Repere primare asupra dimensiunilor impactului antr opic în morfogenez ă. Stadiul cunoa șterii impactului antropic în morfogeneza reliefului… [615443]

CAPITOLUL 17

I M P A C T U L
A N T R O P I C I N
M O R F O G E N E Z A

Repere primare asupra dimensiunilor impactului antr opic în morfogenez ă.
Stadiul cunoa șterii impactului antropic în morfogeneza reliefului României.
Baze conceptuale de abordare a impactului antropic în morfogenez ă.
Conceptul de sistem al aluviunilor. Timpul de influ en ță antropic ă în
morfogenez ă. Studii caz pentru cunoa șterea impactului antropiz ării în sistemul
aluviunilor. Rolul amenaj ării de iazuri în sistemul de aluviuni al Podi șului
Moldovei. Influen ța lacurilor de baraj asupra reducerii scurgerii de aluviuni.
Influen ța amenaj ării de baraje asupra dinamicii albiilor de râu. Inf luen ța
mineritului asupra transportului de aluviuni pe râu l Jiu.

« Natura, pentru a fi comandat ă, ar trebui s ă fie supus ă »

Francis Bacon (1620)

17.1. Repere primare asupra dimensiunilor impactulu i antropic în morfogenez ă

Se consider ă c ă abia dup ă deceniul 1950-1960, speciali știi în domeniul land șaftului au luat
în considera ție în mod serios efectele activit ății umane asupra mediului înconjur ător
(Gregory,1985). Dar și în acest context, dac ă avem în vedere mediatizarea raportului om – natur ă,
putem u șor constata c ă asist ăm doar la vehicularea unor date foarte generale, ce l mai adesea de
senza ție, referitoare la: efectul de ser ă, degradarea stratului de ozon și pericolul “iernii nucleare”,
datorit ă activit ăților umane. Cât prive ște impactul antropic în morfogenez ă exceptând referin țele la
problema eroziunii accelerate indus ă de folosin ța nechibzuit ă a terenurilor, pur și simplu a fost

471
ignorat. Aceasta, cu toate c ă, în realitate, “ac țiunea omului asupra naturii este unic ă” (Sears, 1957)
în raport cu a celorlalte elemente de mediu. Pentru a în țelege afirma ția f ăcut ă, este suficient s ă ne
raport ăm la scara de spa țiu și de timp, precum și la viteza de propagare a fenomenelor induse de
om. Pentru c ă omul rupe barierele termice ale mediului, de umidi tate sau înal țime, care pentru
celelalte specii pot constitui grani țe de restric ții foarte severe. Ultimii 10 000 de ani de civiliza ție,
marca ți pe “spa țiul de timp”, cum ar spune Preafericitul Augustin ( “Cartea a XI a, 256) de
începuturile revolu ției agricole reprezint ă expresia cea mai deplin ă a sensului no țiunii de “ for ță
unic ă” pe care o exercit ă omul asupra mediului. F ără a intra în detalii sau a încerca o teoretizare,
referindu-ne strict la efectele directe ale factoru lui antropic în morfogenez ă, vom men ționa câteva
date argument de o mare relevan ță pentru a evalua dimensiunile impactului uman în si stemul
aluviunulor, cel pu țin la nivelul circuitului sedimentelor:
– Anual, numai prin minerit , omenirea mobilizeaz ă ca surse de sedimente circa 3 000
miliarde tone de material (Holdgate et al. 1982), în timp ce râurile lumii transport ă în m ări și
oceane în acela și interval 24 miliarde tone sedimente și disolu ții, ceea ce raportat la unitatea de
suprafa ță a uscatului globului terestru (147.8 milioane km² ) reprezint ă 20298 tone/km²/an și
respectiv 168 t/km²/an. Este o diferen ță de o relevan ță indubitabil ă. Pentru condi țiile României, a șa
cum rezult ă din datele Ministerului Mediului, P ădurilor și Apelor, la nivelul anului 1991, numai
sterilul din industria minier ă a fost de aproximativ 225 milioane tone, revenind ca expresie
specific ă cca. 950 t/km²/an, fa ță de cca. 185 t/km²/an aluviuni evacuate de râurile interioare.
Cifrelor men ționate le ad ăug ăm și urm ătoarea apreciere bine studiat ă de speciali ști și anume: rocile
scoase la zi prin minerit în cele mai multe cazuri, dac ă ar fi supuse eroziunii în regim natural, ar
reintra în circuitul sedimentelor dup ă milioane și chiar zeci de milioane de ani fa ță de situa ția
prezent ă. Ilustrativ în acest sens consider ăm a fi Mina Bingham Canyon Cooper din Utah din care ,
la o suprafat ă de 7.21 ha și o adâncime de 774 m, s-au extras 3.355.000.000 t, adic ă de 7 ori mai
mult decât pentru Canalul Panama;
– Anual, sunt scoase din circuitul agricol, pe Glob , prin activit ăți agricole (!!!), cca 5 – 7
milioane ha, datorit ă eroziunii accelerate (Bul. WASWC, 1986), iar rata eroziunii terenurilor, ca
urmare a influen ței antropice a dep ăș it în multe regiuni rata regener ării solurilor, care este, de
exemplu pentru condi țiile climatului temperat, între 0.02 – 0.08 mm/an ( Hadley et al ., 1985);
– În prezent, marile fluvii ale lumii cu sistemele lor hidrografice sunt în cea mai mare parte,
iar unele în totalitate, controlate de baraje cu lacurile aferente , al c ăror volum de ap ă a dep ăș it de
5-6 ori debitul mediu al tuturor râurilor lumii, de bit estimat la aproximativ 1250 km³/s (Ichim,
Rădoane, 1986). Amplasarea lacurilor tranversale de t ip baraj a introdus mari discontinuit ăți în
transportul de aluviuni, în evolu ția albiilor de râu și a versan ților adiacen ți, care în timp geologic
sunt controlate cu o rat ă foarte redus ă de manifestare, de mi șcările tectonice și de varia țiile
nivelului general de baz ă. In ceea ce prive ște extinderea în spa țiu și durata de manifestare a
influen ței unor astfel de structuri antropice, Williams and Wolman (1984), au apreciat, pe baza
analizei unei mari popula ții de cazuri, c ă pe cursul marilor fluvii distan ța poate fi de ordinul sutelor
de km, iar durata de ordinul miilor de ani. Ori, as emenea structuri sunt și în țara noastr ă, în num ăr
de cca. 260 lacuri de baraj, cu un volum total de c ca. 13 miliarde m³ (1/3 din volumul total de ap ă
tranzitat într-un an de râurile interioare) (Jelev, 1992). Mai mult, ele sunt înso țite de dizlocarea
unor imense cantit ăți de roci, de materiale terigene, în general, care numai în perioada 1950-1990,
în contextul amenaj ărilor hidroenergetice au însumat cca 500 mil. m³ um pluturi, 771 km de diguri,
33 mil. m³ betoane la suprafat ă, 12 mil. m³ excava ții în subteran pe 669 km galerii, etc.
(Constantinescu et al ., 1990).
Bineîn țeles, pot fi date și alte elemente primare de impact antropic în siste mul aluviunilor
cum ar fi: iriga țiile și desec ările, construc țiile civile și urbanismul, construc ția și exploatarea
drumurilor, regulariz ările de râuri și terasarea versan ților etc. Dorim îns ă în acest context s ă
subliniem c ă:
O concluzie general ă pe care o impune acest tablou, este necesitatea analizei impactului
antropic pe baza unor concepte riguroase, pentru a accede la evalu ări și prognoze clare . In ceea

472
ce ne prive ște, am avut în vedere asimilarea și dezvoltarea teoriei sistemice aplicat ă la sistemul
aluviunilor , concept care ne apar ține (Ichim, 1986; Ichim și R ădoane, 1987; ș.a.) și a fost
recunoscut în literatura de specialitate din țar ă și str ăin ătate ca o contribu ție a colectivului ce și-a
asumat investigarea unui asemenea subiect.
17.2. Stadiul cunoa șterii impactului antropic în morfogeneza reliefului României.
Începem cu observa ția c ă, în mod curent, se consider ă simpla men ționare a unor structuri
antropogene raportate la relief, la râuri, la zone litorale, sau pur și simplu, la modul de utilizare a
terenurilor, ca o contribu ție privind cunoa șterea impactului uman în morfogenez ă și, evident, în
sistemul aluviunilor. Nu putem asimila o asemenea o pinie. Mai mult, ca cercet ători, suntem
interesa ți s ă distingem, pe de o parte, efectele structurilor an tropogene în dinamica reliefului, în
general, în sistemul aluviunilor, și pe de alt ă parte, efectele acestora asupra structurilor
antropogene. Acest al doilea aspect a preocupat mai mult pe speciali știi din domeniul proiect ărilor.
Noi socotim necesar ă o discriminare între prezentarea structurilor antr opogene cu elementele lor
tehnice de localizare și fezabilitate în raport cu cunoa șterea problemei aluviunilor și a rela țiilor de
feedback dintre structurile antropogene și sistemul aluviunilor. Într-o astfel de perspectiv ă
structur ăm prezentarea cercet ărilor noastre dup ă cum urmeaz ă: a) prezen ța structurilor antropogene
cu impact în sistemul aluviunilor; b) cunoa șterea problemei aluviunilor; c) cunoa șterea unor
raporturi între structurile antropogene și sistemul aluviunilor.
17.2.1. Prezen ța structurilor antropogene cu impact în sistemul al uviunilor

În cazul de fa ță , folosim no țiunea de structur ă antropogen ă pentru orice tip de construc ție,
amenajare, folosin ță a terenurilor, exploatare a solului și subsolului, care induce modific ări în
morfologia terestr ă sau în rata proceselor morfogenetice, la nivelul d izloc ării, tranzit ării, stoc ării
sau evacu ării depozitelor dintr-un sistem geomorfologic. A șa cum relev ă cercet ările arheologice,
pe teritoriul ță rii noastre cele mai vechi structuri antropogene au avut caracter hidrotehnic, datând
din epoca roman ă. Este vorba de canalul de piatr ă și captarea cu conducte pentru alimentarea cu
apă de la Gr ădi ștea Muncelului, apeductele de alimentare cu ap ă a ora șelor de la ță rmul M ării
Negre, deriva ția dintre p. Râu șor și p. Zeicani-Breazova și Râul-Mare (Ha țeg), din timpul lui
Hadrian (132-133 î. H.), între cele mai vechi siste me de iriga ție. Tot din perioada roman ă dateaz ă
ideea unui canal navigabil pe Valea Carasu, de fapt actualul canal Dun ăre-Marea Neagr ă și chiar se
consider ă c ă în timpul împ ăratului Traian a fost amenajat ă o cale de ap ă din Danubiu pe valea
Axios-Carasu. Terasarea versan ților în zonele de pân ă la 1200-1400 m în ălțime, prin a șa – numita
,,agricultur ă de restric ție” din timpul migra țiilor, exploat ările miniere din Mun ții Apuseni etc. pot fi
considerate vechi structuri antropogene(Botzan, 198 4). Din perioada Evului mediu timpuriu sunt
dovezi ale amenaj ării unor iazuri artificiale la 1161 în Cri șana, și 1177 și 1291 lâng ă Turda. In
Moldova, a șa cum rezult ă din Chronografia publicat ă la Viena (1541), în timpul domniei lui Petru
Rare ș, iazurile și hele șteele erau considerate între cele mai importante bo g ății, unele datând din
timpul lui Ștefan cel Mare. Din documentele vremii rezult ă c ă în sec.al-XVII-lea în Moldova erau
cca 1500 iazuri, cu o suprafa ță total ă de aproape 200.000 ha, aceste lacuri ajungând un p ericol de
inunda țtii ca urmare a ced ării ,,barajelor” de p ământ. Se men ționeaz ă în acest sens marile inunda ții
de pe r. Sitna din 1659 care au afectat localit ățile Pip ăle ști, Blânde ști, Lie ști, și Ion ăș ești. Și în Țara
Româneasc ă, asemenea amenaj ări au c ăpătat amploare înc ă din timpul domniei lui Mircea cel
Bătrân, când s-a construit barajul de la Nucet (8 m î n ălțime)formând lacul cu acela și nume (cca.
1000 ha și 13 km lungime, 800 m l ățime) de lâng ă Tîrgovi ște. În timpul lui Matei Basarab, s-a
realizat un canal derivat, pe dreapta Oltului, aval e de Slatina.
În secolul al – XVIII-lea, interven țiile antropice cap ătă amploare, remarcându-se, în primul
rând, amplele lucr ări de canalizare și navigabilizare a Beg ăi, regularizarea râurilor și desecarea
câmpurilor din Banat, Cri șana, și din aproape toat ă Câmpia de Vest. Primele lucr ări în acest sens au

