Repartitia Apelor Minerale Si Rolul Lor In Dezvoltarea Turismului din Depresiunea Oasului

Introducere

Străveche civilizație și cultură românească, Oașul reprezintă un univers spiritual și cultural cu profunde semnificații. Se remarcă structura geologică a teritoriului care condiționează existența unor surse hidrominerale de o mare varietate hidrochimică, hidrogeologică și din punct de vedere calitativ.

Impresionat de marea bogăție, de peisajul pitoresc în care apar izvoarele minerale, fiind un localnic al acestui ținut, m-a preocupat dintotdeauna valorificarea izvoarelor care curg necontenit pe meleagurile verzi ale regiunii.

Lucrarea de față este structurată în mai multe capitole care urmăresc aspectele legate de cadrul natural, tipurile de ape minerale precum și distribuția geografică a acestora. Prezintă sumar unele indicații în tratamentul balneo-fiziologic respectiv recomandări privind protecția și exploatarea apelor minerale.

Lucrarea se bazează pe informații dintr-o bibliografie ce cuprinde domenii asociate, pe informații obținute din discuțiile cu bătrâni ai satelor.

Apele minerale apar în zonele de fracturi tectonice la contactul andezitului cu formațiunile sedimentare. Distribuția topografică precum și caracteristicile sunt într-o strânsă legătură cu structura geologică a subsolului, natura rocilor străbătute de pânza de apă, viteza de curgere a apei, temperatură, presiune, precum și alte elemente posibile care o influențează, iar în final relația acestor factori, care determină compoziția chimică a apei minerale.

Aureola mofetică a eruptivului neogen din nordul țării se extinde pe o zonă largă. Deși privilegiată sub aspectul resurselor de ape minerale este cunoscut faptul că utilizarea pentru îmbuteliere și băi încă din secolul al XIX-lea, și faptul că au fost apreciate la o serie de târguri internaționale, zona nu a beneficiat de o dezvoltare balneară și de îmbuteliere la scară largă.

Din multitudinea zăcămintelor subsolului aflate în zonă face parte și o însemnată zestre hidrominerală care se caracterizează printr-o mare varietate și diversitate hidrochimică, fiind folosite atât în consum cât și în scopuri terapeutice.

Analizând retrospectiv situația surselor minerale din zonă constatăm cu regret și surprindere în primul rând din partea autorităților dar și al investitorilor că s-a manifestat un condamnabil dezinteres și o nepăsare greu de înțeles felul în care ele sunt neamenajate, lăsate de izbeliște, altele sunt amenajate într-un stadiu de primitivitate, în condiții cu totul neigienice, fără să beneficieze de panouri de informare, de avertizare. Deșeurile lichide ajung în subteran atât în mod direct (prin intermediul șanțurilor arterelor stradale), cât și indirect (de la depozitele de gunoi de la grajd, gropi improvizate de deșeuri menajere). Riscul de poluare a resurselor de apă freatice constă în faptul că pe termen mediu și lung, acestea nu mai pot constitui surse de apă potabilă pentru populație. Un paradox ne arată că trecutul acestor unități este mai prezent decât prezentul atât în plan regional cât și național.

Deși sunt create premisele esențiale pentru folosirea acestor valori naturale, alături de climă, peisaj, istorie, etnografie, valorificarea acestora nu a constituit o preocupare deosebită, cu toate că ni se oferă un caz cu totul special când „investitorul” principal și încă pe termen nelimitat este „mama-natură”, care nu cere în schimb nimic în afară de un minim efort și respect. (Ioan Nădișan, Vasile Bologa, 2012).

Cadrul natural

Prin configurație și structură, relieful se constituie ca unul dintre factorii esențiali în geneza și evoluția Țării Oașului la nivel microspațial, așezările sunt dispuse cu precădere pe glacisurile ce flanchează măgurile vulcanice al Munților Oaș și abruptul platoului vulcanic al Munților Igniș, astfel încât nu există nici o situație în care vatra unei localități s-ar extinde și în interiorul ultimului. Practic, Țara Oașului s-a constituit și a evoluat într-un spațiu variat, dominat de alternanța măguri vulcanice – bazinete depresionare.

La nivelul marilor unități de relief, Țara Oașului reprezintă un spațiu ce corespunde ariei de contact dintre lanțul Munților Carpați și Câmpia Dunării Mijlocii (de Vest). Relieful predominant este cel deluros și muntos de altitudine mică. Altitudinile sunt cuprinse între 150 m și 1234 , încadrându-se în categoria munților joși, un sector de trecere între sistemul panonic și cel carpatic. Circulația generală a aerului deasupra sectorului central al Europei este cea vestică, iar sursele precipitațiilor atmosferice sunt îndeosebi Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, cu diferențieri sezoniere.

Clima predominantă este temperat continentală moderată, cu veri călduroase și ierni blânde. Privind lucrurile la microscară, se observă o scădere accentuată a temperaturii medii anuale în sectorul /munților Igniș, de la 8,5 la Orașu Nou (cca. 200 m altitudine), la 8,3 la Certeze (cca. 350 m altitudine), la 6 pe la 900 m altitudine și sub 4 la 1100 m. Pe longitudine, de la vest la est, se constată o scădere a temperaturii medii anuale mult mai accentuată în Țara Oașului, decât cea de pe culoarul Tisei, astfel că temperatura înregistrată la Certeze apare doar la Sighetu Marmației (Țara Maramureșului), cu cca. 30 km mai le est, la o altitudine de 300m. Posibila cauză poate fi alcătuirea geologică a Munților Igniș, predominant din andezite care, din punct de vedere termic, determină scăderi de temperatură, la care se adaugă caracterul descendent al aerului (foehnizare) dinspre Munții Igniș spre Sighetu Marmației.

Orientarea generală a reliefului, în calea maselor de aer oceanic, determină o cantitate mare de precipitații, comparativ cu alte regiuni situate la aceeași altitudine. Cantitatea crește foarte mult spre est, corespunzător creșterii altimetrice a reliefului. Precipitațiile atmosferice sunt în cantitate mare (800-1200 mm/an), cu un regim oscilant, dar fără să înregistreze o minimă care să perturbe sistemul.

Maxima principală este înregistrată în lunile mai-iunie (>100 mm/lună), cea secundară în luna august (90 mm/lună, iar minimele în decembrie-ianuarie (50 mm/lună), aprilie (50 mm/lună), și octombrie (cca. 60 mm/lună).

Râurile din perimetrul Țării Oașului aparțin grupei nordice, formându-se în condițiile unei clime umede, cu precipitații ce au sume anuale în jur de 700-1200 mm.

Colectorul principal din Țara Oașului este Râul Tur, izvorăște la o altitudine de 905 m, din Munții Igniș, cursul de apă are o pantă în sectorul montan de 20 m/km, scăzând la valori de 2-8 m/km în fundul depresiunii și sub 1 m/km în sectorul de câmpie. În câmpie Turul primește doi afluenți din dreapta Turțul iar din stânga Racta cu Egheul, care drenează apele zonei mlăștinoase dinspre Talna.

Turul primește din dreapta pe cel mai mare afluent al său Valea Rea, cu afluenții săi Lechincioara și Valea Albă, iar la stânga Strâmba sau Slatina.

Al doilea ca mărime afluent al Turului, este Talna, care străbate regiunea sud-vestică a Depresiunii Oașului curgând paralel cu Turul, după ce a cules o serie de afluenți din stânga, de pe rama sudică a depresiunii, dinspre Masivul Igniș. Talna este de fapt un colector piemontan, cu un curs transversal față de desfășurarea inițială a Piemontului Talnei.

În sectorul nord-vestic principalul râu colector este Tarna afluent al Batarciului. Izvorăște din Munții Oașului de la altitudinea de 200 m, având o lungime de 11 km. Suprafața Bazinului este de 92 km2. Principalul afluent este Tarna Mare (suprafața de 51 km2; lungimea de 17 km) cu izvoarele în Munții Oașului (sectorul Geamăna Mare) drenând porțiunea de câmpie din extremitatea nord-vestică a Țării Oașului. (Marin Ilieș, 2004).

Fig. 1. Rețeaua hidrografică din Țara Oașului.

APELE MINERALE DIN ROMÂNIA ȘI IMPORTANȚA LOR

Tipuri principale de ape minerale

Apa minerală reprezintă o resursă naturală regenerabilă, greu comensurabilă, dar în același timp inestimabilă, având multiple întrebuințări, de la apă de masă la una cu reale scopuri terapeutice, care, culmea, ni se servește în mod gratuit. Este considerată de mulți specialiști drept aur alb. În unele țări se numără printre produsele de lux, iar în altele este mai scumpă decât berea.

Apa minerală face parte din puținele substanțe minerale utile care nu se extrag și nu trebuie extrase până la epuizarea zăcământului. La zăcămintele de acest gen, chiar și în cazul apelor fosile, unde componenta de alimentare din precipitații este foarte redusă, volumul exploatării nu trebuie să de pășească limitele capacității de refacere naturală. (Artemiu Pricăjan, 1985).

România dispune de o rezervă importantă de surse de ape minerale tămăduitoare, caracterizate din punct de vedere al reliefului printr-o mare varietate a formelor de manifestare. Aflându-se în aria de răscruce și de tranziție dintre clima umedă și temperată, din vestul Europei, dintre cea rece și umedă din nord-vestul aceluiași continent ca și dintre cea uscată din sudul, lui, poartă simultan amprenta modelatoare a majorității tipurilor climatice. Într-o asemenea situație, este cât se poate de firesc ca și subsolul țării cu unitățile geologice care îl caracterizează, să fie de o mare diversitate, fapt ce își lasă amprenta și asupra izvoarelor de ape minerale. (Viorel T. Mogoș, 1990).

În România au fost identificate peste 4.000 de surse hidrominerale. Statisticile demonstrează că țara noastră deține cele mai bogate surse hidrominerale din Europa, ceea ce înseamnă peste o treime. Cu toate acestea românul consumă în medie 50 litri apă minerală pe an, de trei ori mai puțin față de media europeană. (Ioan Nădișan, Vasile Bologa, 2012).

În raport cu suprafața sa, țara noastră este apreciată de specialiști străini printre cele mai înzestrate țări din lume privind cantitatea, calitatea și varietatea bogățiilor naturale subterane, din categoria cărora fac parte înclusiv sursele hidrominerale.

Apele minerale sunt ape naturale, care conțin diferite săruri, elemente chimice, gaze, substanțe radioactive, a căror concentrație depășește una din valorile minime stabilite pentru anumiți indicatori caracteristici, dintre care cei mai importanți sunt:

Mineralizare totală 1.000 mg / 1.

Fier 10 mg/l.

CO2 (liber sau legat în bicarbonați) 1.000 mg / 1.

Sulf (titrabil) 1 mg/l

Iod 1 mg / 1.

Arsen 0,7 mg/l.

H2S 1 mg / 1.

Radioactivitate 80 uM/l

Brom 0,5 mg / 1.

