Repr oducer ea în or ice formă, în totalitate sau a unei părți din v olum ul de față se va fa ce doar cu a cordul pr ealabil în scr is al autor ului [621071]
Ursula Yvonne Sandner
IUBIRE, RELAȚII ȘI VIAȚĂ
reflecții
2014
Repr oducer ea în or ice formă, în totalitate sau a unei părți din v olum ul
de față se va fa ce doar cu a cordul pr ealabil în scr is al autor ului.
Copyright © 2014 b y Ursula Yvonne S andne r
conta ct: www .ursula-sandner .com
www.ursula-sandner.com 11
Dacă iubim o persoană doar atunci când se comportă în funcție de idealurile
noastre, aceea nu este dragoste.
Chiar și într-o familie iubitoare, fiecare trebuie să-și trăiască propria sa viață.
Cei care te iubesc cu adevărat vor renunța la dorințele lor în ceea ce te privește, dacă acestea nu rezonează cu tine.
Este bine să luăm în considerare efectele acțiunilor noastre asupra celorlalți și
să nu le facem rău, însa nu putem întotdeauna să ținem cont de dorințele lor sau de modul în care se raportează la ceea ce facem.
Fiecare om este responsabil de propriile sale acțiuni și de propria sa viață. Nu
ești responsabil de opiniile altcuiva, iar ei nu au niciun drept să ți le impună.
Iubirea adevarată înseamnă libertate și acceptare.
www.ursula-sandner.com 22
Dragostea de viață a mamei este la fel de contagioasă pentru copil ca și
anxietatea ei.
Ambele atitudini au un efect profund asupra întregii personalități a copilului.Pentru ca să poată să-i insufle copilului ei dragostea de viață și fericirea de
a trăi, o mamă trebuie să fie o persoană fericită, senină și care arată bucurie pentru viață.
Este necesar ca o mamă să-i insufle copilului dragostea de viață și nu doar
dorința de a rămâne în viață.
www.ursula-sandner.com 33
Unul dintre cele mai frumoase daruri ale vieții este intâlnirea dintre două
ființe care se îndrăgostesc. Cât de minunată pare atunci lumea, totul este
«roz», putem să trăim aproape fără somn și mâncare, avem mereu un zâmbet pe buze și fluturi în stomac.
Apoi, încet-încet, se întâmplă ceva… apare teama că am putea să-l pierdem
pe cel/cea care ne provoacă aceste trăiri, apare posesivitatea, gelozia, simțul proprietății, dorința de a-l controla pe celălalt și de a-l ține mereu lângă noi. Toate aceste trăiri provin, de fapt, dintr-un egoism profund și neîncredere în sine.
«Unde ești?», «ce faci?», «cu cine ești?», «când vii?», «îți interzic să…», «n-ai
voie să…», «dă-mi parolele tale de facebook, email etc». «Dacă nu mi le dai înseamnă că ai ceva de ascuns», angajăm detectivi, punem microfoane, facem crize, căutăm să găsim “dovezi” prin care să-l învinovățim pe celălalt și astfel să avem și mai mult control asupra lui/ei…
În aceste condiții, nu mai poate fi vorba de dragoste, «fluturi» și trăiri «roz».
Indrăgostirea este înlocuită de frustrare, furie, nemulțumire, expectanțe negative, teamă… și, astfel, moare pe zi ce trece…
www.ursula-sandner.com 4
Distrugem dragostea din cauza egoismului, nu îl respectăm pe celălalt și faptul
că este o ființă liberă și este alegerea ei să stea (sau nu) cu noi, iar apoi ne plângem și suferim «din dragoste», însă de fapt suferim din cauza ego-ului nostru.
Pentru ca relațiile acestea care încep atât de frumos să poată rezista în timp
este nevoie să le abordăm într-o altă manieră. Să-i acordăm celui de lângă noi libertatea să decidă «de bunăvoie și nesilit de nimeni» să stea în această relație, să îl atragem cu cele mai frumoase valențe ale personalității noastre și nu prin control, crize de gelozie, manipulare și șantaj emoțional. Astfel, căsniciile noastre ar fi mult mai fericite, relațiile mai durabile și mai armonioase și viața, în ansamblu, ar fi mult mai simplă și mai senină.
«Simțul posesiei și gelozia înrobesc spiritul. Sper că va veni timpul când nici
bărbații, nici femeile nu vor mai fi tiranizați fiecare de slăbiciunile celuilalt.» I. Yalom
www.ursula-sandner.com 54
Dacă stă în puterea ta să faci fericit pe cineva astăzi, fă-o fără să stai pe
gânduri!
Fie că este vorba de o persoană de la serviciu, un prieten, cineva din familie,
un străin sau, pur și simplu, o ființă necuvântătoare, alegerea ta de a le însenina ziua va însemna atât de mult pentru ei cât și pentru tine, vei vedea! 😉
Dăruiește pentru că poți, fă bine doar pentru plăcerea de a dărui! Lumea are
nevoie de cât mai mulți oameni care aleg să creeze vibrație pozitivă în jurul lor!
www.ursula-sandner.com 65
În relațiile de cuplu, de multe ori, iubirea este confundată cu atașamentul.
Atașamentul este, de fapt, despre frica de a nu-l pierde pe celălalt, despre
dependența față de el/ea pe diferite planuri și are de-a face mai mult cu iubirea de sine (sau cu lipsa iubirii de sine) decât cu iubirea pentru un altul.
Iubirea fără atașament – atașament care, de multe ori, este patologic, pentru
că există gânduri de genul: «nu pot trăi fără tine», «nu mă descurc fără tine», «viața mea nu are sens fără tine» etc. – este cea mai pură formă de iubire.
În iubirea fără atașament nu este vorba despre ceea ce poate să-ți dea celălalt
pentru că tu te simți gol pe dinăuntru, ci este vorba despre ceea ce poți tu să oferi altuia din preaplinul tău.
Majoritatea relațiilor sunt atât de zbuciumate și de conflictuale pentru că este
vorba, de fapt, despre troc: tu îmi dai mie asta și eu îți dau ție altceva. Într-o astfel de relație sunt foarte dese discuțiile pentru că unul dintre parteneri simte că dă mai mult și că nu primește destul sau ceea ce are nevoie și astfel apare frustrarea, nefericirea, neîmplinirea.
www.ursula-sandner.com 7
La un moment dat, astfel de persoane vor căuta în altă parte satisfacerea
nevoilor, adică vor căuta pe altcineva care «dă mai mult».
Deși oamenii cred că acest tip de relații sunt cele «normale», realitatea este
cu totul alta. Dacă ne dorim o relație armonioasă cu un partener, este bine să căutăm persoana căreia putem să-i dăruim pentru că ne face placere să facem asta și nu să căutăm o persoană care să ne satisfacă nevoile pe care nu ni le putem satisface singuri.
Metaforic spus, putem să ne dorim o relație fie din postura de prinț – adică
o persoană care are tot ceea ce are nevoie, însă poate să dăruiască și altora, fie din postura de cerșetor – o persoană cu multe nevoi nesatisfăcute care caută «salvarea» în celălalt…
www.ursula-sandner.com 86
Adevărata bogăție se află în inima și în mintea ta… Adevărata bogăție este
dată de capacitatea ta de a simți compasiune, empatie, înțelegere și iubire, față
de tine însuți, în primul rând, și față de toate ființele din lume…
Eu știu ca ești un om bogat, chiar dacă sunt uneori momente în care tu uiți
asta pentru că lași ca anumite obstacole sa te îndepărteze de adevarata ta esență… Însă poți oricând să găsești și tu în interiorul tău toate aceste bogății, doar să vrei acest lucru!
www.ursula-sandner.com 97
Iubirea și respectul merg mână în mână… Nu poți să numești «iubire» ceea ce
simți pentru o persoană pe care nu o respecți și nu o admiri pentru ceea ce este
ea, pentru felul său de a fi și pentru structura ei de personalitate.
www.ursula-sandner.com 108
Orice iubire autentică se bazează pe posibilitatea pe care cel iubit i-o oferă
celui care iubește de a-și desfășura mai mult ființa, de a-și îndeplini întregul
potențial.
Iubirea egoistă dorește să-l limiteze pe cel iubit din teama de a nu-l pierde și
să-l subordoneze dorințelor, nevoilor și scopurilor personale.
www.ursula-sandner.com 119
«M ai bine singur decât într-o companie nepotrivită» – această deviză este
foarte importantă pentru că o companie nepotrivită poate provoca mai mult
stres decât viața în singurătate.
Pe lângă faptul că starea psihică este deteriorată când există conflicte frecvente
sau de lungă durată, corpul are și el de suferit. O viață de cuplu agresivă se oglindește automat în starea sistemului imunitar pentru că stresul scade capacitatea de apărare a organismului.
Atunci când conflictele apar doar ocazional și sunt gestionate constructiv de
partenerii de cuplu, ele rămân fără consecințe, însă cuplurile care se ceartă încontinuu vor fi predispuse la multe probleme de sănătate.
www.ursula-sandner.com 1210
Căsătoria nu trebuie să fie o închisoare. În final, ea este ceea ce doi oameni
au făcut din ea. Dar societatea noastră s-a implicat foarte mult în crearea
modelului de închisoare a fericirii maritale, care este, în esență, un model al vinovăției celor căsătoriți:
«Vei veni acasă diseară, îți vei parca trupul aici și numai aici, îți vei revărsa toată
afecțiunea asupra mea, îți vei refuza experiența care te duce într-o călătorie dincolo de cutia în care trăim și te vei preface că asta e ceea ce-ți dorești cu adevărat. Și, încă și mai important, te vei simți vinovat, dacă te vei trezi simțind altceva. Și vei fi de acord că am toate drepturile să mă simt insultat/ă, dacă descopăr că nu te conformezi.”
Nici nu știu de ce ne mai prefacem toți: este clar că vechiul model de căsătorie
nu mai funcționează – așa cum demonstrează statisticile de divorțuri.
www.ursula-sandner.com 1311
Învățăm lecții importante din relațiile care s-au rupt. Ceea ce este important
e ca în viață să mergi mai departe. Dacă nu îți iese în cale dragostea adevărată,
eliberează-te, întelegând că e posibil să fii aici pentru a învăța alte lecții. Presupunem în mod greșit că oamenii care au ales să trăiască singuri ar fi singuratici, când, de fapt, au vieți bogate, pline de liniște, reflexie și de realizări.
Dacă stabilești o legătură cu cineva pentru care nu ai niciun sentiment, numai
pentru a nu fi singur, ești mai singur decât daca n-ai avea pe nimeni. Cum spune și cântecul: „a te îndrăgosti de dragoste înseamnă a te preface”. Acest fel de iubire este o închipuire, deoarece este indusă de ideea de a avea cu orice preț parte de dragoste. Dacă sufletul tău pereche trebuie să apară în viața ta, o va face cel mai adesea atunci când te astepți mai puțin. Michael Newton
www.ursula-sandner.com 1412
Cu cât suferința e mai mare, cu atât devenim mai dependenți de relația
respectivă. Cu cât celălalt e mai închis, cu atât e mai mare dorința noastră de
a-l salva. Reacționăm la suferința lui, dar nu reacționăm la suferința noastră. De noi cine are grijă?
Cred că e important să conștientizăm că suntem “prinși” într-o relație care ne
face rău. Deși, initial, rămânem în negare multă vreme, la un moment dat, cu sau împotriva voinței noastre, va trebui să facem ceva.
Orice drum vom alege, inițial va însemna suferință, dar unul ne va duce către
evoluție, iar celălalt doar către supraviețuire.
www.ursula-sandner.com 1513
Se presupune că într-o relație partenerii joacă în aceeași echipă și nu în tabere
adverse, însă felul în care majoritatea alege să-și gestioneze conflictele în cuplu
declanșează adevărate «războaie» care duc către frustrări, resentimente, planuri de răzbunare ș.a.m.d.
Cum ar fi dacă, în loc să îl ataci pe partenerul tău atunci când vorbește despre
ceea ce îl supără, te-ai strădui să-l înțelegi și să comunici cu el despre situația apărută fără furie, fără sa intri în ofensivă sau defensivă?
Cum ar fi dacă ai reuși să-ți stăpânești primul impuls, să te calmezi și să porti
un dialog cu argumente logice si raționale despre ceea ce se întâmplă între voi?
Un conflict și modalitatea prin care este el soluționat poate să ducă fie la
consecințe distructive, fie la o apropiere mai mare între cei doi parteneri. Diferența dintre cele două tipuri de rezultat constă în atitudinea ta: fie cauți să înțelegi și apoi să rezolvi prin comunicare, fie alegi să te răzbuni și să intri apoi într-o spirală negativă care duce, în cele din urmă, la disoluția cuplului.
Cred că nimeni nu-și dorește o relație conflictuală, ci una în care cei doi caută
consensul și evoluția individuală și comună.
Așa că… Alege înțelept ce fel de relație îți construiești!
www.ursula-sandner.com 161
În general, oamenii văd ceea ce vor să vadă și aud ceea ce-și doresc să audă.
În acest fel, avem tendința să căutam sfaturi și păreri la acele persoane din
anturajul nostru care ne spun ceea ce vrem noi să auzim, iar daca nu primim feedback-ul așteptat, avem tendința să-l forțăm. Un exemplu elocvent și des uzitat este rugămintea «spune-mi că mă iubești». 🙂
Există, astfel, pericolul sa cădem în capcana iluziilor sau autoamăgirii și să ne
creăm o percepție asupra vieții noastre care poate fi de multe ori departe de realitate.
Ar fi extrem de constructiv (și sănătos în același timp) pentru tine să-ți
deschizi ochii și mintea și să te străduiești să vezi realitatea așa cum este ea, nu așa cum ți-ai dori tu să fie.
www.ursula-sandner.com 172
Când încetezi să mai generalizezi și îl tratezi individual pe fiecare om în
parte, când te raportezi la el prin prisma unicității care ne caracterizează pe
fiecare, dai dovada de evoluție în gândire și de înțelepciune.
Generalizările nu te ajută decât eventual cu a-ți simplifica orientarea prin
viață, însă, atunci când apelezi la ele rămâi la un nivel foarte superficial de pătrundere a realității.
www.ursula-sandner.com 183
Nu lua nimic la modul personal.
Felul în care ceilalți oameni gândesc, se comportă sau se raporteaza la tine,
descrie realitatea lor, nu a ta.
Oamenii se comportă în funcție de cum sunt ei, nu de cum ești tu.
www.ursula-sandner.com 194
Măsura în care un om se respectă și se prețuiește pe sine se vede din felul în
care vorbește, din felul în care arată, din comportamentul lui etc.
Oamenii te văd, te analizează și se raportează la tine în funcție de modul în
care tu te prezinți în fața lor.
Dacă tu te respecți și te prețuiești pe tine însuți, și ceilalți vor avea tendința să
facă asta.
Respectă-te și vei fi demn de respect.
Iubește-te și vei fi iubit pentru ceea ce ești.
www.ursula-sandner.com 205
De multe ori, oamenii își doresc o schimbare însă vor ca schimbarea să se
producă la ceilalți prima dată.
Nu discut acum despre cât este de inutil să-ți dorești să-i schimbi pe alții sau
«sistemul» în care exiști, însă vreau să-ți atrag atenția asupra unui fapt de bun simț: atunci când dorești o schimbare într-un sistem, este suficient să acționezi asupra unei părți a acelui sistem și tot sistemul este nevoit să se reconfigureze în funcție de acea schimbare!
Adică, dacă tu te schimbi, ceilalți sau sistemul vor fi nevoiți să se adapteze la
acea schimbare, deci se vor schimba și ei. Ca de fiecare dată, tu ești sau deții soluția. 🙂
Succes!
P . S. Prin «sistem» înțeleg și relația de cuplu, familia, relațiile de prietenie sau
orice formă de relaționare interumană.
www.ursula-sandner.com 216
Condiționarea socială, programele pe care le instalează societatea prin
«educație» în mintea noastră sunt regulile după care trăiește majoritatea.
Oamenii care și-au însușit nediscreționar și fără sa treacă prin filtrul personal
toți acei «trebuie», «așa se face», își vor sacrifica personalitatea și poate chiar viața ca să corespundă regulilor societății, nu vor ieși niciodată din linie și, de obicei, vor avea vieți monotone și încărcate de frustrare.
Ei sunt aceia care îi vor blama și îi vor judeca pe cei care «îndrăznesc» să
trăiască în acord cu vocea lor interioară, cu dorințele lor și cu autenticitatea lor și asta se întâmplă pentru că perspectiva unui om care trăiește liber îi pune pe ceilalți față în față cu propria «închisoare».
Presiunea socială poate fi o mare povară pentru cineva care dorește să își ia
viața în propriile mâini și să-și croiască un drum propriu, însă, cu siguranță, odată ce te eliberezi de ceea ce vor ceilalți și trăiești în acord cu tine, vocea mulțimii va deveni doar un zumzet care poate fi ușor ignorat.
www.ursula-sandner.com 227
Un om care are o stimă de sine scăzută, care nu are încredere în forțele proprii
sau care nu se prețuiește pe sine va accepta diferite forme de abuz sau asuprire
din partea celorlalți. Sunt acele persoane care caută și devin dependente de o figură autoritară din exteriorul lor.
O femeie care este lovită și jignită de soțul ei nu va riposta pentru că va crede
că ea este vinovată pentru că l-a enervat, îi va găsi lui scuze și se va strădui să-i facă și mai mult pe plac ca să nu-l mai supere. Ea nu are încredere în ea pentru că încă din copilărie personalitatea i-a fost înăbușită și ceea ce se întamplă acum este de fapt «normalitate» pentru ea.
Un angajat care acceptă țipete și izbucniri de furie din partea șefului și nu
ripostează, are credința că, de fapt, merită astfel de tratament pentru că oricum el nu valorează prea mult, ba chiar este norocos că măcar are un loc de muncă.
Oamenii care au introiectat în copilărie mesajele devalorizatoare ale celor din
jur – «nu ești bun de nimic», «mai bine nu te făceam», «ești o povară», «ești prost» etc. – vor permite și altora, la maturitate, să-i abuzeze.