473
început dup ă pacea de la Passarowitz, în timpul guvernatorului Mercy, în 1718-1719 și 1722-1733,
pentru ca la sfâr șitul secolului al-XIX-lea, aceast ă regiune s ă fie în cea mai mare parte aflat ă sub
controlul lucr ărilor hidrotehnice. Se remarc ă apoi lucr ările de ap ărare împotriva inunda țiilor
Bucure știlor din timpul lui Ipsilanti (1780), iar la încep utul secolului al XIX – lea, ca lucrare de
mare anvergur ă, este canalul de deriva ție al Dâmbovi ței din timpul lui Caragea-Vod ă (1812-1818).
De asemenea, la mijlocul aceluia și secol s-a construit marele canal (35 km lungime) cu obiective
edilitare de la Foc șani, pentru ca în timpul lui Al. I. Cuza s ă se revad ă în fond întregul sistem al
Dâmbovi ței ca urmare a inunda țiilor, pe care însu și domnitorul le v ăzuse în 1860, 1862, 1864,
1865, ultima fiind cea mai mare inunda ție din secolul al XIX-lea. În 1871, Comisia Europea n ă a
Dun ării a întocmit un proiect pentru l ărgirea Dâmbovi ței, dup ă ce, cu dou ă decenii în urm ă,
declan șase marea rectificare a bra țului Sulina, interven ție antropic ă, care și ast ăzi afecteaz ă
puternic bilan țul aluviunilor fluviului în aria Deltei Dun ării și zonei litorale adiacente acesteia. Tot
în secolul al XIX-lea, ca urmare a extinderii amena j ărilor hidrotehnice, cu impact în morfogenez ă,
au avut loc schimb ări radicale în folosin ța terenurilor. Pacea de la Adrianopole (1829) care a
încurajat agricultura, și apoi reforma agrar ă din 1864 au condus la o accelerat ă reducere a
suprafe țelor împ ădurite. De la un poten țial natural de cca. 76%, suprafa ța împ ădurit ă, în timp de un
secol, a ajuns la cca. 27% din teritoriul ță rii. Datorit ă extinderii ponderii culturii porumbului
(introdus la noi în secolul al XVII-lea) și a altor culturi pr ăș itoare, s-a ajuns la cea mai complex ă
structur ă antropogen ă de influen ță în sistemul aluviunilor.
În secolul nostru, evident, în ideea sporirii folo sirii poten țialului de resurse naturale, impuse
de cre șterea demografic ă și cerin țele integr ării României, în contextul condi țiilor de civiliza ție ale
Europei, de dup ă primul r ăzboi mondial, teritoriul ță rii a fost cuprins aproape în întregime în sfera
impactului antropic, în ceea ce prive ște morfogeneza, în general, și sistemul aluviunilor în sistem
în cascad ă, în special. Pentru a nu detalia aspectele privind o asemenea afirma ție, consider ăm
ilustrativ ă enun țarea urm ătoarelor date, la nivelul anilor 1991-1992: i)prin minerit se dizloc ă anual
225-230 mil.t. steril, la care se adaug ă cca. 10 mil.t.cenu șă și zgur ă provenite în propor ție de peste
96% de la termocentrale, cca. 4,5 mil.t. de șeuri, toate constituindu-se în surse de aluviuni ac tuale
sau poten țiale; ii)în perioada 1986-1990 s-a ajuns la un volu m anual de agregate extrase din albii de
cca. 70 mil. mc., cu mult peste debitul solid al râ urilor noastre; iii)numai prin amenajarea a 115
hidrocentrale și 118 baraje de interes hidroenergetic s-au realiza t 500 mil. t. umplutur ă, 771 km
diguri, 33 mil.mc betoane de suprafa ță , 669 km galerii, 12 mil.mc excava ții. Numai în perioada
1950-1990 s-au amenajat 260 lacuri de baraj cu un v olum de cca.13 mld.mc., ce reprezint ă peste
1/3 din volumul mediu anual al scurgerii pe râurile interioare; v)pe 20,8% (15.000 km) din
lungimea total ă a râurilor au fost realizate lucr ări de îndiguire și regularizare; iv)s-au f ăcut lucr ări
de ,,stingere a toren ților” pe 63.000 ha și s-au plantat cca. 20.000 ha p ădure; v)s-au f ăcut lucr ări de
iriga ții pe cca. 3,25 mil.ha, de desecare pe cca. 31% din suprafa ța agricol ă, ceea ce înseamn ă
apari ția unei structuri hidrografice antropice de mii d e km, de canale care preiau sau în care se
stocheaz ă aluviuni,venite în mare parte din re țeaua natural ă de râuri; vi)au fost realizate lucr ări
antierozionale pe cca.2,3 mil. ha, la care se adaug ă, în ceea ce prive ște folosin țele agricole ca
structuri antropizate, dou ă momente din acest secol: împropriet ărirea din 1921, cu loturi orientate
deal-vale și “comasarea” p ământurilor prin colectivizare (în perioada 1950-196 2), ambele cu efecte
specifice în bilan țul eroziunii și al aluviunilor, mai ales, în regiunile de dealuri ; vii)în raport cu
condi țiile specifice dezvolt ării civiliza ției poporului nostru, urbanismul din perioada de du p ă al-II-
lea r ăzboi mondial, s-a dezvoltat printr-o hipertrofiere artificial ă a unor localit ăți și apar ția unor
ora șe noi (în anul 1992, 56% din popula ție locuia în ora șe fa ță de 23,4% în 1948), ceea ce în planul
sistemului aluviunilor, înseamn ă o poten țare de dizlocare a surselor de aluviuni. Tot dup ă cel de al-
II-lea r ăzboi mondial, renun țarea în exploatarea lemnului, la transportul prin p lut ărit și pe liniile
ferate specifice de pe v ăile montane, a însemnat o cre ștere neobi șnuit ă a re țelei de drumuri
forestiere, deci a suprafe țelor nude, care reprezint ă, în acest fel importante surse de aluviuni din
ariile împ ădurite.

474
17.2.2. Stadiul cunoa șterii problemei aluviunilor și a unor raporturi între structurile
antropogene și sistemul aluviunilor.

Pîn ă în deceniul 1980-1990, problematica aluviunilor a fost abordat ă și continu ă înc ă s ă fie
abordat ă în raport cu marile tipuri de folosin țe; agricol, silvic și al cursurilor de ap ă, respectiv
eroziunea pe terenurile agricole, pe terenurile sil vice și tranzitul de aluviuni în re țea. Aceasta, nu
numai în țara noastr ă, ca urmare a investiga țiilor direct interesate în cunoa șterea local ă dar și
regional ă a fenomenelor men ționate. Aparent, nesemnificativ ă, o asemenea abordare, a avut și are
profunde implica ții în direc ționarea la scar ă na țional ă a fondurilor necesare controlului din sistemul
aluviunilor. Lipsa unei concep ții de analiz ă unitar ă a problemei aluviunilor, în succesiunea: surs ă –
tranzit – reziden ță – efluen ță – exploatare (utilizare), a constituit, în concep ția noastr ă, principala
cauz ă a situa ției men ționate. Cercet ările lui Trimble și Lund (1982) cu privire la conservarea și
reducerea eroziunii și sediment ării în bazinul râului Coon a deschis calea pentru a șteptata:
abordare unitar ă a aluvinilor, iar Outhet (1984 ) și Hadley et al. (1985)au adus repere noi în acest
sens. La noi a fost șansa colectivului de cercetare al acestei teme de a elabora și dezvolta conceptul
de sistem al aluviunilor ( Ichim, 1986; Ichim și R ădoane, 1987; Ichim et al . 1988,1992 ).
Astfel, vom structura imaginea ce se poate ob ține cu privire la stadiul cunoa șterii sistemului
aluviunilor din România, raportându-ne la deceniile 1985-2000, care au marcat o schimbare
radical ă a opticii în cercet ările privind aluviunile.
(i) Cu privire la un tablou general al sistemului aluviunilor din România dup ă lucrarea de
referin ță a lui Diaconu (1971) dou ă sinteze au re ținut în mod deosebit aten ția. Una elaborat ă de
Mo țoc (1984), care propune o imagine global ă asupra întregului teritoriu al României referitor la
efluen ța aluviunilor în raport cu principalele tipuri de p rocese morfogenetice și marile trepte de
relief ale ță rii. Este o lucrare de pionierat pentru România. Ce alalt ă sintez ă a fost publicat ă de
Mociorni ța și Brate ș(1987), care au reactualizat harta produc ției specifice de aluviuni dup ă
deceniul 1970-1980, când cea mai mare parte a râuri lor de la noi au atins debite lichide maxime cu
asigur ări de 1% și chiar 0,1%. Este o lucrare ce se bazeaz ă pe întregul fond de date ob ținute în
re țeaua na țional ă de m ăsur ători, pe o perioad ă de peste 35 ani.
(ii) În ce prive ște cunoa șterea factorilor de control din sistemul aluviunilor, în acest interval
al ultimilor 10 ani, s-au aplicat, pentru prima dat ă în România, analiza multivariat ă și tipologic ă de
discriminare, clasificare și ierarhizare în raport cu rolul ce îl au în geneza și varia ția m ărimii
produc ției de aluviuni ( Ichim, R ădoane, 1986; 1987; Pricop et al ., 1988). Edificatoare este seria de
regresii multiple deduse pentru evaluarea produc ției de aluviuni din aria mun ților fli șului și aria
dealurilor subcarpatice, modele pentru a c ăror elaborare s-au folosit caracteristici a 31 vari abile,
determinate la cca. 100 bazine hidrografice ( Ichim , R ădoane, 1987). Tot în acest context pot fi
incluse diferitele rela ții, de tipul func țiilor de putere ale debitelor aluvionare în raport cu o serie de
factori de control , cum ar fi suprafa ța bazinelor hidrografice (Ichim, 1988), debitul lic hid
ș.a.(B ătuc ă, 1986; Duma, 1990 ș.a.). În paralel s-a continuat și aprofundat folosirea metodei
Gaspar-Apostol în eviden țierea rolului unor categorii de factori de control și bazinelor hidrografice
toren țiale mici (Gaspar et al ., 1982, 1986, 1988).
Toate acestea au creat premizele pentru a se trece la realizarea h ărții poten țialului produc ției
de aluviuni din bazinele hidrografice din România.
(iii) S-au ob ținut rezultate notabile în cunoa șterea ini țierii fenomenelor de eroziune și
denuda ție, precum și a ratei acestor procese atât prin promovarea cercet ărilor geomorfologice în
teren (Ichim et al ., 1980, 1987 ș.a. ; B ălteanu, 1983 ; Ioni ță , 1985 ; Surdeanu, 1985,1986 ;
Zăvoianu, 1986 ; V ătău, 1986 ; R ădoane, 1986, 1987 ; Teodor și Teac ă, 1988 ; Leu și Otl ăcan,
1988 ș.a. ), cât și a simul ărilor în laborator, cu deosebire în cadrul Institu tului de Cercet ări și
Inginerie a Mediului, Institutului de Cercet ări Pedologice și Agrochimice, Institutului de Studii și
Proiect ări Hidroenergetice, cu rezultate care permit evalua rea cu o mai mare acurate țe a ponderii
unor procese în produc ția de aluviuni.

