RELAȚIA OM -DIVINITATE ÎN ȘINTOISM ȘI IMPLICAȚIILE EI ACTUALE ÎNDRUMĂTOR: PR. LECT. DR. MIHAI BURLACU ABSOLVENT : SAVA ȘTEFAN BUCUREȘTI IUNIE 2020 2… [629393]

LUCRARE DE LICENȚĂ
RELAȚIA OM -DIVINITATE ÎN ȘINTOISM
ȘI IMPLICAȚIILE EI ACTUALE

ÎNDRUMĂTOR:
PR. LECT. DR. MIHAI BURLACU
ABSOLVENT: [anonimizat] 2020

2
Cuprins

Bibliografie ……………………………………………………… ..………………p. 3
Introducere ……………………………………………………… .………………p. 5
Capitolul I: Origine și evoluție istorică …………………………………………p. 6
I.1. Denumiri importante…………………………………………………………..p. 6
I.2. Prima perioadă…………………………………………………………………p. 7
I.3. Perioada a doua……………………….………………………………………..p. 9
I.4. Perioada a treia…………………………………..…………………………….p. 12
Capitolul al II -lea: Omul și divinitatea …………………………………… …….p. 15
II.1. Divinitatea……………………………………………………………………..p. 15
II.2. Omul……………………………………………………………………..……p. 18
II.3. Purificarea…………………………………………………………………….p. 19
II.4. Alcătuirea lumii și viața după moarte…………………………………….……p. 22
II.5. Morala………………………………… ………………………………………p. 23
II.6. Obiecte sacre…………………………………………………………………..p. 25
II.7. Lăcașuri de cult, rugăciunea și ofrandele……………………………………..p. 29
II.8. Sacerdoțiul…………………………………………………………………….p. 35
II.9. Sărbători și festivități………………………………………………………….p. 39
Capitolul al III -lea: Implicații actuale ……………………………………………p. 44
III.1. Ecouri în spațiul cultural………………………………………………………p. 44
III.2. Ecouri în politică………………………………………………………………p. 51
III.3. Interferențe cu alte religii………………………………………………….…p. 54
Concluzie …………………………………………………………………….…….p. 57

3
Bibliografie

Ediții ale Sfintei Scripturi:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
2008.
Opere clasice:
1. Kojiki , traducere în engleză, introducere și note de Donald L. Philippi, University of Tokyo
Press, Tokyo, Japonia, 1968.
Surse online:
1. IONIȚE , Sorin , Parohia românea scă din Tokyo – un deceniu de activitate , [URL:
https://basilica.ro/parohia -ortodoxa -romana -din-tokyo -un-deceniu -de-activitate -apel-la-
implicare -in-proiectele -comunitatii/], 14.03.2018 .
Cărți:
1. BOOKING, Brian, A popular dictionary of Shinto , Curzon Press, Pennsylvania, Statele
Unite ale Americii, 1997 .
2. BREEN, John și TRRUWEN, Mark, , A new history of Shinto , Editura Wiley -Blackwell,
Oxford, Marea Britanie, 2010 .
3. CURTIS, L. Gerald , The logic of Japanese Politics , Columbia University Press, New
York, Statele Unite ale Americii, 1999 .
4. ELIADE, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase , Volumul IV , traducere de Maria –
Magdalena Anghelescu, Editura Polirom, Iași, 2007 .
5. ELIADE, Mircea, Sacrul și profanul , traducere de Brîndușa Prepeliceanu, Editura
Humanitas, București, 2017 .
6. FOCȘENEANU, Anca, Civilizația japoneză – de la origini până la epoca clasică , Editura
Eikon, Cluj -Napoca, 2014.
7. HARDACRE , Helen , Shinto: A History , Oxford University Press, New York, Statele Unite
le Americi, 201 7.

4
8. HARTZ , R. Paula , World Religion: Shinto , Ediția a III -a, Chelsea House Publishers,
Philadelphia, Statele Unite ale Americii, 2009 .
9. HASTINGS , James , Encyclopaedia of Reliigion and Ethics , Volumul XI, T&T Clark,
Edinburgh, Marea Britanie, 1920 .
10. LITTLETON, C. Scott, Eastern winsdom , Duncan Baird Publishers, Londra, Marea
Britanie, 1996 .
11. MALEHERBE , Michel , Enciclopedia religiilor , Volumul I, traducere de Maria Monalisa
Pleșa, Constanța Coatu și Mirabela Fătu, Editura Nemira, București, 2012 .
12. NELSON , K. John , Enduring Identities: The Guise of Shintō in Contemporary Japan ,
University of Hawai Press, Honolulu, Statele Unite ale Americi, 2000 .
13. OHNUKI -TIERNEY , Emiko , Rice a self: Japanese identities trough time , Princeton
University Press, Princeton, Statele Unite ale Americii, 1993 .
14. PICKEN , D. P. Stuart , Essentials of Shinto , Greenwood Press, Londra, Marea Britanie,
1994 .
15. PICKEN , D. P. Stuart, Historical Dictionary of Shinto , Ediția a II -a, Scarecrow Press,
Plymouth, Marea Britanie, 2011 .
16. SIMU, Octavian, Civilizația tradițională japoneză , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1984 .
17. SIMU, Octavian, Shintō: Calea zeilor , Editura Herald, București, 2008 .
18. SIMU, Octavian, Tezaurul mitologic japonez , Editura Saeculum, București, 2018 .
19. SKYA , A. Walter , Japan’s Holy War: The ideology of radical shintō ultranationalism ,
Duke University Press, Durham, Statele Unite ale Americii, 2009 .
20. SPĂTARU -MILESCU , Nicolae , Descrierea Chinei , Editura Litera, Chișinău, Republica
Moldova, 2005 .
21. SURAK , Kristini , Making tea, Making Japan: Cultural nationalism in practice , Stanford
University Press, Stanford, Statele Unite ale Americii, 2013 .
22. TAMES , Richard , Japonia: Istorie, Civilizație, Cultură , traducere de Ileana Dinu, Editurile
Lider și Luceafărul, București, 2003.
23. WILLIAMS , George , Shinto , Chelsea House P ublishers, Philadelphia, Statele Unite ale
Americii, 2005 .

5
Introducere

Este un fapt cunoscută că toate popoarele lumii au fost puternic influențate de viața
religioasă. Dacă este așa, atunci se poate observa că majoritatea țărilor democrate, care au
prosperat din mai multe puncte de vedere, au o puternică tradiție creștină.
Există însă un caz special, mai exact cel al Japoniei, o țară fără nici un fundament creștin,
dar care a reușit să se facă auzită pe plan mondial. Spre deosebire de Coreea de Sud sau Taiwan,
care s -au dezvoltat ca urmare a prezențe americane, Japonia era deja o țară prosperă încă de la
începutul secolului al XX -lea. Fondul religios japonez este unul dublu: șintoist și budist. Dintre
acestea două „ șintoismul este religia autohtonă, sau cum spun unii, religia națională a Japoniei ”1.
Japonezii sunt menționați pentru prima dată în cronicile chineze al dinastiei Han, fiind -le
recunoscut talentul în producerea armelor. Prima menționare românească despre Japonia o face
Nicolae Spătaru -Minulescu în secolul al XVII -lea, el având în lucrarea Descrierea Chinei un
capitol despre „marea și vestita insulă a Japoniei”2.
Cultura japoneză a început să fie cunoscută după redeschider ea granițelor din secolul al
XIX-lea, dar și mai mult după Miracolul japonez, când Japonia a devenit dintr -o țară distru să de
război, într -una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii în doar 20 de ani.
Obiectivu l lucrării de față este acela de a expune viziunea șintoistă cu privire la divin și la
practicile religioase, analizând modul în care a evoluat în timp cred ința autohtonă, ajungându -se
la puternicul caracter etnic pe care șintoismul îl are în prezent.
Scopul acesteia este să ajute la înțelegerea fundamentelor religiozității japoneze și a
modului în care acesta reușește să coexiste cu modernitatea, avându -se în vedere incredibilul
progres tehnologic al țării, „peste 90% dintre familii” mergând la sanctuar de Anul Nou3.

1 Mircea ELIADE , Istoria credințelor și ideilor religioase volumul 4, traducere de Maria -Magdalena Anghelescu,
Editura Polirom, Iași, 2007, p. 300.
2 Nicolae SPĂTARU -MILESCU, Descrierea Chinei , Editura Litera, Chișinău, Republica Moldova, 2005, p. 236.
3 Richard TAMES , Japonia: Istorie, Civ ilizație, Cultură , traducere de Ileana Dinu, Editurile Lider și Lu ceafărul,
București, 2003, p. 318 .

6
Capitolul I: Origine și evoluție istorică

I.1. Denumiri importante
Asemănându -se într -o oarecare măsură cu hinduismul4, șintoismul nu a avut la origine o
denumire proprie. Abia după secolul al VI -lea sau al VII -lea a apărut denumirea de șintoism, având
în general scopul de a diferenția credințele autohtone de noile credințe religioase ce soseau de pe
continent, în special față de budism (butsud ō). Tot odată cu sosirea budismului în Japonia anului
552, a sosit din China și primul sistem de scriere (ideogramele chinezești). Numele religiei
autohtone este alcătuit din două kanji (caractere chin ezești): chen (shen) și tau (dao). Primul cuvânt
reprezintă orice formă de divinitate, în timp ce al doilea înseamnă „drum” sau „cale” , shint ō
însem nând „calea zeilor (kami -lor)”5.
Divinitățile șintoiste poartă denumirea de kami , acesta neavând doar sensul de zeu/zei.
„Pentru japonezi ea definește divinitatea, zeul, spiritul, forța supranaturală prezentă peste tot, în
cer, pe pământ și în lumea subterană ”6. Numărul acestora este de aproximativ opt sute de milioane
(cifra opt este una simbolică pentru extremul orient, simbolizând infinitatea), fiind împărțiți în
diferite categorii care vor fi amintite mai târziu.
În ceea ce privește originea cuvântului există două opinii: prima, și cea mai susținută, e ste
că provine din limba ainu ( ainu este populație cu origini est -siberiene care popula centrul și nordul
Japoniei, astăzi mai existând doar în Insula Hokkaido) de la cuvântul kamui . Pentru ainu -și acest
cuvânt „ însemna duh, spirit ființă miraculoasă, capabilă să ocrotească oamenii, dar și apele,
pământul, ploaie… kamui având pentru ainu un sens animist consistent și un conținut totemic ”7.
A doua ipoteză susține ca termenul kami este o abreviere a cuvântului kagami (oglindă), oglinzile
jucând un rol esențial în cultul șintoist. Totuși, această variantă a apărut destul de târziu, în secolul
al XVII -lea, într -o perioadă când regimul politic începea să elimine orice influență străină.

4 Octavian SIMU , Shintō: Calea zeilor , Editura Herald, București, 2008, p. 228.
5 Anca FOCȘENEANU , Civilizația japoneză – de la origini până la epoca clasică , Editura Eikon, Cluj -Napoca,
2014. p. 40.
6 Octavian SIMU , Tezaurul mitologic japonez , Editura Saeculum, București, 2018, p. 164.
7 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … p. 167.

7
I.2. Prima perioadă ( cca. 3000 î. Hr. – 552 d.Hr.)
I.2.1. Șintoismul primar
Atunci când se vorbește despre istoria șintoismului se face o separare clară între șintoismul
arhaic (ko -shint ō), un șintoism care a conviețuit cu budismul (până la începutul secolului XVIII),
și un șintoism modern8. Șintoismul a apărut în Arhipelagul Nipon odată cu populația japoneză,
primele urme ale acesteia datând din jurul anu lui 3 000 î. Hr. (originile acestora sunt disputate).
Acest ko -shint ō nu și -a schimbat prea mult forma și credințele timp de trei perioade: J ōmon (3 000
î.Hr.- cca. 3 00 î.Hr.), Yayoi ( cca. 30 0 î.Hr. – cca. 300 d.Hr.) și Kofun (cca. 300 d. r.- 552 d. Hr.).
Chiar dacă șintoismul modern se diferențiază cu mult de șintoismul primar, totuși, acestuia
nu i se poate nega că își are originile în „ animism, șamanism, cultul fertilității, venerarea natur ii și
a strămoșilor ”9. Toate aceste element s -au amestecat între ele, creând o religie ce are la bază
obiceiurile agricole și venerarea strămoșilor.
Începând cu secolul al III -lea î.Hr., japonezii încetează să mai fie un popor nomad și devine
un popor sedentar, aplicând sistemul social al clanurilor ( uji). Acest sistem s -a extins repede pe tot
teritoriul japonez, clanurile transformându -se din mici familii în adevărate forțe politice și militare.
Totuși, odată cu extinderea teritorială a acestora aparte nența la clan nu mai ținea în totalitate de
înrudirea de sânge (mai puțin în cazul familiei conducătoare), ci de cinstirea aceluiași ujigami .
Ujigami titlul pe care îl avea divinitatea protectoare a unui uji, cel mai adesea fiind vorba
de fondatorul clanul ui, care după moarte nu încetează a -și ajuta urmașii. Cu timpul, noțiunea de
ujigami a evoluat, fiind atribuită ulterior divinităților protectoare ale unei localități, păzitorului
tezaurului unui templu și chiar intermediarilor dintre oameni și kami10. Acest titlu îl avea și
împăratul împreună cu soția sa, fiind divinizați încă din timpul vieții.
Pe lângă cultul strămoșilor, un rol important în viața de zi cu zi îl aveau unele rituri agricole,
legate în special de cultivarea orezului, conferindu -i astfel șintoismului un puternic caracter agrar.
În același timp a existat ș i un puternic cult al naturii ( cu siguranță mai vechi decât riturile agrare),
acesta fiind numit shinzen . Obiectul venerației se putea referi la orice element din natură: munte,

8 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … pp. 19 -20.
9 A. FOCȘENEANU , Civilizaț ia japoneză … p. 41.
10 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … pp. 307 – 308.

8
râu, pădu re, ploaie foc etc; trecând apoi la venerarea obiectelor create de om: case, unelte, arme
etc11.
În perioada ko -shint ō au exista un număr foarte mare de tabu -uri, care nu mai există în
șintoismul actual. Acestea făceau în general distincția dintre murdărie (kegare) și puritate
(kiyome ), noțiuni care s -au păstrat până astăzi. Japonezii acelei perioade trebuiau să se ferească de
tot ceea ce este murdar: sânge, rană, boală, naștere, menstruație etc. Frica de moare (sau
respectul?), era atât de mare încât oamenii preferau să arunce cadavrele în afara comunității, de
înmormântare având pare doar anumiți nobili. De altfel, dacă decesul survenea într -o casă aceasta
era abandonată12.
Mult timp rugăciunile și ceremonialele s -au practicat în natură, în locuri atent selectate, dar
fără nici o construcție propriu -zisă. Abia odată cu sosirea influențelor de pe continent încep să
apară mici altare și temple închinate kami -lor, în secolele I și II. După puțin timp , undeva între
secolele al II -lea și al III -lea apar și marile sanctuare de la Ise și Izumo, fiind până în prezent cele
mai importante locașuri de cult șintoiste13.
I.2.2. Primele influențe continentale
Încă de la începutul perioadei Yayoi sosesc de pe cont inent noi idei și tehnologii:
construirea de diguri pentru culturile de orez, noi metode te țesători e și prelucrarea metalelor. Dacă
în restul lumii a fost mai întâi bronzul și apoi fierul, în Japonia acestea au început concomitent,
fiind aduse din C hina. În mormintele din această perioadă au fost descoperite arme, oglinzi și
clopoțeii, aceasta demonstrează că metalele au fost rapid acceptate de japonezi, dar și credința într –
o viață viitoare. „ Credințele religioase ale acestei perioade se concentrau în jur ul unui fel de
șamanism și puteau pune accentul pe fertilitate, puritate și pe frica de moarte ”14.
Deși mitologia șintoistă susține că s -a impus încă de la începuturile sale, familia imperială
începe să se impună abia către finalul secolului al V -lea. Faptu l că au fost considerați ca urmași
direcți ai zeiței Amaterasu ( Zeița Soarelui), a făcut astfel încât dinastia să rămână aceeași până în

11 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 22.
12 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 24.
13 John K. NELSON , Enduring Identities: The Guise of Shintō in Contemporary Japan, Univeristy of Hawai Press,
Honolulu, Statele Unite ale Americi, 2000, p. 102.
14 Richard TAMES, Japonia: Istorie, Civilizație, Cultură , traducere de Ileana Dinu, Editurile Lider și Luceaf ărul,
București, 2003, p. 27.

9
ziua de azi. Tot în această perioadă, în timpul ritualului încoronării, „ împăratul este învestit cu
«Cele trei comori», simboluri ale poziției: o oglindă, o sabie și o piatră prețioasă ”15.