Abuzul psihic sau fizic NU este normal! Ai dreptul să fii respectat și să ceri
respect de la cei din jur, însă primul lucru pe care îl ai de făcut este să înveți să te respecți și să te iubești tu pe tine. Odată ce te porți frumos cu tine, nu vei mai accepta niciodată ca alții să te devalorizeze într-un fel sau altul.
www.ursula-sandner.com 238
Există o categorie de oameni care, în căutarea soluțiilor de a-și rezolva
conflictele sau tulburările de la nivelul minții lor, se refugiază în diferite forme
de «spiritualitate».
Doresc să renunțe la eul (ego-ul) lor, promovează bunătatea, iubirea, dăruirea
de sine și neagă conștiința oricăror gânduri sau pulsiuni care pot părea egoiste sau indezirabile.
Ei cred că, adoptând un sistem de credințe «spiritual», dacă își autoinduc
diferite «trăiri» și se îndepărtează de cele lumești, vor găsi pacea minții și vor evolua spiritual.
Însă, din păcate, lucrurile nu stau așa. Ceea ce reușesc ei să facă este doar să
împingă în inconștient toate problemele nerezolvate la nivelul psihicului lor, care vor găsi întotdeauna o cale să iasă la suprafață și dacă nu se vor putea manifesta efectiv – furie, agresivitate, pulsiuni sexuale etc. – atunci vor găsi o cale fizică (somatică) – îmbolnăviri de diferite tipuri.
Încercarea de a scăpa de problemele psihice prin metode «spirituale» nu este
decât o fugă sau o amânare.
www.ursula-sandner.com 24
Nu putem evolua spiritual cu o minte aflată în derivă.
Dacă zgândărim puțin «masca» unei astfel de persoane, iese imediat la
suprafață partea pe care se chinuie atât de mult să o ascundă sau să o nege. Bunătatea este înlocuită de furie, iubirea de resentimente și dăruirea de sine cu cel mai profund egoism.
O atitudine sănătoasă este să ne rezolvăm probleme de ordin psihic cu mijloace
specifice, la fel și pe cele de natură fizică sau spirituală. Doar astfel putem avea o ființă cu adevărat armonioasă.
www.ursula-sandner.com 259
Memoria îmi spune: «Am făcut asta». «N-am putut face (gândi sau spune)
eu asta», îmi spune mândria cu fermitate. În cele din urmă, memoria cedează.
F. Nietzsche
Și, astfel, oamenii reușesc să-și păstreze o imagine idealizată de sine,
ascund adevărul despre ei înșiși, însă mare parte din energia lor psihică este consumată în conflicte interioare care pot duce la nevroze de diferite tipuri. Poate apărea anxietatea, depresia, uneori chiar atacurile de panică pentru că există o diferență majoră între ceea ce este acceptat la nivel conștient și ceea ce este reprimat, însă extrem de viu și real la nivel inconștient.
Soluția sănătății psihice este acceptarea și integrarea tuturor aspectelor
personalității tale, indiferent cât sunt ele de dezirabile sau de indezirabile.
www.ursula-sandner.com 2610
Autoamăgirea și minciunile pe care le spun și le cred despre ei înșiși, îi fac pe
oameni să fie incapabili să vadă realitatea despre propria lor persoană.
Oamenii au nevoie să-și creeze în mintea lor o imagine idealizată ca să nu se
simtă inferiori, umiliți și ca să poată să-și hrănească iluzia de superioritate în fața celorlalți.
«Dacă în oglinda noastră privată ne vedem ca modele de virtute sau de
inteligență, până și cele mai stridente defecte și handicapuri ale noastre vor dispărea sau vor dobândi o coloratură atractivă, exact așa cum într-o pictură de geniu o ruină de zid urât nu mai este o ruină de zid urât, ci o frumoasă compoziție de culoare, în nuanțe de cafeniu, cenușiu și roșcat». K. Horney
Orice încercare de a le arăta oamenilor cum sunt ei în realitate va fi
contracarată cu furie, resentimente sau ură. Ei nu vor să fie demascați și să fie văzuți cu personalitatea lor adevărată, de care se rușinează și pe care încearcă atât de intens să o ascundă.
Schimbarea nu poate să vină pe terenul autoamăgirii sau a minciunii de sine…
Decât să fii «demascat» de alții, mai bine asumă-ți tu ingrata misiune de a te privi exact așa cum ești și apoi de a schimba ceea ce nu-ți place sau nu este dezirabil la tine.
www.ursula-sandner.com 2711
Oamenii care sunt nesiguri pe ei simt nevoia să îi discretizeze și să îi pună
într-o lumină proastă pe cei din jur doar ca să se simtă ei încrezători.
Încredere în sine nu înseamnă să intri într-un loc, să ții nasul pe sus și să te
gândești că ești mai bun decât toți cei de acolo.
Încredere autentică în sine înseamnă să intri într-un loc și să nu simți nevoia
să te compari cu nimeni.
Tu știi cine și ce ești, nu ai nevoie de nimeni să-ți confirme asta și nici nu ai
nevoie să te compari cu altcineva, fie în sens pozitiv sau negativ.
Fiecare om este unic și irepetabil, așa că nu are sens nicio comparație cu
altcineva.
www.ursula-sandner.com 2812
Dorința fiecărei mame, atunci când aduce pe lume un copil, este ca odrasla ei
să fie fericită și să se bucure de viață. Cea mai mare împlinire a unei mame este
să își vadă copilul că râde, că este fericit și încântat de existența sa.
Viața este o aventură, un drum cu un peisaj mereu schimbător: uneori este
soare, uneori plouă, uneori e viscol, alteori vedem curcubee… însă toate acestea fac viața palpitantă și putem găsi frumusețe (dacă dorim asta) în fiecare ipostază prin care ne poartă viața.
Mama ne-a dat cel mai frumos dar pe care-l puteam primi vreodată – viața
însăși – și merită toată recunoștința noastră pentru acest cadou minunat… așa că, dacă nu i-ai mulțumit mamei tale că te-a adus pe lume, poți să o faci chiar astăzi, fie în gând (dacă ea nu mai este), fie la telefon sau făcându-i o vizită și vei vedea câtă bucurie îți va inunda sufletul atunci când conștientizezi și spui «mulțumesc mamă pentru viața mea!»
www.ursula-sandner.com 2913
Întâlnesc frecvent persoane care sunt extrem de dependente de părerile
și feedback-urile celor din jur. Sunt ahtiați după laude, dupa feedback-uri
pozitive, validări, încurajări și alte astfel de cuvinte.
Ei simt că au valoare și sunt ok doar dacă ceilalți le spun asta, iar dacă cineva
nu le oferă acest «aer» de care au atâta nevoie cad în stări depresive și au senzația de abandon sau de inutilitate.
De cele mai multe ori, ei își ascund (chiar și de ei înșiși) imaturitatea Eului
sub masca sensibilității, fragilității sau a vulnerabilității și au impresia că aceste atribute sunt dezirabile și demne de laudă. Evident nu vorbesc aici despre persoane care au aceste caracteristici în cote normale, ci vorbesc de cei cu care ai impresia că trebuie să «te porți cu mănuși».
O vorbă bună le face ziua frumoasă, iar un cuvânt care este spus poate pe un
ton neutru sau mai direct, le aduce lacrimi în ochi și îi tulbură profund la nivel emoțional.
Acest tip de comportament este normal pentru un copil care este dependent
emoțional de părinții săi, însă nu se mai justifică la un adult, care are un simț
www.ursula-sandner.com 30
al Eului clar definit, care se cunoaște pe sine și funcționează mai mult sau mai
puțin independent de părerile celor din jur.
O persoană care trăiește prin cei din jurul ei poate fi foarte ușor manipulată de
aceștia, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ: ceilalți pot obține orice de la ea dacă știu cum să pună problema, și de asemenea, pot «să-i strice ziua» dacă au acces de pornire agresivă.
Un adult, un om echilibrat emoțional și psihic nu este dependent de părerile
celor din jur: fie că cineva îl laudă sau îl «critică», în interiorul său rămâne la fel. Nu plânge, nu se enervează, nu îi crește sau scade stima de sine în funcție de opinia celor din jur, ci rămâne calm și analizează în mintea lui ceea ce a spus celălalt și abia apoi decide dacă sau ce răspuns să dea.
Avem întotdeauna de ales: putem rămâne niște copii din punct de vedere
emoțional (și psihic) sau putem să ne maturizăm, să ne cunoaștem pe noi înșine și astfel să devenim independenți în stările noastre emoționale.
Puterea este la tine… daca tu alegi asta!
www.ursula-sandner.com 3114
Spontaneitatea, libertatea și bucuria autentică sunt strâns legate între ele.
În lumea în care trăim doar copiii (și alte câteva excepții) ne mai pot oferi
un exemplu despre ceea ce înseamnă cu adevărat spontaneitate. Ei au propria abilitate de a simți și a gândi, iar această spontaneitate se manifestă în ceea ce spun sau gândesc, în sentimentele exprimate pe fețele lor. Aceste lucruri îi fac pe copii să placă profund oricui îi observă.
Însă, urmează “procesul educativ” în care familia și societatea acționează
asupra copilului și încep să-i interzică din ce în ce mai mult spontaneitatea în cuvintele, trăirile și comportamentele sale. Astfel, el este nevoit să renunțe la a-și construi un Eu autentic și este obligat să-și însușească un pseudo-Eu doar pentru a fi acceptat. Eul său devine slab, fragil și nesigur, lipsit de forța necesară pe care să poată fi construită integritatea lui umană.
«Incapacitatea de acționa în mod spontan, de a exprima ceea ce simți și
gândești cu adevărat și necesitatea ce decurge de aici de a prezenta un pseudo-Eu celorlalți și ție însuți sunt rădăcinile sentimentului de inferioritate și slăbiciune. Fie că suntem sau nu conștienti de asta, nu există nimic de care să ne fie mai multă rușine decât a nu fi noi înșine și nu există nimic care să ne ofere o mândrie și o fericire mai mare decât faptul de a gândi, a simți și a spune ceea ce este al nostru». E. Fromm
www.ursula-sandner.com 3215
Am avut în liceu o profesoară de chimie de la care am reținut peste ani,
dintr-un motiv sau altul, un singur lucru: «fiecare pasăre pe limba ei piere»
(recunosc, nu mi-a plăcut chimia 😉 ).
Doamna era foarte exigentă, însă noi, fiind clasă de filologie, nu eram prea
interesați de materia dânsei, așa că singura ei metodă de coerciție era să ne «amenințe» cu această zicală :).
Au trecut anii și am intrat în contact cu filosofia de viață budistă, cu ideea
de karmă – legea cauzei și efectului – și am înțeles atunci de ce mi-a rămas în minte acel lucru. Sigur, mai sunt multe alte formulări de acest gen din înțelepciunea populară, ca de exemplu: «cum îți așterni, așa dormi», «după faptă și răsplată», «bine faci, bine găsești», care atrag atenția asupra aceluiași lucru… fiecare om va primi ceea ce merită, în funcție de felul în care gândește, vorbește și se comportă.
Știind acest lucru, ceea ce avem noi de făcut este să ne asumăm responsabilitatea
clipă de clipă pentru gândurile, cuvintele și acțiunile noastre, să conștientizăm faptul că tot ceea ce emitem se va întoarce la noi într-o formă sau alta și să renunțăm la «bătăliile» inutile cu cei din jurul nostru care aleg să-și trăiască viața nesocotind felul în care funcționează Universul.
www.ursula-sandner.com 33
Într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, fiecare primește înapoi ceea
ce a dăruit vieții. Viața nu judecă, nu face diferența între ceea ce percepem noi ca fiind «bine» sau «rău», ci ne dă înapoi ceea ce emitem, pe aceeași vibrație.
Tu fii atent doar la ceea ce gândești, la ceea ce spui și la ceea ce faci, iar pe
ceilalți lasă-i să-și învețe singuri lecțiile atât de prețioase…
www.ursula-sandner.com 3416
Salv atorul magic
Există un gen de persoane a căror viață este în întregime legată de o oarecare
putere exterioară lor. Așteaptă să fie protejate de “ea”, doresc să fie în grija “ei”,
caută îndrumare la “ea” și o fac, de asemenea, pe “ea” responsabilă de oricare din urmările propriilor acțiuni.
Proprietatea esențială a acestei puteri este de a îndeplini o anumită funcție,
anume a proteja, ajuta și dezvolta individul, de a fi cu el și de a nu-l lăsa niciodată singur. Acel “X” care are aceste calități poate fi numit “salvatorul magic” (magic helper).
Bineînțeles, de obicei “salvatorul magic” este personificat: el este conceput ca
Dumnezeu, ca un principiu sau ca persoane reale, cum ar fi părintele, soțul, soția sau superiorul. Este important să observăm că atunci când persoane reale capătă rolul de salvator magic, ele sunt învestite cu calități magice.
Acest proces al personificării salvatorului magic poate fi observat frecvent în
ceea ce este numit “îndrăgostire”. O persoană care are o astfel de raportare la salvatorul magic caută să-l găsească în carne și oase. Dintr-un motiv sau altul – adesea susținut de dorințe sexuale – îi conferă unei anumite alte persoane
www.ursula-sandner.com 35
acele calități magice și o transformă pe aceasta într-o ființă de care se leagă și
de care depinde întreaga sa viață.
Motivele pentru care o persoană este legată de un salvator magic sunt o
incapacitate de a sta singur și de a-și exprima pe deplin potențialitățile individuale. O astfel de persoană așteaptă să obțină tot ce așteaptă de la viață prin intermediul salvatorului magic, nu prin propriile sale acțiuni. Centrul vieții se deplasează de la propria persoană la salvatorul magic și preocuparea constantă este cum să-l manipuleze pe “el” pentru a nu-l pierde și cum să-l determine să facă ceea ce vrea ea și chiar să-l faca responsabil de ceea ce este ea însăși responsabilă.
În cazurile extreme, întreaga viață a unei persoane constă, aproape în întregime,
din încercarea de a-l manipula pe “el”, prin diferite mijloace: pentru unii
principalul mijloc de manipulare este supunerea, pentru unii – “bunătatea”, pentru alții – suferința.
Dacă salvatorul magic este personificat într-o persoană reală, dezamăgirea care
urmează atunci când ea nu corespunde așteptărilor noastre – și cum așteptarea este una iluzorie, orice persoană reală ne dezamagește inevitabil – alături de resentimentul rezultat din supunerea față de acea persoană, duc la conflicte permanente. Acestea se sfârșesc uneori doar prin despărțire, care este de obicei urmată de alegerea unui alt obiect de la care se așteaptă să împlinească toate speranțele legate de salvatorul magic.
www.ursula-sandner.com 36
Acest ciclu poate continua la nesfârșit până în momentul în care care persoana
conștientizează că nu poate obține prin manipularea unei forțe magice ceea ce poate obține doar prin propria sa activitate spontană.
(Extras din “Frica de libertate, Erich Fromm)
Maturitatea psihică presupune depășirea nevoii de dependență de orice fel
de putere exterioară, iar realizarea potențialului propriului Eu se poate realiza doar prin libertatea gândirii, simțirii și acțiunii personale.
www.ursula-sandner.com 3717
În fiecare zi interacționăm cu oamenii din jurul nostru și clipă de clipă
suntem atrași să jucăm diferite «jocuri» cu ei. Unele «jocuri» sunt frumoase și
utile pentru noi, însă sunt atât de multe «jocuri» disfuncționale în care, dacă ne lăsăm atrași, avem de pierdut atât noi cât și cei care le inițiază.
De exemplu, sunt persoane care atunci când simt că nu primesc destulă atenție
de la cei din jur, încearcă să le atragă atenția prin diferite răutăți, diferite «pastile» pe care le aruncă pentru ca să poată avea o interacțiune cu ei.
Acesta este un comportament învățat în copilărie și funcționează în felul
următor: un copil care este ignorat și nu primește destule laude, afecțiune, validări sau feedback-uri pozitive de la parinți, însă observă că atunci când face ceva greșit, părinții își focalizează toată atenția asupra lui (chiar daca este vorba despre țipete, ceartă, sau chiar lovituri fizice, tot atenție este) va căuta o metodă prin care să fie în prim plan. Va face deliberat ceva interzis, va sparge ceva, se va comporta într-o manieră care exclude posibilitatea de a fi ignorat.
Această metodă de a obține atenția celor din jur o au și unii adulți care te
înconjoară și ei folosesc acest mecanism ca să atragă atenția și energia celor din jur. Dacă ești atent, vei vedea că după ce tu te enervezi sau reacționezi la “jocul” pe care îl inițiază ei, se vor liniști și, uneori, chiar vor zâmbi satisfăcuți.
www.ursula-sandner.com 38
Nu te lăsa prins în astfel de “jocuri”, ignoră-le și fii selectiv în ce anume alegi
să-ți investești energia. Îți faci un bine și ție și acestor persoane, pentru că odata ce vor vedea că nu obțin ceea ce își doresc în acest fel, vor fi nevoiți să caute căi alternative prin care să primească atenția celor din jur… și cine știe, poate, vor găsi metode pozitive prin care să obțină ceea ce își doresc.
www.ursula-sandner.com 3918
Sunt unii oameni care încearcă să îi tragă în jos pe ceilalți și să-i facă să
pară «mici» doar ca să se simtă ei mai bine cu ei înșiși. Ei cred că dacă îi
discreditează pe alții se vor simți mai bine, vor părea cumva mai «înalți».
Sunt acei oameni care se focalizează mereu pe defectele altora, pe ce nu fac
ei bine, îi critică și le scot în evidență eventualele greșeli. Cârcotesc, bârfesc și neglijează cu bună știință calitățile altora pentru că daca ar vorbi despre părțile lor pozitive, ar fi copleșiți de invidie și de propria lor «micime»…
Față de astfel de persoane nu avem cum să simțim altceva decât compasiune,
deoarece ei sunt conștienți de faptul că nu sunt ok și decât să aleagă să-și investească energia în a face ceva cu personalitatea și cu viața lor, își investesc energia în a-i devaloriza pe ceilalți. În mintea lor credința de bază este «eu nu sunt ok, însă nici ceilalți nu sunt ok».
