Reportajul Social In Televiziune. Studiu de Caz Postul de Televiziune „publika Tv”

Introducere

Reportajul social în televiziune, ca gen informativ, și-a cucerit faima uneia dintre cele mai mobile și mai atractive specii ale jurnalismului contemporan. Or, astăzi reportajul social este prezent la orice televiziune, orice canal din Republica Moldova, ba chiar indiferent de aria de răspîndire a acesteia. Nu sunt rare cazuri cînd un canal de televiziune abordează relitatea pri intermediului reportajelor sociale. Și acestea, pe de o parte, grație potențialului reportajului de a reda profund și multiaspectual evenimentele în dinamica dezvoltării lor, pe de o altă parte datorită necesității crescînde de socializare și de umanizare a realității, de personalizare a faptelor, în fine, de încetățenire a unei prese reflexive, conștiente de importanța obligațiilor sale sociale.

Scopul și obiectivele lucrării. Lucrarea în cauză reprezintă un studiu teoretico – practic de definire și prezentare a reportajului social în televeziune. Ea are în obiectiv aprofundarea cunoștințelor în domeniul tehnologiilor de realizare a reportajului social și este destinată viitorilor jurnaliști . Scopul meu este de a familiariza viitorii jurnaliști cu tehnicile, tacticile și etapele de producere a unui reportaj social – de la colectarea informațiilor și lucru în teren pînă la forma finală a textului și imaginii. De asemenia și rolul reporterului în conceperea și realizarea acestuia. Elaborarea unui concept clar despre reportajul social face posibilăsemnalarea maladiilorce afectează astăzi această specie jurnalistică.

Mi-am pus obiectivul să prezint partea teoretică cât mai clar, documentat și argumentat. Mai ale, că e vorba despre un gen prin intermediul căruia pot fi injectate în societatea maladivă a etapei de tranziție noi doze de optimism, atît de necesare individului social.

În ceea ce privește studiul de caz, am descris în amănunte cum a decurs stagiul de practică la televiziunea PUBLIKA TV , cum am realizat reportaje sociale și care sunt dificultățile unui reporter începător și cum ar putea să le depășească.

Informația și tratarea ei în reportajul social

„Reportajul este cea mai spectaculoasă formă de jurnalism. De fapt, cu reportajul începe și se termină jurnașistica. Cei care scriu reportaje au parte mereu de cel mai bun timp de emisie și au cele mai mari șanse de a cîștiga un Pulitzer. Probabil că pentru a învăța să scrii reportaje bune merită să te faci ziarist”

Don Ranly, jurnalist american

Reportajul este un mod de comunicare ce descrie operativ, dinamic ;i veridic spectacolul unui eveniment. El este cel mai nobil, rafinat, eteric gen al presei care nu admite distonări ale ritmului de expunere și nu tolerează false profunzimi, așa – numitele cvasifilozofări la temă. Dimpotrivă, suscită calmul, seninul, coerența împletită cu propriile sentimente, indiferent de tema abordată. Reportaju chibzuit, calculat, echilirat poate reduce de tensiune și invers, poate face telespectatorului să deschidă o fereastră a sufletului prin care să pătrundă o rază de lumină și speranță. De aceea, probabil, reportajul a și fost calificat drept genul optimal de reflectare a problemelor sociale.

Termenul reportaj, provine din franceză „reportaje” (engleză „report”), ceea ce în traducere înseamnă „a informa” și apare la jumătatea secolului al XIX- lea. Dar ce este reportajul în contemporaneitate?

Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) propune pentru termenul de reportaj următoarea definiție: „Reportaj – specie publicistică, apelînd adesea la modalitățile literare de expresie, care informează asupra unor situații, evenimente de interese general sau ocazional, realități geografice, etnografice, ecoomice etc., culese de obicei de la fața locului.”

Din perspectiva cercetătorului francez Jean – Domenique Boucher, reportajul este:

Istorie povestită;

Un mod de a atribui semnificației unei povești reale;

Artă de a povesti și de a construi povești cu care suntem contemporani;

Formă în care este reprodus un eveniment;

Stare de spirit, o atitudine, un reflex al reporterului care, pe lîngă funcția fundamentală de informare, caracteristică pentrutoate genurile, are un șir de funcții „majore” orientate către:

Înțelegerea evenimentului,

Aducerea în atenția publicului a unei informații personalizate,

Restituirea unei anumite realități într-o manieră originală,

Sensibilizarea publicului, complementară informării,

Semnificarea evenimentului relatat și concretizarea semnificației printr-o presupusă legătură cu viața publicului,

Prezentarea unui elment, considerat surpriză, față de un anumit nivel al informației, repetat de jurnalist ca fiind cunoscut de public;

Seducția publicului;

Persuasiunea publicului.

