RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE [614700]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ISTORIE
RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Marian Ștefănescu

Absolve nt:
Ene Maria Loredana

Bucuresti
2019

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ISTORIE
RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

METAMORFOZE SOCIALE ÎN TIMPUL CONDUCERII LUI
NICOLAE CEAUȘESCU

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Marian Ștefănescu

Absolvent: [anonimizat]
2019

Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 4
1. Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 4
2. Stadiul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 5
3. Planul lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 7
4. Metodologia și conceptele de bază utilizate ………………………….. ………………………….. … 9
5. Întrebări fundamentale ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 10
I. Societate și ideologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 11
1.1. Modelul din U.R.S.S. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 11
1.2. Politici de partid privind familia ………………………….. ………………………….. …………… 15
1.3. Cont rolul spațiului locativ ………………………….. ………………………….. ……………………. 20
1.4. Rolul mass -media în creionarea modelului social ………………………….. ………………… 25
II. Strucura socială în perioada comunistă ………………………….. ………………………….. ………… 30
2.1. Femeile ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 30
2.2. Copiii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 34
2.3. Minoritățile ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 39
III. Metode de supraveghere socială ………………………….. ………………………….. ………………. 44
3.1. Securitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 44
3.2. Informatorii de la locul de muncă ………………………….. ………………………….. …………. 48
3.3. Metamorfoze culturale sub lupa Partidului Comunist ………………………….. …………… 52
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 57
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 59
I. Documente, memorii, jurale ………………………….. ………………………….. ……………………. 59
II. Presă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 60
III. Lucrări speciale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 61
IV. Lucrări generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 63
V. Surse web ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 65

4

Introducere

1. Argument

Istoria este o analiză a trecutului, înfăptuită cu scopul de a înțelege prezentul și de a ne
călăuzi comportamentul în viitor. Importanța cunoașterii istoriei este dată de prezentul, în care
curentul de globalizare este tot mai puterenic accentuat, putând determina ruperea individului
de locul natal, de țara mamă, aj ungându -se chiar pană la pierderea identității naționale. Pentru
că se spune că o națiune care nu își știe istoria, este sortită pi eirii, este de la sine înțeles că
istoria reprezintă lucrul cel mai de preț în personalitatea fiecăui popor, lucrul fără de c are omul
nu ar putea avea posibilitatea de a descoperi rădăcinile din care se trage, de a descoperi motivele
pentru care societatea este în felul în care este, de a nu repeta greșelile din trecut.
Unul dintre intervalele marcante din istoria recentă a românilor, ce trebuie cunoscut
tocmai pentru ca erorile întâmplate să fie evitate în viitor, l -a constituit derularea comunismului
ca regim dictatorial condus de cel mai tânăr lider al Partidului Comunist Român.
Regimul totalitar condus de către Nicolae C eaușescu, desfășurat în România, în
intervalul cuprins între anii 1965 -1989, a reprezentat perioada în care în țară au avut loc
schimb ări pe toate planurile, atât în viața privată, cât și în cea publică, în care politici noi de
partid au influențat dezvol tarea și crearea „omului nou” în scopul supunerii acestora față de
conducere. Analizarea și prezentarea tuturor acestor evenimente și a multor altora, constituie
un punct de interes general, având în vedere că perioada descrisă este recentă și are un rol d e o
importanță majoră în creionarea societății de astăzi.
Consider că este de o necesitate imperativă pentru fiecare individ, ca isto ria acestui
interval să fie cunoscută în întregime, așa cum a evoluat și cum s-a întâmplat de -a lungul anilor,
pentru a s e putea identifica procesul prin care s -au născut ideile și formele de viață noi, ce au
dictat modul în care a fost organizată societat ea și ale căror învățături din greșeli s -au reflectat
în dezvoltarea vremurile imediat următoare.
Astfel, acesta repr ezintă unul dintre motivele care m -au deteterminat să aleg să abordez
și cercetez subiectele amintite, să scot în evidență detaliile s emnificative din perioada 1965 –

5
1989 care au controlat evoluția societății, a oamenilor după modelul de influență sovietic ă sau
după ideilie conducătorului apărute în urma numeroaselor vizite făcute în alte țări de pe diverse
continente. Un exemplu concret au fost prea bine cunoscutele „teze din iulie” din anul 1971
inspirate din călătoriile în lumea comunistă asiatică, ce i -au stârnit lui Ceaușescu dorința de a
restructura cultura din România.
Comunismul constituie o temă de actualitate, ce este îndelung de zbătută, creându -se o
multitudine de lucrări pe baza acestui sub iect vast, ce descriu perioada cu toate elementele ei,
analizată fie din punct de vedere obiectiv de specialiști prin cercetarea documentelor relevante
relatării evenimentelor, fie din punct d e vedere subiectiv prin prezentarea propriei povești din
timpul regimului. Încă există oameni care consideră această peri oadă, una care merită să fie
regretată, și aici mă refer la cei care erau tineri atunci, cei ce suprapun o perioadă bună din
viața lor, când probabil nu au avut alte griji, nu au avut neliniști legate de lipsurile, nu doar
materiale din societate, cu cea a comunismului. Acei oameni, deveniți bunici astăzi și -au educat
copiii și nepoții în spiritul vremurilor ce nu vor mai fi, de aceea est e foarte important ca
perioada recent trecută să fie prezentată așa cum a fost ea de fapt, cu toate neajunsurile și
interdicțiile ei.

2. Stadiul cercetării

Transformările sociale din timpul conducerii lui Nicolae Ceaușescu au constituit un
subiect integrat în multitudinea operelor istoriografice care dezbat problematica regimului
comunist în România. Con sider că această part e din istorie, constituie un interval de o
importanță ridicată a ceea ce reprezintă istoria României, fiind puternic discutat de specia liștii
din domeniu.
Odată cu prilejul înlăturării regimului, accesul asupra informațiilor din afară a fost
reluat, astfe l că a fost posibilă conștientizarea gravității actelor dictatorului asupra dezvoltării
societății și implicit analizarea evenimentelor în comparație cu cele întămplate într -o lume
democratică și liberă dezvoltării propriului curs de evoluție, prin urmare a a vut loc
condamnarea regimului comunist ca fiind unul dintre cele mai dure, unul represiv.

6
Comisia Prezidențială pentru Analiza Dic taturii Comuniste în România (C.P.A.D.C. R.)
este asociația, formată din unii dintre cei mai importanți cercetători în dom eniu, coordonată de
Vladimir Tismăneanu, care în anul 2006 a finalizat documentul fundamental Raport final ce
condamnă comunismul din țară pentru sistemele și poli ticile folosite, analizând în detaliu
fiecare categorie afectată. Este o analiză a unei epoc i întunecate din istoria României, care a
marcat profund și de multe ori definitiv viețile tuturor românilor. De aceea, această lucrar e a
fost extrem de utilă în dezvoltarea capitolelor, oferind informații relevante, spre înțelegerea
exprienței comuniste, despre una dintre cele mai dificile și tragice epoci ale trecutului
românesc, prin probe documentare ale impactului profund pe care co munismul l -a avut asupra
societății.
Având un capitol dedicat printre altele și perioadei conducerii lui Nicolae Ceaușescu,
intitulat „Societate, Economie, Cultură”, mi -a oferit suportul necesar de informații pentru a
descrie situația minorităților, cum er au tratate și ce libertăți aveau în perioada 1965 -1989,
pentru a contura idei legate de politica pronatalistă dec lanșată de lider în scopul creșterii
numărului populației române sau pentru a observa care au fost ideile folosite pentru controlul
spațiului l ocativ, cum a fost dictat monopolul asupra vieții culturale și care erau metodele de
„control societal” în perioa da amintită.
O altă lucrare ce mi -a fost de mare ajutor în elaborarea lucrării de licență, este România
și comunismul. O istorie ilistrată , realizată de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu, Ilarion
Țiu. Autorii prezintă sintetic componentele esențiale ce țin de domeniile social și politic ale
ambelor regimuri comuniste, democrat -popular și socialist, însoțite de detalii ce descriu
evoluția ac estora din anii 1944 -1989, răspunzând, pe baza documentelor, a reconstituirii
istoriei, la întrebări uzuale, prec um „de ce?” și „cum?” legate de perioada amintită.
„Republica Socialistă România (21 august 1965 -22 decembrie 1989)”, capitolul ce a
reprezent at izvorul de noțiuni în ceea ce privește perioada condusă de Ceaușescu, mi -a furnizat
mate rialul de studiu pentr u a acoperi secțiunile ce vorbesc în special de sistemul de învățământ
și modificările survenite de -a lungul timpului prin legile adoptate și h otărârile de schimbare a
programei școlare, cât și informații legate de asociațiile și organizațiile studențești folosite
pentru a crea din tânăra generație, oameni subordonați regimului. De asemenea, părțile din
vasta lucrare ce vorbesc despre procesul de industrializare socialistă, mi -au livrat adevăruri
despre preponderența industriei grele, despre tendința și chi ar punerea în aplicare a ideilor

7
liderului de a reconstrui aproape tot Bucureștiul, precum și împrejurimile și de a eradica mediul
rural din ța ră și despre rezultatele acestei industrializări forțate.
Pe parcursul elaborării lucrării am folosit atât lucrăr i generale, ce vorbesc despre
întreaga perioadă aleasă spre dezbatere, și anume 1965 -1989, despre toată istoria românilor,
despre politica part idului, cât și lucrări ce ilustrează informații legate de un subiect specific,
cum ar fi minoritatea maghiară în perioada comunistă, ți documente reprezentate prin decrete
și legi aoptate în comunism.

3. Planul lucrării

Subiectul ales este așezat în ordin ea importanței temelor abordate, ap oi fiecare capitol
este abordat în ordinea cronologică a întâmplărilor relatat e, lucrarea fiind structurată sub forma
a trei capitole, în interiorul cărora sunt dispuse câte trei sau patru subcapitole. Evenimentele
sunt p rezentate într -un mod cât mai obiectiv, relatând schimbările survenite la nivel social în
timpul conducerii lui N icolae Ceaușescu ce au fost de o importanță majoră în ceea ce privește
dezvoltarea societății românești.
Primul capitol, intitulat „Societate ș i ideologie” își propune să prezinte o introducere în
tema aleasă prin oferirea informațiilor ce țin de transform area comunității din noua epocă a
perioadei comuniste, fiind alcătuit din patru subcapitole. „Modelul din U.R.S.S.” , constituie
numele primulu i subcapitol, în care sunt descrise domeniile care au avut influențe sovietice ca
bază de evoluție, precum învăță mântul, activitatea mass -media, politicile nedemocratice ale
partidului, securitatea ș.a.m.d.
Subcapitolul al doilea, denumit „Politici de par tid privind familia” prezintă, așa cum se
poate subînțelege ușor din titlu, implicațiile pe care le -a avut regimu l în viața de familie și
modul în care a fost afectată aceasta de deciziile luate în ceea ce privește controlul natalității,
divorțul, al cărui proces a fost făcut foarte dificil și greu de obținut și educarea copiilor în cadrul
familiei. Subcapitolul al t reilea, presupune ilustrarea intervenției și mai puternice a regimului
asupra vieții private prin „Controlul spațiului locativ” așa cum este in titulat. Distrugerea
locuințelor din mediul rural și construcția de noi locuințe sub formă de apartamente în bloc uri
înalte de mai mult de patru etaje pentru a grăbi procesul de industriale, fiind doar una dintre
politicile aprobate de partid în acest scop . Ultimul subcapitol, „Rolul mass -media în creionarea

8
modelului social” arată care a fost una dintre cele mai imp ortante căi utilizată pentru a pune în
practică construirea „omului nou” așa cum se dorea de către conducere.
Al doilea capitol, conține alte t rei subcapitole și abordează subi ectele ce țin de fiecare
categorie socială care a avut de suferit în urma practicilor politice adoptate de partidul
conducător, fiind denumit „Structura socială în perioada comunistă”.
Intitulat „Femeile” primul subcapitol arată evoluția sexului feminin în urma măsurilor
luate de partid, ce au controlat implicarea lor în viața de familie, în viața publică, la locul de
muncă, fiind promovat, prin reviste și imagini de propagandă, modelul fem eii de la sat, cea
dedicată creșt erii copiiilor și cea preocupată de îngrijirea membrilor familiei. Al doilea
subcapitol, este cel care prezintă cum era să fii copil „pe vremea lui Ceaușescu” și cum se
desfășura învățămânul în anii 1965 -1989, plus viața de student în cadrul organizațiilor de tip
sovietic, precum „U.T.C”. Următorul subcapitol, „Minoritățile” abordează fiecare categorie
minoritară din România comunistă, prezentând situația cetățenilor de origine germană,
maghiară, rromă, evreiască.
Al treilea capitol, împărțit în trei subcap itole, este dedicat identificării „Metodelor de
supraveghere socială” prin care a fost exercitată monitorizarea tuturor acțiunilor națiunii
române, în scopul eliminării pretinselor pericole la adresa regimului. Organizația prin care a
fost creat un sistem de supraveghere în toată țara a fost Securitatea, așa cum este numit și primul
subcapitol, în care este arătat cum, de ce și prin ce metode erau supuși controlului toți oamenii.
Al doilea subcapitol, „Informatorii de la loc ul de muncă”, relatează cum au aj uns să se spioneze
între ei, oame nii, pentru că astfel obțineau unele promovări sau chiar un job nou ori alte
beneficii de toate felurile. „Metamorfoze culturale sub lupa Partidului Comunist” reprezintă
ultimul subcapitol c e este dedicat prezentării dezvol tării culturii în România condusă de
Nicolae Ceaușescu, ce a restructurat acest domeniu conform programului „tezelor din iulie” ,
reprezentând cea mai importantă modificare adusă.
Lucrarea de licență, detaliază, printr -un plan realizat în ordinea importanț ei acțiunilor
partidului asupra s ocietății așa cum a fost prezentat mai sus, metamorfozele sociale suferite
de națiunea română în perioada dominată de conducerea lui Nicolae Ceaușescu.

9

4. Metodologia și conceptele de baz ă utilizate

Metodele pe care le -am folosit în procesul de scriere a lucrării de licență au fost
multiple, dorindu -mi să realizez un studiu cât mai aprofundat pentru a nu oferi informații
eronate, printre căile utilizate, numărându -se analiza istorică, nar ațiunea istorică, analiza
documen telor ce privesc legile și decret ele adoptate de către regim, analiza din punct de vedere
social. Narațiunea istorică mi -a folosit la relatarea evenimentelor ce țin de copilăria din timpul
comunismului, de viața femeilor, de situația minorităților, de inf ormatorii de la locul de muncă,
etc. Analiza documentelor ce privesc legislația aprobată, a fost utilă în redarea cât mai exactă
a momentului adoptării și a prevederilor fiecărei legi relevante pentru situația descrisă. Ana liza
istorică, precum și cea din punct de vedere social, au fost d e un real ajutor în creionarea
societății și a detaliilor specifice perioadei comunismului.
În ceea ce privește conceptele de bază utilizate, printre cele mai importante dintre
acestea a fos t termenul de „propagandă”. Origi nea cuvântului, conform Dicționar ului
Explicativ Român, fiind din regiunea Franței („propagande”) și desemnând acțiunea
desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, religioase etc., a unor teorii,
opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a câștiga adepți. În „Doctrina pentru
operații psihologice” a forțelor armate ale SUA din 2003 se poate găsi una din puținele definiții
"oficiale" ale propagandei, înscrisă într -un document doctrinar m ilitar: „Orice formă de
comunicar e în sprijinul unor obiective naț ionale în scopul influențării opiniilor, emoțiilor,
atitudinilor sau comportamentelor oricărui grup de oameni în beneficiul direct sau indirect al
sponsorului acestei comunicări”.
Consider că m ijloacele u tilizate și termen ii de spec ialitate au reprezentat un adevărat
ajutor în redactarea tezei de licență și în redarea cât mai obiectivă a evenimenelor , astfel încăt
evoluția reală a celor relatate poate fi observată destul de ușor prin ordinea cronologică a
narațiunii isor ice.

10
5. Întrebări fundamentale

La baza nașterii ideii de a scrie pe tema schimbărilor din societatea românească în
timpul conducerii lui Nicolae Ceaușescu și de a dezvolta acest subiect cât mai mult posibil, au
fost existente un set de întrebări cheie, c e m-au determinat să realizez o lucrare cât mai concisă
care să prezine clar problematicile epocii.
Dintre acestea, de menționat sunt: „A fost modelul din Rusia sovietică, unul pr eluat și
de către Nicolae Ceaușescu ?”; „Care au fost metodele de control al societății și care a fost
impactul pe care l -au avut în ceea ce privește po pulația română?”; „Care a fost cantitatea de
informații pe care o primea națiunea din România cu privi re la viața din interiorul țării, dar și
din afară ?”; „Cum a controlat Direc ția Generală a Securității Poporului societatea, în vederea
preîntîmpinării o ricărui posiil pericol la adresa regimului?”; „Cum s -a comportat regimul față
de fiecare categorie soc ială în parte și ce restricții a impus?”.

11

I. Societate și ideologie

1.1. Modelu l din U.R .S.S.

Una dintre misiunile ideologice asumate ale Rusiei Sovietice era ca, în statele intrate în
sfera acesteia de influență să fie implementat și modelul de organizare sovietică dar și
promovarea ideologiei . Organizarea țărilor conform aspectelo r din proiectul totalitar de tip
sovietic , începea cu adoptarea unor noi constituții care să stabilească no ile legi după care statele
vor fi guvernate. Departe de a continua orâduirea juridică, social și chiar politică a monarhiei,
Constituțiile comuniste nu doar că legitimau o nouă formă de guvernare, republica, dar
permiteau crearea unui cadru legal de dominație al partidului unic , fiind instrumente a căror
misiune originară era crearea condițiilor de supraviețuire ale unui stat totalitar .
În România per ioadei comuniste, anii de conducere ai lui Nicolae C eaușescu (1965-
1989 ) au avut ca punct marcant de început adoptare a unei noi Constituți i în octombrie 1965 ,
constituție de inspirație sovietică, ce păstra vocabularul constituțional prin care dispăreau
seprarea sau echilibrul puterilor în stat, noțiunile de regim reprezentativ și de mandat imperativ,
viziunea legată de existența unui set de drepturi fundamentale de la care nu se poate deroga .1
Chiar dacă era transformată Republica Populară în Republică Soc ialistă, aceasta nu va
modifica maniera în care se exercită controlul de partid la nivelul statului și al societății .
Partidului unic având rolul de a dicta întregii comunități și instituțiilor de stat direcția de
evoluție compatibilă cu proiectul comunis t. Pluralismul ideologic este inexistent în contextul
respectiv, de aici, relația dintre alianța muncitoresc -țărănească, alianță pe care se întemeiază
puterea poporului, și rolul pe care actul juridic de la 1965 îl încredințează Partidului Comunist
Român. În Constituția din 1965 statutul partidului a fost stabilit clar și concis : „ În Republica
Socialistă România, forța conducătoare a întregii societăți este Partidul Comunist Român”2

1 Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Constituțiile Române. Texte, note, prezentare comparativă , București, Editura
Regia Autonomă “ Monitorul Oficial”, București 1995, p. 148.
2 Art. 3 din Constituția Republicii Socialiste România, adoptată de către Marea Adunare Națională și publicată în
„Buletinul Oficial al R.S.R.” , nr. 1, din 21 august 1965.

