Relatii Internationale In Sec. Xx Xxi

Cartelurile Columbiene

Piața de desfacere a drogurilor

Traficul illicit de droguri este o afacere care rulează aproximativ 400 miliarde de dolari annual. Aceste estimări aparțin organismeloir de specialitate din cadrul Națiunilor Unite, care mai adaugă la această faptul că aceste profituri din stupefiante sunt atat de ridicate încat ar trebui interceptate 3 sferturi din transporturile actuale pentru a reduce serios profitabilitate afacerii. O mare parte din aceste transporturi de narcotice se îndreaptă către Statele Unite, unde 1 kilogram de heroină costă aproximativ 25.000 de dolari, acest fapt duce la creșterea de peste 77 de milioane de dolari anual pe cocaină și de la 10 la 22 de milioane de dolari annual pe heroină in perioada 1989-1998.

De altfel, numai menținerea în închisorile federale a celor condamnați pentru traficul de droguri costă administrația americană în jurul a 8 milioane de dolari anual. În plus, costurile pe care economia americană le suportă din cauza pătrunderii drogurilor pe piețele interne au crescut exponențial în ultima jumătate de secol.

Cu toate aceste, un sondaj de opinie arată că in anul 2000 mai mult de jumătate din elevii din Statele Unite au încercat un drog pană la terminarea liceului, 88% dintre cei intervivați considerand procurarea unui drog extreme de ușoară în mediul in care se găseau.

Un procent predominant din drogurile de pe piața americană provine din America de Sud, în special din Peru, Bolivia și mai ales din Columbia, acesta din urmă devenind începand cu 1997 cel mai mare producător de cocaină din lume. Autoritățile americane au precizat că sursa principal de cocaină o reprezintă Columbia. În octombrie 1999, guvernul Columbian a anunțat un plan esimat la 7,5 miliarde de dolari și denumit “Planul Columbia” care își propunea reducerea cultivării, preparării și distribuției de narcotice cu 50% în 6 ani.

Columbia s-a oferit să aloce 4 miliarde de dolari pentru susținerea planului și a cerut comunității internaționale, printre care și Statelor Unite, să-și aducă contribuția în ceea ce privește restul de finanțare necesară. Statele Unite estimează că amenințarea narcoticelor din Columbia s-a extins, devenind din ce în ce mai complexă în ultimii ani. Între anii 1996-2000, America a asigurat Columbiei peste 765 de milioane de dolari pentru sprijinirea activităților de reducere a traficului cu droguri, dar Columbia a rămas liderul mondial al producției de cocaină, producție pe care a dublat-o între anii 1995-1999. În același timp, Columbia a devenit o sursă majoră de heroină pentru piața americană, producand în jurul a 6 tone metrice anual, mai mult, numărul și tipurile de organizații, inclusiv grupurile insurgente implicate în activitățile ilegale cu narcotice au crescut iar aceste grupuri controlează peste 40% din teritoriul Columbiei, fapt ce îngreunează considerabil operațiunile autorităților.

Ambasada SUA în Columbia nu a raportat încă o reducere netă în prelucrarea sau exportul de cocaină rafinată către SUA. În plus, autoritățile americane constată că, în timp ce cele 2 grupări majore, cartelul de la Medellin, respectiv cel de la Cali, au dominat piața drogurilor în anii 80 și la începulul anilor 90, în prezent, sute de organizații mai mici se implică în toate aspectele ce țin de comerțul cu droguri, aceleași surse susțin că miliarde de dolari se întorc în Columbia, în fiecare an, numai din comercializarea cocainei. Această cantitate uriașă de bani a făcut posibil ca aceste organizații să dobandească o putere și influență economică, politică și socială fără precedent.

În Columbia, președintele nou ales a solicitat de la început Statelor Unite o asistență militară sporită, în special în ceea ce pivește depistarea avioanelor care părăsesc Columbia încărcate de droguri pentrui a se întoarce în țară cu arme pentru rebeli. Guvernul american se îndreaptă spre o implicare tot mai puternică în războil civil columbian, sperand să-și extindă asistența militară dincolo de operațiunile anti-drog, astfel administrația a cerut fonduri suplimentare pentru combaterea răpirilor teroriste din Columbia și exinderea suprafețelor controlate de autorități, dorindu-se astfel a se pune capăt restricțiilor legale care limitau participarea militară americana în Columbia la operațiunile privind narcotice. Cele 29 de milioane de dolari în plus urmează a fi o folosite pentru antrenarea și asitarea operativă a forțelor armate columbiene și de poliție în acțiunile împotriva răpirilor.

