Relația părinte copil în contextul separării [606976]

Universitatea Babeș – Bolyai Cluj Napoca
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Relația părinte – copil în contextul separării
partenerilor conjugali

Rezumatul tezei de doctorat

Îndrumător:
Profesor universitar doctor Petru Iluț

Doctorand: [anonimizat] 1 Raluca Crișan

Cluj Napoca
2010

Cuprinsul tezei
INTRODUCERE …………………………………………… …………………………………………… ………………..
CAPITOLUL 1. RELAȚIA PĂRINTE COPIL ÎN CONTEXTUL
SEPARĂRII PĂRINȚILOR …………………………………………… ………………………………………
1.1 Separarea partenerilor conjugali și relația păr inte – copil: precizări terminologice………….. …….
1.2 Relația părinte – copil și bunăstarea psiholog ică a copilului ……………………………… ………………..
1.2.1 Dinamica relației părinte copil: atribuiri, a tașament și comunicare ……………………….. …………
1.2.2 Relația părinte – copil în contextul conflict elor interparentale și a divorțului ……………. ………
1.2.3 Relația părinte – copil, bunăstarea copilului și situația financiară a familiei …………….. ……….
1.3 Copiii în contextul separării părinților și de părinți …………………………………….. ………………………
1.3.1 Efectele divorțului asupra copiilor ………. …………………………………………… …………………………
1.3.2 Copii în familii transnaționale………….. …………………………………………… ……………………………
CAPITOLUL 2. SOCIALIZAREA …………………………………………… ………………………..
2.1 Socializarea: considerații generale ………… …………………………………………… …………………………….
2.2 Abordări teoretice ale procesului de socializar e………………………………………….. ………………………
2.3 Procesele și rezultatele socializării ………. …………………………………………… ………………………………
2.4 Instanțe socializatoare…………………… …………………………………………… ……………………………………
CAPITOLUL 3. ROLUL FAMILIEI ÎN VIAȚA COPILULUI.
DIVORȚUL ȘI MIGRAȚIA CA PROCESE CE POT AFECTA
RELAȚIA PĂRINTE – COPIL …………………………………………… ………………………………..
3.1 Perspective teoretice asupra divorțului …….. …………………………………………… …………………………..
3.2 Teorii despre migrație ……………………. …………………………………………… …………………………………..
3.3 Teorii despre efectele divorțului asupra copiil or…………………………………………. ……………………….
3.4 Relația părinte – copil în contextul migrației: perspective emergente ……………………….. ……………
CAPITOLUL 4. CALITATEA RELAȚIEI PĂRINTE – COPIL ȘI
MODIFICAREA STRUCTURII FAMILIEI: INVESTIGAȚII
EMPIRICE ÎN JUDEȚUL CLUJ …………………………………………… …………………………….
4.1 Efectul separării de părinți asupra stimei de s ine ………………………………………… ………………………
4.1.1 Premise teoretice………………………. …………………………………………… …………………………………
4.1.2 Metoda și eșantion ……………………… …………………………………………… ……………………………….
4.1.3 Rezultate, discuție și direcții viitoare de c ercetare……………………………………. ……………………
4.2 Relația părinte copil și adaptarea copilului: o abordare cantitativă ………………………… …………….
4.2.1 Teorii și cercetări anterioare…………… …………………………………………… ……………………………..
4.2.2 Metodologie ……………………………. …………………………………………… ………………………………….
4.2.3 Rezultatele cercetării………………….. …………………………………………… ………………………………..
4.2.4 Discuție: rezultatele în contextul altor cerc etări………………………………………. …………………….
4.3 Inserția în rețeaua clasei a copiilor cu dificu ltăți familiale……………………………… …………………….
4.3.1 Premise teoretice și cercetări anterioare… …………………………………………… ……………………….

4.3.2 Eșantion și instrument………………….. …………………………………………… ………………………………
4.3.3 Rezultate …………………………….. …………………………………………… …………………………………….
4.3.4 Interpretarea rezultatelor și concluzii…… …………………………………………… …………………………
4.4 Considerații finale ………………………. …………………………………………… ……………………………………..
CAPITOLUL 5. CONCLUZII …………………………………………… …………………………………..
BIBLIOGRAFIE …………………………………………… …………………………………………… ………………..
ANEXE …………………………………………… …………………………………………… ……………………………………
Anexa 1: Model teoretic……………………… …………………………………………… ……………………………………
Anexa 2: Chestionar ………………………….. …………………………………………… …………………………………….
Anexa 3: Tabele de frecvențe………………….. …………………………………………… …………………………………
Anexa 4: Drepte de regresie ………………….. …………………………………………… …………………………………
Anexa 5: Chestionar …………………………. …………………………………………… …………………………………….

Cuvinte cheie: familie, divorț, familie transnațion ală, migrație, relația părinte –
copil, sănătate mintală, stima de sine, comportamen te sanogene, fumat, alcool, adaptare
școlară,

Rezumatul tezei:

Subiectul tezei este influența divorțului și a migr ației asupra calității relației dintre
părinți și copii, și, mai departe, posibilele influ ențe ale calității acestei relații asupra
stimei de sine, consumului de alcool și tutun și ad aptării școlare a copiilor.
Lucrarea începe cu o introducere care conține moti vele pentru care este important
ca această temă să fie studiată dar și modelul teor etic și continuă cu primul capitol care
este alcătuit din trei subcapitole. Primul dintre a cestea definește termenii cheie ai lucrării
și succinte descrieri ale ramurilor sociologiei de un provin acești termeni. Al doilea
subcapitol conține o analiză a literaturii sociolog ice care sAa axat pe calitatea relației
părinte copil și efectele sale asupra bunăstării ps ihologice a copiilor, în vreme ce ultimul
subcapitol analizează literatura sociologică referi toare la efectele divorțului asupra
copiilor și situația copiilor din familiile transna ționale. Al doilea capitol se referă la
socializare ca proces în general, dar și la situați a copiilor care se socializează în condițiile
absenței unui părinte. Al treilea capitol este teor etic și conține patru subcapitole
structurate astfel: primul este despre teoriile car e explică divorțul, al doilea se constituie
întrAo scurtă analiză a teoriilor despre migrație, al treilea conține o sinteză a teoriilor
sociologice utilizate în vederea explicării efectel or divorțului asupra copiilor iar ultimul
subcapitol este o încercare de realizare a unei leg ături între sociologia familiei și
sociologia migrației în vederea explicării efectelo r migrației asupra copiilor. Capitolul
patru conține trei cercetări: una calitativă, reali zată pe baza de interviu, una cantitativă,
realizată pe bază de chestionar, efectuată pe un eș antion aleator de copii din județul Cluj,
și o a treia care analizează legătura între calitat ea relației părinte copil și cum este
perceput acesta din urma de colegii de clasă. Concl uziile subliniază rezultatele
cercetărilor și oferă direcții viitoare de cercetar e.
Primul subcapitol al capitolului unu conține refer ințe la cele trei domenii ale
sociologiei care oferă aparatul conceptual al acest ei teze: sociologia familiei, sociologia
migrației și sociologia copilăriei. Din sociologia familiei putem extrage definiția grupului
familial, care este „grup social format dintrAun cu plu căsătorit și copiii acestuia”
(Mihăilescu, 1993) și definiția divorțului, ca „mod alitate prescrisă social și legal de
disoluția a căsniciei” (Mihăilescu, 1993). După def iniții am discutat pe scurt evoluția
ratelor de divorț, care în prezent este relativ sta bilă. Sociologia copilăriei intervine în