I.3. Perioada a doua (552 – cca. 1700)
I.3.1. Introducerea budismului și răspunsul șintoismului
Introducerea budismului în Japonia nu a însemnat sfârșitul pentru ko-shint ō, ci o ocazie
pentru adepții religiei autohtone de a realiza că în ochii noilor misionari „ credințele, ritualurile și
înțelegerea sacralității pentru shint ō, propriu japonezilor, au apărut ca ceva prea simplu și destul
de elementar ”16. În mod ciudat, această inferioritate clară a șintoismului în fața budismului nu i -a
descurajat pe japonezi, ci mai mult i -a convin că trebuie să -și concretizeze mult mai clar propriile
idei religioase.
Până l -a sosirea budismului, japonezi credeau că șintoismul este „ o religie p reexistentă,
tradițională, fără a face distincția după criteriul hotarelor geografice… aparținea în egală măsură
japonezilor, chinezilor, coreenilor etc ”17. Realizarea faptului că șintoismul este o religie a lor le -a
întărit concepția de popor ales , ei fiin d cei ce se trag direct din kami . Concepția despre descendența
familiei imperiale din Amaterasu a început să fie întărită de credincioșii șintoiști și de clanurile (în
special clanurile Nakatomi și Mononobe) care condamnau tot ce vene din afara țării. Aces t cult a
fost întărit și deoarece „dacă pe continent, în China, cârmui un împărat recunoscut ca Fiu al
Cerului, iată că și în Japonia conducerea țării se afla în mâna unei dinastii înrudite cu zeii ”18.
Anul 593 este unul important pentru istoria Japoniei deoarece, în uram unui război
îndelungat între clanuri, clanul Soga , cel mai mare susținător al budismului, preia controlul
statului. Împăratul Shotoku (574 -622), care era înrudit cu clanul Soga, procla mă budismul religie
de stat. Totuși, „ s-a stabilit ca shint ō să fie (să rămână) religia oficială a casei imperiale… cu alte

15 R. TAMES , Japonia: Istorie … p. 29.
16 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 25.
17 Octavian SIMU , Civilizația tradițională japoneză , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 19 84, p. 56.
18 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 26.

10
cuvinte, acolo trebuiau împlinite ritualurile și ceremoniile shint ō pentru omagierea strămoșilor
dinastici de origine divină ”19.
Împăratului Shotoku i se datorează și prima constituție a Japoniei în anul 604. Prin ea se
abolește sistemul uji (al clanurilor), țara fiind unificată sub conducerea împăratului. Abolirea
sistemului clanurilor nu a însemnat și interzicerea venerării divini tăților tutelare. Faptul că vechile
clanuri nu se mai puteau impune în mod direct în funcții publice a însemnat introducerea
meritocrației în aparatul statal, astfel „ pe la jumătatea secolului al optulea, toate posturile erau deja
incluse într -un sistem ie rarhic bine definit ”20.
Treptat, următorii conducători au început să elimine anumite practici din șintoism:
sacrificiul uman, sacrificiul calului și toate experiențele extatice din cult. Asta nu înseamnă cu nu
s-au mai practicat o bună peri oadă de timp în l ocalitățile mai izolate.
La finalul secolului al VII -lea este publicat Codul Ritsury ō, care supune și mai mult
templele statului. Acesta prevedea care sunt sărbătorile oficiale și sistematiza ritualurile. Preoții
templelor erau obligați să țină evidența p opulației. „Asemenea evidențe aveau să constitu ie în
viitor surse neprețuite pentru cercetătorii sociologici și ai demografiei… interesați de evoluția și
structura populației din perioada respectivă ”21.
În secolul VIII are loc scrierea celor mai importante cărți pentru șintoism: Kojiki (Cartea
lucrurilor vechi ) în 712 și Nihongi (Cronica vechii Japonii ) în 720. Prima dintre cele două prezintă
mitologia japoneză și continuă cu istoria familiei imperiale până la anul 628, „ urmând să fie
considerată scriptura șintoismului de către școala kokugaku ”22. Nihongi tratează la rândul său
mitologia șintoistă, dar anumite elemente sunt diferite: zeii primordiali sunt alții, actul creator al
Japoniei este altul și eli mină anumite episoade prezentate în Kojiki. Totuși, această a doua punere
în scris a mitologiei japoneze este mai mare decât cea dintâi, astfel, în Nihongi „se adaugă alte
legende sau variante noi referitoare la evenimentele mitologice, înregistrate de mul tă vreme în
memoria populară ”23.

19 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 27.
20 R. TAMES , Japonia: Istorie … p. 35.
21 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 28.
22 Brian BOCKING , A popular dictionary of Shinto , Curzon Press, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, 1997,
p. 76.
23 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … p. 219.

11
Aceste cărți au avut un rol esențial în menținerea la putere, chiar și formal , a familiei
imperiale și a unor familii înrudite. Familia Izumo s -a menținut în zona aristocratică a Japoniei
datorită faptului că în Nihongi membri aceste familii sunt prezentați ca fiind urmașii lui Susanoo ,
fratele lui Amaterasu.
I.3.2. Sincretismul șinto -budist
La începutul secolului al IX -lea, prin călugărul budist Kukai (773 -835), fondatorul sectei
ezoterice Shingon , „s-a ajuns formal l a o fuziune doctrinară shint ō-budistă, numită shimbutsu –
kong ō”24. Prin această sinteză o multitudine de kami au fost atribuiți divinităților budiste, fapt ce
a dus la apariția primelor imagini (în mare parte sculpturi) în șintoism. Cu toate aceste, statuetele
nu au reușit niciodată să devină parte concretă a cultului, cel mai adesea fiind așezate în curtea
templului și neprimind nici un fel de venerare. Această uniune va dura până în 1868, până atunci
membrii „ familiei imperiale fiind budiști, aparți nând de secta Shingon și cinstindu -și strămoșii
prin ritualuri budiste ”.25
Din urma acestei fuziuni temporare cu budismul , șintoismul a avut foarte mult de câștigat,
dar tot la fel de mult de pierdut. A reușit să -și consolideze elementele ce definesc o religie:
mitologie, o doct rină, practici concrete, texte sacre și o organizare sacerdotală. Printre părțile rele
se pot menționa: trecerea templelor sub autoritate budistă, ceea ce a dus la apariția în curtea
templelor a unor locuri destinate practicilor b udiste; intrarea de practici străine în cultul șintoist,
practicarea vrăjitoriei de către preoți, pierderea majorități ritualurilor de înmormântare etc. „ Shint ō
pur se mai respecta doar la curte și la marile sanctuare de la Izumo și Ise ”26.
Au existat difer ite mișcări și școli care au încercat să separeu șintoismul de budism, dar de
cele mai multe ori în încercarea lor de a curăța șintoismul de budism ajungeau să introducă
elemente taoiste sau confucianiste. Aceste mișcări, deși au eșuat în încercarea lor de a separa religia
autohtonă, au pus bazele no ilor mișcări ce vor apărea începând cu secolul al XVIII -lea.

24 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 31.
25 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 125.
26 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 35.

12
I.4. Perioada a treia ( cca. 1700 – prezent)
I.4.1. Bazele separării de budism
Majoritatea celor specializați în șintoism susțin că a treia perioadă din istoria religiei
autohtone japoneze începe în jurul anului 1700, în plină dominație Tokugawa (1603 – 1869).
Această perioadă este cunoscută prin faptul că familia Tokugawa a preluat c ontrolul total al
statului, shogunul fiind ales numai din această familie. Tot în această perioadă a început mutarea
treptată a capitalei de la Kyoto la Edo (Tokyo), tranziția terminându -se în 1868 când Împăratul
Meiji își mută reședința aici.
Apariția la mijlocul secolului al XVII -lea a Dai Nihonshi (Marea istorie a Japoniei ) a jucat
un rol esențial în revigorarea șintoismului. Situația politică a jucat de asemenea un rol important:
familia imperială aproape că nu mai avea nici o putere politică, dictatura militară permițând
existența ei pentru a nu provocat o revoltă. Chiar dacă nu mai reprezenta aproape nimic pe plan
politic, împăratul încă era socotit de origine divină, iar înlăturarea sa ar fi zguduit puternic țara,
țară pe care shogunii Tokugawa au reușit să o unifice27.
Școlii Wagahusha (Școala erudiților în limbă japon eză) i se datorează enorm atât din punt
de vedere literar, cât și din punct de vedere religios. Pornind de la o simplă pasiune pentru limbajul
arhaic, mai ales cel din Kojiki și din Nihongi , aceștia au început să utilizeze acest limbaj în cadrul
școlii. Ac est fapt a dus „ o reacție puternică îndreptată împotriva Kangakusha (Școala erudiților
în chineză) și a doctrinelor budiste și confucianiste, socotite străine de spiritul japonez ”28.
Cel mai eminent elev al Wagahusha a fost Kada no Arumamaro (1706 -1751), care deși nu
a reușit să facă pre multe în timpul vieții, el a pus temeliile școlii Kokugaku (Școala studiilor
naționale ), elevii acesteia fiind cei ce au început procesul de separare al șintoismului de budism.
Această școală se ocupa la orig ini cu studiul filologic al vechilor texte, dar odată cu trecerea
timpului a trecut la „cercetarea ideologică a credințelor native, indiferent cât de mult sau cât de
puțin aparțineau șintoismului”29.

27 R. TAMES , Japonia: Istorie … pp. 108 -109.
28 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 39.
29 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 77.

13
Kamo no Mabuchi (1697 -1796), Motoori Norinaga (1730 -1801) și Hirata Atsutane (1776 –
1843) sunt cei mai de seamă elevi ai Kokugaku și „promotorii șintoismului ortodox ”30. Chiar dacă
toți trei au fost incredibili de activi din punct de vedere literal, numai Hirata Atsutane a fost activ
și din punct de vedere politic, promovând șintoismul fără teamă. Acest fapt la adus adesea în
conflicte cu membrii familiei Tokugawa, deoarece pe lângă reabilitarea șintoismului, Hirata
susținea reabilitarea autorității imperiale. „ În acest scop a promovat până la urmă idei naționaliste
și xenofobe, a atacat violent budismul și confucianismul, considerând că acestea au maculat
pământul pur japonez ”31.
I.4.2. Reforma Meiji: Șintoismul ca Religie de Stat
Inevitabilul se produce în 1868 prin abolirea shogunatul ui și preluarea controlului Japoniei
de către Împăratul Meiji (1867 -1912). Șintoismul a fost proclamat de îndată religie de stat și a fost
pornit un amplu proces de eliminare a tuturor elementelor străine din acesta. Călugării budiști au
fost alungați din templele, preoții șintoiști recăpătându -și spațiile sacre după mai bine de un
mileniu.
În același an a fost creat Jingikan (Departamentul shint ō), acesta acționând precum un
minister al religiei naționale. Acestei autorități i -au fost subordonați toți preoții din țară și templele
șintoiste. În 1872 este creat Ministerul Cultelor, autoritățile înțelegând că trebuie să acorde atenție
și celorlalte r eligii , autoritatea asupra templelor șintoiste fiind preluată de Jingin (Institutul
divinităților ). Pe lângă faptul că șintoismul era de origine autohtonă, a mai existat un motiv pentru
care a fost numit religie de stat, anume „ exista pericolul ca și creșt inismul să pună piciorul în
Japonia, având ca efect amenințarea unității naționale ”32.
Pe lângă crearea unor instituții de învățământ pentru personalul șintoist, în fiecare școală
din Japonia a fost introdus învățământul religios, fiecare clasă având portretul împăratului. Acest
fapt se datorează publicității masive ce a început să se facă f amiliei imperiale, având drept rezultat
și o popularizare uriașa a zeiței Amaterasu.

30 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 77.
31 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 41.
32 John BREEN și Mark TEEUWEN , A new history of Shinto , Editura Wiley -Blackwell, Oxford, Marea Britanie,
2010, p. 8.

14
Toate aceste măsuri nu au avut parte de prea mari opoziții, deoarece țara începea să prindă
din urmă Occidentul. Politica lui Meiji nu s -a rezumat doar la religios și cul tural, ci și la tot ce
înseamnă economie, tehnologie și infrastructură. Astfel, nu trebuie să surprindă pe nimeni faptul
că a fost divinizat încă din timpul vieții.
Tot în această perioadă au apărut și cele patru categorii diferite de șintoism: șintoismul
casei imperiale, șintoismul sanctuarelor, șintoismul sectelor și un șintoism popular, „ șintoismul
casei imperiale reprezentând nucleul șintoismului de stat ”33. Extinderea teritorială a Japoniei de la
finalul secolului XIX și începutul secolului XX a dus la construirea de temple și în afara Japoniei,
mai exact în Coreea și Taiwan, imigranții construind unele și în Statele Unite și Franța.
I.4.3. Războiul din Pacific și consecințele lui
Educația naționalistă și convingerea că japonezii au origini divine (din punct de vedere
șintoist), nu au dus Japonia pe calea cea bună, astfel încât în 1939 „ guvernul nipon a promovat
ideea că shint ō va proteja statul în orice condiții ”34.
În urma capitulării Japoniei în 1945 , șintoismul încetează să mai fie religie de stat.
Împăratul Hirohito (1926 -1989) emite un decret, mai mult formal, în ziua de Anul Nou din 1946
prin care „ condamnă doctrina oficială, de fapt dogma shintōistă despre natura divină a autorității
imperiale și a persoanei sale, precum și conceptul despre superioritatea poporului japonez față de
restul popoarelor lumii ”35. În urma schimbării constituției în același an, Jingin este desființat , locul
său fiind preluat de Jinja honch ō.
Pierderea statului de Religie de Stat a dus la apariția a numeroase noi secte șintoiste care
au la bază sincretisme cu alte religii, în special cu budismul și confucianismul. Treptat, aceste secte
se dezic de credințele șintoiste și se a filiază noilor mișcări religioase .
Cu toate acestea șintoismul a rămas un element definitoriu pentru identitatea japoneză,
jucând un rol esențial în ceea ce este Japonia azi.

33 M. ELIADE , Istoria credințelor … p. 301.
34 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 46.
35 O. SIMU , Civilizația tra dițională japoneză … p. 66.

15
Capitolul al II -lea: Omul și divinitatea

II.1. Divinitatea
II.1.1. Originea kami -lor
În centrul religiei șintoiste se află kami , definirea acestora dovedindu -se destul de
anevoioasă. Acest cuvânt nu este nici la singular ș i nici la plural, nu are feminin sau masculin , este
folosit pentru Dumnezeul religiilor monoteiste, dar și pentru ceea ce ar fi socotite duhuri. „ Putem
să spune mai degrabă cum nu este un kami: naturile kami nu sunt nici omnisciente, nici
omnipotente, nici benefice, nici malefice din principiu și nici măcar omnipotente ”36.
Statutul lor este unul de superioritatea în relația cu oamenii, superioritatea lor fiind
incontestabilă. E i sunt cei care guvernează lumea și conduc destinele oamenilor , fără să le anula
acestora libertatea personală , prin musubi , o forță ce reprezintă „ spiritul creației ”37, forț ă ce se
exprimă prin acte creatoare pozitive . Acest control relativ al destinelor au la bază faptul că totul
este opera bunăvoinței kami -lor, mitologia prezentând aceste divinități ca responsabile pentru
crearea Universului, a Arhipelagului Nipon și a poporul ui japonez .
Cosmogonia este în sinea s a o chestiune care nu i -a preocupat prea mult pe japonezi,
dovadă stă faptul că în mitologie, „ kami nu au relații întocmai clare uni cu alții cu privire la actul
creației, aceste a fiind destul de complicate și inconsistente ”38. Totuși, cea mai cunoscută variantă
cu privire la începuturile existenței se referă la „ primul kami , un produs incert, care a țâșnit spontan
din haosul primordial ca o tulpină înmugurită de trestie ”39
După cum s -a mai zis, kami nu sunt nici atotștiutori și nici omniprezenți, deci sunt într -o
oarecare măsură diferiți de zeii din alte religii. Kami pot muri, dispărea sau descompune. De

36 M. ELIADE , Istoria credințelor … p. 304.
37 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 97.
38 Stuart D. P. PICKEN , Essentials of Shinto, Greenwood Press, Londra, Marea Britanie, 1994, p. 63.
39 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … p. 166.

