Relatiile Ue Nato In Privinta Asigurarii Securitatii In Europa de Sud Est

MOTTO

Pe acest pământ nu există siguranță, ci doar oportunitate.

(Douglas MacArthur)

Argument

Alegerea temei ,,Relatiile UE – NATO in privinta asigurarii securitatii in Europa de sud – est”, o motivez ca fiind un subiect de mare actualitate in contextul transformarilor sistemului international contemopran si a redistribuirii puterii intre actorii din sistem (Uniunea Europeana si NATO), pe fondul sporirii insecuritatii si multiplelor amenintari multidimensionale in conditiile globalizarii. Din aceasta perspectiva, Uniunea Europeana este considerata ca fiind un ,,actor intarziat” in ceea ce priveste gestionarea securitatii internationale, intrucat aceasta a adoptat o viziune comuna privind managementul crizelor internationale abia la inceputul secolului XXI . Din documente, reiese faptul ca, inca din aanul 1992, Declaratia Uniunii Europene Occidentale semnala oportunitatea implicarii statelor membre in interventiile militare care reieseau din sfera apararii reciporce, insa instrumentele specifice de punere in practica a unei politici de securitate si aparare europeana, au fost formulate si introduse in cadrul juridic comun abia in anul 1999, mai exact la Tratatul de la Amsterdam. Uniunea europeaana, pe parcursul deceniului trecut, s-a alaturat eforturilor comunitatii internationale de a gestiona crizele internationale, fie din motive umanitare, fie datorita angajamentelor asumate fata de SUA, ONU sau OSCE, fie deoarece a creat asteptari de a actiona din partea actorilor locali, fie din motive geopolitice, cum a fost cazul in vecinatatea imediata (Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu).

Prin ratificarea Trataatului de la Lisabona, ocazie prin care s-a creat premisele unei prezente mai unitaare a Uniunii Europene pe plan international, ac’iunile acesteia sa se ridice la nivelul aspiratiilor statelor membre si al asteptarilor create.

Un alt motiv, pentru alecerea acestei teme, de datoreaza constatarii relaatiile de securitate Nato – UE nu este un domeniu suficient de exploatat in literatura de specialitate din tara noastra. Se poate remarca, tendintele autorilor romani de a trata implicarea Uniunii Europene in managementul crizdelor internationale preponderent prin studii de caz si din perspectiva militaro – strategica, punand accent pe rolul institutiilor internationale de securitate. Intr-un mod evident, Uniunea Europeana este apreciata ca partyener – cheie in cadrul operatiilor NATO, activismul sau pe plan international nu poate fi justificat exclusiv din perspectiva puterii ,,hard”. Dimpotriva, avantajul competitiv al interventiilor Uniunii Europene alaturi de ceilalti actori internationali consta in promovarea unui cadru normativ de conduita pe baza valorilor intriseci, iar aceasta abordare complementaraa face din Uniunea Europeana un partener indispensabil.

Față de argumentele menționate, cu privire la alegerea acestei teme, voi dedica un capitol special, unei mari probleme de securitate, ce afectează întreaga planetă, respectiv terorismul.

Introducere

Începutul secolului XXI va fii scris în filele istoriei omenirii ca un puternic seism, ce a zguduit întreg Pământul, început ce a fost marcat de atacurile terorise ce au avut loc la data de 11 septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii, ce au țintă obiective simbolice cunoscute de toată lumea democratic, respective Turnurile Gemene. Aceste acțiuni au suncedat cu alte evenimente, în mai multe parti ale lumii, fiind practic declicul unui proces de transformare profundă a mediului de securitate și totodată a generat consecințe ce afecteaza, pe termen lung si în profunzime, comunitatea internationala.

Astfel că, securitatea fiecărui stat cât și securitatea comunității internaționale se clădește atât pe capacitatea de adaptare și de reacție dar mai ales pe capacitatea de anticipare și de acțiune pro – activă.

Într-o lume complexă, dinamică și conflictuală, în plin proces de globalizare, întelegerea profunda a tendintelor majore de evolutie a securitatii internationale si a modului în care fiecare tara are sansa sa devina parte activa a acestui proces constituie o conditie esentiala a progresului si prosperitatii.

Cuvântul securitate își are originea din latinescul securitas ( franceză – sécurité , englez security) și are ca înțeles protecțiee, apărare, stare de siguranță, faptul de a fi pus la adăpost de orice pericol.

Prin extinderea spatiului Uniunii Europene, putem consimți că securitatea ilustrează arhitectura sistemică specifică funcționării și organizarii continentale, instituționalizată și proiectată astfel încât să elimine posibilitatea amenințărilor sau agresiuni eficiente de orice natura, la adresa unui stat european, mai multor state sau chiar a tuturor statelor europene.

În conceptele NATO rolul securității este de a asigura unul dintre fundamentele indispensabile pentru un mediu stabil de securitate euroatlantic, fundamentat pe dezvoltarea instituțiilor democratice și solutionarea pasnică a disputelor, prin care nici un stat nu poaea sa intimideze sau sa constrânga vreun alt stat prin amenintarea cu forta sau utilizarea fortei.

Uniunea Europeana si NATO asociază noțiunea de securitate, din ce în ce mai des, cu noțiunea de de aparare națională sau colectivă, această noțiune fiind del mai adesea utiliyată în relațiile cu politica externă și politica de securitate.

Apararea colectiva înseamna securitate colectiva dupa cum apararea comuna este subsumata conceptual si operational securitatii comune .

In conformitate cu Tratatului de Instituire a unei Constitutii pentru Europa, apararea națională a statelor membre ale Uniunii este parte a apararii comune a Uniunii, aceasta având obligația ca "În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau, celelalte state membre sunt obligate sa îi acorde ajutor si asistenta prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu Articolul 51 din Carta Organizatiei Natiunilor Unite", specificându-se că "Acest lucru nu afecteaza caracterul specific al politicii de securitate si aparare a anumitor state membre", în cadrul aceluiași context aplicându-se și clauza de solidaritate, potrivit careia "Daca un stat membru face obiectul unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale sau provocate de om, celelalte state membre îi ofera asistenta la cererea autoritatilor politice din statul în cauza" .

Capitolul I

I.1 Mediul internațional de securitate – tedințe și perspective.

Mediul strategic internațional de securitate, ca urmare a complexității interacțiunii și interdependenței fenomenelor și proceselor sociale, politice, militare, economice, demografice și ecologice din lume, este intr-o continuă schimbare, ceea ce are ca urmare interesul statelor să acorde mai multa atenție apărării și securității proprei tări. Globalizarea , un exemplu, un fenomen complex, multidimensional și omnipresent, care generează atât efecte positive cât și efecte negative, precum amenințările de securitate.

