Reporterul Generalist, Reporterul Specializat. Studiu de Caz Cotidianul Evenimentul Zilei

Tema proiectului de licență

Reporterul generalist, reporterul specializat.

Studiul de caz: Cotidianul „Evenimentul zilei”

The General Reporter, the Specialized Reporter. Case Study: „Evenimentul zilei”Daily Newspaper.

Cuprins

Introducere

Capitolul 1: Statutul profesional al reporterului

1.1. Munca de reporter – între rutină și creație

1.2. Distincția dintre reporterul generalist și reporterul specializat

1.3. Calitățile unui bun reporter

1.4. Opinia unui specialist în domeniu: Radu Ciobotea

Capitolul 2. Studiu de caz: Cotidianul ”Evenimentul zilei”

2.1. Scurtă prezentare a publicației

2.2. Dimensiuni ale stagiului practic

2.3. Analiza creațiilor proprii

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

În Biblie se spune că la început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu. În Jurnalism, la început a fost reporterul și totul începe de la un reporter. Redacțiile internaționale au în primul rând reporteri buni. Este exact ca și în cazul unui stup de albine, unde fiecare are locul și rolul său. Există albine care fac curățenie în stup, care păzesc și desigur acele albini care merg în câmp să caute și să aducă nectar. Fără ele nu ar exista mierea. Reporterii sunt acele „albinuțe harnice”, care merg în teren, caută, colectează și aduc informația pură din care mai apoi dau naștere unui material cu impact pentru societate.

Actualitatea temei. Tema lucrării mele este actuală prin faptul că există multe discuții contradictorii privind statutul reporterilor și a specializării acestora. Adesea ne întrebăm ce fel de reporterii sunt cei mai solicitați în redacțiile mari și spre ce ar trebui să se orienteze viitorii jurnaliști. Eu încerc să dau răspuns la aceste întrebări esențiale în meseria de jurnalist începător. Cunoaștem de reporter generalist și reporter specializat, dar nu cunoaștem care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei specialități. În Republica Moldova există o specializare pe domenii doar parțial pentru că reporterul de la social poate să scrie astăzi despre pensii, mâine să-l vezi la un accident, iar în altă zi la un eveniment politic. Spun că sunt responsabil de un anumit domeniu, dar scriu despre toate când e cazul. Totuși există jurnaliști specializați foarte buni. Exemplu ar fi Contantin Tănase – editorialist, Cornelia Cozonac – investigații, Ion Preașca – economie, Mariana Rață – politic, Alexandru Grecu– sport și alții. Dacă noi cunoaștem că presea este „cea de a patra putere”, în cazul nostru, reporterul este prima putere în jurnalism. .

Scopul și obiectivele lucrării. Prin această teză de licență pot contribui la consolidarea informațiilor și cunoștințelor viitorilor jurnaliști privind tema aleasă de mine și de a explica clar ce înseamnă să fii reporter, care este diferența între reporterul generalist și reporterul specializat, și care este viitorul acestor meserii, îndrăznesc să zic, necesare societății. Mi-am pus obiectivul să prezint partea teoretică cât mai clar, documentat și argumentat. Reporterul este cel care scrie istoria evenimentelor în fiecare zi și m-am gândit că merită atenția cuvenită. În ceea ce privește studiul de caz, am descris în amănunte cum a decurs stagiul de practică la cotidianul Evenimentul zilei, care sunt dificultățile unui tânăr reporter și cum ar putea să le depășească.

Structura proiectului de licență. Structura lucrării este una eventual simplistă, dar cu informații unice și foarte necesare reporterilor. Lucrarea cuprinde două capitole. Primul este despre statutul profesional al reporterului, în care vorbesc în amănunte despre munca de reporter, distincții între reporterul generalist și reporterul specializat, calitățile unui bun reporter. Capitolul unu se încheie cu opinia unui specialist în domeniu: Radu Ciobotea, care este realizat în formă de interviu. În cel de-al doilea capitol vorbesc despre studiu de caz la cotidianului Evenimentul zilei prin care scriu o scurtă prezentare a publicației, dimensiuni ale stagiului practic și o analiză propriu-zisă a creațiilor proprii. Prin această lucrare încerc să descopăr personalitatea fiecărui reporter, care încă au dubii în privința alegerii meseriei de reporter generalist sau reporter specializat.

Metodologia lucrării. La scrierea proiectului de licență m-am bazat pe metode generale de percepere și cunoaștere a particularităților meseriei de reporter. Pentru subiectul tratat am folosit metoda comparativă, care m-a ajutat să fac deosebirea exactă între reporterul generalist și reporterul specializat. La formarea unor ipoteze în cadrul lucrării m-au ajutat metodele precum observația, raționamentul, inducția, deducția, analiza și sinteza multitudinilor de informații. O altă metodă interesantă pe care am utilizat-o este intervievarea. Prin această metodă afli informații prețioase direct de la sursă.

Noutatea temei. La o întâlnire cu jurnalistul Răzvan Scorțea de la BBC, l-am întrebat dacă are această instituție prestigioasă o predilecție mai mult spre a angaja reporteri specializați sau reporteri generaliști. Atunci, Răzvan Scorțea, care este și manager internațional al BBC News, mi-a spus că BBC caută jurnaliști care să știe să facă tot: scris, radio, tv, online, montare sau rețele de socializare. De aici dorința de a cerceta și a afla care sunt tendințele în materie de jurnaliști. Noutatea lucrării constă în următoarele:

examinarea arealul presei moldovenești și internaționale privind raportul dintre reporterii generaliști și reporterii specializați care lucrează în diferite redacții;

importanța, chiar necesitatea, reporterilor specializați la nivel național și internațional;

identificarea și examinarea amănunțită a elementelor care contribuie la faptul că reporterii specializați sunt cel mai des premiați în acdrul concursurilor internaționale;

stabilirea calităților necesare unui bun reporter anume din spațiul nostru;

prezentarea opinei unui specialist în domeniu, care cunoaște meseria de jurnalist din practică;

evaluarea avantajelor și dezavantajelor meseriei de reporter generalist și reporter specializat.

Atunci când îți alegi specialitatea de reporter specializat sau reporter generalist, este ca și cum ți-ai alege religia. Reporterul are propria lege: fii primul. Lurarea respectivă are și ea o misiune: să explice ce înseamnă să fii reporter generalist și reporter specializat, cu toate particularitățile sale.

Capitolul 1: Statutul profesional al reporterului

Când e trezit în miezul nopții, un pompier trebuie doar să își tragă pantalonii și să stingă focul. Reporterul trebuie să spună unui milion de oameni cine a aprins chibritul și de ce

Mort Rosenblum, Assiciated Press

Munca de reporter – între rutină și creație

Reporterii au misiunea să meargă pe teren și să aducă știrea. Și cu cât va fi mai creativ reporterul, cu atât știrea va fi mai interesantă. „Orice reporter este un jurnalist și trebuie să își perceapă meseria în moduri destul de complexe. Abordarea jurnalismului ca un al șaselea simț, ca recipient, ca oglindă, ca un copil sau ca serviciu sugerează un puternic simț al responsabilității față de știri, care este complicat și de materialitatea și natura sa permanentă și în continuă schimbare. În același timp, jurnaliștii văd dimensiunile publice a ceea ce fac ca puncte-cheie într-o definire a propriei activități” [2, p. 42].

Într-adevăr nu este ușor să fii reporter. Lucrezi în fiecare zi până noaptea târziu, inclusiv în week-end, dacă este nevoie să fii la locul evenimentului, te duci și la ora 3 de noapte la filmări. Mai există și cealaltă latură, lipsa de subiecte, interacționarea zilnică cu unele și aceleași surse, lipsa motivației financiare, ritina zilnică, iar în Moldova mai este problema că majoritatea instituțiilor media sunt cumpărate de politicienii și pe care trebuie să-i servești. Se ajunge la o sabotare. Am văzut reporteri care vin fără tragere de inimă la evenimente, care scriu numai pentru că așa le cere șeful și că mâine s-ar lăsa de această meserie dacă le-ar propune cineva un onorariu mai mare. Și totuși nu pot să fiu de acord cu Mihai Coman care spune că munca de reporter este una de rutină și plictisitoare.

Te plictisești doar atunci când nu îți place ce faci. Dar atât timp cât îți plac oamenii, îți place să găsești ceva nou, să scrii ceea ce nu s-a mai scris și să nu te oprești niciodată, nu are cum să fie de rutină. Mai mult de atât, procesul prin care reporterii primesc sarcini de la redactori, nu trebuie să fie unilateral, într-o singură direcție. Reporterii sunt ochii și urechile ziarului, reporterii trebuie să genereze un flux continuu de idei, cunoscute sub numele de inițiativă. Reporterul deține o mare putere în comunitate, putere ce trebuie exercitată cu multă responsabilitate. Ei trebuie să știe să combine această responsabilitate cu modestia și cu simțul datoriei față de cititori. Cu timpul, reporterii de succes ajung să fie cunoscuți pentru precizia, onestitatea și fairplay-ul de care dau dovadă. [5, p. 7]

Reporterii se aseamănă cu niște eroi. Eroi ai jurnalismului. Ei sunt primii care sar în foc, sunt cei care merg la manifestațiile violente sau la război, cu riscul de a primi un glonte în cap. Sunt cei pe care autoritățile îi urăsc cel mai mult pentru că le bat la ușă în fiecare zi și le cer explicații. Nu în zadar, anual mor peste 100 de jurnaliști, majoritatea fiind reporteri. Această muncă este și una dintre cele mai periculoase din lume. Jurnalismul este un domeniu în care curajul este mai presus decât frica, unde creativitatea este pe primul loc, iar rutina vine doar dacă te plictisești de ceea ce faci. Un reporter adevărat este acea persoană care își face meseria din pasiune toată viața.

Distincția dintre reporterul generalist și reporterul specializat

Reporterii sunt „vânătorii” de informații. Fără ei nu ar exista știri, nu am ști ceea ce se petrece în lume, deci, lumea ar fi neinformată. Reporterii se împart în două categorii: generaliști și specializați. În viața fiecărui reporter vine o zi când trebuie să aleagă dacă îmbrățișează mai departe meseria de reporter generalist sau cea de reporter specializat. De această alegere depinde carierea profesională și succesul fiecăruia. „Azi, reporterii sunt intervievatori și scriitori, istorici și avocați, matematicieni și economiști. Primul pas pentru a fi un bun reporter este să fii un bun vorbitor,care știe cum să scrie o propoziție simplă. Al doilea pas este entuziasmul”. (D. Anderson).

Reporterii generaliști scriu din toate domeniile, fără să fie specializați în ceva anume.

Aceștia sunt considerați ca fiind adevărate enciclopedii de cunoștințe. În mod normal, reporterii trebuie să posede multe informații generale, încât să fie familiarizați cu aproape tot ce ține de societate. Datorită că se pricep a scrie din mai multe domenii, reporterii generaliști au o perspectivă mai largă asupra lumii. Prin urmare, un jurnalist generalist ar trebui să fie în măsură să acopere domeniile precum sănătate, educație, afaceri, politica, religie, IT, știință, artă și cultură, crima, sport, economie, etc.

Reporterii specializați sunt acei reporteri care răspund de un anumit domeniu. În cazul redacțiilor mari, aceștia pot avea grijă de o zonă limitată a unui domeniu, cum ar fi doar problemele consumatorilor din domeniul social sau învățământul preșcolar (grădinițele) din domeniul educației. „Multe instituții de presă practică o „rotație a cadrelor” – reporterii sunt repartizați unei alte secții sau li se cere să acopere un alt domeniu, după o perioadă în care s-au ocupat de o anumită felie a actualității. În acest fel, se încearcă să se evite căderea în rutină și subiectivismul care poate apărea în urma unor contacte permanente cu anumite surse”. [4, p.14]

Cu toate acestea, redacțiile mari din străinătate așteaptă reporteri specializați, crezând că astfel se va crea o nișă puternică pentru ei înșiși într-o anumită zonă a profesiei. Totodată, specialiștii consideră că jurnaliștii specializați nu sunt simpli reporteri, dar ei mai sunt și experți, speciao anumită felie a actualității. În acest fel, se încearcă să se evite căderea în rutină și subiectivismul care poate apărea în urma unor contacte permanente cu anumite surse”. [4, p.14]

Cu toate acestea, redacțiile mari din străinătate așteaptă reporteri specializați, crezând că astfel se va crea o nișă puternică pentru ei înșiși într-o anumită zonă a profesiei. Totodată, specialiștii consideră că jurnaliștii specializați nu sunt simpli reporteri, dar ei mai sunt și experți, specialiști într-un domeniu. Tot jurnaliștii specializații sunt cel mai des premiați în cadrul concursurilor internaționale, exemplu ar fi premiile Pulitzer.

Televiziunile mari, ziarele importante au reporteri acreditați la Casa Alba din SUA de mai mult de 30 de ani. Spre exemplu, celebra reporteră Helen Thomas a fost acreditată timp de 57 de ani la Casa Alba, iar toți președinții care veneau la conducere, îi acordau primul interviu. Specializarea reporterului se face în dependență de cererea de pe piață, de țara sau instituția media în care activează, de experiența reporterului și înclinațiile acestuia. Poți să scrii despre tot și despre toate foarte bine, și poți să scrii numai despre un singur domeniu și s-o faci mediocru. Până la urmă nu contează ce fel de reporter ești, generalist sau specializat, important este să fii un bun reporter.

Calitățile unui bun reporter

“Sunt oameni care nu sunt făcuți să fie reporteri. Ei nu vor găsi niciodată apă în mare. Îi trimiți să facă un reportaj în uzină, și ei se întorc cu raportul financiar și cu catalogul de mașini”

Michel Voirol

Atât reporterul generalist, cât și cel specializat sunt întâi de toate cei care transmit informația așa cum este ea. Ei sunt ochii prin care oamenii văd ceea cea se petrece în societate și în lume. Talentul este necesar, însă nu-i de ajuns numai talent pentru a dezvolta cele mai importante calități caracteristice acestei meserii. Este o muncă asiduă, unde este nevoie de foarte mult timp și eforturi ca să ajungi în vârful piramidei. Fiecare autor are propriul top al acestor calități și cu toții au dreptate pentru că nu există o calitate care ar fi în plus în meseria noastră. Așadar, care sunt calitățile necesare pentru a fi reporter? Cum am observat în majoritatea manualelor de specialitate, fiecare calitate se câștigă prin muncă și multă perseverență. Iată care, în opinia mea, sunt cele mai importante însușiri.

O bună cunoaștere a limbii. Un jurnalist trebuie să cunoască foarte bine limba în care scrie și vorbește. Atunci când reporterul este pe tern, el trebuie să știe să adreseze corect întrebările, fără greșeli și cât mai precise. Vocabularul, ortografia, punctuația, sunt obligatorii pentru meseria de jurnalist. Cu cât acesta va mânui mai bine condeiul, cu atât textele sale vor fi mai interesante.

„Flerul” știrii. Un bun reporter știe să deosebească știrea de ne-știre. Aceasta înseamnă că el știe să „miroase” un subiect captivant și să discearnă amănuntele importante și cele nesemnificative. De multe ori, mai mulți reporteri merg la unul și același eveniment, dar cu toți scriu diferit știrea. Unii scriu exact ceea ce e nou și important, alții se pierd în detalii și distorsionează mesajul pe care trebuiau să-l transmită. De aceasta și este important simțul știrii. Această calitate se dezvoltă în timp, odată cu experiența. Reporterii trebuie să fie învățați că știrile nu înseamnă numai conferințe de presă, accidente și evenimente. La orice pas poți vedea un subiect de știre, îți trebuie numai urechi să auzi și ochi să vezi. Munca reporterului constă în observare.

Curiozitatea. Fără această calitate nu prea ai multe șanse să reușești în jurnalism. În cel mai bun caz, vei fi un reporter mediocru. Dacă zeci de oameni stau grămadă, se ceartă și tu nu mergi să vezi ce se întâmplă, dacă nu te interesează ce se află dincolo de casa ta, atunci trebuie să te întrebi dacă ți-ai ales bine profesia. Datorită curiozității ai un interes sporit pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru, până la cele mei mici detalii, dorești să știi mai mult, să înveți ceva nou, să cunoști oameni și locuri noi. Curiozitatea este flacăra vie a reporterului și „muza” subiectelor originale.

Precizia și acuratețea. Poate una dintre cele mai importante sarcini ale reporterului când se pornește să scrie un subiect, este acela de a transmite informațiile cu maximă claritate și cu toată precizia posibilă. Atunci când reporterul scrie despre un eveniment important sau un accident, acesta trebuie să menționeze locul, timpul și alte elemente caracteristice unei știri sau unui reportaj. Acesta nu are dreptul să greșească, să încurce nume și locuri. Din acest motiv precizia și acuratețea sunt extrem de importante. Pentru aceasta, reporterul trebuie să-și noteze corect toate elementele și să le verifice înainte de a da ziarul la tipografie sau de a fi difuzate la TV ori radio.

Punctualitatea. Eu aș considera acesată abilitate una dintre cele mai necesare jurnaliștilor de la noi din țară. Să fii punctual înseamnă să fii la timp la eveniment, nu după și nu după ce se termină. Cel mai bine este, însă, să ajungi cu 5-10 minute înainte de începere pentru a vedea atmosfera și alte detalii. La noi, în Moldova, jurnaliștii nu sunt tocmai punctuali. Dacă sunt invitați la un eveniment, care va avea la ora 10.00 și încă mai trebuie să se deplaseze cu toții într-o localitate mai îndepărtată, aceștia vin cu câteva minute peste ora stabilită, uneori ajungând și la 30 de minute întârziere. S-ar părea că este un lucru minor să întârzii câteva minute, dar în astfel tu îi faci pe colegii tăi să aștepte. Și mai grav este dacă ai stabilit un interviu și interlocutorul trebuie să te aștepte el pe tine. Prin punctualitatea, jurnalistul dă dovadă de responsabilitate și încredere.

Abilitatea de a asculta. Un reporter bun știe nu doar să adreseze întrebări, dar și să asculte când este cazul. Uneori mai multe lucruri poți afla de la interlocutor dacă îl lași pe el să vorbească. Nu este profesionist să vorbești mai mult decât interlocutorul tău. Trebuie să știi cât și când să vorbești. Prin meseria de reporter se înțelege în primul rând abilitatea de a asculta, apoi de a vorbi. Ascultarea mai înseamnă și abilitatea de a sintetiza informația, să te pună în situații sau să te provoace la anumite certuri.

Perseverența. Prin perseverență se înțelege să nu te mulțumești niciodată cu puținul, a te perfecționa zilnic și de a scrie de la o zi la alta tot mai bine și mai profesionist. Un reporter perseverent va face cele mai bune materiale jurnalistice pentru că va reuși să obțină orice informație de interes public oricât de inaccesibil i-ar fi, să facă rost de o întrevedere cu o persoană, care îi spune de luni că nu are timp liber. Chiar dacă nu reușesc să obțină ceva, nu se vor da niciodată bătuți. În meseria de reporter este nevoie de foarte multă insistență și perseverență în cazul în care oamenii se tem să se exprime, autoritățile publice nu sunt receptive la apelul jurnaliștilor și se eschivează să vorbească despre o a numită problemă.

Capacitatea de a scrie repede. Reporterul lucrează întotdeauna în condiții stresante și mereu sub presiunea timpului. Nu spun că trebuie să scrie știrea cu viteza luminii, dar să fie cât se poate de rapid, ori în domeniul nostru cine a scris primul, este câștigătorul, iar al doilea deja nu mai există. Să știi să-ți selectezi foarte bine informațiile de care vei avea nevoie încă de pe teren, să te asiguri că ai tot ce-ți trebuie pentru scris, toate sursele le-ai contactat, iar când vii în redacție să-ți rămână numai să te așezi și să scrii. Organizarea timpului și managementul lui, ajută.

Cunoașterea limbilor străine. În ziua de astăzi fără a cunoașterea limbilor străină, este imposibil să te realizezi ca personalitate. Consider că fiecare reporter trebuie să cunoască măcar 1-2 limbi străine. În primul rând cunoașterea limbii engleze, care s-a impus la nivel mondial. Datorită cunoașterii limbilor străine, reporterul are noi uși deschise: poate realiza interviurilor și materialelor cu oameni din străinătate, poate să se documenteze și să urmărească presa internațională. Acesta poate fi trimis într-o altă țară să acopere un anumit eveniment, care de asemenea solicită cunoașterea limbilor străine. Cu câte limbi străine cunoști, cu atât este mai bine, chiar și un salariu mai mare poți să ai.