Orice persoană are toate resursele necesare ca să devină un om mai bun și,
până la urmă este o chestiune de a alege în ce anume să-ți investești energia… în a-i trage în jos pe ceilalți sau în a te ridica tu pe tine prin ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci.
Alege să construiești, nu să distrugi și te vei simți mult mai bine cu tine și în
lumea în care trăiești!
www.ursula-sandner.com 4019
De cele mai multe ori, oamenii te vor asculta doar atunci când le vorbești
frumos dintr-o poziție empatică și plină de compasiune.
Dacă ridici tonul, ești agresiv și te raportezi la ei într-o manieră autoritară, se
vor închide în ei și se vor distanța emoțional de tine. Poate că vor «executa» ceea ce le spui, însă o vor face din frică, se vor simți oprimați și vor avea cu siguranță resentimente față de tine.
Oamenii au nevoie să se simtă înțeleși și acceptați, iar atunci vor fi mult mai
complianți la ceea ce dorești tu, decât dacă le «ții teorii» dintr-o poziție de autoritate.
În plus, persoanele agresive, care țipă și formulează cereri imperative nu sunt
respectate de ceilalți – sunt doar temute. Respectul care provine din teamă nu este un respect autentic.
Însă o persoană calmă, echilibrată, empatică și asertivă câștigă respectul și
bunăvoința celor din jur.
www.ursula-sandner.com 4120
În interacțiunile noastre zilnice cu cei din jurul nostru se întâmplă sa ne
schimbăm starea pe care o avem «din cauza lor». Spunem că « el/ea m-a
enervat», «el/ea m-a dezamăgit», «el/ea m-a întristat” etc. și ni se pare că nu putem face nimic, ci doar REACȚIONĂM la lucruri pe care le fac sau le spun ceilalți.
Însă lucrurile nu stau așa. Răspunsul nostru la ceilalți oameni depinde de felul
în care alegem noi să ne raportăm la ei. Noi alegem dacă vrem sau nu să ne enervăm, să ne simțim «dezamăgiți» (ca să poți fi dezamăgit, înseamnă că te-ai amăgit singur), să ne întristăm ș.a.m.d., în funcție de felul în care gândim despre ceea ce au făcut sau au spus ei.
Avem de ales între a REACȚIONA și între a RĂSPUNDE (sau a acționa).
Atunci când REACȚIONEZI, tu alegi să îți cedezi puterea celuilalt. El
decide dacă ești nervos, dezamăgit, trist… Însă atunci când RĂSPUNZI, tu rămâi în control, tu decizi ce dorești să simți și cum să gestionezi ceea ce vine înspre tine.
www.ursula-sandner.com 42
Ceilalți nu au nicio putere asupra ta fără acordul tau. Ei nu îți pot schimba
starea fără ca tu să le permiți. Tu alegi ce, cât, când și cum să RĂSPUNZI la felul în care se poartă cu tine ceilalți oameni!
Asumă-ți pe de-a-ntregul responsabilitatea propriei tale persoane, a stărilor
prin care treci și alege-ți înțelept răspunsurile!
www.ursula-sandner.com 4321
Teama de libertate se fundamentează pe anumite credințe limitative de genul
«nu mă descurc singur/ă», «trebuie să fie cineva acolo ca să aibă grijă de tine în
caz că…», «mi-e frică de singurătate» ș.a.m.d. și așa iau naștere dependențele de ceilalți oameni, indiferent de calitatea relației.
Teama de libertate se manifestă, mai ales, la persoanele care nu au atins
maturitatea psihică și emoțională necesară și își păstrează încă mentalitatea copilăriei, astfel că se tem de propria libertate și independență.
Sunt acei oameni cărora le este teamă sau refuză să-și asume responsabilitatea
propriei vieți (poate pentru că nu se simt capabili sau poate că se simt mai în siguranță așa), astfel că se atașeaza de o figură autoritară din exterior care
le oferă sentimentul de protecție și “siguranță”, însă care, în același timp, le limitează libertatea – exact ca și atunci când erau copii.
În cea mai mare parte este vorba despre femei care stau în relații
nesatisfăcătoare sau abuzive și nu au puterea să plece pentru că le-ar lipsi acel sentiment de protecție sau de siguranță, însă sunt și mulți bărbați în această situație – ei acceptă un job unde au un șef abuziv, se supun în situații în care ar fi normal să se revolte etc.
www.ursula-sandner.com 44
Erik Fromm (Frica de libertate) spune “până și un tiran e mai bun decât
lipsa oricărui fel de conducător”… și cât de multe spune asta despre ceea ce se întâmplă în viețile multor oameni…
Vestea bună este că orice ființă umană poate să-și depășească dependențele și
să devină autonomă, doar să-și dorească acest lucru. Tot ce are de făcut este să parcurgă întregul drum pentru a deveni un individ de sine stătător: psihic, emoțional, profesional, social ș.a.m.d.
www.ursula-sandner.com 4522
O viață anostă sau cum ajung oamenii să renunțe la bucuria de a trăi…
Copiii care sunt crescuți într-un climat prohibitiv, cei care aud des «nu-i voie»,
«fii cuminte», cei cărora le este inhibată personalitatea și inițiativa, cei care trăiesc cu teama de pedeapsă, sau li se repetă că nu sunt buni de nimic, vor deveni adulți care vor sta cuminți «în banca lor», vor dori puține lucruri de la viață, se vor mulțumi cu mediocritatea, atât în plan personal, fizic, social, profesional, familial etc. Vor face ceea ce fac și ceilalți, fără să conteste, fără să se lupte, vor ține capul plecat și își vor percepe propria viață ca pe o închisoare.
Ei sunt acei oameni care stau în relații nefericite pentru că nu știu faptul că au
dreptul să se simtă iubiți și să iubească, ei sunt aceia care stau la un job prost plătit, unde sunt tratați abuziv de către șefi sau fac o meserie care nu le place pentru că «așa trebuie», sunt cei cărora le este teamă de schimbare pentru că nu au încredere în ei înșiși că pot să-i facă față…
Viața lor este rutinieră, repetitivă și lipsită de strălucire. Sunt acei oameni care
se îmbolnăvesc des, mănâncă greșit, nu fac nimic pentru ei înșiși și pentru sănătatea lor, se plâng încontinuu însă nu schimbă nimic…
OMULE, tu ai venit pe lume ca să te bucuri de viață!
www.ursula-sandner.com 46
Existența ta este cel mai mare dar pe care l-ai primit, așa că nu accepta să-ți
transformi darul într-o închisoare!
Ridică ochii spre cer, eliberează-te de lanțurile condiționărilor tale și
TRĂIEȘTE!
Ești LIBER, chiar dacă tu acum nu-ți dai seama de asta… ai dreptul să visezi, ai
dreptul să fii și să trăiești exact așa cum îți dorești! Și crede-mă, ai în interiorul
tău tot ceea ce ai nevoie pentru a face din viața ta o sărbătoare!
www.ursula-sandner.com 4723
Mărimea orgoliului unei persoane este de multe ori doar un indicator al
lipsei de încredere autentică în sine sau de stimă de sine. Persoanele care își
doresc tot timpul să domine, să aibă dreptate, să fie în centrul atenției, care se laudă și sunt în competiție cu cei din jur, își satisfac astfel nevoia constantă de a simți că se poziționează «deasupra» altora pentru că doar așa simt ei că valorează ceva.
Acest tip de «complex de superioritate» este, de fapt, o mascare a unui profund
«complex de inferioritate» care se cere compensat pentru ca acea persoană să poată trăi ok cu sine însăși. În spatele măștii de superioritate se află un «eu» fragil, nestatornic, care se teme chiar de propria sa vulnerabilitate. Orice «luptă» pierdută înseamnă pentru ea o lovitură greu de acceptat în forul interior și, de aceea, aceste persoane sunt cele mai conflictuale.
Atunci când ai de-a face cu o astfel de persoană, în loc să intri în jocul ei, mai
bine încearcă să-i înțelegi nevoia și să te raportezi la ea, nu la comportamentul pe care aceasta îl afișeaza.
www.ursula-sandner.com 4824
Nevoia unor oameni de a fi extrem de disciplinați, de a avea o anumită
ordine (și doar aceea) în lucrurile lor și în felul în care fac ceva și neliniștea
care-i cuprinde când nu pot să-și satisfacă acea nevoie de ordine (și/sau de curățenie excesivă) denotă, de multe ori, o dezordine interioară, o neliniște sau o tulburare la nivelul minții lor pe care ei încearcă să o controloze prin acțiunile din exterior. Liniștea care-i cuprinde în momentul în care urmează acele impulsuri de a face ordine, curat, de a fi disciplinați este de scurtă durată și trebuie să reia constant pașii ca să-și asigure «liniștea» din nou.
Liniștea autentică, interioară, nu poate fi obținută prin căutarea ordinii în
exterior… este doar o iluzie pentru că dezordinea psihică este ameliorată pe moment.
A ține sub un anumit control simptomele nu rezolvă niciodată cauza.
,,Dacă urmezi o disciplină, devii sclavul acesteia. Singura disciplină trebuie
să se nască din propria ta conștiință; numai așa vei deveni un maestru. Dacă respecți o anumită ordine în viață, aceasta te va limita; esența ființei va rămâne într-o dezordine profundă. Ordinea nu poate fi impusă decât la suprafață. În centru va domni haosul.››- Osho
www.ursula-sandner.com 4925
De multe ori visele oamenilor sunt înăbușite de cei din jur care le spun «nu
poți», «este imposibil», «este greu», «nu există», însă ceea ce nu realizează ei
este că, de fapt, ceilalți vorbesc despre ei înșiși, își expun dialogul lor interior.
Atunci când primești astfel de replici, adu-ți aminte că cel din fața ta se descrie
de fapt pe sine însuși și proiectează asupra ta propriile lui credințe limitative.
Unii spun că fac asta pentru ca să protejeze de dezamăgire, însă și aici este
vorba tot despre propria lor dezamagire față de ei înșiși dacă tu ai reuși să faci ceea ce îți propui. Alții chiar conștientizează faptul că te-ar invidia sau s-ar simți prost cu propria lor persoană în fața succesului tău și atunci au tendința să «te tragă în jos», să rămâi lângă ei și astfel să-și confirme ei faptul că «da, într-adevar nu se poate să-mi depășesc condiția și nici ceilalți nu pot».
Ignoră aceste mesaje, indiferent de la cine vin ele pentru că…TU POȚI,
pentru tine poate fi ușor!
www.ursula-sandner.com 5026
Oamenii nu se schimbă pentru că își investesc energia în a-și apăra credințele
disfuncționale care îi limitează la a trăi în același mod în care au făcut-o
dintotdeauna.
Nu are niciun sens să încerci să-i arăți oglinda unui om care nu dorește să
se schimbe pentru că tot ce vei reuși să faci va fi să-l determini să caute, în apărarea sa, noi și noi argumente care să-i justifice și să-i întărească gândirea actuală. În plus, va dezvolta resentimente față de tine pentru că va percepe gestul tău ca pe un atac.
Un om puternic, vertical și echilibrat are capacitatea de a asculta și părerea
celorlalți și apoi să decidă dacă este validă sau nu, însă un om care nu are tăria de caracter necesară, se va simți «jignit», «atacat», se va supăra și va riposta agresiv la orice stimul din exterior care îi poate clătina poziția fragilă.
Cea mai bună variantă este să-i lăsăm pe oameni să-și învețe singuri lecțiile de
viață și să dialogăm cu ei doar atunci când au deschiderea necesară pentru a asculta și felul în care vedem noi lucrurile.
De altfel, una dintre primele lecții pe care le învață un psihoterapeut este că un
om poate fi ajutat doar atunci când sunt întrunite simultan trei condiții:
www.ursula-sandner.com 51
– să recunoască faptul că are o problemă
– să dorească să lucreze la ea- să ceara ajutor
În afara acestui cumul de factori orice demers terapeutic este foarte dificil și,
de multe ori, este sortit eșecului.
www.ursula-sandner.com 5227
Bunătatea pe care o afișăm în relațiile cu semenii noștri poate să izvorască
din două motivații diferite.
Prima motivație este acea bunătate care își dorește recunoașterea, aprecierea și
iubirea celorlalți, cea care își dorește «aplauze» și proiectarea imaginii de «om bun». Aceste persoane sunt alături de tine, te ajută, te ascultă, îți fac cadouri, îți arată că se gândesc la tine, însă fac asta doar pentru că vor să primească ceva în schimb (iar dacă nu primesc, se supără și pot chiar să devină agresive). Este vorba despre «altruismul egoist», orientat, de fapt, către satisfacerea unei nevoi proprii a ego-ului acelei persoane.
Al doilea tip de bunătate este cel care pornește din sufletul unei persoane,
din preaplinul ei, iar acest tip de bunătate nu dorește nici recunoaștere, nici beneficii personale și nici nu urmărește să se pună într-o anumită lumină în ochii altora. Este vorba de un altruism care provine dintr-o structură de personalitate verticală, armonioasă, care își cunoaște propria valoare și nu caută prin acțiunile sale să obțină nimic de la ceilalți. De multe ori, acești oameni fac bine altora și își doresc să rămână anonimi.
În cazul primului tip de bunătate, vei simți cumva inconștient dorința
(obligația) de a-l recompensa pe cel care ți-a arătat-o, iar în cazul celui de-al doilea tip de bunătate, vei simți o căldură care îți va inunda sufletul și care îți va arăta, prin oglindire, cele mai frumoase valențe ale umanității tale…
www.ursula-sandner.com 5328
Comunicare înseamnă să asculți și să vorbești după ce auzi și te străduiești să
înțelegi ce încearcă interlocutorul tău să-ți transmită. Blocajele în comunicare
apar atunci când unul dintre interlocutori este prea grăbit să își spună părerea fără să țină cont de realitatea celuilalt, sau atunci când nu îl interesează ceea ce are de spus acesta pentru că tot ceea ce dorește este să-și impună propriul punct de vedere.
Nu putem vorbi despre o comunicare constructivă în afara empatiei și validării
celuilalt și de aici apar cele mai multe conflicte. Atunci când spui sau gândești «nu mă interesează ce ai de spus», «nu sunt dispus să te ascult», «părerea ta nu este importantă pentru mine» etc., nu faci altceva decât să pui bazele unei comunicări disfuncționale, precursor al tuturor conflictelor interumane.
O comunicare reală se realizează prin bucle de feedback între emițător
și receptor, iar prima regulă a comunicării este să fii dispus să asculți și să răspunzi și în funcție de ceea ce îți transmite interlocutorul tău. Altfel, discuțiile se poartă în paralel, sunt nesatisfăcătoare pentru ambii parteneri și în loc să ne apropie de celălalt, nu fac decât să ne distanțeze unii de alții.
www.ursula-sandner.com 5429
Dacă o persoană te rănește prin cuvintele sau comportamentele sale și tu alegi
să nu îi răspunzi în același fel, înseamnă că ai atins un nivel de maturitate și
de autocontrol care îți fac cinste ca și ființă umană. Înseamnă că întelegi faptul că fiecare om are propriile sale strategii de supraviețuire, care se pot manifesta prin comportamente care presupun lipsă de respect, agresivitate, «nesimțire», «băgat în față», «călcat pe cadavre», răutate ș.a.m.d., și că ei apelează la aceste modalități de raportare la viață pentru că nu cunosc altele, pentru că așa au obținut ei rezultate până acum sau pentru că este mai simplu așa.
Oamenii aflați la un nivel mai scăzut de conștientizare sau de evoluție pot să
confunde tăcerea ta cu ignoranța, calmul tău cu acceptarea și bunătatea ta cu slăbiciunea… însă, părerea lor nu ar trebui să conteze pentru tine.
Comportamentul tău vorbește despre tine (așa cum comportamentul lor
vorbește despre ei) și este alegerea ta să decizi cum vrei să fii… la fel ca și ei sau să ai în tine o noblețe care depășește aceste manifestări rudimentare, indiferent de felul de a fi al celor din jurul tău.
În plus, în timp, modul tău de comportament poate să devină un model de
urmat și pentru ei – pentru că inevitabil ei te vor «invidia» în forul lor interior pentru ceea ce ești – și își vor dori poate să fie ca și tine… iar, astfel, toată lumea are de câștigat.
www.ursula-sandner.com 5530
Cuvintele, gesturile și comportamentele tale vorbesc întotdeauna despre tine,
despre personalitatea și caracterul tău.
Acțiunile tale vorbesc despre tine și oamenii se vor raporta la tine în funcție de
felul în care te văd și te simt că ești.
Nu putem să ne prefacem la nesfârșit că suntem într-un anumit mod sau în
altul pentru că, în momentele de stres sau de oboseală vor ieși la iveală și acele aspecte pe care dorim să le dăm uitării sau să le ascundem.
Putem cunoaște foarte bine un om doar urmărind în timp acțiunile sale.
www.ursula-sandner.com 5631
Felul în care te porți cu tine însuți stabilește standardele pentru ceilalți.
Dacă tu te respecți și te prețuiești, așa se vor raporta și ceilalți la tine.
Felul în care te porți, vorbești, te îmbraci, în care ai grijă de tine pe toate
planurile – fizic, psihic, spiritual, social, profesional, material etc. – se reflectă în exterior și oamenii se vor raporta la tine în funcție de aceste criterii.
Comportamentul pe care îl au ceilalți în contact cu tine depinde de felul în
care tu te prezinți în fața lor.
P .S. Există și o categorie de oameni care încă nu au posibilitatea să vadă altceva
decât propria proiecție asupra realității și comportamentul lor va fi în funcție
de atât cât sunt ei în acest moment, însă depinde de tine dacă dorești să fii în preajma lor sau nu…
www.ursula-sandner.com 5732
Cei care se compară cu alții nu au decât de pierdut. Privitul în stânga și în
dreapta ne face dependenți de ceilalți și ne poate determina să luăm decizii
greșite.
Invidia este ilogică și nu aduce niciun avantaj concret, ci doar sentimente
negative. Adesea, disconfortul creat de fericirea celorlalți este determinat de o falsă percepție. Vedem doar avantajele celorlalți, nu și defectele lor, ne mâhnește un moment din viața lor și nu observăm ansamblul vieții lor.
