Relatiile Romani Chineze din a Doua Parte a Regimului Ceausescu

=== cfb1a8412ba5630a7404c2819507b2f2ec593173_113832_1 ===

Relațiile Româno-Chineze vs Româno-Koreene din a doua parte a regimului Ceaușescu

CUPRINS

Introducere

Cadrul general al relațiilor Romano-Chineze

Cadrul general al relațiilor Româno-Coreene

Relațiile Româno-Chineze în perioada comunistă

Relațiile Româno-Coreene în perioada comunistă

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Prezenta lucrare iși propune să arate într-un mod succient și clar relațiile politice, economice și diplomatice dintre statele România, Coreea și China, începând cu perioada Războiului Rece până la Revoluția din 1989, accentuând în mod special situația acestora din cea de-a doua parte a regimului Ceaușescu. O primă parte a lucrării va prezenta cadrul general în care s-au stabilit și consolidat aceste relații, identificând totodata avantajele și dezavantajele unui colaborari intrastatale. A doua parte a lucrării va descrie relația dintre România aflată sub regim communist, China Republică Populară și Coreea Republica Democrată, prin prisma obiectivelor comune propuse și a condițiilor de intra-ajutorare. Ultima parte a lucrării va expune asemnănările și deosebirile dintre aceste relații diplomatice.

Premisele de la care pornește prezentul studiu susține faptul că influența relațiilor României cu aceste state a avut un impact deosebit, statul cunoscând în acea perioada o continuă dezvoltare economico-militară, dar și faptul că relațiile dintre cele trei state au suferit modificări semnificative în urma transferului de regim din România, după 1989.

Cadrul general al relațiilor Romano-Chineze

Startul relațiilor de colaborare dintre Romania și China iși are originea încă de la sfarșitul secolului XIX-lea. În 1880, la Paris, a avut loc prima întalnire dintre un oficial roman, respectiv Mihail Kogălniceanu și un oficial chinez. Între cele două state s-au stabilit relații diplomatice începând cu 18 octombrie 1939. Din nefericire primul impas în relațiile oficiale a avut loc in contextul recunoașterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, de natura pro-japoneză, la data de 10 iulie 1941. Cu toate acestea, pe 5 octombrie 1949, Romania a fost cea de-a treia țară ce a recunoscut în mod oficial Republica Populară Chineză. Începând cu martie 1950 au fost acreditați primi ambsadori.

După 1957, pe măsură ce puterea militară și economică a chinezilor a sporit, între China și URSS au apărut numeroase divergențe. Printre acestea s-au numărat, refuzul URSS-ului de a dezvălui chinezilor tainele bombei atomice, oferirea creditului financiar Indiei, adversar incomod al lui Mao sau demiterea ministrului chinez al Apărării, Peng Dehuai, apreciat în URSS. Tensiunile cumulate au izbugnit public în Conferința celor 81 de partide comuniste și muncitorești, desfășurară la Moscova în perioada (11-25 noiembrie 1960), pe fondul retragerii sprijinului logistic furnizat Chinei de către URSS, prin cei 1390 de consilieri economici, astfel nici echipamentele prevăzute prin acordurile bilaterale nu au mai fost livrate. Cu toate acestea, schisma celor doi giganți a fost provocată de o a treia țară, mult mai mică și anume Albania (comunistă a lui Enver Hodja), ramasă fidelă stalinismului și respingând reformele hrușcioviste. După ce relațiile diplomatice dintre Moscova și Tirana s-au rupt, China a creditat în primă instanță Albania cu 13 milioane de dolari.

In 1960 erau așadar două tabere, prima dintre acesta, de partea Chinei era formată din Albania, Coreea de Nord, Vietnamul de Nord și partidele comuniste din Indonezia, Japonia, Laos, Malaysia, Thailanda, Vietnamul de Sud și Noua Zeelandă, iar cea de-a doua, pro-sovietică era formată din statele est și central europene, excepție făcând Albania și Iugoslavia. Între aceste două nuclee România a declarat o atitudine neutră.

În acest context in 1963-1964 România face numeroase demersuri pentru consolidarea relației cu China, convocând în primul rând întâlniri cu oficiali chinezi, astfel la 12 decembrie 1963, la Snagov, Gherghe Gheroghiu Des se întalnește cu ambasadorul chinez, expunându-i acestuia că PMR-ul și-a “reconfigurat poziția în interiorul lagarului comunist și că se doresc contacte directe și de nivel inalt cu China”.

