Relieful Montan din Judetul Bihor Si Valentele Sale Turistice

CUPRINS

Introducere

În ultima vreme termenul de turism este din ce în ce mai abordat, ca fenomen global. Ca rezultat al tehnologiei avansate și a îmbunătățirii comunicațiilor turismul a devenit una din industriile cu cele mai mari rate de creștere din prezent. Cercetătorii din domeniul turismului sunt de părere că această industrie va continua să crească deoarece oamenii încep să descopere noi și noi destinații, iar industria transporturilor este tot mai organizată. În prezent, când spunem turism de masă nu înțelegem doar deplasarea unor oameni dintr-o țară în alt sau dintr-un loc în altul cu un anumit scop ci și impactul asupra tradițiilor și comunităților, implicarea corporațiilor transnaționale în acest proces.

Turismul în zone montane, complementar altor forme de turism, contribuie la susținerea turismului în principal, oferindu-i condițiile necesare transformării turismului de circuit în turism de sejur. Zona studiată poate si trebuie sa devină zona turistică de sejur, o destinație pentru petrecerea concediului tot timpul anului, caci ea raspunde, motivației turismului cultural si de cunoastere, ci șîn principal aceea de petrecere a timpului liber în natura,

Prezenta lucrare se referă la valoarea turistică a teritoriului montan din județul Bihor datorită potențialului de care dispune din punct de vedere al cadrului natural, dar și al componentei umane.

Primul capitol prezintă așezarea teritoriului montan în cadrul județului Bihor. Cel de-al doilea se referă la conceptele care stau la baza prezentului studiu „turism”, „turism montan”, „stațiune turistică”, „potențial turistic”, dar și cadrul teoretic.

Cel de-al treilea capitol prezintă, cadrul de dezvoltare al fenomenului turistic, cu cele trei componente ale sale: componenta fizico-geografică, dinamică și economică. Prima parte a prezentului capitorl este destinată analizei caracteristicilor reliefului, climatul, apele, vegetația și fauna, precum și arealele protejate.

Ultimul capitol prezintă valențele turistice ale arealului montan și sunt delimitate principalele tipuri de turism. În această lucrarea au fost analizate ca tipuri de turism: turismul montan al sporturilor de iarnă și cel sportiv și de aventură, dar și turismul cultural care prezintă de fapt zestrea tradițională a județului Bihor. Celelalte tipuri de turism amintite, dar neabordate (turismul rural, ecoturismul, etc), doresc să constituie subiectul unei cercetări viitoare, în domeniul turismului.

Capitolul 1

Așezarea geografică a teritoriului de studiu, în județul Bihor

Situat în partea de nord vest a țării, județul Bihor, se învecinează la nord cu județul Satu-Mare, la est cu județele Sălaj, Cluj și Alba, la sud cu județul Arad, iar pe partea de vest cu Ungaria.

Figura 1. Județul Bihor – localizare

(sursa: www.art-zone.ro cu prelucrarea autorului)

Teritoriul montan este situat în partea de est a județului, reprezentând aproximativ 24% din totalul unităților de relief (figura 1), fiind constituit din lanțurile muntoase ale Carpaților Occidentali – grupa Munților Apuseni – și sunt reprezentate de Munții Bihorului, Munții Vlădeasa, Munții Plopișului, Munții Pădurea Craiului și Munții Codru-Moma. Munții Bihorului, Munții Pădurea Craiului și Munții Codru- Moma cuprind cele mai extinse suprafețe de relief carstic din România, incluzînd formațiuni specifice de tipul dolinelor, cheilor și peșterilor.

Capitolul 2

Turismul montan – concepte teoretice

Turismul este un fenomen ce se desfășoară din ce în ce mai intens în țara noastră, datorită resurselor bogate ce alcătuiesc teritoriul național, fiind condiționat de anumiți factori. Ansamblul condițiilor naturale și contextul socio – economic și istoric al țării noastre au dus la o evoluție diferențiată a turismului românesc. Având o structură complexă, cu implicații în mai multe domenii și activități economice, sociale, culturale, de mediu, sportive, turismul rămâne greu de măsurat.

Turismul este un fenomen cultural, deoarece cultura țării noastre, reprezintă ce omul a creat până în momentul actual. Legătura dintre cele două (turism și cultură), poate fi exprimată astfel: turismul este o manifestare a culturii, ceea ce înseamnă că pentru a înțelege turismul contemporan trebuie să fim conștienți de cultura contemporană; pe de altă parte turismul este o sursă continuă de cultură, ce poate fi înțeleasă doar prin acțiuni turistice (Uscatu, Istrate, 1995). Când discutăm despre turism trebuie să avem în vedere și termenii de turist, fond turistic, produsul turistic, cererea și oferta turistică.

Din punct de vedere teoretic, conceptul de turism a fost abordat de foarte mulți cercetători în studii științifice. În literatura de specialitate există numeroase puncte de vedere privind diferențierile dintre tipurile de turism și formele de practicare a acestuia.

Astfel, termenul de turism presupune călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri.

Conform Cocean, 2000, p. 15, turismul, este definit ca fiind “un fenomen social –economic în continuă expansiune, generat de nevoia umană de cunoaștere, recreere și recuperare fizico-psihică în condițiile unei civilizații solicitante, dar cu posibilități materiale superioare pentru majoritatea populației”.

Legea turismului îl definește “a fi o ramură prioritară a economiei naționale, cu funcții complexe și implicații multisectoriale, care cuprinde ansamblul activităților desfășurate în scopul producerii de bunuri și servicii pentru turiști”, (Legea turismului, art 3. al. vv, pag.5), cum de altfel, aceeași lege oferă și o definiție a turistului care este orice persoană care vizitează un loc, altul decât cel unde se află locuința sa obișnuită, în scopul efectuării unor activități cu caracter recreativ, sportiv, medical, cultural, religios, de afaceri și altele, cu excepția celor care presupun remunerarea efectuării acestor activități în locul vizitat” (Legea turismului, art 3. al. ww, pag. 5). Literatura de specialitate acceptă mai multe variante a noțiunii de turist: excursionist, călător, vizitator. Cert este faptul că aceștia constituie o parte importantă din fenomenul turistic.

Turismul ca fenomen dinamic, în continuă mișcare, are trei faze cu caracter ciclic: „deplasarea de la reședință spre zona turistică preferată; consumarea timpului liber disponibil la destinația turistică; revenirea la activitățile cotidiene care marchează închiderea circuitului” (Ciangă, 2001, p.181). Turismul montan este o componentă importantă a turismului în principal deoarece prin amenajări specifice se poate practica tot timpul anului, atât vara, cât și iarna.

România deține un potențial turistic montan reprezentat de Munții Carpați care este dat de:

– O mare diversitate a cadrului natural;

– O consistenta zestre turistica antropica rezultata prin insumarea elementelor si vestigiilor arheologice, patrimoniului etnografic si cultural – istoric.

În această ordine de idei, interesul crescând al turiștilor străini pentru componenta montană romanească este dat de diminuarea atracțiilor naturale și antropizarea accentuata a spațiului montan in tarile alpine ale spatiului Uniunii Europene, respectiv valentele ridicate ale factorilor de mediu, nealterati, din muntii Romaniei, fapt favorizant pentru deplasarea turistică – pe incoming – spre arealul carpatic național.

Una din problemele importante și de actualitate pentru dezvoltarea turismului românesc, este legată de turismul montan, în general și de stațiunile montane în particular – ca centre ale unor prestații specifice, și în același timp componente cu reale perspective in dinamica activitatii turistice din tara noastra.

Muntele a fost din totdeauna cea mai sugestivă dovadă a mareției naturii, de aceea el a devenit astăzi una dintre principalele destinații de; dezvoltarea de ansamblu a turismului în general și transformarea lui într-o mișcare de masă a facut ca muntele să se impuna tot mai mult prin atentia investitorilor si promotorilor turismului montan. Astfel, la ora actual, efectele dezvoltării turismului montan în plan ecomonic, social și cultural deși sunt foarte greu de cuantificat, sunt tot mai mult apreciate datorită importanței lor.

Turismul montan poate avea efecte, atât positive, cât și negative asupra fenomenului socio – demografic, și anume: posibilitatea creării de noi locuri de muncă; dezvoltarea intensivă a serviciilor publice și comerciale, îmbogățirea infrastructurii locale, toate conducând practic la cresterea nivelului de trai. Au aparut profesii noi, s-au modificat structuri sociale, și în general a sporit nivelul de trai material și cultural al populației în zonele montane.

Însă dezvoltarea turismului montan a exercitat totodată și unele efecte negative cu referire mai ales la creșterea rapidă a prețurilor (pentru produsele agricole), la scumpirea imobilelor și chiar la îngreunarea accesului.

Localitatea turistică este cu precadere destinată primirii turiștilor pentru sejururi de scurtă sau lungă durată. În limbaj uzual, o asemenea așezare poartă numele de stațiune, în primul rând pentru că turistul găsește atat un loc de cazare, dar și orice alte servicii necesare sejurului său.

Definită, din punct de vedere, economic stațiunea turistică este o unitate spațială organizată cu echipamente care oferă diverse beneficii, asimilată unei localități sau unui centru de vânzare de servicii, regrupând diferiți agenți economici.

Din punct de vedere social și cultural, stațiunea oferă o gamă de activități turistice bazate pe valorificarea unor resurse naturale și antropice locale și care permit unor populații diferite să se întalneasca, să se cunoască, iar pe considerent turistic, stațiunea reprezintă nucleul desfățurării efective a activității de turism, în care se creeaza o noua valoare, dar se înregistreaza și unele cheltuieli și venituri.

