Relatia Joc Invatare la Varsta Prescolara

RELAȚIA JOC- ÎNVĂȚARE

LA

VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Briefing of dissertation paper entitled

The relationship play-learning at preschool children

The present work analises the connections between play and learning at the preschool age and the ways these relations are build through didactic play.

The aim of this work consists in boosting the level of language development in preschool children, in what concerns the expressivity,the accuracy of grammar and from the meaning point of vue, at children from third kindergarden year, using specific preschool teaching activities combined with play.

For this work the experimental research has been used, which differentiates from others by the researcher’s intervention in the educational situation, manipulating the independent variables (items) and recording the effects of this intervention.

The hypothesis of this research assumes that the use of specific preschool teaching activities produces a measurable improvement of communicating skills, which contribute in language enrichment, necessary for appropriate adaptation in school life.

In the first part of this work we have approached the didactic play from the theoretic point of vue, we have presented its types and its features for the preschool age.

The didactic play represents a mean of accelerating the transition from free play to learning, as it combines the ludic aspects with knowledge achievement and with developing of certain learning skills.

The second chapter tackles the concept of didactic learning, which takes places as soon as the child goes into kindergarden. This type of learning allows the transmission of knowledge that is accessible for the age range, skills’ development and the development of cognitive interests.

In the last part of the work we present the research concerning the role of didactic play in the development, enrichment and improvement of language in preschool children.

We have used in our research the following methods: personal history research (anamnesis), the study of personal documents, the testing and the experiment.

In conclusion to what has been presented during this research, we can assume that the activities that take place in kindergarden for language education are extremely important in ground education of the child at this age.

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: JOCUL DIDACTIC

1.1. DEFINIȚIE CONCEPTUL DE JOC DIDACTIC

1.2.TIPOLOGIA

1.3. PARTICULARITĂȚILE JOCULUI LA PREȘCOLARI

CAPITOLUL II: ÎNVĂȚAREA

2.1.DEFINIȚIE

2.2. TIPOLOGIA

2.3 PARTICULARITĂȚILE ÎNVĂȚĂRII LA PREȘCOLARI

CAPITOLUL III: MICROCERCETARE PEDAGOGICĂ

CONCLUZIILE MICROCERCETĂRII ȘI CONSIDERAȚII FINALE

INTRODUCERE

În cadrul educației, ca proces complex și de durată, se realizează treptat, profilul uman cerut de societatea în care trăim, raportat la un ideal educativ al acesteia.

Prin educație se acționează în mod organizat asupra individului, în mod conștient și dirijat spre a valorifica cât mai bine capacitățile de care dispune și pentru a stimula formarea de noi achiziții.

Se consideră că vârsta preșcolară este perioada celei mai active vârste, când achiziția de influențe educaționale se realizează într-o proporție foarte mare și bazându-se pe aceasta, structurează și organizează modalitățile fundamentale de acțiune ulterioară.

Grădinița reprezintă o institutie de educație care, prin întreaga activitate pe care o desfășoară cu copiii, se referă și urmărește dezvoltarea lor multilaterală și armonioasă, pregătindu-i pentru activitatea din școală.

Gradinița este, în același timp, un spațiu plăcut, în care universul copilăriei își află visele cu posibilitatea de a le transforma în realitate palpabilă. Aici copilul găsește un mediu propice pentru entuziasmul vârstei sale, precum și forța de angajare în posibila înțelegere a unor scenarii de viață.

Perioada preșcolară sau vârsta de aur a copilăriei reprezintă vârsta unor achiziții fundamentale a căror calitate va influența în mare măsură nivelul de adaptare și de integrare a copilului în fazele următoare ale evoluției și dezvoltării lui. Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirii, copilul învață că există o lume interesantă și dorește să se implice în cunoașterea ei.

Învățământul preșcolar urmărește abordarea integrală a copilului și a educației sale, nediscriminarea educației, implicarea familiei și a comunității în educația copilului, să schimbe mentalitățile, să ajute la formarea unor relații de tip democratic referitor la copil, familie, comunitate, grădiniță.

Este necesar, să se utilizeze, în desfășurarea procesului de învățământ, cele mai eficiente căi, cele mai variate metode și mijloace care să asigure și să stimuleze, în același timp, creșterea ritmului de instruire a cunoștințelor.

Unul dintre aceste mijloace, folosite atât de frecvent în procesul de instruire și educare a preșcolarilor care și-a dovedit eficiența de-a lungul timpului, este jocul didactic.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului. El este și un important mijloc de educație intelectuală, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului.

Motivele care m-au determinat să aleg jocul și învățarea ca instrumente de instruire și educare determinate în activitatea zilnică la gradiniță sunt multiple. Cel mai important dintre ele mi se pare a fi acela că ele corespund perfect particularităților de vârstă ale preșcolarilor.

Jocul stimulează interesul și curiozitatea preșcolarului, favorizând acumularea unei mari cantități de cunoștințe într-un timp redus și, aparent fără efort.

Prin joc copilul își afirmă personalitatea, calitățile sale psihice, voința, inteligența, gândirea. Jocurile copiilor sunt forme specifice de comportament a acestora față de lumea înconjurătoare, reacții față de aspectele cele mai diverse ale impulsurilor ce acționează asupra copiilor de diferite vârste. Diferite episoade din viață și numeroasele forme de relații sociale sunt reflectate prin intermediul jocului. Jocul pune în evidență atitudinile cele mai pregnante și caracteristicile personalității copilului.