16
asemenea, ei se cutremură la apariția unui magatsuhi , spirit ce aduc e „nenorociri și calamități,
durere, murdărie, dezastre, necazuri, tot felul de rele ”40.
În mod normal, kami au inspirat frică și respect, motive pentru care a apărut nevoia de
venerație . Această venerație s -a concretizat printr -o varietate de acte cultice, sărbători, exorcizări
și cel mai important, prin purificări41. Marea varietate a tradițiilor se datorează în mare parte și
numărului aproape infinit de kami (opt sute de milioane, cifra opt reprezentând pentru ei
perfecțiunea) , aceștia avându -și sediul „ în orice element al naturii înconjurătoare, fie el însuflețit
(animal sau plantă), fie neînsuflețit (munte, râu, stâncă, pădure, tunet, fulger, foc etc.), în obiectele
familiare oamenilor, create chiar de mâna lor, în strămoșii meri torii (suverani, prinți, eroi, ș efi de
clan), numiți ujigami ”42.
II.1.2. Categorii de kami
Există mai multe moduri de a împărții kami în mai multe categorii, cea mai coerentă
împărțindu -i pe aceștia în patru grupuri:
a) Din prima categorie fac parte amatsumi kami (kami ai cerului ), reședința lor fiind Takama
no hara (Câmpia cerului înalt ). Aceștia sunt divinitățile primordiale, fiind superiori celor
de pe pământ. De o mare atenție au pare Izanami și Izanagi , aceștia fiind cei ce au creat
Arhipelagul Japonez (modul în care au fost crete insulele diferă în Kojiki față de Nihongi ).
La fel de importantă este Zeița Soarelui, Amaterasu, din neamul ei trăgându -se Jimmu
Tenn ō (660 î.Hr. – 585 î.Hr.), cel pe care japonezii îl consideră primul împărat43.
b) A doua categorie este reprezentată de sufletele oamenilor ce devin kami după moarte și a
persoanelor ce sunt „divinizate încă din timpul vieții, precum Împăratul Meiji”44. Hirata
Atsutane susținea că orice om devine o zeitate după moarte, „dobândind acea forță
misterioasă care îl înalță la starea de kami ”45. Orice om devine la rândul său un kami
strămoș care protejează casa sau familia, personalitățile mai important păzind chiar și țara.

40 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … p. 201.
41 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 62.
42 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … p. 165.
43 S. D. P. PICKEN , Essentals of Shinto … p. 63.
44 Stuart D. P. PICKEN , Historical Dictionary of Shinto , Second edition , Scarecrow Press, Plymouth, Marea
Britanie, 2011, p p. 35-36.
45 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 64.

17
c) A treia categorie de kami este cea a tuturor entităților vii din natură (exceptând omul), adică
a plantelor și animalelor. Kami ai plantelor au dus șintoismul în direcția dependenței față
de natură, templele fiind înconjurate în mod obligatoriu de copaci, chiar dacă este în
mijlocul orașului. De asemenea, se consideră că în fiecare bucată de lemn există o formă
de energie a unui kami, motiv pentru care arhitectura tradițională japoneză are la bază
lemnul, templele fiind construite numai din lemn. Bogăția faunei din Japonia a ajutat la
rândul ei la apariția kami -lor din lumea animală. Aceștia pot fi adesea șși mesageri ai unor
kami mai importanți, demonstrând astfel „ limitele lor în cunoașterea oamenilor ”46.
d) A patra categorie este cea a lucrurilor și fenomenelor din natură (munte, râu, drum, ploaie,
fulger etc.), o cinste mai de seamă aducându -se kami -lor munților ( yama no kami ). Muntele
este un factor esențial pentru cultul șintoist, el asigurând apa necesară pentru orezării, cel
mai celebru fiind Muntele Fuji (Fuji -san)47. Un alt kami al naturii care are parte de o cinstire
specială este Kaze, Zeul Vântului. „Cinstirea sa a crescu t după ce întreaga flotă mongolă a
fost distrusă de kamikaze (vântul divin , face referire la un taifun) ”48.
Această împărțire a zeilor în patru categorii nu este totuși perfectă, din moment ce nu îi
cuprind și pe kami noțiunilor abstracte: fertilitate, agricultură, noroc , creativitate, creștere etc.;
acestora fiind u-le cerut ajutorul înaintea unor momente speciale: căsătorie, naștere, examene,
începerea unei afaceri etc. Adesea se face o diferență între sexul kami -lor, cele feminine sunt
numite himegami , iar cele masculine hikogami .
Precum majoritatea religiilor, șintoismul are la rândul său propria manifestarea a răului,
aceasta fiind întruchipată de kami araburu (kami furioși ). Aceștia, fiind mai slabi decât kami ,
normali nu ies prea des din lume tenebrelor, dar și atunci când o fac aduc nenorociri. Totuși „ în
Kojiki se spune că pot fi potolite (împăcate ) și transformate doar prin festivitățile (matsuri ) religiei
shint ō”49.
Puterea cu care sunt înzestrați kami se numește mitama (suflet onorabi ), în timp ce oamenii
au doar tama (suflet ). Mitama este superioara tama , sufletul kami -lor fiind împărțit în patru părți:

46 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 67.
47 S. D. P. PICKEN , Historical Dictionary … p. 90.
48 George WILLIAMS , Shinto , Chelsea House Publishers, Philadelphia, Statele Unite ale Americii, 2005, p. 121.
49 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … p. 70.

18
„aramitama (suflet violent ), nigimitama (suflet armonios ), sakitama (suflet fericit ) și kushimitama
(suflet minunat )”50.
Indiferent dacă un kami este bun sau rău, acestuia trebuie să -i fie adusă cinstire,
menținându -se astfel echilibrul din Univers (idee preluată probabil din taoism).

II.2. Omul
Omul este, în viziunea șintoistă, hito wa kami no ko (copil al zeilor ), existența oamenilor
avându -și originea în kami , la fel ca și restul naturii, „ așadar omul și natura sunt înfr ățiți”51. Faptul
că viața este un dar de la divinitate i -a făcut pe japonezi să înțeleagă faptul că viața este sacră,
impunându -se astfel regula respectării vieții, a drepturilor și a personalității oricui. Faptul că omul
este copil al zeilor , și neexistând concepția despre vreun păcat primordial, a adus cu sine concluzia
că omul este bun din fire, răul fiind ceva străin omului, orig inea sa fiind acei kami araburu (kami
furioși ).
Necesitatea permanentă a resurselor din natură, dar și frica continua de dezastrele ce pot fi
aduse de aceasta, a creat în șintoism ideea că ceea ce omul ia din natură va fi recăpătat de aceasta
prin propriile mijloace, stabilindu -se astfel un raport de echilibru.
Dialogul se face din spre kami către om, mijloacele folosite de divinități fiind diferite, dar
cel mai adesea se face prin vise. Scopul acestor descoperiri este acela de al ajuta pe om să aju nă la
makoto no kokoro (o inimă sinceră/dreaptă ). Aceasta este „ virtutea ideală în șintoism, termenul în
sinea sa fiind preluat de mai toate cultele tradiționale (din Japonia)… conceptul de inimă dreaptă
reprezentând simplitatea, onestitatea și capacitatea de a nu fi corupt de lume ”52. Deci, șintoismul
nu are noțiunea de mântuire, ci realitatea ultimă este atingerea stării de makoto încă din timpul
vieții.
Modul prin care unul sau mai mulți kami își exercită forța, forță ce stă în spatele evoluției
și progresului oamenilor, se numește musubi . Semnificația acestui termen din punct de vedere
șintoist este destul de complexă, făcând referință în primul rând la armonie, la dezvoltarea perpetuă

50 S. D. P. PICKEN , Historical Dictionary … p. 284.
51 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 80.
52 S. D. P. PICKEN , Historical Dictionary … p. 82.

19
a lumii , la creșterea forțelor spirituale, la viziunea proprie despre creativitate etc. Această forță a
kami -lor nu se rezumă doar la anumite persoane alese , ci din contră, „ acest spirit armonios al
musubi se revarsă asupra întregii societăți, începând de la fami lie. Chiar și la locul de muncă omul
trebuie să dea dovadă de armonie… fiecare membru al societății trebuie să lupte în mod cinstit
pentru împlinirea oricărei îndatoriri ”53.
Orice om ajunge kami dup moarte, atâta timp cât este recunoscut ca strămoș al unei familii,
dar ajungând la makoto prin musbui , o persoană poate ajunge un kami renumit odată cu moarte,
indiferent de rolul pe care la jucat în societate (politician, artist, sportiv etc.).
În co ntradicție cu natura s -a bună, omul are posibilitatea de face greșeli ( tsumi ), dar acestea
nu sunt făcute de el în mod voit, ci sunt făcute sub influența duhurilor malefice. Astfel, omul nu
este vinovat de nici un păcat , faptele cele rele putând fi curățat e prin diferite ritualuri de purificare,
adepții șintoismului crezând că orice problemă a lumi poate fi rezolvată prin ele.

II.3. Purificarea
II.3.1. Originea și necesitatea purificării
Spre deosebire de alte religii, șintoismul nu susține că omul ar fi creat de divinitate , ci că
el se trage în mod direct din kami . De aici japonezii au tras foarte ușor ideea că viața este sacră,
motiv pentru care moarte a ajuns un subiect tabu pentru șintoiști.
Descendența divină nu îi păzește, totuși, pe oameni de kegare și aku, noțiuni care îl fac pe
om să nu fie vrednic să se arate în fața kami -lor. Din acest motiv purificarea a devenit cel mai
important act din șintoism. Kegare se referă în general la o impuritate de ordin material,
„tradițional vorbind, moarte, naș terea și orice pătare cu sângele altcuiva fiind surse de pângărire ”54.
Aku se referă la rău moral, care „ spre deosebire de morala vestică, aduce nefericire, dezastre și
neînțelegeri55.

53 Walter A. SKYA , Japan ’s Holy War: The ideology of radical shintō ultranationalism , Duke University Press,
Durham, Statele Unite ale Americii, 2009, p. 270.
54 S. D. P. PICKEN , Historical Dictionary … p. 156.
55 S. D. P. PICKEN , Historical Dictionary … p. 36.

20
Cele două concepte de mai sus sunt consecințe firești ale tsumi , termen tradus adesea ca
păcat, deși conceptul de păcat nu există în șintoism. Tsumi se apropie mai mult de ideea de greșeală,
adică este ceva neintenționat. După cum s -a mai spus, omul este de origine divină, deci incapabil
să producă tsumi singur, cauza tuturor relelor fiind spiritele rele, adică araburu kami56.
Această practică este întărită și de faptul că până și kami au practicat purificar ea în anumite
situații speciale, cel mai celebru exemplu este cel al zeului Iazanami . Acesta a coborât în Yomi no
kuni (Țara lui Yomi , lumea tenebrelor etc.) în căutarea soției sale Izanagi, aceasta murind în
momentul în care la născut pe Kagutsuchi, zeul focului. Încercarea sa de a -și găsi soția se termină
în mod tragic, simplul contact vizual cu cadavrul soției sale fiind îndeajuns pentru al macula. De
asemenea, atât de la intrare cât și la ieșire, Izanami se confruntă cu duhuri malefice, acestea reușind
să-i murdărească „ făptura ca și îmbrăcămintea ”57. Astfel, după ce iese din Țara lui Yomi , el se duce
la râul Tachibana unde „ s-a purificat și s -a exorcizat singur, iar când murdăria a căzut de pe el,
atunci au apărut alte divinități ”58, demonstrându -se astfel superioritatea vieții înaintea morții.
II.3.2. Metode de purificare
Purificarea se poate face fie singur ( kiyome și misogi ), dar poate fi făcută și de către preoți,
acesta fiind mai degrabă o exorcizare ( harae ). Misogi este cea mai folosită metodă de purificare,
ea constând în mai multe forme de spălare. Se recomandă ca o persoană să facă o baie înainte de
vizitarea unui templu, curățindu -se astfel de orice formă de maculare.
Totuși, în prezent această practică nu mai este obligatorie, ci se recurge la curățirea din
interiorul curții templului , având un rom mai mult simbolic . Aceasta este simplă: la intrarea în
curtea templului există un bazin cu apă curată, din acesta se ia apă cu ajutorul unui polonic de
lemn, vizitat orul spălându -și mâinile și gura. Cea mai înaltă formă de autopurificare este pentru
șintoiști cea făcută la o cascadă, credinciosul curățindu -și sub apa ei atât trupul, cât și mintea.
Exorcizarea ( harae ) este făcută numai de preoții templului unei persoan e sau unui grup
mai mare. De obicei aceasta este făcută la marile sărbători, dar și la cererea oamenilor, având

56 James HA STINGS , Encyclopaedia of Reliigion and Ethics , Volumul XI, T&T Clark, Edinburgh, Marea Britanie,
1920, p. 496.
57 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 74.
58 Kojiki , I, 11 (traducere în engleză, introducere și note de Donald L. Philippi, University of Tokyo Press, Tokyo,
Japonia, 1968, p. 68 ).

21
scopul de „ a preveni dezastrele, dar și la începerea unei afaceri, după moarte unei persoane, de
Anul Nou, la un jichinsai (ceremonie de purificare a unui teren pe care va fi ridicată o construcție)
etc”59.
Cel mai adesea, preotul flutură, în timpul unui dans, nuiele de sakaki (un arbore înrudit cu
teiul) de care sunt legate fâșii de hârtie sau de pânză de culoare albă, scopul acestora fiin d acela de
a mătura murdăria . Fâșiile sunt eventual luate de preoți și aruncate în cea mai apropiată apă
curgătoare.
Apa nu este singurul element purificator din șintoism, existând ritualuri de purificare în
care se folosește sarea ( shubatsu ). Curățarea cu sare „ este practicată în general de preoți înainte de
a face un harae, orice credincios având posibilitatea să o facă la rândul său oricând îți dorește ”60.
Sarea se poate arunca pe jos în fața casei pentru a o păzi de spiritele rele, dar și când trupul une i
persoane decedate iese din locuință. Cea mai celebră imagine în care se folosește sarea este în
timpul meciurilor de sumo: „ luptătorii aruncă un pumn de sare pentru a purifica arena, se
balansează de pe un picior pe celălalt pentru a distruge forțele rău lui, iar în ceea ce -l privește pe
arbitru… este îmbrăcat precum un preot șintoist ”61.
Există desigur și o purificare preventivă numită imi, care înseamnă abstinență , încercând –
se prin ea să se evite orice formă de maculare. Prima cerință a imi constă în consumul alimentelor
gătite în foc, focul fiind un alt element purificator pentru șintoism. Următoarea cerință este să se
poarte haine trecute printr -un ritual de purificare, iar ultima este aceea de retragere într -un loc
liniștit, eventual în na tură, în care persoana respectivă să fie ferită de zgomote, cântece ,dansuri
etc.
Practica imi este obligatorie pentru clerul șintoist, dar se recomandă și laicilor înaintea unor
momente importante ale vieții. Scopul acestei perioade de abstinență este „ evitarea a tot ceea ce
este anormal ( magakoto ), imperfect ( tsumi ) și poluat ( kegare )”62. Și perioada de doliu este tot o
formă de imi, persoanei respective interzicându -i-se să iasă din casă timp de opt zile.

59 B. BOCKING , A popular dictionary … pp. 36 -37.
60 S. D. P. PICKEN , Historical Dictionary … p. 280.
61 Michel MALHERBE, Enciclopedia religiilor , Volumul I, traducere de Maria Monalisa Pleșa, Constanța Coatu și
Mirabela Fă tu, Editura Nemira, București, 2012 , p. 302.
62 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 135.

22

II.4. Alcătuirea lumii și viața după moarte
II.4.1 Sufletul după moarte
Modul în care este împărțită lumea și ce se întâmplă cu spiritele celor adormiși nu sunt idei
fixe în șintoism, existând mai multe puncte de vedere în acest sens.
Populațiile din extremul orient au avut întotdeauna un mare respect pentru cultul
strămoșilor, cult pe care japonezii l -au exploatat la maxim. Deși este clar că o persoană nu dispare
după moarte, nu este prea clar ce se întâmplă cu sufletul după moartea tr upului. Cea mai veche
idee, care se mai păstrează doar în unele comunități rurale în prezent, este aceea că morții locuiesc
în propriile morminte, sufletele lor vizitându -i ocazional pe urmași.
O astfel de gândire a creat în mod normal ideea despre o lume a morților, împărțită la rândul
ei în două „ deoarece era de la sine înțeles că nu toți morții aveau dreptul sau posibilitatea să se
simtă la fel de bine ”63, fără să se refere la fericire sau suferință trupească, ci spirituală.
II.4.2. Împărțirea lumii
O primă împărțire a lumii a fost făcută prima dată pe două planuri: primul plan era
reprezentat de lumea oamenilor, Ashihara no nakatsu kuni (Țara din mijlocul câmpiei trestiilor );
al doilea plan este numit Tokoyo no kuni (Țara morților ), care a fost adese a identificat cu Takama
no hara . Locația țării morților este inexactă, unele mituri situând -o pe vârful unui munte, în timp
ce alte mituri o situează dincolo de mare, motiv pentru care până în prezent japonezii folosesc
cuvântul tokoyo pentru orice altă țară. Există oscilații între modul acestui loc de a fi, ocazional
fiind prezentat ca un loc al desfătării, alteori „ Tokoyo no kuni este considerată un loc al
întunericului, fără a i se atribui caracteristici asemănătoare Infernului din c reștinism ”64.
Cea mai nouă concepție cu privire la alcătuire Universului este deopotrivă și cea mai
acceptată, împărțind lumea în trei dimensiuni:

63 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 76.
64 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … p. 296.