În literatura de specialitate se întâlnesc diferite definiții, astfel O.M.T și Academia Nationala de Turism definesc stațiunea turistică "ca o localitate care prezintă un ansamblu de elemente atracție și care este dotată cu mijloace de cazare și de primire pentru turiști".

În tara noastră, specialiștii au adoptat următoarea definiție: "Stațiunea turistică este o localitate în care turismul reprezintă ramura preponderentă ca volum de activitate economică și grad de concentrare a populuției active și dispunând de potențial turistic, stațiunea turistică determina un aflux de populație nerezidențiala, ca beneficiară a produselor și serviciilor pe care le oferă".

Putem considera că și în țara noastră stațiunea turistică face obiectul unei atestări oficiale în scopul creării cadrului propice pentru valorificarea, protejarea și conservarea atracțiilor turistice naturale și antropice, dar și satisfacerea la un nivel optim, a necesităților de odihnă și recreere ale populației.

Capitolul 3

Cadrul de dezvoltare al turismului

Cadrul de dezvoltare al turismului îl constituie resursele acestuia, atât naturale cât și antropice și este influențat de spațiul geografic. „Resursele turistice reprezintă totalitatea elementelor atractive ale unui teritoriu, indiferent de originea și relațiile dintre ele” (Cocean, 2000, p. 15), și stau la baza dezvoltării fenomenului turistic, constituindu-se ca materie primă pentru acesta. Aceste resurse sunt împărțite în două categorii ce compun fondul turistic și anume cele care aparțin cadrului natural, reprezentate de relief, structură geologică, climă, hidrografie, vegetație și faună, și cele care aparțin cadrului antropic incluzând tot ce este realizat de către om. Totodată „totalitatea factorilor de atracție aparținând cadrului natural și antropic valorificați prin intermediul amenajărilor turistice” (Ciangă, 2001, p. 34) și care generează fluxuri turistice se constituie părți componente ale potențialului turistic.

Dar, pe lângă elementele cadrului natural și cele ale cadrului antropic fenomenul turistic este condiționat și de infrastructură sau baza tehnico-materială.

3.1. Componenta fizico – geografică

Așa cum am precizat mai sus printre factorii care stau la baza fenomenului turistic se află cadrul natural constituit din elemente fizico – geografice: relief (montan în lucrarea de față), alcătuire geologică care dă naștere unor microforme de relief atractive, hidrografie, climat, dar și elemente de biogeografie.

3.1.1. Caracteristicile reliefului

Din punct de vedere al reliefului Județul Bihor este caracterizat de prezența unui relief variat ce conține toate formele de relief: câmpie 44%, dealuri și depresiuni 31,6%, munte 24%.

Figura 2. Relieful montan analizat din județul Bihor

Relieful montan (figura 2) se caracterizează prin altitudini ce cresc treptat dinspre vest spre est, unde se atinge altitudinea maximă de 1849 m, în vf. Cucurbăta Mare, din masivul Vlădeasa.

Ca potențial turistic relieful este „element esențial în distribuția celorlalte componente ale învelișului geografic și suport general al activității turistice” (Neguț, 2004), prezentând el însușuși atractivitate în domeniul turistic. Parte a Carpaților Occidentali, mai precis Munții Apuseni, munții din județul Bihor au o complexitate lito-structurală ce influențează anumite caracteristici morfologice generale (aliniamente de creste, abrupturi, defile, șei, depresiuni, etc) impunând un relief specific (carstic în Bihor, Pădurea Craiului și Codru Moma.)

De la nord la sud vom analiza masivele care alcătuiesc Munții Apuseni pe teritoriul județului Bihor.

Munții Plopișului (figura 3) se întind în partea estică a județului Bihor (pe teritoriile administrative ale comunelor: Aușeu, Borod, Bratca, Brusturi, Derna, Lugașu de Jos, Popești, Suplacu de Barcău și Șinteu și pe cel al orașului Aleșd). Munții au aspect de culme largă de cristalin (horst cristalin), ce se înclină lin, de la 900 m, în sud-est, până la 500 m, în nord-vest, purtând urme ale unei vechi suprafețe de eroziune (Ielenicz, Pătraru, 2005). Văile adânci, (de 100-250 m), cu fundul larg unele dintre ele, întrerup aspectul monoton și fac posibilă, atât spre Barcău, cât și spre Crișul Repede, desfășurarea unei serii de culmi, care cad în trepte până la altitudinea de 400 m.

Figura 3. Culori de toamnă în munții Plopișului

(sursa: bihorinimagini.ro)

Munții Pădurea Craiului situați în vestul munților Vlădeasa, între depresiunile Beiuș și Vad – Borod, se constituie ca o mare platformă înclinata de la est (unde se înregistreaza altitudinile maxime puțin peste 1000 m) spre vest cu altitudini ce scad treptat de la 600-800 m în zona centrală la 350-400 m în nord-vest (http://padureacraiului.x7.ro).

Văile compartimentează spațiul montan în platouri de dimensiuni diferite, unele dintre ele având un procent însemnat de netezime, cum este cazul de la Zece Hotare, Podul Glimei. Ca rezultat al acțiunii apelor subterane s-au format o serie de peșteri, mai semnificative fiind cele din valea Crișului Repede (Peștera Vadu Crișului, Peștera Vântului – cea mai lungă din România), (Ielenicz, Pătraru, 2005), și a văii Meziadului (Peștera Meziad). Fara nici o îndoiala ceea ce conferă reliefului Muntilor Pădurea Craiului originalitate, inedit si atractivitate este întocmai prezenta rocilor carstificabile, în special a calcarelor, roci ce ocupa în acest teritoriu montan cele mai extinse suprafete din Muntii Apuseni. Aceste elemente de atractivitate se datoreaza varietățăii și spectaculozității formelor de relief ce rezulta din modelarea calcarului de catre factorii climatici. Sunt prezente aici toate formele de relief ce se nasc pe un substrat calcaros: doline, vai carstice cu sectoare de chei (ale Crișului Repede, la Vad, și ale Roșiei, la Căbești) (figura 4, 5), uvale, lapiezuri, depresiuni carstice, izbucuri, izvoare carstice, ponoare (peste 700), drenaje subterane si vaste retele de galerii carstice (pesteri, avene ). În structura geologică a acestor munți, pe lângă calcare sunt prezente gresii și conglomerate, șisturi cristaline și roci eruptive, caracterizând Munții Piatra Craiului prin varietatea de roci (http://padureacraiului.x7.ro).

Masivul Vlădeasa, nu se caracterizează prin altitudini impunătoare (1.836 in Varful Vladeasa) ci prin peisaje pitorești dominate de văi adânci acoperite de păduri dese și de fenomene carstice încântătoare. Limitele acestora (figura 6) constituie în nord Valea Crisului Repede, spre vest este despartit de Muntii Padurea Craiului prin Valea Iadului, in sud sunt separati de Muntii Bihor de Valea Rachitele, Paraul Boga si Crisul Pietros. Această delimitare este făcută pe baza structurii geologice, care este principala caracteristică de diferențiere a masivului față de unitățile vecine.

Figura 6. Munții Vlădeasa limite

(sursa: http://geografie.ubbcluj.ro)

Din punct de vedere geologic în Munții Vlădeasa, se întâlnesc roci noi, de vârstă mezozoică superioară sau chiar neozoică. Nu este vorba însă de roci sedimentare sau metamorfozate, ca în Bihor, ci de roci vulcanice. Aceste roci sunt rezultatul unor puternice erupțiuni care au dat nastere la curgeri de lave ce alternează cu strate de cenusă si cu blocuri smulse din fundament. Aria de răspândire a produselor vulcanice din Vlădeasa este foarte largă, ea acoperind aproape 500 kmp.

Dintre puținele rocile sedimentare care alcătuiesc geologic masivul sunt gresiile si conglomeratele cretacice superioare, în care s-au format cascadele de la Săritoarea Ieduțului si Răchițele. În părțile joase ale masivului, unde eroziunea a pătruns mai adânc, apar la suprafață corpurile eruptive întărite subcrustal. Asa sunt granodioritele de la Budureasa sau cele de la Pietroasa. Carierele de la Pietroasa exploatează aceste roci pentru pavele. În unele părți ale masivului, ca de exemplu la Stâna de Vale sau în zona de obârsie a văii Rachițele, eroziunea a îndepărtat stiva de lave, de sub care apare fundamentul calcaros, asemănător rocilor din Bihorul nordic (Bleahu, Bordea, 1981).

Potențialul turistic al Masivului Vlădeasa este unul semnificativ și în perioada de sezon rece aici existând posibilitatea practicării a diferite sporturi de iarnă.

Munții Bihorului (figura 7) reprezintă spațiul muntos cel mai înalt, cu altitudini cuprinse între 1200 și 1800 m, culminând în vârful Cucurbăta Mare (1848 m). În urma evoluției îndelungate, a rezultat o asociere de suprafețe de nivelare, caracteristică importantă a peisajului geografic. Cea mai înaltă și extinsă este suprafața Fărcaș, tipic reprezentată în masivele Biharea și Cârligați, la altitudinea de 1500 -1700 m. Este dominată de o serie de înălțimi, considerate ca martori de eroziune, printre care se evidențiază culmea Cucurbăta (Bleahu, Bordea, 1981).

În cadrul masivului, spre Depresiunea Crișului Negru apare un relief evidențiat prin două trepte, în cadrul cărora sunt cuprinse interfluviile cu altitudinea de 1200 -1400 m și 800 – 1100 m. În cadrul treptei superioare se evidențiază culmile muntoase din bazinul superior al văii Iada (aria Vulturilor, 1345 m, Măgura Băița, 1350 m, Dealul Mare, 1210 m, Dealul Șteviuța, 1343 m), Bălăleasa (1246 m), Șaua Vârtopului (1294 m), iar treptei inferioare îi corespund culmile muntoase și măgurile ce străjuiesc periferia Depresiunii Crișul Negru, cum ar fi Hordincușa – Dealul lui Ilie din vestul văii Iada, Măgura Fericii (1104 m), Măgura Gurani (948 m), Măgurița (1038 m), Măgura Băiții (889 m) (http://www.icpa.ro/proiecte/sicomant/).

