Relatiile Comerciale Dintre Romania Si Federatia Rusa

CUPRINS:

=== RELATIILE COMERCIALE DINTRE ROMANIA SI FEDERATIA RUSA ===

CUPRINS:

INTRODUCERE

Actualitatea temei. În condițiile moderne, lumea fiind împărțită în țări dezvoltate și slab dezvoltate, unul din cei mai valoroși factori ai dezvoltării economice îl constituie eliminarea decalajelor de dezvoltare și crearea condițiilor pentru ca fiecare economie națională să dispună de propriile bogății, de programe de dezvoltare care să garanteze forței de muncă stabilitate și siguranță.

Libera circulație a mărfurilor, a tehnologiilor, a capitalului, și fluidizarea întregului circuit economic mondial se pot constitui în factori ai progresului general și, deci, ai liniștii la scară internațională.

Punctele forte ale unei țări reprezintă, de fapt, oportunitățile acesteia pentru înregistrarea unui avantaj competitiv: anume recunoașterea și exploatarea acestor puncte forte reprezintă cheia spre creșterea și dezvoltarea relațiilor export – import.

Sfârșitul secolului XX și începutul mileniului trei au determinat modificări importante și în orientarea geografică a României în comerțul exterior. Ca țară europeană, România și-a dezvoltat atât legăturile cu țările din fostul bloc socialist, cât și cu celelalte țări europeane și neeuropene, dezvoltate și în curs de dezvoltare.

O mare atenție a acordat și continuă să acorde România așezării pe baze noi a relațiilor cu țările din fostul bloc sovietic.

Această atenție este justificată atât în plan economic, cât și în plan politic, dat fiind faptul că cel puțin cu o parte din aceste state vor trebui derulate în continuare o serie de convenții și acorduri de cooperare în producție, negociate încă din timpul existenței CAER. Aceste țări și în special Rusia au fost și vor fi încă importante furnizoare de petrol, gaze naturale, minereuri feroase și neferoase și importatoare de produse industriale și agricole.

Piața rusă, reprezintă pentru economia mondială o verigă destul de importantă. Sursa de materii prime și o imensă piață de desfacere, putere economică, politică și militară, Rusia a devenit în ultimii ani centru de interes pentru întreaga comunitate de afaceri din lume.

Recâștigarea piețelor de desfacere, a pieței ruse în mod deosebit, ar reprezenta pentru industria românească o șansă de creștere economică accelerată și de atragere a investitorilor din toată lumea.

Scopul lucrării constă în cercetarea și fundamentarea relațiilor comerciale dintre România și Federația Rusă, cu ajutorul analizelor teoretice și metodologice adecvate situației curente și de perspectivă a comerțului extern, prin elucidarea oportunităților de perfecționare și implementare a strategiilor de cooperare economică între aceste state.

Structura lucrării. Scopul și sarcinile investigate au determinat structura tezei, care include: introducerea, trei capitole, concluziile și bibliografia

Lucrarea dată abordează un aspect extrem de important al dezvoltării comerțului exterior al României cu Rusia, care se manifestă prin eliminarea treptată a barierelor tarifare și netarifare în relațiile comerciale în vederea facilitării și intensificării comerțului intra-regional.

În mod special în prezenta cercetare se tratează cu preponderență aspectele promovării și stimulării comerțului exterior al României spre Est care prezintă un interes sporit, în primul rând, datorită faptului că estul europei, implicit Rusia, realizează o parte considerabilă din economia mondială.

Vom încerca să relatăm pe parcursul acestei lucrări succinta realitate, privind activitatea de comerț exterior pe care România a desfășurat-o într-o perioadă marcată de profunde modificări geo-politice, sociale și economice, făcând referire expresă la relațiile comerciale cu Federația Rusă.

Pe fondul acestor realități vom evidenția evoluția și dinamica comerțului exterior al României cu Rusia atât la importuri cât și la exporturi, precum și modificările ce au avut loc în orientarea geografică a acestora.

În continuare sunt prezentate o serie de rezultate concrete pe care România le-a obținut, conform datelor statistice, în schimburile comerciale cu Federația Rusă, care rămâne un partener strategic important mai ales în privința importurilor energetice de care suntem încă dependenți, și care generează deficite comerciale considerabile.

În final, sunt cercetate tendințele cooperării economice a României ca țară a Uniunii Europene cu Federația Rusă, avându-se în vedere o multitudine de factori favorabili, atât de natură geo-politică, cât și economică, dintre care mai evidențiați sunt cei de conjunctură a influenței comerțului internațional în cadrul UE asupra creșterii economice a României.

Suportul teoretico-științific al cercetării îl reprezintă cercetările din domeniu, concepțiile fundamentale ale savanților cu renume mondial, diverse publicații ale specialiștilor autohtoni și străini, publicații periodice, date statistice.

Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în faptul că au fost fundamentate esența și structura relațiilor comerciale româno-ruse; cercetate relațiile economice bilaterale estice – piloni indispensabili ai unei economii europene; elucidate direcțiile de dezvoltare durabilă a relațiilor export-import.

Sinteza rezultatelor obținute, concluziile principale ale cercetărilor efectuate la temă și recomandările înaintate ar putea contribui, în opinia noastră, la eficientizarea relațiilor comerciale româno-ruse, la încurajarea activităților economice, la creșterea atractivității investiționale a României și, ca rezultat, la creșterea economică durabilă.

CAPITOLUL I. Afirmarea economică a României și Rusiei pe plan internațional

1.1 Analiza economiei României

O serie de factori interni și internaționali au determinat evoluția relațiilor economice externe ale României. Urmările celui de al doilea război mondial, intrarea în sfera de influență a URSS, politica de blocadă și discriminări comerciale dusă de țările capitaliste față de țările socialiste, inclusiv România, au determinat restrângerea sferei geografice a relațiilor noastre economice externe în perioada imediat postbelică.

Ulterior, situația a început să se schimbe treptat și România a militat și, într-o anumită măsură, a reușit să-și lărgească relațiile economice externe cu un număr tot mai mare de state capitaliste dezvoltate și în curs de dezvoltare, punând la baza lor principiile respectării independenței și suveranității naționale, egalității în drepturi, avantajului reciproc, neamestecul în afacerile interne, nerecurgerii la forță și la amenințarea cu forța.

La sfârșitul deceniului opt (devansând în anumiți ani chiar dinamica producției industriale), obiectivul stabilit prin plan (atât în cincinalul 1971-1975 cât și în cincinalul 1976-1980) cu privire la creșterea diferențiată pe cele două fluxuri (creșterea mai accelerată a exporturilor și lentă a importurilor) nu a fost integral îndeplinit și, din această cauză, balanța comercială s-a soldat aproape cronic deficitară.

La această situație s-a ajuns atât ca urmare a influențelor negative exercitate de criza economică mondială, care s-a declanșat și s-a adâncit în deceniul opt, cât și a unor importante deficiente care s-au manifestat pe plan intern. Asemenea deficiente s-au înregistrat pe linia asigurării producției pentru export în domenii cu o pondere mare în exportul țării (construcții de mașini, chimie, agricultură etc), ceea ce a dus la nerealizarea integrală a sarcinilor de plan. Aceasta a contribuit la dezechilibrarea balanței comerciale și a creat mari greutăți în ce privește balanța plăților curente, în condițiile în care importurile au fost realizate și uneori chiar depășite, iar prețurile la o bună parte din aceste importuri (combustibili, materii prime etc.) au crescut în perioada respectivă. Toate acestea au determinat România în acea perioadă să facă apel la noi credite străine, care au devenit tot mai scumpe și au sporit datoria externă a tării (la cea 11 miliarde dolari în 1980).

Astfel, începând cu cincinalul 1981-1985, s-au luat unele măsuri pentru redresară evoluției comerțului nostru exterior și diminuarea treptată a datoriei externe acumulată în perioada anterioară.

Măsurile luate în aceasta perioadă, ca și în cincinalul următor (1986-1990), vizau forțarea considerabilă a exporturilor și limitarea drastică a importurilor, cu consecințe dintre cele mai nefaste atât asupra dezvoltării economiei naționale, cât și asupra nivelului de trai al populației.

Fără a fi realizate integral sarcinile stabilite în domeniul comerțului exterior, în cincinalul 1981-1985, balanța comercială a fost treptat redresată, realizându-se chiar o excedentare a acesteia și prin aceasta achitarea a peste 40% din datoria externă contractată anterior. Pe ansamblu, ritmul comerțului exterior s-a încetinit, importul realizând chiar și ritmuri negative în anumiți ani, cu consecințele cunoscute. În același sens s-a continuat și în cincinalul 1986-1990 până la căderea dictaturii ceaușiste, reușindu-se achitarea integrală a datoriei externe până în martie 1989, prin excedentarea balanței comerciale și vânzarea unei însemnate cantități de aur din visteria țării (70 de tone).

Supradimensionarea unor capacități de producție în domenii mari consumatoare de materii prime și energie, în condițiile unei dotări precare a țării cu astfel de factori de producție, a dus la creșterea dependenței de import și, în aceste condiții, la forțarea cu orice preț a exporturilor, a tot ceea ce se putea exporta, punând în pericol existența biologică a poporului român prin exportul de produse agroalimentare cu mult peste nivelul admisibil, în condițiile realizării unor producții tot mai slabe din an în an.

Politica economică dusă de dictatură în această perioadă a împins țara în pragul falimentului și la o izolare aproape totală față de restul lumii, politică reflectată și în domeniul relațiilor economice externe.

Aceasta a făcut ca România să decadă din locul pe care îl ocupase în comerțul mondial spre sfârșitul deceniului opt și să se situeze, potrivit datelor publicate de GATT, în 1988 pe locul 38 la export (13,1 mild. dolari), cu o pondere de 0,5% din exportul mondial și pe locul 45 la import (10 mild. dolari), cu o pondere de 0,3%, situându-se cu mult în urma unor țări cu potențial economic similar.

Aflată în perioada postbelică, în mare măsură, în sfera de influență a blocului sovietic, România și-a construit industria și întreprinderile fără a parcurge integral decât una din etapele revoluționării proceselor de fabricație cunoscute de țările dezvoltate – aceea a reorganizării fluxului de fabricație trecându-se de la producția “bucată cu bucată” la producția de serie mare.

Totuși, treptat a fost creat și un cadru politic și juridic menit să faciliteze și să impulsioneze relațiile comerciale și de cooperare economica, semnându-se cu un număr tot mai mare de state acorduri comerciale și de plăți, acorduri de cooperare economică și tehnico-științifică de lungă durată, precum și un număr mare de protocoale și contracte de cooperare în diferite ramuri de activitate economică.

Trebuie subliniat însă că, în ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, greșelile făcute în politica externă au dus la o nouă izolare a țării îndeosebi față de unele state capitaliste (SUA, CEE, Japonia etc.) și la o restrângere considerabilă a relațiilor cu acestea. Cât privește acțiunile de cooperare, mai ales cu o serie de țări în curs de dezvoltare, multe dintre ele n-au dat rezultatele scontate, provocând importante daune economiei noastre naționale.

Evenimentele istorice care s-au petrecut la sfârșitul deceniului opt și începutul deceniului nouă (de la căderea zidului Berlinului în 1989 și până la dispariția URSS la sfârșitul anului 1991) au antrenat în urma lor patru transformări majore care au bulversat total Europa Centrală și Orientală:

– instaurarea democrației;

– dezintegrarea „imperiului sovietic”;

– prăbușirea blocului economic comunist;

– lansarea tranziției spre economia de piață.

Orice tentativă de a înțelege și explica ceea ce s-a întâmplat pe plan economic, deci și comercial, trebuie să țină cont de contextul mai larg și de relațiile dintre aceste patru transformări. De asemenea, trebuie avute în vedere diferențele dintre condițiile inițiale ale țărilor est-europene, precum și diferențele dintre natura și timing-ul reformelor întreprinse de aceste țări. La toate acestea se mai adaugă și faptul că, în momentul în care a demarat procesul de tranziție spre economia de piață, nu exista nici o teorie referitoare la acest subiect, iar experiența pe care conducătorii s-ar fi putut baza era foarte redusă.

În anii ‘90 în România au proliferat partidele politice, au avut loc în mai multe rânduri alegeri libere, s-a produs separarea puterilor în stat (legislativă, executivă, judecătorească), a fost adoptată o nouă Constituție, apreciată pozitiv și pe plan internațional, au fost elaborate mai multe programe privind reforma economico-socială, aprobate sau dezaprobate de diversele grupări politice, programe care au încercat să jaloneze procesul trecerii de la economia de comandă la economia de piață, a început și avansat, dar destul de lent, procesul de privatizare și restructurare în toate sectoarele de activitate economică (agricultură, comerț, industrie, servicii etc.), chiar dacă acest proces a fost mai bine sau mai prost gestionat de guvernele care s-au succedat la putere. Acest proces a avut la bază un amplu program legislativ care a fost adoptat de Parlament și care va continua să se completeze în funcție de evoluția prezentă și viitoare a procesului de tranziție la economia de piață.

Toate acestea au făcut ca, treptat, imaginea României în străinătate să se îmbunătățească, dovada constituind-o, printre altele, și faptul că în 1993 a fost primită în Consiliul Europei, s-a asociat la Comunitățile Europene, a semnat acorduri de liber schimb cu țările AELS, cu Cehia și Slovacia și a negociat, în continuare, astfel de acorduri și cu alte țări (intrând în 1997 și în CEFTA), i-a fost acordată clauza națiunii celei mai favorizate de către SUA, fiind, totodată, prima țară din zonă care a acceptat oferta NATO privind parteneriatul pentru pace și a făcut în acest sens demersurile necesare pentru semnarea acordului respectiv.

Demontarea bruscă, după decembrie 1989, a sistemului de comandă s-a soldat într-o primă etapă cu adâncirea efectelor perturbatoare ale dezechilibrelor structurale, exacerbate de insuficiența pregătire a clasei politice, managerilor și în general a populației pentru a acționa în condițiile democrației și mecanismelor de piață. Circumstanțele neprielnice în care a debutat în România procesul tranziției explică într-o măsură importantă disfuncționalitățile evidente ce l-au însoțit.

Gradul de deschidere spre exterior a economiei României, prin fluxurile de comerț exterior cu mărfuri și servicii, ca indicator de bază, ce sugerează proporțiile integrării în economia mondială, a economiei naționale, a marcat o creștere continuă, mai ales, în perioada 2001-2003.

Astfel, ponderea cumulată a exportului și importului de mărfuri și servicii în PIB-ul României s-a majorat continuu, atingând un nivel de 85,1 % în 2003 comparativ cu 76,6 % în 2002 și 74,4 % în 2001. În intervalul 2001-2003, gradul de deschidere spre exterior s-a majorat pe ansamblu cu 10,7 puncte procentuale.

Această evoluție este substanțial diferită față de intervalul 1997-2000 când acest indicator a înregistrat chiar o diminuare în 1998-1999 față de 1997, majorarea pe ansamblul celor 4 ani (1997-2000) fiind de numai 6 puncte procentuale. Începând cu anul 2000 România a înregistrat constant o creștere economică medie de 5,5-6 la sută.

În primele șase luni ale anului 2007 s-a înregistrat o creștere economică de 7,4 la sută.

După ce planul de stabilizare din 1997 a eșuat, România a trecut pentru a doua oara printr-o adâncă criză de tranziție, cu o scădere a PIB-ului cu 12% pe parcursul a trei ani consecutiv, în timp ce inflația continua să fie ridicată în comparație cu țările din Europa Centrală și de Est.

Procesul de privatizare și de restructurare economică de asemeni au rămas în urma. În 1999, România a fost nevoită să înfrunte o criză financiară, și de atunci s-a încercat orientarea spre alte politici economice. În 2001, performanța macroeconomică a dus la creșterea PIB-ului cu 5,3 % și la scăderea inflației, neluând în considerare presiunile exercitate de balanța de plăți externă.

