Relatiile Romaniei cu Fondul Monetar International
CUPRINS
Introducere
Partea I. Fondul Monetar Internațional – Notiuni teoretice
1.1. Fondul Monetar Internațional – istoric
1.2. Obiective principale ale Fondului Monetar Internațional
1.3. Sarcinile Fondului Monetar Internațional
1.4. Resursele Fondului Monetar Internațional
1.5. Structura organizatorică a Fondului Monetar Internațional
Partea a II-a. – Studiu de caz
2.1. Relatiile Romaniei cu Fondul Monetar International
2.2. Drepturile și obligațiile României ca țară membră a Fondului Monetar Internațional
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
Lucrarea de față tratează tematica Relațiilor României cu Fondul Monetar Internațional și are ca scop să prezinte o imagine de ansamblu a acestui organism internațional și a întregului sistem monetar .
Necesitatea de coordonare și consultare și pe plan mondial este într-o creștere continuă. Efectele de frontieră ale politicilor la nivel internațional se amplifică odată cu interconexiunea piețelor financiare mondiale. De asemenea, există o dispoziție de micșorare a aplicării unor politicii naționale total opuse. Poziția generală privind acordarea ajutorului financiar internațional din păcate, s-a degradat pentru că au existat tensiuni ce privesc abordarea multilaterală. Chiar și țările cu potențial au propriile lor probleme cu tot ce ține de buget, într-o vreme în care se așteaptă de la ele eforturi mari și simultane, pe mai multe planuri și anume: sprijinirea procesului de transformare din Europa și soluționarea situațiilor problematice tot mai mari ce privesc mediul înconjurător.
În anul 1944 Conferința de la Bretton Woods, care este organizată sub tutela Organizației Națiunilor Unite, fost aceea care a pregătit fundamentul unui nou sistem monetar internațional. Ce a adus important această conferință este modificarea integrală a opiniilor de până atunci.Acest lucru s-a realizat prin introducerea spiritului înțelegerii mutuale și a colaborării cât mai vaste în ceea ce privește problemele activității financiar-valutare. Prin această conferință se marchează trecerea de la relațiile strict bilaterale la relațiile financiar-valutare multilaterale, bazându-se pe un acord între țările participante.
Ca fundament al noului sistem financiar valutar s-au stabilit o sumă de norme care ținteau:aflarea etalonului monetar, stabilitatea cursului de schimb al monedelor internațpunerea în echilibru a balanțelor de plăți, asigurarea lichidității internaționale, .
Prelegerea nu a găsit acel model ideal valutar și a rămas la etalonul aur-devize, în care dolarul deținea rolul principal.
Organele principale care supraveghează sistemul monetar internațional ,care asigură facilitarea colaborării dintre băncile centrale și finanțarea unor programe de ajustare structurală la nivel internațional sunt: Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Bancă Reglementărilor Internaționale, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții.
Majoritatea dintre aceste organizații au evoluat în timp,crecându-le în continuu bugetul de care dispun, străduindu-se practic să fie cât mai active în procesul de finanțare internațională.
Pentru ca această lucrare să redea cât mai clar tematica pe care mi-am propus-o, consider că este foarte important să explic pe scurt ce este Fondul Monetar International și relațiile țării noastre cu acesta.
Fondul Monetar Internațional – Organism internațional, constituit prin Tratatul de la Bretton Woods în anul 1944 având ca țintă principală promovarea unei economii mondiale sănătoase.
Rolul Fondului Monetar International este acela de a promova cooperarea monetară la nivel internațional, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei.
Biroul regional al Fondului Monetar Internațional pentru Romania și Bulgaria a fost înființat în luna septembrie a anului 2006 având ca obiectiv central îmbunătățirea capacității Fondului de a-și desfășura funcția de supraveghere .
Poziția de guvernator al României la Fondului Monetar Internațional este deținută de guvernatorul Băncii Naționale a României, iar cea de guvernator supleant de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice cu responsabilități în domeniu.
România a fost de acord cu îndatoririle prevăzute în Articolul VIII al Statutului Fondului Monetar Internațional la data de 25 martie 1998. Astfel, România își ia angajamentul să nu recurgă la includerea de îngrădiri privitoare la efectuarea transferurilor și plăților pentru tranzacții internaționale curente. De asemenea, să nu participe la acorduri valutare discriminatorii ori practici valutare multiple, fără a consulta și a primi aprobarea Fondului Monetar Internațional.
Chiar dacă introducerea Euro nu schimbă faptul că zona monedei unice este alcătuită din țări diverse și foarte independente, ea întărește legăturile economice și politice din regiune și „greutatea” acesteia în economia mondială. Deoarece succesul Euro va fi determinat în cele din urmă de colaborarea guvernelor Uniunii Europene într-o multitudine de domenii, de la formularea politicii ratei de schimb până la armonizarea sistemelor legale și a politicii de securitate.
Privit în această lumină, euro schimbă într-un mod semnificativ balanța globală a puterii.
Moneda euro devine tot mai utilizată în cazul emisiunii de titluri de datorie publică, dar și titluri de datorie pentru întreprinderi. Spre sfârșitul anului 2006, moneda euro reprezenta aproximativ o treime din volumul total de datorii aflat pe piața internațională, și dolarul american reprezenta un procent de 44%.
Moneda euro este folosită foarte mult alături de dolarul american, ca o monedă importantă de rezervă pentru urgențele monetare. În aceeși perioadă, adică la sfârșitul anului 2006, și mai mult de un sfert din rezervele de valută externă adunate la nivel mondial erau în euro,spre deosebire de procentul de 18% în anul 1999. Cel mai mult și-au mărit rezervele în euro țările în curs de dezvoltare , de la 18% în anul 1999 la aproximativ 30% în anul 2006.
Multe țări își gestionează monedele naționale corelându-le cu moneda euro luată ca monedă de referință.
În concluzie, se poate spune, fără teama de a greși, că „Zona Euro” a devenit o superputere economică, privită din perspectiva comerțului mondial și a finanțelor globale.
Partea I. Fondul Monetar Internațional-Notiuni teoretice
Fondul Monetar Internațional – istoric
Ce este de fapt Sistemul monetar internațional? Un ansamblu de instrumente, reguli, instituții și piețe cu referire la înființarea, valorificarea și circulația monedei internaționale. De fapt, procesul formării sistemului monetar internațional a început încă din perioada interbelică, când s-a simțit necesitatea unei colaborări strânse pe plan internațional pentru soluționarea tuturor problemelor monetare cu care se întâlneau aproape toate economiile din Europa.
În urma primului conflict de proporție mondială, ca urmare a scăderii producției, cauzată atât de imense pierderi umane cât și materiele, costurile de reclădire economică în țările europene au fost sprijinite financiar îndeosebi prin intermediul împrumuturilor externe și a emisiunii monetare.
Efectele imediat următoare ale măsurilor luate au fost: inflația și mobilitatea prețurilor.Măsurile de restricție și instabilitatea fluxurilor comerciale internaționale, cât și nesiguranța monetară cauzată de mecanismul monetar aur de a-și îndeplini sarcinile caracteristice au cauzat apariția și intensificarea crizei valutare, în așa fel încât monedele nu se raportau între ele pe o piață omogenizată prin aur,ci raportat la cum se manifesta puterea de cumpărare internă,specifică de la o țară la alta.
Acest organism, Fondul Monetar Internațional a fost înființat printr-un consens intervenit între statele membre, înțelegându-se că fiecare stat membru, va avea legături cu Fondul Monetar Internațional prin intermediul ministerului finanțelor, băncii centrale, Fondului de egalizare a schimbului și a altor organe similare, iar Fondul însuși nu va avea relații cu membrii săi decât tot prin intermediul acestor organisme. În concluzie, avem de-a face cu un organism interstatal.
Fondul Monetar Internațional este un organism financiar internațional cu personalitate juridică deplină și alcătuit dintr-un sistem complex de organe care au funcția de conducere, care are un buget propriu și un mecanism procedural care poate interpreta propriul statut și poate lua decizii . Principalul rol al acestei instituții financiare este de a propaga cooperarea monetară internațională și de a asigura stabilitatea valutară. Pe lângă aceste roluri foarte importante, Fondul Monetar Internațional încheie unele convenții valutare prin care se asigură stimularea dezvoltării economice și garantează un nivel mai mare de ocupare a forței de muncă, de asemenea oferă asistență în domeniul financiar țărilor membre, în condiții adecvate pentru adaptarea balanțelor de plăți ale țărilor respective.
În urma Conferinței Națiunilor Unite de la Bretton-Woods din Statele Unite ale Americii în 22 iulie 1944, a fost fondat Fondul Monetar Internațional. La această conferință au participat 45 de țări și a intrat în vigoare la data de 27 decembrie 1945. În cadrul Conferinței de la de la Bretton-Woods reprezentanții celor 45 de guverne participante au hotărât de comun acord să înființeze o instituție pentru cooperare economică, pentru a evita probleme economice dificile cum a fost marea criză din anul 1930, când din cauza unor politici economice catastrofale s-a ajuns până la criza economică pe întreg mapamondul. Tot în cadrul acestei conferințe de la Bretton-Woods a fost conceput proiectul de statut al Fondului Monetar Internațional.
Sediul Fondului Monetar Internațional se află în Washington D.C și este guvernat de cele 188 de state membre.
Odată cu înființarea Fondului Monetar Internațional în anul 1944 a fost instituită și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care este cunoscută și sub numele de Banca Mondială.
Scopul creării Băncii Mondiale a fost pentru dezvoltarea economică pe termen lung, aici intrând și finanțarea proiectelor de infrastructură. În timp ce Fondul Monetar Internațional este interesat în mod special de politici financiare macroeconomice și performanțe, Banca Mondială are ca preocupare dezvoltarea pe termen lung dar și soluții pentru a se elimina sărăcia la nivel global.
Pentru a evita instaurarea dezordinii monetare internaționale Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, se decid să întemeieze un nou sistem internațional, priceput și competent în a garanta stabilitatea economică pe mapamond după război.
Pentru a se realiza cele propuse de Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au fost propuse două planuri cu următoarele denumiri:
Statele Unite a propus Planul “White”,
Marea Britanie a propus Planul Keynes, .
Primul plan, Planul White, care a fost propus de Statele Unite are la bază ideea că marea criză instutuită în anii 1930 a fost produsă de supraevaluarea monedelor, de unde s-a iscat o instabilitate puternică a schimburilor valutare, cât și o devalorizare frecventă a monedelor naționale. Planul vine cu propunerea de elaborare a unui Fond de Stabilitate a Națiunilor Unite și a asociațiilor acestora. Acest fond are ca scop evitarea revenirii la politici de schimb necooperatiste și care să confere credite țărilor care vor să-și protejeze monedele. Tot în acest plan se prevede, de asemenea, constituirea unei Bănci Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, angajată în finanțarea reconstrucției țărilor afectate de conflicte militare, dar și în dezvoltarea economică a țărilor slab dezvoltate.
Planul propus de Marea Britanie, numit Keynes a avut o primă versiune în luna septembrie a anului 1941 și reia noțiunea întemeierii unei bănci supranaționale. Această bancă, care în planul Keynici de schimb necooperatiste și care să confere credite țărilor care vor să-și protejeze monedele. Tot în acest plan se prevede, de asemenea, constituirea unei Bănci Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, angajată în finanțarea reconstrucției țărilor afectate de conflicte militare, dar și în dezvoltarea economică a țărilor slab dezvoltate.