12
Amprenta sovitică a fost pusă, de -a lungul existenței Partidului Comunist ca unic
conducător al regimului, și asupra organizării ce lor zece scrutinuri în care cetățenii, în acord
cu legislația electorală ce a fost creată în m od special în acest sens, au fost chemați să certifice
prin vot oferta politică propusă de structurile p olitice conduse de către comuniști. Comuniștii,
conform modelului sovietic, și-au prezentat oferta electorală în cadrul unor fronturi politice,
special create pentru a asigura iluzia unei cât mai largi reprezentări sociale . 3
Chiar principalele trăsături a le regimului comunist din Româ nia au fost de inspirație
sovietică: conducerea monopolistă a partidului unic, auto -intitulat „partid al clasei
muncitoar e“; distrugerea societății civile și omogenizarea forțată a populației prin atomizare și
dispariția orică ror garanții constituționale ale libertății individuale ; represiunea generalizată și
rolul central al poliției secrete (Securitatea) ; propaganda desfășurându -și activitatea neîntrerupt
și controlul total al tuturor palierelor sociale , prin intermediul cenz urii asupra mijloacelor de
informare, ce se transformaseră în i nstrumente ale dezinformării și manipulării generalizate
(Direcția Gene rală a Presei și Tipăriturilor și Consiliul Culturii și Educației Socialiste începând
cu anul 1977) ; înregimentarea întreg ii populații și tentativa de revoluționare, ce era de fapt o
mutilare a condiției umane, sub numele de construcția „omului nou” ; distrugerea economiei de
piață și impunerea unui model rigid, autoritar, ultra -centralizat al economiei planificate . 4
Noutăți le de t ip nedemocratic ale noului regim nu se opriseră aici, mai mult decât atât,
propritatea privată fusese desființată prin actul na ționalizării încă din 1948 și distrugerea
țărănimii prin colectivizarea forțată, prin „noua revoluție agrară” lansată în o ctombrie 1981 și
prin experimentul sistematizării satelor ; controlul total asupra mijloacelor statale de exercitare
a violenței, înainte de toate procuratura, miliția, armata, grănicerii ; distrugerea statului de drept
și impunerea dictaturii proletariatulu i, în fapt dictatura unei caste parazitare (nomenklatura),
exercita tă prin utilizarea celor mai brutale metode teroris te; controlul asupra corpului uman,
prin politica pronatalistă forțată, care a durat până la căderea regimului, și asupra celui social,
prin raționalizarea aprovizionării prin decretele din 10 și 17 octombrie 1981, urmate de
programul „alimentației științi fice” din 1982 .5
Pe lângă elementul ideologic comun, Securitatea, principalul instrument al unui
asemenea regim de ocupație, s -a bucurat și ea de larga expertiză străină de ocupație și influență
sovietică, fapt ce a fost recunoscut oficial, însă nefăcut p ublic. Comitetul Central a avut o notă,

3 Victor Frunză, Istoria comunismului î n România , Editura EVF, București 1999, p.209.
4 Vladimir Tismăneanu (coord.), Raport final , București, 2006, p.15, disponibil la www.wilsoncenter.org
5 Ibidem.

13
nedatată, cel mai posibil redactată cu ocazia anchetelor desfășurate în anii 1967 -1968 asupra
Secu rității, în care erau afirmate următoarele „ după venirea consilierilor sovietici, la
propunerea acestora au fost intro duse unele măsuri organizatorice, metode de muncă, denumiri
de funcții și termeni de specialitate după modelul organelor de Securitate sov ietice”6
Învâțămânul a f ost un alt domeniu în care influența sovieticilor și -a imprimat detaliile
caracteristice , astfel că sistemul era organizat după modelul provenit din U.R.S.S . până la
venirea la conducerea partidului a lui Nicolae Ceaușescu, când a fost decisă revenirea la unele
aspecte ce erau specifice dinainte de aplica rea modelului totalitar care se pare că nu dădea roade
prea multe. Pentru a se face cunoscute și a fi aplicate cerințele și planurile PMR era nevoie de
subordonarea tuturor instituț iilor de învățământ, indiferent de nivel , astfel că s -a urmăr it în
special atragerea cadrelor didac tice, urmată, totodată , de o atragere a copiilor și tinerilor de la
cele mai fragede vârste.
Totuși, organizațiiile studențești au rămas fidele regimului de la București, fiind extrem
de importante pentru întregul sistem comunist . Fiecare organizație de în rolare a tineretului avea
sarcinile bine trasate și stabilite, fiecare activitate organizată fiind supusă unei examinări și
unui control sever din partea aut orităților comuniste. Cadrele didactice erau cu atât mai puțin
scutite de acest control din partea partidului , ele reprezenând elementul formator, implicat
direct în educarea viitorilor patrioți ai statului.7
Asociațiile studențești erau deosebit de import ante pentru întregul sistem comunist,
deoarece, prin intermediul lor, se reușea mai ușor controlare a tineretului , mai mult decât atât, ,
acestea aveau și rolul secundar de a conferi regimului ideea de vigoare și tinerețe și obligația
de a păstra o relație strânsă cu cei aflați la conducere , precum și cu U niunea Tinretului Muncitor
și Casa de Cultură a Studenților.
Orice activitate sau inițiativă propusă și desfășurată din ordinele partidului era urmărită
îndeaproape de autorități și era exagera tă importanța sau efecte le acesteia, pentru o manipulare
în masă. Prin transmiterea cât m ai inexactă a realității se dorea încurajarea tineretului să adere
la ideile comuniste, să accepte situația creată ca fiind una normală, să susțină și să devină fideli
regimului.8

6 Ibidem.
7Asociații Studențești Comuniste. De la rezistența studenților la subordonarea lor, disponibil la
www.historylapse.org.
8 Maria Someșan, Universitate și politică în deceniile 4 -6 ale secolului XX. Episoade și documente , Editura
Universității din București, București 2004, p.263.

14
România nu a reprezentat o excepție în spațiul de influență sovietică din S ud-Estul
Europei, toate statele socialiste din această zonă, în linii mari, având parte de același tratament
și destin în ceea ce privește politica de locuire și a construcțiilor de locuințe. De-a lungul
timpului au fost identificat e câteva puncte comune î n această privință : deținerea unor mijloace
de producție de către stat; planificare centralizată; finanțarea locuirii de la bugetul de stat;
accentul pus pe construirea de apartamen te în blocuri cu mai multe nivele; ritm alert de
construire a necesarului; claitatea redusă a locuințelor sociale și sistemului de distribuire a
locuințelor prin intermediul autorit ăților locale. Toate aceste elemente specifice arată că
domeniul construcț iilor se baza pe o ser ie de principii ce aveau aceeași sursă emitentă, și
anume, Moscova și că nivelul de control exercitat de stat asupra societății, nu era unul
nesemnificativ.9
Mediul cultural românesc , nu a fost ocolit de sovietici, astfel că prezența consilierilor
acestora era de necontestat. Cultura, aflată în plin proces de dezvoltare pe linia realismului
socialist, adică de renunțare la modelul cultural occidental și adaptare la cel nou, sovietic, era
dominată de prezența consilierilor sovietici în literatură, artă, teatru, film etc . Ca exemplu îl
avem pe pictorul soviet ic pe nume Grigorenco , ce a fost consilier la Comitetului Artelor și
Culturii, având ca sarcini control area și hotă rârea în diverse probleme, de la inițiativa ridicării
unei gigant ice statui a lui Stalin, în inima capitalei României, până la chestiuni legate de traficul
de influență, comenzile de lucrări monumentale sau vernisaje10
Consiliul Culturii și Educației Socialiste (C.C.E.S.) a fost organizația delegată cu
atribuții privind supravegherea planurilor editoriale, al traducerilor, al prod ucției interne de
filme și de import de filme, al repertoriului instituțiilor teatrale și muzicale, al aniversărilor și
comemorărilor, al programului de restaurare a monumentelor istorice; de or ganizarea
festivalului „Cântarea României ”, de controlarea pre sei, a Radioteleviziunii și a uniunilor de
creație . O altă comisie avea misiunea de a supraveghea îndeplinirea acestor sarcini, de a
prezenta un raport periodic privind toate aceste aspecte pent ru a fi supuse aprobării conducerii
superioare a partidului, u ltimul cuvânt avându -l Ceaușescu. Se realiza, astfel, un control
ultracentralizat al culturii, ce avea ca scop modelarea conștiințelor încât să corespundă
profilului idelogic al „omului nou”11.

9 Augustin Ioan, Ana Maria Zahariade, Teme ale arhitecturii d in Români a în secolul XX, Editura Institutul
Cultural Român, București, 2003, p. 134.
10 Magda Cârneci, Artele plastice în România. 1945 -1989 , Editura Meridiane, București 2000, p. 27.
11 Vlad Georgescu, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, Editura Humanitas, București, 1992,
p.278.

15
Mass-media a reprezentat un alt domeniu, de inspirați e sovietic ă. Toate ramurile ce o
alcătuiau au fost folosite în trei moduri. În primul rând, mijloacele de comunicare în masă erau
folosite pentru a difuza intstrucțiunile puterii. În al doilea rând, pentr u mobilizarea maselor în
scopul determinării cetățenilor de e xecuta dispozițiile autorităților. În al treilea rând, scopul
cel mai important mass -media a fost de a îndoctrina masele.12
Modelul sovietic a mai adus în România și așa numitul „împuternicit de culte” prin care
politica și cerințele statului interveneau în activitatea bisericilor. Împuternicitul de cult a fost
persoana ce reprezenta statul comunist și recurgea la ingerențe frecvente în viața cultelor pe
care controlează și supraveghează. Prin împ uternicit, politica și cerințele statului ajung eau în
teritoriu la deserventul obișnui t, se obțineau informările legate de activitatea cultelor pe baza
cărora se trecea la alcătuirea sau reformularea politicii regimului și informările care asigur au
control ul cultelor la nivel de teritoriu .13
Activitatea pe care o desfășura se concentra pe transmiterea cerințelor, regulamentelor
centrului și pe supravegherea implementării lor. A avut un impact semnificativ în ceea ce
privește viața cultelor în România comuni stă prin faptul că el era cel care era chemat c a
mediator în conflictele dintre culte, cel ce pedepse a sau recompens a, cel care propune a
pedeapsa sau recompensa pentru nivelul ierarhic superior .14
Modelul sovietic a fost, asfel, prezent în majoritatea aspe ctelor ce țin de viața socială și
politică a României în perioada comunistă, reprezentând originile ideilor regimului de a se
impune, concretiza și dicta linia pe care va merge politica ideologică.

1.2. Politici de partid privind familia

În România, pentru c a politica demografică să se concretizeze, acțiunile politicilor
partidului au fost desfășurate pe trei mari planuri: în primul rând, guvernul comunist a luat
măsuri prin introducerea unei legislații stufoase împotriva avortului și a divorțului, în al doil ea
rând, a promovat măsuri pr onataliste stimulative, acordând ajutoare bănești și diferite avantaje

12 Ilie Rad, Incursiuni în istoria presei românești, Editura Accent, Cluj -Napoca, 2008, p.153
13 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit. , p. 446
14 Sheila Fitzpa trick, The Cultural Front. Power and Culture in Revolutionary Russia , Cornell University Press,
London, 1992, pp. 150.

16
femeilor, familiilor cu numeroși copii, iar în ultimul rând, a acționat prin persuasiune, orientând
prin mass -media opinia publică , spre ideea unui comporta ment reproductiv cât mai fecu nd.
Din cauza numărului din ce în ce mai scăzut al populației, scăderea ratei natalității și
neschimbarea procesului în ultimii ani, regimul a decis adoptarea Decretului nr. 77015 în anul
1966 ce privea reglementarea întreruperi i sarcinii . S-a marcat, astfe l, intervenția regimului în
cele mai intime aspecte ale vieții cetățenilor din România, însă, mai ales în cele ale femeilor.
Această poli tică demografică, ce era în conformitate cu principiile ideologice ce
presupuneau egalitat ea socialistă , a ajuns să afecteze toți ceățenii cu vârste peste 25 de ani,
bărbați sau femei, indiferent de statutul lor marital sau reproductiv. Persoanele ce nu aveau
copii, chiar și cele sterile, fără nici o excepție, erau obligate să plătească un imp ozit lunar.16
Decretul a fă cut ca recurgerea la avort să fie un act criminal, abrogând Decretul
463/1957 care liberalizase practicile de genul acesta. Singurele situații în care avortul era
permis erau: „a) sarcina pune viața femeii într -o stare de pericol… b) unul din părinții sufe ră
de o boală gravă, care se transmite ereditar… c) femeia însărcinată prezintă invalidități grave
fizice, psihice sau senzoriale, d) femeia este în vârsta de peste 45 de ani, e) femeia a născut
patru copii și îi are în îngrijire și f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest” .17 Cu alte
cuvinte, decretul trata trei chestiuni de o importanță reală, și anume excepțiile de la lege,
instituționalizarea prevederilor ei și sancțiunile prevăzute pentru încălcarea ei .
De-a lungul anilor, legea a suferit di ferite modificări, încercând de fiecare dată să
forțeze creșterea ratei natalității, însă fără rezultate. Cele mai semnificative schimbări au fost
în anul 197218 când vârsta legală acceptată la care unei femei îi era permis să facă avort, era de
40 de ani și în anul 198519 când limita legală de vârstă a fost ridicată, din nou, la 45 de ani,
numărul de copii pe care o femeie trebuia să îi aibă s -a mărit la cinci , iar avortul era recunoscut
ca fiind legal doar dacă se făcea într -un sp ital. Pentru că legea anti-avort se schimba, rata
natalității înregistra un salt, asta până în momentul în care românii reușeau să găsească alte
metode prin care ocoleau legea.

15 Decretul nr. 770/1966 pentru reglementarea cursului sarcinii, publicat în „Buletinul Oficial”, nr. 60 din 1
octombrie 1966.
16 Legea nr . 1/1977 privind impozitul pe fondul total de retribuire al u nităților de stat, publicat în „Buletinul
Oficial”, nr. 60 din iulie 1977.
17 Articolul II, decretul nr. 770/1966.
18 Decretul nr. 53/1972, pentru modificarea articolului 2 litera d din Decretul nr . 770/1966, publicat în „Buletinul
Oficial” din 16 februarie 1972.
19 Decretul nr. 411/1985, pentru modificarea articolului 2 din Decretul nr. 770/1966 publicat în „Buletinul Oficial”
din 26 decembrie 1985.

17
Pentru că avortul ilegal continua să fie modalitatea cea mai întâlnită de cont rol a
fertilității, ș i pentru că avea conscecințe nefaste asupra populației, legislația anti -avort a fost
suplimentată cu o serie de măsuri pronataliste, cu scopul de a urmări scăderea ratei mortalității
infantile, a numărului de avorturi și divorțuri, dar mai ales amplifiarea sprijinului pentru
familiile cu mulți copii.
Erau luate în considerare și nevoia de infrastructură: creșterea numărului de locuințe,
creșe, grădinițe, precum și îmbunătățirea asistenței medicale pentru mame și copiii. Un exemplu
a fos t anul promulgării de cretului, în care numărul femeilor însărcinate a explodat brusc și
pentru care nu existau paturi suficiente , necesare îngrijirii acestora. În București, numărul
femeilor di n saloanele de maternitate a crescut de la 4767 în mai 1966 la 8490 în mai 1967 . Nu
puține erau cazurile în care același pat era ocupat de două femei în travaliu ori care abia
născuseră , iar în secțiile de noi născuți câte doi, chiar patru copii într -un pat. Nici condițiile
sanitare nu erau printre cele mai bune, din cauza aglomerării, d ezinfecția saloanelor devenind
mult mai difcilă, uneori imposibilă, situație ce crea condițiile favorabile dezvoltării unor
infecții intraspitalicești grave.20
Au fost înregistrate numere uriașe privind decesul femeilor și al copiilor o ri a celor ce
rămâneau afectați pe viață. Reprezentantele sexului feminin preferau adesea să își riște viața
recurgând la metode nesigure de înlăturare a unei sarcini, decât să aducă pe lume încă un copil
pentru care nici ele sau familiile lor nu puteau of eri un minim m aterial și afectiv necesar .21
Numerele înregistrate de statisticile ce priveau mortalitatea maternă, au arătat că
majoritatea femeilor care figurau în aceste rapoarte erau deja mame a mai mulor copii, ceea ce
a însemnat că în urma deceselor lor, cauzate d e cele mai multe ori de efectele secundare ale
întreruperilor ilegale de sarcină , mulți dintre copii au rămas orfani de mamă . Între 1966 și 1989,
9452 de femei au fost înregistrate în statisticile privind mortalitatea maternă. Însă acest numă r
nu reprezint ă cifrele reale ale mortalității materne pentru că nu include și numărul femeilor care
nu au apelat la asistență medicală pentru complicațiile apărute la efectuarea avortului. De
exemplu, în 1989 s -au înregistrat 169,9 decese materne la 100 0 00 de nașteri, ceea ce reprezenta
„un număr de zece ori mai mare decât ceea ce fusese înregistrat până atunci în Europa… Dintre

20 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit. , p.515.
21 Ibidem .

18
acestea, 87% erau cauzate de întreruperile de sarcină”22 Încă o dată, dovedindu -se consecințele
negative pentru care regimul era responsabil pr in invadarea vieții de familie.
Deoarece se dorea im plementarea imediată a legilor și a politicii cu privire la controlul
natalității , regimul a dat naștere unei rețele complexe de instituții ale statului, integrate pe întreg
terioriul țării , ce constituia un enorm aparat birocratic, facilitând culegerea și transmiterea
informațiilor într -o manieră cât mai organizată.
Ministerul Sănătății era cel responsabil cu monitorizarea aplicării decretului și a
avorturilor realizate, și elablorarea unor rapoarte periodice, realizate în baza unor rapoarte la
nivel național. Controlul regimului asupra acestor evenimente, era realizat cu ajutorul miliției
și a procraturii, prin niște acțiuni speciale de supraveghere pentru reducerea numărului de
înreruperi de sa rcină, desfășurate în capitală și în celelale județe ce înregistraseră un număr
ridicat de astfel de cazuri. Cu toate măsurile de edificiu birocratic și disciplinar create pentru
a promova scopurile politicii demografice a regimului, numărul de avort uri nu a scăzut aproape
deloc.23
O altă politică ce a influențat viața de familie și care a reprezentat una dintre realizările
regimului a fost introducerea învățământului obligatoriu și eradicarea analfabetismului , ce a
crescut nivelul educației în țară. U n asp ect pe care autoritățile nu l-au luat în calcul, însă, a fost
corelația dintre acest nivel de culturalizare și numărul de copii al unei femei, corelație
semnificativă din punct de vedere statistic și în cazul României. Femeile a căror educație era
la un ni vel mai scăzut și a căror pregătire profesională aproape că nu exista, aveau tendința de
a rămâne mai des însărcinate, de a face mai des întreruperi de sarcină și de a constitui
majoritatea în statisticile mortalității materne în urma efectuării unui avort ilegal . 24
Divorțul, reprezintă un fenomen social, ce are implicații, în mod indirect și asupra
natalității, ceea ce a constituit motivul pentru care atenția autorităților a fost atrasă ,
reglementarea axată pe nevoia de maximă moralitate socială, fiind demonstrată și susținută prin
existența și stabilitatea căsătoriei, celula de bază a societății, mediul cel mai potrivit pentru
creșterea și educarea copiilor minori. R egimul arătându -se foarte preocupat de starea și

22 Ibidem.
23 Vladimir Trebici, Ion Ghinciu Demografie și etnografie , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1991,
p.123.
24 Henry P. David, Joanna Skilogianis, A resource to public policies and reproductive behavior in Central and
Eastern Europe from 1917 to present Greenwood Press, London 1999, p. 201.