Produsul intern brut, s-a ridicat în 2007 la 266,59 miliarde lei, în creștere cu 5,8% față de perioada similară din 2006. După părerea unor analiști, avansul economic s-a realizat pe fondul avansului sectorului de construcții, ceea ce a temperat din influența negativă a agriculturii. Construcțiile rămân cel mai dinamic sector al economiei, cu o creștere de 37% în 2007, comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, în timp ce vânzările pe retail și serviciile au performat.

Datorită dimensiunii pieței rusești, proximității geografice și legăturilor tradiționale dintre economia românească și cea a țărilor membre ale fostei URSS, o soluție ar fi relansarea schimburilor comerciale și a fluxurilor de investiții străine directe spre est, unde economiile fostelor republici sovietice aflate într-o stare precară, au capacitatea de a absorbi investițiile românești. Datorită lipsei relative de finanțare a fluxurilor comerciale, s-ar putea relua eventual barter pe termen scurt.

Evoluția pozitivă a economiei va fi consolidată prin îmbunătățirea continuă a mediului de afaceri, conjugată cu stimularea dezvoltării în zonele în care România are resurse proprii.

Evoluția economiei naționale a României în perioada 1990-2006 s-a reflectat direct și nemijlocit și în structura exportului și importului care s-a degradat permanent față de perioada anterioară.

În structura exportului românesc s-au redus atât nomenclatorul, cât și ponderea produselor manufacturate cu un grad ridicat de prelucrare industrială.

Competitivitatea relativ scăzută a multora dintre produsele noastre de export și modificările care au intervenit în orientarea geografică a schimburilor comerciale românești explică în bună măsură modificările din structura exportului.

Deoarece în structura exportului României au predominat: produsele textile (circa 24-26% din totalul exportului), metalele comune, și articolele din acestea (circa 18-19%), mașinile, utilajele și mijloacele de transport (circa 14-15%), produsele chimice (circa 6-9%), produsele din piele (circa 7-8%), produsele industriei lemnului, hârtiei și celulozei (circa 4-5%), produsele minerale (circa 6-8%), produsele alimentare (circa 5-7%)„ alte mărfuri și produse diverse (circa 6-7%).

În anul 2006, în structura pe mărfuri a exporturilor, cinci secțiuni de mărfuri au deținut 69,7% din total exporturi: materii textile și articole din acestea (24,2%), produse metalurgice (16%), mașini și dispozitive mecanice, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (14,0%), produse minerale (7,9%) și încălțăminte (7,6%).

Modificări substanțiale s-au produs și în structura importului României.

Restructurarea industriei, însoțită de un puternic proces de dezindustrializare a țării, a condus la redimensionarea importurilor și la modificări substanțiale în structura acestora.

În structura importului României în anii 1990-2006 au predominat: mașinile, utilajele și mijloacele de transport (circa 23%-24% din totalul importului), produsele minerale (circa 15-22%), materiile prime textile și produse din acestea (circa 14-16%), produsele chimice (circa 12-13%), metalele comune și produse din acestea (6-7%), produsele alimentare (circa 8-10%), alte produse diverse (circa 10-15%).

În anul 2006, în structura importului pe mărfuri, trei secțiuni au deținut 55,4% din totalul importurilor: mașini și dispozitive mecanice, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (24,6%), materii textile și articole din acestea (16,3%) și produse minerale – minereuri, țiței, produse petroliere, gaze naturale- (14,5%).

Datorită unei proaste gestiuni a politicii comerciale, în structura importurilor românești se mențin încă cu o pondere ridicată o serie de bunuri de consum de lux (băuturi, țigări, cosmetice, parfumuri, automobile, televizoare, ceasornicărie etc.). În condițiile de criză în care se găsește încă economia noastră națională ar trebui redusă considerabil ponderea acestor produse la import sau chiar interzise la import pe o perioadă determinată în timp. O parte din produsele respective sunt realizate și de industria națională care ar putea satisface într-o măsură crescândă necesarul de consum la aceste produse.

Dacă instrumentele de politică comercială cu care România a început să opereze în perioada de tranziție la economia de piață ar fi fost mai bine utilizate pe linia promovării exporturilor și a controlului importurilor, inclusiv pentru o mai eficientă protecție a economiei naționale de concurența străină, cu respectarea prevederilor acordurilor la care România este parte, structura comerțului nostru exterior ar fi contribuit într-o măsură mai mare la ieșirea din criză a economiei și la relansarea acesteia.

1.1.1 Relațiile României în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului

România este membră fondatoare a OMC și aplică, de la 1 ianuarie 1995, prevederile Acordului de la Marrakech. România a fost membră GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț) din anul 1971, participând la rundele de negocieri Tokyo și Uruguay. În urma ratificării Acordului de la Marrakech, România a devenit parte la acordurile multilaterale și la trei dintre acordurile plurilaterale din cadrul OMC, ratificând inclusiv Acordul privind tehnologia informației (ATI), intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.

România a adoptat cadrul juridic de reglementare a achizițiilor publice, care este în conformitate cu prevederile directivelor comunitare în materie. România confirmă intenția de aderare la Acordul privind achizițiile publice din cadrul OMC, dar consideră că pentru o participare eficientă la acest acord este necesară o perioadă de timp pentru evaluarea modului de aplicare a noii legislații.

De asemenea, din 1979, România este parte la Acordul privind comerțul cu aeronave civile negociat în cadrul GATT.

a) Participarea României la procesul de negocieri comerciale multilaterale din cadrul OMC a avut în vedere atât sprijinirea procesului demarat la Conferința Ministerială de la Marrakech și continuat la cea de la Singapore, cât și preocuparea pentru prezervarea drepturilor și obligațiilor asumate în cadrul OMC, în deplină concordanță cu interesele de dezvoltare ale României. O atenție deosebită a fost acordată, astfel, preocupării de deschidere de noi piețe pentru mărfurile românești și pentru reglementarea unor domenii de activitate (în special, servicii) în conformitate cu regulile internaționale acceptate deja de majoritatea țărilor participante la comerțul cu servicii.

b) Deși nu a constituit o negociere propriu-zisă, adoptarea Declarației de la Geneva, privind comerțul electronic a fost sprijinită activ de România, pentru a permite convenirea unor reguli multilaterale și pentru acest mod nou de realizare a comerțului, cu o dinamică și extindere deosebit de mare.

c) Îndeplinirea obligațiilor asumate în cadrul OMC.

Pentru toate domeniile acoperite de acordurile din OMC, România a prezentat atât legislațiile aferente cât și măsurile aplicate, examinarea acestora în cadrul structurilor OMC demonstrând faptul ca țara românească si-a respectat în totalitate angajamentele asumate și anume:

angajamentele tarifare

acordurile privind salvgardarea, măsurile anti-dumping, subvențiile și măsurile compensatorii

pentru domeniul TRIMS măsurile investiționale legate de comerț

comerțul cu produse agricole

Sensibilitatea acestui domeniu pentru majoritatea membrilor OMC a determinat adoptarea unor reguli specifice pentru sprijinul intern și subvențiile la export, precum și pentru posibile măsuri de salvgardare speciale.

barierele tehnice în calea comerțului și măsurile sanitare și fito-sanitare

Pentru ambele domenii România și-a îndeplinit obligațiile de notificare: pentru măsurile luate, pentru punctele de informare și de contact înființate. În domeniul standardelor, având în vedere faptul că standardele românești nu diferă de cele internaționale, nu a fost necesară realizarea unor notificări speciale.

TRIPS- drepturi de proprietate intelectuală

Prin Art.65 al TRIPS, invocat de România, aceasta va avea dreptul de a beneficia de o perioada de 5 ani pentru aducerea legislației naționale în deplină conformitate cu prevederile TRIPS. S-a procedat la supunerea spre examinare a legislației naționale, fără a se renunța la beneficiul perioadei de tranziție. Acest demers a fost realizat pentru a permite autorităților române eventuale modificări sau completări încă în intervalul de tranziție, elementele prioritare avute în vedere de autoritățile române fiind cele de transparență legislativă.

balanța de plăți externe

Suprataxa de import inițiată de România la 10.10.1998 și notificată la OMC a fost examinată în Comitetul BOP, în luna februarie 1999. Cu aceasta ocazie a fost prezentat setul întreg de măsuri de politică economică care a însoțit măsura luată, precum și primele rezultate ale acestui program. Comitetul a constatat deplină conformitate a măsurii luate de România cu regulile din OMC.

Liberalizarea comerțului în România nu a contribuit decisiv la îmbunătățirea situației economice, remarcându-se:

Adâncirea deficitului balanței comerciale;

Declinul producției materiale și îndeosebi a producției pentru export;

Mediul de afaceri neatractiv pentru investitori;

Multitudinea barierelor administrative;

Supraevaluarea programelor de devalorizare a monedei naționale;

Lipsa unor programe de susținere a creșterii productivității și calității mărfurilor.

1.1.2 Orientarea geografică a comerțului exterior

Revoluția din decembrie 1989 și evenimentele care au urmat (desființarea CAER, prăbușirea imperiului sovietic, criza din golf, criza iugoslavă, recesiunea economică pe plan mondial etc.) au determinat modificări importante și în orientarea geografică a comerțului nostru exterior.

Deschiderea către lume a României, ca și a celorlalte țări din zonă, este o opțiune certă și ireversibilă în condițiile trecerii la economia de piață europeană, România își va dezvolta atât legăturile cu țările din fostul bloc socialist, cât și, mai ales, legăturile cu celelalte țări europene și neeuropene dezvoltate și în curs de dezvoltare.

Încă din ianuarie 1990, România a recunoscut, de drept, Comunitatea Economică Europeană, acreditând un ambasador pe lângă organele comunitare de la Bruxelles. Apoi a negociat primul acord comercial global cu aceasta, acord care a intrat în vigoare la l mai 1991. Ulterior, România a negociat cu Comunitățile Europene și statele membre un Acord de asociere, o dată cu care a fost elaborat și adoptat și un Acord interimar, care a intrat în vigoare la l mai 1993 numai pentru partea comercială.

Acordul de asociere a intrat efectiv în vigoare la l februarie 1995 și el a avut menirea să pregătească condițiile pentru aderarea României la Uniunea Europeană. La 22 iunie 1995, România a cerut oficial aderarea la Uniunea Europeană, iar în februarie 2000 au început efectiv negocierile.

O atenție sporită a acordat România și relațiilor comerciale cu țările din AELS cu care a semnat, în decembrie 1991, o Declarație comună care a creat cadrul juridic necesar în vederea intensificării raporturilor comerciale și de cooperare economică cu această grupare. Ulterior a fost semnat și un Acord între Statele Asociației Europene a Liberului Schimb și România (10 decembrie 1992), care a pus bazele unei zone de liber schimb cu acestea și care a intrat în vigoare la l mai 1993.

România nu a pus pe plan secundar nici relațiile comerciale și de cooperare cu celelalte țări dezvoltate (SUA, Canada, Japonia, Australia, Noua Zeelandă etc.) sau cu țările în curs de dezvoltare și în primul rând cu cele recent industrializate.

Dorind să dezvolte în continuare relațiile economice cu SUA, încă din ianuarie 1990, Ministerul Afacerilor Externe al României a fost împuternicit să declare nulă Declarația din 29 februarie 1988, unilaterală, a vechiului regim prin care se renunță la acordarea de către SUA a clauzei națiunii celei mai favorizate României.

România a considerat că după înlăturarea regimului comunist de la putere au fost create condițiile pentru ca între cele două țări să se desfășoare schimburile comerciale în baza clauzei națiunii celei mai favorizate, așa cum a fost prevăzută în acordul comercial încheiat cu SUA în 1975 și în virtutea angajamentelor decurgând din participarea celor două țări ca membre cu drepturi depline la GATT. Dar SUA nu au acceptat atunci să redea României clauza în acest context.

Ulterior, România a negociat și încheiat cu SUA un nou acord comercial, care prevede acordarea reciprocă a clauzei națiunii celei mai favorizate, acord semnat la București în 2 aprilie 1992. El a intrat în vigoare în noiembrie 1993 și de la această dată România a început să beneficieze de clauza națiunii celei mai favorizate din partea SUA, iar din 1994 și de schema americană de preferințe vamale, în mai 1992 a mai fost semnat, tot la București, acordul româno-american privind garantarea reciprocă a investițiilor. în sfârșit, din 1996 România beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate din partea SUA pe o bază permanentă, nemaifiind nevoie de reînnoirea ei anuală de către Congresul American.

Cu celelalte țări occidentale, precum și cu grupul țărilor în curs de dezvoltare, relațiile economice se desfășoară fără dificultăți deosebite.

O mare atenție a acordat și continuă să acorde România așezării pe baze noi a relațiilor cu țările din fostul bloc sovietic și nu în ultimul rând cu cele din Comunitatea Statelor Independente (CSI) care au apărut după destrămarea imperiului sovietic. Această atenție este justificată atât în plan economic, cât și în plan politic, dat fiind faptul că, cel puțin cu o parte din aceste state, vor trebui derulate în continuare o serie de convenții și acorduri de cooperare în producție negociate încă din timpul existenței CAER. Aceste țări și în special Federația Rusă și Ucraina au fost și vor fi încă pentru România importante furnizoare de petrol, gaze naturale, minereuri feroase și neferoase etc. și importatoare de produse industriale și agricole.

De asemenea, România a militat pentru reînnoirea cadrului juridic al relațiilor economice cu celelalte state vecine, foste membre ale CAER, (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria etc.). Cu Cehia și Slovacia, țara noastră a negociat acorduri de liber schimb care au intrat în vigoare de la l ianuarie 1995. Au început apoi negocierile pentru noi acorduri de liber schimb cu Ungaria, Polonia, Slovenia, Turcia și pentru intrarea în CEFTA. Acordul de liber schimb încheiat de România cu CEFTA a fost semnat la București în 12 aprilie 1997 și a intrat în vigoare în iulie 1997. Tot în aprilie 1997 a fost semnat la Ankara și acordul de liber schimb cu Turcia, acord care a intrat în vigoare Ia l februarie 1998 și care prevede crearea unei zone de comerț liber între cele două țări până la l ianuarie 2002,

La l iunie 2001 a intrat în vigoare și acordul de comerț liber încheiat de România cu Israel, care prevede liberalizarea totodată a schimburilor reciproce de produse industriale în numai 3 ani, precum și liberalizarea parțială a comerțului reciproc cu produse agricole.

Din păcate, evenimentele din fosta Iugoslavie și blocada impusă de ONU
împotriva acestei țări au dereglat relațiile noastre comerciale și de cooperare cu această țară vecină și prietenă, cu care s-au redus substanțial schimburile comerciale.

Un loc aparte în relațiile noastre economice îl ocupă Republica Moldova cu care România a colaborat pe multiple planuri. S-a negociat un acord comercial și un acord de liber schimb (1994) cu această țară, dar rezultatele în mare măsură din motive obiective, sunt sub nivelul așteptărilor.

În anii 1990-2006, distribuția geografică a exporturilor României a fost următoarea: către țările dezvoltate circa 70%-72,0%, către țările în tranziție circa 12-14 % și către țările în curs de dezvoltare circa 16,0%. Din grupul țărilor dezvoltate ponderea cea mai mare și într-o permanentă creștere a revenit Uniunii Europene (circa 65%-66% din totalul exporturilor românești), urmată la distanță de SUA și AELS. O pondere în creștere a revenit și țărilor din CEFTA (circa 7-8%) deși ponderea țărilor în' tranziție era în ușoară scădere față de anii anteriori.

Analiza orientării geografice a evoluției comerțului exterior al României evidențiază schimbările ce au avut loc în ponderea diferitelor zone geografice, regiuni și grupe de țări în intervalul 1990-2001.

Astfel, în anul 1990, 44,94% din exporturi aveau destinația grupa de țări dezvoltate, din care 33,88% țările UE. Federația Rusă era încă un partener important pentru țara noastră, având în vedere procentul de 24,62% în structura exporturilor României la începutul tranziției. Către țările în curs de dezvoltare se orientau 14,78% din exporturi. După 13 ani de tranziție, ponderea țărilor dezvoltate ca destinație a exporturilor românești a crescut până la 74,5%, UE deținând 67,06%.