economia acestei lucrări pentru că a popularizat și susținut ideea de a privi copiii ca fiind
actori sociali, „activi, creativi, care își produc propria lor cultură, unică” (Corsaro, 2008),
ceea ce ne permite să discutăm rezultatele cercetăr ilor efectuate pe eșantioane de copii.
Tot în acest context aflăm că familiile recompuse n u sunt o noutate, căci în trecut
structura grupului familial domestic se modifica da torită deceselor. Sociologia migrației
este relevantă pentru că fenomenul este masiv, atât la nivel global cât și la nivel național,
iar apariția efectelor sociale este inerentă. Conce ptul de transnaționalism derivă din
sociologia migrației și poate fi definit ca „proces ul prin care oamenii stabilesc și mențin
relații socioculturale care transcend granițele soc iopolitice” (GlickASchiller și alții., 1992
cf. Ferro, 2009). O familie este transnațională dac ă părinții sunt căsătoriți însă membrii
familiei sunt separați unii de alții datorită plecă rii la muncă în străinătate. Este important
de precizat că posibila legătură (nu a fost încă st udiată suficient ca să putem spune că
există însă există unele date (Sandu, 2006; Toth și Toth, 2007) care susțin testarea acestei
ipoteze) între tema divorțului și cea a migrației s tă în faptul că problemele financiare care
stau la baza migrației pentru muncă se asociază cu conflicte în cuplu și favorizează
apariția divorțurilor.
Calitatea relației părinte copil și influențele ace steia asupra bunăstării pot fi
evaluate în diferite variante. Una dintre aceste va riante este evaluarea acestor raporturi
prin intermediul dispozițiilor atribuite de părinți copiilor lor, abordare relevantă în
contextul în care trăsăturile atribuite de părinți copiilor influențează formarea imaginii de
sine. Dix (1993) apelează atât la cunoștințele desp re atribuire cât și la cunoștințele
referitoare la socializare pentru a caracteriza rel ația părinte A copil. Atribuirile asociate
copiilor depind de scopurile, dispozițiile și abili tățile sociale ale părinților și influențează
sistematic comportamentul copiilor. Odată formulate , atribuirile dispoziționale ale
adulților influențează atitudinea lor față de copii pe de o parte, și percepția copiilor față
de propria persoană și față de comportamentul pe ca re ar trebui să îl adopte. Concluziile
studiului arată cât de importantă este corectitudin ea atribuirilor și adecvarea acțiunii
părinților, pentru că modul în care părinții percep comportamentul copiilor influențează
atitudinea acestora față de ei. Dawber și Kuczinski (1999) arată cum atitudinea mamelor
față de propriii copii este diferită de cea față de alți copii, în primul caz având mai
degrabă scopuri pe termen lung decât în al doilea. Ooi și colegii săi (2006) arată că

atașamentul părinte – copil servește ca factor de p rotecție împotriva comportamentului
agresiv. Comunicarea părinte – copil scade șansele ca aceștia din urmă să consume
droguri iar Miller – Day și Dodd (2004) analizează modele de comunicare părinte – copil
pe acest subiect. Steittmatter și Jones (1982) anal izează influența stilului parental asupra
stimei de sine a copiilor, și arată că acei copii c are își percep părinții ca fiind mai puțin
autoritari și mai democratici au stima de sine mai ridicată. Următoarea parte se referă la
relația părinte – copil în contextul conflictelor i nterparentale și a divorțului, așa cum este
reflectată în studiile sociologice. Amato și Sobole wski (2005) arată că apropierea de
părinți ușurează adaptarea psihologică în urma divo rțului iar Kari Moxnes (2003) a
observat că cei mai mulți dintre copiii care mențin eau legătura cu tatăl sunt mulțumiți.
Shek (2000) a realizat un studiu care ne arată cum calitatea relației maritale prezice
bunăstarea părinților, iar calitatea relației marit ale în cazul tatălui și bunăstarea
psihologică a acestuia prezice relația tată A copil . Deosebirea între rezultatele acestui
studiu, realizat în spațiul cultural asiatic, și ce le realizate în spațiul cultural euroAamerican
este faptul că în acest caz bunăstarea copilului de pinde mai mult de calitatea relației cu
tatăl. Un factor cu puternice influențe asupra bun ăstării copilului, prezent în multe studii,
este situația financiară, iar Shek (2005) arată că bunăstarea psihologică a adolescenților
care au bunăstare financiară este mai bună decât a celor care au probleme.
A treia parte a primului capitol se axează pe situa ția copiilor în contextul separării
de părinți, separare ce poate fi cauzată fie de div orț, fie de migrație. Guttman (1993) reia
rezultatele unor studii care arată că procesele din cadrul familiei influențează bunăstarea
copilului mai mult decât tipul familiei, iar lucrăr ile mai vechi (Hess și Camara, 1979 cf.
Guttman, 1993) arată că cel mai puternic predictor al bunăstării copilului este relația
părinte – copil. Totuși, ca medie, copiii din famil iile divorțate au anumite scoruri de
adaptare mai mici decât ceilalți copii, dar studiil e au anumite limite. Terry Arendell
(1992) arată că tații divorțați au explicat absența tatălui ca o consecință directă a
divorțului, ca o variantă de acțiune viabilă, un ră spuns la condițiile divorțului și este
întemeiată datorită condițiilor divorțului. Fine, C oleman și Ganong (1999) au analizat
procesul de definire al rolului de părinte vitreg c u ajutorul metodei social constructiviste,
și au observat că părinții vitregi și copiii respec tivi au idei diferite despre ce presupune
rolul de părinte vitreg, chiar după mai mulți ani p etrecuți împreună iar consensul

membrilor familiei asupra a ceea ce înseamnă rolul de părinte vitreg este asociat întrAo
măsură moderată de adaptarea copiilor. Eileen Spill ane – Greco (2000) a realizat un
studiu de caz care arată cum pot fi atenuate efecte le negative ale divorțului cu ajutorul
terapiei. Kari Moxnes (2003) a prelucrat interviur i realizate cu copii și a analizat cum
gestionează aceștia divorțul părinților, riscurile, schimbările și stabilitatea resimțite de
copii pe parcursul procesului de separare a părinți lor. Declinul financiar al familiei
reprezintă un factor de risc pentru copii. Flowerde w și Neale (2003) discută,
reexaminează și clarifică noțiunea de „tranziții mu ltiple” și propun ca subiectul analizei
să se deplaseze de la divorț la procesele asociate (cele legate de școală, prieteni, moarte,
boală, șomaj, dificultăți financiare, sarcini casni ce). În urma analizei interviurilor
realizate cu copii a rezultat că problemele asociat e divorțului țin de mutarea întrAo nouă
locuință, gestionarea relației cu părinții vitregi, negocierea unor noi reguli legate de bani
sau de rutina zilnică, gestionarea relației cu noii frați vitregi sau gestionarea spațiului.
Pentru unii copii adaptarea este ușor de realizat d atorită unei bune calități a relațiilor
intrafamiliale, a unei bune inserții în cadrul mai larg al relațiilor sociale și a unei
eventuale cooperări a părinților divorțați, deci tr anzițiile sunt cu ușurință „prelucrate” de
către copii dacă sunt lente și dacă copiii sunt înc onjurați de adulți care alcătuiesc rețele
sociale cooperante. Amato (2003) realizează o paral elă între rezultatele unor anchete
sociologice și unele calitative realizate de Judith Wallerstein. Comparația celor două
tipuri de rezultate arată că cele mai multe studii, în concordanță cu studiile lui Wallerstein
în versiunea moderată, converg spre ideea că divorț ul părinților reprezintă un factor de
risc pentru bunăstarea psihologică la maturitate; o altă idee comună este aceea care arată
că divorțul părinților este un factor de risc pentr u căsnicia copiilor; copiii din familiile
divorțate au legături mai slabe cu părinții și se a jută reciproc mai puțin. Per ansamblu, se
poate spune că rezultatele cercetărilor susțin vers iunea moderată a concluziilor lui
Wallerstein. Baum (2006), întrAun studiu de caz, de scrie eșecul unui bărbat de a mai fi
tată după ce a încetat a fi soț. Amato și Booth (19 91) arată că în măsura în care calitatea
relației părinte – copil este una bună riscurile pe care le implică divorțul sunt relativ mici.
Ross și Mirowsky (1999) arată că efectele divorțulu i asupra sănătății mintale sunt
mediate de implicarea școlară și dificultățile econ omice. Avenevolli, Sessa și Steinberg
(1999) ilustrează perspectiva ecologică. Independen t de etnie, statut socioeconomic sau

