Relatia Uniunea Europeana Rusia In Contextul Actual de Securitate

PLANUL LUCRĂRII

INTRODUCERE

În această perioadă în care există multe provocări la nivelul Uniunii Europene, atât interne cât și externe, doar o Europă unită va putea depăși impedimentele actuale. Uniunea Europeană trece printr-o perioadă tensionată și complexă, cu multe evoluții în curs, multe dintre acestea ridicând semne de întrebare.

Situația din Ucraina reprezintă cea mai mare criză cu care Uniunea Europeană s-a confruntat în ultimii ani, iar această problemă nu va dispărea în scurt timp, din cauza faptului că este nevoie de multă voință politică pentru a menține Europa unită. Pentru relația cu Rusia, Uniunea Europeană nu se bucură de sancțiunile impuse, dar este nevoie să se demonsteze că există o relație între aceste măsuri și obiectivele politice pe care le urmărește, și anume condiționalitatea dintre sancțiuni și implementarea deplină a Acordului de la Minsk. Dacă situația politică va continua să se deterioreze, liderii europeni sunt pregătiți să ajungă la un consens în ceea ce privește potențialele răspunsuri pe care le-ar putea da pentru a depăși obstacolele întâmpinate. Subiectul armatei europene creează așteptări, dar Uniunea Europeană va avea o sarcină dificilă să le materializeze ulterior. Este important pentru statele membre să coopereze pe dolerite aspecte tactice, din domeniul apărării.

Evoluția evenimentelor este incertă acum și în anii următori. Instabilitatea regională din mai multe părți ale lumii ar putea crește, în cazul în care unele forțe revizioniste, vor contesta organizarea teritorială stabilită după al Doilea Război Mondial și destrămarea Uniunii Sovietice. Dacă granițele vor fi contestate deschis, conflictele locale se vor putea transforma ușor în războaie generale. Moscova nu are potențialul și mijloacele necesare să refacă U.R.S.S. Uniunea Sovietică nu ar fi devenit probabil superputere mondială fără al Doilea Război Mondial, în care Germania nazistă, care a fost aproape să o învingă, ia oferit practice această șansă.

În situații de criză guvernele preiau inițiativa prin intermediul Consiliului European și a mini-summit-urilor șefilor de stat și de guvern ale principalelor puteri. După ce se stabilește un consens, Comisia Europeană și Parlamentul European funcționează autonom, după propriile principii și reguli, exercitând o activitate diplomatică importantă. După crearea Parteneriatului Estic, Bruxelles-ul a gestionat singur negocierile și deciziile de politică externă ale blocului comunitar. Extinderea europeană și extinderea pieței unice sunt doi piloni ideologici ai Uniunii Europene, la care autoritățile supranaționale nu au renunțat niciodată.

Cooperarea politică și economică pe termen lung și dialogul cu vecinătatea estică a Uniunii Europene sunt puse în practică indiferent de sensibilitățile imperiale ale Moscovei. Negocierile de asociere ale Uniunii Europene cu Ucraina, în pofida nemulțumirilor și ale acțiunilor ulterioare ale Moscovei, nu pot fi numite drept o greșeală majoră de politică externă, așa cum opinează o parte dintre analiștii mai apropiați de pozițiile părții ruse.

Uniunea Europeană și Germania nu vor negocia peste capul Ucrainei viitorul și independența ei. Uniunea Europeană nu se implică niciodată în compoziția guvernelor, redesenarea granițelor sau împărțirea unor sfere de influență. Aceasta nu poate să decidă fără acordul statelor membre importante sancțiuni împotriva Rusiei. Ea poate, prin intermediul Comisiei Europene și a Parlamentului European, să dea substanță politică și economică acordului de asociere cu Ucraina, să convingă politic statele membre pentru a acorda Kievului șansa integrării europene și să aibă o poziție unitară pe direcția estică și să impulsioneze politicile interne vizând independența energetică de Rusia.

Uniunea Europeană, Germania, Canada, S.U.A. și chiar Japonia semnalează în prezent că vor ajuta economic Ucraina, pentru a nu cădea iarăși în vecinătatea apropiată a Rusiei. În acest moment Ucraina are nevoie de un plan de ieșire din criză, iar dacă acesta nu se materializează, va fi foarte greu pentru ucraineni să iasă din sfera Rusiei și pentru europeni să oblige Rusia la reținere.

Intervenția Rusiei în Ucraina întărește sensul existențial al N.A.T.O. și al Uniunii Europene. Politica disprețuitoare a președintelui Putin față de guvernele occidentale și organismele Uniunii Europene fac probabilă creșterea solidarității europenilor și a angajamentului lor pentru reînceperea procesului de integrare. Liderii europeni și-au anunțat intenția de a acționa pentru obținerea independenței energetice față de Rusia, iar S.U.A. sunt dispus să deschidă piața internă a gazelor spre Europa. Europa va face probabil pași importanți în următorii ani în această direcție, mai ales că eforturi deosebite au fost depuse pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și pentru înlocuirea treptată în producerea energiei electrice a utilizării combustibililor fosili cu energie regenerabilă. Dezvoltarea tehnologiilor ecologice a fost dificilă și foarte de costisitoare, dar se văd deja rezultate remarcabile în politica energetică la nivel european, iar costurile producției electrice din centrale eoliene și solare vor continua să scadă până la punctul în care nu vor mai fi necesare subvenții publice.

Președintele Vladimir Putin vrea probabil să intre în istoria Rusiei ca liderul care a salvat țara de la dezmembrare și a reînviat imperiul. Însemnările despre tinerețea lui în calitate de ofițer K.G.B. în Germania de Est, îl prezintă ca umilit de retragerea trupelor sovietice în 1989 din R.D.G. și insultat de extinderea N.A.T.O. și a Uniunii Europene în sfera de influență a fostei Uniuni Sovietice, adică în Europa de Est și chiar în cele trei republici exsovietice de la Marea Baltică. Intervenția occidentală în Kosovo, fără acordul Rusiei, a întărit poziția grupării naționaliste ruse Siloviki, care l-a putut impune în 1999 prim ministru pe actualul șef de stat. După numirea în funcție, Putin a început în trei faze opera de reclădire a structurii imperiale a Rusiei.

În Prima fază Putin a început acțiuni de refacere a stabilității interne a Rusiei prin centralizarea puterii la Kremlin. Această fază fost marcată de declanșarea războiului cecen în 1999. Războiul intern și reducerea la tăcere și obediență a oligarhilor au fost unele din metodele esențiale utilizate.

Aprilie 2005, când în mesajul său anual către națiune, președintele ales Vladimir Putin a afirmat că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost ”cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea”, a marcat începutul celei de A doua faze .

Din acel moment Kremlinul a demarat un masiv plan de modernizare a armatei ruse, componentă esențială a politicilor expansioniste din a treia fază.

În intervenția din 2008 din Georgia, au fost testate capacitățile armatei ruse de a duce la îndeplinire refacerea imperială. Au fost trase concluziile că Occidentul nu are voința politică să intervină dacă Rusia se decide să încalce suveranitatea și integritatea teritorială a vecinilor din spațiul postsovietic, iar armata rusă nu are încă capacitatea militară de a impune suzeranitatea Moscovei asupra statelor percepute vasale sau a anexării lor complete. Ca urmare a acestor Concluzii, Rusia a continuat să crească bugetul apărării pentru a trece la etapa finală, a expansiunii imperiale. Nu știm dacă și când s-a decis Putin că are o forță militară suficient de bine echipată pentru a-și agresa la alegere vecinii și înfrunta Occidentul, dar răsturnarea regimului subordonat al lui Ianukovici la 22 februarie 2014, a creat necesitatea și prilejul declanșării operațiunii de revizionism teritorial imperial.

Ocuparea Crimeii este probabil începutul, în lipsa unui răspuns extern decisiv și ferm.

Sunt însă cel puțin doi factori interni care frânează planurile hegemoniale rusești. Scăderea demografică este o problemă care preocupă de mult timp conducerea de la Moscova, care a studiat cu atenție politicile pronatalitate din câteva țări europene. Însă politicie rusești în acest scop au fost un eșec. Rata natalității etnicilor ruși nu asigură înlocuirea populației, iar compensarea prin imigrația cu o populație fără identitate și loialitate rusească nu poate întări statul pe termen lung, în ciuda stabilizării în statistici a populației. Cu o populație de peste 140 de milioane, Rusia nu mai poate domina durabil vecinătățile.

Dezvoltarea economică internă a Rusiei a dat semne de stagnare dinaintea conflictului cu Occidentul. Economia centralizată, dominată de companii de stat ineficiente, a creat un mediu de afaceri neconcurențial, dependent aproape exclusiv de exportul de materii prime și necompetitiv pe piața globală. Astfel, creșterea economică din Rusia a devenit dependentă de creșterea continuă a prețurilor la resursele energetice, situație nesustenabilă pe termen lung. Atât timp cât prețurile la gaze și petrol au crescut în Occident, Vladimir Putin a putut prezenta națiunii o creștere economică și a putut mări în același timp cheltuielile sociale și pe cele pentru modernizarea armatei. În ultimii ani însă prețurile la gaze și petrol au atins limita suportabilității în lume, și au stagnat, în condițiile în care bugetul rus depinde în proporție de peste 50% de încasările din vânzările de materii prime și energetice. Președintele rus este în situația neplăcută de a alege între a tăia din cheltuielile militare, ceea ce ar pune capăt brusc ambițiilor imperiale și a tăia din cheltuielile sociale, ceea ce ar putea pune capăt carierei lui politice în fruntea statului rus la alegerile viitoare sau ulterior. Pentru a contracara această conjunctură proastă, guvernul rus a pus la cale Uniunea economică Eurasiatică, ce a intrat din ianuarie 2015 în funcțiune și să constituie o contrapondere la economiile uriașe ale Uniunii Europene și Chinei. Însă, fără integrarea Ucrainei, o piață de 46 de milioane locuitori, Russia, cu celelalte câteva state, nu pot obține forța necesară pentru a forma un bloc economic de sine stătător. Din cauza marilor dezechilibre interne, este puțin probabil ca Rusia să poată concura greii economici ai lumii în următoarele decenii, chiar și integrând toate statele foste sovietice.

Stâlpul ideologic al puterii expansioniste rusești este ultranaționalismul, acesta fiind cultivat continuu de elita politică de la guvernare în ultimul deceniu. Ultranaționalismul poate avea însă efecte adverse grave. Vladimir Putin poate deveni prizonierul propriei propagande extremist, după rescrierea istoriei naționale incluzând reabilitarea Uniunii Sovietice și a lui Stalin, în parte și pentru a-și consolida poziția de putere. Întrucât dificultățile economice vor duce la tăieri bugetare și la reducerea nivelului de trai al populației, riscul este ca agresiunile împotriva vecinilor văzuți drept vasali să nu poată înceta prea curând. În caz contrar, Putin ar putea părea concetățenilor slab și nepatriot, iar susținerea lui populară ar avea de suferit. Dacă luăm în considerare scenariul cuceririlor repetate, Rusia poate ajunge în situația de supraextindere imperială, neavând nici resursele financiare și nici pe cele umane necesare stingerii continue a mișcărilor de secesiune din toate colțurile imperiului. Naționalismul populist combinat cu corporatismul de stat sub control politic au închis intrarea capitalului străin privit cu suspiciune extremă, dar care ar fi putut revitaliza și diversifica sectoare întregi ale economiei naționale. Intrările de capital străin au fost reduse și târzii făcând economia rusă complet dependentă de exportul de materie primă. Acestea, combinate cu teama și lipsa de încredere a întreprinzătorilor ruși în propriul guvern i-a determinat să-și trimită an de an capitalul în Occident, slăbind suplimentar poziția Rusiei.

Acțiunile viitoare ale președintelui rus depind de foarte mulți factori, între care rezistența externă a Vestului și atitudinea Chinei. Astăzi, Rusia a câștigat Crimeea, dar a pierdut Ucraina. Elita conducătoare rusă nu se poate mulțumi cu acest rezultat. Privind harta Europei, se poate sugera că lipsa Ucrainei (și în mică măsură a Moldovei) din structura economică și de securitate a Rusiei pe direcția de Est-Sud-Est ar putea priva Moscova de statutul imperial și de postura intimidantă în relația cu Vestul.

Agresiunile repetate asupra vecinilor vor atrage la un moment dat războiul economic total al unei părți însemnate a lumii. Probabil că Rusia nu poate ocupa sau anexa și estul și sudul Ucrainei până la Transnistria și gurile Dunării, țările baltice, Georgia, Belarus și Kazahstan, fără să se teamă de consecințe. Rusia are acum o armată suficient de puternică ca să înfrângă pe oricare dintre vecinii fost sovietici. Slăbiciunea lor este o invitație la invazie pe care spiritul revanșard și revizionist al lui Valdimir Putin nu o poate refuza. Este creată impresia că astăzi Vladimir Putin își supraestimează atuurile și ignoră voit, datele economice ale problemei. Practic, el are o percepție vagă a situației economice a țării și a căutat soluții problemelor demografice și economice în cei 15 ani de guvernare, dar miza principală a reprezentat-o întotdeauna dezvoltarea capacităților militare. Conștiința vulnerabilității interne a imprimat un aer de urgență expansionismului rusesc, iar revoluția populară din Ucraina i-a dat prilejul lui Putin să inițieze faza finală chiar în Ucraina, cel mai sensibil punct din fostul spațiu sovietic, înainte ca modernizarea militară să fi fost încheiată.

2. RELAȚIA UNIUNEA EUROPEANĂ – RUSIA ÎN ACTUALUL CONTEXTUL ACTUAL DE SECURITATE

2.1 Statutul Uniunii Europene și Rusiei pe scena mondială

Atât Uniunea Europeană cât și Rusia se comportă pe scena internațională ca doi actori aparte. Cu toate acestea, influența și jocurile lor pe scena internațională rămân limitate. Relațiile între aceste două puteri aparte constituie parteneriate uneori dezechilibrate, supuse șantajului cu ruperea relațiilor și a lipsei de alternative viabile. Sunt parteneriate de necesitate sau de circumstanță, legate de folosirea politică a slăbiciunilor celuilalt, limitând libertatea de manevră a fiecăruia și căpătând un potențial de rivalitate și o putere de negare extinsă și uneori necontrolabilă.

Sunt o serie de argumente că atât Uniunea Europeană cât și Rusia sunt actori aparte ai scenei mondiale:

Uniunea Europeană reprezintă o putere aparte având în vedere faptul că ea depinde de:

► Rezistențele interne pentru procesul său de integrare politică. Pozițiile statelor membre ale Uniunii față de proiectul Constituției Europene sunt diverse și chiar divergente.

► Rusia pentru aprovizionările sale energetice. Domeniul economic este cel mai dezvoltat în relațiile dintre Rusia și Uniunea Europeană. Progresele realizate în domeniul economic se explică prin aceea că atât economia Rusiei cât și cea a Uniunii Europene sunt, în prezent, puternic integrate. Valoarea comerțului între Uniunea Europeană și Rusia a crescut cu 70% în cinci ani și cu 400% în 10 ani. Rusia exportă în Uniunea Europeană mai ales materii prime, în principal hidrocarburi.

Rusia este o putere aparte având în vedere faptul că ea depinde de:

► Puterea economică a Europei pentru a garanta securitatea aprovizionărilor sale economice și cea de surse de finanțare pentru modernizarea infrastructurilor și a economiei sale. Uniunea Europeană este primul partener comercial al Rusiei cu care realizează mai mult de jumătate din schimburile sale (aproximativ 55% din exporturile rusești merg către Uniunea Europeană și 49% din importurile Rusiei provin din Uniunea Europeană). Altfel, Rusia nu constituie decât al treilea partener comercial al Uniunii Europene, după S.U.A. și China.

► Ajutorul Uniunii Europene în angajamentul din lumea musulmană pe calea unei dezvoltări durabile și în evoluția contrastantă între tradiție și modernizare.

► Prezența S.U.A. în Asia Centrală și Orientală, pentru a modera ambițiile Chinei.

Caracterul aparte și specific al condiției lor, pentru Uniunea Europeană și Rusia derivă din faptul că aceste trăsături nu importanță majoră pentru conducerea politico-diplomatică a sistemului internațional pe termen lung.

Rolul efectiv al unei puteri nu depinde în mod unic de percepția, de capacitățile efective și de soluțiile crizelor ci de diferența influenței asupra eșichierului pe care își etalează prezența efectivă pe un plan regional sau mondial.

Statutul Uniunii Europene și Rusiei de actori aparte pe scena internațională constituie o manifestare a implicațiilor relațiilor între cele două entități (Rusia și Uniunea Europeană) asupra securității europene.