Prima vizită oficială în Republica Populară Chineză a avut loc în perioada 3-11 martie 1964, când o delegație formată din Ion Gheorghe Maurer (președinte al Consiliului de Miniștri), Emil Bodnăraș Nicolae Ceaușescu și Chivu Stoica (membri ai Biroului Politic ai Partidului Muncitoresc Român) s-au întalnit cu oficiali chinezi și anume Mao Zedong (lider ar Partidului Comunist Chinez), Liu Shaoqi (vicepreședinte CC al PCC), Deng Xiaoping (secretar general al CC), Pin Cijen (membru al Biroului Politic). Alături de aceștia a fost prezent Dumitru Gheorghiu, ambasadorul român în China. Din punct de vedere politic, scopul întalniri de la Pekin al statului Român era medierea, aplanarea dar și urmarirea unui profit de pe urma conflictului izbugnit între chinezi și sovietici. La solicitarea lui Hrusciov, Romania va adresa și un apel de încetare a polemicilor la 25 martie 1964, fara nici un rezultat, însă se remarcă faptul că cel mai vocal la aceste apeluri este chiar Nicolae Ceausescu.

În calitate de șef de stat al Republicii Socialiste Romania, din 1967, Nicoale Ceausescu, revine cu solicitarea încetării polemicii dintre China și URSS, între 1-9 iunie 1971, când efectuează cea de-a doua vizită în China, însă fără succes și de această dată.

Cadrul general al relațiilor Romano-Coreene

Republica Populară Română și RPD Coreeană au stabilit relații diplomatice la 26 octombrie 1948, la aproape două luni de la proclamarea statului comunist de la Phenian, condus de Kim Ir Sen. În 1951, cele două state își deschideau și ambasadele, în plin război al Coreei. Până în 1953, la semnarea armistițiului din peninsulă, regimul totalitar de la București a trimis la Phenian ajutoare în valoare de peste 160 milioane de lei, precum și mai bine de 200 de vagoane de alimente și medicamente. Pe langă ajutorul financiar, peste 200 de orfani nord- coreeni au fost acceptați și plasați în instituțiile sociale românești.

În perioada următoare încheierii războiului coreean, guvernul de la București a investit masiv în RPD Coreeană, fără a solicita plăți. Astfel, în statul comunist Asiatic, românii au construit o fabrică de tractoare, una de ciment (cu o producție de 100 000 de tone pe an), una de medicamente și două spitale complete (la Phenian și Nampho). Cele două ambasade primeau constant solicitări de negociere și semnare de diverse convenții și acorduri, în special în domeniile economic, comercial și cultural- ideologic.

Relațiile Româno-Chineze în perioada comunistă

Numeroase documente din fosta arhivă a Comitetului Central al PCR dezvăluie faptul că relațiile româno-chineze nu s-au limitat niciodată la o simplă colaborare politică între conducătorii celor două state.

Unul dintre aceste documente prezintă faptul că la 17 august 1970, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR, au aprobat un acord bilateral prin care autoritățile de la Beijing acordau celor de la Bucuresti sprijin tehnic-militar.

Un alt aspect a fost prevăzut în ședința din 16 decembrie 1970, când Ceaușescu a dezbătut subiectul celor două credite chinezești în valoare totală de 200 milioane de dolari, primite începând cu 1970, fară perceperea vreunei dobânzi. Documentele atestă faptul că primul credit chinezesc a fost acordat în valută (100 milioane de dolari) cu obligativitatea stingerii sale treptat, în perioada 1977-1979, iar cel de-al doilea credit a fost folosit pentru achizitionarea din China a unor utilaje complexe necesare economiei naționale și industriei de apărare, livrarea acestora făcându-se în perioada 1971-1975, cu achitarea lor începând cu anul 1981.

În alte documente, întocmit la începutul anului 1971 sunt precizate protocoale de import din Republica Populară Chineză pentru bunuri precum: fabrică de tunuri, instalație tehnologică pentru fabricația cartușelor de infanterie sau a mitralierelor, linii tehnologice pentru fabricarea loviturilor de artilerie, fabrică de capse detonante și miniere pe bază de azotură de plumb.

Până în 1975, România a obținut de la China documentații de licență pentru mai multe produse speciale cum ar fi: tun obuzier cal. 152mm și tunul cal.130 mm, cartuș 12.7 mm cu glonț perforant trasor și glonț incendiar trasor, grenadă reactivă submarină GR-1200 și acumulatoare cadmiu-nichel.

