Remedii Naturiste Folosite In Afectiunile Urinare

=== 827d470dfae83dca34b09d6a600e5e278b50b93e_663928_1 ===

CAPITOLUL 1

INFECȚIILE URINARE-BAZE FIZIOPATOLOGICE

1.1.Definiție și generalități

Infecțiile urinare e sunt definite de prezența bacteriilor în urină, însoțită de simptome de infecție. Totuși, deoarece pot apărea colonizări asimptomatice ale tractului urinar, alte caracteristici cum ar fi prezența markerilor inflamatori sau uroculturile pot fi necesare pentru a diagnostica definitiv o infecție urinară.Infecția urinară ocupă locul doi în patologia general,după infecțiile căilor aeriene superioare.În mod normal urina este sterilă,iar rinichiul fiind un organ de excepție ,poate elimina microbe ( deci care îl traversează fără ca aceștia să-l localizeze sau să se cantoneze undeva pe calea urinară,dacă aceasta este normal ca structură și ca funcție)1.

Fig.1.Infecția urinară-localizare

1.2. Clasificare2

Clasic, infecțiile urinare au fost astfel clasificate :

1.După sediul infecției:

●pielonefrita (rinichi);

●cistita (vezica urinară),

●uretrita (uretra)

2.După everitatea infecției:

● infecții urinare complicate;

●infecții urinare necomplicate.

1. C.Barbun.Chiovsci,2006,p.238

2.Idem,2006,p.238

La pacienți o abordare simplă și mai practică constă în clasificarea infecțiilor urinare în: infecție primară și infecție recurentă; la rândul lor, infecțiile recurente se subdivid în:

1.Bacteriurie nerezolvată (apare adesea datorită unui tratament inadecvat sau datorita rezistenței germenilor la tratament);

2.Bacteriurie persistentă (reprezintă persistența pozitivării uroculturilor după un tratament adecvat al infecției, de obicei denotă o anomalie a tractului urinar care necesită o corecție prin intervenție chirurgicală);

3.reinfecție (fiecare episod este o infecție nouă cu flora bacteriană de origine periuretrală, perineală sau rectală).

1.3.Factori de risc

Deși toți indivizii sunt susceptibili la infecții urinare, cei mai mulți rămân „infection free“ în cursul copilăriei datorită unei capacități/abilități înnăscute (anterior menționată) de a rezista la „fixarea“ agentului uropatogen .

Există totuși subpopulații specifice cu o creștere a susceptibilității la infecții urinare.Sunt așa multe cauze ,încât simpla enumerare a celor mai importante trebuie să atragă atenția oricărui bolnav asupra faptului că și rinichiul,,suferă,, sau mai bine zis este afectat .

Factorii de risc ale infecției urinare sunt boli existente în aparatul urinar (hidronefroza,ptoza renală,litiaza urinară,tumorile prostate,structurile uretrale,tumorile genitale la femeie,tulburări de dinamică pielo-vezicală,tulburări neurologice),toate favorizând deci sau generând staza ,deci colectarea urinii. Microbii cel mai des întâlniți sunt:colibacilul și proteusul, după care urmează klebsiella ,paracoli,piocianicul,anaerobii dar și stafilococul.

Cauzele pot fi urmate de orice agent patogen care colonizează tractul urinar (ex: fungi, paraziți și virusuri), agenții cauzali cei mai frecvenți sunt bacteriile de origine enterică.Agentul cauzal variază cu vârsta și comorbiditățile asociate.

Escherichia coli este cel mai frecvent agent patogen documentat în infecțiile urinare.La pacienții imunocompromiși și pacienții purtători de catetere, Candida este izolată din urină. Infecțiile nozocomiale sunt tipic mai dificil de tratat și sunt cauzate de variați agenți patogeni ce includ Escherichia coli, Candida, Enterococcus .

1.4. Simptome3

În mod frecvent, pacienții cu infecții urinare prezintă semnele și simptomele caracteristice. Examenul fizic este, de asemenea, frecvent cu valoare limitată deoarece sensibilitatea unghiului costovertebral și a regiunii suprapubiene nu sunt semne sigure de diagnostic la populația pediatrică. Există variate tablouri clinice ale pacienților cu infecții urinareîn raport cu vârsta.

Simptomele prin care se manifestă infecțiile urinare sunt în cele mai multe cazuri orientate către suferința proprie urologică,fiind deosebit de numeroase;uneori ele sunt necaracteristice ,mimând suferința altor aparate și sisteme.

Durerea de origine urinară.Cel mai frecvent ,sediul durerii este lombar ,fiind cauza cea mai des întâlnită pentru care bolnavul se prezintă la medic .Durerile mai pot fi localizate și lombosacrat,lomboabdominal,abdominal,pelviperineal ,fiecare având în general semnificații proprii.Caracterele durerii lombare de origine urinară sunt cel mai bine oglindite de colica renală.În general,în fața unei dureri cu localizare lombară trebuie exclusă întâi cauza renală-toate afecțiunile inflamatorii pielorenale sau bazinetele pot da,de asemenea ,această simptomatologie.

Tulburările de micțiune sunt propii aparatului urinar inferior (vezică și uretră),la care se adaugă suferințe ale aparatului genital masculin (în special patologie prostatică) și tulburările neurologice.

Polachiuria (micțiunea frecventă) este simptomul cel mai frecvent întâlnit din toată patologia urinară.Când este întâlnit ,singur,poate să aibă și multiple cauze extrauterine.O sistematizare a mecanismelor și cauzelor polachiuriei ne poate orienta spre :

●polachiurie prin reducerea capacității vezicale ( care în mod fiziologic este de circa 250-350 ml).Apare în cistite,pericistite,infecții specifice.

●polachiurie prin stagnare vezicală

●polachiurie prin poliurie

●polachiurie prin disectazie

3. . C.Barbun.Chiovsci,2006,p.239

Piuria este semnul major al infecțiilor căilor urinare.În mod normal urina estelimpede și cristalină.Fiind un semn cu gravitate deosebită (puroi în urină),trebuie precizat dacă nu există alte cauze care determină schimbarea de culoare a urinii (săruri-urați ,acizi de sodiu ,fosfați de calciu sau carbofosfați,în care cazuri încălzirea urinii sau adăugarea câtorva picături de acid acetic-oțet-o lipmpezesc).

Hematuria,Constă în eliminarea de sânge amestecat cu urină,uneori apărând și cheaguri.Prezența sângelui schimbă culoarea urinii ,dându-i nuanțe ce variează de la roșu deschis ,aproape brun.Este o urgență de diagnostic și tratament.bolnavii trebuind să se prezinte imediat la medic,în plină hematurie.

Tulburările de diureză.Volumul normal al urinii în 24 de ore este cuprins între 800-2000 ml.Tulburările de diureză sunt modificarea cantitativă sub aceste valori.

Poliuria (depășirea unei diureze de 2000 ml în 24 ore).

Oliguria ( scăderea cantității de urină sub 800 ml în 24 de ore) este întâlnită fie la oameni care uneori ingerează puține lichide,fie în boli avansate ale parenchimului renal.