Semnificativă, în această ordine de idei, pare să fie formula propusă de Michel Voilor, conform căreia „regula de aur într-un reportaj este acela de a-i face pe cititori să vadă, să audă și să simtă ceea ce jurnalistul însuși a văzut, a auzit și a simțit”.

Dar ce este reportajul social și care ar fi elementele distinctive și avantajele lui în comparație cu alte tipuri de reportaje?

Reportajul social este specia jurnalistică ce apelează la mijloace stilistice cu scopul de a informa asupra unor fapte și evenimente sociale de actualitate, de interes pentru public, informații culese de jurnalist de la fața locului, în urma observației directe. Deși reportajul social are o mulțime de avantaje , în comparație cu alte tipuri de reportaje ( economic, politic, artistic), el nu poate fi folosit cu același succes în toate împrejurările. Reportajul social poate fi exploatat cînd este vorba de un fenomen sau un eveniment din viața socială care are început , dezvoltare a acțiunii și sfîrșit. Prin urmare, reportajul social ne permite să zugrăvim realitatea ca proces de evoluție, să arătăm acțiunea în cursul evoluției sale.

Informația care trezește interesul cititorului impresionează și care întregește imaginea unui eveniment social reprezintă informația socială. Informația socială și calitățile ei deosebesc reportajul social de alte tipuri de reportaje. Dacă în reportajul economic sau în cel politic utilizarea mijloacelor stilistice și a figurilor de stil este mai puțin acceptabilă, în reportajul social acestea chiar sunt recomandabile pentru a sensibiliza publicul și pentru a reda „culoarea locală” a evenimentului sau a faptului tratat. Informația socială care poate fi tratată într-un reportaj trebuie să fie actuală, interesantă, utilă și să vizeze un eveniment, fenomen care s-a petrecut neapărat sub ochii jurnalistului.

Informațiile sociale care reprezintă subiecte potențiale pentru un eventual reporta social pot fi simbolic divizate în patru categorii.

În prima categorie se includ fapte diverse, evenimentele care interesează un număr impunător de oameni din diferite categorii sociale, indiferent de ocupație, sex, nivel de trai, studii etc. Ele trezesc curiozitate și interesul uman prin ceva obișnuit, inedit.

A doua categorie o reprezintă informațiile care se referă la diferite tipuri de conflicte ( greve, marșuri de protest, manifestații, războaie etc.) de interes național sau chiar internațional. În momentul în care este tratată o astfel de informație socială, munca în echipă dintre jurnalist și cameraman poate da rezultate performante.

A treia categorie o formează evenimentele care se produc într-o perioadă mai lungă de timp sau care se succed în timp. Informațiile respective cer ca jurnalsitul să dea dovadă de capacități investigatorii și să depună eforturi sporite, îndeosebi în procesul documentării. În astfel de cazuri, realizarea reportajului de dimensiuni mai mari și mai complex sau poate fi chiar un ciclu de reportaje – contează valoarea informației respective.

A patra categorie cuprinde informații sociale axate pe om , pe tipuri de oameni, grupuri sau clase sociale. Aceste informații pot fi baza unor reportaje sociale care atrag semnalul de alarmă referitor la anume probleme, tendințe sau chiar procese sociale negative care au loc în societate și de care nu se ocupă nimeni sau dacă o fac, atunci nu îndeajuns și nu cum s-ar cuveni.

Practic, orice eveniment, fapt care se desfășoară în prezența jurnalistului, care atrag atenția și care poate trezi interesul uman poate fi reprodus într-un reportaj social. Depinde, pe de o parte, de măiestria jurnalistului: să poată colecta cît mai multă informație, să găsească cît mai multe surse și detalii și să stabilească unghiul de abordare cel mai potrivit pentru evenimentul dat. Pe de o altă parte, depinde de valoarea, de calitățile informației semnificative, așa cum : proximitate temporală, proximitate spațială, neobișnuitul faptelor, conflictul, consecințele, captarea interesului uman.

