Reprezentarea In Materia Succesorala
CUPRINS:
Capitolul 1: CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND DEVOLUȚIUNEA LEGALĂ A MOȘTENIRII
Omul constituie entitatea care conturează scopul principal și ultim al dreptului. Astfel, dreptul nostru civil reglementează aproape întreaga viață a omului în aspectele sale mai importante, aspecte care privesc persoana fizică, ca subiect de drepturi civile, încă înainte de naștere1 și până la moarte, ba chiar și în privința consecințelor acestui eveniment. Patrimonial succesoral se înscrie între cele mai importante consecințe juridice ale acestui ultim eveniment juridic.
Omul, de-a lungul întregii sale vieți, tinde să adune și să-și constituie un patrimoniu. După moarte, acest patrimoniu va fi transmis către cei ce sunt îndreptățiți să-l primească. Aceștia sunt, de regulă, părinții, soții, copiii și alte rude. Apare, astfel, idea solidarității între rude, adică fiecare persoană va fi moștenită de către ai săi sau de persoane desemnate de testator în cazul moștenirii testamentare, transmiterea patrimoniului prin moștenirea reglementată de lege fiind un efect al raporturilor de familie.
O ramură importantă a dreptului civil o constituie dreptul succesoral. Acesta poate fi descris ca fiind un ansamblu de normele juridice ce reglementeză transmisiunea de drepturi pentru cauză de moarte. Deși noțiunea de moștenire este utilizată de cele mai multe ori în paralel cu cea de succesiune, trebuie făcută precizarea că inițial legiuitorii romani considerau că patrimoniul nu poate fi transmis de la defunct către urmașii săi, deoarece acesta dispărea odată cu decesul titularului. De-a lungul timpului, însă, s-a admis aplicarea principiului continuității personalității defunctului.
1.1: Noțiunea de moștenire și drepturile de a moșteni
Instituția succesiunilor este strâns legată de cea a proprietății private datorită faptului că a apărut o dată cu aceasta și s-au consolidat reciproc, constituind principalul instrument juridic prin care s-a asigurat perpetuarea sistemului exploatării sclavagiste în antichitate. Așadarr, omenirea este familiarizată acest tip de instituție încă din cele mai vechi timpuri.
Rolul pe care dreptul succesoral îl are în viața juridică română cere o bună cunoaștere a normelor sale. În limbaj comun, prin succesiune se înțelege succedarea în timp și spațiu, unei persoane sau unui eveniment. În drept, cei care vin la moștenire succed persoanei lui de cuius doar în ceea ce privește drepturile sale. Tehnic, succesiunea se poate rezuma la semnificația de mod de transmitere a drepturilor lăsate de către de cuius succesorilor sau legatarilor săi.
Doctrina de specialitate presupune faptul că dreptul succesoral a apărut odată cu dreptul de proprietate de care este indisolubil legat, fiind un mod de dobândire a proprietății. Evoluția dreptului succesoral a fost determinată de aceiași factori care au stat la baza dezvoltării altor instituții de drept, primordiali find evoluția societății și dezvoltarea mijloacelor de producere, aceștia impunând schimbarea esențială a prevederilor dreptului succesoral.
Instituția succesiunii în dreptul civil are menirea de a asigura o continuitate a raporturilor patrimoniale, în special a celor referitoare la dreptul de proprietate. Ea reglementează modul și ordinea de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice care decedează succesorilor săi în conformitate cu gradul de rudenie și clasele de moștenitori, stabilește responsabilitatea acestora față de datoriile defunctului, totul având drept scop asigurarea unei siguranțe juridice pentru creditorii ce au intrat în raporturi patrimoniale cu persoana decedată. În același timp, legea civilă reglementează și cazurile în care nu există moștenitori, situație în care patrimoniul succesoral devine vacant.
Materia moștenirii a fost și continuă să fie o instituție de drept interesantă atât pentru juriști, cât și pentru oamenii de rând. Interesul față de ansamblul problemelor și detaliilor pe care le înglobează această instituție a crescut considerabil în ultimii ani în special ca urmare a reconsiderării noțiunii și instituției în ansamblu, a reconstituirii de fapt și de drept a dreptului de a moșteni, a creșterii valorii patrimoniului succesoral și, nu în ultimul rând, ca urmare a unei preocupări sporite a leguitorului față de această materie, a corectării unor nedreptăți din perioadele anterioare și chiar a unor conflicte dintre clase și categorii de moștenitori care își pun amprenta asupra vieții sociale în ansamblul ei.
Dreptul la moștenire își are originea în comuna primitivă, atunci când caracterul cu totul rudimentar al uneltelor i-a constrâns pe oameni să se unească pentru a înfrunta forțele naturii și animalele sălbatice, și pentru a-și procura cele necesare pentru a putea supraviețui. În acea perioadă, proprietatea privată nu exista încă, era numai o stăpânire personală, de fapt, asupra uneltelor de vânat și de pescuit, precum și asupra uneltelor agricole, care aparțineau bărbatului, și asupra uneltelor de uz casnic, care aparțineau femeii. La moartea bărbatului sau a femeii, uneltele se cuveneau ginții, dar datorită valorii lor foarte mici, se împărțeau între rudele cele mai apropiate în linie maternă a celui decedat sau între rudele după tată ale celui decedat.
Această instituție a început să se dezvolte o dată cu apariția familiei monogame. Casa, gospodăria casnică, animalele domestice, trecând în proprietatea familiei mari patriarhale, și, apoi, în proprietatea familiei mici, monogame. Drepturile familiei asupra casei, gospodăriei casnice, sclavilor, animalelor domestice erau exercitate de șeful familiei – bărbatul. O dată cu moartea acestuia era înlocuit cu un alt șef care exercita toate drepturile ce aparțineau familiei. Astfel, moștenirea avea ca obiect transmiterea exercițiului drepturilor asupra bunurilor ce aparțineau familiei, de la un șef de familie la altul, și nu transmisiunea unei universalități de drepturi și obligații, de la un titular de patrimoniu la altul.
În evoluția dreptului succesoral pot fi deosebite două regimur juridice, a căror existență se poate constata până în epoca lui Iustinian, moment în care acestea s-au contopit într-un singur sistem. În materia succesiunilor, ca și în cazul bunurilor și obligațiilor, se poate urmări regimul vechiului ius civile cu normele juridice introduse de pretori. Și în acest domeniu, dreptul civil este dominat de formalismul care se manifestă în ceea ce privește modul de realizare a unui testament, de primire a unei succesiuni, fiind precizat de principiul agnațiunii, aplicat exclusiv la succesiunea ab intestat. Și aici dreptul pretorian a înlăturat pe de o parte, cerința formalismului, dar, pe de altă parte, a chemat la moștenire alături de agnați și rudele dobândite prin partea feminină ale defunctului.
În dreptul roman, prevederile dreptului de a succede ab intestat era schițat, lapidar și fundamentat în cuprinsul celor XII Table. Acest document consfințește dreptul celui mai depărtat urmaș agnatic de a moșteni, excluzând cea mai apropiată rudă de sânge, atunci când legătura agnațiunii dintre aceasta și defunct dispăruse înainte de moartea lui de cuius.
Normele dreptului civil au fost modificate prin sistemul de reguli ale pretorului care a constituit regimul nou, denumit bonorum possessio. Ideea fundamentală după care s-a călăuzit magistratul roman era să facă împărțirea bunurilor succesorale și rudelor dobândite prin parte feminină. Neluându-se în considerare lipsa legăturilor de agnațiune au fost chemat la moștenire cognați. Reforma în domeniul moștenirilor a fost realizată printr-o evoluție lentă încheiată de către Iustinian, care s-a rezumat la eliminarea oricărei deosebiri dintre agnați și cognați.
Intervenția pretorului în domeniul succesiunilor este evident și în cazul succesiunii ab intestat și în cea testamentară. Modul în care a fost realizată această intervenție are la bază aceeași metodă moderată folosită pentru introducerea de concepții noi în drept, adică, inițial a acordat bonorum possessio pentru a exclude normele dreptului civil, confirmând iuris civilis gratia, iar mai târziu, pentru a elimina orice lipsă, s-a dat o soluție într-un caz neprevăzut de dreptul civil, supplendi iuris civiis gratia, sfârșind prin a realize o contradicție din punct de vedere juridic cu acest drept, care nu mai corespundea ideilor timpului, corrigendi iuris civilis gratia.
Bonorum possessio avea un efect definitiv când se acorda unui moștenitor care putea invoca și dreptul civil sau când se acorda unui moștenitor care era sigur că nu va avea un concurent după dreptul civil. În acest caz purta denumirea de bonorum possessio cum re, cum effectu. El se acorda și în mod provizoriu, astfel încât, persoana moștenitoare era expusă la evicțiune din partea unui pretendent cu un drept mai întemeiat, bonorum possessio re, sine effectu.
În evoluția dreptului succesoral, pot fi evidențiate și dispoziții ale dreptului imperial care, urmând aceleași limite ca și ius praetorianum, a înlăturat normele vechiului drept civil consoderate necorespunzătoare ideilor timpului. În acest fel, prin dreptul imperial s-a introdus un mod mai puțin solemn de dobândire cu titlu particular a unui patrimoniu, și anume s-au admis, alături de legatele civile, și fideicommisele. A fost simplificată astfel forma testamentelor și s-a desăvârșit prin aplicarea principiul că rudenia de sânge trebuie să stea în mod exclusiv la baza succesiunii ab intestate.
Din cele enunțate anterior rezultă faptul că acest complex al normelor referitoare la dobândirea mortis causa poate fi realizată în mod sistematic, inițial prin succesiunea înfăptuită conform voinței defunctului, adică succesiunea testamentară, apoi în lipsa unui testament prin succesiunea ab intestate, urmată de succesiunea deferită contra testamentului, apoi dobândirea moștenirii și, în final modurile de dobândire cu titlu particular realizate prin legate și fideicomise.
Codul civil român prevede că dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară (…).
De-a lungul timpului, în material dreptului succesoral s-au folosit doi termini pentru transmiterea patrimoniului de la defunct la moștenitor. Un prim termen este cel de moștenire care se referă la transmiterea patrmoniului unei personae fizice decedate către una sau mai multe persoane în viață, fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice, fie că este vorba de stat în sine.
Un alt termen des utilizat în literature de specialitate este cel de succesine. În ceea ce privește acest termen, este necesar să se facă o precizare, și anume că el poate fi folosit cu două accepțiuni. În sens larg, succesiunea desemnează orice transmitere de drepturi între vii și pentru cauză de moarte, transmisiune care poate fi atât universală, cu titlu universal, cât și cu titlu particular. Sensul rstrâns al acestei noțiuni se referă la transmisiunea pentru cauză de moarte, fiind echivalent cu sensul noțiunii de moștenire. Este însă evident faptul că noțiunea de succesiune utilizată în domeniul dreptului succesoral are înțeles restrâns, referindu-se numai la transmisiunea pentru cauză de moarte.
Persoana care lasă moștenirea poartă denumirea de defunct sau de cuius, abreviere din formula dreptului roman “is de cuius succesioni is agitur”. Persoana care dobândește patrimoniul defunctului se numește moștenitor sau succesori, dar Codul civil utilizează și termenii de erede și coerezi. Totodată, în articolul 1100 din noul Cod civil se menționează despre existența succesibilului, adică persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.
Noțiunea de masă succesorală este folosită în sensul de patrimoniu transmis din cauza de moarte.
În practica și literatura de specialitate s-a ajuns la un consens, acela de a se întrebuința noțiunea de moștenire, această tendință putând fi observată și în domeniul legislativ, ultimele acte n noțiunii de moștenire. Este însă evident faptul că noțiunea de succesiune utilizată în domeniul dreptului succesoral are înțeles restrâns, referindu-se numai la transmisiunea pentru cauză de moarte.
Persoana care lasă moștenirea poartă denumirea de defunct sau de cuius, abreviere din formula dreptului roman “is de cuius succesioni is agitur”. Persoana care dobândește patrimoniul defunctului se numește moștenitor sau succesori, dar Codul civil utilizează și termenii de erede și coerezi. Totodată, în articolul 1100 din noul Cod civil se menționează despre existența succesibilului, adică persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.
Noțiunea de masă succesorală este folosită în sensul de patrimoniu transmis din cauza de moarte.
În practica și literatura de specialitate s-a ajuns la un consens, acela de a se întrebuința noțiunea de moștenire, această tendință putând fi observată și în domeniul legislativ, ultimele acte normative folosind cu precadere termenul de moștenire. Exemplific aici prin textul articolului 46 din Constituția României care prevede că dreptul la moștenire este garantat.
În cadrul dreptului de moștenire, noțiunea de moștenire sau succesiune este întrebuințată nu numai în sensul de transmitere a unui patrimoniu către una sau mai multe persoane în ființă, dar și pentru desemnarea patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci, în sens de masa succesorală. În acest sens se vorbește de moștenirea lăsată de defunct și de moștenirea vacantă, adică fără stăpân.
Regulile care guvernează moștenirea pot fi aplicate numai în cazul morții unei persoane fizice, însă nu și în cazul încetării existenței unei persoane juridice.
Așa cum menționam anterior, ca instituție a dreptului civil, moștenirea este strâns legată de dreptul de proprietate. Aceasta reprezintă unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate și, ca orice transmisiune, asigură legătura dintre cel care lasă moștenirea, adică defunctul, și cel care primește moștenirea, denumit successor sau moștenitor.
Pornind de la analiza definiției moștenirii, se poate observa că acesta trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a putea fi în conformitate cu cerințele legii. Aceste condiții se referă la faptul că moștenirea trebuie să fie o transmisiune de patrimoniu. Totodată, obiectul transmisiunii să fie un patrimoniu, adică saă fie alcătuit din drepturi și obligații cumulate, și nu bunuri singular. De asemenea, transmisiunea trebuie să se facă întotdeauna de la o singură persoană decedată către una sau mai multe persoane în ființă. Persoana al cărui patrimoniu se transmite trebuie să fie decedată, adică transmisiunea să fie mortis cauza. Persoana a cărei moștenire se transmite trebuie să fie numai o persoană fizică, regulile care guvernează moștenirea neputându-se aplica în cazul încetării existenței unei persoane juridice, deoarece pentru aceasta operează reguli specific. Și nu în ultimul rând, persoanele care pot primi moștenirea trebuie să fie în ființă adică să existe, neavând relevanță dacă sunt persoane fizice, persoane juridice sau statul însuși.
În ceea ce privește caracterele juridice ale transmisiunii succesorale sau trăsăturile specifice ale transmisiunii succesorale, acestea se desprind tot din definiția dată acesteia, respectiv, prin “transmiterea moștenirii se înțelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă”.
Privită ca mod general de transmitere a drepturilor și obligațiilor, transmiterea moștenirii prezintă anumite trăsături specifice, care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor și obligațiilor. Particularitățile transmiterii moștenirii rezultă în mare parte de obiectul său, adică patrimoniu privit ca universalitate juridică, ca ansamblu de drepturi și obligații patrimoniale. De aici reiese că ea operează numai la moartea unei persoane fizice, fiind în acest sens o transmisiune pentru cauză de moarte și privește numai drepturile și obligațiile unei persoane fizice decedate, reprezentând singura modalitate de transmisiune a întregului patrimoniu.
Transmisiunea succesorală include întregul patrimoniu al persoanei fizice decedate, dar nu drepturile și obligațiile privite izolat, de aici rezultând caracterul său universal, intransmisibil pe timpul vieții titularului, deoarece patrimoniul nu se desparte în elementele sale la moartea acestuia, ci rămâne o universalitate juridică care trece asupra unuia sau mai multor persoane cu titlu de moștenire. De asemenea, transmisiunea moștenirii are un caracter indivizibil și este guvernată de aceleașinorme juridice vorbindu-se în acest sens de caracterul unitar al acestuia.
Așadar, transmisiunea succesorală este o transmisiune pentru cauza de moarte, fiind determinată de faptul morții unei persoane fizice, fie că este fizic constatată, fie că este declarată prin hotărâre judecătorească, înseamnă că este o transmisiune pentru cauza de moarte. Reglementările din acest domeniu nu se aplica și transmisiunilor prin acte juridice între vii care sunt reglementate de dreptul obligațional și nici în cazul încetarii existenței persoanelor juridice. Chiar dacă în acest din urma caz au loc transmisiuni universale sau cu titlu universal, ele sunt reglementate de acte normative special și nu de norme ce aparțin dreptului succesoral. În schimb normele dreptului succesoral se aplica în cazul persoanelor juridice sau statului, în ipotaza în care aceștia apar ca dobânditori ai patrimoniului sau a unor bunuri din acesta aparținând unei persoane fizice decedate.
Totuși, în opinia unor autori, persoanele juridice nu pot fi titulare ale unui drept de proprietate personal, iar desăvârșirea și permanentizarea acestui drept nu pot legitima în acest caz moștenirea. Mai mult, și interesele creditorilor unei persoane juridice ar putea fi prejudiciate în cazul în care aceasta ar fi dizolvată sau reorganizată, iar patrimoniul ei ar trece asupra altor persoane prin moștenire. Pe de altă parte însă, aspectele legate de reorganizarea judiciară, respectiv lichidarea unei persoane juridice, sunt reglementate prin acte normative speciale.
Trasmisiunea succesorală este o transmisiune universală. Prin moștenire se transmite un patrimoniu sau o fracțiune din acesta, incluzând atât activul, cât și pasivul sau ceea ce o deosebește de transmisiunile prin acte juridice între vii care au ca obiect, în principiu, doar bunuri singulare. Cu alte cuvinte, o persoana fizica nu poate transmite în timpul vieții întregul patrimoniu, acesta fiind legat intim de însăși existența persoanei fizice, și reprezentând latura economică a acestuia. Numai după moartea sa are loc o transmisiune a tuturor drepturilor și obligațiilor pe care acea persoana le-a avut la momentul morții sale.
Prin acte juridice între vii nu se pot transmite datoriile unei persoane. Deși există instituția cesiunii de datorie prin care debitorul cedent își transmite datoria sa cesionarului, acesta urmând să raspundă în fața creditorului cedat, această instituție nu infirmă caracterul universal al transmisiunii succesorale deoarece în cazul cesiunii de datorie se trasmite o datorie singulară. Numai decesul unei persoane fizice poate declanșa procedura transmisiunii universale a drepturilor și datoriilor sale.