Apele minerale au o largă răspândire. Geneza lor este legată de existența reliefului muntos de natură vulcanică, precum și de arealul unor importante zăcăminte de petrol, gaz metan, cărbuni și sare. Cel mai des întâlnite izvoarele minerale, de origine vadoase, adică apa din precipitații care se infiltrează în scoarța terestră, de unde revin încărcate cu o anumită cantitate de gaze și săruri minerale, în unele circumstanțe cu temperaturi ridicate sau cu un anumit grad de radioactivitate. (http://docslide.net/documents/100418478-www-referat-ro-apele-minerale-din-romania-si-importanta-lor.html).

Dintre gaze, cel mai des intră în combinație dioxidul de carbon, care dă naștere la apele carbogazoase.

În interiorul scoarței apa se poate afla în cele trei stări de agregare: solidă, lichidă și gazoasă dar cel mai des întâlnită este apa în stare lichidă care formează cea mai mare parte și constituie obiectul de studiu al apei din roci. (Valer Trufaș, Constanța Trufaș, 1975).

Geneza apelor minerale

În ceea ce privește originea apelor minerale, acestea pot fi de origine meteorică, juvenilă, fosile și ape minerale mixte.

Apele minerale meteorice aceste ape sunt cunoscute și sub de numirea de vadoase provin din precipitații meteorice infiltrate în scoarța terestră, fie prin condensarea vaporilor atmosferici. Condensarea vaporilor de apă este caracteristică perioadei calde a anului. Ea depinde de cantitatea vaporilor de apă care, datorită elasticității, pătrund din atmosfera exterioară în golurile rocilor unde temperatura este mai coborâtă. La contactul intim cu rocile au loc procese fizico-chimice complexe, apele se îmbogățesc în săruri minerale și apar la suprafață sub formă de izvoare descendente sau izvoare ascendente.

Ponderea apelor provenite din infiltrații este cu mult mai mare decât a celor provenite din condensare. Din acest motiv în limbajul curent se folosește termenul de ape de infiltrație sau ape exogene.

În condiții favorabile sunt alimentate și prin infiltrarea apelor din unitățile hidrografice de la suprafața Pământului (râuri, lacuri și chiar din mări).

Calea meteorică reprezintă modul cel mai frecvent de formare a apelor minerale, iar temperatura lor nu depășește 45o – 50o C.

Apele minerale juvenile se formează în interiorul litosferei. Ele pot fi de origine magmatică sau vulcanică. În situații mai rare pot proveni în urma unor reacții chimice interne care au loc în scoarța terestră. În mod curent asemenea ape sunt însoțite de emanații gazoase, predominant fiind dioxidul de carbon. Este știut faptul că la adâncimea de circa 30 m (treapta geotermică) pânza de apă se încălzește cu aproximativ 1oC. Pentru România, treapta geotermică medie este de 33 m, dar în zonele cu roci vulcanice aceasta variază între 6- 12 m, iar în zone cu roci sedimentare se situează între 60- 120m. (Ioan Nădișan, Vasile Bologa, 2012).

Apele minerale fosile provin din apa de mare reținută în diferite roci, prin sedimentare pe fundul marin sau lacustru. Acestea au conținut bogat în clorură de sodiu, sulfat de magneziu, brom și iod. (Ioan Nădișan, Vasile Bologa, 2012). Sunt adesea izolate de exterior prin strate de roci impermeabile, dar cu timpul pot fi deschise de eroziune. Ele însoțesc zăcămintele petroliere, fiind cunoscute și sub numele de ape de zăcământ.

Orice apă minerală este produsul unor procese dinamice complexe de natură geofizică, geochimică și chiar geobiologică, care-i conferă o individualitate aparte precum și proprietăți farmacologice distincte.

În vorbirea curentă, denumirea de apă minerală se dă apelor naturale curative care au un conținut mai ridicat de săruri și gaze dizolvate.

Apele minerale mixte derivă din amestecul în proporții variabile de apă vadoasă și apă juvenilă.

În categoria izvoarelor cu apă de origine juvenilă și vadoasă (origine mixtă) se încadrează și gheizere, veritabile izvoare supraîncălzite, unde temperatura apei pe canal atinge temperatura de 127 oC.

Tipuri de izvoare minerale

Apele minerale se pot clasifica în funcție de: temperatură, concentrație osmotică și conținut în substanțe chimice.

După temperatură:

Temperatura apelor minerale este una dintre caracteristicile fizice cele mai importante, acestea se împart în două categorii de ape minerale:

ape minerale reci, a căror temperatură este sub 20 oC au o temperatură egală sau aproape egală cu temperatura locului și provin de la adâncimi care nu depășesc zona cu temperaturi constante (izotermică).

ape minerale termale, a căror temperatură este între 20 și peste 100 provin de la adâncimi mari. Sunt legate adesea de fenomene tectonice și vulcanice. Apele care ating sau depășesc temperatura de 100 aparțin gheizerelor sau izvoarelor de tipul soffioni.

În general, temperatura medie a apelor minerale este foarte apropiată de temperatura medie a aerului.

Apele subterane, situate deasupra stratului izoterm sunt, de asemenea, sub influența temperaturii atmosferice, cu atât mai pregnant cu cât adâncimea la care se găsesc este mai mică. În zona izotermică temperatura apei rămâne constantă și aproximativ egală cu temperatura medie anuală a aerului din locul respectiv. În orizonturile și stratele acvifere situate mai jos de zona izotermică, temperatura crește în medie cu 1 pentru fiecare 33 m, deși în realitate gradientul geotermic variază de la 15 la 50 m pentru un grad de temperatură.

Temperatura este un indicator prețios pentru aprecierea calității apelor minerale. Ea influențează compoziția chimică a apei întrucât solubilitatea sărurilor depinde de temperatură.

În apele subterane măsurătorile se fac la intervale de 2 – 5 zile. Temperatura se măsoară prin cufundarea directă a termometrului în apă. Dacă nu este posibilă măsurarea directă, atunci se recoltează apa într-un vas cu o capacitate de minimum 1 litru, în care se introduce termometrul imediat. Vasul se aduce la temperatura apei de recoltat prin cufundarea lui în aceasta. (Valer Trufaș, Constanța Trufaș, 1975).

În raport cu temperatura normală a corpului, apele minerale se subîmpart astfel:

ape hipotermale cu temperatura între 20 și 31 ;

ape izotermale cu temperatura între 32 și 38

ape hipertermale cu temperatura peste 38 ;

După concentrația osmotică:

Pe baza concentrației osmotice, punctul crioscopic al apelor minerale se raportează la punctul crioscopic al serului sanguin (- 0,56o). După punctul crioscopic, care este dat de concentrația în săruri și ioni, apele minerale se împart în:

ape oligominerale sau acratice, cu o mineralizare totală sub 1 g la litru;

ape hipotone, cu un conținut de săruri între 1 și 8 g la litru;

ape izotone, cu o concentrație de săruri între 8 și 10 g la litru și având punctul crioscopic apropiat de acela al serului sanguin:

ape hipertone, cu o mineralizare de peste 10 la litru.

Clasificarea apelor minerale pe baza concentrației osmotice are importanță practică, pentru că explica anumite acțiuni și dă indicații asupra modului de utilizare terapeutică. În general, cele cu o concentrație în săruri până la 15 g la litru se pot folosi în cura internă (cură de băut, clisme, spălări intestinale); dacă depășesc 15 g la litru, ele nu se pot folosi în cura internă, deoarece irită mucoasele tubului digestiv. Fac excepție apele sulfatate, care se administrează în cura internă și la o concentrație de peste 15 g la litru (pentru acțiunea lor purgativă), dar pe o durată scurtă.

După conținutul chimic:

Căile de formare a compoziției chimice a apelor minerale poate fi întotdeauna precizate. Indiferent de proveniență, pentru a ajunge la suprafața solului, apa parcurge un traseu complicat prin golurile și fisurile din scoarță, luând contact cu diferite roci. De cele mai multe ori provin din roci sedimentare sau se combină cu ape din roci sedimentare pe parcursul circulației lor subterane. (Valer Trufaș, Constanța Trufaș, 1975).

Criteriul chimic de clasificare ține seama de anionii și cationii mai des întâlniți, din combinarea căror rezultă categorii principale de ape minerale.

După datele institutului de Balneologie și Fizioterapie (Tr. Dinculescu)1) apele minerale se împart în următoarele 11 grupe:

ape oligominerale, cu sub 1 g/l substanțe dizolvate;

ape carbogazoase, cu peste 1 g Co2 liber;

ape alcaline, cu peste 1 g/l săruri predomină bicarbonații de sodiu și potasiu;

ape alcalino-teroase și teroase , cu peste 1 g/l săruri; predomină bicarbonații de calciu și de magneziu;

ape feruginoase, cu peste 10 mg/l Fe++;

ape arsenicale, cu peste 1 mg/l HASO2;

ape cloruro-sodice, cu peste 1 g/l săruri, în care predomină ionii Na+, Cl-;

ape iodurate, cu peste 1 mg/l I-;

ape sulfuroase, au cel puțin 1 mg/l S titrabil;

ape sulfatate, au peste 1 g/l SO4; se adaugă Na, Mg pentru apele purgative; când predomină Ca apele sunt gipsoase; dacă predomină Fe apele sunt vitriolice;

ape radioactive, când au cel puțin 80 U.M = 29 n. Cl pentru emanații sau 10-7 mg săruri de radium. (I. Preda, A. Țenu, 1981, p. 80).

Importanța apelor minerale

În evoluția cunoștințelor medicale, de-a lungul timpului, importanța elementului apă, ca mijloc natural în prevenirea și combaterea unor afecțiuni ale organismului, a suferit fluctuații. Reînviorarea adusă în ultimele decenii de medicină naturistă redă publicului larg mijloacele simple și eficace în restabilirea și consolidarea sănătății omului. Folosirea acesteia sub diverse proceduri hidroterapice (îmbăiere, dușuri subacvatice, afuziuni, saună etc.), apa minerală stimulează capacitatea de apărare și adaptare a organismului suferind, la noile condiții de viață. Utilizarea terapeutică a apei devine un mijloc prin care se pot realiza obiective multiple și complexe în domeniul ocrotirii sănătății. (Viorel T. Mogoș, 1990).

Prin proprietățile lor chimice și prin conținutul de gaze, izvoarele minerale au înregistrat succese remarcabile, tratarea bolilor de nutriție (Slănic Moldova), bolilor hepato – bilare (Căciulata, Călimănești, Băile Herculane), afecțiuni digestive (Borsec, Căciulata), nefrite și litiaze renale (Călimănești), la afecțiuni respiratorii și cardio-vasculare (Covasna, Vatra Dornei, Băile Tușnad, Borsec, etc.). Descoperirea și studierea uni număr mare de izvoare minerale, au creat premisele de a se dezvolta și moderniza vechile stațiuni balneo-climaterice, și chiar apariția unora noi.

De asemenea, pe lângă proprietățile lor curative, apele minerale medicinale și apele minerale de masă, care sunt din ce în ce mai mult solicitate, au susținut înființarea unor industrii de îmbuteliere a lor.

Principalele branduri de ape de masă folosite cel mai frecvent sunt: Borsec, Biborțeni, Zizin, Poiana Negrii, Tușnad, etc.

