Relațiile politico -militare româno -germane și efectele asupra populației din [602192]

8
CAPITOLUL I
Relațiile politico -militare româno -germane și efectele asupra populației din
Județul Putna

Agravarea situației internaționale prin extinderea războiului în întreaga Europă în vara
anului 1940, a avut drept consecință o profundă criză pentru România. Abandonată de marile
puteri democratice, ele însele neputincioase în fața pericolului german, cu frontierele amputate
de cele două puteri totalitare, prof und afectată de criza p olitică internă din vara, toamna anului
1940, țara noastră a fost nevoită să se alinieze tot mai accentuat spre Germania, stat fascist cu
ample pretenții hegemoniste, singurul însă în măsură a garanta frontierele naționale, atât cât ele
mai rămăseseră în u rma rupturilor teritoriale și statalitate românească. În ceea ce privește
interesul deosebit al Germaniei față de zona de sud -est a Europei, încă din anul 1920, în
Programul Partidului Nazist se prevedea alipirea la Germania a unor regiuni aparținând altor
state europene, printre care și România, locuite de minorități germane1.
După abolirea regelui Carol al II -lea ca o consecință a însăși crizei politice interne, noua
conducere de la București s -a angajat pe drumul pregătirilor pentru ieșirea din neutrali tate și
participare la război alătu ri de Germania, împotriva URSS.
O atare situație s -a efectuat printr -o serie de cedări în fața impunerii de către Germania
lui Hitler a unor condiții tranșante în privința viitoarei colaborări româno -germane. Ion
Antonesc u, conducătorul statului român, a fost nevoit să accepte toate pretențiile celui de -al
treilea Reich, inclusiv trupe germane pe teritoriul țării, iar la 23 noiembrie 1940 să semneze
Pactul de aderare la Axă, singurul document politic ce angaja țara alături de Germania. Odată
înfăptuită alianța cu Germania, reprezentanții acesteia au trecut la impunerea unor măsuri tot
mai ferme pentru acapararea petrolului și cerealelor românești, atât de necesare susținerii
mașinii de război. În plan militar, concomitent c u restructurarea armatei și intensificarea
pregătirii în vederea participării la război cu sprijinul nemijlocit al Wermachtului s -a impus o
cât mai strictă subordonare operativă a tuturor categoriilor de forțe ale armatei române
comandamentelor militare ge rmane. La preluarea puterii în stat, în septembrie 1940, generalul
Ion Antonescu și -a stabilit ca probleme prioritare ale politicii sale: restabilirea ordinii,

1 Zoe Bratu, Relațiile româno -germane în perioada celui de -Al Doilea Război Mondial, Editura Paideia, București,
2012, p. 67.

