Relatia Profesor Elev Component Amultidimensionala a Procesului de Invatamant

Particularități ale relației profesor-elev/ caracteristici al relatiei pedagogice

Teoria câmpului

Teoria relațiilor interpersonale

Autoritate și putere

Delimitări conceptuale

Tipuri de autoritate

Autoritate și putere în activitatea educativă

Caracteristici ale profesorului eficient

Perspectiva comunicațională

Perspectiva tranzacțională

Perspectiva managerială

Denis,Mcquail, Comunicarea, Editura Institutul European, Iasi, 1999, p. 108.

Marinescu, P., Managementul institutiilor publice, Universitatea din București, 2003

Conform DEX (2009), cuvântul relație înseamnă: ”legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora, legătură între persoane.”

Relația profesor-elev reprezintă un obiect de cercetare pentru teoreticieni și în zilele noastre. Făcând parte din relațiile interpersonale, pe fundalul acestei relațiii se nasc și se dezvoltă atât virtuți, cât și vicii.

De cele mai multe ori oamenii se confruntă cu probleme datorită faptului că au o înțelegere greșită asupra relațiilor interumane, nu cunosc adevărata esență a relațiilor ce se stabilesc între persoane.

Relația dintre învățător și elev se poate asemăna cu cea dintre părinți și copii. Pe de o parte, așa cum elevul trebuie să-și respecte învățătorul, în același mod trebuie să își respecte și părinții. Pe de altă parte, învățătorul trebuie să-și asume responsabilitatea formării elevului, la fel cum părintele este răspunzător pentru formarea copilului său din toate puncetele de vedere.

La fel cum părinții dăruiesc viață, învățătorii dăruiesc cunoaștere. Putem asemăna deci cunoașterea cu viața, deoarece avem la fel de multă nevoie de cunoaștere ca și de viață.

Învățătorul dăruiește copiilor cunoaștere și în același timp are și grijă de ei ca și cum ar fi proprii lui copii. Pentru viitorul și desăvârșirea fiecăruia în parte, este important ca elevul să primească o învățătură adevărată și de folos de la profesorii săi.

www.qilingong.com/ro/ro/05/articol-relatia-invatator-elev.php, Din învățăturile Maestrului Lin Kai Ting accesat la data de 05.12.2014

1.1 Teoria câmpului

Teoria câmpului a fost intordusă la mijlocul sec.XX, in urma cercetarilor sociologice, de către K.Lewin(1932, 1951, 1964) . Aceasta s-a răspândit si in plan pedagogic, aducand corectii si evidentiind faptul ca nicio actiune educationala nu se petrece numai intre doua persoane,ci într-un “camp”, datorita implicarii factorilor interni si externi. (E.E.Geissler, 1977, pp.37-38; P.Golu,1988, pp.45-50). Teoria cuprinde câmpul social si interpsihic al subiectului, câmpul de experiență, în care au rol decisiv factorii psihosociali si relatiile interpersonale. În acest câmp, educatorul și actiunile sale reprezintă unul dintre factorii cu rol de organizare, planificare, coordonare, indrumare, concomitent cu predarea.

În urma cercetărilor și aplicației teoriei câmpului în plan pedagogic s-a evidențiat, in cadrul unor situatii pedagogice, importanta studierii personalitatii si rolurilor “actorilor”, al interrelatiilor ce se stabilesc între aceștia. De asemenea, s-au evidențiat criteriile de eficienta a actiunii factorilor si resurselor implicate, rolul interrelatiilor asupra dezvoltarii personalitatii elevilor, rolul profesorului in organizarea si conducerea campului, problema influentelor, capacitatile si competentele profesorului in conducerea situatiilor, problematica climatului si a comunicarii(A.Dragu, 1996, pp.92-100; S.Cristea,2000, pp.36-37).

Mai mult decât atât, în acest model este pusa in evidenta “interventia educativa”, formată din ansamblul influentelor exercitate asupra elevului, prin actiuni si situatii specifice, care sunt pregatite, organizate, conduse, realizate si valorificate variat, prin relatii de comunicare, de coordonare,indrumare. Cea mai importantă dintre aceste elemente este “situatia”. Aceasta este organizata pentru a oferi elevului conditiile necesare invatarii și a formarii sale. Termenul de situatie se află în strânsă relatie cu fiecare dintre elementele instruirii,educatiei(continuturi,resurse,strategii, actiuni, relatii de comunicare si conducere, evaluare ) pentru a se atinge obiectivele. De altfel, procesul instructiv-educativ constă într-un lant de situatii,create si ordonate după criterii de eficienta atât din punct de vedere actional, cât și psihosocial (Joița, E., 2000). Dacă situațiile sunt bine organziate, conduse și realizate, se asigură elevului condițiile necesare învățării și creșterii motivației pentru învățare.

