Reorganizarea Persoanei Juridice

INTRODUCERE

Numeroase sisteme juridice recunosc existența persoanelor juridice, însă regulile care guvernează aceste entități sunt extrem de variate.

Persoana juridică este de regulă, constituită de un grup de personae fizice și/sau juridice care își propun să îndeplinească o activitate în comun, dar este posibil să se constituie si prin voința unei singure persoane.

Spre deosebire de persoanele fizice, există nenumărate categorii de persoane juridice a căror formă si capacitate sunt extrem de variate.

In funcție de acestea dar si de obiectul de activitate pe care și-l propun, operațiunile la care pot lua parte în decursul existenței includ, raportat la situația concretă în care se află, și reorganizarea, fie sub forma fuziunii, divizării, transformării ori restructurării interne, fie sub forma procedurii care are menirea de a redresa entitatea ajunsă in stare de insolvență.

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PERSOANA JURIDICĂ

Primul capitol al lucrării este structurat pe patru subcapitole, alcătuite, la randul lor, din mai multe secțiuni și paragrafe.

În cadrul acestui capitol am evidențiat unele aspecte legate de evoluția conceptului de persoană juridică si a reglementării acesteia, reținând, dincolo de disputele doctrinare care s-au ivit de-a lungul timpului, că prima si cea mai importantă consecință a acestora a fost constituirea unui titular de drepturi si obligații, un subiect de drept căruia i s-au recunoscut însușiri, drepturi și obligații asemănător persoanelor fizice.

Am continuat cu sensul noțiunii de persoană, continuând cu definiția dată persoanei juridice de doctrina de specialitate, precizand că majoritatea autorilor au definit persoana juridică intr-o concepție proprie, dar în toate opiniile sunt identificate elementele esențiale care evidențiază acordul unanim asupra însușirilor specifice acestei instituții fundamentale a dreptului.

În cel de-al doilea subcapitol am parcurs succint elementele de identificare a persoanei juridice, pornind de la atributele generale de identificare (denumirea, sediul, naționalitatea și contul bancar) si finalizând cu atributele specifice, respectiv: numărul de inmatriculare, codul fiscal, emblema, marca, capitalul social, adresa electronică, pagina web si site-ul web.

Următorul subcapitol este destinat identificării principalelor tipuri de persoane juridice.

Sub acest aspect am făcut scurte mențiuni cu privire la persoanele juridice de drept public (, Statul roman, organele puterii legislative, executive si judecătorești cu personalitate juridică, unitățile administrativ-teritoriale si partidele politice) si am trecut la analiza, ceva mai nuanțată, a persoanelor juridice de drept privat, pe care le-am clasificat în două categorii principale: persoane juridice de drept privat cu scop nelucrativ si persoane juridice de drept privat cu scop lucrativ.

Capitolul I se încheie cu capitolul consacrat personalității juridice a entității, tratând condițiile necesare dobândirii acesteia, sub aspectul existenței elementelor componente ale persoanei (organizare de sine stătătoare, patrimoniu propriu și scop licit si bine determinat) și a îndeplinirii cerințelor de formă prevăzute de lege, care diferă în funcție de modalitatea de înființare a persoanei juridice.

CAPITOLUL II. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND REORGANIZAREA PERSOANEI JURIDICE

Capitolul II cuprinde două subcapitole intitulate „Noțiunea de reorganizare a persoanei juridice si Formele reorganizării persoanei juridice de drept privat”.

În cadrul primului subcapitol am încercat să conturez noțiunea de reorganizare pornind de la sensurile ce i-au fost atribuite acestui termen de-a lungul timpului in diverse domenii, finalizând cu sensul juridic al noțiunii.

Astfel, termenul „reorganizare” provine din verbul francez reorganiser” care inseamnă „a restructura, a organiza pe baze noi, a orandui din nou”.

Cel de-al doilea subcapitol vizează principalele forme de reorganizare a persoanei juridice de drept privat determinate fie de numărul de persoane participante, fie de scopul urmărit de către persoana sau de către persoanele la inițiativă căreia/cărora se decide reorganizarea, de efectele juridice produse sau de starea ori statutul în care entitatea juridică se află la un moment dat ori pe care urmează a o parcurge, pentru a se reforma..

CAPITOLUL III. REORGANIZAREA PERSOANELOR JURIDICE DE DREPT PRIVAT PRIN VOINȚA CELOR CARE O COMPUN

Acest capitol este structurat pe trei subcapitole, împărțite, la rândul lor, pe mai multe secțiuni, fiind destinat analizei reglementărilor actuale în materia reorganizării voluntare a persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ sau nelucrativ, precum și a efectelor juridice produse ca urmare a participării sau implicării acestora într-o operațiune de reorganizare.

În acest sens, primul capitol intitulat „Reglementarea reorganizării voluntare a persoanelor juridice de drept privat” este consacrat dispozițiilor cuprinse de Capitolul V din Noul Cod Civil

Asadar, formele reorganizării enunțate generic în art 233 alin. 1 din Codul Civil sunt comasarea(fuziunea), divizarea și transformarea „ Fuziunea se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.”

În ce privește cea de-a două formă a reorganizării, divizarea, se poate realiza fie prin divizare totală, fie prin divizare parțială. Dacă divizarea totală se face prin împărțirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înființează prin divizare, divizarea parțială constă în desprinderea unei părți din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe și în transmiterea acestei părți către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înființează în acest mod.

Cel de-al doilea subcapitol intitulat „Reorganizarea persoanelor juridice de drept privat cu scop nelucrativ” este structurat pe două secțiuni: prima, care se referă la reorganizarea asociațiilor și fundațiilor, si cea de-a doua, care este rezervată reorganizării sindicatelor.

Subcapitolul „Reorganizarea persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ”, este structurat pe două secțiuni, fiecare secțiune fiind rezervată analizării dispozițiilor legale privitoare la reorganizarea societăților civile cu scop lucrativ dar și a societăților comerciale și a societăților comerciale europene

Astfel, am pornit de la reorganizarea societăților civile cu scop lucrativ (respectiv societățile civile de avocați, societățile civile constituite de practicienii în executare silită concursuală și societățile agricole civile), am continuat cu problematica complexă a reorganizării societăților comerciale și a societăților comerciale europene (S.E.), a societăților cooperative europene (S.C.E.), a grupurilor de interes economic (G.I.E.) si a grupurilor europene de interes economic (G.E.I.E.), încheind cu considerente referitoare la regimul fiscal aplicabil reorganizării persoanelor juridice de drept privat.

CAPITOLUL IV. ÎNTINDEREA RĂSPUNDERII PERSOANEI JURIDICE DOBÂNDITOARE

În primul și al doilea capitol am evidențiat care sunt obligațiile persoanei juridice în caz de reorganizare prin divizare(principiul este acela al raspunderii proporționale) și respectiv prin comasare(persoana juridica dobânditoare, preluând o universalitate, raspunde pentru toate obligațiile preluate).

În subcapitolul trei intitulat „Repartizarea și încetarea contractelor în caz de reorganizare” am menționat fatul că în cazul comasării, contractele se transmit ca elemente ale patrimoniului supus transmisiunii universale, iar în cazul divizării – principiul aplicabil este acela al transmiterii contractului nefracționat.

Capitolul se încheie cu „Data transmiterii drepturilor și obligațiilor”, subcapitol unde am evidențiat că pentru persoanele juridice supuse înregistrarii, efectele reorganizării nu se produc atât între părti cât și față de terți, decât prin înregistrare și de la data efectuării acestei formalități

Pentru persoane nesupuse înregistrarii, efectul reorganizării atât între părți, cât și față de terți, se produce numai de la data aprobării de către organele competente, a documentelor întocmite în acest scop.

Lucrarea se încheie cu concluziile și propuneri de lege ferenda.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PERSOANA JURIDICĂ.

I.1. Noțiunea de persoană juridică.

Potrivit art. 25 alin 3 din Codul Civil Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de drepturi și de obligații civile.

Până la apariția Codului Civil actual persoanele juridice nu s-au bucurat de o definiție unanim acceptată existând mai multe teorii care au încercat definirea acestora.

Într-adevar, aproape toate teoriile care au încercat circumscrierea naturii juridice a acestor subiecte de drept au surprins note importante ale fenomenului, dar toate au o trasătură comună negativa; în explicarea naturii persoanei juridice au în vedere (aproape) numai persoanele juridice colective, asociative.

Definirea noțiunii de persoană" juridica" ca un subiect colectiv de drept, chiar în perioada când o astfel de definiție a fost acceptată în general, nu acoperea realitatea. Cu atât mai mult o astfel de definiție nu corespunde în prezent practicii social-economice. Dacă o persoană fizică înființează o societate cu răspundere limitată ca asociat unic, această societate este persoană juridică în condițiile legii, dar nu are nimic comun cu colectivitatea. O astfel de persoană fizică (asociat unic) va avea toate drepturile și obligațiile civile stabilite de lege și statut pentru adunarea generala.

Acest asociat unic va fi, în planul juridic al existenței, doua persoane : persoană fizică, cu toate drepturile și obligațiile recunoscute de lege unor astfel de subiecte de drept, și persoană juridică, desigur cu alte drepturi și obligații decât cele pe care le are ca persoană fizică. Dimpotriva, în cazul persoanei juridice asociative, compusă deci din mai multe persoane, aceste "mai multe persoane" vor apare în planul dreptului ca un sigur subiect de drept.

Pentru a putea defini noțiunea de persoană juridică științific fundamentat, in condițiile legislației și practicii actuale din țara noastră, este util și necesar să mai avem în vedere că asociatul unic, în calitate de persoana fizică, este subiect de drept din prima clipă a vieții sale (și, in anumite condiții, chiar înainte de naștere) până la ultima clipă a vieții sale. Această calitate este inalienabilă, strâns legată de ființa sa biologică, neputând supraviețui acesteia. Individul nu poate renunța la calitatea sa de persoană fizică prin acte juridice. Capacitatea de care se bucură asociatul unic, ca persoană fizica, este o capacitate civilă generală, care-l face apt să-și satisfacă nevoile și interesele încheind acte juridice civile și dobândind drepturi și asumându-și obligații civile.

În schimb, asociatul unic în calitate de persoană juridică poate incheia acte de comerț, dar și acte civile, capacitatea sa juridică este însă limitată de scopul stabilit în actul constitutiv care este statutul la acele drepturi și obligații care sunt necesare realizării scopului persoanei juridice respective. Indiscutabil, această calitate de subiect de drept nu este legată de organismul său biologic. Această calitate de subiect de drept se dobândește, în anumite condiții, după nașterea persoanei, după majoratul individului, printr-un act de voință al său și poate lua sfârșit tot printr-un act de voință al său la o dată anterioară morții sale.

Dar, există persoane juridice care se înființează chiar pentru cauză de moarte sau care pot supraviețui decesului individului care le-a dat naștere, dacă el dispune în acest fel. De exemplu, fundația constituită ca urmare a unui legat în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, carepă a vieții sale (și, in anumite condiții, chiar înainte de naștere) până la ultima clipă a vieții sale. Această calitate este inalienabilă, strâns legată de ființa sa biologică, neputând supraviețui acesteia. Individul nu poate renunța la calitatea sa de persoană fizică prin acte juridice. Capacitatea de care se bucură asociatul unic, ca persoană fizica, este o capacitate civilă generală, care-l face apt să-și satisfacă nevoile și interesele încheind acte juridice civile și dobândind drepturi și asumându-și obligații civile.

Desigur, între persoana fizică și cea juridică există și alte deosebiri importante ca, de exemplu, faptul că individul nu poate alege, în sens juridic, între a fi persoană fizică sau nu. În schimb, el poate alege, în anumite condiții stabilite de lege, între a fi sau nu și persoană juridică.

Rezultă că persoana juridică are caracter facultativ pentru persoana fizică ce o inființează. Facultatea de a inființa persoane juridice o au, în principiu, toate persoanele fizice, care îndeplinesc condițiile legale în vigoare, dreptul de asociere în mod liber fiind reglementat expres de art. 37, alin.(l), din Constitute. Persoana fizica poate face uz de această facultate fie individual, fie prin asociere cu alte persoane (fizice sau juridice). Este adevărat că cele mai multe persoane juridice sunt create prin asociere, dar aceasta nu anulează facultatea individului de a inființa singur persoane juridice.

Această definiție redă ceea ce este esențial privind noțiunea de persoană juridică, fără a o încarca cu elemente inutile, care – de altfel – se subînțeleg. De asemenea, putem observa că în definiția respectivă ne-am debarasat de ideea de "subiect colectiv" de drept, care – după cum am mai precizat – persistă in literatura juridică de specialitate și după schimbarea regimului politic și social-economic în țara noastră.

Ca explicații la definiția de mai sus putem adăuga că, din moment ce din formularea dată rezultă că avem de a face cu un subiect de drept, persoana juridică participă în nume propriu în cele mai variate raporturi juridice, limitate doar de principiul specialității capacității juridice consfințit prin lege, care nu permite decât dobândirea acelor drepturi și obligații care sunt necesare realizării scopului propriu. Mai precizăm că persoana juridică are, în calitate de subiect de drept, și răspundere proprie pentru actele și faptele încheiate, respectiv săvarșite prin organele sale sau prin reprezentant special. De aceea, am considerat că nici participarea în nume propriu la raporturi juridice și nici răspunderea proprie nu trebuie să apară neapărat în definiție, mai ales ca elemente specifice persoanelor juridice.

Personalitatea juridică este și rămâne o construcție juridică, care permite, de regulă, activitatea unor persoane – individual sau în grup -, legea recunoscându-le o autonomie în raport cu alte subiecte de drept.

În privința definiției noțiunii de persoană juridică precizăm că în legislația noastră nu există nici măcar o circumscriere a acestei noțiuni, fapt pentru care autorii în doctrină, în funcție de concepția de bază privind aceste subiecte de drept, au dat – după cum am văzut – mai multe formulări, dintre care la cele mai semnificative ne-am referit în notele anterioare.

Nu numai în lumina legislației noastre, ci a tuturor legislației europene, gândirea juridică s-a străduit în toate timpurile să înțeleagă resorturile care permit afirmarea anumitor entități ca subiecte de drept distincte de persoanele fizice. Am putut observa în legatură cu teoriile privitoare la personalitatea juridică că este deosebit de dificil a găsi criterii obiective generale care să justifice un astfel de demers, adică recunoașterea calității de subiect de drept distinct a unor entități organizate în cele mai variate domenii ale vieții economico-sociale. Se știe că există anumite unități organizate după unele criterii prestabilite cărora, totuși, legislația nu le recunoaște personalitatea juridică, altora, în schimb, li se recunoaște această calitate.

I.2. Elementele de identificare a persoanei juridice.

Din reglementările legale referitoare la statutul legal al persoanelor juridice rezultă că principalele atribute de identificare a acestor subiecte de drept civil (și nu numai) sunt: denumirea, sediul, forma juridică concretă, naționalitatea, contul bancar, capitalul social, numărul de telefon, telex, fax, codul fiscal etc.

Unele dintre aceste atribute de identificare ale persoanelor juridice sunt generale, cum sunt denumirea, sediul, naționalitatea și contul bancar, iar altele sunt speciale (specifice) care privesc anumite persoane juridice, cum sunt toate celelalte atribute arătate mai sus.

Denumirea persoanei juridice

Denumirea este acel atribut de identificare a persoanei juridice care se compune dintr-un cuvânt sau mai multe cuvinte stabilite în actul de constituire sau statut și acceptate de organele de stat competente, în vederea distingerii acestor subiecte de drept de alte participante la raporturile juridice civile.

Denumirea are același rol în cazul persoanelor juridice ca și numele persoanei fizice.

Denumirea este un drept subiectiv nepatrimonial, care-i permite titularului său să folosească acele cuvinte în vederea identificării și individualizării sale în raporturile juridice concrete, să ceară altora să o identifice prin denumirea sa legală, iar la nevoie să pretindă în justiție restabilirea dreptului său la denumire.

Denumirea este, însă, nu numai un drept, ci și o obligație nepatrimonială, fiecare persoană juridică trebuind să aibă o denumire. Cadrul legal general privitor la dreptul și obligația de a purta o denumire ni-1 oferă art. 226 din Noul Cod Civil, în care se prevede: Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condițiile legii, prin actul de constituire sau prin statut. În același articol se mai prevede că, odată cu înregistrarea sau înscrierea persoanei juridice, se va trece în registru și denumirea ei.

Pe langă această reglementare generală, cerința stabilirii și purtării denumirii în mod concret rezultă din actele normative care reglementează statutul legal al diferitelor categorii de persoane juridice.

