Repere Teoretice Privind Divortul

1. REPERE TEORETICE PRIVIND DIVORȚUL

1.1 Precizări și concepții ale divorțului.

1.2 Aspecte legislative cu privire la divorț.

1.3 Tipuri și dimensiuni al divorțului.

1.4 Consecințele divorțului părințelor pentru copiii.

2. IMAGINEA DE SINE-FACTOR IMPORTANT ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREADOLESCENTULUI

2.1 Particularități ale dezvoltării personalității preadolescentului.

2.2 Imaginea de sine și caracteristicile ei.

2.3 Impactul divorțului asupra formării imaginii de sine la preadolescenți.

Obiectivul : imaginea de sine la preadolescenți

? Scopul : diagnostica

Ipoteza : preadolescenții din familiile cu părinți divorțati au o imagine de sine mai scăzută de cît preadolescenții din familiile complete

INTRODUCERE

Actualitatea problemei de cercetare. La etapa actuală, familia din Republica Moldova ca instituție socială se află în fața unor provocări de ordin socioeconomic care au condus la apariția unor fenomene sociale cu impact direct asupra educatiei copilului în familie și afectează viața ei. În urma divorțului în special suferă copilul din această familie, care nu dispune de un model de familie armonioasă, responsabilă, care să pună în centrul preocupărilor sale formarea personalității copilului și menținerea unui echilibru psihomoral, să valorifice și să promoveze valori , ceea ce va împedica formarea identității și a demnității culturale. Copilul fiind adult nu va putea în consecintă să asume propriile responsabilități față de sine, ca bărbat sau femeie, ca personalitate și față de familie în viitor.

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate, pe problematica preadolescenților din familiile divorțate și a particularităților personalității acestora, precum și rezultatele unei cercetări personale, prin care mi-am propus investigarea imaginii și a stimei de sine în rîndul preadolescenților din familii monoparentale ( divorțate ), prin comparație cu un eșantion de preadolescenți proveniți din familii complete.

Motivul principal pentru care am ales tema lucrării este că rata divorțului în societatea noastră este tot mai mult în creștere și propria experianță acumultă, trecînd prin procesul de divorț și observațiile facute asupra copilului său fiind preadolescent în perioada de pubertate, prin prezența sentimentului de abandon, sentimentului de cupabilitate și a conflictelor existente în familie, el a perceput divorțul ca situații stresante foarte intens , ce s-a răsfrîns negativ asupra imaginei sale de sine atît de sensibilă în această perioadă și asupra comportamentului afectiv.

Așa cum au arătat numeroși autori, că divorțul este un moment dificil pentru întreaga familie, nu doar pentru părinți și are consecințe atît pozitive cît si negative, are repersiuni asupra personalității si conduitei copiilor, viitori adolescenți. Efectele divorțului se resimt la toate nivelele personalitătii, dar mai evident în perioada de preadolescență sau pubertate, atunci cînd copilul este mai irascibil, mai complexat și mai ușor de rănit din orice, ele se resimt și în domeniile funcționării acesteia: la maturizarea afectiv-emoțională, comportamente afective, sistem de interese și valori, formarea conștiinței de sine, natura imaginii și a respectului de sine.

Obiectivul cercetării îl constituie imaginea de sine la preadolescenți.

Scopul cercetării vizează ––––

Ipoteza investigației. Preadolescenții din familiile cu părinți divorțati au o imagine de sine mai scăzută de cât preadolescenții din familiile complete.

Obiectivele cercetării :

studierea și analiza literaturii științifice cu referire la conceptul de divorț și determinarea consecițelor asupra copiilor;

studierea și analiza literaturii științifice cu referire la particularitățile preadolescentului;

studierea si analiza literaturii științifice cu referire la conceptul imaginea de sine, determinarea importanței acestui factor în dezvoltarea personalității preadolescentului și determinarea impactul divorțului asupra imaginei de sine a preadolescenților din familii divorțate;

identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evalueze imaginea și stima de sine;

administrarea instrumentelor pe două eșantioane de preadolescenți: preadolescenții din familii divorțate și preadolescenții din familiile complete;

analiza și interpretarea datelor experimentale.