9
câștigarea garanțiilor externe absolut necesare, restructurarea armatei, salvarea economiei
naționale de la colaps2.
În ceea ce privește apărarea țării și în primul rând pentru creșterea capacității de luptă a
armatei, prin înzestrarea și instruirea acesteia la standardele timpului, el și -a pus nădejdea în
adâncirea cooperării cu Wehrmachtul, î n principal în aportul unei numeroase și bine d otate
Misiuni Militare Germane. Guvernarea Ion Antonescu caracterizată de majoritatea istoricilor ca
un regim de dictatură milit ară și-a legat existența de colaborarea cu al III – lea Reich. În
conjunctura inte rnațională a anului 1940, apropierea de Germania era un act politic necesar,
înțeles de toți factorii politici interni. În condițiile izolării politice, cauzate de prăbușirea
sistemului de alianțe interbelic și a exacerbării agresivității statelor vecine, dintre care se
distinge Uniunea Sovietică, obținerea prieteniei germane a devenit un deziderat primordial.
Demersurile pentru îndeplinirea acestui deziderat politic au îmbinat atât forme politice, cât și
economice. Discuțiile pe tema cooperării româno -germ ane au avut loc și la întâlnirea pe care a
avut-o generalul Ion Antonescu la 15 septembrie 1941 cu un ofițer german de rang înalt,
generalul von Tippelskirch3.
Bazele conlucrării în război dintre cele două state au fost stabilite după aderarea, la 23
noiem brie, la Pactul Tripartit, prin întâlnirile dintre înaltele conduceri politico -militare română
și germană din decembrie 1940, ianuarie și iunie 19414. Prezența trupelor de instrucție germane
din octombrie 1940 este rezultatul ultimilor decizii politice ado ptate de guve rnele din timpul
domniei lui Carol al II -lea. Speriat de agresivitatea acțiunilor sovietice, Carol a abandonat
politica tradițională românească interbelică, renunțând la garanțiile britanice și a acceptat să
angajeze politica externă pe linia Axei.
Primele informații referitoare la venirea unei misiuni militare germane în România
datează din 28 iunie 1940. Conform afirmațiilor lui Horia Sima, a ceastă idee a aparținut legației
germane din București, care a demarat la sfârșitul lunii iunie tatonările pe lângă factorii de
decizie români . În acest sens, purtătorul de cuvânt al legației germane, von Ritgen, a afirmat
într-o discuție particulară avută în data de 30 iunie cu miniștrii legionari din guvern, că
Germania dorește să protejeze România în fața unui eventual atac sovietic, dar cere rea trebuie

2 Ion Teșa, Relațiile româno -germane 1938 -1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2006, p. 71.
3 Jipa Rotaru, Octavian Burcin, Vladimir Zodian, Mareșalul Ion Antonescu „Am făcut războiul sfânt împotriva
bolșevismului”, Editura Cogito, Oradea, 1994, p. 65.
4 Ibidem.

10
să fie formulată de guvernul r omân5. Horia Sima a comunicat imediat suveranului, iar acesta a
solicitat sprijinul militar german neîntârziat. Totodată putem lua în discuție și variant a unui
plan elaborat de șefii serviciilor secrete Canaris și Moruzov, ca răspuns la intențiile britanice de
sabotare a zonei petroliere. Această ipoteză se bazează pe acțiunile comune realizate de
serviciile secrete conduse de cei doi în ianuarie 1940 și august 19406. Sub presiunea
evenimentelor, Carol al II -lea și -a reînoit cererea la 12 iulie, fiind urmat de Președintele
Consiliului de Miniștri, Ion Gigurtu, la 16 iulie. Solicitările părții române se axau pe aducerea
de unități pentru protecția industriei petroliere și de ofițeri -instructori germani pentru ridicare a
capacității de luptă a armatei române. Premierul roman garanta Germaniei, în schimbul
sprijinului militar , dublarea cantităților de petrol exportate și alte avantaje economice. Totodată,
Carol a lansat ideea că arma ta română, pregătită în spiritu l german , poate acționa în viitor
alături de Wermacht împotriva Uniunii Sovietice7. În schimb, răspunsul Berlinului atrăgea
atenția că atitudinea ne amicală a României față de Germania, în trecut și diferendele teritoriale
cu Ungaria și Bulgaria nu p ermit eau o col aborare militară. Dar, după reglementarea acestor
probleme Hitler era dispus să colaboreze cu guvernul de la București.
Situația politică dificilă din România la sfârșitul verii, precum și multitudinea de
informații colectate de agenții germani privin d intenția guvernului sovietic de a solicita
României Delta Dunării, l -au determinat pe Hitler să ordoneze realizarea unui plan de
intervenție în zona câmpurilor petroliere românești. În acest sens, pe data de 26 august 1940
Cartierul General al armatei ger mane din Polonia a fost întărit cu 10 divizii ce urmau să execute
planul amintit8. Aducerea la putere a lui Ion Antonescu a fost o măsură dorită de către
Germania , reprezentând un act politic ce deschidea calea spre o colaborare româno -germană.
Pe de altă parte, alegerea acestuia a avut ca scop implicarea autorității de care dădea dovadă
generalul asupra armatei în vederea aplicării fără rezistență a prevederilor Dictatului de la
Viena și retragerii din teritoriile cedate9. Conștient că poziția sa pe tron e ra condiționată de
voința Germaniei, Carol al II -lea a făcut o ultimă încercare de a obține sprijinul acesteia,
solicitând la 5 septembrie 1940 asistență militară pentru apărarea zonei petrolifere. Fabricius a

