Repere Teoretice ALE Formarii Patriotismului Prin Educatie Civica

Economie

Repere Teoretice ALE Formarii Patriotismului Prin Educatie Civica

Byadmin ianuarie 1, 2024

ADNOTARE

ANNOTATION

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: REPERE TEORETICE ALE FORMĂRII PATRIOTISMULUI PRIN EDUCAȚIE CIVICĂ

Abordări conceptuale despre patriotism

Factorii ce influiențează formarea patriotismului la elevii ciclului gimnazial

Contribuția educației civice în formarea patriotismului.

CAPITOLUL II: STRATEGII DIDACTICE EFICIENTE ÎN FORMAREA PATRIOTISMULUI ÎN CONTEXTUL DISCIPLINEI ȘCOLARE EDUCAȚIE CIVICĂ

Componente ale strategiei didactice pentru formarea patriotismului în contextul disciplinei Educația Civică.

Modelul strategic didactic de formare a patriotismului.

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Actualitatea temei. „Patriotismul nu înseamnă ură împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenția că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

” Mihail Sadoveanu”

La etapa actuală în gîndirea tinerilor nu s-a stabilit respectul față de trecutul istoric și cultural al Moldovei, valorile patriotice și față de tradițiile acestea. Fiecare membru sau cetățean, indiferent de gradul de pregătire, trebuie să fie conștient de apartenența sa la o națiune, așa cum aparține unei familii, tot așa face parte dintr-o națiune distinctă. Aceasta este determinată prin credință, limbă, istorie și alte însușiri specifice. Trăim, indiscutabil, într-o epocă a problemelor. Mulți cetățeni se află profizoriu sau pentru totdeauna în străinătate- fie la munci, fie la studii, fie din alte motive mai puțin „populare”.[23] Am ales tema aceasta deoarece patriotismul trebuie să fie o parte din cultura fiecărui om. Ar fi bine să ne ajutăm țara, făcîndu-ne datoria acolo unde ne aflăm, asumîndu-ne ceea ce suntem, cu bune acele ce necesită să fie dezvoltate, și cele rele, cu care este necesar să luptăm. O patrie iubită se cunoaște de la prima vedere deoarece este o patrie nepoluată, curată, care arată primitor și frumos, indiferent că-i bogată sau săracă, că în ea auzim o singură limbă sau mai multe. Societatea actuală este străbătută de schimbări rapide, care reorganizează într-un mod nou domeniile realității sociale. Imaginea noastră despre patriotism este încă bogată, în component pe fondul educației naționale care au primit-o generațiile formate din părinții noștri. Sindromul de neadaptare al tinerei generații și criza educației din ultimii ani sunt orientate tot mai mult spre. Oamenii au mai mult sentimente contradictorii față de patrie și față de comunitatea națională. Asistăm la indiferența tinerilor față de evenimentele ce au loc în societate. Lipsa patriotismului devine o problemă din momentul cînd observăm lipsa valorilor la tînăra generație. Pentru ca societatea noastră să progreseze este necesar să cultivăm în elevii din școală norme, conduite și simboluri valabile pentru toată umanitatea. Viitorul țării este modelat nu doar de actorii politici și agenții economici dar însăși și de cetățenii. Nivelul de dezvoltare a societății noastre depinde gradul de implicare și cooperarea cetățenilor. Oamenii implicați au roluri bine definite, recunosc relațiile dintre ei și ariile de preocupări comune cu alți membri. În asigurarea prosperării individuale și comunitare, societatea noastră trebuie să conștientizeze valoarea efortului personal. În condițiile Republicii Moldova, angajate într-un proces de tranziție politică, care s-a extins asupra tuturor domeniilor vieții sociale, devine actuală preocuparea pentru educația cetățeniei într-o societate democratică pentru determinarea valorilor și abilităților necesare subiecților pentru a deveni cetățean activi, găsirii modalităților pentru ca ei să dobîndeacă aceste abilități și să învețe să le transmită și altora. O comunitate dezvoltată implică responsabilitatea oamenilor pentru binele comun, capacitatea lor de a identifica problemele și de a fi cooperanți în soluționarea lor. Altfel spus, ea revendică cunoașterea și aplicarea conștiincioasă a instrumentelor de participare activă și responsabilă în comunitate. Educația în Republica Moldova trebuie să aibă pe primul plan ideile în baza cărora se vor forma calități psihologice și moral-civice ale personalității rezistente în treapta de trecere și de construire a societății noi. Pentru a îmbunătăți societatea din punct de vedere patriotic și moral trebuie să începem cu educarea copiilor de la vîrsta cea mai fragedă. Vîrsta școlarului mijlociu este prielnic pentru formarea deprinderilor de comportare civilizată, este perioada cînd apar și se dezvoltă însușirile de caracter și voință, prin care se subliniază personalitatea omului. Împreună cu acești indicatori se formează și noținea de dragoste față de locul natal, față de eroii țării, strămoșii noștri, sentimentul patriotic. La această etapă a vieții, elevul este sensibil, deschis, ușor imprensionat de ceea ce-l înconjoară. Educarea și dezvoltarea patriotismului la elevi este o preocupare permanentă a școlii. Astăzi este clar pentru oricine că, pe lîngă multele crize de la noi (economică, socială, politică etc.), există și o criză a valorilor, poate cea mai acută dintre toate, provocată nu atît de schimbările ce s-au produs în ultimii douăzeci de ani în societatea moldovenească, cît, mai ales, din cauza lipsei unei educații cu adevărat valorice, iar aceasta poate conduce la mari detiriorări în procesul de formare-dezvoltarea a personalității umane. Reforma în educație, derulată în condițiile unei tranziții de la o societate totalitară spre una democratică, a determinat un amplu proces de destrămare a valorilor anterioare, puternic ideologizate și îndoctrinate, lăsînd un mare gol pentru noile valori care însă au întîrziat să apară. Așa cum structurile sociale, culturale, economice specifice unei societăți care abia a pornit pe calea democrației sînt în curs de consolidare, nici valorile corespunzătoare acestor structuri, inclusiv cele specifice educației, nu s-au conturat pe deplin în conștiința pedagogică. Drept urmare, la nivelul procesului de învățămînt se constată azi un vacuum, rezultat din erodarea vechilor valori și lipsa de rapiditate în înlocuirea lor cu un sistem de valori noi, fapt ce prezintă consecințe majore în planul educației, în special pe dimensiunea moral-axiologică a acesteia. Ca urmare a schimbărilor democratice din societate, asistăm nu doar la o schimbare a valorilor, ci la o răsturnare a scării de valori personale, sociale, morale etc., ceea ce conduce la un adevărat conflict între valorile împărtășite de diferitele generații ce conviețuiesc în aceeași societate. Există anumite tensiuni între aspirațiile valorice ale tinerilor și valorile inoculate acestora de către adulți, la fel, asimilarea de către tineri a valorilor specifice unei societăți democratice, cum ar fi respectarea drepturilor omului, toleranța, gîndirea critică, libertatea de expresie, prioritatea individului, vine în contradicție cu autoritarismul, dominarea socialului, intoleranța față de opiniile altora etc.- valori împărtășite, de obicei, de generația în vîrstă. Aceste contradicții se întîlnesc atît în interiorul școlii, cît și în afara ei, în societate, unde drepturile omului sînt încălcate chiar de cei care ar trebui să le protejeze, libertatea de expresie mai este încă îngrădită, iar spiritul de competiție și de intoleranță degradează uneori chiar în violență. Raportarea educației la o lume în permanentă schimbare impune raportarea, în primul rînd, la un anumit sistem de valori morale, eticie, psihofizice, sociale etc., care dintotdeauna au constituit repere constatne ale procesului educativ, precum și valorizarea pozitivă a persoanei în cadrul acestui proces. Se resimte deci nevoia creșterii preocupărilor teoretice și metodologice pentru educația valorică, în special pentru educația morală- dimensiunea fundamentală a activității de formare-dezvoltare permanentă a personalității umane. În condițiile cînd vechea mentalitate n-a dispărut complet, iar noile valori încă nu s-au conturat într-un sistem axiologic și nu sînt pe deplin conștientizate, adică nu sînt înțelese în esența lor, școala are nevoie de niște repere axiologice clar determinate și structurate, pe toate dimensiunile și formele educației, astfel încît educația valorică să se realizeze nu doar pe dimensiunea intelectuală, ci și pe cea morală, estetică etc., iar elevii părăsind școala, să fie capabili să distingă adevărul de fals, binele de rău, frumosul de urît, dreptatea de nedreptate, ceea ce este legal de ceea ce este ilegal etc.Din perspecitva asimilării, transmiterii și regenerării valorilor culturale ale societății moderne, educația este posibilă pe trei axe pozitive: adevăr, bine, frumos. Paradigma postmodernă în educație înscrie pe aceeași linie a valorizării pozitive prin educație și: libertatea, dreptatea, egalitatea, toleranța etc. pregătirea tinerilor trebuie să se facă nu numai pentru inserția lor socială, ci, mai ales, pentru trăirea într-o societate democratică, în care s-a stabilit și se respectă de către toți același sistem de valori morale, civice, intelectuale etc. Respectiv, școala ar trebui să fie nu doar spațiul educațional unde se transmit sisteme de cunoștințe din diverse domenii ale cnoașterii, ci, în primul rînd, „laboratorul” unde se formează profilul moral și social al personalității umane.[22]Patriotismul nu este înnăscut, dar se dezvoltă în procesul educării elevilor, prin munca continuă cadrelor didactice.

Obiectivul cercetării: Procesul didactic la disciplina Educație Civică.

Scopul cercetării: Determinarea strategiilor de formare a patriotismului în contextul disciplinei școlare Educație Civică.

Ipoteza cercetării: Folosirea strategiilor didactice eficiente în contextul disciplinei educația civică duc la formarea patriotismului la elevi.

Obiectivele cercetării:

Identificarea reperelor conceptuale ale patriotismului la elevi.

Determinarea factorilor interni și externi ce influențează formarea patriotismului la elevii din ciclul gimnazial.

Analiza contextului didactic de formare a patriotismului la disciplina Educație civică.

Elaborarea strategiilor didactice pentru cultivarea patriotismului în contextul disciplinei Educație Civică.

Metodele de cercetare:

teoretice: analiza, sinteza, generalizarea

empirice: chestionarul, observația.

Valoarea teoretică: constă în completarea cu informații noi asupra subiectului abordat. Ideia de bază a cercetării este de a prezenta o cunoștere aprofundată a modului în care se formează patriotimul la elevi.

Valoarea practică: constă dintr-un set de strategii pentru formarea patriotismului în contextul disciplinei școlare Educație Civică.

De asemenea, cercetarea dată este utilă pentru subiecții care își propun să activeze în calitate de cadru didactic.

Cuvinte-cheie: patriotism, strategii, valori, educație, atitudine, cetățean, societate, libertate, dezvoltare.

Structura tezei: prezenta lucrare de licență conține adnotări în limbile romînă și franceză, cuprins, introducere, două capitole, concluzii, bibliografie (-) și anexe (1); Conținutul lucrării este prezentat în 40 de pagini.

CAPITOLUL I: REPERE TEORETICE ALE FORMĂRII PATRIOTISMULUI PRIN EDUCAȚIE CIVICĂ

Abordări conceptuale despre patriotism.

Analizînd evenimentele care se petrec în prezent, constatăm faptul că societatea noastră necesită cetățeni activi ce tind spre dezvoltarea personalității și a țării. Complexitatea societății actuale necesită oameni informați, rezistenți și capabili de a întemeia relații cu alte persoane. Termenul patrie derivă din prescurtarea sintagmei latine terra patria, pămîntul moștenit de la tată, pămînt al înaintașilor. Alături de conceptul de patrie se înscrie și sentimentul de atașament față de ea – patriotismul.

”Patriotismul presupune conștiința apartenenței la popor, la mediu național, social , și cultural, identificarea cu interesele patriei, apărarea independenței ei și suveranității, simțul răspunderii și simțul răspunderii față de valorile fundamentale ale esonalității și a țării. Complexitatea societății actuale necesită oameni informați, rezistenți și capabili de a întemeia relații cu alte persoane. Termenul patrie derivă din prescurtarea sintagmei latine terra patria, pămîntul moștenit de la tată, pămînt al înaintașilor. Alături de conceptul de patrie se înscrie și sentimentul de atașament față de ea – patriotismul.