19
numărul în scădere a populației , a adoptat diferite măsuri pentru încetinirea, chiar împiedicarea
procesului de divorț.
Idealul regimului era reprezentat de familia nouă, socialistă , în viziunea conducătorilor
partidului comunist, iar destrămarea ei nu era acceptată prea ușor de cei care au stabilit pentru
„familia de tip nou” sarcini importante destinate creșeterii rapide și consistente a populației
României. În anul 1966 a fost adoptat Decretul nr.77925 ce prevedea modificarea Codului Penal
în scopul împiedicării procesului de divorț, ce căpătase un caracter cu totul excepțional, fiind
extrem de greu de obținut în practică.
Perioada de așteptare pentru procesele de divorț era una în care se parcurgeau diferite
încercări de reconciliere a cuplului, singurele motive pentru care pronunțarea divo rțului era una
mai ușoară fiind: dacă unul dintre soți era diagnosticat dement sau dacă unul din soți îl
abandonase pe celălalt prin emigrare , iar reconcilierea era impusă prin lege numai atunci când
erau invocate ca motive de divorț infid elitatea, bătaia conjugală, comp ortamentul degradant,
bolile incurabile et c.
Divorțul era privit ca o excepție, concepția fiind ca uniunea maritală să fie considerată
ca fiind încheiată pe viață, iar desfacerea acesteia să intervină doar în urma unor cauz e
temeinice. Mot ivele de divoț urmau să fie reglementate generic prin intermediul unor cadre
generale, astfel încât răspunderea revenea în totalitate judecăorului, de a supune și integra
cauzele concrete, cu care era investit, în sfera largă a „motivelor intemeiate” .26
Pentru cei ce doreau să inițieze un divorț, regimul descuraja și complica acțiunea prin
taxe enorme și proceduri greoaie , nu puține fiind cazurile în care cetățenii cu venituri medii
erau obligați să plătească o taxă ce depășea veni tul lor lunar. Inițial, int ervenția statului a părut
să aibă rezulatul așteptat, numărul divorțurilor scăzând de la 25.804 în anul 1966, la doar 48 în
anul imediat următor, ulterior având o tendință de creștere în anii ce au urmat: 4.023 în 1968,
6.991 în 1969, 7.865 în 1970, 14.472 în 1973, 17.951 în 1974 etc., ceea ce reflectă eșecul
autorităților comuniste de a crea artificial o „familie ideală”.27

25 Decretul nr.779/1966 pentru modificarea unor dispoziții legale privitoare la divorț, publicat în „Buletinul
Oficial”, nr. 64 din 8 octombrie 1966.
26 Oana Ispas, Reglementări în sfera relațiilor de familie, între consolidare și inovare, disponibil l a
www.nos.isem.ro
27 Mătușan Vladimir, Evoluția istorică a divorțului în legislația românească din perioada 1864 -2009, Cluj-
Napoca, 2014, rezumatul tezei de doctorat consultat la www.academiaedu.ro

20
Raționalizarea alimentelor din anii 198028, a semnificat o nouă metodă prin care
partidul se impunea în fața cetățenilor, astfel oamenii au fost împărțiți în cin ci categorii, ce
urmau să primească faimoasele cartele de distribuire a alimentelor în cantități diferite. Au
existat: categoria A, în care intrau minerii, aceștia primeau 700g. de pâine pe zi; categoria B,
din care făceau parte ce i care prestau muncă grea, lor le era repartizată 500g. de pâine pe zi;
categoria C, adică cei care ocupau locuri de muncă obișnuite și primeau 350g. de păine de
miercuri până duminică; categoria D1 și D2 erau membrii ai familiei ce primeau 250g. de pâine
începând de joi sau vineri până duminică; categoria E, populația nesalariată, primea 250g. de
pâine o singură zi pe săptămână.29
În consecință, intervenția statului în interiorul vieții de familie nu a cunoscut limite,
dreptul legitim al persoanei de a își conduce viața personală fiind îndepărt at. Un exemplu
concret a fost situația divorțului în care judecătorul, în cadrul procedurii, devenea responsabil
de acordarea sau nu a divorțului în urma interpretării faptelor ded use judecății ca fiind sau nu,
motivel e deteriorării grave a relațiilor dint re soți. Acesta și multe altele, precum educația,
alimentația, au fost sub controlul regimului întreaga perioadă comunistă.

1.3. Controlul spațiului locativ

Perioada conducerii lui Nicolae Ceaușescu a fost caracterizată , printre altele, de un
control pus asupra tuturor domeniilor, aspectelor ce țin de viața politică sau socială. Chiar dacă
la început, perioada de relativă liberalizare promitea multe, pe parcurs s -a revenit la adoptar ea
rigorii ideologice, marcată prin cr eșterea continuă a prezenței și rolulu i partidului în toate
domeniile ce țin de viața socială.
Existența unui partid care deținea controlul suprem asupra conducerii statului, nu a
putut acoperii toate categoriile , astfel că au fost create asociații, orgni zații, tineret comunist,
pionieri, , comitete de județ, sindicat unic, consilii populare etc. subordonate Partidului
Comunist, pentru ca regimul să moni torizeze toate acțiunile desfășurate în interiorul țării. Până

28 Legea nr.13/1980, privind constituirea, repartizarea și f olosirea pe județe a resurselor pentru aprovizionarea
populației cu carne, lapte, legume și fructe, publicată în „B uletinul Oficial”, nr.111 din 24 decembrie 1980
29 Oana Nicoleta Trandafir, Ingerințele statului asupra vieții private, în Academia Română, Se cția de Științe
Isorice și Arheologice, Istoria Românilor. România în anii 1948 -1989 Vol. X, Editura Enciclopedică, București
2013, p. 834.

21
în anii 1980, dominația partidului și a al iaților lui Ceaușescu asupra societății devenis e aproape
totală, fiind mai pronunțată și opresivă decât în toate celelalte țări comuniste.30
Prin discursul pe care l -a avut Ceaușescu pe 21-23 septembrie 1977 în cadrul
consfătuirii de lucru cu primii secre tari și secretarii cu probleme organizatorice ai comitetelor
județene de partid , se accentua importanța pe care o avea rolul conducător al partidului în toate
domeniile de activitate și mai ales asigura rea acestuia prin intermediul activiștilor. Acesta
afirma că „ Avem un număr mare de organizații de partid la care se adaugă comitetele de partid
comunale, orășenești, municipale, județene, care asigură cuprinderea în bune condiții a întregii
activități. (…) asigură cadrul necesar afirmării rolului conducăt or al partidului în toate
sectoarele de activitat e Toate astea au făcur ca (…) întregul nostru partid să -și poată îndeplini
misiunea de organizare și unire a eforturilor tuturor oamenilo r muncii … ”31
Acțiunile de modelare a societății, întreprinse de par tid, în ceea ce privește imaginea
vieții cotidiene, în România comunistă , au fost printre cele mai agresive față de intimitatea
familială și în același timp un element fundamental al polit icii regimului. Controlul spațiului
locativ a început și s -a accent uat încă din primele zile ale Republicii, continuând chiar și în
timpul lui Ceaușescu.
Deoarece populația era într -o continuă creștere, construcțiile de locuințe, până și cele
mai ieftine, cele de „confort 3” nu făceau față cererii uriașe, s -a ajuns la ad optarea unei noi legi
în anul 196832 ce privea limitarea proprietății personal e la o singură locuință și o casă de odihnă
sau turism . Fapt ce nu a fost respectat, conform unui recensământ realizat în anul 1970, prin
care s -a descoperit că fuseseră omise de la naționalizare numeroase imobile, având peste opt
mii de apartamente, propiet arii în cauză fiind, majoritatea, intelectuali liberi profesioniști și
pensionari sau funcționar i.
Existau și deținători de câte două apartamente sau de câte un spațiu și mai larg, mai
întins, dar pentru că mare parte din aceste clădiri erau construit e din materiale inferioare ori
erau într -o stare de uzură, statul nu mai dorea preluarea directă a a cestora contra unei
despăgubiri, ci impunea vânzarea locuințelor respective alături d e o taxă de timbru destul de
ridicată pentru a asigura profitul.33

30 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit , p. 595.
31 Discursul din 21 septembrie, Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), fond CC al PCR – Cancelarie, do sar
nr. 107/1977, f.265.
32 Legea nr. 9 din mai 1968, disponibilă la www.legislatie.just.ro
33 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit., p. 617.

22
Această problemă a locuințelor a apărut în urma momentului în care partidul a adoptat
o politică de ind ustrializare, ce a eliminat o parte uriașă din populația oamenilor de la sat, cu
scopul de a le oferi locuri de muncă la oraș, ceea ce nu a făcut altceva decât să aglomereze și
mai mult Bucureștiul, situație tipică pentru capitala unei țări în curs de dezv oltare.
Locuințele oferite oamenilor de la sate, obligați să -și mute reședința î n zona orașelor,
deseori, nu erau în cele mai bune condiții, deși erau nou construite, special pentru a mișora
numărul locuitorilor din mediul rural. S-a păstrat modalitatea de acordare a apartamentelor, din
timpl lui Gheorghe Gheorghiu -Dej, prin care o fa milie compusă din soț și soție primea o
singură cameră, iar dacă aceștia aveau copii mai mici de 11 ani, beneficiau de încă o cameră
în plus, suprafața necesară unei familii în aceste condițiii, fiind limitată la maximum 20 m.p.
Camera de locuit reprezen ta „orice cameră în care poate să încapă un pat de om adult”34, adică
orice încăpere ce poate să fie folosită în acest scop, fără a suferi modificări pentru trans formarea
imobilului respectiv.
Transferul în capitală a unor familii din provincie , mediul rur al, în scopul reechilibrării
politice a populației și satisfacerii nevoii de forță de muncă, nu a fost avantajos pentru cei ce
dețineau gospodării ce le satisăcea u toate nevoile. Odată ajunși în capitală, condițiile de viață
ale acestora scădeau mai ales p rin fapul că bucătăria, baia, instalațiile sanitare etc. le erau
dispuse la un acces comun, de seori ducând la iscarea unor conflicte monstruoase.35
Repartizarea lo cuințelor nu se putea realiza fără existența unei evidențe a
apartamentelor și camerelor dispo nibile , care era întocmită de conducerea primăriilor și a
oficiilor de închirieri, adică cei cărora le revenea această sarcină de a distribui spațiul pentru
oamen ii muncii, erau persoanele de curând numite în funcții, provenite dintr -o origine și cu un
comportament ce garanta fidelitate față de politica partidului, astfel controlul regimului
pactic ându -se în continuare și asupra acestui aspect. 36
Redistribuirea spațiului locativ se exercita prin imensa operație de inginerie socială, ce
avea ca scop crearea „omului nou” cu o psihologie bazată pe valori diferite, un sistem ce
urmărea, ca și în multe alte domenii, modelul sovietic. Construcția de noi locuințe era una
tipizată : blocuri cât mai înalte cu apartamente numeroase, modelarea cât mai rapidă a

34 Arhivele Naționale Sibiu, fond Primăria Cisnădie, dosar nr. 181, f. 6 , di sponibil la www.arhivelenationale.ro
35 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit., p.618.
36 Ibidem.

23
constru cțiilor și acoperirea necesarului într-un ritm la fel de alert, făcând ca locuințele sociale
să aibă o calitate destul de redusă. 37
Exista , de asemenea și posibilitatea ca oamenii cu o situație financiară mai bună, să își
achiziționeze propriul apartament printr -un credit pe termen de 15 -25 de ani, cu o dobândă
anuală simbolică, acordat de Oficiu Județean de Construcție și Vânzare a Locuin țelor, cu
condiția ca beneficiarii să desfășoare o profesie și să depună un avans minim din valoarea
locuinței în fun cție de salariul tarifar sau venitul brut lunar pe care îl realizează.
După cum era de așteptat, aceste înc ăperi nu au fost realizate întotalitate conform
cerințelor , ceea ce a dus la nemulțumirea propietarilor. În urma lucrărilor de construcții și
instal ații efectuate pe șantier, beneficiarii revoltați au elaborat numeroase petiții în care
reclamau „plafoane curbe, tâmplărie nechituită și vopsită în mod necorespunzător, uși lovite,
parchet rașchetat mecanic cu multe așchii rămase la vedere, mozaic spa rt și nefrecat, plinte
neexecutate, țevi de apă rece neizolate, closete montate greșit, becuri poziționate prea jos,
contoare de electricitate așezate strâmb, acoperișuri neizolate și fără pantă de scurgere ce
favorizau băltirea apei și înfiltrarea prin plafon, balcoane cu parapeți scunzi și periculoși pentru
copii ”.38
Controlul dezvoltării locuințelor nu se oprea aici, condu cerea intervenind și în acțiunea
de construcție a locuințelor ca proprietate privată. Printr -o hotărâre a Consiliul ui de Miniștrii
al R.S.R., ce ținea de sprijinirea de către stat a cetățenilor de la orașe în construirea de locuințe
personale, se realiza supravegherea fiecărui stadiu în care se aflau diferitele proiecte. O condiție
pe care trebuia să o îndeplinească un cetățean ca să beneficieze de sprijin, era ca la data
solicitării să aibă depusă la C.E.C. o sumă ce reprezenta cel puțin 30% din v aloarea viitoarei
locuințe, adică trebuia să demonstreze că dispune de sursele monetare necesare pentru a începe
procesul de modelare a clăd irii dorite. Împrumutul era acordat pe o perioadă de cel mult 15 ani
și cu o dobândă anuală de 1%.39

37 Marius Traian Cazan, Locuire și alimentație. Studiu de caz 1965 -1977, în Academia Română, Secția de Științe
Isorice și Arheologice, Istoria Românilor. România în anii 1948 -1989 Vol. X, Editura Enciclopedică, București
2013, p. 856 -857.
38 Bocea Ștefan, Cum se acordau creditele pentru locuințe în timpul lui Ceaușescu. Dobânda anuală era mai mult
decât simbolică , articol publicat în iunie 2017, disponibil la www. adevarul .ro
39 Ibidem.

24
Oficiul pentru Construirea de Locuințe Proprietate Personală (O.C.L.P.P.)40 a fost
instituția înființată special pentru aplicarea acestei hotărâri, dar mai a les pentru intermedierea
relației dintre con structor și cetățean , pentru propunerile de amplasamente, pentru numărul
camerelor apartamentelor, pentru asocierile mai multor cetățeni ce doreau construirea unei
clădiri.
Tipul acesta de locuințe a fost except at de la normarea spațiului locativ și scutit de la
impozitul pe clădiri timp de 10 ani de la darea în folosință. Noua modalitate de a ajunge la o
locuință, s -a bucurat de un real succes . Imediat după publicarea hotărârii, un număr uriaș de
cetățeni arătân du-se interesați și chiar mergând la O.C.L.P.P. pentru a se informa asupra
opțiunilor disponibile. Mulți dintre ei a u mers mai departe cu procesul, studiile de la acea
vreme, martie 1967, arătând numărul uriaș de apartamente noi (188, dintre care 130 numai în
București).41
O adevărată dezvoltare a imobilelor începuse să prindă contur, mai ales datorită
asociațiilor între mai mulți solicitanți pentru a construi ceva după necesitățile lor. Deoarece
aceștia doreau îmbunătățirea confortului , costurile deveneau a utomat mai ridicate, astfel că
apartamentele din clădirile respective erau dotate cu camere mai ma ri cu 20 -30% mai mul t
decât secțiunile normale, cu rulouri la ferestre, dulapuri înzidite, izolații fonice suplimentare
(este de menționat că celelalte reședi nțe construite de stat la un nivel normal, aveau pereții
încăperilor mai subțiri realizați, pentru ca supravegherea securității să fie cât mai ușoară și să
nu fie împiedicată în vreun fel), faianță la bucătării și băi, parchet de stejar calitatea I, camere
mai înalte, logii și balcoane mai largi.42
Diferențele erau foate vizibile, în aceste clădiri fiin d proiectate apartamente cu o
suprafață locuibilă cuprinsă între 35 -40 m.p. pentru două camere, față de 20 -30 m.p. într -un
apartament uzual, bucătării cu o su prafață utilă între 8-10 m.p. față de 6 -7 m.p . ceea ce a făcut
ca un apartament de 2 camere, ce normal dispunea de 36 m.p. locuibili, să aibă o suprafață
construită, utilă de 98 m.p.
Cutremurul devastator ce a avut loc în data de 4 martie, anul 1977, a cau zat multe
distrugeri în țară, în special în București, în zona centrală a capitalei, un număr semn ificativ de

40 Hotărârea nr. 1735/1968 de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 9/1968 pentru dezvoltarea construcției de locuințe,
vînzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case proprietate personală de odihnă sau
turism, pub licată în „Buletinul Oficial”, nr. 110 din 13 august 1968.
41 Marius Traian Cazan, op.cit., . p.864.
42 Ibidem.

25
oameni suferind grave injurii sau chiar fiind g ăsiți fără viață sub dărâmăturile clădirilor uriașe,
ale blocurilor, ale locuințelor. A reprezentat momentul „oportun” pentru ca Ceaușescu,
fermecat de reconstrucțiile care se făceau, să decidă că „dacă demolăm tot Bucureștiul, va fi
frumos”43. Astfel că zone însemnate, cu numeroase clăridi de importanță istorică, a fost
remodelate după bunul plac al co nducătorului , în total fiind dărâmate 29 de orașe și refăcute în
proporție de 85 -90% cu imobile tip .44 Pentru că, dezastrul natural cauzat de cutremur a lăsat
și foarte multe familii fără un loc unde să trăiască, s -a decis ca oamenii care au rămas fără
locuințe să fie relocați în noile construcții sociale.45
Toate acestea, au ară tat cum controlul spațiului locativ continua să fie exercitat de către
regimul comunist, prin supravegherea fiecărui loc numit „acasă”, fie el localizat într -un bloc
standardizat sau într-unul construit la cererea celor mai înstăriți, pentru a se asigura c ă orice
amenințare la adresa puterii era înlăturată din timp.