Bunul simț. Calitate respectivă te ajută să nu ai anumite situații rușinoase, care să îți strice reptația de bun reporter. Reporterul trebuie să-și practice meseria și să se comporte în limitele bunei cuviințe și a deontologiei. Prin aceasta arătăm respectul pentru cel din fața noastră, pentru cititor și pentru redacția în care lucrezi.

Acestea sunt în opinia mea doar câteva dintre cele mai importante calități ale unui reporter. Bineînțeles că un reporter trebuie să fie creativ, să aibă o memorie bună și să fie întotdeauna imparțial. În ziua de astăzi, un reporter trebuie să mai aibă mult curaj, are nevoie de hotărâre, tenacitate și mult scepticism, ca să pună totul la îndoială. Ca să pornești în această călătorie, numită viața de reporter, ai nevoie de o cultură generală solidă. Trebuie să nu te oprești niciodată să înveți, chiar și atunci când crezi că știi totul. Originalitatea își are și ea locul, ori un scris banal și plictisitor nu-i interesează pe nimeni. „Oricine are ochi, mâini, picioare, carnețel, pix și, eventual, un reportofon, poate fi reporter”, spunea Mihai Coman. Cred și sper că tânăra generație nu vrea să fie unul dintre acei „oricine”. Un bun reporter devii numai dacă ai toate aceste calități.

Opinia unui specialist în domeniu: Radu Ciobotea

Întotdeauna am avut o pasiune aparte pentru reportaje. Poate și de aceasta m-am gândit că ar fi bine să aflu părerea unui specialist în reportaje, de la un profesionist. Am auzit de numele lui Radu Ciobotea încă din anul I de facultate. În primele zile când am venit la Evenimentul zilei, trebuia să solicit niște informații privind un subiect de la consulul României la Bălți. Când am făcut că numele consulului este Radu Ciobotea, nu mi-a venit să cred că eu vorbesc cu omul de care am învățat ce înseamnă reportaj de război și cum este să scrii un reportaj. Apoi am aflat că a lucrat mai mulți ani la Evenimentul zilei din România. Coincidență? Poate. Despre Radu Ciobotea se poate de spus multe. Acesta s-a născut pe 1 iulie 1960 de Dej, județul Cluj, România. A absolvit din Facultatea din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este doctor în literatură comparată al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Timp de 20 de ani a fost jurnalist de presă scrisă, radio și televiziune, dar cea mai lungă perioadă a fost la ziarul Evenimentul zilei, fiind corespondent de război în perioada conflictelor din fosta Iugoslavie. Radu Ciobotea este până în prezent conferențiar la Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad și editorialist la săptămânalul Diaspora românească din Londra. Din 2007 activează în diplomație, fiind consilier diplomatic al Ambasadei României de la Paris, apoi consul la Consulatul General al României la Bălți, iar în prezent este director al Institutului Cultural Român din Paris. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și pe parcursul timpului a publicat ai multe volume printre care „Întoarcerea la Shaolin”, „Război fără învingători”, „Reportaj și literatură”, „Apărătorii” și altele. [3, p. 2] Autorul a fost foarte receptiv și mi-a răspuns imediat la întrebări. Iată mai jos și interviul propriu zis, care spune multe despre reportaj și despre reporteri.

Mai multe volume din bibliografia dvs. sunt axate pe tematica reportajului. Aveți o anume predilecție pentru acest gen?

Bineînțeles. Îmi plăcea reportajul încă din copilărie, când îmi amintesc că am câștigat primul meu aparat de fotografiat („Smena”!) pe când aveam vreo paisprezece ani, și scrisesem într-o revistă de copii un reportaj despre orașul Orsova, care fusese scufundat și reconstruit. Visam să ajung ziarist, deși, opțiunea era la concurență cu meseriile de pianist sau actor. Pana la urma n-a ieșit nici una din ele, așa că a trebuit sa lupt ca să ajung acolo unde visam: în redacția unui ziar, și, dacă e cu putință, în cele mai periculoase locuri; acolo unde se nășteau poveștile adevărate. Aș spune chiar că acest gen jurnalistic m-a însoțit pretutindeni, l-am practicat cu fervoare și am avut și norocul de a mă afla, la timpul potrivit pentru formarea mea, în preajma unor jurnaliști de mare calibru, printre care Cornel Nistorescu, George Arion, Tudor Octavian, Ion Cristoiu, George Pruteanu, Sorin Rosca Stanescu și lista poate continua. Cum s-ar zice, era generația care mă preceda. Pe Nistorescu îl vedeam (și îl văd și acum, deși nu mai scrie demult reportaj) ca pe un continuator al lui Geo Bogza. Uneori chiar îi prelua subiectele (cum e cazul reportajului despre localitatea Mizil), generând noi perspective, noi moduri de exprimare. Apoi totul a devenit mai profund, am devenit cadru universitar, am studiat aproape tot ce se poate studia despre reportaj, am scris cărți de și despre reportaj. Pare a fi una din pasiunile care durează o viața, nu mai ai cum sa te ascunzi, cum sa scapi de ele.

Nu vi se pare că reportajul din presa tipărită este tot mai mult strâmtorat de reportajul din audiovizual?

Nu cred ca problema este bine pusă. Audiovizualul are nevoie de reportaj și încă mai are de descoperit modalități moderne de a povesti lumea prin imagine, sunet, muzica și text. Este nevoie de acest gen în audiovizual, iar în Europa occidentala numeroase canale de televiziune sunt specializate în „non-fiction”, ceea ce ne duce tot la reportaj. Presa scrisă are, însă, un avantaj pe care l-a uitat. Timpul lecturii. In audiovizual timpul este concentrat, o imagine durează câteva secunde, iar o mare parte din adevărul unei trăiri rămâne pe dinafară. Intrăm mai degrabă în ritmul realității profunde prin lectură. Reportajul de presa scrisă nu trebuie sa fie cel de acum câteva decenii, el are acum o arie mult mai mare de expresie, pe el se construiesc cărți, filme documentare și artistice, dar până la aceste variante există, la început, cuvântul. Și, de altfel, nici un reportaj din audiovizual nu are șanse de reușita dacă nu conține experiență cuvântului, dacă reporterul nu a trecut prin lectură și prin scris. Dacă are un viitor acest gen în presa scrisă? Sunt convins că da. O scurtă privire asupra conținutului marilor publicații cotidiene sau săptămânale din Franța, Italia, SUA ne arata că reportajul predomină. Lucru explicabil: este singurul gen care are ceva de povestit și o face cu talent. În rest, avem de toate, informații, interviuri, anchete, dar nici o poveste.

Opțiunea dvs. este pentru o anumită specializare în domeniul reportajului?

Cred ca domeniul de vârf al acestui univers reportericesc este condiția de corespondent special. Aici sunt puse la încercare toarte calitățile unui jurnalist, de la rezistență sa pe teren și înfruntarea oricăror pericole până la capacitatea de a sintetiza cele văzute, și de a le transforma într-un text coerent, care să conțină atât informație, cat și emoție. Căci autorul de reportaj este singurul care are voie să-și exprime emoțiile, opiniile, îndoielile, fără ca acestea să interfereze cu regulile de baza ale jurnalismului. Are acest drept fiindcă se afla acolo unde cititorii săi nu au acces, fiindcă risca enorm și fiindcă știe cum sa spună totul astfel încât să transmită senzația de real. Corespondentul special este ziaristul complet, care se adaptează condițiilor din teren și găsește întotdeauna modalitatea de a trimite spre public poveștile sale, devenind, uneori, o vedeta mass-media. Pentru calitățile sale, o merita din plin.

În condițiile unei maxime specializări în toate domeniile, reporterul generalist își mai are rostul în mass-media de azi?

Da, absolut. El rămâne singurul care poate media între diversele specializări, care poate avea o privire generală asupra unui subiect. Fără reporterul generalist, ne-am pierde în detaliile diverselor specializări fără să mai găsim drumul spre ieșire. De altfel, el păstrează intacte calitățile adevăratului jurnalist, având capacitatea de a modera, de a conduce discuții, de a crea imaginea întreagă a unui fenomen, în vreme ce „specializații” rămân prizonierii propriilor domenii. Și mai este ceva. Reporterul generalist pune pe primul plan publicul. Folosește specializările doar ca sa aducă publicului informația cea mai corectă, interpretarea cea mai plauzibila, construind un articol sau o emisiune concentrata spre transmiterea mesajului, nu spre performanța fiecărei specializări. Și, nu în ultimul rând, el este jurnalistul care face fața atât in presa scrisa, cât și în audiovizual, având o capacitate de adaptare mult mai mare. Suntem în epoca în care un singur jurnalist face și textul și imaginea și înregistrarea audio, fiind multifuncțional. Nici urmă de vreo specializare strâmtă, după cum ne arată realitatea mass-mediei de astăzi.

Capitolul 2. Studiu de caz: Cotidianul ”Evenimentul zilei”

„Ziarul oamenilor obișnuiț”

Dan Andronic

2.1. Scurtă prezentare a publicației

Fără scris, nu există jurnalist. Înainte de a ajunge la radio sau TV, nemaivorbind de presa scrisă, trebuie să poți a scrie bine, corect, profesionist. Aceasta am încercat să fac pe parcursul celor trei ani de facultate. Nu mi-aș imagina niciodată să fac altceva decât jurnalism. Întotdeauna am considerat că pentru a ajunge un jurnalist de valoare, trebuie să practici pe rând presa scrisă, radio și apoi TV. ”Ziarul nu creează o memorie, iar colecția unui ziar un există pentru cititorul său. Fundamentul Actualității este cititorul însuși. Actualitatea se construiește în prezentul acestuia și ea își găsește evidența în acest cititor. Istoria și Actualitatea par astfel că se încrucișează fără a se recunoaște; una pune bazele unei profunde dimensiuni a timpului: cealaltă prelevă la suprafața sa o sincronie. Prima înrădăcinează evenimentele într-o membrana ce înconjoară planeta (o membrana care pare că înnoiește în fiecare zi). Una are drept scop păstrarea hegeliană care vine prea târziu, la căderea serii, cealaltă – pasărea Phoenix care renaște în fiecare dimineață din propria cenușă”. [6, p. 33]

Am avut norocul să fac parte din echipa „Evenimentul zilei” chiar de la început, unde mi-am făcut, de altfel, și stagiul practic în perioada desemnată de regulamentul universitar. Aici pot să spun că am crescut ca specialist și m-am dezvoltat.

Evenimentul zilei este primul cotidian gratis din Republica Moldova. Publicația apărut pentru prima dată la 12 iulie 2013. După o istorie de 21 de ani în România, Evenimentul Zilei a venit să facă istoria oamenilor simpli și în Republica Moldova. Directorul Evenimentului Zilei din România, Dan Andronic, spunea în editorialul său de pe prima pagină că publicația nu va fi un ziar pro sau contra, va fi o gazetă care vine în sprijinul poporului, care să le asculte durerile și va face tot posibilul să nu treacă neobservate. La început, redactor-șef a fost Cătălin Alistari, care lucrează în prezent redactor la ziarul economic „Capital” din România. Acum ziarul poate fi abonat și cumpăratde la Poșta Moldovei. Primul număr al ziarului a apărut cu harta Moldovei pe prima pagină, pe care au fost amplasate opiniile oamenilor despre apariția ziarului. Îmi amintesc că atunci am scris doar o știre și am contribuit la realizarea unui vox populi. În acea zi aveam un material de o pagină despre moldovenii care decedează peste hotare, dar nu mi-a fost pus în ziar din motiv că era prea tragic. Mi-a fost foarte greu la început. Ca să scriu un material îmi trebuiau câteva ore, uneori terminam material la orele 17-18, dar redactorul-șef era loial și nu-mi zicea nimic. În prima lună mergeam acasă la orele 8-9 seara. Atunci a fost mai mult un test de rezistență. Îmi amintesc că în două-trei săptămâni nu am avut nici un material de deschidere, uneori mă îndoiam de mine și mergeam dezamăgită acasă. Nici idei de subiecte nu aveam și nici nu știam unde să le caut. Apoi încetul cu încetul am început să găsesc subiectele mele, să scriu mai repede și mai bine. Au fost săptămâni când toate materialele de deschidere au fost semnate de mine, dar au fost și zile când nu am scris nimic.

Echipa redacțională. Echipa Evenimentul zilei este una mică, dar care face lucruri mari. Majoritatea dintre reporteri sunt tineri. În prezent, redactor-șef și director este Vlad Teodorescu de la Evenimentul zilei din România, redactor-șef adjunct este Valentin Buda, iar editor coordonator pe Republica Moldova este Natalia Hadârcă. Elena Stegari, Olga Țigănescu, Lilia Raicu, Mihai Țurcanu și Cristina Ghenea, cunoscut Cristian Frisk, sunt reporteri. O „mână de oameni”, fac să apară în fiecare zi un ziar de 16 pagini. Din motiv că redacția este una mică, specializarea există doar în trei domenii: politic, economic și sport. Valentin Buda este responsabil de domeniul politic, Lilia Raicu are grijă de pagina economică, iar Cristina Frisk de sport. Mai există doi editori la site, secretar, șofer, distribuție etc. Lucrul constă în felul următor: echipa din Moldova transmite materialele în România, iar echipa din România le corectează și le paginează. După acesta, ziarul este transmis la topografia Edit Tipar Group de la Chișinău.

Structura ziarului. Evenimentul zilei este un ziar color, iar aceasta îl face atractiv și interesant pentru cititori. Pe prima pagină sunt trimise de obicei cinci subiecte principale din ziar, dintre care unul este de deschidere. În partea de jos se găsește editorialul ediției, care poate fi scris atât de redactori, cât și de reporteri. Pagina 2 este dedicată evenimentelor de actualitate. În această pagină există un material principal, numit main, și două știri desfășurate în partea de jos a paginii. În partea dreaptă este coloana de știri. Aici sunt scrise întotdeauna trei știri a câte 500 de semne, plus două poze. Cel mai des, știrile sunt despre accidente, omoruri, corupție. Tot aici se găsește și declarația zilei, cu poza celui care a spus-o. Declarația poate fi politică, economică, socială, important este să trasmită un mesaj clar. În pagina 3 sunt scrise evenimentele de actualitate politică și este îngrijită de Valentin Buda. În pagina 4 se găsesc două materiale de opinii. Pagina 5 este pentru social. Aici sunt scrie unul sau două materiale sociale. În 6 se scriu mereu materialele speciale, inedite. Textele din această pagină, în majoritatea cazurilor, sunt cele care deschid ziarul. În 6 își fac loc știrile din sport. Paginile 8 și 9 sunt destinate economiei, prima din România, a doua din R. Moldova. În paginia 10 și 11 sunt materiale de actualitate din România, dar care au tangență cu Moldova sau ar fi interesante cititorului de aici. În pagina 12 de găsesc de asemenea două materiale de opinie. Știrile din domeniul internațional sunt scrise în pagina 13. Urmează pagina 14 cu rubrica meteo, jocuri, horoscop și căsuța redacțională. În pagina 15 se găsesc programele TV și una sau două știri mondene. În ultima pagină este un material exclusiv sau un reportaj efectuat de Evenimentul zilei din România. În total, Evenimentul zilei din Moldova este responsabil de 10 pagini din 16, restul fiind suplinite de colegii din România.

2.2. Dimensiuni ale stagiului practic

În perioada stagiului de practică, efectuat în redacția cotidianului Evenimentul zilei, am scris 27 de materiale jurnalistice de diferite genuri, printre care reportaje, articole ample, știri și editoriale. Trei dintre cele 27 de articole sunt editoriale, iar 14 au fost materiale de deschidere ale ziarului. Au fost săptămâni când în fiecare zi eu facem deschiderea ziarului. Într-o zi, redactorul-șef, Vlad Teodorescu, văzând materialul meu, povestea florarului, mi-a zis că „nu lucrez”, pentru că nu am material de prima pagină. Acesta a fost un compliment.

Este foarte bine când în redacție ești apreciat. Personal m-am simțit foarte bine pentru că îi cunosc și știu că redactorii au încredere în mine. Când eram la practică, am răcit și nu am mers într-o la redacție, dar am scris de acasă materialul cu abaterile șoferilor auto și camerele video pe care îl începusem cu o zi înainte. Acesta a fost și material de deschidere în ziua respectivă. Când am mers luni la redacție, redactorul-șef mi-a zis că nu am voie să mă îmbolnăvesc de fel. Aici am învățat să scriu un material cu trei-patru surse într-o singură zi și cinci materiale pe săptămână. Sunt oameni de la care ai ce învăța, inclusiv de la colegele mele la fel de tinere. De la toți am învățat să prețuiesc cuvântul, să pun dragoste și adevăr atunci când îl scriu.

Dificultățile au fost de ordin tehnic și de colectare a informație. Este foarte greu să-i faci pe oameni să vorbească, dar și mai greu este să faci rost de o informație de la instituțiile de stat. Spre exemplu de la Inspectoratul General de Poliție niciodată nu vei obține o un răspuns în aceeași zi. La Procuratura Generală, la Banca Națională, la Ministerul Educație, la toate este la fel. Trebuie să fii norocos să obții un răspuns la o solicitare într-o singură zi. Acesta încetinește din procesul de scris al jurnalistului, iar uneori îi dă subiectul peste cap. Am avut un caz, când am solicitat informația trei luni la rând, îi telefonam de trei ori pe zi, ca până la urmă să primesc un răspuns. Atunci am scris material „În Moldova se fură 10 case pe zi”, care a fost preluat de mai multe instituții mass-media, inclusiv Timpul.md. De cele mai dese ori reușești să faci rost de informația de care ai nevoie doar prin insistență. Oricum am reușit să scriu aproape în fiacre zi. Alte dificultăți ar fi timpul care te presează și ziarul care trebuie să meargă la tipografie. Nu este ușor să scrii pentru un cotidian nici chiar dacă ai experiență, ai cu seamă pentru un student. Uneori această grabă te împiedică să te documentezi suficient, să găsești toate sursele necesare sau să mai aștepți un răspuns de la o instituție. Dar prin muncă, ajungi la perfecțiune.

Subiectele sau ideile de subiect sunt la fel de dificil de găsit. Odată cu trecerea timpului, se epuizează lista subiectelor, ai impresia că nu mai ai despre ce să scrii, nu mai ești în stare să găsești subiecte interesante și nici nu mai există lucruri despre care să nu fi fost scris. La acest lucru mă gândeam în perioada stagiului de practică. Doar că acesta este o stare de moment și mă conving de aceasta în fiecare zi. Uneori găsești subiectele prin auzite, legături, rude sau observație. Este bine să mergi la evenimente precum conferințe, târguri, dar trebuie să vii de acolo cu altceva și să scrii așa cum n-am mai scris nimeni dacă vrei să fii citit. Mie îmi place să lucrez la propriile subiecte. Știu că eu l-am ales și că o să le fac bine. Alteori citesc foarte multe știri din presa internațională și astfel îmi apare o idee de subiect.

Cât privește scrisul, fiecare jurnalist cu experiență și-a format deja propriul stil de a scrie. Noi încă suntem pe calea de a ne forma. La fel ca celelalte abilități, acesta vine prin muncă și foarte multe încercări. Redactorul de știri de la Radio Chișinău, Cătălin Gomboș, care mi-a fost coordonatorul de practică în anul I, mi-a spus atunci să nu las nicio zi să treacă fără să scriu o știre sau un articol. Tot el mi-a mai zis că trebuie să scriu cel puțin o mie de știri ca să ajung la nivelul când am să pot știre o știre perfectă. Îmi dau seama că nu am ajuns nici la jumătate de cale. Aceasta mă motivează să scriu, să studiez și să muncesc de trei ori mai mult. De asemenea, Cătălin Alistari îmi spunea adesea că trebuie să scriu ca să-mi fie mie interesant să-l citesc a doua zi dimineața. Tot de la dumnealui am învățat că este bine să ne gândim la subiecte particulare, doar că aceste povești și lucruri pozitive se vor termina. Trebuie să ne gândim la general, ce îl doare pe om și ce probleme are.

