform statutelor proprii. Cum am menționat mai sus, organizațiile sindicale dispun de patrimoniu, care în cazul divolvării  se împarte conform dispozițiilor din statut sau, iar în lipsa unor astfel de prevederi, potrivit hotărârii adunării de dizolvare.

 Dacă statutul nu prevede modul de distribuire a patrimoniului și nici adunarea de dizolvare nu a luat o hotărâre în această privință, tribunalul județean sau al municipiului București, sesizat de oricare membru al organizației sindicale, hotărăște asupra distribuirii patrimoniului, atribuindu-l unei organizații din care face parte sindicatul sau, dacă nu face parte din nici o organizație, unei alte organizații sindicale cu specific asemănător.

 În termen de 5 zile de la dizolvare, conducătorii organizației sindicale dizolvate sau lichidatorii patrimoniului sunt obligați să ceară instanței judecătorești competente, care a operat înscrierea ei în registrul special ca persoană juridică, să facă mențiunea dizolvării organizației sindicale.  După împlinirea termenului de 5 zile orice persoană interesată din rândul membrilor organizației sindicale poate să ceară instanței judecătorești competente efectuarea mențiunii stipulate mai sus. Această mențiune se va face pe pagina și la locul unde s-a făcut înscrierea în registrul special.

  În cazul reorganizării unei organizații sindicale, hotărârile asupra patrimoniului se iau de către organele de conducere ale acesteia, dacă statutul nu prevede altfel.

Pe lîngă reorganizare și dizolvare a organizațiilor sindicale din România, există o altă formă de modificare a statutului acestora, ,,sciziunea,, adică divizarea unui sindicat ca urmare a unor disensiuni interne (contrară fuziunii). Fie că se datorează majorității sau minorității, sciziunea presupune împărțirea bunurilor, a arhivei, atribuirea sediului, etc.[17.p.156].

3.2 Garanțiile activității sindicale în România.

Membrilor organelor de conducere alese ale organizațiilor sindicale li se asigură protecția legii contra oricăror forme de condiționare, constrângere sau limitare a exercitării funcțiilor lor.

 În timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale, dar există și excepții de la aceste prevederi pentru cei ce au fost revocați din funcțiile sindicale de conducere deținute pentru încălcare prevederilor statutare sau legale.

Legislația în vigoare a RO prevede că este interzisă modificarea și/sau desfacerea contractelor individuale de muncă, atât ale reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, cât și ale membrilor acestora, din inițiativa angajatorului, pentru motive care privesc activitatea sindicală.

Toate aceste prevederi își resfrîng influiența și asupra raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.

 Pe perioada în care persoana aleasă în organul de conducere este salarizată de organizația sindicală contractul său individual de muncă sau, după caz, raportul de serviciu se suspendă, iar aceasta își păstrează funcția și locul de muncă avute anterior, precum și vechimea în muncă, respectiv în specialitate sau în funcția publică deținută, în condițiile legii. Pe postul acesteia poate fi încadrată o altă persoană numai cu contract individual de muncă pe durată determinată, dar la revenirea la postul de muncă avut anterior, acestei personae i se va asigura un salriu care nu poate fi mai mic decât cel ce putea fi obținut în condițiile de continuitate în acel post. La fel prin contractile collective de muncă sau după caz prin acorduri privind raporturile de serviciu se pot stabili, în condițiile legii și alte măsuri de protecție, decât cele menționate anterior.

Încheiere

BIBLIOGRAFIE

I.Acte normative

– Internaționale:

Declarația Universală a Drepturilor omului din 1948.

Carta Drepturilor Fundamentale Europene din 07.10.2000.

Carta sociala europeana (revizuită) din 03.05.1996.

Carta Europeană a Autonomiei Locale din 15.10.1985.

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat de Organizația Națiunilor Unite la 16.12.1966.

Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptat de Organizația Generală a ONU la 16.12.1966. Ratificat prin hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din 28.07.1990.

Convenția OIM privind libertatea asocierii și protecției dreptului la organizație nr.87 din 09.07.1948

Convenția OIM privind aplicarea principiilor dreptului la organizație și de purtare a tratativelor colective nr. 98 din 01.07.1949

Convenția OIM cu privire la protecția drepturilor reprezentanților lucrătorilor la întreprinderile acordate lor nr.135 din 23.06.1971

Convenția OIM nr. 154 din 19.06.1981 privind promovarea negocierilor colective.

– Naționale:

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994 publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1.

Codul Muncii al Republicii Moldova din 29.07.2003 publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162  .

Codul Civil al Republicii Moldova din 22.06.2002 publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86.

Codul Muncii al României din 2003, Monitorul Oficial nr.345 din 18.05.2011.