starea civilă a părinților, adolescenții ai căror p ărinți sunt primitori, consecvenți și
democratici au note mai mari la școală, mai multă î ncredere în propria persoană, au
scoruri mai mici la indicatorii anxietății și depre siei, și au mai puține șanse să se implice
în activități delicvente. Amato și Sobolewski (2001 ) arată că efectele negative ale
divorțului asupra sănătății mintale ale copiilor su nt mediate de trei procese: situația
socio–economică (prin educație și venit), calitatea relației părinte copil și instabilitatea
relațiilor, iar din punct de vedere statistic cel m ai puternic efect este acela al calității
relației părinte – copil. Kirby (2002) arată că d in punct de vedere statistic este clar că
există asociere între divorțul părinților și fumat. Trecând la rezultatele unor metaanalize,
McLanahan (1999) arată că, în medie, copiii care cr esc fără tată sunt mai puțin adaptați
decât copiii care se dezvoltă avânduAi alături pe a mbii părinți. De asemenea, Hetherington
(1999) arată că în medie, copiii ai căror părinți a u divorțat sau trăiesc în familii
conflictuale au mai multe dificultăți de adaptare d ecât cei care trăiesc în familii intacte și
nonconflictuale. Marsiglio și colegii săi (2000) ar ată că este importantă calitatea
interacțiunii tată – copil, iar tații joacă un rol important în viața copiilor în măsura în care
comportamentul și atitudinea față de copil sunt ade cvate, iar stilul parental adoptat este
democratic. Amato (2000) remarcă faptul că majorita tea studiilor, indiferent de
perspectiva teoretică adoptată explicit, includ pre supunerea că divorțul este un proces
stresant pentru cei implicați și necesită adaptare. În fine, Kelly (2003) grupează factorii
de stres care însoțesc divorțul părinților în următ oarele categorii: separarea inițială,
conflictul interparental, ineficiența părinților, p ierderea unor relații importante și
diminuarea oportunităților economice.
În ultima parte a capitolului întâi vom discuta de spre copiii din familiile
transnaționale. Parrenas (2001) analizează impactul emoțional al distanței și modalitățile
de gestionare, dar include și perspectiva copiilor. Aceștia sunt în conflict cu părinții pe
trei planuri: copiii nu sunt de acord că bunurile m ateriale ar înlocui dragostea, au
impresia că părinții nu sunt conștienți de eforturi le depuse de ei pentru a menține
integritatea familiei și le reproșează mamelor vizi tele prea rare (petrec împreună cam
două luni la patru ani). Unii copii prețuiesc aprop ierea de mama lor mai mult decât
beneficiile materiale, și le privesc ca excluzânduA se reciproc. Toth și Toth (2007) arată
mai mult de 80% dintre copii vorbesc cu părinții pl ecați cel puțin săptămânal, despre

rezultatele școlare ale copiilor, relațiile intrafa miliale și diverse dorințe ale copiilor. Mai
mult de 70% dintre copiii care au părinți plecați l a muncă descriu relația lor cu părinții ca
fiind foarte bună însă plecarea unui părinte este a sociată cu o relație de calitate mai slabă
cu părintele rămas. În ceea ce privește efectul ple cării părinților asupra sănătății psihice ni
se spune că „copiii cu ambii părinți plecați sau do ar cu mama plecată au raportat în mai
mare măsură prezența frecventă a unor sentimente de deprimare” (Toth și Toth, 2007,
p.24), deci absența mamei creează mai multe problem e decât cea a tatălui. Mai multe
cercetări au arătat că plecarea părinților la muncă are efecte negative asupra notelor
copiilor (Bădescu, Stoian și Tănase, 2009; Tufiș, 2 007).
Al doilea capitol al tezei descrie procesul de soci alizare. Acesta este definit ca
“procesul prin care individul, în interacțiune cu s emenii săi, acumulează deprinderi,
cunoștințe, valori, norme, atitudini și comportamen te” (Rotariu și Iluț, 1996, p.91). Pentru
desfășurarea procesului de socializare este necesar ca anumite condiții să fie îndeplinite:
existența unei societăți, în cadrul căreia va avea loc socializarea copilului, o moștenire
biologică sănătoasă (există impedimente fizice și m ai ales mentale care pot împiedica
socializarea unui individ) și natura umană. Orice s ocietate are un set de norme și valori.
Normele sunt reguli implicite care definesc comport amentul în diferite situații. Valorile
țin de ceea ce este dezirabil și joacă rolul de cri terii pentru norme. Statusul reprezintă
poziția în structura socială iar rolul cuprinde com portamentele așteptate de la cel care
deține un status (Elkin și Handel, 1984). Putem apl ica teoria socializării pentru a explica
mecanismele prin care divorțul părinților poate afe cta copiii. Cea mai importantă
presupunere a acestei teorii este aceea că sprijinu l, supravegherea și modelele de
comportament oferite de părinți afectează dezvoltar ea și bunăstarea copiilor. Rezultă
astfel că motivul pentru care copiii ai căror părin ți au divorțat au stimă de sine mai
scăzută în medie decât ceilalți copii este faptul c ă tipul de familie care apare ca rezultat al
divorțului este mai puțin capabil să ofere siguranț ă și un mediu propice socializării.
(Kirby, 2002). Funcțiile familiei sAau deplasat de la cele instrumental economice la cele
expresiv emoționale; una dintre cele mai importante funcții ale familiei este socializarea
copiilor; familia se constituie întrAun fundal soci oafectiv pentru copii (Iluț, 2005).
Socializarea primară este prima etapă a procesului și coincide cu perioada copilăriei.
Copilul achiziționează cunoștințe, deprinderi, valo ri, atitudini și comportamente și astfel

devine efectiv membru al societății. Persoanele sem nificative din viața copilului mediază
interiorizarea lumii sociale. Lumea socială apare c opilului filtrată prin statutul social și
profilul axiologic al persoanelor semnificative. So cializarea secundară presupune
implicarea individului în relații cu diferite insti tuții specializate, trecerea de la lumea de
„acasă” la una mai vastă și mai complexă, iar pe pl an mental coincide cu dezvoltarea
gândirii prin trecerea de la concret la abstract. D acă lumea socializării secundare este
radical diferită de cea internalizată prin prima so cializare avem deAa face cu un proces de
resocializare. Aceasta înseamnă că întreaga experie nță de viață a individului este
redefinită prin prisma prezentului (Iluț, 2001). Le ena Alanen (1988) realizează o analiză a
conceptului de socializare din perspectiva sociolog iei copilăriei. Astfel, autoarea arată că
socializarea era privită ca un proces social, cu ef ecte pe plan psihologic, prin
internalizare, care perpetuează dihotomia între cel civilizat (adultul) și necivilizat
(copilul) iar definirea socializării a fost interpr etată ca fiind una elitistă, din perspectiva
instituțiilor care au interesul de a se autoreprodu ce. În general, punctul de vedere al
copiilor este fie exclus, fie se consideră în mod g reșit că este identic cu acela al
instituțiilor, copiii sunt văzuți ca obiecte pasive ale influențelor externe însă copiii trebuie
văzuți ca fiind capabili să se implice în acțiuni s ociale. Teoriile tradiționale ale
socializării se axează pe trăsătura anticipatore a copilăriei și consideră copilăria și
maturitatea ca aparținând cu necesitate unor perioa de diferite (Corsaro, 2008) însă știm că
realitatea socială se construiește în experiența co tidiană. William Corsaro propune
sintagma de „reproducere interpretativă”, care se r eferă la faptul că „copiii contribuie
activ la conservare (sau reproducere) socială” (Cor saro, 2008, p.4). Această redefinire
exprimă o extindere a ideii de socializare.
Printre modelele teoretice ale socializării se numă ră cel elaborat de Sigmund
Freud, modelul dezvoltării psihosexuale sau cel ela borat de Jean Piaget (Iluț, 2001).
Trecând de la un punct de vedere psihologic la unul sociologic, vom vedea că Charles
Cooley este cel care a arătat că dezvoltarea umană, inclusiv abilitatea de a se percepe pe
sine obiectiv și subiectiv, este un produs al inter acțiunii cu alte ființe umane în grupuri
sociale. Mai departe, Utilizând propriile observați i dar și pe cele ale colegilor săi George
Herbert Mead a ajuns la concluzia că atât mintea câ t și sinele sunt produse sociale,
rezultatul interacțiunilor indivizilor cu alți oame ni (Bryjak și Soroka, 1989). Spera și