475
(iv) Un aspect relativ nou în cercetarea aluviunilo r din România, în ultimii ani, este calitatea
aluviunilor albiilor minore și a suspensiilor, nu numai sub aspect granulometric ci și petrografic și
geochimic (Ichim et al ., 1985 ; Ichim, R ădoane, 1990 ; Hadnagy, 1988, 1990 ș.a.). Se dispune
astfel de o metodologie și e șantionare, în cadrul analizei faciesului de albii c u pietri șuri și
bolov ăni șuri racordat ă la standarde interna ționale (Ichim et al .,1988, 1992). S-a studiat spectrul
petrografic și geochimic al depozitelor din albiile unor importa nte râuri: Dun ărea (aval de
Călăra și), Cri șurile, cu întregul sistem de afluen ți; Siretul, Bistri ța, Arge șul ( Ichim et al .,1985;
Ichim, R ădoane, 1985, 1990; Hadnagy, 1988, 1990). Sunt eleme nte cu profunde semnifica ții în
identificarea surselor de aluviuni și reconstituirea unor condi ții paleogeomorfologice. Se cunoa ște
con ținutul de minerale grele din aceste depozite, remar cându-se concentra ții notabile de magnetit
(pân ă la 16,5 kg/mc), ilmenit (9 kg/mc), hematit (6 kg/m c), rutil (0,2 kg/mc), zircon (0,01 kg/mc).
(v) În aceast ă perioad ă o mare aten ție s-a acordat cercet ărilor privind evaluarea produc ției
de aluviuni. Dar, spre deosebire de cercet ările anterioare deceniului 1980-1990, când asemenea
analize se bazau exclusiv pe debitele m ăsurate în sec țiunile de râu, în acest interval s-au pus bazele
analizelor multifactoriale ale genezei și varia ției m ărimii ratei în func ție de alte elemente decât
debitul lichid. S-au ob ținut repere care pot conduce la determinarea cu o m ai mare acurate țe a
ponderii diferitelor procese în geneza aluviunilor. De asemenea, s-au ob ținut date rezonabile
privind debitul târât în cuantumul general al produ c ției de aluviuni(R ădoane, 1986, 1987; Apopei,
1986; Teodor și Teac ă, 1988; Ichim, Alexandru, 1990; Ichim et al .,1990; Armencea, 1990; Teodor,
1992, ș.a.). Astfel de abordare cap ătă importan ță deosebit ă în lipsa m ăsur ătorilor de teren asupra
debitelor târâte. S-a trecut la evaluarea pe mari s pa ții a bilan țului aluvionar, în raport cu
provenien ța aluviunilor ca arie surs ă, ca procese și ca ordin de ierarhizare a re țelei hidrografice
(Mo țoc, 1984; Ichim, 1990, Ichim et al ., 1990). S-a aplicat metodologia Walling(1981) de evaluare
a ratei efluen ței, pe baza analizei con ținutului de argil ă din aluviuni, comparativ cu aria surs ă,
pentru regiunea dealurilor subcarpatice și din Podi șul Moldovenesc (Ichim et al ., 1990)
(vi)Tot în perioada la care ne referim ,,resursele (rezervele) de aluviuni” au devenit o
problem ă de cercetare de mare interes nu numai ca evaluare a rezervelor de agregate de
construc ții, ci și pentru prognoza regener ării acestor bog ății. Prin activitatea celor aproape 1000 de
balastiere mari și alte 270 puncte secundare de exploatare a balastu lui s-au extras în unii ani
dinainte de 1989 peste 80 mil. mc. aluviuni grosier e/an cu mult peste puterea de regenerare natural ă
a aluviunilor din albiile de râu (C ălinoiu et al ., 1988). Din aceast ă cauz ă unele albii sunt puternic
decalibrate (Siretul, Arge șul, Mure șul, ș.a.) și se estimeaz ă c ă la finele acestui secol, doar 65% din
rezervele de aluviuni de albie vor mai fi disponibi le pentru exploat ări.
(vii)Preocup ările din țara noastr ă privind implica țiile impactului antropic au fost dintre cele
mai numeroase, iar în multitudinea aspectelor, câte va se eviden țiaz ă prin amploare și consecin țe.
Le vom men ționa:
– amenaj ările hidroenergetice, care în prezent controleaz ă cea mai mare parte a sistemelor
hidrografice din România și au redus considerabil posibilit ățile de regenerare a aluviunilor pe cale
natural ă (în special aluviunile grosiere: pietri șuri și bolov ăni șuri) și tranzitarea lor spre râurile de
ordin mare și Marea Neagr ă. Astfel, s-a redus considerabil tranzitul de aluvi uni pe Olt, Some ș,
Arge ș, Bistri ța, Siret și pe Dun ăre, ceea ce a alarmat, în mod deosebit, pe speciali ști (Gâ ștescu,
Driga, 1983; Ro șca, Mi țurc ă, 1988; Olariu, 1988; Iulian, 1988, 1990; .Duma, 1 990, ș.a.). Mai
mult, se consider ă c ă o mare perte a cre șterii agresiunii M ării Negre asupra litoralului se datoreaz ă
penuriei de înc ărc ătur ă solid ă la Gurile Dun ării. Reducerea radical ă a tranzitului aluvionar pe râuri
este, în primul rând, expresia colmat ării accelerate a lacurilor de acumulare; în al doil ea rând,
expresia imposibilit ății majorit ății râurilor amenajate de a- și regenera și suplini cantitatea de
aluviuni sedimentat ă în lacuri. Este o situa ție generat ă de ignorarea cunoa șterii tendin ței râurilor de
a – și reface înc ărc ătura solid ă și a determinat o accentuat ă adâncire a albiilor în avale de baraje,
pân ă la 2 – 2,5 m, ca în cazul râurilor Some ș(aval de barajul Gil ău) și Tazl ău (în avale de barajul
Belci) (Armencea et al ., 1980). Distan ța de migrare a proceselor de adâncire a albiilor în avale de
lacuri pe unele râuri s-a transmis pân ă la câteva zeci de km (Some ș, la cca. 44 – 45 km avale de

476
Gil ău ; Arge ș, la cca.100 km avale de acumularea Gole ști ; Olt, la 85 km avale de Dr ăgăș ani ;
Ialomi ța, la peste 100 km avale de lacul Pucioasa ; Siret, la cca. 150 km avale de lacul Bere ști, ș.a.)
și cuvalori care se men țin la 0,40 – 0,60 m ( Ro șca și Theodor, 1990). Concomitent, amonte de
acumul ări au loc intense procese de agradare a albiilor și migrare a proceselor de acumulare (în
amonte, cu viteze anuale de 250 – 400 m, pe Bistri ța moldoveneasc ă (Ichim, R ădoane, 1986) și unii
afluen ți ai Oltului (Ro șca, 1986).
– exploat ările resurselor de aluviuni din albii de râu au det erminat și ele mari decalibr ări de
albii și modific ări a regimului tranzitului de aluviuni. S-a ajuns p ân ă la o reducere cu 30 – 50% a
debitelor solide, ca urmare a decant ării acestora în gropile de împrumut și devers ării șlamului în
batale, a șa cum s-au eviden țiat, de exemplu, pe râul Some ș(Satu Mare), râul Cri șul Repede
(Oradea), Mure ș(Arad), râul Olt (Sebe ș- Olt), râul Prahova (Adâncata), râul Siret(Lungoci ), ș.a.
Uneori, amonte de balastierele mari (mai mari de 10 0.000 mc/an) au loc importante ruperi de
profil, a șa cum s-a observat la Dej (pe Some ș), la Glodeni și N ăș lac (pe Mure ș), la Blaj (confluen ța
Târnavelor), la Lugoj (pe Timi ș), ( C ălinoiu et al ., 1988).
– sustragerea apelor din râuri, pentru iriga ții, a condus la apari ția unor fenomene de
subadaptare a albiilor minore (situa ție în care se afl ă majoritatea râurilor din Câmpia Român ă și
Podi șul Moldovenesc), dar și la o redistribuire a aluviunilor în arii care (în afara albiilor) practic, nu
sunt expuse proceselor erozionale. Avem în vedere m arile sisteme de iriga ții: sistemul de iriga ții
Olt-Călm ățui, cu o suprafa ță total ă de 46.760 ha preia, în medie, un debit lichid de 3 2 mc/s și un
debit solid de 12,03 kg/s, suspensiile redistribuin du-se în re țeaua de iriga ții, f ără a reintra, asemeni
apei, în circuitul imediat al re țelei hidrografice. Concentra ția de aluviuni variaz ă de la cca. 300
g/mc ap ă în zona prizei la de cca. 4 – 5 ori mai pu țin la o distan ță de 25 – 35 km de priz ă (Dobrescu,
1988). Dar impactul asupra sistemului aluviunilor a re loc și atunci când ac țiunea este antagonic ă
iriga țiilor, respectiv în sistemele de desec ări. Se apreciaz ă c ă sunt cca. 65.900 km canale de linia ție
(comparabile ca lungime cu m ărimea total ă a lungimii râurilor mai mari de 5 km, luate în
considerație de cadastru na țional al apelor) din care 47.300 km colectoare de u ltim ordin și 18.600
km canale de evacuare (cu rol de transport al apelo r de suprafa ță pân ă la emisari). O asemenea
re țea preia cca. 6 – 8 mc/ha/an aluviuni (30 – 40% pro venind din volumul terasamentelor excavate)
pe care le introduce în re țeaua secundar ă hidrografic ă s.s sau colmateaz ă acest sistem de canale
ridicându-le cota funndului lor cu 0,3 – 0,6 m în 1 5-20 ani (Mihnea, Dobre, 1988).
Acest tablou, fie el foarte general prezentat, ne o fer ă imaginea faptului c ă morfogeneza
actual ă a reliefului României se afl ă sub un impact antropic generalizat la scara întreg ului teritoriu,
ia r diagnoza acestui impact se face prin analiza sist emului aluviunilor.

