Reportajul Radio

REPORTAJUL RADIO

STRATEGIA EUROPA 2020

CUPRINS

INTRODUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1

CAPITOLUL 1: REPORTAJUL RADIO – NOȚIUNI GENERALE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Definiții . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Etapele pregătirii reportajului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Realizarea reportajului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

Tipuri de reportaj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

INTRODUCERE

Capitolul 1:

REPORTAJUL RADIO –

NOȚIUNI GENERALE

Definiții

Conform Micului Dicționar Enciclopedic – MDE (1986), „reportajul este o specie publicistică, apelând adesea la modalități literare de expresie, care informează operativ asupra unor realități, situații, evenimente de interes general sau ocazional.” Ulterior, la această definiție, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1998) a adăugat că informațiile sunt „culese de obicei la fața locului”.

Cu alte cuvinte, reportajul este prezentat ca „gen publicistic de informare, de sinteză, care include elemente de descriere, portretistică, atmosferă, interviu, relatare care prezintă marelui public, într-un mod expresiv și elaborat, un eveniment, o situație sau derularea unui șir de fapte.”

În altă ordine de idei, J. Larue-Langlois (1989) definește reportajul ca fiind relatarea unui eveniment din prezent sau din trecut, iar J.-D. Boucher (1995) consideră că reportajul este „o povestire adevărată”.

Informația oferită publicului trebuie să fie cât se poate de veritabilă, ceea ce „înseamnă că un reportaj trebuie să fie o mărturie fidelă și completă.”

O altă definiție a reportajului ne este oferită de Enciclopedia Libera Wikipedia, care spune că „reportajul este o specie publicistică, care în baza unor date, culese de la fața locului, informează opinia publică asupra problemelor de interes general sau ocazional constatate, cât mai real și nepărtinitor.”

Etapele pregătirii reportajului

Pentru a pregăti realizarea unui reportaj, reporterul trebuie să aibă în vedere câteva etape importante pe care este necesar să le parcurgă. Dacă aceste etape nu sunt parcurse corect, reporterul nu va putea să ofere publicului reportajul „care pune în evidență semnficația faptelor”.

În primul rând, reporterul are nevoie de subiecte pe care să le transpună în povești. Fiind într-o continuă căutare de teme pentru reportajele sale, reporterul trebuie să fie atent la tot ce se petrece și se povestește, fără să-și piardă atenția și spiritul critic de observație asupra detaliilor din jurul său.

O etapă esențială în pregătirea reportajului este documentarea. Aceasta presupune obținerea de informații referitoare la eveniment, la protagoniști, la cadrul în care se desfășoară evenimentul și la contextul acestuia. M. Mencher (1996) consideră că reporterul se poate documenta din trei surse ( documente oficiale, interviuri și observații personale ), folosind astfel trei metode: observarea directă, intervievarea și cercetarea. Observarea directă joacă un rol important în documentarea reporterului, astfel putând să prezinte cele mai veritabile informații despre faptele petrecute la fața locului. Intervievarea este o formă de documentare necesară în condițiile în care reporterul nu se află la fața locului, fiind nevoit să se bazeze pe informațiile pe care le dețin alte persoane, cum ar fi: martorii oculari, organizatorii și protagoniștii evenimentului, autoritățile și specialiștii. O altă formă de documentare, cercetarea documentelor oficiale, îi oferă reporterului datele exacte de care are nevoie, pe care, de cele mai multe ori, nu le poate obține de la fața locului.

Documentarea „are o importanță capitală”. Fără o documentare amplă asupra evenimentului, reporterul riscă să omită amănuntele care dau culoare reportajului. Reporterul se informează deci asupra cauzelor determinante și rezultatelor evenimentului, acestea constituind obiectivul reportajului său.

