Relatiile Economice ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeana
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………………2
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND RELAȚIILE DINTRE REPUBLICA MOLDOVA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ
Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană……………………………….4
1.2. Realizarea Planului de Acțiuni UE-Republica Moldova………………………………………….7
Perspectivele de integrare ale Republicii Moldova în Uniunea Europeană………………14
CAPITOLUL II. DEZVOLTAREA RELAȚIILOR COMERCIALE ALE
REPUBLICII MOLDOVA CU UNIUNEA EUROPEANĂ
2.1. Evoluția relațiilor comerciale cu Uniunea Europeană……………………………………………..19
2.2. Rolul regimurilor preferențiale asupra schimburilor comerciale dintre
Republica Moldova și Uniunea Europeană…………………………………………………………..25
2.3. Perspectivele comerțului exterior al Republicii Moldova prin prisma
procesului de integrare în Uniunea Europeană…………………………………………30
CAPITOLUL III. DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICĂ A REPUBLICII MOLDOVA PRIN OBȚINEREA ASISTENȚEI DIN PARTEA UE
3.1. Factori de bază privind elaborarea și gestionarea politicii de asistență a UE…………….34
3.2. Tipuri de asistență UE…………………………………………………………………………………………….37
3.3. Programele de asistență adresate Republicii Moldova……………………………………………..45
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………………..51
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………….54
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………..57
INTRODUCERE
Vectorul european al politicii externe al Republicii Moldova reprezintă astăzi cel mai în vogă subiect atât în cercurile politice cât și în cele academice.
În prezent relațiile de cooperare economică dintre UE și RM capătă o nouă formă și chiar atestăm un interes sporit pentru Republica Moldova din partea Bruxelles-ului, fapt care nu se datorează unei politici formidabile duse de guvernare ci mai mult dorinței de stabilitate la frontierele UE și consolidării bunelor relații cu vecinii și posibilii viitori membri.
Actualitatea temei de cercetare. Relațiile dintre Republicii Moldova și Uniunea Europeană sînt, cel mai adesea, privite prin prisma reformelor, a proceselor de transformare a unei foste economii de comandă. Dar mai există o perspectivă, nu mai puțin elocventă, pentru examinarea acestei relații; este ceea ce numim „procesul de ajungere din urmă” (catching-up), de reducere a marilor discrepanțe de dezvoltare față de Europa Occidentală – în cele din urmă fiind modernizarea Republicii Moldova. Din acest punct de vedere, trebuie să ne raportăm la teoria și practica politicilor economice occidentale, cât și a proceselor și fenomenelor care reprezintă dezvoltarea economică pentru a face față aspirațiilor de integrare europeană.
Relațiile de colaborare dintre UE si Republica Moldova s-ar putea dezvolta mult mai rapid daca ar exista o unitate de idei și o cooperare fructuoasă între elitele politice. Moldova ar trebui să profite de toate oportunitățile ce i se oferă nu doar declarativ dar și practic indiferent de conjunctura politică internă. Un efort depus din partea tuturor structurilor guvernamentale și neguvernamentale ar reprezenta o fortificare a acțiunilor și un efect neîntârziat.
Scopul și sarcinile lucrării. Scopul lucrării este de a evidenția principalele aspecte ce țin de evoluția, conținutul și perspectivele relațiilor economice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Sarcinile lucrării sînt:
evidențierea principalelor etape în evoluția relațiilor dintre Republica moldova și UE;
analiza prevederilor Planului individual de Acțiuni UE-RM;
studierea perspectivelor evoluției relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană;
abordarea principalelor tipuri de relații economice dintre Moldova și UE;
caracteristica comerțului exterior dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană;
perspectivele dezvoltării social-economice a Republicii Moldova prin intermediul asistenței Uniunii Europene.
Suportul teoretico-științific și metodologic al tezei. Fundamentarea teoretică și metodologică a cercetării științifice va fi axată pe principiile generale ale funcționării sistemelor economice, criteriile general acceptate cu privire la procesele din cadrul sistemului economic național și global, principiile analizei comparative, modelarea, previziunea, actele normative naționale și internaționale.
Bazele teoretice și aplicative ale activităților economico-comerciale din Republica Moldova, ideile diferitor specialiști din Republica Moldova, Rusia, SUA, Germania, România, etc.
Structura lucrării. Lucrarea este compusă din introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie și anexe.
Primul capitol include abordarea problemelor generale ce țin de evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Cadrul juridic pe care se bazează relațiile dintre cele două părți, principalele documente semnate, problemele și perspectivele relațiilor dintre Republica Moldova și UE.
În cel de-al doilea capitol sînt analizate aspectele practice legate de relațiile comerciale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Aici sînt abordate probleme ce țin de evoluția, caracterul și perspectivele relațiilor comerciale dintre Moldova și Uniunea Europeană.
Conținutul celui de-al treilea capitol este axat pe studiul asistenței externe oferite de către Uniunea Europeană și importanța acesteia în dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova.
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND RELAȚIILE DINTRE REPUBLICA MOLDOVA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ
1.1. Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană
În relațiile cu Comunitatea Europeană, Republica Moldova a moștenit cadrul juridic al relațiilor dintre CE și URSS – un Tratat de Comerț și Cooperare care acorda URSS statutul de cea mai favorizată națiune în relațiile comerciale cu CE în schimbul angajamentului primei de a continua reformele politice și economice. În plus, în 1991 Moldova a devenit beneficiară a programului Comunităților Europene de Asistență Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente (TACIS). Includerea Moldovei în programul TACIS a fost un prim semnal al politicii diferențiate pe care CE urma să o poarte vizavi de statele baltice (incluse într-un program de asistență conceput special pentru statele cu o perspectivă clară de aderare, PHARE) și RM, care aderase de curînd Independente (CSI).
Abia după semnarea unui Acord de Parteneriat și Cooperare (APC) dintre UE și RM în 1994, autoritățile de încep să atragă tot mai multă atenție UE și să formuleze tot mai clar opțiunea europeană a RM. Astfel, în 1995 Parlamentul de a adoptat o declarație de politică externă în care califică semnarea APC drept un prim pas spre integrarea europeană a RM.
În paralel, aderarea este declarată obiectivul strategic al Moldovei în Concepția Politicii Externe pentru 1998 – 2002 adoptată de noul guvern [1, p. 23].
În prezent, cadrul juridic al relațiilor Moldovei cu UE are la temelie Acordul de parteneriat și cooperare (APC) semnat de la 28 noiembrie 1994 și intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă de 10 ani. APC s-a dovedit a fi în practică o formă juridică fără substanța și motivația necesare pentru realizarea obiectivelor propuse. În urma extinderii sale consecutive în Europa Centrală și de Est, UE s-a apropiat nemijlocit de spațiul ex-sovietic al Europei de Est, iar interesul ei pentru stabilitatea, prosperitatea și securitatea statelor din această regiune a crescut semnificativ. Ca rezultat, în mai 2004, UE a elaborat Politica Europeană de Vecinătate (PEV) pentru statele vecine din Europa de Est și bazinul Mării Mediteraneene, având ca scop crearea unui cerc de state prietene, prospere și stabile în jurul său. PEV nu a schimbat cadrul juridic al relațiilor Moldovei cu UE. APC a rămas acordul de bază al parteneriatului moldo-comunitar, dar a fost echipat cu un document politic în forma unui Plan de acțiuni UE–Moldova (PAUEM), destinat accelerării reformelor politice, economice și sociale în țara noastră, în schimbul aprofundării relațiilor sale cu UE. În cele ce urmează, vom analiza implicațiile pe care APC și PEV le-au avut asupra țării noastre [1, p. 24].
APC s-a înscris, fără îndoială, în eforturile Moldovei de a consolida fragila sa independența. Analizat din această perspectivă, putem spune că acest acord a consacrat țara noastră în calitate de partener al UE. De asemenea, prin APC Moldova a reușit să imprime pondere statutului său de actor al vieții internaționale și credibilitate imaginii sale de stat adept al valorilor democratice. Acceptând să semneze primul acord de cooperare cu Moldova, UE a acordat tânărului stat moldovean o notă pozitivă pentru eforturile în domeniul democratizării. De fapt, APC a fost mai mult decât un simplu acord ce a stabilit regulile ce au guvernat evoluția relațiilor moldo-comunitare în ultimii zece ani. El a reprezentat, mai întâi de toate, un angajament încheiat între Moldova și UE în numele afirmării valorilor democratice. Astfel, prin intermediul APC, UE s-a angajat să susțină eforturile Republicii Moldova orientate spre consolidarea democrației sale și finalizarea tranziției spre economia de piață. La rândul său, Moldova s-a angajat să respecte valorile democratice, principiile dreptului internațional, ale drepturilor omului și ale economiei de piață, toate fiind declarate elemente esențiale ale APC. Totodată, APC a imprimat o dimensiune politică cooperării noastre cu UE, reușind, astfel, să transcende obiectivele pur economice ale Acordului de cooperare economico-comercială semnat de UE cu URSS și moștenit apoi de Moldova. Pentru a da substanță cooperării în domeniul politic, părțile au convenit să promoveze un dialog politic menit să consolideze apropierea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, să sprijine schimbările politice și economice din Moldova, să contribuie la o mai mare convergență a pozițiilor în probleme internaționale de interes reciproc, să încurajeze cooperarea lor în probleme cu privire la respectarea principiilor democratice și consolidarea stabilității și securității în Europa.
APC nu a satisfăcut, însă, așteptările clasei politice de , chiar dacă atât structura, cât și conținutul său au fost inspirate din acordurile europene de asociere semnate în anii 90 de UE cu statele din Europa Centrală și de Est. Analiza comparativă a ambelor acorduri ne demonstrează că APC a preluat majoritatea din obiectivele generale prezente în Acordul european, a fost fundamentat pe respectarea și promovarea acelorași principii democratice, cuprinde aceleași domenii de colaborare și dezvoltă același model de instituționalizare a dialogului politic etc. Mai mult decât atât, obiectivele APC se înscriu perfect în tiparul criteriilor de aderare enunțate de Consiliul European de din iunie 1993. În pofida acestor elemente comune, APC nu a oferit Moldovei o perspectivă clară de integrare europeană, așa cum a fost în cazul acordurilor europene, ci a inițiat dezvoltarea unui parteneriat pe orizontală între țara noastră și UE. Altfel spus, obiectivul final al APC a fost cu totul altul decât cel prezent în acordurile europene. Acestea din urmă nu s-au limitat doar la crearea unui nivel comparabil de dezvoltare în domeniile politic, juridic, economic, financiar, cultural de natură să favorizeze apropierea graduală a statelor semnatare de o mai largă arie de cooperare în Europa, așa cum se afirmă în APC, dar au urmărit pregătirea țărilor asociate/candidate din Europa Centrală și de Est pentru aderarea lor finală [34].
În perioada următoare intrării în vigoare a APC are loc o activizare vădită a diplomației moldovenești pe vectorul european, în special în vederea aderării RM de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, eforturi încheiate cu succes în 2001, cînd Moldova aderă la această inițiativă. Participarea este văzută de autoritățile moldovene drept o posibilitate de a include Moldova în Procesul de Stabilizare și Asociere al UE pentru Balcanii de vest, o „scurtătură” pentru procesul de aderare a RM [48].
De la sfîrșitul anului 2002, autoritățile moldovene purced la crearea cadrului instituțional intern pentru realizarea obiectivului de integrare europeană a RM: Comisia Națională pentru Integrarea Europeană, Comisia parlamentară pentru integrare europeană (CPIE), Departamentul de Integrare Europeană din cadrul MAE. În septembrie 2003, cînd Moldova fusese deja invitată să participe de Vecinătate, CNIE elaborează și transmite Comisiei Europene o Concepție de integrare a RM în UE [49].
În urma a patru runde de negocieri asupra Planului individual de Acțiuni UE – RM desfășurate pe parcursul anului 2004, acesta este aprobat de către Comisia Europeană la 9 decembrie 2004 și semnat de către părți la 22 februarie 2005 [49].
La 24 martie 2005, în prima ședință a Parlamentului ales în scrutinul din 6 martie 2005, acesta a adoptat unanim Declarația cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene. “Noi pornim de la faptul că dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurată decît prin promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană, spre soluționarea pașnică și democratică a problemei transnistrene, spre funcționarea eficientă a instituțiilor democratice și garantarea drepturilor minorităților naționale. Realizarea acestor sarcini este posibilă în condițiile unei cooperări responsabile a puterii și opoziției, ale stabilității vieții politice interne, ale unor garanții democratice pentru dezvoltarea liberă a mijloacelor de informare în masă și ale unei asigurări riguroase a independenței Republicii Moldova în relațiile ei reciproce cu statele vecine,” se menționează în declarația adoptată [7, p. 19].
Oportunitatea și urgența realizării acestui deziderat este cu atît mai mare în contextul regional favorabil existent la momentul actual: România a devenit membru al UE în 2007, iar autoritățile ucrainene alese în urma revoluției „oranj” din 2004 și-au exprimat clar dorința de a adera și de a continua reformele politice și economice necesare pentru realizarea acestui deziderat
În aceste condiții, APC – acord semnat în 1994, care pune accentul pe relațiile economice și comerciale dintre UE și RM și care, important, nu recunoaște aspirațiile europene ale RM – este un acord care în mare parte nu corespunde actualei conjuncturi politice interne și regionale. În februarie 2005 acesta nu a fost înlocuit, ci suplimentat prin Planul individual de Acțiuni UE – RM, care acoperă golurile din APC reieșind din realitățile respective și acordă mai multă substanță și urgență prevederilor din APC.
1.2. Realizarea Planului de Acțiuni UE-Republica Moldova
Inițiativa UE privind vecinătatea sa a adus în Moldova noi speranțe legate de un viitor destin european.
Deși Politica Europeană de Vecinătate nu oferă o perspectivă de aderare , autoritățile moldovene au luat această inițiativă drept o cale suplimentară de cooperare cu UE și drept „un pod către o etapă nouă – asocierea și integrarea în UE“.
Comisia Europeană a lansat pe 9 decembrie 2004 Planul de Acțiuni UE-Moldova (PAUEM), pe lîngă alte șase documente similare pentru Autoritatea Palestiniană, Iordania, Israel, Maroc, Tunisia și Ucraina. La 22 februarie 2005, în cadrul reuniunii a VII-ea a Consiliului de Cooperare UE-Moldova de , documentul a fost semnat de Jean Asselborn, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe și Imigrării al Luxemburgului din partea Consiliului UE și de Vasile Tarlev, prim-ministru al Moldovei.
Deși negocierile asupra Planului de Acțiuni UE-Moldova s-au sfîrșit în iunie 2004, datorită intenției UE să încheie documente similare cu un grup de state în același timp, Planul pentru Moldova a fost semnat, așadar, cu aproape un an mai tîrziu decît se promisese inițial. Aceasta contrazice evident principiul diferențierii anunțat de UE spre a fi utilizat în cadrul PEV. O altă problemă pe care procesul de negociere a PAUEM a scos-o în evidență a fost lipsa reciprocă de cunoștințe a UE față de evoluțiile politicilor din Moldova și a ultimei față de politicile și standardele UE. De exemplu, PAUEM a formulat sarcini care, chiar înainte de finalizarea negocierilor pe marginea conținutului acestuia în iunie 2004, erau deja realizate de Moldova [37]. Pe parcursul negocierilor UE a trebuit să mizeze în mare măsură pe informațiile furnizate de Guvernul moldovean, în timp ce ultimul a trebuit să aștepte feedbackul UE în ce privește standardele și cerințele sale.
Aceasta ar putea fi o altă explicație a temporizării procesului de negocieri. Abordarea documentului se bazează pe parteneriat, responsabilitate împărțită și pe diferențiere, și ține să contribuie la dezvoltarea viitoare a relațiilor bilaterale dintre UE și Moldova. Prin încheierea PAUEM, prevăzut pentru implementare în trei ani de zile, UE a invitat Moldova să intre în relații politice, de securitate, economice și culturale mai intense, în cooperare transfrontalieră mai strînsă și să-și împartă responsabilitatea în prevenirea și soluționarea conflictelor.
Planul de Acțiuni recunoaște aspirațiile europene ale Moldovei, dar specifică, de asemenea, că pentru viitorul apropriat APC rămîne o bază validă pentru cooperarea UE-Moldova. În acest fel, PAUEM nu substituie APC-ul existent, dar îl suplimentează.
De aici, Planul de Acțiuni nu este un document juridic, precum APC, ci unul politic. PAUEM stabilește un set comprehensiv de priorități în domeniile cuprinse de APC. Șapte priorități din cele zece vizează dimensiunea politică a procesului de cooperare dintre UE și Moldova.
Planul de Acțiuni UE-Moldova conține 46 de pagini, formulează 80 de obiective și 294 de acțiuni/ măsuri de urmat în șapte domenii principale: dialogul politic și reformele; cooperarea pentru soluționarea conflictului transnistrean; reforma și dezvoltarea social-economică; comerțul, piața și reforma regulatorie; cooperarea în domeniul justiției; transport, energie, telecomunicații, mediu și cercetări, dezvoltare și inovații; și contactele interumane.
Majoritatea acestor obiective și acțiuni/măsuri cade pe responsabilitatea Moldovei, 14 se referă explicit , iar 40 vizează în egală măsură UE și Moldova [41]. De aceea, unii observatori consideră că, în pofida retoricii utilizate, PAUEM „nu este un document bilateral“, deoarece există puține obligații pentru UE.
Într-adevăr, PAUEM, de altfel ca și celelalte documente similare încheiate în cadrul PEV reflectă mai curînd interesul UE, denotă un volum asimetric de sarcini și caracteristici definitorii raporturilor „centru-periferie“ [42]. Excepție constituie Planul de Acțiuni încheiat cu Israel, care este mai puțin o listă de lucruri pe care să le facă Israel și mai mult o listă de lucruri pe care acest stat trebuie să le facă împreună cu UE.
Dincolo de acestea, în cazul unor obiective și acțiuni/ măsuri formulate de PAUEM este dificil de văzut care parte este responsabilă pentru realizarea lor. Uneori, chiar dacă acest lucru este clar, datorită lipsei unor repere precise pentru evaluarea implementării documentului, nu este clar cum se măsoară progresul, fiind dificil de demonstrat că unele sarcini au fost sau nu îndeplinite.