Ceea ce o deosebește de transmisiunile între vii este și faptul că opozabilitatea drepturilor dobândite prin succesiune nu este condiționată de alte formalități, cum este spre exemplu condiția trasncrierii în cartea funciara în cazul bunurilor imobile. În aceeași ordine de idei, dobândirea unei creanțe prin moștenire este opozabilă terților fără a fi necesară notificarea ei debitorului sau fără ca acesta să o fi acceptat prin înscris autentic.
În cazul vânzării drepturilor succesorale care au ca obiect drepturi reale, pentru opozabilitate față de terți este însă necesară îndeplinirea formelor de publicitate, deoarece obiectul contractului nu îl formează universalitatea patrimoniului defunctului, ci un drept sau mai multe drepturi privite izolat și distinct de acesta.
Nici în situația acceptării moștenirii sub beneficiu de inventar sau în cea a moștenirii vacante, atunci când răspunderea moștenitorilor este limitată la activul ei, caracterul universal al transmisiunii nu este infirmat pentru că, practice, are loc doar o limitare a răspunderii.
În concluzie, în pricipiu, prin moștenire se transmit toate drepturile și obligațiile lui decujus, cu excepția celor strict legate de persoana sa, cum sunt cele cu caracter viager sau cele intuitu personae.
Transmisiunea succesorală este o transmisiune unitară. Acest caracter al transmisiunii succesorale derivă din caracterul unitar al patrimoniului. Aceasta înseamnă că, în principiu, întreaga moștenire se va transmite dupa aceleași norme juridice indiferent de natura, proveniența sau originea bunurilor ce o compun. Caracterul unitar al moștenirii este dat de faptul că moștenirea este deferită după aceleași norme fără a face deosebire între drepturile succesorale după natură, adică drepturi reale, de creanță, mobile, imobile, după originea lor, adică moștenite, achiziționate sau de proveniența lor, adică provenite pe linie maternă sau paternă. Transmisiunea succesorală privește o singură masă succesorală, nu se împarte într-o pluralitate de moșteniri. În doctrină sunt consecrate unele excepții de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale, bazate tocmai pe originea, natura sau destinatia unor bunuri ce compun masa succesorală și care sunt supuse unor reglementari diferite.
Este vorba în primul rând de cazul în care soțul supraviețuitor nu vine la moștenire în concurs cu descendenții acestuia. Astfel, el are, potrivit articolului 5 din Legea nr.319/1944, un drept special asupra mobilierului casnic și a darurilor de nuntă, pe care nu le va împărți cu ceilalți moștenitori. Așadar, în acest caz, nu se aplică normele privind unitatea transmisiunii succesorale întrucât aceleiași succesiuni i se aplica două categorii de norme juridice.
O altă excepție apare în cazul decesului unui salariat, situație în care drepturile salariale neîncasate de acesta se vor plăti soțului supraviețuitor, copiilor sau părinților lui, iar in lipsa acestora, celorlalți moștenitori.
În ipoteza în care de cujus era cetățean străin în momentul morții sale, dar avea bunuri dobândite pe teritoriul Românei sau era cetățean roman, dar avea bunuri dobândite pe teritoriul altui stat, având deci un element de extraneitate, în ceea ce privește bunurile imobile și fondul de comerț se aplică normele juridice de locul situării bunurilor, iar în ceea ce privește bunurile mobile, se aplică reglementările legii naționale a defunctului.
Ultima situație este cea stabilită de Legea nr.8/1996. Aceasta însă nu este o excepție veritabilă deoarece legea prevede numai reguli speciale în privința caracterului temporar al drepturilor patrimoniale de autor dobândite prin moștenire. După expirarea termenului prevăzut de lege, retransmiterea prin succesiune a acestor drepturi este imposibilă datorita stingerii dreptului în sine.
Așadar, caracterul unitar sau neunitar al moștenirii nu depinde nici de modul de determinare de către testator a obiectului legatului, astfel încât dacă a instituit legate raportate la o fracțiune din patrimoniu ar avea caracter unitar, iar dacă a instituit legate prin care a atribuit unui legatar bunuri mobile iar altuia bunuri imobile ar avea caracter neunitar.
Transmisiunea succesorală este o transmisiune indivizibilă. Afirmația unor autori în sensul că acest caracter al transmisiunii succesorale derivă din caracterul indivizibil al patrimoniului este inexactă. Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale se referă de fapt la acceptarea sau renunțarea la moștenire și nu poate privi numai o parte a acesteia, ci are caracter indivizibil, fiecare moștenitor trebuind să accepte moștenirea potrivit vocației sale succesorale. Doar astfel se poate explica faptul că în caz de renunțare la moștenire de către unul sau mai mulți moștenitori, ori în cazul ineficacității legatelor, partea cuvenită acestora va profita de drept succesorilor acceptanți.
Trebuie precizat că acest caracter se păstrează până la efectuarea împărțirii inițiată de unul sau mai mulți moștenitori, cu excepția cazului în care însăși defunctul a realizat prin testament o împărțire de ascendent. Există și posibilitatea acceptării moștenirii sub beneficiu de inventar, atunci când moștenitorii răspund de datoriile succesiunii, numai în limitele activului acesteia.
Există o excepție de la această regulă, și anume prevederile Legii nr.18/1991 potrivit căreia se recunoaște calitatea de moștenitor nu numai acelora care au acceptat în termenul stabilit de lege moștenirea lăsată de fostul proprietar, ci și acelora care nu au acceptat moștenirea, dar au făcut o cerere de reconstitire a dreptului de proprietate, fiind așadar repuși în termen. Cei care însă au acceptat moștenirea la timpul potrivit, dar nu au depus o astfel de cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, se li recunoaște nici un drept asupra terenurilor aparținătoare antecesorului lor și a căror moștenitori, în mod firesc, ar fi fost. Nici fostului proprietar în viață nu i se recunoaște nici un drept dacă nu a depus cererea prevazută de lege. Cei care au renunțat la moștenire însă fiind considerați străini ca urmare a renunțării, nu pot pretinde nici un drept asupra terenului ce a aparținut antecesorului lor. S-a ajuns la concluzia că numai în ceea ce privește renunțarea la moștenire se aplică caracterul indivizibil al opțiunii succesorale.
În opinia unor doctrinari români, caracterul indivizibil explică de ce în situația în care la moștenire sunt chemați mai mulți moștenitori, fiecare având vocație la întreaga moștenire, iar drepturile succesorale ale fiecăruia nefiind comprimate decât prin coexistența drepturilor rivale ale celorlalți renunțători sau înlăturați de la moștenire pentru nevrednicia unuia dintre ei, face să crească de drept părțile comoștenite, dreptul de acrescământ.
Cele patru caractere juridice ale transmisiunii succesorale, transmisiune pentru cauză de moarte, unitară, universală și indivizibilă, particularizează transmisiunea succesorală față de celelalte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.
Toate regulile care guvernează această instituție, sunt formulate în legătură cu aceste caractere și pentru a asigura transmisiunii succesorale o fizionomie juridică clădită în funcție de aceste caractere juridice.
Așa cum prcizam anterior, dreptul la moștenire este garantat în conformitate cu articolul 46 din Constituție, ceea ce înseamnă că statul nu s-a limitat doar la recunoașterea formală a acestui drept fundamental , dar asigură prin instituțiile sale specializate protecția juridică a acestui drept. Constituția precizează acest drept în cadrul drepturilor fundamentale și îl garantează, însă reglementarea amănunțită a acestei instituții o regăsim în prevederile Codului civil.
Codul civil reglementează succesiunea în Cartea IV intitulat Despre moștenire și liberalități, în prevederile articolelor 953- 1142.
În limbajul comun, prin succesiune se înțelege o înșiruire de persoane, fapte sau fenomene. În sens juridic însă, prin succesiune, moștenire sau ereditate, noțiuni sinonime, se înțelege transmiterea patrimoniului, a unei fracțiuni din patrimoniu sau a unor bunuri singulare de la o persoană fizică decedată la una sau mai multe persoane în ființă, persoane fizice, persoane juridice sau statul.
Noțiunii de moștenire sau succesiune i se conferă în doctrina și practica judiciară un înțeles larg, în sensul că ea desemnează orice fel de transmisiune de drepturi, atât între vii, cât și pentru cauză de moarte, transmisiune care poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
În sensul restrâns, acest termen desemnează atât transmisiunea patrimoniului de la persoana decedată către moștenitorii sau succesorii săi, cât și întinderea sau cuprinsul acestui patrimoniu. În literature de specialitate se vorbește de bunurile cuprinse în moștenire sau succesiune, de moșstenire sau succesiune mobiliară sau imobiliară sau că un bun face parte din moștenire sau nu. Cu alte cuvinte, prin acești termeni este desemnat uneori și obiectul transmisiunii succesorale.
1.2: Noțiunea de moștenire legală și condițiile moștenirii legale
Devoluțiunea succesiunii a fost definită de doctrină ca fiind determinarea persoanelor care sunt chemate să culeagă patrimoniul unei persoane decedate. Coroborând această definiție cu dispozițiile articolului 650 din vechiul Cod civil, se observă două temeiuri în raport de care se pot determina persoanele chemate la moștenire, respectiv legea sau voința autorului exprimată printr-un act juridic civil unilateral. De aceea se face distincție între devoluțiunea succesorală legală și devoluțiunea succesorală testamentară.
Dacă în dreptul roman regula era reprezentată de devoluțiunea succesorală testamentară, în prezent regula este dată de devoluțiunea legală.
Devoluțiunea succesorală este legală când transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii care precizează expres persoanele chemate la moștenire și cotele ce se cuvin fiecăreia. Ea intervine în măsura în care defunctul nu a dispus de patrimoniul său pentru cauză de moarte prin testament sau dacă manifestarea sa de voință nu poate produce efecte în tot sau în parte. S-ar putea spune că prioritară este tot devoluțiunea testamentară, întemeindu-se pe faptul că testamentul ca act de ultimă voință exprimă întocmai dorința defunctului, și în subsidiar, în lipsa testamentului se vor aplica dispozițiile legale.
Devoluțiunea succesiunii va fi tot legală chiar și în cazul în care defunctul a lăsat un testament, dar nu cuprinde dispoziții relative la transmiterea patrimoniului succesoral ci alte dispoziții privind spre exemplu, exheredarea unor succesibili, numirea unui executor testamentar. Devoluțiunea succesiunii va fi legală întrucât persoanele chemate la moștenire vor fi determinate în ordine și pentru cotele strict prevăzute de lege. În această ipoteză normele care reglementează devoluțiunea testamentară se completează cu cele ale devoluțiunii legale.
Cei care dobândesc moștenirea în temeiul legii sunt moștenitori universali, au vocație la întreg patrimoniul lăsat de defunct. Inclusiv rezervarea succesorală se culege tot cu titlu universal. Moștenitorii legali nu pot avea vocație la bunuri singulare, deci nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular.
Privit ca modalitate de transmitere a patrimoniului succesoral, conceptul de devoluțiune succesorală este echivalent cu conceptul de moștenire legală sau succesiune legală. Pentru înțelegerea conținutului acestor concepte se impune analiza fundamentului devoluțiunii succesorale legale, condițiile necesare pentru a opera devoluțiunea legală și principiile devoluțiunii succesorale legale și excepțiile de la aceste principii.
Conform articolului 955 din Codul civil, patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament. Totodată, o parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală. Prin urmare, în funcție de izvorul vocației succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate, moștenirea poate fi legală sau testamentară.
Moștenirea legală este reglementată de prevederile articolelor 963-964 din Codul civil care stabilește că moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz. Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv. În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii.
Temeiul moștenirii legale a fost la origine rudenia firească, rudenia de sânge, iar ideile care determină acest criteriu de transmitere legală a patrimoniului succesoral sunt afecțiunea presupusă a defunctului față de rudele lui de sânge și consolidarea familiei prin conservarea bunurilor moștenite.
În prezent, rudenia civilă, rezultată din adopție, care este asimilată cu rudenia firească pe planul efectelor judiciare, constituie și ea, alături de rudenia firească, pentru motivele arătate mai sus temei al moștenirii legale.
Moștenitorii legali sunt soțul supraviețuitor, descendenții sau copii defunctului în linie dreaptă, ascendenții privilegiați, adică părinții defunctului, colateralii privilegiați care desemnează frații, surorile defunctului și descendenții acestora, ascendenții ordinari, adică rudele în linie dreaptă, cu excepția părinților defunctului și colateralii ordinari care sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați.
Poate veni la moștenire în temeiul legii numai persoana care are capacitate succesorală și îndeplinește unele condiții generale ale dreptului de moștenire, adică să aibă vocație succesorală legală, să nu fie nedemnă sau defunctul nu a înlăturat-o de la moștenire prin exheredare.
Cu alte cuvinte, moștenirea este legală deoarece patrimonial succesoral se transmite la persoanele, în ordinea și în cotele stabilite de lege. Aceste personae sunt moștenitori universali, cu vocație la întregul patrimoniu, chiar dacă, practice, există o multitudine de moștenitori. Rezerva succesorală poate fi culeasă doar cu titlu universal. În concluzie, moștenitorii legali nu pot avea vocație doar la bunurile singular, deci nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular.
În ce privește condițiile, pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a moșteni, acestea nu sunt prevăzute expres, în lege, dar le putem deduce din cuprinsul prevederilor Codului civil, care se referă la moștenire. Pentru a putea moșteni în calitate de moștenitor legal, o persoană trebuie să aibă capacitate succesorală, să aibă vocație succesorală, să nu fie nedemnă de a moșteni, să nu fie dezmostenită și să exercite dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege.
Codul civil în vigoare utilizează și sintagma de succesibil pentru a desemna persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală. A nu se înțelege din această prevedere legală că succesibilul reprezintă o categorie aparte de moștenitori, ci doar că legiuitorul a urmărit să evidențieze situația intermediară a persoanei care are dreptul să moștenească, dar care încă nu și-a exprimat opțiunea în sensul acceptării moștenirii, caz în care i se consolidează retroactiv calitatea de moștenitor sau renunțării la moștenire, situație în care este considerat că nu a avut niciodată calitatea de moștenitor. Doctrina civilă consideră că nu este greșităutilizarea și a noțiunii de moștenitor sau succesor din prima clipă după deschiderea succesiunii.
Potrivit legii civile, pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii. Astfel, o persoană are capacitate succesorală și, deci, va putea culege o moștenire doar în cazul în care există la data deschiderii succesiunii. Această condiție era necesară și în vechiul drept românesc, numai un viu poate moșteni pe un mort” spune Codul Caragea.
Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor și obligațiilor pe care le implică calitatea de succesor. Ea nu se confundă nici cu capacitatea de folosință și nici cu capacitatea de exercițiu, având un sens specific și referindu-se la existența în viață a persoanei chemate să moștenească pe cel care lasă moștenirea.
Cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să dovedească, astfel că dovada existenței în momentul deschiderii moștenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moștenirii și care poate să fie moștenitorul în cauză sau succesorii săi în drepturi. Moștenitorul poate face dovada în mod direct sau prin reprezentanții săi legali, în această din urmă ipoteză dobândirea moștenirii are loc prin „retransmitere”, moșteniri successive, care nu trebuie să fie confundată cu moștenirea în „nume propriu” sau prin “reprezentare”. Persoanele care au capacitate succesorală sunt persoanele care sunt născute și se află în viață la data deschiderii moștenirii, persoanele nenăscute dar concepute la data deschiderii moștenirii, persoanele declarate judecătorești dispărute și persoanele juridice.
Persoanele care nu au capacitate succesorală sunt Persoanele predecedate, Comorienții și Persoanele fizice decedate în același timp, numiți și codecedați.
În legătură cu a doua condiție, pentru ca o persoană să fie moștenitor legal nu este suficient ca ea să aibă capacitate succesorală și să nu fie nedemnă, este necesar ca aceasta să fie chemată de lege la moștenire, adică să aibă vocație succesorală legală.
Legea conferă vocație succesorală rudelor, inclusiv celor din adopție, celui despre a cărui moștenire este vorba, soțului supraviețuitor și statului.
Pe lângă capacitatea succesorală, vocația la moștenire este cea de a doua condiție pozitivă pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică sau juridică ori statul pentru a culege moștenirea lăsată de defunct. Totodată, nu trebuie confundată vocația la moștenire cu devoluțiunea moștenirii. Devoluțiunea succesorală este determinarea persoanelor chemate să moștenească patrimoniul unei persoane fizice decedate.
Cel ce pretinde moștenirea poate dobândi vocație succesorală, fie în virtutea legii, dacă nu a fost lăsat testament ori dacă a fost făcut un testament, însă este ineficace, fie în virtutea testamentului lăsat de defunct.
Legea conferă vocație la moștenire rudelor defunctului, soțului supraviețuitor al defunctului și statului.
Legiuitorul român cheamă la moștenire rudele apropiate a celui despre a cărui moștenire este vorba, și anume copiii, nepoții, strănepoții, etc.; părinții, bunicii, străbunicii, etc.; frații, surorile și descendenții acestora până la gradul IV inclusiv; unchii, mătușele și verii primari.
Vocația succesorală a acestor persoane este numai generală, aceasta însemnând posibilitatea de principiu de a moșteni bunurile celui care lasă moștenirea. Dar pentru a moșteni efectiv, nu este suficient ca persoana dată să facă parte din cercul moștenitorilor legali, ci mai este necesar ca aceasta să nu fie înlăturată de la moștenire de o altă persoană chemată de lege în rang preferabil, care are vocație legală concretă. În scopul stabilirii ordinii de preferință între rudele celui care lasă moștenirea, legiuitorul a instituit două criterii de bază, și anume: clasa sau ordinul de moștenitori și gradul de rudenie existent între succesibil și defunct.
Vocația la moștenire are un înțeles dublu. În sens general, ea desemnează vocația potențială a unor persoane de a culege moștenirea lăsat de o altă persoană, în acest sens se vorbește, de exemplu, despre vocația succesorală legală a rudelor în linie directă fără limită în grad. În sens concret, adică vocația concretă, utilă, desemnează, prin devoluțiunea succesorală, ca mijloc de selecție, acele persoane care vor culege efectiv moștenirea lăsată de defunct.
Vocația succesorală concretă presupune două condiții, una pozitivă, adică vocația succesorală generală;și una negativă, ce presupune ca persoana în cauză să nu fie înlăturată de la moștenire de un alt succesibil.
De menționat că nici vocația succesorală generală și nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea general-abstractă a unei persoane de a se bucura, în conținutul capacității sale de folosință, de dreptul de moștenire garantat prin din Constituție. Dreptul de moștenire, ca o aptitudine abstractă, devine potențial prin intermediul vocației succesorale generale și efectiv, prin vocația concretă la moștenire.