2.2. Componente ale securității europene în contextul relațiilor Uniunea Europeană – Rusia

Securitatea europeană, în arhitectura sa, se poate reprezenta printr-un ansamblu de elemente interdependente și complementare, astfel:

a. existența unui dialog permanent asupra viitorului continentului. Acest dialog trebuie să se bazeze pe încredere între participanți, pe de o parte, și pe utilizarea semnificativă a mijloacelor și instrumentelor diplomatice de către structurile politice și militare apte să urmărească împlinirea lui deplină, pe de altă parte. El depinde în mare măsură de noile relații pe care S.U.A., prin înaltul lor statut mondial și rolul asumat și Rusia, prin poziția sa geopolitică, le vor stabili cu Europa. Între cele două, prioritatea o constituie echilibrul de putere în Europa.

b. realizarea unei politici comune a țărilor membre ale Uniunii Europene față de dezmembrarea sistemului internațional anterior, care lasă să apară o lume de puteri relative ce generează instabilitate și insecuritate. În acțiunile anterioare s-a văzut că nu întotdeauna și nu în toate domeniile statele membre ale Uniunii Europene acționează de o manieră unitară, concertată. Putem aminti atitudinea statelor membre ale Uniunii Europene față de proclamarea independenței de către Kosovo în februarie 2008. În timp ce unele state au recunoscut imediat independența autoproclamată a Kosovo (Franța, Germania, Italia), altele, printre care și România nu au făcut acest lucru.

c. dimensiunea securității relațiilor S.U.A. – Europa – Rusia

Această componentă presupune revendicarea zonelor privilegiate cu caracter regional din partea Uniunii Europene și a Rusiei în Europa de Est, în Balcani și Caucaz și evitarea zonelor gri strategice în țările Baltice, pentru ceea ce reprezintă forțe convenționale în Europa. În 2009, Parlamentul Federației Ruse a adoptat „Strategia de securitate națională a Rusiei până în 2020”, document ce prezintă principalele obiective ale acestui stat în materie de securitate internă și externă. Acesta stabilește că obiectivele strategice de securitate națională pe termen mediu trebuie să amelioreze calitatea vieții cetățenilor ruși, să reducă inegalitățile sociale și economice și să îmbunătățească fundamental situația demografică pe termen lung. Strategia afirmă că reapariția unei forțe unilaterale în relațiile internaționale va avea un impact negativ în realizarea intereselor naționale rusești. De asemenea, strategia susține necesitatea stabilirii unui sistem internațional multipolar și că obiectivul fundamental pe termen lung este de a face din Rusia o putere mondială care caută să mențină o stabilitate strategică și o cooperare mutuală benefică într-o lume multipolară. „Strategia de securitate națională a Rusiei până în 2020” afirmă că „viabilitatea N.A.T.O. și potențialul său de extindere” constituie o amenințare pentru securitatea națională a Rusiei. Strategia enunță clar că Rusia găsește „inacceptabilă implementarea de infrastructuri militare ale Alianței la frontierele sale”, ca și orice altă tentativă a N.A.T.O. „de a-și asuma responsabilități mondiale ce sunt în contradicție cu dreptul internațional”. Strategia menționată atrage atenția asupra „caracterului nesustenabil al arhitecturii actuale a sistemului de securitate regional și mondial organizat în jurul N.A.T.O.”. Rusia subliniază importanța unei politici externe și de securitate multivectorială. Noua strategie stabilește că „tranziția de la un bloc de confruntare la principiul diplomației multivectoriale, resursele energetice potențiale ale Rusiei, utilizarea pragmatică a acestui potențial au crescut posibilitățile pentru Rusia de a-și întări influența pe scena internațională”.

Pe 26 decembrie 2014 a fost actualizată, semnată și prezentată publicului noua doctrină militară a Rusiei, probabil distrăgând atenția de la situația economică precară a Rusiei. Practic, doctrina nu efectuează nicio schimbare esențială. Nu sunt abordate riscuri majore noi, riscurile fiind exprimate de oficialii ruși în ultimii ani, însă unele au devenit sporite, altele urgente și altele normale. Previziunile pesimiste referitoare la doctrină nu s-au adeverit (adoptarea noțiunii de atac nuclear preventiv, declararea S.U.A. și N.A.T.O. ca potențiali adversari). Printre riscurile evidențiate în doctrină: războiul informațional, ingerința străină în politica internă a Rusiei, capabilitățile sporite și extinderea N.A.T.O., dislocarea de forțe străine în apropierea granițelor Rusiei (țările baltice, România, Marea Neagră), apărarea antiaeriană antirachetă, proliferarea armelor de distrugere în masă, terorismul, traficul de arme și droguri, conflicetele interetnice). În contextul problemelor economice substanțiale cu care se confruntă Rusia, în doctrină se evidențiază că modernizarea sistemului de apărare rămâne o prioritate a Rusiei.

d. atitudinea anumitor state europene, Franța în special, prin care doresc depășirea experienței atlantice.

Unele state europene integrează mizele geostrategice ale Uniunii Europene în dimensiunea unui joc planetar. Relațiile euromediteraneene și cele din zona extinsă a Mării Negre, a platoului turcesc (diferendul Turcia – Grecia pentru platoul Mării Egee) și în curând al Asiei Centrale, vor trebui inserate în această evoluție, în speranța obținerii unei palete largi de rezultate internaționale pozitive.

e. materializarea relațiilor euro-atlantice redefinite și capabile să genereze o nouă arhitectură a securității occidentale și europene. Aceste relații pot fi materializate în două feluri, în jurul unei zone de apărare (P.E.S.C. / P.E.S.A. sau S.A.F.E.), cât și a unui pilon european în cadrul N.A.T.O.. Ultima opțiune este justificată de o viziune comună de securitate europeană și rezultă în esență din provocările externe și din reconfirmarea tuturor statelor membre a fermității angajamentului în Alianță în ceea ce privește articolul 5.

f. intențiile și aspirațiile Rusiei de obținere a unui înalt statut internațional

Rusia își manifestă tot mai evident dorința de a participa activ pe scena internațională ca un actor semnificativ sub toate aspectele.

În februarie 2009, în cadrul Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Viena, Rusia a propus crearea unei noi arhitecturi europene de securitate. Elaborarea unui nou Tratat de securitate în Europa a fost inițiat de președintele rus din acea vrme Dmitri Medvedev. Examinarea ideii rusești de către O.S.C.E. arată interesul crescând pe care ea îl suscită pe lângă partenerii Rusiei. Toată lumea înțelege că Rusia trebuie să fie un membru activ și cu parte întreagă în raporturile transatlantice în materie de securitate. Dar ea nu va putea să atingă acest statut internațional decât dacă preocupările sale în domeniul militaro-politic vor fi luat în seamă în contextul acestor raporturi.

În același timp, președintele Federației Ruse a propus un nou pact de securitate care interzice folosirea forței sau chiar amenințarea cu recurgerea la forță și care ar preciza clar că nicio țară, inclusiv Rusia, nu are monopolul menținerii securității în Europa.

În concluzie, componentele arhitecturii securității europene reprezintă un produs al implicațiilor generate de relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia.

2.3. Implicații ale relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia asupra securității europene

Securitatea europeană este o construcție realizată de către toate statele continentului. Această construcție este într-o permanentă transformare, având în vedere obiectivele urmărite (apărarea teritoriului, menținerea sau restaurarea păcii internaționale), domeniile la care aceasta este asociată (mediu, energie, comerț, imigrație, date informatice), instrumentele mobilizate (armată, poliție, tehnologie, administrație), instituțiile cărora ea le este asociată (O.N.U., N.A.T.O.).

Transformările suferite de Rusia nu sunt doar simple ajustări tehnice la un context de evoluție. Aceste transformări sunt legate de evoluția relațiilor de putere și a reprezentărilor lumii, atât din punct de vedere al genezei lor, cât și din punct de vedere al efectelor lor.

Transformările securității europene trebuie analizate din perspectiva sociologiei actorilor (state europene, grupuri de presiune, industrie, partide politice, state majore, toate în strânsă legătură cu evoluția relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană). Este necesar de avut în vedere și măsura în care transformările securității europene răspunde strategiilor de poziționare și de repoziționare interne în câmpul de securitate europeană a actorilor implicați.

Evoluțiile politicilor de securitate ale Uniunii Europene evidențiază anumite aspecte ale proiectului european. Relațiile statornicite între Uniunea Europenană și Rusia au implicații profunde asupra securității europene, concepută ca un bun de care trebuie să beneficieze, în egală măsură, toți europenii.

2.4 Impactul parteneriatului strategic Uniunea Europeană – Federația rusă asupra securității globale

Divergențe până la criza din Georgia și apoi din Ucraina

O analiză succintă a summit-urilor Uniunea Europeană – Rusia din timpul președinției Vladimir Putin relevă adâncirea unor disensiuni existente între Federația Rusă și unele state nou intrate în Uniune, care în trecut au aparținut fostului sistem socialist, patronat de defuncta Uniune Sovietică. Obținerea de către acestea a drepturilor ce revin unui stat membru al Uniunii Europene a nemulțumit Rusia și a dat naștere unor probleme particulare în relația cu ele. Este cazul exportului cărnii de vită poloneze în Rusia, al oleoductului rusesc ce trece prin Lituania, al monumentului ostașului necunoscut sovietic din capitala Estoniei, care au întârziat antamarea unui nou acord de parteneriat și cooperare Uniunea Europeană – Rusia, la Summit-ul de la Samara, din 2007. La același summit, s-au constituit în piedici pentru relația dintre cei doi actori internaționali: dispunerea în Europa a elementelor scutului antirachetă american, amenințarea rusă de a reconsidera acordurile asupra armelor convenționale din Europa, precum și opoziția Rusiei în problema Kosovo. Motiv de discordie a fost și gazul rusesc, care a pus la grea încercare unitatea și eurosolidaritatea statelor europene, cooperarea comună în chestiunile vitale pentru dezvoltarea și securitatea energetică a continentului.

Contradicțiile care persistă între statele continentului afectează într-un fel sau altul relațiile cu Moscova ale fostelor state socialiste, care nu pot face abstracție de datele istoriei, iar ajungerea la un acord comun de parteneriat strategic este un proces de mai lungă durată, ce trebuie să înlăture tot ce aduce atingere intereselor proprii ale noilor state membre. Summit-ul Uniunea Europeană – Rusia din iunie 2008, din Siberia, ce a adus la masa reuniunii un alt partener, pe președintele Dmitri Medvedev, a reiterat domenii și sensibilități marcante pentru relațiile Uniunii cu Federația Rusă, principalele subiecte de discordie – drepturile omului și independența Kosovo -, dar, a și lansat negocierile pentru un nou Acord Uniunea Europeană – Rusia, care să înlocuiască Acordul de parteneriat și cooperare. Noul Acord – cadru definește relațiile dintre Uniune și cel de-al treilea partener comercial al său, reprezentat de Federație, și se spera că va da un elan înnoit acestor relații, surmontând obstacolele ce apar, pe măsură ce ele se dezvoltă.

Realitatea existentă în cel de-al doilea deceniu și care se prefigurează în următoarele decenii ale secolului XXI aduce în atenție un grup de state care se pare că vor exercita o influență foarte importantă asupra factorilor esențiali care afectează direct Uniunea Europeană, între care și securitatea. Unul dintre aceste state este Federația Rusă, cu care Uniunea a făcut eforturi pentru a încheia un parteneriat strategic, integrat, prin care să depășească limitările impuse de spațiul relațiilor bilaterale dintre fiecare stat membru și statul partener. Un asemenea instrument, care operaționalizează cooperări în multiple sectoare, ca: securitate, resurse umane, energie, tehnologie, comerț, are un impact decisiv în sfera dezvoltării, stabilității și securității globale.

În pofida ridicărilor de ton inevitabil, Rusia nu-și va submina niciodată relația cu Uniunea Europeană, datorită intereselor strategice care o leagă de acestea. Partener dificil, ea va continua să joace tare, tocmai pentru că știe că nu are cum să devină stat membru al Uniunii, dar își poate consolida statutul de putere majoră, fondat pe potențialurile energetic, economic și militar. Federația își rezervă postura de partener imprevizibil, iar această imprevizibilitate poate afecta interesele vitale ale Uniunii Europene, în special în trei domenii esențiale: stăpânirea completă de către Uniunea Europeană a procesului de lărgire a sa; stabilitatea vecinătății orientale directe a Uniunii Europene și aprovizionarea energetică a Uniunii. Aceasta s-a confirmat, practic, în condițiile în care, la Samara, în 2007, Summit-ul Uniunea Europeană – Rusia a relevat cel mai de jos nivel al relațiilor lor, apreciat de media, diplomați și oameni politici ca expresie a unui nou război rece.

Dacă parteneriatul strategic al celor doi funcționează, totuși, dosare-cheie care îi privesc direct, cum este democrația, stabilitatea vecinătății (cazul Kosovo) și aprovizionarea energetică, rămân fără răspuns, în lipsa unui dialog politic consistent și eficient care să definească pozițiile comune minimale pentru garantarea stabilității geopolitice a Uniunii Europene și vecinătății sale, dialog ce este fie agravat, fie temperat, prin atitudinea diplomaților și a președințiilor succesive europene, care ori curtează puterea economică și financiară a Rusiei, ori diabolizează puterea politică și geostrategică a acesteia.

Atitudinea din urmă se susține pe acțiunile Moscovei de respingere a lărgirii Uniunii Europene la periferia sa eurasiatică, considerată o amenințare la adresa intereselor sale naționale și a securității Federației. Doctrina sa strategică, în permanentă reactualizare, privește această lărgire ca pe o încercare de reducere a zonei sale tampon securitare ce-i asigură adâncimea strategică necesară și de compresie a puterii sale din zonele periferice, din străinătatea apropiată. Rusia, însă, dacă respinge orice extindere spre Est a Uniunii și a devenit, în ultimul timp, mai revendicativă și mai dificilă, nu renunță cu nici un chip la valorile europene și la deschiderea sa spre Occident.

Rămâne ca Uniunea să dea un semnal ferm și coerent către Federație, privind problemele care afectează interesele statelor membre, pentru că tocmai diviziunile dintre statele Uniunii Europene au fost exploatate de Moscova.

Discuțiile pe marginea unui nou acord de parteneriat Uniunea Europeană – Rusia, care sunt demarate și privesc domeniile comerțului, dezvoltării economice, energiei, drepturilor omului și cooperării politice, nu par să se desfășoare foarte lejer, din cauza persistenței unor tensiuni interne sau unor șovăieli ale Poloniei și Lituaniei (aceasta din urmă, preocupată de furnizarea de energie, dispariția unui om de afaceri în enclava rusă Kaliningrad și de relațiile Rusiei cu fostele republici sovietice Georgia – cu care recent a fost în război – și Republica Moldova).

Summit-ul de la Khanti-Mansiisk 2008 din Siberia, desfășurat cu prezența succesorului lui Putin la președinția Rusiei, Dmitri Medvedev, a marcat un dezgheț al relațiilor dintre cei doi mari actori, prin impulsul dat aprofundării parteneriatului strategic, în prelungirea negocierilor asupra noului Acord – cadru dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă. Parteneriatul strategic va da celor doi posibilitatea planificării strategiilor lor de combatere eficace a provocărilor secolului XXI. Cele două declarații adoptate la încheierea summit – ului lansează negocierile asupra unui nou Acord de parteneriat și de cooperare Uniunea Europeană – Federația Rusă, respectiv, a cooperării transfrontaliere. Cea de-a doua declarație confirmă acordul referitor la șapte proiecte de cooperare transfrontalieră vizând promovarea dezvoltării economice și sociale a regiunilor de frontieră.

Impactul noului acord de parteneriat asupra securității globale este semnificativ. În cadrul spațiului comun de securitate externă, cei doi își asumă o responsabilitate partajată cu privire la căutarea soluțiilor la mizele mondiale, printr-o cooperare multilaterală. Foarte importantă s-a considerat a fi cooperarea realizată în teren, cum este cazul includerii Federației Ruse în misiunea EUFOR Ciad / Republica Centraafricană. Partenerii și-au arătat preocuparea față de soluționarea conflictelor înghețate din vecinătatea comună, procesul de pace din Orientul Mijlociu, programul nuclear iranian și situația din Afganistan.

În problema conflictelor înghețate, însă, diferențele de abordare practică dintre Rusia și Uniunea Europeană sunt foarte mari. Deoarece unul din conflictele înghețate cunoscute – cel din Oseția de Sud – a dat semne că va repeta cazul Kosovo, președintele georgian Saakașvili a ordonat, în primele zile ale lui august 2008, trupelor georgiene să atace capitala osetină Ținvali pentru a restabili ordinea constituțională. Pe motiv că intervin pentru protejarea populației ruse supuse de armata georgiană la represalii, forțe militare disproporționate ale Rusiei au pătruns în Georgia, i-au scos afară din Oseția de Sud pe militarii georgieni, au bombardat puternic orașul Gori și alte localități și au avansat spre capitala țării.

După semnarea acordului de încetare a focului, ce prevedea retragerea trupelor pe pozițiile avute înainte de conflict, acord negociat cu ajutorul președintelui Franței, țară care exercita președinția prin rotație a Uniunii Europene, și al președintelui în exercițiu al O.S.C.E., rușii s-au retras doar parțial de pe teritoriul georgian, păstrând trupe așa-zise de menținere a păcii pe mai multe poziții, într-un raion de 80 kmp în jurul orașului port Poti. În aceste condiții, relațiile Uniunii cu Rusia au fost dinamitate, iar Germania a solicitat o retrasare a lor.

Declararea unilaterală a independenței de către cele două provincii, Abhazia și Oseția de Sud, precum și recunoașterea lor de către Federația Rusă, au bulversat comunitatea internațională. Uniunea Europeană și-a exprimat atașamentul față de suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor internațional recunoscute și a cerut Rusiei să respecte acest fapt. Organizația europeană a hotărât să trimită, în zonele adiacente Abhaziei și Oseției de Sud, 200 de observatori civili, care să supravegheze, retragerea trupelor ruse. Judecând la rece, se vede în dedesubtul evenimentelor din Caucaz, dimensiunea energetică a jocurilor geostrategice ale marilor puteri, pe care Uniunea Europeană, dependentă masiv de resursele energetice ale bazinului caspic, nu poate să o ignore.

Parteneriatul strategic în sine, acesta a fost conceput, între altele, și pentru a menaja orgoliile Rusiei, care a refuzat P.E.V., pentru că nu dorea să fie pusă pe picior de egalitate cu statele vecine mai mici, însă a acceptat să participe, deși mai puțin consistent, la programele de cooperare transfrontalieră, programele de vecinătate și programele regionale ale Uniunii Europene lansate în cadrul noii P.E.V.

Parteneriatul strategic stabilește spații comune într-un spirit de cooperare și autointeres mutual, dar rămâne la latitudinea sa câtă deschidere să dea cooperării. De aceea, poate, membrii Comisiei Trilaterale ce reunește personalități din America de Nord, Asia-Pacific și Europa, analizând posibilitatea contracarării armei energetice a Rusiei, sugerau recent o renunțare la parteneriatele strategice bazate pe valori și interese comune, în favoarea unei implicări pragmatice, a unei cooperări sectoriale, pe cât posibil de strânsă, la domeniile de intersecție a intereselor părților, ca: lupta împotriva terorismului, nonproliferarea armelor de distrugere în masă, stabilizarea Orientului Mijlociu și, nu în ultimul rând, sensibilul sector energetic. Fără a ridica paravane în relația Moscovei cu capitalele occidentale, Comisia propune răbdare și înțelegere în relația cu Rusia, o precauție a retoricii și dezvoltarea unei strategii pe termen lung, care să încurajeze democratizarea Federației și a republicilor foste sovietice.