Din 1976 apar documente prin care prim-ministrul Manea Mănescu, solicita omologului său din Republica Populară Chineză, Hua Kuo-fen, „linii tehnologice, utilizare și documentații tehnice necesare producerii de tehnică militară”, în acestea fiind incluse submarine mijlocii, distrugător, sau multe alte echipamente militare. Răspunsul primit in 1977 din partea Chinei a fost unul pozitiv, iar la lista solicitată de România, aceștia au trimis și două avioane cu dublă comandă HONG-5, cu mențiunea că modalitatea de livrare este gratuită. În urma numeroaselor vizite la expoziții de tehnică militară, Nicolae Ceaușescu deschide linii de negociere cu companii de specialitate din Marea Britanie si China, in scopul obținerii licenței unui motor cu care sa fie echipat primul avion supersonic fabricat in România, renunțând astfel la intenția de a obține din URSS licența de fabricare a motorului avionului de vânătoare-interceptare MIG-21.

Un alt document preciza faptul că până în 1985 Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini să înteprindă toate procedeele necesare pentru asimilarea în fabricație a avionului supersonic echipat cu motor Rolls-Royce Spey sau alt tip de motor.

În 1987 au fost aprobate prin Hotărârile Consiliului de Miniștri nr. 17/1987 și 179/1987 protocoale privind schimburile reciproce de delegații de documentare în domeniul special, încheiate în cadrul Comisiei guvernamentale româno-chineză de colaborare economică și tehnică. În această bază au fost acceptate două delegații de specialiști militari chinezi ce urmau să viziteze Romania în februarie 1989, ambele vizite fiind coordonate de Direcția de Comerț Exterior a Ministerului Apărării Naționale. Interesul delegației chineze era acordarea din partea statului român a unor „consultații tehnice privind reparația motorului de pe avionul MIG-21MF și respectiv fabricația motorului de 800 CO de pe tancul romînesc”.

În ceea ce privește interesele statului chinez, acesta se bucura prin intermediul României de promovare pe arena mondiala și de expunere a punctelor de vedere ale Chinei în cadrul conferințelor internaționale precum și în cadrul ONU. De asemenea China beneficia și de un acord de livrare de petrol din partea Romaniei, dar și de numeroase alte bunuri pe care statul roman le exporta către China, precum utilaje energetice, bunuri electro-tehnice, mașini, camioane, ambarcațiuni, etc.

Relațiile Româno-Coreene în perioada comunistă

O data cu schimbarea regimului politic din țara noastră și a condamnării invaziei Cehoslovaciei de către țările membre ale Tratatului de la Varșovia în 1968 Nicolae Ceaușescu a dobîndit prestigiu internațional, astfel că acesta a început o serie lungă de vizite diplomatice. România a avut o relație strânsă cu Phenianul în perioada comunistă, președintele statului vizitând de nu mai putin de patru ori Republica Democrata Coreeană.

Prima vizită oficiala a fost facută în 1971, imediat după vizita în Republica Populară Chineză, cand șeful statului a fost onorat cu manifestări faranoice, la care au participat milioane de oameni, în cinstea sa autoritățile nord-coreene organizând serbări pe străzi și pe stadioane, fapt ce a demonstrat că relația dintre statul roman și cel coreean era mai mult o prietenie decât o colaborare diplomatică. În vizita sa, Ceaușescu a fost însoțit de către soția Elena și delegația română formată printre alții din membrii Comitetului Executiv, ce dețineau înalte funcții în stat: Ion Gheorghe Maurer, Manea Mănescu, Ion Iliescu, George Macovescu.

În cadrul vizitei au avut loc convorbiri oficiale între delegațiile română și coreeană, cu privire la dezvoltarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre cele două țări și ale problemelor de interes comun. Autoritățile de la Phenian i-au atribuit lui Nicoale Ceaușescu „Revoluția stiintifică” și „Industrializarea socialista” a tarii. Pe de altă parte vizita în Coreea de Nord l-a determinat pe Ceaușescu să îmbrățiseze filosofia Juche, acesta întărind constant puterea partidului dar și a culturii persoalității, de asemenea a însemnat inspirație pentru proiecte megalomanice, precum cele din arhitectura nord-coreeană, dintre acestea cel mai cunoscut proiect fiind cel al Casei Poporului.