17.3. Baze conceptuale de abordare a impactului ant ropic în morfogenez ă

17.3.1. Conceptul de sistem al aluviunilor

No țiunea « sistem al aluviunilor » nu este nou ă, ea a fost propus ă în 1984 la Conferin ța privind
eroziunea, transportul și sedimentarea în bazmele hidrografice, Australia 1 984 de c ătre Outhet, care a
inclus sub acest generic reprezentarea schematic ă, foarte general ă, a integr ării lacurilor de baraj în
ansamblul proceselor (de eroziune, transport și sedimentare) care „opereaza" în amonte. Schema nu
are nici un comentariu, ea ne-a oferit îns ă ideea de a conceptualiza un “model” al sistemului
aluviunilor, care, în ultima instan ță , este o secven ță din cascada de mas ă (depozite, solu ții, ap ă) și
energie dintr-un sistem geomorfologic fluvial. Mai precis, o secven ță din „subsistemul curg ător" (în
accep ția Strahler, 1980), O asemenea viziune ne permite s ă integr ăm sistemul aluviunilor ca parte a unui
circuit al depozitelor de la suprafa ța scoar ței terestre, la scara mare. Prin urmare, conceptual izarea lui
presupune identificarea unui set de intr ări, curgeri, stocaje și ie șiri (efluen ța).
Sistemul exist ă ca atare și l-am definit astfel : un subsistem al sistemului geomorfologic fluvial în
care principalele intr ări sunt factori de control, iar transferul, stocaju l și efluen ța depozitelor sunt asigurate de
triada morfodinamic ă : eroziune – transport – sedimentare, ie șirile din sistem fiind produc ția de aluviuni
(PA) care poate fi analizat ă și ca efluen ță a aluviunilor (Ichim, 1986 ; Ichim și R ădoane, 1987).

477
În aparen ță foarte simpl ă, aceast ă manier ă de abordare a sistemului aluviunilor ofer ă o serie
de avantaje, între care enumer ăm : delimitarea natural ă a cîmpului energetic prin cump ăna de ape a
sistemului hidrografic și a principalului transfer de mas ă pe cale gravita țional ă ; posibilitatea
identific ării unor bucle de conexiune invers ă, a c ăror cunoa ștere poate fiesen țial ă în manipularea
sistemului sau a unei p ărți din acesta prin amenaj ări sau echip ări cu lucr ări speciale ; posibilitatea
determin ării pragurilor geomorfologice și a timpului de influen ță antropic ă în morfogenez ă.
Toate acestea pot conduce la elaborarea unor strate gii unitare în amenajarea și utilizarea
terenurilor și apelor dintr-un bazin hidrografic. Faptul c ă nu s-a întâmplat a șa, multe din
amenaj ările realizate au avut o via ță scurt ( de exemplu, lacurile Bascov și Pite ști pe râul Arge ș)
sau urm ări dezastroase (lacul Belci din bazinul Tazl ăului).

17.3.2. Timpul de influen ță antropic ă în morfogenez ă

Orice sistem dinamic natural de tip proces – raspun s tinde s ă-și echilibreze rela țiile dintre
componente și în mod deosebit dintre intrari (factori de control, în primul rând) și ie șiri ( r ăspunsuri
cu modific ări). Schimbarea în regimul unuia dintre factorii de control sau, pur și simplu, a unora
dintre componentele acestora, are capacitatea de a dep ărta sistemul de tendin ța spre realizarea
echilibrului dinamic, schimbare care, în fapt, asig ur ă personalitatea sistemului. Apare o perturbare
în comportamentul lui și se consider ă c ă trece printr-o stare de criz ă denumit ă, în cazul sistemelor
geomorfologice "praguri geomorfologice" (Schumm, 19 73). Perioada de traversare a starii de criz ă
și reinstalarea în zona unei noi st ări de echilibru, este cunoscut ă sub numele de "timp de relaxare".
Plecând de la aceast ă realitate, noi consider ăm structurile antropogene în categoria factorilor d e
control extrinseci sistemului, indiferent dac ă ele sunt asimilate cu amenaj ările. In plus, orice
interven ție antropic ă, indiferent dac ă este realizat ă pentru diminuarea sau m ărirea ratelor proceselor,
este un factor perturbator; altfel spus, un factor care scoate sistemul din starea de reglare natural ă
și impune un nou r ăspuns la intr ări (cu rata de schimbare în morfologie). Vom men ționa dou ă
exemple: interven ția asupra Bra țului Sulina, prin rectificarea cursului și amplasarea barajelor pe
cursul râurilor.

Fig. 17.1. Varia ția
adâncimii bra țului Sulina în
condi țiile rectific ării geometriei
plane în sec țiunile: Sf. Gheorghe,
Portul Sulina și Marele M
(Bondar și Papadopol, 1973).

În primul caz, al Bra țului Sulinei, pânâ în anul 1857 a avut un curs natu ral, sinuos cu o
lungime de 83 km, l ățime de 250 m, adâncime de 2,5 -5m. Între 1857 -1902 albia a fost dragat ă
și rectificat ă, lungimea ei s-a redus la 62,6 km, astfel c ă debitul a crescut de la 7 % la 17 % din

478
totalul debitului de intrare a Dunarii în delt ă (Bondar și Papadopol, 1973). Prin reducerea
lungimii canalului, urmare a capt ării artificiale, sistemul geomorfologic al albiei și-a început reac ția la
modific ările impuse. Procesele de ajustare a geometriei alb iei, ca r ăspuns la interven ția antropica, s-au
concretizat printr-o adâncire accelerat ă a albiei, în medie cu 8.5, printr-o cre ștere accentuat ă a ponderii
eroziunii din albie la formarea debitului solid (cc a. 31 % din valoarea total ă). Procesul nu s-a stins nici
ast ăzi dar, din prelucrarea șirului de date asupra acestor procese, s-a constata t delimitarea a doua
unit ăți de timp: între 1860-1902, când rata raspunsului a fost evident influen țat ă de desfasurare a
lucrarilor de amenajare și 1902-1960, perioad ă când s-a instalat un echilibru relativ, pentru ca
dupa 1960 rata schimbarilor sa se accelereze (fig. 17.1), intrându-se într-o nou ă faz ă de atenuare.
Cu toate acestea, amenaj ările hidroenergetice de pe Dun ăre, care au redus considerabil debitul solid
al fluviului, complic ă astfel procesele de ajustare hidraulic ă.
În al doilea caz, pe care-1 exemplific ăm, este vorba de impactul barajelor asupra
sistemului aluvionar, la nivelul modific ărilor amonte de baraje, și anume: modificarea pantelor
albiilor și a timpilor T 50 de colmatare a lacurilor, respectiv timpii de colma tare a 50% din
capacit ățile ini țiale ale lacurilor de baraj. Asa cum rezul ță din fig. 17.3, rela ția dintre panta ini țial ă a
albiei și panta depunerilor de sedimente amonte de baraje r elev ă tendin ța spre care se îndreapt ă
sistemul albiilor în evolu ție din punct de vedere energetic. Noi not ăm ca in primii 5-7 ani de la barare
are loc o agradare accelerat ă, înso țit ă de o migrare spre amonte a fenomenului și, în consecin ță , de o
reducere a pantei de depunere (fig. 17.2). Ecuatia curbei rezultate Y1= 0,22 X poate fi considerat ă, în
acest caz, ca o limit ă a timpului de impact în morfogenez ă. Dar, în situa țiile exemplificate,
influen ța antropic ă va fi anihilat ă când se va reajunge la panta ini țial ă Y2 = 0,95 X, deci panta de
sedimentare va deveni egal ă cu panta ini țial ă, respectiv, dup ă cca. 30 de ani de colmatare în
cazurile studiate (Ichim și Rădoane,1980).

Fig. 17.2. Rela ția dintre panta ini țial ă a
albiei (X) și panta depunerii (Y) amonte de
baraje, ca o modalitate de apreciere a timpului de
influen ță antropic ă: 1, pante care au ap ărut dup ă
5-7 ani amonte de câteva mici baraje din SUA
(date în Leopold et al., 1964); 2, acelea și exemple
dup ă 30 ani; 3, pante ap ărute dup ă 17 ani pe râul
Bistri ța amonte de lacul Izvoru Muntelui; 4, pante
dup ă 4 ani pe râul Racova amonte de lacul
Pu șca și; 5, pante dup ă 10 – 14 ani formate prin
colmatarea câtorva mici reten ții formate în
bazinul Potoci (malul stâng al lacului Izvoru
Muntelui).

Pe fondul acestor exemple și al semnifica ției timpului de relaxare, consideram "timpul de
influen ță antropic ă în morfogenez ă" ca reprezentând durata de manifestare a discontinui t ății

479
dinamice introdus ă de interven ția antropic ă. Discontinuitatea depinde de ordinul și m ărimea
sistemului fluvial, de gradul și complexitatea amenaj ărilor ("structuri antropogene"), de ierarhia
factorilor de control natural din sistem. In toate cazurile îns ă, pe curba timpului de relaxare se
identifica trei unit ăți de timp: timpul de reac ție, timpul de impact și timpul de atenuare, primii doi
constituind, de fapt, timpul de relaxare a sistemul ui (Ichim și Radoane, 1980). Un asemenea
ra ționament poate fi evaluat și în situa ția altor tipuri de impact ale structurilor antropog ene.

17.4. Studii caz pentru cunoa șterea impactului antropic în morfogenez ă

17.4.1. Rolul amenaj ării de iazuri asupra sistemului de aluviuni al Podi șului
Moldovei

Unit ățile de relief reprezentate de Câmpia Jijiei și Podi șul Central Moldovenesc sunt
cunoscute ca posedând o informare riguroas ă asupra efectelor diferitelor folosin țe agricole în rata
eroziunii versan ților și colmatarea albiilor și lacurilor. Într-un cuvând, asupra mi șcării aluviunilor
din aria surs ă în aria de depunere și efluen ță . Este și motivul pentru care vom insista pe aceste dou ă
exemple. Cercet ările noastre s-au concentrat asupra rolului numeroa selor iazuri din aceast ă regiune,
asupra transportului de aluviuni din aria surs ă, în aria de efluen ță .

17.4.1.1. Eroziunea efectiv ă a versan ților

Relieful Moldovei dintre Siret și Prut este afectat de o eroziune puternic ă și foarte puternic ă
pe mai mult de 50% din suprafa ță (Bechet, Neagu, 1975) al c ărei efect se resimte imediat în
diminuarea suprafe țelor agricole.
Evalu ările globale realizate la nivelul teritoriului Româ niei de c ătre Mo țoc și colaboratorii
săi (1983, 1984) s-au concretizat într-o hart ă de zonare a eroziunii totale pe terenuri agricole,
inclusiv diferen țierea ei pe jude țe și contribu ția folosin țelor și formelor de eroziune la formarea
eroziunii totale. În concep ția autorului, eroziune total ă înseamn ă suma volumului eroziunii în
suprafa ță , a volumului eroziunii în adâncime și aportul de material provenit din alunec ări de teren,
iar efluen ța aluvionar ă este produsul dintre eroziunea total ă și coeficientul de efluen ță . La nivelul
teritoriului României, eroziunea în suprafa ță contribuie cu 54% la cantitatea total ă de material
erodat, iar eroziunea în adâncime și alunec ările cu 46%. Din punct de vedere al eroziunii total e,
aria Podi șului Moldovei, mai precis teritoriul cuprins între râurile Siret și Prut, se încadreaz ă la un
nivel ridicat, de 20-30 t/ha/an (sau 2000-3000 t/ k m 2/an).

