Relatia Marii Britanii cu Uniunea Europeana Trecut Prezent Si Viitor

CUPRINS

„Trebuie să construim un fel State Unite ale Europei (…) cu o structură care să facă din puterea economică a unui singur stat un element mai puțin important. Națiunile mici vor conta la fel ca cele mari și își vor câștiga onoarea prin contribuția lor la cauza comună.” Winston Churchill, 1946

1. AELS (EFTA) – Asociația Europeană a Liberului Schimb;

2. BCE – Banca Centrală Europeană;

3. CAER – Comunitatea de Ajutor Economic Reciproc;

4. CE – Comunitatea Europeană;

5. CECO – Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului;

6. CEE – Comunitatea Economică Europeană;

7. CSCE – Conferința pentru Securitate și Cooperrare în Europa;

8. ECU – unitate monetară europeană;

9. EURATOM – Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică;

10. GATT – Organizația Mondială a Comerțului;

11. NATO – Organizația Tratatul Atlanticului de Nord;

12. OECE – Organizația Europeană de Cooperare Economică

13. PAC – Politica Agrară Comună;

14. PESC – Politica Externă și de Securitate Comună;

15. UE – Uniunea Europeană;

16. UEM – Uniunea Economică și Monetară;

Introducere

Europa a fost continentul care a construit prima regiune economica a lumii.Un edificiu economic ridicat treptat a carui activitate a sporit in timp.Prima forma de cooperare europeana este legata de numele lui Jean Monnet, el având un rol important în întemeierea Comunităților Europene,alatturi De Robert Schuman,ministrul francez de externe.Ea purt numele de Comunitatea Europeană a Cărbunelui si oțetului si a fost înfințată in 1952.

Uniunea Europenaă este un important actor global,vazuta in roluri precum cel de actor politic sau de actor militar.Aceste roluri sunt rezultatul unor politici dezvoltate de Ue de-alungul celor peste 50 de ani de istorie.Politica comerciala comuna, scopul declarat si urmarit inca de la Tratatul fondator de la Roma(1957) de creare a unei piete comune au condus la transformarea Uniunii Europene in cel mai puternic bloc comercial din lume si la constituirea unui loc de frunte in competitia economica mondiala.

Lucrarea mea este structurata in trei capitole.Primul Capitol este dedicat istoriei Uniunii Europene , cel de-aldoilea Capitol introduce in „scena” Marea Britanie si relatia acesteia cu Uniunea Europeana, lasand ultimului capitol sa decrie prezentul respectiv fenomenul Brexit 2016.

PREZENTAREA TEMEI ALESE

Tema aleasă de mine este Relația Marii Brianii cu Uniunea Europeană-Trecut Prezent si Viitor. Relația Marii Britanii în raport cu procesul de construcție europeană pare suficient de generoasă la prima vedere. Dar, disecarea multiplelor aspecte care includ un astfel de subiect implică, în final, o cercetare minuțioasă și foarte complexă ce reiese tocmai din inter – relaționarea numeroșilor factori implicați într-un proces la fel de complex și nu lipsit de contradicții și animozități, la toate nivelele.

Cercetarea relației Marii Britanii cu UE, în contextul construcției europene, nu este un proces care să aibă stablit din start un punct terminus pentru că însăși construcția europeană, la început de mileniu trei, nu și-a propus o finalizare în termeni cronologici, fiind caracterizată mai degrabă de complexitatea deosebită a întregului ansamblu european

SCOPUL TEMEI ALESE

Un subiect actual important care frământă Uniunea Europeană in prezent dar și statele membre ale Uniunii este Brexit, mai exact referendumul care la 24 iunie 2016 a dat verdictul, Regatul Unit a părăsit Comunitatea Europeană.Fiind un subiect de actualitate si atat de controversat mi-a atras atenția în alegerea unui subiect de cercetare. Cercetarea relației Marii Britanii cu UE, în contextul construcției europene, nu este un proces care să aibă stabilit din start un punct terminus spentru că însăși construcția europeană, la început de mileniu trei, nu și-a propus o finalizare în termeni cronologici, fiind caracterizată mai degrabă de complexitatea deosebită a întregului ansamblu european. Statele europene care fac parte din UE au ca principală caracteristică relații multiple din toate punctele de vedere. Tinand seama de aceste aspecte, voi face intrarea un subiect in primul capitol cu istoria Uniunii Europene,cum a aparut, cum a evoluat urmand in capitolul II și III sa introduc in scena Marea Britanie in Uniune si respectiv dupa Brexit, cu rezultatul final, referendum istoric ce pune capăt celor 43 de ani în care Regatul Unit a făcut parte din UE.

CAPITOLUL I

ISTORIA UNIUNII EUROPENE

Tranziția de la nivel de Comunitate Europeană cu domeniu de activitate pe latura economică la Uniune politico-economică a U.E. s-a desfășurat pe parcursul a mai bine de jumătate de secol. Remarcabil este faptul că Uniunea Europeană a avut o evoluție foarte rapidă, datorită planului bine pus la punct de către Robert Schuman. O pondere foarte mare în acest proces de evoluție este deținut de către societate. Uniunea Europeană a devenit nucleul unei societăți datorită intențiilor sale de a uni popoarele în încercarea de a valorifica pe cât de mult posibil potențialul fiecărui membru al societătii parte din U.E. Valorificarea potențialului se face prin corectarea neregulilor din interiorul fiecărui stat membru U.E. O dată ce statul elimină orice conflict intern, legile și libertățile Europene pot funcționa intr-o manieră foarte eficientă pentru societate. Dacă aceste elemente sunt ocrotite de fiecare stat, rezultă funcționarea politico-economică în condiții optime. La randul sau, acest rezultat genereaza populatiei o serie de influente pozitive. Orice cetățean din U.E. beneficiază de o serie de drepturi, acest lucru asigurând o funcționare mai bună a societății. Aceste drepturi asigură cetățenilor un tratament social bazat pe egalitate, libertate, dar oferă și accesul la anumite facilități oferite de catre U.E fiecărui stat membru. Însă cum s-a ajuns din stadiul în care U.E. era o Comunitate a Cărbunelui și Oțelului la acest nucleu al societății europene.

2.1. CREAREA UNIUNII EUROPENE

La Paris, în data de 18 aprilie 1951, se semna Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, acesta intrând în vigoare pe 23 iulie 1952 pe o perioada de funcționare de 50 de ani. Părțile semnatare ale acestui tratat: Franța, Republica Federală Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg, acționează la scurt timp dupa ratificara tratatului, neutralizând barierele vamale dintre ele dar si restrictiile în ceea ce privește cantitatea de Oțel și Cărbune transportată pe teritoriul acestora.

O dată cu trecerea timpului, apar noi oportunități și subiecte de dezvoltare a Comunității nou-nascute. În 1955, ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak sugerează ideea de o integrare economică progresivă în mecanismul statelor Uniunii Europene. În 1957 la Roma, statele participante la Tratatul de la Paris cad la un nou acord în urma negocierilor cu privire la îmbunătățirea cooperării economice, prin înființarea a două noi comunități: Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și a Comunitea Economică Europenă.

2.2. EXPANSIUNEA UNIUNII EUROPENE

Aceste două instituții mai sunt cunoscute si sub acronimele de: CEE pentru Comunitatea Economică Europeană respectiv EURATOM pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

La doi ani dupa ratificarea Tratatului de la Roma, cele șase state tratează asupra Convenției de la Stockholm. Prin această convenție, datorită inițiativei Regatului Unit, la 4 ianuarie 1960 este instituită Asociația Europeană a Liberului Schimb.Aceasta mai este cunoscută și sub numele de AELS și cooperează cu țări europene care nu fac parte din Comunitatea Economică Europeană.

Din cele menționate anterior, se poate observa foarte clar evoluția conceptului de Uniune Europeană. Structura mecanismului este într-o continuă dezvoltare. Cooperarea economică dintre state avea ca menire îmbunătațirea circulației anumitor bunuri, astfel creându-se o piață internă între cele șase state.

În 1965, la Bruxelles se aduce în discuție dorința de simplificare a cadrului instituțional european. Pentru ca această „inovație” să poată da rezultate, este necesară creerea unei singure Comisii și a unui singur Consiliu în slujba celor trei Comunități. Așa ia naștere Tratatul de Fuziune sau Tratatul de la Bruxelles urmând a fi semnat la 8 aprilie 1965 de către celor șase state.

Doi ani mai tarziu, noi restructurări urmează a fi făcute în cadrul Comunităților. Motivul taxelor indirecte din interiorul Comunității, detrmină Consiliul de Miniștri al Comunității Economice Europene să se întrunească, urmând a decide o armonizare a legislației privind taxele anterior menționate. Este gândit sistemul taxei pe valoare adăugată si este aprobat un program de politică economică pe termen mediu.

De asemenea, 1967 este anul în care Regatul Unit, Irlanda, Danemarca și Norvegia depun candidaturile pentru aderarea în cadrul Comunității. O dată cu celebrarea celei de-a zecea aniversări de la semnarea Tratatului Comunității Economice Europene și Euratom, statele membrie își dau acordul cu privire la aplicarea Tratatului de la Bruxelles începând cu data de 1 iulie 1967. Deși s-a produs o fuziune a organelor executive ale Comunității, într-un singur Consiliu și o singură Comisie, acestea funcționau în conformitate cu regulamentul aplicabil Comunităților individuale (CEE și EURATOM).