Fiind o metoda activă de învățare, prin jocul didactic copiii reușesc să se integreze în climatul socio-afectiv al mediului în care se desfășoară procesul de învățare. Copilul participă activ la propria formare, achiziționând cunoștințe, formându-și aptitudini și comportamente.

Conținutul și structura jocului didactic trebuie să fie bine organizate, subordonate particularităților de vârstă și sarcinii didactice, să se desfășoare după anumite reguli sub directa supraveghere a educatoarei, rol important căpătând latura instructivă, elementele de distracție nefiind decât mediatori ai stimulării.

Folosit cu pricepere și tact pedagogic jocul reușește să înlăture și să prevină rămânerea în urmă la învățătură a preșcolarilor cu o înțelegere mai greoaie.

Toate acestea mi-au întărit convigerea că folosind jocul în procesul instructiv-educativ voi reuși să cunosc mai ușor și mai bine personalitatea preșcolarilor, și contribuția pe care acesta o aduce în instruirea și educarea lor, mă va ajuta să clădesc mai ușor întregul edificiu al cunoașterii, pe care preșcolarii să-l dobândească cu ușurință și plăcere.

Lucrarea de fața își propune să analizeze rezultatele obținute de preșcolari, în urma folosirii jocului pentru activitățile de limbaj, pentru a preveni rămânerea în urmă la învățătură și pentru însușirea cu mai multă ușurință a cunoștințelor.

Grădinița rămâne prima treaptă a sistemului de învățământ căreia îi revine nobila sarcină de a organiza cu mare grijă experiențele de limbaj ale copilului, treapta unde comunicarea și limbajul oral au o importanță deosebită și unde se poate insista pe anumite deprinderi de pregătire a scrisului. Numai o experiență câștigată în vorbire își poate asigura trecerea către alte forme de limbaj mai complicate, cum sunt scrisul și cititul.

Necesitatea procesului de îndrumare consecventă a educării limbajului la această vârstă prezintă argumente de ordin psihologic și pedagogic.

Argumentele de ordin psihologic scot în evidență faptul că vârsta preșcolară este o etapă hotărâtoare în însușirea corectă a vorbirii, datorită modificărilor calitative și cantitative care vizează însușirea pronunției corecte, de comunicare, intensificarea funcțiilor cognitive ale limbajului, asimilarea în practica curentă a structurii gramaticale etc.

Argumentele de ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pe care îl au influențele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor, cu atât mai mult cu cât acest proces este direct dependent de mediul de vorbire, de metodele de exprimare oferite de adulți.

Obiectivul principal al activităților instructiv/educative din grădinița de copii este formarea personalității individuale a copilului, ținând seama de ritmul său propriu, de nevoile sale afective și de activitatea fundamentală: jocul.

Fiind o activitate preferată de preșcolari mi-am propus să înlocuiesc momentele importante ale activităților cu jocuri didactice sau elemente de joc, care să favorizeze adaptarea cu ușurință a preșcolarilor la activitatea dominantă – învățarea.

Am organizat jocuri didactice la toate activitățile, în orice moment al acestora, în funcție de obiectivele urmărite, considerându-le mijloace prețioase de învățare.

Interesul pentru joc se afla în plină expansiune și se satisface pe deplin în acest stadiu de apogeu, pentru acestă activitate.

Cercetările arată că încurajarea copiilor, de a învăța prin joc asigură o dezvoltare sănătoasă în toate sferele, și anume cognitiv, de limbaj, de atitdine socio-afectiva și de abilități de rezolvare de probleme. Să le oferim copiilor posibilitatea de a învăța eficient prin intermediul jocului didactic.

CAPITOLUL : JOCUL DIDACTIC

„ Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale. Sufletul și

inteligența devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el crește și atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.” (Jean Chateau)

1.1. DEFINIȚIE CONCEPTUL DE JOC DIDACTIC

Jocul reprezintă prima formă de manifestare a copiilor din toate timpurile. Este prietenul nedespărțit al copilului și constituie una dintre cele mai importante forme de activitate a lui.

Jocul are o importanță deosebit de mare în viața copilului, tocmai pentru că satisface dorința lui firească de manifestare și independență, de exprimare, de realizare a dorințelor pe care nu le poate satisface în plan real.

Izvorât din trebuințele interne, mereu crescânde ale copilului, jocul este o acțiune urmarită prin ea însăși, fără utilitate imediată, generatoare de distracție, de sentimente de plăcere și de bucurie.

Este în același timp, un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a unor capacități de socializare și de exteriorizare a emoțiilor și sentimentelor. Copilul se simte neajutorat deoarece realitatea care îl înconjoară este mult prea complexă. Acționând asupra obiectelor și ființelor din jur, cunoaște treptat această lume reală și își satisface astfel nevoia de mișcare și de înțelegere, dobândește încredere în forțele proprii. Jucându-se, copilul descoperă lumea și viața.

Jocul constituie aceea activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.

În lucrarea Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, U.Șchiopu, afirmă că “ jocul apare ca o activitate complexă a copiilor în care ei reflectă și reproduc lumea și societatea, asimilându-le și prin aceasta adaptându-se la dimensiunile lor multiple.” ( 1970, p. 42).

Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții: de distracție, de creativitate în conformitate cu vțiilor, U.Șchiopu, afirmă că “ jocul apare ca o activitate complexă a copiilor în care ei reflectă și reproduc lumea și societatea, asimilându-le și prin aceasta adaptându-se la dimensiunile lor multiple.” ( 1970, p. 42).

Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții: de distracție, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final de modelare și formare a personalității copilului. Încorporate în activitățile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu și mai atrăgator, aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere, prevenind apariția oboselii.