DISTRIBUȚIA GEOGRAFICĂ A ZĂCĂMINTELOR MINERALE

Țara Oașului este cea mai mică dintre toate țările noastre dar și cea mai cunoscută dintre toate. Regiunea este așezată în partea nord – estică a județului Satu Mare, este hotărnicită în spre Maramureș și Baia-Mare de un lanț de munți. Niciunul însă din munții care o înconjoară nu sunt mai înalți de 1201 metri. Țara Oașului se întinde pe o suprafață de 563 km2, alcătuind până acum plasa Oașului în care se află comunele: Orașu-Nou, Racșa, Vama, Remetea Oașului, Călinești, Lechința, Boinești, Trip, Bixad, Târșolț (cu cătunul Alicieni) și Cămărzana.

Fig. 2. Localitățile din Țara Oașului.

Țara Oașului este o regiune care se încadrează aureolei mofetice Oaș-Gutâi-Țibleș-Toroioaga. Genetic mineralizarea acestor ape se datorează treceri prin straturile succesive cu conținut variat de diverse substanțe, apa spală și dizolvă anumite minerale și săruri solubile.

Primele menționări documentare cu privire la apele minerale din Țara Oașului sunt din secolul al XVIII- lea și, având în vedere că sistemul sanitar din areal s-a dezvoltat începând cu secolul al XX- lea, reiese foarte clar că medicina tradițională a fost practicată de anumite persoane din comunitatea locală în scopuri terapeutice. Este cunoscută existența unor metode de vindecare bazate pe apele minerale sulfuroase aflate în localitatea Vama dar și a celor din preajma localității. „Primele măsuri în a le trata durerile de picioare erau băile calde. Se aducea apă sulfuroasă de la Băile Puturoasa în butoaie, care se încălzea și se punea bolnavul ca să stea într-un ciubăr timp de cel mult o oră. Dacă se observa că boala se ameliorează, băile se repetau. În situația în care bolnavul nu putea suferi băile se aducea altă altă apă de la Adeguș (1 *) sau de la Boroșteni (2 *), care ziceau bătrânii că este apă mai moale” Notă: 1* este un teren în Vama cu ape sulfuroase; 2* parte de teren de sub dealul Boroșteni care are izvor cu apă lăptoasă , ce provine de pe rocă de calcar văros (Gh. Haiduc, 1996). (Marin Ilieș, 2006, p. 86).

Oașul se mândrește cu mai multe asemenea izvoare, dar și cu faptul că au fost apreciate la târguri internaționale, dar mai ales cele de la Bixad „Apa din sursa Clara , singura exploatată până în anul 1963, este intens mineralizată (12,1 g/l), având un caracter bicarbonatat, clorosodic , carbogazos, a fost utilizată cu deosebit succes în cura internă.” (A. Pricăjan, 1985). (Marin Ilieș, 2006, p. 85). Fiind o zona de origine vulcanică, cuprinde un număr mare de bazine de apă minerală. Acestea se găsesc în Certeze, Luna Șes, Bixad, Valea Măriei, Boinești, Moișeni. Deși numărul surselor naturale și a zăcămintelor este mare, această zonă nu a beneficiat de o dezvoltare balneară și de îmbuteliere la scară mare desfășurându-și, activitatea numai în mici unități de interes local.

Din vremuri care se pierd în negura istoriei, oamenii au fost preocupați pentru găsirea izvoarelor cu ape minerale folosite inițial ca apă de băut, descoperind ulterior că prezintă și surprinzătoare și importante virtuți tămăduitoare. Adevărații descoperitori ale unor asemenea izvoare minerale sunt localnici, țăranii – „geniul popular anonim” – ca și în cazul altor creații nemuritoare printre care și folclorul. Calitățile curative ale acestor ape le sunt cunoscute de multă vreme localnicilor. Ei își amintesc cum, în trecut, veneau la izvoare pentru a-și umple butoaiele de ''borcut''. De altfel, localnicii, și nu numai, folosesc frecvent denumirea de „borcut”, sinonim cu „izvorul de vin”, termenul provenind din limba maghiară (bor = vin, cut / kút = fântână, izvor).

Începuturile perioadei de glorie a apelor minerale din Țara Oașului își consolidează amprenta în prima jumătate a secolului al XX- lea, dispunând de cerere și recunoaștere pe piață, cu o concurență redusă din partea altor regiuni și centre. După al doilea război mondial au început efectuarea a numeroase foraje dar care în zilele de astăzi se găsesc în paragină.

Una dintre caracteristicile geometrice importante ale zăcămintelor hidrominerale destinate îmbutelierii, este că adâncimea apelor minerale carbogazoase, pentru consum sau medicinale, nu depășește, în general, 100 de metri. Excepție face zăcământul de la Valea Mariei (între 6,0 și 124 m). Celelalte zăcăminte citate, sunt exploatate la adâncimi mai mici, cum ar fi: Negrești-Certeze (Apollo) (< 50,5 m), Bixad (< 70 m), Lunca-Negrești-Oaș (< 89 m). (Artemiu Pricăjan, Ștefan Airinei, 1979,).

În zonă funcționează două stații de îmbuteliere la Certeze, iar în comuna Vama se găsește o zestre semnificativă de substanțe terapeutice cele de la Valea Măriei valorificate pentru băi până în prezent, producția este destinată exclusiv nevoilor interne.

Din multitudinea zăcămintelor subsolului aflate în zonă face parte și o însemnată zestre hidrominerală care se caracterizează printr-o mare varietate și diversitate hidrochimică. Privite în ansamblu, apele minerale din această depresiune sunt bicarbonatate, clorurate, sodice, iodobromurate, sulfuroase.

Această zonă dispune de ape minerale cu compoziție chimică complexă și calități terapeutice deosebite. Sursele de ape minerale se găsesc în:

Orașu Nou – bicarbonatate;

Valea Măriei – ape minerale bicarbonatate, clorurate, calcice, feruginoase, carbogazoase.

Puturoasa Vama – ape sulfatate, sulfuroase, ioduroase;

Negrești – Oaș – carbogazoase, clorosodice, bicarbonatate, calcice, magneziene, hipotone și atermale;

Bixad – ape clorurosodice, bicarbonatate, carbogazoase;

Boinești;

Certeze – ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurate, potasice;

Fig. 3. Localitățile cu izvoare minerale din Țara Oașului.

Orașu Nou

Zona Orașu Nou se găsește în culoarul ce leagă bazinul Transilvaniei și Bazinul Maramureșului dintre Munții Oaș și Gutâi. Comuna se situează în Depresiunea Oașului, pe valea pârâului Talna, la 37 km spre nord-est de reședința județului, pe șoseaua DN 19. (http://www.orasunou.ro/pagina/cadrul-geografic).

Izvorul de apă minerală este amplasat pe partea stângă a șoselei, forajul este captat într-un puț de beton. Debitul nu este stabilit, izvorul nu a fost valorificat sub nici o formă. Comunitatea locală au întreprins forme de amenajare astfel încât localnici sau cei care sunt în trecere se pot bucura de condițiile corespunzătoare care îndeplinește toate condițiile igienice, singura cerință pe care nu o îndeplinește este un panou de informare a izvorului mineral. Apa din acest izvor face parte din categoria apelor bicarbonatate.

Fig. 4. Izvor mineral Orașu Nou.

Vama

Valea Măriei

În zona Valea Mariei, datorită existenței unor iviri de ape minerale, s-au executat puțuri și apoi foraje cu adâncimi de maximum 17,6 m, cu scopul valorificării balneare a apei clorosodice-carbogazoase. Există un perimetru de protecția a zăcământului de izvoare minerale, stabilit de organele miniere din regiune, încă din anul 1903. (Artemiu Pricăjan, Ștefan Airinei, 1979). Exploatarea este atestată din anul 1860 când se construiește o Baie Populară.

Stațiunea a cunoscut o dezvoltare mai însemnată după anul 1903, când s-a efectuat și prima analiză chimică asupra surselor Gavril, Maria și Constituția. Dar toate instalațiile și construcțiile își găsesc sfârșitul în anul 1944 acestea în cele din urmă fiind distruse.

Mica stațiune Valea Mariei dispunea în anul 1925 de un număr de 11 surse hidrominerale, dintre care lucrările de decolmatare efectuate în ultimii ani au reușit să identifice numai două surse: Gavril și Adam. Acestea sunt captate prin puțuri de beton închise etanș, de asemenea, prin clopote de beton, exploatarea făcându-se cu pompe manuale.

În scopul găsirii și a altor resurse de ape termale, în perioada 1970-1971 I.F.L.G.S. efectuează în stațiune un foraj situat la 40 m nord-vest de sursa Gavril, cu adâncimea de 120 m. O apă cu temperatura de 44oC. Apa minerală a fost caracterizată ca alcalină, sodică, bromoiodurată cu concentrație mică.

Tot în aceeași zonă (la 20m Est de sursa Adam), în anul 1977, I.S.P.I.F. a mai executat u foraj cu adâncimea de 124 m, care a interceptat și captat trei orizonturi acvifere. Echiparea forajului s-a făcut cu o coloană unică de PVC cu diametrul de 140 mm, între 0,00 și 124,00 m.

Prin curgere liberă forajul are un debit de 0,03 l/s având nivelul la + 0,16 m.

Apa minerală a celor trei orizonturi luate împreună a fost caracterizată ca apă bicarbonatată clorurată, calcică, feruginoasă, carbogazoasă, cu o mineralizație totală cuprinsă între 8046, 41-9286, 20 mg/l; Co2 liber, 633,6 mg/l; HCO3- 4685 mg/l; Cl,- 1320 mg/l; Na,+ 2305,8 mg/l; Fe++, 8,4 mg/l; Fe+++, 18 mg/l.

O cercetare separată a orizonturilor acvifere din Pannonian au indicat existența în acestea a unei ape bicarbonatate, clorurate, calcice, slab feruginoase cu o mineralizație totală de clorurate, calcice, slab feruginoase cu o mineralizație totală de 7507,92 mg/l; Co2, 695,2 mg/l; HCO3- 3636,0 mg/l; Cl 1100 mg/l; Na+, 1795,6 mg/l; Ca++ 108,0 mg/l; Fe++, 0,48 mg/l; Fe+++, 6,0 mg/l.

În prezent , în stațiune, se utilizează în cura interna apa celor două puțuri, Gavril și Adam, iar într-un bazin de agrement, sonda I.F.L.G.S. din care se pompează o apă termală cu temperatura de 44oC și un debit de 80 m. (Artemiu Pricăjan, 1985).

Fig. 5. Izvor mineral Valea Măriei.

Este singurul areal valorificat, în prezent, din întreaga zestre de substanțe minerale terapeutice din Bazinul Oaș. Datorită izvoarelor minerale aflate în perimetru s-au concretizat două zone de agrement Complex Pintea și Valea Măriei, care îndeplinesc nevoile diferitelor categorii de turiști.

Complexul Pintea este situat la 6 kilometri de Negrești-Oaș, în stațiunea Valea Măriei, în mijlocul unei păduri din localitatea Vama. De pe drumul Național, se poate ajunge cu ușurință la complexul Pintea aflat într-un loc liniștit în mijlocul pădurii, lângă un frumos lac. Complexul are un HOTEL de două stele, o clădire nouă, care oferă 50 de locuri de cazare în camere de tip „single”, „două locuri” sau „trei locuri”. Fiecare cameră este dotată cu baie proprie și televizor. În cadrul complexului veți găsi un restaurant, bar, terasă, piscină, saună, jacuzzi și o sală de fitness. Apa termală de la piscină are proprietăți balneo-climaterice. În prezent stațiunea este de interes local și care se exploatează la o scară redusă și potrivită posibilităților locale. (http://www.negresti-oas.ro/turism/zone-de-agrement/complex-pintea/).

