Reluari Si Dezvoltari Privind Rolul Si Locul Managementului Financiar In Cresterea Performantelor Intreprinderilor Mici Si Mijlocii (imm) din Romania

CUPRINS

Capitolul 1 Rolul și responsabilitățile managementului financiar în cadrul I.M.M. – urilor

Capitolul 2 Studiul empiric

Capitolul 3 Model de politici de gestionare a surselor de finantare, a activelor si a capitalului recomandat IMM – urilor din Romania

Capitolul 4 Model de instrucțiuni de lucru privitor la tehnicile de planificare, control și evaluarea a performantelor I.M.M. – urilor din Romania

Rezumatul lucrării

Tematica aleasă, concretizată în prezenta lucrare cu titlul Reluări și dezvoltări privind rolul și locul managementului financiar în creșterea performanțelor Intreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) din România, se degajă din preocupările la nivel european și național de a găsi soluții la probleme importante cu care se confruntă întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană și, în consecință, și cele din România. Conform mențiunilor regăsite în conținutul subpunctul 4.1 Factori cheie descoperiți din capitolul 4 Concluzii („Annual Report on European SMEs 2013/2014: A Partial and Fragile Recovery”, 2014) se concluzionează că evoluția IMM –urilor a depins, în perioada analizată, într-o măsură considerabilă atât de de îmbunătățirea condițiilor macroeconomice din fiecare stat, cât și de alți factori cheie care au influență asupra acesteia, cum ar fi „dificultățile în accesarea finanțării, găsirea clienților, desfășurarea afacerii, costuri ridicate privind forța de muncă și cele privind producția, precum și lipsa de personal calificat”. Concluziile raportului, pe baza răspunsurilor respondenților, au reliefat-printre alte – și faptul că accesul la finațare este important în primul rând pentru microîntreprinderi și apoi pentru cele mici și mijlocii. Principalele bariere identificate în obținerea finanțării sunt accesarea dificilă a creditelor bancare sau a altor tipuri de împrumuturi și a reglementările birocratice excesive care privesc accesul la fondurile europene.

După cum se poate observa componenta financiară a IMM-urilor se regăsește printre principalele problemele cu care se confruntă acestea. În consecință demersul nostru și-a propus obținerea unei imagini de ansamblu asupra modului în care secțiunea financiară este organizată în cadrul IMM –urilor din țara noastră. De asemenea s-a considerat a fi util a se identidfica modul în care este percepută, de către acționarii / asociații și managementul superior al IMM-urilor, aria de responsabilitate a managerului financiar. Scopul acestui demers a fost acela de a găsi un model de politici de gestionare managerială a surselor de finanțate, a resurselor și capitalului. În același timp s-a dorit aducerea în atenția mangementului superior (administrator, director general,etc) responsabilitatea acestuia în conducerea și organizarea activității contabile a întreprinderii. De asemenea s-a dorit elaborarea unor instrucțiuni de lucru privind activitatea de bugetare, control și evaluare a performanțelor IMM-urilor din țara noastră care să le sprijine în a obține o gestionare mai bună a activității financiare.

În acest sens s-a eloborat, pe baza posibilităților modeste existente, studiul empiric din capitolul 2 al lucrării. A fost utilizată ca metodă de bază, metoda chestionarului. Analiza răspunsurilor a presupus elemente de cercetare comparativă și explicativă. Eșantionare a avut în vedere numai IMM- urile. Analiza acestui chestionar a condus la atingerea scopului mai sus menționat prin concretizarea modelelor și instrucțiunilor prezentate în capitolele 3 și 4 ale prezentei lucrări. În cuprinsul acestor capitole s-a oferit posibile răspunsuri și soluții la o parte din problemele întâlnite în activitatea financiară de către respondenți.

Răspunsurile au scos în evidență și unele deficiențe cu privire la calitatea rapoartelor financiare, întocmite de personalul financiar și puse la dispoziția magementului superior în vederea luării anumitor decizii. Astfel, mare parte dintre respondenți menționează că rapoarte financiare primite nu conțin secțiuni de comentarii care să analizeze conținutul acestora, situație care are drept rezultat privarea managementului superior de analize financiare de specialitate. Ideal ar fi ca rapoartele financiare, mai mult sau mai puțin standardizate, să conțină atât direcții, cât și scenarii pentru acțiuni viitoare concepute de responsabilii financiari (director financiar, contabil – șef, etc). Este adevărat că întocmirea unor asemenea șcenarii și direcții de acțiune presupune că cei ce le elaborează să posede un cumul semnificativ de cunoștințe din diverse domenii economice, cum ar contabilitatea, analiza financiară, fiscalitate, comerțul, etc. De asemenea se prezumă că nivelul de responsabilitate va crește pentru cei ce le întocmesc.

Dacă un asemenea nivel de elaborare a raportărilor financiare nu este posibil, atragem atenția că ar fi bine ca, măcar, comentariile de specialitate să existe iar acestea să descrie motivele și efectele evoluției întreprinderii în intervalul de timp la care aceste raportări se referă. Luarea deciziilor de către conducerea întreprinderii, pe baza rapoarelor care au la bază informații contabile, este influențată de calitatea acestor informații contabile. Pentru a obține rapoarte informative de calitate, conducerea întreprinderii – responsabilă cu organizarea contabilității – trebuie să se asigure că inregistrările contabile, pe baza cărora- în final – se întocmesc situațiile financiare, sunt conforme cu toate cerințele din actualele reglementări contabile, O.M.F.P. 1802/2014. În mod clar se poate spune că prelucrarea informației din perspectivă contabilă și fiscală are întâietate în fața perspectivei manageriale. Trebuie ținut cont de faptul că înregistrarea operațiunilor trebuie să țină seama de fondul economic al tranzacției sau al angajamentului în cauză. Înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico – financiare se face în conformitate cu realitatea economică.

Au fost abordate trei direcții de lucru. Prima direcție se referă la funcțiile și rolul conducerii financiare în cadrul IMM-urilor. S-a scos în evidență răspunderea structurilor financiare în aplicare diferitelor direcții de acțiune ale întreprinderii. De-a lungul timpului rolul managerului financiar s-a diversificat, în sensul că atribuțiunile clasice din domeniul contabil se întrepătrund cu cele gestionare a riscurilor, analiză financiară, control, conformitate cu prevederile din domeniul fiscal și chiar cu cele de audit intern. S-a accentuat necesitatea existenței unei strânse relații de comunicare între departamentul financiar – contabil și restul departamentelor. Această inter-relaționare între departamente este necesară pentru înțelegearea tranzacțiilor și pentru evitarea diferitelor riscuri ce pot apărea, cum a fi de exemplu cele de natură fiscală.

O tranzacție poate avea semnificații și interpretări diferite de la un departament la altul. În general forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanță cu realitatea economică. Totuși pot exista situații în care există diferențe între natura economică a unei operațiuni și forma sa juridică. Din perspectivă contabilă forma economică trebuie să prevaleze.

A doua direcție a constituit-o identificarea zonelor asupra cărora managementul financiar trebuie să se focalizeze în vederea diminuării, pe cât posibil, a problemei privind imposibilitatea accesul la finanțare. În accesarea finanțărilor, indiferent de natura acestora, managementul financiar are un rol important. De asemenea acțiunile conducerii întreprinderii trebuie să aibă în vedere și obiectivul de diminuare a riscului de intrare în incapacitate de plată. Ulterior obținerii finanțării, structurile financiare din cadrul IMM –urilor au obligația ca, împreună cu managementul superior, să gestioneze activele și capitalul acestora în vederea obținerii climatului economic optim pentru ca întreprinderile să-și poată continua activitatea în scopul obținerii profitului.

În acest scop, s-au aprofundat unele modalități de acționare ale întreprinderii în vederea accesării finanțărilor din trei surse: acționari/ asociați, instituții finanicar bancare și nebancare. În ceea ce privește gestionarea resurselor (activelor) și a capitalului s-a pus accentul pe modul de stabilire a diferitelor tipuri de risc asociate investițiilor financiare și s-au prezentat metode de acoperire a riscului valutar aplicabile în România. S-a elaborat un posbil model de politici de gestionare a activelor și a capitalului care încorporează aspecte teoretice, exemple practice și formulare model.

A treia direcție se referă la importanța pe care IMM –urile trebuie să o acorde procesului de planificare bugetară. În conformitate cu precizările de la începutul acestei secțiuni, un al factor cheie care a influențat – după perioada de criză – evoluția dificilă a IMM-urilor l-a constituit costul mare al producției obținute. Eficientizarea costului de producție, din perspectiva magementului financiar, presupune aplicarea unui proces de bugetare, atent conceput, ce se completează -ulterior – cu unul de control.

Planificarea bugetară, fără un control permanent, nu conduce la o dezvoltare a întreprinderii. Controlul are rolul de a valida premizele, care au stat la baza elaborării bugetelor, de a invedera diferențele determinate între rezultatul previzionat și cel efectiv realizat, de a actualiza premizele și de a direcționa luarea măsurilor în vederea atingerii obiectivelor propuse.

De asemenea controlul se focalizează pe calitatea și oportunitatea (putem spune chiar obligativitatea) elaborării politicilor contabile și fiscale. În situația în care regulile stabilite prin procedurile interne, asumate de administratorul întreprinderii – urmare a aprobării acestora – , sunt neclare sau sunt permisive, în ceea ce privește interpretările, există riscul manipulării informației contabile și, de cele mai multe ori, și a celei fiscale. În același timp există riscul încălcării prevederilor legale care guvernează gestionarea patrimoniului.

Această a treia direcție conține un aspect pe care conducerea financiară a întreprinderii trebuie să se axeze. Acest aspect se referă la evaluarea performanțelor și a poziției financiare a întreprinderii. Evaluarea este importantă deoarece permite cunoașterea în orice moment a valorii întreprinderii. În același timp ajută conducerea acesteia de a prefigura maniera de evoluție viitoare a întreprinderii, în funcție de diferite șcenarii pe care aceasta le consideră potențial a se realiza.

Putem concluziona că demersul de realizare a lucrării post–doctorale și–a atins scopul propus și anume acela de a aduce lămuriri cu privire la unele aspecte teoretice și practice legate de tematica aleasă. Menționăm că, în opinia noastră, lucrarea în integralitatea sa este originală prin exemplele practice prezentate, prin rezultatul opiniilor și a structurilor practice propuse, cum ar fi modelele și instrucțiunile de lucru.

Demersul nostru își regăsește locul în încercările generale de promovare a interesul general național, din ce în ce mai vizibile în mediul economic românesc actual, în ceea ce privește dezvoltarea I.M.M. –urilor din toate sectoarele de activitate.

Cuvinte cheie

Management financiar

Contabilitate financiară

Contabilitate de gestiune

Surse de finanțare

Gaj cu/fără deposedare

Ciclul operațional

Piață reglementată

Expunere valutară

Bid rate

Offer rate

Hedging

OTC (over –the – counter)

Active financiare

Active circulante

Contract forward pe cursul valutar

Rata de schimb forward

Cash-and-carry arbitrage

Randament

Rata dobânzii

Prima de risc

Bugetare

Control

Situații financiare previzionate

Indicatori de performanță

Lichiditate

LISTA DE ACRONIME (DACĂ ESTE CAZUL)

LISTĂ TABELE GRAFICE

INTRODUCERE (1 -2 PAGINA)

CAPITOLUL 1

ROLUL ȘI RESPONSABILITĂȚILE MANAGEMENTULUI FINANCIAR ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII

Primul subpunct din cadrul capitolului nr.1 este structurat în două părți. În prima parte sunt prezentate criteriile de definire a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM.) în conformitate cu prevederile din Recomandarea 361/2003/CE și cu cele din legislația românească, respetiv Legea nr. 346 /2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea se vor face scurte referiri și la textul de lege aferent al OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale. În cea de a doua parte este prezentată o enumerare a actelor normative care guvernează funcționarea, în general, a societăților comerciale în România și care reglementează activitatea finaniară a acestora. Când ne referim la activitatea financiară avem în vedere cadrul legal referitor la reglementările contabile, reglementările fiscale, prevederile privind activitatea de audit financiar, normele legale aferente transferurilor de fonduri și regimul valutar.

Subpunctul 2 prezintă rolul mangementului finaciar sau, mai bine spus, a managerului financiar în cadrul unei IMM. Se enumera zonele sale de responsabilitate și se menționează activitățile specifice, care cad în sarcina managerului financiar. În timp rolul managerului financiar (directorului financiar) a devenit din ce în ce mai complex iar atribuțiile din domeniul contabil se întrepătrund, în prezent, cu cele de gestionare a riscurilor, analiză financiară, control intern, de conformitate cu prevederile din domeniul fiscal și chiar cu cele de natura auditului intern.

Subpunctul 3 prezintă relațiile existente între poziția de manager financiar (director financiar) și restul departamentelor din cadrul IMM – urilor. De asemenea se pune accentul pe nevoia de comunicare între departamente. Managerul financiar trebuie să aibă atât o imagine de ansamblu asupra industriei din care face parte întreprinderea, cum ar fi dimensiunea industriei, tendințele de creștere ale piețelor de desfacere, cota de piață a întreprinderii și valoarea și numărul întreprinderilor competitoare, cât și o imagine de detaliu privind întreprinderea în cauză, cum ar fi informațiile privind înființarea acesteia, modificările în structura acționariatului și cele referitoare la istoria bunurilor produse și/sau comercializate și la evoluția în timp a întreprinderii.

Cadrul legislativ actual care guveneaza deciziile financiare

1.1.1 Criteriile de definire a întreprinderilor mici și mijlocii

Persoanele fizice care intenționează să desfășoare activități de natură comercială pot apela, conform legii, la diverse forme de organizare care capătă sau nu personalitate juridică (comercianți persoane juridice și comercianți persoane fizice). Cele mai cunoscute forme de organizare sunt societățile comerciale. Acestea „sunt forme asociative în care se desfășoară activitatea comercială. Aceste societăți se constituie prin voința asociaților, însă beneficiind de personalitate juridică, ele sunt subiecte de drept distincte” (Cărpenaru, 2012). În țara noastră reglementarea societăților comerciale face obiectul a două acte normative. În cazul celor constituite pe baza proprietății private și a liberei inițiative este vorba de Legea 31/1990 privind societăților comerciale iar în cazul entităților cu capital de stat este vorba de Legea nr. 15/1990 privind organizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale. Întreprinderile mici și mijlocii sunt societăți comerciale. Există o reglementare distinctă privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv Legea nr. 346/2004.

Definiția întreprinderilor mici și mijlocii, denumite în continuare IMM –uri, este următoarea:

Tabel 1: Definirea întreprinderi mici și mijlocii

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legislației

IMM –urile se clasifică, conform art. 4 din Legea 346/2004, în funcție de numărul mediu anual de salariați și de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale pe care le dețin, în 3 categorii: microîntreprinderi, întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii.

Schematic definirea acestor 3 categorii, în funcție de creiteriile mai sus amintite, este următoarea:

Tabel 2: Criterii de clasificare a IMM-urilor

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legislației

În funcție de relația unei întreprinderi cu alte întreprinderi, raportată la capitalul sau la drepturile de vot deținute ori la dreptul de a exercita o influență dominantă, pot exista 3 tipuri de întreprinderi:

Tabel 3: Citerii de clasificare a I.M.M-urilor drept întreprinderi legate sau partenere

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legislației

În temeiul dreptului la liberă inițiativă, al dreptului la liberă asociere și al dreptului de stabilire, „orice persoană fizică, cetățean român sau cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, poate desfășura activități economice pe teritoriul României” (OUG 44, 2008). Actul normativ care reglementează desfășurarea acestor activități este OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale. Activitățile economice pot fi desfășurate în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera inițiativă. Persoanele fizice pot desfășura activitățile economice după cum urmează: individual și independent, ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale.

O întreprindere economică se definește ca fiind activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. O întreprindere individuală se consideră ca fiind întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică. Întreprindere familială este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa. Persoană fizică autorizată este definită ca fiind orice persoana fizică care primește autorizația necesară să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă.

1.1.2 Reglementări legale care guvernează activitatea economică a IMM-urilor

Managementul financiar trebuie să fie familiarizat cu conținutul reglementărilor legale care guvernează cadrul general de desfășurare a activității economice a IMM –urilor. Schematic acest cadru se prezintă astfel:

Figura 1: Domeniile economice, reglementate prin acte normative, pe care managementul financiar al IMM-urilor trebuie să le cunoască

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legislației

Actele normative importante care reglementează fiecare domeniu mai sus prezentat sunt prezentate în tabelele următoare:

Tabel 4: Acte normative din domeniul de activitate al societăților comerciale. Cadrul general de desfășurare a activităților comerciale.

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legislației

Tabel 6: Acte normative din domeniul contabil și al auditului finaciar

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legislației

Tabel 7: Acte normative din domeniul fiscal

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legislației

Notă: În domeniul fiscal au fost enumerate numai actele normative care definesc cadrul general, fără a se avea în vedere florilegiul de ordine, decizii și instrucțiuni de intocmirea a formularelor și declarațiilor care completează aceste acte normative, cu precădere Legea 571/2003.

Tabel 8: Acte normative din domeniul de reglementare a regimului valutar și evaziunea fiscală

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legislației

1.2 Responsabilitățile managementului financiar

Gama de responsabilități a managerului financiar este extrem de variată începând cu problematici din domeniul contabil, ca de exemplu cele specifice contabilității financiare, calculației costurilor, întocmirii bugetelor și raportării finaciare, din domeniul investițiilor financiare și continuând cu domeniile de gestionare a riscurilor, de evaluare a sitemelor interne de control, de comunicare cu acționarii/ asociații sau managementul superior, reprezentat de Directorul General, și de evaluare a performanțelor întreprinderii. Între cele două poziții importante, cea de Director General și cea de Director Financiar, considerăm că este impetuos necesar să existe o bună comunicare și un sprijin reciproc în vederea atingerii obiectivelor comune, din care amintim preocuparea constantă pentru creșterea valorii investiției făcute de acționari / asociați în întreprindere.

O relație strânsă și de bună conlucrare trebuie să existe între managerul financiar (directorul financiar) și auditorul intern al întreprinderii deoarece ambii au preocupări comune la nivel de întreprindere, cum ar fi gestionarea riscurilor, verificarea corectitudinii cuantumului veniturilor și cheltuielilor înregistrate, prevenirea și detectarea fraudelor.

În funcție de dimensiunea IMM, de cadrul legal din țara unde aceasta își desfășoară activitatea, de modul de organizare a acesteia și/sau de cultura organizațională la nivelul grupului de întreprinderi, din care aceasta, eventual, face parte, procedurile de audit intern pot fi într-o măsură mai mare sau mai mică dependente și / sau subordonate managementului financiar (directorului financiar) al IMM. În general întreprinderile mari acordă o independență totală comitetului de audit intern, existand în acelși timp atât funcția de director financiar cât și cea de auditor intern. Rolul comitetului de audit este de a sprijini Consililul de administrație prin oferirea de informații cu privire la procesele de raportare financiară și de control intern al întreprinderii. În cadrul întreprinderilor mai mici, rolul auditorului intern este preluat de directorul financiar.

Zonele de responsabilitate din cadrul unei I.M.M. care cad, direct sau indirect, în sarcina managementului financiar sunt prezentate în continuare:

Tabel 9: Activități specifice domeniului investițional

Sursă: Prelucrarea autorului

Tabel 10: Activități specifice domeniului contabil

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza legii contabilității și a altor reglementări legale în materie

Tabel 11: Activități specifice domeniului fiscal

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza titlurilor din Codul fiscal

Tabel 11: Activități specifice auditului intern

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza normelor de audit

Componentele prezentate în tabelul de mai sus pot fi reprezentate și de o manieră mai succintă prin intermediul schemei următoare:

Fig. 2 – Zonele de responsabilitate ale managerului financiar (directorului financiar) din cadrul IMM –urilor.

Sursă: Creația autorului

Rolul managerului financiar este acela de a fi un real suport pentru proprietarii întreprinderii. De asemenea activitatea managerului financiar interrelaționează cu interesele creditorilor, clienților, furnizorilor și ale salariaților.

1.3 Relațiile dintre managementul financiar și restul departamentelor

Având în vedere nevoia de informații, în vederea îndeplinirii responsabilităților care-i revin, managerului financiar (directorului financiar) trebuie să colaboreze cu aproape toate departamentele din cadrul unei IMM. În raport de activitatea și de dimensiunea IMM, aceasta poate avea o structură departamentală mai complexă iar sarcinile, departamentelor ce o compun, pot varia. Pentru prezenta lucrare vom avea în vedere o întreprindere care are un număr de 6 departamente: departamentul de achiziții, departamentul de vânzări, departamentul administrative, departamentul de resurse umane, departamentul de audit intern și departamentul contabil.

Managerul financiar va corobora datele înregistrate de departamentul contabil cu informații degajate din documentele din sfera de activitate a departamentului de achiziții în vederea îndeplinirii următoarelor sarcini:

Revizuirea termenelor și condițiilor de creditare acordate de furnizori.

Revizuirea datoriilor comerciale curente / termen lung.

Stabilirea situației datoriilor comerciale în termen și a celor restante.

Stabilirea listei cu cei mai importanți furnizori.

Stabilirea situației stocurilor existente și a stării acestora (vandabile, greu vandabile, nevandabile, deterioarate, etc).

Compararea bugetelor de achiziții previzionate cu cele efectiv realizate.

Atenție ! Se vor solicita copii după toate contractele și comenzile de achiziții.

Managerul financiar va corobora datele înregistrate de departamentul contabil cu informații degajate din documentele din sfera de activitate a departamentului de vânzări în vederea îndeplinirii următoarelor sarcini:

Înțelegerea strategiei de vânzări aplicată în orice moment de întreprindere (găsirea de noi clienți, acordarea de suport clienților existenți prin acordarea de termene de plată mai mari și/sau prin acordarea de reduceri comerciale suplimentare în funcție de volumul tranzacțiilor, etc).

Revizuirea termenelor și condițiilor de creditare acordate clienților.

Analizarea sezonalității vânzărilor.

Analizarea modului de recunoaștere a veniturilor în funcție de prevederile contractuale și ținând cont de prevalența economicului asupra juridicului.

Analizarea retururilor din cursul anului și a celor din primele 3 – 4 luni după închiderea anului.

Sintetizarea vânzărilor pe client, pe zone, pe segmente de clienți, etc (anul curent vs. anul precedent).

Defalcarea vânzărilor pe produs/pe game de produse/ mărci de produse / pe agent (anul curent vs. anul precedent).

Stabilirea ponderilor vânzărilor pe fiecare canal de distribuție, ca de exemplu comerț clasic, comerț on –line, etc.

Stabilirea cotei de piață a întreprinderii.

Stabilirea listei celor mai buni 10 – 15 clienți (se acoperă cel puțin 80 % din cifra de afaceri).

Stabilirea listei clienților care au renunțat la colaborare.

Stabilirea ratei de creștere a numărului de clienți.

Stabilirea structurii departamentului de vânzări și a altor departamente ce acordă suport tehnic acestuia (departament logistic, reparații în garanție și / sau post – garanție).

Stabilirea situației creanțelor în termen și restante.

Stabilirea situației veniturilor înregistrate în avans .

Stabilirea situației garanțiilor contractuale acordate.

Compararea bugetelor de vânzări previzionate cu cele efectiv realizate.

Atenție ! Se vor solicita copii după toate comenzile și contractele de vanzare.

Departamentul administrativ va acorda sprijin managerului financiar în vederea stabilirii situației de fapt privitoare la:

Lista mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar deținute de întreprindere și a starii fizice a acestora (amortizate pațial, amortizate integral, nepuse în funcțiune, etc).

Lista bunurilor pentru care întreprinderea a încheiat contracte de leasing financiar sau leasing operațional.

Lista activelor asigurate și lista polițelor de asigurare aferente.

Lista activelor necorporale deținute de întreprindere (licențe, programe de calculator, etc).

Lista costurilor capitalizate drept costuri de dezvoltare sau incluse în programe informatice .

Lista activelor care necesita reparații în viitor sau a celor ce trebuie a fi schimbate.

Planurile de închidere, mutare sau extindere a capacităților existente.

Revizuirea termenelor și a condițiilor incluse în contractele de leasing financiar, leasing operațional, de reparație și întreținere perioadică.

Revizuirea condițiilor de asigurare.

Atenție ! Se vor solicita copii după toate contractele de leasing financiar, leasing operațional, de reparație și întreținere perioadică și după polițele de asigurare.

Departamentul de resurse umane va acorda sprijin managerului financiar prin punerea la dispoziție a următoarelor documente și informații:

Organigrama întreprinderii

Rezumat pentru fiecare angajat privind: numele, data nașterii, educație, experiență, salariul, etc.

Acordurile privind împrumuturile acordate angajaților și beneficiile sub forma de acțiuni sau părți sociale (anul curent vs. anul anterior).

Acordurile cu privire la primele acordate agenților de vânzări ca urmare a atingerii planurilor propuse (anul curent vs. anul anterior).

Situația primelor și a tutoror compensațiilor, bonusurilor primite de angajați (anul curent vs. anul anterior).

Situația avantajelor în natură acordate personalului și a modului de impozitare a acestora.

Copie după contractele de angajare.

Copie după ROI (Regulamentul de Ordine Interioară)

Copie după contractul colectiv de muncă.

Rotația personalului.

Declarațiile depuse.

Calculul privind impozitul pe salarii și contribuțiile individuale datorate.

Calculul privind contribuțiile datorate de întreprindere.

Sume de recuperat de la angajați și sume datorate acestora.

Managerul finaciar va trebui să obțină date de la departamentul contabil, de la departamentul de audit intern sau de la oricare alt departament, în funcție de structura organizatorică a întreprinderii, inclusiv din surse externe (avocați, consultanți, auditori externi), pentru realizarea următoarelor obiective:

Revizuirea perioadică a reglementărilor legale privind drepturile, obligațiile și restricțiile ce privesc acționarii și/sau asociații.

Revizuirea rapoartelor periodice (anuale, semestriale, trimestriale, lunare) puse la dispoziția acționarilor/asociaților întreprinderii și/sau a autorităților (situații financiare, rapoarte de vânzări, achiziții, flux de numerar, încasări și plăți, etc).

Analizarea modificărilor în politicile și estimările contabile.

Revizuirea documentelor de inființare a filialelor, asocierilor în participațiune și a posibilelor restricții cu privire la primirea de dividente și transferul de capital.

Revizuirea planurilor de emitere de acțiuni în funcție de tipologia acestora și de legislația existentă în România sau în alte țări ale Uniunii Europene.

Revizuirea planurilor de răscumpărare a acțiunilor (acțiuni de trezorerie)

Revizuirea politicii de divident a filialelor și a posibilelor restricții în distribuirea acestora

Determinarea sumelor privind datoriile cu taxele și impozitele (TVA, impozit pe profit/venit, accize, impozite reținute la sursă, etc)

Analizarea datelor obținute ca urmare a inventarierii anuale în vederea stabilirii valorii tuturor elementelor bilanțiere.

Revizuirea bugetelor existente și adaptarea acestora la noile tendințe de evoluția a întreprinderii, ținand cont de informațiile primite de la restul departamentelor

Planificarea discuțiilor cu creditorii (bănci, societăți de leasing, furnizori) și adaptarea politicii financiare în funcție de evoluția activității întreprinderii

Revizuirea scrisorilor emise în atenția managementului întreprinderii de auditorii interni și auditorii externi

Revizuirea rapoartelor emise de consultanți, avocați și analiști externi

Revizuirea tranzacțiilor cu părțile afiliate (tranzacții în val și în amonte)

Revizuirea tranzacțiilor cu angajații societății

Planificarea modalităților de perfecționare continua a angajaților și de evaluare periodică a acestora

Analizarea contractelor importante pentru activitatea întreprinderii, cum ar fi:

contractele de creditare, contractele de factoring, contractele care privesc activitățile externalizate, contractele de licență, franciză, drepturi de autor, drepturi de utilizare a inovațiilor tehnologice, dreturi de exploatare și contractele comerciale încheiate cu cei mai importanți clienți și furnizori

Revizuirea procedurilor și politicilor contabile, fiscale, control și de audit intern

Revizuirea planurilor de asigurare a creanțelor, activelor fixe și chiar a întreprinderii în ansamblu.

Atenție ! În vederea realizării obiectivelor mai sus menționate se vor solicita copii după următoarele documente:

Procesele verbale de la adunările ordinare și extraordinare ale acționarilor / asociaților întreprinderii.

Procese verbale ale adunărilor comitetului executiv și ale comitetului de audit.

Contractele de inființare a entităților asociate în conformitate cu legislația țării unde acestea își desfășoară activitatea.

Autorizații de funcționare emise de autoritățile competente pentru funcționarea întreprinderii și a filialelor acesteia .

Procese verbale ale adunărilor comitetului executiv și ale comitetului de audit pentru fiecare filială și asociere în participațiune.

Contractele încheiate între întreprindere și filialele sale .

Contractele încheiate între societatea – mamă și întreprindere.

Alte contractele importante.

Listele mai sus enumerate nu sunt limitative și – în funcție de dimensiunea și activitatea întreprinderii – acestea pot fi extinse sau restrânse. Totuși, indiferent de dimensiunea și activitatea întreprinderii, managerul financiar trebuie să aibă în vedere aceste aspecte. Atingerea acestor obiective nu se poate realiza în cadrul unei întreprinderi decât printr-o colaborare activă interdepartamentală.

Concluzii

Bibliografie

[1]. Stanciu D. Cărpenaru (2012), Tratar de drept comercial român, Ediția a III-a , revizuită conform noului Cod civil, pp.41, Editura Universul Juridic, București.

[2]. Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (notificată cu numărul C (2003) 1422), Text cu relevanță pentru SEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu numărul 124L din 2003.

[3]. Legea nr. 346 din 4 iulie 2004 privind stimularea înființării și dezvoltarii întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial NR. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

[4]. OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 2008 cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOL 2

STUDIUL EMPIRIC CHESTIONAR

" ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI TENDINȚE ÎN ACTIVITATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR ÎN CADRUL IMM-URILOR DIN ROMÂNIA "

REZUMAT SCURT

2.1 Scop și obiective

Consideram că este important a se obține o imagine de ansamblu asupra modului în care zona financiară, in componența căreia se includ contabilitatea financiară și managerială, controlul intern de gestiune, auditul intern etc, este organizată în cadrul IMM-urilor. De asemenea, este util să avem idee de modul în care este percepută, de către acționarii / asociații și managementul superior al IMM-urilor, aria de responsabilitate a managerului financiar.

Acest chestionar va răspunde la o gamă de probleme, din care amintim stabilirea importanței ce trebuie acordată unor responsabilități de zi cu zi sau a unor situații economice întâlnite în cadrul activității zilnice a IMM-urilor.

Este bine a se stabili procesele manageriale care prezintă dificultăți în aplicare și care necesită o abordare mai amplă atât din punct de vedere teoretic, cât – mai ales – din perspectivă practică.

Figura 3: Obiectivele urmărite în cadrul chestionarului

Sursă: Prelucrarea autorului

Este important să se stabilească dacă managerul financiar elaborează și pune la dispoziția managmentului superior (ex. directorului general, administratorului, etc) rapoarte și situații periodice, obținute pe baza informației financiare de care dispune. Mai mult, este bine de văzut dacă aceste rapoarte și situații conțin – pe lângă informația financiară brută – și comentarii care reflectă analize despre conținutul acestora, descriu motivele și subliniează efectele evoluției, sugerând – atunci când este cazul – și măsuri sau contramăsuri ce pot fi avute în vedere.

Concluziile care se vor desprinde, în urma prelucrării datelor, vor fi analizate și avute în vedere în elaborarea capitolelor următoare, în sesnsul că acestea vor reflecta ideiile, metodele și procedeele asupra cărora se va insista.

2.2 Cadrul conceptual

Activitatea financiar – contabilă este reglementată de mai multe acte normative (a se vedea capitolul nr. 1), fundamental fiind actul legislativ, Legea contabilității 82/1991, care menționează entitățile economice obligate să țină contabilitatea finaciară și care definește cadrul general de ținere a acesteia. Entitățile obligate să țină contabilitatea financiară sunt menționate in actul normativ (ex. soc. comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, etc). De asemenea prezentul act normativ face referire și la contabilitatea de gestiune, precizând că entitățile mai sus menționate organizează si conduc, după caz, și contabilitatea de gestiune, potrivit reglementarilor elaborate in acest sens. Altfel spus, există un cadru legal care reglementează distinct contabilitatea de gestiune și contabilitatea în partidă simplă. Cadrul legal se compune astfel:

Ordin 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea si conducerea contabilitații de gestiune

Ordin nr. 1040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Legea contabilității stabilește că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii entitatii respective. Se poate observa că directorul economic este responsabil direct pentru organizarea și conducerea contabilității, în baza fișei postului și în baza prezentei legi, așa cum se va menționa mai jos, directorului economic îi revin anumite obligații. În cazul in care contabilitatea este condusă pe bază de contract de presăari de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili si Contabililor Autorizați din Romania, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora, potrivit legii si prevederilor contractuale. Persoanele fizice care desfășoară activități producatoare de venitur, sunt răspunzătoare pentru organizarea contabilității proprii.

Privitor la organizarea efectivă, legea prevede următoarele aspecte:

contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană imputernicită să indeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare.

contabilitatea poate fi organizată si condusă pe bază de contracte de prestări de servicii in domeniul contabilității, incheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili si Contabililor Autorizați din Romania.

Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile:

în cazul organizării ca departament distinct – revine directorului economic, contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să indeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine.

în cazul încheierii, potrivit legii, de contracte in domeniul contabilității – revine persoanelor fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili si Contabililor Autorizați din Romania, care au calitatea de prestator în aceste contracte.

Legea stabilește cadrul general, obligatoriu de urmat, în ceea ce privește următoarele aspecte:

limba și moneda în care se ține contabilitatea,

instituțiile care elaborează norme și reglementări contabile, inclusiv planuri de conturi, pentru anumite domenii specifice (ex. Banca Națională a României elaborează pentru instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, etc),

entitățile care aplică sistemul simplificat de contabilitate și criteriile pe care acestea trebuie să le îndeplinească în vederea aplicării acestuia,

evaluarea elementelor deținute cu ocazia inventarierii anuale și reevaluarea imobilizărilor corporale

situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și raportările contabile

registrele contabile obligatorii, perioada și modalitatea de păstrare/arhivare a acestora și

sistemul informatic.

Cadrul general este completat cu alte acte normative emise în scopul detalierii procedurilor, normelor și metodelor, după caz, ce trebuie aplicate pentru aspectele anterior menționate ( ex: Ordin nr. 2861 / 2009 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor, Ordin nr. 3512 / 2008 privind documentele financiar contabile, etc). O enumerare a acestor acte normative adiționale se regăsește în Capitolul nr. 1.

O întreprindere poate elabora , în funcție de necesitățile existente și în funcție de domeniul de activitate de care aparține, situații și rapoarte proprii, care să reflecte informația financiar – contabilă sub diferite forme, nefiind obligatorii din perspectivă legală, dar care pot să reprezinte atât un suport în înțelegerea situației economice existente la data elaborării acestora, cât și un instrument de lucru util managementului în luarea deciziilor în vederea dezvoltării viitoare a întreprinderii.

2.3 Metodologia cercetării

2.3.1 Alegerea metodei si elaborarea conținutului chestionarului

Metoda folosită constă în elaborarea unui chestionar care va fi transmis unui număr cât mai mare de respondenți. Chestionarul va fi adresat persoanelor cu funcții de conducere (director economic, director financiar, contabil – șef, etc) din cadrul departamentelor financiar – contabile din cadrul IMM –urilor. Chestionarul prezintă întrebări închise. În vederea obținerii de date relevante, la formularea întrebărilor s-a ținut cont de următoarele cerințe:

să fie adecvate scopului cercetării activității financiare din cadrul unei IMM

să fie ușor de înțeles de toți subiecții cărora urmează să le fie adresate

respondenții să aibă răspunsuri la ele (să fie în cunoștință de cauză)

să nu conducă la apariția unei tendințe de distorsionare a răspunsurilor

Conținutul chestionarului se regăsește prezentat în Anexa nr. 1

2.3.2 Stabilirea eșantionului

Structura eșantionului este reprezentată în cadrul chestionarului de secțiunea A – Date despre societatea respondentă și se prezintă pe mai multe direcții. Aceste direcții permit o cunoaștere a întreprinderilor și a includerii sau excluderii acestora din categoria IMM-urilor, după cum urmează:

industria în cadrul căreia aceasta se regăsește sau, altfel spus, domeniul de activitate al întreprinderii

provenința structurii capitalului

apartenența sau nu la un grup de societăți, și

mărimea indicatorilor (număr de angajați, valoare cifra de afaceri și valoare active) pentru includerea / excluderea din categoria IMM-urilor.

Formularele au fost distribuite către 102 respondenți, răspunsuri primindu-se de la 67 dintre ei. În eșantion s-au inclus numai 65 de răspunsuri, urmare a faptului că 2 întreprinderi nu se încadrau în categoria IMM –urilor. Culegerea datelor a fost afectată de o paletă de dificultăți. O parte din acestea au fost eliminate atât prin metoda și tehnica de cercetare, cât și prin conținutul chestionarului, urmare a faptului că au fost anticipate de la începutul demersului.

Evident că sunt dificultăți care nu au putut fi depășite. Menționăm, în acest sens, împotrivirea respondenților în a furniza unele date de identificare, cum ar fi numele și prenumele, funcția în clar, denumirea exactă a entității în care lucrează și datele de identificare ale acesteia. Motivația adusă s-a referit, cu precădere, la poziția întreprinderii în relație cu terțe entități, cum ar fi clienții, furnizorii, concurența și la securitatea persoanei, care completa chestionarul, în raport cu întreprinderea în cadrul căreia își desfășura activitatea. Estențial de reținut este faptul că elementele de identificare din chestionar sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor propuse.

Centralizarea datelor a condus la obținerea următoarelor valori:

Tabel 1: Industria în cadrul căreia întreprinderea se regăsește

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Tabel 2: Proveniența capitalului

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Tabel 3: Apartenența sau nu la un grup de societăți

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Mărimea indicatorilor

Tabel 4: Număr de salariați din anul precedent

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Tabel 5: Valoarea cifrei de afaceri din anul precedent (în euro)

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Tabel 6: Valoarea activelor din anul precedent (în euro)

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

2.3.3 Sumarul rezultatelor

Sumarul rezultatelor va cuprinde datele centralizate din ultimele două părți ale chestionarului: Secțiunea B – Date privind organizarea departamentului financiar – contabil din cadrul societății și Secțiunea C – Funcționare și tendințe în activitatea managementului financiar.

Secțiunea B – Date privind organizarea departamentului financiar – contabil din cadrul societății

La întrebarea nr. 1 „Care afirmație este adevărată cu privire la modul de desfășurare a activității departamentului financiar – contabil al societății dvs.” rezultatele sunt următoarele:

Tabel 7: Centralizator răspunsuri întrebarea 1

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Rezultatele la interogarea nr. 2 privind reglementările contabile (principiile contabile general acceptate) aplicate de respondenți, sunt următoarele:

Tabel 8: Centralizator răspunsuri întrebarea 2

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Rezultatele la întrebarea 3 „Precizați în ce măsură informațiile contabile vă sunt utile în menținerea și dezvoltarea activității societății Dvs.” rezultatele sunt următoarele:

Tabel 9: Centralizator răspunsuri întrebarea 3

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Întrebarea nr. 4 se referă la modul de desfășurare – din perspectiva organizării interne a întreprinderii- a unui set de activități. Rezultatele sunt următoarele:

Tabel 10: Centralizator răspunsuri întrebarea 4

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Întrebarea nr. 5 se referă la procedurile interne ale întreprinderii și la existența manualului de politici contabile iar rezultatele sunt următoarele:

Tabel 11: Centralizator răspunsuri întrebarea 5

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Secțiunea C – Funcționare și tendințe în activitatea managementului financiar

Întrebarea nr. 1 se referă la un set de activități asupra căruia managementul financiar al unei întreprinderi ar trebui să se focalizeze. Rezultatele centralizate sunt următoarele:

Tabel 12: Centralizator răspunsuri întrebarea 1

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Întrebarea nr. 2 se referă la un set de provocări asupra căruia managementul financiar al unei întreprinderi ar trebui să se preocupe.

Tabel 13: Centralizator răspunsuri întrebarea 2

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Rezultatele intrebării nr. 3 „ Acordând note de la 1 la 5, precizați în ce măsură – în cadul societății Dvs. – sunt avuți în vedere indicatorii de mai jos în scopul aprecierii activității acesteia” sunt următoarele:

Tabel 14: Centralizator răspunsuri întrebarea 3

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Gradul de mulțumire față de următoarele procese desfășurate în cadrul întreprinderii, se observă din rezultatele întrebării nr. 4:

Tabel 15: Centralizator răspunsuri întrebarea 4

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Rezultatele consolidate aferente întrebării nr. 5 certifică frecvența elaborării și analizării diverselor rapoarte:

Tabel 16: Centralizator răspunsuri întrebarea 5

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Tabel 17: Centralizator răspunsuri întrebarea 5 (continuare)

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Întrebarea nr. 6 se referă la caracteristicile rapoartelor întocmite de către departamentul financiar – contabil și care sunt puse la dispoziția managementului .

Tabel 18: Centralizator răspunsuri întrebarea 6

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

2.3.4 Analizarea, interpretarea datelor și elaborarea concluziilor

Secțiunea A – Date despre societatea respondentă

Respondenții își desfășoară activitatea în domenii diverse. Cei mai mulți respondenți, peste 86 %, desfășoară activități de comerț sau prestează diverse servicii (49, 23 % – Comerț, hoteluri, restaurant, transport și depozitare, 36, 92 % – Activități culturale, recreative și alte servicii). Restul – aproximativ 14% – activează în industrie (4,62%), construcții (3,08%), tranzacții imobiliare (3,08%), telecomunicații și intermedieri financiare/asigurări.

Graficul 1: Industria în care se încadrează întreprinderea

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Întreprinderile care au răspuns întrebărilor din chestionar au în majoritate capital privat românesc (86,15 %), urmat de cel privat străin (10,77%) și privat mixt (3,08%). Această clasificare, coroborată cu rezultatele la întrebările chestionarului, ajută la o înțelegere a modului cum este privit rolul managementului financiar și care sunt tendințele în întocmirea de rapoarte specifice domeniului financiar – contabil în cadrul întreprinderilor 100% românești.

Graficul 2: Proveniența capitalului

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Întreprinderile care au răspuns ca nu fac parte dintr-un grup de societăți reprezintă 87, 69%. Restul de 12,31% fac parte dintr-un grup de întreprinderi.

Graficul 3: Apartenența sau nu la un grup de societăți

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Întreprinderile se încadrează în categoria IMM –urilor. Aproximativ 85 % din respondenți au până în 50 de salariați (56,92 % – între 1- 9 salariați, 27,69 % – 10 – 49 salariați). Restul de aproximativ 15 % au peste 50 de salariați inclusiv (9,23 % – între 50-100 salariați, 6,5 % – 101- 249 salariați).

Graficul 4: Număr de salariați

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Din perspectiva cifrei de afaceri, 63,08 % dintre respondenți au cifra de afaceri până în 500.000 euro, 12,31 % între 500.001 și 1 milion euro, 10,77 % înregistrează cifre de afaceri peste 1 milion de euro dar nu mai mult de 2 milioane euro, 12,31 % se încadrează în categoria 2 – 10 milioane euro iar restul (1,54 %) peste 10 milioane euro dar nu mai mult de 50 milioane de euro.

Graficul 5: Valoarea cifrei de afaceri

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Situația activelor totale este următoarea: 67,69 % până în 500.000 euro, 10,77% se încadrează în grupa peste 500.000 euro dar nu mai mult de 1 milion, 7,69 % se încadrează în categoria 1.000.001 – 2.000.000 euro, 9,23 % – mai mult de 2 milioane de euro dar nu depășesc 10 milioane de euro inclusiv, iar restul de 4,62 % au valori peste 10 milioane , dar nu mai mult de 43 milioane de euro.

Graficul 6: Valoarea activelor totale

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Secțiunea B – Date privind organizarea departamentului financiar – contabil din cadrul societății

Având în vedere faptul că cei mai mulți respondenți au până în 9 angajați și o cifra de afaceri sub 500.000 euro, tendința de a avea contabilitatea externalizată este normală. Un procent de 55,38 % este reprezentat de întreprinderile care au contabilitatea externalizată integral. Departament propriu au 36,92% din întreprinderile respondente. Sunt întreprinderi (7,69 %) care au funcția financiar – contabilă mixtă, în sensul că există departament propriu, dar anumite activități sunt externalizate.

Toate întreprinderile aplică reglementările contabile conforme cu directivele europene cu precizarea că 9,23% dintre acestea aplică și standardele internaționale de contabilitate pentru raportare către grup. Nu sunt întreprinderi care să aplice numai standardele internaționale de contabilitate (IFRS).

Este de remarcat faptul că peste 95 % din respondenți consideră că informațiile contabile sunt utile (49,23 % – foarte mult, 46,15 % – mult) în menținerea și dezvoltarea activității întreprinderii. Numai 4,62% consideră că informațiile contabile ajută într-o măsură neînsemnată la menținerea și dezvoltarea activității întreprinderii.

Graficul 7: Utilitatea informațiilor financiare – contabile

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza chestionarului

Rezultatele întrebării nr. 4 privind modul de organizare (intern, externalizat sau mixt) a activităților enumerate a scos în evidență faptul că:

operațiunea de înregistrare în contabilitate se realizează atât de departamentul propriu, adică intern (41,54 %), cât și de prestatori de servicii specializați externalizați (55,38 %) și mixt (3,08 %).

restul de operațiuni, care nu privesc strict domeniul contabilitate, sunt realizate cu precădere în cadrul întreprinderii, fără a se apela, decât în puține cazuri, la entități specializate externe, astfel:

integral în cadrul întreprinderii: activitatea de bugetare, planificare și control, activitatea de raportare către managemet și activitatea de management al riscurilor

aproape integral în cadrul întreprinderii (peste 98 %): activitatea de planificare de ansamblu, activitatea de analiză și control a costurilor și activitatea de implementare și control a proceselor, instrumentelor și sistemelor necesare dezvoltării viitoare a întreprinderii

analiza și controlul investițiilor se realizează în cadrul întreprinderilor în pondere de 93,85% iar mixt 6,15 %

Privitor la existența manualului de politici contabile răspunsurile pozitive însumează 89,23% , iar cele negative 10,77%. Existența manualului de politici contabile este o cerință legală. În ceea ce privește existența procedurilor de audit intern raspunsurile pozitive sunt sub 10%. Acest rezultat este obținut urmare a faptului că majoritatea întreprinderilor respondente sunt întreprinderi mici. Surprinzător este răspunsul la întrebarea privind existența procedurilor proprii privind inventarierea. Numai un procent de 33,85% au răspuns afirmativ la existența procedurilor proprii privind inventarierea. Faptul că respondenții, în marea lor majoritate 55,38 %, au contabilitatea externalizată, nu-i absolvă de obligativitatea legală de a întocmi proceduri proprii privind inventarierea.

Secțiunea C – Funcționarea și tendințe în activitatea managementului financiar

Prima întrebare din secțiunea C, se referă la activitățile asupra cărora managementul financiar al întreprinderii ar trebui să se focalizeze. Răspunsurile sunt următoarele:

asigurarea lichidității întreprinderii – peste 95 % dintre respondenți considera că managementul societății trebuie să se axeze și să acorde o importanță sporită asigurării lichidității (61,54 % au considerat extrem de important acest aspect, acordând nota 5, iar 33,85% au acordat nota 4, restul 3,08% acordând nota 3).

asigurarea închiderii conturilor și elaborarea situațiilor financiare ale întreprinderii – peste 98,46 % (53,85 % – nota 5, 44,62% – nota 4 iar 1,54% – nota 3) dintre cei ce au răspuns, consideră că este important ca managementul financiar să aibă în vedere închiderea și întocmirea situațiilor financiare.

asigurarea relației cu investitorii și obținerea finanțării – acordând nota maximă 5 numai 7,69% dintre respondenți au considerat extrem de important ca managementul financiar să pună accentul pe relația cu investitorii care finanțează întreprinderea. Acest răspuns se poate datora faptului că cele mai multe IMM- uri din țara noastră, nu sunt întreprinderi pe acțiuni, nu au acțiuni listate și în consecință numărul investitorilor într-o întreprindere nu este mare. De regulă, finanțarea întreprinderilor se face prin aportul asociaților și prin împrumuturi bancare. Totuși, o preocupare a managementului financiar către nevoile de informare a investitorilor trebuie să existe, fapt sugerat de procentele de 43,08 % și 32,31 % care au acordat nota 4 și, respectiv 3. Restul respondentilor de aproximativ 17% au acordat note de 1 și 2.

activitatea privind asigurarea identificării riscurilor și participarea la evitarea acestora și cea privind asigurarea prevederilor legale și punerea în acord cu acestea vor fi analizate împreună. Acordând nota maximă 5 un procent de 9,23% dintre respondenți au considerat extrem de important ca managementul financiar să pună accentul pe identificarea riscurilor și evitarea acestora. Note de 3 și 4 sunt acordate de respondenți care cumulează aproximativ 85 % (43,08% – nota 4 iar 41,54% – nota 3). Procentul mic de 9,23 % poate fi rezultatul faptului că foarte mulți asociază riscurile, care cad în sarcina departamentului financiar, ca fiind în cea mai mare măsură de natură fiscală, fapt sugerat și de datele de la a doua activitate. La cea de-a doua activitate (asigurarea prevederilor legale și punerea în acord cu acestea) cel mai mare procent de 35,38% se înregistrează la respondenții care acordă nota maximă 5 (extrem de important), note de 4 și 3 acordând câte 30,77%. Riscurile care trebuie să fie analizate și monitorizate de structurile financiare din cadrul IMM-urilor sunt mult mai diverse ca de exemplu riscul de insolvabilitate, riscul de faliment, riscul de intrare în incapacitate de plată, riscul valutar, etc. Evident că și riscul fiscal este extrem de important.

reducerea costurilor și analizarea valorilor înregistrate – 10,77 % au acordat nota maximă 5 și consideră ca fiind extrem de important ca managementul financiar să se aplece asupra acestei activități. Aprope 68 % au acordat nota 4 și 3 (27,69 % – nota 4 iar 40,00 %- nota 3). Restul de 21,54 % au acordat nota 2. În fapt, departamentul financiar contabil trebuie să analizeze toate costurile înregistrate pentru a stabili dacă cuantumul lor este cel corect și pentru a identifica modalități de reducere a acestora, modalități pe care le va aduce la cunoștința managementului superior. Efectiv reducerea costurilor nu cade în sarcina departamentului financiar, cu excepția poate, a costurilor financiare. De regulă valoarea acestor costuri financiare este nesemnificativă în comparație cu celelalte costuri de exploatare.

reducerea și simplificarea proceselor în scopul creșterii eficienței – nota maximă 5 au acordat 7,69 % iar nota 4 au acordat 9,23 % dintre respondenți. Nota 3 au acordat-o 61,54 %. Restul de 20,00 % au considerat că trebuie să acorde nota 2. Departamentul financiar contabil trebuie să analizeze, împreună cu restul departamentelor, mai ales cele tehnice și de producție, procesele din cadrul întreprinderii. Simplificarea proceselor și gasirea de soluții privind reducerea costurilor cad mai degrabă în sarcina departamentelor tehnice. Departamentul financiar poate fi un suport în sabilirea costurilor.

efectuarea periodică de cursuri de formare profesională a angajaților – nota 5 nu a fost acordată. Peste 60 % dintre respondenți au acordat note de 4 (21,54 %) și 3 (40,00 %). Restul de 38,46 % au acordat note de 1 și 2. Aceste rezultate sunt îngrijoratoare deoarece aspectele financiare, sau mai corect spus implicațiile financiare (inclusiv cele fiscale), ar trebui aduse la cunoștința angajaților. Înainte de demararea unei operațiuni ar fi indicat să se analizeze riscurile fiscale. În situația în care, urmare a unui control fiscal, neacordarea dreptului de deducere a TVA aferentă unei cheltuieli și coroborat cu eliminarea acesteia din elementele deductibile la calculul impozitului pe profit pot avea un impact major. Personalul din celelalte departamente (ex. vânzări, achiziții, marketing etc.) ar trebui să fie informat cu privire la cerințele fiscale pentru acordarea drepturilor de deducere a TVA și de deductibilitate în cazul impozitului pe profit (ex. existența contractului, a documentelor suport, etc).