Astfel, de exemplu, din prevederile art. 7 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale se prevede, în privința societăților în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, că actul constitutiv al acestor societăți va cuprinde printre altele, denumirea persoanei juridice. În art.231, din Codul Civil se stabilește că "Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea și sediul, precum și alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sancțiunea plății de daune-interese persoanei prejudiciate ".

Aceeași cerință rezultă, în privința societăților comerciale, a regiilor autonome și organizațiilor cooperatiste din art. 14-18 ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului. În art. ll din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură se stabilește că actul de constituire va cuprinde obligatoriu denumirea societății. Conform art. 14 din aceeași lege, denumirea constituie un element component al firmei societății agricole.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 27/1996, statutul unui partid politic cuprinde în mod obligatoriu denumirea integrală și prescurtată a persoanei juridice respective. În fine, printre aceste exemple privind reglementările speciale privind denumirea persoanelor juridice, mai amintim art. 9 din Legea nr. 33/1991, în conformitate cu care, după constituirea legală, societatea bancară va trebui să se identifice în mod clar, in toate actele ei oficiale, printr-un minim de date, printre care se enumeră si denumirea completă și firma socială. În continuare, în art. 56 din aceeași lege, întâlnim o prohibiție referitoare la denumire, și anume: "Se interzice oricărei firme sau agent economic care nu are autorizație de funcționare ca societate bancară sau personalul lor să utilizeze o denumire, o forma de publicitate și orice expresie care ar putea să sugereze ideea că este o societate bancară".

Denumirea persoanei juridice se stabilește, deci, prin actul de constituire sau prin statut și se ține în evidența statului pentru identificarea acestor subiecte de drept.

Pentru evitarea unor eventuale suprapuneri privind denumirea, ce ar putea îngreuna identificarea persoanelor juridice, statul exercită un control și în această privință. Această urmărire a stabilirii denumirii se bazează pe evidența tuturor persoanelor juridice, făcută în registrul în care se înmatriculează fiecare astfel de nou subiect de drept și dacă în aceeași localitate și cu același obiect de activitate ar apare o noua persoană juridică cu aceeași denumire organul de stat competent ar recomanda renunțarea și schimbarea propunerii.

Astfel, atribuirea sau schimbarea denumirii județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, ca unități administrativ-teritoriale cu personalitate juridica, se fac la propunerea Guvernului de către Parlamentul Romaniei.

Denumirea unităților și instituțiilor de stat de interes național se atribuie și se schimbă de către Guvern.

În cazul unităților economice și social-culturale pe care le îmființează potrivit legii, atribuirea și schimbarea denumirii se fac de către organele centrale și locale de stat și organele centrale ale organizatiilor cooperatiste.

Deși legislația noastră actuală nu stabilește nici un criteriu sau condiții pentru stabilirea denumirii persoanelor juridice, totuși în practică se ține cont de unele criterii.

Astfel, denumirea persoanei juridice să reflecte, pe cât este posibil, activitatea de bază a unui astfel de subiect de drept; o unitate de panificație sau o crescătorie de porci să nu fie denumit după numele unui savant care nu a avut nici o legatură cu activitatea respectivă, numele unei persoane fizice să fie utilizat ca denumire a unei persoane juridice numai după moartea sa ș.a.m.d. Ar fi indicat, de lege ferenda, ca astfel de criterii să fie legiferate pentru o mai bună orientare a activității practice de stabilire a denumirii persoanelor juridice, evitându-se în acest fel intervenirea mai hotărâtă a organelor de stat competente.

Pentru atribuirea și schimbarea de denumiri de către prefecturi și Primaria Generală a Municipiului București, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 100/1990 se constitute, pe lângă fiecare dintre aceste organe, câte o comisie formată din 7 – 9 specialiști din domeniile istoriei, etnografiei, geografiei, lingvisticii, artei și alte domenii de activitate. Aceste comisii analizează propunerile privind atribuirea și schimbarea de denumiri adresate prefecturilor și Primăriei generale a capitalei, dar ea are și posibilitatea ca, din proprie inițiativă, să facă propuneri privind atribuirea și schimbarea de denumiri.

Ca atribut de identificare a personalității juridice, denumirea se va putea utiliza legal de la data când persoana juridică dobândește capacitatea juridică de a avea drepturi și obligații civile, adică de la data dobândirii personalității juridice.

Având în vedere caracterul strict personal al denumirii, persoana juridică se poate opune oricând ca o altă persoană să poarte, în mod nelegitim, aceeași denumire. În caz de uzurpare a denumirii, persoana juridica titulară va putea pretinde, obligarea prin hotărâre judecatorească a celui ce a savarșit-o la încetarea faptei vătămătoare, precum și la îndeplinirea măsurilor care vor fi socotite ca necesare pentru a se ajunge la restabilirea dreptului atins.

Dacă prin atingerea adusă dreptului la denumire s-au cauzat persoanei juridice respective pagube cu caracter patrimonial, ocrotirea arătată mai sus nu mai poate fi considerată îndestulatoare. De aceea, așa cum se arată în literatura de specialitate, această ocrotire nu exclude dreptul persoanei juridice de a cere despăgubiri pentru prejudiciul încercat, în condițiile prevăzute în dreptul civil.

Dacă, însă, o persoană juridica consideră că cerințele legii nu au fost respectate cu ocazia atribuirii denumirii și un alt subiect de drept a dobândit denumirea pe care o are ea, ni se pare firesc ca ea să poată sesiza organul care a atribuit denumirea, iar la nevoie nimic nu se opune să-și exercite dreptul la acțiune în justiție împotriva celui ce folosește un drept identic cu cea pe care ea 1-a dobandit mai înainte. Având în vedere interesul public legat de identificarea persoanelor juridice cu ajutorul denumirii, acest drept la acțiune va putea fi exercitat și de procuror.

Sediul persoanei juridice

Sediul este cel de-al doilea atribut de identificare a persoanei juridice, cu ajutorul căruia ea se individualizează și se localizează în spațiu prin indicarea unui loc determinat concret, unde își desfășoară activitatea conducerea și administrația principală a subiectului de drept respectiv.

Potrivit art. 227 din Codul Civil Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului. Alineatul 2 al art mai sus menționat prevede faptul că în funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru.

Sediul principal este acel loc unde persoana juridică iși desfășoară întreaga activitate ori activitatea în ansamblu, în primul rând, de conducere și de administrație, dar, de regula, și activitatea sa economico-socială.

Sediul secundar (subsediul) privește o parte a activitații persoanei juridice și servește la identificarea acesteia privind anumite activitați ale sale. Persoana juridică are sediu secundar, de regulă, când cuprinde în structura sa organizatorica și unități componente sau subunități fără personalitate juridică în alte localități, decât cea în care se află sediul său principal, dar poate avea sediu secundar chiar în aceeași localitate dacă activitatea complexă permite ori necesită un astfel de sediu.

După caracterul său, sediul poate fi de drept comun și sediu conventional.

Sediul de drept comun este obligatoriu și se stabilește prin actul de inființare și/sau statut și se înscrie în registrul în care se înmatriculează persoana juridică.

Sediul conventional (ales) este facultativ și se stabilește de către părți, prin manifestarea lor de voință, pentru un act sau anumite acte juridice, in vederea prorogării de competență teritorială a organului de jurisdicție. În art. 19, alin.2, C.pr.civ. se prevede facultatea parților de a deroga, pe cale de conventție, de la regulile dreptului comun, cuprinse în art. 5 din același cod, privind competența teritorială a instanțelor judecătorești.

Dreptul subiectiv la sediu are caracter nepatrimonial, prezentând toate trăsăturile proprii ale unor astfel de drepturi : opozabilitatea față de terți, inalienabilitatea și imprescriptibilitatea.

Ca și în cazul denumirii și în cazul sediului vorbim nu numai de un drept, ci și de o obligație, neputând exista persoana juridică fără sediu.

Dreptul subiectiv la sediu conferă persoanei juridice aptitudinea de a determina locul unde va putea fi găsit în cele mai variate raporturi juridice.

Sediul persoanei juridice se caracterizează prin stabilitate, el are caracter permanent, producându-și efectele atâta vreme cât există persoana juridică cu privire la care a fost stabilit.

Aceasta înseamnă că el poate fi schimbat numai cu respectarea reglementărilor legale în materie, când rațiuni economico-sociale impun acest lucru. Legea noastră civilă nu prevede dispoziții speciale cu privire la cazurile și modul în care urmează să se facă schimbarea și, deci, ea se va putea face în aceleași moduri care sunt prevăzute pentru stabilirea sediului persoanei juridice.

Schimbarea sediului va fi trecută în registrul în care este trecută persoana juridică respectivă. Prin urmare. schimbarea sediului este supusa principiului simetriei juridice.

Alte atribute de identificare

La identificarea persoanelor juridice pot contribui, pe lângă denumire și sediu, și alte atribute cum sunt naționalitatea, contul bancar, codul fiscal, firma, marca de fabricate, numărul de telefon, fax, telefax ș.a.

Naționalitatea persoanei juridice exprimă apartenența acesteia la un anumit stat și, prin aceasta, la un anumit sistem de drept național. Ea este pentru persoana juridică ceea ce este cetățenia pentru persoana fizică. Naționalitatea persoanei juridice exprimă, deci, legătura ce există între ea și statul pe teritoriul căruia și-a stabilit sediul principal și potrivit legislației căruia a fost constituită.

Astfel, în art. l, alin.2, din Legea nr.31/1990 se prevede : "Societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române". Per a contrario, acele persoane juridice care nu au sediul în România nu au naționalitatea română, sunt persoane juridice străine.

Este adevărat că nu pentru toate persoanele juridice naționalitatea prezintă același interes. De exemplu, persoanele juridice de stat (statul, unitațile administrativ-teritoriale, organele de stat ț.a.) sunt indiscutabil persoane juridice române.

Cu toate că naționalitatea persoanei juridice va fi determinată – după cum rezultă din lege – de sediul ei social, considerăm că un astfel de subiect de drept nu va putea fi însă romană dacă nu îndeplinește și o a doua cerință : să se fi constituit în România. Importanța acordată locului de constituire este conformă cu economia generală a legislației referitoare la persoane juridice și cu principiile dreptului nostru.

Contul bancar al persoanei juridice contribuie, de asemenea, în anumite situații, la identificarea acestui subiect de drept în raporturile, mai ales, patrimoniale la care participă. Potrivit reglementarilor financiar-bancare, persoanele juridice trebuie să aibă deschis cel puțin un cont într-o bancă, în care să-și păstreze disponibilitățile banești și prin intermediul căruia să opereze încasăriile și plățile prin decontare fără numerar.

Contul bancar al persoanei juridice este de maximă importanță mai ales în viața practică. "Pe baza contractului de cont bancar, persoana juridică se individualizează prin indicarea unui simbol cifric al sucursalei băncii unde este deschis contul".

Utilizarea contului este obligatorie, necesară și utilă, având, deci, caracter general în sensul că vizează toate persoanele juridice.

Codul fiscal constituie, de asemenea, pentru anumite categorii de persoane juridice, un atribut de identificare. În privința agenților economici, în art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 349/1992 se prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 1993, toate documentele întocmite de agenții economici (prevazuți de lege) referitoare la vânzarea produselor, prestarea serviciilor, precum și la plata obligațiilor către bugetul de stat și către terți vor cuprinde în mod obligatoriu codul fiscal al agentului economic.

În caz contrar, organele fiscale nu vor onora documentele prezentate ale agenților economici.

Firma persoanei juridice este, în esență, "denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semneaza". Firma sau numele comercial îndeplinește funcția de individualizare.

Firma unei societăți în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociați, cu mențiunea "societate în nume colectiv" scrisă în întregime. În cazul societății în comandită simplă, firma trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociații comanditați, cu mențiunea "societate în comandită" scrisă, de asemenea, în întregime. Firma unei societăți pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăți, și va fi însoțiită de mențiunea scrisă în întregime "societate pe acțiuni" sau "S.A." ori, după caz, "societate în comandită pe acțiuni". Firma unei societăți cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire care să arate obiectul de activitate și va fi însoțită de mențiunea scrisă în intregime "societate cu răspundere limitată" sau "S.R.L.".

Marca (de calitate) este o instituție juridică complexă, care poate contribui, în anumite situații, la identificarea persoanei juridice, chiar dacă principala sa menire este să distingă produsele și serviciile oferite și să stimuleze ameliorarea acestora.

Numărul de telefon, telex si fax sunt, de asemenea, mijloace curente de identificare rapidă a persoanelor juridice. Chiar dacă acestea constau în simboluri cifrice, din punct de vedere juridic ele reprezintă drepturi subiective, cu un regim propriu.

I.3. Tipuri de persoane juridice.

Chiar și o simplă enumerare a diferitelor categorii de persoane juridice existente în prezent în societatea românească ar prezenta o utilitate deosebită pentru înțelegerea esenței și sensului acestor subiecte de drept. Cu atât mai mult ni se pare utilă gruparea persoanelor juridice după anumite criterii științifice fundamentate și redarea în acest fel a celor mai semnificative aspecte ale acestor participanți la variate raporturi juridice.

Criterii de clasificare

Se pot stabili o mulțime de criterii după care se disting persoanele juridice între ele. Aceste criterii ne permit să împărțim persoanele juridice în grupe și subgrupe.

Unele dintre criteriile de clasificare sunt aplicabile tuturor categoriilor de persoane juridice, altele privesc numai unele dintre ele.

Din multitudinea de criterii posibile reținem următoarele:

– domeniul dreptului de care aparțin;

– forma dreptului de proprietate ca temei al patrimoniului;

– natura scopului lor;

– calitatea celor ce le compun;

– modul lor de înființare;

– naționalitatea lor.

Diferite categorii de persoane juridice

După domeniul dreptului de care aparțin distingem persoane juridice de drept public și persoane juridice de drept privat. Această distincție pare a fi simplu de făcut, dar în realitate nu arareori este chiar foarte dificil de a determina cărei categorii aparține vreo persoană juridică.

Dificultatea începe la chestiunea de a stabili elementele după care se poate afirma apartenența de unul sau celălalt domeniu și ea devine mai accentuată prin distincția ce se face după obiectul de activitate a persoanei juridice, după felul intereselor (publice sau private) urmărite. Mai ales criteriul intereselor urmărite este, uneori, greu de descoperit prin sine însuși, ce trebuie văzut și prin prisma variabilității de tendințe pe care fiecare stat le urmărește, cum și prin faptul că modul de a vedea evoluează înăuntrul aceluiași stat chiar potrivit epocilor.

Este, într-adevar, o problema calificarea ca public sau privat o persoană juridică inființată de particular pentru realizarea unor scopuri publice (în domeniul educațional pentru orfani sau handicapați, în domeniul culturii sau învățământului sau chiar al politicului etc.). Prin urmare, dacă uneori această distincție este simplu de făcut, deoarece un organ al puterii executive va fi totdeauna o persoana juridică publică, iar o societate comercială cu capital privat o persoana juridică de drept privat, alteori ea este dificilă și trebuie făcută cu precauție. Felul interesului (general sau particular, adică public sau privat) prin sine nu determină fără echivoc caracterul personalității juridice.

I.3.1. Persoane juridice de drept public.

Statul este, fară îndoială, o persoana juridică publică, calitate în care participă la raporturile internaționale în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. Potrivit prevederilor art. 233 din Codul Civil, statul, ca persoană juridică, participă în raporturile juridice prin Ministerul Finanțelor Publice, în afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Aceste reglementări se completează cu prevederile cuprinse în Titlul I al Constituției României și, desigur, cu unele reglementări speciale referitoare la anumite raporturi juridice, mai ales, private la care participă statul.

Statul este o persoană juridică deosebită; chiar când apare ca subiect de drept civil, lui nu-i sunt aplicabile "normele care alcătuiesc fondul de principii esențiale ale personalității juridice".

Într-adevăr, statului nu-i sunt aplicabile normele legale referitoare la înființarea persoanelor juridice, cele privitoare la reorganizarea și încetarea acestora etc.

Statul, ca persoană juridică, are o capacitate juridică generală, având aptitudinea de a fi titular de drepturi și obligații în cadrul oricăror raporturi juridice. Aceasta capacitate juridică unică a statului nu se confundă cu capacitatea juridică a unităților administrativ-teritoriale și cu capacitatea juridică a organelor sale, fiecare dintre acestea din urmă având personalitate juridică distinctă și, deci, capacitate juridică proprie.

Capacitatea juridică civilă a statului – parte a capacității juridice – are o importanță deopotriva teoretica și practică. În temeiul acestei capacități, statul poate să apară în nume propriu, ca subiect de drept distinct, în raporturi de drept civil.

