Relatia Sunet Semnificatie In Limba Japoneza

CUPRINS

CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV

Abrevieri

Sigle

Cap. 1 ONOMATOPEELE LIMBII JAPONEZE

1.1. Încadrarea onomatopeelor în vocabularul limbii japoneze

1.2. Origine

1.3. Definiție

1.4. Clasificare

1.5. Metode de formare

1.6. Metode de folosire

1.7. Contexte în care apar

Cap. 2 RELAȚIA SUNET-SEMNIFICAȚIE

2.1. Efectul vocalelor asupra imaginației

2.2. Efectul consoanelor asupra imaginației

2.2.1. Fricativele și oclusivele

2.2.2. Sunetele glotale

2.2.3. Sunetele nazale

2.2.4. Lichidele

2.2.5. Consoanele palatalizate

2.3. Alte tipuri de informații incluse în onomatopee

Cap. 3 ANALIZA ONOMATOPEELOR DIN CORPUS

3.1. Onomatopee care descriu mișcări

3.1.1. Onomatopee care descriu mișcări de rostogolire

3.1.2. Onomatopee care descriu mișcări de rotire

3.1.3. Onomatopee care descriu mișcări de clătinare

3.1.4. Onomatopee care descriu mișcări de plutire

3.1.5. Onomatopee care descriu mișcări de cădere

3.1.6. Onomatopee care descriu alte tipuri de mișcări

3.1.7. Onomatopee care arată felul în care are loc o mișcare

3.2. Onomatopee care redau sunete din natură

3.2.1. Onomatopee care redau zgomote produse de apă

3.2.2. Onomatopee care redau sunete produse prin lovire

3.2.3. Onomatopee care redau sunete produse prin frecare

3.2.4. Onomatopee care redau sunete emise de insecte

3.2.5. Onomatopee care redau sunete emise de păsări

3.2.6. Onomatopee care redau sunete emise de animale

3.2.7. Onomatopee care redau alte zgomote din natură

3.3. Onomatopee din sfera umană

3.3.1. Onomatopee care sugerează senzații vizuale

3.3.2. Onomatopee care redau răsuflarea

3.3.3. Onomatopee care redau râsul

3.3.4. Onomatopee care arată sunetul produs în timpul masticației

Cap. 4 CONCLUZII

Anexa: Lista onomatopeelor din corpus

BIBLIOGRAFIE

CUVÂNT INTRODUCTIV

Pornind de la studiile generale ale unor lingviști precum Shibatani (1990),

Tsujimura (1996), Yamaguchi (2007), cât și de la studii care se referă la simbolismul fonetic (Hamano 1998, Tsuji 2003), lucrarea noastră noastră își propune să arate legătura existentă între sunet și semnificație, în cazul onomatopeelor limbii japoneze.

Alegerea acestei teme de cercetare se bazează pe varietatea formelor în care sunt întâlnite onomatopeele în limba japoneză, datorită capacității lor de a fi substituenți pentru diverse părți de vorbire (adjective, adverbe, substantive, verbe), dar și pe fascinația pentru dubla funcție a onomatopeelor limbii japoneze-acestea sunt imagini ale sunetelui și totodată, imagini ale emoțiilor. Prin intermediul lor se creează dincolo de un univers sonor, un univers al expresivității.

Lucrarea este structurată pe patru capitole, primul dintre ele cuprinzând informații generale referitoare la onomatopeele limbii japoneze (definiție, clasificare, metode de formare și de folosire, contexte în care apar etc), culese din diferite studii lingvistice

(Shibatani 1990, Yamaguchi 2007), dar și din studii de specialitate asupra simbolismului fonetic japonez (Hamano 1998, Millington 1993). Cel de-al doilea capitol prezintă efectul

sunetului asupra imaginației, altfel spus, relația dintre sunet și sens, modul în care consoanele și vocalele din componența onomatopeelor limbii japoneze redau anumite

senzații, stări, sentimente.

La cele două capitole de teorie, se adaugă capitolul de analiză, necesar pentru a observa în mod concret impactul pe care îl au onomatopeele asupra imaginației, semnificația pe care sunetul o transmite. Corpusul pe care vom realiza analiza sunt

primele două volume de povești, Nihon no mukashi banashi („Basme japoneze”), aparținând lui Jōji Tsubota (2013, 2014). În acest capitol ne îndreptăm atenția asupra atmosferei create prin intermediul sunetului, dar și asupra emoțiilor pe care acesta le transmite atât personajelor, cât și cititorilor.

Observațiile finale ale analizei noastre sunt cuprinse în capitolul de concluzii, lucrarea cuprinzând de asemenea și o anexă, reprezentată de un tabel cu lista onomatopeelor din corpus, echivalarea acestora în limba română și exemplele în care apar.

ABREVIERI

AC particula cazului acuzativ (o)

cap. capitol

clasif. clasificator

cop. copula desu în registrul neutru politicos

cop. inf. copula da în registrul informal

crit. criteriu

eng. engleză

ex. exemplu

fig. figura

GEN particula cazului genitiv ( no)

LOC particulă caz locativ (ni, de)

NEG verb la forma negativă

NOM particulă cazului nominativ (ga)

onom. onomatopee

p. pagină

part. particulă

part. conect. particulă de conectare

pl. marcă de plural (tachi , domo)

prez. prezent

sec. secolul

sf. sfera

suf. sufix

TA verb auxiliar perfectiv

tab. tabel

TEMĂ particula de marcare a temei (wa)

trad. traducere

vb aux. verb auxiliar

vb. aux. neg. verb auxiliar negativ

voc. vocală

vol. volum

vs. versus

SIGLE

MBN1 Tsubota, Jōji. 2013. Nihon no Mukashi Banashi I [=Basme japoneze I].

MBN2 Tsubota, Jōji. 2014. Nihon no Mukashi Banashi II [=Basme japoneze II].

1. ONOMATOPEELE LIMBII JAPONEZE

În capitolul 1, vom prezenta câteva informații generale despre onomatopeele din limba japoneză, referitoare la originea acestora, la metodele de formare și metodele de folosire, la contextele în care apar, așa cum sunt descrise acestea în lucrările unor lingviști precum Shibatani (1990), Kita (1997), Makino și Tsutsui (1989), Tsuji (2003).

1.1. Încadrarea onomatopeelor în vocabularul limbii japoneze

Shibatani (1990) împarte vocabularul limbii japoneze în trei straturi: wago, reprezentat de cuvintele autohtone, majoritatea dintre ele făcând parte din vocabularul de bază, kango sau stratul sino-japonez și gairaigo, cel care conține împrumuturile din limbi precum olandeza, portugheza, engleza, exceptându-le pe cele din limba chineză, incluse în cel de-al doilea strat. La aceste trei straturi lexicale, Shibatani (1990) adaugă un al patrulea strat, reprezentat de onomatopee.

Ito și Mester (1999) consideră, de asemenea, necesară împărțirea vocabularului japonez în aceleași patru straturi lexicale, însă Focșeneanu (2003) arată că onomatopeele nu formează în general o clasă independentă, deoarece sunt înrudite cu interjecțiile și cu ideofonele. Elementele comune dintre onomatopeele și interjecțiile unei limbi, menționate de Focșeneanu (2003) sunt următoarele: caracterul invariabil, fiind cuvinte neflexibile, caracterul exclamativ și posibilitatea de a constitui un enunț prin ele însele, ca diferențele dintre cele două clase, să apară la nivel semantic, interjecția fiind „expresia spontană a stărilor afective care se află la originea lor”, pe când onomatopeele să redea „sunete și zgomote care există în mod obiectiv în afara subiectului vorbitor”.

1.2. Originea onomatopeelor

Încercând să stabilească originea onomatopeelor din vocabularul japonez, Millington (1993) a concluzionat că acestea provin din trei surse: din limba nativă vorbită, prima și cea mai importantă sursă, din cuvintele chineze și din limbile europene, surse care pot fi asociate de fapt cu cele trei straturi lexicale menționate anterior:wago, kango, gairaigo. Millington (1993) precizează și că primele onomatopee au fost cele întâlnite în scrieri precum Man'yōshū  și Koijki, însă sensul pe care îl aveau în acele contexte s-a schimbat de-a lungul timpului.

1.3. Definiția onomatopeelor

Shibatani (1990) definește onomatopeele ca fiind corespondențele între sunet și semnificație dintr-o limbă, însă, dincolo de a fi doar o interpretare directă a sunetelor din natură, acesta consideră că sunt expresii stilizate, folosite în cadrul fiecărei comunități lingvistice, fapt care în limba japoneză este sugerat de existența unor onomatopee diferite, în funcție de dialect. Astfel, Shibatani (1990) listează o serie de onomatopee prin care este descris mugetul vacii, în funcție de zonă: în Tokyo, este descris prin moo, în Yamaguchi, Hiroshima, Oita, prin moon, în partea nordică a insulei Honshū sau în anumite regiuni din Kyūshū prin mee, ca în părți din peninsula Noto, să fie descris prin uu-uu.

Pentru Tsuji (2003), onomatopeele sunt forme lingvistice care au dubla capacitate de a reprezenta evenimentele lumii exterioare și, în același timp, de a evalua în mod subiectiv procesul de care este afectat vorbitorul, conferind astfel conținutului acestora ideea de experiență trăită. Așadar, și acesta concluzionează că deși menite să evoce sunete, sunt de fapt întâlnite și în situații care depășesc cadrul experienței sonore, exprimând cu veridicitate nu doar zgomote, voci umane și sunete produse de animale, ci și percepții senzoriale.

Kita (1997) precizează, de asemenea faptul că în limba japoneză, cuvintele mimetice nu se referă doar la sunete, ci și la experiențe vizuale, tactile, gustative, olfactive, cât și la stări psihologice și fiziologice.

Conform definițiilor anterioare, putem concluziona că onomatopeele limbii japoneze nu sunt doar reprezentări ale sunetului, „muzica acestei limbi” (Millington, 1993), ci și expresii ale unor senzații, sentimente, stări psihice.

1.4. Clasificarea onomatopeelor

Din punct de vedere semantic, Martin (1975) distinge trei tipuri de onomatopee, și anume:giseigo, cele care imită sunetele, gitaigo, cele care descriu o situație sau „condiții ale lumii externe” (Shibatani, 1990), descrise și ca reprezentări fonetice ale fenomenelor perceptibile prin simțuri non-auditive (Makino și Tsutsui,1989), și gijōgo, cele care exprimă sentimentele, stările psihologice umane sau uneori, reacțiile fizice.

Yamaguchi (2007) împarte și el cuvintele mimetice ale limbii japoneze tot în trei clase: giongo, care redau sunete, gitaigo, onomatopeele care arată modul în care are loc o acțiune sau atitudinea unei persoane și gijōgo, demonstrând că cele trei clase nu sunt foarte bine delimitate, ci se întrepătrund întocmai ca în figura următoare:

Fig. 1

giongo gitaigo gijōgo

Hamano (1998) face o clasificare ușor diferită de cea a lui Martin (1975) și a lui Yamaguchi (2007), considerând că giongo și giseigo sunt cuvintele mimetice care descriu sunete, în timp ce gitaigo este clasa care cuprinde cuvintele mimetice care care este descris mugetul vacii, în funcție de zonă: în Tokyo, este descris prin moo, în Yamaguchi, Hiroshima, Oita, prin moon, în partea nordică a insulei Honshū sau în anumite regiuni din Kyūshū prin mee, ca în părți din peninsula Noto, să fie descris prin uu-uu.

Pentru Tsuji (2003), onomatopeele sunt forme lingvistice care au dubla capacitate de a reprezenta evenimentele lumii exterioare și, în același timp, de a evalua în mod subiectiv procesul de care este afectat vorbitorul, conferind astfel conținutului acestora ideea de experiență trăită. Așadar, și acesta concluzionează că deși menite să evoce sunete, sunt de fapt întâlnite și în situații care depășesc cadrul experienței sonore, exprimând cu veridicitate nu doar zgomote, voci umane și sunete produse de animale, ci și percepții senzoriale.