Globalizarea, riscurile, amenințările de securitate, la amest moment pun o mare problem întregii plenete, reprezentanții tuturor tărilor caută soluții cele mai adecvate, avantajoase pentru depășirea acestora. Integrarea regional, este considerată o soluție viabilă împotriva riscurilor și amnenițărilor de securitate . Cu privire la această integirtate, statele adopă o politică de securitate și apărare comună, folosind resurse umane, material, financiare și informalționale, participând fiecare într-o manieră colectivă.

Uniunea Europeană, este cel mai relevant exemplu, în acest sens, entitate politico-economică interguvernamentală internațională, ce dispune de o politică proprie de securitate și apărare.

La acest moment, uniunea europeană este pe deplin angajată în dezvoltarea unui profil global în arhitectura de securitate internațională, având atât o viziune strategic, integrată în cadrul propriei Strategii de securitate, cât și instrumente necesare asumării unui act operațional în domeniul managementului crizelor.

I.2 Noi amenințări ale securității mondiale

La sârșitul secolului XX și începutul secolului XXI Europa a traversat o perioadă de pace și stabilitaten fără precedent, situație datorându-se existenței Uniunii Europene. Aceasta, Uniunea Europeană a generat nu numai un nivel ridicat de dezvoltare economic pe intreg continetul, ci și o nouă abordare a securității, abordare întemeiată pe soluționarea pașnică a disputelor și pe cooperarea internațională multilateral, prin intermediul unor instituții commune.

Reașezarea geopolităcă de la sfărșitul Războiului rece, a generat in anumite părți ale Europei, în special în Balcani a generat o serie de cize în interiorul statelor, și mai puțin ître state. Forțe militare europene, ca urmare a acestor crize au fost trimise in regiuni precum Afganistan, Republica Dominicană Congo sau Timorul de Est.

Un rol important în asigurarea securității europene l-a avut Statele Unite ale Americii, apât rin angajamentele de securitate ( luate în cadrul NATO) față de Europa, cât și prin sprijinul acordat integrării europene.

Toate aceste conflicte, de a lungul timpului, au demonstrate nicio putere sau supraputere precu SUA, nu poate aborda problemele globale de securitate de unul singur.

Rolul esențial în întărirea securității euroatlantuice după încheierea Războiului rece l-a avut NATO. NATO a deschis și dezvoltat parteneriatul politico – military, cooperarea și dialogul consolidate cu fostele state adversare, inclusive cu tara noastră, Romania. De asemenea, a manifestat interese și receptivitate pentru mrimirea de noi mebrii, demonstrând angajamentul de a contribui la prevenirea conflictelor și managementul crizelor, inclusive prin operațiuni în sprijinirea păcii .

La începutul secolului XXI putem spune, faptul că, actorii principali în domeniul securității sunt: SUA, EUROPA, Rusia, Japonia și Chin, esența noii structurii de securitate a lumii constă în relația dinte SUA și EURASIA.

Securitatea a înregistrat o schimbare important după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Dacă până la acest moment, fenomenele terorismului, traficul illegal de arme sau de droguri, migrația ilegală, spălarea de bani, dacă aceste acțiuni acționau separate, în practică s-ar putea observa un nexus al acestor problem diferite, utilizat de către rețelele criminale interne și transfrontaliere, ca o cale de a îmbunătăți eficența activității. Următorul ,,11 septembrie 2001,, este posibil în orice moment, cu diferite ținte, tehnici, resurse și rezultate.

Noile amenințări la adresa securității Uniunii Europene au cuprins o arie largp de tensiuni și riscuri, cum ar fi:

tensiuni entice;

criminalitatea organizată transfrontalieră;

reîmpărțirea unor zone de influență;

instabilitatea politică a unor zone;

traficul de droguri, substanțe radioactive și ființe umane. ;

proliferarea entităților statale slabe, respective ,,state eșuate,, (failed states), state ce se caracterizează prin administrații ineficente și corupție, state incapabile de a oferi propriilor cetățeni beneficiile associate gestionării în comun a treburilor politice.

O altă categorie de riscuri sunt cele asimetrice, netradiționale, precum acțiuni armate sau nonarmatedeliberate, astfel:

terorismul politic transnațional și internațional, incluzând fromele sale biologice și informatice;

acțiuni cu repercursiuni asupra siguranței sitemului de transport intern și internațional;

acțiuni individuale sau collective ce pot accesa illegal sistemele informatice;

acțiuni ce au drept scop afectarea imaginii unei tări pe plan național și internațional;

acțiuni de agresiune economic – financiară;

provocarea deliberată de catastrophe ecologice.

Astfel spus, dintre amenințările la adresa securității Uniunii Europene trei sunte evidente ,: terosrismul internațional, proliferarea armelor de distrigere în masă, existența unor structuri statale slabe și amplificarea crimei organizate.

Față de aceste amenințări asupra securității uniunea Europeană are posibilitatea de a răspunde prin trei obiective si anume: asigurarea stabilității și bunei guvernări în vecinătatea imediată, pregătirea unui răspuns la amenințările de tip nou, crearea unei ordini internaționale care să se bazeze pe un multilateralism eficace.

Este evident că, interesele și obiectivele de securitate ale statelor se pot realize doar printr-o cooperare internațională, cuprinzând forme de acțiune conjugată ale statelor care împărtășesc în comun aleleași valori și interese.

Europa evoluează către un mediu de securitate prin cooperare, având ca element definitoriu integrarea politică și economic cât și extinderea comunității statelor care propovează valorile democratice. Chiar dacă riscurile apariției unei confruntărin militare majore pe continent s-au diminuat în mod semnificativ, există insă un fenomen de instabilitate și criză la nivel subregional, cât și existența tendințelor de marginalizare sau chiar izolare a unor state. Uniunea Europeană tinde spre construirea unei politici externe proprii, efortul NATO și UE este direcționat spre un scop comun, însă modalitatea de acțiune este diferită.

Demersurile de lărgire ale Uniunii Europene și NATO chiar dacă sunt diferite sunt complementare și corespund relației dintre creșterea prosperității și asigurarea stabilității și a securității pe continent.

Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate și Apărare privind managementul crizelor are un impact pozitiv asupra NATO și legăturii transatlantic, atâta tim cât va contribui la întărirea pilonului European de apărare și securitate.

O Europă unită va fi o singură voce, aceea a unui partener euroatlantic, având un potențial economic și militar potrivit provocărilor proceselor de globalizare.

Capitolul II

Uniunea Europeana si NATO

Securitatea europeană prin arhitectura sa, în acest moment, prezintă insușirile esentiale ale mediului geopolitic in care se desfășoară: tranzitia către sistemul international, competitia dintre puterile din spatiul euroatlantic pentru redistribuirea roluluilor, încercările Federatiei Ruse de menținere a statutului ca mare putere pe plan mondial si de ocupare a pozițiilor cheie in structurile de securitate europene.

