Repere Si Fundamente Teoretice Privind Protectia Copilului

INTRODUCERE

Am ales această temă deoarece ne confruntăm zilnic, îi găsești la orice colț de stradă, în orice intersecție, sunt copiii cerșetori ai României și din păcate numărul acestora a crescut ajungând chiar marfă de export în țările Europene.

Un copil conform, legislației, nu ar trebui să cunoască atitudinea severă a realității concrete și nici a celei sociale, nu ar trebui să cunoască grija salariului zilnic și valoarea timpului deoarece copilăria este o perioadă de trăire intensă, de speranță și de vise, considerate de copil cel mai frumos dar de la Dumnezeu, un univers plin de basme și povești.

A părăsi copilăria înseamnă suferința, înseamnă să te înăsprești, să te pregătești să intri într-o lume reală în care e nevoie de muncă adevărată.

Ignoranța și neglijarea de către părinți au efect pe termen lung deoarece au o evoluție asupra personalității copilului, copilul care este izolat, umilit, exploatat este o victimă a abuzului emoțional.

Este cazul numeroșilor copii cerșetori utilizați de familiile lor pentru a le asigura traiul, copii degradați emoțional și moral începând de la vârste fragede, care își pierd stima de sine și demnitatea.

În România există mai multe categorii de copii în situație de risc în propria familie și comunitate pentru care nu există o acoperire corespunzătoare cu servicii de specialitate.

Consider că, toți copiii ar trebui să aibă dreptul de a crește alături de părinții lor într-un cadru armonios, neasigurarea unei protecții adecvate pentru copii poate avea efecte negative asupra dezvoltării unei țări care aduce cu sine costuri negative care continuă să existe dincolo de copilărie.

În primul capitol, am prezentat câteva informații legislative importante în ceea ce privește protecția copilului. Totodată am evidențiat măsurile de sprijinire a familiei și a copilului oferite de stat care se îndreaptă asupra nevoilor de protecție socială, educație, sănătate, locuire și care de obicei vizează susținerea bunăstării sociale. Statul cuvine să garanteze protecția copilului și să asigure respectarea tuturor drepturilor sale prin preocuparea specifică îndeplinită de instituțiile statului.

În România, drepturile copiilor sunt percepute adeseori într-un sens limitat la dreptul copiilor de fi feriți de exploatarea prin muncă. Deși legislația privind copiii a progresat mult în România, părerea mea este că drepturile copiilor nu se bucură de o înțelegere destul de nuanțată și de cuprinzătoare nici din partea părinților, nici a majorității profesioniștilor din școli, servicii sociale, de sănătate, psiho-pedagogice sau a mass-mediei.

În al doilea capitol, am evidențiat cauzele care conduc la cerșetorie infantilă și consecințe ale cerșitului. Am abordat câteva cauze principale, cum ar fi, sărăcia care nu este legată doar de lipsa veniturilor, sărăcia înseamnă și lipsa educației, influenței politice, a unui adăpost adecvat, îngrijirii medicale, a hranei suficiente. Mai mult, săracii au o înclinație spre subcultura ce tinde să devină permanentă; săracii încep să devină dependenți de servicii sociale care nu descoperă nici o rațiune pentru a ieși din sărăcie transmit vina propriei săracii instituțiilor și politicilor statului.

O altă cauză este influența negativă a familiei aici am relatat importanța relației dintre copil și părinți care constituie primul model social de influențare a copiilor, acestea contribuie formarea lor, la dezvoltarea comportamentului cât și caracteristici ale comportamentului parental abuziv în familiile dezorganizate și probleme în legătură cu abuzul sau neglijență, violenței în familie.

Alte cauze pe care le-am abordat sunt educația fiind percepută ca o funcție vitală a societății, sănătatea aici m-am referit la boli mintale, lipsa de implicare a statului/societății și încurajarea cerșetoriei de către populație astăzi chiar, după aproape două sute de ani de politici sociale, gestul individului al acordării milosteniei la săracii care cerșesc este pentru creștini că și un sentiment de compasiune.

De multe ori, tendința de a da bani copiilor cerșetori, îi stimulează pe părinții care își trimit copii să stea cu mâna întinsă. Și din păcate se găsesc destui miloși care să le întindă un ban. Iar datorită faptului că copii reușesc să strângă mai mulți bani decât ar face ei acest lucru îi încurajează pe părinți să îi trimită în continuare pe copii abuzând de aceștia.

Ca urmare a acestui fapt copiii își pierd orice speranță de a avea o copilărie normală ori de a putea merge la școala limitând accesul la educație, expunându-i astfel la un risc de a fi abuzați fizic sau psihic.

În al treilea capitol, am prezentat acțiunile și măsurile comunitare privind diminuarea cerșetoriei. O primă etapă este prevenția care poate fi în planul intelectual cognitiv: educația familiei, orientării și consilierii psihopedagogice; sprijin social: se referă la sprijin material în bani, sprijinirea pentru găsirea unui loc de muncă; intervenție psihologică: oferită în rezolvarea problemelor comportamentala și emoțională prin măsuri psihologice și psihiatrice. Primarul îndeplinește un rol important în prevenirea și diminuarea cerșetoriei datorită statutului pe care îl are în comunitate deoarece acesta poate organiza și prezentă într-o conferință de presă scopul și obiectivele societății cât și planul de măsuri ce pot fi aplicate în vederea prevenirii apariției comportamentelor deviante prin actul cerșetoriei. Insistându-se asupra pericolelor la care sunt expuși minorii, importanta demersului pentru sănătatea publică și imaginea orașului, descurajarea actelor de infracționalitate, etc

Urmând ca fiecare instituție din comunitatea apropiată copilului poate influența formare și instruirea acestuia, prin modalități indirecte dar și prin modalități directe: sprijin, cooperare, colaborare.

În al patrulea capitol, am prezentat doua studii de caz în care am urmărit să identific disfuncționalitățile existente la nivelul societății civile cu privire la cerșetoria infantilă, pe fondul indiferenței populației și investigația socială privind abuzul, neglijarea copiilor.

CAPITOLUL 1

REPERE ȘI FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND PROTECȚIA COPILULUI

1.1 Reglementări și mijloace juridice privind protecția copilului

Protecția și ocrotirea drepturilor copilului este socotită a fi unul din indicatorii cei mai sensibili al sănătății unei societăți. Respectarea drepturilor copilului a devenit o prioritate odată cu adoptarea în 1989 a Convenției O.N.U. cu privire la drepturile copilului, ratificată de țara noastră prin Legea nr. 18/1990.

Protecția copiilor reprezintă dreptul de a ocupa primul loc în cadrul politicii fiecărui stat. În acest sens, legislația în domeniu a fost adaptată exigențelor Convenției O.N.U. cu privire la drepturile copilului și a altor tratate internaționale pe care România le-a aprobat.

Legiuitorul prevede în art. 5 că copiii au dreptul la protecție și asistență în îndeplinirea și exercitarea absolută a drepturilor lor iar răspunderea pentru creșterea și dezvoltarea copilului revine în primul rând părinților, aceștia având îndatorirea de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

În subsidiar, răspunderea revine colectivității locale din care face parte copilul și familia sa. Autoritățile administrației publice locale au îndatorirea de a susține părinții sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în efectuarea obligațiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând și asigurând în acestă țintă servicii diversificate, accesibile și de calitate, care se potrivește cu nevoile copilului.

Intervenția statului este complementară, statul oferă protecția copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifica.

Copii trebuiesc ocrotiți și feriți de tratamente dăunătoare, inumane, sau de exploatare. Ei nu trebuie să fie tratați ca niște obiecte de comerț sau să fie implicați în activități ce le afectează sănătatea sau educația.

Drepturile copilului în calitate de drepturi ale omului, de care ființa umană se bucură, prin simplul fapt al nașterii, și pe care le poate pretinde de la societatea în care trăiește fixează cadrul general, sensul, natura și limitele intervenției asistenței sociale a copilului. Respectarea drepturilor omului devine astfel principiul fundamental al teoriei și practicii asistenței sociale a copilului.

Câteva principii generale de protecție a drepturilor copilului:

Un principiu important este interesul superior al copilului,acesta presupune faptul că copilul este o categorie vulnerabilă care are nevoi și drepturi distincte de cele ale părinților. Principiul interesului superior al copilului implică, în legislația românească, după cum urmează.

În primul rând, domeniul juridic al reglementărilor din domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, reglementări care trebuie să se subordoneze cu prioritate acestui principiu.

În al doilea rând, presupune caracterul primordial al principiului în raport cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, cărora le-a fost plasat în mod legal.

În al treilea rând, are în vedere faptul că interesul superior al copilului va predomina în toate acțiunile întreprinse și deciziile care privesc copiii, demers de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele dezlegate de instanțele judecătorești.

Interesul superior al copilului apare în mai multe situații: de stabilire a custodiei, în caz de divorț, în cazul în care copilul a fost născut în afara căsătoriei, în adopții, în decizii medicale, în situații în care opinia părinților și cea a copilei sunt divergențe.

Al doilea principiu este egalitatea de șanse și nediscriminarea potrivit căruia, toți copiii se vor bucura de toate drepturile emise de legislație trebuie să fie recunoscute tuturor copiilor, nefiind acceptate excepții, diferențieri sau discriminări bazate pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, apartenență culturală, avere, origine națională, opinie politică, naționalitate, apartenență etnică sau origine socială, situația materială, gradul și tipul unei deficiențe, statutul la naștere sau statutul dobândit.

Încălcarea drepturilor copilului la protecție, pe lângă faptul că este o încălcare a drepturilor omului, constituie și obstacole uriașe, insuficient recunoscute și aduse la cunoștința organelor competente, în calea supraviețuirii și dezvoltării copilului. Pe de altă parte, acțiunile reușite de protecție sporesc șansele copilului de a crește sănătos fizic și mintal, încrezut și cu respect față de sine.

Neasigurarea unei protecții adecvate pentru copii poate submina însăși dezvoltarea unei țări și aduce cu sine costuri negative care continuă să existe dincolo de copilărie, chiar și în timpul vieții adulte.

Mijloace alternative pentru protecția copilului

Când este vorba de ocrotirea copilului, rolul principal revine familiei, deoarece este un mediu natural favorabil creșterii și bunăstării tuturor membrilor săi, în special a copiilor având obligația de întreținere a minorilor.

Pentru înflorirea armonioasă a personalității sale copilul trebuie să crească într-un mediu familial, care să-i asigure un climat de fericire, de iubire și înțelegere.

Protecția copilului se realizează fie de părinții lui, fie prin tutore. Minorii care se găsesc în dificultate sunt ocrotiți în cadrul măsurilor prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, de asemenea, minorii mai sunt ocrotiți în cadrul adopției, curatelei.

Din punct de vedere juridic, potrivit art. 483 din Codul Civil, autoritatea părintească este ansamblu de drepturi care fac referire atât la persoană, cât și la bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.

Deci, spre deosebire de semnificația din limbajul comun, în sens juridic, autoritatea părintească, conferă părinților, în raport cu copilul lor, atât drepturi, cât și obligații.

Cu valoare de principiu, în temeiul art. 483 alin (2) din Codul Civil, părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și trebuie să îl asocieze pe copil în toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârstă și de gradul său de maturitate. Principul exercitării autorității părintești numai în interesul copilului se degajă din dispozițiile art. 48 alin. (1) din Constituție, fiind stipulat și de art. 5 alin (2) din Legea nr. 272/2004.

Conform art. 484 din Codul Civil durata autorității părintești se exercita până la dată când copilul dobândește capacitatea deplină de exercițiu.

Dar atunci când protecția copilului în mediul său familial nu este posibilă deoarece părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente puse în practică acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin conduita abuzivă, prin neglijență în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului, instituțiile specializate ale statului au răspunderea de a intra în acțiune prin măsuri de protecție alternativă a copilului și de a susține, prin măsuri cu caracter temporar sau permanent, obligația ocrotirii acestuia.

Copilul care se afla în situația de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinți, în cazul decăderii din exercițiul drepturilor părintești are loc instituirea tutelei, potrivit art. 511 din Codul Civil.

Redarea exercițiului drepturilor părintești așa cum se prevede în art. 512 din Codul Civil are loc doar dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exercițiul acestora și dacă părintele nu mai pune în pericol viața, sănătatea și dezvoltarea copilului. Potrivit art. 510 din Codul Civil decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu scutește părintele de obligația sa de a da întreținere copilului.

O altă formă de ocrotire a minorului cum se prevede în art. 109 din Codul Civil este instituirea curatelei care este o formă temporară și subsidiara tutelei, aceasta are loc numai în cazurile prevăzute de lege.

Măsurile de protecție specială a copilului

Protecția specială a copilului este supusă unor norme prin dispozițiile legii nr.272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului. Astfel protecția specială a copilului ilustrează ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor menite îngrijirii și dezvoltării copilului.

Potrivit art. 55 alin. (1) și art. 57 alin. (1) copilul se bucură de protecția specială prevăzută de prezența lege până la dobândirea capacitații depline de exercițiu.

Măsurile de protecție specială a copilului se hotărâsc și se întrebuințează în baza planului individualizat de protecție. La stabilirea planului individualizat de protecție se acorda primordialitatea reintegrării copilului în familie.

Măsurile de protecție specială a copilului așa cum se prevede în art. 59 din Legea nr. 272/2004 sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgență, supravegherea specializată.

Conform art. 60 de măsurile de protecție specială, înființate de prezența lege, beneficiază: copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela; copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora; copilul abuzat sau neglijat sau părăsit în unități sanitare, copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.

Plasamentul copilului desemnează o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la: o persoană sau familie, un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidențial.

Persoana sau familia care are în posesiune un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie stabilită de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Plasamentul sau plasamentul în regim de urgență a copilului care nu a împlinit 3 ani poate fi dispusă numai la familia extinsă sau substitutivă, fiind interzis plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidențial afară de situația în care copilul prezintă handicapuri grave, cu dependență de îngrijiri în servicii de tip rezidențial specializate.

La determinarea măsurilor de protecție specială se va aspira plasamentul copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă; păstrarea fraților împreună; facilitarea exercitării de către părinți a dreptului de a vizita copilul și de a păstra legătura cu acesta așa cum se prevede în art. 64 alin. (3).

Plasamentul copilului în regim de urgență este de asemenea, o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, precum și în ipostaza copilului găsit sau a celui abandonat în unități sanitare, potrivit art. 68. Pe toată perioada plasamentului în regim de urgent se întrerupe exercițiul drepturilor părintești până când instanță judecătorească va lua decizia cu privire la păstrarea sau schimbarea acestei măsuri.

Politici sociale privind protecția familiei și a copilului

Politicile sociale se referă la măsuri și acțiuni ale statului (strategii, programe, proiecte, instituții, legislație etc.) care se îndreaptă asupra nevoilor de protecție socială, educație, sănătate, locuire și care de obicei vizează susținerea bunăstării sociale. Politicile sociale au ca scop refacerea caracteristicilor vieții sociale a comunității, având ca factor central bunăstarea individului, a familiei, a colectivității și a societății, statul fiind doar unul dintre furnizorii bunăstării.

Principalul obiect a politicilor sociale ale statului este protecția socială a populației, însă aceasta are loc prin efortul tuturor factorilor implicați – economia, piața muncii, sectorul neguvernamental, comunitate, stat.

Conform art. 2 sistemul național de asistență socială constituie ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, delegat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă acționează pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea cauzelor temporare ori permanente ale circumstanțelor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.

Statul cuvine să garanteze protecția copilului și să asigure respectarea tuturor drepturilor sale prin preocuparea specifică îndeplinită de instituțiile statului, care trebuie să acționeze prin crearea de oportunități egale și, în subsidiar, prin conferirea de beneficii de asistență socială și servicii sociale potrivite.

Asistența socială, prin măsurile și acțiunile specifice, are drept obiectiv, creșterea capacităților individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, dezvoltarea calității vieții și promovarea principiilor de incluziune socială.

Reforma protecției socială – măsuri de reformă au constat în măsuri de schimbare a comportamentului/condiționalității privind legea prestațiilor sociale de integrare în muncă. S-au introdus o serie de reglementari care urmăresc o mai bună țintire a beneficiilor sociale, printr-o mai atentă testare a mijloacelor (alocații familiale, ajutor social, ajutoare de încălzire)

A apărut ca necesară mutarea accentului pe prestațiile financiare care întrețin starea de sărăcie, pe dezvoltarea serviciilor sociale (doar 0,26% din fonduri alocate pentru servicii sociale în 2011 la nivelul de buget al Ministerului Muncii).

Categorii de beneficii de asistență social pentru sprijinirea copilului și a familiei au în prim plan nașterea, educația și întreținerea copiilor și includ următoarele varietăți principale: a) alocații pentru copii; b) alocații pentru copiii lipsiți, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților; c) indemnizații pentru creșterea copiilor; d) facilități, în condițiile legii așa cum se prevede în art. 12.