Figura 7. Masivul Bihor

(sursa: www.bihorinimagini.ro)

Cea mai joasă suprafață de nivelare (Feneș – Deva) se desfășoară la baza complexului Mărișel. După formarea ei, suprafața a fost puternic fragmentată, ceea ce a făcut ca astăzi să se păstreze din ea o serie de măguri sau culmi, dispuse ca niște contraforturi. Este cazul tuturor înălțimilor situate între altitudinea de 650 și 800 m (Bleahu, Bordea, 1981).

Datorită proprietăților specifice, rocile calcaroase, au condiționat apariția celei mai accentuate dependențe a reliefului de alcătuirea sa litologică. Astfel de cazuri caracterizează, cu deosebire, regiunea Padișului, platoul calcaros Fântâna Boții – Dealul Ruguțului, din partea stângă a văii Iada, regiunea Sighiștelului.

„Padiș este cea mai cunoscută zonă turistică din Munții Apuseni, cu altitudinea medie de 1.200 m, celebră prin relieful carstic în România și nu numai, remarcabilă prin suprafață, gran – doare și varietatea de forme. Rivalizând cu cele mai vestite obiec – tive turistice mondiale de gen, aici găsim un imens complex carstic (Cetățile Ponorului), nenumărate doline, peșteri și avene (Peștera Cetățile Ponorului cu tuneluri subterane inundate și cascadă; Peștera Căput, Avenele din platoul carstic Lumea Pierdută, etc), ghețari (Ghețarul Focul Viu, Ghețarul Borțig – al doilea ca mărime din România), canioane sălbatice (Valea Galbenei, Valea Boga), ape repezi, râuri care dispar în pământ și reapar la distanță de kilome – tri în surprinzătoare izbucuri, chei de-o indescriptibilă frumusețe (Cheile Someșului Cald, Cheile Galbenei – cu izbuc, cascadă, dolină, peșteră, potecă săpată în peretele de stâncă, cabluri de susținere și balcoane), lacuri subterane, cascade, poieni (Poiana Ponor, Poiana Florilor), numeroase puncte de belvedere și creste cu vederi spec – taculoase spre văi și spre depresiunea Beiușului, ori asupra întregu – lui bazin Padiș. Pădurile din zona Padiș sunt alcătuite din molid și fag. În poieni, întâlnim vestitele fânațe ale Țării Moților. Poiana Florilor este constituită dintr-un grup de poieni ca niște insule în pădurea de fag. Meritându-și pe deplin numele, Poiana Florilor este un adevărat paradis în lunile de vară, când sute de specii de flori inundă parcă pantele însorite, colorându-le viu. Complexul carstic Cetățile Ponorului, declarat monument al naturii, este considerat cel mai grandios fenomen carstic din România, reprezentând obiectivul de maxim interes din zona Padiș. În acest complex carstic, unic în Europa, apa a lucrat cu frenezie for – mând o lume cu ascunse minunății: prăpăstii amețitoare, cascade și lacuri adânci. Balcoanele din bârne ampla – sate deasupra prăpastiei permit con – templarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetăților Ponorului. Ghețarul Focul Viu este o peșteră care adăpostește al treilea bloc de gheață fosilă ca mărime din țară. Tavanul acesteia este spart de o fereastră naturală de mari dimensiuni prin care pătrunde lumina care dezvăluie grupuri de stalagmite de gheață.” (http://www.aeroportoradea.ro)

Munții Codru – Moma (figura 8) sunt formați din două masive, despărțite între ele prin intermediul unei curmături, care s-a format prin eroziunea regresivă a bazinului văii Moneasa și al văii Bihrenilor. Spre nord formează limita cu Crișul Negru printr-un segment din cursul mijlociu. La est limita munților este determinată de larga depresiune a Beiușului, un golf ce se situeaza între ei și munții Bihor. Spre vest, marginea muntilor nu este accentuată, căci ei coboară lent, prin culmi domoale, spre Câmpia Crișurilor (http://www.carpati.org).

Masivul Codrului rar depășește altitudinea de 1000 m (Pleșul, 1110 m, Dealul Vârfului, 1095 m, Vf. Devii, 1041 m), iar Masivul Moma, 900 m (Vf. Momuța, 930 m).

Figura 8. Munții Codru-Moma

(sursa: www.moisenicoara.ro)

Relieful este reprezentat, în principal, printr-o culme cu direcție NV-SE, din care se desprind lateral o serie de spinări muntoase, a căror altitudine scade în trepte, atât către Depresiunea Crișului Negru, cât și către aceea a Crișului Alb (http://www.icpa.ro/proiecte/sicomant/).

În Platoul Vașcăului calcarele, au determinat un relief carstic, reprezentat prin suprafețe și văi cu doline, uvale, martori de eroziune sub forma unor măguri rotunjite, polii (polia Ponorașului), chei, izbucuri. Cele mai interesante fenomene carstice sunt pierderea apelor din polia Ponorașului și apariția lor după un traseu subteran în izbucul de la Vașcău, precum și izvorul intermitent de la Călugări.

Munții Apuseni, urmare a extensiunii și grosimii formațiunilor carstificabile (calcarele mezozoice), se caracterizează printr-un relief carstic foarte diversificat, atât exocarstic,cât mai ales endocarstic. Se remarcă:  Peștera Vântului (figura 9), la Șuncuiuș (cea mai lungă din România, având peste 32 km);

Figura 9. Pestera Vântului (intrare-stânga, interior-centru și dreapta)

(sursa: www.peșteri.bihor.ro)

Avenul din Stanu Foncii, situat în Bazinul Văii Roșia format dintr-o succesiune de verticale, în care s-a coborât până la adâncimea de 339 m (T. Rusu, 1988, p. 19); cursul subteran cel mai lung  (Valea Topei, cu izbucul Aștileu, înlinie dreaptă, între insurgență și resurgență lungimea fiind de peste 11 km), toate în Munții Pădurea Craiului, unde au fost identificate, de altfel, peste 70 de avene și 260 de peșteri.

Figura 10. Peștera Urșilor

(sursa: www.peșteri.bihor.ro)

Figura 11. Ghețatul Focul Viu

(sursa: www.peșteri.bihor.ro)

De asemenea, o semnificație deosebită o au  peșterile cu gheață (patru) (figura 11), apoi  Peștera Urșilor (Chișcău) (figura 10), precum și unele peșteri cu urme de picior, puse pe seama omului de Neanderthal, de acum aproximativ 15 000 ani, între acestea înscriindu-se  peșterile Ciur – Izbuc, din bazinul Văii Roșia (P. Cocean, 1995, p. 89 – 91) și Ghețarul Vârtop, din Bazinul Gârdișoarei. Foarte cunoscute sunt, de asemenea, izbucul intermittent Călugări (Platoul Vașcău) și izbucurile  Bujor  (intermitent) și  Feredeu (Valea Poșaga, afluent pe stânga Arieșului).

3.1.2. Climatul

Am observat mai sus că relieful este cel care asigură suportul material al tuturor activităților recreative, climatul impune starea de desfășurare a acestora, generând cadrul propice, favorabil sau nefavorabil, de desfășurare a activităților turistice. Factorul climatic are o acțiune directă asupra organismului uman și poate influența activitatea turistică. Principalele elemente climatice sunt cele care implică „timpul frumos” și anume: temperatura, umezeala, durata de strălucire a aerului, vântul, precipitațiile.

Zona montană studiată are un climat continental moderat cu particularități determinate de pozitia sa, altitudinile modeste si fragmentarea reliefului, fiind sub directa influență a maselor de aer umed și racoros dinspre vest, peste care se suprapun influențe sudice și sud-vestice care aduc în tot timpul anului mase de aer cald de origine tropicală. Se mai resimt de asemenea influentele circulatiei nordice si nord-estice purtatoare a unor mase de aer rece, de origine polara si respectiv arctica. Altitudinile induc, pentru o mare parte a zonei montane, un climat de dealuri, climatul montan reducându-se ca areal doar la zona centrală.

Temperaturile medii anuale sunt în principal de 6° C, scăzând treptat cu creșterea altitudinii, (0,8° C laVlădeasa).

Muntii Apuseni se remarcă prin cantitatea mai mare de precipitații față de regiuni cu altitudini similare datorită expunerii vestice: în Bihor-Vlădeasa cad peste 1.200 mm/annual, în Vlădeasa chiar peste 1.300 mm, fiind unul dintre arealele cele mai ploioase din țară (Stâna de Vale considerată a fi "polul" precipitațiilor din România). Depresiunile – golf din partea de vest au fenomene de inversiuni termice, iar in partea de sud-est se formeaza vanturi de tip foen. Pe ansamblul lor, Muntii Apuseni au un climat cu influente oceanice.

Climatul, prin particularitățile sale creeaza ambianta propice pentru activitatea de turism, dar, în același timp, constituie un important factor natural de cură (climatoterapie), acesta fiind tonic – stimulent (de munte). Unele dintre elementele climatice se constituie chiar în factori indispensabili practicării turismului (de exemplu zăpada pentru sporturile de iarnă) reprezentând în același timp și un important potențial turistic, interesând activitatea de turism, atât în sezon, cât și în extrasezon.

3.1.3. Hidrografia

Componenta hidrografică este deosebit de important în cadrul activității turistice, indiferent de forma de stocare a apei (subterană, de suprafață), fiecare dintre acestea având efecte diferite privind dezvoltarea unor tipuri și forme de turism (Ciangă, 2001).

