Rele Tratamente Asupra Copilului
RELE TRATAMENTE ASUPRA COPILULUI
Cuprins:
Introducere
Partea I
1. Fundamentarea teoretică a lucrării 5
1. Forme de rele tratamente asupra copilului
1.1 Tipuri de abuz
1.1.1 Abuzul fizic
1.1.2 Abuzul sexual
1.1.3 Abuzul emoțional
1.1.4 Neglijarea
2. Caracteristici cheie ale abuzului și recunoașterea relelor tratamente asupra copilului
2.1Caracteristici cheie ale abuzului asupra copilului
2.2 Indici ale abuzului sau neglijării la copii
2.3 Indici ale abuzului sau neglijării copilului de către părinți
3. Strategii pentru a face față relelor tratamente
4. Consecințele relelor tratamente asupra copilului
4.1 Consecințe directe ale maltratării
4.2 Consecințe asupra dezvoltării copilului
4.2.1 Consecințe pe plan afectiv
4.2.2 Consecinte asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării copilului
4.2.3 Consecințe pe planul adaptării școlare
4.3 Consecințe pe termen lung
5. Teorii explicative privind relele tratamente asupra copilului
5.1 Concepția medical
5.2Modelul teoretic al psihologiei familiei
5.3 Teoria transmiterii multigeneraționale a abuzului
5.4 Perspectiva feminină privind abuzul
5.5 Teoria atașamentului
5.6 Concepția socio-biologică
5.7 Concepții de factură sociologică
5.8 Concepția ecologică interacționistă
6. Reforma legislativă și instituționala privind protecția copilului în România postdecembristă
6.1Consideratii generale
6.2Etapele reformei
6.2.1 Perioada 1990-1996
6.2.2 Perioada 1997-2000
6.2.3 Perioada 2001-2004
6.3. Alte reforme privind protecția copilului
7. Statistici privind relele tratamente asupra copilului
Partea II – Cercetare
6. Metodologia cercetării
6.1 Repere metodologice
6.2 Lotul de elevi supuși cercetării
6.3 Locul cercetării
6.4 Instrumentul de lucru utilizat
7. Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării
7.1 Statistici descriptive
7.2 Testul T
7.3 Limitele cercetării
Partea III – Intervenția
8. Studiu de caz
8.1 Cazul 1
8.2 Cazul 2
Bibliografie
Anexe
Introducere
Tema pe care am ales-o “Rele tratamente asupra copilului” este o temă de interes general , datorită numărului ridicat de cazuri de abuz și neglijare asupra copilului care au loc și care lasă o amprentă gravă atât în dezvoltarea psihică cât și fizică a copilului.
Cu toată legislația în vigoare și măsurile care s-au luat, incluzând programele naționale nu s-a reușit indepărtarea situațiilor de vulnerabilitate și oprirea relelor tratamente cu care se confrunta copilul. Statisticile oficiale pe primul semestru al anului 2012 arata că 5 665 de copii sunt victime ale abuzului și neglijării. (Iovu, 2012)
Aceasta e o temă de actualitate dovedit și de numărul conferințelor și activităților susținute pe această temă. În perioada 27-28 aprilie 2012 a avut loc o conferință științifică “Drepturile copiilor, bunăstarea și protecția lor”. În anul 2013 s-au ținut seminarii pentru formare, vizând îmbunătățirea eficacității organizaționale a sistemului de protecție a copilului în România și s-au organizat mai multe acțiuni de prevenire a abuzului și neglijării. De asemenea au avut loc diferite activități care au implicat elevii din mai multe școli din județul Cluj cu scopul de a identifica problemele de violență cu care se confruntă copiii și a identifica mijloace adecvate de soluționare: activități de conștientizare a drepturilor copiilor, întâlniri cu părinții elevilor din mai multe școli pentru o eficientizare a relațiilor dintre părinte-copil, au avut loc dezbateri, implementări de programe, activități cu psihologii școlari și diferite cursuri de formare pentru a venii în ajutorul tinerelor victime.
Cercetătorii au neglijat fenomenul relelor tratamente până în anii 60, când Henry Kempe a expus o consecință a abuzului fizic: numerosele fracturi ale copiilor, observate prin razele X. (Ionescu, 2001)
Lucrarea de față vrea să tragă un semnal de alarmă asupra problemei abuzului și neglijării, fenomene care în România au început să fie abordate doar după anul 1989, care au luat amploare și atrag după sine un lung șir de consecințe asupra dezvoltării copilului pe toate planurile. Deși se cunosc formele de abuz și neglijare, consecințele acestora sunt insuficient înțelese și măsurile de soluționare sunt foarte puține și necesită conștientizarea societății asupra acestui fenomen și repercusiunilor severe pe care le are.
I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
1. FORME DE RELE TRATAMENTE ASUPRA COPILULUI
Se spune despre copilărie că este cea mai frumoasă perioadă din viata unei persoane, insă acest aspect nu il impărtășesc toți copiii, un număr ingrijorător fiind victime ale abuzului și neglijării.
Din punct de vedere legal sau clinic,maltratarea sau abuzul copilului este definitită de către Corina Ciobanu (2003) in general, ca fiind orice injurie efectuată de bună voie asupra copilului și poate fi grupată in patru mari categorii: abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul psihologic sau emotional și neglijarea.
Legea care se ocupă de protecția copilului in Romania ne dă urmatoarea definiție pentru abuzul asupra copilului: “orice actiune voluntară a unei persoane care se află intr-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. “(Legea numărul 272 din 2004)
Relele tratamente asupra copiilor apar în toate categoriile sociale, dar cel mai frecvent sunt asociate cu sărăcia și efectele acesteia, în cadrul familiilor cu o educație deficitară, în familii dezorganizate sau în creșterea în condiții azilare. (Corina Ciobanu, 2003)
“Kempe folosind cuvântul maltratare, se referă la părinții sau persoanele care prin îngrijirea lor îi produc copilului vătămări fizice sau emoționale și prin neglijarea lui îi pun starea sănătății sale fizice și emoționale precum și dezvoltarea sa în pericol” (Kempe.1979)
Putem vorbii de două tipuri de maltratare: maltratarea de criză, care de regulă apare în familiile cu o funcționare normală, armonioasă, dar al căror ciclu de viața trece printr-o perioadă de criză sau perioade de adaptare, care le pun în pericol echilibrul intern, copiii devenind țapii ispășitori, iar a doua categorie, maltratarea transgeneratională care este întâlnită în cadrul familiilor cu un mod de viață haotic, al căror relații sunt dezorganizate și în cadrul cărora maltratarea și confundarea rolurilor se repetă de-a lungul mai multor generații. (Bârsan, 2001)
Tipuri de abuz
Abuzurile se împart în patru mari categorii care cuprind: abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul emoțional și neglijarea.
Categoriile de maltratare nu se exclud una pe cealaltă. Deseori un copil care a suferit un abuz fizic se întâmplă ca acesta să fi fost înainte supus abuzului emoțional. (Killen, 1994; Clausen și Crittendsen, 1991; Kaufmann și Chichetti 1989)
Atunci când un copil este neglijat perioade lungi de timp, există mari șanse ca acesta să adopte un comportament violent care anterior să predispună la abuz fizic. Copiii care sunt abuzați sexual sunt de asemenea abuzați și emoțional și de multe ori abuzați și fizic. (Hobbs și Wyme, 1990)
Abuzul fizic
Foarte explicită în detalierea conceptului este Corina Ciobanu care spune că abuzul fizic reprezintă producerea de bună voie a suferințelor și vătămărilor corporale prin lovire cu pumnii, picioarele sau alte obiecte, prin ardere, înțepare, tăiere sau otrăvirea copilului. Unele acte de abuz fizic apar în urma unor pedepse corporale. (Corina Ciobanu, 2003)
“Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt contuziile și arsurile”. (Hobbs, 1986). Contuziile apar în urma loviturilor, trântiturilor și a ciupiturilor. Mulți părinți recurg la vătămări fizice ,deoarece sunt de părere că pedeapsa fizică dă rezultate în educația copiilor.
Clausen și Crittenden (1991) au descoperit faptul că abuzul emoțional a apărut în toate cazurile de abuz fizic și a fost cel care a cauzat probleme grave pentru dezvoltarea copilului.
Sentimentele și emoțiile trăite de un copil abuzat fizic asociate cu suferința trupească pot avea urmări foarte grave.
Deseori abuzul este cunoscut datorită urmelor care se văd pe corpul copiilor, însă unele vătămări nu lasă semne exterioare, spre exemplu loviturile la cap făcute unui copil mic sau scuturările puternice, care pot duce la un efect de biciuire a capului. (Pykes, 1996), vătămări care ar putea apărea în cazul unui accident de mașină. Din cauza loviturilor la cap pot apărea serioase vătămări ale creierului, chiar dacă acestea nu sunt observabile în acel moment. Aceste lovituri pot avea ca consecințe: epilepsia, paralizia și întârzierea în dezvoltare. Există posibilitatea ca aceste probleme să fie evidente mai târziu, iar atunci să nu fie asociate cu abuzul. Alte vătămări pot fi mâinile și piciorele rupte. (Killen, 1998)
Categoriile de abuz se împart între cele care fac diferența între rănile dovedite a fi deliberate și suspiciunea legată de asemenea răniri. Altele fac diferența între pedepsele fizice disciplinare și abuzul fizic. Multe persoane pun accent pe faptul că scopurile sunt diferite, disciplina fiind benefică pentru educarea copilului, iar abuzul fizic asupra copilului evidențiază răbufnirea tensiunilor interioare ale adulților asupra copilului. Însă o problemă gravă e faptul că ceea ce deseori începe ca fiind o relație disciplinară poate sfârșii ca fiind un abuz, situație influențată de capacitatea părinților de a-și stăpânii tensiunile interioare. (Killen, 1998)
Sunt nenumărate situații în care abuzul se răsfrânge asupra copilului din cauza direcționării greșite a agresiunii dintre soți în certurile dintre cupluri.
Uneori abuzul asupra copilului este produs datorită faptului că copilul nu a fost dorit sau are o problemă de sănătate. Deseori apare și în cazul unui părinte vitreg, în centre de plasament din partea îngrijitorilor sau poate fi și din partea fraților mai mari. Victima fiind lipsită de autoritate, cu un statut diferit, membrii familiei își descarcă furia și supărările pe aceștia. Cazurile de abuz sunt mult mai frecvente în cadrul familiilor cu un venit mai mic.
Violenta lasă întotdeauna în urma ei efecte traumatizante. Laplanche și Pontalis (1994) definesc conceptual de traumă ca fiind:” evenimentul din viața subiectului care se definește prin intensitatea sa, incapacitatea în care se găsește subiectul de a-i răspunde în mod adecvat, tulburarea și efectele patogene durabile pe care le provoacă în organizarea psihică; în termini economici, traumatismul se caracterizează printr-un aflux de excitații care este excesiv în raport cu toleranța subiectului și capacitatea acestuia de a le controla și elabora psihic”
Abuzul sexual
Abuzul sexual la copil implică orice comportament sexual abuziv care are loc între un copil și un adult sau între doi copii, dacă unul este mai în vârstă. Abuzatorul și victima pot fi de același sex sau sexe diferite. “Comportamentele sexuale includ: atinsul sânilor, feselor sau a organelor genitale, chiar dacă victima este îmbrăcată sau dezbrăcată, include exhibiționismul, felația, cunilingus, penetrarea vaginului sau a anusului cu organul sexual sau cu alte obiecte.” Abuzul sexual se poate întâmpla de o singură dată sau pot fi manifestări multiple. Acesta cuprinde și exploatarea și includerea copiilor în traficul de persoane, pentru prostituție sau pentru folosirea lor în filme pornografice. (Corina Ciobanu, 2003)
Violențele sexuale asupra copilului se clasifică în: “intrafamiliale-incest; extrafamiliale-viol; agresiuni sexuale fără penetrare; abuzuri sexuale între minori; viol pedofilic. Alte tipuri de agresiuni sexuale sunt prostituția, mutilări sexuale ritualice, sectele, pornografia” (Bârsan, 2003)
Bârsan în 2003 definește abuzurile sexuale ca fiind:” orice participare a unui copil sau adolescent la activități sexuale necorespunzătoare vârstei și dezvoltării lui psihosexuale pe care nu este în măsură să le înțeleagă, activități la care este supus prin conărările pe aceștia. Cazurile de abuz sunt mult mai frecvente în cadrul familiilor cu un venit mai mic.
Violenta lasă întotdeauna în urma ei efecte traumatizante. Laplanche și Pontalis (1994) definesc conceptual de traumă ca fiind:” evenimentul din viața subiectului care se definește prin intensitatea sa, incapacitatea în care se găsește subiectul de a-i răspunde în mod adecvat, tulburarea și efectele patogene durabile pe care le provoacă în organizarea psihică; în termini economici, traumatismul se caracterizează printr-un aflux de excitații care este excesiv în raport cu toleranța subiectului și capacitatea acestuia de a le controla și elabora psihic”
Abuzul sexual
Abuzul sexual la copil implică orice comportament sexual abuziv care are loc între un copil și un adult sau între doi copii, dacă unul este mai în vârstă. Abuzatorul și victima pot fi de același sex sau sexe diferite. “Comportamentele sexuale includ: atinsul sânilor, feselor sau a organelor genitale, chiar dacă victima este îmbrăcată sau dezbrăcată, include exhibiționismul, felația, cunilingus, penetrarea vaginului sau a anusului cu organul sexual sau cu alte obiecte.” Abuzul sexual se poate întâmpla de o singură dată sau pot fi manifestări multiple. Acesta cuprinde și exploatarea și includerea copiilor în traficul de persoane, pentru prostituție sau pentru folosirea lor în filme pornografice. (Corina Ciobanu, 2003)
Violențele sexuale asupra copilului se clasifică în: “intrafamiliale-incest; extrafamiliale-viol; agresiuni sexuale fără penetrare; abuzuri sexuale între minori; viol pedofilic. Alte tipuri de agresiuni sexuale sunt prostituția, mutilări sexuale ritualice, sectele, pornografia” (Bârsan, 2003)
Bârsan în 2003 definește abuzurile sexuale ca fiind:” orice participare a unui copil sau adolescent la activități sexuale necorespunzătoare vârstei și dezvoltării lui psihosexuale pe care nu este în măsură să le înțeleagă, activități la care este supus prin constrângere, violentă, seducție, sau care încalcă tabuurile sociale”
“Agresiunile sexuale fără penetrare cuprind: hărțuire sexuală prin propuneri verbale, gesturi sau atingeri de tip sexual, comportament exhibiționist față de un copil, manipularea organelor sexuale ale copilului său obligarea acestuia de a manipula organele sexuale ale agresorului”. (Bârsan, 2003)
În cazul abuzului sexual copilul este supus unei relații de dependență culpabilizatoare, în cadrul căreia el trebuie să respecte tăcerea în ceea ce privește abuzurile, sub amenințarea că va crea necazuri abuzatorului. Impactul pe care îl are abuzul sexual asupra copilului depinde de relația dintre victimă și abuzator, de vârsta copilului și de frecvență acestora.” Un abuz intrafamial-incestul în special-este mult mai dăunător decât un abuz extrafamial” (Bârsan, 2001).
După Houzel (2000) incestul este definit ca o relație sexuală care are loc între rudele apropiate.
Bârsan (2003) definește incestul ca un contact sexual sau molestarea produsă între rude.
Pellser (1989) face diferența între trei tipuri de incest: incestul între tată și fică, care este cel mai frecvent între 75-90% din cazurile cunoscute, incestul între mama și fiu și incestul între frați.
S-au găsit câteva trăsături frecvente apărute în cazul incestului: aceste comportamente se găsesc în rândul mai multor generații, în cazul familiilor în care copilul nu este recunoscut de către părinte și în cadrul familiilor disfuncționale. Deseori la un tată abuziv se observă comportamente perverse, deficiențe mintale sau probleme cu alcoolul. (Marcelli, 1982)
Sunt numeroase cazuri în cadrul familiei în care deși mama observă abuzul asupra copilului din partea tatălui, aceasta refuză să ia măsuri și preferă să se prefacă că nu știe ce se întâmplă de frica unui divorț și a consecințelor urmate de acesta pe plan financiar în familie și nu numai.
