Reprezentare 3d a Orasului Roman

CUPRINS

INTODUCERE

CAPITOLUL 1 – NOȚIUNI TEORETICE

Teritoriu, spațiu geografic

1.1.1. Tipologii ale spațiului geografic

1.1.2.Organizarea spațiului geografic

1.1.3. Orașul

1.1.4. Structura majoră a orașelor

CAPITPLUL 2 – CARACTERISTICILE GEOGRAFICE

2.1. Așezare geografică

2.2. Caracteristici ale reliefului

2.3. Caracteristicile piopedologice

2.4. Caracteristicile climatice

2.5 Populația

CAPITOLUL 3 – ANALIZA ORAȘULUI FOLOSIND TEHNICI GIS

3.1. Analiza evoluției teritoriale a orașului Roman

3.1.1. Evoluția teritorială până în secolul XX

3.1.2. Evuliția orașului în prima jumătate secolului XX

3.1.3. Evuliția orașului în adoua jumătate secolului XX

3.1.4. Evuliția orașului în perioada contemporană

3.2. Reprezentarea 3D a orașului Roman

3.3. Studiu de caz – Aplicabilitatea reprezentării 3D

CAPITOLUL 4 – METODOLOGIE

4.1 Metode de cercetare folosite

4.2 Sursele documentării

4.3 Utilizarea tehnicilor GIS în analiza orașului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Lista figurilor

Lista tabelelor

Lista fotografiilor

INTRODUCERE

Fiind locul în care m-am născut, orașul Roman îmi e și îmi va fi drag mereu. Dorința mea de a face o cercetare asupra orașului a apărut de dinainte de a face primi pașii în Facultatea de Geografie a Universității din București. Voi fi mereu legat de aceste meleaguri frumoase ale Moldovei ce au umplut numeroase pagini de istorie lăsând în urmă legende uimitoare, monumente deosebite și personalități de seamă care ne străjuiesc drept exemplu chiar și în prezent, fapte și întâmplări care oferă acestui teritoriu un farmec specific.

Romanul a început să prindă contur din anul 1392, adevărata viață a urbei începând însă din 1800 când a ajuns să fie „un oraș sistematizat urbanistic, cu biserici și case în stil neoclasic, locul unde se adunau biblioteci” (Theodorescu R. 1992). A fost un loc primitor și deschis unde „alături de localnici români, meșteșugari, neguțători și, poate, mercenari apuseni [..] se mai aflau armeni, coborâți din valul ce colonizase Galiția și Moldova de nord, ca și evrei ce găseau climat prielnic în acest oraș deschis al Țării de Jos, unde mult mai târziu, la finele secolului al XVIII-lea, austriecii își stabileau efemera lor administrație în cursul unuia din multele războaie între imperiali, muscali și otomani.” (Theodorescu R. 1992).

Alegerea ca zonă de studiu a orașului în care mi-am petrecut nouăsprezece ani din viață nu a fost una dificilă. Îmi este destul de greu să uit de unde am plecat, încă mă simt dator orașului meu natal pentru momentele deosebite petrecute acolo, pentru formarea mea ca om. Chiar dacă peste unele amintiri din copilăria mea parcă tinde să se așeze puțină ceață, istoria și frumusețea orașului din care provin va estompa mereu acest lucru. De aceea, voi păstra mereu în suflet amintirea acestui mic oraș de provincie.

Pasiunea mea pentru geografie, și o spun zâmbind, a pornit de la fotbal. Urmăream de la o vârstă fragedă meciurile cu dorința de a afla orașele și țările din care provin diferite echipe. În mintea mea, prima conexiune dintre fotbal și geografie a apărut de la simpla rostire a numelor echipelor de fotbal, care, de cele mai mult ori, conțineau și numele unui oraș, numele unei țări sau numele unor elemente din cadrul natural, iar exemple sunt destule. Eram extrem de pasionat să aflu lucruri noi despre locurile în care echipele de fotbal mergeau în deplasări sau turnee și îmi doream să le localizez într-un teritoriu pe care eu să îl cunosc cât mai bine. Într-un final răsunsul la aceste dorințe ale mele și-a găsit rezolvarea – harta.

În ciuda faptului că timpul petrecut la distanță de acele locuri crește pe zi ce trece și mă simt din ce în ce mai îndepărtat de acele zone, rădăcinile mele au rămas acolo. Venirea mea la Facultatea de Geografie din București pentru a prinde tainele cartografiei a însemnat pentru mine ceea ce semnifică pentru un pom altoirea. Am plecat din Roman plin de speranță și optimism, dar în același timp nostalgic pentru ceea lăsam în urmă și mi-aș fi dorit să pot lua cu mine o bucățica de oraș, strada copilăriei mele, locurile în care am petrecut clipe frumoase, peisajele, oamenii de la care am avut ce învăța. Ajuns în București am simțit că ușor încep să mi se prindă un alt rând de rădăcini, nu la fel ca cele care mă leagă de casă, ci unele artificiale, cu un scop bine definit – de a produce un „rod” mai bun. Lucru care s-a și întâmplat datorită oamenilor deosebiți pe care i-am întâlnit gata oricând să te ajute în drumul cunoașterii, gata oricând să iți dea o informație folositoare.

În timp ce scriu aceste rânduri, gândurile mele sunt încă acolo de unde am plecat, în orașul meu natal, lângă casa în care am copilărit și în special aproape de părinții mei cărora vreau să le mulțumesc, pentru că au reprezentat pentru mine un punct important de sprijin în toate momentele vieții mele, fie ele bune sau mai puțin bune. În toți acești ani au încercat să îmi ofere sfaturi cât mai bune, să îmi ofere sprijin moral și material.

Vreau să îi mulțumesc domnului Lect. Univ. Dr. Ionuț Ovejanu pentru că a acceptat sa fie îndrumător pentru această lucrare de licență, pentru sfaturile oferite, pentru răbdarea sa și toate lucrurile legate de Sistemele Informatice Geografice despre care m-a învățat în acești ani de facultate.

Un rol important pentru atașamentul meu față de Sistemele Informatice Geografice l-a avut comunitatea Geo-spațial. Am găsit acolo foarte multe materiale, hărți, articole, date și informații care mi-au fost de un extraordinar ajutor pentru realizarea acestui studiu. Cel mai important lucru este că am întâlnit în această comunitate oameni excepționali de la care am primit sfaturi și idei foarte bune, care m-au învățat lucruri foarte frumoase și cărora vreau să le mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-au oferit în realizarea acestei lucrări de licență și pentru sfaturile frumoase primite.

Prin această lucrare am încercat să fac un studiu geografic asupra orașului Roman, să prezint evoluția sa istorică de peste 600 de ani, să analizez evoluția teritorială de după anul 1900 și să evidențiez schimbările importante de peisaj care au avut loc în această perioadă de timp. Folosind mijloace de lucru moderne am reușit să realizez, prin folosirea Sistemelor Informatice Geografice o analiză cartografică dar și o redare a orașului Roman într-un spațiu virtual tridimensional. Importanța Sistemelor Informatice Geografice este una deosebită, prin intermediul acestora reușind să realizez materialele cartografice și analiza acestora, și mai ales datorită ușurinței cu care acestea lucrează cu un volum mare de date.

CAPITOLUL 1 – NOȚIUNI TEORETICE

1.1. Teritoriu, spațiu geografic

Pentru o mai bună încadrare a acestei lucrări într-un cadrul teoretic în acest capitol am încercat să evidențiez elementele teoretice pe care le-am avut în vedere pentru elaborarea studiului.

Putem defini terituriul ca fiind „ parte din suprfața Globului delimitată în principal după criterii politico administrative și economice, dar uneori și după criterii naturale. Structura teritoriului se caracterizează prin modificarea condițiilor naturale (…) și este într-o continuă evoluție, reflectând forma de evoluție a societății” (Ielenicz M. 1999).

Multă vreme teritoriul a fost folosit ca echivalent al termenului de spațiu. A fost însă folosit și ca decupaj administrativ, cum este spre exemplu cazul Canadei unde diviziunile administrative includ 10 provincii și 3 teritorii. Un alt sens dat teritoriului îl întâlnim în anii `80: „teritoriul desemnează orice spațiu socialozat, apropiat de locuitori, indiferent de mărimea sa”.

„Teritoriul actual este rezultatul unui lung proces de transofrmare a spațiuluil terestru și este opera omului” (Alpopi C., 2008, p. 44). Principalele elemente ale unui teritoriu sunt așezările umane și infrastructurile de rețele.

Componenta teritoriului care este cea mai importată pentru studiul efectuat asupra orașului Roman este asezarea umană. Aceasta „reprezintă orice formă de adăpost pentru om” (Alpopi C.,2008, p. 44), născută din necesitățile de locuire apărare și organizare a spațiului terestru. Cea mai importantă amprentă a omului asupra suprafeței Pământului este așezarea umană. Evoluția acestora în timp influențează teritoriul modificând caracteristicile spațiului construit.

Cunoașterea caracteristicilor așezărilor umane care se modifică în timp (formă, poziție, construcție, structucră, localizare ) este necesară din motive istorice, etnice, economice, politice, culturale, sociale și de mediu.

Spațiul este alături de timp una din cele două categorii filosofice care desemnează formele de bază ale oricărei existențe. În vreme ce „categoria spațiu reflectă raporturile de coexistență dintre obiecte sau fenomene sau dintre părțile lor, respectiv, întinderea, distanța, poziția lor”, „categoria de timp reflectă durata de existență a obiectelor și fenomenelor, simultaneitatea sau succesiunea lor”. (Neguț S., 2011, p. 47). În opinia fiziceinilor spațiul este tridimensional, infinit, omogen și izotrop, exprimând sensul coexistenței obiectelor, sistemele lumii reale, distanța, poziția, întinderea și mărimea lor.

Întâlnit mereu în istoria georafiei, acesta a cunoscut o definire mai exact abia în ultimele trei decenii ale secolului XX. Astfel noițiunea de spațiu geografic ajută la desemnarea oricărei întinderi fizice, care poate fi măsurată și localizată printr-un sistem de coordonate geografice. Putem spune că în geografie spațiul este un proiect privilegiat, geograful francez Andre Dauphine apreciază că spațiul „este construit plecând de la un obiect, real și concret, spațiul terestru, pe care îl interoghează și alte științe”. Importanța spațiului atât pentru geografie cât și pentru celalte științe face ca acesta să fie considerat, tot în opinia lui Andre Dauphine, „conceptul-rege al științei noasrte”. Iar geografia devine astfel o știință a spațiului geografic.

În opinia lui Silviu Neguț „spațiul geografic, limitat uneori doar la suportul material, se caracterizează, de fapt, printr-un anumit tip de combinare a tutror componentelor geografice, proprietățile sale specifice derivând din variabilitatea atât cantitativă cât și calitativă, a elementelor geografice, din relațiile locale sau regionale dintre componentele naturale, sociale și economice ale învelișului geografic. Se poate admite că această noțiune poate fi atribuită unor entități teritoriale de mărime variabilă, de la cele mai restrânse unități geografice până la întregul spațiu planetar” (Neguț S., 2011, p. 118).

1.1.1. Tipologii ale spațiului geografic

Modul de abstractizare a spațiului în domeniul geografiei și conceptul de spațiu geografic a dus la apariția mai multor păreri. Asftel în opinia unor analiști se disting trei tipuri de spații geografice: empirice, teoretice și axiomatice.

Spațiile geografice empirice sunt individualizate prin caracteristicile suprafeței terestre. În mod evident, o asemenea afirmție, se bazează pe tot ceea ce este vizibil și măsurabil static, neglijând fluxurile invizibile. Această geografie empirică oferă o reprezentare foarte simplificată a unei părți a spațiului terestru, și anume peisajul.

Spațiile geografice teoretice apelează de cele mai multe ori la alte discipline cum ar fi fizica sau matematica. Acest fapt duce uneori la folosirea unui limbaj matematic, destul de complex și este foarte puțin agreat de geografi.

Spațiile geografice axiomatice au apărut datorită neacceptării primelor două variante și propun un demers axiomatic în jurul matematicii și fizicii. De exemplu geograful Nicolas G. propune 3 axiome și ajunge la concluzia că axiomele geografiei nu aparțin doar geografiei, dar în geografie pot fi aplicate mai multe axiome simultan. Un alt geograf, Hubert Beguin, propune construirea unui spațiu geo-matematic pornind de la un ansamblu puncte în spațiu. Putem spune ca folosirea matematici și dorința de generalizare a dus e prin caracteristicile suprafeței terestre. În mod evident, o asemenea afirmție, se bazează pe tot ceea ce este vizibil și măsurabil static, neglijând fluxurile invizibile. Această geografie empirică oferă o reprezentare foarte simplificată a unei părți a spațiului terestru, și anume peisajul.

Spațiile geografice teoretice apelează de cele mai multe ori la alte discipline cum ar fi fizica sau matematica. Acest fapt duce uneori la folosirea unui limbaj matematic, destul de complex și este foarte puțin agreat de geografi.

Spațiile geografice axiomatice au apărut datorită neacceptării primelor două variante și propun un demers axiomatic în jurul matematicii și fizicii. De exemplu geograful Nicolas G. propune 3 axiome și ajunge la concluzia că axiomele geografiei nu aparțin doar geografiei, dar în geografie pot fi aplicate mai multe axiome simultan. Un alt geograf, Hubert Beguin, propune construirea unui spațiu geo-matematic pornind de la un ansamblu puncte în spațiu. Putem spune ca folosirea matematici și dorința de generalizare a dus la diferențierea celor două păreri. Nicolas prezintă o aplicație concretă iar Begui are un demers pur epistemologic.

1.1.2. Organizarea spațiului geografic

Când ne referim la organizarea spațiului geografic, prima idee venită în minte este legată de organizarea antropică a spațiului geografic. Există și o organizare naturală a spațiului geografic studiată foarte mult în anii `70-`80 evidențiindu-se mai ales tipurile de peisaje și geosisteme naturale.

„Conceptul de organizare a spațiului geografic implică numeroase aspecte de ordin teoretic, metodologic și aplicativ, fiind în strânsă dependență de modul în care este conceput și studiat spațiul geografic general”. (Ianoș I. 1984, p 19). Putem concluziona în urma acestei deifiniții că spațiul geografic reprezintă o entitate spațială organizată.

În geografia contemporană, oraganizarea spațiului a devenit o noțiune cheie, orice spațiu geografic având un număr de elemente structurate, precum limite (administrative), elemente de relief, axe (căi de comunicație), „noduri” (orașe de cele mai multe ori), constrângeri fizice și de altă natură. Prezența acestor elemente bine structurate fac ca spațiul omogen să diferențieze.

Ion Ianoș este de părere că organizarea antropică a spațiului presupune acțiunea conștientă a omului, prin care modifcă elemente ale spațiului geografic, în scopul cunoașterii efecienței economico-sociale. Această intervenție nu trebuie să producă dezechilibru în oraganizarea naturala.

Sintagma „organizarea spațiului geografic” presupune două aspecte: aspectul situației actuale a spațiului geografic, la un anumit nivel ( local sau regional), ca urmare a evoluției dirijate sau nu, într-un interval de timp. Următorul aspect se referă la controlul și dirijarea evoluției spațiului geografic în viitor.

În cazul mai multor țări, ca de exemplu Franța sau Romania, oraganizarea spațiului este sinonimă cu amenajareal teritoriului.

În opinia geografului clujean Benedek Jozsef „amenajarea teritoriului reprezintă definirea, formularea și realizarea scopurilor, obiectivelor, metodelor, instrumentelor concrete prin care se încearcă rezolvarea unor probleme privite ca disfuncții în organizarea și funcționarea societății, atingerea formei de organizare a spațiului care sunt în concordață cu așteptările populației”. (Benedek Jozsef, 2004, p. 11).

Putem concluziona că amenajarea teritoriului este o activitate esențială a societății umane. Această problemă își are originea în necesitatea adaptării spațiului la problemele ridicate de creșterea demografică pe fondul unei dezvoltări economice accentuate. Astfel amenajarea teritoriului devine un important instrument în modelearea spațiului geografic.

1.1.3. Orașul.

Locul de formare al unei așezări umane este acolo unde există condiții naturale favorabile, ca de exmplu: prezneța în apropiere a unui curs de apă, fertilitate ridicată a solului sau accesul la drumuri importante . Tendința generală este aceea de a amplasa așezările umane în zone cu altitudini mai reduse. Caracterul economic fiind acela care ajută cel mai mult la dezvoltarea așezărilor umane. Așezările umane devin în timp centre de trafic și puncte de convergență a curentelor culturale și comerciale, de asemenea devin centre de producere a bunurilor culturale și materiale, dar și centre de răspândire a civilizației. Ioan Ianoș este de părere că „una dintre cele mai importante entități, care domină spațiul și care asigură condițiile indispensabile acestuia în teritoriu este așezarea umană”

Leweis Mumford consideră orașul „un fapt natural ca un cuib sau ca un furnicar”,o abordare privită din mai multe domenii arată că: pentru sociologi orașul poate reprezenta o așezare întinsă alcătuită din indivizi eterogeni din punct de vedere social, pentru economiști orașul nu reprezintă altceva decât un spațiu care concetrază fluxuri de capital și activități economice într-un spațiu cu o extindere realtiv mică, pentru geografia urbană „orașul este o concentrare, într-un anumit spațiu construit, de locuitori care desfășoară activități fundamentale din sectorul secundar și terțiar” (Ianoș I. 1984, p 34). Fr. Retzel spune că atunci când definim un oraș trebuie să ținem cont de mai multe elemente printre care: activitatea profesională, concentrarea locuințelor și a numărul de locuitori. Vintilă Mihăilescu sublinia faptul că orașul reprezintă un element al cadrului geografic: „orașul este un organism legat de spațiul geografic, înăuntrul căruia el îndeplinește o funcție precisă (concentrează, transformă și redistribuie bunurile materiale și spirituale)”. Kofi Annan declara la congresul ONU asupra Habitatului, de la Bonn din 1977: „Orașele au fost și rămân motorul progresului și leagănul a numeroase cuceriri intelectuale, culturale (…) și tehnologice”, deci orașele rămân cea mai bună formă de coabitare umană, deși evoluția lor în timp și spațiu diferă de la o țară și de la o regiune la alta, dezvoltarea lor fiind influențată de mai multi factori cum ar fi: tradiții culturale, tradiții istorice și nivelul de dezvoltare economic și social.