Exporturile către celelalte grupuri de țări au scăzut, cea mai accentuată scădere fiind înregistrată în cazul Federației Ruse, respectiv o pondere de 0,29%. A scăzut și ponderea exporturilor către țările în tranziție din Europa, țări care reprezentau în 2002 circa 9,25% din exporturile către zona europeană, față de 34,18% cât era în 1990.

Și în cazul importurilor, tendința este aceeași, și anume: creșterea importurilor din țările dezvoltate de la 31,57% în 1990 ia 69,94% în 2002, cu o creștere mai accentuată în cazul importurilor din țările UE de la 21,78% în 1990 la 58,37% în 2002. Importurile din Federația Rusa au scăzut și reprezintă în 2002 1/3 din importurile anului 1990.

În ceea ce privește destinația pe țări a exporturilor României și țările din care frecvent sunt importate cele mai mari cantități de bunuri, constatam menținerea ca principale țari partenere: Italia, Germania, Franța, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, SUA, Ungaria, Egipt, Austria, Grecia, Federația Rusa, China, la care se adaugă pe latura importurilor Republica Coreea, Ucraina și Iranul.

Atât la import, cât și la export, în anul 1991, principalul partener a fost Federația Rusa, în timp ce în ultimul an luat în studiu, principalul partener a fost Italia. Constant, în anii 1991 și 2002 la import și export se menține pe locul doi Germania.

Începând cu locul trei, asistam la o diversificare a orientării geografice, fiind dificilă o ierarhizare oarecum stabilă a relațiilor comerciale.

1.1.3 Balanța comercială a României

Deficitul comercial al României s-a mărit cu peste două miliarde de euro în primele 10 luni ale anului 2007, ajungând astfel la aproximativ 17,2 miliarde euro, informează un studiu realizat de Institutul Național de Statistică (INS).

Valoarea înregistrată este cu șase miliarde euro mai mare față de perioada similară a anului trecut, potrivit acelorași date. În primele zece luni din 2007, valoarea exporturilor a crescut cu 13,2%, până la peste 24,2 miliarde euro, în timp ce importurile au avansat cu 27,2%, până la mai mult de 41,4 miliarde euro. Anul trecut, deficitul comercial al României a depășit 14,8 miliarde euro.

În luna octombrie 2007, exporturile au depășit valoarea de 9,3 miliarde lei (2,7 miliarde euro), în creștere cu 17,2%, la valori exprimate în lei (23,4% la valori exprimate în euro), față de luna corespunzătoare a anului trecut. Pe de altă parte, importurile au atins în octombrie valoarea de 16,7 miliarde lei (4,9 miliarde euro), în creștere cu 21,7% la valori exprimate în lei (28,1% la valori exprimate în euro) comparativ cu luna octombrie din 2006.

După primele zece luni din 2007, deficitul comercial a depășit 56,8 miliarde lei (peste 17,2 miliarde euro), în condițiile în care exporturile au avut valoarea de 80,1 miliarde lei (24,2 miliarde euro), iar importurile au avansat până la mai mult de 137 miliarde lei (41,4 miliarde euro).

După primele nouă luni din 2007, deficitul comercial al țării ajunsese la 15 miliarde de euro, cu 5,51 miliarde de euro mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului 2006, pe fondul creșterii cu 27% a importurilor și cu 11,7% a exporturilor.

Anul trecut, deficitul comercial al României a depășit 14,89 miliarde de euro, cu 44,4% mai mult decât în anul anterior, când nivelul înregistrat a fost de 10,31 miliarde de euro.

Schimburile externe ale României, după anul 1990, s-au desfășurat într-o manieră net defavorabilă economiei. Astfel, după 1990, economia românească se caracterizează prin scăderea bruscă a exporturilor și o evoluție crescătoare a importurilor. Activitatea de comerț exterior a avut un ușor trend crescător în această perioadă, dar totuși soldul balanței comerciale a fost permanent deficitar.

Acest dezechilibru al balanței a influențat negativ evoluția cursului de schimb, a economiei reale.

De asemenea, fluxul investițiilor străine reprezintă un factor important al modificărilor structurale din fiecare țară. Acest fapt este confirmat și de scurta analiză a modelului specializării internaționale a României, care evidențiază situarea economiei țării în stadiul avantajelor comparative bazate pe factori de producție. Această poziție este reflectată de specializarea internațională a României în grupa produselor de complexitate scăzută (Animale vii, Produse vegetale, Grăsimi și uleiuri vegetale, Produse minerale, Piei crude, Produse din lemn, etc.).

***

Concentrarea comerțului pe numai câteva țări, a structurii fizice a exporturilor și importurilor pe câteva grupe de produse diferențiate ca valoare adăugată și soldul negativ important în balanța comercială sunt probleme care cer soluții în continuare, chiar în contextul statutului României de membru UE.

În urma celor relatate mai sus am încercat să surprindem de o manieră cât mai elocventă mutațiile apărute la nivelul comerțului exterior românesc, în perioada de după 1990, atât din punct de vedere al structurii importurilor și exporturilor, cât și, din punct de vedere al reorientării geografice masive a acestora. Cu certitudine, apropierea noastră de Uniunea Europeană, la nivel instituțional, și nu numai, a determinat în mod implicit o schimbare fundamentală de optică și în cadrul tranzacțiilor comerciale pe care România le derulează la nivel regional și mondial.

1.2 Comerțul exterior al Federației Ruse

Federația Rusă reprezintă pentru România unul dintre cei mai importanți parteneri economici și comerciali, în ciuda tendințelor nefavorabile înregistrate în relațiile economice în perioada ultimului deceniu. Conform statisticilor oficiale, Rusia este pe locul trei, după Italia și Franța, în termeni de cotă din importurile totale ale României. De asemenea, Rusia rămâne cel mai important investitor în domeniul gazelor naturale din România, cu o cotă de piață de 33% și printre primii trei investitori în industria petrolieră, cu o cotă de piață de circa 50%.

Două treimi din exportul rusesc este reprezentat de materie primă, creșterea economică depinde de fluctuația prețurilor mondiale. Se consideră că bugetul va avea un profit și se va păstra atâta timp cât prețul la petrol nu va scădea sub 16 dolari pentru un baril.

Aceste concluzii sunt confirmate și de faptul că importul rusesc crește nesemnificativ, doar din importul de mașini și utilaje. Un alt aspect este că nivelul de investiții în comparație cu PIB rămâne destul de scăzut: în anii 2001-2006 el a reprezentat 15-17%, lucru îngrijorător pentru ruși, având în vedere că pentru o creștere economică este nevoie în mediu de 25-35% în condițiile unei economii în plină dezvoltare.

Economia rusă este, preponderent, rentieră în sensul că ascensiunea ei este bazată, în principal pe producerea și exportul de materie primă. 65% din bugetul federal este format din veniturile din vânzările de resurse energetice.

Multe tipuri de produse merg în principal la export: 35% gaz, 40% cărbune, produse petroliere, oțel, mai mult de 50% lemn, 60% șindrilă, celuloză și alte bunuri minerale.

Acest tip de economie, de obicei, are trei urmări importante:

nu este capabilă să asigure o creștere constantă, deoarece aceasta depinde de fluctuația prețurilor mondiale la resursele energetice sau necesită investiții masive pentru mărirea capacității de producție- iar semnale ale scăderii producției se resimt deja.

este foarte instabilă: deoarece comerțul reprezintă o mare parte din PIB, lucru care poate duce la o instabilitate structurală a economiei rusești în general, mai ales pot fi afectate finanțările guvernamentale.

deoarece renta este înalt concentrată și se exportă în mare parte, avântul economic se transformă în inechități sociale.

Profitul mare din extracția de petrol și gaze și vânzarea lor la prețurile mondiale va duce la ceea că alte sectoare ale economiei nu vor putea atrage investiții majore, cât și resurse de alt tip, și să obțină profit din exportul propriei producții la cursul de schimb valutar existent. Potențialul de producție al țării crește doar în sectoarele extractive și nu prelucrative. Modernizarea reală nu are loc din cauza investițiilor dar și a unei inflații ridicate 15% în 2003.

Dezvoltarea social-economică a Rusiei, a înregistrat creșteri în anul 2006. 

Conform datelor Serviciului Federal de Statistica în anul 2006:

· PIB al Federației Ruse a fost de 26.621,3 miliarde de ruble, în creștere cu 6,7 % față de anul 2005;

· Volumul producției industriale a cunoscut o creștere de 3,9 %;

· Volumul producției agricole a fost de 1.617,1 miliarde de ruble, în creștere cu 2,8 % față de anul 2005;

· Volumul mărfurilor transportate a fost de 4.779,3 miliarde t-km, în creștere cu 2,2 % față de anul 2005;

· Volumul serviciilor în sfera comunicațiilor a fost de 827,9 miliarde de ruble, în creștere cu 23,7 %, față de anul 2005;

· Volumul schimburilor comerciale externe, în perioada ian-noiembrie 2006, a fost de 418,9 miliarde USD, în creștere cu 26,7 % față de aceeași perioadă a anului 2005; din care:

· Exporturile, au totalizat 274,5 miliarde USD, în creștere cu 25,3 % față de anul 2005;

· Importurile, au totalizat 114,4 miliarde USD, în creștere cu 29,6 % față de anul 2005.

Din datele statistice transmise de Camera de Comerț și Industrie a Moscovei, la cea de-a 15 aniversare, la 20.11.2006, în primele 6 luni ale anului 2006, în Moscova:

– importurile în valoare de 30 miliarde USD, reprezintă 40% din importul total al Federației Ruse și au crescut în prima jumătate a anului de 5 ori față de nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2005;

– investițiile străine în valoare de 25 miliarde USD, reprezintă 48% din totalul investițiilor străine din prima jumătate a anului, din Federația Rusă;

– în următorii doi ani se vor construi 15 mari uzine specializate îndeosebi pe microelectronică și înalte tehnologii;

– se vor construi spații de birouri pentru firme și locuințe pentru locuitorii Moscovei. Se estimează ca în următorii 2 ani populația orașului Moscova să crească de la 12 milioane de locuitori, în prezent, la 20 milioane;

– în perioada 2007 – 2009 se vor construi 1.800 – 2.000 hoteluri pentru cei 5 milioane de turiști care se estimează ca vor vizita Moscova în anul 2009.

Principalii indicatori ai comerțului exterior al Federației Ruse au cunoscut o creștere semnificativă în anul 2006, condițiile de pe piețele mondiale, în pofida unei ușoare scăderi a prețului la petrol, fiind extrem de favorabile pentru exportatorii ruși. 

Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei a avansat cu 7,4% în decembrie 2006, comparativ cu decembrie 2005, creștere inferioară avansului anualizat raportat în noiembrie, de 7,8%, iar dezvoltarea economiei s-a plasat la 6,8%, la nivelul anului 2006, potrivit datelor oficiale. „Ritmul rapid al creșterii economice a fost determinat de accelerarea cererii de consum și a investițiilor”. Principalele sectoare care au susținut dezvoltarea au fost construcțiile, care au urcat cu 14% în 2006, și comerțul cu bunuri și servicii, unde creșterea a fost de 8,7%. Ponderea sectorului comercial în PIB a atins 23,7% în 2007.

Concomitent a avut loc o întărire a rublei și o creștere importantă a solicitărilor pe piața internă. 

Ca urmare, comerțul exterior în perioada ianuarie-noiembrie 2006 a totalizat 418,9 miliarde USD, în creștere cu 26,7% comparativ cu perioada similară a anului 2005. 

Exporturile Federației Ruse în perioada de referință au atins nivelul de 274,5 miliarde USD, cu 25,3% mai mult decât în primele 11 luni ale anului precedent. 

De asemenea, importurile au cunoscut și ele o creștere considerabilă față de anul 2005, respectiv cu 29,6 %, ajungând la valoarea de 144,4 miliarde USD.

Principalii parteneri comerciali ai Federației Ruse în ianuarie-septembrie 2006 au fost țările din Uniunea Europeană, care au deținut 53,2% din totalul comerțului exterior al Rusiei, respectiv 208,92 miliarde USD.

Principalii parteneri din Uniunea Europeana ai Rusiei au fost Germania (38,08 miliarde USD), Olanda (35,54 miliarde USD), Italia (27,9 miliarde USD), Finlanda (11,82 miliarde USD), Polonia (13,41 miliarde USD) și Marea Britanie (12,79 miliarde USD). 

Alți parteneri economici importanți sunt China (25,51 miliarde USD), Belarus (18,05 miliarde USD) și Ucraina (21,87 miliarde USD). 

În perioada 2002-2006, s-a înregistrat o creștere constantă a schimburilor comerciale totale dintre România și Federația Rusă, în anul 2006, acestea înregistrând cifra record de 4,39 miliarde USD. 

Exporturile romanești au înregistrat o ușoară creștere în 2003 comparativ cu 2002, pentru ca apoi să se dubleze practic de la an la an.

În anul 2006, exporturile românești către Federația Rusă au totalizat 374,1 milioane USD, iar importurile 4.022 milioane USD.

Soldul balanței comerciale pe această relație s-a menținut permanent negativ, înregistrând în anul 2006, valoarea de -3.647,9 milioane USD.

Tabelul 1. Evoluția schimburilor bilaterale România – Federația Rusă,

în perioada 2003 – 2006  – milioane USD –

În anul 2006, exporturile României în Federația Rusă au fost constituite din vehicule (altele decât material rulant de cale ferata) – 41,2%; mașini, aparate și echipamente electrice – 24%; materiale plastice și articole – 6,2%; produse ale industriei chimice și ale industriilor conexe (produse chimice anorganice, produse farmaceutice) – 6%; mobila – 3,2%. 

În perioada 2003-2006, importurile României din Federația Rusă, au constat, în principal, din produse minerale, purtătoare de energie (țiței și gaze naturale, dar și combustibili solizi), care au deținut ponderea cea mai mare în valoarea totală a importurilor României pe această relație (circa 90% anual).

Creșterea valorii importurilor din Federația Rusa în anul 2006 față de 2005 are la bază creșterea semnificativă a prețului produselor minerale purtătoare de energie, pe piața mondială în perioada respectivă.

1.2.1 Regimul comercial (bariere tarifare și netarifare) 

Taxe vamale.

Mărfurile importate sunt clasificate în concordanță cu Nomenclatorul mărfurilor pentru Activitatea de Comerț Exterior al Federației Ruse, care se bazează pe Sistemul Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor (HS).

Începând cu 1 ianuarie 2001, guvernul Rusiei a unificat taxele vamale de import aplicate mărfurilor, în baza hotărârii nr. 886 din 1 decembrie 2000. Noua structură a tarifului vamal de import standardizează și unifică taxele vamale de import aplicate mărfurilor în patru trepte, și anume: 5%, 10%, 15% și 20%(cu unele excepții pentru anumite categorii de mărfuri). Aceste taxe vamale de import se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate (incluzând și taxele de transport și asigurare). Bunurile importate reprezentând contribuția în natură la capitalul social al unei noi întreprinderi înființate de partenerii comerciali ai Rusiei sunt exceptate de la taxele vamale în anumite condiții și pe o perioadă specificată în documentele constitutive ale firmei. În plus, la importul anumitor produse se aplică taxe vamale sezoniere și contingente. 

Mărfurilor importate li se mai aplică, pe lângă taxele vamale de import, TVA și accize (pentru produsele supuse accizelor). 

Evaluarea în vamă.

Valoarea în vamă a mărfurilor este, în general, determinată pe baza prețului CIF al mărfii importate. Un comision vamal de 0,15% este perceput la efectuarea procedurilor de evaluare în vamă. Taxele vamale sunt plătite fie în valută, fie în ruble, la cursul oficial de schimb.

Documente de comerț exterior.

Informațiile conținute de fiecare document de comerț exterior trebuie să fie în concordanță cu cele conținute în alte documente comerciale care se referă la aceeași livrare. Importatorii trebuie să completeze câte o declarație vamală pentru fiecare marfă importată. Formularul de declarație vamală conține 54 de paragrafe și trebuie completat în limba rusă, pentru a fi apoi prezentat autorităților vamale. Livrările prin poștă sau coletărie necesită documente poștale în locul documentelor de transport (conosament). Livrările pe calea aerului trebuie sa fie însoțite de documentul de transport; scrisoare de transport aerian (air waybill).