Baza conceptuală a cercetării s-a constituit din idei, concepte, teorii din juridică, pedagogie, psihologie, sociologie:

ideile pedagogilor L. Cuznețov, L. Trofăilă, T. Turchina

teoriile cercetărilor

conceptele cercetărilor

Metodologia cercatării a vizat următoarele metode: sinteza, compararea, observarea, chestionarea, testarea, conversația, a

1.1 Precizări și concepții ale divorțului.

Una din problemele actuale ale Republicii Moldova este divorțul. Fiecare familie întemiată speră ca această problemă nu va apărea niciodată în viața lor, iar dacă va apărea ei ușor o vor depăși.

Divorțul implică în sine o serie de factori, probleme, deficiente care nu au putut fi depășite. De regulă orice problemă survenită poate fi înlăturată, este nevoie doar de responsabilitate, răbdare și dorință.

Un divorț nu poate fi din vina unui singur partener, dacă se ajunge pînă la aceste limite, înseamnă că ambii parteneri au depășit extrema.

Nucleul fundamental al societății îl constituie familia, ea reprezintă una din cele mai stabile și vechi forme de comunitate umană care asigură reproducere a speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale

Din punctul de vedere al sociologiei familia reprezintă în sens larg „ grup soaial ai cărui membri sînt legați prin raportul de vîrstă, căsătorie sau adopțiune și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii.” În sens restrîns familia este” grupul social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia.”( Dicționar de sociologie. Editura.Babel,București,1998,p.234)

Iolanda Mitrofan, Cristina Ciupercă, definesc familia ca: ‘’ O formă de comunitate umană alcătuită din cel puțin doi indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau psihosocială”( Incursiune în Psihologia și Psihosexologia Familiei, 1998, p. 17)

Principalul izvor al familiei este căsătoria și din punct de vedere juridic este defintă ca’’ uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, încheiată cu respectarea dispozițiilor legale, întemeiri unei familii” ( Filipescu.I,1986 apud Iolanda, Mitrofan și Nicolae, Mitrofan, 1991, p.68 )

Din această definiție a căsătoriei decurg mai multe caractere : este uniunea dintre un bărbat și o femeie, este liber consimțită, este monogamă, se încheie în formele cerute de lege, are un character civil, se încheie pe viață, se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi dintre bărbat și femeie și se încheie în scopul întemierii unei familii.

De regulă căsătoria este asociată cu stabilitatea, moralitatea, armonia, echilibrul iar divorțul este polul opus acestora adică instabilitatea, dezichilibrul si inmoralitatea. ( Maria, Voinea, Psihologia Familiei , 1996, p.65)

Familia îndeplinește, în raport cu individul și cu societatea, funcțiile considerat de majoritatea psihologilor ca fiind “ fundamentale”: funcția economică,funcția socializatoare, funcția de solidaritate, funcția socială și reproductivă.( Iolanda,Mitrofan și Cristian,Ciupercă, 1998, p.168 )

Creșterea numărului de femei salariate, situație care acordă o independență mai mare acestora, prelungirea speranței de viață, care mărește durata medie a unei uniuni realizate la tinerețe, sunt factori ce sporesc frecvența divorțului. Din considerația această și reese că un număr important de copii cresc tot mai des alături de un singur părinte.( Dicționar de sociologie, Larousse,1996 ,p.93 )

Conceptul divorțului se regăsește încă din antichitate, fiind pe deplin dezvoltat încă din Grecia Antică, o persoană putea divorța doar cu acceptul unui magistrat, căruia trebuia să îi prezinte motivele deciziei sale. Atunci cînd motivele erau suficiente, magistratul îi permitea să realizeze divorțul și sepărea.

În Roma Antică, desfacerea căsătoriei era pentru cei ce doreau, odată cu creștinarea Imperiului Roman s-a pus restricții și interdicții privind divorțul, începînd cu împăratul Constantin.( conform datelor lui I.Chelaru din “ Căsătoria și Divorțul ’’ Editura Acteon.1992 ).

De-a lungul timpului, restricționarea și interzicerea divorțului au consacrat perioade întregi în care familiile erau obligate să continuie să existe chiar dacă condițiile reale făceau acest lucru imposibil în mediul normal, societatea ajungînd in ultima perioada să îl reîncludă în cadrul procedurilor cevile.

Divorțul este modalitate prescrisă social și legal de disoluție a căsătoriei. Este un proces adesea traumatizant ce cuprinde etapele:

disoluția și eroziunea

separarea permegătoare

disoluția legală

acomodarea în perioada de după divorț. ( Dicționar de sociologie .Ed. Babel,București,1998 )

Autorul Maria,Voinea definește conceptul de divorț ca : ’’ fenomen psiho-social complex reprezintînd forma finală a desfacerii vieții conjugale, modificând viața partenerilor și a descendenților acestora.”