”Patriotismul presupune conștiința apartenenței la popor, la mediu național, social , și cultural, identificarea cu interesele patriei, apărarea independenței ei și suveranității, simțul răspunderii și simțul răspunderii față de valorile fundamentale ale existenșei sociale și spirituale ale națiunii. Patriotismul constituie senimentul social, principiul politic și moral, conținutul căruia include devotamentul și dragostea față de Patrie. Tendința de a apăra interesele Patriei. Mîndria pentru trecutul și prezentul ei. În același timp patriotismul incubă atașamentul față de pămîntul natal, aprecierea și respectarea tradițiilor istorice progresiste, a limbii și culturii, lupta și spiritul de sacrificiu pentru libertatea patriei, încrederea în prosperitatea ei”.[ I., Nicola, 1994]

Locuitorii aceiași patrii sunt solidari unii cu alții, se simt puternic legași de aceasta. Legăturile de solidaritate dintre o persoană și patria sa poartă numele de patriotism. Patriotismul reprezintă sentimentul de dragoste și devotament față de patrie și de popor. Patriotismul este astfel un sentiment care are ca univers de referință patria. [22] Patriotismul reprezintă întruchiparea dragostei față de valorile culturale, istorice și coparticiparea la dezvoltarea și prosperarea statului, la protecția patrimoniului, creînd baza spiritual-morală a personalității, cultivînd poziția civică activă a tinerilor și sentimental responsabilității fiecăruia față de stat. Din perspectiva trecutului, patriotismul, presupune recunoașterea originii istorice a poporului și limbii, respectarea și prețuirea sacrificiului înaintașilor pentru apărarea patriei, admirarea și cinstirea tezaurului cultural și spiritual al poporului.

Din perspectiva prezentului, același sentiment de patriotism presupune implicarea în procesul dezvoltării și apărării avuției naționale, apărarea independenței și a suveranității, preocuparea pentru îmbogățirea tezaurului de valori spirituale și materiale, respectarea sentimentelor naționale ale altor popoare, încrederea în idealul libertății și progresului, în virtuțiile creatoare ale națiunuii noastre. Această perspectivă a prezentului orientează persoana spre viitorul poporului, familiei, țării. Din punct de vedere structural, patriotismul ne apare ca rezultat a unei simbioze dintre cognitive și acțional, dintre vibrația internă și atitudinea manifestată, dintre teoretic și valoric. [18]

La început, patria este identificată cu locul natal. Trăirile și impresiile din prima copilărie pot urmări persoana într-o formă sau alta, de-a lungul întregii ei existențe. Treptat sentimentul de patriotism se dezvoltă prin :

• extinderea spațiului de existență proprie ;

• dobândirea de cunoștințe;

• formarea identității persoanei;

Se pot pune în evidență câteva semnificații ale conceptului ,, patrie ″:

• mediu politic, social și cultural în care trăiește un popor;

• țară în care s-a născut o persoană și al cărui cetățean este;

• țară în care se stabilește o persoană, fără să-i aparțină ca origine, dar având

calitatea de cetățean al ei;

Patriotismul se manifestă, astfel prin :

• crearea de valori;

• fidelitatea față de țară;

• prețuirea acordată : – patriei;

– istoriei ei;

– tradițiilor, obiceiurilor;

– valorilor naționale;

Mihai C. Băcescu spunea că „o patrie iubită se recunoaște din prima vedere fiindcă este o patrie curată, nepoluată, care arată frumos și primitor, indiferent că-i săracă sau bogată, că în ea auzim o singură limbă sau mai multe”. În viziunea filosofului Vasile Conta, a fi patriot înseamnă: „a fi cinstit, a avea conștiința curată și o inteligență vie, a avea un arbitraj filosofic pentru compatrioții tăi; în fine, un criteriu, din care să reiasă principiul că viața ta aparține tuturor și că tu nu ești decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea și gloria țării tale”.

Pe lângă legătura emoțională, cuvântul patriotism definește și o atitudine civică, care poate fi predată în școli, manifestată legal prin:

anumite drepturi și datorii constituționale, în legătură cu statutul de cetățean al unui stat: de exemplu dreptul de a fi apărat de stat și datoria de a-l apăra, sau dreptul de a fi ajutat bănește de stat și datoria de a plăti impozite și taxe

anumite trăsături ale identității naționale, așa cum sunt ele definite constituțional, pe care cetățeanul trebuie, în principiu, să și le însușească: în cadrul dreptului strămoșesc, aceste trăsături se bazează mai ales pe o limbă sau o religie, în timp ce în cadrul dreptului pământean, ele se bazează mai ales pe anumite valori politice (democrate sau nu). În constituția fiecărui stat există o doză de drept strămoșesc și una de drept pământean.

În anumite țări, statul le cere cetățenilor (sau anumitor categorii de cetățeni, slujitori ai autorității publice) să-și manifesteze solemn patriotismul depunând jurământ. În numeroase țări, școlarii asistă în fiecare dimineață la ceremonia ridicării drapelului și a cântării imnului național. Evoluția ideii de patrie în gîndirea politică nu poate să fie separată de aceea a termenului în sine. Planurile cunosc ca și în cazul altor idei, o strînsă interdependență și s-a văzut că repertoriul unor concepte-cheie (popor, națiune, stat, fericire, civilizație ș.a.) oferă un material prețios pentru descifrarea obsesiilor, a atitudinilor emotiv-afective. În veacul trecut era împărtășită ideia potrivit căreia termenul de ”patrie” nu s-a auzit multe secole la români, fiind ”șoptit” doar de greci pînă cînd, după 1821, a ajuns să fie rostit cu toată mîndria și de români. S-a afirmat chiar în mod exagerat că, fiind un neam de păstori, românii n-au cunoscut conceptul de patriei, ci numai pe acel de țară. Replicînd, I.Scurtu, nu a negat afirmația, ci a justificat-o, precizînd că, în fond noțiunea de patrie nu se găsește la nici un alt popor în starea lui primitivă de dezvoltare, ea fiind un produs al organizării politice ulterioare. O evoluție identică a cunoscut, într-un registru de comunicare mai larg, termenul de „pămîntean”. În special în a doua jumătate a veacului XVIII, termenul de patriot a precumpănit, după cum s-a arătat, iar cel de pămîntean, dacă a apărut, avea tot sensul de patriot. În fine, simptomatic pentru destinul termenului de patrie este declinul noțiunii de politie, desemnînd comunitatea creștină (în special ortodoxă, ”politia pravoslaviei”), în raport cu responsabilitățile domniei față de aceasta. Prezentă îndeosebi în prima parte a veacului, ca în frumoasa evocare a Țării Românești, „ca un soare strălucind în politiia pravosloviei”(Penticostar, Rîmnic, 1743), ea pare apoi uitată cu desăvîrșire. Desigur, transformarea pe care o cunoaște terminologia socio-politică în epocă, este mult mai complexă. Destinul semantic al termenului „patrie” se raportează astfel la structuri naționale proprii, impunînd „deducerea unui sens colectiv intern, care numai pe această bază poate fi comparat”.[1] Ideile societății românești în epoca genezei și cristalizării națiunii române au fost generate „de procesul dezvoltării istorice, un process specific cu adînci rădăcini în tradiția autohtonă”, iar ele au obiectivat, au dat expresie năzuințelor și nevoilor acestei societăți. Ideia de patrie, la rîndul ei n-ar putea să fie înțeleasă separat de mișcarea ideologică autohtonă, o mișcare preponderent politică și militantă. Felul în care noțiunea respectivă a cîștigat teren în conștiința vremii, fixîndu-și treptat înțelesul modern s-a dovedit astfel simptomatic pentru explicarea interdependenților atît de puternice ce s-au manifestat între gîndire și existență, între nivelul conceptual și evenimentele economice, social-politice și culturale ale vieții.

Firele acestei legături nu transpar ușor. Dar urmărind manifestarea ideii de patrie la nivelul întregii societăți, deslușim notele ei specific în raport cu împrejurările istorice și clasele sociale care au exprimat-o. Ideile despre patrie, asemenea întregii ideologii a vremii, au simțit presiunea acestor realități, exprimînd la rîndul lor un „instrument de polarizare a valorilor pămîntene”. Era momentul în care modelul cărturarului patriot a făcut loc cetățeanului ce acționa pentru binele public, pentru binele patriei, iar fenomenul se dovedea definitoriu pentru întregul spațiu românesc. În acest context au existat și deosebiri de nuanță, generate de condițiile specifice ale dezvoltării, dar ele „nu s-au păstrat, n-au devenit trăsături distinctive”, ci „s-au completat reciproc, alcătuind laturile definitorii ale aceluiași fenomen unitar, comun”. Manifestările ideii de patrie în gîndirea și cultura română din Moldova și Țara Românească a fost astfel în strînsă legătură cu împrejurările determinate de regimul fanariot și de statutul lor juridic international. Pornind de la această situație, mulți au văzut imposibilă manifestarea oricărei idei de patriotism, asemenea lui Salaberry, care constata în 1821 că „numele de patrie nu trezește nici un sentiment” în rîndul locuitorilor români. O atare impresie se întemeia însă, ca și în alte situații, pe cunoașterea în parte a realităților românești, private prin prisma resentimentelor față de fanarioți și trecîndu-se cu vederea că, într-o anumită măsură, ei s-au identificat cu interesele superioare ale țării. Faptul ținea, la urma urmelor, de natura firească a lucrurilor fiindcă, indiferent de interesele de ordin personal pe care le-au susținut domnii fanarioți n-ar fi reușit să-și îndeplinească „mandatul” încredințat de Poartă, ignorînd realitățilr interne și conjunctura politică internațională. Recursul la ideia de patrie în actele elaborate din porunca lor răspundea astfel unui deziderat ideologic bine determinat. La acest nivel patria exprima un model de coeziune, întemeiat pe principia noi, de afecțiune, dar și de îndatoriri reciproce între toate elementele societății românești. În această formă, idea nu era însă emanația excluzivă a gîndirii domnilor fanarioți, după cum se poate deduce din hrisovul lui Ștefan Contacuzino (4 martie 1714 ), cu referire la datoria domnilor „să păstorească pre leage și pe dreptate și să chivernisească cu folosință de opște pre toți cîți sînt supt stăpînirea și oblastiia lor, făcînd și lucrînd toate trebile spre binele și sporiul norodului”. Documentul arată o concepție înaintată despre răspunderile și angajamentele noilor domni față de țările pe care urmau să le cîrmuiască în împrejurări atît de complicate.

Testamentul lui Gheorghe Lupașcu Hăjdău (7 nov. 1732 ) suprindea cel mai bine sentimentele patriotice ale exilatului pentru care țara însemna nu numai moșiile pierdute, ci și „mormintele străbunilor noștri”, „Să nu pierdem nădejdea în Dumnezeu- scria acesta din Podolia – că ne va ierta și că scumpa Moldovă nu va rămînea pentru totdeauna supt picioare musulmane… Mă rog lui Dumnezeu că picioarele păgînilor să nu calce pe mormintele străbunilor noștri și, dacă nu ale mele măcar ale urmașilor miei oase să se odihnească în țara strămoșească”. Gîndul pentru „nefericiții noștri compatrioți”, mai mult decît „redobîndirea bunurilor și a căminilor”, figura apoi în motivația memoriului pe care boierii refugiați la Brașov îl adresau țarului (18 iun. 1802), speriați de ravagiile făcute în țara de pasvangii.

Dar adevărata ecloziune a ideii de patrie s-a produs fapt interesant la nivelul gîndirii ecliziastice. Convingerea mărturisită ulterior de luminatul prelat Filaret Scriban că „unde nu-i patrie, nu-i fericire”. Prezența ideii de patrie în gîndirea ortodoxă, a cunoscut, prin urmare, forme variate, în consens cu tradițiile istorice, pe de o parte, și rolul bisericii românești, pe de altă parte în societatea și cultura veacului XVIII. Ideia pravoslaviei rămînea mai departe, cum era de așteptat, filonul călăuzitor al acestei gîndiri, dar ea se raporta tot mai mult la patrie, ca valoare morală și politică, așa cum o exprima pastorala mitropolitului Gavril Gallimachi cînd își îndemna credincioșii să lupte „pentru lege și pentru patrie”. Îndemnul său nu se depărta de devizia tradițională a apărării neamului creștin, dar salutînd biruințele armatelor rusești în lupta contra Porții otomane, el avea în atenție mai ales „liniștea, odihna și pacinica petrecere a tuturor de obștire în vreme de război și celelalte nenumărate faceri de bine cu care s-au îndestulat de prisocit mai vîrtos patriia noastră”. Noul ideal a pătruns astfel tot mai mult în gîndirea prelațiilor români cu valoare unei norme civice și morale. Ideia patriei devenise astfel o componentă a peisajului spiritual al vremii. Evoluția învățămîntului și mai ales perioada de „tranziție” prin care trecem ne demonstrează că activitatea educativă în spiritul dragostei de țară și de neamul din care facem parte trebuie nu reconsiderată, ci repusă la locul de frunte pe care l-a avut întreaga istorie a poporlui. Patria este înlăuntrul nostru și o ducem cu noi peste țări și mări… Patria nu este pămîntul pe care trăim din întîmplare, ci e pămîntul plămădit cu sîngele și întărit cu oasele înaintașilor noștri… Dragostea de patrei implică și se intercondiționează cu dragostea și respectul pentru muncă și pentru toți cei care muncesc. Dovada dragostei de Patrie este munca pentru propășirea ei. Patriotismul trebuie să dezvolte concomitent o stare de responsabilitate. A dori propășirea patriei tale nu se limitează doar la exaltarea trecutului, ci și la acțiunea decisă pentru construcția prezentului. Kennedy, își inaugura mandatul cu formula „nu vă gîndiți niciodată la ce vă datorează patria, gîndiți-vă la ce-i datorați fiecare dintre voi. Școala trebuie să-și învețe elevii ce înseamnă corectitudinea, prezența într-o ierarhie întemeiată pe merite, respectul valorilor autentice, cultul lucrului bine făcut. Patriotismul nu este în ultimă instanță o retorică, oricît de atrăgătoare ar fi aceasta, ci o atitudine pentru care fiecare dintre noi dispune de un dat originar, care, însă, trebuie cultivat cu grijă și răbdare școlară. La temelie trebuie așezat respectul nemărginit pentru adevăr, valabil pentru trecut, dar și pentru viitor, responsabilitate și civism. Patriotismul este atașamentul profund față de țara căreia îi aparții priin limbă, cultură, mentalitate. Conceptul de patriotism are sens numai atunci cînd îl raportăm la conceptul de națiune.