Politicile sociale se organizează tot mai clar în direcția sprijinului legislativ, economic, socioprofesional și educațional pentru familie, spre a-și îndeplini rolurile privitoare la creșterea și educare copiilor.

Politicile sociale în domeniul populației și familiei pot fi grupate în trei categorii:

A) Politici ameliorative care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viața a familiilor prin redistribuirea orizontală a resurselor de la familiile restrânse la cele numeroase și presupun acordarea de alocații familiale.

B) Politici de remediu care urmăresc educarea vieții de familie prin servicii și programe de consiliere/terapie familială. Acest tip de politici este îndreptat către aspect individuale și interpersonale. Realizarea acestor politici de remediu se poate face în instituții publice sau private, obiective urmărite fiind:

Informarea părinților în probleme fundamentale legate de viața de familie și de îngrijirea și educarea copiilor;

Pregătirea cuplurilor tinere în vederea maternității și paternității;

Inițierea și abilitarea părinților în utilizarea procedeelor educative adecvate vârstei și particularităților individuale ale copiilor, etc.

C) Politici substituționale care încearcă să rezolve probleme determinate de creșterea participării femeilor la activități extra familiale.

1.2.1 Măsuri de sprijinire a familiei și copilului

O primă măsură privind sprijinirea familiei este alocația de stat pentru copii care este un mod de ocrotire a statului oferită tuturor copiilor, fără discriminare.

Se bucura de alocație de stat toți copiii în vârstă de până la 18 ani. Alocația de stat pentru copii este oferită și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care frecventează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora.

Tinerii peste 18 ani care repetă anul școlar nu beneficiază de alocație de stat, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.

O altă categorie de copii care beneficiază de alocație sunt copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.

Cuantumul alocației de stat pentru copii se fixează în raport cu indicatorul social de referință, intitulat în continuare ISR, după cum succede:

A) 0,168 ISR (84 ron în prezent) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

B) 0,4 ISR (200 ron în prezent) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Alocația de stat pentru copii se depună unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de divergențe, pe baza hotărârii autorității tutelare ori a sentinței judecătorești, părintelui căruia i s-a asigurat copilul spre creștere și educare. Alocația de stat pentru copii se achită și tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost înmânat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției, în condițiile legii.

O altă măsură de sprijinire este alocația pentru susținera familiei aceasta fiind o metodă de contribuție pentru familiile cu venituri mici care au în dezvoltare și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, supranumita în continuare alocație. Aceasta are drept obiectiv completarea veniturilor familiilor în vederea garantării unor situații mai bune pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor. Precum și stimularea frecventării școlii de către copiii de vârsta școlară, aflați în îngrijirea familiilor cu venituri reduse.

Titularul dreptului la alocații – beneficiază de alocația pentru sprijinirea familiei. Titularul poate fi unul din soți care au copiii aflați în întreținerea acestora și care locuiesc împreună, numită în continuare familie parentală sau și persoana singură care are copiii aflați în întreținerea acestuia și care locuiesc împreună cu aceasta, denumită în continuare familie monoparentală.

Se consideră familie formată dintr-un bărbat și o femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială.

De asemenea, pot beneficia de alocație familiile ai căror membri sunt cetățeni români care au domiciliul sau reședința în România, precum și cetățeni ai altor state ori apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legislației române.

Nu în ultimul rând, pot să beneficieze de alocație și persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au solicitat alocația de la alte primării.

Familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară, se bucura de alocație în condițiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepția celor care le întrerup din cauze medicale, și nu au absențe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare. Alocația se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere urmată de actele justificatoare privind componența familiei, veniturile acesteia și, după caz, privind frecventarea cursurilor școlare de către copiii aflați în întreținere.

De altfel, familiile și persoanele singure, descoperite în condiții de nevoie, au dreptul la un venit minim garantat care se sprijine prin acordarea ajutorului social lunar, în situațiile prevăzute de lege. Instituirea venitului minim asigurat se întemeiază pe principiul solidarității sociale, în domeniul unei politici naționale de asistență socială.

Cuantumul ajutorului social se fixează ca diferență între aceste niveluri și venitul net lunar al familiei sau al unei persoanei singure. Dacă din calculul în lei rezultă fracțiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în favoarea beneficiarului.

Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, poate oferii ajutoare de urgență familiilor și persoanelor care se află în situații de necesitate datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și altor cazuri deosebite stabilite prin lege.

Chiar și primarii pot organiza conferirea ajutorului social în bani și în natură prin plata unor cheltuieli de întreținere și încălzire a locuinței, precum și îndatoriri față de bugetele locale, la prețurile și tarifele determinate potrivit. Primarii pot dispune ca o parte din cheltuielile cu înmormântarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social să fie asigurate din fondurile alocate pentru plata ajutorului social.

O altă măsură de susținere sunt cantinele de ajutor social, care efectuează servicii sociale gratuite sau contra cost persoanelor aflate în stadii economice sociale sau medicale speciale. Ele funcționează în subordinea consiliilor locale.

Pot beneficia de serviciile Cantinei De Ajutor Social: copiii în vârstă de până la 18 ani, aflați în întreținerea acelor familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreținere este sub nivelul venitului net lunar și chiar orice persona care, temporar nu realizează venituri.

Toate aceste măsuri de sprijinire oferite de stat contribui in susținerea famililiei cu venituri reduse care au în îngrijire copii.

CAPITOLUL 2

ASPECTE ȘI CAUZE ALE FENOMENULUI

DE CERȘETORIE INFANTILĂ. IMPACTUL CERȘETORIEI

ASUPRA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII COPIILOR

2.1 Categorie vulnerabilă

Un copil este o ființă care se dezvoltă, este un viitor om, un om în curs de dezvoltare a cărui activitate specifică este jocul. O ființă naivă, dependentă cu control slab emoțional exercitat asupra propriei sale persoane.

Un copil conform, legislației, nu ar trebui să cunoască atitudinea severă a realității concrete și nici a celei sociale, nu ar trebui să cunoască grija salariului zilnic și valoarea timpului deoarece copilăria este o perioadă de trăire intensă, de speranță și de vise, considerate de copil cel mai frumos dar de la Dumnezeu, un univers plin de basme și povești.

Iată de ce a părăsi copilăria înseamnă suferința, înseamnă să te înăsprești, să te pregătești să intri într-o lume reală în care e nevoie de muncă adevărată, în care se face mâncare adevărată, în care sapă e greu de purtat și în care automobilele provoacă adesea accidente dezastruoase.

Din acest punct de vedere, copiii sunt considerați persoane cu mijloace reduse de apărare, vulnerabile, deci, cu risc crescut de victimizare. De aceea, ei trebuie să fie primii cărora li se ofere sprijin și ajutor social din partea administrațiilor sociale, medici, psihiatri și pediatrie.

Există mai multe categorii de copii în situație de risc în propria familie și comunitate pentru care nu există o acoperire corespunzătoare cu servicii de specialitate. Între acestea se număra copii care trăiesc în sărăcie severă, copii ai căror părinți lucrează în străinătate, copii cu dizabilități, copii ce aparțin minorităților rome.

Considerăm drept vulnerabilitate inapetența indivizilor sau grupurilor de a acționa sau de o incapacitate de adaptare a acțiunilor la cerințele structural ale sistemului social.

Copiii de regulă, au încredere în adulți și adesea îi privesc ca pe niște modele de urmat, chiar îi imită sau le copiază în tot ceea ce spun. Iar ignoranța, neglijarea de către părinți au efect pe termen lung deoarece au o evoluție asupra personalității copilului, copilul care este izolat, umilit, exploatat este o victimă a abuzului emoțional.

Există prea puține servicii de prevenire și de protecție a copiilor aflați în situații de risc în familii sau comunități. În ceea ce privește accesul de servicii de protecție a copilului între mediul rural și urban există o discrepanță evidentă, această realitate este parțial justificată.

Iar sărăcia continua să creeze disparități majore în accesul copiilor la servicii de bază. Chiar dacă serviciile sunt teoretic gratuite pentru copii, familiile sărace nu-și pot permite costurile conexe participării școlare sau al controalelor medicale de specialitate localizate în mediul urban.

“Copilul este o ființă cu însușiri calitativ diferite de cele ale adultului și are în mod legitim dreptul de a ocupa o poziție privilegiată și de a se bucura de un tratament specific.”

Pentru a deveni un adult echilibrat și adaptat, copilul are nevoie de: un cadru familial echilibrat, bazat pe atașament și respect între membrii familiei; condiții optime de dezvoltare fizică și sănătoasă; dragoste din partea celor care îl îngrijesc; condiții de educație și acces la informații; copilul are nevoie să i se recunoască valorile, înțeles când greșește, recompensat pentru realizările sale și ajutat când trebuie să găsească soluții pentru rezolvare.

Corupția copilului înseamnă atragerea lui în activități și comportamente antisociale. Manipularea în această directive a unui minor poate conduce la angajarea acestuia în cerșetorie, furt, munca în condiții ilegale.

Caracteristică pentru acest tip de abuz este antrenarea copilului în activități ale căror consecințe îi depășesc capacitatea de înțelegere și îi pervertesc judecățile morale. Copilul este forțat să preia atitudinile imorale ale adultului abuziv, în avantajul și spre profitul acestuia.

Este cazul numeroșilor copii cerșetori utilizați de familiile lor pentru a le asigura traiul, copii degradați emoțional și moral începând de la vârste fragede, care își pierd stima de sine și demnitatea.

În multe familii, copiii care sunt percepuți negativ de părinții lor încă de la naștere. Acești copii sunt expuși la diferite grade de respingere. Ei sunt trecuți cu vederea, ridiculizați, respinși și văzuți că sursă a problemelor a părinților.

Minorul în pericol moral se găsește întotdeauna într-o situație de abandon determinate de evenimente și ipostaze diferite, cum sunt carențe afective, decesul din mediul unde a fost încredințat spre creștere și educare, lipsa de interes față de dezvoltare morală și intelectuală a minorului, conflicte între părinți și între acestea și minor. Cu alte cuvinte, situația de abandon în care se afla minorul în pericol este aproape mereu de natură afectivă și reprezintă, pe fondul labilității psihice care caracterizează perioada copilăriei.

Este principal cauza a fugilor de la domiciliul părinților sau din instituții de ocrotire. În aceste împrejurări, întregul proces educative este abandonat deoarece, deoarece perioadele de fugă și de vagabondaj se fac parte din întreruperea școlarizării.

Copiii romi

Potrivit datelor oficiale, etnia romă reprezintă 2,9 % din populația țării. Cu toate acestea, rata sărăciei înregistrată în rândul etniei este de 16,4% din totalul populației sărace și 25,4% din totalul populației aflată în sărăcie absolută (MMFPS, 2009).

În România, educația reprezintă un drept garantat de Constituție pentru toți copiii și tinerii, indiferent de origine socială sau etnică, de sex sau apartenență religioasă. Aceasta reprezintă dimensiunea formală a egalității accesului la educație, premisă de la care pornim în analiza participării la educație, fără a lua în considerare, în primă instanță, factorii de risc cu privire la “exercitarea” acestui drept, factori induși de caracteristici individuale, ale mediului socio-familial.

Studiile recente arată că șansele la educația preșcolară a copiilor romi în vederea integrării în sistemul educațional au crescut pentru ca în prezent grădinițele îi ajută pe copiii proveniți din medii defavorizate să dobândească o serie de aptitudini sociale care să le permită și lor să ia parte activ la activitățile școlare și de ce nu să se integreze mai ușor.

Chiar dacă instituțiile de învățământ vin în ajutorul copiilor romi aceștia în continuare ajung să frecventeze foarte rar școala din varii motive cum ar fi: sărăcia, situația familială sau diferite boli. Astfel, cu o pregătire preliminară precară copiii romi ajung mai târziu să aibă dificultăți de integrare la noile cerințe de învățământ reprezentând astfel primul eșalon în ceea ce privește absenteismul și abandonul școlar pe care bineînțeles ajung să îl considere un mediu neatractiv și greu de înțeles.

Ulterior nici părinți nu mai sunt dispuși să își înscrie copiii la școala din pricina unor motive destul de importante pentru ei cum ar fi: lipsa resurselor financiare, lipsa serviciilor educaționale în comunitate dar și teama de discriminare sau violență din partea celorlalți copii. O altă problemă pe care o întâmpină copiii romi în sistemul educațional este segregarea.

Tendințele de segregare școlară la nivelul clasei sunt mai accentuate în mediul rural, unde 68,6% dintre elevii romi învață în clase segregate față de un procent de 47,6% în mediul urban.

Un indicator important pentru integrarea socială este educația, efectele lipsei de educație conduc la neglijarea copiilor cum ar fi: neînscrierea copiilor la școală, absența documentelor de identitate, discriminarea sau dezinteresul copiilor față de școală. Starea de sănătate este adesea precară, lipsa igienei corporale, malnutriție, condițiile precare de locuit, rata mică a vaccinurilor care conduc la reducerea speranței de viață a populație rome.

Copiii străzii

Înainte de 1989, copiii străzii erau confundați fie cu tinerii delincvenți, fie cu copiii abandonați, fiind permanent un subiect al discriminării. Existența lor era explicată prin argumente psihiatrice sau prin cele legate de dezvoltarea psihosocială. Cu timpul, explicațiile s-au deplasat de la ipoteza personalității antisociale, la cea legată de dezorganizarea familială: lipsa afecțiunii și a îngrijirii familiale produce comportamente asociale, cum este fugă de acasă.

Delimitarea referitor la conceptul sintagmei “copiii străzii”, ajungem la unele deosebiri între “copiii străzii” și “copiii de pe strada”, care definesc două populații diferite:

Copiii străzii – cei care locuiesc în mod total în stradă și ale căror indicator de viață este o metodă exclusiv reprezentată de stradă;

Copiii de pe strada – cei care revin succesiv în familie sau în centrele de cazare;

Prima categorie este introdusă exclusiv în stilul de viață al străzii și înfățișează unele caracteristici: ruperea legăturii cu familia, cu școala, inexistența unui domiciliu stabil, viața de grup desfășurată în jurul unui lider, furtul, cerșitul sunt activități de asigurare a traiului de viață.

Cea de a doua categorie ține legătura cu familia, copiii devenind un mijloc de asigurare a existenței pentru ei cât și pentru familie prin actul cerșitului.

După 1989 fenomenul copiii străzii a luat amploare. Reorganizarea societății românești a condus la noi categorii sociale din ce în ce mai defavorizate și mai marginalizate. Mijlocul redus al societății de asigurare a unui nivel de trai decent a condus la amplificarea unor practici sociale compensatorii, pentru stabilirea existenței unor categorii de populații vulnerabile. Printre acestea, cerșitul a devenit o practică cinstită de câștigare indispensabilă a traiului.

Sistemul administrativ existent nu face față în mod complet elementelor de specificitate și amplorii fenomenului, iar, pe de altă parte, el se bazează cu prioritate pe măsuri cu caracter coercitive, măsuri care s-au dovedit în timp ineficiente. Pe de altă parte, resursele umane, material și financiare alocate acestui scop se dovedesc, în continuare insuficiente.

Absența legăturii reciproce unor planuri desfășurate în această direcție, precum și greutățile în stabilirea și acțiunea unor instante și instrumente de coordonare ferme influențează calitatea cât și frecvența acțiunilor. Localizarea fenomenului, are loc un mediul urban iar zonele rezidențiale preferate de către copii sunt cele centrale, zona în care se practică cerșetoria, cel puțin pentru activitatea de zi a copiilor.

Consecințele fenomenului se regăsesc la nivelul fiecărui copil (tulburări de comportament, îmbolnăviri, abuz sexual, lipsa normelor culturale) cât și la nivelul societății (delincvența juvenilă, creșterea analfabetismului, răspândirea bolilor – SIDA prin practicarea prostituției).

2.2 Cauze ale cerșetoriei

2.2.1 Sărăcia

De fiecare dată, societățile au fost preocupate de prosperitatea poporului prin punere în siguranță a unui anumit standard economic care să înlăture apariția problemelor sociale și implicit a sărăciei și săracilor. Cu toate acestea, săracii există din cele mai vechi timpuri.

Pentru România, transformările majore prin trecerea de la comunism la perioada de tranziție și apoi la europenizare au alcătuit factori externi de producerea unui fenomen de favorizare a sărăciei de lung durată. Elena Zamfir, definește sărăcia că o stare de lipsa permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivități date.

Pentru Evul Mediu imaginea de sărac relata doar persoanele care nu posedau nici un rang. Această imagine a săracului supus și modest prin soarta începe a izbi odată cu dezastrele ecologice și revoltele care i-au sărăcit pe toți agriculturii, perioada care se produce simultan cu apariția cerșetorilor periculoși (hoți, tâlhari).