Planul propus de Marea Britanie, numit Keynes a avut o primă versiune în luna septembrie a anului 1941 și reia noțiunea întemeierii unei bănci supranaționale. Această bancă, care în planul Keynes era denumită “Camera Internațională de Compensație”, ar fi avut rolul de a executa o despăgubire multilaterală între băncile centrale și de a oferi credite țărilor aflate în dificultate. Planul preconizează ca toate plățile să fie realizate cu un alt tip de monedă cu acoperire în aur, monedă pe care o denumește bancor.
Cu toate că au fost redactate separat, atât planul White cât și planul Keynes coincid în privința scopurilor care trebuie atinse, mai exact:
stabilizarea cursului de schimb;
refacerea convertibilității libere a monedei;
stimularea comerțului internațional;
conferirea finanțării țărilor aflate în impas
Fondul Monetar Internațional conține în statutul său 31 de articole care definesc obiectivele și principiile sale de funcționare. Principalele articole sunt cele care denumesc rolul Fondului Monetar Internațional, regimul schimburilor fixe și stabilitatea acestor schimburi, convertibilitatea monedelor și facilitățile creditelor.
Conferința de la Bretton Woods a dus la întemeierea a trei organizații și anume:
Fondul Monetar Internațional
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare , numită și Banca Mondială
Organizația Comerțului Internațional.
În perioada dintre anii 1945 -1970, Fondul Monetar Internațional și celelalte organisme ale sale au reușit să păstreze un regim de schimburi fixe. În perioada de existență a regimului de shimburi fixe , Fondului Monetar Internațional a avut trei roluri succesive:
încurajează statele membre să adopte parități fixe și să încerce ca după razboi să facă în așa fel încât monedele să ajungă să fie liber convertibile;
încurajează adaptarea economică în țările industrializate, în special în cele europene;
face eforturi, fără succes, să salveze Sistemul Monetar Internațional de marile probleme și dificultăți prin care trece la sfarșitul anilor 1960, dând naștere drepturilor speciale de tragere
Prin plata unor cote în funcție de puterea economică specifică fiecărei țări. sunt asigurate resursele acestui Fond dar și prin contribuția statelor membre.Organele de conducere ale Fondului Monetar Internațional sunt următoarele: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar și Monetar Internațional și Consiliul Director. Fondul Monetar Internațional răspunde în fața guvernelor din țările membre.Consiliul Guvernatorilor se află în vârful structurii organizaționale ,consiliul este alcătuit din guvernatorii băncilor centrale sau miniștrii de finanțe ale fiecărei dintre cele 188 de state membre. O dată pe an, toți guvernatorii se întrunesc în cadrul Întâlnirii Anuale a Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale. Consiliul Director are în componență 24 de membri și are ca rol conducerea activităților curente. Directorul general al Fondul Monetar Internațional este Rodrigo de Rato din Spania.
Obiectivele principale ale Fondului Monetar Internațional
Principalul obiectiv al Fondului Monetar Internațional este acela de a controla sistemul monetar din întreaga lume. Din acest obiectiv rezultă următoarele funcții: controlul asupra politicii monetare și a ratei de schimb a țărilor membre, redactarea de recomandări privitoare la politica financiară pentru membrii acestuia și atribuirea de credite pentru țările care au probleme și dificultăți în balanța de plăți. Însă, obiectivul cel mai important al Fondului Monetar Internațional este acela de manager al unui sistem monetar internațional stabil, ordonat și previzibil cu frontierele deschise și care să ofere cadrul necesar unei creșteri echilibrate în comerțul mondial și în economiile țărilor membre. În acest sens Fondul Monetar Internațional funcționează ca un organism permanent de consultanță, în care membrii cooperează și participă activ în sfera monetară internațională.
Fondul Monetar Internațional își concentrează atenția în mod special asupra politicilor macroeconomice fapt care semnifică strategii referitoare la bugetul guvernului, managementul banilor și a creditului, dar și asupra ratei de schimb și a politicilor din sectorul financiar, inclusiv supravegherea băncilor și a altor instituții financiare. Mai jos se regăsesc principalele obiective ale Fondului Monetar Internațional:
Promovarea cooperării monetare internaționale
Favorizarea expansiunii și creșterii echilibrate a comerțului internațional
Promovarea stabilității cursurilor de schimb
Punerea la dispoziție a asistenței în scopul creării unui sistem multilateral de plați
Furnizarea resurselor sale țărilor membre care au probleme cu dezechilibre ale balanței de plăți
1.3. Sarcinile Fondului Monetar Internațional
Sarcinile principale ale Fondului Monetar Internațional sunt:
Îndrumarea într-un sens unitar a sistemului monetar internațional;
Urmărirea politicilor monetare, financiare și economice ale statelor membre;
Oferirea de credite pe termen scurt și mediu, din propriile resurse, pentru a ajuta în cazul unor dezechilibre ale balanței de plati, în țările membre;
Mijlocirea dobândirii unor credite pe termen scurt și mediu, din fonduri naționale sau private, pentru subvenționarea dezechilibrelor balanței de plăți în țările membre;
Acordarea de credite și monitorizarea în cazurile în care situațiile financiare dificile ale unei țări riscă să devină un pericol pentru stabilitatea sistemului financiar global;
Oferirea asistenței tehnice altor organizații internaționale și statelor membre.
Dintre toate sarcinile acestui fond, două sunt cele mai importante pentru înțelegerea rolului și funcționării Fondului Monetar Internațional și acestea sunt: urmărirea politicilor monetare și finanțarea sau creditarea membrilor acestuia.
Există două modalități de urmărire exercitate de Fondul Monetar Internațional și anume, bilateral și multilateral. Prima dintre ele, cea bilaterală se materializează prin consultările precizate la articolul IV din Statutul Fondului Monetar Internațional. Obiectivul „consultărilor la articolul IV”, cum sunt ele denumite , este studierea situației monetare și economice la nivel național și enunțarea unor directive generale care se referă la politicile monetare, ale ratei de schimb.În general, obiectivul consultărilor se referă la politicile financiare și economice care trebuie urmate pentru a se asigura stabilitatea și o evoluție pozitivă la nivelul economiei naționale a statului cu care se înfăptuiesc consultările respective.
Modalitatea a doua, denumită supraveghere multilaterală se îndeplinește prin analiza și întocmirea rapoartelor care sunt pregătite în departamentele acestui organism și care fac referire la posibilitățile economiei mondiale, atât la nivel global cât și regional. Implicit, același rol îl îndeplinesc și convorbirile periodice despre evoluțiile piețelor financiare la nivel internațional și cele ale sistemului financiar mondial. Aceste convorbiri sunt redactate în scris și apoi tipărite deseori în publicațiile periodice ale Fondului Monetar Internațional. Monitorizarea financiară și economică pe care Fondul Monetar Internațional o realizează se concretizează prin rapoartele care au denumirea de World Economic Outlook și se întâmplă bianual. Aceste rapoarte sunt un izvor important de date economice care cuprind toate regiunile și statele lumii si sunt disponibile pentru publicul larg.
De mulți ani rolul de supraveghere al sistemului monetar internațional a fost pus în umbră, datorită asumării unui activism accentuat în domeniul asistenței financiare oferită țărilor în curs de dezvoltare dar și celor cu economii în tranziție.
1.4. Resursele Fondului Monetar Internațional
Resursele acestui fond sunt asigurate prin contributia statelor membre,prin plata unor cote in functie de puterea fiecarei tari.Fiecare stat achita cota sa la Fondul Monetar International in procent de 25% intr-una dintre valutele acceptate pe plan international (dolarul american,euro,yenul japonez sau lira sterlina) sau in Drepturi Speciale de Tragere, iar restul de 75% in moneda nationale.Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani.Incepand cu 22 ianuarie 1999, in urma unei majorari cu 45% a cotei de subscriere totalul acestor cote se ridica in prezent la aproximativ 311 miliarde de dolari americani.Puterea de vot a fiecarei tari este proportionala cu cota subscrisa.
Și resursele Fondului Monetar Internațional pot fi grupate în două categorii: resurse ordinare (obișnuite) și resurse extraodinare. Primul tip de resurse ,resursele ordinare, provin din cotele de participare ale țărilor membre în valută, Drepturi Speciale de Tragere și monedă națională. Tot în categoria primelor resurse se află și veniturile din dobânzi și comisioane și veniturile din fondurile administrate de Fondul Monetar Internațional. Ele reprezintă capitalul Fondului Monetar Internațional, adică fondurile proprii care îi permit să acorde credite.
Al doilea tip de resurse și anume resursele extraordinare sunt resursele împrumutate. Acestea au rolul de a completa resursele ordinare. În perioada 1976-1980 s-au luat măsuri de vânzare a unor cantități de aur pentru creșterea resurselor Fondului Monetar în valute liber utilizabile.
Formarea resurselor financiare ale Fondului are la bază cota de participare aferentă fiecărei țări membre, la aceasta adăugându-se plățile efectuate de aceleași țări. Toate aceste plăți sunt determinate de mărimea economică a țării și de puterea economică a acesteia. Cotele de participare la constituirea resurselor Fondului Monetar Internațional se determină ca procent din Produsul Intern Brut al fiecărei țări membre.
Resurse ordinare(obișnuite)
Cotele subscrise de țările membre – reprezintă partea cea mai importantă din capitalul Fondului Monetar Internațional. Fiecare stat membru primește o cotă parte, aceasta servind la determinarea importanței drepturilor de vot și a mărimii eventualelor credite. Pentru constituirea unui fond comun de cooperare monetară , fiecare stat membru la aderare a subscris o anumită cotă de participație determinată pe baza unei relații de calcul formată din produsul național brut, rezervele de aur și dolari SUA, din valoarea medie a importului și din variația maximă a exportului. Aceasta poartă denumirea de “formula BRETTON WOODS”.
CP = 0,02 ⋅ Y + 0,05 ⋅R + 0,10 ⋅M+ 0,10 ⋅ V ⋅ (1+ X/ Y)
Unde:
CP – cota de participare
Y – produsul național brut
R – rezervele de aur și dolari
M – valoarea medie a importului
V – valoarea maximă a exportului
X – media exporturilor.
Cotele părți sunt semnate prima dată când a avut loc adeziunea la Fondul Monetar și, apoi, cu ocazia revizuirii generale a cotelor părți. În Statutul Fondului Monetar Internațional aprobat în 1944 se prevedea ca fiecare țără membră să subscrie o sumă, vărsată integral la aderare, din care 25% se varsă în aur iar restul de 75% în monedă națională. Aurul este depus la unul dintre cei patru depozitari acreditați: Banca Federală de Rezerve din New York, Banca Angliei, Banca Franței și Banca Indiei, iar moneda națională este păstrată într-un cont special la Banca Centrală sau la o altă bancă a țării emitente, la dispoziția Fondului Monetar Internațional.
Prin prevederile celui de-al doilea amendament al Fondului Monetar Internațional din anul 1978, tranșa plătită în aur urma să fie plătită, la alegere în: Drepturi Speciale de Tragere sau valute acceptate de Fond, rămânând valabil ca tranșa în monedă națională să fie în proporție de 75%. Orice țară poate face apel la aceste resurse, iar la retragerea acesteia din Fondul Monetar Internațional cota de participare se restituie.