Kita (1997) precizează, de asemenea faptul că în limba japoneză, cuvintele mimetice nu se referă doar la sunete, ci și la experiențe vizuale, tactile, gustative, olfactive, cât și la stări psihologice și fiziologice.

Conform definițiilor anterioare, putem concluziona că onomatopeele limbii japoneze nu sunt doar reprezentări ale sunetului, „muzica acestei limbi” (Millington, 1993), ci și expresii ale unor senzații, sentimente, stări psihice.

1.4. Clasificarea onomatopeelor

Din punct de vedere semantic, Martin (1975) distinge trei tipuri de onomatopee, și anume:giseigo, cele care imită sunetele, gitaigo, cele care descriu o situație sau „condiții ale lumii externe” (Shibatani, 1990), descrise și ca reprezentări fonetice ale fenomenelor perceptibile prin simțuri non-auditive (Makino și Tsutsui,1989), și gijōgo, cele care exprimă sentimentele, stările psihologice umane sau uneori, reacțiile fizice.

Yamaguchi (2007) împarte și el cuvintele mimetice ale limbii japoneze tot în trei clase: giongo, care redau sunete, gitaigo, onomatopeele care arată modul în care are loc o acțiune sau atitudinea unei persoane și gijōgo, demonstrând că cele trei clase nu sunt foarte bine delimitate, ci se întrepătrund întocmai ca în figura următoare:

Fig. 1

giongo gitaigo gijōgo

Hamano (1998) face o clasificare ușor diferită de cea a lui Martin (1975) și a lui Yamaguchi (2007), considerând că giongo și giseigo sunt cuvintele mimetice care descriu sunete, în timp ce gitaigo este clasa care cuprinde cuvintele mimetice care arată stări.

O observație interesantă pe care o face Occhi (1999) este aceea că în cadrul cuvintelor mimetice gijōgo, apar anumite diferențe în funcție de ceea ce descriu acestea-o stare percepută, sau un anumit comportament observat.

Tot Occhi (1999) afirmă că există o subcategorie a cuvintelor mimetice gitaigo, numită kanjōgo, formele reduplicate ale acesteia apărând adesea cu funcția sintactică de verbe compuse, formate cu ajutorul verbului semntic nul suru.

1.5. Metode de formare

Hamano (1998) precizează că la baza formării onomatopeelor limbii japoneze stau următoarele două structuri CV și CVCV, la care se adaugă onomatopeele rezultate prin procesul de reduplicare, CVCV și CVCVCVCV. Tsuji (2003) observă că onomatopeele formate dintr-o singură silabă sunt mai puțin întâlnite decât cele din două silabe.

Conform lui Tsujimura (1996), reduplicarea este procesul prin care o parte

dintr-un cuvânt sau chiar un cuvânt întreg este repetat, cu scopul de a crea altul nou, ca Focșeneanu (2003) să cosidere că acest fenomen produce, datorită repetiției, o anumită valoare specifică (pluralitate, continuitate, dimensiune sau intensitate sporită, mișcare periodică etc).

Labrune (2012) susține că onomatopeele compuse apar în cele mai multe cazuri ca forme reduplicate ale unei baze monomoraice sau bimoraice, însoțite de particule precum to, ni sau de copula da. De asemenea, include în această categorie a onomatopeelor compuse și “cuvintele-ecou” (echo-words) care nu constau în repetarea unei baze identice, ci mai degrabă în înlănțuirea a doua baze mimetice diferite.

1.6. Metode de folosire

Numeroși lingviști au demonstrat neîncadrarea onomatopeelor într-o categorie gramaticală, un argument adus de Tsujimura (1996) fiind faptul că o categorie gramaticală este definită prin formele flexionare care apar în cadrul ei, iar onomatopeele apar doar în forme care nu sunt flexionare din punct de vedere morfologic.

Astfel, Tsuji (2003) consideră că onomatopeele pot apărea ca substantive (a), adverbe (b), verbe (c), sau adjective, în funcție de dispunerea lor într-o propoziție, ca în exemplele următoare:

a. Kodomo no seiseki ga waruku iraira ga tamatta. (Tsujimura, 1996)

copil GEN notă NOM proastă supărare NOM a se aduna TA

„Din cauza notelor proaste ale copilului, supărarea s-a adunat.”

b. Ano hito wa itsumo iraira to hanasu. (Tsujimura, 1996)

acea persoană TEM mereu nervoasă part. a vorbi

„Acea persoană vorbește întotdeauna într-o manieră nervoasă.”

c. Otto no kudaranai hanashi ni iraira shita. (Tsujimura, 1996)

soț GEN prostesc flecăreală part. a se enerva TA

„M-am enervat din cauza flecărelii prostești a soțului meu.”

Shibatani (1990) afirmă că onomatopeele sunt cel mai des întâlnite ca adverbe, fiind însoțite în majoritatea cazurilor de particule ca to sau ni, dar pot apărea și ca modificatori ai substantivelor alături de particule precum no sau na, sau ca predicate, atunci când sunt însoțite de verbul suru sau de verbul copulativ da. Conform lui Tsuji (2003), particulele care separă onomatopeele de singtamele verbale sau nominale (to, ni, no ) au rolul de a marca natura relației sintactice.

Kita (1997) distinge și două cazuri în care onomatopeele pot apărea fără particulele de citare, și anume: când sunt folosite ca nume predicative, alături de copula da, sau când fac parte din verbe compuse, alături de verbul auxiliar suru.

Tot Kita (1997) remarcă faptul că funcțiile pe care le îndeplinesc onomatopeele pot diferenția evenimentele de stări. Astfel, concluzionează el, cele care îndeplinesc funcția de adverb denotă evenimente în care are loc o schimbare, în timp ce onomatopeele care au funcția de nume predicativ redau stări în care nu are loc nicio schimbare.

În ceea ce privește relația dintre gradul de expresivitate al onomatopeelor și funcția pe care o îndeplinesc acestea, Hamano (1998) observă un grad de expresivitate mai mare în cazul onomatopeelor folosite ca adverbe decât în cazul celor care au funcția de adjectiv nominal. Mai mult, aceasta precizează că în timp ce adverbele mimetice pot imita sunete, adjectivele nominale exprimate prin cuvintele mimetice nu o pot face, însă pot reda caracteristicile sunetelor.

1.7. Contexte în care apar onomatopeele

Spre deosebire de limbi precum engleza, franceza sau germana, limba japoneză este o limbă bogată în onomatopee, explicația dată de Tsuji (2003) pentru varietatea de forme în care se găsesc cuvintele mimetice, fiind faptul că acestea dau vorbitorului senzația că își creează prin ele o expresie personală și inedită, adecvată situației în care se află, și totodată o expresie codificată lingvistic care conferă enunțurilor viociune și un ton intim.

Atât Shibatani (1990), cât și Hamano (1998), pun existența numeroaselor onomatopee pe seama numărului relativ redus de verbe din limba japoneză, comparativ cu limba engleză. Cele mai relevante exemple propuse de Shibatani (1990) sunt verbele naku și warau din japoneză, care, însoțite de anumite onomatopee, devin echivalentul diverselor verbe din limba engleză.

Tab.1

Hasada (1994) precizează că în limba japoneză emoțiile sunt rar exprimate prin intermediul adjectivelor sau al verbelor, onomatopeele fiind cele care simbolizează o imagine concretă, reușind astfel să surprindă natura abstractă a emoțiilor.

Un alt argument în favoarea numărului mare de onomatopee existente în limba japoneză este adus de Kita (1997) care atrage atenția asupra faptului că onomatopeele sunt o clasă de cuvinte deschisă, ceea ce înseamnă că în cadrul acestei clase mai pot fi adăugate elemente, neexistând deci un număr fix.

În ceea ce privește contextele în care apar onomatopeele, Kita (1997) menționează că acestea joacă un rol important în viața de zi cu zi a vorbitorilor japonezi, însă apar adesea și în manga („benzi desenate”) și uneori, chiar în romane câștigătoare ale Premiului Nobel. Prezența predominantă a onomatopeelor în manga este explicată de Millington (1993) care afirmă că prin intermediul acestora, artistul reușește să redea anumite stări, fără a le descrie însă în detaliu, adăugând în același timp dramă acțiunii. În plus, Shibatani (1990) remarcă prezența considerabilă a onomatopeelor și în anime („filme de animație”).

Millington (1993), Hasada (1994) și Occhi (1999) observă, de asemenea, folosirea onomatopeelor în reclame, unde, conform celei din urmă, gitaigo sunt utilizate datorită puterii lor evocative, cât și legăturii pe care o creează între produs și senzația transmisă de acesta. Un exemplu dat de Occhi (1999) în care evocarea senzațiilor a fost dusă la extrem, este o reclamă la o băutură, reclamă pe parcursul căreia singurul sunet care se aude este cel produs de sorbirea băuturii, ca abia în finalul reclamei să fie rostit numele produsului. Astfel, privitorii în loc să se axeze pe cuvintele care ar fi putut descrie senzația simțită, au fost forțați să privească și să asculte procesul în sine.

Pe lângă reclame, Hasada (1994) precizează că onomatopeele sunt adesea întâlnite și în ziare, pentru a conferi o descriere cât mai realistă, cât mai veridică, a evenimentului.

Fernald și Morikawa (1993) precizează faptul că onomatopeele pot fi folosite în mod corespunzător de către copii încă de la vârsta de doi ani și uneori, chiar mai devreme, jucând astfel un rol important și în limbajul copiilor. În urma unei comparații pe care au făcut-o între limbajul mamelor folosit în Japonia și cel folosit în America, Fernald și Morikawa (1993) au observat că mamele din Japonia folosesc onomatopeele mai frecvent decât orice alt tip de cuvinte pentru a eticheta anumite obiecte, dar mai ales animalele. Astfel, majoritatea animalelor sunt definite prin sunetul pe care-l fac: bū-bū este pentru copil porcul, wan-wan, câinele, iar nyan-nyan, pisica. Focșeneanu (2003) remarcă însă că, în limbajul copiilor, folosirea onomatopeelor pentru denumirea anumitor obiecte sau animale sugerează mai degrabă un proces de asociere, decât unul de imitare.

O observație pe care o face Shibatani (1990) este faptul că și anumite insecte sunt definite prin sunetul pe care-l produc, cucul fiind descris prin kakkō, un anumit tip de lăcustă prin kirigirisu, iar greierele care produce mult zgomot prin gachagacha. Se spune că sunt peste 30 de tipuri de greieri în Japonia, mulți dintre ei fiind numiți după zgomotul pe care-l fac.

2. RELAȚIA SUNET-SEMNIFICAȚIE

În acest capitol, ne propunem să prezentăm legătura puternică dintre sunet și semnificație, existentă în cazul onomatopeelor, așa cum este descrisă de linvigști precum Millington (1993), Shibatani (1990), Kita (1997), Makino și Tsutsui (1989). Vom observa cum onomatopeele limbii japoneze redau, în funcție de sunetele componente, stări, senzații, un anumit grad de intensitate și de durată a zgomotului produs etc.

Hasegawa (2015) afirmă că una dintre caracteristicile definitorii ale unei limbi este faptul că aceasta este arbitrară, neexistând astfel nicio relație logică sau naturală între cuvânt și sensul lui, asocierea lor fiind o simplă convenție. Ideofonele (ideo=idee, phone= sunet), în cadrul cărora subclasează și onomatopeele, sunt însă considerate de către acesta o excepție, deoarece în cazul lor, pot fi percepute intuitiv anumite legături între sunet și sens. Mai mult, Hasegawa (2015) precizeză și faptul că, în limba japoneză, o asemenea corespodență directă între sunet și sens este adesea extinsă și către sfera vizuală, gustativă, tactilă, dar și alte senzații și impresii similare.