Iolanda Mitrofan și Cristian Ciuperca definește divorțul ca: „ o factură spirituală, morală și afectivă în viața cuplului și indiferent cât de dorit a fost induce o serie de consecințe psihologice , morale și materiale asupra partenerilor , ce le marchează evoluția ulterioară.”( Mitrofan Ioalanda, Ciupercă Cristian, „Incursiunea în psihologia și psihosexologia familiei,1998,p-137)

Ca fenomen divorțul poate fi frânat prin acțiunea unor factori ce contribuie la consolidarea căsătoriei și a familiei.

Cea mai simplă explicație a conceptului de divorț este ca: efectul unor relații alterate în cuplu, datorită incapacității și ignoranței cuplului în a se autodezvolta prin cunoaștere și colaborare.

Cele mai importane cauze inderecte ce pot predispune divorțul sunt ( Iolanda Mitrofan, Cristian Ciuperca,1998,p.137):

emanciparea economică a femeii;

industrializarea, modernizarea și urbanizarea;

rezolvarea problemei locuințelor;

schimbarea mentalității despre divorț.

Lisa Parkinson propune alte explicații asociate fenomenului divorțialității ( apud Iolanda Mitrofan, Cristina Ciupercă,1998,p.137):

1. cuplurile care se căsătoresc astăzi așteaptă să obțină prin căsătorie tovarășie și fericire personală, în timp ce cuplurile din generațiile precedente erau în general mulțumite dacă partenerul se comporta satisfăcător ca stăpîn al casei sau întrenițător de familie. De aceea, speranțele ridicate cu privire la fericirea maritală se pot transforma în reproșuri și deziluzii, dacă realitatea nu se potrivește cu așteptările.

2. evenimentele „ paranormative” , adică boala, infermitatea, somajul, etc.

În literatura juridică divorțul este definit ca: ,, un mod de înfăptuire a desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească atunci când datorită unor motive temeinice raportule dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.( Căsătoria în legislația României și a Republicii Moldova, p-225)

Divorțul este singura cale care este un rezultat al voinței unuia dintre soți, atunci când există motive temeinice pentru care căsătoria nu mai poate continua.

1.2 Aspecte legislative cu privire la divorț

Statistica divortului?………………

Desfacerea căsătorie prin divorț este un mijloc juridic prin care se pune capăt existenței căsătoriei pe cale judecătorească, la cererea unuia dintre soți, atunci când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.( Casătoria în legislația României și a Republicii Moldova p.233)

Oricare dintre soți poate cere divorțul atunci când starea sănătății sale face imposibilă continuarea căsătoriei.

Potrivit dispoziților în vigoare, art.35 Codului de Familiei sunt două modalități de desfacere a căsătoriei:

desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă art.36;

desfacerea căsătoriei de către instanța judecătorească art.37.

1. Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă are loc în cazurile existenței a acordului comun al soților care nu au copii minori comuni sau înfiați de ambii soți, la cererea dipusă de unuia dintre soți art.36,al (1) și (2).

2. Instanța judecătorească poate desface căasătoria potrivit art.37 al Codului de Familie, dacă soții au copii minori comuni, în cazurile cănd există acordul ambilor soți neavând copii minori comuni însă unul din soți nu vrea să se prezinte la oficiul de stare civilă și atunci când datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și contunuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Pentru a putea pronunța divorțul, trebuie îndeplinite anumite condiții și anume (Ion,Chelaru,2003, p.152 Căsătoria și divorțul .Aspecte juridice civile,religioase și de drept comparat ):

existența unor motive temeinice,

aceste motive să fi vătămat grav relațiile dintre soți,

imposibilitatea continuării căsătoriei.

În cazul în care din căsătoria ce se desface au rezultat copii minori, hotărîrea de divorț trebuie să arăte, chiar în lipsa unei cereri exprese a soților, cui se vor încredința copii spre creștere și educare și care este contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere si educare a minorilor.(Legea și Viața,p.35)

Conform art.54 instanța este obligată să asculte pe părinți, autoritatea tutelară și pe copii care au împlinit vîrsta de 10 ani.