Fig. 6. Complexul Pintea comuna Vama.

Complexul Valea Măriei situat la 6 kilometri de Negrești-Oaș, este o stațiune modernă de interes regional, așezată în mijlocul pădurii. Locul este renumit pentru izvoarele de borcuturi din zonă. Complexul modern oferă turiștilor posibilități excelente de cazare și masă, piscină acoperită și în aer liber, saună, sală de conferințe.

Hotelul dispune de 53 camere, toate acestea fiind dotate cu aer condiționat, televizor și minibar. La dispoziția dvs. se află un restaurant cu 300 de locuri, cu o excelentă bucătărie românească și internațională, un separeu 14 locuri, salon mic dejun, bar de zi, terasă cu 150 de locuri și o sală de conferințe de 100 de locuri.

Alte servicii oferite clienților: organizarea de mese festive și cocktail-uri, saună, piscină acoperită, jacuzzi, solar, teren de tenis, teren de fotbal, sală de fitness; părculeț amenajat pentru copii. (http://www.negresti-oas.ro/turism/zone-de-agrement/complex-valea-mariei/).

Fig. 7. Complexul Valea Măriei din localitatea Vama.

Puturoasa

Băile Puturoasa sunt localizate la 9 kilometri de localitatea Vama, la o altitudine de 400 de metri, pe suprafața unui fost vulcan cu diametrul de 4 kilometri, izvorul fiind situat într-o zonă pitorească, cu o climă blândă, constant, lipsit de curenți puternici de aer și de variații mari de temperatură.

Denumirea stațiunii a luat ființă de la apa minerală sulfuroasă, care emană în atmosferă hidrogen sulfurat. Apa sulfuroasă este utilizată în tratarea bolilor reumatice. Perioada care este cea mai propice pentru tratament este din Mai până în Septembrie.

Izvoarele de ape minerale nămoloase bicarbonatate, cloruro-sodice, carbogazoase izoterme au un conținut bogat în sulf, clor, iod, cu factori terapeutici în afecțiuni ale aparatului locomotor și afecțiuni ginecologice.

Primul întreprinzător al băilor a fost contele Tolvai Gabor, la începutul secolului al XIX-lea. Băile și-au schimbat proprietarul de mai multe ori, după al doilea război mondial, statul a devenit proprietar, iar băile au intrat ușor în declin.

Deși într-o monografie de la începutul secolului al XX-lea băile erau prezentate ca având nămoluri curative, pentru tratarea bolilor reumatice, a fost un motiv destul de puternic deoarece în intervalul anilor 1920-1940 au atras a mulțime de turiști.

În momentul de față administratorul izvoarelor minerale este Societatea Națională a Apelor Minerale, înființată în baza H.G. nr. 786/1997, prin reorganizarea RAMIN R.A., fostul administrator. (http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83ile_Puturoasa).

Negrești-Oaș

Negrești-Oaș, situat pe malul Turului, oferă un spectru larg de obiective turistice fiind centrul de polarizare turistică a întregului ținut. Ca și în restul regiunii s-au executat foraje pentru găsirea apelor minerale, unul dintre principalul izvor a fost cel de la Negrești-Luna, care are un debit de circa 5 000 l în 24 de ore, iar gradul de mineralizare a fost apreciat ca având 5,8642 g la litru. Apele din acest izvor făceau parte din categoria apelor carbogazoase, clorosodice, bicarbonatate, calcice magneziene, hipotone, și atermale, fiind recomandate pentru afecțiuni gastrointestinale; se considera că acest izvor furniza cea mai bună apă minerală din Țara Oașului. Izvorul de la Negrești-Luna a fost captat în anul 1911, într-un puț de beton de formă conică cu o adâncime de circa 5 m, nivelul apei ridicându-se la 2,5 m. Cea mai intensă producție a acestui izvor a avut loc în anul 1944, când s-a ajuns la o producție totală de 100 000 litri anual. (Ion Velcea, 1964). A fost un izvor mineral competitiv cu cele de la Certeze, Bixad și Vama. Și aici de asemenea s-a îmbuteliat apă dar cu trecerea timpului a fost dezafectat.

În prezent există sediul societății NOVA OAȘ, înființată în anul 1994, cu capital 100% privat, unde se reîncepe reîmbutelierea apei minerale.

Astfel s-a început construcția unei fabrici, dotată cu o linie modernă de îmbuteliere, produsă de către AVE Industries Spa ITALIA, nume cu tradiție în acest domeniu.

Fig. 8. Sediul Nova Oaș, comuna Certeze (http://www.nova-oas.ro/index.aspx?Page=6).

În acest scop, în anul 1996 s-au făcut primele foraje F9 și F8, cu destinația comercializării de apă minerală. În anul 2006 s-a mai adăugat acestora încă unul de mare adâncime, forajul F10, care împreună cu celelalte asigură necesarul de apă pentru îmbuteliere.

Datorită conținutului de CO2 și a caracterului său hidrogencarbonatat sodic, apa minerală naturală “Oaș” stimulează digestia și poate fi recomandată ca adjuvant în terapia bolilor hepatice cronice și afecțiunilor biliare cronice.

Apa minerală “Oaș” poate fi băută la masă alături de antreuri și preparate din carne de pui, porc sau vită. Bine răcită la temperatura de 6 – 8 , poate fi utilizată la prepararea șprițului.

Principali beneficiari sunt rețelele de magazine Kaufland, REAL, METRO, Cora, Auchan, UNICARM.

Produsele sunt distribuite în județele din toată țara: Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița, Hunedoara, Timiș, Suceava, Bihor, Prahova, Brașov etc.

Apa minerală naturală carbogazificată OAȘ din sursa F9 Negrești-Certeze se comercializează în varianta îmbuteliată în recipiente PET de 0,5; 1,5; 2 și 2,5 litri, figura 11, dar și prezentare în recipiente de sticlă, de 0,330 și 0,700 litri, figura 12.

Fig. 9. Recipiente PET Fig. 10. Recipiente de sticlă (http://www.nova-oas.ro/index.aspx?Page=2).

Tabelul 2. Compoziția chimică a apei este următoarea:

Sursa: http://www.nova-oas.ro/index.aspx?Page=2.

Apa de izvor plată SANTAQUA din sursa de izvor F10 sunt prezentate în PET-uri de 0,5, 2 și 5 litri, figura 13, dar și în recipiente din sticlă, de 0,300 și 0,700 litri, figura 14.

Fig. 11. Recipiente PET Fig. 12. Recipiente din sticlă (http://www.nova-oas.ro/index.aspx?Page=2).

Compoziția chimică (mg/l) a apei este următoarea:

Sursa: http://www.nova-oas.ro/index.aspx?Page=2.

Bixad

Mărturii ale trecutului

Izvoarele minerale de la Bixad sunt cunoscute din anul 1700 și s-au îmbuteliat din 1847. „Borcutu o fost din bătrâni, de mult. Mere și be sie cine. O putut be c,o fost baltă. Își făce de pepene, de be. Iera covată de lemn, înt,o botă băgată, cu aia beie. Ș,apoi o dus un grof, Sentivani, pă fata baroniții, ș,apoi o,nchis tăt, o făcut mai bune rânduieli”. Bicsad – Vasile Finta, 54. (Ion Mușlea, 1932, p. 112). Apele minerale de la Bixad, la început au aparținut familiei Radak, apoi a familiei Szentivany și apoi a unei societăți pe acțiuni. Exploatarea lor a avut amploare din 1905, după construirea căii ferate înguste Satu Mare – Bixad. Apa din izvorul principal (Clara), dezafectată în anul 1963, a fost apreciată la expoziții internaționale de la Viena (1873), Bruxelles (1888 și 1892), Budapesta (1895). Este primul zăcământ din România la care s-a instituit un perimetru de protecție. Artera rutieră care face legătura între Bixad și Negrești-Oaș s-a construit pentru a facilita transportul de apă minerală, Bixadul cunoscând o evoluție favorabilă, cum nu o să mai cunoască vreodată, atât din punct de vedere al turismului balnear de vindecare al bolilor de stomac și rinichi, și a cadrului natural amenajat astfel încât să răspundă tuturor criteriilor de relaxare pe timpul șederii în stațiune, cât și din punct de vedere al sediului de îmbuteliere a apei minerale de o calitate superioară apreciată la târguri internaționale.

Societatea care administrau în perioada respectivă izvoarele minerale de la Bixad era cunoscută sub denumirea de Băile și Izvoarele de Apă Minereală, S. A. Din Bicsad. Obiectivul societății fiind: menținerea, continuarea și întreținerea băilor și izvoarelor de ape minerale din Bicsad, executarea exploatărilor de băi, mai departe exploatarea, aducerea, în circulație a apelor sale de izvoare. (Direcția generală, a arhivelor statului, Băile și izvoarele de apă minerală S.A.).

În monografia “Baia Mare și împrejurimile” (1894, coordonator: Palmer Kalman) este descrisă stațiunea Bixad, cu amenajări balneare de la începutul secolului al XIX – lea. Ulterior s-au construit clădiri și pavilioane în stil elvețian (pavilionul direcțiunii, clădirea băilor, vilele Moricz, Gădinarului, Elvețiană, Anna), cu turnurile și fațadele acoperite cu plante agățătoare.

Se vorbește de un pavilion și restaurant israelian, culoare și terase acoperite între clădiri, pentru plimbări pe timp neprielnic, saloane de biliard, pian și reviste. Cele patru izvoare erau acoperite cu pavilioane de lemn. Toată stațiunea deținea un parc de 100 hectare. Pavilionul de muzică era în centru, unde, de două ori pe zi, vizitatorii erau distrați cu muzică, inclusiv țigănească.

În perioada respectivă în comună existau trei izvoare de ape minerale: Clara, Ștefan și Andrei. Datorită unor lucrări eronate de recaptare, Izvorul „Andrei” s-a drenat spre sursa „Clara” iar izvorul „Ștefan” a fost închis prin rambliere. (Artemiu Pricăjan, 1985).

Din izvorul Clara se îmbuteliau peste 1 milion de sticle anual, exportate până în America. Izvorul Clara, singurul rămas în exploatare până în prezent, are caracter bicarbonatat, clorosodic, carbogazos, cu o mineralizație totală de 12,1 g/l. Captarea sursei constă dintr-un puț cu adâncimea de 9 metri, din care 8 metri a străbătut nisipuri și pietrișuri aluvionare, iar pe ultimul metru a fost încastrat în marne cenușii pannoniene.

Apa minerală era utilizată intern (pentru bolile de stomac și rinichi) și extern (pentru bolile de piele). Apa de Bixad este bicarbonatată, clorurată, sodică, iodobromurată, ușor sulfuroasă, cu o mineralizare totală de 12,489 g/l și o concentrație de bioxid de carbon de 1,144 g/l.