Tab.2

Kita (1997) consideră că cea mai importantă caracteristică a onomatopeelor este simbolistica sunetelor, fapt care explică de ce numeroși lingviști (Shibatani 1990, Hamano 1998, Tsuji 2003, Millington 1993, Makino și Tsutsui 1989) au ajuns la concluzia că unele sunete sugerează anumite idei. Shibatani (1990) face însă mențiunea că efectele sinestezice și calitățile sunetului sunt corelate până într-un anumit punct.

Conform lui Tsuji (2003), prin intermediul onomatopeelor, vorbitorul reușește să își exprime într-o manieră subtilă, conotativă, sentimente precum rușinea, frica, ezitarea, iritarea, nemulțumirea, dar și percepții senzoriale ca prospețimea, dulceața, greutatea, lumina, ciocnirea unor obiecte, rezonanța, însă afirmă Occhi (1999), exprimarea emoțiilor cu ajutorul onomatopeelor depinde și de circumstanțe, deoarece vorbitorul poate fi sau nu subiectiv în folosirea lor.

Hamano (1998) face o altă observație importantă și în ceea ce privește legătura strânsă dintre sunet și semnificațiie în cazul onomatopeelor, afirmând că această legătură depinde de factori precum greutatea obictului care produce sunetul, intensitatea și durata sunetului, modul de începere și încheiere a producerii sunetului.

2.1. Efectul vocalelor asupra imaginației

Conform lui A. A. Avram (2005), în limba japoneză contemporană, există cinci vocale [i], [e], [a], [o] și [ɯ], care pot fi clasificate în funcție de trei criterii ce fac referire la calitatea vocală și anume: zona din cavitatea orală în care sunt pronunțate, înălțimea la care este ridicată limba și criteriul rotunjirii buzelor, pe baza acestor criterii (tab.3), fiind prezentate calitățile vocalelor în tabelul 4.

Tab. 3

Tab.4

În cazul onomatopeelor, aceste calități ale vocalelor au un rol important în sugerarea anumitor idei. Astfel, Shibatani (1990) asociază vocalele înalte cu sunete blânde, moi, ascuțite, sau cu activități care includ obiecte mici, pe când despre vocalele joase afirmă că descriu sunete dure și activități care includ obiecte mari.

În mod similar opoziției vocale joase-vocale înalte, Shibatani (1990) corelează cu intensitatea sunetului și mărimea obiectelor, și opoziția vocale anterioare-vocale posterioare, dând ca exemplu orăcăitul broaștei care conține o vocală anterioară (gerogero) și sunetul produs de tunet gorogoro, care conține o vocală posterioară.

Hasegawa (2015) face și el aceeași precizare cu privire la conceptele sugerate de vocale, în funcție de înălțimea și zona în care se formează, asociind vocalele înalte anterioare, precum [i], cu obiectele de mărime mică, ușoare, luminoase, ascuțite, în timp ce pe cele joase precum [a], le asociază cu obiecte de dimensiuni mari, grele.

Makino și Tsutsui (1989) sugerează că vocala posterioară, înaltă [ɯ] face referire la stările fiziologice sau psihologice ale oamenilor (utouto suru – „a moțăi”, ukiuki suru- „a fi fericit”, uttori suru- „a fi încântat”), pe când vocala posterioară medie [o] transmite doar anumite stări psihologice ale oamenilor și anume, pe cele negative (odoodo shite iru- „a fi foarte emoționat”, orooro suru- „a fi amețit”).

Un alt sunet care conferă o conotație negativă evenimentelor este vocala anterioară, medie, [e], care, conform lui Makino și Tsutsui (1989), exprimă vulgaritatea sau comportamentul neadecvat (Hamano,1998). Kita (1997) dovedește și el această nuanță negativă a vocalei [e], punând în contrast onomatopeele bitabita , care arată lipirea unui obiect ud bidimensional și betabeta , care arată lipirea aceluiași obiect, însă într-un mod neplăcut.

Semivocalei [y], Makino și Tsutsui (1989) îi asociază ideea de slăbiciune, încetineală și delicatețe (yoiyoi ni naru -„a-și pierde reflexele”, yoboyobo ni naru-„a deveni senil”, yoreyore ni naru-„a se uza”, yukkuri hanasu-„a vorbi rar, tărăgănat”).

O observație pe care o face Occhi (1999) este aceea că onomatopeele limbii japoneze își găsesc expresia în prozodia limbii care include variațiile din vorbire precum volumul și lungimea segmentelor vocale. Astfel, precizează Tsuji (2003) cel mai simplu mijloc prin care valoarea lexicală a cuvintelor poate fi accentuată este alungirea. În cazul alungirii vocalelor, el consideră ca aceasta se poate face natural, fără modificări ale timbrului vocal, însă poate fi însoțită de asemenea și de schimbări ale vocii, în acest caz producându-se diftongarea. Shibatani (1990) menționează că vocalele lungi au un sens de prelungire, de continuitate.

2.2. Efectul consoanelor asupra imaginației

Conform lui A.A.Avram (2005), în limba japoneză contemporană, există următoarele consoane, prezentate în tabelul de mai jos:

Tab.5

În ceea ce privește influența consoanelor din onomatopeele limbii japoneze asupra semnificației unui cuvânt, cea mai importantă distincție care redă acest efect este cea dintre consoanele surde și consoanele sonore.

Astfel, Shibatani (1990) afirmă că sunetele sonore fac referire la sunete puternice, răsunătoare, sau la reacții și stări mai dure, pe când versiunile lor surde trimit spre sunete ușoare, fine sau spre acțiuni și stări mai delicate, mai clare. Un exemplu reprezentativ dat de Shibatani (1990) este contrastul dintre sunetele [p] sau [b] și sunetul [h], acesta din urmă simbolizând senzații mai fine și mai blânde decât primele două. În timp ce harahara este folosit pentru a descrie maniera în care cad frunzele sau în care curg lacrimile, parapara este folosit pentru căderea picăturilor de ploaie sau pentru grindină, iar barabara descrie modul în care cad obiectele grele.

Puse în comparație de Millington (1993), cele trei sunete sunt privite astfel: [h] este un sunet „demn”care sugerează ceva ușor, fin, [b] este asociat cu ideea de „greutate”, iar [p], văzut ca opusul lui [h], exprimă o senzație care se află undeva între primele două sunete, [h] și [b]. Labrune (2012) precizează că atât în gairaigo, cât și în cuvintele mimetice, sunetele [p] și [b] contrastează în totalitate, ca sunetului [p] Makino și Tsutsui (1989) să îi atribuie și ideea explozivitate, putere, bruschețe.

Hasegawa (2015) și Kita (1997) asociază și ei consoanele cu efectul pe care îl au, în funcție de intensitatea acestora. Astfel, consoana inițială sonoră indică un obiect dens, greu sau mare, în timp ce varianta sa surdă indcă un obiect ușor sau mic.

Pe baza aceluiași criteriu, al sonorității consoanelor, Millington (1993) numește sunetele [g], [z],[d] și [b] sunete „murdare”, care sugerează ideea de „mare, greu, murdar”, în timp ce [k], [s], [t] și [h] sunt numite sunete „curate”, folosite pentru a denota ideea de „ascuțit, ușor, mic, drăguț”, efecte ale sunetului confirmate și de Makino și Tsutsui (1989), aceștia adăugând la prima categorie de sunete și nuanța de „plictisitor”. O altă observație importantă făcută de Shibatani (1991) este aceea că sunetele sonore tind să aibă conotații negative (sarasara care descrie o textură moale contrastează cu zarazara care descrie o textură aspră).

2.2.1. Fricativele și oclusivele

În ceea ce privește sunetele fricative, Makino și Tsutsui (1989) afirmă că sunetul [s] este reprezentativ pentru stările liniștite, sau pentru mișcările produse rapid, dar în liniște, în timp ce Millington (1993) adaugă acestui sunet ideea de fricțiune, de alunecare.

Conform lui Sanae Tsuji, velara oclusivă [k] creează impresia de forță, de impact, de claritate, de precizie, iar Makino și Tsutsui (1989) caracterizează sunetele velare [k] și [g] ca sunete ce sugerează duritatea, precizia, separarea, detașarea sau schimbarea bruscă.

2.2.2. Sunetele glotale

Shibatani (1990) concluzionează că onomatopeele care se termină într-un sunet glotal și asimilează particula to, precum dosa-to, onomatopee folosită atunci când este scăpat un obiect și kuru-to care surprinde o mișcare de întoarcere, simbolizează oprirea bruscă a unei acțiuni, grabă, sau ocurența singulară a unei acțiuni, același lucru precizându-l și Tsuji (2003) care afirmă că onomatopeele care se termină într-un sunet glotal /Q/, sunt legate de procesele instantanee, dinamice, care se produc o singură dată. Makino și Tsutsui (1989) observă că stopul glotal are și o altă semnificație și anume, este folosit adesea pentru a emfatiza sunetele, pentru a crea o versiune mai emoțională a acestora.

2.2.3. Sunetele nazale

Tsuji (2003) afirmă despre consoanele nazale că sunt folosite pentru a reda rezonanța sunetelor din lumea exterioară, bruschețea, progresul, dulceața lor, în timp ce Makino și Tsutsui (1989) consideră că sunetele nazale [m] și [n] sugerează tactilitatea, căldura și delicatețea. Millington (1993) îi atribuie celui din urmă, senzația de lipicios, ca Shibatani (1990) să remarce faptul că terminarea unei onomatopee într-un sunet nazal produce o rezonanță prelungită și o anume ritmicitate.

2.2.4. Lichidele

Pentru Makino și Tsutsui (1989), consoana lichidă [r] transmite ideea de fluiditate, finețe, alunecare, iar Shibatani (1990) precizează că onomatopeele terminate în

„-ri”simbolizează delicatețe sau încetineală.

Focșeneanu (2003) observă că [r] apare cu precădere în onomatopeele care arată zgomotele produse de lichide, mișcările de curgere, continuă, lină, senzațiile tactile de umezeală, cât și în cele care redau senzații luminoase.

2.2.5. Consoanele palatalizate

Hamano (1998) consideră că palatizarea are în cazul cuvintelor mimetice, un rol secundar, sunetele produse prin acest proces fiind asociate cu puerilitatea, instabilitatea, mișcarea necoordonată, diversitatea, lipsa eleganței, energia excesivă, totodată, adâugând acestor interpretări și o nuanță negativă.

2.3 Alte tipuri de informații incluse în onomatopee

Pe lângă semnificațiile transmise de sunetele care compun onomatopeele limbii japoneze, Kita (1997) explică faptul că acestea includ în mod sistematic și alte tipuri de informație, putând, spre exemplu, include masa unui obiect care se mișcă, însă nu și masa agentului care acționează asupra acelui obiect.

Dareka ga tama o gorogoro to korogashita. (Kita, 1997)

cineva NOM minge AC onom. part. a rostogoli TA

Cineva a rostogolit cu greutate mingea.

Cineva greu a rostogolit mingea. (citire imposibilă)

Atât Hamano (1998), cât și Kita (1997) afirmă că onomatopeele încorporează de asemenea și structura temporală a diverselor experiențe însă nu și alte informații legate de timp. Astfel, afirmă Kita (1997), deși pot exprima durata unui eveniment și numărul de repetări al acestuia, nu localizează niciodată evenimentul în timp (trecut, viitor, prezent, noaptea, în timpul zilei etc). În mod asemănător cu lipsa localizării temporale a evenimentelor și stărilor, acestea nu sunt localizate nici în spațiu, prin intermediul onomatopeelor.