În ceea ce privește ultima condiție, și anume cea referitoare la nedemnitatea persoanei, în reglementarea noului Cod Civil, articolele 958-959, nedemnitatea succesorală este de două feluri, nedemnitatea de drept și nedemnitatea judiciară.
Astfel, este de drept nedemnă de a moșteni persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea și persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.
În cazul în care condamnarea pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.
Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea.
Nedemnitatea judiciară apare atunci când persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei, persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului sau persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Sub sancțiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.
Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la lit. a) se pronunță ulterior datei deschiderii moștenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Atunci când condamnarea pentru faptele penale este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariția cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii.
În noul Cod civil, la articolul 961, este prevăzută inclusiv înlăturarea efectelor nedemnității. Astfel, efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către de cujus. Dacă după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea de cujus a lăsat un legat în favoarea nedemnului, efectele nedemnității nu vor fi înlăturate fără o declarație expresă din partea defunctului.
1.3: Principiile generale ale devoluțiunii legale
Devoluțiunea legală a moștenirii este realizată, în principiu, atunci când defunctul nu a dispus de bunurile sale prin testament sau atunci când, deși a dispus prin testament, acesta este lipsit de efecte deoarece este nevalabil sau caduc.
Spre deosebire de dreptul roman, care considera moștenirea legală incompatibilă cu moștenirea testamentară, dreptul civil românesc admite coexistența moștenirii legale și a celei testamentare cu privire la una și aceeași moștenire. De exemplu, în cazul în care există moștenitori rezervatari, dispunătorul nu poate face liberalități, adică donații și legate, decât în limitele cotității disponibile a moștenirii, rezerva fiind deferită rezervatarilor în virtutea legii.
De asemenea, în cazul în care o persoană a dispus prin testament numai de o parte din patrimoniul său, restul patrimoniului succesoral va fi deferit celor în drept conform regulilor moștenirii legale.
Normele care reglementeaza moștenirea legală sunt supletive, devenind eficiente doar în situația în care defunctul nu a înțeles să amenajeze prin voința sa devoluțiunea patrimoniului succesoral.
Pentru a evita fărâmițarea excesivă a succesiunilor, legea stabilește o ordine concretă de chemare la moștenire. Clasele de mostenitori și gradele de rudenie reprezintă mijloacele tehnico-juridice de stabilire a sferei persoanelor chemate de lege la moștenire. Aceasta sferă este destul de extinsă, iar legea nu dorește o fărâmițare excesivă a succesiunilor. De aceea, dintre persoanele cu vocație legală, legea stabilește o anumită ordine concretă de chemare la moștenire, pe baza a trei principii generale, fiecare dintre acestea cunoscând unele excepții. Principiile de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moștenire sunt principiul priorității clasei de moștenitori în ordinea stabilită de lege între moștenitorii care fac parte din clase diferite, principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasa si principiul împărțirii moștenirii în părți egale, pe capete, între rudele din aceeași clasa și de același grad.
Primul principiu analizat este principiul priorității clasei de moștenitori în ordinea stabilită de lege între moștenitorii din clase diferite. Prin clasă de moștenitori se înțelege o categorie de rude, de exemplu, descendenții defunctului, care, în mod colectiv, exclude o altă categorie sau este exclusă de ea, chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi de grad mai apropiat cu defunctul decât rudele din categoria chemată. De exemplu, nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul al II-lea, exclude de la moștenire pe părinții defunctului, deși aceștia sunt rude de gradul I. Codul civil stabilește patru clase de moștenitori legali, și anume clasa I de moștenitori, denumită și clasa descendenților în linie directă, este alcătuită din copii, nepoți, strănepoți ai defunctului, fără limită în grad, clasa a II-a sau clasa ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați, în care intră părinții defunctului, frații și surorile acestuia și descendenții lor până la gradul al IV-lea inclusiv, clasa a III-a, denumită și clasa ascendenților ordinari, alcătuită din bunici, străbunici ai defunctului, fără limită în grad și, ultima clasă de moștenitori, clasa a IV-a sau clasa colateralilor ordinari alcătuită din unchii și mătușile, verii primari și frații – surorile bunicilor defunctului.
Datorită faptlui că rudele sunt chemate la moștenire în ordinea claselor, în prezența fie și a unei singure rude din clasa I, rudele din clasele subsecvente nu mai sunt chemate la moștenirea legală, indiferent de gradul lor de rudenie cu defunctul. Așadar, rudele din clasa a II-a sunt chemate la moștenire numai dacă nu există rude din clasa I sau cele existente nu pot din cauza nedemnității sau nu vor, devenind renunțători, să vină la moștenire.
Tot astfel, rudele din clasa a III-a sunt chemate la moștenire numai dacă nu există moștenitori din primele două clase sau cei existenți nu pot sau nu vor să vină la moștenire. Iar rudele din clasa a IV-a moștenesc numai în lipsa moștenitorilor din primele trei clase.
Trebuie precizat că venirea concomitentă la moștenire a rudelor din două clase deosebite este posibilă numai în caz de exheredare prin testament a moștenitorilor dintr-o clasă preferată, dacă aceștia sunt rezervatari, descendenții și părinții defunctului. În acest caz ei culeg totuși, ca moștenitori legali rezerva prevăzută de lege, contrar voinței defunctului, restul moștenirii fiind dobândită, dacă defunctul n-a dispus altfel prin testament de moștenitorii din clasa subsecventă. De exemplu, dacă descendenții, moștenitori din clasa I, sunt exheredați ei culeg totuși rezerva legală, iar restul se cuvine moștenitorilor legali din clasa a II-a, a III-a sau a IV-a, după caz, care culeg moștenirea în calitate de moștenitori legali, iar nu în aceea de legatari.
De asemenea, soțul supraviețuitor al defunctului, nefiind rudă cu acesta, nu face parte din nici o clasă, însă vine la moștenire în concurs cu oricare clasă chemată la moștenire; deci el nu înlătură nici o clasă de moștenitori, dar nici nu este înlăturat de la moștenire indiferent de clasa, fie și prima, chemată de lege la succesiune.
Al doilea principiu este cel al proximității gradelor de rudenie cu defunctul între moștenitorii din aceeași clasă. Potrivit acestui principiu, înăuntrul aceleiași clase rudele mai apropiate în grad înlătură de la moștenire rudele mai îndepărtate în grad. De exemplu, copiii defunctului înlătură de la moștenire pe nepoți, strănepoți; frații și surorile pe nepoții și strănepoții de frate; unchii și mătușile pe verii primari. Așadar, vocația concretă la moștenire în cadrul aceleiași clase depinde de aproprierea gradului de rudenie.
De la acest principiu, legea prevede două excepții. În cadrul clasei a II-a, clasa mixtă a ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați, părinții defunctului fiind rude de gradul I, nu înlătură de la moștenire pe frații sau surorile defunctului și descendenții lor, rude de gradul II-IV, ci ei vin împreună la moștenire, primind anumite cote stabilite de lege;reprezentarea succesorală.
Al treilea principiu cel al împărțirii moștenirii în părți egale sau pe capete între rudele din aceeași clasă și de același grad. Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemată la moștenire sunt de același grad, ele împart moștenirea în părți egale. De exemplu, dacă la moștenire vin doi copii ai defunctului, fiecare va primi o jumătate. Tot astfel, dacă în lipsă de moștenitori din prima clasă, sunt chemați la moștenire doi frați buni ai defunctului etc.
Și de la acest principiu, legea prevede două excepții. În primul rând este cazul împărțirii pe tulpini a moștenirii în cazul venirii la moștenire a rudelor de același grad prin reprezentare succesorală. Al doilea caz apare în situația în care la moștenire sunt chemați doi sau mai mulți colaterali privilegiați proveniți din părinți diferiți, indiferent dacă sunt din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline între ei și, dacă este cazul, între descendenții fraților-surorilor de diferite categorii, indiferent că vin la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare, moștenirea nu se împarte în părți egale, legea stipulând împărțirea pe linii, egalitatea păstrându-se numai între frații pe aceeași linie, însă fratele bun al defunctului beneficiază de cotă-parte pe ambele linii.
Trebuie menționat că nici în raporturile dintre părinți, pe de o parte, și frați-surori sau descendenții lor, pe de altă parte, nu se aplică principiul egalității, părinții culegând o cotă fixă stabilită de lege indiferent de numărul colateralilor privilegiați cu care vin în concurs .
Tot astfel, soțul supraviețuitor culege o cotă în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs, neavând importanță numărul moștenitorilor din acea clasă sau subclasă de moștenitori privilegiați din cadrul clasei a II-a.
Așadar, atunci când moștenitorii din aceeași clasă și care au același grad de rudenie cu defunctul, moștenirea se împarte în atâtea părți egale câți moștenitori sunt.
Capitolul 2: REPREZENTAREA SUCCESORALĂ
În vechiul drept roman, ale cărui tradiții au fost preluate în Franța în regiunile de drept scris, regula era aceea a instituirii de moștenitori prin testament, succesiunea ab intestat fiind o excepție.
La început, stăpânul averii familiale putea dispune de aceasta după bunul său plac, rudele acestuia nefiind protejate de lege contra dispozițiilor pentru cauza de moarte.
În epoca clasică, testamentul prin care rudelor apropiate ale defunctului nu le era lăsată o parte rezonabilă din averea succesorala a început să fie considerat ca opera unui nebun care nu a respectat obligația de pietate și era considerat anulabil, pe acest considerent, la cererea celor lezați prin testament. Nulitatea putea fi evitată dacă legatarul abandona din averea succesorală a patra parte din ceea ce s-ar fi cuvenit reclamantului ca moștenitor legal, plecându-se de aici cu denumirea de sfert legitim sau legitima.
La vremea respectivă, legitima a fost analizată ca un drept de creanța contra succesiunii, destul de asemănător cu un drept alimentar, acordându-se chiar dacă reclamantul renunța la succesiune. Așadar, legitimii nu puteau aspira la o fracțiune în natură din succesiune, adică la o cota parte în proprietate, ei dispunând doar de o creanță echivalentă valoric unei cote-părți din moștenire. De asemenea, aceasta permitea atacarea nu numai a liberalităților testamentare, ci și ale celor făcute prin donații.
În țara noastră, până la mijlocul secolului al XV-lea, când au apărut primele date despre transmisiunea testamentară, dreptul feudal din Țara Românească și cel din Moldova era influențat de dreptul bizantin și nu cunoștea decât transmisiunea succesorală ab intestat. În sistemul succesoral legal, ordinea chemării la moștenire a fost diferită de la o societate la alta, în funcție de interesele societății. Clasele de succesori erau, în toate sistemele, aceleași: descendenții, ascendenții și colaterali, cu chemarea mai întâi a rudelor din căsătorie (moștenitori legitimi). Copii din afara căsătoriei avea un drept reciproc la moștenire doar în raport cu mama și cu rudele ei.
Până la destrămarea societății feudale, prioritară era păstrarea averii familiei, iar tehnica realizării acestui scop era chemarea la succesiune, din fiecare clasă, cu prioritate a succesorilor bărbați ca și un drept inegal al fetelor la succesiune. În cazul în care nu existau succesori de sex masculin averea imobiliară trecea în patrimoniul domnului. Acesta putea să înlăture transferul prin încuviințarea pe care o dădea ca averea să fie trecută unei fiice. Existența acestor transferuri era o mărturie că transmiterea succesorală testamentară nu era aplicabilă. În perioada destrămării societății feudale proprietatea individuală ia locul celei a familiei și odată cu ea sunt înlăturate și regulile succesiunii legale ce ocroteau proprietatea de grup a familiei.
În esență, reprezentarea succesorală a fost în mod tradițional privită de doctrină ca fiind un beneficiu legal acordat unui succesor de a urca în locul, gradul și drepturile ascendentului său, numit reprezentat, care este decedat la data dschiderii succesiunii, ori, așa cum prevede articolul 965 din noul Cod civil, este nedemn față de defunct, prin acest fapt fiind înlăturate unele consecințe injuste ale principiului proximității gradului de rudenie și al principiului egalității între rude de același grad.
Reglementarea reprezentării succesorale din vechiul cod civil este o preluare ad litteram a textelor napoleoniene din anul 1804. Din punct de vedere istoric, ultimele sunt rezultatul preluării deformate în știința juridică medievală a tehnicii “succession in locum” care provine din dreptul roman. Respectivele deformări au dus la reguli de funcționare care, în secolul al XX-lea au fost criticate datorită caracterului fictiv și al imposibilității reprezentării nedemnului și renunțătorului.
Noul Cod civil a renunțat la teoria medievală a ficțiunii și, preluând reformele codurilor civile din Québec și Franța, permite reprezentarea moștenitorului renunțător. Astfel acesta aplică o extinde și asupra nedemnului.
2.1: Definiția și importanța instituției
În accepțiunea vechiului Cod Civil, reprezentarea succesorală reprezenta beneficiul acordat de lege unui succesibil de grad mai îndepărtat de a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit ascendentului lui dacă ar mai fi trăit.
Potrivit noului Cod Civil, poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii.
Noul Cod civil definește reprezentarea succesorala ca fiind acel beneficiu în puterea căruia un moștenitor legal care are un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii.
Totodată, dispozițiile noului Cod civil trasează două tipuri de efecte ale reprezentării, respectiv, un prim efect, “general” al împărțirii moștenirii pe tulpini, iar un al doilea, “particular” care constă în aceea că copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus, vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, în situația în care vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul, arătându-se totodată și faptul că, raportul se realizează numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.
Al doilea tip de efect captează atenția datorită faptului că introduce o regulă nouă necunoscută dreptului și practicii judiciare și care nu se circumscrie vreunei uzanțe sau cutume care se tinde a fi fost sancționată.
Această reglementare este fundamentata de două idei, și anume afecțiunea presupusă a defunctului care, de vreme ce a existat față de un moștenitor, se presupune că există și față de descendenții lui, și, așa cum s-a spus în doctrina civilă, prin aceasta se asigură respectul egalității tulpinilor plecând de la premisa că afecțiunea lui de cujus față de succesibilii săi, ca și sentiment de datorie față de familie, nu se apreciaza individual ci, față de tulpina pe care fiecare dintre aceștia o formează împreună cu descendenții săi Cea de a doua idee fundamentală este echitatea care dictează că nu ar fi drept ca hazardul morții fiului înaintea părintelui său, să priveze copiii fiului de o succesiune pe care ar fi primit-o împreună cu a tatalui lor.
Așadar, reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în virtutea căruia un moștenitor legal sau mai mulți, de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă în gradul, locul și drepturile ascendentului său, numit reprezentant, care este decedat la deschiderea moștenirii, pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din moștenire, dacă s-ar mai aflat în viață.
În doctrină se mai menționează faptul că reprezentantul culege partea de moștenire ce s-ar fi cuvenit reprezentatului în concurs cu succesori din aceiași clasă mai apropiați în grad de cujus. Totuși, s-a ajuns la concluzia că această exprimare este inexactă deoarece reprezentarea succesorală intervine și în cazul în care toți moștenitorii ce au fost chemați la succesiune sunt de același grad, venind la succesiune prin reprezentare . Dreptul la moștenire nu poate depinde de hazard, iar moartea prematură a părinților nu trebuie să dăuneze unora dintre copii și nici să profite altora.
Putem afirma că reprezentarea succesorală este o instituție deosebită de reprezentarea din dreptul comun care face referire la reprezentarea vocației altuia la încheierea de acte juridice, reprezentarea persoanelor incapabile, mandatul, etc.
Conform vechiului Cod civil, pentru a opera reprezentarea succesorală, persoana reprezentată trebuia să îndeplinească două condiții, și anume cea referitoare la locul reprezentatului care treuia să fie vacant, respectiv reprezentatul să fi fost predecedat în momentul deschiderii moștenirii care este momentul morții lui de cujus și cea referitoare la locul reprezentatului care trebuia să fie util, respectiv dacă ar fi trăit reprezentatul l-ar fi moștenit el însuși pe defunct. Din aceste două condiții rezultă că nu pot fi reprezentate persoanele nedemne sau care se află în viață în momentul deschiderii moștenirii.
Conform noului Cod civil însă, reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el. Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale impuse de legea civilă pentru a-l moșteni pe acesta, adică să aibă capacitatea succesorală, să fie în viață în momentul deschiderii moștenirii, să aibă vocație succesorală, să fie rudă de sânge cu defunctul în linie directă fără limită de grad iar în linie colaterală până la gradul IV inclusiv și să nu fie nedemnă pentru a moșteni.
Se poate observa că noul Cod civil introduce un element de noutate în privința condițiilor reprezentării, relativă la posibilitatea reprezentării și a nedemnului, care în vechea reglementare nu era posibilă. Ideea care fundamenteaza aceasta normă este strâns legată de caracterul pur personal al pedepsei civile a nedemnității care dictează necesitatea limitării efectelor acesteia numai la persoana celui atins de nedemnitate și nu față de terți, cum este cazul descendenților acestuia.
Rezerva succesorală joacă un rol important în materia succesiunilor deoarece ea apară moștenitorii rezervatari, nu numai împotriva liberalităților făcute în favoarea unor persoane străine, dar chiar și împotriva liberalităților făcute în favoarea unor moștenitori legali, chiar comoștenitori rezervatari. Principiul incident în materie se refera la aceea că nu se pot face liberalități, donații sau legate, în favoarea rudelor sau a soțului supraviețuitor decât dacă sunt respectate limitele în care pot fi oferite și terților, adică în măsura cotității disponibile.
Deosebirea fundamentală de regim juridic constă în faptul că rezervatarii gratificați pot cumula rezerva cu partea disponibilă. Dacă, spre exemplu, persoana decedată are mai mulți copii, poate să-i gratifice pe unii dintre ei, favorizându-i în dauna celorlalți, dar numai în limitele cotității disponibile, atribuindu-le practic și cotitatea disponibilă. În acest mod, defunctul poate restabili o eventuală inegalitate patrimonială existentă între descendenții săi, însă nu o poate face într-o manieră discreționară, după bunul său plac, în sensul avantajării fără justificare a unora în detrimentul celorlalți.
În concluzie, se poate vorbi despre o posibilitate de avantajare, dar restrânsă, efect al funcției ordonatoare, de echilibrare și de protecție familială a instituției rezervei succesorale.