Toate documentele de transport și livrare trebuie să fie în concordanță cu condițiile impuse prin contract și cu numărul licenței de import, în caz contrar mărfurile nu vor fi vămuite.

Licențe de import.

Majoritatea importurilor sunt liberalizate și, deci, nu necesită licențe.

Totuși, sunt necesare licențe la importul anumitor produse, și anume: alcool etilic și vodcă; anumite televizoare color (cu diagonala de 14, 21 și 25 inch); explozivi, echipament militar; materiale și deșeuri radioactive; narcotice și substanțe otrăvitoare; metale, aliaje și pietre prețioase; pesticide; reziduuri/deșeuri industriale; covoare; medicamente.

Licențele de import sunt emise de către Ministerul Dezvoltării Economice și Comerțului din Rusia sau de către reprezentanțele sale regionale și sunt controlate de Comitetul de Stat al Vămilor.

Standarde.

Guvernul Rusiei nu recunoaște multe dintre standardele internaționale, cum ar fi de exemplu sistemul ISO-9000. În schimb, toate produsele importate, care sunt consumate sau folosite de populație, trebuie să facă obiectul unei certificări de siguranță. Orice livrare în Rusia trebuie să fie însoțită de documente care să probeze că produsul este conform standardelor de calitate, siguranță și sistemului de măsuri și greutăți. 

Produsele importate trebuie să aibă un certificat de conformitate eliberat de Gosstandard – Comitetul pentru Standarde. Această instituție testează și certifică produsele, în concordanță cu standardele aprobate de guvernul rus, sau, uneori, cu standardele internaționale. Dacă o marfă importată intră pe teritoriul rus fără certificat, sau cu un certificat nerecunoscut de Gosstandard, funcționarii vamali locali trebuie să contacteze Comitetul local al acestei instituții pentru ca acesta să declanșeze procedura de certificare, care uzual durează între 30 și 60 de zile. Comitetul teritorial are dreptul să evalueze produsul pe baza documentelor furnizate de importator, sau poate lua o mostră din produs, să organizeze testarea și să emită certificatul, dacă produsul a trecut de teste. Dacă pentru anumite mostre, Comitetul teritorial al Gosstandard nu poate asigura testarea, se poate accepta în acest caz declarația de conformitate a importatorului. Dar această procedură nu se aplică în cazul alimentelor, produselor veterinare și grâului, care sunt acoperite de certificări speciale și separate și cerințe de carantină. Dacă un produs îndeplinește cerințele Gosstandard, el primește un certificat GOST-R. 

Odată primit certificatul de conformitate, acesta este valabil trei ani și trebuie să însoțească orice livrare. Detailiștii ruși sunt obligați să dețină certificate de conformitate pentru toate bunurile importate și vândute în magazinele lor. Violarea acestor prevederi aduce penalități de până la 10.000 USD. 

Rusia este membră a cinci organizații internaționale de certificare, respectiv: IECEE și IECQ (Certificare pentru echipamentele și componentele electrice), OIML (Organizația Internațională pentru Metrologie Legală), CEE/ONU (Certificarea automobilelor și a părților auto), Convenția de la Bruxelles (Certificarea pentru echipamentele de vânătoare). Dacă un produs întrunește standardele de calitate și siguranță impuse de aceste organizații, atunci certificatul eliberat de ele este valabil și pentru Federația Rusa.

1.2.2 Aderarea Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului

În 1993 Rusia, printr-o cerere oficială, și-a exprimat intenția de aderare la GATT și conform prevederilor a fost creat un grup de lucru, care după crearea în 1995 a OMC a fost transformat în Grupul de Lucru(GL) privind aderarea Federației Ruse la OMC. Mandatul GL este de a studia regimul comercial și de a elabora condițiile participării Rusiei la OMC.

Procesul negocierilor a început în 1995, prima etapă consta în examinarea la nivel multilateral în cadrul GL a mecanismului economic, regimului comercial și politic la corespunderea acestora la normelor OMC.

În 1998 au fost înaintate primele propuneri rusești referitoare la concesiile tarifare în domeniul bunurilor și cele cu privire la sprijinul guvernamental acordat sectorului agricol. În 1999 statelor-membre OMC a fost pusă la dispoziție prima redactare a listei cu obligațiile specifice privind serviciile și lista derogărilor de la clauza națiunii celei mai favorizate. Din 2000 negocierile au devenit unele de un caracter de scară largă, adică privind toate aspectele aderării Rusiei la OMC. Conform prevederilor stabilite, negocierile au loc în cadrul Secretariatului OMC la Geneva :

la nivel multilateral – privind problemele instituționale- reuniunile oficiale și neoficiale ale GL; cât și sectorul agricol- consultările plurilaterale cu participarea statelor-membre GL interesate.

la nivel bilateral – au loc negocierile privind accesul la piețe și a unei serii de probleme instituționale.

Scopurile și obiectivele aderării Rusiei la OMC.

Participarea la OMC oferă multe avantaje Rusiei. Într-un sens pragmatic scopul final al aderării este de a se bucura de acestea. Obiectivele concrete ale aderării pot fi considerate următoarele:

Obținerea de condiții mai bune în comparație cu cele existente la momentul de față și nediscriminatorii pentru accesul producției ruse pe piețele externe;

Accesul la mecanismul internațional de rezolvarea diferendelor comerciale;

Crearea unui climat mai favorabil pentru investiții străine ca rezultatul instituționalizării unui sistem legislativ care corespunde normelor OMC;

Extinderea posibilităților pentru investitorii ruși în statele-membre OMC, de exemplu, în domeniul bancar;

Crearea condițiilor pentru îmbunătățirea calității și competitivității a producției rusești ca rezultat al creșterii accesului bunurilor, serviciilor și investițiilor străine pe piața rusească;

Participarea la elaborarea regulilor comerțului mondial, având în vedere interesele sale naționale;

Îmbunătățirea imaginii Rusiei pe glob, ca participant cu drepturi depline la comerțul mondial.

Reducerea taxelor vamale și deschiderea piețelor naționale.

În cadrul procesului aderării, negocierile au loc în 4 direcții cheie, iar baza lor o constituie o serie de documente și propuneri care sunt aprobate de către Comisia guvernamentală privind problemele OMC și de către Guvernul Federației Ruse. Cele 4 direcții sunt următoarele:

Negocierile privind domeniul taxelor vamale – subiectul esențial fiind determinarea nivelului maxim al taxelor vamale de import. Rusia va avea dreptul de a-l aplica numai după aderarea la OMC, privind întreaga listă de mai mult de 11 mii de poziții.

Negocierile privind sectorul agricol, unde, în afara aspectului tarifar este inclus atât volumul admisibil al sprijinului guvernamental în sectorul agricol(coșul “galben”), cât și nivelul subvențiilor la export pentru produsele agricole și cele alimentare.

Negocierile privind accesul serviciilor pe piață – scopul lor este de a corela condițiile de acces a furnizorilor străini de servicii pe piața rusească. În octombrie 2003 au loc o serie de negocieri privind accesul pe piața rusească a statelor dezvoltate- membre OMC, în sectoarele cele mai “sensibile” (financiar, cel al telecomunicațiilor și al serviciilor de transport), care reprezintă un interes comercial deosebit. Au apărut, însă, divergențe între parteneri în ceea ce privește așa numita ‘reglementare orizontală’ a comerțului cu servicii.

Negocierile privind problemele instituționale – determină măsurile care vor fi introduse în domeniul legislativ de către Rusia, cât și aplicarea lor, pentru a îndeplini obligațiile de participant la OMC. Baza negocierilor o constituie Raportul GL, document final al negocierilor în care, pe lângă Protocolul de Aderare va fi inclusă lista drepturilor și obligațiilor pe care Rusia le va primi după încheierea negocierilor ( în anumite documente se fixează obligațiile privind concesiile tarifare în domeniul bunurilor, sprijinul sectorului agricol și obligațiile în domeniul comerțului cu servicii).

Destrămarea URSS și deschiderea piețelor a condus la declinul economiei rusești. O pondere principală a exportului rusesc o dețin materiile prime naturale și produsele prelucrate, iar produsele industriale dețin doar o pătrime din totalul exportului. Ca structură, acesta poate fi comparat cu cel al țărilor în curs de dezvoltare ceea ce conduce la dependența totală a economiei de prețurile materiilor prime. Pe de altă parte, deschiderea piețelor pentru import a avut ca rezultat anumite avantaje pentru producătorii ruși : a fost îmbunătățită calitatea multor produse, iar concurența a condus la reducerea prețurilor.

Fiind o putere mondială importantă, Rusia deține o serie de avantaje concurențiale evidente. Printre acestea se numără: resursele naturale, așezarea unică euro-asiatică, potențial tehnico-științific, calificarea înaltă a forței de muncă, rețea de transporturi dezvoltată. Cu toate acestea, aderarea la OMC nu va duce la o explozie imediată a exportului rusesc sau la creșterea acestuia, deoarece OMC sprijină comerțul cu bunurile manufacturate și proprietate intelectuală, în timp ce baza exportului rusesc o constituie încă materiile prime și combustibil (care sunt admise pe piețele externe aproape fără limitări).

Pe de o parte, structura exportului rusesc este una de o inerție mare și nu poate fi orientată către industria prelucrătoare într-o perioadă scurtă, din cauza uzurii mari a capacităților de producție a industriilor rusești, cât și ale transportului. Pe de altă parte, pe măsura depășirii crizei, s-a înregistrat o creștere a cererii pe piața internă la produsele ruse , ceea ce a condus la o serie de limitări la export. În sfârșit, Rusia deja are acces la volumul principal de scutiri vamale, fixate de OMC prin intermediul acordurilor sale comerciale bilaterale cu statele-membre OMC.

***

Dat fiind potențialul economic puternic și diversificat al Federației Ruse, România își poate găsi mai multe puncte de interes economic pe întregul teritoriu rus. Legăturile tradiționale dintre aceste țări în domeniul economic și tehnologic, cât și noile cerințe ale dezvoltării durabile, reprezintă principale suporturi ale avantajelor comparative, generate de vecinătatea României cu Rusia și împărtășirea multor valori culturale și economice comune.

CAPITOLUL II. Relațiile comerciale dintre România și Federația Rusă

2.1 Relațiile economice româno-ruse

Specialiștii români sunt preocupați în privința relațiilor economice româno-ruse, deoarece în timpul perioadei de tranziție, s-a înregistrat o tendință de scădere, total nefavorabilă României. Această tendință este contrară celor din economia mondială, cerințelor globalizării și noii economi. Pe durata tranziției României la economia de piața, volumul și structura relațiilor economice și comerciale dintre România și Rusia au suferit schimbări majore.

În prezent, evoluția relațiilor comerciale dintre cele două țări nu reflecta nici volumul, nici structura posibilităților lor economice. În viitor, îmbunătățirile structurale ale relațiilor de comerț exterior, se leagă în mod imperios de necesitatea creșterii dinamicii comerțului exterior cu produse manufacturate, incluzând acele produse și grupe de produse în care avantajele comparative sunt relevante și confirmate de către mecanismele de piață.

Este cunoscut faptul că investițiile străine directe realizate în perioada tranziției au reprezentat pentru România atât un factor important în vederea restructurării economice și a îmbunătățirii calității managementului, cât și o șansă de demarare a procesului de globalizare a pieței interne. Volumul și structura investițiilor străine directe, provenite în România din Federația Rusă rămân indicatori relevanți, în special, în context internațional actual. Astfel, între 1990 și 2000, 209 companii cu capital majoritar rus au fost înregistrate la Oficiul Român al Registrului Comerțului, iar volumul investițiilor cu capital rus, (inclusiv investorii ruși direcți și indirecți de capital din România), însuma în martie 2003 peste 400 milioane USD.

Volumul schimburilor de mărfuri dintre România și Rusia a crescut, în 2006, cu 23%, la 4,4 miliarde dolari (trei miliarde euro), iar în 2007 acesta continuând creșterea volumului schimburilor reciproce comerciale la toate grupele de mărfuri, cu excepția purtătorilor de energie. Potrivit rezultatelor pentru anul 2006, România ocupă locul 27 între partenerii comerciali ai Rusiei în ceea ce privește volumul schimburilor de mărfuri, adică locul 23 la export și locul 36 la import. Volumul total al investițiilor românești în Rusia este nesemnificativ, acesta fiind, în anul 2006, doar de 1,2 milioane de dolari, potrivit datelor statistice din Rusia.

2.1.1 Cooperarea economică instituțională dintre România și Federația Rusă

Domeniile economice, tehnologice, de mediu și financiare sânt cuprinse în cadrul Cooperării bilaterale dintre România și Rusia. Pentru a promova cooperarea științifică, economică și tehnologică între aceste țări, în România au fost create o serie de organisme cum ar fi: Camera de Comerț Româno-Rusă, precum și centrele pentru contacte de leasing dintre agenții economici din cele două țări, centre create de către Asociația Națională a Importatorilor și Exportatorilor Români, Centrul de Afaceri Româno-Rus din București, departamentele speciale din ministere etc. Scopul acestor instituții este de a intensifica legăturile dintre economiile naționale ale celor două țări și în același timp să le întărească.

Astfel, au fost puse bazele unor cooperări precum:

– cooperarea Conef & Gazprom (2002), privind importul de gaze naturale din Rusia în România;

– procesarea de țiței rusesc în capacitățile industriale din România (începând cu anul 1998 rafinăria Petrotel din Ploiești, una dintre cele mai mari unități de procesare a țițeiului de pe piața românească, face parte din Lukoil);

– a fost creat un serviciu de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele subterane operate de Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" – S.A. Mediaș;

– semnarea unei convenții, în prezența Ministrului de Economie Codruț Sereș, cu privire la prelungirea Contractului de Furnizare Gaze din Rusia în România până în anul 2030, prin intermediul societății WIEE ( Wintershall Erdgas Handelshaus Zug AG ), aceasta având ca scop furnizarea gazelor pe termen lung și în condiții de siguranță.

Cooperarea bilaterală dintre România și Federația Rusă cuprinde multe domenii economice, tehnologice, de mediu și financiare. Din punct de vedere instituțional, au fost create în România o serie de organisme, pentru a promova cooperarea economică, științifică și tehnologică între cele două țări. Un exemplu în acest sens, îl reprezintă Camera de Comerț Româno-Rusă, precum și centrele pentru contacte de leasing dintre agenții economici din cele două țări, centre create de către Asociația Națională a Importatorilor și Exportatorilor Români, Centrul de Afaceri Româno-Rus din București, departamentele speciale din ministere etc. Toate aceste instituții încearcă să intensifice și să întărească legăturile dintre cele două economii naționale. Pentru perioada următoare, se află în diferite stadii de realizare mai multe cooperări, considerate importante de specialiștii români precum:

– accelerarea înființării societății mixte Gazexport România;

– procesarea de țiței rusesc în capacitățile industriale disponibile din România;

– crearea în România de depozite subterane, pentru stocarea gazelor naturale;

– diversificarea căilor de tranzitare a gazelor naturale rusești, pe teritoriul României către Balcani și centrul Europei;

– participarea unor investitori strategici rusi reprezentativi, la privatizarea capacitatilor romanesti de distributie gaze naturale;

– participarea unor companii romanești la lucrările de construcție, lucrări cuprinse în programul cadru al societății "OAO Gazprom";

– participarea unor companii romanești la finalizarea unor proiecte de prospectare, exploatare și dezvoltare de campuri petrolifere și de gaze din Federația Rusă, precum și la reabilitarea unor campuri deja abandonate;

– participarea unor companii rusești la modernizarea mai multor centrale termice construite în România cu echipament rusesc (din fostul URSS);

– organizarea, în Federația Rusă, a unor centre de Service pentru repararea de echipamente necesare industriei petroliere, echipamente livrate inițial din România;

– crearea de condiții tehnice pentru exportul de energie electrică către terțe țări, atât din România, cât și din Rusia.