În concepția lui P. Popescu-Neveanu, în Dicționar de psihologie “jocul este o activitate de gândire, întrucât este orientat spre rezolvarea de probleme, spre găsirea căiilor în vederea depășirii unor obstacole, acțiunea și cuvântul constituind principalele mijloace ale jocului”. (1978, p. 396).

În procesele de interacțiune din cadrul jocului au loc procese de învățare, importante pentru dezvoltarea socială, cognitivă și psihomotorii. Jocul pleacă de la ideea că are un scop dar este deschis modificărilor, finalul său nefiind previzibil.

Jocul ne însoțește tot timpul, fie că suntem copii sau adulți, educatori sau nu, fără joc viața noastră ar fi lipsită de frumusețe, de bucurie. Grădinița este și trebuie să fie o lume a jocului. Copilul este o ființă foarte activă din care izvorăște dorința vie de a acționa cu obiectele și de a le stăpâni așa cum o fac adulții, dar această dorință nu poate fi îndeplinită datorită lipsei deprinderilor. Jocul satisface nevoia de activitate a copilului la această vârstă, dându-i posibilitatea să participe direct la viața socială.

În grădiniță copilul învață prin jocuri să aleagă ceea ce i se potrivește, să decidă singur asupra jucăriilor, să fie responsabil pentru decizia luată, să aibă încredere și curaj, să fie independent, să- și manifeste creativitatea, să organizeze spațial și să – și stabilească relațiile cu

ceilalți copii și cu educatoarea, să experimenteze noi soluții, să se cunoască, să comunice și să coopereze cu cei din jurul său.

În procesul instructiv-educativ din grădiniță jocul de acțiune, de simplă mânuire a obiectelor la început simple, apoi mai complexe se transformă treptat în joc cu temă, cu subiect și roluri, cu relații bine stabilite între partenerii de joc. Jocul evoluează o dată cu construirea primelor reprezentări ce permit copilului să opereze în plan mental cu experiența pe care o dobândește în fiecare zi.

Jocul pe lângă toate beneficiile pe care le aduce în viața copilului are și un rol terapeutic în educarea copiilor cu tulburări globale de dezvoltare. Copii care suferă de aceste afecțiuni

manifestă deficiențe de interacțiune socială. Prin jocuri adaptate copilul poate fi învățat cum să reacționeze în diferite situații sociale.

Jocul didactic reprezintă un mijloc de accelerare a trecerii de la joc la învățare, deoarece îmbină ludicul cu asimilarea de cunoștințe și formarea unor capacități de cunoaștere.

Prin conținutul și modul de desfășurare, jocurile didactice favorizează cu preponderență consolidarea cunoștințelor însușite anterior, dar și dobândirea altora noi. Elementele de joc dau posibilitatea copilului să asimileze ceea ce este nou fără efort, îmbinânâd astfel elementul instructiv cu cel distractiv.

Caracterul formativ al jocului didactic constă în: exersarea și perfecționarea senzațiilor și percepțiilor, antrenarea memoriei, exersarea imaginației, exersarea limbajului.

Jocul didactic are valoare educativă: influențează comportamentul copiilor, mai ales prin intermediul regulilor. Copiii învață conduita civilizată, se realizează o formă de socializare a relațiilor.

Jocul didactic reprezintă un ansamblu de acțiuni și operatii care, paralel cu destinderea, distracția și bucuria, urmărește în primul rând obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, estetică și fizică a copilului.

Între jocul didactic și procesul instructiv educativ există o dublă legătură: pe de-o parte jocul sprijină procesul instructiv, îl adâncește, îl ameliorează, pe de altă parte jocul este condiționat de procesul instructiv prin pregătirea anterioară a elevului în domeniul în care se plasează jocul.

Jocul didactic stimulează funcții intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității obiective, modelează procesele afectiv-motivaționale, dezvoltă capacitatea moral-volitivă, dezvoltă capacitatea psiho-motorie, înlesnește comunicarea, cultivă latura intelctuală.

Captarea atenției se poate realiza prin introducerea în joc a unui personaj din poveste sau prezentarea și intuirea materialului demonstrativ și distributiv ca o surpriză.

Enunțarea scopului și a obiectivelor se realizează prin anunțarea scopului jocului și a titlului acestuia, precizarea obiectivului cognitiv, precizări privind modul de organizare și desfășurare a jocului (conținutul jocului, forma de desfășurare).

Reactualizarea cunoștintelor are loc prin exerciții-joc cu material demonstrativ.

Prezentarea conținutului și dirijarea învățării se va realiza prin explicarea regulilor jocului și a modului de desfășurare, se va executa jocul demonstrativ de către educatoare, va urma executarea jocului de probă cu observații și precizări suplimentare, se vor preciza criteriile de reușită.

Obținerea performanței se va realiza prin executarea jocului de către copii, educatoarea fiind conducătorul. Asigurarea retenției și transferului se va face prin complicarea jocului (una, două variante), introducerea de noi reguli și noi obiective pe grupuri sau individual.

Evaluarea va consta în aprecieri privind modul de realizare a sarcinilor, prin comparare cu obiectivul propus.

Jocurile didactice trebuie să fie cultivate în mod special, încurajate și îndrumate cu tact pentru a ajuta copiii să-și măreasca treptat capacitatea de a colabora între ei, găsind cele mai bune soluționări, de a deveni mai atenți, mai preocupați și cu mai multă perspicacitate.