Cornelia Timbur în revista ’’Legea și Viața”……. voința exprimată de minorul care a împlinit vîrsta de 10 ani cu privire la încredințarea lui, trebuie analizată cu multă grijă de către instanță, ținînd seama de influiențarea psihică a copiilor, în special la vîrste fragede.

La încredințarea copiilor minori unuia sau celuilalt dintre soți instanța ea în considerație interesul minorilor în mod exlusiv, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinți, vîrsta copilului, comportarea părinților față de copil înainte de divorț, legăturile de afecțiune dintre minori și familie.

De obicei, copiii minori sunt încredințați numai unuia dintre părinti, care exercită față de ei drepturile părintești. Celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copiii și de a veghea la creșterea, învățarea și pregătirea lor profesională. Obligația părințelor de a întreține pe copiii lor minori nu este stinsă prin desfacerea căsătoriei, ci persistă independent de legătura de căsătorie a părinților și indiferent cui au fost încredințați copiii spre creștere.

În hotărîrea de divorț, instanța judecătorească stabilește, ținînd cont numai de interesele copiilor, cu cine dintre părinți vor locui aceștea și mărimea mijloacelor de întreținere plătite de către celălalt părinte pentru fiecare copil, dacă părinții nu ajung la o înțelegere comună.

În cazul în care există motive temeinice datorate deseori comportării necorespunzătoare sau a imoralității părinților, conform art.87 copiii minori pot fi încredințați unor rude sau altor personae, dar numai cu consințămîntul acestora sau a unei instituții de ocrotire. Astfel, chiar dacă unul dintre părinți trăiește, copilul poate fi încredințat spre creștere și educare bunicilor, atunci când din împrejurările cauzei rezultă că este în interesul copilului.

Legislația noastră prevede obligația părinților de a contribui la creșterea, dezvoltarea fizică, intelectuală și spirituală a copiilor, părinții au obligația de a asigura frecventarea școlii de către copil pînă la sfîrșitul anului de învățămînt în care acesta atinge virsta de 16 ani.

1.3 Tipuri și dimensiuni al divorțului.

În țările europene sau de cultură europeană, divorțul este reglementat de trei tipuri de legislații. Cătălin Zamfir și Lazăr Vlasceanu consideră principale tipuri de divorț ( Dicționar de sociologie Babel, București,1998 p.180):

Divorțul sancțiune prevede că disoluția căsătoriei se face în urma constatării culpei unuia dintre soți. Divorțul nu se poate pronunța împotriva soțului inocent. Fiind o sancțiune pentru o culpă se poate pronunța dacă s-a actionat în instanță, chiar și când continuarea căsătoriei nu devone inposibilă prin culpa săvărșită.

Divorțul faliment apare când legăturile dintre soți sunt puternic afectate, încât cei doi sunt conștienți că uniunea lor nu mai poate continua.

Divorțul remediu reprezintă disoluția unei căsătorii complet compromise ce permite partinerilor recăsătoria pentru a dobândi o căsnicie reușită.

Unul dintre primii autori care a conceptualizat divorțul fiind un complex psiho-social în aceași măsură în care este un proces juridic, a fost Paul Bohannan (1970) , care a indentificat șase dimensiuni intercorelate ale divorțului: dimensiunea emoțională, economică, legală, parentală, psihologică și comunitară. Cuplurile aflate în divorț pot să se confrunte cu probleme din toate aceste domenii în acelaș timp, iar conflictul poate să se răspândească repede dintr-un domeniu în altul.( Parkonson Larisa, Separarea , divorțul, familia. p.24-31)

1) Divorțul emoțional reprezintă manifestarea divergentelor dintre partineri, deteriorarea raporturilor affective și poate avea loc cu mult înainte ca un cuplu să se separe fizic. Astfel el poate rămâne incomplet multă vreme după ce divorțul legal a fost terminat. Inabilitatea de a tolera schimbarea și dezvoltarea unuia dintre partener produce un divorț emoțional. Dacă căsnicia eșuează în încercarea de a satisface nevoile fiecărui partener, insatisfacțiile pot fi înăbușite, dar foarte adesea partenerii se acuză reciproc într-un fel sau altul. Se pot îndepărta treptat unul de celălalt, găsind probabil conpensație în alte relații sau activități.

Unele cupluri tinere se despart, fără ca să aungă vreodată la o atașare profundă a partenerilor, în vreme ce unele dintre cuplurile mai vechi trec printr-o diminuare treptată a căldurii și afecțiunii în care prezența celuilalt devine mai mult iritantă decât confortabilă.