Cotele de participare nu mai exprimau dimensiunile economiilor țărilor membre și importanța lor în cadrul economiei mondiale astfel încât cota de participare a unui stat membru la resursele financiare ale Fondului Monetar Internațional s-a revizuit. După cea de a doua modificare a statutului Fondului Monetar Internațional, stabilirea mărimii cotelor s-a facut după criterii mai elastice, predominând comparația cu cotele țărilor membre care au aproximativ același nivel de dezvoltare economică și financiară ca țara aderentă. Formula de la Bretton Woods s-a modificat treptat, astfel încât din 1981 ea a devenit:
CP=0,00045Y+0,05281008R+0,39(P+C)+1,0432VC
Unde:
Y – PIB din anul anterior celui în care țara devine membră a FMI
R – media lunară a rezervelor valutare( cuprinzând și DST)
P – media lunară a plăților curente din ultimii 5 ani
C – media anuală a încasărilor curente din cei 5 ani anteriori în care țara devine membră a FMI
VC – variația veniturilor curente.
În anul 2011 Fondul Monetar Internațional a propus ca aceste cote de participare ale țărilor membre la resursele Fondului, să fie calculate după o altă formulă. Aceasta a fost deja aprobată de Consiliul Executiv.
Periodic, la un interval de cinci ani, se procedează la revizuirea generală a cotelor, luând în calcul creșterea economiei mondiale și schimbările în pozițiile economice relative ale membrilor. Acestă revizuire are ca scop menținerea capitalul Fondului Monetar Internațional într-o proporție constantă cu schimburile comerciale mondiale,.Această operațiune este realizată de Consiliul Guvernatorilor, asa cum este prevăzut în statutul inițial al Fondului Monetar Internațional.
Revizuirea cotei are două componente:
• o componentă proporțională prin care fiecare țară primește același procentaj de creștere pe care îl aplică cotei existente;
• o componentă selectivă prin care, fiecare țară primește o majorare proporțională cu cota calculată.
Astfel, cota actuală provine din ajustări graduale ale cotei calculate.
Fiecare țară membră poate cere verificarea cotei sale atunci când se consideră îndreptățit. Creșterile prea frecvente și prea importante ale capitalului Fondului Monetar Internațional pot necesita o autorizație parlamentară greu de obținut. Creșterea cotelor-părți necesită o procedură greoaie, deoarece cere ratificarea de către statele membre și reprezintă cel mult 85% din drepturile de vot.
Mărimea cotei de participare este decisivă pentru poziția unei țări în cadrul Fondului Monetar Internațional, de ea depinde numărul voturilor de care dispune țara respectivă, valoarea finanțărilor ce pot fi obținute de la Fond, dar și alocările de Drepturi Speciale de Tragere ce revin fiecărei țări. Cotele cele mai mari deisgur că le au țările dezvoltate, care dețin ¾ din cotele de participare. Statele Unite ale Americii dețin o cotă de participare de aproape jumătate din cota țărilor în curs de dezvoltare, având astfel putere asupra deciziilor importante luate în cadrul Fondului.
În interiorul Fondului Monetar Internațional se practică un sistem de vot ponderat cu cota de participare. Fiecare țară membră are acordate 250 de voturi, la care se mai adaugă câte un vot suplimentar pentru fiecare fracțiune de 100.000 Drepturi Speciale de Tragere din cota de participare a țării respective. Rezultă astfel că participarea statelor membre la luarea deciziilor este proporțională cu numărul total de voturi. Pentru anumite hotărâri de importanță deosebită (de exemplu, modificarea cotelor de participare) este necesară unanimitatea.
Formula de calcul a numărului de voturi al fiecărei țări membre:
N=250 +CP/100000
Unde:
N – nr. de voturi
CP – cota de participare (exprimată în Drepturi Speciale de Tragere)
În tabelul următor sunt prezentate cotele de participare și numărul de voturi ale câtorva state membre ale Fondului Monetar Internațional.
Tabel nr 1
Cote de participare și număr de voturi ale statelor membre : Sursa – www.imf.org
Totalul acestor cote, în luna august 2009, se ridica la aproximativ 325 de miliarde dolari SUA. Cotele de participare cele mai mari le au țările dezvoltate, care dețin 3/4 din total și, deci, din voturi: SUA – 17,69%, Japonia – 6,56%, Germania – 6,12%, Franța – 4,51%, Marea Britanie – 4,51%, China – 4,00%, Italia – 3,31%.
România are o cotă de participare de 1,03 miliarde Drepturi Speciale de Tragere, iar numărul de voturi alocat în funcție de formula prezentată mai sus, este de 11.039, acestea reprezentând un procent de 0,44 % din total.
Țările industrializate dețin un procent de 59,8% din capital, din acestea grupul celor 10 țări industrializate având un procent de 52,2%. Grupul celor peste 120 țări în curs de dezvoltare dețin doar aproximativ 28% din capital Fondului Monetar Internațional.
Statele membre ale Fondului Monetar Internațional au dreptul de a primi suport financiar în valută și alocări de Drepturi Speciale de Tragere. Acest drept este proporțional cu cotele-părți vărsate, lucru care duce la crearea unor diferențieri accentuate în redistribuirea resurselor Fondului. Țările cu o bună situație economică și financiară au și posibilități mai mari de a apela la finanțările Fondului Monetar Internațional și, în plus, primesc cele mai mari alocări de Drepturi Speciale de Tragere. Această situație este oarecum injustă deoarece necesități suplimentare de resurse se observă la țările în curs de dezvoltare, țări cu o situație financiară slabă care se reflectă și în mărimea cotei lor subscrise și vărsate la Fond.
Un stat membru poate folosi Drepturile Speciale de Tragere pentru a obține monedă străină de la alți membri și pentru a efectua plăți către Fondul Monetar Internațional. O astfel de folosire nu înseamnă un împrumut. Statelor membre ale Fondului Monetar Internațional le sunt alocate Drepturi Speciale de Tragere pentru rezolvarea unor dezechilibre ale balanței de plăți, fără îndeplinirea unor măsuri de politică economică și fără obligația de rambursare. O țară membră care își folosește alocările de Drepturile Speciale de Tragere plătește Fondului o dobândă la o rată anuală de 1%-5%, în timp ce un stat care deține Drepturi Speciale de Tragere peste alocările sale încasează o astfel dobândă.
În statutul Fondului Monetar Internațional se prevede că dacă Fondul dorește sa-și constituie disponibilitățile în moneda unei țări membre, el poate încheia un accord cu respectiva țară pentru a împrumuta moneda de care are nevoie. Fondul Monetar Internațional de asemenea poate să cumpere o anumită cantitate de monedă în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere, fără ca statul respectiv să aibă dreptul să refuze această tranzacție.
O altă resursă a Fondului Monetar Internațional o consituie dobânzile și comisioanele a cărei mărime depinde de evoluția ratelor dobânzii și de volumul creditelor acordate .
În formula vechiului statut vânzările de aur erau destinate să crească resursele Fondului într-o anumită valută pentru a face față cerințelor deosebit de mari într-o monedă.
Fondul Monetar Internațional în luan februarie a anului 2009, a anunțat că va începe în curând să vândă 191,3 tone de aur, pentru a strânge resursele necesare acordării de împrumuturi. Vânzarea pe piața deschisă face parte dintr-un program lansat de Fondul Monetar Internațional pentru a strânge resurse și va fi efectuată treptat, pentru a se evita producerea de turbulențe pe piața aurului. Se consideră că organismul financiar internațional ar putea căuta cumpărători printre băncile centrale din Asia. India, care este considerată cel mai mare consumator de aur din lume, sau alte asemenea instituții din Asia ar putea opta pentru aurul Fondului Monetar Internațional. In condițiile în care prețul aurului a crescut cu 20% în ultimii doi ani afacerea este și foarte profitabilă. Tranzacția ce urmează a se realiza face parte dintr-un program mai vast prin care organismul financiar doreste să comercializeze 400 de tone de aur, pentru a putea acorda credite ieftine țărilor sărace și a putea diversifica sursele de venit. În luna octombrie a anului 2009, Fondul a mai vândut 200 de tone aur Indiei pentru 6,7 miliarde USD.
Resurse extraordinare sau împrumutate
În cazul în care disponibilitățile Fondului Monetar Internațional devin insuficiente comparativ cu solicitările de credite ale țărilor membre împrumuturile se utilizează și se obțin de la statele membre sau de la alte organizații pe baza unor aranjamente generale de împrumut.
Fondul Monetar Internațional dispune de resurse financiare pe care le poate împrumuta datorită subscripțiilor de cote părți ale țărilor membre. Pentru că țările membre varsă doar 75% din acestea în monedă națională și cum cea mai mare parte din aceste monede nu sunt liber convertibile jumătate din această sumă poate fi utilizată pentru finanțare de împrumuturi. În cazul în care statele membre ar hotărî să împrumute un procent mai mare de 100% din cotele lor părți, atunci Fondul Monetar Internațional ar putea să se afle în situația în care nu dispune de lichidități, motiv pentru care a decis să apeleze la împrumuturi pentru a-și mări resursele.
Aceste împrumuturi permit Fondului să dispună de lichidități importante care pot fi mobilizate în cazul unei crize financiare. Recurgerea la resurse împrumutate ar putea face ca Fondul să se asemene foarte mult cu o bancă ce se împrumută pentru a-și finanța creditele. Statele membre au hotărât că Fondul Monetar Internațional trebuie să rămănă un organism ale cărui resurse provin în principal din cotele părți și au stabilit un plafon de 60% din acestea reprezentând suma pe care Fondul o poate împrumuta.
Consiliul Guvernatorilor este cel care hotărăște asupra condițiilor, mărimii și termenelor pentru contractarea unor împrumuturi din orice surse și pe baza consimțământului emitentului monedei împrumutate.
Prin Acordurile generale de împrumut și Noile acorduri de împrumut, un număr de țări membre sunt gata să acorde Fondului resurse suplimentare.
Acordurile Generale de Împrumut, inițiate în 1962, dau Fondului posibilitatea să-si procure resursele suplimentare de la un grup de 11 țari industriale sau bănci centrale, în anumite circumstanțe și la anumite rate ale dobânzii. Aranjamentele generale de împrumut au fost de 6.3 miliarde Drepturi Speciale de Tragere pentru perioada 1962 – 1983 și de 17 miliarde Drepturi Speciale de Tragere pentru perioada 1983 – 2008.
În anul 1988 Fondul Monetar Internațional a încheiat Noi Acorduri de Împrumut, după criza financiară din Mexic, când Fondul a acordat acestui stat un împrumut consistent, având ca urmare scăderea lichidităților Fondul Monetar Internațional. Aceste noi acorduri se stabilesc între Fond și un număr de 26 de țări membre, resursele fiind necesare combaterii sau prevenirii unor fenomene din sistemul monetar internațional. Valoarea acestora este de 34 miliarde de Drepturi Speciale de Tragere.
În aprilie 2009, un grup de 20 de țări s-au pus de acord să sporească resursele Fondului cu aproximativ 500 miliarde de USD, pentru ca acesta să poată susține o creștere financiară a țărilor slab dezvoltate.
1.5. Structura organizatorică a Fondului Monetar Internațional
Funcționarea și organizarea Fondului Monetar Internațional se bazează pe așa numitele "cote parti " subscrise de țările care aderă la acest organism, adică pe volumul resurselor pe care statele membre le pun la dispoziția Fondului Monetar Internațional si care determină inclusiv numărul de voturi de care dispune fiecare stat membru în organele de conducere, precum și importanța împrumuturilor de care poate beneficia fiecare țară. Cotele părți au fost exprimate în dolari și se fstabilesc în funcție de valoarea comerțului exterior și de valoarea producției statelor membre în raport cu o serie de condiții politice favorabile.Cel mai des sunt Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Fondul Monetar Internațional nu este o instituție independentă, precum băncile centrale. El este condus de reprezentanții statelor membre, reuniți în diferite forme de organizare.