Tabel 17.1. Eroziunea în suprafa ță determinat ă pe parcele în cadrul Sta țiunii Perieni în perioada 1970-1994
(Ioni ță , 2001)

Eroziunea (t/ha/an) Anul Agresivitate pluvial ă
Hi 15 Ogor Porumb Grâu
1970-1974 85,5 34,1 8,8 0,40
1975-1979 65,6 22,7 1,4 0,60
1980-1984 39,8 16,5 2,5 0,20
1985-1989 88,0 40,6 15,5 1,20
1990-1994 80,0 24,9 7,0 1,90
Media 72,0 28,0 7,0 0,88
H = cantitatea de precipita ții; i 15 = intensitatea nucleului toren țial pe durata de 15 minute.

Măsur ători directe pe terenuri experimentale realizate de Sta țiunea de Cercetare pentru
Eroziunea Solului de la Perieni neîntrerupt timp de 25 ani (1970-1994), sintetizate recent de

480
Ioni ță (2000), redau cu deosebit ă acurate ță valorile ratei eroziunii în suprafa ță a versan ților pentru
condi ții diferite de cultur ă și pentru teren nud, în rela ție direct ă cu agresivitatea pluvial ă (tabel
17.1).
Din aceste date se poate concluziona c ă eroziunea în suprafa ță și în rigole poate îndep ărta
anual de pe un teren lipsit de vegeta ție în zona Podi șului Central Moldovenesc în medie 28 t/ha/an.
Evident, aceste cifre se reduc considerabil func ție de utilizarea terenurilor. Riscul erozional maxi m
se plaseaz ă în lunile iunie-iulie, cu procente de 30 – 40% din total an.
Eroziunea în ravene are o contribu ție important ă la realizarea eroziunii efective a versan ților.
Punctual, pentru cele 11 ravene monitorizate în baz inul Bîrladului, perioada 1961-1990, Ioni ță
(2000) a determinat rate medii de regresare a raven elor de 10,6 m/an, ceea ce înseamn ă un volum
mediu de 1100 t/km 2/an. La o valoare comparabil ă am ajuns și noi pe baza ratelor de retragere a 38
de ravene din zona cuprins ă între râurile Siret și Prut.
Rezumând datele citate pân ă aici, rezult ă c ă eroziunea efectiv ă a versan ților în condi țiile
Podi șului Moldovei variaz ă între 2380 t/km 2/an – 4000 t/km 2/an pentru teren nud, iar dac ă se
adaug ă și volumul eroziunii în adâncime, volumul dislocat p rin alunec ări de teren, eroziunea brut ă
a versan ților (gross erosion) poate dep ăș i 8000 t/km 2/an.
Aluviunile transportate de râuri reprezint ă acele depozite care ajung s ă fie evacuate din
bazinul de drenaj sub form ă de solu ție, suspensie și târât și care, în conceptul de sistem al
aluviunilor, poart ă denumirea generic ă de produc ția de aluviuni . În con țiile Podi șului și Câmpiei
Moldovei se apreciaz ă c ă circa 95% din volumul total de aluviuni sunt repre zentate de suspensii.
Așadar, volumul de aluviuni reprezentat de debitul tâ rât în cazul acestor râuri poate fi considerat
neglijabil.

17.4.1.2. Inventarierea iazurilor din Podi șul Moldovei și Câmpia Moldovei

Zona cuprins ă între râurile Siret și Prut și care se suprapune regiunilor geomorfologice ale
Câmpiei Moldovei și Podi șului Moldovei este cunoscut ă prin prezen ța celor mai numeroase reten ții
din regiunile deluroase ale ță rii noastre. Practica amenaj ării lor dateaz ă din timpuri vechi, dar
men ționarea lor documentar ă datează din secolele XV – XVI.
S-au inventariat în total 427 de iazuri și lacuri, repartizate pe cele dou ă bazine importante ce
dreneaz ă aria Moldovei, respectiv, Jijia (cu 307 iazuri) și Bârlad (cu 55 iazuri). Alte iazuri apar țin
bazinului Ba șeu (65) care se vars ă în Prut, mai jos de Stef ăne ști. Pentru analiza rolului iazurilor
asupra efluen ței aluvionare este esen țial ca acestea s ă fie repartizate pe bazine de drenaj, respectiv,
incluse sistemelor fluviale de eroziune-transport și acumulare.

17.4.1.3. Evaluarea coeficientului de captare a alu viunilor pentru lacurile mici din zona
Moldovei (între Siret și Prut)

Au fost determinate curbele coeficientului de capta re pentru lacurile din bazinele Bârlad și
Jijia care dovede ște un mare grad de acurate ță pentru calculul volumului de aluviuni re ținut de
lacuri. De exemplu, pentru raporturi V/Sb (V – volumul lacului ; Sb – suprafa ța bazinului
hidrografic amonte de lac) mai mare de 10 (cazul la curilor C ătămărăș ti, Drac șani, C ăzăne ști,
Sole ști, Râpa Albastr ă), gradul de re ținere a aluviunilor este peste 95%. Dimpotriv ă, lacurile cu
raport V/Sb mic (între 1 și 10) au un coeficient de captare de 70 – 80%. De a ltfel, în aceast ă band ă
de varia ție s-a situat cel mai mare num ăr de lacuri studiate; tot aici se plaseaz ă și valoarea medie
(74%) a coeficientului de captare. Cu raport V/Sb foarte mic, regul ă, sub 1,0 sunt iazuri mici ca
dimensiuni și care au coeficient de captare sub 50%.
Datele asupra coeficientului de captare au permis și evaluarea ratei de colmatare a lacurilor și
a timpului de colmatare a 50% din volumul ini țial al acestora. Rela ția între rata de colmatare ( Rc,
%) și coeficientul de captare ( Et, %) exprimat ă grafic în fig. 17.3, este descris ă de ecua ția:

481
0.01 0.1 110 100
0 20 40 60 80 100
Coeficient de captare, Et, % Rata de colmatare, Rc, % Lacuri de mare capacitate
peste 2 mil. mc Lacuri de mica capacitate
sub 100 000 mc Rc = 17,098 – 0,1783 Et (r = 0,579)

indic ă trei zone de grupare a lacurilor func ție de capacitatea lor. Astfel, lacurile de mare cap acitate
se grupeaz ă în zona cu un coeficient de captare a aluviunilor de peste 90% și cu o rat ă de colmatare
sub 2 %, ceea ce înseamn ă un timp de colmatare mare pentru aceast ă zon ă. Lacurile mari, precum
Pu șca și, Cuibul Vulturilor, Râpa Albastr ă re țin aproape întreaga cantitate de aluviuni din amont e.

Fig. 17.3 . Rata de colmatare a lacurilor func ție de coeficientul de captare în condi țiile Podi șului Moldovei și
Câmpiei Jijiei.

De exemplu, în lacul Cuibul Vulturilor intr ă anual 221 000 m 3 și eflueaz ă doar pu țin peste
20000 m 3. Lacul Râpa Albastr ă prime ște anual un volum de 160 000 m 3 aluviuni și eflueaz ă doar
8000 m 3. Lacurile de mic ă capacitate (sub 100 000 m 3) se grupeaz ă în zona unui coeficient de
captare a aluviunilor sub 50% și o rat ă de colmatare mare (peste 5%), ceea ce înseamn ă și un timp
de colmatare redus. Dar cea mai mare parte a lacuri lor din bazinele Bârlad și Jijia se plaseaz ă în
zona median ă a graficului (fig. 17.3), cu un coeficient de capt are de 60 – 80% și o rat ă de colmatare
de 1 – 5 %, ceea ce se materializeaz ă într-un timp de colmatare rezonabil pentru condi țiile
Podi șului Moldovei și Câmpiei Jijiei. De altfel, într-un studiu separat cu caracter global privind
timpul de colmatare a lacurilor de baraj din Români a (Ichim, R ădoane, 1986), aria geografic ă
cuprins ă între râurile Siret și Prut se deta șeaz ă ca foarte favorabil ă, ocupând pozi ția a doua dup ă
aria montan ă.

17.4.1.4. Bugetul de aluviuni pentru bazinele râuri lor Bârlad și Jijia

Eroziunrea efectiv ă a versan ților în bazinul râului Bîrlad a fost evaluat ă la 12 740 700
m3/an. Aluviunile efluente în sec țiunea Tecuci, unde bazinul Bîrladului însumeaz ă 6770 km 2
reprezint ă 509 628 m 3/an, adic ă 4% din volumul total de material erodat în bazinul din amonte.
Rezult ă c ă în bazinul Bârladului se stocheaz ă peste 90% din materialele puse în mi șcare pe
versan ți, în ravene, alunec ări de teren, în albii de râu. În acest însemnat sto caj, lacurilor din bazinul
Bîrladului le revin doar 6%, adic ă 750 000 m 3/an și eflueaz ă 164 000 m 3/an. Dar trebuie s ă se țin ă

482
seama c ă în aceast ă etap ă lacurile controleaz ă doar 36,9 % din suprafa ța bazinului, pentru care
eficien ța re ținerii aluviunilor este foarte ridicat ă (81 %).
În cazul bazinului Jijiei, eroziunea efectiv ă a versan ților este mai redus ă decât în cazul
bazinului Bîrlad, respectiv, a fost evaluat ă la aproximativ 1 125 000 m 3/an. Din aceast ă cantitate,
236 000 m 3/an sunt evacuate din bazin prin sec țiunea din avale de orasul Ia și, dup ă confluen ța cu r.
Bahlui. Aceast ă cifr ă reprezint ă 21% din eroziunea efectiv ă din bazin, cu mult mai mare decât în
cazul Bârladului. Aceasta înseamn ă c ă sistemul hidrografic al Jijiei în care func ționeaz ă peste 300
de iazuri realizeaz ă un stocaj relativ limitat, de aproximativ 3 %. Un stocaj important de 79% se
realizeaz ă în ariile depozi ționale ale bazinului Jijiei, precum albii majore, c onuri aluviale, glacisuri
etc.

Fig. 17.4. Bugetul de aluviuni ale bazinelor hidrografice Jij ia și Bârlad.

Efluen ța mai mare în cazul bazinului Jijiei, comparativ cu Bârladul se explic ă și prin
granulometria mult mai fin ă a materialelor transportate de-a lungul re țelei de drenaj, în rela ție
direct ă cu aria surs ă în care domin ă materialele siltice și argiloase. Din aceast ă cauz ă și coeficientul
de captare de c ătre iazuri este mic, undele de viitur ă, atunci când sunt, traverseaz ă reten țiile
aproape f ără s ă se decanteze materiale solide importante. Evident, cu câteva mici excep ții, și
acumularile de ap ă sunt reduse, în medie de 250 000 m 3.
În concluzie, antropizarea re țelei hidrografice prin amenajarea de iazuri și lacuri de baraj,
face ca mi șcarea natural ă a aluviunilor s ă fie perturbat ă prin reten ția unei p ărți din aluviuni. În
studiul de caz prezentat, iazurile și lacurile contribuie la amplificarea fenomenului g eneral de
colmatare a re țelei de v ăi și de supraîn ălțare a bazei versan ților.

