Relatii Internationale si Studii Europene [615052]

Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de
Relatii Internationale si Studii Europene
-Istoria Relatiilor Internationale –

Revoluția franceză

Student: [anonimizat], care a dus la răsturnarea Vechiului Regim si la
instaurarea unei noi ordini politice și sociale in Franța a fost Revoluția Franceza dintre 1789 -1799.
Revoluția franceză este evenimentul care a marcat în istoria Franței trecerea la epoca modernă.
Perioada r evoluționară începe în 1789, cu reunirea Adunării Stărilor Generale și căderea Bastiliei și
se termină în 1799, cu lovitura de stat din 18 octombrie a lui Napoleon Bonaparte. Ideile liberale și
naționale propăvăduite de Revoluția franceză s -au răspândit în toată Europa, având ca efect
intensificarea luptei națiunilor asuprite împotriva dominației străine.
În timpul desfășurării R evoluției, Franța a experimentat toate sistemele de guvernare trecând
succesiv de la monarhia absolută, bazată pe principiul de drept divin, la monarhia constituțională,
după model britanic, în care domină principiul ,,regele domnește, dar nu guvernează”, apoi la
Republică. Aceasta avea la bază, în teorie, libertatea și egalitatea tuturor cetățenilor.
Revoluția franceză completează șirul marilor revoluții ale epocii moderne, fiind precedată de
Revoluția engleză și de Revoluția americană. Totodată, ea a rămas cel mai popular model de
insurecție până la Revoluția Rusă din 1917.

Originile Revoluției

Vechiul Regim
Vechiul Regim1 este o expresie folosită pentru a desemna sistemul francez de guvernare, legile și
instituțiile care au precedat revoluția de la 1789. Acesta se sprijinea pe cele trei ordine (stări): starea I
– clerul; starea a II -a – nobilimea; starea III -a burghezia, țărănim ea și păturile orășenești sărace.
Primele două stări erau privilegiate, în timp ce starea III -a reprezenta 96% din populația franceză.
Monarhia franceză era o monarhie absolută nu una despotică, adică nu acționa în manieră arbitrară și
ilegală. Regele era împiedicat de legile și cutumele regatului său și existau multe organisme
independente, cum era Adunarea Clerului, care aveau drepturi și privilegii în care regele nu putea
interveni, întrucât erau garantate de lege. Regele emitea legi după consultarea con silierilor săi, deși

1 https://istorie25.wordpress.com/2016/08/05/revolutia -franceza -din-1789/

nu era obligat să le accepte opinia. Parlamentele provinciale și stările locale limitau,de asemenea,
puterea regală.
Regele era reprezentat în teritoriu de intendenți de poliție, justiție și finanțe în cele 34 de
circumscripții ale Fra nței. Ei supervizau perceperea impozitelor, legea și ordinea și răspundeau de
lucrările publice, co municații, comerț și industrie. Monarhia franceză nu primea niciodată destui bani
din impozite pentru a -și acoperi cheltuielile, așa încât, pe timp de război , când cheltuielile statului
creșteau foarte mult, recurgea la împrumuturi cu dobânzi uriașe.
Cheltuielile curții de la Versailles au atins cote îngrijorătoare. De pildă, regina Maria Antoaneta, fiica
împărătesei Maria Tereza a Austriei și soția regelui L udovic al XVI -lea, a acumulat datorii de o
jumătate de milion de livre la jocuri de noroc, primind porecla din partea cumnatului ei, contele de
Provence, Madame Déficit. Aproape toată lumea o detesta pentru frivolitatea și aroganța sa.
Cauzele Revoluției
În ciuda transformărilor economice ce au dus la dezvoltarea comerțului și industriei, organizarea
societății franceze era anacronic divizată în trei stări: nobilimea, clerul și "a treia stare" (restul
populației).
Având un nivel de trai din ce în ce mai ap ropiat de cel al nobilimii, burghezia, educată în spiritul
filozofiei iluministe și având exemplul recent al Revoluției americane, ar fi dorit să -și asume o parte
din responsabilitatea politică.
Statul și populația trecea printr -o gravă criză economică și financiară . Criza financiară a fost
determinată și de faptul că, în intervalul 1740 și 1783 Franța a fost implicată în trei războaie: mai
întâi războiul pentru succesiunea austriacă (1740 -1748), apoi în războiul de 7 ani (1756 -1763)
și, în sfârșit, războiu l american pentru independență (1778 -1783). Tentativele de reformă ale
sistemului financiar francez au eșuat. Nu doar statul era în pragul falimentului , ci și populația .
Anii premergători izbucnirii revoluției, sunt anii cu producții slabe ceea ce a dus pe mulți la ruină .
În consecință, din cauza datoriilor mari, statul menținea un nivel ridicat de impozite și taxe . În
1788, mai mult de 80% din dările strânse au fost absorbite de plata datoriilor statului. Nobilimea și
clerul fiind exceptate de plata impozi telor, numeroase cereri au denunțat mărimea si injustețea
acestor impozite.