Sărăcia este cea mai mare provocare din timpurile noastre, la care până în acest moment nu s-a găsit o soluție. Ea este asociată cu lipsa de libertate în satisfacerea necesităților individuale. Foametea, maladiile și vulnerabilitatea sunt soarta a peste 1.2 miliarde de persoană din întreaga lume, care la ora actuală trăiesc sub pragul absolut al sărăciei.

Sărăcia nu este legată doar de lipsa veniturilor. Sărăcia înseamnă și lipsa educației, influenței politice, a unui adăpost adecvat, îngrijirii medicale, a hranei suficiente. Sărăcia continua să creeze disparități majore în accesul copiilor la servicii de bază. Chiar dacă serviciile sunt teoretic gratuite pentru copii, familiile sărace nu-și pot permite costurile conexe participării școlare sau al controalelor medicale de specialitate localizate în mediul urban.

Reprezentarea sărăciei la momentul actual se referă în principal la chestiuni legate de muncă și educație. Prin extrapolare, sărăcia afectează și celelalte componente ale vieții: locuință, nivelul de trăi, comportamentul negativ, cultură.

Atâta timp cât sărăcia este repartizată la nivelul majorității populației în țara noastră, putem folosi cuvântul de sărăcie extremă care face referire la o permanentă stare de sărăcie. Sărăcia extremă a fost neglijată la începutul perioadei de tranziție.

Dar sărăcia extremă nu se referă doar la aspect economic, ci și la aspect psihosociale reprezentate prin dezagregare socială, excluziune și auto excluziune socială și uman, cu rol de adâncire a sărăciei.

Situația de sărăcie extremă, include intervenția statului prin acțiunea de politici sociale antisărăcie funcțională. Dacă sărăcia face legătura cu lipsa de materiale variate evidente, excluderea socială se referă la grupuri defavorizate care se afla în situație unei probleme de negare a participării la viața socială.

O altă problemă dezbătută de politicieni a fost relația dintre sărăcie și excludere social, fiind considerat faptul că ar fi mai avantajoasă restrângerea folosirii termenului de sărăcie și este de preferat cel de excluziune socială pentru că permite încurajarea celor excluși să iasă din starea de excluziune prin căutarea permanentă a unui loc de muncă scutind statul de oferirea de beneficii sociale.

Termenul de excluziune sociale este de preferat pentru sărăcie deoarece nu poate fi cuantificata și nu aduce prea multe îndatorire din partea politicilor statale, evocând mai degrabă tendința către drepturile sociale și nici nu poartă semn dezonorant al suferinței sărăciei.

Duffy (1995) consideră că excluziunea socială este un concept mai cuprinzător decât sărăcia, ce include nu numai lipsa mijloacelor material, ci și imposibilitatea de a fi inclus în diferite rețele sociale, economice, politice și culturale.

Perspectivă sociologică a sărăciei – săracii au o înclinație spre subcultura ce tinde să devină permanentă; săracii încep să devină dependenți de servicii sociale care nu descoperă nici o rațiune pentru a ieși din sărăcie transmit vina propriei săracii instituțiilor și politicilor statului; Săracul își crează propria lume refuzând să se gândească la viitor, trăind doar prezentul.

Dacă ne aplecam asupra surselor și cauzelor excluziunii sociale, vom observa în special trei asemenea surse:

Autoexcluziunea se referă la opțiunea individului, modelului cultural, dezinteresului care țin de decizia personală, faptul că unele persoane nu își fac acte de identitate.

Sistemul care determină o excluziune structural nu există politici sociale adecvate, nu există răspuns al sistemului social la o anumită nevoie.

Apartenenta teritorială/comunitară a individului, care face că el să nu-și satisfacă o anumită nevoie pentru că nu sunt resurse în comunitate.

Numărul săracilor, celor care au probleme sociale a crescut foarte mult după 1990, iar fondurile destinate protecției au rămas extrem de diminuate, insuficiente. Așa a luat loc clasa de jos, a celor excluși sociali, că o confirmare a politicilor sociale ineficiente. Atitudinea guvernanților față de membrii clasei sărace a fost de ignorare și chiar de condamnare, nerealizând gravitatea acestui fenomen de care sunt cel mai adesea separate.

Există două cazuri tipice de sărăcie: nevoiașul care nu are niciun bun, este infirm psihic sau fizic, dependent total de mila societății, iar a doua categorie de sărac este cel care a avut un bun iar din cauza unor întâmplări nefavorabile, nu mai este decât proprietarul unor bunuri care nu-i pot asigura traiul zilnic. Prezența lor în societatea românească cât și în țările Occidentale este foarte ridicată care prin intermediul actului de cerșit se îmbogățesc sau își asigură un trai zilnic.

2.2.2 Influența negativă a familiei

În orice societate, familia constituie factorul principal al formării și socializării copilului, reprezentând cadrul fundamental în interiorul căruia îi sunt satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale. Oferind copilului un cadru armonios de profundă securitate și competență în educație, grupul familial îi oferă o imagine liniștitoare a propriului eu, o soluție pentru stările de neliniște interioare.

Părinții constituie primul model social de influențare a copiilor, acestea contribuie formarea lor, la dezvoltarea comportamentului, concepția copiilor asupra vieții. Aceste modele educaționale negative adoptate de părinți pot avea influențe negative asupra dezvoltări personalității.

Funcția principală a familiei este creșterea copiilor într-un mediu armonios. În cazurile de violența domestică creșterea copiilor este distorsionată, cu largi și dramatice consecințe în viitor. Perturbarea aceste funcții se petrece în general ca o stare de boala cronică, accentuând în momentele de violență.

Într-o familie bântuită de violență, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază sunt profund neglijate, funcțiile parentale nu pot fi îndeplinite. Copilul va înțelege că relațiile sociale se bazează pe raporturi de forță, de supunere a celui mai slab de către cel mai tare. Copilul nu va avea ocazia să cunoască și să deprindă abilitățile și atitudinile necesare într-o viață socială normal: abilități de comunicare, toleranta, afecțiune, negociere și compromise.

Violența domestică din familiile lor îi mutilează sufletește. Impactul violenței în familie distorsionează în special procesul de socializare a copilului, capacitatea lui de a participa la lumea din jurul său. Efectul este de excludere a copilului nu doar din familia sa, ca membru al familiei, ci și de la viitorul său.

Acest model de relaționare învățat în copilărie obține puterea unui tipar ce se va aplica tuturor relațiilor sociale care va intra ca adult. Consecințele disfuncțiilor parentale se regăsesc în modul în care se structurează personalitatea copilului, iar imaginea de sine, încrederea în ceilalți și în propriile forțe devin nesigure, incapabile să facă față unor situații dificile ce ar necesita rezolvarea unor probleme.

Modernitatea și condiția urbană au generat noi forme de violență și au provocat schimbări la nivelul valorilor și aspirațiilor indivizilor. Conflictele datorate sărăciei, dar și lipsei de educație și de informație generează context de viața privată în care violența este un comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind învățat de copii și reprodus.

Victimizarea produce modificări psihologice, dificultăți de relaționare care pot fi greu ameliorate în privința consecințelor ei asupra dezvoltării personalității. În condițiile în care mediul familial se arată a fi mai periculos decât strada, o modalitate extremă de apărare față de violență a fost și este fugă de acasă.

Personalitatea viitorului adult este determinată de modul în care părinții îl educa și îl formează. Pentru o dezvoltare normală, copilul trebuie să crească într-o familie armonioasă, care să-i asigure un sentiment de siguranță prin oferirea de dragoste, să-i ofere copilului dreptul la reacții proprii, răbdare, acceptare și timp.

2.2.2.1 Caracteristici ale comportamentului parental abuziv în familiile dezorganizate

Familia rămâne grupul social vital în asigurarea îngrijirii, educației și protecției copilului. Factorii familiali sunt de o importanță mare pentru a asigura dezvoltarea personalității echilibrate, adoptarea unui complex de măsuri de protecție afectivă, materială a copilului.

Cu toate acestea, asistenții sociali care lucrează în domeniul protecției copilului se confruntă zilnic cu familii care nu oferă îngrijire adecvată copiilor lor. În familia dezorganizata supravegherea și disciplina copiilor nu are loc în parametrii normali.

Dezacordul partenerilor naște o tensiune permanentă, agresivitate fizică și verbală, care antrenează un stres cronic. Ostilitatea permanentă între părinți se soldează cu măsuri coercitive față de copii, ceea ce le induce acestora agresivitate.

Observăm că, în cea mai mare parte, copiii maltratați aparțin unor familii dezorganizate, în stadiu socio-economic defavorizate. Normalitatea vieții familiale impune exercitarea adecvată a tuturor funcțiilor și sarcinilor din cadrul familiei. Absența uneia din aceste funcții cauzată unei organizări deficitare are o serie de implicații. Odată cu schimbarea compoziției familiei se schimba rolurile familiei între membri, în această situație, familia se dezorganizează ceea ce exercita influențe negative asupra membrilor.

Disfuncțiile apar în situații de divorț generând consecințe dramatice asupra copiilor aflați la vârsta minoratului deoarece unul dintre părinți nu-și mai îndeplinește obligațiile (sprijin moral sau material).

Această tendință se manifestă vizibil în cadrul familiei dezorganizate, în care soții sunt despărțiți, situația în care numai unul dintre părinți realizează ocrotirea minorilor, iar pe copii îi privează de dreptul de a beneficia de educație și supraveghere.

Cercetările au arătat că lipsa relațiilor afective dintre părinți și tineri influențează, în cea mai mare măsură, formarea și structurarea personalității tinerilor, lipsa lor, la fel și relațiile conflictuale, conducând cel mai adesea la apariția sentimentului de singurătate, neliniște sau înstrăinare.

2.2.2.2 Probleme în legătură cu abuzul sau neglijență, violenței în familie

Din păcate un număr semnificativ de copii de ambele sexe, din toate grupurile etnice, de toate religiile și provenind din toate clasele sunt abuzați ori neglijați, ceea ce determină apariția problemelor emoționale ori alte simptome psihiatrice la acestea.

Riscul pentru tulburări psihiatrice ulterioare este crescut la copii vulnerabili, copiii abuzați care provin din părinți cu tulburări psihiatrice. Problema abuzului și neglijării copilului este o situație delicate, de intimitate a familiei care necesită rezolvare.

Neglijarea copilului se însoțește de numeroase semne minore, semne ale privării emoționale și nutriționale sau le abuzului. Medicul care evaluează copilul maltratat observă semne de dezvoltare deficitară, semne de malnutriție, igiena corporală precară, comunicativitate scăzută.

Neglijarea copilului are loc la părinții care locuiesc în zone izolate, fără venit, depresivi, care consumă abuziv băuturi alcoolice. Mamele acestor copii sunt tinere, fără experiență de viață în creșterea copiilor, delăsătoare, incapabile, pasive care au crescut la rândul lor în familii care le-au neglijat și pe ele.

Maltratarea copilului poate fi însă legată și de tulburări psihopatologice, de exemplu suferința psihică din schizofrenie, retard mental sau tulburări grave de personalitate.

În general, copiii cu dezvoltare cognitiva normală, la care abuzul a fost recunoscut și întrerupt, care beneficiază de o familie capabilă să participe la programul de recuperare, au o evoluție favorabilă.

În general, comportamentul deviant al minorilor îl constituie tarele moștenite sau așa numitul “substrat eredobiologic” care influențează negativ comportamentul copilului.

S-a constatat că este posibil că unele boli sau deficiențe să se transmite iar în unele cazuri să se distribuie și să influențeze în mod indirect dezvoltarea constituțională și psihică a descendenților, ajungând factori care crează comportamente deviante, este cazul alcoolismului, al debilitaților mintale sau a oricărui act antisocial.

2.2.3 Nivelul de educație

Educația este percepută în prezent ca o funcție vitală a societății. Prin educație, se transmite de la o generație la altă cultură, tot ceea ce umanitatea a învățat despre realitate, o cunoaștere acumulată de-a lungul secolelor, ajuta și îi pregătește pe oameni pentru un viitor larg imprevizibil prin acumularea de abilități.

Având ca scop fundamental pregătirea tinerilor pentru integrarea în societate, pe de o parte iar pe de altă parte dezvoltarea potențialului lor.

În România, prima Lege a Educației a fost votată de abia în 1995 (Legea 84/1995), la peste 5 ani de la Revoluție. În articolul 2 din această lege se spune că “educația este prioritate națională”, dar acțiunile guvernelor contrazic acest articol de lege. Iată câteva argumente și consecințe ale politicii educaționale ineficiente:

După Revoluție, educația obligatorie a scăzut de la 10 clase la 8 clase;

Deși este prevăzut prin lege procentul de 4% din PIB destinat educației, el nu a fost atins până în 2001, în timp ce în 1996 erau cu 40-65%;

Frecventa grădinițelor a scăzut, rata de participare pentru școala generală a scăzut;

A apărut învățământul particular, acest lucru a sporit numărul de studenți, dar a redus egalitatea de șansă, a crescut inegalități sociale, tineri săraci neavând posibilități de a-și plăti taxele.

Rolul educativ al părinților în dezvoltarea copiilor a a fost și continuă să rămână o temă importantă pentru psihologi, mai ales pentru psihologia dezvoltării. Una din principalele problematici la nivel educațional o constituie incapacitatea tinerilor de a deveni părinți. Acest fapt este explicabil dacă avem în vedere rolul esențial pe care trebuie să îl aibă copilul în sânul familiei, importanța primilor ani din viață, dar și elementele unui climat familial care nu ar trebui să îi lipsească, cum ar fi: iubirea, maturitatea emoțională, comunicarea empatică, responsabilitatea etc. Educația nu este o experiență izolată, ci un efort interactiv desfășurat pe parcursul vieții.

Atunci când anumiți factori precum, familia, școala, societatea conlucrează, produc cele mai bune resurse și experiențe necesare îmbunătățirii educației copiilor. Primul și cel mai determinant factor al dezvoltării educației copiilor este familia având un rol central, menirea ei fiind de a satisface trebuințele acestora.

Implicarea părinților în educația copiilor este privită ca o serie de acțiuni pe care aceștia le întrețin într-un mod direct sau indirect, implicarea fiind dependentă la nivelul grădiniței. Asigurarea succesul școlar de mai târziu este garantat de faptul că părinții au avut un rol activ în educarea copiilor, deoarece creează continuitate.

În prezent, în lumea occidentală, datele care indică un procent ridicat în ceea ce privește capabilitățile copiilor de a satisface cerințele școlare, dar nu realizează acest lucru a crescut. Acest fapt se datorează lipsei complexității reale a proceselor implicate în demersul didactic, deoarece acestea trebuiesc adaptate la cerințele societății aflate într-o permanentă schimbare.

Suportul social oferit de membrii familiei cât și de prieteni sau instituții școlare este absolut necesar pentru adaptarea la aceste schimbări suferite de societate, lucru care ajută copilul să-și mobilizeze resursele psihologice și să facă diferențe între situații sigure și situații periculoase sau să-și împartă sarcinile corespunzător. Suportul social are totodată rolul de a asigura sănătatea și de a reduce riscul apariției tulburărilor fizice sau mentale.

Așadar, datorită unei conștiincioase implicări a părinților în educația copiilor încă din perioada copilăriei până la perioada adolescenței și a sprijinului necondiționat a acestora privind educația lor, copiii își pot dobândii astfel aptitudinile și cunoștințele necesare ocupării unui loc de muncă și totodată posibilitatea alegerii unei viitoare profesii în societatea românească.

Familia contemporană nu mai are caracteristicile familiilor de acum câteva decenii, deoarece în zilele noastre majoritatea părinților se implică activ în educarea copiilor, chiar și fiind amândoi angajați în muncă, copiii frecventează de mici grădinițe, școli, sunt implicați în diverse activități iar familia se reunește seara acasă. Acestea sunt niște caracteristici specifice mediului sociocultural al dezvoltării copilului și a patternurilor comportamentale ce îi va influența decizia pentru alegerea unei viitoare cariere.

Astfel în domeniul orientării școlare și profesionale a copiilor familia exercită cel mai importantă influență, jucând deseori rolul decisiv în alegerea viitoarei profesii.

Modalitatea cea mai eficientă de a scăpa de sărăcie este cu certitudine educația deoarece aceasta le oferă oamenilor aptitudinile dar și încrederea necesară pentru a-și găsi un loc bun de muncă. Referitor la copii de etnie romă în țări precum Bulgaria unde un ONG francez îi sprijină pe profesori furnizându-le materiale didactice ca aceștia să le poată oferii copiilor de etnie romă din oraș o educație mai eficace, respectiv, Germania unde tinerii ce au terminat studiile sunt ajutați să își găsească un loc de muncă.