Concluzia sugerată de Kita (2008) este faptul că onomatopeele limbii japoneze includ diverse tipuri de informații, precum: perceperea evenimentelor și a stărilor prin intermediul tuturor modalităților senzoriale (gust, miros, simț tactil, văz, simț auditiv), stări fiziologice și psihologice, mărimea, greutatea și densitatea unui obiect aflat în mișcare, structura temporală a experienței (acțiuni vs. stări, evenimente continue vs. evenimente care se repetă), însă, în mod contrar, nu includ informații despre mărimea, greutatea și densitatea agentului și nici localizare temporală (trecut vs. prezent vs. viitor, ziua vs. noaptea, vara vs. iarna), ori spațială. Astfel, rezumă acesta, onomatopeele descriu evenimente și stări, fără a le localiza într-un context spațio-temporal.

3. ANALIZA ONOMATOPEELOR DIN CORPUS

În capitolul 3, vom analiza onomatopeele care se regăsesc în corpusul nostru, reprezentat de primele două volume Nihon no mukashi banashi („Basme japoneze”), iar pe baza aceste analize vom încerca să arătăm efectul pe care îl produce sunetul asupra imaginației. Am ales gruparea onomatopeelor în mai multe categorii, în funcție de criterii precum acțiunile descrise de acestea, sunetele redate, sentimentele sugerate etc.

3.1.Onomatopee care descriu mișcări

3.1.1. Onomatopee care descriu mișcări de rostogolire

Dintre onomatopeele care descriu mișcări de rostogolire, cea mai întâlnită în corpusul nostru este korokoro, onomatopee care redă rostogolirea unui obiect mic și ușor, cum este și cazul exemplelor (1), (2) și (3), unde korokoro este folosită pentru a descrie căderea și rostogolirea unui bob de fasole, respectiv a unor tărtăcuțe.

Perechea sonorizată a lui korokoro este gorogoro, utilizată pentru a sugera rostogolirea unor obiecte grele și de dimensiuni mari. În exemplul (4), din cauză că îi intrase cenușă în ochi, bătrânul se rostogolește pe acoperiș și cade, folosirea sunetului surd [k] și nu varianta sa sonoră [g] așa cum ar fi fost de așteptat datorită dimensiunilor ale corpului care se rostogolește, sugerând în acest context căzătura lipsită de pericole, ușoară, având efectul de a crea cititorului un sentiment de siguranță.

(1) 豆がひとつぶ、コロコロと、ころんででてきました。(MBN1, 8)

Mame ga hitotsubu, korokoro to, koronde dete kimashita.

fasole NOM un bob poc-poc part. a cădea + part. conect. a ieși + part. conect. a veni TA

„Un bob de fasole căzu poc-poc.”

(2) ひとつのヒョウタンが、コロコロ、コロコロ、ころがって、ついてきて いました。(MBN1,70)

Hitotsu no hyōtan ga, korokoro, korokoro, korogatte, tsuite kite imashita.

o GEN tărtăcuță NOM poc-poc a cădea + part. conect a ajunge + part. conect a veni + part. conect. vb.aux. TA

„O tărtăcuță căzu poc-poc și se rostogoli până ce ajunse la mine.”

(3) ヒョウタンがおじいさんのうしろから、コロコロ、ころがりだしてきました。(MBN1, 70)

Hyōtan ga ojīsan no ushiro kara, korokoro, korogaridashite kimashita.

tărtăcuță NOM bunic GEN spate din onom. a se rostogoli + part.conect. a veni TA

„Din spatele bunicului, apăru o tărtăcuță, rostogolindu-se korokoro.”

(4) おじいさん、目がみえなくなって、コロコロ、屋根からころげおちました。(MBN1, 86)

Ojīsan, me ga mienaku natte, korokoro, yane kara korogeochimashita.

bătrân ochi NOM a vedea + vb. aux. neg. a deveni + part. conect. de-a dura acoperiș de pe a cădea TA

„Bătrânul, nemaiputând să vadă, căzu, dându-se de-a dura pe acoperiș.”

3.1.2. Onomatopee care descriu mișcări de rotire

Mișcarea de rotire este redată în corpusul nostru prin onomatopee precum kurukuru (5) și varianta sa kururikururi (6), ambele însoțite de verbul mawaru („a

se învârti”). Perechea sonorizată guruguru (7) este folosită pentru a surprinde în acest context, aspectul negativ al mișcării, consoana sonoră [g] sugerând repetiția acțiunii, dar mai ales, zădărnicia acesteia.

(5) 玄関 立って、頭をくるくるまわしました。(MBN2, 85)

Genkan tatte, atama o kurukuru mawashimashita.

hol a sta în picioare + part. conect. cap AC de jur împrejur a se învârti TA

„Stând în hol, își roti capul de jur împrejur.”

(6) 木をくるりくるりまわりました。 (MBN2, 150)

Ki o kururikururi mawarimashita.

copac AC de jur-împrejur a se învârti TA

„Dădu roată copacului de jur împrejur.”

(7) 金剛院をぐるぐるした。(MBN2, 30)

Kongōin o guruguru shita.

Kongōin AC roată-roată a face TA

„Dădeam roată-roată templului Kongōin.”

3.1.3. Onomatopee care descriu mișcări de clătinare

Ambele onomatopee, buruburu și burariburari descriu mișcări dezordonate și involuntare, în cazul primului exemplu (8), fiind surprins tremurul corpului, cauzat de ploaia rece, ca în cel de-al doilea să fie prezentat mersul nesigur și haotic al bătrânului.

(8) 雨にぬれて、ブルブルふるえてあるいていました。 (MBN2, 139)

Ame ni nurete, buruburu furuete aruite imashita.

ploaie part. a fi udat + part. conect. onom. a tremura + part. conect. a merge pe jos + part. conect. vb aux. TA

„Pentru că îl plouase, merse pe jos, dârdâind.”

(9) おじいさんは、金七孫七の手をひいて、ヒョウタンを肩にかついで、ぶらりぶらりと家をさしてかえっていきました。(MBN1, 74)

Ojīsan wa, Kinshichi Magoshichi no te o hiite, hyōdan o kata ni katsuide, burariburari to ie o sashite kaette ikimashita.

bunic TEMĂ, Kinshichi Magoshici GEN mână AC a trage + part.conect. dovleac AC umăr LOC a căra + part. conect. onom. part. casă AC a se îndrepta + part.conect. a se întoarce + part. conect. a pleca TA

„Bunicul îl trase de mână pe Kinshici Magoshichi, îi puse dovleacul pe umăr și bălăngănindu-se, se întoarse spre casă.”

Conform lui Focșeneanu (2003), mișcările aripilor păsărilor sunt și ele privite ca mișcări de clătinare, putând fi clasificate în funcție de talia păsărilor care le produc. Astfel, hirahira este utilizată pentru a descrie mișcarea aripilor insectelor, batabata și basabasa, pentru mișcările aripilor păsărilor de talie medie și wasawasa, pentru mișcările produse de aripile păsărilor de talie mare.

În corpusul nostru, am întâlnit atât forme sonorizate, cât și nesonorizate ale onomatopeelor care descriu mișcarea aripilor păsărilor. Shibatani (1990) și Millington (1993) pun în opoziție sunetele [p], [b] și [h], precizând că cel din urmă descrie ceva ușor, lin, contrar consoanei sonore [b] care este asociat cu ideea de „greutate”, ca sunetul [p] să exprime o senzație care se află undeva între cele descrise de sunetele [h] și [b].

În exemplul (10) este sugerat zborul lin al păsării și în (11) fluturarea la fel de ușoară a evantaiului, ca în exemplul (12), onomatopeea batabata , pe lângă mișcarea

dezordonată pe care o descrie, să sugereze și un impact auditiv puternic. Nemaiputând să vadă, gâsca devine agitată și se zbate batabata, batabata, mișcarea haotică a aripilor provocând un sunet de o intensitate mare.

Deși în exemplul (13), vrăbiuța nu este o pasăre de talie medie, este utilizată varianta sonorizată batabata, pentru a reda greutatea cu care aceasta zboară, consoana sonoră sugerând și o conotație negativă, din cauza rănii pe care vrăbiuța o avea.

(10) 鳥はハタハタととんできて、ハンノキの枝にとまった。 (MBN2, 33)

Tori wa, hatahata to tonde kite, hannoki no eda ni tomatta.

pasăre TEMĂ fâl-fâl part. a zbura + part. conect. a veni + part. conect. anin GEN creangă LOC a se opri TA

„Pasărea zbură ușor, fâl-fâl și se opri pe creanga aninului.”

(11) ころあいをみて、パタパタとおうぎをたたき、コッケコーコーとやりま した。(MBN1, 26)

Koroai o mite, patapata to ōugi o tataki, kekkekōkō to yarimashita.

oră exactă AC a se uita + part. conect. fâl-fâl part. evantai AC a lovi onom. part. a face TA

„Se uită la ceas la fix și în timp ce flutura fâl-fâl evantaiul, se auzi “cucu”.”

(12) ガンは目がみえなくなって、バタバタ、バタバタやりました。(MBN1,85)

Gan wa me ga mienaku natte, batabata, batabata yarimashita.

gâscă TEMĂ ochi NOM a vedea + vb. aux. neg. a deveni + part. conect. onom1. onom.2 a face TA

„Gâsca nu mai putea să vadă și bătea din aripi batabata batabata.”

(13) ある日のこと、庭さきに腰のおれた一わのスズメやってきて、　バタバ タ　苦しんでおりました。(MBN1, 88)

Aru hi no koto, niwa saki ni koshi no oreta ichi wa no suzume yattekite, batabata kurushinde orimashita.

anumită zi GEN fapt grădină față LOC spate GEN a lovi TA o clasif. GEN vrăbiuță a veni + part. conect. onom. a suferi + part. conect. a coborî TA

„Într-o zi, în grădina din față, veni o vrăbiuță rănită în spate, abia fluturând din aripi.”

3.1.4. Onomatopee care descriu mișcări de plutire

Onomatopeea care descrie o mișcare de plutire, regăsită în corpusul nostru este pukapuka (14). Repetiția acestei onomatopee formată prin reduplicare sugerează în acest context continuitatea mișcării și încetineala cu care aceasta se produce.

(14) 川上から箱がふたつながれてきた。プカプカ、プカプカ。(MBN1, 30)

Kawakami kara hako ga futatsu nagarete kita. Pukapuka, pukapuka.

amonte din cutie NOM două a curge + part. conect. a veni TA onom1.onom2.

„Pe râu veneau plutind două cutii. Pukapuka, pukapuka.”

3.1.5. Onomatopee care descriu mișcări de cădere

Onomatopeea pe care am ales să o analizăm în cadrul acestei secțiuni, este poroporo, onomatopee care descrie, conform lui Shibatani (1990), căderea lacrimilor de dimensiune mai mare, în comparație cu horohoro care sugerează plânsul cu lacrimi mici și care implică de asemenea, o nuanță de “fragilitate”.

În exemplele (15) și (16), plânsul redat este unul cu lacrimi mari, accentuat în (16)

și de comparația cu boabele de soia. În traducere, am folosit în acest exemplu verbul

“a se rostogoli” tocmai pentru a surprinde atât mișcarea de cădere și de rostogolire, cât și dimensiunea lacrimilor, optând pentru varianta “poc-poc” în loc de “pic-pic”, deoarece vocala anterioară [i] este asociată cu obiectele de mărime mică, ușoare.

(15) これをきいて、むすめは、なみだをポロポロながしました。 (MBN2, 219)

Kore o kīte, musume wa, namida o poroporo nagashimashita.

aceasta AC a auzi + part. conect. fata TEMĂ lacrimă AC onom. a curge TA

„Când auzi acestea, fata izbucni în lacrimi.”