Premii. Perioada stagiului de practică a fost una foarte productivă și din alt punct de vedere, am reușit să fiu apreciată cu mai multe premii i diplome pentru scurta și modesta mea activitate la ziar. Unul dintre premiile pe care l-am obținut în perioada de practică a fost „mărul” din cadrul galei „10 jurnaliști ai anului”. Un premiul la care nici nu visam. Cineva îmi spunea că pentru a obține acest premiu îți trebuie mai mulți ani de experiență. Mă bucur și așa cum am spus-o și pe scena, la premiere, că am ajuns să iau acel premiul le datorez în primul rând profesorilor mei, care au crezut în mine și colegilor de la Evenimentul zilei, care m-au ajutat în toate . Domnul Alexandru Bohanțov era în sală și știu că s-a simțit foarte mândru de studenții săi în acel moment. Un alt premiu de care m-am învrednicit a fost un premiu special din partea Ministrului Muncii, Protecției Sociale Și Familiei, Valentina Buliga. Ministra a premiat cinci jurnaliști de la cinci redacții care s-au arătat cei mai interesați și au scris cel mai mult de problemele sociale, printre care am fost și eu de la redacția Evenimentul zilei. Un alt lucru de care mă mândresc în calitatea mea de student este „Bursa de Merit 2013, oferită de Centrul de Informații Universitare și Consiliul Rectorilor din Moldova. Privesc aceste premii nu ca pe un succes personal, ci mai degrabă ca pe o mare victorie a părinților mei, a profesorilor și a tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea mea ca om și ca specialist. Sunt sigur că viața și carierea unui student de la Jurnalism începe de pe băncile facultății, când profesorii te ajută și te ghidează cu sfaturi, când încă ești student și mai poți să greșești. Important pentru un tânăr începător este să știe să-și descopere subiectele. Acesta garantat va fi și un bun reporter.

2.3. Analiza creațiilor proprii

Pentru mine stagiul de practică la Evenimentul zilei nu a durat doar două luni, așa cum prevede regulamentul. El durează din iulie până în prezent. În fiecare zi ai un subiect pe care crezi că s-ar putea să-l scrii mai bine sau unul pe care l-ai ratat. În timpul stagiului de practică mi-a fost foarte ușor și plăcut pentru că nu trebuia să mă grăbesc să scriu materialul până la ora 13, ca să reușesc să ajung la orele de curs. Dar pe de altă parte am avut și o mai mare responsabilitate. Trebuia să caut subiecte bune, interesante, pe care să le pot prezenta cu destoinicie la examen.

Primul material. Împreună cu mine au fost la practică la Evenimentul zilei încă două colege, Elena Șișcanu și Ina Tăvăluc. Atunci când ele au venit luni la redacție să facă cunoștință cu echipa, eu deja aveam primul material publicat pentru că la ziarul de luni se lucrează duminică. Redactorul-șef, Vald Teodorescu, mi-a spus „să am grijă” de evenimentele dedicate zilei Românei. Așa am și făcut. Pe 30 noiembrie am mers la Palatul Național „Nicolae Sulac”, unde a fost organizat un concertul închinat acestei zile. Din cele patru mii de locuri, sala a devenit neîncăpătore. Am văzut că majoritatea spectatorilor erau tineri, de aceea am încercat să pun accentul anume pe acest fapt. I-am întrebat pe mai mulți tineri ce înseamnă pentru ei ziua de 1 decembrie și care sunt emoțiile lor după concert. La eveniment a fost prezent Ambasadorul României, Marius Lazurcă și Cristian David, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, pe care i-am menționat în articolul meu. A doua zi am mers la monumentul lui Ștefan cel Mare, unde un grup de scriitori și tineri au depus coroane și flori, iar ansamblul „Ștefan Vodă”, condusă de Tudor Ungureanu au cântat la monument. Tot acolo l-am întâlnit pe Bogdan Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, pe care l-am întrebat de ce a decis să fie în această zi alături de basarabeni. Îmi place să scriu despre astfel de evenimente de amploare, unde poți să redai atmosfera și să fii cât se poate de creativ, să fii și tu parte a ceea ce se întâmplă acolo. A fost o relatare de la eveniment, cu unele elemente de reportaj, cum ar fi atmosfera și implicarea parțială a autorului. Se simțea că am trăit și eu această sărbătoare. Mă bucur că titlul, „Ziua României în Basarabia, sărbătorită ca la români”, (Vezi Anexa 1), a fost lăsat cel pe care l-am pus eu. Relatarea a fost publicată în pagina 6 și a fost ales material de deschidere.

Importanța titlului. De obicei titlurile îmi sunt modificate. Eu încă nu am această abilitate de a da unui material titluri „tari”. Noi am învățat la curs că una dintre cele mai importante caracteristici ale unui titlu este aceea de a informa, adică de a-ți spune pe scurt despre ce este vorba. Titlul trebuie să fie clar, să conțină mesajul esențial și totodată să fie incitativ. Titlul trebuie să te facă să citești articolul. Dar în practică acesta este foarte dificil de realizat. Spre exemplu, primul nostru redactor-șef, Cătălin Alistari, este persoana care ar trebui numai să pună titluri. De la el am învățat că dacă ai un text foarte bun, dar îi dai un titlu slab, acest material e ca și pierdut. De multe ori se întâmpla că titlul era cu mult mai bune decât materialul. Eu îl numeam în glumă „titlolog”, adică omul care pune titluri. Dacă acum când redactor-șef este Vlad Teodorescu, mai rămân uneori titlurile noastre sau i se adaugă un supratitlu, atunci când era Cătălin Alistari, toate titlurile, la toate materialele, erau schimbate. În șase luni de zile cât a fost redactor dl Alistari am învățat cât în 10 ani. El îmi explica unde am scris bine și unde mai puțin bine, ce greșeli fac și întotdeauna am fost încurajați să căutăm subiecte proprii și să gândim mai profund. Avea și un obicei, când fiecare dintre reporteri pleca acasă, acesta le spunea „mulțumesc”. Chiar dacă te simțeai obosit, după acel mulțumesc vroiai să mai scrii o pagină sau un ziar. Acest lucru o să-l țin minte toată viața.

Cum atragi cititorul. Într-un articol de ziar există mai multe elemente care fac textul să fie mai atractiv pentru ochiul cititorului. Există un supratitu care are menirea să incite și titlul propriu-zis. Printre elementele titrării șapoul sau lead-ul, care este unul scurt din două trei fraze. Acesta trebuie să spună în ce este cel mai important din material, așa încât un cititor grăbit să înțeleagă despre ce este vorba în articol. De asemenea acesta trebuie să stârnească dorința de al citi mai departe. În acest sens, în ajutor vine intertitlul, care separă două paragrafe. Acesta îl ajută pe cititor să nu i se pară textul mare și îngreunat. Este ca un fel de pauză. Desigur că este un element vizual care animează lectura. În Evenimentul zilei intertitlurile le punem la 800-1.000 de caractere. Într-un material de o pagină pot fi 5-6 intertitluri. Tot pentru a face materialul mai interactiv, în afară că scriem în text multe fraze pe care le cităm, scoatem un citat și autorul lui pe care îl punem evidențiat între ghilimele undeva în text. Există o cifră pe care o scoatem neapărat cu explicația acesteia. Ea este pusă într-o bulină roșie cu tot cu explicație. La unele material mai folosim și caseta. Acesta este un text, care descrie un lucru sau un obiect din text. De exemplu, putem spune mai multe detalii despre un proiect, o lege, o personalitate. Finalul trebuie să fie unul memorabil pentru că el lasă ultima impresie din articol.

Subiect complicat. În cadrul acestui studiu de caz, voi vorbi doar despre câteva articole dintre cele 27, pentru că de altfel îmi trebuie un spațiu imens. Le-am selectat să fie cât mai diferite și ca genuri ale presei și ca mod de scriere, identificarea subiectelor și altele. Cel de-al doilea subiect „Cea de-a șaptea artă, ca instrument de îndoctrinare: Rusa de pe afișe alungă publicul de la cinematograf”, (Vezi Anexa 2), mi-a dat multe bătăi de cap. Ședințele de redacție se desfășoară în fiecare la ora 10:00. Într-o zi a venit redactorul-șef și mi-a zis că are un subiect pentru mine. Acesta mi-a povestit că a dorit să mergă la cinema, dar nu a înțeles nimic pentru că toate afișele de la Patria Multiplex de la Mall erau în rusă. Nu prea știam de unde să încep. Așa că am mers la Patria Multiplex să vorbesc personal cu cei de la cinema și să fac poze. Într-adevăr erau doar câteva filme cu afișe în română din cele peste 30. Și mai puține erau filmele subtitrate în română. Le-am cerut opinia câtorva oameni despre ce cred dacă afișele la film sunt în rusă. Am reușit să fac 1-2 poze și m-am întors la redacție. Aici am telefonat la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), unde am aflat că au fost mai multe plângeri din partea oamenilor privind filmele de la cinematografe care nu au subtitrări. Ofițerul de presă de acolo mi-a mai spus ca patria chiar a fost amendata pentru aceasta. Am telefonat la Ministerul Culturii să-i întreb dacă avem o lege în acest sens, la care Aliona Strâmbeanu, șefa Direcției de arte profesioniste, învățământ artistic și industrii culturale din cadrul Ministerului Culturii mi-au spus că legea există, dar încă nu a fost aprobată de Parlament. I-am găsit apoi pe autorii legii, Mihaela Topală, consultant principal al proiectului de Lege a cinematografiei, pe Dumitru Marian, unul dintre autorii legii. L-am telefonat pe Victor Șelin, coproprietarul rețelei de cinematografe Patria și pe Corina Cocea, vicedirector al rețelei Patria. Asemenea subiecte îți solicită mult timp și este foarte dificil să-i găsești pe toți într-o singură zi. Eu a fost norocoasă că a reușit, cu toate că de câteva ori aveam dubii dacă o să-l reușesc să-l scriu sau nu. Subiectele pe care ți le sugerează altcineva sunt mai dificil de făcut, mai cum seamă cu a fost acesta, cu multe surse și multe lucruri necunoscute, pentru mine cel puțin. Trebuie să găsești numerele de telefon de la toți. O întreagă epopee. Cred că era trei pornit la patru când l-am terminat.

Subiect făcut prin e-amil. Un alt subiect, contrar opus este povestea de viață a tânărului inventator, Dorin Prisăcaru. „Un urmaș al lui Nikola Tesla: Moldoveanul de 18 ani, care a impresionat lumea prin invențiile sale”, (vezi Anexa 3), este unul dintre materialele la care am primit mare plăcere când l-am scris. De Dorin am aflat în timp ce citeam un comunicat al Ministerului Tineretului și Sportului despre o reuniune cu tinerii din toată țara. Acolo, printre altele, se menționa că Dorin Prisăcaru a luat premiu de cel mai tânăr inventator la un concurs concurs de specialitate desfășurat de curând. Mi s-a părut interesant să-l cunosc și să scriu despre el. Internetul face minuni în ziua de azi. L-am găsit pe o rețea de socializare, i-am scris un mesaj în care i-am explicat ce vreau să fac și să-mi lase numărul lui de telefon. În scurt timp am luat legătura cu el și am stabilit să-i trimit întrebările care mă interesează pe adresa electronica și el să-mi răspundă. Așa cum acesta este din Chișcăreni, Sângerei și nu avea drum prea curând la Chișinău. Din răspunsurile primite am făcut un story, între un portret și un reportaj. Aici ai liber la creativitate și penița de scriitor. După ce a fost publicat, i-am trimit link-ul de la articol, iar personajul meu a rămas mulțumit. În acea zi, articolul meu a avut cele mai multe vizualizări de pe site, așa mi-a spus editorul de la online.

Editorialul nu e de mine. La Evenimentul zilei fiecare redactor și reporter trebuie și este obligat să scrie editorialul de pe prima pagină. La început m-am bucurat că uite, în sfârșit, scriu și eu editoriale pe prima pagină. Apoi am înțeles că nu este chiar atât de ușor să scrii un editorial. Trebuie să ai un subiect bun, o idee bună și să știi să vii cu argumente. Cred că poți să scrii editoriale după o anumită experiență de viață, când ai ce spune. Spre exemplu editorialul „ Iarna, în Moldova, se întorc păsările călătoare…”, (Vezi Anexa 4), este pus accentul pe sentimente, pe faptul că sărbătorile în familie nu mai sunt sărbători dacă mama și tata sunt undeva la lucru în străinătate. Acest editorial are mai mult menirea să sensibilizeze oamenii și să rămână acasă alături de copii. Mi se parte greu să găsesc o idee de editorial. Aici trebuie să țin cont de un singur mesaj, o singură idee, o documentare bună și abilități de a scrie editoriale. Chiar și așa, în perioada stagiului am scris trei editoriale.

Sursele proprii. Subiectele pe care le afli de la cunoscuți, pot fi uneori cele mai ineteresant. Articolul „ În R. Moldova se falsifică bani la greu: Dosarele cu infracțiuni de falsificare de bani, zac prăfuite în sertar”, (Vezi Anexa 5), mi-a fost sugerat de un coleg de la ULIM care lucrează la Inspectoratul General de Investigații. Într-o zi când m-am întâlnit cu acesta, l-am rugat să-mi sugereze vreo idee de subiect. Imediat acesta îmi spune că în ultimul timp se confruntă tot mai des cu grupări care falsifică bani. Acesta mi-a povestit chiar un caz care se petrecuse atunci. În una din băncile din Moldova a venit un individ să schimbe dolari, când aparatul a depistat că aceștia sunt falși, bărbatul a fugit. Tot el mi-a spus că băncile nu doresc să coopereze cu poliția de frică să nu-și strice imaginea. Astfel s-a întâmplat și atunci. El mi-a promis că mă ajută cu alte cazuri și informații la subiect. A doua zi am solicitat de la IPG informații despre infracțiunile cu banii falși care au fost depistate în 2013. Am vorbit cu Maria Ploșnița, șefa Direcției operațiuni cu numerar de la Banca Națională a Moldovei, care mi-a spus care sunt cele mai falsificate bancnote. M-am interesat cum depistează supermarketurile banii falși și tot de la poliție am aflat care sunt cele mai noi metode de falsificare a banilor. Acest subiect mi-a plăcut să-l fac din două motive: este un material propriu și este destul de interesant. În subiectele de acest gen folosesc de obicei minimum trei surse. Legea celor trei surse încerc s-o respect.

Articol care m-a marcat. Următorul subiect despre care aș vrea să vorbesc se numește „Îngerii morții îi ajută pe oameni să moară fericiți” (Vezi Anexa 6). Acest material m-a marcat profund. Că tot vorbeam de spiritul observației. Într-o zi când mergeam pe lângă grădina publică „Ștefan cel Mare”, când am observat o expoziție de fotografii. M-am apropiat și ceea ce am văzut, m-a tulburat enorm. Oameni foarte bolnavi, cu diferite maladii incurabile erau îngrijiți până în ultimele clipe ale vieții de medicii de la Hospice Angelus. M-am gândit că ar fi bine să merg să fac un reportaj cu acești eroi. M-am dus mai întâi la redactorul nostru șef și i-am spus că vreau să fac un material despre acești oamenii speciali care îi ajută pe bolnavi să moară fericiți. I-am povestit subiectul și Vald Teodorescu mi-a dat acordul. Eram foarte entuziasmată. L-am telefonat pe directorul Valeriu Isac și am stabilit o întâlnire cu toți membrii. Am mers într-o dimineață de vineri la cei de la Hospice Angelus și din discuțiile pe care le-am avut cu Natalia Carafizi, medic coordonator la Hospice Angelus, Silvia Miron, psihologul organizației și cu Valeriu Isac, directorul care este și medic, am început să privesc altfel oamenii și viața. Sunt subiecte și personaje care îți schimbă viața. Este atât de greu sî trăieștii când știi că mai ai câteva luni sau zile să trăiești. Îmi amintesc că am scris acest material ascultând melodia lui Beyonce „I was here”, care este și imnul ONU în anul 2013. Fotografiile le-am luat de la Hospice și transmiteau o durere incredibilă. În ziar nu, fotografiile sunt la fel de importante ca și materialul. Uneori o poză poate spune mai multe decât un text. Iată d ce noi avem aparatul întotdeauna când mergem la un eveniment. Când a citit Vlad Teodorescu textul meu, acesta mi-a zis că este foarte-foarte trist. Pe viitor sunt obligată să scriu ceva vesel.

Umorul are priză. Dacă e vesel, vesel să fie. Am primit un comunicat de la Departamentul Instituțiilor Penitenciare din Moldova, care anunțau că urmează să aibă loc o cununie chiar la închisoare. Mi-am zis că aceasta e de mine. A luat aparatul și am mers. Cununia a avut loc la Penitenciarul numărului 13 din Chișinău. El a fost condamnat la ani grei de închisoare, pe viitoarea mireasă a cunoscut-o mai întâi prin scrisori, apoi ea a început să-i facă vizite și s-a ajuns că vor să-și unească destinele. Marcel și Natalia sunt eroii reportajului meu, ea mai mare decât el cu 22 de ani. Aici am dat dovada de multă observație. Am descris atmosfera în cele mai mici detalii, în ce au fost îmbrăcații mirii, el în costum sportiv, ea în pantaloni la dungă. Reacțiile lor, ce spuneau invitații-deținuți. Pentru că trăgeam cu urechea, am aflat multe detalii pe care nici o instituția media nu le știa. Am aflat că părinții mirelui nu sunt de acord cu viitoarea mireasă și se pronunță categoric împotriva acestei nunți. A fost foarte interesant să observ și să fiu atentă la detalii. Am venit și l-am scris pe o respirație. Mi-am permis chiar să pună mai mult umor, ca să fie pe bună dreptate reportaj din închisoare.

Eveniment de pe Agendă. Despre „Târgul oportunităților” a aflat de pe agendă și pentru că nu prea erau subiecte cu ce să umplem ziarul, am mers la acest eveniment. Odată ajunsă acolo, am început să întreb de studenți și elevi pentru ce au venit la târg, ce-i interesează cel mai mult și dacă și-au ales ceva. Mare mi-a fost mirarea că nu am găsit niciunul care să spună că vrea să-și facă studiile în Moldova, toți erau hotărâți să plece în străinătate. Chiar de acolo îmi vedeam titlul materialului „ Elevii au mers la „târgul oportunităților” pentru a afla cum pot pleca din țară”, (Vezi Anexa 8). A mai vorbit cu câțiva reprezentanți ai universităților de peste hotare, ei mi-au spus că au foarte multe facilități pentru studenții noștri. Nu puteam fără să trec și pe la universitățile noastre. Iar pentru că la târg era prezentă și Universitatea Liberă Internațională din Moldova, mai precis Centrul de Limbă Coreeană, am decis să-i dedic un intertitlu întreg universității și cursurilor de coreeană. Surpriza cea mare pentru mine a fost că acest material a făcut deschiderea ziarului, iar poza de pe prima pagină a fost cea de la stanul ULIM. Îmi plac să scriu articole despre și cu tineri. Este un sentiment aparte și consider că reușesc să readu toate sentimentele.

Articole versusu știri. Lucrul nostru în redacție este axat mai mult pe materiale mari și nu pe știri. Dar chiar și așa, scrie zilnic știri. Trebuie de făcut coloana, trebuie două știri jos în pagina 2. Spre exemplu, știrea cu despre „ Evenimentul zilei, premiat la gala „10 jurnaliști ai anului”, (Vezi Anexa 9), am scris-o în seara când am fost premiată la concurs și imediat a fost publicată pe site-ul ziarului. Îmi amintesc că eram foarte emoționată și nici nu știam ce să scriu, a fost cea mai complicată știre pe care am scris-o vreodată. Țin minte că le-am telefonat după premiere pe redactorul-șef să-i spun noutatea. El s-a bucurat, m-a felicitat și m-a spus să scriu repede o știri ca să fie plasată pe site. Într-o oră, până am ajuns acasă, am scris știrea și am dat-o. După această am putut să respire ușor. Sunt convinsă că încă până la a scrie o știre profesionist, așa cum le văd eu la BBC sau la Pro TV România, mai am mult de lucru. Dar spre aceasta mergem. Totodată îmi amintesc că cineva mi-a spus că dacă poți scrie bine o știre, le poți face pe toate.