1.2. Teoria relațiilor interpersonale

Ulterior, pe teoria câmpului s-au construit : Teoria relatiilor interpersonale(T.Heider, 1958), teoriile asupra puterii și teoria asupra cooperarii si competitiei(M.Deutsch,1949). Fiecare din aceste teorii au contribuit la construirea echilibrului si puterii, la influențarea între factori, la cooperarea în grupurile mici, la intreg ca structură și interrelatii,la comunicare. (Joița, E., 2000)

Relatiile interpersonale, stabilite între elev și cadru didactic pot lua forma unei simple afilieri, exprimată prin cooperare sau sociabilitate,prin atractii fata de altul (iubire, atasament afectiv), prin ură, datorită unor sentimente de inferioritate si de culpabilitate, dar si prin solidaritate umana si angajament. Festinger sublinia importanța coeziunii, a unității prezente într-un grup:„conexiunile din cadrul unui grup social funcționează si drept canale de comunicare, prin care circulă informația si opiniile…legarea unei prietenii implică si crearea unui canal de comunicare activ între două persoane. Cu cât mai intimă este prietenia, cu atât este mai largă gama de conținuturi care circulă prin acest canal de comunicare si mai reduse forțele care restrâng comunicarea. De aceea deschiderea unor astfel de canale active de comunicare înseamnă împărtăsirea informației, a opiniilor, a atitudinilor si a valorilor.” (Mcquail,D.,1999, p. 108.)

Autoritate și putere

1.3.1 Delimitări conceptuale

Conform Dictionarului de psihologie sociala (1981,pp.37-38), autoritatea este un concept central in psihosociologia organizatiilor, semnificativ pentru comportamentul de impunere sau supunere in realizarea scopurilor. Altfel spus, autoritatea este o relație prin care o persoană sau un grup acceptă ca legitimă ghidarea acțiunilor și deciziilor sale de către o instanță exterioară (persoană, grup, organism). În context școlar, relația se stabilește între elevi și cadrul didactic, care ghidează acțiunile acestora.

Puterea este capacitatea de a-i supune pe alții voinței proprii. Cu alte cuvinte, puterea are capacitatea de a-i influența pe ceilalți indivizi, încercând să-I determine să gândească sau să comită un alt lucru pe care acesta singur nu l-ar gândi sau realiza. În funcție de cine exercită influența, puterea poate fi a individului, a grupei sau a organizației.

Indiferent de faptul dacă se aplică sau nu, puterea există. Cu cât o persoană depinde mai mult de altă persoană, cu atât este mai mare puterea la unul și la altul. Deținerea puterii de către cadrul didactic este o posibilitate de a influența satisfacerea nevoilor elevilor. Într-o organizație puterea nu este niciodată absolută. Astfel, cel asupra cui ea se exercită are o oarecare libertate în acțiune.

Mark Tweeddale spunea că ”Autoritatea este puterea de a decide și de a acționa.” Există o legătură între aceste două concepte în sensul că autoritatea implică puterea și dreptul de a folosi puterea.

1.3.2 Tipuri de autoritate

Tipologii relevate in abordarile filozofice, etice sau economice( după G.Albu,1998, pp.117-119):

În conceptia lui T. Airaksinen (1988) se detaseaza: autoritatea efectiva (subordonatul accepta necritic, suporta fara justificare preferintele, judecatile, comportamentul superiorului datorita admiratiei, emultaiei), autoritatea teoretica ( a specialistului, ca autoritate-expert) si autoritatea normativa ( care cere supunere necritica fata de principiile prescrise, rezultand autoritatea morala, juridica, religioasa)

După E.Fromm (1983) autoritatea poate fi rationala sau irationala

După J.M.Bochenski (1992) autoritatea este doar epistemica ( a celui care stie mai mult decat celalalt) si deontica ( a conducatorului, a sefului, a liderului formal);

O.Reboul (1989) mentioneaza: autoritatea contractului (fiecare parte este legata prin consimtamanat de cealalta, prin respectarea unor regului), a expertului(de recunoastere a competentei in problema), a arbitrului(a celui care trebuie sa transeze o situatie printr-o decizie, fiind independent fata de parti), a modelului(fundamentata afectiv, bazata pe admiratia provocata), a liderului( raspunde atat admiratiei modelului, cat si nevoii de a-l urma), a regelui( a sefului charismatic, a monarhului absolut, in mod neconditionat, irrational).