(16) そのなみだが、まるで大豆のように大きくて、ポロポロ、とめどもなく鬼の目からながれおちました。(MBN2, 96)

Sono namida ga, marude daizu no yōni ōkikute, poroporo, tomedomonaku oni no me kara nagareochimashita.

acea lacrimă NOM precum bob soia GEN precum part. mare + part. conect.

poc-poc neîncetat căpcăun GEN ochi din a curge TA

„Acele lacrimi mari cât boabele de soia se rostogoleau fără-ncetare, poc-poc din ochii căpcăunului.”

3.1.6. Onomatopee care descriu alte tipuri de mișcări

În cadrul aceste secțiuni, vom analiza onomatopeele care descriu diferite tipuri de mișcare care nu au putut fi încadrate în nici una dintre clasele prezentate anterior. Astfel, exemplul (17) descrie țopăitul iepurașului, fenomenul de palatalizare care se aplică în cazul onomatopeei pyonpyon sugerând, conform lui Hamano (1998), energia excesivă, faptul că este un animal jucăuș.

(17) ウサギは、またピョンピョンはねて、フジ山へでかけていきました。(MBN2, 13)

Usagi wa, mata pyonpyon hanete, Fujisan he dekakete ikimashita.

iepuraș TEMĂ iar țop-țop a sări + part. conect. Fuji munte part. a pleca + part. conect. a merge TA

„Iepurașul sări iar țop-țop și se îndreptă spre muntele Fuji.”

Exemplele (18) și (19) descriu mișcarea de târâre a șarpelui, prin folosirea consoanei sonorizate [z], sugerându-se greutatea cu care are loc mișcarea, aceasta având totodată și un impact auditiv puternic, transmițându-se cititorului sentimentul de spaimă simțit de personaj, la vederea șarpelui.

(18) そうっとみていると、大きなヘビが、ズルズル、ズルズルと、首をもた げて、このあなのなかにはいってきました。(MBN1, 59)

Sōtto mite iru to, ōkina hebi ga, zuruzuru, zuruzuru to, kubi o motagete, kono ana no naka ni haitte kimashita.

discret a se uita + part. conect vb. aux. part. mare part. șarpe NOM onom1. onom2. part. gât AC a ridica + part. conect. aceasta gaură GEN interior LOC a intra + part. conect. a veni TA

„Când se uită discret, văzu un șarpe mare, care, târându-se și ridicându-și gâtul, intră în acea gaură.”

(19) 大蛇は苦しがって、ながいからだを、くねくね、くねくねのたうちまわっていました。(MBN1, 61)

Daija wa kurushigatte, nagai karada o, kunekune, kunekune notauchimawatte imashita.

șarpe TEMĂ a suferi + part. conect. lung corp AC onom1.onom2. a se crispa + part. conect. vb. aux. TA

„Pentru că avea corpul lung, șarpele se chinuia zvârcolindu-se.”

Onomatopeea chorochoro (20) are aici efectul de a intensifica rapiditatea cu care are loc mișcarea șoricelului.

(20) ネズミが一ぴき、そのあなから チョロチョロとでてきました。(MBN1, 8)

Nezumi ga ippiki, sono ana kara chorochoro to dete kimashita.

șoricel NOM un clasif. acea gaură din onom. part. a ieși + part. conect. a veni TA

„Din acea gaură, ieși un șoricel, repezindu-se fuga-fuga.”

3.1.7. Onomatopee care arată felul în care are loc o mișcare

În această secțiune, vom prezenta onomatopeele care descriu modalitățile prin care se produc diverse tipuri de mișcare: alergare, zbor, salt etc.

Onomatopeea sassato din exemplul (21) suprinde repeziciunea cu care personajul părăsește încăperea, ca în (22), aceeași agilitate să fie descrisă însă în procesul de tăiere a ierbii, prin intermediul onomatopeei sakusaku. Ceea ce face interesant acest exemplu este jocul de cuvinte dat de substantivul kusa (iarbă) și de onomatopeea reduplicată sakusaku.

(21) 大作は、かわいたきものをきて、さっさとでてきた。(MBN2, 141)

Daisaku wa, kawaita kimono o kite, sassato dete kita.

Daisaku TEMĂ uscat kimono AC a purta + part. conect. repede a ieși + part. conect. a veni TA

„Daisaku, purtând kimono-ul care se uscase, ieși fuga-fuga.”

(22) その岸の草を　サクサク刈っていました。(MBN2, 69)

Sono kishi no kusa o sakusaku katte imashita.

acel mal GEN iarbă AC onom. a tăia + part. conect. vb. aux. TA

„Tăia cu repeziciune iarba de pe acel mal.”

În (23), gungun redă hărnicia copiilor, cât și priceperea acestora în culegerea orezului, ca onomatopeea patto din (24) să surprindă repeziciunea cu care-și ia vrăbiuța zborul, fericită, având un puternic impact auditiv și vizual asupra cititorului.

(23) 子どもはそのもみのつまった両手のたわらをぐんぐんとゆすりした。(MBN1, 67)

Kodomo wa sono momi no tsumatta ryoute no tawara o gungun to yusurishita.

copil TEMĂ acel orez GEN a aduna TA mână GEN sac AC onom. part. a agita TA

„Copiii adunau cu ambele mâini, orezul în sacii de paie, agitându-i constant.”

(24) ズメよろこんで、パッと、空へまいあがってとおくへとんでいきました。

(MBN1, 89)

Suzume yorokonde, patto, sora he maiagatte tōku he tonde ikimashita.

vrăbiuță a se bucura + part. conect. zbârrr cer part. a se înălța + part. conect. departe part. a zbura + part. conect. a pleca TA

„Vrabiuța se înveseli și se înălță deodată, zbârrr spre cer, zburând în depărtări.”

În opoziție cu rapiditatea cu care au loc mișcările prezentate până acum în această secțiune, vine exemplul (25), în care este descrisă o mișcare greoaie, nonșalantă.

(25) むすめのかごに、ちょうどそこへ　のこのこあるいてきた牛の子をつかまえて、のませました。(MBN2, 103)

Musume no kago ni , chōdo soko he nokonoko aruite kita ushi no ko o tsukamete, nomasemashita.

fata GEN coș LOC exact acolo part. nepăsător a merge pe jos + part. conect. a veni TA vacă GEN copil AC a prinde + part. conect. a face să bea TA

„Fata profită de faptul că vițelul se îndrepta nepăsător chiar spre coșul ei și îi dădu să bea.”

În exemplele (26) și (27), onomatopeea zorozoro arată succesiunea căpcăunilor și a maimuțelor, consoana [z] având rolul de a accentua și zgomotul produs. În (26), utlizarea consecutivă a onomatopeelor zorozoro și gayagaya, ambele sonorizate, creează o atmosferă puternic dominată de zgomot.

(26) それからしばらくして、ゾロゾロガヤガヤと、たくさんの鬼どもがやってきました。(MBN1, 181)

Sorekara shibarakushite, zorozoro gayagaya to, takusan no oni domo ga yatte kimashita.

apoi timp buluc larmă part. mult GEN căpcăun pl. NOM a veni TA

„Apoi, după o vreme, veniră căpcăunii buluc, cu multă larmă.”

(27) そばの森のなかから、ゾロゾロたくさんのサルがとびだしてきて、畑の草をとりはじめました。(MBN1, 133)

Soba no mori no naka kara, zorozoro takusan no saru ga tobidashite kite, hatake no kusa o torihajimashita.

lângă GEN pădure GEN interior din onom. mult GEN maimuță NOM a sări + part. conect. a veni + part. conect. câmp GEN iarbă AC a lua + a începe TA

„Din pădurea de lângă, multe maimuțe apărură sărind una după alta, și începură să mănânce iarba de pe câmp.”

3.2. Onomatopee care redau sunete din natură

3.2.1. Onomatopee care redau zgomote produse de apă

În această secțiune, vom prezenta onomatopeele care descriu sunetul ploii (zāzā, sarasara), al apei care fierbe (guragura), cât și zgomotul produs de diverse obiecte la contactul cu apa (batabata).

Cea mai întâlnită onomatopee care redă sunetul ploii este zāzā, regăsită în

corpusul nostru în exemple precum (28) și (29), sugerând în ambele cazuri, datorită consoanei sonore [z] o cantitate masivă de ploaie, care cade cu un zgomot de o intensitate mare. În (29) , succesiunea onomatopeelor zāzā și dōdō surprinde și mai bine forța ploii care cade „valuri-valuri”, dar și forța zgomotului produs de aceasta.

(28) 外は、雨がザアザアふっておりました。(MBN1, 186)

Soto wa, ame ga zāzā futte orimashita.

afară TEMĂ ploaie NOM onom. a ploua + part. conect. a cădea TA

„Afară, începu să plouă torențial.”

(29) 雨もザアザア、ドウドウ、ざしきがながれるほどにふりだしました。(MBN2, 94)

Ame mo zāzā, dōdō, zashiki ga nagareru hodo ni furidashimashita.

ploaie part. onom1. onom2. cameră NOM a curge grad part. a ploua TA

„Deodată, ploaia începu și se revărsă în valuri-valuri, în camera cu tatami.”

În exemplul (30), onomatopeea sarasara sugerează, datorită fricativei [s] o ploaie liniștită (Makino și Tsutsui, 1989), comparația cu firul de ață accentuând cantitatea mică de ploaie.

(30) 雨もサラサラ、糸のよおうなのがふってきました。 (MBN2, 93)

Ame mo sarasara, ito no yōna no ga futte kimashita.

ploaie part. pic-pic ață GEN precum fapt NOM a ploua + part. conect. a veni TA

„Începu să plouă pic-pic, o ploaie subțire ca ața.”

Cele două onomatopee care redau sunetul produs la contactul cu apa sunt zāzā, folosită anterior pentru a descrie sunetul ploii și batabata, utilizată și ea în corpusul nostru, în secțiunea mișcărilor de clătinare. De data aceasta însă, zāzā descrie sunetul produs la dizolvarea rășinei în apă (31), iar batabata nu arată sunetul produs de aripile păsărilor, ci redă zgomotul făcut de o doradă la contactul cu apa (32). Pe lângă impactul auditiv, consoana fiind sonoră, produce și un impact vizual asupra cititorului, care-și poate imaginea tulburarea apei, provocată de doradă în înotul ei puternic.

(31) 大蛇のひそむほらあなをみつけましたので、やにを水にとかして、ザアザア、ザアザアうちかけました。(MBN1, 61)

Daija no hisomu horaana o mitsukemashita node, yani o mizu ni tokashite, zāzā, zāzā uchikakemashita.

șarpe GEN a fi ascuns peșteră AC a găsi TA part. rășină AC apă part. a dizolva

part conect. onom1. onom2. a lovi TA

„Pentru că găsi peștera în care se afla șarpele cel mare, dizolvă rășină în apă și îl scoase afară.”

(32) きれいなタイが一ぴき、浅瀬のところでバタバタやっていました。 (MBN1,17)

Kireina tai ga ippiki, asase no tokoro de batabata yatte imashita.

frumos doradă NOM o adânc GEN loc LOC onom. a face TE vb. aux. TA

„În adâncuri, o frumoasă doradă se zbătea batabata.”

Alte două onomatopee pe care am ales să le încadrăm în categoria onomatopeelor care redau zgomote produse de apă sunt guragura și zabuzabu. Prima descrie sunetul produs la fierberea apei, ca cea de-a doua să surprindă zgomotul produs la înghițirea supei.Folosirea a două consoane sonore în cazul lui zabuzabu (34) accentuează intensitatea zgomotului.

(33) 大なべいっぱいお湯をぐらぐらわかした。(MBN1, 105)

Dainabe ippai oyu guragura wakashimashita.

oală plin apă onom. a fierbe TA

„În oala mare fierbea apa guragura.”