2) Divorțul legal se referă la pronunțarea de către o curte de justiție a disoluției căsătoriei.

Cercetările de la Oxford ( Eekelaar și Maclean, 1983) au evidențiat că în cazul divorțurilor bazate pe “comportament nerezonabil” probabilitatea ca părinții să-și dispute copiii este mai mare ca în divorțurile bazate pe adulter sau separație. Un soț care se simte acuzat pe nedrept poate reacționa fie prin a dispărea pur și simplu, fie prin a lupta pentru copii, casa și bani probleme pentru care sprijinul legal se obșine mai ușor decît pentru divorțul însuși.Insistînd că anumite fapte trebuiesc dovedite pentru a demonstra destrămarea iremediabilă a familiei, legea încurajează petiționarii să exagereze sau să inventeze dovezi împotriva fostului lor partiner.

3) Divorțul economic reprezintă divizarea proprietății între parteneri, separarea bunurilor casnice, stabilirea obligației de plată a pensiei alimentarea.

Pentru cele mai multe familii, divorțul aduce sau agravează dificultăți financiare, iar cuplurile divorțate sunt probabil mai interesate de bani decât de copii deoarece în marea majoritate a cazurilor mărimea pensiei alimentare, hotărîtă de instanța de judecată nu acoperă în întregime costurile întreținerii copiilor.

4) Divorțul parental reprezintă încredințarea copiilor minori unui părinte, stabilirea drepturilor celuilalt părinte asupra copilului.

Divorțul înseamnă o desființare a căsătoriei nu și parentății, dar mulți parteneri divorțează efectiv unul de altul și ca părinți odată cu terminarea căsniciei. Părinții non-custozi tind să se simtă descalificați și inutili. Dacă accesul este permis câteva ore pe lună sau chiar mai puțin, relația lor cu copiii tinde să devină artificilă și se poate stinge treptat.Unii părinți consideră că aceștia se vor descurca mai bine dacă ei încetează să-i viziteze poate din cauza că ei însăși consideră vizitele scurte și repetatele despărțiri insuportabil de dureroase. De cele mai multe ori pătintele joacă un rol martirizat renunțând la încercărule de a-și vedea copilul, decât să se lupte să mențină o relație cu ei în fața ostilității celuilalt părinte și a indiferenței chiar din partea copilului.

5) Divorțul comunitar se referă la divizarea comunității de prietini și izolarea de comunitatea de rudenie a fostului soț.

În studiul său Hart (1976) a descoperit că tulburările produse de mutarea departe de vecini și prieteni si de vecini măresc traumele personale pentru adulti și copii și aceasta afectează părinții care mențin copiii în întreținere ca și pe copii mult mai mult decât se presupune de obicei. Hart (1976) a descoperit că acele cupluri care în timpul căsătoriei s-au bazat pe prietenii comune s-au simțit deosebit de izolate după separarea lor. Mulți au evitat tovărășia foștilor prieteni și cunoștinte din cauza că se temeau de bârfe și de critici acestora. Cei care se au avut de suportat o drastică scădere a standartului de viață ca urmare a sepărării erau reținuți de teama de a fi considerați săraci de cătra ceilalți și de a depinde de generozitatea acestora.

6) Divorțul psihologic este atunci când indivizii își dobândesc autonomia psihică față de fostul partener de căsătorie și acei indivizii care rămân afectați de pierderea partenerului pot să aibă dificultăți în constituirea unor noi relații și activități.

Bohannan (1979, pag. 488) apud Lisa, Parkinson, 1993, p.30 a definit divorțul psihologic ca: “separarea sinelui de personalitatea și influența ex-soțului ’’. El a recunoscut că a învățat să trăiești fără dependența fața de cineva poate fi extrem de dificil. Acesta implică auto-cunoașterea și auto-valorizarea ca ființă umană independentă și care să-si fie auto-suficientă, cu sau fără sprijin de la rude, prieteni și colegi.

Sarcina principală în divorțul psihologic este confruntarea si stăpânirea autonomiei personale. Aceasta implică asumarea întregii responsabilității pentru deciziile și greșelile proprii, fără a mai putea să dea vina pe partener când lucrurile merg .

Consecințele divorțului părințelor pentru copiii.