«Dacă oamenii ar vrea doar să fie fericiți, nu ar fi atât de greu, dar ei vor să
fie mai fericiți decât ceilalți, iar acest lucru este aproape întotdeauna greu de realizat, pentru că ni-i imaginăm pe ceilalți tot timpul mai fericiți decât sunt în realitate». Montaigne
www.ursula-sandner.com 5833
În lipsa adevăratei încrederi în ei înșiși, oamenii încearcă să-și atingă
obiectivele forțând, împingând și fiind agresivi. Persoanele care manipulează,
șantajează emoțional sau în alt fel nu au încredere în ele însele că pot să-și atingă scopurile decât dacă apelează la aceste moduri disfuncționale de raportare la ceilalți și la mediu.
Agresivitatea, manipularea și alte metode de acest fel sunt un simptom al
lipsei de încredere în puterea reală a Eului. Persoanele care «se bagă în față», cele care sunt agresive în limbaj și comportament, sau cele care nu țin cont de ceilalți atunci când este vorba despre atingerea obiectivelor personale trăiesc într-o realitate subiectivă conform căreia lumea este un loc ostil, cu resurse limitate, în care totul este o luptă pentru «a avea cât mai mult» în detrimentul altora.
Oamenii care experimentează sentimentul real de încredere în sine trăiesc
într-o realitate unde este prezentă cooperarea, empatia, calmul și siguranța că pot să-și atingă obiectivele într-o manieră «ecologică» – adică respectându-se atât pe sine și umanitatea lor, cât și mediul în care trăiesc.
www.ursula-sandner.com 5934
Sunt oameni care intră în viața noastră și prin intermediul lor accesăm în noi
starea de bine, de armonie și de liniște interioară.
Sunt alți oameni care intră în viața noastră și aduc cu ei agitație, vârtej
emoțional și o stare de nesiguranță și tulburare.
Primii sunt cei cu care rezonăm și care ne arată care este firescul nostru, pe
când ceilalți au, de multe ori, potențialul să ne îndepărteze de noi înșine iar interacțiunea cu ei lasă, de multe ori, urme adânci în psihicul și sufletul nostru.
Alege-ți oamenii care te înconjoară în funcție de starea pe o accesezi în
preajma lor și, astfel, te vei regăsi pe tine… sinele tău adevărat.
www.ursula-sandner.com 6035
Atunci când nu-și cunosc adevărata valoare, oamenii fac compromisuri
pentru ca să obțină atenția, aprecierea sau iubirea celor din jur.
Dar pentru că au conștiința faptului că fac compromisuri cu ei înșiși, nu vor fi
multumiți indiferent cât de mult vor obține de la ceilalți.
Adevărata împlinire apare atunci când un om este el însuși și feedback-urile
pe care le primește de la cei din jur sunt o consecință directă a adevăratei sale valori.
www.ursula-sandner.com 611
De la un moment dat încolo, odată ce apare conștientizarea, felul în care ai
fost crescut nu mai contează prea mult. Ceea ce determină felul în care un om
își trăiește viața este dat de puterea personală.
Poți să continui să dai vina pe părinții tăi, pe ghinionul tău, pe lipsurile sau
abuzurile prin care ai trecut, însă este inutil. Ceea ce poți să faci este să accepți că lucrurile s-au întâmplat așa cum s-au întâmplat, că nu se mai poate schimba trecutul și să conștientizezi că tu alegi să aduci acel trecut în prezent și, mai rău, să-l proiectezi și asupra viitorului.
Sau… poți să alegi să lași trecutul acolo unde îi este locul, să-ți spui că nu
vei permite ca o poveste nefericită să se termine în același fel, să faci apel la puterea ta personală și să-ți schimbi viața.
Tu decizi dacă ești un învins în fața vieții sau un învingător!
www.ursula-sandner.com 622
Oamenii rămân tributari obișnuințelor, rutinei și trecutului deoarece este
mult mai ușor să traiești la modul automat, bazându-te pe memorie, decât să
generezi noi posibilități pentru viața ta.
Mintea ta este relativ comodă și îți va furniza întotdeauna modelele din
amintirea ta ca și răspuns la provocările vieții, însă poți oricând să-ți folosești imaginația și creativitatea ca să gândești, să vorbești sau să acționezi altfel… Doar așa se poate schimba viața ta!
www.ursula-sandner.com 633
«Singurii oameni pentru mine sunt cei nebuni, cei care sunt nebuni după
viață, nebuni după vorbă, nebuni după eliberare, dorind totul în același timp,
cei care nu cască niciodata și nici nu spun banalități, ci ard, ard, ard.» Jack Kerouac
www.ursula-sandner.com 644
«C âți ani am? Nu știu și nu contează. Sunt și voi fi mereu suficient de tânăr
pentru a îndrăzni să o iau de la capăt, atunci când mă voi trezi pe un drum care
nu duce nicăieri.
Voi avea mereu vârsta potrivită să mă îndrăgostesc, să mă despart și să o iau de
la început.
Voi avea mereu vârsta potrivită pentru a trăi copilărește, pentru a face greșeli,
pentru a învăța ceva nou, pentru a visa, pentru a-mi dori, pentru a mă distra, pentru a-mi schimba direcția de mers, pentru a lua decizii și pentru a mă răzgândi.
Nu voi fi niciodată prea tânăr pentru a avea prieteni bătrâni și niciodată prea
batrân pentru a avea prieteni tineri.
Și voi trăi mereu clipa, ca și cum aș muri mâine. Nu voi amâna să fiu fericit și
nu voi amâna să iubesc.
Vârsta mea? Nu are și nu va avea nicio relevanță!”
Trăieste așa cum simte sufletul tău, simte-te mereu tânăr și capabil, să nu ți se
pară niciodată prea devreme, sau prea târziu ca să-ți urmezi visele!
www.ursula-sandner.com 655
Drumul către fericire și către împlinirea personală îți va cere uneori să
renunți la comoditate.
O viață «călduță», previzibilă sau lipsită de stimuli noi te va menține în același
loc în care ești astăzi.
Dacă vrei mai mult de la tine și de la viața ta, fii pregătit să părăsești confortul
și să cauți “noul” care te duce către împlinirea visurilor tale.
www.ursula-sandner.com 666
Oare la câte vise ai renunțat doar pentru că nimeni nu te-a încurajat să le
urmezi sau poate chiar ți s-a spus că «nu poți», «nu este pentru tine», «încetează
cu prostiile» etc.?
Ca să-ți trăiești viața visurilor tale nu mai permite nimănui niciodată să-ți
spună că nu ești în stare să faci ceea ce-ți dorești.
Tu alegi cum să-ți trăiești viața și dacă ai un vis, cu siguranță ai și capacitatea
de a-l face să devină realitate.
www.ursula-sandner.com 677
Drama din viața ta este creată de gândurile pe care alegi să le hrănești în
mintea ta.
Dacă alegi să gândești despre un lucru care ți s-a întâmplat că «este groaznic»,
«de ce trebuia să mi se întâmple una ca asta”, “nu vreau să accept», îți vei genera emoții în consecință – depresie, furie, anxietate ș.a.m.d.
Pe lângă faptul că sunt inutile astfel de modalități de gândire, ele te și
îndepărtează de rezolvarea oricărei probleme și pentru că emoțiile generate astfel te vor seca de energie.
Rămâi calm, rațional, focalizează-ți atenția pe căutarea de soluții, sau pe
acceptarea situațiilor pe care nu le poți schimba, și mergi înainte cu viața ta.
www.ursula-sandner.com 688
Pierzi multă energie în fiecare zi a vieții tale dacă alegi să te focalizezi pe
chestiuni mărunte, fără o importanță reală.
De exemplu, micile conflicte de la serviciu sau cu cei din jur pot să-ți răpească
atât de multă energie psihică încât sfârșitul zilei să te găsească vlăguit, fără să fi făcut ceva constructiv.
Alege-ți «luptele» cu înțelepciune și gândește-te de fiecare dată dacă merită
sau nu să-ți pierzi vremea cu lucruri care nu-ți aduc nimic pozitiv în viață.
Întreabă-te mereu dacă este constructiv sau distructiv pentru tine să-ți
focalizezi atenția pe ceva anume…și alege-ți atitudinea în consecință.
www.ursula-sandner.com 699
Spune «da» atunci când gândești asta și spune «nu» când, de fapt, asta dorești
să spui.
Cel mai important lucru pentru orice om este să trăiască în acord cu sine
însuși. În momentul în care spui ceva, însă gândești altceva, în mintea ta există o discordanță, un conflict care nu are cum să te facă să te simți bine.
A spune «da» doar pentru că alții doresc asta de la tine înseamnă să te sacrifici
pentru dorințele lor (care sunt profund egoiste de cele mai multe ori).
A le face altora pe plac atunci când tu nu simți să faci acele lucruri înseamnă
să renunți la tine, să nu te respecți și să nu te cinstești pe tine însuți și, până la urmă, atât tu cât și ceilalți au de pierdut.
Autenticitatea și a trăi în acord cu tine însuți sunt unele dintre cele mai
importante deziderate pentru orice ființă umană.
Cine te place și te acceptă exact așa cum ești, nu se va supăra pe tine pentru
că nu funcționezi așa cum se așteaptă ei… iar cei care se supără pentru ca ești autentic, nu merită să facă parte din viața ta.
www.ursula-sandner.com 7010
Fă-ți curaj și închide acele uși din viața ta care nu merită să stea deschise,
renunță la proiectele care îți iau prea multă energie sau nu îți aduc bucuriile și
satisfacțiile pe care le meriți.
Fă curat în viața ta, elimină tot ceea ce simți că te trage în jos sau te ține pe loc
și vei vedea cum în spațiile rămase goale vor intra exact acele lucruri, oameni, oportunități de care ai nevoie ca să mergi mai departe.
Cu cât mai repede te eliberezi de ceea ce nu-ți mai folosește, cu atât mai
repede permiți să intre în viața ta energia constructivă a evoluției.
www.ursula-sandner.com 7111
Cu toții trăim în aceeași «realitate» însă nu toți vedem același lucru.
Credințele tale și filtrele prin care vezi lumea sunt cele care îți creează
realitatea.
Dacă tu crezi că lumea este un loc primejdios și că oamenii sunt răi, vei selecta
inconștient acele aspecte ale realității care îți confirmă această credință.
Dacă tu crezi că lumea este un loc prietenos și oamenii sunt amabili, vei
extrage din realitate evidențele care îți confirmă aceste credințe.
Astfel, prin gândurile, credințele și filtrele tale, tu îți creezi realitatea în care
trăiești.
www.ursula-sandner.com 7212
O viață reușită este cea pe care o trăiești în conformitate cu dorințele tale, în
care acționezi întotdeauna în acord cu valorile tale și dai tot ce este mai bun
din tine în ceea ce faci.
O viață reușită înseamnă să fii mereu în armonie cu tine însuți, cu ceea ce
ești și să cauți mereu să evoluezi, să te autodepășești și să devii cea mai bună versiune a ta.
O viață reușită este cea în care îți dorești ca prin existența ta să aduci un plus
pozitiv umanității, indiferent cât de măreață sau de infimă ar fi contribuția ta.
www.ursula-sandner.com 7313
«Vei descoperi că exact atunci când îți permiți să-ți alegi acțiunile care sunt
în armonie cu tine, care respectă valorile și exprimă competențele tale, atunci
devii foarte important pentru ceilalți. Porțile se deschid de la sine. Totul devine mai ușor și nu mai ai nevoie să te lupți ca să avansezi.» L. Gounelle
www.ursula-sandner.com 7414
Există situații în viață în care suntem puși să facem alegeri și să renunțăm la
lucrurile la care ținem ca să putem să ne îndreptăm spre ceea ce ne este mai
drag, spre chemarea pe care o simțim în interior.
Deseori, evităm să facem alegeri ca să ne scutim de suferință. Însă, dacă nu
renunți la nimic, îți blochezi capacitatea de a alege. Și când eviți să alegi, te abții, de fapt, de la a trăi viața pe care ți-o dorești.
www.ursula-sandner.com 7515
Fiecare om întâlnește în viață un număr mare de oportunități de tot felul.
Unii știu să le identifice și să le valorifice, iar alții, nu.
De multe ori, cei care nu-și valorifică oportunitățile sunt aceia care ascultă de
sabotorii din exterior (sau din mintea lor) care spun «dacă aș fi în locul tău, aș face mai degrabă…» sau cei care prezic consecințele negative ale ideilor tale «dacă faci asta, se va întampla…».
Încetează să mai asculți de vocile care nu-ți aduc un mesaj constructiv și lasă-
te ghidat doar de vocea ta interioară… doar ea te va conduce către fericirea și împlinirea din viața ta!
www.ursula-sandner.com 7616
Gândurile din mintea ta sunt cele care îți formează realitatea. Orice stimul
din exterior este neutru (fie că este vorba de oameni, situații, evenimente) până
în momentul în care tu alegi cum anume să te raportezi la el… poți să vezi orice fie prin prisma tragediei, a comediei, a dramei etc.
Lucrurile devin groaznice, neutre, amuzante ș.a.m.d., pentru că tu alegi
(conștient sau inconștient) să le vezi în acest mod.
Dacă nu-ți place ceea ce vezi sau ceea ce simți în urma a ceea ce gândești,
schimbă-ți perspectiva asupra lucrurilor. Poți chiar să-ți pui creativitatea la treabă și să te întrebi «cum altfel pot să mă gândesc la asta?»… iar după ce ai observat că ai mai multe opțiuni, alege-o pe cea care te face să te simți așa cum îți dorești.
www.ursula-sandner.com 7717
Fiecare om își construiește viața în timp ce o trăiește. În fața fiecăruia dintre
noi se așterne o plajă imensă de posibilități de a ne crea viitorul.
Când mergi pe stradă și decizi să o iei la stânga, la dreapta, să mergi înainte
sau înapoi, realitatea ta va fi diferită în funcție de fiecare decizie pe care ai luat-o. Fie că tu conștientizezi sau nu, îți construiești viitorul cu fiecare pas pe care-l faci.
Iar dacă știi unde vrei să ajungi, vei știi întotdeauna ce cale să urmezi… altfel
viața te va purta pe aripile ei ca și pe o frunză în vânt.
www.ursula-sandner.com 7818
“A îmbătrâni, doamnelor și domnilor, este contrariul a ceea ce se crede în
mod curent. În tinerețe, la vremea când nu ți-ai definit încă opțiunile, ești
împovărat de greutatea tradiției și a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat.
Tânăr fiind, crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile,
ești gata să aderi la tot și la toate.
Cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiției, a grupului din care faci parte,
a societății. În ceea ce mă privește, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detașare de toate aceste poveri.
A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute. Înseamnă
a deveni mai ușor, mai liber, într-un anumit sens, ești mai tânăr când ești bătrân și mai bătrân când ești tânăr. Avea dreptate Picasso, când spunea că îți trebuie mult timp ca să devii tânăr.” Radu Beligan
www.ursula-sandner.com 7919
Este ușor să fii furios sau să urăști, însă este mult mai dificil să fii calm și
înțelegător.
Omul care își folosește rațiunea și dorește să-și depășească instinctele primare,
va alege întotdeauna calea liniștii interioare.
www.ursula-sandner.com 8020
Dacă știi că ai dreptate, sustine-ți părerea indiferent de opinia și reacțiile
celor din jur, deoarece doar așa vei merge în direcția potrivită pentru tine.
Mergi pe calea ta și asumă-ți că poate vei fi singur pe acel drum, chiar
dacă ceilalți vor încerca să te facă să li te alături pe cărarea pe care merge majoritatea. De cele mai multe ori, acest drum nu duce niciunde pentru ceea ce ești tu cu adevărat, așa că este direcția greșită pentru tine și nu ai niciun motiv să o urmezi.
Conformismul înseamnă doar anularea personalității tale de dragul celorlalți
și, până la urmă, nici ei și nici tu nu veți avea de câștigat din asta.
www.ursula-sandner.com 8121
În încercarea ta de a le face pe plac tuturor, uiți cine ești cu adevărat. Dacă
te lași influențat (fie în gândirea ta, în credințele și trăirile tale, în felul în care
arăți sau în ceea ce vrei să deții) de părerea celor din jur, vei trăi mereu cu frica de a nu fi suficient de bun și în același timp, te îndepărtezi de tine însuți.
Nu-ți petrece întreaga ta viață încercând să corespunzi unor cutume sociale
impersonale, ci caută să te găsești pe tine însuți, fii original și autentic și nu apleca urechea la judecata altora. Tot ceea ce vor ei este ca tu să nu ieși din rând pentru ca ei să se simtă în siguranță atunci când se oglindesc în tine.
Fii tu însuți și fii fericit! Aceasta este responsabilitatea și datoria ta pe acest
pământ.
www.ursula-sandner.com 8222
În loc să cauți argumente ca să justifici de ce nu poți să faci un lucru, mai bine
te-ai focaliza pe dorința și putința de a-l face.
www.ursula-sandner.com 8323
Una dintre tezele centrale ale operei lui Alfred Adler spune că fiecare ființă
umană are un complex de inferioritate pe care încearcă să-l compenseze și să
devină «superior» prin ceva în fața altora.
Fiecare om își dorește să fie mai bun decât ceilalți într-un anumit fel și alege
să exprime acel ceva care-l face deosebit. Așa că, unii oameni devin artiști, alții – oameni de afaceri, sau creatori de valori într-un fel sau altul, unii se împlinesc prin felul în care iubesc, însă sunt și unele persoane care aleg să iasă în evidență prin părțile lor mai puțin pozitive: agresivitate, distrugere, victimizare, suferință etc. Indiferent care este forma pe care o aleg, toți își doresc, de fapt, să beneficieze de atenția semenilor lor.
Eu am convingerea că fiecare om este un creator și poate să creeze atât
lucruri frumoase, cât și să se exprime prin modalități distructive… totul este o chestiune de conștientizare și alegere!
Poate astăzi este un moment bun să te analizezi și să te întrebi tu cum alegi să
ieși în evidență… iar mai apoi, fie să continui să mergi pe calea ta, fie să alegi să aduci omenirii un plus pozitiv prin existența ta.
www.ursula-sandner.com 8424
Munca și lenea (dolce far niente) sunt ambele la fel de importante pentru
ființa umană.