În anul 1952, în stațiunea balneară s-a amenajat un sanatoriu TBC. La scurt timp în anul 1963 s-a constatat infectarea izvoarelor cu bacili patogeni. Stațiunea și îmbutelierea au fost dezafectate. În 1969, se execută, un foraj de 400 metri adâncimea, cu scopul găsiri aceleași surse de apă mult mai curată. Izvorul actual provine din acest foraj.

Deoarece infestarea cu bacili patogeni s-a manifestat nu numai asupra sursei, ci și asupra formațiunilor superficiale. În 1969, I.F.L.G.S. execută, un foraj până la adâncimea de 399,5 metri, în centrul comunei Bixad, cu scopul găsiri aceleași surse de apă mult mai curată. Sonda a interceptat între 0,0 și 9,0 metri nisipuri, pietrișuri și argile cuaternare; între 9,00 și 250,0 m, marne cu intercalații de nisipuri și gresii panoniene; între 250,0 și 399,5, marne și nisipuri tufogene cu intercalații de aglomerate vulcanice aparținând sarmațianului. Cele două tronsoane încercate (66,5 – 395,0 și 66,5 – 317,0) au un debitat artezian: primul 380 mc/24 ore, iar al doilea 345,6 mc/24 ore; în prezent sonda debitează cca 4 l/s o apă bicarbonatată, clorurată sodică, iodobromurată, ușor sulfuroasă, cu o mineralizație totală de 12,48 g/l și o concentrație de CO2 de 1,144 g/l. (Artemiu Pricăjan, 1985). În prezent în cadrul sursei este amenajat parcul din centrul comunei, printre puținele din regiune care respectă regulile igienice, merit ce aparține Primăriei locale. Apa este folosită ca apă de masă de către localnici și trecători.

Fig. 13. Forajul de apă minerală, din comuna Bixad.

Date experimentale obținute la analiza apelor minerale Bixad – Băi

Între anii 1974 – 1976 s-au făcut 3 foraje hidrogeologice, de 100 – 113 metri adâncime, la o distanță de aproximativ 100 – 150 de metri una de alta. Debitul acestor izvoare este constant, de-a lungul timpului curg fără utilizare pe cărările teritoriului. Întreg zăcământul de ape minerale de la Bixad se află în conservare.

Cel mai apropiat izvor de șosea în lucrare a fost denumit Izvorul 1. Prin curgere liberă s-a constatat că forajul are un debit de 0,05 l/s. Apa este clorurată, sodică, bicarbonatată, carbogazoasă, cu un conținut de CO2 de 2,3 g/l și o mineralizație totală de 11,2 g/l.

Fig. 14. Izvorul numărul 1.

Fig. 15. Izvorul numărul 1.

Cel de al doilea izvor se găsește la o distanță de 100 – 130 metri de primul. Prin pompare s-a obținut un debit de 1,3751 l/s apa este bicarbonatată, clorosodică, calcică, carbogazoasă cu un conținut de CO2 (407,0 mg/l) și o mineralizație totală de 9,3 g/l.

Fig. 16. Izvorul numărul 2.

Fig. 17. Izvorul numărul 2.

Al treilea izvor, se găsește cel mai aproape de actualul sanatoriu de TBC, fosta stațiune balneară Bixad. Cu un debit artezian de 0,081 l/s o apă minerală bicarbonatată, clorosodică, potasică, calcică, carbogazoasă, cu un conținut de CO2 de 589,6 mg/l și o mineralizație totală de 10,608 mg/l.

Fig. 18. Izvorul numărul 3.

Fig. 19. Izvorul numărul 3.

În tabelul 1 sunt redate valorile rezultatelor evaluărilor chimice precum și numele standardelor în vigoare după care s-au efectuat determinarea parametrilor fizico-chimici.

Tabelul 1. Rezultatele analizelor

Sursa: Studiu fizico-chimic al apelor minerale din Bixad-Băi, 2010.

Prezentul și viitorul

Pe urmele strămoșilor mulți localnici au încercat să valorifice potențialul terapeutic al ținutului. Această zonă este în același timp de o bogăție și de o frumusețe naturală rar întâlnită din țară. Cele trei izvoare forate între anii 1970 – 1980 au un debit de aproximativ 11 litri pe minut. Pentru salvarea și valorificarea acestui potențial hidrobiologic natural s-au început investigații, cunoscut fiind faptul că în urma analizelor făcute cu sute de ani respectiv de o jumătate de deceniu s-a stabilit că apa minerală din Bixad de fapt este bicarbonatată, clorurată, sodică, iodobromurată, ușor sulfuroasă, cu o mineralizație totală de 12,489 g/l și o concentrație de bioxid de carbon de 1,144 g/l iar conținutul de ion carbonat acid este 5,6 g/l.

Evaluarea complexă a parametrilor actuali ai apei minerale Bixad s-a făcut însă cu această ocazie punându-se un mare accent pe evaluarea cantitativă a ionului de amoniu, cation rar întâlnit în compoziția apelor minerale naționale.

Având în vedere calitățile apei din Bixad, apa minerală de concentrație 12,489 este indicat a se trece la amenajarea sanatoriului TBC, dar și la reamenajarea captării și exploatarea permanentă la întreaga capacitate de debitare a sursei. În acest scop este necesară efectuarea unui proiect de recaptare a surselor și comandarea din import a unei linii de îmbuteliere moderne cu capacitate adecvată debitului de regim stabilit.

Boinești

Satul Boinești este amplasat în centrul regiunii Oașului, în sectorul de glacis, pe cursul superior, al pârâului Valea Rea. Forajul de apă minerală este amplasat la 9 kilometri de localitatea Negrești-Oaș. Sursa hidrominerală se găsește pe versantul stâng al Văii Rea a cărei compoziție chimică nu a fost stabilită. Adâncimea forajului ar fi cuprinsă între 300 – 400 de metri. Debitul nu este stabilit, forajul este captat într-un puț betonat. În trecut acest izvor a avut un panou de informare a localnicilor sau a celor care erau în trecere. De-a lungul timpului a fost distrus, nu a cunoscut nici un fel de valorificare. În prezent acesta nu deține nici un fel de amenajare, iar starea izvorului se înrăutățește de la o zi la alta, sursa este utilizată local doar ca apă de masă. Sursa hidrominerală nu a fost analizată de către nici un cercetător.

Fig. 20. Izvorul de apă minerală, sat Boinești.

Certeze

Comuna Certeze aflată la 5 kilometri de centrul polarizator Negrești-Oaș găzduiește o serie de astfel de izvoare ca și restul Depresiunii Oaș și a cunoscut de asemenea o valorificare a resurselor minerale puse în evidență încă din anul 1976. Zona în trecut era cunoscută prin izvoarele Apollo, Tifut și Mihoc. Izvorul „Apollo”, situat între orașul Negrești-Oaș și comuna Certeze, la circa 200 de metri est de șoseaua națională Negrești-Sighet, apărea la zi pe Valea Borcutului, din marne cenușii pannoniene. A fost captat printr-un puț de beton cu adâncimea de 9 metri, fiind utilizat de localnici. Debitul apei carbogazoase nu era cunoscut. După anul 1930 s-a început și îmbutelierea sursei (în 1935 = 16 000 litri; în 1936 = 19,405 litri; 1939 = 25 000 litri;) de-a lungul timpului izvorul primind o serie de denumiri „Apollo”, „Perla Oașului” și „Salvator de Oaș”,și care s-a aflat într-o concurență continuă cu celelalte izvoare minerale din zonă: Bixad, Luna și Valea Mariei. În cele din urmă această linie de îmbuteliere a luat sfârșit în anul 1944; Borcutul, Tifut și Mihoc nu erau utilizate fiind necaptate.

În scopul obținerii și a altor izvoare minerale în zona sursei „Apollo” au fost întreprinse încă trei foraje de către I.S.P.I.F București. Primul foraj se afla la o distanță de 35 metri vest de sursa Apollo având o adâncime de 93 de metri. Au fost întâlnite două orizonturi de ape carbogazoase cu un debit în prezent de 0,015 l/s.

Cel de al doilea foraj are o adâncime de 16,5 metri, cu un debit de 0,2 l/s prin curgere liberă. Apa este carbogazoasă, bicarbonatată, clorurată, potasică cu o mineralizație totală de 2164,4 mg/l și un conținut de CO2 de 831 mg/l.

Cel de al treilea foraj, este la amplasat la o distanță de 200 metri vest de numărul 1, și are o adâncime de 53 de metri. Forajul a interceptat două orizonturi hidrominerale carbogazoase, primul între 3,40 și 6,0 metri și al doilea între 8 și 5, 50 metri. În urma închiderii primului orizont, cel de-al doilea a debitat artezian 0,02 l/s. În scopul încercării nivelului acvifer superior s-a executat sonda 3-bis, dar fără a se obține ape arteziene.

Pe baza rezultatelor obținute prin sondele numărul 1 și 2 în următorii ani, se va construi o unitate de îmbuteliere a apei carbogazoase. Prin forajele executate s-a captat un debit total de 1,7 l/s (146,880 mc/zi). (Artemiu Pricăjan, 1985).

NORME TEHNICE DE EXPLOATARE, COMERCIALIZARE A IZVOARELOR MINERALE

Piața apelor minerale

Oamenii au fost mereu preocupați de căutarea unor ape bune, vindecătoare, iar aceste izvoare sunt cunoscute încă din vremurile cele mai timpuri. Până în secolul XX la apele minerale îmbuteliate aveau acces exclusiv aristrocrația și burghezia. A cunoscut în secolele XIX și XX, o puternică înflorire când acest produs devine tot mai accesibil și celorlalte clase de consumatori.

În primele decenii ale secolului XX, majoritatea exploatărilor de ape minerale destinate îmbutelierii utilizau izvoare sau surse naturale, izvoarele captate în acest scop erau captate la nivelul tehnic corespunzător timpului respectiv. Astfel, sursele de ape minerale au fost captate prin puțuri armate cu țambre , puțuri armate cu bolțari de piatră, sau printr-o galerie de coastă, armată, de asemenea, în bolțari. Unele surse de mai mică importanță, erau captate și mai rudimentar, prinse doar într-un știubei, iar transportul apei de la captare la punctul de îmbuteliere se făcea prin țevi de pin. Acest sistem de îmbuteliere afecta negativ calitățile fizice și chimice ale apei minerale, dar mai ales nu asigura „protecția sanitară”. (Artemiu Pricăjan, Ștefan Airinei, 1979).

Odată cu trecerea vremii neajunsurile menționate s-au consolidat idei noi care au dus la realizarea și îmbunătățirea tehnicilor de foraj, producerea pe scară industrială a recipientelor de sticlă, inventarea ș perfecționarea instalațiilor de îmbuteliere și dezvoltarea transporturilor pe cale ferată.

România este și ea una dintre țările cu tradiție în utilizarea apelor minerale. Atât bogăția mare de resurse naturale, cât și poziționarea sa geografică, au făcut din România una dintre țările tradiție îndelungată în utilizarea apelor minerale. La fel ca în toată Europa primele exploatări de ape minerale datează din vremea romanilor. Prima stație de îmbuteliere i-a naștere în anul 1806 la Borsec. Cu timpul activitatea de îmbuteliere și comercializare i-a amploare în special în Transilvania. În anul 1938, existau pe teritoriul țării 56 secții de îmbuteliere la care se adaugă și cele de interes local. În perioada de început a secolului XX, România importa peste un milion de litri de ape minerale.