Următoarele vizite făcute de Nicolae Ceaușescu în Coreea de Nord au fost în 1978, 1982 și 1988.

În 1975 s-au efectuat două vizite de către oficiali coreeni, vice-premierul Ha Dam și Kim II Sung, la București, aceste runde de discuții la cel mai înalt nivel incheindu-se cu semnarea Tratatului de prietenie și colaborare dintre cele două țări și a Întelegerii cu privire la schimbul de bunuri și plăți în intervalul dintre 1976 și 1980. Dezbaterile dintre cei doi conducători s-au axat în special pe teme precum: recunoașterea internațională crescândă, relațiile cu URSS și China, problema securității europene sau dezvoltările de pe frontul politic și economic intern.

În privința relațiilor bilaterale, Kim II Sung a rugat România să primească mai mulți studenți și specialiști nord-coreeni pentru dezvoltare profesională. În sfera relațiilor economice și comerciale, propunerile lui Ceaușescu s-au rezumat la suma de 100 de milioane de rube, ca tintă în schimburile bilaterale din următorii ani, precum si cooperarea industrială, în special în domeniul industriei aviatice. Deși exista dorința de colaborare, lipsa mijloacelor de transport (RPDC a început construcția experimantală a vaselor maritime de 10000 de tone cu scopul de a crea o flota oceanică comercială abia începând cu anul 1975 și cu relevanță economică abia din 1977-1978) și distanța mare față de Europa de est, reprezentau opreliști pentru dezvoltarea continua a relațiilor economice dintre aceste două state. De asemenea a fost acceptată și o posibilă colaborare în domeniul militar, dar la un nivel mult mai scazut față de colaborarea militară pe care România o avea cu China.

Pe fondul escaladărilor tensiunilor pe Linia Demilitarizată, în 1976 s-a produs blocarea creditelor sovietice in valută pentru statul est-asiatic, obligând astfel Coreea de Nord să iși amane plățile către creditorii occidentali. Comcomitent, micșorarea prețurilor internaționale ale diferitelor minereuri exportate de Phenian precum și creșterea prețului petrolului au exacerbat până la un punct critic deficitul comercial al statului comunist din Asia. În acest context, între 1976 și 1980, bunuri în valoare de aproximativ 176 milioane de ruble au fost schimbate între România și RPDC. În același timp în sfera cooperării militare anunțată în discuțiile din 1975 și declanșată de refuzul sovietic din 1972 de a oferi tehnică militară modernă Armatei Populare Coreene, o delegație militară românească a mers la Phenian pentru a oferi consultanță în domeniul reparării torpilelor și în vederea amenajării unui atelier de resort, iar o altă delegație s-a deplasat în Coreea pentru documentare în domeniul protecției tupelor și a populației împotriva armelor biologice.

Tot pe linia colaborării militare se remarcă desfășurarea la Phenian între 27 mai și 3 iunie 1975 a lucrărilor celei de-a patra Sesiuni a Comisiei Interguvernamentale consultative tehnico-militare româno-nord-coreene, ocazie cu care partea română s-a arătat interesată în obținerea de consultații și documentație pentru realizarea transportoarelor amfibii blindate 4×4, pentru tunuri antiaeriene de calibru mic, obuzierul de munte 100 mm, aruncătoare de grenade de diverse tipuri și aruncătoare de proiectile reactive, macarale, muniții, și tehnică maritimă-militară. În contrapartidă, solicitările părții coreene au cuprins cereri din domeniul asigurării tehnico-materiale, al fabricației de muniții și de tehnică de geniu și chimie militară.

Tot în 1975 a avut loc și semnarea celui de-al doilea plan bienal de colaborare între Academia R.S.R. și Academia de Științe a R.P.D.C. partea coreeană cerând pe baza discuțiilor de principiu de la summitul din anul anterior realizarea unui plan trienal și creșterea cu 20 de săptămâni (de la 80 la 100) a volumului de vizite științifice, domeniile de interes pentru oamenii de știință nord-coreeni rămânând aceleași din anii anteriori: chimie macromoleculară, petrochimie, petrol și gaze, mangan, sudură, fertilizatori, agricultura porumbului, și așa mai departe.