1.3.3. Autoritate și putere în activitatea educativă

Pentru a atinge cu succes obiectivele educationale,fiecare dintre parteneri, și anume atât elevul, cât și cadrul didactic trebuie să-și asume responsabilitatea autoritatății si libertății. Confrom teoriei functionale a interactiunii pe baza de autoritate profesorul si elevul se controleaza si se intaresc reciproc. valorificând principiile invatării prin conditionare operanta (B.F.Skinner), unde controlul implica autoritatea in intarirea reciproca a relatiei (P.Golu,1988, pp.42-44)

Între profesor si elev există o autoritate functionala datorită feed-back-ului, care asigură șanse egale de afirmare, participare, comunicare, cooperare in rezolvarea obiectivelor, sarcinilor.

Avand in vedere ca interactiunea presupune un raport de autoritate a profesorului si de libertate a elevului in afirmarea si participarea sa,cercetarile lui K.Lewin (1959), Lippitt si White au demonstrat ca stilul profesorului (autoritar, democratic) are efecte importante asupra rezultatelor formarii elevilor. Pornind chiar de la intelesul cuvintelor (lat.:”augere”=a inmulti, a imbogati, a face sa creasca si cuvantul “auctor”=cel care initiaza,mijloceste asemenea influenete positive) deducem ca rolul “purtatorului de autoritate”, adica profesorul-manager, este acela de a raspunde de actiunile de crestere,formare, dar si de persoana asupra careia actioneaza-elevul-in curs de maturizare, dezvoltare. Cu cat sunt mai mici varsta și experiența elevului, cu atat responsabilitatea acestui rol este mai mare, pregătind progresiv autonomia, libertatea conștienta a tanarului.(Geissler, 1977)

Prin actiunile sale manageriale: de planificare, organizare, decizie, coordonare, control, indrumare, apreciere, corectare-ameliorare, profesorul trebuie sa-si respecte si sa aplice eficient autoritatea sa pedagogica. In acest sens, este nevoie de o formare initiala si continua a profesorului, pentru ”a purta” cu success autoritatea cu care a fost investit prin statut.

Astazi “stilul autoritar”este inteles, ca o exagerare, doar in sensul de purtator al autoritatii formale,rigide, insa nu elimină rolul adevarat, constient, controlat al autoritatii responsabile. Astfel/ rezulta ca in conducerea democratica a activitatilor afirmarea libertatii nu este opusa adevaratei autoritati, ci este “metoda adecvata de utilizare a autoritatii pedagogice”(Geissler,1977, p.66).

În interrelatia dintre cel care sprijina si cel care primeste sprijinul, autoritatea este raportata la competenta de a oferi sprijinul, de a asigura conditiile(material, didactice, umane, ergonomice, psihologice, sociale,pedagogice, spirituale), de a alege si utiliza strategiile adecvate de conducere a predarii-invatarii, dezvoltarii, de a preveni intelegerea si acceptarea inadecvata de catre celalalt(elevul) a acestui sprijin, de a intari pozitiv mereu disciplina, motivatia, participarea rationala la activitate (Joita, E., 2000, p.137).

Altfel spus, profesorul trebuie: sa aleaga cele mai adecvate strategii de predare-invatare-evaluare având în vedere asteptarile si particularitatile individuale si de varsta ale elevilor; să utilizeze evaluarea continua, feedback-ul, efectele asupra elevilor, să utilizeze autoanaliza, autocorectarea continua prin raportare la esenta obiectivelor, a expectantelor, a propriilor capacitati si competente; să recurga la antrenarea elevului in organizare, in luarea deciziilor, in evaluare, in delegarea de autoritate in cazul unor sarcini, situatii posibil de realizat de catre elev; să echilibreze rolurile de conducere ce-I revin, pentru a nu produce conflicte in interactiunile din clasa sau intre el si elevi; să se raporteze cu modestie la efectele autoritatii manifestate, pentru a nu ajunge la autoritarism, subiectivism sau supraincredere.

Respectând toate aceste criterii, autoritatea nu se va identifica niciodata cu coercitia, amenintarea, constrangerea sau limitarea libertatii elevului. Nu o să se confunde cu autoritarismul, nici nu se va reduce la comandă,ordin, ci se bazează pe forța, pertinența argumentelor explicite, presupunând supunerea, ascultarea, in sens activ și constructiv pentru motivația elevilor.

In ceea ce priveste activitatea educativa, recunoastem existenta autoritatii teoretice, a celei normative, a celei rationale, epistemice, a contractului, a modelului, a liderului si uneori a arbitrului. Succesul profesorului-manager in activitatea sa la clasa este dat astfel de măiestria utilizării acestor tipuri de autoritate in combinatie sau independent, in functie de situatie.