La grupă pot fi folosite reconstituirile de orice fel: puzzle, desene animate pe cuburi, basme în bucațele, materiale de construcție etc.; jocurile “Loto”; jocuri de observație “Observix”, jocuri de asociere “Dueto” ; jocuri de clasificare “Zoo-loto”; “În ce anotimp se întâmpla?” și alte jocuri existente în forme grafice cât mai atractive.

Jocurile didactice au o importanță deosebită ce contribuie la dezvoltarea atenției, memoriei, imaginației, la exersarea unor automatisme și mișcari, acțiuni simple, prin imitarea unor activități reale:

jocurile senzoriale vizează văzul, auzul, simțul tactil, mirosul sau simțul orientării: “Deschide urechea bine”, “Ghicește unde am ascuns”, “Sus jos”, etc.;

jocurile de analiză perceptivă vizuală (puzzle, loto-uri etc.) contribuie la creșterea sensibilității analizatorului și perceperea selectivă a unor forme, culori, dimensiuni, grosimi: “Refacem imaginea”, “Așază corect”, “Descrie corect obiectul”;

jocurile logice propun copiilor compararea sau clasificarea pieselor după anumite criterii date, apoi descrierea lor și motivarea alegerii: “Spune cum este”, “Ordonează după formă și mărime” etc.;

jocurile gramaticale și cele ce vizează utilizarea unor forme corecte de exprimare, despărțirea în silabe, identificarea sunetelor cu care încep sau se termină cuvintele: “Eu spun una, tu spui multe”, “Ce se aude prima dată”, “Desparte în silabe”, “Formăm propoziții simple” etc.;

jocurile muzicale urmăresc reproducerea unor melodii, ritmuri, recunoașterea unor instrumente după sunet: “Recunoaște melodia”, “Cântă ca și mine”, “Ce instrumente cunoaștem”, “Ne facem singuri instrumente” etc.;

jocurile de construcție după model vizează execuția corectă, după un plan, desen: “Construiește dupa model”, “Construim blocuri”.

Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea intelectuală a copilului, la formarea și dezvoltarea percepțiilor, a reprezentărilor, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a dezvoltării gândirii și a limbajului. Totodată, jocurile didactice contribuie la educarea unor trăsături morale ale personalității copilului, la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a perseverenței, a spiritului de independență, a sociabilității.

Jocurilor didactice au un aport deosebit în dezvoltarea relațiilor interpersonale, educă simțul de răspundere și ajută la consolidarea grupului.

Deoarece îmbină într-un mod armonios sarcinile specifice jocului cu sarcinile și funcțiile învățării, jocul didactic este considerat cel mai eficient mijloc de instruire și educare, de formare și consolidare a anumitor cunoștințe, priceperi și deprinderi.

În lucrarea Copilul și jocul, J.Chateau consideră că “prin intermediul jocului copilul dobândește mai întâi acea autonomie, acea personalitate și chiar acele scheme practice pe care le va necesita activitatea lui de adult”. (1967, p. 23).

Principala activitate a copilului este reprezentată de joc, iar cu cât se joacă mai mult cu atât își păstrează atributele copilăriei. Copiii se joacă, exersând o activitate serioasă, stimulativă din lumea adulților, fiind un mod foarte serios de a aduce la nivelul său lumea celor mari și de a o înțelege.

În același timp, copiii descoperă lumea înconjuratoare, prin intermediul jocului, care sub aparența divertismentului se poate înalța pâna la nivelul seriozității.

Putem afirma că jocul are rol determinant în dezvoltarea psihică a copilului, în modelarea personalității lui, pregătind trecerea la o etapă superioară a evoluției psihicului, trecerea la o noua perioadă de dezvoltare.

1.2.TIPOLOGIA

Din multitudinea și varietatea încercărilor de a surprinde și descifra esența acestui proces complex – jocul – pornind de la definiții care determină jocul ca fenomen tranzitoriu, ca mijloc de exprimare și exteriorizare a trăirilor, ca formă de conduită, drept proces și cale de modelare, activitate în care se prefigurează diferite genuri de activități, ne oprim asupra definiției jocului dată de A.N. Leontiev după care: “jocul este o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie copilului, rezultat al interferenței dintre factorii biopsihosociali” (Psihopedagogie și Teoria și Metodologia Jocului Didactic, 2006, p.129).

Jocul reprezintă o activitate cu caracter dominant la acestă vârstă, fapt demonstrat de modul în care polarizează celelalte activități din viața copilului, după durata și ponderea sa, după eficiență, în sensul că jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modificări în psihicul copilului.

Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viața copilului este ușor de înțeles eficiența folosirii lui în procesul instructiv-educativ.

Această realitate face oportună preocuparea specialiștilor în teoria jocului de a se ocupa mai atent de clasificarea lui.

O clasificare științifică convingătoare influențează imaginea despre joc și despre implicațiile sale teoretico – aplicative:

– pune ordine în varietatea, diversitatea și unitatea formelor de manifestare a jocului la o anumită vârstă;

– fiecare formă de joc își poate găsi locul ce i se cuvine în sistemul din care face parte ;

– având imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de jocuri și a locului pe care îl ocupă ele în sistem, se pot elabora îndrumări metodice diferențiate, prilej de a arăta cum se corelează și se determină reciproc în sistemul din care fac parte;

– cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc, în unitatea lor, se pot găsi modalități montate de implicare a jocului în conceperea științifico-metodică a jocului în învățământul preșcolar.