De asemenea, deși este clar că PAUEM trebuie implementat într-o perioadă de trei ani, nu există cerințe exacte cantitative sau referitoare la timpul în care anumite obiective și acțiuni trebuie îndeplinite.
Toate acestea conduc la ideea că PAUEM este departe de a fi un document foarte bine elaborat. Un motiv în acest sens este faptul că Documentul de Strategie al PEV și Raportul de Țară – Moldova au fost publicate atunci cînd Planul pentru Moldova era la etapa finală de elaborare.
Planul prevede o serie de perspective noi pentru dezvoltarea relațiilor de parteneriat dintre UE și RM:
a. Perspectiva de a trece de la cooperare la integrare prin participarea RM la piața internă a UE și la politicile și programele UE;
b. Intensificarea cooperării politice prin elaborarea unor mecanisme de dialog politic;
c. Angajamentul ferm al UE de a sprijini soluționarea conflictului transnistrean;
d. Convergența legislativă, deschiderea economică, reducerea barierelor comerciale;
e. Asistență financiară sporită pentru realizarea acțiunilor propuse in PA;
f. Posibilitatea participării RM la programe culturale, educaționale, științifice, ecologice ale UE etc.;
g. Sprijin pentru armonizarea legislației RM la acquis-ul comunitar
h. Stabilirea unui dialog in domeniul vizelor și posibilitatea acordării RM a unor facilități cu privire la vize etc [47].
Observăm că PA ajustează cadrul de relații dintre RM și UE la cerințele și conjunctura internă și externă actuală a acestor relații și anume:
• Introduce mai multă claritate și precizie în ceea ce privește domeniile de cooperare bilaterală și stabilește niște acțiuni prioritare în acest sens;
• Încearcă să echilibreze aspectul preponderent economic al relațiilor UE-RM prevăzut în APC printr-o serie de prevederi cu privire la cooperarea politică și de securitate, inclusiv prevede posibilitatea alinierii RM la pozițiile de politică externă luate de UE [42];
• Ia seama de programele și strategiile naționale în vigoare ale RM ca SCERS, Planul Național de Acțiune în domeniul Drepturilor Omului, Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Corupției etc.;
• Acordă o atenție deosebită eforturilor de soluționare a conflictului transnistrean și prevede participarea UE la acestea, recunoscind indirect că problema transnistreană este un obstacol-cheie pentru dezvoltarea RM;
• Ia act de aspirațiile europene ale RM, dar în același timp conține un puternic element de condiționalitate: parteneriatul dintre UE și RM urmează a fi construit în baza valorilor comune, perspectiva de integrare europeană fiind pusă în relație directă cu mersul și succesul reformelor interne.
Planul de Acțiuni UE-Republica Moldova cuprinde un set bine definit de domenii prioritare prevăzute nu doar de Acordul de Parteneriat și Cooperare UE-Republica Moldova.
În cadrul acestor obiective prioritare, care de altfel au același grad de importanță, în conformitate cu Planul de Acțiuni RM-UE, “o atenție deosebită va fi acordată” priorităților menționate mai jos.
Uniunea Europeană și Moldova s-au angajat să acorde atenție deosebită tuturor priorităților Planului de Acțiuni, iar pînă în luna martie 2006, să acorde o atenție specială îndeosebi priorităților din acest document [40].
Comitetul de Cooperare UE-Moldova, preconizat pentru luna noiembrie 2005, și Consiliul de Cooperare UE-Moldova prevăzut pentru luna martie 2006, conform documentului au constituit ocazii importante pentru a revizui implementarea acestor priorități și a priorităților mai generale din cadrul Planului de Acțiuni RM-UE.
Planul de Acțiuni UE-Republica Moldova cuprinde un set bine definit de domenii prioritare prevăzute de Acordul de Parteneriat și Cooperare UE-Republica Moldova, precum și o serie de domenii care nu erau menționate în APC.
În cadrul acestor obiective prioritare, care de altfel au același grad de importanță, în conformitate cu Planul de Acțiuni RM-UE, “o atenție deosebită va fi acordată [40]” priorităților menționate mai jos.
Uniunea Europeană și Moldova s-au angajat să acorde atenție deosebită tuturor priorităților Planului de Acțiuni, iar pină în luna martie 2006, să acorde o atenție specială îndeosebi priorităților din acest document.
Comitetul de Cooperare UE-Moldova, preconizat pentru luna noiembrie 2005, și Consiliul de Cooperare UE-Moldova prevăzut pentru luna martie 2006, conform documentului au constituit ocazii importante pentru a revizui implementarea acestor priorități și a priorităților mai generale din cadrul Planului de Acțiuni RM-UE.
Prioritățile menționate in Planul de Acțiuni al PEV cărora trebuie acordată o „atenție deosebită”
1. Conflictul transnistrean
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: „Eforturi susținute vizînd soluționarea conflictului transnistrean”. Concluziile GAERC din 14 iunie 2004: „Consiliul reafirmă angajamentul continuu al UE de a susține soluționarea conflictului, utilizind instrumentele puse la dispoziție, și într-o cooperare strînsă cu OSCE. Uniunea declară disponibilitatea sa de a considera căi privind consolidarea în continuare a implicării sale, și așteaptă ca mediatorii și părțile la acest conflict să faciliteze aceasta.”
În acest context:
– Republica Moldova încurajează implicarea cît mai activă a Uniunii Europene în reglementarea conflictului transnistrean și facilitează realizarea inițiativelor acesteia vizînd identificarea în termeni optimi a unei soluții pașnice durabile.
– Republica Moldova trebuie să se implice împreună cu Reprezentantul Special al UE în toate aspectele conflictului transnistrean și să informeze deplin UE despre activitățile și inițiativele realizate în acest sens (pe parcursul perioadei).
2. Democrația și supremația legii
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: „continuarea consolidării stabilității și eficienței instituțiilor ce garantează democrația și supremația legii; asigurarea derulării democratice a alegerilor parlamentare (martie 2005) în Moldova în conformitate cu standardele europene”. Concluziile Consiliului GAERC din 14 iunie 2004 :
„UE dorește ca Moldova să se transforme într-o țară puternică și stabilă cu legături apropiate cu Uniunea în baza valorilor comune de democrație, supremația legii, drepturile omului inclusiv libertatea mass-mediei, precum și în baza intereselor comune, precum este stabilit în Politica Europeană de Vecinătatea (PEV)”.
3. Libertatea mass mediei
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: „asigurarea respectării drepturilor mass mediei și libertății expresiei”
4. Reforma administrativă și reforma judiciară
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: “continuarea consolidării capacității administrative și judiciare” .
5. Cooperarea cu Instituțiile Financiare Internaționale, stabilitatea macroeconomică și reducerea sărăciei
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: “reluarea cooperării cu Instituțiile Financiare Internaționale, implementarea acțiunilor privind dezvoltarea economică, consolidarea creșterii economice asigurate de dezvoltarea sectorului privat și durabilitatea fiscală”.
6. Imbunătățirea climatului investițional
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: ameliorarea climatului investițional prin reforme structurale adecvate în vederea asigurării condițiilor nediscriminatorii, transparente și previzibile pentru afaceri, inclusiv prin lupta cu corupția [29, p. 128];
S-a înțeles că măsurile incluse la sub punctul 2 (consolidarea democrației și statului de drept) și 4 (Reforma administrativă și reforma judecătorească) va ajuta la atingerea acestor obiective. Adițional urmau a fi intreprinși următorii pași :
– UE să acorde Moldovei Chestionarul Cărții Europene;
– UE să faciliteze întregul proces de implicare a Moldovei în cadrul Cartei; să invite Moldova la ședințele Europene anuale și la ședințele regionale semestriale, să asiste și să participe la organizarea întîlnirilor bilaterale în Moldova pentru consultări cu finanțatorii cheie;
– UE va începe procesul de pregătire a raportului și va integra sarcinile și bunele practice ale Moldovei în raportul European anual;
– UE va acorda suport pentru crearea Centrelor Europene de Informare și Corespondență;
– Moldova efectua screeningul complet al legislației naționale în vederea identificării barierelor investiționale cu scopul de a le exclude treptat;
– Moldova trebuia să facă pași decisivi în reducerea reglementărilor excesive, în particular în vederea consolidării transparenței și previzibilității, și de a reduce pe viitor povara licențierii și regimurilor de inspectare.
– Moldova inițiază un dialog cu investitorii străini privind reglementările și politicile industriale și antreprenorial;
– Consolidarea cadrului regulatoriu prudențial pentru piețele financiare și supraveghere în vederea ajustării la cel existent în UE;
– Realizarea unui studiu de către Moldova privind pirateria și contrafacerea, asigurarea dialogului cu deținătorii de drepturi;
– Sporirea resurselor alocate pentru consolidarea, în particular pentru autoritățile vamale și pentru sistemul judiciar în vederea întreprinderii acțiunilor contra produselor contrafăcute/piratate în sectoarele cheie specifice;
– Crearea Agenției Naționale de Protecție a Concurenței, asigurindu-i suficiente mijloace bugetare pentru îndeplinirea mandatului ce-i revine [23, p. 78].
7. Managementul frontierei moldo-ucrainene (inclusiv pe sectorul Transnistrian)
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni progresul spre un sistem eficient și cuprinzător de management al frontierei pe toate sectoarele hotarului Moldovei inclusiv sectorul transnistrean,” concluziile GAERC din 14 iunie 2004 [48]: „Consiliul reafirmă importanța problemelor extraordinare de management al frontierei la hotarul moldo-ucrainean, în particular pe sectorul transnistrean, adresate părților implicate. Consiliul solicită Moldova și Ucraina să-și consolideze cooperarea în acest domeniu. Uniunea Europeană este disponibilă să acorde asistența in acest proces.”
8. Promovarea comerțului reciproc, inclusiv Preferințele Comerciale Autonome
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: „acționarea în vederea oferirii de către UE a Preferințelor Comerciale Autonome prin asigurarea controlului efectiv al originii mărfurilor din Moldova [48]”
9. Lupta împotriva crimei organizate
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: „intensificarea luptei împotriva crimei organizate, inclusiv traficul de ființe umane [48]”
10. Managementul eficient al fluxului migrației
Politica Europeană de Vecinătate – Prioritatea din Planul de Acțiuni: « asigurarea eficienței managementului fluxurilor migrațional, inclusiv inițierea procesului vizind incheierea unui Acord de readmisie intre UE și Moldova »[50].
Energetică
– Stabilirea măsurilor de apropiere treptată la principiile UE privind piața internă de electricitate și de gaze.
Transport
– Semnarea unui acord orizontal UE-Moldova în domeniul aviației civile;
– Devenirea membrului cu drepturi depline ale Autorității Aeronautice Unite (JAA)
– Adoptarea și implementarea Planului de Acțiuni în domeniul Securității Rutiere (inclusiv transportarea bunurilor periculoase și bunăstarea drumurilor) pentru îmbunătățirea securității rutiere.
Mediul înconjurător
– Pregătirea de către Moldova a unui inventar a situației curente în domeniul planificării chestiunilor ce țin de mediul înconjurător și coordonarea dintre participanții relevanți
– Participarea Moldovei la întrunirile Grupului de Lucru Dunărea – Marea Negară privind implementarea concepției transfrontaliere de management al apelor și în Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală în cadrul Inițiativei UE privind managementul apelor.
– Moldova va raporta la subiectul implementării Protocolului de
– Moldova va pregăti primul proiect al Planului de Acțiuni privind convergența cu legislația UE în domeniul mediului.
Societatea informațională
– Realizarea unor progrese semnificative spre stabilirea unui cadru în domeniul comunicațiilor electronice în conformitate cu noul cadru regulatoriu al UE.
Facilitarea regimului de vize
– UE și Moldova vor depune eforturi pentru inițierea negocierilor privind facilitarea regimului de vize.
– Inițierea procesului vizînd încheierea Acordului de readmisie între UE și Moldova.
Aproximarea legislației
– Moldova va iniția procesul de aproximare a legislației naționale la acquis-ul comunitar în corespundere cu prioritățile de implementare a Planului de Acțiuni UE – Moldova;
– UE va întreprinde măsuri decisive pentru ca Moldova să beneficieze de Programul TAIEX și Twinning și va defini prioritățile de asistență [50];
Sănătate Publică
– Efectuarea schimbului de informații și experiență tehnică în vederea facilitării participării în Rețeaua Uniunii Europene destinată Prevenirii și Controlului bolilor Infecțioase;
– Participarea în rețelele de supraveghere, în special cele de colectare a datelor și informațiilor privind SIDA, infecțiile sexual transmisibile, hepatita C și B;
Cultura
– Ratificarea Convenției UNESCO privind salvgardarea patrimoniul imaterial;
Contacte interumane
– Elaborarea Codului de legi a învățămîntului;
– Instituirea Serviciului de recunoaștere și echivalare a actelor de studii
– Elaborarea Codului Audiovizualului etc.
Observăm că, deși, într-o perspectivă mai îndelungată, RM trebuie să întreprindă măsuri în toate domeniile largi de acțiune ale PA, acțiunile prioritare vizează rezolvarea unui set de probleme-cheie existente la momentul semnării PA și care trezesc cea mai mare îngrijorare din partea UE. Aceste probleme reprezintă deopotrivă obstacole importante pentru procesul de democratizare și dezvoltare economică a RM existente la momentul actual, dar și surse majore de insecuritate și instabilitate atît pentru RM, cît și pentru restul Europei. Se pare așadar că în perspectiva apropiată aceste priorități vor constitui obiectul relațiilor dintre UE și RM, iar credibilitatea opțiunii europene a RM va depinde de voința și coerența de care vor da dovadă autoritățile Republicii Moldova în soluționarea acestor probleme prioritare [50].
1.3. Perspectivele de integrare ale Republicii Moldova în Uniunea Europeană
Concluziile cu privire , aprobate de miniștrii de Externe ai UE la 13 octombrie 2008, s-au înscris în noua optică a UE în raport cu Rusia și statele PEV din Europa de Est. În acele Concluzii, UE ne-a anunțat că este pregătită să aprofundeze relațiile sale cu Moldova în cadrul PEV și să negocieze în curând un nou acord ambițios cu țara noastră, care ar depăși actualul Acord de parteneriat și cooperare (APC) [39]. Următorul acord va avea ca scop primordial apropierea graduală a Moldovei de UE, care se va materializa, în particular, prin stabilirea unei zone aprofundate și comprehensive de liber schimb între UE și Moldova. De asemenea, în aceleași Concluzii, miniștrii de Externe ai UE reamintesc că Acordul privind facilitarea regimului de vize semnat cu Moldova în 2007 are ca obiectiv de lungă durată introducerea regimului de călătorii fără vize pentru cetățenii moldoveni [39].
Concluziile miniștrilor de Externe ai UE cu privire au încurajat și mai mult autoritățile de în ambițiile lor de a negocia cu UE un acord de asociere care ar plasa ferm țara noastră pe mult râvnitul drum de aderare , aproape exclusiv, pe exploatarea mesajului pozitiv trimis Chișinăului de către UE, autoritățile moldovene nu au remarcat însă că miniștrii de Externe ai UE au evitat în respectivele Concluzii să spună dacă și Moldova este, la rândul ei, pregătită să negocieze un nou acord cu UE. Miniștrii de Externe ai UE au reiterat totuși cât se poate de clar că ritmul și calitatea reformelor în Moldova vor influența natura relațiilor cu UE. În acest context, autoritățile moldovene au fost, din nou, invitate să întreprindă eforturile necesare pentru întărirea statului de drept, să îndeplinească angajamentele lor cu privire la promovarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și, de asemenea, să acorde o atenție prioritară desfășurării și organizării alegerilor parlamentare din anul 2009 în corespundere totală cu principiile și normele democratice consfințite în materie de alegeri libere.
Faptul că UE a evitat să se pronunțe asupra stadiului de pregătire a Moldovei în vederea demarării negocierilor asupra noului cadru juridic moldo-comunitar ar trebui considerat, în fond, un mesaj în sine transmis discret autorităților de acestui mesaj a fost făcută pentru autoritățile moldovene de către parlamentarii europeni cu ocazia reuniunii Comitetului parlamentar de cooperare UE – Moldova, desfășurată în perioada 22-23 octombrie 2008. După cum ne-a informat chiar Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), parlamentarii europeni au subliniat în discursurile lor necesitatea intensificării, de către Guvernul de , a eforturilor sale destinate implementării eficiente a reformelor inițiate în domeniul justiției, drepturilor omului, libertății mass-media [39]. Comunicatul MAEIE nu spune însă nicio vorbă despre faptul că reprezentanții Parlamentului European au insistat, în special, asupra importanței respectării libertății mass-media în țara noastră, a reducerii pragului electoral, a legalizării blocurilor electorale și a respectării dreptului cetățenilor cu dublă cetățenie de a fi aleși în funcții publice.
Recomandările parlamentarilor europeni se bazează pe concluziile Raportului Comisiei Europene pentru Democrație prin Lege (Comisia de ) cu privire la amendamentele aduse Codului electoral al Republicii Moldova în aprilie 2008 [30]. În Raportul Comisiei de , dat publicității la 23 octombrie 2008, autoritățile moldovene sunt criticate pentru majorarea pragului electoral de la 4% la 6%, interzicerea blocurilor electorale și limitarea participării în alegeri a cetățenilor moldoveni cu dublă cetățenie. Totodată, se menționează că aceste amendamente contravin Constituției Republicii Moldova, Codului de bune practici în materie electorală al Consiliului Europei, altor convenții europene la care Moldova este parte.