Cel mai îndrăgit subiect. Reportajul „O pasiune convertită într-un destin: Florarul de 75 de ani cu ucenici în zeci de țări”, (Vezi Anexa 10), are o semnificație aparte. De Stepan Cara am aflat în timp ce am mers la gheretele cu flori de pe strada B.Bodoni ca să cumpăr niște flori pentru o zi de naștere. Eu căutam „floarea paradisului”. Am văzut mai multe, dar erau toate mici și costau 150 de lei. Când în ghereta 115 văd un domn, care este mereu cu zâmbetul pe față. Mă uit mai atent și văd că are floarea paradisului. Întru înăuntru pentru că afară era foarte frig și încep să-i explic că am nevoie de o floare a paradisului. Acesta mi-a spus că așa costă 140, dar pentru că este pentru un bărbat, mi-o dă cu 120, tot cu frunză. Frunza, mi-a explicat domnul, este foarte scumpă la această floare, dar el mi-o dă gratis. Mi-a legat-o cu o iarbă uscată, căci în Europa nu se folosește deloc plastic. Omul mi-a povestit că a făcut recent un tur prin Europa și a văzut cum lucrează florarii de acolo. Mi s-a părut un om foarte interesant. La ieșire i-am mulțumit. Mergând în jos, am decis să cumpăr și doi iriși. Florăreasa de când m-a văzut cu această floare foarte mare și frumoasă, m-a întrebat de unde am cumpărat-o și i-am spus că de la un om învârstă, cu ochelari. La care acesta mi-a zis că pe el toți îl știu și că e cel mai iscusit florar pe care îl cunoaște, are elevi în zeci de țări. Atât mi-a trebuit. M-am întors înapoi și i-am cerut telefonul domnului Cara, spunându-i că vreau să fac un reportaj pentru ziar. În una din zilele următoare le-am telefona și am stabilit o întâlnire. Eu întotdeauna îmi fac un plan în minte. Așa am făcut și atunci cât am mers prin scuarul Catedralei înzăpezit. Mă gândeam că să-l întreb, ca să nu uit ceva. A fost o discuție foarte caldă. De obicei când astfel de subiecte, îmi înregistrez intervievatul la reportofon. Discuția a durat aproape două ore. În asemenea cazuri este foarte important să-l lași pe om să vorbească, fără să-l întrerupi. Să-i dai libertatea să spună tot ce are pe suflet. Domnul Cara a văzut că eu sunt foarte curioasă, interesată, că îl ascult cu atenție și a început să-mi spună cu mai multă pasiune. După ce am terminat discuția, i-am cerut să concretizez numele, dacă este Ștefan sau Stepan, ca să nu greșesc. I-am mulțumit și i-am promis că până la ziua lui, care era peste cinci zile o să apară materialul în ziar. I-am făcut câteva poze la despărțire. După aceasta am mers a acasă și am descifrat înregistrarea. Singura dificultate mi-a fost că domnul Cara mi-a vorbit în rusă, dar m-am descurcat. Materialul a apărut a doua zi, iar de ziua lui, am mers și i-am făcut cadou ziarul. L-am văzut foarte bucuros. Este foarte important să păstrezi o relație bună cu sursele.

Reportajul, dragostea mea. Consider reportajul genul suprem al jurnalismului. Poate și de acesta cel mai mult îmi place să scriu reportaje și story (povești). Încă nu sunt la acel nivel în care să citești un reportaj pe o singură respirație, dar sunt abia la început. Îmi place că aici ai liber la imaginație și creativitate, la limbaj și la metafore. Sunt câțiva jurnaliști din România pe care îi admir pentru reportajele pe care le scriu. Bineînțeles, Geo Bogza, părintele reportajului. Renumitul jurnalist de reportaje Viorel Ilișoi, Mihnea Petru Pârvu și Liliana Nicolae, pe care am convins-o în anul II să vină la ULIM pentru a ține o prelegere studenților de la Jurnalism. În reportaj, regula principală este prezența reporterului la fața locului. O definiție complexă, în opinia mea, a fost dată de cercetătorul francez Michel Voirol: „Întâi de toate, reportajul este o poveste. O poveste pe care tu, reporterul, o spui pentru că ai fost acolo, ai văzut, ai aflat, ai auzit, ai simțit, ai mirosit, ai gustat… Și cel mai important e să-l gaci pe cititor să simtă ceea ce ai simți tu, să audă ceea ce ai auzit tu, să vadă ce ai făcut tu” [2, p. 42]. Mi-aș dori să fac reportaje foarte bune, să găsesc subiecte inedite. Nu sunt sigură că mă voi specializa doar în reportaje, dar acest domeniu va fi cel care îmi va alinta sufletul.

Domeniile abordate. În general, la practică am scris din mai multe domeniile în afară de politică, economie și sport. Am avut subiecte din domeniul social, cultură, învățământ, sănătate, accidente, corupție, omoruri, legislație, etc. Am realizat știri, articole ample, reportaje, relatări, analiză. Nu am realizat nici un interviu deoarece în ziar mai puțin se publică acest gen de presă. Anterior am realizat interviu cu Ministrul Muncii din România, Marina Câmpenu, cu Ministrul Muncii din Moldova, Valentina Buliga, cu cântăreți și regizori. Mi-a fost cel mai greu să găsesc subiectele și pot să spun că în 80 % din ideile erau ale mele. Dacă în jurnalism se spune că cea mai proastă întrebare, este întrebarea care nu este adresată, atunci pot spune că cel mai banal subiect este subiectul neînceput. De multe ori începi un subiect, ai o idee, dar pe parcurs afli alte detalii mult mai interesante. Un subiect niciodată nu se află la suprafață, așa cum nici adevărul nu stă la iveală.

Coordonator de practică. Un lucru cu care mă mândresc foarte mult, este că după ce am terminat eu stagiul meu de practică, am devenit însuși coordonator de practică. Într-o zi a venit în redacție Anastasia Antoceanu, studentă la Jurnalism în anul I la Universitatea de Stat din Moldova. Natalia Hadârcă i-a spus să se acomodeze, iar când stagiara a întrebat-o cine va fi coordonatorul ei de practică, Natalia ia spus că eu voi fi. „O iei în primire și ai grijă de ea”, mi-a spus Natalia. Am fost puțin emoționată. Bineînțeles că am invitat-o să așeze alături de mine și am început să discutăm niște subiecte pe care ar putea să le scrie. Ne-am gândit împreună să facă un articol, că tot era peste câteva zile Ziua Internațională a Cărții, despre lectură, adică să vadă dacă se mai citește în Moldova. I-am zis să meargă la Biblioteca Națională să ceară date statistice, să vorbească cu bibliotecari și să facă un sondaj cu mai mulți tineri și elevi. De asemenea, i-am spus că a să-i dau o înregistrare cu Arcadie Suceveanu, pe care o aveam de la Salonul Internațional de Carte și pe care n-o utilizasem, în care el vorbește despre importanța lecturii în școli și cultivarea acestei îndeletniciri. Așa a și făcut. Prima variantă a textului era exact ca un eseu, cum facem la început cu toții. I-am zis să structureze pe idei, să aibă trei intertitluri și să nu fie atât de multă introducere generalist. Studenta a făcut întocmai, apoi ne-am uitat încă o dată, i-am pus eu un alt titlu și a fost chiar foarte bun. Articolul a fost publicat a doua zi în ziar în pagina 5. Anastasia Antoceanu este o fată talentată și muncitoare, am impresia uneori că se aseamănă cu mine, doar că eu nu scriam așa de bine în anul I. A luat-o cu mine și la Cimitirul Doina de unde am făcut un reportaj de Paștele Blajinilor, iar ea a avut de scris două intertitluri, pe care mai apoi le-am încadrat în text. Acel articol a fost material de deschidere a ziarului, iar articolul a fost semnat de Anastasia și de mine. Este foarte străduitoare, așa cum sunt și eu. Există chiar toate șansele ca după stagiul te practică să fie angajată.

Noi avem o vorbă, fă astăzi ce poți face mâine. In jurnalism ar suna astfel : fă cum, mergi acum, întreabă acum, cineva ar putea să o ia înainte. Reporter înseamnă să fii primul. Primul care ajunge la locul evenimentului, care scrie cel mai bine textul și transmite primul spre difuzare, indiferent dacă ești reporter specializat sau generalist. Un reporter adevărat își ia meseria și misiunea sa în serios.

Concluzii

Vreau să fiu reporter generalist. Lucrând la scrierea tezei de licență, m-am decis ce fel de reporter vreau să fiu. La început lucrării mă gândeam că ar fi bine să mă specializez în viitor pe un domeniu anume. Dar după ce am cercetat mai mult, am analizat mai bine toți acești trei ani de facultate, ce fel de materiale am scris, după ce am realizat interviul cu Radu Ciobotea, mă gândesc să rămân și în continuare reporter generalist. Sunt absolut sigură de acest lucru și cred că doar mergând pe această cale îmi va reuși să practic mesria cu măiestrie și dragoste. O alegere importantă în viața și carierea unui reporter depinde, în opinia mea, anume de această alegere.

Temă aparent ușoară. Am înțeles că mi-am ales o temă pe cât de ușoară mi s-a părut la început, pe atât este de de grea și complicată deoarece practic un există teorie și informație despre aceasta. În majoritatea cărților sunt scrise câteva rânduri dedicate reporterilor generaliști și reporterilor specializați. A fost nevoie de foarte multă documentare și cercetare. Opinia specialistului în domeniu, a lui Radu Ciobotea, este la fel o componentă importantă din partea teoretică a lucrării mele, iar răspunsurile dumnealui au fost peste așteptările mele.

Mai multă reponsabilitate și atitudine la scris. Stagiul de practică la Evenimentul zilei a fost mult mai diferit decât ceea ce fac eu în fiecare zi și mult mai responsabil. Pentru că nu aveam cursuri, în fiecare zi când mergeam acasă, începeam să caut subiecte interesante. Am reușit să scriu doar 27 de material, dar sunt convinsă că puteam să scriu mult mai mult dacă un era perioada acesta foarte mare de vacanță, când Evenimentul zilei nu a lucrat două săptămâni. Cu toate acestea, am încercat să scriu bine, profesionist în limita experienței mele de începător și să cât se poate interesant. Am cunoscut zeci de oameni noi, surse bune pe viitor, locuri și lucruri noi. Consider că am făcut o muncă în cadrul stagiului de practică.

Ajutorul coordonatorului și a redacției. Coordonatorul meu la practică a fost Vald Teodoresc, redactorul-șef. Pot spune că și-a îndeplinit foarte bine funcția de coordonator. Uneori m-a ajutat cu subiecte și de fiecare dată ținea să-mi amintească că la stagiu de practică trebuie să scriu materiale bune. Petreceam mai mult timp la redacție, iar seara mergeam acasă la orele 17.00 -18.00. Niciodată un mi-a fost refuzat un subiect sau să se întâmple ca să nu-mi fie publicat. Au fost unele cazuri când eu mă gândeam la un mod de abordare a subiectului, dar în timpul ședinței, redactorii m-au făcut să înțeleg că există și un alt mod de abordare, mult mai corect. Și le dădeam dreptate pentru că eu analizasem cazul în pripă. Există lucruri pe care nu le cunoaștem și le învățăm în fiecare zi. Acest lucru l-am făcut și în timpul practicii, am învățat mereu.

Practica versus gramatica. Practica întotdeauna a fost net superioară gramaticii. În cadrul stagiului am avut posibilitatea să punem în practică tot ce am învățat în acești trei ani de facultate. Și am făcut-o bine pentru că avem potențial și cunoștințe. Am lucrat contracronometru, uneori stresată că nu mi se răspundă la telefon sau că informația pe care am solicitat-o poate să un ajungă astăzi, dar eram și foarte entuziasmată pentru că am reușit să scriu ceea ce dimineață îmi părea imposibil de realizat. Sunt multe materiale la fel de interesante și pe care, din suficiență de spațiu, nu am putut să le prezint. Am încercat să scriu așa încât cititorul să primească plăcere când va citi un articol scris de mine. Uneori când citeam ziarul a doua zi, mă gândeam că aș fi putut scrie altfel, mai bine. Am fost dură și autocritică în perioada stagiului de practică mai mult ca oricând. În continuare vom mai face o practică, cea a vieții, unde la fiecare colț ne așteptă multe provocări, greutăți și bucurii.

Trebuie să fii multifuncțional. Fie că ești reporter generalist sau reporter specializat, trebuie să fii multifuncțional. Este exact ca și în cazul tehnologiilor moderne. De ce le iubim? Pentru că îndeplinesc o sumedenie de funcții și ne ușurează viața. Același lucru este și în cazul reporterului. Cu cât acesta este mai priceput, cu atât este mai căutat. Reporterul trebuie să poate scrie pentru ziar sau online, să cunoască particularitățile TV și radio, să știe să monteze, să editeze video, foto sau audio, să fie familiarizat cu domeniul online-ului și rețelele de socialiazare. Domnul Răzvan Scorțea de la BBC mi-a spus că anume reporterii pricepuți în online sunt cei mai căutați în acest moment. De aceea mă bucur că am avut posibilitatea la universitate să învățăm machetarea ziarului, montarea video și foto. Atunci încă mai aveam dubii că îmi vor trebui toate acestea, acum însă sunt convinsă că îmi vor fi de mare ajutor. Este bine să înveți mai multe, chiar lucruri care ți se par banale sau te plictisesc, pentru a reuși în meseria de jurnalist.

În urma realizării acestei lucrări, am constatat următorul lucru: fie că vei fi reporter generalist sau reporter specializat, important este să fii un bun reporter, care își prețuiește meseria și lucrează din pasiune. Meseria de reporter se trăiește și se învață doar ptracticând acest domeniu în fiecare zi.

Bibliografie:

Agnes, Yves. Introducere în jurnalism. – Iași: Editura Polirom, 2011. 430 p.

Barbier Zelizer. Despre jurnalism la modul serios. – Iași: Polirom, 2007. 278 p.

Ciobotea, Radu. Reportajul. Tehnici de redactare. –Chișinău: Cartier, 2012. 221 p.

Coman, Mihai (coordonator). Manual de jurnalism, Vol. I. – Iași: Polirom, 2000. 229 p.

Manual pentru ziariștii din Europa Centrală și de Est. – București: Metropol, 1992. 208 p.

Mouillaud, Maurice, Tétu, Jean François. Presa cotidiană. – București: Tectonic, 2003. 224 p.

Popescu, Cristian Florin. Dicționar explicativ de Jurnalism, Relații Publice și Publicicitate. București: Editura Tectonic, 2002. 532 p.

Popescu, Cristian Florin. Manual de Jurnalism. Volumul II (Tehnicile colectării informației. Jurnalism specializat. Elemente de etică jurnalistică și legislație a presei). București: Editura Tritonic, 2004.

Preda, Sorin. Tehnici de redactare în presa scrisă. – Iași: Polirom, 2006. 224 p.

Randall, David. Jurnalistul Universal. – Iași: Polirom, 2007. 355 p.

Roșca, Luminița. Producția textului journalistic, – Iași: Polirom, 2004, -231 p.

Keeble, Richard. Presa scrisă. O introducere critică. -Iași: Polirom, 2009, -382 p.

Surse online:

www.dexonline.ro

www.evz.md

www.evz.ro

www.ghidjurnalism.ro

www.ijc.md/Publicatii/resurse/jurnalistica_grigoryan_ro.pdf

Anexa 1

Ziua României în Basarabia, sărbătorită ca la români

De la un an la altul, ziua Românei ia amploare la Chișinău. Zeci se manifestații și sute de oameni ieșiți în stradă cu tricolorul în mână. Ziua românilor nu este organizată de elita politică, ea vine din sufletul oamenilor.

Pe 30 noiembrie, la Chișinău, Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și Ambasada României în Republica Moldova au organizat un concertul dedicat Zilei Naționale a României. Palatul Național „Nicolae Sulac”, de patru mii de locuri a devenit neîncăpător. Majoritatea spectatorilor erau tineri.

„Am venit pentru că iubim România”

Toți cei prezenți transmiteau într-un glas că au venit la acest concert pentru că iubesc România. „Astăzi simt că este sărbătoarea noastră. Am venit împreună cu prietenii și dorim să petrecem această seară împreună cu toți prietenii care se simt români”, spune Victor, un tânăr din Chișinău. Înainte de a începe sărbătoarea, Cătălin Josan a cântat imnul României, iar oamenii au cântat și ei stând în picioare și cu mâna la inimă. Concertul a fost susținut de trupele Gândul Mâței din Moldova și Direcția 5 din România, iar toate melodiile au fost cântate în limba română. Trupa Gândul Mâței n-a mai pățit pe scena palatului Național de șapte ani. La eveniment a fost prezent Marius Lazurcă, ambasadorul României în R. Moldova și Cristian David, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni. „Este ziua în care noi îi sărbătorim pe românii de pretutindeni. O zi aleasă nu întâmplător și anume de Sfântul Andrei, protectorul românilor, fiind așezată înaintea măreței zile de întâi decembrie, care portă încărcătura istorică, cea a Marii Uniri. Eu vă doresc nu doar pentru ziua românilor de pretutindeni, ci și pentru Ziua Marii Unirii să fiți români, să fiți fideli, să fiți mândri și să ne bucurăm de integritatea, de viitorul nostru european”, a spus Cristian David, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni.

Tineri și scriitori au depus coroane la Ștefan cel Mare

În ziua de întâi decembrie s-au organizează la Chișinău manifestații de amploare. Tinerii Au venit să depună coroane la monumentul lui Ștefan cel Mare. Scriitorii au venit cu flori galbene și albe, iar ansamblul „Ștefan Vodă”, condusă de Tudor Ungureanu au cântat la picioarele lui Ștefan. „Am ținut să fiu alături românii din afara granițelor, inclusiv a celor din Basarabia. Vreau să sărbătorim împreună acest eveniment. Și la Suceava, și la Iași, și la Chișinău, cu toții ne închinăm și-l slăvim pe Ștefan cel Mare și Sfânt la fel, cu toții îl iubim pe Mihai Eminescu la fel, cu toții vorbim limba română. Astăzi vreau să le transmit tuturor românilor la mulți ani. La mulți ani, români, la mulți ani România!”, a spus Bogdan Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Anexa 2

Rusa de pe afișele alunga publicul de la cinematograf

Dacă nu știi limba rusă, nu ai ce căuta la cinematograf. Mai multe persoane nu au putut viziona un film la cinematograful Patria Multiplex de la Mall, Chișinău, pentru că nu au înțeles nimic de pe afișe. Iar dacă ar fi intrat în sală, ar fi avut șanse să nu înțeleagă nicio iotă, fiindcă doar jumătate din cele aproape 30 de filme care sunt proiectate acum la Patria Multiplex, sunt subtitrate în română.

Plângeri din partea consumatorilor

În acest an, la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au parvenit numeroase plângeri din partea oamenilor, care erau nemulțumiți de faptul că filmele de la cinematografele Patria nu au subtitrare. „Consumatorii sunt nemulțumiți că filmele de la cinematografele Patria nu sunt subtitrate în română. S-au făcut controale și acum parcă se fac subtitrările de rigoare. Probabil vor mai fi controale”, spune Viorica Șterbeț, ofițer de presă la ANPC. Viorica Șterbeț menționează că au fost și plângeri pentru afișele foarte mari la concertele de la Palatul Național, care sunt scrise tot în rusă. „Noi i-am sesizat, dar ei au motivat precum că aceste afișe sunt trimise gata din Rusia. Nu este o scuză. Legea spune că orice publicitate trebuie mai întâi să fie plasată în limba de stat, în română, apoi în oricare altă limbă dorește proprietarul, pentru că aceasta este informație pentru consumatori”, adaugă ofițerul de presă. În cazul în care, în același an, agenția depistează aceeași încălcare, amenda se dublează. Potrivit legii, neprezentarea în limba de stat a informației se amendează pentru o persoană juridică de la 2.000 până la 3.600 de lei.

„Legea care… nu ne apără”

Lucrătorii de la Ministerul Culturii spun că legea încă nu funcționează, iar pentru asemenea încălcări nu sunt prevăzute amenzi și sancțiuni. „Este un dezastru ceea ce se întâmplă. Toată salvarea este în proiectul de lege a cinematografiei, care se află în Parlament și așteaptă să fie supus votului. Acolo este foarte clar stipulat cum trebuie să funcționeze totul în cinematografie. Până nu va fi reglementat acest domeniu, vom avea ceea ce avem. Proprietarul acestei rețele cinematografice este persoană juridică și face afaceri cum îl duce capul”, spune Aliona Strâmbeanu, șefa Direcției de arte profesioniste, învățământ artistic și industrii culturale din cadrul Ministerului Culturii. Ea crede că de competența și interesul celor din Parlament depinde cât de curând va fi supusă dezbaterilor legea respectivă.