În spațiul comun de libertate, securitate și justiție, cooperarea se desfășoară pe domeniile stabilite în 2005 de Consiliul parteneriatului permanent Justiție și Afaceri Interne: lupta contra terorismului, cibercriminalitatea, securitatea documentelor, cooperarea judiciară, gestiunea frontierelor și drogurile. Totodată, în spațiul comun de securitate externă, cooperarea este întărită în domeniile prioritare puse în evidență de foaia de parcurs: consolidarea dialogului și cooperării asupra chestiunilor internaționale, lupta contra terorismului, nonproliferarea armelor de distrugere în masă (Uniunea Europeană încurajând Rusia să accepte ca noile state membre și țările care vor să acceadă în viitor la Uniunea Europeană să facă parte din grupele regimului de control al exportului, cum sunt grupele de furnizori de materiale nucleare, regimul de control al tehnologiei rachetelor și Acordul de la Wassenau), ca și gestiunea crizelor și protecția civilă.

Un efort aparte se depune pentru a asigura securitatea regiunilor limitrofe Rusiei și Uniunii Europene și a ține sub control conflictele înghețate din Transnistria, Nagorno – Karabah și, mai ales, din Abhazia și Oseția de Sud, unde evenimentele s-au precipitat, după august 2008, când s-a declanșat războiul ruso – georgian, cele două provincii și-au declarat unilateral independența, iar aceasta le-a fost recunoscută imediat de Federația Rusă.

Caracterul global al diferitelor programe de cooperare dezvoltate de Uniunea Europeană și Rusia este vizibil mai ales în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră Marea Barents și Marea Baltică, Carelia și sud – estul Finlandei, unde mai multe republici și regiuni ruse participă la șase programe de vecinătate propuse în cadrul Instrumentului european de vecinătate și parteneriat (I.E.P.V.): Marea Barents și Marea Baltică; Carelia și sud – estul Finlandei / Rusia; Estonia și Letonia / Rusia; și Lituania / Polonia / Rusia (această ultimă grupă fiind importantă pentru dezvoltarea Kaliningradului). Programele transfrontaliere au interes pentru realizarea spațiului economic comun și a spațiului comun de libertate, securitate și justiție și urmăresc ca obiective globale: promovarea dezvoltării economice și sociale a zonelor frontaliere; tratarea sfidărilor comune în diverse domenii, cum ar fi mediul, sănătatea publică și prevenirea și lupta contra criminalității organizate și a drogurilor (reducerea traficului și a cererii); ameliorarea eficacității și securității frontierelor; stimularea contractelor de tip intercomunitar.

În raporturile cu Rusia, Uniunea Europeană folosește, în situații de criză politică, catastrofe cauzate de om sau catastrofe naturale, instrumentul de stabilitate. Creditele alocate acestui instrument sunt împărțite pe operații pe termen scurt (până la 18 luni), urmărind să facă față situațiilor de criză și activităților transregionale pe termen mai lung destinate să se desfășoare în condiții de relativă stabilitate și având ca obiect lupta contra proliferării A.D.M. și a criminalității organizate.

Concluzionând asupra evoluției relațiilor ruso – europene în cadrul parteneriatului strategic Uniunea Europeană – Federație, vom constata o intensificare în timp a cooperării și influențării reciproce în soluționarea problemelor litigioase, dar și o complicare a raporturilor, datorată divergențelor serioase existente într-o chestiune sau alta, evaluărilor și interpretărilor diametral opuse, relevate clar la Summit – ul de la Samara, din iunie 2007 unde impasul a fost atât de mare încât, în final, nu s-a semnat nici un document comun.

3. PRINCIPALELE ETAPE ALE EVOLUȚIEI RELAȚIILOR DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI RUSIA ȘI IMPACTUL ASUPRA SECURITĂȚII EUROPENE

Relațiile între Uniunea Europeană și Rusia pot fi delimitate în 5 etape principale.

Fiecare etapă a evoluției relațiilor Uniunea Europeană- Rusia a avut, are și va avea un impact specific asupra înfăptuirii securității europene.

3.1 ► ETAPA I (1991 – 1994):

Această primă etapă începe în 1991. Imaginea unei Rusii noi, cu foarte mică legătură cu fosta Uniune Sovietică, nu putea lăsa indiferentă Uniunea Europeană, angajată într-o fază de integrare substanțială, prin negocieri și intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. Uniunea Europeană lansează foarte devreme programul de asistență T.A.C.I.S. ((Technical Assistance for the Commonwealth of Independent States) și în 1991 înființează la Moscova un birou de reprezentare.

Relațiile Uniunea Europeană cu Rusia se constituie, firesc, după destrămarea U.R.S.S., noul stat căutând să statornicească o legătură trainică cu actorul economic cel mai puternic din vestul frontierelor sale.

3.2. ► ETAPA A II – A (1994 – 1999):

O etapă importantă a relațiilor între Uniunea Europeană și Rusia o constituie semnarea, în 1994, a Acordului de Parteneriat și Cooperare la Summit-ul European din Corfu. Acest Acord va intra în vigoare abia în decembrie 1997 (din cauza conflictului din Cecenia), prin ratificarea sa de către Parlamentul Federației Ruse și avea o durată de 10 ani. Acest Tratat dă un nou avânt dialogului politic și încadrează relațiile dintre cele două entități – Uniunea Europeană și Rusia – într-un parteneriat echitabil. În fața incertitudinilor politice și economice din Rusia anului 1998 (criza financiară) și din 1999 (succesiunea lui Boris Elțîn), Uniunea Europeană caută să fixeze și stabilizeze liniile de cooperare pentru viitor. În acest scop, se adoptă Strategia comună a Uniunii Europene pentru Rusia în iunie 1999, care viza întărirea relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană pe baza unui parteneriat strategic. Acest instrument nu a avut însă urmările așteptate de către cei implicați.

3.3 ► ETAPA A III – A (1999 – 2013):

A treia etapă a relațiilor între Uniunea Europeană și Rusia începe din 1999 și se continuă până la Summitul Parteneariatului Estic de la Vilnius.

Această etapă cuprinde și crearea Parteneriatului Estic – un punct important în relațiile Uniunea Europeană – Rusia. Parteneriatul Estic a fost inițiat de Polonia și Suedia în 2009 cu scopul de a îmbunătăți relațiile între Uniunea Europeană și Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Republica Moldova.

Etapa este puternic marcată de extinderea Uniunii Europene spre Est, fapt ce deschide o nouă eră între Uniunea Europeană și Rusia, și necesită punerea în operă a noi mecanisme de cooperare. Ansamblul instrumentelor de asistență dezvoltată din cursul deceniului 1990 până la debutul anilor 2000, ce trebuiau să permită integrarea țărilor candidate și să facă această lărgire acceptabilă pentru Rusia nu mai corespunde pe deplin cu relațiile între Uniunea Europeană și Rusia așa cum au evoluat ele între timp. T.A.C.I.S., de exemplu, nu mai era suficient și a fost înlocuit cu un program mult mai ambițios, un instrument european de parteneriat și de vecinătate care își propune să ofere cadrul de îndeplinire a foilor de parcurs elaborate pentru fiecare spațiu comun de cooperare. Rusia devine un partener vecin cu Uniunea Europeană lărgită. Configurația geografică și geopolitică s-a schimbat.

Uniunea Europeană perturbată prin punerea în discuție a Tratatului constituțional, se afla la un stadiu critic al istoriei sale. Ea era un gigant economic, și nu putea rămâne un pitic politic. De aceea, Uniunea Europeană trebuia să-și asume responsabilități mai mari pe scena internațională. În acest scop, o relație mai solidă cu această putere în devenire care era Rusia facilitează progresele politice ale Uniunii Europene, inclusiv în Planul Politicii Externe și de Securitate Comună (P.E.S.C.). Este posibil ca o apropiere în acest domeniu de Rusia ar forța Uniunea Europeană la mai multă coerență și eforturi constructive, accelerând înfăptuirea unei politici externe efective. Rusia din această perioadă înțelege destul de bine că o parte din viitorul său se va juca, de asemenea, în cadrul unei relații reînnoite cu Uniunea Europeană. Se simțea nevoia stabilirii unui nou parteneriat între Rusia și Uniunea Europeană, cele două părți fiind în expectativă.

Principala dificultate a unei relații fondate pe ideea unui nou parteneriat strategic ține de locul rezervat Rusiei de către Uniunea Europeană. Relația între Uniunea Europeană și Rusia este marcată de o profundă asimetrie. Astfel, în timp ce Uniunea Europeană vorbește de o apropiere sau de o convergență a normelor, mai ales în domeniul economic, în realitate, pare a fi vorba de un proces de aliniere a legislației ruse cu cea a Uniunii Europene. Cooperarea în materie de justiție și afaceri interne constă mai ales pentru Uniunea Europeană să ceară Rusiei să ratifice instrumentele internaționale la care ea este parte. Dacă pentru țările candidate la aderare Uniunea Europeană vine cu oferte tentante în ceea ce privește accesul la vasta piață și la finanțările europene pentru Rusia nu se aplică acest model. În acest context, Rusia își exprimă insatisfacția în privința actualului model de relații cu Uniunea Europeană și revendică un parteneriat fondat pe egalitate între cele două.

Pe de altă parte, Rusia dorește să fie asociată la luarea deciziei în sânul Uniunii Europene.

Astfel, în cadrul negocierilor privind conținutul noului acord care ar trebui să succeadă acordului de parteneriat semnat în 1994, autoritățile rusești au propus o nouă arhitectură a segmentului instituțional ce ar consta în asocierea reprezentanților săi la diferitele niveluri de decizie ale Consiliului (comitete de experți, COREPER și consiliu). Această cerere a Rusiei privește în special Politica Europeană de Securitate și Apărare, și ea se explică prin voința Moscovei de a contrabalansa influența S.U.A.

Deși Uniunea Europeană are relații privilegiate cu Rusia, aceasta nu va răspunde pozitiv solicitării rusești. Dreptul de decizie în Uniunea Europeană îl au numai statele membre nu și terțe țări din afara acestei organizații interguvernamentale. La rândul lor, statele membre Uniunii Europene ar dori în ceea ce le privește să permită emergența unui actor democratic și stabil – Rusia – sursă de beneficii mutuale.

Analiza relațiilor între Uniunea Europeană și Rusia scoate în evidență o apropiere a Moscovei bazată pe realism în relațiile internaționale, ce urmărește gestionarea mai bună a raporturilor de forță mondiale și o abordare mai liberală a europenilor care tind să privilegieze cooperarea, ca vector de progres comun. Se pare însă că aceste problematici complică convergențele punctelor de vedere europene – ruse și că cele două entități au mult de lucru până vor ajunge la un acord viabil.

În anii 2002 – 2003 a fost creat proiectul unui Spațiu Economic Comun European, care implică dezvoltarea unei zone de comerț liber între Rusia și Uniunea Europeană, după recunoașterea Rusiei ca economie de piață funcțională, în anul 2003. Spațiul economic comun stabilit la Conferința de la St. Petersburg din 2003 viza patru domenii: economie, securitate internă, justiție și cultură. La Summit-ul de la Moscova, din 2004, s-a ajuns la un acord privind planul de parcurs în vederea realizării spațiului comun pe dimensiunea menționată. În anul 2005, la Summit-ul de la Londra, era evaluat stadiul de realizare a planului de parcurs (road map) și s – a trecut de la înțelegerile tactice la cooperarea strategică. Prima tensionare a relațiilor Uniunea Europeană – Rusia a avut loc în momentul în care a fost pusă în discuție aderarea Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului.

Având în vedere numeroasele divergențe numărul de probleme rămase nerezolvate, Comisia Europeană arăta, în mai 2007, că va susține aderarea Rusiei la O.M.C., dar nu în orice condiții, învitând-o să afișeze „o reală voință politică pentru a depăși ultimele obstacole apărute”. Intransigența Uniunii s – a manifestat îndeosebi în negocierile privind domeniul energetic, mai ales după ce organizația și-a sporit consumurile de energie, iar Rusia a construit o conductă de transport spre Germania, prin Marea Baltică. Cifrele arătau un volum al exporturilor rusești de materii prime în Uniunea Europeană de 70 la sută (volum care, însă, acopereau doar 3,7 la sută din totalul importurilor Uniunii).

Bazată, în planul securității, pe multilateralism și diplomație preventivă, relația Uniunea Europeană cu Rusia se regăsește la nivelul O.N.U., dar și în relația directă construită prin intermediul parteneriatului strategic. Relația însă s-a dovedit, în ultimii ani, extrem de vulnerabilă, datorită numeroaselor blocaje și incertitudini ce s-au manifestat în politica externă a celor doi. În plin proces de relansare economică și politică, Federația Rusă procedează la o extindere a raporturilor economice cu Uniunea în domeniul aprovizionării acesteia cu energie, dar și al intrării capitalului rusesc în statele membre. Rusia se lovește, însă, de opoziția Poloniei (din cauza embargoului Rusiei asupra importurilor de carne, legume și fructe din această țară) și neaprovizionării acesteia și a țărilor baltice cu petrol și gaze provenite din Federație.

Deasemenea, Rusia punea problema instalării scutului american antirachetă în Cehia și Polonia, extinderii N.A.T.O. spre granițele sale și faptului că unele state membre nu au ratificat încă Acordul de limitare a armamentelor convenționale (C.F.E.). Și relațiile Rusiei cu țările baltice au fost minate de criza generată de chestiunea conductei din Marea Baltică, întreruperea aprovizionării cu petrol a rafinăriilor lituaniene (în 2006), mutarea monumentului ostașului sovietic din capitala Estoniei, Tallin, într-un cimitir de la periferie. În același timp, a apărut controversa legată de statutul provinciei Kosovo.

Foarte important, rămânea însă, pentru raporturile dintre Uniunea Europeană și Rusia, dosarul securității energetice, capitol ce subliniază o dependență tot mai mare a statelor membre de importurile de petrol și gaze ce vin prin conducte din Federația Rusă, avansul luat de aceasta din urmă în edificarea conductei South Stream, ce va alimenta vestul continentului, ocolind Turcia, în defavoarea proiectului european Nabuco, dar și în construirea unui gazoduct pentru Europa, dinspre Turkmenistan și Kazahstan, prin Azerbaidjan și Rusia. Statele membre ale Uniunii își asigură din Rusia 25 la sută din nevoile de gaz și 25 la sută din cele de petrol.

În octombrie 2000, la Summit-ul Uniunea Europeană – Rusia de la Paris, Uniunea și Federația au decis să lanseze un dialog energetic privind securitatea aprovizionării, eficacitatea energetică, infrastructura, investițiile și comerțul. Obiectivul dialogului era de a securiza accesul Europei la rezervele importante de gaz și petrol ale Rusiei. Uniunea putea astfel să devină dependentă real de aprovizionarea cu energie de către Rusia, împiedicându-i astfel pe conducătorii europeni să-și exprime păreri critice la adresa acesteia. Securitatea fizică a infrastructurilor de transport al energiei și a producției energetice a făcut obiectul unui acord încheiat între cele două părți în 2006 – 2007. Și siguranța nucleară a canalizat interesul Uniunii spre încheierea unui acord cu Rusia asupra vânzărilor de materiale nucleare, a viabilității industriei nucleare.

Dacă vorbim de principalele interese ale Uniunii Europene în Rusia, menținerea aprovizionării energetice stabile ocupă un loc de frunte între acestea, alături de promovarea stabilității politice și economice a Federației, dezvoltarea cooperării în domeniile justiției și afacerilor interne, mediului și securității nucleare, pentru combaterea amenințărilor nonmilitare la adresa securității și dezvoltarea progresivă a cooperării cu Rusia în Caucazul de Sud și statele din vecinătatea occidentală, pentru a asigura stabilitatea geopolitică a regiunii C.S.I., prin rezolvarea conflictelor latente. Cooperarea Uniunea Europeană cu Rusia este gândită, în documentele Uniunii, în termenii parteneriatului strategic și folosită pentru a-l întări pe acesta.

Uniunea s-a arătat permanent interesată de situația din Cecenia și de criza persistentă care amenința să basculeze întreg Caucazul de Nord în haos și conflict. Potrivit „Documentului strategic 2007 – 2013 Federația Rusă” al Uniunii, relația Uniunii Europene cu aceasta, fondată pe principiul că spațiile comune, atât ca expresie definită de politica Uniunii față de Rusia, Politica de vecinătate a Uniunii Europene, Strategia europeană de securitate și obiectivele sale de dezvoltare, se autoconsolidează și constituie ansamblul unei maniere robuste și coerente de apropiere de Rusia.

Rusia și-a anunțat apoi intenția de a construi infrastructură pe teritoriul republicilor separatiste sprijinite de ea: un gazoduct între Rusia și Abhazia și o centrală nucleară în Transnistria. Aceasta ar oferi o bună motivație pentru consolidarea prezenței sale militare în cele două zone de conflict – protejarea rutelor energetice și a obiectivelor strategice energetice. O asemenea decizie era de natură să îngrijoreze Uniunea, care, dacă nu are în jur regiuni adiacente stabile, își vedea periclitată securitatea proprie.

Dacă Rusia propunea un parteneriat în domeniul militar și al securității, prin intermediul organizațiilor Tratatului colectiv de securitate, asta nu însemna că ea își părăsește cea mai sigură armă de care dispune – puterea nonmilitară (economică), influența în vecinătatea imediată. Tandemul Medvedev – Putin folosea activ arma aprovizionării energetice, comerțului și investițiilor practicate în statele foste socialiste din estul Europei și fostele republici sovietice socialiste, migrației pentru a-și spori influența politică în spațiul european și asiatic. Chiar și numai migrația reprezinta și reprezintă un risc foarte mare la adresa securității Europei, având în vedere că peste 80 la sută din imigranții clandestini provin din țările C.S.I.