De asemenea, la 25 noiembrie 2008, semnalele trimise de parlamentarii europeni au fost nuanțate de șefii misiunilor statelor membre ale UE, Delegația Comisiei Europene și Biroul Reprezentantului Special al UE cu reședința printr-o Declarație comună cu privire la viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova. În această Declarație, se atrage atenția autorităților moldovene asupra unor evoluții negative la capitolele asigurării unui mediu prielnic pentru o competiție politică echitabilă, libertății mass-media și armonizării
În contextul mesajului încurajator trimis țării noastre de către miniștrii de Externe ai UE, la 21 octombrie 2008, șeful diplomației moldovene, Andrei Stratan, a chemat Comisia Națională de Integrare Europeană să demareze pregătirile pentru negocierea viitorului acord cadru moldo-comunitar. În special, ministrul Andrei Stratan a propus elaborarea și aprobarea proiectului schematic al componenței delegației negociatorilor, elaborarea și aprobarea programului de instruire operativă a membrilor echipei negociatorilor, care ar urma să includă un program de vizite de documentare , în statele membre ale UE, precum și în Croația, stat candidat pentru aderare enunțate de ministrul de Externe sunt, fără îndoială, necesare și oportune, mai mult decât atât, considerăm că ele ar fi trebuit să fie demarate odată cu lansarea Planului de acțiuni UE – Moldova (PAUEM). PAUEM a fost, de la bun început, conceput de diplomația moldoveană ca fiind pentru țara noastră o etapă tranzitorie spre un nou cadru juridic cu UE. Iată, însă, că după trei ani de la inițierea procesului de implementare a PAUEM, volens-nolens, inițiativa ministrului de Externe, Andrei Stratan, scoate la iveală că potențialii noștri negociatori au nevoie urgent de o pregătire suplimentară. Această constatare nu ne surprinde, dacă ne gândim că ea reflectă, de fapt, lipsa de funcționari bine instruiți și motivați în materie de cooperare cu UE, realitate ce se simte tot mai acut în instituțiile administrației noastre centrale și locale.
Ea ne surprinde, totuși, când ne gândim la faptul că dezvoltarea capacităților administrative ale Moldovei beneficiază de asistența financiară și tehnică generoasă a UE. Pentru dezvoltarea resurselor sale administrative și reforma cadrului regulator, Moldova primește aproximativ 20% din asistența financiară de 209.7 milioane euro, prevăzută de UE pentru perioada 2007-2010. De asemenea, aici ar trebui luate în calcul și asistența tehnico-financiară furnizată Moldovei pe linie bilaterală de state membre ale UE, în particular de Marea Britanie, Suedia, Olanda, Ungaria, Lituania etc [50].
În mai 2009, de a fost lansat Parteneriatul Estic, un nou aranjament de cooperare regională în formatul „27+ (statele-membre ale UE + șase state non-UE din estul Europei, inclusive Moldova). Parteneriatul Estic prevede stabilirea unor relații aprofundate între UE și cele șase state din vecinătatea răsăriteană a comunității, având la bază o abordare individuală [46]. Cu aceste state urmează a fi semnate Acorduri de Asociere, însă diferite de cele încheiate cu statele din Balcani, care au perspectivă de aderare
Pe 15 iunie 2009, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Generale și Relații Externe (CAGRE) de au fost adoptate Concluziile privind Republica Moldova care vin să confirme angajamentul Uniunii Europene pentru consolidarea relațiilor cu Republica Moldova, inclusiv prin adoptarea mandatului de negociere a noului acord UE-RM în schimbul Acordului de Parteneriat și Cooperare, dar și să accentueze necesitatea respectării valorilor și principiilor democratice de către Moldova pentru avansarea dialogului moldo-comunitar.
Anul 2009 este un an de cotitură în relațiile moldo-comunitare și aceasta nu din cauza schimbărilor politice intervenite în țara noastră, care doar catalizează anumite procese. După circa doi ani de așteptare din partea Chișinăului și circa jumătate de an de așteptare din partea Comisiei Europene, cea din urmă a primit, la începutul acestei veri, undă verde în ce privește începerea negocierilor privind noul acord juridic cu Republica Moldova. Parteneriatul Estic lansat pe 7 mai 2009 de către UE și care cuprinde inclusiv țara noastră prevede semnarea cu statele non-UE din acest aranjament regional a unor acorduri de asociere. În urma vizitei premierului moldovean a devenit clar că tratativele dintre Guvernul moldovean și Comisia Europeană referitoare la viitorul acord cu UE aveau să înceapă până la finele anului trecut. Acest lucru a fost remarcat și de către Benita Ferrero-Waldner, Comisar European pentru Relații Externe și Politica Europeană de Vecinătate la întrevederea cu Vlad Filat. Startul acestor negocieri a fost dat în luna octombrie anul trecut, în timp ce negocierile propriu zise au început în ianuarie anul curent. De asemenea, în viitorul apropiat Guvernul Republicii Moldova intenționează să inițieze și alte tratative cu UE, inclusiv cele privind semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător și liberalizarea regimului de vize până la anularea acestuia. În prezent, documentul politico-juridic care reglementează relațiilor moldo-comunitare este Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC), expirat în 2008 dar prelungit mutual până la intrarea în vigoare a unui nou document. În aceeași condiție se află și un alt document tehnico-politic – Planul de Acțiuni RM-UE, care după ce a expirat în 2008 este prelungit pentru o perioadă indefinită.
Pe 12 ianuarie avut loc prima rundă de negocieri cu privire la semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova , la care a participat ministrul de Externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, și șeful Direcției pentru politică externă a Comisiei Europene, Gunnar Wiegand [50].
În mod normal Republica Moldova a trecut cu brio prima rundă de negocieri, în vederea semnării Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.
Experții politici consideră că acest Acord va aduce Republicii Moldova doar beneficii. În acest sens Republica Moldova va trebui să implementeze legile și practicile europene, ceea ce va duce la creșterea bunăstării populației. Acest proiect de lege presupune o serie vastă de reforme. Este un mic pas spre integrare europeană, pasul cel mare va fi realizat atunci când negocierile se vor încheia.
Faptul că a avut loc prima rundă de negocieri arată că există o deschidere a UE pentru țara noastră. Relațiile dintre RM și Uniunea Europeană vor acoperi toate sferele vieții moldovenești: politică, infrastructură, energie, mediu, domeniu social, mediu înconjurător și celelalte sfere. Negocierile reprezintă un prim dialog dintre UE și RM, în vederea ridicării nivelului de trai în R. Moldova.
Unele scenarii optimiste susțin că liberalizarea procesului de obținere a vizelor se va întâmpla în cel mult un an. Pesimiștii cred, însă, că moldovenii vor scăpa de vizele de intrare în UE peste trei sau chiar cinci ani, dat fiind faptul că Ucraina, care deja de trei ani negociază un acord de asociere cu UE, încă nu știe când vor fi înlăturate vizele pentru ucraineni.
Calitatea acestor negocieri va determina cum va fi susținut parcursul european al țării, deoarece în cazul că se vor omite unele aspecte legate de capacitatea de implementare și aplicare exhaustivă a reformelor, aceasta va împiedica buna realizare a Acordului de asociere. Provocarea majoră rămâne a fi pregătirea negociatorilor moldoveni, care ridică unele dubii. Aceasta rezultă în urma corupției prezente în instituțiile de stat, dar și din încercările noii guvernări de a reașeza din temelie rețeaua diplomatică moldovenească de peste hotare, “crescută” de puterea precedentă [43].
Următoarele negocieri cu Uniunea Europeană vor avea loc în a treia săptămână a lunii martie 2010, adică după data de lunii. De data aceasta, oficialii se vor întâlni
În final putem spune că chiar dacă noul Acord de Asociere nu va oferi Republicii Moldova o perspectivă clară și imediată de aderare, vom avea în spate cîțiva ani buni de reforme instituționale și integrare în politicile și programele UE. Republica Moldova va fi un stat mult mai democratic, mai dezvoltat și mai competitiv pe arena mondială, deci un stat mult mai pregătit să adere și cu argumente serioase în acest sens.
CAPITOLUL II. DEZVOLTAREA RELAȚIILOR COMERCIALE ALE REPUBLICII MOLDOVA CU UNIUNEA EUROPEANĂ
2.1.Evoluția relațiilor comerciale cu Uniunea Europeană
Volumul comerțului Republicii Moldova cu UE a urmat o evoluție impresionantă în anii 1995-2009, cu toate că dezechilibrele structurale (exporturi versus importuri) sunt la fel de pronunțate ca și în cazul comerțului extern în general. Exporturile în UE-15 au crescut în această perioadă de 4,1 ori, înregistrând cea mai constantă și mai rapidă evoluție comparativ cu alte destinații geografi ce: CSIvest de 1,1 ori, CSI-Caucaz&Asia Centrală de 3,2 ori, UE-10 de 2,9 ori, UE-2 de 1,9 ori și „alte țări” de 3,3 ori. Și importurile din UE-15 au crescut foarte puternic, de 8,2 ori, mai rapidă fi ind doar creșterea importurilor din „alte țări” (de 17,4 ori). Pentru comparație, importurile din UE-10 au crescut de 4 ori, din UE-2 de 5,7 ori, cel mai lent crescând importurile din CSI – de circa 2,3 ori [10, p. 176].
În rezultatul creșterii rapide a exporturilor, țările din UE-15 în anul 2007 erau destinația pentru 26,5% din totalul exporturilor moldovenești, UE-10 – 6,4%, iar UE-2 – 17,8%. Per total, UE-27 deținea 50,7% din totalul exporturilor moldovenești. Pe de altă parte, 45,2% din totalul importurilor moldovenești în 2007 au provenit din UE-27. Astfel, se poate afirma că UE a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova. Judecând după tendințele care au prevalat în anii recenți (2005-2007), această situație nu se va schimba în viitorul previzibil.
Fig. 1. Evoluția exporturilor și reexporturilor spre UE, mln. USD
Sursa: www.comtrade.com
După cum este arătat în Figura 1, începând cu anul 2005 rolul reexporturile este în creștere, ajungând la aproape 50% din totalul exporturilor spre UE efectuate în anul 2007. Totuși, analiza logică a datelor statistice sugerează că o bună parte din aceste reexporturi sunt în mod eronat califi cate ca reexporturi și că probabil
până în anul 2005 reexporturile erau în mod corect clasifi cate.
De exemplu, în 2007 valoarea totală a produselor textile (grupa 6 după sistemul HS) exportate în UE a fost de 257,1 milioane USD, din care 236,1 milioane USD califi cate ca reexporturi. Evident că în acest caz, precum și în multe altele, este vorba nu de reexporturi, ci de exportul unor mărfuri care au intrat în țară în regim vamal de prelucrare activă. Din considerentele legate de originea neclară a bunurilor reexportate și de confuziile create de clasifi carea lor vamală, în continuare prin exporturi se va avea în vedere exporturile brute, adică care includ în sine și reexporturile.
Vorbind de exporturile moldovenești în UE-27, se remarcă o serie de tendințe interesante. Primele cinci țări de destinație pentru exporturi – România, Italia, Germania, Polonia și Marea Britanie – reprezintă circa ¾ din exporturile Republicii Moldova spre UE. Bulgaria și Austria, care în 1995 se numărau printre primii cinci parteneri comerciali din UE, în 2009 au retrogradat pe locurile 6 și 7. În lista partenerilor comerciali importanți (cu peste 3% din totalul exporturilor spre UE), în 1995-2009 cel mai repede au crescut exporturile moldovenești spre Franța (18 ori), Polonia (16 ori), Italia (9 ori) și Marea Britanie (5,5 ori). Totuși, performanța absolută este deținută de exporturile moldovenești spre Belgia, care au crescut de 91 ori (deși această țară nu este un partener important pentru Moldova, cu numai 1,7% din totalul exporturilor spre UE). Este curios că în câteva țări unde, din considerente de proximitate geografică și legături istorice, ne-am aștepta ca exporturile Moldovei să fi e în creștere, acestea fi e au stagnat (Lituania, +3,8%), fi e au scăzut esențial (Ungaria, –11%, Letonia, -23%, Estonia, -33%). În general, datele comercială atestă că exporturile spre UE au manifestat o tendință sănătoasă de diversifi care (analiza rămâne în continuare la nivelul de dezagregare de 4 cifre). Dacă în 1995 se exportau 482 produse, în 2007 numărul acestora era de 589 [7, p.80].
Indicii de concentrare Hirshman-Herfindal confirmă această tendință de diversificare, atât pe subregiuni ale UE, cât și pe UE în ansamblu. Pentru comparație, exporturile Republicii Moldova în țările din vestul CSI (Rusia, Ucraina, Belarus) s-au redus ca număr de poziții (de la 1049 în 1995 la 731 în 2007), iar indicele de concentrare Hirshman-Herfindal a crescut de la 0,22 în 1995 la 0,0,50 în 2005, scăderea din 2007-2008 fiind determinată exclusiv de eliminarea vinului din exporturi ca urmare a embargoului rusesc.
Fig.2. Evoluția gradului de concentrare a exporturilor spre UE și CSI-vest
Sursa: www.comtrade.com
Ce exportă Republica Moldova în UE? Produselor textile le revin circa 31% din totalul exporturilor, acestea fi ind livrate în special în UE-15 (locurile 1 și2). Pe locul trei se află fructele, acestea fiind reprezentate în special de nuci. Urmează preparatele de fructe, care sunt reprezentate în special de sucuri și care sunt exportate în Austria și Germania. Încălțămintea fi nită și părțile nefinisate din încălțăminte dețin 5,7% și sunt exportate în special în România pentru realizare sau fi nisare. În ultimii ani produsele din fi er și oțel au fost în ascensiune, în 2007 reprezentând peste 5% din totalul exporturilor spre UE și care au avut destinația principală țări care au aderat în 2004 [52].
În 1995-2003 vinurile au cedat câteva poziții în topul principalelor produse moldovenești, valoarea lor scăzând de 3 ori, de la 18,6 milioane USD în 1995 la 6,2 milioane USD în 2003. În 2006-2007 exporturile au crescut esențial (la aproape 17 milioane USD), producătorii moldoveni căutând posibilități de migrare de pe piețele răsăritene spre cele europene. Ancorarea lor pe piețele europene (practic, cele mai competitive din întreaga lume) va depinde integral de capacitatea lor de a atrage consumatorii europeni printr-un raport optimal prețcalitate și prin diferențiere favorabilă în raport cu concurenții din noile țări producătoare. Din punct de vedere analitic este deosebit de interesant de urmărit cum s-a schimbat valoarea exporturilor diferitor produse moldovenești în UE. Toate produsele pot fi divizate în trei grupuri majore: „supernove” (exportul cărora a crescut puternic), „stele căzătoare” (exportul cărora a ajuns în prezent la zero pornind de la valori relativ mari în anii 1990) și produse noi (adică care nu au fost exportate în general în anii de referință, dar în prezent se exportă în valori relativ mari).
Pentru identificarea „supernovelor”, ca an referință a fost ales anul 1996 (adică înainte de intrarea în vigoare a GSP și înainte de criza financiară rusă), iar ca an de comparație a fost ales anul 2006 (deoarece în 2007 s-a produs o secetă majoră care a afectat semnificativ exporturile moldovenești). Au fost eliminate din calcule exporturile cu valoarea sub 50 mii USD în 2006, precum și cele care în 1996 nu au fost exportate. Nu este surprinzător faptul că printre cele mai dinamice exporturi spre UE-15 se numără produsele textilele, dar mai neașteptat este faptul că regăsim printre aceste exporturi asemenea poziții ca remorcile, aparate de măsură, echipamentul electric, produse din plastic, jucării, hârtie și carton. Aceasta demonstrează că producătorii moldoveni în principiu au capacitatea de a ataca nișele de piață pentru care regulamentele de securitate industrială, sanitară sau alimentară nu sunt atât de dure [51].
Anume produsele pentru care aceste regulamente instituie standarde deosebit de riguroase reprezintă o bună parte din grupul „stelelor căzătoare” ale exporturilor moldovenești. Acest grup este compun din produse exportul cărora a scăzut de la valori mari la mijlocul anilor 1990 și care se exportau în mod principal spre țările din UE-10 și UE. Înălțimea „căderii” de pe piețele UE-15 este în general mai mică, deoarece și exporturile spre aceste destinații erau mai mici la mijlocul anilor 1990. În cazul țărilor UE-10 și UE-2 se remarcă în mod deosebit pierderea de către Moldova a pozițiilor la exportul de carne, alcool etilic, lactate și articole de azbesto-ciment și aici practic este vorba de pierderi absolute nu relative ale nișelor de piață.
În categoria produselor noi exportate pe piețele UE apar, în mod surprinzător, asemenea poziții „netradiționale” pentru Republica Moldova, precum articolele industriei metalurgice și construcții de beton prefabricate și tractoare (fără a mai vorbi produse cu totul exotice pentru economia moldovenească cum ar fi ceaiul (H0-0902) sau baterii electrice (H0-8506). Produse din industria textilă își fac apariția în toate cele 3 subregiuni și aici se fac remarcate unele tendințe de progresare a producătorilor moldoveni de-a lungul lanțului valoric. O bună parte din noile produse exportate spre piețele europeană provin de la producători localizați în raionale de est ale Republicii Moldova și care, după înregistrarea legală de către autoritățile vamale de , au primit posibilitatea de a exporta în regim normal pe piețele europene. Se face remarcată creșterea deosebit de puternică a produselor industriei metalurgice spre țările din Europa Centrală și de Est (UE-10). În special, este vorba de bare și tije de metal (cod HO-7213), valoarea exporturilor cărora în 2006 atinsese 21,6 milioane USD. Deși în 2007 exporturile date pe piețele UE-10 au scăzut, această scădere mai mult decât a fost compensată de creșterea exporturilor spre România și Bulgaria.
Relațiile comerciale dinre Uniunea Europeană și Republica Moldova au evoluat într-un ritm foarte lent, iar ponderile deținute de exporturile și importurile Republicii Moldova în/din Uniunea Europeană au crescut nesemnificativ. Situația nu s-a schimbat mult nici în urma intrării grupului celor 10 țări central și est-europene în cadrul Uniunii Europene, iar creșterea ponderii Uniunii Europene în exportul Republicii Moldova în 2003 cu 3,38 %, îar la import cu 7,66% a fost în defavoarea Moldovei, căci a contribuit la agravarea deficitului comercial cu Uniunea Europeană.
Perspectiva integrării în Uniunea Europeană a determinat țările candidate să-și deschidă economiile spre exterior, în special către Uniunea Europeană, fapt ce s-a soldat cu sporirea concurenței pe piața produselor și serviciilor și crearea stimulentelor viguroase pentru restructurarea economiilor. Astfel, în baza experienței țărilor din Europa Centrală și de Est, putem afirma cu certitudine că reorientarea exportului către Uniunea Europeană este însoțită de ameliorarea competivității produselor exportate cât și de o intețire a investițiilor [52].