23
a) Takama no hara este primul nivel, aceasta fiind acel loc unde sălășluiesc kami mai
importanți și anumiți oamen i care au fost zeificați post mortem . În acest loc se găsesc
„lanuri de orez, case ,flori, animale și peștera în care s -a ascuns Amaterasu ”65. Deși nu este
întru totul asemănătoare cu lumea oamenilor, aceasta nu a fost niciodată privită ca un
Paradis , motiv pentru care nu i se aduce nici un elogiu în șintoism. „ Așa se explică
persuasiunea cu care în shintō se amintește mereu despre valoare vieții prezente, despre
nevoia optimistă de a o fructifica în mod creativ ”66.
b) Al doilea nivel al lumii, cel de la mijloc, este lumea oamenilor, Ashihara no nakatsu kuni
(Țara din mijlocul câmpiei trestiilor ).
c) Al treilea nivel este reprezentat de lumea subterană, Yomi no kumi (Țara lui Yomi ), având
în mod tradițional mai multe denumiri: Yomi -tsu kumi (Țara greșelilor ), Ne-no kuni (Țara
rădăcinilor ) etc. Această multitudine de denumiri demonstrează nesiguranța oamenilor cu
privire la acest loc, mitul coborârii lui Izanagi în acest loc întărind aceste ezitări. Fiecare
mormânt este o poartă către acest loc, dar mitologie se prezi ntă o intrare în acest tărâm pe
Insula Kyushu. Singurele informații clare cu privire la acest loc sunt oferite tot de legenda
lui Izanagi, el fiind atacat de femei hidoase și de către cei opt zei ai tunetelor , „tunetul fiind
conectat în tradiția populată c u șarpele, șerpii preferând locurile umede și întunecoase
precum cele în care sunt îngropați morții ”67. Nu doar contactul cu moarte este o ocazie de
maculare, ci și gândul lea ea, încă un motiv pentru care șintoiști nu au fost interesați să
adâncească cerce tările cu privire la această lume.

II.5. Morala
II.5.1. Lipsa necesității unei morale concrete
Pentru mult timp nu a existat nici un fel de învățătură morală în șintoism, locul acesteia
fiind ținut de anumit tabu -uri. O anumită etică ( shūnshin ) a început să se cristalizeze destul de
târziu, noțiunile de bine și rău nici neexistând până la apariția confucianismului în Japonia
secolului al IV-lea. Celor ce au început procesul de separare a șintoismului de budism, „ faptul că

65 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 145.
66 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 78.
67 Kojiki , I, 9 (trad. Donald L. Philippi , p. 63 ).

24
propria lor tradiție era lipsită de orice cod moral li s -a părut cel mai bun semn că poporul ales n –
avea nevoie din capul locului de așa ceva ”68.
Chiar dacă nu era consemnat în scris, japonezul a înțeles întotdeauna că trebuie să acorde
respect naturii, aceasta fiind înrudită cu el. Acest respect pentru natură se răsfrânge și asupra
animalelor, mai ales fiindcă acestea pot fi mesageri ai kami -lor. Ș intoismul chiar susține că la
începuturile lumii animalele aveau un comportament asemănător cu al oamenilor, putând chiar să
și vorbească.
II.5.2. Ideea de păcat
În ciuda naturii sale bune, omul poate comite greșeli ( tsumi ), motiv pentru care a apărut
imi, care înseamnă actul de evitare a maculării. În aceste încercări omul nu trebuie să lu pte singur,
ci să ceară ajutor de kami , acesta din urmă ajutând omul să atingă starea de makoto , acest lucru
întâmplându -se prin respectarea cultului și prevederilor șintoiste.
Ignorarea prevederilor impuse de șintoism este socotită egală cu o ofensă adusă
divinităților, numită amatsu -tsumi (păcat ceresc ). Marile nenorociri ce se abat asupra oamenilor
sunt efect normale ale acestor ofense aduse unor kami . O astfel de c oncepție este întărită și te
mitologie, în Kojiki afirmându -se că după ce Amaterasu s -a ascuns în peșteră din cauza faptului că
fratele său, Susanoo, i -a distrus culturile de orez, întreaga lume a fost acoperită de întuneric69.
Mai există o categorie de tsumi numite kunitsu -tsumi (păcate pământești ), acestea
referindu -se la relațiile omului cu semenii și cu natura. Cele mai grave păcate pămâ ntești sunt
distrugerea unui loc sacru, furtul sau distrugerea unui shitntai și distrugerea documentelor
templului, acestea fiind pedepsite cu moartea până în 1945. Tsumi cu gravitate medie sunt
considerate rănirile, uciderile, profanarea mormintelor și incestul, acestea având parte de pedepse
grave până în ziua de astăzi. Există o categorie și a greșelilor mai mici în care se înscriu
următoarele: lovire, insulta, vrăjitoria, nedreptatea, rostirea de blesteme și uciderea animalelor
domestice70.

68 M. ELIADE , Istoria credințelor … p. 303.
69 Kojiki, I, 16 -17 (trad. Donald L. Philippi , pp. 79 -81).
70 G. WILLIAMS , Shinto … pp. 70-71.

25
II.5.3. Precepte morale
Deși nu există o lege clară în această direcție, șintoismul a stabilit de -a lungul timpului
două grupe de câte patru precepte morale , care au fost întărite odată cu Restaurația Meiji :
a) Prima grupă: omul să nu încalce voința kami -lor; să nu uite să -și cinstească strămoșii; să
respecte legile statului; să nu uite că lumea este o mare familie.
b) A doua grupă: omu l să-și respecte tradiția și familia, insistându -se pe obiceiurile legate de
naștere și căsătorie; omul să aibă dragoste față de natură; să -și mențină curățirea fizică; să
i-a parte la sărbătorile ( matsuri ) kami -lor71.
Destul de recent, șintoismul a început să prezinte un caracter pragmatic în ceea ce privește
sănătatea, recomandând evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool, dar și condamnând
consumul de droguri și a altor substanțe halucinogene. Printre noile recomandări se înnumără:
consumul de alimente proaspete, îngrijirea danturii, respectarea somnului de noapte și acceptarea
asistenței medicale72.
Șintoismul nu a avut niciodată un sistem etic extrem de rafinat, punându -și încrederea în
ceva asemănător cu „ chipul lui Dumnezeu ” (Facere 1, 27) din creștinism. Siguranța permanentă în
ajutorul kami -lor se ilustrează în două proverbe japoneze: „«Chiar și dorințele unei furnici ajung
la cer» și «O singură rugăciune sinceră este în stare să miște cerul»”73.

II.6. Obiecte sacre
II.6.1 Shintai : locuința unui kami
Shintai reprezintă în general un obiect simbol în care se poate regăsi sufletul unui kami .
„Este un termen ce mai bine rămâne netradus, fiind adesea numit de japonezi și go-shintai ”74 (go
este un prefix folosit pentru a prezenta un respect maxim). Uneori shintai -ul este confundat chiar
cu trupul unui kami , dar aceste cazuri sunt destul de rare.

71 J. HASTINGS , Encyc lopaedia of Reliigion … t. XI… p. 469.
72 J. K. NELSON , Enduring Identities … p. 93.
73 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 78.
74 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 128.

26
Shintai poate fi un munte, un crate, un râu, un copac etc. Acest obiect nu trebuie să fie
neapă rat unul din natură, ci poate fi chiar și ceva creat de mâna omului, precum o oglindă, o sabie,
un pieptăn etc.
În categoria shintai -urilor, cele mai importante sunt adesea reprezentate de munți, cel mai
cunoscut exemplu fiind cel al Muntelui Fuji, acest a adăpostind sufletul zeiței Sengen. Conform
mitologiei, Sengen este cea care păzește fântâna tinereții veșnice, ascunsă undeva pe munte, „ Fuji
yama însemnând «Muntele care nu va muri niciodată» ”75. Importanța acestui munte este legată și
de faptul că zeițe i Sengen i se atribui întoarcerea la viață a naturii primăvara, celălalt nume al ei
fiind Kono hama sakuya hime (Prințesa care face să înflorească florile și copacii ). Spre deosebire
de templele obișnuite, templele kami -lor ce -și au drept shintai un munte nu dețin un seiden , acea
parte a templului în care se află shintai -ul.
Cea mai mare parte a acestor shintai -uri este reprezentată de obiecte mici, adesea
confecționate de oameni: arme, pieptene, haine etc , niciodată nu luând o formă antropomorfă . De
obicei shintai -ul este înfășurat într -o pânză sau pus într -o cutie ce se află într -un dulap ale cărui
uși se deschi foarte rar. Dulapul este ținut în mijlocul seiden , o încăpere asemănătoare cu Sfânta
Sfintelor a templului iudaic, în care nu intră decâ t preotul șef al templului în timpul sărbătorilor.
II.6.2. Cele trei comori
Totuși cea m ai mare importanță o au oglinda, săbia de fier și bijuteriile (sub diferite forme) ,
acestea fiind numite shinki sansh ū. Acestea sunt obiectele cu care Ninigi , bunicul primului
împărat, a fost înzestrat de Amaterasu înainte ca el să plece spre lumea oamenilor.
Oglinda de bronz este cel mai obișnuit shintai , având în general o formă octogonală, de
unde și numele de yata no kagami (yata înseamnă opt iar kagami oglindă)76. Conform legendei,
din dorința de a o convinge pe zeița Amaterasu să iasă din peștera în care se ascunseseră, lăsând
lumea în întuneric , celelalte zeități au atârnat o oglindă într -un sakaki . În momentul în care
Amaterasu a venit la marginea peș terii, fiind păcălită ca a apărut o zeiță mai frumoasă decât ea ,
imaginea ei s -a reflectat din oglindă asupra lumii, readucând astfel lumina. De atunci oglinda a
rămas simbol al luminii, al curăției și al dreptății.

75 O. SIMU , Tezaurul mitologic japonez … p. 259.
76 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 165.

27
Se presupune că oglinda originală s -ar afla în incinta templului de la Ise , la ea având acces
doar împăratul și preotul șef. După cum s -a mai spus mai sus, cifra opt are o valoare sacră pentru
japonezi, motiv pentru care oglinzile considerate shintai au opt laturi.
Al doilea shintai ca importanță pentru șintoiști este reprezentat de sabia de fier a zeului
Susanoo, simbolizând autoritatea și curajul. De obicei este folosită o sabie de fier drept shintai
pentru zeitățile fulgerelor, în special pentru zeul Kaminari.
În Kojiki se relate ază lupta dintre Susanoo și un dragon cu opt capete și opt cozi ( yamata
no orochi ). Acesta dintâi ucide dragonul, curățind prin aceasta lumea, iar întruna din cozile sale
găsește o sabie de fier care va fi numită ama no murakumo no tsurugi (sabia care adun ă norii din
orașul ceresc ), sau mai pe scurt, kusanagi77. Aceasta a fost dăruită eventual de Suanoo lui
Amaterasu ca simbol al împăcării lor. În momentul de față, kusanagi se află la templul Atsuta din
Nagoya, fiind folosită la ritualul încoronării unui nou împărat , „acest moment fiind televizat în
1989, când Împăratul Akihito i -a succedat tatălui său, Hirohito ”78.
Există totuși o anumită neconcordanță între mit și realitatea istorică. Mitul susține că sabia
era din fier, dar acțiunea se presupune că a av ut loc în epoca bronzului, când fierul nici nu exista.
Al treilea obiect sacru este mai greu de definit, fiind numit giuvaer, bijuterie sau perlă. Este
o podoabă ce poate fi ori brățară, ori colier, constând într -un șnur de piele pe care sunt înșirate mai
multe tama (spirit ). Aceste tama au forma unor virgule mari , asemenea obiecte fiind găsite și la
șamanii din Siberia. Tama erau alcătuite la început din oase de animale, dar cu timpul au început
să fie confecționate din metale, cuarț, jad, sticlă etc. Erau folosite în mod clar de șamani și
magicieni, acestor tama atribuindu -li-se proprietăți magice.
Mitologia susține că un as tfel colier a fost pus de mai mulți kami în sakaki -ul din fața
peșteri în care se ascundea Amaterasu, crezând că acesta o va atrage pe zeiță afară. Spre deosebire
de oglindă și sabie, „ bijuteriile sunt singurele care se păstrează permanent în palatul imper ial”79.

77 Kojiki , I, 19 (trad. Donald L. Philippi , pp. 89 -90).
78 S. D. P. PICKEN , Historical Dictionary … p. 121.
79 Emiko OHNUKI -TIERNEY , Rice a self: Japanese identities trough time , Princeton University Press, Princeton,
Statele Unite ale Americii, 1993, p. 47.

28
II.6.3. Shimenawa și alte obiecte sacre
Pe lângă shintai , un rol deosebit în șintoism îl joacă shimenawa , aceasta fiind o frânghie
împletită din paie de orez , orezul jucând un rol esențial în cultura japoneză. Ocazional pot fi
împodobite cu fășii de hârtie sau de pânză albă . Este folosită în general pentru delimitarea unor
spații considerate sacre, dar și a caselor în timpul unor sărbători deoarece „ dacă funia care este
făcută din paie de orez este sacră, atunci și spațiul pe care îl împrejmuiește este unul sacru, păzindu –
l de duhurile rele ”80. Sacralitatea acestei funii este confirmată de mitologie, fiind folosită de către
unii kami pentru a opri accesul în peștera în care Amaterasu se ascunseseră, împiedicând -o pe
aceasta să s e mai ascundă vreodată.
Deși cel mai adesea este folosită pentru a delimita un spațiu sacru, ocazional este folosită
de preoți pentru a sigila într -un anumit loc sau obiect un spirit malefic în cazul în care exorcismele
normale nu dau roade. Pentru a fi de osebite de spațiile sacre, hârtiile sau pânzele care împodobesc
shimenawa au scrise pe ele unele norito folosite pentru exorcism.
O shimenawa poate împodobii un torii, dar și anumite pietre shintai , numite fie iwakura ,
fie iwasaka . Aceste pietre de dimensiuni apreciabile pot fi întâlnite adesea la răspântiile de
drumuri, kami ai acestora fiind socotiți păzitori ai drumurilor, ai hotarelor și ai copiilor.
Pe lângă toate cele menționate mai sus, sacri mai sunt considerați anumiți ar bori, în special
cei ce sunt loviți de fulgere și nu se usucă. Aceștia sunt împrejmuiți cu shimenawa pentru a nu fi
atinși de oameni, atingerea lor fiind considerată un sacrilegiu.
Aproape fiecare om ce pleacă acasă după finalul unei sărbători are deja achiziționat un
talisman ( omamori ). Aceste „talismane protective cumpărate de la templu pot fi pentru călătorie,
sănătate, studiu sau pur și simplu pentru noroc”81. De obicei talismanul este o pietricică sau o
bucată de lemn pusă într -un mic săculeț, pe ace sta fiind scris scopul talismanului. Majoritatea
talismanelor au un caracter personal, fiind de obicei luate de oameni aproape peste tot.
Există și talismane care au ca scop punerea casei sub protecția unui zeu. Acestea se numesc
ofuda și constau într -o fâșie de hârtie tăiată în zigzag, înfășurată pe un băț și pe care este scris

80 E. OHNUKI -TIERNEY , Rice a self … p. 53.
81 S. D. P. PICKEN, Historical Dictionary… p . 229.

29
numele unui kami . Este achiziționat de la templu înainte de anul nou și este cel mai des ținut în
altarul casei ( kamidana ), ofuda fiind asociată adesea cu shintai -ul kami -ului res pectiv82.

II.7. Lăcașuri de cult, rugăciunea și ofrandele
II.7.1. Istoria lăcașurilor de cult
Omul a avut întotdeauna în firea lui un simț ce i -a permis să recunoască sacrul. Indiferent
dacă acesta îi aducea binele sau răul, omul a înțeles că anumite zone au un statut special , fapt ce îi
interzice să se apropie de anumite locuri. „Pentru omul religios, spațiul nu este omogen , ci prezintă
rupturi și spărturi; unele porțiuni de spațiu sunt calitativ diferite de celelalte… există așadar un
spațiu sacru”83.
După cum am menționat în partea istorică, japonezii au devenit destul de târziu un popor
sedentar, lipsa unei vieți sedentare făcându -l pe japonez să caute sacrul în natură. Primele altare
erau alcătuite din pietre în mijlocul unor luminișuri din păduri , fiind distruse imediat după
finalizarea ritualurilor. Toată această zonă purta numele de himorogi , iar în pădurea în care era
amenajat un altar din pietre era alcătuită în general din sakaki (pin japonez)84. În cazul în care nu
era o pădure prin apropiere atunci altarul era înconjurat cu pietre și stânci, acest complex fiind
numit iwasaka (piatră).
Odată ce japonezii au renunțat să mai fie un popor nomad și au devenit sedentari, în mod
automat au început să apară primele sanctuare stabile. Spre deosebire de alte religii, lăcașul de cult
șintoist nu a căutat să se afle în centul comunității, ci și -a păstrat strânsa legătură cu natura. Astfel
templele au început să fie construite la marginile așezărilor, eventu al pe terasa unui munte
împădurit de unde se putea vedea toată așezarea.
Primele sanctuare șintoiste aveau forma hambarelor de orez, orezul fiind sacru pentru
japonezi, având același statut precum pâinea în Europa și în Orientul Mijlociu. Acesta era
suspendat pe mai mulți piloni (cel mai probabil pentru evitarea apariției rozătoarelor) și era a lcătuit

82 O. SIMU, Tezaurul mitologic japonez … p. 228.
83 Mircea ELIADE, Sacrul și profanul , traducere de Brîndușa Prepeliceanu, Editura Humanitas, București, 2017,
p. 19.
84 O. SIMU, Tezaurul mitologic japonez … p. 12 1.