5 Gheorgh e Buzatu, Din istoria secretă a celui de al doilea război mondial, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1988, p. 30.
6 Rebecca Haynes, Politica României față de Germania între 1936 și 1940, Editura Polirom, Iași, 2003, p. 152.
7 Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România , Editura Militară, București, 2004, p. 161.
8 Ibidem, p. 171 .
9 Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România 1821 -1989. Cele trei dictaturi, volumul III, Editura
Rao, București, 2002, p. 320.

11
comunicat dorința Germaniei de a colabora mili tar cu armata română, dar a precizat că detaliile
urmau să fie stabilite după realizarea stabilității politice de la nivelul executivului românesc.
În cadrul prim ei întrevederi avute între noul șef al statului român, generalul Io n
Antonescu și atașatul mi litar aerian al Germaniei în România, colonelul Gerstenberg, șeful
guvernului român s -a arătat deschis subiectului referitor la prezența militară germană în
România, pe care o vedea ca o colaborare, precizându -i interlocutorului său că armata română
avea n evoie de ofițeri germani ca profesori la Școala Superioară de Război și în centrele de
instrucție și de unități de aviație10.
În data de 15 septembrie 1940 generalul locotenent Kurt von Tippelskirsh a sosit la
București, din însărcinarea direct ă a lui Hitler, pentru a lua notă de dorințele românilor și a se
informa asupra potențialului armatei române11. Acesta era unul dintre generalii de încredere ai
lui Hitler, îndeplinind funcția de Șef al Cartierului General IV din Statul Major al Trupelor de
Uscat și era considerat ca specialist în acțiunile de spionj și contraspionaj12. Prezența delegației
germane a luat prin surprindere Marel e Stat Major. Discuțiile româno -germane în ceea ce
privește scopul și compunerea misiunii germane au continuat până în 19 septembrie 1940 și s –
au finalizat prin acceptarea propunerii făcute de Marele Stat Major ca să se înființeze un grup
de legătură german ce urma să colaboreze direct c u organismu l central al armatei române.
Această veste a fost primită cu neîncredere de către diplomații sovietici, manifestându -și
surprinderea și, totodată, considerând că Anglia nu are forța să acționeze în Balcani13. În acest
cadru și Italia a început negocieri cu românii pentru trimiterea unei misiuni similar e celei
germane, deoarece pent ru șeful statului fascist prezența în România devenea o chestiune de
onoare menită să susțină statutul de mare putere al Italiei.
Obiectivele ce urmau a fi îndeplinite de Misiunea germană în România erau considerate
strict secrete , ele nefiind comunicate trupelor și autorităților române. Acestea erau apărarea
zonei petrolifere de atacul unei terțe puteri și de distrugere, ridicarea nivelului de pregătire a

10 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu, Editura Humanitas, București, 2007, p. 199.
11 Gheorgh e Buzatu, op. cit., p. 58.
12 Rolf Pusch, Gerhard Stelzer, Diplomați germani la București 1937 -1944, Editura All Educațional, București,
2001, p. 242.
13 Ion Gheorghe, Un dictator nefericit Mareșalul Antonescu. Calea României spre Statul satelit, Editura
Machiavelli, București, 1996, p. 197.