Trebuie precizat că rezerva succesorală și cotitatea disponibilă reprezintă drepturi la fracțiuni din valoarea moștenirii, iar nu drepturi la părți din fiecare bun succesoral privit în individualitatea sa. Astfel, cu toate că instituția rezervei se prezintă ca o prerogativă a moștenitorilor îndrituiți a o culege și ca o restricție a libertății testatorului de a dispune de bunurile sale, doctrina și jurisprudența au hotărât că acest caracter nu poate fi generalizat și în ceea ce privește posibilitățile lui de cuius de a decide care va fi compunerea părții indisponibile. Altfel spus, libertatea persoanei despre a cărei moștenire este vorba, de a stabili care anume bunuri revin succesorilor rezervatari și care legatarilor nu este afectată de rezervă, deoarece prezintă relevanță respectarea cotei valorice fixate de lege, nicidecum natura bunurilor cuprinse în masa succesorală. Mai mult decât atât, în literatura de specialitate s-ae făcut mențiunea cu privire la drepturile legatarului părții asupra căreia se poate dispune liber de a alege bunurile ce vor forma legatul său, atâta vreme cât exercită această facultate cu bună-credință și fără intenția de a-i vătăma pe cei îndreptățiți a culege rezerva succesorală.
Prin urmare, dacă defunctul are moștenitori rezervatari și dacă a dispus de patrimoniul sau prin donații sau testamente, masa succesorală, la care se adaugă donațiile făcute în timpul vieții, se divide în două părți, o parte reprezentată de rezerva succesorală destinată a fi moștenită de moștenitorii rezervatari chiar împotriva voinței liberale a defunctului, și cotitatea disponibilă în privința căreia voința defunctului poate fi discreționară. Această împărțire a patrimoniului succesoral se impune nu doar în cazul moștenirii testamentare propriu-zise, ci și în cazul în care defunctul nu a lăsat testament, însa a făcut donații. În cadrul devoluțiunii legale a moștenirii este obligatoriu să se verifice dacă prin donațiile realizate au fost sau nu respectate drepturile moștenitorilor rezervatari.
În țări precum Spania, Italia, Germania și Elveția, denumirea de reprezentare a fost criticată, pe motiv că reprezentantul succede iure proprio, nu iure praedefuncti parentis. Mai mult decât atât, juriștii germani au înlocuit în lucrările de specialitate termenul de Repräsentationsrecht cu cel de Eintrittsrecht, drept de intervenție sau drept de substituire. Aceeași observație terminologică derivată tot din fondul problemei apare și în Elveția, unde versiunea în limba germană a codului se exprimă clar: „an die Stelle … tretten”.
Criticile unanime aduse în Franța, în România și în Québec au vizat în special consecințele calificării reprezentării drept ficțiune a legii.
2.2: Domeniul de aplicare
Rezerva succesorală este privită diferit de noul Cod civil care definește rezerva succesorala fiind o cotă fixă calculată tot dintr-o cotă fixă. În sistemul legii civile actuale, moștenitori rezervatari sunt toate clasele de moștenitori legali.
În ceea ce privește întinderea rezervei succesorale, aceasta variază în funcție de calitatea și numărul moștenitorilor rezervatari. În conformitate cu noua legislație, cuantumul rezervei succesorale este determinat sub forma unei fracțiuni din moștenire, care se rezumă la 1/2 din moștenire pentru un copil, 2/3 din moștenire pentru doi copii și 3/4 din moștenire pentru trei sau mai mulți copii
Potrivit articolului 1088 din noul Cod civil, rezerva descendenților este jumătate din cota succesorală care li s-ar fi cuvenit ca mostenitori legali, în lipsa liberalităților sau dezmoștenirilor. De aici rezultă faptul că, în cazul unei dezmoșteniri a unicului copil al defunctului, acesta tot va avea dreptul la o rezervă de ½ din averea părintelui său, urmând ca restul cotei de ½ să se împartă mod corespunzător între moștenitorii legali dintr-o clasă subsecventă sau în situația unui testament , să îi revină celui gratificat prin legat. Totodată, înlăturarea din dreptul de a moșteni ca successor legal atrage și imposibilitatea de a beneficia de rezerva succesorală.
Așadar, reprezentanții moștenesc de la defunct ceea ce ar fi moștenit dacă cel pe care îl reprezintă ar fi trăit în momentul decesului lui de cujus.
Reprezentarea succesorală are loc, pe de o parte, în cazul în care există moștenitori în viață de grad mai apropiat cu defunctul și, pe de altă parte, în căzul în care toți sau doar o parte din moștenitori de grad mai apropiat cu de cujus sunt predecedați. Ca și exemplu, se poate argument cu unele situații, cum este cazul în care la moștenirea lui de cujus vin un fiu și trei copii ai unu fiu predecedat al defunctului sau cel în care la moștenirea lui acestuia vin trei nepoți, copii ai unui fiu predecedat al defunctului, și alți doi nepoți, copii ai altui fiu predecedat al defunctului.
Potrivit articolului 966 din noul Cod civil, reprezentarea este admisă în privința descendenților copiilor defunctului și în privința descendenților din frați și surori. Datorită faptului că reprezentarea derogă de la principiile generale ale devoluțiuni legale de a moșteni, dispozițiile care o prevăd sunt de strică interpretare . În consecință nicio altă persoană nu poate beneficia de ea. Astfel, ascendenții ordinari sau verii primari nu pot veni la moștenire prin reprezentarea părinților defunctului, respectiv prin reprezentarea propriilor părinți, unchi sau mătușile defunctului. Totodată, șotul supraviețuitor nu poate beneficia de reprezentare pentru a moșteni un frate sau părinții ori alte rude ale soțului predecedat si nici nu poate fi reprezentat.
Doctrina juridică a ajuns la concluzia că reprezentarea succesorală nu își găsește aplicabilitatea în situația în care există descendenți predecedați ai defunctului dar moștenirea se împarte la fel indiferent dacă ar exista sau nu instituția reprezentării succesorale.
Reprezentarea succesorală poate opera la infinit, de beneficiul acesteia bucurându-se toți descendenți lui de cujus, fără limită de grad.
În concluzie, pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau surorilor defunctului. În limitele prevăzute de lege, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a se face deosebire dacă reprezentanții sunt rude de același grad ori de grade diferite în raport cu defunctul.
2.3: Condițiile reprezentării succesorale
Așa cum am menționat anterior, instituția reprezentării în materie succesorală are drept scop înlăturarea unor consecințe injuste ale principiului proximității gradului de rudenie și ale principiului egalității între rudele de același grad.
Plecând de la această afirmație, descendenții copiilor defunctului și descendenții din frați și surori pot beneficia de reprezentarea succesorală numai dacă sunt îndeplinite două condiții anume prevăzute de lege, una incumbând persoanei celui reprezentat și una persoanei reprezentantului.
Astfel, conform articolului 967 din noul Cod civil, poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii. Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta. Totodată, reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el.
Condițiile cu privire la reprezentat pot fi stabilite analizând prevederile articolelor 965 și 967 alineat 1 din noul Cod civil. Astfel, pentru a putea opera reprezentarea, este necesar ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moștenirii sau nedemn de a moșteni. În legătură cu nedemnul, legea face precizarea clară că, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii. Apare aici problema celor două condiții ale reprezentării, și anume ca locul celui reprezentat să fie vacant și să fie util. Prin reglementarea actuală, se extinde noțiunea de loc vacant, cuprinzându-se în ea atât succesibilul decedat, cât și nedemnul. Noțiunea de loc util este restrânsă prin includerea nedemnului în categoria persoanelor apte a fi reprezentate, rămânând a fi discutată numai prin prisma exheredării.
Așa cum specificam, este necesar ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moștenirii. Textul articolului 967 alineat 1 din noul Cod civil face referire la persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, subliniind practic inexistența fizică a acesteia, faptul că era decedat în momentul deschiderii moștenirii. Nu prezintă importanță dacă reprezentatul a fost predecedat, codecedat sau comorient în raport cu defunctul a cărui moștenire se dezbate. Prin urmare, persoana care a decedat în împrejurări de natură a face imposibilă stabilirea momentului decesului ca fiind anterior sau ulterior în raport de defunct, cazul codecedaților, va putea fi reprezentată la împărțirea moștenirii de către descendenții săi, doar dacă sunt îndeplinite toate condițiile reprezentării. Nu va putea fi reprezentat cel care era dispărut la data deschiderii moștenirii, deoarece până la obținerea unei hotărâri de declarare a decesului, dispărutul este considerat în viață. De asemenea, nu va putea avea calitatea de reprezentat cel care este în viață la momentul deschiderii moștenirii, nici chiar dacă a renunțat la moștenire sau a fost dezmoștenit de defunct. Regulile reprezentării succesorale se aplică doar persoanelor decedate, reprezentarea operând prin trecerea din grad în grad, prin toate gradele intermediare, până la cel mai apropiat cu defunctul.
Literatura de specialitate recentă afirmă că ar fi posibil de reprezentat atât dezmoștenitul, cât și renunțătorul. Argumentul autorului se bazează pe textul din teza finală a articolului 967 din noul Cod civil care spune că, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii, afirmație pe care o atribuie atât persoanei lipsite de capacitate, cât și nedemnului. Însă, acest lucru pare imposibil având în vedere faptul că pentru a avea capacitate de a moșteni o persoană trebuie să existe, să fie în viață la data deschiderii moștenirii. Prin recunoaște dreptului de a fi reprezentat a celui care a fost dezmoștenit sau a renunțat la moștenire înseamnă, pe de o parte, a nega întreaga teorie a reprezentării și, pe de altă parte, a modifica regulile privitoare la condițiile cerute pentru a moșteni. Părerea unora dintre autori este că respectiva prevedere a Codului civil este doar o accentuare a dreptului nedemnului de a fi reprezentat, pentru a nu se da loc interpretării că acesta trebuie să fie de fapt predecedat la data deschiderii moștenirii. Această afirmație se poate argument prin însăși redactarea articolului 967 din noul Cod civil care spune că poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni precum și nedemnul, așadar sunt enumerate două categorii de reprezentați. Concluzia este că, fără îndoială, numai predecedatul și nedemnul pot fi moșteniți prin reprezentare, iar nu și cel dezmoștenit sau cel care a renunțat la moștenire.
A doua ipoteză care face aplicabilă reprezentarea este cea a nedemnului, chiar aflat în viață la momentul deschiderii moștenirii. Așa cum am specificat anterior, este justificată includerii nedemnului în categoria persoanelor care pot fi reprezentate. Prin urmare, pentru a nu aplica o sancțiune nemeritată descendenților nedemnului și pentru a nu-i face răspunzători de faptele autorului lor, Codul civil stabilește că nedemnul poate fi reprezentat. Nu contează dacă este vorba de nedemnitatea de drept sau judiciară. Odată constatată sau declarată nedemnitatea, este posibilă intervenția reprezentării în persoana descendenților nedemnului. Totodată, nu prezintă importanță dacă nedemnul este în viață sau decedat la data deschiderii moștenirii, el urmând a fi reprezentat în orice situație, indiferent de temeiul pe care-l vom considera aplicabil reprezentării. În cazul nedemnului, reprezentarea operează chiar dacă nedemnul a renunțat la moștenirea defunctului întrucât temeiul reprezentării este nedemnitatea, iar nu lipsa capacității de a moșteni ca în cazul persoanei decedate. În această situație, specificația din lege este clară, și anume că nedemnul poate fi reprezentat chiar dacă se află în viață la data deschiderii moștenirii. Mai trebuie menționat faptul că pentru a opera reprezentarea nedemnului este necesar ca acesta să nu fi fost iertat de către defunct într-una din formele prevăzute de lege, deoarece, în acest fel, sunt înlăturate efectele nedemnității, inclusiv posibilitatea reprezentării. În această situație, nedemnul va moșteni în nume propriu, ca și cum nu ar fi existat cauza de nedemnitate, iar renunțarea lui la moștenire va fi apreciată în funcție de situația concretă, fără a o mai lega într-un fel de instituția reprezentării.
O altă problem delicată apare în cazul reprezentatului exheredat de către defunct. Dacă moștenitorul care poate avea calitatea de reprezentat întrucât este decedat sau nedemn față de defunct a fost dezmoștenit de către acesta, stabilirea situației sale în concret se va face în funcție de categoria de moștenitori din care face parte. Astfel, dacă reprezentatul este descendent, deci moștenitor rezervatar, în virtutea dreptului său la rezervă și a faptului că, în ceea ce-l privește, dezmoștenirea nu poate fi totală, el va putea avea calitatea de reprezentat și va putea determina intervenția reprezentării în persoana descendenților săi. Prin urmare, calitatea de rezervatar se transformă în această situație într-o pârghie care determină intervenția reprezentării, urmând a influența și cota ce va reveni reprezentantului, întrucât acesta nu este apt de a primi decât ceea ce și ascendentul său, reprezentatul, ar fi putut primi. Dacă, însă, reprezentatul este un colateral privilegiat, dezmoștenirea dispusă de defunct va opera în totalitate și va determina imposibilitatea funcționării reprezentării succesorale. În acest caz, lipsa calității de rezervatar determină inoperabilitatea reprezentării, colateralul privilegiat nedispunând de beneficiul legal al rezervei care să-i asigure calea către beneficiul reprezentării.
A doua categorie de condițiile se referă la reprezentant și sunt cuprinse în conținutul articolului 967 alineatele 2 și 3 din noul Cod civil. Astfel, pentru a putea veni prin reprezentare la moștenirea unui defunct, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta.
Reprezentantul trebuie să aibă capacitate succesorală proprie. Se desprinde de aici concluzia că el trebuie să existe la data deschiderii moștenirii. Așadar, va putea veni la moștenire prin reprezentare orice persoană fizică născută și care nu era decedată la data decesului autorului moștenirii, inclusiv copilul conceput, cu condiția ca el să se nască viu. În privința codecedaților, însă, trebuie menționat că, în această situație, nu există capacitatea de a moșteni, de a avea calitatea de reprezentant, codecedatul neputând fi considerat că există la data deschiderii moștenirii.
Din acest punct de vedere, reprezentantul are altă situație decât reprezentatul. Pentru acesta din urmă se admite să fie reprezentat chiar dacă era codecedat cu defunctul, în timp ce pentru reprezentant nu se admite reprezentarea dacă a murit fără a se putea stabili cu exactitate momentul decesului în raport de autorul moștenirii.
O altă condiție se referă la faptul că reprezentantul trebuie să aibă vocație succesorală proprie având în vedere faptul că o persoană care nu ar putea moșteni în nume propriu nu poate moșteni nici prin reprezentare. Astfel, atunci când este vorba despre reprezentarea în cazul descendenților, reprezentanții vor putea moșteni indiferent de gradul de rudenie cu defunctul. În cazul reprezentării colateralilor privilegiați, reprezentantul va putea moșteni numai până la gradul IV inclusiv.
O altă condiție precizează că reprezentantul trebuie să nu fi renunțat la moștenirea defunctului. În cazul în care reprezentantul a renunțat la moștenirea defunctului în cauză, el a renunțat practic la beneficul legal al reprezentării și nu va mai putea culege acea moștenire. Trebuie făcută precizarea că renunțarea reprezentantului nu determină chemarea la moștenire, pe temeiul reprezentării, a celor care îi urmează în grad, întrucât persoana aflată în viață și care a renunțat la o moștenire nu poate fi reprezentată. Nu este exclusă însă, posibilitatea chemării la moștenire a rudelor din gradele următoare, aceasta făcându-se însă în nume propriu iar nu în temeiul reprezentării.
O altă condiție este cea referitoare la mențiunea ca reprezentantul să nu fi fost dezmoștenit de către defunct. Ipoteza exheredării este analizată după cum reprezentantul este moștenitor din clasa descendenților sau din clasa colateralilor privilegiați. Astfel, dacă reprezentantul este un descendent, dezmoștenirea dispusă de către defunct nu va putea opera decât în limita cotității disponibile, descendentul reprezentant urmând a culege partea de moștenire care reprezintă rezerva sa succesorală. Dacă, însă, reprezentantul este colateral privilegiat, dezmoștenirea va fi eficientă integral, nepotul sau strănepotul de frate sau soră nemaiputând culege moștenirea în virtutea reprezentării.
Ultima condiție precizează că reprezentantul nu trebuie să fie nedemn de a moșteni. Așadar, existența nedemnității poate fi temei al reprezentării numai în privința celui reprezentat, întrucât nu este firesc ca sancțiunile care intervin să fie extinse și asupra moștenitorilor nedemnului. Dacă însuși reprezentantul este nedemn, atunci sancțiunea este a lui proprie și determină imposibilitatea lui personală de a culege moștenirea. Aceasta nu va însemna însă că nedemnitatea reprezentantului nu va putea constitui temei al intervenției reprezentării pentru descendenții săi. Mai trebuie menționat, de asemenea, că reprezentantul nedemn nu trebuie să fi fost iertat de către autorul moștenirii. În cazul în care există o declarație sau un testament prin care defunctul dispune înlăturarea efectelor nedemnității reprezentantului, acesta va veni la moștenire beneficiind de reprezentare.
Toate condițiile enunțate anterior se apreciază în raport de defunct, iar nu în raport de reprezentat. Astfel, în conformitate cu prevederile articolului 967 alineat 3 din noul Cod civil, nu are nicio relevanță dacă reprezentantul a renunțat la moștenirea celui pe care îl reprezintă, nici dacă a fost dezmoștenit de el și nici dacă este nedemn față de reprezentat.
2.4: Efectele reprezentării succesorale
Soluția impusă de textul articolului 969 din noul Cod civil își găsește suportul în echitate deoarece situează pe o poziție de egalitate moștenitorii îndrituiți la dobândirea succesiunii lui de cujus prin reprezentarea lui secundus, fără a avea importanță dacă aceștia sunt concepuți înainte ori după data deschiderii moștenirii.
Fundamentul reglementării acestui articol care conferă echitabilitatea acestei soluții, rezidă, atât în argumentul că nu ar fi drept ca hazardul momentului nașterii să îi priveze pe descendenții lui de cujus, născuți după momentul deschiderii succesiunii, să dobândească bunuri astfel transmise, cât și acela că, dacă moștenirea în general se fondează pe o prezumție de afecțiune a defunctului față de rudele sale, atunci se prezumă că afecțiunea trebuie să fi fost egală pentru rudele din aceeași clasa și situate pe aceeași treaptă de grad. Așadar, dacă afecțiunea există față de moștenitorii veniți prin reprezentare, deja concepuți la data deschiderii succesiunii, atunci, aceeași afecțiune ar fi existat și față de moștenitorii ulterior concepuți, de același grad și clasă.
