Relatiile Romaniei cu Institutiile Financiare Internationale

Economie

Relatiile Romaniei cu Institutiile Financiare Internationale

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

RELAȚIILE ROMÂNIEI CU INSTITUȚIILE FINANCIARE INTERNAȚIONALE

CUPRINS

INTRODUCERE

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INSTITUȚIILE FINANCIARE INTERNAȚIONALE

1.1 Instituțiile financiare internaționale

1.2 Caracterizarea instituțiilor financiare internaționale 7

1.3 Fondul Monetar International (F.M.I.)

1.3.1 Istoricul F.M.I.

1.3.2 Structură și funcționare

1.3.3 Funcțiile F.M.I.

1.3.4 Resursele F.M.I.

2. GRUPUL BĂNCII MONDIALE

2.1 Banca Mondială (BM)

2.2 Banca Internațională pentru Reconstrucție

și Dezvoltare (BIRD)

2.2.1 Capitalul Băncii internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

2.2.2 Managementul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

2.2.3 Finanțarea de la B.I.R.D.

2.3 Corporația Financiară Internațională

2.4 Asociația Internațională de Dezvoltare

2.5 Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor 30

2.6 Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor

3. INSTITUȚIILE FINANCIARE EUROPENE

3.1 Banca Centrală Europeană (BCE)

3.1.1 Bugetul Uniunii Europene

2.2 Banca Europeană de Investiții (BEI)

4. ROMÂNIA ȘI INSTITUȚIILE FINANCIARE INTERNAȚIONAL

4.1 Relațiile României cu Fondul Monetar Internațional

4.2 Relațiile României cu Grupul Băncii Mondiale

4.3 Relațiile României cu instituțiile financiar-monetare europene

4.3.1 Avantajele aderării la UE

4.3.2 Dezavantajele integrării României in U.E.

4.3.3 Instrumentele Structurale în România

4.3.4 Alocarea Fondurilor Structurale și de Coeziune

4.3.5 Planul Național de Dezvoltare

4.3.6 Programele Operaționale

5. STUDIU DE CAZ: IMPLICAȚIILE ȘI ROLUL FMI-ULUI LA NIVEL MONDIAL

5.1 Constituirea resurselor fmi

5.2 Facilitățile de creditare

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrarea de față, tratează modul în care se dezvoltă și se diversifică relațiile dintre statele monetare pe plan internațional, din punctul de vedere al celor mai mari domenii cum ar fii: comerț, agricultură, industrie, transporturi, finanțe și asigurări, cercetare științifică, protecția mediului, etc.

Se poate observă faptul că, în ultimul deceniu, s-a dezvoltat o interdependență între economiile statelor membre ale Uniunii Europene și nu numai,lucru ce se poate observa chiar și la țările dezvoltate din punct de vedere economic ce nu pot progresa fără colaborarea cu alte țări la fel de prospere sau mai puțin. În această relație ,un rol foarte important îl dețin instituțiile monetare și financiare ce asigură evoluții ale relațiilor monetare, respectiv financiare,la nivel regional sau internațional și deasemenea asigură suport financiar țărilor mai puțin dezvoltate sau în curs de dezvoltare,care se confruntă cu dificultăți financiare.

În cea mai mare proporție, instituțiile financiare internațioanale au fost create în timpul celui de-al doilea război mondial, declanșate de unele evoluții politice și de schimbările sistemelor monetare, având drept obiectiv diminuarea diferențelor economice dintre țări prin finanțarea unor proiecte de investiții pe termen lung, împiedicarea atât apariției unui nou război mondial dar deasemenea ajutarea la refacerea economiilor ce au fost afectate de râzboi și împiedicarea apariției recesiunilor economice.

Cele mai cunoscute instituții monetare și financiare internaționale sunt: Fondul Monetar Internațional (F.M.I.), Banca Mondială (B.M.), Banca Europeană de Investiții (B.E.I.), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.E.R.D.), Banca Reglementărilor Internaționale (B.R.I), etc.

Instituțiile financiar-bancare internaționale, precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială,etc. au un rol deosebit de important în dezvoltarea economiei globale pe termen lung. De-alungul timpului, aceste instituții au cunoscut o creștere importantă, în contextul transformărilor economice și politice din țările membre.

În această lucrare vor fi prezentate Relațiile României cu aceste instituții financiare, studiind modul de interacțiune între state și instituții, dar și modalitatea de acțiune politică abordată de către state.

1. Considerații generale privind instituțiile financiare internaționale

1.1 Instituțiile financiare internaționale

Pentru a putea înțelege rolul instituțiilor financiare internaționale, este esențial cunoașterea istoricului lor. Felul în care istoria a luat o întorsătura spre o direcție sau spre alta, a jucat un rol determinant în înființarea acestor instituții, de exemplu: Banca Europeană de Investiții a fost înființată în Luxemburg, in anul 1958, acest lucru însemnând, cu treizeci de ani înaintea semnării deciziei finale.

Instituțiile financiare se bazează pe următoarele principii de bază:

Menținerea stabilitații economice și monetare cu ajutorul unei asistențe de specialitate;

Promovarea unui comerț internațional liber, de asemenea și in cazul tranzacțiilor de capital;

Redactarea politicilor economice în funcție de cerințele și intereselor tuturor țărilor participante.

Rolul instituțiilor este foarte complex și cuprinde o sferă foarte mare de obiective, având drept obiectiv principal, evoluția și desfășurarea cooperării monetar-financiare a statelor, sprijinirea financiară în dezvoltarea schimburilor, menținerea unei stabilități financiare, dar și cel mai important este acela de susținere financiară a țărilor slab dezvoltate.

În funcție de forma de propietate, se pot clasifica în două categorii de instituții financiare internaționale:

Corporații multinaționale financiar-bancare;

Instituții financiar-bancare internaționale guvernamentale.

Corporațiile multinaționale financiar-bancare au apărut in contextul evoluției monedei și comerțului exterior. În momentul în care au fost folosite în tranzacții monede diferite, s-a dovedit necesar recurgerea la schimburi valutare, lucru ce presupunea riscuri mari în creditarea unui partener din străinătate. Dupa nenumărate soluții aplicate pentru rezolvarea acestui inconvenient (de exemplu folosirea „trocului” in Antichitate), în ziua de azi, se prezintă sub contextul a ceea ce noi numim „globalizare”, concept ce aduce odată cu el, reducerea ponderii trocului și creșterea schimburilor comerciale internaționale. Datorită evoluției tehnologice în special în domeniul informaticii și internetului, au condus la creșterea performanței activității bancare.