În esență, divergențele dintre Uniunea Europeană și Rusia se referă la patru domenii.

Mai întâi, este vorba de domeniul energetic, înainte considerat ca un catalizator al parteneriatului strategic. Deja, înaintea ultimei crize ruso – ucrainene a gazului, el era obiectul unei lupte încrâncenate și durabile. Investitorii europeni sunt interesați de accesul pe piața rusească în amonte care este totuși, în marea sa majoritate, închisă străinilor, excepție pentru anumite acorduri ad-hoc negociate individual. De partea lor, întreprinderile rusești doresc să acceadă pe piețele europene de distribuție în aval, dar ele fac față atât rezistenței monopolurilor locale care, se înțelege nu vor să-și diminueze profiturile, și cu ansamblul actorilor europeni preocupați de faptul că întreprinderile străine putând beneficia de resursele din statele respective ar putea pe nedrept să profite de deschiderea totală a piețelor europene. Rusia dispune de un cvasi – monopol asupra tranzitului resurselor energetice din Asia Centrală și refuză să ratifice protocolul de tranzit anexat la Carta europeană a energiei care ar facilita accesul Europei la această regiune. Este de reținut că sistemul ucrainean de transport al gazului este singurul din regiune care să nu fie controlat de monopolul gazului Gazprom, ceea ce constituie un element important în ecuația globală.

Mai important este poate faptul că Europa nu se mai gândește că Rusia, cu stagnarea producției sale petroliere și de gaz, va rămâne un furnizor fiabil pe termen lung. Conflictele dintre Rusia și statele de tranzit asociate la o insuficientă investiție în amonte în raport cu cererea crescândă suscită preocupări privind aprovizionarea viitoare. Ținând seama de aceste preocupări, Europa nu are altă alegere decât să-și diversifice aprovizionarea ceea ce nu poate decât să accentueze divergențele. Concurența între proiectul Nabucco, susținut de Uniunea Europeană, și proiectele North Stream și South Stream (în Marea Baltică și Marea Neagră), susținute de Rusia, ar putea, în anumite circumstanțe, să se transforme într-un veritabil impas cu implicații politice.

În al doilea rând, Uniunea Europeană și Rusia nu pot să găsească un acord asupra viitorului lor de vecinătate comună. Dacă Uniunea Europeană nu dorește aparent să provoace Rusia prin acțiunile sale la est de frontierele posterioare lărgirii din 2004 – 2007 ale Uniunii Europene, ea nu are altă alegere decât să-și sporească, și nu să-și diminueze, activitatea în această regiune.

Uniunea Europeană trebuie să realizeze că, fără o veritabilă transformare a regiunii și fără integrarea sa progresivă de facto în spațiul economic și chiar juridic european, ea nu va fi în măsură să depășească prăpastia existentă în termeni de bogăție și să facă față la multiplele provocări legate de „soft security”. În același timp, Uniunea Europeană nu poate să accepte ideea unei sfere de influență. Uniunea Europeană și Rusia răspund diferit preocupărilor de securitate.

În timp ce Uniunea Europeană apelează la instrumente diplomatice și politice („soft security”), Rusia este adepta „hard security”. Uniunea Europeană a susținut reformele în Ucraina, care demonstrează puternicele aspirații europene. Ea a chemat la liberalizarea regimului din Belarus. De asemenea, a adoptat o serie de inițiative regionale, una dintre ele fiind Parteneriatul estic care este suficient de radical pentru ca Rusia să nu participe la el și să rămână la distanță. Dacă Rusia va vedea în aceste inițiative o amenințare pentru ea, atunci va adopta o serie de măsuri de contracarare a lor.

În al treilea rând, în loc de a evolua pe calea unui spațiu comun de securitate externă, Rusia și Europa continuă să aibă dispute pe principalele chestiuni de actualitate legate de securitatea europeană. Problema Kosovo constituie un important punct de divergență. S.U.A. și majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, din lipsă de argumente convingătoare pentru a înfrunta opoziția Rusiei privind independența Kosovo, ignoră protestele Moscovei și consideră situația ca un fapt împlinit, ca un ecou al deciziei Rusiei de a recunoaște independența Oseției de Sud și a Abhaziei.

O inițiativă rusească vizând renegocierea arhitecturii de securitate europeană, chiar dacă ea nu a fost primită negativ, ar putea, de asemenea, să devină o chestiune conflictuală. Europa nu înțelege pe deplin motivele acestei inițiative.

Relația Uniunea Europeană – Rusia se caracterizează, de asemenea, printr-un anumit număr de divergențe între Rusia și unele țări din Uniunea Europeană. Este inevitabil că aceste conflicte bilaterale se înscriu și se vor înscrie, în agenda comună, căci statele membre ale Uniunii Europene dispun de acum înainte de toate instrumentele instituționale pentru ca ele să fie astfel. Totuși, dacă în primii ani posteriori lărgirii, aceasta a privit în esență noile state membre, alte conflicte bilaterale au apărut de curând. Astfel, restricțiile privind exporturile de lemn rusesc, ce atinge sever industria finlandeză, au devenit un subiect de preocupare pentru responsabili Comisiei Europene. Toate aceste raporturi oarecum tensionate se reflectă direct asupra demersurilor concrete de înfăptuire a securității europene.

Evoluția relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia sunt un indicator esențial al implicațiilor raporturilor dintre cele două entități – Uniunea Europeană și Rusia– asupra arhitecturii securității europene.

Uniunea s-a arătat permanent interesată de situația din Cecenia și de criza persistentă care amenință să basculeze întreg Caucazul de Nord în haos și conflict. Potrivit „Documentului strategic 2007-2013 Federația Rusă” al Uniunii, relația Uniunii Europene cu aceasta, fondată pe principiul că spațiile comune, atât ca expresie definită de politica Uniunii față de Rusia, Politica de vecinătate a Uniunii Europene, Strategia europeană de securitate și obiectivele sale de dezvoltare, se autoconsolidează și constituie ansamblul unei maniere coerente de apropiere de Rusia.

Această relație, însă, nu poate ignora, în abordarea problematicii securității globale, noua concepție de politică externă a Rusiei, care prelungește în viitor linia dură adoptată de predecesorul său, Vladimir Putin, ca un răspuns, la puterea Occidentului din sfera relațiilor economice, prefigurând zile la fel de grele pentru consumatorii europeni de resurse rusești, aflați la cheremul Moscovei.

Rusia și-a anunțat intenția de a construi infrastructură pe teritoriul republicilor separatiste sprijinite de ea: un gazoduct între Rusia și Abhazia și o centrală nucleară în Transnistria. Aceasta ar oferi o bună motivație pentru consolidarea prezenței sale militare în cele două zone de conflict – protejarea rutelor energetice și a obiectivelor strategice energetice. O asemenea decizie este de natură să îngrijoreze Uniunea, care, dacă nu are în jur regiuni adiacente stabile, își vede periclitată securitatea proprie.

Nu trebuie să credem că dacă Rusia propune un parteneriat în domeniul militar și al securității, prin intermediul organizațiilor Tratatului colectiv de securitate, ea își părăsește cea mai sigură armă de care dispune la ora actuală – puterea nonmilitară (economică), influența în vecinătatea imediată. Rusia folosește activ arma aprovizionării energetice, comerțului și investițiilor practicate în statele foste socialiste din estul Europei și fostele republici sovietice socialiste, migrației, pentru a-și spori influența politică în spațiul european și asiatic. Chiar și numai migrația reprezintă un risc foarte mare la adresa securității Europei, având în vedere că peste 80 la sută din migranții clandestini provin în prezent din țările C.S.I.

3.4 ► ETAPA A IV –A (2013 – 2014) (SUMMITUL DE LA VILNIUS – ANEXAREA CRIMEEI)

3.4.1. Divergențe Uniunea Europeană – Rusia în privința Ucrainei

Uniunea Europeană a făcut o ultimă încercare de a salva un acord istoric de asociere (A.A.), cuplat cu un acord cuprinzător de liber schimb (D.C.F.T.A.) cu Ucraina,  la deschiderea summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, pe 28 noiembrie 2013. Cu toate acestea, Președintele ucrainean Viktor Ianukovici a rămas ferm pe poziții, susținând că nu va semna un acord în viitorul apropiat, în timp ce Uniunea Europeană a respins negocierile tripartite cu Rusia. Solicitarea reprezentanților ucraineni, de acordare a unui ajutor economic mai consistent din partea Uniunii Europene, capabil să compenseze eventuala înrăutățire a relațiilor Kievului cu Moscova, precum și costurile transformării sistemului economic, în conformitate cu rigorile europene, a stârnit consternare la nivelul liderilor europeni.

Formal, președintele Ucrainei se temea că finanțele Ucrainei ar fi grav afectate dacă va decide semnarea A.A., fapt ce ar împinge țara în pragul incapacității de plată, în timp ce Rusia ar denunța acordul de liber schimb și și-ar închide granițele exporturilor ucrainene. Kievul estima că trecerea la standardele Uniunii Europene ar costa Ucraina aproximativ 20 miliarde de euro pe an, o sumă descrisă de diplomații Uniunii Europene, ca fiind exagerată.

3.4.2. Divergențe Uniunea Europeană – Rusia în privința Moldovei, Georgiei și Azerbaijanului

În pofida eșecului cu Ucraina, progresul a fost făcut cu alte două state ex – sovietice, Georgia și Republica Moldova. Ambele acorduri de asociere au fost parafate, în ziua închiderii summit-ului, diplomații fiind plini de speranță că acestea vor putea fi semnate anul următor. Acordul de asociere va crea legături comerciale și de călătorie mai puternice cu Uniunea Europeană.

Un alt stat ex – sovietic, Azerbaidjan, a semnat un acord pentru a simplifica procedurile pentru anumite categorii de vize.

Semnarea documentelor simbolizează încredere, cooperare și un sentiment de perspectivă. O Moldovă europeană este un partener mult mai atractiv pentru toți partenerii, inclusiv pentru Rusia. Moldova dorește să deschidă comerțul atât spre est, cât și spre vest.

Moldova spera ca liberalizarea călătoriilor fără viză pentru cetățeni ar putea fi implementa în viitorul apropiat, în timp ce majoritatea moldovenilor sprijină integrarea în Uniunea Europeană.

Georgia spera ca un acord complet de asociere cu Uniunea Europeană să poată fi semnat în septembrie 2014. Georgia a fost dezamagită când Ucraina și Armenia au părăsit clubul european.

Georgia a adus în discuție și problema regiunilor separatiste Oseția de Sud și Abhazia, spunând că Uniunea Europeană este un instrument de reunificare a țării și că speră ca presiunele externe să nu perturbe planurile de integrare europeană.

În ciuda atmosferei degajate și a strângerilor de mână, summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, a sporit temerile cu privire la posibilele represalii dure ale Rusiei față de ambele țări.

3.4.3. Divergențe Uniunea Europeană – Rusia în privința peninsulei Crimeea

Influența Uniunii Europene în fosta Uniune Sovietică este o problemă delicată. Eșecul acordului Uniunea Europeană – Ucraina are de-a face exclusiv cu geopolitica. Uniunea Europeană trebuie să recunoască faptul ca Rusia se luptă pentru a-și proteja poziția dominantă în interiorul spațiului ex-sovietic.

Liderii Uniunii Europene au criticat aspru politica Rusiei de agresiune față de Ucraina și amânarea unui acord cu Europa în favoarea unor legături mai strânse cu Moscova. Cu toate acestea, dincolo de efectul declarativ, era dificil de anticipat care vor fi măsurile concrete adoptate de Uniunea Europeană pentru contracararea influenței ruse in regiune.

Comisia Europeană a stabilit că este inacceptabil să  existe orice implicare a unei terțe părți, într-un acord bilateral negociat între Uniunea Europeană și un alt stat și că Uniunea Europeană nu va ceda în fața presiunilor externe, nici măcar în fața celor venite din partea Rusiei.

De asemenea, prin vocea președintelui Comisiei Europene, a declarat că vremea suveranității limitate a luat sfârșit în Europa, facând o legătură directă între ambițiile Moscovei și Doctrina Brejnev, a suveranității limitate, emisă pentru a legitima intervenția din 1968 în Cehoslovacia.

Liderii Uniunii Europene au căutat să calmeze temerile Moscovei asupra programului Parteneriatului Estic cu fostele țări sovietice. Ei au insistat asupra faptului că acest tip de acord este, de asemenea, benefic Rusiei, deoarece cu cât vor performa mai mult economiile din vecinătatea Rusiei, cu atât mai bine va fi pentru Rusia și au declarat că pactele Uniunii Europene sunt un proces spre ceva, nu un proces împotriva cuiva.

Moscova pare însă să nu acorde atenție unor astfel de asigurări, în opinia unor analiști, retorica împotriva Parteneriatului Estic evidențiind viziunea exclusiv geopolitică a politicii externe a Rusiei: spațiul de influență, cel ex-sovietic, este încă o dată încălcat de statele occidentale (după extinderea N.A.T.O. și a Uniunii Europene în statele baltice), ceea ce nu face decât să reîntărească percepția Kremlinului, că trăiește înconjurat de o lume ostilă.

Problema fundamentală ridicată de reacția rusă și implicit de cedările Ucrainei, respectiv ale Armeniei, în fața presiunilor Kremlinului, este una ce ține de esența în sine a Parteneriatului Estic. În condițiile în care Parteneriatul Estic nu oferă niciun fel de beneficii directe, presiunile Rusiei sunt dificil de contracarat. Mai mult, în măsura în care va exista un sprijin european pentru a contracara aceste influențe, posibilitatea Uniunii de a încuraja tranziția către democrație și către transformarea economică a celor două state este semnificativ limitată.

3.4.4. Perspectivele relației Uniunea Europeană – Rusia cu privire la Ucraina

Președintele ucrainean, care se confrunta cu protestele pro – Uniunea Europeană de acasă, a părut nerăbdător să țină pasul cu retorica sa pro – europeană, declarând că țara sa va semna A.A. într-o etapă ulterioară. Simultan, diplomații Uniunii Europene erau pesimiști cu privire la semnarea acordului sub guvernarea lui Ianukovici și și-au pus speranțele în viitoarele alegeri prezidențiale din Ucraina, care erau programate pentru 28 martie 2015.

Vicepreședintele P.P.E., Jacek Saryusz-Wolski, declara că există două scenarii probabile ca urmare a summit-ului Vilnius. Primul și cel mai probabil scenariu era ca Ucraina să fie echidistantă atât de Uniunea Europeană, cât și de Rusia, până la alegerile prezidențiale din 2015. Cea de a doua, și cel mai defavorabil scenariu, era că Ucraina va urma Belarusul și Kazahstanul în aderarea imediată la Uniunea Vamală condusă de Rusia. 

Referitor la oferta Uniunii Europene de a oferi Ucrainei un împrumut, Comisarul Uniunii Europene pentru extindere declara că economia ucraineană are nevoie de investiții uriașe, însă acestea nu pot fi numite costuri. Ele reprezintă veniturile viitoare, o mai mare creștere economică, mai multe locuri de muncă și mai multă bogăție. Singurele costuri care pot exista sunt costurile lipsei de acțiune, care permit o mai mare stagnare a economiei și riscă viitorul economic și sănătatea țării.

Analiștii erau de părere că Ianukovici încerca să joace la două capete, în timp ce încerca să obțină un acord mai bun, pe termen scurt, cu Moscova. Ianukovici a părut să încerce să câștige timp, să-și păstreze opțiunile deschise și să vină cu ceva care să fie folosit ulterior în negocierile cu Rusia, într-un acord despre finanțarea gazelor. Acesta spera că poate obține destule cuvinte blânde din partea liderilor Uniunii Europene, în ceea ce privește procesul de integrare, pentru a calma starea de spirit de pe străzi, și pentru a câștiga simpatie în urma demonstrațiilor de stradă.

3.4.5 Concluzii parțiale

Analiștii erau de părere că Rusia a lucrat foarte mult pentru a submina acordul Uniunii Europene cu Ucraina. Pe de o parte, aceasta a oferit împrumuturi și reduceri de prețuri pentru Kiev. Pe de altă parte, Rusia a amenințat cu sancțiuni comerciale dureroase și facturi mai mari la gaze.

Una dintre probleme a fost că multe țări din Europa de Vest n-au considerat Parteneriatul Estic o prioritate, iar în acel moment, au acordat avantaj Rusiei și amenințărilor sale cu represalii comerciale. Așadar, în măsura în care Parteneriatul Estic a declanșat o confruntare ruso-europeană, care îndemna economiile și sistemele de guvernare din această regiune să se uite spre Est sau Vest, o parte din cei implicați doreau ca Uniunea Europeană să-și susțină poziția cu mai multă fermitate.

Diplomații Uniunii Europene au recunoscut că este nevoie de timp pentru reflecție, după ce Ucraina a refuzat posibilitatea de a adera la Uniune, subliniind slăbiciunea Uniunii Europene față de o Rusie din ce în ce mai asertivă.

Parteneriatul Estic, o inițiativă lansată de Uniunea Europeană în 2009, pare paralizat astăzi, când patru din cele șase țări participante s-au distanțat de Uniunea Europeană. Belarus, adesea menționată ca ultima dictatură din Europa, este un caz special. Azerbaidjanul nu dorește să se angajeze în forme de cooperare care ar atinge probleme privind drepturile omului, iar Armenia a întors spatele asocierii cu Uniunea Europeană, alegând în schimb Uniunea Vamală condusă de Rusia. După retragerea Ucrainei, numai Republica Moldova și Georgia navighează, în prezent, în direcția de asociere cu Uniunea Europeană.

Analizând factorii politici, economici și de securitate, este clar că nivelul de dezvoltare democratică, gradul de dependență economică față de Rusia și natura problemelor de securitate cu care se confruntă partenerii individuali, au jucat un rol lor esențial în determinarea succeselor și eșecurilor realizate de către Inițiativa Parteneriatului Estic în raport cu aceste țări.