În concluzie, soluția impusă de articolul 969 din noul Cod civil, este criticabilă sub aspectul în care a fost concepută, respectiv sub forma unei obligații de raport când, în realitate, nu se readuce sau restituie ceva primit, ci se aduce ceva la care ar fi putut avea dreptul și beneficiarii acestei obligații dacă ar fi fost cocepuți la data deschiderii moștenirii.
Potrivit noului Cod civil, reprezentarea succesorală generează două efecte juridice, un efect general și un efect particular.
Efectul general al reprezentării constă în împărțirea mostenirii pe tulpină. În acest context, articolul 968 alineatul 2, definește noțiunea de tulpină, arătând că prin aceasta se înțelege descendentul de gradul I care culege moștenirea sau reprezentat la moștenire, înăuntrul clasei întâi sau colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moștenirea sau cea care este reprezentat la moștenire înăuntrul clasei a doua.
Menținând principiile Codului civil de la 1864, Legea nr. 287/2009 dispune în articolul 968 alineat 3 că dacă aceeați tuplină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad, din aceeași ramuri, împărțindu-se între ei în mod egal.
Plecând de la dispozițiile menționate anterior, se poate constata faptul că noua reglementare nu inovează în ceea ce privește efectul general al reprezentării succesorale. De altfel, această opțiune a legiuitorului este firească.
În Noul Cod Civil este definită pentru prima data această noțiune, specifică reprezentării succesorale. Această noțiune a fost reglementată pentru a soluționa o situație nefirească, respectiv situația decesului copiilor înaintea părinților. În aceste situații, reprezentarea are menirea de a corecta ceea ce s-a petrecut împotriva legilor firești ale firii, moștenirea urmând a se împărți pe tulpini și, eventual, pe subtulpini.
Efectul particular al reprezentării reiese din dispozițiile articolului 969 din noul Cod civil, conform căruia copiii nedemnului concepuți înainte de data deschiderii moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul.
Acest text de lege urmărește să asigure egalitatea între copiii nedemnului concepuți anterior datei de deschiderii succesiunii lui de cuius și cei concepuți după această dată. Astfel, copiii nedemnului concepuți anterior datei deschiderii succesiunii lui de cuius și care au putut să dobândească bunuri din patrimoniul succesoral acestuia prin reprezentarea ascendentului lor nedemn vor raporta la moștenirea nedemnului cota de moștenire dobândită prin reprezentare în situația în care, ulterior, nedemnul mai are și alți copii.
Rapotul se realizează numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării. Acest raport este reglementat de dispozițiile referitoare la raportul donațiilor.
Din analiza articolului 968 din noul Cod civil rezultă că principalul efect al reprezentării succesorale constă în împărțirea moștenirii pe tulpini. Astfel, atunci când la moștenirea unui defunct intervine reprezentarea, patrimoniul nu se va mai împărți în funcție de numărul moștenitorilor care vin împreună și efectiv la moștenire, ci în funcție de numărul tulpinilor existente. Aliniatul 2 al aceluiași articol definește noțiunea de tulpină după cum este vorba despre moștenitori aparținând clasei I sau clasei a II-a.
Atunci când este vorba despre descendenți, tulpina este dată de descendentul de gradul I care culege moștenirea sau care este reprezentat la moștenire. Așadar, numărul tulpinilor este determinat de numărul descendenților de gradul I, indiferent că aceștia vin la moștenire în nume propriu sau au calitatea de reprezentați.
În situația în care este vorba despre colaterali privilegiați, tulpina este dată de colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire. Prin urmare, numărul tulpinilor va fi reprezentat de numărul colateralilor de gradul al doilea, indiferent dacă vin la moștenire în nume propriu sau au calitatea de reprezentați.
Este necesar să fie făcută mențiunea cu privire la felul în care sunt calculate tulpinile în cazul fraților buni, a fraților uterini și a celor consangvini. Conform articolului 981 din noul Cod civil, în cazul în care frații nu sunt frați buni, moștenirea se va împărți pe linii, una maternă și una paternă. Acest lucru se va face și în ipoteza în care trebuie să calculăm tulpinile în cazul unei reprezentări în care sunt implicați frați de diferite categorii. Calculul și împărțirea pe linii va fi practic prima operațiune pe care o vom face. Apoi vom calcula părțile cuvenite fiecărui colateral privilegiat, după cum acesta este frate bun, frate uterin sau consangvin cu defunctul. Rezultatul astfel obținut, în urma celor două operații consecutive, va reprezenta practic tulpina fiecărui moștenitor. Deci, împărțirea moștenirii pe tulpini, în acest caz, nu se va face în funcție de numărul colateralilor privilegiați care vin la moștenire ci în funcție de partea cuvenită fiecăruia după împărțirea pe linii a moștenirii.
Alineatul 3 al articolului 968 stabilește regula subsidiară a împărțirii moștenirii pe tulpini, stipulând faptul că, în cazul în care o tulpină a produs mai multe ramuri și este necesar să efectuăm și alte împărțiri în cadrul unei subdiviziuni, împărțirea se va efectua tot pe tulpini,până la moștenitorii de ultim grad, care vor împărți patrimoniul succesoral între ei în mod egal.
Nu trebuie omis faptul că regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate prin voința defunctului. Prin efectul reprezentării succesorale, reprezentantul ia din moștenire partea ce s-ar fi cuvenit celui reprezentat. Deși reprezentarea succesorală operează de drept și imperativ, reprezentantul nu este obligat să accepte moștenirea, iar în caz de pluralitate de reprezentanți, fiecare are un drept de opțiune succesorală, fiind liber să accepte moștenirea pur și simplu ori sub beneficiu de inventar sau să renunțe la ea.
Capitolul 3: CLASELE DE MOȘTENITORI ȘI REPREZENTAREA SUCCESORALĂ
Persoana chemată la moștenire în temeiul legii poartă denumirea de moștenitor legal. Au calitatea de moștenitor legal rudele apropiate ale defunctului, împărțite în clase de moștenitori și soțul supraviețuitor. În cazurile în care nu există moștenitori legali sau testamentari ori nici unul din moștenitori nu au acceptat succesiunea, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.
Așadar, poate veni la moștenire persoana care este născută și se află în viață la data deschiderii moștenirii, copilul conceput la data deschiderii moștenirii, cu condiția ca acesta să se nască viu, persoana dispărută, atâta timp cât nu a fost emisă o hotărâre de declarare a morții definitivă, precum și persoana juridică dacă la data deschiderii moștenirii dobândise personalitate juridică.
În aceeși ordine de idei, sunt excluse de la succesiune persoanele considerate de lege nedemne de a accede și anume cel condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă pentru omor sau tentativă de omor asupra celui care lasă moștenirea, în calitate de autor, coautor, complice sau instigator, cel care a făcut împotriva celui ce lasă moștenirea un denunț, o plângere sau o mărturie de natură să atragă pedeapsa cu moartea, dovedite a fi calomnioase printr-o hotărâre rămasă definitivă, precum și mostenitorul major care, având cunoștință de omorul defunctului, nu a denunțat aceasta justiției. Nedemnitatea nu operează însă cu privire la ascendenții și descendenții omorâtorului, afinii săi de acelați grad, soțul sau soția sa, frații, surorile, unchii, mătușile, nepoții sau nepoatele sale.
Atunci când persoana decedată nu lasă un testament, moștenirea sa este împărțită după principiile devoluțiunii legale. Astfel, sunt chemate la moștenire toate acele persoane care au vocație legală și efectivă la moștenire, în funcție de ordinea claselor legale de moștenitori și a gradelor de rudenie.
Clasele de moștenitori nu sunt altceva decât o categorie de rude ale defunctului care exclude o altă categorie sau este la rândul său exclusă, în funcție de gradul acordat de lege. Clasele de rudenie exclud alte clase cu cât sunt mai apropiate în grad de defunct. Trebuie menționat faptul că soțul defunctului are un rol aparte, nefiind inclus în nici una dintre clasele legale de moștenitori, drept urmare acesta nu va fi exclus de clasele de moștenitori, ci va veni întotdeauna în concurs cu acestea la moștenire.
Rudele apropiate care sunt chemate la succesiune sunt cuprinse în patru clase de moștenitori legali, și anume clasa I sau clasa descendenților care include copiii, nepoții, strănepoții ai defunctului proveniți din căsătorie, din afara căsătoriei sau prin adopție, clasa a II-a, cuprinde ascendenții privilegiați, adică părinții defunctului, atât cei firești, cât și în cazul adopției, și colateralii privilegiați, adică frații și surorile defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopție, precum și descendenții acestora, clasa a III-a sau clasa ascendenților ordinari include bunicii și străbunicii defunctului și, nu în ultimul rând, clasa a IV-a sau cea a colateralilor ordinari până la gradul IV incluzând unchii, mătușile și verii primari ai defunctului.
Moștenitorii sunt chemați la moștenire în ordinea clasei de moștenitori. În cadrul aceleiași clase, rudele de grad mai apropiat înlătură de la moștenire pe cele mai îndepărtate. De la această regulă, legea prevede două excepții. Prima fece referire la clasa a II-a, în cadrul căreia ascendenții privilegiați nu înlătură de la moștenire colateralii, ci vin împreună la moștenire. A doua se referă la faptul că în cadrul aceleiași clase, rudele de grad egal moștenesc în părți egale. Există o singură excepție, și anume cea referitoare la cazul fraților și surorilor din căsătorii deosebite, frații și surorile de pe tată, de numiți și cosangvini, sau numai dupa mama, denumiți și uterine. Atunci când se moștenesc între ei, aceștia primesc o parte mai mică din moștenire decât frații buni.
O categorie de moștenitori legali beneficiază de rezerva succesorală, aceștia purtâtnd denumirea de moștenitori rezervatari. Sunt moștenitori rezervatari descendenții, ascendenții privilegiați și soțul supraviețuitor.
Moștenitorii legali care au dreptul să primească bunurile succesiunii fără a le fi impusă îndeplinirea vreunei formalități sau dobândirea vreunei aprobări, adică fără a avea nevoie să fie puși în posesie, reprezintă o altă categorie de moștenitori și poartă denumirea de moștenitori sezinari, incluzând descendenții și ascendenții defunctului.
Așa cum precizam anterior, în armonie cu regulile generale ale devoluțiunii succesorale legale, moștenitorii sunt chemați la succesiune în ordinea claselor de moștenitori legali.
Ordinea de chemare la moștenire poate fi sintetizată astfel: prima clasă de moștenitori vine la moștenire, excluzând celelalte clase, a doua clasă de moștenitori culege moștenirea numai în lipsa moștenitorilor din prima clasă și cu excluderea moștenitorilor din celelalte clase, a treia clasă de moștenitori are acces la moștenire numai în lipsa moștenitorilor din primele două clase de moștenitori și îi exclude pe moștenitorii din clasa a patra; această din urmă clasă vine la moștenire numai în lipsa moștenitorilor din primele trei clase.
Prin excepție de la această regulă, soțul supraviețuitor, care nu face parte din niciuna din clasele de moștenitori menționate, vine la moștenire în concurs cu moștenitorii din oricare din aceste clase, iar drepturile lor succesorale sunt stabilite ca întindere în funcție de clasa de moștenitori concurentă.
Totodată, funcționează și regula proximității gradului de rudenie conform căreia, fiii defunctului, rude de gradul I, înlătură de la moștenire pe nepoții acestuia, rude de gradul al II-lea, bunicii defunctului, rude de gradul al II-lea, înlătură de la moștenire pe străbunici, rude de gradul al III-lea, iar unchii și mătușile, rude colaterale de gradul al III-lea, înlătură de la moștenire pe verii primari ai defunctului, rude de gradul al IV-lea.
3.1: Clasa I de moștenitori legali: descendenții defunctului
Conform articolului 975 din noul Cod civil, descendenții sunt copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit. Trebuie menționat faptul că nu prezintă nici un efect juridic, în ceea ce privește vocația succesorală a copiilor, anularea sau constatarea nulității căsătoriei părinților. Totodată, copiii rezultați din căsătorii diferite moștenesc împreună numai pe părintele comun.
Sunt incluși în cadrul acestei clase și copiii rezultați din afara căsătoriei, dacă filiația a fost stabilită conform legii. Așadar, vocația succesorală legală a adoptatului diferă în funcție de tipul adopției.
În ceea ce privește adopția cu efecte depline adoptatul are vocație concretă la mostenirea părinților adoptatori și a rudelor acestora și nu vine la mostenirea părinților firești și a rudelor din familia firească.
În ceea ce privește adopția cu efecte restrânse, adoptatul are vocație concretă la mostenirea părinților adoptatori, dar nu și la moștenirea rudelor acestora. Totodată, adoptatul moștenește și pe părinții firești și rudele acestora.
În toate cazurile adopția produce efectele menționate numai dacă a fost făcute în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege. Dacă adopția s-a făcut cu scopul exclusive de a crea adoptatorului vocație succesorală la moștenirea adoptatorule, adopția este lovită de nulitate. Într-adevăr, dreptul la moștenire trebuie să fie un efect al adopției, și nu cauza ei.
Prezența moștenitorilor din această clasă înlătură de la moștenire pe cei din clasele subsecvente. Moștenirea se împarte pe capete, când cei care o culeg vin în nume propriu și au același grad de rudenie cu de cujus, sau pe tulpini, după regulile reprezentării.
În cazul în care la mostenire, alături de descendenți, vine și soțul supraviețuitor al defunctului, cota legală ce revine descendenților este de 3/4 din moștenire, soțul supraviețuitor având dreptul, în concurs cu clasa I de moștenitori, la o cotă de 1/4 din moștenire.
Așadar, dacă la moștenire sunt chemați doi sau mai mulți descendenți de gradul I, copii ai defunctului, cota parte de moștenire ce revine fiecărui se stabilește în mod egal în funcție de numărul lor. Tot astfel se procedează și dacă la moștenire sunt chemați, în nume propriu, decendenți de grad subsecvent, care nu beneficiază de reprezentare.
În schimb, dacă descendenții de gradul al II-lea și următoarele vin la moștenire prin reprezentare, împărțirea se face pe tulpini și subtulpini, aplicându- se principiul egalități numai între ramurile din aceiași tulpină, descendenții mai îndepărtați în grad și care nu beneficiază de reprezentare fiind excluși de la moștenire.
Descendenți pot veni la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare. Ei sunt moștenitori rezervatari, astfel încât liberalitățile făcute de defunct prin care se aduce atingere rezervei lor sunt supuse reducțiuni. De asemenea, ei sunt moștenitori sezinari, având posibilitatea juridică de a intra în posesia moșteniri fără atestarea prealabilă a calități de moștenitor, înainte de eliberarea certificatului de moștenitor, și sunt obligați să raporteze donațiile primite de la cel care lasă moștenirea, dacă donația nu a fost făcută cu scutire de raport.
În concluzie, respectând prevederile articolului 975 din noul Cod civil, descendenții defunctului înlătură moștenitorii din celelalte clase și vin la mostenire în ordinea proximității gradului de rudenie.
În concurs cu soțul supraviețuitor, descendenții defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moștenire. Moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine descendenților se împarte între aceștia în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moștenire prin reprezentare succesorală.
3.2: Clasa a II-a de moștenitori legali: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați
În situația în care defunctul nu are descendenți sau aceștia sunt nevrednici ori renunță la moștenire, succesiunea revine următoarei clase, cea a descendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați, care cuprinde părinții defunctului și frați și surorile acestuia, precum și descendenții lor, până la gradul IV inclusiv, care îi înlătură de la moștenire pe ceilalți ascendenți și colaterali deveniți ordinari. Conform articolului 976 din noul Cod civil, ascendenții privilegiați sunt tatăl și mama defunctului, din căsătorie, precum și din adopție.
În doctrină a fost abordată problema tatălui din afara căsătoriei. Vocația succesorală a acestuia nu este expres consacrată de Codul civil sau alte acte normative, însă, cu toate că această vocație trebuie să se sprijine pe o dispoziție legală, în prezent, nu mai este pusă la îndoială, fiind reclamată de raporturile de rudenie dintre copil și tatăl, și mai ales de dispozițiile articolului 106 din Codul familiei potrivit căruia părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului în afară de dreptul de moștenire și la întreținere. Există rezervă și în cazul recunoașterii de către părinte al copilului în scopul de a-l moșteni, dar acest act poate fi oricând contestat.
Vocația sucesorlă a părinților firești în cazul adopției presupune cazul adopției cu efecte depline, atunci când părinții firești ai adoptatului pierd vocația succesorală la moștenirea lăsată de cel adoptat, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei. Excepție de la această regulă face ipoteza în care unul dintre soți adoptă cu efecte depline copilul firesc al celuilalt soț care menține raporturile de rudenie cu adoptatul și, prin urmare și vocația succesorală la moștenirea acestuia. Este întâlnit și cazul adopției cu efecte restrânse, indiferent dacă adoptatorul este sau nu soțul unuia dintre părinți firești, vocația succesorală a ambilor soți se menține, întrucât se păstrează și legătura de rudenie a înfiatului cu părinții firești.
Adoptatorul are vocație succesorală la moștenirea lăsată de adoptat datorită faptului că între raporturile de rudenie dintre adoptant și adoptat nu există deosebire între adopția cu efecte depline și cea cu efecte restrânse. Trebuie însă amintit că în legislația actuală nu mai este reglementată adopția cu efecte restrânse.
În legătură cu apariția concursului dintre ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați, sunt analizate de jurisprudență o serie de situații. În primul rând, dacă la moștenire sunt chemați numai ascendenții privilegiați ai defunctului, moștenirea se împarte în mod egal în funcție de numărul lor, care poate fi unu sau doi, dar și trei sau patru în cazul înfierii cu efecte restrânse. A doua situație apare dacă ascendenții privilegiați vin la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați, situație în care partea ascendenților în funcție de existența un singur părinte, el primind 1/4 din moștenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiați indiferent de numărul acestora sau de existența ambilor părinți, care vor culege 1/2 din moștenire la un loc, cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiați. În cazul adopției cu efecte restrânse, dacă alături de adoptator au dreptul la moștenire și părinții firești, concursul dintre ei afectează cotele lor și nu cota colateralilor privilegiați, în sensul că partea de 1/2 se va împărți în mod egal între ei. Ultima situație apare atunci când alături de clasa a doua de moștenitori, la moștenire vine și soțul supraviețuitor al defunctului, situație în care mai întâi se stabilește cota care îi revine acestuia și apoi restul se împarte între ceilalți moștenitori. Astfel, dacă soțul supraviețuitor vine în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, cota soțului este de 1/2 din moștenire, restul de 1/2 împărțindu-se între colateralii privilegiați sau ascendenții privilegiați, indiferent de numărul lor, iar dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu ascendenții privilegiați și cu colateralii privilegiați, cota soțului este de 1/3 din moștenire, restul de 2/3 urmând a se împărți între ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați după regulile pe care le-am arătat.