La finele anului 1967 se înființează Curtea Europeană de Justiție. Aceasta substituie Curtea de Justiție a CECO si are sediul în Luxemburg. După aproape un deceniu, Regatul Unit, Danemarca și Irlanda aderă la Comunitate. O dată cu trecerea timpului, dar și cu creșterea membrilor CEE, sistemul de schimburi și circulație a mărfurilor este inovat și tinde către o nouă schimbare. În decursul urmatoarei decade, în ciuda restructurărilor făcute în domeniul economic, schimburile comerciale din cadrul UE încă întâmpină dificultăți existând mici conflicte care constau în diferențe la nivelul reglementărilor naționale. Pentru soluționarea conflictului și făurirea terenului pentru aderarea Greciei, Spaniei și Portugaliei, în 1986 este semnat Actul Unic European. Acest Act, pe lângă faptul că include accelerarea procesului de aderare a celor trei state menționate anterior, crestea si numarul de domenii în care Consiliul putea să adopte decizii cu majoritate calificată în locul unanimității. Acest lucru simplifică procesul de adoptare a deciziilor și evită și posibilele dificultăți ale unui acord unanim intre 12 state membre.

În opinia mea, una dintre cele mai bune decizii luate în cadrul comunității este edificarea unei singure piețe urmând mai târziu a se transforma în Piața Unică Europeană. În primă instanță s-a decis crearea unui „spațiu fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată conform dispozițiilor prezentului tratat” însă, pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992.

2.3. DE LA COMUNITATE LA UNIUNE EUROPEANĂ

Începutul anului 1992 reprezintă un moment cheie în istorie. În urma unui proces de schimbare și de adaptare, cele trei Comunități inițiale evoluează la nivelul de Uniune prin intermediul unui tratat elaborat și semnat la Maastricht, Tratatul privind Uniunea Europeană.

Este necesară o scurtă analiză a Tratatului de la Maastricht pentru a evidenția schimbarea la nivel economic – ulterior social și politic care va fi resimțită un an mai târziu la intrarea în vigoare a acestuia. se poate spune ca acest act avea să stabilească calendarul în care se va forma o singură Uniune Economică. Ținta acestei Uniuni este tranziția la o monedă unică, în cele din urmă fiind decisă înființarea unui institut monetar. Acesta avea să fie embrionul viitoarei Bănci Centrale Europene. Trebuie menționat că patru ani mai târziu moneda unică numită Euro avea să iși înceapă circulația în mediile virtuale, urmând ca în 2002 să circule în materialitatea ei.

O altă schimbare instituită prin Tratatul asupra Uniunii Europene este reprezentată de extinderea puterii Parlamentului European, această instituție devenind un partener egal al actului legislativ, împreună cu Consiliul Miniștrilor. Procedura de codecizie este instituită în U.E., manifestând transformarea Consiliului Miniștrilor din unic legislator în colegislator.

Tot cu ocazia semnării acestui act, Uniunea Europeană își extinde domeniul de activitate și în mediul politic, luând naștere cetățenia europeană care i se atribuia în mod automat fiecărui cetățean din statele membre ale Uniunii. Cetățenilor Uniunii Europene încep să le fie ocrotite noi drepturi, acest fapt influențând în bine viitoarea „societate Europeană”.

În urma reunificării din 1990 a Germaniei, fosta Republică Democrată Germană devine în mod automat parte din Uniunea Europeană. Următorii ani au pregătit aderarea la Uniune a altor trei state: Austria, Finlanda respectiv Suedia.

În 1985 la Luxemburg se puneau bazele unui sistem care avea sa neutralizeze frontierele statelor participante la eveniment, astfel dorința de a adopta un sistem bazat pe libera circulație in spațiul U.E. devine realitate în 1995. Acordul făcut în Schengen, în prima fază a fost încheiat între cinci state (Franța, Germania, Belgia, Luxemburg, Țările de Jos), adoptând numele orașului în care a fost semnat. Acordul Schengen care până acum nu era obligatoriu, este încorporat în Tratatul de la Amsterdam și își va începe acoperirea abia in 1999, urmând ca până în prezent să acționeze pe teritoriul a douăzeci și șase de state din cadrul Uniunii Europene.

Făcând o paranteză la aceste evenimente, doresc să menționez că există planuri și pentru România. Aceasta a avut un drum lung de parcurs începând cu 1 ianuarie 2007, încercând să parcurgă toți pașii necesari pentru obținerea drepturilor depline în Acordul Schengen. Putem privi cu încredere în viitor la România devenind parte a spațiului Schengen deoarece onorarea angajamentelor pe care aceasta s-a angajat să le îndeplinească dar și atingerea țelurilor stabilite de U.E. fac ca acest stat să fie cu o poziție mai aproape de aderarea în Schengen.

În urma ratificării Tratatului de la Maastricht si „inaugurarea” Spațiului Schengen, iau naștere noi idei, fapt care duce la crearea Tratatului de la Amsterdam. În 1997, în capitala Olandei, statele semnatare decid că a sosit vremea remodelării Instituțiilor Europene. Schimbările structurilor Instituțiilor Europene sunt prioritare deoarece Uniunea Europeană intenționează să își lărgească granițele continentale, deschizând negocierile pentru aderare cu țări precum: România, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Cipru și Malta.

Doi ani mai târziu, la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, nu numai că va fi sporită importanța iar rolul Uniunii Europene pe mapamond va fi modificat, dar urmează a fi implementată și extinderea competențelor de folosință a procedurii de codecizie. De asemenea Tratatul Uniunii Europene și Tratatul Comunității Europene Economice vor fi editate. Revizuirea și consolidarea acestor acte va modifica și renumerota conținutului lor.

Începutul anului 1999 este marcat de lansarea pe plan european a monedei unice. Această monedă poartă denumirea de Euro și își începe circulația în unsprezece țări, însă numai în domeniul tranzacțiilor de tip financiar sau comercial. După cum am menționat anterior, moneda euro va circula în materialitatea ei abia în anul 2002.

Continuitatea evoluției Uniunii Europene în 2001 este marcată și de Tratatul de la Nisa, care își impune să facă reforme în domeniul instituțiilor U.E. în vederea funcționării eficiente în urma atingerea unui număr de douăzeci și cinci de state membre.

Conținutul Tratatului de la Nisa schimbă modalitatea de luare a deciziilor, astfel renunțându-se la votul unanim în favoarea votului majorității calificate. Se introduce votul majorității duble care implică și majoritatea statelor membre, nu numai majoritatea calificată. Aceste schimbări vor intra în vigoare la 1 februarie 2003.

Patru ani mai târziu sunt puse bazele unui act care avea să schimbe statutul Uniunii Europene deplasându-se spre o sferă democratică, încercând de asemenea să abordeze și problemele globale. Prin Tratatul de la Lisabona, semnat la sfârșitul anului 2007, Parlamentul European capătă putere, iar procedura de vot din cadrul Consiliului European este schimbată. Prin acest Tratat ia naștere în U.E. și un nou serviciu diplomatic focalizat pe politica externă. Este necesară menționarea „inițiativei cetățenești”, un program din cadrul Uniunii Europene prin care un milion de cetățeni europeni au dreptul de a solicita Comisiei Europene elaborarea unei propuneri legislative și totodată pot asista la elaborarea politicilor din cadrul Uniunii.

Deși în anul 2009 criza financiară devine un subiect îngrijorător atat pentru Uniunea Europeană, cât și pentru societate, se prognozează diferite proiecte și conferințe desfășurate în statele membre Uniunii în favoarea cetățenilor U.E. Tot în acest an, este luat în seamă un subiect care vizează favorizarea privind libera circulație a persoanelor. La finele anului 2009 Uniunea Europeană capătă personalitate juridică internațională, având capacitatea de a încheia tratate. De asemenea, tot în această perioadă intră în vigoare Tratatul de la Lisabona, urmând să apară și efectele acestuia.

Pe parcursul acestui capitol, am ales să scot în evidență aceste izvoare ale Uniunii Europene, dorind să fac o cronologie a evenimentelor care au declanșat schimbări majore pe plan mondial. Datorită efectelor actelor mentionate anterior, mecanismul Uniunii Europene funcționează, oferind societății europene un spațiu uniformizat în care cetățenii beneficiază de o piață unică și o monedă unică. Totodată cetățenilor europeni li se asigură libertatea de circulație, securitatea dar și ocrotirea drepturilor prin legislația europeană.

În spatele acestor tratate și a sistemului instituțional despre care am vorbit, putem descoperi un alt stâlp de sprijin pe care Uniunea Europeană se bazează. Dacă „șasiul” Uniunii Europene se bazează pe anumiți piloni și pe anumite instituții, acestea la rândul lor au temeiul în baza legislației. Pentru a înțelege tema pe care o abordez în această lucrare, este necesară luarea la cunoștiință a structurii Uniunii Europene, dar și a principiilor de funcționare a acesteia.

.

Spatiu liber …e ok?

CAPITOLUL II MAREA BRITANIE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1.ÎNCEPUTURILE UE ȘI ATITUDINEA MARII BRITANII

Imediat dupa sfârșitul celui de-al doilea razboi modial, Marea Britanie a continuat sa se considere o putere economica si militara, iar acest statut a determinat Guvernele britanice din acea perioada sa nu doreasca sa se alature Comunitatilor Europene, considerate a fi un simplu experiment politic .Totusi la inceputul anilor 60, guvernul conservator condus de Harold Macmilan a inceput sa ia in calcul aderarea la comunitati pe o parte datorita succesului economic inregistrat in statele membre sic a de alta parte daorita succesului economic inregistrat in statele membre , sip e de-alta parte pentru ca Marea Britanie incepea sa se teama de perspectiva ca presedintele francez de Gaulle sa organizeze Comunitatiele Europene intr-o entitate politica aflata sub conducerea Frantei.