După cel de-al doilea război mondial, apele minerale îmbuteliate din România cunoaște o dezvoltare spectaculoasă. Pe întreg teritoriul se execută sute de foraje, atât în zonele cu tradiție, cât și în zone noi. Astfel, se pun în evidență noi resurse de ape minerale medicinale, dar, mai ales, de masă.

În unele cazuri se constată că apa minerală îmbuteliată a influențat costul curei balneare în stațiunile cu unități de îmbuteliere. Borsec putea oferi tratament la un preț mai mic datorită bunei rentabilități a îmbutelierii apelor minerale carbogazoase decât stațiunea Tușnad care nu avea linie de îmbuteliere.

Producția de apă minerală naturală din România reprezintă peste 12% din totalul producției din Europa de est și cca. 3% din cea înregistrată în Uniunea Europeană.

Criterii de apreciere a apelor minerale

Puritatea originară este o caracteristică principală a apelor minerale, prin puritate înțelegem absența din apă a tuturor poluanților.

Apele minerale naturale îmbuteliate, dețin limitele cele mai restrictive. Acești compuși trebuie să lipsească în totalitate din apa minerală, astfel încât în urma analizelor de laborator, să se situeze sub limita de detecție a metodelor autorizate de Comitetul CODEX Alimentarius.

În estimarea purității originare a apei minerale, alți indicatori utilizați sunt numiți indicatori microbiologici și compușii azotului.

Aceștia pot furniza de asemenea informații asupra manifestării unei poluări de la suprafață. Compușii azotului nu trebuie să lipsească însă în totalitate din apă, deoarece ei pot avea și o origine naturală, geologică.

Principalul proces natural de purificare și filtrare are loc în interiorul pământului. Acest drum subteran poate să fie de câteva zeci, sute și chiar mii de ani.

Pentru o siguranță sporită a purității originare a apei minerale, natura este ajutată de om, prin instituirea unor perimetre de protecție în jurul surselor de apă minerală. (Adrian Feru, 2012).

Protecția și exploatarea rațională a substanțelor minerale

Se impun studii complexe – hidrologice, geologice , hidrometeorologice ș.a. în vederea exploatării raționale a unor asemenea zăcăminte;

Pentru a nu afecta calitativ sau cantitativ zăcământul respectiv Consiliile județene vor lua măsuri de interzicere a oricăror activități sau lucrări în perimetrul de protecție al zăcământului;

Apa minerală fiind considerată substanță minerală utilă, nu se va exploata până la epuizarea sursei;

Obligativitatea de a respecta conservarea caracteristicilor fizice și chimice inițiale;

În nici un fel nu va fi afectat echilibrul natural al zăcământului;

Exploatarea apei minerale se va realiza cu metode și materiale adecvate;

La intervale de 5 ani se vor preleva probe pentru analize de specialitate;

Pentru orice intervenție este necesar aviz din partea organului de specialitate. (Pricăjan A., 1985).

În vederea conservării nealterate a proprietăților fizice și chimice a zăcămintelor minerale terapeutice în procesul de captare, exploatare, transport și stocare, Ministerul Sănătății a stabilit câteva principii printre care:

Extragerea și captarea apelor minerale va urmări păstrarea proprietăților fizice, chimice și biologice inițiale, precum și evitarea pe cât posibil a contactului acesteia cu factorii externi;

Se vor evita agenții care pot conduce la modificarea calităților apei minerale privind presiunea, temperatura, pierderea gazelor ș.a.m.d;

Evitarea impurificării biologice;

Se va evita degradarea sursei prin amestec cu alte ape străine.

Se vor respecta Normele metodologice privind urmărirea prin măsurători sistematice a caracteristicilor de zăcământ pentru apele minerale. Astfel:

Se va urmări presiunea, debitul exploatat, temperatura, calitatea, dar și unii factori externi care influențează caracteristicile zăcământului;

Deteriorarea condițiilor de zăcământ prin producerea unor fenomene de poluare sau din alte motive se vor anunța de către agenții economici Inspectoratelor zonale pentru luarea măsurilor ce se impun;

Datele obținute fundamentează întocmirea proiectelor de exploatare și a preliminariilor anuale de exploatare;

Măsurarea debitelor se face cu o frecvență bisăptămânală, iar a temperaturii odată pe lună;

Determinarea caracteristicilor bacteriologice ape apei minerale și a conținutului principalilor componenți chimici cu valoare terapeutică sau pentru consumul alimentar se face trimestrial;

Determinarea compoziției chimice complete, inclusiv pentru indicatori toxic, însoțită de indicații terapeutice, odată la cinci ani.

Captarea

Captarea este procesul ce se referă la un complex de activități, prin care apa minerală se recuperează la suprafață. Se urmărește realizarea unor debite constante precum și stabilitatea din punct de vedere chimic, fizic, biologic.

Captarea unui izvor mineral înseamnă a-l amenaja astfel încât să asigure debitul optim maxim și calitatea apei minerale, împiedicând invazia apelor, normale reci și contaminate.

Sistemele de captare au evoluat în timp, de la forme simple cum au fost improvizații într-o scorbură de arbore , până la sondele moderne

Pomparea

Se referă la pomparea care se realizează cu instalații care se păstreze pe cât posibil caracteristicile fizice, chimice și biologice ale apei minerale. Este recomandat să se evite contactul cu atmosfera.

Pomparea se realizează folosindu-se pompe acționate de motoare de diferite capacități în funcție de debit. În cazuri mai rare se utilizează și pompe de mână.

Transportul

În trecut transportul apei minerale s-a făcut prin șanțuri deschise. Pentru asigurarea transportului apei minerale ideal este să se folosească țevi sau conducte din materiale necorozive, preferabil din materiale plastice. Se va respecta o anumită viteză de transport care să fie constantă. Este bine să fie evitate pantele bruște, curbele mari precum și coturile.

Stocarea

În primă etapă bazine deschise, apoi bazine închise metalice sau din materiale plastice pentru conservarea calității apei minerale pentru îmbuteliere. Astăzi se apelează la rezervoare speciale închise construite din materiale adecvate rezistente la coroziune, tratate cu pelicule de silicați, rășini polimerice, oțel inoxidabil sau oțel-carbonic cu protecție interioară pe bază de cauciuc.

Izolarea termică , iar umplerea rezervoarelor este bine să se facă prin partea inferioară. Înmagazinzrea apei minerale se poate face și sub presiune.

De regulă se folosesc rezervoare sau cazane cu capacitate între 1.000 – 3.000 litri și mai rar de 10.000 litri.

Distribuția

Apa minerală se folosește în scopuri terapeutice, în cură internă sau externă. În ambele cazuri distribuția se face cu mijloacele de transport, în sticle îmbuteliate sau vase închise presupune izolarea împotriva contactului cu oxigenul din atmosferă, pierderii gazelor dizolvate sau infectării cu germeni patogeni. Apa minerală îmbuteliată trebuie să fie distribuită și păstrată încât să conserve pe cât posibil calitățile naturale.

Măsuri de protecția muncii

Apele minerale sunt însoțite de gaze care pot crea pericole. Pentru a preveni diferite tipuri de accidente trebuie cunoscute caracteristicile gazelor respective. Hidrogenul sulfurat este un gaz incolor, cu miros de ouă clocite, foarte toxic și inflamabil. Dioxidul de carbon este un gaz incolor, inodor și insipid, mai greu decât aerul. Este inflamabil și nu întreține arderea. Dioxidul de carbon are acțiune sufocantă. Este obligatorie realizarea ventilației artificiale în spațiile închise pentru prevenirea acumulării CO2. (Vernescu M., 1988).

Măsuri tehnico-sanitare privind stația de îmbuteliere a apelor minerale

Este interzisă folosirea camerelor de umplere, de spălarea a sticlelor a camerei de depozitare a sticlelor umplute în alte scopuri.

Mașinile de spălat, căzile, cazanele pentru dopuri sau capsule, grătarele de scurs sticlele vor fi curățate zilnic prin frecare cu peria și spălate cu apă clorinată înainte de începerea lucrului.

Sticlele necesare pentru îmbuteliere trebuie să fie perfect curate și dezinfectate înainte de umplere. Curățirea și spălarea sticlelor se realizează după următorul procedeu:

Trierea sticlelor se face prin separarea celor care au un conținut gras sau un miros puternic pentru a nu fi spălate la un loc cu celelalte sticle.

Înmuiatul sticlelor se va face cu mașini de înmuiat în apă caldă de aproximativ 30 amestecată cu sodă 2 %. Durata înmuiatului este de cel puțin 15 minute. Apa de înmuiat se schimbă ori de câte ori se tulbură sau își modifică culoarea.

Dacă unitatea nu dispune de mașină specială de înmuiat, operația se va face în vase potrivite, butoi, bazin de ciment, bine întreținute din punct de vedere igienic.

Curățatul chimic ce se face pentru sticlele goale necesită următoarele operațiuni:

Pentru degresare se va întrebuința apă fierbinte în care se amestecă fosfat trisodic în proporție de 2-3 %, în care sticlele vor fi menținute timp de o oră.

Pentru deferuginare se va folosi acid clorhidric industrial (circa 50 g cu care se clătește sticla).

Dezinfectarea se face după spălarea în vase de piatră, ciment sau metalice , se umple cu apă clorinată în care sticla se scufundă timp de zece minute .

Clătirea sticlelor se va face cu apă minerală.

După spălare sticlele vor fi lăsate cu gura în jos pentru uscare, se vor folosi grătare speciale pentru acest proces.

Sticlele în nici un caz nu vor fi depuse în lăzi sprijinite cu gura sticlei în fundul lăzilor.

Vor fi spălate doar sticlele care vor fi folosite în ziua respectivă

Camera de umplere trebuie să fie utilizată doar pentru umplerea sticlelor. Înainte de umplere sticlele vor fi controlate, fiecare sticlă trebuie clătită cu apă minerală și apoi imediat umplută.

Astuparea sticlelor se va imediat după introducerea apei în sticle cu aparate specifice. Dacă astuparea se face cu capsule metalice cu plută vor fi sterilizate prin tratare cu trioximetilen timp de 48 de ore într-o cutie dulăpior specială.

Dacă astuparea sticlelor se face cu dopuri de plută se vor respecta următoarele reguli:

Dopurile corespunzătoare vor fi fierte cel puțin douăzeci de minute sau edzinfectate cu substanțe antiseptice ca: aldehidă formică sau trioximetiloen. Acolo unde instalația permite dopurile de plută vor fi sterilizate în aburi supraîncălziți.

După fierbere sau dezinfectare dopurile se clătesc cu apă fierbinte de mai multe ori până ce apa rămâne limpede.

Depozitarea dopurilor se va face într-o magazie curată, bine luminată, ferită de umezeală și praf dar în nici un caz în pivniță.

Etichetarea sticlelor de apă minerală este obligatorie. Eticheta va cuprinde: data îmbutelierii, data expirării și viza angajatului însărcinat cu controlul îmbutelierii.

Păstrarea sticlelor pline se va face în poziție culcată, la o temperatură cât mai apropiată de temperatura naturală a apei minerale respective.

Personalul ce lucrează la îmbuteliere va fi echipat în halate albe curate, iar vizita medicală a acestora este obligatorie și se face lunar.