30
în totalitate din lemn. Acest mod de construcție (al suspendării clădirilor) se va răspândi eventual
pe tot teritoriul japonez, majoritatea caselor tradiționale fiind construite din lemn și suspendate pe
mai mulți piloni.
Nu se cunoaște anul exact , dar undeva între secolele II și IV au apărut templele de la Ise și
de la Izumo, primul fiind închinat zeiței Amaterasu iar cel de al doilea lui Ōkuni nushi ( Marele
stăpân al pământului – zeu al agriculturii)85. Aceste două temple au rămas până în prezent i maginea
originală a sanctuarului șintoist, majoritatea celorlalte temple fiind pline de arhitectură budistă.
Acestea două nu și -au schimbat forma încă de la fondare, motivul fiind acele că ele sunt
dezasamblate și reasamblate (din lemn pregătit cu zece an i înainte) la o perioadă de timp, Ise la
20 de ani și Izumo la 50 de ani.
II.7.2. Altarul familiei
În momentul de față, sanctuarele șintoiste se împart în trei categorii: Jing ū, Jinja și și Kami
dana , acestea de pe urmă fiind și cele mai multe.
Kami dava nu este un sanctuar în adevăratul sens al cuvântului, ci este un altar al familiei,
fiind găsit în aproape fiecare casă, fiind centrul cultului strămoșilor. Acesta constă într -un dulăpior
de lemn pus la rândul său pe o masă de lemn, întotdeauna așezat cu fața spre răsărit, fii nd situat în
odaia principală a casei sau în camera de primit oaspeți86.
În altarul familiei se țin câteva tăblițe de lemn ( tamashiro ) pe care sunt scrise cu caligrafie
tradițională numele decedaților. Tamashiro sunt în general extrem de simple, dar pentru mai mult
fast se pot folosi ichiai , acestea fiind tot niște bucăți de lemn pe care se scriu numele decedaților,
diferența fiind că acestea sunt lăcuite și pot avea desenate câteva modele florale. În cazul în ca re
familia își cunoaște mai muți strămoși atunci numele lor sunt scrise cât mai frumos pe un rulou de
mătase și puse în altar. Indiferent dacă numele sunt scrise pe tăblițe budiste sau șintoiste, scopul
lor este acela de a semnifica mormintele.
După cum a m menționat mai sus, în același altar se schimbă anual și ofuda , acele hârtii
tăiate în zigzag ce reprezintă templul local. Adese sunt puse și talismane pentru binecuvântarea
casei, mai ales dacă sunt aduse de la Ise sau Izumo. Pe lângă acestea se mai găse ște în mod

85 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 52.
86 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 121.

31
obligatoriu și o shimenawa împodobită cu mai multe hârtii albe. Mult mai recentă este practica de
a pune în altarul familiei poze ale celor răposați.
II.7.3. Jinja
A doua categorie de sanctuare șintoiste este reprezentată de jinja, adică templele obișnuite
care pot fi găsite aproape oriunde pe teritoriul Japoniei. Cu privire la locul amplasării acestora
întotdeauna s -a căuta să fie amplasate pe locuri cât mai înalte, înconjurate de pădure și în
apropierea unei surse de apă pentru alimentar e.
Terenul pe care urmează să se construiască trebuie în mod inevitabil purificat prin ritualuri
dedicate acestui eveniment. O regulă generală este aceea că toate templele trebuie amplasate „cu
fața în direcția izvorului de lumină, spre răsăritul soarelu i”87. Chiar dacă se află în mijlocul unui
oraș, fiecare templu trebuie să aibă grijă să fie înconjurat de o mică pădurice sacră (chinju no
mori ). Pentru menținerea acestei reguli a fost fondată Asociația pădurilor șintoiste, fiind afiliată
Jinja honch ō (Asoc iația sanctuarelor ).
Sanctuarul șintoist nu se rezumă la o singură clădire, ci la un corp de clădiri, totalitatea
tuturor acestora purtând numele de shinden . Clădirea cea mai importantă din acest complex poartă
denumirea de honden , în camera central ă acestuia fiind păstrat shintai -ul sanctuarului. În camerale
laterale (dacă acestea există) se află altare pentru kami mai puțin importanți88.
O altă construcție importantă este heiden , dedicată aduceri ofrandelor , acestea fiind puse
într-o cutie amenajată în acest spațiu . De obicei locul aduceri ofrandelor este legat de honden
printr -o sală dedicată venerării divinităților, purtând numele de haiden . Dacă în heiden este permis
accesul oricărui credincios ce dorește să aducă ofrande, atunci în haide n nu au accesul permis decât
preoții.
O importanță foarte mare a căpătat -o în ultimul timp clădirea numită kagura -den, fiind o
sală dedicată exclusiv dansurilor sacre kagura . Majoritatea sanctuarelor șintoiste au câte o astfel
de sală, d ar în cazul în ca re nu există, s au dacă sala respectivă este prea mică pentru numărul
oamenilor, atunci se improvizează în curte o scenă împodobită cu flori89.

87 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 154.
88 C. Scott LITTLETON, Eastern winsdom , Duncan Baird Publishers, Londra, Marea Britanie, 1996, pp. 151 -152.
89 C. S. LITTLETON, Eastern winsdom … pp. 152 -153.

32
Inaccesibilă credincioșilor este și harae -do, acesta fiind locul unde se face purificarea
preoților. Dacă nu exi stă această clădire atunci purificarea se face acasă. În general templele mai
au încă două clădiri importante: una dedicată documentelor templului și în care se află biroul
preotului șef, aceasta fiind numită samusho ; cealaltă clădire este o magazie dedica tă exclusiv
pentru „altarul portabil numit mikoshi , acesta fiind folosit în procesiuni în jurul localităților”90.
Fiecare credincios trebuie să -și clătească gura și să -și spele mâinile înainte de a -și aduce
ofranda, iar aceasta se face la un bazin cu apă amplasat imediat după intrare, numit chōzuya. Dar
înainte de a ajunge la bazin, la intrare se vor observa întotdea una două statui. O astfel de statuie
are corp de câine și cap de leu, fiind numită koma inu (câine din Koma ). Aceste statui au rolul de
a păzi intrarea în templu. Acestea sunt singurele statui acceptate de șintoism, fiind aduse din
Coreea de către budiști91.
Tot pe continent își au originea și felinarele care împrejmuiesc aleile. „Acestea poartă
numele de toro și pot fi făcute fie din piatră, fie din metal, fie din lemn, cele mai utilizate fiind cele
de lemn”92.
Cea mai cunoscută imagine a șintoismul este reprezentată de torii, numită uneori și poartă
japoneză . Imaginea generală este aceea a doi stâlpi roșii, cu înălțimi variate, uniți la punctul maxim
de un alt stâlp. Aceasta este imaginea generală, dar adesea to rii au forme extrem de variate , mai
exact au 15 stiluri , fiind adesea împodobite cu flori și cu shimenawa .
Mitologia prezintă cum mai mulți kami au luat un cocoș și lau pus să stea în vârful unei
prăjini, iar apoi înfigând prăjina în fața peșteri în care se ascunseseră Amaterasu. Nădejdea lor era
aceea că dacă Amaterasu va a auzi cântatul cocoșului, atunci va ieși afară pentru a readuce zorii
dimineții. Este foarte posibil ca aceasta să fie originea acestei porți, chiar și cuvântul tori, foarte
apropiat d e torii, înseamnă pasăre .
Cel mai adesea torii sunt considerate puncte de trecere din spre lumea profană spre lumea
sacră a kami -lor, dar în general „nimeni știe prea bine ce înseamnă aceste torii”93. De asemenea,
dacă este exclus mitul cu privire la cocoșul din vârful unei prăjini, atunci originea acestora este

90 R. TAMES , Japonia: Istorie … p. 131 .
91 S. D. P. PICKEN , Essentals of Shinto … p. 165 .
92 S. D. P. PICKEN , Essentals of Shinto … pp. 165 -166.
93 M. ELIADE , Istoria credințelor … p. 308 .

33
destul de incertă. Cu toate acestea se prea poate ca acestea să își aibă origine -a în India, unde există
poți asemănătoare.
Există mai multe astfel de torii celebre, cea m -ai cunoscută fiind cea din laguna Miyajima,
aflată lângă orașul Hiroshima. Aceasta este cel mai adesea redată în fotografii turistice, timbre,
picturi și chiar pe moneda națională. Totuși din cauza faptului că se află în apă necesită reparații
anual. La fel de celebru pentru torii este și Templul Fuhini Inari din Tokyo, „acesta având mai
mult de 10.000 de torii sacrii, formând un drum lung de aproximativ 4 kilometri”94.
II.7.4. Jingū și sanctuarul de la Ise
Ultima categorie de sanctuare șintoiste este cea afiliată casei imperiale, acestea fiind destul
de puține la număr , mai exact 22 , dar fiind în același timp și cele mai vizitate. Alcătuirea lor nu
este în nici un fel diferită de cea a unui simplu jinja, importanța lor fiind dată de identificarea cu
familia imperială95.
Împăratul se află la un astfel la un astfel de sanctuar în timpul sărbătorilor important, de
Anul Nou fiind prezent la cel de la Ise. În cazul în care nu poate participa, deși se întâmplă destul
de rar, trebui e să trimită un reprezentant care să facă parte din familie.
Sanctuarul de la Ise, fiind considerat un Ierusalim al șintoismului , este cel mai important
centru religios pentru japonezi. Șintoiști susțin că acesta a fost construit în jurul anului 200, dar cel
mai probabil a fost fondat în anul 478 de către împăratul Y ūryaku (456 -479). Imortanța sa constă
în shintai -ul pe care îl deține, anume oglinda folosită pentru a o scoate afară din pe șteră pe
Amaterasu. La fel de important este și stilul arhitectural care se mai găsește doar la Izumo, acesta
fiind un stil aproape în întregime autohton96.
Puritatea unui loc fiind esențială pentru japonezi a făcut astfel încât întregul complex să fie
demolat și reconstrui o dată la 20 de ani, fiind folosit lemn, paie de orez, stuf și puțin metal pentru
unele ornamente. Procesul este unul dificil, începând cu 10 ani înainte, fiind luat lemn de cedru și

94 Paula R. HARTZ, World Religion: Shinto , Ediția a III -a, Chelsea House Publishers, Philadelphia , Statele Unite ale
Americii, 2009, p. 116.
95 J. BREEN și M. TEEUWEN, A new history of Shinto … p. 45.
96 S. D. P. PICKEN, Historical Dictionary … pp. 97 -98.

34
de chiparos de pe Muntele Kiso, fiind lăsat apoi câțiv a ani la uscat. Procesul trebuie să fie făcut de
cei mai buni dulgheri din țară, încercându -se să se folosească cât mai puține cuie.
Lemnul rămas în urma demolării vechiului complex este tăiat în bucățele mici și vândut ca
talismane pentru diferite trebui nțe. „Din sumele obținute din vânzarea acestor talismane se
recuperează fondurile folosite la construirea sanctuarului, și se asigură, eventual, o parte din
fondurile necesare pentru următoarea construcție”97.
II.7.5. Rugăciunea și ofranda
După cum am mai spus, japonezii nu sunt extrem de interesați de ce se întâmplă după
moarte, ci totul se rezumă la tot ce se întâmplă în viața aceasta. Astfel se afirmă că „omul trebuie
să-și cultive dorința, nevoia și gustul pentru creație, pentru realizarea a ceva de valoare, dar să dea
curs și plăcerilor trupului”98. Aceste idei nu aveau cum să nu atingă viziunea șintoismului față de
rugăciune.
Rugăciunea (inori ) este diferită față de cea din religiile monoteiste prin faptul că nu se
caută o mântuire propriu -zisă, ci se cere ajutor în diferite situații. Rugăciunile rostite de către preoți
în timpul ritualurilor poartă numele de norito , „practica folosirii norito -urilor bazându -se pe
conceptul koto-dama al puterii spirituale a cuvintelor… eficacitatea lor depinde de calitatea lecturii
textelor”99.Majoritatea acestor texte provin din perioada arhaică, fiind transmise pe cale orală până
în secolul al X -lea, când au fost pentru prima dată adunate și scrise î ntr-o carte numită Engishik i
(Preceptele erei Engi ). Ritualurile șintoiste includ numai norito , fiind singura formă de rugăciune
din cadrul cultului.
Pe lângă norito , care sunt accesibile oricui, există și rugăciunea personală care este strâns
legată de ofrandă. Rugăciunea de acasă este legată în mod direct de cultul strămoșilor, aceasta
făcându -se în fața altarului familiei. Aceasta are loc de regulă dimineața înaintea mic dejunului:
omul aduce o mică ofrandă (orez sau ,dacă se poate, mâncarea preferată a persoanei decedate) și
apoi se pune în genunchi pe o pernă, bate din palme de două ori pentru a atrage atenția spiritelor
și apoi își rostește rugă ciunea. Capul familiei spune în general cea mai lungă rugăciune, în timp ce

97 J. BREEN și M. TEEUWEN, A new history of Shinto … p. 54 .
98 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 59.
99 O. SIMU, Tezaurul mitologic japonez … p. 225 .

35
rugăciunile celorlalți membrii din familie trebuie să fie scurte. În general acestea sunt cereri pentru
prosperitate și succes în diferite domenii100.
Rugăciunea de la templu nu este cu mult diferită față de cea de acasă, excepția generală
fiind aceea că rugăciunea este îndreptată către un kami mai important. Nu există o zi propriu zisă
de rugăciune, precum în religiile monoteiste, dar se recomandă credi nciosului să meargă la
sanctuarul tutelar măcar o dată la două săptămâni.
Înainte de a merge la un sanctuar, omul are datoria să se spele pentru a nu aduce pângărire ,
dar aceasta se poate face și în mod simbolic la acel bazin cu apă. Urcând câteva scări , credinciosul
ajunge în heiden (care nu este niciodată închis, semănând cu un pridvor) și își lasă ofranda în cutia
special amenajată. La origine ofranda aceasta consta în orez, pește sau alte alimente, dar în prezent
oameni preferă să ofere bani, în spec ial mărunțiș. După ce -și aduce ofranda, omul trage de o funie
agățată de niște clopoței pentru a atrage atenția kami -lor, urmând apoi să bată din palme de două
ori cu același scop. Credinciosul nu se pune în genunchi, dar trebuie să stea cu capul plecat și cu
ochii închiși în timp ce -și rostește rugăciunea. La fel și în cazul celei de acasă, rugăciunea de la
sanctuar constă mai mult în cereri de ajutor în diferite domenii: muncă, studiu, examene, noroc,
dragoste et c101.
Rare ori oameni se întorc pentru a le mulțumi kami -lor în cazul unei reușite, considerând
în general că o binefacere este rodul unei rugăciuni anterioare. Astfel ei nu consideră necesară o
mulțumire, ei plecând de la sanctuare cu siguranța că rugăciunile lor vor fi ascultate și primite.

II.8. Sacerdoțiul
II.8.1. Istoria și evoluția instituției sacerdotale
Originea sacerdoților șintoiști este destul de diversă, dar cea mai importantă imagine
sacerdotală a fost întotdeauna și încă este împăratul. Fiind urmaș al lui Amaterasu și kami încă din
timpul vieții era și normal ca el să aibă îndatoriri religioase. Istoria chineză confirmă în secolul al

100 Helen HARDACRE, Shinto: A History , Oxford University Press, New York, Statele Unite le Americi, 2017, pp.
489-490,
101 S. D. P. PICKEN , Essentals of Shinto … p. 181 .

36
III-lea că Japonia era condusă de o femeie pe nume Pimiko (Himiko) , numele ei însemnând „fiică
a soarelui”, aceasta având și atribute religioase102.
Apariția clanurilor lea oferit liderilor acestora și atribuții religioase, mai ales legate de
slujirea ujigami -lor. Cu timpul însă liderii și au pierdut acest atribut, ei fiind prea ocupați cu alte
îndatoriri. Astfel sa consacrat ca o anumită ramură a fam iliei să fie dedicată exclusiv slujirii,
aceasta fiind transmisă ereditar . Eventual au apărut familii care s -au ocupat cu această profesie
până la mijlocul secolului al XX -lea, cele mai cunoscute fiind familiile Nakatomi, Aso, Imibe,
Shirakawa și Yoshida.
Desigur, preoțimea șintoistă are și alte origini: șamani, divinatori, vrăjitori etc. Adesea
preoția era transmisă ereditar, această practică fiind continuă până la Reforma Meiji din 1868, când
preoților le -au fost impuse studiile la instituțiile statului . „Această practică nu mai există în mod
oficial, dar în mod practic se caută ca urmașul unui preot să fie fiul acestuia, având desigur studiile
necesare”103.
Preoția ereditară mai este practicată și astăzi în unele comunități r urale ale căro r sanctuare
nu sunt afiliate Jinja honch ō, dar și de către unele noi secte șintoiste.
II.8.2. Preoțimea
Preoții șintoiști se numeau în primă fază shinshoku (om aflat în slujba kami -lor), dar nu se
știe când și de ce numele s -a schimbat kannushi (om-zeu). Aceste titulaturi erau în fază primară
moștenite, dar în momentul de față acesta este oferit doar de Jinja honch ō (Asociația sanctuarelor)
în urma unui examen dat după o perioadă de studii. Principalele centre de studiu pentru a fi
consacrat preot șinto ist sunt Universitatea Kokugaku -in din Tokyo și Universitatea K ōgakkan de
la Ise.
Spre deosebire de preoții din trecut care erau celibatari, preoți din ziua de azi au familii ,
ceilalți membrii fiind adesea ajutoare.
În mod oficial nu există nici un fel de ierarhie între preoții șintoiști, dar se recunosc anumite
diferențe între ei, existând anumite modalități de ai împărți în funcție de rolurile jucate la sanctuare.