În teritoriul studiat rețeaua hidrografică este foarte densă. Precipitațiile bogate fac din acești munți un adevărat castel de ape din care izvorăsc numeroși afluenți ai Crișurilor și parțial ai Someșului și Mureșului.

Din Munții Plopișului izvorăște Barcăul, care delimitează la nord unitatea montană a Apusenilor. Cele trei Crișuri își au izvorul în partea centrală înaltă a Munților Apuseni. Crișul Repede izvorăște din sudul Munților Vlădeasa, formându-și defileul de la Șuncuiuș – Vadu Crișului (figura 12), în zona montană, primind pe stânga Drăganul și Iada, din Munții Bihor izvorând Crișul Negru, cu afluentul său Crișul Pietros, care își adună apele și de pe versantul nordic al Munților Codru- Moma, iar din sudul Munților Bihor izvorăște Crișul Alb.

Figura 12. Defileul Crișului Repede

(sursa: www.salvamontbihor.ro)

Pe foarte multe cursuri de apă apar cascadele (figura 13), ceea ce constituie o atracție turistică deosebită: Săritoarea Ieduțului, Vălu Miresii, Moara Dracului (Stâna de Vale), cascada Evantai (Padiș), cascada, Oșelu Boga (Bulz), etc.

Figura 13. Cascada Săritoarea Ieduțului, Moara Dracului și Iadolina, Stâna de Vale

(sursa: www.ape.bihor.ro)

În această zonă apele stătătoare sunt reprezentate prin lacuri naturale formate în ținuturi calcaroase – Lacul Vărășoaia (figura 14) în Munții Bihor, dar mai ales prin lacuri antropice de acumulare de interes energetic și de alimentare industrială, dintre acestea fiind lacul Leșu (figura 15), acumularea Munteni, Bulz pe valea Iadului. Apele subterane cuprind ape freatice lipsite de continuitate și influențate de precipitații.

Figura 14. Taul Vărășoaia

(sursa: www.ape.bihor.ro)

Figura 15. Barajul și Lacul de acumulare Leșu

(sursa: https://ro.wikipedia.org, http://www.aeroportoradea.ro)

În regiunile carstice aceste rețele de ape sunt discontinue și formează grote și peșteri.

3.1.4. Elemente de biogeografie

Învelișul biogeografic, alcătuit din cele două componente, vegetală și animală, sunt corelate prin repartiția în spațiu a diversității de specii, în funcție de relief (altitudine), climă și ape, adică este dependentă de cele amintite anterior.

3.1.4.1. Vegetația

În zona montană din județul Bihor cea mai întinsă formă de vegetație o constituie pădurile montane care sunt bine dezvoltate în partea superioară a văilor, între altitudinile de 1200 și 1600 m. În această zonă de vegetație predomină molidul (Picea abies) și bradul (Abies alba), și de asemenea se întâlnesc foarte rar laricea (Larix decidua) și tisa (Taxus baccata). Ca și o particularitate a platourilor carstice din Apuseni, ca rezultat al inversiunilor termice, există zone unde etajul coniferelor dispare cu totul fiind înlocuit de păduri de fag (Fagus silvatica) care se învecinează direct cu pajiștile montane.

Limita între pădurile de foioase și cele de rășinoase se situează între altitudinile de 600-1300 m, în funcție de relief, substrat și microclimat, care duc uneori și la inversiuni de vegetație.

Vegetația se diferențiază pe verticală în următoarele zone: asociațiile de tufărișuri (formate din jneapan, ienupar pitic, arin de munte, smardar) apar în alternanță cu pajiștile alpine, alcătuite din graminee. (parusca, iarba vantului, firuta si mai multe dicotiledonate), păduri de molid (Picea abies) și păduri de foioase în care se întâlnesc următoarele specii: fag (Fagus silvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus montana), frasin (Fraxinus excelsior), cireș sălbatic (Cerasus avium), jugastru (Acer campestre), mesteacăn (Betula verrucosa), scoruș de munte (Sorbus aucuparia), salcia de munte (Salix caprea), nucul (Juglans regia), etc.

Datorită condițiilor locale de sol, climă și topografie, acest cadrul general schițat prezintă unele modificări, perturbări și inversiuni. Numeroase specii de plante valoroase, răspândite sunt ocrotite de lege ca: sângele voinicului (figura 16), strugurii ursului, narcisa (figura 17), roua cerului (figura 16), adăpostite aproximativ în peste 60 de rezervații naturale.

Figura 16. Sângele voinicului și Roua cerului

(sursa:www.wikipedia.ro)

Figura 17. Strugurii ursului și narcisa

(sursa: www.greenly.ro și www.clubapuseni.ro)

Potențialul natural generat de vegetație completează, de regulă, gama atracțiilor proprii altor compartimente naturale din cadrul peisajelor geografice. Alteori, potențialul fitogeografic devine esențial pentru activități turistice, chiar în regiuni atractive (rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, parcuri dendrologice, etc).

3.1.4.2. Fauna

Fauna este în strânsă legătură cu specificul vegetației (etajată pe altitudine), depinzând și de elementele climatice și hidrografice, ba chiar și de om. În trecut au trăit pe aceste teritorii animale care azi sunt dispărute dar au rămas urmele lor mai ales prin schelete: urși de cavernă (Ursus spelaeus), după cum dovedesc numeroasele schelete de urși din peșteri (Onceasa, Urșilor, etc.), bour (Bos primigenius), zimbru (Bison bonasus), etc. Relativ recent au fost recolonizate animale dispărute din acești munți: capra neagră (Rupicapra rupicapra) pe abrupturile Bogăi (în anul 1994 existau 58 de exemplare), cerbul (Cervus elaphus-87 exemplare în anul 1994 la O.S.Sudrigiu și 24 la O.S. Gârda) și ursul brun (Ursus arctos) iar dintre păsări cocoșul de munte (Tetrao urogallus-19 în anul 1994) în bazinul superior al Someșului Cald. Cocoșul de munte se găsește și în bazinul superior al Crișului Băiței (Indrieș, 1999, p. 91).

Printre animale se mai pot aminti lupul, jderul de pădure, mistrețul, căprioara, iepurele, veverița, iar dintre păsări bufnița, mierla, fazanul, urcând altitudinal se întâlnește ursul, râsul, iar fauna piscicolă reprezentată de specii din familia Cypriinide, cleanul, mreana, apele de munte și acumulările, fiind populate cu păstrăv, lipan și crap.

3.1.5. Areale protejate

Teritoriile protejate au devenit tot mai mult parte a fenomenului turistic tocmai pentru că se are în vedere, “starea ideală a mediului înconjurător, mai puțin afectată de presiunea antropică, un spațiu de recreere pentru cei stresați de viața cotidiană a marilor orașe” (Cândea și colab, 2012, p. 101). Cu toate acestea, în parcurile naturale, turismul tinde să creeze probleme, mai mult decât beneficii. Facilitățile și infrastructura turistică la scară mare sau proiectată necorespunzător distrug peisajul, afectează viața sălbatică și de foarte multe ori distruge identitatea locului. Prea mulți vizitatori la locul și timpul nepotrivit cauzează eroziune și deranjează animalele salbatice și păsările, mai ales în locurile sensibile, cum ar fi cele de cuibărit. Dacă turismul nu este atent planificat și administrat, poate deseori rezulta în deșeuri, în distrugerea covorului vegetal, al solului și rocilor. Mai poate provoca poluare fonică, poluarea apei și aerului. Însă, corect administrat și planificat turismul poate genera beneficii pozitive în ariile naturale protejate și în comunitățile locale, care să compenseze efectele negative.

Județul Bihor este recunoscut pentru suprafața acoperită cu arii protejate (figura 18), 64 de arii naturale protejate la nivelul județului, o mare parte a acestora fiind situate în arealul montan.

În Bihor există următoarele arii naturale protejate (http://www.apmbh.ro/):

• Monumente naturale speologice – aici localizăm peste 3500 de peșteri, din care unele din cele mai importante din țară: Peștera Ciurului Ponor, Peștera Ciurului Izbuc, Peștera Vacii, Peștera Gruet, Peștera Farcu (toate în Comuna Roșia), Peștera Osoiu (Comuna Vârciorog), Peștera Urșilor – Chișcãu (Comuna Pietroasa), Peștera Valea Leșului (Comuna Bulz), Peștera Vântului (Comuna Șuncuiuș), Peștera lui Micula (Comuna Pietroasa), Peștera Gălășeni (Comuna Mãgesti), Ghețarul Focul Viu (PNAp.- Comuna Pietroasa), Avenul Borțigului (PNAp.- Comuna Pietroasa), Avenul Câmpeneasa cu Izbucul Boiu (Orașul Vașcău), Peștera Meziad (rezervație, Comuna Remetea), Peștera Igrita (Comuna Aștileu), Peștera Toplița Comuna Dobrești).

• Rezervația naturală geologică și geomorfologică Groapa Ruginoasă – Valea Seacă, parte din PNAp. (Orașul Nucet)

• Monumentele naturale geologice și geomorfologice: Pietrele Galbenei (PNAp.- Comuna Pietroasa), Piatra Bulzului (PNAp. – Comuna Pietroasa), Izbucul intermitent de la Călugări (Comuna Cărpinet).

• Rezervații naturale botanice: Vârful Buteasa (Comuna Bulz), Molhasurile din Valea Izbucelor (PNAp.- Comuna Pietroasa), Fâneața Izvoarelor Crișului Pietros (PNAp.- Comuna Pietroasa), Vârful Cârligate -Versantul Sudic (PNAp.- Comuna Budureasa), Pârâul Petea (Comuna Sânmartin), Dealul Păcău (Comuna Șoimi), Piatra Grăitoare – coasta de S-E a Brăilesei (Comuna Budureasa), Valea Iadei cu Syringa josichaea (Comuna Bulz),.