(34) ひしゃくで、手おけのみそしるを、ザブザブ,ザブザブ、その口にくみいれました。(MBN2, 144)

Hishaku de, teoke no misoshiru o, zabuzabu, zabuzabu, sono kuchi ni kumiiremashita.

polonic part. găleată GEN supă AC onom1. onom2. acea gură LOC a introduce TA

„Amestecă supa miso din găleată cu polonicul și pleosc, pleosc, îl băgă în gură.”

3.2.2. Onomatopee care redau sunete produse prin lovire

În exemplul (35), prin folosirea consoanei sonore [g] în onomatopeea garagara este redată intensitatea mare a zgomotului cauzat de lovirea găleții de crengile unui copac, fiind totodată surprinsă și spaima pe care zgomotul o provoacă personajului.

(35) 木の枝がおけにあたって、ガラガラいうのですが、山んばは、かまわずかけていきました。(MBN2, 146)

Ki no eda ga oke ni attate, garagara iu no desu ga, yamanba wa, kamawazu kakete ikimashita.

copac GEN creangă NOM găleată LOC a lovi + part. conect. zdrăngănit a spune part. cop. part. vrăjitoare TEMĂ a și da seama + vb. aux. neg. a se agăța + part. conect. a pleca TA

„Fără să-și dea seama, găleata vrăjitoarei se agăță de un copac, iar crengile acestuia o loviră cu un zdrăngănit.”

Deși în general onomatopeea karakorokarakoro este folosită pentru a descrie sunetul produs de geta („încălțăminte specifică Japoniei”) sau de copitele cailor, un fel de tropăit, în acest exemplu (36) este asociată cu sunetul produs de tunet. Intensitatea nu este însă mare, fapt sugerat de

adverbul chiisaku („abia”) care precedă verbul kikoeru („a se auzi”).

(36) なかから雷の音がカラコロ、カラコロと、小さくきこえた。(MBN2, 93)

Naka kara kaminari no oto ga karakoro, karakoro to, chīsaku kikoeta.

interior din tunet GEN sunet NOM onom1. onom2. part. mic a se auzi TA

„Din interiorul ei (cutiei) abia se auzi bum, ca zgomotul produs de tunet.”

Atât onomatopeea dondon (37), cât și varianta sonorizată a acesteia, tonton, întâlnită în exemplele (38) și (39), sunt folosite cu verbul tataku („a lovi”) și descriu zgomotul produs în momentul în care cineva bate la o ușă, tradus în limba română prin interjecția „cioc-cioc” (37), sau prin verbul format de la aceasta, „a ciocăni”.

(37) おかあさんがおもての戸をドンドンとたたく音がします。(MBN1,123)

Okāsan ga omote no to o dondon to tataku oto ga shimasu.

mama NOM suprafață GEN ușă AC cioc-cioc part. a bate sunet NOM a face

„Mama bătu cioc-cioc la .”

(38) 戸を、トントン、トントン、たたいて、大声で和尚さんをよびました。(MBN2, 179)

To o, tonton, tonton, tadaite, ōgoe de Oshō san o yobimashita.

AC cioc-cioc cioc-cioc a bate + part. conect. mare voce part. Oshō domn AC a striga TA

„Bătu la ușă cioc-cioc și cu voce tare îl strigă pe Oshō.”

(39) 夜がふけてから、万吉の家の戸を、トントンたたく者があります。(MBN1, 128)

Yoru ga fukete kara, Mankichi no ie no to o, tonton tataku mono ga arimasu.

noapte NOM a se face târziu part. Mankichi GEN casă GEN ușă AC cioc-cioc a bate persoană NOM a fi

„Pentru că se înnopta, la ușa casei lui Mankichi ciocăni o persoană.”

Rolul onomatopeei bunbun (40) este acela de a sugera repeziciunea cu care are loc lovirea personajului, accentuând totodată și durerea provocată acestuia.

(40) タケのぼうで、ブンブン背中のほうをうった。(MBN2, 30)

Take no bō de, bunbun senaka no hō o utta.

bambus GEN băț part. jnap spate GEN parte AC a lovi TA

„Mai mult, îi trase jnap pe spate cu nuiaua de bambus.”

Onomatopeele waiwai și doyadoya adaugă imaginilor dinamice din exemplele (41) și (42) un impact auditiv puternic, sugerând larma provocată în ambele situații.

(41) 十人という人が、道ばたでおじいさんをとりまきワイワイ　いった。(MBN1, 74)

Jū nin to iu hito ga, michibata de ojīsan o torimaki waiwai itta.

zece clasif. part. a spune om NOM drum LOC bătrân AC a încercui trop-trop. a merge TA

„Zece oameni îl urmară pe bătrân de-a lungul drumului, tropăind.”

(42) 神さまたちは、ドヤドヤでていかれました。(MBN1, 189)

Kamisamatachi wa, doyadoya dete ikaremashita.

zei pl. TEMĂ trop-trop a ieși + part. conect. a înfrânge TA

„Zeii au ieșit înfrânți afară, tropăind.”

3.2.3. Onomatopee care redau sunete produse prin frecare

În exemplul următor (43), onomatopeea goshigoshi arată, pe lângă zgomotul produs de fierăstrău, repeziciunea, vioiciunea, agilitatea cu care are loc acțiunea. Procesul de reduplicare are rolul de a arăta atât repetiția, cât și continuitatea procesului.

(43) そのタケをのこぎり で、ゴシゴシゴシゴシひきました。(MBN2, 21)

Sono take o nokogiri de, goshigoshi goshigoshi hikimashita.

acel bambus AC fierăstrău part. hârș hârș a trage TA

„Ascuți acea nuia de bambus cu fierăstrăul, hârș hârș.”

3.2.4. Onomatopee care redau sunete emise de insecte

În ambele exemple, (44) și (45), onomatopeea bunbun redă zgomotul produs de insecte, de viespi, respectiv, de țânțari. Aceasta adaugă imaginii dinamice din exemplul (44), redată prin agitația bătrânului, dar și prin cea a albinelor, un impact auditiv. Zumzetul albinelor sugerează posibila primejdie, pericolul ca personajul să fie atacat de albine, cât și teama acestuia împinsă până la paranoia care-l face să simtă mâncărimi în tot corpul.

(44) 山じゅうのハチが　ブンブン、　ブンブン　とんできて、おじいさんのからだじゅう、目といわず、　耳といわず、手から足のさきのほうまで、　チクチク　さしました。(MBN1, 81)

Yama jū no hachi ga, bunbun, bunbun tonde kite, ojīsan no karadajū, me to iwazu, mimi to iwazu, te kara ashi no saki no hō made, chikuchiku sashimashita.

munte pe GEN viespe NOM zum zun a zbura + part. conect. a veni + part. conect. bătrân GEN corp ochi part. a spune + vb. aux. neg. urechi part. a spune + verb. aux. neg. mână de la picior GEN cap GEN direcție până onom. a înțepa TA

„Viespile zburau zumzăind deasupra muntelui, iar bătrânul simțea înțepături în tot corpul, din cap până în picioare, ca să nu mai vorbim de ochi și urechi.”

(45) 夜になると、カがブンブンでてきた。(MBN2, 78)

Yoru ni naru to, ka ga bunbun dete kita.

noapte part. a deveni part. țânțar NOM bâz-bâz a ieși + part. conect. a veni TA

„Când se înnoptă, apărură țânțarii bâzâind.”

3.2.5. Onomatopee care redau sunete emise de păsări

Imaginea vizuală redată de dispunerea păsărelelor pe crengile copacilor este completată de cea auditivă, sugerată de trilul acestora redat prin repetiția onomatopeei chunchun (46).

(46) むこうの木の枝に、スズメが二、三ばとまって、チュンチュン、

チュンチュン鳴きます。 (MBN1, 21)

Mukoū no ki no eda ni, suzume ga ni, sanba tomatte, chunchun, chunchun nakimasu.

vizavi GEN copac GEN creangă LOC vrăbiuță NOM doi trei clasif. a se opri + part. conect. cirip-cirip cirip-cirip a cânta

„Așezate câte două, trei pe crengile copacului, vrăbiuțele ciripeau.”

În exemplul (47), onomatopeea kachikachi care redă în mod obișnuit ticăitul ceasului (tic-tac) ajută la formarea substantivului compus kachikachi dori („cuc”), arătând sunetul emis de acesta.

(47) このごろ雪がふるんで、カチカチ鳥が鳴いた。 (MBN2, 12)

Kono goro yuki ga furunde, kachikachi dori ga naita.

aceasta vreme zăpadă NOM a cădea + part. conect. tic-tac pasăre NOM a cânta TA

„Cam pe atunci când începu să ningă, se auzi cucul.”

3.2.6. Onomatopee care redau sunete emise de animale

Onomatopeea wanwan descrie lătratul câinelui și este însoțită în exemplul (48) de o altă onomatopee, kokkekōu, care surprinde cântecul cocoșului, creându-se astfel o imagine dominată de sunet. Intensitatea sunetului este însă mică, fapt indicat de expresia tōku kara („din depărtări”) , sugerându-se totodată și suspansul care învăluie povestirea.

(48) とおくから、犬のワンワンという声、二ワトリのコッケコーウと鳴く声、かすかにきこえてきました。 (MBN1, 119)

Tōku kara, inu no wanwan to iu koe, niwatori no kokkekōu to naku koe, kasuka ni kikoete kimashita.

depărtare din câine GEN ham-ham part. a spune voce cocoș GEN cucurigu part. a cânta voce vag part. a se auzi + part. conect. a veni TA

„Din depărtări, se auziră slab lătratul unui câine și cucurigul unui cocoș.”

Spre deosebire de suspansul sugerat în exemplul anterior, onomatopeea wanwan are, în acest caz (49), rolul de a provoca frică personajului.

(49) 床に、ワンワンがうなりました。(MBN1, 82)

Toko ni, wanwan ga unarimashita.

pat LOC ham-ham NOM a lătra TA

„Pe pat, câinele mârâia ham-ham.”

3.2.7. Onomatopee care redau alte zgomote din natură

Inserția onomatopeelor gōgō, gongon și basari în exemplele (50) și (51), respectiv (52), are rolul de potența suspansul și teama, prin intensitatea mare a zgomotului produs, care face munții să răsune (50). În (50) și (51), imaginea înfiorătoare este creată în primul rând de dimensiunile hiperbolice pe care le iau întunericul (“întunecimea pădurii”) și flăcările focului, “mari cât un munte” și accentuată de zgomotul produs de onomatopeele sonorizate gōgō și gongon. Zgomotul redat de repetiția onomatopeei basari în (52) sporește misterul în care atmosfera este deja învăluită datorită întunericului nopții, prin locul vag din care provine (doko kara-“de undeva”).

(50) 大きな音が、森のやみのなかにひろがって、山やまがゴーゴー鳴りました。 (MBN2, 156)

Ōkina oto ga, mori no yami no naka ni hirogatte, yamayama ga gōgō narimashita.

mare sunet NOM pădure GEN întuneric GEN interior LOC a se răspândi + part. conect. munte NOM onom. a răsuna TA

„Un zgomot se răspândi în întunecimea pădurii și făcu munții să răsune gōgō.”

(51) ゴンゴン、ゴンゴン、山のような大きな火が、海のようにもえひろが

た 。(MBN2, 178)

Gongon, gongon, yama no yōna ōkina hi ga, umi no yōni moehirogatta.

onom1. onom2. munte GEN precum mare part. foc NOM ocean GEN precum part. a se răspândi TA

„Flăcările focului mare cât un munte s-au răspândit ca oceanul, cu o bubuitură.”

(52) 夜中になると、どこから、バサリ、バサリと音がしてきました。(MBN1, 59)

Yonaka ni naru to,doko kara , basari, basari to oto ga shite kimashita.

noapte miez part. a deveni part. undeva de bum-bum part. sunet NOM a face + part. conect. a veni TA

„Când se făcu miezul nopții, de undeva se auzi bum-bum.”