Indicatorii unui diagnostic de abuz sexual sunt: “denunțarea abuzului de către copil, prezența sarcinii la o adolescentă, prezența bolilor venerice la vârsta prepuberală, modificări posttraumatice ale regiunii genitale și/sau anorectale, interes sau preocupare precoce pentru sex, masturbare, abuz sexual la alți membrii ai familiei, fugă repetată de acasă, izolare socială, frică și neîncredere în autorități, autoblamare, depresie, comportament suicidar, abuz de substanțe, acuze somatice, dureri abdominale și pelviene” (Bârsan, 2003)
Una dintre cele mai mari probleme ale societății contemporane este prostituția juvenilă. În cadrul primului Congres Mondial Asupra Exploatării Sexuale a Copiilor, care a avut loc în anul 1996, la Stockholm s-a evidențiat următoarele date: “500 000 copii în India și China, 400 000 în Thailanda, 60 000 în Filipine, 30 000 în Srilanka, 10 000 în Bangladesh.”. Acest fenomen prinde proporții și în America de Sud și Europa de Est. UNESCO prezintă în 1995 un număr de 3 milioane de minori implicate în prostituție. (Bârsan, 2003)
“Mutațiile sexuale întâlnite la unele culturi din Africa sunt percepute ca și abuz sexual în momentul aderării la valorile unei noi culturi.” (Bârsan, 2003)
Din observațiile personale făcute în perioada petrecută în Uganda, pe continentul African, majoritatea fetelor de 13,14 ani aveau copii, consecințe în urma actelor sexuale avute nu doar cu băieți de vârsta lor, ci și cu bărbati maturi, fapte care nu erau considerate ca fiind abuzuri sexual, datorită diferențelor culturale.
În cadrul sectelor copiii aparțin sectei și gurului. În aceste situații abuzului sexual i se mai adaugă și alte comportamente precum obligarea să muncească, copiii sunt neglijați, înfometați, izolați și nu li se acorda timpul necesar odihnei și somnului. (Lopez, 2001)
Pornografia reprezintă circularea materialelor cu caracter erotic și sexual. (Bârsan, 2003) Aceasta este o problemă îngrijorătoare, deoarece este foarte ușor pentru copii să intre în posesia acestor materiale pornografice, fapt care poate duce ulterior la curiozitate si comitere de abuz sexual.
Putem vorbii despre abuzurile sexuale între minori doar atunci când diferența de vârsta între ei este de 5 ani. Jocurile sexuale între copii nu se consideră abuzuri, dacă au loc între copii de aceeași vârstă, decât dacă se recurge la forță. (Bârsan, 2003)
Whitman (1998) susține ideea că consimțământul din partea copilului nu e suficient pentru ca acesta să fie implicat în astfel de acte cu caracter sexual, deoarece sunt mulți copii care nu realizează consecințele pe care le au implicarea în astfel de acțiuni atât asupra sănătății fizice, cât și psihice.
“Violul reprezintă constrângerea sexuală exercitată asupra victimei și lipsa de voință a acesteia” (Bârsan, 2003)
Credibilitatea mărturiei copiilor se bazează pe leziuni în zona organelor genitale și a infecțiilor ce se transmit prin contact sexual. Comportamente inadecvate vârstei manifestate prin jocul cu păpușile, depresia și anxietatea nu sunt comportamente specifice pe care se bazează justiția, însă acestea pot fi consecințele unui abuz sexual și ne trimit spre o investigare mai amplă a cazului. (Bârsan, 2003)
Deseori copii abuzați sexual, manifestă comportamente sexuale inadecvate vârstei și implică și alți copii în săvârșirea unor astfel de acțiuni. Concluzie observată în cadrul unui cămin de tip familial, când am prins copii dezbrăcați unul peste altul ziua în dulap și noaptea în pat.
Studiind memoria persoanelor care au suferit un abuz sexual s-a descoperit că unele victime nu uită niciodată cele întâmplate, iar la altele sunt posibile deformări ale memoriei. (Bârsan, 2003)
1.1.3 Abuzul emoțional
Abuzul emoțional sau psihologic poate fi produs de orice persoană care implementează copilului credința că nu este iubit, dorit, că nu este capabil de nimic sau că se afla în pericol. Agresorul supune copilul la rele tratamente prin terorizare, izolare, disprețuiește și folosește insulte verbale precum injurii, țipete, batjocură sau blamarea, de asemenea afișează o dispoziție negativă continuă. Totodata, abuzul emoțional include și efectele pe care îl au certurile constante din familie, cât și comunicarea cu înțeles dublu care determină confuzie copilului. (Corina Ciobanu, 2003)
“Abuzul emoțional sau violența psihologică regrupează în același timp violența verbală (insultarea copilului, umilirea, denigrarea, respingerea, refuzul), pedepsele abuzive și izolarea (de exemplu: închiderea copilului într-un dulap timp de mai multe ore) și exigențele excesive, care pun copilul în situația de eșec, sau amenințările, ca de exemplu: amenințarea cu moartea. Violența psihologică se caracterizează printr-o formă de violența repetată și susținută” (Bârsan, 2001)
Există o formă mai deosebită de maltratare: sindromul Munchhausen prin care mama crează o boală copilului. Manifestările bolii pe care le inventează mama și i le atribuie copilului nu apar decât în prezența ei. (Guedj, 2000)
Latimer (1998) este de părere că participarea copilului la violența din mediul familial, prin prezența lui în aceeași cameră, prin faptul că aude schimburile verbale său vede urmările unei lupte între părinți este tot o entitate a maltratării.
Clausen și Crittenden (1991) au descoperit faptul că abuzul emoțional a apărut în toate cazurile de abuz fizic și a fost cel care a cauzat probleme grave pentru dezvoltarea copilului.
Brassard (1987) a recomandat ca gravitatea abuzului emoțional să se măsoare pe baza unor criterii profesionale în funcție de consecințele abuzului care afectează victima atât pe plan comportamental, cognitiv, afectiv dar și fizic.
Cele mai des întâlnite forme de abuz psihologic la care recurg părinții sunt: “izolarea copilului; neacordarea răspunsurilor emoționale; terorizarea copilului; refuzul de a-l ajuta la solicitarea acestuia; degradarea lui; exploatarea lui; folosirea lui că servitor; coruperea minorului prin învățarea cu mici atenții, sau recompensarea unor comportamente neadecvate; antisociale; agresive; rasiste; imorale sau criminale” (Roth, 2005)
Atitudinea de respingere intenționată îi transmite copilului faptul că el nu are drepturi, e inferior și dependent de adult și îi distruge speranța de a fi acceptat. Whitman (1998) enumeră câteva acțiuni ale abuzului psihologic asupra copilului: ridiculizarea, minimalizarea, umilirea, pedeapsa pentru jocuri potrivite copilăriei lui sau pentru gesturi normale, învinovățirea copilului pentru orice rău ce se întâmplă în familie, refuzul de a arăta afecțiune, tratarea copilului neadecvată vârstei lui, diferențierea între frați în defavoarea celuilalt, refuzul de a remarca succesele copilului. (Roth, 2005)
Unii părinți aleg să izoleze copilul de experiențele sociale firești vârstei sale, fapt care duce la lipsa relațiilor sociale necesare dezvoltării competențelor și formării identității sale. Izolarea duce la sentimentul de singurătate și copilul, simte lipsa speranței de a primii ajutor. Acesta are impresia că așa e normal, iar dorința de a ieșii din această situație este percepută de părinți ca obrăznicie. (Roth, 2005)
O altă formă de pedeapsă abuzivă asupra copilului e terorizarea verbală, prin care părinții induc frica de consecințe. Prin această tehnică copilul își pierde încrederea atât în el cât și în cei din jur și în mediul în care trăiește.În urma terorizării copilul poate prelua comportamente adulte, cum ar fi protejarea fraților sau a mamei de agresor. (Roth, 2005). Killen (1997) include în această categorie și copiii terorizați de violența din familie. Deseori acești copii își folosesc toată energia pentru a se îngrijii de ei și de părinții lor, fapt care duce la o lipsă de energie pentru școală și joacă.
O formă de abuz psihologic o constituie și ignorarea nevoilor copilului, care dacă e un refuz consecvent afectează dezvoltarea psihică sănătoasă a copilului. (Roth, 2005)
Un fapt care duce la comportamente și activități antisociale este coruperea copilului. Acest tip de abuz antrenează copilul în activități care depășesc capacitatea lui de conștientizare și îi pervertește valorile morale. Acesta este cazul numeroșilor copii cerșetori. (Roth, 2005)
O formă de abuz emoțional este și deprivarea copilului de demnitate prin care se prezintă acțiuni depreciative față de copil, folosirea expresiilor jignitoare, exprimarea neîncrederii în viitorul lui, folosirea în activități degradante, fapte care duc la pierderea stimei de sine a acestuia. (Roth, 2005)
Neglijarea
“Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. “(Legea numărul 272 din 2004)
Corina Ciobanu este de părere că neglijarea reprezintă neacordarea intenționată a îngrijirilor și a protecției de care copilul are nevoie fie că sunt nevoi fizice, emoționale sau educaționale. Acesta suferă datorită atitudinilor de ignoranță și răuvoitoare pe care le prezintă adultul față de copil, fiind cea mai întâlnită formă de rele tratamente și este prezentată de incapacitatea continuă de a oferii îngrijire și protecție necesară copilului. (Corina Ciobanu, 2003)
Neglijarea poate fi cronică și episodică sau contextuală, care e mai puțin gravă, deoarece dispare o dată cu factorii care au dus la apariția ei. Neglijarea cronică este mai gravă, deoarece are consecințe asupra familiilor defavorizate care duc lipsă de resurse atât afective, intelectuale, educaționale cât și financiare. Deseori în astfel de cazuri neglijarea este transmisă de la o generație la alta. (Bârsan, 2001)
Neglijarea are mai multe dimensiuni: neglijare alimentară care apare atunci când copilul este hrănit necorespunzător nevoilor sale, neglijare vestimentară în cazul în care copilul nu este îmbrăcat conform vârstei și cu îmbrăcăminte potrivită dimensiunilor sale sau a temperaturii din mediu, neglijarea igienei atunci când lipsește igiena corporală, neglijare medicală atunci când părinții sau tutorii nu se îngrijesc de sănătatea copilului, nu efectuează controale medicale și nu acorda medicația prescrisă de medic, neglijarea locuinței apare când copilului nu i se acordă cele necesare nevoilor sau nu sunt luate măsuri împotriva accidentării copilului, neglijarea educației care se referă la neînscrierea copilului la școală, la grădiniță, lipsa preocupărilor de a stimula interesul copilului pentru școală și neglijarea afectivă care vizează lipsa atenției adultului asupra copilului și refuzul de a oferii afecțiune acestuia. În conceptul de neglijare putem include și fenomenul abandonului. (Bârsan, 2001)
O prezentare a categoriilor de neglijare este făcută în următoarele rânduri:
Neglijarea emoțională – care apare în dreptul copilului căruia nu i se arata afecțiune, chiar dacă acesta nu prezintă alte semne de rele tratamente. Dragostea este esențială în dezvoltarea armonioasă a copilului, a intelectului său și a modului de gestionare a sentimentelor și emoțiilor sale.
Neglijarea fizică – este reprezentată de copiii neîngrijiți din punct de vedere al igienei, al sanatii, neprotejați de riscul accidentelor. Autoarea M.Roth-Szamoskozi (1999) susține că “acest tip de neglijare se regăsește adesea în familiile sărace, în care părinții nu reușesc să obțină cele necesare unui trai decent al familiei, incluzând aici elemente esențiale ale alimentației, ale condițiilor de locuit, ale vestimentației care să acopere nevoile biologice de bază ale copiilor lor.”
Corina Ciobanu exemplifica câteva forme de neglijare fizică cum ar fii: o alimentație neadecvată, lipsa îngrijirilor medicale datorită nesolicitarii intenționate și a neacordării, abandonul, supravegherea deficitară sau lipsa acesteia, neîncadrarea copilului la școală și incapacitatea de a-l proteja de pericolele externe. (Corina Ciobanu, 2003)
Neglijarea educației și deprivarea de cultură – această formă de neglijare este deosebit de importantă, deoarece influențează semnificativ viitorul copilului pe plan profesional. M.Roth-Szamoskoz (1999) precizează rolul de mediator între copii și mediul social pe care îl au părinții. Această formă de neglijare cuprinde: neglijarea importanței pe care o are școală în viața copilului prin excluderea înscrierii copilului la o formă de învățământ corespunzătoare vârstei lui, indiferență față de sarcinile pe care le are copilul de îndeplinit pentru școală, neparticiparea la serbări sau alte activități adresate părinților, neasigurarea celor necesare copilului, neaprecierea rezultatelor copilului și neglijare față de nevoile acestuia.
Neglijarea sexuală – este prezentată de lipsa inadecvată a educației conform vârstei copilului și expunerea acestuia la activități sexuale ale adulților sau la alte materiale cu tentă sexuală.
Abandonul temporar sau definitiv al copilului – este o altă formă de neglijare identificată de M.Roth-Szamoskoz (1999) și include dezinteresul pentru lipsa copilului de acasă sau excluderea intenționată din cămin, nesupravegherea lui perioade îndelungate sau abandonarea lui într-o instituție sau la o persoane și dezinteres față de el.
În Dicționarul enciclopedic de psihologie se vorbește despre conceptul de abandon provenit din expresiile franceze “etre a l’abandon” și “etre a la merci de”, adică a fi la mâna cuiva și a fi la discreția cuiva. (Sillamy, 1980)
În vocabularul de psihopedagogie și de psihiatrie a copilului (1973), Lafon definește abandonul ca: “neglijarea copilului de către părinții sau substituții acestora”. Expun situația de abandon în circumstanța în care copilul este părăsit sau reprezentanții au pierdut dreptul de a-l îngrijii.
În general copiii neglijați sunt etichetați de societate ca fiind obraznici și incapabili de a se supune unor reguli. Îngrijirea adecvată a unui copil se manifestă prin preocupare față de nevoile acestuia și atenție pentru dorințele și activitățile desfășurate de copil. Consecințele neglijării duc la angajarea copilului în activități neadecvate vârstei, în acțiuni deviante sau la deteriorarea sănătății fizice și emoționale a copilului.
2. CARACTERISTICI CHEIE ALE ABUZULUI ȘI RECUNOAȘTEREA RELELOR TRATAMENTE ASUPRA COPILULUI
2.1 Caracteristici cheie ale abuzului asupra copilului (Hanson, McCulloch și Hartley, 1978, după Pringle, 1980)
Factori parentali: mama este mai tânără de 20 de ani când rămâne însărcinată cu primul copil; părinții sunt diagnosticați cu probleme de sănătate, neuroticism, tulburări de personalitate, coeficient de inteligență scăzut; părinții fac parte din clasa de jos, părinții dețin dosar penal.
Factori sociali: tatăl biologic absent, părinții sunt necăsătoriți, părinții au avut o relație de scurtă durată înaintea căsătoriei, părinți născuți din relații de concubinaj, insatisfacții între soți, nemulțumiri ale mamei față de soț, copilul nu are camera lui, condiții de locuit inadecvate, inexistența relațiilor strânse cu familia lărgită, lipsa timpului pentru îngrijirea personală a mamei, venit insuficient.
Relații interpersonale: lipsa fericirii în copilărie a părinților, simptome neurotice în legarea relațiilor, părinți cu dificultăți de învățare, relația nesatisfăcătoare a părinților în copilărie cu proprii lor părinți, relații instabile dintre părinți și bunici sau frați, pedepse necorespunzătoare vârstei primite în copilărie de către părinți, prezența minciunilor, a criticismului și a învinovățirii proprii a părinților.
Practicile parentale: răspuns necorespunzător la copiii mici, alimentare necorespunzătoare a copilului, neglijarea copilului, așteptări nerealiste, recurgerea la pedepse fizice aplicate copilului, recompensele sunt în general dulciuri sau jucării, plânsul copilului reprezintă o problemă gravă pentru mama, lipsa de ajutor din partea partenerului.
Copilul: coeficient de dezvoltare mic, neglijat fizic, nu progresează conform normelor de dezvoltare, lipsa energiei, greutate mică la naștere.
2.2 Indici ale abuzului sau neglijării la copii
Voi enumera câteva indicii pentru a recunoaște relele tratamente în rândul copilului identificate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (2006). Bineînțeles aceste semne nu prezintă în mod direct un abuz sau neglijare, însă când acestea apar în mod repetat sau combinate, trebuie să sporim atenție asupra cazului și să luăm în considerare posibilitatea relelor tratamente asupra copilului.
Atunci când un copil este abuzat sau neglijat putem observa schimbări în comportament, deficiență în concentrare și rezultatele școlare slabe, se poate să observăm indiferență din partea adulților față de problemele de sănătate pe care copilul le are, poate avea atitudini negative și este mereu pregătit dacă se întâmplă ceva, deseori îl vedem nesupravegheat, stima de sine este scăzută, se plânge mereu și este foarte responsabil. Copilului poate să-i fie frică de părinți, să refuze să se întoarcă acasă, poate declara un abuz, se pot observa semne pe corp, este crispat la apariția adulților, murdar și neîngrijit, consumă alcool sau alte droguri, are dificultăți la mers sau când stă pe scaun, refuză să se schimbe sau să facă sport, manifestă comportament sexual inadecvat vârstei, fuge de acasă, rămâne însărcinată, are diferite boli cu transmitere sexuală, este pasiv sau agresiv, poate fi întârziat în dezvoltarea fizică sau mentală, se comportă copilărește sau prea matur și apare lipsa de atașament față de părinți.