Studiile făcute de Wallerstein și Kelly în 1980; Walczak și Burns în 1984; Mitchell în 1985, au arătat că în vreme ce adulții se ceartă în legătură cu divorțul, copii în general îi acceptă, în ciuda diferențelor de clasă socială. Aproape toți copiii vor ca părinții lor să stea împreună, iar dacă aceasta este imposibil, atunci de regulă vor să știe că nici unul dintre părinți nu i-a abandonat și nu are intenția de a o face.( Lisa Parkonson, Sepărarea,divorțul,famiilia.p 58)

Conform cercetărilor, în urma divorțului copilul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reacționează, își pierde încrederea în părinți, se simte lipsit de protecția implicată pe care i-o ofereau aceștia și se vede pe sine ca abandonat, slab și vulnerabil în fața unei vieți din care a luat cunoștință doar cu partea întunecată. Trauma divorțului părinților este amplă și se poate dezvolta impredictibil.( TATIANA TURCINĂ p.149-154 în aspectele psihologice ale familiei contemporane)

Lisa Parkonson,1994 ’’ divorțul parental are de multe ori efecte negative asupra, minorului afectând echilibrul psihic al acestuia”( VOINEA,psihologia familiei,p 70)

În afară de tristețea și golul pe care îl lasă în viețile celor ce pleacă pe drumuri diferite , divoțul are în mod inevitabil un efect profund asupra copiilor. Uneori acestea pot fi chiar devăstătoare pentru copiii. Divorțul ar putea să nu lase cicatrice psihologice îndelungate, și acest lucru depinde foarte mult de modul în care părintele poate face față situației.

În cazul care copilul rămas cu mama este băiat, poate apărea fenomenul de suproprotecție maternă. Femeia rămasă singură își revarsă toată dragostea și afectivitatea asupra lui crescându-l într-un gen de seră, cu obligații casnice minimale. Ea are un astfel de comportament și datorită faptului că se ferește să fie acuzată de fostul soț,de rudele acestuia, de propriile rude, de cunoștințe și prieteni că își negligează copilul. Fenomenul de supraprotecție poate avea la rândul lui, consecințe negative asupra copilului, mai ales cu privire la statutul martal în distribuirea sarcinilor domestice în familia pe care o v-a avea ( Petru, Iluț, 2005, p.182)

Tatiana Turchină, Lector, Catedra Psihologie Aplicată, Universitatea de Stat din Modova……. Investigând efectele divorțului asupra copilului s-a ajuns la următoarele concluzii: ( Tatiana,Turchină p.150)

– În cazul în care după divorț copilul continuă sistematic și pozitic să interecționeze cu celălalt părinte nu există diferențe pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un părinte și cel din familia biparentală;

– Stima de sine a copilului este afectată mai mult ( negativ) la famiile cu conflicte decât la cele monoparentale.( Petru Iluț, 2005, p.183) Când la neânțelegerile drave din cuplu se adaugă abandonul, abuzul, față de copii sau dereglările mentale, apare pericolul pentru sănătatea fizică și psihică a copiilor.

– Comportamentul social al copilului și performanțele sale școlare nu sunt afectate radical de lipsa unuia părinte, în special a tatălui.

– Făcând comparație între copii biparentali și monoparentali se observă că ultimii au performanțe școlare mai slabe, în cazul lor existând și cazuri mai multe de devianță.( Petru Iluț, 2005,p.183)

Impactul negativ al divorțului asupra copilului depinde de mai mulți factori: ( TURCHINĂ)

gradul de conflictualitate al familiei care s-a destrămat;

sănătatea mintală a părinților;

densitatea rețelei sociale a actualei familii a copilului;

vârsta pe care a avut-o copilul la divorț.

În afară de sugari și copii mici care încă nu conștientizează ce se întâmplă, pentru copii sepărarea este percepută ca pe un fenomen extrem de neplăcut: sunt ignorați că nu știu ce se va întâmpla cu ei dacă își vor mai vedea bunicii și rudele părintelui care nu mai stă cu ei, dacă trebuie să schimbe școala și locuința etc. Unii își asumă vina despărțirii părinților, alții îi învinovățesc pe părinți: pe tata care pleacă, pe mama care l-a făcut să-si părăsească familia. Pentru copiii din familia în care există diferite forme de violență, divorțul reprezintă o eliberare. De multe ori din exterior este văzută despărțirea ca o eliberare dar în sufletul copiilor rămâne ca o amărăciun pentru tot restul vieții.