Deasemenea în aceste locuri tinerii de etnie romă sunt implicați în diferite proiecte alături de cei mai buni meșteri având șansa de a învăța de la ei. Sunt țări care anual își propun proiecte noi pe care le și finalizează datorită faptului că au o infrastructură bună și politici foarte bune puse la punct. În schimb în unele țări europene mai puțin dezvoltate riscul sărăciei și al analfabetismului (lipsei de educație) este foarte ridicat.

Eșecul și abandonul școlar al unui număr mare de copii are drept cauză deficienței intelectuale de natură organică. Se poate spune că ele reprezintă rezultate ale absenței sau pierderi, de natura educativă. Copiii în marea lor majoritate reproduc nivelul redus de pregătire școlară al propriilor părinți. Ei rezultă adesea din familii în care pregătirea școlară nu este analizată ca o condiție de reușita socială. În plus, ei sunt lipsiți de ajutorul și stimulați pe care majoritatea elevilor le primesc din partea părinților pentru a dobândi performante școlare corespunzătoare și pentru continuarea procesului de învățământ.

Neglijarea educaționala: permiterea absenteismului este considerate o formă de maltratare dacă părintele a fost informat asupra problemei și nu a luat nici o măsura; neînscrierea copilului într-o formă de învățământ – omiterea înscrierii într-o formă de educație adecvată nivelului copilului; ignorarea nevoilor special de educație – refuzarea acordării sau eșecul în obținerea serviciilor educaționale recomandate, sau neglijarea obținerii tratamentului pentru o dificultate de învățare diagnosticată a copilului său a nevoilor special de educație fără motiv rezonabil.

Participarea școlară a romilor este de aproximativ patru ori mai mică datorită neîncrederii fata de școală, cultura și tradiții diferite, de altfel nu putem exclude izolarea lor geografică.

Atitudinea romilor fata de educație este în continuare una negativă, atunci când nu este obligatorie, educația formală este în bună parte refuzată de romi, chiar dacă este gratuită.

Într-adevăr familiile de romi nu își susțin copii în ceea ce privește educația considerând că nu îi ajută foarte mult pentru că cetățenii de etnie romă au o cultură și o tradiție diferită. Deși conform legislației au dreptul la educație toți cetățenii indiferent de etnie, în practică situația e diferită. Educația poate fi inaccesibila copiilor romi deoarece aceștia sunt adesea excluși din școli datorită etniei și sărăciei.

2.2.4 Starea de sănătate

Deși în 1997 a fost votată Legea Asigurărilor de Sănătate, iar din 1998 a fost implementată, serviciile de sănătate:

Și-au restrâns aria de cuprindere și se confrunta cu probleme extrem de grave;

Contribuția la fondul asigurărilor de sănătate a crescut prin noua lege de la 10% la 14% din fondul de salarii, dar este greu de spus dacă s-au îmbunătățit serviciile;

Multe persoane sunt acum neacoperite de asigurările de sănătate, dintre cei care nu sunt copii, salariați, pensionari, beneficiari de ajutor social; persoane cu handicap;

Se poate spune că accesul la serviciile de sănătate a scăzut: prin noua lege, costul multor servicii (precum cele de stomatologie) este parțial sau total suportat de pacienții asigurați, de unde rezultă că cei săraci chiar dacă sunt asigurați, nu vor avea acces la astfel de serviciu.

2.2.4.1 Boli mentale

De la începutul anilor ’90 cercetătorii au atras atras atenția asupra frecvenței ridicate a manifestărilor violente și agresive, la adolescent și tineri. Comportamentul agresiv poate fi întâlnit la orice vârstă și merita a fi analizat astfel să găsim soluții și să aplicăm măsuri cele mai adecvate în vederea scăderii ratei sale. Cel mai important factor și singurul pentru evitarea și prevenirea comportamentului delincvent este un mediu familial sănătos.

Boala mentală este utilizată adesea pentru explicația comportamentului antisocial și violent. Destul de frecvent subiectele de mass-media legate de tulburările mentale se referă la faptul că persoanele cu asemenea tulburări sunt considerate ca antisociale, criminale sau violente. De aceea, percepția publică este asociată cu ideea ca toate persoanele cu boala mentală sunt potențial periculoase, chiar și în condițiile cunoașterii mai largi a acestor tipuri de tulburări mentale, rezultatul fiind stigmatizarea și rejecția socială.

De fapt persoanele cu boala mentală sunt de două ori și jumătate victime ale violenței comparativ cu populația generală. Din cele menționate se înțelege idea ca o persoană cu asemenea problemă trebuie ajutata, îndrumată spre ajutor calificat pentru a fi integrat în familie și societate și nu ignorata, respinsă.

Crește posibilitatea de a contacta anumite boli, riscul de a fi violată pentru fete și de a fi agresat pentru băieți. Cei bolnavi nu pot ține regim alimentar, nu-și pot lua medicamentele, nu pot avea repaus la pat. În plan psihic generează anxietate și depresie și conduce la alcoolism, dependent de droguri ieftine și extrem de nocive.

Rata mortalității infantile în rândul copiilor romi din România este de patru ori mai ridicată decât media națională, aproximativ 40% dintre aceștia suferă de subnutriție severă, în jur de 50% dintre ei nu au fost vaccinați niciodată și doar 20% sunt înscriși la grădiniță.

Apariția bolii psihice la unul dintre partenerii maritali produce la întregul sistem familial un dezechilibru care îi afectează pe toți membrii familiei. Relațiile familiei că întreg, precum și reacțiile fiecărui membru în parte, vis-a-vis de boala psihică, respectiv, bolnavul psihic, sunt diverse, încercându-se modalități mai mult sau mai puțin funcționale. Sarcinile domestice sunt redistribuite, dar există riscul suprasolicitării unuia sau mai multor membri, iar relaționarea din interiorul familiei este afectată, precum și schimbul de energie al sistemului familial cu sistemele din mediul extern, datorită stigmatizării.

2.2.4.2 Dependența de alcool și droguri

Din studiile cu privire la dependența de alcool și droguri reiese faptul că acestea prezintă cele mai frecvente diagnostice psihiatrice din cadrul populației generale.

În cazul părinților care fac abuz sau sunt dependenți de asemenea vicii cel mai mult au de suferit copii care ajung să fie abuzați fizic său emoțional. Aceste tulburări familiale ajung să aibă repercusiuni mai ales asupra copiilor asociate cu o serie de probleme ulterioare ale acestora cum ar fi: întârzieri în dezvoltarea cognitivă și a limbajului, hiperactivitate, impulsivitate, dificultăți legate de concentrarea atenției, probleme de externalizare.

În mod sigur consecințele asupra copiilor sunt mult mai grave dacă mama este dependentă de unul din aceste vicii, dovedit fiind faptul că femeile care sunt dependente de aceste vicii au parteneri care procedează la fel.

De cele mai multe ori copiii se confruntă cu stigmatizarea din partea societății și tind să păstreze secretele familiei crezând că sunt singurii care au parte de asemenea tratament din partea părinților. Din această cauză mulți copiii în această situație ajung să devină adulți în miniatură în lupta pentru supraviețuire pentru a echilibra și compensa lipsurile și tensiunile din cadrul familiei.

Astfel viața copiilor în sânul familiilor în care părinții sunt dependenți de substanțe este de cel mai multe ori plină de minciuni, dezamăgiri, neajunsuri, promisiuni neîndeplinite iar copiii ajung să fie temători, lipsiți de încredere, și vor avea senzația că nimic nu poate fi controlat în viață. Așa ajung copiii care au părinți dependenți de substanțe să trăiască deseori sentimente de furie, jenă, tristețe, neajutorare, lipsă de speranța, și neîncredere în forțele proprii sau singurătate.

Comportamentul imprevizibil al unui astfel de părinte îl fac pe copil să trăiască într-o permanentă stare de tensiune lucru care îi poate afecta foarte mult emoțional, iar comportamentul agresiv și certurile conjugale al acestora îl fac pe copil să aibă o copilărie agitată și totodată posibilitatea dezvoltării unui comportament agresiv.

Alcoolismul și dependența de droguri sunt adesea văzute ca o boală a familiei ce îi afectează pe toți sau aproape pe toți membri familiei. Nu toți copii ai căror părinți suferă de această dependență prezintă ulterior o evoluție negativă. Manifestă o rezistență mai mare copii care au o legătură pozitivă cu un adult competent și iubitor ori bune deprinderi în rezolvarea unor probleme.

2.2.5 Lipsa de implicare a statului/societății și încurajarea cerșetoriei de către populație

Astăzi chiar, după aproape două sute de ani de politici sociale, gestul individului al acordării milosteniei la săracii care cerșesc este pentru creștini că și un sentiment de compasiune. Creștinii valorizează milostenia că practica spirituală, este răsplata unui contract umanitar, considerată ca fiind recompensa generozității dezinteresate, un fapt bun săvârșit pe pământ. “Cine are milă de sărac împrumutata pe Domnul și El îi va răsplăti binefacere” (Proverbe XIX, 17) Această temă este prezentă în literatură religioasă care circulă în spațial românesc.

De multe ori, tendința de a da bani copiilor cerșetori, îi stimulează pe părinții care își trimit copii să stea cu mâna întinsă. Și din păcate se găsesc destui miloși care să le întindă un ban. Iar datorită faptului că copii reușesc să strângă mai mulți bani decât ar face ei acest lucru îi încurajează pe părinți să îi trimită în continuare pe copii abuzând de aceștia.

Ca urmare a acestui fapt copiii își pierd orice speranță de a avea o copilărie normală ori de a putea merge la școala limitând accesul la educație, expunându-i astfel la un risc de a fi abuzați fizic sau psihic.

Cercetările au arătat că problema cerșetoriei nu poate fi soluționată în întregime deoarece cetățenii nu dau dovadă de inițiativa în acest sens, iar numărul de sesizări este foarte redus.

Cetățenii prefera să fie caritabili, în acest sens o caritabilitate exagerata nu rezolvă niciodată problemele sociale pentru ca relația caritabil client se situează în domeniul iraționalului, al sentimentelor, or aceste pot fi ușor manipulate. Interesul clientului este de a fi ajutat, situația care antrenează și încurajează pasivitatea să. El se găsește într-o permanenta așteptare și atunci când simte apropierea de pragul în care problema să este considerate rezolvată, fie înregistrează voluntar un regres, fie generează o altă situație care necesita ajutor.

2.3 Consecințe ale cerșitului

2.3.1 Marginalizare și excludere socială

Marginalitatea ca fenomen colectiv apare la proporțiile sale reale pe parcursul schimbărilor de structură. Nașterea societății moderne a fost astfel însoțită de marginalizarea definitivă sau temporară a unor mari mase sociale; marginalizarea are drept cost social al modernizării.

Copiii de pe strada cei care alternează momentele petrecute pe stradă cu cele petrecute în centrele de cazare sau în familie. Păstrează legăturile cu familia, devenind un mijloc de asigurare existenței pentru toată familia prin cerșit.

Înainte de 1989, copii de pe strada erau confundați fie cu tinerii delincvenți, fie cu copiii abandonați. Existența lor era explicată prin argumente psihiatrice sau prin cele legate de dezvoltare psihosocială. Cu timpul, explicațiile s-au deplasat de la ipoteza personalității antisociale, la cea legată de dezorganizare familială: lipsa afecțiunii și a îngrijirii familiale produce comportamente asocial, cum este fugă de acasă. Schimbarea viziunii implica un nou mod de explicare a fenomenului, prin atribuirea unor căușe sociale, adică punerea accentului pe condițiile penibile de existent a categoriilor defavorizante, ca rezultat a unei defectuoase structurii sociale.

Marginalizarea reprezintă manifestarea potențialului vulnerabil. Termenul de marginalizare a fost introdus în sociologie de R. K. Merton (1949), pentru a defini un tip particular de deviant.

Lipsa unui mediu familial sănătos și apartenența la o familie dezorganizata generează condițiile de manifestare a vulnerabilității sociale. Ea reprezintă o potențialitate de reintegrare a individului în societate. Această stare este potențate de condițiile de trai ale familiei, de nivelul de studii.

Reducerea șanselor de acces la acestea duce la excludere socială fiind generate de mediul social împotriva celui slab, mecanism de îndepărtare a elementelor neconforme cu standardele afirmate de normalitate. De altfel, individual pus în situația neputinței de a se integra manifestă o repulsie față de societate, retrăgându-se, formând grupuri marginale.

Copiii de pe strada reprezintă o categorie tipică de marginalizați. Nevoia de asociere este satisfăcută de crearea acestor grupuri sociale, conduse de reguli, norme, valori proprii.

După 1989, fenomenul copiilor de pe stradă a luat amploare. Restructurarea societății românești a condus la apariția unor noi categorii sociale iar posibilitățile reduse ale societății de asigurare unor condiții de trai decent a adus la dezvoltarea unor practici sociale pentru asigurarea existenței unor categorii de populație. Dintre care cerșitul a devenit o practică cinstită de câștigare a celor necesare traiului.

Există multiple riscuri de excludere pentru copii de etnie romă. Pe de o parte, vorbim despre riscul de a trăi într-o sărăcie absolută, pe de altă parte vorbim despre anumite modele tradiționale de viață care afectează fetele din această etnie – căsătoriile timpurii, dezinteresul părințiilor față de educație, muncă sau exploatarea economică a copiilor (cerșetoria).

Faptul că mulți copii nu au nici un act de identitate îi exclude, deși copii au toate drepturile de cetățeni ai statului Român: de la educație și servicii sanitare gratuite, de la alocație pentru copii, drepturi la asistența socială, ajutoare și urgențe.

Un alt criteriu care constituie o sursă primară de excluziune îl reprezintă analfabetismul copiilor romi reprezentând un procent semnificativ în România.

Necesitatea asistenței sociale provine din două direcții: aceea a rezolvării problemelor și disfuncțiilor ce apar la nivelul unor categorii defavorizate resimțindu-se marginale, reintegrarea membrilor acestor categorii în societate, pe de altă parte reducerea presiunii sociale asupra societății în ansamblu ce ar veni atât de la marginali cât și de la cei ce se resimt în pericol de a fi marginalizați.

2.3.2 Comportament agresiv/deviant (delicvența juvenilă)

Definind cultura ca un ansamblu complex care cuprinde cunoașterea, credința, arta, morala, legea, tradiția precum și alte deprinderi dobândite de individ ca membru al societății, antropologii au oferit un câmp larg de generalizare ideii conform căreia modelele culturale ale unei societăți crează tipuri particulare de comportament învățat și nu moștenit. Gradul de interes și coerentă a acestor modele se sintetizează într-un tip de om ideal.

Delincvența juvenilă este fără îndoială una dintre temele recurente ale societății contemporane.

Delincvența juvenilă este un concept multidisciplinar, reprezintă o entitate de patologie comportamentală din perioada vârstei de dezvoltare și cuprinde tulburări de conduită ce sunt prevăzute în Codul Penal al fiecărei țări ca fiind infracțiuni săvârșite de minori, ce atrag după sine o urmărire penală și un proces juridic. (Ghiran și Iftene, 1998) Astfel spus, delincvența juvenilă se referă la conduite morale inadecvate ale minorilor care se abat prin diferite forme de comportament.

Factorii care contribuie la apariția și dezvoltarea acestui fenomen sunt: factorii pre și post natal: dieta insuficienta a mamei, abuzul de substanțe, fumatul, sănătatea precară și stresul în timpul sarcinii; complicații la naștere care duc la probleme neurologice.

Toți acești factori de risc se pot adăuga și interacționa cu efectele unor factori de mediu (cum ar fi comportamentul parental deficitar sau maltratarea copiilor) și pot cauza dezvoltarea unui patern de comportament antisocial, delincvent.

Pe lângă alte caracteristici ale părinților, vârsta scăzută a părinților (părinți adolescenți) a fost asociată cu probleme cornice de comportament, iar mai târziu cu activități delincvente ale copilului.

O altă cauză este conflictul marital și comportament antisocial al părinților, la fel, familiile monoparentale, familiile numeroase și sărace au fost de asemenea relaționate cu problemele de comportament ale copilului și cu criminalitatea de mai târziu.

De asemenea, copiii martori la violența domestică dezvolta în unele cazuri tulburări de comportament, ca rezultat copilul devine susceptibil să devină traumatizat șiș a continue cercul violentei la maturitate.

Mecanismele și factorii protective, cum ar fi adaptabilitatea individuală, creșterea calității mediului familial, precum și evenimentele de viața pozitive pot diminua acest risc.

Consecințe ale delincventei juvenile au ca efect creșterea incidentei unor fenomene cum ar fi: fuga de acasă, suicide, căsătoriile nereușite, divorțurile, etc.