Un exemplu bun al dezvoltării relațiilor bilaterale o reprezintă Camera de Comerț și Industrie Româno-Rusă. Camera de Comerț și Industrie Româno-Rusă este o asociație profesională, non profit, constituită în 1995 și formată din persoane fizice și juridice române. Scopul asociației îl reprezintă sprijinirea relațiilor comerciale și culturale între România și Federația Rusă. Principalele servicii pe care asociația le pune la dispoziția clienților săi, membrii sau nemembrii sunt:

– furnizarea de informații comerciale;

– organizarea de misiuni economice individuale;

– organizarea de misiuni economice colective prilejuite de diverse evenimente (ex.: târguri și expoziții, conferințe și simpozioane internaționale, întâlniri cu parteneri de afaceri);

– cercetări de piață;

– studii de marketing;

– informații despre sistemul juridic și cel al taxelor și impozitelor vamale;

– informații culturale și științifice;

– simpozioane și conferințe de presă;

– promovarea produselor destinate exportului în cea mai puternică revistă de publicitate din Rusia, cu distribuție internațională, etc.

Principalele surse de venit ale asociației sunt: cotizațiile lunare ale membrilor, sponsorizări, donații, toate cu caracter necomercial.

În relația comercială cu Rusia trebuie să recuperam prin export peste 1,5 miliarde de dolari pe an, cât este actuală diferența între importul și exportul bilateral. Strategia propusă de CCIRR pentru recucerirea pieței ruse are la baza experiența din ultimii 10 ani de comerț exterior exclusiv cu Rusia și cantitatea imensă de informații pe care o deține în banca sa de date despre ce s-a făcut, ce se face și ce trebuie făcut pentru reușită.

Pentru a încuraja dezvoltarea relațiilor comerciale în noul context al integrării, competitivității și standardelor de calitate impuse de piața rusească, Camera de Comerț și Industriei a României, Camera de Comerț Romano-Rusă și Academia Română -Centrul de Economia Industriei și Servicii, împreuna cu ministerele economice au elaborat o listă de produse industriale românești, atractive pe piața rusească, în vederea reluării exporturilor românești tradiționale.

Această listă cuprinde produse industriale care au avut, în trecut, o cotă importantă în exporturile românești pe piața rusă (utilaje petroliere, material rulant, nave, mobilă, medicamente, confecții, tricotaje etc.) Pentru unele produse de export, cu valoare mare și ciclu lung de fabricație (precum vagoane, nave), negocierile ar putea avea loc la nivel guvernamental, luând în considerare că produsele respective sunt destinate companiilor de stat și implică, de obicei, rezolvarea unor probleme financiare care pot depăși posibilitățile financiare ale unor firme private românești.

2.2.2 Cadrul legal al relațiilor economice bilaterale româno-ruse

Tranziția la economia de piață a supus România la un efort continuu de a construi un nou cadru legal și instituțional pentru relațiile noastre, în conformitate cu noii parametri și noile nevoi ale implementării mecanismelor concurențiale ale piețelor în dezvoltare și ale vieții democratice. Una dintre premisele de lungă durată, favorabilă dezvoltării economiei românești ar fi stabilirea unor relații politice de lungă durată. În perioada anilor 2000-2002, legăturile politice dintre România și Rusia au înregistrat o tendință favorabilă datorată vizitelor făcute de către factori de decizie, atât din România, cât și din Rusia, la nivel prezidențial, guvernamental și parlamentar.

Cu ocazia acestor vizite, multe dintre problemele nerezolvate au fost clarificate prin identificarea unor modalități de a le îmbunătăți sau rezolva în viitor, cu accent pe noi domenii de cooperare.

Documentele și acordurile politice încheiate în timpul acestor vizite, dovedesc hotărârea ambelor părți de a relansa cooperarea economică, ca bază solidă pentru ducerea și mai departe a dezvoltării celor două țări, în conformitate cu standardele internaționale și interesele naționale relevante. Vizita de stat a domnului Ion Iliescu, fostul Președinte al României, în Rusia, în iulie 2003 – în timpul căreia cei doi șefi de stat au semnat un Tratat politic de bază – a reprezentat un nou impuls și a dat o nouă încredere pentru actorii economici din România, care au devenit mai motivați și încurajați în privința stabilității și oportunităților climatului politic. Punctele puternice ale tratatului politic și acordului semnat constau în inducerea de efecte pozitive și de lungă durat în domeniile economic, social și politic. Din acest punct de vedere, înțelegerile, acordurile și tratatele politice stipulează o serie de căi ferme, menite să ducă la prosperitatea și modernizarea societăților românești, prin cooperare pe baze bilaterale și multilaterale, conform nevoii de creștere a eficienței economice și competitivității, prin utilizarea principiului jocurilor strategice cu sumă pozitivă, în care toți jucătorii câștigă.

Cadrul legal al relațiilor economice bilaterale româno-ruse cuprinde mai multe acorduri și convenții între cele două guverne, precum:

Acordul asupra relațiilor economice și comerciale, de lunga durată și al cooperării tehnico-științifice (semnat la Moscova pe 30 decembrie 1991);

Convenția pentru evitarea dublei impuneri, aplicabilă din ianuarie 1996;

Acordul privind promovarea și protecția reciprocă a investițiilor (semnat la Moscova, în 29 septembrie 1997);

Convenția asupra cooperării în domeniul fito-sanitar și al protecției câmpurilor plantate (semnat la București, în 30 aprilie 1997);

Decizia Guvernului Federației Ruse nr. 1057/13 septembrie 1999, conform căreia România este beneficiară de unele facilități vamale;

Acordul de cooperare între Eximbank-România și Vnestorgbank-Federația Rusă, pentru deschiderea unei linii de credit de 10 milioane USD. Potrivit acestui acord exportatorii români beneficiază de acest credit, reînnoit automat și destinat dinamizării relațiilor comerciale.

Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare între România și Federația Rusă (Moscova, 4 iulie 2003 ).

Protocolul între Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind inventarierea Înțelegerilor bilaterale încheiate între România și Uniunea Republicilor Socialiste (București, 8.11.2005).

Pe lângă aceste acorduri bilaterale, România și Rusia au semnat, ca partenere, mai multe acorduri și convenții multilaterale economice, ceea ce reprezintă un alt ‘teren fertil’ pentru dinamizarea relațiilor dintre cele 2 țări. Toate aceste acorduri reprezintă o bază legală solidă pentru o cooperare prosperă, cu condiția ca să fie actualizate și promovate respectând noile cerințe ale globalizării, economiei digitale și protejării mediului.

În timpul vizitei sale în România din martie 2003, fostul Premier Mihail Kassianov, a confirmat interesul Federației Ruse în dezvoltarea relațiilor economice cu România. Conform declarațiilor sale, Federația Rusă nu este satisfăcută de faptul că materiile prime – gazul natural și țițeiul – reprezintă 90% din totalul exporturilor rusești pe piața românească. Într-adevăr, această problemă structurală, distorsionează schimburile comerciale românești. O soluție ar putea fi crearea de societăți mixte în diferite domenii, în ambele țări.

Luând în considerare îmbunătățirile climatului de afaceri din România, investitorii ruși și-au confirmat interesul în a investi în România, prin participarea la un număr de privatizări (SNP Petrom, Carom, Uztel, Uzina metalurgică Reșița etc.). Autoritățile ruse afirmă că sunt dispuse să acorde României mai multe credite garantate de stat pentru dezvoltarea sectorului energetic, incluzând atât termocentrale și hidrocentrale, cât și pentru construcția unităților 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Specialiștii români consideră că recucerirea pieței rusești de către exportatorii români necesită îndeplinirea, cel puțin, a următoarelor trei cerințe:

O reclamă atractivă și o bună promovare a produselor românești pe piața rusă;

protejarea proprietății industriale și intelectuale;

cunoașterea partenerilor și a băncilor folosite de aceștia, din punct de vedere al siguranței, încrederii și seriozității în derularea normală a afacerii.

România importă din Rusia o mare parte din necesarul său energetic și se estimează că acesta va creste în viitor; agenții economici români pot găsi avantaje comparative și competitive mai mari pe piața rusească decât pe alte piețe.

2.2 Structura inegală a comerțului exterior românesc și investiții directe rusești realizate în România

Comerțul exterior al României a fost caracterizat, după anul 1990, de două tendințe principale: o reorientare a schimburilor comerciale către piețele occidentale (în principal cele ale Uniunii Europene), respectiv o creștere continuă a deficitului balanței de plăți externe.

Prima problema care îi preocupă în continuare pe specialiștii romani, în privința relațiilor economice romano-ruse, este tendința total nefavorabilă, de scădere, înregistrată în timpul perioadei de tranziție. Această tendință este contrară celor din economia mondială și cerințelor globalizării și noii economii. Pe durata tranziției României la economia de piață, volumul și structura relațiilor economice și comerciale dintre România și Rusia au suferit schimbări majore.

În România, evoluția descrescătoare a comerțului exterior a fost influențată atât de factori interni, cât și de cei externi. Astfel, printre factorii interni sunt de menționat prăbușirea producției de bunuri și servicii, în comparație cu anul 1989. De exemplu, în anul 2003, producția de lemn, celuloză, hârtie, mobilier și producția industriei chimice au scăzut cu peste 40%. Un alt factor intern, liberalizarea bruscă a comerțului exterior, a avut în România o influență nefastă asupra balanței comerciale, asupra cursului de schimb, contului curent al balanței de plăți externe și asupra rezervei valutare. Liberalizarea fără discernământ a importurilor și a exporturilor a condus la dezechilibrul cronic al balanței comerciale, în această perioadă a avut loc lichidarea monopolului de stat în același timp cu creșterea exponențială – de cca. 1000 ori – a numărului de agenți economici cu activitate de export – import care nu aveau experiența și cunoștințele necesare.

În ceea ce privește factorii externi cu influență importantă asupra comerțului exterior al României, pot fi enumerați câțiva: pierderea unor importante piețe de desfacere și de aprovizionare prin desființarea CAER și dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, declanșarea și persistența unor conflicte militare în țări partenere comerciale importante ale României (de exemplu Irak, Iugoslavia), asistență financiară externă acordată sub forma investițiilor sau a împrumuturilor acordate de către marile țări ale lumii sau de către organisme internaționale: FMI, Banca Mondială, BERD, etc.(în întreaga perioadă analizată, România reușește să atragă mult mai puține investiții străine directe în comparație cu celelalte țări din Centrul și Estul Europei). De altfel, investițiile străine constituie o componentă crucială a analizei performanței comerțului exterior, reprezentând un element esențial al balanței contului curent. Dar, în anul 2003 investițiile străine din România însumau aproximativ 1345 milioane euro, cu mult mai reduse decât în alte țări Est Europene.

2.2.1 Volumul schimburilor de mărfuri dintre România și Rusia

Analiza relațiilor bilaterale comerciale și de cooperare româno- ruse este necesară a fi bazată pe o studiere a balanței comerciale intre țări. Cu toate că situațiile comerciale în ambele țări nu sunt favorabile, Rusia continuă să rămână unul dintre parteneri principali ai României ocupând locul 7 în volumul comerțului exterior. În ultimul timp s-a conturat o tendință pentru sporirea schimbului de mărfuri.

În ceea ce privește comerțul exterior al României cu Rusia, pot fi vizualizate principalele categorii de mărfuri importate în Rusia pe baza statisticilor vamale. De exemplu, importul de mărfuri în Rusia în ianuarie – august 2006 a constituit aproximativ 81 miliarde de dolari USA și, în comparație cu anul 2005, a crescut cu 34,6%.

Volumul schimburilor de mărfuri dintre România și Rusia a crescut, în 2006, cu 23%, la 4,4 miliarde dolari (trei miliarde euro), continuând creșterea volumului schimburilor reciproce comerciale la toate grupele de mărfuri în 2007, cu excepția purtătorilor de energie. Potrivit rezultatelor pentru anul 2006, România ocupa locul 27 între partenerii comerciali ai Rusiei în ceea ce privește volumul schimburilor de mărfuri, adică locul 23 la export și locul 36 la import. Volumul total al investițiilor românești în Rusia este nesemnificativ, acesta fiind, în anul 2006, doar de 1,2 milioane de dolari, potrivit datelor statistice din Rusia. Pe teritoriul Federației Ruse au fost înregistrate zece întreprinderi cu capital românesc.

În prezent, exportul Rusiei în România depășește de 10 ori volumul de import. Regimul vamal preferențial acordat de către Rusia încă din 1994, nu prea se folosește.

Analiza structurilor comerțului exterior al României pe relația cu Federația Rusă, relevă inegalități și evidențiază o serie de asimetrii majore. Structura principalelor grupe de produse exportate și importate se prezintă astfel:

Exporturi:

* Mașini și utilaje electrice – 30,62%;

* Produse metalurgice – 16,41%,

* Produse chimice – 12,29%;

* Produse agro-industriale – 9,95%;

* Mașini și echipament – 50,3%;

* Produse alimentare și materie primă pentru producerea lor – 15,8%;

* Produsele de menaj – 17,5%;

Creșterea în ianuarie – august 2006 (în comparație cu aceeași perioada a anului precedent) a volumelor fizice de achiziție a mărfurilor consumate a fost:

* Carne proaspătă și congelată – cu 10,9%;

* Unt – 92,2%;

* Citrice – cu 22,1%;

* Cafea – cu 46,4%;

* Medicamente – cu 15,5%;

* Lemn și articole din hârtie – cu 19,9%;

* Autoturisme – cu 28,4%.

Lista indicată a mărfurilor poate fi completată cu: zahăr, pește viu și congelat, băuturi alcoolice, ceai, încălțăminte și îmbrăcăminte.

Importuri:

* Gaze naturale, țiței, cărbune – 91,6%;

* Produse metalurgice – 4,68%;

* Produse chimice – 1,59%,

* Utilaje electrice – 0,68%.

Relațiile comerciale romano-ruse au dat dintotdeauna bătăi de cap Bucureștiului, din cauza marelui deficit alimentat de importurile energetice. Acum, Guvernul României consideră ca a sosit momentul ca schimburile economice cu vecinii de la Răsărit să se revitalizeze, atât prin atragerea unui număr mai mare de investitori ruși în țara noastră, cât și prin promovarea agresivă a produselor autohtone pe piața Rusiei.

Aderarea României la Uniunea Europeană face mai atractivă țara noastră pentru investițiile din Rusia, având în vedere că investitorii vor produce mărfuri în UE, cu libera circulație în celelalte 26 de țări membre.

În abordarea pieței rusești, Departamentul de Comerț Exterior pornește de la caracterul federal al Rusiei. Prin sistemul de promovare a exporturilor administrat de ministerul de resort – participarea la târguri și expoziții internaționale, organizarea de misiuni economice.

În prezent, există birouri ale consilierului economic și la Consulatul General al României de la Sankt-Petersburg, pentru zona de Nord-Vest a Rusiei, și la Consulatul General al României de la Rostov, pe Don, pentru zona din Sud.

Conform statisticilor guvernamentale, importurile energetice însumează circa 90% din valoarea totală a produselor importate din Rusia de către România. La finele anului 2006, țițeiul și produsele petroliere reprezentau 48,1% din totalul importurilor energetice, iar gazele naturale 39,1%.

Tabel 2. Deficitul comercial al României cu Rusia. (Milioane euro).

Sursa: http://www.ccirr.ro/ – Camera de Comerț și Industrie Româno-Rusă.

Figura 1. Dinamica comerțului exterior al României în perioada 1996-2005 (mil. USD).

Sursa: http://www.dce.gov.ro/ – Departamentul pentru Comerț Exterior al Ministerului pentru ÎMM, Comerț, Turism și Profesii Liberale.