Securitatea are a bază atat stabilitatea politica, cât și stabilitatea militara, acestea fiind clause complenentare. Existența unuin sistem mobil de securitate a Europei va putea fi elucitat numai în condiția în care cele doua componente vor fi consolidate. Promovarea cooperării reprezintă unul din scopui, in vederea atenționării conflictelor din sfera politica si de a reduce la minim pericolul confruntarilor armate. Totodată areca scop evitarea escaladarea potențialelor, punandu-se accent pe promovarea transparenței și a deschiderii.

II.2 Rolul și obiectivele NATO în actualul context internațional

NATO alături de partenerii săi, dorește, promovarea și apărarea valorilor fundamentale commune, cum ar fi: libertatea individuală, democrația, economia de piață, supremația legii, , rezolvarea disputelor pe cale pașnică e cale, transparență și deschidere, dar de asemenea dorește și o cooperare cât mai bună la nivel internațional, cooperare ce are ca scop abordarea cu succes a provocărilor din acest mileniu.

La Summit-ului din Marea Britanie NATO a transmis un semnal puternic cu scopul de a descuraja orice tentativă, punand accent pe consolidarea apărării collective, și-a întărit capacitatea de apărare prin adoptarea Planului de acțiune pentru realizarea capacității operaționale a Alianței, convenindu-se astfel, prezența NATO pe teritoriul Aliaților săi estici, inclusiv pe teritoriul țării noastre România. De o atenție aparte a beneficiat și relația transatlantică cu prilejul reuniunii din luna septembrie 2014, adoptându-se în acest sens o Declarație, reconfirmându-se atașamentul Americii de Nord și al Europei în ceea ce privește asigurarea securității euro-atlantice.

Obiective NATO:

  Transformarea

Având în vedere evolutia timpului, și tipurile de amenințări sunt diferite, astfel că se impune ca și NATO, să treacă printr-un proces de schimbare, de transformare, ce reprezintă atât o provocare cât și o cerință constanttă pentru Alianță, și este necesar să se facă față permanent, baza procesului de transformare fiind valorile fundamentale ale acestuia.

Statele membrei au obligația de a depune eforturi suplimentare, în contextual unei crize financiare, pentru a putea menține la standard optime întreg sitem de apărare. În acest sens, România la Summit-ul NATO din Marea Britanie, a adoptat un pachet robust de capabilități de apărare, în sensul de a fi capabilă ca stat mebru să răspundă în mod eficent întregului spectru de amenințări și să poată susțină obiectivele politice și de strategie ale NATO în etapa viitoare.

Sistem colectiv de apărare

Principalul obiectiv va rămâne sitemul de colectiv de apărare.

În mod cert, este evident că pentru menținerea seurității tuturor statelor member, NATO trebuie să acționeze și în afara granițelor sale, pentru a putea răspunde în mod promt și optim amenințărilor care apar, astfel crînd un mediu internațional mai sigur.

NATO a reusit să extindă cooperarea atât cu statele member , cât și cu organizațiile internaționale, în diferite domenii: lupta împotriva terorismului, prevenirea înmulțirii armelor de distrugere în masă, lupta împotriva atacurilor cibernetce, securitatea energetic.

Experiența dobândită ca urmare a aplicării reformei sistemului de apărare, și existența anumitor programe de educație și pregătire, a făcut ca NATO să ofere totodată și sprijin unor state non-membre ce se confruntă cu problem de securitate.

Parteneriatul NATO – UE

Uniunea Europeană deși apre propria Politică Externă și propria Politică de Securitate Comună, prezintă o importanță deosebită pentru NATO.

Acesta, NATO, aspiră la stabilirea unui parteneriat puternic, solid cu Uniunea Europeană, atât la nivelul de cooperare militară din zonele de interes comun, cât și la dar și la cota dialogului politic.

Pentru dezvoltarea acestui parteneriat se va pune accent în primul rând e evitarea eventualelor dublări ale miscărilor celor două organizații și în al doie arând implicarea statelor member, într-o măsură cât mai mare, în operațiunile oricărei organizații, urmârindu-se astfel utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile, resurse comune.

NATO împreună cu Uniunea Europeană cooperează pentru a preveni, combate și pentru a rezolva atât crizele cât și și conflictele armate din continental Europa și nu numai. Aceste organizații cooperează în spirit de parteneriat și împărtășesc aceleași interese strategice.

Exeptând cooperarea pe domenii diverse, și alte priorități cheie pentru colaborare au menirea, sarcina să fie asigurate eforturile de dezvoltare a capacităților de susținere reciprocă, precum și combaterea terorismului și proliferarea armelor de distrugere în masă.

Politica de securitate si aparare europeană, constituie o importanță deosebită în relațiea celor două organizații, aducând beneficii pentru NATO și favorizează un parteneriat echitabil pentru securitatea trans – atalantică.

Colaborarea strânsă între Uniunea Europeană și NATO este un pion important în dezvoltarea unei "abordări comprehensive" pentru a gestiona crizele și operațiunile care impune aplicarea mijloacelor civile și militare.

Capitolul III

Evoluția relației NATO-UE

Încă din anii 1990, țările europene au conștientizat necesitatea aumării unei responsabilități pentru asigurarea securității lor comună. Totodată, NATO a identificat necesitatea înființării unei identități de aparare si securitate Europeană, în cadrul organizației, fiind parte integrantă adaptării structurilor militare și politice ale NATO cât și o condiție importantă avand ca scop dezvoltarea puterii de apărare europenă.

 Aspect ce a avut ca urmare aplificarea unor acorduri între NATO și Uniunea Europeană Occidentală , la acel moment acționând în numele și pe seama Uniunii Europene în domeniul apărării și securității, un exemplu fiind Tratatul de la Maatricht din anul 1992. Aceste acorduri, parteneriate au creat o bază pentru dezvoltarea parteneriatului strategic NATO-UE, după ce în anul 1999, rolul Uniunii Europene Occidentale în privința gestionării crizelor a fost transmis către Uniunea Europeană.

  Asfel, în urma unei corespondențe între NATO, mai exact între Secretarul General și reprezentanții Uniunii Europene, în luna ianuarie 2011 s-a oficializat relațiile directe între NATO și Uniunea Europeană, din acel moment au fost făcute progrese evidente ce au avut ca urmare dezvoltarea parteneriatului, deși la acest moment întregul potențial încă este valorificat.

SARCINI FUNDAMENTALE DE SECURITATE

Asigurarea libertatii si securitatii tuturor membrilor prin intermediul mijloacelor militare si politice , in conformitate cu Tratatul Nord – Atlantic si cu principiile Cartei Natiunilor Unite este scopul esențial al NATO.