Articolul doctorului Romulus Dima, intitulat:„Patriotismul- cea din tîi virtute civică”, consideră că: „Patriotismul este cea din tîi virtute civică la un popor. Adevăratul patriot este acela care-și cunoaște istoria țării sale”. [10]

Factorii ce influiențează formarea patriotismului la elevii ciclului gimnazial

Dragostea față de patrie trebuie să decurgă din dragostea față de omenire,

ca partea din întreg.

Ceea ce însuflețește patriotismul este dragostea de patrie care se referă la o stare afectivă. Din această cauză cultivarea dragostei de țară trebuie să țină cont de etapele maturizării afective ale individului, de fluctuațiile inerente unor astfel de stări etc. cu atît mai mult cu cît conștiința patriotică este rezultatul dinamicii relaționale dintre individ și patria sa. Prin urmare, dragostea față de patrie este un sentiment profund și înălțător al tuturor celor care trăiesc și muncesc în țara noastră. Dacă necesitatea lui se înțelege de la sine, trebuie să fie la fel de clar și faptul că sentimentul patriotic se educă. În această ordine de idei trebuie să precizăm că nu doar unii profesori, prin specificul obiectului lor, au acest rol, ci toate cadrele didactice, și în primul rînd diriginții. Este o activitate mult mai grea, deoarece obiectul muncii noaste este conștiința umană, pe care trebuie s-o modelăm, astfel încît să le formăm copiilor sentimente de dragoste și de atașament față de patria și față de poporul din care provin.

Pentru ca educația patriotică să-și atingă scopul, trebuie stabilite următoarele obiective:

cultivarea dragostei față de țară;

Formarea sentimentelor de respect și admirație față de limba românească;

Formarea convingerilor de a cultiva limba ca expresie a personalității umane și individualității unui neam;

Trezirea sentimentului de mîndrtie națională prin conștientizarea. [23]

Treptat sentimentul de patriotism se dezvoltă prin :

• extinderea spațiului de existență proprie ;

• dobândirea de cunoștințe;

• formarea identității persoanei;

Se pot pune în evidență câteva semnificații ale conceptului ,, patrie ″:

• mediu politic, social și cultural în care trăiește un popor;

• țară în care s-a născut o persoană și al cărui cetățean este;

• țară în care se stabilește o persoană, fără să-i aparțină ca origine, dar având

calitatea de cetățean al ei;

Patriotismul se manifestă, astfel prin :

• crearea de valori;

• fidelitatea față de țară;

• prețuirea acordată : – patriei;

– istoriei ei;

– tradițiilor, obiceiurilor;

– valorilor naționale;

Totodată, fundamentul societății este familia. Familia este matricea unde sunt deprinse principalele valori ale fiecărei persoane. O viață de familie sănătoasă educă sentimentul carității și al comuniunii.

Un alt factor ce contribuie la dezvoltarea patriotismului este cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor. Acestea devin cunoscute doar prin promovarea lor.

Învățarea presupune o atitudine față de viață și de cunoaștere, atitudinea pune accentul pe inițiativa omului. Învățarea, de fapt este un proces pe durata întregii vieți ce cuprinde noi valori, priceperi și atitudini, utile pentru a trăi într-o societate în continuă schimbare. Metodele didactice reprezintă acțiunile subordonate realizării scopurilor activității de instruire prin avansarea unor căi de învățare eficiente de organizare și desfășurare ale predării-învățării din perspectiva elevului, corelîndu-se cu celelalte componente ale instruirii. Metodele comportă două funcții: una ilustrativă, în sensul că prezintă un anumit fragment de realitate și alta cognitivă, întrucît modelele induc direct informații privitoare la structura și funcționarea unui sistem existențial. Dat fiind faptul că modelul reflectă trăsăturile caracteristice ale obiectelor și fenomenelor, el face posibil o cunoaștere mai adîncă a realității decît cea realizată obișnuit, prin observarea directă a unor aspecte exterioare.[4]

Gîndirea simbolică a omului se formează din frageda copilărie. Copilul absoarbe simbolurile pe care i le transmit părinții și bunicii, frații și surorile, prietenii și colegii, educatorii și profesorii, fiecare om cu care individul intră în contact. Gîndirea simbolică, mitică, bazată pe arhetipuri culturale și o mentalitate arhaică, nu va fi depășită atîta timp cît omul va fi crescut de și printre oameni. Condiția umană presupune însușirea naturală a unei astfel de gîndiri, crearea unui respect conștient și subconștient față de simbolurile absorbite prin comunicare, revenirea și apelarea constantă la simbolurile și miturile formatoare pentru personalitatea individului. Societatea, ca o colectivitate de indivizi cu gîndire simbolică personală, moștenește aceleași simboluri și mituri pe care le poartă indivizii ce o creează și își constituie o gîndire simbolică colectivă care să o ajute la buna sa organizare. Învățămîntul primar și secundar urmăresc o educare sperioară a personalității, care să-i permită copilului o socializare constructivă. Pe lîngă apelul la simbolurile științifice și practice, școala promovează și simbolurile civice, menite să educe un cetățean loial, activ, patriot. În această sarcină, școala face uz de anumite simboluri istorice și etnice, naționale și străine, de anumite valori universale, de lirica poetică și muzica patriotică etc. Un loc de frunte îl ocupă facerea cunoscută a simbolurilor de stat: stemă, drapel, imn. Dar alături de aceste simboluri majore și culminante, alte simboluri, de o arie de aplicare mult mai restrînsă, educă simțul apartenenței la aceeași clasă, aceeași școală, acelaș sat sau oraș- un simț al micului patriotism, fără de care nu se poate edifica națiunea. [7]

Această formă de educație își conturează un mecanism de realizare pe trepte ale învățămîntului nostru, asociat cu unele modalități pedagogice complementare cum sunt implicarea civică a elevilor în protecția mediului și marcarea unei aniversări referitoare la momentele semnificative ale cristalizării actualei configuarții a drepturilor omului contemporan. [16].

Contribuția educației civice în formarea patriotismului

Disciplina educație civică se profilează în actualul context educațional, ca un demers complex, ale cărui dimensiuni – educație pentru identitate, educație pentru valorile naționale și general-umane, educație pentru democrație și civism, educație pentru promovarea sănătății fizice și psihice, educație pentru creșterea personală și carieră,- se înscriu într-o anumită paradigmă, care își propune extinderea cadrului problematic al școlii și al familiei către mediul socio-cultural.

Scopul major al disciplinei educație civică: formarea calităților cetățeanului activ și responsabil, promotor al valorilor naționale, general-umane și democratice, capabil să-și asume responsabilitatea pentru propriul destin și destinul comunității.

Actualitatea disciplinei este determinată și de Recomandarea Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți, care conturează pentru absolvenții învățămîntului obligatoriu, un „profil de formare european”. În acest sens disciplina educație civică urmărește formarea sentimentului de devotament statului Repunlica Moldova la toți cetățenii acestuia, indiferent de origine etnică, cultură, convingeri, precum și formarea identității, manifestată în identitatea personală și identitatea civică, în vederea participării lor active la construirea unei societăți democratice la nivelul comunității locale, naționale, europene și globale.

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Sănătatea individului este definită de către Organizația Mondială a Sănătății drept ”o stare de bine fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmității”. Din perspectivă publică, sănătatea constituie, datorită imenselor sale implicații individuale, sociale și demografice, unul dintre obiectivele cele mai vizate de politicile și strategiile guvernamentale din întreaga lume. Realizarea acestuia va permite tuturor oamenilor să ducă o viață productivă din punct de vedere economic și social.

Deaceea educația civică în gimnaziu vizează însușirea de către elevi nu doar a cunoștințelor despre drepturile și îndatoririle fundamentale ale omului și formarea trebinței de a le realiza în viața cotidiană; educarea respectului față de legile și simbolurile statului, dezvoltarea conștiinței naționale și a spiritului civic; ci și formarea unei atitudini responsabile față de propria sănătate ca valoare personală și socială; stimularea activității sociale și economice; asumarea responsabilității pentru propriul destin și destinul comunității.[3] În prezenta etapă, se afirmă convingerea că „educația trebuie să joace un rol fundamentalîn dezvoltarea individului și a societății. [6] Calitatea și natura democrației vor depinde în mare măsură de cît de bine liderii și cetățenii democrați vor face față provocărilor”, iar educația civică, se regăsește printre aceste provocări deoarece este „unul dintre criteriile de bază pentru un proces democratic”. [5] Educația pentru cetățenie democrată (ECD) înseamnă un set de practici și de activități ale căror scop este de a pregăti cît mai bine tinerii și adulții pentru a participa activ la viața democratică prin asumarea și exercitarea drepturilor și responsabilităților lor în societate. Cu alte cuvinte, ECD înseamnă să învățăm cum să devenim cetățeni și cum să trăim într-o societate democratică. Această definiție de lucru sugerează următoarele caracteristici ale ECD:

Este o experiență care se derulează pe durata întregii vieți,

Scopul final este de a pregăti oamenii și comunitățile pentru participare civică și politică,

Presupune respectarea drepturilor și asumarea de responsabilități,

Valorizează diversitatea socială și culturală.

Aceste patru caracteristici subliniază faptul că ECD, este în primul rînd, un obiectiv major al politicilor educației. Ca scop educațional, ECD este orientată valoric, promovînd în întregul sistem de educație, principiile și valorile democrației și drepturile omului: demnitatea umană, egalitatea, solidaritatea, nondiscriminarea, pluralismul, spiritul legii. [2]

Educația pentru cetățenie democratică (ECD)

Se bazează pe principiile fundamentale ale drepturilor omului, democrației pluraliste și supremației legii.

Se referă în special la drepturi și la responsabilități, la „împuternicire”, participare și sentimentul apartenenței, respectul pentru diversitate.

Urmărește pregătirea tinerilor pentru participarea activă într-o societate democratică, consolidînd astfel cultura democrației.

Este foarte utilă în lupta împotriva violenței, xenofobiei, rasismului, agresivității naționaliste și intoleranței.

Contribuie la coeziunea socială, la dreptatea- justiția socială și la bunăstarea comună.

Consolidează societatea civilă, prin pregătirea cetățenilor pentru a fi mai bine informați și a avea competențe specifice cetățeniei democratice. [19]

Școala este principala instituție în care se realizează ECD, întrucît:

Permite învățarea sistematică a cunoștințelor legate de cetățenie,

Facilitează participarea timpurie a stilului de viață democratic (participare, negociere colectivă, reprezentare).

Este o instituție de interes public, obiect al controlului public și al controlului calității.

Este un spațiul al legii, unde diferiți actori lucrează împreună și conviețuiesc, este o organizație care se auto-conduce și auto-dezvoltă. [2]

Educația civică are o sferă imprecis delimitată în învățămîntul nostru.

Pentru circumscrierea ei, unii iau ca referință democrația ca valoare care să nu fie sinonimizată cu libertinajul, cu ignorarea obligațiilor sociale. Din acest unghi de vedere sunt atribuite educației civice probleme referitoare la relațiile dintre majoritate și minoritate, deosebirile dintre un regim totalitar și unul democrat, legăturile dintre valorile politice și valorile morale și altele.