Deficitul balanței comerciale s-a menținut dar a fost întotdeauna la cote înalte. Principalele cauze care au generat scăderii în volumul exporturilor și în creșterea deficitului balanței comerciale, cu influențe negative semnificative asupra partenerului român sunt următoarele:

scăderea drastică a exporturilor de produse romanești tradiționale pe piața rusă precum: carnea, vinul, mobila, îmbrăcămintea, încălțămintea și produsele din piele, mașini și utilaje pentru industria de petrol și gaze naturale, material rulant, produse chimice etc;

sistarea lucrărilor de construcții de locuințe și obiective sociale, culturale și industriale, promovate de întreprinzătorii români pe teritoriul rusesc;

crizele financiare și economice din august 1998 din Federația Rusă, care au generat neîncredere în garanțiile la plățile pentru exporturi realizate;

oferta redusă de produse romanești la export;

contacte reduse pe întreg teritoriul rusesc între firmele române și cele rusești;

creșterea prețurilor și a cantităților de produselor industriale importate din Rusia (țiței, produse petroliere, gaze naturale).

2.2.2 Schimburile comerciale în favoarea Rusiei

Potrivit datelor Guvernului, la finele anului 2006, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale romano-ruse a atins un nivel de 4,3961 miliarde dolari SUA (±23,2% față de 2005), din care exportul a reprezentat 374,1 milioane dolari SUA (±62,2%), iar importul s-a cifrat la 4,022 miliarde dolari SUA (±20,5%). Soldul înregistrat, de 3,6479 miliarde de dolari SUA, a fost în favoarea Rusiei.

Tot la sfârșitul anului trecut, Federația Rusă ocupa locul 5 în topul partenerilor comerciali ai României (cu o pondere de 5,2% în totalul comerțului), după Italia, Germania, Franța și Turcia, locul 3 la import (cu pondere de 7,8 %), după Germania și Italia, și locul 19 la export (cu o pondere de 1,1%).

La finele lunii februarie 2007, în comerțul extrastat (cu tarile din afara UE) al României, Federația Rusă ocupă locul 2 în totalul comerțului, locul 6 la export și locul 1 la import. Volumul total al schimburilor comerciale bilaterale pe primele două luni ale anului în curs era de 749,7 milioane dolari SUA (cu 1,5% sub nivelul aceleiași perioade din anul 2006), din care exportul însuma 80,1 milioane dolari SUA (o creștere de 42,5%), iar importul – 669,6 milioane dolari SUA (o reducere cu 5%), înregistrându-se un sold de 589,5 milioane dolari SUA în favoarea Rusiei.

România exportă în Rusia: componente auto (la Moscova funcționează o fabrica Renault, de asamblare a autoturismelor Logan, pe baza componentelor livrate din țara noastră); mașini, aparate, echipamente electrice și parți ale acestora; materiale plastice și articole din plastic; cauciuc; materiale textile; produse ale industriei chimice și ale industriilor conexe; metale comune; mobila; sticla și articole din sticla; produse ale regnului vegetal.

În statistica oficială a investițiilor străine în România, Federația Rusă apare doar cu o valoare simbolică de 3,95 milioane dolari SUA, cu un număr de 255 societăți mixte româno-ruse, au informat oficialii Departamentului de Comerț Exterior. Ținând cont și de investițiile indirecte sau de cele ale unor societăți cu capital rusesc înregistrate în alte țări, investițiile în România, conform aprecierilor părții ruse, ar fi de circa 1,5 miliarde dolari SUA.

Anul de vârf al înregistrării societăților rusești în România a fost 1992, când au fost înmatriculate 42 de companii. Cu toate acestea, într-un clasament al investițiilor străine, Federația Rusă este plasată doar pe locul 35 după numărul firmelor înregistrate și pe locul 71 după cel al investițiilor în echivalent valuta.

Soldul negativ al balanței comerciale pe relația cu Rusia a crescut constant, în condițiile în care exporturile romanești au avut o creștere timidă. Dacă în 2003 el se cifra la 1,9295 miliarde euro, în 2004 a ajuns la 2,1085 miliarde euro, în 2005 – la 3,1076 miliarde euro, iar în 2006 – la 3,6479 miliarde euro.

Investiții rusești în România.

În statistica oficială a investițiilor străine în România, la sfârșitul anului 2006 Federația Rusă apare doar cu o valoare simbolică de 3,95 milioane dolari SUA, cu un număr de 255 societăți mixte româno-ruse, conform datelor Departamentului de Comerț Exterior.

Cele mai importante domenii industriale în care investitorii ruși și-au plasat capitalul în economia romanească sunt metalurgia și industria petrolieră. Dintre companiile rusești reprezentative care au investit în România menționăm : LukOil (acționar majoritar la Petrotel); Ruskii Aliuminii (Alor Oradea); OMZ (Upet, Targoviste), TMK-SINATRA Handel (Artrom Slatina); Mecel (COS Târgoviște și Industria Sarmei Câmpia-Turzii); Temerso (Republica S.A București), Tehnosteel (Tepro Iași).

Marele deficit comercial, generat de importurile energetice.

Cea mai consistentă parte a marelui deficit comercial al României este generată de importurile energetice din Rusia. Dacă ar fi să excludem importul de purtători de energie din Federația Rusă, respectiv țiței, produse petroliere, gaze naturale, cărbuni, se poate considera că balanța comercială este destul de echilibrată.

2.3 Acțiuni curente pentru cooperarea româno-rusă

Pe 2 martie 2008, rușii au ales un nou sef al statului în persoana lui Dmitri Medvedev, un avocat de doar 42 de ani, considerat un „liberal”. Va însemna schimbarea de la Kremlin și o modificare în relațiile dintre Moscova și București? Răspunsul cel mai probabil: nu. Asta pentru că după 1990, diversele guverne post-comuniste au dus politici de distanțare tot mai evidentă de Rusia, cu efecte negative în plan economic, dar câștigând în planul securității.

De aceea e puțin probabil ca schimbarea gărzii la Kremlin să ducă la o radicală transformare a relațiilor comerciale romano-ruse.

România plătește cel mai mare preț la gazele naturale importate din Rusia.

România are o mare problema în relația economică cu Rusia: este țara europeană care plătește cel mai mare preț pe mia de metri cubi de gaz natural importat. Acest lucru se explică întâi de toate prin politica externă a României – de aderare la spațiul euro-atlantic și de opoziție fățișă față de Rusia – ce a făcut ca Moscova sa trateze cu răceală, ba uneori cu ostilitate, autoritățile de la București.

În timp ce România plătește în acest moment 376 de dolari/mia de metri cubi, iar de la 1 aprilie, prețul ar putea crește la peste 390 de dolari, alte state europene plătesc între 150 și 240 de dolari. Media în țările Europei occidentale este de 280 de dolari/1.000 mc, Bulgaria plătește 240 de dolari/1.000 mc, Ucraina – 280 și Republica Moldova 190 de dolari/1.000 mc.

O situație similară în acest sens se întâlnește doar în cazul Poloniei, care tot din cauza unei proaste relații politice cu Rusia, plătește 340-350 dolari / mia de metri cubi.

Dar de ce a ajuns România în această situație? Acest lucru se datorează întâi de toate comisioanelor mari luate de către intermediari, care adaugă circa 55-60 de dolari în plus la prețul de livrare. Interesant este faptul că importurile se realizează majoritar prin trei firme agreate de Gazprom și în care producătorul rus este oricum acționar: Wintershall, Gazexport și Imex Oil. Singurul importator de gaze care lucrează direct cu Gazprom este compania Conef Energy SRL, unde acționar majoritar este firma Conef, proprietară a Alro Slatina, și care de fapt aparține firmei rusești Marco Investment and Industries.

Totuși, relativa detașare a României față de relația cu Rusia este motivată și de faptul ca țara noastră nu este dependentă decât într-o mai mică măsura de resursele energetice rusești. Existența, încă, a unor consistente rezerve de gaze face ca România să importe sub 40 la sută din necesarul de gaze naturale din Rusia, mai puțin decât numeroase dintre țările europene.

Disputa conductelor.

Rusia e într-un conflict economic nedeclarat cu UE și SUA, ce are ca principala miză resursele energetice. Lucrul acesta este vizibil și în Balcani, unde în acest moment se află în faza de proiect două gazoducte: South Stream (ce ar urma să transporte gaze naturale din Siberia) și, respectiv, Nabucco (care ar urma să aducă gaze din Asia Centrală).

Pentru Rusia, conducta South Stream este și un prilej de a readuce sub influența sa cât mai multe țări din Europa de est și, totodată, pentru a recâștiga influența politică, pierdută odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice. Pentru Uniunea Europeană, Nabucco ar fi o ocazie de a își reduce dependența de gazul rusesc.

În tot acest joc, România pare în acest moment să se afle într-o poziție pedantă din punct de vedere economic. Bucureștiul joacă doar cartea Nabucco, care este însă un proiect întârziat în comparație cu South Stream și, în acest moment, fără un furnizor clar de energie, în timp ce țări din vecinătatea noastră – Bulgaria și Ungaria, mai ales – au lăsat deoparte orice rețineri politice și își urmăresc propriul interes economic alăturându-se proiectului rusesc.

Conform unei recente informații de presa, Gazprom a luat în calcul posibilitatea ca o ramificație a conductei de gaze South Stream să treacă și prin România dar s-a lovit de indiferența autorităților. În schimb, oficiali din Ministerul Economiei și din cadrul companiei Transgaz au negat această informație.

Dezechilibru în relațiile economice.

Potrivit datelor oficiale, la sfârșitul anului 2006, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale romano-ruse a atins un nivel de 4,3961 miliarde dolari SUA. Cifra este una relativ ok, plasând Federația Rusă pe locul 5 în topul partenerilor comerciali ai României. Numai că, la o privire mai atentă, se observă că România a exportat în valoare de doar 374,1 milioane de dolari, în timp ce importurile s-au cifrat la 4,02 miliarde de dolari.

Deficitul nu este așadar unul mic, fiind de peste 3,5 miliarde de dolari, datorat în mare măsură importurile de resurse energetice. Conform statisticilor guvernamentale, importurile energetice însumează circa 90% din valoarea totală a produselor importate din Rusia. La finele lui 2006, țițeiul și produsele petroliere reprezentau 48,1% din totalul importurilor energetice, iar gazele naturale – 39,1%.

În schimb, România exporta în Rusia componente auto (la Moscova funcționează o fabrică Renault, de asamblare a autoturismelor Logan, pe baza componentelor livrate din țara noastră); mașini, aparate, echipamente electrice și părți ale acestora; materiale plastice și textile; produse ale industriei chimice și ale industriilor conexe; metale comune; mobilă; sticlă și articole din sticlă.

Relațiile economice dintre România și Rusia au devenit tot mai dezechilibrate ca urmare a răcirii relațiilor politice se poate vedea și din faptul că în 1990 și 1991, România exporta în Rusia produse în valoare de 1,5, respectiv 1 miliard de dolari. Aceste exporturi nu au fost însă decât reflexul inerției unui sistem economic puternic legat de fostul lagăr comunist. În 1992, exporturile scad la 400 de milioane de dolari, iar în anul imediat următor ating un nou minim, de 200 milioane dolari. Anul cel mai negru a fost 1999, când am reușit să vindem pe piața Rusiei produse în valoare de 50 de milioane dolari.

Investiții reduse.

Dacă se iau în considerare investițiile indirecte sau cele ale unor societăți cu capital rusesc înregistrate în alte țări, investițiile ruse în România ar fi de doar circa 1,5 miliarde dolari SUA. Foarte puțin față de potențialul Rusiei, însă conform intereselor motivate politic ale Bucureștiului care, spre exemplu, a refuzat de mai multe ori ofertele unor companii rusești de a investi în industria petrolieră.

Pe baza unor studii recente, domeniile de interes pentru investitorii ruși în România rămân: metalurgia feroasă, alte produse minerale neferoase, industria chimică, fibre sintetice și artificiale, mașini și echipamente industriale etc.

După părerea unor specialiști, „volumul capitalului rusesc investit în România poate fi mărit dacă oportunitățile și facilitățile reale oferite de către mediul de afaceri românesc, în termeni de infrastructură, utilități sau tehnologii performante, sunt analizate mai atent.”

Cooperarea reciproc avantajoasă dintre investitorii români și cei ruși care folosesc diferite tipuri de asocieri rămân căi concrete și promițătoare de îmbunătățire a relațiilor economice dintre cele două țări.

***

Fiind o putere economică și țară vecină, Federația Rusă reprezintă una din prioritățile implementării politicilor externe de susținere a dezvoltării economice durabile a României și a stabilității relațiilor politice. După declinul relațiilor comerciale dintre cele două țări între 1990 și 2000, factorii politici de decizie încearcă să găsească căile cele mai potrivite și mai rapide pentru a relansa aceste relații prin considerarea, atât a economiilor celor două țări, cât și a necesității unei mai bune compatibilități cu cerințele curentelor globalizării și ale dezvoltării umane durabile.

CAPITOLUL III. Perspectiva relațiilor comerciale cu Federația Rusă Cooperarea economică cu Rusia în contextul integrării în Uniunea Europeană

3.1 Aderarea României la Uniunea Europeană

România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, conform calendarului stabilit, încheind astfel un proces care a început la 1 februarie 1993, când a fost semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană.

Astfel, de la această dată, Uniunea Europeană este o comunitate ce reunește 27 de state membre și o populație de 492,8 milioane de locuitori și care are 23 de limbi oficiale.

România s-a alăturat astfel unei Uniuni de State Europene care împărtășesc aceleași valori, având în centru respectul pentru demnitatea umană, democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Uniunea Europeană are drept obiective asigurarea păcii și prosperității, printre realizările sale numărându-se piața internă, precum și crearea Spațiului Schengen, a zonei euro.

Odată cu aderarea României la U.E. s-a instituit libera circulație a mărfurilor, conform principiului prevăzut în Tratatul de înființare a U.E. și-n Codul vamal comunitar. Se apreciază că unele restricții din partea unor state ale U.E. vor mai persista o perioadă, atitudine calificată ca prudențială și putând fi exemplificată prin restricțiile privind produsele din tutun deținute de călătorii care vin în Marea Britanie din România.

Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerț și Cooperare. Acordul european a intrat în funcțiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu Declarația de la Snagov, un document semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale României, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană.

În iulie 1997, Comisia și-a publicat "Opinia asupra Solicitării României de a deveni membră a Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiția îmbunătățirii situației copiilor instituționalizați și pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.

Obiectivul României a fost de a obține statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Salonic din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.

Până la sfârșitul anului și pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privința României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria și celelalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune și că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului. România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg, urmând ca cele două țări să adere în ianuarie 2007, cu excepția cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea ar fi fost amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

Comisia Comunităților Europene a publicat în octombrie 2005 un nou raport de țară, privind progresele înregistrate de România în perspectiva aderării la UE. Potrivit acestuia, România continuă să îndeplinească atât criteriile politice pentru a deveni Stat Membru cât și criteriul unei economii de piață funcționale. Raportul afirmă că „o punere în practică serioasă a programului propriu de reforme structurale îi va permite să facă față presiunilor concurențiale și forțelor de piață din cadrul UE.“. Raportul mai precizează că România a făcut progrese semnificative în alinierea legislației interne la legislația Uniunii Europene și va fi capabila să-și îndeplinească obligațiile de Stat Membru al Uniunii începând cu momentul preconizat al aderării, dacă va accelera pregătirile într-o serie de domenii și se va concentra pe consolidarea capacității administrative în ansamblul ei.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România ia parte direct la elaborarea și adoptarea politicilor comunitare, contribuind pe fond la lucrările tuturor instituțiilor comunitare, la nivel politic și tehnic (Consiliul UE și formațiunile sale sectoriale, grupurile de lucru ale Consiliului, precum și la reuniunile Consiliului European, comitetele și grupurile de lucru ale Comisiei Europene, Parlamentul European, Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social). De asemenea, România va contribui în mod direct la marile linii de politică ale Uniunii (Programul Haga, Strategia Lisabona, Politica energetică, Strategia de Dezvoltare Durabilă etc.), asociindu-se pe fond la dezvoltarea acestora.

Un domeniu important îl reprezintă Politica Externă și de Securitate Comună, la care România contribuie direct în baza statutului său de stat membru cu drepturi depline al Uniunii. De asemenea, România dorește să își consolideze contribuția la Politica Europeană de Securitate și Apărare (PESA).