CAPITOLUL 3

ACȚIUNI ȘI MĂSURI COMUNITARE ȘI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ PRIVIND DIMINUAREA CERȘETORIEI INFANTILE

3.1 Acțiuni de prevenire a situațiilor de risc în cadrul comunității

Este vorba în primul rând, de asigurarea unor condiții optime de dezvoltare armonioasă și multilaterală a personalității în formare, iar în al doilea rând de promovarea unor condiții superioare de ramură a medicinei care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic pentru toți membrii societății.

În condițiile revoluției, a ritmului de urbanizare de permanentă solicitare individual și colectivă pot apărea situații de risc, determinate de cauze de ordin biologic, psihologic și care, neindicate în timp util, ignorate sau întreținute de factori negative pot îmbrăca aspectul unor conduite deviante.

Fără îndoială că aceste concluzii rezultate din viața cotidiană trebuie să fie avute în vedere în elaborarea unor programe și strategii care să conducă la adoptarea unor măsuri reale de ocrotire și reinserție socială a minorilor aflați în situații de care nu sunt vinovați ori răspunzători, nici măcar moral.

Într-o societate a competiției trebuie să creăm surplusul de timp și bani pentru a ne ocupa de ei. Desigur că toate acțiunile de binefacere, studiile, articolele din ziare, imaginile transmise de canalele de televiziune și-au avut efectul benefic în numeroasele ajutoare, concretizate în construcții și acțiuni umanitare care au reușit o oarecare schimbare fie ea temporară.

Totuși acesta problemă nu se va rezolva numai cu acțiuni caritabile, fără un program legislativ social, coerent, aplicat de specialiștii în materie care cunosc realitățile societății romanești.

În acest context considerăm că trebuie activat Departamentul pentru Protecția Copilului care să elaboreze și să transpună în practică un sistem complex de prestații și ajutoare familiale, concomitent cu dezvoltarea unor servicii sociale, din care să facă parte și polițiști care să organizeze activitatea de ocrotire a minorilor.

Aceste programe trebuie să aibă ca obiectiv imediat și prioritar scoaterea copiilor din situația de copii ai străzii. Pentru reușita acestor programe trebuie abordata o muncă în echipa a diferiților specialiști.

Prevenția poate fi în planul intelectual cognitiv: educația familiei, orientării și consilierii psihopedagogice; sprijin social: se referă la sprijin material în bani, sprijinirea pentru găsirea unui loc de muncă; intervenție psihologică: oferită în rezolvarea problemelor comportamentala și emoțională prin măsuri psihologice și psihiatrice.

Prevenirea unor asemenea aspecte, nu este suficient numai asigurarea unor condiții optime de dezvoltare ci și găsirea unor forme și metode noi de asistență, reevaluarea lor periodica, în pas cu noile condiții de integrare, perfecționarea lor, în raport cu progresele societății.

Prevenția sau preintervenția care cuprinde totalitatea măsurilor profilactice, îndreptate asupra individului sau comunității sociale, în vederea prevenirii conduitelor deviante, a cauzelor, condițiilor și circumstanțelor care o pot genera.

În această categorie distingem câteva măsuri principale:

Măsuri socio-psihologice (inserție socio-familiala pozitivă, relații interpersonale pozitive, măsuri de securitate psiho-sociala de natură protectoare) care vin să se opună acțiunii cauzelor de ordin comunitar, social, ale comportamentului deviant. Această măsura are caracter de asistență socială, au ca indicație majoră suplinirea familiei în absența fizică a acesteia sau când este depășită ca funcție educativă.

Măsuri socio-profesională (psihopedagogice) care se referă la analiza motivației în cazurile de insucces, ineficiență sau randament necorespunzător care modifică caracterul relațiilor interpersonale și se reflectă și în viața familială. Această măsura se adresează în special etapei definitivare a maturizării sociale tradusă în comportament adecvat sau dimpotrivă deviant.

Măsuri psihoprofilactice (educație sanitară, depistare precoce a tulburărilor psihice) care vin să se opună acțiunii cauzelor de ordin individual cu conținut patologic care predispun și se traduc în conduite deviante. În această directive este necesară depistarea precoce și active a tulburărilor de comportament, prin măsuri de asistenta preventivă medico-sociala.

Măsurile care urmăresc în mod special prevenirea aspectelor antisociale ale comportamentului deviant, au un caracter complex și vizează categoriile predispuse încă din copilărie și adolescența.

Prevenirea este condiția esențială a unei acțiuni eficiente. În acest sens un rol important în acțiunile profilactice îl are societatea după cum prevede art. 114 alin. (1-4) autoritățile administrației publice locale au datoria de a solicita implicarea colectivității locale în procesul de identificare a nevoilor comunității și de rezolvare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii iar în acest sens pot fi create structuri comunitare consultative formate din oameni de afaceri locali, preoți, cadre didactice, medici, consilieri locali, polițiști. Importanță acestor grupuri este atât de soluționare și de a răspunde nevoilor globale a colectivități.

Mandatul structurilor comunitare consultative se stabilesc prin acte emise de autoritățile administrației publice locale. Pentru a-și atinge rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor beneficia de programe de formare în domeniul asistenței sociale și protecției copilului.

De altfel, primarul îndeplinește un rol important în prevenirea și diminuarea cerșetoriei datorită statutului pe care îl are în comunitate deoarece acesta poate organiza și prezentă într-o conferință de presă scopul și obiectivele societății cât și planul de măsuri ce pot fi aplicate în vederea prevenirii apariției comportamentelor deviante prin actul cerșetoriei. Insistându-se asupra pericolelor la care sunt expuși minorii, importanța demersului pentru sănătatea publică și imaginea orașului, descurajarea actelor de infracționalitate, etc

Urmând ca fiecare instituție din comunitatea apropiată copilului poate influența formare și instruirea acestuia, prin modalități indirecte dar și prin modalități directe: sprijin, cooperare, colaborare. În fapt este o responsabilitate pe care o au diferitele instituții de a contribui la efortul educativ și de a sprijinii școala.

Instituțiile din comunitate care pot contribuie la educația morală și comunitară a copilului și care îndeplinesc scopurile și obiectivele societății.

Astfel instituțiile din societate își pot aduce contribuția la formarea și educarea copiilor din comunitate bazându-se pe realizarea unor legături de cooperare și sprijin ce pot duce cu succes la îndeplinirea obiectivelor și standardelor impuse cu scopul de a preveni situațiile de risc ce pot apărea în rândul copiilor. Aceste instituții sunt următoarele:

Biserica cu valorile morale și religioase fiind un punct de reper important în educația morală și comunitară a copilului;

Poliția, educația preventivă și cultivarea comportamentelor prosociale;

Asociațiile nonguvernamentale ca formă de participare la viața societății și de promovare a voluntariatului și activități în favoarea rezolvării problemelor sociale;

Instituții sanitare care constituie un partener necesar în creșterea și dezvoltarea tuturor membrilor comunității și la care familia face cel mai des apel;

Mass media ca sprijin al programelor educative, promovarea ideilor noi, inovațiilor și reformei, dar și a unor percepții, imagini și idei în sensul valorilor educației.

Este foarte important ca programele de asistență socială să cuprindă acțiuni de prevenire a unor disfuncționalități sociale, prin identificarea factorilor de risc social, precum și a persoanelor și categoriile de persoane cu risc de a intra într-o stare disfuncțională datorată unor stiluri și moduri de viață dezechilibrate material său emoțional sau luarea unor decizii necântărite deajuns în prealabil sub impulsul unor emoții, stresuri sau în necunoștință de cauză.

Programele de Asistență Socială sunt concepută că, ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunități, cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate sau criză, vulnerabile, se adresează tocmai acestor categorii sociale aflate în nevoie.

Lucrul cu diversele categorii vulnerabile aflate în situații de risc vizează creșterea funcționalității sociale a clienților, prin integrarea eficientă a acestora în societate, comunitate. Acțiunea de prevenire a marginalizării și combatere a efectelor fenomenelor conexe cu marginalizarea (deviant, discriminare).

3.2 Considerații privind ansamblul măsurilor pregătitoare pentru activitatea din teren de instituțiile delegate

Scopul acestor măsuri este de înlăturarea tuturor formelor prin care copiii sunt exploatați prin actul cerșitului de către părinți, sau alt reprezentant legal dar și eliminarea riscului la care sunt expuși acești copii de propria familie.

Obiectivul general îl reprezintă reducerea fenomenului de cerșetorie în rândul minorilor prin acțiuni și măsuri de prevenire și combatere a cerșetoriei.

Obiectivul specific:

înlăturarea oricărei formei de exploatare prin munca a copiilor;

înlăturarea cerșetoriei organizate și a cerșetoriei agresive care reprezintă o sursă de pericol pentru cetățeni, prin punerea sancțiunilor și pedepselor stabilite de legislația în vigoare;

utilizarea măsurilor de protecție socială în vederea prevenirii unei forme de marginalizare

a persoanelor vulnerabile care practica cerșetoria și la care acestea sunt expuse;

conștientizarea și responsabilizarea opiniei publice cu privire la consecințele provocate de încurajarea cerșetoriei.

Proiectul de intervenție socială reprezintă un ansamblu coerent de activități și acțiuni programate în timp, cu scopul de a modifica situația dată, ținând cont de resursele existente iar aceste acțiuni înseamnă parcurgerea mai multor etape.

Instituțiile competente să intervină în acțiunile de prevenire și reducere a cerșetoriei:

Primăria Municipiului;

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului;

Poliția Municipiului;

Inspectoratul Județean de Jandarmi;

Inspectorul Școlar județean;

Organizații Neguvernamentale furnizori acreditați de servicii sociale care au competente de intervenție directă asupra persoanelor care practica cerșetoria (hrana, igienă, găzduire)

Contextul legal care reglementează implicarea autorităților

În conformitate cu Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, nu sunt permise nici un fel de demersuri împotriva copilului, orice demers trebuie să fie în interesul superior al copilului. Măsuri punitive se pot lua doar împotriva celor care-i pun pe minori să practice cerșetoria, Legea 272/2004 art.141 și art. 142.

Implicarea autorității publice locale S.P.A.S. este prevăzută de art. 118 din Legea 272/2004 care reglementează atribuțiile instituțiilor și serviciilor de la nivel local. Potrivit art. 118 alin. (1) serviciul public de asistență socială desfășurat la nivelul municipiilor și orașelor, precum și persoanele cu atribuții de asistență social realizează în domeniul protecției copilului următoarele sarcini:

monitorizează și examinează situația copiilor, precum și modul de respectare a drepturilor copiilor; efectuează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;

identifică situațiile care impun acordarea de servicii și/sau prestații pentru prevenirea separării copilului de familia sa; emite documentația necesară pentru acordarea serviciilor și/sau prestațiilor și acordă aceste servicii și/sau prestații, în condițiile legii;

asigura consilierea și informarea familiilor cu copii în întreținere asupra drepturilor și obligațiilor acestora, asupra drepturilor copilului și asupra serviciilor disponibile pe plan local;

asigură și urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a consumului de alcool și droguri, de prevenire și combatere a violenței în familie, precum și a comportamentului delincvent;

cercetează, periodic, familiile și copiii care beneficiază de servicii și prestații și urmăresc modul de întrebuințare a prestațiilor;

înaintează propuneri primarului, în cazul în care este utilă luarea unei măsuri de protecție specială, în condițiile legii;

supraveghează evoluția dezvoltării copilului și modul în care părinții acestuia își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecție specială și a fost reintegrat în familia sa;

cooperează cu direcția generală de asistență socială și protecția copilului în domeniul protecției copilului și comunica toate datele și informațiile solicitate din acest domeniu;

supraveghează punerea în aplicare a hotărârilor comisiei pentru protecția copilului/instanței de tutelă referitoare la prestarea acțiunilor sau lucrărilor de interes local, prevăzute la art. 67 alin. (2).

Protecția specială a copilului este prevăzută de Legea 272/2004 art. 54, art.55 iar intervenția D.G.A.S.P.C. în astfel de situații este reglementată prin art. 58 alin. (1) care are obligația de a întocmi planul individualizat de protecție, în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecție specială sau imediat după ce Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și protecția copilului a dispus plasamentul în regim de urgență, aceasta măsura urmărește cu prioritate reintegrării copilului în familie, iar dacă aceasta nu este posibilă, se va proceda la deschiderea procedurii adopției.

Măsuri de specialitate specifice competentelor D.G.A.S.P.C:

În situația în care minorul are domiciliul în alte localități din județ, altele decât municipiul din care face parte:

asistentul social va contacta primăria de domiciliu, pentru a anunța că minorul a fost prins la cerșit pe raza municipiului și urmează a fi dus/însoțit acasă, respectiv predat unui reprezentant al autorităților publice locale;

predarea minorului către reprezentantul primăriei de domiciliu al minorului se va face pe baza unui proces verbal de predare – primire;

la predarea copilului se vor face recomandările necesare în baza reglementarilor legii 272/2004 art. 118 privind atribuțiile Serviciilor Publice de Asistență Socială.

În situația în care minorul are domiciliul în alt județ:

asistentul social va contacta D.G.A.S.P.C. din județul de domiciliu, pentru a anunța că minorul a fost prins la cerșit pe raza municipiului;

se va solicita însărcinarea unui reprezentant D.G.A.S.P.C. din județul de domiciliu, cu preluarea minorului din municipiu și însoțirea lui în județul de domiciliu;

în cazul în care D.G.A.S.P.C. din județul de domiciliu nu va trimite un reprezentant pentru preluarea minorului, acesta va fi dus/însoțit acasă;

predarea minorului către reprezentantul D.G.A.S.P.C. din județul de domiciliu al acestuia se va face pe baza unui proces verbal de predare – primire.

În situația în care nu exista informații certe cu privire la identitatea, domiciliul sau date în legătură cu familia minorului, reprezentanții D.G.A.S.P.C. vor lua măsurile necesare pentru a se institui o măsură de protecție specială, în baza legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Responsabilitatea asistentului social față de societatea trebuie să aibă ca obiectiv major în activitatea sa prin promovarea bunăstării sociale, trebuie să acționeze pentru adoptarea politicilor și legislațiilor care să îmbunătățească climatul social, trebuie să faciliteze accesul persoanei la serviciile disponibile la care are dreptul.

Pentru a putea începe demersul de identificare a copiilor care cerșesc este necesar luarea măsurilor organizatorice pentru pregătirea centrului de triaj dar și a locațiilor unde copiii vor fi îngrijiți temporar, asigurarea personalului necesar și a condițiilor de asistență medicală și socială.

Se vor stabili anumite proceduri medicale și de asistență socială ce vor fi efectuate până la preluarea lor de către părinți sau în caz extrem de către D.G.A.S.P.C.

Vor avea în vedere asigurarea unei baze materiale necesare centrului de triaj, de la produse de igienă corporală până la apă și alimente de primă necesitate. Implementarea unor măsuri de siguranță cum ar fi asigurarea unor echipei de polițiști locali care vor asigura ordinea și securitatea în centrul de triaj pe toată durata desfășurării acțiunii.

Asigurarea mijloacelor de transport a minorilor care au domiciliul permanent în alte localități sau în județele vecine. Această măsura legată de transport îi va reveni primarului care va identifica logistica de transport necesară care va trebui să fie pregătită pentru efectuarea transportului în destinațiile desemnate de coordonatorul activității.

3.3 Identificarea persoanelor care obliga persoanele minore la practicarea cerșetoriei

Activitatea practica în teren a echipelor operative mixte formate din politisiți, jandarmi, asistenți sociali care vor reține/ridica cerșetorii minori și aparținătorii acestora din stradă care vor fi transportați, la sediul poliției aparținătorii, și minorii la centru de triaj pentru monitorizarea lor.

Activități specifice efectuate în centrul de triaj unde minorul este preluat pe baza procesului verbal de la patrulă de ordine publică de personalul sanitar desemnat de conducătorul unității medicale, consemnând într-un registru de evidenta special, următoarele date:

Ora sosirii și predării,

Numărul procesului verbal,

Datele de identificare ale minorului,

Persoana care a preluat minorul,

Activități de asistență medicală acordate minorului,

Concluzia evaluării medicale privind starea de sănătate generală a minorului

Înainte de evaluarea medicală se va proceda la un prim triaj efectuat de personalul sanitar, care va decide asupra necesității și oportunității ca minorii ce nu prezintă o stare de sănătate sau igiena minimă, să fie separați și supuși procedurilor de igienizare.

În timp ce se efectuează evaluarea medicală, asistentul social desemnat de către S.P.A.S care va sosi în timp util și va desfășura activitățile prevăzute în atribuțiile de serviciu. Dacă se constată că pe baza datelor menționate în procesul verbal de predare primire a minorului emis de patrulă de ordine nu exista informații certe privind identitatea, domiciliul sau date despre familia acestuia, este anunțat și reprezentantul D.G.A.S.P.C., care va lua măsurile legale impuse de situația respectivă

Reprezentantul S.P.A.S va decide privind necesitatea acordării consilierii de specialitate minorului, solicitând asistenta psihologului sau a mediatorului, persoane puse la dispoziție de instituțiile abilitate.