Informația socială tratată în reportaje poartă caracterul unei istorii confirmate, redată în amănunte. În epoca informației, a imaginii omniprezente, reportajul social vizualizează informația, o autentifică conferindu-i credibilitate. Elementele, mijloacele de realizare a reportajului social sunt asemănătoare cu cele ale spectacolului. Altfel spus, reportajul redă și subliniză spctaculos evenimentul. Prin ce se exprimă spectaculozitatea lui? Prima – recomandă utilizarea emotivă a expresiilor selecte.O corespondență emotivă ar descinde în dramă, în ceva departe de obiectivitismul propus, deoarece ea implică și se fondează pe spiritul logic, pe analiză, sinteză, comparații, deducții. Or, toate acestea n-au nimic cu emoția. În același timp, este puțin spus că reportajul e un gen eminamente senuzal. Sentimentele proprii sunt acceptate în doze restrînse, cît ar face materialul. Prea multe emoții pot umbri sau chiar ascunde detaliile semnificative. Totuși, grație informației semnificative, a valorii și ponderii evenimentului, reportajul este absolut diferit de scenariile întocmite în studiouri sau în cabinete.

Cele mai multe evenimente demne de a fi expuse în presă pot fi redate prin intermediul reportajului. Însă despre orice n-ar scrie jurnalistul, el are nevoie numaidecît de un prilej al evenimentului, de așa – zisul prilev informativ. În avalanșa de fapte și de acțiuni din viața unui colectiv de producție, a unei localități, întotdeauna este un eveniment mai proaspăt, mai recent, mai semnificativ care poate fi pus la baza reportajului.

Desigur, nu fiecare prilej informativ este suficient pentru ca la televiziune să apară un reportaj și nu fiecare eveniment sau fapt este demn de a fi descris. Criteriul aprecierii constă în valoarea informației semnificative, în particular, și în importanță socială a fenomenului sau a faptului, în general.

Valorile informației generale dau semnificații unor funcții ale reportajului social, precum:

Reproducerea detaliată și multiaspectuală a evenimentului într-un timp cît mai restrîns;

Expunerea faptelor în contextul în care s-au produs;

Prezentarea într-o manieră originală și interesantă;

Sensibilizarea publicului.

Datorită valorilor semnificative ale informației, reportajul social reprezintă un mod de a atribui semnificațiiunei întîmplări reale. El este o formulă în care este produs un eveniment, o stare de spririt și o atitudine de reflex al reporterului. Reportajul social nu e o afacere de dimensiune , ci, mai degrabă, una de distanță. Or, datorită activității mijloacelor de informare în masă, evenimentul însuși este transferat în diferite colțuri ale lumii, unde și este receptat, „trăit” de către auditoriu.

Reportajul este nu numai o formă de studiere și zugrăvire a realității, ci și un mijloc de luptă pentru transformarea ei. În fața jurnalistului stă o sarcină grea – de a observa totul ce este nou, atît pozitiv, cît și negativ, de a aprecia valoarea informației semnificative, precum și importanța fenomenului în ansamblu, perspectiva lui, consecințele posibile ale acestuia. Prin scrierea sa jurnalistică, autorul reportajelor sociale participă direct fie la propagarea idealurilor, valorilor sociale, fie la dezrădăcinarea și exterminarea viciilor sociale. De aici, importanța majoră a reportajului social mai ales pentru societățile în tranziție.

Calitățile definitorii și tipologia reportajului

Principiul de bază al reportajului contemporan este păstrarea echilibrului dintre o obiectivite posibilă și o inevitabilă subiectivitate. Acesta este necesar pentru a descoperi, a înțelege și a transmite imparțial evenimentul. Gradul de obiectivitate poate spori prin calm, sînge rece, prin capacitatea jurnalistului de a fi ma mult decît un simplu martor la eveniment, precum și responsabilitatea socială a lui.

Elementele distinctive ale reportajului, sub aspect structural, sunt:

Cuprinderea amplă, complexă și din mai multe unghiuri ale subiectului abordat;

Plasarea evenimentului într-un context larg;

Fixarea antecedentelor;

Expunerea cauzelor producerii evenimentului;

Reflectarea desfășurării;

Refigurarea consecințelor.