Desfășurarea Revoluției (1789 -1799)
Revoluția moderată (1789 -1793)
Adunarea Stărilor Generale
La 5 mai 1789, Adunarea Stărilor Generale se deschidea în palatul regal de la Versai lles. Regele a
dorit să impună votul colectiv, astfel încât majoritatea avută de a treia stare să devină inutilă,
votul acestei stări ar fi cântărit exact la fel ca și cel al fiecăreia dintre celelalte două stări. În loc de
discutarea impozitelor, principala preocupare a Adunarii a fost organizarea legislaturii , în
discuții separate. La 17 iunie, în urma eșecului tentativelor de reconciliere între stări, reprezentanții
celei de -a treia stări s -au declarat ca fiind Adunare Națională, fără ordine, ci a poporului. Cel elalte
două ordine au fost invitate să adere, dar noua adunare și -a exprimat clar intenția de a se ocupa de
națiune, cu sau fără ele.
Începutul Adunării Constituante
Noua adunare s -a ocupat imediat de finanțe și de nevoile poporului. Deși, cu scopul de a anula
hotărârile adunării, regele a încercat să împiedice reunirea acesteia, Adunarea și -a mutat deliberările
în sala de tenis, unde deputații, la 20 iunie, au depus jurământul de a nu se despărți până când nu vor
oferi Franței o constituți e. Două zile mai târziu, împiedicată fiindu -le intrarea în sala de tenis,
Adunarea s -a reunit la biserica Saint -Louis, unde o parte a clerului i s -a alăturat. La 23 iunie, regele a
ordonat dispersarea Adunării Stărilor Generale. Majoritatea nobilimii și cl erului s -a supus ordinului,
deputații celei de -a treia stări au rămas fideli jurământului de a realiza o constituție. Regele a
înconjurat cu trupe Parisul și Versailles, dar Adunarea primea numeroase mesaje de sprijin din partea
populației din Paris. La 9 iulie, reconstituindu -se ca Adunare Constituantă națională, aceasta cerea
regelui respectuos, dar ferm, retragerea trupelor, inclusiv celor străine. Regele a refuzat cererea și a
oferit Adunării posibilitatea de a se deplasa în afara Parisului, pentru a o priva astfel de sprijinul
parizienilor.
La 11 iulie, regele, acționând sub influența nobililor conservatori, și -a schimbat miniștrii. Știrea a
fost anunțată în Paris la 12 iulie, fiind interpretată ca o lovitură de stat a conservatorilor și a
reprezentat î nceputul unei periode insurecționale în Paris. În acest timp, Adunarea se afla într -o
sesiune continuă pentru a nu -și pier de din nou spațiul de reuniune.