Organele de conducere ale Fondului Monetar Internațional sunt: Consiliul guvernatorilor, Consiliul executiv și Directorul general. Pentru buna desfășurare a activității sale, Fondul Monetar Internațional este strucuturat pe departamente și comitete specializate.
1. Consiliul guvernatorilor este organul suprem și decide liniile directoare ale activității Fondului .Are rol de adunare generală. Fiecare țară membră este reprezentată de un guvernator care poate fi Ministrul de finante sau Guvernatorul băncii centrale.Acesta deține un drept de vot a cărui importanță este diferită în funcție de cota parte de capital subscrisă de statul respectiv si un supleant numit de fiecare țară. Președinte este ales unul dintre membrii Consiliului guvernatorilor . În sfera atribuțiilor sale este inclusă: primirea de noi membri, excluderea membrilor, modificarea statutului, revizuirea cotelor de participare, încheierea de aranjamente valutare cu alte instituții etc. În luna septembrie a fiecărui an, Consiliul guvernatorilor se întrunește într-o sesiune ordinară, în cadrul căreia se examinează activitatea Fondului din cursul anului financiar încheiat (1 aprilie – 31 martie) și se hotărăsc liniile directoare ale activității viitoare.
2. Consiliul executiv sau de administrație este format din 24 directori executivi cu sediul în permanență la Washington,. Dintre aceștia 5 sunt numiți și restul aleși. Rolul Consiliului de Administrație este de acela de a conduce afacerile curente referitoare la supravegherea politicilor de schimb, la acordarea de sprijin financiar, la problemele administrative și financiare.
Hotărârile Consiliului de Administrație și ale Consiliului Guvernatorilor sunt luate cu majoritate calificată.
3. Directorul general este numit de Consiliul executiv pe o perioadă de 5 ani. El prezidează întâlnirile Consiliului executiv, nu votează decât în cazul în care există egalitate de voturi și poate participa și la ședințele Consiliului guvernatorilor, dar fără drept de vot. Directorul General este întotdeauna european, în timp ce președintele Băncii Mondiale este american.
Directorul general este asistat de trei directori generali adjuncți.
4. Comitetul interimar a fost înființat în anul 1974 ca un organ consultativ compus din 24 membri, care dă avize și face rapoarte către Consiliul guvernatorilor pe probleme privind gestionarea și adaptarea sistemului monetar internațional.
5. Comitetul dezvoltării constituit în același an este un comitet ministerial reunit al Consiliului guvernatorilor Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale, care analizează transferurile de resurse către țările în curs de dezvoltare.
La nivelul Fondului Monetar Internațional sunt organizate departamente geografice (Africa, Asia – Pacific, Europa, Orientul Mijlociu, Emisfera Occidentală) și departamente funcționale și servicii speciale și anume: Departamentul de finanțe publice, Departamentul juridic, Institutul Fondului Monetar Internațional, Departamentul monetar și valutar, Departamentul de studii, Departamentul de statistici și Departamentul de trezorerie.
Partea a II-a. Studiu de caz
Relațiile României cu Fondul Monetar Internațional
România a devenit membră a Fondului Monetar Internațional în data de 15 decembrie 1972. La acel moment a fost cel de-al 125-lea stat membru. În această calitate a beneficiat de împrumuturi și și-a exercitat unele drepturi. Astfel, țara noastră a făcut uz atât de împrumuturi curente în tranșe, cât și de credite stand-by și de finanțare compensatorie. Deținând, conform statutului, un număr de voturi corespunzătoare cotei de participare care se ridică la 11.039 voturi reprezentând 0,44% din total, România a contribuit la luarea unor decizii la Fondului Monetar Internațional în cadrul Consiliului Guvernatorilor, în care guvernator este pentru țara noastră Ministrul Finanțelor, iar supleant este Guvernatorul Băncii Naționale. România face parte din constituenta condusă de Olanda. Dl. Jeroen Kremers (Olanda) este Director Executiv pentru România în cadrul Fondului Monetar Internațional; constituenta sa include Armenia, Bosnia și Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Georgia, Israel, Serbia, Muntenegru, Republica Macedonia, Moldova, Olanda, Romania si Ucraina.
În perioada 1972-1974 țara noastră a participat activ la lucrările Comitetului celor 20 pentru reforma sistemului monetar și apoi la lucrările Comitetului interimar pentru modificările statutului FMI (1974-1976).
România participă la Departamentul Drepturilor Speciale de Tragere, având dreptul de a primi alocări de Drepturilor Speciale de Tragere și de a le utiliza conform prevederilor statutare.
După reluarea raporturilor normale cu această instituție, realizată în 1990, România a
încheiat patru aranjamente stand-by cu Fondul Monetar Internațional, în 1991, 1992, 1994 și 1997. Fiecare din obiectivele acestor acorduri a corespuns unei conjuncturi speciale a perioadei respective. Astfel, primele două au fost îndreptate ca un atac puternic împotriva inflației, pe când ultimele două au țintit la restaurarea economiei și mai ales a sectorului agricol.
Imediat după înlăturarea regimului comunist, România a început să se confrunte cu
problema unui deficit extern de amploare. Cifrat la circa 1,5 miliarde dolari anual, acesta
reprezintă aproximativ o treime din exporturile anuale ale țării, atingând astfel pragul critic al
capacității de finanțare externă. Această situație extrem de serioasă a fost cauzată de un
complex de factori interni și externi care au acționat convergent în defavoarea României:
prăbușirea abruptă, fără precedent, a exporturilor românești în condițiile dezagregării
blocului economic răsăritean și ale reducerii voluntare a livrărilor către țări slabe dezvoltate, aflate în incapacitate tehnică de plată;
rigiditatea accentuată a importurilor, care s-au menținut la peste 5 miliarde dolari
anual, în ciuda performanțelor slabe ale producției, în general, și ale exporturilor, în special;
nevoia strigentă de acoperire prin importuri a necesarului de produse alimentare de
bază. În special în anii 1991 și 1992, producția agricolă a țării a înregistrat scăderi
considerabile, atât ca urmare a unor condiții climatice nefavorabile, cât și, mai ales, din cauza dezintegrării rapide a relațiilor de proprietate în agricultură, a căror clarificare a trenat mai mult decât se anticipa;
conjunctura internațională nefavorabilă, marcată de recesiune în principalele țări
industrializate, de criza din Golf, care a afectat puternic fluxurile comerciale și financiare ale țării, precum și de embargoul impus Iugoslaviei de Națiunile Unite.
În această situație extrem de critică a balanței de plăți, încheierea unor acorduri cu Fondul Monetar Internațional apărea ca o necesitate strigentă, pentru a permite depășirea, fără convulsii majore, a dificultăților de plăți externe, cauzate în principal de degradarea balanței comerciale. După epuizarea rezervelor valutare (ce s-a produs în a doua jumătate a anului 1990), acordurile cu Fondul Monetar Internațional au permis evitarea încetării plăților externe – care ar fi avut un efect dramatic pentru credibilitatea României.
Oricare dintre înțelegerile cu Fondul Monetar Internațional a vizat și susținerea efortului intern de reformă dar și reorganizarea economică. Acestea se realizează atât prin pârghia financiară directă dată de resursele valutare oferite de acest Fond pentru țara noastră, cât și – cel mai important – prin așa-numita „undă verde” înmânată investitorilor din străinătate și comunității financiaremondiale. Subliniez că programele economice care au fundamentat aranjamentele cu Fondul Monetar Internațional și care, prin aprobarea de către Parlamentul României, au primit putere de lege, au format nucleul coerent de măsuri care au prilejuit mersul înainte al reformei și colaborarea între instituțiile financiare principale.
Fondul Monetar Internațional ocupă un loc aparte între creditorii externi ai țării noastre,
nu atât datorită volumului creditelor de care România a beneficiat și beneficiază, cât mai ales
mesajului pa care această instituție specializată a Organizației Națiunilor Unite îl transmite
celorlalte organisme internaționale, băncilor și, nu în ultimul rând, investitorilor de capital și
altor oameni de afaceri cu privire la starea economiei, a finanțelor și a monedei naționale.
De-a lungul celor 37 de ani care s-au scurs de la primirea României în Fondul Monetar Internațional, raporturile țării noastre cu Fondul au cunoscut urcușuri, dar și coborâșuri, care s-au manifestat în solicitarea (și obținerea) de credite de la Fond, respectiv, renunțarea temporară (1985-1989) la noi credite și rambursarea celor obținute anterior. În unele perioade, creditele contractate cu Fondul au fost integral utilizate de partea română, în altele numai parțial, din acuza neîndeplinirii de către autoritățile abilitate, a condițiilor stabilite la aprobarea acestora de conducerea Fondului Monetar Internațional. Cota-parte a României la Fondul Monetar Internațional a crescut de la 190 mil. Drepturi Speciale de Tragere în anul 1972 la 1030 mil. în 1999, adică de 5,4 ori.
Relațiile noastre de credit cu Fondul Monetar Internațional au început într-o perioadă critică pentru România când, urmare crizei petrolului și a acțiunii altor factori conjuncturali externi, contul curent al balanței noastre de plăți a înregistrat importante solduri nefavorabile. Acestea au crescut de la 359 mil. de dolari SUA în1974 la 2420 mil. în 1980, totalizând, în intervalul 1974-1981, 6479 mil. de dolari. De menționat că, în această perioadă, rezervele valutare ale țării (exclusiv aurul) erau extrem de reduse, ele acoperind necesarul în valută pentru achitarea importurilor pe numai 1,2-4,9 săptămâni.
Pentru a face față serioaselor dificultăți de balanță, autoritățile da la București au făcut
apel la disponibilitățile Fondul Monetar Internațional. În decurs de nouă ani (1972-1981), creditele de la Fond au totalizat (în echivalent) 821,2 mil. Drepturi Speciale de Tragere (din care s-au făcut rambursări de 277,8 mil.), ceea ce echivalează cu o picătură într-un ocean. Cu sumele modice primite de la Fond și cu rezervele internaționale epuizate (în 1981 rezervele valutare acopereau importurile pe numai 1,6 săptămâni), intrarea României în incapacitate de plată nu a mai putut fi evitată.
În februarie 1982, Banca Română de Comerț Exterior a informat creditorii externi
despre încetarea plăților și le-a solicitat rescadențarea datoriilor exigibile. În urma
negocierilor purtate în cadrul Clubului de la Paris, cererea Bancorex a fost acceptată, dar în
condiții mai puțin favorabile decât cele inițiale.
În următorii trei ani (1982-1984), România a mai primit credite de la Fondul Monetar Internațional (în echivalent) în sumă de 677,5 mil. Drepturi Speciale de Tragere, după care a renunțat să mai facă trageri. Din cauza condițiilor oneroase impuse de creditori, de comun acord cu organismele financiare internaționale, autoritățile de la București au hotărât interzicerea contractării de noi împrumuturi externe și rambursarea înainte de termen a întregii datorii către străinătate.
În urma măsurilor de reducere drastică a importurilor, de comprimare a cheltuielilor
bugetare, a creditelor bancare și a investițiilor, de limitare a cererii de consum a populației și,
pe această bază, de creștere a exporturilor, în perioada 1982-1989 contul curent al balanței de
plăți s-a încheiat cu solduri favorabile (care în decurs de opt ani au totalizat 15.714 mil. de
dolari SUA). Pe seama acestora a fost rambursată întreaga datorie externă a țării pe termen
mediu și lung și s-a constituit o rezervă valutară care, în 1989, se cifra la 1.859 mil. de dolari
SUA, echivalentă cu importurile pe 10,6 săptămâni.