Jocurile se pot clasifica după mai multe criterii:

a) după conținutul și obiectivele urmărite jocurile pot fi clasificate astfel:

– jocuri de completare și consolidare a unor cunoștințe, priceperi și desprinderi;

– jocuri pentru formarea unui vocabular în vederea utilizării lui în vorbirea curentă;

– jocuri de orientare spațială;

– jocuri de pregătire pentru înțelegerea unor noțiuni;

– jocuri de aplicare a unor deprinderi practice (de igienă, de muncă în grădinițe, în familie);

– jocuri de realizare a educației estetice;

– jocuri de formare a deprinderilor de educație morală;

– jocuri didactice cu caracter cognitiv și formativ (la limba română, matematică);

– jocuri de cunoașterea mediului înconjurător;

– jocuri de creație, de construcții tehnice;

– jocuri didactice destinate activității în completare la preșcolarii mari ;

b) după materialul folosit jocurile didactice pot fi:

– jocuri cu material didactic;

– jocuri fără material didactic;

– jocuri orale;

– jocuri cu întrebări;

– jocuri cu ghicitori;

c) după felul regulilor jocurile pot fi:

– jocuri cu reguli transmise din generație în generație;

– jocuri inventate;

d) după competența psihofizică solicitată în mod dominant jocurile pot fi:

– jocuri de mișcare;

– jocuri de observație;

– jocuri de gândire;

– jocuri de atenție;

– jocuri de memorare;

– jocuri de imaginație;

e) după numărul participanților jocurile pot fi:

– cu un singur jucător;

– în perechi;

– în echipe;

– cu mai mulți jucători (în grup);

Realizarea de jocuri didactice și alternarea lor cu iscusință, în cadrul celorlalte metode de învățare constituie una dintre cele mai importante sarcini ale metodologiei actuale.

Educatoarei îi revine misiunea nobilă, dar dificilă în același timp, de a ști cum, când și ce fel de jocuri să desfășoare cu preșcolarii.

Pentru o bună desfășurare a jocului didactic se cere stabilirea conținutului jocului și amplasarea lui în sistemul activităților instructiv – educative.

Dacă prin jocul propus se vizează familiarizarea preșcolarilor cu anumite situații, acțiunii, sau dacă se preconizează deschiderea spirituală către un conținut informațional ce urmează a fi asimilat, atunci jocul se amplasează în partea introductivă a activității.

Dacă prin joc se urmărește aplicarea, exercițiul necesar formării unor priceperi și deprinderi, atunci se organizează în partea finală a activității, deci, va fi un joc cu caracter aplicativ.

Dacă obiectul dominant al activității îl constituie sistematizarea și verificarea unui sistem de cunoștințe, priceperi și deprinderi, atunci jocul se amplasează la un interval anume de timp, fie sub forma unor concursuri, fie sub forma unor șezători.

Indiferent de proveniența lui, materialul folosit în jocurile didactice trebuie să îndeplinească unele cerințe speciale în afara de cele cunoscute, precum: accesibilitate, aspect atrăgător, calități artistice. Aceste cerințe se rezumă la faptul că materialele folosite nu trebuie să fie încărcate, greoaie din punct de vedere al compoziției ci trebuie să se refere la tema propusă în joc.

În jocurile demonstrative colective, materialul trebuie să aibă dimensiuni mai mari pentru a putea fi perceput de copii.

Printr-o planificare judicioasă a jocurilor didactice eșalonate pe activități de învățământ și date calendaristice, prin pregătirea din timp a materialului necesar jocului didactic urmărit la o

anumită activitate, am putut să respect aceste cerințe trezind interesul copiilor nu numai pentru materialul folosit, ci și pentru jocul în sine.

Înțelegerea jocului în metodologia generală a activităților instructiv-educative impune cunoașterea logicii didactice specifice fiecărei activități.

Pentru prima etapă a jocului didactic, activitatea introductivă se poate realiza și prin folosirea ghicitorilor și versurilor.

Exemplu: “La sunet de clopoțel / Jocu – ncepe; fiți atenți la el”! sau

“Bate toba: bum, bum, bum! Jocu – începe chiar acum”!

După introducerea în activitate urmează comunicarea denumirii, a regulilor și precizarea condițiilor de desfășurare.

Cu cât regulile jocului implică mai multe situații problemă, cu atât valoarea formativă va fi mai mare.

Cunoscând regulile jocului astfel încât să asigur înțelegerea lui de către toți copii, am obținut întotdeauna de la ei o participare totală.

De exemplu, la jocul “Spune mai departe”, după ce le-am comunicat copiilor titlul, i-am anunțat că acest joc se desfășoară pe grupe într-un timp limitat. Am explicat regulile jocului, iar copii au găsit cuvintele corespunzătoare cu ușurință și alte variante de desfășurare ale aceluiași joc complicând în timp desfășurarea lui prin schimbarea jucăriei.

De o mare importanță didactică și pedagogică sunt explicația și demonstrația unui joc.

Cu toate că explicația și demonstrația se desfășoară simultan, sunt jocuri care cer folosirea prin succesiune, explicația precedând demonstrația, modelul acțiunii fiind dezvăluit după ce s-a realizat instrucția, drumul cunoașterii fiind parcurs de la regulă la exemplu, deci, deductiv.

La preșcolarii mari, în unele jocuri se parcurge acest drum pentru că aceștia au deja un fond de reprezentări, de cunoștințe; demonstrația făcând-o copii.

În jocurile ca: “La aprozar”, “La școală”, regulile jocului au fost deduse de copii și astfel învățarea a fost mai eficientă.