1.4. Rolul mass -media în creionarea modelului social

Statul comunist, în rolul său de îndrumător și propietar ideologic, și-a exeritat controlul
asupra presei și asupra tuturor mijloacelor de comunicare, prin care urmărea să transmită doar
mesajele consonante cu obiectivele sale. Așadar, mass -media nu avea posibilitate de a se
dezvolta liber, singurul factor ce a influența t dinamica ei, fiiind voința partidului, în nic un caz
piața media.
Principiul lui Stalin în ceea ce privește organizarea mass -media în țările situate după
„Corina de Fier”, a fost următoarea „Presa este cea mai ascuțită armă a partidului. Presa este
mijloc prin care partidul vorbește în fiecare ceas al zilei cu masele largi și vorbește în limbajul
lor”. Un mesaj care a fost primit și urmat și de către români, care au structurat utilizarea mass –
media, după model sovietic, în trei categorii: pentru difuzare a instrucțiunilor puterii, , pentru
convingrea cetățenilor să execute dispozițiile autorităților și pentru îndoctrinarea maselor .
Mijloacele de comunicare în masă, au fost cel mai des folosite pentru cea de a treia funcție a

43 Arhivele Naționale ale României, C.C.P.C.R., C., 42/1977
44 Dinu C. Giurescu, Epoca Nicolae Ceaușescu, în Academia Română, Secția de Știin țe Isori ce și Arheologice,
Istoria Românilor. România în anii 1948 -1989 Vol. X, Editura Enciclopedică, București 2013, p 376.
45 Lucian Boia, Strania istorie a comunismului românesc și nefericitele ei consecințe, Editura Humanitas,
București, 2016, p.153

26
presei în regimurile comuniste, care era și cea mai importantă dintre ele, mass -media avâ nd ca
scop construirea „omului nou” comunist.46
Au existat etape specifice în care presa ța contribuit la construcția cultului personalității .
Pentru perioada 1965 -1989 a fost folosită pentru liderul suprem, Nicolae Ceaușescu, în anii lui
de vârf, gazetele, radiourile și televiziunea participând la celebrarea șefilor printr -o etalare
necontenită a virtuțiilor pe care se presupunea că le -ar fi avut.47
Controlul asupra masss -media a fost sporit începând cu iulie 1965, din momentul în
care noul lider al partidul ui, decisese să continue reformele inițiate de Gheorghe Gheorghiu –
Dej în ultimii săi ani de exercitare a puterii. Pentru că se temea de posibilitatea de a pierde
frâiele puterii dacă tolera excesul de liberalism, a înăsprit controlul ideologic și a constr uit prin
intermediul mass -media port-drapelul strategiei sale de consolidare a puterii.48
Cultul personalității al lui Nicolae Ceaușescu, ca lider al regimului, nu s-a construit
doar p rin intermediul materialelor culturale, emisiunile radio -tv și ziarele fiind cele folosite
penru a prezenta pe larg vizitele externe și interne săvârșite de cuplul prezidențial, pentru a
reproduce integral, pe toate canalele mass -media, cuvântările lui . Personalitățile î nsemnate ale
vremur ilor respective aveau sarcina de a-l elogia în termeni grandioși pe „iubitul conducător” ,
ba mai mult, era imperativ pentru articolele gazetarilor să conțină citate din Nicolae Ceaușescu
pentru a primii aprobarea de a fi publicate. Ideol ogia a pătruns chiar și în cele mai specializate
spații jurnalistice, ca de exemplu în publicațiile tehnice sau periodicele pentru copii.49
Fiind conștient de potențialul propagandistic, a impulsionat dezvoltarea televiziunii
care s -a transformat în anexa p artidului. Pentru că avea nevoie de o instituție puternică, a
autorizat începrea lucrărilor, în anul 1966, pentru un nou sediu al televiziunii . Ca model de
inspirație a fost, cel american al BBC, iar ca locație, a fost aleasă Calea Dorobanților. Astfel,
televiziunea română se bucura de unul dintre cele mai moderne centre audio -vizuale de
capacitate medie din Europa.50
În data de 2 mai 1968, canalul 2 al televiziunii române a fost inaugurat, inițial difuzând
programe de doar trei ori pe săptămână, urmând ca o dată cu anul 1972 să emită zilnic, câte

46 Claude -Jean Bertrand, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001, p.35
47 Ibidem.
48 Ilarion Țiu, Mass -media, în Aca demia Română, Secția de Științe Isorice și Arheologice , Istoria Românilor.
România în anii 1948 -1989 Vol. X, Edit ura Enciclopedică, București 2013, p. 959
49 Ibidem.
50Imagini -document de la construcția sediului Televiziunii Române din Calea Dorobanților , Televiziunea
Română, disponibil la www.youtube.ro

27
două ore, iar în anii 1980 să aibă program de cinci ore pe zi, aria de acoperire a acestuia
atingând 15% din teritoriu.51 Această evoluție dovedește faptul că avut o influență destul de
importantă asupra populației, mai ales pentru că era printre puținele cana le de televiziune ce
difuza programe zilnic și era urmărit de o parte semnificativă de oameni.
Nicolae Ceaușescu, reamintea, încă de la începutul mandatului în fruntea partidului, că
principala misiune a presei era să prezinte mesajul oficial al partidulu i și să construiască
cetățeni devotați socialismului, informarea, distrarea, educarea populației fiind sarcini
secundare ale mass -media.52
Părerea pe care Ceaușescu o avea, și anume că televiziunea trebuia să veri fice dacă
politica partidului, a guvernului este cunoscută de întreaga populație, iar emisiunile radio -tv și
gazetele să reflecte părerea maselor largi, reflecta importanța pe care a avut -o mass -media
pentru propagarea ideologiei. Nemulțumirile pe care ac esta le avea în principa l, erau legate de
prezentarea problemelor eonomice în mass -media, de insuficiența materialelor științifice , de
modeul în care erau prezentate relațiile de familie și comportamentul cetățenilor în societate.53
În ceea ce privește a ctivitatea presei, ace asta își făcuse un obi cei din relatarea
realizărilor regimului, îgnorând neajunsurile. Nu discuta evenimenele negative, precum
furturile sau delapidările. Existau unele semne ce arătau influențele provenite din afară pe
diferite căi. Având în vedere faptul că presa era datoare „să ia măsuri pentru dezvoltarea
moralei socialiste”, prin muzica ușoară și programele de divertisment de inspirație occidenală
promovate, nu se considera că se îndeplinea scopul principal, populația română nefi ind
prezentată în adevărat a ei capaciate creatoare, și nici popularizată destul de suficient.54
Nu s e dorea ca prin mass -media , populația să fie informată obiectiv, nici educat ă, nici
distrat ă, se dorea ca prin funcția sa „social politică” să se realizeze propagarea continuă a
ideologiei oficiale și ideologizarea de masă prin ”dezvoltarea conștiinței socialiste a cetățenilor,
în fomarea omului nou și afirmarea multilaterală a personalității umane” realizată prin funcția
sa educativă.
Pentru a elimina imita țiile străine sau neajunsu rile interne, presa a trebuit să sporească
discursul critic, mass -media urmând să intervină militant în vederea înlăturării „neajunsurilor

51 Valentin Nicolau, TVR. Mărire și decădere. Televiziunea publică în România și modelele europene, Editura
Nemira, București, 2009, p.24.
52 Ilarion Țiu, op.cit., p.956.
53 Valentin Nicolau, op.cit., p. 27
54 Mass-media și societate în perioda regimului comunist, disponibil la www.scribd.ro

28
și stărilor de lucruri negative din orice domeniu de activitate, de a combate manifestările cu
caracter antisocial, a baterile de la normele criticii și echității socialiste, de a dezvălui
fenomenele dăunătoare societății noastre și de a acționa pentru înlăturarea lor”55
Partidul comunist, în nevoia de a avea o agenție de presă care să furnizeze i nformațiile
către gazetele din provincie, a creat renumita agenție, Agerpress, cu atribuțiile de a prelua știrile
din sursele sovietice și de a le transmite prin intermediul undelor hertziene ziarelor comuniste
din județe , de a păstra colaborările cu inst ituțiile similare din străinătate, de a trimite
corespondenți în țară și în exterior.
A fost reorganizată prin Decretul nr. 13556 din anul 1973 cu scopul îmbunătățirii
funcționării presei de agenție și intensificarea contribuției instituției la propaganda regimului.
Decret ul nr. 474 din 197757 a reprezentat cea mai severă intervenție a regimului prin facptul că
a transformat agenția în instituția de propagandă a Partidul ui Comunist Român , aceasta
devenind oficial ”organ de partid și de stat”. 58 A contribuit prin întreaga sa activitate, la
îndeplinirea politicii externe și interne a partidului, indormând opinia publică din țară și din
străinătate „asupra politicii interne și internaționale a partidului și statului, realităților vieții
politice, economice, so ciale, științific e și cultural artistice din România, precum și să difuzeze
în țară știrile din străinătate”59
Radioul a reprezentat o altă cale prin care regimul manipula masele, prin emisiunile în
limba română și limbile naționalităților conlocuitoare, „educa, organiza și mobiliza întregul
popor muncitor pentru construirea socialismului în Republica Populară Română”60 și ulterior
exercitând aceleași funcții în Republica Socialistă România.
„Cântarea României” a fost un festival de mare succes în perioada comunis mului, pima
ediție prinzând foarte bine la public, a convins regimul să permanentizeze desășurarea acestuia
sub egida C.C.E.S. A fost definită ca un „ festival al educației și culturii socialiste (…) amplă
manifestare educativă, politico -ideologică, cultura l artistică de creație și interpretare, menită să

55Art. 14 din Legea nr.3/1974 pri vind presa din Republica Socialistă România, publicată în „Buletinul Oficial”,
nr. 48, din 1 aprilie 1974.
56 Decretul nr.135/1973 privind organizarea Agenției Române de Presă Agerpress, publicat în „Monitorul Oficial”
al României, din 1 ianuarie 1973.
57 Decretul nr. 474/1974 privind organizarea și funcționarea Agenției Române de Presă Agerpres, publicat în
„Buletinul Oficial” , nr. 138, din 26 decembrie 1977.
58 Ilarion Țiu, op. cit. p. 987
59 Art. 2., Decretul nr.474/1974, privind organizarea și funcționare a Agenției Române de Presă Agerpres, publicat
în „Buletinul Oficial” , nr. 138, din 26 decembrie 1977.
60 Art. 4 , Decretul nr. 216/1949 privind organizarea Radioficării și Radiodifuziunii din Republica Populară
Română, publiccat în „Buletinul Oficial”, n r. 32 din 23 mai 1949.

29
îmbogățească și să diversifice viața spirituală a țării, să sporească aportul geniului creator al
poporului român la patrimoniul cultural național și universal” . Orice creație artistică, dar și
tehnică, ori ce manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentație teatrală,
etc. trebuiau să obțină aprobarea activiștilor responsabili cu Cântarea României, prezenți în
fiecare întreprindere și în fiecare sat. Principiul care reglementa activita tea acestor paznici ai
culturii socialiste era același cu cel enunțat în tezele din iulie 1971 și reactualizat cu ocazia
Conferinței de la Mangalia din august 1983 consacrată “problemelor muncii de organizare și
politico -educative”61
Mass -media a re prezntat , prin sfera de pătrundere și prin sarcinile importante pe care
le-a avut prin răspândirea politicii partidului în mase, calea cea mai sigură și ușoară de educare
a populației în spiritul patriotismului, al internaționalismului socialist, de promov are a culturii
naționale și universale, de lărgire a orizontului politic și cultural al maselor. Toate acestea fiind
realizate prin prezentarea operelor de literatură, teatru, cinematografie cu un profund conținut
social, spectacole și emisiuni muzicale în altă ținută artistică.62

61 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit., p. 601.
62 Ilarion Țiu, op.cit. p.960.

30
II. Strucura social ă în perioada comunistă

2.1. Femeile

Fiecare perioad ă a istoriei, pe lângă evenimente istorice, personaje marcante sau opere
culturale, se remarcă prin vestimentația, atitudinea, gândirea și viziunea asup ra lor, a oamenilor
ce-au trăit în perioada respectivă. Când ne gândim la comunism, orice generație se raportează
automa t la o imagine s emnificativă. Cei care au trăit în comunism pot descrie mai bine și mai
subiectiv atmosfera de atunci, pe când cei tiner i încearcă să pună cap la cap imagini, discuții și
bucăți de istorie pentru a putea creea o imagine de anasamblu definitorie, care să -i facă să
înțeleagă ceea ce părinții și bunicii au trăit.
Una din imaginile pe care ar trebui să le înțelegem se raporteaz ă la viziunea asupra
femeilor din perioada comunistă. Felul în care acestea erau văzute în societate, drepturi,
ocupații etc. Potrivit Petruței Cîrdei în lucrarea „Femeia comunistă între realitate , docrină și
propagandă ”, comunismul a urmărit egalitatea î ntre bărbați și femei, sau, mai bine zis,
acordarea de responsabilități femeilor , pentru o societate mai productivă, un matriarhat pe ba za
căruia societatea avea să înflorească din punct de vedere economic și social. Femeile
reprezentau pilonul necesar une i societăți în care propaganda constituia un factor important
pentru conturarea mentalității de națiune socialistă.
În ceea ce -i priveșt e pe reprezentanții sexului masculin, aceștia au constituit o parte
importantă a societății, a vieții private, fiind cei care aveau sarcina de a întreține membrii
familiei cu surse financiare în principal, dar și a vieții politice. Analizân d susrsele prima re ale
epocii, structura politică (Biroul politic, Marea Adunare Națională ), după cum de altfel se
poate observa și din centralizarea acestora în Dic ționarul membrilor PCR63, viața politic ă a
întregii prerioade a fost dominat ă de bărbați.
Lenin, în discursul pentru emancipara femeii nu milita în mod special pentru feminism,
el făcea din asta posibilitatea unei oporunități a revoluției. Opinia exprimată a lui Lenin în
disursurile prop rii, făcea obiectul egalit ății dintre femei și bărbați care ar trebu i să existe în
drepturi și îndatoriri, de asemenea, susținea instruirea femeilor în scopul luptei pentru clasa
proletară. Toate acestea fiind realizate pentru uniformizarea claselor, nu exclusiv pentru

63 Florica Dobre (coord.), Membrii C.C. al P.C.R. 1945 -1989. Dicționar, Editura Enciclopedică, București, 2004

31
categoria femeilor, pe care le vedea nu ca pe o cate gorie dezavantajată ce trebuia salvată, ci ca
o parte integrantă a proletariatului, ce putea fi folosită în ascenssiunea socialis mului. . ”64
Statutul de egalitate pentru femei a reprezentat, de -a lungul timpului, mai degrabă
afirmarea legală a doctrinei comun iste decât reglementarea situației legată de inegalitatea între
sexe. În concepția noilor oameni ce se aflau la conducere, feme ile, erau o categorie omogenă,
fiind considerate alături de țărani și cei ce reprezentau minoritățile naționale, exponenții
schimbării sociale asupra cărora s -au concenrat eforturile politice și atenția propagandei.
Comuniștii, erau de părere că egalitate a sexelor însemna faptul că proletarii, indiferent de sex,
erau definiți din punct de vedere social, economic și faptul că avea u în comun puterea lor de a
munci.65
Pentru femeile din perioda regimului socialist, respons abilitatea cea mai importantă ce
le revenea, așa cum afirm a Nicolae Ceaușescu în discursul din 23 iunie 1966 era legată de
educația tinerei generații, de contribuirea la clădirea unui viitor fericit pentru copiii lor , la
înflorirea Republicii Socialiste România ”66 , cu alte cuvinte, rolul lor , esential, era de a fi mame
și nicidecum de a avea un serviciu, sau de a se implica în viața politică.
Cu toate acestea, reprezentantele sexului feminin făceau de toate, o zi obișnuită din
viața lor, arătând , potrivit Mihaelei Miroiu, astfel: „Portretul u nei zile banale de iarnă din viața
unei neveste în comunismul anilor ’80 era cam acesta: trezit la ora șase dimineața, coadă la
lapte, pregătit copii pentru școală, plecat la serviciu pe scara autobuzului, înghețat de frig iarna,
coadă între orele 16 -18, întors, hrănit familie, curățenie, încălzit paturile cu sticle cu apă caldă,
culcat copii, spălat cu apă din oală, încălzită cu fierbătorul. ” 67 Statutul de super -femeie, folosit
în vremea respectivă, nefiind doar o glumă, ci chiar o insultă pentru toate ac tivitățile depuse de
acestea.
Deoarece proletariatul, adică reprezentantul clasei muncitoare , era cel care prin
activitatea sa, reușea să ajute la dezvoltarea societății, femeile au reușit să obțină , printre altele,
dreptul la muncă în aceleași locuri, cu aceleași remunerații ca ale bă rbaților . Chiar dacă
femeilor le erau caracterisice meseriile precum cea de medic, cadru didactic, în agricultură,
industria ușoară, potrivit gingășiei, delicateței, fineței, răbdării, simțului estetic etc. pe care le
aveau , s-au implicat și în meseriile precum constructor, geolog, mecanic . Femeia proletar se
bucura de o promovare intensă, în scrierile prioadei, prin prezentarea unor femei ce se simțeau

64Petruța Cîrdei, Femeia comunistă între real itate, doctrină și propagandă, disponibil la www.ssoar.info
65 Ibidem.
66 Nicolae Ceaușescu, Creșterea ro lului femeii în viața economică și social -politică a României Socialiste , Edtura
Politică, București, 1980, p. 99.
67 Radu Alexandra, Imaginea și rolul fm eii în perioada comunistă, articol disponibil la www.historia.ro

32
împlinite și erau fericite la serviciu, meodă folosită de partid pentru a facilita controlul
regimului, care ar fi fost mai greu de realizat dacă femeia ar fi rămas în continuare în mediul
căminului.68
În Constituția din octombrie, anul 1965, relevante pentru atenția asupra femeii și a
egalității femeilor cu bărbații, sunt articolele 1 8 și 23 stipulează „Cetățenii Republicii Socialiste
România, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate
domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale siculturale. Statul garanteaz ă egalitatea
în drepturi a cetățenilor. Nici o îngrădire a acestor drepturi și nici o deosebire în exercitarea lor
pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei nu și ntingaduite. Orice manifestare având
ca scop stabilirea unorasemenea îngrădiri, propaganda naț ionalist -șovină, ațâțarea urii de
rasă sau naționale,sunt pedepsite p rin lege. ”69 ; „În Republica Socialistă România, femeia are
drepturiegale cu bărbatul. Statul ocrotește căsătoria și familia și apără interesele mamei si
copilului “70
Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966, a fost adoptat în urma deciziei Consiliului de
Stat al Repulicii Socialiste România cu scopul de a reglementa întreruperea cursului sarcinii,
ce reprezenta un act cu grave consecințe asupra sănătății femeii, dar mai ales pentru a crește
natalitatea și sporul natural al populației.71
A avut un efect major as upra femeilor, care, în ciuda acestei restricții, continuau să
apeleze la metoda avortului, iar pentru că procedeul se realiza în contiții nesanitare deseori, se
ajungea la decesul persoa nei în cauză. Ca toate aceste acțiuni împotriva legii să se sfârșeas că,
în timp, s -a ajuns ca muncitoarele din fabrici să beneficieze de un control lunar la ginecolog,
pentru a se verifica dacă dețineau o sarcină sau nu.72
România lui Ceaușescu este un caz extrem de intervenție a statului în viața cetățenilor
săi, violându -le intimitatea, inclusiv cea legată de existența lor biologică. Dominarea sferei
publice de către stat solicită mai degrabă dedicarea altruistă sau sacrificiul persoanei în
beneficiul ace stuia, decât acțiunea individului în propriul său intere s.73 Dominarea de către stat
a vieții publice și uzurparea multora din prorogativele vieții private au transformat prezența
acestuia într -un element familiar al vieții cotidiene al fiecărui cetățean , cel mai discutat suiect
fiind politica reproducerii. Prin int ervenția statului, Ceaușescu nu a condus prin teroare fățișă

68 Aneta Spornic, Cartea fetelor Editura Politică, București, 1977, p. 118.
69 Art. 18, titlul II din Constituția din 1965, publicată în „Buletinul Oficial” nr. 1 din 21 august 1965
70 Ibidem , art. 23
71 Decretul nr. 770 in 1 octombrie 1966 publicat în Buletinul Oficial nr 60 din 1 octombri e 1966.
72 Documentar Născuți la comandă – Decrețeii , regia Florin Iepan, anul 2005.
73 G. Kligman, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceaușescu , Editura Humanitas,
București, 2000, p. 15.