Liberalizarea relațiilor comerciale de la începutul anilor condus la o dezvoltare rapidă a comerțului dintre Uniunea Europeană și țările din centrul și estul Europei, Uniunea Europeană devenind principalul partener comercial al acestui grup de țări într-un interval destul de scurt. Pentru Republica Moldova, însă, ponderea Uniunii Europene în comerțul exterior constituie aproximativ o treime în 2009, fapt ce atestă un nivel destul de scăzut de reorientare a schimburilor comerciale către țările UE.
Analiza exporturilor Republicii Moldova către Uniunea Europeană denotă că ele sunt dezechilibrate din punct de vedere al structurii, deoarece sunt extrem de concentrate pe cîteva grupe de mărfuri care cuprind mai mult de jumătate din totalitatea lor: materii textile și articole din acestea, piei crude, piei tăbăcite și articole din acestea, produse vegetale, produse alimentare, băuturi, tutun. Această constatare vorbește despre gradul limitat de diversificare a exporturilor Republicii Moldova către Uniunea Europeană, dar și despre faptul că specializarea Republicii Moldova este orientată spre produse cu valoare adăugată redusă cu utilizarea muncii puțin calificate, ieftine și încorporând un conținut sporit de resurse naturale, precum produsele agricole, sau un conținut sporit de resurse energetice, precum produsele intermediare. Este evident, că această specializare nu a fost în stare să dinamizeze exporturile Republicii Moldova către Uniunea Europeană. Experiența noilor țări membre ale Uniunii Europene și ale țărilor candidate actuale sugerează că pentru a integra cu succes în circuitul comerțului european, se impune modernizarea structurilor de producție, restructurarea aparatului productiv industrial în vederea dezvoltării unor ramuri noi și a diversificării ofertei de produse. De aici decurge necesitatea preluării de către Republica Moldova a experienței noilor țări membre ale Uniunii Europene și ale țărilor candidate actuale în scopul impulsionării schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană.
În urma evaluării posibilităților de simplificare a accesului produselor moldovenești la piața Uniunii Europene, a fost stabilit că această simplificare ar putea fi realizată reducerea barierelor tarifare ale Uniunii Europene, măsură care poate contribui considerabil la reorinetarea exporturilor Republicii Moldova către Uniunea Europeană. Dar vom remarca, în același timp, că condiția de bază care se impune a fi realizată de exportatorii din Republica Moldova se referă la satisfacerea cerințelor de calitate necesare pentru penetrarea piețe Uniunii Europene, altfel diminuarea tarifelor Uniunii Europene nu va produce efectul scontat în perspectivă imediată [49].
Reducerea barierelor tarifare ale Uniunii Europene se poate materializa și prin extinderea SGP și includerea produselor strategice ale Republicii Moldova, precum produsele agricole prelucrate, băuturile alcoolice, inclusiv vinul. Capacitatea și abilitatea exportatorilor din Republica Moldova de a penetra piața Uniunii Europene este influențată nefast și de diverse bariere netarifare. Printre factorii ce limitează această capacitate se numără: dificultățile de a corespunde exigențelor standardelor europene, de a face față regulelor de origine; numărulexcesiv de documente, certificate necesare exportului din Moldova, cât și perioada îndelungată de perfectare a acestora etc. În acest context perfecționarea structurii instituționale a Republicii Moldova în domeniul standardizării, metrologiei, certificării și acreditării are o importanță covârșitoare.
Redirecționarea geografică a comerțului exterior al Moldovei către Uniunea Europeană a devenit o necesitate strategică pentru țara noastră. Piața de desfacere a Uniunii Europene, datorită gradului înalt de dezvoltare și proximității geografice, reprezintă una din cele mai atractive piețe pentru Moldova. Pentru realizarea acestui scop se impune diversificarea exporturilor, atragerea investițiilor străine și integrarea în rețelele globale de producție.
Depășirea problemelor legate de ameliorarea calității și competivității produselor autohtone, abilitatea de a se conforma standardelor europene vor constitui semnale sănătoase în vederea asigurării condițiilor economice necesare pentru semnarea unui Acord de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, care ar facilita considerabil penetrarea mărfurilor moldovenești pe piața Uniunii Europene și ar exclude dependența Republicii Moldova de un singur partener.
2.2.Rolul regimurilor preferențiale asupra schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană
De la 1 ianuarie 2006 Republica Moldova beneficiază de noul sistem generalizat de preferințe (GSP plus) acordat de către Uniunea Europeană. Schema noului sistem GSP a fost aprobată de către UE la mijlocul anului 2005 și de ea beneficiază un șir de țări în curs de dezvoltare și cu economii în tranziție.
Noul sistem GSP presupune 3 nivele de reducere a taxelor vamale:
– sistemul standard GSP care oferă preferințe comerciale combinate, acces liber și reducere de taxe vamale;
– GSP Plus care oferă un acces liber pe piața UE pentru toate produsele menționate în directivă (circa 7200 grupe de produse din 11 mii posibile);
– Inițiativa „Totul cu excepția la arme”, care presupune acces liber pe piața UE pentru toate produsele cu excepția munițiilor și unor produse sensibile la import[52].
Această inițiativă este destinată în exclusivitate țărilor slab dezvoltate (50 țări). Cu diferite proporții de acces pe piața UE, de noul sistem GSP beneficiază circa 180 țări.
Comparativ cu alte sisteme GSP oferite de alte state, cum ar fi SUA, Elveția, Japonia etc., sistemul GSP al UE este cel mai generos și mai extins. Numai în anul 2004, în baza sistemului GSP, pe piața UE au fost introduse bunuri în valoare de 40 miliarde Euro, pe când sistemul american a admis importuri în regim preferențial în valoare de 22 miliarde Euro.
Sistemul GSP este o preferință comercială acordată în mod unilateral și pe o anumită perioadă de timp de către Uniunea Europeană unui grup de țări. UE a aprobat noul sistem GSP pentru o perioadă de până la 2015. În baza sistemului GSP plus beneficiază de la preferințe comerciale 7200 grupe de produse, ce reprezintă cu circa 300 grupe mai mult decât în sistemul precedent. Preponderent noul sistem s-a extins asupra produselor agricole, pește și produse din pește, și a fost valabil la aceste condiții până la 31 decembrie 2008.
În scopul obținerii sistemului GSP Plus, țările urmează să corespundă următoarelor criterii:
– să dețină statutul de membru la diferite convenții și tratate internaționale, 23 la număr, în domeniul protecției muncii;
– să prezinte o informație detaliată privind respectarea prevederilor convențiilor internaționale în domeniul muncii și efectuarea unei solicitări în scris privind accesul la sistemul GSP Plus;
– să demonstreze că economia națională este „dependentă și vulnerabilă”.
Urmare deciziei Comisiei Europene din 21 decembrie 2005, Republica Moldova a fost inclusă în lista țărilor care beneficiază de preferințe comerciale extinse sau sistemul GSP Plus. Din cadrul țărilor CSI, doar Republica Moldova și Georgia beneficiază de astfel de preferințe comerciale.
Avantajele comparative oferite de noul sistem GSP:
– Gradul de acoperire cu bunuri. Noul sistem GSP cuprinde 7200 grupe de produse sau cu 300 grupe mai mult ca sistemul precedent și a fost extins preponderent asupra unor produse agricole, pește și produse din pește.
– Nivelul de acces pe piață s-a majorat considerabil. Noul sistem GSP oferă acces liber fără achitarea taxelor vamale la importul produselor incluse în anexă. Sistemul precedent oferea un acces combinat pe piață, și anume acces liber și o reducere de taxă vamală.
– Simplificarea administrării sistemului GSP. Noul sistem GSP a extins perioada de revizuire a condițiilor sistemului GSP de la 1 an la 3 ani, fapt ce a făcut acest regim mai previzibil și mai static pentru comunitatea oamenilor de afaceri. De asemenea, există angajamentul UE de a oferi sistemul GSP plus până în anul 2015. Pentru a beneficia de sistemul GSP Plus al UE, trebuie să fie îndeplinite trei condiții:
– mărfurile trebuie să fie originare dintr-o țară beneficiară;
– mărfurile trebuie să fie transportate direct din țara beneficiară în Comunitatea Europeană;
– să fie prezentată o dovadă a originii (certificatul de origine Forma A, eliberat deautoritățile competente din țările beneficiare sau o declarație de facturare).
Totodată, sistemul GSP plus urmează a fi aplicat cu condiția ca volumul exportului în UE să nu depășească 15% în totalul importurilor europene, pe când în cazul produselor textile și a articolelor de îmbrăcăminte, limita fiind de 12,5 % în totalul importurilor europene.
La insistența organelor guvernamentale, autoritățile europene au decis de a acorda Republicii Moldova, începând cu 1 ianuarie 2006, acces la noul Sistem Generalizat de Preferințe (GSP Plus). Astfel, din cele 10200 poziții tarifare ale tarifului vamal european, 2000 poziții au taxa vamală zero, altele 7200 sunt acoperite de sistemul GSP Plus și, respectiv, beneficiază de acces liber fără aplicarea taxelor vamale la import în Uniunea Europeană. În prezent, interesul Republicii Moldova este în extinderea preferințelor comerciale față de celelalte 1000 poziții rămase și sensibile pentru UE [29, p. 80].
În scopul identificării avantajelor cantitative oferite de sistemul GSP plus, organele abilitate au efectuat o analiză detaliată a comerțului exterior cu țările UE prin prisma preferințelor comerciale oferite. În rezultatul analizei s-a identificat, că din totalul grupelor de mărfuri, care constituie aproximativ 1093 de poziții la nivel de patru cifre conform Nomenclatorului mărfurilor, produsele exportate de Republica Moldova către UE sunt clasificate în circa 700 grupe de mărfuri, din care 607 grupe cad sub incidența sistemului GSP Plus.
De asemenea s-a stabilit, că din totalul exporturilor efectuate de Republica Moldova pe piața UE în anul 2005 doar bunuri în valoare de 163 milioane dolari SUA sau 52% au beneficiat de preferințe comerciale, celelalte exporturi fiind supuse taxelor vamale de import, care adesea sunt destul de înalte, în particular la produsele agricole pentru care se aplică taxe în mărime de 20-45%.
În condițiile valorificării noilor preferințe comerciale acordate de UE, circa 88% din exporturile Republicii Moldova către UE vor beneficia de acces liber fără plata taxelor vamale la import. Avantajul cantitativ de pe urma sistemului GSP Plus constă în lărgirea accesului liber pentru produsele exportate și posibilitatea oferită agenților economici de a „economisi” circa 24-25 milioane dolari SUA de pe urma neachitării taxelor vamale de import în UE, fapt ce contribuie considerabil la ridicarea competitivității și prezenței produselor moldovenești pe piața UE.
Acordarea sistemului GSP plus contribuie la o îmbunătățire considerabilă a regimului comercial cu UE. Cu toate acestea, se aspiră la un regim mai avantajos bazat pe preferințe comerciale autonome, obținerea cărora a fost condiționată de necesitatea reformării sistemului instituțional în domeniul certificării originii mărfurilor exportate șifortificării administrării vamale. Preferințele comerciale autonome reprezintă un regim de comerț preferențial acordat în mod unilateral de către UE și cu un grad extrem de sporit de liberalizare (acces liber pentru orice produs, cu unele excepții pentru produsele destul de sensibile pentru UE, de regulă băuturile alcoolice, carnea de bovină etc., pentru care se stabilesc contingente tarifare preferențiale la import).
Cu toate că Uniunea Eiropeană a oferit atît în trecut cît și în prezent preferințe comerciale pentru o serie de prodese de export moldovenești, situația exporturilor moldovenești în spațiul european nu a cunoscut un succes considerabil. Cauze ale acestei stări de lucruri pot fi:
Prima explicație derivă din faptul că pe lângă UE și ceilalți parteneri comerciali ai Republicii Moldova (țările CSI, România și Bulgaria până în 2007) au acordat preferințe comerciale similare sau chiar mai favorabile exporturilor moldovenești. În situația când producătorii și exportatorii moldoveni au fost destul de lenți în descoperirea noilor piețe, iar piețele estice erau „clare” și mult timp destul de stabile, aceasta a determinat o „înghețare” a exporturilor pe piețele tradiționale.
După cum arată datele statistice, creșterea cererii externe (estimate de creșterea PIB-urilor țărilor partenere) și a ofertei interne (estimate de creșterea PIB-ului Republicii Moldova) au un rol mult mai important în creșterea exporturilor decât regimurile comerciale. Deși mai lent decât alte țări, comerțul Republicii Moldova a urmat o tendință de convergență spre structura geografică „normală”, dictată de variabilele economice fundamentale. Cu alte cuvinte, se poate presupune că după ce Moldova va atinge limitele creșterii exporturilor determinate de variabilele fundamentale, preferințele comerciale ar putea să aibă un rol mult mai important în direcționarea comerțului extern al țării, dar aceasta se întâmpla numai pentru un număr foarte mic de produse.
O bună parte din produsele moldovenești pătrund cu greu sau în general nu pot pătrunde pe piața europeană din cauza faptului că nu sunt competitive sau nu se încadrează în standardele sanitare și alimentare dure impuse de UE. Aceasta explică de ce o serie de produse moldovenești „tradiționale” nu pot face față concurenței, iar exporturile sunt în scădere. Aceasta se referă nu doar la exporturile în țările din UE-15, dar și la cele care au aderat în 2004-2007. Exemplul cel mai elocvent este carnea de bovine și porcine, care în anii 1990 se exporta în cantități importante (câte 3,4 milioane în UE-2 și, respectiv UE-10), dar în 2006 exporturile erau nule. Pe lângă aceasta, au scăzut esențial exporturile de lactate, uleiuri și grăsimi animaliere și vegetale, conserve de legume.
La 21 ianuarie 2008, Consiliul de Miniștri al UE a adoptat Regulamentul de introducere a unor preferințe comerciale autonome pentru Republica Moldova și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 980/2005 și a Deciziei 2005/924/CE a Comisiei. În regulament se menționează, „…că în 2006, Moldova și-a reformat legislația vamală și, la începutul anului fost atins un nivel satisfăcător de punere în aplicare a noii legislații.
Până la aderarea României , la 1 ianuarie 2007, Moldova avea un regim de liber schimb cu România. În ansamblu, extinderea din avut un efect neglijabil pentru Moldova, dar a avut un impact negativ asupra unor produse-cheie de export din Moldova [45].
Nivelul general al importurilor originare din Moldova nu reprezintă decât 0,03 % din totalul importurilor Comunității. Se preconizează că o deschidere mai mare a pieței comunitare ar sprijini dezvoltarea economiei Moldovei prin creșterea performanței exporturilor fără a genera efecte negative asupra Comunității.”
Potrivit Regulamentului aprobat, o serie de produse agricole și de origine agricolă (produse animaliere, grâu comun, porumb, orz, zahăr alb și vinuri din struguri proaspeți, cu titru alcoolic volumic existent de maximum 15%, altele decât vinurile spumoase) vor putea fi exportate în Comunitate cu scutire de taxe vamale, în limitele contingentelor tarifare comunitare stabilite pentru Republica Moldova. Totodată, pentru o serie de produse obținute în sectorul vegetal este operată exonerarea de elementul ad valorem al taxei de import (struguri și o serie de produse din legumicultură și pomicultură.).
Sunt remarcabile, contingentele tarifare obținute pentru produsele din sectoarele avicol, zahărului și industriei vinului. La zahărul alb (codul Nomenclatorului Combinat – 1701 99 10), cota de export pentru anul constituit 15 mii tone și era aproximativ egală cu cea acordată Moldovei în anii precedenți de statul vecin, Romania. Până în anul 2012, aceasta va fi mărită până la 34 mii tone. Totodată, întreprinderile avicole au obținut cote de export destul de semnificative la exportul produselor cu codul NC – 0407 00 și 0408, care în prezent constituie circa 40 la sută din volumul producției anuale obținute în țară. Întreprinderile vinicole vor beneficia de cote la exportul vinurilor (codul Nomenclatorului Combinat – 2204 21 și 2204 29) în mărime de 60 mii hl în 2008, 70 mii hl în 2009, 80 mii hl în 2010, 100 mii hl în 2011 și 120 mii în 2012. În anii 2005-2006, România și Bulgaria au beneficiat de cote mult mai mari. La început, statul vecin a beneficiat de o cotă de 300 de mii de hl, care în scurt timp a crescut până la 345 de mii de hectolitri, iar Bulgaria, de 680 de mii hl.
Pe de altă parte, contingentele tarifare obținute pentru unele produse din sectorul vegetal sunt mici. De exemplu, pentru grâul comun (codul Nomenclatorului Combinat 1001 90 91), cota de export va constitui în anul 2010 – 35 mii tone, 2011 – 40 mii tone și 2012 – 50 mii tone. Pentru orz (codul Nomenclatorului Combinat – 1003 00 90), contingentele de export vor crește în anii 2008 – 2012 de la 20 mii tone până la 45 mii tone, iar pentru porumb (codul Nomenclatorului Combinat – 1005 90) de la 15 mii tone până la 40 mii tone.
Cotele de export acordate pentru produsele menționate în anul 2008 reprezintau circa 2,91% din recolta medie de grâu obținută în anii 2004 – 2006, și respectiv 8,81% de orz și 0,98% de porumb [52].
Îmbunătățirile consecutive ale regimului comercial acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova nu au devenit o panacee pentru exporturile moldovenești pe piața comunitară. Cu alte cuvinte, facilitarea regimului comercial este condiție necesară, dar nu și suficientă pentru creșterea robustă și calitativă a exporturilor pe piețele externe, în cazul dat, cele europene. Impactul nesemnificativ al schimbărilor în regimurile comerciale pune în lumină deficiențe importante în ceea ce privește „dezvoltarea economică” în interiorul Republicii Moldova.
Aceasta implică concluzia că acordarea de către UE a Preferințelor Comerciale Autonome începând cu martie avut efecte pozitive pentru comerțul bilateral, însă potențialul acestora rămâne neexplorat pe deplin de către Republica Moldova. Și nu este vorbă de cotele instituite de partea europeană, ci de incapacitatea guvernului moldovenesc de a înlătura toate barierele interne care stau în calea sporirii exporturilor moldovenești pe piața europeană și incapacității producătorilor moldoveni de a crește și diversifica oferta.