Matto (2007) elaborează modelul congruenței context elor, cel care dezvoltă o nouă
abordare pentru examinarea empirică a proceselor de socializare care caută să explice
aceste diferențe socioculturale.
Procesul de socializare se desfășoară prin intermed iul unor mecanisme. Abell și
Gecas (1997) analizează importanța sentimentelor de rușine și vină pentru procesul de
socializare, mai precis se analizează relația cu tr ei tipuri de control parental: inductiv,
afectiv și coercitiv. Emoțiile reflexive (cele care presupun asumarea de roluri și conștiința
de sine) susțin procesul de socializare. Vina și ru șinea servesc ca autocenzori pentru
depășirea limitelor care țin de norme și moralitate . Asumarea unui rol naște emoții în
două moduri care fac legătura între controlul socia l și autocontrol: prin empatie și prin
emoțiile care rezultă ca urmare a privirii asupra p ropriei persoane din perspectiva
celorlalți. Părinții caracterizați ca având comport ament inductiv oferă copiilor informații
verbale despre ce e bine și ce e rău, iar Abell și Gecas (1997) arată că acest stil e
relaționat pozitiv cu stima de sine. Comportamentul afectiv al părinților (în contexte
socializatoare) presupune retragerea gesturilor de afecțiune pentru a obține răspunsul
dorit de la copii. Stilul parental coercitiv se baz ează pe amenințări sau forță fizică pentru
a obține ascultarea copiilor și este asociat negati v cu capacitatea copiilor de a rezista
comportamentelor interzise. O altă fațetă a procesu lui de socializare poate fi descrisă prin
intermediul atribuirilor asociate de părinți copiil or. Atribuirile despre copii depind de
scopurile, dispozițiile și abilitățile sociale ale părinților (ei sunt cei care percep) pentru că
acestea influențează sistematic comportamentul copi ilor. Odată formulate, dispozițiile
atribuite copiilor de către părinți influențează re acția acestora față de copii (și, prin
urmare, experiențele socializatoare ale copiilor) ș i percepția copiilor față de propria
persoană și față de cum ar trebui să se comporte (D ix, 1993).
Familia este una dintre cele mai importante instanț e socializatoare. Independent
de societatea în care este plasată, familia are o s tructură și scheme de interacțiune care au
un efect asupra copiilor. Familia introduce copiii în lumea relațiilor interpersonale, ei sunt
îngrijiți pentru că sunt dependenți și primesc aten ție pentru sociabilitatea lor. Pe măsură
ce trece timpul ei devin conștienți de prezența alt or persoane (și de dorințele, interesele
acestora), învață să împartă spațiul (resursele) cu alte persoane iar interacțiunile presupun
afecțiune, disciplină etc.; copilul își dezvoltă ca pacitatea de a interacționa cu alte

persoane. Familia este primul grup de referință al copilului, îi adoptă normele, valorile și
practicile de evaluare a propriului comportament (E lkin și Handel, 1984). Școala este o
altă instanță de socializare, iar în cele ce urmeaz ă vom discuta rezultatele unor studii ce
compară mai multe instanțe socializatoare. Barber ș i Olsen (1997) au analizat
experiențele tinerilor în patru contexte: familia, prietenii, școala și vecinătatea. Principii
semnificative de socializare, analizate de obicei î n familie, au fost analizate în cele patru
contexte (din acest punct de vedere studiul citat e ste explorativ). Pe baza rezultatelor cele
patru contexte pot fi ierarhizate: familia și priet enii au un rol important, pozitiv, în viața
tinerilor, în vreme ce la școală sunt raportate mul t mai puține experiențe pozitive.
Experiențele în familie prezic depresia, experiențe le de la școală prezic notele. Rapoport
(1989) propune un cadru conceptual, susținut de dov ezi empirice, în care experimentarea
și controlul sunt percepute ca dimensiuni independe nte care coexistă în cadrul fiecăreia
dintre cele trei mari instanțe socializatoare în ad olescență: părinții, școala și grupul de
prieteni. Rezultatele ne arată că există o diferenț iere clară între cele două dimensiuni pe
fiecare instanță. Instanțele socializatoare sunt di ferite între ele în sensul că cele două
dimensiuni se transformă în patternuri de socializa re.
Al treilea capitol începe cu perspective teoretice asupra divorțului. Plecând de la
analogii cu alte procese Guttman (1993) a elaborat un model teoretic al procesului de
divorț, care pune accentul pe elementele comune tut uror divorțurilor: divorțul este o criză
atât familială cât și individuală, presupune riscur i psihologice dar și ocazii de dezvoltare,
procesul poate fi analizat pe diferite etape care s unt caracterizate de diferențe calitative
ale preocupărilor și gradului de gestionare a probl emelor. Din perspectivă sistemică se
poate elabora un model care va reflecta schimbările din interiorul familiilor (Robinson,
1991). Din perspectiva interacționismului simbolic vedem că membrii familiei
interacționează între ei pe baza definițiilor acord ate reciproc, și viața de familiei este
rezultatul construirii și reconstruirii realității simbolice (Iluț, 2005). Teoria rolurilor
sociale se concentrează pe stresul și tensiunile re lativ constante asociate anumitor roluri.
Traiul ca individ divorțat presupune deseori izolar e socială, lipsa suportului social,
dificultăți economice, responsabilități sporite faț ă de copii (pentru părinți) sau factori de
stres asociați responsabilităților față de copil, d e exemplu custodia (Amato și Booth,
1991). Din perspectivă conflictualistă familia este văzută ca un sistem de reglementări

conflictuale permanente și reproduce la scară mică conflictele existente între clase
(Mihăilescu, 1993). Mișcările feministe au continua t tradiția conflictualistă și au
contribuit la redefinirea rolurilor de gen și a așt eptărilor de rol (Iluț, 2005). Din
perspectiva teoriei costurilor și beneficiilor creș terea ineficienței uniunii maritale sporește
atractivitatea părăsirii acesteia (Ono, 1998). Teor ia oportunităților macrostructurale se
bazează pe conceptul de alternative maritale și ara tă că șansele destrămării unei căsnicii
cresc dacă unul dintre soți se percepe ca fiind atr activ și își găsește un nou partener
(South, Trent și Shen, 2001). Teoria crizei și per spectiva divorț – stres – adaptare sunt
paradigme care permit explicarea fenomenelor asocia te divorțului. Disoluția maritală este
o criză de viață care efecte negative asupra sănătă ții mintale, și poate fi văzută ca o
provocare care îi stresează puternic pe cei implica ți (Johnson și Wu, 2002). Perspectiva
divorț – stres – adaptare se concentrează pe efecte le tensiunilor premergătoare divorțului
asupra copiilor și adulților implicați și asupra mo dului în care aceștia gestionează aceste
tensiuni (Amato, 2000). Teoria selecției sociale ar ată că nivelele ridicate de stres ale celor
divorțați rezultă din selecția de oameni cu sănătat e mintală precară care divorțează.
Așadar, una dintre explicațiile diferenței nivelelo r de stres între persoanele căsătorite și
cele divorțate este aceea că persoanele căsătorite care au probleme de sănătate mintală
preexistente sunt deseori inadecvați (nu fac față r olului de persoană căsătorită) și de aceea
au șanse mai mari să divorțeze decât persoanele car e nu au acest gen de probleme
(Johnson și Wu, 2002). Teoria eului saturat explică divorțul prin faptul că paradigma
postmodernă promovează un eu multiplu sau un sine s aturat, iar indivizii divorțează
datorită conflictelor între propriile euri (Lyle și Gerhart – Brooks, 1999). Din perspectiva
istoriei vieții, Umbertson (2005) pune accentul pe mutidimensionalitatea timpului (ex.
vârstă, durata căsătoriei, trecerea anilor) ca și p e tranzițiile familiale (apariția copiilor,
golirea sau reumplerea cuibului). Ipoteza că evenim entele și circumstanțele dintrAo
generație poate avea efecte pe termen lung pentru g enerațiile următoare (Amato și
Cheadle, 2005) rezultă din perspectiva cursului vie ții astfel încât în cele ce urmează vom
discuta rezultatele unui studiu care are ca scop an aliza legăturii dintre generația bunicilor
(G1) și cea a nepoților (G3). În comparație cu adul ții proveniți din familii care nu au
divorțat, adulții care provin din familii ce au div orțat au tendința de a merge mai puțin la
școală (au nivel educațional scăzut) să aibă venitu ri mai mici, să facă parte din cupluri cu