33
ci ținând poporul sub control mai degrabă prin manipularea unor diverse forme de violență
simbolică, îndeosebi prin frică .74
Repreze narea femeilor în structurile instituționale și politice ale statului, era una destul
de slabă, mai mult la nivel vizual. În sfera publică, ce era supusă controlului statului, femeile
(și minoritățile), erau prezente în posturi influente, însă doar simboli c, reflectând un sistem care
recunoștea doar for mal participarea femeilor (și a minorităților ) în funcții de conducere .75
O metodă folosită ca mijloc de propagandă, pentru a promova modelul sovietic în
rândul femeilor, a fost revista „Femeia ” ale că rei coperți și conținut o prezentau deseori în rolul
de mamă și de muncitoare. Avem ca exempl e coperțile de la începutul anilor 1980 ce ilustrau
o familie numeroasă, patru copii alături de părinți76, o mamă înconjurată de doi băieței și două
fetițe77, trei femei în timpul slujbei78 ori copiii alături de d iverse simboluri ale comunismului :
un copil vesel, îmbrăcat în hăinuțe roșii, ce simboliza tinerețea, iubirea și energia, pe un fundal
ce se compunea din două blocuri și o macara79, imagine a ordinii sociale sau u n copil cu o
sorcovă în mână, ce accentua l egătura dintre tradiție și nouate .
Alte reviste reprezentative au fost „Săteanca ” și „Gospodina ” ce marcau importanța
femeilor în treburile din gospodăria casei , imaginea femeii de la țară având o simbolistică
puternică. Reprezentând simbolul fertilității , al devotamentului, al răbdării, al sacrificiului ,
acestea creau imaginea omului nou, un om „cu o conștiință aparte și înalte trăsături morale ”80,
realizând , asfel, procesul apropierii dintre sat și oraș, dispari ția claselor și omogenizarea
societății,
Organizațiile de femei au fost considerate reprezetantele legitime ale in tereselor și
nevoilor femeilor, cea mai importantă fiind Consiliul Național al Femeilor, al cărui scop era de
a promova politica partidului î n rândul femeilor și politica pentru femei în cadrul celei generale
a partidului. Uniunea Femeilor Muncitoare, o a doua organizație semnificativă, a fost locul
unde se discutau problemele specific feminine , născute din prezența lor în câmpul muncii.
Acces ul femeilor la activitatea di n viața politică, în pofida egalității legale, era destul
de restrâns, față de cel al bărbaților, nu se găseau în aceeași relație cu statul.

74 A. Neculau, Viața cotidiană în comunism, Editura Polirom, Iași, 2004, p.348.
75 Henrietta Moore, Feminism si antropologie, Editura Desire, Cluj -Napoca, 2005, p.173.
76 Revista „Femeia” , nr. 9, septembr ie 1980.
77 Revista „Femeia -almanahul întregii familii”, 1985.
78 Revista „Femeia”, iunie 1980.
79 Revista „Femeia”, nr. 1, 1980 .
80 Codul principiilor, a normelor muncii și a vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste, Politică, București,
1981, p. 5.

34
În România comunistă, femeia a trăit într -un mediu potrivnic dezvoltării și integrări i
independente în societate. Într-un fel, societatea comunistă a preluat din mers prejudecățile și
stereotipurile societății patriarhale românești pre -comuniste, iar în altul, inițiativele de
modernizare ale statului comunist au însărcinat femeia cu o dubl ă povară, astfel, defeminizând –
o în spațiul public prin anularea identiății sale specifice și în spațiul privat prin exploatarea la
maximum a capacităților sale.81

2.2. Copi ii
Motto: „ Noi în anul 2000
Când nu vom mai fi copii
Vom face ce -am v ăzut cândva
Toate visele îndrăznețe
În fapte le vom preschimba
Vom fi me șteri iscusi ți”82

Copi lăria în perioada anilor 1965-1989 era una foarte diferită de cea de acum, întrucât
tehnologia nu se dezvoltase atât de mult ca în pre zent și nici televiziunea nu di fuza mai multe
prrograme din dorința partidului de înregimenta poulația , ceea ce îi obliga într -un fel pe mai
micii familiilor să petreacă majoritatea timpului afară, având ca activit ăți diverse jocuri
specifice acelor vremuri : elasticul, lapte gros, șotronul, de-a v-ați ascunselea etc.
Jucăriile erau destul de puține și foarte greu de găsit , printre cele mai întâlnite fiind
păpușile din plastic pentru fetițe, animăluțele confecționate dintr -un cauciuc moale și
macaralele, soldățeii în miniatură p entru băieț ei.83 Acestea constituiau și cadourile primite de
copii în preajma sărbătorilor, de la Moș Crăciun care era numit Moș Gerilă pe atunci și care
era așteptat cu la fel de multă nerăbdare și entziasm ca în zilele noastre. 84
În ce ea ce prive ște modalitatea în care erau formați în cadrul ș colii în perioda comunistă ,
au existat mai multe modificări de -a lungul anilor. Cum modelul sovietic folosit până la
începutul perioadei ceaușiste nu a dat foarte multe roade, conducerea P.M.R. a decis reveni rea
spre unele elemente caracteristice învățământului dinainte de anul 1948 prin adoptarea legii nr

81 Cristina -Liliana Oleanu, Elena -Simona Gheonea, Valentin Gheonea, Femeile în Rom ânia comunistă, Ediura
Politeea -SNSPA, București, 2003, p. 12 .
82Horia Moculescu, „Anii 2000”, 1970 disponibil la www.youtube.ro
83 Imagini ce ilsutrează jucăriile dispo nibile la www.muzeuljucariilor.ro
84 Cum era copilăria în comunism, disponibil la www.dig i24.ro

35
11 din 13 mai 196885 ce ținea seamă de „valoroasele tradiții ale învăț ământului românesc și
experiența înaintată a pedagogiei universa le…”86.
Astfel că : accesul la educație a fost garantat pentru toți indiferent de rasă, naționalitat e,
sex sau religie, cele 10 clase obligatorii au devenit 11, iar ulterior 12, liceele au primit nume
proprii, notarea a revenit de la 1 la 10 maximu m, manualele unice au început să fie redactate
de profesori români apoi aprobate de minister și distribuite gratuit, au fost înființate licee cu
predare într -o limbă de circulație, taxele de școlarizare au fost scoase și învățământul a rămas
organizat numa i de autoritatea stata lă. S-a introdus în vățarea unei limbi străine de largă
circulație internațională din clasa a III -a primară, urmând ca din clasa a V -a sa fie predată o a
doua limbă.87
Anul școlar era împărțit în trimestre, învățământul fiind structurat în: ciclul p rimar (clasele
I-IV), gimnaziu (clasele V -VIII), treapta I de liceu (clasele a IX -a si a X -a), treapta a II -a de
liceu (clasele a XI -a și a XII -a). Pentru a studia mai departe, după terminarea gimnaziului,
elevii t rebuiau să susțină un examen de admitere l a liceu, iar pentru a trece în clasa a XI, aceștia
aveau un nou examen de dat : treapta I pe care dacă nu îl promovau nu puteau c ontinua cursurile
la zi la liceu, ci erau redirecționați către o școală profesională. La terminarea anilor de
liceu,luarea exam enului de Bacalaureat era necesară admiterii la studiile superioare.
Pe 25 decembrie, în anul 1974 la Congresul al XI -lea al P.C.R. secretarul general al
partidului a enunțat noi principii în materie de înv ățământ ce făceau ca : școala generală să
asigure o pregătire unitară în concordanță cu cerințele economiei naționale, liceele de
specialitate, îndeosebi cele industriale și agricole să cuprindă cel puțin 70% din numărul total
al elevilor, învățămânul supe rior să con tinue dezvoltarea puternică asi gurând satisfacerea
deplină a necesităților de cadre pentru toate sectoarele acivității economico -sociale.88
În anul 1976 , pe 10 decembrie, apare organizația comunistă „Șoimii Patriei” ce avea rolul
de a contribui la „ educarea moral -civică a copiil or, în spiritul umanismului, a l dragostei și
respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român” , cu alte cuvinte,

85 Legea nr. 11 din 13 mai 1968, privind învățământul din Republica Socialistă România, în „Buletinul Oficial”,
partea I, nr 62/1968.
86 Expunerea de motive din le gea nr 11/1968, privind învățământul din Republica Socialistă România, în
„Buletinul Oficial”, partea I, nr 62/1968.

87 Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu, Ilarion Țiu, România și comunismul. O istorie ilustrată , Editura
Corint, București 2010, p.110.
88 Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste m ultilateral dezvoltate și înaintare a
României spre comunism , Editura Politica, București 1975, p.93 -94.

36
asigurarea că micuții de la grădiniță, începând cu cei de vârsta de 4 an i, învață ce înseamnă
noțiunea de comunism , că se r elizează educarea moral -civică în spiritul umanismului, al
dragostei și respectului față de partid, patrie și popor , că sunt capabili să recunoască drapelul
P.C.R. portretul lui Nicolae Ceaușescu și al „a cademicianei de renume mondial” Elena
Ceaușescu . Aceștia a veau și o uniformă specifică, formată din pantaloni albaștri, cămașă
portocalie, cravată triunghiulară și pălăriuț ă albastră .89
Începând cu clasa a II -a și până la vârsta de 14 ani aceștia deveneau „Pioneri” printr -o
ceremonie de o importanță exagerată unde, proaspătul membru depunea un jurământ prin care
se angaja să își iubească patria, să învețe bine, să fie harnic și disciplinat și nu în ultimul rând,
să își cinstească “cravata roșie cu tricolor”. Ca în cazul celor mici și pionerii trebuiau să poarte
o uniformă, băieții aveau c ămașă albă din nailon, cu epoleți, beretă albă cu un moț la mijloc,
cravată roșie cu inel de plastic și insignă de metal cu stema țării , iar fete le o fustă sau sarafan
și o bentiță albă pe cap.90
După încheierea ciclului de „pionerat” , când copii dev eneau adolescenți și ajungeau la
liceu, majoritatea intrau în Uniunea Tineretului Comunist (U.T.C.) acceptând regulile și
îndatoririle care le erau însușite, nerespectarea acestora ducând la excluderea tânărului din
U.T.C., și automat și de la viața socială.
U.T.C. reprezenta organizația de tineret a Partidului Comunist Român , ultima și cea mai
important ă din care făceau parte copiii , în care puteau rămâne chiar până se maturizau complet ,
la vârsta de 30 de ani , urmând chiar ca cei care se făceau remarcați, cei mai buni dintre ei să
intre în partid și să își continue activitatea acolo.
În U.T.C. se urmărea înregimentare a tineret ului rom ân din fabrici, universități, școli,
unități militare în vederea transformării acestuia într -un susținător fidel al regimului dictatorial.
Era supus unui învățământ politic și unei educații în spirit marxist -leninist prin îndrumare,
supunere și un control permanent , acesta luând la cunoștință numai despre realizările mult
exagerate ale partidului.91
Membr ii U.T.C. puteau devenii cei care au împlinit deja vârsta de 14 ani, elevi din clasa
a VIII -a cu merite deosebite la învățătură, iar din cla sele a IX -a și a X -a puteau fi primiți și cei

89 Mihaela Mihăilescu, „Școala comunistă” , 2014, p.3, disponibil la www.istoriesicultura.ro
90 Ibidem.
91Cristina Pop, Uniunea Tineretului Comunist. Îndoctrinarea politică a tineretului , disponibil la
www.hitorylapse.org

37
mai puțin sârguincioși. Odată intrat , erai supus unui ceremonial anume , organizația funcționând
ca o anticameră a partidului, pregătindu -te astfel pentru a deveni ulterior membru de parti d.92
”U.T.C. a fost un ajutor de nădejde pentru partid. Acesta își completa permanent
rândurile. Partidul era cel care îi hotăra atribuțiile. Se urmărea educarea neîncetată a tinerei
generații în spiritul dragostei față de patrie și al internaționalismului proletar, creșterea unui
tineret călit, dârz și curajos, plin de elan revoluționar în construirea socialismului. Sub
conducerea organizațiilor de partid, organizațiile uteciste desfășurau o intensă muncă politică
în rândul tineretului. ”93
Anul 1978 este momentul în care noi modificări au fost aduse în materie de învățământ,
o nouă lege a educației și învățământului fiind adoptată pe 21 decembrie.94 Obiectivele
fundamentale ale învățământului așa cum au apărut prezentate în preambul au fost stabilite pe
temeiul „ Progr amul Partidului Comunist Român de edificare a societății socialiste multilateral
dezvoltate și înaintare a României spre comunism” . Aceasta a treia lege din perioada
comunismului constituind rezultatul unor principii și a unei gândiri socialiste, prezintă în mod
categoric subordonarea învățământului față de politica de partid.95
Legea includea o sumă din formulările celei adoptate în anul 1968, însă avea niște
trăsături în plus . Unele dintre ele au fost : o mai accentuată politizare, o ierarhizare a
disci plinelor și principiul integrării învățământului cu producția. Ierarhizarea disciplinelor
presupunea existența unor științe fundamentale exacte ca matematica, fizica, chimia, biologia,
„însușirea concepț iei revoluționare despre lume”, „cunoașterea istoriei și culturii patriei”96, iar
practica productivă era menită „să asigure elevilor cunoștințele și deprinderile necesare pentru
muncă prin…realizarea unor produse utile”.97
Manualele de studiu , au fost put ernic ideologizate și folosite ca instrument de
propa gandă, refăcute în așa fel încât să fie favorabile procesului de educare și înregimentare a
elevilor , conform dorințelor regimului. Un exemplu, poate să fie chiar manualul de istorie

92 Cristina Diac, File din istoria U.T.C ., disponibil la www .jurna lul.ro
93 Cristina Pop, op.cit.
94 Legea nr. 23/1978 privind educația și învățământul, publicată în „Buletinul Oficial”, nr. 113 din 26 decembrie
1978.
95 Tudosoiu Silvia – Nicoleta, Educația în sistemul comunist din România (anii 1965 -1989 ), rezumatul tezei de
doctorat, Bucuești, 2010, p. 12 -13 disponibil la www.scribd.ro
96 Art. 10 din „legea educației și învățământului” nr. 23/21.12.1978.
97 Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu, Ilarion Țiu, op.cit., p 112.

38
pentru clasa a IX -a98 care, după dorința obsedantă a lui Nicolae Ceaușes cu de a rămâne în
istorie, a fost modificat, prezentând fapte și evenimente false, vrând să realizeze o legătură între
el și Burebista/Decebal, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân și Mihai Viteazul. Istori a s-a bazat
pe directivele de la Moscova, schimbându -se originea neamului românesc prin relatarea
evenimentelor ce arătau că poporul român este de sorginte slavă, nicidecum latină.
Pe lângă aceste trei mari legi, sistemul educațional a fost complet at prin adoptarea unei
serii de reglementări legisla tive : legea nr. 2 din 18 martie 1971 ce stabilea modul prin care
urma să se desfășoare p erfecționarea pregătirii profesionale a lucrătorilor din unitățile
socialiste , decre tul nr. 261 din 29 iulie 1971 p rin care Ministerul Învățământului urma să fie
condu s de Colegiul Ministerului format din ministru, primul adjunct al ministrului, adjuncții
ministrului și secretarul general, directori generali și directori din minister, din conducători ai
unor unități su bordonate, precum și din cadre didactice, oameni de știință și alți specialiști , și
legea din 12 iulie 1976 ce adoptă un articol unic prin care studenții puteau fi integați în
producție mult mai ușor, în funcție de specialitatea lor. 99
Toate aceste de crete -legi adoptate în afara legilor învățământului aveau ca scop
îmbunătățirea sistemului educațional românesc, care deși se îndepărta de modelul sovietic,
tindea tot mai mult spre un sistem comparativ cu al altor state comuniste .
Pentru anii ’80, în special începând cu anii 1984 -1985 programa școlară a devenit mult
prea încărcată, la programul săptămânal adăugându -se munca voluntară pentru participare la
strângerea recoltelor , colectarea de materiale refolosibile (recuperare, refolosire și reciclare
constituiau cei 3 „R”). Pentru că s -au introdus restr icțiile de căldură, în 1984 și după, clasele s –
au ținut timp de 4 -5 luni pe an la temperaturi de 12 -14°C maxim, la toate acestea adăugându –
se situația alimentară în deteriorare și lipsa de apă caldă pentru spălat care făceau ca existența
lor să fie una dif icilă.100

98 Elisabeta Hurezeanu, Maria Totu, Gheorghe Smara ndache, Istoria modernă a României. Manual pentru clasa
a IX-a”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.
99 Tudosoiu Silvia – Nicoleta, op.cit., p.5.
100 Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu, Ilarion Țiu, op.cit., p. 113.

39
2.3. Minoritățile

a. Maghiarii
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu -Dej și venirea la conducere a lui Nicolae
Ceaușescu, politica partidului față de situația minorităților trece printr -o perioadă mascată de o
relativă liberalizare .
În fapt, în România se petreceau schimbări destul de mari, printre care , dintre ele
menționăm adoptarea noii Constituții din august, anul 1965 ce a reintrodus termenul de
„naționalitate conlocuitoare” și reînființ area unei comisi i a Secretariatului C.C. mand atată cu
gestionarea p roblemelor minorităților naționale , ce fusese desființată în anu 195 9.101
În 1967 Regiunea Autonomă Maghiară a fost desființată , trecându -se la o organizare
administrativ -teritorială care nu ținea cont de opțiunile minorităților maghi are. La ședința din
octombrie 1968 s-a decis extinderea drepturilor lingvistice ale minori tăților în educație și mai
multe domenii ale vieții culturale, îniințarea Consiliului Oamenilor Muncii de Naționalitate
Maghiară din România .
În 1970 au fost înființ ate editura „Kriterion”, redacția maghiară a TVR și săptămânalul
cultural „ A Hét ” ce au reprez entat câteva organe mass -media destul de importane pentru viața
culturală a maghiarilor . În 1971, deoarece lipsa educației în limba minorit ăților forma constant
subiectul nemulțumirilor elitei intelectuale, au luat naștere 6 licee cu predare doar în limba
maghiară, : Liceul nr. 1 din Miercurea Ciuc , Liceul nr. 1 din Sfântu Gheorghe , Liceul
Alexandru Moghioroș din Oradea, Liceul Bolyai Farkas din Târgu Mureș , Liceu l nr. 5 din Satu
Mare și, în sfârșit, la Timișoara, Liceul cu predare în limba maghiar ă102, plus alte câteva clase
profesionale, care însă vor fi desființate ori transformate în clase cu predare în limba română
în doar câțiva ani mai târziu.
Data de 13 mai 1 973 a fost data când decretul 278 a impus un număr minim de elevi
necesar pentru înfii nțarea unei clase cu predare în limba maghiară (pentru învățământul general
25, iar pentru cel liceal 36) ceea ce a făcut ca numărul elevilor maghiari nevoiți să învețe î n
școli în limba română , să crească considerabil, p otrivit unor statistici ale Ministerului
Educației,103 Comitetul pentru Presă și Tipăriuri, în 1975 a redus drastic dimensiunea și tirajul

101 Vladimir Tismăneanu ( coord.), op.cit., p.526.
102 Olti Agoston, Gido Attila, Minoritatea maghiară în perioada comunistă , Editura Kriterion, Cluj -Napoca, 2009,
p.222.
103 G. Vincze. Traiectorii forțate ale istoriei, politici realiste minoritare , Pro -Print, Mier curea -Ciuc, , 2003, p .
349.