Întrebarea nr. 2 se referă la un set de provocări, din perspectivă financiară, care ar trebuie să constituie o preocupare pentru managementul financiar al unei IMM Răspunsurile sunt următoarele:

lipsa de lichiditate/ rezerva de lichiditate insuficiente – respondenții consideră că lipsa de lichiditate este o provocare majoră. Aproape 65 % consideră că este important ca managementul financiar să monitorizeze continuu resursele întreprinderii, mai ales cele ce privesc lichiditățile (36,92 % au acordat nota 5 –extrem de important, 27,69% au acordat nota 4). Un procent de 33,85 % au acordat nota 3.

dificultățile existente în obținerea finanțării – aproape 77 % (29,23% – au acordat nota 5, 47,69% – au acordat nota 4) dintre respondenți consideră că este nevoie ca structurile financiar – contabile ale întreprinderii să acorde sprijin managementului superior în eliminarea dificultăților întâlnite în obținerea finanțărilor. Nota 3 a fost acordată de 20,00% dintre respondenți. Acordarea unei finanțări de către instituțiile financiare (bănci, societăți de leasing financiar, societăți de asigurări, etc) presupune o analiză atât a aspectelor financiare prezente, cât mai ales a celor ce privesc viitoarele exerciții. Răspunsurile la întrebările generate de această analiză, trebuie să vină din partea departamentului financiar și trebuie să fie în corelație cu acțiunile de investiție, producție și/sau comerciale pentru care se solicită finanțarea.

riscurile valutare generate de variațiile cursului de schimb – un procent de 7,69 % consideră că este extrem de important ca acest aspect să constituie o provocare pentru managementul financiar al întreprinderii. Totuși, trebuie remarcat faptul că peste 78% acordă note de 4 (60,00%) și 3 (18,46%). În fapt, conducerea financiară a unei întreprinderi trebuie să monitorizeze evoluția cursului de schimb pentru a anticipa și a contracara, pe cât posibil, impactul negativ al variației cursului de schimb.

schimbările în legislația fiscală și contabilă – peste 73,85 % (23,08 % a acordat nota 5 și 50,77% a acordat nota 4) consideră important și extrem de important ca schimbările în domeniul fiscal și contabil să constituie o preocupare pentru departamentul financiar, urmare a faptului că, în țara noastră, schimbările în acest domeniu au loc destul de des. Nota 3 a fost cordată de 23,08 %.

lipsa de transparență privitoare la marja brută defalcată pe grupe de produse/ pe produse – peste 93% dintre respondenți consideră că este bine ca managementul financiar să analizeze marja brută defalcată pe produse în vederea stabilirii celor mai profitabile dintre acestea. Este cunoscut faptul că nu întotdeauna produsele care aduc cele mai mari vânzări generează și cea mai mare marjă de profit. Un procent de 66,15% au acordat nota 3, un procent de 26,15% au acordat nota 4 iar nota 5 (extrem de important) au acordat 1,54 %. Peste 6% au acordat nota 1 și 2. Departamentul de vânzări trebuie să identifice mixul de produse ce se comercializează astfel încât să se obțină cea mai mare marjă.

calcularea indicatorilor relevanți în stabilirea performanțelor – aproximativ 91 % (4,62% au acordat nota 5, 41,54% au acordat nota 4 și 44,62% au acordat nota 3) consideră ca trebuie să fie o preocupare majoră calcularea și analizarea cu regularitate a indicatorilor de performanță, cum ar fi marja profitului brut, marja profitului din exploatare, rentabilitatea economică, etc.

lipsa de standarde și proceduri interne – peste 96 % consideră ca trebuie să fie o preocupare majoră întocmirea de standarde și de proceduri interne. Totuși numai 3,08% consideră ca fiind extrem de importantă acestă preocupare. Nota 4 a fost acordată de 43,08%, iar nota 3 a fost acordată de 50,77%. Restul 3,08 % au acordat note de 1 și 2. În fapt, procedurile interne care cad în sarcina departamentului financiar contabil sunt cele legate de domeniul contabil, fiscal, control și audit intern.

globalizarea piețelor de desfacere și de achiziție – aproape 77% consideră că nu trebuie să fie o preocupare pentru departamentul financiar contabil (35,38% au acordat nota 1 iar 41,54% au acordat nota 2).

Răspunsurile la întrebarea nr. 3, care vizează importanța acordă anumitor indicatori în scopul aprecierii activității întreprinderii, conduc la următoarele aspecte:

sunt considerați importanți și chiar extrem de importanți următorii 5 indicatori:

cifra de afaceri (66,15% – au acordat nota 5 iar restul de 33,85% au acordat nota 4)

marja brută (24,62% – au acordat nota 5, 61,54% – au acordat nota 4 iar 12,31% au acordat nota 3)

rezultatul contabil global (38,46% – au acordat nota 5, iar 56,92% – au acordat nota 4 iar restul de 4,62 % au acordat nota 3)

rezultatul operațional inainte de amortizare, depreciere și impozit (26,15% – au acordat nota 5, 41,54% – au acordat nota 4 iar restul de 32,31 % au acordat nota 3)

cifra de afaceri per angajat – este un indicator asupra căruia părerile sunt împărțite (49,23 % au considerat important acest indicator, acordând note de la 3 la 5, iar 50,73 % l-au considerat neimportant acordand note de 1 și 2).

indicatorii de lichiditate (lichiditatea imediată și cea curentă) – sunt indicatori la care se acordă o importană deosebită, ceea ce este bine. În cazul lichidității imediate 38,46% au acordat nota maximă iar 60,00% au acordat nota 4, restul de 1,54 % au acordat nota 2. În cazul lichidității curente procentele sunt următoarele: 46,15% au acordat nota maximă, 38,46% au acordat nota 4, 13,85% au acordat nota 3 iar restul au acordat nota 2. Faptul că rezervele de bani lichizi sunt importanți pentru întreprindere se observă și din răspunsurile de la întrebarea 5.

Referitor la întrebarea privind frecvența cu care întreprinderea elaborează și analizează diferite rapoarte și situații se observă următoarele aspecte:

situația vânzărilor – aproape 90 % din respondenți analizează vânzările cel puțin odată pe lună, mai precis: 9,23% – zilnic, 15,38% – săptămânal iar 64,62% – lunar. Verificarea vânzărilor lunar permite conducerii întreprinderii să verifice stadiul de realizare a bugetului vânzărilor. De asemenea verificarea lunară permite o calcularea precisă a TVA aferentă, atunci când este cazul. Restul de 10,77 % declară că verifică vânzările trimestrial (9,23 %) și anual (1,54 %).

situația stadiului de îndeplinire a prevederilor contractuale – peste 35,00% din respondenți analizează stadiului de îndeplinire a prevederilor contractuale cel puțin odată pe lună (15,38% – săptămânal, 20,00% – lunar). Este de remarcat faptul că 60,00 % verifică trimestrial. Din perspectiva impactului asupra impozitului pe profit, verificarea trimestrială este în regulă, dar din perspectiva TVA, atunci când declararea și plata se fac lunar, verificarea trimestrială poate genera riscuri fiscale, fiind de preferabil verificarea lunară.

situația creanțelor comerciale – aproape 68,00 % dintre cei care au răspuns întocmesc și analizează cel puțin odată pe lună această situație (3,08% – zilnic, 20,00% – săptămânal, 44,62% – lunar). Restul de 32,31% întocmesc și analizează trimestrial și semestrial. Coroborând cu răspunsurile anterioare , privind importanța ce trebuie acordată lichidităților întreprinderii, ar fi de preferat ca verificarea situației creanțelor să se verifice măcar odată pe săptămână iar analizarea vitezei medii de încasare pe fiecare client să se facă la finele fiecărei luni.

situația datoriilor comerciale – cei mai mulți (61,54%) întocmesc și verifică trimestrial situația datoriilor comercială. Restul de 38,46 % verifică cel puțin odată pe lună această situație. Ca și în cazul situației creanțelor ar fi indicat ca verificarea să se facă săptămânal iar analizarea vitezei medii de plată pe fiecare furnizor să se facă la finele fiecărei luni.

situația stocurilor – 60,00% dintre respondenți întocmesc și verifică trimestrial situația stocurilor. Restul de 40,00 % întocmesc și verifică această situație cel puțin odată pe lună (29,23% – lunar, 4,62% – săptămânal, 1,54% – zilnic). Ținând cont de faptul că în cazul întreprinderilor din domeniul comerțului, construcțiilor și chiar a serviciilor (salubrizare, transporturi, etc) sumele de bani, blocate în active de natura stocurilor, sunt semnificative ar fi indicat ca analiza stocurilor, atât la nivel de grupe de produs, cât și la nivel de produs, să se realizeze lunar. Cel puțin la finele fiecărei luni să se analizeze viteza medie de rotație și situația stocurilor pe vechime la nivel de produs.

situațiile financiare pe baza datelor efective – analizarea răspunsurilor privitor la bilanț, cont de profit și pierdere și situația fluxurilor de numerar se va face împreună și se va ține cont de faptul că cei mai mulți respondenți sunt microîntreprinderi și întreprinderi mici. Se observă că situația care reflectă performanța întreprinderii (contul de profit și pierdere) se întocmește mai des față de celelalte situații, respectiv 15,38 % – lunar, 7,69% – semestrial iar trimestrial 75,38%. Bilanțul este întocmit semestrial de 90,77% dintre respondenți. Un procent de 4,62 % dintre respondenți întocmesc, posibil într-o formă simplificată, bilanțul lunar sau trimestrial. Situația fluxurilor de numerar prezintă răspunsuri diverse. Un procent de 7,69 % dintre respondenți menționează că întocmesc această situație cel puțin odată pe lună. Este posibil ca aceste răspunsuri să se refere la o situație simplificată a încasărilor și plăților făcute în cursul unei luni. Intocmesc semestrial această situație 18,46 % dintre respondenți. Cei mai mulți respondenți, respectiv 73,85%, au răspuns că întocmesc această situație anual. Având în vedere faptul că cei mai mulți respondenți sunt microîntreprinderi și întreprinderi mici, există posibilitatea ca acestea sa nu întocmească deloc această situație dar ținând cont că întrebarea nu conținea și posibilitatea unui asemenea răspuns, s-ar putea ca acești respondenți să fi ales varianta „ anual”.

situațiile financiare previzionate – analizarea răspunsurilor privitoare la bilanț, cont de profit și pierdere și situația fluxurilor de numerar previzionate se va face împreună și se va ține cont de faptul că cei mai mulți respondenți sunt microîntreprinderi și întreprinderi mici. Peste 80 % dintre respondenți au răspuns că întocmesc aceste trei componente odată pe an (83,08% – cont de profit și pierdere previzionat, 83,08% – bilanț previzionat, 81,54% – situația fluxurilor de numerar previzionată). Având în vedere faptul că cei mai mulți respondenți sunt microîntreprinderi și întreprinderi mici, există posibilitatea ca acestea sa nu întocmească deloc situații financiare previzionate, dar ținând cont că întrebarea nu conținea și posibilitatea unui asemenea răspuns, s-ar putea ca acești respondenți să fi bifat annual. Sunt răspunsuri care menționează că aceste componente se întocmesc semestrial (12,31% – cont de profit și pierdere previzionat, 13,85% – bilanț previzionat, 9,23% – situația fluxurilor de numerar previzionată). Un procent de 3,08% răspund că întocmesc lunar cele trei componente. S-ar putea ca aceștia să se fi referit la planurile anuale, defalcate pe fiecare lună.

analiza periodica a bugetelor previzionate vs. efective – cei mai mulți respondenți (75,38 %) verifică anual rezultatele efectiv realizate cu cele bugetate. Numai 15,38% verifică lunar iar restul 9,23 % verifică trimestrial și semestrial. Ar fi indicat ca aceste verificări să se realizeze cel târziu la finele fiecărui trimestru.

Ultima întrebare se referă la existența comentariilor care însoțesc diversele rapoarte puse la dispoziția conducerii de către structurile financiar – contabile din cadrul întreprinderii sau de către alte societăți specializate în cazul externalizărilor. Peste 75,38 % au răspuns că rapoartele financiare nu conțin secțiuni de comentarii care să analizeze conținutul acestora. Acest rezultat nu este îmbucurător deoarece managementul superior este privat de comentarii de specialitate privind cifrele înregistrate. Acest răspuns își poate avea cauza în faptul că peste 55% dintre respondenți au contabilitatea externalizată, aceștia primind situațiile lunare în formă brută fără interpretări, sau în faptul că nu există comunicare între departamentul contabil și restul departamentelor din cadrul întreprinderii. Primesc rapoarte financiare care conțin și secțiuni de comentariu 10,77 % dintre întreprinderi. Un procent de 13,85 % primesc rapoarte financiare care conțin secțiuni de comentarii care analizează conținutul acestora, descriu motivele și subliniază efectele evoluției in lună. Totuși nu există intocmite rapoarte financiare care să conțină și direcții/ șcenarii pentru acțiuni viitoare. Întocmirea unor asemenea rapoarte presupune o experință mai bogată și – în același timp – o responsabilitate mai mare. Ar fi indicat ca raportările elaborate de către structurile financiar – contabile să fie măcar de nivelul 2 din întrebare.

Elaborarea concluziilor

Așa cum s-a precizat în cadrul secțiunii 2.1 Scop și obiective din acest capitol rezultatele analizate vor avea impact asupra capitolelor viitoare în sensul că se vor ține cont de nevoile care se degajă din răspunsurile centralizate.

După cum s-a constatat mai mult de jumătate dintre respondenți au externalizat serviciile de contabilitate financiară, iar mai mult de 75 % dintre acestea consideră că rapoartele financiare nu conțin secțiuni de comentarii care să analizeze conținutul acestora, fapt care conduce la privarea managementului superior (director general, administrator) de analize financiare de specialitate. Sunt situații în care membrii managementul superior nu au studii financiare de specialitate. Pentru a veni în sprijinul managementului întreprinderii, care nu are studii de specialitate finanțe – contabilitate, în sensul înțelegerii informațiilor degajate de componentele situațiilor financiare și a corelațiilor dintre acestea s-a elaborat subpunctul din capitolul 4 denumit Înțelegerea componentelor situațiilor financiare. Acest capitol va prezenta pe scurt caracteristicile elementelor incluse în cele trei componente ale situațiilor financiare (cont de profit și pierdere, bilanț contabil și situația fluxurilor de numerar). De asemenea, se vor prezenta corelațiile existente între aceste componente.

S-a remarcat că întreprinderile nu apelează la entități specializate externe pentru desfășurarea activităților de planificare strategic, de întocmire a bugetelor, de analiză și control a investițiilor și costurilor sau de elaborare a rapoartelor către management. Cu alte cuvinte acestea sunt realizate de către propriul personal. În peste jumătate din cazuri acest personal, alocat acestor activități, nu relaționează cu propriul personal de specialitate financiar – contabilă din cadrul întreprinderilor, urmare a faptului că activitatea de înregistrare în contabilitatea financiară este externalizată. S-a venit în sprijinul celor care întocmesc bugete de venituri și cheltuieli cu subpunctul 4.1.2 Tehnici de bugetare din capitolul 4. În cadrul aceluiași capitol sunt prezentate, ca subpunct distinct, tehnici de control a elementelor care reflectă performanța și poziția financiară a unei întreprinderi.

Observându-se că respondenții consideră important implicarea managementului financiar în obținerea finanțărilor necesare desfășurării activităților întreprinderii, am considerat necesar a se elabora, în conținutul prezentei lucrări, a unei secțiuni care să ofere detalii despre gestionarea surselor de finanțare (subpunctul 3.1 Gestionarea surselor de finanțare)..

Răspunsurile centralizate au reliefat ideea că managementul financiar al unei întreprinderi trebuie să monitorizeze riscurile de natură financiară la care această este supusă, generate ca urmare a investițiilor financiare și a evoluției cursului de schimb. Această monitorizare va trebui să conducă la elaborarea de măsuri de contracarare a efectelor negative. În acest sens, prezenta lucrare conține secțiuni, despre care facem referire în conținutul capitolului 3, care vor analiza riscurile aferente investițiilor financiare și vor prezenta caracteristicile instrumentelor derivate și a operațiunilor de acoperire a riscului valutar.

Respondenții acordă importanță situațiilor privind activele circulante: lichidități, stocuri și creanțe. În consecință în cadrul lucrării se regăsesc secțiuni care reflecta modul de gestionare a activelor. Faptul că atragerea fondurilor europene reprezinta o resursă financiară importantă pentru dezvoltarea IMM-urilor, iar lipsa lichidităților, necesare investițiilor în tehnologizare sau în creearea locurilor de muncă, este o problemă cu care acestea se confruntă în mod continuu, considerăm că în perioada următoare 2015- 2020 tot mai multe întreprinderi din categoria I.M.M.-uri vor încerca să acceseze aceste fonduri. Accesarea acestor fonduri presupune elaborarea unui plan de afaceri, în cuprinsul căruia există, de regulă, o secțiune distinct, care face referire la proiecțiile financiare viitoare pe mai multe exerciții financiare. Altfel spus, conducerile întreprinderilor vor fi nevoite să conceapă situații financiare previzionate pe mai multe perioade viitoare. Aceste proiecții trebuie să se coreleze cu planurile de investiții. În acest sens s-a conceput, în cadrul prezentei lucrări, o secțiune – 4.1.4 Întocmirea situațiilor financiare previzionate – de prezentare a modului de elaborare a situațiilor financiare previzionate (proforme).

Întreprinderile respondente consideră important înțelegerea și analizarea diverșilor indicatori care reflectă performanța întreprinderii, mai ales cea privind activitatea de exploatare. Pentru o înțelegere completă a situației întreprinderii, acești indicatori trebuie corelați și cu cei care reflectă modul de utilizare a activelor, lichiditatea, solvabilitatea și rentabilitatea întreprinderii. S-a elaborat o secțiune, denumită Interpretarea situațiilor financiare, care explică cei mai importanți indicatori financiari și modul de calcul al acestora.

CAPITOL 3

MODEL DE POLITICI DE GESTIONARE A SURSELOR DE FINANȚARE, A ACTIVELOR SI A CAPITALULUI RECOMANDAT IMM – URILOR DIN ROMANIA

Primul subpunct prezintă aspecte generale privind comercianții persoane fizice și societățile comerciale. Sunt descrise părțile sociale și tipurile de acțiuni (ordinare și preferențiale), ca surse importante de finanțare puse la dispoziția întreprinderii de către asociați.. Se prezinta o scurtă descriere a cadrului legal existent în acest moment, în România. Sunt prezentate modalitățile de obținere a finanțării prin intermediul împrumuturilor bancare și a emisiunilor de obligațiuni.

Cel de al doilea subpunct tratează problematica împrumuturilor bancare și a emisiunilor de obligațiuni. În cazul împrumuturilor bancare este prezentat un pachet de modele de situații de natură financiară pe care o întreprindere trebuie să-l completeze, ca parte a dosarului de creditare, în vederea obținerii unui împrumut. Sunt prezentate două exemple privind graficul de rambursare a împrumuturilor cu dobândă fixă și dobândă fluctuantă. În ceea ce privește obligațiunile, sunt prezentate principalele caracteristici ale acestora și un exemplu de determinare a dobânzii efective în cazul obligațiunilor emise fără cupon.

În conținutul subpunctului trei se prezintă o tipologie a contractelor de leasing. Se pune accentul pe diferențele dintre contractul de leasing operațional și cel financiar. Se prezintă impactul acestora în componentele situațiilor financiare (bilanț, cont de profit și pierdere, note explicative) atât ale locatorului/finanțatorului, cât și ale locatarului/utilizatorului. De asemenea se prezintă un exemplu practic privind fluxurile de numerar ce intervin în cadrul unui contract de leasing financiar. Acest exemplu practic este analizat și din perspectiva elementelor obligatorii ce trebuie incluse în cadrul contractelor de leasing.

Subpunctele patru și cinci tratează gestionarea activelor circulante și, respectiv, activele imobilizate. Gestionarea activelor circulante presupune luarea de decizii cu privire la cuantumul numerarului (conturi la bănci și casierie), pe care întreprinderea trebuie să-l aibă la dispoziție în orice moment, la nivelul stocurilor, la sumele blocate sub forma de creanțe comerciale și la valoarea excesului de numerar, investit în diferite instrumente financiare, cum ar obligațiunile, acțiunile achiziționate pentru tranzacționare sau depozitele bancare.

În acest capitol se va analiza ciclul operațional și se va exemplifica modul de determinare a acestuia. Se vor prezenta și analiza vitezele de rotație a stocurilor, creanțelor și datoriilor comerciale. Se vor prezenta exemple și foi de lucru care trebuie avute în vedere în practică în vederea gestionării eficiente a activelor circulante. Gestionarea activelor imobilizate presupune luarea deciziei de a achiziționa aceste active sau de a le închiria.

Modalitățile de dezvoltare ale întreprinderilor sunt diverse. Extinderea se poate face intern și presupune implicarea unor resurse semnificative în dezvoltarea unor activități complexe de cercetare – dezvoltare. De asemnea extinderea se poate face extern, fapt ce presupune achiziționarea altor întreprinderi așa cum se poate observă în subcapitolul șase. În acest al doilea caz, extinderea are loc mult mai rapid decât în primul fiind – în același timp – și mai costisitoare. Motivele care stau la baza formării unor conglomerate mari de întreprinderi de tip trust sau holding pot fi diverse, cum ar fi: obținerea unei poziții dominante (uneori poate monopol) pe anumite piețe, combinarea activităților de producție, evitarea preluărilor ostile, diversificarea riscurilor și chiar avantaje fiscale.

În două subcapitole sunt prezentate riscurilor asociate investițiilor financiare pe care le fac creditorii sau acționarii întreprinderii. Sunt prezentate metode de evaluare a costului capitalului imprumutat de la instituții fianciare și a capitalului împrumutat de la asociați / acționari. Evaluarea costului capitalului împrumutat este mult mai facil de realizat, spre deosebire de cel obținut de la acționari.

Sunt prezentate două metode privind evaloarea capitalului obținut de la acționari: metoda bazată pe dividendele acordate și metoda evaluării riscului. Întreprinderea trebuie analizată în ansamblul ei, ținându-se cont de domeniile de activitate ale acesteia și de valorile actiuale de piață. Costurile istorice, reflectate în situațiile contabile, trebuie abordate cu atenție pentru a se stabili relevanța acestora în contextul existent la momentul efectuării analizei.

Ultimul subpunct tratează operațiunile de acoperire a riscului valutar. Întreprinderile, organizațiile, guvernele, băncile naționale, băncile comerciale și persoanele fizice au nevoie de a achiziționa sau de a vinde valută pentru a desfășura diverse activități comerciale, cum ar fi achiziționarea de bunuri și/sau servicii din străinătate, operațiuni speculative sau pentru a investi. Derulând tranzacții denominate în altă monedă decât cea locală, întreprinderile sunt supuse riscului valutar. Pentru evitarea înregistrării unor pierderi semnificatie, urmare a variațiilor cursurilor de schimb, întreprinderile trebuie să adopte o politică de protecție valutară (hedging valutar) prin apelarea la instrumente derivate.

3.1 Gestionarea surselor de finantare

3.1.1 Surse de finantare puse la dispozitie de asociati/actionari

Aspecte generale privind comercianții persoane fizice

În România, cadrul legal (O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale) permite oricăror persoane fizice – care îndeplinesc anumite condiții, cum ar fi cele legate de vârstă,- să desfășoare activități economice în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile. Sunt domenii, cum ar fi profesiile liberale sau alte activități economice reglementate prin legi speciale, în care persoanele fizice își pot desfășura activitatea numai cu respectarea prevederilor expres prevăzute în aceste legi. Persoanele fizice își pot desfășura activitatea economică sub mai multe forme. Natura patrimoniului utilizat de persoanele fizice trebuie analizat în funcție de aceste forme.

Tabel 19: Formele de organizare a persoanelor fizice

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza legislației

Aspecte generale privind societățile comerciale

Societățile comerciale sunt forme asociative în care se desfășoară activitatea comercială. Acestea au personalitate juridică. Voința asociaților sau acționarilor conduce la formarea acestor societăți. În conformitate cu prevederile din legea 31/1190, societățile comerciale se pot clasifica – în funcție de structura capitalului social și modul de împărțire a acestuia – în două categorii:

Tabel 20: Tipurile de societăți comerciale

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza legislației

Atât părțile sociale, cât și acțiunile:

se cuvin în proporții stabilite de contractul de societate , fondatorilor societății (asociați, acționari), în schimbul aportului lor la formarea capitalului social.

acordă dreptul deținătorilor să participe la luarea deciziilor, ca membri ai organelor de conducere a societății

acordă dreptul deținătorilor de a primi dividende.

acordă dreptul deținătorilor la contravaloarea aportului lor în cazul retragerii, excluderii, dizolvării sau lichidării societății.

Acțiunile, spre deosebire de părțile sociale, se pot transmite de către deținător fără restricții altor persoane, în baza unei negocieri. Dacă societățile pe acțiuni sunt de tip societăți deschise, acțiunile se pot tranzacționa, în anumite condiții, și pe bursa de valori.

Atenție ! Numai societățile pe acțiuni și cele în comandită pe acțiuni pot emite titluri de tipul acțiunilor sau obligațiunilor. Atât acțiunile, cât și obligațiunile sunt titluri de credit negociabile, care circulă în condițiile legii.

Tipuri de acțiuni

Având în vedere integrarea României în Uniunea Europeană și faptul că foarte multe societăți românești au asociați, societăți din alte state membre, facând astfel parte din grupuri multinaționale, în componența cărora se regăsesc societăți care-și obțin finanțarea de pe diferite piețe financiare străine, considerăm adecvat să prezentăm în continuare aspecte privind tipurile de acțiuni, excedând cu mult cadrul legal din țara noastră.

Un instrument de natura capitalurilor proprii poate fi definit, din punct de vedere economic, ca fiind orice contract ce evidențiază un interes rezidual în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale. Acțiunile sunt instrumente de natura capitalurilor proprii. Acțiunile – conform legii 31/1990 Republicată privind societățile comerciale (art. 94 și art. 95) – se împart în două mari categorii:

acțiuni ordinare sau acțiuni comune (cum sunt denumite în alte țări)

acțiuni preferențiale

Atât acțiunile ordinare, cât și cele preferențiale pot fi – atunci când cadrul legislativ permite, nefiind cazul României, – divizate în clase mai mici de acțiuni. Deținătorii acestor titlui sunt denumiți acționari. Drepturile, care revin acționarilor, urmare a deținerii de acțiuni sunt diferite în funcție de natura acțiunilor deținute, astfel:

Tabel 21: Drepturile acționarilor în funcție de natura acțiunilor

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza legislației

În cazul în care societatea este lichidată, sumele obținute ca urmare a vânzării activelor societății sunt distribuite, în primul rând, creditorilor (cum ar fi deținătorii de obligațiuni) și apoi ceea ce mai rămâne este distribuit acționarilor societății. În cazul în care rămân sume de distribuit acționarilor, deținătorii de acțiuni preferențiale vor avea prioritate în fața celor care dețin acțiuni ordinare. Acționarii preferențiali au – din acest punct de vedere – un avantaj față de acționarii ordinari. Acțiunile ordinare sunt mai riscante în comparație cu titlurile de datorie, cum ar fi obligațiunile, și cu acțiunile preferențiale.

Acțiuni ordinare

În general nu există restricții cu privire la numărul maxim de acțiuni ordinare ce se emit. Conform legislației din țara noastră, capitalul social al societății pe acțiuni trebuie să fie de minim 90.000 lei. La momentul în care societatea este înmatriculată, fondatorii acesteia decid – prin raportare la cadrul legal existent – emiterea unui număr de acțiuni. Cuantumul acestor acțiuni poartă denumirea de capital autorizat. În general, la data înmatriculării întreg capitalul autorizat este pus la dispoziția acționarilor și subscris de aceștia. Totuși, pot exista situații în care numai o parte din acțiuni sunt emise și puse la dispoziția acționarilor doritori, restul putând fi păstrate pentru o emisiune viitoare. Capitalul deținut de acționari este denumit capital social subscris. Capitalul social care este subscris dar neachitat încă poartă denumirea de capital subscris nevărsat. Acțiunile emise în schimbul aporturilor în numerar vor trebui plătite, la data subscrierii, în proporție de cel puțin 30% din valoarea lor nominală și, integral, în termen de cel mult 3 ani de la data publicării hotărârii adunării generale [art. 220, legea 31/1990].

Acțiunile ordinare pot avea sau nu o valoare nominală, în funcție de cadrul legislativ aplicabil. În România acțiunile se emit cu valoare nominală. Și în alte țări, de cele mai multe ori, acțiunile ordinare au valoare nominală. În general prețul de emisiune este diferit de valoarea nominală, diferența dintre cele două valori fiind denumită:

primă de emisiune – dacă prețul de vânzare > valoare nominală

discount – dacă prețul de vânzare < valoare nominală (! Nu este permis în România)

Legislația existentă în unele țări permite ca o societate să poată emite mai multe clase de acțiuni ordinare (acțiuni clasa A, clasa B, etc) care pot avea drepturi de capital sau de vot diferite. Acțiunile ordinare nu au dată scadentă. Totuși – în unele țări – societățile pot emite un anumit tip de acțiuni ordinare denumite puttable ordinary shares. Din punct de vedere economic, instrumentele financiare denumite generic puttable instrument (instrument care poate fi lichidat înainte de scadență) sunt acele instrumente care oferă deținătorului dreptul de a vinde acest instrument inapoi emitentului contra numerar sau a altor active. Aceste instrumente financiare pot fi remise, în mod automat, emitentului în cazul apariției unui eveniment viitor incert sau retragerea deținătorul instrumentului.

Cu alte cuvinte, puttable ordinary shares sunt acțiuni ordinare care dau dreptul investitorilor de a solicita emitentului să răscumpere – într-o perioadă de timp limitată – aceste acțiuni pentru un preț dinainte stabilit.

Acțiuni preferențiale

Acțiunile preferențiale oferă deținătorilor drepturi de proprietate asupra societății emitente. Aceste acțiuni au asociate anumite drepuri. Aceste drepturi nu se regăsesc în cazul acțiunilor ordinare. Deținătorii acțiunilor preferențiale au dreptul de a primi:

venituri – sub formă de dividende preferențiale – prelevate asupra beneficiului distribuibil,

active, și

o cotă parte din valoarea de lichidare a societății, atunci când aceasta este lichidată, înainte de acționarilor ordinari.

Dividendele neachitate aferente acțiunilor preferențiale trebuie să fie plătite înainte de declararea dividendelor pentru acțiunile ordinare. Acționari preferențiali au drepturi superioare acționarilor ordinari. Totuși, acționari preferențiali nu au, de regulă, drept de vot. Drept de vot au numai acționarii ordinari. În general dividendele preferențiale se acordă în cotă fixă. Acționarii preferențiali nu au un drept legal de a primi dividende, nu pot impune societății să acorde dividende și nici nu pot solicita falimentul acesteia în cazul în care societatea nu poate achita dividende.

Conform legislației din țara noastră, acțiunile cu dividend prioritar sunt fără drept de vot, nu pot depăși o pătrime din capitalul social și vor avea aceeași valoare nominală ca și acțiunile ordinare.

Legislația existentă în unele țări permite ca o societate să poată emite mai multe clase de acțiuni preferențiale (acțiuni clasa A, clasa B, etc) care pot avea drepturi de capital și procente diferite în ceea ce privește distribuirea de dividende. Acțiunile preferențiale pot fi emise cu sau fară dată scadentă. Acțiunile preferențiale emise fară scadență mai poartă denumirea de acțiuni perpetue (perpetual preferred stock or perpetual preference).

Acțiunile preferențiale- în țările în care legislația în materie permite, nefiind cazul României, – pot fi împărțite în patru categorii în funcție de caracteristicile acestora și de drepturile pe care acestea le conferă deținătorilor și/sau emitenților acestora:

Caracteristicile acestor categorii nu fac obiectul prezentei lucrări. Pentru informații suplimentare recomandăm literatura de specialitate. Aici doar sunt amintite aceste categorii, deoarece o parte din întreprinderile românești fac parte din diverse grupuri multinaționale care s-ar putea să fi emis asemenea tipuri de acțiuni.

Tabel 22: Tipuri de acțiuni preferențiale

Sursă: Prelucrarea autorului

3.1.2 Surse de finatare obtinute de la institutii financiare si de pe piata de capital

Credite bancare

Una din cele mai uzitate metode de către IMM-uri, pentru a obține finaințarea necesară desfășurării activității, o constituie apelarea la instituțiile de credit pentru încheierea unui acord de împrumut. Prin instituții de credit înțelegem, în cazul României, cu precădere băncile comerciale. În alte țări există și alte entități care acordă, în mod curent, conform cadrului legal existent în materie, diferite forme de împrumuturi, cum ar entitățile de tipul societăților de asigurări sau fondurilor de investiții. În tabelul de mai jos prezentăm o clasificare a împrumuturilor în funcție de anumite criterii:

Tabel 25: Tipuri de împrumuturi

Sursa: Prelucrarea autorului

Caracteristicile generate ale unui împrumut sunt următoarele:

sumă împrumutată (denumită și principal) – se restituie fie la scadență (în literatura de specialitate se regăsește sub denumirea de bulle loan), fie la anumite intervale de tip, conform scadențarului sau graficului de rambursare agreeat de părți prin contractul de împrumut (în literatura de specialitate se regăsește sub denumirea de împrumuturi cu structură amortizabilă amortizing structure loan)

suma plătită drept cost al împrumutului (dobânda) – poate fi plătită într-o singură tranșă, la finele perioadei de acordare a împrumutului, sau poate fi plătită periodic la anumite intervale de tip, conform scadențarului sau graficului de rambursare agreeat de părți prin contractul de împrumut.

Dobânda se determină avându-se în vedere cuantumul sumei împrumutate și rata dobânzii aplicate. Rata dobânzii poate fi de două tipuri:

fixă;

variabilă (dunumită și rată a dobânzii fluctuantă)

Formula de calcul a ratei dobânzii variabile este:

Rata variabilă = Rata dobânzii de referință + Marja

Rata dobânzii de referință – este rata dobânzii de pe anumite piețe specifice (LIBOR – London Interbank Offered Rate, EURIBOR – Euro Interbank Offered Rate sau ROBOR – Romanian Interbank Offer Rate)

Marja – este fixă pe întreaga perioadă a creditului, iar nivelul ei depinde de calitatea beneficiarului și alți factori ce privesc împrumutul. Dacă beneficiarul este clasificat ca fiind mai riscant, atunci marja este mai mare.

Data la care rata dobânzii împrumutului se schimbă, este denumită în literatura de specialitate reset date. Perioada pentru care se aplică noua rată de dobândă este denumită reset period.

Exemplu: Rata variabilă = ROBOR 3M + 7,5 %

În funcție de înțelegerea existent între părți, rata dobânzii poate fi limitată la un nivel maxim sau la un minim de la care aceasta nu suferă modificări, astfel:

limita maximă (denumită în literature de specialitate cap) – reprezintă un dezavantaj pentru creditor și un avantaj pentru beneficiarul (IMM –urile) în cazul în care are loc o creștere a ratei dobânzii, iar la momentul schimbării (reset date) noua valoarea ar fi mai mare decât limita maximă, caz în care dobânda se va calcula aplicându-se nivelul limitei maxime;

limita minimă (denumită în literature de specialitate floor) – – reprezintă un avantaj pentru creditor și un dezavantaj pentru beneficiarul (IMM –urile) în cazul în care are loc o scădere a ratei dobânzii, iar la momentul schimbării (reset date) noua valoarea ar fi mai mică decât limita minimă, caz în care dobânda se va calcula aplicându-se nivelul limitei minime;

Atenție ! I.M.M. –urile trebuie să analizeze cu atenție, atunci când determină costul total pe care –l plătește pentru suma împrumutată, atât rata dobânzii dar și nivelul eventualelor comisioane aditionale (commission de acordare, comision de studiere dosar, etc), deoarece pot fi situații în care aceste comisioane au o pondere semnificativă

garanțiile – elemente pe care IMM – urile trebuie să le pună la dispoziția creditorului (băncii) pentru ca acesta să fie convins că sumele împrumutate, atât principalul, cât și dobânda, vor fi recuperate în cazul nerambursării.

Garanțiile sunt de două tipuri:

garanții reale – constituite din active acordate de debitor (IMM –urile) unui creditor (exemplu:gaj, ipotecă, cesiune de creanță, depozitul bancar)

garanții personale – angajamente ale debitorilor și a unor persoane fizice prin care se obligă să suporte datoriile către creditor, pentru sumele acordate cu titlul de împrumut (exemplu:cauțiunea / fidejusiunea, garanția bancară)

Atenție ! Garanțiile acordate individual sau cuantumul tutoror garanțiilor acordate trebuie să depășească suma împrumutată.

Pentru exemplificare presupunem că o entreprindere oferă drept garanții următoarele:

gaj asupra stocurilor de materii prime și mărfuri; și

cesiunea de creanță asupra clienților cei mai importanți.

În funcție de prevederile stabilite de părți în contrcatul de împrumut pot exista două situații în ceea ce privește cuantumul garanțiilor la finele fiecărei luni:

atât valoarea stocurilor, cât și valoarea creanțelor gajate să depășească fiecare cu 50 % valoarea sumei împrumutate (două condiții de îndeplinit);

suma valorii stocurilor și a creanțelor gajate să depășească cu 65 % valoarea sumei împrumutate (o condiție de îndeplinit).

În pofida faptului că procentul din cazul b) este mai mare față de cel din cazul a), s-ar putea să fie mai ușor pentru debitor să îndeplinească o singură condiție, ca la b) și nu două condiții cumulative, ca la a).

Gajul constă în remiterea bunurilor mobile sau a titlurilor de proprietate asupra acestor bunuri de către IMM –uri în favoarea creditorului și poate fi de două feluri:

Tabel 26: Caracteristicile gajului

Sursa: Prelucrarea autorului

Ipoteca este o garanție accesorie contractului de împrumut ce nu deposedează pe debitor, care este proprietarul bunului ipotecat, de acest bun și care dă dreptul creditorului să urmărească și să execute bunul în scopul de a recupera creanța cu preferință față de alți eventuali creditori. Bunurile ipotecate sunt reprezentate de bunuri imobile (cladiri, hale industriale, etc). Pentru ca o bancă să acceptate o ipotecă se solicită ca mai multe condiții să fie îndeplinite, din care amintim:

rangul ipotecii să fie 1

valoarea bunului să fie actualizată la valoarea de piață.

bunurile ipotecate să nu fie afectate de alte sarcini.

Cesiunea de creanță constă în punerea de către debitor la dispoziția creditorului drepturile privind încasarea contravalorii mărfurilor și a produselor finite vândute către clienți, contravaloarea lucrărilor și a serviciilor executate către terți. Cesiunea de creanță este acceptată de creditor dacă partenerii debitorului (clienții, terții) își dau acordul pentru schimbarea creditorului inițial, prin achitarea sumelor datorate în contul indicat de noul creditor. Cu cât partenerii debitorului sunt mai cunoscuți, mai solvabili, cu atât vor crește șansele ca cesiunea să fie acceptată de către creditor.

Cauțiunea / fidejusiunea este o garanție personală și reprezintă un contract prin care o persoană numită fidejusor, se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează, atunci când acesta nu o va executa.

Garanția bancară (SGB = scrisoare de garanție bancară) reprezintă un înscris prin care o bancă – denumită garant – se angajează necondiționat și irevocabil, atunci când un debitor – beneficiarul împrumutului – nu execută obligația de a plăti o sumă de bani în condițiile anterior stabilite, să plătească suma neachitată în favoarea creditorului (entitatea care a dat cu împrumut).

Atenție ! IMM-urile pot acorda entității creditoare, pentru același contract de credit, garanții care se încadrează atât în prima categorie, cât și în cea de a doua categorie. Spre exemplificare presupunem că o întreprindere mijlocie acordă drept garanție următoarele:

cesiune de creanță,

gaj asupra stocurilor de mărfuri, și

o scrisoare de garanție bancară obținută de acționarul majoritar al întreprinderii.

Componența dosarului de creditare

IMM-urile care doresc să obțină finanțare din partea unei instituții financiare (bancă) trebuie să pregătească un dosar care cuprinde, în general, două tipuri de documente:

Documente de natură juridică: acte juridice legate de statutul contractului de societate, înregistrat la Registrul Comerțului, informații privind acționarii/ asociații, informații privind grupul de întreprinderi din carea aceasta face parte, dacă este cazul, autorizații specifice de lucru, componența echipei de conducere a întreprinderii, etc

Documente de natură economică: aceste documente vizează atât perioade de timp anterioare momentului solicitării împrumutului, cât – mai ales – perioade de timp ulterioare acestui moment. De regulă, se solicită următoarele documente:

situațiile financiare aferente perioadelor anterioare (2,3 ani),

balanța de verificare la luna anterioară solicitării împrumutului,

situația tranzacțiilor cu părțile afiliate (dacă este cazul)

situația tranzacțiilor cu cei mai importanți parteneri (clienți și furnizori)

planul de afaceri, pus în acord cu informații despre clienți, contracte, comenzi ferme,

situații financiare previzionate (sau proforme)

o proiecție a fluxurilor de numerar pentru a se stabili nevoia de finanțare

diverse situații privind obligațiile de plată și garanțiile materiale ce se intenționează a se oferi creditorului.

În Anexa 2 este prezentat un pachet cu modele de situații de natură economică solicitate de o instituție de credit unui potențial client, privind detalii generale despre întreprindere, cererea de credit, partenerii (clienți și furnizori), mijloacele fixe, stocurile, contractele de leasing si alte contracte de finanțare existente, componența cifrei de afaceri, lista contractelor încheiate cu parteneri pentru perioadele următoare, tranzacții intra- grup și o proiecție a fluxurilor de numerar viitoare, ce poate fi folosit de IMM-urile care doresc încheierea unui contract de finanțare. Alfel spus, Anexa 2 poate fi denumită componența dosarului de credit.

Evident că fiecare instituție de credit poate solicita un format specific, dar – în mare parte – informațiile solicitate se regăsesc în tabelele 27-35 din Anexa 2. De asemenea, un exemplu de întocmire de situații financiare previzionate, pornit de la planul de afaceri și coroborat cu condițiile comerciale stabilite cu partenerii, se regăsește în capitolul 4, subpunctul 4.1.4 Intocmirea situatiilor financiare previzionate (proforme).

Pentru înțelege modul de calcul al dobânzii, atât cu rată fixă, cât și cu rată variabilă, se prezintă mai jos două exemple practice.

Exemplul 1 Prezentarea unui grafic de rambursare pentru un împrumut pe termen mediu cu rată fixă a dobânzii

O întreprindere contractează un împrumut bancar în următoarele condiții:

Graficul de rambursare se regăsește în tabelul de mai jos:

Tabel 36: Grafic de rambursare

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Se observă că în fiecare plata lunară este fixă (suma dintre valoarea dobânzii și cea a principalului rambursat). Cea mai mare valoare a dobânzii plătite, respectiv cea mai mică valoare a principalului rambursat, se înregistrează în prima lună de rambursare. În consecință, în ultima lună de rambursare se înregistrează opusul situației anterioare, în sensul că în această lună se înregistrează cea mai mică valoare a dobânzii și, respectiv, cea mai mare valoare de principal rambursat. La începutul perioadei soldul principalului este de 15.000.000 lei, iar la finalul perioadei de rambursare soldul este zero.

Exemplul 2 Prezentarea unui grafic de rambursare pentru un împrumut pe termen mediu cu rată variabilă (fluctuantă) a dobânzii

O întreprindere contractează un împrumut bancar în următoarele condiții:

Tabel 37: Evoluție ROBOR

Sursa: Prelucrarea autorului (valori luate cu titlul de exemplu)

Rata dobânzii este variabilă și va avea câte o valoare diferită pentru fiecare trimestru, valoarea care se va determină pe baza ratei ROBOR 3M și a cotei fixe, conform tabelului:

Tabel 38: Calcularea ratei dobânzii pe fiecare trimestru

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu.

Având în vedere că rata dobânzii va fi variabilă de la un trimestru la altul, atunci și graficul de rambursare va suferi modificări de la un trimestru la altul. Graficul de rambursare aferent celor 6 trimestre (18 luni) se prezintă conform tabelului următor:

Tabel 39: Graficul de rambursare pe fiecare trimestru

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu.

La începutul primului scadențar soldul principalului este 5.000.000 lei, iar la finele ultimului trimestru, după plata nr. 18, soldul este zero. Se observă ca, în cadrul fiecărui trimestru, plățile lunare sunt egale (suma dintre valoarea dobânzii și cea a principalului rambursat). Ca și în exemplul anterior atât evoluția dobânzii, în sensul reducerii acesteia pe măsura rambursării împrumutului, cât și evoluția valorii principalului rambursat, în sensul creșterii acesteia pe măsura rambursării, sunt aceleași.

Obligațiuni

Obligațiunile reprezintă înscrisuri emise de o societate comercială (societate pe acțiuni sau societate în comandită pe acțiuni în cazul țării noastre) în schimbul sumelor de bani împrumutate. Societatea emitentă este obligată de a rambursa aceste sume și de a plăti dobânzi aferente acestor sume. Prin echivalență, se poate spune că titularii acestor înscrisuri au calitatea de creditori ai societății și au dreptul – conform scadențarului stabilit – atât la restituirea sumelor date cu împrumut, cât și la încasarea dobînzilor cuvenite acestor sume.

ATENȚIE ! Obligațiunile sunt titluri de credit negociabile și circulă în condițiile legii.

Caracteristicile obligațiunilor sunt următoarele:

Contract – în spatele oricărei emisiuni de obligațiuni există un contract în care sunt înscrise drepturile și obligațiile părților (emitentul și deținătorii/cumpărătorii obligațiunilor)

Denominarea – se referă la moneda în care sunt plătite sumele împrumutate (principalul) și dobânda aferentă. Dacă obligațiunile sunt emise în România atunci moneda folosită este RON. Sunt obligațiuni care poartă denumirea de obligațiuni externe (foreign bonds), acestea fiind obligațiuni internaționale ce sunt denominate în moneda țării în care acestea se comercializează, monedă care este diferită de moneda țării emitentului. De exemplu o întreprindere din România emite obligațiuni în Euro care sunt comercializate în Germania. Aceste obligațiuni se supun reglementărilor legale din țara unde sunt emise (comercializate) și nu cele din țara emitentului. De asemenea sunt obligațiuni – denumite Eurobond – ce sunt plătibile în moneda debitorului (emitetul obligațiunii) dar vândute în afara tării debitorului. De exemplu o întreprindere din România emite obligațiuni plătibile în Ron care sunt comercializate în Franța și Japonia. Evident că aceste obligațiuni vor fi comercializate prin intermediul unor grupuri de societăți specializate în servicii financiare internaționale.

Scadența (Maturitate) – se referă la data (momentul în timp) la care debitorul va trebui să restituie sumele împrumutate. Termenul scadent înseamnă numărul de ani dintre două momente: data emisiunii obligațiunii și data scadentă a acesteia.

Modalități de plată a obligațiunilor – emitenții obligațiunilor – în funcție de contractul atașat obligațiunilor care, în mod obligatoriu, este pus în acord cu cadrul legislativ existent în țara de comercializare a obligațiunilor – pot plăti sumele împrumutate astfel:

într-o singură tranșă – la maturitate

în tranșe periodice – lunar, trimestrial, semestrial sau anual

la momentul răscumpărării – deținătorul poate avea dreptul să solicite emitentului, răscumpărarea obligațiunii în cazul în care anumite condiții, ce sunt dinainte cunoscute, se îndeplinesc (de exemplu emitentul este achiziționat de o altă întreprindere)

la momentul exercitării opțiunii call de către emitent – obligațiunea poate avea atașată o opțiune de tip call prin care emitentul poate impune deținătorului răscumpărarea înainte de scadență. Cu alte cuvinte, emitentul are dreptul de a retrage obligațiunea înainte de maturitate.