În această perioadă, datorită complexității crescânde a relațiilor dintre cele două state încep să fie implementate și contacte directe între diferite instituții și organe. Astfel, un acord de colaborare este semnat între Ministerul Agriculturii de la București și Comitetul pentru Agricultură de la Phenian, distinct de contactele pe linie agronomică dintre Academii. Astfel se urmărește realizarea unei coolaboări și în domeniul pescuitului oceanic, în acest sens partea română manifestându-și dorința de a angaja radiolocatoriști și mecanici nord-coreeni pe traulerele românești ce urmau să pescuiască în Atlanticul de Nord, în largul coastelor canadiene.

De asemenea cu ocazia acestor vizite au fost resemnate sau semnate numeroase tratate sau acorduri de colaborare între statul roman și cel coreean, printre acestea se numără: Tratatul de prietenie și colaborare între România și RPD Coreeană, semnat de Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen la 26 mai 1975, Acordul privind colaborarea în domeniul turismului, semnat in 1978, Acordul privind cooperarea în domeniul folosirii energiei nucleare în scopuri pașnice sau Acordul transporturilor aeriene civile, semnat tot in 1978. De asemenea a fost reînoit Acordul de colaborare culturală, semnat inițial în 1956.

În 1977, situația politică din Extremul Orient a continuat să se înrăutățească. Conflictul sovieto-nord-coreean își atinge apogeul prin stabilirea de către nord-coreeni, în mod unilateral, a unei linii de demarcație maritime cu U.R.S.S. iar China reacționează ștergând datoria Phenianului și oferindu-i echipamente și bunuri pe care sovieticii refuzau să le mai pună la dispoziție. În acest context economia nord-coreeană a continuat să se adâncească în haos iar capacitatea de export a R.P.D.C. s-a micșorat, în consecință comerțul cu România a căzut sub nivelul prevederilor pentru perioada dintre 1976 și 1979. Astfel, în decembrie 1976, o delegație românească compusă din Gh. Oprea, Ștefan Andrei și Ion Pățan, s-a deplasat la Beijing și Phenian (fiind și prima delegație socialistă care a vizitat China după moartea premierului Ciu Enlai și a lui Mao Zedong), unde Kim Il Sung a explicat greutățile economice ca fiind create de secetă și de cutremurele din China, evenimente care ar fi împiedicat livrarea cantităților planificate de cărbune cocsificabil, precum și prin lipsa forței de muncă, lipsă generată la rândul ei de tensiunea militară din zonă. În acestă situație de impas pentru Coreea, președintele Nicolae Ceaușescu prezintă întelegere și susținere pentru poporul coreean și mai mult în continuarea acestor tendințe cooperative, vizita din iunie 1977 a premierului Kong Jin Tae la București a pus în lumina relațiilor bilaterale caracterul deosebit de serios al problemei petroliere și a dus la solicitarea de ajutor românesc în activitatea generală de prospectare, și pentru construcția unei platforme maritime de către specialiștii români. Materializând aceste discuții, în septemrbie, coreenii au inițiat contacte pentru trimiterea la București a unei delegații guvernamentale cu misiunea de a examina posibilitățile de colaborare în sfera forajului maritim.

Un alt subiect de colaborare româno-coreeană în cursul anului 1977 a fost realizarea metroului din București, o delegație de ingineri români vizitând Phenianul în luna mai cu scopul de a cunoaște metodele și tehnicile folosite la construirea sistemului metropolitan din capitala nord-coreeană. Totodată în toamna aceluiași an, contacte pe linie militră și ideologică au adâncit și mai mult dimensiunile relațiilor bilaterale, astfel o delegație coreeană din resortul învățământului universitar a venit la București cu scopul de a se documenta, într-o manieră urgentă, pentru implementarea,”Tezelor privitoare la educația socialistă” emanate de”conducerea superioară de partid și de stat”.

Din perspectiva relațiilor diplomatice, în perioada anilor 1977-1978, România a ajutat statul nord-coreean să stabilească contacte cu mai multe țări printre care se numără Malta, Ghana, Nigeria și Coasta de Fildeș, ambasadorul nord-coreean la București fiind acreditat și pe lângă administrația de stat de la Valleta. De asemenea în aceași perioada Nicoale Ceaușescu a avut rolul de mediator între Statele Unite și statul communist din Asia de Est.