Inca de la ,,nastere,, Alianta, aceasta a depus eforturi pentru a stabili o ordine justa si durabia de pace in Europa, avand la baza valorile commune ale democratiei, ale drepturilor omului, in conformitate cu legea. Odata cu sfarsitul Razboiului Rece, acest obiectiv a dobândit o nouă semnificație, intrucat, pentru prima dată în

istoria europeană de după război, viziunea îndeplinirii lui s-a transmornat intr-o realitate.

NATO infatiseaza puntea transatlantică prin intermediul căreia securitatea Europei este in continua conexiune cu securitatea Americii de Nord.

Ea este o demonstratie practică a stradaniei colective depusa de către membrii săi, in vederea sustinerii intereselor commune in problemele securitatii.

Regula fundamentala care stă la baza Alianței este un legamant comun față de cooperarea mutuală între statele membre, axata pe indivizibilitatea securității acestora. Coeziunea si solidaritatea din cadrul Alianței susțin faptul

că nici un stat membru nu poate fi forțat să se bazeze doar pe propriile stradanii.

Fără a fi private tarile membre de drepturile și obligațiile de a-și asuma responsabilitatile suverane în domeniul apărării, Alianța le ajută să-și atingă scopurile de securitate națională în urma unor eforturi colective. Altfel spus, Alianța este o asociere de stari libere, unite în hotărârea lor de a-și pastra securitatea prin garanții comune și prin conexiuni stabile cu alte țări.

Tratatul Nord-Atlantic (1949) – care este baza contractuala si legală a Alianței – a fost consfintita în cadrul Art. 51 din Cart Națiunilor Unite, care confoirma dreptul inalienabil al tarilor independente la apărarea individuală sau colectivă. Ca introducere la poziția Tratatului, telul Aliaților este de a “promova relații de pace și prietenie în Zona Nord-Atlantică” , insa la momentul semnării Tratatului, obievctivul imediat al NATO a fost să apere membrii de o posibila amenințare care ar fi putut sa se iveasca ca urmare a sporirii capacității militare si politicii ale Rusiei.

NATO garanteaza sitemul care sa permita implementarea obiectivelor Alianței. NATO este o organizație inter-guveramentală, prin intermediul careia statele membre își conserva neatinse suveranitatea și independența. Organizația garanteaza forumul în care sa se consulte orice problema, în care statele membre iau decizii în probleme militare si politice, care pot leza securitatea.

Mai mult decat atat, aceasta organizațea oferă structurile utile, necesare pentru a falicita consultarile ssi cooperarea intre statele member in domenii militare, politice cat si economice, stiintifice si chiar in afara mediului militar.

Concluzand, notiunea de securitate transmisa de către membrii Alianței, indiferent de diferențele capacitățile militare naționale sau specifice, contribuie la siguranta din zona Euro-Atlantică. I-a nastere situatii care favorizează extinderea cooperării între membrii Alianței, precum și între membrii Alianței și alte state.

Exercitarea politicii de securitate de care Alianta are incluse ca mijloace pastrarea capacitatii militare suficent de puternica da a putea preveni un eventual razboi, conflict si de a putea garanta o aparare adecvata; o posibilitate colectiva de rezolvare a crizelor care ar putea leza securitatea membrilor săi; și promovarea discutiilor cu alte națiuni și abordarea securității europene în spiritul ajutorului mutual, care să cuprinda măsuri de dezvoltare în aria dezmembrarii si controlului armamentului.

Sistemul faurit în cadrul NATO permite statelor membre să-și coordoneze

politicile, în scopul realizarii acestor sarcini esentiale. Ele garanteaza o

constanta conlucrare și cooperare în domeniul economic, politic, precum si in alte

sfere non-militare, in formularea de strategii comune de apărare; intemeierea infrastructurii, a echipamentelor și facilităților utile operațiunilor forțelor militare; alcatuirea programelor si exercitiilor commune de instructie.

Aceste activitati au la baza o structura complexa militara si civila, care necesita un personal administrative, bugetar si de programare cat si agentii nominalizate de statele member ale Aliantei, in scopul coordonarii lucrarilor pe diferite domenii de specialitate cum ar fi ansamblul de comunicatii util in facilizarea consultarii politice, comanda fortelor militare cat si controlul acestora, suportul logistic in sprijinirea acestora.

CAPITOLUL III

ELEMENTE DE CONVERGENȚĂ ÎN APĂRAREA EUROPEI

Lărgirea NATO și UE, spre o nouă stabilitate și democrație de la Marea Baltică la Marea Neagră

Extinderea ampla, cu precadere catre Est, a celor două organizații, este o actiune de transformare care avut ca scop nu numai cooptareaa de noi membri, ci si marirea capabilităților și potențialelor pentru a combate primejdiile și amenințăriprezente la adresa securității continentale și cat si la securitatea globala. Lărgire Alianței spre Est intareste securitatea întregului spatiu Euro-Atlantic.

O astfel de concluzie a concluzie s-a omogenizat recent, cu ocazia summit-ul de la Mamaia, unde șefii tarilor din Europa Centrală, au analizat efectele economice, politice si geostrategice ca urmare a extinderii Uniunii Europene, ocazi prin care au confirmat contiunarea acestei ac’iuni, apreciind c[ redimensionarea organizatiei va contribui in mod semnificativ la stabilizarea regiunii Balcanice, considerate ca fiind partea cea mai sensibila, vulnerabila a a continentului.

Mai mult decat atat, au solidificat și mai mult platform comună de acțiune pentru sprijinirea actiunilor de democratizare și stabilizare a Balcanilor și racordarea europeană a tarilor din vecinătatea Uniunii Europene extinse. Participarea tarilor nou primite in Uniunea Europeana dar si in NATO , alături de state membre, la gestionarea crizelor va intari sfera de securitate și stabilitate, constand intr-o încurajare a progresului și reformelor din țările Europei atat Centrale cat si de Sud-Est.

Noul echilibru instauraă de dubla extindere a Uniunii Europene si NATO se sustine pe valoarea adăugată a fiecarei tari primite, si nu pe problemele, dificultatile pe care acestea le-a ,,adus,, sau pe care ar putea sa le creeze, ulterior aderarii. Stabilitatea si oportunitatea are rolul de a ajuta la schimbarea radicală a societăților și economiilor, a tarilor și regiunilor per ansamblu.

Tarile vechi si noi, impreuna, cladesc o noua ordine politica, funfdamentata pe cooperare, democratie, pace, ce da o mana de ajutorla dezvoltarea regiunii, la elucidarea unui viitor comun.

Zona Balcanilor, neacoperită in totalitate de „umbrela“organizațiiei, lipsa de stabilitate necesită, spre a fi înlăturata, o conjugare, și prin continuarea extinderii, a demersurilor in scolul de creare a unui mediu stabil, sigur, de promovare a doctrinelor democratice, a prosperitatii economiei, colaborarea stransa in spatiile vitale a luptelor cu terorismul si controlul fluxului migrarilor.