Randamentul obligațiunii – sunt trei tipuri de randamente importante atunci când se analizează obligațiunile, astfel:

Valoarea cuponului – dobânda primită este denumită și cupon. Dobânda este stabilită, de regulă, ca fiind un procent din valoarea nominală a obligațiunii. Rata dobânzii mai este denumită și rata cuponului. De cele mai multe ori rata cuponului este fixă, existând situații în care aceasta este variabilă.

Frecvența plății dobânzii/ cuponului poate fi lunară, trimestială, semestrială sau anuală.

Pot exista obligațiuni pentru care nu se plătește dobândă (zero – cupon rate bonds). În general, aceste obligațiuni se vând la un preț mult mai mic decât valoarea nominală. Câștigul obținut de investitor constă în diferența dintre costul de achiziție și valoarea obligațiunii la maturitate.

ATENȚIE ! Nu trebuie să se înțeleagă că investitorul nu primește dobândă. În fapt, acesta primește dobândă și beneficiază de ea numai la momentul scadenței și ca parte integrantă a valorii primite la acest moment.

Exemplul 3 Calcularea dobânzii implicite în cazul unei obligațiuni fără cupon

Presupunem că o întreprindere emite obligațiuni în următoarele condiții:

Valoare nominală 1.000.000 lei

Maturitate 3 ani

Preț de vânzare la data emisiunii 900.000 lei

Obligațiunile se emit fără cupon. La maturitate investitorul primește valoarea nominală.

În cazul obligațiunilor fără cupon formula de calcul a randamentului este următoarea:

Randament =

unde T = numărul de ani, Valoarea de răscumpărare este fluxul de numerar pe care-l primește investitorul dacă ține obligațiunea până la scadență (în cazul nostru este valoarea nominală), Valoarea actualizată este prețul plătit (investiția inițială).

Randamentul este 3,5744 %.

Valoarea dobânzii implicite determinate în fiecare an este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabel 40: Calculul dobânzii implicite la un randament de 3,5744 %

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Dobânda implicită = Valoarea la începutul anului x Valoarea randamentului

Valoarea la finele anului = Valoarea la începutul anului + Dobânda

Se observă că suma dintre prețul plătit la momentul emisiunii (investiția inițială) și valoarea totală a dobânzii implicite este egală cu valoarea nominală.

Randamentul curent (Current Yield) – reprezintă cea mai simplă măsură a randamentului unui obligațiuni, în cazul în care un deținător (investitor) este mai puțin interesat dacă veniturile obținute la maturitate depășesc sau nu costul inițial.

Randament curent = Pret_net (%) x 100

Rata anuala a cuponului (%)

Randamentul la maturitate – acesta este de două tipuri:

Randamentul simplu la maturitate – în calcularea lui se ia în considerare numărul de zile rămase până la maturitate și prețul obligațiunii față de valoarea de răscumpărare

Randamentul la maturitate – reprezintă rata dobânzii a cărei valoare permite ca valoarea actualizată a fluxurilor de numerar- ce vor fi primite de investitor dacă deține obligațiunea până la maturitate – să fie egală cu prețul brut (sau investiția inițială)

Prețul unei obligațiuni – în cazul obligațiunilor avem în vedere două prețuri

Prețul net – nu include dobânda acumulată (se exprimă în % din valoarea nominală)

Prețul brut – include dobânda acumulată (se exprimă în % din valoarea nominală)

Pe piețele dezvoltate stabilirea prețului se face ținând cont de rata dobânzii curentă a investițiile fără risc și de riscul de credit alocat obligațiunii în cauză. Există agenții specializate de raiting care stabilesc gradele de risc.

Garantare / Negarantare – obligațiunile emise pot fi garantate sau negarantate. Evident că obligațiunile garantate sunt mai atractive. Garantarea se poate face cu active imobilizate de tipul proprietăților, cum ar fi clădirile sau terenurile, sau cu alte active financiare.

Apelarea la surse de finanțare de tipul împrumuturilor bancare sau a emisiunilor de obligațiuni prezintă unele avantaje, respectiv dezavantaje, așa cum se prezintă mai jos:

Tabel 41: Avantajele și dezavantajele apelării la împrumuturi

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

3.1.3 Leasing

Leasingul reprezintă o alternativă la achiziționarea activelor cu plata imediată. Avantajul în cazul contractului de leasing, îl constituie faptul că utilizatorul se folosește de bun, fără a fi obligat sa-l achiziționeze imediat. Totuși, contractul de leasing poate fi destul de scump, urmare a costurilor pe care utilizatorul trebuie să le plătească (exemplu: dobândă, comisioane, impozite). Uneori este greu de stabilit și anticipat costul total al unui contract de leasing din cauza variabilelor ce compun acest cost (rata dobânzii, riscul de curs valutar, etc). Contractele de leasing pot fi atrăgătoare în situația în care bunul, ce face obiectul contractului, se degradează rapid în valoare sau în utilizare, urmare a caracteristicilor sale, și ar trebui, oricum, să fie înlocuit la finele perioadei de leasing. Uneori, tratamentele fiscale aplicate diferitelor costuri ce intervin în cadrul contractelor de leasing- cum ar fi amortizarea, cheltuiala cu chiria, dobînda, aplicarea sau nu a TVA – pot influența decizia privind acceptarea sau nu a unui contract de leasing.

Contractul de leasing, conform O.G. nr. 51/1997, art. 1 -care reprezintă cadrul legal privind contractele de leasing-, constituie este acel contract prin care o parte – denumită locator/finanțator – transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți – denumită locatar/utilizator – la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice – denumită rată de leasing – iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului:

de a cumpăra bunul,

de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori

de a înceta raporturile contractuale.

Contractele de leasing se clasifică în funcție de mai multe criterii, dintre care cel mai important, din perspectiva managementului financiar, îl constituie cel privind conținutul ratelor de leasing. Totuși, „ pentru înțelegerea regimului juridic diferențiat, în anumite aspecte, doctrina clasifică formele contractului de leasing după anumite criterii:natura bunului care face obiectul contractului, persoana furnizorului, conținutul ratelor de leasing, specificul tehnicii de realizare, etc” (Stanciu D. Cărpenaru, 2012)

Tabel 42: Tipurile de contracte de leasing, criteriile de clasificare și caracteristicile acestora

Sursă: Adaptare după Stanciu D. Cărpenaru, Formele contractului de leasing și clasificarea lor, Tratat de drept comercial român, 2012

Directorul financiar al unei IMM trebuie să acorde importanță următoarelor aspecte în ceea ce privește leasingul operațional și financiar din două perspective: perspectiva fiscală și cea contabilă. Pentru analizarea acestor două direcții trebuie avute în vedere prevederile legale în vigoare. Din punct de vedere fiscal se vor analiza cerințele de clasificare, în leasing financiar și operațional, prevăzute în Codul Fiscal. În ceea ce privește latura contabilă se vor analiza condițiile și implicațiile incluse în reglementările contabile deoarece „Contabilizarea contractelor de leasing se efectuează ținând cont de fondul economic al tranzacției sau al angajamentului în cauză, și nu numai de forma juridică a contractelor” (OMFP 1802/2014). În consecință, s-ar putea să existe situații în care abordarea fiscală să fie diferită de cea contabilă.

Definirea din perspectivă fiscală

Tabel 43: Criteriile de clasificare a contractelor de leasing

Sursa: Adaptare pe baza prevederilor din Codul Fiscal.

Contractul de leasing financiar se aseamănă, dar nu trebuie confundat, cu un contract de vânzare – cumpărare cu plata în rate sau cu un contract de creditare. Diferența constă în modul de transfer al dreptului de proprietate, astfel:

în cazul leasingului financiar – transferul are loc la expirarea duratei contractului și numai dacă se optează pentru această opțiune de transfer

în cazul contractului cu plata în rate – transferul are loc la momentul încheierii contractului.

Contractul de leasing financiar are rolul de a finanța procurarea unui bun și nu reprezintă – în fapt- o vânzare pe credit, urmare a faptului că finanțatorul rămâne proprietarul bunului până la finele contractului.

Definirea din perspectivă contabilă

OMFP 1802/2014 (punctul 231, alin. 1) definește termenii de contract de leasing, leasing financiar și leasing operațional astfel:

un contracat de leasing este „un acord prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăți sau serii de plăți, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă stabilită”

leasingul financiar este „operațiunea de leasing care transferă cea mai mare parte din riscurile și avantajele aferente dreptului de proprietate asupra activului”

leasingul operațional este „operațiunea de leasing ce nu intră în categoria leasingului financiar”.

OMFP 1802/2014 (punctul 231, alin. 2) precizează că „un contract de leasing este recunoscut ca leasing financiar dacă îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

leasingul transferă locatarului titlul de proprietate asupra bunului până la sfârșitul duratei contractului de leasing;

locatarul are opțiunea de a cumpăra bunul la un preț estimat a fi suficient de mic în comparație cu valoarea justă la data la care opțiunea devine exercitabilă, astfel încât, la începutul contractului de leasing, există în mod rezonabil certitudinea că opțiunea va fi exercitată;

durata contractului de leasing acoperă, în cea mai mare parte, durata de viață economică a bunului, chiar dacă titlul de proprietate nu este transferat;

valoarea totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului, reprezentată de valoarea la care a fost achiziționat bunul de către finanțator, respectiv costul de achiziție;

bunurile ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natură specială, astfel încât numai locatarul le poate utiliza fără modificări majore.”

Totuși cel mai important aspect, din perspectivă contabilă, îl constituie impactul fiecărui tip de contract de leasing asupra componentelor situațiilor financiare, inclusiv a notelor explicative. Pe baza prevederilor contabile din ordinal anterior amintit se poate prezenta structurat impactul asupra componentelor situațiilor financiare și a notelor explicative la acestea astfel:

Sursă: Prelucrare autor în conformitate cu legislația contabilă în vigoare (O.M.F.P. 1802/2014)

Exemplul 4 Prezentarea unui scadențar de plăți în cadrul unui contract de leasing financiar și analizarea elementelor principale ale acestui contract perspectivă legală (O.G. 51/1997)

Elemente obligatorii ale contractului (O.G. 51/1997,art. 6, alin. 1):

Tabel 45: Părțile contractului

Sursă: Prelucrare autor în conformitate cu legislația în vigoare pentru realizarea exemplului

Tabel 46: Tipul contractului

Sursă: Prelucrare autor în conformitate cu legislația în vigoare pentru realizarea exemplului

Tabel 47: Denumirea bunului care face obiectul contractului

Sursă: Prelucrare autor în conformitate cu legislația în vigoare pentru realizarea exemplului

Tabel 48: Termenii contractului de leasing financiar

Sursă: Prelucrare autor în conformitate cu legislația în vigoare

Atenție ! Contractele de leasing prevăd diverse comisioane.

Tabel 49: Comisioane

Sursă: Prelucrare autor pentru realizarea exemplului în conformitate cu O.G. 51/1997

În baza datelor mai sus prezentate se poate simula un scadențar al plăților pe întreaga perioadă a contractului de leasing, conform tabelului de mai jos.

Tabel 50: Scadentarul de Plăți Provizoriu în EURO

Sursă: Prelucrare autor în conformitate cu legislația în vigoare pentru realizarea exemplului

Atenție ! Clauze speciale – contractele de leasing pot conține și alte clauze decât cele anterior menționate (O.G. 51/1997, art. 6, alin. 2 precizează că părțile pot conveni și alte clauze).

Toate sumele din acest Scadentar de plãți sunt fãrã TVA.

Corelație: Capital + Valoare rată reziduală = Valoarea totală de achiziție

Capital + Dobândă+Valoare rată reziduală = Valoarea totală contract de leasing

Atenție ! Finațatorul trebuie să pună la dispoziția Utilizatorului o informare in ceea ce priveste impactul pe care l-ar avea o depreciere severa a monedei naționale si impactul unei majorarii dobanzilor asupra obligatiilor de plata ale solicitantului de credit, in conformitate cu dispozitiile art. 6 din Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare.

Obligațiile părților

Contractul de leasing dă naștere la obligații și drepturi atât în sarcina locatorului / finanțatorului , cât și în sarcina locatarului/utilizatorului. Pentru prezenta lucrare sunt neesare amintirea următoarelor dreturi/obligații:

Finanțatorul / locatorul este obligat să transmită dreptul de folosință al bunului către locatar/ utilizator

Finanțatorul / locatorul este obligat să predea bunul locatarului/ utilizatorului iar acesta din urmă este obligat de a efectua recepția și de a primi bunul, dacă bunul îndeplinește condițiile din cererea de ofertă

Finanțatorul / locatorul este obligat să asigure bunul printr-o societate de asigurare, dacă prin contract părțile nu au convenit altfel.

Utilizatorul are dreptul – ca la sfârșitul contractului de leasing – să opteze pentru cumpărarea bunului, prelungirea contractului sau încetarea raporturilor contractuale.

Atenție ! Din perspectivă fiscală, un contract de leasing este considerat a fi leasing financiar dacă se prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului. Altfel spus, opțiunea de cumpărare nu se subînțelege, ci trebuie clar precizată.

Utilizatorul/locatarul are obligația de a nu greva bunul cu sarcini. El dobândește numai dreptul de folosință. Dreptul de dispoziție rămâne locatorului / finanțatorului.

Utilizatorul/locatarul are obligația de a returna bunul în cazul în care optează pentru încetarea raporturilor contractuale.

3.2 Gestionarea activelor

3.2.1 Gestionarea activelor circulante

In cadrul unei IMM operațiunile financiare și cele operaționale sunt integral interrelaționate. Aceasta idee se poate observa în cadrul analizei asupra ciclului operațional al întreprinderii. Ciclul operațional se regăsește în literatura de specialitate și sub denumirea de ciclul capitalului circulant. De asemenea, capitalul circulant mai este denumit și capital de lucru sau capital circulant. In componența capitalului circulant se includ: (+ ) stocurile, ( + ) creanțele comerciale și ( – ) datoriile comerciale.

Ciclul operațional reprezintă perioada de timp necesară pentru ca o achiziție, cum ar fi achiziționarea de mărfuri, materiale, materii prime, etc, să redevină numerar prin operațiunea de incasare a creanțelor comerciale. Achiziția reprezintă o ieșire de numerar, iar încasarea creanțelor reprezintă o intrare de numerar.

Ținând cont de prevederile din reglementările contabile privind vânzările cu plata imediată, vânzările pe credit comercial, achizițiile cu plata imediată, achizițiile pe credit comerciale, recunoașterea stocurilor, creanțelor și a datoriilor, recuperarea în timp a costurilor aferente investițiilor în active imobilizate prin intermediul amortizării și capitalizarea acesteia, atunci când este cazul, în costul de producție al stocurilor se determină ciclul operațional. Numerarul este utilizat pentru achitarea contravalorii stocurilor care, mai departe, urmare a vânzării acestora se transformă în creanțe comerciale care, urmare a încasării ulterioare, redevin numerar. De asemenea este de reținut faptul că investițiile în activele imobilizate, destinate activității de producție, se regăsesc incluse – urmare a amortizării periodice – în costul de producție a stocurilor, cum ar fi produsele finite. Acest proces se realizează prin reducerea periodică a valorii contabile a activelor imobilizate și concomitent prin majorarea costului de producție a stocurilor cu valoarea amortizării.

Atenție ! Totuși, nu intreaga valoare a amortizării se include în costul de producție. Amortizarea face parte din regia fixă de producție, iar alocarea regiei fixe de producție asupra costurilor de conversie se face pe baza capacității normale a instalațiilor de producție. Cheltuielile de regie nealocate (inclusiv amortizarea nealocată) sunt recunoscute drept cheltuială în perioada în care sunt suportate (O.M.F.P. 1802, 2014).

Este cunoscut faptul că valoarea profitului nu este identică cu cea a numerarului. Altfel spus, faptul că o întreprindere este profitabilă nu reprezintă o garanție absolută că aceasta dispune de resurse financiare suficiente pentru a fi și solvabilă. Nu puține sunt cazurile în care, în pofida înregistrării unor vânzări semnificative pe credit comercial, întreprinderile nu dispun de fluxurile de numerar necesare desfășurării operațiunilor zilnice. Insolvența apare atunci când o întreprindere intra în incapacitate de plată, în sensul că nu deține resurse financiare pentru a-și achita datoriile ajunse la scadență.

Managerul financiar trebuie să analizeze cu atenție investițiile pe care le face în activele imobilizate și în cele curente si sa pastreze un echilibru între diferitele componente ale activelor curente. Din perspectivă contabilă, un activ curent este denumit și activ circulant. Un activ se definește ca fiind activ circulant „atunci când:

se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare

este deținut, în principal, în scopul tranzacționării

se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului sau

este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționat” (O.M.F.P. 1802, 2014)

Criteriile pe care le are în vedere managerul financiar atunci cînd investește în diferitele componente ale activelor curente sunt diverse, din care menționam:

tipul de industrie din care face parte IMM:

producție: investițiile în active imobilizate, cum ar fi mașini, utilaje, dispozitive, etc sunt importante

retail: investițiile semnificative sunt în stocuri și mai puțin în active imobilizate

servicii: investițiile nu sunt semnificative în stocuri sau în active imobilizate deoarece, in general, contribuția (prestația) angajaților reprezintă motorul activității

durata ciclului operațional

tipurile de bunuri produse și/sau comercializate de IMM

caracteristicile piețelor pe care IMM își desfășoară activitatea

comportamentul cumpărătorilor.

Când se vorbește despre ciclul operațional se au în vedere două noțiuni:

ciclul operațional – perioada de timp necesară unei întreprinderi de a transforma investițiile sale în stocuri în numerar. Altfel spus, perioada de timp este dată de suma dintre:

Nr. de zile necesare conversiei stocurilor în vânzări (în literatura anglo – saxonă este denumit DSI – Days sales in inventory)

și

Nr. de zile necesare încasării creanțelor comerciale (DSO – Days sales outstanding)

ciclul de conversie a numerarului (ciclul operațional net) – este durata ciclului operațional, ajustată cu perioada de timp câștigată ca urmare a achizitiilor pe credit comercial.

Nr. de zile câștigate ca urmare a plății la termen (DPO – Days payables outstanding)

Determinarea și monitorizarea ciclului operațional și a ciclului de conversie a numerarului trebuie să se realizeze periodic în cursul anului. Nu este indicat a se folosi numai datele (soldurile creantelor comerciale, datoriilor comerciale, vanzarile și achizițiile anuale) din situațiile financiare ale întreprinderii. Monitorizarea trebuie să se facă cel puțin trimestrial. În acest sens s-a întocmit un exemplu de monitorizare trimestrială a acestor doi indicatori, calculandu-se atât vitezele de rotație, cât și numărul de zile.

Exemplul 5

Societatea ABC SRL prezinta urmatoarele date lunare privind stocurile, creanțele și datoriile comerciale. Indicatorii au fost calculați pe baza formulelor mai sus menționate. Pe baza acestor date se va calcula ciclul operațional (în zile) și ciclul de conversie a numerarului (în zile).

Se observa ca datele din tabelele de mai jos, privind cei doi indicatori variaza in cursul anului si sunt diferite fata de datele de la finele anului. De exemplu la finele trimestrului al 3-lea numarul de zile aferente ciclului operational și a ciclului de conversie a numerarului este de 228 de zile, respectiv 152 de zile iar la finele anului numarul de zile aferente ciclului operational și a ciclului de conversie a numerarului este de 190 de zile, respectiv 115 zile. Acesti indicatori sunt influențați de sezonalitatea vânzărilor care, la rândul ei, influențează încasările și achizițiile de stocuri. Se observa ca in perioada aprilie – august societatea are o mai mare nevoie de bani decat in primele si in ultimele 2 -3 luni ale anului. Indicatorii din ianuarie sunt semnificativ influențați de achizițiile de stocuri foarte mari. Se poate observa că în această lună s-a achiziționat cel mai mult, comparativ cu restul lunilor. Monitorizarea trebuie să se facă continuu pe parcursul anului și deciziile se iau în consecință.

Tabel 51: Elemente din balanța stocurilor

Sursă: Prelucrarea autorului pentru realizarea exemplului (ipoteze) RD= Achizitii cu TVA RC = Cheltuieli cu descărcarea de gestiune

Tabel 52: Elemente din balanța creanțelor comerciale (clienți)

Sursă: Prelucrarea autorului pentru realizarea exemplului (ipoteze) RD = Vanzari cu TVA RC = Incasari

Tabel 53: Elemente din balanța datoriilor comerciale (furnizori)

Sursă: Prelucrarea autorului pentru realizarea exemplului (ipoteze) RD = Plati RC = Achizitii cu TVA

Tabel 54: Calcularea ciclului operațional și a ciclului de conversie a numerarului

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din tabelele anterioare

În componența activelor curente (activelor circulante) se include urmatoarele elemente, prezentate în ordinea lichidității lor (OMFP 1802, 2014, alin. 269): casa și conturi curente la bănci,inventiții pe termen scurt, creanțe și stocuri.

Casa și conturile curente la bănci

Managementul întreprinderii trebuie să aibă în vedere următoarele trei aspecte:

să existe întotdeauna o rezervă de numerar necesară pentru operațiunile curente de zi cu zi.

să se încaseze creanțele cât mai repede posibil

să se achite datoriile cât mai tarziu posibil.

Atenție ! Totuși, aceste trei aspecte trebuie aplicate cu moderație în sensul de a nu afecta activitatea zilnică și profitabilitatea întreprinderii.

Rezerva de numerar nu trebuie să fie totuși prea mare, deoarece deținerea activelor sub formă de numerar este generatoare de costuri. Numerarul deținut sub formă de numerar și neinvestit nu este generator de câștig. În situația în care întreprinderea se axează pe vânzările cu plata imediată sau cu termen comercial redus, există riscul de diminuare a vânzărilor. Neachitarea datoriilor poate afecta relațiile cu furnizorii de bunuri și servicii.

Departamentul financiar trebuie să estimeze în permanență nevoia de numerar. Pentru a face acest lucru trebuie avut în vedere ciclul de conversie a numerarului. Cu cât acesta este mai mare, cu atât este mai mare și nevoia de finanțare. De asemenea trebuie ținut cont de sezonalitatea nevoii de numerar care, în general, este influențată de sezonalitatea vânzărilor. În situația în care întreprinderea are relații comerciale cu parteneri străini, din amonte (clienți) sau din aval (furnizori), trebuie să țină cont de posibilele fluctuații ale cursului de schimb (ex. Ron/Eur), de restricțiile de a transfera valută dintr-o țară în alta și de diversele prevederi legale privind plata în moneda națională.

Investiții pe termen scurt

Pentru IMM- urile din România operațiunile de investiții în asemnea intrumente, cum ar fi obligațiunile, certificatele de depozit, reprezintă, în general, operațiuni speculative. În general asemenea investiții au loc atunci când există un exces de numerar.

Când se fac asemenea operațiuni trebuie analizate riscurile asociate unor asemenea instrumente, cum ar fi riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul de incapacitate de plată a debitorului,etc. În general instrumentele (obligațiunile) emise de autoritățile centrale și locale ale statului nu prezintă riscuri. Dezavantajul îl constituie randamentul mai redus al capitalului investit.

Creanțe

Creanțele comerciale reprezintă investiții necesare operațiunilor zilnice. Aceste creanțe apar atunci cînd I.M.M. vând bunuri și prestează servicii pe credit comercial. Cu alte cuvinte, întreprinderea acordă un termen de grație clientului pentru achitarea datoriei. Creditul comercial reprezintă o modalitate de stimulare a vânzărilor. Totuși, orice credit comercial prezintă un cost pentru cel ce-l acorda. În situația acordării facilității de a plăti la termen și în cazul achitării înainte de scadență normală a obligației, apar costuri financiare pentru creditor:

costuri ascunse – apare în situația creditului comercial. Presupunem că o I.M.M. vinde către doi clienți bunuri în valoarea de 50.000 lei pentru fiecare client.Primul client achită imediat prin virament bancar. Ce de al doilea client primește o facilitate de creditare și achita prin virament bancar după 30 de zile. Creditorul poate investi suma incasată de la primul client, obținând astfel un câștig. În ceea ce privește suma datorată de cel de al doilea client, creditorul este privat de această sumă pe o perioadă de 30 de zile. În consecință nu poate investi și, deci, nu obține un caștig și, chiar mai mult, poate să fie în situația de a fi obligată să obțină finanțare, pentru activitatea zilnică, fapt care presupune costuri. Așadar, acordarea de credit comercial presupune costuri pentru creditor. Mai sunt și alte costuri suplimentare, cum ar fi cele legate de administrarea și încasarea sumelor. În situația în care debitorul are probleme în achitarea datoriilor, apare – pentru creditor – riscul de neîncasare (clienți incerți).

costuri la vedere – apare în cazul în care, pentru achitarea imediată sau pentru achitarea înainte de scadență normal, se acordă o reducere. Această reducere reprezintă o cheltuială financiară. Reducerile financiare sunt sub formă de sconturi de decontare acordate pentru achitarea datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate (O.M.F.P. 1802, 2014, alin. 77).

Reducerea financiară nu afectează costul de achiziție al bunurilor, deoarece se reflecta ca un venit financiar pentru beneficiar. Conform legislației actuale, reducerile financiare primite de la furnizor reprezintă venituri ale perioadei indiferent de perioada la care se referă. La furnizor, aceste reduceri acordate reprezintă cheltuieli ale perioadei, indiferent de perioada la care se referă.Costul de achiziție este afectat numai de reducerile comerciale, dar acestea nu au legatură cu termenul de plată.

Monitorizarea crențelor comerciale (altfel spus clienți neîncasați) trebuie să se facă periodic prin raportare la prevederile din contractual existent între părți. Trebuie avute în vedere reducerile comerciale și reducerile financiare, termenele de plată și penalitățile agreeate, după caz. Monitorizarea se poate face pe două direcții:

viteza de rotație a creanțelor și respectiv nr. de zile necesare încasării creanțelor comerciale (DSO). Viteza de rotație reflect viteză cu care I.M.M. încasează banii de la clienții săi. Cu cât este mai ridicat ca valoare, cu atât încasarea sumelor se face mai eficient. Acest indicator se analizează împreună cu cel privind numărul de zile necesare încasării (DSO) deoarece:

dacă viteza de rotație este mică, atunci DSO are o valoare ridicată (aspect negativ)

dacă viteza de rotație este mare, atunci DSO are o valoare redusă (aspect pozitiv)

Acești doi indicatori se pot analiza global pentru toți clienții sau individual pentru fiecare client. Recomandarea este a se face analiza pe fiecare client în parte deoarece – per ansamblu – situația ar putea să arate bine dar – individual –, pe anumiți clienți, pot exista probleme privind modul de încasare. Acești indicatori se pot calcula pe baza datelor din situațiile financiare anuale dar, ar fi indicat, să se calculeze și monitorizeze periodic. În acest sens s-a elaborate un exemplu, mai jos prezentat, prin care se prezintă monitorizarea unui client pe o perioadă de 12 luni și pentru care se elaborează un scenari privind plățile lunare.

situația facturilor emise și neîncasate – se întocmește și se monitorizează periodic, preferabil lunar, pentru fiecare client în parte. Prezentăm mai jos un model de situație pe fiecare client în parte și un centralizator care grupeaza creanțele comerciale în funcție de categoria de interval de timp de depășire în care se încadrează (< 30 de zile, 30 – 60 zile, etc). Se prezinta numărul de facturi incluse în fiecare categorie și cuantumul total al acestor facturi per categorie. Această situație, atît cea defalcată pe fiecare client și pe fiecare factură în parte, cât și cea centralizată ajută departamentul financiar să:

estimeze ponderea clienților în fiecare categorie

analizeze termenele de scadență în comparație cu prevederile contractuale existente și/sau condițiile comerciale stabilite de departamentul comercial

estimeze fluxurile de numerar ce se vor încasa în perioada următoare

estimeze facturile care se apropie de scadență

În continuare se prezintă un posibil model de utilizat de o întreprindere pentru analizarea situației facturilor emise și neincasate. Situația prezintă toate facturile pe două categorii: facturi în termen și facturi întârziate. Din această situație se poate obține o a doua situație în care facturile sunt prezentate cumulat pentru toți clienții: în termen și depășite de scadență pe intervale.

Tabel 55: Modele situație facturi emise și neîncasate, în termen și depășite, pe fiecare client la data de __________

Sursă: Conceperea autorului (cifrele sunt cu titlul de exemplu)

Situația centralizată poate fi următoarea:

Tabel 56: Modele situație centralizată facturi emise și neîncasate la data ___

Sursă: Conceperea autorului

Exemplul 6 Monitorizarea încasărilor de la clienți

Societatea ABC SRL monitorizează lunar evoluția încasărilor clienților săi, întocmind o situație – ca cea mai jos prezentată – pentru fiecare client important. Conform înțelegerilor contractuale termenul de scadența este de 60 de zile, respectiv 75 de zile în funcție de bunurile cumpărate. Viteza de rotație și numărul de zile necesare încasării creanțelor acestui client (BBB SRL), determinate la finele fiecărui trimestru, sunt prezentate în tabelul de mai jos conform datelor din contabilitatea financiară a întreprinderii. Se observă, conform tabelului 57 de mai jos, că acest client achită facturile în apropierea termenului maxim de scadență acordat conform contracatului (trim 1: 76 de zile, trim. 2 și 3: 69 de zile, trim. 4: 76 de zile). Această situație trebuie totuși a fi analizată în paralel cu situația pe facturi, lunar sau trimestrial, deoarece există riscul ca facturile care au scadență de 60 de zile să fie achitate mai tărziu, spre 75 de zile. Pe baza datelor din situațiile financiare, adică cele de la finele trimestrului 4, se observă că DSO este 76 de zile. Pentru a justifica recomandarea ca monitorizarea evoluției și calcularea acestor doi indicatori să se facă periodic, de exemplu trimestrial, și nu numai pe baza datelor de la finele anului propunem următorul scenariu pornind de la datele din tabelul anterior:

totalul vanzarile lunare rămâne aceleași

totalul încasărilor în anul 2014 rămâne același, dar încasările lunare se modifică după cum urmează: în primele 3 luni ale anului se încasează mai puțin cu 100.000 lei în fiecare lună, iar în ultimele 3 luni se încasează mai mult cu 100.000 lei în fiecare luna, astfel încat totalul încasărilor în anul 2014 rămane același 5.716.657 lei.

Sursă: Conceperea autorului pentru realizarea exemplului RD = Vanzari (inclusiv TVA) RC = Incasari

Noile încasări pe baza ipotezelor prezentate sunt următoarele:

Tabel 58: Calcularea noile încasări pe baza ipotezelor prezentate

Sursă: Conpilarea autorului pe baza ipotezelor din exemplu

Modificând aceste încasări lunare, tabelul inițial va arăta următoarele cifre:

Sursă: Conpilarea autorului pe baza ipotezelor din exemplu

Se observă că viteza de rotație scade în primele trei trimestre, iar recuperarea se face în ultimul trimestru cînd sumele încasate sunt mai mari. La finele anului se constată aceleași valori pentru indicatori dar, la finele fiecărui trimestru 1-3, situația stă diferit iar zilele pierdute de creditor sunt: cumulate până la finele primului trimestru s-au pierdut 10 zile, iar la finele trimestrului 3 se înregistrează 27 de zile pierdute.

Tabel 60: Calcularea zilelor pierdute de creditor

Sursă: Compilarea autorului pe baza ipotezelor din exemplu

În ceea ce privește incasările lunare se poate simplu observa că:

întreprinderea încasează în ianuarie mai puțin cu 100.000 lei, dar în octombrie recuperează această sumă întreprinderea nu a putut folosi această sumă de bani timp de 8 luni.

aceeași situație ca la a) se înregistrează și în lunile februarie și martie, când se încasează mai puțin cu 100.000 lei/luna, recuperarea acestor sume realizându- se peste 8 luni în noiembrie și decembrie întreprinderea nu a putut folosi aceaste sume de bani timp de 8 luni.

în perioadele în care întreprinderea nu a dispus de aceste sume, aceasta nu a putut investi și, deci, nu a realizat câștig, putând fi în situația în care a înregistrat costuri cu asigurarea finanțării pentru operațiunile zilnice pentru această perioadă.

Chiar dacă pe baza datelor de la finele anului (datele din situațiile financiare) valorile acestor 2 indicatori sunt aceleași în ambele situații, în cursul anului situația este diferită. În concluzie este recomandabil să se monitorizeze periodic evoluția acestor indicatori, în paralel cu analizarea situației facturilor emise și neîncasate.

Stocuri

Din punct de vedere contabil, stocurile sunt active circulante (O.M.F.P. 1802, 2014, alin. 272) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității, în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale aactivității sau sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii. Este important de monționat că, în cadrul producției în curs de execuție, se cuprind, de asemenea, serviciile și studiile în curs de execuție sau neterminate.

Conducerea întreprinderii trebuie să realizeze faptul că atât deținerea unor stocuri prea mari, cât și deținerea unor stocuri prea mici decât necesarul desfășurării activității, reprezintă un cost. În situația în care nivelul stocurilor este prea ridicat, întreprinderea va înregistra costuri cu depozitarea și, în același timp, va avea sume semnificative de bani blocate în active circulante de natura stocurilor. Banii blocați în stocuri nu pot fi investiți și, în consecință, nu se obține un câștig. Totuși, în situația în care nivelul stocurilor este insuficient, nivelul vânzărilor sau al producției ar avea de suferit. Pentru a evita supradimensionările sau subdimensionările de stocuri, întreprinderea poate utiliza un sistem de planificare a necesarului de materiale. Acest sistem va permite întreprinderii să determine exact când și ce materiale are nevoie. În cazul întreprinderilor care au producție, întreprinderile pot implementa sisteme care să conțină toate informațiile necesare privind materiale, materiile prime, costurile cu manopera, etc care intră în componența fiecărui tip de produs fabricat. Sistemele informatice care stabilesc planificarea necesarului de materiale (denumite în literatura de specialitatea MRP – Material Requirements Planning) coordonează achizițiile de mărfuri, materiale, etc în strânsă corelație cu vânzările. Este indicat a se stoca mai degrabă produsele de tipul semifabricatelor, decât cele de tipul produselor finite, având în vedere că acestea pot fi mai degrabă incorporate în alte tipuri de produse finite.

Managerii financiari au tendința de a solicita reducerea continuă a stocurilor în vederea deblocării sumelor semnificative de bani blocate în stocuri. Important este ca reducerea stocurilor să se facă numai în baza unor analize, care vor determina care categorii de stocuri, astfel reduse, nu vor influența în mod negativ nivelul vânzărilor. Se vor avea în vedere costurile legate de reaprovizionare, perioadele de timp necesare reaprovizionării și sezonalitatea vînzărilor care impune, în general, și o sezonalitate a achizițiilor de stocuri. De asemenea trebuie să se țină cont de specificul activității întreprinderii. Analiza este diferită la un distribuitor față de un producător.

Departamentul financiar al IMM –urilor trebuie să monitorizeze în permanență nivelul stocurilor și evoluția acestora prin utilizarea următorilor doi indicatori, care sunt calculați pe baza datelor din contabilitatea financiară a întreprinderii și care trebuie analizați împreună:

viteza de rotație a stocurilor – acest raport prezintă viteza cu care stocurile sunt vândute clienților. Acest indicator poate fi utilizat pentru evaluarea perfomanțelor conducerii întreprinderii.

nr. de zile necesare conversiei stocurilor în vânzări (DSI – Days sales in inventory) – acest raport determină numărul de zile necesar întreorinderii pentru a vinde stocurile sale clienților. De asemenea acest indicator estimează numărul de zile pentru care stocurile vor fi sificiente.

Acești indicatori se analizează împreună deoarece cu cât viteza de rotație este mai mare, cu atât nr. de zile este mai mic și invers. Calcularea și interpretarea acestor indicatori se poate face pe baza datelor din situațiile financiare (datelor de la finele anului). Totuși, este recomandabil ca monitorizatrea să se realizeze periodic, trimestrial sau chiar lunar, pe baza datelor din contabilitate. Acești doi indicatori pot fi determinați la nivel de produs sau ep e tipuri/grupe de produse, ori pe mărci de produse. Un exemplu privind calcularea lunară/ trimestrială a acestor doi indicatori, la nivel de cont contabil, se regăsește în cuprinsul acestui capitol la exemplu privind determinarea ciclului operațional.

O altă analiză ce trebuie avută în vedere este situația vechimii stocurilor (aging). Această situație se face periodic, dar și la finele anului atunci când – pe baza ei și a inventarierii fizice – se stabilesc eventualele provizioane pentru depreciere de stoc. Pe baza acestei situații se stabilesc stocurile greu vandabile. Balanța stocurilor este documentul contabil pe baza căruia departamentul financiar obține datele necesare calculării celor doi indicatori și a vechimii stocurilor la nivel de produs. Evident că programele informatice pot elabora diverse raporte privind stocurile, în funcție de specificul întreprinderii.

Exemplul 7 Monitorizarea stocurilor

Întreprinderea mijlocie ABC SA prezintă următoarea balanță a stocurilor la data de 31/10/2014. Rotația stocurilor, exprimată în zile și calculată pe baza datelor exprimate prin intermediul conturilor sintetice din contabilitatea financiară, este de 38 de zile. Media în industria din care face parte întreprinderea se situează în intervalul 35-40 de zile.

Tabel 61: Balanța stocurilor la data de 31/10/2014

Sursă: Compilație autor pentru realizarea exercițiului

La prima vedere rotația stocurilor se încadrează în media industriei din care face parte întreprinderea. Totuși, așa cum s-a menționat anterior, este indicat ca rotația stocurilor să se facă la nivel de produs. De asemenea – la nivel de produs- să se analizeze și vechimea stocurilor. Cumuland datele din balanța stocurilor se obține următoarea balanță pe baza căreia se vor calcula indicatorii pe baza formulelor anterior prezentate și ținând cont de numărul de zile din perioada de analiză. Se observă, conform tabelului 62, că produsul cu codul FFF are o rotație cu mult peste media înregistrată pentru restul produselor. Trebuie analizate cauzele și întreprinse eventuale măsuri. Acest lucru nu însemnă că – până la finele anului – rotația acestui produs nu va ajunge să se încadreze în media industriei.

Tabel 62: Calcul viteză de rotație

Sursă: Compilație autor pe baza datelor din exercițiu

Se observă că produsul cu codul FFF are o rotație cu mult peste media înregistrată pentru restul produselor. Trebuie analizate cauzele și întreprinse eventuale măsuri. Acest lucru nu însemnă că – până la finele anului – rotația acestui produs nu va ajunge să se încadreze în media industriei. Pentru analiza vechimii stocurilor se selectează produsele existente în stoc la data la care se face analiza și se obține următorul tabel 63 de mai jos.

Tabel 63: Prezentarea stocurilor la nivel de cod de produs

În funcție de natura produselor întreprinderea stabilește care este vechimea acceptată pentru stocurile sale. Vechimea acceptată poate fi diferită de la un produs la altul. Situația cumulată, în funcție de intervalele de vechime, este următoarea:

Tabel 64: Prezentarea stocurilor cumulate ăn funcție de vechime

Sursă: Compilație autor pe baza datelor din exercițiu

Se observă că anumite produse sunt foarte vechi în comparație cu restul stocurilor. De asemenea se observă că în cazul produselor AAA și EEE, care au rotații foarte bune, există 2 și respectiv 3 bucăți care se regăsesc în stoc de peste 200 de zile. Chiar dacă valoarea acestor stocuri, fără mișcare, nu este semnificativă în raport cu totalul valorii stocurilor, totuși este recomandabil a se investiga cauzele care au condus la această situația și de a se găsi soluții pentru recuperarea, măcar parțială, a valorii de stoc a acestora și, mai ales, pentru evitarea pe viitor a apariției situațiilor asemănătoare.

Analizarea trebuie să se facă periodic, de preferabil lunar deoarece – în general – sume semnificative de bani sunt blocate în stocuri. Analiza periodic permite luarea de decizii rapide pentru recuperarea costurilor asociate stocurilor. În ceea ce privește stocurile, întreprinderea trebuie să facă un compromis între a nu avea stocuri suficiente pentru a satisface cererile clienților și costurile incluse în valoarea stocurilor, cum ar fi cele transport, de depozitare și de – eventuală – deterioare și depreciere.

3.2.2 Gestionarea activelor imobilizate

Din punct de vedere contabil orice activ, care nu îndeplinește condițiile de a fi clasificat ca activ circulant, va fi clasificat drept activ imobilizat. Privitor la activele imobilizate, conducerea financiară a unei întreprinderii trebuie să se decidă dacă aceasta va achiziționa activele sau le va închiria în baza unui contract de leasing operațional. În fapt modalitățile prin care o întreprindere poate să intre în posesia unei imobilizări sunt următoarele:

Tabel 65: Prezentarea modalităților prin care o întreprindere intră în posesia unui activ imobilizat

Sursă: Compilație autor pe baza legislației în vigoare

Alegerea trebuie să se facă cu mare atenție. În pofida faptului că un contract de leasing financiar poate părea – la prima vedere – avantajos, urmare a faptului că beneficiarul nu este obligat să dispună – la momentul încheierii contractului – de întreaga sumă, acesta poate fi extrem de costisitor în timp ce, urmare a diferitelor variabile din contract, care generează costurile cu dobînda, comisioanele și – în cazul în care contractul este încheiat într-o valută – cu diferențele nefavorabile de curs valutar.

Achiziționarea activului cu plata imediată scutește întreprinderea de costurile cu dobânda. De asemenea întreprinderea nu mai suportă și partea de profit ce-i revenea locatorului. Dacă activele imobilizate, în funcție de caracteristicile lor tehnice sau ca urmare a evoluțiilor tehnice, au tendința de a se deprecia / devaloriza rapid, atunci ar fi mai recomandabil ca acestea să fie utilizate în baza unui contract de leasing operațional. În acest caz beneficarul are libertatea de mișcare în ceea ce privește denunțarea contractului cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz pentru activul în cauză și încheierea unui nou contract pentru un activ mai nou și mai performant.

3.2.3 Achiziții și combinări de întreprinderi

O întreprindere își poate exitinde domeniul de activitate, în scopul de a deveni mai puternică și mai competitivă pe piață, fie prin înființarea unei noi întreprinderi, asupra căreia să aibă control, sau fie prin achiziționarea unei întreprinderi deja existente. Întreprinderile românești trebuie să se adapteze tendințelor existente, să-și extindă paleta de bunuri și servicii oferite și să devină mai puternice, inclusiv prin încorporarea / achiziționarea altor întreprinderi românești sau străine. O întreprinderea achiziționează o altă întreprindere datorită sinergiilor rezultate din economiile financiare si operaționale (exploatare) care au loc ca urmare a unei asemenea tranzacții. Cele două întreprinderi pot evolua mai eficient împreună decât separat. De asemnea eficiența managerială poate fi mai performantă. Achiziționarea unei întreprinderi deja existente este, de regulă, mai costisitoare decât înființarea uneia noi dar are unele avantaje spre deosebire de cealaltă situație. Principalul avantaj îl constituie achiziționarea unui mecanism de afacere deja existent. Partenerii din aval (furnizorii de materii prime, materiale, servicii,etc) și cei din amonte (clienții, piețele de desfacere) sunt cunoscuți. De asemnea personalul poate fi unul calificat, cunoscător al modului de funcționare al afacerii și care acționează convergent în funcție de cultura organizațională și regulamentul intern de funcționare existent în întreprindere. În același timp există și anumite riscuri în achiziționarea unei întreprinderi. Cel mai mare risc îl poate constitui situația financiară a întreprinderii achiziționate și eventualul impact negativ viitor asupra fluxurilor de numerar generat de diverse investiții, cum ar fi cele ce privesc înlocuirea unor active imobilizate – uzate fizic sau moral -ori schimbarea, îmbunătățirea managementului sau a personalului întreprinderii achiziționate. Din aceste motiv o etapă importantă în procesul de alegere a întreprinderii – țintă, ce urmează a fi achiziționată, o constituie evaluarea acesteia în scopul determinării valorii reale a acesteia. Această etapă va fi detaliată în cuprinsul prezentului capitol.

Tehnic achiziționarea unei întreprinderi se poate face astfel:

prin achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni / părți sociale ale întreprinderii țintă – în această situație ambele întreprinderi, atât dobânditorul cât și întreprinderea achiziționată, își desfășoară activitatea în continuare ca și entități distincte. Acest caz poartă denumirea în literatura de specialitate de achiziție (acquisition)

prin încorporarea uneia dintre întreprinderi, de regulă întreprinderea achiziționată, în cealaltă întreprindere (dobânditorul) – în acest caz întreprinderea încorporată nu mai există din punct de vedere legal. Acest caz poartă denumirea în literatura de specialitate de fuziune prin absorbție (merger)

prin înființarea unei noi întreprinderi, care să încorporeze atât dobânditorul, cât și întreprinderea achiziționată – în acest caz cele două întreprinderi își încetează existența, din punct de vedere juridic, la finalul tranzacției, rămânând numai întreprinderea nou format. Acest caz poartă denumirea în literatura de specialitate de fuziune prin contopire (consolidation)

Atenție! Pot exsită situații în care dobânditorul, din perspectivă legală, este identificat drept întreprindere achiziționată, din perspectivă economic (contabilă). În literatura de specialitate această situație este denumită achiziție inversă. În acest caz trebuie avut în vedere principiul prevalenței economicului asupra juridicului.

Fuziunile se pot clasifica astfel:

Fuziune pe orizontală – întreprinderile ce fuzionează fac parte din aceași linie de afacere (ex. fuziunea a două lanțuri de super – marketuri)

Fuziunea pe verticală – întreprinderile ce fuzionează fac parte din același lanț de afacere (ex. fuziunea dintre un producător și a unuia din furnizorii sau clienții săi)

Fuziune de aceași natură – întreprinderile ce fuzionează sunt într-o oarecare măsură relaționate, dar nu sufficient pentru a se încadra în niciuna din situațiile de la a) sau b)

Fuziune de tip conglomerate – întreprinderile ce fuzionează nu au legatură.

În vederea stabilirii prețului, ce urmează a fi plătit pentru întreprinderea achiziționată, managementul financiar al dobânditorului trebuie să obțină informații cu privire la situația în ansamblu a întreprinderii-țintă. Evaluarea întreprinderii țintă se poate cu personalul propriu al dobânditorului, atunci când acesta are salariați specializați în achiziții și evaluare, sau prin apelarea la întreprinderi specializate în audit financiar, consultanță fiscala,etc. În general, cel de al doilea caz presupune costuri mai ridicate. Indiferent de cum se face evaluarea, prin intermediul personalului propriu sau prin intermediul unor entități specializate externe, conducerea financiară a dobânditorului trebuie să analizeze informațiile financiar–operaționale ale întreprinderii – țintă obținute din mai multe secțiuni. În continuare se vor prezenta secțiunile și modul de obținere al informațiilor în cadrul achiziției unei întreprinderi mici și mijlocii.

Tabel 66 Informațiile care se analizează în funcție de fiecare secțiune

Sursă: Prelucrare autor

Tabel 66 Informațiile care se analizează în funcție de fiecare secțiune

– continuare –

Sursă: Prelucrare autor

Tabel 66 Informațiile care se analizează în funcție de fiecare secțiune

– continuare –

Sursă: Prelucrare autor

În situația în care are loc o achiziție, caz în care atât dobânditorul cât și întreprinderea achiziționată își continua existența din punct de vedere juridic, obținerea controlului se poate realiza printr-o singură operațiune (se achiziționează întreg pachetul de acțiuni/părți sociale sau se achiziționează un pachet majoritar) sau prin mai multe operațiuni succesive (se achiziționează acțiunile/părțile sociale în mai multe etape până se atinge nivelul dorit, care să asigure controlul). Tratamentul contabil aplicat acestor investiții are la bază nivelul de influență și control obținut de către deținător (inventitor). Sunt trei nivele de influență și control (OMFP 1802, 2014, Capitol 8) în raport de procentele deținute, după cum urmează:

Tabel 67: Nivelurile de influență și control

Sursă: Prelucrare autor pe baza reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. 1802, 2014)

Conform alin.1 al pct. 502, Secțiunea 8.3 Exceptări de la obligația de consolidare din OMFP 1802/2014 grupurile mici și mijlocii sunt exceptate de la obligația de a întocmi situații financiare anuale consolidate și un raport consolidat al administratorilor, cu excepția cazului în care una dintre entitățile afiliate este o entitate de interes public.

În cazul situațiilor financiare consolidate trebuie avut în vedere eliminarea tranzacțiilor care au avut loc în cadrul grupului. Cu alte cuvinte se elimină orice tranzacție care presupune un transfer de active și datorii între entitățile grupului. În fapt, "situațiile financiare anuale consolidate prezintă activele, datoriile, poziția financiară și profiturile sau pierderile entităților incluse în consolidare, ca și cum acestea ar fi o singură entitate " (alin.1 al pct. 512, Secțiunea 8.4 Întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate, OMFP 1802/2014). Tranzacțiile intra- grup ce se elimină se prezintă pe scurt după cum urmează:

Vânzările de bunuri și servicii în cadrul grupului, creanțele și datoriile comerciale – din perspectiva situațiilor consolidate, aceste tranzacții nu au avut loc, deoarece bunurile vandute și serviciile prestate nu s-au realizat cu entități din afara organizației, reprezentând – în fapt – o realocare a acestora de la o entitate a grupului la o alta entitate a grupului. Veniturile din vanzare/ prestare, costul vânzărilor, creanțele și datoriile comerciale sunt eliminate. Pierderile și câștigurile din tranzacțiile în cadrul grupului sunt eliminate. De asemnea se elimină și evectualele creanțe incerte rezultate ca urmare a tranzacțiilor în cadrul grupului.

Vânzările de active imobilizate – dacă o entitate a grupului vinde active imobilizate unei alte entități a grupului, indiferent dacă tranzacția este în „ amonte” sau în „ aval”, veniturile din cedarea activelor imobilizate sunt supra evaluate cu valoarea căștigului obținut de vânzător. În contailitatea cumpărătorului acest activ apare la o valoare supraevaluată. Din perspectiva grupului, această tranzacție trebuie eliminată. Orice căștig / pierdere trebuie să nu fie recunoscut(ă) decât în momentul în care activul este cedat unei entități din afara grupului. De asemnea se ajustează și valoarea supraevaluată a amortizării.