O definiție mai comlexă a orașului ar fi: „ Orașul este o formă complexă de așezare umană, cu un număr mare de locuitori, având dinemsiuni variabile și multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție politico-administrativă, industrială, comercială, și culturală; construcțiile sunt grupate în ansambluri arhitectonice și organizate în zone cu utilități definite (industriale, comerciale, administrative, de lucuințe etc.); se dezvoltă relații și comunități bine organizate, cu funcții multiple și complexe, exercitate de o populație care trăiește în cea mai mare parte din activități mai puțin agricole; exercită o influența economică și organizatorică asupra zonei înconjurătoare”.( Cristina Alpopi, 2008).

Modul de organizare a unui oraș depinde de mai mulți factori printre care: poziția geografică, configurația locului, perioada istorică în care a apărut orașul, funcția orașului, numărul de locuitori, importanța pe care acesta o are în cadrul rețelei de localități și schimbările apărute în timp. Orașele reprezintă puncte focale cu legături strânse între ele și cu legături cu anumite teritorii, care treptat încep să influențeze aceste teritorii. Rolul pe care orașul îl are în organizarea spațiului geografic decurge din natura funcțiilor lui. Practic un oraș nu poate exista decât dăcă face parte dintr-o rețea de orașe sau dacă este legat de de un anumit teritoriu.

Din punct de vedere funcțional zonele unui oraș se pot clasifica după mai multe categorii. Această clasficare ține cont și de destinția stabilă a fiecărei clădiri, deoarece o clădire în majoritatea cazurilor poate avea mai multe destinații. Acest fenomen este foarte des întâlnit în cadrul centrelor locuite. Dar există în zonele centrale și clădiri cu funcție unică. Astfel avem următoare clasificare:

Zonele rezidențiale – sunt constituite din spații de locuit, clădiri alocate serviciilor de bază (magazine, birouri), clădiri de folosință colectivă (școli, biserici, spitale, clădiri pentru manifestări culturale, clădiri administrative etc.). Sunt considerate zone rezidențiale și centrele istorice ale orașelor.

Zonele industriale – sunt constituite din clădiri, echipamente, utilaje și instalații în care are loc transformarea materiei prime în produse finite. În componența acestor zone intră: fabrici, ateliere, întreprinderi artizanale și mare combinate industriale.

Zone comerciale – cuprind zone pentru piețe, târguri, complexe comerciale, instituții bancare, sedii ale societăților comerciale.

Așezările turistice – sunt constituite din centre de agrement și însănătoșire.

Așezările rurale – sunt reprezentate de complexe edilitare ale întreprinderlor agricole, constituite în mod normal din casele de locuit și construcțiile rustice precum: silozuri, grajduri, fânării și adăposturi pentru utilaje.

Asezătile destinate serviciilor de interes general – includ centrele madicale, complexe școlare, complexe universitare. În această categorie mai sunt incluse: bisericile, mănăstirle, temple, dar și cazărmile militare.

În urma evoluției istorice, structura internă a fiecărui oraș putem spune că modul final de oragnizare este reflectat de structura sa internă. La baza funcționalității orașului stă modul concret de organizare a principalelor sale componente urbane.

Apariția a nenumărate distorsiuni în structura orașelor din România, a fost datorată de evoluția societății românești din ultima jumătate de secol, un element negativ în apariția acestor distorsiuni fiind politica centralizată a orașului totalitar.

1.1.4. Structura majoră a orașelor

În funcție de mărimea orașelor există un grad de complexitate al orașelor din România. Datorită numeroaselor elemente de care dispune structura unui oraș, individualizarea componentelor majore trebuie sa recurgă la o generalizare. Orașul reprezintă un subsistem suport, pe care se dezvoltă alte două subsisteme. Subsitemul suport se referă la teritoriul propriu-zis, care influențează fizionimia orașului. Această influență este determinată de poziția geografică în raport cu elementele cadrului natural.

Activitățile economice reprezintă un alt subsitem important al orașului, contribuind la tipul și amploarea transformărilor interne, capacitatea de rezistență și adaptare la dinamica societății. Activitățile economice dintr-un oraș sunt direct proporționale cu progrsele tehnice. În decurs istoric orașele au conoscut o explozie a activităților industriale, fapt ce a dus la apariția de servicii complexe în cadrul orașelor.

Populația constituie factorul cel mai dinamic prin capacitatea de transformare și factorul de consum. Vitalitatea unui oraș ține cont de capacitatea de inovație a forței de muncă și durata introducerii în producție a noilor inovații de către actorii economici.

Elementele vehiculatorii de masă , energie și informații „sunt esențiale în asigurarea proceselor de redistribuire a acestora în spațiul inter- și intraurban, în asigurarea materiilor prime și ale produselor semifinte necesare industriilor, a serviciilor banale și specializate către populție” (Ianoș I. 2004, p. 57). Trebuie adăugate si elementele naturale, cum ar fi apa, aerul, care constituie materia primă și menținerea calității mediului natural în cadrul orașului.

Fig. 1.1. Structura majoră a orașelor (Ianoș I., 2006)

CAPITPLUL 2 – CARACTERISTICILE GEOGRAFICE

2.1 Așezare geografică

Stabilirea precisă a poziției arealului studiat reprezintă un pas important în realizarea unui studiu geografic. În funcție de abordarea fșcută vom avea nevoie de o încadrare a zonei în cadrul administrativ-teritorial la nivel de țară și o încadrare la nivel de unități geografice.

Orașul Roman este situat în zona de nord-est a României, în partea de est a județului Neamț, la aproximativ 46° și 56’ latitudine nordică respectiv 26º și 56’ longitudine estică. La nord-est de orașul Roman paralela de 47° se intersectează cu meridianul de 27º. Teritoriul administrativ al orașului Roman se învecinează cu următoarele unități administrativ teritoriale: comuna Horia (satele Horia și Cotu-Vameș) la sud, comuna Gâdinți (satul Gâdinți) la est, comuna Sagna (satul Sagna, Satul Luțca) la nord și nord-est, comuna Cordun (sat Cordun) la nord și nord-vest și comuna Trifești pe o porțiune foarte mică în partea de vest.

Romanul este un important punct de trecere, fiind așezat în lungul drumului național DN2/ E85 care leagă orașul lituanian Klaipeda de orașul Alexandroupolis din nordul Greciei, și a magistralei feroviare 500 care leagă nordul țării de capitala București. La 10 km nord de Roman are loc o bifurcație a drumului spre două dintre cele mai importante orașe ale Moldovei: Suceava și Iași. Este traversat și de drumul județean DJ15D care traversează județul de la est la vest. Acest drum face legătura cu orașul Piatra Neamț spre vest și cu orașul Vaslui spre est.

Din punct de vedere geomorfologic municipiul Roman este localizat aproape de zona de contact dintre Podișul Central Moldovenesc și Subcarpații Moldovei, în partea de nord a Culoarului Siretului. Vatra orașului s-a dezvoltat la aproximativ 3 km nord-vest de confluența celor două râuri importante ce străbat vecinătățile orașului, pe terasa de 20 m comună celor două râuri Moldova și Siret. Orașul s-a extins într-o microregiune de confluență, pe terasele din zonele mai joase de luncă ale celor două râuri . Spre est, pe celălat mal al râului Siret întâlnim Dealurile Icușeștilor (mai exact dealurile Bourului care ating altitudinea de 448 m) acestea fiind o subunitate a Podisului Central Moldovenesc, iar spre vest, Dealurile Piemontane dintre Ozana (Neamțu) și Bistrița acestea fiind o unitate a Subcarpaților Moldovei.

2.2 Caracteristici ale reliefului

Așezarea orașului intr-un punct nodal, confluența dintre râurile Moldova și Siret, și un loc de bifurcație (la nord de oraș, către Iași și Suceava) a drumului ce leagă Bucureștiul de nordul țării, reprezintă de fapt o caracteristică a localizării orașelor din Culoarul Siretului. Situl orașului este unul de terasă, cum întâlnim la multe dintre orașele din Podișul Moldovei, dezvoltat pe un interfluviu sculptural. Romanul reprezintă un centru de polarizare al Culoarului Siretului, evoluția și așezarea sa, asemănându-se foarte mult cu cea a orașului Bacău. Comunică prin înșeuarea Girov-Bozieni cu zona subcarpatică iar șaua Ruginoasa-Strunga reprezintă un punct de trecere spre Câmpia Moldovei.

Deși, în general, putem considera Culoarul Siretului ca limită între Podișul Moldovei și Subcarpații Moldovei și ai Curburii, el aparține primului, întrucât a fost tăiat în formațiunile sedimentare ușor monoclinale sarmațiene (între nord de Roman și Bacău) și pliocene (între Bacău și sud de Adjud), specifice Podișului Moldovei și nu în molasa cutată miocenă specifică Subcarpaților.

Există două teorii cu privire la formarea văii Siretului până la confluența cu râul Moldova: Prima teorie emisă de Gheorghe Murgoci și susținută de Victor Tufescu, susține că Siretul a fost captat de către un râu sudic care curgea dinspre munți spre est argumentele fiind următoarele: prezența unor pietrișuri în alternanța cu nisipuri, cu elemente carpatice atât în șei cât și în componența părții superiaore a dealurilor aflate la est respectiv la vest de Siret; existența unor șei largi pe interfluviul de pe partea stângă a Siretului în dreptul Siretului superior, Sucevei, Moldovei (Lozna, Bucecea, Ruginoasa). A doua teorie susține că Siretul s-a format treptat prin înaintarea spre sud, o data cu retragerea liniei de țărm. Ca urmare, șeile sunt de eroziune diferențiată la obârșsia unor pâraie cu desfășurare opusă, pietrișurile și nisipurile s-au format prin alterarea gresiilor și conglomeratelor. Altimetric baza șeilor situate pe zonele de deal de pe partea stângă a Siretului este situată la o înălțime mai mare decât peticele de terase superioare de pe partea dreaptă a Siretului. În partea dreaptă întâlnim dealuri cu înălțimi mai mari decât șeile, având o direcție perpenticulară pe trasele râurilor presupuse că ar fi curs din partea estică. Un alt factor care contrzice realizarea unor captări îl reprezintă lățimea Culoarului Siretului.

Fig.2.1.Harta asezării orașului Roman

Fig. 2.2 Harta orașului Roman

În zona orașului Roman predomina formele de relief geomorfologice fluviatile, formate sub acițunea factorilor activi cum sunt: tectonica, rețeaua hidrografică și vânturile; și sub actiunea factorilor pasivi: roca-mamă, structura. Din punct de vedere morfostrctural zona se suprapune peste platforma Est-Europeana, unde în general întâlnim un relief sub formă de câmpii structurale – cueste, câmpii colinare și podișuri. Din punct de vedere morfogenetic, actuala configurație a reliefului s-a format în cuaternar, influențată de următorii factori: mișcările tectonice negative și oscilațiile climatice care au generat alternanța perioadelor glaciare cu cele interglaciare.

Cele două râuri, Moldova si Siret au albii minore bine dezvoltate alcătuite din depozite de acumulatre recente: nisipuri, prundișuri. Albiile majore au lațimi de 2 până la 4 km, în zona de extindere a acestore întalnim numeroase meandre, mlaștini și bălți (ex: Balta Lipovenilor, Balta lui Cazacu, Balta la Evrei). Prezența acestora sugerează o deplasare a cursului Moldovei spre nord și deplasarea cursului Siretului spre est. Deplasarea spre răsărit a Siretului este datorată în principal marelui agestru al Moldovei. Modificare spre nord a cursului Moldovei este generată de convexitatea agestrului care dus la formarea unei contrapante. Această deplasare poate fi pusă în evidență și prin trasarea unui profil geomorfologic transversal al Culoarului Siretului, în zona Roman putem constata o asimetrie culoarului, versantul drept este prelung, în pantă mică și terasat, în timp ce versantul stâng este mai scurt, în pantă mare iar terasele sunt mai puțin dezvoltate.

În partea de nord a confluentei întâlnim o terasa de confluență care are înălțimi de la 2 m până la 8 m, cu o înclinare ușoară vest-est și cu înălțimi relative de 190 m în zona vetrei orașului și 185 m spre albia inferioară a Siretului. Sub această terasă se formează argila sarmatică, la suprafață fiind constituită din următoarele depozite: sol – 1 m, lehm – 1,5 m, nisipuri și pietrișuri – 1,5m. Din pânza freatică a acestei terase se alimentează cu apă Cartierul Nicolae Bălcescu. În partea de nord vest a orașului întâlnim o mică zonă urbană dezvoltata pe o terasă a Moldovei cu aceleași caracteristici. Terasa de confluență, formată prin eroziune și acumulare, o terasă comună celor două văi, are înățimi de 15 – 20 m și se ridică deasupra terasei de luncă ca un abrupt. Structura sa aluvionară poate fi observată din analiza sondajului efectuat la intreprinderea U.M.A.R.O., în grădina Episcopiei Romanului și in partea de nord a orașului în zona fostei fabrici de cărămidă. Structura depozitelor este următoarea: sol -2 m, lehm -11 m (acesta alcătuiește cea mai mare parte a terasei, având o componența fină, culoare gălbuie, și structură poroasă), ultimul strat fiind alcătuit din nisipuri si pietrișuri fluviatile – 2 m. Sub aceste straturi întalnim argilă sarmarică. Se estimeaza că lehm-ul s-a depus în timpul glaciațiunii Wurm, acest fapt fiind susținut de găsirea în zona noii fabrici de cărămidă a unui fragment de molar aparținând Elephas primigenius Blumb. Pânza freatică a acestei terase iese la suprafață, în locurile de apariție formându-se izvoare (ex: la sud de Episcipie, strada Izvor).

Fruntea terasei apare sub forma unui coluviu, pe anumite sectoare din sud si vest, fruntea de terasă apare sub formă de povârniș diluvial, acest fapt a dus la formarea unor alunecări de mici dimensiuni.

Poziția de contact și de intersecție a orasului are un rol fundamental în dezvoltarea orașului având în anumite periaode de timp un dinamism foarte pronunțat. Acest lucru poate fi subliniat și prin dinamismul și evoluția redusă a orașelor care nu au beneficiat de un cadru natural prienlnic (ex: Huși, Hârlau, Solca). Așezarea orașului în zona de contact dintre cele două unități de relief: Podișul Central Moldovenesc și Subcarpații Moldovei a dus la dezvoltarea acestuia încă din cele mai vechi timpuri influențând prin caracteristicile favorabile ale reliefului o dezvoltare sub raport spațial al vetrei. Un aspect favorabil al reliefului îl reprezintă prezența podurilor de terasă care sunt favorabile construirii de clădiri înalte și căi de comunicație. Pe langă un sol stabil aceste terese au oferit oamenilor soluri fertile și protecție împotriva inundațiilor. Aceste aspecte au contribuit la dezvoltarea orașului in special pe direcție nord și est.

Un element care ca blocat extinderea orașului în partea de sud și sud-est îl reprezintă bariera naturala creată de cele două râuri. Astfel după cum vedea pe analiza făcuta pe hărțile mai vechi (Hărțile Austriece – 1910, Planurile directoare de tragere – 1939 și Hărțile Sovietice – 1970), cu privire la dezvoltarea orașului, putem observa alipirea actualului cartier Nicolae Bălcescu (comuna Carol I pe Hărțile Austriece, Comuna Nicolae Bălcescu pe Planurile directoare de tragere din 1939 iar în 1970 această zonă apare pe Hărțile Sovietice în cadrul orașului Roman), în timp ce satele de la sud, Horia și Cotu-Vameș, care sunt așezate în zone cu aceleasi trăsături ale reliefului, nu s-au alipit orașului.

Putem spune astfel că un element important în cadrul dezvoltării orașului este reprezentat de trăsăturile reliefului, dar și felul în care acestea sunt valorificate.

2.3. Caracteristicile piopedologice

Prin sol înțelegem „ stratul afânat al litosferei, care – îndelung si continuu transformat prin acțiunea formațiilor vegetale succesive, a agenților atmosferici si a altor factori naturali, în condiții caracteristice mdiului geografic din care face parte – a acumulat treptat elementele însușirii specifie numită fertilitate și este astfel capabil să intrețină viața plantelor superioare.” (Chiriță C. 1955, p. 11). O definiție mai recenta a solului este: „…un corp natural. Poziționat pe partea superioară, afânată a litosferei care formează substratul mineral, și s-a format în decursul timpului din interdependența acesteia cu atmosfera (clima), biosfera (vegetașia și fauna), și hidrosfera (apa din precipitașii si apa freatică), și care are ca însușire fundamentală fertilitatea.” (Păștineanu C., Grigoraș C., 2009, p. 10).

În România au fost alcătuite de o serie de hărți pedologice, la diferite scări, începând cu 1911, când Gh. Munteanu Murgoci, P. Enculescu și Em. Protopopescu Pache au publicat o hartă a solurilor la scara 1:2 500 000. În 1927,a fost extinsă astfel încât să acopere noi teriorii dar de această dată la scara, 1:1 500 000. Dintre hărțile publicate ulterioar, trebuie menționate cele publicate de N. Cernescu și colab. între 1964 și 1970 (scara 1:1 000 000), precum și harta la scara 1:1 000 000 din 1978 întocmită de către Florea și colab.

Alte hărți de soluri, publicate mai recent, sunt cele realizate de Florea și Parichi în 1978 (scara 1:2 500 000) și de Geanana și Florea în 1986 (scara 1:1 750 000). De asemenea, la scara 1:1 000 000 a fost realizată și Harta Solurilor României care a fost inclusă în Harta Solurilor Europei (Munteanu și colab., 2005).

Dezvoltarea tehnicii informatice a modificat radical în ultimii 20 de ani posibilitățile de pregătire, actualizare, corelare și completare a lucrărilor de cartografie în general, inclusiv a celor de cartografie pedologică, teritorială și administrativă. Sunt accesibile în prezent tehnici software performante pentru realizarea de Sisteme Informatice Geografice, cu ajutorul cărora se poate efectua rapid și corect stocarea pe calculator, prelucrarea în scopuri variate și editarea de hărți.

Sistemul Informatic Geografic al resurselor de sol “SIGSTAR-200” a fost realizat pe baza informațiilor conținute în cele 50 de foi de hartă care alcătuiesc „Harta Solurilor României la scara 1:200 000”, foi publicate între anii 1964 și 1994, ale căror informații au fost actualizate conform unei legende unice (Florea și colab., 1994).