Trupe americane, aparținand forțelor de elită, cunoscute ca Berete Verzi, s-au deplasat în anul 2003 în Columbia pentru a începe pregătirea soldaților columbieni pentru păzirea unei conducte de petrol intens bombardată. Sosirea Beretlor Verzi a seminficat un efort american mai agresiv de a ajuta forțele columbiene împotriva gherilelor și Armatei Naționale pentru Eliberare, dar tot în efortul de a controla fluxul de droguri dinspre Peru pe care aerină, Statele Unite au investit nu mai puțin de 77 milioane de dolari pentru instalarea unei baze secrete în jungla Amazonului.

Deși asistența Statelor Unite este oferită doar în scopuri anti-drog, extinderea ei la operțiuni ce țin de securitatea și politica internă a statelor surd-americane a fost justificată prin aceea că există o legătură clară între operțiunile anti-drog si cele anti-insurgenți deoarece prin lovirea comerțului cu droguri este lovit centrul economic de gravitate al gherilelor. Planul Columbia urma să-și încheie activitatea în 2006, în august 2004, conținutul acestuia a fost înclus într-o operțiune americană mai largă, care acoperă întreaga regiune și nici nu are un termen limită, Inițiativa Anti-Drog din Anzi.

Stetele Unite au etichetat 2 grupări majorte de gherilă din Columbia și o facțiune paramilitară de dreapta ca fiind organizații teroriste, fapt care, combinat cu implicarea acestora în traficul de droguri ce afecta economia americană, permite judecata suspecților în SUA. La începutul lui noiembrie 2004, Columbia a extrădat 14 suspecți intr-o singură zi, pentru ca, pană la sfarșitul aceleiași luni, guvernarea Uribe să mai predea un grup de 15 columbieni, printre care și Gilberto Rodriguez Orejuela, unul dintre capii Cartelului de la Cali. Guvernul columbian a extrădat alți 170 de suspecți de trafic de droguri, număr care depășește totalul extrădărilor din ultimii 20 de ani.

Cartelurile columbiene sunt un model de organizare mafiotă deosebită cu o structură în formă de plasă, în care fiecare grup este autonom față de celelalte, fapt care le conferă nu doar elasticitate ci și un răspuns eficient dat activității autorităților chiar și capturarea, extrădarea sau uciderea șefilor importanți ai principalelor carteluri nu constituie lovituri decisive pentru ansamblul organizațiilor din lumea drogurilor, de aceea, chiar și extrădarea lui Gilberto Orejuela este considerată a avea un impact slab aspura traficului de droguri în general.

Cartelul de la Cali a dominat piața narcoticelor după ce Cartelul de la Medellin a primit o lovitură puternică prin capturarea șefului său Pablo Escobar, la începutul anilor 90. Ulterior, puterea Cartelului de la Cali a trecut, o dată cu jumătatea anilor 90, în mainile Cartelului Norte de Valle, pe langă care au apărut noi și noi carteluri, pregătite oricand să îi ia locul.

Comerțul cu droguri este un fenomen economic în puternică expansiune, fiind o componență principală a criminalității organizate. Estimati de către Interpol la aproximativ 400 de miliarde de dolari, o cifră de 10 ori mai mare decat cea rezultată din comerțul cu arme și dublul veniturilor Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol, traficul de droguri generează o economie mondială proprie, cu un transfer de capitaluri aferent. Este vorba în fapt despre o economie subterană, însă o dată cu diversificarea și perfecționarea strategiilor de spălare a banilor, aceasta se integrează tot mai mult celei legale, dar dincolo de a fi un fenomen geopolitic, traficul cu narcotice devine și un fenomen geopolitic major. Organizațiile criminale internaționale care se îmbogățesc din comerțul cu droguri dispun în prezent de mijloace militare considerabile, ajungand unerori în situația de a amenința serios puterea de stat.

Aceste carteluri columbiene au la dispoziție flote aeriene și maritime precum și siteme de comunicație prin satelir care le permite să aibă control la nivel mondial al rețelelor lor, astfel puterea militară dobandită de aceste organizații conduce la existența unor zone, numite adesea zone gri, în care puterea de stat nu se mai exercită, iar drepturile se stabilesc după alte reguli. În plus ele mai au puterea de a corupe puterea politică, estimandu-se că peste 100 de milioane din veniturile cartelurilor sunt cheltuite anual pe mite. Legăruile dintre traficanții de droguri, puterea politică și apartul de stat sunt strănse, în ciuda periodicelor campanii antimafiote și a succeselor neîndoielnice realizate, suspiciunile și acuzațiile lovesc autoritățile cele mai înalte.

Dacă tentativele de corupere eșuează, violența este folosită drept instrument principal pentru influențarea puterii politice, teama dată de aceste organizații determinand autoritățile să ia măsuri extreme de securitate. Un exemplu sugestiv îl reprezintă precauțiile luate cu ocazia întalnirii președintelui american cu cel columbian, adică 15.000 de soldați, 2 submarine și alte nave de luptă, elicoptere militare și avioane de luptă.