În ceea ce privește caracterele juridice ale acestei clase de moștenitori, ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari, afirmație ce are la bază dispozițiile Legii nr. 134/1947 prevede că rezerva părinților este de 1/2 din moștenire dacă vin la moștenire tatăl și mama și de 1/4 din moștenire, dacă vine la moștenire un singur părinte. Legea acordă dreptul la rezervă succesorală ascendenților privilegiați numai în situația în care de cujus nu are descendenți ca moștenitori rezervatari sau aceștia nu pot sau nu doresc să vină la moștenire.
Ascendenții privilegiați sunt și moștenitori sezinari, bucurându-se de posesia de drept a bunurilor succesorale. Așadar, ascendenții privilegiați au posibilitatea de a poseda bunurile succesorale și de a exercita drepturile și acțiunile dobândite de la defunct sau intrate în moștenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calității de moștenitor pe cale notarială sau judecătorească.
Totodată, ascendenții privilegiați vin la moștenire numai în nume propriu, neavând beneficiul reprezentării și nu au obligația raportării donațiilor.
A doua categorie de moștenitori legali inclusă în clasa a II-a este cea a Colateralilor privilegiați. Aceștia sunt frații și surorile defunctului și descendenții acestora până la gradul IV, inclusiv nepoții și strănepoții de frate și soră.
Colateralii privilegiați vin la moștenire fie în temeiul dreptului propriu, fie prin reprezentare. Pentru ca frații să facă parte din clasa a II-a de moștenitori, nu are importanță dacă sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei ori din adopția cu efecte depline.
În cazul adopției cu efecte restrânse, adoptatul și descendenții săi nu devin rude cu descendenții adoptatorului din filiația firească. Așadar, au vocație succesorală la moștenirea defunctului rudele sale firești, aplicându-se aceleași principii ca și în cazul descendenților din frați și surori, în cazul în care adopția cu efecte restrânse a fost făcută de fratele sau sora defunctului.
În situația în care vin singuri la moștenire, colateralii privilegiați dobândesc întreaga moștenire, iar dacă vin în concurs cu ascendenții privilegiați, dobândesc 3/4 sau 1/2, după cum vin în concurs cu unul sau mai mulți ascendenți privilegiați ai defunctului, ținându-se seama mai întâi de cota care i se cuvine soțului supraviețuitor al defunctului.
În cazul în care colateralii privilegiați vin singuri la moștenire, ei dobândesc întreaga moștenire în mod egal, adică pe capete. Dacă însă vin la moștenire prin reprezentare, împărțirea moștenirii se face pe tulpini și subtulpini.
În ceea ce privește categoriile de persoane care intră în clasa colateralilor privilegiați, acestea sunt frații buni, adică frații care au același tată și aceeași mamă cu de cujus, indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline, frații consangvini sau consângeni, frații care au numai același tată cu de cujus, din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline făcută numai de tată, precum și frații uterini, frații care au numai aceeași mamă cu de cujus, din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline realizată numai de mamă.
Dacă la moștenire vin frați sau surori care fac parte din aceeași categorie, împărțirea moștenirii se face potrivit regulilor generale, pe capete, adică în mod egal, sau în cazul reprezentării, pe tulpini.
Există cazuri însă când la moștenire vin frați și surori din categorii diferite și atunci partea din moștenire care se cuvine colateralilor privilegiați se împarte în două părți egale, corespunzătoare celor două linii, linia paternă și linia maternă. În aceste cazuri, jumătatea paternă se împarte între frații defunctului pe linia paternă, iar jumătatea maternă între frații defunctului pe linia maternă. Frații buni, frați cu defunctul după ambele linii, beneficiază de o cotă parte din ambele jumătăți, având privilegiul dublei legături.
Colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari, astfel încât în situația în care de cujus a lăsat un legatar universal, acesta îi va exclude de la moștenire pe colaterali. Ei trebuie să ceară trimiterea lor în posesie prin eliberarea certificatului de moștenitor, cu scopul de a verifica titlul în temeiul căruia moștenitorii pretind posesia moștenirii. De asemenea, colateralii privilegiați nu sunt obligați la raportul donațiilor. Totodată, colateralilor privilegiați beneficiază de reprezentare succesorală, culegând moștenirea în numele ascendentului lor predecedat.
În cazul în care colateralii privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni, ascendenții privilegiați vor culege moștenirea sau partea din moștenire cuvenită clasei a doua. În cazul în care ascendenții privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a mosșteni, colateralii privilegiați culeg moștenirea sau partea din moștenire cuvenită clasei a doua.
3.3: Clasa a III-a de moștenitori legali: ascendenții ordinari
Ascendenții ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepția părintilor acestuia.
Ascendenții ordinari vin la moștenire dacă descendenții, ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni. Așadar, dacă defunctul nu are moștenitori din primele două clase sau dacă ei au renunțat, sunt nevrednici sau nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de lege, moștenirea revine ascendenților, alții decât părinții, adică bunicilor, străbunicilor etc. fără limită în grad.
Ascendenții ordinari vin la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul. Astfel, între ascendenții ordinari se aplică principiul egalității fiind de grad egal, iar dacă la moștenire vine și soțul supraviețuitor al defunctului, mai întâi se stabilește cota ce se cuvine acestuia și apoi restul se împarte între ascendenții ordinari. În această situație se va stabili mai întâi cota soțului supraviețuitor care este de 3/4 din moștenire, iar restul de 1/4 este cules de către ascendentul ordinar.
Ascendenții ordinari sunt moștenitori nerezervatari. Astfel, în situația în care vin la moștenirea lui de cujus în concurs cu un legatar universal, vor fi înlăturați de la moștenire. De asemenea, ei nu se bucură de privilegiul reprezentării succesorale venind la moștenire numai în nume propriu și în situația în care au primit o donație de la defunct, nu vor fi obligați la raport. Totuși, ascendenții ordinari sunt moștenitori sezinari, având dreptul să intre în stăpânirea de fapt a tuturor bunurilor succesorale, mobile și imobile, fără îndeplinirea unor formalități prealabile.
3.4: Clasa a IV-a de moștenitori legali: colateralii ordinari
Conform prevederilor articolului 983 din noul Cod civil, colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați. Așadar, dacă defunctul nu are moștenitori din primele trei clase sau dacă aceștia sunt renunțători sau nevrednici, moștenirea va fi culeasă de colateralii ordinari, adică de colateralii care nu sunt frați sau surori cu defunctul sau descendenți ai acestora.
Colateralii ordinari vin la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul. Colateralii ordinari sunt chemați la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul: unchii și mătușile, gradul III, înlătură de la moștenire verii primari, gradul IV, și fratele sau sora bunicilor, rudă tot de gradul IV. În cazul în care sunt de același grad, între colateralii ordinari se aplică principiul egalității.
În cazul apariției unui concurs între soțul supraviețuitor și colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, aceștia din urmă culeg împreună un sfert din moștenire.
Trebuie făcută precizatea că în cadrul acestei clase de moștenitori nu operează împărțirea pe linii a moștenirii așa cum se întâmplă în cazul colateralilor privilegiați.
Din punct de vedere al caracterelor juridice, colateralii pot veni la moștenire numai în nume propriu și nu beneficiază de reprezentare, nu sunt sezinari și nu au obligația raportului donațiilor.
3.5: Aspecte generale privind drepturile soțului supraviețuitor
Regulile de drept care guvernează dreptul la moștenire între soți sunt percepute la fel de natural ca și cele privitoare la devoluțiunea moștenirii către descendenți și, mai legitim, ca cea către ascendenți și colaterali.
Astfel, calitatea de moștenitor al soțului în viață atașată legăturii conjugale se explică prin metamorfoza familiilor, strânse în jurul cuplului fondator. Soțul supraviețuitor nu este un moștenitor ca toți ceilalți, deoarece el moștenește în urma afecțiunii, și nu a filiației. În plus, dimensiunea temporală contribuie la originalitatea situației sale, vârsta soțului supraviețuitor făcând din el un moștenitor temporar.
Conform 970 din noul Cod civil, soțul supraviețuitor îl moșteneste pe soțul decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț definitivă.
Pentru a putea moșteni, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească, la fel ca toți ceilalți moștenitori, în mod cumulativ, condiții referitoare la capacitatea succesorală, nedemnitate, pe lângă acestea condiții generale, se adaugă o a treia condiție specială, și anume aceea de a avea vocație succesorală.
Din punct de vedere al capacității de a moșteni a soțului supraviețuitor, nu prezintă importanță durata căsătoriei, care era situația materială a soților, sexul soțului supraviețuitor sau faptul că soții erau despărțiți în fapt la data decesului unuia dintre ei. În schimb, conviețuirea a două personae, concubinajul, oricât de durabilă ar fi, nu conferă vocație succesorală legală concubinului supraviețuitor. Pentru a-i putea stabili unei persoane calitatea de soț supraviețuitor trebuie stabilit momentul încheierii căsătoriei și momentul desfacerii sau încetării acesteia.
În cuprinsul articolelor 970 – 974 Codul civil a preluat aproape integral dispozițiile Legii nr.319/1944. Noul Cod civil recunoaște soțului supraviețuitor trei categorii de drepturi, un drept de moștenire în concurs cu clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase, un drept de moștenire special cuprinzând mobilierul i obiectele de uz casnic și un drept temporar de abitație asupra locuinței.
Datorită faptului că calitatea de soț este dobândită prin căsătorie se poate pierde ca urmare a desfacerii căsătoriei prin divorț sau ca urmare a desființării căsătoriei prin nulitate sau anulare. Căsătoria este considerată desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitiv. Prin excepție, dacă acțiunea de divorț este continuată de moștenitorii soțului reclamant, căsătoria se socotește desfăcută la data decesului acestuia. Constatarea nulității absolute sau declararea nulității relative a căsătoriei desființează cu caracter retroactiv căsătoria și calitatea de soț și pe cale de consecință vocația succesorală a soțului supraviețuitor nu mai există.
Totuși, în mod excepțional, în cazul căsătoriei putative, soțul care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei declarate nulă sau anulată păstrează până la data când hotărârea instanței judecătorești rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă. Dacă soțul supraviețuitor a fost de rea-credință, el pierde în mod retroactiv calitatea de soț și o dată cu aceasta și vocația succesorală legală oferită de această calitate.
În literatura de specialitate s-a pus problema capacității succesorale a soțului supraviețuitor în cazul în care aceștia sunt fie comorienți, fie codecedați.În această situație se va aplica regula consacrată în materie, potrivit căreia soții nu vor avea capacitate succesorală, în consecință ei vor lăsa două succesiuni distincte ce vor fi culese de moștenitorii lor legali sau testamentari.
Legiuitorul român a preferat să nu aducă modificări semnificative instituției moștenirii în noul Cod civil și, cu atât mai puțin, dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor. Astfel, noua reglementare aduce ușoare modificări dreptului de moștenire al soțului supraviețuitor în ceea ce privește, spre exemplu, dreptul de abitație al acestuia, cuantumul rezervei soțului supraviețuitor, calitatea de moștenitor sezinar etc.
În ceea ce privește întinderea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor ,noua reglementare preia dispozițiile Legii nr. 314/1994. Astfel acesta vine la moștenire împreună cu oricare dintre clasele de moștenitori legali și în absența moștenitorilor din aceste clase culege întreaga moștenire.
Din punct de vedere al caracterelor juridice, soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar. Astfel, potrivit articolului 2 din Legea nr. 319/1944 rezerva soțului supraviețuitor este de 1/2 din partea succesorală pe care o culege ca moștenitor legal și cum aceasta depinde de clasa de moștenitori cu care vine în concurs, și cuantumul rezervei va fi determinat de clasa de moștenitori cu care vine în concurs.
Pentru a calcula rezerva soțului, trebuie mai întâi să determinăm clasa de moștenitori legali cu care vine în concurs. Vom avea în vedere numai moștenitorii legali care vin efectiv la moștenire, excluzându-i pe cei predecedați, nedemni sau renunțători.
În conformitate cu prevederile articolului 971 din noul Cod civil, soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de mostenitori legali. În absența acestora sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.
Rezerva cuvenită acestuia poate fi de 1/8 din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului, 1/6 din moștenire dacă vine în concurs, atât cu ascendenții privilegiați cât și cu colateralii privilegiaț, 1/4 din moștenire dacă vine în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, 3/8 din moștenire dacă vine în concurs cu ascendenții ordinari sau colateralii ordinari sau de 1/2 din moștenire dacă nu vine în concurs cu nici o clasă de moștenitori legali.
De asemenea, dacă vine în concurs cu descendenții și a primit donații de la defunct fără a fi scutit de obligația raportului, el va fi obligat să le înapoieze moștenirii, adică să le raporteze.
Însă, în comparație cu ceilalți moștenitori, soțul supraviețuitor nu este moștenitor sezinar. Având această calitate, soțul supraviețuitor va trebui să ceară punerea sa în posesie, solicitând notarului public competent eliberarea certificatului de moștenitor, conform Legii nr. 36/1995.
Legea nr. 319/1944 conferă soțului supraviețuitor două categorii de drepturi, dreptul de moștenire în concurs cu toate clasele de moștenitori și drepturi succesorale accesorii ale soțului supraviețuitor, care sunt dreptul de moștenire special asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice, precum și asupra darurilor de nuntă și dreptul de abitație asupra casei de locuit.
După ce s-au stabilit bunurile care fac parte din masa succesorală, mai întâi se acordă partea cuvenită soțului supraviețuitor, apoi restul se împarte între ceilalți moștenitori, porțiunea cuvenită soțului supraviețuitor scăzând proporțional părțile menite tuturor celorlalți moștenitori.
În cazul primului drept acordat de lege soțului moștenitor, și anume cel referitor la dreptul de moștenire în concurs cu celelalte clase de moștenitori legali, soțul supraviețuitor primește 1/4 din moștenire atunci când vine în concurs cu descendenții, 1/2 când intră în concurs cu numai părinții, 1/3 când vine în concurs cu părinții și colateralii privilegiați, 3/4 când vine în concurs cu ascendenții sau colateralii ordinari.
Așadar, potrivit articoului 1 din Legea nr. 319/1944 drepturile la moștenire ale soțului supraviețuitor în concurs cu descendenții lui de cujus, indiferent de numărul acestora, este de 1/4 din moștenire, în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, este de 1/2 din moștenire, în concurs cu ascendenții privilegiați și cu colateralii privilegiați, 1/3 din moștenire, în concurs cu ascendenții ordinari, 3/4 din moștenire, în concurs cu colateralii ordinari, 3/4 din moștenire, iar în situația în care nu sunt rude din cele patru clase de moștenitori, soțul supraviețuitor va culege singur moștenirea.
În ceea ce privește drepturile succesorale accesorii, acestea se impart în drepturi asupra mobilierului și obiectelor aparținând gospodariei casnice și dreptul de abitație al soțului supraviețuitor.
În legătură cu primul drept accesoriu acesta este un drept de moștenire legală. În literatura de specialitate a apărut opinia potrivit căreia soțul supraviețuitor culege aceste bunuri în virtutea unui legat cu titlu particular prezumat, legea prezumând că defunctul a vrut să-i lase soțului supraviețuitor acel folos patrimonial peste porțiunea succesorală legală.
Scopul acestui drept accesoriu al soțului supraviețuitor îl constituie ne deposedarea soțului de unele bunuri pe care le-a folosit împreună cu soțul decedat. Pentru a culege aceste bunuri, soțul supraviețuitor trebuie să nu vină în concurs cu descendenții defunctului, deci cu moștenitorii din prima clasă și soțul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalități între vii sau pentru cauză de moarte.
Dacă soțul supraviețuitor vine în concurs fie și cu unul din aceștia, atunci aceste bunuri se includ în masa succesorală a defunctului și se împart potrivit regulilor cunoscute. În schimb, dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu moștenitori din celelalte clase, va culege singur aceste bunuri peste cota sa succesorală.
Dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilelor și obiectelor ce aparțin gospodăriei casnice face referire numai la partea soțului decedat din aceste bunuri, și nu la partea care i se cuvine soțului supraviețuitor din aceste bunuri potrivit, dreptului familiei. De asemenea, este absolut necesar ca soțul decedat să fi dispus de toată partea sa din aceste bunuri, deoarece, în caz contrar, soțul supraviețuitor va culege restul ce a rămas din aceste bunuri.
Articolul 974 din noul Cod civil prevede că dacă nu vine în concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor moșteneste, pe lângă cota stabilită potrivit articolului 972 din noul Cod civil, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților.
În ceea ce privește dreptul de abitație, articolul 973 din noul Cod civil stabilește că soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale, beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile moștenirii. Acest drept este gratuit, inalienabil si insesizabil.
Potrivit articolului 4 din Legea nr. 319/1944 soțul supraviețuitor are, din momentul deschiderii succesiunii, în afara celorlalte drepturi succesorale, și indiferent cu cine vine în concurs, un drept de abitație asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din moștenire și el nu are o altă locuință proprie.
Ca să beneficieze de acest drept, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească anumite condiții. Astfel, la data deschiderii succesiunii, acesta trebuie să fi avut domiciliul în casa sau apartamentul care formează obiectul abitației, să nu aibă altă locuință, casa sau apartamentul să facă parte, în totalitate sau parțial, din moștenire, fiind proprietatea exclusivă sau în devălmășie a defunctului, soțul supraviețuitor să nu devină, prin moștenire, proprietarul exclusiv al locuinței și soțul defunct să nu fi dispus altfel, fiindcă el putea înlătura dreptul de abitație, ca drept de moștenire legală.
În ceea ce privește durata acestui drept, el ține până la data ieșirii din indiviziunea succesorală, dar nu mai devreme de un an de la data decesului lui de cujus. Dacă în această perioadă soțul supraviețuitor se recăsătorește, dreptul de abitație încetează. Dreptul de abitație se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor.
Oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitatie, dacă locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare.
În concluzie, statutul de persoană căsătorită aduce un complex de drepturi și îndatoriri, atât de natură personală cât și de natură patrimonială, în beneficiul, respectiv în sarcina fiecăruia dintre soți. Aceste drepturi și îndatoriri însoțesc căsătoria pe toată durata sa.