Menținerea calității apelor minerale îmbuteliate

Procesul de îmbuteliere va respecta următoarele condiții:

În vederea menținerii stabilității elementelor din apa minerală se va face impregnarea cu dioxid de carbon natural de origine mofetică;

Se va aplica deferizarea care constă în procedeul de precipitare prealabilă a fierului și reținerea lui în instalații speciale, evitând astfel formarea hidroxidului feric și depunerile;

Stabilirea termenului de garanție, între 3 – 3 luni;

Asigurarea unui spațiu corespunzător pentru depozitare, cu o temperatură între 5 15 , ferit de lumină naturală și soare;

Sticla de îmbuteliere este de preferat să aibă culoare închisă și să se păstreze în poziție orizontală;

Instituirea unei zone de protecție specială în jurul sursei hidrominerale.

Analiza apei

Apa trebuie să îndeplinească anumite condiții fizico-chimice și igienico-sanitare, care să-i permită folosirea în alimentație, fără periclitarea sănătății consumatorului. Aprecierea calității apei se face printr-un control chimico-sanitar.

Pentru apele subterane se prevede determinarea pH-ului, a reziduului fix, a substanțelor organice (substanțe oxidabile cu permanganat de potasiu).

Aprecierea calității apei se face printr-un control chimico-sanitar.

Metodele calitative și cantitative ale chimiei analitice sunt aplicate la analiza apei. Analiza apei trebuie sa parcurgă o serie de etape succesive: recoltarea, conservarea, transportul probelor de apă și determinarea propriu-zisă.

Recoltarea probelor

Pentru realizarea unei analize chimice corecte se respectă anumite reguli obligatorii, printre care:

pentru fiecare izvor se iau probe în trei sticle, incolore, prevăzute cu dopuri de sticlă.

recipientul trebuie să fie foarte bine curățat, iar în momentul în care se recoltează probă pentru analiză, se clătește de câteva ori cu apa din care se recoltează proba;

apa minerală va fi introdusă în sticlă cu un tub de cauciuc având la capăt o pâlnie. Celălalt capăt al tubului să ajungă la fundul sticlei;

sunt necesare dopuri de plută noi și curate;

se lasă puțin aer sub dop. Gâtul sticlei se parafinează sau se smolește;

analizele fizico-chimice trebuie efectuate cât mai repede, pentru a evita modificări ale compoziției chimice.

în timpul transportului pe cât posibil se cor evita șocurile;

ambalajul recipientului trebuie să asigure o temperatură constantă (6-10 );

la probele de apă care conțin CO2 sau H2S, se va adăuga imediat după umplere câte 15-20 cm3 dintr-o soluție de hidrat de sodiu și sulfură de cadmiu;

eticheta de însoțire se va indica: numele localității și a denumirea izvorului, temperatura apei, temperatura exterioară în momentul recoltări probei, precum data și ora recoltării probei, proveniența apei sursele posibile de impurificare natura geologică a terenului, debitul apei, scopul analizei. (Ioan Nădișan, Vasile Bologa, 2012).

Analiza apei

Proprietățile apei determinate de compoziția sa se pot clasifica în:

Proprietăți organoleptice (miros, gust);

Proprietăți fizice ( culoare, turbiditate);

Proprietăți fizico-chimice (pH, alcalinitate, aciditate, conductibilitate, reziduu);

Proprietăți chimice imprimate de toate substanțele dizolvate în mod natural în apă, adăugate în scopul îmbunătățirii calităților acesteia sau prezente accidental (poluanți). (Rodica Cuciureanu, Mariana Voitcu, 1996).

Potențialul balnear al regiuni

Necesitățile de tratament au condus oamenii să caute efectele vindecătoare ale izvoarelor termale și minerale încă din cele mai vechi timpuri, făcând ca stațiunile termale să se numere printre cele mai vechi destinații turistice. De altfel, stațiunile balneare sunt cele mai vechi forme de amenajare turistică din istoria dezvoltării turismului.

Valorificarea interesului pentru cura balneară, s-a format și în bazinul Oașului având ca efecte crearea și amenajarea unor spații de vindecare a unor afecțiuni. Regiunea este o zonă prosperă având în vedere potențialul turistic natural bogat. Care dispune în arealul de câmpie și de deal bogate resurse minerale. Zona deține un patrimoniu mineral bogat la care se adaugă condițiile naturale favorabile care se poate concretiza printr-o ofertă turistică care să ofere toate posibilitățile unui areal balnear de interes local, regional și internațional, precum și valorificarea industrială prin organizarea unor unități moderne de îmbuteliere.

Și în acest domeniu este necesară o strategie națională privind dezvoltarea turismului balnear. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, împreună cu alți factori trebuie să încurajeze și să colaboreze cu investitorii privați și să implice în mod prioritar administrația locală. Demonstrând astfel beneficiile apelor minerale nu doar pe planul sănătății, ci și din punct de vedere economic sau turistic. Pe lângă numeroasele surse hidrominerale regiunea dispune de importante rezerve de alte substanțe minerale terapeutice: ape termale, care valorificate ar putea contribui la ridicarea eficienței tratamentului balnear.

Frumusețea peisajului înconjurător, condițiile climatice contribuie la menținerea și ameliorarea sănătății și la vindecarea bolnavilor care beneficiază de tratament.

Turismul balnear a luat contur în ultimii ani captând atenția pe plan național, și european. Factori precum creșterea economică și evoluția condițiilor de viață ale omului au stabilit intensificarea stresului, dezechilibre alimentare și intensificarea stării de rău asupra omului. Aceste consecințe negative, l-au determinat pe acesta să opteze ca destinație de vacanță pentru stațiunile balneare. Ca și formă de valorificare a resurselor naturale minerale ținutul deține toate premisele dezvoltări turismului balnear. Amenajarea unor spații de vindecare a unor afecțiuni. Apele minerale se pot utiliza în cura internă sau externă. Consumul ei se face sub strictă supraveghere medicală. Acestea sunt ape provenite exclusiv din surse subterane, și sunt de cele mai multe ori, puternic mineralizate.

Apele minerale folosite pentru cura externă sau pentru extragerea unor elemente, concentrația poate să depășească câteva zeci sau sute de g/l. (Valer Trufaș, Constanța Trufaș, 1975). Se adresează afecțiunilor aparatului locomotor, sistemului nervos, aparatului genital și al pielii. Pot fi utilizate sub formă de băi, tratament curativ și recuperare funcțională.

Apele minerale folosite pentru cura internă nu depășesc concentrația de 15 g/l. (Valer Trufaș, Constanța Trufaș, 1975). Pentru cura internă cel mai avantajos scop de utilizare a apelor minerale terapeutice, ar fi în general de la sursă. Alteori, apele îmbuteliate pot fi folosite în cura internă în perioade de spitalizare sau chiar la domiciliu.

Tehnica crenoterapiei:

apa minerală trebuie băută la izvor;

se administrează de obicei la temperatura lor naturală;

se administrează sub doze prescrise;

se împarte de obicei în trei prize: dimineața –pe stomacul gol, înaintea mesei de prânz, înaintea cinei;

se bea cu înghițituri mici, repetate de 2-3 înghițituri / minut;

începutul curei se face cu cantități mici=1/4-1/2 pahar și se cresc progresiv în fiecare zi în funcție de starea pacientului;

se pot face variații de administrare în funcție de calitatea apei și scopul urmărit. (Dan Nemeș, Daniel Popa, Elena Amaricai, Oana Suciu, Prep. Univ. Liliana Catan, 2010).

Regiunea deține toți factori naturali de continuare a tradiției în turismul balnear fost existent încă din secolul al XVIII-lea.

Analiza SWOT a apelor minerale

Puncte tari

regiunea beneficiază de un număr mare de izvoare minerale cu importanță din punct de vedere cantitativ cât și calitativ;

zona este străbătută de DN 19, un drum național principal, care leagă zonele de vest și nord ale țării;

regiunea deține o tradiție a valorificări izvoarelor minerale din secolele anterioare;

în zonă funcționează două stații de îmbuteliere care dețin instalații de captare, extracție și îmbuteliere a apei la standarde europene;

investirea cu capital financiar al băilor Puturoasa din comuna Vama;

spirit antreprenorial dezvoltat;

ape minerale care pot fi utilizate pentru cure interne și pentru băi – Băile Tarna.

Puncte slabe

insuficiența dezvoltării infrastructurii de agrement;

lipsa personalului specializat;

în zonă nu funcționează niciun centru de informare și promovare turistică;

o parte din izvoarele cu conținut mineral se află într-o stare deplorabilă;

lipsa marcajelor în zonele izvoarelor minerale;

lipsa marketingului regional de turism;

sector turistic foarte puțin abordat;

sursele hidrominerale nu dețin un perimetru de protecție;

resursele naturale din zonă sunt exploatate la o scară foarte redusă.

Oportunități

posibilitatea dezvoltării turismului balnear prin valorificarea izvoarelor minerale;

oportunități de finanțare a turismului prin fonduri publice;

reamenajarea sanatoriului TBC din comuna Bixad;

crearea unui perimetru de protecție;

dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport;

lansarea fondurilor de finanțare nerambursabile;

disponibilitatea unui capital financiar ridicat;

creșterea veniturilor locale prin dezvoltarea oportunităților turistice;

Amenințări

continuarea migrării forței de muncă calificată;

contaminarea izvoarelor cu microbi patogeni;

debitul scăzut al izvoarelor minerale;

infestarea pânzei freatice cu resturi organice.

Chestionar

La nivelul regiunii Țării Oașului au fost aplicate 40 de chestionare având ca obiectiv profilul consumatorului de apă minerală carbogazoasă/plată dar și informații cu privire la brandurile de ape minerale îmbuteliate ale regiunii cât și frecvența și locul izvoarelor care sunt cele mai utilizate de către consumatori pentru anumite nevoi personale.

Vă rog să-mi spuneți în care categorie de vârstă vă încadrați?

18-25 ani – 12,5 %

26-35 ani – 25 %

36-50 ani – 22,5%

peste 50 ani – 40%

Fig. 21. Grafic pe categorie de vârstă.

La întrebarea care se adresa categoriei de vârstă s-a constatat ponderea cea mai mare la persoanele peste 50 de ani, urmate descresător 36-50 ani, 26-35 de ani, 18-25 de ani.

Genul

masculin – 60%

feminin – 40%

Fig. 21. Genul

Ponderea cea mai mare o dețin persoanele de gen masculin urmate de cel feminin.

Ce tip de apă consumați cel mai des?

apă minerală plată – 65%

apă minerală carbogazoasă – 35 %

Fig. 22. Tipul de apă consumat

Majoritatea persoanelor consumă apă minerală au răspuns în cea mai mare proporție că consumă apă minerală plată.

Consumați apă de la robinet?

da – 50%

nu – 50%

Fig. 23. Ponderea consumului de apă minerală

Consumatorii de apă de la robinet sunt cei care locuiesc la sate care dețin foraje proprii în curtea casei și nu au nevoie de a consuma apă din comerț.

Care este ambalajul preferat atunci când cumpărați apă minerală carbogazoasă / plată?