La prima vedere, bilanțul anului 1989 prezenta rezultate deosebit de bune: bugetul de
stat era excedentar (65,8 mld. de lei); balanța comercială înregistra sold favorabil (1364,9 mil. de dolari SUA); contul curent al balanței de plăți avea și el sold activ (2514 mil. de dolari).
Rezervele totale (exclusiv aurul) erau de 4,6 ori mai mari decât în ajunul intrării României în
stare de încetare de plăți, iar datoria externă a țării se redusese la zero.
În realitate, starea de lucruri nu era atât de bună pe cât părea. Industria – ramura de bază
a economiei – nu avea o structură adecvată: multe produse erau material de energointensive,
prezentau performanțe mediocre și necesitau importuri costisitoare; o bună parte din mașinile
și echipamentele întreprinderilor erau învechite fizic și/sau moral; productivitatea muncii era
scăzută; nu puține unități economice erau supradimensionate, fapt care le făcea greu de
condus în condiții eficiente; înregistrau rentabilități reduse sau chiar pierderi. Agricultura –
cea de-a doua ramură de bază a economiei – obținea randamente inferioare în raport cu
condițiile pedoclimatice ale țării.
Schimburile comerciale externe se făceau într-o proporție deloc neglijabilă cu țările
membre Consiliul de Ajutor Economic Reciproc și cu țări în curs de dezvoltare, care erau mai puțin pretențioase la calitatea mărfurilor importate decât țările industrializate. Serviciile aveau o contribuție redusă la crearea produsului intern brut.
Aceasta era starea economiei noastre naționale în momentul înfăptuirii Revoluției din
decembrie 1989. Tranziția de la economia centralizată la cea de piață avea să reclame eforturi
financiar-valutare considerabile.
Procurarea resurselor de care România avea nevoie pentru edificarea noii orânduiri a
fost îngreunată de contextul internațional nu tocmai favorabil. Desființarea Consiliului de
Ajutor Economic Reciproc (fără ca în locul acestuia să se fi pus altceva, care să facă posibil
menținerea pieței central și est-europene) a afectat profund exporturile României.
Investițiile străine de capital în România au fost modeste, iar creditele obtenabile de la
băncile străine erau purtătoare de dobânzi oneroase, din cauza riscului de țară ridicat, estimat
de agențiile de rating.
În aceste împrejurări, țară noastră spera să obțină sprijin financiar, de la Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvolatre, în condiții mai favorabile decât cele ale pieței externe de capital. În acest scop, la scurtă vreme de la Revoluția din decembrie 1989 a fost reluată colaborarea cu Fondul Monetar Internațional, cu care au fost încheiate aranjamente de credit stand-by în 1992, 1994 și 1997(actualizat în anul 2000).
În comparație cu alte țări beneficiare de credit de la Fondul Monetar Internațional, România nu s-a numărat printre privilegiați. În perioada 1990-1999, anumite țări în curs de dezvoltare sau în tranziție au beneficiat de credite de la Fondul Monetar Internațional în sume relativ mai mari sau perioade mai îndelungate de cât România. Astfel, datoria către Fond (creditele rămase de rambursat la fine de an), în raport cu cota-parte la acesta, a înregistrat valori sensibil mai mari decât în țara noastră, și anume:
Mexic 126%-607%; Republica Coreea 273%-1500,8%; Thailanda 231,1%-400,7%; Indonezia 11,5%-431,0%; Rusia 16,7%-318,4%; Argentina 109,5%-283,0%. În aceeași perioadă, valorile pentru România au fost de 32,4%-120,2%.
Creditele primite de la Fondul Monetar Internațional și din alte surse au făcut posibilă depășirea crizei financiar- valutare cu care au fost confruntate anumite țări. Spre exemplu, la începutul anilor ’90 Mexicul a cunoscut o criză economică deosebit de gravă: deficitul contului curent al balanței a crescut de la 7451 mil. de dolari SUA în 1990 la 29662 mil. în 1994, adică de patru ori; la sfârșitul anului 1994 – începutul anului 1995, peso-ul s-a devalorizat cu 50%, iar bursa mexicană s-a prăbușit . Pentru a depăși această criză, la 15 februarie 1995 Fondul Monetar Internațional a acceptat să acorde Mexicului, la insistențele trezoreriei americane, un împrumut de 18 mld. de dolari, care se adăuga la un altul de 20 mld. acordate de SUA.
Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, în 1995 Mexicul a făcut trageri de 8758 mil. de Drepturi Speciale de Tragere (13019 mil. de dolari), iar în 1999 de 1034,3 mil. Drepturi Speciale de Tragere (1420 mil. de dolari). La rândul său Mexicul s-a angajat să reducă deficitul contului curent al balanței de plăți de la 8% la 1% din Produsul Intern Brut într-un singur an și să țină inflația sub control.
De asemenea, țările afectate de criza asiatică din toamnă anului 1997 au beneficiat de
importante credite din partea Fondului Monetar Internațional. Astfel, în intervalul 1997-1999, Republica Coreea a efectuat trageri la Fond în sumă de 14050 mil. Drepturi Speciale de Tragere, Indonezia 7466,8 mil. Drepturi Speciale de Tragere, Thailanda 2500 mil. Drepturi Speciale de Tragere etc.
Pentru depășirea crizei din Rusia, in vara anului 1998, autoritățile de la Kremlin au
beneficiat de credite de la Fond în sumă de 5074 mil. Drepturi Speciale de Tragere în 1998 și 1999, care se adaugă la cele 10525 mil. primite în intervalul 1992-1997. FMI a sărit și în sprijinul Americii Latine cu ocazia mini crizei di ianuarie 1999, concretizată în deprecierea monedei braziliene.
Pentru a putea face față acestei provocări, în 1998-1999 Brazilia a făcut trageri de la
Fond în sumă totală de 7869 mil. Drepturi Speciale de Tragere.
Așadar, gradul de utilizare a creditelor aprobate țării noastre de către Fondului Monetar Internațional a scăzut continuu de la 90% în 1991 la 19,5% în 1999. cum se explică această evoluție cu totul nefavorabilă a relațiilor țării noastre cu Fondul? Potrivit practicii Fondului Monetar Internațional, prima tranșă a împrumutului se acordă în mod automat la aprobarea acordului, iar celelalte se eliberează ulterior, trimestrial, în măsura în care au fost îndeplinite condițiile și criteriile de performanță.
În caz de neîndeplinire a acestora, acordul respectiv se renegociază în vederea prelungirii
valabilității sau își încetează valabilitatea.
În cazul concret al țării noastre, în anii 1991 și 1992 tranșele de împrumut au fost
eliberate în funcție de îndeplinirea unor măsuri de politică macroeconomică (liberalizarea
concretă a prețurilor, utilizarea mai multo cursuri de schimb valutar, practicarea unor rate ale
dobânzii real negative etc.).
Începând din 1994, Fondului Monetar Internațional a crescut sensibil gradul de condiționalitate a creditelor aprobate: pe lângă măsurile de politică economică, fiscală, bugetară și monetară, la care s-au angajat Guvernul și Banca Națională prin memorandumul semnat, au fost prevăzute criterii detaliate vizând privatizarea sau lichidarea unui anumit număr de întreprinderi, eliminarea structurilor neperformante etc.
Neîndeplinirea angajamentelor asumate de autoritățile române față de Fondului Monetar Internațional și care condiționau tranșele următoare de credit denotă necunoașterea condițiilor reale din economia românească de către reprezentanții Fondului și lipsa de profesionalism (sau de responsabilitate) a reprezentanților noștri care au propus (sau au acceptat) luarea unor măsuri irealizabile în termene atât de scurte. În orice caz, primirea de către România a unor credite de ordinul zecilor de milioane de Drepturi Speciale de Tragere de la Fondul Monetar Internațional, după negocieri interminabile, verificări și paraverificări ale îndeplinirii criteriilor de performanță, în timp ce alte țări au beneficiat de miliarde în perioade de criză, a creat impresia că Fondul soluționează cererile membrilor săi nu în funcție de nevoile acestora, ci de anumite interese.
Lucrul acesta a ieșit pregnant la iveală în anul 1999, când România avea nevoie strigentă
de sprijinul Fondului Monetar Internațional pentru a putea face față vârfului de plăți legat de serviciul datoriei externe. Fondul Monetar Internațional a promis semnarea, la începutul primăverii, a unui nou aranjament stand-by, condiționat de anularea tuturor facilităților fiscale de care beneficiau agenții economic, încadrarea într-un anumit nivel al deficitului financiar consolidat, de nedepășirea unei rate scăzute a inflației, de privatizarea sau lichidarea unui număr de societăți comerciale, industriale etc.
După mai multe amânări, acordul respectiv, care reflecte toate condițiile impuse de
Fond, a fost aprobat de Consiliul Director, în august 1999. pentru a putea obține tranșa a doua
a împrumutului, Fondului Monetar Internațional a solicitat României să colecteze pe piețele private de capital 350 mil. de dolari, pentru a se asigura ca nu cumva banii împrumutați de la Fond să fie folosiți pentru plata sumelor datorate creditorilor privați. Cu toate eforturile depuse de Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor, această nouă condiție nu a putut fi îndeplinită, din cauza dobânzii excesiv de ridicate pretinse de potențialii creditori. De notat că o asemenea măsură a fost impusă pentru prima dată României, Ecuadorului, Pakistanului și Ucrainei, care au jucat rolul de cobai al Fondului Monetar Internațional.
Spre exemplu, țările afectate de criza asiatică nu au fost obligate să contracteze
împrumuturi pe piețele internaționale, deși Fondul Monetar Internațional știa precis că o parte din creditele de miliarde acordate acestora va ajunge în seifurile creditorilor privați din țările dezvoltate.
Începând cu data de 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internațional a aprobat cererea României vizând încheierea unui acord stand-by pentru o perioadă de doi ani, în valoare însumata de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde euro sau 17,1 miliarde dolari SUA) și realizarea primei tranșe trimise în valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari SUA). Rezultând ca din acest aranjament s-au tras 7 din cele 8 tranșe vizate, însumând 10,57 miliarde DST 1 (aproximativ 11,9 miliarde euro). Cât despre cea de-a 8-a tranșă, aceasta a fost considerată, la cererea autorităților române, ca este doar de tip preventiv și, în cadrul evoluțiilor macroeconomice favorabile, nu a fost folosită.
În cadrul ședinței din data de 25.03.2011, Consiliul Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internațional a acceptat oprirea mai devreme a acordului precedent și solicitarea spre încheierea unui nou aranjament stand-by cu România, de tip preventiv, pentru o perioadă data de 24 luni, în sumă total de 3.090,6 milioane DST (aproximativ 3,5 miliarde euro), reprezentând 300% din cota României la Fondul Monetar Internațional. Data la care acest aranjament a intrat in vigoare a fost 31.03.2011. În cadrul ședinței din data de 15.03.2013. Consiliul Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internațional a aprobat cererea României de a modifica termenul de valabilitate a acordului prin adaugarea a înca trei luni, pâna la data de 30.06.2013, pentru a introduce măsurile necesare finalizării evaluărilor a șaptea și a opta. In data de 26 iunie 2013, Consiliul Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internațional a revizuit rezultatele celei de-a șaptea respectiv a opta evaluări cu privire la îndeplinirea cerintelor de performanță asumate de România în cadrul ultimului aranjament, oferind la dispoziția României a opta tranșă, în valoare de 450,6 milioane DST (echivalentul a 520,74 milioane Euro). Autoritățile române au specificat Fondului Monetar Internațional că nu au de gând să efectueze nici această tragere.