Alții, mai tranșat, pun pe seama educației civice problemele ce țin de educația politică. Anume, caracteristicile statului democrat în lumea de astăzi și funcțiile lui, interesele statului și ale cetățeanului, importanța Constituției într-un stat democratic și mecanismul de funcționare a acestuia ( parlament, instanțe judicătorești etc.). Evident, aceste probleme privesc știința politică- disciplină menită să pregătească viitorul cetățean pentru viața politică. Educația civică se interesează doar parțial cu această formă de educație în privința drepturilor și obligațiilor reciproce ale statului și cetățeanului. Formula „educație pentru democrație” este educație politică și nu constituie o echivalență cu civismul în sens de participare responsabilă a cetățenilor la treburile statului sau civism critic în sens ca atitudine față de aspectele politice sau alte aspecte ale vieții sociale. Civismul critic este una dintre manifestările comportamentului civic în relația cetățeanului cu statul democrat al cărui membru este…

Societatea civilă este spațiul public în care interacționează cetățenii organizați. Astfel, ea este un sistem de relații orgaziționale, un set de valori și o acțiune colectivă. Societatea civilă reprezintă atît o oportunitate cît și o modalitate de exprimare a cetățeniei. Din acest motiv, cele două concepte au fost adeseori asociate, incriminîndu-se o relație de interdependență. [13] Unul dintre autorii care s-au ocupat îndeaproape de această relație, elaborează chiar o tipologie a cetățeniei în funcție de participarea în spațiul public. Ar exista astfel un comportament autoucentrat și un comportament altruist. Primul denotă o opțiune pe termen scurt și are în vedere bunăstarea materială reciprocă, pe baza unei mutualități bine circumscrise: A oferă ceva lui B iar B îi dă lui A altceva. Forma altruistă acționează pe termen lung și vizează scopuri spirituale și ideologice, pe baza unui „schimb generalizat”. Ea presupune oferta de servicii și bunuri de la o persoană către un grup sau o comunitate, fară să existe neapărat reciprocitate directă. Motivația acestei acțiuni este interesul general sau ceea ce anticii au numit „virtute civică”.

Aceste relații au fost sintetizate de Janoski într-o tipologie a interacțiunilor civice:

Interacțiunea limitată este specifică pieței, unde contractele sunt pragmatice, se stabilesc în termeni preciși și urmăresc beneficiul direct. Este relația de vînzare-cumpărare care s-a extins și asupra schimburilor sociale și culturale. Ea se caracterizează prin reciprocitate, indiferent dacă acțiunea are loc între individ-individ, între individ-grup sau grup-grup.

Interacțiunea generalizată, este generoasă și unidirecționată. Ea nu obține avantaje pentru inițiatori, ci doar efecte în folosul comunității sau a altor indivizi. Motivația acestei forme altruiste de interacțiune este interesul general sau beneficiul în favoarea altor indivizi, grupuri sau comunități( de exepmplu, recursul la drepturile omului pentru a apăra interesele unor persoane sau grupuri oprimate, senzibilizarea publică în favoarea unor idei sau proiecte civice etc.). Astfel de demersuri sunt voluntare, pentru că decurg din opțiunea morală a inițiatorilor, nu din obligațiile care revin din statutul de cetățean.

Această formă de patos civic, de acțiune în beneficiul general stă la baza societății civile. Nu orice deținător al statutului de cetățean este capabil și dispus să se implice în societatea civilă. În funcție de gradul și forma participării civice, există șapte tipuri de cetățeni:

Cetățeanul încorporat- este parte a elitei sau se consideră ca atare; se identifică cu acțiunea guvernamentală și o susține fără rezerve;

Cetățeanul oportunist – participă la activități politice doar în măsura în care îi convine sau obține un avantaj personal;

Cetățeanul activ- ia parte la viața obștească, fiind deseori implicat în conflicte cu autoritatea publică; poate fi angajat în partide politice sau alte organizații și se preocupă de interesul general, într-o manieră altruistă;

Cetățeanul pasiv – acceptă autoritatea și conducerea politică deși nu este convins că acțiunea acestora este cea mai potrivită; se manifestă incidental și periodic, cu ocazia votului sau a unor evenimente deosebite;

Cetățeanul cinic- este similar cetățeanului activ, fiind capabil și interesat de participarea politică; confruntat cu dificultățile unui schimb generalizat, specific societății civile, el/ea se mulțumește cu o crtică indirectă sau se oprește la o interacțiune limitată;

Cetățeanul marginalizat- este inactiv și alienat, datorită lipsei de mijoloace și oportunități; este categoria celor cu drepturi formale, lipsiți însă de posibilitatea reală de a le exercita; poate fi obiectul manipulării politice, mai ales în situații pre-electorale;

Cetățeanul fatalist- este apatic, inactiv și defetist; el neagă chiar utilitatea participării politice, fiind neîncrezător în oportunitatea unui atare efort.

Participarea la societatea civilă se bazează în special pe forma altruistă de cetățenie și pe cetățenii activi. Altruismul și activismul politic sunt esențiale pentru disputa cu statul în negocierea drepturilor civile și politice. [14]

Spre deosebire de acest civism, destingem civismul cultural ca sistem de informații și cunoștințe despre valorile civice și drepturile omului contemporan, despre obligațiile cetățeanului în statul de drept.

Sunt și alții care asimilează educația civică cu „ educația pentru integrare”, sensul abordării unor subiecte care să furnizeze copilului și tînărului:

Cunoștințe despre familie ( de exemplu, datoriile reciproce ale soților, relațiile dintre părinți și copii etc.);

Cunoștințe despre școală (relațiile școlare, loialitatea față de școală);

Cunoștințe despre alegerea profesiei ( de exemplu, nu-ți alege o profesie înainte de a-ți cunoaște aptitudinile);

Cunoștințe despre viața afectivă ( de exemplu, datoria de a trăi, moderație în viață, refuzul exceselor, amorul propriu și formele sale, onestitatea, modestia, ipocrizia, egoismul, altruismul);

Există și altă tendință de alăturare sau suprapunere a educației civice celei morale prin sintagma „ educație moral-viciă.” Așa cum cooperează între ele diferitele forme ale educației și educația civică interferează cu limbajele educației politice, ecologice, profesionale sau fizice și sportive etc, dar nu înseamnă că se identifică cu ele. Ceea ce este important de știut și respectat este faptul că valorile și normele ce le sunt proprii definesc două variabile de comportament social – tipul de comportament civic și tipul de comportament moral – în care relația cetățean-stat și societatea civilă și relația morală interpersonală sunt numai o constitutivă a fenomenului civic sau a celui moral. Aceste comportamente se înfățișează sub două aspecte:

cel obiectiv, în sensul unui complez de situații civice sau morale, a unor solicitări ce decurg din acestea (în grupul etnic, în familie, în școală, pe stradă, în diverse situații publice etc.) și au calitatea de ”stimuli” ai comportamentului individual;

cel subiectiv, în accepțiunea unor acte de selecție a ”stimulilor” comportamentului, de opțiune, apreciere, decizie și angajare efectivă (emoțională, relațională și socio-culturală). [15]

Trăim într-o epocă democratică într-un sens chiar mai larg decît cel obișnuit. La originile sale grecești, cuvîntul democrație înseamnă „conducerea de către popor”. Iar astăzi peste tot, suntem martorii unei deplasări a puterii către straturile de jos. Numesc acest fenomen „democratizare”, chiar dacă el depășește teritoriul politicii, deoarece procesul este unul asemănător: ierarhiile se năruie, sistemele închise se deschid, iar presiunea din partea maselor este motorul primar al schimbării sociale. Dintr-o formă de guvernamînt, democrația a devenit un mod de viață.[9] Noțiunea de cetățenie reține motivele și elementele originare de participare și asumare a responsabilității pentru chestiunile publice. ” Civismul este mîndria vizibilă a cetățenilor în raport cu polisul din care fac parte, probată prin voința de a-și asuma responsabilitatea pentru treburile obștești, dezvoltarea generală, activitățile culturale”. Chiar și la nivelul cetățeniei într-o comunitate politică, îndatoririle civice privesc seriozitatea cu care sunt tratate activitățile comunității. Acest „simț al îndatoriei cetățenești” tinde să crească proporțional cu nivelul educației. Educația civică, în calitate de domeniu al științelor sociale, desemnează studiul drepturilor și îndatoriilor cetățenești. Virtutea civică poate avea și o semnificație mai largă, aceea a culturii civice la nivelul statului sau al oricarui alt tip de unitate politică. În acest caz, ea trimite la sentimentul datoriei civice, credința în obligația de a participa la problemele politice sau civice. Educația deține o importanță crucială pentru dezvoltarea virtuților civice și a culturii civice. Democrația politică necesită un electorat educat, așa cum s-a recunoscut încetul cu încetul în secolul al XIX-lea prin inițierea educației publice elementare. Educația civică poate contribui la cunoașterea necesară care le permite cetățenilor să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească datoriile cetățenești. Scopul și intenția ei sunt reprezentate de conștientizarea drepturilor constituționale sau civice și de pregătirea pentru exercitarea drepturilor și a responsabilităților de cetățean; dezvoltarea abilităților de bun cetățean, precum toleranța și respectul reciproc, dar și înțelegerea punctelor de vedere politice diferite și chiar opuse; promovarea abilității de a judeca rațional pozițiile politice, chiar dacă cineva le respinge și respectarea politicilor pblice și atunci cînd cineva se află în dezacord cu ele, abilitățile de a lidera ș.a.m.d.

Educația civică prin drepturi politice trebuie să fie exigentă cu modurile de viață religioasă sau seculară, care manifestă, de exemplu, rasism sau intoleranță religioasă. Conceptul de civism este legat de cel de cetățean (polites), care își reventică trăsăturile originare din modelul antic al cetății-stat. Cîștigarea statului de cetățean a fost nu mai puțin condiționată de statutul economic al locuitorilor: autonomia politică și participarea la onoruri și funcții în orașul-stat depindea de autoarhia economică și de calitatea de oikodespotes, adică stăpîn al unei gospodării. Participarea într-o comunitate politică democratică înseamnă a beneficia de drepturi egale și a fi părtaș la luarea deciziilor. Există mai multe abordări ale problemei modului în care aceste drepturi fundamentale egale pot să devină efective și a măsurii în care participarea necesită o puternică și substanțială cultură politică sau o identitate națională comună. Obținerea și menținerea solidarității în societățile multiculturale, în multe privințe societăți plurale, sunt mai ușor realizabile prin participare în sensul lui demos (poporul ca societate), iar nu în cel de ethnos ( poporul ca neam sau trib), și pe baza cetățeniei comune. După cum a subliniat Walzer, participarea politică și la problemele obștești este deopotrivă posibilă și vitală în sfera societății civile, ce poate prelua anumite sarcini ale statului. „Cetățenii unui stat democratic nu sunt… ființe autosuficiente. Ei trebuie să fie membri și în altă parte, în locuri mai mici, mai accesibile, mai puțin solicitante și mai puțin periculoase decît statul modern. Și aceasta, deoarece numai în astfel de locuri pot ei obține competența politică, pot învăța să cîștige și să piardă, să practice compromisul, să-și facă prieteni și aliați și să exploreze idei aflate în opoziție”(Walzer, 1995). Walzer pledează pentru participarea în asociații care au în vedere cetățeni, și nu „spectatori care votează”, caz în care cetățeniei îi revine unn rol pasiv( Walzer, 1995).

Participarea în societatea civilă semnifică ceva mai mult decît a lua parte la un mod de viață bazat pe asociere, mobilizarea democratică și participarea fiind încă posibile. Astfel autonomia trebuie redusă sau eliminată numai dacă se referă la accesul inegal la asociații sau la anumite tendințe oligarhice. „Spațiul asocierilor umane neconstrinse”(Walzer) este apărat și sprijinit și prin drepturile civice. „Drepturile civice se referă la acele condiții necesare pantru ca indivizii să-și poată urma stilul de viață ales și activitățile în contextul unor forme diverse de asociere, care constituie domeniul vieții civile (Held 1995). [11]

Potrivit Conferinței șefilor de stat și de guvern a statelor member ale Consiliului Europei( Viena 8-9 octombrie 1993 ), urmată de a 18-a Conferință a miniștrilor educației ( Madrid 23-24 martie 1994) care a hotărît să faciliteze înființarea și dezvoltarea Centrului Europei de Informație asupra Educației Civice (în Polonia), educația civică:

este o reacție la atacurile împotriva valorilor democrației din partea extremismului politic, a xenofobiei, rasismului, antisemitismului și violenței (sub cele mai dure forme ca intoleranță etnică, religioasă și rasială);

este o preocupare pentru viața interioară a omului, în contextual dezinteresului numeroșilor tineri și adulți în fața proceselor politice și a evenimentelor istorice; să ne reamintim, de exemplu, cît de curajos KARL JASOERS – ca exponent de vază a filozofiei existențialiste – condamna fanatismul politic, politicianismul, compromisurile și modurile particulare de corupție; din punc de vedere educativ, trebuie să ne preocupe trăirea de către om a situației proprii de viață. Împotriva derutei în fața viitorului este necesară o experiență a solidarității istorice, pentru a ne sesiza propria soartă.

Deci, ca societatea democrată să se dezvolte are nevoie de o susținere și din partea educației. Anume, educația civică:

să contribuie la rezolvarea nonviolentă a conflictelor umane;

să încurajeze reflecția critică și admiterea punctelor de vedere diferite;

să dezvolte capacitatea omului de a nu se lăsa manipulat prin informații tendențioase sau idei extremiste.