2.3 Indici ale abuzului sau neglijării copilului de către părinți
În rândul părinților se poate observa interesul scăzut față de copil, negarea problemelor din familie sau ale copilului de la școală, îl vede pe copil ca fiind obraznic sau ca pe o povară, are așteptări prea mari de la copil, dă explicații neconvingătoare sau se contrazice cu privire la semnele care se pot observa la copil, a fost el însăși abuzat în copilărie, dă pedepse dure pentru copil, se comportă neadecvat, consumă alcool sau droguri, este excesiv de protector cu copilul, îl izolează de ceilalți prieteni îngrădindu-i posibilitatea de a-și forma relații, este certăreț, nu acuză interes de viitorul copilului său respinge copilul.
3.STRATEGII PENTRU A FACE FATA RELELOR TRATAMENTE
Strategiile de ajustare la relația traumatizantă sunt dezvoltate de copil prin comportamente compensatorii. Aceste comportamente sunt de două tipuri: cele care le vizează pe copiii cu performanțe comportamentale apreciate de adulți, copiii foarte grijulii, cuminți, realizând un comportament de super-adaptare, unde asistăm la inversarea rolurilor, iar al doilea tip de comportament compensatoriu este cel disturbant, agresiv. (Killen, 1998)
Copilului abuzat îi scade stima de sine, începe să se perceapă ca un copil rău, să se desconsidere și să creadă că nu merită afecțiune și îngrijire. Se așteaptă mereu să fie respins de cei din jurul lui și pentru a nu risca o nouă respingere își axează toate eforturile pentru a se apăra și a evita stârnirea furiei adulților. Copilul trăiește sub presiunea teroarei, la nivele diferite de conștientizare în funcție de maturitatea acestuia. Victima începe să se obișnuiască cu situația în care se afla, să fie abuzat și neglijat și își va dezvolta strategii de supraviețuire. (Killen, 1998)
Lovdal (1987) afirmă că acesti copiii crescuți în familii problematice sunt cel mai în măsură să vadă lucrurile așa cum sunt, atât din punct de vedere al protecției sale cât și a adultului.Acesta lasă o intrebare pentru a reflecta la ea: ”Avem noi însă curaj să-l consultăm în această privință?”
Câteva din strategiile copiilor de a face față relelor tratamente ne sunt relatate de Killen (1989):
Percepția împrejurimilor – copilul care a fost supus unor rele tratamente în primii ani de viață va dezvolta nesiguranță atât în relațiile cu părinții, cât și în relațiile cu celelalte persoane. El va interpreta mediul înconjurător în funcție de experiențele suferite. În acest sens se remarcă și o deficiență în rezolvarea problemelor privind pozitiv, fiind mereu dependent de rețeaua socială. Dacă mediul de conviețuire al copilului nu este unul potrivit pentru dezvoltarea sa, aceasta va fi inhibată, iar copilul se va izola față de mediu și va încerca să se apere de lumea sa interioară cu care se confruntă.
Probleme de dependență – copiii care sunt supuși relelor tratamente vor căuta mereu un mod de a-și satisface nevoile, deseori existând riscul să fie într-un comportament deviant, care duce la dependențe deschise, caracterizate prin dorința continuă de contacte fizice, căutarea atenției, manipulare și dorința de a fi acceptat de cei din jur sau la o dependență defensivă reprezentată de o independență emoțională și de indiferență. Însă în spatele acestor comportamente victima vă tânjii mereu după siguranță.
Reacții de suferință în separare – pe care Robertson (1967) le descrie în 3 faze: protest, disperare și negare. Protestul este exprimat prin plâns, strigăte, disperare, care mai târziu se transformă în geamăt și resemnare. Acești copii trăiesc intense sentimente de deprimare și separare. Suferința va interfera cu procesul de dezvoltare a copilului. După perioada de suferință traversată de copil aceasta vă reușii să își continue dezvoltarea în funcție de felul în care a făcut față sau a fost ajutat să înfrunte suferința. Situația de maltratare poate să cuprindă numeroase înfrângeri care asociate cu noile traume, în timpul în care copilul se mai lupta cu cele anterioare îl fac să-și piardă puterea de a mai investii în dezvoltarea sa. Suferința poate fi deseori ascunsă după un comportament considerat obraznic, care va duce copilul la marginalizare și excludere.
Disocierea – prin folosirea disocierii și a negării victima încearcă să se elibereze de amintirile și suferințele abuzului. Aceasta va trece prin tulburări ale percepției, putând dezvolta personalități multiple, schimbări de comportament și stări de transă precum priviri în gol și pierderea contactului cu mediul înconjurător.
Deprimarea – copilul care trece prin sentimente de deprimare nu excelează în atragerea atenției, formând relații de contact slabe. Deseori acești copii refuză să participe la activități de joc, iar când iau parte o fac într-un mod stereotip. Această categorie de copii se împarte în două părți: copii care prezintă creativitate scăzută datorită lipsei de energie axată pe modul de a face față situațiilor de conflict și copii care folosesc creativitatea ca un mijloc de imunitate.
Reacții psihosomatice – copiii care sunt supuși frecvent situațiilor de stress, sunt mai sensibili din punct de vedere al sănătății. Deseori se observă la copiii care cresc în cadrul familiilor consumatoare de alcool în cantități mari, la fel ca și în cazul copiilor care au suferit un abuz sexual, simptome psihosomatice precum dureri de cap, abdominale probleme de somn și de hrănire într-o măsură mai mare.
Imaginea de sine – copilului care suferă un abuz i se transmite indirect idea că nu este capabil, dorit și își va asuma vinovăția celor întâmplate, dezvoltând o imagine de sine scăzută și va crede că este valorizat doar când împlinește așteptările părinților. (Lovdal, 1988)
Trăirea anxietății și vinovăției – copii încearcă să țină ascunsă fapta agresorului și să înțeleagă care e cauza faptei, căutând să-l pună într-o lumină bună, în timp ce își asumă lui vina. Pentru ca copilul să păstreze secretul, deseori este amenințat și i se provoacă sentimente de rușine și teamă de răzbunare.
Întârzieri de dezvoltare – in urma investigațiilor făcute de Appelbaum (1980), acesta a concluzionat prezența retardului în dezvoltarea neurologică, cognitivă și psihomotorie în rândul copiilor expuși diferitelor tipuri de rele tratamente. Această părere este susținută și de Jaffe (et al, 1980) care susține că retardurile sunt deseori legate de abuz și neglijare.
Probleme de invațare – din cauza deficitului abilității de concentrare, uneori asociată cu retarduri este inevitabil ca copilul să nu aibă probleme de învățare. Însă pentru alți copii, școala devine un factor agitator în care găsesc oamenii din afara familiei de care se pot atașa, devenind un mediu compensator.
Strategii de supraviețuire și conducere – copiii supuși neglijării sunt forțați într-un fel să învețe să se descurce pe cont propriu și reușesc de timpuriu să facă unele activități singuri, de exemplu să meargă, să mănânce, să se îmbrace și vor dezvolta atașament pentru cei din afara familiei. (Lynch și Roberts, 1985). Numeroase studii au demonstrat că copii care au părinți bolnavi psihici dezvoltă o abilitate extraordinară de a se organiza pe cont propriu (Garmezy, 1987; Antony și Cohler, 1989; Ruller, 1978). Există probabilitatea ca strategiile de supraviețuire să devină distructive pentru copil, datorită canalizării majorității energiei pentru a supraviețuii circumstanțelor. Grey și Kempe (1976) au descris două tipuri de strategii de supraviețuire: o strategie în care copii se adaptează exagerat, încât să îndeplinească toate cerințele și așteptările adulților și o strategie distructivă folosindu-și marea majoritate a resurselor pentru a face față așteptărilor.
4. CONSECINȚELE RELELOR TRATAMENTE ASUPRA COPILULUI
Consecințele pe care le au relele tratamente asupra copilului sunt multiple. Acestea manifestându-se prin: anxietate generalizată, frică, coșmaruri, insomnie, tulburări de stres post-traumatic, amnezii, dificultate de concentrare, tulburări de personalitate, depresie manifestată prin scăderea stimei de sine, automutilare, perturbări de comportament sexual și acuze somatice cum sunt: enurezis, encomprezis, prurit anal sau vaginal, obezitate, cefalee și epigastralgii. (Corina Ciobanu, 2003)
“Printre consecințele comportamentelor extreme care pot fi regăsite în semnalările referitoare la copii abuzați fizic putem cita: arsurile de țigară, fracturile, hemoragiile interne. Acestea sunt consecințele cel mai des semnalate și identificate de medicii din spitale, pentru că ele au consecințe grave asupra dezvoltării copilului “(Bârsan, 2001)
Gradul de nocivitate al efectelor de rele tratamente asupra copilului se măsoară în funcție de frecvența tratamentului și a relației dintre abuzator și victimă. Severitatea relelor tratamente nu ia în seamă cauza lor, ci acțiunea făcută și efectele lor asupra dezvoltării copilului.
Câțiva din factorii favorizanți care duc la comiterea relelor tratamente asupra copiilor sunt: lipsa educației, prezența șomajului, sărăcia, lipsa informațiilor despre drepturile copiilor și legile cu privire la protecția lor.
4.1 Consecințe directe ale maltratării
În ceea ce privește consecințele directe ale relelor tratamente asupra copilului putem menționa consecințele abuzului fizic precum: urme, vânătăi, arsuri, plăgi, contuzii, fracturi și fragilitatea somatică. Printre consecințele abuzului sexual se numără: iritații, infecții sau leziuni ale organelor genitale, boli cu transmitere sexuală, tulburări hormonale. Pe lângă aceste consecințe fizice apar și consecințe manifestate prin tulburări psihopatologice caracterizate de disconfort psihologic: tulburări psihosomatice, tulburări ale sfincterelor, tulburări alimentare, de somn, tulburări ale comportamentelor sau psihotice, în cazul copiilor abuzați sexual apare frecvent starea de stress posttraumatic. (Bârsan, 2003)
Trauma este definită de Laplanche și Pantalis (1994) ca fiind:” evenimentul din viața subiectului care se definește prin intensitatea sa, incapacitatea în care se găsește subiectul de a-i răspunde în mod adecvat, tulburarea și efectele patogene durabile pe care le provoacă în organizarea psihică, în termini economici, traumatismul se caracterizează printr-un aflux de excitații care este excesiv în raport cu toleranța subiectului și capacitatea acestuia de a le controla și elabora psihic”
În anul 1980 s-a recunoscut existenta stresului post-traumatic care își face simțită prezența în cazul copiilor care au suferit traume. Stresul post-traumatic se diferențiază de forma acută a reacției la stres, însă ambele includ: anxietate severă, depresie, stima de sine scăzută, izolare, agresivitate și negare. Dacă aceste simptome se rezolvă în primele patru săptămâni de la experiența traumei, atunci copilul a reușit să facă față stresului și nu va dezvolta sindromul stresului post-traumatic. (Roth, 1999)
Gradul de nocivitate al efectelor de rele tratamente asupra copilului este în funcție de frecvența tratamentelor și a relației dintre abuzator și victimă. Severitatea relelor tratamente nu ia în seama cauza lor, ci acțiunile făcute și efectele lor asupra copilului.
Efectele abuzului asupra copilului sunt consecințe deseori suportate pe termen lung. Aceste efecte de nenumărate ori însoțesc individul de-a lungul dezvoltării lui în viață pe plan emoțional, profesional, fizic și relațional.
Numeroși alți autori au scris despre aceste consecințe. Printre aceștia enumeram pe: Lewis, Mallouh, Webb (1989) și Famularo, Kinscherff și Fenton (1992) care vorbesc despre tulburările de comportament de tipul hiperactivității, al conduitei de opoziție sau violență. Kaufman (1991), Toth, Manly și Cicchetti (1992) vorbesc despre depresie, iar Schawartz și Gay (1996) pun accentual pe tulburările de alimentație ca posibilitate de răspuns în urma experiențelor traumatice. De asemenea Palacio-Quintin și colab. (1995) au pus în evidență problemele de retragere și de agresivitate prezente în comportamentul copiilor, printr-o evaluare a 30 de copii de vârsta preșcolara. Aceste consecințe pot fi semnele relelor tratamente aplicate copiilor, manifestări prin care copilul dezvăluie agresiunile la care a fost supus. (Bârsan, 2003)
4.2 Consecințe asupra dezvoltării copilului
Efectele maltratării copilului asupra dezvoltării depind de diferite variabile precum: tipul maltratării, gravitatea, frecvența, stadiul de dezvoltare al copilului, identitatea agresorului, genul copilului, rețeaua sa socială și sprijinul acordat acestuia de către cei din jur. (Bârsan, 2003)
Unii copii sunt mai rezistenți față de expunerea la rele tratamente, datorită caracteristicilor și abilitaților individuale sau de care au parte din mediul înconjurător și care pot fi niște factori protectivi compensatori: rețeaua socială, succesele școlare, implicarea în activități sportive, capacitate bună de coping, sistem imunitar puternic, prieteni imaginari sau stima de sine ridicată. (Bârsan, 2003)
4.2.1 Consecințe pe plan afectiv
Copiii care au experimentat relele tratamente dovedesc lipsă de protecție prin manifestarea atașamentului dezorientat de tip D. (Egeland și Sroufe, 1981, Cicchetti, 1985). În urma unor cercetări realizate de Carlson, Cicchetti, Barnett și Braunwald (1989) s-a dovedit că 80% dintre cazurile de copii maltratați dezvoltă atașament atipic, în comparație cu 20% pentru o populație de copii care nu au fost supuși relelor tratamente. Barnett, Ganiban și Cicchetti (1992) au remarcat stabilitatea atașamentului de tip D la 90% dintre copiii de 2 ani, care îl manifestau și la 12 sau 18 luni. Schaeffer și Lewis (1990) au observat în cazul copiilor maltratați, slabă interacțiune cu mama. Toate acestea duc la o dezvoltare deficitară a eului copilului expus la rele tratamente și la lipsa de încredere pe termen lung. (Bârsan, 2003)
Carențele afective sunt prezente în marea majoritate a copiilor maltratați, în special în cazul neglijării. (Mayer, 1996). Abandonul temporar sau definitiv duce la carențe de îngrijire maternale mai ales când relația dintre mamă și copil este existentă, aceasta având un efect puternic în special între 6 luni și 2 ani. Copilul având nevoie permanentă de prezența mamei în viața lui până la vârsta de 3 ani. Consecințele carențelor își pun amprenta asupra dezvoltării cognitive, intelectuale și ale personalității. Copilul va avea probleme în a întreține relațiile de durată, dificultate în a-și gestiona impulsurile și urmărirea unor scopuri pe termen lung. (Bârsan, 2003)
O altă consecință a relelor tratamente este dificultatea exprimării emoțiilor, victimele exprimând mai puțin efecte pozitive. Se poate face o comparație între copiii neglijați care manifestă puțină afecțiune și cei abuzați care manifesta numeroase afecte negative. (Gaensbauer și Hiatt, 1984) Copiii supuși abuzului fizic sunt hipervigilenți și reacționează agresiv la exprimări emoționale ale celor din jur. Kinard (1980,1982) și Jordan Ionescu (1992) au evidențiat faptul că la copiii maltratați în mare măsură apare depresia și anxietatea care generează mânie și rigiditate. Acești copii au o stimă de sine scăzută cu un impact mult mai mare la cei care suferă maltratarea în adolescență, percep o diminuare a competențelor și având mai multe comportamente negative decât ceilalți. Dayan (2000) ne vorbește despre sentimentul pe care îl au copiii abuzați sexual, a unui corp murdar, la care se mai adaugă rușinea și vinovăția. (Bârsan, 2003)
Peretti, Early și Chimura (1998) arata caracteristicile cele mai des întâlnite în cazul copilului neglijat: retragere, anxietate apărută preponderent în cadrul neglijării cronice, trecerea de la o stare la alta apărută în special la copiii supuși neglijării situaționale, lipsa de inițiativă, relații sociale puține și scăderea stimei de sine. (Bârsan, 2003)
Consecințele relelor tratamente duc la lipsa de relații fizice și emoționale, la anxietate, detașare, izolare și agresivitate. (Bârsan, 2003)
4.2.2Consecinte asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării copilului
Consecințele relelor tratamente afectează dezvoltarea fizică, motorie, cognitivă, de limbaj, capacitatea de autonomie, comportamente sociale, abilitățile de adaptare și capacitățile ludice. (Bârsan, 2003)
Neglijarea copiilor pe plan medical, alimentar și igienic duc la slăbirea sistemului imunitar, la boli infecțioase, de piele și dentare. Copiii neglijați și abuzați fizic sunt mai frecvent internați în spitale, din cauza vătămărilor fizice. Se observă și retard de creștere, afecțiuni ale memoriei, dificultăți în exprimarea sentimentelor, abilități de învățare scăzute, inferioritate în ce privește motricitatea, o dezvoltare intelectuală scăzută și competențe sociale reduse. Lowenthal (1999) este de părere că expunerea frecventă la stres duce la teamă, creierul fiind obligat să ia măsuri de apărare și supraviețuire circumstanțelor, degradează potențialul de dezvoltare. (Bârsan, 2003)
Hugghes și Di Brezzo (1987) arătă o întârziere în dezvoltarea limbajului, în special în exprimare. Această dificultate de exprimare afectează toate nevoile pe care le are copilul. Singurul rezultat pozitiv în privința copiilor maltratați a fost evidențiat de Palacio-Quintin și Jourden Ionescu (1994) la nivelul autonomiei, însă și acesta este un model de învățare pentru a supraviețuii situațiilor de maltratare și neglijare. (Bârsan, 2003)
Howard (1986) constată o întârziere pe planul dezvoltării jocului. Copiii maltratați folosesc mai puțin jocul simbolic și preferă cele monotone, repetitive în singurătate, familia promovând rar schimburile de joc și ocazia de a se juca plăcut împreună. Mc Carthy (1990) arată că reacția la atmosfera familială, manifestarea deficitară a eului, având caracteristici border-line. (Bârsan, 2003)
4.2.3 Consecințe pe planul adaptării școlare
Maltratarea are consecințe nefaste și asupra progresului școlar. În urma unui studiu realizat de Erickson și colaboratorii (1989) se remarcă o rata mai mare de școlari repetenți: 65% dintre copiii neglijați și 50% dintre cei supuși abuzului repetă primul an de școală. Copiii victime ale relelor tratamente deseori sunt mutați în clase speciale sau abandonează școală. De asemenea copiii neglijați au probleme mai grave în ceea ce privește adaptarea școlară, decât cei abuzați fizic sau cei supuși abuzului sexual sau emoțional. În majoritatea cazurilor acești copii nu sunt ajutați la efectuarea sarcinilor sau motivați pentru reușitele școlare. Dificultățile de învățare sunt prezente și în viața copilului participant la violența conjugală. (Bârsan, 2003)
Lipsa de siguranță și atașament din viața copilului neglijat nu îl pregătește să realizeze o experiență de învățare. Acești copii sunt etichetați de către cadrele didactice ca fiind neatenți, cu dificultate de înțelegere a sarcinilor, lipsiți de inițiative, anxioși, dependenți de ajutor, izolați, agresivi, lipsiți de empatie față de ceilalți și necooperanți. (Bârsan, 2003)
4.3 Consecințe pe termen lung
Majoritatea efectelor pe care le au relele tratamente asupra copilului nu se atenuează, ci din contră se asociază cu marginalizarea. Copilul va dezvolta comportament antisocial, va fi mai predispus la consumul de droguri, alcool, tulburări alimentare sau comportamente deviante. (Bârsan, 2003)
Un studiu realizat de Windom (1989) compară comportamentul unui grup de persoane abuzate sau neglijate în urmă cu 20 de ani cu cel al unui grup de control. Acest studiu face posibilă observarea unui număr mai mare de comportamente criminale, violente, mai multe infracțiuni și o vârstă mai mică la prima infracțiune față de grupul de control. (Bârsan, 2003)
Persoanele adulte care au suferit un abuz sau au fost neglijate trăiesc în izolare și fug de intimitate, iar în relațiile de cuplu apare deseori violența conjugală și oscilează între slăbiciune, indecizie, rigiditate sau sunt persoane autoritare. (Gabel, 1999) Deseori se continua ciclul intergenerațional al maltratării (Ethier, 1992) în general la mamele violente. (Bârsan, 2003)
Palacio-Quintin și colaboratorii (1995) au făcut o cercetare asupra a 35 de familii,parinți care au fost supuși neglijării sau abuzului. Dintre adulții acestor familii 72,13% au fost supuși neglijării, 59,6% abuzului psihologic, 57,4% violenței fizice și 36,1% abuzului sexual, dintre toți aceștia 90,7% sunt fără locuri de muncă și doar 9,3% sunt angajați, ceea ce e un număr îngrijorător și problematic pentru viitorul copiilor lor pe planul integrării profesionale. Situația de șomaj, stresul economic, consumul de alcool și de droguri duc la situații de maltratare. (Bârsan, 2003)
Este important că aceste consecințe să fie reduse prin terapie individuală și de grup, art-terapie, educație familială, grupuri de suport, familii de sprijin și prin dezvoltarea factorilor de protecție individuală și/sau familiale.