În mod ideal, facilitățile comerciale ar trebui să rezulte la sporirea exporturilor atât din partea industriilor existente prin produse noi și cele tradiționale mai calitative, cât și din partea unor industrii nou-create ca răspuns la aceste facilități. Însă crearea produselor noi și înființarea industriilor noi implică o revizuire și abordare în ansamblu a politicii de reforme și dezvoltare economică în țara noastră.
Categoria cea mai simplu de abordat este cea a produselor tradiționale care ar trebui să devină mai calitative. Este vorbă în primul rând de bariere interne „behind-borders”. Despre multe din acestea se vorbește și în Planul de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova: începând cu stabilirea sistemului de trasabilitate a animalelor, continuând cu modernizarea laboratoarelor de control sanitare și fitosanitare, și terminând cu implementarea măsurilor de monitorizare a respectării cerințelor FSP. O atenție aparte o merită continuare reformei serviciului vamal, simplificarea procedurilor vamale și eradicarea corupției din sistem.
În exporturile moldovenești spre piețele europene au apărut și produse noi. Dar acestea reprezintă în marea parte activități „în lohn” sau de multe ori sunt concentrate în sectoare „low value-added” sau moștenite de pe timpurile sovietice.
Astfel, schimbarea regimurilor comerciale nu a dus la transformări structurale sau chiar „revoluționare” în economia națională. Dar asemenea progrese devin realiste doar în cazul unor noi alegeri în cadrul „development policy”, și necesită progres constant în climatul de afaceri și investiții, modernizarea infrastructurii, investiții în capitalul uman și R&D, etc. Și, în mod evident, asemenea acțiuni au nevoie de mai mult timp pentru a se materializa în rezultate palpabile.
2.3. Perspectivele comerțului exterior al Republicii Moldova prin prisma procesului de integrare în Uniunea Europeană
În calea liberalizării comerțului cu UE stau și unele bariere invizibile, netarifare, care țin de standardizare, drepturile asupra proprietății intelectuale, procedurile vamale, brevetarea importurilor, reglementarea comerțului și de unele măsuri administrative [26].
Cea mai serioasă barieră o reprezintă sistemul de standardizare, „moștenit din timpurile sovietice și care a fost creat pentru a servi economia planificată, în cadrul căreia statul dictează ce trebuie produs, cum trebuie produs și în ce cantitate”. „Toate țările ex-socialiste au întreprins pași meniți să modernizeze infrastructura standardizării prin preluarea standardelor internaționale.
Totodată, experții se arată îngrijorați de faptul că «partenerii comerciali majori ai Moldovei – Rusia, Ucraina și alte țări CSI – dispun de sisteme de standardizare similare celui utilizat de Moldova, iar certificatele de conformitate sînt recunoscute reciproc”.
De aceea, în opinia unor specialiști Moldova nu ar trebui să adopte standardele internaționale sau ale UE prea repede, deoarece cele din urmă ar putea avea un impact negativ asupra comerțului cu partenerii majori”.
Referindu-ne la perspectivele relațiilor comerciale dintre UE și Moldova, importante sînt aspectele ce țin de un eventual Acord de Comerț Liber dintre Moldova și UE.
UE a stabilit deja unele condiții ce urmează a fi îndeplinite de Republica Moldova pentru semnarea Acordului de preferințe comerciale autonome.
Printre acestea se numără în special îndeplinirea prevederilor acordurilor comerciale internaționale la care Moldova este parte, precum și a angajamentelor pe care și le-a asumat prin semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare.
De asemenea, Moldova urmează să întreprindă măsurile prevăzute de Planul de Acțiuni RM-UE pentru reformarea unor astfel de sectoare cum ar fi: vamal; standarde; reglementări tehnice și proceduri de evaluare a conformității; modernizarea gestionării; măsuri sanitare și fitosanitare. În particular, Moldova urmează să introducă așa-numita metodă a „ghișeului unic”, care prevede unificarea procedurilor de eliberare a documentelor și controlul aferent comerțului vamal. De asemenea, autoritățile trebuie să asigure un control eficient asupra provenienței și valorii mărfii și să implementeze așa-numita politică „de etică vamală” [28, p.4].
În ceea ce privește negocierea și semnarea unui Acord de Comerț Liber Asimetric dintre Republica Moldova și UE, se menționează că aceasta „este o acțiune mult mai importantă și mai consistentă pentru Republica Moldova, decît accesul la preferințele comerciale autonome ale UE”.
Totodată, se atrage atenția că pentru negocierea unui astfel de Acord e nevoie de:
voința politică fermă a Republicii Moldova de a adera la structurile europene;
realizarea cu succes a Acordului de Parteneriat și Cooperare și a Planului de Acțiuni RM-UE;
stabilirea și dezvoltarea unui dialog politic permanent în probleme bilaterale și multilaterale de interes comun;
voința UE de a acorda sprijin Moldovei pentru ca ea să facă față consecințelor economice și sociale ale reajustării structurale;
angajamentul Moldovei de a liberaliza comerțul, în concordanță cu Acordul de privind constituirea OMC;
crearea unui nou climat pentru relațiile economice bilaterale cu UE și, în special, pentru dezvoltarea comerțului și a investițiilor etc.
Specialiștii consideră că Moldova chiar a și făcut unii pași în vederea obținerii acestui Acord. Astfel, „s-a realizat deja o liberalizare considerabilă a barierelor comerciale formale”. „În anul 2009 media simplă a tarifului vamal la import al Republicii Moldova a constituit circa 6%, iar media ponderată – circa 3,7%, pe cînd în țările UE media taxelor vamale la import este de circa 4,6%. De asemenea, este de notat că media taxelor vamale aplicate la importul produselor agricole constituie 12,65%, iar pentru produsele industriale – circa 3,95%. Adițional, pentru circa 50% din pozițiile tarifare Moldova aplică taxa vamală zero la import. De asemenea, Moldova nu aplică taxe vamale la export. De notat că în Moldova există doar 49 genuri de activitate de bază, care conform legislației naționale sînt licențiate, iar mecanismul de obținere a licențelor este nediscriminator.
Un eventual Acord de Comerț Liber cu UE ar putea dezavantaja Moldova doar din punctul de vedere că el nu va include agricultura. Aceasta pentru că pînă în prezent nici unul din acordurile de comerț liber ale UE nu au inclus agricultura. Pentru Moldova acest aspect are o importanță deosebită, deoarece, la momentul actual, produsele agricole constituie aproape 50% din exporturile Moldovei către UE. Mai mult ca atît, din Republica Moldova sînt preponderent exportate materii prime de origine agricolă. Autorii studiului aduc drept exemplu exportul de miez de nucă, semințe de floarea-soarelui și pieile brute de bovine, care dețin circa 60- 70% din exporturile Moldovei către UE [16, p. 80].
Noul Acord de Comerț Liber cu UE trebuie să cuprindă majoritatea produselor agricole, în primul rînd, de interes pentru Republica Moldova și anume: băuturile alcoolice, sucurile naturale și conservele din fructe și legume, ramuri în care Republica Moldova deține un avantaj comparativ și o bună pregătire tehnologică. Excluderea produselor agricole va încălca prevederile OMC și Acordul de Comerț Liber nu va fi întru-un spirit de colaborare și stimulare a dezvoltării economice a Republicii Moldova.
Chiar dacă „aspectul agricol” nu va fi soluționat, un eventual Acord de Comerț Liber este foarte important pentru Moldova. Experții consideră că acest Acord ar putea consolida procesul de liberalizare a economiei și asigura credibilitatea programelor de reformă. Semnarea Acordului de Comerț Liber cu UE sau a Acordului European de Asociere reprezintă cadrul juridic și politic de bază pentru promovarea și dezvoltarea relațiilor de parteneriat și poate servi în calitate de instrument pentru realizarea treptată a obiectivului strategic al țării – integrarea europeană.
Vecinătatea cu o zonă economică prosperă, cum este UE, constituie un imbold enorm pentru dezvoltarea economiei statelor de la frontiera comunității. De aceea, este nevoie de un efort considerabil pentru a nu admite izolarea economică a Moldovei din punctul de vedere al mișcării bunurilor, circulației forței de muncă, fluxului de capital și transferului de tehnologii noi.
Politica economică a țării pe o perspectiva medie și pe termen lung ar trebui să țină cont de modificările geopolitice care apar în spațiul european, mai ales cînd are loc extinderea UE spre Sud-Est, atingînd hotarele țării.
Odată cu liberalizarea comerțului mondial și înlăturarea barierelor dintre UE și piețele Rusiei și Ucrainei, ar putea dispare acest avantaj comparativ pe care îl avem în prezent și pe care ni-l oferă oportunitatea creării zonei de comerț liber cu UE [16, p. 136].
CAPITOLUL III. DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICĂ A REPUBLICII MOLDOVA PRIN OBȚINEREA ASISTENȚEI
DIN PARTEA UE
3.1. Factori de bază privind elaborarea și gestionarea politicii de
asistență a UE
Evoluțiile pe plan global ale politicii de asistență sunt determinate, în cea mai mare măsură, de instituțiile financiare internaționale și de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Toate statele UE sunt membre ale acestor organizații, acest statut obligându-le să introducă modificările de rigoare vizînd angajamentul, contribuția procentuală în raport cu PIB și prioritățile de asistență atît în cadrul programelor bilaterale, cît și a celor comunitare.
Politica de asistență a fost marcată, începînd cu anii 80, de modelele economice neoliberale, care sprijineau retragerea statului din economie, precum și abolirea legilor care ar reglementa activitatea economică. În 1989 aceasta politică de ajustare structurală, numită consensul de , a devenit una de ghidaj în elaborarea programelor de asistență.
Pe parcursul anilor 90 consensul de s-a încetățenit ca model economic de succes. TINA (There is no alternative) a devenit cuvîntul cheie în limbajul cercetătorilor și a actorilor implicați în procesele de transformare.
Consensul de a oferit soluții viabile pentru statele consolidate și cele viabile. Pentru statele aflate în proces de consolidare și de constituire a națiunii, politica neoliberală a dus la o periferizare economică și la fragilizarea funcțiilor de bază ale statului. Un alt impact negativ al „consensului de ” ține de caracterul tehnocratic al acestui tip de asistență. În consecință, a crescut numărul statelor fragile și s-au acutizat efectele colaterale ale procesului de globalizare.
Anul 2002 marchează o schimbare de esență în principiile de elaborare ale politicii de asistență. Așa numitul „Consens de ” aduce în prim plan principiul de condiționalitate, bazat, pe de o parte, pe angajamentul țărilor în curs de dezvoltare sau în proces de transformare pentru o buna guvernare și, pe de altă parte, pe angajamentul țărilor donatoare de a spori alocările pentru ajutorul extern și de a elabora programe de parteneriat pentru reducerea sărăciei și menținerea păcii. Principiile Consensului de stau, la momentul de față, la baza elaborării programelor de asistență ale Uniunii Europene [6, p. 99].
În anul 2002, , țările donatoare s-au angajat să aloce 0,7% din PIB pentru ajutorul extern. Contribuția țărilor UE în volumul total de asistență constituie mai mult de 55%, UE fiind în acest fel cel mai important donator al comunității internaționale. Exprimat în cifre absolute angajamentul UE va crește de la 25 mld. la momentul de față pînă la 32 mld. către anul 2011.
Cu toate acestea, încă nu este clar dacă creșterea alocărilor pentru sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare sau în proces de transformare se va răsfrînge în proporții similare și asupra bugetului UE destinat asistenței [31, p. 23]. Canalul comunitar reprezintă doar una din posibilele căi de acordare a ajutorului extern pentru țările membre ale UE, celelalte fiind asistența bilaterala, Organizația de Asistență pentru Dezvoltare (ODA) a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), instituțiile financiare internaționale, etc.
Din toate aceste căi cea comunitară pare a fi cea mai puțin eficientă, țările membre exprimîndu-și de nenumarate ori nemulțumirea față de gestionarea banilor alocați în fondurile comunitare de asistență. Printre problemele cele mai des menționate se numără lipsa de identitate a ajutorului extern al UE, caracterul tehnocratic al acestuia, costurile administrative excesiv de înalte (pînă la 75%), incongruența cu programele bilaterale, accentul prea mare pe expertiza UE și costurile pe care le implică aceasta, și, în consecință, eficiența mult mai redusă în comparație cu programele SUA, spre exemplu, sau chiar cu programele bilaterale ale țărilor membre.
Problema de bază a ajutorului extern al UE constă, în viziunea țărilor membre, în caracterul non-politic al acestui domeniu de activitate a Comisiei. Date fiind interesele politice foarte diferite ale statelor membre (Franța și Marea Britanie – sprijinirea fostelor colonii, Germania – Europa de Est, etc.), Uniunea Europeană, în formatul ei actual, nu poate conferi politicii sale de asistență o dimensiune politică clară, după modelul SUA, spre exemplu.
La moment politica de asistență a UE este considerată un element de politică externă și, concomitent, un domeniu autonom ghidat de principiile politicii globale de asistență. În cazul în care ajutorul extern este văzut ca un apendix al diplomației, apare riscul de a estompa scopul de bază al politicii globale de asistență, ce ține, la momentul de față, de reducerea sărăciei. În cazul în care UE își menține acest domeniu ca pe unul autonom, riscul este de a pierde unul din cele mai puternice instrumente de influență în sfera politicii externe și, în acest fel, de a-și minimiza identitatea ca actor politic [16, p. 123].
La momentul de față există o nemulțumire puternică a statelor membre față de această politică ad-hoc a ajutorului extern al UE. Marea Britanie și, într-o oarecare măsură, și Suedia și Elveția se pronunță pentru o politică autonomă de asistență. Olanda, Belgia și Spania sunt țările care văd ajutorul extern ca pe un instrument strategic al politicii externe. Reformele introduse în acest domeniu în Franța, Danemarca și Finlanda demonstrează ca acest al doilea model tinde să se încetățenească.
Poziția noilor țări membre în UE la acest capitol nu a fost încă exprimată, acestea aflându-se, pînă nu demult, în categoria țărilor recipiente. Judecînd însă după elanul acestora, se poate presupune că așa numita Noua Europă va tinde spre acest al doilea model.
Reformele instituționale sunt și ele o dovadă a tendinței în această direcție. Integrarea Consiliului pentru Dezvoltare în Directoratul pentru Afaceri Generale și Afaceri Externe a plasat domeniul ajutorului extern în structurile politicii externe, unde statele membre au un grad mai înalt de influență. Cu toate acestea mai rămâne încă mult spațiu pentru tensiuni și contradicții între sfera politicii externe, ancorată puternic în coloana interguvernamentală a UE și domeniul ajutorului extern, care ține de competența comunitară.
Reformarea domeniului de asistență este una din prioritățile de prim rang ale Comisiei Europene. Ultimele modificări introduse în acest domeniu țin de o stabilire mai exactă a scopurilor și priorităților și de o programare corespunzătoare, de o mai bună planificare a resurselor, de reducerea în timp a procedurii interne de prelucrare a proiectelor, de un grad mai înalt de transparență și de o deconcentrare a responsabilităților de la reprezentanțele locale.
Este important să se menționeze că nu toate programele de asistență ale UE sunt marcate de caracterul tehnic și de repercursiunile acestuia asupra eficienței ajutorului extern. Uniunea face o distincție foarte clară între programele de pre-aderare și cele de transformare, pe de o parte, și programele de asistență pentru dezvoltare sau de asistență tehnică pe de altă parte. În timp ce primele reprezintă o prioritate politică pentru UE, cu toate implicațiile corespunzătoare asupra volumului, instrumentelor, angajamentului în aspecte de securitate, a tipului de condiționalitate etc., cele din a doua categorie reflectă doar angajamentul țărilor UE în politica globală de asistență. La momentul de față, în conformitate cu consensul de – reducerea sărăciei și minimizarea riscurilor de securitate.
În prezent programele comunitare de ajutor extern sunt finanțate din bugetul comunitar și din Fondul European de Dezvoltare. Ele acoperă, alături de statele vecine ale UE, țările Africii, ale spațiului Caribic în cadrul acordului de , etc.. În total, raza de acțiune a ajutorului extern al UE cuprinde peste 160 țări, teritorii sau organizații din lumea întreagă, începând cu țările vecine și încheind cu insulele Oceanului Pacific [49].
Cu referință la țările Europei se poate vorbi de o anumită ierarhizare a programelor de asistență, începând, în ordinea priorităților de ordin politic și a derivatelor acestora în plan economic și social, cu fondurile europene (pentru sprijinirea anumitor domenii economice și/sau a regiunilor mai puțin dezvoltate ale statelor membre ale UE), urmate de asistența de pre-aderare (pentru țările candidate) și asistența de transformare (pentru țările Europei Centrale și de Est, recunoscute drept economii și societăți în tranziție), și încheind cu asistența tehnică sau de dezvoltare (pentru alte țări europene).
În principiu, în interesul fiecărei țări post-socialiste din Europa ar fi să tindă spre depășirea categoriei in care este plasată la moment. Majoritatea țărilor Central și Est Europene au parcurs deja două trepte (ajutorul pentru transformare și cel de pre-aderare), fiind pe cale de a fi integrate în instrumentele UE pentru asistență structurală.
Capacitatea de absorbție a unei țări este determinată atît de indicatorii macroeconomici ai acesteia, cât și de factori legați de resursele umane și infrastructura necesară pentru implementarea programelor. Indicatorii macroeconomici sunt, de regulă, luați în calcul, în faza de alocare a resurselor (de regulă, în baza estimărilor instituțiilor financiare internaționale), în timp ce potențialul uman și infrastructura servesc drept indicatori în procesul de estimare a eficienței programelor (estimările birourilor de gestionare a asistenței, cum ar fi biroul de asistență comunitară TACIS și birourile de gestionare a canalelor bilaterale DFID, GTZ, etc.). Una din problemele de bază este plecarea personalului instruit pentru scrierea și implementarea proiectelor în sectorul privat [49].