Instituțiile financiar-bancare internaționale guvernamentale, au apărut către sfârșitul secolului XIX, odată cu implementarea sistemului „Etalonului Aur”, sistem ce realiza transformarea monedei în cantități fixe de aur. La sfârșitul primului râzboi mondial, s-a renunțat la acest sistem, acțiune ce a condus la îngreunarea sau în unele cazuri, chiar imposibilitatea conversiei intre valute, iar cei declarați învinși in urma războiului (în special Germania), erau obligați sa plateasca anumite compensații substanțiale. Această consecință, a condus la înființarea primei instituții financiar-bancară internațională guvernamentală, Banca Reglementărilor Internaționale (anul 1930).

Întâlnirea ce a avut loc aproape de sfârșitul celul de-al doilea război mondial, a 730 de delegați trimiși de către 44 de țări, în anul 1944 la Bretton Woods ( S.U.A.), avea să schimbe istoria instituțiilor financiare internaționale. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a crea un sistem monetar internațional ce putea realiza rate de schimb relativ stabile. De asemenea, o informație foarte importantă de reținut, acest sistem făcea ca dolarul american să fie singura monedă ce putea fi convertită în aur, celălalte monede fiind dependente de dolar prin parități. Astfel au luat naștere următoarele două instituții financiare, ce urmau să devină printre cele mai importante: Fondul Monetar Internațional (F.M.I.) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.), numite și ”Gemenii de la Bretton Woods”.

Cele mai multe dintre instituții sunt profitabile: reușind sa strângă cât mai multe rezerve de capital, lucru ce îi face favorizează și îi avantajează în luarea deciziilor sau negocierilor cu țările membre.

Modalitatea prin care se iau deciziile în cadrul instituțiilor financiare internaționale reprezintă un factor esențial în asigurarea succesului, deoarece sunt adoptate proceduri în care voturile sunt obținute în urma exercitării puterii economice și financiare a țărilor. Astfel, țările ce posedă cea mai mare putere economică, vor contribui din punct de vedere financiar, cel mai mult dar li se vor atribui cea mai mare putere de decizie. S-a dovedit faptul că acest lucru reprezintă un mare avantaj în cadrul celor mai mari puteri economice, însa pentru acelea mai puțin înzestrate reprezintă un dezavantaj.

Instituțiile care adoptă metoda votării diferențiat, funcționează mult mai eficient decât celălalte care funcționează pe baza principiului „o țară, un vot”, asemenea Organizațiilor Națiunilor Unite.

Instituțiile financiare sunt apolitice, funcționând pe principiul respectării sistemului economic și politic al fiecărui stat, de aceea evaluările cererilor de creditare sunt analizate numai din punctele de vedere financiare, economice și tehnice. În caz contrar, tot sistemul ar fi anulat daca ar fi fost luate în considerare anumite aspecte politice.

1.2 Caracterizarea instituțiilor financiare internaționale

În cadrul sistemului financiar internațional un rol deosebit îl au instituțiile financiar-bancare create pentru a facilita comerțul și tranzacțiile financiare internaționale. În această categorie sunt cuprinse o gamă largă de instituții cum sunt următoarele:

Instituții financiar-bancare menite să gestioneze probleme economice la nivel modial;

Instituții și agenții guvernamentale specializate în finanțarea și garantarea exporturilor;

Organismele de evaluare a riscului de țară;

Instituții financiare private active la nivel mondial, precum băncile comerciale, băncile de investiții, fondurile speculative etc.

Instituțiile financiar-bancare menite să gestioneze probleme economice la nivel modial sunt organismele ce operează pe piețele financiare internaționale, având un rol deosebit de important în dirijarea fluxurilor de capital ce vin din partea statelor excedentare, dirijându-le spre cele cu deficit de resurse. Obiectivul acestor instituții este de a sprijini dezvoltarea economică și socială a țărilor.

Aceste instituții se împart în două mari categorii, în funcție de scopul pentru care au fost concepute:

Instituții financiar-bancare internaționale create cu scopul de a gestiona riscurile sistemice, precum F.M.I sau B.I.R.D;

Băncile de dezoltare cu scopul de a finanța și acorda asistență tehnică țărilor în vederea dezvoltării economice. În aceasta categorie fac parte băncile multilaterale de devoltare cum ar fii Banca Mondială, bănci regionale de dezvoltare, bănci subregionale de dezvoltare, bănci bilaterale de dezvoltare și bănci naționale de dezvoltare.

Instituțiile și agențiile guvernamentale specializate în finanțarea și garantarea exporturilor au menirea de a sprijini dezvoltarea economică a unui stat prin facilitarea operațiunilor de export pe baza unor instrumente financiare specifice. Aceste instituții se împart în două mari categorii:

Instituțiile multilaterale de garantare a exporturilor;

Agențiile de creditare a exporturilor din diverse state ale lumii.

In prima categorie, sunt incluse băncile multilaterale de dezvoltare ce oferă servicii de garantare multilaterale specializate în activitatea de garantare, precum Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor.

În a doua categorie, sunt incluse aceste agenții ce sprijină activitatea de export a unui stat prin acordarea de credite de export, fie pe un termen scurt, fie pe un termen lung, cărora le poate oferi garanții pentru creditul de export.

Organismele de evaluare a riscului de țară sunt reprezentate de Agențiile de rating, ce au rolul de a evalua capacitatea unei țări, de a-și putea onora obligațiile financiare asumate. Estimarea ratingului de țară constituie o funcție indispensabilă pentru protejarea integrității sistemul scopul pentru care au fost concepute:

Instituții financiar-bancare internaționale create cu scopul de a gestiona riscurile sistemice, precum F.M.I sau B.I.R.D;

Băncile de dezoltare cu scopul de a finanța și acorda asistență tehnică țărilor în vederea dezvoltării economice. În aceasta categorie fac parte băncile multilaterale de devoltare cum ar fii Banca Mondială, bănci regionale de dezvoltare, bănci subregionale de dezvoltare, bănci bilaterale de dezvoltare și bănci naționale de dezvoltare.

Instituțiile și agențiile guvernamentale specializate în finanțarea și garantarea exporturilor au menirea de a sprijini dezvoltarea economică a unui stat prin facilitarea operațiunilor de export pe baza unor instrumente financiare specifice. Aceste instituții se împart în două mari categorii:

Instituțiile multilaterale de garantare a exporturilor;

Agențiile de creditare a exporturilor din diverse state ale lumii.

In prima categorie, sunt incluse băncile multilaterale de dezvoltare ce oferă servicii de garantare multilaterale specializate în activitatea de garantare, precum Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor.