Conținutul capacității de folosință civilă a statului exprimă aptitudinea acestuia de a avea drepturi și obligații civile. Drepturile și obligațiile civile, care constitute conținutul capacității de folosință a statului, sunt reglementate totdeauna expres de lege. Capacitatea civilă de exercițiu a statului este exprimată într-un sens în art. 25233 din Codul Civil, potrivit căruia aceasta se pune în valoare, de regulă, după cum am mai aratat, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin urmare, statul iși exercită drepturile civile și își îndeplinește obligațiile corespunzătoare prin încheierea de acte juridice și săvârșirea de fapte juridice de catre ministerul amintit. În fața organelor de jurisdicție statul nu poate fi reprezentat de altcineva (decât în cazurile expres prevăzute de lege), nici măcar de administrația financiară teritorială, decât de Ministerul Finanțelor Publice, astfel că hotărârea pronunțată fără citarea sa nu poate fi opusă acestuia în vederea executării.

Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public.

În art. 3, alin.3, din Constituție se stabilește că teritoriul țării "este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe". Comunele pot fi formate din unu sau mai multe sate și cătune, iar unele orașe pot fi declarate municipii, în condițiile stabilite de lege. Municipiile pot avea subdiviziuni administrativ-teritoriale, a căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege.

Unitățiile administrativ-teritoriale au deplină capacitate juridică, putând avea drepturi și obligații și putându-le exercita, respectiv executa cu luarea în considerare a cerințelor principiului specialității capacității de folosință a persoanelor juridice.

Ca persoane juridice civile, unitățile administrativ-teritoriale au în proprietate bunuri publice si bunuri private.

Domeniul public al județelor este alcătuit din : drumurile județene, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul județean și aparatul propriu al acestuia, precum și instituțiile publice de interes județean, cum sunt : biblioteci, muzee, spitale județene și alte asemenea bunuri, dacă nu au fost declarate de uz sau interes public național sau local, rețelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal, precum și stațiile de tratare cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente acestora, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național.

Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din : drumurile comunale, vicinale și străzile; piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean; rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente; terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile ș.a.; locuințele sociale; statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național; bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național; terenurile cu destinație forestieră, daca nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; cimitirele orășenești și comunale; ale bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.

Domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunurile aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată, ele fiind supuse regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel.

Organele statului din cele trei puteri sunt, de asemenea, persoane juridice publice.

Organele puterii legislative sunt cele două camere ale Parlamentului Romaniei : Camera Deputaților și Senatul. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării . Calitatea de persoana juridică a celor două camere ale Parlamentului nu este prevăzută expres în nici un act normativ referitoare la ele. Cu toate acestea este neîndoielnică această calitate, ele întrunind toate cerințele legale stabilite pentru orice persoană juridică : organizare proprie, patrimoniu propriu si distinct și scop bine definit în acord cu interesul public.

Organele puterii executive, mai numeroase ca cele ale puterii legislative, au, de asemenea, calitatea de persoană juridică. Astfel de persoane juridice sunt:

Președinția României, care întrunește elementele constitutive ale calității de persoană juridică.

Guvernul României, "este organul central al puterii executive care exercită în conformitate cu legea administrației publice pe întreg teritoriul tarii".

Ministerele și alte organe centrale, cu denumiri diferite, ale administrației centrale de stat, care sunt subordonate Guvernului, respectiv, în ce privește alte organe de specialitate, ministerelor.

Organele puterii judecătorești au personalitate juridică, cu excepția judecătoriilor, realizând atribuții proprii prin instanțele judecătorești și Ministerul Public, prin procurori constituiți în parchete pe lângă fiecare instanță de judecată. Aceste persoane juridice sunt tribunalele, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție.

I.3.2. Persoane juridice de drept privat.

a) Societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române și aparțin domeniului dreptului privat. Ele se organizează și își desfășoară activitatea în cele mai variate domenii ale producției, prestărilor de servicii, desfacerii produselor etc., în condițiile stabilite prin prevederile Legii nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare. Societățile comerciale din această categorie se pot constitui într-una din urmatoarele forme : societate în nume colectiv; societate în comandită simplă, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni și societate cu răspundere limitată.

b) Organizațiile cooperatiste sunt, în noile condiții social-economice, persoane juridice private și îmbracă una din următoarele forme concrete : cooperative meșteșugărești, cooperative de consum; cooperative de credit-bănci populare.

Cooperativele de credit se pot asocia în case teritoriale ale cooperativelor de credit, iar acestea în Casa Cooperativelor de Credit – -REDITCOOP. Cooperativele de consum și casele teritoriale ale cooperativelor de credit se pot asocia în federale teritoriale ale cooperativelor de consum și de credit – FEDERALCOOP, iar federalele teritoriale ale cooperativelor de consum și de credit și CREDITCOOP se pot asocia în Uniunea Natională a Cooperativelor de Consum și de credit – CENTROCOOP. Toate aceste asocieri sunt, de asemenea, persoane juridice private.

Societățile agricole sunt, în esență, tot organizații cooperatiste care, însă, nu au caracter comercial. Ele sunt persoane juridice de tip privat care se constitute de către proprietari de terenuri agricole pentru desfășurarea unei activități agricole.

Asociațiile și fundațiile constituie o mare categoric de persoane juridice private care se organizează și își desfășoară activitatea în condițiile stabilite de Ordonanță nr. 26/2000 cu modificarile și completările ulterioare. Aceste persoane juridice sunt create și organizate, de regulă, de particulari, dar prin excepție pot fi înființate și de anumite organe ale statului. Înainte de 1990, asociațiile respective erau denumite "organizații obștești", iar fundații nu prea existau în condițiile respective.

Sindicatele sunt persoane juridice fară caracter politic, care se constituie în scopul apărării și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor lor și a drepturilor acestora, prevăzută în legislația muncii și în contractele colective de muncă. Sindicatele sunt independente față de organele de stat, față de partidele politice și față de oricare alte organizații.

I.4. Dobândirea personalității juridic

Legea generală privitoare la persoanele juridice nu stabilește, în mod firesc, nici o regulă în acest sens. Condițiile de înființare a persoanelor juridice sunt stabilite pe categorii de astfel de subiecte de drept în reglementările legale speciale. Dintre aceste reglementari ne vom referi, în cele ce urmează, la cele mai semnificative, care stabilesc astfel de condiții pentru diferite categorii de persoane juridice.

Dintre aceste condiții importante sunt cele care privesc numărul persoanelor care pot înființa persoane juridice, mărimea capitalului social, ș.a.

În privința societăților comerciale, în art. 9 din Ordonanța de urgență nr. 32/1997, societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscriere publică.

Potrivit art. 10 din aceeași ordonanță de urgență, numărul acționarilor în societatea pe acțiuni nu poate fi mai mic de cinci.

Conform art. 12 din ordonanța de urgență citată, în societatea cu răspundere limitată, numărul asociaților nu poate fi mai mare de 50, iar potrivit art. 14, o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată, iar o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură persoană.

Art. 15 stabilește că aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate.

Art. 8 din Legea nr. 109/1996 stabilește că pentru inființarea unei cooperative de consum sunt necesar minimum 15 membri fondatori, iar pentru înființarea unei cooperative de credit – bănci populare sunt necesare cel puțin 100 de persoane care au subscris și au vărsat cel puțin o parte socială (art. 59 din aceeași lege).

Într-o societate agricolă, numărul minim de asociați este de 10 (art. 8 din Legea nr. 36/1991), iar pentru formarea unui sindicat sunt necesare cel puțin 15 persoane (potrivit art. 2, alin. (2), din Legea nr. 54/1991).

Mai arătăm că pentru înființarea unui partid politic art. 17 din Legea nr. 27/1996 cere semnăturile de susținere a cel puțin 10. 000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 15 județe ale țării, dar nu mai puțin de 300 în fiecare județ.

Nu am făcut referire la reglementările legale prin care se stabilesc sume minime pentru capitalul social al diferitelor feluri de societăți comerciale, deoarece aceste sume se modifica în funcție de situația financiară a țării.

Actele juridice adoptate în cadrul procesului de dobândire a personalității juridice (actul de înființare, actul de recunoaștere, actul de autorizare administrativă, actul de autorizare judecătorească, actul de înmatriculare sau înregistrare etc. ) se întregesc și produc împreună efectul urmărit, adică crearea unui nou subiect de drept cu personalitate juridică.

Pentru a distinge, în cadrul acestui proces, momentul în care se naște o nouă persoană juridică trebuie să stabilim, în conformitate cu prevederile legii, actul juridic de care se leagă dobândirea personalității juridice. Aceasta deoarece acest moment diferă de la o categorie de persoane juridice la alta.

Stabilirea acestui moment este important, deoarece de la data dobândirii personalității juridice se poate vorbi de un nou subiect de drept, dată de la care persoana juridică are capacitate juridică, și tot de la această dată persoana juridică va putea dobândi drepturi și obligații necesare realizării scopului legal sau statutar.

Având în vedere aceste consecințe ale momentului dobândirii personalității juridice, acesta nu va putea depinde direct de voința noului subiect de drept, ci el este stabilit de lege.

Legislația noastră civilă actuală distinge mai multe momente în care diferite categorii de noi subiecte de drept dobândesc personalitate juridică

Dintre reglementările legale existente în dreptul nostru ne vom referi înainte de toate la o regulă formulată în art. Art. 202 din Codul Civil privitor la persoanele juridice. Potrivit acestor reglementări "dacă înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv, persoana juridică nu se consideră legal înființată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată. ".

Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, , de la data actului de dispoziție care le înființează, de la data recunoașterii ori a autorizării înființării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege”.

Vom prezenta în continuare cele mai semnificative reglementări legale privitoare la momentul dobândirii personalității juridice a diferitelor categorii de astfel de subiecte de drept.

De la data înregistrării (înmatriculării) dobândesc personalitate următoarele categorii de persoane juridice : asociațiile cu scop nelucrativ și fundațiile ("Persoana juridică va avea ființă numai de la data înscrierii deciziunii de recunoaștere rămasă definitivă în registrul special), societățile comerciale de orice fel ("Societatea comercială este persoana juridică de la data înmatriculării") organizațiile cooperatiste, cooperativele de consum, cooperativele de credit ("Cooperativa de consum dobândește personalitate juridică în temeiul hotărârii judecătorești definitive, pronunțată pe baza actului de constituire și a statutului propriu, și poate funcționa după înmatricularea ei și după obținerea codului fiscal de la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice) și cooperativele meșteșugarești ("Acestea dobândesc personalitate juridică prin înregistrare la organele de stat competente”), societățile agricole ("De la data înscrierii societatea agricolă dobândește personalitate juridica").

De la data actului de înființare (data publicării acestor acte) dobândesc personalitate juridică unitățile administrativ-teritoriale, organele celor trei puteri ale statului, instituțiile de stat, regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat (societățile comerciale pe acțiuni rezultate în urma reorganizării regiilor autonome având ca obiect activități de interes public național, denumite companii naționale sau societați naționale ) ș.a.

De la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată dobândesc personalitate juridică sindicatele. Partidul politic dobândește personalitate juridică de la data pronunțării hotărârii definitive a instanței privind admiterea cererii de înregistrare.

Alte situații reglementate expres de lege pot stabili alte date de dobândire a personalității juridice. Astfel, de exemplu, Uniunea Națională a Notarilor Publici are potrivit Legii personalitate juridică de la data constituirii ei și a adoptării statutului de către Congresul notarilor publici.

CAPITOLUL II

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND REORGANIZAREA PERSOANEI JURIDICE.

II.1. Noțiunea de reorganizare persoanei juridice de drept privat.

Termenul „reorganizare” provine din verbul francez „reorganiser”, care înseamnă „a restructura, a organiza pe baze noi, a orândui din nou”. În sens larg, prin reorganizare sau restructurare se înțelege operațiunea sau ansamblul de măsuri sau operațiuni prin care o entitate își remaniază structura sa organizatorică, adoptând o nouă configurație.

Sub acest aspect, noțiunea de reorganizare se regăsește în diverse domenii, de la urbanism și arhitectură (desemnând reamenajarea zonei, a unui cartier sau a unei clădiri), la psihologie (reconstrucția personalității sau individualității), economie (operațiune de natură financiară care se poate referi la restructurare de capital) și, nu în cele din urmă, în domeniul dreptului.

În plan economic și social, restructurarea sau reorganizarea poate avea mai multe înțelesuri, plecând de la restructurarea locurilor de muncă, restructurări sau reorganizări care sunt rezultatul unor imbunătățiri tehnologice și care contribuie la creșterea valorii produselor, până la reorganizarea la nivelul societăților comerciale, care este privită drept parte integrantă a unei strategii, naționale sau internaționale, de integrare pe un segment de piață vizat.

Începând cu anii 1980, termenul a fost utilizat tot mai frecvent pentru a desemna reorganizarea întreprinzătorilor persoane juridice, prin restructurarea activității, ceea ce avea implicații asupra contractelor de muncă. În principal, conceptul era înțeles fie ca o strategie de reducere a dimensiunilor societății comerciale („downsizing”), fie ca o reorganizare completă a procesului de producție al unei companii, abordarea fiind de natură preponderent economică.

Legislația noastră actuală nu definește noțiunea de reorganizare a persoanei juridice. De aceea, sarcina de a găsi o formulare corespunzătoare, științific fundamentată a acestei noțiuni a revenit doctrinei care, în condițiile legislative existente, a formulat mai multe versiuni aparținând diferiților autori care s-au ocupat de analiza acestei probleme. În esență, aceste definiții privesc reorganizarea persoanelor juridice ca un proces de contopire sau de divizare a acestora, în care sunt antrenate cel puțin două astfel de subiecte de drept existente sau care astfel iau ființă.

Având în vedere unele schimbări intervenite în legislația specială și practica în materie din ultimii ani, astăzi noi definim reorganizarea persoanelor juridice ca o operațiune juridică ce implică două sau mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel ființă și care produce efecte constitutive, extinctive și translative.

Din această definiție rezultă urmatoarele doua elemente definitorii: 1) ea poate antrena neapărat cel puțin două persoane juridice; 2) ea presupune efecte constitutive, extinctive și translative, care pot fi întâlnite cumulativ sau în parte, în funcție de formele reorganizării.

Prin urmare, dacă în cadrul unei singure persoane juridice au loc unele transformări privind structura organizatorică, patrimoniul, scopul, sediul sau denumirea, fără ca aceasta să afecteze și o altă persoană juridică nu vom fi în prezența reorganizării acelei persoane juridice .

Deși până la apariția actualului Cod Civil legile speciale nu conține nici o regulă cu privire la "transformarea" unor persoane juridice, (în privința societăților comerciale, de exemplu), problema care se pune este de a ști dacă acest procedeu (transformarea) poate fi considerat o formă de reorganizare a persoanei juridice sau nu.

Având în vedere că în acest caz locul unei persoane juridice, care încetează a mai exista, este luat de altă persoană juridică, care astfel se înființează putem spune că, în general, această operație juridică poate fi considerată reorganizare, deoarece este prezent atât efectul extinctiv, cât și cel constitutiv (creator), modificându-se și statutul juridic al entității.

Însă Codul civil a prevăzut în art. 241 transformarea ca o modalitate de reorganizare a persoanei juridice deși în cuprinsul articolului se reține tocmai aspectul la care ne-am referit mai sus și anume faptul că persoana juridică își încetează activitatea ulterior locul acesteia fiind preluat de o nouă persoană juridică.

Necesitatea reorganizării persoanelor juridice

Nevoile social-economice în continuă mișcare, iar uneori și cele organizatorice, fac imperios necesară luarea unor măsuri care vizează două sau mai multe persoane juridice. Aceasta înseamnă că dinamica vieții, manifestată sub multiple aspecte, se reflectă, pe plan juridic, și în "reorganizarea persoanelor juridice". Necesitatea reorganizării persoanelor juridice este, deci, determinată de viață.

Dupa evenimentele din decembrie 1989 această reorganizare s-a impus cu necesitate ca un instrument juridic al desființării proprietății statului totalitar asupra unităților economice și al trecerii la privatizarea în acest domeniu, reflectat pe planul reglementarii legale, mai ales, în Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.

Importanța reorganizării persoanelor juridice

Persoanele juridice odată înființate nu sunt condamnate să-și desfășoare activitatea așa cum au început-o. În viața lor pot interveni schimbări determinate de cerințele mereu reinnoite ale vieții. Uneori, reorganizarea persoanelor juridice se impune chiar datorită unor necesități care altfel nu pot fi satisfăcute.