Am consultat harta 1:1.000.000, în zona de extindere a orașului Roman întâlnim două tipuri de sol: aluviosoluri (S.R.C.S., 1980) și cernoziomuri (S.R.C.S., 1980).

Cernoziomurile fac parte din clasa cernisolurilor, au materiale parentale depozitele de loess dar se întâlnesc și pe luturi sau chiar argile cum este si în cazul arealului studiat.

Aluviosolurile au ca material parental depozite fluvice, cu grosimi de cel puțin 50 cm, cu un orizont de acumulare al humusului. O caracteristică a acestor soluri reprezintă stratificarea clară, de asemenea prezintă și o sortare granulomatrică slabă a materialului parental.

Pentru realizarea materialului cartografic am folosit datele vectoriale de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agronomie și Protecția Mediului – ICPA București, vectorizate de pe harta solurilor cu scara 1:200.000.

Pe harta realizată (Figura 2.3) zona de extindere a orașului Roman se suprapune peste cinci tipuri de sol: soluri cenușii tipice (cea mai mare parte a orașului se extinde pente aceste tipuri de soluri), soluri cenușii cambice (unde se desfășoară partea de est a orașului), soluri aluviale (situate pe văile celor două râuri, Moldova și Siret, acoperă extremitățile estică și sud-vestică a orașului),cernoziomuri argiloiluviale pe o portiune mică in partea de nord și o fâșie pe directie nord-sud de erodisoluri. În zonele limitrofe ale orașului întâlnim cernoziomuri tipice și lacoviști carbonatice.

Vegetația. Din punct de vedere latitudinal orașul este situat în zona nemorală, subzona pădurilor de stejari mezofili (o specie des întâlnită în această zonă este Quertcus robur), iar din punct de vedere altitudinal zona este încadrată într-un areal de pădure, de gorun, spre vest de valea Moldovei, și de amestec de gorun cu alte specii de foioase (fag, carpen, frasin), spre est de valea Siretului. În zonele de terasă întâlnim specii precum păpădia, coada șoricelului, mușețelul și alte plante erbacee, iar în zona râurilor întâlnim o vegetație acvatică reprezentată în general de papură, stuf și rogoz.

Fauna este bogat reprezentată, cea mai mare bogăție a pădurilor din această zonă și un simbol pe sigiliul orașului încă din secolul al XIV-lea este mistrețul (Ondatra zibethica). Pe langă mistreț în zonă mai trăiesc și alte specii de mamifere precum: vulpea, nevăstuica, popândăul, șoarecele de câmp. O specie care popula pădurile din jurul orașului si acum a dispărut este lupul. Speciile de păsări întâlnite sunt de: rândunica, graurul, cioara, potârnichea, sticletele, pițigoiul, iar în zona băltilor și zonele mlăștinoase întâlnim pe timpul verii berze. Întâlnim de asemenea un număr mare de inscte, reptile si amfibieni. Un element important din această zonă reprezintă fauna acvatică, în apele celor două râuri întâlnim o varietate destul de mare de pești: crap, știucă, avat, somn, caras, scobar, mreană.

Fig 2.3. Orașul Roman – Harta solurilor

2.4. Caracteristicile climatice

Prin poziția sa geografică, în partea vestică a Podișului Moldovei, pe Culoarul Siretului, situat între 185 m în partea de sud a orașului și puțin peste 205 m în partea de nord, putem încadra zona în care se află orașul Roman în climatul temperat al dealurilor și culoarelor de vale cu altitudini mai mici de 350 m. Caracteristicile climatice ale orașului sunt determinate de poziția acestuia în zona de manifestare a mai multor influențe. Influența care se manifestă cel mai mult este cea de origine estică, provocată de anticiclonul siberian. Aceasta provoacă viscole și geruri puternice în timpul iernii iar vara provoacă temperaturi ridicate și uscăciune accentuată. Culoarul Siretului favorizează pătrunderea maselor de aer scandinavo-baltice dinspre nord – aceastea se manfestă cel mai intens iarna, când aduce cantități importante de zăpadă, dar și în celelalte sezoane când determină o răcorire a vremii și creșteri ale valorilor de precipitații; și pătrunderea maselor de aer mediteraneean (dinspre sud în lungul Culoarului Siretului, provocate de ciclonul mediteraneean) – acestea se manifestă doar pe timpul verii aducând fie zile călduroase însoțite de averse (dacă ciclonul provine din zona Mării Mediterane), fie zile uscate cu temperaturi ridicate (dacă ciclonul s-a format în zona Orientului apropiat).

Topoclimatul culoarelor de vale are manifestări în intensitate diferite în cadrul orașului Roman. Astfel în partea de est a orașului remarcăm iarna o scădere de temperatură de aproximativ 1-1,5 ºC față de zona centrală mai înaltă. Acest fapt se datorează inversiunii termince care se formează în zona văii Siretului (și în zona Moldovei, dar cu o amplitudine mai mică), aerul rece coboară spre zonele mai joase din lunca Siretului. De asemenea ceața are o manifestare mai puternică în zonele joase ale orașului. Vara lucrurile stau invers, temperaturile fiind puțin mai ridicate în apropierea lncii celor două râuri.

Am realizat o analiză climatică a orașului cu ajutorul parametrilor climatici obținuți de la stația meteorologică aflată în partea de nord a orașului, la aproximativ 1 km față de ieșirea din oraș. Perioada de înregistrare a datelor a fost 1997-2006.

Temperatura medie anuală la stația meteorologică Roman este de 8,6ºC, minima absolută fiind de -33,2ºC înregistrată pe data de 20 februarie 1954 iar temperatura maximă absolută are valoarea de 38,2°C pe data de 18 august 1957.

Temperatura medie lunară în perioada analizată are valori între -4,2 °C în luna ianuarie și 20,2 °C în luna iulie. În luna ianuarea avem cea mai scăzuta medie lunară datorită acțiunii intense a anticiclonului siberian. Manifestări pe perioade foarte scurte, însoțite de zile geroase apar în unii ani și în luna februarie (minima absolută a fost înregistrată în luna februarie). Luna iulie este cea mai călduroasă, pe parcursul acestei luni, dar si în augut au loc frecvent secete.

Tabelul 2.1. Tempetarturi (°C) medii lunare și anuale (1997-2006)

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Fig. 2.4. Valorile tempetarturi (°C) medii lunare anuale (1997-2006) la stația Roman

În funcție de valorile temperaturilor zilnice, avem în orașul Roman zile de iarna (când temperatura maximă nu depășește 0°C) 36-38 zile pe an, zile geroase (când temperatura minimă nu depășește -10°C) 20-22 de zile pe an, zile cu înghet (temperatura minimă nu depășește 0°C) 113-117 zile pe an, zile de vară (când temperatura maximă depășește 25°C) 83-86 zile pe an, zile tropicale (când temperatura maximă depășește 30°C) 21-23 zile pe an și nopți tropicale când temperatura minimă depășește 20°C) 1-2 zile pe an.

Nebulozitatea reprezintă capacitatea atmosferei de a reține apa sub formă de vapori în funcție de temperatura. Este de două feluri: nebulozitate totală – reprezintă procentul de nori vizibil existenți pe cer în momentul efectuării observației; nebulozitate parțială (inferioară) procentul de nori vizibili existenți pe cer în momentul efectuării observației a căror bază este situată în etajul inferior (sub 2000 m altitudine).

Tabelul 2.2. Valorile medii lunare și anuale al nebulozității totale (1997-2006)

Durata de strălucire a Soarelui se află pe de o parte în corelație cu factorul astronomic, geometria Pământ-Soare și în corelație cu nebulozitatea. Putem foarte ușor observa că valorile scăzute ale nebulozității pot fi asociate cu valori ridicate ale duratei de srălucire a soarelui. Astfel luna iulie, luna cu cea mai mică nebulozitate este luna cu cea mai mare durată medie de strălucire a soarelui.

Tabelul 2.3. Durate medie lunară și anuală de strălucire a Soarelui (1997-2006)

Umezeala aerului se manifestă prin valori mai ridicate în estul și sud-vestul orașului în apropierea celor două râuri care sunt o sursă evaporație a apei. Este influențată atât de proprietățile fizice ale maselor de aer care se manifestă în zonă cât și de caracteristicile locale ale suprafeței orașului. Felul cum suprafețele antropice absorb sau reflectă radiația solară.

Umezeala relativă reprezintă gradul de saturație a aerului cu vapori de apă și constituie raportul procentual dintre tensiunea reală și tensiunea maximă vaporilor de apă la temperatura aerului în moemntul observației.

Tabelul 2.4. Mediile lunare și anuale ale umezelii relative a aerului (%) în perioada 1997-2006

În perioada 1997-2006 umezeala relativă la stația meteorologică Roman a avut o valoare medie de 77,8%, valorile cele mai mari fiind înregistrate în lunile ianuarie și decembrie, iar valorile cele mai scăzute în lunile mai și august. (Tabelul 2.4.).

Precipitațiile atmosferice cuprind totalitatea produselor de condensare și cristalizare a vaporilor de apă din atmosferă, care cad de obicei din nori și ajung la suprafața pământului sub formă lichidă (ploaie, burniță), solidă (ninsoare, grindină, măzăriche), sau mixtă (lapovița). Particularitățile acestora ca și ale altor elemente meteorologice, depind direct de caracterul mișcărilor maselor de aer, respectiv gradulde dezvoltare al convecției termice, dinamice, sau orografice. Precipitațiile sunt un element important în stabilirea caracteristicilor climatice pe teritoriul orașului Roman.

Tabelul 2.5. Cantitățile medii (mm) lunare si anuale de precipitații (1997-2006)

Analizând valorile în urma prelucrării datelor (Tabelul 2.5) putem observa că valorile maxime se înregistreaza în lunile și iulie august. Aceste valori sunt influențate în primul rând de ploile torențiale care au loc la nivelul stației, în general în aceste două luni ploile lasă cantități mari de precipitații într-un interval de timp foarte scăzut. Nu putem vorbi despre o distribuție temporală uniformă a precipitațiilor.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Fig. 2.5. Cantitățile medii (mm) lunare și anuale de precipitații la stația meteorologică Roman în intervalul 1997-2006

Un fenomen care se petrece periodic atât în zona Romanului dar și în întreg Podișul Moldovei este seceta. Aceasta se instalează pentru o perioadă destul de mare de timp, se caracterizează prin scăderea precipitațiilor sub nivelul mediu, scăderea debitelor râurilor, scăderea nivelului pânzei freatice, provoacă un deficit mare de apă în aer cât și în sol. Are efecte directe asupra mediului și în special asupra culturilor agricole.

Valoarea mediei lunare încadrează Romanul în categoria zonelor cu precipitații sub media anuală pe țară.

Vântul este un fenomen atmosferic vectorial, variabil în timp și spațiu, condiționat de contrastul baric orizontal creat în cadrul circulației generale a atmosferei. Deplasarea curenților de aer este determinată în general de dezvoltarea centrilor barici. Cei doi parametri prin care vântul se caracterizează în timp și spațiu sunt: direcția din care bate vântul și viteza acestuia. Un vânt caracteristic, care se manifestă iarna în zona Romanului este Crivățul. Acesta acesta aduce scăderi ale valorii temperaturilor și provoacă viscole puternice. Vara se manifesta rar, provocând uscăciune și secetă.

Tabelul 2.6. Frecvența medie anuală a vântului pe direcții (%) în perioada 1997-2006

Tabelul 2.7. Viteza medie anuală a vântului pe direcții (m/s) în perioada 1997-2006

Analizând Fig 2.6, Realizată pe baza celor 2 tabele (Tabelul 2.6, Tabelul 2.7) care prezintă valorile vitezei (m/s) și ale frecvenței (%) vântului putem trage urmatoarele concluzii: Avem un o perioadă de calm atmosferic de 41,2% ceea ce ne arată că nu sunt manifestări pe durate foarte lungi ale vântului, direcțiile predominante ale vântului sunt nord și sud. Putem asocia acset lucru cu orientare Culoarului Siretului care este și ea nord-sud (în Roman avem manifestări ale vântului pe direcția Culoarului Siretului), iar viteza vântului în zona nu este în general una foarte mare. Putem vorbi de o constanța a vetezei și frcvenței vântului în zona Romanului.

Ceața, reprezintă o suspensie de picături foarte mici, care reduc vizibilitatea la sub 1 km. Datorită amplasării orașului la confluența a doua râuri importante, în orasul Roman întâlnim foarte des fenomenul de ceată, în special în lunile ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie. Conform datelor de la stația meteorologică Roman, anual se înregistrează în medie 83,5 zile cu ceață. Fenomenul se manifestă mai intens în partea de est a orașului, în Cartierul Nicolae Bălcescu deoarece această zonă este mai joasă și foarte aproape de lunca Siretului. Mai întâlnim manifestări intese ale ceții și în părțile de vest și sud vest ale orașușui (zonele apropiate de valea Moldovei).

Calm atmosferic 41,2%

Fig. 2.6. Graficul frecvenței (%) și vitezei (m/s) vântului în perioada 1997-2006 la stația meteorologică Roman

Un alt fenomen care se manifestă în zona Romanului, datorat amplasării orașului pe un culoar de vale, este viscolul. Acesta se caracterizează prin transportul de zăpadă sub acțiunea vântului având ca efect reducerea vizibilității. Regiunea Moldovei, datorită influențelor estice din timpul iernii, fiind una din regiunile o manifestare intensă a acestui fenomen. Avem în medie, în Culoarul Siretului cam 3-4 zile pe an cu viscol.

Alte fenomene care se manifestă în cadrul zonei analizate sunt: poleiul, chiciura, bruma lapovița, iar în timpul verii se pot manifesta oraje și uneori grindină.

2.5 Populația

Un rol important în planificarea dezvoltării depinde de buna cunoaștere a strcturii, creșterii și mișcării populației, la fel cum dezvoltarea eficientă a unui spațiu sau a unei așezări depinde de buna cunoaștere a resurselor naturale.

Populația în sine reprezintă „o colectivitate formată din persoane, care trăiesc într-o anumită perioadă de timp și într-un teritoriu bine delimitat. Principalele caracteristici ce definesc populația sunt: numărul (efectivul), repartiția, dinamica și structura” (Vert C., 2001, p. 16).

Asezarea în această zonă și dezvoltarea în timp a apopulației orașului Roman a fost influențată de foarte multi factori, cei mai multi dintre aceștia fiind favorabili dezvoltării unei asezări umane în acest spațiu. Factorii care au constribui la evoluția si formarea unei populații stabile în această zonă sunt: fizico-geografici, sociali-istorici, economici, demografici și voluntari.

Factorii fizico-geografici au asigurat prin potențialul lor economic și de habitat o permanentizare și o atracție a populație în acest spațiu. Din categoria factorilor fizico-geografici amintim:

Relieful: a influențat dezvoltarea orașului spre nord, pe cele două terase plane ale Moldovei și Siretului, podul celor două terase fiind locuri favorabile construirii de clădiri înalte și căi de comunicație. Altitudinea la care se află orașul este una favorabilă (între 185 m și 210 m).

Condițiile geologice: resuse importante de materiale de construcții (nisipuri și pietrișuri) în apropierea celor două râuri. Seismicitate nu este una foarte mare în zonă. (au aexitat cutremure, dar nu cu epicentrul în zonă).

Condițiile climatice: conform analizei climatice făcute în capitolul anterior, Romanul este situat într-o zonă climatică favorabilă dezvoltării activităților umane.

Potențialul și caracterul rețelei hidrografice: Romanul este situat la conflueța a două râuri importante, acestea fiind o sursă alimentare cu apă a populației, sursă de hrană (pescuitul). Apa din cele două râuri a fost folosită începând cu secolul XX pentru irigații, iar în prezent pe râul Moldova se află în construcție o microhidrocentrală.

Invelisul biotic;

Fertilitatea naturală a solului;

Factorii sociali-istorici au influențat dezvoltarea orașului și a numărului de locuitori, au avut un caracter conjunctural și s-au manifestat în mod diferențiat în funcție de perioada istorică. O mărturie a evenimentelor istorice care au influențat dezvoltarea orașului reprezintă monumentele și clădirile cu valoare istorică întâlnite astăzi în oraș și în apropierea acestuia: Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului, Colegiul National Roman-Vodă, Biserica Armenească, Cetatea nouă a Romanului (construită de domnitorul Ștefan cel Mare), Biserica Albă (ctitorită de Ștefan cel Mare), Biserica Precista Mare, Muzeul de Istorie, Casa Sergiu Celibifache).

Din punct de vedere social viața orașului a fost inluențată schimbările de regim (cum s-a întâmplat spre exemplu în a doua parte a secolului XX, politica socialistă a dus la o crștere destul de mare a numărului de locuitori la nivelul Romanului), cele două războaie mondiale (au cauzat scăderi importante ale numărului de locuitori) și mai recent de posibilitatea de a munci în afara granițelor țării (acest lucru a făcut ca un număr destul de mare de oameni să plece definitiv din oraș).

Factorii economici care au influențat dezvoltarea orașului au fost: dezvoltarea industriei (secolul XX), dotarea tehnică, gradul de urbanizare, transporturile și tipul de economie la nivel de țară din diferite perioade de timp (ex: socialistă, capitalistă).

Factorii demografici s-au manifestat prin variații ale indicatorilor de bază ai dinamicii populației (natalitate, mortalitate, spor natural). Aceștia au acționat în mod diferențiat în spațiu și timp, în funcție de gradul de dezvoltare socială, culturală și economică a orașului în anumite perioade. Acești factori au contribuit la procesul de răspândire a populației în zonă.

Numărul populației reprezintă „mărimea absolută a unei populații sau a oricărui fenomen demografic care are loc într-un spațiu definit și pe o perioadă de timp definită. Cantitatea brută de evenimente stă la baza tutror celorlalte rafinări și analize statistice” (Haupt A., 2004, p. 8).

La ultimul recensământ din anul 2012 populația Romanului număra 47.304 locuitori. Conform Tabelului 2.8 realizat cu ajutorul datelor de la Institutul Național de statistică și datelor obținute prin consultarea surselor istorice am reușit să realizez un grafic al evoluției numărului de locuitori din orașul Roman (Fig. 2.7). Conform datelor ultimului recensământ în orașul Roman se găsesc 5.503 clădiri, din care 5.472 sunt locuințe.