În a doua categorie, sunt incluse aceste agenții ce sprijină activitatea de export a unui stat prin acordarea de credite de export, fie pe un termen scurt, fie pe un termen lung, cărora le poate oferi garanții pentru creditul de export.

Organismele de evaluare a riscului de țară sunt reprezentate de Agențiile de rating, ce au rolul de a evalua capacitatea unei țări, de a-și putea onora obligațiile financiare asumate. Estimarea ratingului de țară constituie o funcție indispensabilă pentru protejarea integrității sistemului financiar internațional. Evaluările sunt realizate de către agenții de rating private, ce au o istorie și o experiență vastă în acest domeniu. Pe plan internațional, cele mai importante agenții de acest fel provin din Statele Unite ale Americii și sunt: Moody's, Standard & Poor's și Fitch Rating.

Instituțiile financiare private active pe piețele financiare internaționale, se împart, în instituții depozitare cum ar fii băncile comerciale, casele de economii, băncile mutuale de economii și instituții non-depozitare cum ar fii fondurile de pensii, fondurile cu capital de risc, fondurile mutuale, băncile de investiții, companiile de asigurări și societățile de valori mobiliare.

Aceste categorii de instituții, în număr de patru, sunt principalii intermediari de pe piețele financiare internaționale. Piețele de capital asigură mobilizarea și redistribuirea capitalurilor disponibile la nivel mondial, diversificarea investițiilor la nivel internațional și managementul riscurilor financiare. Prin intermediul lor, companiile private și de stat, guvernele și instituțiile financiare internaționale iși finanțează activitatea și gestionează riscurile financiare cu care se confruntă.

1.3 Fondul Monetar International (F.M.I.)

1.3.1 Istoricul F.M.I.

Fondul Monetar Internațional a fost înființat în iulie 1945, în urma Conferinței Națiunilor Unite de la Bretton Woods (S.U.A.), de altfel are sediul la Washington D.C. Este o instituție financiară internațională ce cuprinde 185 de țări membre, ce are ca scop promovarea siguranței economice la nivel mondial.

Întemeiat prin articolele Acordului de la Bretton Woods, instituția a avut drept 2 inițiatori, și-anume pe Harry Dexter White din partea Statelor Unite ale Americii și pe John Maynard Keynes din partea Marii Britanii, ce au decis sa pună bazele unui nou sistem internațional, ce ar putea evita dezastre economice si ar putea instaura stabilități economice. Modalitatea prin care cei doi s-au gandit sa pună în practică aceste idei, a fost prin propunerea a două planuri:

Planul „White” (S.U.A.)

Planul „Keynes” (M.B.)

Datorită gandirii politice dar și datorită poziției economice și politice diferite, cele două planuri evidențiau puncte de dezacord din punct de vedere al domeniului finanțărilor și din punct de vedere al modului de ajustare.

În domeniul finanțărilor englezii susțineau faptul că sistemul prevăzut de către S.U.A. ar putea provoca o lipsă imensă de dolari si ar putea stopa expansiunea comerțului internațional. Spre deosebire de englezi, americanii punctau faptul că sistemul „Keynes” ar duce la destabilizarea întregului Sistem Monetar Internațional prin faptul că țările ale căror balanțe de plăți sunt în deficit ar putea rămâne îndatorate pe un timp nelimitat.

Prin modul de ajustare, „Keynes” evidenția faptul că, țările excedentare trebuie să suporte efortul de ajustare, in timp ce „White” propunea ca aceste ajustări să fie suportate de țările deficitare, instituindu-le anumite programe de stabilizare economică prin scăderea importurilor.

În aceea perioadă în care Statele Unite ale Americii (luând în considerare aspectele economice și politice ale vremii), era cea mai mare putere economică și creditoare a lumii, dispunând de un procent de 75% din rezervele monetare internaționale, făceau ca propunerile americanilor sa aibă câștig de cauză.

1.3.2 Structură și funcționare

Fondul Monetar Internațional reunește mai multe caracteristici atât din partea unei organizații interguvernamentale cât și din cea a unei societăți anonime pe acțiuni. Acționarii Fondului Monetar Internațional sunt țările care au semnat Acordul de înființare și care au participat la Conferința de la Bretton Woods, dar și țările care au aderat de-alungul timpului la această organizație și la acord. Este o organizație internațională ce face parte din cadrul sistemului de agenții Organizația Națiunilor Unite, ce iși propune să rezolve intr-un cadru multilateral, probleme financiare și economice importante. Într-un mod diferit față de celălalte organizații internaționale, statele membre sunt reprezentate în ierarhizarea conducerii, conform proporționalității puterii economiei naționale respective.

Într-un număr de 40 de țări au aderat la F.M.I. în perioada 1980-1990, printre ele fiind și țări comuniste.

Drepturile țărilor membre ale F.M.I sunt:

Dreptul de a vota și participa la luarea deciziilor;

Dreptul de a deveni membru al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare;

Dreptul de a putea efectua operații si tranzacții cu Fondul Monetar Internațional;

Dreptul de a primi alocații sub forma monedei DST;

Dreptul de a putea cumpăra Drepturi Speciale de Tragere denumite și DST, in schimbul monedei naționale, în cazul nevoii de a echilibra balanța de plată.

Modul de organizare al Fondului Monetar Internațional este realizat de către organele de conducere si organele consultative.

Organele de conducere ale F.M.I. sunt: Consiliul Guvernatorilor, Consiliul Executiv și Directorul General.

Consiliul Guvernatorilor ocupă cel mai înalt nivel, însumând un total de 82 membri, format dintr-un Guvernator pentru fiecare stat membru, având ca obiectiv principal analizarea activităților Fondului Monetar și luarea decizilor majore, de exemplu admiterea unor noi state membre.

Consiliul Executiv, în număr de 24, sunt delegați ai Guvernatorilor, întrucât ei se reunesc destul de rar. Acest Consiliu, supraveghează și dirijează afacerile curente ce au legătură cu politica ratei de schimb, cu acordarea suportului financiar, evoluția doctrinei sau consulațiile cu statele membre dar și probleme privind administrația și bugetul. Atât în cadrul Consiliului Guvernatorilor cât și Consiliului de Administrație, deciziile sunt luate cu majoritatea voturilor.

Directorul General este cel care se află în fruntea F.M.I.-ului, cel care conduce serviciile și deasemenea cel care prezidează Consiliul de Administrație. Printr-o anumite convenție, în Europa se află Directorul General al F.M.I., iar in S.U.A. se află Președintele Băncii Mondiale.