Marea Britanie si-a depus candidature mai intai in august 1961 si apoi in 1967.In ambele ocazii, Franta si-a exprimat dreptul de veto si a respins candidatura Marea Britanie.Presedintele francez Charles de Gaulle s-a opus aderarii acestui stat pe care il privea ca pe un posibil cal troian al SUA in interiorul Comunitatii Europene.Abia dupa retragerea lui De Gaulle din fruntea Frantei, Marea Britanie a reusit sa isi negocieze aderarea la Comunitatile Europene.

Pentru multa vreme , Marea Britanie a fost unul dintre cei mai dificili parteneri de negociere in cadrul UE.Primul Ministru Britanic Margeret Thatcher inca de la alegerea sa in mai 1979 , a facut din problema contributiilor la bugetul Uniunii principala tema de negocieri pana in momentul in care a obtinut concesiile cerute pentru Marea Britanie.In toata aceasta perioada ea a adoptat un ton agresiv si confrontational in raporturile cu celelante state membre si nu a ezitat sa blocheze procesul negcierilor in alte domenii pentru a obtine solutionarea revendicarilor britanice.In 1984 aceasta problema a fost inchisa prin decizia de a acorda anual Marii Britanii o suma substantial din bugetul European in compensatie , pentru ca, in pofida contributiei sale la bugetul Uniunii, acest stat nu benefficiaza de subventii agricole la fel de semnificative ca alti mambrii.Ulterior, Marea Britanie devenit mai cooperanta , mai ales in privinta pietei unice , o tema care era compatibila cu ideologia Partidulu Conservator , condus de Margaret Thatcher,In schimb , aceasta din urma s-a opus demersului majoritatii statelormembre ale UE, respingand vehement idea necesitatii unei dimensiuni sociale complementarre pietei unice.Marea Britanie a continuat sa respinga si idea federalismului European in care percepea amenintareea diluarii mai accentuate a suveranitatii nationale sia a centralizarii procesului decisional la Bruxelles.Marea Britanie a decis, sa nu se implie in Uniunea Economica si Monetara si nu a adoptat moneda euro. Regatul Unit detine o relatie speciala traditionala cu SUA .Aceasta s-a manifestat in md cesecvent prin sprijin politic si military pe care la cunoscut SUA , chiar cu riscul de a-si deteriora raporturile cu alte state mamvre ale UE.Un ultim exemplu al acestei relatii special il reprezinta participarea Marii Britanii I Coalitia organizata de SUA in Irak , in 2003.

In ciuda relatiei privilegiate SUA , premierul Tony Blair acontinuat sa se implice din ce in ce mai mult in dezbaterile privind integrarea Europeana .Guvernul britanic a devenit asfel interest de noile initiative menite sa sporeasca cooperarea in domenii ca apararea si reforma ecomomica.Totusi de-lunul anului 2005 Marea Britanie a fost antrenata intr-un conflict deschis inspecial cu Franta , pe tema bugetukui European pentru perioada 2007-2013.Guvernul de la Londraa solicitat cu insistenta modificarea prevederior bugetare privind Politica Agricola Comuna , amenintand ca fara aceasta reforma contributia britanica la bugetul Uniunii.va fi semnificativ diminuata , punand astfel in pericol elaborarea unui buget European care sa raspunda costurilor extinderii Uniunii.In cele din urma pentru a debloca aceasta situatie, in decembrie, 2005 , premierul Tony Blair a acceptat o solutie de compromise prin care tara renunta la o parte din compensatiile bugetare obtinute de Margaret Thatcher , urmand ca fondurile asfel disponibilizate sa fie suprorate pentru costurile extinderii.

In interiorul UE Marea Britanie ete interesata in mod articular de aspect precum taxele , securitatea sociala , imigratia si controlul frontierelor .Marea Britanie intretine relatii special de prietenie si cooperare cu statele suverante sin Commonwealth, care o recunosc peregia drept suveran symbolical asocierii lor voluntare.

In domeniul economic, conservatorii nu vor repune in discutie mostenirea laburista,denationalizand numai siderurgia (1953) si transporturile rutiere (1956). Mult mai atenti larespectarea regulilor ortodoxiei financiare, ei nu ezita sa franeze uneori dezvoltarea economica printr-o politica deflationista dusa cu scopul de a mentine precarul echilibru al balantei de platisi paritatea lirei sterline. Astfel Marea Britanie cunoaste un proces de crestere economica cu dintide fierastrau (Stop and Go), progresand mai lent decat “Europa celor sase”.

In domeniul social, reformele laburiste beneficiind de un larg consens, conservatorii semultumesc doar sa le amelioreze functionaea si sa controleze mai bine costurile serviciilorsociale instaurate de guvernul Atlle , care se dovedise costisitoare din punct de vedere electoral.Nivelul gneral de trai se ridica considerabil: Marea Britanie conservatoare pare sa fie in marsspre “ societatea abundentei ”, in ciuda catorva puncte slabe: stagnarea industriilor traditionale,regiuni care raman in afara avantului general, deteriorarea balantei de plati.

2.1.2 ANUL 1975 – MAREA BRITANIE MEMBRA UE

Dupa decizia Marii Britanii de a deveni un membru al CEE, din perspectiva tarii asupra negocierilor, chiar daca statutul de membru ar fi fost acceptat pe loc, ar fi fost dezavantajata.Britanicii s-ar fi alaturat unei aliante a carei tratate erau deja realizate. Ar fi trebuit sa accepte acele tratate fara un “ trade mark ” Britanic. Uzura puterii favorizeaza intoarcerea laburistilor, invingatori in alegerile din 1964, a caror slaba amajoritate va fi consolidata doi ani mai tarziu cu ocazia unor alegeri anticipate. Adeptulunui socialism moderat si realist, noul lider al partidului laburist, Harold Wilson, va guverna de omaniera foarte pragmatica in domeniul economic ca si in politica externa.

Inca de la sosirea lor laputere, laburistii se gasesc intr-o grava criza financiara, care le monopolizeaza eforturile indentrimentul aplicarii programului lor, care prevendea in principal modernizarea industriei.Enormul deficit al balantei de plati lasat de conservatori determina guvernarea lui Wilson sa ia masuri energice(suprataxe pe importuri, politica deflationista…) care vor frana expansiunea economica si vor nemiltumi sindicatele, fara totusi a putea evita o devalorizare a lirei sterline, cu 14,3% in noiembrie 1967.Absenta marilor reforme structurale cu exceptia renationalizari siderurgiei in 1966-1967), esecuk unei noi cereri de admitere in Piata Comuna in decembrie1967 in fata unui nou veto francez antreneaza o scadere de popularitate a guvernului laburist,care pe de alta parte este nevoit sa faca fata unor noi violente tulburari in Irlanda de Nord in toamna anului 1968 .

In afara de scepticii britanici aderarea a fost blocata de puterile Europene, in special depresedintele Frantei de Gaule. El ca si altii, vroiau o Europa egala economic cu Statele Unite, si independenta militar de aceasta. Ingrijorarea in legatura cu legatura puternica dintre Londra si Washington a fost confirmata afacerea Polaris. Neputand sa-si dezvolte un program nuclearMarea Britanie, a cumparat rachete polaris de la Statele Unite, astfel “ suparandu-l ” pe de Gaulesi facand aderarea imposibila pe termen scurt. Acesta planuia o CEE axata pe Franta si Germania, si vedea Marea Britanie ca pe un rival pentru influenta franceza in comunitate.Monnet insa era dornic ca Marea Britanie sa devina membru, incercand chiar sa-l convinga pecancelarul Germaniei, Konrad Adenauer.Acesta insa impartasea anglofobia lu de Gaule.

Comportamentul arogant si agresiv al Marii Britanii in timpul viitoarelor negocieri au facut ca cererea sa-i fie din nou respinsa, acum opunandu-se si Germania.“ La conferinta sa de presa de Gaule nu a restrictionat intrarea Britaniei pentru totdeauna,dar a atacat insistenta extraordinara si graba lui Harold Wilson (Prim-ministru 1964-70, 74-76) incautarea acceptarii si credea ca Marea Britanie nu vroia statutul de membru decat pentru a puteasa-si compenseze slabiciunea a fost pusa presiune mare pe germani ca sa ajute Marea Britanie sa intre in Europa. Brown (George Brown, Ministru de Externe 1966-68) s-a plans chiar patetic lui Willy Brandt, care era in vizita in Britania, ’ Willy, trebuie sa ne bagi ca sa putem lua sefia CEE.’ In ciuda unei asemenea arogante naive, Consiliul de Ministri al CEE a cazut de acord pe 19 decembrie 1967 ca cererea Marii Britanii nu poate fi luata in considerare.Dupa demisia lu de Gaule din 1969, Marea Britanie a aplicat pentru a treia oara, de aceasta data solicitarea fiindu-i acceptata, impreuna cu cea a Irlandei si Danemarcei.

Invingatori in alegerile din 1970, conservatorii, sub directia lui Edward Heath, se straduiesc sa relanseze expansiunea economica printr-o politica neo-liberala. Insa gravitatea situatiei economice determina noul guvern sa intervina intr-o maniera adeseori dirijista (nationalizarea sectorului aeronautic de la Rolls0Royce in 1971) si sa se integreze in Piata Comuna, dupa semnalul pozitiv acordat de Georges Pampidou.

Abia in in anul 1973, Marea Britanie a devenit membru al CEE. Aceasta optiune europeana survine in plina criza politico-sociala, guvernul Heath ciocnindu-se de puternicul sindicalismbritanic. Numeroasele greve agita tara pana la marea incercare de forta dintre Trade Unions si guvern (sfarsitul lui 1973-inceputul lui 1974) cand in fata amenintari unei greve pe termennelimitat a minerilor, Heath este nevoit sa dizolve Camera Comunele.Chiar si atunci,dezacordurile dintre pro-europeni si euro-scepticii din clasa politica au facut un referendum in 1975 pentru a decide asupra acestei probleme. Referendumul a confirmat calitatea de membru cu o medie DA-NU de 67,2 la 32,19.