Împrumuturi între entitățile grupului – împrumuturile acordate în cadrul grupului se elimină la consolidare. Sunt de asemnea eliminate și veniturile, respectiv cheltuielile cu dobânzile și comisionale aferente acestor tranzacții.

Plățile de dividende – aceste tranzacții nu apar în situațiile financiare consolidate deoarece, din perspectiva grupului, reprezintă un simplu transfer de fonduri între entitățile grupului.

Titlurile de participare deținute la entitățile grupului – investițiile deținute de societatea – mamă în filialele sale sunt eliminate la consolidare. Aceste investiții apr numai în cuprinsul situațiilor financiare individuale ale celor două entități.

În situația fuziunilor, caz în care una dintre entități încetează să mai existe la finele tranzacției sau ambele entități încetează să mai existe dar se formează o nouă entitate, există două metode de contabilizare:

metoda achiziției (purchase method) – obligatoriu de aplicat conform majorității standardelor de contabilitate aplicabile în țările dezvoltate (USA GAAP, UK GAAP, IFRS, etc). Această metodă se aplică conform legislației noastre sub denumirea de metoda evaluării globale (OMFP 1376, 2004).

metoda uniunii de interese (pooling of interests) – interzisă a se aplică conform majorității standardelor de contabilitate aplicabile în țările dezvoltate (USA GAAP, UK GAAP, IFRS, etc), dar nu este interzisă încă în România, aplicându-se sud denumirea de metoda activului net.

În opinia noastră legislația română (OMFP 1376/2004 în vigoare) privind fuziunile este caducă și ar trebui adaptată și modificată. Există totuși supus dezbaterii publice un proiect de ordin de modificare a OMFP 1376/2004 dar nu s-a ajus încă la nicio finalizare. Pe scurt deosebirile dintre cele două metode se prezintă astfel:

Metoda achiziției – în bilanț (poziția financiară) activele și datoriile sunt evaluate la volorile juste. Orice surplus dintre costul de achiziție și valoarea j ustă a activului net achiziționat se reflecta ca fosnd comercial (pozitiv sau negativ, după caz). Rezultatul reportat și rezervele întreprinderii absorbite (întreprindere achiziționată) nu devin părți ale capitalurilor proprii ale întreprinderii abosorbante (dobânditor). În contul de rezultate, excesul valorii juste față de valorile contabile este reflectat ca o cheltuială cu deprecierea fondului comercial. Rezultatul întreprinderii achiziționate este cumulate cu cel al dobânditorului începând cu data achiziției.

Metoda uniunii de interese – în bilanț (poziția financiară) activele și datoriile achiziționate sunt înregistrate la valorile contabile existente înainte de achiziție. Nu există niciun surplus între costul de achiziție și valoarea activului net achiziționat. Nu se înregistrează fosnd comercial. Rezultatul reportat și rezervele întreprinderii absorbite (întreprindere achiziționată) devin părți ale capitalurilor proprii ale întreprinderii abosorbante (dobânditor). Pot exista – în vederea respectării prevederilor legale – eventuale ajustări pentru menținerea unui anumit nivel al capitalului, dacă este cazul. Nu se înregistrează în contul de rezultate niciun exces al costului față de valorile contabile. Cu alte cuvinte, nu se înregistrează nicio cheltuiala suplimentară cu deprecierea sau amortizarea. Rezultatul celor două întreprinderi se cumulează pentru întreg anul fiscal.

Se poate observa ca prima metodă, spre deosebire de cea de a doua, conduce la raportarea unor valori mai mari pentru activele și datoriile achiziționate, urmare a ajustărilor la valorile de piață, și la recunosșterea unui profit mai mic ca urmare a înregistrării unor costuri suplimentare cu amortizarea, deprecierea activelor, inclusiv a fondului comercial. Prima metodă reflect, din perspectivă bilanțieră, mai bine valoarea prezentă a activelor achiziționate și a datoriilor asumate.

3.2.4 Evaluarea randamentului inventițiilor financiare

Conducerea financiară a unei întreprinderi mici și mijlocii trebuie să înțeleagă faptul că 100 lei astăzi valoarează mai mult de 100 lei în viitor deoarece această sumă în present poate fi investită și poate aduce un profit mai mare decât aceasși sumă peste 6 sau 12 luni. Altfel spus, managementul financiar al întreprinderii trebuie să fie familiarizat cu conceptul de „ valoarea în timp a banilor”. O sumă de bani neinvestită/ neutilizată își pierde puterea de cumpărare în timp urmare a inflației. Din acest motiv excesul de numerar pe care o întreprindere îl are la dispoziție trebuie investit. Totuși, investirea / utilizarea banilor prezintă și riscuri. În funcție de instrumentele financiare în care se investește, atât beneficiile cât și riscurile pot fi mai mari sau mai mici. Riscul cel mai mare îl constituie posibilitatea ca suma investită să nu mai fie recuperată la data scadentă.

Managementul financiar al unei înteprinderi mici și mijlocii trebuie să fie familiarizat cu următoarele elemente:

Valoarea viitoare a unei sume de bani – reprezintă suma care va fi disponibilă la un moment dat în viitor dacă această suma este investită în present (valoarea prezentă) cu dobândă pentru un număr specificat de ani. Cea mai des întălnită situație o constituie investirea banilor sub formă de depozite la termen. Formula de calcul este următoarea:

Vv = Vp x (1+ r)n , unde Vv = valoarea viitoareș; Vp = valoarea prezentă; r = rata dobânzii; n = numărul de perioade (ani).

Exemplu 8 O întreprindere mijlocie are disponibil 100.000 de lei. Investește acești bani într-un depozit la termen pe 4 ani, rata dobânzii anuale fiind de 10 % cu capitalizare. Valoarea investiției la finele fiecărui an este următoarea:

Tabel 68 Valoarea investiției în fiecare an

Sursă: Prelucrarea autorului pentru realizarea exercițiului

Valoarea prezentă a unei sume viitoare – reprezinta suma de bani care trebuie investita in prezent pentru a produce in viitor, tinand cont de ratele de dobanda (ratele de rentabilitate) inregistrate in prezent pe piata, o suma prestabilita. Factorul de multiplicare a sumei prestabilite este dat de formula: 1/[(1+r)n], unde r = rata dobânzii, n = numărul de ani.

Ce sumă trebuie investită astăzi pentru a a obține 146.410 lei peste 4 ani , la o rata anuală de 10%?

Factor = 1//[(1+10%)4] = 1/146% = 0,620921323

Vp = Vv x Factor = 146.410 x 0,620921323 = 100.000 lei

Dobânda compusă – în cazul dobânzii compusă, aceasta se calculează ținand cont de suma împrumutată la care se adaugă orice dobândă acumulată în perioadele precedente. În această situație formula de calcul este:

I = P [(1+ r)n -1], unde I = dobânda; P = suma împrumutată; n = numărul perioadelor pentru care dobânda se calculează separat.

Rata dobânzii effective anuale se calculează pe baza formulei: ( 1 + r) n – 100%.

Exemplu 9 O întreprindere mijlocie acordă un împrumut unui partener în următoarele condiții: suma împrumutată 500.000 lei, perioada de împrumut este de 2 ani, rata dobânzii anuale este de 12 %, calculată trimestrial. În aceste condiții valoarea lui n va fi 8 (2 ani x 4 trimestre/an) iar valoarea r = rata dobânzii trimestriale va fi 3 % (12 % / 4 trimestre).

Tabel 69 Valoarea investiției în fiecare an

Sursă: Prelucrare autor pentru elaborarea exercițiului

La finele primului an rata dobânzii efective este de 12,55 %.

Valoarea actualizată netă – reprezintă o metodă de actualizare a fluxurilor de numerar care calculează valoarea actuală (prezentă) a unor fluxuri de numerar viitoare aferente unui proiect și o compară cu costurile (cheltuielile) inițiale necesare pentru implementarea proiectului. Valoarea prezentă netă a proiectului se determină pe baza formulei

VAN = Valoarea actualizată a fluxurilor de numerar – Investiția inițială

VAN trebuie să fie pozitivă pentru a se accepta investiția. Formula generală de calcul a valorii actualizate a fluxurilor de numerar este:

unde: Chi – cheltuielile inițiale ale investiției ra – rata de actualizare VRn – valoarea reziduală netă CF – cashflow-ul din anul j

Această metodă are următoarele avantaje: ia în considerare întreaga profitabilitate a proiectului, ajustează valoarea timp a banilor, este o metodă simplă de control și oferă o estimare directă a modificării averii investitorului drept rezultat al proiectului în cauză. Totuși, această metodă nu poate fi considerată simplă sau intuitivă cum sunt alte metode și nu ține cont de eventuala flexibilitate a managementului cu privire la proiect în sensul că managmentul poate ajusta, după o anumită perioadă (1,2,3 ani), suma investită în funcție de rentabilitatea obținută.

Rata internă a rentabilității – este o altă metodă de actualizare a fluxurilor de numerar și reprezintă rata de actualizare la care valoarea neta prezenta (valoarea actualizata) a unui flux de venituri sau cheltuieli (viitoare) este egala cu zero. Altfel spus, este rata de actualizare financiară (reală sau nominală, in funcție de natura fluxurilor de numerar utilizate in calcul) pentru care VAN=0. Acest indicator se exprimă în procente. Acest indicator ofera o imagine comparabila a rentabilitatii diferitelor instrumente de investitie.

unde t= durata de viață a investiției, FT t = flux net de terezorerie pentru anul t, k = rata de actualizare, Io = investiția inițială.

Relația dintre VAN și RIR se poate prezenta succint astfel:

Această are următoarele avantaje:

ajustează valoarea timp a banilor

rezultatele tind să fie ceva mai intuitive decât cele obținute pe baza metodei valorii actualizate nete.

Această metodă are următoarele dezavantaje:

uneori s-ar putea să nu fie o rată de actualizare la care valoarea neta prezenta să fie egala cu zero.

este limitată în cazul evaluării rezultatelor proiectelor care sunt tratate împreună și care necesită aceași investiție inițială

în raport de tiparul fluxurilor de numerar s-ar putea să nu fie o singură rată internă a rentabilității, ci – în fapt – s-ar putea să existe mai multe rate de rentabilitate în funcție de ipotezele și presupunerile făcute.

Managementul financiar al unui întreprinderi trebuie să analizeze cu multă atenție caracteristicile instrumentelor financiare în care excesul de numerar existent la un moment dat este investit. Există o relație direct între rentabilitatea unui instrument financiar șii rentabilitatea acestuia. Cu cât riscul unui instrument este mai mic, cu atat rentabilitatea este mai redusa (ex. obligațiunile emise de autoritățile locale sau central au risc zero). Cu cât riscurile sunt mai mari cu atat creste si rentabilitatea ce poate fi asigurata de o investitie.

3.3 Gestionarea capitalului

3.3.1 Determinarea riscurilor asociate investițiilor financiare

Determinarea riscurilor asociate investițiilor financiare trebuie să constituie o preocupare pentru conducerea unei I.M.M. Conducerea întreprinderii trebuie să folosească diferite metode, cum ar fi analiza senzitivă sau analiza pe bază de scenarii/simulări, pentru a obține estimări ale riscurilor asoiate investițiilor. În cuprinsul subcapitolului 3.2.4 Evaluarea randamentului inventițiilor financiare s-au prezentat modul de determinare al VAN (Valoarea actualizată netă) și a RIR (Rata internă a rentabilității). Aceste două metode, așa cum s-a putut observa, depind de mai mulți factori, ca de exemplu prețul de vânzare, cantitatea vândută, durata de viață, care stau la baza determinării valoarii veniturilor sau a cheltuielilor luate în calcul.

Determinarea costului capitalului

Capitalul propriu (sursele financiare puse la dispoziție de asociați/acționari) și datoriile pe termen lung (împrumuturi bancare, emisiunile de obligațiuni) au rolul de a finanța capitalul de lucru (nevoile permamnte) și activele imobilizate. În fapt, managementul unui întreprinderi gestionează diferite forme de datorii, cum ar fi cele comerciale, credite pe termen scurt, credite pe termen mediu sau lung, instrumente de decontare (cambii, CEC-uri, bilete la ordin), datorii fața de personal, datorii fiscale sau datorii generate de contractele de leasing financiar încheiate. Investitorii, indiferent de natura acestora (creditori, acționari), care investesc fonduri într-o întreprindere, suportă un cost de oportunitate egal cu randamentul pe care l-ar fi câștigat dacă fondurile ar fi fost alocate unor investiții alternative cu risc similar. Acest cost de oportunitate reprezintă costul capitalului pentru întreprindere, fiind – în fapt – rata rentabilității inime pe care întreprinderea o poate obține pe baza activelor existente, îndeplinind, în același timp, așteptările investitorilor.

Costul sumelor atrase, sub formă de împrumuturi, îl reprezintă dobânda pe care întreprinderea trebuie să o achite pentru utilizarea sumelor pentru o perioadă de timp bine definită. Plata dobânzii se face fie:

pe parcursul perioadei de creditare (lunar, trimestrial, semstrial, etc)

la scadență

în avans, sub forma unei reduceri a principalului datoriei la momentul creditării (ex. emisiunile de obligațiuni cu discount)

Costul sumelor atrase, sub formă de acțiuni/ părți sociale, îl reprezintă dividendul ordinar sau preferențial, după caz, plătit de întreprindere acționarilor / asociaților. În cazul dobânzilor plătite trebuie să se țină cont de impactul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 23 din Codu Fiscal, „ cheltuielile cu dobânzile aferente împrumuturilor obtinute direct sau indirect de la banci internationale de dezvoltare si organizatii similare, mentionate in norme, si cele care sunt garantate de stat, cele aferente imprumuturilor obtinute de la institutiile de credit romane sau straine, institutiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acorda credite potrivit legii, precum si cele obtinute in baza obligatiunilor admise la tranzactionare pe o piata reglementata” sunt deductibile integral la calculul impozitului pe profit. În consecință costul net al dobânzilor se multiplică cu factorul subunitar: (1- cota de impozit pe profit).

Exemplu 10

Presupunem că o întreprindere mijlocie a contractat un împrumut de la la o bancă comercilă în sumă de 100.000 lei pentru 1 an de zile. Rata dobânzii anuală este de 12 % pe an. Cota de impozit este de 16 % Să se determine factorul de multiplicare și valoarea reală a costului îndatorării.

Tabel 70: Calcularea costului real al îndatorării

Sursă: Prelucrare autor pentru elaborarea exercițiului

O altă formă de finanțare, extrem de uzitată de întreprinderi, o constituie creditul furnizor obținut de la partener. De cele mai multe ori furnizorii acordă clienților un termen de achitare a facturilor. În același timp sunt situații în care, pentru achitarea înainte de scandență, furnizorii acordă reduceri financiare, sau altfel spus sconturi de decontare. În funcție de legislația fiscală și de reglementările contabile aplicate, aceste sconturi de decontare pot avea impact diferit la beneficiar, astfel:

fie se reflectă ca o reducere a costului de achiziție a bunurilor cumpărate sau a serviciilor contractate ( nu este cazul reglementărilor din România) dacă factura este achitată în termenul de grație pentru care se acordă un scont de decontare. De exemplu, furnizorul acordă o reducere de 1% pentru plata facturii în 10 zile sau 2% pentru plata facturii în 20 de zile. Dacă clientul achită în aceste intervale de timp, valoarea datorii se reduce corespunzător cu procentele mnționate. În situația în care clientul nu provită de perioada de acordare a scontului de decontare, atunci se va achita datoria la valoarea întreagă.

fie se reflectă ca un venit financiar pentru client, respectiv ca o cheltuială financiară pentru furnizor (este cazul reglementărilor din țara noastră), dacă factura este achitată în termenul de grație pentru care se acordă un scont de decontare

În esență, această reducere – dacă se acordă -reprezintă un cost pentru furnizor și un beneficiu pentru cumpărător. Evident că, și în acest caz, trebuie ținut cont de impactul fiscal. În general, conform prevederilor Codului Fiscal, cheltuielile cu sconturile de decontare sunt deductibile la calcului impozitului pe profit.

Exemplu 11 Presupunem că întreprinderea de la exemplul anterior oferă unui client următoarele condiții comerciale:valoare bunuri vândute 100.000 lei, termen de plată 40 zile și 2,5 % scont de decontare dacă plata se face în termen de 10 zile.

Cota de impozit pe profit este de 16 %.

Tabel 71: Calcularea costului real al scontului oferit

Sursă: Prelucrare autor pentru elaborarea exercițiului

Se pune întrebarea dacă condițiile comerciale acordate de întreprindere sunt sau nu avantajoase. Dacă avem în vedere că rata dobânzii anuale pentru o sumă împrumutată de 100.000 lei (exact creditul furnizor acordat) este de 12 % anual putem afirma că acest cost real al scontului oferit (2.100 lei) este foarte mare în comparație cu costurile cu dobândă (10.080/12= 840). Așadar trebuie avut în vedere, la stabilirea condițiilor comerciale, rata dobânzii la împrumuturi. În realitate era mai rentabil pentru societate să nu acorde un asemenea scont de decontare, deoarece ar fi fost mai ieftin să împrumute pentru 30 zile această sumă. În contrapartidă, ar fi fost mai nerentabil pentru client să nu profite de acest scont oferit.

Având în vedere cele anterior menționate și dacă se ține cont de mențiunile din subcapitolul 3.2.1 Gestionarea activelor circulantei se pot evita și ține sub control situațiile în care clienții, în general cei mici și în expansiune, depășesc cu bună știință scadențele datoriilor pe care le au. În fapt, creditul furnizor este cea mai facilă formă de creditare. În situația în care lucrurile se agravează se pot lua măsuri de penalizare (de ex. penalizări contractuale) în vederea compensării costurilor înregistrate ca urmare a întârzierii încasărilor.

Așa cum s-a putut observa determinarea costului capitalului împrumutat (împrumuturi de la instituții de credit sau împrumuturi din obligațiuni) nu prezintă probleme desosebite. Totuși, determinarea costului capitalului obținut de la acționari / asociați este ceva mai dificilă. În continuare ne vom referi la cazurile în care acționarii dețin acțiuni ordinare. Deținătorii unor asemnea acțiuni speră la realizarea unui câștig ca urmare a încasării dividendelor și ca urmare a creșterii prețului de piață al acțiunilor. Spre deosebire de cazul împrumuturilor din obligațiuni sau a capitalurilor deținute de acționarii preferențiali, în cazul acțiunilor ordinare nu există obligativitatea contractuală a ratei cuponului (pentru obligațiuni) sau a ratei de dividend preferențial. În pofida acestui fapt, evaluarea costului capitalui format din acțiuni ordinare / părți sociale este mai dificil decât în cazurile anterior menționate.

Evaluarea costului acțiunilor ordinare se poate realiza prin intermediul a două metode:

evaluarea pe bază de dividende

evaluarea riscului ținând cont de modelul de evaluare a titlurilor de capital

Prima metodă este mai simplă și este recomandabilă a fi aplicată de întreprinderile mici și mijlocii. Helfert (2006) menționează cu privire la această metodă că este„ foarte simplificată, ceea ce afectează relevanța rezultatelor sale. Firmele diferă foarte mult în ceea ce privește rata de distribuție a dividendelor, iar această metodă nu cuantifică distinct efectele profitului reținut și reinvestit”. Cea de a două metodă este mai complexă și „ se fundamentează un nivel de rentabilitate general al pieței, bazat pe datele publice privind rentabilitățile, care este ajustat cu o primă de risc, pozitivă sau negativă, specific firmei emitente” (Helfer 2006). Caracteristicile și modul de aplicare a acestor metode este prezentat în tabelul de mai jos:

Tabel 72: Caracteristicile celor două metode

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza informațiilor din Cap. 8 Costul capitalului și deciziile în afaceri, Tehnici de analiză financiară, ediția 11, (Helfer, 2006)

După cum se poate observa cele două metode diferă din punct de vedere al complexității. Este recomandabil ca, măcar, prima metodă să fie avută în vedere de managementul I.M.M. În mod cert raționamentul profesional al analistului financiar este mult mai prezent în cazul celei de a doua metode. În cazul acestei metode definiția riscului nu acceptată de toți analiștii, urmare a faptului că riscul este un concept destul de relativ.

3.3.2 Analiza riscurilor asociate investițiilor financiare

Analiza riscurilor associate investițiilor financiare trebuie să țină cont de câteva aspecte care se referă la ponderi, estimarea costurilor, domeniile de activitate în care întreprinderile evoluează și la datele contabile vs. datele de piață, existente la un moment dat.

De regulă, întreprinderile utilizează categorii diverse de capitaluri de finanțare pe termen lung (împrumuturi bancare, împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, contracte de leasing financiar pe termen lung, capitaluri exprimate în acșiuni preferențiale, etc) și , în consecință, va trebui să se determine costul de ansamblu al capitalului. În aceste condiții ar fi indicat a se folosi o medie ponderată a costului capitalurilor utilizate.

Dacă întreprinderile își desfășoară activitatea în mai multe domenii de activitate, lucrurile se complică din perspectiva determinării rentabilității standard. În general, întreprinderile au o structură unică a capitalurilor din care finanțează toate zonele de activitate. Acest capital nu se poate defalca pe segmente, neputându-se stabili costuri individuale ale capitalului pentru fiecare activitate majoră a întreprinderii. În consecință se va utiliza un cost mediu ponderat la nivelul întregii întreprinderi, ținându-se cont de indicele de volatilitate β.

Valorile înscrise în categoriile de capitalurilor proprii și de datorii a întreprinderilor, mai ales în cazul datoriilor pe termen lung, pot fi mult diferite de cele prezente, calculate pe baza condițiilor actuale de piață. În analiză va trebui să se aplice raționamentul profesional pentru a se stabili care valori mai sunt relevante. Datoriile vechi, termen mediu și lung, pot să fie purtătoare de costuri ce nu mai prezintă importanță în prezent când se realizează evaluarea. Trebuie avute în vedere valorile de piață. Valoarea de piață a titlurilor include și profiturile nedistribuite, reflectate în situațiile financiare. Altfel spus, costurile istorice – reflectate în situațiile contabile – trebuie privite cu precauție.

Analistul financiar trebuie să privescă întreprinderea în ansamblul său și să țină cont de mediul de afaceri în care aceasta este implicată pentru a stabili diferitele categorii de riscuri la care aceasta este supusă. Trebuie înțeles faptul că, chiar dacă o întreprindere activează numai într-un domeniu de activiate (ex. producția de roți de tren), investițiile sunt expuse la grade de risc diferite. O soluție găsită pentru aceste cazuri o constituie stabilirea unei rate de actualizare superioară pentru proiectele cun un grad mai ridicat de risc. Clasificarea proiectelor pe diferite clase de risc poate costitui o problemă dificilă. Important este ca managemtul întreprinderii să desfășoare o atentă și permanent monitorizare a evoluției tuturor proiectelor.

3.3.3 Instrumente derivate și operațiuni de acoperire a riscului (hedging)

Acest subpunct a fost valorificat anterior în cadrul proiectului de studii doctorale și postdoctorale: „Studii doctorale și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată românească” Contract POSDRU/159/1.5/S/140106 prin publicarea articolului cu titlul „ INSTRUMENTE FINANCIARE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA RISCULUI VALUTAR”. Acest articol a fost prezentat în cadrul manifestării științifice din luna Februarie 2015 Conferința (III) IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ȘI TEHNOLOGICE LA NIVEL NAȚIONAL, EUROPEAN ȘI MONDIAL , Grupul 1

Cercetări fundamentale socio-economice, tehnologii ale societății informaționale, energii și mediu/ spin-off-uri, Regiunea Sud – Vest.

Pentru acest articol, preluat integral în prezentul subpunct, au fost studiate mai multe materiale de specialitate. Aceste materiale sunt citate în cadrul textului articolului și, pe cale de consecință, se regăsesc menționate și în cuprinsul prezentului subpunct. De asemenea s-au avut în vedere și reglementările contabile din România în vigoare (OMFP 1802/ 2014). Eventualele modificări față de textul articolului țin numai de renumerotarea tabelelor în vederea integrarii, conform metodologiei, în prezenta lucrare.

„ Companiile, organizațiile și chiar persoanele fizice au nevoie de valută pentru a desfășura diverse operațiuni comerciale, cum ar fi achiziționarea de bunuri și/sau servicii din străinătate, operațiuni speculative sau pentru a investi. Valuta (foreign currency) reprezintă moneda altei țări străine. Valutele se cumpără / se vând pe piețele de schimb valutar (foreign exchange market). Operațiunea de tranzacționare prin care o monedă a unei țări este schimbată cu altă monedă se numește schimb valutar. Prețul unei unități monetare dintr-o monedă, exprimat într-o altă monedă, poartă de numirea de curs valutar sau rată de schimb (exchange rate).

Tranzacțiile valutare se realizează pe piețe reglementate. Pe aceste piețe se întâlnesc diferiți participanți care cumpără și vând valută în mod direct și nestandardizat, clauzele contractuale fiind de comun acord stabilite. O asemnea piață se numește în termenii de specialitate OTC market (over – the – counter market). Participanții pot fi:

brokerii (foreign exchange broker) – specializați în aranjarea afacerilor cu diverse valute

guvernele diferitelor țări,

băncile comerciale,

companiile și

publicul larg.

De cele mai multe ori companiile, organizațiile și publicul larg tranzacționează valută prin intermediul angajaților (foreign exchange dealer) diverselor bănci comerciale, care sunt specializați în cumpărarea și vânzarea de valută de pe piața interbancară (interbank market). Băncile afișează pentru fiecare valută atât rata de schimb pentru cumpărare, cât și rata de schimb pentru vânzare. Diferența (spread) dintre aceste două rate reprezintă câștigul (profitul) băncii. Tranzacțiile valutare se realizează:

imediat – piață spot, sau

la termen – contracte forward

Societățile – indiferent de mărimea lor – mari sau I.M.M.–uri sunt expuse riscului valutar, urmare a tranzacțiilor pe care le întreprind cu străinătatea. Riscul valutar (currency exposure) la care o societate este expusă este reprezentat de impactul generat de modificările ratelor de schimb al valutelor – utilizate de către aceasta în tranzacțiile sale- față de moneda țării în care aceasta își desfășoară activitatea (ex. în cazul unei societăți românești riscul valutar este reprezentat de evoluția ratelor de schimb a principalelor valute – Euro, USD, CHF, etc – față de moneda națională RON).

Protecția valutară (Hedging) reprezintă strategia prin care o entitate incearca sa minimizeze expunerea la fluctuatiile ratelor de schimb. Operațiunile de hedging au rolul de a nu expune societatea la pierderi potențiale cauzate de fluctuații nefavorabile ale ratelor de schimb. O poziție de hedging nu produce beneficii din fluctuațiile favorabile ale ratelor de schimb. Operațiunile de protecție valutară au la bază diferite instrumente contractuale, care sunt denumite instrumente derivate (derivative). Acestea sunt instrumente financiare, ale căror prețuri de tranzacționare se stabilesc pe piață în strânsă corelație cu diferite:

bunuri (commodity,) cum ar fi materiile prime, mărfurile (grânele, boabele de cafea, cacao, etc) sau diferite metale, care se tranzacționează pe piețe specializate (commodity market)

active financiare (financial assets) cum ar fi valutele, sau

alte instrumente financiare cum ar fi acțiunile, obligațiunile, opțiunile,etc.

În România se pot realiza/ tranzactiona instrumente derivate:

standardizate – cum ar fi contractele futures sau opțiunile standard la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri de la Sibiu (BMFMS), sau

nestandardizate – cum ar fi contractele forward, swap sau opțiunile la diverse institutii financiar-bancare (banci si societati de intermediere financiară).

Prezentul material va avea în vedere contractele de tip forward pe cursul valutar (forward exchange contract) și opțiunile (options) pe cursul valutar încheiate cu băncile comerciale.

Hedging prin intermediul contractelor forward pe cursul de schimb

Un contract forward reprezintă o înțelegere realizată în mod direct între două părți prin care se stabilește că una din părți vinde (Seller) iar cealaltă parte cumpără (Buyer) o valută la o dată în viitor bine specificată și la un preț ferm de comun acord stabilit. Contractul forward este un contract de angajament (commitment agreement) deoarece părțile și-au asumat necondiționat de a tranzacționa – la data și la prețul stabilit – o anumită cantitate fixă dintr-un activ (în cazul nostru valută), astfel:

cumpărătorul – se angajează să cumpere activul și va avea, conform literaturii de specialitate, long forward position

vânzătorul – se angajează să vândă activul și va avea, conform literaturii de specialitate, short forward position

Contractul forward este un contract nestandardizat. El este un contract privat și personalizat, iar părțile au deplina libertate în a stabili – în limitele legale – clauzele contractuale. Un contract forward pe cursul de schimb (de exemplu clientul cumpără Euro și oferă Ron) are următoarele avantaje și dezavantaje:

avantaje:

permite fixarea ratei de schimb la termenele dorite ca o proiectiei a cursului de la momentul calcului, fara a fi influentat de miscarile ulterioare ale pietei valutare

cursul de schimb este garantat

există un control asupra marjei comerciale și de profit

există o protecție împotriva pierderilor

dezavantaje

există obligația realizării contractului (părțile nu pot renunța)

nu se poate beneficia de o eventuală evoluție a cursului de schimb a monedei locale (în cazul nostru este Ron)

În funcție de data din viitor (value date) la care cele două valute sunt schimbate, contractele de schimb valutar sunt denumite în literature de specialitate după cum urmează:

spot FX (foreign exchange) deal – contract bipartit prin care se stabilește ca schimbul celor două valute să se facă în aceași zi sau cel mai tărziu peste una sau două zile

outright forward foreign exchange deal – „ angajament ferm și obligatoriu între două părți de a schimba două valute la o rată de schimb stabilită și la o dată din viitor mai îndepărtată decât data spot” (Andrew M. Chisholm , 2004)

De asemenea cursul de schimb utilizat în cadrul celor două tipuri de contracte poartă denumiri distincte, cum ar fi spot rate și, respectiv, outright forward rate. Cursul de schimb este exprimat după cum urmează:

un număr de unități din prima valută este fix iar numărul de unități din cea de a doua valută este variabil pentru a reflecta variația ratei de schimb dintre cele două valute

prima valută (monedă) este denumită valută de bază (base currency) iar cea de a doua este denumită valuta cotată sau variabilă (quate or variable currency).

1 unitate monedă de bază = n unități monedă cotată

1 EUR = 4,3500 RON

Băncile comerciale prezintă pentru o valută două rate de schimb (ex. EUR/RON 4,3500 /4,3585):

prima cotație (bid rate) reprezintă cursul de schimb la care banca este dispusă să cumpere euro

a doua cotație (offer or ask rate) reprezintă cursul de schimb la care banca este dispusă să vândă euro

În general offer rate > bid rate iar diferența dintre ele se numește primă, existând și situația inversă iar diferenșa se numește discount.

Așa cum se poate observa rata de schimb este exprimată printr-un număr întreg urmat de patru zecimale. În literature de specialitate, numărul întreg și primele două zecimale poartă denumirea de big figure iar ultimele două zecimale poartă denumirea de pips ( ex. 4,3585 => 4,35 – big figure, 85 – pips).

Determinarea ratei de schimb forward (outright forward rate) se face printr-o metodologie de arbitaj denumită – în literatura de specialitate – cash-and-carry arbitrage și care ține cont de rata de schimb spot și de ratele de dobândă a celor două valute. La rata spot se adaugă puctele forward și se obține outright forward rate pentru anumite perioade.

Tabel 73: Rata spot

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

Tabel 74: Calcularea punctelor spot și a ratei outright forward

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

Atenție! Nu trebuie înțeles faptul că participanții la piață anticipează că rata de schimb va fi 4,4302 după 3 luni sau 4,6414 la finele celor 12 luni.”

Exemplul 12

„ Societatea ABC SRL, o întreprindere mijlocie, efectuează achiziții intracomunitare de la o societate din Germania. Factura de mărfuri emisă de partenerul german are valoarea de 50.000 €, iar scadența este de 45 de zile de la data recepției mărfurilor (condiție de livrare C.I.F. București). Recepția mărfurilor achiziționate are loc la data de 01/02/201X. Adaosul comercial practicat de societatea ABC SRL la vânzarea mărfurilor este de 40 %. Mărfurile sunt integral vândute până la data de 26/02. Factura comercială este achitată furnizorului la data de 18/03. Se va analiza impactul variației cursului de schimb asupra rezultatului și a fluxurilor de numerar ale societății ABC SRL, avându-se în vedere următoarele 3 șcenarii:

Tabel 75: Șcenarii analizate

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

În ambele scenarii (2 si 3) oferta de forward este același iar principale elemente sunt prezentate mai jos:

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

Cursurile de schimb afișate de B.N.R. și de Banca comercială, pentru perioada dintre data înregistrării facturii și data decontării acesteia, sunt următoarele:

Tabel 77: Cursurile de schimb

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

Soluție exemplu

La data de 01-Feb:

Tabel 78: Factura de marfă este evaluată la data recepției la cursul B.N.R.

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

La data de 28-Feb:

Tabel 79: Înregistrarea veniturilor din vânzarea întregii cantități de marfă

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

La data de 28-Feb:

Tabel 80: Evaluarea datoriei comerciale la cursul B.N.R. de la finele lunii

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

Observație! Aceste trei operatiuni sunt valabile in toate cele trei șcenarii.

Șcenariul nr. 1

La data de 18-Mar:

Tabel 81: Achizitionare valută la cursul spot al băncii comerciale.

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

La data de 18-Mar:

Tabel 82: Plata facturii furnizorului și decontarea acesteia la cursul B.N.R. din ziua plătii

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

La data de 31-Mar:

Tabel 83: Diferență reevaluare solduri în valută la finele lunii

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

Tabel 84: Contul de profit și pierdere

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

Șcenariul nr. 2

Conform contractului societatea este obligata sa execute contractul indiferent de valoarea cursului spot al bancii de la data de livrare. Așa cum s-a menționat anterior, operațiunile aferente lunii februarie sunt aceleași iar diferențele vor apărea în cursul lunii următoare.

La data de 18-Mar:

Tabel 85: Achizitionare valută la cursul de schimb forward.

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

La data de 31-Mar:

Tabel 86: Plata facturii furnizorului și decontarea acesteia la cursul B.N.R.

Sursă: Articol Instrumente financiare de protecție împotriva riscului valutar, (Tanase A., 2015)

La data de 31-Mar:

Tabel 87: Diferență reevaluare solduri în valută la finele lunii

Tabel 88: Contul de profit și pierdere

Spre deosebire de șcenariul nr. 1 se constata urmatoare variatii:

o diminuare a pierderii din variația de curs în sumă de 785 lei și, pe cale de consecință, o creștere a profitului cu aceași sumă

o diminuare a costului de achizitie a valutei, necesara pentru achitarea facturii, cu suma de 785 lei și, pe cale de consecință, un plus de trezorerie de aceași sumă.

Șcenariul nr. 3

Conform contractului de forward societatea este obligata să execute contractul indiferent de valoarea cursului spot al bancii comerciale de la data de livrare. În consecință scenariul nr. 3 este identic cu scenariul nr. 2 deoarece evolutia cursului spot nu are niciun impact. Se poate menționa că achiziționarea acestui instrument a condus la o diminuare a fluxurilor de trezorerie cu diferența generată de evoluția mai favorabilă a cursului spot de la data livrării. Dacă societatea nu ar fi achiziționat acest instrument sau ar fi achiziționat un instrument pe care nu era obligată sa-l execute, cum ar fi opțiunea, societatea ar fi achiziționat valută la cursul spot (1eur = 4,4255 lei), mai favorabil decât cel din contract (1eur = 4,4295 lei) ”

Hedging prin intermediul opțiunilor nestandardizate pe cursul de schimb

„Opțiunea pe cursul de schimb este un contract bipartit în care cumpărătorul acesteia deține un drept – dar nu și o obligație – de a cumpăra sau de a vinde o cantitate fixă dintr-o monedă la o anumită dată în viitor și la un anumit preț. Deținătorul va exercita dreptul său, fie de a vinde sau fie de a cumpăra, dacă acest lucru este în avantajul său. Cu alte cuvinte, cumpărătorul opțiunii nu este obligat să întreprindă toate demersurile necesare – așa cum este obligat în cazul contractelor forward – pentru realizarea obiectului contractului de opțiune. În cazul în care cumpărătorul își exercită dreptul său, atunci cealaltă parte semnatară a contractului, vânzătorul, este obligat să ducă la îndeplinire obiectul contractului. Această obligație este, în fapt, una contingentă în sensul că „ vânzătorul este obligat să întreprindă ceva dacă și când cumpărătorul opțiunii își va exercitat dreptul” (Sunil Parameswaran, 2011).

În funcție de dreptul conferit, opțiunile se impart în două categorii: opțiuni Call- oferă dreptul de a cumpăra și opțiuni Put- oferă dreptul de a vinde. În literatura de specialitate, dată la care sau până la care o opțiune se poate exercita este denumită dată de expirare (expiry date), iar prețul determinat la care aceasta poate fi exercitată este denumit preț de exercitare a opțiunii (strike price sau exercise price). Pentru a deține o opțiune cumpărătorul acesteia trebuie să achite, la data cumpărării (traiding date), un preț denumit primă de opțiune (option price sau option premium).

În funcție de momentul la care opțiunea se poate exercita, acestea sunt de două tipuri: tip European- dreptul se exercită la data de expirare și tip American- dreptul se poate exercita oricând până la data de expirare.

În România se folosesc opțiunile de tip European. În funcție de termenii și condițiile menționate în contractele de opțiune, acestea se impart în două categorii:

opțiuni standardizate – care sunt comercializează la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri de la Sibiu

opțiuni personalizate – care sunt încheiate între societăți și băncile comerciale. Acestea sunt instrumente de tipul OTC (over –the – counter) în sensul că părtile pot liber negocia clauzele privind prețul de exercitare, valoarea contractului și data de exercitare. Prin compararea prețului de exercitare cu rata de schimb de pe piață de la data exercitării, opțiunile se denumesc ITM (in – the – money), ATM (at – the – money) sau OTM (out- of-money) (Sunil Parameswaran, 2011) astfel:

Tabel 89: Comparare preț de exercitare cu rata de schimb de pe piață

Sursă: Fundamentals of Financial Instruments, An Introduction to Stocks, Bonds, Foreign Exchange, and Derivatives, (Sunil Parameswaran, 2011)

O opțiune, indiferent că este Call sau Put, va fi exercitată de către deținător doar dacă este de tipul ITM. În situația în care I.M.M. cumpără de la bancă comercială un instrument derivate de tip:

opțiune Call – atunci se deține dreptul de a cumpăra o cantitate fixă dintr-o anumită monedă, la dată de expirare a opțiunii, la o rata de schimb prestabilită. Dacă – la data expirării – rata de schimb de pe piața interbancară este mai mică decât rata de schimb prestabilită în opțiune, atunci I.M.M. (ex. importator) nu va exercita opțiunea și va cumpăra valuta la nivelul rata de schimb de pe piața interbancară. În situația inversă, I.M.M. va exercita opțiunea și va cumpăra valută la o rata de schimb mai favorabilă decât cea de pe piața interbancara, la data exercitării. În aceste condiții banca comercială este obligată să vândă la rata de schimb stabilită în cadrul opțiunii.

opțiune Put – atunci se deține dreptul de a vinde o cantitate fixă dintr-o anumită monedă, la dată de expirare a opțiunii, la o rata de schimb prestabilită. Dacă – la data expirării – rata de schimb de pe piața interbancară este mai mare decât rata de schimb prestabilită în opțiune, atunci I.M.M. (e. exportator) nu va exercita opțiunea și va vinde valuta la nivelul rata de schimb de pe piața interbancară. În caz contrar, I.M.M. va exercita opțiunea și va vinde valuta la o rata de schimb mai favorabilă decât cea de pe piața interbancară. În aceste condiții banca comercială are obligația de a cumpăra valuta la rata de schimb stabilită în cadrul opțiunii. ”

Exemplul 13

„ Pentru a înțelege cum funcționează opțiunile avem în vedere exemplul de la contractual forward cu următoarele diferențe:

instrumental financiar achiziționat de societate este o opțiune pe cursul de schimb

cumpărătorul plătește o primă de opțiune

data exercitării (expirării) opțiunii este aceași cu data livrării din contractual de forward

prețul de exercitare al opțiunii este același cu cursul de schimb forward.

Scenariul nr. 1 – evident – că nu se modifică.

În cazul scenariului nr. 2 analizăm dacă societatea va exercita sau nu opțiunea. Pentru acest lucru se compară, la data de expirare, prețul de exercitare (1eur = 4,4295 lei) cu cursul spot (1 eur = 4,4452 lei). Se observă că opțiunea Call este in- the – money și, deci, va fi executată de cumpărător. Rezultatul final este cel din scenariul 2 diminuat cu costul primei de opțiune.

În cazul scenariului nr. 3 analizăm dacă societatea va exercita sau nu opțiunea. Pentru acest lucru se compară , la data de expirare, prețul de exercitare (1eur = 4,4295 lei) cu cursul spot (1 eur = 4,4255 lei). Se observă că opțiunea Call este out-of –the money și, deci, nu va fi exercitată. Spre deosebire de scenariul 2, achiziția de valută se va face la cursul spot (impact pozitiv atât asupra pierderii finaciare, cât și asupra trezoreriei). Ca și mai sus societatea va înregistra o cheltuială la nivelul primei plătite.

Variația de curs valutar poate avea un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale societății. În situația în care moneda de raportare are o evoluție nefavorabilă, față de restul valutelor utilizate de entitate în desfășurarea activităților sale, pot exista situații în care rezultatul din exploatare nu este suficient de mare pentru a compensa eventuala pierdere financiară, generată de diferențele de curs valutar, iar rezultatul global al entității să fie negativ. Este recomandat să se apeleze la utilizarea diferitelor instrumente financiare de protecție hedging. Totuși, ar fi bine ca utilizarea să se facă pe perioade și sume mai mici. În aceste condiții, dacă previzionările inițiale se dovedesc că au fost greșite, pierderile vor fi mai reduse. Trebuie ținut cont de faptul că utilizarea oricărui tip de instrument derivat comportă existența atât a unor avantaje cât și a unor deavantaje.”

Concluzii

Bibliografie

CAPITOL 4

MODEL DE INSTRUCȚIUNI DE LUCRU PRIVITOR LA TEHNICILE DE PLANIFICARE, CONTROL SI EVALUAREA A PERFORMANTELOR I.M.M. – URILOR DIN ROMANIA

În primul subcapitol sunt evidențiate responsabilitatea administratorului întreprinderii în organizarea atât a contabilității financiare, cât și a contabilității de gestiune. Prevederile legale privind calculația costului de producție și de prelucrare a stocurilor, a producției impobilizărilor sau a lucrărilor, incluse în ordinele 1823/2003 și 1802/2014, sunt prezentate în paralel. S-a pus accentul pe obligativitatea realizării calculației de cost, pentru fiecare tip de unitate de produs realizat, și a stabilirii capacității de producție normale și reale prin raportare la datele tehnice stabilite cu ajutorul personalului de specialitate. Rafinarea procesului de stabilire a costului de producție trebuie să se facă continuu prin verificări și, dacă este cazul, ajustări periodice.

Bugetarea (subcapitolul al doilea) ocupă un loc important în procesul de conducere a unei întreprinderi. Managementul unei întreprinderi, în cazul nostru este vorba de I.M.M. –uri, trebuie să lucreze pe bază de bugete și să se raporteze la ele. Bugetul reprezintă un instrument de control. Variațiile semnificative față de buget trebuie explicate. Bugetul, odată elaborate, nu devine un instrument neactualizabil ci, din contră, în funcție de evoluția întreprinderii de-a lungul perioadei bugetate, acesta poate fi modificat pentru a reflecta evoluția viitoare a întreprinderii. Prezentul subcapitol prezintă etapele de elaborare a unui buget master. În fapt aceste etape reprezintă modul de calculare a elementelor componente ale bugetului, cum ar cifra de afaceri, costul bunurilor vândute, costurile de distibuție, soldurile creanțelor comerciale și a datoriilor comerciale, etc.

Activitatea de control, conform subpunctului al treilea, presupune o serie de operațiuni prin care se verifică se verifică performanța întreprinderii. Controlul presupune verificarea tutoror componentelor principale ale contului de profit și pierdere și a bilanțului. Conducerea întreprinderii trebuie să eleboreze politici de verificare specifice propriei activități. Aceste politici vor fi elaborate de personalul întreprinderii care este familiarizat cu procesele întreprinderii cum ar fi cele de achiziție, cele de producție sau de vânzare de bunuri. Operațiunile de control, care se vor concretiza în rapoarte către conducerea întreprinderii, vor permite acesteia să evalueze performanța personalului angajat, a diferitelor departamente din cadrul întreprinderii, profitabilitatea bunurilor vândute și serviciilor comercializate sau profitabilitatea clienților existenți. Rapoartele către mangenetul întreprinderii vor permite acesteia luarea de decizii cu privire la acțiunile viitoare ale întreprinderii. De asemenea se face trecerea sumelor aferente cheltuielile înregistrate după natură la valorile după destinație

Situațiile financiare previzionate sunt necesare a fi întocmite în anumite situații, ca de exemplu atunci când întreprinderea intenționează să contracteze un împrumut bancar sau să acceseze fonduri de la bugetul de stat. Subcapitolul patru conține două studii de caz. Primul este simplu și se pretează a fi aplicat de întreprinderile mici. Acest studiu de caz prezintă metoda procentului din vânzări. Cel de al doilea studiu de caz este complex și se pretează a fi aplicat de întreprionderile mijlocii și mari. Acest al doilea studiu de caz analizează în detaliu condițiile stabilite de întreprindere cu partenerii săi (clienții și furnizorii). Se ține cont de durata de încasare agreată cu clienții, durata de plată stabilită cu furnizorii și vitezele de rotație ale stocurilor în funcție de activitatea întreprinderii. În aceast studiu de caz este foarte important a se stabili ipotezele de lucru cu mare precizie, ținându-se cont de istoricul activității întreprinderii. Estimările trebuie făcute cu prudență.

Situațiile financiare anuale reprezintă principalul mod de comunicare dintre conducerea întreprinderii și terțe părți, cum ar fi acționarii, creditorii, clienți, autoritățile alte entități interesate de evoluția financiară a întreprinderii. Prin intermediul unui subcapitol distinct se prezintă succinct, pe baza reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P.1802/2014), componentele situațiilor financiare și corelațiile dintre acestea. Parcurgerea acestui subcapitol va permite o mai bună înțelegere a ultimului subcapitol, denumit „Interpretarea situațiilor financiare”. Prezentul material conține un exemplu practic de întocmire a situației fluzurilor de trezorerie prin metoda indirecta.

Întelegerea și interpretarea componentelor situațiilor financiare sunt necesare pentru luarea deciziilor cu privire la o întreprindere. Managementul întreprinderii are acces, spre deosebire de utilizatorii externi, la date suplimentare, mult mai detaliate decât cele reflectate de situațiile financiare, privitoare la controlul activității și al resurselor. Utilizatorii externi nu au căderea necesară de a solicită conducerii unei întreprinderi date suplimentare față de cele prezentate în situațiile financiare. Pentru o înțelegere mai bună a situațiilor financiare s-au inclus în acest subcapitol două studii de caz, care pun accentul pe calcularea și interpretarea unui număr însemnat de indicatori (23 de indicatori în primul studiu de caz și 47 în cel de al doilea). De asemnea sunt prezentate o serie de operațiuni în afara bilanțului care pot avea un impact major aupra indicatorilor dacă informațiile degajate de acestea nu sunt luate în considerare.

4.1 Tehnici de planificare și control

4.1.1 Determinarea costurilor de producție

Determinarea costurilor de costurilor de producție, atât în cazul producătorilor de bunuri, cât și în cazul prestatorilor de servicii, este un element important și obligatoriu, care trebuie realizat prin raportare la următoarele acte normative în vigoare:

Legea 82/1991 – Legea contabilității

OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune

OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

Atenție ! Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității în cazul societăților, indiferent dacă ne referim la contabilitatea financiară sau la cea de gestiune, revine administratorului, conform legii 82/1991 cu modificările și completările ulterioare.

Cu alte cuvinte, administratorul I.M.M. împreună cu personalul departamentului financiar – contabil sau, dacă contabilitatea întreprinderii nu este condusă pe baza de departamente proprii distincte, atunci împreună cu persoane fizice sau juridice autorizate, în condițiile legii, pentru a desfășura și organiza activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, sunt obligați să rafineze în mod continuu procesul de stabilire a costurilor de producție. Informațiile obținute, ca urmare a organizării contabilității de gestiune, trebuie să „ satisfacă atât necesitățile de informare existente, cât și pe cele în continuă schimbare” (OMFP 1826/2003, pct. 1). În consecință, managementul I.M.M. va emite o decizie internă, aprobată de administrator, prin care se va indica care din metodele de organizare și care din principiile de calculație a costurilor, stabilite de OMFP 1826/2003 – pct. 1 și 2.1 , se aplică în cazul întreprinderii în funcție de particularitățile activității desfășurate. Modalitățile de organizare sunt: utilizarea de conturi specific (clasa 9„ Conturi de gestiune”), dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară și utilizarea evidenței tehnico-operative.

Ar fi indicat ca întreprinderile să utilizeze programe de gestiune integrate cu programele de contabilitate financiară care să trateze toate operațiunile (comenzile de materiale, recepțiile, gestiunea producției, facturările, etc) prin apelarea unei singure baze de date centrale.

Principiile sunt următoarele:

Principiul separării cheltuielilor care privesc obținerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achiziția, producția sau prelucrarea etc. acestora. Acesta presupune ca la nivelul obiectelor de calculație stabilite de fiecare persoană juridică să se separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective de cheltuielile ocazionate de restul activității. Cheltuielile care nu participă la obținerea obiectelor de calculație menționate, cum ar fi: cheltuielile de administrație, cheltuielile de desfacere, regia fixă nealocată costului, cheltuielile financiare, cheltuielile extraordinare etc., nu se includ în costul acestora.

Principiul delimitării cheltuielilor în timp. Acesta presupune ca includerea cheltuielilor în costuri să se efectueze în perioada de gestiune căreia îi aparțin cheltuielile în cauză.