Sporirea capacității de absorbție este o sarcină comună a donatorilor și a recipienților. Misiunea donatorilor este (i) de a ajusta conținutul proiectelor la măsurile necesare pentru stabilirea unui mediu optimal pentru absorbția de fonduri și (ii) de a aloca resursele necesare pentru aceste scopuri. Inițiativa urmează să vină însă de la partea recipientă, care trebuie (i) să solicite, la faza de programare a proiectelor, resurse pentru ridicarea propriei capacități de absorbție și (ii) să asigure continuitatea atât în cazul personalului instruit, cât și sub aspect de infrastructură necesară pentru implementarea proiectelor pe viitor.
Donatorii consideră capacitatea de absorbție drept o problemă mai mare decît volumul fondurilor alocate sau condiționalizarea acestora. În cazul în care partea recipientă nu manifestă inițiativă sub acest aspect, fondurile sunt reduse.
3.2. Tipuri de asistență UE
Există patru tipuri de fonduri europene:
Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), cu programele sale INTERREG, destinat susțineri regiunilor mai puțin dezvoltate, regiunilor aflate în reconversiune economică sau a celor cu dificultăți structurale
Fondul social european (FSE) – un instrument menit sa sprijine financiar Strategia Europeană de amplasare în cîmpul muncii
Fondul European de orientare și de garanții Agricole (FEOGA), menit să sprijine dezvoltarea și reformele structurale în zonele rurale
Instrumentul financiar pentru susținerea industriei piscicole, menit să sprijine reformele în sectorul piscicol.
În afară de acestea mai există și Fondul de Coeziune, creat în 1993 și menit să sprijine țările mai puțin prospere ale Uniunii (Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania, PIB-ul cărora este mai jos de 90% din media pe UE) în finanțarea proiectelor de protecție a mediului și a celor în domeniul transportului.
Bugetul pentru perioada 2000- prevăzut alocarea resurselor în sumă 182,45 miliarde Euro pentru finanțarea celor patru tipuri de fonduri și 18 miliarde Euro pentru Fondul de Coeziune [49].
Între obiectivele fondurilor europene și a celor de pre-aderare există o serie întreagă de forțe concordante. Proiectele finanțate de PHARE sunt de același tip ca și proiectele FEDER, FSE și INTERREG, cele finanțate în cadrul SAPARD sunt în concordanță cu instrumentariile FEOGA, iar proiectele ISPA sunt foarte aproape de cele finanțate din Fondul de coeziune.
În anul 1989 UE a lansat un program ambițios de asistență pentru țările Europei Centrale și de Est (prigramul PHARE), comparat de mulți, datorită amplorii sale, cu planul Marshall de după al doilea Război Mondial. Obiectivele, principiile și procedurile UE diferă însă radical de cele ale programului american.
Programul PHARE a fost lansat în 1989, fiind inițial destinat Poloniei și Ungariei. Un an mai tîrziu programul a fost extins asupra celorlalte țări candidate la aderare. Țările Baltice au fost integrate abia în 1995. Obiectivul major al acestui program de asistență multilaterală a fost sprijinirea țărilor Europei Centrale și de Est în tranziția acestora spre economia de piață.
Programul PHARE a fost mult mai modest decît planul Marshall. Timp de 8 ani (1990-1997) Comisia a alocat resurse în sumă de 7,59 miliarde Euro, partea cea mai importantă fiind îndreptată spre sectorul public și spre dezvoltarea sectorului privat (43,7% din suma totală). Finanțarea fiecărui sector în parte se produce prin intermediul sub-programelor specifice, printre care: Jopp pentru dezvoltarea sectorului privat, Green at East pentru protecția mediului, Ace, Tempus I și Tempus II pentru educație și știință, Lien pentru domeniul social, Sigma pentru instruirea funcționarilor, Democracy pentru formarea elitelor și consolidarea societății civile.
Pe parcursul perioadei 1990 – 1997, țările Europei Centrale și de Est au primit, în cadrul programului PHARE asistență în sumă de 7,47 Euro pe cap de locuitor.
În pofida calităților ei evidente, asistența de transformare a cunoscut și anumite limite, ce pot fi grupate după cum urmează: limitele inerente ale gestionării și cele legate de specificul țărilor Europei Centrale și de Est aflate în tranziție.
În primul caz, cele mai mari probleme derivă din caracterul excesiv de centralizat al procedurii de luare a deciziilor privind atribuirea de fonduri. Durata medie de implementare a proiectelor s-a prelungit în perioada 1990-1999. Mijloacele anunțate erau disbursate cu doi ani întârziere în 1991, cu trei ani întârziere în 1995 pentru a ajunge la 5 ani către 1999. Pentru anumite programe aceste tergiversări au ajuns și până la 8,5 ani [32, p.4].
O altă consecință a caracterului centralizat al procedurii de luare a deciziilor este lipsa de transparența în gestionarea fondurilor. Spre exemplu, în anul 1995, Curtea de conturi a UE a reproșat programului PHARE pierderea controlului asupra anumitor proiecte. Pe lângă aceasta, co-raportul de 1:5 al onorarului plătit experților UE față de omologii lor locali i-a conferit programului renumele de a fi destinat consultanței occidentale.
O serie întreagă de probleme sunt legate și de volumul de mijloace alocate și de condiționalitatea acestora. Nu toate țările Europei Centrale și de Est au beneficiat de aceleași volume de asistență pentru transformare. În aparență țările grupului Vîșegrad (Polonia, Ungari și fosta Cehoslovacie) au fot favoritele programelor de transformare UE, recepționând 39% din volumul de asistență PHARE. Cu toate acestea, dacă aplicăm criteriul aid per capita, constatăm că țările cel mai masiv sprijinite au fost cele din Balcani și țările Baltice, cu, respectiv 9,18 și 10, 34 euro per capita, față de 6,40 euro per capita pentru țările Vișegrad. În consecință, există disparități intraregionale destul de puternice, adesea incongruente cu principiile generale de alocare și gestionare a fondurilor UE. Cum se poate explica, bunăoară, ca volumul de asistență UE pe cap de locuitor pentru Bulgaria este cam de două ori mai mare decît cel alocat României?
Văzută în termeni absoluți, asistența UE pentru transformarea țărilor Europei Centrale și de Est este destul de redusă (7,593 miliarde Euro între 1990 și 1997), cel puțin în comparație cu ajutorul de transformare acordat Germaniei de Est între 1991 și 1995 (775,7 miliarde DM sau 413,9 miliarde Euro) [33, p.732].
Volumul de asistență comunitară pentru aceste țări, raportat , reprezintă în medie 0,8%.
În ce privește condiționalitatea, UE și-a ajustat politicile la criteriile FMI, ghidate, după cum s-a menționat mai sus, de consensul de
După Consiliul European de din 1997 ajutorul de transformare a fost înlocuit de asistența de pre-aderare.
Începând cu anul 1997 PHARE a fost transformat într-un instrument financiar de pre-aderare, destinat susținerii reformelor instituționale. Spre deosebire de perioada 1989-1997, pe parcursul căreia PHARE a operat în baza cererii procesului de tranziție economică, programele de astăzi se concentrează în exclusivitate asupra priorităților de aderare definite de Consiliu în cadrul Parteneriatului de Aderare pentru fiecare țară candidată.
Aceasta schimbare a permis Comisiei să identifice anumite soluții pentru disfuncțiile menționate mai sus. Începând cu anul 2000 programul PHARE a fost completat cu două instrumente noi de pre-aderare: ISPA și SAPARD.
Programul ISPA (Instrumentul politicilor structurale de pre-aderare) a fost lansat în 1999, avînd, inițial, menirea de a sprijini financiar implementarea proiectelor în domenii prioritare legate de protecția mediului și infrastructură (transport în mod special) din cele 10 țări candidate la aderare, pentru perioada 2000-2006.
Programul are un buget de 1.1 mld. Euro, dintre care 452 mln. Euro sunt rezervate pentru Romania și Bulgaria. Programul este complementar programului PHARE, fiind inclus în aceeași strategie de coeziune economică și socială.
ISPA este gestionat de Directoratul General pentru Politică Regională. Acest fapt permite (i) conectarea automată a țărilor (la momentul aderării ) la asistența structurală pentru regiunile mai slab dezvoltate ale UE, inclusiv preluarea finanțării pentru proiectelor începute în cadrul ISPA în cadrul politicii regionale a UE.
SAPARD (Programul special de aderare pentru agricultură și dezvoltare rurală) a fost lansat în 1999, avînd menirea de a ajuta țările candidate la aderare să depășească problemele legate de ajustarea structurală în domeniul agriculturii și în sectoarele rurale, precum și în implementarea Acquis-ului comunitar privind politica comună în agricultură și legislația corespunzătoare. Programul a fost prevăzut pentru perioada 2000-2006 și a avut un buget anual de 650 mln. Euro pentru cele 10 țări candidate la aderare. Bugetul pentru Romania și Bulgaria pentru anul 2004 constituia 225.2 mln. Euro. Gestionarea programului a fost preluată de Directoratul General pentru Agricultură a UE, ceea ce a permis asigurarea continuității proiectelor și după aderarea țărilor
Fiecare fond de pre-aderare are unul sau mai multe obiective proprii. Aceste obiective sunt legate de asistența de transformare, fiind, în același timp, puternic ancorate în viitor. Într-o anumită măsură UE pornește de la ideea că acest ajutor reprezintă o așa numita fază de convergență. În acest fel PHARE a început a fi utilizat pentru „a ajuta țărilor candidate să se pregătească să beneficieze de Fondurile Structurale după aderare.” [31] Pornind de aici, programul se concentrează asupra a două obiective principale: consolidarea instituțiilor și investițiile necesare pentru implementarea acquis comunautaire (cooperarea transfrontalieră, coeziunea economică și socială). ISPA are drept obiectiv susținerea sectoarelor de protecție a mediului și a celui de transport în conformitate cu legislația comunitară. SAPARD urmărește scopul de a susține eforturile țărilor candidate în domeniul dezvoltării rurale și implementarea acquis-ului comunautar în domeniul agriculturii.
În cadrul PHARE alocările naționale plurianuale sunt determinate de către Comisie în funcție de numărul populației, PIB pe cap de locuitor, „rezultatele precedente”, „necesități”, „capacitatea de absorptie” și progresele în implementarea Parteneriatului de aderare. Pentru ISPA Comisia utilizează aceleași criterii ca și pentru fondurile de coeziune.
Asistența de pre-aderare este construită pe următoarele principii: programare, decentralizare, co-finanțare și evaluarea automată a gestionării programelor.
Spre deosebire de asistența pentru transformare, cea de pre-aderare este plasată într-un cadru unic de programare. Principiul de programare are drept bază Parteneriatul de aderare (PA) definit de către Consiliul European de din decembrie 1997. Fiecare PA stabilește o listă de priorități pe termeni scurți și mijlocii pentru fiecare din țările candidate. Prioritățile sunt stabilite în funcție de „domeniile vulnerabile ale fiecărei țări, unde se cer eforturi suplimentare pentru alinierea le normele europene”.
PHARE, ISPA și SAPARD sunt supuse principiului de programare. În cadrul PHARE fiecare țară candidat își elaborează propriul Program național pentru adoptarea acquis-ului (PNAA). PNAA nu influențează PA, dar îl completează cu un calendar exact de realizare a priorităților și cu un index al resurselor umane și financiare necesare pentru aceasta.
Principiul de descentralizare a fost lansat în 1998 și ranforsat în 2001. Acest principiu implică delegarea unor responsabilități importante unei autorități contractante a țării beneficiare. Comisia practică două tipuri de descentralizare în programarea instrumentelor de pre-aderare: descentralizarea a priori și descentralizarea a posteriori. În primul caz se produce un transfer parțial de responsabilități unui „coordonator național” atît la nivelul de programare, cît și la cel de evaluare a programelor. PHARE și ISPA sunt supuse principiului de decentralizare a priori, iar SAPARD funcționează în baza decentralizării a posteriori.
Co-finanțarea este un principiu bine cunoscut statelor membre ale UE care beneficiază de fonduri structurale. ISPA și SAPARD funcționează după acest principiu, în timp ce PHARE reprezintă o excepție. ISPA poate finanța pînă la 75% dintr-un proiect. În cadrul SAPARD contribuția comunitară poate acoperi pînă la 75% din cheltuielile unui proiect, iar în cazul în care investițiile nu sunt generatoare de venituri substanțiale – chiar și 100%. Statistic, în cele mai multe cazuri, ajutoarele europene nu depășesc 50% din bugetul total al proiectelor [49].
Așa numitele programe eclectice de asistență (CARDS) se află la intersecția celor trei tipuri menționate anterior: de dezvoltare, de transformare și de pre-aderare, însumând caracteristici ale tuturor, sub aspect de principii, priorități, resurse si metode de gestionare a acestora, etc..
Chiar denumirea programului trădează acest caracter eclectic: CARDS – este asistența comunitară pentru reconstrucție, dezvoltare și stabilizare. Spre deosebire de TACIS sau PHARE denumirea programului nu face referință la un areal geografic, ci la un stadiu al procesului de transformare. Programul a fost adoptat în decembrie 2000, cu obiectivul de a sprijini participarea țărilor din Balcani de Stabilizare și Asociere.
Procesul de Stabilizare și Asociere este piatra de temelie a politicii UE pentru această regiune. El este menit să promoveze stabilitate în cadrul regiunii, facilitând în același timp apropierea de UE. Elementul cheie al Procesului de Stabilizare și Asociere este Acordul de Stabilizare și Asociere care se încheie cu țările care înregistrează un progres suficient la capitolul reforme politice și economice și probează capacități administrative suficiente pentru aceasta.
Acest acord reprezintă pentru țările regiunii, o primă forma de relații contractuale cu UE. De notat, că relațiile Republicii Moldova cu UE au fost formalizate încă în 1994 și ar putea fi avansate, în cazul întrunirii intereselor politice, în forma unui Acord de Stabilizare și Asociere, cu atât mai mult cu cât specificul procesului de transformare al Republicii Moldova la această etapă probează o serie întreagă de similitudini cu cel al țărilor balcanice (fragilitatea statului, fragmentarizare cu efectele implicite asupra economiei, efectele extinderii UE spre Est, etc.), necesitând tocmai ajutor de reconstrucție, dezvoltare și stabilizare.
Procesul de Stabilizare și Asociere este menit să sprijine fiecare țară în parte să atingă individual obiectivul de integrare europeană.
Pentru perioada 2000- 2006, prin intermediul acestui program regiunea va beneficia de 4,6 miliarde Euro. Obiectivele programului țin de:
reconstrucție, stabilizare democratică, reconciliere și întoarcerea refugiaților;
dezvoltarea instituțională și legsilativă, inclusiv armonizarea cu normele și modelele de abordare UE, în vederea promovării democrației și a principiilor unui stat de drept, a sprijinirii societății civile și a mediilor și a unei economii libere de piață;
dezvoltarea economică și socială durabilă, inclusiv reforme structurale;
promovarea unor relații mai strânse cu și între țările regiunii, cu țările UE și cu țările Europei Centrale candidate la aderare.
Cel mai important element al Procesului de Stabilizare și Asociere î-l reprezintă perspectiva oferită țărilor din Balcani de a deveni țări candidate la aderare. Această deschidere către țările Procesului a fost reconfirmată European de din iunie 2003 [49].
Tocmai aceste evoluții pe plan politic au determinat luarea anumitor decizii legate de extinderea mai multor instrumente de asistență elaborate în contextul procesului de integrare europeană și asupra țărilor Procesului de Stabilizare și Asociere. Unul din aceste instrumente este programul Twinning exportat, într-o formă adaptată realităților țărilor acoperite de CARDS.
CARDS Twinning sprijină și finanțează înrolarea funcționarilor publici din țările UE în calitate de consultanți ai instituțiilor beneficiare din țările respective, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. Obiectivul de bază este implementarea programelor de institution building. Un proiect twinning implică, de regulă, o serie de activități precum seminare, training, transfer de expertiză, consultanță juridică, etc..
Specificul programelor twinning ține de o colaborare foarte strânsă între parteneri. Atât statul membru al UE, cît și administrația țării recipiente trebuie să fie implicați pe tot parcursul proiectului twinning. În cadrul acestui program partenerii se angajează în egală măsură pentru atingerea unor rezultate bine conturate încă de la momentul programării proiectului. Tocmai acest aspect distinge calitativ programele twinning de alte programe comunitare, unde expertiza UE nu-și asumă responsabilități clare pentru rezultatele concrete ale proiectelor și nu stimulează, în acest fel, crearea unor parteneriate durabile.
Pe parcursul anului 2004 instrumentul Twinning a fost extins asupra tuturor țărilor din Balcani. Acesta nu este un program regional per se, ci doar un instrument pus la dispoziția tuturor țărilor din regiune, dar care urmează a fi finanțat prin intermediul alocărilor naționale CARDS.
Proiecte Twinning sunt la moment în plină desfășurare în Albania și Croația. Domeniile acoperite de acestea sunt cele mai diverse: statistică, zone de privare a libertății, audit intern, azil, vame, poliția de frontieră, inspecția sanitară la frontieră, etc.
Un alt program european, extins recent și asupra țărilor acoperite de CARDS este TEMPUS. În prima sa fază TEMPUS a fost lansat în anul 1990 în vederea sprijinirii reformelor educaționale în țările Europei Centrale și de Est. Așa numitul TEMPUS I (1990-1993) a avut drept obiectiv primar reformarea învățământului superior după căderea zidului de atunci programul a fost renovat de trei ori (Tempus II, Tempus II bis, și Tempus III – 2000-2006) 49].
Programul încurajează instituții din statele membre ale UE și țările partenere să se angajeze într-un gen de cooperare structurată numită consortia. În acest fel se crează parteneriate durabile între instituții, cu un set clar de obiective. Proiectele ce sprijină crearea acestor parteneriate se numesc Proiecte Europene Comune (Joint European Projects /JEPs/) și sunt, de regulă, sprijinite financiar pentru doi sau trei ani.
Tempus oferă, de asemenea, așa numitele Granturi Individuale de Mobilitate (Individual Mobility Grants /IMGs/) persoanelor fizice angajate în instituții superioare de învățământ care lucrează în anumite domenii specifice în alte țări.