12
armatei române, pregătirea condițiilor pentru mobilizarea forțelor române și germane în cazul
unui război contra U.R.S.S.14.
În acest context, guvernul român a fost informat, la 30 septembrie, că Germania urma să
trimită o divizie întărită de tancuri și unități de aviație, primul eșalon urmând să sosească la
jumătatea lunii octomb rie 1940. Protocolul privind activitatea Misiunii Germane în România a
fost semnat la data de 22 octombrie 1940, din partea română de generalul Tătaru, iar din partea
germană de Lohmann15.
Comanda Misiunii Militare Germane a fost încredințată generalului E ric Hansen,
deoarece acesta acumulase o experiență bogată atât în Primul Razboi Mondial, cât și în
Campania din Polonia, ocupase funcții importante în învățământul militar german și, de
asemenea, în Statutul Major al Trupelor de Uscat16. În realitate, Misiunea Militară Germană era
compusă din două secțiuni distincte și independente, trupele de uscat conduse de Hansen și
Misiunea Militară Aeronautică Germană, de sub comanda generalului Wilhem Spiedel. Trupele
de instrucție germane aveau ca sarcină pregăt irea armatei române în spiritul războiului modern,
iar în acest sens au fost create centre de instrucție mixte româno -germane la Făgăraș, Roman,
Sibiu, Râmnicu -Vâlcea, Târgoviște17.
Prezența în țară a unor ofițeri experimentați era o certitudine privind im portanța pe care
Germania o acorda României. Ger mania miza pe disponibilitatea g eneralului Antonescu de a
asigura trupelor amice cele mai bune condiții în scopul apărării te ritoriilor. Totodată,
sentimentu l de revansă instaurat în mentalul armatei, după re tragerile rușinoase din vara anului
1940, a fost abil exploatat de către propaganda germană, astfel că la începutul anului 1941
opinia armatei era că trebuia alături de Germania să fie recuperate teritoriile pierdute. Contactul
instructorilor germani cu u nitățile românești a demonstrat că militarul român compensa
carențele tactice cu tenacitate și spirit inventiv18.
Prezența în România a Misiunii Militare Germane a atras după sine un efort financiar
important din partea statului roman , deoarece trebu iau să li se asigure hrană, armament, ș i solde
consistente militarilor . Ampla operațiune de aprovizionare a trupelor germane staționate în

14 Andreas Hillgruber, op. cit., p. 133 -134.
15 Dinu C. Giurescu, România în Al Doilea Război Mondial (1939 -1945), Editura All, București, 1999, p. 80.
16 Rolf Pusch, Gerhard Stelzer , op. cit., p. 242.
17 Victor Răzvan Martin , Relații economice româno -germane în perioada 1 septembrie 1939 -23 august 1944,
Teză de doctorat, Editura Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, p. 154 .
18 Ibidem, p. 160.

13
România au obligat autoritățile militare române, implicate în operațiune, la acțiuni specifice în
teritoriu. Comandamentele Teritoriale19, Direcțiile Regionale și județene au fost întărite prin
detașarea ofițerilor de intendență din Direcție și de la unele unități din țară. De asemenea, au
fost puși la dispoziția depozitelor de intendență și de aprovizionare soldați și mijloace de
transport20.
Situația frontului, bombardamentele aviației anglo -americane asupra nodurilor de
comunicații precum și evacuarea populației și a bunurilor industriale din zona Moldovei erau
motivele aprovizionării cu greutate a frontului. În acest sens, Ger mania a oferit României un
credit în valoare de 80 milioane mărci pentru materialul rulant, șină de cale ferată și instalații
pentru încărcarea mecanică a locomo tivelor21. Acest credit u rma să fie folosit pentru a acoperi
restanțele a cumulate de armata germ ană pentru plata s erviciilor presate de căile fer ate române.
Bombardamentele anglo -americane au dezorganizat traficul feroviar din România, au
fost afectate stațiile de cale ferată, linii, vagoane, precum și atelierele de reparații din Moldova
și Bucureșt i. În fața acestei situații s -a procedat la împrumutarea din Germania a unor vagoane
și locomotive. Aceste bombardamente au trezit indignarea populației împotriva americanilor,
care sunt calificați drept asasini, deoarece lansează bombe în cartierele civile, producând
pagube și victime22.
În ceea ce privește, d ocumentele arhivistice referitoare la bombardamentele aviației
inamice efectuate asupra județului Putna și a orașului Focșani, prin consecințele lor de ordin
material, uman și administrativ, capă tă substanță istorică. La 28 iunie 1941, ora 19:03, la postul
de pândă din Focșani -Nord a fost semnalat un avion sovietic care zbura dinspre Făurei spre
Mândrești, fiind încadrat de bateriile antiaeriene. Ora 19:15, la postul de pândă Nămoloasa a
fost semn alat un aparat sovietic care zbura de la Măicănești spre Galați. Ora 19:30, la Adjud,
un avion sovietic care venea de la Sascut spre Mărășești a ost încadrat de bateriile antiaeriene.
În toate aceste incursiuni nu s -au lansat bombe fiind, probabil avioane de recunoaștere23.
În ziua de 1 iulie 1940, pe teritoriul județului Putna au avut loc două incursiuni ale
aviației inamice. Ora 05:10 la Adjud un avion care zbura la foarte mare altitudine de la