Principiul delimitării cheltuielilor în spațiu. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor efectuate într-o anumită perioadă de gestiune pe principalele procese sau alte locuri de cheltuieli care Ie-a ocazionat, cum ar fi: aprovizionare,producție, administrație, desfacere, iar în cadrul sectorului producție, pe secții, ateliere, linii de fabricație etc. în cadrul structurilor menționate se pot constitui centre de producție, centre de profit sau alte centre de responsabilitate în raport de care se adâncește delimitarea cheltuielilor.

Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor productive, care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter neproductiv.

Delimitarea cheltuielilor privind producția finită de cheltuielile aferente producției în curs de execuție. Acest principiu este valabil pentru acele unități productive a căror producție se prezintă parțial la sfârșitul perioadei de gestiune în diverse stadii de transformare, cantitatea și valoarea acesteia fiind diferită de la o perioadă de gestiune la alta.

Administratorul trebuie să se asigure că nu există abateri de la nerespectarea regulilor de stabilire a costurilor de producție a stocurilor, de prelucrare a stocurilor sau de stabilire a costului serviciilor. În situația în care există abateri pot apărea două situații:

subevaluarea costului produsului/serviciului – pentru obținerea unui anumit produs sunt necesare, conform realității faptice, un anumit cuantum de resurse (materii prime, materiale, servicii), însă din evidența scriptică (calcule) rezultă un cuantum mai redus

supraevaluarea costului produsului/serviciului – pentru obținerea unui anumit produs sunt necesare, conform realității faptice, un anumit cuantum de resurse (materii prime, materiale, servicii), însă din evidența scriptică (calcule) rezultă un cuantum mai mare.

Administratorul trebuie să se asigure că există o evaluarea periodică a calculației costurilor pentru a evita următoarele aspecte:

calcularea greșită a costului unui produs care poate conduce la stabilirea greșită a costului altui produs

supraevaluarea costurilor nealocate producției, adică a cheltuielilor care afectează imediat profitul contabil și, implicit, rezultatul impozabil.

Intreprinderea trebuie să aibă stabilită și fundamentată, pe baza datelor furnizate de propriile departamentele de specialitate sau acelor furnizate de specialiști externalizați, o calculație de cost. Calculația de cost presupune „ansamblul lucrărilor efectuate într-o formă organizată cu scopul de a obține informații privind costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, activităților sau altor obiecte de calculație” (1826,2003, pct. 2).

Atenție! Nu trebuie confundată noțiunea de calculație de cost cu cea de rețetar. Rețetarul reprezintă un document primar care se utilizează pentru a stabili materia primă utilizată și pentru a se putea întocmi raportul de producție zilnică și concomitent a bonului de consum.

Calculația costurilor este modalitatea de calcul prin care întreprinderea stabilește cheltuielile angajate pe unitatea de produs, asigurându-se în același timp că valoarea producției obținute nu a fost supraevaluată sau subevaluată prin cheltuieli nejustificate. Calculația costurilor conduce și la stabilirea acurateții cuantumului costurilor neincluse în costul de producție, ci recunoscute drept cheltuieli ale perioadei care influențează rezultatul impozabil, în sensul diminuării acestuia.

Exemplu 14

Presupunem că o întreprindere, care are activitate de producție, deține stocuri de carburanți (motorină) care sunt necesare în procesul de producție (ex. funcționarea unor echipamente), în activitatea de desfacere (ex. livrarea produselor cu propriile mașini din dotare) și în activitatea administrativă (ex. deplasarea în țară și în străinătate pentru întâlniri cu diverși parteneri a administratorilor și a personalului angajat). Folosirea combustibilului pentru aceste trei tipuri de activități trebuie să fie bine determinată și justificată cu documente. Ar fi indicat să fie create – în sistemul informatic – gestiuni diferite. De asemenea întreprinderea ar putea să folosească documente financiar – contabile (ex. bon de consum) cu serii diferite pentru a putea identifica cantitațile consumate pe fiecare activitate în parte. Cuantumul acestor consumuri și utilizarea lor va fi justificată prin intermediul calculației de cost stabilite de întreprinere, prin foile de parcurs, ordinele de deplasare, etc.

Fundamentarea calculației costurilor se face concomitant cu stabilireala nivelul fiecărei întreprinderii – în funcție de mărimea acesteia, structura organizatorică a acesteia, tipul și modul de organizare a producției, tehnologia de fabricație, gradul de integrare a producției, etc – a unui set de documente specifice contabilității de gestiune (manageriale) care să aibă corespondență cu documentele financia – contabile (Ordin 3512,2008).

Ordinul 1826/2003 stabilește criteriile generale privind calculația costurilor. Stabilirea metodelor de calculație și a procedurilor specific de utilizare rămân la latitudinea întreprinderii. Managementul întreprinderii trebuie să aibă în vedere, la elaborarea procedurilor și metodelor, atât aceste criterii generale, cât și restul de prevederi privind calculația costurilor ce se regăsesc în OMFP 1802/2014. În continuare în tabelul de mai jos se vor prezenta aceste criterii și prevederi menționate în cele două ordine.

TABEL 90: Paralelă OMFP 1826/2003 și OMFP 1802/2014

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza prevederilor din cele doua ordine.

Se poate observa că cele două acte normative folosesc definiții și noțiuni similare. Stabilirea unei calculații a costurilor este obligatorie. Este indicat ca stabilirea procesului de determinare a costului de producție să se realizeze cu personal tehnic specializat. O atenție deosebită trebuie să se acorde modului de repartizare a costurilor generate de departamentele de întreținere, de supraveghere, de recepție care deservesc diferite alte departamente de producție din cadrul întreprinderii. Alocarea costurilor cu personalul angajat în aceste deprtamente trebuie să se facă pe baze rezonabile și funadamentate în raport de specificul activității întreprinderii (ex. suprafața spațiilor supravegheate, numărul de ore de reparație efectuat în cadrul lunii și distribuirea acestora în funcție de natura reparațiilor realizate). De asemenea trebuie atent justificate, cu documente justificative, consumurile de materiale (materialele auxiliare) care sunt utilizate atât în cadrul producției, cât și în cadrul celorlalte activității ale întreprinderii chiar dacă – la o primă vedere- acestea ar fi nesemnificative ca pondere în raport de cuantumul cheltuielilor directe (ex. consumul de combustibil, consumul de bandă adezivă (scotch),cosumul de hirtie pentru copiator, birotică, etc). O atenție deosebită trebuie acordată ambalajelor. O parte din ambalaje se include în costul de producție cum ar fi de exemplu cutia în care este ambalat un parfum, produsul fiind în forma finală, exact așa cum este expus la punctul de vânzare. Cutiile mari în care se introduce 20,30 sau mai multe parfumuri, pentru a fi trimise magazinelor de desfacere, nu intra în costul de producție al parfumului. Costurile cu aceste ambalaje se includ în cheltuielile de desfacere ale perioadei iar descărcarea de gestiune a acestor ambalaje se face pe măsura consumului acestora.

După cum am evidețiat nealocarea costurilor directe, indirect și a regiilor sau alocarea defectuasă a acestora conduce la furnizarea de informații eronate managementului. Supraevaluarea sau subevaluarea unui produs conduce la obținerea de informații eronate cu privire la marja de profit obținut pe fiecare tip de produs. În același timp există și riscuri din punct de vedere fiscal, urmare a diminuării rezultatului impozabil prin includerea – de cele mai multe ori – a unei cote mai mari de cheltuieli nerepartizate, fapt ce conduce la calcularea de penalități pentru impozitul pe profit neachitat.

4.1.2 Tehnici de bugetare

Procesul de bugetare va avea drept rezultat întocmirea celor trei componente ale situațiilor financiare, respectiv contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de numerar și situația poziției financiare (bilanțul contabil), cu precizarea că aceste componente sunt unele previzionate, bugetate de conducerea întreprinderii. Altfel spus aceste situații financiare bugetate reflectă așteptările conducerii întreprinderii și se referă la o posibilă evoluție viitoare a întreprinderii. Se observă o deosebire fundamentală față de situațiile financiare în sensul clasic. Situațiile financiare, în sensul clasic, se referă la trecut întreprinderii deoarece prezintă situația întreprinderii pentru ultimele două perioade anterioare consecutive. Situațiile financiare bugetate se referă la viitor și sunt realizate pe baza așteptărilor conducerii întreprinderii. Corelațiile existente între cele 3 componente ale situațiilor financiare în sens clasic se păstrează și în cazul celor previzionate (a se vedea în acest sens subcapitolul 4.2.1. Înțelegerea componentelor situațiilor financiare ). Odată ce aceste situații financiare bugetate (previzionate) au fost întocmite, ele sunt atent monitorizate de conducerea întreprinderii și pot fi actualizate periodic (trimestrial, semestrial, etc) pentru a reflecta evoluția efectivă a întreprinderii. De asemenea aceste situații bugetate sunt un etalon de raportare în ceea ce privește costurile înregistrate, în sensul că managementul întreprinderii va monitoriza abaterile, în plus sau în minus, față de bugetul agreea inițial. Elaborarea unor bugete, fară ca acestea să fie ulterior monitorizate și – dacă este cazul – actualizate, este inutilă. În urma acestei monitorizări se vor lua măsurile ce se impun. De asemenea încadrarea sau nu în limitele de buget aprobate poate constitui un instrument de evaluare a performanței conducerii întreprinderii.

Bugetarea privește aspecte pe termen scurt, ca de exemplu bugetul vânzărilor și a cheltuielilor de distribuție, și pe termen mediu și lung, ca de exemplu planificarea investițiilor în active imobilizate. Bugetele pe termen scurt au în vedere activitatea întreprinderii pe cel mult 12 luni. Bugetele privind investițiile în active imobilizate acoperă o perioadă mai mare de timp 2-20 de ani sau chiar mai mult. Elaborarea bugetelor depinde foarte mult de specificul activității desfășurate de întreprindere. În funcție de activitatea desfășurată de întreprindere și de dimensiunea acesteia depinde cuantumul resurselor, materiale și umane, alocate pentru elaborarea și gestionarea ulterioară a bugetelor.

Prezentul subcapitol prezintă o metodologie de întocmire a unui buget sintetizator care centralizează toate activitățile întreprinderii. În cadrul acestui buget master se încorporează activitatea de achiziție, de producție, de vânzare , de distribuție și de administrare. În elaborarea acestui buget se au în vedere cele trei tipuri de activități ale unei întreprinderi: activitatea de exploatare, de investiție și financiară.

Elaborarea acestui buget master, care va genera în final contul de profit și pierdere bugetat, situația fluxurilor de numerar bugetată și bilanțul contabil bugetat, se face în mai multe etape. Aceste etape sunt succesive și conduc la obținerea valorilor incluse în cele trei componente bugetate. În subcapitolul 4.1.4 Întocmirea situațiilor financiare previzionate (proforme) se găsește prezentat un exemplu complex de întocmire a situațiilor financiare bugetate (previzionate).

Etapa realizării bugetului privind cifra de afaceri netă (vânzări)

Cifră de afaceri netă înseamnă sumele obținute din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale și a taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite direct legate de cifra de afaceri. Stabilirea cuantumului cifrei de afaceri viitoare este foarte importantă deoarece acest cuantum are influență asupra celorlalte bugete, cum ar fi cele de achiziție, de producție, de vânzare, etc. Estimarea vânzărilor viitoare depinde de activitatea pe care întreprinderea intenționează să o desfășoare în perioada următoare, putând fi realizată prin diverse metode care țin cont de mai mulți factori cum ar fi:vânzările anterioare, studiile de piață privind așteptările clienților, contractele și comenzile ferme încheiate cu clienți, modele econometrice și mediul economic general privind industria din care face parte întreprinderea. Determinarea cifrei de afaceri viitoare depinde de experiența conducerii întreprinderii și de raționamentele aplicate de aceasta. În determinarea cifrei de afaceri trebuie ținut cont, atunci când este cazul, de sezonalitate. Sezonalitatea influențează activitățile întreprinderii pe termen scurt. Estimarea cifrei de afaceri se poate face lunar, trimestrial, semestrial sau anual.

Exemplul nr. 15

Întreprinderea ABC SRL este o întreprindere mijlocie care are mai multe obiecte de activitate. Conducerea întreprinderii, în vederea estimării cifrei de afaceri pentru anul în curs, consideră valabile următoarele ipoteze:

întreprinderea deține două magazine în care comercializează jucării, jocuri electronice pentru PC și rechizite școlare. Vânzările aferente anului anterior au fost de 5.020.600 lei. Pentru anul curent întreprinderea estimează o creștere de 10 %. Sezonalitatea acestor vânzări este următoarea: în trimestrul 1 și 2 se realizează aproximativ 15 % din vânzări/trimestru, în trimestul 3 (iule-septembrie) se realizează 30% din vânzări iar în trimestrul 4 (octombrie – decembrie) se realizează 40 %.

întreprinderea deține o clădire. O parte din clădire este închiriată la trei clienti A, B și C. Chiria plătită de clientul A este de 10.000 lei (fără TVA)/ lună iar chiria plătită de clientul B este de 8.500 lei (fără TVA)/ lună. Chiria plătită de clientul C este de 7.500 lei (fără TVA)/ lună, începând cu luna mai a anului curent.

întreprinderea, în calitate de comisionar, are încheiat un contract cu un partener X, în calitate de comitent, pentru a vinde mărfuri în numele și în contul comitentului pe piața din România la clienții agreați de partenerul X și în condițiile stabilite de acesta. Comitentul are drept de proprietate asupra mărfurilor până la încasarea lor. Comitentul va achita comisionarului un comision de 7% din valoarea mărfurilor vândute de acesta. Comitentul poate vinde mărfurile atât pe cont propriu, cât și prin intermediul altor comisionari. Comisionarul își va reține comisionul aferent din sumele încasate de la clienți la finele fiecărei luni, restul de bani virându-i comitentului. Ținând cont de datele anterioare și de previzionările făcute de partenerul X, întreprinderea consideră că va vinde mărfuri în numele acestuia în sumă de 2.250.000 lei (fară TVA). Vânzarea este omogenă de-a lungul anului (25% în fiecare trimestru).

Pe baza datelor de mai sus conducerea întreprinderii întocmește bugetul de vânzări (cifra de faceri), defalcat pe trimester, pentru perioada Ianuarie – Decembrie:

Tabel 91: Calcularea cifrei de afaceri

Sursa: Creația autorului pentru realizarea exemplului

*) Vânzările în numele și pe contul comitentului nu reprezintă venituri ale întreprinderii. Venitul întreprinderii este reprezentat numai de comisionul de 7 % (pentru detalii a se vedea ORDIN Nr. 1802/ 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și

situațiile financiare anuale consolidate, 4.17.1. Venituri, pct. 432). Aceste vânzări afectează fluxurile de numerar deoarece comisionarul încasează, în numele comitentului, contravaloarea mărfurilor și achită acestuia suma încasată, mai puțin comisionul.

Etapa stabilirii valorilor aferente încasărilor de la clienți și a soldurilor finale aferente acestora

Pentru determinarea încasărilor de la clienți și a soldurilor finale ale acestora este indicat ca întreprinderea să separe clienți și vânzările / prestările de serviciu efectuate către aceștia în funcție de condițiile de plată stabilite de comun acord. Întreprinderea va separa vânzările pe credit comercial de cele cu plata imediată sau cu plata în avans. Determinarea valorilor aferente încasărilor de la clienți și a soldurilor finale aferente acestora depinde de termenul de creditare acordat.Pentru calcule se poate folosi și viteza de rotație medie exprimată în zile. Dacă întreprinderea , în baza datelor istorice, anticipează întârzieri la plată atunci viteza de rotație se va ajusta corespunzător, în sensul creșterii duratei medii de încasare. Formula vitezei de rotație clienți (în zile) este: Număr de zile în perioadă

(Cifra de afaceri/Sold mediu clienți)

Ținând cont că următoarele elemente sunt cunoscute:

viteza de rotație – este cunoscută conform condițiilor comerciale,

cifra de afaceri – valoarea este cunoscută din etapa anterior dar la efectuarea calculului trebuie afectată cu cota de TVA aferentă atunci cînd este cazul și

soldul inițial – este cunoscut din balanța analitică pe clienți

se determină soldul final clienți. În cazul în care nu există sold inițial, in formulă se folosește numai soldul final în locul soldului mediu clienți.

În condițiile în care se cunosc soldul inițial, soldul final și cifra de afaceri (afectată cu TVA) se determină încasările de la clienți pe baza formulei:

Încasări = Sold inițial +Cifra de afaceri (afectată cu TVA) – Sold final

Atenție ! Totuși trebuie avut în vedere faptul că este vorba de o durată medie de încasare. Pentru acuratețea calculelor ar fi indicat să se estimeze încasările cât mai precis, respectiv pe fiecare tip de client și pe intervale mai scurte de timp, chiar lunar- dacă se poate- atunci când sunt disponibile date care să permită o asemenea estimare.

Exemplul nr. 16

Ținând cont de datele din exemplu nr. 1 și de datele privind condițiile comerciale încheiate cu clienții se vor determina valorilor aferente încasărilor de la clienți și a soldurilor finale aferente acestora. Datele privind termenele de plată sunt următoarele:

sumele aferente vânzărilor de jucării, jocuri electronice pentru PC și rechizite scolare sunt încasate imediat de către întreprindere, plata acestora se face de către cumpărători în numerar sau prin card, caz în care decontarea se realizează în aceași zi sau cel mai târziu a doua zi lucrătoare. Soldul inițial al acestor clienți în balanța analitică de la data de 01/01 este zero.

sumele aferente serviciilor de închiriere se încasează astfel: Clientul A are termen deplată 45 de zile, Clientul B și C au termen de plată 30 de zile. Totuși, pe baza datelor din anul anterior s-a constatat că viteza medie de încasare a clientului A este de 60 de zile la finele fiecăruia dintre trimestru 1, 3 și 4 și de 80 de zile în trimestrul 2 iar a lui C de 50 de zile în toate trimestrele, mai puțin trimestrul 4 unde este de 30 de zile. Ambii clienți plătesc cu întârziere în anumite perioade din an și accelerează plățile, în restul perioadelor, pentru a nu avea întârzieri prea mari. Vitezele de rotație sunt calculate la finele fiecărui trimestru și se ține cont de vânzările cumulate de la începutul anului și până la finele trimestrului. Soldurile inițiale ale clienților A și B în balanța analitică de la data de 01/01 sunt de 24.800 lei (ultimele 2 facturi emise) și, respectiv, 10.540 lei. Clientul C este nou și nu există, pe cale de consecință, un istoric cu acesta. Factura sa se emite la finele fiecărei luni și se achită în termen de 30 de zile.

sumele colectate de întreprindere, în numele și în contul comitentului, depind de înțelegerile contractuale stabilite de comitent cu fiecare client în parte. Condițiile comerciale stabilite depind de tipul de mărfă comandat, termenul de plată putând fi de la 30 de zile pină la 120 de zile. Pe baza datelor aferente anului anterior, întreprinderea ABC a constatat că sumele aferente unui trimestru se colectează în proporție de 80 % în acel trimestru iar restul de 20 % în trimestrul următor. Virarea sumnelor încasate, mai puțin comisionul lunar, se realizează la finele fiecărei luni. Factura de comision lunar se emite la finele lunii iar contravaloarea ei se reține din sumele încasate în luna respectivă. Soldul inițial, aferent facturilor de comision, al clientului X în balanța analitică de clienți este zero. Soldul inițial al sumelor de colectat, în numele partenerului X, este de 50.000 lei.

Tabel 92: Încasările și soldul final al clienților care achiziționează cu plata pe loc

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

*) Având în vedere că plata în magazine se face imediat atunci valoarea vânzărilor, inclusiv TVA, va fi egală cu valoarea încasărilor. Stabilirea încasărilor și a soldurilor clienților care au încheiate contracte de închiriere cu întreprinderea se face pe fiecare client în parte în funcție de condițiile comerciale stabilite cua cesta.

Tabel 93: Încasările și soldul final al clienților care beneficiează de servicii de închiriere

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Tabel 94: Încasările și soldul final al clientului X; soldul final al debitorilor diverși cărora li se facturează marfă și de la care se încasează contravaloarea acesteia în numele și pe contul partenerului X

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Tabel 95: Centralizarea sumele încasate și plătite

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Etapa stabilirii costului vânzărilor și a valorii stocurilor

Costul vânzărilor poate include trei elemente:

costul bunurilor achiziționate de întreprindere și revândute (ex.mărfurile)

costul lucrărilor efectuate de prestatorii de servicii

costul bunurilor produse de întreprindere și vândute (ex. produsele finite)

Costul mărfurilor vândute se poate determina pornind de la estimarea veniturilor din vânzarea mărfurilor și ținând cont de relația existentă între prețul de vânzare și costul produsului vândut, deoarece este cunoscut faptul că – de multe ori – prețul de vânzare se formează pornind de la costul de achiziție la care se adaugă o marjă de profit. Stabilirea valorilor intrărilor de mărfuri în gestiune depinde de nivelul stocurilor pe care întreprinderea dorește să-l dețină la finele anului. Cunoscându-se soldul inițial al stocurilor, valoarea costului mărfurilor vândute și soldul final, pe care întreprinderea dorește sa-l dețină la finele perioadei de previzionare, se determină valoarea intrărilor pe baza următoarei formule:

Achiziții = Sold final + Costul mărfurilor vândute – Sold inițial

Exemplul nr. 17

Întreprinderea ABC SRL este o întreprindere mică înregistrată în Romania. Întreprinderea comercializează două produse X și Y. Produsul X este achiziționat de la un producător român. Prețul de vânzare este format pornind de la prețul de achiziție (condiție de livrare CFR – depozit întreprindere ABC SRL) la care se adaugă o marjă de 45%. Produsul Y este achiziționat de întreprindere de la un partener străin din Spania. Condiția de livrare este EXW – Madrid, depozit partener. Aducerea produsului Y în România presupune înregistrarea de costuri cu transportul, asigurarea și manipularea pe parcurs extern. Departamentul de achiziție, pe baza datelor istorice, a stabilit că structura de preț a produsului Y este următoarea:

Tabel 96: Structura de preț pentru produsul Y

Sursa: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Conducerea întreprinderii estimează că veniturile din vânzarea bunurilor vor fi de 6.540.000 lei din care: pentru produsul X – 2.150.000 lei iar pentru produsul Y – 6.325.000 lei. Ținând cont de structurile de formare a prețului enunțate se va determina costul de achiziție al produselor X și Y care se vor comercializa de către întreprindere.

Pentru produsul X adaosul folosit de întreprindere este de 45 %. În consecință costul de achiziție aferent unei vânzări de 2.150.000 lei este de 1.482.759 lei (2.150.000/1, 45). Pentru produsul Y se aplică valoarea vândută în structura de preț și se obțin următoarele elemente: prețul net facturat de către furnizor (prețul de listă afectat de reducerea comercială acordată), costurile de asigurare, transport, manipulare și – în final – costul de achiziție, astfel:

Tabel 97: Calcularea costului de achizitie conform structurii de preț

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Adunând cele două valori se obține costul mărfurilor vândute care este în cuantum de 5.565.037 lei (1.482.759 lei + 4.082.278 lei). În acest moment se cunoaște soldul inițial al stocurilor, conform datelor care se regăsesc în balanța stocurilor, și costul stocurilor vândute iar, în funcție de nivelul stocurilor dorit pentru finele perioadei, se poate determina valoarea achizițiile.

Costul lucrărilor efectuate de prestatorii de servicii se determină ținând cont de următoarele considerente (pentru detalii suplimentare a se vedea subcapitolul 4.1.1 Determinarea costurilor de producție):

costul stocurilor (serviciilor în curs de execuție) se determină prin cumularea următoarelor valori: manoperă, alte costuri legate de personalul angajat în furnizarea serviciilor, costuri generate cu personalul însărcinat cu supravegherea și cheltuieli de regie de atribuit.

costul stocurilor (serviciilor în curs de execuție) nu includ următoarele elemente: cheltuielile de vânzare, cheltuieli de distribuție, cheltuielile de regie neatribuibile și marjele de profit.

Exemplul nr. 18

Întreprinderea ABC SA este o întreprindere mijlocie înregistrată în România. Obiectul de activitate este conceperea de programe informatice personalizate pentru client și realizarea de rețele de calculatoare și telecomunicații. Întreprinderea ABC SA încheie un contract cu un client pentru realizarea infrastructurii IT și a unui soft personalizat privind producția sa de sticle din plastic. Prețul stabilit de părți este de 152.026 lei (fără TVA) și se defalcă pe patru componente:

echipamenete IT propriu-zise și montarea lor în rețea: 72.461 lei

program personalizat: 47.799 lei

infrastructura de legatură între echipamentele IT (conexiuni, cabluri, legături, etc): 25.001 lei

instruirea personalului pentru lucrul cu noul software.: 6.765 lei

Acest proiect se realizează într-o singură fază și durează 30 de zile de la data semnării contractului (15/03/2015). Termenul de finalizare și de semnare a procesului verbal de recepție este data de 15/04/2015. La această dată se emite și factura fiscală.

Întreprinderea ABC SA va înregistra următoarele valori în perioada 15/03-15/04/2015 în legătură cu acest proiect. Toate valorile sunt fără TVA.

Tabel 98: Concepere software personalizat – costuri relizate în 03/2015

*) Costul pe ora de manoperă include cheltuielile cu personalul și toate taxele aferente

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Tabel 99: Costuri pentru software personalizat – costuri relizate în 04/2015

*) Costul pe ora de manoperă include cheltuielile cu personalul și toate taxele aferente

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Tabel 100: Costuri pentru realizarea infrastructurii în 04/2015

*) Costul pe ora de manoperă include cheltuielile cu personalul și toate taxele aferente

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Tabel 101: Costuri echipamente IT și punere în funcțiune în aprilie

Tabel 102: Costuri cu pregătirea personalului în 04/2015

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Costul vînzărilor se defalcă după cum urmează:

costul mărfurilor vândute: 53.000 lei (poziția 1,2,3 din tabelul nr.10)

costul produselor software livrate: 37.090 lei

costul lucrărilor efectuate și a altor servicii: 23.988 lei

Se observă că la finele lunii martie întreprinderea are înregistrate costuri cu realizarea softului personalizat în sumă de 26.650 lei, compusă din cheltuieli salariale de 21.150 lei, servicii prestate de terți 3.500 lei și regie atribuibilă (chirie, utilități,etc) în sumă de 2.000 lei. În consecință la finele lunii întreprinderea va înregistra un stoc de tipul „ Servicii în curs de execuție” în sumă de 26.650 lei în contrapartida contului pe seama contului 712 "Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție". În cursul lunii aprilie se înregistrează restul costurilor și se înregistrează descărcarea de gestiune pentru întreg proiectul, urmare a realizării și recunoașterii veniturilor generate de acesta, în conformitate cu procesul verbal de acceptare a întregului proiect.

Costul bunurilor produse se determină prin adunarea următoarelor elemente de cost:

Cheltuieli cu materialele directe

Cheltuieli cu manopera directă

Cheltuieli indirecte

Ca și în cazurile anterioare se pornește de la numărul de bucăți de produs pe care întreprinderea estimează că- l va vinde în perioada bugetată. Ținând cont de soldul inițial (în bucăți), de numărul estimat a se vinde și de soldul final (în bucăți), dorit de întreprindere, a fi disponibil pentru perioada următoare, se determină necesarul de bucăți ce se vor produce:

Odată stabilit numărul de bucăți ce se vor produce se va determina și costul de producție al acestora ținând cont de costul standard stabilit la nivelul întreprinderii pe cele trei componente: materiale directe, manoperă direcă și cheltuieli indirecte alocate.

Bugetul cheltuielilor cu materialele directe

Întreprinderea va elabora bugetul materialelor directe folosite și – în funcție de nivelul dorit al stocului final pe fiecare material component – va întocmi comenzile de achiziție pentru fiecare material component.

Exemplu nr. 19

Întreprinderea ABC SA produce și comercializează produsul X. În componența unei bucăți din acest produs se regăsesc trei tipuri de materiale A, B, și C în următoarele cantități: A – 2 buc, B- 3 buc și C- 10 buc. Balanța stocurilor la începutul perioadei prezintă următoarele date (metoda FIFO):

Tabel 103: Extras din balanța stocurilor la începutul perioadei

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Întreprinderea estimează că în trimestrul 1 al anului în curs se vor vinde 2.400 buc de produs X. Prețurile de achiziție pentru componentele A, B, C și nivelul aferent stocurilor finale (în buc) pentru acestea și pentru produsul finit X sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel 104: Stocul final și prețurile de achiziție

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Calcularea valorii stocurilor achiziționate, a costurilor cu materialele directe și a stocurilor finale se realizează conform tabelelor de mai jos:

Tabel 105: Determinarea numărul de produse finite X care se vor produce

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Tabel 106: Determinarea consumului de materiale directe

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Tabel 107: Determinarea costurilor cu materiale directe pentru întreaga cantitate

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Tabel 108: Determinarea valoarii stocurilor finale

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Bugetul cheltuielilor cu manopera directă

Bugetul orelor de manoperă directă este determinat de către personalul tehnic din cadrul departamentului de producție. Bugetul orelor de manoperă conține tipul de ore, numărul de ore și costul pe oră cu salariile (inclusiv taxele aferente) pentru fiecare tip de oră. Stabilirea costului pe ora de manoperă se face de către de resurse umane.

Exemplu nr. 20

În continuarea ipotezelor din exemplul nr. 5 se prezintă informațiile privind cheltuielile cu manopera directă pentru realizarea produsului finit X. Pentru realizarea unei bucăți din acest produs sunt necesare trei ore de manoperă după cum urmează:

Tabel 109: Numărul de ore și costul unitare

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Costul total cu manopera directă pentru întreaga cantiate se determină prin astfel:

Tabel 110: Costul total cu manopera directă

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Bugetul cheltuielilor indirecte

Cheltuielile indirecte sunt de două categorii:

fixe – valoarea lor nu variază în funție de producția realizată (ex. cheltuielile salariale cu personalul care supravehează, cheltuielile cu primele de asigurare, cheltuielile cu amortizarea). Alocarea lor asupra costului de producție se face în funcție de capacitatea normală de producție.

variabile – depind de nivelul de producție obținut. Se include în totalitate în costul de producție și pot avea ca bază de repartizare (absorbție) numărul toatal de ore de manoperă directă, număr de ore de funcționare utilaje, toatal salarii directe, toatal materiale directe, etc.

Totuși pot fi cheltuieli care se încadrează în ambele categorii, ca de exemplu cheltuielile cu întreținerea utilajelor sau cele cu energia electrică. Utilajele, conform caracteristicilor tehnice, pot necesita un minim de operațiuni de întreținere, testare sau verificare periodică indiferent de gradul de utilizare.

Bugetul costurilor indirecte va conține cheltuielile fixe și variabile prezentate separate.

Exemplu nr. 21

În continuarea ipotezelor din exemplul nr. 5și 6 se prezintă informațiile privind cheltuielile indirecte bugetate pentru producția stabilită. Baza de repartizare este numărul de ore de manoperă directă stabilită 7.530 de ore.

Tabel 111: Determinarea cheltuielilor indirecte

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Costul final de producție pentru produsul X pentru cantitatea bugetată este următorul:

Tabel 112: Determinarea costului final de producție

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Determinarea valorii bunurilor vândute și a soldului final al stocului de produs X (metoda FIFO)

Tabel 113: Calcularea valorii bunurilor vândute și a soldului final

*) În calcule apar mici diferențe generate de rotunjiri.

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Etapa realizării bugetului de marketing și a costurilor de distribuție

Bugetul cheltuielilor de marketing și cel al costurilor de distribuție poate fi privit ca un tot unitar în cazul întreprinderilor mici. În cazul întreprinderilor mijlocii și mari există, de regulă, un department de marketing distinct care dispune de un buget de marketing semnificativ. În acest caz cele două categorii de cheltuieli sunt întocmite și analizate separate. În subcapitolul 4.1.4 Întocmirea situațiilor financiare previzionate (proforme) se regăsește un exemplu complex în care sunt bugetate distinct cheltuielile de marketing și cele de distribuție aferente unui exercițiu financiar. Pe același model se pot face bugetări lunare sau trimestriale.

În componența cheltuielilor de marketing se pot include:

cheltuielile salariale cu personalul departamentului de marketing

cheltuielile cu amortizarea activelor imobilizate utilizate în cadrul acestei activități

cheltuieli de reclamă (TV, radio, presă scrisă, internet, afișaj pe panouri publicitare)

cheltuieli cu materiale folosite în campanile de marketing (afișe, fluturași, broșuri, etc)

cheltuieli cu combustibilul și deplasări

alte cheltuieli alocate (ex. cotă parte din costurile de chirie, utilități, etc)

În componența costurilor de distribuție se pot include:

cheltuielile salariale cu personalul (agenți de vânzare, gestionari, manipulatori în depozit,etc)

cheltuielile cu amortizarea activelor imobilizate utilizate în cadrul acestei activități

cheltuieli cu combustibilul și deplasări

cheltuieli de transport

cheltuieli de asigurare

alte cheltuieli alocate (ex. cotă parte din costurile de chirie, utilități, etc)

Listele anterior menționate se pot completa și cu alte elemente de natura cheltuielilor în funcție de activitatea întreprinderii. Întreprinderile mici cumulează cele două categorii de cheltuieli într-una singură denumită generic costuri de distribuție. Aceste cheltuieli pot fi fixe și variabile. Aceste cheltuieli variabile sunt stabilite prin raportare la vânzările din perioadă, în sensul că fiecare tip de cheltuială reprezintă un procent din vânzări în perioadă (lună, trimestru, an).

Exemplul nr. 22

Întreprinderea mijlocie ABC SRL comercializează ciocolată. Vânzările estimate în perioadă sunt de 120.00 lei. Costurile de distribuție fixe și variabile bugetate de întreprindere pentru un asemenea volum de vânzări sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 114: Estimarea costurilor de distribuție

Sursa: Prelucrarea autorului pe baza exemplului

Etapa realizării bugetului aferent cheltuielilor generale și de administrație

Aceste cheltuieli sunt fixe și încorporează acele costuri care privesc întreprinderea în ansamblu, fiind legate de administrarea și conducerea acesteia. Se pot include următoarele: costurile cu salariile personalului (organele de conducere, departamentul financiar contabil, audit, department administrativ, etc), cheltuielile cu amortizarea activelor imobilizate neutilizate în cadrul celorlalte activități, cheltuieli cu deplasările personalului aferent, cheltuieli cu asigurările, taxele și impozitele neincluse în celelalte categorii și alte cheltuieli alocate (ex. cotă parte din costurile de chirie, utilități, etc)

Etapa stabilirii valorii plăților aferente activității de exploatare, a soldurilor datoriilor comerciale (furnizori interni, externi) și a altor datorii curente

Pentru determinarea plăților către furnizori și a soldurilor finale ale acestora este indicat ca întreprinderea să separe furnizorii și achizițiile de bunuri / prestările de serviciu efectuate către aceștia în funcție de condițiile de plată stabilite de comun acord. Întreprinderea va separa achizițiile pe credit comercial de cele cu plata imediată sau cu plata în avans. Determinarea valorilor aferente plăților către furnizori și a soldurilor finale aferente acestora depinde de termenul de creditare acordat. Pentru calcule se poate folosi și viteza de rotație medie exprimată în zile. Dacă întreprinderea, în funcție de datele anterioare, anticipează întârzieri la plată atunci viteza de rotație se va ajusta corespunzător, în sensul creșterii duratei medii de plată.

Formula de calcul a vitezei de rotație furnizori (în zile) este următoarea:

Număr de zile în perioadă

(Achiziții/Sold mediu furnizori)

Ținând cont că următoarele elemente sunt cunoscute:

viteza de rotație – este cunoscută conform condițiilor comerciale,

achizițiile de bunuri / servicii– valoarea este cunoscută din etapele anterioare dar în calcul trebuie afectată cu cota de TVA aferentă atunci când este cazul și

soldul inițial – este cunoscut din balanța analitică pe furnizori (interni, externi)

se determină soldul final furnizori. În cazul în care nu există sold inițial, in formulă se folosește numai soldul final în locul soldului mediu furnizori.

Plăți = Sold inițial +Achiziții de bunuri/ servicii (afectată cu TVA) – Sold final

Atenție !Totuși trebuie avut în vedere faptul că este vorba de o durată medie de plată.

Pentru acuratețea calculelor ar fi indicat să se estimeze plățile cât mai precis pe fiecare tip de furnizor și pe intervale mai scurte de timp, chiar lunar- dacă se poate- atunci când sunt disponibile date care să permită o astfel de estimare.

Pentru alte datorii curente, cum ar fi datoriile către personal, impozite, contribuțiile sau TVA, trebuie avut în vedere termenul de plată al acestora către salariați. De regulă în aceste cazuri cheltuielile bugetate dintr-o lună se reflectă ca și plată în luna următoare. Bugetarea plăților și a soldurilor se poate face pentru întreg exercițiul financiar, ca în cazul exemplului din subcapitolul 4.1.4 Întocmirea situațiilor financiare previzionate (proforme), sau pe perioade mai scurte de timp (lunar, trimestrial) în funcție de necesitățile întreprinderii.

Etapa determinării plăților și încasărilor din activitățile de investiție și finanțare

În cazul investițiilor se vor bugeta cedările și achizițiile de active imobilizate. Întreprinderea va trebui să țină cont și să aloce cheltuiala cu amortizarea suplimentară, aferentă noilor active imobilizate, costului bunurilor produse, costurilor de distribuție sau cheltuielilor generale și de administrație. În această etapă se stabilesc și soldurile conturilor de active imobilizate.

Întreprinderea va întocmi un tabel care să conțină achizițiile, cedările și amortizarea din perioada bugetată (lună, trimestru, semestru sau întreg exercițiul financiar). Imobilizările vor fi bugetate pe cele trei tipuri: imobilizări corporale, necorporale și financiare. Amortizarea înregistrată în cursul perioadei va trebui să fie inclusă în costul bunurilor produse, în costurile de distribuție și în cheltuielile generale și de administrație. Se vor bugeta distinct titluri de participare deținute la societăți din cadrul Grupului, titluri sub formă de interese de participare și alte titluri deținute ca imobilizări financiare. În cazul activității de finațare se vor bugeta, mai ales, încasările și rambursările creditelor contractate de întreprindere conform scadențarelor. Întreprinderea va bugeta cheltuiala cu dobânda. De asemenea se vor avea în vedere plățile de dividende către acționari / asociați. Tot în această etapă se vor stabile și restul de cheltuieli/ venituri financiare posibile în funcție de estimările întreprinderii.

Etapa întocmirii componentelor situațiilor financiare bugetate (situația fluxurilor de numerar, contul de profit și pierdere și bilanțul bugetat)

Pe baza datelor stabilite în etapele anterioare se pot determina sumele aferente fiecărei componente pornind de la situațiile inițiale. Considerăm că ar fi cel mai bine ca la finele fiecărei etape întreprinderea să întocmescă notele contabile care reflectă rezultatul operațiunilor bugetate. Rulajele rezultate în urmă tuturor notelor contabile împreună cu soldurile inițiale conduc la o balanță previzionată. Pe baza acestei balanțe se vor întocmi componentele situațiilor financiare previzionate previzionate (vezi exemplul din 4.1.4 Întocmirea situațiilor financiare previzionate (proforme)).

4.1.3 Tehnici de control

Venituri

Cifra de afaceri (venituri din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor)

Operațiunea de control va trebui să stabilească următoarele aspecte privitoare la veniturile care se include în cifra de afaceri: dacă sumele înregistrate ca venituri îndeplinesc condițiile de recunoștere iar sumele înregistrate sunt cele corecte și dacă există venituri care nu au fost înregistrate în contabilitate.

Condițiile de recunoaștere sunt următoarele:

în cazul vânzărilor de bunuri – veniturile se recunosc dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

entitatea a transferat cumpărătorului riscurile și avantajele semnificative care decurg din proprietatea asupra bunurilor

entitatea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut‐o, în mod normal, în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor

mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil

este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacției să fie generate către entitate; și

costurile tranzacției pot fi evaluate în mod credibil.

în cazul prestărilor de servicii – stadiul de execuție al lucrării se determină pe bază de situații de lucrări care însoțesc facturile, procese‐verbale de recepție sau alte documente care atestă stadiul realizării și recepția serviciilor prestate. În cazul lucrărilor de construcții, recunoașterea veniturilor se face pe baza actului de recepție semnat de beneficiar, prin care se certifică faptul că executantul și‐a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție

Cu alte cuvinte se va stabili totalul veniturilor incluse în cifra de afaceri prin corelație cu documentele justificative emise pentru reflectarea veniturilor (ex. de cele mai multe ori facturile sau bonurile fiscale emise).

Atenție ! Se vor verifica reducerile comerciale stabilite în contractele comerciale. Orice reducere suplimentară acordată trebuie să fie justificată și să aibă aprobările conducerii stabilite prin politicile interne.

Pentru a facilita întocmirea de rapoarte și analize ar fi indicat ca întreprinderea să utilizeze conturi analitice privind diversele componete care afectează cifra de afaceri cum ar fi:

venituri din vânzarea bunurilor – analitice pe tipuri de bunuri comercializate

retururi de bunuri – analitice pe tipuri de bunuri comercializate

venituri din prestarea serviciilor – – analitice pe tipuri de servicii, pe tipuri de contracte, etc

venituri din comisioane

reduceri comerciale acordate la momentul livrării bunurilor și înscrie în aceași factura ca și bunurile

reduceri comerciale acordate la momentul livrării bunurilor dar înscrise în facturi distinct

reduceri comerciale acordate ulterior momentului vânzării bunurilor ca urmare a atingerii unor praguri de achiziții stabilite, ca urmare a acordării de rabaturi, etc.

Atenție ! În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidențiază distinct operațiunea de vânzare/scoatere din evidență și cea de cumpărare/intrare în evidență, pe baza documentelor justificative, cu înregistrarea tuturor veniturilor și cheltuielilor aferente operațiunilor. Tratamentul contabil este similar și în cazul prestărilor reciproce de servicii.

Atenție ! Sumele colectate de o entitate în numele unor terțe părți, inclusiv în cazul contractelor de agent, comision sau mandat comercial încheiate potrivit legii, nu reprezintă venit din activitatea curentă, chiar dacă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată persoanele care acționează în nume propriu sunt considerate cumpărători revânzători. În această situație, veniturile din activitatea curentă sunt reprezentate de comisioanele cuvenite.

Analiza cifrei de afaceri se poate face:

pe produs – mărci comercializate, tipuri de produse comercializate, culori, etc

pe client – pe fiecare client în parte sau pe grupe de clienți (interni vs. externi, retailer sau persoane fizice)

în funcție de condițiile de creditare – vânzări în numerar , vânzări cu plata la termen

pe agent de vânzare – vânzările efectuate de fiecare agent în parte

pe punct de vânzare – vânzările efectuate de fiecare punct de vânzare

pe zone – pe județe, pe orașe, etc

în funcție de canalul de distribuție – vânzări prin poștă, pe site, prim magazine specializate, etc

Aceste analize trebuie să permită compararea realizărilor de la momentul actual cu cele prevăzute în buget și cu cele din anul anterior aferente aceleași perioade analizate în vederea luării deciziilor în vederea creșterii performanței, în vederea impulsionării vânzărilor pe anumite produse sau către anumiți clienți, corelat sau nu cu scăderi pe alte produse sau clienți.

Exemplu 23

Întreprinderea ABC SRL este un distribuitor en-gros de vopseluri de păr. Întreprinderea achiziționează aceste produse de la producători autohtoni și de le diverși parteneri din Uniunea Europeană. Întreprinderea distribuie 3 brand-uri de vopsea de păr: Marca A, Marca B și Marca C. În vederea analizelor interne întreprinderea are clienții împărțiți în trei categorii: hypermarket-uri, magazine specializate în distribuirea de produse de parfumerie și cosmetic cu mai mult de 3 puncte de vânzare și clienți mici care au un punct de vânzare sau, foarte rar, cel mult două puncte de vânzare. Analiza lunară privind vânzările pe brand, client și pe orașe sunt următoarele:

Tabel 115: Analiză cifră de afaceri pe produse

Tabel 116: Analiză cifră de afaceri pe tipuri de clienți

Tabel 117: Analiză cifră de afaceri pe orașe

Pe baza analizelor cifrei de faceri se întocmesc rapoarte către conducerea întreprinderii care ar putea include:

cifra de faceri realizată în lună, cifra de afaceri cumulată de la începutul anului

comparație cu cifra de faceri din anul precedent (în lună și cumulat de la începutul anului)

variația față de bugetul stabilit, față de aceași perioadă a anului anterior

Aceste rapoarte pot fi combinate cu cele privind costurile de distribuție și se pot obține indicatori de profitabilitate pe brand, pe tip de produs sau pe client așa cum se poate vedea în următorul studiu de caz. Rapoartele pot fi realizte în moneda națională sau în altă monedă. De regulă se folosește cursul mediu din luna respectivă.

B) Cheltuieli

Costurile de distribuție

Bunurile produse sau achiziționate, în vedere comercializării ulterioare către terți, de o întreprindere trebuie, în final, să fie distribuite către clienți pentru realizarea bugetelor de vînzări stabilite. Efortul depus de întreprindere pentru ca bunurile să fi comercializate către clienți poartă denumirea de costuri de distribuție. În fapt costurile de distribuție se referă la costurile aferente tuturor activităților întreprinse în mod direct sau indirect cu privire la bunurile comercializate între următoarele două momente:

momentul de la care bunurile produse sau cumpărate de la furnizori sunt aduse în forma și starea dorită pentru a fi comercializate către clienți. Se poate spune că, în cazul întreprinderilor producătoare, acesta este momentul de la care capitalizarea costurilor de producție încetează deoarece bunurile sunt gata pentru a fi comercializate în forma și starea dorită

momentul în care bunurile sunt transferate clienților în conformitate cu prevederile comerciale agreeate cu aceștia. Se poate spune că din acest moment clientul preluat toate riscurile și beneficiile aferente tranzacției iar furnizorul nu mai are nicio obligație față de acesta (ex. în cazul produselor cărora li se acordă o garanție, momentul ar fi cel în care perioada de garanție sau post – garanție a expirat)

De asemenea se poate spune că în categoria costurilor de distribuție se include acele cheltuieli care cad în sarcina departamentelor de vânzări, distribuție și/sau marketing, în funcție de organizarea întreprinderii în cauză.

Următoarele cheltuieli se pot încadra în categoria costurilor de distribuție:

cheltuieli de cercetare a pieței: includ costurile realizate cu studiile de piață, cu obținerea de informații privind produsele și serviciile comercializate, clienții, nevolile acestora și canalele de distribuție.

cheltuieli de depozitare și manipulare: includ costurile cu depozitarea, stocarea, manipularea , împachetare și ambalarea stocurilor care au forma și starea necesară pentru a fi comercializate clienților

cheltuieli de reclamă, publicitate și promovare: includ cheltuielile de reclamă, realizări de campanii de marketing și promovare cu propriul personal sau prin apelare la terțe părți.

cheltuieli directe de vânzare: cuprind costurile cu salariile personalului implicat în procesul de vânzare (agenți de vânzare, supervizori și manageri), cheltuielile cu logistica aferentă departamentelor de vânzare, cheltuieli efectuate în perioada de garanție și post – garanție, cheltuieli de testare, verificare și de punere în funcțiune,etc

cheltuieli de transport: cuprind toate costurile necesare pentru transportarea bunurilor la loc și momentul stabilit de comun acord cu clientul, inclusiv costurile cu retururile de la clienți

alte cheltuieli: acele cheltuieli ce nu se regăsesc în categoriile de mai dar care, în funcție de activitatea întreprinderii, participă la procesul de distribuție (ex. pregatire profesională, cheltuieli privind provizioanele acordate clienților pentru garanții, amortizare ).

Cheltuielile de producție capitalizate

Problematica capitalizării cheltuielilor în costul stocurilor se pune atât în cazul întreprinderilor producătoarea, cât și în cazul prestatorilor de servicii. Ca abordare generală, costul stocurilor produse trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziției, producției, prelucrării, precum și alte costuri suportate pentru a aduce bunurile, lucrările, serviciile în forma și în locul în care se găsesc în prezent. În cazul prestatorilor de servicii, costul stocurilor se evaluează la costurile lor de producție și constau în manoperă și în alte costuri legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea, precum și în cheltuielile de regie de atribuit.

Cheltuieli generale și de administrație

Cheltuielile generale și de administrație încorporează acele costuri care nu pot fi direct legate de procesul de producție sau de activitatea de vânzare și distribuție a bunurilor. În aceste cheltuieli se includ, de regulă, toate costurile generate de funcționarea următoarelor departamente sau structuri din cadrul unei întreprinderi. Unele costuri pot fi clar alocate pe departamente, pe când altele nu deoarece privesc activitatea întreprinderii în ansamblu (de ex.: costurile cu consultanța fiscală, auditul financiar, cheltuielile cu impozitul pe profit, etc).

Tabel 118: Structură department și costuri

Sursă: Creația autorului

Verificarea și analizarea costurilor înregistrate de întreprindere presupune următoarele etape:

Etapa nr. 1 Verificarea naturii și a valorii cheltuielilor înregistrate

În contabilitatea românească cheltuielile sunt înregistrate după natura acestora, ca de exemplu cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu chiriile, cheltuieli cu materiale consummate, transportul, combustibil, etc. fară a se ține cont dacă acestea fac parte din costurilor de distribuție sau cheltuielilor generale și de administrare. În această etapă se va verifica dacă cheltuielie au fost înregistrate corect ținând cont de natura acestora și dacă valorile înregistrate corespund documentelor justificative care au stat la baza înregistrării în contabilitate. Altfel spus trebuie să se stabilească totalul fiecărui tip de cheltuială înregistrată prin verificarea și certificarea că toate documentele au fost corect înregistrate. Se preiau rulaje lunare ale fiecărui cont contabil din balanța de cheltuieli și se verifică corespondența sumelor înregistrate cu documentele justificative care stau la baza înregistrării acestora, cum ar fi cele prezentate în lista de mai jos, fără ca aceasta să fie limitativă:

Statul de salarii – pentru cheltuielile salariale și a taxelor aferente

Contractul și facturile aferente – pentru costurile cu chiriile

Contractul și facturile de utilități – pentru costurile cu utilitățile

Contractul , procesele verbale de recepție și alte documente suport – pentru prestările de serviciu efectuate de terți (ex. reclamă în reviste, reclamă radio – TV, reclamă pe panouri publicitare, reparații, audit, etc)

Contractul și nota de calcul privind prețul pe kg, calcul aferent greutăților și volumului transportat – pentru costurile de transport efectuate de terți

Bon de consum și nota de calcul privind reparațiile – pentru produsele reparate în perioade garanție și post garanție

Avizele de expediție – pentru produsele oferite cu titlul gratuit către clienți pentru promovarea produselor și testarea la punctele de vânzare

Polițele de asigurare – pentru costurile de asigurare

Registrul mijloacelor fixe – pentru stabilirea cheltuielilor cu amortizarea contabilă

Alte documente după caz.