17.4.2. Colmatarea lacurilor de baraj – expresie a condi țiilor morfodinamice ale
teritoriului României

Barajele și lacurile create în spatele acestora a reprezentat o problem ă de care s-a ocupat și
domeniul geomorfologiei, mai ales ramura dinamic ă a acesteia, deoarece s-a argumentat c ă
asemenea structuri antropogene determin ă schimbări ireversibile în dinamica sistemelor fluviale.
România este cunoscut ă ca o țar ă în care tradi ția construirii de baraje și amenajarea de lacuri este
foarte veche. Se citeaz ă iazurile Saard și Cristurul de lâng ă Turda, atestate documentar înc ă din

483
0.00 5.00 10.00 15.00 20.00 25.00 30.00 35.00 40.00
%
1900 1920 1940 1960 1980 2000
Numar ani (decenii) secolul XII, iar din 1740 dateaz ă cel mai vechi lac al c ărui baraj, înalt de 23 m, dup ă mai multe
repara ții, este func ționabil și ast ăzi. Este vorba de T ăul Mare din Mun ții Metaliferi construit pentru
minele de aur (Popovici, 2000).
Pân ă în 1940 s-au construit 128 de uzine hidroelectrice , dar acumul ările de ap ă nu sunt prea
importante. Începând cu deceniul ’60, ritmul amenaj ării de lacuri de baraj devine accelerat,
culminând cu deceniul 1980-1990, când s-au dat în e xploatare un num ăr de 78 de lacuri.
Dup ă aceast ă perioad ă s-a înregistrat un declin sever al construirii de baraje, în perioada
1990-2000, terminându-se doar 17 baraje din cele ca re erau deja începute anterior. De alfel, aceast ă
dinamic ă este ilustrat ă și grafic (fig. 17.5), care indic ă ritmul construirii de baraje în România în
secolul XX, dup ă datele publicate de Comitetul Român pentru Marele Baraje (2000).

Fig. 17.5. Ritmul construirii de
baraje în România în secolul XX (date
dup ă Comitetul Român al Marilor
Baraje, 2000).

În prezent, datele arat ă c ă România se afl ă între ță rile cu cele mai mari realiz ări din lume în
domeniul barajelor, ceea ce a permis ca tehnologia s ă fie și exportat ă (Algeria, Iran, Turcia). Între
cele 80 de ță ri membre ale Comisiei Interna ționale a Marilor Baraje, țara noatr ă ocup ă locul 19 în
ce prive ște num ărul de « mari baraje » (considerate peste 15 m în ălțime) și locul 9 în Europa.
Num ărul total al barajelor mari este a șadar de 246, din care aproape jum ătate sunt baraje sub 40 m
în ălțime. Cel mai înalt baraj este Gura Apelor pe Râul M are din Mun ții Retezat și are 168 m. La
acestea se adaug ă alte 1500 de baraje sub 15 m în ălțime, lacurile având capacit ăți sub 1 million m 3.
În concluzie, putem aprecia c ă interven ția antropic ă prin amenajarea de baraje și lacuri în
sistemele fluviale ale teritoriului ță rii noastre este semnificativ ă și justific ă preocuparea
geomorfologilor pentru cunoa șterea rela țiilor dintre dinamica reliefului și comportarea acestor
structuri antropogene.
Baza de date pe care se bazeaz ă observa țiile noastre cuprinde, pe de o parte, o situa ție asupra
dimensiunii cuvetelor lacustre (capacitate, suprafa ță , pozi ție în cadrul bazinului hidrografic), pe de
alt ă parte o situa ție asupra volumului colmatat din cadrul cuvetei și o evaluare a timpului de
colmatare a 50% din capacitatea ini țial ă a lacului. Aprecierea stadiului colmat ării lacurilor de baraj
necesit ă o cunoa ștere asupra capacit ății ini țiale ale lacurilor, a unui parametru care se nume ște
coeficient de acumulare ( ∝) și care este definit drept raport între volumul scur gerii lichide a
bazinului hidrografic și capacitatea ini țial ă a a lacului; a altui parametru care se nume ște timp de
colmatare a 50% din volumul lacului (T50). Analiza acestor parametri a fost f ăcut ă pe baza unei
corela ții permanente cu tr ăsăturile morfodinamice ale teritoriului României. În plus, tabloul a fost
completat cu o hart ă care arat ă reparti ția lacurilor de baraj dup ă ultimile date furnizate de Comitetul
Român pentru Marile Baraje, suprapus ă peste harta produc ției specifice de aluviuni ale teritoriului
României, hart ă de asemenea actualizat ă (fig. 17.6). Anul Nr.
Lacuri
1900 0
1910 3
1920 0
1930 1
1940 1
1950 1
1960 3
1970 33
1980 76
1990 78
2000 17

484

Fig. 17.6. Pozi ția lacurilor de baraj în rela ție cu rata transportului de aluviuni.

Asupra capacit ății cuvetelor lacustre. A șa cum se poate constata din reprezent ările grafice
din fig. 17.7 lacurile de baraj din România se cara cterizeaz ă prin capacit ăți relativ reduse. Aproape
90% din lacurile de baraj existente au capacit ăți sub 200 milioane mc, iar din acestea, jum ătate au
capacit ăți sub 20 milioane mc. Condi țiile de relief și scurgere a râurilor României au oferit șanse
mai reduse pentru amenajarea de mari baraje și, implicit, de mari lacuri. Cele câteva excep ții se
cunosc: este vorba de lacul Izvoru Muntelui, cel ma i mare de pe râurile interioare ale ță rii, Vidraru
pe Arge ș, Vidra pe Lotru, Siriu pe Buz ău, Gura Apelor pe Râu Mare ș.a. Foarte multe din lacurile
existente sunt amenajate în cascad ă pe marile râuri (Bistri ța, Siret, Buz ău, Arge ș, Olt), cu regim de
exploatare specific, care se r ăsfrânge în mod direct asupra unui anumit ritm de co lmatare. A șa se și
explic ă num ărul mare la lacuri pe râurile Olt, Arge ș și Siret ilustrat grafic în fig. 7.9. Capacitatea
lacurilor și regimul de exploatare sunt factori importan ți ce controleaz ă gradul de re ținere a
aluviunilor din aria surs ă.
Capacitatea lacurilor este determinant ă pentru evaluarea ritmului și duratei de colmatare
datorit ă unui ra ționament foarte simplu: cu cât o cuvet ă lacustr ă este mai mare cu atât poate stoca
un volum de sedimente suficient de mare f ără s ă-i afecteze func ționalitatea și exemple sunt
numeroase în acest sens. Dimpotriv ă, o cuvet ă lacustr ă de redus ă capacitate se poate colmata într-
un timp relativ scurt, de câ țiva ani sau câteva zeci de ani, chiar și la intr ări relativ modeste de
aluviuni. Studiul lui Dendy et al. (1973) pentru 1100 de lacuri de baraj din SUA a ar ătat c ă marea
majoritate a lacurilor mici se colmateaz ă în mai pu țin de 30 ani.

485
Repartitia lacurilor de baraj pe sisteme
hidrografice
0510 15 20 25 30 35 40 45
Somes-Tisa
Crisuri
Mures
Banat
Jiu-Cerna Olt
Vedea
Arges
Ialomita-Buzau-Mostistea Siret
Prut-Barlad Numar lacuri Capacitatea lacurilor de baraj (mc)
0106
45
20
10 13 14
4 42 232 2
020 40 60 80 100 120
020 40 60 80 100 120
Clase de capacitate (mil. mc) Numar lacuriRitmul de colmatare . Exist ă în țara noastr ă lacuri de baraj care au durat ă de func ționalitate de
secole (cum sunt cele din Mun ții Banatului sau Mun ții Metaliferi), dar și lacuri care s-au colmatat
într-un timp de câ țiva ani. Din datele pe care le avem la dispozi ție putem re ține câteva observa ții cu
caracter general:
– pe ansamblul ță rii, într-o perioad ă medie de 15 ani, în lacurile de baraj de pe râuril e
interioare s-au depus circa 200 milioane m 3 aluviuni (din care aproape jum ătate numai în lacurile
de pe râurile Arge ș și Olt), cu o rat ă anual ă de 13,4 milioane m 3, ceea ce reprezint ă 27% din
transportul total de aluviuni mediu multianual;

Fig. 7.7. Reparti ția lacurilor de baraj din România (în stânga, histo grama capacit ății lacurilor de baraj sub
140 milioane mc; în dreapta, reparti ția lacurilor de baraj pe sisteme hidrografice).

– ritmurile anuale de colmatare cele mai importante le-au avut lacurile de pe râul Arge ș:
Pite ști 15,7%, Bascov 11,7%, Oie ști 9,5%, Cerbureni 7,3% și Curtea de Arge ș 5,3%; de asemenea,
lacul Galbeni pe Siret, 10,6%;
– ritmuri medii anuale de colmatare rapid ă s-au înregistrat și la primele lacuri construite pe
râul Olt: Govora 8,27%, Rm. Vâlcea 5,63% și D ăești 4,90%; în aceea și categorie se afl ă lacul
Pângara ți pe Bistri ța, 3,45% sau Pucioasa pe Ialomi ța, 2,58%;
– ritmuri mici de colmatare se înregistreaz ă la lacurile mari, Izvoru Muntelui de 0,03% și
Vidraru de 0,04%, ceea ce le asigur ă o func ționare milenar ă, dac ă nu intervin ni ște situa ții
imprevizibile.
Re ținând ca baz ă de interpretare timpul necesar pentru colmatarea a 50% din volumul ini țial
al fiec ărui lac, noi am luat în analiz ă 138 de lacuri de baraj din România cu capacitate i ni țial ă între
1 × 10 6 m 3 și 1230 × 10 6 m 3. Pentru aceste lacuri s-au f ăcut determin ări asupra ratei de colmatare
prin diferite metode și de c ătre diferi ți speciali ști. Reparti ția acestora în func ție de marile unit ăți de
relief (fig. 17.8) arat ă c ă din num ărul total de lacuri analizate, numai 44 se afl ă în zona montan ă a
ță rii, zona cu cel mai redus ritm de producere a aluv iunilor. Celelalte lacuri sunt plasate în zona de
podi ș și dealuri, Subcarpa ți, piemont și câmpie, toate acestea fiind caracterizate printr- un ritm
accelerat de producere a aluviunilor, cu excep ția zonelor de câmpie.
Pe fondul acestei situa ții generale, timpul de colmatare a 50% din volumul lacurilor reflect ă
posibilit ățile de r ăspuns, prin colmatare, ale bazinelor hidrografice, în raport cu principalele regiuni
morfodinamice ale teritoriului analizat: este redus la sub 100 de ani pentru lacurile aflate în zonele
de mare produc ție de aluviuni (Subcarpa ți, podi ș și piemont) și este de ordinul sutelor de ani pentru

486
44
15 33
16 13
0510 15 20 25 30 35 40 45 50
Munte
Subcarpati
Podis
Piemont
Campie Nr. lacuri
898
82 120 50 404
0100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
Munte
Subcarpati
Podis, Dealuri
Piemont
Campie T50 lacurile aflate în zonele de munte și câmpie. Cu alte cuvinte doar 57 de lacuri au timp de colmatare
suficient de lung pentru a justifica investi țiile și marile perturb ări asupra mediului.

Fig. 17.8. Reparti ția lacurilor de baraj în
rela ție cu marile unit ăți de relief (sus). Timpul
de colmatare a 50% din volumul lacurilor în
rela ție cu marile unit ăți de relief (jos).