5. TEORII EXPLICATIVE PRIVIND RELELE TRATAMENTE ASUPRA COPILULUI
Pentru ca să fie posibilă înțelegerea elementelor constitutive și contextul relelor tratamente profesioniștii au elaborate o serie de terorii explicative. Friedrich (1990) este de părere că unele elemente sunt necesare pentru înțelegerea acestor teorii: mediul copilului înainte de abuz, caracteristicile traumatizante ale relelor tratamente, reacțiile urmate de relele tratamente și felul cum influențează ele dezvoltarea și stadiile refacerii ca urmare a abuzului și neglijării. (Roth, 1999)
5.1 Concepția medicală
Concepția medicală este reprezentată de H.Kempe, care consideră fenomenul de abuz asupra copiilor o boală. Patologia acestei boli constă în tulburările de personalitate ale părinților, raportate în relația lor cu copilul sub acțiunea unor factori stresanți. H.Kempe în urma numeroaselor cercetări asupra cazurilor de sugari cu membre rupte neaccidental, în mod repetat a realizat studiul sindromului copilului bătut. Gough (1993) este de părere că cunoscând simptomatologia, etiologia și sindromul copilului bătut se poate identifica preventiv personalitatea predispusă la efectuarea relelor tratamente.În știința medicală metoda de prevenire constă în distrugerea sau reducerea contactului cu agentul cauzal pentru a reduce pericolul pentru copii. (Roth, 1999)
5.2Modelul teoretic al psihologiei familiei
Modelul psihoterapiei familiei analizează tulburările de comportament ale membrilor familiei din punct de vedere al relațiilor dintre ei. Există două structuri: structura de suprafață, care cuprinde tipare de comunicare vizibile și legăturile afective și structura invizibilă care cuprinde modul de prelucrare și trăire a presiunilor. Dacă evenimentele tensionate nu pot fi incluse în structura de suprafață atunci pentru a fi susținut echilibrul în familie se vor forma circuite repetitive cu tipare de comportamente compulsive sau dominatoare. (Roth, 1999)
Din perspectiva terapiei familiale de tip dinamic (Minuchin, 1974) familiile problematice nu îndeplinesc nevoile de îngrijire, căldură și sexualitate corespunzătoare nivelului lor de maturitate. (Roth, 1999)
5.3 Teoria transmiterii multigeneraționale a abuzului
Cercetările făcute în cazul copiilor abuzați au demonstrat că părinții abuzivi proveneau din familii cu nivel scăzut de violență sau au fost ei înșiși abuzați în copilărie. Egeland și Jakobovitz (1989) au realizat o cercetare a unui lot de 160 de mame care au reprezentat în trecutul lor semne de abuz. În urma cercetărilor s-a demonstrat că transmiterea intergenerational a abuzului a fost în procent de 70%, rata de transmitere fiind mai mare în rândul abuzurilor severe suferite de mame. (Roth, 1999)
Steele și Pollach (1968) au intervievat 60 de părinți care și-au abuzat copii. Autorii au susținut că toți părinții intervievați au fost abuzați în perioada copilăriei. Autorii sunt de părere că modul de percepere al traumelor suferite are un rol important pentru evitarea repetării abuzurilor. Un alt rol important pentru evitarea abuzurilor îl reprezintă partenerul, existând un risc scăzut de transmitere generațională a relelor tratamente. Dacă acesta acordă încredere și este afectuos și înțelegător este posibil că procentul crescut de transmitere să apară în urma amplificării acțiunii factorilor traumatici din copilărie pe fondul lipsei de ajutor și al creșterii stresului social. (Roth, 1999)
5.4 Perspectiva feministă privind abuzul
Concepția feministă analizează gradul de implicare a sexului feminin și masculin în comiterea abuzului, în special cel sexual.
În urma raportului Kimsey (1948,1953) a relatat că 24% dintre femei au fost victimele unei forme de abuz sexual, iar cei care au săvârșit actele de abuz au fost bărbații.
În urma studiului Russel (1984), raportul dintre femeile și bărbații în cazul copiilor este de 3/2, iar în cazurile dintre familie este de 5/1. Acestă disproporție arată că expunerea sexului feminin la diverse forme de abuz este mai mare însă este posibil ca numărul băieților victime ale abuzului să fie ascuns, secretul și rușinea în cazul relațiilor homosexuale fiind chiar mai mare. Însă raportul mai mare al genului masculin printre abuzatori nu poate fi contestat. Femeile sunt implicate mai mult în abuzuri de tip emoțional, iar bărbații sunt autorii abuzurilor grave, în special al celor sexuale. (Roth, 1999)
Concepția feministă se opune libertinismului și respinge orice formă de relații sexuale între adulți și copii, indiferent dacă acesta din urmă își exprimă acordul.De asemenea se opune și modelului care vorbește despre disfuncțiile vieții familiale, considerând că trebuie analizată responsabilitatea adulților.
Principiile care stau la baza tratării victimelor abuzului sunt : persoana care dezvăluie abuzul trebuie crezută, asigurată că a fost fără vină, iar stima de sine a victimei trebuie să crească și să învețe să-și gestioneze starea. (Roth, 1999)
5.5 Teoria atașamentului
Teoria atașamentului este de părere că experiențele din copilăria timpurie au o importanță desăvârșită în dezvoltarea personalității copilului. În urma studiilor făcute pe animale s-a observat că rolul de inițiator în relație îi revine puiului. Există posibilitatea relației de atașament din partea copilului, indiferent dacă părintele îi răspunde sau nu. Numeroși copii abuzați consideră că nu merită îngrijire din cauza lipsei unor experiențe pozitive, care să le spună contradictoriul. (Roth, 1999)
Structura unei relații pozitive poate diminua consecințele abuzului și să ajute victime să-și păstreze echilibrul psihic.
5.6 Concepția socio-biologică
K.Lorens (1963) definește agresivitatea ca fiind un instinct declanșată de unele condiții ale mediului înconjurător și este un comportament uman inalienabil. Astfel s-a înțeles că agresivitatea a apărut în evoluția speciilor fiind un mijloc de adaptare pentru unii indivizi care nu reușeau doar cu un temperament liniștit să se adapteze circumstanțelor. (Roth, 1999)
Principul pe care se bazează teoria socio-biologică este darwinist-evolutionism al supraviețuirii speciei datorită celor care reușesc să se adapteze mediului înconjurător. Concepția socio-biologică pune accent și pe comportamentul reproducerii și îngrijirea urmașilor, deseori îngrijirea ne fiind principala metodă de continuare a specie.
Wilson pune în discuție două tipuri de strategii: strategia “r” prin care oamenii maximizează reproducerea, însă aceste persoane nu păstrează relații stabile, strategie reprezentativă pentru cei din clasa de mijloc și strategia “k” cu un procent mai mic de reproducere, însă cu o adaptare puternică în mediu.
Mc Cabe (1989) consideră că conformația craniano-faciala este un important indicator al abuzului. Daly și Wilson (1985) susțin că procentul de rele tratamente aplicate copilului este mai mare în familiile cu un părinte vitreg, în familiile cu o situație economică precară și famiile în care copiii au un handicap fizic sau psihic.
5.7 Concepții de factură sociologică
Această teorie pune accent pe influența factorilor sociali în comiterea relelor tratamente. Cel mai întâlnit factor despre care se vorbește în literatura de specialitate (Gil, 1981, Striefel et al., 1998, Costin et al., 1991, Rotariu et al., 1998) care duce la săvârșirea relelor tratamente este sărăcia.
Striefel, Robinson și Truhn (1998) sunt de părere că relele tratamente asupra copiilor sunt mai dese în familiile cu venit redus din cauza stresurilor aduse de sărăcie la care părinții fac mai greu față, precum nivelul scăzut de educație al adulților, resurse insuficiente, șomaj, lipsa de informație despre resursele de ajutor din comunitate, incapacitatea de gestionare a resurselor financiare, certuri în cuplu.
Rotariu et al. (1996) susține că riscul de rele tratamente aplicate copilului este cu atât mai mare cu cât nivelul de resurse economice scade.
Autori precum Aber et al. (1989), Hill și Aldgate (1996), Thoburn (1997) consideră că sărăcia influențează nu doar comiterea relelor tratamente ci și consecințele acestora asupra dezvoltării copilului și a oportunității intervenției în aceste situații.
De asemenea pedepsele fizice sunt mai severe în famiile cu mai mulți copii (Rotariu, 1996) și neglijarea mai frecventă.
Alți factori importanți în declanșarea comiterii relelor tratamente asupra copiilor sunt: gradul de izolare socială a familiei și apartenența la un grup minoritar. (Roth, 1999)
Deseori o problemă care apare în intervenția pentru protejarea copiilor este determinarea culturală a atitudinilor. Un exemplu de experiență proprie pot să-l relatez din cele observate în timpul petrecut ca voluntară în Uganda, copiii erau abuzați fizic, fără a se înțelege gravitatea consecințelor acestor acțiuni asupra lor, fapt care împiedică intervenția împotriva acestor circumstanțe nefavorabile pentru dezvoltarea fizică și psihică a copiilor.
5.8 Concepția ecologică interacționistă
Cel care a preluat modelul ecologic aplicat în sistemul de asistență socială din teoria sistemelor a fost Germain (1973,1979). Această metodă are la bază, analiza și înțelegerea relației dintre individ și mediul înconjurător.
Bronfenbrenner (1979) propune cercetarea problemelor sociale pe nivele: microsistemul, macrosistemul și mezosistemul. La nivelul antagonic se analizează factori individuali ai părinților precum: sănătatea mentală, istoria familiei, gradul de inteligență, educația părintelui, ocupația față de copil și sentimentele acestuia. Microsistemul se ocupă de relațiile din familie, mediul în care crește copilul. Exosistemul are în evidență mediul lărgit al familiei. Macrosistemul se referă la atitudinile și așteptările societății, responsabilitatea mass-mediei, problemelor sociale și nivelul de trai.În cadrul acestor subsisteme Cichetti și Rizley observă factori de risc și factori compensatori ai relelor tratamente aplicate copilului. Printre factorii de risc se pot enumera: caracteristici de personalitate, situația familiei, atitudinea față de abuz, neglijarea și tulburări de dezvoltare, iar pentru factorii compensatori sunt factorii situaționali de creștere și dezvoltare a copilului sau a cadrului armonios dintre soți. (Roth, 1999)
6. REFORMA LEGISLATIVĂ ȘI INSTITUȚIONALĂ PRIVIND PROTECȚIA COPILULUI ÎN ROMÂNIA POSTDECEMBRISTĂ
După revoluția din 1989, sistemul de protecție a copilului din România a început să se schimbe și să acorde protecție tuturor copiilor.
Din rezultatele barometrului Comisiei Europene realizat în 2009, reiese că 83% din copiii din România își cunosc drepturile, un procent mare față de media europeană, unde doar 65% dintre copii își cunosc drepturile. Datorită acestei cunoașteri a legislației privind drepturile copiilor aceștia au posibilitatea să anunțe cazurile de nerespectare și să-și vină în ajutor. (Iovu, 2012)
6.1Considerații generale
Adaptarea Convenției Națiunilor Unite care prevede drepturile copilului a fost semnată în timpul regimului politic din România. În perioada socialistă nu se lua în calcul problemele cu care se confrunta copilul în țara noastră astfel nu exista posibilitatea pentru a intervenii în cazul copiilor maltratați. Aceste circumstanțe duceau la încălcarea drepturilor copiilor. Formele de abuz încalcă prevederile Convenției cu privire la Drepturile Copilului, referitoare la protejarea împotriva oricărei forme de violență, vătămare sau abuz și dreptul la viață, demnitate, activități recreative, sănătate. Copiii cu probleme erau ținuți în instituții de tip rezidențial, lipsite de dotările necesare nevoilor lor. De asemenea nu se luau măsuri împotriva abandonului sau de ajutorare a părinților care se confruntau cu sărăcia, având mai mulți copii, probabil și din cauza lipsei de educație contraceptive, perioadă în care avortul era interzis.
În această privință vine și face ordine Convenția Națiunilor Unite, care prin prevederile sale schimbă imaginea asupra copiilor și le dă dreptul fiecăruia de la naștere, la protecție și ocrotire indiferent de etnie, gen sau religie.