19 Ottmar Trașcă, Relatiile politice si militare romano -germane: septembrie 1940 –august 1944, Editura Argonaut,
Cluj-Napoca, 2013, p. 178.
20 Ibidem, p. 181 .
21 Ibidem, p. 185 .
22 Ibidem, p. 188.
23 Arhivele Naționale Vrancea, fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 416, 1941, f. 170.

14
Urechești la Ploscuțeni a lansat trei bombe brizante, cu o gr eutate cuprinsă între 50 -100 de kg,
la distanța de 1.000 m de gara din Adjud. Bombele au nimerit un câmp deschis, nefăcând nici o
pagubă. Ora 22:30 s -a dat alarma la Focșani și a durat 25 de minute. Alarma s -a datorat faptului
că au fost semnalate avioane inamice care se îndreptau spre oraș, însă aparatele și -au schimbat
direcția și nu au apărut deasupra orașului24. La 3 iulie 1941, ora 17:25, un avion inamic, la mare
altitudine, lansează o bombă de 50 kg la 1 km nord de aerodromul Focșani, lângă un grup de
baterii antiaeriene. O altă bombă este lansată în comuna Jorăști, fără să explodeze, alte două
bombe căzând în comuna Mândrești. Din cele cinci bombe lansate în total, două nu au făcut
explozie25.
Pe 9 iulie 1941, ora 22:30, la postul de pândă Nămoloasa sun t semnalate două aparate
inamice, zburând dinspre Galați spre Boțârlău. Acestea sunt silite de focurile de artilerie
antiaeriene să își schimbe cursul spre Râmnicul Sărat. La aceeași oră, un avion a lansat opt
bombe pe teritoriul comunei Suraia, dintre car e două nu au explodat, pagubele produse de
celelalte șase fiind nule, căci au căzut pe teren viran. Ora 22:45, un avion inamic, de la mare
altitudine, lansează manifeste adresate soldaților germani și români, pe teritoriul comunelor
Bolotești și Găgești26.
Pe 11 iulie 1941, la Vidra, un avion venit dinspre Panci u, face viraje deasupra satului și
se îndreaptă spre Andreiașu de Jos. Este urmărit de aviația română și alungat. Ora 17:50, la
postul de pândă de la Nămoloasa, o formație de șase avioane sovie tice c are venea de la
Râmnicul -Sărat se îndrepta spre Șerbănești a fost atacată de un avion de vânătoare german.
Pilotul german a doborât un avion sovietic pe teritoriul Județului. Doi dintre ocupanții
aparatului s -au salvat cu parașutele, fiind capturați de Jan darmeria R omână27.
La data de 15 iulie 1941, ora 08:45, un avion sovietic vopsit în culorile germane a lansat
în sud -vestul orașului Focșani cinci bombe brizante și două incendiare care, însă, nu au
explodat toate. Se înregistrează patru morți, un militar rănit și 13 civili răniți. Două case au fost
distruse și una avariată28.
Pe 4 iulie 1941, Marele Stat Major atenționează populația civilă și asupra metodelor
folosite de aviația sovietică pentru a induce în eroare armata și populația civilă și a produce