În cadrul sedinței din data de 27.09.2013, Consiliul Directorilor Executivi al Fondului Monetar International a acceptat cererea României de a începe un nou aranjament stand-by, pentru o perioadă de 24 luni, în valoare de 1,75 miliarde DST (aproximativ 1,98 miliarde euro), reprezentând 170% din cota României la Fondul Monetar International. Autoritățile române au specificat Fondului că doresc să trateze acest nou aranjament ca pe unul de tip preventiv, amintind că nu au de gând să efectueze trageri în cadrul acestuia. În același timp, a fost solicitat și Uniunii Europene un ajutor financiar în suma de 2 miliarde euro. În sedinta din data de 26.03.2014, Consiliul Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internațional a revizuit rezultatele primei și celei de-a doua evaluări in legătura cu îndeplinirea normelor de performanță asumate de România în cadrul noului aranjament stand-by,oferind la dispoziția României tranșele doi și trei, reprezentând in total 389,4 milioane DST (echivalentul a 436,3 milioane Euro). Așadar până la momentul acesta, valoarea totală a resurselor oferite spre dispoziția țării noastre în cadrul aranjamentului stand-by actual însumează 584,1 milioane DST (echivalentul a 654,4 milioane Euro). Autoritățile au ales sa continue să trateze actualul acord ca preventiv și nu au de gând să efectueze trageri. În același timp, în cadrul aceleiași ședințe a Consiliului Directorilor Executivi au fost revizuite rezultatele misiunii „ex post evaluation”, ce a avut ca obiect verificarea post factum a aranjamentului stand-by trecut, aprobat pentru țara noastra în luna martie 2011.
În data de 07.08.2009, Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internațional a aprobat rezoluția privind o nouă distribuire generală de DST, în suma totală de 250 miliarde DST. Această distribuire generală a fost acompaniata de o alocare specială, care a fost propusă încă din anul 1997, dar care la vremea respectiva nu a reusit sa atinga cvorumul necesar aprobării.
La aceasta data, valoarea alocărilor cumulative de DST-uri aferentă țarii noastre este de 984,8 milioane DST. În conformitate cu Statutul Fondului, alocările de DST nu sunt insoțite de dobândă, țările afiliate primesc dobândă doar atunci când deținerile de DST cresc peste nivelul distribuirilor și plătesc dobândă atunci când deținerile scad sub nivelul distribuirilor.
În calitatea sa de stat membru, România ofera Fondului Monetar Internațional informații și realizează consultări în fiecare an cu această instituție, în acord cu specificatiile Articolului IV al Statutului FMI. În sfera politicilor de verificare a gradului de adoptare a standardelor internaționale în domeniile relevante pentru activitatea Fondului Monetar Internațional, România a luat parte la:
• Programul Băncii Mondiale și Fondului Monetar International de verificare a sectorului financiar . În aceste conditii, experții BM și FMI au creat raportul Financial Sector Stability Assessment – FSSA, raport ce a monitorizat si identificat principalele slabiciuni ale sectorului financiar românesc și oferă un sir de recomandări si sfaturi pentru revizuirea si corectarea acestora.
• ROSC – Data Module (raportul privind respectarea standardelor și codurilor), cu acest raport prin care expertii Fondului Monetar International realizează o evaluare a practicilor românești cu privire la diseminarea datelor referitor la Standardul Special de Diseminare a Datelor – SDDS .
România in calitatea sa de țară membră, sa bucurat de-a lungul timpului de asistență tehnică în anumite domenii, aici incluzând politica monetară și organizarea băncii centrale, observarea și reglementarea bancară și statistica.
Comunicatele oficiale ale reprezentanței Fondului Monetar International in țara noastra, acordurile Stand-by, rapoartele, precum și o sumedenie de alte informații sunt disponibile pe website-ul FMI .
1 Din suma aceasta, 8,62 miliarde DST (81,58%) au fost trase de BNR, iar 1,95 miliarde DST (18,42%) de către MFP.
În tara noastra, Fondul monetar International conduce procesul de supraveghere în mod frecvent prin Consultările din cadrul Articolului IV.
În data de 25.06.2008, Comitetul Executiv al Fondului Monetar International a reusit sa finalizeze consultările în cadrul Articolului IV cu țara noastra. Ca urmare acestora au fost exprimate aprecieri pentru rezultatele economice inbunatatite ale Romaniei, fiind lansat însă un avertisment cu privire la riscurile decurgând din dezechilibrele introduse de sectorul privat și slabiciunile externe. Specialistii Fondului Monetar International recomanda o vizare asupra politicii fiscală mai puțin stimulativă, o politică monetară prudentă și relansarea reformelor structurale pentru asigurarea sustinerii creșterii economice.
Economia resimte semnele unei reveniri incipiente. Țara noastra a fost afectata puternic de criza economica globală. Activitatea economică a ramas slaba pe tot parcursul trimestrului trei din anul 2009, aceasta sa micit cu 0,6% trimetru-la-trimestru si cu 7,1% an-la-an. Totuși, indiciii de frecventa crescuta confirma faptul ca stagiile de productie se stabilizează și ca evolutiile benefice din zona euro incep sa stimuleze productia industrială si exporturile. Variabilele macroeconomice reale cheie cresc acum de la lună la lună. Daca se păstrează ritmul actual, se preconizează ca activitatea economică va redeveni la niveluri pozitive in primul trimestru al anului 2010.
În pofida crizei severe, inflatia s-a stabilit a fi relativ ridicată dupa standardele regionale. Inflația IPC de la finele anului 2009 a fost de 4,7%, in cădere fata de 6,3% in 2008, dar deasupra limitei superioare a intervalului de țintire a inflatiei stabilit de BNR. În urma scaderii de la începutul anului, inflatia a revenit usor la finalul anului cu ajutorul majorării accizelor la produsele din alcool si tutun. Cresterea prețurilor la produsele nealimentare a arătat presiuni inflaționiste care persistau, reflectând duritațile de pe piata muncii și a produselor dar si efecte de transmitere asimetrică a deprecierii monedei naționale. Totuși, pe măsura ce lovitura produsa de majorararea accizelor scade, este de așteptat ca inflatia să scadă până la încadrarea sa in intervalul ținta stabilit de banca centrala.
Criza economică a accentuat poziția fiscală slabită a țarii. Ridicarea veniturilor a scazut in mod grav la debutul anului, reflectând comertul, veniturile si cheltuielile in scadere. În același timp, s-a dovedit a fi greu de manevrat nivelul cheltuielilor curente, depăsiri înregistrandu-se la mai multe categorii, chiar și la cheltuielile cu salariile din sectorul public, ce au fost compensate prin taieri ale cheltuielilor de capital, cheltuieli mai mici cu dobânzile si unele îmbunatatiri în vederea colectarii veniturilor spre finele anului. Introducerea târzie a măsurilor cu scopul de a reduce cheltuielile in ultimul trimestru (concediul fără plata timp de 10 zile si restructurarea agențiilor de stat) a scazut economiile preconizate, dar guvernul a reușit pâna la urma sa-și atinga obiectivul si anume încadrarea in ținta de deficit stabilită pentru finele anului.
Presiunile de pe piața financiară a slabit in ultimele luni, dar conditiile de creditare se mențin dificile. Guvernul a reușit performanta de a si acoperi nevoile de finanțare pe termen scurt pe piata internă de obligațiuni fără a fi presați in mod semnificativ asupra ratelor interne, în parte cu ajutorul ușurarii condițiilor în ceea ce privește rezervele minime obligatorii ale bancilor. În cadrul piețelor internaționale, marjele CDS pentru țara noastră sunt acum aproape de nivelurile la care se situau înainte de falimentul băncii Lehman Brothers. Băncile au scazut în mod grav creșterea creditului ca rezultat al activității economice scazute și pentru a-și întării pozițiile financiare având in vedere nevoia de capital si limitele privind lichiditățile, standardele mai stricte de acordare de împrumuturi si înrautatirea calitătii activelor.
În România tranziția a fost susținută de asistența tehnică din partea agențiilor multilaterale.Fondul Monetar Internațional a oferit suport in diferite domenii,în mai mult de 40 de misiuni de asistență tehnică din 1990 pâna acum.Aportul din partea expertilor fondului s-a bazat pe un numar de domenii cheie cum ar fi:reformele fiscale,modernizarea Banci Centrale si a sistemului bancar.Introducerea unei reforme cuprinzatore a administratiei fiscale in conformitate cu recomandarile mai multor misiuni de asistenta tehnica de la Departamentul de Afaceri Fiscale ale fondului a inceput in ianuarie 2003,pe 6noiembrie 2002 a fost terminat un raport.
In urmatorul an,2003 a fost terminat un FSAP,in timp ce asistenta tehnica din partea Departamentului Sisteme Monetare si Financiare privind atingerea continua a inflatiei.
Autoritatile s-au oferit sa actualizeze FSAP pana la finalul anului 2008.
Fondul Monetar Internațional administra cateva operațiuni neînsemnate inainte de izbugnirea crizei și se zovnea chiar desființarea instituției. Inainte de izbucnirea crizei, Fondul Monetar International oferea credite doar țărilor din lumea a treia, adica tările care cotizau solicitau reducerea bugetului acestuia și unele dintre aceste țări contestau rolul Fondului. Actuala criza a schimbat această gândire și multe dintre țări revin la Fondul Monetar International pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Azi, această organizație are programe de finanțare în valoare de sute de miliarde de euro cu mai multe state dezvoltate din lume. Una dupa alta, țările lovite de criza s-au văzut nevoite să ceară ajutorul Fondului Monetar International.
In Europa, Fondul Monetar International a oferit credite în valoare 140 miliarde de euro. Cerintele impuse de Fondul Monetar International au dictat cursul economiilor pe care aceasta le-a împrumutat.Responsabil de această schimbare este directorul Fondului Monetar International Dominique Strauss-Kahn.
Cetatenii europeni sau opus vehement față de măsurile de austeritate și au acuzat Fondul Monetar International că este cel care le impune aceste schimbări atât de severe fara a se gandi la nivelul de trai pe care aceștia îl au. Băncile, în timpul recesiuni, au început să acorde tot mai greu imprumuturi, iar guvernele se confruntă cu o lipsă tot mai acută de finanțare, iar Fondul Monetar International și-a dublat fondul destinat împrumuturilor, a relaxat condițiile de creditare și a făcut mai multe scheme de finanțare pentru a ajuta tarile să facă față efectelor crizei.In condiții normale Fondul Monetar Internațional permite unei țări să se împrumute cu până 300% din suma pe care o cotizează, în timpul crizei a ridicat considerabil acest plafon, de exemplu: Grecia: 3.212%, Irlanda: 2.322%, România: 1.111%.
Profiturile fondului monetar au început să crească, de la credite cu dobândă 0 acordate tarilor aplicate de aceasta. Atunci când ofereau credit unei anumite tari, economiștii Fondului stabileau, împreună cu guvernatorul din respectivul stat, țintele care trebuie atinse pentru eliberarea tranșelor.
Ca sa poata atinge aceste ținte, precum cele privind deficitul de buget, cele legate de arierate sau rezultatele companiilor de stat, guvernanții au impus uneori măsuri dure, unele la cererea Fondului, altele pentru tarile subdezvoltate din lumea a treia, instituția dă bani acum cu dobândă mult mai mică decât cele întâlnite pe piețele de capital. Dobânzile variază în funcție de fiecare stat. Fiecare tranșă de credit vine cu o dobândă diferită în fucție de cursul de schimb în acel moment al monedei Fondului Monetar International și de piețele concurențiale. În general, dobânzile rămân secrete.