România adoptă principiile Convenției după 1989, iar după 1990 se concep o serie de acte normative pentru o schimbare mai bună cu privire la sistemul de protecție a copilului și instrumentele folosite.
6.2 Etapele reformei
6.2.1 Perioada 1990-1996
Perioada 1990-1996 a fost una de ordine cu privire la o serie de măsuri din perioada regimului socialist. În 1995 se adopta prima strategie națională care vizează prevenirea abandonului și ajutorul familiei.
6.2.2 Perioada 1997-2000
În perioada 1997-2000 are loc o evoluție semnificativă, Guvernul României înființează Departamentul pentru Protecția Copilului prin HG.nr 16/1997.
Începând cu anul 1997 se aplică o serie de măsuri pentru protecția copilului:
A) reforma cadrului normativ și instituțional în domeniul protecției copiilor care urmărea elaborarea unui cadru legal în concordanță cu convențiile internaționale la care România este parte.
B) descentralizarea activității de protecție a copilului care acordă puterea deciziei Consiliilor Județene, iar coordonarea metodologică va fi condusă de Departamentul pentru Protecția Copilului, iar din 2004: Autoritatea Națională pentru Protecția Dreptul Copiilor. De asemenea se reglementează prin Hotărârea de Guvern: instituții publice de interes județean și se înființează în 1997 instituții de ocrotire a copilului, apoi în 2000 școli special, secții de spital, cămine, centre de plasament.
C) diversificarea instituțiilor de ocrotire a copilului
D) asigurarea de alternative de tip familial (familii adoptive, asistenți maternali)
E) prevenirea abandonului de copii
F) creșterea rolului societății civile în activitatea de ocrotire a copilului
G) se aprobă o a doua Strategie Națională a sistemului de protecție a copilului pentru perioada 2000-2003 și programul de acordare a spațiului larg politicii familiale (educație publică, crearea unui sistem legislativ, dezvoltarea rețelei de lucrători sociali) în anul 2000.
6.2.3 Perioada 2001-2004
În anul 2001 se adopta Strategia Guvernamentală în domeniul copilului aflat în dificultate și Planul Operațional (2001-2004).
În anul 2004 se adopta Legea nr 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Legea 273/2004 privind adopția, Legea 466/204 privind asistentul social, Legea 274/2004 privind oficiul roman pentru adopție.
În epoca modernă copilul nu va mai fi tratat ca și obiect, el va participa la viața socială și juridică,fiind titular al drepturilor omului. Aceste idei apar o dată cu adoptarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului (1989) și transpusa prin Legea nr 272/2004.
Legea nr 272/2004 promovează drepturi și libertăți civile, sănătatea și bunăstarea, educația, activități de petrecere a timpului liber, activități culturale, protecția specială a copilului lipsit de ocrotirea părinților, a copiilor refugiați în caz de conflict armat, copii care au comis fapte penale și a copilului exploatat.
6.3. Alte reforme privind protecția copilului
Constituția României nr 429/2003 promovează protecția copiilor și a tinerilor, interzicerea exploatării copiilor și angajarea în activități nepotrivite vârstei lor, egalitatea șanselor și excluderea tratamentelor care pun în pericol sănătatea și garantează dreptul la protecție.
Prin Codul Penal relele tratamente aplicate copilului sunt considerate infracțiuni și pedepsite între 3 și 12 ani.
Legea nr 217/2003 prezintă violența ca orice acțiune verbală sau fizica făcută de bună voie care cauzează suferința pe plan fizic, emoțional sau sexual și stabilește măsuri de prevenire și combatere a violenței în familie.
Legea nr 272/2004 susține respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului. Această lege vorbește despre dreptul copilului de a nu i se aplica pedepse fizice sau alte tratamente umilitoare care ar putea afecta dezvoltarea fizică și emoțională. Copiii au posibilitatea să depună plângere, iar reprezentanții serviciului public de asistență socială și a direcției generale de asistență socială pot să investigheze situația și să ia măsuri. Copilul are dreptul să fie protejat față de rele tratamente, oricare formă de abuz sau neglijare, iar orice persoană care observă nereguli poate sesiza autoritățile pentru a lua măsuri într-un caz cu victime.
Ordinul nr 384/306/993 din 2004 susține cooperarea pentru prevenirea și monitorizarea cazurilor de abuz fizic.
S-au făcut schimbări importante în sistemul legal de protecție a copilului, însă chiar dacă principiile de bază din Convenția Națională pentru Drepturile Copilului sunt amintite în noua lege, unele reglementări sunt incomplete reprezentate în special din perspectiva măsurilor concrete de aplicare și a determinării răspunderilor pentru a scoate copilul. (Roth, 1999)
Modificările legii nu au reușit să îmbunătățească viața copiilor în situații de risc, însă dau speranțe pentru îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului.
7. Statistici privind relele tratamente asupra copilului
În anul 2013 au fost sesizate Centrului Județean de Intervenție pentru Copilul Abuzat Cluj un număr de 189 de cazuri de copii care au fost supuși unei forme de abuz în propria familie sau în afara acesteia. Din numărul total de cazuri sesizate, s-au confirmat 119 (63%) cazuri de abuz iar 70 (37%) de cazuri au fost infirmate.
Repartiția cazurilor de abuz în funcție de tipul abuzului sesizate în 2013, se prezintă în felul următor: din totalul de 119 copii, 42 au fost supuși abuzului fizic (35%), 37 abuzului sexual (31%), 3 abuzului emoțional (5%), 31 de cazuri au vizat copii care au fost neglijați (26%) de către părinții lor.
Aceste date evidențiază faptul că formă de abuz cel mai des întâlnită este abuzul fizic (35 %) care este în foarte strânsă legătură cu violența domestică prezentă în respectivele familii.
De remarcat este creșterea ponderii cazurilor de abuz sexual în acest an (31%), față de anul precedent acest tip de abuz este mai frecvent (2012 – 26% cazuri de abuz sexual). Abuzurile emoționale (5%) se referă la situațiile în care părinții copilului sunt despărțiți sau divorțați, copilul fiind privat de dragostea părintelui care nu este prezent sau suferă din cauza disputei dintre părinți pentru care este mult mai importantă satisfacerea propriilor nevoi decât interesul copilului. Un procent semnificativ îl reprezintă situațiile de neglijare ale copiilor (26%), acestea vizând în special copiii cărora nu le sunt asigurate în propria familie nevoile de bază: hrană, îmbrăcăminte, igienă, educație, etc.
Rezultatele proiectului BECAN arata ca cea mai răspândită formă de abuz este cel psihologic, raportat de 65,8% dintre copii și 62,6% dintre părinți. În ceea ce privește abuzul fizic, acesta are o răspândire mai redusă decât în studiile anterioare privind datele de la copii 44,8 % și cele de la părinți 46,8%. Neglijarea este văzută diferit în ochii părinților, fiind asumată în procent de 6,8%, față de copiii care se considera neglijați 19,4%. Abuzul sexual a fost relatat 7,4% cazuri de copii din clasa a X-a și 3,5% cazuri de copii din clasa a V-a. (Roth, et al, 2012)
“Aproape jumătate dintre cazurile semnalate anul trecut la Telefonul Copilului, care au necesitat intervenția autorităților, au vizat abuzul asupra copilului, în fiecare zi fiind înregistrate până la șapte astfel de cazuri. De asemenea, 48,28 la sută din numărul total al cazurilor înregistrate, în care a fost nevoie de intervenția autorităților, adică 2.433 de cazuri, au fost de abuz asupra copilului și violență în familie. Printre cele mai grave forme de abuz sesizate au fost: molestarea fizică (35,80 %), neglijarea (33,61 %) și abuzul emoțional (12,39 %). Asociația Telefonul Copilului a înregistrat și o creștere a numărului de abuzuri sexuale semnalate. Numărul cazurilor de abuz sexual asupra copilului, exploatare prin muncă, cerșetorie și trafic de minori a fost anul trecut cu 12,85 % mai mic.” (http://www.telefonulcopilului.ro/)
Organizația Mondială a Sănătății în urma studiilor efectuate a ajuns la concluzia că 1 din 6 băieți și 1 din 4 fete au fost abuzați sexual în copilărie.
După un studio realizat de Asociația Americană pentru Protecția Copilului în anul 1988, copiii abuzați emoțional au în medie 7,87 ani, iar cei abuzați fizic au 5,54 ani. (American Association for Protecting Children, 1988)
În Statele Unite în anul 1980 numărul rapoartelor de maltratare era de 10,1 raportat la 1000 de copii (American Association for Protecting Children, 1988), iar în 1997 a atins o creștere de 47 de cazuri raportat la 1000 de copii (Wang și Dâro, 1998)
Cele mai multe cazuri de maltratare apar în rândul neglijării. În Statele Unite în anul 1990 s-au semnalat 2,7 milioane de copiii victime ale relelor tratamente, 45% au fost neglijați, 25% au fost supuși abuzului fizic și 16% abuzului sexual. (Egeland, 1996)
După părerea lui Dâro și Wang (1998) frecvența abuzului sexual este în creștere reprezentând 3% din cazurile raportate în 1976, iar în prezent reprezintă 11% din semnalări.
În urma intervențiilor asupra cazurilor de copii abuzați doar 40% dintre părinți își schimba definit comportamentul abuziv, 40% nu mai abuzează fizic copilul, dar continuă să-l abuzeze emoțional și 20% dintre părinți păstrează comportamentul abuziv. (Killen, 1993)
În cotidianul Adevărul (fondat în 1888) s-au scris 84 de articole legate de relele tratamente asupra copilului.46 în perioada iulie-septembrie 1999, iar în ianuarie-martie 2000 s-au scris 38 de articole. 25 dintre articole vizau neglijarea, 31 de articole erau despre cazuri de abuz sexual și 28 despre abuzul fizic. (Bârsan, 2001)
În România a fost realizată o cercetare pe 23 990 de copii, în urma căreia s-au observat 387 de copii abandonați, numărul începând să crească. O statistică a numărului copiilor mici între 0 și 3 ani arata ca în 1989 numărul abandonurilor era de 16,684, în anul 1994 numărul a crescut la 16,899 de copii abandonați, iar în 1996 numărul a ajuns la 20.863 de cazuri de abandon. (Bârsan, 2001)
Partea II
6. METODOLOGIA CERCETĂRII
6.1 Repere metodologice
Cercetarea realizată urmărește culegerea unor date referitoare la frecvența relelor tratamente asupra copilului în mediul rural și urban.
Scopul cercetării: Scopul cercetării este de a investiga frecvența abuzului și neglijării survenite asupra copiilor cu vârsta între 11 și 17 ani cu domiciliul în mediul rural, dar și în mediul urban, precum și diferențele care apar între cele două arii de rezidență. Totodată scopul demersului nu este doar de a surprinde manifestarea acestei probleme sociale, ci și de a propune o formă de intervenție viabilă în cazul copiilor care au suferit unul sau mai multe tipuri de abuzuri.
Obiectivele:
Culegerea de informații privind frecvența relelor tratamente în mediul rural și urban.
Culegerea de informații privind tipul de rău tratament aplicat copilului în mediul rural și urban.
Identificarea persoanelor care produc relele tratamente, persoane adulte sau copii si alți adolescenți.
Prezenta cercetare a avut în vedere toate tipurile de abuz: abuz fizic, abuz psihic sau emoțional, abuz sexual și neglijarea.
Ipoteze:
Metoda pe care am folosit-o pentru cercetare a fost chestionarul și am avut în atenție următoarele ipoteze :
Copiii cu vasrstă cuprinsă intre 11-17 ani care provin din mediul rural sunt mai frecvent victime ale relelor tratamente/abuzurilor, decât cei care provin din mediul urban.
În randul copiilor care trăiesc în mediul rural cu vasrstă cuprinsă intre 11-17 ani este mai întâlnit fenomenul de abuz fizic, decât în randul copiilor din mediul urban.
Abuzul emotional/psihologic in randul copiilor cu vasrstă cuprinsă intre 11-17 ani este mai des întâlnit decât celelalte forme de rele tratamente.
Frecvența abuzului psihologic/emoțional asupra copiilor crește odată cu vârsta acestora.
6.2 Lotul de elevi supuși cercetării
În cadrul cercetării au participat un număr de 80 de copii, 40 de copii din mediul rural, elevi la Școala generală din Comună Viișoara, județul Cluj, din clasa a VI-a și a VII-a și 40 de copii din mediul urban, elevi în clasa a VI-a și a VII-a la Școala Liviu Rebreanu din Cluj-Napoca.
Am ales această categorie de vârstă, deoarece am considerat că este o vârstă la care copilul înțelege conceptul de abuz și neglijare, este mai receptivă și tratează cu seriozitate completarea chestionarului.
Vârsta participanților din mediul urban a fost de 12-15 ani, dintre care 21 au fost fete și 19 băieți, iar vârsta celor din mediul rural a fost între 12-17 ani, dintre care 25 au fost fete și 15 băieți. Vârsta celor din mediul rural a fost puțin mai ridicată, deoarece am întâlnit cazuri de copii repetenți.
6.3 Instrumentul de lucru utilizat
Metoda utilizată pentru efectuarea cercetării este ancheta sociologică, iar ca instrument folosit este chestionarul. Categoria de întrebări folosite în chestionar a fost a întrebărilor închise, deoarece sunt mai adecvate studiului și modului de culegere a datelor. În plus necesită un timp mai scurt de prelucrare și furnizează date exacte care nu sunt supuse erorilor de codare a informațiilor.
Întrebările au fost selectate din chestionarul cercetării Becan, la rândul lui fiind realizat după principiile manualelor ICAST-C, elaborate de Societatea Internațională pentru prevenirea abuzului și neglijării. Am selectat și folosit întrebările relevante in accord cu demersul de cercetare realizat in cadrul acestei lucrari.
Chestionarul cuprinde 65 de întrebări despre relele tratamente asupra copilului, abuzul fizic, abuzul psihic, abuzul sexual, neglijarea copiilor și statutul de adult sau copil al celui care face victimele.
Rezultatele reieșite în urma demersului de culegere a datelor statistice și analizei acestora sunt redate în secțiunea urmatoare.
7. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII
7.1 Statistici descriptive
După cum se poate observa în graficul de mai jos (Fig 1), 74% dintre copiii chestionați au asistat cel puțin o dată la certuri între membrii familiei, dintre aceștia 16% de mai multe ori, iar mai bine de jumătate (56%) au fost uneori de față la discordiile din familie.
În jumătate din cazuri (Fig 2 și Fig 3) copiilor le-au fost adresate cuvinte urâte, majoritatea venind din partea altor copii și adoleșcenți (60%). Însă aceste injurii au venit în 18% din situații și din partea adulților, iar alte 18% din cazuri, atât din partea altor copii sau adoleșcenți, cât și din partea adulților.
În cazul a 47% (Fig 4 și Fig 5) dintre copiii chestionați un membru al familiei a afirmat cel puțin o odată ca minorul este o persoană rea, 9% dintre copii au auzit aceste cuvinte de mai multe ori, în timp ce 38% au suferit uneori acest tratament din partea familiei.
30% dintre copii au fost uneori amenințați cu bătaia, în timp ce 10% dintre ei au primit aceste amenințări de mai multe ori (Fig 6). Cele mai multe amenințări (59%) de acest gen au venit din partea altor copii, 19% din partea unui adult, iar în 16% dintre cazuri au venit din ambele părți.
Amenințări terifiante au suferit 6% dintre minori (Fig 8). Cele mai multe au venit din partea unui adult (40%), dar și din partea ambelor categorii (31%). O parte relativ mare (29%) dintre copii au mărturisit că au fost amenințați cu moartea de alt copil sau adoleșcent.
Lovituri fizice/împingeri au suferit 43% dintre copii, 36% dinte aceștia au fost loviți sau împinși uneori, iar în cazul a 7% dintre minori bruscările și loviturile fizice au fost mai frecvente (Fig 10). Alți copii sau adoleșcenți (67%) sunt în mai mare măsură autorii acestor lovituri comparativ cu adulții (33%) (Fig 11).
Bătăile cu băț, curea sau alt obiect sunt mai puțin frecvente (25%) decât cele cu mână, însă și aici se poate discuta despre o proporție semnificativă de copii abuzați fizic. În acest caz relele tratamente împotriva copiilor sunt făcute în cea mai mare măsură de către adulți 57%, 19% de către alt copil sau adolescent, iar 14% de către ambii (copii și adulți).
30% dintre copiii chestionați sunt de părere că lucrurile pe care trebuie să le facă pentru a-și duce la îndeplinire o pedeapsă sunt uneori peste puterile lor. 4% dintre copii spun că întâlnesc acest tratament frecvent (Fig 14). Cei care dau aceste pedepse sunt cel mai adesea adulții (85%). În 12% din cazuri și alți copii sau adoleșcenți adoptă acest comportament, iar în 4% din cazuri amble categorii. (Fig 15)
Compotamente sexuale neadecvate au fost întâlnite în cazul a 11% dintre copiii chestionați, în familie 10% dintre copii spunând că s-au simțit rușinați deoarece au fost constrânși să vorbească despre ei într-un mod sexual (Fig 16). Constrângerile au venit în cea mai mare măsură din partea altui copil sau adolescent (67%). Din partea adulților abuzul a venit în 11% din cazuri, iar în 11% din situații a survenit atât din partea unui adult, cât și din partea unui alt copil sau adoleșcent (Fig 17).