2.1.3. Marea Britanie si UNIUNEA EUROPEANA 1975-1990

Cu toate ca toate partidele politice au fost de acord cu statutul de membru al CEE in 1973 contradictiile au fost lamurite odata pentru totdeauna printr-un referendum in 1975. Britnicii auparut sa fie “ un partener ciudat cautand sa-si promoveze interesele izolandu-se de celelalte state membre”29, in Europa sub sefia prim-ministrului Edward Heath si succesorii sai.

Marea Britanie parea in principal interesata de beneficiile sale si nu de intarirea institutiilor. Legaturatransatlantica, era inca prioritara in viziunea urmatorilor prim-ministri, deci inca unul din multelemotive care arata egocentrismul Britanic.30 Guvernul laburist s-a opus Uniunii Monetare care afost aprobata la Bruxelles in 1978 deoarece considera Europa un “ club capitalist ” fara interese. In fruntea conservatorilor victoriosi in alegerile din mai 1979 Margaret Thatcher, isi impune puternica sa personalitate care ii va atrage prenumele de " doamna de fier " .

Thatcher este adepta liberalismului cvasi absolut, actiunea guvernului trebuind sa se orienteze la controlul monedei. Aceasta schimbare de orientare a politicii economice se mainfesta mai ales printr-o tentativa de restructurare industriala (de nationalizari, inchiderea interprinderilor nerentabile…) si printr-o atitudine foarte ferma fata de sindicat.

Margaret Thatcher era cunoscuta ca unul din cei mai puternici opozanti ai unei viitoare integrari europene, chiar daca a sustinut statutul de membru in 1975 pe cand era in opozitie. Odata ajunsa la putere a redus contributia la Fondul European Comun la care Marea Britanie era un contribuitor principal. Thatcher a venit cu o noua politica de suveranitate si a reinoit relatiile cu Statele Unite.Cu toata opozanta care o caracteriza, totusi a fost de acord cu Piata Comuna si cu Actul Unic European.

2.1.4 – Marea Britanie si UNIUNEA EUROPEANA 1990

Odata cu Tratatul de la Maastricht din 1991, Comunitatea Europeana a cazut de accord pentru un sistem de aparare si o politica externa comuna si mai putine controale vamale intr tarile membre. A fost introdus noul termen de Uniune Europeana si inca odata Marea Britanie s-a opus. Bugetul comunitar trebuia sa fie marit, ceea ce insemna plati mai mari din partea tuturorstatelor membre si era nevoie de noi institutii supranationale iar cele vechi trebuiau intarite, ceea ce insemna transferul suveranitatii spre Bruxelles si Strasbourg.

O alta problema era acordul spre o Uniune Monetara Europeana, cu o singura moneda ca tinta.Renuntarea la lira sterlina si sa se subordoneze unei banci centrale era inimaginabil pentru Thatcher si succesorul sau, John Major. El a mers pe o politica care se impotrivea “ retragerii de suveranitate ”. Thatcher a incercat renegocierea tratatelor si la fel ca predecesorii sai laburisti din urma cu 10 ani a discutat retragerea din Uniune.

Se stia ca Thatcher avea o relatie puternica cu Washington-ul si o relatie speciala cupresedintele Ronald Reagan, sub sefia lui Major acestea nu au mai putut fi mentinute. Cand Guvernul Conservator a fost inlocuit de cel Laburist sub conducerea lui Tony Blair, guvernele Europene sperau la o politica pro-europeana din partea acestuia.

Evenimentele recente in jurul Cruciadei Americane impotriva terorismului si razboiul din Irak au aratat cat de puternice au ramas relatiile anglo-americane, cu Marea Britanie fiind una din putinele tari europene care s-au alaturat aliantei impotriva ”axei raului”

2.1.4.1 MARGARET THATCHER ȘI RELAȚIILE MARII BRITANII CU COMUNITATEA EUROPEANĂ

Referitor la poziția față de procesul de unificare a Europei, despre Margaret Thatcher s-ar putea spune pur și simplu: ,,A fost împotrivă!”Dar nu există ceva mai mult de această afirmație. Doamna Thatcher face parte din generația care a trăit al doilea război mondial ca adolescentă. Nu poate fi acuzată de naționalism pentru că păstrează cu mândrie memoria pentru Marea Britanie, care a stat singură vreme de un an în fața lui Hitler (din iunie 1940 până în 22 iunie 1941 când Hitler și-a arătat intențiile și împotriva Uniunii Sovietice). ,,Războiul rece”, existența ,,Cortinei de fier” în Europa, confruntarea tacită dar evidentă dintre NATO și Tratatul de la Varșovia erau prezențe prea vizibile ca să poată fi ignorate. Acestea erau realitățile europene la preluarea primului mandat de premier de către Margaret Thatcher.

Paralel cu preluarea funcției de prim ministru al guvernului britanic, Margaret Thatcher a preluat și problemele cu care se confrunta în relația cu Comunitatea Europeană, aflată în plină construcție. Două dintre aceste probleme erau stringente și de actualitate: constituirea Sistemului Monetar European și contribuția Marii Britanii la bugetul comunitar.

În perioada primului său mandat, Margaret Thatcher moștenește apartenența Marii Britanii la structurile europene constituite până în acel moment. Cu aceste structuri europene Marea Britanie va duce o politică selectivă, diferențiată, dar permanent în acord cu numitorul comun care se chema apărarea intereselor economice, mai ales piața britanicilor. Unii autori consideră că Margaret Thatcher trata Europa ca pe o ,,afacere”.

Nu întâmplător, consilerul șef al premierului Margaret Thatcher pe probleme economice (Alan Walters) avea mai multă influență decât ministrul de finanțe.Și pe acest plan, principiile și pragmatismul caracteristice premierului Margaret Thatcher se transpun în liniile principale ale politicii externe dusă de Marea Britanie în această perioadă. Astfel, la momentul preluării

. guvernului, în 1979, Margaret Thatcher era împotriva aderării Marii Britanii la Sistemul Monetar European, înființat în același an de către Comsia Jenkins.

Integrarea în Comunitatea Europeană, pentru un stat cu tradiții atât de conservatoare nu a fost ușoară. Aceasta în primul rând pentru că procesul era interactiv, în timp, cerând multe compromisuri și reajustări dar, în esență, Marea Britanie a știut să negocieze mai totdeauna în avantajul ei, al britanicilor în general. În această manieră a reușit prin politicienii ei, de data aceasta prin cel mai reprezentativ, primul ministru Margaret Thatcher, să evite ca procesul de integrare să fie unul sinonim cu unul de dispariție a identității, cu o uniformizare în cadrul sistemului european. De aceea, unul dintre prim miniștrii cei mai consecvenți și mai aspri critici ai Comunității Economice Europene a fost cel britanic. A continuat să facă această critică, constructivă de altfel, inclusiv la adresa Uniunii Europene, după ce nu a mai fost în funcția de premier al guvernului britanic. Nu i se poate reproșa că nu a sprijinit aderarea și integrarea Marii Britanii la marele proiect european, dimpotrivă. Însă criticile veneau din temerea că reformele care le realizase cu greutate pe parcursul anilor din cele trei mandate vor fi compromise de către Comunitatea Europeană prin ceea ce se prognoza a fi o conducere de tip centralizat european de la Bruxelles. Acestea sunt motivele pentru care Margaret Thatcher a semnalat continuu atenționări de alarmă ori de câte ori i se părea că sunt pericole reale sau chiar simple inconveniente din partea unei guvernări coordonate exclusiv de la Bruxelles. Adeptă declarată a autonomiei locale, a descentralizării, Margaret Thatcher nu putea să accepte fără nici o condiție revenirea la o astfel de situație, chiar dacă aceasta venea fie și din partea conducerii centralizate europene de la Bruxelles. Mai mult, îngrădirile europene veneau exact în domeniile monetar și de liber schimb, adică cele care au fost cel mai mult în atenția guvernului conservator britanic în epoca Thatcher. Referitor la aceste situații, premierul britanic declara: ,,Nu am limitat cu succes influența statului în Marea Britanie doar ca să vedem reimpusă la nivel european, prin intermediul unui super – stat exercitând o nouă dominație de la Bruxelles”. Pentru ca să fie și mai convingătoare în această afirmație, premierul britanic dădea exemplul care i se părea a fi cel mai concludent, cel al Uniunii Sovietice, care încercase ani în șir să uniformizeze economia și politica statelor satelit din Europa de Est, din sfera sa de influență, și în final nu a dat rezultatele dorite, dimpotrivă, a capotat. Redăm opinia ei în acest sens: ,,Într-adevăr este ironic că exact acum, când țări precum Uniunea Sovietică, care au încercat să conducă totul de la centru, învață că succesul depinde tocmai de dispersarea puterii și a deciziilor de la centru, există țări în Comunitate care se pare că vor să meargă exact în aceeași direcție opusă.

2.1.4.2 nu stiu daca am numerotat bine.