Deși documentarea are un rol important în pregătirea reportajului, pe tot parcursul ei reporterul acumulează foarte multe informații referitoare la subiectul ales, unele dintre ele fiind importante, altele mai puțin importante. Dacă toate informațiile acumulate ar fi expuse ascultătorilor, acestora le-ar fi greu să le asimileze și s-ar plictisi, într-un final reportajul fiind un eșec. Din această cauză, reporterul este nevoit să trieze informațiile acumulate, astfel încât să le poată expune într-o formă cât mai simplă și pe înțelesul ascultătorilor. Pentru aceasta, are nevoie de un unghi de abordare care „este punctul de plecare ales pentru a trata un subiect. […] (și) se selecționează astfel încât să dea o idee de ansamblu asupra subiectului și se analizează pe toate părțile.”

După o amplă documentare și alegerea unghiului de abordare, reporterului nu-i mai rămâne de făcut decât să înregistreze secvențele sonore necesare reportajului.

Realizarea reportajului

Deținând toate informațiile necesare, reporterul trebuie să se ocupe, în continuare, de realizarea reportajul. Carmen Petcu precizează că reporterul trebuie să aibă în vedere parcurgerea a patru etape:

Alcătuirea planului de reportaj;

Selectarea și editarea inserturilor;

Scrierea textului (scriptul);

Înregistrarea scriptului și montajul.

Planul unui reportaj este esențial în realizarea acestuia. Structurarea informațiilor obținute conform unității dramatice ( punct culminant, cauză, efect ) conferă „claritatea mesajului și, prin urmare, nivelul de înțelegere al publicului. […] Veți dispune atunci de o listă completă a tuturor informațiilor plasate într-o ordine logică și plecând de la ele vă puteți construi reportajul”.

De ce este necesar să folosim inserturi într-un reportaj? Inserturile curpind, în general, informațiile și declarațiile esențiale ale unui eveniment, ceea ce oferă credibilitate și captează atenția ascultătorilor. În cele mai multe dintre cazuri, inserturile sunt de scurtă durată, pentru a păstra răbdarea și capacitatea de înțelegere ale ascultătorului. Însă există și excepții, când insertul este mai lung; acesta se folosește doar în condițiile în care informațiile obținute sunt destul de importante încât nu pot fi comasate într-un insert scurt. În acest caz, rămâne la alegerea reporterului dacă păstrează întregul insert sau îl fragmentează, introducând secvențe sonore.

Există mai multe modalități de folosire a inserturilor, dar cea mai frecvent utilizată este în interiorul reportajului. În acest caz, reporterul poate să folosească un singur insert, dacă reportajul are 45 de secunde sau, dacă reportajul este mai lung, este indicat să folosească două sau mai multe inserturi; însă folosirea inserturilor diferă de la un caz la altul. Rareori, inserturile sunt folosite la începutul reportajului, deși un reportaj, în mod normal, nu începe cu un insert. În acest caz, se folosesc inserturi foarte scurte, precedate obligatoriu de prezentarea interlocutorului. Excepțiile de la regulă se aplică în situațiile în care interlocutorul este o persoană cunoscută, declarația este foarte importantă, insertul relevă tema reportajului sau se atrage atenția asupra unei idei. Cel mai rar întâlnite sunt inserturile la finalul reportajului, acestea fiind folosite doar dacă prezintă o concluzie relevantă sau propun o temă de reflecție.

Toate acestea fiind finalizate, reporterul trece la următoarea etapă, și anume scrierea scriptului. „Scriptul reportajului este un element de tehnică redacțională, textul de bază al reportajului, compus din atac (introducere), corpul textului (conține informații esențiale, altele decât cele din inserturi, parafrazări, descrieri și elemente de portretistică precum și propriile impresii ale redactorului) și paragraful final (o concluzie, o întrebare, un subiect de meditație pentru ascultator)”.