De aceea, reorganizarea persoanelor juridice, ca mijloc juridic de realizare a dinamicii nevoilor economico-sociale, care dă expresie juridică măsurilor de continuă perfecționare a economiei de piață, are o importanță, mai ales, practică deosebită în perfecționarea relațiilor sociale.

Dacă avem în vedere că, după decembrie 1989, reorganizarea persoanelor juridice a constituit un instrument indispensabil pentru realizarea cerințelor reformelor economice, de transformare a vechilor structuri și unități economice, de stat și cooperatiste, potrivit cerințelor societății actuale, importanță deosebită a acestei operațiuni juridice este de netagăduit.

II.2. Formele de reorganizare a persoanei juridice de drept privat.

Din prevederile art. 233 din Codul Civil rezultă implicit că reorganizarea persoanelor juridice se realizează prin comasare(fuziune) și divizare.

Conform art. 234 din Codul Civil, " Fuziunea se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă. ".

Art. 236 din Codul Civil clasifică divizarea ca fiind totală și parțială. Alin. 2 al articolului amintit anterior menționează faptul că în cazul divizării totale se împarte întreg patrimoniul unei personae juridice între două sau mai multe personae juridice. Prevederile alin. 3 al articolului menționat anterior se referă la cazul divizării parțiale, caz în care, se împarte doar o parte a patrimoniului unei personae juridice

Rezultă, deci, că reorganizarea persoanelor juridice cunoaște două forme: fuziunea și divizarea, iar fiecare dintre aceste forme apare în cale doua variante; comasarea se poate realiza prin absorbție și fuziune, pe când divizarea prin divizare totală și divizare parțială.

CAPITOLUL III

III.1 REORGANIZAREA PERSOANELOR JURIDICE DE DREPT PRIVAT PRIN VOINȚA CELOR CARE O COMPUN

III.1. Reglementarea reorganizării voluntare a persoanelor juridice de drept privat.

Reglementarea legală generală a reorganizării persoanei juridice o avem în Capitolul V din Codul Civil.

Aceste dispoziții debutează cu definiția reorganizării persoanei juridice care, potrivit art. 232, reprezintă „operațiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice și care are ca efecte înființarea, modificarea ori încetarea acestora”.

O noutate care se dorește a fi introdusă prin noul cod vizează formele reorganizării, astfel incât, spre deosebire de prevederile vechilor reglementări (Decretul nr. 31/1954), care indică două forme de reorganizare (comasarea si divizarea), art. 233 din Noul Cod Civil introduce, pe langă fuziune (termen utilizat în locul comasării) si divizare, o a treia formă de reorganizare: transformarea persoanei juridice.

O altă noutate cuprinsă în Noul Cod Civil privește reglementarea modului de repartizare a contractelor în cazul divizării, reglementare, inexistentă în Decretul nr. 31/1954.

In acest sens, dispozițiile art. 249 din Cod stabilesc repartizarea contractelor în funcție de efectele divizării și întinderea răspunderii, cu respectarea principiului potrivit căruia, persoanele juridice cu scop nepatrimonial nu pot avea decat acele drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea obiectului de activitate, stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. De asemenea, repartizarea se realizează astfel încât executarea fiecăruia dintre contracte să fie făcută în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este cu putință.

Totodată, apar unele prevederi legate de încetarea anumitor contracte ca efect al reorganizării prin fuziune, divizare sau transformare, sens în care, raportat la art. 240 din Cod, în cazul contractelor încheiate în considerarea calității persoanei juridice supuse reorganizării, acestea își încetează de drept efectele, cu excepția cazului în care părțile au stipulat expres contrariul sau partea interesată și-a dat în mod expres acordul cu privire la preluarea contractului de către persoana

juridică succesoare. Soluția este aceeași în cazul în care, într-un contract, s-a stipulat că acesta își încetează efectele dacă una dintre părți intră în reorganizare.

Ața cum am precizat anterior, Noul Cod Civil introduce „transformarea” ca o modalitate nouă prin care se poate realiza operațiunea reorganizării.

Dacă ne raportăm însă la dispozițiile cuprinse în legi speciale, aflate în vigoare, care reglementează, de pildă, transformarea societății comerciale prin schimbarea formei juridice, transformarea societății cooperatiste în societate cooperatistă europeană si viceversa, transformarea unei societăți comerciale în societate comercială europeană și invers, transformarea unei instituții de credit, respectiv o bancă, o organizație cooperatistă de credit, bancă de economisire si creditare în domeniul locativ, bancă de credit ipotecar sau o instituție emitentă de monedă electronică, într-o instituție de credit din altă categorie, operațiunea nu mai apare ca o noutate, ci ca o formă de reorganizare deja prezentă atât în practică, cât și în unele acte normative speciale.

În Decretul nr.31/1954, legiuitorul nu a folosit termenul "reorganizare" sau expresia "reorganizarea persoanei juridice", în schimb reglementează fuziunea, absorția și divizarea, condițile și efectele acestora. și – după cum am văzut – nici Legea nr.21/1924 nu folosește această terminologie, dar nici nu reglementează o astfel de operațiune juridică, așa cum se întâmplă și în cazul partidelor politice și al sindicatelor.

În schimb, în Codul Civil, avem o reglementare consacrată procedurii reorganizarii persoanei juridice (Capitolul V)

Se cunosc, insă și alte acte normative nu puține care reglementează fuziunea și divizarea, fără să le califice ca forme ale reorganizării persoanei juridice, cum este cazul societăților comerciale, cooperației de consum, cooperației de credit și cooperației meșteșugărești, societăților agricole ș.a.

Expresia "reorganizarea persoanei juridice" este creată inițial de doctrina juridică, fiind preluată și utilizată și de către jurisprudență. Mai nou, ea este preluată și în unele reglementări legale.

Termenul "reorganizare" se folosește și într-un alt sens, când ea privește o singură persoană juridică și desemnează o restructurare internă, când nu se ajunge la fuziune, absorbție sau divizare, ci doar la modificarea unor elemente structurale ale persoanei juridice.

III.1.1. Fuziunea (comasarea)

O definiție legală a noțiunii de uziune a persoanelor juridice nu există, nici în doctrină nu s-au facut încercări însemnate pentru a defini aceasta noțiune. Considerăm că, în spiritul legislației privitoare la persoanele juridice, comasarea acestora poate fi definită ca operația prin care se realizează o concentrare a societaților comerciale, fie prin absorbția unei societăți de către o altă societate, fie prin contopirea a două sau mai multe societăți pentru a constitui o societate nouă.

În Codul civil în vigoare fuziunea nu este definită, în schimb art. 234 prevede faptul că aceasta se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.

Fuziunea produce efecte juridice constând în înființarea și desființarea, uneori doar în modificarea structurii și conținutului, persoanelor juridice participante la această operațiune juridică.

În literatura juridica de specialitate, în legătură cu reorganizarea persoanelor juridice prin fuziune, cu referire la societățile comerciale, pe baza înterpretării prevederilor art.175, alin.5, din Legea nr.31/1990, s-a susținut că fuziunea se poate realiza pe două căi: absorbție și contopire .

Variantele comasării persoanelor juridice

Comasarea se realizeaza, potrivit legislației noastre actuale, prin contopire și absorbție.

Avand in vedere efectele, în primul rând, asupra personalității juridice a subiectelor respective de drept care participă la acest proces, contopirea se distinge clar – dupa cum vom vedea la punctele următoare – de absorbție.

Contopirea persoanelor juridice

Potrivit art.235 alin 2 din Codul Civil în cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile și obligațiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înființate

Fuziunea prin contopire fiind o operațiune juridică și economică se caracterizează prin reducerea la o singură unitate a două sau mai multe entități deosebite existente anterior. Data fuziunii prin contopire este considerată data înmatriculării în registrul comerțului a societății noi constituite.

Contopirea persoanelor juridice produce în principiu aceleași efecte.

a) Din punctul de vedere al personalității juridice, aceste efecte sunt următoarele: încetarea personalității juridice a tuturor subiectelor de drept participate la această operațiune juridică, urmând a fi radiate din registrele unde au fost înmatriculate, și inființarea obligatorie a unei noi persoane juridice din cele fuzionate. Această înființare prin contopire a unei noi persoane juridice trebuie facută cu respectarea condițiilor prevăzute de legea pentru dobândirea personalității juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul constitutiv sau statut s-ar dispune altfel.

b) Sub aspect patrimonial, efectele contopirii sunt următoarele: în cadrul unei transmisiuni universale, drepturile și obligații cu conținut economic ale persoanelor juridice contopite trece asupra noii persoane juridice astfel inființate. Aceasta înseamnă că noul subiect de drept creat în urma contopirii preia integral de la persoanele juridice desființate, în principiu, toate drepturile și obligațiile patrimoniale existente la data fuziunii, cu toate consecințele ce decurg de aici și pe tărâmul răspunderii pentru executarea obligațiilor contractuale valabil încheiate și încă neexecutate, în tot sau în parte. Această transmisiune a drepturilor și obligațiilor privind persoanele juridice supuse înregistrării se îndeplinește, atât între parți, cât și față de terți, numai prin înregistrarea operațiunii și pe data acestuia, iar în cazul persoanelor juridice nesupuse înregistrării (cu efect constitutiv) numai pe data aprobării de către organul competent a inventarului, a bilanțului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a oricăror alte asemenea acte pe care legea le-ar prevedea, precum și a evidenței contractelor în curs de executare (dacă este cazul).

c) Sub aspectul persoanelor care compun persoanele juridice supuse contopirii (în calitate de acționar, deținător de părți sociale, de fondatori, de membru cooperator, de sindicat etc.), efectele acestei operațiuni juridice constau în aceea că această calitate în persoanele juridice desființate ca urmare a contopirii înceteaza și se dobândește o nouă calitate în persoana juridică înființată prin fuziune.

Absorbția persoanelor juridice

Absorbția este, potrivit art.235, alin. 1, din Codul Civil, acea formă a fuziunii în care drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.

Pentru identitate de rațiune, vom prezenta efectele absorbției din aceleași puncte de vedere pe care le-am văzut în legatură cu contopirea: personalitatea juridica, patrimonial și persoanele care alcătuiesc subiectele de drept supuse absorbției.

Din punctul de vedere al personalității juridice efectul absorbției constă în urmatoarele: persoana juridică absorbantă, o unitate de regulă mai consolidată sub aspect economic și organizatoric, își păstrează personalitatea juridică, pe când unitatea sau unitățile absorbite își încetează existența ca subiecte de drept distincte.

Patrimonial efectele absorbției constau în aceea că drepturile și obligațiile cu conținut economic ale subiectelor de drept absorbite se transmit asupra persoanei juridice absorbante, producându-se o contopire totală de patrimoniu printr-o transmisiune universală în favoarea unității care-și păstrează personalitatea juridică. În cazul absorbției persoana juridică dobândește drepturile și este ținută de obligațile persoanei juridice pe care o absoarbe.

Persoanele din subiectele de drept absorbite încetează a mai face parte din ele și devin părți componente (ca acțonari, asociați, membri etc.) ale persoanei juridice absorbante. În privința absorbției sunt aplicabile aceleași reguli ca și în cazul fuziunii.

III.1.2. Divizarea

Divizarea, este operațiunea prin care se împarte patrimonial unei societăți care îsi înceteazî existența între două sau mai multe societăți existente sau care iau ființă prin acest procedeu caz în care divizarea este totală

Felurile divizarii persoanei juridice

În doctrina juridică de specialitate, bazata chiar pe reglementările Codului Civil, s-a concluzionat că divizarea poate fi de două feluri; totală și parțială.

Divizarea totală a persoanei juridice

Potrivit art.236, alin.2 din Codul Civil, prin divizarea totală se înțelege împărțirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice, care își încetează astfel existența, între două sau mai multe persoane juridice care există sau care iau, astfel, ființă.

Efectele divizării totale pot fi privite tot sub cele trei aspecte: personalitatea juridică patrimoniul și persoanele care compun subiectele de drept.

Personalitatea juridică a subiectului de drept supus divizării totale încetează, subiectul respectiv de drept dispărând de la data la care operează divizarea totală. Sub alt aspect, divizarea totală nu are ca efect obligatoriu nașterea unei noi persoane juridice. Legea spune că întregul patrimoniu se împarte între mai multe persoane juridice "care există sau care iau, astfel, ființă". Prin urmare, persoanele beneficiare pot să existe deja în totalitate, dar ele pot fi, în totalitate sau în parte, și înființate. Prin urmare, efectul obligatoriu al divizării totale este disparița persoanei juridice supuse acestei operațiuni juridice.

Sub aspect patrimonial, efectul divizării totale este că toate drepturile și obligațiile cu conținut economic se împart între două sau mai multe alte persoane juridice dobânditoare.

Potrivit art. 237 din Codul Civil, patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea ființa prin divizare "se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporție".

Spre deosebire de fuziune și absorbție, unde transmisiunea este universală, în cazul divizării totale transmiterea patrimoniului este cu titlu universal, adică se transmite numai o parte din totalitatea drepturilor și obligețiilor persoanei juridice care încetează de a avea ființă.

Intinderea răspunderii persoanelor juridice dobânditoare, ca și transmiterea eventualelor sarcini contractuale sau de altă natură, sunt guvernate de aceleași reguli care privesc transmiterea patrimoniului. În art. 238 din Codul civil se stabilesc, în acest sens, următoarele: "Persoanele juridice care dobândesc bunuri prin efectul divizării răspund pentru obligațiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral, pentru celelalte obligații ale persoanei juridice divizate, proporțional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate.

Transmiterea drepturilor și obligațiilor unor persoane juridice supuse înregistrării se îndeplinește, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înregistrarea operațiunii și pe data acesteia.

În cazul celorlalte persoane juridice (nesupuse înregistrării) transmiterea drepturilor și obligațiilor, în aceleași situații, se îndeplinește atât între părți cât și față de terți, numai pe data aprobării, de către organul competent, a inventarului, a bilanțului contabil întocmit în vederea predări-primirii, a evidenței și repartizării tuturor contractelor în curs de executare, precum și a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege. Divizarea și transmiterea nu se vor putea înregistra decât dacă se vor prezenta, aprobate de organul competent, actele cerute de lege, pe care le precizează legea, cu privire la fiecare categorie de persoane juridice.

Din punctul de vedere al persoanelor care compun persoana juridică supusă divizării totale, efectele acestei operațiuni juridice constau în stingerea calității respective și dobândirea unei asemenea calități în subiectele de drept beneficiare ale unor parți din patrimoniu.

Divizarea parțială a persoanei juridice

Divizarea parțială a persoanei juridice este reglementată în art. 236, alin. 3, din Codul Civil potrivit căruia Divizarea parțială constă în desprinderea unei părți din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe, și în transmiterea acestei părți către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înființează în acest mod.

Efectele juridice ale divizării parțiale asupra patrimoniului rezulta din art. 237 alin 2 și 3 din Codul Civil unde se prevede că în cazul divizării parțiale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde și se transmite unei singure persoane juridice deja existente sau care se înființează în acest mod, reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate este proporțională cu partea transmisă.

În cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice împărțirea patrimoniului între persoana juridică față de care s-a făcut desprinderea și persoanele juridice dobânditoare se va face potrivit dispozițiilor alin. (2) mai sus citate.

Prin urmare, sub acest aspect, divizarea parțială are ca efect, eventual, formarea unor noi subiecte de drept, deoarece persoana juridică supusă acestei operațiuni juridice nu iși pierde ființa, rămâne și în continuare ca subiect de drept distinct, iar partea desprinsă din patrimoniu poate trece la persoane juridice care deja există și numai eventual se poate crea o nouă persoană juridică.

Sub aspect patrimonial, efectul principal al divizării parțiale constă în micșorarea patrimoniului persoanei juridice respective și creșterea corespunzătoare, proporțional cu mărimea și numărul părților desprinse a drepturilor și obligațiilor persoanelor juridice implicate în această operațiune juridică.

Dacă nu se poate stabili persoana juridică răspunzătoare pentru o obligație, persoanele juridice care au dobândit bunuri sau drepturi prin divizare răspund solidar.

Transmiterea drepturilor și obligațiilor în astfel de cazuri, privind persoanele juridice supuse înregistrării, se îndeplinește, atât între părți, cât și față de-al treilea, numai prin înregistrarea operațiunii și pe data acesteia. În ceea ce privește celelalte persoane juridice, nesupuse înregistrării, transmiterea drepturilor și obligațiilor, în cazul divizării parțiale, se îndeplinește atât între părți, cât și față de cei de-al treilea, numai pe data aprobării, de către organul competent, a inventarului, a bilanțului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a oricăror alte asemenea acte pe care legea le-ar prevedea, precum și a evidenței contractelor în curs de executare, care trebuie să cuprindă și repartizarea tuturor contractelor în condițiile stabilite de lege și aratate mai sus.