Aceasta înseamnă că educația civică include în conținutul ei valori ca solidaritatea, toleranța, respectful diversității umane, concomitent cu valorile care definesc societatea democrată ca libertate politică, pluripartidismul, drepturile omului și respectful legii, justiția socială. În acest fel, tinerii și adulții pot fi ajutați să asimileze cunoștințe și competențe care să le permită să determine funcționarea instituțiilor statului pe baza valorilor și normelor de drept. [17]

Viața omului nobil este productivă, întemeiată pe efort. Viața lui este sinonimă cu o viață de eforturi, mereu preocupată de autodepășire, „de înălțare a ceea ce este spre ceea ce se propune ca datorie și exigență”, ea este, deci, definită prin exigență și obligații, și nu prin drepturi. Omul onest, distins știe că nimic omenesc nu există fără efort omenesc. „ A trăi după plac, spunea Goethe, înseamnă a trăi ca un plebeu; nobilul aspire la ordine și la lege. Superioritatea scopurilor și intensitatea efortului dau măsura nobleței. Știind că a fi om înseamnă a fi insuficient, înseamnă să aspiri și să nu fii gata niciodată, știindu-se, deci, nedesăvîrșit și neajungînd vreodată să se creadă desăvîrșit, omul –onest:

cere mereu mult mai mult de la sine decît este și decît poate face la un moment dat al experienței sale;

este, întotdeauna,mai exigent cu sine decît cu ceilalți.

Pe scurt, își dezvoltă ochiul interior, îl ține mereu deschis, acumulează, crește. El trăiește într-o permanentă tensiune, nemulțumit, mirat, interogativ. El este cel care trăiește într-o servitute esențială, fără să considere necesitatea de a urma o instanță superioară ca o opresiune. Șansa menținerii deschiderii societății ( sau redeschiderii ei), ține de omul nobil, onest, pentru că el opune ordinii care îl fărîmițează, dreptul de a nu fi oprimat dincolo de ceea ce poate admite/accepta. El este omul revoltat, analizat de A. Camus”.

Omul nobil este neinvidios. El poate îngădui și îngăduie și celorlalți să se afirme: nu-l deranjează și nu-l poate deranja afirmarea acestora. El știe și înțelege că, așa cum el are dreptul și simte nevoia să-și exprime individualitatea, tot astfel oarecare alt om are dreptul și nevoia să și-o exprime pe a sa: Că fiecare are dreptul la constituirea și afirmarea propriei unicități. Omul nobil, onest este un om liber. El este omul libertății mari, generoase, prolifice, opusă resentimentului, fricii și vulgarității. El acceptă confruntarea cu realitatea, trăiește cu intensitate, activitatea interioară nu încetează niciodată, este pe deplin treaz. Omul nobil are simțul identității și valorii sale, are încredere în sine distinge între autentic și inauthentic, dintre aparență și substanță. El acceptă paradoxul după care fiecare dintre noi este lucrul cel mai important din univers, dar, în același timp, tot atît de insignifiant ca un fir de iarbă. Tolerează incertitudinea și acceptă nesiguranța în limite raționale, ceea ce nu-l împiedică să creadă în valoarea ideilor și a sentimentelor noastre, își transformă singurătatea în productivitate și poate trăi în spiritual dragostei, rațiunii și credinței, respect viața sa și a celorlalți, are sentimentul comuniunii sociale, trăiește deschis în întîmpinarea evenimentelor.

Dacă acceptăm că maturitatea presupune:

realizarea propriilor potențialități personale;

o participare autentică a persoanei în cîteva sfere semnificative ale efortului uman. [10]

Sub influiența pedagogiei universale, rezonînd cu noile curente, care apăreau și se dezvoltau în legătura didactică educației, pedagogii sau raportat întotdeauna la ele, precizînd modul în care ele puteau să fie applicate la școală. Chiar dacă fac dese referiri la concepția lui Emil Durkein, pedagogii interbelici n –o preiau necritic. Cu toate că majoritatea au o autentică deschidere socială, deschidere fără de care nu s-ar putea vorbi despre educație, totuși ei rămîn la o anumită distanță față de ideile celebrului sociology francez. C. Narly nu susține ideia relației de subordonare direct, automată a individului față de cerințele și idealurile societății. C. Narly nu este deacord, de exemplu că fericirea societății ar duce în mod automat la fericirea individului. El observă că așa cum concepe Durkein educația, ea ar face din individ, unealta societății, o concluzie cu care nu este de acord. Pedagogul roman își formulează propriul punct de vedere; oricine aprofundează problema își va da seama că există – „un anumit grad de independență față de societate la care individul are dreptul și că există o anume fericire pur individuală care n-are nimic de-a face cu societatea, și care trebuie lăsată tuturora, ba chiar trebuie să-i ajutăm pe toți să o cîștige, bineînțeles, neatingînd dreptul la fericire a celorlalți membrii ai societății, totuși independent de ei”. [17]

Din aprecierea formulată de Narly deducem următoarele:

Libertatea societății nu se confundă și nu se poate confunda cu libertatea indivizilor săi;

Se desprinde ideia că fiecare individ are dreptul la manifestarea propriei sale libertăți;

Fiecare individ în virtutea dreptului pe care-l are trebuie stimulat, ajutat, să-și cîștige propria libertate;

Manifestarea libertății fiecarui individ să nu afecteze fericirea semenului său, decît, eventual, în sensul amplificării ei;

Încrederea pedagogului nostru în disponibilitățile individului de a-și cuceri și manifesta libertatea și de a ține seama totodată de aspirația la fericire a celorlalți;

Libertatea indivizilor se manifestă numai în societate, adică, numai participînd la viața comunității, printre semeni.

O asemenea concepție este împărtășită cu diferențe și de I.Găvănescu, G.G. Antonescu, I.C. Petrescu, LI.Gabrea. Dacă educația nu urmărește să se transforme în dresură, iat pe oameni să-i transforme în animale, atunci ea, ca „influiențare intenționată”, nu-i poate răpi individului libertatea. Mai mult, susținea Narly, în măsura în care educația înseamnă „introducerea indivizilor în cultură și civilizație”, cultura și civilizația constituind „tocmai produsul libertății omenești”, ea nici nu s-ar putea îndrepta împotriva a ceea ce-i stă cu esență, însuși generatorul culturii: libertatea individuală.

Presupunînd spontanietate în acțiuni, inițiativă, libertatea „se opune receptivității sclavice și mecanice”, ea presupune acțiune potrivit cu direcția imprimată de forța interioară a individului. Nu putem vorbi de o libertate absolută, adică de manifestare neîngrădită a forții interioare a individului: 1În primul rînd, pentru că fiecare poartă în sine „o anumită predestinare”, crede Narly, ce ține de structra psihică particulară, de ceea ce ea fost dat individului prin naștere și care-i delimitează individualitatea. Sub amenințarea eșecului sau a unei vieți de rutină, o asemenea limită nu poate fi încălcată sau ignorată. Rezultă, că a ne manifesta „în sensul cei mai pur al legii noastre individuale”, în conformitate cu originalitatea noastră specifică, devine după Narly, singura posibilitate rațională pentru a ne îndeplini menirea, [18] de asemenea, rezultă că educația va ține seama și va cultiva fiecăruia, în primul rînd, predispozițiile sale.

Nu putem vorbi de o libertate absolută, pentru că omul trăiește în colectivitate. Fiecare libertate individuală o limitează și o delimitează pe cealaltă. Sensul educației nu poate fi numai acela de a asigura maxima dezvoltare a originalității sale specifice, ci și acela de a asigura armonizarea libertăților individuale. Educația civică ar avea rolul unui agent de circulație, adică acela de a îndruma pe fiecare în sensul dezvoltării individualității. Nu există libertate acolo unde nu există armonie; unde dispare armonia, dispare și libertatea. De aceea, pentru aceată armonizare care coincide cu manifestarea adevăratei libertăți, educația are dreptul să intervină activ, sprijinind și înăbușind anumite porniri și manifestări, precizează Narly. Educația pentru pace și cooperare subscrie conceptului de conviețuire pașnică a oamenilor și popoarelor. Este, în fond, un deziderat de natură morală, deoarece pînă în prezent încă nu s-a demonstrat rolul războaielor în istoria omenirii, precum nu s-a demonstrat nici posibilitate coexistenței pașnice. [21]

Concluzii capitolul I

Fiecare unde se află are posibilitatea să fie patriot: să-și asume răspunderea față de activitatea pe care o face. Un patriot bun trebuie să posede un comportament coresponzator cu valorile poporului. Profesorul de educația civică are ca menire să zidească un comportament care să expună valorile civice fundamentale ale noastre, fără a leza valorile altor țări. Trăirea individului se raportează la devotamentul și dragostea pe care o manifestă. Valorile poporului și grija față de acesta sînt exprimate de gîndirile patriotice. Patriotismul modern posedă gînduri patriotice care sunt raționale. Cetățeanul patriot este înzestrit cu cunoștințe utile pentru a fi pregătit să participe la acțiunea democratică. Prin prezenta cercetare accentuăm că patriotismul include educația democratică care se desfășoară în perioada întregii vieți. Deasemenea, atragem atenția că școala este instituția principală în care se execută educația pentru cetățenie democratică deoarece, aici se pune baza elevului pentru a se dezvolta un cetățean activ și responsabil. Elevii învață la școală să-și ordoneze cu judecată acțiunile proprii, cum să accepte diversitatea în societate și să manifeste respect față de ei. Pentru bunăstarea societății, individul trebuie să posede grijă pentru el și față de celălalt. Totodată, dezvoltarea morală și intelectuală a cetățeanului, depinde totuși de adult. Pentru ca elevul să se dezvolte el are nevoie de libertate. Instituția în care el aparține, are datoria să-l ajute pe elev să posede o dorință proprie pentru creșterea individuală. La lecțiile de educație civică, elevii însușesc comportamentul civic, învață să fie toleranți și să respecte drepturile și libertatea colegilor, profesorilor, parinților etc. Deasemenea, în cadrul acestor ore, ei se simt personalități importante, fiind tînăra generație de care va depinde viitorul țării. Profesorul de educație civică este un exemplu, care le demonstrează că oamenii sunt diferiți, însă trebuie să fie tratați în mod egal, adică, fărăr discriminări nejustificate: sex, vîrstă, religie, convingeri personale. Ținînd cont de acest aspect, inegalitatea totuși este prezentă atunci cînd o persoană a săvîrșit o acțiune. Deci, educația civică are menirea de a înzestra elevul cu convingeri, atitudini și deprinderi de bun cetățean, care nu va fi indiferent față de țară, va respecta valorile naționale și istoricul ei, și desigur, va pretinde pentru un viitor preosper, fiind un cetățean activ.

Capitolul II. STRATEGII DIDACTICE EFICIENTE ÎN FORMAREA PATRIOTISMULUI ÎN CONTEXTUL DISCIPLINEI ȘCOLARE EDUCAȚIE CIVICĂ

Componente ale strategiei didactice pentru formarea patriotismului în contextul disciplinei Educația Civică.

În momentul în care abordăm tema democrației în formula „Democrație versus Totalitarism”. Drept exemplu poate servi conțintul din manualul de educație civică cl. a IX: „Democrație sau totalitarism?”. Această opoziție este frecventă, scoțînd în evidență avantajele democrației, adică parafrazînd: „pe fundalul unui negru pronunțat- un alb strălucitor”. Culoarea albă, se știe, este rezultatul îmbinării întregului spectru de culori. Cu alte cuvinte, guvernarea democratică este poliaspectuală și ar fi bine că anume diversitatea democrației să devină subiect de descuții și dezbateri în activitățile didactice pe această temă. Esența adevăratei democrații constă în dezbaterea publică a problemelor sociale acute, modalitate care constituie o componentă importantă în educația tinerilor cetățeni. Este necesar a creea condiții adecvate, ca elevul să privească democrația prin prisma opiniilor controversate, să poată formula întrebări referitoare la problemele social-politice care îl interesează și să primească răspunsuri sincere și argumentate. Numai așa le putem dezvolta elevilor gîndirea critică și convingerea fermă că guvernarea democratică este o valoare pentru societate.

În cercetarea dată menționăm că pentru dezvoltarea patriotimsului la elevii din clasa a VII-a este necesar să le dezvoltăm următoarele competențe:

Investigarea/aprecierea faptelor și evenimentelor sociale din comunitatea locală, națională, europeană;

Ilustrarea prin fapte a apartenenței la familie, comunitate, statul Republica Moldova, Europa;

Aplicarea strategiilor de prevenire și ameliorare a problemelor de sănătate;

Cooperarea la realizarea unor proiecte la nivel de instituție/comunitate.

Competențele specifice enumerate mai sus, vor forma la elevi următoarele subcompetențe:

modelarea comportamentelor proprii în raport cu persoanele asemănătoare și diferite;

Demonstrarea modalităților de transmitere asertivă a mesajelor;

Propunerea unor modalități de respectare a valorilor familiei, comnității;

Proiectarea modelului unui cetățean activ și responsabil;

Aplicarea în situații concrete a normelor de conviețuire într-o societate democratică.

Competențele specifice și subcompetențele care au fost enumerate anterior în cercetarea noastră vor fi formate la următoarele teme din cartea de educație civică:

Gîndire pozitivă, comunicarea asertivă, comportament constructiv.

Autoanaliza și autoeducația. Importanța lor pentru modelarea relațiilor interumane.

Relații interumane temeinice. Demnitatea personală, respectarea demnității celorlalți, comunicarea asertivă – valori pentru stabilirea și menținerea relațiilor pozitive între oameni.