Marea Britanie și construcția europeană în perioada primului ministru John Major

Startul guvernării John Major se deschide practic cu o încercare de a realiza un nou început, mai ales în relațiile cu restul statelor europene din C.E. Trebuia să accepte opiniile tot mai predominante ale conservatorilor britanici privind însăși natura marelui proiect european, în contextul relațiilor și mai ales intereselor Marii Britanii în raporturile cu Comunitatea Europeană. Pe parcursul construcției europene s-au semnat mai multe tratate și acorduri între statele membre.Unul dintre cele mai importante a fost categoric cel de la Maastricht. Prezentarea acordului s-a făcut în 11 decembrie 1991 și apoi în 18 decembrie 1991 au avut loc dezbaterile în Parlamentul britanic, ocazie cu care primul ministru John Major a prezentat măsurile pe care guvernul britanic nu le-a acceptat. În principal acestea au fost cele referitoare la politica externă și capitolul cu problemele sociale. Acest fapt a determinat pe majoritatea parlamentarilor conservatori să accepte acordurile. Primul ministru a mai explicat faptul că prevederile din tratat referitoare la extinderea C.E. cu noi membri este de natură pozitivă pentru că ar servi în primul rând intereselor britanicilor, care erau contra ideilor de federalism în C.E., or venirea altor noi state ar dilua tot mai mult această idee. Este de înțeles că Marea Britanie considera că într-o C.E. cu mai mulți membri, votul și punctele ei de vedere ar putea cântări mai greu în fața marilor rivali Franța și Germania. Marea Britanie a mai câștigat un punct prin principiul subsidiarității. Această chestiune a fost introdusă ca un principiu cu caracter juridic

Concluziile referitoare la Tratatul de la Maastricht au fost relativ diferite în mediile politice din Franța și Marea Britanie. Astfel, chiar unii membri ai guvernului britanic au subliniat că tratatul este un document destul de limitat, în timp ce la Paris era altă opinie. Jacques Delors a afirmat, în Parlamentul European, că tratatul relansează practic viitorul C.E. și reia importanța deciziei care trebuie luată pentru realizarea Uniunii Monetare și, în consecință, promovarea integrării se poate face mai repede și mai eficient.

Premierul britanic John Major a considerat că dezbaterile din Parlament privind Tratatul de la Maastricht reprezintă o adevărată cotitură importantă pentru descentralizarea C.E. și un mare pas spre extinderea C.E., pe care o considera iminentă, de la 12 la 20 de state membre. guvern central puternic la Bruxelles, lăsând, în acest mod, mai puține competențe guvernelor naționale. Guvernul britanic a profitat și a speculat din plin lipsa de popularitate a tratatului în unele țări și mai ales ideea ,,federalismului”, propagată de Jacques Delors atunci când a obținut concesiile solicitate. Respingerea prin referendum a Tratatului de la Maastricht de către danezi (în 2 iunie 1992) a consolidat practic poziția guvernului britanic, mai ales în postura sa de la 1 iulie, când va prelua președinția la C.E. În celelalte state din C.E., rezultatul referendumului din Danemarca (respingerea tratatului cu 50,7% față de 49,3%) s-a transmis ca o adevărată undă de șoc negativă.

2.1.4.4.Marea Britanie și construcția europeană în perioada primului ministru Tony Blair

Este începutul unei cariere politice de excepție pentru gruparea laburistă reprezentată la cel mai înalt nivel de Tony Blair. Acesta își ține discursul oficia,l ca lider, la conferința Partidului Laburist din 4 octombrie 1994. Începe o activitate politică intensă ca partid de opoziție.

Conferința partidului Laburist din octombrie 1996, începe o altă linie politică. Aceasta îl va avea ca promotor pe Tony Blair. Este vorba despre Noul Laburism (New Labour). Atunci se lansează sloganul ce dă startul acestei noi politici laburiste: ,,Our case is simple that Britain can and must be better”.

Alte chestiuni pe care John Major le-a atins în relație directă cu celelalte state partenere din UE au fost legate de afacerile interne, justiție și apărare. La acest ultim capitol a subliniat faptul că la momentul perioadei ultimului deceniu din secolul XX, ,,apărarea Europei nu este pentru noi un lux, ci o necesitate”. De data aceasta însă, amenințarea nu mai vine din partea comunismului din estul Europei, ca în perioada ,,Cortinei de fier”, ci sunt alte provocări pentru generația următoare căreia îi revin alte sarcini. Aceasta trebuie să se asigure că barierele dintre est și vest nu se vor mai ridica din nou sub nicio formă. Pentru a se putea evita acest pericol sunt necesare schimbări de ambele părți, dar, evident, mai cu seamă în țările din estul continentului.

RELAȚIILE MARII BRITANII CU UNIUNEA EUROPEANĂ (2001-Prezent)

Una dintre primele provocari a fost tratatul de la Nisa.În esență, acesta era consacrat reminiscențelor de la Amsterdam și anume problemelor de natură instituțională privind extinderea, deoarece acestea nu au fot soluționate în 1997.Tratatul viza in principal componența Comisiei, ponderarea voturilor în Consiliu și despre extinderea domeniilor supuse procedurii de vot cu majoritate calificată. Guvernul britanic a avut o poziție foarte pragmatică, afirmând din nou faptul că instituțiile europene, respectiv reforma instituțională trebuie puse pe planul secundar în raport cu partea economică. Este reactualizată opinia lui Tony Blair, în acest sens: ,,[Avem..] propuneri concrete de reformă a UE. Acestea se referă la un sistem de impozitare și cheltuieli mai raționale, în cazul în care noi cheltuim mai puțin cu privire la bunăstare și mai mult pe investiții pentru viitor; Sunt conștient că putem tăia din impozitare”.

În ceea ce privește politica externă și de securitate comună a UE, Marea Britanie era foarte sensibilă, cel puțin din două puncte de vedere: în primul rând voia să-și păstreze relația specială cu SUA; în al doilea rând trebuiau atenuate asperitățile dintre Franța și Marea Britanie deoarece Franța vedea mereu în Marea Britanie așa numitul ,,cal troian” al SUA în UE. Era încă în memoria ambelor țări poziția diferită care au avut-o cu ocazia războiului din Irak (1990-1991) .

Cu toată această vulnerabilitate delicată, consider că Uniunea Europeană avea, totuși, un mare ascendent pe planul apărării și securității. Acesta pleca, e adevărat, de la faptul că toate statele membre erau democrații liberale, adică ,,societăți deschise”. Din principiu, acest tip de stat presupune împotrivirea față de folosirea forței în relațiile externe, mai ales față de alte state similare. Este un concept care s-a autodefinit cu supranumele de ,,pace democratică”.

În acest sens, Pierre Manent preciza: ,,Se poate spune că principiul democratic, după ce a utilizat din plin națiunea ca pe un instrument sau vehicul, o abandonează pe marginea drumului. Acest lucru nu ar fi îngrijorător dacă un nou vehicul ar fi disponibil în mod clar sau în construcție. Dar, deocamdată această nouă formă politică nu este nicăieri în vedere”

Atunci când, la Bruxelles, reprezentanții Marii Britanii vor face disonanță puternică față de unele decizii și proiecte ale UE, vor fi voci singulare, este adevărat, care flutură steagul pe care scrie ,,excludere”. În reallitate, scenariul excluderii Marii Britanii din Uniune, cu acceptul tacit al aliaților sãi doctrinari sau strategici, este considerat de analistul britanic Charles Grant ca fiind unul extrem. Acesta crede cã o astfel de ostracizare a britanicilor n-ar putea fi acceptatã chiar atât de ușor de țãrile care împãrtãșesc viziunea atlanticistã a Marii Britanii în planul politicii externe și de securitate sau abordarea liberalã de tip market-oriented promovatã de aceasta sub aspect economic.

Marea Britanie și Convenția pentru o Constituție a Europei

In ceea ce priveste atitudinea britanicilor cu privire la ideea europeana, era foasrte instabila sondajul care arăta, în 2000, că 70% dintre britanici erau contra monedei unice, iar alți 46% voiau să părăsească UE. La aceste procente trebuie adăugați cei 11% nehotărâți.Desi premierul Tony Blair a incercat sa aseze Marea Britanie in „inima” Europei, totul a ramas la stadiu de teorie insa nimic pus in aplicare. Un efect negativ asupra viziunii populației în raport cu UE. De la noile pașapoarte până la interzicerea vechilor unități de măsură imperiale (sistemul de măsuri și greutăți), de la interzicerea pesticidelor în agricultură până la anularea tradiționalei practici britanice de a nu impozita comercializarea îmbrăcăminții pentru copii, toate acestea determinau pe britanicii de rând să creadă că țara lor pierde repede și sigur din propria identitate națională.

Se considera, în 28 ianuarie 2002, că programul UE este ,,unul pur comunist, în stil sovietic colectivist, motiv pentru care îi dădea dreptate lui Mihail Gorbaciov, care atunci când a vizitat Londra (martie 2000) a spus că UE este ,,noul spațiu european-sovietic”

Atunci când, la Bruxelles, reprezentanții Marii Britanii vor face disonanță puternică față de unele decizii și proiecte ale UE, vor fi voci singulare, este adevărat, care flutură steagul pe care scrie ,,excludere”. În reallitate, scenariul excluderii Marii Britanii din Uniune, cu acceptul tacit al aliaților sãi doctrinari sau strategici, este considerat de analistul britanic Charles Grant ca fiind unul extrem. Acesta crede cã o astfel de ostracizare a britanicilor n-ar putea fi acceptatã chiar atât de ușor de țãrile care împãrtãșesc viziunea atlanticistã a Marii Britanii în planul politicii externe și de securitate sau abordarea liberalã de tip market-oriented promovatã de aceasta sub aspect economic.

MAREA BRITANIE SI EXTINDEREA UE

Extinderea este proiectul cel mai ambițios întreprins de UE: el reprezintă, de fapt,reunificarea continentului european, divizat în urma ultimului război mondial. Au existat în trecut și alte valuri ale extinderii într-o Europă divizată, dar actualul proces de extindere ajută la îndeplinirea visului părinților fondatori ai UE: o Europă unită și liberă.

Poziția guvernelor britanice din perioada de după 1973 a fost inflențată de cel puțin doi factori: evoluția politică a statelor europene din Europa de Est (mai ales după momentul istoric al căderii ,,Cortinei de fier”) și schimbările din interiorul UE, cu trimitere specială la ponderea voturilor noilor state în UE.