Dacă jocul și regulile lui sunt demonstrate în întregime cu participarea directă a copiilor, solicitându-i în așa fel încât ei însuși să elaboreze fiecare secvență, fiecare regulă, atunci, învățarea dobândește un caracter integral și devine mai valoroasă.

Cunoscând atracția deosebită, a copiilor pentru jocul didactic, le-am cerut să-și imagineze și ei alte variante de jocuri și să stabilească reguli corespunzatoare.

Este necesar ca, înainte de executarea jocului de către copii, pentru a avea convingerea că au înțeles jocul și au însușit regulile lui, să fie puse câteva întrebări, eventual copiilor cu o slabă capacitate de concentrare sau celor mai puțin activi.

Aceste fapte determină copiii să participe cu mult entuziasm la joc, să descopere cât mai multe variante ale jocului propus. Prin jocul “de probă” n-am putut convinge întotdeauna în ce măsură copiii au reținut și pot aplica regulile transmise și mi-au permis trecerea, la timpul potrivit, la o altă verigă a jocului.

Executarea jocului de către copii, reprezintă etapa fundamentală și, cea mai importantă, dacă o raportăm la ceea ce dorim să realizăm prin jocul respectiv.

De câte ori am constatat abateri de la respectarea regulilor jocului, am intervenit cu promtitudine și tact pedagogic determinând copiii să îndeplinească fidel regulile jocului.

Uneori am complicat cerințele unor jocuri la care copiii se acomodează cu rapiditate.

Fiind solicitați și antrenați să lucreze uneori și independent, copiii își mobilizează efortul, iar independența și responsabilitatea lor pentru muncă va crește implicit.

Încurajați și ajutați să rezolve rapid sarcinile impuse de joc, copiii se vor obișnui să observe, să descopere prin exerciții soluțiile, iar toate acestea le vor trezi interesul și dorința de a învinge greutățile.

Descoperirea soluțiilor corecte ale unui joc, confirmarea sistematică a succesului obținut, bucuria înregistrată la rezolvarea fiecărei etape a jocului didactic, sporește, preșcolarului care obține performanța, încredere în forțele proprii.

În unele jocuri am urmărit alternarea răspunsurilor individuale cu cele colective.

Am încercat să-mi dozez la minimum intervențiile pentru ca jocul să nu-și piardă cursivitatea și intensitatea, fapt care ar face ca preșcolarii să nu-l mai urmarească cu interes.

Am observat că intervențiile prea numeroase și conducerea rigidă a jocului se soldează cu rezultate slabe.

Am organizat jocuri care, prin structura lor, asigurau participarea activă a copiilor, ei trebuind să mânuiască permanent materialul distribuit, să-l selecționeze, să acționeze cu el întru-un anumit fel, de pildă la jocurile: “Jocul culorilor”, “Caută semnul corect” etc.

La anumite jocuri copiii acționează rând pe rând cu materialul demonstrativ.

La aceste jocuri am găsit anumite procedee prin care se mențin atenția și interesul copiilor, chiar dacă ei nu acționează direct la joc.

În acest fel am sporit ritmul desfășurării jocului dând copiilor timizi, retrași, materialul demonstrativ pentru a-l mânui.

Am urmărit și tipurile de relații care se stabilesc între copii, lucru care mi-a permis o cunoaștere a particularităților copiilor, a personalității acestora.

Ritmul și intensitatea jocului depind în mare măsură de climatul de încredere și sinceritate în care se desfășoara jocul, teama și neîncrederea inhibă activitatea intelectuală.

Un moment important al jocului didactic, atractiv și chiar palpitant este evaluarea rezultatelor.

Aprecierea, pe care educatorul o face ca element de întărire a activității desfășurate de copii, are o mare rezonanță afectivă.

O bună pregătire a jocului impune stabilirea unor elemente de joc. Acestea sunt determinate de scopul jocului și de sarcina lui. Ele pot fi mișcarea, aplauzele, ghicirea, concursul, întrecerea, manipularea unor obiecte sau materiale, surpriza, cuvântul, așteptarea.

În jocurile “Cine face, ce face?”, “Cine știe câștigă!”, am folosit ca element de întrecere mingea, balonul sau concursul în sine.

O mare importanță se acordă stabilirii recompenselor și pedepselor. Drept recompensă am folosit: biluțe, figuri geometrice, steluțe, stegulețe, flori, cărți, jetoane, etichete, mascote, laude, etc. Nu au lipsit nici pedepsele cum ar fi: să spună o poezie, o ghicitoare, să cânte un cântec, să facă două-trei sărituri, să imite mersul sau glasul unui animal.

Jocurile didactice pe care le-am organizat s-au desfășurat individual și pe echipe. Am considerat însă, că jocurile didactice care se desfășoară pe echipe dezvoltă spiritul competițional și cooperarea între copii.

Am constituit grupe de copii respectând posibilitățile intelectuale ale acestora, urmând ca fiecare echipă să conțină un număr egal de copii și cu posibilități asemănătoare în privința intelectului.

Am observat că în jocurile desfășurate pe echipe, încordarea psihică și tensiunea sunt mari, ceea ce duce la o concentrare mai bună, eforturile de voință și de gândire să se armonizeze cu ale partenerilor.

În jocurile organizate sub formă de competiție am urmărit:

realizarea unui permanent schimb de idei, valorificarea în comun a cunoștințelor dobândite în mod individual de fiecare membru al grupului;

mărirea coeziunii grupului antrenat în competiție, formarea unor deprinderi simple de organizare a acțiunilor în cadrul grupului, acceptarea unui conducător din rândul copiilor;

creșterea ritmului acțiunii de joc și a participării efective;

schimbarea creativității individuale și a creativității în grup.