Căderea Bastiliei2
Ziua naționala a Franței, 14 iulie, comemorează căderea, in 1789, a închisorii Ba stilia. Cu toate ca în
închisoare nu se găseau decât 7 prizonieri, Bastilia a devenit simbolul a tot ceea ce fusese detestabil
în vechiul regim. În dimineața de 15 iulie, regele a realizat înfrângerea în fața insurecției cetățenilor
parizieni și a dat ordi n de retragere a trupelor fidele lui În Paris, a fost stabilit un nou primar, într -o
nouă structură, numită "comună" și s -a înființat o armată populară, "Garda Națională". Revoluția s -a
răspândit în țară după modelului parizian, populația organizându -se în municipalități cu scop de auto –
guvernare și au înființat corpuri ale Gărzii Naționale, ignorând autoritatea regală
Abolirea Vechiului Regim
La 4 august, Adunarea Națională a abolit feudalismul, ștergând privilegiile nobililor și clerului,
anulând ordinele, precum si drepturile speciale ale orașelor și provinciilor. Din noua societate era
exclus priveligiul, forma veche de libertăți, astfel că egalitatea juridică devenea regula și cadrul
pentru noua libertate. Adunarea a înlocuit provinciile istoric e cu 83 de departamente, administrate
uniform și aproximativ egale între ele, în teritoriu și populație.
Are loc clarificarea facțiunilor din cadrul adunării. Aripa dreaptă reprezenta opoziția față de
revoluție. "Monarhiștii democrați" și -ar fi dorit insta larea unui regim asemănător celui britanic.
"Partidul național" reprezenta, în principal, burghezia. Pentru un timp, a existat un consens între
centrul și stânga politică. La 26 august, Adunarea a publicat Declarația Drepturilor Omului și
Cetățeanului, în care idealurile revoluționare sunt rezumate în formularea "Libertate,
Egalitate, Fraternitate". În ceea ce privește forma de organizare, partidele populare au impus un
model legislativ unicameral. Regele păstra un drept de blocare prin veto.
Constituția civilă a clerului
Pentru a rezolva criza financiară, cât și datorită ideologiei anti -creștine a revoluționarilor francezi, la
sfârșitul anului 1789 și începutul lui 1790 au fost emise o serie de legi, prin care au fost confiscate
averile Bisericii Catolice . Constituția civilă a clerului a fost adoptată la 12 iulie 1790 și ratificată de
rege în același an, la 26 decembrie. Ea prevedea transformarea membrilor clerului în funcționari și
interzicea ordinele monastice. Victorie a forțelor celor mai ostile Biseri cii, legea va transforma în
adversari ai revoluției acei preoți care contribuiseră la succesul ei. Textul legii prevedea, printre
altele, ca alegerea în funcțiile clericale să se facă de către toți cetățenii, indiferent de apartenența lor

2 https://istorie25.wordpress.com/2016/08/05/revolutia -franceza -din-1789/

religioasă. Mai m ult, la 27 noiembrie, Adunarea decretează că toți preoții sunt obligați să depună
jurământ de fidelitate față de națiune, lege și rege, sub amenințarea cu destituirea. Aproximativ 45%
dintre preoți -refractarii – au refuzat să presteze jurământul, pe care î l considerau drept o schismă față
de Roma.
Monarhia constituțională
Veritabila ruptură între popor și familia regală s -a produs în timpul tentativei de a fugi în străinătate.
Membrii familiei regale au fost opriți la Varennes, în 21 iunie 1791. Deja discre ditat de vizibila sa
ostilitate față de Revoluție, Ludovic XVI -lea este readus la Paris, în 25 iunie, și este suspendat.
În septembrie, în fața dezordinilor în creștere și a ostilității vechilor monarhii europene, majoritatea
moderată din Adunarea Constitu antă decide să -l reinstaleze pe Ludovic XVI pe tron, în speranța de a
frâna radicalismul Revoluției și de a împiedica o intervenție străină. Regele a acceptat să
contrasemneze noua constituție, care transforma Franța într -o monarhie constituțională. El era nevoit
să partajeze puterea cu Adunarea Legislativă (ce succeda Adunarea Constituantă), păstrându -și
dreptul de veto și cel de alegere a miniștrilor. În Adunarea legislati vă, s -au constituit facțiunile:
monarhiști, republicani liberali (girondini), republ icani radicali (iacobini).
Căderea monarhiei și Comuna din Paris
Uniți provizoriu de convingerile lor republicane, girondinii și iacobinii au votat împreună mai multe
texte importante, cum ar fi obligația emigranților de a se întoarce înainte de sfârșitul anului 1791 și
condamnarea la închisoare sau deportare pentru clerul refractar. Veto -ul emis de Ludovic XVI -lea
împotriva acestor legi a suscitat o criză ce a acordat girondinilor accesul la putere, în martie 1792.
Din motive diferite, regele, monarhiștii și girondinii își doreau război cu puterile ostile. Regele
considera că înfrângerea ar putea să -i consolideze puterea. Girondinii doreau să canalizeze elanul
revoluționar înspre exteriorul Franței. Războaiele revoluționare încep odată cu declarația de răzb oi
din 20 aprilie 1792, adresată Austriei, de partea căreia se va alătura și Prusia, după câteva săptămâni.
Creată în Paris în iulie 1789 și instalată la Primăria orașului după căderea Bastiliei, Comuna a
devenit insurecțională în 10 august 1792, pe fondul înfrângerilor suferite pe front și a amenințărilor
primite din partea străinilor, ce au determinat creșterea fervoarei naționale și a nemulțumirilor față de
familia regală. O manifestație a luat cu asalt Palatul Tuil leries și regele a fost arestat, sub su spiciunea
de trădare.