Minorii care nu sunt revendicați sau ceruți de către părinți sau aparținători legali, vor fi dirijați după finalizarea procedurilor, prin intermediul reprezentantului SPAS către cele două locații unde vor beneficia de cazare permanentă.

Minorii care prezintă probleme de sănătate vor fi internați urmând să beneficieze de asistență medicală necesară în funcție de competentele unității sanitare, în afara zonei de triaj.

Ordinea, securitatea minorilor, personalului sanitar și aparținând celorlalte instituții implicate va fi asigurată de către poliția locală care va detașa un agent al poliției locale la centrul de triaj din momentul activării proiectului și ridicării minorilor.

Precizări:

Zilnic SPAS va raporta primarului date concrete privind situația activităților desfășurate, date statistice și informații pe care le va putea transmite presei și altor instituții interesate.

Pe toată durata derulării proiectului, intervalul fiind stabilit de situația reală din teren, primarul va solicita mass mediei locale derularea unui ciclu de emisiuni și apariții cu caracter educativ, având ca scop conștientizarea cetățenilor privind nevoia de respingere și condamnare a fenomenului.

Întreaga activitatea, echipele și personalul implicat, vor fi monitorizate de consilierul primarului desemnat pentru a supraveghea derularea proiectului

Se vor organiza acțiuni de informare, conștientizare populației prin împărțirea de pliante informative, postarea de afișe în locuri publice, comunicate de presă. Conștientizarea opiniei publice privind riscurile și consecințele pe termen lung a stimulării fenomenului de cerșetorie.

3.4 Cadrul legislativ și răspunderea juridică pentru persoanele implicate

Cerșetoria este conform art. 326 din Codul penal, fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani.

În ceea ce privește drepturilor copilului, cerșetoria ilustrează una dintre cele mai primejdioase forme de exploatare prin munca a copilului.

Conform art. 214 exploatarea cerșetoriei consta în faptă persoanei care provoacă un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Dacă această faptă este săvârșită de către: părinte, tutore ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerșește, sau dacă această faptă are loc prin constrângere pedeapsa este cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Nerespectarea obligației prevăzute la art. 41 alin. (3), art. 91 alin. (3) teza întâi și art. 118 alin. (1) lit. a) constituie abatere disciplinară.

Dacă există motive temeinice de a suspecta că viața și securitatea copilului sunt primejduite în familie și dacă în urma vizetelor se constată că este pusă în pericol dezvoltarea fizică, mentală, spiritual, morala și socială a copilului serviciul S.P.A.S. este obligat să sesizeze de îndată D.G.A.S.P.C. în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.

În acest sens art. 41 alin. (3) Direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată să sesizeze instanța judecătorească în situația în care consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parțială, a părinților ori a unuia dintre ei din exercițiul drepturilor părintești.

Copilul are dreptul de a fi protejat asupra exploatării și nu poate fi obligat la o muncă sau preocupare domestică ori în afara familiei deoarece exista un risc potențial sau care este susceptibilă să îi primejduiască educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

În aceste situații este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinți ori de reprezentantul lui legal, în schimbul unei recompense, unor datorii sau nu, cu scopul exploatării copilului prin muncă.

Potrivit art. 91 alin. (3) în situațiile în care copiii de vârstă școlară abandonează procesul de învățământ, datorită prestării unei munci cu nerespectarea legii, unitățile de învățământ au datoria să sesizeze de îndată serviciul public de asistență socială.

În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistență socială împreună cu inspectoratele școlare județene și cu celelalte instituții publice competente au datoria să ia măsuri în vederea reintegrării școlare a copilului.

Constituie contravenții următoarele fapte după cum se prevede în art. 142, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:

nerespectarea obligației prevăzute la art. 10 alin. (1), (2) care prevede obligația de a angaja un asistent social în vederea stabilirii identității copilului părăsit în unități sanitare sau găsit ori a părinților acestuia, organele de poliție și serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, competente, care au datoria de a realiza demersurile, potrivit legii, pentru înregistrarea nașterii copilului.

nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (2); Ministerul Educației Naționale, precum și inspectoratele școlare și unitățile de învățământ sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru a facilita accesului la educația pentru toți copiii. Conform art. 52 alin. (2) copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice și de a fi informat cu privire la drepturile sale în cadrul procesului instructiv educativ.

În procesul educativ- instructiv persoanele delegate conform legii, au datorirea de a dezvolta programe de educație pentru părinții tineri, mai ales în vederea prevenirii violenței în familie precum și planificare de cursuri de pregătire pentru copiii care au abandonat școala, în vederea reintegrării lor în sistemul național de învățământ, stabilind măsuri de acordare a unor servicii sociale în mediul școlar, cum sunt: hrană, rechizite, transport și altele asemenea.

nerespectarea prevederilor art. 91 alin. (2) potrivit acestui articol este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinți ori de reprezentantul lui legal, în schimbul unei recompense, unor datorii sau nu, cu scopul exploatării copilului prin muncă.

nerespectarea prevederilor art. 97 conform căruia, părinții sau reprezentanții legali au obligația de a supraveghea copilul și de a lua toate măsurile în vederea prevenirii înlesnirii sau practicării cerșetoriei de către copil.

nerespectarea obligației prevăzute la art. 98 lit. a) în vederea asigurării respectării dreptului prevăzut la art. 89 alin. (1), direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată: a) să verifice și să soluționeze toate sesizările privind posibilele cazuri de abuz, neglijare, exploatare și orice formă de violență asupra copilului;

nerespectarea obligației prevăzute la art. 102 în cazul în care abuzul, neglijarea, exploatarea și orice formă de violență asupra copilului a fost săvârșită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecția, creșterea, îngrijirea sau educația copilului, angajatorii au obligația să sesizeze de îndată organele de urmărire penală și să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflați în grijă să.

Contravențiile prevăzute în art. 142 alin. (1) se sancționează conform legii cu sume cuprinse între 500-10000 lei în funcție de gravitatea faptei.

Astfel, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunii se face de către ofițerii și agenții de poliție precum și de persoane anume desemnate dintre cele cu atribuții de control din: Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne sau structurile subordonate acestuia, după caz, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educației Naționale, consiliul județean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului București așa cum prevede art. 142 Legea 272/2004 secțiunea răspunderi și sancțiuni după fiecare caz în parte.

3.5 Furnizarea unui pachet de servicii socio-educative și de asistență socială a familiei și a copilului

Furnizarea de servicii sociale permite persoanelor aflate în dificultate să depășească această stare, să-și satisfacă nevoile și să-și dezvolte capacități și competențe care să le faciliteze integrarea în societate, acest pachet de servicii este o formă de incluziune socială.

Procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale și asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății conform art. 6 lit. c) din Legea nr. 292/2011 – Legea asistenței sociale

În acest sens, se pornește de la ideea de a identifica mai clar nevoia unor intervenții în primul rând asupra părinților, în cadrul familiei. De altfel, o soluție ar fi dezvoltarea unui mecanism de identificare timpurie a copiilor și a familiilor în situații de risc și de prevenire a situațiilor de risc prin intervenții specifice.

3.5.1 Modelul centrat pe familie

Familia contemporană este caracterizată printr-o serie de probleme și de ipostaze care ne provoacă să-i reanalizam coordonatele, să căutăm soluții și să o susținem cât mai adecvat pentru a le soluționa. Ca instituție de formare și educație a copilului, familia se afla de multe ori în contrazicere cu școala și chiar cu comunitatea socioculturală sau profesională.Ca cuplu de adulți ea viețuiește drama condițiilor economice, culturale și de relaționare în zilele noastre.

Familia reprezintă mediul în care copilul se naște, viețuiește, primii ani ai existenței personale, se dezvolta și se pregătește pentru viață. Ea constituie un prim instrument de aranjare al interacțiunilor dintre copil și mediu. Ei se dezvolta fizic, psihic și spiritual sub amprenta mediului familial.

De altfel, modelul de relaționare din familie, cadru afectiv și modelul sociocultural este foarte important pentru construirea comportamentului social și integrarea socială. Învățarea primelor comportamente prin interacțiune și imitație are loc în copilărie, tot atunci copii își construiesc imaginea de sine, încrederea în forțele proprii.

Relații dintre familie și societate exista și în societatea actuală o contradicție între obiectivul de progres și modelul de familie păstrătoare a tradițiilor, familia păstrează și acele valori care nu ar trebui păstrate sau lupta împotriva unor valori noi. De altfel, exista o contradicție între politica de creștere a nivelului de trai și cea de creștere a numărului de copii pe familie.

Fiecare familie trăiește într-o continuă dependenta de societate, de relațiile cu celelalte familii și are nevoie de susținere pentru a-și găsi locul în comunitatea din care face parte. Indiferent de familie aceasta necesită o serie de cerințe pe care le putem defini că nevoi de bază care se manifesta în momente diferite de constituire și dezvoltare, cum ar fi: informaționale, afective, educative, culturale, economice, de asistență medicală, de orientare în sfera individuală, socială.

În ultima perioadă s-au dezvoltat o serie de service de sprijin pornind de la situațiile cele mai dificile cu care se confrunta copiii și familia cu accent pe sprijinirea părinților și nu pentru a-i substitui.

Un model ar fi cel centrat pe familie cu scopul de a identifica nevoile familiei, localizarea resurselor și formelor de sprijin formal și informal pentru a acoperii aceste nevoi, și să ajute familiile să își folosească capacitățile șiș a învețe noi deprinderi.

Serviciile sociale s-au dezvoltat pentru a sprijini familia dar și pentru a rezolva unele din probleme cu care se confruntă. O astfel de problema este capacitatea de a fi buni părinți adică de a îngriji, crește și educa proprii copii. Dar fiecare dintre aceste situații are și implicații educative, nu este suficient să se ofere sprijin material, ea trebuie să fie învățată cum să îl folosească

Se simte nevoia de a transmite informații și competente în legătură cu rolul de părinte. În acest sens ar trebui să se facă intervenții asupra părinților: prevenirea acestor probleme, rezolvarea a unor situații de criză.

Intervenția de sprijinire a familiei în realizarea rolurilor educative vizează în principal intervenția socioeducativă. Aceasta se adresează în principal părinților și reconstruiesc universul relațiilor sociale de la nivelul familiei pentru obținerea cu precădere a funcției de creștere, îngrijire, educare a tinerei generații, în același timp ele necesită măsuri de ordin atât social cât și educațional.

Dezvoltarea copilului este stabilită de modul în care copilul își ia startul între membrii grupului familial și de felul în care este încurajat sau limitat de aceștia. Totuși și societatea poate preveni conjunctura copiilor defavorizați și poate stimula familia să intervină în dezvoltarea optimă prin serviciile sale de sprijin.

Punctul de plecare pentru construirea unor practici pozitive în familie precum și îmbunătățirea situațiilor problema este cunoașterea și acceptarea ipostazelor care impun intervenții.

În urma intervenției socioeducativa asupra familiei prin culegerea de informații, modificarea reprezentărilor asupra realității educaționale, comportamente noi, atitudini noi se aspira spre schimbarea ideilor, concepțiilor, percepțiilor sociale, abilitaților și deprinderilor parentale dar și susținerea familiei aflată în circumstanțe dificile. Aceste intervenții se adresa cu predilecție ambilor părinți, iar dacă aceștia nu sunt destul de implicate se poate face apel la un alt adult (bunic, bunica, mătușa, unchi, etc) care are influențe asupra copiilor.

Cercetările au remarcat procesele educative intra familiale prioritare pentru a lămuri cu precădere relațiile dintre inadaptările sau tulburările prezenta la copii. Majoritatea cercetărilor evidențiază efectele pozitive ale sprijinului acordat familiei la momentul potrivit.

Intervenția socioeducativă este alcătuită din activități îndreptate spre părinți și copii, activități centrate pe funcția educativă.

Tipuri de activități în intervenția socioeducativă:

1. Activități informative aceasta se referă la formarea și comunicarea în forme variate și eficiente a unor informații, cum ar fi: educație, în general; sănătatea copiilor; activități și rezultatele școlare ale copiilor; câmpul și piața muncii, cunoașterea copilului, legislația familiei, bugetul familiei;

Centrele de informare și consiliere a familiei sunt structuri de sprijin și de intervenție pluridisciplinară în favoarea sprijinirii creșterii, dezvoltării și educării copiilor care realizează tripla funcție: informare, formare și orientare;

Consilierea părinților este activitatea care poate sprijini părinții și copii. Prin consilierea părinților aceștia învăța să crească copiii mai bine, să le sprijine, împreună să găsească cele mi bune soluții la problemele ivite în creșterea, educarea și dezvoltarea acestora.

Activitățile se referă la prevenirea situațiilor de risc, rezolvarea problemelor legate de creșterea și educarea copiilor, dezvoltarea competentelor de parteneriat educațional intre instituțiile sociale care au funcții educative, familie, școala, comunitate.

Obiectivele acestui centru urmăresc: dezvoltarea responsabilităților parentale, oferirea modelelor de practici educaționale în familie pentru îmbunătățirea climatului socio – afectiv și educative, oferirea unui model de cunoaștere, explicare, aplicare și respectarea cu privire la drepturile copilului, să întărească relația școală-familie-comunitate.

Accesul redus la servicii de sănătate, sociale și de educație, la care se adaugă cunoștințe limitate despre drepturi și oportunități, duc la excluziunea socială a familiilor vulnerabile și a copiilor acestora.

2. Activități formative care sunt de două tipuri:

Educația părinților care urmărește: dezvoltarea atitudinilor și practicilor parentale; responsabilitatea parentală; luarea deciziilor; comunicarea eficienta; autocunoaștere și analiza propriilor probleme;

Este una dintre direcțiile pe care le poate îmbrăca intervenția socioeducativă de tip formative și se adresează direct acestora. Educația parentală este și educația prin care instruim tânăra generație în direcția recepționarii modelelor parentale, respective se întemeiază modele și stiluri parentale.

Mai mult, educația părinților este o formă de intervenție asupra părinților în protecția educației copiilor lor. Educația părinților este un set de măsuri educative și susținere care ajuta părinții în: priceperea propriilor nevoi; înțelegerea și acceptarea nevoilor copiilor lor; construirea legăturilor între părinți și copii;

Această formă de educație necesita crearea unor rețele de servicii aparținând comunității locale și care protejează familia să folosească serviciile existente și să se implice în viața comunității.

Scopul tuturor demersuri introduse de educația părinților este stabilirea unei înlocuiri care se manifesta fie la nivelul atitudinilor (opinii și judecăți, fie la nivelul comportamentelor.

Consilierea psihopedagogică a părinților care se referă la susținere educaționala și psihologică, la schimbarea percepției, ideilor, construirea imaginii de sine și crearea unor abilități și deprinderi în practicile parentale pentru soluționarea unor probleme care țin de: relații intra – și extra familiale; adaptarea școlară a copiilor; conflicte;

Consilierul psihopedagogic nu da soluții ci da informații, el asculta și înțelege, îi sprijină și stimulează în direcția corectă părinții și copii.

3. Orientarea părinților și relațiilor familiale care se efectuează spre: decizii și acțiuni în faze cheie ale educării și dezvoltării copiilor; școli și instituții variate pentru copii; spre alte servicii;

4. Terapiile referă la măsuri în situații de criză și la intervenții psihologice sau psihiatrice asupra părinților că un cuplu.

5. Sprijin material garantat prin intermediul asistentului social și al cooperării acestuia cu instituțiile apte să rezolve problemele sociale.

După timpul acordat intervențiilor socioeducationale sunt activități de durată, activități periodice, săptămânale, zilnice sau activități la cererea beneficiarului.

3.5.2 Modelul campaniilor de sensibilizare la nivel comunitar și politic

Campaniile de sensibilizare la nivel comunitar și politic influențează contextual socio-cultural al intervențiilor.

Educația determina sensibilizarea și disponibilitatea comunității de a ajuta și reduce incidenta abuzului prin sensibilizarea părinților privind responsabilitatea îngrijirii și acompanierii copilului în procesul de socializare.

Obiectivele unei astfel de campanii pot fi: sensibilizarea comunității; crearea, funcționarea serviciilor rețelelor sociale de sprijin; inițiative în domeniul legislativ, apariția unor proiecte comunitare, solidaritate prin semnalizarea abuzului care este o formă de protecție.

3.5.3 Incluziunea socială a copiilor prin acces la educație

Integrarea socială a copiilor care presupune un ansamblu de acțiuni și măsuri iar problema principală pentru soluționarea acestui fenomen este de a-i determina să-și schimbe modul de viață.

Aceste tipuri de acțiuni trebuie să acționeze asupra cauzelor și condițiilor favorizante producerii fenomenului. Câteva tipuri de acțiuni privind proiectele de tip intervenție:

Dezvoltarea pe plan local a unor servicii sociale de sprijin și consiliere a familiilor cu mulți copii și cu o situație socioeconomica precară deoarece aceste familii sunt potențiale surse de copii ai străzii.