40
tuturor produselor mass -media și a crescut în același timp prețul ac estora, reușind ca treptat să
le elimine de pe piață.104
În 1984 au fost oprite e misiunile în limbile minorităților ale redacțiilor teritoriale TVR
și din colecțiile muzeelor au fost retrase materialele legate de istoria minorităților . În 1985
noțiunea de „n aționalitate conlocuitoare” a dispărut din discursul public, fiind înlocuită cu
„muncitori români de origine maghiară” , iar denumirea Consiliului Oamenilor Muncii de
Naționalitate Maghiară a fost schimbată în Consiliul Oamenilor Muncii Români de
Naționalit ate Maghiară . Toate acestea au avut un impact destul de mare asupra maghiarilor ,
care erau excluși cu pași mărunți din spațiul public. 105
Perioda cuprinsă între anii 1972 -1989 a fost caracterizată în mare parte de programul
naționalismului communist al lui Ceaușescu, ce urmărea crearea unui stat omogen din punct
de vedere etnic, desf iințarea treptată a învățământului cu predare în limba maghiară, limitarea,
blocarea accesului la anumite profesii, iar în partid, Securitate și armată reducerea drastică a
numă rului minoritarilor maghiari.106
Situația minoritarilor maghiari în România, privită din perspectiva etno -politicii, a fost
definită de asigurarea libertății de folosire a limbii materne în viața particulară, construirea și
funcționarea unei societăți minori tare paralele, asigurată de autonomie națională, în cadrul
căreia politica minoritară de apărare a intereselor să poată fii realizată , fapte care nu au ajuns
niciodată la garantarea legală reală a apărării drepturilor minoritare prin procesele politice
declanșate.107

b. Germanii
Germanii din România nu reprezintă un grup etnic unitar, ei constiuie o serie de grupuri
independente, ce se deosebesc prin originea lor și prin regiunea în care s -au așezat, astfel avem:
sașii – cel mai cunoscut grup, adesea identif icat cu germanii din România, șvabii sătmăreni și
șvabii bănățeni, landlerii protestanți din zona Sibiului, țipțerii germani din Maramureș,

104 Rumania’s violations of Helsinki Final Act provisions protecting the rights of national, religious and linguistic
minorities , New York, Committee for Human Rights in Rumania, 1980, p. 49.
105 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit ., p.527.
106 Nándor Bá rdi, Problemele de bază și periodizarea istoriei minorității maghiare din România , „Studia
Universitatis Cibiniensis”, Series Historica XIV/2017, p. 131.
107 Ibidem, p. 132

41
germanii bucovineni, cu prezență masivă la Gura Humorului, Suceava, Rădăuți, Vatra Dornei
și Cernăuți, germanii regă țeni și germanii dobrogeni . 108
Când vorbim de germanii din România lui Ceaușescu, pentru început, vorbim despre
problema reîntregirii familiilor și repatrierea acestora în Repulica Federală Germania precum
și modalitatea în care a fost efectuată acțiunea. În 1965 un secretar de stat german, venit în
vizită în România, a c omunicat primului ministru I. Gh. Maurer și ministrului de exerne C.
Mănescu disponibilitatea RFG de a recompensa financiar aprobările de emigrare , iar potrivit
lui Denis Deletant, la stabil irea relațiilor diplomatice dintre România și RFG a fost semnat un
acord secret , prin care RFG se obliga să achite guvernului român o taxă pe cap de cetățean
contra aprobării de emigrare . Sumele plătite au variat între 4000 și 10 000 de mărci, în funcție
de vârst a și calificare a profesională , banii fiind transf erați în contul guvernului României sub
formă de credite109
Procesul de omogenizare a societății, făcut cunoscut de Ceaușescu în carul Conferinței
Naționale din 19 iulie 1972, a avut efecte și asupra minorităților germane cărora le -a fost
interzisă folosire a numelor originale germane ale localităților în mod oficial ( „Hermannstädter
Zeitung“ și-a schimbat denumirea în „Die Woche”), iar repertoriul spectacolelor trebuia să
conțină initial 20, apoi peste 50% dintre piese în limba română, trebuind să fie și rea lizate de
autori români.
Ultmiul deceniu a fost accentuat de dorința de a profita cât mai mult de disponibilitatea
R.F.G. de a plăti sume de bani pt a recupera populația de pe teritoriul României, a stfel că dup ă
1980, taxelor, pe cap de persoană emigrată, plătite oficial de guvernul german, li s-au adăugat
bunuri sau sume de bani în valută plătite de membri i familie i pentru a urgenta acordarea
aprobării de plecare , iar Consiliul de Stat a adoptat „Decretul privind obligațiile persoanelor
care cer și li se aprobă să se stabilească definitiv în străinătate de a plăti integral datoriile pe
care le au față de stat, organizații socialiste și persoane fizice, precum și de a restitui unele
cheltuieli suporta te de stat cu școlarizarea lor”110. Totuși, sumele c erute erau exorbitant de mari,
astfel că au fost scoase unele din plățile cerute, în urma prostestel or din partea R.F.G. și chiar
a S.U.A.

108 Istoria etnicilor germani , disponibil la www.istoriaetnicilorg ermani.ro
109 Dennis De letant, Ceaușescu și Securitatea. Constrângere și disidență în România anilor 1965 -1989, București,
Editura Humanitas, 1998, p. 125.
110 ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 85/1982, ff. 1 -2v.

42
c. Rromii
Odată cu schimbarea conducerii partidului, din anii ’ 60 asistăm la o relaxare a măsurilor
luate împotriva cetățenilor de etnie romă. Autoritățile au încercat, pe de o parte, să elimine în
totalitate nomadismul carcateristic acestui grup social prin incriminarea „parazitismului social”
ca urmare a Decretului 153 din anul 1970, cauză din care mulți țig ani au fost siliți la muncă
forțată sau au ajuns în închisoare. Pe de altă, parte au exisat câteva cazuri în care nomazilor le –
au fost puse la dispoziție vagoane C.F.R. ori mijloace auto pentru a se deplasa și une ori le -a
fost permisă desfășurarea îndeletn icirilor obișnuite, chiar dacă era vora de ocupații la limita
legii.111
În 1971 a avut loc primul Congres Internațional al romilor, în cadrul căruia a fost
declarată data de 8 aprilie drept „Ziua internațională a Romilor ”, a fost adoptat un steag și un
imn.
Politica oficială în anii ’70 era de a ignora existența acestei mici populații, ba chiar
guvernul roman a anunțat oficial în 1972 rezolvarea problemei minorităților. Politica
pronatalistă a regimului, a făcut ca numărul romilor să crească extrem de mult, fapt dovedit de
recensământul realizat în 1977, ceea ce a obligat guvernul să regândească politicile față de
țigani , astfel au fost adoptate metode pentru acceptarea acestora ca parte din populația
României. În 1977 erau create comitete locale ce se ocupau cu studierea problemei „integrării
țiganilor”, cu activități intense de convingere pentru a intra în sectoare precum agricultura,
industria, meșteșugurile, în domeniul serviciilor și al activităților socio -culturale , Le-a fost
acordat pământ, au fost asistați în a -și construi case , au fost luate măsuri pentru a încuraja o
mai bună școlarizare a copiilor de romi și adoptarea unor obiceiuri igienice și de sănătate mai
bune.112
Chiar dacă o parte dintre ei au reuși t să renunțe la modul lor parazitar de viață,
împlicându -se gradual la activități productive pentru societate, prejudecățile în percepția
oficialităților au persistat deoarece era considerat că un număr de țigani continuau vechile
obiceiuri dăunătoare, ref uzând să se schimbe, să evolueze.113

111 Ligia Livadă -Cadenschi, Dan Drăghia, Alexandra Iancu, C aterina Preda, Romii din România: identitate și
alteritate , Editura Școala Ardeleană, Cluj -Napoca, 2015, p. 46.
112 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit., p. 575.
113 Ibidem.

43
Din punct de vedere social și cultural au fost considerați o „subcultură” parazitară, un
grup social marginal, care după colapsul economic din anii ’80 a fost exclus de pe piața muncii,
adâncindu -se ruptura dintre popul ația majoritară și țigani, ba chiar în discursul oficial, începând
cu anul 1980, aceștia nu mai existau în România.114

d. Evreii
Perioada comunismului , pentru evrei, a fost carcaterizată de vânzarea lor, ce a
reprezentat una dintre cele mai cinice produse ale intervalului anilor precedenți venirii la
conducere a lui Nicolae Ceaușescu . În perioada anilor 1965 -1989 s oarta cetățenilor din
România dispunea total față de regim, evreii în special, fiind niște sclavi. Atitudinea față de
evrei nu a fost una lipsit ă de antisemitism, Ceaușe scu folosind termenul de „jidani” ca apelativ
peiorativ când vorbea despre situația lor, în dialogurile informale.
Plecarea evreilor din România a fost una plină de interese, conjuctura politică fiind cea
care dictează aceste acți uni. Când toți ambasador ii țărilor arabe au amenințat să părăsească
ostentativ Bucureștiul, plecările au încetat. Atunci când momentul politic a fost considerat
prielnic, începeau sau reîncepeau negocierile financiare. „Comerțul cu carne vie practicat de
autoritățile de la Bucure ști este o altă pagină a istoriei comunismului, care este păită astăzi cu
strășnicie de orice ochi curioși”115

114Despre țigani, disponibil la www.despretigani.blogspot.com
115 Vladimir Tismăneanu (c oord.), op. cit p.571.

44
III. Metode de supraveghere social ă

3.1. Securitatea

Înființată la jumătatea anului 1948, prin Decretul nr. 221116, Direcția Gen erală a
Securității Poporului a fost principalul instrument al represiunii comuniste împotriva poporului
român . , devenind una dintre cele mai numeroase și puternice poliții politice. Numărul
agenților ajunsese de -a lungul timpului să fie de 11.000 , ia r al inf ormatorilor să înregistreze
aproximativ 50.000 de oameni în structurile sale, apropiindu -se chiar de dimensiunile
faimoasei, poliții politice a fostei Republici Democrate Germane, Stasi.117
Conform lui Ernesto Garzon Valdes, terorismul de stat este definit ca fiind parte a unui
sistem politic a cărui regulă de recunoaștere „permite și/sau impune o aplicare nelegitimă,
imprevizibilă și difuză, chiar și în ceea ce privește oameni evident nevinovați, a unor mijloace
coercitive interzise de ordinea lega lă proclamată”. O instituție caracteristică unui sistem care
„obstrucționează sau anulează activitatea juridică și transformă guvernul într -un agent activ în
lupta pentru putere”118 Acesta caracterizează practicile totalitare sud -americane, dar
coincidenta f ace ca prin tot ce spune să evidențize exact ce s -a întâmplat în România comunistă
cu cei care erau considerați un pericol pentru stat.
Amploarea pe care Securitatea o căpăta, l -a determinat pe liderul Ceaușescu să utilizeze
în continuare resursele și pute rea acesteia pentru a dicta persecuții dirijate împotriva
amenințărilor la adresa regimului , exercitate sub formă de: represiune violentă (arestări,
anchete, torturi) și teroare psihologică (dezinformare a maselor, amenințări, șantaj, crearea
rețelelor de informatori).119
Din anul 1965, o nouă ocupație avea să revină Securității: fiind că cei trei copii ai
soților Ceaușescu erau încă minori, aveau nevoie de o supraveghere atentă și de o garantare a
siguranței pe care Elena Ceaușescu le obține intrând în contact direct cu cu capii serviciului

116 Decretul nr. 221/1948 al Prezidiului Marii Adunãri Naționale a Republicii Populare Române, pentru înființarea
și organizarea Direcției Generale a Securității Popo rului, disponibil la www.cnsas.ro
117Germina Nagâț, apud Camelia Badea, L'Express: Securitatea din Romania a fost mai puternica decat STAS,
disponibil la www.ziare.com
118 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit., p. 170.
119 Ibidem.

45
de pază și protecție a demnitarilor. Securiștii o vor recunoaște ca pe șefa ce va juca un rol destul
de important în ascensiunea lor în carieră .
Un exemplu de asemena caz, a fost cel al lui Ion -Mihai Pacepa. Întâmplare a a făcut ca
acesta să fie cel care a sesizat, plecarea într -o direcție necunoscută a Zoiei, fata cuplului
prezidențial , ce abandonase mașina în zona Gării de Nord . Exprimându -și maxima îngrijorare
și acționând tacticos pe lângă mama fetei, Pacep a s-a impl icat în totalitate în operațiunea
recuperării copilei, ceea ce l -a final i -a adus recomandarea Elenei către soțul ei, ca fiind
„marele” devotat al familiei, acesta căpătând astfel funcții foarte importante în serviciul
deținut.120
În 196 8, prin decretul 265 , creează Consiliul Securității Statului (CSS) , în urma deciziei
Comitetului Central al Partidului Comunist Român, „ca organ central al administrației de stat,
avînd sarcina înfăptuirii politicii partidului și statului în domeniul apărări i securității
statului. ”121
În 1972, în urma încercărilor de a eficientiza sistemul de serviciu, procesul de
restrucurare a Securității se încheie . Au fost conturate mai bine atribuțiile care îi reveneau, asfel
că Dpartamentul, continua să facă parte din str ucturile Minister ului de Interne, însă era împărțit
în șase Direcții , a căror sarcină era de a exercita un control eficient asupra celor mai importante
sectoare ale societății și vieții politice din România. Dintre ele amintim: informațiile interne și
externe, contrainform ațiile, contraspionajul economic și militar, protecția demnitarilor și
anchetele de natură penală , supravegherea comunicațiilor, lupta antiteroristă și comerțul
extern.122
Controlul asupra corespondenței, reprezenta una dintre activități le care reveneau
Secu rității, fiind printre cele mai detestabile instrumente folosite de regimul comunist pentru a
împiedica transmiterea de informații în afara țării , și invers pentru a tăia căile de comunicație
cu diaspora. Supravegherea a ajuns la un ni vel exagerat în care au fost colectate eșantioanele
de scris pentru a fi identificate persoanele care transmiteau mesaje incomode regimului, ba

120 Lavinia Betea, Stăpânul secretelor lui Ceaușescu. I se spunea Machaivelli. Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia
Betea, Editura Adevărul, București 2011, p.145.
121 Decretul nr. 295/1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității S tatului publicat
în Monitorul Oficial al României la 4 aprilie 1968.
122 Dr. Adrian -Gabriel Corpădea n, Tentaculele Securității și creșterea presiunilor asupra intelectualilor în
România comunistă, Editura Efes, Cluj -Napoca 2013, p. 177.

46
chiar Direcția a început un proces de înmatriculare a mașinilor de scris, a copiatoarelor, având
sprijinul servi icilor de Miliție a lături.123
A fost eliberat chiar un decret cu nr. 98 în anul 1983124, ce reactualiza o practică din
anii 1950, și anume: oligația pe care o avea fiecare posesor al unei mașini de scris de a o declara
la miliție în scopul obținerii unei autorizații ce era necesa ră reînnoirii anuale. În plus, pentru
împiedicarea fabricării de manifeste cu ajuorul mașinilor de scris și pentru identificarea cât mai
ușoară a celor ce încercau exercitarea acestei infracțiuni, la achiziționarea mașinii și ulter ior la
fiecare început de an, dar și după fiecare reparație era necesară depunerea unei mostre de text
bătut la mașina în cauză.
Străinii veniți din afară pe teritoriul României erau și ei verificați și supravegheați de
Direcție, care se ocupa de înlăturar ea posibilelor mesaje ant icomuniste provenite de la aceștia,
prin contraspionaj, chiar și în sfera armatei. Fiecare cetățean român avea obligația de a anunța
serviciile Securității cu privire la orice contact avut cu un străin , pentru ca acesta din urmă să
poată fi evaluat în mate rie de risc. Prin legea nr. 24 din anul 1971125 privin d cetățenia română,
se concretiza acest fapt, cetățenii fiind obligați să își declare legăturile și convorbirile cu
străinii, altminteri pierderea cetățeniei pentru „ cel care, rup ându -se de țar ă, își înca lcă
îndatorirea de fidelitate față de patrie, trădează interesele poporului, acționează împotriva
unității, suveranității și independenței statului sau săvârșește orice alte acte dușmănoase sau de
natura a știrbi bunul renume al României”126 era o consecință ireversibilă.
Contraspionajul era exercitat, deoarece se dorea eliminarea oricărui contact extern
perceput ca o amenințare la adresa statului și a potențial elor idei provenite de la străini prin
care cetățenii rom âni putea u solicita azil politic în cadr ul unei ambasade occidentale la
București.127
Restricțiile în ceea ce privește călătoriile în afară, nu au întârziat să apară, astfel că a
fost stabilită o formă de supraveghere atentă a oricărei încercări de a părăsi granițele statului,
transformându -l, pe cel care dorea aprobarea de eliberare a pașaportului, într -un posibil inamic

123 Henry W. Degenhardt , Revolutionary and dissident movements: an international guide , Longman Press, 1988,
p. 312.
124 Decretul nr. 98/1983, privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și
al mașinilor de scris, publicat în „Buletinul Oficial”, nr. 21 din 30 martie 1983.
125 Legea nr. 24/1971, privind cetățenia română, publicată în „ Buletinul Oficial”, nr. 157 din 17 decembrie 1971.
126 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, „ Scurt istoric al regimu lui
comunist ” , disponibil la www.iiccr.ro
127 Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a Securității , vol. 3 , Editura Omega SRL, București 1999, p. 34.

47
al regimului. Ce se întâmpla de fapt, era formularea unor condiții în așa fel încât doar membrii
de seamă ai Patidului Comunist beneficiau de privil egiul de a călătorii în străină tate.128
Viața privată a românilor din perioada ceaușistă „se bucura” și ea de controlul Direcției,
ce era delegată cu supravegherea comunicațiilor la un nivel mai personal, prin instalarea unor
microfoane atât în spațiile publice, precum birouri, întreprin deri cât și în interiorul locuințelor,
încălcând astfel, dreptul oamenilor la o viață proprie și privată.
Gravitatea situației era atât de mare , încât nimeni nu scăpa de controlul Securității, nici
măcar membrii acesteia sau oamenii aflați în posturile de conducere a statului . Însărcinată cu
această acțiune a fost Direcția Securității ce se ocupa de prolemele interne , folosind practici
similare privind cenzura, împotriva cadrelor Securității, a membrilor guvernului și ai vârfului
ierarhiei Partidului Comu nist. Ceaușescu avea o obsesie în această priviță , așa că , în anul 1984
a fost informat , conform celor afirmate de către Generalul Pacepa , despre faptul că serviciile
Securității puteau să -i pună la dispoziție funcționarea a zece milioane de microfoane în același
timp pentru a -i satisface dorința.129
După episodu l petrecut în anul 1978, în care generalul Ion -Mihai Pacepa a fugit în
Statele Unite ale Americii , acesta fiind secretar de stat în Ministerul de Interne și șeful
serviciului de informații externe , a făcut ca presiunea exercitată de comuniști asupra propri ilor
structuri să devină și mai accentuată.130 Pentru gravitatea extremă , scurgerea de informații
cauzată de acesta, pedeapsa a fost pe măsură, și anume condamnarea la moarte in absentia131
și „benefic ierea” de o monitorizare atentă a serviciilor de securitate române, plus a altor câtorva
structuri aliate ale lui Ceaușescu. A fost contactat, de către președintele României, unul dintre
cei mai pricepuți asasini, teroristul internațional Șacalul, care să se ocupe de eliminarea
dezertorului.132
Pentru că se temea de un complot, după evenimentul mai sus amintit, Ceaușescu a
acționat în vederea controlării și mai stricte a aparatului Securității, schimbând toți membrii
care i se păreau suspecți într -un anume f el, nesiguri ori nu afișau o suficientă obediență.

128 Lavnia Betea, Ceaușescu și inovațiile din Securitate, disponibil la www.historia.ro
129 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc , Editura
Humanitas, București 214, p. 221.
130 Ibidem.
131 „în lipsa persoanei în cauză” conform Cambridge English Dictionary.
132 Dr. Adrian -Gabriel Corpădean, Op. Cit ., p. 181.