Analizând graficul rezultat (Fig 2.7), observăm o creștere constantă a populației până în anul 1914 fapt evoluției naturale a orașului. În perioada celor două războaie mondiale populația suferă scăderi importante ale numărului de locuitori (cu mici oscilații între cele doua războaie mondiale). Scăderea este generată și de alti foctori, naturali, seceta de la începutul anilor `40 urmată de o perioadă de foamete, și factori demografici, scăderea natalității. Creșterea din perioada comunistă este una artificială, fiind influențată de politica pro-natalistă de la sfârsitul anilor `60 (generația ”decrețeilor”, în anul 1967 printr-un decret avorturile erau interzise), industrializare orașului a dus la un spor migratoriu pozitiv, un număr mare de populație migrând către zonele urbane pentru a lucra în fabricile deschise aici. După anul 1990 schimbarea de regim a dus la scăderea activităților industriale, ceea ce a provocat o scădere continuă a populației. La acest lucru se adaugă valori scăzute ale natalității și scăderea sporului migratoriu.

Tabelul 2.8. Numărul de locuitori din orașul Roman în diferite perioade de timp

Structura etnică a populației reprezintă rezultatul unui proces istoric îndelungat la baza oricărei etnii aflandu-se limba, graiul comun, aceleași obiceiuri, tradiții culturale, aspirații

comune și conștiința unor urmași. Aceste elemente, luate în ansamblu, au conștientizat indivizilor apartenența la o anumită etnie. În orașul Roman pe lângă persoanele de etnie română mai întâlnim: maghiari, rromi, germani, armeni, evrei, greci și italieni. În Tabelul 2.9 avem datele privind etnia populației din orașul Roman conform ultimului recensământ. Putem observa că majoritatea populației din orașul Roman (aproximativ 96%) este de origine română

Tabelul 2.9. Populația stabilă după etnie în orașul Roman

EMBED MSGraph.Chart.8 \s Fig. 2.7. Graficul evoluției numărului de locuitori a orașului Roman

Un alt criteriu după care putem clasifica populația unui oraș este apartenența religioasă. Religia reprezintă o expresie a vieții spirituale a omului în același timp sugerând și evenimente istorice ce caracter religios care au influențat dezvoltarea unei asezări. Conform datelor statistice de la ultimul recensământ din cei 47.304 locuitori, majoritatea aparțin religiei ortodoxe un număr de 40.576. În afară de religia ortodoxă în Roman mai avem și persoane aparținând altor religii: romano-catolică 5.777, creco-catolică 67, reformată 5, baptistă 30, penticostală 99. Adventiști de ziua a șaptea 117, alte religii 463, fără religie 10, atei 26 și religie nedelcarată 134. Un factor importat care a dus la structură religioasă (majoritar ortodoxă) actuală a orașului reprezintă prezența unui centru eparhial încă de la începuturile orașului (Episcopia Romanului).

CAPITOLUL 3 – ANALIZA ORAȘULUI FOLOSIND TEHNICI GIS

3.1. Analiza evoluției teritoriale a orașului Roman

3.1.1 Evoluția teritorială până în secolul XX

Pentru analiza evoluției orașului Roman am folosit surse istorice, cartografice, diferite memorii de călătorie, fotografii vechi ale orașului și informații de localizare a monumentelor istorice (cum ar fi spre exemplu Arhiepiscopia Romanului, Vechea Cetate a Romanului). Sursele cartografice au fost următoarele: Hărțile austriece din anul 1910, Hărțile sovietice 1:50.000, Planurile directoare de tragere scara 1:20.000 din anul 1939 și Hărtile topografice 1: 25.000 (ediția 1978-1982) realizate de către Direcția Topografică Militară. Aceste materiale pot fi descărcate de pe site-ul geo-spatial: http://earth.unibuc.ro sau pot fi vizualizate online prin intermediul serviciilor WMS (Web Map Service) serviciul pus la dispoziție tot de geo-spatial. Pentru stabilirea dinamicii spațiale mai recente a orașului am folosit ortofotoplanurile la scara 1:5000 din anul 2005, iar pentru anul 2012 am folosit imaginile satelitare oferite de Google prin intermediul pluginului ”Open layers” disponibil in cadrul aplicatiei Quantum GIS.

Printe primele menționări documentare ale Romanului într-un înscris oficial, întâlnim în anul 1345, o listă de așezări ale misionarilor franciscani care pomenește de orașele din vicarul Rusiei: Siret, Chilia, Baia și Târgul lui Roman. Această listă apartine unui negustor de origine poloneză, Alexa Moldaowicz, din târgul Moldovei (Baia). Atestarea documentară a orașului se face pe data de 30 martie 1392 în vremea domnitorului Roman Mușat. Sunt și ipoteze că o fortificație ar fi fost construită la Roman înainte de 1391, fiind cunoscut în documente ca Târgul de Jos. Există ipoteza că Romanul a fost intemeiat in zona unui vechi vad de trecere peste râul Moldova, zonă traversată de marele drum comercial de pe Valea Siretului. În secolul XV orașul a fost inclus de domnitorul Ștefan cel Mare în sistemul de fotificații cu rol de apărare a Moldovei. Domniturul a construit langă Roman, pe malul stâng al Siretului, lângă Gâdinți, noua cetate a Romanului (Foto 3.1).

La sfârșit de secol XIV, început de secol XV, Romanul reprezenta deja un oraș important, cu o fortificție militară și care oferea de asemenea condiții prielnice pentru organizarea în zonă a unui centru eparhial. Pe 30 septembrie 1445, este pentru prima dată menționată eparhia al cărei scaun de chiliarh se află la Roman, într-un document al voievodului Ștefan al II-lea către “Prea Sfințitul Mitropolit chir Calist al Romanului”. Primul care vorbește despre înființarea Episcopiei Romanului a fost episcopul Melchisedec. El susținea ca Episcopia Romanului fusese întemeiată cu mult înainte de către domnitorul Alexandru cel Bun, pornind de la Acta patriarchatus constantinopolitani, document ce conținea referiri la viața bisericească din Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea.

Foto. 3.1. Ruinele fostei Cetăți a Romanului

Fotografie facută în anul 1968 (Sursă: Roman-Romania.ro)

În perioada secolelor XVI-XVII au avut loc schimbări în întreaga economie ceea ce a făcut ca această perioadă să fie una a diferențerilor mai profunde in evoluția orașelor, au avut loc stagnări ale unor orașe și dezvoltări mai accentuate ale altora. În această perioada Romanul are o creștere puternică, datorată vietii economice active și a poziției geografice favorabile. Incepe să se contureze o dezvoltare spre nord a orașului în lungul drumului comercial pe zona de terasă.

În secolul XVII orașul continuă să se dezvolte uniform, atât spre NV, unde în această peioada se asează o comunitate de ruși lipoveni, cât și spre NE până în zona actualei străzi Bulevardul Republicii și în lungul drumului comercial care duce spre Vaslui.

Secolul XIX a reprezentat a perioadă de crestere pentru toate orașele din Moldova, datorată apariției unor noi funcții ale orașelor. La Roman, în prima parte a secolului XIX, creșterea a fost mai lentă și s-a realizat mai mult prin îndesirea numărului de construcții, existând totuși o ușoară dezvoltare spre Nord a orașului. Spre sfârșitul secolului orașul ocupa aproape tot podul de terasă, până în zona gării. Principalul obstacul în calea dezvoltării orașului reprezenta starea proastă a infrastructurii. Un alt obstacol de această dată unul natural a fost reprezentat de cele două râuri în vecinătatea cărora a fost amplasat orașul, la acea vreme râul Moldova reprezenta un obstacol natural in calea extinderii spre sud a orașului. Mai târziu o data cu extinderea orașului și Siretul a devenit un obstacol în partea de est. În a doua jumătate se secolului, mai exact în anul 1856 are loc o nouă împărțire administrativ teritorială a țării iar Romanul devine județ având capitala de județ orasul Roman. Pe lânga orașul capitală, județul era împărțit în 3 plăși: I.G. Duca, Moldova și Roman-Vodă.

În 1868 începe construirea căii ferate între Roman si București, care avea să lege nordul țării de capitală. De la Roman pleca și calea ferată spre Suceava care avea ramificații spre Iași în zona localității Pașcani. Construcția acestei căi ferate are un rol important în dezvoltarea orașului având ca efecte: creșterea numerică a populației, diversificarea ocupațiilor economice, construirea de mari manufacturi, iar Romanul devine un oraș de tranzit între sudul și nordul țării. Construcția acestei căi ferate are și rol în conturarea unor zone intrene funcționale ale orașului precum: zona industrială, zona mixtă (care cuprindea zonele administrativă, comercială, și culturala) și o zonă reizidentială.

După o analiză a extinderii orașului pe surse istorice, istoricul monumentelor și mărturii de călătorie, putem concluziona că în secolul XVII orașul se întindea în jurul arealului Episcopiei Romanului, bolnița cu mahalale, ulița Borșoaiei și strada Ștefan cel Mare, în secolul XIX Romanul s-a extins până în apropierea Moldovei, zona străzilor Miron Costin, Nicolae Bălcescu, Sucedava. Spre sfârsitul secolului, o dată cu dezvoltarea industrială, orașul începe să se extindă spre nord, în lungul căii ferate și a marelui drum comercial.

Foto. 3.2. Harta fostului județ Roman. (Sursă: http://romaniainterbelica.memoria.ro/judete )

3.1.2 Evuliția orașului în prima jumătate a secolului XX.

După anul 1900 putem face o analiză mai complexă a dezoltării spațiale a orașului. Pe langă sursele istorice, avem și surse cartografice, prima sursă cartografică fiind Hărțile Austriece din 1910, la scara 1:200.000, care au fost concepute din necesitatea cartării noilor teritorii care aparțineu Imperiului Habsburgic. Măsurătorile pentru aceste hărți au început în anul 1869, datumul la fiind Sf. Ana 1840, referențiat la datumul Basel 1841.

Fig 3.1. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în anul 1910

În această perioadă, de început a secolului XX, Romanul a rămas alături de orașul Bacău printre singurele orașe din Podișul Moldovei, cu un dinamism mai pronunțat și o evoluție economică pozitivă. Construirea de locuițe a avut loc prin parcelarea proprietăților și nu prin construcții spontane.

Dacă analizăm extinderea teritorială a orașului de pe harta extinderii teritoriale a orașului Roman din 1910 (Fig. 3.1) putem observa câteva repere ale extinderii orașului menționate și de sursele istorice amintite mai sus. Trebuie sa precizăm ca masurătorile pentru hărtile austriece au fost făcute înainte de anul 1900, ceea ce inseamnă că această hartă prezintă o extindere teritorială precedentă anului 1900. Observăm pe această hartă cât de importantă a fost construirea căii ferate, care a dus la o extindere spre nord a orasului până în zona gării.

Un alt element foarte important pe care l-am folosit în analiza evolutiei orașului, reprezintă fotografiile din diferite perioade de timp. O primă astfel de fotografie, pe care o putem asocia cronologic cu Hărțile Austriece, este o fotografie a gării orașului (Foto 3.3). Deasemenea o fotorafie din partea de Nord a orașului, cu strada Ștefan cel Mare (Foto 3.4 – fotografia a fost făcută pe direcția nord-sud, spre partea nord a orașului). În a doua imagine (Foto 3.4), avem în spatele Serviciului Tehnic, la capătul străzii Ștefan cel Mare, gara orașului, apoi ieșirea din oraș. Putem face astfel o asociere între sursele istorice, Hărtile austriece, și sursele fotografice și putem concluziona că orașul se extindea Roman în partea nordică pană în dreptul gării și a Parcului Mare (pe partea dreaptă a străzii în Foto 3.4).

Un alt element important legat de extinderea orașului pe care îl putem observa pe harta din 1910 și afla din surse istorice, este prezența comuei Carol I, acutalul cartier Nicolae Bălcescu în partea estică a orașului. În această perioada Romanul se extindea spre Est pana în dreptul străzii care astăzi se numește Bulevardul Republicii. Comuna Carol I era situată pe drumul comercial care ducea spre Vaslui, pe primul pod de terasă a râului Siret.

Orașul era în această perioadă capitala județului Roman care avea o suprafață de 1080 km fiind al 69-lea județ din cele 71 ale țării. Înaintea primului război moldial în Roman erau construite aproximativ 2396 de clădiri, avea 96 de străzi printre care două bulevarde la care se adăugau 4 trecători. Dacă la sfârșitul secolului XIX, mai exact în anul 1899 Romanul avea 16.828, în prag de război pupolația număra 24.737.

Foto. 3.3. Gara din orașul Roman anul 1875 (Sursă: Reteanu Toma Tudor)

Foto. 3.4. Strada Ștefan cel Mare 1902 (Sursă: www.roman-romaia.com).

Din punct de vedere economic în această perioada primele întreprinderi încep să apară în orașul Roman, însă principalele ramuri ale economiei rămân agricultura, meșteșugăritul și comerțul.

Următoarea sursă cartografică, folosită în această analiză, este foaia Roman din cadrul Planurilor directoare de tragere la scara 1:20.000, apărute în anul 1939. Sistemul de proiecție a acestor planuri este Lambert. Observăm o îmbunătățire a materialului cartografic, o prezența unor noi elemente cum ar fi înălțimea absolută la care se află anumite puncte, observăm o modalitate diferită de reprezentare a reliefului prin curbe de nivel și bineînteles scara, mai mare, permite o reprezentare mai precisă, cu mai multe elemnte de detaliu.

Evoluția orașului se manifestă printr-o industrializare mai pronunțată, apariția de fabrici și întreprinderi care înlocuiesc treptat ocupațiile meăteăugărești. Apariția acestor fabrici a dus dezvoltarea funcției industriale a orașului. Agricultura rămâne însă o ramură importantă a orașului. Prezența celor două ramuri ale economiei a antrenat și creșterea activităților comerciale în zona orașului, Romanul, fiind un important târg la acea vreme. Constituia un centru economic important în regiune iar strada Ștefan cel Mare reprezenta un loc de atracție pentru negustori și meșteșugari, fiind principala stradă din oraș, având o importanță economică deosebită. Strada Ștefan cel Mare a reprezentat pentru Roman ceea ce au reprezentat pentru București străzile din actualul centru vechi, un loc unde în trecut își desfașurau activitatea majoritatea meșteșugarilor, evident în Roman acest lucru se petrecea la o scară mai mică.

Analizând harta extinderii teritoriale a orașului din 1939 (Fig. 3.2) observăm câteva modificări față de materialul cartografic anterior. În primul rând observăm o dezvoltare lentă a orașului la nord de gară (care reprezenta limita nordică pe documentul cartografic precedent), în lungul căii ferate și a drumului comercial. Acestă extindere teritorială spre nord de calea ferată, se face pană în dreptul cotei de 206.2 m (Fig. 3.2). În acea zonă s-a construit Fabrica de zahăr Danubiana și reprezintă nucleul acutalului cartier Danubiana. Chiar dacă pe harta din 1910 acea zonă nu apare (deoarece măsuratorile au fost făcute înainte de 1900), Fabrica de zahăr a fost construită între anii 1899-1900 de un grup de industriași belgieni. Fabrica avea în 1936 1.303 angajați. Revenind la o perioada anterioară, în anul 1905, putem observa într-o fotografie veche

Fig. 3.2. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în anul 1939

(Foto 3.5), prezența Fabricii de zahăr Danubiana în plan secundar, fiind una din extremitățile nordice ale orașului.

Foto. 3.5. Vedere de ansamblu din anul 1905. (Sursa: Reteanu Toman Tudor)

Pe langă Fabrica de zahăr mai sunt si alte fabrici și intreprinderi cu caracter industrial care au apărut în această perioada. În 1938, pe langă Fabrica de zahăr Romanul mai avea 22 de întreprinderi: 3 mori sistematice, 3 fabrici de ulei, una de paste făinoase, una de bomboane, una de băuturi spirtoase, una de chibrituri, una de săpun, 3 de tablă și sârma, 3 de pielărie, una de cărămidă (alta decât cea de astăzi), 3 de teracotă, una de frânghii. Cu toate că industria se dezvolta din ce în ce mai mult Romanul nu și-a pierdut încă farmecul de târg meșteșugăresc.

În jurul Fabricii de zahăr au apărut și un mic cartier de locuințe (aproximativ 10 case) în care locuiau în general angajații cu funcții mai importante din fabrică (Foto 3.6). Acest grup de locuințe reprezintă nucleul actualului Cartier Danubiana.

Foto. 3.6. Casă construită în anul 1905 Foto. 3.7. Fabrica de zahăr anul 1915

(Anul 2005, Sursa: www.roman-Roamnia.ro). (Sursa: Reteanu Toma Tudor)

Romanul se dezvolta armonios în această perioada, avea 110 artere și 4 bulevarde la care se adăugau 13 fundături și 3 piețe. Numărul populației a crescut constant, ajungând la 28.948 de persoane în 1930. Insă această creștere nu era una reală deoarece includea și populația cumunelor alăturate. Se estima că în realitate pupulația Romanului număra în 1937 21.225 de locuitori.

Dacă ne referim la extinderea teritoriala, prin analiza comparativă a celor două harti (din 1910 și 1939) observăm că Romanul nu a avut extinderi teritoriale foarte mari, însă dezvoltarea orașului a avut loc prin construirea de noi cvartale în jurul sau în spațiile dintre cele deja existente. Dacă ar fi să analizăm calitatea vieții economice din oraș, rețeaua stradală, tipurile de construcții, repartiția spațiilor locuite, putem observa diferențieri accentuate între zona centrală și cartierele orașului sau zonele marginale. A avut loc însă și o intensificare a eforturilor edilității de a spori gradul de confort a populației. Printre lucrările importante de la jumătatea secolului XX amintim: amenajarea și întreținerea străzilor, alimentarea cu apă, iluminatul public, construcția unor sedii de instituții publice și lucrări de îndiguire ale râului Moldova.

Aceste modoficări pot fi observate printr-o analiză pe două fotografii din perioade diferite (1930 – 1950), ale aceleiași zone din oraș, din unghiuri puțin diferite. Observăm o mică creștere a numărului de clădiri, cum ar fi de exemplu apariția pe a doua fotografie din anul 1950 a actualului sediu al primariei, prezența stâlpilor de iluminat public, o îmbunătățire a rețelei principale de drumuri.