Repere valorice pentru un bun cetățean.

Drepturile și responsabilitățile fundamentale ale cetățeanului Republicii Moldova.

Instituții de protecție a drepturilor omului la nivel local, național, și internațional.

Delecvența juvenilă și căi de prevenire.

Democrația și societatea civilă: tipuri de democrație, pilonii democrației, puterea societății civile.

În prezenta cercetare am specificat aceste competențe, subcompetențe și teme deoarece ele se află într-o relație strînsă una cu alta. Pe tot parcursul vieții ne confruntăm cu diferite evenimente atît pozitive cît și negative. Subiecții ce posedă o gîndire pozitivă sunt capabili să se descurce în situațiile de conflict. De asemenea, aceste persoane sunt rezistente la stres. Au încredere în ei și sunt convinși că vor reuși. Comunicarea este elementul fundamental al existenței umane. Comunicînd asertiv, subiecții clarifică neclaritățile și problemele în mod pașnic, fiind capabili să-și afirme opiniile, interesele și nevoile, ținînd cont de interesele și opiniile celuilalt. Asertivitatea accentuează comportamentul într-o comunicare, arată relația care o avem cu noi înșine și persoanele din jur. Asertivitatea se referă la stima de sine și respectul față de ceilalți, ce ne ajută să construim relații sănătoase cu alți subiecți. Persoanele asertive sunt binedespuse să ia decizii, nu le este frică de riscuri. Sunt creative, dinamice și mereu deschise pentrua cunoaște ceva nou. Posedă o atitudine sănătoasă și echilibrată, în care se exprimă pe sine, dînd dovadă de atenție și respect, față de cei cu care comunică. O atitudine pozitivă îl ajută pe subiect să se integreze în grup, și să se manifeste ca parte a acestuia.

Abaterea indivizilor sau îndepărtarea lor mai generală, înseamnă devianță. Devianța este determinată de mai multe cauze, dintre care se regăsesc și valori și norme sociale confuze, exploatarea minorilor, violența și agresivitatea. Unele dintre cele mai principale este că părinții nu au autoritate în fața copiilor, atitudinea indifertă și rece a acestora. Incapacitatea de adaptare și integrare școlară care este rezultatul absenteizmului.

Comportamentul pe care îl manifestă cetățenii reprezintă cît de important este pentru aceștia valorile unei societăți democratice. Cetățenii, implicîndu-se în participarea la viața publică prin modalități diferite, conduc la dezvoltarea comunității. Prin implicarea directă a cetățenilor, sunt implimentate schimbări la nivel social. Acești factori de decizie duc spre o viața calitativă. Scopul comun al unei societați este bunăstarea omului. Cînd oamenii vor respecta volorile adevărate, doar atunci va funcționa democrația. Pentru o viață mai reușită, trebuie să îndrumăm tinerii sa participe la acțiuni de voluntariat. Prin participare se înțelege nu numai posibilitatea de a desfășura o activitate creatoare, care face apel la capacitatea totală a individului și care este socialmente utilă, ci semnifică și șansa oferită elevilor de a-și defini și delimita aspirațiile și nevoile. Prin participare, elevii își pot exprima opțiunile în domeniul educației, culturii, timpului liber, sportului, pot deveni coparticipanți la propria formare. Tineretul nu este numai un receptor de informații și un consumator de produse, ci și un participant activ la făurirea operei comune, a istoriei națiunii căreia îi aparține. Participarea se manifestă prin acțiuni de cooperare, prin dialoguri și prin fuziune moral-afectivă. Educația pentru democrație vizeasă formarea și cultivarea capacităților de înțelegere și de aplicare a democrației la nivelul principiilor sale valorice de conducere socială eficientă. În acest fel, cadrele didactice și elevii au șansa de a împărtăși comunității idei proprii și bune practici pe marginea unor „soluții optime”. Acest gen de apartenență flexibilă și negociată la o comunitate conduce la un volum mare de dialog, interacțiune și colaborae. Prin intermediul acestor schimburi, se realizează un transfer biunivoc de scopuri, creîndu-se astfel premise pentru proiectele viitoare. O societate viabilă este acea care își satisface nevoile fără a pune în pericol perspectivele generațiilor viitoare. [1]

În cercetarea noastră meniționăm că pentru dezvoltarea patriotismului la elevii din clasa a VIII-a este necesar să dezvolrăm la ei următoarele cumpetențe specifice:

Investigarea/aprecierea faptelor și evenimentelor sociale din comunitatea locală, națională, europeană.

Ilistrarea prin fapte a apartenenței la familie, comunitate, statutul Republica Moldova, Europa.

Cooprarea în realizarea unor proiecte la nivel de instituție/comunitate.

Competențele specifice prezentate mai sus vor dezvolata elevilor următoarele subcompetențe:

Proiectarea strategiilor de dezvoltare individuală și de grup, în scopul schimbărilor progresive.

Evaluarea acțiunilor proprii în domeniile relațiilor interpersonale, de învățare, de interes comunitar.

Aprecierea nivelului de respectare a valorilor naționale și europene în comunitate.

Argumentarea necesității respectării Constituției într-un stat democratic.

Proiectarea acțiunilor/activităților orientate spre soluționarea unor probleme din clasă/școală/comunitate.

Competențele specifice și subcompetențele care le-am prezentat mai sus se vor dezvolta la disciplina educație civică, cu următoarele teme din manualul de educație civică clasa a VII-a:

Eficiența persoanei. Idealul persoanei.

Respect pentru unicitatea persoanei.

Performanță prin participare. Dezvoltarea personală și calitățile de lider.

Valori și simboluri naționale.valori și simboluri europene.

Constituția Republicii Moldova. Limetele puterii într-un stat democratic. Limetele libertăților individuale.

Guvernarea majorității și interesul civic.

Societatea civilă și inițiativele cetățenești.

Participarea cetățeanului Republicii Moldova la viața comunității locale, naționale. Proiectul de dezvoltare a comunității.

Competențele specifice, subcompetențele și temele de mai sus au fost selectate deoarece acestea se află într-o relație strînsă una cu alta și ajută la formarea patriotismului la elevi. O societate civilă nu există fără cetățean – o persoană liberă care se bucură de drepturi și conștientizează responsabilitatea pentru folosirea lor. O personalitate matură îmbină organic libertatea și responsabilitatea morală. Anume din acest motiv la baza înțelegerii societății civile stau principiile de cetățenie, sociale și de autoconducere în condițiile supremației legii, conform principiilor de funcționare a unui stat eficient. Bazele universale ale societății civile și statului de drept, purtător ale cărora este cetățeanul liber și responsabil și anume, moralitatea, decența, onestitatea și umanismul vor trebui încă să fie adoptate în calitate de cele mai importante valori ale societății. Societatea civilă formează acel mediu social de conviețuire al persoanelor, unde are loc activitatea lor socială, care determină în esență caracteristicile modului lor de viață. [28]

În cadrul lecției la disciplina educație civică am folosit strategii didactice pentru dezvoltarea patriotismului, care le vom prezenta mai jos în cercetarea noastră.

Tehnica Explozia Stelară- tehnică de acumlare a întrebărilor derivate dintr-o problemă.

Timp necesar: 10 minute.

Este o tehnică de cercetare a problemei, soluțiile acumulîndu-se doar după ce au fost adresate întrebări pentru înțelegerea problemei respective.

Profesorul formulează un subiect, însoțindu-l de întrebări auxiliare.

În centrul tablei sau pe o foaie de poster se desenează o stea cu 5-7-9 colțuri. Ca să nu se limiteze din start numărul de întrebări, steaua poate fi desenată cu colțuri asimetrice: la apariția unei întrebări noi, i se mai face un colț.

În centrul stelei se scrie cuvîntul cheie, privit ca o problemă, de la care va porni explozia de întrebări.

Valorile și simbolurile naționale

Elevii vor trece pe rînd și vor scrie în fiecare colț al stelei cîte o întrebare.

În 3-5 minute, întrebările au fost scrise. Acum se purcede la oferirea de răspunsuri.

Este o tehnică de dezvoltare a creativității, care solicită întrebări pe care le generează problema pusă. Obiectivul este cercetarea problemei în profunzime, relevarea elementelor din care se constituie.

Evaluăm nonformal:

– capacitatea de a vedea un aspect al problemei și de a-l exprima într-un enunț interogativ;

– participarea fiecărui elev la activitatea frontală;

– organizarea clasei pentru oferirea răspunsurilor;

– respectarea instrucțiunilor.

Profesorul poate opta pentru tehnica Explozia Stelară atunci cînd problema are multe aspecte și elevii pot fi derutați în oferirea de idei și soluții. Pentru prima aplicare a tehnicii, în colțurile stelei ar putea fi scrise cuvintele interogative (pronume, adverbe, locuțiuni conjuncționale): cine, ce, de ce, cui, pentru cine, cînd, cum, unde, cu ce scop…, ca începuturi de întrebări. Ulterior elevii vor formula singuri întrebări de toate tipurile. Oferirea de răspunsuri se poate desfășura diferit: fiecare elev alege o întrebare de pe tablă și se gîndește la un răspuns. Profesorul deplasează arătătorul de la un colț la altul, primind răspunsuri la întrebările indicate; întrebările sînt numerotate. Elevii numără de la 1 la…(cîte întrebări sînt) și unul dintre elevii cu numărul respectiv răspunde la întrebarea care i-a revenit; elevul care a scris întrebarea numește un coleg de la care ar vrea să audă răspunsul. Dacă acesta nu răsăunde, alege altul. Același elev nu va fi abordat de două ori. Cu o clasă numeroasă, dar bine organizată: jumătate din numărul de elevi formulează întrebări, iar cealaltă jumătate oferă răspunsuri alături de întrebările formulate. Astfel că elevii care oferă răspunsuri sînt doar un pas în urma celor care formulează întrebări, iar la încheierea evocării pe tablă se află și întrebările și răspunsurile. Timpul economisit se consumă pentru a discuta cîteva răspunsuri.

Strategia Pălării Gînditoare

Timp necesar: 40 minute

Șase pălării echivalează cu șase modalități de a procesa produsele gîndirii. Riguroasă și foarte eficientă, tehnica respectivă are numeroase deschideri spre etapa realizarea sensului.

Obiectivul acestei tehnici de discuții este examinarea multilaterală a problemei, în procesul unei discuții dirijate. Această formă de lucru în grup nu permite eschivalarea, fiecărui elev revenindu-i un rol propriu, fără dublură.

Elevii sînt distribuiți în grupuri de cîte 6, în baza oricăror criterii. Dacă admitem că au numărat de la 1 la 6, atunci, convențional, numerele lor vor echivala cu: 1- pălăria albă, 2 – pălăria roșie, 3- pălăria neagră, 4- pălăria verde, 5- pălăria galbenă, 6 – pălăria albastră. Orice criterii am utiliza, elevii urmează din start să știe care este rolul fiecăruia.

Se lucrează în grupuri de cîte 6, astfel ca în fiecare grup să fie pălării de toate cele 6 culori. Grupurile vor primi instrucțiunile pentru fiecare elev și vor avea timp suficient pentru lansarea întrebărilor și formularea răspunsurilor.

Distribuirea rolurilor se face astfel:

Pălăria albă- simbol al hîrtiei albe

Asociată cu informația, pălăria albă îi cere purtătorului să răspundă la solicitările de date și să adreseze întrebări în legătură cu necesitatea de informație. El are voie să prezinte doar fapte sigure, fără emoții și aprecieri, ca un martor la proces, ca un calculator. Scopul său este să obțină și să ofere cît mai multe informații, iar atunci cînd nu dispune de ele să reprezinte sursele.

Pălăria roșie- simbol al arderii, al căldurii

Asociată cu emoțiile, pălăria roșie mobilizează sentimentele, trăirile, intuiția purtătoruli. Nu e nevoie de explicație și motive, este necesar doar să fie verbalizate emoțiile. Concomitent, cel cu pălărie roșie poate lansa presupuneri despre emoțiile celorlalți.

Pălăria neagră- simbol al judecătorului

Indică asupra capcanelor, avertizează de posibile consecințe. Trebuie să fim cît se poate de chițibușari și chiar pesimiști, să punem totul la îndoială, să căutăm punctele slabe. Purtătorul pălăriei negre urmează să contureze zonele de risc, pericolele, pentru a le diminua.

Pălăria verde- simbol al vieții, creșterii, activității

Asociată cu energia, ea presupune idei noi și soluții alternative. Ideile existente se modifică sau se desfășoară, cresc și sînt alimentate. Este pălăria posibilităților și a perspectivelor, pălăria creatorului, a generatorului de idei, a celei care gîndește liber.

Pălăria galbenă- simbol al soarelui, al optimismului

Este antagonistul pălăriei negre. Sub pălăria optimistului se caută plusurile, laturile soluției propuse. Se trece în revistă ce este bun, util, pozitiv. Orice afirmație are nevoie de un suport. Se pot contracara aserțiunile pălăriei negre, dar se pot oferi și idei noi.