Limitarile si conditiile impuse de finanțatorul extern pentru acordarea creditelor au conturat economiile țărilor pe care le-a finanțat și au dictat ritmul și prioritatea reformelor că pur și simplu nu aveau altă strategie. In moment ce criza devine tot mai acută, în tarile care s-au împrumutat, țintele au fost tot mai greu de atins. Astfel, statele au apelat la măsuri de austeritate care au dus mai degrabă la încetinirea creșterii economiei decât la relansare.
În anul 2011, capacitatea de creditare a Fondului este de 234 miliarde de dolari. În următorii ani, aceasta va crește până la 450 miliarde de dolari, ca rezultat de a majora aceste fonduri la 750 miliarde de dolari. În plus, Fondul deține și rezerve de aur de aproximație 3140 tone. În general, țările sărace sunt predispuse la corupție, astfel FMI intervenind cu măsuri mult mai drastice pentru a salva țara respectivă. Statele precum Italia, Japonia, Taiwan, China nu au excelat la capitolul anticorupție, însă economic s-au descurcat destul de bine.
Fondul Monetar International sau Comisia Europeană are în vedere toate statele în care corupția a evoluat mult sau dorește să evolueze stopând corupția în domeniul public. Recesiunea actuală a acentuat corupția, oamenii văzând prin corupție un mod mai ușor de a obține anumite lucruri.
Incepand cu izbugnirea crizei financiare internaționale, băncile centrale din țările bogate, în special cea din SUA și Banca Centrală Europeană s-au angajat în politici costisitoare costând în achiziții de obligațiuni și reducerea dobânzilor de politică monetară pentru a ajuta lichiditățile pe piața și pentru a evita blocarea creditării.
Tara noastra a semnat un acord de stand-by cu Fondul Monetar International în octombrie 2009 și încheiat cu succes în martie 2011, stabilizând economia României după părerea oficialilor FMI. Fără să-și atribuie în mod abuziv acest drept, finanțatorii de la Washington spun că cele aproape 15 miliarde de euro au stabilizat cursul și au asigurat finanțarea confortabilă a deficitului bugetar, într-un moment în care accesul României pe piețele de capital era dificil.
Când guvernanții negau intrarea României în recesiune, acordul era catalogat ca unul preentiv, așa cum este actualul, încheiat în aprilie ca pe o linie de siguranta . Mai apoi, banii au finanțat preventiv deficitul bugetar, în cea mai mare parte de salariile din sistemul public și de pensii care aveau cele mai ridicate ponderi în cheltuielile bugetare. Guvernanții și FMI nu au fost niciodată de acord cu ideea că banii de la Fond au plătit factura socială. Dar, indirect, asta s-a întâmplat. Dobânda medie la care au fost livrate tranșele a fost de 3,5% pe an. Dacă s-ar fi împrumutat pe piețele externe, tara noastra ar fi plătit o dobândă de aproape trei ori mai mare în anul 2009. Pe piața internă, aceasta depășea 10% pe an, la creditele în lei, cu scadențe între șase luni și un an. Tot la primele negocieri se spunea că unul dintre obiectivele principale ale acordului este reluarea creditării, prin reducerea rezervelor minime în valută constituite de bănci.
Chiar si cu eforturile sustinute ale BNR, băncile au rămas retinute in privinta finanțarii investițiilor private, preferând să dea bani statului, la dobânzi care le-au permis să-și mențină business-ul pe o piață lovită de avalanșa creditelor neperformante. În mod real, mai mult de jumătate din creditul total de la Fondul Monetar International, Comisia Europeană și Banca Mondială au finanțat deficitul bugetar. În cei patru ani de acord, Guvernul a luat măsuri suficient de dure încât finanțatorii externi să se declare mulțumiți. Iar la discuțiile premergătoare actualei înțelegeri, de tip preventiv, Fondul Monetar International a trebuie să declare că tara noastra nu mai este intr-o stare atat de grava, ci mai degraba intr-un stadiu aproape de vindecare.
FMI trebuie să gestioneze cat mai bine situațiile de criză, nu doar cele care se petrec doar în anumite state afiliate în mod particular, precum și celor care reprezintă o amenințare pentru sistemul monetar internațional.
Reprezentantii Fondului Monetar International cat si cei din Comisia Europeana au efectuat o vizită la București în perioada 15-29 ianuarie 2013, pentru a purta diverse discuții referitoare la cea de-a șaptea, dar în același timp și ultima evaluare de către Fondul Monetar International cat și ultima evaluare a Comisiei Europene a programului economic al României. După această întâlnire s-a ajuns la un consens cu privire la următoarele acțiuni ce trebuie reparate, fiind esențiale pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute în acord. Obiectivele pe care tara noastra trebuie să le prelucreze pentru a se adapta cerințelor acestor stuff-uri sunt: reducerea arieratelor statului, reforma înterprinderilor publice și proiectul de buget pe 2013. În acel moment, guvernul României a solicitat prelungirea contractului cu trei luni de zile pentru a putea îndeplini cerințele. Acest lucru ar trebui să faciliteze în același timp și ultima evaluare din partea Uniunii Europene. Astfel România, în momentul actual, a rezolvat doar una din cele trei cerințe, adică proiectul bugetar pe anul 2013.
Discrepantele financiare adunate înainte de criza financiară internațională au fost în mare parte corectate. Pierderile bugetare pe anul 2012 au fost reduse, dar cu toate acestea, ținta de deficit cash nu a fost îndeplinită din cauza suspendării rambursărilor pentru o parte din proiectele finanțate din fonduri europene pe fondul neregurilor constatate de autoritățile române de audit. Pe anul 2013, se dorește un deficit bugetar de 2,4 % din PIB.
Cat despre salariile minime publice, acestea vor crește de la 700 ron la 750 ron din 1 iulie 2013. Autoritățile române au promis că se vor ocupa de tot ce va fi nevoie pentru a îndeplini toate cerințele Fondului Monetar International și ale Comisiei Europene, dar în același timp au spus că vor crea locuri de muncă pentru consumatorii români casnici.
Tara noastra nu a ieșit din criza în care se află, deși autoritățile sustin că ne aflam pe drumul cel bun. Este un drum lung și greu de parcurs pentru o țară fost comunistă pentru a putea ajunge, dar, în același să implementeze toate regulile impuse de diverse instituții internaționale la care tara noastra a cerut ajutorul pentru a putea depăși criza actuală. Trebuie să avem multă răbdare și să sperăm că totul va reveni pe un drum mai bun.
Angajatorilor le vor fi reduse contribuțiile de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale, dar nu de la 1 iulie cum se preconiza, ci de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, dar fără majorarea deficitului, a anunțat premierul Romaniei Victor Ponta. Măsura nu are însă și acordul Fondului Monetar International.
Fondul Monetar Internațional si Guvernul nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS de la 1 iulie. Cu toate acestea, Executivul a decis să ignore rezervele Fondului și să trimită la Parlament un proiect de lege în baza căruia să fie redus CAS-ul cu 5 puncte procentuale. Măsura ar urma să intre în vigoare la 1 octombrie și nu de la 1 iulie, așa cum se promisese.
În ultima scrisoare de intenție, Guvernul se angajase să implementeze, în a doua parte a acestui an, o reducere semnificativă a cotei contribuțiilor sociale, într-o manieră “neutră din punct de vedere bugetar”, cu accentul pe măsuri de lărgire a bazei de impozitare.
Reducerea CAS, obligație fiscală ce revine atât angajatorilor, cât și angajaților și care se află la unul dintre cele mai ridicate niveluri în UE, este una dintre țintele importante ale Guvernului Ponta. “Faptul că am cuprins în Memorandum intenția foarte clară de a reduce contribuțiile de asigurări sociale cu o valoare semnificativă, de 5%, de la 1 iulie este un angajament politic pe care-l vom îndeplini”, spunea premierul în toamna anului trecut. “Sigur că nu e ușor, dar tot ce am promis până acum am făcut, și vom face și reducerea CAS, pentru că este o măsură bună, corectă pentru economie și e un angajament politic foarte clar”, adăuga el.
Florin Citu de meserie economis spune că refuzul Fondului nu este o surpriză. Acesta poate fi explicat de o convingere a Fondului Monetar International că astfel de măsuri necesita a fi adoptate de la începutul unui an, nu de la jumătatea acestuia. O altă posibilă cauză este o eventuală neîncredere referitoare la colectarea unor sume importante de bani în viitor în contul taxei pe stâlp..
Gheorghe Ialomițianu, fost ministru de Finanțe și membru în Comisia de profil a Camerei Deputaților, afirmă că în discuțiile purtate cu Fondul Monetar International instituția și-a declarat acordul privind reducerea CAS sub rezerva prezentării de către Guvern a unor soluții de compensare a efectelor bugetare. În prima parte a anului curent rezultatele sunt dezastruoase. ”În luna mai 2014 s-au încasat la buget cu 200 de milioane lei mai puțin decât în mai 2013. Este surprinzător deoarece aceasta este luna în care au existat și acciza suplimentară la carburanți și taxa pe stâlp”, spune el. Domnul Ialomițianu este de parere că ne așteaptă o rectificare bugetară negativă, că investițiile Guvernului sunt în scădere din necesitatea de a economisi bani și că anul 2015 va fi și mai dificil deoarece România s-a angajat să își crească cheltuielile militare și să scadă deficitul structural la sub 1% din PIB. Există informații neoficiale privind existența unor discuții referitoare la micșorarea CAS cu 2,5% și creșterea deficitului bugetar pentru acoperirea efectelor.
,,Fondul Monetar International pleacă și fără scrisoare de intenție ‘
Chiar dacă nu și-a dat acordul asupra micșorării contribuției, Fondul Monetar International pleacă din România fără a avea scrisoare de intenție, caz rar întâlnit. ”În general, FMI pleacă fără o scrisoare de intenție atunci când fie România nu își îndeplinește angajamentele, fie părțile nu se înțeleg la negocieri”, explică Gheorghe Ialomițianu. Un caz similar a mai fost întâlnit în 2012. Atunci a fost ratată ținta arieratelor, iar acordul cu Fondul Monetar International a fost prelungit cu câteva luni pentru a putea fi îndeplinite angajamentele luate de noi.
Conform surselor oficiale citate de Mediafax, conducerea Fondului Monetar International se va reuni abia în toamnă pentru a analiza rezultatele misiunii de evaluare.
In cadrul intalnirii bordului din toamnă, cel mai probabil în luna noiembrie, vor fi astfel verificate atât rezultatele acestei misiuni de evaluare, cât și cele ale misiunii programate pentru lunile iulie-august.
Ionut Dumitru președintele Consiliului Fiscal, a arătat însă că scaderea CAS cu 5 puncte procentuale va fi foarte greu de realizat, dacă nu se îmbunătățește colectarea încasărilor, în condițiile în care în primul trimestru nerealizările la buget au fost de peste un miliard de lei din taxe și impozite.
Suspendarea acordului cu FMI este un moment dificil,crede presedintele Consiliului fiscal. Nu este de parere ca România își permite în momentul de față să renunțe complet la relația cu FMI. Cel putin nu acum. " Doar dupa expirarea acordului, poate fi o discuție în funcție de cum avanseaza lucrurile, dar in acest moment cred că avem nevoie să ne ducem la bun sfarsit obligațiile pe care ni le-am asumat și care ar fi un semnal pentru piețele financiare că suntem serioși și avem un angajament ferm pentru reforme structural. "
"Dar, între timp, se pare că se întâmplă niște lucruri. Adică, până se reiau discuțiile, se pare că Guvernul dorește să ia anumite măsuri care au un impact semnificativ în primul rând la nivelul reducerii de CAS. Impactul este mai mult decât semnificativ, că discutăm de 3, 4, 5 miliarde de lei la orizontul unui an de zile. Cifra este mai mult decât semnificativă și riscul de derapaj bugetar pentru 2015 este unul foarte mare, dacă nu reușim să găsim măsuri compensatorii. De fapt, probabil aceasta a fost și poziția Fondului: putem implementa măsura respectivă dacă găsim măsuri compensatorii", a explicat președintele Consiliului Fiscal.