Foto. 3.8. Roman vedere generală 1930. (Sursa: Reteanu Toma Tudor)

Extinderea teritorială în partea de est a orașului este asemănătoare cu cea analizată pe materialul cartografic anterior, numai că în 1939 comuna de la est de oraș nu se mai numește Carol I ci Nicolae Bălcescu. Într-o fotografie din anul 1935 (Foto. 3.10), făcută din turnul Episcopiei Romanului, spre partea estică a orașului putem observa limita de est a orașului în dreptul actualei străzi Bulevardul Republicii, iar în plan îndepărtat aproape de malul Siretului comuna Nicolae Bălcescu.

În urma consultării materialelor cartografice, datelor statistice, analizei pe fotografii vechi și consultarea surselor istorice de la acea vreme ajungem la concluzia că Romanul era cel mai important centru economic al județului și un importat punct de tranzit spre nordul țării care a polarizat treptat populația, atât de cea română cât și populația de alte etnii (greci, evrei, armeni etc.). De asemenea în această perioadă își consolidează poziția de important centru eparhial.

Foto. 3.9. Roman vedere generală 1950. (Sursa: Reteanu Toma Tudor)

Foto. 3.10. Roman vedere generala 1935. (Sursa: Reteanu Toma Tudor)

3.1.3.Evuliția orașului în adoua jumătate secolului XX

În a doua parte a secolului XX au loc cele mai importante extinderi ale orașului Roman. Materialele cartografice folosite pentru a analiza acestor modificări teritoriale sunt: Hărțile sovietice la scara 1:50.000 din anul 1970 și Harta topografică scara 1:25.000 ediția din anul 1982.

În această perioadă are loc o creștere rapidă a gradului de urbanizare la nivelul țării, fapt datorat politicii de dezvoltare existente la acea vreme, care dorea construirea și dezvoltarea de centre urbane. Acest lucru a dus la schimbări profunde atât teritoriale cât și de peisaj în cadrul orașului Roman.

Analizând harta extinderii teritoriale a orașului din anul 1970 (Fig. 3.3), putem observa schimbări teritoriale importante. Cea mai mare schimbare are loc în partea de est a orașului unde apare în partea de nord-est a orașului, mai exact la est de actuala stradă Bulevardul Republicii, un nou cartier de formă radiar concentrică, astăzi având numele de Cartierul Spiru Haret. Din punct de vedere urbanistic putem spune ca este cel mai bine organizat cartier al orașului având străzi paralele cu Bulevardul Republicii, intersectate de străzi perpenticulare (radiare). Cartierul se încadra perfect in peisejul urban la momentul construrii lui având în componență locuințe cu un singur etaj înconjurate de gradini și spații verzi.

Apariția acestui carier radiar concentric a dus la cea mai importantă modificare formei orașului. Construirea lui în spațiul liber dintre oraș și comuna Nicolae Bălcescu a dus la alipirea comunei Nicolae Bălcescu de oraș care se extinde acum spre est până în apropierea râului Siret.

Industrializarea orașului duce la extinderea orașul spre nord, unde se înființează noi fabrici și întreprinderi (Laminorul de țevi, U.M.A.R.O. – fostul Arsenal sau Intreprinderea mecanică Roman, Întreprinderea de prefabricate, Fabrica de cărămizi, Fabrica de zahăr a fost naționalizată, Uzina de fibre și fire sintetice, Fabrica Smirodava). Treptat funcția agricolă și cea meăteșugărească își pierd importanța în fața funcției industriale a orașului. Căile de comunicație se dezvoltă și ele o dată cu industrializarea orașului, analizând cele două hărți din această perioadă putem observa apariția unei noi porțiuni de cale ferată. Această cale ferată a fost construită în 1966, se bifurca la nord de gara Roman, continuându-se spre est până la Buhăiești.

Dezvoltarea acestor zone și industrializarea forțată a orașului a dus la o creștere semnificativă de populație, în special o migrație din zona rurală. Acest lucru a dus la construcția de noi locuințe. S-au construit noi cartiere, cum este cazul Cartierului Muncitoresc, sau au fost dărâmate case și apoi au fost constuite blocuri, cum este cazul cartierelor: Ann Pann, Simrodava, Favorit, zona centrală și partea sudică a străzii Ștefan cel Mare.

Putem observa aparița în peisajul orașului a primelor blocuri din cartierul Anto Pann pe o fotografie făcută din avion în anul 1963 (Foto. 3.11). Fotografia surprinde în plan apropiat partea de nord a străzii Anton Pann, în apropierea Cartierului Muncitoresc și a stadionului de lângă Parcul Mare care se afla la acel moment în constrcutie. În plan mai îndepărtat observăm o densitate destul de mare a clădirilor în special case cu unul sau două etaje. Asociind analiza cartografică cu cea a fotografiei din anul 1963 putem spune ca în această perioadă în Roman încep sa aibă loc cele mai mari schimbări teritoriale și de peisaj.

Foto. 3.11. Cartierul Anton Pann în anul 1963. (Sursa: Reteanu Toma Tudor)

Fig. 3.3. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în anul 1970

Fig. 3.4. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în anul 1982

Extinzând analiza modificărilor de peisaj din orașul Roman, putem observa cel mai bine aceste schimbări cu ajutorul fotografiilor care surprind monumente istorice sau construcții existente înainte de înălțarea blocurilor comuniste și apariția acestor blocuri. Analizănd două imagini din perioade de timp diferite ale Casei de cultură, putem observa modificările de peisaj care aveau loc în această perioadă (Foto. 3.12).

Foto. 3.12. Casa de cultură a sindicatelor în timpul construcției de blocuri și înainte (Sursa: Reteanu Toman Tudor)

Pe lângă construcția de blocuri, putem observa prin comparare celor doua fotografii și o schimbare a configurației spațiilor verzi, în partea stângă, mai recenta putem observa apariția unei fântâni arteziene.

Analizând, prin comparație, harta din 1970 cu cea din 1982 putem observa o stagnare a extinderii teritoriale. O primă observație o putem face asupra zonei de nord, unde orașul iși continuă dezvoltarea, dar spre deosebire de evoluțiile anterioare, extinderea se face doar în jurul șoselei naționale nu și a căii ferate. În această zonă extinderile au fost datorate construcțiilor industriale. Pe toate celelate margini are orașului cu excepția laturii vestice și partea estică extremă – unde cele două râuri au constituit un baraj natural în fața extinderii teritoriale a orașului, au exsitat mici extineri teritoriale datorate în general extinderii spațiului locuit.

Zestrea rămasă orașului, mai exact principalele construcții realizate în această peroadă, constă în: un liceu (metalurgic), trei școli generale, un spital nou cu 700 de paturi, Casa de cultură, policlinica, 3 dispensare (dintre care unul stomatologic), un hotel categoria I, 262 de unităti comerciale, 23.533 de apartamente.

După pierderi însemnate de populație în urma războiului, populația Romnului urmează un trend ascedent. Acest trend s-a manifestat până în anul 1992 inclusiv. În anul 1948 populația Romanului era alcătuită din 23.701 persoane, a urmat apoi creșterea, în anul 1977 populația număra 51.019, iar în anul 1988 numărul locuitorilor a ajuns la 77.021 locuitori. Aceste creșteri au fost generate de valori ridicate ale natalității, mai ales la sfârșitul anilor 1960, dar si prin creșteri ale sporului migratoriu la nivelul orașului. Dezvoltatea industriei a dus la migrația populației din zonele rurale limitrofe.

3.1.4. Evuliția orașului în perioada contemporană

Pentru analiza teritorială a extinderilor orașului Roman din perioada contamporană (2000 – 2012) am folosit următoarele surse cartografice: ortofotoplanul la scara 1:5000 din anul 2005 și imaginile satelitare Google din anul 2012.

Față de perioada anterioară nu putem remarca extinderi semnificative de teritoriu ale orașului, ci doar extinderea zonelor cu teren intravilan mici modifcări de contur. Astfel pe harta din perioada recentă (Fig. 3.4) observăm că spațiul ocupat de actuala Fabrică de cărămidă apare acum în interiorul orașului nu în afara lui cum apărea pe materialele cartografice anterioare. Scăderea în intensitate a activităților industriale la nivelul orașului a dus la o scădere economică la nivelul orașului și la o stagnare a extinderii teritoriale. La acest lucru se adaugă sporul natural negativ și sporul migratoriu negativ din această perioadă. Din cauza faptului că multe fabrici s-au închis (Fabrica de fibre și fire) și toate celelalte și-au redus numărul de angajați semnificativ, evoluția orașului a avut de suferit. Un număr mare de locuitori preferând să plece în vestul Europei, fapt ce se vede cel mai bine în economia orașului care din 1990 până în prezent a cunoscut o scădere.

Clasificând orașul Roman după formă și analizând planul actual al orașului, concluzionăm că are un plan adaptat condițiilor de relief. Cea mai mare parte din teritoriul orașului se întinde pe cele două poduri de terasă. Prezența mai a ales în partea de sud a Moldovei, și la est a Sritetului a favorizat extinderea orașului spre nord, cele două râuri fiind un baraj natural în calea extinderii orașului.

Dacă analizăm modul de extindere din prima parte a acestei analize (înainte de 1950) Romanul a avut o extindere prin aglomerare, manifetată mai accentuat pănă în secolul XIX (când extinderea s-a făcut în jurul sistemului de fortificații). După 1950 s-a manifestat în Roman fenomenul de extindere prin absorbție, observat pe materialele cartografice din anii 1970 și 1982. (Comuna Carol I/ Nicolae Bălcescu este alipită orașului). Un al treilea tip de extindere teritorială a Orașului întâlnită în toate perioadele de timp analizate este extinderea în lungul marilor căi de comunicație, acestea fiind de fapt principalul factor care a susținut continuitatea și evoluția în timp a acestei așezări.

Foto 3.13. Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului

(Sursa: www.roman-romania.ro)

Fig. 3.5. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în prezent

Foto. 3.14. Zona BCR în anul 1915 (Sursa: Reteanu Toma Tudor)

Foto. 3.15. Zona BCR 2011 (Sursa: Roman-Romania.ro)

Analizând peisajele actuale din oraș putem spune ca orașul a păstrat elemente din toate perioadele sale importate de dezvoltare și evoluție. S-au păstrat astfel monumente (Arhiepiscopia Romanului (Foto. 3.13), Colegiul National „Roman-Vodă”), muzee si case memorile (Muzeul de Istorie, Casa Sergiu Celibidache, Vila Hogaș, Muzeul de artă, Actuala clădire a BCR), elemente care arată prezența altor etnii pe teritoriul orașului (Biserica Armenească, Biserica Lipovenească). Din perioada comunistă, perioadă ce a schimbat cel mai mult structura orașului, cele mai preznete în peisajul actual al orașului sunt blocurile comuniste și constrcțiile menționate mai sus la analiza perioadei de după al Doilea Război Mondial. În peisajul actual încep să iși facă loc și clădiri cu arhitectură moderna cele mai multe cu utilizare comercială (Sediul BancPost).

Prin analiza a două fotografii din zona actualului sediu BCR (Foto. 3.14, Foto. 3.15), putem observa păstrarea elementelor istorice cum este cladirea BCR și schimbări în peisajul din jurul acesteia, prezeța blocurilor din perioada comunistă. De asemenea putem observa și o schimbare a configurației străzilor.

Sunt zone în oraș, cum este de exmplu strada Ștefan cel Mare, unde dacă facem o analiză pe eșantioane foto a imaginii Romanului de acum (și în perioada comunistă), și cum arăta orașul în trecut (Foto. 3.16), putem distinge foarte puține elemente comune. Partea de sud a stăzii Ștefan cel Mare a fost transformată în pietonal, iar în partea de nord a străzii putem observa prezența câtorva clădiri rămase din vechiul Roman, cele mai multe dintre ele aflându-se în stare avansată de degradare. Există un proiect al Primăriei Roman care are ca scop refacerea centrului vechi al Romanului și urmărește consolidarea clădirilor rămase în picioare. În această fotografie putem de asemenea în plan foarte îndepărtat biserica Precista mare – un element păstrat în peisajul orașului. O stituație asemănătoare avem și în jurul clădirii Poștei (Foto 3.17). Clădirea Poștei se află pe strada Cuza-Vodă, stradă paralelă și foarte apropiată pietonalul Ștefan cel Mare (fosta stradă Ștefan cel Mare).

La ultimul recensământ din anul 2011 Romanul avea o populație de 47.307 locuitori, având o scădere foarte mare fața 71.503 cât avea în anul 2002. Această scădere s-a manifestat din ce în ce mai accentuat în perioada post-revoluționară. Principalii factori sunt scăderea natalității și a sporului migratoriu. După datele de la ultimul recensământ din Roman au plecat 2278 în alte zone din țară și 9328 în străinătate. Scăderea numărului de locuitori a fost datorată și de scăderea economică a intregii zone, după 1990 fabricile au fost privatizate iar numărul de muncitori a devenit din ce în ce mai mic în fiecare fabrică.

Foto. 3.16. Strada Ștefan cel Mare. În stânga anul 1930 (sursa: Reteanu Toman Tudor), în dreapta anul 2011 (sura: www.Roman-Romania.ro)

Foto. 3.17. Cladirea Poștei din Roman. În stânga 1940 (sursa: www.Roman-Romania.ro), în dreapta 2010 (sursa: www.Roman-Romania.ro)

Am realizat cu ajutorul tehnicilor GIS o evoluție a zonei construite din orașul Roman. În programul Quamtum GIS am calculat suprafața orașului (Tabelul 3.1) din toate perioadele de timp în carea am avut la dispoziție materiale cartografice. Am ajuns la concluzia ca cea mai importantă modoficare teritoriala a orașului Roman a avut loc între anii 1939 (Planurile directoare de tragere) și 1970 (Hărțile sovietice). De asemenea cu ajutorul graficului din Figura 3.5 putem observa o tendință de creștere a spațiului locuit din orașul Roman, manifestată cel mai mult în a doua parte a secolului XX.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Fig. 3.6. Graficul evoluției teritoriale a orașului Roman în ultimii 100 de ani

Tabelul 3.1. – Suprafața Romanului începând cu secolul XX

În clasificarea facută de Ioan Ianoș, care împarte orașele românești în funcție de rapotul dintre populație și locul ocupat de fiecare oraș în ierarhia națională, Romanul se încadrează in categoria orașelor care au avut o evoluție în cascadă (acest lucru se poate observa și pe graficul din Fig.3.6) . În general populația acestor orașe este cuprinsă între 50.000 si 100.000 de locuitori, Romanul se încadrează perfect între aceste valori, existând în timp si o serie de rupturi în dinamica orașului.

3.2 Reprezentarea 3D a orașului Roman

Hărțile prezintă o importanță deosebită pentru reprezentarea în plan realității geografice. Evoluția acestora a dus în timp la reprezentări din ce în ce mai complexe și mai precise. Fiind o reprezentare în plan s-a ajuns în timp la necesitatea reprezentării formelor de relief. Astfel au apărut diferite metode de reprezentare pe hărți a configurației și altitudinii reliefului. Asfel au apărut diferute metode de reprezentare a reliefului pe hărti.

Metoda curbelor de nivel a apărut în a doua jumătate a secolului XVIII, inventatorul ei fiind M. Ducaralas Boniface. Ideea de a uni punctele cu aceași adâncime a aparținut inginerului de origine olandeză Pierre Ancellin. În secolul XIX, această metodă a apărut pentru prima dată pe o hartă, pe harta topografică a Franței la scara 1:50.000. Este cea mai utilizată metodă de reprezentare a reliefului fiind cea mai sugestivă și precisă. Pe hărțile care avem reprezentat relieful prin metoda curbelor de nivel oferă posibilitatea rezolvării unor probleme topografice precum: calculul volumului unei forme de relief, calculul altitudinii fiecărui punct, profilul topografic.

Curba de nivel „reprezintă o linie care unește punctele de egală altitudine (locul geometric al punctelor de aceași cotă)”. (Osaci-Costache, 2008, p. 102). Curbele de nivel au valori ale altitudinii absolute. Curbele de nivel se obțin prin intersectarea unor planuri cu forma de relief. Distanța pe verticală dintre două planuri se numește echidistanță, mărimea acesteia fiind determinată de amplitudinea reliefului, de scara de reprezentare și de precizia de reprezentare a reliefului.

O altă metodă folosită pentru reprezentarea reliefului pe hărți este metoda hașurilor. Aceasta se bazează pe următorul principiu: ca cât avem o pantă mai mare cu atât cantitatea de lumină primită în condițiile unei iluminări verticale este mai mică. Asfel pe hartă vom avea hașuri mai scurte, îngroșate și mai dese pe suprafețele unde avem o pantă mai mare, hașuri mai scurte, mai subțri și mai rare pe suprafețe cu pante mai mici iar pe suprafețele orizontale vom avea spații albe.

Metoda umbirii se bazează pe același principiu ca și metoda precedentă. Cu cât pantele sunt mai abrupte cu atât se vor umbri mai mult iar suprafețele cu orizontale sunt albe. Principala diferență față de metoda hașurilor este direcția din care poate cădea lumina. În cadrul acestei metode putem avea atât o iluminare verticală cât și o iluminare dinspre nord-vest.

Metoda cotelor a apărut după ce au apărut și metode prin care s-a putut determina altutudinea unui punct. Prin această metodă se reprezintă pe hartă (cu ajutorul unui punct, cerc sau pătrat în dreptul căruia se scrie valoarea altitudinii) valori ale altitudinii într-un punct caracteristic de pe hartă. În Romania prima reprezentare de acest tip a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în timp ce în alte țări, cum ar fi spre exemplu Franța această metodă a apărut pe hărți din 1824. Această metodă a fost și este folosită ca metodă ajutătoare.

Metoda profilelor oblice echidistante constă în înlocuirea curbelor de nivel cu linii oblice care intersectează relieful. Metoda a fost inventată de japonezul Tanako Kitirio.

Metoda tentelor hipsometrice este o metodă derivată din metoda curbelor de nivel. Această metodă constă în colorarea spațiilor dintre curbele de nivel în diferite culori (sau colorarea unor intervale caracteristice altitudinilor unor forme de relief – spre exmplu câmpiile cu tonuri de verde, dealurile și podișurile cu nuanțe de galben și maro iar pentru munți se folosește culoarea maro).

Metoda anaglifelor se folosește în reprezentarea reliefului și de metoda curbelor de nivel și în combinație cu metoda de reprezentare a reliefului prin tonuri de gri. Citirea hărtilor pe care întâlnim reprezentarea reliefului prin această metodă se face cu ajutorul ochelarilor care au lentile de aceleași culori.