In exercitarea autoritatii, “apelul la pedeapsă și amenințări poate să reprezinte una dintre cele mai neinspirate și mai contraproductive decizii pe care le poate lua un dascal”, considera A.Neculau (1998,p.264). Desi reduc probabilitatea unui raspuns, pedepsele au si efecte negative,dintre care numim: dezvoltarea unor atitudini subversive, ostile si agresive a elevilor fata de professor, stabilirea unei bariere de comunicare intre profesor si elev si producerea unor reactii emotionale negative(frica, neliniste, frustrare), precum si probleme comportamentale,cum ar fi minciuna, chiulul de la ore ș.a.

Autoritatea reala a profesorului nu este data deci de duritate,rigiditate normativa, sanctionarea repetata a elevilor, abuzand de statutul sau formal. Pentru a exercita o influenta eficienta asupra elevilor este necesar ca profesorul să beneficieze de anumite caracteristici care fromează profilul dezirabil de competenta a profesorului-manager.

2.Caracteristici ale profesorului eficient

Termenul de ”profesor” este definit conform DEX (2009) ca fiind ”o persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ , perosoană care îndrumă, educă pe cineva.”

Pentru a contura portretul profesorului eficient vom avea în vedere caracteristici corespunzătoare a trei perspective, și anume: perspectiva comunicațională, perspectiva tranzacțională și perspectiva managerială.

2.1. Perspectiva comunicațională

“Comunicarea reprezintă o interacțiune socială prin sistemul de simboluri și mesaje” (Gerbner, ) In situatiile de instruire domina relatiile de comunicare, in special prin vehicularea continuturilor, prin procesul de predare-invatare-evaluare.

Între polii unei situatii de intruire se stabilesc relatii variate. Deci, esențiale pentru actul comunicării sunt: relația dintre indivizi sau dintre grupuri, schimbul, transmiterea și receptarea de semnificații, modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajati.

Deoarece între instruit si formator circula, se emit si se recepteaza informatii, mesaje întotdeauna se stabileste o cooperare, realizezându-se o anume influentare. De asemenea, între aceștia se utilizează conștient coduri si modele specifice, ”cu scopul de a fi receptate, intelese, insusite, a provoca efecte formative si educative, a fi integrate in sisteme care sa permita continuarea invatarii si prin alte modalitati, a utiliza acelasi limbaj.”( Joita., E., 1998).

In situatiile de instruie, eficienta comunicarii didactice este dată de :

• Climatul invățării: conditiile în care se realizează învățarea și căile prin care se produce aceasta. Este deosebit de important ca învățarea să aibă loc într-un climat deschis manifestat prin: cooperare, respect reciproc, familiaritate, aprecieri sincere atât din partea cadrului didactic, cât și din partea elevului.

• Alternarea limbajelor, a căilor de comnunicare. Utilizarea limbajului nonverbal are semnificații la fel de profunde ca și cel verbal, deoarece elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificația cuvintelor. . De exemplu, dacă un profesor intră în clasă și se așează la catedră sau se lipește de tablă ramânând acolo toată ora, își diminuează mult din forța discursului și automat motivația elevului scade.

• Ritmul comnunicării. În funcție de ritmul vorbirii se diferențiază importanța mesajului. De exemplu, realizăm că ceva este nesemnificativ dacă este rostit repede. Vorbirea poate fi calmă, repezită, lentă, rapidă, afectată sau precipitată. Modularea ritmului în timpul comunicării a cadrului didactic contribuie la stimularea elevului de a se implica în comunicare sau nu.

• Adaptarea continutului, a tehnicilor în funcție de context și de nivelul de dezvoltare al copilului. Înainte ca o informație să fie comunicată, aceasta trebuie să fie riguros selectată, prelucrată și adaptată, astfel încât să fie ușor de interpretat și de asimilat de către copii.

• Proiectarea unitară a elementelor implicate în comunicare, precum: repertoriile celor doi factori (elevul și cadrul didactic),metodele de trensmitere si receptare, codul utilizat, situatia de invatare corespunzatoare, realizarea feedback-ului, continuitate intre secventele de predare-invatare au un rol deosebit în realizarea unei comunicări eficiente și motivante în ceea ce privește învățarea. Ansamblulcunostintelor,notiunilor,priceperilor,deprinderilor,experientei de care dispune invatatorul si cu ce se angajeaza in actul predarii, nivelul dezvoltarii psihice si fizice cu care se angajeaza elevul in actul invatarii, masura in caremesajul a fost inteles ,crezut si acceptat de catre receptor, calea care permite difuzarea mesajului și descifrarea sensului mesajului primit, acestea sunt doar câteva dintre aspectele care trebuie luate în considerare atunci când, prin intermediul comunicării se dorește a se motiva elevii pentru învățare.