• Rezervații naturale mixte: Cetățile Ponorului, Valea Galbenei, Pietrele Boghii, Săritoarea Bohodeiului (cascada), Poiana Florilor, Platoul Carstic Padiș, Depresiunea Bălileasa, Groapa de la Bârsa PN-F Comuna Pietroasa, Vârful Biserica Moțului, Platoul carstic Lumea Pierdută (toate sunt parte din PNAp, de pe teritoriul administrativ al Comunei Pietroasa), Valea Sighiștelului (PNAp.- Comuna Câmpani), Cetatea Rădesei (PNAp.- Comuna Budureasa), Ferice Plai și Hoanca (Comuna Buntești), Defileul Crișului Repede (Comuna Vadul Crișului), Defileul Crișului Negru la Borz (Comuna Șoimi), Lacul Cicos (Comuna Săcuieni)

• Rezervații naturale paleontologice:, Locul fosilifer din Valea Lionii – Peștiș (Orașul Aleșd), Lentila 204 Brusturi – Cornet (Comuna Aștileu), Calcarele cu hippuriti din Valea Crișului (Comuna Bratca), Locul fosilifer de la Cornițel (Comuna Borod).

Figura 18. Harta arealelor protejate și a celor cu risc în județul Bihor

(sursa: http://www.certificareforestiera.ro cu prelucrarea autorului)

În ceea ce privește rețeaua ecologică europeană „Natura 2000” pe teritoriul munților din județul Bihor se află următoarele situri de importanță comunitară (www.capdd-bihor.org):

– ROSCI0002 Apuseni

– ROSCI0016 Buteasa

– ROSCI0042 Codru Moma

– ROSCI0062 Defileul Crișului Repede-Pădurea Craiului

– ROSCI0084 Ferice-Plai

– ROSCI0145 Pădurea de la Alparea

– ROSCI0155 Pădurea Goroniște

– ROSCI0200 Platoul Vașcău

– ROSCI0240 Tășad

– ROSCI0262 Valea Iadei

– ROSCI0267 Valea Roșie; și situl de importanță avifaunistică (SPA), ROSPA0081 Munții Apuseni-Vlădeasa

3.2. Componenta dinamică și administrativă

Condițiile naturale relativ favorabile pentru o zona montană (numărul mare al depresiunilor și văilor, altitudini moderate, prezența resurselor solului) au permis umanizarea accentuată a acestei regiuni.

3.2.1. Tipologia așezărilor umane

Spre deosebire de celelalte unități carpatice, în Munții Apuseni asezările omenesti permanent urcă până aproape de vârfurile cele mai înalte.

Figura 19. Orașul Nucet

(sursa: http://www.primarianucet.ro)

Ca habitat uman, Munții Apuseni prezintă unele deosebiri evidente față de celelalte compartimente majore ale Carpaților Românești. Populația este repartizată inegal în teritoriu, arii de concentrare înregistrându-se în orașele (figura 19) din depresiunile golf (Beius, Nucet, Stei, Alesd), în vreme ce suprafețe intens împădurite (Padiș-Lumea Pierdută) sunt nepopulate.

Din punct de vedere al tipologiei satelor, în funcție de structură, adică modul de distribuție a gospodăriilor în teritoriu se desprind: sate rispite sau împrăștiate, în care vatra satului se confundă cu moșia satului (terenul agricol) numite “crângurile” care sunt sate mici (sub 500 locuitori); sate răsfirate în care casele sunt separate între ele prin terenuri agricole; sate adunate în care casele sunt foarte apropiate unele de altele sau chiar alipite, ca de pildă satele situate la baza munților, din cadrul depresiunilor (Indrieș, 1999, p.102).

Figura 20. Satul de vacanță Coada lacului Leșu și Gospodărie Munteni

(sursa: http://www.bulz.bihor.ro)

Un exemplu ar putea fi comuna Bulz (figura 20), comună tip crâng, Bulzul este o zonă răsfirată pe versanții mai domoli și în poienile Munților Bihorului și Munților Pădurea Craiului, de-a dreapta și de-a stânga Văii Iadului. Astfel, cele trei sate aparținătoare însumează peste 40 de cătune, unele extrem de vechi, grupate, în general, în jurul unei familii-matcă; în Bulz: Răstoacă, Pustă, Gura Iadului, Bulz-Luncă, Hârtoape, Cornet, Dosul Ianoșii (Inețe), Sânzăști, Pe Picior, Fața Ianoșii, Panița, Tomnatec, Gligești, Valea Vesii; în Munteni (Sărăcel): Fănești, Dealul Notarășului, Onuțești, Măgurice, Bitilești, Petruțești, Tălăncești, Dealul Săracului, Boțești, Pridonești, Micău, Valea Curii, Săcături, Drăguș, Munteni-Luncă; în Remeți: Sturzești, Văcărești, Mătești, Fața Arsă, Zâmbru, Costești, Porumbreu, Scăioase, Fruntinești, Boncești, Popești, Netede, Corni, Izvor, Daica, Pe Luncă, Poiană (Coada Lacului), Remeți-Luncă ș.a (http://www.primariabulz.bihor.ro).

Din punt de vedere al funcției economice satele se încadrează în categorii dintre cele mai diverse: miniere, forestiere, pastorale sau mixte.

Populația este repartizată inegal în teritoriu, diverind de la est spre vest. Densitatea acesteia fiind în principal medie (între 40 și 100 loc/km2), mare fiind doar în orașe Beiuș, Ștei, dar și pe teritoriul administrative al orașului Aleșd (peste 100 loc/km2). Cea mai scăzută densitate a locuitorilor se întâlnește în localitățile rurale amplasate în zone muntoase precum Budureasa (7,86 loc/km2), Criștiorul de Jos (13,66 loc/km2) și Pietroasa (15,71 loc/km2) (Strategia de dezvoltare a județului Bihor, 2014-2020, Partea I, pag. 19).

3.3. Componenta economică

Economia județului Bihor se caracterizează printr-o mare diversitate a activităților și serviciilor, deținând o pondere însemnată în economia țării. Județul Bihor dispune de bogate resurse de ape minerale, ape termale, minereuri, terenuri de bună calitate, de mijloace bune de comunicație pe calea feroviară, rutieră și aeriană. Mediul rural și mic urban din zona montană au fost marcate în mod special de restructurările economice ale ultimelor decade. Cea mai mare parte a acestora a fost afectată de declin demografic și o rată de ocupare în scădere, ceea ce indică o contracție și îmbătrânire a forței de muncă. Aceste zone sunt de altfel și cele mai vulnerabile ca bază economică, fiind în general dependente de un număr redus de agenți economici, din domenii de activitate puțin variate.

Structura și repartiția principalelor activități economice pe teritoriul județului Bihor este în strânsă legătură cu varietatea resurselor naturale, poziția geografică și implicit tradiția în exploatarea acesor resurse.

Implicații în turism au ocupațiile locuitorilor în sectorul economic, unele tradiționale cum ar fi agricultura (fiind o zonă montană propice creșterii animalelor, iar regiunile mai joase și depresionare pentru pomicultură, viticultură și cultivarea unor plante adaptate la condițiile de munte), (M. Bleahu, S. Bordea, 1981), dar în principal exploatarea lemnului.

Legat de exploatarea lemnului au apărut și meșteșugurile (figura 21). Pădurile au constituit principala sursă de lemn pentru realizarea construcțiilor (lemn de esență tare) și confecționarea obiectelor de uz casnic, fiind foarte ușor de procurat din pădurile ce acoperă versanții Munților Apuseni.

Figura 23. Biserica de lemn Vârciorog (sursa: http://www.biserici-din-lemn.bihor.ro)

Meșterii populari au dat naștere diverselor creații cu valoare de patrimoniu cultural de lemn și anume: locuințe, anexe gospodărești, instalații tehnice, biserici de lemn (figura 22, 23, 24), principalele meșteșuguri legate de prelucrarea lemnului fiind: “dulgheritul, lădăritul, văsăritul, tâmplăritul, confecționarea uneltelor de lucru și scândăritul, confecționarea instrumentelor musicale, confecționarea obiectelor de artizanat, xilogravura și sculptarea (Baias, 2013). Componentele care alcătuiesc patrimonial cultural de lemn din județul Bihor sunt: locuința țărănească de lemn, construcții – anexe gospodărești de lemn, împrejmuiri de lemn, fântâni de lemn, poarta de lemn, instalații de tehnică țărănească, biserici de lemn și cruci de lemn” (Baias, 2013, p. 9).

Figura 24. Bisericile de lemn din Fâșca (Vârciorog) și Cornet (Aștileu)

(sursa: http://www.biserici-din-lemn.bihor.ro)

Căile de comunicație

Legătura între localitățile județului și între acestea cu celelalte localități din țară sau din afara granițelor se realizează prin rețeaua drumurilor rutiere, cale ferată și serviciile de transport ale aviației-aeroport Oradea (figura 26). Căile de comunicație sunt dense pentru o regiune montană, fiind axate pe văi. Teritoriul montan din județul Bihor este traversat de un sector al magistralelor feroviare M3 (figura 25) pe valea Crișului Repede (Ciucea – Aleșd), precum și o cale ferată secundară pe valea Crișului Negru (Beiuș – Vașcău); nici unul din traseele feroviare județene nu este electrificat.