Toate aceste metode enumerate mai sus reprezintă rezultatul evoluției modalității de reprezentare a reliefului pe hărți în timp, fiecare dintre ele având ca scop o reprezentare cât mai precisă . O dată cu apariția Sistemelor Informatice Geografice avem posibilitatea de a reprezenta formele de relief mult mai precis și prin metode de reprezentare mai sugestive.

Produsele GIS au o extinsă arie de utilizare în mai multe domenii, nu numai pentru întocmirea hărților. Utilitatea programele înglobate în acest sistem acoperă tot ceea ce este legat de teriroriu. Iată câteva domenii de aplicabilitate ale unui GIS: Utilități (gestiunea rețelelor de apa, gaz, telecomunicații etc.), mediu (se folosesc programe GIS pentru inventarierea stării mediului – determinarea unor zone afectate de poluare), amenajarea teritoriului (în acest domeniu sunt folosite aplicații care au ca scop monitorizarea terenului, planuri de amenajare urbanistice, studiul amplasării unor blocuri (hărți ale amplasării unor conducte de gaz sau apă care ajută controlul transportului de apă si gaz), agricultură și silvicultură (monitorizarea terenurilor agricole, tipurile de sol, zone protejate; proiectele din acest domeniu sunt însoțite de analiza imaginilor satelitare), resurse naturale (proiecte ce duc la depistarea resurselor naturale) transporturi (un domeniu cu potențial foarte mare, ajută la optimizarea traficului urban sau regional) demografie, marketing, cadastru, administrație publică. De asemenea domeniul GIS reprezintă și un domeniu interdisciplinar, printre discipline amintim: geografia, teledetecția, geodeazia, cartografia, informatica și statistica.

Domeniul GIS este un rezultat al cercetărilor care au reușit să dezvolte o cartografie mai precisă, harta fiind obiectul central asupra căreia s-au concentrat aceste cercetări. Într-un GIS datele geografice sunt stocate în tabela de atribute, iar caracteristicile acestora pot fi descrise printr-o matrice (datele raster), rețea de triunghiuri (TIN – abreviere de la Triangulated Irrgular Network) și puncte, linie sau poligon (date vectoriale).

Reprezentarea realității geografice cu ajutorul programelor GIS este mult mai sugestivă și în funcție de sursa datelor poate fi mai precisă decât reprezentările cartografice. Pe langă hărțile clasice pe care le putem realiza, putem crea cu ajutorul unor softuri GIS și reprezentări 3D ale realităților geografice. Avem astfel un interes crescut pentru realizarea în medii virtuale a unor realități geografice. Posibilitatea de a efectua analize cât mai precise și complexe a dus la adăugarea unor extensii 3D pentru multe pachete de software.

Pentru reprezentarea 3D a orașului Roman am folosit aplicația open source Virtual Terrain Project. Această aplicație are scopul de a crea instrumenete pentru a construi cu ușurință realități geografice din orice colț al lumii. Pentru a realiza acest lucru este neovie de convergență a mai multor domenii cum ar fi: CAD, GIS, simulare virtuală,informatică,topografie, cartografie și teledetecție. VTP adună informații și face legătura între diferite procese cum ar fi construcția scenei, extragerea elementelor și algoritmi de randare în timp real. Acest pachet software are o aplicație de rulare și exploatare interactiva a realității create (Enviro), un instrument pentru pregătirea și organizarea modelelor 3D și un instrument care ajută la manipularea și pregătirea datelor în scopul vizualizării 3D. Instrumentul și codul sursă sunt libere pentru a contibui la o dezoltarea și optimizare rapidă a software-ului și a tehnologiilor necesare.

Pentru a construi orașul Roman în mediul virtual a avut mai multe etape. Prima etapă a fost stabilirea surselor de date necesare realizării modelului numeric al terenului și alegerea unui material cartografic relativ recent pentru vectorizarea clădirilor, drumurilor și altor elemente precum râuri, zone de vegetație etc.

Pentru realizarea unui model numeric al terenului am vectorizat ”on-screen” curbele de nivel de pe Harta topografică din anul 1982 pe un areal de aproximativ 100 de km². Vectorizarea s-a realizat în aplicația Quantum GIS. Apoi cu ajutorul programului Grass GIS am realizat cu ajutorul funcției ”r.surf.contur” MNAT-ul, având rezoluția gridului de 5 m (cell size). Cu ajutorul VTBuilder am procesat MNAT-ul si l-am salvat în folderul de instalare al pachetului software in subfolrderul Data/Elevation in formatul *.bt. Pentru a fi putea fi integrate și vizionate este esential ca datele să fie salvate în formate compatibile. De asemenea în Vtbuilder este importantă definirea zonei de interes. După stabilirea zonei de interes se folosește comanda Merge & resemble elevation (Îmbină și reeșantioneazp elevația) din meniul Area Tool (Zona de interes). În Figura 3.7 avem o captură de ecran din momentul prelucrării modelului numeri al terenului în VTBuilder.

Pentru obținerea texturii terenului avem două posibilități: fie putem predefinim un set de culori ale suprafeței în funcție de altitudine (Fig.3.8), fie putem suprepune peste modelul numeric al terenului o imagine satelitară sau un ortofoplan. Definirea culorilor se face în cadrul Enviro înainte de a intra în modul de vizualizare, apăsăm butonul ”Edit properties” iar apoi în tabul ”texture” vom bifa opțiunea ”Derived texture from elevation”. Vom apăsa butonul ”Edit colors” si va apărea o fereastră unde vom putea defini altitunea si culoarea texturii acelei altitudini. Avem în Figura 3.8 pașii care trebuie urmați pentru a defini culoarea texturii.

A doua posibilitate este suprapunerea unei imagini satelitare sau a unui ortofotoplan. Pentru această etapă am ales o imagine satelitară Google, din anul 2012. Am obținut imaginea printr-o captura de ecran pe care ulterior am georeferențiat-o în Quantum GIS cu ajutorul a 4 puncte de control obținute din aplicația Google Earth.

Fig. 3.7. Exemplu export MNAT din VTbuilder

Fig. 3.8. Pașii pentru realizarea unei texturi derivate din elevație

Pașii sunt aceași ca și cei de la prealucrarea MNAT-ului. Se importă imaginea în VTBuilder, din meniul ”Area tool”, vom seta zona prin comanda ”Set to layer extends” iar apoi pentru a exporta imaginea în formatul folosit de programul Enviro vom folosi comanda ”Merge & resemble imagery” care se găsește tot în meniul ”Area tool”. Exportul imaginii se va face în subfolderul ”Data/Geospecific/Nume_fișier” (Figura 3.9). Pentru a încărca imaginea în Enviro, vom apăsa butonul ”Edit properties”, vom merge in tabul ”Texture” și vom bifa opțiunea ”Single texture”.

Fig. 3.9. Exportul imaginii satelitare Google din VTBuilder

În funcție de analizele pe care le vom efectua în Enviro putem alege una din cele două configurații ale texturii. Dacă vom analiza doar vizual elementele din Enviro putem folosi textura cu imaginea satelitară. În cazul unei analize mai complexe cum ar fi simularea unei inundații prin ridicarea nivelului apei, ne vom folosi de textura ale cărei culori au fost predefinite.

Pe lângă configurația reliefului, Virtual Terrain Project permite și introducerea elementelor antropice cum ar fi clădirile și drumurile. Clădirile au fost vectorizate ”on-screen” cu ajutorul aplicației Quantum GIS de pe ortofoplanul din anul 2005. În tabela de atribute am creat un câmp în care am introdus numărul de etaje al fiecărei clădiri. Pentru a le putea vizualiza tridimensional, în momentul când am importat clădirile în VTBuilder am ales numărul de etaje din coloana din tabela de atribute. Am vectorizat 4238 de clădiri, reprezentând blocuri, locuințe, unități medicale, administrative și de învățămâmt, unități comerciale, clădiri industriale, biserici etc. În VTBuilder importăm clădirile (Figura 3.10) setăm câtiva parametri (structure type, height field – unde setăm coloana din tabela de atribute ce conține numărul de etaje, color, roof type). Exportul se face în subfolderul ”Data/ Building data/nume_fișier” în formatul *.vtst.

Fig. 3.10. Importul clădirilor și setarea parametrilor în VTBuilder

Drumurile au fost vectorizate tot de pe ortofotoplanul din anul 2005, deasemenea importate în VTBuilder, am setat zona de extindere și ulterior au fost salvate în folderul ”Data/RoadData/ nume_fișier” în formatul *.rmf.

Până în acest moment am adus toate fișierele într-un format compatibil Enviro, cu ajutorul VTBuilder. Urmează acum în aplicația Enviro să construim un fișier cu extensia *.xml care va folosi la inițializarea scenei 3D (Figura 3.11). Acest fișier conține practic informații despre scena 3D. La deschiderea aplicației Enviro vom apăsa butonul ”Terrain manager” in fereastra deschisă vom crea fișierul Roman.xml după care ii vom adăuga o ”cale” prin apăsarea butonului ”Add path”.

Figura 3.11. Crearea unui Teren în aplicația Enviro

Fig. 3.12. Setarea parametrilor drumurilor și a clădirilor

După ce am creat terenul este nevoie sa definim o serie de parametri (Figura 3.12). Vom apăsa butonul ”Edit properties” din fereastra de stratup a aplicației Enviro și se va deschide o fereastră unde vom putea defini anumiți parametri. În tabul elevation vom alege gridul (vom alege modelul numeric al terenului, aceasta este în urma prelucrării in VTBuilder in format *.bt), la opțiunea ”Vertical Exaggeration” vom lăsa valoarea 1,00. Pentru a alege textura vom urma pașii enumerați anterior și prezentați în figurile 3.7 și 3.8. Parametrii referitori la drumuri și clădiri vor fi setați în cadrul tabului ”Culture” (Figura 3.12).

Un element al cadrului natural important care nu poate fi reprezentat în VTP este rețeaua hidrografică. Putem pune în evidența zonele acvatice prin setarea unor culori ale texturii, mai ales zonele mai joase cum sunt văile celor două râuri. O altă soluție la această problemă este suprapunerea imaginii satelitare, astfel putem distinge râurile, zonele de vegetație și alte elemente de pe imaginea satelitară. Elementul acvatic care este reprezentat în cadrul aplicației Enviro este Oceanul Planetar, a carui nivel poate fi stabilit din setările programului. În figurle următoare am făcut câteva capturi de ecran din programul Enviro.

Fig. 3.13. Orașul Roman văzut din partea de vest în aplicația Enviro. Textura din imagine satelitară Google

Fig. 3.14. Orașul Roman văzut din partea de nord în aplicația Enviro. Textura din imagine satelitară Google

Fig. 3.15. Orașul Roman văzut din partea de nord-vest în aplicația Enviro. Textura colorată în funcție de altitudine

Fig. 3.16. Orașul Roman văzut din partea de nord-est în aplicația Enviro. Textura colorată în funcție de altitudine

Fig. 3.17. Orașul Roman văzut în aplicația Enviro – partea centrală a orașului. Textura colorată în funcție de altitudine

Pentru o redare mai precisă a realității din teren programul Enviro oferă posibilitatea introducerii manuale a unor elemente care nu au fost vectorizate cum ar fi: plante, copaci, autovehicule, linii de electricitate, elemnte din trafic, ziduri și alte elemente antropice. Are de asemenea și posibilitatea editării fațadelor clădirilor pentru a dat un aspect cât mai real și conform cu realitatea. Se pot introduce astfel elemente precum ferestre sau uși, se poate stabili tipul acoperisului unei clădiri și se poate stabili culoarea fațadei și a materialului din care este alcătuită aceasta. În figurile 3.18 și 3.19 am incercat să redau cât mai aproape de realitate două zone din oraș.

Fig. 3.18. Reprezentarea tridimensională a unei scene din orașul Roman

(Blocurile turn, Strada Rahovei)

Fig. 3.19. Reprezentarea tridimensională a unei scene din orașul Roman

(Școala Nr. 6, Cartierul Nicolae Bălcescu)

3.3. Studiu de caz – Aplicabilitatea reprezentării 3D

Am ales să arăt utilitatea acestei reprezentări tridimensionale a orașului prin indentificarea zonelor care sunt vulnerabile la inundații din cadrul orașului Roman. Programul Enviro permite ridicarea nivelului apei până la altitudinile dorite, astfel că simularea va arătă zonele inundabile în cazul în care nivelul ar atinge acea altitudine relativă. Ridicarea nivelului apei se va face în funcție de altitudinea stației hidrologice Nicolae Bălcescu aflată în partea de est a orașului.

Inundația reprezintă „acoperirea temporară cu apă a unei porțiuni de teren ca urmare a creșterii nivelului apei unui râu, lac sau altă masă de apă” (Grecu F. 2009, p. 191). Inundațiile provocate de râuri sunt provocade de un surplus de apă care depășeste cantitatea de de apă care poate fi transportată de albia minoră.

Inundațiile au loc în zonele inundabile atunci când precipitațiile prelungite pe mai multe zile, precipitațiile intense pe o perioadă scurtă de timp sau un blocaj de gheață provoacă revărsarea unui râu și inundarea zonei înconjurătoare. Zăpada în curs de topire se poate uni cu ploaia iarna și la începutul primăverii, furtuni puternice pot provoca ploi torențiale primăvara și vara reprezintă scenarii care duc la formarea inundațiilor. Pot exista și cauze antropice cum ar fi ruperea unui baraj sau dig și amplasarea locuințelor în zonele inundabile. Defrișările necontrolate au modificat foarte mult o serie de verigi ale circuitului hidric și au dus la o scurgere mai rapidă a apei pe versanți.

În urma inundațiilor apar pagube economice directe – reprezentate de pierderile de vieți omenești, numărul locuințelor distruse sau parțial avariate, obiective economice și industriale afectate, afectarea drumurilor și a căilor ferate, avariarea liniilor de transport de energie electrică, petrol, gaze naturale etc., construcțiile hidrotehnice care pot fi distruse complet sau avariate. Pagubele economice indirecte sunt reprezentate pagubele provocate în urma întreruperii energiei electrice, întreruperea unor procese de producție și provocarea de întârzieri în procesul de livrare a unor produse. Inundațiile se manifestă de asemenea prin efecte sociale negative (pierderile de vieți omenești, efecte psihologice negative), efecte ecologice negative (în urma inundațiilor pot avea loc degradări ale mediului, poluarea apei prin antrenarea tuturor deșeurilor de pe malurile râurilor sau prin deversări accidentale), efecte geomorfologice (eroziunea malurilor, acoperirea orizontului de sol din zonele inundate cu un strat de aluviuni).

Pe raza orașului Roman principala sursă a inundațiilor a fost reprezentată în timp de cele două râuri care curg în apropierea orașului.

Râul Siret străbate întreg teritoriul județului pe o distanță redusă, de numai 54 km, între amonte pr. Albuia și aval confluența cu pr.Glodeni. În secțiunea de intrare, suprafața de bazin este de 4658 km2, iar în cea de ieșire de 9732 km2, aportul cel mai mare datorându-se râului Moldova (S=4299 km2), cu care are confluența în dreptul municipiului Roman. Debitul mediu multianual al râului Siret, pe perioada ultimilor 30 ani, variază pe teritoriul județului între 37 m3/s și 70 m3/s. Debitele medii anuale depășesc în anii ploioși (1955) de două ori debitul mediu multianual, iar în anii secetoși (1950) ajung la mai puțin de jumătate din acesta. Debitele maxime cu probabilitatea de depășire 1% (o dată la 100 de ani) variază pe sectorul aferent județului între 1935 m3/s și 2720 m3/s. Volumele de apă care se scurg în timpul viiturilor au valori ridicate. De exemplu, volumul maxim scurs într-o perioadă de 10 zile este de 620 mil. m3 și, respectiv, 1050 mil. m3 pentru cele două secțiuni, de intrare și ieșire din județ. Debitele medii zilnice minime (anuale) cu probabilitatea de 80% variază pe teritoriul județului între 2,55 m3/s și 4,85 m3/s, iar cele corespunzătoare aceleiași probabilități, dar calculate pentru perioada iunie – august când cerințele pentru majoritatea folosințelor sunt maxime, între 9,90 m3/s și 18,8 m3/s. Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie, calculat pe perioada ultimilor 30 de ani, înregistrează, în secțiunile de intrare și ieșire din bazin, valori de 60 kg/s și, respectiv, 95 kg/s. Fenomene de îngheț (curgeri de sloiuri, gheață la mal, pod de gheață) se înregistrează în fiecare iarnă și au o durată medie de cca. 100 zile, cea mai mare fiind de 125 zile, iar cea mai mică de 50 zile. Podul de gheață apare destul de des, în peste 90% din ierni și durează, în medie 65 zile, cea mai lungă perioadă fiind de 110 zile, iar cea mai scurtă de 33 zile.

Râul Moldova se încadrează în județ cu bazinul său inferior cuprins între aval localitatea Drăgușeni (S=2806 km2) și vărsarea în Siret (S=4299 km2). Străbate teritoriul pe o lungime de 76 km, din totalul lungimii sale de 216 km, formând, pe sectorul de la intrare până la confluența cu Petroaia, limita comună cu județul Iași. Râul se caracterizează printr-o mobilitate mare a albiei și printr-o pantă medie relativ ridicată pe acest sector (1,70/00). Primește pe stânga afluenți neînsemnați ce aparțin în majoritate județului IAȘI, iar pe dreapta: Rîșca (L= 54 km., S=401 km2), Neamț sau Ozana (L=54 km., S=425 km2), Topolița (L=30 km, S=285 km2) și încă patru afluenți cu lungimile și suprafețele cuprinse între 7 și 16 km și, respectiv, 18 și 72 km2.

Debitul mediu multianual în secțiunea de vărsare este de 32 m2/s, aportul cel mai important datorându-se, pe sectorul aferent județului, râurilor Rîșca (2 m3/s) și Neamț (2,5 m3/s). Debitul maxim cu probabilitatea de 1% în aceeași secțiune este de 1770 m3/s. Volumul de apă scurs în timpul viiturii din anul 1955, pe un interval de 10 zile, a fost de 580 mil. m3. Debitul mediu zilnic minim (anual) cu probabilitatea de 80% are valoarea de aproximativ 2,2 m3/s, iar cel corespunzător perioadei iunie – august de aproximativ 7,0 m3/s. Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie, calculat pe perioada ultimilor 30 de ani, este de 37 kg/s. Fenomene de îngheț se produc în fiecare iarnă și au o durată medie de 70 zile, iar podul de gheață, de asemenea, în fiecare iarnă cu o durată medie de 25 – 30 zile, cea maximă fiind de 65 zile, iar cea minimă de 4 zile.