Prin muncă omul fie își exprimă personalitatea – cei care și-au găsit vocația, fie
acționează împins de instinctul său de autoconservare, însă, fără perioadele de inactivitate, munca își pierde farmecul și valoarea.
Persoanele care-și reprimă înclinația către lene se îmbolnăvesc. După un
timp, își pierd energia, obosesc fizic și psihic și capacitatea lor de a munci va fi diminuată considerabil. De multe ori, boala este doar o dorință a organismului de a se refugia în inactivitate.
Lenea, ca și compensare a momentelor de activitate, este extrem de necesară
pentru menținerea echilibrului fizic și psihic, astfel că oamenii inteligenți vor învăța să considere dreptul la lene ca fiind de la sine înțeles.
www.ursula-sandner.com 8525
Încetează să te mai pedepsesti pentru «greșelile» tale. Învață din ele!
Ești om, deci greșești uneori pentru că nu ești născut să fii perfect!
Însă poți să devii din ce în ce mai bun și mai înțelept cu fiecare pas pe care îl
faci pe drumul Vieții tale.
Și da, greșeala poate fi învățătorul tău, daca tu dorești să-ți însușești lecția.
www.ursula-sandner.com 8626
Multe dintre credințele pe care le ai astăzi se vor schimba în urma
experiențelor tale de viață.
Nu are niciun sens să «lupți» ca să aperi idei pe care le-ai primit «de-a gata» și
nu le-ai trecut prin filtrul minții tale sau nu le-ai trăit pe pielea ta.
Ascultă, gândește, acționează când se ivește ocazia și trage concluziile abia la
sfârșit… Când poți să spui că le-ai văzut și le-ai trăit «pe toate»!
www.ursula-sandner.com 8727
Viața nu ar trebui să fie o călătorie înspre moarte făcută cu gândul de a
ajunge acolo în siguranță, într-un corp arătos și bine conservat ci, mai degrabă,
ar trebui să pornești la drum demarând în trombă și să ajungi la linia de sosire epuizat, vlăguit și strigând cât te ține gura: «Mamă, ce mai cursă!» Hunter S. Thompson
www.ursula-sandner.com 8828
Cel mai dificil moment din viața ta nu este acela în care nu te înțelege
nimeni, ci momentul în care tu nu te înțelegi pe tine.
Atunci când tu știi ce se petrece cu tine și când înțelegi care este cauza sau
motivul pentru care gândești, vorbești sau acționezi într-un anumit mod, nu mai contează atât de mult dacă ceilalți te înțeleg sau te aprobă.
Tu trăiești în acord cu tine și asta-i tot ce contează!
www.ursula-sandner.com 8929
Evoluția individului nu este posibilă dacă nu este conștientizat și acceptat
nivelul actual de dezvoltare.
Nu putem să evoluăm daca tot ceea ce facem este să ne găsim scuze, să ne
autoamăgim că, de fapt, suntem bine așa cum suntem în acest moment sau dacă dăm vina pe alții pentru situația noastră actuală.
Pentru ca să putem schimba un lucru, în primă fază este necesar să-l vedem
și să-l acceptăm exact așa cum este acum, indiferent cât de neplacută este imaginea pe care o percepem.
Evoluția personală este un proces care presupune și momente neplăcute, dar
pe care le putem depăși odată ce întelegem, acceptăm și apoi schimbăm ceea ce nu ne place la noi înșine.
www.ursula-sandner.com 9030
Odată ce o persoană introiectează o idee (o aduce în forul său interior),
va ajunge să creadă că acea idee îi aparține și va începe să găsească diferite
raționalizări și explicații ca să apere respectiva credință.
Acest proces al introiecției se întâmplă, de cele mai multe ori, fără ca noi să fim
conștienți de faptul că preluăm de la cei din jur (familie, societate) modalitățile de gândire pe care mai apoi le apărăm ca și cum ar fi cel mai de preț bun al nostru, fără ca măcar să ne aparțină.
În acest fel, viața noastră poate fi programată de către cei din jur, ei ne «spun»
ce să facem, cum să gândim sau cum să ne comportăm, iar noi credem că ceea ce suntem reprezintă autenticitatea noastră și că decidem, de fapt, folosindu-ne liberul arbitru.
Tu știi dacă gândești cu propria ta minte sau de fapt programele care au fost
instalate în mintea ta sunt cele care își conduc viața?
www.ursula-sandner.com 9131
Motivația pozitivă Versus motivația negativă
Atunci când îți stabilesti un obiectiv, acel obiectiv poate fi un mod prin care tu
TE ÎNDREPȚI CĂTRE ceva sau FUGI DE ceva.
În momentul în care te îndrepți către un țel anume, ești însoțit de încredere și
vei depăși fiecare obstacol cu curaj și bucurie.
Dacă fugi de ceva, drumul tău va fi motivat de frică și vei resimți o mare
cantitate de stres. Insuccesul poate să declanșeze anxietatea sau teama de a nu reveni de unde ai plecat. Însă tocmai pentru că te gândești constant la acel lucru de care fugi, există mari șanse să revii acolo. Este ca și cum ai fi legat de elasticul unei praștii și fiecare pas pe care-l faci este din ce în ce mai greu, iar dacă pierzi controlul pentru o clipă, elasticul te trage înapoi.
Chiar dacă îți atingi obiectivul, vei putea simți o oarecare satisfacție, dar nu o
împlinire reală, pozitivă.
Însă atunci când te îndrepți către ceva, fără teamă, ci doar cu încredere și
speranță, fiecare pas este o bucurie.
www.ursula-sandner.com 92
De asemenea, mai există un pericol atunci când fugi de ceva: poți să alegi
diferite căi doar ca să “scapi” de o situație nedorită, iar acele căi să nu fie cele care să te reprezinte sau să fie benefice pentru tine.
Atunci când te îndrepți către un ideal, sunt șanse mult mai mari să faci
acel drum în acord cu tine însuți, cu ceea ce ești tu cu adevărat în Esența și autenticitatea ta.
www.ursula-sandner.com 9332
Gândirea, și nu doar acumularea de informații din diferite surse, îți poate
îmbogăți personalitatea. Gândirea înseamnă dezvoltare; nu poți să evoluezi
fără să gândești.
«Unii oameni studiază toata viața lor, și până la moartea lor au învățat totul
mai puțin să gândească» – Domergue
Indiferent cât de mult studiezi, citești și investești în educația ta, nu vei obține
rezultate până când nu vei începe să gândești cu propria ta minte. Sunt foarte mulți oameni care se străduiesc să facă ceva cu ei înșiși și cu viata lor și pentru asta citesc foarte multe cărți, însă nu gândesc informațiile citite. Nu reușesc să schimbe nimic la personalitatea lor pentru că nu procesează și nu fac conexiuni între datele pe care le acumulează.
Mintea ta nu se dezvoltă prin ceea ce citești, ci prin ceea ce gândești despre
ceea ce citești.
Niciun om nu poate să devină excepțional în personalitatea sa exterioară până
când nu a atins mareția în interior; niciun om nu poate fi măreț în interior până când nu gândește.
www.ursula-sandner.com 9433
Oamenii se complac în situații cu totul nesatisfăcătoare, deși acestea ar putea
fi îmbunătățite cu puțin efort și puțină inițiativă. Dar individul poate fi atât
de paralizat de disperarea sa, încât dificultățile moderate să i se pară obstacole insurmontabile.
Omul este disperat și nu face nimic ca să scape de starea de disperare pentru
că se simte blocat, încă din copilarie, în dorința sa de a fi el însuși.
«Orice disperare este esențialmente disperarea de a fi noi înșine». S.
Kierkegaard
Filosofii din toate timpurile au subliniat semnificația identității noastre și
disperarea care însoțeste sentimentul că ești împiedicat să fii tu însuți. Este și tema centrală a scrierilor budismului zen.
«Ce altă semnificație poate avea existența noastră decât aceea de a fi în
întregime noi înșine?» John Macmurray
O viață trăită cu sens, împlinire și bucurie înseamnă să-ți dai voie să fii tu
însuți, original în unicitatea ta.
www.ursula-sandner.com 9534
Înțelepciunea este abilitatea de a percepe care sunt cele mai bune scopuri
către care să tinzi și care sunt cele mai bune mijloace ca să atingi acele scopuri.
Înțelepciunea este puterea de a percepe care este cel mai bun lucru pe care poți să îl faci.
Omul care este suficient de înțelept ca să știe care este cel mai bun lucru pe
care poate să îl facă, cel care este suficient de inteligent ca să facă doar ceea ce este bine și care este capabil și suficient de puternic ca să facă ceea ce este bine, acela este într-adevar un om măreț. Un astfel de om va fi văzut de ceilalți ca o personalitate puternică în orice comunitate din care face parte, iar cei din jurul lui îl vor urma cu plăcere.
www.ursula-sandner.com 9635
Evoluția este uneori dureroasă. Schimbarea poate fi uneori dureroasă.
Însă nimic nu este mai dureros decât să stai blocat într-o situație în care nu te
mai regăsești sau în care simți că nu mai aparții.
www.ursula-sandner.com 9736
Oamenii te percep și se raportează la tine în funcție de cum sunt ei, nu
de cum ești tu. Mintea noastră distorsionează ceea ce vedem în funcție de
propriile noastre filtre pe care le aplicăm realității.
Asigură-te că nu te vezi prin ochii oamenilor care nu te percep așa cum ești tu
în realitate, sau prin ochii persoanelor care nu te prețuiesc.
Cunoaște-ți propria ta valoare și nu permite nimănui să te facă să te îndoiești
de tine!
www.ursula-sandner.com 9837
Fă-ți curaj și treci de granița aceea!
Indiferent care vor fi consecințele, asumăți-le cu bucurie pentru că este mult
mai bine să faci acel pas decât să regreți toată viața ta că nu ți-ai dat voie să depășești granița zonei tale de confort.
www.ursula-sandner.com 9938
Ce înseamnă să fii un «om frumos»?
Un om frumos a cunoscut greutățile, suferința, înfrângerea, pierderea și a
trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi și cu sufletul îndurerat, însă a găsit în interiorul lui curajul și puterea să meargă mai departe.
Un om frumos a învățat lecțiile pe care viața i le-a dat și nu a lăsat ca greutățile
să-i înnegrească mintea și sufletul. Trecerea prin toate momentele neprielnice l-au făcut să aducă la lumină, din interiorul lui, cele mai minunate atribute umane: sensibilitate, blândețe, înțelegerea existenței în toate formele ei care-l face să priveasca viața cu compasiune și cu o preocupare plină de iubire.
Oamenii frumoși nu apar pur și simplu… ei devin frumoși pentru că permit
vieții să-i șlefuiască în diamante care reflectă Lumina.
www.ursula-sandner.com 10039
După un timp, confuzia între ce a fost și ce ai crezut tu că este, se risipește.
Atunci poți să vezi cu claritate de ce un lucru nu s-a desfășurat cum ai vrut tu.
Uneori, faptul că nu obținem ceea ce ne dorim este o binecuvântare a vieții…
Însă este necesar să avem răbdare și să lăsăm timpul să ne arate de ce un lucru nu s-a desfășurat cum am vrut noi sau de ce nu am obținut ceea ce ne-am dorit cu atâta ardoare.
Ai încredere și fii răbdător…timpul îți va furniza toate răspunsurile!
www.ursula-sandner.com 10140
De multe ori, «adaptare la mediu» înseamnă doar să-ți însușești un set de
credințe, norme și valori ale grupului tău de referință sau de apartenență.
Vrei să fii acceptat de un anumit grup (sau de o anumită persoană), preiei caracteristicile grupului și ți le însușești fără să le treci prin filtrul personal.
Omul obișnuit de astăzi gândește foarte puțin pe cont propriu. El își
reamintește doar datele învățate la școală, în familie, în grupul de prieteni și din mass media. Adoptă, de obicei, unul dintre numeroasele clișee oferite de cărți sau purtători politici și religioși, iar concluziile la care ajunge nu sunt rezultatul gândirii lui active și analitice, ci alege clișeul care este cel mai atrăgător pentru caracterul și clasa lui socială.
Într-o lume în care se presupune că fiecare om este unic și irepetabil, marea
majoritate renunță la personalitatea proprie și devine doar o copie, un «robot» care redă doar acele programe care i-au fost inscripționate în minte, cu sau fără voia lui.
Eliberează-ți mintea de idei care nu-ți aparțin, folosește-ți rațiunea proprie și
fii original! Acesta este singurul mod prin care poți să trăiești o viață proprie, să găsești împlinirea și să-ți îndeplinești destinul personal.
Nu «trebuie» să te placă toată lumea, ci este important să te placi tu pe tine…
fii tu însuți, fii original, fii creativ și trăiește-ți povestea personală!
www.ursula-sandner.com 10241
Fiecare om își creeaza viitorul cu gândurile sale. Dacă nu ești în controlul
gândurilor tale, înseamnă că ești controlat de alții și ei îți creează viitorul.
Este necesar să preiei controlul asupra minții tale pentru ca să poți să-ți creezi
viața pe care ți-o dorești.
Nu ai nevoie să apelezi la vreun sistem de divinație care să-ți spună cum va fi
viitorul tău. Cel mai bun mod de a-ți prezice viitorul este să-l creezi tu însuți.
www.ursula-sandner.com 10342
O minte închisă (closed-mind) și o minte deschisă (open-mind)
Imaginează-ți o herghelie de cai sălbatici care sunt ținuți într-un țarc. Ei își
doresc din tot sufletul să fie liberi, însă atât timp cât există garduri în jurul lor și poarta este închisă, caii care își doresc libertatea mai mult decît viața în sine, nu vor fi niciodată liberi.
Ce efect are asta asupra lor?
Devin furioși, învinovățesc, urăsc și vor ataca persoana care i-a închis.
De fiecare dată când văd alți cai care aleargă în libertate, toată furia,
resentimentele și ura ies la suprafață și sunt invidioși pe libertatea altor cai.
Acum, imaginează-ți acei cai ca fiind visele tale despre succesul tău, despre
viața ta ideală. Poți să observi cum, exact așa ca și caii, devii furios, invidios, plin de resentimente și de ură?
Poți să observi cum o minte închisă și emoțiile pe care le experimentezi
afectează felul în care reacționezi la situații?
www.ursula-sandner.com 104
Caii sălbatici îl vor ucide pe cel care i-a închis pentru ca să-și recapete
libertatea și vor reacționa agresiv de câte ori vor vedea alți cai care sunt liberi.
Cum reacționezi tu la diferite situații din viața ta, când simți tu furie,
resentimente sau învinovățire?
Tot ce trebuie să facă acei cai pentru a-și redobândi libertatea este să deschidă
poarta. Tot ce trebuie să faci tu ca să te afli pe calea ta, să obții succes și să ai o
viață așa cum o visezi, este să îți deschizi mintea.
Când mintea ta este deschisă, furia, resentimentele, ura și invidia dispar…însă,
este necesar să depui efort pentru a ajunge în acest punct.
Deschide-ți mintea și fii liber!
www.ursula-sandner.com 10543
Te simți singur doar dacă tu nu ești prezent pentru tine.
Oamenii care se simt singuri au pierdut contactul cu ei înșiși și caută în exterior
compensarea acestei pierderi. Se înconjoară mereu de alți oameni doar ca să nu se simtă copleșiți de sentimentul de singurătate, însă este doar o alinare de moment a senzației de singurătate. Ei acceptă aproape orice fel de companie și au tendința să devină dependenți de ceilalți, doar ca să evite clipele în care rămân singuri, pentru că atunci neliniștea apăsătoare apare din nou.
Atunci când un om învață cum să fie prezent pentru sine și cum să-i placă
propria companie, devine mult mai atent și mai selectiv în alegerea persoanelor cu care își petrece timpul.
www.ursula-sandner.com 10644
Pasivitatea și stagnarea, pe care ți le justifici prin dorința de siguranță,
reprezintă, de fapt, o înlănțuire invizibilă în jurul personalității tale și, până
la urmă, ai de ales între ceea ce este familiar și cunoscut, deși experimentat ca fiind plictisitor și lipsit de viață, sau evoluția și dezvoltarea, care implică nesiguranță și schimbare.
Cei din jurul tău, mai ales cei cu care ești într-o relație strânsă (simbiotică),
sunt speriați de orice dorință de a ta de a căuta dezvoltarea și creșterea personală, astfel că vei întâmpina o rezistență, uneori disperată, din partea lor – manifestată prin crize de diferite feluri, șantaj emoțional, îmbolnăviri ș.a.m.d.- doar ca să-ți împiedice schimbarea.
Imaginează-ți că ești cu ei într-o relație care seamană cu litera A, în care, dacă
un perete se mișcă, celălalt se prăbușește… însă partea bună este că odata ce tu crești și te dezvolți, și ceilalți vor fi nevoiți să facă același lucru (sau nu, însă asta va fi alegerea lor).
Orice ai alege tu, adu-ți aminte că singura constantă din Univers este
schimbarea, iar tu poți fie să o accepți și să o cauți, fie să înoți împotriva curentului până vei obosi și vei fi luat de curent, oriunde te poartă el.
www.ursula-sandner.com 107
Între curgere și stagnare pare mai preferabilă prima, deși, urmărind-o, te vei
expune la tot felul de riscuri, iar stagnarea, în schimb, este mult mai sigură și seamănă foarte tare cu moartea.
Acestea fiind alternativele, tu pentru care optezi?
www.ursula-sandner.com 10845
Neîncrederea în tine, neîncrederea în șansele tale, îndoiala că vei reuși în ceea
ce îți propui, sunt cele care îți distrug, de fapt, visele.
Dacă alegi să acționezi, vei avea succes sau poate nu vei reuși să faci ceea ce
îți propui din prima încercare. Însă, deja, șansele tale au crescut ca să obții ceea ce îți dorești, iar dintr-un eșec vei învăța ce nu merge și vei căuta soluții alternative ca să-ți îndeplinești visele.
Odată pornit la drum și având în minte hotărârea fermă să nu renunți, vei
transforma orice «eșec» într-o oportunitate de a învăța cum să mergi mai departe… iar fiecare pas te va apropia și mai mult de obiectivul tău.