Relațiile personale constituie principalul conținut al relațiilor dintre soți, astfel că, toate raporturile patrimoniale de familie sunt, după cum susțin unii autori, subordonate finalității relațiilor personale și sarcinilor principale ale familiei. Aceste relații privesc numele și domiciliul soților, obligația de sprijin moral, obligația de fidelitate conjugală, cetățenia acestora și capacitatea de exercițiu a persoanei care se căsătorește înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
Relațiile patrimoniale dintre soți vin în completarea relațiilor personale dintre aceștia. Astfel, viața în comun, gospodăria comună și creșterea copiilor determină împletirea intereselor patrimoniale ale soților, atât sub aspectul drepturilor, cât și al obligațiilor, subordonate aceleiași finalități, și anume asigurarea suportului material necesar existenței și, pe cât posibil, confortului familiei.
Capitolul 4: CONCLUZII
Acumularea de bunuri urmărește satisfacerea nevoilor umane. Primele bunuri au fost apropriate pentru a se asigura hrana și protecția împotriva animalelor sălbatice și a fenomenelor meteorologice. În același ritm cu dezvoltarea societății are loc și diversificarea nevoilor umane. Averea sau proprietatea individului îi determină în prezent modul de viață. Statutul social, speranța de viață și nivelul calitativ al acesteia, accesul la educația dorită, și chiar modul în care își petrece timpul liber sunt direct influențate de conținutul patrimoniului său. La nivel statal are loc același fenomen; forța economică a statului dă naștere unor largi prerogative și posibilități.
În încercarea de a defini și contura proprietatea și semnificația ei în viața umană își găsesc punct comun toate științele umaniste, concentreându-și eforturile în elaborarea unor teorii sau sisteme care să reziste oricăror dezbateri. Fie că este vorba despre o indisolubilă legătură naturală, fie că reprezintă în realitate o fascinație lipsită de profunzime, raportarea omului la proprietate i-a definit mereu soarta, de la naștere, până la moarte. Gradul de acumulare al bunurilor întrece de multe ori nevoile proprietarului raportate la contextul social și durata vieții. Dreptul de proprietate reprezintă așadar pentru individ mai mult decât un mijloc prin care își asigură traiul, exprimând o legătură mult mai personală.
Atunci când cel ce lasă moștenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale, intervine problema devoluțiunii legale a moștenirii, moștenire ab intestat. Deși defunctul a dispus de bunurile sale prin testament, aceste dispoziții de ultimă voință nefiind valabile, moștenirea se deferă prin lege. Trebuie menționat faptul că sunt situații în care o moștenire se deferă atât prin lege, cât și prin testament, este vorba de situația în care, existând moștenitori rezervatari, defunctul nu poate dispune prin acte de ultimă voință decât de o anumită parte din moștenire, restul revenind anumitor moștenitori legali.
Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în virtutea căruia un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă în locul și gradul ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire care i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii.
Reprezentarea succesorală creează reprezentantului, rudă care nu se află în grad proxim față de defunct o vocație legală succesorală subsidiară față de cea a ascendentului său, care devine efectivă în cazul în care ascedentul este precedat, sau fiind în viață este nedemn.
În opinia autorului Dumitru Florescu, ideea exprimată de noua reglementare a reprezentării succesorale este cea a protecției tulpinii succesorale, indiferent de cauzele pentru care ascendentul nu ar putea culege succesiunea defunctului. De asemenea, nu este avută în vedere și situația în care ascendentul ar fi dezmoștenit de defunct, cânde el va culege cotitatea disponibilă în nume propriu, și nu prin reprezentarea ascendentului dezmoștenit.
Noul Cod Civil părăsește principiul pus de Codul civil din 1864, că numai succesibilii predecedați pot fi reprezentați succesoral, introducând noul principiu potrivit căruia poate fi reprezentată succesoral atât persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii.
Datorită diferențelor sociale, culturale, economice și religioase, o comparație a sistemelor succesorale de drept este adesea percepută a avea valoarea unui simplu exercițiu intelectual lipsit însă de finalitate. În ceea ce privește dreptul familiei pe de altă parte, această concepție, în oarecare măsură conservatoare, s-a modificat, după cum se poate vedea analizând rezultatele studiului efectuat de Comisia Europeană a Dreptului Familiei. Studiile realizate de Comisie sunt revelatoare și raportat la impactul dezvoltării socio-culturale și socio-economice, care se regăsesc în mai multe state europene. Ținând seama de strânsa legătură dintre modificările evoluția instituției familiei și consecințele acesteia în dreptul succesoral, nu poate fi negată relevanța deosebită a acestui studiu în domeniul care face obiectul demersului nostru.
În cuprinsul Raportului General pentru cea de-a șasea Conferință europeană de dreptul familiei privind protecția familiei în domeniul succesoral, se identifică o importantă modificare a modelului succesoral al secolului XIX. Autorul arată că în secolul al XIX-lea dreptul succesoral se întemeia pe descendența lineară, în scopul de a menține valorile achiziționate în cadrul familial. Soțul supraviețuitor și copilul din afara căsătoriei, fiind considerați străini familiei, nu puteau veni la moștenire. Se subliniază de asemenea că dreptul succesoral era aplicat familiilor înstărite, respectiv marilor proprietari de terenuri. Premisele acestui model dispar însă odată cu creșterea generală a nivelului de trai și pierderea statutului de valoare principală pe care o aveau imobilele. Noul model are la bază afecțiunea, lăsând în urmă cosangvinitatea.
Așadar, rezerva succesorală este o instituție controversată datorită naturii sale de compromise, și anume a adopta din punct de vedere legislativ o devoluțiune exclusiv legală ar echivala cu negarea nu doar a libertății testamentare, ci și a celei de a dispune prin acte cu titlu gratuit inter vivos, fiind în final, o restricție majoră asupra dreptului de proprietate. La polul opus, o devoluțiune exclusiv testamentară, guvernată de voința neîngrădită a dispunătorului, ar fi problematică nu doar atunci când aceasta ar lipsi, ci și atunci când îi neglijează intenționat pe cei față de care ar exista o obligație legală sau morală de confortare patrimonială.
Un sistem succesoral nu poate acorda exclusivitate niciuneia dintre cele două devoluțiuni, coexistența acestora fiind absolut necesară. Preferința legislativă pentru unul dintre cele două moduri de transmisiune a moștenirii nu face decât să încline balanța fie în favoarea succesibililor rezervatari, fie în favoarea libertății dispunătorului.
În dreptul român actual, noul Cod Civil asigură un echilibru perfect, ca proporție, între rezerva succesorală și libertatea testamentară: jumătate din averea lui de cujus este sustrasă în mod imperativ voinței sale, în timp ce jumătatea cealaltă se află la libera sa dispoziție. Astfel, fiind pe poziții de egalitate, este greu de decelat o preferință legislativă.
ANEXA NR. 1: STUDIU DE CAZ
Prin sentința civilă nr. 5 din 10.05.2007 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 453/188/2006 s-a constatat ca în urma defunctului C. V. decedat la data de 13.12.2006 în Baia Mare, județul Maramureș, au rămas în calitate de moștenitori: reclamanții și pârâtul C.C.L. în calitate de descendenți de gradul I, fiu.
S-a constatat că pârâtul C.C.L. în calitate de moștenitor rezervatar gratificat de către defunct conform contractului autentificat sub nr. 987/2001 de notarul public V.M.B. cumulează cotitatea disponibilă de 1/4 părți din masa succesorală de calcul cu rezerva sa succesorală de 3/4 părți din masa succesorală de calcul arătată mai sus.
S-a respins cererea privind reducțiunea liberalității făcute de către defunct pârâtului C.C.L. S-a constatat faptul că componența masei succesorale rămasă în urma defunctului și vocația concretă a reclamanților și pârâtului C.C.L., în cote egale, la această moștenire. S-a dispus sistarea stării de indiviziune în care se găsesc reclamanții și pârâtul C.C.L., asupra bunurilor ce alcătuiesc masa de împărțit, în sensul că a atribuit, în indiviziune, reclamanților, în cota de 1/5 părți fiecare, bunurile ce alcătuiesc masa de împărțit, conform voinței acestora și a obligat reclamanții să plătească, fiecare, pârâtului C.C.L. câte 576,3 RON cu titlu de sultă, până la data de 31.07.2007.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 24.05.2006, reclamanții P.L.A., C.V.M., S.A., Z.D.F. și V.E. în contradictoriu cu pârâții C.C.L. și soția C.G.D. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că masa succesorală rămasă în urma defunctului C.V., decedat în anul 2006 în Baia Mare, se compune din casă, teren și acțiuni, să se constate că reclamanții, împreună cu pârâtul C.C.L. au vocație concretă la moștenire, toți au calitatea de fii, fiecare în cote de 1/6 părți din masa succesorală, să se dispună sistarea stării de indiviziune în care se găsesc părțile în sensul de a se atribui toate bunurile succesorale reclamanților, în indiviziune, cu obligarea acestora la plata sultei corespunzătoare pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că defunctul a înstrăinat cu păstrarea uzufructului viager, imobilul casă și teren situat în T. M. nr.X, către pârâți, însă, având în vedere faptul că defunctul putea înstrăina doar cotitatea disponibilă, respectiv 1/4 din averea sa, se impune admiterea acțiunii. În drept, s-au invocat prevederile articolelor 728, 841, 845 Cod civil și articolului 274 Cod procedură civilă. În baza articolului 669 Cod civil instanța a constatat că în urma defunctului C.V., decedat în anul 2006, au rămas în calitate de moștenitori reclamanții și pârâtul C.C.L., toți în calitate de descendenți de gradul I (fii), părțile acceptând succesiunea defunctului prin actul de introducere a prezentei acțiuni în instanță în termenul prevăzut de articolul 700 Cod civil. Prin contractul de întreținere imobiliar autentificat sub nr. X/2001 de notarul public V.M.Bl, defunctul C.V. a înstrăinat pârâților nuda proprietate asupra cotei de proprietate din casa de locuit și terenul aferent în suprafață de 2055 mp situate în T.M. nr.X, jud. Maramureș, înscris în C.F. nr. xM. nr. top A și top B, iar în schimb, pârâții C.C.L. și soția C.G.D. s-au obligat să asigure defunctului C.V. întreținere viageră și obligația înmormântării, înstrăinarea făcându-se cu menținerea dreptului de uzufruct viager în favoarea defunctului.
În motivarea acțiunii formulate, s-a aratat că potrivit articolului 845 coroborat cu articolul 841 Cod civil, defunctul putea înstrăina doar cota de 1/4 părți din averea sa, respectiv cotitatea disponibilă, reclamanții sancționând astfel încălcarea limitelor în care defunctul putea înstrăina, solicitând implicit reducțiunea donației prezumate făcute de acesta.
Dreptul la reducțiune are un caracter individual, astfel încât dacă unul dintre moștenitorii rezervatari renunță să exercite acest drept pentru a respecta voința liberă a defunctului, donația se va reduce numai în măsura necesară întregirii rezervei celuilalt moștenitor rezervatar. Însă, dacă reducțiunea este cerută în cadrul acțiunii de partaj, cum este cazul de față, se admite ca cererea exercitată de unul dintre moștenitorii rezervatari este de natură să folosească tuturor.
În speță, actul de înstrăinare efectuat de către defunct, este prezumat în baza articolului 845 Cod civil ca reprezentând o donație. Cum înstrăinarea s-a făcut către pârâtul, descendent de gradul I al defunctului, și soției sale, prezumția prevăzută de articolul 845 Cod civil privește numai înstrăinarea făcută pârâtului C.C.L., întrucât acesta are calitatea de moștenitor, rudă în linie directă cu defunctul. Întrucât, în cauză, prezumția nu a fost răsturnată, ca efect al acestei prezumții de gratuitate, valoarea bunurilor înstrăinate pârâtului se va adăuga, ca donație, la masa de calcul în vederea stabilirii valorii efective a rezervei și a cotității disponibile. Potrivit art. 841 Cod civil rezerva succesorală a tuturor descendenților defunctului, respectiv a reclamanților și pârâtului C.C.L., este de 3/4 din moștenire, iar cotitatea disponibilă este de 1/4 din moștenire (4/4-3/4 =1/4). Pentru determinarea valorii cotității disponibile, instanța a procedat conform art. 849 Cod civil la stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului, obținându-se activul net al moștenirii, în speță nu s-a solicitat constatarea vreunui pasiv succesoral, după care s-a reunit fictiv pentru calcul, la acest activ valoarea donației, rezultând în total valoarea masei de calcul de 187595,67 RON. Prin aplicarea asupra acestei mase de calcul a fracțiunii de 3/4 părți, rezerva totală ce se cuvine moștenitorilor rezervatari, s-a obținut valoarea rezervei succesorale de 140696,75 RON, valoarea cotității disponibile fiind, deci, de 46898,92 RON (187595,67 – 140696,75 = 46898,92). Întrucât valoarea donației prezumate este de 67466,87 RON, ea se va imputa cu întâietate asupra cotității disponibile de 46898,92 RON, cu consecința epuizării ei, constatând astfel că liberalitatea depășește cotitatea disponibilă, iar diferența de 20.567,95 RON (67466,87 – 46898,92 = 20567,95) se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul pârât C.C.L., în calitate de moștenitor rezervatar). Rezerva pârâtului C.C.L. este de 1/6 părți din rezerva totală de 3/4 din masa succesorală de calcul arătată, respectiv are valoarea de 23.449,45 RON, rezerva succesorală a descendenților defunctului împărțindu-se între aceștia în părți egale).
Față de cele reținute, instanța a constatat că liberalitatea făcută de către defunct pârâtului C.C.L. se încadrează în cuantumul cumulat al cotității disponibile și cotei de rezervă cuvenite gratificatului, astfel încât acesta nu aduce atingere rezervei celorlalți moștenitori rezervatari, fapt pentru care a respins cererea de reducțiune a liberalității.
ANEXA NR. 2: STUDIU DE CAZ
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 23 ianuarie 2006, reclamanta F.H.I.l-a chemat în judecată pe pârâtul J.O., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctului S.I.R., decedat la 6 august 1961, succesorii acestuia și masa succesorală; să se constate deschisă succesiunea defunctei G.V.A., decedată în Franța la data de 13 octombrie 1987, succesorii acesteia și masa succesorală; să se constate deschisă succesiunea defunctului S.I.R., decedat în Franța la data de 28 iunie 2000, succesorii acestuia și masa succesorală; să se constate deschisă succesiunea defunctului G.Ș.G., cu cetățenie franceză, decedat la data de 31.07.2000, succesorii acestuia și masa succesorală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 13024/27.09.2007, Judecătoria Sector 1 a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a inad-misibilității acțiunii și a lipsei de interes invocate de pârâtul-reclamant J.O., ca neîntemeiate, a admis în parte cererea principală, a constatat deschisă succesiunea defuncților, a respins cererea privind constatarea masei succesorale ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională și cererea conexă ca neîntemeiate.
Relativ la bunurile ce compun masa succesorală, instanța a constatat faptul că sentința civilă nr. 2478/1955 de preluare în proprietatea statului a unor bunuri mobile și a imobilului din București, str. D.R. nr. 2, Raionul 1 Mai, nu face ea singură dovada dreptului de proprietate asupra acestora, precum și a faptului că acele bunuri mobile mai există în materialitatea lor la acest moment.
II. Tribunalul a reținut următoarele:
O critică invocată de către apelant s-a referit la stabilirea de către instanța de fond a calității părților de moștenitori acceptanți pentru imobilul situat în București, str. D.R. nr. 8, sector 2, ca urmare a formulării notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, apelantul susținând faptul că acest considerent este greșit, deoarece Legea nr. 10/2001 a repus în termen doar pe moștenitorii care, fiind deposedați de imobile în mod abuziv, nu au deschis succesiunea pentru că nu aveau ce moșteni (bunul preluat abuziv fiind singurul bun succesoral).
Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi”. Prin urmare, pentru imobilele ce fac obiectul legii speciale, termenul de acceptare a succesiunii coincide cu termenul pentru depunerea notificării, adică cel mai târziu 14 februarie 2002.
Față de cele reținute de către prima instanță pe baza probelor administrate, în sensul că pentru cele 4 succesiuni succesive (de pe urma defuncților G.A., G.V.A., G.Ș.G. și S.I.R.) nu au avut loc dezbateri succesorale finalizate prin eliberarea unor certificate de moștenitor (certificatul de moștenitor nr. 465/2002 de pe urma defunctului G.A., fiind anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă), deveneau aplicabile dispozițiile legale enunțate anterior, conform cărora pentru succesibilii neacceptanți, noul termen de acceptare a moștenirii este cel de 12 luni prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Apelanta-reclamantă-pârâtă a formulat notificarea înregistrată la BEJ C.S.A. sub nr. 960/23.07.2001 și comunicată Primăriei Sector 2 București, iar din susținerile necontestate ale apelantului (așa cum se reține și în considerentele deciziei civile nr. 551/17.07.2004 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă) și acesta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul confiscat de la autorul inițial G.A.
Prin urmare, instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, ambele părți au fost repuse de drept în termenul de acceptare a succesiunii, însă numai pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost corect aplicat de prima instanță, având în vedere că, în prealabil, s-a stabilit calitatea de moștenitori legali a ambelor părți, potrivit legii civile române.
III. Curtea a constatat că, în cauză, decizia atacată a fost pronunțată cu o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Interesul ambilor recurenți privind dezbaterea celor patru succesiuni consecutive este legat indubitabil de imobilul ce a aparținut proprietarului inițial al acestuia – G.A. — situat în București, Str. D.R. nr. 8, sector 2, format din teren în suprafață de 600 mp, împreună cu construcție, parter și etaj, imobil pentru a cărui restituire în natură ambele părți au formulat notificare în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001.
G.A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate și cea complementară a confiscării averii, decedând în închisoare, însă, prin decizia penală nr. 191/7 iunie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, prin admiterea recursului în anulare, s-a dispus achitarea inculpatului și înlăturarea măsurii confiscării averii, cu consecința desființării titlului statului.
Drept urmare, pentru dezlegarea problemei de drept vizând acceptarea în termenul legal de către persoanele ce se pretind îndreptățite la măsura restituirii în natură, instanța de apel s-a raportai, în mod riguros, la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și la repunerea în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la imobil, pe care normele legii speciale o prevăd, derogatorii de la principiul indivizibilității dreptului de opțiune succesorală și, în consecință, aplicabile prioritar cu privire la acest aspect, conform principiului special ia gene ral ibus derogant.