Transportul rutier este bine reprezentat de drumuri de diferite categorii și calități, în nordul munților Apuseni, pe valea Crișului Repede traversează drumul European E60, iar partea de sud a acestora fiind traversată de drumul European E79. Alte drumuri naționale care traversează masivele montane sunt: DN 75 spre Arieșeni –Turda și DN 1H din Aleșd spre Halmăjd – Zalău. Legătura între localitățile județului, precum și accederea spre obiectivele turistice se realizează prin drumuri de nivel județean și comunal.

Figura 25. Magistrala feroviară M3 la Vadu Crișului și gara Bratca

(sursa: www.bihorinimagini.ro)

Acest areal montan are o densitate redusă a rețelei rutiere, drumurile care străbat această zonă fiind insuficient modernizate, traficul pe aceste drumuri se desfășoară foarte greu (ex. DJ 764 Beiuș-Roșia-Aleșd). În general, traseele din zonele montane sunt și trasee turistice, iar faptul că aceste drumuri nu sunt modernizate suficient duce la întârzieri puternice de dezvoltare, având învedere că zonele cu tradiție și potențial turistic nu pot fi puse în valoare (zona turistică Stâna de Vale cu DJ 764A Beiuș – Stâna de Vale, zona Meziad cu DJ 764C Remetea – Meziad, zona Vârciorog cu DJ 767D; DJ 108K Bulz-Remeți – Baraj Drăgan), în mod special trebuie avută în vedere zona munților Apuseni cu DN 76. Una din problemele semnalate care împiedică dezvoltarea turismului este reprezentată de accesul autocarelor pe anumite porțiuni de drum, infrastructura existentă nefiind gândită pentru manevrele necesare deplasării acestora.

Transportul rutier este deosebit de important pentru turism, deoarece este cel care facilitează sau inhibă dezvoltarea fenomenului turistic, prin calitatea acestuia, care nu este întotdeauna satisfăcătoare.

Și transportul aerian deservește teritoriul, chiar dacă cel mai important aeroport se găsește la Oradea.

Figura 26. Căile de comunicație din județul Bihor și calitatea acestora

(sursa: Baias, 2013, p. 8)

Infrastructura turistică

Oferta de cazare redusă limitează sezonul turistic, precum și afluxul de turiști ce ar putea fi interesați să viziteze zona. Acest fapt contribuie la sub-dezvoltare a turismului în zonă, mult față de potențialul conferit atractivitatea parcului.

În arealul montan o soluție complementară infrastructurii de cazare o reprezintă camping-urile. În prezent, acestea se găsesc la Bulz, Vadul Crișului (unde sunt căsuțe dar nu este permisă camparea în cort). Potrivit reprezentanților Salvamont Bihor majoritatea camping-urilor nu sunt amenajate adecvat pentru acest tip de cazare. Utilitățile minimal necesare lipsesc, iar sursele naturale de apă de tipul izvoare naturale au devenit în mare măsură nepotabile din cauza gradului avansat de poluare. Și în Parcul Natural Apuseni, cea mai mare parte a turiștilor ce vizitează zona campează în arealul parcului. Având în vedere lipsa unor zone de camping cu amenajări specifice, camparea informală generează probleme ce țin de deșeuri, poluare, imposibilitatea generării de venituri pentru a susține o infrastructură adecvată și igienizarea zonelor respective (Strategia de dezvoltare a turismului, 2014-2020, Partea I, p. 69-70).

Și pensiunile rurale sunt parte a infrastructurii de cazare. În zona Ponor-Padiș-Boga- Pietroasa care de altfel este o foarte bine cunoscută zonă a Munților Apuseni se regăsesc 19 pensiuni turistice rurale distribuite în următoarea ordine: 12 în comuna Pietroasa (mai exact 3 în satul Pietroasa, 7 în Chișcău, 1 în Motești și 1 în Gurani), 6 în Boga și 1 în Padiș . Această zona reprtezintă 8,1 % ca răspîndire a pensiunilor rurale de pe toată suprafața Bihorului. Se pot evidenția încă 3 zone destul de reprezentative pentru turismul rural bihorean și anume Valea Iadului (13 pensiuni : 5 în Remeți, 1 în Bulz și 2 în Stâna de Vale) reprezentând 5,5%, zona Vadu Crișului-Șuncuiuș (9 structuri de primire : 4 în 10 Hectare , câte 2 în Vadu Crișului și Bratca, și1 în Șuncuiuș) reprezentând 3,8% și Vârtop (valea superioară a Arieșului) cu 7 structuri de primire turistică rurală reprezentând 2,9% din totalul structurilor de acest gen din tot județul (Țirpe, 2011, p. 20).

Capitolul 4

Valențele turistice ale reliefului montan

Din punct de vedere al turismului, județul Bihor se bucură de prezența a două areale extinse: zona Oradea și teritoriul montan. Județul Bihor prezintă o multiplă și diversă gamă de resurse și atracții turistice, care țin în general de mediul natural, moștenirea culturală și istorică a județului, patrimoniul construit și infrastructura specifică.

Cadrul natural deosebit al județului este marcat în special de existența carstului ce a dat naștere unui număr ridicat de peșteri de valoare națională și internațională.

“Cele mai importante atracții turistice țin de perimetrul cuprins în Parcul Natural Apuseni și constau în:

Arealul turistic carstic Padiș – Cetățile Ponorului

Este principala zonă turistică a Munților Apuseni, cu cea mai mare concentrare de obiective turistice, precum: Platoul Padiș, Poiana Ponor, Lumea Pierdută, Cetățile Ponorului, Groapa de la Barsa, Peștera Focul Viu, Valea Galbenei. La obârșia afluentului văii Valea Seacă, în amonte de canion, se află Groapa Ruginoasă.

Arealul turistic Boga – Aleu și Pietroasa – Chișcău

Atracții deosebite ale acestei zone sunt pereții de stâncă ai Amfiteatrului Boghii, izbucul Boghii, Săritoarea Bohodeiului, cascada Oșelu. În Chișcău se află și Peșterea Urșilor.

Arealul turistic Valea Sighiștelui, ce adăpostește peste 160 de peșteri pe numai 15 kmp, cele mai cunoscute fiind peșterile Măgură si Coliboaia. Valea se termină într-un canion spectaculors prin îngustimea și verticalitatea pereților.

Arealul turistic Vârtop, reprezentând o zonă în plină dezvoltare, în special pentru sporturi de iarnă. Zonă beneficiază de numeroase pensiuni și case de vacanță. La Vârtop există o pârtie funcțională de 750 m înălțime, de nivel mediu de dificultate, dotată cu teleschi. În zonă pot fi vizitate Cascada Vârciorog cu o înălțime de 15 m, Vârful Cucurbăta Mare (Vârful Bihor) cel mai înalt vârf din Munții Bihor, 1.849 m.

Areale secundare ce pot fi incluse și promovate în pachete turistice comune sunt:

Zona Roșia – Remetea, cu un potențial important atât din punct de vedere al turismului speologic (Peștera cu Cristale din Minca Farcu, Peșterea Meziad, ș.a.) dar și al agroturismului. De altfel, în comuna Roșia există deja mai multe inițiative de reabilitare a caselor tradiționale și amenajare în structuri de primire tursitică;

Zona Șuncuiuș – Vadu Crișului, cu o activitate turistică importantă reflectată și de numărul de structuri turistice înregistrate;

Zona Vașcău – Cărpinet, ce cuprinde câteva obiective de relief carstic (ex. Izbucul de la Călugări) și reprezintă în același timp un areal cu vechi tradiții în meșteșuguri precum olăritul sau prelucrarea lemnului;

Zona Stâna de Vale, cu un potențial balnear important” (Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bihor 2014-2020, Partea I, p. 64).

4.1. Tipuri și forme de turism practicate

Pe baza resurselor turistice naturale și antropice pot fi dezvoltate diverse și atractive forme de turism, și anume:

turismul montan – escaladări montane, drumeții, sporturi de iarnă;

turismul de odihnă și de week-end favorizat de proximitatea unor centre urbane cum ar fi: Oradea, Cluj Napoca, Turda, Alba Iulia;

turismul speologic – Arealele Padiș-Cetățile Ponorului și Meziadului;

turismul științific (în parcul Natural Apuseni);

turismul balnear – stațiunea Stâna de Vale;

turismul de vânătoare și pescuit sportiv;

turism cultural – obiective turistice de mare interes

turismul rural și agroturismul (Moisă, http://www.oeconomica.uab.ro/).

4.1.1. Turismul montan

4.1.1.1. Turism montan pentru sporturi de iarnă

Acest tip e turism este legat de de stațiunile climaterice montane, fiind dependent de anumite condiții morfoclimatice, de dotări caracteristice muntelui, precum și de infrastructură specifică. Domeniul schiabil în județul Bihor este reprezentat la ora actuală de complexul de schi „Piatra Grăitoare” din perimetrul Băița – Vârtop, raza orașului Nucet (figura 27).

Figura 27. Complexul de ski “Piatra grăitoare”

(sursa: www.ski-si-snowboard.ro)

Stațiunea Stâna de Vale  amplasată la o altitudine de 1.102 m, pe Valea Iadului, în mijlocul pădurilor de molizi, reprezintă una dintre cele mai cunoscute stațiuni de odihnă din Apuseni, considerată și polul precipitațiilor din România. Aspectul depresionar al stațiunii, condiționează acumularea unei cantități însemnate de zăpadă în timpul iernii, care durează până la mijlocul lunii aprilie, făcând acest loc favorabil pentru practicarea sporturilor de iarnă. Pe teritoriul stațiunii Stâna de Vale, au existat 3 pârtii de schi funcționale: „Măgarul” (utilizată și astăzi chiar dacă nu e omologată) localizată la intrarea în stațiune; Pârtia Măgarul – Stâna de Vale (figura 28) este o pârtie albastră cu grad mic de dificultate și o lungime puțin peste 500 de metri. Pleacă de la altitudinea de 1180 de metri, are o înclinație de 14% și o diferență de nivel de 90 de metri. Acoperă o suprafață de 2 hectare și ajunge la bază la altitudinea de 1090 m. Pârtia dispune de instalație de teleski monopost (http://ski-si-snowboard.ro/partii/stana-de-vale).