Pășește cu încredere pe calea viselor tale și înlătură pas cu pas obstacolele pe
care le întâlnești în cale… vei reuși cu siguranță!
P .S. Îți reamintesc cuvintele lui Thomas Edison…»„Nu am dat greș. Pur și
simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcționează.“
www.ursula-sandner.com 10946
«Fii curajos, asumă-ți riscuri pentru că nimic nu poate înlocui experiența».
Fiecare pas pe care-l faci în afara zonei tale de confort te va îmbogăți cu
siguranță… Fie vei avea succes, fie vei învăța ceva nou, mai ales că oamenii învață cel mai mult din «greșeli» 🙂
De fapt, eșecul nu există, există doar feedback, adică oportunități de a învăța!
www.ursula-sandner.com 11047
În spatele fiecărei femei de succes este ea însăși!
Este timpul să depășim credința conform căreia femeia are nevoie să se sprijine
pe un bărbat ca să realizeze ceva în viață sau să găsească stabilitate și siguranță în el.
Femeia nu este o ființă neajutorată, fragilă, slabă, vulnerabilă ș.a.m.d., decât
dacă ea alege să creadă toate aceste lucruri despre ea.
Aud atât de des femei care sunt efectiv obsedate să găsească un bărbat de care
să se agațe, care să le asigure traiul, să aibă grijă de ele, să le susțină și să le dea direcție în propria lor viață. Mă întreb dacă ele oare nu realizează că acest tip de gândire se potrivește, de fapt, unui copil, care într-adevar are nevoie de o figură parentală care să îi ofere susținerea necesară până în momentul în care poate să devină independent…
O femeie este la fel de capabilă ca și un bărbat, însă este necesar ca ea să-și
dorească să conștientizeze asta. O femeie care caută să devină dependentă de un bărbat este o femeie care nu-și dă seama că are toate resursele necesare să facă orice își dorește cu viața ei.
www.ursula-sandner.com 111
Suntem încă tributari unui mod de gândire arhaic, în care femeia trecea din
grija tatălui în grija bărbatului, rămânând toată viața dependentă de el… însă este timpul să ne trezim și să vedem că și femeia poate să facă aceleași lucruri ca și un bărbat, cu condiția să-și dorească asta.
Femeile dependente trăiesc cu iluzia că este mai simplu să aibă un bărbat lângă
ele care să facă tot ceea ce nu doresc ele, însă, de cele mai multe ori, se trezesc într-o relație abuzivă în care cel care le asigură traiul le controlează și dispune de ele după bunul lui plac.
Ele cred că este mai bine să își petreacă viața la shopping, în saloane de
înfrumusețare, acasă și în concedii, fără să depună niciun efort real.
Dacă asta este alegerea lor și sunt fericite așa, este foarte bine… însă toate
acestea au un preț: sacrificarea libertății personale.
Dragele mele, dacă doriți să realizați ceva în viața voastră, asumați-vă
independența, luați-vă înapoi puterea asupra propriei vieți și porniți la drum!
Nu există limite, puteți să realizați singure orice vă doriți! Succes!
www.ursula-sandner.com 11248
Purtăm atât de multe «lupte» în interiorul nostru cu vocile celor din jur și ne
schimbăm starea foarte des în funcție de mesajele pe care ceilalți ni le dau, fără
să conștientizăm că ei nu au cum să facă asta fără acordul nostru.
Aud des formulări de genul: «m-a umilit», «m-a jignit», «m-a făcut să mă simt
prost» ș.a.m.d. și de fiecare dată mă străduiesc să îi explic celui cu care vorbesc faptul că, în esență, nimeni nu poate să-i facă lucrurile de mai sus, dacă în mintea ei/lui nu există posibilitatea de a accepta asta.
Nimeni nu poate să te jignească, să te umilească, să te facă să te simți prost fără
acordul tău, fără ca tu să validezi în mintea ta ceea ce spune celălalt.
Dacă tu ești ok cu tine însuți și ai o părere bună despre tine, dacă stai bine la
capitolul stimă de sine și încredere în sine, ceea ce spun ceilalți este doar un feedback pe care poți să alegi să-l validezi sau nu.
De exemplu, dacă cineva spune «ești prost», însă tu știi că ești inteligent sau
că ești mulțumit de gândirea ta, părerea celuilalt nu ar trebui să însemne nimic pentru tine. Însă, dacă și tu crezi acel lucru despre tine, dacă te raportezi tu la tine în acest fel, atunci când un altul spune acest cuvânt, te va deranja… însă doar pentru că și tu crezi asta despre tine.
www.ursula-sandner.com 113
Un om cu o stimă de sine sănătoasă și cu o încredere în sine care nu este
fluctuantă în funcție de feedback-urile din exterior, nu se va lăsa influențat de nimeni din jurul său.
Cunoașterea de sine, asumarea propriei personalități și independența
emoțională sunt vitale pentru fiecare om, pentru că altfel interacțiunile noastre cu ceilalți ne pot secătui de puteri și ne pot duce într-o zonă de dependență de feedback-urile pozitive ale celor din jur.
Descoperă care sunt punctele tale forte și aspectele la care mai ai de lucrat,
asumă-ți demersul de a evolua constant și fii independent și inteligent emoțional… pentru că, de fapt, tu alegi ce, când și cum să simți!
www.ursula-sandner.com 11449
Luăm decizii în fiecare zi a existenței noastre. Decidem cum ne îmbrăcăm, pe
ce rută să o luăm spre serviciu, ce mâncăm, cu cine interacționăm, ce atitudine
să avem în fața stimulilor, și multe altele.
Într-o viață rutinieră, cea mai mare parte a deciziilor le luăm cumva dintr-
un reflex inconștient și nu mai este necesar să depunem niciun efort pentru ele. Partea bună a acestui mod de a proceda este că nu trebuie să ne focusăm atenția pe tot felul de lucruri pe care oricum le facem repetitiv în fiecare zi, însă există și o capcană aici. Urmând în fiecare zi aceeași succesiune în modul în care ne trăim viața, nu ne mai îmbogățim cu nimic nou, apare rutina, plictiseala, oboseala psihică și dispare bucuria de a trăi.
Cum ar fi dacă astăzi (și poate chiar în fiecare zi), ai alege să faci ceva diferit?
Poate fi vorba despre lucruri banale – de exemplu să mergi pe o altă rută la serviciu, să ai o altă atitudine față de cei din jur sau pur și simplu să faci astăzi ceva nou, ceva ce poate nu ai mai făcut de mult ori ceva ce îți dorești de mult să faci însă îți tot găsești scuze ca să amâni.
Tu ești scenaristul vieții tale, așa că poți să alegi în fiecare clipă să rescrii
povestea ta 🙂
www.ursula-sandner.com 11550
Oprește-te puțin din tot ceea ce faci pentru ca să poți să observi cum arată,
de fapt, viața ta.
Observă-te pe tine și viața ca și cum ai fi un spectator, derulează «filmul» în
mintea ta și dacă vei constata că nu-ți plac anumite părți, schimbă scenariul și rolul pe care îl joci.
Întreabă-te de ce faci ceea ce faci, dacă îți place sau, de fapt, faci lucrurile din
inerție sau din obișnuință și apoi alege să faci schimbările pe care le dorești… Pentru că doar tu deții puterea asupra Vieții tale!
www.ursula-sandner.com 11651
Primul pas ca să poți să depășești trecutul și să înțelegi că el nu îți mai poate
face rău este să accepți faptul că s-a terminat. Trecutul nu mai face parte din
prezentul tău decât dacă tu alegi să-l aduci «aici și acum».
Oprește-te din a-ți revizita trecutul, nu îl mai analiza pe toate părțile, încetează
să regreți că lucrurile nu au stat altfel.
Este inutil să-ți faci diferite scenarii în care să-ți imaginezi cum ar fi fost
«dacă», pentru că, de fapt, lucrurile nu puteau să se fi întâmplat altfel și oricum nu mai poți schimba nimic. Trecutul nu mai există, s-a terminat!
Trecutul poți doar să-l accepți, să-l integrezi ca și experiență, eventual să înveți
ceea ce ai de învățat și apoi să mergi mai departe…doar în acest fel trecutul nu mai are are cum să-ți facă rău.
Trăiești în prezent și ține-ți ochii ațintiți către viitor!
www.ursula-sandner.com 11752
“T rebuie să găsești lucrurile care-ți plac. Și asta e valabil atât pentru munca
ta, cât și pentru partenerul tău de viață. Munca ta o să-ți umple o parte
însemnată din viață și singurul mod în care vei fi cu adevărat satisfăcut este să crezi că faci o muncă extraordinară. Și singurul mod în care poți face o muncă extraordinară este să-ți placă ce faci. Dacă n-ai reușit încă, continuă căutarea. Nu te mulțumi cu puțin. Așa cum e și cu partenerul de viață, vei ști atunci când l-ai întâlnit. Și, la fel ca în orice altă relație extraordinară, lucrurile vor merge din ce în ce mai bine pe măsură ce trec anii. Așa că nu te opri din căutare. Nu te mulțumi cu puțin.» Steve Jobs
www.ursula-sandner.com 11853
Dăruiește, pentru că este minunat să dăruiești, însă nu permite oamenilor să
se folosească de tine!
Iubește, însă nu le da voie altora să abuzeze de sentimentele tale!
Ai încredere în oameni, însă nu fi naiv!
Ascultă și ceea ce au ceilalți de spus, dar să nu-ți înăbuși niciodată propria ta
voce!
«În viață trebuie să fii lucid și prevăzător. Prietenia unora este mare cât un cal
troian. Abia așteaptă să le primești darul ca mai apoi să-ți intre sub piele și să devii victima lor.»
Tu ești singurul responsabil să te protejezi, să ai grijă de tine, de viața ta, de
trăirile tale și să nu le permiți altora să se folosească de tine, de bunătatea ta, de iubirea ta. Nu te lăsa manipulat (sau șantajat emoțional) de nimeni – nici de familie, nici de partener, nici de prietenii tăi sau de societatea în care trăiești.
Trasează-ți clar limitele și granițele personale în interacțiunea ta cu ceilalți
și veghează la respectarea lor… pentru că tu ești singurul responsabil de tine însuți și de cât le permiți celorlalți să ia de la tine.
www.ursula-sandner.com 11954
Frica este un obicei, la fel cum este și autocompătimirea, victimizarea,
anxietatea, disperarea, lipsa de speranță, înfrângerea și renunțarea.
Toate acestea nu sunt decât rezultatul unor gânduri conștiente sau inconștiente,
sunt doar modalitățile prin care ai fost învățat să gândești și să trăiești. Ele nu reprezintă realitatea!
Probabil ai preluat modul de gândire al mamei tale sau al altui adult care a
participat la educația ta, sau ai fost influențat de mediul în care ai crescut. Și, pentru că, de fapt, aceste modele de gândire nici măcar nu-ți aparțin, poți oricând să le înlocuiești cu altele…
Fă un experiment și înlocuiește în mintea ta frica cu curajul, neputința (“nu
pot”) cu determinare, renunțarea cu voință… pentru că POȚI și VREI să trăiești viața visurilor tale!
www.ursula-sandner.com 12055
Atunci când se întâlnesc ca să petreacă timp împreuna, oamenii au tendința
să se plângă și să vorbească mai mult despre problemele lor, decât despre
lucrurile frumoase din viața lor.
Ei spun că nu se pot bucura de lucrurile mărunte (însă extraordinare, de fapt)
care există în viața lor deja, din cauza șefului, colegilor, a ratelor la bancă, a partenerului, a vremii (fie plouă și nu e bine, fie e soare și iar nu e bine) ș.a.m.d.
Oamenii bucuroși, cei care zâmbesc și sunt destinși, sunt considerați ciudați
sau «cu capul în nori», când, de fapt, realitatea ar fi bine să fie alta… Adică să ne întâlnim cu ceilalți și să vorbim despre cât de minunată și surprinzătoare este viața și să ne rezolvăm fiecare problemele, fără să ne plângem.
Surprinde-ți prietenii sau familia astăzi și vorbește-le despre toate acele lucruri
frumoase care deja există în viața ta… Fă, în primul rând, acest exercițiu pentru tine însuți și vei fi surprins să observi cum se modifică și realitatea ta!
www.ursula-sandner.com 12156
Viața unui om se desfășoară pe mai multe paliere: profesional, relațional,
social, personal (fizic și psihic) și este necesar ca el să fie mulțumit de
funcționarea sa pe toate aceste domenii și să le mențină într-un echilibru.
De exemplu, atunci când stăm într-o relație disfuncțională, vom avea mai
puțin randament profesional (sau, din contra, devenim obsedați de muncă – workaholici), ne va interesa mai puțin dezvoltarea noastră personală sau aspectul fizic și, încet-încet, vom aluneca într-o pantă a apatiei sau a depresiei.
Dacă avem un job care nu ne place sau suntem foarte stresați la locul de
muncă, acest lucru ne va afecta și relația și felul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți.
O viață socială inexistentă ne poate afecta la nivel psihic pentru că omul este
prin definiție «un animal social».
Aspectul fizic de care nu suntem mulțumiți ne distruge încrederea în sine,
stima de sine, imaginea de sine, iar acest lucru are un impact serios atât în relație, cât și la job sau la nivel social.
www.ursula-sandner.com 122
Toate domeniile disfuncționale din viața ta te seacă efectiv de energie pentru
că, fie conștient, fie inconștient, tu știi tot timpul că este ceva ce nu-i ok. Cu cât alegi mai mult să lași lucrurile care nu sunt ok în viața ta să treneze, cu atât vei fi mai nemulțumit de viața ta în ansamblu.
Soluțiile sunt relativ simple teoretic și este nevoie doar de puțină ambiție și
curaj ca să faci schimbările necesare: NU TREBUIE să stai într-o relație care nu te face fericit, NU TREBUIE să mergi la un job care îți dă dureri de cap, NU TREBUIE să accepți și să nu faci nimic în privința felului în care arăți etc.
Acceptă situația prezentă, asumă-ți faptul că în acest moment te afli în acest
punct, apoi vizualizează cum ai vrea să arate viața ta și… FĂ SCHIMBĂRILE
NECESARE… pentru că POȚI!
Fiecare zi care trece din viața ta poate fi un moment bun pentru schimbare sau
poate să arate la fel ca și cea de dinainte… ALEGEREA IȚI APARȚINE!
www.ursula-sandner.com 12357
Conflictele intrapsihice, între ceea ce este sau ceea ce trăiește un om și felul
cum ar dori să fie sau să trăiască, pot da naștere anxietății (teama fără obiect).
Înăbușirea personalității, a autenticității, autoamăgirea, acceptarea unor
situații la nivel conștient însă care se află în conflict cu ceea ce se află la nivel inconștient, autolimitarea sau inhibarea ca și reacție la o cerință externă etc., favorizează apariția anxietății. Ea este, de fapt, un semnal prin care inconștientul arată faptul că nu trăim în acord cu noi înșine, că este necesar să ne reevaluăm felul în care suntem, gândim sau trăim.
Deoarece simptomele anxietății sunt foarte neplăcute, mintea conștientă va
încerca să găsească o explicație pentru ele (să ofere un «obiect» pentru această teamă) și o va face de obicei focalizându-ne atenția pe corpul fizic (somatic). Astfel, apare teama de boală (iar în cele mai serioase cazuri ipohondria) și oamenii încep să-și facă multe investigații medicale, de obicei fără niciun rezultat concret… pentru că problemele sunt de natură psihică și nu fizică. (Însă, dacă o persoană trăiește mult timp cu această stare, evident că și funcționarea fizică va avea de suferit)
Ideal ar fi dacă, înainte sau concomitent cu analizele medicale, oamenii s-ar
gândi că ar fi bine să treacă și pe la un psihoterapeut care-i poate ajuta să
descopere care este sursa acestor tulburări de tip psihic, iar acestea odata soluționate, starea de bine psihic și fizic va reapărea.
www.ursula-sandner.com 12458
«Fie ca podurile pe care le ard în urma mea să-mi lumineze calea spre viitor».
Sunt momente în viața noastră când, oricât de dureros ar fi, este necesar să ne
despărțim de oameni, de locuri, de situații, de tipare de gândire, de obiceiuri și comportamente care nu ne mai susțin evoluția viitoare.
În fiecare etapă a vieții ne confruntăm cu lucruri noi și, de multe ori, nu putem
să aplicăm «ceea ce am făcut dintotdeauna» la provocările prezentului. De exemplu, așa cum nu putem să instalăm pe un computer din 2013 un sistem de operare din 1980, în același fel nu întotdeauna putem să răspundem la situațiile noi, cu același mod de gândire sau de acțiune.
Viața înseamnă schimbare și evoluție constantă pentru că timpul nu poate fi
oprit din loc și asta presupune o adaptare continuă la stimulii noi. Succesul în această existență înseamnă să avem ACUITATE – ca să putem observa schimbările din jurul nostru, FLEXIBILITATE – ca să fim dispuși să le integrăm în viața noastră și ADAPTABILITATE – capacitatea de a ne acomoda cu schimbarea.
Fii pregătit în orice clipă să lași în urmă ceea ce nu-ți mai folosește în prezent
și pășește cu încredere în viitorul tău… pentru că ai deja în interiorul tău toate resursele de care ai nevoie!
www.ursula-sandner.com 12559
Majoritatea oamenilor își duc viața în monotonie în fiecare zi, sunt mai mult
sau mai puțin mulțumiți de ceea ce se întâmplă în existența lor, însă așteaptă ca
un miracol (ceva din exterior) să le schimbe viața. Fac aceleași lucruri, gândesc la fel, vorbesc la fel și acționează la fel. Așteaptă ca «schimbarea» să vină din exterior, însă ei nu-și modifică nici gândirea, nici vorbele, nici acțiunile… într-adevar, uneori viața îi scoate din monotonia lor, însă de multe ori prin surprize neplăcute.
Dacă dorești ca «miracolele» să apară în viața ta, este necesar ca să îți aduci și
tu aportul la asta, schimbând felul în care gândești, vorbești și acționezi, iar astfel să deschizi poarta prin care schimbarea poate să intre.