Contrar principiului „un stat, un vot”, principiu ce se aplică în cadrul Organizațiilor Națiunilor Unite, statelor membre ale Fondului Monetar Internațional cu drept de vot, le sunt adăugate din start un minim de 250 de drepturi de vot la care se pot adăuga un vot suplimentar pentru fiecare tranșă de 100 000 DST.

Organele consultative sunt reprezentate de către:

Comitetul interimar;

Comitetul pentru Dezvoltare.

Comitetul interimar creat în 1974, este format din 24 membri, numiți minștri sau guvernatori ai băncilor centrale, se întâlnesc de două ori pe an, pentru a propune orientările importante ale sistemului monetar internațional și cele de funcționare ale F.M.I.

Comitetul pentru Dezvoltare înființat în anul 1972 cu scopul de a asista Consiliul Guvernatorilor al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale în probleme legate de dezvoltarea economică a țărilor emergente sau a țărilor în curs de dezvoltare. Este alcătuit din 25 membri ai căror obiective comune conduc la rezolvarea principalelor probleme ale dezvoltării economice.

Figura 1.1 Principalele relații între statele membre și organismele de conducere ale Fondului Monetar Internațional

Numărul de voturi pentru fiecare stat membru este dat de suma dintre voturile de bază și voturile suplimentare pentru cota de participare.

Numărul de voturi de bază se determină împârțind în mod egal 5,502% din numărul total de voturi la numărul statelor membre. Numărul identic de voturi pentru fiecare stat semnifică principiul egalității țărilor membre în adoptarea deciziilor.

Numărul de voturi suplimentare rezultă din alocarea unui vot pentru fiecare fracțiune de cotă echivalentă cu 100.000 Drepturi Speciale de Tragere. În iulie 2013 principalii acționari ai Fondului Monetar Internațional erau:

Tabel 1.1 Principalii acționari ai F.M.I. în iulie 2013

Conform statutului Fondului Monetar Internațional, principalele obiective ale acestei instituții internaționale sunt următoarele:

Promovarea cooperării monetare internaționale prin intermediul unei instituții cu caracter permanent care oferă mecanisme de consultare și de colaborare în ceea ce privește problemele monetare internaționale;

Facilitarea expansiunii și a creșterii echilibrate a comerțului internațional și, impreună cu acestea promovarea dar și menținerea unor clase înalte de ocupare a forței de mucă și a veniturilor reale;

Promovarea stabilității cursului de schimb și evitarea deprecierii monedei în scopuri competitive;

Inspirarea încrederii statelor membre prin asigurarea acestora, accesul, la resursele financiare ale Fondului Monetar Internațional, însă pe un termen scurt în schimbul unor garanții;

Realizarea unui sistem multilateral de plăți privind tranzacțiile curente dintre statele membre ;

Eliminarea restricțiilor care ar putea împiedica dezvoltarea comerțului internațional.

1.3.3 Funcțiile F.M.I.

Fondul Monetar Internațional îndeplinește 3 funcții importante:

Funcția de supraveghere;

Asistența financiară;

Asistența tehnică.

Prin acordul de înființare, F.M.I. este obligat să supravegheze sistemul monetar internațional și să monitorizeze politicile economice și financiare ale statelor membre. Acest proces de supraveghere poate avea loc la nivel global (supraveghere multilaterală), la nivel regional (supraveghere regională), sau la nivel de țară (supraveghere bilaterală). Prin această activitate F.M.I. subliniază posibilele riscuri la adresa stabilității financiare și sugerează posibile măsuri sau modificări ale politicilor adoptate de fiecare stat membru.

Supravegherea bilaterală se realizează anual prin consultările prevăzute în acordul de înființare. În cadrul acestor consultări, F.M.I. examinează în profunzime situația economică și financiară la nivel național, formulând o serie de recomandări cu privire la politica monetară, valutară, financiară si economică, pentru a putea asigura o stabilitate macroeconomică și o creștere economică. Consultările propun vizita unei echipe de experți într-o anumită țară pentru a analiza evoluțiile economice și financiare și pentru a discuta cu oficialii guvernului și ai băncii centrale, politicile economice financiare. Raportul echipei este prezentat în cadrul managementului F.M.I. și discutat în Consiliul Director General. Raportul personalului însărcinat cu realizarea supravegherii, precum și alte documente însoțitoare sunt publicate pe site-ul F.M.I., în cele mai multe cazuri.

Supravegherea regională presupune examinarea de către F.M.I. a politicilor promovate în cadrul unor uniuni monetare, și-anume: Uniunea Monetara și Economică din Africa de Vest, Comunitatea Economică și Monetară Central Africană și Uniunea Monetară din Caraibele de Est.

Supravegherea multilaterală implică analize ale Consiliului Executiv al F.M.I. cu privire la tendințele economice la nivel mondial. Principalele instrumente ale supravegherii multilaterale sunt trei publicații importante: Perspective economice globale (World Economic Outlook), Raport asupra stabilității financiare globale (Global Financial Stability Report) și Monitorul fiscal (Fiscal Monitor). Aceste publicații ce apar de două ori pe an, împreună cu rapoartele asupra perspectivelor economice regionale (Regional Economic Outlook) au rolul de a ajuta în examinarea evoluțiilor în domeniul economic și financiar la nivel mondial.

Asistența financiară implică acordarea de credite statelor membre care se confruntă cu deficite ale balanței de plăți.

Asistența tehnică este o activitate complementară supravegherii și asistenței financiare, prin care F.M.I. urmărește să sprijine țările să iși dezvolte resursele productive prin ajutarea la formularea politicii economice și fiscale. În felul acesta statele membre își pot dezvolta capacitățile umane și instituționale și posibilitatea de a elabora politici macroeconomice, structurale și fiscale corespunzătoare.

1.3.4 Resursele F.M.I.

Resursele financiare ale Fondului Monetar Internațional se împart în resurse ordinare reprezentate de cotele de participare ale statelor membre, venituri din dobânzi, comisioane și venituri din fondurile administrate de F.M.I. și resurse extraordinare reprezentate de împrumuturile contractate. Cota de participare a unui stat membru îndeplinește trei roluri în cadrul Fondului Monetar Internațional. În primul rând, în funcție de mărimea acestuia, se stabilește puterea de vot a fiecărui stat membru în cadrul organelor de conducere ale F.M.I.. Numărul de voturi pentru un stat membru este format din voturile de bază plus voturi supliementare pentru fiecare fracțiune de 100 000 DST. Acest DST, a devenit o valută convertibilă în 1970, la valoarea sa inițială valorând un dolar american, însa, în timp a luat forma unui coș valutar ce cuprinde monedele celor mai puternice 5 state membre, și-anume: Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie, Japonia și Franța.