102 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 20.
103 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 123.

37
Astfel, primă clasificare împarte preoții, în funcți e de rolurile jucate, în șase grade: superiorul,
primul, secundul, semi -secundul, al treilea și al patrulea. Preoții mai pot fi clasificați și după cinci,
patru sau opt grade, toate acestea fiind împărțiri făcute după diferite sanctuare.
În cel mai clar m od, la un sanctuar vor exista întotdeauna un gūji (preot șef), un gon-gūji
(asociat al preotului șef), mai muți negi (preoți seniori) și gon-negi (preoți juniori). „A existat o
perioadă, mai exact cea în care șintoismul era Religie de Sat, când preotul șef de la Ise a purtat
titlul de daig ūji (preot suprem), având autoritate asupra tuturor celorlalte sanctuare”104.
În momentul de față sunt aproximativ 16.000 de kannushi la 163.000 de sanctuare, ei avâ nd
rolul de intermediari între oameni și kami , această noțiune fiind numită tatari . În numele acestei
mijlociri, preoții cer de la kami protecție pentru oameni de le orice fel de nenorocire posibilă,
respectând în același timp toate ceremonialele. Cel mai probabil credincioșii nu înțelegeau norito –
urile rostite de aceștia, traducerea lor din limbajul arhaic făcându -se pentru prima dată abia în
secolul al XVIII -lea. De asemenea ei îi întâmpină pe kami în timpul sărbătorilor și primesc
ofrandele oamenilor105.
Spre deosebire de alte religii, instituția sa cerdotală șintoistă acceptă fără nici o problemă
ca și femeile să poată deveni preo tese, ele putâ nd ocupa aceleași funcții ca și bărbații . Totuși, deși
există această posibilitate, se pare că nu există un interes așa mare din partea femeilor pentru
institu ția sacerdotală, numărul lor fiind mult mai mic.
Vestimentația este destul de simplă: o haină de mătase, în general albă, numită jō-e, care
este completată pe dedesubt cu o tunică roșie numită e-boshi . Pe cap este purtată o pălărie numită
kanmuri , fiind legată sub bărbie cu un șnur, formele acesteia fiind destul de variate. Încălțămintea
este confecționată din lemn, fiind asemănătoare unor sandale, totuși acestea nu sunt obligatorii106.

104 S. D. P. PICKEN , Essentals of Shinto … p. 65.
105 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … pp. 168 -169.
106 S. D. P. PICKEN , Essentals of Shinto … pp. 152 -153.

38
II.8.3. Ajutoarele
Preotul șintoist este aproape întotdeauna ajutat de o miko , aceasta fiind asistenta acestuia
în cadrul cultului. Cel mai mult iese în evidență în timpul dansurilor kagura și miko -mai. Adesea
sunt confundate de străini cu preotesele, dar ele nu împlinesc nici un rol cultic singure.
După cum am menționat anterior, femeile au dreptul de a devenii preotese, marea
majoritatea acestora fiind înainte miko . În teorie o miko trebuie să fie obligatoriu fecioară,
renunțând la acest statut după căsătorie. Există totuși și unele excepții pentru cele cu personalități
mai puternice și foarte pricepute în treburile administrative . Majoritatea fetelor de preoți devin în
general pentru un timp miko .
Acesta au grijă ca sanctuarul să fie mereu curat, îi ajută pe preoți în cadrul ceremoniilor,
au în gri jă magazinul sanctuarului, vânzând în general talismane, amulete și lumânări. În mod clar
acestea sunt plătite, fiind angajate oficial, dar pot să o facă ți în mod voluntar.
În trecut miko era denumirea pentru femeile -șaman înzestrate cu puteri supranatur ale,
acestea împlinind ocazional și activități politice, menționarea reginei -șaman Pimiko de către
cronicile chineze fiind un argument în acest sens. Acestea prezentau în trecut stări extatic, intrau
ușor în transă, comunicau mesajele kami -lor, făceau prof eții și chiar se aflau sub controlul
spiritelor107. Mai există până în prezent kuro miko (miko negre ), acestea fiind specializate în
demonologie și magie neagră, fiind adesea în slujba unor preoți renegați.
Vestimentația unei miko este alcătuită dintr -o pereche de pantaloni roșii numiși hakama ,
un kimono al cu câteva ornamente roșii, șosete albe și sandale tradiționale numită zōri. Părul este
întotdeauna strâns și legat cu o panglică roșie sau albă. În timpul dansurilor ea poartă o costumație
total diferită, aceasta fiind de origine coreeană.
Existența lor considerată cumva romantică a inspirat forare mult arta, fiind adesea
imortalizate în picturile medievale. De asemenea ele apar ca protagoniste în mai multe romane
încă din perioada medievală și până în prezent . „Puterile lor magice, supranaturale, se potrivesc
eventualelor confruntări cu spiritele rele, cu fantomele și demonii ce mișună în romanele

107 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 91.

39
japoneze”108. Cele care ajută la sanctuarele mai importante primesc adesea lecții de arte marțiale,
lecții de tir cu arcul, de luptă cu pumnalul și de luptă cu katana (sabie tradițională japoneză).
Pe lângă miko , la templu mai pot exista și alte ajutoare: hofuri , simplu îngrijitor; kan-nagi,
dansator; ujiko s ōdai, laic ce ajută cu treburile administrative.

II.9. Sărbători și festivități
Sărbătorile și festivitățile șintoiste poartă numel e de matusri , acestea fiind împărțite în
general în două: sărbători generale și locale. Sărbătorile generale sunt cunoscute în toată țara, în
timp ce sărbătorile locale, așa cum se deduce din denumire, au un caracter local strâns legat de
sanctuarul tutela109r.
II.9.1. Caracteristici generale
Această categorie nu se restrânge doar la sărbătorile publice, ci au în vedere și anumite
perioade ale vieții: n aștere, atingerea anumitor vârste, căsătoria și chiar admiterea la o școală
(admiterea la orice școală se face doar în baza unui examen). Tot în această categorie se înscrie și
nikku -sai, adică simpla rugăciune făcută în fiecare dimineață la altarul famili ei.
Statul Japonez recunoaște în prezent 13 sărbători oficiale: Anul Nou pe 1 ianuarie; ziua
majoratului (pentru cei de 20 de ani) pe 15 ianuarie; ziua întemeieri țării pe 11 februarie; ziua de
naștere a actualului împărat, Naruhito, pe 23 februarie; echinocțiul de primăvară pe 20 martie; ziua
respectării naturi pe 29 aprilie, ziua Constituției pe 3 mai; ziua copiilor pe 5 mai; ziua persoanelor
vârstnice pe 15 septembrie; echinocțiul de toamnă pe 10 octombrie; ziua culturii pe 3 noiembrie;
ziua muncito rilor pe 23 noiembrie110.
Prima parte a unei serbători este alcătuită din ritualul propriu -zis iar cea de a doua este
dedicată caracterului festiv, plin de bucurie. Prezența la această sărbătoare trebuie să fie precedată
de ritualuri de purificare atât pent ru clerici, cât și pentru laici. Încă o purificare este făcută de
preotul șef în cadrul ritualului, numită haraigushi , prin stropirea credincioșilor cu apă de mare.

108 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 171.
109 G. WILLIAMS , Shinto … p. 103.
110 J. K. NELSON , Enduring Identities … p. 172.

40
Urmează scoaterea unui sanctuar portabil numit mikoshi , reprezentând sanctuarul original,
și plimbarea lui prin localitate de către tineri îmbrăcați în costume tradiționale. În timpul aceste
procesiuni se presupune că kami -ul titular chiar se află în mikoshi . „Acest sanctuar are parte de
câteva opriri pentru ca kami -ul să se odihnească , dar cu siguranță acestea se fac pentru a se odihni
cei ce cară mikoshi -ul, acesta fiind de regulă destul de greu”111.
Concomitent pot avea loc dansuri executate de miko în pavilionul special sau pe o scenă,
spectacole de teatru, concursuri sportive, vânzarea de talismane și de mâncare tradițională etc.
Printre activitățile sportive preferate se înnumără: sumo, artele marțiale, tirul cu arcul, călăria și
întrecerile dintr e ambarcațiuni pe cea mai apropiată apă. Cea mai preferată activitate sportivă se
numește yabusame , constând în trasul cu arcul într -o țină în timp ce se călărește un cal ce fuge112.
Kami -ul tutelar este prezent la toate aceste activității, bucurându -se la r ândul său de ele.
Cel mai așteptat mome nt este banchetul de la final. De regulă la banchetul principal,
organizat de sanctuar participă doar personalitățile mai de seamă, restul credincioșilor având
posibilitate să cumpere mâncare tradițională și să se jo ace la mai multe standuri ce sunt amenajate
în apropierea sanctuarului. Este destul de clar că „odată ieșită în stradă, sărbătoare shint ō și-a
pierdut mult din caracterul religios în favoarea aspectului ludic, laic”113.
II.9.2. Anul Nou
Cea mai importantă sărbătoare șintoistă este cea de Anul Nou, numită Gantan -asi, vizitare
sanctuarului în acest moment numindu -se hatsumode . Începutul noului an este dat de sunetul unui
clopot ce se află în mijlocul curții sanctuarului, fiind urmat de rugă ciunile preoților, purificarea
credincioșilor cu apă de mare, băutul primului pahar se sake din noul an și de cântarea hatsum ōnde
(prima vizită ).
Acestea sunt acte săvârșite de slujitorii sanctuarelor, dar laici, de îndată ce clopotul sună
se îndreaptă către heiden pentru ași rosti prima rugăciune din an și pentru a oferi o mică ofrandă
kami -ului tutelar. Imediat după ce își încheie rugăciunea, șin toistul se îndreaptă către magazinul
sanctuarului pentru ași cumpăra noi talismane și amulete. La modă este scrierea dorințelor pe o

111 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 92.
112 H. HARDACRE, Shinto: A History … p. 123.
113 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 178.

41
bucată de lemn și atârnarea ei într -un panou special. În general „peste 90% dintre familii se îmbracă
cu cele mai bune hain e (chimonouri pentru doamne) și se duc la templu să se roage pentru un an
cu sănătate și fericire”114.
Casele trebuie curățate și împodobite cu mlădițe de bambus, de pin și cu mai multe
shimenawa . Ideea generală este că „Noul An reprezintă o veritabilă renaștere iar oamenii țin să
sublinieze asta din plin”115. Oamenilor li se cere să lase toate grijile la o parte, singurele griji
permise fiind acelea legate de corectitudinea ritualurilor.
Deși sărbătoarea durează în mod oficial o singură zi, ea se poate întinde până pe 3 ianuarie,
majoritatea oamenilor având liber până pe 7 ianuarie. Pentru a nu exista nici un fel de grijă în ceea
ce privește banii și aprovizionarea, membrii familiei sunt responsabili să se pregătească cu mult
timp înainte. „Numai în felu l acesta , cu situația financiară a familiei limpezită și adusă la zi, se
vor încumeta în plenul casei, să creioneze planurile pentru viitorul an… în consens cu părerile și
trebuințele fiecărui membru al familiei, de la mic la mare”116.
După întoarcerea de la sanctuar, fiecare membru al familiei se așază la masă, la aceasta
servindu -se în general homari (simbol al longevității), ierburi de mare, mandarine și mochi , o
prăjitură tradițională din orez. De dimineață oamenii trimit rudelor și prietenilor felicită ri cu textul
„akemashite o -meted ō gozaimasu”, însemnând „cele mai bune urări la început de an”.
II.9.3. Sărbători calendaristice
Începând cu iarna , prima sărbătoare majoră din an, exceptând Anul Nou, este Kinen -sai
(Recoltă bogată ), aceasta fiind sărbătorită pe 11 și 12 februarie. Cele mai impresionante festivități
au loc, ca întotdeauna, la sanctuarul de la Ise. Deși este în mod clar o sărbătoare cu tentă agricolă
s-a „extins și la alte domenii, la comerț, industrie, pescuit, și, în general, pentru prosperitatea
țării”117.

114 R. TAMES , Japonia: Istorie … pp. 319 -320.
115 O. SIMU , Civilizația tradițională japoneză … p. 95 .
116 O. SIMU , Civilizația tradițională japoneză … p. 96 .
117 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 180.

42
Mai există multe alte astfel de sărbători cu tentă agricolă, cele mai importante fiind o-tane-
sai (răsărirea orezului ) și ta-asobi (sărbătoarea orezăriilor ). Specific acestor sărbători este rasul
cu arcul: cu cât o săgeată ajunge mai departe cu atât mai mult va fi recolta mai bogată.
Pe timpul verii există mai puține sărbători, dar cea mai importantă este Gion matsuri , având
un caracter protector față de molime. Prima dată a fost serbată în 869, când împăratul Seiw a (858 –
876) a cerut să fie făcută o procesiune prin care să se ceară kami -lor izbăvirea de ciumă118. În
timpul acestei festivități, sărbătorită la 17 iulie, este construit un car uriaș pe care se află o
halebardă și un pin, carul fiind tras de 30 -40 de bărba ți. Se presupune că kami -ul protector al
comunității coboară în pin și cu ajutorul halebardei distruge orice molimă.
La finalul lunii iulie are loc Marea Purificare, aceasta fiind doar o pregătire pentru
culegerea orezului.
Sărbătorile de toamnă sunt ce le mai multe la număr, majoritatea având un caracter local.
Cea mai importantă este Aki no matsuri (sărbătoarea toamnei ), fiind strâns legată de culegerea
roadelor. „Prima gustare din roadele toamnei, numită niiname , nu este permisă până ce din primele
roade ale acestui anotimp nu vor fi aduse ofrande la templul local ”119. În cadrul acestei sărbători,
la Ise trebuie aduse ca ofrandă primele spice de orez din grădina palatului imperial, orez pe care
împăratul îl îngrijește personal. De altfel, împăratul tri mite întotdeauna reprezentanți la sanctuarele
importante în timpul sărbătorilor naționale.
II.9.4. Alte sărbători
A doua categorie majoră de sărbători sunt cele ce fac trimitere la atingerea unei anumite
vârste (20, 40, 60, 70, 77, 88, 90 și 99) sau la o ocazie specială (naștere, căsătorie, admiterea la o
școală de prestigiu etc.)120.
În această categorie intră și Hina matsuri , o sărbătoare dedicată fetițelor. În fiecare an pe 3
martie. Acestea duc la sanctuarul local drept ofrandă prăjituri gătite personal (cu ajutorul
părinților) și își expun colecțiile de păpuși. În trecut păpușile erau investite cu puteri magice, fiind

118 H. HARDACRE, Shinto: A History … p. 131.
119 J. BREEN și M. TEEUWEN, A new history of Shinto … p. 100.
120 J. K. NELSON , Enduring Identities … p. 4.