Infecțiile nespecifice ale aparatului urogenital .Se consideră infecție nespecifică ,atunci când apare manifestări clinice ale infecției,prezența piuriei și a germenilor în urină.

Organismul dispune de mecanisme de autoapărare în care principalii factori sunt:

●fluxul urinar

●puterea bactericidă a mucoasei vezicale și a secreției prostatice

●presiunea pozitivă permenentă în conductele urinare

●mecanismele antireflux

●hiperosmolaritatea urinei defavorabilă culturii germenilorCalea de pătrundere a germenilor este hematogena (descendență) pe căile urinare (ascendentă) și limfatică.Calea hematogenă și limfatică este întâlnită în infecții ale segmentului superior în timp ce calea ascendentă este acceptată pentru segmentele inferioare ale aparatului urinar .

Infecțiile aparatului urinar inferiorCistita – sindromul clinic apărut în urma localiyării infecției cu geermeni nespecifici la nivelul mucoasei vezicale.Reprezintă cea mai frecventă formă clinică de infecție urinară,întâlnită predominant la femei.Diagnosticul trebuie confirmat de prezența piuriei și a tulburărilor de micțiune.Cistita este afebrilă.Când germenele nu poate fi identificat pe mediile de cultură obișnuite se vor lua în calcul unele infecții cu :Tricomonas,Candidae,Clamidii sau geremeni anaerobi.

1.5. Etiopatogenia4

Agenți patogeni prezenți în infecțiile urinare sunt:

I.Bacili gram-negativi:●Proteus mirabilis;●Klebsiella spp ; ●Citrobacter spp; ●Serratia spp; ●Pseudomonas aeruginosa; ●Enterobacter cloacae; ●Escherichia coli; ●Morganella morganii; ●Providencia stuartii.

II. Coci gram-pozitivi: ●Enterococcus spp; ●Staphylococcus epidermidis● Streptococcus grup B●Staphylococcus saprophyticus●Streptococcus grup D●Streptococcus faecalis.

III. Coci gram-negativi: Neisseria gonorrhea

Studiile clonale bacteriene susțin rolul căii fecal perineal-uretrale cu ascensiunea consecutivă a agenților patogeni în vezica urinară în patogenia infecțiilor urinare.Patogeneză. Aparatul urinar fiind principalul ,,epurator,, al organismului,este supus în milte situații agresiunilor de toate felurile.

Puterea sa de apărare constă în buna funcționare,în producerea permanent și într-un flux continuu al urinii care , chiar dacă conține substanțe toxice,microbe sau virusuri,reușește fără prea multe urmări să le elimine .Multitudinea și frecvența deosebită a infecțiilor generale afectează în cele mai multe cazuri și rinichiul sau chiar întregul aparat urinar.

1.6.Diagnostic5

Examenul clinic reprezintă prima etapă în examenul pacientului renal și este esențială diagnosticului.În cazul în care anamneza este greșită sau incompletă,orientarea etapelor ulterioare riscă să fie definitiv falsă. Tehnica generală a interogatoriului este constituită din mai multe părți a căror cronologie:

I.Motivele consultației pot fi precizate de următoarele categorii de cauze:

●tulburări funcționale-dureri lombare sau în flancuri,tulburări micționale,polakiurie,disurie,nicturie;

4. . C.Barbun.Chiovsci,2006,p.239

5. Idem,,2006,p.240

●simptome obiective constatate de pacient:urini roșii,urini modificate, oligurie,poliurie,eventual prezența de edeme;

●tulburări ale stării generale:astenie,fatigabilitate,scădere în greutate,tulburări digestive,dureri abdominale,vărsături ,diaree.

II.Motivele clar stabilite ale consultației pot fi :

●precizarea circumstanțelor de apariție ale simptomelor și evoluția acestora până în ziua consultației;

●anamneza detaliată și dirijată asupra istoriei patologice a anilor anteriori și dacă este necesar și posibil a primilor ani de viață;

III.Cercetarea unor antecedente sugestive.

●rezultatele examenelor periodice;

●antecedente nefropatologice personale și familiale ( afecțiuni renale,gută,sindrom Alport);

●antecedente urologice

●antecedente vasculare personale și familiale;

●variațiile recente ale curbei ponderale ;

●mediul de proveniență.

Examenul fizic este deseori negativ.Totuși un examen obiectiv atent poate descoperi unele semne generale extrarenale care pot orienta diagnosticul .Acestea sunt :

●modificări cutaneo- mucoase-paloare ,hiperpigmentare,erupții cutanate ,piele aspră,încărunțire precoce;

●modificări musculo-musculoscheletare-atrofie musculară, fracturi patologice,osteoporoză,osteomalacie;

●modificări articulare –tofi gutoși,procese inflamatorii articulare;

●modificări respiratorii;

● modificări abdominale hepato sau splenomegalie;

●examenul obiectiv al rinichiului și al căilor urinare poate evidenția:cicatrici postoperatori,loje renale sensibile,rinichi palpabili sau măriți de volum (în rinichiul polichistic),puncte dureroase de-a lungul traectului uretral,sensibilitate veziculară suprapubiană.

Semnele urinare:

Diureza.În cursul celor 24 de ore diureza variază considerabil chiar în mod normal,în legătură cu obiceiurile ingestiei lichidiene ,regimul alimentar,condițiile climatice și greutatea corporală.

Poliuria are importanță variabilă, este de obicei de 3-5 litri,cea peste 5 l fiind rară.

Explorarea funcțională renală se bazează pe datele fiziologice,domeniu în care în ultimele două decenii s-au înregistrat numeroase progrese.Cunoașterea și înțelegerea explorării funcționale renale necesită precizarea unor noțiuni de fiziologie renală.

Hematuria –emisiunea de sânge în urină- este un simptom frecvent întâlnit în numeroase boli renale.

Diagnostic paraclinic

Analiza urinii evidențiează cilindrii leucocitari și eritrocitari .

Ecografia renală reprezintă o metodă importantă în precizarea diagnosticului și urmărirea tratamentului.Explorarea rinichiului se efectuează în decubit lateral drept,dinspre anterior spre lateral.În cazul transplantului renal ecografia este utilă pentru diagnosticarea extravazatelor perirenale,a tulburărilor fluxului urinar și pentru recunoașterea modificărilor dimensiunilor transplantului în rejetul acut și cronic.

Fig.2.Evidențierea infecției urinare

Ecografia tulburărilor de flux urinar prezintă structură hipoecogenă în componența pielică (asemănătoare hidronefrozei).

Diagnosticul topografic al hematuriei (dacă cel etiologic nu este posibil) include anamneza ,proba celor 3 pahare ,ecografia,urografia ,pielografia ,căutarea unei proteinurii asociate sau a cilindrilor hematici,citoscopia, profilul coagulării și angiografia.Hematuria poate fi microscopic și mai rar macroscopic .

În cazul tulburărilor acido-bazice .Secreția de acid titrabil rămâne intact la mojoritatea pacienților până când RFG scade 15-20 % din normal.Sistemul este stabil deoarece secreția de H+-ioni în tubul distal este stabilă,iar fosforul este nemodificat.Controlul medical al fosforului seric și a hiperparatiroidismului secundar pot evita astfel agravarea acidozei metabolice sau acidozei hipercloremice prin evitarea ,,gap-ului anionic legat de Na+ ,Cl- și bicarbonat.