Atenție ! Pentru prestările de serviciu este indicat ca întreprinderea să încheie contracte, în care părțile stabilesc ce urmează a se face, iar ulterior să întocmească alte documente suport prin care părțile ceertifică că ceea ce s-a stabilit în contract s-a și realizat efectiv.

Etapa nr. 2 Verificarea destinației cheltuielilor

În această etapă se defalcă costurile verificate în prima etapă, în funcție de realitatea economică existentă în cadrul întreprinderii respective, pe cele trei componente:

Costuri de distribuție

Cheltuieli capitalizate în costul produselor fabricate

Cheltuieli generale și de administrație

Atenție ! Pentru a veni în sprijinul acestei defalcări ar fi indicat ca I.M.M.– urile să creeze, în programul informatic pe care-l utilizează, conturi analitice sau coduri de alocare pentru fiecare tip de cheltuială ( un cont analitic pentru cheltuielile cu combustibilul alocat costurilor de ditribuție și unul pentru cheltuielile cu combustibilul incluse în cheltuielile generale).

Costuri de distribuție

Odată ce costurile de distribuție au fost clar delimitate, întreprinderea va trebuir să stabilească alte criteria de alocare a acestora, în funcție de profilul activității desfășurare și a produselor comercializate, care să permit realizarea următoarelor tipuri de analize pentru bunurile comercializate:

analiza pe produs

analiza pe client

analiza pe punct de vânzare

alte analize

Mai simplu, se poate spune că întreprinderea trebuie să întocmească un cont de profit și pierdere pe produs și pe client. Întreprinderile care comercializează produse pe diverse piețe geografice întocmesc și o analiză pe zonă de comercializare. Scopul este de a stabili valoarea marjei brute pe fiecare produs și client și totalul cheltuielilor aferente pentru a obține în final valoarea profitului net pe produs, game de produs sau client. Realizarea analizei se face parcurgând următoarele etape:

stabilirea veniturilor generate ca urmare a vânzării produselor sau gamei de produse / veniturilor pe client, pe punct de vanzare

stabilirea costului bunurilor vândute care au generat veniturile de mai sus

marja brută ca diferență între sumele de la 1 și 2

defalcarea cheltuielilor de trei categorii (întreprinderile mai mici pot cumula ultimile două categorii într-una singură):

cheltuieli directe

cheltuieli semidirecte

cheltuieli indirect

Uneori este dificil a se face distincție între cheltuielile semidirecte și cheltuielile indirect. De regulă cheltuielile semidirecte sunt acele cheltuieli care au legătură într-o oarecare măsură elemental supus analizei (produs, gama de produse, client, etc). Cheltuielile indirect privesc întreprinderea în anasamblu. Nu este simplu a se stabili un criteriu de alocare a cheltuielilor indirect. Găsirea celor mai relevante criterii cade în sarcina conducerii întreprinderii. Cheltuielile cu expedierea bunurilor către clienți, atunci când nu pot fi direct identificate cu bunurile trimise, pot fi considerate cheltuieli semidirecte iar alocarea lor se poate face pe diferite criterii, ca de exemplu greutatea, volumul bunurilor expediate. De asemenea pot fi considerate cheltuieli semidirecte și costurile cu personalul din depozit (gestionari sau angajați care manipulează bunirile). Cheltuielile cu salariile directorului de marketing sau a directorului de vânzări poate fi considerată o cheltuială indirect. Costurile de reclamă privind întreprinderea în ansamblul ei pot fi cheltuieli indirect. Costurile cu utilitățile spațiului de depozitare pot fi considerate cheltuieli indirecte. Clasificarea acestor cheltuieli depinde de activitatea întreprinderii, de cultura organizatorică și de politica managerială aplicată la un moment dat.

stabilirea criteriilor și bazelor de alocare a cheltuielilor semidirecte și indirecte în funcție de specificul activității (ex. cheltuial cu chiria se poate repartiza în funcție de suprafața alocată, cheltuielile de transport se pot aloca în funcție de greutate sau în funcție de clientul căruia I s-a livrat, salariul directorului de marketing sau a directorului general/ zonal de vânzări poate fi alocat direct proporțional cu vânzările nete sau egal pentru fiecare gamă de produse, etc)

stabilirea cuantumului cheltuielilor fixe care nu se pot aloca de o manieră rezonabilă pe produse sau gama de produse. Totuși, dacă întreprinderea dorește poate găsi anumite criterii de alocare, rămânând în discuție relevanța rezultatului obținut.

determinarea profitului înainte cheltuielilor generale și de administrație pe produs, gamă de produse, client, punct de lucru dacă se alocă și cheltuielile fixe sau, dacă acestea nu sunt alocate, a profitului total înainte cheltuielilor generale și de administrație.

Atenție ! Sunt situații când anumite costuri, alocabile pe un tip de analiză, să nu poată fi alocate rezonabil în cazul altor tipuri de analize. Dacă întreprinderea dorește poate găsi baze de alocare pentru toate cheltuielile.

Analiza pe produs (vezi tabelul nr. 1 din cadrul studiului de caz) va permite conducerii întreprinderii să stabilească care sunt produsele cele mai probitabile, care sunt mai puțin profitabile sau chiar neprofitabile și care sunt măsurile ce se impun cum ar fi:

ajustarea prețurilor de vânzare

renunțarea la comercializarea unor produse, linii de produse, anumite dimensiuni din acele produse care nu sunt profitabile

focalizarea eforturilor de comercializare pentru produsele sau liniile de produse mai profitabile

schimbarea metodelor de vânzare

schimbarea canalelor de distribuție

ajustarea diverselor costuri de reclamă și promovare, costurilor de ambalare, distribuție

Pot exista situații în care unele produse aduc o marjă mai mică dar întreprinderea nu renunță la comercializarea lor din diverse motive:

realizarea de volume mari de vânzări

satisfacerea cerințelor clienților

împiedicarea concurenței de distribui asemenea tipuri de produse

aceste produse sunt complementare produselor de bază și sprijină vânzarea acestora

Analiza pe client (vezi tabelul din cadrul exemplului) va permite întreprinderii să stabilească profitabilitatea obținută pe fiecare client sau grup de clienți în parte. În fapt, această analiză va permite determinarea marjei brute și a profitului net obținute ca urmare a tranzacțiilor cu fiecare client sau grup de clienți. Pot exista situații în care o întreprindere realizează un volum important de tranzacții cu un client dar nu obține o marjă a profitului așa de mare urmare a condițiilor comerciale mai nefavorabile. Mai mult pot exista situații în care marja profitului obținută cu un client este mare, urmare a costurilor comerciale mai reduse (reducerile comerciale solicitate de acesta sunt mai mici), dar restul costurilor sunt mai ridicate, ca de exemplu cheltuielile cu transportul, livrarea, depozitarea și chiar costuri financiare, dacă acestea pot fi direct atribuibile tranzacțiilor cu acest client, fapt ce poate conduce în final la obținerea unui profit net mic sau chiar pierdere. Totuși, de multe ori, întreprinderea nu dorește să renunțe la acest client din diverse motive, cum ar fi creeare de volume mari de vânzări, păstrarea unei anumite cote de piață sau împiedicarea concurenței de a efectua tranzacții cu acest client.

Această analiză va permite conducerii întreprinderii să stabilească ce măsuri se impun a se lua în relație cu acești clienți mai puțin profitabili, cum ar fi:

ajustarea condițiilor comerciale (reduceri comerciale, termenele de creditare)

reducerea costurilor de distribuție prin comasarea mai multor comenzi de la același client și livrarea acestora o singură dată

renunțarea la comercializarea unor anumite tipuri de produse către acesta

stabilirea unei valori minime a comenzii

Analiza pe punct de vânzare se face, de regulă, de către întreprinderile care comercializează produse către pupulație și permite întreprinderii să stabilească profitabilitatea fiecărui centru de profit. Întreprinderea face calcule de oportunitate și decide dacă este sau nu rentabil să mențină acel punct de vânzare. Sunt situații în care, din diverse motive – cum ar fi creare de volume mari de vânzări, păstrarea unei cote de piață, etc -, întreprinderea decide să păstreze un punct de vânzare mai puțin rentabil sau chiar nerentabil. Această analiză va permite conducerii întreprinderii să stabilească ce măsuri se impun a se lua pentru a rentabiliza acel punct de vânzare. Această analiză se poate combina cu analiza pe produs și se poate stabili ce produse, comercializate prin acel punct de lucru, sunt rentabile sau nerentabile.

Alte tipuri de analize – o întreprinderea, în funcție de diverse criteria – cum ar fi specificul activității, de piața de desfacere sau de dimensiunea ei -, poate efectua și alte tipuri de analize cum ar fi:

analiza pe teritoriu sau pe segmente geografice – analiza se poate face pe țări, pe zone geografice sau pe orașe

analiza pe divizii – această analiză se poate face acolo unde diviziile sunt separate și are rolul de a stabili rentabilitatea fiecărei divizii în parte. Pe baza acestei analize se poate evalua performanța echipei de conducere a diviziei respective.

analiza pe canale de distribuție – analiza are rolul de a evidenția eficiența fiecărui canal de distribuție.

analiza pe agent de vânzare – această analiză are rolul de a evidenția eficiența agenților de vânzare din perspectiva profitului și de a permite stabilirea de măsuri pentru îmbunătățirea activității comerciale.

Este recomandat ca diversele analize care se fac să se facă de-a lungul mai multor perioade (luni, trimester, semester, etc) înainte de a se lua decizii.

Exemplu 25

Întreprinderea ABC SRL este un distribuitor en-gros de dulciuri. Întreprinderea achiziționează aceste produse de la producători autohtoni și de le diverși parteneri din Uniunea Europeană. Întreprinderea distribuie 3 mărci de dulciuri: Marca A (ciocolată, biscuiți și bomboane), Marca B (ciocolată, gumă de mestecat și înghețată) și Marca C (bomboane fondante și biscuiți). Structura întreprinderii, destinată activității de distribuție, cuprinde :1 angajat director de marketing, 1 angajat director de vânzări, 3 brand manageri, fiecare alocat câte unei mărci, 12 agenți de vânzare care sunt alocați celor trei mărci, 1 angajat sef depozit, 9 gestionari, câte 3 pentru fiecare marcă de produse și 2 persoane facturare care emit facturi pentru toate cele trei mărci.

Întreprinderea a realizat în perioada Ianuarie – Mai 2015 o cifra de afaceri de 17.427.841 lei. Costul bunurilor vândute a fost de 10.108.128 lei. Întreprinderea are defalcate costurile de distribuție pe cele trei categorii după cum urmează:

Total costuri directe în sumă de 2.442.251 lei, în componența căruia se includ următoarele costuri:

Cheltuieli cu salariile și contribuțiile aferente pentru angajații, având funcția de Brand manager, care se ocupă de direct de marketingul celor trei mărci (brand-uri) A, B și C în sumă de 66.649 lei.

Cheltuieli de reclamă înregistrate de societate în cuantum de 742.292 lei. Reclama s-a realizat cu terțe părți astfel: reclama TV pentru ciocolata in suma de 400.620 lei, reclamă afișaz pe panouri publicitare pentru înghețată în sumă de 96.677 lei, reclamă în reviste pentru biscuiți de ciocolată în sumă de 47.432 lei și reclamă în magazinele clienților în sumă 197.562 lei.

Cheltuieli cu materiale în sumă de 1.521.641 lei reprezentând materiale oferite cu titlul gratuit clienților pentru reclamă și testare la punctele de vânzare.

Cheltuieli cu amortizarea în sumă de 27.286 lei și reprezintă amortizarea mașiniilor, computerelor, mobilierului, imprimantelor și telefoanelor folosite de brand managerii.

Cheltuieli cu telecomunicațile în sumă de 3.480 lei reprezentând cheltuielile cu telefoanele folosite de brand manageri.

Cheltuieli cu cosmbustibilul, deplasări în sumă de 69.303 lei reprezentând deplasările barnd managerilor în țară și străinătate

Cheltuieli cu chiriile în sumă de 8.800 lei reprezentînd chiria și utilitățile aferente spațiului ocupat de brand manageri.

Alte cheltuieli în sumă de 2.800 lei reprezentând impozitul și asigurarea mașinilor brand managerilor.

Total costuri semidirecte în cuantum total de 1.119.381 lei, în componența căruia se includ următoarele costuri:

Costuri de expediere în sumă de 485.913 lei (alocarea se face în funcție de greutatea brută a produselor transportate) reprezentând costurile facturate de o societatea de transport de tip curier rapid.

Cheltuieli cu salariile și contribuțiile în sumă de 360.585 lei sunt aferente pentru angajații care au funcțiile de agent de vânzări, gestionari și personalul folosit la facturare.

Cheltuieli cu cosmbustibilul, deplasări în sumă de 22.355 lei reprezentând deplasările agenților de vânzare.

Cheltuieli cu telecomunicațile în sumă de 6.438 lei reprezentând cheltuielile cu telefoanele folosite de agenții de vânzare și personalul din depozit.

Cheltuieli cu chiriile în sumă de 97.183 lei reprezentînd chiria și utilitățile aferente spațiului ocupat de fiecare marcă din depozit (alocarea s-a realizat în raport de spațiul optim alocat fiecărui brand în depozit).

Cheltuieli cu primele de asigurare în suma de 34.708 lei reprezentând asigurarea stocurilor în depozit. Valoarea primei de asigurare s-a stabilit la începutul anului ținand cont de stocul existent la acel moment. Alocarea costului ține cont de poanderea fiecărei mărci (brand) de la acel moment în total stoc.

Cheltuieli cu amortizarea în sumă de 112.200 lei și reprezintă:

amortizarea mașiniilor, computerelor, mobilierului, imprimantelor și telefoanelor folosite de agenții de vânzare – alocarea se realizează în mod egal pe fiecare marcă

amortizarea mijloacelor fixe (lăzi frigorifice, rafturi) alocate fiecărei mărci – alocarea se face direct pe fiecare marcă și

amortizarea echipamentelor de încărcare – descărcare, a calculatoarelor, imprimantelor, altor echipamente IT și telefoanelor folosite de personalul de la facturare – alocarea se realizează în mod egal pe fiecare tip de produs

Total cheltuieli indirecte în cuantum de 96.414 lei, în componența căruia se includ următoarele costuri:

Cheltuieli cu salariile și contribuțiile în sumă de 59.984 lei sunt aferente angajaților care ocupă funcțiile de director de vânzări, director de marketing și sef – depozit (alocarea salariilor se face după numărul de ore alocat fiecărei mărci, pentru cei doi directori, și în mod egal pentru seful de depozit) .

Cheltuieli cu amortizarea în sumă de 25.720 lei reprezintă amortizarea mașiniilor, mobilierului, calculatoarelor, telefoanelor și altor echipamnete IT folosite de cei ce ocupă funcțiile de de director de vânzări, director de marketing și sef – depozit (alocarea salariilor se face în mod egal pe fiecare tip de produs vândut).

Cheltuieli cu reparațiile, întreținerile și deplasările în sumă de 10.710 lei reprezintă reparațiile pentru echipamentele de la punctul 2 de mai sus și costurile de deplasare – în țară – și în străinătate a celor ce ocupă funcțiile de de director de vânzări, director de marketing și sef – depozit (alocarea salariilor se face în mod egal pe fiecare tip de produs vândut).

Total costuri fixe nealocate în sumă de 213.450 lei, în care se includ următoarele:

Cheltuieli cu amortizarea în sumă de 81.640 lei sunt aferente echipamentelor de supraveghere, alarmă și stingere incendii din cadrul depozitului.

Cheltuieli cu reparațiile și întreținerea în sumă de 12.560 lei sunt aferente echipamentelor menționate la punctul anterior.

Cheltuielile cu serviciile prestate de terți pentru reparații generale și paza depozitului sunt în cuantum de 8.950 lei.

Alte cheltuieli în sumă de 3.575 lei necesare funcționării depozitului (autorizații, taxe locale, etc).

Modul de alocare al anumitor cheltuieli a fost ales de întreprindere în funcție de activitatea sa și de decizia managerială adoptată prin politicile interne. Întreprinderea a ales să nu aloce cheltuielile fixe pe fiecare tip de produs. Tabelele de mai jos reprezintă, în fapt, o singură situație care cuprinde toate costurile anterior menționate. Forma siuației este cea folosită de întreprindere în raportările sale interne.

Întreprinderea are un număr de 38 de clienți care sunt împărțiți în două categorii: hypermarket-uri cu mai mult de 15 puncte devânzare, în număt de trei (hypermarket AA, BB și CC), și 35 de clienți mici care au unul sau maxim două puncte de vânzare. Pentru analiza pe client managementul întreprinderii defalcă costurile în următoarele categorii:

Totalul cheltuielilor directe sunt în sumă de 2.679.711 lei. Acestea sunt defalcate pe individual pe fiecare din cele 3 hypermarket-uri și cumulat pe cei 35 de clienți mici și în cuprinsul lor se includ:

Cheltuieli de reclamă în magazine în sumă de 197.562 lei.

Cheltuieli materialele oferite gratuit clienților pentru a face reclamă și pentru testare în punctele de vânzare.

Cheltuieli cu salariile și contribuțiile cuprind sumele aferente:

agenților de vânzare care sunt alocați pe clienți

brand managerilor – se include numai o cotă parte proporțională cu numărul de ore alocat în lună pentru rezolvarea activităților cu clienții, diferența se include în cheltuielile indirecte nealocate.

gestionari și personal facturare – se includ integral iar defalcarea pe clienți se face în funcție de numărul de produse (bucăți) livrate fiecărui client în luna

Cheltuieli cu deplasările și combustibilul – sunt costurile cu deplasările în punctele de vânzare ale clienților. Sunt incluse costurile agenților de vânzare, brand managerilor, directorului de marketing și de vânzări. Alocarea costurilor se face în funcție de foile de parcurs întocmite de angajați. Diferența se include în cheltuielile indirecte nealocate.

Cheltuieli cu telecomunicațiile – sunt costurile aferente agenților de vânzare, brand managerilor, directorului de marketing și de vânzări. Alocarea se face în funcție de minutele vorbite. Diferența se include în cheltuielile indirecte nealocate.

Costuri de expediere – sunt incluse integral și sunt defalcate în funcție de greutatea produselor livrate fiecărui client.

Totalul cheltuielilor indirecte sunt în sumă de 978.336 lei. În cadrul acestei analize întreprinderea a cumulat costurile semiindirecte și indirecte într-o singură categorie. Pentru această analiză managementul întreprinderii nu defalcă pe clienți aceste costuri, considerând că nu are o cheie de alocare rezonabilă.

Total costuri fixe nealocate în sumă de 213.450 lei, fiind cele de mai sus.

Tabelele de mai jos reprezintă, în fapt, o singură situație care cuprinde toate costurile anterior menționate. Forma siuației este cea folosită de întreprindere în raportările sale interne.

Tabel 119: Analiză pe produs

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Tabele următoare cuprind în detaliul costurile directe, semidirecte, indirecte și fixe nealocate.

Tabel 120: Componență costuri directe

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Tabel 121: Componență costuri semidirecte

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Tabel 122: Componență costuri indirecte

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Tabel 123: Componență costuri fixe

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Tabel 124: Analiză pe client

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Tabel 125: Componență costuri directe

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Tabel 126: Componență costuri indirecte

Sursă: Prelucrarea autorului pe baza datelor din exemplu

Obs. În funcție de necesitățile de analiză ale întreprinderii se pot realiza și alte tipuri de analize cum ar fi: defalcarea cheltuielilor de reclamă în funcție de modul de realizare (TV, radio, internet, panouri publicitare fixe, panouri publicitare rotative, afișaj pe plasme în mall- uri, reviste,etc) sau analizarea materialelor utilizate la reclamă, pentru stimularea vânzărilor și pentru testare în punctele de vînzare în funcție de natura lor (afișe, fluturași informativi, mostre, testere, sepci și tricouri inscripționate,etc). Analiza vânzărilor se poate face și pe regiuni, dacă acest lucru este necesar conducerii întreprinderii.

Cheltuieli capitalizate în costul produselor fabricate

Conform reglementărilor contabile cheltuielile capitalizate în costul serviciilor prestate sau a bunurilor fabricate sunt evidențiate pe cheltuieli, după natura lor, iar contravaloarea:

lucrărilor nerecepționate de beneficiar până la sfârșitul perioadei se evidențiază la cost, în contul 332 "Servicii în curs de execuție", pe seama contului 712 "Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție" ;

stocurilor de produse în curs de execuție (care nu au trecut prin toate fazele de prelucrare prevăzute de procesul tehnologic, respectiv producția neterminată) existente la sfârșitul perioadei, se evidențiază în contul 331 "Produse în curs de execuție", pe seama contului 711 ” Venituri aferente costurilor stocurilor de produse".

Atenție ! Există o relație între contabilitatea de gestiune (de producție) și contabilitatea financiară în sensul că planul de conturi general, utilizat de întreprindere, trebuie să fie în corelație cu conturile folosite în determinarea costului de producție în vederea realizării controlului.

Conform mențiunilor din subcapitolul 4.1.1 Determinarea costurilor de producție costul de producție include cheltuielile directe și cheltuieli indirect iar cost complet de producție include cost de producție la care se adaugă o cota parte din cheltuielile generale de administrare și desfacere repartizate rațional.

Controlul cheltuielilor directe

Cheltuielile directe se divid pe două categorii: materiale directe și manoperă direct. Controlul se va face pe aceste două categorii ținându-se cont, la stabilirea diferențelor rezultate, de costul standard stabilit la nivelul întreprinderii și rafinat/ actualizat periodic. Metodele utilizate în procesul de comparare a costului actual vs. costul standard depinde de fiecare întreprindere în parte și sunt influențate de metodele de producție folosite sau de natura și valoarea materialelor folosite. Este indicat ca rapoartele privind excesele de materiale folosite să conțină explicații. Pe baza acestor explicații, persoanele responsabile stabilesc dacă aceste excese de materiale se includ în costul de producție sau sunt tratate ca fiind pierderi de materiale, înregistrate peste limitele normal admise, fapt ce conduce la excluderea din costul de producție.

Tabel 127: Situație materiale folosite în exces

Sursa: Creația autorului

Pentru o bună clasificare a cheltuielilor cu salariile și a taxelor aferente în costuri de distribuție, cheltuieli de administrație și generale sau în costuri cu manopera capitalizate în costul serviciilor sau a bunurilor ar fi indicat ca personalul să fie bine delimitat pe centrele de producție, pe departamentele de întreținere, pe departamentele neproductive, etc. Costurile salariale care sunt direct conenctate la producția de bunuri se definesc ca fiind manopera directă. Restul costurilor salariale care sunt în relație cu producția de bunuri sau servicii se denumesc manoperă indirectă.

Tabel 128: Situație manoperă în exces

Întrerupere curent electric în timpul lucrului, fapt ce a presupus reluarea fazei nr. 2

Retestare pentru conformitate urmare a folosirii unui nou tip de material.

Urmare a faptului că utilajul X este în perioada de revizie anuală și, conform specificației furnizorului, utilajul trebuie să execute teste de verificare suplimentară și , în consecință, o supraveghere suplimentară.

Periodic (săptămânal, lunar) se pot întocmi rapoarte care să încorporeze diferențele de materiale și manoperă directă, pentru a avea o imagine de ansamblu, și care vor permite identificarea următoarelor probleme: existența unui număr de angajați în exces, necesitatea reactualizării costului standard urmare a numărului de ore necesar sau a materialelor necesare prin stabilirea unor noi valori actualizate și limitarea pierderilor peste nivelul normal.

Controlul cheltuielilor indirecte

Cheltuielile indirect includ regia variabilă – face integral parte din costul de producție și regia fixă – parțial se include în costul de producție; repartizarea se face în funcție de capacitatea normală de producție.

Regia variabilă de producție este alocată fiecărei unități de producție pe baza folosirii reale a instalațiilor de producție. Având în vedere cele menționate se identifică un indicator care vor trebui să fie periodic verificat de întreprindere, respectiv capacitatea normală de producție. În situația în care nivelul real de producție este similar cu capacitatea normală, atunci se poate folosi acesta.

Valoarea cheltuielilor cu regia fixă alocate fiecărei unități de producție:

nu se majorează ca urmare a obținerii unei producții scăzute sau a neutilizării unor echipamente.

se diminuează în perioadele în care se înregistrează o producție neobișnuit de mare.

Alocarea costurilor indirecte poate fi destul de ușor de aplicat în cazul întreprinderilor mici care nu au volume mari de costuri indirecte, acestea putând fi mai ușor conenctate la bunurile produse. Probleme apar când întreprinderile sunt mai mari și au costuri indirecte semnificative și diverse. Nu este recomandat a se cumula într-o singură sumă și a se aloca pe baza unui singur criteriu,cum ar fi cheltuielile salariale directe (manoperă directă). Indicat ar fi să se identifice criterii de alocare pe fiecare grupă de costuri indirecte. Conform mențiunilor din subcapitolul 4.1.1 Determinarea costurilor de producție criteriile trebuie să fie rezonabile și aplicate cu consecvență, putând fi schimbate doar dacă realitatea economică o cere. Aceste criteria trebuie aprobate de conducerea întreprinderii. După ce costurile indirect au fost stabilite se verifică dacă modul de alocare este cel agreat și aprobat de conducerea întreprinderii. Exemple de costuri indirecte și criterii de alocare ar putea fi:

costuri în relație cu utilajele – în categoria acestor costuri se includ amortizarea, reparațiile și întreținerea acestor utilaje. Aceste costuri ar putea fi alocate pe fiecare utilaj în funcție de gradul de utilizare al acestora. Ținând cont de documentația tehnică, caracteristicile utilajului și costurile efectiv înregistrate se poate stabili un cost propriu pentru fiecare utilaj în parte care poate fi alocat costurilor de producție în funcție de numărul de ore de utilizare a utilajului pe fiecare cantitate produsă.

costuri în relație cu materialele – în costul stocurilor cu materialele în tranzit se includ toate costurile care participă la aducerea stocurilor în forma și în locul în care se găsesc în prezent. Aceste costuri pot include cheltuielile cu salariile personalului din depozit, chiria spațiului de depozitare, taxele de asigurare și alte costuri cu utilajele, echipamentele folosite la manipulare. Aceste costuri pot fi alocate ținând cont de suprafața alocată lor în depozit.

costurile de întreținere și utilitățile aferente clădirilor – în această categorie se cuprind cheltuielile cu utilitățile, reparațiile, asigurarea, paza și întreținerea curentă. Aceste costuri pot fi cumulate și alocate diferitelor activități desfășurare în clădire pe baza suprafeței alocate fiecăreia.

costuri de personal – în aceste costuri se pot include cheltuielile cu salariile și taxele aferente pentru personalul angajat care deservește diverse departamente în relație cu cele de producție, cum ar fi personalul care se ocupă de comenzi, documentație, recepție, control de calitate, etc. Alocarea se poate face în funcție de produsele comandate sau verificate.

Ca și în cazul costurilor directe se vor verifica valorile efectiv realizate vs. costurile bugetate pentru costurile care se includ în regia variabilă. De asemenea se vor întocmi situații privind costurile efectiv înregistrate de la începutul anului și se vor compara cu valorile din bugetul anual aferent perioadei anlizate.

Cheltuieli generale și de administrație

Spre deosebire de cele două categorii de cheltuieli anterior analizate, acestea au o valoare mai redusă. Totuși întotdeauna trebuie a se avea în vedere reducerea nivelului cheltuielilor. Această reducere trebuie să se facă fără a expune întreprinderea la alte riscuri. Pentru a analiza cheltuielile generale și de administrație întreprinderea, odată ce acestea au fost stabilite, se vor întocmi situații pe baza cărora să se poată lua decizii. Aceste situații vor avea în vedere următoarele cheltuieli și aspecte ce vor fi analizate:

cheltuieli cu salarii și contribuțiile aferente – dacă există majorări de salariu sau sunt prime acordate se va verifica dacă acestea au toate aprobările conducerii întreprinderii. Se verifică situația privind orele lucrate (pontajul).

cheltuieli cu amortizarea – se verifică dacă valoarea este conform cu registrul mijloacelor fixe.

cheltuieli cu deplasările – se verifică dacă s-au întreprins în interes de serviciu și au aprobările de delegare necesare.

cheltuieli cu combustibilul – se verifică dacă consumurile sunt normale prin corelație cu foile de parcurs și dacă deplasările s-au întreprins în interes de serviciu și au aprobările de delegare necesare.

cheltuieli cu comunicațiile – în cazul telefoanelor se verifică dacă au fost utilizate în interes de serviciu.

cheltuielile cu asigurările – se verifică dacă sunt conforme cu polițele de asigurare și dacă sunt în limitele pieței.

cheltuielile cu reparațiile și întreținerea mijloacelor fixe – se verifică dacă costurile sunt sau nu excesiv de mari ținând cont de valoarea și durata rămasă de utilizare amijlocului fix.

cheltuielile cu sericiile prestate de terți (consultanță avocațială, fiscală, contabilă, audit, etc) – se verifică dacă există aprobările conducerii pentru efectuarea acestor servicii, dacă orele facturate sunt justificate (atunci când se alege această modalitate de facturare) și dacă prețurile practicate de prestatori sunt în limita celor de pe piață. Se verifică existența documentelor suport pentru certificarea prestării effective a servciilor.

cheltuieli cu materialele consumabile (toner, hirtie, consumabile diverse,etc) – se verifică dacă prețurile sunt conforme cu cele de pe piață.

cheltuieli cu dobânzile aferente contractelor de leasing – se verifică dacă sunt conforme cu prevederile contractuale și dacă sunt în limitele de piață.

Profitul/ pierderea din cedarea activelor imobilizate – se vor analiza condițiile în care aceste active au fost cedate, dacă au aprobările stabilite prin politicile interne și dacă prețurile de vânzare sunt similar cu cele de pe piață.

Etapa nr. 3 Compararea nivelului costurilor efectiv înregistrate cu bugetul prognozat și recomandări către magement

Costuri de distribuție

În ultimii ani costurile de distribuție, mai ales cheltuielile de marketing, au crescut simțitor la nivelul întreprinderilor. Marile companii au bugete importante de marketing care au drept scop creșterea vânzărilor, educarea clienților, intrarea pe noi piețe, crearea de noi piețe, contracararea acțiunilor concurenței, etc. Este important ca aceste cheltuieli să se facă în limitele stabilite de conducerea întreprinderii. Din acest motiv se vor face comparații: între nivelul actual al cheltuielilor și bugetul stabilit și între nivelul actual al cheltuielilor și nivelul aferent aceleași perioade din anul anterior.

În funcție de politica aplicată de întreprindere se pot stabili anumite limite în ceaa ce privește costurile de distribuție, atât în ansamblul lor , cât și individual pe fiecare componentă, cum ar fi: limite stabilite prin structurile de preț, limite stabilite în raport cu bugetul vânzărilor, limite stabilite în raport de valoarea cheltuielilor înregistrate în ultimul an și limită fixă pe unitatea de produs ce se comercializează.

Pe baza acestor comparații se vor face propuneri de reducere în ansamblu, de majorare în ansamblue sau de reducere de pe o componentă și creștere pe altă componentă a costurilor de distribuție.

Cheltuieli incorporate în costul serviciilor prestate și a bunurilor produse

Odată stabilite aceste cheltuieli se va înregistra și un venit aferent pentru lucrărilor nerecepționate de beneficiar până la sfârșitul perioadei și pentru stocurilor de produse în curs de execuție (care nu au trecut prin toate fazele de prelucrare prevăzute de procesul tehnologic, respectiv producția neterminată) existente la sfârșitul perioadei.

Se vor face comparații:

între nivelul actual al cheltuielilor și bugetul stabilit

între nivelul actual al cheltuielilor și nivelul aferent aceleași perioade din anul anterior

între nivelul actual al cheltuielilor și costul standard

Se vor face recomandări conducerii întreprinderii cu privire la păstrarea sau modificarea valorilor care compun costul standard. Se vor face recomandări cu privire la revizuire și ajustarea nivelurilor normale ale consumurilor de materiale și consumabile, manoperei, eficienței și capacității de producție.

Cheltuieli generale și de administrație

Se vor face comparații: între nivelul actual al cheltuielilor și bugetul stabilit și între nivelul actual al cheltuielilor și nivelul aferent aceleași perioade din anul anterior. Pe baza acestor comparații se vor face recomandări conducerii întreprinderii privind reducerea costurilor, eventuale externalizări de servicii sau cedări de active imobilizate.

C) Controlul numerarului și a echivalentelor de numerar

Conducerile I.M.M- urile trebuie să fie conștiente de faptul că menținerea unui nivel optim al lichidității este vital pentru supraviețuirea întreprinderii. Sunt situații în care întreprinderea este profitabilă dar nu are lichidități în vederea achitării datoriilor către furnizori, salariați sau creditori. Controlul se va realiza pe două direcții: încasări și plăți în numerar.

Încasări în numerar și prin conturi bancare

Verificarea încasărilor în numerar are ca obiectiv stabilirea corectitudinii sumelor înregistrate și a accelerării încasării sumelor de la debitori. Încasările se realizează prin caserie sau prin conturile bancare. Încasările prin caserie pot proveni din următoarele operațiuni:

încasări de la clienți – acestora li se eliberează chitanță

încasări de la angajați ca urmare a decontării avansurilor spre decontare – pe baza decontului întocmit se stabilește sumă de restituit și se eliberează dispoziție de încasare angajatului

încasări de la angajații care au fost desemnați să retragă sume de bani din conturile bancare și să le depună în caserie – pe baza foi de retragere semnată de bancă se eliberează de către caserie o dispoziție de încasare care este înmânată angajatului

încasări de la delegații firmele de curierat care colectează bani în numele societății – pe baza borderoului de predare a numerarului acestor delegați li se eliberează chitanță

încasări realizate de caseria centrală ca urmare a transferului din alte caserii, cum ar fi cele din punctele de lucru unde se efectueaza livrări de bunuri cu amanuntul, precum și prestări de servicii direct către populatie – transferul se realizează pe bază de monetar iar în baza acestuia se eliberează dispoziție de încasare

Atenție ! Sunt cazuri în care unele întreprinderi, de regulă întreprinderi mici, decid să ofere agenților de vânzare chitanțiere pentru a elibera chitanțe pentru încasările de la clienți, urmând ca ulterior, la un anumit interval de timp (de regulă săptămânal), să depună numerarul încasat în caseria unității. Atragem atenția asupra faptului că acestă practică este extreme de riscantă sub aspectele eventualelor fraude și chiar a aspectelor legale. Manipularea sumelor de bani și eliberarea documentelor jsutificative trebuie realizată de casier.

De asemenea atragem atenția asupra prevederilor din Legea 333/2003 actualizată privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și a H.G.301/2012 privind aprobarea normelor de aplicare a legii 333/2003 care stipulează că ”conducatorii unitatilor care opereaza cu numerar au obligatia implementarii unor masuri eficiente in scopul asigurarii protectiei personalului si a valorilor pe timpul manipularii, procesării, depozitării sau transportului și descurajării săvârșirii infractiunilor contra patrimoniului, precum si in scopul acordarii sprijinului necesar organelor judiciare in vederea identificarii faptuitorilor”

Întreprinderea trebuie să întocmească proceduri interne privind lucrul cu numerar și a echivalentelor de numerar, ținând cont de legislația în domeniu. Operațiuniunea de control va viza următoarele aspecte privind toate conturile de numerar (caserie și bancă):

Soldul registrului de casă să corespundă cu numerarul existent

Soldul extrasului de cont bancar să corespundă cu soldul din contabilitate

Documentele emise de întreprindere să respecte procedura prin care s-a stabilit seria și numărul de ordine.

Încasările în numerar, ca urmare a retragerile din conturile bancare în vederea depunerii în caserie, trebuie să se realizeze în aceași zi cu retragerea. Se vor verifica documentele suport.

Borderoul privind încasările de la firmele de curierat să fie certificate prin semnătură de două persoane din întreprindere (casier și o altă persoană). Încasarea va avea aceași dată ca și borderoul.

Primirea biletelor la ordin și a CEC-urilor prin poștă va fi realizată de către un angajat al întreprinderii care le va preda pe baza de borderou semnat către departamentul de contabilitate. Se vor verifica fizic CEC-urile și biletele la ordin nedepusă încă la bancă spre decontare. Pentru cele depuse la bancă se vor verifica borderourile de depunere.

Se vor verifica scadențele facturilor încasate pentru a stabili dacă clienții achită conform înțelegerilor stabilite

Se vor verifica bonurile fiscale emise, raportul zilnic cumulative și sumele aferente trecute drept încasări în registrul de casă

Sumele în transit (transferul de la o bancă la alta) trebuie să se închidă în aceași zi sau în ziua lucrătoare imediat următoare.

Încasări sub formă de dividende și dobânzi prin conturi bancare

Cuantumul sumelor încasate zilnic să nu depășească plafonul de casă stabilit prin lege (Lege nr. 70, 2015).

Atenție ! Este indicat ca persoanele angajate pe funcția de casier să nu aibă acces la înregistrarea în contabilitate. Înregistrarea în contabilitate să se facă de către altă persoană.

Plățile în numerar și prin conturi bancare

Verificarea plăților în numerar are ca obiectiv stabilirea corectitudinii sumelor înregistrate și a reglării plăților către creditori în conformitate cu înțelegerile existente. Plățile se realizează prin caserie sau prin conturile bancare. Plățile prin caserie pot fi generate de următoarele operațiuni:

plăți către furnizori – pentru aceste sume s-a primit chitanță

plăți către angajați sub formă de avansuri spre decontare – se eliberează dispoziție de plată

plăți către angajații care au fost delegați să depună sumele respective la bancă sau să achite facturi primite de la furnizori prin depunerea sumelor direct în contul furnizorului la banca acestuia ori să achite diverse taxe și impozite locale prin depunerea sumelor la instituțiile respective (ex. primării) – se întocmește ordin de deplasare, se eliberează dispozișie de plată și se anexează foaia de depunere semnată de bancă sau chitanța eliberată de instituția respectivă.

plăți către angajați sub formă de salarii – statul de plată va fi semnat de angajat

plăți sub formă de dividende – se va elibera dispoziție de plată și se va anexa o copie după decizia de distribuire a dividendelor

transferuri către alte caserii (de la caseria central către alte puncte de lucru unde există caserii) – transferul se face pe bază de borderou și dispoziție de plată

plăți către delegații firmele de curierat care colectează bani în numele furnizorilor întreprinderii – pe baza borderoului de predare a numerarului acești delegați vor elibera chitanță

toate plățile să aibă semnăturile (1 sau 2 după caz) de aprobare conform procedurilor interne.

Operațiuniunea de control va viza următoarele aspecte privind toate conturile de numerar (caserie și bancă):

Soldul registrului de casă să corespundă cu numerarul existent

Soldul extrasului de cont bancar să corespundă cu soldul din contabilitate

Plățile în numerar, în vederea depunerii în conturile bancare , și depunerea în conturile bancare să se realizeze în aceași zi. Se vor verifica documentele anterior menționate.

Plățile în numerar, în vederea achitarii de taxe și impozite la diverse instituții sau a achitării de facturi către furnizori prin depunerea sumelor direct în conturile furnizorilor de la banca acestora, și achitarea să se facă în aceași zi.

Borderoul privind plățile către firmele de curierat să fie certificate prin semnătură de două persoane din întreprindere (casier și o altă persoană). Plata va avea aceași dată ca și borderoul.

Se vor verifica CEC-urile și Biletele la Ordin transmise către furnizori prin posță și se vor verifica fizic cele existente în întreprindere. Se va avea în vedere observația de la pct. 6 de la încasări.

Plățile căre furnizori vor fi correlate cu facturile achitate în vederea stabilirii respectării termenlor de plată convenite.

Plățile către bugetele locale, bugetul de stat și către alte instituții vor fi corelate cu declarațiile și alte documente suport în baza cărora se face plata

Plăți de dividende – se vor corela aceste plăți cu decizia de distribuire, tabelele nominale

Plățile de dobânzi – se vor corela cu contractele de creditare

Sumele în transit (transferul de la o bancă la alta) trebuie să se închidă în aceași zi sau în ziua lucrătoare imediat următoare.

Cuantumul sumelor plătite zilnic să nu depășească plafonul de casă stabilit prin lege.

Pe baza verificărilor întreprinse se vor întocmi rapoarte către conducerea întreprinderii în care se vor detalia încasările și plățile înregistrate. Se vor face comparații cu bugetele stabilite.

D) Controlul creanțelor comerciale

Controlul se va axa pe două direcții facturile emise că clienți în cursul lunii și încasările primite de la acesția în cursul lunii în vederea stabilirii situației existente. În fapt, aceaste două direcții au fost deja verificate prin operațiunile de control anterioare, și anume:

verificarea veniturilor ca urmare a vânzării de bunuri și a prestării de servicii emise a condus la stabilirea cuantumului vânzărilor/ prestărilor de serviciu, retururilor, reducerilor comerciale pe fiecare client în parte. Afectând – atunci când este cazul – aceste sume cu cota de TVA aferentă se obține o sumă care adunată cu eventualele facturi de avans sau venituri în avans e se obține totalul facturilor emise pe fiecare client în parte. Totalul facturilor reprezintă, în fapt, rulajul debitor din balanța de verificare privind clienții.

verificarea încasărilor prin bancă sau prin caserie a condus la stabilirea plăților făcute de clienți. Cumulul acestor plăți reprezintă rulajul creditor al contului de clienți din balanța de verificare.

Având în vedere soldul clienților de la începutul perioadei și rezultatele obținute în cadrul celor două operațiuni de verificare se stabilește soldul final al clienților.

Atenție ! Atragem atenția asupra aspectelor privind acordarea sconturilor de decontare care reprezintă reduceri financiare, acordate de furnizor pentru achitarea datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate. În consecință se recomandă ca fiecare factură în care sunt evidențiate aceste reduceri financiare să fie însoțită de o anexa prin care se stabilește valoarea reducerii financiare pe baza următoarelor date: facturile plătite în avans, scadența acestora, nr. zile înainte de scadență, procent reducere financiară și suma achitată. În raport de suma achitată se stabilește și reducerea financiară.

Tabel 129: Calcul privind reducerea financiară acordată

Se vor întocmi situații către conducere prin care se vor evidenția diferențele față de sumele bugetate și se vor prezenta situații privind durata medie de încasare pe fiecare client în parte și situația facturilor existente în sold. În cazul facturilor existente în sold se vor evidenția următoarele elemente: facturile în termen, facturile restante, numărul de zile de întârziere, interval de întârziere (0-30 zile,30-60 zile, 60-90 zile,etc)

Tabel 130: Situatie facturi emise si neincasata la data de 20/05/2015

E) Controlul stocurilor

Controlul stocurilor într-o întreprindere reprezintă o operațiune importantă deoarece acestea pot avea valori importante mai ales în cazul întreprinderilor producîtoare sau care comercializează bunuri. Întotdeauna a existat problema stabilirii unui nivelul optim al stocurilot astfel încât să nu se perturbe activitatea curentă de producție sau cea de vânzare de bunuri și, în același timp, să nu se blocheze sume semnificative de bani în stocuri. Banii odată investiți în stocuri nu produc alți bani. În același timp un stoc mic poate duce la pierderea de vânzări. Stabilirea unui stoc optim depinde de mai mulți factori cum ar fi activitatea desfășurată de întreprindere, sezonalitate vânzărilor, de cererile clienților, de intenția întreprinderii de a menține cantități mai mari în vederea obținerii unor reduceri de preț sau în vederea satisfacerii oricărei cereri neașteptate venite din partea clienților.

Deținerea de stocuri de materii prime, materiale, mărfuri sau produse finite conduce la înregistrarea de costuri suplimentare, altele decât cele incluse în costul de achiziție al acestora, cum ar fi:

costuri de depozitare – stocurile trebuie depozitate în diverse spații. În funcție de natura stocurilor aceste spații trebuie să dipună de anumite condiții de depozitare cum ar fi aerisirea, aplasarea de echipamente frigorifice, de echipamente de menținere a unei anumite temperature, etc, care presupun costuri suplimentare. Fie că spațiul de depozitare este în proprietatea întreprinderii fie că nu, tot se înregistreză costuri. Costurile pot fi de natura cheltuielilor cu amortizarea, chiria, utilitățile, paza și întreținerea.

costuri de asigurare – deținerea de stocuri implică și eliminarea eventualelor riscuri de deteriorare ca urmare a unui incendiu, inundații sau chiar a furtului. Aceste riscuri sunt transferate firmelor de asigurare prin încheierea de polițe de asigurare. Acest lucru presupune înregistrarea de costuri cu primele de asigurare

costuri generate de manipularea sau deținerea pe o perioadă mai mare – dacă stocurile sunt ținute o perioadă mai îndelungată de timp există riscul de deteriorare fizică ca urmare a manipulărilor făcute, ca urmare a condițiilor de depozitare sau, pur și simplu, a uzurii morale ca urmare a schimărilor rapide din industria respectivă (ex. industria IT sau cosmeticelor). În consecință aceste stocuri vor fi vândute la prețuri mai mici sau vor trebui să fie reparate, fapt ce presupune înregistrarea de costuri.

Controlul stocurilor se face prin implementarea la nivelul întregii activități a întreprinderii a unui sistem informatic care să coreleze operațiunile de livrare a bunurilor cu cele de achiziție a materiilor prime, materialelor sau a mărfurilor și cu cele de prelucrare și obținere a produselor finite. În funcție de ce se știe sau se estimează că se va vinde se vor face comezile de materii prime, materiale și mărfuri.

Controlul se va axa pe trei direcții, făcându-se comparație între situația existentă și cea bugetată, după cum urmează:

achizițiile – se vor verifica următoaele aspecte:

nivelul comenzilor să fie cel prognozat iar prețurile produselor să fie în limita celor stabilite. Evetualele variații semnificative de preț vor fi investigate pentru a fi siguri că produsele comandate sunt de calitate, în cazul în care prețul de achiziție este mult prea mic față de cel standard stabilit, sau că sunt respectate condițiile agreate cu furnizorii și nu s-au înregistrat creșteri de preț neagreate, în cazul în care prețul de achiziție este prea mare față de cel standard stabilit. Eventualele variații privind cantitățile vor fi de asemenea investigate. Cantitățile livrate mai mici decât cele comandate pot conduce la întărziei în procesul de producție sau ar putea să conducă la neobținerea de reduceri comerciale acordate pentru anumite volume de achiziții.

momentul recepției produselor comandate trebuie să corespundă cu cel stabilit între părți. livrarea prea devreme poate creea problem cu depozitarea, cu manipularea. Livrările întârziate conduc la alte întîrzieri.

nivelul produselor defecte sau returnate furnizorului nu trebuie să fie semnificativ diferit de cela standard stabilit.

procesul de producție – se vor verifica următoarele aspecte

se verifică nivelul actual de materii prime, materiale și componente folosite prin comparație cu nivelul standard. Dacă apar variații, atunci acestea trebuie explicate pentru a se stabili cauzele care au condus la aceste variații și pentru ase stabili dacă se include sau nu în costul de producție. În procesul de producție cuantumul valoric al materialelor directe și al manoperei directe este bine determinat.

se verifică alte elemente generatoare de costuri cum ar fi modificările tehnice inopinate care pot conduce la întărzieri. Se vor verifica timpii de nefuncționalitate a utilajelor. Se va analiza nivelul stocurilor pentru a stabili dacă se pot face reduceri de stoc care vor conduce la reducerea spațiului de depozitare înregistrându-se reduceri de costuri cu cu chiria, manipularea și asigurările.

livrările – se vor verifica următoarele aspecte:

dacă toate comenzile venite de la clienți sunt introduce în sistem

dacă prețurile de facturare și reducerile comercial sunt cele stabilite

dacă returrile de bunuri sunt în limitele bugetate

dacă există întârzieri în livrarea bunurilor care pot conduce la probleme de depozitare și manipulare, fapt ce poate conduce la înregistrarea de costuri suplimentare.

Aceste verificări trebuie să permită întreprinderii să evite următoarele situații:

să achiziționeze stocuri prea mari

transmiterea de comenzi greșite

achiziționarea de stocuri prea mici

modificări neadecvate în procesul de producție

Conducerea întreprinderii trebuie să aibă la dispoziție în orce moment date cu privire la componența stocurilor. Sunt necesare situații privind vechimea stocurilor (aging pe stocuri) și vitezele de rotație la nivel de element. Aceste situații se obțin cu ușurință.

Tabel 131: Componență stocuri (balanța stocuri) la data de 30/09/2015

Sursă: Creația autorului

Pe baza acestei situații se poate obține o situațuație privind vitezele de rotație astfel:

Sursă: Creația autorului

F) Controlul datoriilor comerciale și a altor datorii

Controlul se va axa pe două direcții: facturile emise de furnizori în cursul lunii și plățile efectute către acesția în cursul lunii în vederea stabilirii situației existente. În fapt, aceaste două direcții au fost deja verificate prin operațiunile de control anterioare, și anume:

verificarea achizițiilor (întrărilor) de stocuri și a cheltuielilor ca urmare a achizițiilor de servicii sau bunuri nestocabile a condus la stabilirea cuantumului stocurilor achiziționate și cheltuielilor înregistrate pe fiecare furnizor în parte. Afectând – atunci când este cazul – aceste sume cu cota de TVA aferentă se obține o sumă care adunată cu eventualele facturi de avansuri/ cheltuieli în avans se obține totalul facturilor primite pe fiecare furnizor în parte. Totalul facturilor reprezintă, în fapt, rulajul creditor din balanța de verificare privind cleinții. Verificarea celorlalte cheltuieli cum ar fi cheltuielile cu salariile, impozite, taxele permite stabilirea datoriilor aferente. Se vor verifica jurnalele de cumpărări, vânzări și declarațiile întocmite pentru a certifica acuratețea datelor înscrise.

verificarea plăților prin bancă sau prin caserie a condus la stabilirea plăților făcute către furnizori. Cumulul acestor plăți reprezintă rulajul debitor al contului de furnizori din balanța de verificare.

