Reperele Pozitiei Geografice, Administrativ Teritoriale Si Limitele Fizico Geografice

Locurile sacre, martore ale uneia dintre minuni ale naturii prin care Dunărea a reușit să străbată lanțul muntos și să despartă Carpații de Balcani, căpătand demumirea de Porțile de Fier au fost locuite din vremuri imemoriale.

Comuna Breznița Ocol este situată în partea de nord-vest a județului Mehedinți,delimitată geografic de paralela de 44°40′ latitudine nordică și de meridianul de 22°37′ longitudine estică. Teritoriul comunei se află situat pe poalele dealurilor Podișului Mehedinți la contact cu ulucul depresionar Drobeta Turnu Severin ce leagă aceast podiș de Piemontul Getic, respectiv Dealurile Motrului.

Figura nr. 1 – Așezarea geografică a Podisului Mehedinți

(sursa: http://podisulmehedinti.hi2.ro)

Podișul Mehedinți este poziționat în sud-vestul României și se desfășoară între văile Motru și Dunăre. fiind cunoscut și sub numele de Plaiul Mehedințiului. Această unitate se înscrie ca treaptă intermediară între munte și coline, prezentând un relief spectacular și intens fragmentat. Din punctul de vedere al unităților de relief, Podișul Mehedinți este delimitat de Podișul Getic (E-SE), Carpații Meridionali (N-NV), Subcarpații Getici (NE), Munții Banatului (V) și Culoarul Dunării (SV). Podișul Mehedinți reprezintă una dintre cele mai mici, dar mai bine individualizate regiuni geografice ale țării, având o lungime de circa 53 km și o lățime între 16-25 km, cu o suprafață de 785 km². Acestă unitate ocupă doar 0.33% din suprafața acesteia fiind orientată de la nord-vest spre sud-est. L. Mrazec (1896), a observat individualitatea geografică a acestei unități, dar originalitatea sa a fost pusă în evidență de Emm. de Martonne (1904, 1907).

Individualitatea geografică conferită acestui spațiu destul de restrâns al Podișului Mehedinți, nu exclude o diversitate relativ accentuată a formelor de relief și respectiv a principalelor componente naturale și social-economice. În limitele stabilite, Podișul Mehedinți formează o unitate geografică complexă cu trăsături proprii unui peisaj geografic puternic umanizat. aveau un caracter evident restrictiv au devenit astăzi favorabile desfășurării unei vieți umane.

Podișul Mehedinți deși are înălțimi caracteristice regiunilor deluroase are o alcătuire petrografică și o structură geologică specifică munților. Podișul este apropiat de munți, nu numai prin rocă și structură ci și prin evoluția reliefului, marcată de toate ciclurile de denudare succedate în Carpați. Emm. De Martonne observând gradul înaintat de nivelare a întregului podiș afirmă că este o peneplenă înălțată cu relief întinerit recent. Despre caeacterul pronunțat al pediplenei spune că „ e greu să găsești un exemplu mai tipic de peneplenă dominată de înălțimi izolate din calcar sau cristalin, care sunt martori ai primei faze de eroziune”;

Privit în ansamblu, acest podiș se diferențiază în trei părți sub forma unor fâșii cu lățime variabilă, orientate conform structurilor geologice principale de la nord-est spre sud-vest:

una situată sub marginea munților, unitate deluroasă formată pe cristalinul pânzei

getice, respectiv Dealurile Moisești – Mălărișca și Dealurile Izvernei

alta paralelă cu ulucul depresionar Halânga-Comănești ce prezintă poduri interfluviale

foarte dezvoltate cu versanți abrupți și separate de văi adânci

un uluc depresionar ce se întinde de la Baia de Aramă până la Cireșu

Figura nr. 2-Principalele unități de relief ale Podișului Mehedinți

Particularitățile fizico-geografice sociale și istorice ale Podișului Mehedinți au permis dezvoltarea și evoluția așezărilor umane. Având condiții favorabile locuirii, acestă unitate naturală reprezintă un loc propice păstrării și perpetuării elementului autohton. Descoperirile arheologice din unele localităși confirmă că regiunea a fost populată încă din preistorie, având o continuitate de locuire până în vremurile actuale. De asemenea documente cartografice prtecum Harta stolnicului Cantacuzino din 1700. a lui Fr, Schwantz din 1723, C. M. Roth din 1771, Bawer din 1781 precum și hărțile ruse din 1835 șă 1853 atedtă intensa locuire și larga răspândire a așezărilor. Multe dintre satele formate anterior secolului XVIII se mai găsesc și astăzi pe aceași vatră, însă unele au dispărut, urmele lor păstrându-se în toponimia locală. Răspândirea actuală a satelor s-a realizat în strânsă relație cu fragmentarea reliefului, prezența surselor de apă, a păduri, adăpostirea față de elementele climei, extinderea suprafețelor calcaroas. În raport cu relieful poziția așezărilor omenești prezintă unele trăsături caracteristice, ca urmare a văilor care traversează podișul, variației înclinării versanților și prezenței interfluviilor.