În urma datelor și informațiilor obținute de la Prefectura județului Neamț, care monitorizează cele două râuri de peste 60 de ani, am identificat principalele viituri produse pe râul Siret în această perioadă.

În lunile iunie și iulie 1969, în partea de NV a bazinului hidrografic Siret, respectiv pe râurile Siret, Suceava și Moldova s-au produs viituri importante. În luna iunie debitele maxime au fost în perioada 7 – 15, iar în luna iulie în perioada 10 – 20. Cantitățile importante de precipitații au căzut în județul Suceava și au totalizat pentru fiecare viitură, câte 130 – 170 l/mp în 48 de ore. Debitele de viitură de pe teritoriul județului Neamț, pe râurile Siret și Moldova, au avut loc în special prin propagare. S-au înregistrat următoarele valori:

râul Siret – stația hidrometrică Lespezi – Debit maxim = 1133 mc/s pe data de 14 și 15 iulie. râul Moldova – stația hidrometrică Tupilați – Debit maxim = 1050 mc/s pe data de 13 iulie;

Prin propagare în aval debitul maxim a fost de 1900 mc/s, la 16 iulie 1969, la stația hidrometrică Drăgești jud. Bacău, pe râul Siret. La Roman nu funcționa în perioada respectivă actuala stație hidrometrică Nicolae Bălcescu.

O altă viitura importantă a avut loc în anul 2008 pe râul Siret. Pentru partea de nord a Moldovei, în special pentru bazinul hidrografic Suceava și bazinul hidrografic Moldovița dar și pentru sectorul superior al râului Siret s-au produs debite maxime care au depășit cu mult valorile maxime cunoscute la data respectivă. Prin propagarea de pe râul Suceava și de pe Siretul superior, debitele maxime care au pătruns pe teritoriul județului Neamț au depășit 2200 mc/s, provocând inundații de amploare. Debitul maxim înregistrat la SH Nicolae Bălcescu a fost de 2200 mc/s.

În perioada 23-27.07.2008, frontul de precipitații cu mișcare retrogradă, deosebit de umed, a avut o rază de curbură mare și a afectat în special partea de nord a Moldovei și Bucovina de nord, respectiv bazinele hidrografice superioare ale râurilor Prut și Siret. În numai 6 zile cantitățile de precipitații căzute au fost foarte mari, depășind 1/5-3/4 din norma anuală. În perioada respectivă frontul de ploi a staționat timp îndelungat deasupra zonei menționate, fapt mai rar întâlnit în meteorologie. Viiturile catastrofale de pe râul Siret de pe sectorul dintre Liteni (zona de confluență cu râul Suceava) și Bacău, s-au format, în principal, ca urmare a propagării de pe râul Suceava. În aval de confluența cu râul Suceava, al cărui aport de apă a fost deosebit de mare (1700 mc/s) viitura de pe râul Siret a avut debite deosebit de mari. La stațiile hidrometrice Lespezi și Nicolae Bălcescu, debitele din anul 2008 sunt mai mult decât dublul valorilor maxime din toată perioada anterioară de monitorizare.

Și pe râul Moldova s-au produs debite importante dar acestea nu au depășit 1000 mc/s. S-au înregistrat 695 mc/s la Tupilați și 724 mc/s la Roman.

Viiturile produse în perioada 23.07-05.08.2008 în jumătatea de nord a spațiului hidrografic Siret au fost, la majoritatea stațiilor hidrometrice, cele mai mari din toată perioada de monitorizare de peste 60 de ani (Tabel 3.2 – Sursa datelor: Prefectura Neamț).

Tebel 3.2. Valorea debitului maxim înregistrat la stația Nicolae Bălcescu

Stația hidrometrică Nicolae Bălcescu este situată în extremitatea estică a orașului în vecinătatea stației de epurare a apei. Altidudinea la care se află este de 175.5 m (Cota ”0” a mirei). Cota de atenție este 400 cm, cea de inundație este 500 cm iar cota de evacuare zonă este de 550 cm. Cota atinșă în anul 2008, atunci când debitul a fost maxim înregistrat la această stație (2200 cm³/s), a fost de 775 cm.

Datorită construcției digului de apărare împotriva inundațiilor din anul 1976, pe sectorul Roman – Răchiteni în anul 2008 în zona Romanului nu au avut loc decât inundări ale terenurilor agricole. Acest lucru s-a produs datorită breselor produse în dig în amonte de Roman.

Îm urma redării tridimensionale a relității geografice, putem realiza cu ajutorul aplicației Enviro și o simulare a inundațiilor prin ridicarea nivelului apei. Menționez că această simulare nu va ține cont de existența digului, astfel că vom putea observa zonele inundate în cazul ruperii digului de protecție.

În următoarele figuri (Fig. 3.20, Fig. 3.21, Fig. 3.22, Fig. 3.23) voi arăta imagini din programul Enviro, cu partea de est a orașului (zona cea mai vulnerabilă la inundații) obținute în urma ridicării nivelului apei.

Cu ajutorul datelor vectorizate anterior (clădirile, drumurile și conturul orașului) și analizei tridimensionale a orașului realizată în programul Enviro am întocmit o hartă a zonelor inundate (Fig. 3.24). Pe harta apar zonele acoperite de apă, în funcție de nivelul până la care aceasta ajunge, conform simulării făcute în Enviro. În urma analizei realizate în programul Enviro și a hărții realizate am putut identifica zonele inundate, numărul de locuințe inundate și porțiunile de drum afetcate.

Fig. 3.20. Zonă inundată – nivelul apei 180 m

Fig. 3.21. Zonă inundată – nivelul apei 181 m

Fig. 3.22. Zonă inundată – nivelul apei 182 m

Fig. 3.23. Zonă inundată – nivelul apei 184 m

Fig. 3.24. Harta zonelor inundabile din estul orașului Roman

În eventualitatea în care apa va ajunge la nivelul de 181 de m (altitudine absolută 181 de m) 46 de locuințe împlreună cu anexele acestora vor fi inundate, 1 km de drum, două iazuri și un pod. Inundațiile produse în urma ajungerii apei la acest nu afectează decât o mică zonă din partea de est a orașului. Dacă apa ar ajunge la nivelul de 182 m, ar afecta: 101 locuințe împreună cu anexele acestora, 4,7 km de drum, 2 iazuri și un pod. În cazul unei asemenea inundații începe să fie pus în pericol sistemul de canalizare a orașului. O inundație care duce nivelul apei la 183 de metri ar afecta 172 de locuințe și anexele acestora, 6,9 km de drum, 2 iazuri și un pod. La acest nivel apa ajunge la altutudinea primei terase a Siretului. În ultimul caz, când apa ajunge la nivelul de 184 m, vor fi afectate 252 de locuințe și anexele acestora, 10.3 km de drum, 2 iazuri și un pod. Probabilitatea de producere a unei asemenea inudații este una extrem de mică.

Fig. 3.25. Înundație în orașul Roman. Simulare în Enviro

CAPITOLUL 4 – METODOLOGIE

4.1 Metode de cercetare folosite

Primul pas în realizarea acestui studiu a fost alegerea zonei și a temei acestuia. Am ales sa fac un studiu pe zona orașului Roman, acesta fiind orașul meu natal, și în același timp o zonă pe care o cunosc destul de bine din punct de vedere geografic și istoric. După ce am ales arealul de studiu am decis să realizez o cercetare asupra extinderii zonei urbane și reprezentarea orașului într-un spațiu tridimensional virtual. Am ales acest tip de studiu datorită soluțiilor actuale multiple care se găsesc, o gamă variată de softuri GIS care permit realizarea materialelor cartografice, analiza datelor și redarea tridimensională a unei realități geografice. Această primă parte în care am ales tema și zona de studiu a reprezentat etapa de pregătitoare.

A urmat apoi etapa de cabinet în care m-am documentat cu privire la istoricul zonei, evoluția sa istorică și am ales sursele cartografice, istorice și de documentare pe care le voi folosi în elaborarea acestei lucrări.

A urmat apoi etapa de teren iar prima metodă de cercetare folosită a fost metoda observației pe teren. Prin această metodă am stabilit vizual limitele orașului, am identificat pe teren puncte de pe hartă (monumente, clădiri, biserici, confluența celor două râuri, șosele, căi ferate, poduri), am identificat limitele orașului din trecut în funcție de reperele existente în prezent. O etapă minuțioasă și care a luat mult timp a fost identificarea unor străzi mai puțin cunoscute, după nume, care apăreau pe hartă. De departe cea mai lungă etapă a fost ”memorarea” numărului de etaje ale fiecărei clădiri de pe teren, într-o perioadă de aproximatix două săptămâni am făcut ieșiri pe teren în toate zonele orașului . Am realizat asfel o bază de date care conține numărul de etaje al fiecărei clădiri (în această bază de date și în acest studiu nu am inclus anexele sau anumite clădiri secundare, spre exemplu garajele din jurul blocurilor). Acest lucru m-a ajutat foarte mult la o redare cât mai precisă a înălțimii clădirilor în programul VTP, astfel în redarea tridimensională a orașului toate clădirile au același număr de etaje ca și în realitate.

Folosind metoda cartografică am realizat materialele cartografice necesare acestui studiu. Cu ajutorul datelor colectate, fie ele de pe teren, fie prin consultarea diferitelor materiale cartografice sau prin documentarea din surse istorice am reușit să întocmesc hărtile din această lucrare. Toate interpretările, concluziile și observațiile făcute în urma realizării acestor hărți, au fost obținute prin metoda analizei. Interpretarea graficelor obținute în urma interogării diferitelor seturi de date s-a realizat tot prin metoda analizei.

Metoda descriptivă am folosit-o pentru a prezenta trăsăturile orașului sau ale zonei studiate, în această etapă am folosit și metoda observațiilor directe, dar și pentru a descrie unele elemente întâlnite pe materialele cartografice și fotografiile vechi. Metoda descriptivă a fost folosită cel mai mult în analiza evoluției teritoriale a orașului unde am descris pe baza surselor istorice și în urma analizei hărților vechi caracteristicile orașului în diferite perioade de timp.

Metoda cea mai importantă și cea mai folosită în această lucrare este metoda Sistemelor Informationale Geografice, cu ajutorul căreia am realizat o bază de date importată, iar prin prelucrarea și analiza acesteia, împreună cu o gamă mare de programe open-source am realizat toate hărtile și reprezentările tredimensionale din această lucrare.

Pentru a compara diferețele apărute pe materialele cartografice din diferite perioade de timp și schimbările de peisaj apărute în oraș, observate pe fotografiile din diferite perioade am folosit metoda comparativă.

4.2 Sursele documentării

O primă sursă de date a fost observația directă pe teren, care a ajutat la întocmirea bazei de date GIS. Astfel introdus în baza de date numărul de etaje a clădirilor, a numărul de benzi al fiecărei străzi, importața fiecărei străzi – în baza de date am realizat o clasificare ierarhizată a tipului de străzi în funcție de importanța fiecăruia în cadrul orașului, fiecare stradă având o valoare a importaței de la 1 la 4; valoarea 1 având străzile cu importață mare, acestea fiind artere de traversare a orașului (Bd. Roman Mușat, Strada Ștefan cel Mare, Strada Bogdan Dragoș), iar valoarea 4 celor cu o importață foarte mică.

Pentru analiza evoluției orașului până la începutul secolului XX am consultat diferite cărți sau documente istorice (”Istoria orașului Roman”, ”Din istoria orașului Roman 618 ani de la prima atestare documentară”, ”Din istoria orașului Roman 617 ani de la prima atestare documentară”, ”Conferința națională de antropologie urbană”).

Analiza orașului de la începutul secolului XX până în prezent a fost una mai complxă datorită apariției unor materiale cartografice. Sursele cartografice folosite sunt: Hărțile austriece din anul 1910 la scara 1:200.000, Planurile directoare de tragere din anul 1934 – Foaia Roman la scara 1:20.000, Hărțile sovietice din anul 1970 la scara 1:50.000, Hărțile topografice ediția 1978-1982 la scara 1:25.000. Toate aceste materiale au fost descărcate de pe siteul Geo-spatial, din secțiunea download: http://earth.unibuc.ro/download. De asemenea ele pot fi accesate și prin servicii WMS (Web Map Service) în cadrul programelor Quantum Gis sau Udig puse la dispoziție tot de Geo-spatial. Am folosit și surse cartografice mai recente, Ortofotoplanul din anul 2005 la scara 1:5.000 și Imaginile satelitare Google din 2012 care au fost accesate în programul Quantum Gis folosind pluginul ”Open Layers”.

Pentru realizarea Hărtii solurilor am folosit datele vectoriale de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agronomie și Protecția Mediului – ICPA București, vectorizate de pe Harta solurilor la scara 1:200.000.

Analiza evoluției numărului de locuitori s-a realizat pe baza datelor de recenămintele populație și din surse istorice care au mentionat numărul de locuitori al orașului încă de la începutul secolului XVII. Clasificarea pe etnii a populației s-a făcut după datele rezultate în urma recensământului din anul 2011 obținute de pe site-ul Institutului Național de Statistică (http://www.insse.ro) și de la Prefectura Județului Neamț (http://www.neamt.insse.ro).

Valorile parametrilor climatici în perioada 1997-2006 au fost obținute de la Stația meteorologică Roman, ulterior acestea fiind prelucrate pentru a obține grafice, tabele și o analiză a caracteristicilor climatice din zona orașului Roman.

O sursă de documentare mai modernă a fost internetul, folosit mai ales pentru a găsi fotografii vechi ale orașului Roman. Pentru a folosi informațiile găsite pe internet a fost nevoie și de o verificare a veridicității acestora prin consultarea surselor bibliografice, prin verificarea pe teren sau prin contactarea persoanelor care au pus la dispoziție aceste informații sau fotografii.

4.3 Utilizarea tehnicilor GIS în analiza orașului

Sistemele Informaționale Geografice (în engleză Geographic Information Sistem) reprezintă „un sistem informatic ce permite captarea (introducerea), stocarea, integrarea, manipularea, prelucrarea și vizualizarea datelor care au referință spațială”. (Imbroane M., 2011, p. 33). Produsele GIS au gamă largă de aplicații cu utilizare în multe domenii: mediu, agricultură, amenajarea teritoriului, resurse naturale, transporturi, demografie, cadastru, administrație publică. Tot ceea ce ține un anumit spațiu și are o referință spațială intră în incidența programelor unui GIS. Pentru a promova, proiecta, exploata și proiecta un GIS a fost nevoie de aportul mai multor domenii: geografia, geodezia, teledetecția, informatica, cartografia, matematica și cartografia.

Primul GIS a apărut în anul 1962, în Canada (Canadian Geographical Information System), scopul inițial al acestuia fiind de a inventaria suprafețele de pădure. Doi ani mai târziu în Statele Unite ale Americii a apărut un sistem asemănător celui din Canada care avea ca scop inventarierea resurselor naturale. Aceste se numea MIDAS. Până în 1990 evoluția acestor sisteme a fost na lentă, dupa încheierea războiului rece a avut loc o creștere a numărului de aplicații din domeniul civil.

În cadrul unui GIS avem 5 componente majore: componenta hardware (sistemul pe care un GIS funcționează și echipamentele auxiliare ale acestora – GPS, camere, senzori), componenta sofware (conține softurile necesare pentru crearea, analiza și editarea datelor spațiale – Quantum GIS, GRASS GIS, Saga GIS, gvSIG, Udig, ArcGis), componenta date (este cea mai importată și conține datele geografice stocate după anumite cerințe și spacificații), componenta personal (cuprinde utilizatorii GIS) și componenta metode și proceduri (cuprinde reguli și metode de implementare ale unui GIS).

Sisteme Informaționale Geografice folosesc 3 formate de date: vectorial, raster și TIN (Triangulate Irregular Network).

Formatul de date vectorial „reprezintă complexitatea realității mediului înconjurătoare prin combinații de punctee și linii, linii care se pot uni si forma poligoane, simplificând reprezentarea de forme complexe sau carateristici liniare”. (Tudose C., Ovejanu I., 2011, p. 24). Acestea pot fi de tip linie, punct sau poligon.

În elaborarea acestei lucrări datele vectoriale foloisite au fost obtinute prin vectorizarea ”on-screen” a unor elemente de pe maretialele cartografice folosite sau date vectoriale obținute din diferite surse. Vectorizarea s-a făcut în programul Quantum GIS și a cuprins următoarele tipuri formate vectoriale: punct (cote, puncte de interes din orșul Roman), linie (curbe de nivel, râuri, străzi, căi ferate, canale, dig) și poligon (conturul localitătilor, râuri, lacuri, clădiri, alte zone). Am folosit și date vectoriale de pe stiteul www.earth.unibuc.ro cum ar fi limitele administrative ale județelor și datele vectoriale Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agronomie și Protecția Mediului vectorizte de pe Harta solurilor scara 1:200.000.

Modelul de date raster are la bază utilizarea structurii de date grid-celulă. Fiecare celulă se indentifică printr-un rând și o coloană, caracteristic celulei fiind un atribut. Acest tip de fișier stochează datele de tip imagine (imagini satelitare, hărți scanate). Datele raster folosite pentru acest studiu au fost: Hărțile austriece din anul 1910, Planurile directoare de tragere – Foaia Roman, Hărțile sovietice, Hărțile topografice ediția 1978-1982, Ortofotoplanul 1:5.000 și Imaginile satelitare Google din 2012.

Alte date de tip raster a fost obținute prin interpolarea curbelor de nivel (după câmpul altitudine), astfel am obținut un model numeric digital al terenului în format ASCII GRID. Acest raster fost realizat în programul GRASS GIS cu ajutorul funcției r.surf.contur. A fost folosit pentru întocmirea mai multor hărți și a fost exportat din aplicația VTBuilder în format *.bt pentru a putea fi vizualizat în aplicația Enviro.

Realizarea graficelor, a schemelor și a tabelelor din cadrul analizei climatice a orașului au fost realizate cu ajutorul aplicației de calcul tabelar din pachetul de programe Openoffice.

Hărtile au fost realizate în composerul din cadrul aplicației Quantum GIS, iar prelucrarea grafică a acestora s-a realizat în programele Inkscape (aplicație pentru desen vectorial) și Gimp.