Copiii fac față divorțului mult mai greu decât părinții. La început copiii nu vor ca părinții să divorțeze; conflictul este mai mult al părinților decât al copiilor. În timp ce părinții au motive reale pentru sepărare, copiii (în special cei mici) înțeleg rareori aceste motive, însă nu dețin nici un control asupra divorțului. Copiii, în special cei mici, nu suficientă maturitate emoțională pentru a putea trece printr-o asemenea experiență care s-ar pute dovedi copleșitoare.

Adolescenții au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divorțului. Atunci când separarea are loc înainte ca adolescentul să fi trecut prin perioada de criză, experiența poate fi terifiată.

Dacă efectele divorțului pot fi dezorganizatoare pentru copil, în sensul care influențează calitatea adaptării ulterioare, putem afirma că el reprezintă un factor de stres care acționează asupra dezvoltării copilului, pe termen mai scurt sau mai lung, cu efecte mai vizibile sau mai puțin vizibile.

Pierderea contactului dintre un părinte și descendenți afectează relația cu bunicii respectivi sau cu alte rude apropiate. Bunicii sunt figuri importante în viața unui copil și pierderea sau îndepărtarea lor poate provoca suferință suplimentară, aducând o sarcină în plus părintelui rămad pentru a recompensa pierderea. Lisa Parkinson apreciază că același lucru se poate afirma si despre celălalte rude: veri, mătuși, unchi, care împreună făceau dovada apartenenței la o comunitate.( Maria, Voinea, psihologia familiei,p-71)

Divorțul nu înseamnă sfârșitul unei familii, ci o tranziție către o nouă formă de familie. Această tranziție este dureroasă pentru membrii săi. Necazul adulților se combină cu necesitatea dezvoltării abilității de a răspunde copiilor și nevoilor acestora.

Există patru categorii de explicații pentru rezultatele negative ale copiilor, care au trecut prin experiența divorțului părinților ( Adina,Băran-Pescaru,Familia azi…,2004,p.184) :

1. Sărăcia sau chiar reducerea substanțială a resurselor financiare, care adesea urmează unui divorț, prezintă una din cauzele principale ale problemelor copiilor.

Când copiii devin săraci, fie că părinții sunt căsătoriți sau nu, se întâlnesc mulți factori care dezechilibrează. Părintele custode, în general mama, are dificultăți, lucrând mai multe ore pentru a se putea întreține. Întoarsă acasă, se simte obosită și mai puțin dispusă să-i acorde atentie copilului. În consecință, copiii mamelor divorțate, care sunt sărace sau nesigure din punct de vedere financiar, primesc mai puțină atenție, îndrumare, încurajare și afecțiune decât cei de vârsta lor. Unele mame sunt incapabile să monitorizeze activitatea școlară a copiilor, succesul sau insuccesul acestora. Copiii înafara școlii pot fi singuri acasă, cu alți copii, nesupraveghiați și chiar pe străzi.

Consecințele divorțului nu i-ar afecta atât de puternic pe copii, dacă s-ar elimina și reduce semnificativ sărăcia.

2. Diminuarea împlinirii obligațiilor părintești. Divorțul creează o serie de factori de tensiun pentru părinți, căruia îi este foarte greu să depășească situația, dacă este sărac. Aceste influențe nefaste reduce timpul petrecut de părinte cu copilul, marchează negativ modalitățile de manifestare a afecțiunii, cresc instabilitatea parentală, permit etalarea unei mai mari durități sau din contra, o permisivitate exagerată din partea adultului.

Mulți părinți după divorț eșuează în a-și îngriji copiii, nu le oferă un program stabil un adăpost departe de tensiunile externe. Confruntați cu nevoile proprii de viața socială și companie a adulților, mulți părinți divorțați devin adesea amicii copiilor lor și se abat de la responsabilitățile parentale. Astfel, acestor adolescenți le lipsesc îndrumările și autoritatea părinților.

3. Unii părinți sunt împovărați emoțional și financiar, devinind temporal deprisivi, alții inițiază o căutare disperată a unui nou partener, care-i face mai puțin disponibili pentru copii lor pe măsura așteptărilor acestora.

4. Părinții care continuă să se certe și să abuzeze verbal unul de celălat în fața copiilor, după divorț cauzează o tensiune enormă acestora. Ei sunt afectați de dezacordurile dintre părinți, fie în timpul unei căsnicii fie după divorț. Copiii învață că neânțelegerile pot fi rezolvate numai prin “ luptă ”. Această lecție induca consecințe negative asupra viitoarelor lor relații.