Transmiterea patrimoniului este, și în acest caz, cu titlu universal. Persoanele juridice dobânditoare răspund față de creditorii persoanei juridice supuse divizării parțiale proporțional cu valoarea activului primit, stabilită" la data dobândirii, dacă prin actul care a dispus divizarea parțială nu s-a prevăzut altfel.

În fine, sub aspectul persoanelor care compun persoana juridică supusă divizării parțiale, efectele acestei operațiunijuridice sunt, în principiu, identice ca și în celelate cazuri, adică cei ce alcătuiesc persoana juridică supusă divizării parțiale se vor împărții proporțional cu partea din patrimoniu desprinsă și vor trecela alte astfel de subiectede drept existente sau care iau astfel, ființă.

Transformarea persoanei juridice

Art. 233 din Codul Civil introduce, pe langă fuziune (termen utilizat în locul comasării) si divizare, o a treia formă de reorganizare: transformarea persoanei juridice.

Transformarea persoanei juridice este procedeul tehnico-juridic de schimbare a formei juridice a unei personae juridice datorită unor situații intervenite în activitatea acesteia. Condițiile pentru transformarea unei personae juridice sunt: modificarea actului constitutive , fapt pentru care nu se naște o persoană juridică nouă; trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru forma persoanei juridice respective în care se va transforma cea existentă având în vedere capitalul social numărul minim de asociați etc.

III.2. Reorganizarea persoanelor juridice de drept privat cu scop nelucrativ.

În categoria persoanelor juridice de drept privat cu scop nelucrativ am inclus asociațiile, fundațiile, federațiile, sindicatele, societățile civile de avocați, societățile civile constituite de practicienii în executare silită concursuală si societățile agricole civile.

III.2.1.Reorganizarea asociațiilor si fundațiilor.

Asociatia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei întelegeri, pun în comun și fără drept de restituire contribuția materială, cunoștintele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activități în interes general, comunitar sau, după caz, în interesul lor, personal nepatrimonial.

Asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecatoriei în a cărei circumscripție teritoriala își are sediul.

Fundația este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, dupa caz, comunitar.

Activul patrimonial inițial al fundației trebuie să includă bunuri în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fie de cel puțin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundatiei.

Prin derogare de la prevederile alin. (2), din Ordonanța nr. 26/2000 cu modificările și completările ulterioare în cazul fundațiilor al căror scop exclusiv, sub sancțiunea dizolvării pe cale judecătorească, este efectuarea operațiunilor de colectare de fonduri care să fie puse la dispoziția altor asociații sau fundații, în vederea realizării de programe de către acestea din urmă, activul patrimonial inițial poate avea o valoare totală de cel puțin 20 de ori salariul minim brut pe economie.

În ce privește reorganizarea asociaților și fundațiilor, legiuitorul nu a prevăzut reguli speciale, aplicându-se astfel prevederile generale în materie de reorganizare a persoanei juridice.

Așa cum o să vedem în secțiunea următoare dintre persoanele juridice cu scop nelucrativ doar sindicatele se bucură de o prevedere specială în materie de reorganizare

III.2.2 Reorganizarea sindicatelor.

Art.41 din Legea nr.54/2003 prevede că organizațiile sindicale egal constituite se pot asocia după criteriul ramurii de activitate, al profesiunii sau după criteriul teritorial.

Două sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de activitate sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale.

Două sau mai multe federații sindicale din ramuri de activitate sau profesiuni diferite se pot asocia în vederea constituirii unei confederații sindicale.

Federațiile sindicale și confederațiile pot constitui, din sindicatele componente, uniuni sindicale.

Federațiile, confederațiile și uniunile sindicale teritoriale, pentru a exista și funcționa ca atare, trebuie să se constituie și să se înregistreze la instanța judecătorească competentă .

Fazele sunt aceleași ca și în cazul organizațiilor sindicale la nivelul unităților: elaborarea și aprobarea proiectului de statut; hotărârea de constituire a noului sindicat; înregistrarea și dobândirea personalității juridice.

În acest sens art.42 alin.2 din lege dispune că în vederea dobândirii personalității juridice, împuternicitul special al federației sau confederației va depune, la tribunalul județean sau al municipiului București în a cărui rază teritorială își are sediul, o cerere pentru dobândirea personalității juridice, însoțită de următoarele acte:

hotărârea de constituire a federației sau confederației;

hotărârile organizațiilor sindicale de a se asocia într-o federație sau confederație, semnate de reprezentanții legali ai acestora;

copii legalizate ale hotărârilor judecătorești de dobândire a personalității juridice, rămase definitive, ale organizațiilor sindicale care se asociază;

statutul federației sau confederației constituite;

lista membrilor din organul de conducere, conținând numele, prenumele, codul numeric personal și funcția.

Asemănător se dispune că uniunile sindicale teritoriale dobândesc personalitate juridică la cererea federațiilor sau a confederațiilor sindicale care au hotărât constituirea lor. În acest scop, împuternicitul special al federației sau confederației va depune o cerere de dobândire a personalității juridice la tribunalul județean sau al municipiului București în a cărui rază teritorială își are sediul uniunea, însoțită de: hotărârea federației sau a confederației pentru constituirea uniunii, potrivit statutului, de copiile certificate ale statutelor federațiilor și/sau confederațiilor și de copiile legalizate ale hotărârilor judecătorești de dobândire a personalității juridice, rămase definitive (art.43).

Tribunalul este obligat ca, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea acesteia să examineze:

dacă s-au depus toate actele prevăzute de lege;

dacă actul constitutiv și statutul organizațiilor sindicale sunt conforme prevederilor legale.

În cazul în care constată că cerințele legale pentru constituirea organizațiilor sindicale nu sunt îndeplinite, președintele completului de judecată citează, în camera de consiliu, pe împuternicitul special, căruia îi solicită, în scris, remedierea, în termen de cel mult 7 zile, a neregularităților constatate.

În cazul în care sunt întrunite cerințele legale, instanța va proceda la soluționarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special, pronunțând o hotărâre motivată de admitere sau respingere a cererii.

Hotărârea se comunică semnatarului cererii de înscriere în registrul special, în termen de cel mult 5 zile de la pronunțare (art.44). Ea este supusă numai recursului.

Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Pentru procuror curge de la pronunțare.

Recursul se judecă cu citarea împuternicitului special, în termen de 45 de zile. Instanța redactează decizia și restituie dosarul tribunalului în termen de 5 zile de la pronunțare (art.45).

Din cele de mai sus, se observă identitatea dispozițiilor cu cele privind dobândirea personalității juridice a organizațiilor sindicale de bază (art.15-16). De aceea remarcile pe care le-am făcut sunt valabile și în cazul federațiilor, confederațiilor și uniunilor teritoriale.

Nu mai este însă identitate cu privire la data dobândirii personalității juridice. Într-adevăr, conform art.47, "organizația sindicală constituită prin asociere dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de admitere a cererii de înscriere în registrul special". Este o dispoziție justă și corectă. Surprinde totuși regimul diferit referitor la data dobândirii acestei personalități, între organizațiile sindicale de bază și cele rezultate în urma asocierii. Indicat ar fi fost regim juridic unitar, ca în vechea reglementare. Nu există nici o rațiune (temei, motiv) pentru a face distincție, cu privire la momentul dobândirii personalității juridice între cele două categorii de organizații sindicale.

De asemenea, tribunalele, ca își judecătoriile, sunt obligate să țină un registru special, în care vor consemna: denumirea și sediul organizațiilor sindicale constituite prin asociere, numele și prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, data înscrierii, precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de admitere a cererii de înscriere.

Înscrierea se face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de tribunal (art.46).

Tot astfel, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în compunerea organului de conducere trebuie să se aducă la cunoștința tribunalului, în termen de 30 zile

Conform art.50 din Legea nr.54/2003, organizațiile sindicale se pot afilia la organizațiile similare internaționale.

De exemplu, Federația Sindicatelor din învățământul Preuniversitar și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ sunt afiliate la „Education International” – organizație internațională cuprinzând sindicatele din învățământ, Confederația C.N.S.R.L. – FRĂȚIA este afiliată la Confederația Internațională a Sindicatelor Libere, cu sediul la Bruxelles, iar Cartelul "ALFA" și Confederația Sindicatelor Democratice din România, la Confederația Mondială a Muncii, structură consultativă pe lângă Organizația Internațională a Muncii.

Legea stabilește o singură formă de dizolvare: prin hotărârea membrilor sau a delegaților acestora adoptată conform statutelor proprii (art.36).

Conform legii, organizațiile sindicale nu pot fi dizolvate și nu li se poate suspenda activitatea în baza unor acte de dispoziție ale autorităților administrației publice sau ale patronatelor (art.39).

Unul din efectele principale ale dizolvării, deci al încetării sindicatului, privește patrimoniul și anume acesta se împarte conform dispozițiilor din statut sau, în lipsa unor astfel de prevederi, potrivit hotărârii adunării de dizolvare.

Dacă statutul nu prevede modul de distribuire a patrimoniului și nici adunarea de dizolvare nu a luat o hotărâre în această privință, tribunalul județean sau al municipiului București, sesizat de oricare membru al organizației sindicale, hotărăște asupra distribuirii patrimoniului, atribuindu-l unei organizații din care face parte sindicatul sau, dacă nu face parte din nici o organizație, unei alte organizații sindicale cu specific asemănător (art.37).

În termen de 5 zile de la dizolvare conducătorii organizației sindicale dizolvate sau lichidatorii patrimoniului sunt obligați să ceară instanței judecătorești competente care a operat înscrierea ei în registrul special ca persoană juridică să facă mențiunea dizolvării.

După trecerea acestui termen, orice persoană interesată din rândul membrilor organizației sindicale poate să ceară instanței judecătorești competente efectuarea mențiunii respective (art.38 a!in.1 și 2).

Nerespectarea obligației menționate instituită în sarcina liderilor sindicali constituie contravenție prevăzută și sancționată de art.51 lit.a din lege (cu amendă de la 2.000.000 la 10.000.000 lei).

În ceea ce privește reorganizarea, prevederile legii sunt lapidare. Ca urmare, se vor aplica dispozițiile dreptului comun, reorganizarea înfăptuindu-se prin oricare din formele prevăzute: fuziune, absorbție, divizare.

Specific organizațiilor sindicale poate fi sciziunea, adică divizarea unui sindicat ca urmare a unor disensiuni interne (contrară fuziunii). Ea este altceva decât ieșirea (chiar excluderea) dintr-o federație sau confederație. Sciziunea fie că se datorează minorității sau majorității, presupune împărțirea bunurilor, a arhive, atribuirea sediului, etc.

În conformitate cu dispozițiile art.40 din Legea nr.54/2003, în cazul reorganizării unei organizații sindicale, hotărârile asupra patrimoniului se iau de către organele de conducere a acesteia, dacă statutul nu prevede altfel.

III.3 Reorganizarea persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ.

Deși substanța gândirii în termenii unei acțiuni colective de ordin civic își are sorgintea în iluminismul secolului al XVIII-lea, termenul consacrat de “societas civilis” aparține lui Cicero, care în discursurile sale politice dezvoltă ideea necesitații unor instanțe civile benevole, care să asigure pacea și ordinea în rândul locuitorilor Romei, prin acțiuni menite să slujească binele obștesc.

Din societatea civila fac parte: sindicatele și patronatele neafiliate politic, barourile de avocați, mediul academic, organizațiile de caritate și asistență socială, organizațiile de consumatori, grupurile culturale , organizațiile religioase, grupurile de atitudine civică, instituțiile de analiză politică independente de afiliații politice și grupurile de sprijin.

Globalizarea si deschiderea mediatică ale ultimelor decenii au produs unele situații în care societatea civilă a trebuit să-și asume atitudini radicale, bineînteles nu în România. În România, o parte din organizațiile care au format societatea civilă au fost golite de conținut și asimilate politic sau economic. Societatea civilă (în mod normal) este reprezentată de organizații non-guvernamentale (NOG-ONG) si organizații voluntare private (OVP-PVOs), care în totalitatea lor acționează pe baza unui statut de non-profit.

Societatea civilă este independentă de regimul politic al țării in care actioneaza; de facto, ea va fi întotdeauna antagonista regimurilor autocratice, oligarhice sau dictatoriale sau unor atitudini de acest gen, într-un stat democratic sau cvasi-democratic. În România comunista NU au existat elemente (nici macar embrionar) ale unei societăți civile. Diferită a fost situația în Polonia, Cehia sau Ungaria, care întotdeauna au avut societăți civile (o parte din timp în ilegalitate) și în perioadele cand tarile respective au avut regimuri dictatoriale comuniste. Societatea civilă se referă la o acțiune benevola în jurul unor interese, scopuri și valori colective.

În același timp rezultatele sale pot oferi o imagine de ansamblu asupra dimensiunii și structurii sectorului nonprofit din România, cu detalierea mișcării de voluntariat, imagine ce poate ajuta însăși societatea civilă la reorganizarea modului în care acționează pentru a-și îndeplini misiunea și, implicit, a genera schimbarea dorită a societății românești.

Implicațiile practice ale prezentului studiu includ posibilitatea redefinirii relațiilor dintre

societatea civilă, ca agent care inițiază și implementează conștient și coerent schimbări la nivel social cu implicarea directă a cetățenilor în ipostaza de activiști civici, și guvenământ, ca agent care inițiază și implemnetează schimbarea socială într-un cadru diferit, pe baza unui mandat diferit și într-o altă relație cu cetățeanul.

O mai bună înțelegere reciprocă a rolurilor celor doi actori în generarea schimbării sociale ar putea evidenția noi modalități mai eficiente și constructive de colaborare și armonizare a eforturilor de a genera schimbarea socială dorită, mecanisme care pot fi ulterior transpuse și în alte spații sociale din zona sud-est europeană și nu numai. Măsura în care misiunea declarată a componentelor societății civile corespunde cu realitatea evidențiată de metodele prin care misiunea este pusă în aplicare și rezultatele concrete ale programelor derulate va pune în lumină atât deficiențele de implementare cât și strategiile de succes, permițând corectarea intervenției și eforturilor către schimbare socială ale societății civile românești, spre o mai bună utilizare a resurselor și o mai constructivă abordare a misiunii acesteia.

III.3.2. Reorganizarea societăților comerciale si a societăților comerciale europene.

O definiție a societăților comerciale nu există nici în Codul comercial roman și nici în Legea nr. 31/1990 republicată. Pentru definirea societății comerciale cea mai apropiata accepțiune este dată de dispozițiile Codului civil român, care în art. 1491 prevede că ,,societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, în scop de a împărți foloasele ce ar putea deriva".

Din definiție rezultă trei componente principale, care, reunite cumulativ, creează condițiile necesare pentru constituirea unei asemenea entități și anume: necesitatea încheierii unui contract; constituirea unui fond comun alcătuit din aporturi ale membrilor; scopul asociaților este de a realiza câștiguri și de a le împarți între ei.

Textul Codului civil omite totuși să amintească explicit de un alt element caracteristic și anume voința comună a asociaților de a conlucra în vederea obținerii de câștiguri. Aceste trăsături sunt specifice societății civile, dar printr-o interpretare extensivă pot fi aplicate și în cazul societății comerciale.

Elementul de fond care separă o societate civilă de una comercială este obiectul societății. Astfel, în masura în care în obiectul contractului de societate sunt incluse activități care, conform art. 3 Cod comercial sunt considerate a fi fapte obiective de comerț, acea societate este o societate comercială- în schimb, dacă prin natura lui obiectul contractului de societate este civil, acea societate este civilă chiar dacă ea a fost constituită cu respectarea formalităților impuse de Legea 31/1990 (de exemplu, este cazul societăților constituite în vederea cumpărării și vânzării bunurilor imobiliare. Astfel de operațiuni sunt întotdeauna de natură civilă).

Clasificarea societatilor comerciale

În literatura de specialitate se cunosc mai multe clasificări, avându-se în vedere criterii diferite cum ar fi: numărul de asociați; calitatea sau întinderea răspunderii; structura capitalului social; titularul capitalului social și posibilitatea de a emite titluri de valoare.