 Autorii legii nu vor accepta compromisuri

La legea cinematografiei se lucrează de trei ani. Mihaela Topală, consultant principal al proiectului de Lege a cinematografiei, spune că aceasta urmează să fie adoptată în curând. „Au fost mai multe variante. Vor mai fi schimbări, pentru că există mai multe subtilități, nu e o chestiune atât de simplă”, spune Mihaela Topală. De cealaltă parte, Dumitru Marian, unul dintre autorii legii și producător de film, spune că rana este veche. „Prima redacție a proiectului de lege am făcut-o în 2010. Apoi am transmis-o ministrului Culturii, unde a stat o perioadă, pentru că nimeni nu se interesa de ea. Abia anul trecut, Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a preluat inițiativa și au promis că o va duce la capăt. În aprilie, proiectul de lege a trecut de prima lectura. Și de atunci tot așteptăm”, spune Dumitru Marian. Acesta este sigur că în anul curent legea nu va intra în vigoare, întrucât mai întâi urmează să fie instituit Institutul de Analiză Cinematografică. Vor pleda și în continuare pentru subtitrarea tuturor filmelor și sonorizarea lor în original. „În ceea ce privește distribuția filmului pe teritoriul R. Moldova, va fi așa cum am spus noi. Ne vom face luntre și punte pentru ca legea să fie funcțională”, adaugă producătorul. În cazul în care nu va fi așa, acesta intenționează să-și scoată numele de pe lista autorilor legii cinematografiei. „Putem renunța la independența parțiala a CNC, nu și la lege. Moldova are nevoie de ea”, încheie Dumitru Marian.

Proprietarii cinematografului Patria au o scuză

Victor Șelin, coproprietarul rețelei de cinematografe Patria, spune că acum nu se mai ocupă de businessul cinema și că nu are ce zice. Corina Cocea, vicedirector al rețelei Patria, spune că de obicei la ei sunt și programul, și afișele în rusă. „Se întâmplă din cauza că noi așa le primim”, se justifică vicedirectorul. În ceea ce privește subtitrarea filmului, vicedirectorul spune că aici este o chestiune mai delicată. „Subtitrăm filmele în funcție de vânzarea lui”, adaugă Corina Cocea. Aceeași situație este și la cinematograful din centru Capitalei, de la Râșcani sau Bălți.

Noua Lege a Cinematografiei

Articolul 9 din noua Lege a cinematografiei prevede că, în cinematografele de pe teritoriul Republicii Moldova, filmele se proiectează prin păstrarea coloanei sonore originale cu asigurarea traducerii în limba de stat. Aici se include subtitrarea în limba de stat cu sonorizarea în căști și posibilitatea selectării limbii. Iar pentru filmele de animație sau destinate unei audiențe incapabile de a percepe subtitrările, se va utiliza exclusiv sonorizarea sau dublarea în limba de stat.

Anexa 3

Un urmaș al lui Nikola Tesla: Moldoveanul de 18 ani, care a impresionat lumea prin invențiile sale

Dorin Prisăcaru din Chișcăreni, Sângerei, este elev în clasa XII, dar l-ar putea invidia orice inventator și antreprenor din Moldova. A construit o instalație unică pentru producerea biogazului, iar din premiile pe care le-a obținut își va deschide o fermă de prepelițe.

La Forumul Tinerilor Antreprenori, organizat recent și care a reunit aproape 100 de antreprenori din toate regiunile țării, Dorin a fost cel mai tânăr. El a fost premiat în cadrul Galei Tineretului pentru realizarea cu succes a instalației de biogaz. Ideea de a construi o instalație pentru producerea biogazului i-a venit lui Dorin după ce a privit o emisiune televizată. „Aveam un scop măreț și acesta mi se părea pe atunci departe de a fi realizabil. Dar văzând că astfel de instalații funcționează bine în alte regiuni ale lumii și că masa organică necesară pentru producerea biogazului este în exces, chiar aici la noi acasă, și nu este folosită practic de nimeni, am decis că neapărat trebuie să construiesc și eu o astfel de instalație”, spune Dorin Prisăcaru. La început, nu dispunea de niciun fel de cunoștințe în acest domeniu. Așa că a început să studieze. „Eram preocupat și înainte de problemele ecologice, însă acum, pentru prima dată, am simțit că pot și eu contribui la rezolvarea problemei numărul unu în lume. Am început să citesc mult despre modul în care funcționează o astfel de instalație”, își amintește tânărul inventator.

Părinții și profesorii l-au susținut

Elevul spune că a avut marele noroc că tatăl său, Boris Prisăcaru, i-a fost alături și l-a ajutat. Nici profesorii nu au trecut cu vederea visul lui Dorin. „La o oră de ecologie, predată de profesorul Nicolae Spînu, mi-am împărtășit visul și, spre bucuria mea, am fost ascultat și încurajat să continuu lucrul de cercetare”, se bucură inventatorul. Prima instalație a construit-o acum doi ani. A petrecut câteva zile la schițarea modelului pentru instalația experimentală cu un volum de 0,2 metri cubi și la colectarea materialelor necesare pentru construcția ei. „După multă muncă, am construit-o. Apoi am încărcat reactorul cu masă organică și am obținut combustibil care arde cu o flacără ce este transparentă la lumina zilei. Aceasta demonstrează o calitate înaltă a carburantului. Așa m-am decis să merg mai departe și să construiesc o instalație cu un volum mult mai mare”, spune cu mândrie tânărul. Scopul lui a fost ca instalația să aibă un volum de 10 ori mai mare și să fie mult mai performantă. Și a reușit!

Vrea să ajute Moldova

Nu vrea să se oprească aici, pentru că conștientizează importanța acestei instalații pentru lumea modernă. „Gunoiștile, care în mare parte sunt formate din masă organică, aproximativ 80%, nu ar mai fi o problemă majoră pentru Moldova. În urma fermentării în reactor, se vor transforma în biogaz și biohumus. Astfel se va stopa procesul de extindere a gunoiștilor, iar treptat o mare parte din cele deja existente vor fi lichidate prin procesul de fermentare”, spune încrezător Dorin Prisăcaru. Acesta mai consideră că deoarece principala ramură economică a R. Moldova este agricultura, biohumusul ar fi un bun îngrășământ natural și ar reduce considerabil cheltuielile pentru procurarea unor îngrășăminte chimice. „Deoarece carburanții au un preț exagerat, biogazul obținut în urma fermentării masei organice ar face o mare economie. Fiecare posesor de o astfel de instalație ar fi independent energetic”, adaugă tânărul.

Își va testa invențiile în firma de prepelițe

Acum, tânărul antreprenor lucrează foarte intens la firma de prepelițe pe care urmează să o deschidă de curând. Banii pentru afacere îi are din premiile obținute. „Am beneficiat de un grant de la Winrock și vreau să-mi încep afacerea și în alt domeniu. M-am gândit să fie o crescătorie de prepelițe. Pe lângă experiența pe care o să o acumulez, ferma de prepelițe va servi și ca un laborator unde inițiez să-mi implementez ideile”, spune mândru antreprenorul.

Zeci de premii și medalii

Numai în anul 2012, Dorin Prisăcaru a luat locul I la Olimpiada raională de ecologie, locul II la olimpiada republicană de ecologie și locul III la concursul național „SPARE”. În acesta an, a obținut locul I la olimpiada republicană de ecologie. Tot în 2013, s-a clasat pe locul I la concursul internațional „SPARE”. S-a clasat pe locul II la concursul național „Cel mai bun elev inovator” și a luat premiul pentru tineret în domeniul tehnică.

Anexa 4

Editorialul zilei: Iarna, în Moldova, se întorc păsările călătoare…

Au plecat și continuă să plece sute de mii de moldoveni pe unde îi duc soarta și nevoile. Nu-i familie din care să nu fie plecat măcar un membru sau tot neamul. Rămân părinții fără copii și copii fără părinți.

Cei care au rămas acasă, îi așteaptă pe cei duși cu dor împodobit de lacrimi. Sărbătorile de iarnă îi fac pe mulți să revină acasă. Și dacă păsările călătoare iarna pleacă în țările calde, ale noastre „păsări călătoare”, dimpotrivă, se întorc iarna acasă. Acolo unde îi așteaptă căldura celor dragi, a celor pe care nu i-au văzut cu anii… În ajunul acestor sărbători de iarnă, cei de acasă își doresc să stea la masă toți împreună, iar împreună înseamnă și cei plecați. Dorința copiilor a căror părinți sunt la muncă peste hotare este să-și vadă mama și tata, apoi își aduc aminte și de o păpușă sau, mai nou, de o tabletă. Asemenea dorințe au și cei plecați. „Să mă ajute Dumnezeu să ajung acasă ca s-o văd pe mama vie” sau „Vreau să-mi strâng copilul în brațe, care este mare și a crescut în lipsa mea”, ar spune fiecare al treilea plecat. „Sărbători fericite alături de cei dragi”, spunem noi în ajun de Crăciun, de Anul Nou. Și asta mă duce cu gândul că foarte mulți moldoveni au sărbători semi-fericite sau chiar nefericite, întrucât este greu să se strângă cu toții grămăjoară din toate colțurile lumii. Dar ce-ar fi dacă aceste „păsări călătoare” nu ar mai pleca în țări mai bogate? Ce-ar fi dacă s-ar întoarce și ar rămâne aici? Iernile la noi sunt blânde și Sărbători am putea avea tot anul, sănătoși să fim!

Anexa 5

În R. Moldova se falsifică bani la greu: Dosarele cu infracțiuni de falsificare de bani, zac prăfuite în sertar

În R. Moldova s-au intensificat infracțiunile cu falsificarea de bani. Numărul infracțiunilor de contrafacere a bancnotelor a ajuns la o cifră îngrijorătoare, de peste 300 de cazuri. Poliția însă recunoaște că amploarea fenomenului este cu mult mai mare, deoarece băncile, de cele mai dese ori, nu doresc să colaboreze cu poliția, spunând că acesta este secret bancar.

În luna august, un bărbat a încercat să pună în circulație o bancnota de 100 de dolari SUA. Acesta a apelat la o bancă și a dorit să schimbe banii. Văzând că angajata a depistat ca banii sunt falși, individul a intrat în panică. Când casiera i-a cerut buletinul de identitate, bărbatul i-a răspuns că buletinul său este în automobil și că se duce după el. A ieșit și dus a fost…

Falsul de bani, secret bancar

Când poliția a încercat să stabilească datele individului, reprezentanții băncii nu au dorit să colaboreze. Aceștia au invocat că informația este un secret bancar, ceea ce contravine legii cu privire la instituțiile financiare. Asta se întâmplă în majoritatea cazurilor, iar multe înregistrări video cu persoane care încearcă să plaseze bani falși rămân nepedepsite. Aproape de trei luni poliția urmărește o grupare criminală specializata în falsificare de bani, dar fără rezultat. Astfel de infracțiuni în Moldova sunt foarte greu de descoperit. „În acest an, la Inspectoratul General de Poliție (IGP) au fost înregistrate 298 de cazuri de infracțiuni cu bani falși. Anul trecut nu știm câte au fost”, spune Diana Sochircă, ofițer de presă la IGP.

Cel mai falsificate – 100, 50 și 20 de lei

Potrivit rapoartelor Ministerului Afacerilor Interne, în primele șase luni ale anului curent, pe teritoriul R. Moldova au fost descoperite circa 1.800 de bancnote false cu diverse valori nominale. Bancnote false de 100 de lei au fost circa 1.200 de exemplare, de 50 de lei – peste 300 și de 20 de lei – circa 150 de bancnote.

Cum se procedează în cazul falsului de bani

În cazul constatării unor însemne monetare suspecte de a fi false, acestea sunt retrase din circulație de către Banca Națională a Moldovei (BNM) și de băncile licențiate din Moldova. „Bancnotele false sunt retrase și transmise pentru expertiză Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, însemnele monetare false, depistate de către bănci, sunt înregistrate în Sistemul de Evidență a Falsurilor, care funcționează în cadrul sistemului bancar”, a menționat Maria Ploșnița, șefa Direcției operațiuni cu numerar de la Banca Națională a Moldovei. Băncile promit să îmbunătățească sistemele de monitorizare. Pentru a se proteja, supermarketurile din Capitală și-au procurat aparate speciale. „Avem aparate care reacționează în cazul unei bancnote false. Personal, de când lucrez, n-am întâlnit astfel de cazuri, colegele mele au avut”, spune Viorica, una dintre casierițele unui supermarket din Capitală.

Cea mai noua metodă de a falsificare

Una din cele mai noi metode de falsificare e decolorarea bancnotelor de 10 și imprimarea pe foaia curată a imaginei bancnotei de 100. Falsificatorii de bani de obicei iau bancnotele de 10, le decolorează prin metodă chimică. Anul acesta, poliția a identificat un dintre cele mai mari grupări criminale, specializată în falsificarea și punerea în circulație a bancnotelor falsificate prin această metodă. La momentul reținerii, poliția a descoperit 74 de bancnote false a câte 100 de lei. Suma totală a banilor falsificați nu a fost cunoscută, întrucât o parte din ei au fost puși în circulație. Din grupare făceau parte nouă membri. Bancnotele erau falsificate într-un apartament din Hâncești, iar ulterior erau puse în circulație la benzinării, în sate, în special noaptea.

Cum sunt pedepsiți falsificatorii

Potrivit legii, fabricarea în scopul punerii în circulație sau punerea în circulație a biletelor Băncii Naționale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăților, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 20.000 la 60.000 de lei. Aceleași acțiuni săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă de până la 120.000 de lei.

De la începutul anului au fost înregistrate peste  280 de infracțiuni cu falsificarea banilor.

Anexa 6

Îngerii morții îi ajută pe oameni să moară fericiți

Oameni și copii în ultimul stadiu de cancer, cu plăgi și alte boli cronice își trăiesc ultimele zile cu mai puține dureri pentru că există cineva care îi ajută să depășească suferințele. Ei știu că vor muri, dar aceasta nu-i sperie. Aproximativ 15 medici de la Hospice Angelus oferă îngrijiri paliative la domiciliu persoanelor din această categorie. Pacienții lor sunt bolnavi incurabili, acesta fiind un „criteriu de bază” pentru asistența acordată de organizație.

Sunt câteva echipe, una lucrează cu adulți, alta cu copii. De obicei sunt luate în evidență persoanele cu afecțiuni oncologice, la care boala nu răspunde la tratament curativ. „Unul dintre criteriile noastre este să existe un diagnostic stipulat și confirmat medical. Persoana trebuie să aibă pronostic de viață de la 6 luni până la un an”, spune Natalia Carafizi, medic coordonator la Hospice Angelus. Se mai întâmplă că persoana este luată în evidență și până seara aceasta moare. „Noi nu venim să spunem că o să fie bine, când de fapt bine nu are de unde să fie. Noi preferăm să lucrăm pe sinceritate. Majoritatea care vin la noi nu cunosc diagnosticul, pentru că familia lor nu le-a spus-o. Clar lucru că nu poți dintr-odată să le spui că au cancer și le-au rămas trei zile de trăit”, adaugă medicul. Pentru aceasta există o persoană specială.

Mângâierea le face viața suportabilă

„Dacă omul are plagă, ea nu poate fi închisă. Unii pot să creadă că noi am venit să le facem ceva, ei se vor face bine și viața va continua în ritmul pe care îl aveau înainte. Din acest motiv, ne este și nouă greu”, spune Natalia Carafizi. Sunt și persoane în evidență fără cancer. Criteriul este același: speranța la viață de la 6 la 12 luni. Potrivit medicului, aceste persoane sunt cele care au avut un atac de cord, au diferite insuficiențe cu un organ sau un sistem. Ei au nevoie mai mult de îngrijire socială, adică de un fel de dădacă. Echipa pediatrică se ocupă de pacienții copii de până la 21 de ani, cu cancer și fără cancer. O a treia echipă se ocupă și de adulți, și de copiii care au cancer intestinal. Acestora li se face anusul controversial. Ei au nevoie de pungi pe care le pot lua de la Hospice Angelus. „Îi asigurăm cu pungi gratis pe toți din Chișinău, din suburbii și din țara. Avem peste o mie de pacienți înregistrați. Mai prestăm un serviciu gratuit și anume le ajutăm pe femeile cărora le-au fost extirpați un sân sau ambii sâni cu proteze mamare.

Iar în cazul în care cineva nu are păr, le dăm peruci”, spune Carafizi. Dintre toți cei aproape 2.000 de pacienți, 95% au cancer. Din decembrie, a apărut și un program nou, oferirea de îngrijire paliativă persoanelor bolnave de HIV SIDA, deja s-au înscris două persoane. Echipe medicale paliative Hospice Angelus au fost deschise în raionul Taraclia, primul care a dorit un asemenea serviciu, în Ocnița și Cimișlia. În acest an urmează să se deschidă astfel de instituții la Bălți, la Soroca și la Orhei.

Femeia care le spune oamenilor că vor muri

Silvia Miron este persoana care le spune pacienților cât mai au de trăit. „Noi mergem pe etape. Principalul este să-l cunosc pe pacient și să vad că el este pregătit pentru a înțelege”, spune medicul-psiholog. De multe ori, rudele sunt cele care nu doresc să-i comunicăm pacientului boala, apoi, când află totul, se supără și nu mai vrea să vorbească ori să mănânce. „Omul, când știe adevărul, se comportă altfel. Le spun că aveți o tumoare care nu se tratează, iar noi o să vă tratăm simptomatic, adică o să vă luăm durerile. Important este să înțeleagă că noi o să mergem cu el până la capăt”, adaugă Silvia Miron. Nu este obligată să stea cu pacientul două ore, dar dacă simte că el are nevoie de aceasta, atunci stă. „Îi duc foaia cu prescripțiile, ce trebuie să facă la fiecare oră, cum trebuie să-și administreze medicamentele în lipsa noastră, apoi îl verific să văd dacă a învățat. Boala îi schimbă pe oameni, îi face mai agresivi, mai răi, dar eu le spun rudelor că nimeni nu știe cum am fi noi dacă am fi în locul lor”, adaugă psihologul.

Fac în trei zile ce n-au reușit o viață

Unii pacienți, când află că mai au de trăit doar câteva zile, vor să-și pună capăt zilelor și atunci Silvia Miron începe să le explice că fiecare om are un timp limitat, iar ei sunt mai norocoși pentru că-și cunosc termenul. „Le spun să trăiască ziua de azi și să nu se mai gândească la trecut. Au o pastilă, o morfină, telefon și susținere totală. Trăiți cum n-ați mai trăit niciodată. Dacă nu i-ați spus soției că o iubiți, spuneți-i astăzi de o sută de ori. Și ei astfel încep să se simtă importanți”, se bucură specialista. Recent, a avut o pacientă, o doamnă care abia ieșise la pensie și s-a îmbolnăvit grav. „Ea îmi spune: uite, am lucrat o viață din greu ca să ajung la pensie să mă odihnesc, iar acum am să mor. Încep să-i explic că n-a făcut nimic rău. Ați lucrat, ați făcut doi copii frumoși, luați și vă bucurați de puținul timp pe care îl aveți. Vorbiți cu ei, mângâiați-i. Omului îi place să fie lăudat și înainte de moarte. „Când merg la ei, le spun că astăzi sunt foarte frumoși, că sunt cei mai buni pacienți ai mei, iar ei se bucură ca niște copii. Trebuie să poți să-i asculți, iar alteori trebuie să știi să taci. Tace el, taci și tu”, spune Silvia Miron. În ultimii ani, Hospice Angelus a ajutat câteva mii de pacienți.

Zeci de mii de oameni au nevoie de îngrijiri paliative

Directorul Hospice Angelus, medicul Valeriu Isac, spune că foarte mulți oameni din Moldova au nevoie de îngrijire paliativă, mai mult de 26.000 de persoane. „Multă lume confundă îngrijirile paliative cu îngrijirile medicale la domiciliu, care este cu totul altceva. Prima este o îngrijire de nursing pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă, după care pacientul își revine și duce o viață normală. Pe când îngrijirile paliative se ocupă de controlul simptomelor pacienților cu maladii incurabile, progresive și au un pronostic limitat de viață”, spune Valeriu Isac. Mai au și probleme, nu prea le ajung consumabile medicale și paramedicale, iar consumul de pansamente este enorm. Din 2001, în fiecare săptămână moare cineva. Acum se simte foarte rău pacienta din Băcioi. Medicii trebuie să meargă de urgență la ea, probabil, astăzi o să moară…”

Anexa 7

Dragostea nu are margini: Nuntă la închisoare

Dragostea nu are vârstă și nu ține cont nici de locul unde te afli. Dacă toți visează la o nuntă frumoasă, unii se mulțumesc măcar cu o slujbă religioasă. Și dacă în celelalte cazuri se caută cu lunile biserica, localul pentru petrecere și rudele se ceartă pentru data nunții, la ei totul este prestabilit. Locul este capela din curtea închisorii, iar ziua depinde de conducerea penitenciarului. Așa se face că miercuri a avut loc prima nuntă din acest an la închisoare.