Fiecare parte se pretinde moștenitor și contestă calitatea de moștenitor a celeilalte, recurenta-reclamantă-pârâtă pentru considerentul că deja succesiunea ultimului defunct G.Ș.G. a fost dezbătută și culeasă, potrivit legislației franceze, de ea și P.C., iar recurentul-pârât pentru aceea că, potrivit dreptului civil român, nu i se poate recunoaște calitatea de moștenitoare și lui I.G.D., care a fost doar afin cu defunctul G.A., respectiv, rudă a soției acestuia G.V.A., fără vocație succesorală concretă la moștenirea lui G.A.; în plus, cel din urmă a depus în recurs (deși acesta a fost eliberat înaintea pronunțării deciziei instanței de apel) un certificat de moștenitor nr. 221/1 octombrie 2007 emis de BNP D.D.M., prin care pretinde că i s-a stabilit calitatea de moștenitor unic, după ce primul certificat, care atesta aceeași împrejurare, a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, după cum se va detalia.
Recurenta, prin motivele sale de recurs, afirmă inutilitatea demersului judiciar și a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, întrucât în prezenta pricină nu s-a stabilit și compunerea masei succesorale, iar legat de imobilul a cărui restituire în natură au cerut-o ambele părți, fiecare dintre ele are beneficiul repunerii în termenul de opțiune succesorală, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Curtea a apreciat că afirmația este inexactă, iar valabilitatea ei este condiționată de necontestarea reciprocă a calității de succesor, astfel încât unitatea deținătoare sau notificată pentru restituirea în natură este în imposibilitate de determinare a calității de persoană îndreptățită mai înainte de tranșarea pe cale judiciară a acestei dispute; este un efect al aplicării regulii suspendării procedurii succesorale notariale în cazul în care succesibilii au contestări cu privire la calitatea de moștenitori, la compunerea masei succesorale sau la cotele ce li se cuvin, la temeiul chemării lor la moștenire etc., conform art. 78 lit. b) din Legea nr. 36/1995, chestiunea stabilirii calității de persoană îndreptățită, fiind una incidentală în procedura Legii nr. 10/2001; așa cum corect a stabilit Tribunalul, nicio parte nu a formulat motive de apel cu privire la compunerea masei succesorale, astfel că, în aplicarea dispozițiilor care statuează limitele devoluțiunii în apel [art. 295 alin. (1) C. proc. civ.], s-a constatat că în cauză se impune dezlegarea dată de prima instanță asupra acestui aspect.
Recurenta-reclamantă-pârâtă a susținut nelegalitatea deciziei instanței de apel, pentru aceea că succesiunea lui G.Ș.G. a fost deja dezbătură în Franța, întrucât acesta era cetățean francez, iar actul întocmit de notarul francez B.B. constituie un veritabil certificat de moștenitor, prin acesta stabilindu-se că dreptul de moștenire de pe urma defunctului revine pe linie paternă lui P.C., iar pe linie maternă recurentei G.(căsătorită I.)G.D., ambii veri primari cu defunctul; or, acest înscris este pe deplin valabil și pe teritoriul României, în temeiul Iui împărțindu-se între cei doi toate bunurile pe care defunctul le-a deținut pe teritoriul Franței, respectiv sume de bani, bunuri mobile și imobile.
Legea unui stat suveran și independent este guvernată, între altele, de principiul teritorialității, astfel încât normele obligatorii edictate printr-un act normativ, sunt obligatorii pentru cetățenii ei și sunt aplicabile în limitele sale teritoriale.
în ipoteza în care într-un raport juridic intervine un element de extraneitate, legea, pe calea normelor de drept internațional privat, stabilește prin intermediul normelor conflictuale care lege este aplicabilă respectivului raport juridic, ceea ce, în sistemul de drept românesc se realizează prin Legea nr. 105/1992, astfel cum corect a stabilit instanța de apel.
Astfel, potrivit înscrisurilor ce se regăsesc în dosarele anterioare, rezultă că pentru G.A., G.V.A., S.I.R. s-au eliberat „acte de notorietate”, ceea ce, potrivit textelor indicate de recurentă, respectiv, art. 730, 730-1 până Ia 730-5 Codul civil francez au forța probantă a unor veritabile certificate de moștenitor; pe de altă parte, pentru G.Ș.G. nu s-a făcut dovada unui asemenea certificat de moștenitor (ori act de notorietate), dar s-au făcut dovezi de împărțire a masei succesorale, între recurenta F.H.I.și P.C., în prezent decedat, prin încasarea unor sume de bani, prin acte de dispoziție cu privire la bunuri succesorale sau achitarea unor impozite imobiliare etc.; de aici, se poate stabili concluzia că pentru bunurile ce se regăseau pe teritoriul Franței în patrimoniul defunctului la data decesului, raporturile succesorale s-au epuizat, potrivit legii franceze.
Instanței române îi este permisă această concluzie, întrucât respectivele înscrisuri sunt recunoscute de drept cu privire la ceea ce ele constată, nefiind necesară cerința supralegalizării lor în condițiile art. 165 și urm. din Legea nr. 105/1992 și nici chiar cerința apostilării potrivit art. 2 din Convenția de la Haga din 1961 pentru suprimarea cerințelor supralegalizării, întrucât, între România și Franța, potrivit art. 3 din același act juridic internațional, s-a încheiat o convenție bilaterală privind asistența juridică în materie civilă și comercială, ratificată prin Decretul nr. 77/1975.
Efectul aplicării presupune concluzia că bunurile aflate pe teritoriul Franței ce se găseau în patrimoniul lui G.Ș.G. la data decesului său, au fost culese de cei doi moștenitori stabiliți potrivit legii franceze ca având această calitate; respectivele înscrisuri nu oferă nicio soluționare cu privire la eventuale alte bunuri pe care defunctul le-ar fi posedat pe teritoriul altor state, respectiv, pe teritoriul României, ceea ce ar fi presupus rezolvarea acestei chestiuni de către autoritățile franceze și cu observarea acestui element de extraneitate.
Prin urmare, Codul civil român, ca lege aplicabilă, reprezintă actul normativ pe temeiul căruia se statuează cu privire la calitatea părților de moștenitori de pe urma defunctului G.Ș.G. și, în plus, cu referire la termenul de opțiune succesorală, trebuie observate în completare, dispozițiile de favoare cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv împrejurarea că cererea de restituire în natură formulată de fiecare dintre recurenți are semnificația repunerii în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ. (6 luni de la data deschiderii succesiunii), prin derogare atât de la termenul de drept comun, cât și de la principiul indivizibilității dreptului de opțiune succesorală, cum legal a reținut și instanța de apel.
Curtea a constatat nefondate susținerile recurentei în sensul că incidența dispozițiilor legii speciale, Legea nr. 10/2001, a fost reținută pentru determinarea vocației concrete la succesiune, legea specială intervenind pentru stabilirea beneficiului repunerii în termenul de opțiune succesorală, în condițiile în care prin acest act normativ nu se stabilesc alte reguli de chemare la moștenire, nu se derogă de la ordinea chemării la moștenire și nu înlătură sau înlocuiește alte norme din dreptul comun pentru rezolvarea acestui raport de drept succesoral.
Făcând aplicarea principiilor devoluțiunii succesorale legale, principiul chemării la moștenire în ordinea claselor și al proximității gradului de rudenie, Curtea a constatat că instanța de apel în mod legal a confirmat soluția Judecătoriei care a fost pronunțată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 659 și art. 675 C. civ.
Cum defunctul G.Ș.G. nu a avut descendenți și nici alte rude din clase mai apropriate decât clasa a IV-a de moștenitori legali, se constată că Tribunalul în mod legal a confirmat soluția primei instanțe privind vocația succesorală concretă a celor doi recurenți, în calitate de colaterali ordinari, care vin la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentare, ambii fiind veri primari cu defunctul (colaterali de gradul IV), unul pe linie maternă, recurenta I.G.D., iar celălalt pe linie paternă, recurentul M.M.
N.P., F.H.I.și J.O. aveau vocație generală la moștenirea lui G.Ș.G., fiind rude de gradul IV în linie colaterală, ce fac parte din clasa a IV-a de moștenitori legali, însă pentru a fi chemat la moștenire în mod concret, trebuie ca succesibilul să fi acceptat moștenirea în termenul legal de opțiune succesorală, iar, dintre aceștia, doar recurenții sunt cei care, formulând cerere de restituire în natură a imobilului din București, str. D.R. nr. 8, sector 2, au beneficiul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii în discuție, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele succesorale aflate pe teritoriul României; potrivit normelor aplicabile, pentru imobilul menționat, N.P. este străin de succesiune, acesta fiind de altfel, în prezent decedat (din anul 2004), cum deja s-a arătat.
În consecință, recurenții sunt cei care și-au însușit calitatea de moștenitori ai defunctului G.Ș.G., prin acceptarea succesiunii conform celor arătate, fiecare dintre ei cu o cotă de 1/2 din dreptul astfel transmis, deoarece între colateralii ordinari, fiind rude în grad egal cu defunctul, se aplică principiul egalității prevăzut de art. 675 alin. (2) C. civ.
BIBLIOGRAFIE
MONOGRAFII ȘI TRATATE:
1. M. CANTACUZINO, Curs de Drept Civil, ediția.a II-a, ed. Ramuri, Craiova, 1921
2. V. ROSSEL, F. H. MENTHA, Manuel de droit civil Suisse2, Geneva, 1922
3. M. G. RARINCESCU, Curs de drept civil, Succesiuni, 1932-1933
4. M. O. KOSVEN, Introducere în istoria culturii primitive, ed. Științifică, București, 1957
5. M. ELIESCU, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul R.S.R., ed. Academiei RSR, București, 1966
6. C. STĂTESCU, Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creație intelectuală, Succesiunile, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967
7. P. C. TIMBAL, Droit romain et ancient droit francais (Regim matrimoniaux, successions – Liberalites), Paris, 1975
8. V. HANGA, G. CRONȚ, Istoria dreptului românesc, volumul I, ed. Academiei RSR, București, 1980
9. St. D. CĂRPENARU, Dreptul de moștenire, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982
10. Fr. DEAK, St. CĂRPENARU, Drept civil, Contractele speciale, Dreptul de autor, Dreptul de moștenire, București, 1983
11. J. FLOUR, H.SOLEAU, Les successions, 3-e edition, A.Coli, Paris, 1991
12. D. MACOVEI, Drept civil, Succesiuni, ed. Fundației “Chemarea”, Iași, 1993
13. M. POPA, Drept civil.Succesiuni, ed. Oscar Print, București, 1995
14. M. MUREȘAN, J. KOCSIS, Drept civil, Succesiunile, ed. Cordial-Lex, Cluj-Napoca, 1995
15. J. MANOLIU, Drept civil. Succesiuni, ed. Fundației “Chemarea”, Iași, 1995
16. D. CHIRICĂ, Drept civil. Succesiuni, ed. Lumina Lex, București, 1996
17. M. ELIESCU, Curs de succesiuni, ed. Humanitas, București, 1997
18. G. GHICEANU, Dreptul de moștenire, Rezerva succesorală, ed. Didactică și Pedagogică R.A., București, 1998
19. M. B.CANTACUZINO, Elementele dreptului civil, ed. All, București, 1998
20. D. MACOVEI, Drept civil Succesiuni, ed. Ankarom, Iași, 1998
21. V. L. DÍEZ-PICAZO, A. GULLÓN, Instituciones de derecho civil, volumul II/2 Derecho de familia. Derecho de sucesiones, Tecnos, Madrid, 1998
22. C. HAMANGIU, I. ROSETTI-BĂLĂNESCU, AL. BĂICOIANU, Tratat de drept civil, volumul al III-lea, ed. Bic All, București, 1998
23. Fr. DEAK, Tratat de drept succesoral, ed. Actami, București, 1999
24. O. UNGUREANU, C. JUGASTRU, Manual de drept international privat, ed. All Beck, București, 1999
25. L. STĂNCIULESCU, Drept civil. Dreptul de moștenire, ed. Rosetti, București, 2000
26. A. PALAZZO, Le successioni. Introduzione al diritto successorio. Istituti comuni alle categorie successorie. Successione legale, Giuffrè, Milano, 2000
27. C. HEYMANNS VERLAG, Erbrecht, München, 2000
28. M. GRIMALDI, Droit civil. Successions, 6e édition, ed. Litec, Paris, 2001
29. D. C. FLORESCU, Drept civil. Succesiunile, ed. Universității Titu Maiorescu, București, 2001
30. Fr. DEAK, Tratat de drept succesoral, ediția a II-a, ed. Universul Juridic, București, 2002
31. I. DOGARU, Drept civil. Succesiunile, ed. All Beck, București, 2003
32. D. CHIRICĂ, Drept Civil, Succesiuni și Testamente, ed. Roseti, 2003
33. I. ADAM, A. RUSU, Drept civil. Succesiuni, ed. All Beck, București, 2003
34. V. STOICA, Soțul supraviețuitor moștenitor legal și testamentar, ediția a II-a, ed. Editas, București, 2004
35. L. STĂNCIULESCU, Drept civil Parte specială, contracte și succesiuni, ed. All Beck, București, 2004
36. I. N. MICESCU, Drept Civil, Succesiunile ab intestat, ed. Themis Cart, 2005
37. D. MACOVEI, I. E. CADARIU, Drept civil. Succesiuni, ed. Fundației Academice Danubius, Galați, 2005
38. M. PUELINCKX-COENE, Possible follow-up to the Conference by the Committee of experts on family law, Utrecht Law Review, Volume 1, Issue 2 (December) 2005
39. AL. BACACI, G. COMĂNIȚĂ, Drept civil. Succesiunile, ediția a II- a, ed. C. H. Beck, București, 2006
40. P. H. STEINAUER, Le droit des successions, Stämpfli Editions SA, Berna, 2006
41. V. STOICA, Dreptul la moștenire, ed. Universul Juridic, București, 2007
42. S. VAN ERP, New Developments in Succession Law, Electronic Journal of Comparative Law, 2007
43. C. MURZEA, Drept Succesoral, Universitatea Transilvania, Brașov, 2008
44. E. STANCIU, Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, ed. Hamangiu, București, 2008
45. F. VĂDEANU, Transmisiunea moștenirii, ed. Wolters Kluwer, București, 2010
46. D. VĂDUVA, Succesiuni, ed. Universul Juridic, București, 2011
47. D. C. FLORESCU, Dreptul succesoral, ed. Universul Juridic, București, 2011
48. M. D. BOB, Probleme de moșteniri în vechiul și noul Cod civil, ed. Universul Juridic, București, 2012
49. E. VERESS, Drept civil. Moștenirea. Libertățile conform noului cod civil, ed. C.H. Beck, București, 2012
50. E. CADARIU-LUNGU, Dreptul de moștenire în noul cod civil, ed. Hamangiu, București, 2012
51. I. E. LUNGU, Dreptul de moștenire în Noul Cod Civil, ed. Hamangiu, București, 2012
52. G. BOROI, L. STĂNCIULESCU, Instituții de drept civil în reglementarea noului cod civil. Partea generală, drepturi reale, obligații, contracte, succesiuni, ed. Hamangiu, București, 2012
53. I. GENOIU, Dreptul la moștenire în Noul Cod Civil, ed. C.H. Beck, București, 2012
54. E. VERESS, Drept civil. Moștenirea. Liberalitățile conform NCC, ed. C.H. Beck, București, 2012
55. L. STĂNCIULESCU, Curs de Drept Civil. Succesiunile, ed. Hamangiu, București, 2012
56. D. VĂDUVA, Moștenirea legală. Liberalitățile, ed. Universul Juridic, București, 2012
57. D. NEGRILĂ, Testamentul în noul Cod civil, ed. Universul Juridic, București, 2013
58. D. C. FLORESCU, Dreptul succesoral în noul Cod civil, ediția a III-a, ed. Universul Juridic, București, 2013
59. D. NEGRILĂ, Moștenirea în noul Cod civil, ed. Universul Juridic, București, 2013
ACTE LEGISLATIVE:
Noul Cod civil
Vechiul Cod civil
Legea 319/ 1944
Legea nr. 134/1947
Legea 18/ 1991
Legea nr. 314/1994
Legea nr. 36/1995
Legea 287/ 2009
Legea 71/ 2011
Legea 8/ 1996
Legea 85/ 2006
ARTICOLE ȘI STUDII DE CAZ:
1. M. ELIESCU, Transmisiunea și împărțeala miștenirii, în Revista Dreptul RSR, ed. Academiei, București, 1966
2. M. GEORGESCU, AL. OPROIU, Restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în condițiile diferite ale acceptării sau renunțării la succesiune ori neexercitării drepturilor succesorale, în Revista Dreptul nr. 4/1994
3. Q. EPRON, La représentation successorale. Réalité coutumière, fiction savante, în Droits nr. 31 (2000)
4. S. GAUDEMET, La représentation successorale au lendemain la loidu 23 juin 2006, în Defrénois 18/2006
5. I. TURCULEANU, Tradiție și reformă în dreptul succesoral român, Revista de Științe Juridice, nr.1/2006
6. E. C. ALBULESCU, Discuții referitoare la cota succesorală a soțului supraviețuitor în unele situații speciale în Revista Dreptul, nr. 3/2007
7. R. VOINEA, Legătura indestructibilă dintre patrimoniu, devoluțiunea succesorală legală și devoluțiunea succesorală testamentară, în Revista Dreptul nr. 11/2009
8. M. D. BOB, Considerații asupra reglementării reprezentării succesorale în noul Cod civil, în Revista Română de Drept Privat nr. 1/2011
9. L. DUMITRESCU, Considerații despre caracterele juridice ale transmisiunii succesorale, Faculatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității din Craiova
10. I. TURCULEANU, C. BĂNCIOI, Succesiunile în noul Cod civil
11. M. M. PIVNICERU, Moștenirea legală și testamentară. Împărțeala moștenirii. Practica disciplinară, ed. Hamangiu, București
ALTE SURSE:
C. ANTONIADE, Calitățile cerute pentru a moșteni în dreptul roman și dreptul roman, Teză pentru licență, Facultatea juridică din Iași, Tipografia “Goldner”, 1903
http://www.rrdp.ro/articole-revista/342
http://www.consult-avocat.ro
http://lecturijuridice.blogspot.ro
http://www.inm-lex.ro/NCC/doc/BrosuraNoulCodCivil.pdf
www.euroavocatura.ro
http://studia.law.ubbcluj.ro
http://www2.law.uu.nl/priv/cefl
http://portal.just.ro/182/Lists/Jurisprudenta
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reprezentarea In Materia Succesorala (ID: 129642)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.