Reportajul social contemporan are scopul primordial de a arăta imagini operativ, detaliat și într-o formă pregnantă despre cele mai importante și interesante fenomene și evenimente sociale, astfel încît publicul să înțeleagă din imagine cum s-au produs lucrurile în realitate. De aici rezultă particularitatea esențială a reportajului social, și anume: valoarea socilă semnificativă a evenimentului, fenomenului, faptului descris.

O calitate însemnată a reportajului social ar fi și caracterul lui documentar. Jurnalistul zugrăvește în reportaj doar aceea ce a avut loc în realitate. Locul, timpul, datele reproduse în reportaj trebuie să fie exacte. În reportaj, fantezia creatoare a jurnalistului este pusă în anumite limite: ea nu trebuie nicidecum să ducă la schimonosirea faptelor.

Necesitatea de a asigura exactitatea documentară a celor expuse în reportaj crează jurnalistului anumite dificultăți. Însă întocmai ea, această necesitate, determină, în mare măsură, avantajele reportajului care, pin caracterul său documentar, reprezintă o formă deosebită de cercetare și de zugrăvire a vieții cotidiene. Specificul reportajului se manifestă în compoziția lui. Cei mai mulți jurnaliști expun faptele în ordinea în care ele au avut loc în viață, pe ani, pe zile sau pe ore. Uneori cronologia faptelor reprezintă cea mai bună soluție de construcție a unui reportaj. Exact cum un dramaturg își construiește piesa, străduindu-se ca pe măsura avansării în acțiune interesul să crească, tot așa reporterul este dator să gîndească toată suita de segvențe în concordanță cu cerințele gradării in crescendo a acțiunii. Or, reportajul trebuie să asigure trecerea lentă de la caracterul general relativ spre cel valorizator, să aprecieze faptele, să le ierarhizeze valoric și să acționeze persuasiv asupra telescpectatorului.

Metoda cronologică însă poate și deranja publicul, lăsîndu-i o impresie de orar de muncă. Dar această metodă e argumentată: cerința axactității, a documentării reportajului se referă și la timpul în care s-au produs evenimentele descrise și la conologia zugrăvirii lor. Alteori reportajele pot fi construite după metoda piramidei inversate și, în acest caz, jurnaliștii intră în tema din primele rînduri.

O altă caracteristică definitorie a reportajului social este și stilul lui. Fiecare jurnalist își alege felul în care va realiza și va scrie un reportaj. Un reportaj bine realizat, afirmă jurnalistul Dumitru Coval, conține, de regulă, nu numai expunerea ca atare, ci și un dialog vioi, o digresiune lirică a autorului, descrierea detaliată a unui episod, portretul și caracteristica personajelor. Toate aceste componente îmbogățesc esențial reportajul, stimulează intereseul cititorului față de evenimentele descrise.

Specificul reportajului social se manifestă și în limbajul lui. Deosebirea unui reportaj social de celelalte tipuri de reportaje constă în prezența unui limbaj simplu, nespecificat, artistic, ce presupune un caracter emotiv. Reporterul scrie textul într-o limbă rigidă, incoloră, chiar dacă și relatează despre un fapt util și important, niciodată nu va atrage atenția publicului, nu va capta interesul. Limbajul reportajului social trebuie să fie unul cît mai asemănător cu limbajul oamenilor. Să fie cît mai atractiv și pe înțelesul tuturor – să poestească, nu să relateze.

Stilul și limbajul reportajului social sunt legate nemijlocit de caracterul emotiv al acestuia. Textul reportajului trebuie să fie “viu” , bazat pe emoție, iar mesajul să se adreseze sentimentelor. Lucrul respectiv poate fi realizat grație limbajului artistic, or acesta și asigură reportajului un grad sporit de emotivitate. Reportajul social scris într-o limbă cazonă și plictisitoare denotă faptul că jurnalistul nu a ‚trăit’ evenimentul, ci a rămas indiferent la tot ce s-a produs acolo. Și nimic nu este mai priculos pentru un jurnalist începător decît faptul de a apărea în fața telespectatorilor în postura unui om indiferent. Dacă publicul simte că pentru jurnalsit evenimentul nu este altceva decît materie brută pentru un nou material, mai devreme sau mai tîrziu, el va înceta să urmărească reportajele realizate de jurnalistul respectiv.