• Devenirea celor doi parteneri alternativ, succesiv emitatori si receptori , astfel incat situatia creata sa fie una de invatare interactiva,activizanta bazata pe dialog,pe utilizarea de mijloace si coduri diverfisicate

• Prevenirea posibilelor blocaje sau barierele care pot apărea pe parcurul comunicării. Aceste bariere alterează comunicarea și uneori generează conflicte. Barierele pot fi: de limbaj, de concepție, de mediu.

În ceea ce privește limbajul subliniem faptul că aceleași cuvinte pot avea sensuri diferite pentru diferite persoane. De aceea este necesară depășirea limitelor, a restrictiilor in comunicare, a diferentelor intre professor si elev: gradul de maturizare si experienta, statutul social si institutional, rolurile indeplinite, nivelul cultural, stilul de conducere etc.

Barierele de concepție pot apărea fie datorită existenței unor presupuneri, aunei exprimări stângace a mesajului de către profesor, a lipsei de atenție din partea elevului în receptarea mesajului, fie a rutinei în procesul de comunicare. Pentru a înlătura această barieră există câteva aspecte ce trebuie luate în considerare, și anume: planificarea comunicării, determinarea precisă a scopului fiecărei comunicări, alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicării

Prezența barierelor de mediu se datorează climatului de muncă necorespunzător, folosirii necorespunzătoare a suporților informaționali sau darorită imaginii pe care o are emițătorul/ receptorul despre sine și despre interlocutor. Anihilând orice fel de poluare fonică și înlăturând egocentrismul aceste bariere pot fi depășite cu ușurință.

• Utilizarea eficienta a diferitelor tipuri de comunicare: pe verticala(professor-elevi-elevi-profesor), pe orizontala (elev-elev-grup-clasa), operanta(informatiile sunt supuse operatiilor de prelucrare), accidentala(completari, explicatii suplimentare), subiectiva( reactii, interpretari personale), instrumentala ( conform obiectivului, focalizata précis pe formarea unui comportament), verbală, paraverbală, nonverbală, unidirecțională (profesorul nu are controlul efectelor transmiterii), bi- sau multidirectionala ( controlul reciproc) (Joița, E., 1998) . De cele mai multe ori comunicarea față în față este cea mai eficace pentru că oferă feedback rapid. Astfel se poate valida în timp real mesajul transmis. În acest tip de comunicare un rol important îl au:limbajul utilizat; tonul vocii; expresia feței.(Marinescu, P.,2003 )

Luând în considerare toate aceste aspecte, concluzionăm afirmând faptul că în cazul procesului didactic ,comunicarea poate fi definită caun schimb de mesaje cu un continut specific intre profesori si elevi și că eficiența ei depinde de: climatul invățării, alternarea limbajelor, ritmul comnunicării, adaptarea continutului, a tehnicilor în funcție de context și de nivelul de dezvoltare al copilului, proiectarea unitară a elementelor implicate în comunicare, devenirea celor doi parteneri alternativ, succesiv emitatori si receptori , prevenirea posibilelor blocaje sau bariere, utilizarea eficienta a diferitelor tipuri de comunicare.

Perspectiva managerială

Neprelucrat:____________________________

Relatiile de conducere( pag.251)

Procesul de instruire este un proces managerial, deoarece în realizarea instruirii este nevoie de proiectarea, organizarea sistemului de actiuni, dirijarea, coordonarea, indrumarea, evaluarea, reglarea actiunilor elevilor, a relatiilor, a dinamicii transformarilor asteptate.(…….)

”Realizarea instruirii implica comunicarea profesor-elev, iar scopurile, obiectivele instruirii solicita profesorului roluri specifice in initierea, orientarea, sprijinirea, indrumarea, aprecierea, corectarea, convingerea, motivarea elevilor pentru invatare.”

Astfel, putem include actiunile rofesorului de a conduce, dirija și coordona procesul instructiv in conceptul de interventie educativa. Intervenția educativă se referă la un sistem de intentii, mesaje, acte, influente, care prin intermediul situatiilor și al relatiilor de comunicare produce la nivelul elevului transformari variate, evenimente, modificari in perosnalitatea sa (Joița, E., 1998). Interventia educativa poate fi realizata atat prin instruire, prin situatiile organizate în care elevii sunt antrenați, cât și ca educatie la nivel formal, nonformal sau chiar prin autoeducatie.