43
adesea folosite la blesteme. De asemenea, se presupune că dacă îți mărturisești greșelile unei păuși
și o arunci într -o apă curgătoare ți se vor ierta toate, fără a mai fi necesar un ritual de purificare.
Băieții au și ei propria sărbătoare , Tangou no sekku , în fiecare an pe 5 mai. Băieții se urcă
pe case și arborează o prăjină de bambus de care flutură un crap uriaș făcut din hârtie sau alt
material textil, „simbolizând spiritul războinic, curaj și tenacitate”121. Conform unei legende,
împărăteasa Jing ū a reuși t să invadeze Coreea cu ajutorul unui crap uriaș.
Șintoismul fiind o religie ce pune un accent uriaș pe cultul strămoșilor, era aproape
imposibil să nu existe o sărbătoare dedicată întoarcerii sufletelor celor morți înapoi la casele lor.
Aceasta se numeșt e Bon matsuri și se sărbătorește de pe 13 iulie până pe 15 iulie. În dimineața
zilei de 13 este aprins un foc în fața uși în semn de „bun venit” pentru spiritele strămoșilor, acestea
intrând în kami dana . Ofrandele aduse în acesastă perioadă trebuie să fie alcătuite din mâncărurile
preferate ale celor răposați.
În seara zilei de 15 se aprinde din nou un foc în fața ușii în semn de „rămas bun”. După
aceasta se merge la cel mai apropiat râu și se lansează pe apă o bărcuță de hârtie în care se pune o
lumânare . În general, după lăsarea întunericului, toate aceste bărcuțe cu lumânări crează un joc de
lumini ce reprezintă spiritele strămoșilor122.
În ciuda faptului că există anumite vârste ce trebuie cinstite, există ți vârste considerate
nefaste, vârste la care oamenii sunt mai vulnerabili în fața araburu kami . Aceste vârste sunt 19 și
33 pentru femei și 25 și 42 pentru bărbați, existând ritualuri speciale de purificare pentru cei ce se
află la acest vârste.
Nu la fel de importante din punct de vedere mitologic, dar importante din punctul de vedere
al apropierii față de natură, sunt „sărbătoarea zgomotelor” și hanami . Acestea nu au date fixe, dar
în general „sărbătoarea zgomotelor” are loc la începutul verii, oamenii plimbându -se prin pădure
pentru a asculta sunetele insectelor. Cea de a doua, hanami , este cunoscută chiar și în afara
Japoniei, aceasta fiind dedicată admirării florilor de cireși ( sakura), având loc atunci când aceștia

121 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 183.
122 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 12.

44
sunt complet înfloriți. „Japonezii sunt dispuși să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge în locurile
vestite unde spectacolul gingașelor flori este cel mai bine reprezentat”123.

Capitolul al III -lea: Implicații actuale

III.1. Ecouri în spațiul cultural
Este bine cunoscut faptul că mai toate religiile lumi s -au folosit într -o măsură sau alta de
arătă pentru ași exprima credințele, indifere nt dacă acestea iau forme liter are, plastice, muzicale
etc. În acest sens șintoismul nu s -a lăsat mai prejos, ci a exploatat la maxim mai toate formele de
artă pentru a -și face simțită prezența, mai ales în urma sosiri de pe continent a unor noi religii124.
III.1.1.Ecouri în literatură
Majoritatea religiilor lumii au o scriptură , o carete care să pună în lumină filonul doctrinar
al acesteia. Nu la fel este și în cazul șintoismului, care nu a avut niciodată o carte de căpătâi. Există
totuși, după cum am menționat în capitolele anterioare, o lucrare esențială pentru această religie,
mai exact Kojiki (Cartea lucrurilor vechi ). Nu trebuie confundată cu o carte sacră, „ea nu e deloc
sacră, nu a fost scrisă de fapt în scop doctrinar, ci a avut o țintă precisă, practică, un interes de
ordin poli tic, potrivit conjuncturii existente la vremea apariției sale”125.
Scrisul a fost introdus abia în anul 552, constând în idiograme chinezești, venin împreună
cu misionari budiști. Sosirea budismului în Japonia a fost un factor esențial în apariția Kojiki ,
aceasta fiind un produs al religiei autohtone care încerca să se apere împotriva unei religii net
superioare.

123 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 186.
124 H. HARDACRE, Shinto : A History … p. 64.
125 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 188.

45
Aceasta este cea mai veche carte scrisă în Japonia ce s -a păstrat până în prezent, nefiind și
prima caret scrisă în Arhipelagul Nipon. Se știe că au mai existat și altele, dar acestea au fost
distruse într -un incendiu ce a cuprins biblioteca clanului Soga din anul 645.
A fost scrisă în anul 712 la cererea familiei imperiale. Din păcate însă, numai prima parte
a cărții este cu adevărat importantă, celelalte două cărții fiind „extrem de greu de pătruns ca sens,
din pricina folosiri haotice a scrisului chinez, când ideologic, când fonetic, rămânând fără virtuți
literare”126. Cu toate acestea, în Kojiki se găsesc primele poeme japoneze în versuri , acesta fiind
111 la număr , stând la baza poeziei tradiționale japoneze . Cel mai important poem este și primul,
fiind atribuit zeului Susanoo . Acesta îl recită în timpul unei nunți, cerând binecuvântare de la toți
kami anteriori lui. Acesta se cântă până în ziua de azi la nunțile tradiționale japoneze.
Întreaga carte a fost scrisă după dictarea unui katarite , acesta fiind un personaj ce
transmitea din generație în generație miturile, legendele, cronicile și tradițiile pe cale orală. A
existat o adevărată in stituție a acestora numită katari -be, fiecare generație fiind datoare să
îmbogățească tradiția cu propria perioadă a istoriei. Cu siguranță din aceștia a rezultat o parte a
preoțimii șintoiste, ei fiin responsabili în general cu rostirea unor cuvântări în momentele esențiale
ale vieții (căsătorie, naștere etc.).
Cu siguranță Kojiki nu a primit multă atenție la momentul ei din cauza limbajului, luând
aproape 1000 de ani să fie tradusă într-un limbaj accesibil. Această traducere i se datorează lui
Motoori Norinaga, căruia i -a luat 40 de ani să ofere o variantă a Kojiki în japoneza secolului al
XVII -lea, rezultând din aceasta 44 de volume. Aceast a traducere a Kojiki a fost unu l dintre
principalele motive pentru care șintoismul a început să se depărteze de budism, oferind și un
argument puternic pentru preluarea puterii de către împărat127. Traducerea Kojiki a fost punctul de
plecare a redescoperiri vechilor valori japoneze și a creat un sentiment de superioritatea față de tot
ceea ce era străin.
A doua carte ca importanță pentru religia șintoistă și pentru cultura japoneză este NIhongi
(Cronica vechii Japonii ), scrisă în anul 720. Precum Kojiki , aceasta începe cu mitologia, dar partea
istorică este axată pe clanul Izumo, urmași ai lui Suanoo. Nici acesteia n u i-a fost acordată atenția

126 O. SIMU , Civilizația tradițională japoneză … p. 193 .
127 G. WILLIAMS , Shinto … pp. 31 -32.

46
cuvenită la momentul său tot din cauza dificultății de a înțelege caracterele chinezești. Afost
tradusă eventaul în secolul al XVIII -lea de către elevii școlii Kokugaku.
Desigur, aceste texte nu au rămas necomentate, preimele c omentarii fiind făcute chiar de
Motoori N orinaga, iar altele fiind făcute până în ziua de astăzi. „Tot din acestea au fost preluate și
multe basme pe care părții le folosesc în educația coliilor, de exemplu povestea celor trei frați”128.
Rivalitățile dintre kami și alte persoane prezentate în aceste cărți s-au transformat eventual
în rivalității între urmașii acestora, producând de -a lungul istoriei chiar și conflicte militare,
încheiate după preluarea puterii de către familia Tokugawa la începutul secolul ui al XVII -lea.
Imposibilitatea de a mai exista rivalități în spațiul politic a făcut ca acestea să se mute în spațiul
economic129. Aceste familii au început să deschidă diverse afaceri, unele fiind cunoscute la nivel
mondial în prezent: Com pania Mitsubishi este fondată și deținută de familia Iwasaki, Compania
Hitachi a fost fondată de familia Odaira etc.
Importante atât pentru literatura japoneză, dar și pentru cultul șintoist sunt norito -urile.
Acestea sunt texte psalmice folosite la orice ritual șintoist, presupunându -se că unele sunt mai
vechi de 2000 de ani. Acestea au fost transmise generație după generație pe cale oralp în familia
Nakatomi, cea responsabilă de cultul de la curtea imp erială.
Acestea au fost în cele din urmă adunate și scrise în Engishiki în anul 927. Având 50 de
volume , 10 din acestea sunt dedicate pentru norito , acestea fiind în număr de 65, dinte care 27 se
presupune ca ar proveni încă din perioada arhaică a șintois mului. Întreaga carte este una dedicată
ritualului șintoist de la curtea imperială și ritualurilor de purificare , fiind considerată uneori „cea
de-a treia carte ca importanță pentru șintoism”130.
Credința în puterea cuvintelor a determinat guvernul, în peri oada în care șintoismul a fost
Religie de Stat, să impună traducerea norito -urilor în limbajul modern și chiar să le modifice pentru
a fi în conformitate cu orientarea politică. După al doilea război mondial cultul a început să
folosească din nou norito în limbajul arhaic, acestea fiind mult mai poetice așa decât în japoneza
contemporană.

128 O. SIMU, Tezaurul mitologic japonez … p. 225 .
129 J. K. NELSON , Enduring Identities … p. 91.
130 S. D. P. PICKEN, Historical Dictionary … p. 80.

47
După capitularea Japoniei în 1945 a apărut un nou curent literar numit shinkokugaku (Noul
Kokugaku ). Spre deosebire de vechea școală Kokugakun , care promova redescoperirea valorilor
din trecut, noul curent promovează conservatorismul literar, încercând să păzească tezaurul
tradițional de orice influență străină.
III.1.2. Muzică, dans și teatru
Având în vedere că o religie ce pune accentul pe ceea ce este fru mos și având puternice
rădăcini în șamanism, nu este de mirare faptul că în șintoism dansurile joacă un rol important. De
asemenea, orice fel de dans este întotdeauna acompaniat de muzică. Muzica și dansul sunt pentru
șintoiști expresii ale bucuriei, însăș i zeița Amaterasu învățându -i pe oameni „cum să se bucure de
recoltă”131.
Caracterul agricol al șintoismului a făcut astfel încât dansurile și muzica să fie prezente la
sărbătorile date în cinstea roadelor pământului. Dansul ta-mai (dansul orzăriilor ), acompaniat de
ta-asobi (cântecul orezăriilor ) sunt puse în practică în perioada secerișului, fiind manifestări ale
bucuriei pentru roadele bogate.
Deși există mai multe forme de muzică în cultura șintoistă, cea mai celebră se numește
gagaku (rafinat ). Aceasta muzică este folosită de obicei în timpul sărbătorilor importante și constă
în recitarea de norito de către preoți. La sanctuarele mari, preoții sunt asistați adesea de instrumente
muzicale: shamisen (un instrument cu coarde, asemănător cu o chitară ), fluiere și tobe.
Cel mai mare impact la avut și încă îl are muzica și dansurile kagura , interpretate de miko .
Primul astfel de dans a fost făcut, conform mitologiei, de către zeița Ame no Muzume în fața
peșterii în care se ascunseseră Amaterasu, în încercarea de a o convinge să iasă afară, dansul fiind
mai mult unul cu conotație erotică132. Totuși dansul kagura din zilele noastre nu mai are deloc o
astfel de conotație, ci scopul lui este acela de a distra oamenii și divinitățile. „Autori japonezi
afirmă că tot atunci s -a marcat și punctul de plecare al artei spectacolului, ceea ce înseamnă că tot
ce s-a ivit ulterior, ca manifestare de divertisment sau de substanță dramaturgică, a fost asociat cu
religia shint ō”133.

131 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 197.
132 Kojiki , I, 38 (trad. Donald L. Philippi , pp. 137-138).
133 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 201.

48
Din punct de vedere istoric, kagura a fost la originea practicată tot de către miko , ele fiind
cel mai probabil preluate din Coreea. Originile șamanice ale dansului îi fac pe cei mai mulți să
creadă că acesta se utiliza la origine în cadru l exorcismelor.
În prezent trebuie să fie practicat la fiecare sanctuar cel puțin o dată pe an, mai exact de
Anul Nou, dar se poate practica la orice sărbătoare. Acest dans este puternic unit cu pantomima,
recunoscându -se în el un număr de 35 de scene mit ologice , din el derivând eventual și teatrul
tradițional, nō134.
Dansul propriu zis este efectuat doar de către una sau mai multe miko , fiind acompaniate
de muzical de către preoți și alți voluntari. Mișcările sunt lente, destul de simple, constând mai
mult în învârtirea corpului și fluturarea unui obiect, de cele mai multe ori un evantai, clopoței sau
o ramură de sakaki . Scena pe care e ste ex ecutat dansul nu trebuie niciodată să fie simplă, ci cât
mai frumos împodobită flori, crengi de sakaki , shimenawa etc135.
După cum am menționat anterior, din dansul kagura s-a despărțit undeva între secolul al
XIV-lea și se secolul al XV -lea teatrul tradițional nō, dar cu siguranță mai are și alte influențe,
majoritatea tot din lumea șintoistă , dar și unele din budism .
Desigur, odată cu trecerea tipului acesta a început să fie independent de șintoism și să se
inspire și din alte părți. În prezent există aproximativ 1000 de piese nō, dintre care numai 240 mai
sunt practicate cu regularitate, 60 dintre ele fiind inspirate de mitologia șintoistă136. Unele dintre
aceste piese au fost alcătuite la sanctuarele de la Ise, Nara, Omi și Tamba.
O piesă nō ce prezintă mitologia se poate pune în practică chiar și în curtea unui sanctuar
(dacă nu există o sală dedicată pentru acesta). Nu este pre greu de pus în practică, o astfel de piesă
având nevoie de maxim 6 persoane, iar costumele necesare se găsesc destul de ușor. De regulă în
mijlocul scenei se pune un pin, în care se presupune că ar sălășlui kami -ul tutelar al sanctuarului.
„Mircea Eliade în Jurnalul său consideră scena teatrului japonez un cosmos în miniatură, iar pinul
care era așezat natural chiar pe scenă , drept Arbore le cosmic”137

134 S. D. P. PICKEN , Essentals of Shinto … p. 178.
135 Kristini SURAK, Making tea, Making Japan: Cultural nationalism in practice , Stanford University Press,
Stanford, Statele Unite ale Americii, 2013, p. 142.
136 O. SIMU , Civilizația tradițională japoneză … p. 227.
137 O. SIMU , Civilizația tradițională japoneză … p. 228.

49
Preludiul unei astfel de piese se numește okina -mai și are un singur protagonist, un personaj
bătrân ce anunță sosirea unui kami , acesta punând în practică un dans asemănător cu cel de Anul
Nou, cel mai probabil fiind o figură șamanică . După r etragerea acestui personaj bătrân, intră pe
scenă personajele propriu -zise, numite shite . De cele mai multe ori piesa este una mitologică și are
în prim plan numai kami , dar în cazurile sanctuarelor mai importante se pot pune în scenă piese ce
prezintă act ul fondator al sanctuarului respectiv.
Specific pieselor cu caracter mitologic, actorii ce interpretează kami poartă întotdeauna
măști de lemn extrem de simple , păstrând ideea că oamenii nu pot să vadă chipul divinității138.
Limbajul folosit este în general cel folosit în secolul al XV -lea, motiv pentru care cei necunoscători
nu vor înțelege prea multe din aceste piese. Motivul folosirii unui limbaj arhaic este acela al
sacralității cuvintelor, iar o traducere în limbajul ac tual ar putea afecta ritmul și frumusețea piesei,
la fel cum s -a întâmplat un timp cu norito .
Piesa se încheie de obicei cu un dans al actorilor, acesta fiind în mare măsură asemănător
cu dansul kagura .
III.1.3. Artele plastice
În ciuda vechimii sale, șintoismul nu a excelat în ceea ce privește pictura sau sculptura. De
altfel, ceramica și prelucrarea metalelor au fost aduse de pe continent de către chinezi și coreeni,
iar scrisul mult mai târziu de către misionarii budiști.
Nu trebuie să se înțeleagă că în Japonia nu a existat în nici un fel pictura sau sculptura, ele
au fost din abundență, dar nu în spațiul șintoist, ci în spațiul budist și confucianist. Acestea au fost
practicate de adepții noilor religii, în timp ce în spațiul șintoist nu au fost pr ivite cu ochi buni. După
cum s -a mai spus, pentru șintoiști divinitățile sunt invizibile, „așadar nu puteau lua o înfățișare
antropomorfă ca cele din budism”139.
Fiind o religie atât de legată de natură și de elementele agricole, se poate spune că
șintoismu l nu a găsit nici o necesitate în utilizarea picturii sau a sculpturii. Foarte târziu, sub
influența budismului, au apărut rulourile emakimono . „Acestea sunt suluri chinezești ce redau în

138 J. K. NELSON , Enduring Identities … p. 157.
139 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 209.

50
imagini anumite evenimente precum fondarea unui templu sau un ritual religios”140,niciodată nu
redau evenimente mitologice. Au existat și câteva picturi sub forma stampei, acestea redând în
mare parte lupte de sumo.
Pentru arta caligrafică au fost importante ema, apărute în jurul secolului al XV -lea. Acestea
sunt niște tăb lițe de lemn pe care oamenii își scriau dorințele și le ofereau sanctuarului în ideea că
kami -ul protector va îndeplini respectivele dorințe141.
Odată cu secularizarea au apărut picturi și reprezentări ale kami -lor și ale unor evenimente
din mitologia, dar șintoismul nu le folosește și se dezice de acestea.
În ceea ce privește sculptura, aceasta nu este în nici un fel mai bogată, ci poate chiar mai
săracă. Șintoismul nu a folosit niciodată statuile în cult, poate cu excepția unor anumite secte cu
tentă budistă. Dar în general, singurele statui folosite sunt cele ce stau de obicei pe o parte și pe
cealaltă a intrării în curtea sanctuarului. Acestea sunt de obicei reprezentate de câini cu capete de
lei (Koma inu), dar mai există și statui ce reprezintă vul pi sau maimuțe.
Există totuși și unele excepții, adică picturi și statui ale unor zei ce se află în posesia unor
sanctuare mai importante. Acestea poartă numele de shinz ō și nu sunt folosite deloc în cult, fiind
păstrate deoarece sunt daruri ale familiei imperiale. Cu siguranță familia imperială a permis crearea
acestora sub influența budismului142. Tot în zona sculpturii intră și felinarele de piatră, acestea
fiind de obicei dăruite de către laici și nu achiziționate ce către sanctuar .
Șintoismul i se poate atribui arta aranjamentelor florale, numită ikebana . După cum s -a
observat, sărbătorile șintoiste sunt extrem de colorate, motiv pentru care modul în care sunt
aranjate florile este foarte important. În aceste aranjamente florale pot sălășlui chiar și kami ,
devenind astfel o modalitatea de comunicare cu divinitatea. Deși originea este clar șintoistă,
budismul zen și -a spus și el cuvântul prin tehnicile sale estetice. Înaintea sărbătorilor, companiile
ce se ocupă de aranjamente florale prezintă cele mai bune aranjamente ale lor pentru a vedea cine
va împodobi sanctuarul și carele pentru procesiune anul acela143.