Ca și multe alte genuri ale presei, reportajul își are o tipologie aparte, cu caracteristici semnificative în abordare. Un caracter semnificativ de clasificare a reportajului social poate fi concepția retorică. Acest criteriu este determinat, în temei, de intențiile jurnalistului de a scoate în prim- plan fie elemente de decor, fie înlanțuirea faptelor. Astfel, deosebim: reportaj de atmosferă și reportaj de eveniment.

Reportajul de atmosferă este o descriere a evenimentul, în care prioritate descriptivă se acordă nu faptelor propriu – zise, ci atmosferei fundalului pe care acesta s-a desfășurat. Menirea unui astfel de reportaj este redarea detaliată a panoramei și creearea culorii locale a evenimentului. Reportajul de atmosferă, grație grație elementeșor de decor și detaliilor descriptive, transferă transferă fie evenimentul în diferite colțuri ale lumii, fie și telespectatorul la locul desfășurării evenimentului. Și într-un caz , și în altul, evenimentul este receptat, „trăit” de către public, care devin martori virtuali ai acestuia. Detaliul de atmosferă este este elementul esențial al acestui tip de reportaj.

Reportaj de evenimet este genul care scoate în prim – plan faptul jurnalistic în dinamica dezvoltării sale, conjugarea lui cu alte fapte, înlănțuirea faptelor, precum și impactul real și potențial al acestuia. În reportajul de eveniment primordiale sunt faptele, dar nu detaliile. În acest context, detaliile sunt decît mijloace secundare necesare pentru redarea profundă și multiaspectuală a esenței faptelor propriu – zise.

Un alt criteriu de tipologizare ar fi valoarea sau semnificația evenimentului. Criteriul respectiv este determinat de importanța faptelor și de complexitatea informației utilizate în reportaj. În acest context, putem menționa patru tipuri de reportaje:

Reportajele ce reflectă fapte de actualitate (întîmplări neprăvăzute, accidente, crime, evenimente mondene). Reportajele ce reflctă fapte de actualitate prezintă un larg interes uman și social.

Reportaje centrate pe fapte diverse ( întîmplări simple axate pe profiluri general – umane, cazuri umoristice sau care evidențiază destine semnificative). El se bazează mai mult pe interesul uman și apelează la trăirile și sentimentele cititorului. Astfel, o caracteristică de bază a reportajului centrat pe un fapt divers este caracterul emotiv al acestuia.

Reportaje ce se bazează pe fapte cu tentă de conflict ( conflicte armate, greve, revoluții, mitinguri de protest, manifestații). Jurnalistul este obligat să se documenteze riguros asupra preistoriei evenimentului.

Reportaje centrate pe fapte cu o desfășurare de lungă durată. Acest tip de reportaj, de altfel cel mai fregvent întîlnit în presa autohtonă, reflectă, în temei, evenimente și fenomene cu semnificație socială și de larg interes uman, precum: narcomania, traficul de ființe umane, fenomenul copiilor abandonați, a cerșetorilor, boschetarilor.

Modalitatea în care este redat evenimentul, la fel, poate fi considerat criteriu de tipologizare a reportajelor. Prin anumite modalități de redare a faptelor, jurnalistul reușește ori să informeze publicul despre eveniment, ori să descrie anturajul în care a fost evenimentul, ori să facă telespectatorul să mediteze asupra evenimentului în cauză. Totul depinde de scopul și intențiile jurnalistului care, de fapt, și sunt definitorii pentru tipurile respective de reportaje.

Actualitatea evenimentului, de asemenea, poate servi drept criteriu de tipologizare a reportajelor. Jean Dominique Boucher identifică șase tipuri de reportaje:

Reportajul „ cald” – evenimente neprăvăzute (accidente, catastrofe, cataclisme).

Reportajul „ rece” – ex. reportaj de la o conferință de presă care precede deschiderea campionatului de fotbal.

Reportajul – magazin – evenimente din viața minorităților naționale, confesiunilor religioase.

Reportajul atemporal – scoate în evidență un eveniment cunoscut (narcomanie, terorism, rasism, inflație).

Reportajul de urmărire – ex. Concluziile alegerilor locale, parlamentare.