Pentru redarea, analiza și vizualizare tridimensională a realității geografice am folosit aplicația open-source Virtual Terrain Project (VTP).

Folosirea tehnicilor GIS în efectuarea unui studiu geografic are o multitudine de avantaje printre care amintim: redarea cât mai precisă a realității din teren, ajută la generarea rapidă de hărti și alte reprezentări grafice și cartografice, oferă posibilitatea utilizatorului de a crea o bază mare de date foarte ușor accesibilă care poate fi ușor de interogat și accesat.

Tehnicile GIS au ca principală caracteristică tratarea informțiilor tinând cont de localizarea acestora în teritoriu printr-u sistem de coordonate. Aceastea facilitează prelucrarea și analiza datelor spațiale, fiind o soluție care oferă rezolvarea rațională și eficientă a unor probleme legate de administrarea suprafețelor și a resurselor terestre.

Un alt avantaj al acestui domeniu reprezintă accesul la o gamă foarte mare de programe libere sau open-source. Programele libere vin ca o alternativă la programele comerciale, oferind utilizatorilor posibilitatea de a efectua analize pe date geografice fără a fi nevoiți să cumpere o licență. Softurile open-source sunt puse la dispoziția utilizatorilor împreună cu codul sursă, aceștia având posibilitatea de a-l adapta la nevoile lor, ceea ce duce la o eficientizare și dezvoltare rapidă a acestor programe.

CONCLUZII

Scopul principal al acestei lucrări a fost redarea realității geografice din orașul Roman într-un spațiu virtual tridimensinal. Pe lângă abordarea modernă cu ajutorul tehnicilor GIS, am realizat o descriere generală a trăsăturilor fizico-geografice ale orașului și o încadrare a acestuia în funcție de evoluția sa într-o tipologie.

În studiul evoluției orașului un important rol l-au avut și sursele istorice care au reprezentat elementul fundamental în analiza evoluției orașului până în secolul XIX. O mărturie a existenței și dezvoltare a orașului în acest spațiu este argumentată de prezența unor monumente istorice, unele existente și astăzi.

Analiza extinderii orașului începând cu secolul XX a fost una mai complexă, deoarece am folosit și materiale cartografice. Pe langă acestea, am analizat evoluția orașului și cu ajutorul fotografiilor vechi care surprind elemente ale peisajului urban din diferte perioade de timp cât si elemente sau limite ale orașului care pot fi identificate pe hărți. Pe parcusul întregii analize am integrat în analiză elemente de demografie dar și descrieri ale vieții urbane din fiecare perioadă.

Abordarea cartografică modernă a orașului s-a concretizat prin redarea tridimensională a orașului în programul Virtual Terrain Project. Am redat elementele naturale, cum este configurația reliefului prin realizarea modelului numeric al terenului dar și elementele antropice cum sunt clădirile și străzile. După redarea tridimensională am realizat un studiu de caz care prezintă aplicabilitatea acesteia. Analizând zona, am constatat că partea de est a orașului este expusă riscului de inundații, astfel că am simulat o inundație în cadrul programului Enviro prin ridicarea treptată a nivelului apei. Am obținut astfel o hartă zonele vulnerabile ale orașului, numărul de locuințe inundate și sectoarele de drum afectate.

Am realizat pe baza observației pe în teren și cu ajutorul surselor de documentare o încadrarea a întregii zone în cadrul teritoriului administrativ cât și în cadrul unităților de relief, o caracterizare climatică, stabilirea principalelor caracteristici geografice și un istoric al așezării.

Ca o concluzie a întregii lucrări, orașul Roman reprezintă pentru mine un loc al formării mele ca om, un loc în care am petrecut primii 19 ani din viață, reprezintă un spațiu de care voi rămâne atașat mereu.

BIBLIOGRAFIE

Administrația Națională de Meteorologie, 2008, Clima României, Editura Academiei Române, București.

Alpopi C., 2008, Elemente de urbanism, Editura universitară, București

Băcăoanu V., Barbu N., Ungureanu A. Chiriac D,. 1980, Podișul Moldovei, Natură om economie, Editura științifică și enciclopedică, București Chițu C, 1975, Relieful și solurile României: raporturi genetice de productivitate, Scrisul românesc, Craiova.

Ciulache S., 1980, Orașul și clima, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Crăciunescu V., Explorarea 3D a realității geografice folosind VTP.Primii pași, www.earth.unibuc.ro.

Dumitru S., Simota C., Dumitru M., Canarache A., 2010, Aplicații privind managementul resurselor de soluri și terenuri în agricultură utilizând tehnologie SIG la diferite scări, Editura Sitech, Craiova.

Gheorghe A., Dumitroaia G., Gheorghe-Fartala V., 1995, Județul Neamț: monografie, Editura Pneton, Piatra-Neamț.

Grecu F., 2009, Hazarde și riscuri naturale, Editura Universitară, București.

Ianoș I., 2004, Dinamica urbană: aplicații la orașul și sistemul urban românesc, Editura tehnică, București.

Ianoș I., 2006, Spațiu economie și sisteme de așezări, Editura tehnică, București.

Ielenicz M., Pătru I., 2005, România – Geografie fizică, Editura Universitară, 2005.

Ielenicz M., 2007, România: Geografie fizică vol, II – Climă, ape, vegetație, soluri, mediu. Editura Universitară, București.

Ielenicz M., 2008, România: podișuri și dealuri vol. III, Editura Universitară, București.

Ielenicz M., 1999, Dealurile și podișurile României, Editura Fundației România de Mâine, București.

Ioniță I., 2000, Relieful de cueste din Podișul Moldovei, Editura Corson, Iași.

Imbroane M., 2012, Sisteme Informatice Geografice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Marin A., 2012, Studiu privind dinamica peisajului rural din comuna Jilavele pe baza tehnicilor GIS, Lucrare de licență, Universitatea din București, București.

Neguț S., 2011, Geografie Umană, Editura Academiei Române, București.

Nițu C., Nițu C.D., Tudose C., Vișan M., 2002, Sisteme informaționale geografice și cartografie computerizată, Editura Universității din București, București.

Osaci-Costache G., 2008, Cartografie, Editura Universitară, București.

Osaci-Costache G., 2008, Topografie-Cartografie, Editura Universitară, București.

Păltineanu C., Grigoraș C., 2009, Geografia solurilor cu noțiuni de pedologie generală, Editura Estfalia, București.

Pătru I., Zaharia L., Oprea R., 2006, Geografia fizică a României – Climă, ape, vegetație, soluri, Editura Universitară, București.

Posea G, Popescu N., Ielenicz M, 1974, Relieful României, Editura științifică, București.

Terente M., 2008, Modelare și analiză digitală a terenului, Lucrare de licență, Universitatea din București, Bucuresti, http://earth.unibuc.ro/download/modelarea-digitala-a-terenului.

Tudose C., Ovejanu I., 2011, Elemente de Sisteme Informaționale Geografice, Editura Universitară, București.

Ungureanu A., 1980, Orașele din Moldova: studiu de geografie economică, Editura academiei, București.

***, 1910, Hărtile Austriece, Scara 1:200.0000, www.earth.unibuc.ro.

***, 1939, Planurile Directoare de tragere, Scara: 1:20.000, Foaia Roman, www.earth.unibuc.ro.

***, 1970, Hărtile Sovietice, Scara 1:50.000, www.earth.unibuc.ro.

***, 1982, Harta Topografică, Scara 1:25.000, www.earth.unibuc.ro.

***, 1992, Isotria orașului Roman, Editura Societatea Culturală ”Roman-600”, Roman.

***, 2009, Din istoria orașului Roman – 617 de la prima atestare documentară, Editura Papirus Medie, Roman.

***, 2010, Din istoria orașului Roman – 618 de la prima atestare documentară, Editura Papirus Medie, Roman.

***, 2012, Roman – Plan de apărare 2012-2013, Primăria Roman.

www.earth.unibuc.ro.

www.insse.ro.

www.neamț.insse.ro.

www.Roman-Romania.ro.

www.opengis.unibuc.ro.

www.vterrain.org.

Lista figurilor

Fig. 1.1. Structura majoră a orașelor (Ianoș I., 2006) …………………………………………………………13

Fig.2.1.Harta asezării orașului Roman ……………………………………………………………………………16

Fig. 2.2 Harta orașului Roman…………………………………………………………………………..………..17

Fig 2.3. Orașul Roman – Harta solurilor ……………………………………………………………………………23

Fig. 2.4. Valorile tempetarturi (°C) medii lunare anuale (1997-2006) la stația Roman …………25

Fig. 2.5. Cantitățile medii (mm) lunare și anuale de precipitații la stația meteorologică Roman în intervalul 1997-2006 ……………….. ……………………………………………………………………………………28

Fig. 2.6. Graficul frecvenței (%) și vitezei (m/s) vântului în perioada 1997-2006 la stația meteorologică Roman ……………………………………………………………………..…….30

Fig. 2.7. Graficul evoluției numărului de locuitori a orașului Roman ………………..……… …34

Fig 3.1. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în anul 1910 …………………………….38

Fig. 3.2. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în anul 1939 ……………………………43

Fig. 3.3. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în anul 1970 …………………….………50

Fig. 3.4. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în anul 1982 …………….…….…………51

Fig. 3.5. Harta extinderii teritoriale a orașului Roman în prezent ……………….………………55

Fig. 3.6. Graficul evoluției teritoriale a orașului Roman în ultimii 100 de ani ………………………59

Fig. 3.7. Exemplu export MNAT din VTbuilder ………………………………………………………………..64

Fig. 3.8. Pașii pentru realizarea unei texturi derivate din elevație …………………………………………64

Fig. 3.9. Exportul imaginii satelitare Google din VTBuilder ……………………………………………….65

Fig. 3.10. Importul clădirilor și setarea parametrilor în VTBuilder ………………………………………66

Figura 3.11. Crearea unui Teren în aplicația Enviro …………………………………………………………..67

Fig. 3.12. Setarea parametrilor drumurilor și a clădirilor …………………………………………………….67

Fig. 3.13. Orașul Roman văzut din partea de vest în aplicația Enviro. Textura din imagine satelitară Google ……………………………………………………………………………………………………………68

Fig. 3.14. Orașul Roman văzut din partea de nord în aplicația Enviro. Textura din imagine satelitară Google ……………………………………………………………………………………………………………69

Fig. 3.15. Orașul Roman văzut din partea de nord-vest în aplicația Enviro. Textura colorată în funcție de altitudine ………………………………………………………………………………………………………..69

Fig. 3.16. Orașul Roman văzut din partea de nord-est în aplicația Enviro. Textura colorată în funcție de altitudine ………………………………………………………………………………………………………..70

Fig. 3.17. Orașul Roman văzut în aplicația Enviro – partea centrală a orașului. Textura colorată în funcție de altitudine ……………………………………………………………………………………………………70

Fig. 3.18. Reprezentarea tridimensională a unei scene din orașul Roman ……………………………..71

Fig. 3.19. Reprezentarea tridimensională a unei scene din orașul Roman …………………………….71

Fig. 3.20. Zonă inundată – nivelul apei 180 m ……………………………………………………77

Fig. 3.21. Zonă inundată – nivelul apei 181 m ……………………………………………………77

Fig. 3.22. Zonă inundată – nivelul apei 182 m ………………………………………………….77

Fig. 3.23. Zonă inundată – nivelul apei 184 m ………………………………………………….77

Fig. 3.24. Harta zonelor inundabile din estul orașului Roman………………………………………………78

Fig. 3.25. Înundație în orașul Roman. Simulare în Enviro …………………………………………………..79

Lista tabelelor

Tabelul 2.1. Tempetarturi (°C) medii lunare și anuale (1997-2006)…………………………….25

Tabelul 2.2. Valorile medii lunare și anuale al nebulozității totale (1997-2006)…………..……26

Tabelul 2.3. Durate medie lunară și anuală de strălucire a Soarelui (1997-2006) ……………….26

Tabelul 2.4. Mediile lunare și anuale ale umezelii relative a aerului (%) ………………………………27

Tabelul 2.5. Cantitățile medii (mm) lunare si anuale de precipitații (1997-2006)………………27

Tabelul 2.6. Frecvența medie anuală a vântului pe direcții (%) în perioada 1997-2006……………28

Tabelul 2.7. Viteza medie anuală a vântului pe direcții (m/s) în perioada 1997-2006…………..28

Tabelul 2.8. Numărul de locuitori din orașul Roman în diferite perioade de timp……………………33

Tabelul 2.9. Populația stabilă după etnie în orașul Roman. ……………………………………..33

Tabelul 3.1. – Suprafața Romanului începând cu secolul XX ………………………………………………59

Tebel 3.2. Valorea debitului maxim înregistrat la stația Nicolae Bălcescu ……………………..75

Lista fotografiilor

Foto. 3.1. Ruinele fostei Cetăți a Romanului…………………………………………………….36

Foto. 3.2. Harta fostului județ Roman……………………………………………………………38

Foto. 3.3. Gara din orașul Roman anul 1875 ……………………………………………………41

Foto. 3.4. Strada Ștefan cel Mare 1902……………………………………………………….….41

Foto. 3.5. Vedere de ansamblu din anul 1905……………………………………………………44

Foto. 3.6. Casă construită în anul 1905 ………………………………………………………….45

Foto. 3.7. Fabrica de zahăr anul 1915……………………………………………………………45

Foto. 3.8. Roman vedere generală 1930 …………………………………………………………46

Foto. 3.9. Roman vedere generală 1950…………………………………………………………47

Foto. 3.10. Roman vedere generala 1935………………………………………………………..47

Foto. 3.11. Cartierul Anton Pann în anul 1963……………………………………………………………………49

Foto. 3.12. Casa de cultură a sindicatelor în timpul construcției de blocuri și înainte ……………..52

Foto 3.13. Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului …………………………………………………………….54

Foto. 3.14. Zona BCR în anul 1915 ………………………………………………………………………………….56

Foto. 3.15. Zona BCR 2011 ……………………………………………………………………………………………56

Foto. 3.16. Strada Ștefan cel Mare. În stânga anul 1930 ……………………………………………………..58

Foto. 3.17. Cladirea Poștei din Roman. În stânga 1940 ………………………………………………………58

BIBLIOGRAFIE

Administrația Națională de Meteorologie, 2008, Clima României, Editura Academiei Române, București.

Alpopi C., 2008, Elemente de urbanism, Editura universitară, București

Băcăoanu V., Barbu N., Ungureanu A. Chiriac D,. 1980, Podișul Moldovei, Natură om economie, Editura științifică și enciclopedică, București Chițu C, 1975, Relieful și solurile României: raporturi genetice de productivitate, Scrisul românesc, Craiova.

Ciulache S., 1980, Orașul și clima, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Crăciunescu V., Explorarea 3D a realității geografice folosind VTP.Primii pași, www.earth.unibuc.ro.

Dumitru S., Simota C., Dumitru M., Canarache A., 2010, Aplicații privind managementul resurselor de soluri și terenuri în agricultură utilizând tehnologie SIG la diferite scări, Editura Sitech, Craiova.

Gheorghe A., Dumitroaia G., Gheorghe-Fartala V., 1995, Județul Neamț: monografie, Editura Pneton, Piatra-Neamț.

Grecu F., 2009, Hazarde și riscuri naturale, Editura Universitară, București.

Ianoș I., 2004, Dinamica urbană: aplicații la orașul și sistemul urban românesc, Editura tehnică, București.

Ianoș I., 2006, Spațiu economie și sisteme de așezări, Editura tehnică, București.

Ielenicz M., Pătru I., 2005, România – Geografie fizică, Editura Universitară, 2005.

Ielenicz M., 2007, România: Geografie fizică vol, II – Climă, ape, vegetație, soluri, mediu. Editura Universitară, București.

Ielenicz M., 2008, România: podișuri și dealuri vol. III, Editura Universitară, București.

Ielenicz M., 1999, Dealurile și podișurile României, Editura Fundației România de Mâine, București.

Ioniță I., 2000, Relieful de cueste din Podișul Moldovei, Editura Corson, Iași.

Imbroane M., 2012, Sisteme Informatice Geografice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Marin A., 2012, Studiu privind dinamica peisajului rural din comuna Jilavele pe baza tehnicilor GIS, Lucrare de licență, Universitatea din București, București.

Neguț S., 2011, Geografie Umană, Editura Academiei Române, București.

Nițu C., Nițu C.D., Tudose C., Vișan M., 2002, Sisteme informaționale geografice și cartografie computerizată, Editura Universității din București, București.

Osaci-Costache G., 2008, Cartografie, Editura Universitară, București.

Osaci-Costache G., 2008, Topografie-Cartografie, Editura Universitară, București.

Păltineanu C., Grigoraș C., 2009, Geografia solurilor cu noțiuni de pedologie generală, Editura Estfalia, București.

Pătru I., Zaharia L., Oprea R., 2006, Geografia fizică a României – Climă, ape, vegetație, soluri, Editura Universitară, București.

Posea G, Popescu N., Ielenicz M, 1974, Relieful României, Editura științifică, București.

Terente M., 2008, Modelare și analiză digitală a terenului, Lucrare de licență, Universitatea din București, Bucuresti, http://earth.unibuc.ro/download/modelarea-digitala-a-terenului.

Tudose C., Ovejanu I., 2011, Elemente de Sisteme Informaționale Geografice, Editura Universitară, București.

Ungureanu A., 1980, Orașele din Moldova: studiu de geografie economică, Editura academiei, București.

***, 1910, Hărtile Austriece, Scara 1:200.0000, www.earth.unibuc.ro.

***, 1939, Planurile Directoare de tragere, Scara: 1:20.000, Foaia Roman, www.earth.unibuc.ro.

***, 1970, Hărtile Sovietice, Scara 1:50.000, www.earth.unibuc.ro.

***, 1982, Harta Topografică, Scara 1:25.000, www.earth.unibuc.ro.

***, 1992, Isotria orașului Roman, Editura Societatea Culturală ”Roman-600”, Roman.

***, 2009, Din istoria orașului Roman – 617 de la prima atestare documentară, Editura Papirus Medie, Roman.

***, 2010, Din istoria orașului Roman – 618 de la prima atestare documentară, Editura Papirus Medie, Roman.

***, 2012, Roman – Plan de apărare 2012-2013, Primăria Roman.

www.earth.unibuc.ro.

www.insse.ro.

www.neamț.insse.ro.

www.Roman-Romania.ro.

www.opengis.unibuc.ro.

www.vterrain.org.