Distingem astfel:

a) după numărul de asociați:

– societăți unipersonale (expl.:S.R.L. unipersonal);

– societăți pluripersonale (expl.:S.A.).

b) după calitatea care prevalează, respectiv elementul subiectiu, calitățile personale (,intuitu personae") sau cel obiectiv, capitalul (,,intuitu pecuniae"):

-societăți de persoane (expl.: societatea în nume colectiv și societatea în comandită sirnplă);

– societăți de capitaluri (expl.: societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni).

c) după întinderea. răspunderii:

– societăți cu răspundere limitată (expl.: societatea pe acțiuni, societatea cu răspundere limitata – SRL și societatea în comandită pe acțiuni);

– societăți cu răspundere nelimitată (expl.: societatea în nume colectiv și societatea în comandita simplă).

d) după structura capitalului social:

– societăți în care capitalul se fracționează în parți sociale (expl.: societatea cu răspundere limitată – SRL);

– societăți în care capitalul se fracționează în părți de interes (expl.: societatea în nume colectiv și societatea în comandita simplă);

– societăți în care capitalul se divide în acțiuni (expl.: societatea pe acțiuni și societatea în comandita pe acțiuni).

e) după, titularul capitalului social (statul sau persoane particulare):

– societăți cu capital integral de stat (expl.: companiile nationale miniere, de carbune, sare etc.);

– societăți cu capital integral privat (expl.: Unirea S.A.);

– societăți cu capital mixt, de stat și privat (expl.: Petrom S.A).

f) după cum emit sau nu titluri de valoare (acțiuni, obligațiuni):

– societăți care emit titluri de valoare (expl.: societăți pe acțiuni și societăți în comandita pe acțiuni);

– societăți care nu emit titluri de valoare (expl.: societăți cu răspundere limitată; societatea în nume colectiv și societatea în comandită sirnplă).

g) Grupurile de interes economic

Prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, inspirându-se din dreptul francez, legiuitorul reglementează pentru prima oară Grupurile de interes economic (GIE) si Grupurile Europene de interes economic (GEIE).

Potrivit art. 118 alin. 1 al Legii nr, 161/2003, grupurile de interes economic reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituită pe o perioada determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activității economice a rnembrilor săi precum și al îmbunătațirii rezultatelor activității economice respective.

Aspectele definitorii ale grupului de interes economic sunt: cadrul contractual al grupului; subiectele participante pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice; durata determinată a grupului; este persoana juridica cu scop patrimonial; se aseamănă cu societățile în nume colectiv; numărul membrilor grupului nu poate fi. mai mare de 50; capitalul social este împărțit în părți de interes, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile; răspunderea membrilor este solidară și nelimitată; aportul mernbrilor la capital poate fi de orice natură: lichidități, în natură, în creanțe, în muncă; conducerea grupului se realizează de adunarea generală; dizolvarea grupului intervine pentru cauze comune societăților comerciale și pentru alte cauze specifice societăților în nume colectiv.

Formele societatilor comerciale

Societățile de persoane

La baza înființării unei societăți de persoane se află încrederea între asociați (intuitu personae.

Sunt societăți de persoane:

a) societatea în nume colectiv;

b) societatea în comandita simplă.

Societățile de capital

Societățile de capital acordă importanță capitalului adus de către asociații-acționari.

Sunt societăți de capital:

societatea pe acțiuni

societatea în comandită pe acțiuni

Reorganizarea societăților comerciale

Fuziunea, așa cum am arătat mai sus, este operația prin care se realizează o concentrare a societăților comercialefie prin absorția unei societăți de către o altă societate, fie prin contopirea a doua sau mai multe societăți, pentru a constitui o societate nouă.

Conform Legii nr.31/1990, republicată, fuziunea se poate realize prin absorbție și prin contopire.

Fuziunea prin absorbție reprezintă operațiunea prin care una sau mai multe societăți transmit alteia, ca urmare a dizolvării fără lichidare, totalitatea activului și pasivului patrimonial, atribuindu-se acționarilor sau asociaților societăților absorbite acțiuni sau părți sociale și eventual, o sultă în numerar, care să nu depășească un procent de 10% din valoarea lor nominală sau din valoarea lor contabilă.

Fuziunea prin absorbție este cunoscută ca o fuziune prin nanexare" și se concretizează prin supremația unei societăți asupra alteia, fără ca dominarea să se facă prin forță.

Fuziunea prin contopire și constituirea unei noi societăți reprezintă operațiunea prin care mai multe societăți se reunesc pentru a transmite unei societăți care se constituie, ca urmare a dizolvării și radierii lor, ansamblul activului și pasivului patrimonial, în schimbul atribuirii de părți sociale sau acțiuni și eventual, o sultă care să nu depășească 10% din valoarea nominală sau din valoarea lor contabilă.

Fuziunea prin contopire fiind o operațiune juridică și economică se caracterizează prin redu-cerea la o singură unitate a două sau mai multe entități deosebite existente anterior. Data fuziunii este considerată data înmatriculării în Registrul Comerțului a societății nou constituite.

Divizarea este operațiunea prin care se împarte patrimoniul unei societăți care își încetează existența, între două sau mai multe societăți existente, sau care iau ființă prin acest procedeu, caz în care divizarea este totală,

Divizarea parțială este atunci când se desprinde o parte din patrimoniul unei societăți care își păstrează existența și se transmite acea parte către o altă societate, constituindu-se o societate nouă din fracțiunea respectivă de patrimoniu.

Condițiile pentru realizarea fuziunii și divizării sunt:

a) se va întocmi prospectul de fuziune sau divizare de către administratorii societăților supuse fuziunii sau divizarii, pe baza hotărârii Adunărilor generale ale asociaților fiecăreia dintre societățile participante. Acest proiect va cuprinde în principal: forma, denumirea și sediul social al tuturor societăților participante; fundarnentarea și condițiile fuziunii sau ale divizării; stabilirea și evaluarea activului și pasivului care se transmit societăților beneficiare; modalitățile de predare a părților sociale și data la care acestea dau dreptul la dividende etc.

b) se va depune la Oficiul Registrului Comerțului unde este înmatriculată fiecare societate, proiectul de fuziune sau de divizare, pentru a fi vizat de catre judecătorul delegat și apoi trimis în vederea publicării lui în Monitorul Oficial;

c) opoziția la proiectul de fuziune sau divizare este recunoscută creditorilor societăților participante la operațiune și trebuie exercitată în timp dc 30 de zile de la data publicării proiectului în Monitorul Oficial;

d) asociații trebuie să fie informați cu privire la conțiinutul și consecințele operațiunii;

e) să existe hotărârea Adunării generale ce presupune îndeplinirea condițiilor de cvorum și rnajoritate, cerute pentru adunările extraordinare. În mod excepțional, când decizia are ca efect mărirea obligațiilor membrilor asociați a uneia sau a unora dintre societățile participante, este necesar votul unanimității, indiferent de forma pe care o îmbracă societatea respectivă.

În ceea ce privește efectele fuziunii, acestea sunt:

-în situația fuziunii prin absorbție, societatea absorbantă dobândește drepturile și își asumă obligațiile societății absorbite. Societatea absorbită se dizolvă fără lichidare;

– când fuziunea se realizează prin contopire, drepturile și obligațiile societăților care se contopesc trec asupra noii societăți care ia ființă.

Societățile contopite se dizolvă fără lichidare.

– În situația divizării, societățile care primesc bunuri ca efect al divizării, răspund fațî de creditori pentru obligațiile societății care și-a încetat existența prin această operație, proporțional cu valoarea bunurilor dobândite, dacă prin actul de divizare nu s-a prevăzut altfel. În cazul când nu se poate stabili societatea răspunzătoare pentru o anumită obligație, vor răspunde în mod solidar societățile care au dobândit bunuri prin divizare. Aceleași reguli se aplică și divizării parțiale.

– Societatea sau societățile care vor beneficia de pe urma fuziunii sau divizării vor atribui părți sociale proprii către asociații din fostele societăți care și-au încetat existența.

-Operațiunea de fuziune sau divizare a societăților comerciale determină dizolvarea fără lichidare a acestora.

Aspecte fiscale ale operatiunilor de fuziune și divizare

Principiul general este că societatea absorbantă înregistrează bunurile prirnite de la absorbită la valoarea de aport și le amortizează ținând seama de aceasta bază. Durata amortizării bunurilor face obiectul unei noi determinări; aceasta poate să corespundă duratei de viață rămase la data preluării prin fuziune sau poate să fie diferită de aceasta. În funcție de durata de amortizare recalculată se determină rata de amortizare care va fi utilizată de către societatea absorbantă.

Având o valoare de aport diferită de valoarea contabilă dinainte de fuziune, o durată de amortizare diferită și o rată de amortizare diferită, societatea absorbantă va elabora un nou plan de amortizare pentru activele respective.

Potrivit reglementărilor fiscale, elementele de activ prirnite de absorbantă sau de societatea nou înființată vor fi recunoscute și amortizate fiscal la valoarea acceptată ca deducere fiscală pentru acele active înainte de reevaluare la societatea care a dispărut prin fuziune.

Rezultă că la societatea absorbantă se vor înregistra diferențe temporare și ca atare creanțe sau datorii privind impozitul amânat.

Cesiunea bunurilor de activ imobilizat primite ca aport

Când societatea absorbantă cedează bunuri care au fost primite în cadrul unei operațiuni de fuziune, se consideră că societatea a obținut bunul respectiv la data intrării în patrimoniul societății absorbite.

Obligații declarative

Societățile comerciale care încetează să existe ca urmare a unor operațiuni de fuziune sau divizare au obligația să depună declarația de impunere și de a plăti impozitul pe profit cu 10 zile înainte de data înregistrării încetării existentei acestora la Registrul Comerțului (art. 20 (4) din Legea nr. 414/2002) și în cel mult 15 zile de la data apariției situației de fuziune sau divizare. în același termen de 15 zile au obligația să depună declarația privind impozitul pe profit toate societațile care se găsesc în situația de fuziune sau divizare. Pentru societățile care dispar, termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit reprezintă și termen de plată a obligației față de bugetul de stat; pentru celelalte societăți participante declarația reprezintă titlu de creanță prin care se constată și se individualizează obligația de plată privind impozitul pe profit.

Schimbarea destinației rezervelor și a fondurilor

Schimbarea destinației rezervelor și a fondurilor care au fost deductibile din profitul impozabil prin distribuirea către acționari (asociați) sub orice formă, cu ocazia fuziunii, divizării și dizolvării societății sau a retragerii unui acționar (asociat) atrage impunerea sumelor respective cu impozit pe profit și impozit pe dividende. Fac excepție sumele transferate în cadrul dizolvării fără lichidare, dacă succesorul de drept al contribuabilului menține sistemul de impunere conform legii impozitului pe profit.

În cazul fuziunii sau divizării, transmiterea universală a patrimoniului societăților care dispar către societatea absorbantă sau nou înființată nu reprezintă de regulă o schimbare a destinației rezervelor și a fondurilor, ele constituind transferuri către societatea absorbantă sau nou înființată – succesoare de drept a contribuabililor dispăruți.

Dimpotrivă, distribuirea sub forma de dividende către acționari sau asociați cu ocazia retragerii sau cu ocazia lichidării, a rezervelor și fondurilor constituite din profitul brut constituie schimbarea de destinație a acestora și se impozitează cu impozit pe profit și cu impozit pe dividende.

Regimul plus valorii

În cazul fuziunii sau al divizării unui contribuabil care își încetează existența, sumele rezultate din evaluările generate de aceste operațiuni se reflectă în conturile de rezerve ale entităților rezultate, fără a fi utilizate la majorarea capitalului social; în caz contrar, aceste sume se supun impozitului pe profit (art. 142 din lege).

Societățile absorbite sau contopite transmit diferențele din reevaluare o dată cu transmiterea universală a patrimoniului către societatea absorbantă sau nou înființată; societatea absorbantă sau nou înființată nu poate utiliza diferențele din reevaluarea patrimoniului propriu sau cele primite de la societățile absorbite sau contopite pentru majorarea capitalului social.

Recuperarea pierderii fiscale

Pierderea fiscală înregistrată de societatea care își încetează existența prin fuziune, divizare, dizolvare sau lichidare nu se recupereaza (art. 132 din lege).

Nu recuperează pierderea fiscală societățile care își înceteaza existența în urma fuziunii sau divizării, precum și cele care se înființează în urma efectuării acestor operațiuni.

În cadrul fuziunii prin absorbție, pierderea fiscală rezultată din declarația de impunere a societății absorbante, declarată până la data înscrierii la Registrul Comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social, se recuperează conform legii.

Societatea comercială din al cărei patrimoniu se desprinde o parte în urma unei operațiuni de divizare și care își continuă existența recuperează partea din pierderea fiscală înregistrată înainte de momentul în care divizarea produce efecte, proporțional cu drepturile și obligațiile menționate de societatea comercială respectivă.

Taxa pe valoarea adaugată

Transferul total sau parțial al activelor și pasivelor unei persoane impozabile, cu plată sau cu titlu gratuit, efectuat cu ocazia operațiunilor de fuziune și divizare a societăților comerciale, nu se consideră livrare de bunuri, în conformitate cu art. 3 alin.6 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată.

Aspecte contabile privind operațiunile de fuziune si divizare

Fuziunile de societăți comerciale intră în aria de aplicabilitate a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară- IFRS 22 ,,Combinări de mtreprinderi".

O combinare de societăți, conform Standardului, presupune gruparea unor îtreprinderi separate într-o singură entitate economică prin fuzionare sau prin obținerea controlului asupra activelor nete și activităților altei întreprinderi. Același standard definește achiziția ca fiind o combinare de societăți în care una dintre ele – dobânditorul obtine controlul asupra activelor nete și activităților altora – societatea achiziționată, în schimbul transferului de active, al asumării datoriilor sau al emisiunii de acțiuni și al altor titluri de valoare ale societății.

Combinarea de întreprinderi se poate realiza printr-o varietate de moduri, determinate de rațiuni juridice, fiscale sau din alte motive; ea poate presupune cumpărarea de către o întreprindere a capitalului unei alte întreprinderi sau cumpărarea activelor nete ale acesteia; poate fi efectuată fie prin emiterea de acțiuni, fie prin transfer de numerar, al echivalentului de numerar sau al altor active: tranzacția poate avea loc între acționarii întreprinderilor care se regrupează sau între o întreprindere și acționarii celeilalte întreprinderi; combinarea poate presupune crearea unei noi întreprinderi ce va avea controlul asupra întreprinderilor combinate, transferarea către o altă societate a activelor nete ale uneia sau mai multora dintre întreprinderile ce se grupează sau dizolvarea uneia sau mai multor întreprinderi ce participă la regrupare.

Combinarea de societăți poate presupune cumpărarea activelor nete, inclusiv a oricărei diferențe pozitive (fond comercial din achiziția unei întreprinderi, metodă preferată aceleia care presupune cumpărarea acțiunilor acelei întreprinderi.

– O combinare de societăți poate da naștere unei fuziuni juridice, adica fuziunea între două societăți. în care:

• fie activele și pasivele uneia dintre ele sunt transferate celeilalte, iar prima societate este dizolvată (fuziunea prin absorbție);

• fie activele și pasivele ambelor societăți sunt transferate unei terțe societati preexistente sau nou înființate și ambele societăți inițiale sunt dizolvate (fuziunea prin contopire).

– Orice combinare de întreprinderi care are ca rezultat transformarea a doua societăți în membri ai aceluiași grup este tratată în situațiile financiare consolidate drept achiziție sau fuzionare,

Principii fundamentale

În cazul combinărilor de societăți, deci și al fuziunilor, trebuie respectate următoarele principii fundamentale ale standardului:

O combinare de întreprinderi reprezentată de o achiziție va fi evidențiată prin folosirea metodei contabile de cumpărare similară cunipărării oricărui activ, deoarece o achiziție presupune o tranzacție în care activele sunt transferate, datoriile sunt asumate sau este emis capital în schimbul controlului asupra activelor nete și al activităților altei întreprinderi. Metoda cumpărării folosește costurile ca bază pentru înregistrarea achiziției iar costurile se fundamentează pe tranzacțiile de schimb care au generat achiziția.

– De la data achiziției, dobânditorul trebuie să includă în contul de profit și pierdere rezultatele operațiunilor societății achiziționate și să recunoască în bilanț activele și datoriile identificabile ale societății achiziționate, precum și orice fond comercial pozitiv sau negativ provenit din achiziție. Data achiziției este deci data la care controlul asupra activelor nete și a activităților societății achiziționate este transferat efectiv dobânditorului și data la care începe aplicarea metodei de cumpărare.