Figura 1.2 Compozitia coșului DST

În al doilea rând, cota de participare determină volumul finanțării ce se poate obține de la F.M.I.. În cadrul unor facilități de finanțare, limita maximă de acces se stabilește în funcție de cota de participare. Spre exemplu, în cadrul unui acord stand-by F.M.I. se poate împrumuta maxim 200% din cota de participare pe an, respectiv 600% din cota de participare cumulativ.

În al treilea rând, cota de participare determină valoarea maximă a resurselor financiare pe care statele membre se obligă sa le subscrie la capitalul F.M.I..

Inițial, cota de participare a unei țări membre s-a determinat pe baza următoarei formule de calcul, cunoscută și sub denumirea de „Formula de la Bretton Woods” :

CP=(0.01y + 0.025R + 0.05p + 0.2276VC) x (1 + C/Y)

Cota de participare a unui stat membru depindea de produsul intern brut (Y), rezervele de aur și dolari S.U.A. (R), media anuală a plăților curente (P), variabilitatea încasărilor curente (VC) și media anuală a încasărilor curente (C).

După această formulă, au urmat alte formule utilizate de F.M.I până când în anul 1969, cota de participare este denominată în DST. În prezent, cota de participare a unui stat membru se varsă în DST sau în alte valute liber convertibile (25% din total), respectiv în monedă națională (75%). Fiecare stat membru se obligă să pastreze constantă cota de participare în DST, efectuând corecțiile necesare în mărimea și structura acesteia.

În iulie 2013, cota de participare totala era de 238,11 miliarde DST. Cea mai mare cotă de participare îi aparține S.U.A. (42,1 miliarde DST) în timp ce valoarea cea mai mică îi aparține statului Tuvau, cu o cotă curentă de 1,8 milioane DST.

Nivelul cotelor de participare este revizuit de către Consiliul Guvernatorilor la intervale regulate, de regulă odată la 5 ani. Orice modificare a cotelor trebuie aprobată de guvernatori cu o majoritate calificată de 85% din totalul număr de voturi, iar fiecare stat membru trebuie să fie de acord cu modificarea cotei sale de participare. În cadrul fiecărei revizuire generale a cotelor de participare se dezbat și se aprobă două aspecte importante: mărimea creșterii totale a cotelor și distribuția acestei creșteri între membrii F.M.I.. Aceste revizuiri ale cotelor de participare sunt menite să reflecte modificările pozițiilor relative ale statelor membre în cadrul economiei globale.

Fondul Monetar Internațional poate suplimenta resursele provenite din subscripția statelor membre, prin împrumuturi atunci când nevoile de finanțare ale statelor membre sunt în creștere. Împrumuturile pe care le poate contracta F.M.I. se împart în Acorduri Generale de Împrumut și Noile Acorduri de Împrumut.

Acordurile Generale de Împrumut permit F.M.I. să împrumute sume de bani de la 11 state foarte dezvoltate economic în anumite condiții. Valoarea creditelor potențiale prin acest acord este de 17 miliarde DST plus 1,5 miliarde DST dintr-un acord separat cu Arabia Saudită. De la înființarea acestor acorduri, au fost activate de zece ori, mai ales în contextul unor crize financiare.

Acorduri Generale de Împrumut încheiate de F.M.I. cu diferite țări,în intervale de timp diferite, se pot observa în umătoarele diagrame:

Figura 1.3 Folosirea creditului F.M.I. de către diferite țări în perioada 1947-1979

Figura 1.4 Folosirea creditului F.M.I. de către diferite țări în perioada 1980-1990

Figura 1.3 Folosirea creditului F.M.I. de către diferite țări în perioada 1991-2005

Înființate în anul 1998, Noile Acorduri de Împrumut reprezintă un set de acorduri de credit între F.M.I. și 38 state membre, prin care fondul poate accesa resurse suplimentare de la aceste țări dacă resursele ordinare sunt insuficiente față de cererile de finanțare. Odată activate, ele pot oferi finanțare suplimentară de până la 370 miliarde DST pentru o perioadă de maxim 6 luni.

2. Grupul Băncii Mondiale

2.1 Banca Mondială (BM)

A fost inființată odată cu Fondul Monetar Internațional, la Bretton Woods și este formată din următoarele cinci instituții internaționale:

Tabel 2.1 Structura Băncii Mondiale

Aceste cinci instituții acționează într-un mod distinct și complementar în vederea atenuării sărăciei și ameliorării standardelor de viață ale populației din țările în curs de devoltare. B.I.R.D. este cea mai importantă instituție din cadrul grupului, ce are ca obiectiv principal dezvoltarea economică, reducerea sărăciei, prin promovarea unei dezvoltări durabile, prin împrumuturi, garanții, servicii de analiză și consultanță acordate guvernelor statelor membre. A.I.D. urmarește atenuarea sărăciei și ameliorarea standardelor de viață ale populației din țările cele mai sărace ale globului. C.F.I. iși propune să susțină creșterea economică durabilă în țările în curs de dezvoltare prin sprijinirea sectorului privat, mobilizarea capitalului privat și prin oferirea de servicii de consultanță și de diminuare a riscurilor pentru societăți comerciale și guverne. Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor furnizează garanții pentru acoperirea pierderilor determinate de riscurile necomerciale aferente investițiilor realizate în economiile în curs de dezvoltare. Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor oferă facilități privind soluționarea diferendelor privind investițiile.

Fiecare din cele cinci instituții financiare are propriul acord de înființare prin care sunt definite in mod clar și concis obiectivele, organizarea și operațiile, inclusiv mecanismele de guvernare.

Avantajele țărilor membre sunt:

Posibilitatea contractării împrumuturilor pentru finanțare pe bază de program;

Posibilitatea contractării împrumuturilor pentru investiții;

Posibilitatea obținerii asistenței tehnice pentru anumite lucrări speciale;

Posibilitatea obținerii unor termene maxime de până la 20 ani;

Posibilitatea participării la licitațiile internaționale realizate de către Banca Mondială.

Obligațiile statelor membre sunt:

Participarea lor a capitalul pe acțiuni a băncii;

Aderarea la Fondul Monetar Internațional;

Raportarea de informații și date ce evidențiază situația financiară și economică a țării, pentru a putea pune bazele unei politici de împrumuturi, față de statul respectiv.

România a aderat la Grupul Băncii Mondiale în anul 1972, obținând până în prezent împrumuturi ce sprijină realizarea anumitor investiții necesare și importante din domeniul agriculturii, energiei, transporturilor și industriei.