Anexate la puterea unor instituții unice, tarile regiunii vor progresa, avansa intr-un mod mai rapid in stabilitate si pace, sprijinind politicile comunitare, ce favorizeaza totodata interesele collective cat si pe cele nationale.

Altfel spus , o Europă activă și operativă în fața sfidărilor prezente și viitoare, a primejdiilor asimetrice globale cat și transnaționale, care va conduce la o dezvoltare durabilă, va fi aceea Europa care nu elimina, nu va exclude de la propriile actiuni nici una din tarile spațiului european și euro-atlantic, si nici din spatial balcanic.

Reintregirea ei, a Europei, prin adunarea tuturor tarilor laa malul Adriaticii la cel al Marii Negre, va izbuti prin vitutiile Uniunii Europene si Nato, sa fie realmente libera, pasnica, prostera, sa aibe o activitate eficienta si constructive la siguranta globala.

Necesitatea creării spațiului european unic de securitate și cooperare

In present, extinderea frontierei estice a Uniunii europene si NATO pe axele sud est si nord est, reprezintă un pas decisive, hotarator spre constituirea spațiului european unic de cooperare si securitate. Noul val de tari membre, contribuie

la unitatea și stabilitatea întregului concontinent, repornind dezbaterile asupra politicilor comune europene de securitate și cooperare. Reprezentantul Statelor unite ale Americii in domeniul administratiei a apreciat momentul primirii de noi membrii in Nato si U E ar putea fi comparat cu momentul unei uniri a democratiei tinere cu democratia consacrata din Europa avand ca urmari nasterea unei Europe pasnice, libere si intregi.

Punand in discutie si cazul aderarii Romaniei atat la NATO cat si la Uniunea Europeana, se poate considera că fiind aceasta aderare ca o contributie semnificativa la oprirea cauzei de falie strategic si sfera sud – est europeana (Balcani, Marea Neagra si Caucaz).

Jaap de Hoop Schefer, secretar general al NATO, a aprecia recent că Romania , stat vecin la Balcani si Marea Neagra , poate avea un rol cheie, contribuind la stabilizarea si dezvoltarea acestor „regiuni-pivot“, rolul fiind de cooperare intr cele doua organizatii.

Schimbările strategice, geopolitice și tehnologice, complexitatea la acest moment a amenințărilor transfrontaliere, introducerea și evoluția notiunii de spațiu european unic de cooperare si securitate s-au demonstrate că sunt și rămân o impunere, o necesitate. Construia pe dorinta comună de dezvoltare în stabilitate si securitate a batranului continent, conceptul prevede un dinamism și un volum sporit de o capacitate sporită de putea gestiona crizele, dde arestabili pacea, de a desfasura operatiuni umane ori de a evacua e restabilire a păcii, de desfășurare a operațiilor umanitare sau de evacuare a resortisanții.

Este evident ca, extinderea sferei europene unice in perimetrul zonei Balcanice cum ar fi Ucraina, Serbia si Muntenegru va intari stabilitatea si ecuritatea intregului continent, avand capacitatea de a umple, elimina acele ,,gauri negre,, de pe harta Europei, cum s-a autoproclamat republica transnistreana, avand un effect de destabilizare de destructiurare pentru integritatea si unitatea Europei.

Transformarea structurala si spatiala a NATO si Uniunii Europene va conduce la ivirea unor noi forme de consolidare si cooperarea celor prezente, la nasterea unor noi instrumente specifice de anihilare a pericolelor neconvenționale, la transformari pozitive in planul securitatii si dezvoltării subregionale, regionale și chiar interregionale.

Determinarea Uniunii Europene și Alianței Nord – Atlantice în stabilirea securității regionale și continentale, întărește stațiul european periferic, certică difuziunea accelerată a securității sociale. Libertății, echității și democrației fostelor țări comuniste din Estul Europei.

Putem spune că, zona Balcanică beneficiază efectiv de avantajele furnizate de acțiunea de armonizare a Politicii Europene de Securitate și Apărare cu noua strategie a Alianței privind gestionarea crizelor, care conduc la dezvoltarea apărării europene, element de complementaritate al adaptării Alianței Nord – Atlantice la noul context de securitate. Obiectivul politicii UE de a optimizare a structurii și definire a cadrului PESA în contextul internațional prezent, de asigurare a unui volum real de gestionare și clarificare a aspectelor de securitate specifice continentului este unul elementar pentru viitorul păcii și prosperității cetățenilor europeni.

Spațiul unic elimină, practic, concepția alternativelor pe care Uniunea Europeană le-ar putea preconiza independent de NATO în problema securității continentului, a duplicărilor inutile, posibilelor fisuri în relația transatlantică. Utilizarea capacităților Alianței de către Uniunea Europeană este puntea spre o normalitate la care state cu dublă apartenență la aceste organizații era în mod firesc să se gândească, atât timp cât dezvoltau același proces pe două planuri suprapuse.

Identificarea spațiului unic de securitate și cooperare nu este absolvită de „crizele construcției europene“, ce prezintă o Europă a diversităților, în care extinderea Uniunii Europene UE este un act dificil, deloc simplu și linear. Cum securitatea se denotă ca obiectiv prioritar atât pentru o organizație, cât și pentru cealaltă, legăturile dintre ele sunt coezive și au ca fundatie principiile unui parteneriat strategic favorabil pentru ambele părți și în deosebi pentru securitatea și apărarea Europei, cum ar fi: tipicitatea fiecărei organizații; respectul și egalitatea autonomiei fiecăreia în luarea deciziilor; necesitatea consfătuirii mutuale, dialogului, transparenței și cooperării; respectul intereselor membrilor din Uniunea Europeana și celor din NATO; aprecierea și respectarea principiilor Cartei ONU; angajamentul fiecărei organizații de crestere a capacităților militare coerent și fortificându-le mutual, în raport de nevoile comune ale acestor organizații.

Responsabilitățile comune pentru securitatea și stabilitatea spațiului unic, constituie argumentele unei extinderi de problematică partenerială, de la chestiunea inițială a administrării crizelor la subiecte cum ar fi: lupta contra terorismului, a piraților cibernetici, inițiativele pentru Balcani, noile capacități pentru noi amenințări și lărgirea celor două organizații.

În fața complexității lumii, a prăbușirii fostelor echilibre internaționale, a terorismului și altor amenințări globale, NATO și UE trebuie să așeze o Europă activă, unită, ce și-a proiectat o justă viziune strategică, s-a eliberat de spectrul naționalismelor, extinzându-și frontierele teritoriale și ideatice spre frontiera unică a unui spațiu european comun. Un pas în plus spre acest obiectiv îl face noul Tratat Constituțional, adoptat în iunie a.c. la Bruxelles, ce cuprinde referiri exprese la politica externă și de securitate comună și la politica europeană de securitate și apărare, la cooperarea dintre cele două organizații, oferind un suport legislativ solid relațiilor dintre ele Interesele colective și interesele naționale se regăsesc puternic protejate în viitorul spațiu european unic, unde politica comună de securitate și apărare contribuie implicit la fiecare din avantajele esențiale ale integrării: progresul economic și civil, eliminarea frontierelor și securizarea spațiului, piața unică, pacea și stabilitatea continentului.