Figura 28. Pârtia “Măgarul”, Stâna de Vale (sursa: http://ski-si-snowboard.ro)

O altă pârtie a fost Pârtia „Mariana” – localizată lângă fostul complex de cazare „Pavilionul II” dar care, datorită vegetației forestiere crescute în ultimele 2 decenii, a devenit indisponibilă momentan, iar „Nina” – fosta pârtie a companiei de vânători de munte. Tot în acest perimetru mai existau 2 piste de schi fond, una de 6 km și una de 10 km, dar care s-au depreciat din cauza dezvoltării vegetației forestiere, a lucrărilor la drumurile forestiere și la captările de apă. Potențial de dezvoltare mai există atât pe partea de schi alpin, cât mai ales pe cea de schi de tură (cross-country schi).

Practicarea acestui tip de turism este limitată perioada de iarnă cu strat de zăpadă favorabil ca grosime, stabilitate și durată.

4.1.1.2. Turism sportiv și de aventură

A. Drumeția (hiking) se poate realiza în toate masivele montane din județul Bihor. În prezent există 40 de trasee turistice montane omologate aflate în custodia S.J. Salvamont-Salvaspeo Bihor, iar alte 5, fiind în curs de omologare.

Traseele străbat principalele zone turistice din arealul montan al județului, astfel: în Masivul Bihor – Vlădeasa, se găsesc 21 de trasee în zona Parcul Natural Apuseni, 9 în zona stațiunii Stâna de Vale, 5 în zona Băița – Vârtop; Masivul Pădurea Craiului are 8 trasee în zona Defileu Crișului Repede și încî 1 traseu în zona Remeti – Meziad; Masivul Codru Moma cuprinde 1 traseu în zona Cărpinet.dintre acestea multe necesită amenajări specifice pentru creșterea siguranței turiștilor, dar și pentru a îmbogăți experiența de vizitare a acestora (ceea ce presupune puncte de popas amenajate coresponzător, semnalizatoare și panouri informative, puncte de belvedere, etc) (sursa: Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bihor 2014-2020, Partea I, p. 56).

Conform S.J. Salvamont – Salvaspeo Bihor, traseele turistice în Munții Pădurea Craiului sunt (http://www.salvamontbihor.ro/):

În Zona Defileul Crisului Repede

 Traseul Cabana Pestera – Pestera Batranului (Cabana Peștera – Peșt. Caprei –– Peșt. Devenț I – III– belvedere Terase – zona de pădure cu câmp de lapiezuri, doline – platoul Tomnatic – Zece Hotare – Peștera Bătrânului)

 Traseul Cabana Pestera – Pest. Moanei (Cabana Peștera – halta Peștera – Peșt. Baia Cocoșului – com. Șuncuiuș – Tabăra “Castel” Șuncuiuș – Poiana Frânturii – Valea Mișidului – Peștera Moanei)

 Traseul Cabana Pestera – Suncuius (Cabana Peștera– malul Crișului Repede – belvedere Peretele Melcului –- Dealul Popii (683m alt.) – Valea Izbândișului – Șuncuiuș)

 Traseul Circuit Punct Galben (Cabana Peștera –Peșt. Roșie – Stanului Stupului – Peșt. Fugarilor – Peșt. Baia Cocoșului – Cabana Peștera)

 Traseul Circuitul Versantului Drept (Cabana Peștera – halta Peștera – peșt. Podireu I-II – Tăul fără fund – peșt. Casa Zmăului – belvedere Peretele Zânelor – belvedere Peștera Roșie – belvedere Stanul Stupului – tunel CFR – malul Crișului Repede – Cab. Peștera)

 Traseul Circuitul Versantului Stang (Cabana Peștera –Peșt. Caprei –– Peșt. Devenț I – III– belvedere Terase – belvedere Peretele Melcului – malul Crișului Repede – Cab. Peștera)

 Traseul Suncuius – Pestera Batranului (Șuncuiuș – Izbucul Izbândiș – Platoul carstic “Imașul Bătrânului” – Peștera Bătrânului)

Iar în zona Lacul Leșu:

 Traseul Meziad – Lacul Lesu (Cabana Meziad – derivația spre Peștera Meziad – vf. Stogu – vf. Piciorul Porcului – Vl. Vâlcele – Pod peste Valea.Cu Cale – Camping “Coada Lacului” – pe șosea, la Motelul “Baraj Leșu”)

În Munții Bihor se găsesc cele mai multe trasee omologate, astfel conform S.J. Salvamont – Salvaspeo Bihor, acestea sunt distribuite pe zone, care vor fi amintite în cele ce urmează:

Zona Cristior – Baita

 Traseul Baita – Poiana – Cascada Sf. Treime

 Traseul Poiana – La Rascruce

 Traseul Cristior – Vf. Bihorul Mare

Zona Statiunii Stana de Vale

 Traseul Stana de Vale – Sat Ferice

 Traseul Stana de Vale – Baraj Lesu

 Traseul Stana de Vale – Cabana Meziad

 Traseul Stana de Vale – Circuit Cascada Saritoarea Iedutului

  Traseul Stana de Vale – Custurii

  Traseul Stana de Vale – Canton Moara Dracului

 Traseul Stana de Vale – Piatra Talharului – Varasoaia

 Traseul Circuitul Statiunii Stana de Vale

 Traseul Stana de Vale – Cabana Padis

Zona turistica Padis

 Traseul Piatra Graitoare – Runcu Ars

 Traseul Boga – Seaua Bohodei

 Traseul Campani – Calea Fusului

 Traseul Circuitul Bohodei

 Traseul Circuitul Cetatile Ponorului

 Traseul Circuitul Groapa de la Barsa

 Traseul Magura Vanata

 Traseul Circuitul Pesterii Ursilor

 Traseul Circuitul Vaii Galbena

 Traseul Circuitul Izvoarele Somesului Cald

 Traseul Glavoi – Casa de Piatra

 Traseul Magistrala 1 – Stana de Vale – Vf Bihorul Mare

 Traseul Magistrala 2 – Vladeasa – Garda de Sus

 Traseul Cabana Padis – Caput

 Traseul Cabana Padis – Lumea Pierduta

 Traseul Cabana Padis – Pestera Scarisoara

 Traseul Pietroasa – Arieseni

 Traseul Pietroasa – Padis

 Traseul Sesul Padis – Pietrele Boghii

 Traseul Stei – Vartop

Iar în Munții Codru Moma, un singur traseu omologat:

  Cărpinet – Izbucul Călugări, cu o durată de 3-4 ore, permanent, iarna cu schi de ture, sau rachete de zăpadă , având un grad de dificultate ușor.

B. Trasee de bicicletă (ciclotrasee) se desfășoară pe căile de comunicație existente, accesibile cu bicicleta, cu caracter cât mai pitoresc din punct de vedere peisagistic și trafic motorizat cât mai redus, alese în funcție de rangul, tipul și gradul traseului. Traseele turistice de bicicletă, în arealul de studio, străbat zonele montane, precum și zone care sunt asimilabile zonelor montane prin natura reliefului, prin peisaj sau caractere ale căilor de comunicație. Ciclotraseele de munte se axează pe zonele turistice consacrate și zonele cu potențial turistic, dacă, prin relief și rețea de căi de comunicație existente, se pretează adecvat la ciclism montan, precum și pe conectarea acestor zone între ele și respectiv cu alte căi sau noduri de comunicație (http://www.mdrap.ro/, art 3. (1), art 4. (1) ).

Câteva trasee montane cunoscute sunt:

Traseu turistic pe bicicleta Șuncuius – Zece Hotare – Tășad – Oradea (figura 29), cu grad de dificultate dificil, iar ca obiective de vizitat sunt: Pestera Unguru Mare (figura 30), Peștera Vântului, Peștera și Izbucul Izbândiș (figura 31), Valea Mișidului, Biserica de lemn din Surduc, Peștera Stracoș, Peștera Tășad, peisaje frumoase si aer curat (figura 32). Traseul de 101 km, poate fi parcurs în aproximativ 5 ore.

Figura 29. Traseul turistic de bicicletă Șuncuius-Zece Hotare-Tășad-Oradea

(Sursa: http://www.bihorinimagini.ro)

Un alt traseu turistic pe bicicletă este Aleșd – Bratca, desfășurat în Defileul Crișului Repede-Munții Pădurea Craiului (figura 33), având 65 km, iar ca timp de parcurgere aproximativ 4 ore. 

Figura 33. Traseu turistic pe bicicletă Aleșd – Bratca

(sursa: http://www.bihorinimagini.ro)

În Munții Plopișului (figura 34), un traseu turistic ar putea avea biective de vizitat: Manastirea Sf Mihail si Gavril din Voivozi, Biserica de lemn din Poiana Florilor, Castelul Zichy, peisaje frumoase si aer curat, pe o distanță de 81 km, destul de dificil (figura 35, 36, 37).

Figura 34. Traseu pe bicicletă în Munții Plopișului

(sursa: http://www.bihorinimagini.ro)

În munții din partea de sud a județului un traseu ar putea fi traseu montan pe bicicleta (figura 38, 39): Stâna de Vale – Vf Poieni (1627 m), un traseu relativ scurt (14 km dus – întors), destul de dificil, cu o diferență de nivel de 500 m, dar impresionant.