Marcel și Natalia au decis să-și unească destinele după gratii. El este deținut aflat în custodia Penitenciarului numărului 13 din Chișinău, iar ea este o femeie liberă. Slujba religioasă a avut loc într-o încăpere foarte mică de la etajul penitenciarului, unde abia încăpeau mirii, preoții și cei doi nași. Printre invitați erau și unii prieteni dintre deținuți, precum și angajați ai penitenciarului. Cu această ocazie unică din viața lor, mirele a îmbrăcat un trening nou și a încălțat o pereche de ghete lustruite, iar mireasa a venit îmbrăcată în pantaloni negri la dungă și într-o canadiană lungă, pe care nu s-a încumetat s-o dea jos, ca să nu înghețe. Iar voalul alb al miresei a fost înlocuit de o basma verzuie, legată după cap ca o adevărată gospodină.

Preotul i-a îndemnat să nu mai facă aceleași greșeli

Au ascultat emoționați slujba, și-au făcut cruce adâncă, s-au ținut unul pe altul de mâna și au înconjurat de trei ori măsuța din mijlocul capelei. Apoi și-au pus verighetele pe deget și au spus un DA răspicat, devenind astfel soț și soție. „Domnul Dumnezeul nostru, încununează-i pe dânșii cu slavă și cinste”, au cântat la sfârșit preoții. De asemenea, preotul capelan al Penitenciarului 13 a ținut să-i felicite pe însurăței. „Să vă fie de bine cu această ocazie, chiar dacă această slujbă nu s-a petrecut în biserică, dar în paraclisul din penitenciar. Să vă fie cu folos, iar când veți ieși de aici să nu mai repetați acele greșeli. Sunteți o familie creștin-ortodoxă nou formată”, le-a spus preotul Corneliu. Nu a lipsit nici primul sărut conjugal.

Mirele, de două ori mai tânăr decât mireasa

Marcel a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Cu patru ani în urmă, a decis să-i scrie o scrisoare Nataliei, o consăteancă de-a sa. „Ne cunoșteam încă din sat, dar nu ne vorbeam, doar ne salutam. Când am ajuns aici, mi-am amintit de dânsa și i-am scris o scrisoare. Ea mi-a răspuns și uite astfel am început să ne iubim”, a spus Marcel. Mai târziu Natalia, a început să-l viziteze pe tânăr la penitenciar, să-i aducă mâncare și să-l susțină. A mers și la Bălți, iar de doi ani, de când a fost transferat la Chișinău, vine aici. Faptul că Natalia are 49 de ani, iar Marcel are 27, nu i-a speriat pe niciunul. Femeia este la cea de a doua căsătorie, având o fetiță din primul mariaj. Întrebată cum a putut să o cucerească un om de la închisoare, a spus că „este totuși om și inimii nu te poți opune”.

Nu există nuntă fără ceartă

Dintre rude, doar fratele Nataliei a fost prezent la ceremonie. „Mă bucur pentru ea. Sper să se înțeleagă bine când vor fi împreună. Casă de piatră le doresc”, spune Timur, fratele miresei. Întrucât Timur nu este botezat creștinește, unul dintre cei mai apropiați prieteni din copilărie, care se află în același penitenciar, i-a ținut locul de naș. „Prietenii sunt prieteni și la penitenciar. Aceasta este a doua cununie pentru mine de la închisoare. Din păcate, peste o lună eu voi fi eliberat. Sper să-l susțină soția”, spune Viorel. De cealaltă parte, una dintre rude prezentă la eveniment spune că părinții mirelui nu sunt de acord cu nunta și cu mireasa. Mai mult, aceștia nici nu știu că el astăzi se însoară. „Vor afla probabil de la televizor că băiatul lor a jucat nunta la închisoare”, adaugă aceasta.

Luna de miere, conform legislației

Din păcate pentru miri, aceștia nu vor avea parte de luna de miere. Angajații penitenciarului îi mai lasă câteva ore să vorbească, apoi ea va pleca acasă, iar el în celulă. Totuși, aceștia promit că în timpul apropiat îi vor oferi mirelui o zi liberă, care va însemna pentru Marcel și Natalia luna de miere. Până la ispășirea pedepsei, Marcel mai are de stat „la răcoare” încă șase ani. „Cel mai greu este dorul. Îi scriu scrisori, că ele ajung repede, într-o zi. Dar dacă ar fi voia mea, aș rămâne cu el la închisoare”, spune Natalia. Până atunci, el visează la 4-5 copii, iar ea se gândește la o gradină plină cu flori, pentru ca atunci când Marcel se va întoarce acasă, să se simtă ca în Paradis.

Anexa 8

Elevii au mers la „târgul oportunităților” pentru a afla cum pot pleca din țară

La Chișinău, s-a organizat pentru a doua oară „Târgul oportunităților pentru elevi”, care are drept scop informarea tinerilor despre studii, burse și programe. În acest an însă elevii, mai mult ca niciodată, au venit să se intereseze cum pot pleca din Moldova. Studiile în străinătate este visul fiecărui elev.

Târgul din acest an a fost unul mai bogat în reprezentanți și programe. „Mulți elevi, după ce absolvesc liceul, nu cunosc ce oportunități au, unde vor să meargă, iar dacă își doresc să plece peste hotare, cum pot aplica pentru o bursă. La ceastă ediție avem 26 de invitați, dintre care nouă sunt universități din Chișinău. Scopul nostru a fost să-i adunăm sub același acoperiș atât elevi, cât și reprezentanții universităților”, spune Mihai Priguza, reprezentant AIESEC, cei care au organizat evenimentul.

Universitățile au venit cu ce au mai bun

Universitățile din Moldova au venit cu cele mai importante oferte ca să le arate elevilor că aici se vor dezvolta cel mai bine. „Avem ciclul I licență, la care se studiază 3-4 ani, în funcție de specialitate. Avem mai multe facilități. De exemplu, sunt reduceri la taxa în bază de contract și studii gratis pentru copii cu dizabilități, orfani sau ai căror părinți sunt veterani. În cazul în care examenele sunt susținute pe notele 9 și 10, se oferă 10% reducere din contractul de studii. Deja de fiecare în parte depinde ce vrea să facă în viață”, spune Ana Chicu, reprezentanta Universității Cooperatist Comerciale din Moldova. Alte instituții se bazează pe faptul că sunt unice în Moldova, cum ar fi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP). „În general, fiecare se străduiește să-și urmeze chemarea în viață, pentru că astfel este cu mult mai ușor să te realizezi. Și dacă simți că ai vocație pentru muzică, pentru teatru, pentru dans, evident că elevul va alege să vină la noi”, spune Vera Mereuță, profesor universitar, decan adjunct la Facultatea de teatru, film și dans. Dânsa mai adaugă că studenții buni au bursă, cămin, spații de studii, însă și-ar dori mai multă calitate din toate punctele de vedere. „Contractele, mă rog, nu sunt nici prea scumpe, nici prea ieftine, dar atunci când elevul asta își dorește și își vede aici carierea lui de o viață, atunci părinții îl ajută”, afirmă Vera Mereuță.

Limba coreeana, la putere

Printre ofertele mai puțin obișnuite la acest târg al oportunităților, a fost prezența Centrului de Cultură și Limbă Coreeană „Se Jong”, care se află în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova. „Noi le oferim elevilor posibilitatea să-și aleagă o facultate de limbi străine, ca să învețe a doua limbă – coreeana. În cazul elevilor care nu își fac studiile la ULIM, au de asemenea oportunitatea să vină la cursurile noastre, care sunt gratis. De asemenea, elevii au posibilitatea să viziteze și să învețe în Coreea de Sud timp de un an de zile”, afirmă Dumitrița Furtună.

Elevii vor cu toții la studii în străinătate

Toți elevii au venit la târg cu scopul de a se interesa de studiile în străinătate. „Am venit aici cu scopul să văd ce oferte sunt pentru studiile în străinătate, burse, programe. Altceva nu mă interesează. Vreau să urmez o facultate de turism sau economie undeva în vestul Europei”, adaugă Mihaela Burlacu, elevă în clasa XII de la liceul „Vasile Vasilache” din Capitală. Alții mai au încă doi ani până termină liceul, dar deja își fac planuri de viitor. „Sunt abia în clasa X, dar am venit să vad ce oportunități noi au mai apărut. Trebuie să-mi fac planuri de viitor. Mi-au plăcut programele care oferă burse și studii în străinătate”, spune Eugen David, elev la liceul „Nicolae Iorga” din Chișinău.

Nu-i interesează studiile acasă

Reprezentanții unei organizații care prezintă toate oportunitățile universităților de acasă spun că elevii au început tot mai puțin să fie interesați de studiile de acasă. „Noi încercăm să le spunem cum se pot afirma acasă și să-și creeze viitorul aici, însă nu se prea vede entuziasm pe fețele lor. Dar nu toți își permit să facă studii în străinătate”, spune Liuba Bezan. La masa cu programul Excel, care oferă suport și consiliere pentru elevii care își doresc să ajungă la o universitate din afara țării, erau întotdeauna mulți tineri. „De la an la an se mărește numărul tinerilor care doresc să plece în afară cu 5-10%. Doar la noi vin să se intereseze peste 300 de tineri”, spune Victor Rusu, reprezentant Excel.

Anexa 9

Evenimentul zilei, premiat la gala „10 jurnaliști ai anului”

Reporterul „Evenimentul zilei”, Cristina Bruma, a fost premiată în cadrul galei „10 jurnaliști ai anului 2013”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Cea de-a XIX-a ediție i-a desemnat pe cei mai buni jurnaliști din presa scrisă, radio, tv și online, care s-au remarcat pe parcursul anului 2013. Reporterul Cristina Bruma, fiind și studentă în anul III a facultății de jurnalism, a devenit cea mai tânără premiată din istoria galei „10 jurnaliști ai anului”. Presa scrisă în acest an a luat cinci din cele 10 „mere”. Pe lângă Evenimentul zilei, alți jurnaliști din presa scrisă au fost premiați cu acest trofeu. Este vorba de – Iurie Sănduță de la săptămânalul de investigații „Ziarul de Gardă”, Mariana Rață de la ziarul „Ziarul Național”, Marina Bzovaia de la ziarul „SP” din Bălți și Anastasia Nani de la ziarul „Adevărul”.

Sorina Obreja, de la postul de televiziune Pro tv a câștigat premiul la categoria „Televiziune”. De asemenea, printre cei zece jurnaliști ai anului au fost Lilia Zaharia, reporter special în cadrul Asociației Presei Independente, Eugen Șolari de la „Kommersant.md” și fotograful de la portalul „Unimedia”,Igor Vrabie. În cadrul galei au fost oferite și patru premii speciale: Speranța anului a ajuns la Tamara Grejdeanu de la Europa Liberă, premiul pentru promovarea libertății de exprimare a fost oferit redactorului ziarului „Чeлoвeк и eгo пpава”, de la Tiraspol, Nicolai Buciațchi. Iar premiul pentru dezbatere calitativă a ajuns la moderatorii emisiunii Politica de la „TV 7”, Natalia Morari și analistul politic Igor Boțan. Editorul portalului Moldova.org, OxanaGreadcenco, a obținut premiul pentru reflectarea tematicii transnistrene.

Laureații Galei „Zece jurnaliști ai anului” au fost desemnați în urma unui concurs de materiale jurnalistice, criteriile fiind profesionalismul, obiectivitatea, respectarea eticii jurnalistice și devotamentul față de meserie.

Anexa 10

REPORTAJ: O pasiune convertită într-un destin: Florarul de 75 de ani cu ucenici în zeci de țări

Stepan Cara s-a născut în 1939, în sudul Moldovei. A îndrăgit florile încă de la cinci ani, în timpul celui de-al doilea război mondial. „Mama planta legume, iar eu sădeam alături țigăncușe, busuioc”, își amintește florarul.

„Eu trăiam într-un capăt de sat, iar școala se afla în celălalt capăt. De acasă și până la școală erau vreo trei kilometri. Eu știam ce crește în fiecare grădină, fie floare sau copac, când rodesc etc.”, își amintește Stepan Cara. Când a făcut armata la Kiev, a îngrijit răzoare de flori. „Când aveam o oră liberă la cabina de telecomunicații, sădeam flori. Iar când camarazii mei mergeau, în zilele libere, în excursie prin Kiev, eu fugeam la grădinile botanice, vizitam expozițiile de flori”, povestește florarul. După armată, a devenit student la [anonimizat]. „Mă interesau florile, iar la una din expoziții l-am întâlnit pe Victor Sancenco, un florar foarte vestit pe atunci. Îl urmăream cum lucrează, cum sădește, cum udă florile. M-a invitat la el acasă, mi-a făcut cunoștință cu familia sa. Așa am început să lucrăm împreună. Avea o grădină foarte frumoasă. El m-a făcut să înțeleg florile”, își amintește cu dragoste de primul său învățător. Prin anii 70-80, toate cele 15 republici din fosta URSS participau la expoziția de flori. Fiecare țară, o dată în lună, trebuia să-și facă un stand floral. „Eram șase oameni din Moldova. Cel mai important a fost că, pe parcursul a 6-7 ani, țara noastră s-a clasat numai pe locul I. Anume la acele evenimente am făcut cunoștință cu cei mai buni oameni din domeniul floristicii”, povestește florarul.

De 15 ani, la piața de flori din Chișinău

Stepan a avut o fermă în Cojușna, apoi a fost directorul Dendrariului din Chișinău, iar înainte să iasă la pensie a fost președinte de colhoz. De 15 ani, vinde flori în piața de pe strada Bănulescu-Bodoni din Chișinău. Și-a făcut un mic magazin și îi bucură pe oamenii cu noile și ineditele sale compoziții. „La început, se vindeau buchete simple învelite în hârtie. Eu făceam însă compoziții florale, buchete de mireasă. Oamenii încă nu văzuseră așa ceva pe la noi și treceau de două-trei ori la deal și la vale ca să se uite mai bine la ele”, își amintește mulțumit florarul. Îi învață și pe alții meseria sa. Ultimul său elev este Igor, absolvent la Drept. În loc să se facă avocat, acesta și-a deschis un butic unde vinde compoziții florale.

Are studii în țări europene

Stepan a tins să devină un floricultor și un florist cu renume. De aceea a făcut școala germană de florărie, pe cea olandeză. A făcut studii în florărie și în Elveția. De asemenea, a frecventat cursuri în Italia, în Cehia și în alte țări. „Peste hotare, pentru a putea să te ocupi de flori, trebuie să înveți șase ani, iar în fiecare an trebuie să susții examene ca să treci în altă clasă”, spune Stepan Cara. A călătorit foarte mult, iar acum a decis că e tocmai timpul să meargă cu familia să mai vadă o dată lumea. „Am vizitat 10 țări. Ne opream în fiecare țară câte două-trei zile, ca să ne facem o impresie despre cum trăiește lumea acolo. Am văzut o frumusețe nemaipomenită. Mă uitam în primul rând la flori. Au de sute de ori mai multe flori decât noi. Tot ce cultivăm noi în sere, la ei crește în grădini”, spune Stepan.

Are acasă peste 600 de specii de flori

În grădina sa, Stepan Cara are peste 600 de specii de flori și pomi fructiferi. „Am de toate. Nu-i nici un centimetru gol. Îmi plac legumele. Vara trecută, am avut roșii gigante, doar una cântărind până la un kilogram”, se laudă gospodarul. Primele flori i-au înflorit în luna ianuarie. „Am încercat să obțin o grădină care să fie înflorită tot anul”, spune florarul. Soția este medic și îl ajută cu ce poate. Nimeni dintre copii însă nu i-a urmat calea.

„Florile sunt viața mea”

„De când mă țin minte și până astăzi, eu numai cu florile trăiesc. Îmi place tot ce-i natural. Până și firul cu care leg florile trebuie să fie natural”, spune Stepan Cara. Când îl întreabă cineva ce flori preferă, le răspunde în glumă că e pelinul. Nu știe ce să spună, fiindcă îi plac toate. A învățat că fiecare muncă trebuie să fie făcută din inimă. „Soacra mea, când lucra în grădină, parcă desena rândurile într-un caiet de matematică. Erau atât de drepte, încât nu-ți venea să crezi că le-a făcut cu mâinile”, mai adaugă acesta. Oamenii care vând la piață flori nu fac business, spune Stepan Cara, business fac cei care aduc florile din străinătate. Poate că are dreptate. De o oră de când stau de vorbă cu dânsul, doar o doamnă a intrat să întrebe care este prețul unei compoziții și a plecat fără să cumpere nimic. Pe zi vinde cam de 100-150 de lei. Întrebându-l dacă este fericit, mi-a răspuns: „da, sunt un om fericit, pentru că am o soție bună, ca o floare”.

Florarul și ucenicii săi

Stepan Cara are în jur de 80 de ucenici. Unul lucrează în America. Altul este specialist foarte bun în Rusia. Are elevi în Asia, în Europa. Majoritatea sunt peste hotare, iar vreo 30 au rămas să lucreze acasă.

Bibliografie:

Agnes, Yves. Introducere în jurnalism. – Iași: Editura Polirom, 2011. 430 p.

Barbier Zelizer. Despre jurnalism la modul serios. – Iași: Polirom, 2007. 278 p.

Ciobotea, Radu. Reportajul. Tehnici de redactare. –Chișinău: Cartier, 2012. 221 p.

Coman, Mihai (coordonator). Manual de jurnalism, Vol. I. – Iași: Polirom, 2000. 229 p.

Manual pentru ziariștii din Europa Centrală și de Est. – București: Metropol, 1992. 208 p.

Mouillaud, Maurice, Tétu, Jean François. Presa cotidiană. – București: Tectonic, 2003. 224 p.

Popescu, Cristian Florin. Dicționar explicativ de Jurnalism, Relații Publice și Publicicitate. București: Editura Tectonic, 2002. 532 p.

Popescu, Cristian Florin. Manual de Jurnalism. Volumul II (Tehnicile colectării informației. Jurnalism specializat. Elemente de etică jurnalistică și legislație a presei). București: Editura Tritonic, 2004.

Preda, Sorin. Tehnici de redactare în presa scrisă. – Iași: Polirom, 2006. 224 p.

Randall, David. Jurnalistul Universal. – Iași: Polirom, 2007. 355 p.

Roșca, Luminița. Producția textului journalistic, – Iași: Polirom, 2004, -231 p.

Keeble, Richard. Presa scrisă. O introducere critică. -Iași: Polirom, 2009, -382 p.

Surse online:

www.dexonline.ro

www.evz.md

www.evz.ro

www.ghidjurnalism.ro

www.ijc.md/Publicatii/resurse/jurnalistica_grigoryan_ro.pdf

Anexa 1

Ziua României în Basarabia, sărbătorită ca la români

De la un an la altul, ziua Românei ia amploare la Chișinău. Zeci se manifestații și sute de oameni ieșiți în stradă cu tricolorul în mână. Ziua românilor nu este organizată de elita politică, ea vine din sufletul oamenilor.

Pe 30 noiembrie, la Chișinău, Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și Ambasada României în Republica Moldova au organizat un concertul dedicat Zilei Naționale a României. Palatul Național „Nicolae Sulac”, de patru mii de locuri a devenit neîncăpător. Majoritatea spectatorilor erau tineri.

„Am venit pentru că iubim România”

Toți cei prezenți transmiteau într-un glas că au venit la acest concert pentru că iubesc România. „Astăzi simt că este sărbătoarea noastră. Am venit împreună cu prietenii și dorim să petrecem această seară împreună cu toți prietenii care se simt români”, spune Victor, un tânăr din Chișinău. Înainte de a începe sărbătoarea, Cătălin Josan a cântat imnul României, iar oamenii au cântat și ei stând în picioare și cu mâna la inimă. Concertul a fost susținut de trupele Gândul Mâței din Moldova și Direcția 5 din România, iar toate melodiile au fost cântate în limba română. Trupa Gândul Mâței n-a mai pățit pe scena palatului Național de șapte ani. La eveniment a fost prezent Marius Lazurcă, ambasadorul României în R. Moldova și Cristian David, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni. „Este ziua în care noi îi sărbătorim pe românii de pretutindeni. O zi aleasă nu întâmplător și anume de Sfântul Andrei, protectorul românilor, fiind așezată înaintea măreței zile de întâi decembrie, care portă încărcătura istorică, cea a Marii Uniri. Eu vă doresc nu doar pentru ziua românilor de pretutindeni, ci și pentru Ziua Marii Unirii să fiți români, să fiți fideli, să fiți mândri și să ne bucurăm de integritatea, de viitorul nostru european”, a spus Cristian David, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni.