In clasă, autoritatea celui care “stie mai mult”, adică autoritatea profesorului este dublată de autoritatea functiei pe care acesta o are și este concretizata prin luarea diferitelor decizii, prin pregatirea actiunilor,a situatiilor de evaluare si optimizarea acestora, incluzându-l în toate acestea și pe elev.

Datorită faptului că procesul instructiv-educativ/ de învățământ este unul complex, pentru realizarea obiectivelor, cadrul didactic trebuie să exercite un ansamblu de funcții. Prin aceste atribute se înțeleg anumite acțiuni ce trebuie efectuate de către profesor în scopul realizării funcțiunilor de bază specifice procesului instructiv-educativ.

După Elena Joița (1988) categoriile de actiuni derivate din functiile conducerii profesorului sunt:

• De dirijare a actiunilor: profesorul imbina autoritaea cu initiativele elevilor motivand participarea lor , le comunică obiectivele si conditiille necesare, urmărirește modul de rezolvare a sarcinilor, stabilește performanțele asteptate si urmarește atingerea lor prin modalitati adecvate și prijinește elevul în formarea deprinderilor de studiu independent etc.

• De coordonare, intervenind in realizarea actiunilor, deciziilor: prin armonizarea actelor in jurul obiectivelor commune, prin sustinerea cooperarii intre elevi, sincronizarea ritmurilor in invatare sau aplicare, prin ordonarea situatiilor si actiunilor supa tipul de strategie adecvat, urmarirea si sprijinirea relatiilor de comunicare in grup, prin reglarea si mentinerea climatului orientat spre success, prin utilizarea continua a relatiilor de comunicare stimulativa.

• De indrumare si control, la început, pe parcursul actiunii sau ulterior: prin constatarea evolutiei si modului de atingere a obiectivelor, prin preventia greselilor tipice si acordarea sprijinului adecvat, prin reactualizarea cunostintelor si deprinderilor si indrumarea utilizatii lor corecte in noua invatare, prin acordarea increderii si timularea efortului sau a creativitatii, prin oferirea diferentiatata de indrumari metodologice si stimulente la momentul oportun, prin antrenarea in autocontrol si autocorectare

Pentru a realiza acestor functii, profesorul poate utiliza ca metode: consultarea cu elevii, discutiile libere, activizarea de procedee variate de punere in situatie, utilizarea tehnicilor de creativitate in grup, atribuirea de roluri, indrumarea diferentiata in functie de situatie si elev, rezolvarea sarcinilor prin cooperarea in grup etc.

___________________________________

Managementul clasei de elevi reprezintă un factor important în motivarea elevilor pentru învățare. Pentru a motiva participarea și comunicarea activă a elevilor este necesar deci ca profesorul să dețină anumite capacități intelectuale și competențe specifice atât în raport cu clasa, cât și în raport cu specificul activității. Începând de la capacitatea de a-și modifica comportamentul în funcție de evoluția situației, până la organizarea modalităților de desfășurare a lecțiilor, utilizarea mijloacelor de instruire, a diferitelor instrumente de evaluare ș.a. , se poate contura un profil de competență managerială a profesorului.

Având la bază criterii psiho-socio-pedagogice, profilul de competență a profesorului-educator a fost conturat in literatura de specialitate si interpretat, urmand apoi o abordare practica a tabloului specific.

În construirea modelului teoretic a profilului de competență managerială a profesorului, avem în vedere (Joița, E., 1998)

Dimensiunea cognitiv-axiologica (a capacitatilor cognitive)

Dimensiunea motivational-atitudinala (a capacitatilor reglatorii)

Dimensiunea actional-strategica (a competentelor)

Dimensiunea cognitiv-axiologica cuprinde:

Capacități biofizice fundamentale biologice: capacitatea de a fi rezistent la stres si oboseala, de a dovedi o functionalitate normal a analizatorilor, fizice: a demonstra o tinuta corecta, gestica si mimica controlate, ton adecvat si temperamental: a poseda energie, dynamism, activism, control si autocontrol etc.