– O achiziție trebuie contabilizată la costul ei, acesta fiind suma de numerar sau echivalent de numerar plătită sau valoarea justă la data schimbului plus alte costuri ce pot fi atribuite direct achiziției. Activele și datoriile sunt măsurate la valoarea lor justă la data tranzacției de schimb. Titlurile tranzacționabile emise de dobânditor sunt măsurate la valoarea lor justă, care este prețul de piață la data tranzacției.

Recunoaștere

Activele și datoriile existente la data achiziției trebuie recunoscute la data achiziției dacă și numai dacă:

• este probabil că vor fi generate beneficii economice viitoare;

• este disponibilă o unitate de măsură credibilă pentru costul real și valoarea justă.

Evaluare

Activele și datoriile recunoscute vor fi evaluate ca suma agregată a:

• valorii juste a activelor și datoriilor identificabile achiziționate la data tranzacției de schimb în limita interesului obținut de dobânditor în urma tranzacției de schimb;

• ponderii ce revine minorității din valorile contabile de dinainte de achiziție ale activelor și datoriilor identificabile ale filialei. Fondul comercial (pozitiv sau negativ) va fi evidențiat în contabilitate.

Tratament alternativ

Activele și datoriile identificabile recunoscute vor fi evaluate la valoarea lor justă de la data achiziției. Orice fond comercial pozitiv sau negativ va fi contabilizat. Orice interes minoritar va fi declarat în proporția minorității valorii juste a activelor și pasivelor identificabile recunoscute.

Determirnarea valorilor juste ale activelor și datoriilor identificabile achiziționate se face după următoarele reguli:

• titlurile tranzacționabile se evaluează la valoarea curentă a pieței;

• titlurile netranzacționabile se evaluează prin metode bazate pe comparație, capitalizarea dividendelor și alte metode prevăzute în standardele de evaluare;

• stocurile se evalueaza astfel: produsele finite și alte produse, la prețul de desfacere, mai puțin cheltuielile de desfacere și o marjă rezonabilă de profit; semifabricatele, la prețul de vânzare al produselor, mai puțin suma costurilor de completare, a cheltuielilor de desfacere și a unei marje rezonabile de profit: rnateriile prime, la prețurile de vânzare ale zilei;

• terenurile și clădirile se evaluează la valoarea lor de piață;

• imobilizările corporale se evaluează la valoarea lor de piață

• imobilizarile necorporale se evaluează la valori juste determinate prin referire la o piață activă sau la o valoare de înlocuire, în funcție de natura acestora;

• creanțele, datoriile, obligațiile financiare neonorate se evaluează la valoarea prezentă a sumelor ce vor fi achitate.

Fondul comercial provenit din achiziție

Orice depașire a costurilor de achiziție peste dobânda celui care achiziționează la valoarea justă a activelor și a datoriilor achiziționate la data tranzacției de schimb va fi descrisă ca fond comercial și recunoscută ca activ.

Fondul comercial trebuie înregistrat la cost, mai puțin orice amortizare acumulată și orice pierderi cumulate din depreciere.

Fondul comercial trebuie amortizat pe o bază sistematică în cursul perioadei de viață utilă, care nu va depăși de regulă 20 de ani de la recunoașterea inițială a acestuia. Amortizarea aferentă fiecărei perioade trebuie recunoscută ca o cheltuială.

Fondul comercial negativ trebuie recunoscut; acesta poate indica faptul că activele au fost supraevaluate, iar datoriile au fost omise sau subevaluate.

Reorganizarea societăților comerciale europene.

Societățile pe acțiuni, societățile în comandită pe acțiuni, societățile cu răspundere limitată – persoane juridice române – și societățile europene cu sediul social în România pot fuziona cu societăți comerciale care au sediul social sau, după caz, administrația centrală ori sediul principal în alte state membre și care, fără a se încadra în tipurile de entități prevăzute la alin. (1), au personalitate juridică, dețin un patrimoniu propriu ce reprezintă singura sursă care asigură garantarea obligațiilor sociale și sunt supuse unor formalități de publicitate similare celor prevăzute de Directiva Consiliului 68/151/CEE, dacă legea acelui stat membru permite astfel de fuziuni.

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentului capitol organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și fondurile închise de investiții, reglementate de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte entități având ca obiect de activitate plasamentul colectiv al resurselor atrase de la public și care funcționează pe principiul repartizării riscurilor și ale căror titluri pot fi răscumpărate, direct sau indirect, la cererea deținătorilor, din activele entității respective.

În cazul în care societatea absorbantă este o societate în comandită pe acțiuni, înființată și funcționând potrivit legii române, acționarii societății absorbite vor fi întotdeauna acționari comanditari ai societății în comandita pe acțiuni absorbante, dacă nu se prevede altfel în hotărârea de aprobare a proiectului de fuziune.

Competența de verificare a legalității fuziunii, sub aspectul procedurii pe care o urmează societățile participante la fuziune – persoane juridice române sau societățile europene cu sediul social în România – și, dacă este cazul, societatea nou -înființată – persoana juridică română sau societate europeană cu sediul social în România -, aparține judecătorului delegat la oficiul registrului comerțului unde sunt înmatriculate societățile persoane juridice române sau societățile europene cu sediul social în Romania participante la fuziune, inclusiv societatea absorbantă, ori, dacă este cazul, societatea nou -înființată.

Proiect comun de fuziune

Administratorii sau membrii directoratului societăților care urmează a participa la fuziune întocmesc un proiect comun de fuziune care trebuie să cuprindă cel putin:

a) forma, denumirea și sediul social ale tuturor societăților participante la fuziune;
b) forma, denumirea și sediul social ale societății nou -înființate, dacă este cazul;
c) condițiile alocării de acțiuni/părți sociale la societatea absorbantă sau la societatea nou -înființată;
d) rata de schimb a acțiunilor/părților sociale și cuantumul eventualelor plăți în numerar;
e) data de la care acțiunile/părțile sociale prevazute la lit. c) dau deținătorilor dreptul de a participa la beneficii și orice condiții speciale care afectează acest drept;
f) drepturile acordate de către societatea absorbantă sau nou -înființată deținătorilor de acțiuni care conferă drepturi speciale și celor care dețin alte valori mobiliare in afara de acțiuni sau măsurile propuse în privința acestora;

g) orice avantaj special acordat experților care evaluează proiectul de fuziune și membrilor organelor administrative sau de control ale societăților implicate în fuziune;

h) informații privind evaluarea patrimoniului transferat societății absorbante sau societății nou-înființate;
i) data de la care tranzacțiile societății absorbite sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparținând societății absorbante sau nou-înființate;

j) efectele fuziunii asupra locurilor de muncă ale angajaților societăților participante la fuziune;
k) data situațiilor financiare ale societăților participante care au fost folosite pentru a se stabili condițiile fuziunii;

l) dacă este cazul, informații privind mecanismele de implicare a angajaților în definirea drepturilor acestora de a participa la activitatea societății absorbante sau nou-înființate.

Proiectul comun de fuziune, semnat de reprezentanții societăților participante, se depune la Oficiul Registrului Comerțului unde sunt înmatriculate societățile comerciale persoane juridice române și/sau societățile europene cu sediul în România, participante la fuziune.Proiectul comun de fuziune, vizat de judecătorul-delegat, se publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala părților, integral sau în extras, potrivit dispoziției judecătorului-delegat sau cererii părților, cu minimum 30 de zile înaintea datelor ședințelor în care adunările generale urmează a hotarî asupra fuziunii.

Societatea europeană

Societăților europene cu sediul în România le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene, cele ale prezentului capitol, precum și cele privitoare la societățile pe acțiuni, în măsura compatibilității lor cu dispozițiile regulamentului comunitar

Societațile europene cu sediul social în România au personalitate juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului. O societate europeană nu poate fi înmatriculată în registrul comerțului decât după încheierea unui acord privind implicarea angajaților în activitatea societății, în condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 187/2007. În termen de 30 de zile de la înregistrare, Oficiul Național al Registrului Comerțului vă comunică Jurnalului Oficial al Uniunii Europene un anunț privind înmatricularea societății. Anunțul va cuprinde informațiile prevăzute de art. 14 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/ 2001.

Transferul sediului

Orice societate europeană înmatriculată în România își poate transfera sediul social într-un alt stat membru. Proiectul de transfer, vizat de judecatorul-delegat, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societății, cu minimum 30 de zile înaintea datei ședinței în care adunarea generală extraordinară urmează a hotarî asupra transferului. Hotărârea adunării generale privind transferul sediului social al societății europene într-un alt stat membru se adoptă în condițiile art. 115 alin. (2). În cazul în care acționarii reprezentând majoritatea capitalului social sunt prezenți sau reprezentanți, decizia poate fi adoptată cu majoritate simplă.

Societățile comerciale – persoane juridice române – aparținând uneia dintre categoriile prevăzute la art. 2512 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și societățile europene cu sediul social în România, care au calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra unui teren pe teritoriul acesteia, pot participa la o fuziune transfrontalieră în care societatea absorbantă sau societatea nou-înființată este persoana juridică având naționalitatea unui alt stat membru numai după împlinirea unui termen de cinci ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.

În cazul în care patrimoniul societăților prevăzute la alin. (1) cuprinde terenuri agricole, acestea pot participa la o fuziune transfrontalieră în care societatea absorbantă sau societatea nou-înființată este persoană juridică având naționalitatea unui alt stat membru sau societate europeană cu sediul în alt stat membru numai după împlinirea unui termen de șapte ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Fuziunea transfrontaliera

Fuziunea transfrontalieră, în sensul prezentei legi, este operațiunea prin care:
a) una sau mai multe societăți, dintre care cel puțin două sunt guvernate de legislația a două state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăți în schimbul repartizării către acționarii/asociații societății sau societăților absorbite de acțiuni/părți sociale la societatea absorbantă și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor/părților sociale astfel repartizate; sau

b) mai multe societăți, dintre care cel puțin două sunt guvernate de legislația a două state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăți pe care o constituie, în schimbul repartizării către acționarii/asociații lor de acțiuni/părți sociale la societatea nou-înființată și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor/părților sociale astfel repartizate;

c) o societate este dizolvată fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului sau unei alte societăți care deține totalitatea acțiunilor sale/părților sociale sau a altor titluri conferind drepturi de vot în adunarea generală.

Fuziunile transfrontaliere sunt posibile numai între formele de societăți care pot fuziona în temeiul dreptului intern al statelor membre în cauză. O societate care participă la o fuziune transfrontalieră trebuie să respecte dispozițiile și formalitățile dreptului intern căreia i se supune.

Regula este prevăzută în mod nuanțat, prin trimitere la criteriul interesului public și al naționalității uneia din societățile participante la fuzionare, astfel:

– dreptul intern este incident și în cazul în care permite autorităților sale naționale să se opună unei anumite fuziuni interne, din motive de interes public;

– dreptul intern se aplică și fuziunii transfrontaliere în care cel puțin una dintre societățile participante este supusă dreptului statului membru respectiv;

– asigurarea controlului legalității fuziunii;

– respectarea dispozițiilor legale privind procedura derulării operațiunii. Aceasta din urmă cerință se referă la intocmirea proiectului comun de fuziune și îndeplinirea formalităților de publicitate cu privire la acesta, stabilirea drepturilor salariaților în cazul constituirii prin fuziune a unei societăți europene, întocmirea rapoartelor privind fuziunea, protecția creditorilor societăților participante, aprobarea proiectului, răspunderea administratorilor și experților și nulitatea fuziunii.

Apoi, întrucât caracterul transfrontalier al operațiunii de fuziune, precum și efectele juridice și economice care se produc în urma acesteia, ridică problema controlului fuziunii, în condițiile stabilite prin Regulamentul CE 139/2004, în cazul în care reorganizarea creează sau întărește o poziție dominantă, am încercat să explic în ce măsură dispozițiile Directivei 2005/56/CE sunt sau nu în opoziție cu cele ale Regulamentului invocat. Concluzia este aceea că in ipoteza în care societățile comerciale se reorganizează prin fuziune transfrontalieră impactul asupra pieței este pozitiv, întrucât coordonarea activităților societăților implicate în operațiune permite dezvoltarea unei noi producții, iar aplicarea restructurării creează eficiență și are efect benefic asupra nivelului prețurilor și a interesului consumatorilor.

Ea rezultă din chiar dispozițiile cuprinse în preambulul Directivei nr. 2005/56/CE, potrivit cărora: „prezenta directivă nu aduce atingere aplicării legislației privind controlul concentrărilor între întreprinderi, atât la nivel comunitar, prin Regulamentul CE nr. 139/2004, cât și la nivelul statelor membre”.

În schimb, fuziunile care creează sau întăresc o poziție dominantă, pot duce la apariția unor structuri dominante având ca efect creșterea prețurilor, restrângerea ofertei de bunuri sau limitarea inovațiilor.

Din aceste considerente și pentru a preveni cazurile de abuz, Uniunea Europeană și statele membre au reglementat un sistem de proceduri care asigură controlul și interzic anumite fuziuni. Este cazul tuturor concentrărilor cu dimensiune comunitară astfel cum sunt definite în articolul 1 alin. 2 si 3 din Regulamentul CE139/2004 al Consiliului.

Toate aceste aspecte sunt analizate și exemplificate prin trimitere la practica Comisiei Europene și prin prezentarea unor cauze (unele de notorietate) soluționate sau aflate pe rolul Comisiei.

CAPITOLUL IV.

ÎNTINDEREA RĂSPUNDERII PERSOANEI JURIDICE DOBÂNDITOARE.

Așa cum „înființarea” și „încetarea” persoanei juridice nu înseamnă efecte numai pentru dreptul civil – ci și pentru alte ramuri de drept: administrativ, financiar, comercial, procesual, muncii ș.a. – tot astfel și reorganizarea produce efecte de drept civil și pentru alte ramuri de drept.

În acest scop vom înfățișa, întâi, reglementarea efectelor reorganizării, apoi caracterizarea acestor efecte.

În cazul în care o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde și se transmite la o singură persoană juridică existentă sau care ia astfel ființă, împărțirea patrimoniului se face în proporția părții desprinse și transmise.

În cazul în care partea desprinsă se transmite la mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel ființă, împărțirea patrimoniului între persoana juridică de la care s-a făcut desprinderea și persoanele juridice dobânditoare se va face potrivit dispozițiilor alineatului 2, iar între persoanele juridice dobânditoare, împărțirea părții desprinse se va face potrivit dispozițiilor alineatului 1, care se vor aplica în mod corespunzător”.

– art. 48: „Persoanele juridice care dobândesc bunuri prin efectul divizării răspund față de creditori pentru obligațiile persoanei juridice care a încetat de a avea ființă prin divizare, proporțional cu valoarea bunurilor dobândite, stabilită la data dobândirii, dacă prin actul care a dispus divizarea persoanei juridice nu s-a prevăzut altfel. În cazul organizațiilor cooperatiste sau al oricăror organizații obștești, răspunderea nu poate fi decât proporțională cu valoarea bunurilor dobândite.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică și persoanelor juridice care au dobândit bunuri ca urmare a desprinderii și transmiterii unei părți din patrimoniul altei persoanei juridice”.

– art. 49: „Transmiterea drepturilor și obligațiilor, în caz de fuziune, absorbție, divizare, precum și de desprindere și transmitere, privind persoane juridice supuse înregistrării, se îndeplinește, atât între părți cât și față de cel de-al treilea, numai prin înregistrarea operațiunii și pe data acesteia.

În ceea ce privește celelalte persoane juridice, nesupuse înregistrării, transmiterea drepturilor și obligațiilor, în cazurile prevăzute de alineatul precedent, se îndeplinește atât între părți cât și față de cel de al treilea, numai pe data aprobării, de către organul competent, a inventarului, a bilanțului contabil în vederea predării-primirii, a oricăror alte asemenea acte pe care legea le-ar prevedea, precum și a evidenței contractelor în curs de executare, care trebuie să cuprindă și repartizarea tuturor contractelor în condițiile art. 50 alin. 2”.

– art. 50: „Divizarea, precum și desprinderea și transmiterea nu se vor putea înregistra decât dacă se vor prezenta aprobate de organul competent determinat potrivit art. 43 sau 44, inventarul, bilanțul contabil întocmit în vederea predării-primirii sau oricare alte asemenea acte pe care legea le-ar prevedea, precum și evidența contractelor în curs de executare, care trebuie să cuprindă și repartizarea tuturor contractelor.

Contractele se vor repartiza astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă de o singură persoană juridică dobânditoare. Repartizarea unui singur contract la mai multe persoane juridice se va putea face numai dacă împărțirea executării lui este cu putință. În toate cazurile, în ce privește transmiterea drepturilor și obligațiilor, se va face aplicația art. 47 și 48”.

În Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată, în art. 236-238 și 243, sunt stabilite unele reguli speciale, care privesc efectele comasării, dintre care menționăm: 1) cerința depunerii la oficiul registrului comerțului și publicării în Monitorul Oficial a proiectului de fuziune sau de divizare; 2) producerea efectelor fuziunii sau divizării din momentul înmatriculării în registrul comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele, ori, după caz, al înscrierii mențiunii privind majorarea capitalului social al societății absorbite; 3) posibilitatea creditorilor de a face opoziție, la instanță, împotriva fuziunii sau absorbției decise de societatea al căror debitor este.

Dispoziții asemănătoare (nu identice) se găsesc în Legea nr. 36/1991 (art. 67-68 – precitate) în ce privește fuziunea societăților agricole.

De asemenea, în cazul reorganizării organizațiilor cooperatiste, hotărârea privind fuziunea și divizarea organizațiilor cooperatiste se înmatriculează la registrul comerțului, în conformitate cu prevederile art. 10 și 86 din Legea nr. 109/1996 sau a art. 222 din O.U.G. nr. 97/2000, după caz, cu mențiunea că în ambele ipoteze procedura de reorganizare cuprinde mai multe etape similare cu cele care trebuie parcurse și la societățile comerciale.

Pe baza dispozițiilor legale care le reglementează, efectele de drept civil ale persoanei juridice sunt următoarele:

– efectul creator și cel extinctiv;

– efectul translativ (felul transmiterii);

– întinderea răspunderii;

– transmiterea contractelor;

– data producerii efectelor reorganizării.

a)Efectul creator și efectul extinctiv produse de reorganizare

Efectul creator al reorganizării înseamnă înființarea persoanei juridice, ca urmare a operațiunii juridice care este reorganizarea.

Având în vedere formele reorganizării, efectul creator se înfățișează astfel:

– fuziunea produce, întotdeauna, efectul creator;

– absorbția, nu produce, niciodată, efect creator;

– divizarea (totală ori parțială) poate produce efectul creator; deci, în caz de divizare, efectul creator este facultativ.

Efectul extinctiv al reorganizării înseamnă încetarea ființei persoanei juridice. În cadrul formării reorganizării, efectul extinctiv se prezintă astfel:

– comasarea produce, întotdeauna, efectul extinctiv; într-adevăr, 1) în cazul fuziunii își încetează ființa toate persoanele juridice fuzionate; 2) în cazul absorbției încetează persoana juridică absorbită;

– divizarea totală produce, întotdeauna, încetarea persoanei juridice;

– divizarea parțială nu produce, niciodată, efectul extinctiv.

b) Efectul translativ (felul transmisiunii)

În cazul comasării operează o transmisiune universală, adică o totalitate de drepturi și obligații patrimoniale. Acest fel al transmisiunii rezultă, cu claritate, din dispozițiile art. 46: „In cazul fuziunii, drepturile și obligațiile persoanelor juridice fuzionate trec asupra noii persoane juridice astfel înființate.

În cazul absorbției, persoana juridică dobândește drepturi și este ținută de obligațiile persoanei juridice pe care o absoarbe”.

În cazul divizării operează o transmisiune cu titlu universal; acesta este felul transmisiunii atât în caz de divizare totală, cât și de divizare parțială; art. 47, care consacră acest efect, îl desemnează prin folosirea termenului „proporție”, care înseamnă o fracțiune din patrimoniu.

Prin urmare: dacă în caz de comasare are loc o transmitere universală, în caz de divizare operează o transmisiune cu titlu universal.

IV.1. Întinderea răspunderii persoanei juridice în caz de comasare și divizare

În caz de comasare – indiferent că e vorba de absorbție sau fuziune – persoana juridică dobânditoare, preluând o universalitate, răspunde pentru toate obligațiile preluate, indiferent de raportul concret dintre drepturi și obligații, adică între activ și pasiv. Această soluție este prevăzută, expres, de art. 244 din Legea nr. 31/1990 și art. 68 alin. final din Legea nr. 36/1991.

În caz de divizare – totală ori parțială – principiul este acela al răspunderii proporționale, reglementat de art. 245 din Legea nr. 31/1990.

Principiul răspunderii proporționale amintit are caracter supletiv, ca regulă, el fiind imperativ doar pentru organizațiile cooperatiste și obștești.

Precizându-i-se semnificația juridică, principiul răspunderii proporționale a fost caracterizat, reușit, de către doctrină, astfel: «Ce trebuie să înțelegem prin răspundere proporțională? Care este raportul dintre „răspunderea proporțională” și „răspunderea în limitele activului dobândit?”. Din formularea expresă a legii ni se pare că singurul răspuns posibil la aceste întrebări este acela că nu se poate pune semnul egalității între „răspunderea proporțională” și „răspunderea în limitele activului dobândit”.

Considerăm că atunci când legea a folosit termenul „răspundere proporțională” a voit să exprime ideea că persoana juridică dobânditoare, primind o fracțiune matematică din activul persoanei divizate, va primi aceeași fracțiune și din pasivul acelei persoane. De exemplu, dacă în cazul divizării, s-a dispus ca 1/2 din activul unei persoane juridice să treacă la alta, aceasta din urmă, în lipsa unei prevederi contrarii, va trebui să primească automat 1/2 din pasivul persoanei divizate. Aceasta nu înseamnă echivalență de valoare între activul și pasivul preluat ci numai echivalența de cotă, de proporție. Dacă activul persoanei juridice divizate a fost, de exemplu, de 500.000 de lei, iar pasivul de 200.000 de lei, în urma divizării, persoana dobânditoare, preluând 1/2 din patrimoniu, va prelua 250.000 lei activ și va răspunde pentru 100.000 de lei pasiv.

Arătam că acesta nu se confundă cu răspunderea persoanei juridice numai „în limita activului dobândit”. Problema apare ca evidentă numai atunci când pasivul întrece activul. Dacă, de exemplu, persoana juridică supusă divizării avea un activ de 500.000 de lei, și un pasiv de 600.000 de lei, răspunderea proporțională, presupunând cota de vânzare de 1/2, însemnă că întreprinderea dobânditoare va prelua 250.000 de lei activ, dar și 300.000 de lei pasiv.

Întrucât legea folosește termenul de „răspundere proporțională” înseamnă că persoana juridică dobânditoare va avea de suportat un pasiv de 300.000 lei, deși activul preluat a fost numai de 250.000 de lei, deci va suporta un pasiv cu depășirea limitelor activului dobândit.

IV.2.Repartizarea și încetarea contractelor în caz de reorganizare.

În cazul comasării, contractele se transmit ca elemente ale patrimoniului supus transmisiunii universale.

În cazul divizării, potrivit art. 239 din codul civil, principiul aplicabil este acela al transmiterii contractului nefracționat (executarea contractului rând a se face de o singură persoană juridică dobânditoare). Prin excepție, când natura contractului permite, poate avea loc și o transmitere fracționată a unui contract (executarea lui urmând a se face pro parte de o persoană juridică și pro parte de o altă persoană juridică dobânditoare).

IV.3. Data transmiterii drepturilor si obligatiilor.

În rezolvarea acestei probleme, art. 242 din Codul Civil face distincție:

– pentru persoanele juridice supuse înregistrării, efectele reorganizării nu se produc, atât între părți, cât și față de terți, decât prin înregistrare operațiunii și de la data acesteia(alin 1)

– pentru persoanele nesupuse înregistrării, efectele reorganizării, atât între părți, cât și față de terți, se produc numai de la data aprobării, de către organele competente, a documentelor întocmite în acest scop, adică: inventarul, bilanțul contabil pentru predare-primire, evidența contractelor și repartizarea acestora, alte asemenea acte (alin 2).

În situația bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situații însoțit, dacă este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou-înființate(alin 3).

De la aceste soluții generale există soluții derogatorii, prevăzute de:

– art. 243 din Legea nr. 31/1990, republicată: „Fuziunea sau divizarea are loc la următoarele date:

– în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi, la data înmatriculării în registrul comerțului, a noii societăți sau a ultimei dintre ele;

– în celelalte cazuri, la data înscrierii în registrul comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social al societății absorbante”;

– art. 67 și 68 din Legea nr. 36/1991 (care cer: înscrierea hotărârii de fuzionare în registrul societăților comerciale și afișarea ei; declarație asupra modului în care a fost stabilită stingerea pasivului; trecerea unei luni de la îndeplinirea formalităților publicitare);

– art. 222 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000: „Fuziunea sau divizarea are loc la data înmatriculării în registrul comerțului a noii organizații cooperatiste de credit sau a ultimei organizații cooperatiste de credit rezultate ori la data înscrierii în registrul comerțului a radierii organizației cooperatiste de credit care se dizolvă, respectiv a ultimei dintre ele” etc.

CONCLUZII

Pentru a evidenția și în practică întinderea răspunderii persoanei juridice în caz de reorganizare vă propun în loc de concluzii o decizie a instanței de judecată în care se rețin efectele reorganizării unei societăți

Astfel prin sentința nr. 457 din 18 februarie 2004, Tribunalul Mures a respins cererea formulată de reclamanta SC M. SA, cu sediul în Berceni,Ploiesti, împotriva pârâților SC G.T. SRL Târgu-Mures și P.V., având ca obiect obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 114.145.737 lei, din sentința nr. 902 din 23 iunie 2000 a Tribunalului Mures, având în vedere dispozițiile art. 244 din Legea societăților comerciale coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 3 din același act normativ.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de reclamanta SC M. SA, iar instanța de apel, prin decizia nr. 148/A din 23 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul.

În motivarea apelului, reclamanta SC Matizol SA Ploiesti, a arătat că soluția primei instanțe este vădit eronată, neîntemeiata și nelegală, deoarece calitatea procesuală a pârâtului Pusta Victor Gheza din cererea introductivă este dată de lege și anume art. 3 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, calitatea de asociat unic al SC Poplin Prodcom SRL (debitoarea din sentința nr. 902/2000 a Tribunalului Mures) se dovedește prin actul adițional autentificat sub nr. 1180/2001, iar capitalul social rezultă din proiectul de fuziune prin absorbție, publicat în Monitorul Oficial nr. 280/2001 partea a IV-a.

Apelanta a mai subliniat că motivarea instanței cum că față de SC Group Textil exista deja un titlu executoriu, este greșită, deoarece nu există nici o hotarâre judecătorească investita cu formulă executorie, prin care această societate să fie obligată la plata vreunei sume de bani către apelant, iar prima instanță avea obligația de a materializa acea dispoziție legală, art. 3 alin . 3 și art. 244 din Legea nr. 31/1990, republicată, prin hotărâre, ceea ce nu a făcut.

S-a arătat, de asemenea că, faptul că o societate comercială pe care nu o cunoaște apelanta și cu care nu a avut raporturi comerciale (SC Autex SRL) i-a virat o sumă de bani, nu poate prezenta o plată legal făcută de sau pentru o societate obligată la plată prin hotărâre judecatorească, dar care este radiată din registrul Comerțului.

În dosarul Curtii de Apel Târgu-Mureș nr. 457/2004, P.V. G. a precizat în scris ca SC G.T. SRL Târgu-Mures are în componență prin fuziune pe SC P.P. Conf. SRL Târgu-Mures și că din motive financiare nu și-a putut relua activitatea decât în a doua parte a anului, dorind să stingă litigiul cu SC M. SA Ploiesti, propunând două soluții.

Întrucât decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție Bucuresti – Sectia comercială a admis excepția necompetenței materiale, a admis recursul și a casat hotarârea trimițând cauza spre rejudecare Curtți de Apel Târgu-Mures, în calea de atac a recursului, motivând ca sunt incidente prevederile art. 282/1 Cod procedura civila, modificată prin Legea nr. 195/2004, în raport cu valoarea obiectului litigiului dedus judecății.

În rejudecare, instanța aapreciat ca hotărârea pronunțată în prima instanță este temeinică și legală, deoarece efectul fuziunii prin absorbție este acela al transmisiunii universale. Aceasta înseamna transmiterea tuturor drepturilor și obligațiilor patrimoniale deci, persoana juridica rezultata prin fuziune prin absorbtie dobândeste atât drepturile cât si obligatiile patrimoniale care apartin societatii absorbite în cazul dedus judecații, cea față de care există deja un titlu executoriu.

De altfel, așa cum rezulta din precizarea aflată la fila 31 dosar nr. 457/2004 al Curții de Apel Târgu-Mures, pârâtul P.V.G., dorește sa „stingă" litigiul cu reclamanta. Modul în care părțile se vor înțelege asupra executării hotarârii judecatorești, care reprezintă un titlu executoriu emis în favoarea reclamantei, excede cadrului judecății prezentei cauze. Prin efectul transmiterii universale, reclamanta trebuie să uziteze de mijloacele procedurale conferite de lege în vederea executării hotărârii judecatorești invocate și nu să facă demersuri pentru obligarea unui nou titlu executoriu.

Astfel, raționamentul instanței de fond este bazat pe argumente legale, inclusiv în ceea ce-l privește pe administrator care, în raport cu cadrul procedural dedus judecății și soluționat irevocabil, nu avea vreo răspundere civilă delictuală solidară și nici nu sunt incidente prevederile Legii nr. 314/2001 care reglementează o cu totul altă instituție juridică, aceea a dizolvării de drept ca urmare a nemajorarii capitalului social.

Fata de considerentele arătate, văzând si prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, recursul a fost respins ca nefondat.

Astfel așa cum am arătat deși legislația în materia reorganizării persoanei juridice a suferit mai multe modificări, procedura este în continuare complexă îndelungată și greoaie.

CUPRINS

INTRODUCERE

I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PERSOANA JURIDICĂ.

I.1. Noțiunea de persoană juridică.

I.2. Elementele de identificare a persoanei juridice.

I.3. Tipuri de persoane juridice.

I.3.1. Persoane juridice de drept public.

I.3.2. Persoane juridice de drept privat.

I.4. Dobândirea personalității juridice.

II. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND REORGANIZAREA PERSOANEI JURIDICE.

II.1. Noțiunea de reorganizare persoanei juridice de drept privat.

II.2. Formele de reorganizare a persoanei juridice de drept privat.

III. REORGANIZAREA PERSOANELOR JURIDICE DE DREPT PRIVAT PRIN VOINȚA CELOR CARE O COMPUN.

III.1. Reglementarea reorganizării voluntare a persoanelor juridice de drept privat.

III.1.1. Comasarea(fuziunea)

III.1.2. Divizarea

III.2. Reorganizarea persoanelor juridice de drept privat cu scop nelucrativ.

III.2.1. Reorganizarea asociațiilor si fundațiilor.

III.2.1 Reorganizarea sindicatelor.

III.3 Reorganizarea persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ.

III.3.1. Reorganizarea societăților civile cu scop lucrativ.

III.3.2. Reorganizarea societăților comerciale si a societăților comerciale europene.

IV. ÎNTINDEREA RĂSPUNDERII PERSOANEI JURIDICE DOBÂNDITOARE.

IV.1. Întinderea răspunderii persoanei juridice în caz comasare și divizare

IV.2.Repartizarea și încetarea contractelor în caz de reorganizare.

IV.3. Data transmiterii drepturilor si obligatiilor.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

BIBLIOGRAFIE

Y.Eminescu, Teoria Generală a personalității juridice, în Subiecte colective de drept în România, Editura Academiei, București, 1981;

Ernest Lupan, Drept Civil – Persoana Juridică, Editura Lumina Lex, București, 2000;

Gheorghe Beleiu, Drept Civil Român, Editura All.Beck, București, 2005;

C. Stătescu, Drept civil.Persoana fizică, persoana juridică, drepturi reale, Editura didactică și pedagogică, București 1970;

Marin Toma, Reorganizarea întreprinderilor prinfuziune și divizare, Editura Cecar, București, 2003;

Ioan Mizga, Alexandru Mizga, Drept Comercial, Editura Victor, Bucuresti 2005;

Romul Petru Vonica, Dreptul societăților comerciale, Editura Holding Reporter, București, 1998;

Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial român, Editura All Beck, 1998, București;

I.L.Georgescu, Drept comercial român, vol II, București,1946;

Csaba Bela Nasz, Deschiderea procedurii insolvenței, Editura C.H. Beck, București, 2009

Andreea Corina Tarsia, Reorganizarea persoanei juridice de drept privat, Editura Hamangiu, București, 2012

Revista Dreptul, nr. 10-11 din1991;

Revista de Drept Civil, nr. 4/2003;

www. jurisprudenta.ro