Figura 38. Traseu montan pe bicicleta: Stâna de Vale – Vf Poieni (1627 m)

(sursa: http://www.bihorinimagini.ro)

C. Raftingul este o nouă modalitate de abordare a turismului de tip outdoor (alături de kayaking). În teritoriul de studiu acest tip de turism poate fi desfășurat astfel:

Rafting pe Crișul Pietros – Cel mai tehnic râu din Apuseni (figura 40). Crișul Pietros este un râu, curat, cu albie îngustă, tehnic plin de praguri. Din păcate nivelul apei permite practicarea raftingului doar într-o perioadă foarte scurtă dintr-un an.

Rafting pe Crișul Repede (figura 41). Crișul Repede este unul dintre râurile unde se organizează rafting de cel mai mult timp din țară. Traseul destul de ușor și peisajul foarte frumos îl face un obiectiv popular pentru organizarea turelor și pentru copii sau familii. Se poate parcurge atât cu bărci mici precum și cu bărci mari.

D. Alpinism și escaladă

În județul Bihor există mai multe trasee de alpinism si escaladă, cu diferite grade de dificultate, localizate in zona montană a județului. Traseele de alpinism și escaladă sunt întreținute și administrate de Serviciul Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor, fiind grupate zonal astfel, (http://www.travelbihor.ro):

Zona Vadu Crisului (figura 44)

Zona Șuncuiuș (figura 42)

Zona Bohodei (figura 43)

Zona Poiana Ponor (figura 45)

Zona Remeți

Figura 42. Zona Șuncuiuș

(sursa: http://www.alpinismbihor.ro/)

Figura 43. Zona Bohodei

(sursa: http://www.alpinismbihor.ro/)

Pe lângă aceste activități turistice de out-door, mai pot fi desfășurate și canyoning, caving, dar și zborul cu parapanta în tandem sau pescuit.

4.1.3. Turismul cultural

Figura 46. Zonele etnografice din județul Bihor

(sursa: www.culturabihor.ro)

Acest tip de turism este reprezentativ pentru turismul de mobilitate, având ca motivație “existența unui valoros patrimoniu cultural – istoric și etno – folcloric cu caracter original și chiar uneori cu valoare de unicat” (Ciangă, 2001, p.186). Zonele etnografice (figura 46) pe care specialiștii în domeniu le-au identificat pe raza județului Bihor sunt Crișul Alb, Beiuș, Crișul Repede și Barcău-Crasna, teritoriul montan fiind dezvoltat pe ultimele trei zone. Acestea au ajuns să se distingă, treptat, prin specific folcloric, prin port popular, mobilier, ceramică, piese din lemn cu destinație casnică, prin configurația gospodăriilor, fiind condiționate în existența lor de apartenența la satele de munte, prin arhitectura caselor și anexelor, prin organizarea interioarelor, printr-un sistem decorativ diferit, și nu în ultimul rând prin componență etnică. Se remarcă, astfel, diversitatea și unitatea etnică a teritoriului, care a contribuit la maturizarea și persistența comuniunii spirituale, comportamentale și de mentalitate. Diferențele specifice dintre zonele folclorice și etnografice, vizibile în portul popular și în gospodaria traditională, se pot constata de asemenea în folclorul muzical și coregrafic, în obiceiurile calendaristice, și cele care marchează momentele capitale din viața omului.

Meșteșugurile tradiționale, acolo unde se mențin contribuie la particularizarea zonelor etnografice. Odinioară acestea au contribuit la consacrarea unei economii complementare aducătoare de venit suplimentar pentru multe comunități rurale ale Bihorului, într-o preocupare care asigura desfacerea pe piață a unor produse cu destinație utilitară prioritară, produse care în perioada noastră însă sunt percepute în primul rând ca valori de artă populară. Cele mai multe ateliere meșteșugărești de prelucrarea lemnului se află în Țara Beiușului, deoarece materia primă (lemnul) se află la distanțe mici și este ușor de procurat. Produsele obținute prin meșteșugurile mai sus amintite se găsesc atât în gospodării cât și în muzeele din județul Bihor.

Câteva obiecte de artă popular sunt:

Lada de zestre (figura 47) este un element important al mobilierului tradițional din Bihor și de pe tot cuprinsul României, având un loc aparte între obiectele țărănești realizate în tehnica dulgherească (patul, masa, scaunele, laițe cu spătar sau fără, dulapul, dulapul-masă, polițele, blidarele, lavițele, colțarele, culmea, cufere).

Figura 47. Lada de zestre (sursa: http://www.travelbihor.ro/)

Printre meșteșugurile păstrate peste veacuri de către locuitorii Bihorului olăritul își are locul său bine individualizat. Dacă tehnica producerii de vase din lut este oarecum asemănătoare pe întreg teritoriul României, în Bihor, mai exact în localitatea Vadu Crișului, olăritul capătă trăsături de individualitate proprii, datorită materiei prime din care sunt confecționate obiectele din lut (ceramica albă) (figura 48).

Figura 48. 49. Ceramica albă și vioara cu goarnă

(sursa: http://www.travelbihor.ro/)

Vioara cu goarnă (cunoscută ca vioara Stroh în muzicologie) este o vioară căreia i se adaugă un cornet din metal, acest element metalic substituind cutia de rezonanță a viorii clasice (figura 49).  Instrumentul a supraviețuit și s-a impus doar în Bihor, în special sub denumirea de higheghe (probabil provenind din maghiară, unde instrumentul se numește tölcseres hegedü). Asimilată de tradiția locală, creându-și în scurt timp propria-i tradiție, îndrăgită pentru penetrația sunetului, vioara cu goarnă este completată, în execuția folclorului muzical bihorean, de vioara dulce, dobă, mai rar acordeon, saxofon, fluier ș.a.

Bihorul este vestit și pentru târgurile cu data fixă care se desfășoară în județ, pentru festivaluri, pentru folclorul muzical specific.

Aceasta combinație inedită între natură, patrimoniu natural și o moștenire cultural importantă, respectiv diversitatea geografică și etnografică oferă Bihorului șansa de a se dezvolta ca o destinație turistică importantă pentru zona de nord-vest a României.

CONCLUZII

În concluzie putem afirma că teritoriul montan al județului Bihor dispune de resurse naturale și umane necesare pentru dezvoltarea turistică a sa. Fondul turistic natural al munților este extrem de bogat și diversificat, dar folosit numai parțial. Se impune, mai ales, relieful carstic – cu numeroase peșteri, avenuri, chei complexe de doline, cursuri subterane, izbucuri, etc. – deosebit de spectaculos în arealele calcaroase mai extinse (Padiș-Cetățile Ponorului, din Munții Bihor, Munții Pădurea Craiului, Munții Trascăului, Platoul Vașcăului, etc.). Acestora li se adaugă lacurile de baraj din sistemele Someșul Cald, Iada-Drăgan-Săcuieu și numeroasele rezervații naturale. Județul Bihor deține un potențial turistic extraordinar.

Frumusețea și bogația carstică și de biodiversitate a munților, diversitatea tradițiilor și manifestărilor culturale permit un panou variat de activități turistice. Infrastructura și serviciile turistice sunt însă insuficient dezvoltate pentru a susține o ofertă care să poată, pe de o parte, valorifica potențialul acestui teritoriu, și pe de altă parte să genereze venituri și activitate economică din turism.

Zona montană susține, ca tip de activități turistice, drumeții, speoturism, turism de aventură, dar și ecoturism și turism cultural, plecând de la valoarea resursele localizate în zona montană, precum cele naturale, istorice (arheologice) și culturale.

Bibliografie

Baias, S., 2013, Identificarea, evaluarea și valorificarea patrimoniului cultural de

lemn din județul Bihor, Teză de doctorat, www.uoradea.ro;

Bleahu, M., Bordea, S. 1981, Munții Bihor – Vlădeasa, Editura Sport – Turism,

București;

Ciangă, N., (2001), România. Geografia Turismului (partea întâi), Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Cocean, P. (1995), Peșterile României. Potențial turistic, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

Cocean, P., (2000), Geografia turismului, Donație Facultatea de Geografie, Turism și

Relații Internaționale;

Ielenicz, M., Pătraru, Ileana (2005) – România. Geografie fizică, Editura Universitară,

București;

Indrieș, A., 1999, Munții Padiș-Scărișoara, Edit. Buna Vestire, Beiuș;

Muntele, I, Iațu C., 2005, Geografia turismului – concepte, metode și forme de

manifestare spațio temporală, Editura Sedcom Libris, Iași;

Neguț, S., 2004, Geografia turismului, Meteor Press, București;

Rusu, T, 1988, Pe urmele apelor subterane – carstul din Munții Pădurea Craiului,

Editura Dacia, Cluj – Napoca;

Tirpe Olivia Paula, 2011, Studii și cercetări privind managementul structurilor de

primire din turismul rural în județul Bihor, Rezumat al tezei de doctorat, usamvcluj.ro;

Strategia de dezvoltare a județului Bihor 2014-2020, Partea I, CJ Bihor;

Legea Turismului, www.mdlpl.ro;

www.aeroportoradea.ro;

www.ape.bihor.ro;

www.apmbh.ro;

www.alpinismbihor.ro;

www.art-zone.ro;

www.bihorinimagini.ro;

www.biserici-din-lemn.bihor.ro;

www.capdd-bihor.org;

www.carpati.org;

www.certificareforestiera.ro;

www.clubapuseni.ro;

www.culturabihor.ro;

www.geografie.ubbcluj.ro;

www.greenly.ro;

www.icpa.ro/proiecte/sicomant;

www.moisenicoara.ro;

www.padureacraiului.x7.ro;

www.peșteri.bihor.ro;

www.primariabulz.bihor.ro;

www.primarianucet.ro;

www.salvamontbihor.ro;

www.ski-si-snowboard.ro;

www.travelbihor.ro;

www.whitewater.ro.