Capacitati cognitive-intelectuale: capacitati cognitive concrete: spirit de observatie, stabilitate si varietate a reprezentarilor, capacitati intellectual-rationale : ale gandirii, ale limbajului, ale memoriei, ale imaginatiei

capacitati intelectual-instrumentale: ale inteligentei: de a se adapta la conditiile si situatiile concrete ale activitatii, a sesiza si rezolva efficient problem specific manageriale, a stabili corelatii variate intre elementele activitatii, a-si modifica comportamentul dupa evolutia situatiilor, a utiliza eficient pregatirea si experienta acumulate, a dovedi perspicacitate etc.

b) Dimensiunea motivational-atitudinala cuprinde capacitati: de a realiza autocontrolul trairilor, de a constientiza rolul de model pentru elevi, de a dovedi stabilitate si echilibru afectiv, de a cunoaste asteptarile elevilor asupra comportamentului sau , a promova dezvoltarea motivatiilor intrinseci, capacitatea de a actiona cu perseverenta, curaj, cu promtitudine, cu hotarare, cu stapanire de sine, cu evitarea starilor de negativism, a rutinei si a minimei rezistente, capacitatea de a dovedi atentie concentrate si distributive, a manifestta stabilitate in concentrare. In raport cu elevii, clasa: capacitatea de a dovedi abilitate in relationare, rabdare, empatie, putere de convingere, toleranta, acceptarea diferentelor si a diversitatii, altruism, incredere in elevi, voiosie, respect, sinceritate, exigenta, capacitatea de a echilibra relatia autoritate-libertate in actiuni, de a fi lider, de a preveni si rezolva starile tensionale, de a dovedi autoritate rationala. In raport cu specificul activitatii: capacitatea de a fundamenta stiintific, rational si creative strategia de conducere a activitatilor, de a respecta specificul fiecareia si de a adapta solutiile, de a prevedea dificultatile realizarii, de a construe alternative de rezolvare,a dovedi daruire,disciplina,optimism, adaptabilitate, responsabilitate, fermitate, initiative, de a sprijini sugestiile si ideile noi ale elevilor, de a dovedi constientizarea rolurilor sale managriale in rezolvarea obiectivelor. In ceea ce priveste domeniul orientarii in problematica(interese): capacitatea de a-si fundamenta realist expectantele pedagogice si manageriale, de a-si analiza si dezvolta echilibrat interesele pe problemele implicate, de a accepta perspective si solutii noi, de a se raporta continuu la un sistem de valori consolidat.

c) Dimensiunea actional-strategica: competente normative generale: de a cunoaste si sprijini prioritar trasaturile positive ale elevilor, de a imbina centrarrea activitatilor pe obiective-pe elevi-pe situatii- pe strategii, de a orienta conducerea actiunilor dupa criteriile succesului si eficientei , a promova abordarea interdisciplinara in pregatirea, rezolvarea si optimizarea actiunilor, a adapta strategiille la indeplinirea rolurilor variate ca professor si manager educational, de a-si dezvolta continuu cultura pedagogica si manageriala, a echilibra relatia autoritate-libertate; competente normativ-metodologice: de a cuprinde echilibrat diferitele continuturi de utilizat in realizarea obiectivelor , de a combina si alterna diferitele metode si tehnici de proiectare manageriala, a cunoaste si a prevedea obstacole generatoare de insucces si solutiile adecvate, de a construe situatii pedagogic-manageriale variate prin combinarea elementelor procesului si pe obiective, a rationaliza utilizarea elementelor activitatii si a relationarii lor pentru eficienta, a alterna si diversifica mijloacele (situatii, sarcini, metode, procedee, relatii, resurse) pentru motivarea participarii si comunicarii active , competenta de alterna metodele de verificare, interpretare si apreciere a rezultatelor, a constientiza si a antrena elevii in aplicarea criteriilor de evaluare si in aprecierea indicatorilor calitativi, a antrena si a sprijini elevii in autoevluare sau evaluare reciproca, a elabora si utiliza eficient variate modele de instrumente utile proiectarii, consemnarii si interpretarii datelor evaluarii pe diferite criterii etc.

Având cât mai multe din aceste caracteristici ale profilului de competență managerială, în relația sa cu elevii profesorul va putea contribui cu ușurință la motivarea acestora pentru învățare.

De asemenea, așa cum afirma Clive Carre (Desforges, Ch., 1995), pentru a organiza un cadru adecvat învățării elevilor, profesorul are nevoie de:

Cunoștințe referitoare la conținutul disciplinei predate;

Strategii generale de management al clasei de elevi;

Deprinderi psiho-pedagogice;

Cunoașterea elevilor.