Fiind două onomatopee în alcătuirea cărora intră consoana sonorizată [g], succesiunea onomatopeelor garagara și gorogoro accentuează intensitatea zgomotului provocat de tunet, creând o imagine înspăimântătoare, în care sunetul are o forță atât de mare, încât poate provoca clătinarea unei case.

(53) 雷がガラガラ　ゴロゴロと、屋敷をゆりうごかして、あばれだした。

(MBN2, 94)

Kaminari ga, garagara gorogoro to, yashiki o yuriugokashite, abaredashita.

tunet NOM bum-bum bum-bum part. casă AC a zdruncina + part. conect. a se neliniști TA

„Tunetul se auzea bum-bum, bum-bum și casa începu deodată să se zdruncine.”

Spre deosebire de exemplele prezentate anterior, în care intensitatea zgomotului era mare, în exemplul (54), onomatopeea sarasarasara arată sunetul abia perceptibil, freamătul produs de orez la deșertare, datorită consoanei surde [s], care, conform lui Makino și Tsutsui (1989) este reprezentativă pentru mișcările produse rapid, dar în liniște, Millington (1993) adăugându-i acestui sunet ideea de alunecare.

(54) おばあさんのまえには、真っ白のお米が、サラサラサラ　とでてきました。(MBN1, 83)

Obāsan no mae ni , masshiro no okome ga, sarasarasara to dete kimashita.

bătrână GEN față LOC alb GEN orez NOM onom. part. a ieși + part. conect. a veni TA

„În fața bătrânei, orezul de-un alb pur se deșertă cu un freamăt.”

3.3. Onomatopee din sfera umană

3.3.1. Onomatopee care sugerează senzații vizuale

Onomatopeele pe care am ales să le încadrez în această categorie sunt pikapika, onomatopee care redă în corpusul nostru lumina reflectată de diverse obiecte (mandarină, bani, sabie) și kirakira, care descrie lumina reflectată de stele.

În exemplele (55) și (56), imaginile vizuale se întrepătrund cu cele auditive, având astfel un efect și mai puternic asupra cititorului care își poate imagina cu ușurință cadrul în care se desfășoară acțiunea. În (55), strălucirea stelelor contrastează cu norii negri, iar căderea picăturilor mici de ploaie, redată prin onomatopeea potsupotsu, conferă o muzicalitate atmosferei, ca în (56), imaginile auditive și vizuale să fie la superlativ-pikapika redă o strălucire puternică a luminii, comparabilă cu cea a artificiilor, iar zgomotul produs este și el de o intensitate mare, sugerată de consoana sonoră [g].

(55) いままで空がはれて、星がキラキラひかっていたのに、もう　黒雲がで

てきて、雨がポツポツふりはじめました。(MBN1, 38)

Ima made sora ga harete, hoshi ga kirakira hikatte ita noni, mō kurokumo ga

detekite, ame ga potsupotsu furihajimemashita.

acum până cer NOM a se însenina + part. conect. stea NOM onom. a străluci + part. conect. + vb. aux. TA part. deja negru nor NOM a ieși + part. conect. a veni

part. conect. ploaie NOM pic-pic a cădea + a începe TA

„Deși cerul se înseninase și stelele străluceau kirakira, de-ndată apărură nori negri și începu să plouă pic-pic.”

(56) こんどはガラガラと、すこし大きい音になり、稲光もピカピカ、線香花火

ほどひかりました。

Kondo wa, garagara to, sukoshi ōkiī oto ni nari, inabikari mo, pikapika, senkouhanabi hodo hikarimashita.

aceasta dată TEMĂ onom1. part. puțin mare sunet part. a deveni lumina part. onom2 artificie precum a străluci TA

„De data aceasta, huruitul se înteți un pic și lumina strălucea pikapika mai tare decât artificiile.”

Următoarele trei exemple surprind lumina reflectată de diverse obiecte, redată intermediul onomatopeei pikapika. În (57) și (58), onomatopeea pikapika are un impact vizual puternic asupra personajelor care găsesc pe neașteptate comori, ca în cazul exemplului (59), lumina să fie reflectată de o sabie, sugerând astfel importanța acesteia.

(57) おじいさんとおばあさんが、その実をとって、皮をむいてみましたら、

なかはピカピカ、金のミカンだった。 (MBN2, 217)

Ojīsan to obāsan ga, sono mi o totte, kawa o muite mimashitara, naka wa pikapika, kin no mikan datta.

bătrân part. bătrână NOM acel fruct AC a lua + part. conect. coajă AC a decoji + part. conect. a se uita când interior TEMĂ onom. aur GEN mandarină cop. inf. TA

„Când bătrânii luară fructul și-l decojiră, descoperiră în interiorul lui o mandarină de aur care strălucea pika pika.”

(58) ふしぎなことに、おじいさんのまえには　ピカピカのお金が

でてきました。　(MBN1, 83)

Fushigina koto ni, ojīsan no mae ni wa pikapika no okane ga dete kimashita.

ciudat lucru part. bătrân GEN față LOC TEMĂ onom. GEN bani NOM a ieși + part. conect. a veni TA

„Apoi, în mod neașteptat, în fața bătrânului apărură bani strălucind.”

(59) 手にピカピカひかる大きな刀をもっていました。(MBN2, 99)

Te ni pikapika hikaru ōkina katana o motte imashita.

mână LOC onom. a străluci mare part. sabie AC a ține + vb. aux. TA

„Avea în mână o sabie care strălucea pikapika.”

3.3.2. Onomatopee care redau răsuflarea

Onomatopeele care redau răsuflarea întâlnite în corpusul nostru sunt gūgū (60) și bōbō (61), prima dintre ele sugerând profunzimea somnului căpcăunilor care sforăiau, ca cea de-a doua să arate puterea cu care personajul suflă în scoici, forță indicată de consoana sonoră [b]. Conform lui Focșeneanu (2003), alungirea vocalelor implică un anumit grad de continuitate sau durată, cum este și cazul exemplelor noastre, în care vocalele alungite redau durata lungă a sforăiturilor (61) și continuitatea cu care personajul suflă în scoici.

(60) 主人の赤鬼がグウグウねむりこけてた。(MBN2, 98)

Shūjin no akaoni ga gūgū nemurikoketa.

„Căpcăunii roșii ai stăpânului dormeau ne’ntorși, sfor-sfor.”

stăpân GEN roșu căpcăun NOM sfor-sfor a dormi TA

(61) ほうぼうの山やまをめぐり、ながい旅をしたあと、ボウボウとホラガイをふきました。 (MBN2, 25)

Hōbō no yamayama o meguri, nagai tabi o shita ato, bōbō to horagai o fukimashita.

direcție GEN munte AC a înconjura lungă călătorie AC a face TA după onom. part. scoică AC a sufla TA

„După o lungă călătorie în care hoinărisem prin munți, suflai în scoici.”

3.3.3. Onomatopee care redau râsul

Există o varietate mare de onomatopee care redau râsul, însă pentru analiza corpusului nostru, am ales două exemple. Datorită consoanei surde [k], onomatopeea kusukusu (62) sugerează un râs de o intensitate mică, putând fi pusă în opoziție cu cea din exemplul (63), unde intensitatea mare a râsului și nuanța malefică ale acestuia sunt redate de repetiția lui he de patru ori, dar și de sursa de proveniență a sunetului, o gură imensă (ōguchi o akete).

(62) おじいさんは、おもわず、くすくすと、わらいました。(MBN1, 185)

Ojīsan wa, omowazu, kusukusu to, waraimashita.

bătrân TEMĂ involuntar hi-hi part. a râde TA

„Bătrânul râse fără să vrea.”

(63) 大口をあけて、へへへへとわらいました。(MBN1, 98)

Ōguchi o akete, hehehehe to waraimashita.

mare gură AC a deschide + part. conect. ha-ha part. a râde TA

„Deschise gura mare și râse ha-ha.”

3.3.5. Onomatopee care arată sunetul produs în timpul masticației

Onomatopeele care redau sunetele produse în timpul masticației întâlnite în corpusul nostru sunt garigari (64) și mushamusha (65). Garigari surprinde un zgomot de o intensitate mare, fapt dovedit de consoana sonoră [g] și accentuat de adverbul mirumani (“pe nerăsuflate”) care reușește să creeze totodată și o imagine dinamică. În exemplul (65), intensitatea zgomotului este sugerată de faptul că prăjitura fusese scăpată și arsă în foc, devenind deci crocantă.

(64) 山んばはそれを手にとると、大きな口で、みるまにガリガリたべた。(MBN1, 94)

Yamanba wa sore o te ni toru to, ōkīna kuchi de, mirumani garigari tabeta.

vrăjitoare TEMĂ acel AC mână LOC a lua part. mare part. gură LOC repede cranț-cranț a mânca TA

„Vrăjitoarea îl înșfăcă, făcu gura mare și cranț-cranț, pe nerăsuflate, mâncă macroul.”

(65) 火のなかにおちて、真っ黒にこげているひときれのもちをひろって、むしゃむしゃとたべました。(MBN1, 103)

Hi no naka ni ochite, makkuro ni kogete iru hitokire no mochi o hirotte, mushamusha tabemashita.

foc GEN interior LOC a scăpa + part. conect. negru part. a arde + part. conect. vb. aux. o bucată GEN mochi („ prăjiturică de orez”) AC a lua + part. conect. cranț-cranț a mânca TA

„Luă și mâncă cranț-cranț bucata de mochi care era arsă deoarece căzuse în foc.”

4. CONCLUZII

În urma cercetării noastre în cadrul căreia am plecat de la premisa că în cazul onomatopeelor limbii japoneze există o relație strânsă între sunet și semnificație, am obținut rezultate referitoare atât la efectul pe care consoanele și vocalele îl au asupra imaginației, acestea provocând diferite stări cititorului , dar și la modalitățile prin care pot fi echivalate onomatopeele în limba română.

În corpusul pe care am realizat analiza, cea mai mare varietate o prezintă atât onomatopeele care redau diverse tipuri de mișcări și modalitățile prin care se fac acestea (27 exemple), cât și onomatopeele care redau sunete din natură (27 exemple), ca cele care arată sunetele din sfera umană să apară într-un număr mai mic (11 exemple). Putem astfel constata că, prin intermediul onomatopeelor corpusului nostru, se creează o imagine de ansamblu dinamică, dominată de zgomotele naturii, pe fundalul căreia se proiectează poveștile personajelor.

O atenție specială am acordat-o distincției făcută pe baza criteriului sonorității consoanelor, care împarte consoanele în consoane surde și consoane sonore, deoarece este cea mai reprezentativă relație pentru efectul sunetului asupra imaginației. Opoziția consoană sonoră vs. consoană surdă apare în exemple precum kurukuru (5) vs. guruguru (7), unde forma sonorizată arată conotația negativă a mișcării, zădărnicia acesteia, hatahata (10) vs. patapata (11) vs. batabata (13) , prin care sunt redate sunetele produse de fâlfâirea ușoară a aripilor sau a unui evantai (hatahata, patapata), comparate cu cele produse la zbaterea aripilor unei păsări rănite (batabata), sugerându-se prin intermediul acestora, intensitatea mai mică sau mai mare a sunetului.

În general, consoanele sonore sugerează zgomote puternice, care au rolul de a crea o atmosferă tensionată, provocând un sentiment de teamă atât personajelor, cât și cititorilor, două dintre cele mai relevante exemple fiind zdrăngănitul unei găleți produs la lovirea de crengile unui copac, zgomot care sparge întunecimea pădurii, redat prin onomatopeea garagara (35), dar și zgomotul pe care îl face șarpele când se târăște, descris prin onomatopeea zuruzuru (18).

