Rele tratamente aplicate minorului: punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de [616105]

Rele tratamente aplicate minorului: „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de
orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinți sau de orice
persoană căruia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare”.
Copil în situație de risc: „ se referă la o populație de copii necunoscută ca număr sau ca
pondere, în privința cărora avem cunoștință despre comportamente și situații care indică
posibilitatea unor rele tratamente suportate de către minor( diferite tipuri de neglijare sau abuz),
dar nu avem certitudinea comiterii lor în prezent”
Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copiilor , profitându-se de diferența de forță pe
plan fizic, psihic, economic dintre adulți și copii. El reprezintă „ comportamentul cauzator de
vătămări psihice, fizice sau materiale unui grup sau individ”
Orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho – emoționale și expuneri la
situații periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către copil constituie abuz.
Comportamentele abuzive ale adulților asupra copiilor sunt des întâlnite în literatura de
specialitate și sub denumirea de maltratare a copilului, aceasta fiind folosită pentru a descrie
tratarea neadecvată a copilului de către persoanele responsabile cu îngrijirea lui. Așadar , există o
nevoie de a clarifica conceptul de maltratare în relație cu abuzul asupra copilului, de vreme ce
aceste două descrieri sunt adesea interschimbabile.
Maltratarea copilului cuprinde deopotrivă actele deliberate comise împotriva copilului, care
fac obiectul abuzului, dar și lipsa sau omiterea satisfacerii unor nevoi de bază ale copilului.
Fenomenul de abuz asupra copilului este prezent în toate societățile și la nivelul tuturor
claselor sociale. Are la bază mai multe teorii universal acceptate: medicală, psihologică, socială,
ecologică, feministă.
Abuzul comis împotriva copilului se delimitează la trei nivele: social, instituțional și familial.
Abuzul social se referă la suma acțiunilor , atitudinilor și valorilor societății care împiedică
buna dezvoltare a copilului. Unele societăți, dacă nu majoritatea sunt abuzive în raport cu copiii.
Ele nu constituie medii propice de dezvoltare a copiilor: fie datorită condițiilor economice ce nu
pot asigura un nivel de trai corespunzător , fie insuficientei dezvoltări a serviciilor sociale pentru
copii, fie datorită unor condiții de război sau violențe sociale, fie datorită unor reglementări sau
mentalități discriminatorii în raport cu unele categorii de copii, fie tolerării diferitelor forme de
abuz împotriva lor .
Caracterul societal al abuzului se poate referi și la: existența inegalității educaționale și de
calificare profesională între diferite categorii de copii și familiilor acestora; favorizarea apariției
climatului de abuz asupra copilului de gradul crescut de violență din societate; împingerea
treptată a unor familii spre o zonă de risc din ce în ce mai mare prin mar ginalizarea lor pe diferite
criterii; neinterzicerea prin lege a diferitelor forme de pedeapsă corporală oferă un context
societal în care violența împotriva copiilor este permisă și posibilă.
Abuzul instituțional este cel prin care unele autorități, unități medicale, școli, operează
în mod discriminatoriu sau nu respectă drepturile copilului și ale omului în general. Cei care
abandonează școala sunt în marea majoritate copii din familii sărace sau aparținând minorităților