«Definiția nebuniei este să faci mereu același lucru așteptând rezultate diferite.
Nu mai faceți ceea ce nu merge și căutați ceva nou de făcut.»
Robert T. Kiyosaki
www.ursula-sandner.com 12660
Când faci compromisuri în viață nu te aștepta să ai parte de tot ce are mai
bun viața de dat pentru că acele lucruri sunt rezervate celor care merg până în
pânzele albe pentru lucrurile în care cred, pentru principiile lor, pentru visurile lor.
Orice compromis înseamnă o renunțare la o parte din tine, la ceva ce te
reprezintă pentru a obține ceva de la cineva sau de la viață. Din momentul în care apare renunțarea, orice ai obține pe mai departe va fi umbrit de faptul că vei ști faptul că ai făcut un compromis.
Da, suntem învățați să facem compromisuri și sacrificii ca să obținem anumite
lucruri în viață, ni se induce faptul că asta este normalitatea, însă realitatea este că, orice compromis înseamnă renunțare la noi înșine, la ideile, valorile și principiile noastre.
Varianta cea mai bună este ca atunci când dorim să obținem ceva să ne
străduim să căutăm consensul și nu compromisul sau sacrificiul… iar dacă nu este posibil să gasim consensul, să căutăm să nu abdicăm de la ceea ce suntem, pentru că prețul plătit poate fi unul foarte mare.
Adu-ți aminte de faptul că persoanele care au schimbat istoria nu au ales
niciodată compromisul, indiferent cât de multă presiune s-a pus asupra lor…
www.ursula-sandner.com 12761
Noi, oamenii, suntem parte din întregul numit Univers, iar singura constantă
din Univers este schimbarea.
Se produc explozii, se nasc stele, există o perioadă și apoi mor… doar ca să reia
din nou același ciclu, într-o formă nouă.
Atunci când ceva dispare din interiorul tău o face doar ca să facă loc noului să
se nască…
Acceptă schimbarea și lasă-te purtat de ea, pentru că doar astfel poate să existe
evoluția!
www.ursula-sandner.com 12862
Stima și încrederea de sine a unui om, mentalitatea lui, felul în care se percepe
pe sine și posibilitatea lui de a evolua îi vor determina calea în viață.
Fiecare om devine atât cât își dă voie să creadă că poate deveni.Oamenii de succes nu au o mentalitate care să accepte mediocritatea. Ei își
dau voie să viseze și să creadă că pot să realizeze lucruri extraordinare atât pentru ei cât și pentru ceilalți.
Vei învăța în viață că, de fapt, depui aceeași cantitate de efort pentru a obține
fie lucruri banale, fie lucruri extraordinare, așa că…
Alege-ți înțelept visele și proiectele în care îți investești energia!
www.ursula-sandner.com 12963
Calitatea unui trup depinde de calitatea hranei administrate, la fel calitatea
minții atârnă de hrana care îi este specifică ei.
Expunerea repetată la mesaje care induc frică, deznădejde, furie ș.a.m.d,
focalizarea pe acest tip de stimuli și întreținerea lor cu aportul minții conștiente, ne creeaza o realitate psihică și emoțională în consecință.
Dacă ne hrănim frecvent cu alimente care fac rău organismului nostru, este
doar o chestiune de timp până ne îmbolnăvim. Același lucru se întâmplă și cu mintea noastră… gândirea care ne face să simțim frică, furie, disperare, frustrare etc., va avea ca și consecințe diferite tulburări psihopatologice.
Tu cu ce tip de mesaje îți hrănești mintea? De exemplu, te uiți frecvent la
știri, la filme de groază sau cu multă violență? Sau alegi să citești o carte de dezvoltare personală sau beletristică de calitate?
Tu alegi pentru tine, atât pentru corpul cât și pentru mintea ta… așa că…Alege înțelept!
www.ursula-sandner.com 13064
Acceptă-ți și asumă-ți defectele, atât în fața ta cât și a celorlalți și, astfel,
nimeni nu le va mai putea folosi împotriva ta!
Evident, odată ce le recunoști și le accepți, poți să începi să lucrezi la ele, ca să
le depășești… în ritmul și în felul tău propriu și personal 🙂
www.ursula-sandner.com 13165
Stările emoționale prin care trece un om de-a lungul unei zile pot fi
foarte variate și diferite, mai ales dacă nu trăiește într-o manieră în care să
conștientizeze de ce simte o emoție sau alta.
Majoritatea oamenilor nu știu faptul că, de fapt, stările lor emoționale sunt
întreținute de gândurile pe care le emit în dialogul lor interior vis-a-vis de un stimul din exterior sau din interior și că nu există de fapt stări emoționale care apar pur și simplu, în afara procesărilor conștiente (sau inconștiente) a informațiilor de către mintea noastră.
Pe scurt, gândurile noastre despre întâmplări, oameni, obiecte, ne dau diferite
stări emoționale (tristețe, bucurie, furie etc.,) și nu stimulii în sine. Între un stimul și emoție există ÎNTOTDEAUNA gândurile noastre despre ele… noi alegem cum să ne raportăm la ceea ce ni se întâmplă.
Faptul că ai o stare proastă (sau o stare bună) se datorează gândurilor din
mintea ta și nu evenimentelor în sine! Așa că, pentru a-ți schimba o stare, tot ce ai de făcut este să conștientizezi ce-ți spui în dialogul tău interior și după ce ai identificat gândurile care îți generează acea stare să le schimbi cu altele… pentru că orice problemă poate fi privită din mai multe puncte de vedere.
www.ursula-sandner.com 132
Evident, nu este realist să fim fericiți tot timpul, însă la fel de ilogic este să
fim triști sau supărați pentru perioade lungi de timp. De fapt, nicio emoție nu poate să existe în tine mai mult de 30 de minute – câteva ore, fără aportul tău…
Emoțiile noastre pot fi funcționale și disfuncționale și este responsabilitatea ta
să le alegi pe cele care nu-ți deteriorează calitatea vieții.
Îți redau mai jos o listă de emoții funcționale versus emoții disfuncționale:
Preocupare versus AnxietateTristețe versus DepresieRegret versus VinăDezamăgire versus RușinareNemulțumire versus FurieTu ce simți acum?
www.ursula-sandner.com 13366
Toată viața unui om se construiește pe valorile și credințele pe care le are în
minte. Orice acțiune pe care o face are la bază o motivație care izvorăște din
valorile sale fundamentale. Putem afla care sunt valorile și credințele unui om doar ascultând despre ce vorbește și văzând înspre ce anume își orientează acțiunile.
Valorile pot fi unele foarte practice, ca de exemplu: avere, statut social,
bunuri etc., sau unele mai abstracte cum ar fi: libertatea, evoluția personală, cunoașterea ș.a.m.d.
O viață orientată către obținerea de lucruri în exteriorul tău te poate predispune
la compromisuri, sacrificii, mult stres și, până la urmă, îndepartarea de esența ta fundamentală, însă o viață în care cauți în interiorul tău răspunsurile la interogațiile pe care ți le oferă existența îți poate aduce împlinire și fericire la fiecare pas.
Averea, bunurile și statutul social sunt efemere și poți oricând să le pierzi, însă
atunci când eforturile tale sunt îndreptate către bogația interioară, nimeni nu va putea să îți ia ceea ce ai investit în tine.
www.ursula-sandner.com 134
În cazul primei categorii de valori, toată existența va fi o goană după «A
AVEA», de multe ori în detrimentul lui «A FI», însă, dacă ne orientăm existența înspre «A FI», cu siguranță vom dobândi și acele lucruri care ne aduc un anumit grad de confort în viață.
Tu știi care sunt valorile tale fundamentale, cele care îți orientează motivația
și acțiunile?
www.ursula-sandner.com 13567
«N u te minți singur. Cel care se minte pe sine și-și pleacă urechea la
propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevarul nici în el, nici în
jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru ceilalți.››-Anton Cehov
Autoamăgirea, gândurile pe care alegi să le hrănești pentru ca să poți să-ți
justifici acțiunile care sunt în afara a ceea ce este bine, frumos, corect sau «ecologic», te vor îndepărta de tine însuți și te vei trezi într-o realitate pe care, de fapt, nu ți-o dorești.
A fi onest cu tine însuți și a nu căuta să-ți justifici acțiunile disfuncționale,
ci să îți dai voie să percepi realitatea așa cum este ea de fapt, este o formă de respect pentru propria ta persoană și pentru ceilalți.
Majoritatea «relelor» din această lume se întamplă pentru că oamenii aleg să
creadă că au o justificare pentru acțiunile lor, că sunt îndreptățiți să acționeze oricum pentru ca să-și atingă obiectivele, urmând principiul machiavelic «scopul scuză mijloacele»… Este oare aceasta lumea în care dorim să trăim?
www.ursula-sandner.com 13668
Sunt multe momente în viața ta când ai de ales între a continua să mergi pe
aceeași cale sau să îți schimbi direcția și să o iei pe un alt drum. Este o decizie
pe care uneori o iei foarte greu, pentru că ai de ales între a renunța la confortul obișnuiței – chiar dacă nu este în totalitate satisfăcătoare – și a te avânta în necunoscut.
Majoritatea oamenilor evită să facă schimbări de direcție în viața lor pentru
că le este teamă de ceea ce poate aduce acea schimbare și pentru faptul că pot pierde avantajele situației prezente. (De aceea, de cele mai multe ori, o apucăm pe o cale nouă doar atunci când viața ne blochează, într-un fel sau altul, înaintarea pe drumul pe care suntem.)
Dacă reușim, însă, să ne înfruntăm teama și să ne avântăm în necunoscut (nu
doar atunci când asta este singura opțiune), viața noastră se poate îmbogăți foarte mult, iar acea schimbare poate fi exact ceea ce aveam nevoie în acel moment al călătoriei noastre.
Cum știi că ai luat-o pe o cale bună în viața ta? Există un indicator foarte sigur
care poate să te ghideze: ești pe o cale bună atunci când nu mai simți nevoia să te uiți înapoi și bucuria îți este un companion fidel în călătoria ta!
www.ursula-sandner.com 13769
Investește-ți energia într-o cauză, nu pentru ca să primești aplauze de la cei
din jur… ele vin oricum dacă prin ceea ce faci, produci o schimbare în bine în
societatea în care trăiești.
Trăiește ca să-ți exprimi unicitatea și originalitatea și nu ca să-i impresionezi
pe ceilalți… dorința de a plăcea tuturor te poate distanța de tine însuți, pentru că, de multe ori, să-i impresionezi pe ceilalți înseamnă să îți pierzi autenticitatea și să te străduiești să le faci altora pe plac.
Nu te chinui să ieși în evidență și să-ți faci prezența remarcată, ci trăiește în
așa fel încât oamenii să-ți simtă lipsa atunci când nu ești și, astfel, să îi lași pe ei să vină înspre tine… pentru că doar aceasta este certificarea adevăratei tale valori.
www.ursula-sandner.com 13870
«G reșelile» și «eșecurile» pot fi adevărate comori dacă știi cum să le percepi
și cum să te raportezi la ele – adică daca le vezi ca pe niște oportunități de a
învăța, de a-ți schimba gândirea și comportamentul, de a-ți redefini valorile și principiile care te ghidează în viață.
Însă majoritatea oamenilor alege să-și nege «greșelile», să nu își asume
consecințele faptelor lor și dau vina pe alții sau pe conjucturile din viața lor.
Evident, fiecare om dorește să își păstreze o imagine de sine pozitivă și
consideră că în momentul în care își permite să spună «da, am greșit», «da, am acționat greșit” s-ar simți prost sau și-ar pierde încrederea în el însuși, astfel că este mai simplu să nege și își găsește circumstanțe atenuante pentru ceea ce a făcut, gândit sau spus.
O stimă de sine reală și sănătoasă nu se construiește pe fuga de responsabilitate
sau pe autoamăgire, pentru că inconștientul va ști întotdeauna că, de fapt, totul este o minciună îmbrăcată frumos și nesiguranța va apărea mereu.
Un om cu adevărat puternic și vertical este cel care își dă voie să se
autoanalizeze și să-și recunoască punctele forte și pe cele la care încă mai are
www.ursula-sandner.com 139
de lucrat… nimic nu se poate îmbunătăți dacă alegem să percepem lucrurile pe
care le-am făcut într-o manieră cosmetizată și departe de realitate.
Fii onest cu tine însuți, asumă-ți 100% responsabilitatea pentru faptele,
gândurile, cuvintele tale și pentru consecințele lor și, astfel, ai posibilitatea să
înveți lecțiile și să faci schimbările necesare în viața ta. Altfel există posibilitatea să repeți aceleași greșeli sau vei face altele și consecințele lor s-ar putea să-ți afecteze serios calitatea vieții și bucuria de a trăi!
www.ursula-sandner.com 14071
Odată cu maturizarea noastră, credem că înțelegem “realitatea” și regulile
după care este condusă lumea, însă tot ceea ce am făcut a fost să ne îngustăm
imaginația și să percepem tot ceea ce ne înconjoară printr-un set de filtre predefinite de alții.
Dacă urmărim un copil, observăm că pentru el ORICE ESTE POSIBIL, însă
un adult – a cărui gândire este ticsită de prejudecăți și percepții predefinite – spune des IMPOSIBIL…
Ne pierdem originalitatea, ne îngustăm imaginația și, astfel, ducem vieți
predictibile și cumva previzibile, care ne plictisesc și ne împovărează.
Însă, dacă ne uităm la cei care au schimbat istoria omenirii, vedem că pentru ei
nu a existat cuvântul IMPOSIBIL!
Eliberează-ți mintea de prejudecăți și de filtrele pe care le-ai preluat de la
ceilalți, străduiește-te să găsești soluții inedite la toate întrebările vieții și vei vedea cum viața ta de zi cu zi se schimbă.
www.ursula-sandner.com 14172
Alegerile pe care le faci în viață sunt expresia libertății tale de decizie, însă
odata ce ai făcut o alegere ești responsabil de toate consecințele care decurg de
aici.
Dacă lucrurile nu se desfășoară așa cum ți-ai imaginat nu poți să dai vina pe
nimeni, pentru că tu și doar tu ești singurul responsabil de tot ceea ce aduce acea alegere în viața ta.
Indiferent care a fost conjuctura în care ai luat acea decizie, indiferent care au
fost aspectele pe care ai decis să le iei în calcul și cele pe care conștient (sau inconștient) ai ales să le omiți, va fi necesar să îți asumi întreaga responsabilitate pentru consecințele alegerilor tale.
Nici parinții tăi, nici job-ul, nici vârsta, nici fostele tale relații, nici vremea sau
starea economiei 🙂 nu sunt responsabile de ceea ce va aduce în viața ta alegerea pe care o faci acum… așa că… ALEGE ÎNȚELEPT!
www.ursula-sandner.com 14273
Păstrează-ți libertatea de a gândi și a simți exact așa cum dorești tu, indiferent
de părerea și reacțiile celor din jur.
Viața ta îți aparține și ești singurul responsabil de ceea ce accepți sau refuzi să
facă parte din viața ta.
Ceilalți pot să te accepte sau nu și au tot dreptul să facă asta… însă nu au
niciun drept să-ți spună ce poți (sau nu) să gândești și să simți, așa cum nici tu nu ai niciun drept să le spui lor cum să-și trăiască viața. Suntem diferiți, avem dorințe și viziuni diverse și este ok să fie așa. Nu putem să ne impunem propria percepție asupra realității celorlalți, așa cum nici ei nu trebuie lăsați să o facă.
Principala ta responsabilitate este să trăiești așa cum îți dorești, respectându-te
și pe tine și pe ceilalți în același timp – adică să ai o existență “ecologică» 🙂
www.ursula-sandner.com 14374
Cu toate că se spune că mintea este cea mai maleabilă în copilărie, putem
să învățăm lucruri noi și să schimbăm structura minții și atunci când suntem
adulți.
Formulări de genul: «este prea târziu pentru mine să schimb ceva», «eu așa
sunt și nu pot să mă schimb» ș.a.m.d. nu se susțin deloc din punct de vedere al psihicului tău, iar aceste credințe nu fac altceva decât să te mențină în starea actuală.
Într-adevăr este necesar să depui un efort ca să înveți o limbă străină sau ca să
schimbi felul în care gândești, însă pentru creierul tău orice este posibil… doar că este necesar să VREI să faci schimbările necesare.
În ceea ce privește structura ta psihică nu există «nu pot»… ci doar «nu vreau –
nu sunt dispus să depun efortul necesar».
Nu îți spun că va fi foarte ușor, însă cu siguranță va merita!
www.ursula-sandner.com 14475
Atunci când creierul este subsolicitat pentru mai mult timp suntem expuși
riscului să ne îmbolnăvim de depresie. Plictisul face parte din sentimentele pe
care le suportăm cel mai greu – creierului nostru nu-i place să meargă în gol, astfel că atunci când celulele cenușii sunt prea puțin solicitate se instalează neplăcerea, anxietatea și tristețea.
Când mintea este suprasolicitată apare încordarea, frustrarea, lipsa de
concentrare, sentimentul de neajutorare, îndoiala.
O stimulare optimă duce la o stare de agitație plăcută, ba chiar o ușoară euforie
pentru că se secretă dopamina – un neurotransmițător care controlează atenția și plăcerea.
Fii atent la cum te simți săptămâna aceasta și identifică acele conjuncturi
din viața ta care te fac să te simți bine în compania minții tale și apoi eficientizează-ți activitatea în așa fel încât să nu apară nici suprasolicitarea și nici subsolicitarea.
www.ursula-sandner.com 14576
Schimbarea presupune un efort de voință pentru a depăși vechile credințe,
limitări, bariere (auto)impuse pentru că altfel vom face mereu aceleași alegeri,
cu toate că nu facem decât să ne învârtim într-un cerc al insatisfacției și neîmplinirii.
Tu știi chiar acum care sunt acele schimbări pe care este necesar să le faci… și
tot ce ai de făcut este doar primul pas, apoi următorul și astfel, încet-încet, vei fi pe drumul vieții pe care ți-o dorești.
www.ursula-sandner.com 14677
Oamenii percep fericirea ca pe un obiectiv de atins undeva în viitor.
«Atunci când…, «dacă… îmi voi da voie să fiu fericit».