Cert este că guvernele întampină în prezent reale dificultăți în gestionarea acestor noi actori pe scene lumii. Aceasta deoarece extraordinarele caștiguri obținute de pe urma traficului cu narcotice pot fi ușor reinvestite în echipamente de ultimă generație, arme distrugătoare și mercenari care să constituie, în ultimă instanță, veritabile armate pariculare.

Acesta este paradoxul luptei împotriva traficului de droguri pe care guvernele statelor latino-americane, în colaborare cu Statele Unite, o poartă de două decenii, fără rezultate majore. Chiar dacă se observă o scădere a producției de frunze de coca în Bolivia și Peru în a doua jumătate a anilor ’90, această diferență se regăsește în Columbia, unde suprafața culturii de coca a crescut considerabil. Astfel, producția de coca se menține de mult timp la o medie de aproximativ 200 000 de hectare de coca pe an în regiunea andină.

Dacă scopul politicilor antidrog era de reducere cu 50% a culturilor de coca, desființarea rețelelor trans-frontaliere de trafic de droguri, reducerea ofertei pe piața americană, scăderea cererii printr-o creștere a prețurilor drogurilor și desființarea grupurilor de gherilă și de paramilitari în cazul Columbiei, faptele ne arată că aceste scopuri nu au fost atinse. Cum am arătat deja, suprafețele cultivate cu coca au rămas aproape neschimbate sau cu o variație minimă. Distrugerea marilor carteluri de trafic de droguri nu a avut rezultatele scontate, acelea de micșorare a traficului de droguri, din contră, locul cartelurilor a fost luat de rețele mai suple, mai mici, dificil de depistat. Cererea de droguri pe piața țărilor implicate a rămas neschimbată, din contră, de la începutul anilor ’90 asistăm la o scădere a prețurilor drogurilor și nici puritatea stupefiantelor nu a scăzut. În ceea ce privește grupurile de gherilă și de paramilitari prezente pe teritoriul Columbiei, statul nu a înregistrat mari progrese pentru a pune capăt conflictului intern și pentru a recupera teritoriile aflate sub ocupația acestor grupuri de insurgenți.

Traficul de droguri este una din cauzele instabilității politice în regiunea andină și îngreunează consolidarea democratică a statelor în cauză. Politicile puse la punct pentru a combate această problemă au o abordare militară și oferă o mai mică importanță planurilor de dezvoltare alternativă. Fără aceste planuri de dezvoltare alternativă, fără o educare a populației cultivatoare de coca, drumurile spre o reducere a culturilor și a traficului de droguri va fi mai lung, mai anevoios și mai destabilizator pentru guvernele statelor atinse de această problemă.

În primul rând, lupta împotriva traficului de droguri ar trebui să se concentreze asupra spălării de bani, nu asupra eradicării culturilor ilicite, fiindcă cel mai mare profit din traficul de droguri și cel mai mare pericol rezidă în banii proveniți din traficul ilicit. În al doilea rând, în loc de a se concentra asupra componentei de eradicare forțată din politicile antidrog, guvernele ar trebui să susțină programe de dezvoltare rurală, să construiască drumuri de acces spre regiunile izolate, poduri, spitale, rețele de apă, școli pentru educarea populației și multe altele.

Dacă aceste schimbări de politică ar fi implementate, traficul de droguri ar fi învins mai ușor și efectele sale asupra democrației ar fi eliminate mai repede iar consolidarea democratică nu va mai întâlni în calea sa obstacole importante de această natură. După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, lupta împotriva traficului de droguri s-a transformat, la cererea guvernului american într-un război împotriva narco-terorismului. Astfel, componenta militară a politicilor antidrog ale țărilor andine a avut parte de cea mai mare atenție și majoritatea fondurilor a fost utilizată pentru echipamente militare, logistică și personal militar, fapt care dă naștere la episoade de violență ai căror protagoniști sunt militarii și cultivatorii de coca.

Studiul subiectului traficului de droguri este importantă deoarece drogurile au devenit o realitate si o amenințare pentru democrațiile din regiune. Problemele de sănătate, spălare a banilor, corupție, clientelism politic, violență creată de grupurile de insurgenți implicate în traficul de droguri sunt doar câteva dintre efectele pe care producția, traficul și consumul de droguri le produc. Traficul și efectele sale asupra instituțiilor statale este foarte important pentru a înțelege dinamica fenomenelor politice latino-americane iar acest punct este foarte puțin atins de către cercetătorii ce studiază țările acestui continent. Statele atinse de acest fenomen și catalogate drept narco-state sunt influențate într-o manieră ireversibilă de către acest trafic sau chiar de către politicile antidrog gândite pentru a rezolva problema, aducându-se atingere stabilității democratice a statelor în cauză.