6% dintre copii au fost supuși indiscrețiilor sexuale, fiind obligați să privească organele sexuale ale altei persoane, respectiv alte persoane au dorit să îi atingă părțile intime. Adulții în mai mare măsură (60%) decât alți copii sau adoleșcenți au supus minorii acestor comportamente (40%).
4% dintre copii au fost atinși în părțile intime sau au fost obligați să atingă alte persoane în aceste zone (Fig 20). În astfel de situații, adoleșcenții sau alți copii sunt cei care au comis abuzurile în 67% din cazuri, în timp ce adulții sunt responsabili de 33% dintre cazuri (Fig 21).
De precizat faptul că există o situație în care o minoră din mediul rural în vârstă de 12 ani susține că un adult a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta.
7.2 Testul T
Abuzul emoțional
Pentru efectuarea acestui test, însă si pentru obținerea variabilei: „abuz emotional”, au fost combinate următoarele variabile prin operația statistică „compute variables”:
6.A țipat/strigat la tine
8.Ți s-a adresat cu o poreclă neplăcută pentru tine
10.Ți-a adresat injurii, cuvinte urâte
12.Te-a umilit de față cu alte persoane
14.Ți-a spus că ești o persoană rea
16.Ți-a spus că ești un copil-problemă, dificil
18.Ți-a spus că nu ești sănătos (psihic)
20.Ți-a spus că și-ar fi dorit să nu te fi avut deloc
22.Te-a amenințat cu bătaia
24.Te-a amenința că te va omorî
26.Te-a amenințat că vei păți ceva neplăcut
28.Te-a amenințat că cineva drag ție va păți ceva neplăcut
30.Te-a amenințat că te vor abandona
În medie, frecvența abuzului emoțional atât în mediul urban, cât și în mediu rural este una relativ redusă (2,67, respectiv 2,61; uneori spre niciodata), fără diferențe semnificative între valorile înregistrate în cele două medii de rezidență.
Testul t efectuat pentru a observa dacă abuzul emoțional înregistrează o frecvență diferită în cele două medii de rezidență, (vezi fig), arată contrariul. Astfel, se poate afirma că diferențele dintre valorile în medie înregistrate de variabila abuz emotional în cazul celor două eșantioane, se datorează mai degrabă întâmplării, adică putem să acceptăm ipoteza nulă potrivit căreia nu există o diferență semnificativă între frecvența în medie a abuzului emoțional în mediul urban comparativ cu mediul rural.
Cu alte cuvinte, frecventa abuzului emotional in randul copiilor cu varsta intre 11-17 ani nu difera semnificativ in functie de mediul de rezidenta al minorilor.
Neglijența
Pentru efectuarea acestui test, dar si obținerea variabilei: „neglijare”, au fost combinate următoarele variabile prin operația statistică „compute variables”:
32.Te-au închis/abandonat în casă o perioadă lungă de timp
34.Ai simțit că nu ți se dă suficientă mâncare deși era destulă pentru toți
36.Ai simțit că nu ai fost îngrijit atunci când ai fost bolnav de exemplu (nu ai fost dus la medic, nu ți s-au dat medicamente)
38.Ai simțit că nu contezi pentru familie
În medie, frecvența neglijenței asupra copiilor atât în mediul urban, cât și în mediu rural este una relativ redusă, situându-se spre intensitatea minimă (niciodată).
Totodată, datele analizate în cazul celor două eșantioane relevă faptul că nu există diferențe semnificative între valorile întregistrate de această variabilă dacă încludem în analiză variabila mediu de rezidență.
Testul t certifică faptul că nu există o diferență de varianță semnificativă, putând astfel să acceptăm ipoteza nulă potrivit căreia nu există o diferență semnificativă între frecvența în medie a acestul tip de abuz asupra copiilor în mediul urban comparativ cu mediul rural.
Abuzul fizic
Pentru efectuarea acestui test, totodată, pentru obținerea variabilei: „abuz fizic”, au fost combinate următoarele variabile prin intermediul operației statistice „compute variables”:
40.Te-a împins/lovit cu piciorul
42.Te-a împins/lovit cu mâna
44.Te-a lovit cu cureaua, bățul sau cu un alt obiect
46.Te-a închis singur într-o cameră
48.Te-a tras de păr, de urechi, te-a ciupit
50.Te-a pus să faci anumite lucruri dificile pentru tine drept pedeapsă
52.Te-a amenințat cu cuțitul sau cu alte obiecte ascuțite
În medie, frecvența abuzului în mediul urban este aparent mai redusă decât în mediu rural (2,80 – urban; 2,60 – rural). Pentru a vedea dacă frecvența fenomenului înregistrează variații semnificative în cele două eșantioane, s-a recurs la metoda de analiză statistică, testul t. Potrivit testului efectuat (vezi fig), diferența dintre frecvența abuzului fizic în mediul rural (2,62) și mediul urban (2,80) este una semnificativă la un nivel de reprezentativitate de 98,3%. În aceste condiții putem să respingem ipoteza nulă conform căreia frecvența abuzului fizic este aceeași îndiferent dacă vorbim despre copiii de la oraș sau despre cei de la sate. De asemenea, putem să acceptăm ipoteza de cercetare potrivit căreia copiii de la sate sunt mai des supuși abuzului fizic decât cei de la oraș.
Abuzul sexual
Pentru efectuarea acestui test, precum si pentru obținerea variabilei: „abuz sexual”, au fost combinate următoarele variabile prin intermediul operației statistice „compute variables”:
54.Te-a determinat să te simți rușinat vorbind despre tine într-un mod sexual
56.Te-a determinat să urmărești un film porno, să te uiți la poze, reviste, jocuri pe calculator cu conotație sexuală
58.Te-a obligat să te uiți la organele lui genitale sau a vrut să le atingă pe ale tale
60.Te-a atins în părțile tale intime sau te-a obligat să le atingi pe ale lui
62.A realizat o casetă cu conținut pornografic cu tine sau cu alte persoane
64.A încercat să întrețină relații sexuale cu tine
Frecvența abuzului sexual este una foarte redusă în ambele medii de rezidență, cu o ușoară variațiune în mediul urban (2,98 urban vs. 2,94 rural). În urma testului t efectuat reiese faptul că nu există o diferență semnificativă la un nivel de reprezentativitate de 95% și astfel putem accepta ipoteza nulă potrivit căreia, nu există diferență în medie între frecvența abuzului sexual în funcție de variabila mediu de rezidență.
Ipoteza de cercetare: Frecvența abuzului psihologic/emoțional asupra copiilor crește odată cu vârsta acestora.
Ipoteza nulă: Frecvența abuzului emoțional asupra copiilor nu se modifică odată cu avansarea în vârstă a copiilor.
Corelând cele două variabile – abuzul prihologic și vârsta copiilor, se poate observa faptul că, într-adevăr, copiii mai învârstă sunt mai frecvent supuși abuzului psihologic, respectiv se poate spune că abuzul psihologic apare mai frecvent în cazul copiilor cu vârsta apropiată de cea adultă.
Un prim factor care poate explica acest fenoment este faptul că percepția copiilor asupra evenimentelor/experiențelor personale se dezvoltă și astfel, copii devin mai conștienți de propriile experiențe familiale. Pe de altă parte, adulții tind să adopte un comportament neadecvat față de copii/adoleșcenți, tratându-i pe aceștia nepotrivit nevoilor vârstei (îi tretează ca pe niște adulți).
7.3 Limitele cercetării
Principala limită a cercetării este volumul redus al eșantioanelor comparate si faptul ca populația statistică este omogenă, având în vedere că subiecții chestionați în ficare mediu de rezidență fac parte din aceeași unitate de învățământ.
O altă limită sunt de parere ca este si delicatețea subiectului discutat, care cere sinceritate și seriozitate in raspunsuri, ceea ce poate duce la reticență din partea copiiilor chestionați.
Pe de altă parte este si investigarea unilaterală a fenomenului, faptul că analiza surprinde doar declarația copiilor, însă nu și a celorlalți membrii ai familiei. Insă pentru a cuprinde si ceilalți membrii ai familiei ar fi necesitat un timp mai indelungat si mai multa muncă pe teren.
Pentru a veni în întâmpinarea acestor limite, pe viitor, propun extinderea eșantionului și întroducerea în analiză a unor subiecții din alte unități de învățământ.De asemenea, propun realizarea unei anchete de teren adresată părinților care să vizeze evaluarea cunoștințelor și a practicilor pe care le folosesc aceștia în creșterea copiilor.
Partea III – INTERVENȚIA ȘI STUDIILE DE CAZ
8. STUDII DE CAZ
8.1 Cazul numărul 1
8.1.1 Informații despre copil:
Numele și prenumele: Z. B.
Domiciliul: Cluj-Napoca
Sex: masculin
Vârsta: 12 ani
Naționalitate: romană
Ocupație: elev în clasa a VI-a
8.1.2 Date despre familie
Numele tatălui: Z.V.
Ocupația: administrator la o firmă de construcții
Vârsta: 41 ani
Numele mamei: Z.S.
Ocupația: medic școlar
Vârsta: 49 ani
Situație juridică:
Copilul provine din relația de căsătorie dintre Z.V. și Z.S., căsătorie oficializată în anul 1999, momentan în proces de divorț.
Situație școlară:
Copilul este elev în clasa a VI-a. Din caracterizarea făcută de diriginta băiatului, acesta are rezultate școlare calitative la matematică și romană și este un coleg bun și săritor la nevoie.
Starea de sănătate:
Starea de sănătate bună.B.este înscris la medic de familie, acesta fiind chiar mama sa.
Veniturile familiei:
Venitul este alcătuit din salariul doamnei Z., în cuantum de 1500 lei/lună, salariul domnului Z de 2500lei/lună și alocația de stat a copilului.
Condiții de locuit:
Locuința este proprietate personală a familie Z., este compusă din 4 camere, iar condițiile de locuit sunt corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar.
8.1.2. Semnalarea abuzului
Cazul copilului Z.B. a ajuns în atenția Centrului Județean de Intervenție pentru Copilul Abuzat Cluj ca urmare a unei sesizări venite din partea Secției 7 de poliție. Aceștia din urmă fiind sesizați de către tatăl copilului, domnul Z.V. Sesizarea făcea referire la faptul că minorul Z.B. a fost agresat fizic de către mama sa cu o curea de piele, provocându-i echimoze pe corp.
8.1.3 Evaluarea cazului
Pe parcursul investigației am luat legătura cu următoarele persoane și instituții: copilul în cauză, mama copilului, tatăl copilului, vecini, autorități legale competente.
Pentru a clarifica situația și pentru a identifica problema de fond a familiei am luat legătura cu părinții copilului în cauză.
Doamna Z. declară atât verbal cât și înscris următoarele: „În cei 10 ani de căsătorie între mine și soțul meu, deși îl iubeam și nu știam ce să fac de dragul lui, au apărut tot felul de conflicte, generate în principal de complexele de inferioritate ale soțului meu, relativ de diferența de pregătire profesională dintre noi, probabil și de diferența de viziune asupra modului în care trebuie să ne educăm copilul și nu în ultimul rând a caracterului posesiv și violent al soțului meu”.
Referitor la „caracterul posesiv și violent al soțului”, doamna Z. susține faptul că soțului îi place să se certe cu ea și mai ales de față cu copiii. Problema de fond declarată și principala sursă de nemulțumire este, din punct de vedere a doamnei Z, diferența nivelului educativ, doamna Z are studii superioare, iar domnul Z. nu.
Întreg acest amalgam de nemulțumiri a cauzat o răcire treptată în cuplu, doamna Z. susține că soțul ei în mod intenționat îi subminează autoritatea în fața copiilor, este exclusă sistematic din viața acestora, tatăl fiind cel care întreprinde diferite activități cu copiii.
Doamna Z. a fost chestionata cu privire la incidentul pentru care s-a făcut sesizarea, care făcea referire la abuzul fizic asupra copilului Z.B. Aceasta susține că a dorit să-l ducă la Grădina Botanică, însă copilul a refuzat ieșirea din casă motivând că nu se duce numai cu tatăl său cu mașina.
Conform declarației doamnei Z. reies următoarele: „deși sunt convinsă că pedeapsa fizică nu este o metodă de disciplină potrivită pentru copii, mi-am pierdut cumpătul și l-am bătut cu cureaua. Soțul meu a chemat poliția, a obținut certificat medico-legal și s-a folosit de acest incident singular pentru a se descotorosii de mine.”
De asemenea doamnă Z. susține că a fost o perioadă în care nu a putut să se ocupe în mod corespunzător de copiii, având probleme de sănătate (cardiopatie) fiind chiar și internată la spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, timp în care soțul ei a îndeplinit obligațiile casnice și gospodărești.
În acest sens am luat legătura cu domnul Z. Care ne-a relatat anumite aspecte considerate relevante, care să evidențieze neglijarea de care dădea dovadă soția sa față de nevoile copiilor.
Domnul Z. susține că aceasta a plecat de nenumărate ori de acasă fără să anunțe, sau să țină cont de familie, „în anul 2007 a plecat 3 săptămâni și nu a dat nici un telefon să întrebe de copil, în anul 2008 a plecat de 3 ori 3 zile consecutive la Sovata și m-a lăsat cu copilul, iar în 2009 a plecat la București și m-a anunțat în jurul orei 22 că este acolo.”
Domnul Z.susține că prea multe lucruri s-au întâmplat pentru a trece cu vederea, iar când și-a găsit copilul plângând și bătut a pus capăt la toate.
Domnul Z. a fost cel care a depus actele de divorț, cel care a sesizat poliția și cel care a înaintat către Judecătoria Cluj-Napoca cerere de Ordonanță Președințială prin care a solicitat încredințarea copiilor spre creștere și educare.
Ancheta socială întocmită la domiciliul evidențiază următoarele concluzii: relația dintre cei doi părinți este una tensionată, între ei apărând deseori conflicte. Copilul în cauză manifestă un atașament puternic față de tatăl său, pe care îl considera persoana cea mai importantă din viața sa. Copilul se afla când în compania mamei, când a tatălui, iar climatul familiei nu este unul benefic asupra stării lui de sănătate și integrității psihice.
În ceea ce privește comportamentul părinților față de copil, s-au purtat discuții cu privire la repercusiunile conflictelor intrafamiliale asupra dezvoltării psihice a copilului.
Ținând cont de cele menționate anterior părinții copilului în cauză au fost chemați la ședințe de consiliere psihologică, aceștia au acceptat considerând participarea în beneficiul copilului. După participarea la 5 ședințe de consiliere psihologică, părinții au renunțat continuarea programului de consiliere psihologică demarat.
În decembrie domnul Z. ne-a sesizat că doamna Z. manifestă un comportament agresiv față de băiat, ori de câte ori acesta îi încalcă autoritatea.
Consider important să spun că ambii au anexat de-a lungul anului la dosarul copilului aflat în evidență Centrului Județean de Intervenție asupra Copilului Abuzat Cluj, diferite și multiple dovezi utilizate de ei pentru a se incrimina reciproc.
Domnul Z. își acuza soția de lipsa de implicare în viața de familie și anume părăsește domiciliul devreme și se întoarce aproape de miezul nopții. De asemenea soția sa manifesta un comportament ciudat, se simte urmărită de soț și copil, se trezește noaptea și verifică prin casă, prin dulapuri, genți, sub mobilier obiecte cu care ar putea fi înregistrată, aduce persoane dubioase în casă, pleacă cu diferite obiecte din casă (calculatorul băiatului primit de la mătușa lui, mâncare).
Doamna Z.își acuza soțul de un comportament violent față de ea (aducând în acest sens mai multe certificate de la institutul de medicină legală), că intriga copilul împotriva ei. De asemenea susține că soțul ei i-a distrus imaginea publică și la locul de muncă. Referitor la certificatele medicalo-legale ambii soți au recunoscut că multe dintre aceste acte de presupusă violență conjugală s-au întâmplat în plin conflict, fiind accidente cauzate din vina amândurora.
Ulterior am luat legătura cu reprezentanții școlii la care Z.B., copilul este înscris. Acesta are rezultate școlare foarte bune la matematică și romană, colegii îl percep ca fiind un coleg bun, săritor la nevoie.B. este interiorizat și emotiv, diriginta copilului susține faptul că într-un mediu echilibrat copilul este capabil de performanță.