Pe măsura progresiunii BRC apare însă ,,gap-ul anionic (mai ales în NTI cronice,toxice și pielonefrite) prin imbalans glomerulo-tubular și apariția fenomenelor de hiperfiltrație în nefronii restanți.Odată cu limitarea producției amoniogenetice anionii filtrați sunt excretați în urină odată cu sodiul.Pierderea de bicarbonat și Natriu și a sărurilor de Na+ ale acizilor fără pierderea de Cl duce la scăderea volumului plasmatic ,acidoza și hipercloremie .

1.7. Tratamentul infecțiilor urinare6

Tratament medical

Medicația antipruriginoasă standard (în special antihistaminicele Benadryl-difenilhidramina) este de obicei ineficientă în tratamentul pruritului uremic.Administrarea i.v.a 75-100 mg Heparină sodică la 12 ore,timp de 2-3 săptămâni duce uneori la remisiunea pruritului.Aplicarea orală de colestiramidă are unele rezultate pozitive,deși tratamentul prezintă efecte adverse ( greață,vărsături,constipație).

Tratamentul complementar se impune în prezența surselor de infectare din afara aparatului urinar.Aceste surse sunt reprezentate de stază intestinală,patologia colică,infecțiile genitale la femei ( metroanexita,bartholinita ,colpita) cât și de tulburările de intervenție vezicală. Nereușita tratamentului se datorează următoarelor cauze:

●doza terapeutică insuficientă;

●timp de administrare scurt;

●modificarea sensibilității germenului în cursul tratamentului;

● suprainfecția cu alți germeni sau levuri.

Considerații asupra protocolului terapeutic în infecțiile urinare.În formelw acute se impune repaus la pat,antialgice ( algocalmin,piafen),antispastice (papaverină),sedative (fenobarbitalul,clordelazin),antipiretice (paracetamol ,aspirină).

6.C.Borundel,2012,p.438

Se va avea în vedere posibilitatea unei insuficiențe renale cronice ,la instituirea tratamentului cu antibiotice evitând pe cele cu nefrotoxicitate ( se va recolta de urgență uree ,creatinină,acid uric);durata tratamentului este de 7-10 zile în fazele acute și 3-5 săptăm’ni în fazele cronice.

Asocierea cu antibiotice se impune în formele grave sau în infecțiile mixte.Medicamentele cu efecte favorabile în infecțiile cronice sunt:Neoxazol,Biseptol în doze de 2 gr/zi.Nitrofurantoin 400 mg/zi,acid nalidixic 2 gr/24 h

.Se începe ccu o doză de atac (jumătate din doza pe 24 h) apoi se continuă în ritm obișnuit la 6-12 h.Antibioticele cele mai importante sunt reprezentate de :penicilina,ampicilină, tetraciclină,cefalosporine.Antibioticele sunt folosite numai în infecții grave și sunt reprezentate de kanamicină ,gentamicină, carbencilină,colimicin.La gravide ,în cursul sarcinii se vor administra penicilină,ampicilină,cefalosporină-cefalexim-.Se pot asocia dar numai în trim.I de sarcină cu kanamicină și gentamicină.

Sunt contraindicate tetraciclina,cloramfenicol ,negram,nitrofurantoin,biseptol.Pentru germenii anaerobi (10-30 % din infecțiile urinare) se va folosi penicilina G ,eritromicina asociată cu metronidazol.Până la obținerea antibiogramei (48 h) se va administra un antibiotic ce nu a fost folosit de bolnav ;în hiperleucocitoza se va administra penicilina sau eritromicina; în leucograma normală se vor administra antibiotice eficiente;în infecții cu germeni gram negativi,-cloramfenicol,negram,tetraciclină.Eficiența maximă a antibioticelor este legată de pH urinar,astfel:●activ în Ph foarte acid ( pH-5-6) negram,nitrofurantoin,oxacilină;

●active în pH (pH-6-7) biseptol,colimicin ;

●active la pH neutru cefalosporine,cloramfenicol, rimfampicină,sulfamide;

●active la pH alcalin (pH-8) eritromicină,tetraciclină,streptomicină,

kanamicină,gentamicină.

Cloramfenicolul se elimină inactiv în urină în proporție de 90 % .

Tratament igieno-dietetic este inoperant ,restricția proteică severă fiind dezavantajoasă.Atunci când RFG scade sub 25 ml/min ,fosforul alimentar trebuie scăzut la 700-800 mg/zi.

Tratamentul dietetic în uremie trebuie să realizeze în fapt un echilibru între minimum și maximum.Principalele substanțe care trebuie controlate sunt:

Proteinele din dietă trebuie să mențină țesuturile intacte.Dacă proteinele sunt excluse din dietă se dezvoltă o balanță proteică negativă asociată cu o emaciere progresivă și consumul proteinelor musculare (o adevărată topire).Proteinele din ouă au cea mai crescută valoare biologică,urmate de cele din lapte ,pește și carnea de pasăre.

Sodiul și apa .Cantitatea de sodiu recomandată în dietă depinde de capacitatea renală de a excreta sau conserva sodiul și de prezența sau absența edemelor sau hipertensiunii arteriale. Necesarul de apă este legat de aportul de sodiu și de aportul proteic.

Potasiul .Marea majoritate a pacienților nu au probleme cu excreția potasiului până când RFG scade la nivelele foarte reduse ,de obicei sub 10 ml/min.

Caloriile .Pacienții cu IRC au nevoie de suficiente calorii pentru a susține efectul benefic al dietei cu proteine având valoare biologică crescută.

Glucidele se vor suplimenta cu alimente bogat calorice:bomboane ,zahăr,jeleuri,creme și miere sau prin preparatul Controlyt ( supliment glucidic fără proteine) adăugat în băuturi sau la gătit.

Tratamentul infecției urinare fungice. Deși fungii sunt rar constatați în tractul urinar la pacienții sănătoși, incidența infecției urinare fungice este crescută la pacienții spitalizați.Factorii de risc pentru dezvoltarea funguriei includ terapia pe termen lung cu antibiotice, utilizarea de catetere de drenaj urinar, nutriția parenterală și imunosupresia. Majoritatea infecției urinare fungice sunt determinate de Candida spp urmată de Arpegillos spp, Cryptococus spp și Coccidioides spp .Tabloul clinic al pacienților cu fungurie variază de la absența simptomelor la septicemia fulminantă. Tractul urinar este punctul de intrare primară cel mai frecvent, dar, de asemenea, poate reprezenta sediul unei infecții diseminate.

Ca o consecință, provocarea pentru clinician este de a determina dacă prezența fungului în tractul urinar reprezintă infecție, colonizare sau o contaminare.

Similar infecției bacteriene, infecția urinară cu fungi este ideal diagnosticată prin aspirație suprapubiană sau cateterizare verticală transuretrală. Culturile de urină cu peste 104 colonii/ml sunt folosite ca și criterii pentru terapie .Prezența unei uroculturi pozitive determină evaluarea în continuare a tractului urinar superior prin ultrasonografie renală pentru depistarea unor eventuale focare de fungurie. Se administrează antibiotic cu spectru larg sau cu sensibilitate prin uroculturi și hemoculturi.Dacă germenul este stafilococul se administrează Oxacilină 2-4 g/zi sau Carbenicilină.