PET 0,5 litri – 15%

PET 1,5 litri – 35%

PET 2 litri – 35%

PET 2,5 litri – 10%

recipient de sticlă 0,330 litri

recipient de sticlă 0,700 litri

bidon de 5 litri – 5%

Fig. 24. Ambalaj preferat

În acest caz persoanele preferă să cumpere apă minerală / plată la pet de 1,5 litri, și pet de 2 litri urmat de pet 0,5 litri, pet de 2,5 litri și bidon de 5 litri.

Care este cantitatea de apă minerală pe care o cumpărați la o achiziție din ambalajul preferat?

PET 0,5 litri …….. buc

PET 1,5 litri ……… buc

PET 2 litri …….. buc

PET 2,5 litri ……… buc

recipient de sticlă 0,330 ……… buc

recipient de sticlă 0,700 ……… buc

bidon de 5 litri ………. buc

Cantitatea de apă minerală pe care o consumă la o achiziție din ambalajul preferat persoanele intervievate au răspuns

PET de 0,5 litri între 1-2 bucăți

PET de 1,5 litri între 1-12 bucăți

PET de 2 litri între 1-6 bucăți

PET de 2,5 litri 6 bucăți

Bidon de 5 litri 1 bucată.

Care este suma totală pe care o plătiți atunci când achiziționați apă minerală carbogazoasă / plată?

5 RON – 47,5%

10 RON – 25%

15 RON – 10%

20 RON – 17,5%

Fig. 25. Suma achiziționări apelor minerale

Suma totală pe care o persoană o folosește în medie la cumpărarea apelor minerale este de 5 RON.

De unde obișnuiți să achiziționați apă minerală carbogazoasă / plată?

magazine de discount – 15%

magazine universale – 27,5%

magazine alimentare – 57,5%

chioșc

Fig. 26. Locuri achiziționare apă minerală

Majoritatea persoanelor achiziționează apă minerală de la magazinele alimentare 57,5%, fiind urmate de către magazinele universal 27,5% și magazinele de discount 15%.

Cât de des obișnuiți să cumpărați apă minerală carbogazoasă / plată?

Zilnic – 27,5%

2-3 ori pe săptămână – 30%

o dată pe săptămână – 30%

mai rar de o dată pe săptămână – 12,5%

Fig. 27. Consumul apelor minerale

În ceea ce privește cumpărarea apelor minerale 12 din 40 cumpără de 2-3 ori pe săptămână, 12 din 40 o dată pe săptămână, zilnic 11 din 40 și 5 din 40 mai rar de o dată pe săptămână.

Prețul este un factor decizional pentru cumpărarea apelor minerale îmbuteliate?

da – 52,5%

nu – 47,5%

Fig. 28. Prețul factor decizional

Care sunt cele două secții de îmbuteliere a apei carbogazoase / plată a regiunii Țării Oașului?

Certeze și Nova Oaș 62,5%

Certeze 10%

Negrești-Oaș 20%

Anulat 7,5%

Fig. 29. Secțiile de îmbuteliere a regiunii Țării Oașului

Cele două secții de îmbuteliere sunt Certeze și Nova Oaș 25 din 40 au răspuns corect dintre care 4 din 40 au răspuns doar Certeze, 8 din 40 Nova Oaș iar 3 din 40 nu au răspuns.

Care este marca pe care o consumați cel mai des la nivel regional?

Nova Oaș 55%

Apemin Certeze 10%

Anulat 7,5%

Fig. 30. Marca consumată cel mai des la nivel regional

Marca care se consumă cel mai des la nivel regional este Nova Oaș, urmată de către Apemin Certeze.

Cât de des consumați apele minerale de la izvor?

zilnic – 45%

2-3 ori pe săptămână – 10%

ocazional – 45%

Fig. 31. Consumul apelor minerale de la izvor

În acest caz zilnic 18 din 40 preferă să consume apă minerală de la izvor, 2-3 ori pe săptămână 4 din 40 iar ocazional 18 din 40.

Care este cel mai utilizat izvor mineral de către localnici?

Izvor mineral Boinești 20%

Izvor mineral Bixad 20%

Izvor mineral Negrești-Oaș 7,5%

Izvor mineral Certeze 27,5%

Anulat 25%

Fig. 32. Cel mai utilizat izvor mineral de către localnici

Cel mai utilizat izvor de către localnici este cel de la Certeze, fiind utilizate mai puțin cel de la Boinești, Bixad și Negrești-Oaș.

Concluzii

Astfel spus izvoarele minerale din bazinul Oaș au cunoscut o formă de dezvoltare a turismului balnear încă din perioada secolului al XVIII-lea prin menționarea factorilor terapeutici pe care le dețineau încă de atunci izvoarele minerale, dar datorită unor evenimente neplăcute care au apărut pe parcursul valorificării lor au încetat să mai funcționeze la capacitate maximă, astfel aceste baze de tratament și îmbuteliere au intrat în negura istoriei, pe care doar puțini localnici le mai cunosc amintindu-și cu nostalgie de vremurile care au apus peste această zonă cu un potențial atât de ridicat al industriei de balneație, îmbuteliere și a turismului.

Organele locale, pentru cele mai frecventate izvoare minerale, să realizeze periodic analize chimice și bacteriologice. Principalele caracteristici ale acestor surse, indicațiile terapeutice, restricții sau interdicții să fie prezente pe panouri de informare la sursă.

Sursele hidrominerale accesibile vor beneficia de o amenajare modernă, fiind asigurate condițiile de igienă. Se vor adopta sisteme de scurgere liberă, evitându-se pe cât posibil cufundarea găleții, sticlei, paharului care pot să pericliteze izvorul, precum și măsuri adecvate care să excludă contaminarea sub orice formă a sursei.

Desfășurarea activităților privind valorificarea substanțelor minerale se utilizează în tratamentul balnear, în turism, și în industrie. În jurul acestor izvoare minerale s-au dezvoltat stațiuni balneare și balneo-climaterice. Bixad a fost recunoscut pentru băi, cură internă dar și pentru îmbuteliere. Cu recomandări în utilizarea pentru afecțiuni ale tubului digestiv și ale glandelor anexe, afecțiuni ale aparatului cardio-vascular. Băile situate între localitățile Vama și Tur cele de la Valea Măriei au fost dotate cu baze de cazare, tratament și îmbuteliere, sunt singurele care funcționează și în prezent, mai puțin linia de îmbuteliere care și-a încetat activitatea. Sunt recomandate în afecțiuni gastro-intestinale, boli hepato-biliare, stări alergice, iar în cura externă pentru afecțiuni ale aparatului cardio-vascular și boli endocrine. Talna Mică cu băile Puturoasa în prezent sunt inexistente din 1989 au intrat într-un stadiu de degradare. Recomandându-se pentru afecțiuni reumatice. Băile Tarna Mare, ca cele menționate mai sus, se găsesc într-un stadiu inactiv în prezent. Sunt benefice pentru boli ale aparatului digestiv. Izvoarele minerale din comuna Certeze sunt cele care mai duc tradiția apelor minerale îmbuteliate deținând în momentul actul două linii de îmbuteliere recunoscute la nivel național.

România are o treime din izvoarele termale și minerale din Europa. Cea ce demonstrează că teritoriul României deține o importantă zestre de ape termale și minerale. Efectul vindecător al acestor izvoare a fost dovedit științific și acest lucru face ca multe stațiuni balneoclimaterice să fie recunoscute pe plan internațional.

Izvoarele de ape minerale sunt extrem de căutate pretutindeni. Trecând prin straturile succesive cu conținut variat de diverse substanțe, apa spală și dizolvă anumite minerale și săruri solubile. În plus, apele minerale pot să conțină anumite substanțe minerale și bioactive sau gaze dizolvate. Din aceste motive, beneficiază cei cu afecțiuni ale aparatului locomotor sau ale căilor respiratorii, bolnavii de reumatism sau cei care necesită cure de recuperare după traumatisme sau intervenții chirurgicale.

Apele minerale folosite în cure interne vindecă sau ameliorează boli digestive, normalizează funcțiile gastrointestinal, acționează în procesele inflamatorii ale aparatului uro-genital. Apele carbogazoase sunt un stimulent, îmbunătățind peristaltismul stomacului și intestinului, măresc sau scad, după caz, aciditatea gastrică, stimulează circulația și nivelul stomacului și al ficatului. O altă funcție de maximă importanță a apelor minerale este lichidarea foamei de oxigen la nivelul țesuturilor, ameliorând rezistența organismului la boli.

Regiunea este o zonă prosperă care ar putea reprezenta motorul creșterii economiei având în vedere potențialul turistic natural bogat și variat, din punct de vedere al mediului natural.

În cadrul regiunii zonele de câmpie și de deal sunt bogate în resurse de ape minerale. Este necesar să se formeze produse turistice care să valorifice acest potențial.

Turismul balnear ar putea reprezenta ramura turistică dominantă a ținutului.

BIBLIOGRAFIE

Feru A. (2012) Ghidul Apelor Minerale Naturale, Edit. Risoprint, Cluj-Napoca.

Ilieș M. (2006) Țara Oașului. Studiu de geografie regională Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p. 85, 86).

Mogoș V. T. (1990) Apa, agent terapeutic, Edit. Sport-Turism, București.

Mușlea I. (1932), Cercetări folclorice în Țara Oașului Extras din „Anuarul Arhivei de Foklor”, Edit. Cartea Românească, Cluj, p. 112).

Nădișan I., Bologa V. (2012), Surse hidrominerale și microstațiuni balneare din Maramureș, Edit. Universității De Nord, Baia Mare.

Nemeș D., Popa D., Amaricai, Elena, Catan, Liliana (2010), Curs de recuperare, medicină fizică și balneologie, Edit. Victor Babeș, Timișoara.

Netea V. (194?), Țara Oașului, Editura „Cartea Românească”, București.

Preda I. Țenu A. (1981) Resurse de ape minerale si termale (Note de curs și lucrări practice), Edit. [s.n.], București, p. 80).

Pricăjan A, Airinei Ș. (1979), Ape minerale de consum alimentar din România, Edit. Științifică Și Enciclopedică, București.

Pricăjan A. (1985), Substanțele Minerale Terapeutice Din România, Edit. Științifică și Enciclopedică, București.

Rodica Ciucureanu, Mariana Voitcu (1996), Chimie sanitară: lucrări practice, Edit. [s.n.], Iași.

Trufaș V., Trufaș, Constanța (1975), Hidrochimie, Edit. Tipografia Universității din București, București.

Velcea I. (1964), Țara Oașului Studiu De Geografie Fizică Și Economică, Editura Academiei Republicii Populare Române, București.

*** (1942 – 1947) Băile și izvoarele de apă minerală S.A., Direcția generală, a arhivelor statului, Satu Mare, p. 18).

Site-uri internet consultate:

http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83ile_Puturoasa.

http://www.negresti-oas.ro/turism/zone-de-agrement/complex-pintea/.

http://www.negresti-oas.ro/turism/zone-de-agrement/complex-valea-mariei/.

http://www.orasunou.ro/pagina/cadrul-geografic.

http://www.nova-oas.ro/index.aspx?Page=2.

http://www.nova-oas.ro/index.aspx?Page=23.

http://www.nova-oas.ro/index.aspx?Page=6.

http://docslide.net/documents/100418478-www-referat-ro-apele-minerale-din-romania-si-importanta-lor.html.