Copilul a fost adus la evaluare psihologică, iar concluziile raportului sunt următoarele: „B.Provine dintr-o familie aflată în dezorganizare prin procesul de divorț al părinților. Reprezentarea celor doi părinți este discrepantă, în timp ce tatăl apare ca fiind cel care oferă confort și siguranță, mama este cea care tulbură armonia și liniștea familiei. Având în vedere acest fapt și descrierea celor doi, apare în antiteză. B.argumentează în favoarea descrierii sale cu privire la cei doi părinți, oferind exemple susținându-și afirmațiile. El afirmă că în lipsa tatălui mama încearcă să comunice cu el, însă dacă un răspuns sau o acțiune o deranjează, aceasta îl lovește.În această ordine de idei el afirmă că a fost lovit de mama în repetate rânduri.”
De asemenea am luat legătura cu doamna C.M., bunica maternă a copiilor, care a venit la domiciliul familiei Z. pentru a-și ajuta ginerele cu treburile casnice și cu creșterea copiilor. Bunica maternă a susținut toate aspectele relatate de domnul Z., menționează că fica să s-a schimbat din punct de vedere comportamental fiind greu să interacționeze cu ea sau să ajungă la un numitor comun.
Menționez faptul că în urma vizitelor de monitorizare a cazului situația familiei Z. nu s-a îmbunătățit, adulții fiind responsabili pentru tot disconfortul emoțional al copilului.
Părinții au fost consiliați cu privire la aspectele constante în urma monitorizării situației din familia lor. S-a făcut referire la faptul că problemele cu care se confruntă copilul se datorează în principal conflictelor dintre părinți datorate unui divorț non-amiabil.
Demersuri efectuale la rude și alte persoane față de care copilul manifesta atașament:
Z.B. a dezvoltat relații de atașament față de bunicii materni și față de sora mamei la domiciliul căruia își petrece vacanță. Bunicii materni și mătușa copilului s-au ocupat de băiat o bună bucată din copilăria acestuia și pe perioada internării mamei în spital.
Concluzii și propuneri
Copilul se află alternativ ori în compania mamei, ori cu tatăl său bunicii materni și nu cu ambii părinți în același timp. În compania copilului fiecare părinte îl vorbește pe celălalt de rău, acest fapt constituind o agresiune asupra stării emoționale a copilului.
În urma evaluării realizate, reiese că copilul Z.B. este un copil foarte inteligent, matur, capabil să perceapă lucrurile în mod corect. Are un limbaj corespunzător, cu un vocabular bine dezvoltat. Sociabil și comunicativ, povestește deschis despre familia sa și evenimentele care s-au petrecut.
Acesta manifestă un puternic atașament față de tatăl său, care apare ca fiind cel care oferă confort și siguranță, chiar dacă el este cel care pune reguli. Pe mama pe de o parte o acuză că nu are grijă de el, că „este rea” și este cea care tulbură armonia și liniștea familiei, însă recunoaște că o iubește și ar vrea să stea mai mult pe acasă.
În ceea ce privește divorțul părinților săi B.este perfect conștient de ce presupune acesta, înțelegând toate aspectele, cu maturitate și luciditate. Acceptă divorțul, considerând a fi soluția cea mai bună. Toată responsabilitatea o atribuie mamei sale, considerând-o vinovată pentru situația în care s-a ajuns. Nu întrevede nici o situație ca părinții lui să se împace.
În cazul copilului Z.B. incidentul pentru care s-a făcut sesizarea a fost unul izolat, copilul nu este victima a unor abuzuri fizice repetate, tensiunile intrafamiliale persista de o perioadă îndelungată de timp, părinții copilului au participat la 5 ședințe de consiliere dar au refuzat să mai continue programul demarat.
Având în vedere cele menționate mai sus s-a propus monitorizarea cazului de către Centrului Județean de Intervenție pentru Copilul Abuzat Cluj și reincluderea părinților într-un program de consiliere cu privire la consecințele acestor conflicte asupra dezvoltării copilului și medierea relației între ei și consiliere psihologică pentru băiatul Z.B.
Genograma familiei:
Ecoharta familiei:
8.1.4. Intervenția :
A. Scopul intervenției: Prevenirea abuzului și a neglijării asupra copilului și a instituționalizării copilului prin responsabilizarea persoanei de suport și oferirea unui mediu familial securizant și optim unei dezvoltări corespunzătoare vârstei.
B. Obiective:
Prevenirea abuzului și a neglijării asupra copilului
Mediu familial optim unei dezvoltări corespunzătoare pentru copilul în cauză
Oferirea unui mediu securizant copilului
C.Nevoile identificate:
1. Copil
Nevoia de afectivitate
Nevoia de siguranță din partea familiei
2. Familie
Nevoia de apreciere
Redobândirea și reconsolidarea relației de cuplu
Plan de intervenție:
În cazul copilului Z.B. s-a avut în vedere promovarea bunăstării și asigurarea nevoilor de îngrijire ale acestuia într-un mediu optim pentru dezvoltarea sa.
În urma divorțului dintre soți, băiatul a rămas la tata, mama având dreptul să-și viziteze băiatul, astfel s-a avut în vedere consilierea psihologică a părinților, educarea în vederea unui comportament adecvat față de copil care să nu pericliteze dezvoltarea psihică și fizică a acestuia și remedierea relațiilor intrafamiliale. De asemenea s-a oferit sprijin în dobândirea unor modelelor parentale corespunzătoare nevoilor pe care le are Z.B. și consiliere privind informarea părinților cu privire la drepturile și responsabilitățile ce li se cuvin și a consecințele conflictelor intrafamiliale asupra copilului.
Copilului i s-a făcut evaluarea psihologică și consiliere în vederea depășirii evenimentelor traumatizante și restabilirea unei relații pozitive cu mama, care a fost îndrumată pentru îmbunătățirea comportamentului parental.
8.2. Cazul numărul 2
8.2.1 Informații despre copil:
Numele și prenumele: G.A.
Domiciliul: Com Florești, Județul Cluj
Sex: feminin
Vârsta: 14 ani
Naționalitate: romană
Ocupație: elev în clasa a VII-a
8.2.2 Date despre familie
Numele mamei: G.C.
Ocupația: casnică
Naționalitate: romană
Vârsta: 42 ani
Situație juridică:
G.A. provine din relația de concubinaj dintre M.A. și G.C., cu paternitate nerecunoscută. Domnul M. Decedat în anul 2004.
Situație școlară:
G.A. a urmat cursurile Școlii Speciale nr 1 din Cluj-Napoca, având încheiate VI clase.
Starea de sănătate:
Minoră este înscrisă la medic de familie. Aceasta este încadrată în grad de handicap accentuat, conform certificatul eliberat de către Comisia pentru Protecția Copilului Cluj.
Doamnă G.C. este încadrată și ea în grad de handicap grav, conform certificatului eliberat de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
Veniturile familiei:
Veniturile familiei sunt compuse din 1260 lei pensie de boala și indemnizație de handicap și 84 lei alocație dublă pentru minoră în cauză.
Condiții de locuit:
Imobilul este proprietatea bunicului matern, domnul G.V., fiind compus din 2 camere, bucătărie, baie, mobilat decent.
8.2.3. Semnalarea abuzului
Cazul a intrat în atenția Centrului de Intervenția asupra Copilului Abuzat printr-o sesizare venită din partea Primăriei comunei Florești.
În respectiva sesizare ne-a fost adus la cunoștința faptul că numită G.A. împreună cu G.C. a depus o plângere asupra prietenului mamei sale, C.I. acuzându-l pe acesta ca a abuzat-o sexual.
8.2.3 Evaluarea cazului
De menționat este faptul că acest caz a mai fost în evidență centrului printr-o sesizare venită din partea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Clinica de Psihiatrie Pediatrică, perioada în care eu am avut în evidență cazul, fiind în practică în această instituție la momentul respectiv.
În respective sesizare am făcut referire la faptul că G.A. este în evidență Clinicii de Psihiatrie având diagnosticul “Tulburare obsesiv-compulsivă în remisie. Ticuri cornice motorii, ADHD. Tulburări de conduită limitată în context familial. Intelect laminar. Situație familial atipică. Mediu familial conflictual. Antecedente heredo-colaterale în consum de alcool.”
De asemenea am menționat și faptul că doamnă G.C. abuzează emoțional minoră, o neglijează și nu oferă un model adecvat de comportament, întreținându-i tulburările de conduită.
În urma evaluării situației s-a constat că schimbările apărute în viața acestora era faptul că doamnă G are un prieten de patru ani de zile, însă A. era de acord cu această relație și îl acceptă. De asemenea mama feței în cauză recunoaște faptul că uneori ea era mai sensibilă, datorită problemelor sale medicale și atunci era mai agresivă verbal însă de obicei încerca să se abțină șiș a fie calmă și înțelegătoare.
În ceea ce privește relația cu fica sa, ea susține atât verbal cât și în scris că are o relație foarte bună, cu mici excepții ocazionale fără repercusiuni majore.
Mama solicita frecvent și nejustificat internarea adolescentei, fie în unitatea de pediatrie, fie în unitatea de psihiatrie pediatrică, deși fetița nu prezintă motive pentru a fi reținută pe secție. În acest sens, exagerează simptomatologia fiicei și o provoacă, adesea modificând schema terapeutică după cum consideră sau solicitând creșterea dozelor medicației prescrise. Ca reacție la atitudinea mamei, adolescenta devine agitată, opoziționista și refuza să colaboreze cu mama.
Având în vedere că de fiecare dată comportamentul tinerei pe secție este adecvat, este cooperant, s-a interpretat conduita improprie de acasă ca fiind generată de abilitățile scăzute ale mamei de a manageria conflictele.
Din afirmațiile mamei, veniturile familiei sunt precare (pensia de boală a mamei, pensia bunicului și indemnizația minorei). Anterior relata chiar că adolescența mănâncă uneori la vecini, neavând posibilitatea să îi procure hrana necesară pentru dezvoltarea sa fizică și psihică.
În urma evaluării s-a considerat că mediul familial este lipsit de coerență în ceea ce privește respectarea unor reguli, oferirea de feed-back pozitiv pentru conduita adecvată și trasarea unor limite clare ale comportamentelor permise.
Am constatat o problemă de comunicare între cele două, mama fiind depășită de neajunsuri și nemulțumiri, astfel nu mai are răbdarea necesară pentru a-și îndeplini sarcinile de părinte și recurg la certuri.
Atât doamnă G. cât și A. au declarat în scris că își dau acordul să fie incluse într-un program de consiliere psihologică pentru ameliorarea situației familiale.
În consecință cazul minorei G.A. a fost transferat către Serviciul Consiliere pentru Părinți și Copii. Compartimentul Prevenire Sarcina Nedorită.
Referitor la actual sesizare în care ne este adus la cunoștința faptul că numită G.A. împreună cu G.C. a depus o plângere asupra prietenul mamei sale, C.I., acuzându-l pe acesta ca a abuzat-o sexual pe minoră în cauză, am solicitat atât mamei cât și minorei să se prezinte la sediul centrului pentru a evalua situația.
În urma discuțiilor purtate cu doamnă G.C. și a declarației sale scrise, reies următoarele: doamnă G. are suspiciuni privind comportamentul neadecvat al prietenului său din primăvara acestui an. Domnul C. a început să-I ofere A. mici atenții. (lănțișor, păpușă, lac de unghii etc.).
De asemenea doamnă G.susține atât verbal cât și în scris faptul că prietenul său o privea admirativ pe A., o sărută pe gură, o mângâia pe fund, pe sâni. Relația mamei la acest gen de comportament a fost “am presupus că sunt manifestări copilărești, le-am luat ca pe o glumă.”
Mama minorei mai relatează două incidente la care a fost martoră “la începutul lui noiembrie I. concubinul meu a venit la noi, am mers în bucătărie, el a rămas cu ea în cameră, când l-am surprins că el îmi oblige fica să facă sex oral.
L-am confruntat, el s-a îmbrăcat și a ieșit din casă. Motivul pentru care nu am spus nimănui a fost teamă de el și speranța că se va schimba.
După câteva zile a revenit la noi cu motiv că repara calculatorul A., eu eram în bucătărie când mi-am auzit fica strigând “nu I. lasă-mă că mă doare”, când am mers în camera el era complet dezbrăcat și ea era în pat de la brâu în jos dezbrăcată, l-am confruntat iar el s-a îmbrăcat și a plecat.”
În urma discuțiilor purtate cu responsabilii din cadrul Secției de Poliție Florești, am reținut faptul că numitul C.I. este în arest preventive pentru 29 de zile, urmând a se întocmi un dosar penal pentru infracțiunea de act sexual cu un minor iar doamnă G.C. este anchetata pentru complicitate.
Minoră în cauză a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie Pediatrică, unde a dat o declarative din care reiese faptul că “m-am certat cu mama mea G.C. pe motiv ca aceasta mi-a cerut să-mi retrag plângerea pe care am depus-o împotriva lui C.I. care m-a violat dar eu am refuzat să-mi retrag plângerea. Mama m-a bătut apoi m-a scos afară din casa după care a chemat ambulanța și am fost adusă la Clinica de Psihiatrie.
Menționez că nu mai doresc să mă întorc acasă la mama și solicit să fiu internată de urgent într-un centru de plasament.”
Demersuri efectuale la rude și alte persoane față de care copilul manifesta atașament:
Bunica maternă, doamnă G.A. a decedat în 2012. Bunicul matern domnul G.V. locuiește împreună cu G.C. și G.A., locuința fiind proprietate personală. Bunicul matern este foarte bolnav și cu vârsta înaintată. Alți membrii ai familiei extinse sau rude, nu au mai fost identificate.
Concluzii și propuneri
Având în vedere cele menționate anterior, faptul că G.A. a fost victima unui abuz sexual, în familia naturală nu beneficiază de sprijin, mama va fi cercetată întrucât a declarat că a avut cunoștință de comportamentul necorespunzător al domnului C.I. iar minoră în cauză dorește să meargă într-un centru de plasament, ținând cont de aspectele menționate anterior, am propus stabilirea plasamentului în regim de urgent la Centrul de Plasament nr 8 “Speranța” Huedin din cadrul DGASPC Cluj.
Propunem înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului în cadrul Centrului de Plasament nr 8 “Speranța” Huedin din cadrul DGASPC Cluj.
Decăderea mamei din drepturile părintești și delegarea și exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești privind persoana copilului către Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.
Menționez că înainte ca abuzul sexual să fie semnalat, iar cazul era în evidență centrului, familia a beneficiat de următoarele servicii: evaluare psihiatrică, evaluare psihosocială, consiliere psihiatrică, consiliere psihosocială, informare privind resursele existente în comunitate-servicii de stat și servicii ale ONG-urilor, a fost orientată spre ONG-uri pentru operația la ochi a mamei, care a fost o reușită, sprijin material, grup de suport și sprijin material și emoțional primit de la mai multe organizații nonguvernamentale.
Dacă analizăm toată perioada asistării acestei familii, putem spune că intervenția cu familia s-a realizat cu dificultate datorită lipsei perseverentei față de schimbarea pozitivă atât a comportamentului manifest al fetiței cât și a comportamentului mamei în relație cu fiica sa. Atitudinea mamei nu s-a schimbat, mama consuma în continuare alcool, situația familială este în continuare conflictuală.
Schimbările pozitive au durat doar scurte perioade de timp, familia revenind la vechile atitudini și comportamente învățate și repetate în timp.
În opinia noastră, familia asistată a învățat că acțiunile sale pot schimba, însă nu s-a perseverat în a păstra un bun stil de viață, utilizând în continuare vechiul tip de comportamentul și patern-ul de relaționare deficitar, mai accesibil decât cel transmis de către profesioniști dar care necesita efort în a-l aplica.
Ecoharta familiei
8.2.4. Intervenție:
A. Scopul intervenției: Prevenirea abuzului și a neglijării asupra minorei și prevenirea instituționalizării acesteia prin responsabilizarea persoanei de suport- mama. Ulterior după sesizarea abuzului sexual, scopul intervenției a fost de a oferii feței un mediu securizant și optim pentru dezvoltarea sa.
B. Obiective:
Responsabilizarea mamei cu privire la obligațiile pe care le are în calitate de părinte
Informarea mamei cu privire la obligațiile sale. (supraveghere, obligație de a crește copilul în condiții bune)
Asigurarea unui mediu securizant, propice pentru dezvoltare și stoparea abuzului.