CAPITOLUL 2

REMEDII NATURISTE FOLOSITE ÎN AFECȚIUNILE URINAR

2.1.Fitoterapia –utilizarea plantelor medicinal7

Fitoterapia utilizează în tratarea afecțiunilor produsele vegetale obținute din plantele medicinale. Produsele de origine vegetală sunt preferate, deoarece sunt ușor asimilate, bine tolerate de organism, nu produc efecte secundare, nu dau reacții adverse nedorite și nu determină obișnuința.” – aurel ardelean, doctor în științe biologice.

Nu trebuie să negăm nici existența și rezultatele, spunem noi, superi‑ oare, ale homeopatiei, homeopatia fiind o metodă științifică de tratament medical care stimulează tendința naturală de vindecare a organismului, folosind medicamente preparate din substanțe de origine minerală, vegetală și animală prin procedee specifice în laboratoare farmaceutice specializate.Nici unul dintre criteriile de clasificare a plantelor medicinale utilizate până în prezent nu îl putem considera ca perfect.

În cazul în care încercăm o clasifieare după criterii botanice, sistematice sau de morfologie vegetală, vom constata că plante din încrengături, ordine sau diferite familii au substanțe active similare sau că plante foarte înrudite botanic conțin substanțe active complet diferite.Un exemplu clasic în acest sens este prezența alcaloizilor lisergici în ciuperca Claviceps purpurea, dar și în plante din familia Convolvulaceae.

O clasificare după structura fitochimică a substanțelor active existente în plante întampină aceleași dificultăți, deoarece plantele pot conține de la una sau două structuri bine defnite chimic până la 20-40-50 substanțe cu structuri diferite din punct de vedere fitochimic.

În cazul în care planta medicinală va conține substanțe active în număr mare și deci cu acțiune farmacodinamică complexă, vom avea uu câmp mai larg dc aplicabilitate terapeutică.

În acest din urmă caz este deslul de greu a stabili o linie de demarcație netă între interpretarea alopată sau homeopată a acțiunii terapeutice a produselor farmaceutice obținute din plante. Din punct de vedere taxonomic, chiar în cadrul aceleiași specii vom întâlni în natură chemotaxoni care au sau nu au anumite substanțe chimice.

7.Ing.Florentin Crăciun,Dr.farmacist Ovidiu Bojor,biolog Mircea Lexa,2013,p.127

De exemplu, după curn se știe, în cadrul speciei Achillea millefolium vom întâlni chemotaxoni bogați în azulene, iar în alți chemotaxoni vom constata lipsa completă a azulenelor, chiar dacă trăiesc în aceleași condiții.

Pe de altă parte, în organele plantelor ( rădăcini, rizomi, tulpini, frunze, flori, fructe ) pot exista substanțe chimice identice sau similare sau complet diferite.O clasificare după structura fitochimică a substanțelor active existente în plante întampină aceleași dificultăți, deoarece plantele pot conține de la una sau două structuri bine definite chimic până la 20-40-50 substanțe cu structuri diferite din punct de vedere fitochimic. În cazul în care planta medicinală va conține substanțe active în număr mare și deci cu acțiune farmacodinamică complexă, vom avea un câmp mai larg de aplicabilitate terapeutică. În acest din urmă caz este destul de greu a stabili o linie de demarcație netă între interpretarea alopată sau homeopată a acțiunii terapeutice a produselor farmaceutice obținute din plante.

O clasificare după acțiunea farmacodinamică sau după utilizarea în terapeutică este, din punct de vedere practic, mai accesibilă unui mare numâr de beneficiari ai fitoterapiei.

În același timp, datorită complexității compoziției chimice, a numărului mare de substanțe active care există într-o plantă, prin clasificarea plantelor după acest criteriu vom fi nevoiți să repetăm de foarte multe ori acceași specie care poate fi recomandată în diferite afecțiuni.Pentru a cunoaște principalele grupe de substanțe chimice din plante vom prezenta o clasificare a lor începând cu structurile cele mai simple până la cele mai complexe. Aceasta va contribui și la o mai ușoară înțelegere a acțiunii farmacodinamice, respectiv a recomandărilor în terapeutică a plantelor medicinale.

CLASIFICAREA Șl IDENTIFICAREA PLANTELOR DUPĂ CARACTERE BOTANICE

Pentru determinarea plantelor medicinale am adoptat cele mai simple criterii de recunoaștere a plantelor după următoarele caractere:

A. Plante fără flori

B.Plante cu flori

BI.Arbori, arbuști= Din grupa B I fac parte (1) Gimnospermele (cu sămânța neânchisă în fruct) reprezentate în țara noastră prin ordinul Comferales (conifere) și (2) Angiospermele (cu sămânța închisă în fruct)8.

8. Ing.Florentin Crăciun,Dr.farmacist Ovidiu Bojor,biolog Mircea Lexa,2013,p.172

B.II.Plante erbacee -a plantelor ierboase — a fost subîmpărțită după caracterele cele mai ușor de identificat vizual, adică dupa culoarea florilor, după cum urmează

● Plante cu flori albastre

● Plante cu flori violacee.

● Plante cu flori galbene

● Plante cu flori roșii sau roz

● Plante cu flori alb

●Plante cu flori fără învelișuri florale colorate (flori verzi sau verzui)

●Frunze nelobate.

Principii active

În ultimii ani,studiul medicamentelor de extracție a căpătat un nou cuvânt datorită rezultatelor favorabile obținute cu unele soluții extractive,a căror acțiune complex nu poate fi obținută cu substanțele active în stare pură.În condițiile medicinei contemporane există unele bariere în ceea ce privește tratarea unor afecțiuni. O astfel de piedică o reprezintă fenomenul de antibioticorezistență, semnalat relativ frecvent în ultimii ani; numeroase studii retrospective evidențiază creșterea semnificativă a numărului de specii bacteriene care sunt capabile să dezvolte mecanisme de rezistență față de acțiunea agenților antimicrobieni clasici. Alarmant este faptul că majoritatea cercetărilor indică o tendință progresivă a nivelurilor de rezistență în sensul augmentării acestora.

Procentul cazurilor clinice evaluate la care s-a evidențiat rezistență față de antibiotice este în continuă creștere, situație care a generat reacție în rândul cercetătorilor, antibioticorezistența constituind una dintre problemele majore ale medicinei atât umane, cât și veterinare. În prezent, studiul extractelor vegetale în vederea izolării unor compuși care ar putea fi utilizați în terapeutică este o preocupare larg întâlnită în lumea medicală.Această strategie de abordare, în scopul soluționării fenomenului de antibioticorezistență, este una dintre cele mai moderne. Astfel, o multitudine de extracte sau constituenți bioactivi de natură vegetală sunt investigați în scopul valorificarii lor în dezvoltarea unor noi agenți chimioterapeutici cu aplicabilitate în managementul sau terapia stărilor infecțioase, în special în cazul celor determinate de bacterii multirezistente ca Staphylococcus aureus și Pseudomonas aeruginosa (Delamare et al. 2007; Sarac & Ugur, 2007).