CAPITOLUL IV

PRIORITĂȚI COMPLEMENTARE ÎN PROBLEMELE

STABILITĂȚII, SECURITĂȚII ȘI PĂCII

3.1. Coerență, consistență și angajamente politice pe termen lung

Securitatea, pacea și stabilitatea spațiului european și euro-atlantic, puternic implementate prin acțiunea comună dar totodată independentă a celor două organizații – UE și NATO -, necesită , în condițiile gravelor amenințări actuale la adresa existenței și libertății, luarea în considerare a unor priorități complementare, care să le consolideze, să acorde continentului șansa unei cooperări mai largi, unei dezvoltări neîngrădite de nici un pericol în deceniile care urmează.

Între aceste priorități, necesar a fi luate în calcul cel puțin următoarele trei elemente:

coerența acțiunilor parteneriale și internaționale celor două organizații, menite să ofere un cadru mai eficient demersurilor securitare ale acestora, o finalitate sporită eforturilor de îngrădire și combatere a terorismului transfrontalier, a folosirii armelor de nimicire în masă și armelor neconvenționale, a extinderii crimei organizate;

consistența acțiunilor militare și civile, politice, economice, sociale, diplomatice, științifice, culturale și de altă natură ale UE și NATO dedicate întăririi stabilității și securității continentului, progresului și prosperității acestuia;

realizarea unor angajamente politice pe termen lung ale statelor membre ale celor două organizații de a conlucra strâns în combaterea gravelor pericole și amenințări din mediul de securitate internațional.

Complementaritatea acestor priorități este mai mult decât necesară, în condițiile în care, la nivelul continentului, al Alianței și Uniunii Europene, cel puțin între „grei“, dar și între noii membri din Estul continentului și vechii membri din Vest, există încă divergențe și deosebiri de vederi care grevează într-o oarecare măsură asupra Politicii de securitate și apărare comune, a Inițiativei privitoare la capacități, afectând procesul dezvoltării lor congruente viitoare și, implicit, modul solidar, ferm, elaborat în care se abordează confruntarea cu terorismul.

O politică coerentă, îndeosebi în privința abordării amenințării teroriste, este

imperios necesară la nivel european, după 11 martie 2004. Dacă obiectivele politice ale apărării continentale sunt clar exprimate, modul de folosire a forței și finalizarea deplină și fără întârziere a operaționalizării acesteia, pentru a răspunde prompt unor împrejurări asimetrice, fortuite, necesită o mai bună concertare și dinamizare a acțiunilor statelor membre ale UE și NATO.

Noua dinamică a Politicii europene de securitate și apărare și a Inițiativei capacităților de apărare, justificată de periculozitatea vădită a atacurilor teroriste

recente, obligă la multiplicarea măsurilor preventive și îndeplinirea responsabilă de

către fiecare stat membru a strategiilor proprii în domeniu și a obligațiilor

internaționale asumate.

Imposibilitatea previzionării unei victorii cu final apropiat sau mediu în lupta cu terorismul și teroarea armelor de nimicire în masă, date fiind breșele numeroase existente încă în sistemele de securitate naționale, necesită realizarea unor angajamente politice pe termen lung, din partea ambelor organizații, de generare a unor noi cerințe legislative, acționale și doctrinare, dezvoltare a unor capacități viabile de prevenție, acțiune și contraacțiune, blocare a acțiunii statelor, organizațiilor sau persoanelor-sponsor, a actorilor nonstatali sau transnaționali, a grupurilor care folosesc atentatul și crima împotriva libertății și democrației, a persoanei, prin conjugarea eforturilor comunitare, ale tuturor factorilor responsabili, de la autoritățile statale până la organizațiile non-guvernamentale.

Aceasta presupune ca statele membre înseși, deci și România, să-și propună, în politica de securitate și apărare, și să urmărească cu consecvență noi direcții de acțiune pentru asigurarea unor capacități proprii necesare luptei cu terorismul și celelalte amenințări viitoare, adaptate necesităților apărării naționale și integrării în NATO și UE, crearea de instrumente specifice pentru contracararea individuală sau

colectivă a riscurilor neconvenționale.

CAPITOLUL V

Strategii ale Uniunii Europene și ale Alianței Nord-Atlantice în prevenirea și combaterea fenomenului terorist

Raportându-ne la secolul XXI putem defini terorismul ca fiind o acțiune primitivă, o amenințare majoră cu o evoluție dramatică pentru omenire.

Analiza terorismului ca fenomen care însoteste istoria de-a lungul evolutiei ei a demonstrat ca, în cele mai multe cazuri, bazele acestuia sunt de natura sociala, etnica, politica, ideologica sau religioasa.

În afara terorilor cu un spectru mai îngust sau mai larg de actiune pe care le genereaza, terorismul, în functie de amploarea lui, poate afecta grav si pe termen lung atât structura sociala, cât si individul ca atare, caruia perceperea realitatii îi este distorsionata, efectele resimtindu-se în dezorganizarea societatii.

Unul din scopurile terorismului este sa disipeze puterea, sa genereze haos si sa creeze un vid de solutii la situatia nou creata, pentru ca apoi, pe fondul fragilitatii oricarei potentiale decizii, sa ofere variante "reale", din timp pregatite, de redresare a respectivei situatii.

Terorismul trebuie "adus" (controlat si îngradit) de la nivelul global la cel regional, ulterior la nivel subregional si national, la nivelul grup pâna la ultima veriga – individul.

Escaladarea acțiunilor teroriste în ultimii ani a fost alimentată de intensificarea tensiunilor etnice și religioase, evoluție corelată cu acutizarea unor probleme de natură politică, economică sau socială.

Pe de altă parte, proliferarea armelor de distrugere în masă și dezvoltarea Internetului au dus la conturarea unor noi forme de terorism: chimic, nuclear, radiologic, biologic și informatic.

Ca reacție la amenințarea teroristă, Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică au depus eforturi pentru:

– elaborarea unor politici și strategii coerente;

– dezvoltarea și implementarea unor programe de modernizare a capabilităților existente în vederea adaptării la cerințele abordării noilor tipuri de terorism;

– organizarea și desfășurarea unor operațiuni de combatere a terorismului, vizând inclusiv crearea condițiilor pentru limitarea factorilor generatori și de susținere a unor astfel de activități.

In ultimii ani, se poate remarca o amplificare a atacurilor teroriste, ca urmare a tensiunilor religioase și entice, amplificare coroborată existența unor problem politice, economice si sociale.