În calitate de membru al Uniunii Europene, România aplică sancțiunile internaționale impuse prin Pozițiile Comune adoptate în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comună, instituțiile competente dispunând măsuri de implementare, atunci când este cazul.

Beneficii: aderarea României la Uniunea Europeana va avea un impact pozitiv asupra economiei romanești, deschizând noi perspective de afaceri. Pentru companiile romanești, aderarea la Uniune va însemna, în primul rând, accesul pe Piața Unică, o piață care, după extinderea de la 1 ianuarie 2007, a ajuns la aproape jumătate de miliard de consumatori.

Odată cu extinderea, se așteaptă ca UE să devină cel mai mare exportator din lume, cu o cotă de aproximativ 20% din exportul mondial.

Comerțul intracomunitar și comunitar va crește cu cel puțin 9%, datorită înlăturării barierelor tarifare și non-tarifare. În acest sens, este vitală creșterea competitivității produselor romanești. O piață mai mare va determina creșterea nivelului de producție și va conduce la crearea economiilor de scară.

Implementarea legislației comunitare, investițiile de capital și creșterea cheltuielilor în sectorul cercetare-dezvoltare vor contribui semnificativ la creșterea productivității.

Aderarea la Uniunea Europeana va aduce o îmbunătățire a mediului de afaceri romanesc, îmbunătățire care a început sa se facă deja simțită, prin cadrul legislativ mai stabil și practici de afaceri mai transparente.

Au fost deja eliminate sau sunt în curs de eliminare barierele în calea liberei circulații a serviciilor și a mărfurilor. Cadrul legislativ comun furnizat de Piața Unică va creste eficiența generală a economiei romanești prin îmbunătățirea alocării resurselor, creșterea gradului de specializare și încurajarea concurenței.

Noțiunile de export și import în relația dintre statele membre vor dispărea, fiind înlocuite de noțiuni noi, precum livrarea intracomunitară (în locul exportului) și achizitia intracomunitară (în locul importului).

Datorită desființării barierelor vamale, controlul mișcării bunurilor între statele membre va fi realizat prin intermediul sistemului electronic VIES (VAT International Exchange System), acel sistem pentru întârzierea în implementarea căruia România a primit stegulețul rosu la ultimul raport UE.

De exemplu, atunci când se raportează o achiziție intracomunitară în România, se va verifica dacă furnizorul are un număr valabil (atribuit în scopuri de TVA în statul sau membru) și dacă operațiunea este declarată. Pentru achizițiile intra-comunitare, operatorii economici înregistrați în scopuri de plată a TVA nu vor face plata efectivă, ci vor aplica taxarea inversă, respectiv plata prin decontul de TVA.

Și în ceea ce privește prestările de servicii vor exista modificări semnificative. Apare o nouă noțiune, transportul intracomunitar de bunuri, care are reguli diferite față de transportul internațional de bunuri între statele membre și țările terțe.

Astfel, transportul internațional de bunuri, aferent unui import sau export, este și va rămâne scutit de TVA, în timp ce transportul intracomunitar de bunuri nu este scutit de TVA, dar, dacă un client transmite transportatorului un cod valabil de TVA din alt stat membru decât România, de unde pleacă transportul, atunci clientul va plăti taxa din țara sa, iar transportatorul român va factura fără TVA.

Revirimentul economic a fost impulsionat de o creștere puternicã a exporturilor, în primul rând re-exportul materiilor prime prelucrate în țările UE și o expansiune moderată a economiei. Fixarea ratei de schimb reale la un nivel competitiv, realizarea într-o oarecare măsură a unei consolidări fiscale și inițierea revitalizării băncilor și întreprinderilor au contribuit la această reluare a cursului creșterii.

În condițiile îmbunătățirii mediului de afaceri, România a început deja să devină o țintă atractivă pentru investițiile străine. La aceasta va contribui în continuare și statutul de economie de piață funcțională obținut de România în acest an. Atragerea unui volum mai mare de investiții străine va asigura rapid și direct accesul la un management eficient, la tehnologii moderne și la noi segmente de piață.

Pe fundalul îmbunătățirii climatului investițional, companiile trebuie să inducă reorientări masive ale producției și ale exportului, cu efecte asupra creșterii competitivității. Industria romanească trebuie să treacă de la producția de masa, bazată în principal pe criteriile cantitative, de cost și fiabilitate, spre producția cu grad ridicat de personalizare, bazată pe calitate.

Companiile din industria textilă, a lemnului și produselor din lemn, a mobilei, care s-au bucurat până acum de avantajul competitiv oferit de forța de muncă ieftină, trebuie să își regândească strategia, astfel încât să fie competitivi pe Piața Unică. Turismul și transportul sunt sectoare care vor beneficia de pe urma integrării europene, reprezentând oportunități de investiții. În contextul Pieței Unice, investițiile se vor reorienta către industriile cu un grad înalt de tehnologizare.

În ciuda efectului general benefic al extinderii asupra economiei romanești, impactul poate fi inegal, astfel că unele grupuri de companii vor beneficia mai mult de oportunități decât altele.

Deschiderea noilor piețe aduce presiune asupra întreprinderilor care activează în sectoare industriale tradiționale. Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt mai expuse la numeroasele schimbări în mediul de afaceri, provocate de restructurarea economică.

Adoptarea standardelor comunitare și asigurarea resurselor financiare pentru acoperirea costurilor de mediu reprezintă pentru companiile romanești o provocare, pentru care acestea trebuie să se pregătească deja.

Aderarea implică, în esență, un cost de oportunitate.

Costurile aderării României la UE trebuie definite permanent, în corelație cu beneficiile pe termen lung. Toate extinderile precedente au demonstrat faptul că, pe termen lung, aderarea este profitabila pentru noile state membre. Irlanda, Spania sau Portugalia reprezintă adevărate povești de succes în ce privește creșterea economică și prosperitatea socială. Aderarea la UE implică în esență un cost de oportunitate.

Opțiunea pentru neaderare sau un scenariu izolaționist ar costa România mult mai mult decât aderarea propriu-zisă. Acest scenariu este însă puțin plauzibil, având în vedere faptul ca trăim într-o economie globală, iar UE reprezintă răspunsul statelor naționale la provocările globalizării.

Costurile aderării reprezintă, în esență, eforturi pe care România ar trebui să le facă oricum, în procesul complex de modernizare a societății.

Prin aderarea la UE, efortul acestui proces de modernizare va fi susținut și de Uniune, nu numai prin fondurile de preaderare și ulterior de cele structurale și de coeziune, dar și prin experiența unor modele economice și sociale de succes ale statelor membre.

Comparând contribuția României la bugetul Uniunii cu sumele pe care le va primi, este evident faptul că România va fi un beneficiar net. Pentru aceasta, este important însă ca România să asigure o rată de absorbție cât mai aproape de 100% a fondurilor comunitare.

Eforturile financiare pentru susținerea aderării la UE sunt graduale în timp, în funcție de perioadele de tranziție obținute. Aceste eforturi au început deja în perioada de preaderare și vor continua și după data aderării. Anul 2007 trebuie privit ca o etapă în procesul de integrare europeană.

Costurile aderării vor fi suportate atât din bugetul statului, cât și de populație și agenți economici. Cetățenii României se vor bucura însă, de la data aderării, de beneficiile Pieței Unice, în special de cele patru libertăți (a mărfurilor, a persoanelor, a capitalurilor și a serviciilor).

Pe termen mediu și lung, beneficiile aderării se vor reflecta și în nivelul de trai al populației.

Măsurile de stabilizare macroeconomică și de reformă a întreprinderilor, urmăresc permanent crearea condițiilor pentru intensificarea schimburilor comerciale și a cooperării economice internaționale – factori de însemnătate deosebită ai relansării economiei romanești, ai realizării obiectivelor perioadei de tranziție. S-a creat, astfel, cadrul juridic general privind sistemul de instrumente și mecanisme de politică comercială adecvate economiei de piață.

Este de menționat că măsurile luate vizează atât politica vamală, cât și politici comerciale propriu-zise, înscriindu-se în mecanismele nediscriminatorii specifice pieței libere, în practicile și reglementările internaționale. Cele peste 100 de acorduri comerciale și de cooperare economică internațională semnate cu state de pe toate continentele au ca scop sprijinirea agenților economici în realizarea unor activități de comerț exterior în concordanță cu complementaritățile structurale față de țările partenere și principiile profitabilității reciproce, cu interesele dezvoltării economiei romanești în spațiul european.

S-au făcut, de asemenea, eforturi pentru crearea unui cadru legislativ cu un pronunțat caracter liberal în domeniul regimului investițiilor străine, îndeosebi în sfera facilitaților fiscale: scutiri sau reduceri de plată a impozitelor pe profit, scutiri de taxe vamale etc. S-a îmbunătățit regimul concesiilor și s-a trecut la organizarea de zone libere.

Practic, investitorilor străini le sunt deschise astăzi toate sectoarele din economie, restricții menținându-se, ca de altfel și în alte țări, numai în ceea ce privește normele de protecție a mediului înconjurător, securitatea națională, ordine publică, sănătate și morală. În același timp, se acordă în continuare o atenție deosebită sporirii exporturilor.

Deși exportul și volumul de capital străin au crescut în ultimii ani, se apreciază că acestea se situează încă sub posibilitățile oferite de potențialul de producție al țării noastre și de capacitatea de absorbție a pieței investiționale din România. De aceea, se urmărește stăruitor aplicarea setului de măsuri care asigură stimularea producției de export și a exportului, precum și promovarea unei politici active de atragere a investițiilor directe de capital străin.

Ministerul Comerțului a fost implicat permanent în relațiile României cu U.E., participând la negocierea și încheierea acordurilor sectoriale și, ulterior, a Acordului de Asociere. De asemenea, participa la negocierile cu Comisia Europeană pentru adaptarea acestui Acord în diferite domenii. Nu trebuie uitat că țara noastră dispunea de un cadru juridic bine conturat încă dinainte de aderare, poziția să fiind definită singular în blocul Est-European, fost comunist, prin recunoașterea diplomatică a U.E.

De altfel, activitățile strategice specifice comerțului exterior și cooperării economice internaționale – destinate, în principal, reducerii deficitului balanței comerciale și asigurării protecției producătorilor naționali în condiții de competitivitate, au fost toate, subsumate obiectivului strategic de integrare a României în structurile economice externe.

Măsurile adoptate în vederea realizării reformei în domeniul comerțului au vizat demonopolizarea activității de comerț exterior, liberalizarea comerțului, dezvoltarea sectorului privat în acest segment economic, concomitent cu acțiuni concertate de integrare în structurile europene și de dezvoltare a relațiilor economice cu celelalte state.

3.2 Tendințe în cooperarea economică cu Rusia

Sânt mulți indicatori ce arată o evoluție favorabilă a economiei României în ultimii ani și, dincolo de statistici, sânt multe realități în benefică schimbare. Oricum, realitatea economiei românești în anul 2007 s-a prezentat mai bine decât o arătau evaluările agențiilor internaționale de rating.

România este în Uniunea Europeană, un stat de dimensiune medie, al șaptelea sub raport demografic și al doilea ca mărime dintre noile state membre, după Polonia. Este un stat cu importante conexiuni atât în sud-estul Europei, cât și la est de granița externă a UE. Un stat care oferă o piață interesantă pentru marile corporații occidentale, dar care are, deocamdată, un aport relativ modest la veniturile totale ale Uniunii și la afirmarea competitivității ei globale.

Nu am avut nici aspirațiile, nici resursele financiare ale unei mari puteri sau ale unei puteri regionale. Am dorit doar să îndeplinim datoria de a ne fixa obiective realiste, de a ne depăși limitele și de a compensa vulnerabilitățile prin maxima mobilizare a resurselor creative de care dispunem. Ne-am străduit tot mai mult să ne comportăm ca un membru de facto al Uniunii, devansând momentul aderării.

Cred că putem admite fără dificultăți faptul că interesul primordial al României este modernizarea și dezvoltarea pentru valorificarea maximă a potențialului său politic, economic, social, cultural și uman. România promovează acest interes în contextul mai general al Europei unite, aflată într-un parteneriat real cu SUA, într-o lume pașnică, stabilă, caracterizată prin extinderea proceselor democratice, respectarea drepturilor omului, supremația legii și progresul bunei guvernări.

Interesul național, astfel definit, nu s-a schimbat de-a lungul ultimilor ani. Ne confruntăm însă astăzi cu noi realități internaționale, ne asumăm răspunderi noi și avem noi perspective. Afirmația că nici un stat nu se poate izola pe scena internațională fără să-și submineze propriile interese a dobândit astăzi o actualitate fără precedent. Însăși definiția intereselor nu mai poate fi realizată fără complexe interacțiuni cu diferiți actori, parteneri sau competitori, pe fondul unui minimum de consens referitor la evoluțiile de pe scena internațională.

România abordează securitatea energetică de pe o poziție particulară: ea nu depinde decât moderat de importurile de energie, a fost la un moment dat al doilea producător european de petrol, deci are și perspectiva țărilor producătoare, și aspiră la un loc central în cadrul tranzitului de energie dinspre spațiul CSI către UE.

Problematica energetică, adusă tot mai frecvent în centrul atenției, va rămâne una dintre preocupările fundamentale ale statelor, inclusiv în relațiile lor externe. Construirea de noi conducte, încheierea parteneriatelor, chiar identificarea și exploatarea unor surse alternative vor dobândi o conotație politică tot mai pregnantă.

Dependența României de importurile de energie – trei pătrimi din consumul de petrol și gaze naturale sunt importate – o fac vulnerabilă la creșterea prețurilor energiei. O creștere substanțială a actualelor prețuri la energie ar putea afecta negativ situația balanței sale de plăți și ar limita capacitatea sa de import a bunurilor de investiție necesare. Pentru reducerea acestui risc, țara trebuie să ia mãsuri pentru a-și alinia prețurile sale la energie la cele ale pieței mondiale și să-si administreze cu prudență rezervele valutare.

În ceea ce privește relațiile economice ale Uniunii Europene cu alte state, nu vom înceta să relevăm interesul nostru strategic de a eficientiza implementarea unei strategii europene de vecinătate capabilă să funcționeze ca interfață realistă cu regiunea Mării Negre, Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest.

România dezvoltă, totodată, o empatie generatoare de responsabilități sporite față de alte state din proximitate, care traversează acum procese de reformă, democratizare și reconstrucție politică internă. Ne bucură accelerarea ritmului contactelor noastre cu Ucraina.

Continuăm să căutăm împreună cele mai flexibile formule pentru rezolvarea chestiunilor divergente. România se va alătura altor parteneri europeni în susținerea fermă a democrației și reformelor din societatea ucraineană și în valorificarea instrumentelor și experiențelor europene în beneficiul Ucrainei și al Uniunii.

Una dintre direcțiile prioritare de acțiune economica și politică vizează așezarea pe fundamente pragmatice și constructive. Rusia este un partener important al Uniunii Europene și un actor global cheie. România dorește o relație echilibrată și funcțională cu Federația Rusă, atât în cadrele comunitare, cât și pe plan bilateral. Trebuie să deschidem împreună, prin munca noastră politico-diplomatică, etapa de maturitate propice unor raporturi de factură nouă cu Federația Rusă.

Eforturile de reluare a unor exporturi romanești tradiționale pe piața rusească reprezintă un mod practic de încurajare a dezvoltării relațiilor comerciale în noul context al statutului României ca membru UE și al competitivității și standardelor de calitate impuse de piața rusească.

Ambasadorul Federației Ruse la București, Alexander Churilin a spus în aprilie 2008 că volumul total al schimburilor de mărfuri între România și Federația Rusă a fost în ultimul an de cinci miliarde de dolari, iar investitorii ruși au efectuat investiții de 1,5 miliarde de dolari în România, arătând însă că din partea Rusiei se livrează mult mai multe produse și există un dezechilibru comercial, de aceea ar trebui prezentate celor două Guverne propuneri în vederea echilibrării balanței comerciale.