dificultăți de adaptare, să aibă legături mai slabe cu părinții și să prezinte simptome de
disconfort psihologic. Relația dintre divorțul pări nților și bunăstarea copiilor nu este
directă și lineară dar prezintă un risc și în anumi te cazuri (dacă legătura între tată și copil
este slabă) efectele estimate sunt destul de putern ice.
Teoriile despre migrație pot fi clasificate în mai multe categorii: avem studii
despre migrație și studii despre sedentarizare; ple când de la disciplina în cadrul căreia a
fost elaborat studiul, avem studii economice, socio logice și antropologice. O a treia
distincție se poate face între studiile micro – mac ro: cele care se concentrează pe acțiunea
actorilor și a rețelelor sociale spre deosebire de cele care se concentrează pe analizele
structurale (Horvath și Anghel, 2009). Teoria care pare să se potrivească cel mai bine
migrației românilor pare a fi cea a rețelelor socia le. Teoria rețelelor sociale pleacă de la
observația că mai mulți migranți proveniți dintrAo oarecare zonă au tendința să se
deplaseze spre aceeași zonă – țintă. Rețeaua de mig rație este suportul care permite
migranților să se deplaseze de la o zonă la alta. I nițial apar pionierii migrației care inițiază
formarea rețelei, urmată de constituirea propriu zi să a acesteia, în vreme ce ultima etapă
presupune migrația de masă. Pentru înființarea rețe lelor este nevoie de o serie de
mecanisme constitutive. Un alt aspect al migrației este vizualizat prin analiza
instituțională: în cadrul studiilor despre migrație se orientează spre instituțiile care susțin
migrația, avem rețele de migranți, despre care am vorbit deja, dar și alte instituții cum ar
fi biserica, care susțin migrația (Horvath și Anghe l, 2009).
Prima dintre teoriile aplicate în vederea explicări i efectelor divorțului asupra
copiilor este perspectiva învățării sociale. copiii care sunt martori la relație între părinți
lipsiți de abilități de comunicare sănătoasă pot de veni adulți cu abilități de relaționare
slab dezvoltate și un inventar de comportamente int erpersonale care vor submina
satisfacția și stabilitatea maritală (Amato și Chea dle, 2005). Teoria dezvoltării social –
cognitive arată că răspunsul copilului la divorțul părinților poate fi analizat în termenii
dezvoltării social – cognitive și a abilităților de relaționare interpersonală (Guttman,
1993). Teoria atașamentului arată că acei copii car e au o bună relație cu părinții se simt în
siguranță din punct de vedere emoțional, percep rel ațiile interpersonale întrAo manieră
pozitivă, au încredere în oameni, spre deosebire de copiii care au o relație distantă sau
chiar ostilă cu părinții, și în consecință se simt nesiguri din punct de vedere emoțional și

au dificultăți când depind de alți oameni (Amato și Cheadle, 2005). Perspectiva
capitalului social și economic a fost deseori testa tă și este prezentă în foarte multe studii,
sub diverse nume. Un astfel de exemplu este cel ofe rit de Jackson și Scheines (2005) care
arată că factorii socioAeconomici influențează dezv oltarea copilului prin intermediul
impactului asupra familiei și a proceselor intrafam iliale. Perspectiva stresului arată că
divorțul este o sursă de tensiune și anxietate pent ru copiii (Amato și Booth, 1991).
Divorțul părinților aduce cu sine schimbări care se constituie întrAo importantă sursă de
stres pentru copil; gravitatea efectelor divorțului depinde de numărul și intensitatea
acestor schimbări – tranziții (Moxnes, 2003; Kelly, 2003). Aplicarea perspectivei
selecției în cazul copiilor arată că problemele com portamentale observate la copii pe
parcursul disoluției căsniciei părinților vor putea fi observate și pe parcursul propriei
căsnicii (Amato, 2000). Teoria sistemelor familiale arată că separarea părinților este o
problemă pentru copil pentru că are ca rezultat mod ificarea structurii familiei; problemele
generate de aceste schimbări sunt evitate dacă fami lia mononucleară dinainte de divorț
devine una binucleară după divorț (Moxnes, 2003). T eoria controlului social arată că
relațiile sociale puternice, în special acelea dint re părinți și copii fac ca probabilitatea
implicării copilului în comportamente indezirabile din punct de vedere social să scadă, în
vreme ce teoria socializării avansează ideea că spr ijinul, supravegherea și modelele de
comportament oferite de părinți afectează dezvoltar ea și bunăstarea copiilor; în contextul
separării influența benefică a acestora se va reduc e (Kirby, 2002). Din perspectivă
constructivistă observăm că anumite relații și aran jamente sociale generate de divorț sunt
încă în curs de definire (nu avem patternuri stabil ite) și pot fi studiate prin cu ajutorul
metodelor constructiviste. În acest context diversi tatea a crescândă a aranjamentelor de
locuire pentru tați și copii în zilele noastre treb uie recunoscută (Marsiglio și alții, 2000).
Teoriile care încearcă să descrie locul copiilor în procesul de migrație sunt în curs
de dezvoltare. Un astfel de exemplu de oferă studiu l realizat de Leah Schmalzbauer
(2004). Datele provin dintrAun studiu calitativ des fășurat pe parcursul a doi ani. Ideile
teoretice sAau dezvoltat pe măsura desfășurării stu diului (a rezultat ceea ce numim teorie
emergentă). Pe scurt, studiul a arătat că acei copi i care rămân acasă în urma mamelor
migrante sunt îngrijiți de alte femei care joacă ro lul de mame ale comunității, mai
degrabă decât de tații lor.

Capitolul patru are subsumate trei cercetări. Prima dintre ele este calitativă și a
fost realizată pe baza prelucrării unor interviuri realizate cu copii. Premisele teoretice
sunt cele discutate deja, iar ghidul de interviu a fost unul semistructurat, cu teme cu ar fi
diferite dimensiuni ale relației părinte – copil, t ipul familiei, situația socioeconomică,
tranzițiile parcurse de copii și chestionare referi toare la stima de sine și nivelul de stres
resimțit. Ipotezele analizează legătura între tipul familiei (intactă, părinți divorțați sau
plecați la muncă) și percepția situației economicoA financiare, legătura între stima de sine
a copilului și calitatea relației cu părinții și ap arținătorii și legătura între tranzițiile
parcurse și intensitatea acestora și stresul resimț it de copil. Condiția intrării în eșantion a
fost ca elevul să locuiască în altă structură decât cu ambii părinți. Dintre copii unii
locuiau cu bunicii, alții cu unul dintre părinți, f ie mama sau tata, iar un copil locuia în
chirie (fără părinți sau rude), unii locuiau în fam ilii recompuse, cu noul soț al mamei sau
soția tatălui și eventual cu frați vitregi.
În ceea ce privește situația financiară a familiei, rezultatele arată că cei mai mulți
dintre copii fie nu au sesizat, fie nu șiAau aminti t ca situația financiară a familiei să se fi
înrăutățit o dată cu divorțul. Există părinții (taț i) care sunt deficitari la capitolul calități
parentale (nu își văd copiii, nu își respectă promi siunile, consumă cantități mari de alcool
în prezența sau cu știința copiilor) însă își respe ctă angajamentele financiare și atunci
când le este cerut ajutorul îl acordă. În cazul cop iilor care au părinți plecați în străinătate
la muncă, este evident că aceștia au plecat din mot ive financiare și de cele mai multe ori
copiii afișează înțelegere pentru părinții lor: „a plecat pentru că aveam nevoie de bani”.
Copiii ai căror părinți au plecat în străinătate locuiesc cu bunicii și au locuit cu bunicii și
înainte ca părinții să plece, deci este foarte prob abil ca părinții acestor copii să nu fi avut
posibilități financiare să se separe din punct de v edere locativ de propriii lor părinți.
Prima ipoteză se confirmă parțial: toți copiii care au părinți plecați în străinătate nu au
nici un fel probleme financiare, părinții le trimit bani ca să își cumpere ceea ce își doresc,
însă cei mai mulți dintre copiii ai căror părinți a u divorțat nu au sesizat diferențe între
situația financiară de dinainte și după divorț, în anumite cazuri nu au sesizat diferențe
pentru că atunci când părinții au divorțat erau pre a mici și nu își mai amintesc cum anume
a evoluat situația.