Perspectiva acestei ancore de stabilitate a fost o condiție prealabilă a refacerii prosperității economice, care la rândul său reprezintă fundamentul stabilității pe termen lung în regiune. Dar drumul acestor popoare către Europa nu a fost ușor.Procesul de transformare a determinat schimbări masive în întreaga Europă Centrală și de Est:nu toată lumea a beneficiat în egală măsură de noile oportunități apărute, iar unele structuriasociate cu un sentiment de securitate au dispărut.

Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE: efectele cele mai considerabile ale adaptării au fostdeja resimțite în viitoarele state membre. Pentru popoarele din actuala Uniune Europeană,stabilitatea și democrația din Europa Centrală și de Est au dus deja la obținerea unor beneficiisemnificative, nu numai pe planul securității, ci și al prosperității: dezvoltarea rapidă acomerțului a contribuit la crearea de oportunități pentru libera inițiativă, investiții, noi locuride muncă și o creștere economică marcată în Europa Occidentală. Aceste beneficii vor fi consolidate și sporite, atât pentru membrii mai vechi, cât șipentru cei noi, o dată cu realizarea extinderii în 2004, cu condiția ca UE să răspundăprovocării cu care se confruntă în prezent. Extinderea are loc într-un moment în care UE se confruntă cu provocări majore în ceea ce privește performanța sa economică, coeziuneainternă și rolul său extern.Economia mondială trece prin momente dificile. Motorul dezvoltării în Europaaproape că s-a oprit, cel puțin în actualele state membre, iar șomajul se încăpățânează să rămână la cote ridicate. În strategia de la Lisabona, liderii Uniunii Europene și-au declarat obiectivul de a deveni cea mai competitivă și cea mai dinamică economie din lume bazată pe cunoaștere, dar până în prezent aceste cuvinte nobile nu au fost însoțite de reformelestructurale necesare pentru o creștere stabilă pe termen lung și pentru un răspuns dinamic la globalizare. Lumea nu stă în loc să ne aștepte. În politicile sale interne, date fiind lipsa de voințăpolitică și dificultatea procesului decizional, UE nu reușește să răspundă în modcorespunzător preocupărilor cetățenilor, într-un număr de domenii. Pe plan extern, UE nu ajucat nici un rol în abordarea problemei Iraq-ului, în prezent cea mai importantă chestiune depolitică externă din lume. Membrii săi au fost în mod vizibil profund divizați; mai rău, UE șiinstrumentele sale de politică externă nu au jucat absolut nici un rol. În vreme ce statelemembre au jucat, individual, un rol major în această chestiune, pe scena internațională,Europa în ansamblul ei a fost inexistentă. Această situație este inacceptabilă pentru cetățeniiEuropei. Ponderea economică a UE trebuie să fie dublată și de afirmarea vocii sale pe plan politic, în afacerile internaționale.

Aceste trei provocări majore – pe plan economic, intern și extern – însoțesc procesulde extindere al UE. Uniunea Europeană trebuie să își recâștige dinamismul și competitivitateaeconomică, să răspundă în mod efectiv cerințelor cetățenilor și să își definească rolul politic înlume. Extinderea poate să fie un catalizator pentru rezolvarea unora din problemele Europeiaflate încă în suspensie. Ea poate să ne ofere dinamismul necesar pentru a face un salt înainte. Discursul în care se vorbește de “actualii membri” și de “țările candidate” este dejadepășit și trebuie să privim înainte la situația din viitor, când noii membri vor fi parteneri

Problema Imigrantilor in Marea Britanie

Migrația a existat de la începuturile omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp, însã a înregistrat schimbãri și a cãpãtat noi forme.

Procesele migratorii se desfășoară simultan și sunt în creștere în multe părți ale lumii.In ceea ce priveste Marea Britanie punea problema unor măsuri mai eficiente pentru blocarea fluxului de imigranți, Pentru aceasta, având în vedere amploarea fenomenului, era necesar să se formeze un corp suplimentar de polițiști de frontieră la granițele UE.

Era preferabilă această măsură, care implica costuri mai mici decât aplicarea politicii de repatriere a imigranților deja veniți în țară. Comisia Europeană a acceptat aceste propuneri din partea britanicilor

Consiliul European a preferat măsuri care să limiteze fluxul imigrației decît cele care să ducă la eradicarea cauzelor care îi determină pe imigranți să vină în țările din UE: sărăcia, suprapopularea, instabilitatea plitică. O circumstanță ar fi, inclusiv pentru Marea Britanie, declinul demografic cu care se confruntă precum și îmbătrânirea populației apte de muncă, referitor la această problemă, un articol din The Economist a avut un titlu intitulat sugestiv: ,,Go away, we need you”.

După ratificarea celorlalte state membre, rezultat al voinŃei comune ẟi a demersurilor conjugate ale actorilor politici, documentul a intrat în vigoare la 01 decembrie 2009, fiind menit să asigure răspunsul Uniunii Europene la noile provocări globale ẟi la problemele care contează cel mai mult pentru cetăŃeni, aducând Europa mai aproape de aceștia

Potrivit prevederilor art.1 alin.(4) din acest Tratat, obiectivele acestuia urmăresc:

formarea unei Uniuni mai democratice ẟi mai transparente;

crearea unei Uniuni mai eficiente, cu metode de lucru și reguli de vot simplificate, cu instituŃii moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acționeze mai bine în domenii de prioritate majoră;

construirea unei Europe a drepturilor, libertăŃii, solidarităŃii ẟi siguranŃei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta Drepturilor Fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate ẟi asigură o mai bună protecŃie a cetăŃenilor europeni;

promovarea Europei ca actor pe scena internaŃională – instrumentele de politică externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în cee a ce priveẟte elaborarea, cât ẟi adoptarea noilor politici;

Din analiza obiectivelor Tratatului, rezultă faptul că, pentru prima oară, Uniunea Europeană ẟi-a stabilit ca obiectiv protecŃia cetăŃenilor faŃă de efectele globalizării3, iar competitivitatea nu mai reprezintă un obiectiv în sine, ci devine un instrument în strategiile de dezvoltare ale mediului economic.

De asemenea, prin utilizarea termenului valori: „Uniunea se întemeiaz ă pe valorile respectării demnităŃii umane, libertăŃii, democraŃiei, egalităŃii, statului de drept” în locul termenului principii (preambulul Tratatului privind Uniunea Europeană), este oferită o viziune mai largă asupra obiectivelor Uniunii, aceasta conturându-se atât di n punctul de vedere al nuanŃării ẟi al preciziei acestora în raport cu drepturile omului, cât si în context global, în raport cu dreptul internaŃional. Accentul se mută de pe componenta economică ẟi socială pe valori, pace si bunăstare, reprezentând, astfel, noua viziune asupra construcŃiei europene a statelor membre semnatare.Orientarea spre cetăŃeni este o constantă a modificărilor introduse de Tratatul de la Lisabona, care doreẟte să dea Uniunii legitimitatea democratică, aẟa cum reiese atât din rolul parlamentelor na Ńionale în Uniune, cât ẟi din rolul sporit al Parlamentului European ẟi din legătura dintre cele două nivele de reprezentare.

Astfel, se poate considera că Tratatul de la Lisabona constituie fundamentul noilor dimensiuni europene, de natură să conducă la creẟterea semnificativă a eficienŃei abordării problematicilor de interes pentru toŃi cetăŃenii, începând de la dimensiunea socio-economic ă a Strategiei Lisabona ẟi continuând cu cele privind mediul ẟi energia, terorismul internaŃional, crima organizată transfrontalieră, azilul ẟi imigraŃia, precum ẟi la creẟterea influenŃei Uniunii Europene ca actor internaŃional major, în contextul globalizării.

O dată cu intrarea sa în vigoare, prin elementele de inovaŃie aduse, Tratatul contribuie, într-o măsură semnificativă, la întărirea legitimităŃii democratice a Uniunii ẟi a procesului decizional european, la consolidarea rolului de actor internaŃional, parlamentele naŃionale devenind, la rândul lor, actori importanŃi pentru consolidarea construcŃiei comunitare, iar cetăŃenilor oferindu-li-se posibilitatea implicării în deciziile care îi privesc.

Tratatul de la Lisabona clarifica puterile care ii revin UE, puterile care le revin statelor membre, puterile exercitate in comun. Tratatul stabileste mai clar decat pana acum limitele atributiilor si obiectivelor UE, referitoare la pace, democratie, respectarea drepturilor omului, dreptate, egalitate, statul de drept si durabilitate.Acesta reprezinta ultima sansa pentru Europa de a intelege ca pentru a evolua, solutia nu este alta decat apropierea de cetateni. Pe de alta parte, parafrazand un citat celebru, nu trebuie sa ne întrebam cum anume Europa se poate apropia de noi ci cum noi ne putem apropia de Europa. Romanii, cei mai convinsi pro-europeni, pot contribui in mod semnificativ la crearea acestei noi Uniuni a viitorului..

Marea Britanie și criza economică a Uniunii Europene

Economia mondială se mai confruntă încă la ora actuală cu una dintre cele mai aspre crize economico-financiare de la al doilea război mondial încoace. În fond, criza economico-financiară s-a propagat cu maximă rapiditate pe plan mondial, economiile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene întâmpinând serioase dificultăți, atât în cadrul sistemului bancar, cât și în economia reală.

Marea Britanie are povara unei datorii publice uriașe, respectiv de 920,9 miliarde lire, reprezentând 60,6% din PIB. În plus, deși a luat măsuri de austeritate, totuși deficitul bugetar a crescut în primele luni ale anului 2011.