Am constatat că se apelează uneori la succesiunea de onomatopee sonore pentru a crea o atmosferă puternic dominată de zgomot și de dinamism, cum este și cazul exemplului (23), unde onomatopeele zorozoro și gaygaya arată larma produsă de căpcăuni, la venirea lor „buluc”. Alteori, imaginile auditive se întrepătrund cu cele vizuale, apariția onomatopeelor zāzā zāzā și dōdō în același context (29) reușind să creeze o atmosferă ușor de imaginat, în care ploaia se revărsa în „valuri-valuri”, ca în exemplul (56), huruitul redat prin garagara, să fie însoțit de strălucirea luminii, sugerată de onomatopeea pikapika.

Pe lângă consoanele sonore care descriu mărimea unor obiecte sau intensitatea unor zgomote, a unor acțiuni și a luminii reflectate, aceste două proprietăți pot fi redate și prin anumite comparații-„lacrimi mari cât boabele de soia” (16), bubuitură asemenea unui tunet (36), ploaie care cade subțire ca ața (30), lumină care strălucește mai tare decât artificiile (56).

În ceea ce privește echivalarea onomatopeelor în limba română, am întâmpinat uneori dificultăți în traducerea unora, din cauza faptului că limba japoneză este o limbă mult mai bogată în onomatopee decât limba română. Astfel, onomatopeele precum pukapuka (14), batabata (12, 13, 32), pikapika (56, 57, 58, 59) și-au păstrat forma din limba japoneză și la echivalarea în limba română.

Totodată, în cadrul echivalării, se poate observa că majoritatea onomatopeelor din limba japoneză le-am tradus prin interjecții (korokoro-„poc-poc”, patapata-„fâl-fâl”　pyonpyon-„țop-țop”), între onomatopeele și interjecțiile unei limbi existând o delimitare vagă, așa cum precizează Focșeneanu (2003). Există de asemenea și cazuri în care am echivalat onomatopeele din limba japoneză cu locuțiuni adverbiale (korokoro-„de-a dura”,　kurukuru („de jur-împrejur”) , prin verbe (burariburari-„a se bălăngăni”, buruburu-„a dârdâi”), prin adverbe (nokonoko-„nepăsător”) și chiar și prin substantive (gayagaya-„larmă”, gongon–„bubuitură”). Un exemplu interesant ni s-a părut a fi onomatopeea kachikachi („tic-tac”), de la care se formează substantivul compus kachikachi dori („cuc”).

Un alt rezultat obținut în cazul echivalării este că aceeași onomatopee poate reda sunete diferite, în funcție de context, cum este cazul onomatopeei bunbun care sugerează atât zgomotul produs la lovirea cu o nuia de bambus (40), cât și bâzâitul țânțarilor (44, 45). Acest fenomen poate avea loc și în sens invers, adică același sunet poate fi redat prin onomatopee diferite, atât garagara, gorogoro, cât și gongon descriu zgomotul unei bubuituri.

Astfel, putem concluziona că onomatopeele sunt o îmbinare armonioasă a sunetului cu semnificația, ca în lucrarea noastră să încercăm să dovedim că folosirea unei varietăți de onomatopee în basmele pentru copii are rolul de a eficientiza înțelegerea conținutului de către aceștia, dar mai ales, de a-i face să pătrundă cu ușurință în acel univers de poveste și de a le trezi un amalgam de sentimente: bucurie, aventură, frică, siguranță, milă etc.

ANEXA – LISTA ONOMATOPEELOR DIN CORPUS

Anexa este alcătuită dintr-un tabel care conține onomatopeele extrase din corpusul pe care am realizat analiza, echivalentul acestora în limba română și exemplele în care se regăsesc onomatopeele.

Deoarece în limba japoneză există, după cunoștințele noastre, aproximativ 1500 onomatopee, ca în limba română numărul acestora să fie considerabil mai mic, am întâmpinat uneori dificultăți în echivalarea onomatopeelor.

Tab.6

BIBLIOGRAFIE

Akutsu, Satoru.1994. A Practical Guide to Mimetic Expressions through pictures. : ALC Press.

Athanasiadou, Angeliki, Elzbieta Tabakowska (ed.). 1973. Speaking of emotions:

conceptualisation and expression. : Mouton de Grutyer.

Avram, Andrei A. 2005. Fonologia limbii japoneze contemporane. București: Editura

Universității din București.

Fernald, Anne, Hiromi Morikawa. 1993. „Common Themes and Cultural

Variations in Japanese and Mothers’ Speech to Infants” în Child Development,

vol. 64 (p. 637-656). : Blackwell Publishing Ltd

http://psych.stanford.edu/~babylab/pdfs/Fernald&Morikawa%201993.pdf,

accesat 15 decembrie 2014, orele 20:50.

Focșeneanu, Anca. 2003. Onomatopeele limbii japoneze în perspectivă tipologică. București: Editura Universității din București.

Hamano, Shoko. 1998. The Sound Symbolic-System of Japanese. Standford și : CSLI Publications & Kurosio.

Hasegawa, Yoko. 2015. Japanese-A Linguistic Introduction. :

University Press.

Kita, Sotaro. 2008. World-view of protolanguage speakers as inferred from semantics of

sound symbolic words: A case of Japanese mimetics în (ed.), The

Origins of Language-Unraveling Evolutionary Forces (p. 2-38). :

Springer.

Labrune, Laurence. 2012. The Phonology of Japanese. :

Press.

Li, Ping. 2006. The Handbook of East Asian Psycholinguistics. : University Press.

Makino, Seiichi, Michio Tsutsui. 1986. A Dictionary of Basic Japanese Grammar

: The Times.

Millington, Susan. 1993. Nihongo Pera Pera!-A Guide to dondon, pekopeko, zāzā, and

Other Japanese Onomatopoeia. : Charles E. Tuttle Publishing Co. Inc.

Nuckolls, J.B. 1999. „The Case for Sound Symbolism” în Annual Review of

Anthropology, vol. 28 (p. 225-252). : Annual Reviews.

Occhi, Debra J. 1999. Languages of Sentiment. : John Benjamins Publishing .

Ono, Hideichi. 1973. Japanese Grammar. : The Hokuseido Press.

Ono, Masahiro. 2009. Onomatope ga aru kara Nihongo wa tanoshī: giongo, gitaigo no

yutaka na sekai. [ = Bogăția onomatopeelor limbii japoneze]. : Heibonsha.

Sharifian, Fazard. 2008. Culture, Body and Language: Conceptualizations of Internal

Body Organs across Cultures and Languages. : Mouton de Grutyer.

Shibatani, Masayoshi. 1990. The Languages of . : Press.

Tamori, Ikuhiro. 2002. Onomatope ・Gion・Gitaigo o tanoshimu [ = Onomatopeele

limbii japoneze ]. : Iwanami Shoten.

Taro, Gomi. 2004. Nihongo Gitaigo Jiten. [= Dicționar de onomatopee în limba

japoneză] : Kodansha Ltd.

Tsubota, Jōji. 2013. Nihon no Mukashi Banashi I. [=Basme japoneze I]. :

Kaiseisha.

Tsubota, Jōji. 2014. Nihon no Mukashi Banashi II. [=Basme japoneze II]. :

Kaiseisha.

Tsuji, Sanae. 2003. Les impressifs japonais. : Presses universitaires de Lyon.

Tsujimura, Natsuko. 1996. An Introduction to Japanese Linguistics. : Blackwell Publishing.

Tsujimura, Natsuko (ed.). 1999. The Handbook of Japanese Linguistics. :

Blackwell Publishing.

Yamaguchi, Toshiko. 2007. Japanese linguistics: An Introduction. : Athenaeum Press Ltd.

.

BIBLIOGRAFIE

Akutsu, Satoru.1994. A Practical Guide to Mimetic Expressions through pictures. : ALC Press.

Athanasiadou, Angeliki, Elzbieta Tabakowska (ed.). 1973. Speaking of emotions:

conceptualisation and expression. : Mouton de Grutyer.

Avram, Andrei A. 2005. Fonologia limbii japoneze contemporane. București: Editura

Universității din București.

Fernald, Anne, Hiromi Morikawa. 1993. „Common Themes and Cultural

Variations in Japanese and Mothers’ Speech to Infants” în Child Development,

vol. 64 (p. 637-656). : Blackwell Publishing Ltd

http://psych.stanford.edu/~babylab/pdfs/Fernald&Morikawa%201993.pdf,

accesat 15 decembrie 2014, orele 20:50.

Focșeneanu, Anca. 2003. Onomatopeele limbii japoneze în perspectivă tipologică. București: Editura Universității din București.

Hamano, Shoko. 1998. The Sound Symbolic-System of Japanese. Standford și : CSLI Publications & Kurosio.

Hasegawa, Yoko. 2015. Japanese-A Linguistic Introduction. :

University Press.

Kita, Sotaro. 2008. World-view of protolanguage speakers as inferred from semantics of

sound symbolic words: A case of Japanese mimetics în (ed.), The

Origins of Language-Unraveling Evolutionary Forces (p. 2-38). :

Springer.

Labrune, Laurence. 2012. The Phonology of Japanese. :

Press.

Li, Ping. 2006. The Handbook of East Asian Psycholinguistics. : University Press.

Makino, Seiichi, Michio Tsutsui. 1986. A Dictionary of Basic Japanese Grammar

: The Times.

Millington, Susan. 1993. Nihongo Pera Pera!-A Guide to dondon, pekopeko, zāzā, and

Other Japanese Onomatopoeia. : Charles E. Tuttle Publishing Co. Inc.

Nuckolls, J.B. 1999. „The Case for Sound Symbolism” în Annual Review of

Anthropology, vol. 28 (p. 225-252). : Annual Reviews.

Occhi, Debra J. 1999. Languages of Sentiment. : John Benjamins Publishing .

Ono, Hideichi. 1973. Japanese Grammar. : The Hokuseido Press.

Ono, Masahiro. 2009. Onomatope ga aru kara Nihongo wa tanoshī: giongo, gitaigo no

yutaka na sekai. [ = Bogăția onomatopeelor limbii japoneze]. : Heibonsha.

Sharifian, Fazard. 2008. Culture, Body and Language: Conceptualizations of Internal

Body Organs across Cultures and Languages. : Mouton de Grutyer.

Shibatani, Masayoshi. 1990. The Languages of . : Press.

Tamori, Ikuhiro. 2002. Onomatope ・Gion・Gitaigo o tanoshimu [ = Onomatopeele

limbii japoneze ]. : Iwanami Shoten.

Taro, Gomi. 2004. Nihongo Gitaigo Jiten. [= Dicționar de onomatopee în limba

japoneză] : Kodansha Ltd.

Tsubota, Jōji. 2013. Nihon no Mukashi Banashi I. [=Basme japoneze I]. :

Kaiseisha.

Tsubota, Jōji. 2014. Nihon no Mukashi Banashi II. [=Basme japoneze II]. :

Kaiseisha.

Tsuji, Sanae. 2003. Les impressifs japonais. : Presses universitaires de Lyon.

Tsujimura, Natsuko. 1996. An Introduction to Japanese Linguistics. : Blackwell Publishing.

Tsujimura, Natsuko (ed.). 1999. The Handbook of Japanese Linguistics. :

Blackwell Publishing.

Yamaguchi, Toshiko. 2007. Japanese linguistics: An Introduction. : Athenaeum Press Ltd.

.

ANEXA – LISTA ONOMATOPEELOR DIN CORPUS

Anexa este alcătuită dintr-un tabel care conține onomatopeele extrase din corpusul pe care am realizat analiza, echivalentul acestora în limba română și exemplele în care se regăsesc onomatopeele.

Deoarece în limba japoneză există, după cunoștințele noastre, aproximativ 1500 onomatopee, ca în limba română numărul acestora să fie considerabil mai mic, am întâmpinat uneori dificultăți în echivalarea onomatopeelor.

Tab.6