A doua ipoteză a testat posibila legătură între cal itatea relației cu părinții sau
aparținătorii și stima de sine a copilului. Rezulta tele arată că această relație poate
influența stima de sine și bunăstarea copilului. Ca litatea relației dintre copii și părinți
variază pe un interval unde la un capăt sunt copiii care nu au nici un fel de legătură cu
părinții biologici (tații) sau întâlnirile cu aceșt ia sunt atât de rare iar sprijinul părintelui
pentru copil lipsește cu desăvârșire încât aproape putem considera relația ca fiind
inexistentă iar la celălalt capăt al intervalului s unt copiii care țin legătura cu părinții lor,
se întâlnesc sau vorbesc zilnic la telefon, primesc atenție, sprijin moral și material din
partea părinților, ajutor la teme, sau alte benefic ii, în cazul în care copilul are nevoie de
ele. Undeva la mijloc putem plasa copiii ai căror p ărinți țin legătura cu ei, uneori le
acordă chiar sprijin financiar, însă nu le acordă a tenția de care copiii au atâta nevoie. ÎntrA
unul din cazurile studiate, in care situația financ iară și socială a familiei este foarte bună,
fetița a declarat că nu își iubește părinții, că nu are nevoie să îi vadă și că ar fi foarte bine
dacă nu iAar mai întâlni și ar rămâne doar cu bunic ii. Deficiențele relației părinte copil se
vădesc atunci când copiii declară că nu își iubesc părinții, când nu își mai amintesc cum
arată acesta, pentru că nu lAau văzut de mai mulți ani (deși între timp a trecut prin orașul
de reședință al copilului dar nu a găsit timp să îl întâlnească), copilul percepe părintele ca
fiind distant, îi este rușine să apeleze la el atun ci când are probleme, nu (prea) are
încredere în părinte: „nu se prea ține de promisiun i,…, mai rar…păi a spus acum două luni
că vine în vacanța de vară și nAa venit și dAastea” și crede „că ar trebui săAși ceară iertare
măcar”(Subiectul 2). În ciuda promisiunilor încălca te copilul așteaptă în continuare ca
părintele să vină „o să vină de ziua mea” (subiectu l 2, băiat, 12 ani, nu șiAa văzut tatăl de
4 ani). Mama acționează uneori ca mediator între fo stul soț și copil: „mă mai sună, îl mai
sună și mama… îi mai dă bip, și mă sună înapoi” ( subiectul 2) confirmând unele
observații din literatura de specialitate (Baum, 20 06). În alte situații relația părinte – copil
suferă deși cei doi se întâlnesc aproape săptămânal : ”dar nu știu, când bea…de exemplu
când… el nu bea că îi șofer și nu bea în timpul săptămânii decât sâmbătă sau duminică
când plecăm la bunica atuncea mai bea și…. strigă la mine” (subiectul 3). În aceste cazuri
copiii suferă, de obicei pentru o perioadă foarte l ungă de timp, astfel încât, în lipsa unui
model, abilitățile de relaționare ale copilului sun t deficitare. Unii copii evită să califice
relația cu părinții ca fiind proastă, însă așa reie se din descriere: „mm … am o relație destul

de bună, nu mă înțelege … mă sună, și dacă mă sun ă ne certăm” (subiectul 7). Chiar dacă
tații renunță la orice inițiativă de a păstra legăt ura cu propriii copii uneori aceștia din
urmă încearcă ei reluarea legăturii „adică eu iAam trimis vederi de la mare și el nAa
răspuns” (subiectul 12). Firesc și sănătos pentru copii este ca aceștia să apeleze la părinți
atunci când au probleme, de aceea dacă o adolescent ă de 15 ani răspunde întrebării la
cine apelezi dacă ai probleme cu „nu prea apelez la nimeni, îmi rezolv eu singură
problemele” (subiectul 7) putem spune că respectiva adolescentă este independentă dar și
că ar fi bine, probabil, ca părinții săAi acorde ma i multă atenție. Copiii își manifestă
uneori reținerea față de comportamentul părinților, la adresa faptului că „au plecat
amândoi și mAau lăsat aici singură … tot asta că mAau lăsat singură” (subiectul 10) sau
spun că „câteodată tata mă supără … că nu se ține de promisiune” (subiectul16). În
opoziție cu aceste cazuri sunt acei părinți care, d eși nu locuiesc cu copiii lor, trec în
fiecare zi pe la ei, ca să îi ajute la matematică, de exemplu, sau comunică telefonic și pe
internet zilnic în cazul în care nu locuiesc în ac eeași localitate. Foarte puțini sunt copiii
care califică relația cu părinții în termeni drasti cAnegativi, majoritatea adoptă un limbaj
evaziv. Mai mulți copii (subiectul 1, subiectul 2, subiectul 3, subiectul 12) au menționat
problemele legate de consumul de alcool al taților sau al altor rude (bunica). Una dintre
mame sAa împăcat cu tatăl însă „după aia iară a înc eput că au fost probleme cu băutura și
deAalea la tata” (subiectul 12).
Ultima ipoteză testează efectele tranzițiilor. În c azul mutărilor intensitatea
tranziției depinde de distanța față de zona inițial ă de rezidență. Pentru copii mutarea
dintrAun cartier în altul presupune fie schimbarea școlii, fie parcurgerea unei distanțe mai
mari zilnic pentru a rămâne la școala inițială, iar în eșantionul nostru sunt copii care au
schimbat orașul, de cel puțin două ori (sAau mutat din orașul de rezidență inițial după care
au revenit), iar întrAun caz copilul a locuit pentr u un an întrAo altă țară. Între separarea în
fapt a părinților și divorțul legal poate trece mul t timp. Părinții unui copil se separaseră de
4 ani dar divorțaseră doar de unul iar părinții alt ui copil nu divorțaseră încă, însă aveau
noi parteneri „nu, încă nu au divorțat,…, nu, dec i mama e cu cineva și tata e cu cineva”
(subiectul 10), perioadă ce este de tranziție, prob abil resimțită ca atare și de copii. Dacă ar
fi să însumăm numărul de mutări ale acestor copii ș i numărul de kilometri asociat acestor
mutări ar ieși un număr foarte mare. Ipoteza cu num ărul trei se confirmă parțial: există

copii stresați (moderat, pe scala folosită pentru a măsura stresul) care au parcurs mai
multe tranziții, însă există și copii stresați (de asemenea moderat) care nu sAau mutat
niciodată, după cum există și copii care sAau mutat de mai multe ori, uneori și în alte
orașe, care nu se simt împovărați.
Al doilea studiu este unul cantitativ și pleacă de la premisa că pentru bunăstarea
copilului mai importantă decât structura familiei e ste calitatea relației părinte copil.
Plecând de la teoriile existente în literatura de s pecialitate, dar și de la rezultatele
cercetării prezentate anterior în acest capitol, am elaborat un set de ipoteze care testează
natura relației între tipul familiei (dacă părinții sunt căsătoriți, divorțați sau plecați la
muncă în străinătate) și calitatea relației părinte A copil, pe de parte, și adaptarea copilului
pe de altă parte. Am utilizat ca indicatori ai bun ăstării (adaptării) copilului stima de sine,
măsurată prin intermediul scalei Rosenberg (Brinker hoff și White, 1988), consumul de
alcool, fumatul, adaptarea școlară (care include co nflictele în care se implică copilul,
dacă și câți prieteni are la școală și media pe ult imul semestru). Ipotezele compară, pe
rând, copiii care provin din familii intacte cu cei ai căror părinți au divorțat și cu cei ai
căror părinți au plecat la muncă în străinătate în funcție de stima de sine, fumat, consum
de alcool și adaptare școlară. De asemenea, se anal izează legătura între aceste variabile
dependente și calitatea relației cu fiecare părinte în parte. Un alt set de ipoteze analizează
legătura între percepția situației financiare și ti pul familiei. Ultima parte a fost dedicată
unei comparații pe genuri, sugerată de rezultatele analizei de regresie logistică, și medii
de proveniență, respectiv urban – rural.
Cercetarea a fost realizată în luna aprilie 2008 pe un eșantion de 568 de elevi care
participă la cursurile școlilor din județul Cluj. Ș colile au fost selectate aleator și din
fiecare școală a fost ales un nivel (o clasă dintre nivelele 6 A 12), în așa fel încât
proporțiile elevilor de diferite vârste din eșantio n să fie asemănătoare. Am
supradimensionat numărul copiilor care au părinți d ivorțați sau plecați la muncă pentru a
face comparații, iar în perioada aprilie – mai 2009 am aplicat un nou set de chestionare
unor copii ai căror părinți sunt plecați la muncă î n străinătate sau au divorțat, în așa fel
încât eșantionul să cuprindă un număr de subiecți s uficient de mare, care să permită
comparații.