Reportaj relocalizat – Eveniment de actualitate, în care actorii sunt veterani de războ

1.3 Locul și rolul jurnalistului în reportaj

Reporterul este martor profesionist sau un anchetator,

care asistă la evenimente prevăzute sau neprăvăzute,

se străduiește să restabilească succesiunea faptelor

unui eveniment. Pentru profesionismul său răspunde în fața

publicului și nu în fața vreunei instanțe. Un bun reporter

nu-și va permite niciodată să ofere spectatorilor săi

o simplă analiză a evenimentului,

el va evedinția semnifocația faptelor pentru societate.

Philippe Gaillard

Talentul este necesar, însă nu-i de ajuns numai talent pentru a dezvolta cele mai importante calități caracteristice acestei meserii. Este o muncă asiduă, unde este nevoie de foarte mult timp și eforturi ca să ajungi în vârful piramidei. Fiecare autor are propriul top al acestor calități și cu toții au dreptate pentru că nu există o calitate care ar fi în plus în meseria noastră. Așadar, care sunt calitățile necesare pentru a fi reporter? Cum am observat în majoritatea manualelor de specialitate, fiecare calitate se câștigă prin muncă și multă perseverență. Iată care, în opinia mea, sunt cele mai importante însușiri.

Autorul de reportaje este un jurnalist venit la fața locului, care are scopul să vadă, să audă, să simtă, să înregistreze diverse fapte , care vor constitui baza eventualei relatări despre un eveniment, fenomen. El este cel care se interpune între întîmplare și telespectator și, în mod voit sau obligatoriu, devine un supraveghetor al traseului informațional sursă – public. Sarcina reporterului este de a descoperi evenimentul și de a pătrunde în esența lui, precum și de a oferi răspunsuri bine argumentate la întrebările publicului.

Jurnalistul englez David randall afirmă că obiectivele de care trebuie să se conducă un bun reporter sunt:

A descoperi și a publica informații care să înlocuiască zvonurile și speculațiile;

A liniști tulburările și a tulbura liniștea, oferind posibilitatea de a se pronunța celor care, în mod normal, nu se pot face auziți în public;

A oferi constatnt societății o oglindă, reflectînd virtuțile și viciile și demistificînd tabuurile. În cazul cînd devine celebru, pentru că a reușit să aducă în atenția statului și a publicului larg afaceri ilegale, reporterul justifică definiția presei ca „a patra putere în stat”.

Pe lîngă faptul că reportajul este cel mai spectaculos și mai impresionant gen de presă, reportajul este și cel mai dificil de realizat. Sunt puțini reporteri care pot scrie reportaje și foarte puțini care le pot scrie bine. A scrie și filma un reportaj este o adevărată artă. Pentru aceasta, nu este suficient ca reporterul doar să poată scrie bine, să fie obiectiv sau să fie un profisionist. Reportajul, prin complexitatea lui, cere anumite calități care trebuie să se afirme concomitent , dar și să controleze reciproc. E vorba de cultura generală vastă, cunoaștere esențială a problemei, spirit de observație foarte fin, curiozitate, capacitatea de a stabili „contacte umane”, aptitudini de analiză și de sinteză, spirit critic, rapiditate de gîndire și de decizie și, desigur, har de povestitor deosebit. Calitățile esențiale ale unui reporter sunt acelea care îi ajută să descopere cea mai bună versiune a adevărului. Pentru a avea succes, el are nevoie de hotărîre, tenacitate, caracter ofensiv, ceea ce nu înseamnă violență sau obrăznicie, ci efort continuu pentru a înfrînge împotrivirea pe care o întîmpină în activitatea sa.

Trebuie să știe să recunoască informațiile relevante și utile publicului, precum și elementele disponibile care pot inspira reportajul, să poată depista aspectele esențiale care se ascund sub infomații de suprafață. Trebuie să aibă capacitatea de a descoperi conexiunile dintre evenimente care, aparent, nu au nici o legătură unele cu altele, dar care în realitate fac parte dintr-un întreg mai mare 5.

Fără de aceste calități, reporterul poate realiza bine o știre, un interviu, dar nicidecum un reportaj. Un reportaj bun nu este altceva decît un scenariu pentru un film și istoria cinematografiei ne-a demonstrat de nenumărate ori că s-au turnat filme bune pornind de la un reportaj din presa scrisă.