Introducerea este cea mai importantă parte dintr-un script, ea fiind cea care captează atenția ascultătorilor, care „nu acordă prioritate radioului. […] fac întotdeauna altceva în timp ce ascultă radioul.” Prima frază dintr-un reportaj trebuie să aibă cel mai mare impact asupra ascultătorilor, „ea va conține cele mai noi, mai puternice și mai incitante elemente”, însă nu trebuie să ofere prea multe informații, de preferat ar fi să fie oferit un element cheie al subiectului.

După ce a fost captată atenția ascultătorilor, urmează să fie expuse informațiile de bază ale subiectului, care sunt selectate de către reporter și realizatorul emisiunii, astfel încât să prezinte alte idei decât cele prezentate în introducere. Printre informațiile de bază, vor fi introduse inserturile. Modalitățile de introducere a inserturilor sunt:

direct, prin verbe la timpul perfect simplu (a spus, a afirmat etc.) sau prin introducerea numelui interlocutorului;

prin inducerea numelui interlocutorului înaintea introducerii insertului;

prin completarea unei fraze din script.

Pentru a atrage atenția asupra unor expresii folosite de interlocutori, reporterul poate să parafrazeze insertul, folosind o intonație adecvată.

De asemenea, în script sunt incluse și opiniile și impresiile reporterului, însă acestea „nu trebuie să afecteze neutralitatea materialului. […] Transmiteți în reportaje, ori de câte ori e posibil, stări: teama, furia, bucuria etc.”

Finalul scriptului este la fel de important ca și introducerea, el concluzionând informațiile prezentate în reportaj. „Finalul este punctul de rezonanță al reportajului. El închide unghiul. Dar această concluzie nu trebuie să capete forma unei morale.”

Scriptul trebuie scris întotdeauna la persoana a III-a. Rareori, există și excepții, când scriptul este redactat la persoana I. Această excepție se folosește când reporterul este o persoană cunoscută sau transmite în direct, când este afectat direct de derularea evenimentului sau observă doar o parte a evenimentului. Pentru o exprimare corectă și coerentă, în script trebuie să se folosească cuvinte simple, comune, ușor de pronunțat, evitând repetarea lor. De asemenea, trebuie evitată repetarea excesivă a adjectivelor, numeralelor si superlativelor și, pe cât posibil, trebuie înlocuit cu sinonime verbul „a spune”. Limbajul folosit în script, ca și ritmul textului sunt date de tipul reportajului realizat. Propozițiile trebuie să fie cât mai simple și ușor de înțeles, dar ar fi indicat să nu fie folosite foarte multe, deoarece se pierde ritmul textului.

Toate etapele importante în realizarea unui reportaj fiind finalizate, rămâne doar înregistrarea scriptului și montajul. „Montajul este operațiunea redacțională de tăiere a unui text înregistrat.” În vederea lui J. Larue-Langlois (1989), montajul este de mai multe feluri:

montajul de reducere, prin care se reduce un material sonor prea lung;

montajul de curățire, prin care se elimină pauzele, zgomotele etc.;

montajul artistic, prin care se îmbunătățește calitatea artustică a reportajului;

montajul de scenariu, prin care se asamblează într-o anumită ordine părți ale reportajului;

montajul de finisare, prin care se permite perfecționarea produsului final.

Realizarea unui reportaj este un proces amplu, iar reporterul trebuie să treacă, pe rând, prin fiecare etapă. În funcție de tipurile de reportaj, procesul de realizare poate să aibă o durată mai lungă sau mai scurtă.

Tipuri de reportaj și utilizarea lor

Răsfoind puțin literatura de specialitate, se poate observa ampla tipologie a reportajului. Nu putem să vorbim despre o clasificare exactă a tipurilor de reportaj, dat fiind faptul că „reportajul este un gen publicistic «de graniță», care îmbină elemente ce aparțin aproape tuturor celorlalte genuri jurnalistice. Genul jurnalistic numit «reportaj» este caracterizat de o mare diversitate de expresie.”