Rezultatele cercetări sunt redate sub o formă succi ntă în următoarele tabele:

Tabel 4.13: Sinteza relațiilor între variabilele d ependente și variabilele independente :
Variabila
independentă
Variabila
dependentă Părinți divorțați Părinți
plecați
la muncă
în
străinătate
(familie
transnațională) Calitatea
relației
cu mama Calitatea
relației
cu tatăl
Stima de sine
(scala Rosenberg) Compararea
mediilor A testul t
SS testul t
NS Corelație
/ Regresie
liniară
SS Corelație /
Regresie
liniară
SS
Fumat Asociere Atestul
χ²
NS
testul χ²
NS Regresie
logistică
SS Regresie
logistică
SS
Consum de alcool Asociere A testul
χ²
SS Asociere A testul
χ²
NS Regresie
logistică
SS Regresie
logistică
NS
colegii testul χ²
NS Asociere
A testul
χ²
NS
profesorii testul χ²
NS Asociere
A testul
χ²
NS Conflicte
cu:
regulamentul
școlar Asociere
A testul
χ²
NS –
testul
t
NS
Asociere
A testul
χ²
NS testul
t
NS Regresie
liniară
SS Regresie
liniară
SS
Prieteni
printre
colegi Asociere A testul
χ² A NS Asociere A testul
χ
NS Regresie
logistică
SS Regresie
logistică
NS Adaptare
școlară
Media
pe
ultimul
semestru Compararea
mediilor Atestul t
SS Compararea
mediilor Atestul t
SS Regresie
SS Regresie
SS
Notă: NS = nesemnificativ statistic
SS = semnificativ statistic

Observăm că avem ca legături semnificative statisti c calitatea relației cu mama și
toate variabilele dependente. De asemenea mediile p e ultimul semestru sunt mereu mai
mari la grupul de control.

În tabelul următor avem comparația pe genuri și me dii de proveniență:

Tabel 4.38: Sinteza diferențelor pe genuri și medii de proveniență
Diferențe pe genuri Diferențe urban rural
Calitatea relației cu mama Compararea mediilor
(testul t) NS Compararea mediilor
(testul t) NS
Calitatea relației cu tatăl Compararea mediilor
(testul t) NS Compararea mediilor
(testul t) NS
Stima de sine
(scala Rosenberg) Compararea mediilor
(testul t) SS Compararea mediilor
(testul t) SS
Fumat Asociere (testul χ2 ) – SS Asociere (testul χ2 ) – NS
Consum de alcool Asociere (testul χ2 ) – SS Asociere (testul χ2 ) – SS
Colegii Asociere (testul χ2 ) – NS
Asociere (testul χ2 ) – NS

profesorii Asociere (testul χ2 ) – SS
Asociere (testul χ2 ) – SS
Conflicte
cu:
regulamentul
școlar Asociere (testul χ2 ) – SS Asociere (testul χ2 ) – SS
Prieteni
printre
colegi Asociere (testul χ2 ) A SS Asociere (testul χ2 ) – NS Adaptare
școlară
Media
pe
ultimul
semestru Compararea mediilor
(testul t ) SS Compararea mediilor
(testul t) – SS
Notă: NS = nesemnificativ statistic
SS = semnificativ statistic

Stima de sine este semnificativ mai mare la băieți și la copiii proveniți din mediul
urban. De asemenea băieții fumează mai mult, consum ă alcool mai mult, se implică mai
degrabă în conflicte și au medii mai mici. Copiii p roveniți din rural consumă mai puțin
alcool, se implică mai puțin în conflicte dar au no te mai mici.
În general, rezultatele cercetării noastre confirm ă rezultatele altor studii, cu
anumite tendințe mai puternice sau mai slabe sau ma i slabe decât în alte cazuri. Aș
remarca însă în primul rând un aspect particular la rezultatelor cercetării de față care arată
că situația familiei, adică dacă părinții sunt căs ătoriți, divorțați sau plecați la muncă, are
foarte puțină importanță, confirmând rezultatele ob ținute cu ocazia altor cercetări:
efectele directe ale divorțului asupra copiilor sun t practic inexistente. Ele sunt mediate de
calitatea stilului parental (Hetherington, 1999), ș i observația că procesele din cadrul
familiei explică mai mult din bunăstarea copilului decât tipul familei (Guttman, 1993).

A treia cercetare pleacă de la premisa că fiecare c lasă de elevi ajunge să alcătuiască o
rețea socială. Copiii se cunosc între ei și își atr ibuie reciproc diferite trăsături. Pe de altă
parte, fiecare copil vine dintrAo familie și e fire sc ca aceasta să își pună amprenta asupra
personalității copilului, căci este prima instanță socializatoare. Dintre multiplele trăsături
care pot caracteriza o familie am ales și măsurat c alitatea relației părinte A copil și am
încercat să analizăm legătura dintre aceasta și fel ul în care este perceput copilul de colegii
săi. Ipotezele testate arată că acei copii care sun t percepuți ca fiind sociabili (prietenoși,
comunicativi sau săritori) au o bună relație cu păr inții, în vreme ce aceia care sunt
percepuți ca fiind agresivi sau retrași caracterize ază relația ca fiind mai puțin bună (au
conflicte mai des cu părinții și primesc pedepse ma i des). Eșantionul a inclus elevii a trei
clase, două de a A VIAa și cealaltă de a VIIIAa, clase de elevi înscriși la cursurile unui
liceu din Cluj Napoca. Pentru a testa validitatea i potezelor am analizat individual relația
dintre imaginea copilului în ochii colegilor și cal itatea relației cu părinții, căci numărul de
subiecți incluși în eșantion este prea mic pentru a testa legătura statistică. Rezultatele
arată că în fiecare clasă există un copil care a fo st ales de colegii săi în mai mare măsură
de oricare alt copil din clasă. Fiecare dintre cei trei copiii cu cel mai mare punctaj la
dimensiunea abilități de relaționare caracterizează relația cu propriii părinți ca fiind bună,
astfel încât putem spune că ipoteza 1 se confirmă. În ceea ce privește ipoteza doi, și
aceasta se confirmă. În fiecare dintre cele trei cl ase există un individ care „domină” clar
clasamentul și fiecare dintre acești subiecți carac terizează relația cu părinții ca fiind
conflictuală. În cazul ipotezei cu numărul trei rez ultatele sunt mai nuanțate decât în cazul
primelor două. În prima dintre clasele de a viAa ș i în clasa a viiiAa avem mai mulți copiii
considerați de colegii lor ca fiind retrași. Știm d espre subiectul B D, din clasa viAa A 2 că
are conflicte cu părinții zilnic. Pentru a analiza relația dintre cele două variabile (calitatea
relației părinte – copil și retragerea), pentru cla sa a viAa, respectiv pentru clasa a VIIIAa
am transformat cele două variabile, obținând două v ariabile calitative, cu trei categorii
pentru variabila retragere și două categorii pentru variabila calitatea relației părinte –
copil. Am testat legătura dintre cele 2 variabile s i ipoteza se confirma la un nivel de
semnificație de 10%.Ca și alte studii, cercetarea d e față are atât calități cât și limite.
Dintre punctele pozitive voi aminti doar faptul că abordarea efectelor divorțului și a
calității relației părinte – copil prin intermediul percepției colegilor de clasă este

inovatoare. Printre limitele studiului se numără ș i aceea că semnificația statistică a
legăturilor analizate nu a fost testată. Motivul es te numărul totuși mic de subiecți incluși
în eșantion. Sperăm că acest neajuns va fi remediat cu ocazia unor cercetări viitoare.
Legătura între cele trei cercetări ține de faptul p e baza rezultatelor primei cercetări
sAa definit domeniul de cercetare al celei deAa dou a, dar și faptul că rezultatele (obținute
cu ajutorul a trei metode) se confirmă unele pe alt ele: calitatea relației cu părinții este mai
importantă pentru bunăstarea copiilor decât tipul f amiliei.