Activitatea antimicrobiană a extractelor naturale și a componentelor lor bioactive purificate poate fi determinată pe baza observării și cuantificării dezvoltării bacteriene consecutiv aducerii în contact a bacteriilor cu agenții cu potențial antimicrobian.

Prin urmare bogăția plantelor medicinal constă în :

Antioxidanți naturali: enzime, vitamine, lipide, proteine și minerale: corpul uman poate sintetiza o parte din antioxidanții necesari luptei cu anumiți compuși care agresează celulele, numiți și radicali liberi. Însă, în condițiile zilelor noastre, când poluarea, stresul și substanțele chimice din alimente sau medicamente sau radiațiile electromagnetice, ne înconjoară din toate părțile, nivelul antioxidanților produși de organism, nu este sufi‑ cient. De aceea, omul modern este bine să recurgă la substanțe naturale antioxidante din exterior, pe cât posibil direct din sursele de hrană fără adaosuri, dacă vrea să prevină îmbătrânirea timpurie și instalarea unor boli degenerative (cancer, glaucom, cataractă, ateroscleroză, artroze, scleroze, etc.). Din toate aceste motive, se recomandă ca adulții și în special copiii, să consume cât mai des cereale, fructe și legume antioxidante.

Apa: pe lângă rolul nutritiv și trofic, apa se implică în dizolvarea electroliților (ioni de sodiu, potasiu și clor) și în realizarea echilibrului acido‑bazic, care reprezintă procese vitale, strict dependente de prezența ei (lipsa sau insuficiența apei conduce la grave perturbări, care pun viața în pericol). Prin implicarea directă în cadrul proceselor de biodegradare, apa își completează virtuțile, prin faptul că ajută organismul să neutrali‑ zeze și să se debaraseze de toxine, precum și de alte substanțe atipice (rol depurativ).

Clorofila: moleculele de clorofilă nu numai că ne asigură aerul oxi‑ genat ci prezintă și efecte directe asupra organismului uman, aproape la fel de importante ca vitaminele. acidul clorofilinic din structura clorofi‑ lei, reprezintă o matrice pe baza căreia organismul uman poate construi hemoglobina, îndeplinind astfel un rol antianemic important. Deasemeni, clorofila este cea mai bună sursă naturală de magneziu.

Enzime: multe plante sau numai anumite organe vegetale, mai ales fructele și frunzele, conțin enzime cu acțiune favorabilă asupra aparatu‑ lui digestiv al omului sau asupra metabolismului. activitatea enzimatică a fructelor și legumelor se menține atâta timp cât acestea sunt crude și proaspete. Practic, hrana vie înseamnă hrană enzimatică.

.

9 Ing.Florentin Crăciun,Dr.farmacist Ovidiu Bojor,biolog Mircea Lexa,2013,p.173

Glucide: abundă în coaja fructelor și a cerealelor, în rădăcinoase, precum și în verdețuri.

Lipide : predomină în semințele oleaginoase și au un conținut ridicat de acizi grași nesaturați. –

Minerale: clor, fier, sodium.

Proteine și vitamine: organismul omului „fabrică” în foarte mică măsură vitamine, în timp ce plantele și microorganismele, posedă capaci‑ tatea de a biosintetiza, uneori în cantități mari, astfel de substanțe. În România există aproximativ 3600 de specii de plante cu proprie‑ tăți medicinale confirmate, dintre care cca 400 prezintă valoare oficinală ridicată10.

2.2. Utilizarea plantelor în infecții și inflamații11

2.2.1.Cistite

Ienupar- Inula heienium L. (Fam.Compositae)

Acțiune farmacologică.Este coleretic și colagog.Ca diuretic favorizează eliminarea apei.Are propietăți inflamatorii,în colecistite,litiază renală.

Preparate și utilizare.Se pot folosi sub formă de pulbere 2-10 g în 24 de ore sau ca decoct 15 g consumându-se ½ ceaiuri pe zi.O altă formulă:decoct 20 g la 200 ml apă rece;se fierbe 15-20 minute ,din care se iau 3-4 linguri pe zi

10. Ing.Florentin Crăciun,Dr.farmacist Ovidiu Bojor,biolog Mircea Lexa,2013,p.174

11. Ștefan Mocanu,Dumitru Răducanu,2007,p.125

MERIȘORUL12 –Vaccinium vitis idaea L (Fam.Ericaceae)

Propietăți:arbutozida și metilabrutozida care,pe traiectul căilor urinare ,se dedublează în hidrochinonă și respective metal-hidrochinonă ,alături de flavonoide,sunt răspunzătoare de acțiunea diuretică și dezinfectantă a acestui produs vegetal.

Indicații și mod de folosire:Infuzia din Frunze:se administrează ca diuretic și antiseptic în tratamentul bolilor căilor urinare și în special în stări inflamatorii purulente (catar vezical,cistite,pielite,uretrite).

NALBA MARE13-Altahea oficinalia ( fam.Malvaceae )

Denumire populară:Nalbă mare

Acțiune farmacologică:Principiile active ale rădăcinii au acțiune internă secretolitică pulmonară , expectorantă ,antiinflamatoare a aparatului respirator ,renal și gastrointestinal,acțiune inflamatoare

Întrebuințări.Intern,rădăcina,sub formă de ceai (macerate la rece) în înfecțiile renale.

12. Ștefan Mocanu,Dumitru Răducanu,2007,p.125

13. Idem,2007,p.126

PĂPĂDIA14 -Magnoliopsida (Fam. Asteraceae)

Acțiune farmacologică.Are acțiune tonic- amară ,colagogă și coleretică ,diuretică,diaforetică.

Întrebuințare.Datorită diurezei pe care o produce,sunt eliminate toxinele din corp.

Preparare și utilizare.Sub formă de decoct 203 % rădăcină ,luându-se 1-2 căni de ceai pe zit timp de 1-2 luni în dispepsii,cistite.Sub formă de infuzie:2 lingurițe de plantă la 250 ml apă clocotită;se beau 2-3 ceaiuri în timpul unei zile,de preferință după mesele principale.Frunzele tinere se pot consuma primăvara ca atare.

COZI DE CIREȘE15

Ccodițele (pedunculii) fructelor coapte,cunoscute sub denumirea de cozi de cireșe care se culeg numai de la fructele coapte nepulpate în prealabil,deoarece prin pulpare se pierde substanța activă.Codițele trebuie bine alese de sâmburi ,frunze sau fructe imature.Această operație se poate face manual înainte de a fi puse la uscare .Înainte de uscare se spală repede și se pun la zvântat.

14. Ioan Grecu,Dena Curea,2008,p.198

15. Idem ,2008,p.199

Propietăți

Intern-diuretic, datorită în special sărurilor de potasiu; frunzele de merișor,mesteacăn.coada calului și semințele de măceșe măresc acțiunea diuretică a codițelor de cireșe și vișine;antiinflamator,datorită deviațiilor flavonici ;remineralizant

Indicații .litiaze urinare ,cistită,pielonefrite,

Mod de folosire:

-decoct :un pumn de codițe la 600 ml apă;se fierbe 15-20 minute ;se îndulcește și se bea călduț,fracționat în 3-4 reprize ,în cursul unei zile-diuretic în afecțiunile catarale ale tractului urinar.