Însă ceea ce nu conștientizăm noi este faptul că vom găsi fericirea la destinație
doar dacă o avem cu noi și pe drumul către țelul nostru.
Fii fericit acum și vei găsi fericirea oriunde vei merge!
www.ursula-sandner.com 14778
Se întâmplă în viață să crezi că știi ce dorești, cum să arate job-ul perfect,
partenerul perfect și așa mai departe, însă viața vine și îți arată că, de fapt, ceea
ce te împlinește și te face fericit are o cu totul altă culoare.
Poate că te simți atras de un job care nu este cel pentru care te-ai pregătit, însă
simți în fiecare zi plăcerea de a desfășura acea activitate și ești fericit cu ceea ce faci.
Poate că intră în viața ta oameni care scot la suprafață o parte din tine de care
nu erai conștient, însă te simți atât de bine încât valorile tale sunt date peste cap și te regăsești într-o nouă realitate, firească și atât de frumoasă.
Permite noului să intre în viața ta și te vei descoperi pe tine, așa cum poate nu
știai că ești.
www.ursula-sandner.com 14879
Unul dintre secretele fericirii constă în controlul emoțiilor negative. Felul
în care reacționăm la neplăceri și starea noastră sufletească sunt strâns legate.
Emoțiile negative, ca furia sau tristețea, nu dispar dacă le dăm frâu liber, ci,
dimpotrivă, devin mai puternice!
Obișnuința de a lăsa emoțiile să răbufnească ocazional este dăunătoare. Teoria
conform căreia această descărcare a energiei psihice ar fi utilă a fost infirmată.
Mulți oameni consideră că o ieșire nervoasă îi va elibera de furie, iar lacrimile,
de tristețe. Această concepție s-a dovedit însă greșită. În spatele ei se află o concepție despre emoții provenită din secolul al XIX-lea, dar care e, de fapt, la fel de depășită ca și credința că pământul este plat. Conform acestei teorii, creierul este ca o oală sub presiune în care emoțiile se acumulează din ce în ce mai tare, până la un punct în care ele trebuie neapărat eliberate, ca să nu «crăpăm» la propriu de furie.
Ceea ce avem noi de făcut este să nu ne ambalăm și apoi să dăm frâu liber
emoțiilor negative. În urmă cu 40 de ani, când s-au efectuat primele studii controlate, s-a constatat că izbucnirile de furie nu fac decât să exacerbeze furia, iar lacrimile nu fac decât să ne arunce în depresie. Capul nostru nu este o oală
www.ursula-sandner.com 149
sub presiune, decât dacă noi permitem, prin refuzul nostru de a ne controla
emoțiile, să ne autoambalăm până ajungem la paroxism.
Este în puterea ta – și benefic pentru echilibrul tău emoțional, sănătatea ta
psihică și fizică – să-ți stăpânești conștient emoțiile.
www.ursula-sandner.com 15080
Oamenii cu care interacționezi frecvent (prieteni, partenerul de viață, colegii
de la serviciu) exercită o influență asupra ta și te pot transforma după chipul
și asemănarea lor. Ne influențăm unii pe alții atât conștient cât și inconștient și putem observa asta prin faptul că preluăm din vocabularul, gândirea, stilul de comportament, atitudine, reacții etc., ale celor cu care venim des în contact.
Responsabilitatea ta este să te înconjori de oameni cu care ți-ar plăcea să
semeni pentru că altfel poți să devii ceea ce nu-ți dorești de fapt să fii.
Întreabă-te dacă oamenii cu care îți petreci timpul te ajută să evoluezi sau,
din contră, accesează în tine aspecte mai puțin plăcute… și apoi fă schimbările necesare.
Viața ta îți aparține și datoria ta față de tine însuți este să devii cea mai bună
versiune a ta!
www.ursula-sandner.com 15181
Viziunea altuia asupra vieții tale nu ar trebui să aibă o importanță prea mare
pentru tine.
Modul în care trăim teama, bucuria, tristețea și furia este asemănător pentru
toți, dar elementele care declanșează aceste sentimente sunt diferite. Cu toate că emoțiile ne sunt înnăscute, cele mai multe preferințe și aversiuni se dobândesc încetul cu încetul.
Mediul, familia în care am crescut, cultura, educația, viața personală și
structura de personalitate influențează gustul unora pentru operă și al altora pentru rock, de exemplu.
Nu avem niciun drept (așa cum nici celălalt nu are niciun drept) să-l
devalorizăm sau să-l judecăm pe celălalt pentru că nu gândește, nu simte sau nu are aceleași preferințe sau aversiuni ca și noi.
Nu există nicio modalitate «corectă» sau «adevărată» universal valabilă de
percepție a vieții și a elementelor ei.
Suntem diferiți, atâta tot. Nu suntem nici mai «buni», nici mai «răi» decât
ceilalți, ci suntem doar altfel…
www.ursula-sandner.com 152
Conflictele interpersonale care provin din neacceptarea celuilalt sunt inutile,
distructive și nu reprezintă decât o formă de impunere a propriului ego – de fapt a viziunii noastre înguste despre realitate.
Fiecare om are un punct de vedere, însă este bine să ne aducem aminte că nu
este decât un «punct» într-un univers infinit de posibilități.
Caută să înțelegi, nu să combați tot ceea ce vine în dezacord cu felul în care
ești tu sau a felului în care vezi tu lumea.
www.ursula-sandner.com 15382
A trăi conștient înseamnă și să îți înțelegi și să îți controlezi emoțiile. Dacă
lași emoții ca furia, tristețea, ura, invidia, frustrarea, nemulțumirea etc., să
apară de la sine în peisajul tău interior și să preia controlul asupra vieții tale, vei fi mereu sclavul lor… iar ele nu-ți dau o stare de bine, nu-i așa?
Atunci când simți aceste emoții ia-ți un moment și întreabă-te ce gânduri îți
cauzează de fapt acele trăiri, pentru că ele sunt doar reacțiile tale personale la stimulii din exterior (oameni, situații etc.) asupra cărora tu nu ai, de fapt, niciun control. Odată ce înțelegi faptul că mintea este, de fapt, cauza acelor emoții și că nimic din exterior nu poate să aibă influență asupra ta fără ca tu să accepți acest lucru, te eliberezi de toate emoțiile distructive.
Mintea ta îți aparține și ea poate fi programată să funcționeze așa cum dorești
tu. Tot ce ai de făcut este să devii conștient de ceea ce gândești și apoi să alegi să îți schimbi gândurile și să le hrănești doar pe cele care te fac să te simți bine.
www.ursula-sandner.com 15483
E timpul să trăiești pentru tine. E timpul să înveți să spui «nu» la tot ceea ce
nu dorești să faci și să nu cedezi presiunilor din exterior care, prin manipulare
sau șantaj emoțional, te îndepărtează de tine însuți.
E timpul să înveți că a spune uneori «nu» altora înseamnă, de fapt, că îți spui
ție «da».
Nici nu este nevoie să dai prea multe explicații pentru că tu știi deja faptul că,
cei care contează te iubesc și te acceptă așa cum ești, iar ceilalți, de fapt, nici nu contează…
www.ursula-sandner.com 15584
Atunci când ai un vis, ai deja în interiorul tău toate resursele ca să-l faci să
devină realitate.
Nu îți va fi întotdeauna ușor să accesezi acele resurse și să gasești calea ca să-ți
îndeplinești visul, dar să nu renunți niciodată!
De multe ori, ultima cheie din mănunchi este cea care deschide ușa.
www.ursula-sandner.com 15685
Ființa umană are o complexitate imensă astfel că rutina și plictiseala sunt o
povară greu de purtat pentru fiecare dintre noi. Fiecare om are nevoie constant
de stimuli noi în viața sa.
Însă cu cât este mai îngust universul interior al omului, cu atât acesta își
va da voie să viseze mai puțin, își va permite mai puțin și va fi nevoit să se mulțumească cu experiențele simple și banale care îi sunt la îndemână.
Odată ce mintea se va deschide către noi și noi posibilități (prin căutare,
dezvoltare personală și autoeducație) omul, folosindu-și creativitatea, va căuta alte tipuri de experiențe care să-i producă stimularea cu adevărat satisfăcătoare.
Cred că unul dintre cele mai mari «păcate» pe care le poate comite omul asupra
sa este să-și limiteze existența la ceea ce este cunoscut, la «cercul strâmt» în care este obișnuit să-și trăiască viața.
www.ursula-sandner.com 15786
Zâmbește fără vină pentru că bucuria nu este păcat!
Ferește-te de tot ceea ce te face să suferi, pentru că suferința nu este o virtute!
Nu te plânge de viață, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o
schimbare!
Tu alegi clipă de clipă cum vrei să-ți trăiești viața, fie în bucurie, fie în suferință.
Tu esti sursa tuturor schimbărilor, așa că acționează! Depășește tot ceea ce te
ține într-o rutină care te întristează și fă pas cu pas modificările necesare ca să te poți bucura de cel mai mare dar – Viața ta!
www.ursula-sandner.com 15887
Unele dintre cele mai importante momente din viața noastră sunt cele în
care conștientizăm un lucru, când parcă se ridică un val de pe mintea noastra
și putem să vedem cu claritate cum suntem, cum gândim sau de ce acționăm într-un mod sau altul.
Din acel moment încolo nu mai putem să spunem că nu știm și nu mai avem
cum să ne continuăm viața în același mod, pentru că asta ar însemna să ne facem singuri rău.
În clipa când avem un «insight» dobândim o claritate a gândirii și astfel sunt
create deja toate premisele schimbării și tot ce avem de făcut este să acționăm în acord cu noul mod de gândire.
Celebrează clipele de conștientizare pentru că ele au potențialul de a-ți
schimba viața!
www.ursula-sandner.com 15988
Desprinde-te fără regrete de oamenii și situațiile din viața ta care te trag în
jos sau departe de ceea ce ești sau îți dorești să fii… Până la urmă, ești singurul
responsabil de felul în care alegi să îți investești energia.
Dacă lași ca viața ta să fie controlată sau consumată de oameni (sau situații)
care nu te merită sau nu îți aduc un plus pozitiv, nu vei mai avea loc pentru ceea ce te împlinește cu adevărat.
www.ursula-sandner.com 16089
Reprezentările care s-au format în mintea noastră despre ceea ce înseamnă
«fericire» sunt de cele mai multe ori doar mesaje și imagini preluate din mediul
în care am crescut. Familia (și societatea în care creștem și trăim) ne spune ce ar trebui să facem ca să fim fericiți, eventual ce meserie să ne alegem, cu ce tip de partener să ne însoțim și așa mai departe. Astfel, ajungem la maturitate și ne străduim să aducem în viața noastră acele lucruri și, nu de puține ori, suntem dezamăgiți de rezultat.
Fiecare ființă umană este unică și este foarte important pentru fiecare dintre
noi să ne străduim să ne definim ce înseamnă «fericirea» personală, lăsând deoparte toate sfaturile și îndemnurile celor din jur.
Nu există o rețetă a fericirii universal valabilă, așa că este responsabilitatea ta
să afli ce anume te face fericit, care sunt dorințele și nevoile tale și apoi să-ți orientezi viața înspre satisfacerea lor.
www.ursula-sandner.com 16190
În fiecare zi, în fiecare clipă, avem șansa de a începe o nouă viață. De ce să
renunți la acest drept al tău doar pentru că nu dorești să te desprinzi de bagajul
inutil al trecutului tău?
Trecutul tău nu poate fi schimbat, însă poți să-l accepți, să-l integrezi și să
extragi învățămintele din lecțiile pe care ți le-a oferit viața ta până în prezent. Nu are niciun sens să porți după tine nemulțumirile, neîmplinirile, furia, ura, resentimentele, tristețea și toate celelalte trăiri care nu îți aduc nimic constructiv.
Eliberează-te pas cu pas de povara trecutului, închide capitole și întoarce-ți
privirea cu încredere către prezent și viitor.
Dă-ți voie să te bucuri de viața ta!
www.ursula-sandner.com 16291
Oare învățăm din greșelile noastre sau preferăm să nu ne asumăm ceea ce am
făcut…adică responsabilitatea faptelor noastre?
Atunci când nu ne asumăm responsabilitatea, nu avem cum să învățăm lecțiile
pe care ni le-a dat viața și, ca atare, există multe șanse să repetăm aceleași lucruri, aceleași scenarii…
Odată cu responsabilitatea și asumarea tuturor gândurilor, cuvintelor, faptelor
și a evenimentelor pe care le-am atras în viața noastră, vine și lecția care ne este atât de necesară pentru evoluția noastră, pentru lărgirea conștiinței noastre… pentru a merge mai departe îmbogățiți cu mai multă înțelegere.
www.ursula-sandner.com 16392
De fapt, nu exista nicio «rețetă», nicio cărare bătătorită care să te ducă acolo
unde îți dorești tu în viață. Oricâte sfaturi despre «cum să…» (trăiești, să faci un
lucru sau altul) ai asculta, adu-ți aminte că ele nu reprezintă decât experiențele subiective ale altor persoane.
Rezultatele pe care ei le-au obținut sunt doar un punct de reper, însă dacă
dorești să le ai în vedere este necesar ca tu să le adaptezi la tine – la experiența ta de viață, la personalitatea ta și la ceea ce-ți dorești cu adevărat să obții.
Nu există «rețete» universal valabile pentru că oamenii nu sunt doar niște
simpli roboți care pot fi programați… sau?…
www.ursula-sandner.com 16493
Sentimentele pe care le trăiești astăzi atrag evenimentele pe care le vei
experimenta mâine. Astfel, grijile atrag alte griji. Anxietatea atrage și mai multă
anxietate. Nefericirea atrage nefericire. Insatisfacția atrage insatisfacție. PE DE ALTĂ PARTE … Bucuria atrage și mai multă bucurie. Fericirea atrage și mai multă fericire. Pacea atrage pace. Recunoștința atrage recunoștință. Bunătatea atrage bunătate. Iubirea atrage iubire.
Universul te călăuzește și comunică cu tine în fiecare secundă a vieții tale.
El reacționează la gândurile tale și îți oferă un feedback neprețuit prin intermediul sentimentelor tale. Altfel spus, sentimentele tale reprezintă un instrument de comunicare cosmică! Sentimentele pozitive se traduc prin: “AI PROCEDAT FOARTE BINE”. Cele negative îți atrag atenția că trebuie să îți schimbi gândurile asupra cărora te focalizezi.
www.ursula-sandner.com 16594
Suntem ocupați cu existența, cu viața, cu problemele de zi cu zi, când să mai
facem și curățenie generală în mintea noastră? E prea mult, am putea spune. E
prea greu. Nici nu-i necesar. Apoi, avem de alergat după bani, avem de lucru, copiii ne fac probleme, mergem în vacanță, avem și în vacanță o grămadă de lucruri importante de făcut. Ființa și mintea pot să mai aștepte, zicem noi, iar în vremea asta gunoiul se acumulează, ne încarcă, ne chinuie și ne face din ce în ce mai ocupați.
Pe măsură ce devenim mai ocupați în lume, ne îndepărtăm mai mult de noi
înșine. De aceea lumea modernă pare mult mai ocupată decât lumea de acum o sută de ani, deși s-au inventat atâtea tehnologii care ne ajută să avem mai mult timp pentru curățenia generală a ființei.
www.ursula-sandner.com 16695
Învață să schimbi felul în care percepi viața și pe tine însuți/însăți și fă acest
lucru focalizându-te pe lucrurile pe care le iubești și pe care le apreciezi în
loc să te tot întristezi, enervezi sau frustrezi cu ceea ce nu-ți place (la tine, la ceilalți sau la lume) sau cu ceea ce nu ai. Știu că uneori poate fi extrem de dificil să găsești un echilibru pozitiv printre toate lucrurile pe care le ai de făcut: facturi, serviciu, școală, copii etc.
Uneori viața poate să ți se pară nedreaptă și o povară de nesuportat, dar nu uita
că nu ești niciodată singur/ă și că nu ai voie să renunți! Uită-te cu atenție în jurul tău și observă că, dacă vei cere ajutor, Universul îți va întinde cu siguranță o mână…
www.ursula-sandner.com 16796
De fiecare dată când simți că teama te face să dai înapoi și să renunți la ceea
ce-ți dorești cu adevărat, fă doar un pas înainte și toată ființa ta te va urma!
Înfruntă-ți temerile și pregătește-te pentru o viață spectaculoasă!
www.ursula-sandner.com 16897
Ce fel de persoane ai în jurul tău?
Ești înconjurat de persoane care te susțin sau care te trag în jos permanent?
Dacă viața ta ar începe chiar acum, fără a avea vreun background, îi vei alege
pe cei cu care ai o relație acum?
Întreabă-te dacă persoanele pe care le ai în jurul tău te fac fericit. De ce nu te
înconjori cu astfel de persoane? Cum te simți în aceste relații? Te simți prins în capcană? Dacă stai cu cineva din obligație te simți ca un sclav, nu-i așa?
Persoanele cu care te-ai înconjurat se plâng tot timpul, nu te lasă să evoluezi și
simți că stagnezi sau chiar ai regresat de când ești cu ele? Nu lăsa nici măcar pe cei pe care îi iubești să te jignească și să te facă să te simți mizerabil.
www.ursula-sandner.com 16998
Ființa umană care nu urmărește să înțeleagă sensul existenței sale, făcând
greșeală după greșeală, va suporta mai devreme sau mai târziu rezultatul
acțiunilor sale…
Pentru mulți oameni „lecțiile” vieții sunt asimilate cu greu, exact ca în situația
unui școlar slab, care mai întâi rămâne corigent, apoi repetent și, la un moment dat, tot repetând și repetând datorită greșelilor, ceva în plus se mai asimilează în mintea lui și-l ajută să treacă probele.
Pentru repetenții la școala vieții există și un profesor de temut: SUFERINȚA.
Ea este cea care prin căi specifice și eficiente pentru fiecare generează impulsul transformării și trecerii examenelor vieții.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Repr oducer ea în or ice formă, în totalitate sau a unei părți din v olum ul de față se va fa ce doar cu a cordul pr ealabil în scr is al autor ului [621071] (ID: 621071)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