Bibliografie
Alanen L. (1988) Rethinking Childhood în Acta sociologica , 31.
Abell E., Gecas V. (1997) Guilt, Shame and Family S ocialization: A Retrospective Study
în Journal of Family Issues , 18.
Amato P. R., Booth A. (1991) Consequences of Parent al Divorce and Marital
Unhappiness for Adult WellABeing în Social Forces , 69, 3.
Amato, Paul R. (2000) The Consequences of Divorce for Adults and Children în
Journal of Marriage and Family, 62, 4.
Amato, P. R., Sobolewski, J. M. (2001) The Effects of Divorce and Marital Discord
on Adults Children's Psychological WellABeing în American Sociological
Review , 66, 6.
Amato P. R. (2003) Reconciling Divergent Perspectiv es: Judith Wallerstein,
Quantitative Family Research, and Children of Divor ce în Family Relations ,
52, 4.
Amato P. R. Cheadle, I. (2005) The Long Reach of Di vorce: Divorce and Child Well
Being Across Three Generations în Journal of Marriage and Family , 67,1.
Arendell, T. (1992) After Divorce: Investigation in to Father Absence în Gender
Society, 6.
Avenevolli, S., Sessa, F. M., Steinberg, L. (1999) Family Structure, Parenting
Practices, and Adolescent Adjustment: An Ecological Examination în E. M.
Hetherington (ed.) Coping with Divorce, Single Parenthood and Remarria ge:
A Risk and Resilience Perspective , Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah.
Bădescu, G., Stoian, O., Tănase, A. (2009) „Efecte culturale ale migrației forței de
muncă din România” în Anghel, R., Horvath, I. (coor d) Sociologia migrației.
Teorii și studii de caz românești, Polirom, Iași.
Barber B. K., Olsen J. A. (1997) Socialization in Context: Connection, Regulation
and Autonomy in the Family, School and Neighborhoo d and with Peer,
Journal of Adolescent Research, 12.
Baum, N. (2006) Postdivorce Paternal Disengagement: Failed Mourning and Role
Fusion în Journal of Family and Marital Therapy, 32 , 2.
Brinkerhoff, L., White, L. K. (1988) Sociology , West Publishing Company, New York.

Bryjak, G. J., Soroka M. P. (1989) Sociology: Cultural Diversity in a Changing World,
Allyn and Bacon, Boston.
Corsaro, W. A. (2008) Sociologia copilăriei, International Book Acces, Cluj –
Napoca.
Dawber, T., Kuczynski, L. (1999) The Question of Ow ness: Influence of relationship
Context on Parental Socialization Strategies, Journal of Social and Personal
Relationships, 16.
Dix, T. (1993) Attributing dispositions to children : An Interactional Analysis of
Attribution in Socialization, Personality and Social Psychology Bulletin , 19.
Elkin F., Handel G.(1984) The Child and the Society – The Process of Socializ ation ,
Random House, New York.
Fine, Mark A., Coleman Marilyn, Ganong, Lawrence H. (1999) A Social
Constructionist MultiAMethod Approach to Understand ing the Stepparent Role
în E. M. Hetherington (ed.) Coping with Divorce, Single Parenthood and
Remarriage: A Risk and Resilience Perspective , Lawrence Erlbaum
Associates, Mahwah.
Florwerdew, J., Neale, B. (2003) Trying to Stay Apa ce: Children with Multiple
Challenges in their Post – Divorce Family Lives, Childhood , 10.
Hetherington, E. M. (1999) Should We Stay Together for the Sake of Children în E.
M. Hetherington, (ed.) Coping with Divorce, Single Parenthood and
Remarriage: A Risk and Resilience Perspective , Lawrence Erlbaum Associates,
Mahwah.
Guttman, J. (1993) Divorce in a Psychosocial Perspective: Theory and R esearch ,
Lawrence Erlbaum Associates, Inc., Hillsdale.
Iluț P. (2001) Sinele și cunoașterea lui: teme actuale de psihosoc iologie , Polirom, Iași.
Iluț, P. (2005) Sociopsihologia și antropologia familiei , Polirom, Iași.
Jonhnson, D. R. Wu, J. (2002) An Empirical Test of Crisis, Social Selection, and Role
Explanations of the Relationship Between Marital Di sruption ans Psychologica
Distress: A Pooled Time – Series of Four Wave Panel Data, Journal of Marriage
and Family , 64, 1.

Kelly, J. B. (2003) Changing Perspectives on Childr en´s Adjustment Following
Divorce: A View from the United States, Childhood , 10.
Kirby B. J. (2002) The Influence of Parental Separa tion on Smoking Initiation in
Adolescents, The Journal of Health and Social Behaviour , 43, 1.
Lyle R. R, Gerhart – Brooks, D. R. (1999) Postmoder nism and Divorce: Reflections on
Gergen's Notion of the Saturated Self in Relation t o Modern Divorce, The Family
Journal , 7.
Marsiglio, W., Amato, P., Day, R. D., Lamb, M. E. ( 2000) Scolarship on Fatherhood
in the 1990s and Beyond, Journal of Marriage and Family , 62,4.
McLanahan, S. S. (1999) „Father Absence and the Wel fare of the Children” în E. M.
Hetherington, (ed.) Coping with Divorce, Single Parenthood and Remarria ge: A
Risk and Resilience Perspective , Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah.
Mihăilescu I. (1993) „Divorț” în C. Zamfir, L. Vlă sceanu L. (coord.) Dicționar de
sociologie , Editura Babel, București.
Mihăilescu I. (1993) „Familie” în C. Zamfir, L. Vl ăsceanu L. (coord.) Dicționar de
sociologie , Editura Babel, București.
MillerADay, M, Dodd A. H. (2004) Toward a Descripti ve Model of Parent – Offspring
Communication about Alcohol and Other Drugs, Journal of Social and
Personal Relationship , 21.
Moxnes, K. (2003) Risk Factors in Divorce: Percepti ons of the Children Involved,
Childhood 10.
Ono, H (1998) Husbands' and Wives' Resources and Ma rital Disolution, Journal of
Marriage and Family , 60, 3.
Ooi, Y. P., Ang, R. P., Fung D. S. S., Wong G., Cai Y. (2006) The Impact of Parent –
Child Attachement on Aggression, Social Stress and Self AEsteem, School
Psychology International , 27.
Parrenas, R. S. (2001) Mothering from Distance: Emo tions, Gender and InterA
generational Relations in Filipino Transnational Fa milies, Feminist Studies ,
27, 2.
Rapoport T. (1989) Experimentation and Control: A C onceptual Framework for the
Comparative Analysis of Socialization Agencies în Human Relations, 42.

Robinson, M. (1991) Family Transformation through Divorce and Remarriag e: A
Systemic Approach, Routledge, London.
Ross, C. E., Mirowsky, J. (1999) Parental Divorce, LifeA Course Disruption and
Adult Depression, Journal of Marriage and Family , 61,4.
Rotariu, T., Iluț, P. (1996) Socializare și educați e în Rotariu, T., Iluț, P. (coord.)
Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj Napoca.
Sandu, D. „Explorarea Europei prin migranții pentru muncă: 1990 A 2006” (2006) în
Sandu, D. (coord.) Locuirea temporară în străinătate. Migrația economi că a
românilor: 199052006 , Fundația pentru o societate deschisă, București.
Shek, D. T. L. (2000) Parental Marital Quality and Well – Being, Parent Child
Relational Quality, and Chinese Adolescent Adjustme nt, The American
Journal of Family Therapy , 28,2.
South, S. J, Trent K., Shen Y (2001) Changing Partn ers: Toward a Macrostructural –
Opportunity Theory of Marital Dissolution, Journal of Marriage and Family ,63,3.
Spera C., Matto H. C. (2007) A Contextual – Congrue nce Model in Socialization în
Families in Society , 88,4.
Spillane – Grieco, E. (2000 ) Cognitive – Behaviora l Family Therapy with a Family
in High – Conflict Divorce: a Case Study, Clinical Social Work Journal, 28,1.
Steitmatter, J., Jones, R, M. (1982) Perceived Pare nt and Teacher Socialization Styles
on Self Esteem in Early Adolescence, The Journal of Early Adolescence , 2.
Toth, G., Toth, A. (2007) „Câți copii au părinți mi granți?” în Toth, G., Toth, A.,
Voicu, O., Ștefănescu, M. Efectele migrației.Copii rămași acasă , Fundația
Soros România, București.
Tufiș, P. A. (2007) „Influența plecării părinților în străinătate asupra rezultatelor
școlare” în Toth, G., Toth, A., Voicu, O., Ștefăne scu, M. Efectele
migrației.Copii rămași acasă , partea a IIAa, Fundația Soros România,
București.
Umbertson D., Williams K., Powers D., Chen M. D., C ampbell, A. M. (2005) As good as
It gets? A Life Course Perspective on Marital Quali ty, Social Forces 84,1.