Marea Britanie se confruntă cu o rată a șomajului istorică, având peste 3 milioane de oameni fără serviciu, Italia intră in recesiune, iar Ungaria și Ucraina cer ajutor si asistență financiară

Marea Britanie se confruntă cu o rată a șomajului istorică, având peste 3 milioane de oameni fără serviciu, Italia intră in recesiune, iar Ungaria și Ucraina cer ajutor si asistență financiară

Premierul britanic le-a declarat colegilor conservatori că a negociat ,,cu bună credință” interesele Marii Britanii, mai ales ale City of London. El a mai adăugat: ,,Alegerea a fost între a semna un tratat fără garanții adecvate, sau a nu semna tratatul. S-a luat decizia de a nu semna, nu a fost un lucru ușor, dar a fost unul bun”. Liderul Partidului Independenților, Nigel Farage, a fost mai radical în aprecieri: ,,Avem de gând să ieșim din această uniune, astfel ca Marea Britanie să fie prima țară din UE care își obține libertatea înapoi”.

Criza din Statele Unite al Americii este mai gravă decat cele mai pesimiste așteptări, chiar dacă opinia publică așteapta vești dintre cele mai bune. Astfel dacă la finele anului 2007 optimismul îi făcea pe economiștii americani să previzioneze o creștere a PIB-ului, pentru ultimul trimestru din 2008, cu 2,7%, ulterior, în luna mai a anului 2008, de exemplu, previziunile de creștere economică pentru ultimul trimestru din 2008 ajunseseră la doar 1,5%. Confruntați deja cu dușul rece al crizei, americanii estimau, in ianuarie 2009, că ultimul trimestru din anul precedent s-ar fi putut încheia cu o comprimare a economiei naționale cu 5%, însă aveau să fie contraziși de cifrele oficiale care au indicat o prăbușire mult mai mare a economiei americane, mai exact cu 6,3%.

Capitolul III FENOMENUL BREXIT 2016

3.1 Motivele care au determinat aparitia unui referendum

Noul acord cu UE a deschis calea pentru viitorul referendum din Marea Britanie cu privire la aderarea la UE.  În ianuarie 2013, primul-ministru a promis că guvernul va negocia acorduri mai favorabile pentru aderarea continuă a UE, și, ulterior, o posibilitate la existenta unu posibil Referendum care sa decida mai apoi daca Marea Britanie va pleca sau nu din Uniune.  Acest angajament a fost confirmat după Partidul Conservator care a câștigat o majoritate parlamentară la alegerile generale din mai 2015. Noul aranjament pentru Marea Britanie în Uniunea Europeană a fost încheiat la reuniunea Consiliului European din 18-19 februarie 2016 iar referendumul a fost stabilit pentru data la 23 iunie 2016.

Acordul cuprinde patru domenii: guvernanta economica competitivitate, suveranitatea și beneficiile sociale și libera circulație a persoanelor , precum și recunoașterea statutului special al Marii Britanii, care confirmă integrarea existentă diferențiată a Europei.

Aderarea la Ue a contribuit la prosperitatea economica a Marii Britanii inca din 1973 cand Marea Britanie a aderat la UE . PIB-ul Marii Britanii pe cap de locuitor sa dublat, crescând mai mult decât în alte tari member in aceeași perioadă, inclusiv în Statele Unite ale Americii (vezi Figura 1).Datorita puterii economice Marea Britanie este un membru solid, cu o importanta majora in Uniune, mult cu un pas inainte decat alte state membre.Mai mulți indicatori economici sugerează că influența globală și puterea de negociere a Regatului Unit sunt mai mari atunci când sunt combinate cu cele ale altor economii europene (Figura 2 . The Economist abordează într-un articol recent oportunitatea Brexit din punctul de vedere al Marii Britanii, incluzând atât date furnizate de campaniile In (pro-uniune) și Out (eurosceptică), care diferă major, cât și analize independente.

Pronind de la date furnizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, The Economist concide că Marea Britanie este una dintre țările cu cele mai puține reglementări în domeniul economic-fiscal dintre statele membre ale Uniunii, astfel încât e greu de crezut că Brexit aduce o despovărare  majoră de reglementări. În plus, în orice scenariu post-Brexit, Regatul Unit va trebui să se conformeze unor serii de standarde aplicate în cadrul pieței comune, dacă vrea să continue să aibă relații comerciale strânse cu alte țări europene. Mai mult, Reprezentantul pentru comerț al SUA, Michael Froman, a declarat la sfârșitul anului trecut că SUA nu este în mod particular interesată de acorduri bilaterale de liber-schimb cu o singură țară – în cazul Brexit, Marea Britanie.

În momentul de față, 45% din totalul exporturilor de bunuri și servicii din partea Marii Britanii se fac către țări membre ale Uniunii. Confederation of British Industry, o importantă organizație de lobby a sectorului de business, a publicat în 2015 un studiu în care arată că aproximativ 70% din IMM-uri și 80% din companiile mari au sustinut rămânerea în Uniune.

Consider ca Brexit a destabilizat proiectul european, deja șubrezit de crizele economice și de securitate de la început de secol XXI. Interesantă este schimbarea pe care ieșirea Marii Britanii din Uniune o are asupra procesului decizional european. VoteWatch Europe analizează modul în care echilibrul de putere din cadrul instituțiilor Uniunii și, pe cale de consecință, politicile europene, se schimba schimba în absența europarlamentarilor britanici. Printre tendințele identificate se număra birocratizarea și armonizarea reglementărilor fiscale (pozitive sau negative, depinzând de orientarea politică).

3.2 Dupa rezultul Referentumului Brexit

”I now dare to dream that the dawn is coming up on a independent United Kingdom”- Liderul partidului eurosceptic UKIP, Nigel Farage,

3.2.1.Marea Britanie paraseste Uniunea Eurpeana dupa 43 de ani

Marea Britanie a avut mereu o mentalitate izolaționistă. A aderat la UE nu dintr-o fidelitate față de ideile UE, ci pragmatic, pentru beneficii economice. Marea Britanie a fost tot timpul o țară protecționistă, izolaționistă și mândră, și-a văzut tot timpul interesele în cadrul UE și nu a acceptat regulile de la Bruxelles.

In 23 Iulie 2016, Britanicii au votat in proportie 51,9 la suta sa iasa din Uniunea Europeana, intr-un referendum istoric ce pune capat celor 43 de ani in care Regatul Unit a facut parte din blocul comunitar.Tinerii intre 18 si 24 de ani au votat in proportie de 75% in favoarea ramanerii Marii Britanii in Uniunea Europeana, in timp ce sectorul de varsta de peste 65 de ani a votat in proportie de 61% pentru iesirea din UE.

Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona din 2009 prevede ca „orice stat membru poate decide sa se retraga din Uniune, in conformitate cu regulile sale constitutionale”.

Articolul este format din cinci puncte:

1. Orice stat membru se poate retrage din Uniune, in conformitate cu regulile sale constitutionale.

2. Statul membru care decide retragerea din Uniune trebuie sa anunte Consiliul European de intentiile sale. Sub coordonarea Consiliului European, Uniunea va negocia si va ajunge la un acord cu statul care doreste retragerea, tinand cont de cadrul relatiei viitoare pe care acest stat o va avea cu UE.

3. Celelalte state membre UE vor inceta sa mai considere statul respectiv ca fiind membru al Uniunii din momentul in care intelegerea dintre parti va intra in vigoare. In cazul in care nu se va ajunge la o intelegere imediata, procedura de retragere se prelungeste pe o perioada de 2 ani, incepand din momentul in care statul respectiv anunta Consiliul European de intentia de retragere, pana la retragerea efectiva. Perioada de 2 ani poate fi prelungita de Consiliul European, doar daca toate celelalte state membre sunt de acord cu extinderea perioadei.

4. Reprezentantul in Consiliul European al statului membru care se retrage nu participa la dezbaterile Consiliului European sau la deciziile cu privire la situatie.

5. Daca statul respectiv doreste reintrarea in Uniune, atunci se vor activa procedurile prevazute in Articolul 49.

Ieșirea Marii Britanii din UE este un proces complicat, fără precedent. Articolul 50 din Tratatul UE prevede că orice stat are dreptul să se retragă, dar trebuie să notifice Comisiei Europene intenția sa cu doi ani înainte.În acești doi urmează să se negocieze viitoarea relație cu UE, prin negocieri formale și transparente. Pentru Marea Britanie, ieșirear înseamna renegocierea tuturor înțelegerilor cu UE, comerciale și politice. În funcție de aceste eventuale negocieri vor apărea noile înțelegeri pe circulația forței de muncă, a mărfurilor, a capitalului și a serviciilor. Indiferent de rezultatul negocierilor, este evident însă că vom asista la limitarea liberei circulații

3.2.3.Scotia a votat pentru Uniunea Europeana

Nicola Sturgeon, premierul Scoției, a anunțat că un nou referendum privind independența țării sale de Marea Britanie este “foarte probabil”, ca urmare a Brexit-ului.

Premierul a mai adăugat, conform BBC, că s-a produs o schimbare semnificativă în Constituția Regatului Unit după votul de ieri.

“Am demonstrat că suntem o țară modernă și am spus-o clar că nu vrem să părăsim Uniunea Europeană.”

“Sunt gata pentru a face ce este necesar pentru ca aspirațiile noastre să se realizeze” a mai adăugat premierul scoțian.

În 2014, a fost organizat un referendum pentru independența Scoției de Regatul Unit. O majoritate de 55% dintre cei care au participat la procesul electoral de acum doi ani a ales că locul Scoției este alături de Marea Britanie.