În opinia sa, măsura compensatorie prevăzută în actul normativ de aprobare a reducerii CAS cu cinci puncte procentuale, respectiv îmbunătățirea colectării, nu poate fi luată în calcul.
"Cred că este o glumă. De îmbunătățirea colectării discutăm de peste 20 de ani, toate guvernele și-au propus îmbunătățirea colectării și nu este deloc prudent să îți întemeiezi o proiecție bugetară pe îmbunătățirea colectării. Dacă se produce, acesta ar trebui să fie un plus. Discutăm de miliarde de lei care nu pot apărea peste noapte din îmbunătățirea colectării. Nu că nu ar putea să apară, dar experiența noastră istorică arată că nu s-a întâmplat lucrul acesta", a precizat Ionuț Dumitru.
Referitor la măsura anunțată recent de Guvern cu privire la majorarea sporurilor acordate angajaților din armată, servicii de informații și penitenciare, președintele Consiliului Fiscal a apreciat că nu reprezintă o problemă atâta timp cât autoritățile se încadrează în plafonul de cheltuieli salariale care este obligatoriu conform legii.
"Nu știu cât de urgentă era această măsură și de ce, dacă se intenționa să fie făcută, nu a fost bugetată de la bun început. Nu știu în acest moment care este impactul la nivel de buget, dar trebuie să rămânem în aceeași anvelopă salarială care este obligatorie conform legii", a subliniat Ionuț Dumitru.
Nu vor fi bani pentru contribuții nici în 2015-2016
In Romania guvernul își poate permite reducerea CAS în 2014, dar măsura luata trebuie să fie sustenabilă pe termen lung, în 2015 și 2016, ani pentru care nu au fost identificate resursele, a specificat joi premierul Victor Ponta, într-un interviu acordat Bloomberg. Tara noastra nu va avea nevoie să reînnoiască acordul cu Fondul Monetar Internațional ,acord care ajunge la sfarsit anul viitor, a mai spus premierul în interviul menționat.
2,5 miliarde lei este efortul bugetar presupus de reducerea CAS cu 5% pentru a doua jumătate a anului.
2.2 Drepturile și obligațiile României ca țară membră a Fondului Monetar Internațional
În urma aderării la Fondul Monetar Internațional, România a obținut următoarele drepturi:
• dreptul de a obține credite în regim normal sau ca facilități. Începând cu anul 1990,
România a beneficiat de facilități sub forma tragerilor curente, acordurilor stand-by,
finanțărilor compensatorii și a facilităților de transformare sistematică;
• dreptul de a obține credite în monedele altor țări membre sau în Drepturi Speciale de Tragere din resursele generale ale Fondului, în schimbul unei sume în moneda națională, în condiții mult mai avantajoase decât cele ale pieței, fiind obligată să respecte în schimb o serie de condiții impuse de Fondului Monetar Internațional tuturor țărilor membre aflate în postura de debitor față de Fond;
• dreptul de alocări de Drepturi Speciale de Tragere în cazul unor noi emisiuni de Drepturi Speciale de Tragere. Datorită faptului că Fondul Monetar Internațional a întrerupt emisiunile de Drepturi Speciale de Tragere începând din 1972, România nu a putut beneficia de astfel de alocări decât începând cu anul 1979;
• dreptul de participare la luarea deciziilor în cadrul Fondului Monetar Internațional. România deține un număr de voturi corespunzător cotei sale de participare, iar acest drept de vot se exercită prin intermediul unui grup format din 12 țări (Armenia, Bosnia si Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Olanda și Ucraina), grup condus de reprezentantul Olandei, care reprezintă și interesele țării noastre în Consiliul Executiv al Fondul Monetar Internațional;
• dreptul de aderare la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și la filialele sale.
În urma aderării la Fondul Monetar Internațional, țara noastră și-a asumat și o serie de obligații, și anume:
• subscrierea și vărsarea cotei-parți de capital;
• convenirea cu Fondul Monetar Internațional a unui curs reprezentativ al leului față de dolarul american;
• să nu aplice restricții asupra efectuării plăților curente în relațiile economice internaționale;
• să se consulte cu Fondul Monetar Internațional și să colaboreze cu celelalte țări membre;
• să furnizeze informații cu caracter economic și financiar privitoare la deținerile
oficiale de aur și de mijloace de plată internaționale, evoluția importurilor și a exporturilor,
balanța de plăți, investițiile străine, cursul de schimb și altele.
Începând cu anul 1972, țara noastră a încheiat până în prezent cu Fondul Monetar internațional zece acorduri stand-by, ca suport financiar al programelor economice.
Critici la adresa FMI
De-a lungul timpului criticile aduse la adresa Fondului Monetar International au crescut.Personalitatii importante ale vieti economice si politice cum ar fi Milton Friedman si Henry Kissinger au ajuns la concluzia ca FMI ar trebui desfiintat pentru ca a devenit o institutie depasita de evenimente.
Primul repros care i se aduce Fondului Monetar International este ca el nu a mai reusit sa contribuie la refacerea capacitatii de plata si la stabilirea capacitatii de schimb in tara aflata la nevoie.
Critici considera ca au fost mai in avantaj creditorii decat debitori aflati la nevoie.
Oprivire in ansamblu trebuie sa tina seama de urmatoarele situatii :
-Tarile care au nevoie de capital trebuie sa apeleze la serviciile Fondului Monetar International ,nu Fondul se ofera sa ajute,adica nu el preia initiativa.
-Resursele fondului sunt limitate.Resursele vin in mare parte din cotele parti ale statelor afiliate.FMI are datoria de a le manevra corect.
-Fondul Monetar International nu se implica in afacerile interne ale tarilor debitoare.
Planul de masuri stabilit nu poate fi decat unul de criza.
Acordul stand-by are nevoie de garantia ca datoria poate fi recuperata.
Situatiile de care se ocupa Fondul Monetar International sunt dintre cele mai grave.In concluzie vindecarea este departe de a fi usoara.
Concluzii
Conlucrarea țării noastre cu Fondul Monetar Internațional a constituit un rol esențial în imtroducerea unor programe de reformă economică. Aceste programe aveau menirea să garanteze, reducerea inflatiei, liberalizarea economiei,reducerea șomajului prin mărirea investițiilor, atragerea investițiilor din străinătate prin liberalizarea pieței de capital și a fluxurilor monetare, creșterea producției,restructurarea întreprinderilor care nu sunt rentabile,etc.
Fondul Monetar Internațional a jucat un rol activ în procesul de tranziție din România, condiționând acordarea de împrumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale în economia românească. Fondul Monetar Internațional este responsabil cu înfăptuireaa tranziției în țara noastră dar și în celelalte țări foste comuniste doar în limita în care acestea au introdus programele de reformă în strânsă legătură cu respectarea condiționărilor obligatorii ale acestei instituții și cu cerințele specifice fiecaăei țări în ceea ce privește reforma economică.Relația cu Fondul Monetar Internațional pentru România a fost uneori contradictorie, datorită lipsei de profunzime a reformelor promovate în România în perioade diferite ale tranziției, dar și a lipsei de flexibilitate a Fondul Monetar Internațional în ceea ce privește unele seturi de programe recomandate, total neadecvate structurii economiei țării noastre.
Tintele principale pe care Fondul Monetar Internațional le recomandă sunt stabilitatea macroeconomică (creșterea sustenabilă și revenirea la niveluri reduse ale inflației) și revigorarea reformelor, cu orientare pe termen mediu.
Pentru a evita derapajele economice, în special în ceea ce privește contul curent, banca
centrală trebuie să ia următoarele măsuri: implementarea cadrului de țintire a inflației cu
fermitate și continuarea îmbunătățirii supravegherii bancare și a sectorului financiar.
Guvernul trebuie să aibă în vedere întărirea politicii fiscale, dezvoltarea unui cadru
fiscal riguros pe termen mediu care să guverneze deciziile de politică fiscală; crearea
instituțiilor care să vegheze buna implementare a politicilor, în special a celor fiscale;
îmbunătățirea în continuare a mediului de afaceri și reformarea sectorului public pentru
creșterea calității cheltuielilor publice, prin direcționarea acestora cu precădere către acele
activități care vor spori productivitatea în România.
Fondurile europene oferă României o oportunitate de îmbunătățire a potențialului de
creștere și de accelerare a procesului de catching-up. Principalele instrumente Uniuni Europene sunt fondurile structurale și de coeziune. Acestea finanțează investiții în infrastructură, resurse umane, fiind destinate creșterii permanente a potențialului productiv al țării și accelerării procesului de convergență reală. Alocările pentru programele regionale sunt de asemenea semnificative, în concordanță cu dimensiunea țării și a disparităților regionale.
Principala problema este absorbția acestor fonduri de dupa aderare. Trebuie să se creeze
capacitatea administrativă necesară pentru verificarea proiectelor, implementarea eficientă,
asigurarea co-finanțării și decontării fondurilor Uniuni Europene după transmiterea documentației
corespunzătoare.
Bibliografie
Alexandrescu, Ion, România între Est și Vest, volumul I-Aderarea României la FMI și BIRD, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.
Bălăceanu Cristina, Instituțiile financiare internaționale, Ed. Pro Universitaria, București 2007.
Brezeanu Petre, Simion I., Novac L., Instituții financiare internaționale, Ed. Economică, București 2000.
Brezeanu Petre, Simion I., Novac L., Instituții financiare internaționale, Ed. Economică, București 2000.
Drăgoescu Elena, Fondul Monetar Internațional, Ed. „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureș 2000.
Drăgoescu Elena, Fondul Monetar Internațional, Ed. „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureș 2000.
Paul Bran, Ionela Costică, Economica activității financiare și monetare internaționale, Ed. Economică, București, 2003.
Voinea, Gheorghe, Instituții financiar-bancare internaționale, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2009.
Zaharia, Rodica Milena, Economia mondială, Ed. Era, București, 1999.
http://www.fmi.ro
www.imf.org
www.mae.ro
www.realitatea.net
WWW.ROMANIALIBERA.RO
www.mediafax.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Monetar_Internațional
Bibliografie
Alexandrescu, Ion, România între Est și Vest, volumul I-Aderarea României la FMI și BIRD, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.
Bălăceanu Cristina, Instituțiile financiare internaționale, Ed. Pro Universitaria, București 2007.
Brezeanu Petre, Simion I., Novac L., Instituții financiare internaționale, Ed. Economică, București 2000.
Brezeanu Petre, Simion I., Novac L., Instituții financiare internaționale, Ed. Economică, București 2000.
Drăgoescu Elena, Fondul Monetar Internațional, Ed. „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureș 2000.
Drăgoescu Elena, Fondul Monetar Internațional, Ed. „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureș 2000.
Paul Bran, Ionela Costică, Economica activității financiare și monetare internaționale, Ed. Economică, București, 2003.
Voinea, Gheorghe, Instituții financiar-bancare internaționale, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2009.
Zaharia, Rodica Milena, Economia mondială, Ed. Era, București, 1999.
http://www.fmi.ro
www.imf.org
www.mae.ro
www.realitatea.net
WWW.ROMANIALIBERA.RO
www.mediafax.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Monetar_Internațional
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Relatiile Romaniei cu Fondul Monetar International (ID: 107848)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.