Declarația Comună cu privire la adâncirea relațiilor dintre cele două partide și state, semnată în timpul vizitei din 1978 a lui Nicolae Ceaușescu la Phenian a certificat că cele două regimuri se aflau pe căi similare de construcție politico-ideologică și de edificare statală. În raport cu evoluțiile politice de la Phenian, la Congresul al XII-lea al P.C.R., desfășurat în noiembrie 1979, rolul conducător al partidului în statul și în societatea românească a fost afirmat în mod viguros, iar procesului fulminant de idolatrizare a familiei conducătoare a fost accelerat și intensificat. Pe baza aceluiași tipar pe care era construită puterea lui Kim Jong Il, fiul cel mare al liderului comunist român a primit statulul de membru supleant al Comitetului Central și poziția de secretar al Marii Adunări Naționale. Un an mai târziu, în 1980, Kim Jong Il va fi desemnat în mod formal ca succesor la al VI-lea Congres al P.M.C.

Cele două congrese au marcat intrarea simetrică a regimurilor comuniste de la București și Phenian într-o decadă de luptă acerbă pentru supraviețuire. Stagnarea economică, realitatea definitorie a perioadei, a intrat în coliziune cu aspirația ideologică a edificării unei națiuni socialiste dezvoltate și regenerate cultural care să paveze drumul către comunism. În urmărirea  acestui scop partidele român și coreean au luat măsurile preliminare pentru acapararea totală a societății, pentru propria transformare în societate, stat și națiune.

Cu toate acestea începutul anilor 1980 au scos la lumină caracterul nerealist al aspirațiilor liderului de la București în ceea ce privește amplificarea legăturilor comerciale cu Coreea de Nord. Pe același tipar partea nord-coreeană întampina dificultăți economice și incapacitate de plată a datoriilor față de statul roman.

La două zile după execuția Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu, RPD Coreeană a recunoscut noile autorități ale Frontului Salvării Naționale și a trimis un ajutor umanitar de 150 000 de dolari. Au fost ultimele activități bilaterale dintre cele două capitale. De la începutul anului 1990, niciun demnitar român nu a mai ajuns în Coreea de Nord și niciunul nord- coreean în România. Nu s-au mai semnat niciun fel de tratate, convenții, acorduri sau documente bilaterale, chiar mai mult toate tratatele si acordurile semnate anterior au fost anulate, cu excepția unui Acord între cele două țări, din 2002, prin care RPD Coreeană recunoștea o datorie de 547.000 de dolari către România, din perioada comunistă.

Concluzii

O remarcă importantă asupra diferențelor dintre cele două relații, româno-chineze, respectiv româno-coreene, constă în faptul că statul roman a solicitat și a primit sprijin din partea statului Chinez, atat în plan economic cât și în plan militar, în timp ce, în cazul Coreei de Nord, statul roman mai mult a oferit susținere și sprijin financiar și comercial.

Relațiile de colaborare dintre Romania și China, erau axate preponderent pe domeniul militar, pe schimburile de cunoștințe tehnico-militare, dar și pe schimburi comerciale cu materiale de natură militară. Pe de altă parte relațiile de colaborare dintre Romania și Coreea de Nord erau concentrate în mare măsură pe comerț și schimburi de cunoștiințe în domeniul stințific.

De asemenea reiese faptul că relațiile bilaterale româno-coreene erau mult mai stranse, cu un anumit grad de “amicalitate”, față de cele româno-chineze ce au păstrat un grad mult mai înalt de diplomație.

Înfluențele celor două relații bilaterale au fost extrem de importante pentru România, una din acesta în domeniul militar și economic (China) iar celalată în domeniul dezvoltării concepților politice și culturale (Coreea).

Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceaușescu

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ceausescu-la-prima-intalnire-cu-mao

http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-10691262-romania-conflictul-sovieto-chinez.htm

https://ro.wikipedia.org/wiki/Relațiile_dintre_România_și_China

https://www.curierulnational.ro/Eveniment/2014-10-02/

https://adriannastase.ro/2013/11/27/evolutia-relatiilor-romano-chineze-dupa-1989/

http://www.obiectiv.info/istoria-relatiilor-romania-china_15328.html

https://biblioteca.regielive.ro/referate/istorie-universala/

http://jurnalul.ro/scinteia/special/relatiile-militare-romano-chineze-530126.html

http://www.gandul.info/international/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/

Moștenirea istorică a lui Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen

http://www.estica.eu/article/relatiile-romano-nord-coreene-intre-1975-si-1981/

https://seoul.mae.ro/node/221

https://www.mae.ro/bilateral-relations/2023

https://www.academia.edu/10512860/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/

http://www.estica.eu/article/relatiile-romano-nord-coreene-intre-1975-si-1981/