Interesele politice adânc înrădăcinate ale elitelor care guvernează în Belarus, Azerbaidjan și Ucraina, în ciuda diferențelor respective de calitate a dezvoltării democratice a acestor țări, au fost factorul decisiv pentru eșecul Parteneriatului Estic de a obține progresul dorit.

Așa cum exemplul Armeniei sau cel al Ucrainei arată în mod clar că legăturile economice puternice cu Rusia reprezintă o amenințare serioasă pentru alegerea europeană, la fel și preocupările cu privire la potențialele amenințări de securitate sau dependența de asistența militară rusă sunt importante.

Prin urmare, era de așteptat ca proiectul Uniunii Eurasiatice să primească o atenție specială din partea Rusiei. Cu toate acestea, unul dintre factorii care nu trebuie ignorați este reprezentat tocmai de succesul acestui proiect. Pe de o parte, nu este pentru prima oară când Rusia demarează proiecte integraționiste, mulate pe scheletul fostului imperiu sovietic. Eșecul C.S.I. de a se materializa într-o formulă politică este relevant pentru capacitatea instituțională a Rusiei de a gestiona această direcție. O zonă economică comună, după model european, are perspective la fel de reduse – este dificil de apreciat care va fi impactul unui demers care nu face altceva decât să aducă laolaltă o parte dintre piețele ex-sovietice. Nu în ultimul rând, în lipsa unei capacități reale de a crea prosperitate, atractivitatea propunerii ruse se poate dovedi limitată pe termen mediu.

Ulterior, politica rusă față de țările din vecinătatea sa cu Uniunea Europeană va avea fațete multiple. În spatele ușilor închise, Rusia va încerca să cadă de acord asupra unor înțelegeri cu conducerea din acele țări în care problemele democratice fac posibilă ignorarea opțiunii alegătorilor. În țările în care procesul democratic este încă în formare, dar funcționează – de exemplu Georgia, discreditarea opiniei publice va fi dificilă, motiv pentru care Rusia va continua să se înarmeze cu instrumente economice și de soft-power pentru a contracara sprijinul alegătorilor pentru viitorul european. Rusia va aprofunda, probabil, problemele de securitate, prin sprijinirea instabilității.

În privința angajamentul față de regiune, după Vilnius, Uniunea Europeană va trebui să aloce resurse intelectuale și financiare substanțiale pentru regândirea politicilor îndreptate spre susținerea democrației, dezvoltării economice și de securitate a vecinilor săi din Est. Eșecurile recente vor trebui să servească drept catalizator pentru reînnoirea acestui angajament.

Interesele strategice ale Uniunii Europene în crearea unei vecinătăți stabile și prospere în jurul frontierelor sale, accesul la resursele umane și naturale ale partenerilor estici și beneficiile spațiului economic comun, sunt evidente de la sine.

Summit-ul de la Vilnius a relevat mai multe slăbiciuni ale politicii europene. Este evident în acest moment că, atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere al beneficiilor materiale directe oferite, Parteneriatul Estic nu este o soluție atractivă. Costurile imediate pe care le presupune par prohibitive pentru statele fost-sovietice.

Raportat la statele țintite de Parteneriatul Estic, eșecul primei inițiative consistente demarate de statele recent aderate la Uniunea Europeană este evident. Parteneriatul, un proiect polono – suedez, rămâne expresia deplină a multiplelor compromisuri europene. Parteneriatul nu oferă aderarea, pentru a nu agrava euroscepticismul manifest din statele vest-europene. Parteneriatul este lipsit de resurse pentru a nu limita anvergura altor politici mai consacrate: Politica Europeană de Vecinătate sau Uniunea pentru Mediterana, echivalentul „vestic” al Parteneriatului Estic.

Perspectivele Moldovei de (eventuala) aderare la Uniunea Europeană, sunt dificil de apreciat. Ostilitatea Rusiei și eșecul ucrainean pot limita interesul Uniunii Europene pentru această politică. Georgia și Moldova sunt mize minore în raport cu Ucraina – integrarea lor poate fi un proces controlabil mai ușor, care să stârnească de asemenea mai puține rumori la nivelul membrilor importanți ai Uniunii Europene. Ca dimensiune demografică, cele două state care au semnat AA sunt comparabile cu Croația, cel mai recent membru al Uniunii Europene, deși sunt net mai puțin dezvoltate economic.

3.5 ► ETAPA A V –A (2014 – prezent) (Anexarea Crimeei – prezent)

În concluziile summitului extraordinar de la Bruxelles din martie 2014 dedicat crizei din Crimeea, Uniunea Europeană adopta sancțiuni politice împotriva Rusiei și amenința cu sancțiuni economice.

Liderii europeni au înăsprit tonul față de Rusia, au suspendat negocierile pentru vize și au amenințat cu sancțiuni mai severe, în special economice, dacă situația continuă să se deterioreze în Ucraina.

Președintele Consiliului European, a anunțat că liderii Uniunii Europene au căzut de acord asupra unei strategii progresive de sancțiuni, în trei etape, pentru a constrânge Rusia să negocieze o ieșire din criza din Ucraina. Acesta declara că "Situația din Ucraina trebuie să se angajeze într-un proces de detensionare. Dacă Rusia nu o face, vor fi implicații grave în relațiile Uniunea Europeană – Rusia".

Uniunea Europeană a apreciat drept "ilegală" decizia Parlamentului local din Crimeea de a cere integrarea peninsulei în Rusia. Această decizie era contrară constituției ucrainene și, în consecință, ilegală.

Era important ca cei 28 să vorbească cu o singură voce, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Uniunea Europeană a anunțat, între altele, intenția de a semna acordul de asociere cu Kievul pe care fostul președinte Viktor Ianukovici a refuzat să-l semneze în noiembrie 2013, înaintea alegerilor din 25 mai 2014 din Ucraina. Premierul britanic, anunța ca măsuri înghețarea activelor rusești și interzicerea vizelor, dacă Rusia nu face progrese pe calea dialogului cu Ucraina.

La următorul Consiliu European, era posibilă o nouă serie de sancțiuni, de această dată mult mai aspre: restricții de călătorie pentru anumiți demnitari, înghețarea activelor de pe teritoriul Uniunii Europene (depozite în bănci, bunuri, investiții și acțiuni ale investitorilor ruși în Uniunea Europeană) și anularea Summitului Uniunea Europeană – Rusia.

Dacă Rusia va continua destabilizarea Ucrainei, urma a treia etapă, sancțiuni de largă cuprindere – sancțiuni care vor putea viza energia, comerțul, relații financiare și exporturile de armament.

Acest summit al Uniunii Europene dedicat apărării era primul din ultimii cinci ani.

3.5.1. Măsurile restrictive adoptate de Uniunea Europeană ca răspuns la criza din Ucraina

Uniunea Europeană a impus progresiv măsuri restrictive ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei și la destabilizarea Ucrainei, începând din luna martie 2014.

Măsuri diplomatice

Summitul Uniunea Europeană – Rusia a fost anulat, iar statele membre ale Uniunii Europene au decis să nu desfășoare obișnuitele summituri bilaterale. Discuțiile bilaterale cu Rusia în materie de vize, precum și discuțiile privind noul acord dintre Uniunea Europeană și Rusia au fost suspendate.

În locul summitului G.8 de la Soci, în perioada 4-5 iunie 2014 a avut loc la Bruxelles o reuniune G7. Țările Uniunii Europene au sprijinit, de asemenea, suspendarea negocierilor privind aderarea Rusiei la O.C.D.E. și la Agenția Internațională pentru Energie.

Măsuri restrictive individuale

Înghețarea activelor și restricții de călătorie

150 de persoane și 37 de entități au făcut obiectul înghețării activelor și al interdicției de călătorie ca urmare a responsabilității lor pentru acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Printre acestea se numără 6 persoane care au legături strânse cu președintele Rusiei. 

Deturnarea de fonduri ale statului ucrainean   

Consiliul a decis, în martie 2014, să înghețe activele unor persoane identificate drept responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean. Aceste măsuri au fost prelungite în martie 2015.

Măsuri restrictive ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului

Consiliul a impus restricții semnificative asupra relațiilor economice cu Crimeea și Sevastopol, aa urmare a nerecunoașterii de către Uniunea Europeană a anexării ilegale a Crimeei și a Sevastopolului de către Rusia.

Aceste măsuri includ o interdicție de import privind bunurile din Crimeea și Sevastopol, impusă în iunie 2014, precum și restricțiile introduse în iulie cu privire la comerțul și investițiile legate de anumite sectoare economice și proiecte de infrastructură. 

Din decembrie 2014 este în vigoare o interdicție totală privind investițiile și o interdicție de a furniza servicii turistice în Crimeea. Sunt interzise de asemenea exporturile de alte bunuri esențiale pentru anumite sectoare, inclusiv echipamente destinate prospectării, explorării și producției de petrol, gaze și resurse minerale.

Sancțiuni economice – măsuri vizând schimburile cu Rusia în anumite sectoare economice

În iulie și septembrie 2014, Uniunea Europeană a impus sancțiuni economice vizând schimburile cu Rusia în anumite sectoare economice. În martie 2015, liderii Uniunii Europene au decis să asigure alinierea dintre regimul de sancțiuni existent și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Sancțiunile economice vor rămâne în vigoare până la sfârșitul anului 2015, când urmează să fie pus în aplicare ultimul punct din planul de pace: recâștigarea controlului Ucrainei asupra frontierelor sale din est. 

Aceste măsuri restrictive:

– limitează accesul la piețele de capital primare și secundare din Uniunea Europeană pentru 5 mari instituții financiare ruse cu capital majoritar de stat și pentru filialele deținute în majoritate de acestea și stabilite în afara Uniunii Europene, precum și pentru trei mari societăți ruse din domeniul energiei și trei din domeniul apărării;

– impun o interdicție la export și la import în ceea ce privește comerțul cu arme;

– stabilesc o interdicție la export pentru produsele cu dublă utilizare destinate unor scopuri militare sau unor utilizatori finali din domeniul militar din Rusia;

– restricționează accesul Rusiei la anumite tehnologii și servicii sensibile care pot fi utilizate pentru producția și explorarea petrolieră.

Măsuri privind cooperarea economică

Restricțiile privind cooperarea economică au fost introduse de liderii Uniunii Europene în iulie 2014:  

– i s-a solicitat B.E.I. să suspende semnarea de noi operațiuni de finanțare în Federația Rusă;

– statele membre ale Uniunii Europene au convenit să își coordoneze pozițiile în cadrul Consiliului Guvernatorilor al B.E.R.D. în scopul de a suspenda, de asemenea, finanțarea de noi operațiuni

– a fost reevaluată punerea în aplicare a programelor de cooperare bilaterale și regionale ale Uniunii Europene cu Rusia, iar anumite programe au fost suspendate.

3.5.2. Deciziile adoptate de Uniunea Europeană cu privire la situația din Ucraina

Enumerarea de mai jos oferă o imagine de ansamblu asupra deciziilor adoptate de Uniunea Europeană după reuniunea extraordinară a Consiliului Uniunii Europene din 3 martie 2014, care a condamnat încălcarea flagrantă a suveranității și integrității teritoriale ucrainene de către Rusia.

Reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, cu privire la situația din Ucraina, 3 martie 2014

Uniunea Europeană și statele membre participante la G.8 au decis să suspende pregătirile pentru summitul G.8 de la Soci din luna iunie și au luat în considerare eventuale consecințe asupra relațiilor bilaterale Uniunea Europeană – Rusia.

Consiliul a convenit să lucreze urgent la adoptarea de măsuri restrictive pentru înghețarea și recuperarea activelor persoanelor identificate ca fiind responsabile dedeturnarea de fonduri ale statului ucrainean.

Reuniunea extraordinară a șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană cu privire la Ucraina, 6 martie 2014

Liderii Uniunii Europene au condamnat acțiunile Rusiei în Ucraina și au decis să înceapă pregătirea unor măsuri restrictive individuale (înghețări ale activelor și interdicții de călătorie). 

Ei au confirmat măsurile propuse de miniștrii de externe din Uniunea Europeană la 3 martie, constând în suspendarea convorbirilor bilaterale cu Federația Rusă în materie de vize și cu privire la noul acord.

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, 17 martie 2014

Miniștrii Uniunii Europene au decis să introducă o primă serie de măsuri împotriva a 21 de funcționari ruși și ucraineni responsabili pentru acțiunile care amenință integritatea teritorială a Ucrainei.

Reuniunea Consiliului European cu privire la situația din Ucraina, 20-21 martie 2014

În urma anexării Crimeei și a Sevastopolului de către Federația Rusă, au fost adăugate 12 nume la lista funcționarilor ruși și crimeeni care fac obiectul interdicțiilor de călătorie în Uniunea Europeană și al înghețării activelor. Mai mult, Consiliul European a anulat un summit programat între Uniunea Europeană și Rusia și a luat act de faptul că statele membre nu vor desfășura obișnuitele summituri bilaterale cu Rusia.

Liderii Uniunii Europene au solicitat Comisiei Europene să pregătească sancțiuni economice și comerciale mai ample care ar putea fi impuse în cazul în care Rusia continuă să destabilizeze Ucraina.

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe pe situația din estul Ucrainei, 14-15 aprilie 2014

Consiliul a decis să înăsprească sancțiunile împotriva persoanelor responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și a adăugat noi persoane pe lista celor vizate de înghețarea activelor și de interdicția de călătorie.

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, 12 mai 2014

Având în vedere evenimentele din estul Ucrainei și confiscarea ilegală a unor entități din Crimeea, Consiliul a convenit asupra unei noi serii de sancțiuni și a luat act de lucrările pregătitoare desfășurate de Comisie și de statele membre cu privire la posibile măsuri specifice, astfel cum s-a solicitat în cadrul Consiliului European din luna martie. 

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, 23 iunie 2014

Consiliul European a adoptat măsuri de punere în aplicare a politicii Uniunii Europene de nerecunoaștere a anexării ilegale a Crimeei și a convenit asupra unei interdicții privind importul bunurilor originare din Crimeea și Sevastopol.

Consiliul European, 26-27 iunie 2014

Liderii Uniunii Europene au stabilit patru măsuri specifice pe care Rusia și separatiștii ar trebui să le adopte în vederea detensionării situației. De asemenea, liderii Uniunii Europene au semnat Acordul de asociere cu Ucraina.

Reuniunea specială a Consiliului European, 16 iulie 2014

Liderii Uniunii Europene și-au exprimat regretul privind faptul că Rusia și separatiștii nu au luat măsurile solicitate, stabilite în concluziile Consiliului European din luna iunie. Ei au convenit să sancționeze Rusia cu o nouă serie de 6 măsuri restrictive, care includ restricții privind cooperarea economică cu Rusia.  

Criza ucraineană: Uniunea Europeană sporește amploarea sancțiunilor, 18 iulie 2014 

Consiliul a extins temeiul juridic al măsurilor restrictive adoptate de Uniunea Europeană, făcând posibilă sancționarea entităților care sprijină material sau financiar acțiunile îndreptate împotriva Ucrainei.

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, 22 iulie 2014

Miniștrii Uniunii Europene au luat în discuție situația din Ucraina în urma doborârii aeronavei MH17. Aceștia au solicitat finalizarea lucrărilor pregătitoare privind sancțiuni economice în patru sectoare, pregătind astfel calea pentru adoptarea acestora.

Consolidarea sancțiunilor adoptate de Uniunea Europeană în contextul situației din estul Ucrainei, 25 iulie 2014  

Consiliul European a adoptat sancțiuni mai severe din partea Uniunii Europene. Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper) din cadrul Consiliului a discutat despre lucrările pregătitoare privind noi măsuri specifice. 

Declarație în numele Uniunii Europene cu privire la măsurile restrictive suplimentare convenite – sancțiuni economice împotriva Rusiei, 29 iulie 2014

În urma concluziilor reuniunii Consiliului European din 16 iulie, Consiliul a adoptat un pachet de sancțiuni economice specifice. Aceste măsuri vizează schimburile cu Rusia în anumite sectoare economice.

Reuniunea specială a Consiliului European, 30 august 2014

În urma escaladării situației, în contextul prezenței și al acțiunilor forțelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei, Consiliul European a solicitat pregătirea unor noi sancțiuni economice împotriva Rusiei.

Măsuri restrictive consolidate împotriva Rusiei, 11 septembrie 2014 

A intrat în vigoare un nou pachet de măsuri restrictive vizând schimburile cu Rusia în anumite sectoare economice, consolidând astfel măsurile adoptate la 31 iulie.

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, 17-18 noiembrie 2014

Subiectul principal dezbătut în cadrul Consiliului Afaceri Externe a fost situația din Ucraina. Miniștrii Uniunii Europene au solicitat Serviciului European de Acțiune Externă (S.E.A.E.) și Comisiei Europene să prezinte o propunere privind noi sancțiuni împotriva separatiștilor.

Uniunea Europeană consolidează sancțiunile împotriva separatiștilor din estul Ucrainei, 28 noiembrie 2014  

După cum s-a solicitat în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 17 noiembrie, măsuri de înghețare a activelor și interdicția de a călători în Uniunea Europeană au fost aplicate unui număr de 13 persoane și cinci entități implicate în acțiuni îndreptate împotriva integrității teritoriale a Ucrainei.

În urma acestei decizii, numărul total al persoanelor care fac obiectul sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană în legătură cu integritatea teritorială a Ucrainei se ridică la 132, iar numărul entităților vizate de înghețarea activelor impusă de Uniunea Europeană ajunge la 28. 

Reuniunea Consiliului European, 18 decembrie 2014

Liderii Uniunii Europene au discutat situația de la frontierele estice ale Europei, sprijinul acordat Ucrainei și relațiile cu Rusia. Aceștia au salutat înăsprirea sancțiunilor privind investițiile, serviciile și comerțul cu Crimeea și Sevastopol.