2.2 Banca Internațională pentru Reconstrucție

și Dezvoltare (BIRD)

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare reprezintă cea mai veche și cea mai mare bancă multilaterală de dezvoltare. Împreună cu F.M.I., B.I.R.D. a fost creată în urma Conferinței Națiunilor Unite și Asociate la Bretton Woods în iulie 1944, ca fiind o instituție afiliată Organizației Națiunilor Unite. Obiectivul inițial al B.I.R.D. a constat în finanțarea reconstrucției și dezvoltării economiilor europene distruse de cel de-al doilea război mondial.

B.I.R.D. a început să funcționeze efectiv la data de 25 iunie 1946 și a acordat primul împrumut Franței în 1947.

În prezent, B.I.R.D. este deținută și funcționează în beneficiul celor 188 de state membre, doar Cuba, Coreea de Nord și alte câteva state mici nu fac parte din această organizație.

Pentru a deveni membru B.I.R.D. este necesar ca mai întâi, țara respectivă să adere la F.M.I, în același timp, calitatea de membru a A.I.D., C.F.I și M.I.G.A. este condiționată de aderarea la B.I.R.D.

Principalele obiective ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare sunt:

Promovarea investițiilor străine private prin acordarea de garanții sau prin participarea la credite și alte investiții ale sectorului privat. Atunci când capitalul privat nu este disponibil în termeni rezonabili, B.I.R.D. iși propune să suplimenteze investițiile private prin oferirea de finanțare, în condiții flexibile, în scopuri productive pe baza capitalului propriu și a fondurilor atrase.

Susținerea creșterii echilibrate pe termen lung a comerțului internațional și menținerea echilibrului balanței de plăți prin încurajarea investițiilor străine destinate dezvoltării ramurilor productive din statele membre, prin aceasta sprijinind creșterea productivității muncii, a standardului de viață și a condițiilor de muncă.

Desfașurarea operațiunilor, sale ținând cont de efectele investițiilor internaționale asupra mediului de afaceri din statele membre, de exemplu în perioada postbelică, spriinirea tranziției de la economia de război la economia de pace.

Sprijinirea reconstrucției și dezvoltării statelor membre prin investiții de capital în scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor distruse sau afectate de război, reconversia facilităților de producție la nevoile de pace și încurajarea dezvoltării facilităților de producție în țările mai puțin dezvoltate.

Coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de bancă, cu împrumuturile internaționale din alte surse, în vederea realizării cu prioritate a proiectelor de dezvoltare urgente și folositoare în țările membre, indiferent de ordinul lor de mărime.

Cele 186 de state membre la B.I.R.D. au dreptul să numească un guvernator și un supleant, să participe la adoptarea deciziilor, să primească credite pentru investiții, să beneficieze de asistență tehnică, să participe la cooperarea financiar-monetară în cadrul F.M.I., iar societățile comerciale pot participa la licitațiile privind lucrările finanțate de bancă.

Țările membre se angajează sa subscrie la capitalul băncii, să respecte principiile și regulile din statutul băncii, să scuteasca de impozite și taxe operațiile băncii pe teritoriul lor.

2.2.1 Capitalul Băncii internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Resursele financiare ale B.I.R.D. se constituie din contribuția statelor membre, din împrumuturile contractate pe piețele financiare internaționale și din resursele degajate de activitatea proprie.

Fiecare stat membru contribuie la capitalul propriu al B.I.R.D. și în funcție de valoarea subscrisă, se determină și numarul de voturi. În momentul înființării B.I.R.D. deținea un capital de 10 miliarde $, respectiv 100 000 de acțiuni în valoare de 100 000 $ fiecare. În urma majorărilor succesive, capitalul a ajuns în anul 2013 la nivelul de 278,37 miliarde DST, din care 205,394 miliarde $ au fost subscrise. Din capitalul subscris al B.I.R.D., 12,418 miliarde $ reprezintă capitalul vărsat și 192,976 miliarde $, capitalul apelabil.

În cele ce urmează vor fi prezentate sunt forma unui tabel principalele subscrieri la capitalul B.I.R.D., la 30 iunie 2013. Se poate observa că puțin peste jumătate din capitalul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare provine de la cele mai dezvoltate țări, și-anume: Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Canada și Italia dar și de la alte economii emergente, tot la fel de importante ca și primele: China, India, Rusia și Arabia Saudită. În prezent se află în derulare un proces de reformă a drepturilor de vot având ca obiectiv majorarea puterii de vot a statelor în curs de dezvoltare și în tranziție cu 3,13% până la nivelul de 47,19%. În acest sens Consiliul Guvernatorilor B.I.R.D. a aprobat în 2011 creșterea selectivă a capitalului social cu 230 374 acțiuni (aprox. 27,8 miliarde $) . În plus pentru a putea face față solicitărilor de finanțare din partea membrilor, a fost aprobată creșterea generală a capitalului B.I.R.D. cu 58,4 miliarde $, respectiv 484 102 acțiuni.

Tabel 2.2 Principalele subscrieri la capitalul social al B.I.R.D.

2.2.2 Managementul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Țările membre administrează Grupul Băncii Mondiale prin intermediul a două organe de conducere: Consiliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor Executivi. În aceste departamente de conducere se adoptă cele mai importante decizii ale instituțiilor din cadrul Grupului Băncii Mondiale, inclusiv alegerea președintelui băncii. Aceste organe de conducere sunt asistate în adoptarea deciziilor de o serie de organe consultative, precum Comitetul Dezvoltării și Consiliul de Supraveghere.

Consiliul Guvernatorilor constituie principalul izvor de decizie, fiind format din reprezentanți ai tuturor țărilor membre, respectiv un guvernator și un supleant numiți pentru o perioadă de 5 ani.

Consiliul Directorilor Executivi este format din Președintele Grupului Băncii Mondiale și din 25 de directori executivi , din care cinci sunt numiți de către țările membre care dețin cel mai mare număr de acțiuni. Acest Consiliu este responsabil de conducerea operațiilor generale ale B.I.R.D. și de aprobarea împrumuturilor.

Consiliul Directorilor Executivi trebuie să prezinte Consiliului Guvernatorilor conturile anuale, bugetul administrativ și raportul anual cu privire la operațiile și politicile băncii.

Președintele B.I.R.D este ales de către Consiliul Directorilor Executivi pentru a conduce banca pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea unu nou mandat. Chiar daca acordul de înființare nu precizează naționalitatea președintelui, printr-o înțelegere nescrisă, el este nominalizat de către S.U.A., cel mai mare acționar al B.I.R.D, în timp ce președintele F.M.I. provine dintr-un stat membru din Europa.