In present, urmare a proliferării armelor de distrugere în masă și dezvoltarii tehnologiei, in special a internetului au dus la nașterea de noi forme de terorism: nuclear, biologic, chimic, radiologic și informatic.

In colaborare, Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică au luat atitudine față de aceste noi amenințări în sensul că au depus eforturi pentru:

elaborarea unor strategii și politici coerente;

implementarea și dezvoltarea unor programe de modernizare a apabilităților

existente, pentru adaptarea la cerințele abordării noilor tipuri de terorism;

organizarea și desfășurarea unor operațiuni de combatere a terorismului, crearea condițiilor pentru limitarea factorilor generatori și de susținere a acestor activități.

Uniunea Europeana – Dezvoltări de nivel strategic

Tragedia din Statele Unite ale Americii din 11 septembrie 2001 au condus la

o schimbare de paradigmă la nivelul Uniunii Europene, în abordarea amenințărilor la adresa securității europene, materializate în redimensionarea și configurarea politicilor în materie.

Astfel s-a urmărit întocmirea unui „Plan de acțiune antiteroristă”, ca ulterior prvederile acestuia să devină un instrument legislative, drept urmare Consiliul European în anul 2002 a adoptat Decizia – cadru 2002/475/JAI, privind combaterea terorismului la nivel comunitar, deciyie ce ulterior a fost transpusă in instrument legislative la nivelul tutuor statelor member. De preciyat este faptul că, anterior acestei decizii numai șase tări member ale Uniunii Europene aveau în legislația națională prevederei care să incrimineze acțiunile de teroroism.

Strategia de Securitate a UE „O Europă sigură într-o lume mai bună” până în anul 2003 ,,considera,, ca amenințări la adresa securității europene – conflictele regionale, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată , statele sărace și neguvernabile, abia în acestan a inclus pe lista de ameenințări și activitățile de teroris.

Intrucât terorismul a devenit mai active, Uniunea Europeană a s-a considerat că este util, necesar și pertinent adoptarea Strategii UE privind combaterea terorismului. Strategia adoptată în anul 2005 a fost structurată pe patru piloni – Prevenire, Protecție, Monitorizare și Răspuns.

Primul pilon – prevenirea – își propune să abordeze bazele insecurității și factorii care contribuie la apariția terorismului. Trebuie să seaibă însă in vedere faptul că, orice progress în creștere a securității trebuie să se facă cu maximă atenție, în sensul că nu trebuie prejudiciate, încălcate drepturile și libertățile omului, a deschiderii și toleranței din societatea europeană.

Al doilea pilon – protecția – scopul acestuia este de a proteja cetățenii și infrastructura, prin aplicarea: Sistemului Informatic privind Vizele (VIS) și a

Sistemului Informatic Schengen de a doua generație (SIS II), implementarea unor standard comune agreate referitoare la aviația civilă și securitatea portuară și maritimă, respective crearea unui program european pentru protejarea infrastructurilor critice.

Al treilea pilon – monitorizarea – are ca scop urmărirea și investigarea activităților teroriștilor, atât la nivel comunitar, cât și pe plan internațional.

Prin intermediul acestui pilon se urmărește împiedicarea planificărilor, a deplasărilor și a comunicării peroriștilor, aceste acțiuni având ca final dezmembrarea rețelelor de teroriști prin împiedicarea obținerii de fonduri financiare și material. Cel mai important aspect al acestui pilon este aducerea in fața instanțeelor a teroriștilor.

Al patrulea pilon – răspuns – se urmărește îmbunătățirea capacității de răspuns a autorităților cât și ale cetătenilor, prin intermediul cărora să se ia măsuri pentru diminuarea i consecințelor unui atac terrorist.

Urmare a Strategii UE privind combaterea terorismului s-a mai adoptat:

Strategia și Planul de Acțiune al UE privind combaterea radicalizării și recrutării având trei direcții

destructurarea activităților rețelelor și persoanelor care recrutează în scop terrorist;

asigurarea prevalenței liderilor moderați asupra celor care promovează extremismul;

promovarea securității, justiției, democrației și șanselor pentru toți.

B) Strategia de comunicare media structurată pe trei component principale:

mesaje cheie privind combaterea terorismului;

sugestii privind modul de transmitere de mesaje cheie către diferite audiențe

un lexicon comun actualizabil.

În vederea incriminării altor fapte asimilate actelor de terorism, precum provocarea publică în vederea comiterii de acte teroriste, recrutarea de persoane și pregătirea acestora în vederea desfășurării de activități teroriste, Decizia-cadru 2002/475/JAI a fost amendată prin Decizia-cadru 2008/919/JAI privind combaterea terorismului.

Uniunea europeană a făcut demersuri de transfer de bune practice în domeniul de referință către statele non UE – state vizate cum ar fi cele din Balcanii de Vest, demersuri inițiate pentru asigurarea securității europene prin gestionarea adecvată a riscurilor teroriste provenite din afara spațiului comunitar.

NATO – Dezvoltări de nivel strategic

NATO în anul 1999 a promovat Conceptul Strategic incluzân terorismul în viziunea de riscuri cu caracter general la adresa Alianței, alături de crima organizată, sabotaj și întreruperea fluxului resurselor critice.

Așa cum atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, a avut un impact mar asupra Europei, aceste acțiuni a făcut ca NATO să își schimbe într-un mod radical abordarea teroristă, terorismul deveenind astfel tema cea ma deybătută la nivel aliat privind transformările mediului internațional de escuritate

Astfe căl, NATO a început un proces de transformare, conceptual și instituțional, util pentru o abordare coerentă a terorismului, proces de transformare ce a început din anul 2002 o dată cu Summit-ul de la Praga

Cele mai importante dezbateri de la Summit-ul de la Praga, din punct de vedere conceptual au vizat promovarea Conceptului Militar de Apărare împotriva Terorismului și lansarea Planului de Acțiune împotriva Terorismului (Partnership Action Plan – Terrorism / PAP-T), în cadrul Parteneriatului pentru Pace.

Conceptul Militar de Apărare împotriva Terorismului constituie baza doctrinară a acțiunilor aliate în abordarea amenințării teroriste, detaliind elemente precum conducerea operațiilor contrateroriste aliate, asigurarea asistenței autorităților naționale ale aliaților în gestionarea consecințelor unui atac terorist sau acordarea sprijinului NATO pentru operațiuni ale altor organizații internaționale sau coaliții, iar PAP-T constituie platforma de cooperare a Alianței cu partenerii în acest domeniu, implicând atât consultări la nivel politic, cât și măsuri practice (securitatea frontierelor, exerciții specifice, dezvoltare de capabilități).

Urmare a acestor dezbateri au avut ca rezultat evidențierea în Directiva Politică Generală a faptului că terorismul reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa NATO pentru următorii 10 – 15 ani.