În concluzie, situa ția colmat ării lacurilor de baraj din România se prezint ă astfel:
– foarte grav ă pentru un num ăr de 15 lacuri de baraj, cu dimensiuni medii de 8 m il. mc și
care sunt plasate toate în zona de mare produc ție de aluviuni (peste 500 t/km 2/an); timpul T50 de
colmatare a acestor lacuri este cuprins între 2-10 ani;
– grav ă pentru un num ăr de 30 de lacuri de baraj, având capacit ăți medii de 35 mil. mc, iar
timpul T50 de colmatare variaz ă între 10-50 ani. Și în acest caz lacurile sunt situate în aria de mar e
produc ție specific ă de aluviuni de peste 250 t/km 2/an, fiind vorba de lacurile în cascad ă de pe
râurile Olt, Arge ș, Buz ău și Bistri ța, dar și lacurile din bazinul Bârladului
– dificil ă pentru 13 lacuri de baraj, cele care au timp de co lmatare sub 100 ani și care de
regul ă sunt situate în zona de 200 t/km 2/an (exemplu, Rogoje ști pe Siret, Izbiceni pe Olt, Bac ău pe
Bistri ța, V ăliug pe Bârzava).
În urma acestui tablou general asupra colmat ării lacurilor de baraj din România trebuie
remarcat faptul c ă, în unele proiecte de amenajare s-a avut în vedere cu prioritate numai aspectul
strict economic și a fost grav eludat ă cunoa șterea poten țialului reliefului de a r ăspunde într-un ritm
atât de accelerat la eliberarea de aluviuni și transportul spre re țeaua colectoare. Este situa ția
lacurilor amenajate în cascad ă de pe râurile Arge ș, Olt sau Bistri ța. Se cheltuiesc sume importante
și se fac eforturi imense pentru decolmatarea unor l acuri de importan ță cheie în func ționarea
sistemelor hidroenergetice, cum ar fi lacul Oie ști pe Arge ș și Pângara ți pe Bistri ța. Pe de alt ă parte
se recuno ște faptul c ă nu s-au f ăcut mai întâi lucr ările de re ținere a aluviunile în ariile surs ă și apoi
de execu ție a lacului propriu zis; or, de multe ori s-a proc edat invers. Cazurile de notorietate aici
sunt lacurile Bascov și Pite ști, colmatate în întregime în 2 ani.

17.4.3. Influen ța amenaj ării de baraje asupra reducerii tranzitului de aluvi uni și
dinamicii albiilor de râu

Reducerea tranzitului de aluviuni care începe s ă se resimt ă imediat avale de baraje, se
transmite în lungul râului, uneori pe sute de kilom etri. Surplusul de energie al scurgerii lichide va fi

487
folosit pentru refacerea con ținutului de aluviuni pâna la saturare. În leg ătur ă cu aceasta, o întrebare
care revine mereu în aten ția speciali știlor este urm ătoarea: ce distan ță în avale de baraj este
necesar ă pentru ca râul s ă-și refac ă concentra ția de aluviuni ?
Problema necesit ă o discu ție mai ampl ă și cu numeroase exemplific ări, pentru c ă efectele în
morfologia albiilor sunt considerabile. Williams și Wolman (1984) au ar ătat c ă aceast ă distan ță este
controlat ă de doi principali factori: tipul de depozite din p atul albiilor și volumul de aluviuni
transportat de afluen ți. Vom ilustra aceasta printr-o serie de exemple di scutate în literatur ă.
În cazul râului North Canadian amonte de baraj, râu l transport ă aproximativ acela și volum
de aluviuni înainte și dup ă închiderea barajului care a avut loc în 1948. La 5 km avale de baraj,
reducerea în concentra ția de suspensii a fost total ă. La 140 km avale de baraj, debitul solid se
reface în mare parte, dar diferen ța r ămâne pregnant ă, chiar și la 182 km. Abia la 499 km avale de
baraj, unde bazinul hidrografic cre ște cu 4640 km 2 fa ță de cel realizat la baraj, concentra ția de
aluviuni se reface la valoarea celei dinainte, deve nind chiar mai mare în timpul viiturilor. Cu alte
cuvinte, râului îi este necesar ă o lungime de circa 500 km pentru ca s ă-și refac ă concentra ția de
aluviuni anterioar ă închiderii barajului.
Tendin țe similare au fost identificate și pentru alte râuri. Râul Red, avale de barajul Den ison
(SUA), dup ă 17 ani de la închidere, la 150 km avale, concentra ția de aluviuni a fost 20 – 55% din
concentra ția anterioar ă construirii barajului, pentru acela și debit lichid ; la 387 km avale de baraj a
fost 50%. Pe fluviul Missouri, avale de barajul Gav ins Point, dup ă 1950, debitul solid la 8 km avale
de baraj a fost 1% din valoarea anterioar ă barajului, iar la 1147 km avale a ajuns la valoare a de abia
30%. Pe fluviul Nil, avale de barajul Assuan, chiar la 965 km distan ță , dup ă 2 ani de la închidere,
debitul solid anual a fost de 20% din valoarea ante rioar ă. Pe râul Han, avale de barajul
Danjiangkou, China, dup ă închiderea barajului în 1967, cantitatea de aluviu ni transportat ă este
redus ă la minimum imediat avale de baraj, la 29,7% din va loarea anterioar ă, la o distan ță de 229
km avale de baraj și la 39,6 % la 480 km avale de baraj.
Răspunsul morfologiei patului albiei de râu la amenaj area de baraje poate fi rezumat în
leg ătur ă cu urm ătoarele tendin țe: adâncirea sau degradarea și supraîn ălțarea sau agradarea.
Degradarea sau adâncirea albiei pus ă pe seama influen ței reducerii scurgerii lichide de c ătre
baraje a fost descris ă pentru prima dat ă de Lawson (1924) în leg ătur ă cu albia Rio Grande avale de
barajul Elephant Butte. Acesta a fost contruit în 1 915 și s-a constatat c ă în avale, pe o distan ță de
peste 100 km, albia s-a adâncit cu 1,5 m. Odat ă cu cre șterea num ărului de baraje construite,
semnal ările în literatur ă asupra fenomenului au devenit din ce în ce mai num eroase.
S-a constatat c ă, în multe cazuri, m ărimea schimb ărilor ce au loc pe albiile de râu în avale de
baraje a dep ăș it cu mult elementele de prognoz ă, de și în unele situa ții erau m ăsur ători extinse pe 2
– 3 decenii. S-au înregistrat astfel valori de adân cire de aproape 8 m pe râul Colorado, avale de
barajul Glen Canyon considerat ă a fi una din înregistr ările record. Situa ții cu totul excep ționale
sunt: adâncirea albiei cu circa 15 m (în gresii dur e) în avale de barajul Tenkiller (SUA) și cu 28 m
în avale de barajul Rihaud (India), sau formarea un or „caverne” cu adâncimi pân ă la 45 m, a șa cum
s-a constatat în avale de barajul Grand Coulee (SUA ).
Procesul de eroziune selectiv ă avale de baraje este responsabil de realizarea unu i pat de albie
cu elemente din ce în ce mai grosiere care are o im portan ță deosebit ă în limitarea degrad ării și
stabiliz ării albiei. M ăsur ătorile asupra varia ției în timp a diametrului median ( D50 ) al particulelor
din mai multe albii în avale de baraje arat ă c ă procesul de formare a pavajului hidraulic se
realizeaz ă în primii 2 – 5 ani de la închiderea barajului, da r faciesul de anumite dimensiuni ale
acestora se stabilizeaz ă dup ă circa 8 – 10 ani.
Cercet ările lui Chien (1985) aduc multe clarific ări în ce prive ște formarea pavajului
hidraulic, ca proces simultan de trecere a particul elor din repaus în mi șcare și invers și transmiterea
lui în lungul râului. El a observat c ă între 1975 și 1979, pe râul Han, pe o distan ță de 138 km de la
baraj au fost erodate 3018 x 10 4 tone de materiale cu diametrul mai mic de 0,25 mm, iar circa 782 x
10 4 tone au fost de particule mai mari de 0,25 mm rede puse în albie. In avale, pe 206 km lungime,
volumul de particule mai mari de 0,1 mm acumulate î n albie a devenit cu mult mai mare decât

488
volumul erodat, dat de particule fine (0,1 mm). Rez ult ă c ă dup ă 12 ani de la darea în exploatare a
barajului, procesul de formare a pavajului era înc ă foarte activ și migreaz ă spre avale.
Pavajul hidraulic nu este caracteristic numai albii lor cu pat aluvial grosier. De exemplu, o
cre ștere a diametrului median de la 0,10 mm la 0,13 mm pentru albia fluviului Galben avale de
barajul Sanmenxia, poate reduce capacitatea de tran sport a materialului de albie cu mai mult de
65%.
Ca o concluzie, putem distinge mai multe tipuri de pavaj hidraulic, realizate în albiile avale
de baraj, și anume:
– pavaj realizat în procesul de transport diferen țial al scurgerii lichide reduse, dar cu energie
disponibil ă, în cazul unei albii cu pat alc ătuit din prundi ș și nisip. În aceste condi ții, nisipul va fi
îndep ărtat, r ămânând la suprafa ța patului albiei un strat protector de prundi ș. Exemple în acest sens
sunt Colorado, avale de barajul Hoover (SUA) și Yong-ding avale de barajul Guanting (China);
– pavajul realizat pe seama aportului cu prundi ș a afluen ților râului amenajat. În acest caz,
conurile de prundi ș depuse în albie determin ă o compozi ție granulometric ă a patului albiei atât de
grosier ă, încât „inhib ă” cu totul procesul de degradare, a șa cum este pe albia râului Bistri ța, avale
de barajul Izvoru Muntelui, unde acumularea masiv ă de prundi șuri și bolov ăni șuri datorit ă
afluen ților Bicaz, Tarc ău, Stejaru nu numai c ă a împiedicat desf ăș urarea procesului de degradare, ci
a favorizat chiar agradarea. În aceast ă categorie poate fi inclus ă și albia râului Some ș, avale de
barajul Gil ău;
– pavajul realizat în cazul albiilor cu pat nisipos . Pe lâng ă exemplul discutat în leg ătur ă cu
albia fluviului Galben, se poate cita și cazul fluviului Colorado, avale 25 km de barajul Imperial.
Dup ă 6 ani de eroziune persistent ă a patului albiei, diametrul median al materialului din patul albiei
a crescut de la 0,125 mm la 0,32 mm.
Agradarea sau supraîn ălțarea albiei în avale de baraje a fost semnalat ă mai pu țin în
literatur ă, pentru c ă de fapt nici nu este o caracteristic ă pentru aceste sectoare. Este un proces mai
lent, deoarece necesit ă interven ția unor surse de aluviuni în condi țiile de scurgere lichid ă redus ă.
Sursele de aluviuni care colmateaz ă albiile în avale de baraj au provenien ță foarte diferit ă.
Propor ția cea mai mare o de ține aportul tributarilor cu înc ărc ătur ă solid ă în albia subadaptat ă; de
asemenea, vegeta ția ap ărut ă dup ă amenajarea barajului în albiile râurilor din ținuturile semiaride
(datorit ă rolului acestora asupra reducerii viiturilor și cre șterii scurgerii de baz ă) favorizeaz ă
agradarea albiilor în avale de baraje. Alte surse p ot fi: adâncirea imediat avale de baraj și
deplasarea frontului de aluviuni în avale, material ul r ămas în albie dup ă terminarea construc ției
barajului, alunec ări de teren etc.
Dinamica albiei râului Bistri ța avale de barajul Izvoru Muntelui reprezint ă un exemplu de
alternare a proceselor de adâncire cu cele de agrad are. M ăsur ătorile repetate pe 12 profile
transversale (M. R ădoane et al ., 1980) au pus în eviden ță un proces de agradare a albiei într-un ritm
de 12 cm/an în perioada 1974-1977 și de 4,5 cm/an în perioada 1977-1979. Agradarea s-a datorat
aportului afluen ților cu material grosier și formarea unor adev ărate conuri de albie la gura
tributarilor, iar degradarea s-a instalat avale de aceste acumul ări, datorit ă cre șterii locale a puterii
de eroziune și transport al râului.