În cadrul jocului am introdus variante diferite de competiție:

o singură formă de competiție în cadrul unei activități;

combinații de diferite forme de competiție;

competiția individuală;

competiția în grupuri mici;

competiția între echipe axată pe competiția individuală;

competiția pe echipe îmbinată cu competiția pe grupuri mici.

Punând în prim plan una dintre cele trei forme de competiție și subordonându-i când uneia, când celeilalte forme, copiii au fost puși în situația de a-și găsi independent o soluție, un răspuns la întrebare, când se vor consulta între ei, când vor coopera pentru dezvoltarea sarcinilor propuse.

În jocurile “Răspunde repede și bine!” , “Găsește cuvinte potrivite!” , “Unde sunt greșelile?” , “Cine sunt personajele!” , “Cuvinte, silabe, sunete!” – am îmbinat competiția individuală cu competiția între echipe, favorizând formarea simțului de răspundere individuală în strânsă legătură cu spiritul de solidaritate, de echipă.

Valorificarea modului în care copiii și-au însușit diferite cerințe de exprimare corectă am realizat-o în cadrul unor întreceri pe echipe alternând formularea întrebărilor puse de mine, cu formularea întrebărilor formulate de o echipa altei echipe.

În acest mod, a devenit obiect al competiției nu numai găsirea răspunsului corect, dar și rezolvarea corectă a unei situații date (mare-mic, ușor-greu, mult-puțin).

Indiferent de activitățile la care am aplicat jocurile didactice, rezultatele au fost foarte bune, atât pe planul determinării nivelului de cunoștințe, cât și pe planul formării multilaterale a personalității copiilor.

În jocurile: “Ne jucăm și numărăm?”, “Să facem perechi?”, “Așează corect!” – competiția individuală a fost integrată în competiția dintre cele două grupe corespunzatoare rândurilor de scăunele. La începutul jocului am cerut reprezentanților celor două echipe să ordoneze anumite numere într-un șir, câștigătoare fiind echipa al cărei reprezentant a fost operativ în rezolvarea sarcinii primite.

În partea a doua a jocului fiecare copil a primit câte cinci numere pentru a le așeza corect în ordine crescătoare.

A căștigat echipa care a ordonat cel mai repede numerele. Deși conlucrarea dintre copii nu este admisă în timpul jocului, prezența unui scop comun a declanșat simțul de răspundere față de echipa din care copilul a facut parte, mobilizând astfel întregul colectiv.

Jocul este mijlocul de instruire și de educare a copiilor, procedeul metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete ale procesului de învățământ și este și o formă de organizare a activității de cunoaștere și dezvoltare a capacităților psihofizice a copiilor din grădiniță dar și în ciclul primar, pe toate planurile.

1.3. PARTICULARITĂȚILE JOCULUI LA PREȘCOLARI

“Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale.”

(E. Claparède)

Intrarea în mediul grădiniței a copilului de vârstă preșcolară duce la lărgirea orizontului de cunoștințe, iar prin frecventarea grădiniței, copilul este pus în fața unor condiții de viață și cerințe noi, deosebite față de cele din etapa anterioară.

În fața copilului se deschide, într-o mai mare măsură viața satului sau a orașului în care trăiește, precum și aspecte din viața întregii țări. În această lume care i se deschide, el va descoperi activitatea oamenilor și uneltele cu care aceștia lucrează. Preșcolarul imită ceea ce observă în jurul său și tinde să-și însușească felul de a trăi și de a munci al oamenilor în mijlocul cărora trăiește.

Preșcolarul din grupa mică se aseamănă foarte mult cu copiii de vârstă antepreșcolară. Jocurile lor sunt adesea sărace în conținut, rezumându-se de cele mai multe ori la repetarea stereotipă a unor acțiuni. Comunicarea reciprocă între copii, în timpul jocului sau a altor activități nu este suficient dezvoltată. Procesele psihice-percepție, memorie, gândire nu s-au desprins încă de intuitiv. Astfel, observarea faptelor externe nu prezintă un caracter sistematic, atenției copilului i se impun trăsăturile mai vii ale obiectelor, lăsând la o parte alte însușiri mai importante.

În jocurile copiilor de 3-4 ani se vor evidenția impresiile cele mai puternice din viața cotidiană. Mediul apropiat, viața de familie, grădinița constituie principala sursă a subiectelor alese de copii. La această vârstă, subiectul prezintă acțiuni între care lipsește legătura firească. La rândul lor, acțiunile se desfășoară sub impulsul celor mai apropiate experiențe de viață.

Copiii de 3-4 ani preferă jocuri cu roluri puține, cu un caracter activ bine marcat, roluri cu acțiune bogată.

Preșcolarul mic memorează relativ ușor povești sau poezii scurte, dar el nu-și propune în mod conștient să memoreze sau să-și aminteacă ceva. La această vârstă și gândirea este

subordonată acțiunii concrete. Procesele gândirii apar ca operații ajutătoare cuprinse nemijlocit în acțiunea practică.

Limbajul păstrează, de asemenea, caracterul situativ întâlnit la vârsta preșcolară. Preșcolarii își dezvoltă interesul pentru aspectul sonor al limbii, pentru rime.

La această vârstă se întâlnesc frecvent anumite particularități ale pronunțării, și anume: omisiunea, inversiunea, reduplicarea.