La începutul lui septembrie 1792, panicat în fața înaintării armatelor inamice și de rumorile de
complot contra -revoluționar, poporul înarmat a masacrat mai mult de o mie de regaliști, preoți
refractari și deținuți de drept comun în î nchisorile din Paris și din alte orașe din provincie. Masacrul,
permis de unii lideri iacobini, marchează prima derivă a Revoluției.
Iacobinii, sub conducerea avocatu lui Georges Danton, dominau Com una și și -au mărit influența în
Adunarea Legislativă. Aceas ta decide convocarea alegerilor cu sufragiu universal masculin, destinat
să reunească o nouă convenție const ituțională.
Convenția girondină
O data cu căderea monarhiei, războiul a luat un caracter național și politic, nemaifiind un conflict
între regi. La 20 septembrie 1792, o armată franceză a oprit la Valmy înaintarea prusacă. Recent
aleasa Convenție Națională, reunită în ziua victoriei de la Valmy, proclamă Republica la 21
septembrie. Adunarea Constituantă își schimbă denumirea în Convenția Națională. În toamna anului
1792, armata, în ofensivă după bătălia de Valmy, reușește să pătrundă în Imperiul Romano -German,
în Savoia și în Țările de Jos austriece. În cadrul Convenției, lupta politică se intensifică, plenul
oscilând între a sprijini girondini și iaco bini (mai radicali și având populația Parisului de partea lor).
Convenția decide ca regele să fie judecat pentru trădare în fața sa și printr -un vot cvasi -unanim,
Ludovic al XVI -lea este găsit vinovat. Cu o majoritate mică, de un singur vot, regele este co ndamnat
la moarte și ghilotinat la 21 ianuarie 1793. După execuția regelui, influența girondinilor scade în
cadrul Convenției. În plus, armatele franceze suportă loviturile coaliției formate din Anglia, Austria,
Spania, Țările de Jos și mai multe state ita liene.
La 24 februarie, Convenția votează conscripția militară a 300.000 de oameni. Comisarii trimiși în
departamente pentru a organiza mobilizarea, sunt aleși dintre iacobini, lărgind falia dintre girondini
și masele populare. În Vendeea, regaliști și pre oți refractari, incurajați de traumatismul cauzat de
executarea regelui și ostilitatea țăranilor față de conscripție, organizează o revoltă armată care se
extinde și în Bretania.
Revoluția radicală (1793 -1794)
Între 31 mai și 2 iunie, o insurecție parizian ă condusă de Jacques Hébert, somează Convenția să
aresteze 27 de deputați și 2 miniștri gi rondini. Populația cerea o restitui re a bogăției și continuarea
acțiunilor anti -creștine. La 24 iunie, Convenția promulgă o noua Constituție, cu o nouă versiune, a
"Declarației drepturilor omului", ce punea accent mai mare pe egalitate si merit. Pe 27 iulie, își face