De-a lungul timpului la Summit-urile din București din anul 2008, Strasbourg – Kehl din următorul an,au fost continuate consultările pe tema terorismului, iar concluyiile acestor dezbateri a fost acelea de a evidenția grija statelor aliate pentru protecția cetățenilor, a teritoriilor, fortelor de apărare cât și managementului consecințelor unor atacuri teroriste, și accentuând, totodată, nevoia unei contribuții consistente și eficiente a fiecărui stat la implementarea rezoluțiilor relevante pentru lupta contra terorismului.

Totodată, reprezentanții, în cadrul acestor evenimente, au subliniat necesitatea consolidării capacității NATO de a realiza schimbul de informații în domeniul terorismului, de a intensifica dialogul și desigur de a coopera cu alte organizații internaționale, de a preveni și combate proliferarea armelor de distrugere în masă. Toate acestea fiind mai mult ca necesare în identificarea modalităților , restricționare a accesului la/ utilizare a acestora în activități teroriste.

Mai mult decât atât s-a dezbătut continuarea cooperării cu Rusia pe palierul antiterorism/ contraterorism și în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă, inclusiv de monitorizare a traficului cu produse cu dublă utilizare.

CONCLUZII

În present, raportat la realitatea geopolitică și geostrategică, împreună NATO și UE, întrunesc o securitate sporită pe trei planuri – regional, continental și global.

Ambele organizații sunt obligate la eforturi adaptative serioase postaderare, care, cu siguranță vor fi răsplătite de plusul de capacitate obținut în soluționarea problemelor europene specifice.

Atragerea tuturor tărilor spațiului European și euro – atlantic va avea ca rezultat construirea unei Europe mai operative și eficiente, atragere ce se face, într-o manieră democratică, participativă, punând integral în valoare virtuțile celor două organizații.

Noile frontiere suprapuse ale NATO și Uniunii Europene incumbă o acțiune unită de securizare, construirea unui răspuns politic și strategic eficace la amenințările multiple din mediul continental și global.

Prin unirea eforturilor, Uniunea Europeană și NATO, pot reliza în comun o acțiune care să prevină mai efficient pericolele armelor de distrugere în masă și ale terorismului.

Totodată se fac eforturi de a se realize o apărare colectivă continental, care va la bază noua Constituție Europeană, ce va fi fundamental abordării coerente, unite a problematicii securității apărării commune.

Este evident noua dinamică în care parteneriatul strategic NATO – Uniunea Europeană funcționează și se devoltă, având ca scop prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor și combaterea terorismului.

Amenințările prezente și viitoare, trebuie să îndemne la abordarea unui nou ritm al activităților instituțiilor interne de securitate, să amplifice continuarea cooperării, sporirea exigențelor de strategie politică, militară, la amplificarea forței.

Spațiul unic european de securitate și cooperare va conferi un alt dinamism și o

capacitate crescută de gestionare a crizelor, de restabilire a păcii, de combatere

a pericolelor grave la adresa stabilității și securității continentului.

Este necesar abordarea unei securități umane, care să fie susținută de pericolul pe care îl are armerle de distrugere în masă aupra omenirii, cel mai elocvent exemplu fiind armele nucleare, însăși numele lor reflectă scopul și sarcina lor, dacă ar fi folosite vre-odată.

Analizând cateva riscurile reale, ca epuizarea resurselor, în special criza apei potabile, cât și formele serioase de degradare a mediului, pot spori conflictele sociale și politice într-un mod imprevizibil, dar foarte periculos. Astfel, aceste sarcini noi ale securității necesită o reflectare creativă și o adaptare a metodelor noastre tradiționale pentru a satisface mai bine cerințele acestui mileniu nou.  Abordarea dinamică a situațiilor conflictuale subliniază importanța de a stabili un dialog între părți. Sunt foarte importante de asemenea, măsurile de construire a încrederii, nu numai în domeniul militar, ci și în sferele sociale, culturale sau economice. Aceste măsuri se pot dovedi cruciale pentru modificarea dinamicii crizelor. Însă un principiu trebuie respectat astăzi mai mult ca niciodată: totul începe cu prevenirea.

BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI DE REFERINȚĂ

Carte Alba a Guvernului. Armata României 2010: reforma si integrare euroatlantica, Editura Militara, Bucuresti, 2000.

Carte Alba a securitatii si apararii nationale, Bucuresti, 2004.

. Manualul NATO.

4. Strategia de securitate a Uniunii Europene, 2003.

5. Strategia nationala si euroatlentica, Editura U.N.Ap, Bucuresti, 2004.

LUCRĂRI DE SPECIALITATE

1. Antipo Maricel, Securitatea si terorismul. Editura Celsius, Bucuresti, 2004.

Buzan Barbu, Popoarele, statele si teama, Editura Cartier, Chisinau, 2000.

Chiriac Mircea,Politici si strategii de securitate la nceputul secolului XXI, Editura U.N.Ap, Bucuresti, 2005.

Alexandrescu Grigore, Vaduva Gheorghe, Dinu Mihai-stefan, Studii de securitate si aparare, vol.I, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2005.

Ivin Toffler, Razboi si antirazboi. Supravietuirea în zorii secolului XXI, Editura Antet, Bucuresti, 1995.

Maior George Cristian, Politica de aparare a României, în Monitorul Strategic, anul 3, nr.1-2/2002.

Mostoflei Constantin, Provocari la adresasecuritatii si strategiei la începutul secolului XXI, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2005.

Mostoflei Constantin, Securitatea si apararea spatiului sud-est european în contextul transformarilor de la începutul mileniului III, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2006.

Mostoflei Constantin, Dinamica Mediului European de Securitate, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2007.

Mostoflei Constantin, Exigente ale PESA asupra securitatii si apararii României, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2007.

Mostoflei Constantin, Spatiul Sud-Est European în contextul globalizarii, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2007.

Mostoflei Constantin, DUȚU, Petre, SARCINSCHI Alexandra, Studii de securitate si aparare, vol.II, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2005.

Muresan Laurentiu, Pop, Aurel, BONCIU, Florentin, Politica Europena de Securitate si Aparare- elemente de influentare a României în domeniul politicii de securitate si aparare, Institutul European din România, Stidii de impact II, Studiul nr. 4, Bucuresti, 2004, în www. Ier.ro.

Nye Jr., Joseph Schmith, Descifrarea conflictelor internationale. Teorie si istorie, Editura Antet, Bucuresti, 2005.

Sava Ionel Nicu, Extinderea NATO. Puncte de stabilitate si securitate catre Est, Institutul Social Român, 2003.

Zbignien Brzezinscki, Marea Tabla de sah. Suprematia americana si imperativele sale geostrategice, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000.

SURSE INTERNET

Strategia de securitate nationala a României, în www. mapn. ro.

Strategia militara a României, 2006 în www. mapn. ro.