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, 29 ianuarie 2015

Consiliul European a condamnat cu fermitate bombardarea fără discriminare a zonelor rezidențiale, în special din Mariupol, și escaladarea conflictului în regiunile Donețk și Lugansk din Ucraina. Ca răspuns la aceste evenimente, Consiliul a convenit să prelungească, până în septembrie 2015, măsurile restrictive individuale existente, care vizează 132 de persoane și 28 de entități responsabile pentru amenințarea sau subminarea suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

Consiliul a solicitat și o propunere privind desemnări suplimentare în vederea unei decizii care urma să fie luată în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 9 februarie 2015.

Consiliul Afaceri Externe, 9 februarie 2015

Consiliul a adoptat în unanimitate includerea de noi nume pe lista vizând separatiști din estul Ucrainei și susținători ai acestora din Rusia. Decizia se referă la înghețarea activelor și la o interdicție de călătorie pentru 19 persoane și 9 entități implicate în acțiuni îndreptate împotriva integrității teritoriale a Ucrainei. 

Consiliul a amânat intrarea în vigoare a măsurilor pe 16 februarie 2015, pentru a oferi spațiu de manevră eforturilor diplomatice în curs și negocierilor care urmau să aibă loc la Minsk.

Reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern, 12 februarie 2015

Așa cum s-a solicitat în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 9 februarie, măsura de înghețare a activelor și interdicția de a călători în Uniunea Europeană au fost aplicate unui număr de 19 persoane și 9 entități implicate în acțiuni îndreptate împotriva integrității teritoriale a Ucrainei.

În cadrul unei reuniuni informale a șefilor de stat sau de guvern, liderii Uniunii Europene și-au exprimat sprijinul precaut pentru acordul de la Minsk. Aceștia au precizat că nu vor ezita să ia măsurile necesare în cazul în care acordul nu va fi pus în aplicare și încetarea focului nu va fi respectată.

Consiliul extinde sancțiunile Uniunii Europene vizând deturnarea de fonduri ale statului ucrainean, 5 martie 2015

Consiliul European a adaptat și a prelungit măsurile restrictive ale Uniunii Europene axate pe înghețarea și recuperarea fondurilor deturnate ale statului ucrainean.

Uniunea Europeană extinde perioada de valabilitate a sancțiunilor pentru acțiuni împotriva integrității teritoriale a Ucrainei, 13 martie 2015

Consiliul a prelungit până la 15 septembrie 2015 aplicarea măsurilor restrictive ale Uniunii Europene vizând acțiuni împotriva suveranității, integrității teritoriale și independenței Ucrainei.

150 de persoane și 37 de entități fac obiectul înghețării activelor și al interdicțiilor de călătorie în temeiul acestor sancțiuni.

Concluziile Consiliului European privind Ucraina și relațiile cu Rusia, 19 martie 2015

Liderii Uniunii Europene au decis să asigure alinierea dintre regimul de sancțiuni existent și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Sancțiunile economice vor rămâne în vigoare până la sfârșitul anului 2015, când urmează să fie pus în aplicare ultimul punct din planul de pace: recâștigarea controlului Ucrainei asupra frontierelor sale din est.

Aceștia au subliniat și necesitatea contestării campaniei de dezinformare publică desfășurate de Rusia cu privire la conflictul din Ucraina. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Federica Mogherini, va pregăti un plan de acțiune privind comunicarea strategică pentru Consiliul European din iunie. 

Liderii Uniunii Europene au convenit asupra obiectivelor summitului Parteneriatului estic, care va avea loc la Riga în perioada 21-22 mai 2015. Consiliul European și-a reiterat angajamentul față de partenerii estici și a stabilit ca prioritate consolidarea instituțiilor democratice în est.

Consiliul European așteaptă cu interes ratificarea cât mai rapid cu putință de către toate statele membre a acordurilor de asociere / zonelor de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (AA/DCFTA) cu Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Consiliul European a făcut apel la Rusia și Ucraina să pună în aplicare rapid și integral acordurile de la Minsk și să își respecte angajamentele asumate și a subliniat responsabilitatea autorităților ruse în acest sens. Uniunea Europeană este pregătită să sprijine procesul, în special în ceea ce privește abilitatea și capacitatea O.S.C.E. de a monitoriza și de a verifica punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk, și își va continua eforturile în cadrul proceselor trilaterale cu privire la energie și punerea în aplicare a DCFTA Uniunea Europeană – Ucraina.

Consiliul European a stabilit că durata măsurilor restrictive împotriva Federației Ruse, adoptate la 31 iulie 2014 și întărite la 8 septembrie 2014, ar trebui să fie clar legată de punerea în aplicare în întregime a acordurilor de la Minsk, ținând seama de faptul că aceasta este prevăzută doar până la 31 decembrie 2015. Deciziile necesare vor fi luate în lunile următoare. Consiliul European este pregătit să ia măsuri suplimentare dacă este cazul.

Consiliul European nu recunoaște și condamnă în continuare anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Federația Rusă și își menține angajamentul de a pune în aplicare pe deplin politica sa de nerecunoaștere.

Concluziile Summitului Parteneriatul Estic – Uniunea Europeană, Riga, 21 – 22 mai 2015

Liderii Uniunii Europene și cei ai fostelor republici sovietice au adoptat o declarație comună în favoarea menținerii Parteneriatului Estic, în pofida disensiunilor, la finalul Summitului de la Riga.

Declarația finală face referire clară la aspirațiile europene și la alegerea europeană a statelor din Parteneriatul Estic care au încheiate Acorduri de Asociere și este reiterat faptul că aceste state împărtășesc cu Uniunea Europeană valori comune.

Declarația Summitului Parteneriatului Estic (PaE) recunoaște aspirațiile europene ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei, în baza principiului diferențierii, și lasă celorlalte trei state partenere – Azerbaidjan, Armenia și Belarus – dreptul să-și aleagă un alt nivel de interes.

Declarația nu pomenește însă nimic despre perspectivele aspiranților de a deveni membri ai Uniunii Europene.

Principiul „mai mult pentru mai mult”, reiterat în declarația summitului, reflectă sugestia oficialilor europeni prin care s-a lăsat să se înțeleagă că totul trebuie făcut pas cu pas, inclusiv în cadrul acordurilor de asociere, și că țările aspirante mai au de făcut teme pe acasă.

Parteneriatul Estic nu este un instrument al extinderii, ci un instrument de apropiere de Uniunea Europeană. Comisia Europeană a arătat că nu există nicio intenție de extindere înainte de 2020, întrucât nici țările nici Uniunea Europeană nu sunt pregătite.

Liderii s-au pus de acord asupra unei alte chestiuni: condamnarea Rusiei pentru acțiuni împotriva vecinilor săi, inclusiv pentru susținerea pe care Moscova o acordă separatiștilor din estul Ucrainei. Evidențiind că fosta reuniune în acest format, desfășurată în 2013 la Vilnius, a generat o confruntare cu Rusia, declarația include o referire complexă la anexarea ilegală a regiunii Crimeea de către Rusia. Parteneriatul Estic nu este împotriva Rusiei. După ce arată că situația conflictuală din Ucraina trebuie rezolvată și acordurile de la Minsk implementate, documentul mai indică și faptul că „Uniunea Europeană își reafirmă poziția exprimată în declarația comună de la Summit-ul Uniunea Europeană – Ucraina din 27 aprilie 2015, inclusiv cea referitoare la anexarea Crimeei și orașului Sevastopol, în timp ce toți participanții își reafirmă pozițiile din declarația Adunării Generale a O.N.U. 68 / 262. Declarația la care se face referire nu recunoaște referendumul pentru independență din Crimeea și cere statelor membre să nu recunoască schimbarea statutului Crimeei și orașului Sevastopol.

4. CONCLUZII ȘI OPINII

Rusia, membră a G.8 și a G.20, este în general considerată a fi un partener strategic al Uniunii Europene. Relațiile comerciale, inclusiv importurile de energie ale Uniunii Europene, sunt considerabile. Deși Uniunea Europeană este primul partener comercial al Rusiei, iar Rusia este cel de-al treilea partener comercial al Uniunii Europene, relațiile comerciale și economice ale acestora sunt dominate de numeroși factori perturbatori.

Rusia a urmărit să limiteze eficacitatea Comunității Energiei a Uniunii Europene în Ucraina și Republica Moldova, precum și a Parteneriatului estic al Uniunii Europene cu cele șase țări din Europa de Est și din Caucazul de Sud. Regimul de la Moscova a exercitat presiuni mariasupra vecinilor săi pentru a-i încuraja să adere la Uniunea vamală, condusă de Rusia, și ai cărei membri mai sunt Belarus și Kazahstan.

Rusia a refuzat să recunoască legitimitatea noilor autorități ucrainene care l-au înlocuit pe fostul președinte ucrainean Victor Ianukovici. Crimeea fiind o regiune ucraineană de importanță strategică pentru Rusia, intervenția militară a fost justificată prin pretextul că comunitatea rusofonă de acolo ar fi expusă la riscuri. În urma referendumului ilegal, Crimeea a fost integrată rapid în Federația Rusă, fapt ce a dus la o condamnare fermă de către comunitatea internațională și la izolarea Rusiei pe plan internațional.

Temeiul juridic care reglementează relațiile actuale dintre Uniunea Europeană și Rusia este Acordul de parteneriat și cooperare (A.P.C.). Acordul a fost valabil pe o perioadă de zece ani, ulterior fiind reînnoit în mod automat în fiecare an. A.P.C. stabilește principalele obiective comune și cadrul instituțional pentru contacte bilaterale (printre care consultări cu privire la drepturile omului și reuniunile la nivel înalt prezidențiale bianuale) și solicită inițiereade activități și de dialoguri într-o serie de domenii.

Uniunea Europeană și Rusia și-au consolidat cooperarea în cadrul reuniunii la nivel înalt de la Sankt Petersburg, organizată în mai 2003, prin instituirea a patru spații comune, care au la bază valori și interese comune: un spațiu economic; un spațiu de securitate și de justiție; un spațiu de securitate externă; un spațiu de cercetare, educație și cultură. În anul 2010 a fost lansat un „Parteneriat pentru modernizare” pentru sporirea cooperării în aceste domenii.

În luna iulie 2008 au început negocieri pentru un nou acord. Noul acord viza includerea unor angajamente de fond, obligatorii din punct de vedere juridic în domenii precum dialogul politic, justiția, libertatea, securitatea, cooperarea economică, cercetarea, educația, cultura, comerțul, investițiile și energia. Intervenția Rusiei în Crimeea a dus însă la suspendarea negocierilor pentru noul acord.

Intervenția Rusiei în Ucraina a pus capăt și eforturilor de a semna un acord actualizat de facilitare a vizelor, care necesita un acord politic după ce negocierile s-au încheiat în 2011. Liberalizarea vizelor necesită progrese în ceea ce privește securitatea documentelor, gestionarea frontierelor, aplicarea eficientă a acordului de readmisie, precum și implementarea în Rusia a unor reforme în domeniul drepturilor omului și al statului de drept.

În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, Parlamentul trebuie să aprobe un nou acord, ca și în cazul A.P.C. anterior. De asemenea, mai multe acorduri specifice (precum cel de facilitare a eliberării vizelor) necesită aprobarea Parlamentului. Deși Parlamentul nu definește în mod direct nevoile strategice sau programele de acțiune, acesta codecide, împreună cu Consiliul, obiectivele și prioritățile referitoare la asistența financiară a Uniunii Europene, printre care și Instrumentul european de vecinătate și parteneriat (I.E.V.P.). Mai mult, conform unui acord cu Consiliul și Comisia, încheiat înainte de adoptarea Regulamentului I.E.V.P., Parlamentul are dreptul de a verifica documentele de orientare a punerii în aplicare a I.E.V.P. înainte de adoptarea lor (procedură cunoscută sub denumirea de „verificare democratică”).

Rezoluția Parlamentului European din 13 martie 2014 referitoare la Rusia a condamnat cu fermitate agresiunea Rusiei în Ucraina. În septembrie 2013, Parlamentul a adoptat, de asemenea, o rezoluție prin care condamnă presiunea Rusiei asupra țărilor din Parteneriatul estic.

Rezoluțiile referitoare la Rusia, adoptate periodic de Parlamentul European, au vizat, în general, reuniunile la nivel înalt Uniunea Europeană – Rusia. Înaintea crizei actuale, Parlamentul era în favoarea unui nou acord cuprinzător cu Rusia, bazat pe valori și interese comune. Totodată, în cadrul a diferite rapoarte din proprie inițiativă (îndeosebi în 2012 și 2013), Parlamentul și-a exprimat adânca sa îngrijorare cu privire la situația drepturilor omului, a statului de drept și a democrației din Rusia, în urma ultimelor alegeri.

Îngrijorătoare a fost și deteriorarea situației drepturilor omului în Russia. O rezoluție adoptată de Parlamentul European în aprilie 2014 a susținut stabilirea unor restricții comune în materie de vize pentru funcționarii ruși implicați în cazul lui Serghei Magnitsky, un avocat rus care investiga fraude fiscale în domeniul public, care a fost arestat și mai apoi a decedat în închisoare. În martie 2014, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la sentințele cu închisoarea pronunțate împotriva manifestanților implicați în cazul pieței Bolotnaya, după protestele cu caracter politic din mai 2012.

Delegația Parlamentului pe lângă Comisia parlamentară de cooperare Uniunea Europeană – Rusia se reunește cu regularitate pentru a dezbate subiecte de actualitate și pentru a pregăti reuniunile comitetelor și ale grupurilor de lucru. Delegația primește vizite ale funcționarilor ruși, ale reprezentanților altor instituții (precum Serviciul European de Acțiune Externă) și ale societății civile.

Economia Rusiei a resimțit consecințele economice ale anexării Crimeii. În condițiile exodului de capital, deprecierii rublei și retrogradării rating-ului de țară, acțiunile politice și militare ale Rusiei se dovedesc costisitoare pe plan economic, existând riscul intrării Rusiei în recesiune. Economia Rusiei era cu atât mai vulnerabilă la efectul sancțiunilor economice, cu cât era o economie neperformantă, nerestructurată și nemodernizată, a cărei creștere economică din ultimii ani s-a bazat într-o măsură prea mare pe exporturile de țiței.

Există multe vinovății în această criză nou creată în Europa de Est. Cea mai directă responsabilitate îi aparține Kremlinului, care, este mai interesat să manipuleze sentimentul naționalist, decât să opteze ferm pentru stabilitate și creștere economică. Economia Rusiei combină actualmente unele dintre cele mai problematice aspecte ale capitalismului (corupție, concentrarea avuției către un grup de oligarhi sprijiniți politic) și etatismului (birocratizare, nerestructurare, structuri economice dependente de fluxul public de capital).

De asemenea, Uniunea Europeană a avut și ea o contribuție în crearea acestui climat zonal instabil. Uniunea Europeană a avut, cu siguranță, cele mai bune intenții în negocierea Acordului de Asociere cu Ucraina, dar acea perspectivă a avut și efectul nedorit de a declanșa alarmele în Kremlin, ceea ce a generat o situație conflictuală al cărei sfârșit se întrevede cu greu.

Resursele energetice ale Rusiei, reprezintă, în prezent, cel mai mare atu economic, dar autoritățile ruse nu reușesc să facă schimbările structurale necesare pentru a diversifica economia puternic dependentă de exporturile de hidrocarburi, în timp ce stilul politic autoritar al lui Vladimir Putin alienează clasele antreprenoriale, cruciale pentru crearea oportunităților de investiții. Viitorul Ucrainei și cel al relațiilor Rusiei cu Occidentul vor constitui probleme de politică externă a căror rezolvare nu se întrevede deocamdată. Dacă expansionismul Rusiei va continua în zonă, statele europene vor trebui să impună noi sancțiuni, dar calea coercitivă s-ar putea să nu fie cea care să aducă soluția. O Rusie sancționată și izolată pe plan internațional, are potențialul de a se converti într-un pol de instabilitate și agresiune, iar marea sarcină istorică va fi convingerea autorităților de la Kremlin să se întoarcă în direcția apartenenței la comunitatea internațională și la căutarea oportunităților pentru dialog și cooperare.

Interdependența între Uniunea Europeană și Rusia este o realitate ce impune în mod imperios necesar existența și funcționalitatea unui parteneriat strategic. În comparație cu S.U.A. sau cu puterile emergente precum China sau India, Uniunea Europeană și Rusia au nevoie una de cealaltă pentru a-și face auzită vocea pe scena internațională. Însă aceste relații traversează astăzi puternice tensiuni, legate de deziluziile și de neînțelegerile reciproce. Se pare că este indispensabil de a încheia unu nou acord de parteneriat și cooperare, și de a întări cooperarea între Uniunea Europeană și Rusia, în special în domeniul energetic, al politicii externe și de apărare sau al luptei împotriva terorismului și a criminalității organizate. În același timp, aceasta nu trebuie să se facă în detrimentul respectării principiilor democrației și ale drepturilor omului, care figurează în centrul proiectului european dar nu și a celui rusesc.

Aceste relații vor rămâne incomplete și fragile dacă ele se limitează în mod unic la întâlniri diplomatice, care ar trebui, de altfel, să fie întărite, atât la nivel de instanțe europene cât și naționale, și dacă ele nu sunt acompaniate de o multiplicare a contactelor la nivelul societății civile.

Este necesară întărirea schimburilor economice, cu obiectivul de a crea în timp un spațiu economic comun între Uniunea Europeană și Rusia, de a dezvolta mobilitatea studenților și a cercetătorilor, de a încuraja toate formele de cooperare descentralizată și de a lansa proiecte întrunite în domeniul industrial sau tehnologic. Ar trebui suprimată obligația vizelor și crearea unui spațiu liber circulației persoanelor ceea ce ar permite o mai bună apropiere a cetățenilor Uniunii Europene de cei ai Federației Ruse.