Ajutarea familiilor pentru a obține documentele personale, integrarea acestora în sistemul învățământul general obligatoriu.

Desfășurarea unor acțiuni naționale și locale de sensibilizare și conștientizare de către autorități, de opinia publică în general;

Pregătirea specială a lucrătorilor și asistenților sociali a celor din instituțiile de stat, îndeosebi din poliție și justiție, în problematica specifică fenomenului;

Încurajarea factorilor care pe de o parte oferă alternative la instituționalizarea copiilor, iar pe de altă parte oferă sprijin și consiliere;

Întreaga activitate ce se desfășoară în acest domeniu trebuie să aibă în vedere și să respecte normele și principiile stipulate în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului.

În ceea ce privește învățământul și educația minorilor va trebuie că atât organismul național subordonat Guvernului cât și cele teritoriale subordonate prefecturilor județene să se îngrijească de încadrarea tuturor minorilor de vârsta școlară în cursurile școlii generale astfel încât toți copiii să dobândească minimul de cunoștințe necesare pentru a porni în viață.

În cazul acestei intervenții nu se poate vorbi de o intervenție parțial ci de o acțiune globală comunitară, în cadrul căreia se acționează pe diferite elemente ale problemei și din perspective diverse.

Intervenția comunitară reprezintă acel sistem de acțiuni inițiate de diferiți parteneri sociali, care alcătuiesc un alt tip de acțiune – cea comunitara. O intervenție comunitară este mai mult decât suma intervențiilor particulare, este rezultanta forțelor individuale ale fiecărui partener. E. Stănciulescu subliniază că de la sfârșitul anilor 1970 dezvoltarea personalității copilului este înțeleasă de cercetători că rezultat al încrucișării unui ansamblu de factori, familiali, școlari, comunitari.

3.5.4 Considerații finale:

Aceste măsuri se pot pune în aplicarea prin cooperare între instituțiile competente, pentru aplicarea de acțiuni în mod unitar în vederea identificării și reducerea cazurilor de cerșetorie.

Informarea persoanelor care își trimit copii să cerșească cu privire la prevederile Legii 61/1991 (sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice) cu privire la cerșetorie, drepturile și obligațiile acestora.

Întocmirea și aplicarea planului de servicii individualizat și prevenirea unei forme de marginalizare socială la care sunt expuse minorii care practică cerșetoria.

Instituirea măsurilor de protecție specifice, în acest sens, luarea măsurilor de protecție împotriva exploatării copiilor, monitorizarea cerșetorilor pe parcursul aplicării planului de servicii sociale în vederea integrării sociale și a unei dezvoltări fizice, mentale, spirituale, morale și sociale în armonie cu standardele sociale ale comunității locale și în conformitate cu legislația specific.

Dezvoltarea unei colaborări eficiente cu Consiliul Județean, primăriile de comună din care provin persoanele care practica cerșetoria și alte instituții/organizații care au responsabilități în eradicarea acestui fenomen.

Strategia semnalează rolul primordial al familiei în creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, din acest motiv eforturile societății trebuie orientate în direcția consolidării și sprijinirii familiei în asumarea responsabilității față de categoriile vulnerabile.

CAPITOLUL 4

STUDII DE CAZ

4.1 STUDIU DE CAZ PRIVIND DISFUNCȚIONALITĂȚILE EXISTENTE LA NIVELUL SOCIETĂȚII CIVILE CU PRIVIRE LA CERȘETORIA INFANTILĂ, PE FONDUL INDIFERENȚEI POPULAȚIEI

4.1.1 Scopul și obiectivele cercetării:

În realizarea acestui studiu am avut ca obiectiv determinarea opiniei publice privind fenomenul de cerșetorie infantilă în cadrul societății actuale. Prin prisma acestui studiu am urmărit:

Observarea atitudinii societății față de copii care cerșesc;

Identificarea opiniilor persoanelor cu privire la cauzele care determină apariția cerșitului la minori;

Gradul de încurajare a cerșetoriei din partea populației;

Motivele pentru care încurajează actul cerșitului;

Implicarea/neimplicarea cetățenilor prin acțiuni care privesc protecția copilului, cum ar fi sesizarea organelor de abilitate.

Instrumentul pe care l-am folosit este chestionarul pe care l-am aplicat la un număr de 100 de persoane cu întrebări închise având un număr de cinci întrebări adresate persoanelor din zona Maramureș cu diferite vârste.

După ce am cules aceste date cu ajutorul chestionarului am interpretat după cum urmează.

4.1.2 Analiza și interpretarea rezultatelor

La prima întrebare urmăresc să identific frecvența cu care observă populația că copiii cerșesc, subiecții trebuind să răspundă cât de des se întâlnesc cu acest fenomen.

Din această figură cu privire la fenomenul de cerșetorie infantilă ne dăm seama de frecvența ridicată potrivit căreia cetățenii observă zilnic copiii care cerșesc cu procentul de 95% din subiecții chestionați și într-un procent de 3 % se întâlnesc rar iar 2% din subiecți afirmă că niciodată nu observă.

Figura 1 ( Frecvența cu care observa populația copiii că cerșesc)

Din rezultatele obținute reiese că frecvența fenomenului prin actul cerșitului care s-a arătat a fi o problemă cu care ne confruntam zilnic.

În a doua întrebare urmăresc să identific principala cauză pentru care copiii cerșesc. Din figura 2. Putem observa cauza principală pentru care copiii cerșesc, aceasta este sărăcia cu procent de 50%, iar a doua cauză este influența negativă a familiei cu un procent de 36%, a treia cauză este nivelul de educație a părinților cu un procent de 9% iar o altă cauză este starea de sănătate este cu un procent de 5%.

Figura 2 (Principala cauză pentru care copiii cerșesc )

În a treia întrebare urmăresc să identific gradul de încurajare a cetățenilor prin oferirea de bani a copiilor care cerșesc. Din figura 3 putem observa gradul de încurajarea al cetățenilor care se manifestă cu procent ridicat și anume 63% din subiecții chestionați afirmă că de fiecare dată dau bani copiilor care cerșesc, iar cu un procent de 26% afirmă că oferă bani copiilor care cerșesc uneori, în timp 11% dintre subiecți afirmă că nu oferă bani copiilor care cerșesc niciodată.

Figura 3 ( Încurajarea cerșitului prin oferirea de bani)

Prin gradul de încurajare adică prin oferirea cerșetorilor minori bani îi conduce să revină din nou pe strada să cerșească astfel acestea renunța la școală, cresc fără o educație minimală deci au șanse mici să iasă din cercul lor. Chiar dacă mulți copii sunt trimiși pe strada să cerșească de către părinții sau alt adult prima dată, cu timpul copii care continua să cerșească cresc cu percepția că altceva nu știu să facă sau nu sunt în stare și chiar că le este mai ușor să cerșească decât să facă altceva.

În a patra întrebare doresc să identific motivul pentru care oferă bani copiilor care cerșesc. Principalele răspunsuri cu privire la motivele pentru care oferă bani rezultate în urma sondajului efectuat reiese din figura 4. Răspunsul cu procentajul cel mai mare l-a avut milă cu 75% dintre subiecți, în timp ce 11% dintre subiecții chestionați nu oferă bani niciodată, iar 8% oferă bani afirmând că motivul este credința, iar un alt motiv fiind solidaritatea cu un procent de 6%.

Figura 4 ( Motivul pentru care oamenii oferă bani)

Populația continuă să creadă că dacă le oferă bani îi ajută, iar prin milostenia lor consideră că îi sprijină temporar, nu își dau seama cât de mult greșesc prin acest fapt, poate deoarece niciodată nu o studiat acest fenomen sau s-au obișnuit cu ideea și poate li se pare chiar ceva normal de nu acționează în niciun fel.

Cât despre ultima întrebare doresc să identific implicarea/neimplicarea cetățenilor privind fenomenul de cerșetorie infantilă. Din figura 5 am urmărit să identific gradul de implicare/neimplicare a populației față de copii care cerșesc de unde a reieșit că un procent foarte ridicat de neimplicarea acestora și anume 84% dintre subiecți nu au sesizat organele de abilitate în timp ce 16% dintre subiecți au afirmat că au sesizat organele de abilitate privind protecția copilului.

Figura 5 ( Implicarea cetățenilor privind fenomenul de cerșetorie infantilă)

Se pare că acest fenomen este perceput ca fiind normal deoarece chiar dacă cetățenii se întâlnesc zilnic nu fac mare lucru. Ceea ce îi total defectuos fiindcă este vorba în primul rând de încălcarea drepturilor copilului, în al doilea rând acest fenomen are profunde implicații negative, atât pentru copilul în formare, cât și pentru societate.

4.2 STUDIU DE CAZ PRIVIND INTERVENȚIA SOCIALĂ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ABUZUL ȘI NEGLIJAREA COPIILOR

4.2.1 Scopul si obiective

Analizarea climatului familial din punct de vedere al nevoilor, problemelor și relațiilor dintre membrii familiei, respectiv stabilirea unor acțiuni și condiții ce vor avea efecte pozitive asupra copiilor.

Prin prisma acestui studiu am urmărit o serie de obiective cum ar fi:

Identificarea situației familiale;

Cauzele care au condus la intervenția asistenților sociali;

Efectele semnalate asupra copiilor;

Identificarea nevoilor;

Interpretarea situației familiale și găsirea masurilor ce pot fi aplicate;

Toleranta membrilor familiei în raport cu acțiunile stabilite;

4.2.2 Semnalarea cazului

Cu privire la acest caz este unul care a fost semnalat de mai multe ori atât de asistenți sociali cât și de persoane fizice din Municipiul Baia Mare. Mai exact este vorba de niște părinți care își trimit copii la cerșit sau chiar merg să ceară milă publicului împreună cu minorii.

I.Date privind situația copiilor

1. Numele și prenumele: L. L.

Vârsta: 13 ani

Sexul: Feminin

Naționalitatea: Rrom

Ocupație: elev, clasa a III -a

2. Numele și prenumele: L. M

Vârsta: 12 ani

Sexul: Masculin

Naționalitatea: Rrom

Ocupație: elev, clasa a II-a

3. Numele și prenumele: L. A.

Vârsta: 5 ani

Sexul: Masculin

4. Numele și prenumele: L. F.

Vârsta: 4 ani

Sexul: Feminin

Situația juridică a copilului în raport cu fiecare dintre părinți:

Copii naturali al celor 2 concubini.

Domiciliul – Reședința Horia

Situația școlară: Cei doi copii L.L. și L. M. prezintă performanțe scăzute, absenteism, risc crescut de abandon școlar. Iar minorii L.A și L.F nu sunt înscriși la grădiniță.

II. Istoricul familiei și a copiilor

Părinții minorilor sunt împreună de 15 ani și din relația lor consensuală a rezultat patru minori cu vârste cuprinse între 4-13 ani. Din cei 4 membrii sunt înscriși 2 copii la școala dar cu rezultate slabe. Nici unu dintre părinți nu este angajat, veniturile familiei fiind constituite din cele 4 alocații și venituri ocazionale. Tatăl este dependent de alcool și cheltuiește banii pe viciul acesta. Copii sunt neglijați de părinți deoarece nu îi acordă atenția necesară în educația lor, copii petrec foarte mult timp pe stradă în loc să petreacă la școală.

Relația copiilor cu părinții este tensionată, copii sunt trimiși la cerșit ca să aducă bani acasă, chiar și mama merge cu ei să cerșească.

Cu privire la acest caz de nenumărate rânduri mama însoțită cu 1 minor sau 2 minori mergea să cerșească, dar de cele mai multe ori copii au fost lăsați singuri să cerșească/să meargă la cerșit.

Prima intervenție a asistentul social comunitar a fost în așa fel încât să acorde primordialitatea reintegrării copilului în familie tocmai din acest motiv a intervenit prin găsirea familiei o locuință socială deoarece locul în care trăiau înainte era unul precar, lipsit de condițiile necesare unui trai decent chiar și cu locul de muncă a fost ajutat tatăl dar se pare că pe parcurs a renunțat.

Cu tot sprijinul acordat din partea reprezentanților sociali din cadrul primăriei, părinții își trimiteau copii la cerșit și nici nu aveau grijă de locuința primită și nici de copii.

A doua intervenție din partea asistenților social din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială a fost să predea cazul Direcției de Protecție a Copilului din Baia Mare. Măsura care a fost aplicată este plasamentul în regim de urgență care a durat șase luni, în timpul acela copii beneficiau de servicii oferite de Centru Romanii. Înlocuirea măsurii de plasament a avut loc prin sentința civilă în alt Centru de Servicii situat în Dumbravă.

Date despre viața de familie și mediul de viață a copiilor

Tatăl

Nume și prenume: L.V

Domiciliul/Reședința: strada Horea, locuința socială

Studiile/Profesia: 3 clase

Ocupația: Fără ocupație

Venitul: venituri ocazionale

Mama

Nume și prenume: L. M

Domiciliul/Reședința: strada Horea, locuința socială

Studiile/Profesia: analfabet

Ocupația: casnică

Venitul: alocația copiilor

III.Climatul familial, efectele lui asupra copiilor și nevoile identificate:

Tatăl minorilor consumă băuturi alcoolice iar mama nu își îngrijește cei 4 minori.

Cadrele didactice au descris situația familiei L. ca fiind una precară dar cu responsabilitatea paternală pentru modul în care reacționează cu școala.

Factorii familiali, de mediu și stigmatul resimțit (lipsa unei ținute școlare adecvate) au determinat un comportament negativ, de repulsie pentru cea ce reprezintă sistemul de educație.

Nevoile fundamentale ce țin de trebuințele alimentare, vestimentare, nevoia de afecțiune a cauzat o ruptură în acumularea celorlalte nevoi (de securitate, de stimă).

Spațiul de locuit este impropriu pentru locuit datorită lipsei de igienă dominată de o stare de sărăcie și nivelul de educație al părinților.

Concluzii

Am constat că, părinții care ar trebui să fie o sursă esențiala pentru dezvoltarea copilului și o sursă primară de dragoste și afecțiune care ar trebui să împlinească aproape toate nevoile de creștere și dezvoltare, atât fiziologică, cât și psihologică ale copiilor nu își fac aceste îndatoririle și chiar din contră au avut influențe negative asupra acestora.

Copiii de regulă, au încredere în adulți și adesea îi privesc ca pe niște modele de urmat, chiar îi imită sau le copiază în tot ceea ce spun. Copii din familia L. au avut un rol de a contribui financiar în casă, în timp ce educația lor scădea deoarece copii au avut impresia că e bine așa cum au văzut la părinții lor, adică să nu pună preț pe școală și pe educație.

În cadrul școlilor, L.L.și L.M. erau deseori marginalizați, ignorați, descurajați în participarea la activitățile clasei. De cele mai multe ori principalul motiv îl constituia igiena personală precară a acestora și probleme legate de comportament al acestora.

Mama acestor copii este fără experiență de viață în creșterea copiilor, delăsătoare, incapabilă, pasivă care a crescut la rândul ei în familii care au neglijat-o și pe ea.

Astfel viața copiilor în sânul familiei L. în care unul din părinți este dependent de substanțe alcoolice este de cel mai multe ori plină de minciuni, dezamăgiri, neajunsuri, promisiuni neîndeplinite iar copii au ajuns să fie temători, lipsiți de încredere, și vor avea senzația că nimic nu poate fi controlat în viață.

Copii familiei L. au devenit un mijloc de asigurare existenței pentru toată familia prin cerșit. Tendința de a da bani copiilor cerșetori, îi stimulează pe părinții care își trimit copii să stea cu mâna întinsă. Și din păcate se găsesc destui miloși care să le întindă un ban. Iar datorită faptului că copii reușesc să strângă mai mulți bani decât ar face ei acest lucru îi încurajează pe părinți să îi trimită în continuare pe copii abuzând de aceștia.

Ca urmare a acestui fapt copii și-au pierdut orice speranță de a avea o copilărie normală ori de a putea merge la școala limitând accesul la educație, expunându-i astfel la un risc de a fi abuzați fizic sau psihic.

Recomandări

Se recomandă înscrierea la grădiniță și la învățământ școlar a copiilor pentru reintegrare școlară a acestora, se recomandă să se facă curriculum centrată pe fiecare minor pentru a putea face față, de altfel să fie înscriși la activități “after school”.

Activități de reabilitare ce ar consta în recuperarea carențelor psihosociale precum și dezvoltarea fizică și psihică armonioasă.

Activități psihologice pentru creșterea stimei de sine, dezvoltarea capacității de relaționare și comunicare.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Cercetările arătă că problema cerșetoriei este foarte delicată deoarece cetățenii nu dau dovadă de inițiativă în acest sens, iar numărul de sesizări este foarte redus, fapt care duce la îngreunarea procesului de combaterea a cerșetoriei.