Tineri și scriitori au depus coroane la Ștefan cel Mare

În ziua de întâi decembrie s-au organizează la Chișinău manifestații de amploare. Tinerii Au venit să depună coroane la monumentul lui Ștefan cel Mare. Scriitorii au venit cu flori galbene și albe, iar ansamblul „Ștefan Vodă”, condusă de Tudor Ungureanu au cântat la picioarele lui Ștefan. „Am ținut să fiu alături românii din afara granițelor, inclusiv a celor din Basarabia. Vreau să sărbătorim împreună acest eveniment. Și la Suceava, și la Iași, și la Chișinău, cu toții ne închinăm și-l slăvim pe Ștefan cel Mare și Sfânt la fel, cu toții îl iubim pe Mihai Eminescu la fel, cu toții vorbim limba română. Astăzi vreau să le transmit tuturor românilor la mulți ani. La mulți ani, români, la mulți ani România!”, a spus Bogdan Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Anexa 2

Rusa de pe afișele alunga publicul de la cinematograf

Dacă nu știi limba rusă, nu ai ce căuta la cinematograf. Mai multe persoane nu au putut viziona un film la cinematograful Patria Multiplex de la Mall, Chișinău, pentru că nu au înțeles nimic de pe afișe. Iar dacă ar fi intrat în sală, ar fi avut șanse să nu înțeleagă nicio iotă, fiindcă doar jumătate din cele aproape 30 de filme care sunt proiectate acum la Patria Multiplex, sunt subtitrate în română.

Plângeri din partea consumatorilor

În acest an, la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au parvenit numeroase plângeri din partea oamenilor, care erau nemulțumiți de faptul că filmele de la cinematografele Patria nu au subtitrare. „Consumatorii sunt nemulțumiți că filmele de la cinematografele Patria nu sunt subtitrate în română. S-au făcut controale și acum parcă se fac subtitrările de rigoare. Probabil vor mai fi controale”, spune Viorica Șterbeț, ofițer de presă la ANPC. Viorica Șterbeț menționează că au fost și plângeri pentru afișele foarte mari la concertele de la Palatul Național, care sunt scrise tot în rusă. „Noi i-am sesizat, dar ei au motivat precum că aceste afișe sunt trimise gata din Rusia. Nu este o scuză. Legea spune că orice publicitate trebuie mai întâi să fie plasată în limba de stat, în română, apoi în oricare altă limbă dorește proprietarul, pentru că aceasta este informație pentru consumatori”, adaugă ofițerul de presă. În cazul în care, în același an, agenția depistează aceeași încălcare, amenda se dublează. Potrivit legii, neprezentarea în limba de stat a informației se amendează pentru o persoană juridică de la 2.000 până la 3.600 de lei.

„Legea care… nu ne apără”

Lucrătorii de la Ministerul Culturii spun că legea încă nu funcționează, iar pentru asemenea încălcări nu sunt prevăzute amenzi și sancțiuni. „Este un dezastru ceea ce se întâmplă. Toată salvarea este în proiectul de lege a cinematografiei, care se află în Parlament și așteaptă să fie supus votului. Acolo este foarte clar stipulat cum trebuie să funcționeze totul în cinematografie. Până nu va fi reglementat acest domeniu, vom avea ceea ce avem. Proprietarul acestei rețele cinematografice este persoană juridică și face afaceri cum îl duce capul”, spune Aliona Strâmbeanu, șefa Direcției de arte profesioniste, învățământ artistic și industrii culturale din cadrul Ministerului Culturii. Ea crede că de competența și interesul celor din Parlament depinde cât de curând va fi supusă dezbaterilor legea respectivă.

 Autorii legii nu vor accepta compromisuri

La legea cinematografiei se lucrează de trei ani. Mihaela Topală, consultant principal al proiectului de Lege a cinematografiei, spune că aceasta urmează să fie adoptată în curând. „Au fost mai multe variante. Vor mai fi schimbări, pentru că există mai multe subtilități, nu e o chestiune atât de simplă”, spune Mihaela Topală. De cealaltă parte, Dumitru Marian, unul dintre autorii legii și producător de film, spune că rana este veche. „Prima redacție a proiectului de lege am făcut-o în 2010. Apoi am transmis-o ministrului Culturii, unde a stat o perioadă, pentru că nimeni nu se interesa de ea. Abia anul trecut, Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a preluat inițiativa și au promis că o va duce la capăt. În aprilie, proiectul de lege a trecut de prima lectura. Și de atunci tot așteptăm”, spune Dumitru Marian. Acesta este sigur că în anul curent legea nu va intra în vigoare, întrucât mai întâi urmează să fie instituit Institutul de Analiză Cinematografică. Vor pleda și în continuare pentru subtitrarea tuturor filmelor și sonorizarea lor în original. „În ceea ce privește distribuția filmului pe teritoriul R. Moldova, va fi așa cum am spus noi. Ne vom face luntre și punte pentru ca legea să fie funcțională”, adaugă producătorul. În cazul în care nu va fi așa, acesta intenționează să-și scoată numele de pe lista autorilor legii cinematografiei. „Putem renunța la independența parțiala a CNC, nu și la lege. Moldova are nevoie de ea”, încheie Dumitru Marian.

Proprietarii cinematografului Patria au o scuză

Victor Șelin, coproprietarul rețelei de cinematografe Patria, spune că acum nu se mai ocupă de businessul cinema și că nu are ce zice. Corina Cocea, vicedirector al rețelei Patria, spune că de obicei la ei sunt și programul, și afișele în rusă. „Se întâmplă din cauza că noi așa le primim”, se justifică vicedirectorul. În ceea ce privește subtitrarea filmului, vicedirectorul spune că aici este o chestiune mai delicată. „Subtitrăm filmele în funcție de vânzarea lui”, adaugă Corina Cocea. Aceeași situație este și la cinematograful din centru Capitalei, de la Râșcani sau Bălți.

Noua Lege a Cinematografiei

Articolul 9 din noua Lege a cinematografiei prevede că, în cinematografele de pe teritoriul Republicii Moldova, filmele se proiectează prin păstrarea coloanei sonore originale cu asigurarea traducerii în limba de stat. Aici se include subtitrarea în limba de stat cu sonorizarea în căști și posibilitatea selectării limbii. Iar pentru filmele de animație sau destinate unei audiențe incapabile de a percepe subtitrările, se va utiliza exclusiv sonorizarea sau dublarea în limba de stat.

Anexa 3

Un urmaș al lui Nikola Tesla: Moldoveanul de 18 ani, care a impresionat lumea prin invențiile sale

Dorin Prisăcaru din Chișcăreni, Sângerei, este elev în clasa XII, dar l-ar putea invidia orice inventator și antreprenor din Moldova. A construit o instalație unică pentru producerea biogazului, iar din premiile pe care le-a obținut își va deschide o fermă de prepelițe.

La Forumul Tinerilor Antreprenori, organizat recent și care a reunit aproape 100 de antreprenori din toate regiunile țării, Dorin a fost cel mai tânăr. El a fost premiat în cadrul Galei Tineretului pentru realizarea cu succes a instalației de biogaz. Ideea de a construi o instalație pentru producerea biogazului i-a venit lui Dorin după ce a privit o emisiune televizată. „Aveam un scop măreț și acesta mi se părea pe atunci departe de a fi realizabil. Dar văzând că astfel de instalații funcționează bine în alte regiuni ale lumii și că masa organică necesară pentru producerea biogazului este în exces, chiar aici la noi acasă, și nu este folosită practic de nimeni, am decis că neapărat trebuie să construiesc și eu o astfel de instalație”, spune Dorin Prisăcaru. La început, nu dispunea de niciun fel de cunoștințe în acest domeniu. Așa că a început să studieze. „Eram preocupat și înainte de problemele ecologice, însă acum, pentru prima dată, am simțit că pot și eu contribui la rezolvarea problemei numărul unu în lume. Am început să citesc mult despre modul în care funcționează o astfel de instalație”, își amintește tânărul inventator.

Părinții și profesorii l-au susținut

Elevul spune că a avut marele noroc că tatăl său, Boris Prisăcaru, i-a fost alături și l-a ajutat. Nici profesorii nu au trecut cu vederea visul lui Dorin. „La o oră de ecologie, predată de profesorul Nicolae Spînu, mi-am împărtășit visul și, spre bucuria mea, am fost ascultat și încurajat să continuu lucrul de cercetare”, se bucură inventatorul. Prima instalație a construit-o acum doi ani. A petrecut câteva zile la schițarea modelului pentru instalația experimentală cu un volum de 0,2 metri cubi și la colectarea materialelor necesare pentru construcția ei. „După multă muncă, am construit-o. Apoi am încărcat reactorul cu masă organică și am obținut combustibil care arde cu o flacără ce este transparentă la lumina zilei. Aceasta demonstrează o calitate înaltă a carburantului. Așa m-am decis să merg mai departe și să construiesc o instalație cu un volum mult mai mare”, spune cu mândrie tânărul. Scopul lui a fost ca instalația să aibă un volum de 10 ori mai mare și să fie mult mai performantă. Și a reușit!

Vrea să ajute Moldova

Nu vrea să se oprească aici, pentru că conștientizează importanța acestei instalații pentru lumea modernă. „Gunoiștile, care în mare parte sunt formate din masă organică, aproximativ 80%, nu ar mai fi o problemă majoră pentru Moldova. În urma fermentării în reactor, se vor transforma în biogaz și biohumus. Astfel se va stopa procesul de extindere a gunoiștilor, iar treptat o mare parte din cele deja existente vor fi lichidate prin procesul de fermentare”, spune încrezător Dorin Prisăcaru. Acesta mai consideră că deoarece principala ramură economică a R. Moldova este agricultura, biohumusul ar fi un bun îngrășământ natural și ar reduce considerabil cheltuielile pentru procurarea unor îngrășăminte chimice. „Deoarece carburanții au un preț exagerat, biogazul obținut în urma fermentării masei organice ar face o mare economie. Fiecare posesor de o astfel de instalație ar fi independent energetic”, adaugă tânărul.

Își va testa invențiile în firma de prepelițe

Acum, tânărul antreprenor lucrează foarte intens la firma de prepelițe pe care urmează să o deschidă de curând. Banii pentru afacere îi are din premiile obținute. „Am beneficiat de un grant de la Winrock și vreau să-mi încep afacerea și în alt domeniu. M-am gândit să fie o crescătorie de prepelițe. Pe lângă experiența pe care o să o acumulez, ferma de prepelițe va servi și ca un laborator unde inițiez să-mi implementez ideile”, spune mândru antreprenorul.

Zeci de premii și medalii

Numai în anul 2012, Dorin Prisăcaru a luat locul I la Olimpiada raională de ecologie, locul II la olimpiada republicană de ecologie și locul III la concursul național „SPARE”. În acesta an, a obținut locul I la olimpiada republicană de ecologie. Tot în 2013, s-a clasat pe locul I la concursul internațional „SPARE”. S-a clasat pe locul II la concursul național „Cel mai bun elev inovator” și a luat premiul pentru tineret în domeniul tehnică.

Anexa 4

Editorialul zilei: Iarna, în Moldova, se întorc păsările călătoare…

Au plecat și continuă să plece sute de mii de moldoveni pe unde îi duc soarta și nevoile. Nu-i familie din care să nu fie plecat măcar un membru sau tot neamul. Rămân părinții fără copii și copii fără părinți.

Cei care au rămas acasă, îi așteaptă pe cei duși cu dor împodobit de lacrimi. Sărbătorile de iarnă îi fac pe mulți să revină acasă. Și dacă păsările călătoare iarna pleacă în țările calde, ale noastre „păsări călătoare”, dimpotrivă, se întorc iarna acasă. Acolo unde îi așteaptă căldura celor dragi, a celor pe care nu i-au văzut cu anii… În ajunul acestor sărbători de iarnă, cei de acasă își doresc să stea la masă toți împreună, iar împreună înseamnă și cei plecați. Dorința copiilor a căror părinți sunt la muncă peste hotare este să-și vadă mama și tata, apoi își aduc aminte și de o păpușă sau, mai nou, de o tabletă. Asemenea dorințe au și cei plecați. „Să mă ajute Dumnezeu să ajung acasă ca s-o văd pe mama vie” sau „Vreau să-mi strâng copilul în brațe, care este mare și a crescut în lipsa mea”, ar spune fiecare al treilea plecat. „Sărbători fericite alături de cei dragi”, spunem noi în ajun de Crăciun, de Anul Nou. Și asta mă duce cu gândul că foarte mulți moldoveni au sărbători semi-fericite sau chiar nefericite, întrucât este greu să se strângă cu toții grămăjoară din toate colțurile lumii. Dar ce-ar fi dacă aceste „păsări călătoare” nu ar mai pleca în țări mai bogate? Ce-ar fi dacă s-ar întoarce și ar rămâne aici? Iernile la noi sunt blânde și Sărbători am putea avea tot anul, sănătoși să fim!

Anexa 5

În R. Moldova se falsifică bani la greu: Dosarele cu infracțiuni de falsificare de bani, zac prăfuite în sertar

În R. Moldova s-au intensificat infracțiunile cu falsificarea de bani. Numărul infracțiunilor de contrafacere a bancnotelor a ajuns la o cifră îngrijorătoare, de peste 300 de cazuri. Poliția însă recunoaște că amploarea fenomenului este cu mult mai mare, deoarece băncile, de cele mai dese ori, nu doresc să colaboreze cu poliția, spunând că acesta este secret bancar.

În luna august, un bărbat a încercat să pună în circulație o bancnota de 100 de dolari SUA. Acesta a apelat la o bancă și a dorit să schimbe banii. Văzând că angajata a depistat ca banii sunt falși, individul a intrat în panică. Când casiera i-a cerut buletinul de identitate, bărbatul i-a răspuns că buletinul său este în automobil și că se duce după el. A ieșit și dus a fost…

Falsul de bani, secret bancar

Când poliția a încercat să stabilească datele individului, reprezentanții băncii nu au dorit să colaboreze. Aceștia au invocat că informația este un secret bancar, ceea ce contravine legii cu privire la instituțiile financiare. Asta se întâmplă în majoritatea cazurilor, iar multe înregistrări video cu persoane care încearcă să plaseze bani falși rămân nepedepsite. Aproape de trei luni poliția urmărește o grupare criminală specializata în falsificare de bani, dar fără rezultat. Astfel de infracțiuni în Moldova sunt foarte greu de descoperit. „În acest an, la Inspectoratul General de Poliție (IGP) au fost înregistrate 298 de cazuri de infracțiuni cu bani falși. Anul trecut nu știm câte au fost”, spune Diana Sochircă, ofițer de presă la IGP.

Cel mai falsificate – 100, 50 și 20 de lei

Potrivit rapoartelor Ministerului Afacerilor Interne, în primele șase luni ale anului curent, pe teritoriul R. Moldova au fost descoperite circa 1.800 de bancnote false cu diverse valori nominale. Bancnote false de 100 de lei au fost circa 1.200 de exemplare, de 50 de lei – peste 300 și de 20 de lei – circa 150 de bancnote.

Cum se procedează în cazul falsului de bani

În cazul constatării unor însemne monetare suspecte de a fi false, acestea sunt retrase din circulație de către Banca Națională a Moldovei (BNM) și de băncile licențiate din Moldova. „Bancnotele false sunt retrase și transmise pentru expertiză Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, însemnele monetare false, depistate de către bănci, sunt înregistrate în Sistemul de Evidență a Falsurilor, care funcționează în cadrul sistemului bancar”, a menționat Maria Ploșnița, șefa Direcției operațiuni cu numerar de la Banca Națională a Moldovei. Băncile promit să îmbunătățească sistemele de monitorizare. Pentru a se proteja, supermarketurile din Capitală și-au procurat aparate speciale. „Avem aparate care reacționează în cazul unei bancnote false. Personal, de când lucrez, n-am întâlnit astfel de cazuri, colegele mele au avut”, spune Viorica, una dintre casierițele unui supermarket din Capitală.

Cea mai noua metodă de a falsificare

Una din cele mai noi metode de falsificare e decolorarea bancnotelor de 10 și imprimarea pe foaia curată a imaginei bancnotei de 100. Falsificatorii de bani de obicei iau bancnotele de 10, le decolorează prin metodă chimică. Anul acesta, poliția a identificat un dintre cele mai mari grupări criminale, specializată în falsificarea și punerea în circulație a bancnotelor falsificate prin această metodă. La momentul reținerii, poliția a descoperit 74 de bancnote false a câte 100 de lei. Suma totală a banilor falsificați nu a fost cunoscută, întrucât o parte din ei au fost puși în circulație. Din grupare făceau parte nouă membri. Bancnotele erau falsificate într-un apartament din Hâncești, iar ulterior erau puse în circulație la benzinării, în sate, în special noaptea.

Cum sunt pedepsiți falsificatorii

Potrivit legii, fabricarea în scopul punerii în circulație sau punerea în circulație a biletelor Băncii Naționale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăților, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 20.000 la 60.000 de lei. Aceleași acțiuni săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă de până la 120.000 de lei.

De la începutul anului au fost înregistrate peste  280 de infracțiuni cu falsificarea banilor.

Anexa 6

Îngerii morții îi ajută pe oameni să moară fericiți

Oameni și copii în ultimul stadiu de cancer, cu plăgi și alte boli cronice își trăiesc ultimele zile cu mai puține dureri pentru că există cineva care îi ajută să depășească suferințele. Ei știu că vor muri, dar aceasta nu-i sperie. Aproximativ 15 medici de la Hospice Angelus oferă îngrijiri paliative la domiciliu persoanelor din această categorie. Pacienții lor sunt bolnavi incurabili, acesta fiind un „criteriu de bază” pentru asistența acordată de organizație.

Sunt câteva echipe, una lucrează cu adulți, alta cu copii. De obicei sunt luate în evidență persoanele cu afecțiuni oncologice, la care boala nu răspunde la tratament curativ. „Unul dintre criteriile noastre este să existe un diagnostic stipulat și confirmat medical. Persoana trebuie să aibă pronostic de viață de la 6 luni până la un an”, spune Natalia Carafizi, medic coordonator la Hospice Angelus. Se mai întâmplă că persoana este luată în evidență și până seara aceasta moare. „Noi nu venim să spunem că o să fie bine, când de fapt bine nu are de unde să fie. Noi preferăm să lucrăm pe sinceritate. Majoritatea care vin la noi nu cunosc diagnosticul, pentru că familia lor nu le-a spus-o. Clar lucru că nu poți dintr-odată să le spui că au cancer și le-au rămas trei zile de trăit”, adaugă medicul. Pentru aceasta există o persoană specială.

Mângâierea le face viața suportabilă

„Dacă omul are plagă, ea nu poate fi închisă. Unii pot să creadă că noi am venit să le facem ceva, ei se vor face bine și viața va continua în ritmul pe care îl aveau înainte. Din acest motiv, ne este și nouă greu”, spune Natalia Carafizi. Sunt și persoane în evidență fără cancer. Criteriul este același: speranța la viață de la 6 la 12 luni. Potrivit medicului, aceste persoane sunt cele care au avut un atac de cord, au diferite insuficiențe cu un organ sau un sistem. Ei au nevoie mai mult de îngrijire socială, adică de un fel de dădacă. Echipa pediatrică se ocupă de pacienții copii de până la 21 de ani, cu cancer și fără cancer. O a treia echipă se ocupă și de adulți, și de copiii care au cancer intestinal. Acestora li se face anusul controversial. Ei au nevoie de pungi pe care le pot lua de la Hospice Angelus. „Îi asigurăm cu pungi gratis pe toți din Chișinău, din suburbii și din țara. Avem peste o mie de pacienți înregistrați. Mai prestăm un serviciu gratuit și anume le ajutăm pe femeile cărora le-au fost extirpați un sân sau ambii sâni cu proteze mamare.

Iar în cazul în care cineva nu are păr, le dăm peruci”, spune Carafizi. Dintre toți cei aproape 2.000 de pacienți, 95% au cancer. Din decembrie, a apărut și un program nou, oferirea de îngrijire paliativă persoanelor bolnave de HIV SIDA, deja s-au înscris două persoane. Echipe medicale paliative Hospice Angelus au fost deschise în raionul Taraclia, primul care a dorit un asemenea serviciu, în Ocnița și Cimișlia. În acest an urmează să se deschidă astfel de instituții la Bălți, la Soroca și la Orhei.