Relațiile între Uniunea Europeană și Rusia trebuie să fie repuse în contextul lor geopolitic. Trebuie să se țină seama, nu doar de Uniunea Europeană și Rusia, ci și de ceilalți apropiați fie de Rusia, fie de Uniunea Europeană ceea ce poate influența semnificativ echilibrul dinamic ce există, în prezent, în materie de securitate regională și internațională.

În 2015, criza din Ucraina se află pe primele locuri pe lista provocărilor Uniunii Europene. Situația din Ucraina va marca anul 2015, chiar dacă sunt așteptate noi negocieri între combatanții insurgenți, administrația de la Kiev și ruși. Armistițiul dintre cele două părți e fragil. Problema Europei rămâne armonizarea pozițiilor Uniunii Europene și N.A.T.O. față de Russia. Uniunea Europeană pare că nu poate să adopte o poziție unică față de Rusia. Membrii Uniunii au poziții divergente în privința relațiilor ce trebuie întreținute cu Moscova. Unii consideră Rusia ca o mare amenințare (Polonia, Țările Baltice și România), în timp ce alții (Ungaria, Slovacia, Cehia și Bulgaria) estimează că Rusia este un partener economic de neînlăturat. Pozițiile Germaniei, Angliei Italiei și Franței sunt, uneori ambigue, cu soluții care nu rezolvă stabilitatea și unitatea europeană. N.A.T.O. are o poziție fermă în discursuri în privința aderării Ucrainei la Alianță, unde există încă reticențe mari, aprobarea unui astfel de plan de aderare riscând să ducă la o confruntare militară cu Moscova. Flexibilitatea N.A.T.O. în ceea ce privește reluarea relației cu Federația Rusă, în Consiliul  N.A.T.O. – Federația Rusă, este salutară însă lipsită de sens pentru Rusia, care este împotriva reluării discuțiilor, considerând N.A.T.O., în noua doctrină militară, principalul său inamic, Kremlinul urmărindu-și planul de recuperare a influenței în zona fostei U.R.S.S.. Franța a atenționat Occidentul că trebuie să renunțe la amenințările împotriva Rusiei cu noi sancțiuni și să le reducă pe cele existente în schimbul progreselor de pace în Ucraina.  Probabil că Vladimir Putin nu vrea să anexeze estul Ucrainei ci vrea să continue să aibă influență, vrea ca Ucraina să nu devină membru N.A.T.O. Ideea lui Putin este să nu aibă nicio armată la granița ei. Germania este cea mai vehementă împotriva ridicării sancțiunilor până nu se fac progrese vizibile. Situația rămâne complicată în Ucraina. Federația Rusă își continuă planul stabilit de Putin, de a redeveni o putere globală. La 1 ianuarie 2015, a intrat în funcțiune Uniunea Economică Euroasiatică, o replică la Uniunea Europeană, formată din state foste sovietice. Noua organizație internațională include Rusia, Armenia, Belarus și Kazahstan. Kîrghizstanul urma să adere în luna mai. Structura executivă a organizației – Comisia Economică Eurasiatică – are sediul la Moscova. Organizația a adoptat principiul circulației libere a forței de muncă și vizează constituirea unei piețe unice pentru construcții, retail și turism. Totodată, Rusia creează o nouă punte cu China, cu care are un parteneriat energetic pe termen lung, dar și unul militar care se dorește să fie tot pe termen lung. Interesele celor două se vor îndrepta, anul acesta, spre o cooperare energetică în zona arctică, unde resursele de gaze naturale și petrol sunt în cantități considerabile, dar necesită investiții în tehnologie specială. Pe termen scurt, comunitatea internațională va avea ca sarcină să despartă părțile combatante din Ucraina, încurajând Kievul să găsească o cale de cooperare și să pună granița cu Rusia sub control internațional, trasformând situația de conflict într-o situație de negociere. Apariția unui nou conflict înghețat la periferia Europei încă poate fi evitată cu mai multă diplomație. Conflictul din Ucraina, în care au murit peste 6.200 de oameni și unde Rusia periclitează stabilitatea Europei, nu face altceva decât să tensioneze relația dintre Rusia, pe de o parte, și S.U.A. și Uniunea Europeană, de cealaltă parte.

Cea mai importantă prioritate Uniunea Europeană – N.A.T.O. pe linie militară în anul 2015 – urmare la situația din Ucraina, este realizarea Forței de Reacție Ultrarapidă desemnată să descurajeze militar Rusia. Cele 28 de state trebuie să construiască o forță flexibilă și ușor de dislocat în teatrele de operații, stabilind totuși cine finanțează întreaga logistică necesară. Forța a fost stabilită la Summitul N.A.T.O. din Țara Galilor, iar secretarul general al N.A.T.O., Jens Stoltenberg, a caracterizat-o “ca fiind cea mai mare redesenare a apărării colective de la Războiul Rece încoace”. Agenda N.A.T.O. va fi dominată de securitatea și stabilitatea Europei, de realitățile ei strategice, modificate odată cu anexarea Peninsulei Crimeea de Federația Rusă. Rusia a dezvoltat o serie de tactici neconvenționale care necesită răspunsuri neconvenționale. Aprobarea Readiness Action Plan pentru upgradarea capabilităților militare ale Alianței  a fost un pas esențial pe drumul modernizării structurilor de securitate ale N.A.T.O. Coeziunea în suportarea cheltuielilor materiale este esențială. În 2015, vor continua rotațiile trupelor americane în flancul estic, dar și ale celorlalți aliați. Poliția aeriană în Țările Baltice a fost preluată de italieni de la portughezi (italienii folosesc Eurofighter), la începutul anului 2015. Centrele de logistică plasate în țările de frontieră vor primi combustibil, muniție și echipamente. În 2015, vor avea loc peste 200 de exerciții comune ale aliaților în Estul Europei. Parametrii pentru forța Very High Readiness Joint Task Force sunt deja cunoscuți liderilor militari. Prototipul forței va avea, pentru început, câteva mii de militari, germani, norvegieni și olandezi. Polonia va găzdui Comandamentul Multinațional al Corpului de Nord la Szczecin, iar România Comandamentul Multinațional de Divizie al N.A.T.O. și Structura Multinațională de Integrare a Forțelor N.A.T.O.

Se pot întrevedea cel puțin trei variante privind evenimentele viitoare:

O varianta strategică minimă

În această variant Moscova își impune autoritatea în vecinătatea apropiată. Statele vizate, în principal Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan, își pierd independența, devenind vasali sau cvasiprovincii imperiale cu granițe fictive. Statele prietene urmează să fie forțate să intre în structuri militare și economice (Uniunea Eurasiatică) menite să uniformizeze și să cimenteze suveranitatea rusească asupra întinderii imperiului țarist, respectiv sovietic.

Statele din vecinătatea apropiată care reușesc să mențină guverne ostile sunt ținute în șah, iar elitele lor delegitimate printr-un binecunoscut amestec de șantaj, sabotaj economic și politic și de amenințare militară directă, pentru a nu fi capabile să vireze spre vest.

O varianta strategică maximă

În această variant Rusia continuă agresiunile militare în estul și sudul Ucrainei până în Transnistria și gurile Dunării, cu anexarea rapidă a acestor teritorii. Orice urmă de opoziție la acțiunile Moscovei de eliminare a independenței statelor din fostul spațiu sovietic va fi aspru pedepsită cu intervenții armate, ocupație militară, rapturi teritoriale sau anexare completă. Statalitatea a ceea ce a mai rămas din Ucraina, a Moldovei, Belarusului și a Georgiei va fi foarte serios în pericol. O expansiune și în țările baltice devine fezabilă, dacă statele europene și S.U.A. se vor dovedi incapabile de solidaritate și acțiune concertată, chiar cu prețul unor costuri economice mari.

O strategie expansionistă care intră în impas

Este posibil, ca acest scenariu să fie deja în desfășurare. Rusia suferă după efectele socio-economice ale destabilizării noului flanc est european, respectiv a țărilor dintre ea și Uniunea Europeană. Bursa din Moscova și rubla s-au devalorizat. Investitorii străini și ruși deopotrivă se tem că Rusia își va continua agresiunile în statele vecine, iar războiul însoțit de posibile sancțiuni occidentale și de naționalizări ale capitalului străin de către Kremlinul îi va ruina. Rusia are o nevoie acută de investițiile și tehnologia occidentale pentru a-și depăși înapoierea economică și tehnologică. Când guvernele occidentale au impus primele sancțiuni, ce s-au dovedit simbolice, Rusia a jucat la intimidare, discutându-se în parlamentul rus despre eventualitatea naționalizării investițiilor occidentale și despre posibilitatea ca Rusia și companiile rusești să nu mai plătească cele câteva sute de miliarde de datorii contractate și a căror rambursare este în derulare. Poate Occidentul a fost întrucâtva intimidat, însă investitorii străini mici și mari au suspendat sau anulat toate investițiile cu bătaie medie și lungă în Rusia, iar creditul pentru companiile rusești și pentru statul rus a devenit peste noapte mult mai scump sau imposibil de obținut pe piețele internaționale. Totodată, dacă Uniunea Europeană și statele membre accelerează ritmul revoluției energetice în urma evenimentelor actuale, peste cel mult 10 ani valoarea geopolitică a gazului rusesc va scădea dramatic.

Dacă Putin continuă să își supraestimeze poziția de forță sub influența naționalismului cu accente ortodoxe și a megalomaniei, el poate decide noii invazii ale statelor suverane vecine, atrăgând pe parcurs Rusia într-un al doilea Război Rece cu Vestul, totul cu consecințe economice pe care țara nu le va putea suporta peste câțiva ani.

Un alt efect al episodului Crimeea poate fi excluderea pe termen lung a Rusiei din clubul marilor puteri prin excluderea din G.8, marginalizare la O.N.U., înghețarea oricăror contacte și negocieri politice și economice cu Uniunea Europeană, S.U.A., Canada și Japonia. Parte integrantă a proiectului de refacere imperială este recunoașterea internațională a statutului Rusiei ca superputere mondială. Vladimir Putin și elita de siloviki din jurul său sunt foarte vanitoși, iar o marginalizare sistematică occidentală va intensifica complexul rusesc de pierdere a statutului de pe vremea Uniunii Sovietice. Rămâne de văzut dacă Occidentul va fi capabil să își mențină unitatea în efortul de marginalizare diplomatică a Rusiei pe termen lung. În rândul elitelor occidentale Rusia a pierdut pentru cel puțin două decenii valoarea de partener și va fi privită cu suspiciune. Rusia are nevoie de recunoașterea explicită și implicită a Occidentului pentru a-și putea juca rolul de mare putere, dar în lipsa credibilității este greu de crezut că va fi curând acceptată la masa deciziilor majore, mai ales dacă își continuă eventurile expansioniste.

Rusia a devenit cel mult o putere regională. Economic nu mai are șanse să concureze cu marile puteri ale lumii, S.U.A., Uniunea Europeană și China, dar elita de la Moscova nu poate accepta degradarea propriului statut social.

Fără un mare ajutor occidental Ucraina nu se va putea ridica singură din starea de faliment economic, iar Rusia va fi cu atât mai tentată să o submineze readucând-o în starea de vasalitate, ceea ce va alimenta fervoarea ultranaționalistă a Kremlinului. Cheia stabilizării spațiului exsovietic și civilizării Rusiei se află în Ucraina.

Prezența observatorilor O.S.C.E. cu acordul părții ruse în Ucraina și discuțiile de la Haga dintre miniștrii de externe rus și ucrainean pot indica o deescaladare și stabilizare a situației, în pofida comasării de trupe rusești gata de invazie la granița de est a Ucrainei. Semnificația acestui semnal trebuie privită totuși cu rezervă. Președintele rus a arătat în repetate rânduri că este un maestru al propagandei, disimulării și al oportunismului, putând oricând dorește invoca pretexte inventate ori înscenate de serviciile secrete pentru a comite noi agresiuni, încălcând toate normele de drept internațional, tratatele sau promisiunile făcute. Depinde de el, dar și de mobilizarea occidentală, ce politică externă va urma Rusia.

Pe termen lung, o opțiune viabilă a Rusiei de a supraviețui în granițele actuale și de a recupera decalajul economic și tehnologic față de lumea dezvoltată este parteneriatul, inclusiv asocierea cu Occidentul, în special cu Uniunea Europeană. Naționalismul extrem duce Rusia într-o fundătură istorică. Nivelul de trai ridicat al concetățenilor cu care se laudă președintele Putin nu se datorează vreunui model de guvernare de excepție și atractiv ci dependenței de exportul de materii prime. Iluzia bunăstării rușilor se va putea oricând sfărâma sub presiunea următorului crah mondial, al obținerii independenței energetice a Europei occidentale sau al globalizării pieței de gaz. Discrepanțele sociale sunt uriașe, mulți ruși din orașele mici și din zonele rurale trăiesc în sărăcie, corupția este la fel de răspândită ca în Ucraina. Atunci când mâna de fier a lui Vladimir Putin va dispărea, Rusia va sta din nou față în față cu provocări la scară foarte mareă. Până atunci, acest discurs naționalist al urii, al revanșei, al agresiunii gratuite și al urâtului va otrăvi relația strategică a Rusiei cu o Europă de care e mai apropiată cultural decât de oricare alt spațiu din lume.

Este puțin probabil că Putin are intenția să refacă U.R.S.S.. Anexarea atât de rapidă a Crimeei se datorează ferestrei de oportunitate extraordinare oferite de lovitura de stradă de la Kiev.

Rusia și-ar fi dorit de mult să recapete controlul asupra peninsulei, dar statutul de popor frate al ucrainenilor și principiul intangibilității granițelor au făcut acest lucru practic imposibil. Faptul că s-a instaurat un guvern nelegitimat, aflat la limita constitutionalității, le-a oferit pe tavă prilejul de a da curs voinței poporului din Crimeea (a cărui opțiune pro-rusă era de altfel cunoscută).

Dacă Ucraina ar fi mers pe mâna Uniunea Europeană / N.A.T.O. șansele ar fi fost compromise pentru totdeauna. Chiar dacă Ucraina ar fi intrat în zona euro-asiatică, n-ar fi putut pentru că ar fi trebuit realizată prin negociere. Nerecunoașterea noii puteri, deci implicit a capabilității acesteia de a declara nul un referendum, a fost ocazia perfectă pe care n-o puteau rata. În plus nici granițele nu mai sunt bătute în cuie, voința poporului primează, așa cum ne-a demonstrat precedentul Kosovo.

Rusia e pe deplin conștientă că nu poate face la o a doua mutare ofensivă fără a distruge definitiv securitatea europeană, așa că mai degrabă va trece pentru moment în defensivă și se va mulțumi să răspundă măsurilor occidentale. De altfel s-a văzut că a decis să nu răspundă sancțiunilor occidentale, și nici n-a dat curs cererii Transnistriei. Deocamdată se va mulțumi să destabilizeze și să exploateze la maximum opțiunile pro-ruse din Ucraina și Moldova. Evident, asta nu înseamnă că situația nu se poate degrada.

Pe termen lung (10 – 15 ani), probabil că scenariul “Casa ruinată”, enunțat în 2014 la dezbaterea cu tema „Patru scenarii: U.E. și Estul 2030. Relațiile viitoare între U.E., Federația Rusă și țările Parteneriatului Estic” de către Fundația Friedrich – Ebert România și Insitutul European din România, va fi cel mai apropiat de realitate. Acest scenariu pleacă de la premisa că actualele tensiuni dintre Uniunea Europeană și Rusia vor continua. Cele două părți se vor dezangaja în termeni economici. Moscova va continua să folosească retorica militară agresivă și va continua să se apropie de țările asiatice, în timp ce Uniunea Europeană va încerca să scape de dependența de gazul rusesc. Ca urmare, țările Parteneriatului estic vor rămâne miza confruntării dintre Uniunea Europeană și Rusia, iar vecinătatea europeană va rămâne o zonă de instabilitate. Ucraina va rămâne foarte divizată, Republica Moldova neutră și Georgia, pro-occidentală, dar cu un conflict înghețat în coastă.

5. BIBLIOGRAFIE

Documente, tratate:

► Rezoluția Parlamentului European privind Summit-ul U.E. – Rusia din 26-27 iunie 2008, de la Khanty-Mansiisk

► Concluziile Reuniunii U.E. la nivel de miniștri de externe, Bruxeles, 19 ianuarie 2015.

► Concluziile Consiliului European privind relațiile externe, 19 martie 2015

► Rusia și Asia Centrală, Fișe tehnice U.E. 2015

► Concluzii Summit-uri U.E.-Rusia: Helsinki (24 noiembrie 2006), Soci (25 mai 2006), Londra (4 Octombrie 2005), Moscova (10 mai 2005), Haga (25 noimebrie 2004), Moscova (21 mai, 2004), Roma (6 noiembrie 2003), St. Petersburg (31 mai 2003), Bruxelles (11 noimebrie 2002), Moscova (29 mai 2002), Bruxelles (3 octombrie 2001), Moscova (17 mai 2001), Paris (30 octombrie 2000), Moscova (29 mai 2000).

► Concluzii Summit-uri Parteneriatul Estic: Vilnius (28 – 29 noiembrie 2013), Riga (21 – 22 mai 2015).

Cărți:

► Moștoflei, Constantin, Popa, Vasile, „Rolul U.E. în asigurarea securității globale”, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2008

► Moștoflei, Constantin, „Perspective ale securității și apărării în Europa”, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2009

► Frunzeti, Teodor, „Implicații ale relațiilor dintre U.E. și Rusia asupra securității Europene”, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2009

Articole și publicații:

► Drăgoi, Andreea, „Rusia – post sancțiuni. Implicații ale tensiunilor cu U.E. și S.U.A. asupra evoluției economiei în 2014”, București, 2014

► Vaș Eliza, Biroul Studii și Analize, Institutul European din România, conferință, 17 aprilie 2015

► The Economist, 2014

► „Patru scenarii: U.E. și Estul 2030. Relațiile viitoare între U.E., Federația Rusă și țările Parteneriatului Estic”, Fundația Friedrich – Ebert România și Insitutul European din România, 2014

► Dmitri Trenin, Russia, the EU and the common neighbourhood, Published by the Centre for European Reform (CER), 2005.