48
Această modalitate de abordare a reprezentat o dovadă a adoptării unei linii a
comunismului bolșevic, născută din ideea paranoică de trădare, pre cum și pe suspiciunea că
oricine ar putea fi capabil să jo ace un rol dublu, complotând în așa fel împotriva regimului. Se
poate înțelege, deci, motivul pentru care armata și miliția nu au fost excluse program ului de
supraveghere , deoarece, rolul lor era st rategic în apărarea și conservarea regimului.
În perioa da anilor 1980 atenția Securității s -a focalizat asupra intelectualilor ,
scriitorilor, ziariștilor, considerați un pericol din ce în ce mai mare pentru stat. Numărul în
creștere al reprezentanților e litei culturale ce își exprimau nemulțumirea la adresa re gimului ,
devenise o îngrijoare a autorităților. Au fost împărțiți în funcție de gravitatea pe care o
reprezenau în: intelectuali cu activitate ostilă, intelectuali cu activitate dușmănoasă și
intelectuali "reacționari" cu antecedente politice sau penale și descendenții lor , iar autoritățile
s-au angajat în fata lui Ceaușescu să asigure „un control informativ eficient asupra tuturor
obiectivelor, locurilor și mediilor din problemă”.133
Securitate a a fost instituția fundamentală a regimului comunist din Români a, fiind
strâns legată de evoluția Partidului Comunist Român, ca forță conducătoare unică a societății.
Conform lui Lenin „ Noțiunea științifică de dictatură nu înseamnă altceva decât o putere pe
care n -o îngrădește nimic, nici o lege, care nu este stinghe rită de absolut nici o normă, care se
sprijină nemijlocit pe violență. Noțiunea de «dictatură» nu înseamnă altceva decât acest
lucru ”134

3.2. Informatorii de la locul de muncă

Poliția politică dispunea de forțe uriașe, fiind emanația și principalul executant al
partidului, domeniul ei de intevenție era cvasi -nelimitat, atingea toate sferele vieții sociale și
chiar private.
Securitatea era cea care decidea în ultimă instanță, în lipsa s tatului de drept, asupra
sorții fiecărui individ, în domeniile ce țineau de : atribuirea unui loc de muncă, locuințe,
pașaport, promovări sau sancțiuni , inclusiv cele judiciare .

133 Cenzură, teroare și control în comunism, disponibil la www.digi24.ro
134 Consiliul Național pentru Studierea Arh ivelor Securității, Florian Banu, Liviu Țăranu Securitatea 1948 -1989
vol. I, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște 2016, p.430.

49
Conform spuselor lui Ion Mihai Pacepa , Securitatea beneficia de aparate numero ase,
destul de avansate , care să acopere supravegherea tuturor apartamentel or, unul din
cincisprezece români fiind angajat sau colaborator apropiat al sistemului, ce dispunea de
aproximativ trei milioane de informatori, mai mult sau mai puțin voluntari.135
Poliția secretă, printre celelalte îndatoriri, trebuia să gestioneze și să furnizeze dosarele
personale ale fiecărui individ , care după anii 1980 au fost refăcute cu date, la fel de amănunțite
ca pe vremea lui Stalin, provenite din noi investigații. 136
Toți salariațiii erau obligați să completeze periodic, pentru reactualizarea in formațiilor,
un chestionar ce cuprindea: date asupra membrilor apropiați sau îndepărtați ai familiei (inclusiv
familia soțului sau soției): nume, adrese, locuri de muncă; apartenen ța, a persoanei în cauză și
a membrilor familiei, la UTC, partid sau sindica t, și menționarea eventualelor sancțiuni ce le –
au fost aplicate în cadrul acestor organizații; apartenența politică înainte de 1944 și situația
materială (proprietăți, bunuri) a pe rsoanei respective, a părinților, a soțului (soției) și a
părintilor acestui a (acesteia), înainte și după 1944; eventuale condamnări (ale persoanei
respective și ale membrilor familiei); informații precise privind rudele, de orice grad, stabilite
în străi nătate: motivul emigrării, domiciliul și locul de muncă, natura relațiilor î ntreținute cu
aceștia; date complete asupra rudelor care fac parte dintr -o sectă religioasă; o listă de trei sau
patru persoane care puteau depune mărturie asupra exactității infor mațiilor furnizate pentru
fiecare perioadă a vieții persoanei respective: șc oala, liceu, studii superioare, locuri de muncă
succesive; trei sau patru persoane citate ca martori pentru comportamentul în familie, la locul
de muncă, în societate și, în partic ular, pentru “atașamentul față de politica partidului”137
Pentru a putea avea un control total asupra întregii societății și a fi la curent cu tot ceea
ce se întâmplă în mijlocul ei, în vederea manipulării și preîntâmpinării oricărei mișcări
împotriva regimu lui, Partidul Comunist din România (PCR) prin seriviciile de securitate, a p us
la punct o rețea de informatori aleși din toate sferele societății. De la simpli muncitori și foști
deținuți ai închisorilor, la ospătari, vânzători,frizeri, coafeze, la preoți, profesori, actori,
scriitori, artiști din toate domeniile, sportivi, regizo ri, compozitori, studenți, procurori, avocați,
judecători,etc .

135 Ion Mihai Pacepa, „ Red Horizons. Chronicles of a Communist Spy Chief”, Regnery Gateway Press,
Washington Dc. 1987, p. 233.
136 Dennis Deletant, România sub regimul comunist , Editura Fundația Academia Civică, București 1997, p. 74.
137 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit., p. 609.

50
Toți aveau misiunea să raporteze orice mișcare sau gest făcut de veciunul, prietenul,
colegul sau rudele , care ar fi putut interesa serviciile de securitate. De exemplu: d acă vorbeau
urât la ad resa partidului sau la adresa lui Nicolae Ceaușescu și a familiei lui sau lăudau
regimurile democratice din statele occidentale ori vroiau să plece în alte țări străine . Dacă aveau
legături cu cetățenii români stabi liți în străinătate sau cu străinii care vizitau România , dacă
primeau scrisori sau diferite pachete din afara țării sau ascultau posturile de radio din occident,
în special Europa Liberă, citeau ziare și reviste o ccidentale. Interesul regimului era de a afla
toate aceste detalii pentru a preîntâ mpina posibilele amenințări la adresa conducerii.
Toate aceste lucruri care acum poate par banale și foarte obișnuite, pentru regimul
comunist din România reprezentau fapte grave care însemnau pericole pentru siguranța
națională. În realitate, P artidul Comunist Român și conducătorii săi nu doreau decât să
implementeze în rândul populației sentimentul de frică și teroare, de a le cunoaște fiecare gându
și obiceiurile , în co nsecință manipulându -i mai ușor.
Cei care acceptau să colaboreze cu securitatea nu primeau neapărat bani. Motivele erau
diverse, cum ar fi posibilitatea de a fi promovat mai ușor într -o funcție, de a -și păstra funcția
respectivă, de a obțin e mai repede aprobarea unei vize pentru o excursie în străinătate sau
pentru plecarea la o speci alizare în interesul muncii . Chiar și obținerea unui bon pentru a umple
cu gaz o banală butelie îi făceau pe unii cetățeni să accepte acest statut meschin. Unii o fă ceau
chiar din convingere, iar alții erau șantajați sau erau șantajabili. Existau și situaț ii când prin
natura funcției pe care o dețineau în aparatul de stat sau în partid, fișa postului cerea în mod
special și sarcina de a fi dat note informative despre colegi i sau parteneri i cu care intrau în
contact.138
Este de menționat că cei care colabo rau cu securitatea ofereau aceste informații
cunoscute ca „note informative” sub un alt nume, nu cel pe care îl aveau de fapt , ci sub un
„nume de cod ”. Așa se face că în arhiva securități există mii de note informative cu nume de
fotbaliști celebrii, pers onaje istorice, nume specifice animalelor de companie, etc. pe care le
foloseau cei ce furnizau detaliile care „încriminau” pârâții. Cei care erau urmăriți și despre care
se trimiteau note informative erau numiți „obiective ”. 139

138 Monica Grigoe, Ceaușescu și redeinirea raporturilor dintre Partid și Securitate, Editura Nemira, Bucure ști
2004, p. 378.
139Gheorghe Rafae l-Ștefănescu, Amintiri din România socialistă, Editura Mirador, Arad, 2005, p.41.

51
Au fost situații când inform atorul racolat a trimis note informative despre proprii
membrii ai familiei către securitate. În acest sens , au exist at cazuri celebre ce pot fi date ca
exemple. Unul dintre ele este : Academicianul Dan Berindei care, sub numele de cod
„Băleanu ”, a oferi t securit ății date despre propiul fiu, istoricul Mihnea Berindei care reușise
să fugă în Franța. Un altul, a fost cel al patronului de televiziune, fost senator, Dan Voiculescu
care ,sub numele de cod „Felix ”, a pus la dispoziția securității , informații despre rudele sale
apropiate, printre care și o verișoară.140 Un alt caz cunoscut, însă cu parteneri de scenă de data
aceasta, a fost cel al marelui actor Ion Besoiu care , purtând numele de cod „Bogdan ” și în
schimbul unor sume de bani, furniza note inform ative despre colegii lui de scenă, printre aceștia
numărându -se Ion Caramitru, despre care a scris că intentionează să plece în străi nătate, Liviu
Ciulei, Gina Patrichii sau chiar academicianul Răzvan Theodorescu.141
Cei care aveau neșansa să fie pârâți s ecuritătii, în funcție de gravitatea faptei pe care o
săvârșeau, în accepțiunea regimului totalitar de atunci erau în situațiile cele m ai bune
monitorizați mai atent, le erau interzise plecările în străinătate sau demiși din funcțiile pe care
le ocupau. De asemenea, au existat și situații când cei pârâți erau trimiși la muncă silnică la
canal sau chiar arestați și toate acestea după ce tr eceau prin anchete chinuitoare, unde erau
umiliți și torturați. Au fost multe cazuri când după lungi anchete unde au fost bătuți și torturați,
cei în cauză ori au recunoscut fapte pe care nu le -au făcut ori nu au recunoscut nimic și au murit
în urma bătăil or sau torturilor la care au fost supuși. 142
Securitatea a fost , așadar , o instituție ilegitimă și criminală de la început ul și până la
sfârșitul ei , reușind să să preîntâmpine orice formă de disidență sau rezistență . A jucat un rol
esențial ca „ scutul și sabia” regimului fiind una dintre cele mai puternice forțe de poliție politică
din lumea comunistă . A reprezentat „brațul înarmat al partidului”, menirea ei fiind aceea de a
impune, prin teroare și diversiune, dictatura comunistă. Puterea Securit ății era practic fără
limite, chiar și activiștii de partid și de stat de rang temându -se de această organizație diabolică .

140 Interviu din arhiva personală cu Dumitru Iorgu.
141 Gheorghe Rafael -Ștefănescu, op.cit. p.41.
142 Emanuel Copilaș, Națiunea socialistă. Politi ca identității în epoca de aur, Editura Polirom, București, 2015,
p. 208.

52
3.3. Meta morfoze culturale sub lupa Partidului Comunist

Din ce în ce mai multe domenii de activitate umană sunt considerate în studiile culturale
ca făcând parte din ceea ce repezintă cultura unui stat. Instaurarea regimului comunist, a adus
schimbări semnificativ e în toate domeniile vieții științifice, cele mai expuse fiind: filosofia,
științele juridice, ist oria, filologia. A existat, pentru fiecare dintre cele aminite, un rol anumit
în construcția noii societăți. Valențele legitimatoare ale istoriei, folosite de regimurile totalitare,
au fost mult mai importante deoarece regimul comunist român reprezenta „tr ansplantarea” unui
sistem nou, străin.143
După moartea lui Dej din anul 1965 și odată cu venirea la putere a lui Nicolae
Ceaușescu s -au continuat politicile de desprindere de Moscova în favoarea deschiderii spre
occident, fiind realizate măsuri de relaxare politică, economică, culturală, de îndepă rtare de
Uniunea Sovietică și reorientare spre valorile naționale.
Acestea au culminat cu dezaprobarea și condamnarea intervenției militare sovietice în
Cehoslovacia din anul 1968, Primăvara de la Praga, ceea ce a făcut din Ceaușescu marea
speranță a româ nilor și a lumii occidentale, fiind cel care vedea în România o gură de aer într –
un spațiu estic intoxicat de doctrina comunistă și practicile antidemocratice ce rezultau din
această ideologie.
După momentul „Primavara de la Praga” a urmat un deceniu de „aur” pentru viața
socială și culturală din România.”A fost perioada când țara noastră a intensificat relațiile și
schimburile comerciale cu țările occidentale și SUA, relațiile politice cu țările democratice din
occident s -au intensificat prin vizitele b ilaterale la nivel înalt. A avut loc revenirea la un regim
dictatorial dur, diferit de tot ce a existat înainte prin f aptul că devenise un regim prezidențial
axat pe cultul personalității lui Ceaușescu și automat pe o cultură ce se dezvolta în jurul
calită ților presupuse ca fiind ale personajului conducător. 144
Începând cu anii următori lui 1966, cultura a avut condițiile favorabile nașterii unei
specii de proză specifice doar anumitor momente ale regimurilor totalitare, și anume proza de
dezvăluire cu accen te justițiare. Posibilitatea accesului la o nouă temă și o nouă direcție pentru
prozatorii români a fost posibilă dato rită ambiției lui Ceaușescu de a se desprinde în totalitate

143 Ibidem, p.195.
144 Simona Ștefănescu, Cultura tradițională în România în perioada comunistă. O analiză din perspectiva
studiilor culturale, disponibil la www.revistadesociologie.ro

53
de trecut, de a îngropa cultul personalității lui Gheorghe Gheorghiu -Dej. Un g est tipic
comunist, de a degrada cultul defunctului conducător de către noul conducător avid de putere
și în căutare d e aderenți , ce a fost interpretat de intelectualii acelor vremuri ca un semn al
apriției unei conjucturi politice norocoase. Părea un îndemn la eliberare de trecut, de minciună
și de frică și foarte mulți scriitori au crezut într -o schimbare radicală a cli matului.145
Perioada ce a urmat a fost caracterizată de supunerea scriitorilor în slujba propagandei
care își schimbase obiectivul, sarc inile lor fiind de a dovedi denigratorilor ce nu credeau în
experiența primăverii românești, bogăția stilurilor proprie re gimului, inițiat de un om ce era
împiedicat doar de presiunea rusească , de a duce binele general într-o nouă etapă benefică.
Scriitori i, șocați de considerația, avantajele și libertățile de care au avut parte, aveau să afle
abia după ce consolidarea puteri i se va fi încheiat, că de fapt că rolul pe care îl rezervase pentru
ei propaganda luase sfârșit , revenindu -se la situația lor din ani i 1950.146
Tratatele și înțelegeri le au adus o oarecare prosperitate pe plan intern populației, care
a beneficiat în acelaș i timp de o relativă deschidere și de un dezgheț în domeniile ce țin de
cultur ă, artă și științ ă. Publicații le cunoscute din Occident au început să pătrundă în R epublica
Socialistă România , iar anumitor categorii sociale , scriitori lor, actori lor, artiști lor, sportivi lor
le-a fost permis în anumite condiții să călătorească peste hotare. De asemenea au existat filme
realizate în coproducție cu studiouri din RFG, Franța sau Italia.147
Din păcate, această deschidere culturală, socială, politică și economică se întrerupe
odată cu adoptarea „tezelor din iulie”, ce desemnau discursul lui Nicolae Ceaușescu din anul
1971, ținut cu prilejul unei ședințe a Comitetului Central al Partidului Comunist din România.
Acest discurs, care a devenit act decizional, s -a intitu lat oficial „Propuneri de măsuri pentru
îmbunătățirea activității politico -ideologice și de educare marxist -leninistă a mebrilor de partid
și oameni ai muncii”. 148
Era marcat, astfel, începutul a ceea ce s -a numit „revolu ția cultural ă” care a însemnat
un atac direct împotriva vieții culturale și a creației de orice fel, a presei și a activității
intelectuale libe re. Scriitori și intelectuali de elită, precum Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu,
Nicolae Manolescu, ,Paul Goma, Alexandru Ivasiuc sau Augustin Buzu ra ce au știut să profite

145 Eugen Negrici, Literatura română sub comunism, Editura Fundației Pro, București, 2006, p. 7 8.
146 Adrian Deheleanu, Istoria vieții clturale și literare în România comunistă, disponibil la
www.analelearadului.ro
147 Cultura română în perioada regimului comuni st, disponibil la www.biblioteca.ro
148 Adam Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceaușescu (1965 -1989), Editura Polirom, București, 2016, p.276.

54
de modesta liberalizare publicând adevărate și valoroase opere culturale postbelice, devin
imediat indezirabili, fiind interziși în edituri și librării.149
Cei care s -au împotrivit acestor măsuri cenzitare au fost chiar arestați , cum este cazul
lui Paul Goma și Alexandru Ivasciuc. Acest așa -zis „realism -socialist” care avea și un motto,
prin afirmația lui Ceaușescu care îl cita pe Nicolae Iorga, spunând că „cine nu scrie pentru
popor nu este scriitor” nu ar fi avut un „succes”asa de mare și un impact atât de tragic pentru
cultura roam ână și pentru slujitorii ei, dacă nu era ajutată și din interior, de oameni care ar fi
trebuit să apere interesele culturii rom ânești și care dintr -un exces de lașitate, obediență și
dorințe materiale au ales să sprijine un regim dictatorial și antidemocratic care timp de mai bine
de o jumătate de secol a ținut România în întuneric și departe de civilizație.150
Mihail Sadoveanu, cândva supra -numit „ceahlaul literaturii romane” a mers până într-
acolo , încât spunea că „lumina vine de la rasarit”. În realitate, mai întâi el și apoi George
Călinescu, Petre D umitriu, Zaharia Stancu, Tudor Arghezii, Eugen Barbu, Mihai Beniuc, Dan
Deșliu, Radu Beligan, Ion Besoiu, Adrian Păunescu, Cornel Vadim Tudor și alții c are aveau
menirea și talentul necesar să aprindă scânteia emancipării culturale și spirituale românești de
după război și într -o perioadă grea a istoriei noastre, au ales să aprindă o fragilă lumânare, a
cărei flacără a pâlpâit a moarte.
În anul 1971, a f ost înființat Consiliul Culturii și Educației Socialiste (C.C.E.S.)151 cu
misiunea de a controla și orient a toate activitățile cultural -educative ale țării. Pentru că a fost
un organism dublu subordonat partidului și statului , respectiv CC al PCR și Consiliu lui de
Miniștri , i-au fost conferite atribuții mult mai importante, Acest organism controla activitatea
tuturor „instituțiilor cultural -educative de la orașe și sate, indiferent de subordonare, a uniunilor
și asociațiilor de creatori” și toate publicațiile din România .152
Legea presei din Republica Socialistă România153, a fost adoptată în anul 1974 și
desemna condițiile în care instituțiile de presă aveau posibilitatea de a -și desfășura activitățile,
desigur, sub controlul total al PCR. Devenită instrument al propaganei oficiale, presa era
desemnată să „ promoveze neabătut, permanent, concepția înain tată a partidului despre lume și

149 Ibidem.
150 Victor Frunză, Istoria comunismului în România, Editura Evf, București, 1999 p.532.
151 Decretul nr. 301/ 1971, privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Culturii și Educației
Socialiste, publicat în „Buletinul Oficial”, nr. 108 din 21 septembrie 1971.
152 Vladimir Tismăneanu (coord.), op.cit ., p. 600.
153 Legea nr. 3/1974 privind presa din Repu blica Socialistă România, publicată în „Buleinul Oficia l”, nr 3 din 19
ianuarie 1978.