Femeia care le spune oamenilor că vor muri

Silvia Miron este persoana care le spune pacienților cât mai au de trăit. „Noi mergem pe etape. Principalul este să-l cunosc pe pacient și să vad că el este pregătit pentru a înțelege”, spune medicul-psiholog. De multe ori, rudele sunt cele care nu doresc să-i comunicăm pacientului boala, apoi, când află totul, se supără și nu mai vrea să vorbească ori să mănânce. „Omul, când știe adevărul, se comportă altfel. Le spun că aveți o tumoare care nu se tratează, iar noi o să vă tratăm simptomatic, adică o să vă luăm durerile. Important este să înțeleagă că noi o să mergem cu el până la capăt”, adaugă Silvia Miron. Nu este obligată să stea cu pacientul două ore, dar dacă simte că el are nevoie de aceasta, atunci stă. „Îi duc foaia cu prescripțiile, ce trebuie să facă la fiecare oră, cum trebuie să-și administreze medicamentele în lipsa noastră, apoi îl verific să văd dacă a învățat. Boala îi schimbă pe oameni, îi face mai agresivi, mai răi, dar eu le spun rudelor că nimeni nu știe cum am fi noi dacă am fi în locul lor”, adaugă psihologul.

Fac în trei zile ce n-au reușit o viață

Unii pacienți, când află că mai au de trăit doar câteva zile, vor să-și pună capăt zilelor și atunci Silvia Miron începe să le explice că fiecare om are un timp limitat, iar ei sunt mai norocoși pentru că-și cunosc termenul. „Le spun să trăiască ziua de azi și să nu se mai gândească la trecut. Au o pastilă, o morfină, telefon și susținere totală. Trăiți cum n-ați mai trăit niciodată. Dacă nu i-ați spus soției că o iubiți, spuneți-i astăzi de o sută de ori. Și ei astfel încep să se simtă importanți”, se bucură specialista. Recent, a avut o pacientă, o doamnă care abia ieșise la pensie și s-a îmbolnăvit grav. „Ea îmi spune: uite, am lucrat o viață din greu ca să ajung la pensie să mă odihnesc, iar acum am să mor. Încep să-i explic că n-a făcut nimic rău. Ați lucrat, ați făcut doi copii frumoși, luați și vă bucurați de puținul timp pe care îl aveți. Vorbiți cu ei, mângâiați-i. Omului îi place să fie lăudat și înainte de moarte. „Când merg la ei, le spun că astăzi sunt foarte frumoși, că sunt cei mai buni pacienți ai mei, iar ei se bucură ca niște copii. Trebuie să poți să-i asculți, iar alteori trebuie să știi să taci. Tace el, taci și tu”, spune Silvia Miron. În ultimii ani, Hospice Angelus a ajutat câteva mii de pacienți.

Zeci de mii de oameni au nevoie de îngrijiri paliative

Directorul Hospice Angelus, medicul Valeriu Isac, spune că foarte mulți oameni din Moldova au nevoie de îngrijire paliativă, mai mult de 26.000 de persoane. „Multă lume confundă îngrijirile paliative cu îngrijirile medicale la domiciliu, care este cu totul altceva. Prima este o îngrijire de nursing pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă, după care pacientul își revine și duce o viață normală. Pe când îngrijirile paliative se ocupă de controlul simptomelor pacienților cu maladii incurabile, progresive și au un pronostic limitat de viață”, spune Valeriu Isac. Mai au și probleme, nu prea le ajung consumabile medicale și paramedicale, iar consumul de pansamente este enorm. Din 2001, în fiecare săptămână moare cineva. Acum se simte foarte rău pacienta din Băcioi. Medicii trebuie să meargă de urgență la ea, probabil, astăzi o să moară…”

Anexa 7

Dragostea nu are margini: Nuntă la închisoare

Dragostea nu are vârstă și nu ține cont nici de locul unde te afli. Dacă toți visează la o nuntă frumoasă, unii se mulțumesc măcar cu o slujbă religioasă. Și dacă în celelalte cazuri se caută cu lunile biserica, localul pentru petrecere și rudele se ceartă pentru data nunții, la ei totul este prestabilit. Locul este capela din curtea închisorii, iar ziua depinde de conducerea penitenciarului. Așa se face că miercuri a avut loc prima nuntă din acest an la închisoare.

Marcel și Natalia au decis să-și unească destinele după gratii. El este deținut aflat în custodia Penitenciarului numărului 13 din Chișinău, iar ea este o femeie liberă. Slujba religioasă a avut loc într-o încăpere foarte mică de la etajul penitenciarului, unde abia încăpeau mirii, preoții și cei doi nași. Printre invitați erau și unii prieteni dintre deținuți, precum și angajați ai penitenciarului. Cu această ocazie unică din viața lor, mirele a îmbrăcat un trening nou și a încălțat o pereche de ghete lustruite, iar mireasa a venit îmbrăcată în pantaloni negri la dungă și într-o canadiană lungă, pe care nu s-a încumetat s-o dea jos, ca să nu înghețe. Iar voalul alb al miresei a fost înlocuit de o basma verzuie, legată după cap ca o adevărată gospodină.

Preotul i-a îndemnat să nu mai facă aceleași greșeli

Au ascultat emoționați slujba, și-au făcut cruce adâncă, s-au ținut unul pe altul de mâna și au înconjurat de trei ori măsuța din mijlocul capelei. Apoi și-au pus verighetele pe deget și au spus un DA răspicat, devenind astfel soț și soție. „Domnul Dumnezeul nostru, încununează-i pe dânșii cu slavă și cinste”, au cântat la sfârșit preoții. De asemenea, preotul capelan al Penitenciarului 13 a ținut să-i felicite pe însurăței. „Să vă fie de bine cu această ocazie, chiar dacă această slujbă nu s-a petrecut în biserică, dar în paraclisul din penitenciar. Să vă fie cu folos, iar când veți ieși de aici să nu mai repetați acele greșeli. Sunteți o familie creștin-ortodoxă nou formată”, le-a spus preotul Corneliu. Nu a lipsit nici primul sărut conjugal.

Mirele, de două ori mai tânăr decât mireasa

Marcel a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Cu patru ani în urmă, a decis să-i scrie o scrisoare Nataliei, o consăteancă de-a sa. „Ne cunoșteam încă din sat, dar nu ne vorbeam, doar ne salutam. Când am ajuns aici, mi-am amintit de dânsa și i-am scris o scrisoare. Ea mi-a răspuns și uite astfel am început să ne iubim”, a spus Marcel. Mai târziu Natalia, a început să-l viziteze pe tânăr la penitenciar, să-i aducă mâncare și să-l susțină. A mers și la Bălți, iar de doi ani, de când a fost transferat la Chișinău, vine aici. Faptul că Natalia are 49 de ani, iar Marcel are 27, nu i-a speriat pe niciunul. Femeia este la cea de a doua căsătorie, având o fetiță din primul mariaj. Întrebată cum a putut să o cucerească un om de la închisoare, a spus că „este totuși om și inimii nu te poți opune”.

Nu există nuntă fără ceartă

Dintre rude, doar fratele Nataliei a fost prezent la ceremonie. „Mă bucur pentru ea. Sper să se înțeleagă bine când vor fi împreună. Casă de piatră le doresc”, spune Timur, fratele miresei. Întrucât Timur nu este botezat creștinește, unul dintre cei mai apropiați prieteni din copilărie, care se află în același penitenciar, i-a ținut locul de naș. „Prietenii sunt prieteni și la penitenciar. Aceasta este a doua cununie pentru mine de la închisoare. Din păcate, peste o lună eu voi fi eliberat. Sper să-l susțină soția”, spune Viorel. De cealaltă parte, una dintre rude prezentă la eveniment spune că părinții mirelui nu sunt de acord cu nunta și cu mireasa. Mai mult, aceștia nici nu știu că el astăzi se însoară. „Vor afla probabil de la televizor că băiatul lor a jucat nunta la închisoare”, adaugă aceasta.

Luna de miere, conform legislației

Din păcate pentru miri, aceștia nu vor avea parte de luna de miere. Angajații penitenciarului îi mai lasă câteva ore să vorbească, apoi ea va pleca acasă, iar el în celulă. Totuși, aceștia promit că în timpul apropiat îi vor oferi mirelui o zi liberă, care va însemna pentru Marcel și Natalia luna de miere. Până la ispășirea pedepsei, Marcel mai are de stat „la răcoare” încă șase ani. „Cel mai greu este dorul. Îi scriu scrisori, că ele ajung repede, într-o zi. Dar dacă ar fi voia mea, aș rămâne cu el la închisoare”, spune Natalia. Până atunci, el visează la 4-5 copii, iar ea se gândește la o gradină plină cu flori, pentru ca atunci când Marcel se va întoarce acasă, să se simtă ca în Paradis.

Anexa 8

Elevii au mers la „târgul oportunităților” pentru a afla cum pot pleca din țară

La Chișinău, s-a organizat pentru a doua oară „Târgul oportunităților pentru elevi”, care are drept scop informarea tinerilor despre studii, burse și programe. În acest an însă elevii, mai mult ca niciodată, au venit să se intereseze cum pot pleca din Moldova. Studiile în străinătate este visul fiecărui elev.

Târgul din acest an a fost unul mai bogat în reprezentanți și programe. „Mulți elevi, după ce absolvesc liceul, nu cunosc ce oportunități au, unde vor să meargă, iar dacă își doresc să plece peste hotare, cum pot aplica pentru o bursă. La ceastă ediție avem 26 de invitați, dintre care nouă sunt universități din Chișinău. Scopul nostru a fost să-i adunăm sub același acoperiș atât elevi, cât și reprezentanții universităților”, spune Mihai Priguza, reprezentant AIESEC, cei care au organizat evenimentul.

Universitățile au venit cu ce au mai bun

Universitățile din Moldova au venit cu cele mai importante oferte ca să le arate elevilor că aici se vor dezvolta cel mai bine. „Avem ciclul I licență, la care se studiază 3-4 ani, în funcție de specialitate. Avem mai multe facilități. De exemplu, sunt reduceri la taxa în bază de contract și studii gratis pentru copii cu dizabilități, orfani sau ai căror părinți sunt veterani. În cazul în care examenele sunt susținute pe notele 9 și 10, se oferă 10% reducere din contractul de studii. Deja de fiecare în parte depinde ce vrea să facă în viață”, spune Ana Chicu, reprezentanta Universității Cooperatist Comerciale din Moldova. Alte instituții se bazează pe faptul că sunt unice în Moldova, cum ar fi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP). „În general, fiecare se străduiește să-și urmeze chemarea în viață, pentru că astfel este cu mult mai ușor să te realizezi. Și dacă simți că ai vocație pentru muzică, pentru teatru, pentru dans, evident că elevul va alege să vină la noi”, spune Vera Mereuță, profesor universitar, decan adjunct la Facultatea de teatru, film și dans. Dânsa mai adaugă că studenții buni au bursă, cămin, spații de studii, însă și-ar dori mai multă calitate din toate punctele de vedere. „Contractele, mă rog, nu sunt nici prea scumpe, nici prea ieftine, dar atunci când elevul asta își dorește și își vede aici carierea lui de o viață, atunci părinții îl ajută”, afirmă Vera Mereuță.

Limba coreeana, la putere

Printre ofertele mai puțin obișnuite la acest târg al oportunităților, a fost prezența Centrului de Cultură și Limbă Coreeană „Se Jong”, care se află în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova. „Noi le oferim elevilor posibilitatea să-și aleagă o facultate de limbi străine, ca să învețe a doua limbă – coreeana. În cazul elevilor care nu își fac studiile la ULIM, au de asemenea oportunitatea să vină la cursurile noastre, care sunt gratis. De asemenea, elevii au posibilitatea să viziteze și să învețe în Coreea de Sud timp de un an de zile”, afirmă Dumitrița Furtună.

Elevii vor cu toții la studii în străinătate

Toți elevii au venit la târg cu scopul de a se interesa de studiile în străinătate. „Am venit aici cu scopul să văd ce oferte sunt pentru studiile în străinătate, burse, programe. Altceva nu mă interesează. Vreau să urmez o facultate de turism sau economie undeva în vestul Europei”, adaugă Mihaela Burlacu, elevă în clasa XII de la liceul „Vasile Vasilache” din Capitală. Alții mai au încă doi ani până termină liceul, dar deja își fac planuri de viitor. „Sunt abia în clasa X, dar am venit să vad ce oportunități noi au mai apărut. Trebuie să-mi fac planuri de viitor. Mi-au plăcut programele care oferă burse și studii în străinătate”, spune Eugen David, elev la liceul „Nicolae Iorga” din Chișinău.

Nu-i interesează studiile acasă

Reprezentanții unei organizații care prezintă toate oportunitățile universităților de acasă spun că elevii au început tot mai puțin să fie interesați de studiile de acasă. „Noi încercăm să le spunem cum se pot afirma acasă și să-și creeze viitorul aici, însă nu se prea vede entuziasm pe fețele lor. Dar nu toți își permit să facă studii în străinătate”, spune Liuba Bezan. La masa cu programul Excel, care oferă suport și consiliere pentru elevii care își doresc să ajungă la o universitate din afara țării, erau întotdeauna mulți tineri. „De la an la an se mărește numărul tinerilor care doresc să plece în afară cu 5-10%. Doar la noi vin să se intereseze peste 300 de tineri”, spune Victor Rusu, reprezentant Excel.

Anexa 9

Evenimentul zilei, premiat la gala „10 jurnaliști ai anului”

Reporterul „Evenimentul zilei”, Cristina Bruma, a fost premiată în cadrul galei „10 jurnaliști ai anului 2013”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Cea de-a XIX-a ediție i-a desemnat pe cei mai buni jurnaliști din presa scrisă, radio, tv și online, care s-au remarcat pe parcursul anului 2013. Reporterul Cristina Bruma, fiind și studentă în anul III a facultății de jurnalism, a devenit cea mai tânără premiată din istoria galei „10 jurnaliști ai anului”. Presa scrisă în acest an a luat cinci din cele 10 „mere”. Pe lângă Evenimentul zilei, alți jurnaliști din presa scrisă au fost premiați cu acest trofeu. Este vorba de – Iurie Sănduță de la săptămânalul de investigații „Ziarul de Gardă”, Mariana Rață de la ziarul „Ziarul Național”, Marina Bzovaia de la ziarul „SP” din Bălți și Anastasia Nani de la ziarul „Adevărul”.

Sorina Obreja, de la postul de televiziune Pro tv a câștigat premiul la categoria „Televiziune”. De asemenea, printre cei zece jurnaliști ai anului au fost Lilia Zaharia, reporter special în cadrul Asociației Presei Independente, Eugen Șolari de la „Kommersant.md” și fotograful de la portalul „Unimedia”,Igor Vrabie. În cadrul galei au fost oferite și patru premii speciale: Speranța anului a ajuns la Tamara Grejdeanu de la Europa Liberă, premiul pentru promovarea libertății de exprimare a fost oferit redactorului ziarului „Чeлoвeк и eгo пpава”, de la Tiraspol, Nicolai Buciațchi. Iar premiul pentru dezbatere calitativă a ajuns la moderatorii emisiunii Politica de la „TV 7”, Natalia Morari și analistul politic Igor Boțan. Editorul portalului Moldova.org, OxanaGreadcenco, a obținut premiul pentru reflectarea tematicii transnistrene.

Laureații Galei „Zece jurnaliști ai anului” au fost desemnați în urma unui concurs de materiale jurnalistice, criteriile fiind profesionalismul, obiectivitatea, respectarea eticii jurnalistice și devotamentul față de meserie.

Anexa 10

REPORTAJ: O pasiune convertită într-un destin: Florarul de 75 de ani cu ucenici în zeci de țări

Stepan Cara s-a născut în 1939, în sudul Moldovei. A îndrăgit florile încă de la cinci ani, în timpul celui de-al doilea război mondial. „Mama planta legume, iar eu sădeam alături țigăncușe, busuioc”, își amintește florarul.

„Eu trăiam într-un capăt de sat, iar școala se afla în celălalt capăt. De acasă și până la școală erau vreo trei kilometri. Eu știam ce crește în fiecare grădină, fie floare sau copac, când rodesc etc.”, își amintește Stepan Cara. Când a făcut armata la Kiev, a îngrijit răzoare de flori. „Când aveam o oră liberă la cabina de telecomunicații, sădeam flori. Iar când camarazii mei mergeau, în zilele libere, în excursie prin Kiev, eu fugeam la grădinile botanice, vizitam expozițiile de flori”, povestește florarul. După armată, a devenit student la [anonimizat]. „Mă interesau florile, iar la una din expoziții l-am întâlnit pe Victor Sancenco, un florar foarte vestit pe atunci. Îl urmăream cum lucrează, cum sădește, cum udă florile. M-a invitat la el acasă, mi-a făcut cunoștință cu familia sa. Așa am început să lucrăm împreună. Avea o grădină foarte frumoasă. El m-a făcut să înțeleg florile”, își amintește cu dragoste de primul său învățător. Prin anii 70-80, toate cele 15 republici din fosta URSS participau la expoziția de flori. Fiecare țară, o dată în lună, trebuia să-și facă un stand floral. „Eram șase oameni din Moldova. Cel mai important a fost că, pe parcursul a 6-7 ani, țara noastră s-a clasat numai pe locul I. Anume la acele evenimente am făcut cunoștință cu cei mai buni oameni din domeniul floristicii”, povestește florarul.

De 15 ani, la piața de flori din Chișinău

Stepan a avut o fermă în Cojușna, apoi a fost directorul Dendrariului din Chișinău, iar înainte să iasă la pensie a fost președinte de colhoz. De 15 ani, vinde flori în piața de pe strada Bănulescu-Bodoni din Chișinău. Și-a făcut un mic magazin și îi bucură pe oamenii cu noile și ineditele sale compoziții. „La început, se vindeau buchete simple învelite în hârtie. Eu făceam însă compoziții florale, buchete de mireasă. Oamenii încă nu văzuseră așa ceva pe la noi și treceau de două-trei ori la deal și la vale ca să se uite mai bine la ele”, își amintește mulțumit florarul. Îi învață și pe alții meseria sa. Ultimul său elev este Igor, absolvent la Drept. În loc să se facă avocat, acesta și-a deschis un butic unde vinde compoziții florale.

Are studii în țări europene

Stepan a tins să devină un floricultor și un florist cu renume. De aceea a făcut școala germană de florărie, pe cea olandeză. A făcut studii în florărie și în Elveția. De asemenea, a frecventat cursuri în Italia, în Cehia și în alte țări. „Peste hotare, pentru a putea să te ocupi de flori, trebuie să înveți șase ani, iar în fiecare an trebuie să susții examene ca să treci în altă clasă”, spune Stepan Cara. A călătorit foarte mult, iar acum a decis că e tocmai timpul să meargă cu familia să mai vadă o dată lumea. „Am vizitat 10 țări. Ne opream în fiecare țară câte două-trei zile, ca să ne facem o impresie despre cum trăiește lumea acolo. Am văzut o frumusețe nemaipomenită. Mă uitam în primul rând la flori. Au de sute de ori mai multe flori decât noi. Tot ce cultivăm noi în sere, la ei crește în grădini”, spune Stepan.

Are acasă peste 600 de specii de flori

În grădina sa, Stepan Cara are peste 600 de specii de flori și pomi fructiferi. „Am de toate. Nu-i nici un centimetru gol. Îmi plac legumele. Vara trecută, am avut roșii gigante, doar una cântărind până la un kilogram”, se laudă gospodarul. Primele flori i-au înflorit în luna ianuarie. „Am încercat să obțin o grădină care să fie înflorită tot anul”, spune florarul. Soția este medic și îl ajută cu ce poate. Nimeni dintre copii însă nu i-a urmat calea.

„Florile sunt viața mea”

„De când mă țin minte și până astăzi, eu numai cu florile trăiesc. Îmi place tot ce-i natural. Până și firul cu care leg florile trebuie să fie natural”, spune Stepan Cara. Când îl întreabă cineva ce flori preferă, le răspunde în glumă că e pelinul. Nu știe ce să spună, fiindcă îi plac toate. A învățat că fiecare muncă trebuie să fie făcută din inimă. „Soacra mea, când lucra în grădină, parcă desena rândurile într-un caiet de matematică. Erau atât de drepte, încât nu-ți venea să crezi că le-a făcut cu mâinile”, mai adaugă acesta. Oamenii care vând la piață flori nu fac business, spune Stepan Cara, business fac cei care aduc florile din străinătate. Poate că are dreptate. De o oră de când stau de vorbă cu dânsul, doar o doamnă a intrat să întrebe care este prețul unei compoziții și a plecat fără să cumpere nimic. Pe zi vinde cam de 100-150 de lei. Întrebându-l dacă este fericit, mi-a răspuns: „da, sunt un om fericit, pentru că am o soție bună, ca o floare”.

Florarul și ucenicii săi

Stepan Cara are în jur de 80 de ucenici. Unul lucrează în America. Altul este specialist foarte bun în Rusia. Are elevi în Asia, în Europa. Majoritatea sunt peste hotare, iar vreo 30 au rămas să lucreze acasă.