Într-o clasificare generală a reportajului radio ocare se permite perfecționarea produsului final.

Realizarea unui reportaj este un proces amplu, iar reporterul trebuie să treacă, pe rând, prin fiecare etapă. În funcție de tipurile de reportaj, procesul de realizare poate să aibă o durată mai lungă sau mai scurtă.

Tipuri de reportaj și utilizarea lor

Răsfoind puțin literatura de specialitate, se poate observa ampla tipologie a reportajului. Nu putem să vorbim despre o clasificare exactă a tipurilor de reportaj, dat fiind faptul că „reportajul este un gen publicistic «de graniță», care îmbină elemente ce aparțin aproape tuturor celorlalte genuri jurnalistice. Genul jurnalistic numit «reportaj» este caracterizat de o mare diversitate de expresie.”

Într-o clasificare generală a reportajului radio observăm dividerea acestuia în trei mari categorii:

După modalitățile tehnice de realizare. Aici sunt întâlnite două tipuri de reportaj: reportajul în direct și reportajul înregistrat. Reportajul în direct este tipul de reportaj care presupune aclimatizarea reporterului în orice împrejurare și o atenție dispersată a acestuia. În general, reportajului în direct îi lipsesc inserturile. Un dezavantaj al acestui tip de reportaj este faptul că nu exista timp pentru ajustarea și editarea informațiilor nesemnificative. În comparație cu reportajul în direct, reportajul înregistrat oferă posibilitatea folosirii simțului artistic și permite structurarea informațiilor și editarea erorilor survenite pe parcursul etapelor de realizare ale reportajului.

După tematică (reportaje specializate). „Reportajele specializate cer cunoștințe și expertize particulare”, fiind ulterior difuzate în buletine de știri, emisiuni specifice și de actualitate. Acestea se împart în reportaje politice, sociale, economice, culturale și sportive, în reportaje de investigație, de război, de divertisment și speciale.

După mesajul pe care îl trasmite. Distigem aici șase tipuri de reportaj, care transmit diverse informații și stări referitoare la evenimentele desfășurate. Reportajul informativ este cel mai frecvent folosit în buletinele de știri și are drept obiectiv informarea ascultătorilor, cărora le permite să-și formeze propria opinie cu privire la subiect. Reportajul descriptiv / de atmosferă oferă ascultătorilor descrierea unei situații, a unui fapt sau loc, transmițând diverse stări, în funcție de tema subiectului. Un alt reportaj, reportajul-portret, descrie personalitatea unui interlocutor sau, rareori, caracteristicile unui obiect. Reportajul interpretativ / de analiză este tipul de reportaj care oferă ascultătorilor analize ale subiectului, puncte de vedere și opinii ale specialiștilor etc., în vederea interpretării corecte a informațiilor. Un ultim tip de reportaj, reportajul documentar, se bazează pe o dezvoltare secvențială, abordând astfel toate informațiile care au legătură cu un anumit subiect.

După ce au fost realizate în totalitate, reportajele urmează să fie difuzate. Cum sunt difuzate reportajele radio? În primul rând, reportajele de scurte dimensiuni sunt cel mai des întâlnite și se difuzează în buletinele de știri, fiind cele care tratează evenimentele de actualitate foarte importante și redau esența informației. Reportajele de dimensiuni medii sunt difuzate în radioprograme, fiind cele care, pe lângă esența informației, oferă ascultătorilor și opiniile interlocutorilor, detaliile și descrierile subiectului tratat etc. Reportajele complexe, care au o durată chiar mai mare de 10 minute, sunt difuzate în emisiuni tematice, pentru a putea fi receptate cât mai corect de ascultători. Acestea expun pe larg un subiect, privit din mai multe puncte de vedere.

„Radioreportajul are cea mai mare încărcătură emoțională, el «transportă» omul în locuri și ambianțe nemaivăzute și este, în același timp, matca celorlalte genuri, specii, formule radiofonice.”