Având în vedere soldul furnizorilor de la începutul perioadei și rezultatele obținute în cadrul operațiunilor de verificare se stabilește soldul final al furnizorilor. Se recomandă a se avea în vedere aspectele menționate anterior la punctul Controlul creanțelor comerciale privind reducerile financiare și se vor aplica din perspectiva veniturilor din sconturi obținute. Se vor întocmi situații către conducere prin care se vor evidenția diferențele față de sumele bugetate și se vor prezenta situații privind durata medie de plată pe fiecare furnizor în parte și situația facturilor existente în sold. În cazul facturilor existente în sold se vor evidenția următoarele elemente: facturile în termen, facturile restante, numărul de zile de întârziere, interval de întârziere (0-30 zile,30-60 zile, 60-90 zile,etc)

G) Controlul activelor imobilizate

Se va verifica dacă achizițiile de mijloace fixe corespund cu cele aprobate și bugetate. Se va verifica metoda de amortizare, durata de amortizare și amortizarea lunară, care trebuie să corespundă cu valorile bugetate. În cazul în care apar diferențele față de valoruile bugetate, atunci aceste diferențe trebuie analizate, explicate și, eventual, corectate.

Pentru activele imobilizate de natura mijloacelor fixe se vor verifica corectitudinea următoarele date: descrierea, tipul de echipament, serie, durata de amortizare, metoda de amortizare, data de achiziție, procese verbale de punerei în funcțiune, programul de revizie și întreținere, lista cu intervenții, etc.

Se vor inspecta fizic activele imobilizate integral amortizate.

4.1.4 Întocmirea situațiilor financiare previzionate (proforme)

O întreprindere poate fi nevoită să întocmescă situații financiare previzionate în diverse cazuri din care amintim:

în situația în care se intenționează contractarea unui împrumut bancar, iar banca solicită întocmirea situațiilor financiare previzionate pentru anul urmator sau anii urmatori, după caz.

în situația în care întreprinderea dorește să acceseze fonduri de finanțare de la bugetul de stat sau bugetele locale, fapt ce presupune întocmirea și unui plan de afaceri pe mai mulți ani, care conduce, în consecință, la întocmirea de situațiilor financiare previzionate ca rezultat al planului de afaceri.

în situația în care întreprinderea face parte dintr-un grup, care întocmește situații financiare consolidate, iar pentru analizarea, de către auditorii grupului, a eventualei deprecieri a investiției societății – mamă în întreprindere în cauză (ex. filial a grupului sau întreprindere asociată) sunt necesare situații financiare previzionate pe urmatorii 3- 5 ani.

Helfert (2006) spune că „ cea mai accesibilă și mai cuprinzătoare imagine asupra performanței financiare viitoare se poate obține prin întocmirea unui set de situații financiare previzionate. Acestea sunt, de fapt, un cont de profit și pierdere și un bilanș aferent, extrapolate asupra perioadelor viitoare pe baza unui set de ipoteze”. Altfel spus, situațiile financiare previzionate reprezintă o rezultantă a previziunilor financiare, pe care le consider managementul întreprinderii a fi posibil a se realiza în perioadele următoare, pe mai multe secțiuni, cum ar fi vânzările, producția de bunuri și/sau servicii, achizițiile de active circulante sau imobilizate, costurile de distribuție, marketing, fluxurile de numerar, etc.

Întocmirea situațiilor financiare previzionate se face pe baza unor presupuneri (ipoteze de lucru), adecvat fundamentate de managementul întreprinderii pe baza datelor din perioadele anterioare (ex. situațiile financiare ale anilor anteriori, bugetele de vânzări, de cheltuieli aferente anilor anteriori) și pe datele certe din perioadele următoare (contractele ferme cu clienții, comenzile ferme ale acestora pentru perioadele următoare, contractele și comenzile ferme întocmite cu furnizorii, etc), care vor genera – pe baza unor foi de calcul – valorile elementelor din situațiile financiare previzionate (ex. cifra de afaceri, soldul creanțelor comerciale, soldul conturilor de numerar și echivalente de numerar, etc). Complexitatea foilor de lucru, a diverselor tabele și variabile folosite depinde de mai mulți factori, cum ar fi:

acuratețea și veridicitatea ipotezelor de lucru

mărimea întreprinderii

diversitatea activității întreprinderii și industria din care aceasta face parte

experiența celor ce întocmesc foile de lucru și, respectiv, situațiile financiare previzionate.

Întreprinderile mari și mijlocii țin cont în previzionările lor de modificările existente în mediul economic general din cadrul industriei din care acestea fac parte. Persoanele implicate în cadrul procesului de previzionare sunt numeroase și fac parte din diverse departamente, cum ar fi: departamentul de vânzări, achiziții de materii prime, materiale, de producție, de marketing și distribuție, financiar, etc. De asemenea resursele de timp, umane și financiare alocate sunt semnificative. În cazul întreprinderilor mici, numărul persoanelor implicate în procesul de previzionare este mai redus și, în consecință, resursele alocate sunt mai reduse.

În continuare vom prezenta două studii de caz de întocmire de situații financiare previzionate. Primul exemplu are la bază metoda procentului din vânzări. Această metodă se pretează pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici unde se poate presupune, fară a avea variații semnificative între datele presupuse și cele efectiv realizate, că nivelul costurilor variabile, activele circulante și datoriile curente variază proporțional cu nivelul vânzărilor. Evident că sunt diverse elemente, cum ar fi cele din bilanț, care trebuie determinate prin referire la alte ipoteze și presupuneri, cum ar fi activele imobilizate a căror reprezentare în bilanț nu este legată de vânzări, fiind – în fapt – în strânsă corelație cu metoda de amortizare sau durata de amortizare folosită.

Această metodă are avantajul că este ușor de aplicat și oferă estimări pentru indicatori importanți, cum ar fi cifra de afaceri, costul vânzărilor, soldul creanțelor comerciale, soldul datoriilor comerciale sau soldul conturilor de numerar. Dezavantajul acestei metode consta în faptul că nu ține cont de foarte multe variabile, ca de exemplu în cazul vânzărilor en –gross nu se ține cont de condițiile comerciale încheiate cu fiecare client sau în cazul costului bunurilor vândute nu se ține cont de structura de preț specific fiecărui tip de produs comercializat (în cazul întreprinderilor care vând bunuri) sau serviciu prestart (în cazul întreprinderilor care prestează servicii).

Studiul de caz de mai jos care are la bază metoda procentului din vânzări și etapele de aplicare ale acestei metode au fost prezentate anterior de autor în cuprinsul articolului „ Situații financiare previzionate ” susținut în cadrul Conferința (VI) IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ȘI TEHNOLOGICE LA NIVEL NAȚIONAL, EUROPEAN ȘI MONDIAL.

Această metodă presupune trei etape:

Etapa nr. 1 – presupune analizarea datelor din situațiile financiare ale anilor anteriori pentru a stabili care sunt elemente din bilanț (poziția finanicară) și din contul de profit și pierdere care au variat în trecut în funcție de cifra de afaceri. Odată aceste elemente stabilite se va presupune că și în viitor acestea sunt cele ce vor varia direct proporțional cu evoluția (creșterea sau descreșterea) cifrei de afaceri.

Etapa nr. 2 – presupune estimarea cifrei de afaceri (vânzărilor) ce se va realiza în perioada următoare. Celelalte elemente vor fi stabilite în funcție de acest nivel al cifrei de afaceri. Având în vedere acest lucru, se poate concluziona că estimarea cifrei de afaceri viitoare este extreme de important și trebuie să se facă cu mare atenție.

Etapa nr. 3 – presupune calcularea elementelor individuale din situațiile financiare prin extrapolarea tiparelor istorice la noua valoare a cifrei de afaceri stabilită în etapa anterioară.

Exemplu nr. 26

Prezentul studiu de caz a fost prezentat în cadrul articolului „ Situații financiare previzionate ” susținut la Conferința (VI) IMPACTUL TRANSFORMĂRILOR SOCIO-ECONOMICE ȘI TEHNOLOGICE LA NIVEL NAȚIONAL, EUROPEAN ȘI MONDIAL

„ Întreprinderea mijlocie ABC intenționează să majoreze împrumutul pe care-l are la banca comercială cu care lucrează urmare a faptului că intenționează să dețină o cotă de piață mai mare. Societatea intenționează și crede că are șanse să obțină o creștere de 25 % a cifrei de afaceri în anul 2015 față de 2014.Din aceste motive i se solicită directorului financiar să estimeze care ar fi nevoia de finanțare pentru a obține această creștere a cifrei de afaceri. Pentru a stabili nevoia de finanțare directorul financiar va intocmi bilanțul și contul de profit și pierdere previzionat pentru anul 2015 folosind metoda procentului din cifra de afaceri aând în vedere datele istorice aferente anilor 2012-2014.

Cifra de afaceri aferentă anului 2014 a fost de 35.800.000 lei. Capitalul social al întreprinderii este de 3.800.000 lei. Întreprinderea are un împrumut pe termen mediu (3 ani) cu o bancă comercială. Valoarea împrumutului la finele anului 2014 este de 1.254.000 lei. O pondere de 30 % din acest împrumut va trebui să fie achitat în cursul anului 2016. Rezultatul reportat la finele anului 2014 este de 3.825.000 lei.

Cheltuielile înregistrate în avans în cursul anului 2014 au fost de 78.000 lei si se preconizează că aceași valoare va fi și în 2015. Nu există aprobări de buget semnificative pentru reînnoirea activelor imobilizate. Conform graficului de amortizare valoarea imobilizărilor corporale la finele anului 2015 va fi de 728.000 lei. Cheltuielile cu dobânzile în cursul anului 2015 vor fi de 122.000 lei. Se prezumă că la finele anului 2015 se vor înregistra datorii cu provizioanele de 22.000 lei.

Total active = Datorii + Capitaluri proprii + Fonduri externe

Intocmirea situațiilor financiare pe baza acestei metode:

Etapa nr. 1 – pe baza datelor din situațiile financiare ale anilor 2012-2014 s-au stabilit, în mod rezonabil, ponderile pentru anul previzionat 2015.

Etapa nr. 2 – presupune stabilirea cifrei de afaceri pentru anul 2015. Conform previziunilor departamentului comercial, cifra de afaceri pentru 2015 va fi cu 25% mai mare decât cea din anul anterior.

Cifra de afaceri 2015 = Cifra de afaceri 2014 *(1+25%) = 44.750.000 lei

Etapa nr. 3 – se vor stabili valorile elementelor care variază în funcție de cifra de afaceri stabilită în etapa anterioară. Se va ține cont de ponderile estimate pentru 2015.

Tabel 132: Contul de profit și pierdere – in mii lei –

Tabel 133: Calcularea rezultatului reportat la finele anului 2015

Determinarea rezultatului reportat se face ținând cont de profitul net al anului 2015 și de cuantumul dividendelor distribuite.

Tabel 134: Situația poziției financiare – în mii lei –

Aplicând formula: Total active = Datorii + Capitaluri proprii + Fonduri externe, se observă că întreprinderea are nevoie de o finațare suplimentară de 2.043.000 lei. Ținând cont de faptul că cifra de afacerii va crește cu 25 %, ceea ce înseamnă 8.950.000 lei, este posibil ca banca, în funcție și de garanțiile suplimentare pe care întreprinderea le poate oferi, să acorde acest împrumut suplimentar. ”

Cel de al doilea exemplu, mai jos prezentat, se pretează a fi aplicat de întreprinderile mijlocii sau mari și conține un set de foi de lucru detaliate care au la baza datele comerciale încheiate cu principalii clienți și furnizori ai întreprinderii. Ipotezele de lucru au în vedere bugetele de vânzări, de cheltuieli de desfacere, administrare și de marketing. Pe baza lor se determină restul de elemente din contul de profit și pierdere, bilanț și situația fluxurilor de trezorerie.

Exemplul 27

Întreprinderea ABC SRL întocmește la data de 10/01/2015 situațiile financiare previzionate pentru anul 2015 la solicitarea unui partener extern care ar dori să întreprindă o colaborare, în parteneriat cu ABC SRL, pe piața românească începând cu luna septembrie 2015. Partenerul extern va analiza situațiile financiare ale anului 2014 și situațiile financiare previzionateale anului 2015.

Ipotezele de lucru pentru întocmirea situațiilor financiare previzionate:

Aspecte generale privind întreprinderea ABC SRL

Întreprinderea are două activități din care obține venituri, care se include în cifra de afaceri:

Obiectul de activitate principal – comercializarea în regim en – gross pe piața din România a trei tipuri de produse: parfumerie, machiaj și produse de îngrijire a tenului (skin-care).

Obiectul de activitate secundar – prestează servicii de punere la dispoziție de personal (leasing de personal) către întreprinderi românești.

Aspecte privind relațiile comerciale cu clienții

Întreprinderea vinde produsele de parfumerie, machiaj și îngrijire a tenului către 5 clienți (Client 1… Client 5) care au diverse magazine de profil. Întreprinderea oferă cu titlul gratuit clienților, în funcție de vânzările realizate cu aceștia, materiale publicitare necesare popularizării produselor, încercării la punctele de vânzare și a stimulării vânzărilor, cum ar fi testerele, mostrele și alte matariale publicitare de informare și reclamă (pliante, afișe, etc). De asemenea întreprinderea achiziționează de la o parte din acești clienți elemente de decorare în magazinele acestora. Pentru aceste elemente de decorare părțile au încheiat contracte distincte în care întreprinderea ABC SRL are calitatea de beneficiar.

Părțile au negociat urmatoarele condiții comerciale, parafate prin acorduri comerciale semnate de ambele parti. Conditiile comerciale agreeate au avut la baza estimarile de volumele de vânzări mai jos prezentate:

Tabel 135: Estimari maxime de achizitii in 2015

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Estimarile maxime de achizitii reprezinta achizitii brute, la pretul de lista al furnizorului ABC SRL, inainte de acordarea de reduceri comerciale la momentul vanzarii. Condiția comercilă de livrare este CIF – magazin (punct de vânzare) client. Conform înțelegerilor contractuale clienții pot primi două tipuri de reduceri comerciale:

Reducere comercială acordată la momentul livrarii bunurilor și înscrisă distinct în factura de marfa

Reducere comercilă anuală (reducere de volum) acordată dacă și numai dacă clientul atinge pragul maxim de achiziții mai sus menționat, prag calculat la prețul de listă al furnizorului (ABC SRL) fară a se ține cont de reducerea acordată la momentul livrarii. Baza de calcul pentru reducerea comercială de volum se determină pe baza listei de prețuri a întreprinderii ABC SRL, ținându-se cont de orice reduceri comerciale acordate. Se observă că întreprinderea și-a asumat că va achiziționa elemente de decorare (reclamă) în magazinele clienților Client 1 și Client 2. Pentru acest lucru părțile au încheiat un contract distinct în care au stabilit prețul fiecărui tip de decorare și caracteristicile acestora.

Tabel 136: Condiții comerciale stabilite cu clienții

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Întreprinderea are încheiate contracte cu două supermarket-uri pentru punere la dispoziție de personal (leasing de personal) pentru operațiuni de mercantilizare a produselor la raft. Persoanele puse la dispoziție sunt angajați permanenți ai întreprinderii ABC SRL. Numărul de angajați puși la dispoziție este de 20 de persoane. Conditiile comerciale incheiate de societate cu cei doi clienti sunt urmatoarele

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Aspecte privind relații comerciale cu furnizorii externi

Produsele de parfumerie, machiaj și skin –care comercializate de ABC SRL sunt achiziționate de la un singur furnizor din Germania, în calitatea sa de producător și deținător al mărcii sub care aceste produse sunt comercializate.. Achiziționarea acestor măfuri de la extern se realizează sub condiția de livrare: EX WORKS – Depozit furnizor extern (Germania – Berlin). Costurile de transport pe parcurs extern sunt realizate cu transportatori – persoane juridice române. Costurile de asigurare pe parcurs extern sunt in relatie cu asiguratori – persoane juridice române.

Costul de achiziție și prețul de comercializare pe piața din România stabilit ca urmare a marjelor practicate de întreprindere, a condițiilor comerciale stabilite cu furnizorul extern, cu furnizorii de transport și cu societățile de asigurare se determină pe baza următoarelor structuri de preț:

Tabel 138: Structuri de preț

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Întreprinderea ABC SRL este obligată, în baza contractului de distribuție încheiat cu partenerul extern, să desfășoare acțiuni de promovare și stimulare a distribușiei acestor produse pe piața din România în următoarele condiții:

totalul cheltuielilor de marketing, care însemnă reclamă în reviste, publicitate pe panouri de afișaj stradal, achiziții de elemente de decorare în magazinele clienților, distribuirea cu titlul gratuit de materiale de prezentare și testare (testere, mostre), să fie cel puțin cel agreeat prin structurile de preț mai sus menționate

structura agreeată de părți este următoarea:

Tabel 138: Costuri de marketing obligatorii

materialele achiziționate se la furnizorul extern vor fi oferite cu titlul gratuit clienților pentru a fi utilizate la punctele de vânzare ale acestora pentru testarea și prezentarea produselor către consumatorul final. Aceste materiale sunt livrate direct la depozitul întreprinderii ABC SRL din București (condiție de livrare CIF – București depozit înteprinderea ABC SRL)

costurile de marketing pot fi depășite de întreprinderea A;

termenul de plată stabilit de părți este de 75 de zile

întreprinderea A este obligată ca în orice moment să dispună de un stoc de mărfuri, respectiv materiale publicitare care să acopere necesarul cererilor pentru un număr minim de zile, după cum urmează:

Tabel 139: Perioadele ce trebuie acoperite în orice moment de nivelul stocurilor

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Aspecte privind condițiile comerciale stabilite cu furnizorii interni

Servicii de asigurare

Costurile cu asigurarea bunurilor se impart în două categorii:

asigurarea bunurilor pe parcurs extern (Germania – Romania), conform datelor din structurile de preț mai sus menționate

asigurarea bunurilor (mărfurilor și materialelor publicitare) stocate în depozitul din București. Prima de asigurare pentru anul 2014 este de 0,5%. Pentru anul 2015 întreprinderea estimează același procent, pe care-l va aplica la valoarea soldului final al stocurilor de la 2015, considerând că societatea nu are sezonalitate, bunurile achiziționându-se unitary de-a lungul anului iar această valoare este acoperitoare pentru nivelul stocurilor de la finele fiecărei luni.

Contravaloarea polițelor de asigurare se achită imediat la data emiterii acestora. Costurile de asigurare necapitalizate în costul de achiziție al mărfurilor se include în bugetul cheltuielilor de distribuție.

Servicii de închiriere și refacturare utilități

Întreprinderea are închiriate două spații unde își desfășoară activitatea în următoarele condiții:

închiriere depozit: 6.500 lei / lună – se include în bugetul cheltuielilor de distribuție

închiriere sediu: 3.500 lei / lună – se include în bugetul cheltuielilor de administrare

ambii parteneri au optat pentru taxarea cu TVA a acestor servicii

deținătorii spațiilor închiriate refacturează utilitățile întreprinderii ABC SRL, întreprinderea estimând că în 2015 se vor înregistra aceleași costuri ca și în anul anterior (depozit: 455 lei/luna, sediu: 263 lei /lună)

facturile se emit la finele fiecărei luni iar termenul de plată este de 31 de zile de la data emiterii facturii

Servicii de transport

Întreprinderea are încheiat un contract cu o societate de transport care efectuează transport intern și extern în următoarele condiții:

pe parcurs extern – conform condițiilor din structurile de preț

pe parcurs intern – costul este stabilit în funcție de greutate, cubaj și natura bunurilor transportate. Pentru estimarea costurilor aferente anului 2015, întreprinderea ABC SRL folosește procentul maxim, obținut pe baza datelor istorice din ultimii trei ani, prin care costul transportului pe parcurs intern a fost de 0,75 % din vânzăril brute.

costurile de transport necapitalizate în costul de achiziție al mărfurilor se includ în bugetul cheltuielilor de distribuție.

Prestatorul este plătitor de TVA iar scadența facturilor este de 45 de zile de la data emiterii facturii, cu excepția facturilor pentru transportul extern care se achită în avans.

Servicii de reclamă în reviste

Întreprinderea are încheiat un contract cu o societate, persona juridică română, care administrează o serie de reviste de specialitate. Termenul de plată stabilit de părți este de 60 de zile. Aparițiile în reviste au loc de o manieră omogenă de – a lungul anului, facturile emițându-se după fiecare prestare de serviciu.

Achizițiile de combustibil

Întreprinderea achiziționează combustibil pentru deplasărilor în țară a agenților de vânzare, a personalului din departamentul de marketing și a conducerii întreprinderii. Întreprinderea estimează că costurile cu combustibilul în anul 2015 vor fi la fel ca și cele din anul anterior, respectiv 30.000 lei (fară TVA). Factura se emite la finele fiecărei luni, iar termenul de plată este de 15 zile. Defalcarea acestor costuri va fi următoarea:

70 % se va include în Bugetul cheltuielilor de distribuție

30 % se va include în Bugetul cheltuielilor de administrare

Achiziții de elemente de decorare în magazinele clienților

Întreprinderea și-a asumat că va achiziționa elemente de decorare (reclamă) în magazinele clienților Client 1 și Client 2 (vezi condițiile comerciale stabilite cu acești clienți). Pentru acest lucru părțile au încheiat un contract distinct în care au stabilit prețul fiecărui tip de decorare și caracteristicile acestora. Termenele de plată fiind de 60 de zile. Decorarile se realizeaza uniform pe intreaga perioada a anului.

Servicii de utilități

Cheltuielile cu utilitățile sunt cele facturate de proprietarii spațiilor închiriate (depozit și sediu). A se vedea lit. b) de mai sus.

Reparații auto

Întreprinderea are încheiat un contract de asitență tehnică pentru parcul auto cu o societate de profil. Managementul întreprinderii estimează că – urmare a uzurii parcului auto – costurile cu reparațiile vor crește cu 6 % fața de cele înregistrate în anul anterior. Costurile din anul anterior au fost de 20.000 lei / an. Defalcarea acestor costuri vor fi defalcate astfel:

70 % se va include în Bugetul cheltuielilor de distribuție

30 % se va include în Bugetul cheltuielilor de administrare

Amortizare

Întreprinderea nu are aprobate achiziții sau cedări de imobilizări. Costurile cu amortizarea – calculate pe baza registrului de mijloace fixe – se ridică la nivelul de 25.000 lei / an defalcat după cum urmează:

60 % se va include în Bugetul cheltuielilor de distribuție

40 % se va include în Bugetul cheltuielilor de administrare

Comisioanele și spetele bancare

Întreprinderea consider că în 2015 costurile generate de comisioanele bancare vor fi cu 6% față de anul anterior. Anul trecut au fost înregistrate costuri de 18.000 lei/an.

Aspecte fiscale

Întreprinderea este plătitoare de TVA. Cota de TVA utilizată este de24%. Cota de impozit pe profit este de 16%. La finele anului 2014 întreprinderea nu avea de achitat impozit pe profit. Plata TVA și a impozitului pe profit se consider că se face omogen în cursul anului 2015.

Costuri salariale și contribuțiile aferente

Pentru ușurinta calcului privind contribuțiile întreprinderii și contribuțiile datorate de angajat se vor avea in vedere următoarele aspecte (legislație valabila pentru anul 2014):

Tabel 140: Coeficienți stabiliți între salariul brut – salariul net – contribuții

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Politica salariala:

Societatea are angajati salariati cu contracte pe perioada nedeterminata (8 ore /zi). Angajatii se impart in 2 categorii, astfel:

Angajati care lucreaza pentru societate integral , fara a fi pusi la dispozitia altor parteneri sub forma de leasing de personal

Tabel 141: Fond lunar de salarii brutedefalcate pe departamente

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Angajati care sunt pusi la dispozitia altor parteneri, sub forma de leasing de personal. Acestia pot lucra si pentru societate in departamentul de distribuție. Numarul de angajati care vor fi pusi la dispozitia celor 2 clienti sunt in numar de 20 angajati.Costurile salariale, inclusiv taxele de societate, pentru fiecare angajat este de 2,000 luna/angajat. Datele privind orarul acestora in cursul anului se regaseste la secțiunea privind conditiile comerciale stabilite cu clientii. Plata salariilor și a contribuțiilor aferente se consider că se realizează omogen de-a lungul anului 2015.

Tabel 142: Situația poziției financiare la finele anului 2014

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Informații suplimentare privind soldurile finale aferente anului 2014:

Tabel 143: Stocuri – mărfuri

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Tabel 144: Stocuri – materiale publicitare

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Tabel 145: Clienți care achiziționează mărfuri

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Tabel 146: Clienți cărora li se prestează servicii (leasing de personal)

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Tabel 146: Furnizori interni

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Rezultatul reportat include profiturile nerepartizate din anii anteriori și profitul anului 2014.

Rezolvare

Pentru determinarea elementelor din contul de profit și pierdere, din bilanțul contabil și din situația fluxurilor de trezorerie se vor parcurge următoarele etape generându-se următoarele foi de lucru:

Determinarea bugetului vânzărilor de bunuri și prestărilor de servicii

Determinarea soldurilor creanțelor comerciale și încasările de la clienți

Determinarea costului bunurilor vândute și a serviciilor prestate

Determinarea soldurilor finale ale conturilor de stocuri, volumelor anuale de achiziții de mărfuri/materiale publicitare, soldurile finale ale conturilor de furnizori externi și volumul plăților către aceștia

Determinarea bugetului de marketing

Determinarea bugetului de cheltuieli de distribuție

Determinarea bugetului de cheltuieli de administrare

Venituri și cheltuieli financiare

Determinarea soldurilor furnizorilor interni și alte datorii curente

Întocmirea notelor contabile pentru operațiunile din etapele anterioare

Întocmirea balanței contabile (formă simplificată)

Întocmirea situațiilor financiare previzionate: contul de profit și pierdere, bilanțul contabil și situația fluxurilor de numerar.

Determinarea bugetului vânzărilor de bunuri și prestărilor de servicii

Tabel 147: Veniturile din vânzările de bunuri

Tabel 148: Veniturile din prestările de serviciu

Determinarea soldurilor aferente creanțelor comerciale

Pentru fiecare client avem date privind soldul inițial (din informațiile suplimentare aferente bilanțului contabil al anului anterior), vănzările de bunuri sau prestările de serviciu (din bugetul vânzărilor de la etapa anterioară) și perioada de încasare a facturilor (din secțiunea aferentă prevederilor contractuale). Pe baza acestor date determinăm soldurile finale și, respectiv, încasările de la fiecare client.

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Determinarea costului bunurilor vândute și a serviciilor prestate

Costul bunurilor vândute

Cunoaștem vânzările brute, calculate la prețul de listă (fară TVA) al întreprinderii ABC SRL, pe fiecare tip de produs comercializat conform bugetului de vânzări calculate, după cum urmează:

Vănzări parfumerie: 6.325.000

Vânzări machiaj: 3.795.000

Vânzări skin -care machiaj: 2.400.000

Total vânzări 12.520.000

și inserăm aceste sume în structurile de preț, stabilite pe baza condițiilor comerciale agreeate cu furnizorii, pentru a obține costul de achiziție aferent acestor vânzări, după cum urmează:

Costul bunurilor de parfumerie: 4.074.413

Costul bunurilor de machiaj: 2.488.953

Costul bunurilor de skin-care: 1.527.805

(a se vedea structurile de preț de mai jos)

Tabel 151: Calculul costului bunurilor vândute pe baza structurilor de preț

Sursă: Creația autorului pentru realizarea exemplului

Costul serviciilor prestate

Se determină ținînd cont de costurile salariale, inclusiv taxele întreprinderii, de numărul maxim de zile lucrătoare din 2015 și de numărul de zile lucrate pentru fiecare client în parte. Se observă că acești angajați nu prestează servicii numai pentru acești clienți, ci sunt utilizați de întreprindere și pentru uz intern. Costurile aferente perioadelor lucrate pentru clienți se clasifică drept costuri ale serviciilor prestate, iar diferența se va include în bugetul cheltuielilor de distribuție (conform datelor menționate în secțiunea 8 Costuri salariale și contribuțiile aferente).

Tabel 152: Costul serviciilor prestate

Sursă: Creația autorului

Costurile salariale atât cele aferente perioadelor lucrate pentru clienți, cât și cele aferente lucrate pentru întreprinderea ABC SRL se defalcă după cukm urmează:

Sursă: Creația autorului

4) Determinarea soldurilor finale ale conturilor de stocuri, volumelor anuale de achiziții de mărfuri/materiale publicitare, soldurile finale ale conturilor de furnizori externi și volumul plăților către aceștia

Pentru fiecare tip de mărfuri se cunosc soldurile inițiale, costul mărfurilor vândute și vitezele de rotație minime (nivelurile minime de stoc) stabilite cu furnizorul extern. Pe baza acestor date determinăm soldul final și volumul anual al achizițiilor de mărfuri.

Sursă: Creația autorului

Conform înțelegerii stabilite cu furnizorul extern, întreprinderea ABC SRL va achiziționa în cursul anului 2015 cel puțin următoarele volume de achiziții calculate ținând cont de procentele minime de materiale din totalul costurilor de marketing obținute pe baza structurilor de preț:

Tabel 157: Costuri de marketing

Pentru fiecare tip de materiale se cunosc soldurile inițiale, volumul achizițiilor anuale minime și vitezele de rotație minime (nivelurile minime de stoc) stabilite cu furnizorul extern. Pe baza acestor date determinăm soldul final și consumul anual de materiale.

Sursă: Creația autorului

Pentru furnizorul extern avem date privind soldul inițial, volumul anual al achizițiilor de mărfuri , materiale publicitare și durata creditului furnizor acordat de partenerul extern. Pe baza acestor date stabilim soldul final și nivelul plăților efectuate către acesta.

Tabel 159: Determinarea soldului final și a fluxului de plăți

Sursă: Creația autorului

5) Determinarea bugetului de marketing

La determinarea costurilor de marketing se va ține cont de nivelurile minime rezultate prin structurile de preț, de înțelegerile stabilite cu furnizorul de produse extern, de înțelegerile cu furnizorii interni de reclamă în reviste și de înțelegerile cu clienți, în magazinele cărora se cumpără elemente de decorare.

Tabel 160: Costurile de marketing defalcate pe activități

Sursă: Creația autorului

*) Valorile au fost determinate mai sus la etapa nr. 4

**) Reclama in reviste este obligatorie la acest nivel și va fi realizată de întreprindere, în condițiile stabilite la lit. d) mai sus, cu furnizorul intern care administreaza un numar de reviste

***) și ****) Conform întelegerii existente cu furnizorul extern (producătorul bunurilor și deținătorul mărcii sub care se comercializează aceste bunuri) nivelul minim al decorărilor în punctele de vânzare ale clienților (locul unde bunurile sunt vândute către consumatorul final) trebuie să fie de cel puțin 85.385. Această condiție este îndeplinită deoarece întreprinderea va achiziționa efectiv elemente de decorare de 93.163, pentru a respecta înțelegerile existente cu clienții.

Totalul bugetului de marketing este de 1.065.190.

6) Determinarea bugetului de cheltuieli de distribuție

Cheltuielile de distribuție includ – conform ipotezelor – următoarele costuri: costurile de transport necapitalizate în costul mărfurilor, costurile cu asigurarea bunurilor necapitalizate în costul mărfurilor, chiria depozitului, cheluielile cu utilitățile depozitului, costurile cu combustibilul, costurile salariale cu personalul, costurile cu reparațiilor autovehiculelor și cheltuielile cu amortizarea.

Tabel 161: Costurile de transport necapitalizate ( vezi lit. c) )

Sursă: Creația autorului

Tabel 162: Costurile cu asigurarea bunurilor necapitalizate (vezi lit a))

Sursă: Creația autorului

Tabel 163: Costuri cu chiria depozitului ( vezi lit. b))

Sursă: Creația autorului

Tabel 164: Costuri cu utilitățile (vezi lit. b))

Sursă: Creația autorului

Tabel 165: Costurile cu combustibilul (vezi lit. e))

Sursă: Creația autorului

Costurile salariale cu personalul (vezi secțiunea 8 )

Aceste costuri se compun din două sume: costurile salariale aferente personalului care lucrează în permanență în distribuția de produse și costurile salariale ale personalului care este utilzat atât pentru leasingul de personal, cât și pentru uz intern. Folosind relațiile între salariul brut și taxele întreprinderii se vor calcula sumele aferente, tinând cont și de calculele făcute la secțiunea costul serviciilor prestate.

Tabel 166: Personal care lucrează integral pentru întreprindere

Sursă: Creația autorului

Tabel 167: Personal care lucrează parțial pentru întreprindere

Sursă: Creația autorului

Tabel 168: Costurile cu reparațiilor autovehiculelor (lit.h)

Sursă: Creația autorului

Tabel 169: Amortizarea imobilizărilor corporale

Sursă: Creația autorului

7) Determinarea bugetului de cheltuieli de administrare

Cheltuielile de distribuție includ următoarele costuri: chiria sediului, cheluielile cu utilitățile sediului, costurile cu combustibilul, costurile salariale cu personalul, costurile cu reparațiilor autovehiculelor și amortizarea.

Tabel 171: Costuri cu chiria sediului ( vezi lit. b)

Sursă: Creația autorului

Tabel 172: Costuri cu utilitățile ( vezi lit. b) )

Sursă: Creația autorului

Tabel 173: Costurile cu combustibilul (vezi lit. e))

Sursă: Creația autorului

Tabel 174: Costurile salariale cu personalul ( secțiunea 8)

Sursă: Creația autorului

Tabel 175: Costurile cu reparațiilor autovehiculelor (lit. h))

Sursă: Creația autorului

Tabel 176: Amortizarea imobilizărilor corporale (secțiunea 5)

8) Tabel 177: Venituri și cheltuieli financiare

9) Determinarea soldurilor furnizorilor interni și alte datorii

Pentru fiecare furnizor se cunoaște soldul inițial, volumul achizițiilor de servicii anual (cu TVA inclus) și condițiile de plată (viteza de rotație în zile). Pe baza acestor date se va determina soldul final și cuantumul plăților către acești furnizori. În cadrul altor datorii se vor include: datoriile privind personalul, contribuțiile aferente salariilor, TVA și impozitul pe profit. Contribuțiile aferente salariilor, datorate de angajat și de angajator, se calculează, pentru ușurința calculului, pe baza coeficienților determinați în cadrul secțiunii 8. Pentru aceste datorii curente avem informații privind soldul inițial și cuantumul acestora înregistrat în anul 2015. Plata acestora de-a lungul anului se consider că se face omogen (lunar sau trimistrial).

Tabel 178: Determinarea soldului final și a fluxului de plăți

Pe baza calculelor din etapele anterioare și ținând cont de coeficienții determinți în secțiunea 8 Costuri salariale și contribuțiile aferente avem:

Tabel 179: Determinarea contibuțiilor cu salariile

Determinarea TVA de plată se calculează ținând cont de valorile din etapele anterioare care sunt afectate de TVA, astfel:

Tabel 180: Stabilire valoare TVA de plată

Tabel 181: Stabilire valoare impozit pe profit

Tabel 182: Determinarea soldului final și a fluxului de plăți

10) Întocmirea notelor contabile pentru operațiunile determinate în etapele anterioare

În această etapă se întocmește registrul jurnal în cuprinsul căruia se inserează o coloană cu elemente de codificare pentru bilanț și contul de profit și pierdere. Un posibil model se află prezentat în tabelul de mai jos.

Tabel 184 Registrul jurnal

11) Întocmirea balanței contabile (formă simplificată)

Pornind de la soldurile inițiale și ținând cont rulajele debitoare și creditoare curente, evidențiate prin notele contabile din etapa 10, obținem următoarea balanță contabilă (formă simplificată):

Tabel 185: Balanța contabilă previzionată la data de 31/12/2015

Sursă: Creația autorului

Pe baza balanței contabile și a datelor anterior determinate se va întocmi, în forme simplificate, cele trei componente ale situațiilor financiare previzionate pentru anul 2015.

Tabel 186: Contul de profit și pierdere previzionat

Sursă: Creația autorului

Tabel 187: Situația fluxurilor de numerar (metoda directă)

Tabel 188: Bilanț contabil previzionat

Sursă: Creația autorului

Analizând cele două metode de întocmire a situațiilor financiare previzionate se pot face comparații privind complexitatea modului de aplicare a acestora. Se constată că cea de a doua metodă este mult mai dificil de aplicat. Totuși, această metodă te ajută să-ți formezi o imagine mai clară și mai precisă asupra evoluției întreprinderii. Este evident faptul că această metodă se aplică atunci când se dorește a se previziona o imagine viitoare cât mai aproape de realitate.

4.2 Evaluarea performanțelor I.M.M.-urilor

4.2.1 Înțelegerea componentelor situațiilor financiare

Așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei lucrări, considerăm că pentru Romania trebuie să constituie o prioritate națională ca I.M.M.-urilor românești, plătitoare de taxe, contribuții și impozite, să fie puternice și să fie performante în competiția cu alte întreprinderi similare din alte state, mai ales cu cele din U.E. În performanța întreprinderii intervine și magementul financiar al acesteia, care are rolul de a înțelege care este poziția financiară atât a întreprinderii pe care o conduce, cât și a altor întreprinderi cu care interacționează, cum ar fi clienții sau furnizorii. De exemplu, este important să înțelegi situația financiară a clienților atunci când vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii către aceștia se face pe credit comercial, fiind esențial să poți stabili o limită de creditare care să fie în concordanță cu potențialul real al acestora. Unele din datele financiare, pe baza cărora se poate analiza situația financiară a unei întreprinderi, sunt cele care se regăsesc în cuprinsul situațiilor financiare anuale. Sitauțiile financiare anuale sau semestriale se depun anual, respectiv semestrial, de întreprinderi la autoritățile statului român, care au în atribuții gestionarea acestora. Se poate concluziona că este în interesul statului nostru de a avea la dispoziție, periodic, o reflectare corectă a situației financiare a fiecărei întreprinderi din România.

Reglementările contabile în vigoare, pe baza cărora se întocmesc situațiile financiare și la care ne raportăm pe parcursul prezentului subcapitol, sunt cele prezentate în ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

Componentele situațiilor financiare anuale fie acoperă o perioadă de timp, de regulă un an de zile, fie se referă la situația întreprinderii la un moment dat (la finele perioadei). Componenta care reflectă situația întreprinderii la finele anului este Bilanțul contabil (în alte reglementări contabile, cum ar fi I.F.R.S., se mai numește și Poziția financiară) iar componentele care acoperă o perioadă de timp sunt: Contul de profit și pierdere, Situația modificărilor capitalului propriu și Situația fluxurilor de trezorerie

Pentru ca informația, degajată de situațiile financiare, să fie mai bine înțeleasă de către utilizatorii acestora, situațiile financiare mai conțin un set de Note explicative la situațiile financiare anuale, care au rolul de a detalia elementele semnificative din cadrul componentelor.

Obiectivele situațiilor financiare

Principalele obiective ale situațiilor financiare pot rezuma astfel:

de a oferi informații necesare luării de decizii corecte și raționale privitoare la investirea în întreprindere, la acordarea de finanțare acesteia sau alte decizii similare, care pot fi luate de investitori – actuali sau potențiali-, de creditori, de autorități sau de alți utilizatori.

de a oferi informații utile investitorilor, creditorilor sau a altor parteneri ai întreprinderii în evaluarea corectă a valorii, a momentului sau a cerditudinii sumelor de numerar pe care aceștia le vor primi sub forma de dividende, de dobânzi, de rambursări a tranșelor de credit, etc.

Principiile care stau la baza întocmirii situațiilor financiare

Reglementările contabile menționează mai multe principii dintre care amintim următoarele ca fiind – în opinia noastră – cele mai importante din perspectiva înțelegerii situațiilor financiare:

Principiul contabilității de angajamente – Efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt:

recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc, fără a se avea în vedere momentul în care numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit

recunoscute în contabilitate în perioadele în care se produc

raportate în situațiile financiare ale perioadelor în care se produc

Atenție ! Singura componentă a situațiilor financiare, care se întocmește fără a se avea în vedere acest principiu, este Situația fluxurilor de trezorerie deoarece aceasta are tocmai scopul de a reflecta sumele încasate și sumele plătite, defalcate pe cele trei activități ale oricărei întreprinderi (exploatare, investiție și finanțare).

Principiul permanenței metodelor – Politicile contabile și metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul.

Prevalenței economicului asupra juridicului – acest principiu presupune următoarele aspecte:

contabilizarea și prezentarea elementelor trebuie să se facă ținând cont de de fondul economic al tranzacției sau al angajamentului în cauză

evenimentele și operațiunile economico‐financiare trebuie evidențiate în contabilitate așa cum acestea se produc, în baza documentelor justificative care trebuie să reflecte întocmai modul producere și derulare al acestora

contractele încheiate între părți trebuie să prevadă modul de derulare a operațiunilor și să respecte cadrul legal existent

forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanță cu realitatea economic

dacă există diferențe între fondul sau natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică, entitatea va înregistra în contabilitate aceste operațiuni, cu respectarea fondului economic al acestora.

Atenție ! Atragem atenția asupra a două prevederi din legislația națională care, chiar dacă acestea nu fac referire direct la subiectul nostru, pot avea consecințe importante pentru activitățile economice desfășurate de întreprindere:

Codul Civil – Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general și poate fi lovit de nulitate relativă contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular. În cazurile în care natura nulității nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil.

Codul Fiscal – Autoritățile fiscale pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.

Contul de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere prezintă evoluția întreprinderii de – a lungul perioadei (exercitiului contabil). El prezintă rezultatul exercițiului ca diferență între venituri și cheltuieli sub forma ultimei linii denumită Profitul sau pierderea net(ă) exercițiului financiar. Contul de profit și pierdere se intocmește ținând cont de principiul conectării cheltuielilor la venituri, în sensul că:

veniturile și cheltuielile care rezultă direct și concomitent din aceeași tranzacție sunt recunoscute simultan în contabilitate, prin asocierea directă între cheltuielile și veniturile aferente, cu evidențierea distinctă a acestor venituri și cheltuieli

odată ce veniturile aferente perioadei au fost stabilite, se vor asocia acestora toate cheltuielile aferente acelei perioade, indiferent de data încasării veniturilor sau data plății cheltuielilor

Cele două componete care stau la baza determinării rezultatului exercițiului se definesc astfel:

Venituri – constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor. (OMFP 1802,2014, Secțiunea 2.1,pct. 19, alin. 2, lit a)) Natura veniturilor unei întreprinderi depinde de tipul de activități desfășurate de aceasta, cum ar fi:

dacă întreprinderea produce bunuri pe care le vinde, atunci veniturile ei sunt cele din vanzarea produselor finite, semifabricatelor, produselor reziduale

dacă întreprinderea achiziționează bunuri pe care, ulterior, le vinde, atunci veniturile ei sunt cele din vânzarea mărfurilor

dacă întreprinderea prestează servicii clienților, atunci veniturile sunt cele din prestarea de servicii (chirii, redevențe, alte servicii)

Reglementările contabile solicită ca veniturile să fie prezentate după natura acestora, respectiv venituri din exploatare și financiare. Prima linie din cadrul contului de profit și pierdere o constituie Cifra de afaceri, element important în analizare oricărei întreprinderi, care se constituie din veniturile anterior menționate plus eventuale subvenții de exploatare aferente acestora.

Cheltuieli – constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari. [Secțiunea 2.1,pct. 19, alin. 2, lit b), OMFP 1802/2014] Altfel spus aceste cheltuieli reprezintă sacrificări de resurse care au ca rol generarea veniturilor.

Reglementările contabile în vigoare – Secțiunea 4.17, pct. 450, OMFP 1802/2014 – solicită prezentarea contului de profit și pierdere după natura cheltuielilor, respectiv cheltuieli de exploatare (cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, servicii, de personal, etc) și financiare (pierderi din creanțe legate de participații, diferențe de curs, cheltuieli privind dobânzile, etc) și nu grupate după destinația acestora, respectiv marja brută, cheltuieli de desfacere sau cheltuieli generale de administrație. Cu alte cuvinte anumite cheltuieli, cum ar fi cele cu salariile, cu prestările de servicii sau cu amortizarea, s-ar încadra fie în costurile de desfacere, fie în cele de administrare dacă ar fi defalcate pe destinație.

Avand în vedere că analizarea unei întreprinderi pornind de la un cont de profit și pierdere, prezentat după destinația cheltuielilor, este mult mai utilă, permițând o comparabilitate mai bună între diverse întreprinderi, recomandăm ca în notele explicative ale situațiilor financiare să fie inclusă o secțiune, denumită Analiza rezultatului din exploatare, care să grupeze cheltuielile după destinație:

Tabel 189: Analiza rezultatului din exploatare

Sursă: Creația autorului pe baza reglementărilor contabile

Costul bunurilor vândute și al serviciilor prestate – în funcție de specificul activității întreprinderii – se poate defalca în cheltuielile activității de bază, cheltuielile activităților auxiliare și cheltuielile indirecte de producție. Se poate observa că se identifică ușor și valoarea marjei brute, important indicator in analizarea performanței intreprinderii de-al lungul mai multor exerciții financiare sau prin comparație cu alte întreprinderi. De asemnea se poate analiza și compara evoluția și valoarea cheltuielilor de desfacere și a celor generale de administrație.

Există o corelație între contul de profit și pierdere și bilanțul contabil în sensul că rezultatul exercițiului (profit sau pierdere) se regăsește distinct menționat în bilant, în cadrul secțiunii care reflectă capitalurile proprii, denumită Capital și Rezerve. Mai mult, din analiza definițiilor veniturilor și cheltuielilor, se poate concluziona că acestea modifică activele și datoriile bilanțiere, rezultând o modificare a capitalurilor proprii diferită de cea c ear putea avea loc ca urmare a contribuțiilor sau distribuirilor către proprietari.

4. Situația modificării capitalului propriu

Această componentă – ca și contul de profit și pierdere – reflectă evoluțiile care au avut loc de – a lungul exercițiului financiar. Modificările capitalurilor proprii ale unei entități între începutul și finalul perioadei de raportare reflectă creșterea sau reducerea activului net (capitalurilor proprii) în cursul perioadei. Conform reglementărilor contabile în vigoare, întreprinderea trebuie să prezinte , fie ca situație financiară distinctă, fie în note, un tabel, care să reflecte mișcările recunoscute direct în capitalurile proprii, în cursul exercițiului financiar. Tabelul va include principalele categorii de capital propriu: capital social, prime de capital, reserve, acțiuni proprii, rezultat reportat, rezultatul current al exercițiului și repartizarea profitului. De asemenea tabelul va indica activitățile care au condus la modificările diferitelor categorii de capital propriu.

Creșterea sau descreșterea activului net (capitalurilor proprii) se datorează:

modificărilor generate de diferența dintre veniturile, inclusiv câștigurile, și cheltuielile, inclusiv pierderile, aferente exercițiului financiar în curs cu alte cuvinte impactul Profitului sau a pierderii net(e) a exercițiului financiar – ultima linie din contul de profit și pierdere

modificărilor rezultate din tranzacțiile cu proprietarii care acționează în calitatea lor de proprietari (cum ar fi contribuțiile la capitalul propriu, răscumpărarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității și dividendele)

Contribuțiile la capitalul propriu și răscumpărarea propriilor instrumente de capitaluri proprii afectează numai conturile care reflectă contribuțiile acționarilor/asociaților. Rezultatul current al exercițiului și distribuirea de dividende afectează numai rezultatul reportat. De asemnea pot exista mișcări între diversele categorii de capiluri proprii fără ca acestea să modifice totalurile capitalurilor proprii cum ar fi de exemplu repartizarea la reserve a unei sume din rezultatul reportat.

Există corelație între această siuație și bilanțul contabil, în sensul că totalurile diferitelor categorii de capitaluri proprii se regăsesc distinct menționate în bilanț la secțiunea denumită Capital și reserve. Contribuțiile proprietarilor și distribuțiile către aceștia – ca și în cazul veniturilor și cheltuielilor – conduc la modificarea activelor și datoriilor întreprinderii, modificări ce se reflectă prin variația conturilor care care reflectă contribuțiile acționarilor/asociaților

5. Bilanțul contabil

Bilanțul contabil prezintă situația financiară a unei întreprinderi la un moment dat, de regulă la finele exercițiului financiar. Această situație include atât resursele pe care întreprinderea le are la dispoziție, cât și datoriile acesteia față de creditori și proprietari. Egalitatea între resursele deținute, denumite active, și suma datoriilor față de creditori, denumite Datorii , și față de proprietari, denumite Capitaluri proprii, reflectă modul în care societatea a intrat în posesia acestor resurse astfel: fie au fost puse la dispoziție de creditori (ex. împrumuturi bancare, împrumuturi din obligațiuni), fie au fost puse la dispoziție de proprietari (ex. aport de capital social) sau au fost dobândite de întreprindere, ca urmare a activității curente, și nu au fost încă distribuite către proprietarii.

Componentele bilanțului sunt activele, datoriile și capitalurile proprii.

Activele – reprezintă resurse controlate de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate. Un activ este recunoscut în contabilitate și prezentat în bilanț atunci când este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate și activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat/evaluată în mod credibil [Secțiunea 2.1,pct. 18, alin. 2, lit a), OMFP 1802/2014].

Activele sunt prezentate în bilanț ca active imoblizate, circulante și cheltuieli în avans.

Atenție ! Alte reglementări contabile, cum ar fi IFRS și US GAAP, prezintă activele ca fiind active imobilizate și active curente (circulante). Cheltuielile în avans sunt incluse în categoria activelor circulante, atunci când privesc exercițiul financiar următor, și în categoria celor imobilizate pentru sumele ce privesc alte exerciții viitoare.