Diplomatul rus a mai menționat că, de asemenea, ar putea fi dezvoltate relații directe între regiuni rusești și regiuni din România.

În opinia acestuia, ar trebui refăcute colaborările dintre instituții de învățământ superior din România și Federația Rusă și s-a pronunțat pentru mai multe colaborări în domeniul cultural, al schimburilor de tineri, dar și în domeniul turismului.

În condițiile dizolvării CEFTA, instituirii liberei circulații a mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene, respectării noului Cod vamal comunitar, România în calitate de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, dar și cu răspunderi pe măsură, ia parte direct la elaborarea și adoptarea politicilor comerciale.

Cu doar două zile înainte de alegerile prezidențiale din martie 2008 din Rusia, președintele Traian Băsescu semna decretul de numire a unui nou ambasador la Moscova, ceea ce poate marca o schimbare în relațiile bilaterale. Grigorie – care a ocupat postul de ambasador în Turcia până la propunerea sa pentru postul diplomatic din Rusia – a recunoscut în fața parlamentarilor care l-au audiat în decembrie 2007 că posibila sa preluare a postului de la Moscova survine într-un moment de înghețare a relațiilor româno-ruse.

Tocmai de aceea primul său obiectiv este organizarea unei întâlniri între președinții celor două țări „anul acesta sau cel târziu până în 2009”, în condițiile în care nu a existat o întâlnire la nivel înalt între cele două state în ultimii zece ani.

Totuși, schimburile comerciale ale României cu Federația Rusă vor înregistra, în 2008, o creștere de circa 12 procente față de anul precedent, până la peste 5,2 miliarde dolari, este de părere consilierul comercial al Federației Ruse la București, Igor Sidorov.

Până în prezent, companiile rusești au investit în România circa două miliarde de dolari, iar pentru 2008 sunt preconizate investiții de câteva sute de milioane dolari de către companiile rusești.

O altă răspundere a României, în zona economicului, țintește reducerea disparităților de dezvoltare socio-economică față de UE.

Avem în acest sens obiective concrete, prevăzute în Planului Național de Dezvoltare:

– creșterea competitivității economice și potențialul economiei bazate pe cunoaștere;

– dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport, cu prioritate clară asupra traseelor pan-europene

– protejarea și îmbunătățirea calității mediului;

– dezvoltarea resurselor umane, promovarea incluziunii sociale și întărirea capacității administrative;

– dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol;

– diminuarea disparităților de dezvoltare între regiunile țării.

România trebuie să își orienteze politicile macroeconomice din perspectiva participării la Uniunea Europeană Monetară. Ne revine datoria de a implementa reformele structurale. Convergența nominală și reală a economiei românești cu aceea comunitară trebuie să prefațeze etapa de adoptare a monedei euro, care reprezintă, după cum știți, unul dintre obiectivele noastre pe termen mediu.

Realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport reprezintă nu doar o prioritate națională, ci și proba concretă că putem să ne asumăm răspunderile de stat membru capabil să contribuie la progresul economic al spațiului european.

O direcție importantă, alături de cea estică, va fi promovarea firmelor românești în UE, sprijinirea lor și facilitarea contactelor dintre firmele românești și firmele europene. La nivelul avantajului comparativ – și printr-un necesar efort interinstituțional – putem obține imaginea clară a valorii pe care România o poate adăuga în ansamblul comunitar.

Domeniile pe care le sugerăm aici sunt: tehnologiile informației și industria de software, producția și tranzitul energiei și cercetarea. Capitalul uman al României reprezintă, în continuare, o resursă vitală, căreia trebuie doar să îi asigurăm condiții propice pentru dezvoltare.

CONCLUZII

Așezarea geografică a impus României alianțe economice și politice mai mult sau mai puțin avantajoase care au determinat numeroase creșteri, dar și descreșteri în bugetul țării, concluziile finale la aceste întrebări fiind totuși pozitive.

Cu toate că economia rusă modernă are un potențial de scară largă, ea se poate dezvolta doar într-o colaborare activă cu piața mondială a bunurilor și serviciilor. De același lucru au nevoie și reformele de piață care au loc.

O eventuală aderare la OMC ar influența semnificativ societatea și economia rusă, ar crea un stimul suplimentar pentru realizarea reformelor, va mări volumul investițiilor, ceea ce automat va duce la un succes economic. În afară de asta Rusia va putea să se folosească de statutul de membru pentru introducerea în cadrul organizației a tratativelor internaționale și soluționarea diferendumurilor comerciale.

Cel mai bun scenariu al formării Spațiului Economic Comun European trebuie să vizeze îmbinarea efectelor liberalizării comerțului și creșterii productivității în economia națională ca urmare a schimbărilor cauzate de investițiile străine directe.

Federația Rusă reprezintă pentru România unul dintre cei mai importanți parteneri economici și comerciali, în ciuda tendințelor nefavorabile înregistrate în relațiile economice în perioada ultimului deceniu. Conform statisticilor oficiale, Rusia este pe locul trei, după Italia și Franța, în termeni de cotă din importurile totale ale României. De asemenea, Rusia rămâne cel mai important investitor în domeniul gazelor naturale din România, cu o cotă de piață de 33% și printre primii trei investitori în industria petrolieră, cu o cotă de piață de circa 50%.

Volumul total al schimburilor comerciale dintre România și Federația Rusă a fost de 5 miliarde dolari în 2007, dar România a reușit să exporte bunuri și servicii de numai 582,8 milioane dolari în contrapartida importurilor de 4,417 miliarde dolari din Rusia. Astfel, balanța comercială arată un sold de 3,834 miliarde dolari în favoarea Rusiei.

Comparativ cu anul 2006, volumul total al schimburilor a crescut cu 15%, în condițiile în care exportul s-a majorat cu 55,8%, importul a crescut cu 11,3%, iar soldul negativ pentru România a crescut cu 6,6%.

Dat fiind potențialul economic puternic și diversificat al Federației Ruse, România își poate găsi mai multe puncte de interes economic pe întregul teritoriu rus. Legăturile tradiționale dintre țările noastre în domeniile economic și tehnologic, cât și noile cerințe ale dezvoltării durabile, reprezintă principale suporturi ale avantajelor comparative, generate de vecinătatea țărilor noastre și împărtășirea multor valori culturale și economice comune.

Cu toate că ambele țări au pretenții mari, relațiile comerciale dintre România și Rusia cresc. Posibil că autoritățile au realizat că în afacerile economice este necesar compromisul cu o cale care ar satisface cerințele și interesele țărilor. Interesele principale ruso-române sunt aproape asemănătoare: creșterea schimburilor comerciale cu toate țările, creșterea exportului, atragerea investițiilor străine, creșterea nivelului de trai și stabilizarea valutei naționale. Pentru aceste scopuri este necesar să se respingă regulile discriminatorii, să se facă mărfuri atrăgătoare pentru consumatori și la prețuri convenabile.

În rezolvarea dificultăților trebuie utilizat ajutorul calificat al centrelor sau camerelor de comerț specializate ruso-române care cunosc bine situația economică, legislația țării respective și piața de desfacere a mărfurilor. Aceste centre sunt menite să ajute oamenii de afaceri nu numai să intre pe piață dar și în activitatea lor îndelungată.

Prin poziția sa strategică, prin resursele umane, industrial-agrare și naturale, România oferă oamenilor de afaceri străini, inclusiv din Rusia, o piață internă în dezvoltare, acces rapid la importante piețe externe învecinate, un cadru juridic stimulativ, în continua perfecționare, o forță de muncă aptă să realizeze lucruri de mare complexitate cu un cost relativ redus, multiple posibilități de cooperare în variate domenii de activitate aflate în plin proces de restructurare, tehnologizare și privatizare.

Suntem convinși că oamenii de afaceri de pe toate meridianele globului vor fi interesați de evoluția României și vor ști să folosească aceste premise favorabile pentru demararea unor noi operațiuni comerciale și acțiuni de cooperare reciproc avantajoase.

Ritmul globalizării economice crește continuu, datorită progresului informatic și comunicațional. Fluxurile internaționale de resurse, capital, servicii, idei, deschid perspective pentru progresul economic și social al multor categorii și zone. Nu avem încă un răspuns definitiv dacă ele produc simultan dezechilibre, discriminare și perdanți, dar știm că trebuie să acordăm toată atenția diferențelor economice între state și regiuni, excluderii sociale, discrepanțelor economice.

Vreme de un deceniu și jumătate România a avut o politică în Răsărit lipsită de consistență și de viziune. Cauzele sunt multiple. România s-a concentrat asupra integrării în structurile euro-atlantice, ceea ce a sleit capacitatea ei diplomatică. Totodată, România nu are tradiția unei politici comerciale active în Răsărit, tradiție pe care Polonia o are, de pildă. Asta nu înseamnă că absența unei politici active în Răsărit ar fi o tragedie pentru România. Pur și simplu este o arie prea mare și diversificată pentru comerțul românesc, asanarea căreia, de fapt, ar duce la o creștere economică accelerată în România.

BIBLIOGRAFIE

Anghelache Constantin “Comerț exterior. Finanțare și analiza financiar-bancară”, Editura Economică, București; 1999.

Axenciuc Vasile, “Evoluția economică a României, Cercetări statistico-istorice 1859-1947”, vol. al II-lea Agricultura, Editura Academiei Române, București, 1992.

Babețkii Ian, Beleanin Alexei, “Spațiul economic comun european. Perspectivele relațiilor bilaterale dintre Rusia și UE”; Moscova; Ed. Delo; 2004.

Bal Ana (coordonator) , „Tranziție și Reformă”, Editura Economică , București 2001.

Bal Ana, Gavrilă Ilie, „Liberalizarea schimburilor economice externe: avantaje și riscuri pentru Romănia”, București: Editura Economică, 2003.

Bezais Jean Louis, „Relațiile Est-Vest, 1945-1991”, Editura Economică , București 1994.

Botescu Ion și Nicodim Liliana, “Tranzacții Comerciale Internaționale”, Constanța, 2005.

Botez Octavian Gh., “Politica Comercială externă a României”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005.

Ciupagea Constantin., “Fundamente Teoretice ale comerțului internațional”, București; 2001.

Ciupagea Constantin: "Macroeconomic models for the Romanian economy”, București, 2000.

Constantin Luminita Daniela, Economie regională, Editura Oscar Print, 1998, București;

Dăianu Daniel "Încotro se îndreaptă țările postcomuniste? Curente economice în pragul secolului", Editura Polirom, Iași 2000.

Dăianu Daniel, Vrânceanu Radu, ”România și Uniunea Europeană. Inflație, balanță de plăti, creștere economică”, Editura Polirom, Iași 2002.

Diaconescu Mirela, „Asocierea României la Comunitățile Europene. Implicații asupra economiei și comerțului exterior romanesc”, Editura ASE, București 2002.

Dobrotă Nicolae, „Politicile economico-sociale guvernamentale și prețurile produselor agricole”, în „Liberalizarea schimburilor economice externe-avantaje și riscuri pentru România”, Editura Economică, București, 2003. 

Dobrescu M. Emilian, „Integrare economica” Ediția a II- a; Editura All Beck, București 2001.

Fota Constantin, „Comert exterior”, Editura Alma Craiova, 2003.

Ghișa Vasile, Ragalie Ștefan, Stoian Ion. „Relațiile economice romano-ruse: experiențe și oportunități”, București : Expert, 2005.

Grigorescu Adriana, „Decizia strategică în comerț exterior”, Editura Economica, București 2003.

Landesmann Michael A. Trade Integration and changing trade structures of transition economies, The Vienna Institute for International Economic Studies (WIIW), 1998;

Matasaru Preda Aurel, „Tratat de relații internaționale moderne și contemporane ( Volumul I și Volumul II Documentele fundamentale secolele XIX și XX )”, Editura Lumina Lex, București 2001.

Mihai Tiberiu-Ionut, „Finanțarea comerțului”, Editura Economică, București 2002.

Miron Dumitru, “Economia Integrării Europene”, Editura ASE, București 1998.

Miron Dumitru, Sută Nicolae, “Impactul reformelor din Europa Centrală și Răsăriteană asupra relațiilor lor economice externe “, Editura ASE, București 1993.

Moșteanu Roxana, „Finanțarea dezvoltării regionale în România”, Ed. Economică, București 2003.

Monica Ioana, “România în tranzitie – comerțul exterior și creșterea economică”, Economica,2006.

Mureșan Maria ( coordonator), „Economia Românească de la Tradiționalism la Postmodernism”, Editura Economică, București, 2004.

Neculau Adrian, „Noi și Europa”, Editura Polirom, 2003.

Niculescu G. Niculae, „Ecuația economic-politic în România”, Editura Economică; 2000.

Paraschiv Florentina, „Creare si deturnare de comerț ca urmare a extinderii Uniunii Europene – analiza econometrica”, editura Lumen, 2006

Patriche Dumitru, „Economie Comercială”, Ed. Institutul Național Virgil Madgearu, București 1993.

Patriche Dumitru, Mihai Grigorescu; Bazele Comerțului, Editura Economică, București 1999.

Pralea Spiridon, ” Politici și tehnici de comerț exterior “, Ed. Universității "Al. I. Cuza" Iași, 1991.

„România și exigentele integrării europene” (2 volume), Editura: Alma Craiova, 2007.

Puiu Alexandru, „Relații internaționale”. Ed. Independ Economica, 2007.

Sumarkov, V.N., Sumarkov, N.V., „Extinderea Uniunii Europene și relațiile externe cu Rusia”, Moscova, Ed.Finanțe și Statistică, 2006.

Sută Nicolae, Sultana Sută-Salejean, „Istoria comerțului și a politicii comerciale”, Editura All, București, 2006.

Sută Nicolae, „Comerțul exterior și politica comercială a României în perioada de tranziție la economia de piață”, Editura All, București, 2005.

Sută Nicolae, „Comerț internațional și politici comerciale contemporane ( Volumul I și Volumul II)”, Editura Independența Economicã, Brăila 1999.

Sută Nicolae (coordonator): "Integrarea economică europeană", Editura Economicã, Colecția Temper, București, 1999.

Tănăsie Petre, „Econologie internațională”( Teoria și practica relațiilor economice nternaționale).

Vasiliu Cristinel, coord.; Felea, Mihai, coord. “Comertul romanesc in fata provocarilor secolului XXI”. Bucuresti : Editura ASE, 2003.

Vass Andreea, “Protecționismul European. Implicații pt. România”, Ed. Economica, București, 2004.

Vass Andreea , “Bariere comerciale și dinamica exporturilor romanești”, București, 2005.

Văcărel Iulian, „Cunoaște România – membră a Uniunii Europene”, Editura Economica, 2008.

Winters A. “The Economic Opening of Eastern Europe”. Institute for International Economics, 2006.

Winters A. “The European Community: a case of Succesful Integration în new dimensions în Regional Integration”, Cambridge University Press, 2005.

Zaman Gheorghe și Vasile Valentina, “Evoluții structurale ale Exportului în România, Editura Expert, București, 2003.

Zaman Gh., Vass A., Lianu C. “Competitivitatea comerțului exterior al României în perspective comparative”. București, 2005.

Resurse Internet:

http://www.minind.ro – Ministerul Economiei și Finanțelor din România

http://www.mae.ro – Ministrul afacerilor externe

http://www.ccirr.ro/ – Camera de Comerț și Industrie Româno-Rusă

http://www.dce.gov.ro/ – Departamentul pentru Comerț Exterior al Ministerului pentru ÎMM, Comerț, Turism și Profesii Liberale

www.standard.ro – ziar economic

http://www.ince.ro/ – Institutul Național de Cercetări Economice, Academia Română

http://news.bbc.co.uk/hi/russian/business/newsid_3088000/3088744.stm – Rusia și OMC

http://news.bbc.co.uk/hi/russian/russia/newsid_3103000/3103184.stm – Rusia și OMC

www.tpprf.ru – Camera de Comert și Industrie a Federatiei Ruse

http://www.economy.gov.ru/ – Ministerul Dezvoltării Economice și Comerțului din Rusia

http://www.ng.ru/economics – articole despre economia Rusiei