24 Ibidem, f.175 .
25 Ibidem, f. 189.
26 Ibidem, f. 190.
27 Ibidem.
28 Ibidem, f. 200.

15
pagube cât mai mari. Se arată că avioanele sovietice au vopsite crucea neagră germană sau
tricolorul românesc și zburând la mică înălțime, mitraliază populația civilă și militară. Aceștia
crezând că sunt avioane aliate sau românești, nu s -au adăpostit, chiar făcându -le semne de
simpatie. Astfel de cazuri soldate cu morți și răniți, au fost înregistrate în județele Dorohoi,
Tecuci și Covurlui. Pentru a nu cădea victime acestor procedee, se cerea ca populația civilă și
militară să se adăpostească imediat ce văd un avion, indiferent dacă i se semnalează
naționalitatea29. Odată cu apariția avioanelor sovietice pe cerul țării apare și problema
parașutiștilor sovietici, trimiși pentru acțiuni de spionaj și diversiune. Cu pr ivire la aceștia,
Ministerul Apărării Națion ale emite Ordinul nr.977 din 1941 la data de 26 iulie prin care se
cere luarea măsurilor pentru captarea ace stora. Comandamentele însărcinate cu apărarea
teritoriului trebuiau să intensifice paza punctelor sensibile. În acest s cop erau folosiți
premilitari , organizându -se patrule a căror misiune era descoperirea agenților inamici.
Ministerul Apărării Naționale a pus chiar și recompense pe capul acestor spioni. Astfel, cei care
descopereau un spion, viu sau mort, primeau 10.000 lei, cei care semnalau cu cert itudine un
asemenea caz, primeau 5.000 lei, iar cei care ajutau la capturarea lor primeau 2.000 lei30.
În ceea ce privește orașul Focșani, în iulie 1941 au fost lansate șapte bombe dintre care
două nu au explodat. Au fost ucise patru persoane și 14 au fost rănite. Ca pagube materiale, au
fost avariate 11 case, dintre care trei mai grav, iar pe o stradă a orașului a fost distrus cablul
telefonic. Obiectivele avioanelor sovietice au fost căzărmile, rampa militară și depozitul de
muniții. În noaptea de 15 iulie au fost aruncate și manifeste comuniste31. Autoritățile locale s -au
preocupat de organizarea Apărării Pasive împotriva bombardamentelor aeriene. Până la 5
august 1941 s -au întocmit tabele cu echipele de stingere a incendiilor, ridicarea, transportul și
îngroparea cadavrelor și s -a procedat la organizarea și completarea acestor echipe de intervenție
cu milițieni și tineri premilitari din orașul Focșani.
A fost instruit personalul de conducere de la instituțiile publice și întreprinderile din
oraș. Instruire a personalului din care erau compuse formațiunile sanitare de Apărare Pasivă ale
instituțiilor și inteprinderilor industriale din oraș, s -a făcut cu un număr de 100 de persoane. La
Secția de pompieri au fost instruite un număr de 85 de persoane. Echipele d e alarmă, stingere a