IENUPĂRUL16 -Ienupărul (Fam.Juniperus communis)

Propietăți:Datorită conținutului în rlei volatile și în special terpineolului și iuneanului are acțiune diuretică antiseptic a căilor urinare.

Indicații.Intern,se utilizează în bolile de rinici,în special în cistite, și vezica urinară –prin acțiunea diuretică și antispastică.

Mod de folosire.

Intern-sub formă de infuzie-2 lingurițe fructe la 200 ml apă clocotită ;se iau 3-4 linguri/zi.Nu se supradozează ,deoarece irită căile renale și produce hematurie.

16.Ioan Grecu,Dena Curea,2008,p. 257

OSUL IEPURELUI17

Ononis spinosa L Fam.Leguminosae

Acțiune farmacologică:Datorită soponozidelor are acțiune diuretică;adjuvantă în afecțiunile renale;elimină toxinele din corp.

Întrebuințări :recomandată în calculoză renală și cistite.

2.3. Utilizarea plantelor în litiaza renală18

MĂCEȘELE -Rosa canina (Fam.Rosaceae)

Propietăți:Datorită acidului ascorbic –vitamina C- și acidului dehidroascorbic cu care formează un sistem,, redox , joacă un rol important în oxidoreducerile biologice și respirația celulară.Împiedică formarea calculilor renali,fapt pentru care se recomandă în bolile căilor urinare și de rinichi ,pentru o cură îndelungată- nu produce iritații .

Indicații:intern se recomandă în avitaminoze,calculoză renală,.

Mod de folosire:

Intern:Decoct :2 lingurițe de fructe zdrobite la 500 ml apă;se fierbe 10 minute .Fructele se introduce în momentul când apa începe a clocoti-pentru conservarea vitaminei C.După ce se răcește ,ceaiul se strecoară și se îndulcește după gust.

16.Ioan Grecu,Dena Curea,2008,p. 258

18.Idem,2008,p.257

COADA ȘORICELULUI

Compositae (Fam. Compositae)

Acțiune farmacologică.Datorită uleiului volatile și proazulenelor are acțiuni diuretice .Intern este este antipasmotic al căilor renale.

Întrebuințări:Datorită extractelor eterice cu acțiune antibiotic și chamazulenului cu acțiune antiinflamatoare ,este utilizat cu bune rezultate în boli ale vezicii urinare.Mai este folosit în cistite.

Preparare și utilizare.Intern sub formă de infuzie 2- 5 g % -200/300 ml/zi- se bea dimineața și seara.

FECIORICA

Hernia glabra L. (Fam.Caryophyllaceae

Acțiune farmacologică.Are propietăți diuretice și mărește excreția clorului și a ureei.

Întrebuințări:Este folosită în cistite , în albuminurie ca diuretic și antilitiazic.

Preparare și utilizare.Sub formă de infuzie și decoct 2-3 g %,consumându-se 3-4 căni de ceai/zi

PINUL și JEPUL19

Pinus silvestris L. și Pinus montana Mili (Fam.Pinaceae)

Acțiune farmacologică.Are propietăți diuretice

Înttrebuințări.Ca diuretic și antispastic este folosit în pielite , cistite și uretrite

2.2.2.Nefrite și pielonefrite20

ALBĂSTRELE –Centaurarea cyanus L.(Fam.Compositae)

Acțiune farmacologică:diuretic.

Întrebuințări.Intern.Ca diuretic ,datorită conținutului în tain cu acțiune astringent.Acțiunea diuretică se datorează glucozoidului centaurina,motiv pentru care este folosită în dispepsii.Este folosită în afecțiunile renale și ale vezicii urinare,pielonefrite.

20. biolog Mircea Alexa ,2006,,p.332

Preparare și utilizare.Intern,se face o infuzie dintr-o linguriță și jumătate de flori la 300 ml apă clocotită, se lasă vasul acoperit 15-20 minute ,se îndulcește și se bea călduț în trei reprise înaintea meselor principale,cu aproximativ o jumătate de oră.

PĂRUL –Pirus sativa Lam (Fam.Rosaceae)

Părțile folosite:fructele

Propietăți și indicații :diuretic și urolitic,depurativ –litiază urică,profilaxia infecției urinare recidivante.

Mod de folosire:Fructul,înainte de mese ,în cantități de până la 1-1,5 kg zilnic ( fiind și o sursă de vitamine pe timpul iernii ,alături de alte fructe );pere uscate:40-50 g la litrul de apă ,fierbe o oră,băutură răcoritoare diuretică ,energetic.

PĂTRUNJEL-Petroselinum crispum (Fam.Umbelliferae)

Propietăți:stimulant ușor al fibrelor muscular netede urinare,diuretic-apă ,uree ,acid uric ,cloruri;

Indicații:atonie a vezicii biliare ,

Mod de folosire:Intern-decoct:50 g de semințe sau de rădăcini la 1 litru de apă .Se fierbe cinci minute și se infuzează înainte de mese-în litiază urinară.

INUL21

Linum usitatissimum (Fam.Linaceae )

Acțiune farmacologică.Ceaiul preparat din semințele de in amestecat cu puțină lămâie ,este utilizat ,în litiaza renală și inflamațiile vezicii urinare.

Întrebuințări.Litiază renală

Preparare și utilizare.Se poate folosi sub formă de pulbere 2-10 g în 24 de ore sau ca decoct 15 g % consumându-se 1-2 căni de ceai.

2.2.3. Utlizarea plantelor ca diuretice22

CIUBOȚICA CUCULUI

Primulla officinalis L.Milli și Primula elastior L.Grufb (Fam.Primulaceae)

Întrebuințări.în afecțiuni renale și vezicale.

Preparare și utilizare.Pentru adulți infuzia și decoctul din flori sau rădăcină mărunțită în proporție de 1-3 % iar pentru copii 0,5-1 %.

21. biolog Mircea Alexa,2006,p.347

22.Idem,2006,p.346

COADA CALULUI

Equisetum arvense L (Fam.Equisetaceae)

Denumiri populare: Această plantă are nu mai puțin de șapte denumiri populare, dintre care menționăm: brădișor, barba ursului, coada mânzului, părul porcului. ,barba sasului,coada mânzului,iarba de cositor,părul porcului,codlâie.Mulțimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. Coada calului este o ferigă ce aparține familiei equisetaceelor. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini, una fertilă, care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă, care asimilează și are culoarea verde. Primăvara, tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal; abia mai târziu apar frunzele verzi, în formă de ace.

Acțiune farmacologică:diuretică- datorită acidului silicilic și equisetoninei;antimicrobian ,expectorantă și remineralizantă.Prin acțiunea antimicrobiană a uleiului volatile și a sărurilor de potasiu cu effect diuretic se utilizează în bolile de rinichi și vezică.Preparare și utilizare.Intern,sub formă de decoct 1-2 g/100 ml ca diuretic,sau o linguriță plantă mărunțită la 250 mil apă rece; se fierbe 15 minute; se bea călduș ,de 2-3 ori /zi între mese.