Tempus sprijină nu doar instituțiile superioare de învățământ si angajații acestora, ci și instituții și organizații non-academice, ONG-uri, companii de business, autorități publice, etc..
La moment toate cele 5 țări balcanice sunt eligibile pentru fondurile de cooperare tip Consortia cu statele membre ale UE.
Programul TEMPUS, este gestionat de Directoratul General pentru Educație și Cultură, Unitate „Tempus Programme – USA/Canada agreements” și finanțat de Fundația Europeană de Training.
SIGMA (Support for Improvement in Governance and Management) este o inițiativă comună a Comisiei Europene și a OECD. La moment, programul este finanțat de către Comisia Europeană și gestionat de către OECD.
Programul a fost lansat în 1992 cu scopul de a sprijini reformele administrative în țările aflate în tranziție, în special în cele 10 țări candidate la aderare plus Albania, Bosnia-Herțegovina și Macedonia.
Interesant este că SIGMA gestionează un program de pre-aderare (finanțat prin PHARE) și unul așa numit balcanic (finanțat prin CARDS), folosind din ce în ce mai multe sisteme de mamagement și resurse tehnice comune.
Prioritățile SIGMA sunt:
Administrația publică și reforme administrative
Capacități politice
Managementul resurselor publice
Audit extern
Control financiar
SIGMA oferă sprijin pe următoarele trei căi:
evaluări generale ale reformei administrației publice în regiune
organizarea cursurilor pan-regionale de training în domeniile prioritare ale programului
asistență individuală oferită administrației unei țări pentru implementarea reformelor.
Programul ERASMUS MUNDUS este un program european de cooperare de schimb academic, deschis pentru țări terțe. Acest program oferă, începând cu anul academic 2004, studenților și tinerilor cercetători din Ucraina, Republica Moldova și Belarus, posibilitate de a obține burse de studiu și de cercetare în țările UE [49].
Programul are trei direcții. Prima direcție va finanța 90 cursuri de masterat Erasmus Mundus. În acest fel vor fi oferite granturi pentru 5000 absolvenți ai instituțiilor superioare de învățămînt din țările terțe în țările UE și pentru 4000 absolvenți din țările UE în țările terțe. Cea de-a doua direcție va oferi cîte 1000 de burse de cercetare pentru tineri din țările terțe și din UE. Direcția a treia va sprijini 100 parteneriate între programele de masterat Erasmus Mundus și instituții superioare de învățămînt din țările terțe.
Durata programului este de 5 ani, bugetul total constituind 230 mld. euro. 90% din buget vor fi alocate pentru burse.
3.3. Programele de asistență adresate Republicii Moldova
Asistența pentru dezvoltare sau asistența tehnică este gestionată la nivel institițional de Directoratul pentru Dezvoltare al Comisiei Europene. Acest tip de asistență este alocat pentru 160 țări și regiuni din Europa de Est și Asia centrală, Orientul apropiat și Mijlociu, țările Africii și ale spațiului Caribic, ale Oceanului Pacific, America Latină și Asia. Statele succesoare ale URSS au fost plasate, spre deosebire de toate celelalte țări post-socialiste din Europa, anume în acest tip de asistență. Deosebirile de esență constau în aspectul non-politic al programelor, lipsa de condiționalitate, abordarea nediferențiată, accentul asupra asistenței tehnice (cu un pachet de investiții foarte redus), rigiditatea, nivelul redus de coordonare a programului de bază (TACIS) cu alte instrumente de asistență ale UE (asistență macro-financiară, Programul de Securitate Alimentară, etc.) [16, p. 23].
Programul a fost lansat în 1991 pentru sprijinirea statelor sucesoare ale URSS (cu excepția statelor baltice) în tranziția spre economia de piață, ranforsarea democrației și a statului de drept. Acest program va funcționa până la finele anului 2006, urmând să fie substitutit de Instrumentul de Vecinătate al UE.
Noul concept TACIS a fost lansat în martie 2004 și constă din trei compartimente:
Strategia si abordarea generală
Strategii regionale și bilaterale (pe țări) și Programe Indicative
Implementarea și ajustarea instituțională
Strategia și abordarea generală
Asistența TACIS până la finele lui 2006 urmărea doua obiective:
reducerea sărăciei
cooperarea cu UE, în domenii de interes strategic comun
Aceste două obiective vor fi urmărite în implementarea Acordurilor de Parteneriat și Cooperare sau a noilor Planuri de Acțiuni în cadrul Politicii de Vecinătate a UE.
Noul concept TACIS are o abordare mai diferențiată, stabilind în cazul fiecărei țări propria balanță între obiectivul de reducere a sărăciei și cel de cooperare cu UE. În cazul Republicii Moldova abordarea este bifocală.
Spectrul de instrumente ale noului concept TACIS este extins semnificativ, incluzînd, pe lîngă tradiționala asistență tehnică (inclusiv consultanță), și twinning, investiții, sprijin pentru buget, etc.. Pentru fiecare țară în parte sunt selectate instrumentele de finanțare apropriate. În cazul Republicii Moldova acestea urmează să fie ajustate obiectivelor Planului de Acțiuni.
Strategii regionale și bilaterale (pe țări) și Programe Indicative
Programele indicative cuprind un set de obiective, ce țin de:
stabilitate regională – inclusiv prevenirea conflictelor, reabilitare și reconstrucție, securitate alimentară, etc..
democratizare, drepturile omului (inclusiv consolidarea societății civile)
securitate, justiție și afaceri interne
protecția mediului
egalitatea sexelor
educație, sănătate și protecție socială
creștere economică și dezvoltarea sectorului privat
rețele de infrastructură
securitate nucleară și non-proliferarea
Fiecare strategie pe țară cuprinde un număr redus de aspecte din această listă. Acestea sunt selectate în baza (i) intereselor strategice de cooperare între țara în cauză și UE și (ii) a tipului de sărăcie.
Programul regional TACIS cuprinde aspectele menționate mai sus din perspectiva cooperării transfrontaliere.
Noul concept TACIS presupune, de asemenea, o legătură mai strănsă între asistență și dialogul politic cu UE în cadrul APC-urilor sau a Planurilor de Acțiuni.
Implementarea și ajustarea instituțională
Noul concept TACIS se axează pe două tipuri de proiecte:
Proiecte mari, pe termen lung, flexibile la nivel conceptual, bazate pe mai multe instrumente și orientate spre un anumit sector. Acest tip de proiecte va lua, în mod special, în calcul capacitatea de absorbție a țărilor în cauză.
Proiecte mici și consultanță pentru sprijinirea activității ONG-urilor, în special în domeniul democrației și a drepturilor omului [2, p. 34].
În vederea accelerării implementării proiectelor sunt simplificate procedura și mecanismele de livrare. Un accent puternic se pune pe cooperarea cu alți donatori internaționali și cu țările partenere în proiecte.
Bugetul UE pentru Republica Moldova pentru perioada 2004- prevăzut fonduri în sumă de aproximativ 10 mln. € anual. Pe lîngă aceasta a fost deschisă o linie de finanțare în sumă de 500 mln. € de Investiții pentru Ucraina, Rusia, Moldova și Belarus pentru finanțarea proiectelor în următoarele domenii: protecția mediului, transport, telecomunicații, infrastructură în sectorul energetic, în special coridoare trans-europene, cu aspect trans-frontalier pentru un stat membru al UE). Volumul de asistență ce a revenit Republicii Moldova pe această cale nu a fost clar stabilit și a ținut de numărul și calitatea proiectelor propuse.
TACIS a sprijinit mai multe programe în Republica Moldova, printre care:
Programul de infrastructură la posturile de frontieră Leușeni-Ungheni-Giurgiulești (începând cu 1997);
Programul de cooperare transfrontalieră (dezvoltarea sectorului privat în agricultură, stimularea activității întreprinderilor mici și mijlocii, stimularea și încurajarea antreprenoriatului și a sectorului informal) (octombrie 2002 – octombrie 2004) ;
Programul de informare și educație în domeniul protecției mediului (elaborarea unui pachet informațional pentru oficialități, reprezentanți ai ONG-urilor, etc., instruirea echipelor naționale și formarea formatorilor, proiecte pilot la nivel național și regional) (octombrie 2002-decembrie 2004);
Consolidarea managementului la frontieră (activități menite să faciliteze traficul de persoane și de bunuri la frontieră, precum și să combată activități criminale, precum traficul ilicit de persoane, etc.) (decembrie 2003 – decembrie 2004)
Programul de armonizare a sistemului de standardizare din Republica Moldova (armonizarea legislației, dezvoltarea resurselor umane, capacități instituționale, promovarea cooperării internaționale în acest domeniu) (aprilie 2003 – aprilie 2005)
Programul de consultanță politică pentru oficiile Prim-ministrului și al Ministrului Economiei (elaborarea și implementarea Programului de reforme al Guvernului Republicii Moldova și, în particular, a Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (11 martie 2004 – 11 martie 2005) [2, p. 45].
Instrumentul European de vecinătate
În Comunicarea sa din iulie 2003 Comisia propusese trei alternative pentru elaborarea acestui instrument:
Extinderea unui instrument existent de cooperare asupra conținuturilor și a arealului geografic al politicii de vecinătate;
Crearea unui Regulament nou care ar gestiona Instrumentul de vecinătate pentru finanțarea activităților în cadrul și in afara UE;
Concentrartea eforturilor asupra unei mai bune coordonări între instrumentele existente.
După examinarea acestor opțiuni poziția Comisiei a fost că opțiunea a doua răspunde cel mai exact naturii instrumentului propus și ar permite, în consecință, depășirea problemelor actuale de coordonare. Comisia s-a pronunțat, de asemenea, pentru folosirea unui singur capitol de buget atât pentru acțiunile interne, cît și pentru cele externe. Instrumentul va opera prin intermediul unui mecanism de gestionare unic și cu un set unic de proceduri.
În propunerea sa privind perspectivele și angajamentele financiare pentru anii 2007-2013 Comisia include noul IEV în setul celor șase instrumente financiare care vor sprijini relațiile externe ale UE după anul 2006.
În ce privește baza juridică, tocmai datorită naturii duale a instrumentului (care acoperă politica externă și coeziunea socială și economică în cadrul UE și care are ambiția de a opera pe ambele părți ale frontierei UE) nu există precedente relevante în scurta istorie a politicii de asistență UE. În acest domeniu se lucrează, la moment știindu-se doar că instrumentul va fi construit în baza principiilor programelor transfrontaliere existente, cum ar parteneriatul, programarea multianuală și co-finanțarea.
În conformitate cu Comunicarea Comisiei din iulie 2003, IEV va acoperi geografic întreaga frontieră dintre statele membre ale UE, pe de o parte, și statele cuprinse în politica de vecinătate a UE, pe de altă parte. IEV va sprijini cooperarea transfrontalieră implicând beneficiari din cel puțin un stat membru al UE și un stat partener. Instrumentul va înlocui toate programele transfrontaliere interne și externe existente din statele membre și statele din regiunile adiacente viitoarei frontiere UE [49] .
IEV a fost conceput în baza experienței acumulate pe parcursul stabilirii programelor de vecinătate pentru perioada 2004-2006. Punctele cheie ale instrumentului ramân identice cu obiectivele identificate în Comunicarea Comisiei din iulie 2003:
Promovarea dezvoltării durabile în regiuni pe ambele părți ale frontierei;
Întreprinderea acțiunilor comune întru depășirea sfidărilor comune în domenii precum: protecția mediului, ocrotirea sănătății, prevenirea și combaterea crimei organizate;
Asigurarea, prin acțiuni comune, a unor frontiere eficiente și sigure;
Promovarea acțiunilor transfrontaliere locale de tip „om-la-om”
IEV va finanța proiectele comune ale statelor membre ale UE și ale partenerilor acestora din vecinătatea UE. Scopul urmărit ține de complementarizarea instrumentelor de finanțare interne și externe care, la moment, pot opera doar pe una din părțile frontierei UE. Comisia este de părere că noul Instrument de vecinătate ar trebui să ofere sprijin țărilor vizate, în domeniul cooperării transfrontaliere, în câteva sectoare specifice, adițional celor acoperite de programele existente în prezent. În acest fel programele de vecinătate urmează să aducă o valoare adăugată la cooperarea regională, transnațională și transfrontalieră.
Din punct de vedere al structurii IEV urmează să opereze pe două căi de finanțare:
Prima cale va sprijini cooperarea transfrontalieră. Programele vor fi, în cea mai mare parte, bilaterale, deși programele multilaterale, în special în cazul frontierelor maritime, nu sunt excluse. Atât în faza de selectare a programelor, câr și în cea de implementare vor fi implicați reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale ale statelor membre ale UE și ale țărilor partenere. Comisia nu a convenit încă asupra tipului de organ managerial care va prelua gestionarea acestor programe.
Calea a doua va oferi un sprijin mai flexibil pentru cooperarea larga transnațională, implicând, iarăși, actori și beneficiari atît din statele membre ale UE, cât și din țările partenere. Domeniile prioritare de cooperare vor fi: protecția mediului, securitatea energetică, telecomunicații și rețele de transport, ocrotirea sănătății, prevenirea și combaterea crimei organizate. În acest caz, Comisia își rezervă posibilitatea de a identifica, selecta și a propune spre finanțare proiecte de o importanță politică sau tehnică majoră. Pentru aceste programe va fi eligibil întregul teritoriu al statelor membre ale UE și părțile relevante ale țărilor partenere. Gestionarea procesului de implementare va fi, de asemenea, preluată de Comisie. La cererea țărilor partenere, implementarea ar putea fi delegată unor agenții executive, în acest fel asigurându-se un management indirect al programelor.
În ce privește bugetul, Comisia a anunțat decizia de a majora volumul de fonduri alocate anual pentru IEV, în comparație cu programele de vecinătate din anii 2004-2006. Această majorare ține, în primul rînd, de angajamentele asumate de țările UE în 2002, de a majora, pînă în 2007, alocările pentru politica de asistență pînă la 0,7% din PIB. Cu toate acestea nu este clar, care va fi proporția resurselor alocate pentru programele și proiectele finanțate pe prima cale și pentru cele finanțate pe calea a doua, după cum nu există claritate nici asupra proporției resurselor care vor reveni țărilor UE și așa numitelor țări partenere [2, p. 67].
La momentul actual țările vizate, Moldova inclusiv, dispun de anumite posibilități de a-și promova interesele la capitolul asistență prin intermediul planurilor de acțiuni, acestea servind, în conformitate cu Comunicarea Comisiei din 12 mai 2004 „European Neighbourhood Policy. Strategy paper”, drept punct de referință pentru programarea ajutoarelor UE.
În conformitate cu comunicarea menționată, Programul de vecinătate va fi elaborat în baza programelor existente. La baza IEV vor sta două instrumente: asistența tehnică și twinning.
Volumul de fonduri care va fi rezervat pentru Instrumentul de Vecinătate nu se cunoaște la moment. Fiindcă politica de vecinătate urmează să devină o prioritate a UE, fondurile programelor existente sau ale succesoarelor acestora urmează să fie majorate substanțial. Comisia examinează, de asemenea, posibilitatea deschiderii anumitor programe comunitare cu profil cultural, educațional, de protecție a mediului, tehnic, științific și pentru țările cuprinse în politica de vecinătate.
Programul Erasmus mundus a fost deja extins asupra Republicii Moldova, Ucrainei și Republicii Belarus. Extinderea programului Tempus (versiunea Tempus plus) asupra țărilor cuprinse în politica de vecinătate este, de asemenea, posibilă. Planurile de acțiuni urmează doar să facă referință la anumite domenii concrete care ar putea fi sprijinite prin intermediul acestor programe.
Reformarea și modernizarea sistemelor de învățămînt fiind o condiție sine qua non pentru competitivitatea economică și pentru stabilitatea politică și socială, accesarea acestor programe este considerată a fi de o importanță majoră.
În consecință se poate spune că conjunctura actuală se prezintă, în pofida gradului redus de flexibilitate al Comisiei la acest capitol, drept una mai mult sau mai puțin favorabilă pentru expunerea propriilor puncte de vedere în legătură cu conectarea la anumite programe sau proiecte existente.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Republica Moldova este vecinul apropiat al UE care și-a manifestat interesul cu privire la aderarea și integrarea UE. Realitățile de azi au arătat că până la aderarea Moldovei este o cale lungă, aceasta este demonstrată și prin faptul că ea face parte din Politica Europeană de Vecinătate care se referă la statele care pe termen mediu nu vor adera toate aceasta, Republicii Moldova i s-au recunoscut aspirățiile și valorile europene și depune efort pentru a ajunge la nivelul statelor membre ale UE.
Republica Moldova odată ce a devenit independentă la 27 august încercat să fructifice relații multilaterale atât cu Federația Rusă, UE și SUA. Primul pas în relațiile dintre Moldova ș UE a fost negocierea în Acordului de Parteneriat și Cooperare (APC), care a intrat în vigoare în 1998, ce înlocuia Acordul Uniunii Europene cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste în 1989, care a fost moștenit și de Republica Moldova. APC este un acord juridic care stabilește referințele foarte generale la respectarea valorilor democratice și a drepturilor omului. Al doilea pas a fost Planul de Acțiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană (PAUEM) care nu înlocuiește APC, ci stabilește strategii de la libertățile umane și reforme aproape în toate domeniile de activitate la dezvoltarea economică și reducerea sărăciei. Acesta a fost semnat în 2005 și a expirat în 2008.
Acordul de Parteneriat și Cooperare, a intrat în vigoare abia în iulie 1998, pentru o perioadă de zece ani, cu posibilitate de prelungire automată dacă nici una din părți nu-l denunță. APC creează cadrul juridic și instituțional pentru relațiile dintre Moldova și UE. Obiectivele principale ale APC sunt următoarele:
a. Continuarea dialogului politic;
b. Promovarea comerțului și investițiilor;
c. Cooperarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar și cultural;
d. Susținerea eforturilor Moldovei de a consolida democrația, a dezvolta economia și a finaliza tranziția la economia de piață.