Pălăria albastră- simbol al cerului, al libertății de gîndire

Este pălăria pe care o poartă facilitatorii, cei care dirijează procesul, formulează problemele. Tot cei cu pălăria albastră vor generaliza discuția. Pentru că el gestionează activitatea, cel care poartă pălăria albastră începe discuția (1) dă semnalul de schimbare a pălăriilor și o încheie (2).

La începutul discuției:

Cum vom lucra?

În ce ordine prezentăm?

Ce avem la moment?

Cum vom acționa?

Care este problema?

Cum vom proceda mai departe?

La încheierea discuției:

Ce am reușit?

Ce am realizat?

La ce concluzii am ajuns?

Ce soluții propunem?

Ce trebuie să se întreprindă în continuare?

Aplicarea tehnicii nu este dificilă, însă instrucțiunile trebuie să fie urmate cu strictețe.

În procesul discuției, fiecare elev ia notițe, dar purtătorul pălăriei albastre o face în virtutea rolului care i-a revenit.

Proiectînd un astfel de atelier, îi vom familiariza pe elevi cu rolurile, prin exersarea cîte unuia la lecțiile anterioare. Elevii trebuie anunțați din timp despre subiectul discuției preconizate, pentru a se pregăti. Pregătirea ar putea lua forma unei teme de casă pentru lecția respectivă. În clasele medii, nu se va recurge la toți pașii tehnicii într-o lecție: e suficient, familiarizîndu-i pe elevi cu procesarea gîndirii proprii în această cheie, să fie purtate la o lecție doar 2-3 pălării. Atunci cînd simbolica pălăriilor și instrucțiunile tehnicii sînt asimilate și elevii vor lucra pentru prima dată singuri în echipe, profesorul va avea grijă că pălăriile albastre să revină unor lideri formați. [23]

Tehnica: Graficul T

Materiale: postere și markere

Algoritmul utilizării:

Împărțiți clasa în 4 grupuri.

Distribuiți posterele și markerele.

Construiți pe poster cîte un tabel cu două coloane simetrice.

Elevii completează Graficul T, formulînd avantajele și dezavantajele sistemului de guvernare democratic.

Grupurile prezintă posterele.

Colectați și notați pe tablă dezavantajele identificate într-un Grafic T comun, reformulîndu-le ca probleme ale societății.

Elevii discută în grup și propun soluții pentru rezolvarea problemelor.

Elevii prezintă soluțiile identificate pentru fiecare problemă în parte și selectează împreună soluția optimă, care se fixează în Graficul T pe tablă.

Tehnica Agenda cu notițe paralele/ jurnalul dublu

Completarea unei agende cu notițe paralele este o tehnică de scriere inspirată din lectura unui text științific. Dacă se aplică la etapa evocării textul se alege la un subiect care va fi abordat ulterior. Tehnica este recomandabilă și pentru realizarea sensului, cînd se cere lectura atentă a textelor de proporții. Ea poate substitui conspectarea tradițională.

Profesorul aplică o asemenea tehnică de lucru atunci cînd își dorește personalizarea lecturii, adică aplicarea, sinteza, evaluarea – dincolo de înțelegere și analiză.

Algoritmul utilizării

Elevii pregătesc o foaie de caiet, divizată în 2 printr-o linie verticală, în raport de 1: 2.

Profesorul oferă un text pentru lectură și formulează sarcina: să citească textul, să selecteze un pasaj pe care să-l rescrie în coloana întîi și să-l comenteze în coloana a doua.

Se precizează că pasajul trebuie să aibă o semnificație aparte pentru cititor sau să conțină o imagine care l-a mișcat. Acest pasaj va fi un enunț, un vers sau doar o îmbinare ieșită din comun.

Se stabilește o limită de timp pentru scrierea comentariului.

Studenții lucrează individual și în liniște, se creează atmosfera atelierului de scriere.

Este indicat ca și profesorul să scrie în acest timp, completîndu-și și dînsul o agendă cu notițe paralele.

Preferințele și comentariile urmează să fie strict personale, fără discuții prealabile.

La expirarea timpului rezervat, profesorul se documentează asupra alegerii pe care au făcut-o studenții și solicită comentariile în ordinea apariției în text a citatelor extrase. Dacă mai multe persoane au preferat același pasaj, profesorul va discuta cu studenții asupra momentului de alegere sau le va oferi tuturor doritorilor posibilitatea să citească notele din agendă.

La sfîrșit sau într-un moment pe care dînsul îl va considera oportun, profesorul însuși își va citi comentariul.

Reguli:

Textul nu trebuie să fie unul cunoscut, analizat și discutat în prealabil.

În cazul textelor științifice, se va lua un articol de dimensiuni rezonabile, pe care studenții încă nu l-au citit, iar pentru textele publicistice cea mai bună sursă de selecție ar fi din ziarul de dimineață.

Volumul textului oferit pentru lectură în auditoriu nu trebuie să depășească două pagini.

Lectura textului și completarea agendei trebuie să fie individuale.

Lectura notițelor începe doar atunci cînd toți au terminat de completat agenda.

Asocieri libere

Tehnica vizează lansarea asocierilor individuale în legătură cu o idee, un termen, un nume, o dată. Este eficientă pentru evocare și servește ca suport pentru examinarea unor probleme ale științei. Asocierile libere, destul de previzibile în mediul studențesc cunoscut, permit totuși manifestări de individualitate și deschid noi perspective de analiză a conexiunilor dintre realități.

Algoritmul utilizării

Dacă profesorul va considera necesar, va explica esența asocierii ca operație intelectuală.

Elevii primesc fișe libere pe care vor scrie, la cererea profesorului, primele asocieri pe care le fac ei cu un termen dat (cuvinte sau îmbinări de cuvinte).

Numărul cuvintelor cerute poate oscila între unu și cinci, în dependență de numărul studenților și de obiectivul urmărit. Un singur cuvînt solicitat limitează aria asocierilor; un număr prea mare de studenți și de cuvinte cerute va reclama mult timp pentru examinarea asocierilor.

Profesorul adună fișele și, ajutat de studenții înșiși, înscrie toate cuvintele și îmbinările oferite.

Se analizează asocierile care s-au făcut. Profesorul solicită comentarii și descifrări ale asocierilor catalogate.

Tehnica Diagrama Venn este o tehnică de organizare grafică a informației, rezultînd din discutarea a două și mai multe concepte, noțiuni, idei, texte , care au afinități și deosebiri. Se aplică la etapa evocării sau la etapa reflecției. La etapa evocării diagrama Venn se proiectează pentru centrarea atenției asupra unei probleme, pentru actualizarea unor conexiuni și coincidente dintre fenomene, fapte, pentru fixarea unor informații cunoscute. La etapa reflecției tehnica se utilizează pentru introducerea în scheme proprii a conceptelor analizate, a sensurilor deduse etc.

Tehnica activizează mai multe inteligențe și dezvoltă gîndirea analitică. Respectiv, deja construită, diagrama devine reper pentru dezvoltarea subiectului.

Algoritmul utilizării

Se enunță problema ce urmează a fi discutată.

Profesorul formulează un subiect care se pretează discuției și comparației cu un alt subiect, deja cunoscut.

Elevii le vor examina prin prisma unor noțiuni, concepte numite de profesor, pe care le vor prezenta prin cercuri parțial coincidente.

Individual, în perechi sau în echipe, studenții desenează cercurile și scriu textul / termenii / cuvintele necesare, prin care se reperează specificul fiecărei noțiuni.

Suprafața comună a cercurilor este hașurată și pe ea se scriu afinitățile. Dimensiunile suprafeței comune sînt raportate la măsura coincidenței / diferenței.

Perechile, echipele sau fiecare în parte (dacă e un grup puțin numeros și s-a lucrat individual) fac prezentările.

Urmează un comentariu oral pentru fiecare divergență în reprezentarea grafică.

Tehnica Gîndește – perechi – prezintă (GPP)

GPP este o tehnică de participare în discuții și de formulare în pereche a unei atitudini. Ea se combină cu alte tehnici de învățare și prezentare a soluțiilor și cu brainstormingul în perechi.

Se aplică la etapa evocării sau a reflecției.

Algoritmul utilizării

Elevii sînt împărțiți în perechi.

Elevii sînt rugați să se gîndească 3-5 minute asupra unei probleme, să-și formuleze în scris opinia, să-și amintească și să descrie individual o experiență.

Textul fiind elaborat, partenerii își prezintă reciproc informația.

Perechea discută ambele păreri / experiențe / texte și, în consecință, formulează o alocuțiune comună, pe care o prezintă grupului sau comunității de instruire.

Profesorul ascultă o parte din perechi sau dă cuvîntul tuturor.

Discutarea opiniilor ar putea să se producă la încheierea tuturor prezentărilor.

Activitatea individuală (de examinare a problemei și de scriere) nu poate fi omisă.

Din partea unei perechi se poate face o singură prezentare, elaborată de comun acord; nu se admite ca fiecare să-și expună părerea, pentru că nu s-a ajuns la o înțelegere. În acele cazuri cînd perechea nu a putut conveni pentru o prezentare comună, profesorul are tot dreptul să nu dea cuvînt nici unuia dintre elevi.

Tehnica Brainstorming (Asalt de idei, Evaluare amînată, Marele DA)

Cuvîntul provine din elementele engleze brain – creier și storm – furtună: în traducere fidelă ar însemna furtună în creier.

Este o metodă colectivă de căutare a ideilor și soluțiilor, într-un mod cît mai rapid și cît mai puțin critic posibil. Brainstormingul se poate aplica la orice subiect care se pretează discuției și admite mai mult decît o soluție.

Se aplică la etapa evocării.

Lansarea nestînjenită a ideilor, acumularea lor, separarea intenționată a actului imaginației de faza gîndirii critice.

Brainstormingul se utilizează ca prim pas pentru cercetarea unei probleme, pentru acumularea ideilor într-o discuție,

Această tehnică nu trebuie să solicite și să treacă în revistă cunoștințele, informația privind o problemă, ci să stimuleze soluționarea creativă a chestiunii puse în discuție.

În dependență de problemă și de profunzimea examinării ei, pentru lansarea ideilor trebuie afectate 10-20 de minute. Pe lîngă acesta, se va rezerva timp (20-30 min.) pentru analiza, sistematizarea, ordonarea ideilor.

Algoritmul utilizării

Ședința de brainstorming trebuie să aibă un moderator (conducător, instructor, animator, facilitator) și un secretar (pot fi și doi secretari, care vor înscrie pe rînd ideile lansate).

Așezarea în sală se va face în cerc sau în jurul unor mese, astfel încît toți participanții să se perceapă vizual.

Etapa I

Se enunță problema care va fi pusă în discuție și se purcede la analiza ei: descompunerea în atîtea părți, aspecte sau fațete, cîte văd pentru moment studenții.

Moderatorul poate participa la această analiză.

Etapa II

Se purcede la căutarea colectivă de idei, sugerîndu-se soluții pentru rezolvarea problemei.

Secretarii notează toate intervențiile (nu neapărat mot-a-mot, dar evitînd reformulările principiale și redactările) : chiar și repetările, chiar și soluțiile care li se par inutile, absurde. Înregistrarea nu trebuie să omită nimic din ideile enunțate. Nimeni nu comentează!

Intervențiile verbale se vor formula în enunțuri scurte, demonstrarea și detalierea se vor face ulterior.

Nu se notează numele participanților care au lansat ideile.

Intervențiile verbale care produc blocaje sînt sancționate de către facilitator.

Moderatorul are grijă, dacă nimeni nu mai sugerează nimic, să scoată grupul din impas, prin unul din procedeele:

plasează o idee proprie,

dă cuvîntul celor care au tăcut,

oferă cîteva minute de concentrare individuală etc.

Dacă se creează impresia că toate ideile s-au epuizat, se poate recurge la brainstorming-ul fragmentat: moderatorul schimbă subiectul de discuție, face o pauză sau organizează un joc. După această pauză energizantă asaltul de idei continuă.

Etapa III

Moderatorul dirijează categorisirea, clasificarea, ordonarea ideilor.

Se recurge la trierea și calificarea ideilor: posibilități de aplicare, termen de realizare, compatibilitate etc.

Ideile se pot rescrie în funcție de prioritatea soluționării lor sau, așa cum sînt scrise, li se poate atribui un indice corespunzător (literă, cifră) ori se vor bifa cu diferite culori.

Reguli:

Fiecare participant are dreptul la un număr nelimitat de idei și intervenții.

Aprecierile critice sînt interzise.

Nimeni nu are voie să facă observații negative sau negativiste, să conteste, să pună la îndoială ideea lansată sau valabilitatea sugestiei.

3. Imaginația trebuie să fie lăsată în voia ei.

Pentru moment, orice idee trebuie acceptată, chiar dacă pare extravagantă. Este mai ușor să se revină ulterior la o idee deja lansată, pentru a o perfecta, decît să se găsească o idee originală.

4. Ideile trebuie să fie multe.

La început, vin cele mai banale și neoriginale idei, răspunsurile cele mai uzuale la întrebările puse. Trebuie să perseverăm, căutînd și sugestii neobișnuite, proaspete.