CREȚUȘCA23

Filipendula ulmaria L (Fam.Rosaceae)

Acțiune farmacologică.Produsul are acțiune diuretică datorată flavonoidelor.

Întrebuințări.Se folosește ca diuretic.

Preparare și utilizare. 3-5 g %,asociată cu coaja de salcie , consumându-se 500 ml /zi.

MESTEACĂNUL24

Betula verrucosa Ehrh (Fam.Betulaceae)

Acțiune farmacologică.Crește diureza , util în infecțiile urinare ,dizolvă calculi renali.Au acțiune coleretică,antibiotic asupra bacilului Coli, stafilococului auriu.Ceaiul de mesteacăm,prin diureza puternică pe care o produce,contribuie la eliminarea toxinelor din corp,stimulează schimburile organice având în același timp și o acțiune depurativă.Nu provoacă iritații ale parenchimului renal.

23. Mihai Belașcu,2011,p.236

24. Mihai Belașcu,2011,p.237

AFIN (VACCINIUM MYRTILLUS)

Acțiune farmacologică:Infecții urinare, Uremie, antiseptic urinar

În scopuri medicale se întrebuințează frunzele (Follium myrt) șu fructele (Fructus myrt)

Fructe bace,sferice,negre-albăstrui ,brumate,zemoase,gust acrișor,comestibile.

Tainurile conținute de afine:

●au propietăți diuretice;

●ele aglutinează bacteriile din flora microbiană oprind fermentația sau putrefacția;

●coagulează plăgile sanguinolente și diminuează secreția.

Flavonidele au importante și variate propietăți farmacologice.

Pigmenții au acțiune antiinflamatoare și protectoare împotriva radiațiilor.

Mirtilina din fructe penetrează celula bacteriei și îi afectează vitalitatea.

Administrată pe cale bucală acționează hipoglicemic și nu conduce la supradozare.

Poate înlocui insulin sau se poate asocial cu aceasta în cazuri grave.

Un complex de trei factori:astringent,antiseptic,absorbitiv din fructe intervine curative în tratamentul dispepicilor.

Acționează antianemic ducând la dispariția vomelor,prezente de obicei la copiii dispeptici.

Alte remedii

CAPITOLUL 3

PREPARATE FARMACEUTICE NATURALE25

APPLE CIDER VINEGAR 500 mg.

Contribuie la:

•sănătatea sistemului renal

•ajută la reducerea acumulărilor de acid uric.

Compoziție :2 tablete

Conține:oțet de mere ( pudră concentrată cu minim 35 % aciditate sub formă de acid acetic)…… 1000 mg

Mod de administrare: câte 2 tablete 1-2 ori/zi

25.M.Bornuz ,M.I.Elias,B,Fazakas,P.Dăncescu,Olga Simionescu,2006,p.23

MERIȘOR26

Indicații:

Merisor se administrează ca supliment nutritiv, putând avea efecte diuretice și antiseptice în bolile căilor renale sau în stări inflamatorii asiociate tractului urinar (pielite și uretrite) .

Mod de Administrare: ca supliment alimentar, 1 capsulă/zi

Conține:Extract din fructe de merisor (Cranberry fruit)

ASTAXANTHIN 12 mg

26.M.Bornuz ,M.I.Elias,B,Fazakas,P.Dăncescu,Olga Simionescu,2006,p.27

Contribuie la :reducerea inflamațiilor renale

Compoziție -1 capsulă

Mod de administrare –câte 1 capsulă /zi la masă

URICONFORT-MEDICA- 60 capsule

Uriconfort redă confortul la urinare și crește rezistența aparatului urinar față de germenii patogeni.

Beneficii:

•Principiile active conținute în compoziția produsului susțin funcția excretoare a rinichilor.

•Stimulează eliminarea renală a apei, dar și a clorurilor, acidului uric și ureei, împiedicaând astfel formarea calculilor renali.

•Este un bun antiseptic urinar și antiinflamator și o sursă bună de vitamine, minerale și antioxidanți.

Efectele terapeutice ale produsului: drenor biliar, detoxifiant, diuretic, crește diureza, împiedică formarea calculilor renali, reduce disconfortul la urinare, reduce inflamațiile.

Mod de administrare:1-2 capsule de 3 ori/ zi, înainte de masa (2-3 săptămâni)

Compoziție:

Orthosiphon 0,08 g

Merișor 0,08 g

Angelica sinensis 0,08 g

Gheara diavolului rizom 0,04 g

Yucca 0,08 g

Cimbrișor 0,06 g

Excipienți ( avicel, amidon, aerosil, stearat de Mg, acid stearic)

Favisan Afin Capsule 90buc28

Favisan – Afin
Adjuvant in diabet zaharat, diaree, enterocolita, infectii urinare, scaderea acuitatii vizuale

Efecte: bacteriostatic, diuretic
Mod de utilizare: Ca supliment nutritiv, 1 CPS x 3/zi

Atenționări !Trebuie avut în vedere că în utilizarea medicamentelor și produselor farmaceutice din afin ,indiferent de natura și modul de administrare , există un risc inevitabil ,generat pe de o parte de complexitatea organismului uman,iar pe de alta de factorii uneori imprevizibili ,care într-un fel sau altul ,tulbură sau modifică integritatea structurilor și homeostazia organismului ,având repercursiuni somatice și psihice din cele mai variate ,care la rândul lor influențează capacitatea de muncă și de creație a individului.

28.M.Bornuz ,M.I.Elias,B,Fazakas,P.Dăncescu,Olga Simionescu,2006,p.34

Deși nu s-a urmărit sistematic gradul în care medicamentele și produsele farmaceutice din afin influențează capacitatea de muncă și randamentul productiv al omului ,în administrarea acestora intervin anumiți factori care sunt dăunători pentru organismul omului.

Necunoașterea atitudinii necesare prevenirii și tratării unor boli duc la tulburări multiple,cu incidență și gravitate variabilă deoarece efectul advers al medicamentelor și produselor farmaceutice din afin se consideră că este dependent de compoziția fizico-chimică ( gradul molecular,mecanismul de acțiune).

În cele mai multe ori , activitatea scăzută a medicamentelor și produselor farmaceutice din afin ,rezultă din incapacitatea substanței medicamentoase de a ajunge în compartimentul central în cantitate insuficientă.Limitarea biodisponibilității este scăzută de eliberarea ineficientă a substanței

Dispoziția medicamentelor și produselor farmaceutice din afin ,în organism depinde atât de proprietățile lor chimice,cât și de procesele biochimice și fiziologice,care intervin în condițiile invadării organismului de către substanțe străine.

Nocivitatea medicamentelor și produselor farmaceutice din afin este dependentă de structura chimică,de gradul de puritate,de respectarea posologiei,de particularitățile bolnavului,de asocierea cu alte medicamente sau alimente , de calea de administrare și difuziunea medicamentului în organism, de biotransformarea acestuia și eliminarea medicamentului.