Președintele B.I.R.D. participă la ședințele Consiliului Directorilor Executivi, dar nu are drept de vot in caz de egalitate, are în subordine personalul operativ, conduce operațiunile curente ale băncii și răspunde de organizarea, numirea și demiterea personalului băncii. Începând cu exercițiul financiar 2013, președintele Grupului Băncii Mondiale este Jim Yong Kim.

Figura 2.1 Organele de conducere ale B.I.R.D.

2.2.3 Finanțarea de la B.I.R.D.

În vederea realizării obiectivelor sale, B.I.R.D. pune la dispoziția statelor membre patru categorii de instrumente de finanțare:

Imprumuturi care la rândul lor se împart în:

Împrumuturi pentru investiții, ce furnizează o gamă largă de activități menite să creeze insfrastructura fizică și socială necesară pentru reducerea sărăciei și crearea unei dezvoltări durabile, înregistrând în ultimii 20 ani, în medie, 75% din totalul împrumuturilor Băncii Mondiale.

Imprumuturile pentru politici de dezvoltare, ce furnizează rapid asistență financiară pentru a permite țărilor membre să facă față unor nevoi de finanțare actuale.

Finanțare pe bază de rezultate, ce reprezintă un instrument nou de creditare aprobat în 2012, care presupune eliberarea fondurilor condiționată de obținerea unor rezultate bine definite și cuantificabile.

Garanțiile cuprind fluxurile private de capital, oferind o acoperire în cazul neachitării la timp a serviciului datoriei în urma unor evenimente speciale.

Instrumente de gestiune a riscurilor financiare, ce se pot realiza fie prin integrarea lor în împrumuturile B.I.R.D., fie sub forma unor produse financiare derivate de sine stătătoare.

Asistența tehnică, a cărei valoare îi este foarte recunoscută și apreciată de către statele membre, deoarece prin proiectele, reformele instituționale din împrumuturile Băncii, ce sunt elaborate cu ajutorul expertizei globale, transmit cunoștințe si informații țărilor statelor membre.

Figura 2.2 Împrumuturile B.I.R.D. pe regiuni geografice, anul fiscal 2013

2.3 Corporația Financiară Internațională

Corporația Financiară Internațională a fost înființată în anul 1956 pentru a sprijini dezvoltarea sectorului privat în țările în curs de dezvoltare. Importanța acestei instituții a crescut începând cu anii 1980 în cadrul apariției crizei datoriilor suverane și reconsiderării rolului sectorului privat în dezvoltarea economică.

Corporația este deținută de 184 de state, fiecare acționar fiind reprezentat în structurile de conducere ale instituției și astfel, având posibilitatea să stabilească politicile corporației. C.F.I. iși coordonează activitățile cu cele ale celorlalte instituții din cadrul Grupului Băncii Mondiale, dar este independentă din punct de vedere legal și financiar.

Corporația împarte structurile de conducere ale Băncii Mondiale: Consiliul Guvernatorilor, Consiliul Directorilor Executivi și Președintele. Astfel, guvernatorii și directorii executivi ai B.I.R.D. servesc din oficiu ca directori ai C.F.I dacă țările membre care i-au numit sau ales sunt membre ale acestor două instituții. Activitatea curentă a instituției este condusă de un vicepreședinte executiv (Jin-Yong Cai).

Principalele activități ale C.F.I. constau în:

Mobilizarea altor surse de finanțare pentru dezvoltarea întreprinderilor private;

Spirjinirea companiilor private prin asistență financiară și tehnică, și a partenerilor sectorului privat;

Sprijinirea creării de locuri de muncă în producție și furnizarea unor servicii de bază categoriilor sociale sărace și vulnerabile;

Promovarea piețelor deschise și competitive în țările în curs de dezvoltare.

Capitalul C.F.I este format din:

Capitalul propiu (subscris de țările membre) în valoare de 2,4 miliarde USD;

Profitul obținut de instituție în urma investițiilor realizate și reținut, în sumă de 11,3 miliarde USD (cumulat);

Donații în valoare de 1,5 miliarde USD.

În vederea sprijinirii dezvoltării sectorului privat în țările în curs de dezvoltare, C.F.I oferă instrumente financiare pentru firmele private și servicii de consultanță pentru guverne, intermediari financiari și firme private.

Principalele instrumente financiare oferite de C.F.I sunt următoarele:

Credite pentru întreprinzători;

Credite sindicalizate;

Participații la capitalul companiilor private;

Produse de management ale riscurilor financiare;

Împrumuturi în moneda locală;

Facilități comerciale;

Fonduri de investiții.

Africa Sahariană

Figura nr. 2.3 Performanța C.F.I. în anul 2013 pe anumite regiuni geografice focusate

2.4 Asociația Internațională de Dezvoltare

Asociația Internațională de Dezvoltare a luat ființă in septembrie 1960, fiind o instituție dedicată sprijinirii economiilor afectate de cel de-al doilea război mondial, dedicată deci țărilor mai sărace. Obiectivul A.I.D. era susținerea dezvoltării economice și ameliorarea standardelor de viață în cele mai sărace state ale lumii prin oferirea de finanțare în condiții flexibile, precum credite și granturi nepurtătoare de dobândă, cu termene foarte lungi până la 40 de ani.

A.I.D. reprezintă una dintre cele mai mari surse de asistență financiară pentru cele mai sărace 82 țări din lume, dintre care 20 provin din Africa. În aceste țări trăiesc peste 2,5 miliarde de locuitori, adică jumătate din populația țărilor în curs de dezvoltare. Aproximativ 1,8 miliarde de oameni trăiesc cu venituri mai mici de 2 USD pe zi.

Domeniile prioritare ale finanțării A.I.D sunt: educație primară, asistență medicală de bază, alimentare cu apă, protecția mediului, ameliorarea mediului de afaceri, infrastructură și reforme instituționale.

A.I.D și B.I.R.D. împart aceleași structuri de conducere: Consiliul Guvernatorilor, Consiliul Directorilor Executivi și Președintele, același sediu la Washington D.C și evaluează proiectele după aceleași standarde riguroase.

Resursele financiare se clasifică în 3 mari categorii:

Subscripțiile inițiale ale statelor membre și donații furnizate de țările membre dezvoltate;

Resurse interne ce cuprind rambursările de credite, venituri din portofoliul de investiții și veniturile din dobănzile încasate pentru împrumuturile mixte, respectiv împrumuturile în condiții de piață;

Transferuri și granturi de la organizațiile internaționale afiliate.

Pentru a-și îndeplini obiectivele, A.I.D. oferă în prezent țărilor sărace 3 categorii de finanțări :

Finanțări pentru investiții;

Finanțări pentru politici de dezvoltare;

Finanțare pe bază de rezultate.