Cetățenii preferă să fie caritabili, în acest sens o caritabilitate exagerata nu rezolvă niciodată problemele sociale pentru ca relația caritabil client se situează în domeniul iraționalului, al sentimentelor, or aceste pot fi ușor manipulate.

Răspunderea pentru protecția copilului revine în primul rând părinților, în subsidiar colectivității locale din care face parte copilul. Atunci când protecția în mediul familial nu este posibilă deoarece părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului, noi ca cetățeni trebuie să sesizăm organele abilitate pentru a lua măsuri necesare ocrotirii copiilor, în acest sens această problema ar trebui să ne privească și să nu fim nepăsători, prin mila nu rezolvăm nimic, trebuie să luăm măsuri concrete.

Prin faptul că le oferim bani copiilor, nu-i ajutăm chiar din contră le îngreunăm situația. Copii de regula au încredere în adulți și adesea îi privesc ca și pe niște modele de urmat, îi imită sau le copiază în tot ceea ce spun. Atragerea lui în activități și comportamente antisociale este o formă de antrenarea copilului care îi depășesc capacitatea de înțelegere și îi pervertesc judecățile morale. Este cazul numeroșilor copii degradați emoțional și moral începând de la vârste fragede care își pierd stima de sine și demnitatea.

Cu privire la cauzele care conduc la actul cerșitului, dacă facem referire la sărăcie, cu siguranța sărăcia nu este legată doar de lipsa veniturilor. Sărăcia înseamnă și lipsa educației, influenței politice, a unui adăpost adecvat, îngrijirii medicale, a hranei suficiente.

Dacă ne referim la influența negativă a familiei putem afirma că într-o familie bântuită de violență, dezorganizată unde exista neglijarea și maltratarea copiilor duce la modificări psihologice, dificultăți de relaționare, imaginea de sine a copiilor scade și devin incapabili să facă față unor situații dificile, în acest cadru familial supravegherea și disciplina copiilor nu are loc în parametrii normali.

În ceea ce privește nivelul de educația aceasta are un rol fundamental pentru pregătirea tinerilor privind integrarea lor în societate. O educație precară se constată atunci când comportamentele individului mai mult dăunează societății în care individul viețuiește, iar educația corectă se observă atunci când individul aduce mai multe beneficii societății decât daune. Educația se referă și la bunele maniere, regulile morale sunt cheia către adaptarea copilului în societate, lucruri generale ale educației, să știe să-și facă igiena corporal, să știe să pună mizeria în gunoi.

Un popor educat, deci inteligent, poate să găsească soluții la aproape orice problemă ar avea, motiv pentru care, în dezvoltarea unui stat, cel mai mult trebuie să se pună accent pe educație.

Rolul educativ al părinților în dezvoltarea copiilor a fost și continuă să rămână o temă importantă pentru psihologia dezvoltării, una din principalele problematici la nivel educațional o constituie incapacitatea tinerilor de a fi părinți, neîncrederea față de școală, cultura și tradiții diferite mai exact atitudinea negativă a unora părinți față de școală. Modalitatea cea mai eficientă de a scăpa de sărăcie este cu certitudine educația deoarece aceasta le oferă oamenilor aptitudinile dar și încrederea necesară pentru a-și găsi un loc de muncă.

Ca și recomandări personale consider că o primă etapă ar fi schimbarea cadrului legislativ potrivit căruia să fie aplicate constrângeri/sancțiuni părinților care își neglijează/maltratează copii cât și a altor reprezentanți care au îndatorirea de a-i crește într-un cadru armonios.

Elaborarea unor programe și strategii care să conducă la adoptarea unor măsuri reale de ocrotire și reinserție socială a minorilor aflați în situații de care nu sunt vinovați ori răspunzători, nici măcar moral. Într-o societate a competiției trebuie să creăm surplusul de timp și bani pentru a ne ocupa de ei. Totuși acesta problemă nu se va rezolva numai cu acțiuni caritabile, fără un program legislativ social, coerent, aplicat de specialiștii în materie care cunosc realitățile societății romanești.

În acest context considerăm că trebuie activat Departamentul pentru Protecția Copilului care să elaboreze și să transpună în practică un sistem complex de prestații și ajutoare familiale, concomitent cu dezvoltarea unor servicii sociale, din care să facă parte și polițiști care să organizeze activitatea de ocrotire a minorilor.

Aceste programe trebuie să aibă ca obiectiv imediat și prioritar scoaterea copiilor din situația de copii ai străzii. Pentru reușita acestor programe trebuie abordată o muncă în echipă a diferiților specialiști.

Prevenirea unor asemenea aspecte, nu este suficient numai asigurarea unor condiții optime de dezvoltare ci și găsirea unor forme și metode noi de asistență, reevaluarea lor periodica, în pas cu noile condiții de integrare, perfecționarea lor, în raport cu progresele societății.

Creșterea numărului de asistenți sociali la nivelul autorităților publice locale, care au prima responsabilitate în cazul copiilor abuzați, neglijați. Asta ar permite evaluarea și monitorizarea familiilor cu probleme. Astfel, abuzul și neglijarea acestora ar putea chiar să fie prevenit, nu doar sancționat când de multe ori este prea târziu. 

Implementarea unor cursuri/programe de calificare profesională pentru părinți potrivit cărora ar putea să se angajeze undeva și să aibă un venit precum și reprezentarea și integrarea profesională a părinților.

Includerea într-o formă de învățământ de tip “A doua șansă” atât pentru părinți cât și pentru copii.

Modificarea și perfecționarea activității educaționale, chiar dacă ajung unii într-o școală, faptul că nu fac față unei curicule învechite îi face să se simtă incapabili. În schimb o curricula axată mai mult pe individ, mai ales în asemenea cazuri ar fi una mai bună, și aici intră educația non-formală, acele multe Asociații din județ al căror scop este acela de a-i ajuta prin servicii diverse. Această acțiune se datorează lipsei complexității reale a proceselor implicate în demersul didactic, deoarece acestea trebuiesc adaptate la cerințele societății aflate într-o permanentă schimbare.

Suportul social oferit de membrii familiei cât și de prieteni sau instituții școlare este absolut necesar pentru adaptarea la aceste schimbări suferite de societate, lucru care ajută copilul să-și mobilizeze resursele psihologice și să facă diferențe între situații sigure și situații periculoase sau să-și împartă sarcinile corespunzător.

Schimbarea cadrului legislativ potrivit căruia sa fie aplicate constrângeri/sancțiuni părinților care își neglijează/maltratează copii cât și a altor reprezentanți care au îndatorirea de a-i crește într-un cadru armonios.

Elaborarea unor programe și strategii care să conducă la adoptarea unor măsuri reale de ocrotire și reinserție socială a minorilor aflați în situații de care nu sunt vinovați ori răspunzători, nici măcar moral. Într-o societate a competiției trebuie să creăm surplusul de timp și bani pentru a ne ocupa de ei. Totuși acesta problemă nu se va rezolva numai cu acțiuni caritabile, fără un program legislativ social, coerent, aplicat de specialiștii în materie care cunosc realitățile societății romanești.

În acest context considerăm că trebuie activat Departamentul pentru Protecția Copilului care să elaboreze și să transpună în practică un sistem complex de prestații și ajutoare familiale, concomitent cu dezvoltarea unor servicii sociale, din care să facă parte și polițiști care să organizeze activitatea de ocrotire a minorilor.

Aceste programe trebuie să aibă ca obiectiv imediat și prioritar scoaterea copiilor din situația de copii ai străzii. Pentru reușita acestor programe trebuie abordată o muncă în echipă a diferiților specialiști.

Prevenirea unor asemenea aspecte, nu este suficient numai asigurarea unor condiții optime de dezvoltare ci și găsirea unor forme și metode noi de asistență, reevaluarea lor periodica, în pas cu noile condiții de integrare, perfecționarea lor, în raport cu progresele societății.

Creșterea numărului de asistenți sociali la nivelul autoritaților publice locale, care au prima responsabilitate în cazul copiilor abuzati, neglijati. Asta ar permite evaluarea si monitorizarea familiilor cu probleme. Astfel, abuzul și neglijarea acestora ar putea chiar sa fie prevenit, nu doar sancționat când de multe ori este prea tarziu. 

Implementarea unor cursuri/programe de calificare profesională pentru părinți potrivit cărora ar putea sa se angajeze undeva și să aibă un venit precum și reprezentarea și integrarea profesională a părinților.

Includerea într-o formă de învățământ de tip “A doua șansă” atât pentru părinți cât și pentru copii.

Modificarea și perfecționarea activității educaționale, chiar daca ajung unii într-o școală, faptul ca nu fac față unei curicule învechite îi face sa se simtă incapabili. În schimb o curricula axată mai mult pe individ, mai ales în asemenea cazuri ar fi una mai buna, și aici intră educația non-formală, acele multe Asociații din județ al căror scop este acela de a-i ajuta prin servicii diverse. Această acțiune se datorează lipsei complexității reale a proceselor implicate în demersul didactic, deoarece acestea trebuiesc adaptate la cerințele societății aflate într-o permanentă schimbare.

Suportul social oferit de membrii familiei cât și de prieteni sau instituții școlare este absolut necesar pentru adaptarea la aceste schimbări suferite de societate, lucru care ajută copilul să-și mobilizeze resursele psihologice și să facă diferențe între situații sigure și situații periculoase sau să-și împartă sarcinile corespunzător.

BIBLIOGRAFIE

1. Antonio Stefan Sandu,Asistenta si Interventia Sociala, Editura Lumen, Iasi, 2002, p. 34

2. Cătălin Zamfir, Sofia Manuela Stanculescu (coord), Ionică Berevoescu (coor), Sărac lipit, caut o altă viață!, Editura Nemira, București, 2004, p. 2

3. Ciofu Carmen, Interacțiuni părinți-copii, Editura Medicală Amaltea, București, 1993, p. 46

4. Dan Banciu (ș.a), Adolescenții și familia, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987, p. 153

5. Doina Balahur, Protectia drepturilor copilului ca principiu al asistentei sociale, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p.23

6. Doru Buzducea (coord.), Economia socială a grupurilor vulnerabile, Editura Polirom, 2013, p. 250 ,p. 258

7. Ecaterina Vrasmas, Interventia socioeducationala ca sprijin pentru parinti, Editura Aramis,Bucuresti, p.51 , pp. 99-100

8. Ecaterina Adina Vrasmas, Consilierea si educatia parintilor,Editura Aramis, Bucuresti, 2002, pp. 102-120

9. Elena Bonchis (coord.), Familia și rolul ei in educarea copilului, Editura Poliro, Iași, 2011, p. 37, p. 91, p. 379

10. Elena Zamfir, Psihologie socială, Editura Ankarom, Iași, 1997, p. 390

11. Gabriela Marian (ș.a), Comportament agresiv, Editura. Tritonic, București, 2009, p. 5, p. 159

12. George Neamțu (coord.), Tratat de asistență socială, Editura. Polirom, Iași, 2011, p. 693

13. Gilles Ferreol (coord.), Adrian Neculau, Aspecte psihosociale, Editura. Polirom, 2003, p. 47

14. G. Bunescu, G. Alecu, D. Badea, Educatia parintilor. Strategii si programe, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, p.99

15. I. Mihailescu, Politici sociale in domeniul populatiei si familiei, in Elena Zamfir, Catalin Zamfir (coord), Politici sociale.Romania in Contextul European, Editura Alternative, Bucuresti, 1995, p.152

16. Ioana Boldis, Drepturile copilului. Perspective teoretice si aplicative, Editia a II-a,Editura Argonaut, 2012, p.36, p. 178

17. Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.365

18. Ion Pitulescu, Criminalitatea Juvenilă, Ed. Național, 2000, p. 159, p. 195, p. 204-207, p.271

19. Ligia Livada Cadeschi, De la mila la filantropie, Editura Nemira, 2001, p. 13

20. Madalina Constantin, Maltratarea copiilor între cunoaștere și intervenție, Iași, Editura. Lumen, 2004, p. 56

21. Marian Preda, Politica Socială Românească, Editura Polirom, Iași, 2002, p.102, p. 127, p. 129

22. Mircea Zidarescu, Rolul familiei, comunității și a mediatorului școlar în combaterea absenteismului școlar, a abandonului școlar și a delincvenței juvenile la copiii de etnie romă, Editura Lumen, Iași, 2009, p. 46

23. Nicoleta Neamțu, Practica Asistenței Sociale Centrată pe Individ și Familie, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2008

24. Nina Mihalache, Sociologie și Asistenta Socială, Editura Universității Alexandru I. Cuza, Iași, 2008, pp.156-160

25. Nina Mihaela Mihalache, Sărăcia: Responsabilitate individuală și nevel de trăi, Editura Institutul European, 2013

26. R. K. Merton. Apud. R. Boudon (ș.a), Dictionnaire de la sociologie, 1993, Larousse, trad. Rom. Dicționar de sociologie, 1996, București, Ed. Univers enciclopedic, p. 159

27. Sorin M. Radulescu, Devianta comportamentala si boala psihica, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1989, p.29

28. Vasile Miftode (coord.), Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Editura Lumen, p. 131, p.175, p. 185, p. 286, p. 290-291

29. Vasile Miftode (coord.), Actiunea Sociala in perspectiva interdisciplinara, Editura Proema Baia Mare, 1998, p.69, p.70, p.194

30. Virgil Dragomirescu, Psihologia comportamentului deviant,Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, p.259, p.261

31. Zamfir Catalin, Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1998

32. Institutul de Cercetare a Calității Vieții UNICEF, Participarea la Educație a Copiilor Romi, Probleme, Soluții, Actori, București , 2002

33. Organizatia Salvati Copiii, Alternative Socile, 2002:22

34. Studiu UNICEF și Romani CRISS 2011

35. CODUL CIVIL (Legea nr. 287/2009) – Republicat si Actalizat 2015, art. 110, 483-512

36. LEGEA nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial, nr. 159 din 5 martie 2014

37. Legea 287/2009 Noul cod civil Principiul interesului superior al copilului

38. LEGEA nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului – Republicata, republicată în Monitorul Oicial, nr. 159 din 5 martie 2014, art. 55-64

39. LEGE Nr. 292 din 20 decembrie 2011, PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL FICIAL NR. 905 din 20 decembrie 2011, Legea Asistentei Sociale

40. Legea 125/2015 privind aprobarea OUG 65/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative. Legea privind cresterea alocatiei pentru copii. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 2 iunie 2015

41. Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, Norma metodologică din 19.01.2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei

42. Legea 342/2015 privind aprobarea OUG 25/2015 pentru completarea art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat

ANEXE

Anexa 1.

Cat de des observati copii care cersesc?

zilnic;

rar;

niciodata;

Care credeti ca este principala cauza pentru care copiii cersesc?

Influenta negativa a familiei;

nivelul de educatie;

saracia;

starea de sanatate;

Obisnuiti sa oferiti bani copiilor cersetori pe care ii intalniti?

de fiecare data;

uneori;

niciodata;

Care este motivul care te face sa oferi bani cersetorilor?

mila;

credinta;

solidaritate;

nu ofer bani cersetorilor niciodata;

Ati sesizat vreodata vreun caz de cersetorie infantile la organelle abilitate?

Da;

Nu;

Anexa 2.

Ancheta socială

I.Date privind situația copilului

Copilul:

Numele și prenumele:_____________________________________________________

Vârsta:_________________________________________________________________

Sexul:__________________________________________________________________

Naționalitatea:___________________________________________________________

Ocupație:_______________________________________________________________

Situația juridică a copilului în raport cu fiecare dintre părinți:

________________________________________________________________________

Domiciliul legal:______________________________________________________

Domiciliul în fapt:_____________________________________________________

II. Istoricul familiei:

__________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

Date despre viața de familie și mediul de viață a copilului:

Tatăl

Nume și prenume____________________________________________________________

Domiciliul/Reședința__________________________________________________________

Studiile/Profesia______________________________________________________________

Ocupația____________________________________________________________________

Venitul______________________________________________________________________

Mama

Nume și prenume____________________________________________________________

Domiciliul/Reședința__________________________________________________________

Studiile/Profesia______________________________________________________________

Ocupația____________________________________________________________________

Venitul______________________________________________________________________

Copiii familiei:

Numele și prenumele:__________________________________________________________

Vârsta:______________________________________________________________________

Sexul:_______________________________________________________________________

Naționalitatea:________________________________________________________________

Ocupație:____________________________________________________________________

Climatul familial (efectele lui asupra copilului)

____________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________

Condiții de locuit (igiena, curățenie)

____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

III. Problema ridicată de copil

Motivul încadrării copilului în categoria de copii în dificultate

______________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________

Starea de sănătate

_______________________________________________________________________________

IV.Concluzii și recomandări:

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________