29 Ibidem, f. 220.
30 Ibidem, f. 239.
31 Ibidem, dosar nr. 422, 1941, f. 65 .

16
luminilor, salvare, prim ajutor, poliție și control au fost, de asemenea, instruite32. Instruirea
tinerilor din școli s -a făcut în cadrul instituției, în conormitate cu indicațiile primite de la
Ministerul Educației Naționale. Înștiința rea populației din oraș asupra măsurilor ce trebuie luate
în caz de atacuri aeriene, s -a făcut prin: ordonanțe și publicații în care s -au dat sfaturi, articole
de ziare, cuprinzând exerciții de apărare pasivă, s -au rulat filme în cinematograf cu subiecte d e
Apărare pasivă.
Au fost luate măsuri pentru adăpostirea populației în caz de bombardamente, spre
exemplu la stația C.F.R. Focșani a fost construit adăpost contra atacurilor aeriene. Pentru
populația civilă au fost construite 10 adăposturi, consolidate și acoperite. Proprietarilor de
imobile și localuri le -a fost impusă construirea de tranșee -adăposturi, întrucât în urma
cutremurului din 10 noiembrie 1940, toate beciurile, pivnițele și subsolurile erau inutilizabile33.
Pe timp de noapte, iluminatul public a fost redus la strictul necesar, iar în timpul exercițiilor de
apărare pasivă, curentul era întrerupt total de la Uzina electrică a orașului. Toate instituțiile
publice și întreprinderile au fost dotate cu materiale pentru camuflaj. De asemenea, au mai fos t
organizate încă patru echipe de prim ajutor pentru adăposturile orașului34.
La începutul lunii iulie 1941, Ministerul Afacerilor Interne dă dispoziții Pre fecturii
Putna cu privire la avioanele inamice aterizate sau doborâte pe teritoriul țării. Astfel, i mediat ce
era semnalat un aparat căzut, trebuia anunțată Regiunea Aeriană pe baza căreia se afla avionul.
La nivelul întregii țări existau trei astfel de Regiuni: Regiunea I Aeriană Sibiu, pentru
Transilvania și Oltenia, Regiunea IV Bacău, pentru Moldova ș i Regiunea Aeriană București,
pentru Muntenia și Dobrogea. Aceste Regiuni Aeriene ridicau avioanele căzute cu mijloace
proprii și le transportau în depozitele speciale. Era instituită o pază severă pentru a
preîntâmpina înstrăinarea pieselor demontabile, c um ar fi: parașute, aparate de radio, foto, etc35.
Tot atunci, Armata IV a cerut Prefecturii Putna să pună în vedere agricultorilor și păstorilor, ca,
pe timpul nopții să nu mai aprindă focuri pe câmp, întrucât ele atrag aviația inamică. Astfel, în
noaptea de 13 iulie 1941, au fost lansate bombe pe islazul unei comune, avioanele fiind atrase
de focurile aprinse de ciobani36.

32Ibidem, dosar nr. 410, 1941, f. 196 .
33 Ibidem, f. 197.
34 Ibidem, f. 198.
35 Ibidem, dosar nr. 399, 1941, f. 155.
36 Ibidem, f. 48.

17
Chiar dacă atacurile aeriene asupra țării și a Județului Putna au fost de mică intensitate
în prima parte a războiului, ele se vor inte nsifica odată cu pierderea inițiativei germane pe
Frontul de Răsărit. Autoritățile locale au căutat să pregătească populația pentru bombardamente
de amploare prin organizarea și executarea exercițiilor de alarmare și construirea de adăposturi
antiaeriene.
La 12 octombrie 1943, Ministerul Afacerilor Interne a cerut Prefecturii Județului Putna
să controleze camuflajul luminilor din oraș și să aplice imediat sancțiuni celor ce încalcă
dispozițiile. Se arată că experiențele ultimelor bombardamente aliate execu tate în Germania și
Italia au demonstrat că adăposturile amenajate în subsoluri cu pivnițe nu pot rezista atacurilor
aviației inamice. Marile incendii provocate de bombele cu fosfor consumă foarte repede
temeliile imobilelor masive, provocând prăbușirea cl ădirilor și acoperă ieșirile din adăposturi
cu materiale incendiate, care asfixiază pe cei refugiați acolo. De aceea se cere ca pe viitor să nu
mai fie utilizate pivnițele și subsolurile drept adăpost antiaerian și să se recomande populației
folosirea numa i a tranșeelor -adăpost. Se cere intensificarea construcțiilor de tranșee -adăpost și
a șanțurilor adăpost pentru copiii din școli, de la sate și de la orașe, adăposturile urmând a fi
amplasate în curțile școlilor sau grădinile și curțile învecinate, la o di stanță de 100 -200 metri de
școală37. Au fost comune care s -au străduit să termine cât mai repede construcția adăposturilor,
prin forță de muncă oferită de către populație, dar în altele s -a întârziat chiar foarte mult. S -au
luat măsuri și pentru populația care avea de suferit de pe urma bombardamentelor aeriene.
Dintr -o adresă a M.A.I. către Prefectura Județului Putna, aflăm că pentru ajutorarea populației
sinistrate din centrele expuse eventualelor bombardamente ale aviației inamice, Ministerul
Finanțelor a comun icat că s -a pus în vedere tuturor Administrațiilor Financiare luarea de măsuri
pentru sinistrați. Astfel, acestea trebuiau să pună la dispoziția Prefecturilor resprective, din
încasările zilnice ale statului, pe măsura nevoilor și în limita cuantum ului stabilit de M.A.I.,
sumele necesare pentru ajutorarea cu hrană și îmbrăcăminte, pe timp de 30 de zile, pentru
populația sinistrată. Județul Putna figura cu suma de zece milioane lei38. Prefectura Putna este
înștiințată de către Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării că, din 25 octombrie 1943, în
urma bombardamentelor, vor fi luate următoarele măsuri: să se livreze pentru sinistrați un
meniu unic, trei zile pe săptămână hrană rece și patru zile hrană caldă; se obligau fabricile de