În urma unui chestionar cu privire la strategiile utilizate în managemetul clasei de elevi, aplicat profesorilor din învățământul primar și gimnazial din Anglia, de către Everton și Erner pe un eșantion semnificativ de elevi, rezultatele au fost următoarele:

,,Profesorii competenți stabilesc încă din primele săptămâni de școală regulile de comportament, precum și consecințele nerespectării lor, pornind de la feedback-ul realizat și prin dialog cu clasa. Apoi aceste reguli sunt integrate curricular și sunt perfectibile în timp,,

,,La nivel gimnazial se pare că profesorii eficienți integrează regulile și procedurile de lucru în clasă într-o perspectivă sistemică. Ei au succes implementând curricular aceste proceduri. Pe de altă parte ei investesc multă atenție în definirea comportamentelor acceptate și a celor indezirabile.,,( Studii de pedagogie aplicată, ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000,M.Ionescu, I.Radu, D.Salade)

Climat favorabil învățării

Motivația

Factorii determinanți ai eficienței managementului

Managementul clasei implică instaurarea unui climat favorabil învățării.

Managementul este o caracteristică a oricărei activități organizate, având câteva trăsături și funcții comune, indiferent de domeniu. Pentru activitatea de la clasă, funcțiile și rolurile manageriale sunt izmorfe cu cele ale managementului în general. Din acest punct de vedere, profesorii ar trebui să aibă:

O pregătire de specialitate comună(Funcțiile și rolurile manageriale)

O pregătire managerială specifică, ce presupune adaptarea principiilor generale și a funcțiilor manageriale la particularitățile domeniului condus (clasa de elevi și procesul instructiv-educativ) (iucu,p.131)

Rolurile și funcțiile manageriale se corelează reciproc, adică nu pot fi concepute independent. În procesul educațional din clasă conducerea se realizează nemijlocit asupra personalității elevilor.

I.Jinga afirma faptul că ,,esența rolurilor manageriale ale cadrelor didactice în activitatea de la clasă este orientarea și dirijarea resurselor umane și materiale, de care dispun clasa și procesul instructiv-educativ la un moment dat, către realizarea obiectivelor proiectate, în condiții de eficiență maximă.

Principalele funcții sau roluri manageriale ale cadrului didactic cuprind următoarele componente:- planificarea, organizarea: pregătirea materialelor, dinamica activităților educaționale, – decizia educațională, – controlul și evaluarea, – consilierea.

Toate aceste componente oferă dinamica activității manageriale a cadrului didactic și fiecare dintre ele contribuie la creșterea motivației pentru învățare.

Analizând fiecare din rolurile sau funcțiile amintite, observăm anumite particularizări. Astfel, planificarea cuprinde un sistem de decizii privitoare la o serie de obiective și la viitoarele mijloace, acțiuni, resurse și etape pentru realizarea acestora. Rezultatul activității de planificare este planul, care cuprinde descrierea modului de utilizare în timp a resurselor pentru atingerea obiectivelor stabilite. Amintim faptul că succesul unei bune planificări se verifică numai în cazul unei bune implementări, organizări și evaluări optimale a proceselor manageriale din clasa de elevi.

Organizarea, din punct de vedere managerial poate fi descrisă ca un ansamblu de acțiuni menite să valorifice optim mijloacele umane și materiale ale clasei de elevi și ale procesului de învățământ. Cele mai importante principii ale organizării sunt: coordonarea, echilibrul autoritate-putere-responsabilitate, unitatea de comandă și delegarea.

Ca și manager al clasei de elevi, cadrul didactic nu trebuie să neglijeze pregătirea materialelor, organizarea spațiului ergonomic al clasei etc., toate acestea pentru o desfășurare eficientă a activităților educaționale și didactice.

Controlul și îndrumarea . Controlul realizat ritmic, operativ și echilibrat poate să ajute la depistarea oportună a blocajelor, perturbărilor sau a deficiențelor care pot interveni în calea atingerii obiectivelor.

Evaluarea din perspectivă managerială se referă la verificarea măsurii în care scopurile și obiectivele dintr-o etapă managerială dată au fost atinse( Romiță, B., Iucu, 2000). Totodată, aceasta reprezintă o bază pentru optimizarea proceselor interacționale din clasa de elevi.

Consilierea reprezintă o relație specială, care se dezvoltă între elev, fiind în nevoie și cadrul didacti, având menirea de a ajuta. Aceasta trebuie să reprezinte o preocupare atât teoretică, cât și practică pentru cadrul didactic și să fie bazată pe seriozitate și constanță.

Decizia educațională este un proces de alegere a unei direcții de acțiune cu scopul de a ajunge la un anumit rezultat, la anumite obiective prestabilite. În urma acestei alegeri se declanșează anumite acțiuni care conduc la realizarea obiectivelor. Cea mai bună decizie este cea care poate fi funcțională și pe termen lung și pe termen scurt, cu referire la un individ sau la grup și reprezintă unul dintre criteriile după care se poate evalua măiestria unui cadru didactic.