55
viață, să combată cu fermitate concepțiile străine, idealiste, retrograde, să răspândească
cunoștințele științifice despre natură ș i societate… ”154
A fost solicitată depunerea unui jurământ față de partid, a unei categorii semnificative
de intelectuali , au fost scoase din circulația publică numele scriitorilor români, dar și străini,
ale căror lucrări încălcau politica oficială, au fos t scoase din sălile de expoziție tablourile celor
ce erau plecați, nudurile și l ucrările ce aveau ca tematică religia, fiind și ele intezise,
spectacolele de teatru au avut și ele de suferit, unele chiar au fost oprite din reprezentațiile pe
scenă, cei c are au hotărât asupra acestor schimbări fiind echipele Ministerului Culturii și a le
Securității.155
Teatrele, operele, casa de discuri, filarmonicele, studioul de filme s -au aflat sub atenta
supraveghere a rigurozității regimului. Se ajunsese într -o perioad ă a absu rdității în care nimic
din ce ar fi putut deveni interpretabil nu mai pri mea aprobarea de a fi publicat, ba chiar
sintagmele tabu se înmulțiseră, cuvinte precum „întuneric”, „frig”, „foame”, „moș”, „babă”,
„moarte”, „cruce”, „preot”, „frică”, „por tocale”, „banane”, „cafea” dispar din programele de
televiziune și din cărțile de versuri , fiind evaluate drept abuzive la adresa cuplului
prezidențial.156
În tot acest timp, sciitori și oameni de cultură cu înalt simț patriotic au ales fie calea
exilului, continu ând să creeze cultură și literatură vie și reală într -un spațiu occidental civilizat
și democratic , cum este cazul lui Mircea Eliade, Emil Cioram, Paul Goma, Monica Lovinescu,
Virgil Ierunc a, Pamfil Șeicaru, Vintilă Horia, Neagu Djuvara . Aceștia a legând fie să rămână în
țară, fie alegând să lupte din interior cu monstrul roșu, din postură de disidenți, cazul lui
Constantin Noica, Radu Gyr, Dinu Pilat, Lucian Blaga, Andrei Pleșu, Ana Blandiana sau
Mircea Dinescu.
Începând cu martie 1981, material ele refe ritoare la personajele ce făceau parte din
conducerea partidului și la șefii instituțiilor centrale trebuiau să fie vizate la secția de
Propagandă și Presă a C omiteetului Central al Partidului Comunist Român , editorialele
bucurându -se de același tratament. De asemenea, scriitorilor le -a fost interzisă folosirea
fotografiei lor pe coperțile propriilor cărți. 157

154 Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a
României spre comunism , Editura Politică, București, 1975 , p.163.
155 Marian Petcu, Istoria jurnalismului și a pu blicității în România, Editura Polirom, București, 2007, p.100.
156 Idem, Cenzura în spațiul cultural românesc , Editura Comunicare.ro, București, 2005, p. 77.
157 Maian Petcu, op.cit . p.98.

56
Oamenii de cultură români din exil și disidenții din interior, deși la un moment dat
păreau învinși, au reușit să țină vie flacăra speranț ei de renaștere spirituală și culturală a
României și ajutați și de sfârșitul „razboiului rece” din 1989, îi putem numi eroii culturii și
spirituluii românesc contemporan.158
Ceaușescu nu a folosit interdicția ca singurul mod de a acționa, încercând să stăvi lească
dorința de normalitate și librertate a creatorilor, a pus un mare accent pe capacitatea
propagandei de a schimba prin iluzii, fața lumii. Oamenii creatori de artă și literatură din
această perioadă, caracterizată de îndoctrinare ideologică și de max imalizare a climatului
cultural , având de suferit și din această cauză, precum și din interdicțiile de publicare și formele
exagerate de cenzură.

158 Ibidem.

57
Concluzii

Regimul de tip socialist, condus de Nicolae Ceaușescu, începând cu anul 1965, moment
în care a preluat frâiele conducerii, până în anul 1989 când a fost dat jos de la putere, a
reprezentat o schimbare totală, o schimbare politică, pe care România a suferit -o atât pe plan
economic, social, cât și în ceea ce ține de învățământ și cult ură. Un sistem totalitar, bazat pe
încălcarea constantă a drepturilor omului, pe supremația unei ideologii ostile societății
deschise, pe monopolul puterii exercitat de un grup restrâns de indivizi, pe represiune,
intimidare și corupție.
Motorul regimului , Parti dul Comunist Român, a fost cel care, după modelul sovietic
implantat în fiecare stat comunist, a operat transformările radicale din zonă, acționând prin
numeroasele organizații de partid, răspândite pe toată suprafața țări, prin care a fost posibil
control ul întregii populații. Deținând monopolul asupra informațiilor, a manipulat absolut
fiecare știre care a fost transmisă prin mass -media sau prin alte diferite căi, oferind cetățenilor
versiuni aranjate ale realității interne și externe.
Suveranit atea na țională, mai presus de orice în dictatura lui Ceaușescu, a controlat
direcția politicii în vederea manipulării sentimentelor populației. Pe parcursul perioadei
comuniste, modificările aduse în teritoriu au fost numeroase. Dintre ele amintim:
indust rializr ea forțată fundamentată de modelul din U.R.S.S. și bazată pe un sistem de creștere
economică ce favoriza industria grea în detrimentul celei producătoare de bunuri de consum;
politica de colectivizare a agriculturii; eliminarea proprietății private atât în zonele din mediul
urban, cât și în cele din mediul rural; folosirea valorilor naționale în scopul unei false
modernizări sociale și economice; controlul asupra spațiului social, dar mai ales asupra vieții
private a cetățenilor prin politica demogra fică; î nregimentarea populației în vederea politicii de
construire a „omului nou”; formarea copiilor de la vârste fragede, încă din timpul primilor ani
de școală, prin integrarea în asociațiile tipic sovietice (de ex: „Pionerii”, „Uniunea Tineretului
Comun ist”) c onform idealurilor și regulilor comuniste.
Direcția Generală a Securității Poporului, a reprezentat una dintre cele mai puternice
forțe de poliție politică din lumea comunistă, fiind organul ale cărui acțiuni au fost permanent
dirijate de partid . Aparatul politic era cel care identifica inamicul, Securității revenindu -i
anihilarea acestuia. Practicile de control exercitate asupra populației, au fost unele mai puțin
crude și șocante , comparativ cu perioada comunistă din timpul conducerii lui Gheorghe

58
Gheorg hiu-Dej, îns ă teroarea a continuat să existe, fiind mai subtilă, ba chiar mai mult
preventivă, în vederea eliminării oricărei amenințări, fie ea și minusculă, la adresa regimului.
Erau astfel controlate, cetățenii „bucurându -se” de o supraveghere atentă as upra oricăre i acțiuni
suspicioase, toate domeniile din viața publică și privată din dorința partidului conducător de a
deține monopolul asupra informațiilor.
Politica lui Ceaușescu a avut implicații în toate domeniile vieții sociale și politice din
România, mecan ismul regimului acționând în toate componentele sale potrivit hotărârilor
venite de la nucleul conducător, Comitetul Politic Execuiv și, de asemenea, Secretarul General
al Partidului Comunist Român. A reprezentat, astfel, o perioadă de neînceta te schimbări în ceea
ce privește societatea din timpul conducerii lui Nicolae Ceaușescu.

59
Bibliografie

I. Documente, memorii, jurale

1. Constituția Republicii Socialiste România, adoptată de către Marea Adunare
Națională și publicată în „Buletin ul Oficial al R.S.R.” , nr. 1, din 21 august 1965 .
2. Decretul nr. 216/1949 privind organizarea Radioficării și Radiodifuziunii din
Republica Populară Română, publicat în „Buletinul Oficial”, nr. 32 din 23 mai
1949 .
3. Decretul nr. 221/1948 al Prezidiului Mari i Adunãri Naționale a Republicii
Populare Române, pentru înființarea și organizarea Direcției Generale a
Securității Poporului, publicat în „Buletinul Oficial”, din 1948 .
4. Decretul nr. 295/1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Consiliului Se curității Statului publicat în Monitorul Oficial al României la 4
aprilie 1968 .
5. Decretul nr. 301/1971, privind înființarea, organizarea și funcționarea
Consiliului Culturii și Educației Socialiste, publicat în „Buletinul Oficial”, nr.
108 din 21 septembrie 1971.
6. Decretul nr. 411/1985, pentru modificarea articolului 2 din Decretul nr.
770/1966 publicat în „Buletinul Oficial” din 26 decembrie 1985.
7. Decretul nr. 474/1974 privind organizarea și funcționarea Agenției Române de
Presă Agerpres, publicat în „Bule tinul Oficial” , nr. 138, din 26 decembrie
1977 .
8. Decretul nr. 53/1972, pentru modificarea articolului 2 litera d din Decretul nr.
770/1966, publicat în „Buletinul Oficial” din 16 februarie 1972 .
9. Decretul nr. 770/1966 pentru reglementarea cursului sarcinii , publicat în
„Buletinul Oficial”, nr. 60 din 1 octombrie 1966 .
10. Decretul nr. 98/1983, publicat în „Buletinul Oficial”, nr. 21 pe 30 martie 1983 .
11. Decretul nr.135/1973 privind organizarea Agenției Române de Presă
Agerpress, publicat în „Monitorul Oficial” al României, din 1 ianuarie 1973.
12. Decretul nr.474/1974, privind organizarea și funcționarea Agenției Române de
Presă Agerpres, publicat în „Buletinul Oficial” , nr. 138, din 26 decembrie
1977.

60
13. Hotărârea nr. 1735/1968 de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 9/1968 pentru
dezvoltarea construcției de locuințe, vînzarea de locuințe din fondul de stat către
populație și construirea de case proprietate personală de odihnă sau turism,
publicată în „Buletinul Oficial”, nr.110 din 13 august 1968.
14. Hurezeanu , Elisabeta ; Totu, Maria ; Smarandache , Gheorghe, Istoria modernă a
României . Manual pentru clasa a IX -a”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1981.
15. Legea educației și învățământului, nr. 23 din 21 decembrie 1978, în „Buletinul
Oficial.”, partea I, XIV, nr. 11 3 din 26 decembrie 1978 .
16. Legea nr. 1/1977 privind impozitul pe fondul total de retribuire al unităților de
stat, publicat în „Buletinul Oficial”, nr. 60 din iulie 1977 .
17. Legea nr. 11 din 13 mai 1968, privind învățământul din Republica Socialistă
România, în „Buletinul Oficial”, nr . 62 din 1968 .
18. Legea nr. 24/1971 publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 157 din 17 decembrie
1971 .
19. Legea nr. 3/1974 privind presa din Republica Socialistă România, publicată în
„Buleinul Oficial”, nr 3 din 19 ianuarie 1978 .
20. Legea nr. 9 din mai 1968, pentru dezvoltarea construcției de locuințe, vînzarea
de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case proprietate
personală de odihnă sau turism, publicată în „Buletinul Oficial” nr. 57 -58 din
9 mai 1968 .
21. Legea nr.13 /1980, privind constituirea, repartizarea și folosirea pe județe a
resurselor pentru aprovizionarea populației cu carne, lapte, legume și fructe,
publicată în „Buletinul Oficial”, nr.111 din 24 decembrie 1980
22. Legea nr.3/1974 privind presa din Republica Soc ialistă România, publicată în
„Buletinul Oficial”, nr. 48, din 1 aprilie 1974.
23. Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste
multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism , Editura Politică,
București, 1975 .

II. Presă

61
1. Revista „Femeia” , 1980 -1985
2. Revista „Femeia -almanahul întregii familii”, 1985

III. Lucrări speciale

1. -, Gen și reprezentare în România comunistă, 1944 -1989. Femeile în cadrul
Partidului Comunist Român , editura Polirom, Iași, 2015.
2. Agoston, Olti ; Att ila Gido, Minoritatea maghiară în perioada comunistă ,
Editura Kriterion, Cluj -Napoca, 2009.
3. Banu, Florian; Țăranu, Liviu , Securitatea 1948 -1989 vol. I, Editura Cetatea de
Scaun, Târgoviște 2016.
4. Banu, Florian; Țăranu, Liviu Securitatea 1948 -1989 vol. I, Ed itura Cetatea de
Scaun, Târgoviște 2016.
5. Bárdi, Nándor, Problemele de bază și periodizarea istoriei minorității maghiare
din România , Editura Kriterion, Cluj -Napoca, 2009.
6. Bertrand , Claude -Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura
Poliro m, Ia și, 2001 .
7. Bugan, Carmen, Cum mi -a urmărit Securitatea copilăria , Decât o Revistă ,
București, 2015.
8. Cârneci, Magda, Artele plastice în România. 1945 -1989 , Editura Meridiane,
București 2000, p. 27.
9. Ceaușescu, Nicolae, Creșterea rolului femeii în viața econo mică și social –
politică a României Socialiste , Edtura Politică, București, 1980.
10. Cioroianu, Adrian, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului
românesc, Curtea Veche Publishing, București, 2005.
11. Corpădean, Adrian -Gabriel, Tentacul ele Securit ății și creșterea presiunilor
asupra intelectualilor în România comunistă , Editura Efes, Cluj -Napoca 2013.
12. Dumitrescu, Vasile C., O istorie a exilului românesc (1944 -1989), Editura Evf,
București, 1997.
13. Giurescu, Dinu C. (coord.), Istoria Românilor. Români a în anii 1948 -1989 ,
Vol. X, Editura Enciclopedică, București 2013.

62
14. Ioan, Augustin; Zahariade, Ana Maria, Teme ale arhitecturii din România în
secolul XX , Editura Institutul Cultural Român, București, 2003.
15. Jinga, M. Luciana; Soare, S. F lorin, Politica p ronatalistă a regimului
Ceaușescu. O perspectiă comparativă , editura Polirom, Iași, 2010.
16. Kligman, Gail, Politicile duplicității: controlul reproducerii în România lui
Ceaușescu , editura Humanitas, București, 1998.
17. Livadă, Cadenschi; Dan Drăghia ,Ligia; Ia ncu, Alexandra; Preda Caterina,
Romii din România: identitate și alteritate , Editura Școala Ardeleană, Cluj –
Napoca, 2015.
18. Moore, Henrietta, Feminism si antropologie , Editura Desire, Cluj -Napoca,
2005.
19. Muraru , Ioan; Iancu , Gheorghe, Constituțiile Române. Te xte, note, prezentare
comparativă , București, Editura Regia Autonomă “Monitorul Oficial”,
București 1995 .
20. Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism , Editura Fundației Pro,
București, 2006.
21. Nicolau , Valentin, TVR. Mărir e și decădere. Televiziunea publi că în România
și modelele europene, Editura Nemira, București, 2009 .
22. Novak Csaba, Politica PCR față de minorități la sfârșitul anilor ’60 începutul
anilor ’70 , Editura Kriterion, Cluj -Napoca, 2009.
23. Olteanu, Cristina -Liliana ; Gheonea, Elena -Simona; Gheonea, Valentin,
Femeile în România comunistă, Ediura Politeea -SNSPA, București, 2003.
24. Pacepa, Ion Mihai, Cartea neagră a Securității , vol. 3, Editura Omega SRL,
București 1999.
25. Pacepa, Ion Mihai, Red Horizons. Chronicles of a C ommunist Spy Chief ,
Editura Regne ry Gateway, Washington Dc. 1987.
26. Petcu, Marian, Cenzura în spațiul cultural românesc , Editura Comunicare.ro,
București, 2005.
27. Petcu, Marian, Istoria jurnalismului și a publicității în România , Editura
Polirom, București, 2007.
28. Rad, Ilie, Incursiuni în isto ria presei românești, Editura Accent, Cluj -Napoca,
2008 .

63
29. Rumania’s violations of Helsinki Final Act provisions protecting the rights of
national, religious and linguistic minorities, New York, Committee for Hum an
Rights in Rumania, 1980.
30. Someșan, Maria, Universitate și politică în deceniile 4 -6 ale secolului XX.
Episoade și documente , Editura Universității din București, București 2004
31. Spornic, Aneta, Cartea fetelor Editura Politică, București, 1977.
32. Tudor -Pavel escu, Alina, Copilăria comunismului românesc î n arhiva
Cominternului, Arhivele Naționale ale României, București, 2001.
33. Tudosoiu, Silvia – Nicoleta, Educația în sistemul comunist din România (anii
1965 -1989) , rezumatul tezei de doctorat, Bucuești, 2010.
34. Uba, Traian Călin; Rad, Ilie, Copilăria ca luptă de clasă, Editura Fundația
Academie Civică, București, 2013.
35. Vasile, Cristian, Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului
Ceaușescu, 1965 -1974 , Editura Humanitas, București, 2014.
36. Vățulescu , Cristina, Cultură și poliție secretă în comu nism, Editura Polirom,
Iași, 2017.
37. Vincze, G., Traiectorii forțate ale istoriei, politici realiste minoritare , Editura
Pro-Print, Miercurea -Ciuc, 2003.

IV. Lucrări generale

1. Agoston, Olti; Attila, Gido, Minoritatea maghiară în perioada comunistă ,
Editura Krit erion, Cluj -Napoca, 2009.
2. Bârlădeanu, Alexandru; Betea, Lavinia, Dej, Ceaușescu și Iliescu, Editura
Evenimentul Românesc, București, 1997.
3. Betea, Lavinia, Stăpânul secretelor lui Ceaușescu. I se spune a Machaivelli.
Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea , Editura Adevărul, București 2011.
4. Blaga, Lucian , Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei
consecințe), Editura Humanitas, București, 2016.
5. Burakowski, Adam, Dictatura lui Nicolae C eaușescu (1965 -1989) , Editura
Polirom, București, 2016.
6. Codul principiilor, a normelor muncii și a vieții comuniștilor, ale eticii și
echității socialiste, Editura Politică, București, 1981.

64
7. Copilaș, Emanuel, Națiunea socialistă. Politica identității în e poca de aur ,
Editura Polirom, București, 2015.
8. Degenhard t, W. Henry, Revolutionary and dissident movements: an
international guide , Longman Press, 1988.
9. Deletant, Dennis, Ceaușescu și Securitatea. Constrângere și disidență în
România anilor 1965 -1989 , Bucu rești, Editura Humanitas, 1998.
10. Deletant, Dennis, Români a sub regimul comunist , Editura Fundația Academia
Civică, București 1997.
11. Drăgan, Josif Constantin, Istoria Românilor , Ediura Europa Nova, București,
1993.
12. Fitzpatrick, Sheila, The Cultural Front. Pow er and Culture in Revolutionary
Russia , Cornell Universi ty Press, London, 1992.
13. Frunză , Victor, Istoria comunismului în România, Editura EVF, București 1999 .
14. Georgescu , Vlad, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, Buc urești, 1992 .
15. Giurescu, C. Dinu; Ștefănescu, Alexandru; Țiu, Ilaron, România și comunismul.
O istorie ilustrată , Editura Corint, București 2010.
16. Grigore, Monica, Ceaușescu și redenumiinirea raporturilor dintre Partid și
Securitate , Editura Nemira, București 2004.
17. Hitchins, Keith, Scurtă istorie a României, Editura Polirom, Iași, 2015.
18. Liiceanu, Gabriel, Dragul meu turnător , Editura Humanitas, București, 2013.
19. Neculau, A., Viața cotidiană în comunism , Editura Polirom, Iași, 2004.
20. Pelican, Ovidiu, România comunistă. Istorie și istoriografie, Editura Limes,
Cluj-Napoca, 2012.
21. Ștefănescu; Ghorghe, Rafael, Amintiri din România socialistă , Editura
Mirador, Arad, 2005.
22. Tismăneanu, Vladimir, Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a
comunismului românesc , Editura Humanitas, București 214.
23. Vladimir Tismăneanu (co ord.), Raport final , București, 2006.

65
V. Surse web

1. www.cnsas.ro
2. www.iiccr.ro
3. www.istoriesicultura.ro
4. www.historia.ro
5. www.historylapse.org
6. www.analelearadului.r o
7. www.revistadesociologie.ro
8. www.adevarul.ro
9. www.jurnalul.ro
10. www.digi24.ro
11. www.youtube.ro
12. www.ziare.com
13. www.ssoar.info
14. www.wordp ress.com
15. www.biblioteca.ro