Cu ajutorul A.I.D, 28 țări, casă a 2,1 bilioane de persoane, reprezentând 34% din populația globală au absolvit. Evoluția lor economică numai depinde de A.I.D., iar mulți dintre ei au devenit chiar donatori la această instituție.

Figura nr. 2.4 Fetiță etiopiană ce studiază intr-o școală finanțată de A.I.D

2.5 Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor

Agenția de garantare Multilaterală a Investițiilor (M.I.G.A) reprezintă cea mai noua instituție din cadrul Grupului Băncii Mondiale, fiind înființată în anul 1988 pentru a încuraja investițiile străine directe, realizate de companiile private în țările în curs de devoltare.

Conform acordului de înființare M.I.G.A efectueaza următoarele operațiuni:

Emite garanții, inclusiv coasigurări și reasigurări contra riscurilor necomerciale, pentru investițiile realizate într-un stat membru de către o entitate privată din alt stat membru;

Investiții complexe în infrastructură și industriile care implică luarea în considerere a unor aspecte financiare, sociale și de mediu;

Investițiile private dintr-un stat în curs de dezvoltare realizate de o entitate din alt stat în curs de dezvoltare din emisfera sudică;

Realizează activități ce includ asistență tehnică, medierea conflictelor dintre investitori, guverne și serviciile de informații online.

Agenția este deținută de 178 de state membre, din care 153 de state în curs spre dezvoltare și 25 de state puternic industrializate.

Un stat poate adera la M.I.G.A. daca este întâi membru al B.I.R.D. Fiecare stat membru contribuie la capitalul Agenției și dispune de drept de vot proporțional cu numărul acțiunilor deținute în structurile de conducere ale agenției, respectiv Consiuliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor.

În vederea realizărilor obiectivelor sale, M.I.G.A. oferă investitorilor privați și creditorilor garanții impotriva riscului politic. Aceste instrumente au rolul de a proteja investițiile private impotriva riscurilor necomerciale și de a permite investitorilor să obțină finanțare în condiții mai bune. Garanțiile acordate de M.I.G.A. se întind pe o durată de 3-5 ani, existând și excepții, până la 20 de ani.

Figura 2.5 Garanții emise de către M.I.G.A. în anul 2013 pe diferite sectoare

2.6 Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor

Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor (I.C.S.I.D.) reprezintă o organizație independentă, care este afiliată Grupului Băncii Mondiale, înființată in 1966, pentru a oferi mecanisme pentru soluționarea prin conciliere a diferendelor privind investițiile ce pot apărea între investitori și țările destinatare.

Calitatea de membru I.C.S.I.D. este condiționată de afilierea la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și de semnarea Convenției I.C.S.I.D.

Prin activitățile sale, această instituție contribuie la crearea unui climat de încredere între state și investitorii străini, climat necesar pentru realizarea fluxurilor de investiții străine directe. De asemenea, I.C.S.I.D. realizează activități de cercetare și publicare de studii în domeniul legislației investițiilor străine.

În următoarea figură va fi prezentată, distribuția geografică a cazurilor noi pe parcursul anului fiscal 2013, în temeiul Convenției din 2013 și a Regulamentului ICSID.

3. Instituțiile financiare europene

3.1 Banca Centrală Europeană (BCE)

3.1.1 Bugetul Uniunii Europene

2.2 Banca Europeană de Investiții (BEI)

4. România și Instituțiile financiare internațional

4.1 Relațiile României cu Fondul Monetar Internațional

4.2 Relațiile României cu Grupul Băncii Mondiale

4.3 Relațiile României cu instituțiile financiar-monetare europene

4.3.1 Avantajele aderării la UE

4.3.2 Dezavantajele integrării României in U.E.

4.3.3 Instrumentele Structurale în România

4.3.4 Alocarea Fondurilor Structurale și de Coeziune

4.3.5 Planul Național de Dezvoltare

4.3.6 Programele Operaționale

5. Studiu de caz: Implicațiile și Rolul FMI-ului la nivel mondial

5.1 Constituirea resurselor fmi

5.2 Facilitățile de creditare

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Lucrări consultate

Penu Daniela, Stoica Cosmin, Bușu Cristian, Marinoiu Ana-Maria, “Finanțe publice”, Ediția a lll-a revizuită și adăugită, Editura Pro Universitaria, București, 2010;

Corbu Ion, “Gestiunea Instituțiilor Publice”, Editura Fundației România de Mâine, București 2007;

Brezeanu, P., Șimon, I., Novac, E., L., “Instituții financiare internaționale” , Editura Economică, București, 2005;

Dacian, C., D., “Uniunea Europeană- Instituții.Mecanisme”, Editura C. H. Beck, București,2007;

Stoica, O., “Integrare financiar- monetară europeană, Curs Jean Monnet”, Editura Junimea, 2007;

Voinea, Ghe., “Mecanisme și tehnici valutare și financiare internaționale”, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004;

Miron Dumitru; Paun Laura’ “Economia integrarii Europene”, Editura ASE, Bucuresti 2001;

Popescu Andrei, “Organizatii europene si euroatlantice”, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2001;

Fuerea Augustin; “Manualul Uniunii Europene”, Editura Actami, Bucuresti 2001;

Fuerea Augustin “Institutiile Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic , Bucuresti 2002;

Frederic Teulon, “Fondul Monetar International”, Editura Institutul European, Bucuresti 1997;

Philippe Moreau Defarges, “Organizatiile internationale contemporane”, Editura Institutul European, Iasi 1999;

Petria Nicolae "Monedă, credit, bănci și burse ”, Ed. Alma Mater, Sibiu 2003;

Liliane Donat , Bogdan Dima , "Economie monetara", Editura Mirton , 2002;

Bakker A.F.P, “Instituții financiare internaționale”, Editura Antet, București 1997;

Brezeanu P., „Finanțe europene”, Editura C.H.BECK, Bucureșsti, 2007.

Site-uri consultate

www.bei.org.

http://www.dreptonline.ro/institutii/prezentari/detaliu_institutie.php?id_institutie=1

http://eescregistry.eesc.europa.eu/viewdoc.aspx?doc=%5C%5Cesppub1%5Cesp_public%5Cces%5Cccmi%5Cccmi038%5Cro%5Cces996-2007_ac_ro.doc

www.fmi.ro

www.ifm.org

http://www.europeana.ro/comunitar/organe/banca%20europeana%20de%20investitii%20organizare.htm

http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?lid=1&cid=190&id=4751

http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5056

http://web.worldbank.org

www.mae.ro

www.bnr.ro