Schimbari care au survenit dupa rezultate Brexit

Premierul David Camereon a demisionat dupa referendum

Într-un discurs susținut în fața reședinței oficiale a premierului Marii Britanii, David Cameron, însoțit de soția sa, Samantha, a declarat că voința poporului britanic trebuie să fie respectată, iar țara necesită o nouă conducere, hotărâtă și puternică, care să se ocupe de negocierea relației Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

Conform BBC,news David Cameron a anunțat că va renunța la funcția de prim-ministru înainte de începutul conferinței Partidului Conservator din octombrie, astfel el va rămâne premier încă trei luni. "Țara are nevoie de alti lideri. Nu cred ca eu trebuie sa fiu capitanul care va duce tara spre aceasta directie. Avem nevoie de alti lideri, de un nou premier inainte de inceputul conferintei Partidului Conservator. Voi continua sa fiu premier in urmatoarele 3 luni. Negocierile cu UE vor incepe cu un nou prim-ministru", a spus Cameron.

"Vointa britanicilor trebuie respectata. Nu pot exista dubii privind rezultatul. Vreau sa asigur oamenii de afaceri ca economia e puternica iar pe cetateni ca nnu vor exista schimbari imediate. Trebuie sa ne pregatim pentru o negociere cu UE, sa implicam guvernul Scotiei si al celorlalte regiuni. Sunt mandru ca am fost premierul Marii Britanii in aceasta perioada", a mai spus Cameron.

3.2.4.Dupa Brexit intervin problem si de ordin financiar,În urma Brexitului, lira britanică a scăzut, ajungâng la valoarea pe care o avea înainte de 1985, iar problemele nu au întârziat să apară. Mai mulți britanici au atras atenția în spațiul public, pe site-urile de socializare, că au avut probleme cu schimbarea lire sterline în lei.Totodata Conform analizelor, economia britanică urmează să intre în recesiune pentru următorii trei ani, Produsul Intern Brut al țării urmând să scadă cu până la 4%, în timp ce aproape un milion de locuri de muncă vor fi pierdute, iar alte trei milioane sunt în mare pericol. Aurul a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, în condițiile în care rezultatul referendumului a luat prin surprindere pe toată lumea. 

Concluzii

Deși sunt doar câteva decenii de existență a Uniunii Europene, totuși acest mare proiect european s-a dovedit a fi atât de complex, de vast, încât rămâne în istorie la un loc bine definit, indiferent de longevitatea sa de acum încolo. Construcția europeană, în plin proces la început de mileniu trei, definește prin amploarea ei însăși esența UE. Deja istorici și politicieni consideră UE ca fiind cel mai complex sistem politic, economic, cultural cunoscut până în prezent. I se atribuie caracterul unic în istoria organizațiilor și tratatelor internaționale.

. Inca din 1973 Marea Britanie nu a facut rabat de a lua cat mai mult si de a “profita”de beneficile inegrarii in Uniunea Europeana.

In prezent, tara beneficiaza de doua clauze de „opt-out”, respectiv derogari sau exceptii de la legislatia comunitara (acquis), care ii dau dreptul sa ramana in afara „zonei euro” si a „zonei Schengen”. Beneficiaza, de asemenea, de o unica exceptie de la acquis, respectiv returnarea unei parti din contributiile financiare la politica agricola comuna (asa numitul „rebate” obtinut de Margaret Thatcher in 1984).

Marea Britanie a mai beneficiat de o exceptie, aceea de la „Protocolul Social”, negociata de premierul John Major in anul 1991, abandonata de Tony Blair, imediat dupa preluarea puterii in 1997. Acelasi Tony Blair a reusit cu abilitate, in timpul presedintiei britanice a U.E. in semestrul II 2005 sa mentina „rebate”-ul, din 1984.

Negociata cu abilitate, politica de „opt-out”, desi descurajata si dezavuata de institutiile europene, aduce beneficii tarii, reflectand, in opinia sustinatorilor, „eurorealismul” britanic.Avand in vedere aceasta pozitie speciala a tarii, britanicii au optat pentru pararsirea Uniunii, aspirand mai mult ideii de stat independent.

Referendumul din Marea Britanie este un moment foarte controversat in prezent. Personal consider ca decizia Marii britanii de a parasi Uniunea EUROPEANA, NU ESTE INTOCMAI CEA mai potrivita ,in ceea ce ma priveste ideal pentru porice stat este O Uniune mai bună, mai transparentă, mai aproape de oameni, mai aproape de cei care vor să circule în continuare în UE fără vize, să poată alege unde muncesc sau studiază, să poată investi fără prea multe opreliști și birocrație. În lumea complexă, globalizată de azi, nu văd niciun stat membru al UE care să poată să se dezvolte și să o ducă mai bine, fără a coopera cu celelalte. .

Pentru România, din punctul meu de vedere, UE este un proiect essential, de aici si fidelitatea manifestata de catre noi..

Pe perioada redactării acestei lucrări, am fost fascinata să descopăr noi noțiuni care privesc ascesiunea de la Comunitate la Uniune, , puterea pe care U.E. o are pe mapamond și în special relatia dificia pe care Uniunea Europeana a avut-o cu Marea Britanie.

Relatia Marii Britanii cu Uniunea Europeana , a fost de la inceput o relatie dificila, avand un statut special fata de alte state membe. In prezent, tara beneficiaza de doua clauze de „opt-out”, respectiv derogari sau exceptii de la legislatia comunitara (acquis), care ii dau dreptul sa ramana in afara „zonei euro” si a „zonei Schengen”. Beneficiaza, de asemenea, de o unica exceptie de la acquis, respectiv returnarea unei parti din contributiile financiare la politica agricola comuna (asa numitul „rebate” obtinut de Margaret Thatcher in 1984).Chiar daca verdictul e dat , britanicii votand contra uniunii, efectele referentumului nu au aplicabilitate imediata.In prezent incertidudinea este cuvandul , bineinteles sunt multe voci care preconizeaza ce si cum va fi dupa ce rezultatul Brexit va produce efecte si mai ales cum va fi afectata Uniunea Europeana, dupa pierderea Marii BRITANII , care in opinia mea va devein mai puternica si va functiona si fara Regatul Unit.

––-urmeaza 3 pagini in engleza la care lucrez acum

ANEXE ––Trebuie facuta trimitere la text sau doar asa?

FIGURA( 1)Figura 1. Duoa aderarea la UE în 1973, standardele de viață din Marea Britanie au crescut mai mult decât în anii precedenti (PIB real 1 pe cap de locuitor, variație procentuală între 1973 și 2014)

http://dx.doi.org/10.1787/888933350972

1. In constant purchasing power parities.

Source: OECD (2016), OECD National Accounts Statistics (database), April

Figure 2.Puterea economică globală a Regatului Unit este mai mare prin Uniunea Europeană (cotă procentuală din totalul mondia)

ttp://dx.doi.org/10.1787/888933350988

BIBLIOGRAFIE

Dragoș Chilea, „Drept internațional public – 300 de întrebări și răspunsuri”, ed. Hamangiu, București, 2014;

Liliana Popescu ”Constructia Uniunii Europene”ed.C.H.Beck, Bucuresti 2009;

Luciana Alexandra-Ghica ”Enciclopedia Uniunii Europene”editia III ed.Merdonia,Bucuresti 2007;

Pierre Milza/Serge Berstein, Istoria secolului XX. 1945-1973. Lumea intre razboi si pace. ed All, Bucuresti, 1998;

Milza, Pierre/Serge Berstein, Istoria secolului XX. Vo.l II. In cautarea unei noi lumi, Ed All, Bucuresti,1998;

Mccormick, John, Sa intelegem Uniunea Europeana, Ed. Codecs, Bucuresti, 2006;

Milza, Pierre/Serge Berstein, Istoria secolului XX. 1945-1973. Lumea intre razboi si pace.Ed All, Bucuresti, 1998;

Gamble, Andrew, Between Europe and America. The future of British Politics, ed.Palgrave Macmillan Basingstoke, 2003;

GEORGE Stephen, An Awkward Partner: Britain in the European Community, Oxford, University Press, Oxford, 1998,

Tony Blair, New Britain: My Vision of a Young Country, Westview Press, Boulder, CO. 1997;

Marc F. Plattner, Sovereignity and Democracy, în ,,Policy Review’’, nr. 122, 1 decembrie , 2003;

Pierre Manent, Cours familier de philosopbie politique, Paris, Fayard, 2001;

TRUICĂ Gilda, Dificultãțile ratificãrii Constituției Europene – Un impas pentru proiectul politic european?,în ,,Colecția de Studii IER”, nr. 12, București, august, 2005;

Peter Hylarides, A Year of Problems, în ,,Contemporary Review’’, vol. 281, octombrie, 2002;

William F. Jasper, European Superstate in the Making: Over the Course of Half a Century, the Architects of the European Union's Various Incarnations Have Lied to Conceal Their True Goal of a Socialist Regional Superstate, în ,,The New American’’,Volume 18, May 6, 2002;

Jeremy Rifkin, The European Dream: How Europe's Vision of the Future is Quietly Eclipsing the American Dream, Oxford, Polity Press, 2004;

TRATATE, CONVENȚII, DIRECTIVE

Declarația Schuman, 9 mai 1950;

Tratatul de la Paris, 18 aprilie 1951, 261 U.N.T.S. 140;

Tratatul CEE, semnat la Roma;

Tratatul de la Bruxelles;

Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene 2012/C 326/01;

Tratatul de la Nisa – OJ C 80/10.3.2001;

Tratatul privind Uniunea Europeana (Tratatul de la Maastricht) 92/C 191/01;

Tratatul de la Lisabona, JO C 306 din 17.12.2007Data semnării: 13.12.2007

Directiva 79/117/CEE

Directiva 64/221/CEE

Directiva nr. 38/2004 CEE

PAGINI WEB ––urmeaza sa le introduc nu stiu cum trebuie

? doar link urile accesate,

Si cartile pdf le atasez aici?

TRATATE, CONVENȚII, DIRECTIVE