37 Ibidem, dosar nr. 302, 1943, f. 246.
38 Ibidem, dosar nr. 20, 1944, f. 19.

18
mezeluri și magazin ele să pregătească, la cerere mezelurile de care au nevoie cantinele; se
obligau brutăriile să livreze pâine pe bază de adeverințe; se făcea apel la fabricile și atelierele
de conecționare, la magazinele de îmbrăcăminte să vândă sinistraților cu o reducere de 30%39.
La terminarea războiului, statul trebuia să organizeze o Casă pe lângă Ministerul Lucrărilor
Publice, care să se ocupe de reconstrucția locuințelor pentru populația nevoiașă, funcționari de
stat și particulari, contribuind la aceasta cu materiale de construcție ietine40. Cel mai mare
bombardament aliat asupra orașului Focșani s -a produ s la 11 iunie 194 4. La ora 09:15 a fost
dată alarma, circa 100 de avioane anglo -americane, bombardiere cu patru motoare și însoțite de
avioane de vânătoare, au atacat orașul. Atacul s -a desfășurat în cinci valuri, la joasă altitudine,
primul val numărând 29 de avioane, iar restul 15 -20 avioane. Asupra orașului au fost aruncate
circa 1.000 de bombe explozive și incendiare41. La aeroportul german au fost distruse 10 barăc i
și a fost ucis întreg personalul sanitar al infirmeriei aerodromului, iar terenul de aterizare a fost
distrus în zece locuri. Nici un avion german nu a fost atins42. S-au produs mari pagube
materiale, atât la obiectivele militare, cât și la locuințele civ ile din vecinătatea cazărmilor. Au
fost utilizate și bombe cu explozie întârziată, ceea ce a determinat producerea de victime și
pagube materiale după producerea atacului, chiar și la 12 ore după atac. Au fost incendiate
complet 32 de case și 53 grav avari ate. Au fost 106 morți, dintre care 16 civili, 89 militari și un
prizonier rus43.
Bombele incendiare aruncate asupra Județului Putna au provocat imense pagube, au
distrus și avariat numeroase case, iar un număr semnificativ de persoane și -au pierdut viața.
Toate acestea au trezit revolta populației asupra statelor implicate în conflict. Redate cronologic
și succint, mărturiile arhivistice de mai sus reușesc să redea imaginea unei realități istorice
trăite de locuitorii J udețului Putna și ai Focșanilor între anii 1941 -1944.

39 Ibidem, dosar nr. 185, 1944, f. 11.
40 Ibidem, f. 25.
41 Ibidem, dosar nr. 21, f. 135.
42 Ibidem, f. 141.
43 Ibidem, f. 138.