C.Nevoile identificate:
1. Copil
În ceea ce privește nevoile adolescentei, acestea sunt insuficient satisfăcute pentru o dezvoltare în armonie atât fizic cât și emoțional. Familia locuiește într-un apartament cu 2 camere, în zona Florești. Venitul familiei este alcătuit din pensia bunicului, pensia mamei, indemnizația de handicap și alocația fetiței. Apartamentul are cele necesare unei locuințe, însă din cele relatate de către mama, deseori fetița mănâncă la vecini, din cauza lipsei venitului necesar pentru a procura hrana. Și pe plan emoțional sunt multe nevoi nesatisfăcute, situația familiei fiind atipică, fetița crescând într-un mediu conflictual cu o mamă alcoolică. Aceasta simte lipsa dragostei, deseori fiind abuzata de mama atât fizic cât și emoțional. Fetița se simte singură, fără prieteni sau oameni care să o susțină și încurajeze. Din discuția purtată cu ea am înțeles că singura ei alinare e atunci când citește din Noul Testament.
De asemenea amintim lipsa abilității atât a mamei cât și a fetiței de a aplica practic cele transmise prin consiliere.
2. Familie
Dobândirea unor competente personale corespunzătoare nevoilor copilului.
Plan de intervenție:
În cazul lui G.A. s-au instituit măsuri de plasament pentru oferirea unui mediu securizant și oprirea abuzului, oferirea asistării psihologice cu scopul depășirii traumei, s-a avut în vedere satisfacerea nevoilor generale și speciale, dezvoltarea comunicării trăirilor emoționale. S-a făcut transferul de la școala din Cluj-Napoca la o unitate de învățământ din Huedin, de asemenea se are în vedere sprijinul minorei pentru îmbunătățirea performantelor educaționale și însușirea unor norme sociale și utilizarea acestora în public. S-a făcut transferul fetei de la medicul de familie din Florești la medicul de familie al centrului, i se asigura asistenta medicală și orientare spre servicii medicale de specialitate în caz de nevoie, educație sexuală, o ajutăm la dezvoltarea capacității de a colabora cu alți copii de aceeași vârsta, am introdus minoră într-un nou mediu școlar și am sprijinit-o în vederea integrării, am îndrumat-o spre însușirea unor norme și valori socio-morale, oferirea unor conduite dezirabile social și am încurajat-o să participe în toate activitățile recreative organizate în cadrul centrului. Pentru că A. Avea o relația bună cu bunicul ei intervenim în facilitarea menținerii legăturii cu acesta prin mijlocire și supravegherea vizitelor sau contactare în caz de nevoie. Am oferit ajutor pentru dezvoltarea deprinderilor pentru viața cotidiană, igiena personală, întreținerea obiectelor personale. Am încercat să o învățăm să-și asume anumite responsabilități specifice vârstei prin implicarea acesteia în diferite activități și ghidarea în stabilirea unor relații interumane și crearea unei rețele sociale personale de suport.
Pentru doamnă G.S. s-a avut în vedere facilitarea menținerii relațiilor dintre ea și minoră și includerea mamei într-un program de consiliere psihologică, cu scopul îmbunatățirii atitudinilor parentale și asumării adecvate a rolurilor.
BIBLIOGRAFIE:
Antal, Imola, In spatele ușilor: violența domestică si sistemul de justiție, Ed Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2012
Asociația Linia Verde pentru Protecția Copilului, Telefonul Copilului 0800.8.200.200. http://www.telefonulcopilului.ro/
Ball, David, Abuzul asupra copilului, Ed Alternative, București, 1993
Bădescu, Gheorghe, Protecția copilului si adopția: practica juridică, Ed Hamangiu, București, 2008
Birsan, Laura, Copilul maltratat: evaluare, prevenire, intervenție, București, 2001
Birsan, Laura, Copilul din umbra: unele aspecte ale maltratării, abandonului si adicției, 2003, București
Boldiș, Ioana, Drepturile copilului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, anul 2010
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative si metode calitative, Ed Economica, București, 2007
Constantin, Madalina, Maltratarea copilului, Ed Lumen, Iași, 2008
Gabel, Marceline, Les enfants victims d’abus sexuels, Ed: Presses Universitaires de France, Paris, 1992
Iftene, Felicia, Copilul din umbra: unele aspect ale maltratarii, abandonului si adictiei, 2003
Imbrescu, Ion, Tratat de dreptul familiei: familia, protecția copilului, elemente de stare civila, Ed Lumina Lex, Bucuresti, 2006
Iovu Mihai, Roth Maria, Drepturile copiilor, bunăstarea si protecția lor, 2012, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca
Iovu, Mihai-Bogdan, Conceptualizarea abuzului si neglijării copilului in familie, Ed Lumen, Iași, 2008
Killen, Kari, Copilul maltratat, Ed. Eurobit, Timișoara, 1998
Latimer, Jeff, Les consequences de la violence faite aux enfants, Ottawa, 1998
Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004
Lopez, Gerard, Violenta sexual asupra copiilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001
Muntean, Ana, Violenta domestica si maltratarea copilului, Ed Eurostampa, Timișoara, 2006
Ouvray, R, Suzanne, B, Copil abuzat, copil meduzat, EdEurostampa, Timișoara, 2001
Parton, Nigel, The politics of child abuse, Ed MacMillen Press, Basingstoke, Hampshire, 1994
Rotariu, Traian-Mihai, Expunerea minorilor la abuz si neglijare in județul Cluj, București, 1996
Rotariu, Traian-Ioan, Metode statistice aplicate in științele sociale, Ed Polirom, Iași, 2006
Roth-Szamosközi Mária, Copii si femei victime ale violentei, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2005
Roth-Szamoskozi, Maria, Protecția copilului. Dileme, concepții si metode, Ed Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1999
Roth-Szamoskozi, Maria, Copii si femei victime ale violentei, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2005
Salvați Copiii http://www.salvaticopiii.ro
ANEXE
Chestionarul
1.Ești băiat fată
2.Ce vârsta ai (în ani împliniți)
3.Ai asistat la certuri între membrii familiei tale
De multe ori
Uneori
Niciodată
4.Ai asistat la bătăi între membrii familiei tale
De multe ori
Uneori
Niciodată
5.Ai văzut pe cineva din familia ta utilizând cuțite, foarfece sau alte obiecte ascuțite pentru a speria sau vătăma pe cineva
De multe ori
Uneori
Niciodată
Cineva din familia ta:
6.A țipat/strigat la tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
7.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
8.Ți s-a adresat cu o poreclă neplăcută pentru tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
9.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
10.Ți-a adresat injurii, cuvinte urâte
De multe ori
Uneori
Niciodată
11. Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
12.Te-a umilit de față cu alte persoane
De multe ori
Uneori
Niciodată
13.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
14.Ți-a spus că ești o persoană rea
De multe ori
Uneori
Niciodată
15.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
16.Ți-a spus că ești un copil-problemă, dificil
De multe ori
Uneori
Niciodată
17.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
18.Ți-a spus că nu ești sănătos (psihic)
De multe ori
Uneori
Niciodată
19.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
20.Ți-a spus că și-ai fi dorit să nu te fi avut deloc
De multe ori
Uneori
Niciodată
21.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
22.Te-a amenințat cu bătaia
De multe ori
Uneori
Niciodată
23.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
24.Te-a amenința că te va omorî
De multe ori
Uneori
Niciodată
25.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
26.Te-a amenințat că vei păți ceva neplăcut
De multe ori
Uneori
Niciodată
27.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
28.Te-a amenințat că cineva drag ție va păți ceva neplăcut
De multe ori
Uneori
Niciodată
29.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
30.Te-a amenințat că te vor abandona
De multe ori
Uneori
Niciodată
31.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
32.Te-au închis/abandonat în casă o perioadă lungă de timp
De multe ori
Uneori
Niciodată
33.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
34.Ai simțit că nu ți se dă suficientă mâncare deși era destulă pentru toți
De multe ori
Uneori
Niciodată
35.A trebuit să porți haine murdare sau haine ce erau prea mici sau prea mari deși exista posibilitatea de a avea altele
De multe ori
Uneori
Niciodată
36.Ai simțit că nu ai fost îngrijit atunci când ai fost bolnav de exemplu (nu ai fost dus la medic, nu ți s-au dat medicamente)
De multe ori
Uneori
Niciodată
37.Ai simțit nimănui din familie nu-i pasă de tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
38.Ai simțit că nu contezi pentru familie
De multe ori
Uneori
Niciodată
39.Ai simțit că atunci când treci printr-o suferință, ai o problemă, familia nu este alături de tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
Gândindu-te la tine, cineva din familia ta
40.Te-a împins/lovit cu piciorul
De multe ori
Uneori
Niciodată
41.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
42.Te-a împins/lovit cu mâna
De multe ori
Uneori
Niciodată
43.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
44.Te-a lovit cu cureaua, bățul sau cu un alt obiect
De multe ori
Uneori
Niciodată
45.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
46.Te-a închis singur într-o cameră
De multe ori
Uneori
Niciodată
47.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
48.Te-a tras de păr, de urechi, te-a ciupit
De multe ori
Uneori
Niciodată
49.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
50.Te-a pus să faci anumite lucruri dificile pentru tine drept pedeapsă
De multe ori
Uneori
Niciodată
51.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
52.Te-a amenințat cu cuțitul sau cu alte obiecte ascuțite
De multe ori
Uneori
Niciodată
53.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
54.Te-a determinat să te simți rușinat vorbind despre tine într-un mod sexual
De multe ori
Uneori
Niciodată
55.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
56.Te-a determinat să urmărești un film porno, să te uiți la poze, reviste, jocuri pe calculator cu conotație sexuală
De multe ori
Uneori
Niciodată
57.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
58.Te-a obligat să te uiți la organele lui genitale sau a vrut să le atingă pe ale tale
De multe ori
Uneori
Niciodată
59.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
60.Te-a atins în părțile tale intime sau te-a obligat să le atingi pe ale lui
De multe ori
Uneori
Niciodată
61.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
62.A realizat o casetă cu conținut pornografic cu tine sau cu alte persoane
De multe ori
Uneori
Niciodată
63.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
64.A încercat să întrețină relații sexuale cu tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
65.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
BIBLIOGRAFIE:
Antal, Imola, In spatele ușilor: violența domestică si sistemul de justiție, Ed Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2012
Asociația Linia Verde pentru Protecția Copilului, Telefonul Copilului 0800.8.200.200. http://www.telefonulcopilului.ro/
Ball, David, Abuzul asupra copilului, Ed Alternative, București, 1993
Bădescu, Gheorghe, Protecția copilului si adopția: practica juridică, Ed Hamangiu, București, 2008
Birsan, Laura, Copilul maltratat: evaluare, prevenire, intervenție, București, 2001
Birsan, Laura, Copilul din umbra: unele aspecte ale maltratării, abandonului si adicției, 2003, București
Boldiș, Ioana, Drepturile copilului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, anul 2010
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative si metode calitative, Ed Economica, București, 2007
Constantin, Madalina, Maltratarea copilului, Ed Lumen, Iași, 2008
Gabel, Marceline, Les enfants victims d’abus sexuels, Ed: Presses Universitaires de France, Paris, 1992
Iftene, Felicia, Copilul din umbra: unele aspect ale maltratarii, abandonului si adictiei, 2003
Imbrescu, Ion, Tratat de dreptul familiei: familia, protecția copilului, elemente de stare civila, Ed Lumina Lex, Bucuresti, 2006
Iovu Mihai, Roth Maria, Drepturile copiilor, bunăstarea si protecția lor, 2012, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca
Iovu, Mihai-Bogdan, Conceptualizarea abuzului si neglijării copilului in familie, Ed Lumen, Iași, 2008
Killen, Kari, Copilul maltratat, Ed. Eurobit, Timișoara, 1998
Latimer, Jeff, Les consequences de la violence faite aux enfants, Ottawa, 1998
Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004
Lopez, Gerard, Violenta sexual asupra copiilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001
Muntean, Ana, Violenta domestica si maltratarea copilului, Ed Eurostampa, Timișoara, 2006
Ouvray, R, Suzanne, B, Copil abuzat, copil meduzat, EdEurostampa, Timișoara, 2001
Parton, Nigel, The politics of child abuse, Ed MacMillen Press, Basingstoke, Hampshire, 1994
Rotariu, Traian-Mihai, Expunerea minorilor la abuz si neglijare in județul Cluj, București, 1996
Rotariu, Traian-Ioan, Metode statistice aplicate in științele sociale, Ed Polirom, Iași, 2006
Roth-Szamosközi Mária, Copii si femei victime ale violentei, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2005
Roth-Szamoskozi, Maria, Protecția copilului. Dileme, concepții si metode, Ed Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1999
Roth-Szamoskozi, Maria, Copii si femei victime ale violentei, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2005
Salvați Copiii http://www.salvaticopiii.ro
ANEXE
Chestionarul
1.Ești băiat fată
2.Ce vârsta ai (în ani împliniți)
3.Ai asistat la certuri între membrii familiei tale
De multe ori
Uneori
Niciodată
4.Ai asistat la bătăi între membrii familiei tale
De multe ori
Uneori
Niciodată
5.Ai văzut pe cineva din familia ta utilizând cuțite, foarfece sau alte obiecte ascuțite pentru a speria sau vătăma pe cineva
De multe ori
Uneori
Niciodată
Cineva din familia ta:
6.A țipat/strigat la tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
7.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
8.Ți s-a adresat cu o poreclă neplăcută pentru tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
9.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
10.Ți-a adresat injurii, cuvinte urâte
De multe ori
Uneori
Niciodată
11. Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
12.Te-a umilit de față cu alte persoane
De multe ori
Uneori
Niciodată
13.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
14.Ți-a spus că ești o persoană rea
De multe ori
Uneori
Niciodată
15.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
16.Ți-a spus că ești un copil-problemă, dificil
De multe ori
Uneori
Niciodată
17.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
18.Ți-a spus că nu ești sănătos (psihic)
De multe ori
Uneori
Niciodată
19.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
20.Ți-a spus că și-ai fi dorit să nu te fi avut deloc
De multe ori
Uneori
Niciodată
21.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
22.Te-a amenințat cu bătaia
De multe ori
Uneori
Niciodată
23.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
24.Te-a amenința că te va omorî
De multe ori
Uneori
Niciodată
25.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
26.Te-a amenințat că vei păți ceva neplăcut
De multe ori
Uneori
Niciodată
27.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
28.Te-a amenințat că cineva drag ție va păți ceva neplăcut
De multe ori
Uneori
Niciodată
29.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
30.Te-a amenințat că te vor abandona
De multe ori
Uneori
Niciodată
31.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
32.Te-au închis/abandonat în casă o perioadă lungă de timp
De multe ori
Uneori
Niciodată
33.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
34.Ai simțit că nu ți se dă suficientă mâncare deși era destulă pentru toți
De multe ori
Uneori
Niciodată
35.A trebuit să porți haine murdare sau haine ce erau prea mici sau prea mari deși exista posibilitatea de a avea altele
De multe ori
Uneori
Niciodată
36.Ai simțit că nu ai fost îngrijit atunci când ai fost bolnav de exemplu (nu ai fost dus la medic, nu ți s-au dat medicamente)
De multe ori
Uneori
Niciodată
37.Ai simțit nimănui din familie nu-i pasă de tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
38.Ai simțit că nu contezi pentru familie
De multe ori
Uneori
Niciodată
39.Ai simțit că atunci când treci printr-o suferință, ai o problemă, familia nu este alături de tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
Gândindu-te la tine, cineva din familia ta
40.Te-a împins/lovit cu piciorul
De multe ori
Uneori
Niciodată
41.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
42.Te-a împins/lovit cu mâna
De multe ori
Uneori
Niciodată
43.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
44.Te-a lovit cu cureaua, bățul sau cu un alt obiect
De multe ori
Uneori
Niciodată
45.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
46.Te-a închis singur într-o cameră
De multe ori
Uneori
Niciodată
47.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
48.Te-a tras de păr, de urechi, te-a ciupit
De multe ori
Uneori
Niciodată
49.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
50.Te-a pus să faci anumite lucruri dificile pentru tine drept pedeapsă
De multe ori
Uneori
Niciodată
51.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
52.Te-a amenințat cu cuțitul sau cu alte obiecte ascuțite
De multe ori
Uneori
Niciodată
53.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
54.Te-a determinat să te simți rușinat vorbind despre tine într-un mod sexual
De multe ori
Uneori
Niciodată
55.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
56.Te-a determinat să urmărești un film porno, să te uiți la poze, reviste, jocuri pe calculator cu conotație sexuală
De multe ori
Uneori
Niciodată
57.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
58.Te-a obligat să te uiți la organele lui genitale sau a vrut să le atingă pe ale tale
De multe ori
Uneori
Niciodată
59.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
60.Te-a atins în părțile tale intime sau te-a obligat să le atingi pe ale lui
De multe ori
Uneori
Niciodată
61.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
62.A realizat o casetă cu conținut pornografic cu tine sau cu alte persoane
De multe ori
Uneori
Niciodată
63.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
64.A încercat să întrețină relații sexuale cu tine
De multe ori
Uneori
Niciodată
65.Dacă s-a întâmplat aceasta, despre cine este vorba
Adult Alt copil sau adolescent Ambii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rele Tratamente Asupra Copilului (ID: 129619)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.