Legea Sindicatelor Nr. 1129 din 07.07.2000 publicat : 19.10.2000 în Monitorul Oficial Nr. 130 .

Legea Patronatelor Nr.976 din 11.05.2000 publicat : 09.11.2000 în Monitorul Oficial Nr. 141-143 .

Legea sindicatelor Nr.54 din 24.01.2003 publicat în Monitorul Oficial nr. 73 din 05.02.2003.

II Literatură:

.Eduard Boișteanu-Fundamente teoretico-practice privind instituția juridică a parteneriatului social în sfera muncii. Chișinău 2015.

Evlampie Donos, Dreptul Muncii (Volumul 1) Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM, Chișinău-2005.

Nicolai Romandaș, Eduard Boișteanu, Dreptul Muncii, Tipografia ,,Reclama,,SA, Chișinău-2007.

Nicolae Romandaș și Eduard Boișteanu-Libertatea asocierii: Îndrumar pentru sindicaliști. Chișinău 2005.

Teodor Negru, Cătălina Scorțescu, Dreptul Muncii, Labirint-Cutasevici Î.I. Chișinău-2010.

Comitetul Economic și Social European,( Sinteză) (http://www.eesc.europa.eu).

Drepturi sindicale (Suport de curs pentru lideri și activiști sindicali începători) (https://academiasindicala.files.wordpress.com/2010/11/suport_drepturi_sindicale.pdf).

Rolul sindicatelor pe piața muncii.

III Pagini Web

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sindicatele_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

http://sindicate.md/despre-cnsm/istoria/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Muncii

http://it.wikipedia.org/wiki/Trades_Union_Congress

http://www.csnmeridian.ro/articol/ro/148/

BIBLIOGRAFIE

I.Acte normative

– Internaționale:

Declarația Universală a Drepturilor omului din 1948.

Carta Drepturilor Fundamentale Europene din 07.10.2000.

Carta sociala europeana (revizuită) din 03.05.1996.

Carta Europeană a Autonomiei Locale din 15.10.1985.

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat de Organizația Națiunilor Unite la 16.12.1966.

Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptat de Organizația Generală a ONU la 16.12.1966. Ratificat prin hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din 28.07.1990.

Convenția OIM privind libertatea asocierii și protecției dreptului la organizație nr.87 din 09.07.1948

Convenția OIM privind aplicarea principiilor dreptului la organizație și de purtare a tratativelor colective nr. 98 din 01.07.1949

Convenția OIM cu privire la protecția drepturilor reprezentanților lucrătorilor la întreprinderile acordate lor nr.135 din 23.06.1971

Convenția OIM nr. 154 din 19.06.1981 privind promovarea negocierilor colective.

– Naționale:

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994 publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1.

Codul Muncii al Republicii Moldova din 29.07.2003 publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162  .

Codul Civil al Republicii Moldova din 22.06.2002 publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86.

Codul Muncii al României din 2003, Monitorul Oficial nr.345 din 18.05.2011.

Legea Sindicatelor Nr. 1129 din 07.07.2000 publicat : 19.10.2000 în Monitorul Oficial Nr. 130 .

Legea Patronatelor Nr.976 din 11.05.2000 publicat : 09.11.2000 în Monitorul Oficial Nr. 141-143 .

Legea sindicatelor Nr.54 din 24.01.2003 publicat în Monitorul Oficial nr. 73 din 05.02.2003.

II Literatură:

.Eduard Boișteanu-Fundamente teoretico-practice privind instituția juridică a parteneriatului social în sfera muncii. Chișinău 2015.

Evlampie Donos, Dreptul Muncii (Volumul 1) Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM, Chișinău-2005.

Nicolai Romandaș, Eduard Boișteanu, Dreptul Muncii, Tipografia ,,Reclama,,SA, Chișinău-2007.

Nicolae Romandaș și Eduard Boișteanu-Libertatea asocierii: Îndrumar pentru sindicaliști. Chișinău 2005.

Teodor Negru, Cătălina Scorțescu, Dreptul Muncii, Labirint-Cutasevici Î.I. Chișinău-2010.

Comitetul Economic și Social European,( Sinteză) (http://www.eesc.europa.eu).

Drepturi sindicale (Suport de curs pentru lideri și activiști sindicali începători) (https://academiasindicala.files.wordpress.com/2010/11/suport_drepturi_sindicale.pdf).

Rolul sindicatelor pe piața muncii.

III Pagini Web

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sindicatele_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

http://sindicate.md/despre-cnsm/istoria/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Muncii

http://it.wikipedia.org/wiki/Trades_Union_Congress

http://www.csnmeridian.ro/articol/ro/148/