140 S. D. P. PICKEN, Historical Dictionary … p. 44.
141 S. D. P. PICKEN, Historical Dictionary … p. 77.
142 B. BOCKING , A popular dictionary … p. 133.
143 P. R. HARTZ, World Religion: Shinto … p. 57.

51
În ceea ce privește arhitectura, aceasta a fost puternic atinsă de arhitectura chineză ți
coreeană. Singurele locuri unde arhite ctura a rămas cea tipic japoneză sunt sanctuarele de la Ise și
cel de la Izumo, fiind o arhitectură ce folosește numai lemn, bambus și trestie.

III.2 Ecouri în politică
Precum mai toate religiile lumii, șintoismul a influențat la rând ul său lumea politi că
japoneză, dar putem spune că i -a influențat într -un mod special . Credința japonezilor în faptul că
sunt un popor ales nu putea decât să îndrepte politica statului decât spre extrema dreaptă, având în
centrul ei figura unui împărat ce era urmașul Zeiței Soarelui.
III.2.1. Familia imperială
Dacă se iau în calcul datele mitologice, atunci familia imperială a Japoniei este mai veche
de 2600 de ani, primul împărat fiind un semizeu, Jimmu Tenn ō (660 î.Hr. -585 î.Hr.)144. Acesta
cucerește Câmpia Yamato și creează Statul Japonez, de la numele primei cuceriri luând -și numele
și familia, familia Yamato.
În ciuda războaielor pentru preluarea puterii, nimeni nu a încercat să detroneze familia
imperială, argumentul descendenței din zeița Amaterasu fiind prea puternic . De aceea toate
clanurile/familiile căutau să organizeze căsătorii politice cu membrii familiei Yamato.
Deși unii împărați au fost susținători ai budismului, ei nu au renunța niciodată la ideea
descendenței divine, aceasta fiind singura care a asigurat existența familiei imperiale până la
Reforma Meiji (1868). Cea mai grea perioadă a familiei imperiale a fost în Perio ada Edo ( 1603 –
1868), când aceasta și -a pierdut aproape toate atribuțiile politice și se afla sub controlul familiei
Tokugawa145.
Recunoașterea împăratului ca urmaș al zeilor s -a făcut și de către stat în anul 1869, prin
proclamarea șintoismului ca Religie d e Stat. Aceasta a produs un adevărat cult al împăratului, ce
va atinge apogeul în prima parte a domniei a Împăratului Hirohio (1926 -1892). Deși în mod oficial
țara era o monarhie constituțională, în perioada interbelică țara a căzut într -o politică de ext remă

144 S. D. P. PICKEN, Historical Dictionary … pp. 131 -132.
145 S. D. P. PICKEN , Essentals of Shinto … pp. 84 -85.

52
dreapta, în centrul aceste ia aflându -se împăratul146. Intrarea în război contra Chinei și a Aliaților
s-a făcut la cererea împăratului, și tot la cererea împăratul s -a hotărât încheierea unui armistițiu
văzut de ei drept umilitor.
Decretul Împăratului Hirohito din 1 ianuarie 19 46 negă divinitatea sa, „decretul nu dezavua
însă descendența don Zeița Soarelui și nici nu disocia persoana acestuia de împlinirea ritualurilor
Shinto… se poate spune că această «renunțare la divinitate» a fost un bine făc ut atât Occidentului,
cât și Japoniei”147.
O nouă Constituție a fost aprobată în 1946, J aponia rămânând în continuare o monarhie
constituțională. Totuși împăratul și -a pierdut mare parte din drepturile politice, adevărata putere
fiind deținută de prim -ministru. M enținerea la putere a lui Hirohito a fost adesea criticată, anumite
grupări de stânga (în mare parte comuniștii) solicitând transformarea Japoniei într -o republică.
După moartea Împăratului Hirohito în 1989 și urcarea pe tron a Împăratului Akihito (1989 -2019)
nici nu s -a mai pus în discuție renunțarea la monarhie148.
III.2.2. Naționalismul japonez și consecințele războiului
Spiritul conservator s -a remarcat întotdeauna în istoria poporului japonez, încercând
întotdeauna să se adapteze oricărei noi idei veni te din afara arhipelagului. Un bun exemplu este
chiar șintoismul, acesta începând să se concretizeze mai clar abia în lumina apariției budismului.
Familia Tokugawa a fost întotdeauna blamată datorită politicii sale de izolarea a statului ,
lăsând Japonia în urmă față de celelalte țări. Toate aceste acuzații sunt perfect întemeiate, dar
această perioadă „a adus o stabilitate care a dat țării răgazul de a îndrepta ravagiile făcute de
războaiele civile”149. Deși avea un împărat, țara nu a fost niciodată perfect unită până la preluarea
controlului total de Shogunatului Tokugawa , iar un produs al acestei perioade este un șintoism
gata să se despartă în orice moment de budism.
Destabilizarea instituției shognunatului a fost produsă de un factor extern, mai exact d e o
flotă americană ce a intrat în Golful Tokyo în 1853, obligând Japonia să -și deschidă granițele. În

146 W. A. SKYA , Japan ’s Holy War… p. 22.
147 R. TAMES , Japonia: Istorie … p. 239 .
148 H. HARDACRE, Shinto: A History … pp. 450 -451.
149 R. TAMES , Japonia: Istorie … p. 239 .

53
urma unui scurt război civil, Împăratul Meiji preia controlul statului în 1868, eveniment ce rămâne
în istorie drept Reforma Meiji. Acest împărat nu a pr eluat controlul vechii țări , divizate în
aproximativ 50 de state mai mici, ci a preluat o Japonie unită ce avea o religie autohtonă gata să -l
susțină pe urmașul lui Amaterasu.
Proclamarea șintoismului ca Religie de Stat la făcut pe împă rat un lider politi co-religios,
el fiind din acel moment și ca cel mai mare preot. Noua Constituție îl recunoștea pe împărat drept
kami încă din timpul vieții, până la el toți împărații fiind deificați post mortem150.
În ceea ce privește politica externă, „Japonia a îmbrățișat revoluția științifică și industrială
a europenilor cu o nerăbdare, o viteză și un succes care au impresionat lumea, descoperindu -și
incredibilul potențial industrial”151. Relațiile politice și economice cu Occidentul erau în general
mixte spre bun e, în timp ce în zona de est a Asiei erau tensionate. Au reușit să învingă Imperiul
Chinez în 1895, anexând Taiwanul și să câștige războiul contra Imperiului Rus în 1905, fiind prima
țară din Orientul Îndepărtat care reușește să înfrângă o țară europeană.
Din punct de vedere al ideologiilor politice, cele mai prezente sunt naționalismul și
liberalismul, politicile de stânga nefiind prea îndrăgite. După cum s -a spus în partea istorică,
educația era una pur naționalistă, deci nu trebuie să surprindă faptul că în anul 1937 guvernul a
introdus Kokutai no Hongi (Fundamentele politicii naționale ), un document ce îmbină șintoismul
cu naționalismul. În acest document, care deveniseră aproape la fel de important ca și constituția,
se prevedea supunerea totală față de împărat și accentua originea divină a japonezilor . Până atunci
șintoismul nu a avut un rol misionar, dar în acest act se preciza că „toate relele din lume se petrec
din cauza necunoașteri kami -lor, fiind misiunea Japoniei să -i facă cunoscuți”152.
Japonezii au plecat la război în același mod în care se și duc la sanctuare pentru a se ruga
kami -lor, adică cu siguranța că dorința lor va fi împlinită. Din acest motiv rezultatul războiului a
fost unul șocant pentru ei, care nu mai fuseseră înfrânți nici odată de o țară străină.
Pe 15 august 1945 , împăratul s -a adresat poporului la radio, evitând să folosească cuvintele
„înfrângere” sau „capitulare”. El a spus că „«situația războiului nu evoluase în avantajul Japoniei»

150 W. A. SKYA , Japan ’s Holy War… p. 291.
151 W. A. SKYA , Japan ’s Holy War… p. 263.
152 W. A. SKYA , Japan ’s Holy War… p. 266.

54
și că sosie timpul ca «să se desch idă calea spre o pace atotcuprinzătoare pentru toate generațiile ce
vor urma, îndurând ceea ce este de neîndurat și tolerând ceea ce este de netolerat»”153.
Desigur că șocul a fost puternic, dar l -au acceptat și au început să reconstruiască țara. Pe
lângă pierderile teritoriale suferite și desființarea armatei, Japonia a fost obligată să renunțe la
Religia de Stat, aliații înțelegând că aceasta a fost și poate fi un factor important în creșterea
naționalismului. Deși nu mai e Religie de Stat, șintoismul cont inuă să fie până în prezent religia
casei imperiale, legându -l astfel în mod indirect de stat154.
Sprijinul financiar și material venit din partea Statelor Unite a strâns legăturile Japoniei cu
țările democrate , iar ocuparea neașteptată a Insulei Sahalin de către URSS a distanțat țara de țările
comuniste, printre care și China.
Din punct de vedere politic, Japonia a fost în mare parte dominată de partide de centru –
dreapta. Cel mai important partid politic de după 45 ’ este Jiyū-Minshutō (Partidul Democrat
Liberal ), un partid conservator care a dominat și încă domină politica japoneză. A fost o perioadă
în anii 60 ’ când se părea că Partidul Comunist va prelua majoritatea, dar în acel moment toate
celelalte forțe politice, fie de centru -dreapta, fie de centru -stânga s -au aliat împotriva lor155. De
atunci și până în prezent, partidele de dreapta și centru -dreapta au avut majoritatea politică.

III.3. Interferențe cu alte religii
III.3.1. Budismul
Ar fi total greșit să se presupună că gândirea japoneză a fost influențată doar de șintoism.
În formarea identității japoneze budismul a jucat un rol la fel de mare. Șintoismul a reușit să se
dezvolte datorită apariției nudismului în Japonia, răspunzând viziunii realiste (pesimiste?) față de
lume a budismului cu „o vi ziune mult mai optimistă”156.

153 R. TAMES , Japonia: Istorie … p. 235 .
154 H. HARDACRE, Shinto: A History … p. 449.
155 Gerald L. CURTIS, The logic of Japanese Politics , Columbia University Press, New York, Statele Unite ale
Americii, 1999, p. 45.
156 H. HARDACRE, Shinto: A History … p. 226.

55
Se știe că o perioadă bună de timp a funcționat un sincretism între șintoism și budism, dar
diferențe tot mai mari începeau să se contureze, șintoismul fiind adoptat de mișcările naționaliste.
Separarea lor a fost definitivă abia în 1869, oamenii continuând totuși să le practice pe amândouă.
Practica ambelor religii se menține până în prezent în Japonia, fără ca japonezii să se
considere religioși. „Astăzi, în Japonia, circa 80% dintre cupluri se căsătoresc după ritualul shintō,
în timp ce 70% dintre oameni sunt înmormântați după ritualul budist”157.
Chiar dacă pare ciudat faptul că un om poate practica mai multe religii deodată trebuie
înțeles că „sensibilitățile omului japonez nu îi îngăduie să fie partizanul zgomotos al unei căi
religioase unice”158.
II.3.2. Alte religii
Tot undeva între secolul al V -lea și secolul al VI -lea a ajuns în Japonia confucianismul,
care, spre deosebire de budism, nu s -a lăsat influențat de ideile autohtone, ci a influențat puternic
gândirea șintoistă.
Confucianismul este cel ce a oferit șintois mului o bună parte din ideile sale morale,
japonezii înțelegând că în relația lor cu kami au nevoie de anumite precepte etice: onestitate,
rectitudine în comportament și sinceritate159. Tot prin confucianism ritualurile de purificare au
căpătat un statut sim bolic, punându -se accentul pe curăția morală. Cea mai importantă practică din
această religie este meditația, fiind astăzi considerată de ajutor în comunicarea cu kami .
Gândirea taoistă a influențat și ea modul șintoismului de a fi . Mitul japonez despre ha osul
primordial din care a apărut primul kami , Kuni toko tachi, a fost cel mai probabil preluat din
gândirea chineză160. În ambele religii există credința în puterea cuvântului, modul în care te
adresezi divinității influențând reacția acesteia. Altfel spus, dacă te adresezi într -un mod corect
unui kami , acesta îți va oferi binele, dar dacă te adresezi într -un mod incorect atunci kami -ul îți va
aduce nenorociri.

157 O. SIMU, Tezaurul mitologic japonez … p. 22 .
158 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 7.
159 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 223.
160 O. SIMU , Civilizația tradițională japoneză … p. 32.

56
Singura religie monoteistă cu care șintoismul a avut un contact mai îndelungat a fost
creștinismul. Se știe bine că o bună perioadă de timp relația dintre cele două religii a fost mai mult
tensionată, creștinismul f iind persecutat în Japonia până la declararea libertății religioase de la
finalul secolului al XX -lea.
Tensiunile dintre cele două au fost date de diferențele foarte mari între ele, creștinismul
promovând credința într -un singur Dumnezeu, în timp ce șintoi smul promovează aproape o
infinitate de divinități , intrând astfel în conflict cu ideea creștină cum că „dumnezeii neamurilor
sunt idoli” (Psalmul 95, 5) . Japonezi nu consideră că au păcate personale, ele fiind făcute sub
influența spiritelor rele. În cazu l acesta ce să se mai vorbească despre un păcat originar.
Viziunea ciclică asupra lumii pe care o promovează șintoismul nu se potrivește deloc cu
concepția despre Judecata Universală din creștinism. Cunoscând în prim plan versiunea catolică a
creștinismulu i, japonezii au simțit că „între creator și creaturi stăruie o anumită stare de
conflict”161.
Poate cel mai supărător aspect al creștinismului este acelea că susține că toate popoarele
sunt egale, negând conceptul japonez de hito wa kami no ko (copil al zeilor ), singurul „popor ales”
(Tit 2, 14) fiind reprezentat de creștini.
În momentul de față, în Japonia sunt aproximativ 1.000.000 de creștini, situația lor fiind
una normală. Există totuși anumite grupări creștine „ care se arată critice, dacă nu chiar ostile, față
de autoritatea imperială, unele mergând într -atât de departe încât să susțină că împăratul este doar
un instrument folosit pentru a manipula conștiința națională”162.
În ceea ce privește numărul creștinilor ortodocși, aceștia sunt în număr de ap roximativ
30.000, majoritatea aflându -se sub autoritatea Bisericii Ortodoxe a Japoniei, autocefală față de
Patriarhia Moscovei. Din anul 2008 funcționează în Tokyo și o parohie pentru crștinii ortodocșii
români163.

161 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 228.
162 S. D. P. PICKEN, Historical Dictionary … p. 79.
163 Sorin IONIȚE, Parohia românească din Tokyo – un deceniu de activitate , [URL : https://basilica.ro/parohia –
ortodoxa -romana -din-tokyo -un-deceniu -de-activitate -apel-la-implicare -in-proiectele -comunit atii/], 14.03.2018 (data
accesării: 27.05.2020, ora: 21:30).

57
Concluzie

În concluzie, în ciuda faptului că Japonia este poate cea mia avansată țară din lume din
punct de vedere tehnologic nu reprezintă nici un fel de problemă pentru șintoism. Din contră,
șintoismul chiar este de acord cu ideea de progres , viziunea ciclică pe c are acesta o are asupra
lumii și necesitate împlinirii personale în timpul vieții fiind baza ideii că „viața poate și trebuie
trăită din plin în orice moment”164. De asemenea, prezența altor religii nu este una prea supărătoare
pentru omul șintoist, el fiin d genul de persoană care „știe să ia partea utilă a fiecărei oferte
religioase”165.

164 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 59.
165 O. SIMU , Shintō: Calea zeilor … p. 7.