Activele imobilizate – sunt acele active generatoare de beneficii economice viitoare și deținute pe o perioadă mai mare de un an [Secțiunea 4.4,pct. 138, OMFP 1802/2014]. Mai există un mod de identificare a activelor imobilizate, respectiv prin raportare la definiția, mai jos prezentată, a activelor circulante în sensul că orice activ, care nu respect condiția de activ circulant, este considerat activ imobilizat [Secțiunea 4.5,pct. 268, alin.2, OMFP 1802/2014]. În funcție de natura imoblilizărilor acestea se impart în: necorporale, corporale și financiare. Categoriile de active imobilizate depind în mare măsură de domeniul de activitate al întreprinderii. Costul acestor active imobilizate, cu excepția terenurilor, este recuperat de către întreprindere, în timp, prin intermediul amortizării. Aceste costuri acumulate afectează valoarea activelor imobilizate din bilanț, în sensul diminuării acesteia.

Activele circulante – sunt acele active care se regăsesc în următoarele situații:

se așteaptă să fie realizate sau sunt deținute cu intenția de a fi vândute sau consumate în cursul normal al ciclului de exploatare al entității

sunt deținute, în principal, în scopul tranzacționării

se așteaptă a fi realizate în termen de 12 luni de la data bilanțului

sunt reprezentate de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată [Secțiunea 4.5,pct. 268, alin.1, OMFP 1802/2014].

Din această definiție se desprinde idea că activele circulante sunt acele active de la care se așteptă să devină numerar, să fie tranzacționate sau consummate în perioada următoare. Activele circulante sunt considerate ca fiind active lichide, în sensul că pot fi ușor schimbate în numerar (ex. crențele, stocurile,etc), obținându-se un echivalent în numerar ce aproximează valoarea lor. Echivalentele de numerar reprezintă investițiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în numerar și sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

În categoria activelor circulante se cuprind:

stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură – reprezintă materii prime, materiale, etc folosite de întreprindere în procesul de producție sau mărfuri achiziționate pentru a fi revândute în cursul normal al ciclului de exploatare al entității. Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor care sunt destinate procesării și finalizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar.

creanțe – reprezintă rezultatul vânzărilor pe credit al întreprinderii care nu a fost încă încasat în numerar.

Atenție ! Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element. Aceste sume nu se include în categoria de active circulante, fiind clasificate drept active imobilizate.

investiții pe termen scurt – reprezintă titluri de valoare (acțiuni, obligațiuni, depozitele bancare pe termen scurt, etc) în care conducerea întreprinderii investește atunci când există un exces de numerar și pe care le lichidează atunci când are nevoie de numerar. Dacă se intenționează deținerea lor pe o perioadă mai mare de timp, atunci acestea se vor clasifica drept imobilizări financiare.

casa și conturi la bănci – numerar și echivalente de numerar nerestricționat la utilizare. Numerarul restricționat la utilizare se clasifică drept imobilizare financiară.

Analizând definițiile activelor circulante și a celor imobilizate se poate concuziona că destinația pe care o acordă conducerea întreprinderii acestor active este determinantă în clasificarea acestora. Același tip de activ, de exemplu un autoturism, poate fi clasificat fie ca activ imobilizat, dacă se intenționează a se utiliza în cadrul întreprinderii pentru deplasările angajaților sau dacă se intenționează închirierea acestuia către terți în baza unui contract de leasing operațional, fie ca activ circulant dacă se intenționează a se tranzacționa în viitorul apropiat.

Cheltuieli în avans – Cheltuielile plătite/de plătit în exercițiul financiar curent, dar care privesc exercițiile financiare următoare. Cu alte cuvinte în această categorie se includ atât sume ce se vor reflecta în cheltuieli în exercițiul următor, cât și sume pentru exercițiile mai îndepărtate. Dacă sumele sunt semnificative ar fi indicat ca în bilanț să se prezinte distinct sumele care vor afecta cheltuielile pentru exercițiul financiar urmator, respectiv cele pentru exercițiile mai îndepărtate.

Datoriile – reprezintă obligații actuale ale entității ce decurg din evenimente trecute și prin decontarea cărora se așteaptă să rezulte ieșiri de resurse care încorporează beneficii economice. O datorie este recunoscută în contabilitate și prezentată în bilanț atunci când este probabil că o ieșire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligații prezente și când valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod credibil [Secțiunea 2.1,pct. 18, alin. 2, lit b), OMFP 1802/2014].

Datoriile sunt prezentate în bilanț ca datorii pe termen scurt (sume care trebuie plătite într‐o perioadă de până la un an), datorii pe termen lung ( sume care trebuie plătite într‐o perioadă mai mare de un an), provizione și venituri în avans.

Atenție ! Alte reglementări contabile, cum ar fi IFRS și US GAAP, prezintă datoriile ca find datorii curente (pe termen scurt) și datorii pe termen lung. Cu alte cuvinte, provizioanele și veniturile în avans sunt incorporate în cele două categorii pe baza raționamentului profesional.

Datoriile pe termen scurt – mai sunt denumite și datorii curente și sunt reprezentate de acele datorii care:

se așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entității; sau

este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanțului.

Orice datorie care nu îndeplinește condițiile de datorie curentă va fi clasificată drept datorie pe termen lung.

Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită și care

la data bilanțului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce privește valoarea sau data la care vor apărea.

Veniturile în avans sunt acele veniturile încasate/de încasat în exercițiul financiar curent, dar care privesc exercițiile financiare următoare. Cu alte cuvinte în această categorie se includ atât sume ce se vor reflecta în veniturile din exercițiul următor, cât și sume pentru exercițiile mai îndepărtate. Dacă sumele sunt semnificative ar fi indicat ca în bilanț să se prezinte distinct sumele care vor afecta veniturile pentru exercițiul financiar urmator, respectiv cele pentru exercițiile mai îndepărtate.

Atenție ! Importanța activelor circulante și a datoriilor curente este reflectată de o linie distinct în bilanț denumită „Active circulante nete/datorii curente nete” care reprezintă diferența între cele două elemente. Excesul activelor circulante fața de datoriile curente este denumit în literatura de specialitate drept Capital circulant. Acestă comparare își poate avea explicația și în definiția, din alte reglementări contabile- cum ar fi US GAAP-, a datoriilor curente care sunt definite ca fiind acele datorii a căror decontare se face pe baza activelor circulante. Raportul dintre totalul activelor circulante și totalul datoriilor curente poartă este denumit în literatura de specialitate drept Lichiditatea curentă. Pentru ca acești indicatori să fie corect calculați, trebuie a se prezenta distinct sumele, care se referă la exercițul financiar viitor, de cele care se referă la exercițiile mai îndepărtate, atât pentru poziția „ Cheltuielile în avans” , cât și pentru poziția „ Venituri în avans”.

Capitalurile proprii – reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale [Secțiunea 2.1,pct. 18, alin. 2, lit c), OMFP 1802/2014]. La elaborarea situațiilor financiare, entitățile adoptă conceptul financiar de capital. Conform acestui concept, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii ale entității [Secțiunea 4.13,pct. 409, OMFP 1802/2014]. Capitalurile proprii se impart în două secțiuni:

capitaluri proprii generate ca urmare a tranzacțiilor cu proprietarii: contribuțiile și retragerile realizate de proprietari

rezultatatul reportat aferent perioadelor anterioare: surse ale întreprinderii, generate ca urmare a activităților profitabile din trecut, care nu au fost încă distribuite proprietarilor. Profitul contabil rămas după repartizarea rezervei legale, conform legii, se include la începutul exercițiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale în rezultatul reportat.

În cazul în care rezultatul reportat aferent unui exercițiu financiar este negativ (pierdere reportată), atunci acoperirea acestuia se poate face din profitul exercițiului financiar curent, după aprobarea situațiilor financiare anuale conform legii, și cel reportat aferent exercițiilor financiare precedente, din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților, cu respectarea prevederilor legale [Secțiunea 4.13.5, pct. 423, OMFP 1802/2014].

6. Situația fluxurilor de trezorerie

Această situație are rolul de a oferi informații relevante cu privire la fluxurile de trezorerie (numerar) încasate și plătite de întreprindere în cadrul exercițiului financiar. Aceste informații vor permite utilizatorilor situațiilor financiare (ex. creditorilor, acționarilor,etc) să evalueze cuantumul, momentul și probabilitatea fluxurilor de numerar ce le sunt destinate. Aceste fluxuri trebuie să fie prezentate pe activități de exploatare, de investiții și de finanțare. Această situație, ca de altfel și situația modificării capilalului propriu și situația contului de profit și pierdere, se referă mai degrabă la un interval de timp și nu la un moment dat. În esență această situație reconciliează diferența de numerar și echivalente de numerar dintre începutul și sfârșitul perioadei.

Activități de exploatare

Fluxurile de trezorerie (numerar) aferente activităților de exploatare descrie, de regulă, efectele acelor tranzacții prezentate de întreprindere în contul de profit și pierdere. Așa cum s-a precizat anterior, contul de profit și pierdere este întocmit pe baza contabilității de angajamente și, în consecință, veniturile și cheltuielile înregistrate nu corespund sumelor încasate, respectiv sumelor plătite în cursul perioadei. O parte din venituri înregistrate în într-un exercițiu finanicar pot fi efectiv încasate în exercițiul următor. La fel se poate întămplă și în cazul unor cheltuieli care sunt înregistrate în cursul exercițiului, iar achitarea se lor face în exercițiul următor. Reglementările contabile prezintă succinct tipurile de fluxuri de numerar din activități de exploatare menționând că acestea sunt derivate, în primul rând, din principalele activități producătoare de venit ale entității [Secțiunea 5.1, pct. 455, OMFP 1802/2014]:

încasările în numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;

încasările în numerar provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;

plățile în numerar efectuate către furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii;

plățile în numerar efectuate către și în numele angajaților;

plățile în numerar sau restituiri ale impozitelor pe profit, cu excepția cazului în care pot fi asociate în mod specific activităților de investiții și de finanțare

Activități de investiții

Fluxurile de numerar din activitățile de investiții prezintă activitățile întreprinderii cu privire la investițiile făcute în active imobilizate. Fluxurile de numerar încasate de întreprindere se prezintă în una din următoarele categorii:

încasările în numerar din vânzarea de imobilizări corporale, necorporale și alte active imobilizate

încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entități și din vânzarea de interese în asocierile în participație

Atenție ! Nu se includ încasările pentru instrumentele considerate a fi echivalente de numerar și pentru cele păstrate în vederea plasării sau tranzacționării.

încasările în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor acordate altor părți.

Fluxurile de numerar plătite de întreprindere se prezintă în una din următoarele categorii:

plățile în numerar pentru dobândirea de imobilizări corporale, necorporale și alte active imobilizate.

Atenție ! Se includ plățile care se referă la costurile de dezvoltare capitalizate și la construcția, în regie proprie, a imobilizărilor corporale.

plățile în numerar pentru dobândirea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entități și de interese în asocierile în participație

Atenție ! Nu se includ plățile pentru instrumentele considerate a fi echivalente de numerar și pentru cele păstrate în vederea plasării sau tranzacționării.

plățile făcute pentru avansurile în numerar și împrumuturile acordate altor părți.

Activități de finanțare

Activitățile de finanțare se referă la fluxurile de numerar, încasate sau plătite, generate de activitățile întreprinderii privitoare la instrumentele de capitaluri proprii și la împrumuturi. Fluxurile de numerar încasate se referă la:

încasările în numerar provenite din emisiunea de acțiuni sau alte instrumente de capitaluri proprii

încasările în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanță, împrumuturilor, efectelor comerciale, obligațiunilor, ipotecilor și a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung

Fluxurile de numerar plătite se referă la:

plățile în numerar efectuate către proprietari pentru a dobândi sau răscumpăra acțiunile entității

rambursările în numerar ale sumelor împrumutate;

plățile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea datoriei existente aferente unui contract de leasing financiar.

Reglementările contabile nu indică în mod ferm în care din cele trei categorii să fie incluse fluxurile de numerar generate de încasarea, respectiv plata dobânzilor și a dividendelor. Clasificarea este lăsată la latitudinea întreprinderii care trebuie să țină cont de următoarele precizări [Secțiunea 5.1, pct. 459, alin. 1-3 OMFP 1802/2014]:

valoarea totală a dobânzii plătite de‐a lungul unei perioade este prezentată în situația fluxurilor de trezorerie indiferent dacă a fost recunoscută drept cheltuială în profit sau pierdere sau dacă a fost capitalizată

dobânda plătită, dobânda încasată și dividendele încasate pot fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din exploatare, deoarece intră în determinarea profitului sau a pierderii. Alternativ se permite ca dobânda plătită / încasată să fie clasificată ca flux al activității de finanțare, iar dividendele încasate să fie clasificate ca flux al activității de investiții

dividendele plătite pot fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din finanțare sau, alternativ, ca fluxuri fluxurilor de trezorerie din activități de exploatare.

Există corelații între bilanțul contabil și situația fluxurilor de trezorerie, în sensul că valoarea numerarului și a echivalentelor de numerar de la începutul și finalul perioadei din cele două componente ale situațiilor financiare sunt aceleași. Pot exista totuși situații când o întreprindere contractează un împrumut sub formă de descoperire de cont, caz în care încasările și plățile făcute de întreprindere afectează automat soldul datoriei. În situațiile financiare – conform reglementărilor contabile – această descoperire de cont este prezentată distinct drept datorie pe termen scurt (poziție în secțiunea de datorii) și nu este compensată cu active circulante de natura numerarului și a echivalentelor de numerar. Totuși, pentru a reflecta realitatea economic care, în acest caz, prevede compensarea descoperii de cont cu numerarul și echivalentul de numerar întreprinderea va proceda astfel:

în bilanț – vor aparea distinct valorile descoperii de cont, drept element de datorie curentă, și numerarul și echivalentul de numerar, drept element de activ circulant.

în situația fluxurilor de trezorerie – numerarul și echivalentul de numerar, la începutul și la finele perioadei, se stabilește prin compensarea cu valorile descoperii de cont de începutul, respectiv finele perioadei

în notele explicative – se vor prezenta valorile bilanțiere, la începutul și la finalul perioadei, aferente numerarul și echivalentul de numerar și a descoperii de cont și reultatul compensării.

În literatura de specialitate se întâlnesc două metode de întocmire a acestei situații:metoda direct și metoda indirect. Reglementările contabile nu indică care metodă să fie aplicată, lăsând această alegere la latitudinea întreprinderii. Situația fluxurilor de trezorerie se întocmește, în fapt, pe baza datelor ce se regăsesc în celelalte componente ale situațiilor financiare.

Aceste patru componente „ sunt derivate din aceleași operațiuni fundamentale și din aceleași valori financiare ale acestor tranzacții. Situațiile prezintă diferite tipuri de informații despre activitățile întreprinderii de-a lungul unei perioade de timp și, prin urmare, nu reprezintă o alternativă una la cealaltă”. (Carmichael, Whittington, și Graham, 2007).

Ținând cont de corelațiile menționate la cele patru componente ale situațiilor financiare anuale se poate prezenta legaturile existente între acestea pe baza următoarei scheme, care reprezintă o adaptare după cea prezentată în cartea ACCOUNTANTS’ HANDBOOK, Vol. I: Financial Accounting and General Topics, Ediția a 7- a (Carmichael et. al, 2007) secțiunea 10.7 Articulation of financial statements a capitolului 10 Financial Statements: Form and Content, capitol realizat de Jan R. Williams, în calitate de colaborator.

Figura 3: Corelații între componentele situațiilor financiare

Sursă: Adaptare după schema din secțiunea 10.7 Articulation of financial statements a capitolului 10 Financial Statements: Form and Content, (Carmichael et. al, 2007)

Corelația nr. 1 – Rezultă din definiția veniturilor și a cheltuielilor. Înregistrarea acestor elemente în contul de profit și pierdere are drept rezultat modificări în activele și datoriile întreprinderii.

Corelația nr. 2 și 5 – Profitul sau pierderea nert(ă) a exercițiului (ultima lini din contul de profit și pierdere) se regăsește distinct prezentat în situația modificărilor capitalului propriu și în bilanț. Profitul sau pierderea nert(ă) a exercițiului se preia efectiv în rezultatul reportat (profitul sau pierderea reportat(ă)) la începutul exercițiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale.

Corelația nr. 3 – Variația în cursul exercițiului generată de tranzacțiile cu proprietarii care acționează în calitatea lor de proprietari au ca efect modificări ale activelor sau datoriilor, concomitent cu modificarea datorii întreprinderii către aceștia.

Corelația nr. 4 – Soldul de la finele exercițiului financiar se regăsește distinct prezentat în situația modificărilor capitalului propriu și în bilanț.

Corelația nr. 6 – Cuantumul rezultatului reportat din situația modificărilor capitalului propriu este același cu cel din bilanț.

Corelația nr. 7 – Fluxurile de numerar aferente activităților de exploatare reflectă efectele, cu impact asupra numerarului, aferente acelor operațiuni economice incluse care stau la baza determinării profitul sau pierderea nert(ă) a exercițiului. Reconcilierea dintre rezultatul exercițiului și fluxurile de trezorerie nete este prezentată ca parte a situației fluxurilor de trezorerie.

Corelația 8 – Activitățile de investiții reflectă fluxurile de numerar încasate/plătite generate ca urmare a variației soldului bilanțier al activelor incluse în bilanț.

Corelația 9 – Activitățile de finanțare reflectă fluxurile de numerar, încasate sau plătite, generate de activitățile întreprinderii privitoare la instrumentele de capitaluri proprii și la împrumuturi.

Corelația nr. 10 – Soldul numerarului și a echivalentelor de numerar de la începutul și finalul perioadei este același în situația fluxurilor de trezorerie și în bilanț (ae se avea în vedere amendamentul făcut în cazul descoperirilor de cont).

Întocmirea situațiilor financiare nu comportă dificultăți deosebite, poate cu excepția situației fluxurilor de trezorerie. Pentru a înțelege modul de întocmire a acestei componente a situațiilor financiare vom prezenta un exemplu practic. Acest exemplu practic a fost prezentat anterior, în limba engleză, sub formă de articol în cadrul cadrul conferinței susținute la București de Universitatea „ Titu Maiorescu” INTERNATIONAL CONFERENCE November 20 – 22, 2014 EDUCATION AND CREATIVITY FOR A KNOWLEDGE BASED SOCIETY (8TH EDITION). Acest articol a beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul “Studii doctorale și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată românească", număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în Oameni!. Exemplu prezintă metodologia de întocmire a situației fluxurilor de trezorerie prin metoda cea mai des utilizată, respectiv metoda indiectă. Metoda indirectă este, în general, mai puțin costisitoare și reprezintă – în fapt – o conexiune între componentele situațiilor financiare.

Exemplu 28

„Întreprinderea ABC, încadrată în categoria IMM-urilor, este înregistrată în România și întocmește situațiile financiare în conformitate cu reglementările contabile naționale. Mai jos sunt prezentate contul de profit și pierdere, bilanțul contabil și alte informații suplimentare necesare pentru întocmirea situației fluxurilor de trezorerie pentru exercițiul financiar 2013 prin aplicarea metodei indirect:

Întreprinderea ABC are încheiat un acord cu o bancă pentru un împrumut pe termen scurt sunb forma de descoperire de cont. Conform condițiilor contractuale, conturile bancare, în lei, sunt compensate automat cu suma descoperirii de cont, fapt evidențiat în extrasul bancar. În bilanț este prezentată distinct, în cadrul datoriilor curente, o linie denumită Sume datorate instituțiilor de credit, care se referă la acest împrumut.

Informații suplimentare din balanța contabilă și din contul de profit și pierdere sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel 190: Informații suplimentare din balanșa contabilă

Sursă: Creația autorului

Elementul „ Alte împrumuturi” din bilanț încorporează soldul contului 2678 „Alte creanțe imobilizate” și reprezintă active financiare de natura creanțelor.

Soldul contului 404 „ Furnizori de imobilizări” la finele anului 2012 este zero iar la finele anului 2013 este de 21.673 lei (TVA 24% inclusă).

Bilanțul contabil și Contul de profit și pierdere este prezentat simplificat (activele sunt prezentate cu semnul „+”, datoriile și capitalurile proprii cu semnul „-”).

Tabel 191: Bilanț contabil simplificat

Sursă: Creația autorului

Tabel 192: Contul de profit și pierdere pentru exercițiul financiar 2013

Sursă: Creația autorului

Sumar note explicative la situațiile financiare

Tabel 193: Notă explicativă imobilizări corporale

Tabel 194: Notă explicativă imobilizări corporale

Tabel 195: Mișcările provizioanelor:

Tabel 196: Numerar și echivalent de numerar

Metodologia de întocmire a situației fluxurilor de trezorerie are 4 etape:

Etapa nr. 1- Calcularea numerarului și echivalentului de numerar

Tabel 197: Numerar și echivalente de numerar

Etapa nr. 2- Calcularea urmatoarelor linii: dobândă încasată, dobândă plătită și impozit pe profit plătit.

Tabel 197: Calcularea dobânzii încasate, plătite și a impozitului pe profit plătit

Etapa nr. 3- Calcularea variațiilor pentru fiecare element din bilanțul contabil

Tabel 198: Calculare variații

Sursă: Creația autorului

Etapa nr. 4 – Întocmirea foii de lucru în care se stabilesc valorile liniilor din situația fluxurilor de trezorerie – aplicarea metodei indirecte

Tabel 199: Foaia de lucru pentru calcularea elementelor din situația fluxurilor de numerar

Sursă: Creația autorului

Pe baza foii de calcul se întocmește situația fluxurilor de numerar:

Tabel 200: Situația fluxurilor de numerar

Sursă: Creația autorului

Se observă că întreprinderea tratează dobânzile plătite ca fiind fluxuri de numerar din activitatea de exploatare , iar dobânzile plătite drept fluxuri ale activității de investiție.

7. Note explicative la situațiile financiare

Aceste note au rolul de a furniza informații suplimentare utilizatorilor cu privire la politicile contabile ale întreprinderii, corectarea erorilor contabile, tranzacțiile cu părțile afiliate, evenimentele ulterioare datei bilanțului, datoriile contingente și la elementele importante din componentele situațiilor fianciare, cum ar fi imobilizările, stocurile, datoriile, componența capitalurilor proprii etc. În notele explicative, unele entități (ex.entitățile de interes public) prezintă, pe lângă informațiile menționate anterior, informații referitoare la următoarele aspecte:

cifra de afaceri netă, defalcată pe segmente de activități și pe piețe geografice; și

totalul onorariilor aferente exercițiului financiar percepute de fiecare auditor statutar sau firmă de audit pentru auditul statutar, servicii de asigurare, servicii de consultanță fiscală și pentru alte servicii.

De asemenea sunt prezentate eventualele tranzacții între întreprindere și conducerea acesteia (împrumuturi, achiziții de bunuri/ servicii, etc).

4.2.2 Interpretarea situațiilor financiare

Analiza unei întreprinderi se realizează cu precădere prin utilizarea indicatorilor care sunt calculați pe baza conturilor din balanța contabilă , atunci când aceasta este disponibilă, sau pe baza datelor din componentele situațiior financiare (bilanț, cont de profit și pierdere, situația fluxurilor de numerar , etc). Fiecare indicator, așa cum se va putea deduce din conținutul acestui subpunct, are avantajele și dezavantajele sale. Indicatorii se referă la date istorice, date care s-au înregistrat déjà. În funție de experiența celui care analizează se pot face, într-o anumită măsură, previziuni pentru viitor pornind de la anumite presupuneri, cum ar fi nivelul constant al vânzărilor în perioada următoare.

În interpretarea indicatorilor finaciari trebuie ținut cont și de alte informații suplimentare, cum ar fi cele din notele explicative la situațiile financiare sau cum ar fi cele privitoare la aspectele generale ale industriei din care face parte întreprinderea.

În continuare se vor prezenta două studii de caz care explică modul de calcul al indicatorilor și al conținutului acestora . Aceste exemple au fost anterior prezentate de autor în conținutul unor articole care au beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul “Studii doctorale și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată românească", număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în Oameni!

Prezentul material conține informații noi față de cele prezentate în conținutul articolelor. O parte din aspectele tratate în cadrul articolelor au fost nuanțate și completate cu alte aspecte.

Exemplu 29

Prezentul exemplu a a fost publicat sub titlul Financial key ratios în Journal of Knowledge Management, Economics and Information Technology, Issue nr. 4, Vol. IV, August 2014, pag. 1– 12 (http://www.scientificpapers.org/wp-content/files/TANASE_Key_ratios_calculation_2014_final.pdf )

Întreprinderea ABC SRL este o întreprindere mică din România și prezintă următoarele solduri finale/ rulaje cumulate pentru ultimii 3 ani din balanțele contabile:

Tabel 201: Solduri finale (active, datorii și capitaluri proprii) și rulaje cumulate (venituri și cheltuieli) din balanțele contabile

Sursă: Creația autorului

Obs. Activele și conturile de cheltuieli sunt prezentate ca sume positive. Datoriile, capitalurile propprii și veniturile sunt prezentate ca sume negative.

După ce toate s-au codificat conturile din balanță se poate trece la calcularea valorilor pentru elementele prezentate în tabelul de mai jos (Tabelul nr. 2) care reprezintă, în fapt, numărătorul și numitorul indicatorilor financiari. În fapt această operațiune reprezintă Etapa nr. 2.

Etapa nr. 2 Calculare elemente din balanțele contabile

Tabel 202: Calcularea elementelor pe baza datelor din balanțele contabile

Sursă: Creația autorului

Etapa nr. 3 Calculare indicatori financiari

În continuare se vor calcula un număr de 23 de indicatori care vor fi împărțiți în patru categorii privind: activitatea, lichiditatea, solvabilitatea și profitabilitatea. Valorile indicatorilor calculați sunt prezentate în tabelul următor (Tabel nr.3),împreună cu explicații generale. De asemenea în acest tabel sunt prezentate specte care fac referire în mod concret la sumele din balanțele contabile și la elementele din tabelul nr. 2, calculate pe baza acestor sume.

Tabel 203: Calcularea și descrierea indicatorilor privind activitatea

Sursă: Creația autorului

Tabel 204: Calcularea și descrierea indicatorilor privind lichiditatea

Sursă: Creația autorului

Tabel 205: Calcularea și descrierea indicatorilor privind solvabilitatea

Sursă: Creația autorului

Tabel 206: Calcularea și descrierea indicatorilor privind profitabilitatea

Sursă: Creația autorului

Acești indicatori sunt importanți în analiza unei întreprinderi. Fiecare indicator (marjă) are avantajele și deavantajele lui (ei) cum ar fi rotația stocurilor, care evaluează procesul de vânzare a stocurilor, fiind un instrument de analiză a activităților de exploatare, dar care – în același timp- are și dezavantajul că depinde foarte mult de industria din care face parte întreprinderea, făcând dificilă compararea unor întreprinderi din industrii diferite. Toți acești indicatori trebuie calculați și analizați în timp (cel puțin 2, 3 ani), ținând – în același timp -cont și de alte informații menționate în notele explicative ale situațiilor financiare anuale, ca de exemplu politica de amortizare a imobilizărilor, politica contabilă privind stocurile, etc. De asemnea trebuie ținut cont de specificitățile fiecărei industrii.

Exemplul 30

Prezentul exemplu a fost publicat sub titlul Financial statements analysis în Journal of Knowledge Management, Economics and Information Technology, Issue nr. 5, Vol. IV, October 2014, pag. 1– 12 (http://www.scientificpapers.org/wp-content /files /1488_Tanase_Alin-Financial_Statements_Analysis.pdf )

Întreprinderea ABC este o întreprindere mijlocie și este înregistrată în statul X, membru al Uniunii Europene. Întreprinderea ABC pune la dispoziția unei întreprinderi din România sitauțiile financiare consolidate în vederea analizării acestora. Întreprinderea din România dorește să investească în întreprinderea ABC. Întreprinderea ABC aplică Standardele Internaționale de Raportare Financiară și are două filiale, iar situațiile financiare consolidate includ rezultatele acestor filiale. Pe baza datelor puse la dispoziție, departamentul financiar – contabil al întreprinderii din România calculează o serie de indicatori și face o analiză a acestora.

Tabel 207: Contul de profit și pierdere consolidat ‘000

Sursă: Creația autorului

Tabel 208: Informații suplimentare privind contul de profit și pierdere ‘000

Sursă: Creația autorului

Tabel 209: Situația poziției financiare consolidate ‘000

Sursă: Creația autorului

Tabel 210: Informații suplimentare privind situația poziției financiare ‘000

Sursă: Creația autorului

Tabel 211: Sumar Situația fluxurilor de numerar

Sursă: Creația autorului

Obs: Toate valorile de mai sus – cu excepția dividendului pe acțiune, prețul de piață, numărul mediu de angajați și numărul mediu de acțiuni – sunt exprimate în ‘000 Euro.

Calcularea indicatorilor

Pentru analiza întreprinderea ABC se vor calcula o gamă de indicatori care vor fi împărțiți în 5 categorii după cum urmează (cele 5 tabele de mai jos):

Indicatori privind utilizarea activelor

Indicatori privind performanța activității de exploatare

Indicatori privind fluxurile de numerar

Indicatori de lichiditate și profitabilitate

Indicatori de rentabilitate

Indicatorii calculați pe baza datelor din situațiile financiare sunt prezentați în continuare:

Tabel 212 Indicatori privind utilizarea activelor

Sursă: Creația autorului

Tabel 213 Indicatori privind performanța activității de exploatare

Tabel 214 Indicatori privind fluxurile de numerar

Sursă: Creația autorului

Tabel 215 Indicatori de lichiditate și profitabilitate

Sursă: Creația autorului

Tabel 216 Indicatori de rentabilitate

Interpretarea indicatorilor și alte informații

Analiza indicatorilor se va canalize cu precădere asupra ultimilor doi ani. Rolul calzulării și analizării indicatorilor este acela de a înțelege evoluția întreprinderii și a încerca să se anticipeze viitoarele mișcări ale întreprinderii în vederea satisfacerii cerințelor și așteptărilor proprietarilor.

Pentru prima dată în cei patru ani (2010 – 2014) capitalul circulant este negativ, fapt cauzat de o creștere semnificativă a datroiilor comerciale de 10 % în 2013 vs. 2012 (o creștere nesemnificativă a creanțelor comerciale și o ușoară creștere – mai puțin de 5% – a stocurilor). Impactul creșterii datoriilor comerciale poate fi observată și când se calculează viteza de rotație, exprimată în zile, pentru anul 2013: numărul de zile a crecut de la 123 zile, în 2012, la 135 de zile în 2013.

Nu există modificări semnificative în ceea ce privește indicatorul Vânzări/ Active imobilizate (o creștere modică de 1% în 2013 vs. 2012), fapt ce înseamnă că 5% creștere a activelor imobilizate (2013 vs. 2012) nu are un impact deosebit asupra creșterii vânzărilor. De asemenea nu se înregistrează modificări semnificative în evoluția indicatorului Amortizări cumulate/ Active imobilizate în perioada 2010-2013.

Evoluția negaticvă a indicatorului Vânzări / Cheltuieli administrative este clar generat de creșterea mare de 7% a cheltuielilor administrative (2013 vs. 2012). Asemenea creștere trebuie analizată cu atenție prin apelarea la date suplimentare. Pe baza datelor suplimentare existente se pot observa două aspecte:

o descreștere semnificativă a numărului de angajați (200 angajați în 2012 vs. 175 de angajați în 2013) și în același timp

o creștere semnificativă a costurilor cu personalul reflectate în contul de profit și pierdere (3.533 mii euro în 2012 vs. 3.729 mii euro în 2013)

La prima vedere aceste două aspecte sunt antagonice dar – în fapt – creșterea costurilor cu personalul este generată de sumele oferite drept compensații ca urmare a concedierii angajaților. Aceste compensații salariale sunt incluse în categoria cheltuielilor de administrare. Scăderea semnificativă a numărului de angajați influențează pozitiv evoluția următoarilor indicatori:

Vânzări pe angajat:114.450 în 2012 vs. 130.965 în 2013,

Profit din exploatare înainte de depreciere, amortizare, dobândă și impozit pe profit pe angajat (EBITDA per Person:23.693 în 2012 vs. 26.063 în 2013,

Profit consolidat pe angajat:10.753 în 2012 vs. 11.711 în 2013.

Cea mai redusă valoare a rezultatului din exploatare din perioada 2010-2013 se înregistrează în ultimul an, atunci când se înregistrează și cea mai ridicată valoare a EBITDA per Person. La prima vedere poate părea o situație neobișnuită dar numărul angajaților a scăzut mult mai mult în 2013 vs. 2012 (12%) decât profit din exploatare (5 % reducere în 2013 vs.2012). Creșterea semnificativă a cheltuielilor cu personalul influențează negativ evoluția indicatorului Productivitatea personalului (6,48 în 2012 vs. 6,15 în 2013). Oricum cea mai redusă valoare a acestui indicator s-a înregistrat în 2011 (5,86 în 2011). Se poate observa că valoarea cheltuielilor de personal sunt aproximativ aceleași în 2011 vs. 2013 dar valoarea vânzărilor în 2011 este cu 4,5 % mai redusă decât cea a vânzărilor din 2013.

În ultimii doi ani se înregistreză o evoluție negativă, dar cu impact nesemnificativ, a indicatorului Costuri de distribuție / Vânzări (0,13% creștere a vânzărilor vs. 1% creștere a costurilor de distribuție)

Se înregistrează o evoluție pozitivă în perioada 2010 – 2013 a indicatorilor Cheltuieli cu dobânzile sau Cheltuieli financiare/ (Datorii pe TS și TL purtătoare de dobândă). Întreprinderea a împrumutat bani la o rată a dobânzii mai redusă dar, în același timp, se observă că soldurile datoriilor pe TS și TL purtătoare de dobândă cresc de la an la an. Această creștere a generat evoluția indicatorilor Gradul de îndatorare generală și Datorii pe TS purtătoare de dobândă/ Datorii pe TL purtătore de dobândă. Întreprinderea va trebui să ramburseze în anul 2014 o sumă importantă de 3.280 mii euro reprezentând datorii pe TS purtătoare de dobândă (cea mai ridicată sumă din cei 4 ani). Oricum se observă că întreprinderea prefer să împrumute bani de la instituții financiare în loc să împrumute de la acționari prin creșterea capitalului social.

Evoluția indicatorilor Marja din vânzări și Marja profitului brut indică, la o primă vedere, faptul că întreprinderea își menține profitabilitatea la un anumit nivel. Aceași concluzie poate fi trasă și din evoluția Marja profitului din exploatare. Totuși în perioada 2010-2013 se înregistrează o ușoară descreștere a acestor trei indicatori pierzîndu-se 2,26 % în cazul Marjei profitului brut și chiar 2,49 % în cazul indicatorului Marja profitului din exploatare. Această reducere trebuie analizată deoarece întreprinderea a înregistrat o creștere a vânzărilor de 10,82 % în 2013 vs. 2010 (în valoare absolută 2.238 mii euro). Ceea ce a contrabalansat această semnificativă creștere a vânzărilor și a condus , în fapt, la diminuarea rentabilității activităților de exploatare:

o creștere mare în 2013 vs. 2010 a Costului vânzărilor de 16 % ( 1.598 mii euro) – această creștere necesită o analiză mai amănunțită, necesitând date suplimentare.

o creștere în 2013 vs. 2010 a Cheltuielilor administrative de 11,44 % (159 mii euro) – este de reținut că în acestă sumă sunt incluse și salariile compensatorii oferite personalului destituit în cursul anului 2013 și, din acest motiv, vor trebui solicitate date suplimentare privind eventualele datorii ale întreprinderii față de angajații concediați care vor fi decontate în perioadele următoare.

o creștere în 2013 vs. 2010 a Costurilor de distribuție de 9,09 % (537 mii euro) – această creștere poate fi justificată deoarece și vânzările au crescut cu 10 %.

alte mișcări cu impact redus ar fi: o descreștere cu 72 mii euro a Altor venituri din exploatare și o creștere de 87,15 % a Altor cheltuieli (75 mii euro)

Se observă că plusul de vânzări (2.238 mii euro) este anulată de sumă creșterilor cheltuielilor mai sus menționate, înregistrându-se, în fapt, o pierdere. Întreprinderea pentru a avea o reducere a costurilor a recurs la concedierea de angajați. Sunt necesare informații suplimentare pentru cheltuielile mai sus analizate.

Evoluția indicatorilor fluxurilor de numerar nu este pozitivă și sugerează lipsă de lichiditate, mai ales din activitățile de exploatare. Această lipsă de lichiditate se observă și când se analizează indicatorii Lichiditatea curentă (Regula financiară de aur), Lichiditatea imediată și Numerar + Echivalente de numerar)/Datorii curente). Toate aceste marje sunt subunitare. În accepțiune generală, dacă Lichiditatea curentă și Lichiditatea imediată sunt mai mici ca 1 atunci întreprinderea are dificultăți semnificative privind lichiditățile. Situația va fi mai dificilă în anul anul următor urmare a faptului că întreprinderea trebuie să restituie împrumuturi de 3.280 mii euro (o creștere față de 2012 de 184 %, respectiv cu 2.26 mii euro). În fapt, se poate observă că soldul total al datoriilor curente este mai mare în 2013 față de 2012, impactul major avândul creșterea împrumuturilor pe TS care vor trebui să fie restituite în anul următor. Totalul datoriilor pe TS și TL purtătoare de dobândă rămâne constatnt dar se observă un transfer din categoria pe TL în categoria pe TS. Acest transfer este vizibil dacă se analizează indicatorul Datorii pe TS purtătoare de dobândă/ Datorii pe TL purtătore de dobândă (5,46 % în 2011, 9,13 % în 2012 și 31% în 2013).

Vitea de rotație a creanțelor comerciale (în zile) este aceași în 2012 și 2013 (39 de zile) dar viteza de rotație a datoriilor comerciale (în zile) a crescut cu 11 zile față de 2012, fapt ce poate sugera un semn de lipsă de lichiditate.

Evoluția indicatorilor de rentabilitate indică că întreprinderea are o evoluție constant. Nu sunt modificări semnificative, cu excepția Rezultatului pe acțiune și a Rata de distribuire a dividendului care înregistrează creșteri de la an la an. Cele mai mari valori se înregistrează în 2013. Întreprinderea are o plitică de dividend constantă. Acest fapt poate fi un semn bun pentru acționari.

Întreprinderea ABC este o întreprindere stabilă. Se constată o creștere a vînzărilor dar în același timp o creștere a cheltuielilor de exploatare. Profitul din exploatare se diminuează. Numărul salariaților s-a diminuat. Acest lucru nu a condus la o scădere a vânzărilor. Creșterea cheltuielilor de exploatare este un punct slab. De asemenea nu trebuie să fie neglijată situația precară a lichidității. Acestă situație trebuie monitorizată cu atenție. Evoluția prețului acțiunii este bună deoarece prețul a crecut constant. Întreprinderea are o plitică de dividend constantă. Acest fapt poate fi un semn bun pentru acționari.

Așa cum s-a mai menționat la începutul acestui material, amalizarea indicatorilor trebuie făcută și prin prisma altor date suplimentare, multe din ele putând a nu se regăsi incluse în componentele situațiilor financiare sau notele explicative ale situațiilor financiare, cum ar fi următoarele situații în afara bilanțului:

Filialele sau alte forme de entități controlate neconsolidate – filialele sau alte forme de entități controlate sunt adesea înființate de o întreprindere (societatea –mamă) pentru ca acestea să cumpere stocuri sau să răscumpere crențe de la societatea – mamă. În cazul în care aceste entități nu sunt consolidate, indicatorii datorii – capitaluri proprii ai societății – mamă au valori mai mici.

Creanțele – valoarea creanțelor poate fi manipulată prin includerea unor „vânzări de bunuri”, realizate cu entități independente, care în realitate nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere ca atare, urmare a faptului că există oricând, la discreția cumpărătorului, posibilitatea de retur către furnizor a acestor bunuri. Trebuie atent analizate, din perspectiva evaluării valorilor recunoscute drept venituri/ cheltuieli, în cazul contractelor de schimburi de bunuri și servicii contra altor bunuri si/sau servicii (contractele de barther). De asemnea valoarea creanțelor poate fi diminuată prin vânzarea acestora către alte entități independente, concomitant cu încasarea unor anumite sume de bani drept contravaloare. Pot exista situații când aceste tranzacții reprezintă – în fapt- împrumuturi garantate atunci când transferul creanțelor prevede clauza de retur către vânzător. Sunt afectați diverși indicatori cum ar fi Lichiditatea curentă. În ambele tipuri de tranzacții trebuie înțeles bine ce riscuri și beneficii au fost în realitate transferate către cumpărător.

Stocuri – contractele de achiziție de stocuri trebuie analizate pentru a vedea dacă acestea nu prevăd clauze de cumpărare sau plată a anumitor contități minime pentru o periodă de timp bine specificată. În cazul în care întreprinderea nu achiziționează aceste minime cantități asumate, atunci va fi nevoită să achite anumite penalități. Valoarea actuală a acestor obligațiile trebuie luată în calcul indicatorilor care privesc datorii și capitalurile proprii.

Active imobilizate – în situația în care există contracte de leasing, acestea trebuie bine analizate pentru a stabili natura acestora: leasing operațional sau financiar. Sunt situații când firmele achiziționează drepturi asupra activelor imobilizate și încearcă să nu capitaliza și să reflecte aceste datorii în bilanț, considerându-le mai degrabă leasing operațional și nu financiar. Din acest motiv nu se reflectă concomitant nici activul și nici datoria în bilanț. În vederea stabilirii impactului obligațiilor existente trebuie analizat nivelul de plăți minime pentru următoarele perioade (cel puțin 5 ani în cazul leasingului operațional). Dacă contractul prevede un scadențar de plată pentru aceste drepturi, ce acoperă o mare parte din durata de viață a activului, și dacă contractul nu oferă posibilitatea de renunțare din partea locatarului sau oferă posibilitatea de renunțare dar cu plata unor sume, cu titlul de daune – interese, semnificative, care ar sugera mai degrabă neieșirea din contract a locatarului, atunci aceste obligații ar trebuie să fie luate în calcul la calcularea indicatorilor privind datoriile și capitalurile proprii. Dacă se dovedește, în fapt, că aceste contracte sunt de tip leasing financiar, atunci trebuie ajustate în consecință sumele reprezentând activele imoblizate, costurile cu amortizarea și cheltuielile cu dobânda pentru a avea o imagine corectă. Pentru mai multe detalii suplimentare privind leasingul financiar vs. operațional a se vedea capitolul anterior 3.1 Gestionarea surselor de finantare.

Beneficiile angajaților – o atenție deosebită trebuie acordată planurilor de pensii și a altor forme de recompensare a angajaților. Trebuie văzut dacă toate sumele, reprezentând certes au potențiale datorii, sunt prezentate.

Achizițiile și fuziunile – în funție de metoda de contabilizare permisă de reglementările contabile aplicate de întreprindere, pot apărea modificări substanțiale ale situațiilor financiare ale dobânditorului. Pentru mai multe detalii a se vedea 3.2 Gestionarea activelor unde se arată succinct diferențele dintre metoda achiziției și metoda uniunii de interese sau activului net.

Alte aspecte pot avea un impact semnificativ asupra sumelor incluse în situațiile financiare. În cazul acțiunilor preferențiale acestea trebuie să fie clasificate mai degrabă ca datorii și nu ca elemente de capitaluri proprii deoarece acestea au întâietate față de acțiunile ordinare. Pentru mai multe detalii a se vedea capitolul anterior 3.1 Gestionarea surselor de finantare. În situația în care există împrumuturi pe termen lung în valută trebuie acordată o atenție deosebită acestora deoarece acestea ar putea expune întreprinderea la riscuri valutare. Analizarea potențialului întreprinderii de a obține profit în viitor trebuie să se canalizeze pe veniturile și cheltuielile aferente activităților în curs de desfășurare. Totuși, nu trebuie neglijate nici activitățile întrerupte sau câștigurile / pierderile extraordinare. De regulă, reglementările contabile solicită prezentarea distinctă în componenetele situațiilor financiare a sumelor aferente acestora. Analiștii situațiilor financiare trebuie să fie atenți la schimbările de metode privind amortizarea și evaloarea stocurilor.

În mod cert se poate trage concluzia că pentru a avea o imagine clară trebuie ca analiza indicatorilor să fie corelată cu restul de informații din notele explicative ale situațiilor financiare și, dacă este posibil, și cu alte date mai puțin – ce-i drept – accesibile utilizatorilor externi dar care, în mod cert, sunt disponibile conducerii și angajaților întreprinderii.

Concluzii

Bibliografie

Capitolul 5 Concluzii finale și elemente care vizează interes național

Bibliografie selectivă

ANEXE

Anexa 1: Conținutul chestionarului

Chestionarul se compune din trei părți (A,B,C):

Partea A – Date despre societatea respondentă

Partea B – Date privind organizarea departamentului financiar din cadrul societății

Partea C – Funcționarea și tendințe în activitatea managementului financiar

Instrucțiuni de completare:

Se bifează cu „X” în căsuța din dreptul afirmației considerate adevărate

Se acorda note de la 1 la 5(ex.1 = puțin important, 5 = extrem de important)

Partea A – Date despre societatea respondentă

Industria în cadrul căreia aceasta se regăsește:

Proveniența capitalului societății:

Din perspectiva unui grup de societăți, care afirmație este adevărată în ceea ce privește societatea dvs:

Mărimea totală a activelor societății din anul precedent (în euro):

Numărul salariaților societății este cuprins în unul din intervalele:

Mărimea cifrei de afaceri a societății din anul precedent (în euro):

Partea B – Date privind organizarea departamentului financiar – contabil din cadrul societății

Care afirmație este adevărată cu privire la modul de desfășurare a activității departamentului financiar – contabil al societății dvs. (se bifează o singură variantă):

Care din următoarele cadre legislative sunt aplicate în societatea dvs.:

Precizați în ce măsură informațiile contabile vă sunt utile în menținerea și dezvoltarea activității societății Dvs. (se bifează o singură variantă)

În funcție de organizarea internă a societății Dvs., precizați cum se desfășoara următoarele activități, care aparțin domeniului financiar – contabil:

Care afirmații sunt adevărate în ceea ce privește societatea dvs.:

Partea C – Funcționarea și tendințe în activitatea managementului financiar

Acordând note de la 1 la 5, precizați pe care din activitățile de mai jos ar trebui să se focalizeze managementul financiar (se acordă o singură notă pentru fiecare activitate):

Acordând note de la 1 la 5, precizați care din provocările de mai jos ar trebui să constituie o preocupare pentru managementul financiar (se acordă o singură notă pentru fiecare activitate):

Acordând note de la 1 la 5, precizați în ce măsură – în cadul societății Dvs. – sunt avuți în vedere indicatorii de mai jos în scopul aprecierii activității acesteia (se acordă o singură notă pentru fiecare indicator):

Acordând note de la 1 la 5, precizați gradul de mulțumire pe care-l aveți față de următoarele procese , care se desfășoară în cadrul societății dvs. (se acordă o singură notă pentru fiecare proces):

Precizați care este frecvența elaborării și analizării următoarelor tipuri de rapoarte în cadrul societății dvs.(Z= zilnic, S1=saptamanal, L= lunar T = trimestrial, S2= semestrial, A=anual; se bifează o singură perioadă pentru fiecare raport):

Care din următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la rapoartele elaborate de departamentul financiar – contabil și transmise managementului societății (se bifează o singură afirmație):

Anexa 2 Componența dosarului de credit

Date generale privind întreprinderea

Se vor solicita date privind denumirea întreprinderii, C.U.I., Nr. reg. comerțului și adresa.

Documente financiare

Se vor solicita cel puțin următoarele documente:

Cerere de credit

Hotarare AGA/CA pentru contractarea facilitatilor de credit si semnarea contractelor de credit si garantii

Acord de consultare CRB

Copii situatii financiare aferente ultimilor 2 ani (balanta + bilant avizat, anual si semestrial); ultima balanta incheiata precum si balanta anului anterior la aceeasi perioada/ raport de audit (daca este cazul)

Situatii anexate care se referă la:

Clienti si Furnizori și balante analitica 401, 404, 411 (aferente ultimei luni prezentate si a situatiei anterioare acesteia),

Active imobilizate (imobilizări corporale, imobilizări necorporale – mai ales mărci comerciale, branturi deținute -, imobilizări finainciare + balante analitice clasa 2

Stocuri (fisa analitica clasa 3 ),

Banci, Leasing si balanța analitică clasa 4 și conturi de leasing

Alte obligatii extrabilantiere,

Cifra de afaceri lunara + balanță analitică clasa 7

Situatia contractelor si a comenzilor aferente anului in curs (conform model atasat "Lista contracte desfacere")

Raport de evaluare a bunurilor aduse in garantie intocmit de un evaluator agreat de Banca si copii documente proprietate și dosar cadastral

Model de proiectie a fluxului de numerar

Tabel 27: Situația clienților și furnizorilor la data de …….. în RON

Sursă: Prelucrarea autorului

Tabel 28: Situația activelor fixe imobilizate la data de …….. în RON

Sursă: Prelucrarea autorului

Pentru cele mai importante active imobilizate se poate solicita de către creditor și o descriere a acestora

Tabel 29: Situația stocurilor la data de …….. în RON

Sursă: Prelucrarea autorului

Tabel 29: Situația creditelor bancare la data de …….. în RON

Sursă: Prelucrarea autorului

Tabel 30: Situația contractelor de leasing financiar în derulare la data de …….. în RON

Sursă: Prelucrarea autorului

Situația altor obligații extrabilanțiere (dacă este cazul) – se vor descrie si se vor menționa valorile înregistrate în conturi extrabilanțiere.

Tabel 31: Situația contractelor încheiate cu clienții și / sau furnizorii în RON

Sursă: Prelucrarea autorului

Tabel 32: Situația lucrărilor în cazul societăților de construcții

Sursă: Prelucrarea autorului

Tabel 33: Structura cifrei de afaceri pe produse/servicii și pe luni în RON

Sursă: Creația autorului

Tabel 34: Situația tranzacțiilor cu părți afiliate (intra- group) în RON

Sursă: Creația autorului

Tabel 35: Model de proiectie a fluxului de numerar exprimat în moneda ____________________

Sursă: Creația autorului

Similar Posts