Frumuseția reportajului constă în faptul că aici reporterul este o autoritate pentru telespectatori. El este ochii și urechile publicului, care vrea, ca prin vizionarea reportajului, să devină o parte a evenimentului. Publicul mizează pe jurnalist că acesta îi va povesti totul și nu va scăpa nimic. Iar imaginile video sunt o mare informație pentru public, deoarece „ceea ce se vede, nu se uită”. Părerea lui contează și este foarte importantă. De aceea, jurnalsitul nu trebuie niciodată nu trebuie să facă presupuneri. Desigur, există șanse ca reporterul să aibă dreptate, dar pericolele sunt evidente.

David Randall susține că e mai bine ca jurnalistul să vorbească despre ceea ce știe decît despre ceea ce crede că știe. Astfel, el va evita lipsa de dezinformare și manipulare a publicului.

E important ca jurnalistul să-și cunoască telespectatorii or, în dependență de interesul manifestat de aceștia, el, jurnalistul, nu expune doar ceea ce vede, ci mai caută elemente complementare, care pot fi interesante și utile anume acestui auditoriu. Jurnalistul trebuie să țină cont de stabilirea tonului cu care va vorbi, cum îi va fi mimica feței, limbajul, stabilirea tonului, ritmului și, în fine, a stilului în care jurnalistul realizează reportajul.

Una dintre sarcinile importante de bază ale celui care realizează reportaje este să nu facă exces de detalii, dar să spună exact cît trebuie, nimic în plus. Există deci două momente care pun în pericol realizarea reușită a unui reportaj:

Redarea incompletă ași unilaterală a evenimentului, prin omiterea unor elemente;

Exploatarea abuzivă și negîndită a tuturor elementelor. 6

În primul caz, publicul își pierde interesul, pentru că nu primește îndeajuns informație, în al doilea caz, e iritat de avalanșa și de detalii, pentru că sunt excesiv de multe. De datoria reporterului este să stabilească un echilibru optimal între „ prea mult și prea puțin” , lucru care, de fapt, constituie cheia succesului unui reportaj.

Întru realizarea unui reportaj social, jurnalsitul este obligat să-și structureze activitatea în următoarele etape:

Documentarea;

Observația directă;

Intervievarea surselor;

Verificarea surselor;

Imaginea;

Montajul;

Scrierea reportajului și difuzarea.

Excluderea sau diminuarea importanței măcar unei singure etape duce, în mod inevitabil, la distorsionarea mesajului și la informarea parțială, unilaterală, subiectivă a telespectatorilor.

Astfel, pentru succesul unui reportaj social, jurnalistul trebuie să depună o muncă migăloasă de identificare a evenimentulu, de colectare a informației, să aibă insistență și puțin noroc în descoperirea surselor, să observe și să colecteze doar fapte utile și relevant, apoi prin talent săși structureze materialul într-un format armonios clar și lizibil. Și astfel nu va da greș. Pentru că informațiile oferite de el neapărat vor schimb, într-un mod sau altul, starea de lucruri și de spirit din societate.

Reportajul social – cîteva reguli particulare de redactare

Reportajul televiziune trebuie să prezinte,

prin materialul său, ceva din puzzle-ul destinat să

reconstruiască realitatea cotideană. De aceea, din

ce în ce mai des, realitatea devine obiectivul referențial

al discursului mediatic.

Daniel E. Gurvey & William L. Rivers

Fiecare student după trei ani de studii, știe că redactarea subiectelor pentru audiovizual trebuie modelată după stilul unei discuții obișnuite. Chiar dacă o conversație cotidiană nu presupne întotdeauna un schimb coerent sau eficient de idei (poate conține repetiții, imprecizii, gînduri incomplet exprimate), stilul conversațional înseamnă în primul rînd o comunicare ușor de înțeles. Tehnicile prin care se poate realiza acest deziderat sunt:

Utilizarea cuvintelor scurte;

Folosirea sinonimelor în locul cuvintelor greu de înțeles;

Evitarea inversiunilor stilisticilor ale frazei;

Evitarea construcțiilor incidente și a apozițiilor;

Evitarea redundanțelor;

Pleonasmelor;

Pronumelor relative;

Realizarea acordului corect între subiect și predicat;

Pe lîngă respectarea acestor exigențe stilistice, redactarea în audiovizual trebuie făcută astfel încît să condenseze toate informațiile necesare unui mesaj complet din punct de vedere jurnalistic.

Exista șase reguli de aur valabile doar pentru emisiile de reportaje TV7 :

Multe cuvinte pentru prezentator și puține pentru banda video.

Prezentatorul