În acest acord, Atenția principală este acordată relațiilor comerciale și cooperării economice. UE și Moldova își acordă reciproc statutul de cea mai favorizată națiune în schimburile comerciale și limitează posibilitatea impunerii unor restricții la importuri și exporturi. APC prevede posibilitatea creării unei zone de liber schimb dintre UE și Moldova în cazul în care Moldova înregistrează progrese în reformele de piață. APC mai prevede armonizarea legislației Moldovei cu cea a UE și instituționalizarea dialogului în domeniile de cooperare, inclusiv cel politic, prin crearea unor instituții comune pentru implementarea APC: Consiliul de Cooperare UE-Moldova este compus din membri ai Consiliului European și ai Comisiei Europene, pe de o parte, și din membri ai Guvernului Republicii Moldova, pe de altă parte, și se întrunește o dată pe an.
În contextul PAUEM integrarea europeană nu înseamnă aderarea RM , ci mai curând un proces de ajustare la modelul de guvernare european, bazat pe principiile statului de drept și ale economiei de piață, de aliniere a normelor și standardelor naționale la cele ale UE, de participare graduală la programele și politicile UE și de aprofundare a interdependenței dintre procesele și politicile comunitare și cele promovate la nivel național.
PAUEM, formulează 80 de obiective și 294 de acțiuni/ măsuri de urmat prevede o serie de măsuri pe termen scurt și lung in șapte domenii generice de cooperare :
1. Dialogul și reforma politică;
2. Cooperarea pentru soluționarea conflictului transnistrean;
3. Reformele și dezvoltarea economică și socială;
4. Relații comerciale, reforma de piață și cea regulatorie;
5. Cooperarea in domeniul justiției și afacerilor interne;
6. Transport, energie, telecomunicații, mediu inconjurător, cercetare dezvoltare și inovație;
7. Contacte umane.
În anul 2009, eforturile au fost orientate spre lansarea negocierilor asupra Acordului de Asociere RM-UE. În luna iunie, Consiliul UE a adoptat Liniile Directorii pentru negocierea noului Acord cu Republica Moldova. Conform specialiștilor UE propune Moldovei un acord de asociere trunchiat. În cadrul acestui acord, nu se va semna un acord politic ce ar deschide calea spre integrare europeană a Moldovei. Proiectul doar va recunoaște aspirațiile europene ale Moldovei, și oferă anumite beneficii economice.
Implementarea PAUEM și APC a adus numai beneficii Republicii Moldova, mai ales la capitolul relații comerciale. 50 % din importurile Republicii Moldova vin din UE, iar principala piață de desfacere a exporturilor reprezintă România, stat membru UE, cu care recent au fost normalizate relațiile. Chiar recent a fost semnat Acordul cu privire la micul trafic de frontieră cu România ce prevede o serie de facilități pentru cetpțenii Republicii Moldova care se află pe o rază de 30 de km de graniță să-și manifeste activitățile până la de la granița României. Semnarea unui acord asociere trunchiat în pus mai mult în evidență aspirațiile cetățenilor Republicii Moldova cu privire la integrarea în UE.
Eforturile Republicii Moldova de a începe negocierile de aderare cu UE reprezintă o șansă extraordinară de a face ca, în sfârșit declarațiile să capete un conținut real. Republica Moldova are nevoie de reforme structurale și instituționale pentru a-și reduce considerabilul handicap, în timp, cât și decalajele economice față de țările economice avansate. Așa cum anterior menționam despre singularitatea țărilor asiatice, tot astfel merită să enunțam excepționalitatea integrării europene. Ceea ce trebuie să preocupe cel mai mult oamenii politici din Republica Moldova sunt trăsăturile structurale ale statului, care nu permit o apropiere rapidă de Clubul European. Dar, cu perseverență și multă muncă, cu inteligență politică și economică, visul poate deveni o realitate.
Propunem următoarele măsuri ce trebuie avute în vedere menite să contribuie la îndeplinirea criteriilor de convergență economică ale UE sunt de menționat:
mai multă transparență în desfășurarea operațiunilor financiare, în funcționarea de ansamblu a economiei;
întărirea supravegherii prudențiale a sistemului bancar și asanarea acestuia;
evitarea deficitelor externe mari, greu de finanțat;
evitarea deficitelor fiscale mari și repetate, greu de finanțat și care subminează încrederea în politica economică;
favorizarea intrărilor de capital sub forma investițiilor directe și descurajarea capitalului speculativ;
evitarea îndatorării pe termen scurt;
evitarea expunerii excesive la riscuri externe a instituțiilor bancare locale;
practicarea unor cursuri de schimb valutare flexibile, în condițiile volatilității și incertitudinii din spațiul economic extern;
căutarea unor posibile aranjamente instituționale cu vecini puternici (este cazul țărilor recent intrate în UE);
introducerea standardelor internaționale de contabilitate;
reformularea “condiționalității” aplicată de organismele financiare internaționale, în sensul ca guvernul să capete mai multă libertate în elaborarea și aplicarea programelor. În acest context se pune și problema “proprietății intelectuale” a unui program de reformă, fiind mult mai probabil ca o politică economică să aibă succes acolo unde responsabilii autohtoni înțeleg și decid construcția tehnică și aplicarea măsurilor, unde ei cred în programul pe care îl aplică;
consolidarea funcției de “împrumutător de ultimă instanță” de către FMI și BM; la acestea din urmă s-ar putea adăuga și alte organisme regionale;
este important ca politica cursului de schimb să se facă prin raportare la moneda zonei cu care se desfășoară grosul comerțului (în context ar fi imatură introducerea monedei Euro ca monedă principală de referință și în realizarea schimburilor comerciale, dat fiind faptul că marea parte a rezervelor valutare a Moldovei sunt constituite în dolari SUA, iar o expunere excesivă ar conduce la un deficit exorbitant al balanței comerciale);
este o greșeală să se subestimeze pericolele îndatorării, mai cu seamă când obligațiile au scadență mică și rate variabile (aici ne referim la euroobligațiunile Moldovei condiționate de piața internațională a creditului). Pentru a se evita îndatorarea excesivă, este nevoie de prudență mare în politica fiscală și monitorizarea îndatorării sectorului privat (aceasta este și o lecție a crizelor din Asia, care au fost provocate în special de îndatorarea excesivă a sectorului privat).
cooperarea între Moldova și Uniunea Europeană vizează de asemenea promovarea reformei agrare, modernizarea, privatizarea și restructurarea agriculturii, a sectorului agro-industrial și al serviciilor specifice acestuia, precum și dezvoltarea pieței interne și externe pentru produsele moldovenești. Ineficiența acestei colaborări este demonstrată și de starea deplorabilă care continuă să domine agricultura, de barierele pe care le înfruntă produsele moldovenești pe piețele europene și de faptul că investitorii ruși demonstrează un interes mult mai mare față de întreprinderile moldovenești comparativ cu cei europeni.
Procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană fie că se manifestă prin fenomene economice (cum ar fi liberalizarea schimburilor comerciale), tehnologice (comunicații, informații) și social-politice (democratizarea statului, protecția drepturilor omului) își poate pune puternic amprenta asupra sistemului economic al Republcii Moldova. Liberalizarea economiei naționale, dezvoltarea comerțului extern, atragerea investițiilor străine și integrarea în structurile economie europene și mondiale sînt o dovadă a faptului că Republica Moldova ca entitate economică poate să devină o parte componentă a sistemului economic european.
BIBLIOGRAFIE
Literatură de specialitate
Barbăroșie A. Republica Moldova și integrarea europeană, Chișinău, 2001.
Chistruga B. Integrarea postindustrială a țărilor Europei Centrale și de Est: realități și perspective. Monografie – Ch.: M, 2007.
Diaconescu Mirela. Economia Europeană-ediția a II-a revăzută și adăugită.București 2004.
Dobrescu E. Integrarea economică. București. 1996,2001.
Dumitru Miron(coordinator)-Economia Uniunii Europene.Bucrești 2002,2003.
Ignat Ion.Uniunea Europeană-de la moneda Unică. București 2002.
Moldova și Uniunea Europeană în contextul Politicii Europene de vecinătate.Realizarea Palnului de Acțiuni UE-MOLDOVA.(februarie 2005-ianuareie 2008) Chișinău 2008.
Planul de Acțiune Uniunea Europeană-Republica Moldova(GHID).Chișinău, 2006
Popescu Gheorghe N.Economia Europeană.București.2007
Postică C. – „Economia Uniunii Europene”, Chișinău, 2001
Martin Carmela, Velazquez Francisco J., Funck Bernard – “European integration and income convergence : lessons for Central and Eastern European Countries”, : The World Bank, 2001;
Pelkmans Jacques – “European Integration: Methods and Economic Analysis: 3rd illus”, FT Prentice Hall, 2006;
Lewis A. “: Where Next ?”, in the book “The EU and ”, , 2004.
Gudâm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană la parteneri, Chișinău, 2002.
Cojocaru Gh. Politica externă a Republicii Moldova, Chișinău, 2001.
RM și Integrarea europeană:elemente de strategie,Chișinău,2003.
Serebrean O. Evaluarea stării actuale a procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, Chișinău, 2000.
Railean V.Integrarea țărilor este-europene în Uniunea Europeană: percepte pentru Moldova. Chișinău, editura Civitas, 2000.
Railean V. Republica Moldova și integrarea economică europeană, Chișinău, 2000.
Publicații periodice și alte tipuri de publicații
Concepția integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. // Democrația, nr. 36, 2003, p.10
Cuc V. Etapele integrării europene.// Democrația, nr. 27, 2003, p.3
George Soros. “’s democratic enlargement”. Financial Times, March 30, 2004.
Jacek Wrobel. “The European Union and ”.CES Studies, , March 2004, pp.16-28
Securing ’s place in . For an end to ambiguities on both sides. Conclusions of the international conference, Brussel, 25 May 2004.
Gudîm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Chișinău, TACIS, 2002, p. 39
Rață Gh. Politici sociale în Uniunea Europeană: concluzii pentru Republica Moldova. www.ipp.md/publications/stRață.fin
Lungu D. Uniunea Europeană apreciază pozitiv dialogul politic cu Republica Moldova. // Moldova Suverană, nr. 48, 2004, p.5
Planul de Acțiuni Moldova-UE: de la realitate la euforie, Integrarea europeană pas cu pas, „Timpul”, octombrie 2005, p.4
The EU’s Eastern Borders (Frontierele estice ale UE), “The Economist”, 25 iunie 2005, p.12
O. Serebrean, „ UE–Moldova, europenii critică legislația electorală și situația mass-media”, Radio Europa Liberă, 23.10.2008.
Raportul pentru anul 2003 al Comisiei UE către Consiliu și Parlamentul European KOM (2003) 527, din 3 septembrie 2003, în anul 2002 UE a acordat 28,7 Mrd. €, dintre care 6,5 Mrd. € pe canalul comunitar.
„Réforme de la gestion de l’aide extérieure “, Euro-Est, N 88, mai 2000, p.IV.
Deutsches Institut für Wirtscahftsforschung, Wochenbericht, 1994, 43/94, p.732
Raportul Comisiei Europene: raport anual 2001 asupra programului PHARE , SEC (2003) 228, p.6
Adrese web
Acordul de Parteneriat și Cooperare UE-Moldova www.mfa.md
Buscăneanu S. Criteriile europene în perspectiva elaborării concepției de integrare europeană a Republicii Moldova. www.ipp.md/publications/studiu Buscăneanu.doc;
Moldova și UE în contextul Politicii Europene de Vecinătate; Realizarea Planului de Acțiuni UE-Moldova (febr. 2005-ian. 2008)/ Asoc. pentru Democrație Participativă ADEPT; EXPERT-GRUP; red.: Ana Bălățel – Ch.: Arc, 2008. (F.E.-P. „Tipogr. Centrală“)
Comisia Europeană EU-Moldova Action Plan, http://ec.europa.eu/ comm/world/enp/pdf/action_plans/moldova_enp_ap_final_en.pdf.
Orientarea europeană ca problemă internă. www.ipp.md/publications/orieheur/
Moldova și frontierele externe ale UE. www.ipp.md
Comunicatul MAEIE, “Miniștrii de Externe ai UE au adoptat Concluziile privind Republica Moldova”, http://www.mfa.gov.md/noutati/3601/
Valeriu Gheorghiu. EU-Moldova Action Plan: Negotiations and Implementation, http://www.ipp.md/public/biblioteca/92/en/Yerevan272. doc.
http://www.e-democracy.md/files/enp-moldova. pdf.
http://www.ipp.md/public/biblioteca/92/en/Yerevan272.doc.
http://www.iue.it/RSCAS/WPTexts/ 05_34.pdf.
Comunicatul MAEIE cu privire la cea de-a 11-a Reuniune a Comitetului de Cooperare Parlamentară RM–UE, http://www.mfa.gov.md/noutati/3717/
Parteneriatul Estic – oportunitate sau barieră pentru integrarea europeană a Moldovei?, http://www.edemocracy.md/comments/political/200903312/.
Nicu Popescu. „Opțiunile Republicii Moldova în relațiile cu Uniunea Europeană”.
http://www.azi.md, 19 ianuarie 2004.
www.europa.eu.int
www.mfa.gov.md
www.gov.md
www.statistica.md
ANEXE
Anexa 1.
Comerțul exterior al Republicii Moldova în anul 2009
Sursa: www. statistica.md
Anexa 2.
Ponderea țărilor Uniunii Europene în balanța comercială a Republicii Moldova
în anul 2008
Sursa: http://moldovainvest.md
Anexa 3.
Asistența UE pentru Moldova, 1991-2006
Sursa: http://www.mfa.gov.md/privire-generala/
Anexa 4
Proiecte UE în Moldova
Programul Național Indicativ (PNI) pentru anii 2007-2010 în sumă totală de 209.7 mln. euro. În urma negocierilor purtate, asistența va fi direcționată asupra a trei priorități de bază:
Suport dezvoltării democratice și bunei guvernări
Suport reformei regulatorii și consolidarea capacității administrative
Suport creșterii economice și reducerii sărăciei
Notă: În baza Programului Național Indicativ 2007–2010 se elaborează Planurile Naționale de Acțiuni 2007 (PNI – I), 2008 (PNI – II), 2009 (PNI – III) și 2010 (PNI – IV).
(PNI – I) Planul Național de Acțiuni 2007 – total: 40 mln. euro:
20+1 mln. euro alocate pentru implementarea Programului de suport bugetar în domeniul asistenței sociale, inclusiv:
(suport direct la buget)
2007 – 5.0 mln. euro
2008 – 7.5mln. euro
2009 – 7.5 mln. euro.
11 mln. euro – finanțarea fazei II a proiectului pentru creșterea gradului de supraveghere și control la frontiera de stat, în special pentru rețeaua informațională de transmitere a datelor și informației veridice de-a lungul frontierei și înzestrarea cu echipament specializat de supraveghere și control
6 mln. euro – proiecte twinning/asistență tehnică:
Reforma penală și prizonierat
Norme și standarde în sectorul agricol
Dezvoltarea cadrului de protecție a concurenței
Dezvoltarea sistemului de achiziții publice
Perfecționarea implementării drepturilor de protecție intelectuală.
2 mln. euro – acordarea de granturi pentru societatea civilă din regiunea de est a Republicii Moldova
(PNI – II) Planul Național de Acțiuni 2008 – total: 62.3 mln. euro:
46.6 mln. euro vor fi alocate sub formă de suport direct la buget pentru programul sectorial – ocrotirea sănătății, dintre care fonduri la buget pe ani:
2009 – 12 mln. euro
2009 – 15 mln. euro
2010 – 15 mln. euro.
10 mln. euro – implementarea Parteneriatului de mobilitate, finanțare suplimentară pentru controlul și supravegherea la frontieră și pașapoarte biometrice
5.7 mln. euro – instrumentul „Twinning”/asistență tehnică – în proces de definitivare.
(PNI – III) Planul Național de Acțiuni 2009 – Bugetul este de 52 mln. euro:
45 mln. euro vor fi alocate pentru implementarea Programului de suport bugetar în sectorul – apă și canalizare, dintre care:
2 mln. euro – asistență tehnică
37 mln. euro – alocări direct la buget:
2009 – 10 mln. euro
2010 – 15 mln. euro
2011 – 15 mln. euro
5 mln. euro – management centralizat indirect
7 mln. euro – instrumentul „Twinning”/asistență tehnică.
(PNI – IV) Planul Național de Acțiuni 2010– negocierile vor fi lansate în septembrie 2009.
Facilități de Investiții în Vecinătate (NIF)
Prin intermediului acestui instrument va fi acordată asistență, ca și co-finanțare la împrumuturile acordate de instituțiile financiare europene. Următoarele proiecte au fost deja aprobate pentru Moldova:
12 mln. euro: proiectul de reabilitare a drumurilor
3 mln. euro: proiectul de reabilitare a Spitalului Clinic Republican
1.750 mln. euro: proiectul de modernizare a „Aeroportului Internațional Chișinău”
Programele comunitare
În contextul participării Republicii Moldova la programele comunitare ale Uniunii Europene, Moldova și-a exprimat interesul de a participa, la etapa inițială, la:
programul cadru 7 (PC7) pentru știință și inovare, în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice – finanțarea activităților de cercetare în diferite domenii precum sănătatea, energia, tehnologii, transport etc
programul de protecție a consumatorului – suport în implementarea Strategii privind protecția consumatorului 2008-2012.
Cooperarea transfrontalieră
La moment, Moldova este eligibilă pentru două programe:
Programul de cooperare transfrontalieră Moldova-România-Ucraina 2007-2013, Comisia Europeană contribuie cu 126 milioane euro pentru toate 3 țările
Programul de cooperare transfrontalieră Marea Neagră 2007-2013, Comisia Europeană contribuie cu bugetul de 17 milioane de euro pentru 10 țări.
Lansarea licitațiilor de depunere a propunerilor de proiecte este preconizată pentru semestru II 2009.
Suport macro-financiar
Programul de suport macro-financiar este implementat pe parcursul a 2 ani, iar debursările sunt efectuate în trei tranșe pentru susținerea bugetului. Prima tranșă în mărime de 20 mln. euro a fost debursată în 2007. Tranșele II și III în mărime de 10 mln. euro și, respectiv, 15 mln. euro au fost debursate pe parcursul anului 2008.
Sursa: http://www.mfa.gov.md/proiecte-ue-moldova/-
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Relatiile Economice ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeana (ID: 103244)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.