TINCTURĂ DE PROPOLIS

Eficiența acțiunii antibacteriene a propolisului depinde de modul lui de preparare, și de compoziția în care se încorporează. La utilizarea asociată cu unele antibiotice, eficacitatea și durata de acțiune a extractului de propolis este mult accentuată iar respectivele microorganisme nu dezvoltă rezistență la antibiotice. La administrarea internă, propolisul nu produce disbacterioze ci o stimulare a factorilor imuni specifici și non-specifici și ca rezultat o creștere a rezistenței generale a organismului.Pentru efectul antibiotic al propolisului este responsabilă concentrația de flavonoizi. Aceștia posedă numeroase efecte curative foarte puternice.

Este foarte bine cunoscut faptul că secreția endocrină provenită din timus, glanda tiroida, pancreas și glanda suprarenală au un efect benefic pentru întreg organismul.Flavonoizii nu sunt doar substanțe antibacteriene, ci sunt active și în tratarea ulcerului, reumatismului, simptomelor de gripa și răceală, iritațiilor stomacale și anumitor probleme respiratorii.Extractele de propolis inhibă creșterea stafilococului auriu. De asemenea, propolisul sporește activitatea antistafilococică a unor antibiotice de sinteza ca streptomicină, eritromicină și amoxicilină. Extractele de propolis și-au demonstrat efectul protector în tratamentul guturaiului care a beneficiat și de scurtarea perioadei de tratament. Studiile efectuate au dovedit o reducere a incidenței infecțiilor respiratorii la copii, manifestate sub formă de rinite, faringite, amigdalite streptococice și bronșite.

Oamenii de știință au testat efectele bactericide ale propolisului – extract apos 13% – pe mai multe tulpini de bacterii gram și gram-precum și pe tulpini de bacterii anaerobe izolate de la pacienți cu infecții ale căilor respiratorii superioare.In urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că la concentrații ce variază între 6,25 și 1g de extract de propolis/litru, toate tulpinile bacteriene sunt distruse. Totuși, efectele sunt valabile doar la aplicarea topică a preparatelor și nu prin administrarea sistemică a acestora.

Tinctura de propolis este un extract alcoolic care conține 30%(15%) propolis.
      Ce-a mai eficientă metodă de administrare a propolisului este tinctura de propolis.
      Tinctura de propolis se obține prin introducerea propolisului fin mărunțit în alcool de 85-95°. Cel mai recomandat este alcoolul de secară. Pentru ca propolisul să poată fi ușor mărunțit, trebuie ținut în congelator. Din 200 ml alcool de 90°și 60 gr (30gr) propolis, se face o soluție alcoolică de 30 % (15%) .Se păstrează la întuneric timp de 7-10 zile, perioada în care timp se agită din când în când.Se observă că extractul alcoolic are o culoare închisă maro-rosiatica, iar pe fundul vasului sau depus particulele de propolis și ceară nedizolvate30.

30.M.Bornuz ,M.I.Elias,B,Fazakas,P.Dăncescu,Olga Simionescu,2006,p.35

Se filtrează de două ori printr-un pachet alcătuit din două tifoane cu vată la mijloc. În urma filtrării rezultă un lichid clar de culoare maro sau roșiatică. Se pastreaza în sticle închise ermetic, de culoare închisă.

Acțiunea antiinfecțioasă-antimicrobiană a propolisului:

La utilizarea asociată cu unele antibiotice, eficacitatea și durata de acțiune a extractului de propolis este mult accentuată iar respectivele microorganisme nu dezvoltă rezistență la antibiotice. La administrarea internă, propolisul nu produce disbacterioze ci o stimulare a factorilor imuni specifici și non-specifici și ca rezultat o creștere a rezistenței generale a organismului.Conform celor deja menționate principalii compuși responsabili pentru această importantă acțiune a propolisului sunt esterii acizilor fenolici cu alcooli aromatici. Când se constată absența unei cantități dozabile de ulei volatil, eficacitatea propolisului nu este aceeași. Deaceea o importanță condiție de calitate a propolisului este existența fracțiunii volatile. Cu cât propolisul este mai aromat cu atât este mai eficient.

Acțiunea antimicrobiană a propolisului îl recomandă a fi aplicat în diferite domenii medicale:

Uz intern:

Nefrita, pielo-nefrita, cistita, infectii reno-urinare în general: se ia 1 lingurita de tinctura de 3-4 ori pe zi. Tratamentul dureaza 5-7 zile.

CONCLUZII

Ca o concluzie a celor relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că pentru a fi folosite REMEDIILE NATURISTE FOLOSITE ÎN AFECȚIUNILE URINARE ,trebuie să corespundă unor condiții riguroase de exigență ce se impun și trebuie să aibă o compoziție chimică bine precizată , să se cunoască substanța activă pe unitate de doză, să fie cunoscute doza toxică și a eventualelor riscuri , fenomene teratogene , mutagene și influența asupra metabolismului .

Un medicament nou se acceptă în cazul în care se prezintă avantaje față de cele existente prin acțiune mai pronunțată,efect mai rapid, toxicitate și efecte secundare mai slabe.Cu alte cuvinte ,în urma celor menționate în această lucrare se poate concluziona faptul că:

REMEDIILE NATURISTE FOLOSITE ÎN AFECȚIUNILE URINARE , dețin un remarcabil potențial patogen,capabil să genereze variate manifestări,atribuite atât personalului medical,cât și uneori bolnavilor care folosesc diferite medicamente fără prescripție competentă.

Cunoașterea complexă a reacțiilor adverse la REMEDIILE NATURISTE FOLOSITE ÎN AFECȚIUNILE URINARE, individualizarea terapiei și renunțarea la automedicație pot aduce importante beneficii patologiei moderne,prin scăderea incidenței a reacțiilor adverse date de REMEDIILE NATURISTE FOLOSITE ÎN AFECȚIUNILE URINARE fără prescripție medicală.

În tratarea infecțiilor urinare cu ajutorul remediilor naturiste,progresele remarcabile ale fitoterapiei includ metode moderne de tratament metode utile,care trebuie folosite cu prudență și competență (respectând permanent indicațiile și contraindicațiile fiecărei metode ,individualizând terapia).

BIBLIOGRAFIE

C.Barbun.Chiovsci- Afecțiuni Renale, Editura Medicală, București,200

C. Borundel –Medicină internă pentru cadre medii , Editura Medicaă, București, 2015

Ing.FLORENTIN CRĂCIUN,Dr.farmacist OVIDIU BOJOR,biolog MIRCEA ALEXA-Farmacia naturii,editura All,București ,2013

ȘTEFAN MOCANU,DUMITRU RĂDUCANU-Plante medicinale,legume,fructe în terapeutică ,Editura All,București,2007

IOAN GRECU,DENA CUREA-Identificarea substanțelor medicamentoase provenite din plante ,Editura Coloseum , Bucuirești, 2008

I.GRECU ELENA CUREA –Stabilitatea Medicamentelor, din plante,Editura Medicală, București,2002

biolog MIRCEA ALEXAN-Farmacia naturii din România, Editura Polirom, Iași ,2006

MIHAI BELAȘCU-Enciclopedia Plantelor Medicinale , All,București ,2011

M.BORNUZ ,M.I.ELIAS,B,FAZAKAS,P.DĂNCESCU,OLGA SIMIONESCU – Ghid practic de folosirea rațională a medicamentelor pe bază de plante ,Editura Medicală, ,2006