► Heather Grabbe and Henning Tewes, Tough Love for our Eastern Neighbours, published 27 June 2003.

► Katinka Barysch and Charles Grant, Ukraine should not be part of a "great game, Published by the Centre for European Reform (CER), 2004.

► Dmitri Trenin, Putin’s neo-imperial ambitions, Taipei Times, February 24 th 2004.

► Katinka Barysch, The EU and Russia. Strategic partners or squabbling neighbours? Published by the Centre for European Reform (CER), p.40.

► Charles Grant, What to do about Russia? The European Union has been divided over how to deal with President Putin – and the result is that they have been played off against each other, Published in the Guardian blog, 22 October 2006.

► Charles Grant, Putin’s choice, Centre for European Reform, 2003.
Michael Emerson, Fabrizio Tassinari and Marius Vahl, ‘A new agreement between the EU and Russia: Why, what and when?, CEPS policy brief no. 103, May 2006.

► Rotaru, Vasile, „Parteneriatul Estic – o nouă etapă în relațiile U.E. – Rusia?”, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, teză de doctorat;

► Lumea în 2015. Conflicte și provocări, 15 ianuarie 2015

Surse online:

► http://www.oecd.org ;

► http://www.i-space.fr/applic_services_risquesmajeurs_eng.htm;

► http://www.standardandpoors.com/

► http://www.globescan.com/news_archives/bbcpoll06-3.html.

► http://www.contributors.ro/global-europa/din-culisele-conflictului-ruso-occidental/

► http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/sanctions/ukraine-crisis/

► http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.6.3.html

► http://www.presamil.ro/articol.php?id=169

►http://adevarul.ro/international/in-lume/lumea-2015-conflicte-provocari, 1_54b4f26e448e03c0fd8e50ac/index.html

► http://www.alexandru-grumaz.ro/?p=2481

►http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/03/conclusions-russia-ukraine-european-council-march-2015/

► http://www.sferapoliticii.ro/sfera/125/art17-duta.html

ANEXĂ:

PRINCIPALELE REPERE INSTITUȚIONALE ALE RELAȚIEI UNIUNEA EUROPEANĂ – RUSIA

19.07.1993 – Consiliul Europei adoptă un nou program TACIS pentru Statele Independente din fosta Uniune Sovietică.

09.12.1993 – Boris Elțîn, Jacques Delors și Jean Luc Dehaene, președintele Consiliului European, semnează o declarație privind consolidarea relațiilor între Federația Rusă și Uniunea Europeană, în special în domeniul politic.

24-25.06.1994 – în Corfù (Grecia) are loc o reuniune a Consiliului European. În cadrul acesteia se discută în principal aspecte legate de creștere economică, competitivitate și ocuparea forței de muncă. Este semnat un nou acord de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene, statele membre și Rusia.

17.07.1995 – se semnează un acord interimar cu Rusia.

01.02.1996 – intră în vigoare acordurile interimare cu Rusia și Ucraina.

19-20.02.1996 – la Moscova (Rusia) are loc o reuniune G.7+1 privind siguranța nucleară.

13.05.1996 – Consiliul adoptă un plan de acțiune al Uniunii Europene pentru Rusia.

03-04.06.1999 – la Koln, Consiliul Europei adoptă prima strategie comună a Uniunii Europene privind relațiile cu Rusia.

22.10.1999 – la Helsinki (Finlanda) are loc summitul Uniunea Europeană – Rusia. Conflictul din Cecenia reprezintă o temă centrală a discuțiilor.

10.04.2000 – se reunește Consiliul de cooperare dintre Uniunea Europeană și Rusia.

30.10.2000 – la Paris (Franța) este organizat un summit Uniunea Europeană – Rusia. Discuțiile se axează pe îmbunătățirea cooperării între Uniunea Europeană și Rusia în toate domeniile.

17.05.2001 – la Moscova are loc un summit Uniunea Europeană – Rusia.

03.10.2001 – la Bruxelles (Belgia) are loc un summit Uniunea Europeană – Rusia.

09.05.2002 – la Moscova are loc un summit Uniunea Europeană – Rusia.

11.11.2002 – la Bruxelles (Belgia) are loc un summit Uniunea Europeană – Rusia.

31.05.2003 – la St. Petersburg (Rusia) are loc un summit Uniunea Europeană – Rusia.

06.10.2003 – la Roma (Italia) este organizat un summit Uniunea Europeană – Rusia.

25.11.2004 – la Haga (Țările de Jos) se desfășoară summitul Uniunea Europeană – Rusia.

10.05.2005 – la Moscova (Rusia) se desfășoară al 15-lea summit Uniunea Europeană – Rusia.

03.10.2005 – la Londra are loc prima reuniune a Consiliului permanent de parteneriat (C.P.P.) în domeniul energiei între Uniunea Europeană și Rusia.

04.10.2005 – la Londra se desfășoară al 16-le summit Uniunea Europeană – Rusia.

25.05.2006 – la Soci (Rusia) are loc cel de-al 17-lea summit Uniunea Europeană – Rusia.

24.11.2006 – la Helsinki se desfășoară cel de-al 18-lea summit Uniunea Europeană – Rusia.

08.12.2006 – la Moscova are loc cea de-a 2-a reuniune a Consiliului permanent de parteneriat (CPP) în domeniul energiei între Uniunea Europeană și Rusia.

18.05.2007 – cel de-al 19 summit Uniunea Europeană – Russia are loc la Samara, Rusia.

26.10.2007 – cel de-al 20-lea summit Uniunea Europeană – Russia are loc la Mafra, Portugalia.

08.08.2008 – un conflict militar izbucnește între Georgia și Rusia. Președinția Uniunii Europene contribuie la negocierea unui acord de încetare a focului.

01.09.2008 – liderii Uniunii Europene se reunesc în cadrul unui summit pentru a analiza consecințele conflictului din Georgia și pentru a condamna „reacția disproporționată" a Rusiei.

14.11.2008 – printre temele abordate la summitul Uniunea Europeană – Russia s-au numărat conflictul din Georgia, securitatea paneuropeană și criza financiară internațională.

18.11.2009 – are loc, la Stockholm, un summit Uniunea Europeană – Rusia. În centrul discuțiilor se află crearea unui mecanism de alertă rapidă menit să prevină eventualele întreruperi în aprovizionarea cu energie, reacția la criza economică și financiară și schimbările climatice.

10.04.2010 – Avionul la bordul căruia se aflau președintele Poloniei, Lech Kaczynski, soția sa și alte personalități din rândul administrației publice și al armatei poloneze s-a prăbușit în apropiere de Smolensk (Rusia), unde urmau să participe la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn.

28 – 29.11.2013 – La summitul Parteneriatului estic de la Vilnius, Georgia și Republica Moldova au semnat acorduri cu Uniunea Europeană. Relația dintre Ucraina și Uniunea Europeană este neclară și foarte controversată în Ucraina.

  28.01.2014 – În cadrul unei reuniuni la nivel înalt desfășurate la Bruxelles, liderii Uniunii Europene și ai Rusiei discută despre Parteneriatul estic și despre lupta împotriva terorismului.

22.02.2014 – Președintele Ucrainei a fost destituit de Parlament, după mai multe luni de proteste în masă. În această perioadă de incertitudine, sunt în centrul atenției relațiile Ucrainei cu Uniunea Europeană și Rusia.

17.03.2014 – Miniștrii de externe ai Uniunii Europene condamnă cu fermitate referendumul organizat în Crimeea (Ucraina) de către grupuri care doresc ca regiunea să devină parte din Rusia. Uniunea Europeană nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și a impus sancțiuni împotriva unor persoane din Rusia care sunt responsabile pentru subminarea integrității teritoriale a Ucrainei.

21.03.2014 – Reuniți în cadrul Consiliului European, liderii Uniunii Europene discută despre criza din Ucraina, despre diferite aspecte economice și despre chestiuni legate de competitivitatea industrială, schimbări climatice și energie.

26.03.2014 – În cadrul reuniunii la nivel înalt de la Bruxelles, liderii Uniunii Europene și președintele S.U.A., Barack Obama, discută despre aspecte de politică externă, despre criza din Ucraina și despre o serie de provocări majore la nivel mondial.

25.05.2014 – În Ucraina se desfășoară alegeri prezidențiale, în timp ce în regiunile din estul țării conflictele continuă. Câștigătorul alegerilor, Petro Poroshenko, dorește să coopereze cu Uniunea Europeană.

26-27.06.2014 – Se semnează acorduri de asociere între Uniunea Europeană și Georgia, Moldova și Ucraina.

16.07.2014 – Liderii Uniunii Europene se reunesc în cadrul Consiliului European pentru a discuta despre relațiile cu Rusia.

22.07.2014 – Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene au luat în discuție situația din Ucraina în urma doborârii aeronavei MH17.

25.07.2014 – Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene au luat în discuție situația din Ucraina în urma doborârii aeronavei MH17.

25 iulie 2014 – Uniunea Europeană adoptă noi sancțiuni privind situația din estul Ucrainei. Consiliul a adoptat sancțiuni mai severe din partea Uniunii Europene. Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper) din cadrul Consiliului a luat în discuție lucrările pregătitoare privind alte măsuri specifice. 

29-31 iulie 2014 – adoptarea de măsuri restrictive suplimentare împotriva Rusiei. În urma concluziilor reuniunii Consiliului European din 16 iulie, Consiliul a adoptat un pachet de „sancțiuni economice” specifice. Aceste măsuri vizează schimburile cu Rusia în anumite sectoare economice.

30 august 2014 – reuniunea specială a Consiliului European. Ca urmare a escaladării dramatice a situației, în contextul prezenței și al acțiunilor forțelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei, Consiliul European a solicitat pregătirea unor noi sancțiuni economice împotriva Rusiei.

12 septembrie 2014 – noi sancțiuni economice împotriva Rusiei. Un nou pachet de măsuri restrictive vizând schimburile cu Rusia în anumite sectoare economice a intrat în vigoare, consolidând astfel măsurile adoptate la 31 iulie.

17 noiembrie 2014 – noi sancțiuni în curs de examinare. Ucraina a constituit subiectul principal dezbătut în cadrul Consiliului Afaceri Externe. Miniștrii Uniunii Europene au solicitat Serviciului European de Acțiune Externă (S.E.A.E.) și Comisiei Europene să prezinte o propunere privind noi sancțiuni împotriva separatiștilor.

28 noiembrie 2014 – Uniunea Europeană înăsprește sancțiunile împotriva separatiștilor din estul Ucrainei. După cum s-a solicitat în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 17 noiembrie, măsuri de înghețare a activelor și interdicția de a călători în Uniunea Europeană au fost aplicate unui număr de 13 persoane și cinci entități implicate în acțiuni îndreptate împotriva integrității teritoriale a Ucrainei.

18 decembrie 2014 – Consiliul European s-a axat pe vecinătatea estică. Liderii Uniunii Euroepen au discutat situația de la frontierele estice ale Europei, sprijinul acordat Ucrainei și relațiile cu Rusia. Aceștia au salutat înăsprirea sancțiunilor privind investițiile, serviciile și comerțul cu Crimeea și Sevastopol.

29 ianuarie 2015 – au fost prelungite măsurile restrictive individuale existente. Consiliul a condamnat ferm bombardarea zonelor rezidențiale, în special din Mariupol, și escaladarea conflictului în regiunile Donețk și Lugansk din Ucraina. Ca răspuns la aceste evenimente, Consiliul a stabilit să prelungească, până în septembrie 2015, măsurile restrictive individuale existente, care vizează 132 de persoane și 28 de entități responsabile pentru amenințarea sau subminarea suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

9 februarie 2015 – includerea de noi nume pe listă a fost amânată. Consiliul a adoptat în unanimitate includerea de noi nume pe lista vizând separatiști din estul Ucrainei și susținători ai acestora din Rusia. Decizia se referă la înghețarea activelor și la o interdicție de călătorie pentru 19 persoane și 9 entități implicate în acțiuni îndreptate împotriva integrității teritoriale a Ucrainei. 

Consiliul a amânat intrarea în vigoare a măsurilor pe 16 februarie 2015, pentru a oferi spațiu de manevră eforturilor diplomatice în curs și negocierilor care urmau să aibă loc la Minsk.

16 februarie 2015 – Uniunea Europeană înăsprește sancțiunile împotriva separatiștilor din estul Ucrainei. După cum s-a solicitat în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 9 februarie, măsura de înghețare a activelor și interdicția de a călători în Uniunea Europeană au fost aplicate unui număr de 19 persoane și 9 entități implicate în acțiuni îndreptate împotriva integrității teritoriale a Ucrainei.

12 februarie 2015 – liderii Uniunii Europene au salutat rezultatele acordului de la Minsk. Cu ocazia unei reuniuni informale a șefilor de stat sau de guvern, liderii Uniunii Europene și-au exprimat sprijinul precaut pentru acordul de la Minsk. Aceștia au precizat că nu vor ezita să ia măsurile necesare în cazul în care acordul nu va fi pus în aplicare șiîncetarea focului nu va fi respectată.

5 martie 2015 – prelungirea sancțiunilor Uniunii Europene ca urmare a deturnării de fonduri ale statului ucrainean. Consiliul a adaptat și a prelungit măsurile restrictive ale Uniunii Europene axate pe înghețarea și recuperarea fondurilor deturnate ale statului ucrainean.

13 martie 2015 – prelungirea sancțiunilor Uniunii Europene ca urmare a acțiunilor împotriva integrității teritoriale a Ucrainei. Consiliul a prelungit până la 15 septembrie 2015 aplicarea măsurilor restrictive ale Uniunii Europene vizând acțiuni împotriva suveranității, integrității teritoriale și independenței Ucrainei. 150 de persoane și 37 de entități fac obiectul înghețării activelor și al interdicțiilor de călătorie în temeiul acestor sancțiuni.

13 martie 2015 – Consiliu European privind Ucraina și relațiile cu Rusia. Liderii au decis să asigure alinierea dintre regimul de sancțiuni existent și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Sancțiunile economice vor rămâne în vigoare până la sfârșitul anului 2015, când urmează să fie pus în aplicare ultimul punct din planul de pace: recâștigarea controlului Ucrainei asupra frontierelor sale din est.

Liderii Uniunii Europene au convenit asupra obiectivelor summitului Parteneriatului estic, care va avea loc la Riga în perioada 21-22 mai 2015. Consiliul European a făcut apel la Rusia și Ucraina să pună în aplicare rapid și integral acordurile de la Minsk și să își respecte angajamentele asumate și a subliniat responsabilitatea autorităților ruse în acest sens. Consiliul European a stabilit că durata măsurilor restrictive împotriva Federației Ruse, adoptate la 31 iulie 2014 și întărite la 8 septembrie 2014, trebuie să fie legată de punerea în aplicare în întregime a acordurilor de la Minsk, ținând cont de faptul că aceasta este prevăzută doar până la 31 decembrie 2015. Deciziile necesare vor fi luate în lunile următoare. Consiliul European este pregătit să ia măsuri suplimentare dacă este cazul.

Consiliul European nu recunoaște și condamnă în continuare anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Federația Rusă și își va menține angajamentul de a pune în aplicare pe deplin politica sa de nerecunoaștere.

21 – 22 mai 2015. Summitul Parteneriatul Estic – Uniunea Europeană de la Riga. Liderii Uniunii Europene și cei ai fostelor republici sovietice au adoptat o declarație comună în favoarea menținerii Parteneriatului Estic, în pofida disensiunilor, la finalul Summitului de la Riga.

Declarația finală face referire clară la aspirațiile europene și la alegerea europeană a statelor din Parteneriatul Estic care au încheiate Acorduri de Asociere și este reiterat faptul că aceste state împărtășesc cu Uniunea Europeană valori comune.

Declarația Summitului Parteneriatului Estic (PaE) recunoaște aspirațiile europene ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei, în baza principiului diferențierii, și lasă celorlalte trei state-partenere – Azerbaidjan, Armenia și Belarus – dreptul să-și aleagă un alt nivel de interes.

Pe de altă parte, declarația nu pomenește nimic despre perspectivele aspiranților de a deveni membri ai Uniunii Europene.

Principiul „mai mult pentru mai mult”, reiterat în declarația summitului, reflectă sugestia oficialilor europeni prin care s-a lăsat să se înțeleagă că totul trebuie făcut pas cu pas, inclusiv în cadrul acordurilor de asociere, și că țările aspirante mai au de făcut teme pe acasă.

Parteneriatul Estic nu este un instrument al extinderii, ci un instrument de apropiere de Uniunea Europeană. Comisia Europeană a arătat că nu există nicio intenție de extindere înainte de 2020, întrucât nici țările nici Uniunea Europeană nu sunt pregătite.

Liderii s-au pus de acord asupra unei alte chestiuni: condamnarea Rusiei pentru acțiuni împotriva vecinilor săi, inclusiv pentru susținerea pe care Moscova o acordă separatiștilor din estul Ucrainei. Evidențiind că fosta reuniune în acest format, desfășurată în 2013 la Vilnius, a generat o confruntare cu Rusia, declarația include o referire complexă la anexarea ilegală a regiunii Crimeea de către Rusia. Parteneriatul Estic nu este împotriva Rusiei. După ce arată că situația conflictuală din Ucraina trebuie rezolvată și acordurile de la Minsk implementate, documentul mai indică și faptul că „Uniunea Europeană își reafirmă poziția exprimată în declarația comună de la Summit-ul Uniunea Euroepană – Ucraina din 27 aprilie 2015, inclusiv cea referitoare la anexarea Crimeei și orașului Sevastopol, în timp ce toți participanții își reafirmă pozițiile din declarația Adunării Generale a O.N.U. 68 / 262. Declarația la care se face referire nu recunoaște referendumul pentru independență din Crimeea și cere statelor membre să nu recunoască schimbarea statutului Crimeei și orașului Sevastopol.

Summiturile Rusia-Uniunea Europeană au loc de două ori pe an: o dată în Rusia și apoi în țara care deține președinția prin rotație a Uniunii Europene.