5. Se încurajează ideile derivate, combinările și asociațiile neobișnuite, cele care vin să amelioreze o idee anterioară.

Un răspuns sau o idee a unuia îi poate sugera altuia o idee, o soluție ingenioasă și trebuie stimulată inspirarea din ideile deja lansate. Se va reclama participanților să combine 2-3 idei, pentru a obține una nouă.

Analiza calitativă a rezultatelor

În cee ace privește viitorul vostru, sunteți mulțumit de direcția în care se află țara noastră?

Din fig.1 reese faptul că sunt mulțumiți de direcția în care se află țara noastră 20% și nemulțumiți 40%.

2. În timpul săptămînei, privești știrile?

Din fig.2 reese faptul că în timpul săptămînii privesc știrile mult 20% și deloc nu privesc știrile 33%

3. Credeți că în Moldova lucrurile merg într-o direcție bună?

Din fig.3 reese faptul că 10% mult consideră că în Moldova lucrurile merg într-o direcție bună, și deloc 30%

4. Este important pentru dumneavoastră faptul că sunteți cetățean al Republicii Moldova?

Din fig.4 reese faptul că este important că sunt cetățeni ai Republicii Moldova 7% pentru foarte mult, și 53% pentru nu foarte mult

5. Ați participa la proteste atunci cînd conducătorii țării iau decizii care societatea nu le consideră corecte?

Din fig.5 reese faptul că ar participa la proteste atunci cînd conducătorii țării iau decizii care societatea nu le consideră corect 7% pentru foarte mult și 47% pentru nu foarte mult.

6. Vă respectați la fel de mult și conaționalii de altă etnie?

Din fig.6 reese faptul că 10% mult respectă conaționaliii de altă etnie și 50% nu-i respectă deloc.

7. Sunteți de acord cu afirmația: „ Moldovenii ar trebui să muncească din greu pentru a duce țara într-o direcție bună”?

Din fig.7 reese că 20% mult sunt deacord cu afirmația de mai sus, și 33% nu sunt deloc deacord

8. Atunci cînd criticați guvernarea Republicii Moldova, o faceți pentru manifestarea dragostei pentru țară ?

Din fig.8 reese faptul că atunci cînd critică guvernarea Republicii Moldova, o fac pentru manifestarea dragostei pentru țară 13% mult, și 40% deloc.

9. Moldova are locul ei bine definit în lume?

Din fig.9, 7% foarte mult consideră că Moldova are locul ei bine definit în lume, și 47% consideră că Moldova deloc nu are locul ei bine definit în lume.

10. Credeți că cetățenii Republicii Moldova sunt o națiune?

Din fig.10 reese faptul că 7% foarte mult consideră că cetățenii Republicii Moldova sunt o națiune și 27% deloc nu cred aceasta.

În timpul practicii pedagogice la lecția de educație civică am aplicat strategiile didactice Braistorming, Scriere liberă, Adoptă o poziție, după care am aplicat chestionarele din nou la același grup de elevi. Iată rezultatele obținute:

În cee ace privește viitorul vostru, sunteți mulțumit de direcția în care se află țara noastră?

Din fig.11 reese faptul că 13% Mulți sunt mulțumiți de direcția în care se află țara noastră, și 20% deloc nu sunt mulțumiți de direcția în care se află țara noastră

În timpul săptămînei, privești știrile?

Din fig.12 reese faptul că în timpul săptămînii privesc știrile mult 53% și deloc nu privesc știrile 5%. Din prezentele date observăm că mai mulți elevi se interesează de evenimentele din țară.

Credeți că în Moldova lucrurile merg într-o direcție bună?

Din fig.13 reese faptul căîn urma aplicării strategiilor didactice 13% Mult consideră că în Moldova lucrurile merg într-o direcție bună, și deloc 13%

4. Este important pentru dumneavoastră faptul că sunteți cetățean al Republicii Moldova?

Din fig.14 reese faptul că în urma aplicării strategiilor didactice este important că sunt cetățeni ai Republicii Moldova 20% pentru foarte mult, și 27% pentru nu foarte mult.

Ați participa la proteste atunci cînd conducătorii țării iau decizii care societatea nu le consideră corecte?

Din fig.15 reese faptul că în urma aplicării strategiilor ar participa la proteste atunci cînd conducătorii țării iau decizii care societatea nu le consideră corect 13% pentru foarte mult și 40% pentru nu foarte mult.

6. Vă respectați la fel de mult și conaționalii de altă etnie?

Din fig.16 reese faptul că 40% mult respectă conaționaliii de altă etnie și 20% nu-i respectă deloc.

7. Sunteți de acord cu afirmația: „ Moldovenii ar trebui să muncească din greu pentru a duce țara într-o direcție bună”?

Din fig.17 reese că 13% mult sunt deacord cu afirmația de mai sus, și 13% nu sunt deloc deacord.

8. Atunci cînd criticați guvernarea Republicii Moldova, o faceți pentru manifestarea dragostei pentru țară ?

Din fig.18 reese faptul că atunci cînd critică guvernarea Republicii Moldova, o fac pentru manifestarea dragostei pentru țară 40% mult, și 20% deloc.

9. Moldova are locul ei bine definit în lume?

Din fig.19, reese faptul că 27% foarte mult consideră că Moldova are locul ei bine definit în lume, și 53% consideră că Moldova nu foarte mult are locul ei bine definit în lume.

10. Credeți că cetățenii Republicii Moldova sunt o națiune?

Din fig.20 reese faptul că 40% foarte mult consideră că cetățenii Republicii Moldova sunt o națiune și 13% deloc nu cred aceasta.

CONCLUZII GENERALE

După cum observăm mai sus, cînd am aplcat a doua oară cestionarele, am obținut rezultate total diferte din prima aplicare. Strategiile folosite în cadrul disciplinei educația civică, au dus la o înțelegere mai aprofundată a obiectului față de subiecți. Aceștea un învățat să gîndească critic, adică să fie curioși, să pună întrebări, să caute răspunsuri, să caute cauze și implcații. Au adoptat o poziție pe baza unei întemeieri argumentate și analzate logic argumentele celorlalți. Este un proces activ care îl face pe cel care învață să dețină controlul asupra informației, interogînd-o, reconfigurînd-o, adoptînd-o. Confruntați cu propriile probleme sau puncte slabe, se întâmplă frecvent ca oamenii să evolueze, să se perfecționeze și să acceadă la o calitate superioară a vieții. Întrucît sistemul este un organism viu, el mereu necesită perfecționarea. Dar pentru ca să evolueze fiecare generație trebuie să-și aducă contribuția la dezvoltarea lui. Este și misiunea sistemului educațional- a forma cetățeni activi, care să influențeze calitativ societatea. Elevii iau cunoștință de valorile democrației în cadrul lecției de educațe civică, deoarece nici un om nu se naște un „bun cetățean”, el devine astfel prin educație și instruire. Temele abordate la orele de educație civică, zidește în personalitatea elevului o atitudine socială, avînd următoarele caracteristici: respectul diversității și alterității, respectul libertății de a alegere, solidaritatea, responsabilitatea comună, capacitatea de a se transpune în situația altora.Totodată ei își formează un comportament prosocial, ce este orientat spre consecințe pozitive. Elevul este un subiect al acțiunii educaționale. Societatea noastră se află într-o continuă aschimbare, de aceea este necesar ca cadrele didactice să stimuleze elevii spre o dezvoltare permanentă a propriei personalități. Autoeducația urmărește formarea caracterului, a calităților de voință, deasemenea și capacitatea răspunderii individului pentru formarea proprie.formează la elevi un nivel de superior de competențe. Elevul trebuie să fie înzestrat cu demnitate, să cunoască judecățile și principiile lumii. Libertatea omului este demnitatea lui. Practicarea libertăților și drepturilor în viața de zi cu zi, previne umilirea, violența și înjosirea ființei umane. Metodele interactive formează experiențe și competențe de a rezolva situații de problemă, studii de caz într-un timp mai scurt. Principala sarcină a cadrului didactic este formarea unui set de competențe civice suficiente și necesare pentru ca elevul să devina un bun cetățean. În esență, educația civică modelează trăsăturile și comportamentele de personalitate ce sunt necesare individului pentru a se integra creator și cu sens în structurile sociale pentru a contribui la funcționarea și evoluția acestora.

Recomandări

Demersul teoretic și practic a prezentei cercetări permit următoarele recomandări în dezvoltarea patriotismului prin disciplina educație civică:

Realizați aplicații practice în cadrul procesului instructiv- educativ;

Bibliografie

Articolul I Declarația Universală a Drepturilor Omului

Cezar Bîrzea „Manualul pentru asigurarea calității educației pentru cetățenie democratică în școală”. Pag 26-29

Educația Civică Curriculum pentru învățămîntul gimnazial (clasele a V-IX) pag 3-4.

Cucoș C., „Pedagogie” Editura Polirom, București, 2006 pag 93

Dahl R.A. Despre democrație.- Iași: Institutul European, 2003. Pag 172-176.

Delors J.Educația: utopia necesară.//Comoara launtrică: Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI/ coord.:Jacques Delors.-Iași: Polirom, 2000, pag 9-11.

Didactica Pro… Revistă de teorie și practică educațională. Nr 4 (56) septembrie 2009 pagina 29

Elena Anușca Doglan „Biblioteca Liceului „A. Rugină” Vaslui ”Educația Patriotică în școală” pag. 31-32

Freed Zakaria Viitorul Libertății. Democrația neliberală în Statele Unite ale Americii și în lume. Polirom 2009 pag 13

Gabriela Albu – „Introducere într-o pedagogie a libertății” Polirom Iași 1998 pag30

Gabriela Coltescu- „Vocabulary pentru societați plural”. Polirom 2005 pag 39-42.

Instruirea și educația elevilor. Educația patriotică în școală ABIR 12 nr.2-3 2001

Janosky 1998, pag. 76

Janoski 1998, pag. 95

Marin Călin „Teoria educației” pag. 114-116

Marin Călin „Teoria educației” pag. 117-121

Narly, C, Educație și ideal, Ed. Casei Școalelor, București, 1927, pp. 29-30

Narly, C, Pedagogia generală, Ed. Cultura Românească, S.A.R., București, 1938, p. 138

„Principii comune ale ECD”, adoptate la cea de-a 20-a sesiune a Conferinței miniștrilor educației a Consiliului Europei, Cracovia, Polonia, octombrie 2009. Pag 24-25

Principii,forme si metode de planificare si desfasurare a activitatilor militar-patriotice. Recomandari metodice pentru comandanti si loctiitori pentru lucrul educativ. 23.10.2014

Revistă de teorie și practică educațională „Didactica Pro…” Nr.4 (56) Septembrie 2009 pag.11

Revistă de teorie și practică educațională„Didactica Pro…” Educația Morală NR.3 (61) IUNIE 2010 pag 2-5.

Revista de teorie și practica educațională a centrului educațional PRO DIDACTICA Nr.1 (29) 2005 Vlad Ponhilă – Civism pag 4

Ștefan lemny „Originea și scristalizarea ideii de patrie în cultura română”, Universitas, Editura Minerva. Pag 61-89.

Tatiana Cartaleanu, Olga Cosovan, Viorica Goraș-Postică, Sergiu Lîsenco, Lia Sclifos – Formare de competențe prin strategii didactice interactive, Editura Pro Didactica, Chișinău 2008, Pag 20- 41

http://www.junimea.pitestean.ro/Identitate.htm

Idem 10 pag.3

http://romaniajuna.lsrs.ro/concluzii/id/

https://archive.org/stream/Cezar_Birzea-Arta_Si_Stiinta_Educatiei_04__#page/n11/mode/2up

http://www.moldovenii.md/md/section/530

Anexa 1

Chestionar de măsurare a patriotismului

Acest chestionar nu se semnează.

Raspundeți la întrebările de mai jos în conformitate cu următoarele criterii:

1. pentru DELOC

2. pentru NU FOARTE MULT

3. pentru MULT

4. pentru FOARTE MULT

În ceea ce privește viitorul vostru, sunteți mulțumit de direcția în care se află țara noastră? 1 2 3 4

În timpul săptămînei, privești știrile? 1 2 3 4

Credeți că în Moldova lucrurile merg într-o direcție bună? 1 2 3 4

Este important pentru dumneavoastră faptul că sunteți cetățean al Republicii Moldova?
1 2 3 4

Ați participa la proteste atunci cînd conducătorii țării iau decizii care societatea nu le consideră corecte? 1 2 3 4

Vă respectați la fel de mult și conaționalii de altă etnie? 1 2 3 4

Sunteți de acord cu afirmația: „ Moldovenii ar trebui să muncească din greu pentru a duce țara într-o direcție bună”? 1 2 3 4

Atunci cînd criticați guvernarea Republicii Moldova, o faceți pentru manifestarea dragostei pentru țară ? 1 2 3 4

Moldova are locul ei bine definit în lume? 1 2 3 4

Credeți că cetățenii Republicii Moldova sunt o noțiune? 1 2 3 4