17.4.4. Influen ța mineritului asupra transportului de aluviuni pe r âul Jiu

Sistemul hidrografic Jiu, amonte de localitatea Sad u (fig. 17.9), este reprezentat prin cele dou ă
artere hidrografice principale: Jiul de Vest (sau a l Vâlcanului), considerat râul principal si Jiul de Est (sau al
Petrilei) ca afluent al primului. Ambele dreneaz ă Depresiunea Petro șanilor, unde se afl ă unul din cele mai
importante bazine carbonifere ale ță rii. In defileu, Jiul primeste câ țiva afluen ți far ă prea mare importan ță în
furnizarea de debite lichide si solide.
Activitatea de minerit din depresiune se manifest ă prin puternice influen țe în înc ărcarea cu aluviuni a
apelor, încât în perioadele de maxima intensitate a activitatilor miniere, apele Jiului se înscriu pri ntre cele
mai poluate și în acela și timp cu cele mai mari debite de suspensii din reg iunea montan ă. Jiul

489
transporta anual în Dunare 4,1 milioane tone materi al solid, ceea ce reprezinta 1/10 din valoarea debi tului
solid transportat anual de pe teritoriul tarii (Sav in, 1990).

Fig. 17.9. Bazinul
hidrografic Jiu. Localizarea
punctelor de prelevare a probelor
pentru analiza aluviunilor.

Fără a neglija faptul c ă în Depresiunea Petro șanilor apele râurilor sunt supuse unei înc ărc ări cu
aluviuni chiar pe cale natural ă, determinate de natura depozitelor specifice depre siunii (în general, roci
sedimentare neogene) și de gradul mare de fragmentare a reliefului, nu se justific ă totu și, salturile bru ște
în încarcarea râului cu aluviuni la ie șirea din depresiune. În anumite perioade, la debite lichide similare,
înc ărcarea cu aluviuni la ie șirea din depresiune înregistreaz ă valori de 7 -10 ori mai mari fa ță de nivelele
normale. Influen țele mineritului la cre șterea produc ției de aluviuni sunt: directe, date de deversarea a pelor
folosite la spalarile din uzinele de preparare și sortare a carbunelui; indirecte, reprezentate pri n aportul de
materiale sp ălate de pe haldele de steril, de lucr ările de decopert ări și de drumurile miniere, a c ăror densitate este
mare în arealele gurilor de mine.
Rezultatele cercet ărilor s-au bazat pe: (a) prelucrarea m ăsur ătorilor de debite lichide si solide în
suspensie la posturile hidrometrice din bazinul râu lui Jiu realizate de INMH în perioada 1973 -1992; ( b)
recoltarea de probe de ap ă în zilele de 21 – 22 aprilie 1994 din amonte în av ale de statiile de preparare a
carbunelui, dar și în lungul râului pe cca 100 km pân ă la lacul nepermanent Rovinari; (c)
determinarea compozi ției mineralogice a aluviunilor transportate în susp ensie în zilele de 21 – 22
aprilie 1994 în lungul râului Jiu pe cca 100 km, a probelor recoltate din malul albiei minore a Jiului
avale de defileu (Sadu), a probelor din sedimente d epuse în lacurile V ădeni și Rovinari.
Datele tehnice existente în literatura de specialit ate (Janeta Pietraru, 1982) cu privire la sp ălarea și
prepararea c ărbunelui relev ă c ă în procesul tehnologic rezult ă o cantitate important ă de de șeuri
(steril de c ărbune). La prelucrare se consum ă 0,4 – 0,6 m 3 ap ă/ton ă de carbune, ap ă care este
impurificat ă cu suspensii și alte substan țe folosite în acest proces. Granulometria de șeurilor de la
prepararea c ărbunilor este fin ă, iar caracteristicile chimice și mineralogice ale acestora variaz ă func ție
de mineralele componente. Pentru cunoa șterea direct ă a influen țelor produse de minerit s-au prelucrat
datele de la posturile hidrometrice din bazin amont e de Bumbe ști. .

490
Evalu ările noastre s-au bazat pe seria debitelor medii lu nare, lichide și solide, din perioada
1973-1992 pentru fiecare din sec țiunile men ționate. Comparând hidrografele posturilor neinfluen țate de
minerit (Câmpul lui Neag și Lonea, unde varia țiile Q și Qs pot fi apreciate ca normale), cu cele de la postu rile
influen țate (Iscroni și Sadu), se constat ă c ă la acestea din urm ă rela țiile între cele dou ă variabile sunt
puternic perturbate, realizându-se o cre ștere de aproape 50 de ori. a debitului solid (Qs) fa ță de valoarea normal ă.
De exemplu, la Sadu, situat la 33 km avale de Iscro ni și circa 50 km fa ță de surs ă, în septembrie – decembrie
1991, cantitatea suspensiilor a coborât la valori d e 0,5-0,6 kg/s, apropiate de cele transportate în r egim
natural. Imediat dup ă începutul luni ianuarie 1992, Qs a crescut la peste 10 kg/s, ajungând la 27 martie l a
valori de 172 kg/s. Cotele ridicate în transportul de aluviuni s-au men ținut pe întreg anul 1992, independent
de varia ția debitului lichid. Ele s-au datorat relu ării activit ății în minerit.
Compararea celor dou ă situa ții în lungul Jiului a dus la ob ținerea unui raport între volumul de
aluviuni transportate în condi ții naturale și cel influen țat de industria mineritului de 1/26, care poate fi
apreciat ca o cuantificare a influen țelor mineritului din Valea Jiului asupra produc ției de aluviuni.
Rezultatele analizelor granulometrice asupra materi alului transportat de râul Jiu arat ă c ă
suspensiile transportate sunt de tip pr ăfos – argilos, plasând râul în categoria celor cu s urse de
aluviuni predominant argiloase, ca și cum Jiul superior ar str ăbate o regiune de câmpie. Or, rocile
prezente în bazinul hidrografic superior infirm ă acest lucru; granulometria depozitelor de versant și
din haldele de steril eviden țiaz ă o surs ă de aluviuni predominant scheletic ă, cu matrice nisipoas ă.
Concluzia ob ținut ă este urm ătoarea: sursa aluviunilor argilo-pr ăfoase este determinat ă de cauze
antropice și este dat ă de activit ățile din industria mineritului . Uzinele de preparare și sp ălare a
cărbunelui (Lupeni și Coroe ști pe Jiul de Vest, Petrila pe Jiul de Est) sunt re sponsabile, în principal,
de acest fenomen. Faptul este argumentat de îmbog ățirea în suspensii a râurilor avale de punctele
de contaminare, unde produc ția de aluviuni dep ăș ește de 7 – 10 ori (pân ă la 50 de ori) valorile
normale pe catre râul trebuie s ă le transporte în condi ții naturale.

Bibliografie selectiv ă

ARMENCEA, GH. (1990) – Influen ța stocului solid afluent asupra evolu ției morfologice a
canalelor de fug ă excavate în albia minor ă – cazul râului Buz ău – Mijlociu, în vol. Lucr ările
Simpozionului “ Provenien ța și efluen ța aluviunilor” Piatra Neam ț, p. 26 – 31.
CĂLINOIU, MARIA et al (1988) – Influen ța factorilor antropici asupra form ării și valorific ării
acumul ărilor de nisipuri și pietri șuri în România , în vol. Lucr ările celui de al II – lea
Simpozion “ Provenien ța și efluen ța aluviunilor” Piatra Neam ț, p. 12 – 23.
DIACONU, C. (1971) – Probleme ale scurgerii aluviunilor pe râurile din R omânia ,Studii de
Hidrologie, XXX, IMH, 307 p.
GÂ ȘTESCU, P., DRIGA, B. (1983) – Les caracteristiques du regime hydrique du Danube a son
embouchure dans Mer Noir, Revue Roum. GGG, serie Geogr., 27.
ICHIM, I. (1981), Tendin țe actuale în formarea glacisurilor în condi țiile morfogenetice din
România , Analele Univ. “Al.I.Cuza” Ia și, tom XXVII, s IIb.
IONESCU Ș., ECHIZLI ANCA (1992) – Probleme de aluvionare legate de lacurile de baraj din
administrarea RENEL , Lucr. celui de al IV-lea Simpozion P.E.A., Piatra Neam ț.
IONI ȚĂ , I. (1999), Sediment delivery scenarios for small watersheds , in Vegetation, land use and
erosion processes (editat I. Z ăvoianu, D. E. Walling, P. Șerban), Institul de Geografie, 66-
73, Bucure ști.
MIHNEA, I., DOBRE, V. (1988) – Colmatarea cu aluviuni a re țelelor de desecare, în vol. Lucr ările
celui de al II – lea Simpozion “ Provenien ța și efluen ța aluviunilor”, Piatra Neam ț, 210 – 215
p.
MO ȚOC, M. (1983), Ritmul mediu de degradare erozional ă a solului în R. S. România , Bul.
Inform. ASAS, nr.2, Bucure ști.

491
MO ȚOC, M. (1984), Participarea proceselor de eroziune și a folosin țelor terenului la
diferen țierea transportului de aluviuni în suspensie pe râu rile din România , Bul. Inf. ASAS,
13, Bucure ști.
OLARIU, P., GHEORGHE, DELIA (1999), The effects of human activity on land erosion and
suspended sediment transport in the Siret hydrograp hic basin , in Vegetation, land use and
erosion processes (editat I. Z ăvoianu, D. E. Walling, P. Șerban), Institul de Geografie, 40-
50, Bucure ști.
PUJIN Ă, D. (1997), Cercet ări asupra unor procese de alunecare de pe terenuril e agricole din
Podi șul Bârladului și contribu ții privind tehnica de amenajare a acestora , Rez. Tezei de
doctorat, Universitatea Tehnic ă “Gh. Asachi” Ia și.
PURNAVEL, GH. (1999), Cercet ări privind efectul lucr ărilor de amenajare a forma țiunilor
toren țiale, aflate în zona de influen ță excesiv ă a lacurilor de acumulare, asupra procesului
de colmatare a acestora; cu referire la Podi șul Central Moldovenesc , Rez. Tezei de
doctorat, Universitatea Tehnic ă “Gh. Asachi” Ia și.
RĂDOANE MARIA, ICHIM I., R ĂDOANE N. (1995) – Gully distribution and development in
Moldavia , Romania, Catena, 24, Elsevier, 127- 146 p.
RO ȘCA, DIANA, THEODOR, S. (1990) – Influen ța lacurilor de acumulare asupra transportului
de aluviuni, în vol. Lucr ările celui de al III – lea Simpozion “ Provenien ța șic efluen ța
aluviunilor”, Piatra Neam ț, 197 – 203 p.
WILLIAMS, G.P., WOLMAN, M.G. (1984) – Downstream effects of dams on alluvial rivers, U.S.
Geol., Survey, Prof. Paper, 1286.