intrarea Maximilien de Robespierre, devenit rapid cel mai influent membru, luând măsuri radicale
pentru salvarea Revoluției și distrugerea inamicilor săi interni și externi.
Legea asupra suspecților, votată la 17 septembrie, permite instalarea regimului de Teroare. La 16
octombrie, în lipsă de alte probe, ca pedeapsă pentru un așa -zis incest cu Ludovic al XVII -lea fiul ei
in vârstă de doar 9 ani , regina Maria Antoaneta este executată. Ulterior, pe 31 octombrie, un număr
de 31 de lideri girondini suferă aceeași soartă. Represiunea se abate asupra tuturor, regaliști, preoți,
girondini, oricărui suspect de activități sau simpatii contra -revoluționare . Tribunalele revoluționare
funcționează intr -o manieră expeditivă, trimițând mii de persoane la ghilotină în Paris și in alte orașe
franceze.
În octombrie începe să fie folosit calendarul republican. Impulsionat de Robespierre[3], Comitetul
încearcă refo rmarea Franței, inducând un amestec de umanitarism fanatic, idealism social și
patriotism, într -o Republică a Virtuții. Două zile după ce Robespierre ia poziție împotriva des –
creștinării, la 23 noiembrie, Comuna din Paris, la instigarea șefilor radicali (" furioși", "hebertiști"),
decide închiderea tuturor bisericilor și încurajarea activă a cultului Rațiunii, religia revoluționară.
Disputelor filosofice asupra noii religii, Robespierre le pune capăt în primăvara lui 1794, după
executarea lui Hébert și a pa rtizanilor săi anti -creștini, apoi a lui Danton și a indulgenților, care
ceruseră sfârșitul Terorii. Ostil des -creștinării și cultului Rațiunii, prin decretul de la 7 mai, el
recomandă Convenției admiterea existenței lui Dumnezeu, iar in ziua următoare are loc sărbătoarea
"Ființei Supreme". Deși amenințările la adresa securității Republicii fuseseră îndepărtate,
Robespierre cere ca virtutea sa fie instituită prin teroare.
La 10 iunie (22 Prairial), se institutie marea teroare printr -o lege ce scotea Tribuna lele revoluționare
de sub incidența Convenției, limita posibilitatea acuzaților de a se apăra, iar orice critică la adresa
guvernului devenea criminală. În următoarea lună, marea teroare produce peste 1.000 de victime.
Convenția thermidoriană (1794 -1795)
După o nouă serie de succese militare, regimul cvasi -paranoiac menținut de Robespierre, își pierde
justificarea. O parte dintre cei implicați în regimul de Teroare se aliază cu moderații din plenul
Convenției și la 9 thermidor anul II (27 iulie 1794), Robes pierre și colaboratorii săi apropiați sunt
supuși unui decret de arestare și eșuează în tentativa lor de insurecție la Comuna din Paris. Arestați în
cursul nopții, sunt executați în seara următoare, iar în zilele următoare mai mult de o sută de partizani
de-ai săi urmându -i soarta. Sfârșitul Republicii Virtuții, visate de Robespierre, îl antrenează și pe cel

al radicalizării mișcării revoluționare, reprezentând un moment de cotitură în desfășurarea
Revoluției.
Până la sfârșitul lui 1794, Convenția este domi nată de deputații de centru care au răsturnat regimul
de teroare, apoi anuland o serie de decrete și suprimând tribunalele revoluționare. În vara aceluiași
an, Franța se mai afla în război doar cu Anglia, Sardinia și Austria, pacea revenind la frontiere,du pă
stoparea unei armate de emigranți debarcată în Bretania.
Directoratul (1795 -1799)
Convenția adoptă o nouă Constituție, aprobată la 22 august 1795, prin care se conferă puterea
executivă unui Directorat compus din cinci membri, care trebuie să numească m iniștrii. Puterea
legislativă va fi împărțită între două camere, Consiliul Bătrânilor, cu 250 membri și Consiliul celor
500. Începând din mai 1797, în fiecare an, un membru al Directoratului și o treime din adunări sunt
înnoite.
Convenția a numit primii Di rectori și două treimi din corpul legislativ din cadrul membrilor săi.
Reacția insurecțională a regaliștilor parizieni, din 5 octombrie 1795 este înfrântă rapid de trupele
generalului Napoleon Bonaparte, încă puțin cunoscut. Convenția se dizolvă la 26 octo mbrie și un nou
guvern este instalat.
Directoratul a stabilizat bulversațiile aniilor precedenți. Unul din mijloace l -a constituit continuarea
războiului, canalizând energia eliberată de Revoluție. Succesele Revoluției inspiră războaie de
cucerire si de export al idealurilor revoluționare în întreg restul Europei. Câteva luni de la intrarea sa
în funcțiune, Directoratul oferă lui Bonaparte comanda unei campanii militare în Italia, între martie
1796 și octombrie 1797, care a permis tânărului general să căș tige popularitate.
Luptele de facțiuni au dus la instablitatea regimului. Revenirea stângii iacobine se manifestă printr –
un complot (conjurația egalilor) condus de Babeuf, care preconiza distribuția egală a pământurilor și
veniturilor. Conjurația eșuează î n mai 1796.
În timp ce în Franța principiile revoluționare erau în retragere, ele se răspândeau în Europa prin
intermediul războaielor napoleniene. Înfrângerile militare din vara anului 1799, dificultățile
economice și agitația socială au determinat lovitu ra de stat a generalului Bonaparte, din 9 noiembrie
(18 brumar), prin care Directoratul a fost înlăturat. Noua Constituție instaura Consulatul, organism în
care Bonaparte a avut putere dictatorială. Deviză republicană devine " Libertate, Egalitate,
Propriet ate", iar la 15 decembrie 1799, prim -consulul Napoleon Bonaparte, prezentând francezilor

noua Cons tituție, proclamă: Cetățeni, Revoluția s -a așezat la principiile pe care am început -o: ea s -a
încheiat!