Jocul didactic ocupă un loc important în dezvoltarea vorbirii, deoarece forma de joc antrenează interesul copilului în stimularea și exersarea vorbirii în direcția propusă în cadrul fiecărui joc, fără ca el să conștientizeze acest efort.

Astfel prin intermediul jocului didactic se fixează, precizează și activează vocabularul copiilor, se contribuie la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noțiuni, la însușirea unor construcții gramaticale.

Pentru educarea limbajului copiilor din grupa mică s-a folosit jocul didactic: “Focul și vântul”. Scopul jocului este redarea corectă a unor sunete izolate și a sunetelor din componența unor cuvinte.

Desfășurarea jocului:

În introducerea activității se vor reactualiza reprezentările despre foc și vânt, cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâșș-fâșș, vâjj-vâjj. Astfel, se vor prezenta pe rând cele două ilustrații și se vor denumi fenomenele: foc și vânt.

În continuare, se vor introduce exercițiile de pronunțare în contextul unei povești simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunțat în contextul poveștii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. Mama a pus lemne în sobă și a aprins focul. Focul făcea…”. Copiii vor imita zgomotul focului. „S-au ars lemnele și focul s-a stins, apoi tata a ieșit în curte să aducă altele. Afară era frig și bătea vântul…”. Copiii vor reproduce mișcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-vâj).

Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunțării de către copii a sunetelor corespunzătoare.

În partea a doua, pentru complicarea jocului, educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar copiii formulează propoziții simple în legătură cu acțiunea percepută:

„focul arde” sau „focul face fâșș-fâșș” (educatoarea și copiii imită acțiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea și copiii leagănă puternic brațele deasupra capului).

Jocul didactic: „Spune cum face” ajută copiii din grupa mică să-și îmbogățească vocabularul prin recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare acestora.

Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, etc.

Desfășurarea jocului:

Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeț pentru a crea surpriza la prezentare și a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebuie imitat. Copiii vor fi așezați pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.

Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.

În desfășurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai ușor de pronunțat (pisica) și terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început cu toată clasa, apoi se va trece la pronunțarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete.

În complicarea jocului se modifică ordinea acțiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare sau înregistrată pe cd) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit și-l reproduc individual sau în colectiv, după cum li se cere.

Jocul didactic: “ Unde s-a oprit roata”? are ca scop diferențierea și enunțarea corectă a substantivelor la singular și la plural.

Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând o singură imagine.

Desfășurarea jocului:

Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc. Copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.

În timpul jocului se va acorda atenție formulării corecte de către copii a propozițiilor: „Roata s-a oprit la măr”. În funcție de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoțească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”.

Un alt exemplu pentru deprinderea corectă a limbajului este jocul didactic: “ Cine este și ce face”?

Desfășurarea jocului:

Mobilierul va fi așezat în formă de careu deschis.

La întrebarea educatoarei “ Cine este și ce face”?, copiii trebuie să denumească corect animalul precizând de fiecare dată altă acțiune. În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă, educatoarea afișează silueta unui animal.

La semnal copiii privesc ce se află la tablă. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât și a unei acțiuni pe care acesta o poate efectua, de exemplu: câinele: latră, mușcă, roade oase, fuge, păzește casa; pisica: miaună, zgârie, prinde șoareci.

În comportamentul copiilor predomină reacțiile emotiv-impulsive, caracteristice activității involuntare, reacțiile sunt foarte vii, fără să aibă adâncime. Îndrumând sistematic jocurile și ocupațiile copiilor, punând în fața lor cerințe noi, educatoarea dezvoltă la preșcolari noi calități psihice. Astfel, activitatea lor devine mai organizată și mai bogată în conținut.

Începând cu preșcolarii din grupa mijlocie, cercul de cunoștințe despre lumea ce-i înconjoară se lărgește simțitor. Activitatea copilului devine mai variată, mai complexă: conținutul jocului se îmbogățește, activitățile comune implică un efort intelectual și fizic mai mare. Ca urmare, întreaga activitate psihică a copilului se dezvoltă.

Astfel, percepția se desprinde în mod treptat de acțiunile cu obiectele și începe să se dezvolte ca un proces de sine stătător, având sarcini și moduri proprii de realizare.

Durata examinării independente a obiectelor, precum și a imaginilor poate crește. La această vârstă se conturează pentru prima dată scopul și sarcinile reproducerii voluntare.

În procesul de memorare se manifestă interesul copiilor pentru aspectul sonor al cuvintelor, fapt care favorizează învățarea cu ușurință a versurilor. Tot acum crește și trăinicia fixării. Dacă la vârsta de 4 ani, limbajul era mai sărăcăcios, pe la 5 ani în evoluția limbajului va interveni apariția și dezvoltarea limbajului interior.

Datorită acestui fapt, procesele de memorare și de gândire se vor putea desprinde de acțiunea concretă, ele se pot dezvolta ca operații mentale, independente. În ceea ce privește dezvoltarea limbajului, importante la această vârstă sunt succesele pe care le au copiii în legarea propozițiilor simple în fraze, însușirea corectă a conjugării verbelor.

Interesul copiilor pentru aspectul sonor al limbii, îi face să fie atenți la exprimare, să se corecteze reciproc, îi ajută să distingă sunetele izolate ale vorbirii. Numeroasele întrebări pe care le adresează adultului dezvăluie dorința acestuia de a cunoaște fenomenele din jur.

Eficiența jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii depinde însă, în mare măsură, de modul în care educatoarea știe să le selecționeze în raport cu situațiile concrete existente în grupa de copii.

Un astfel de joc este de exemplu: “Eu spun una, tu spui multe”, având ca scop formarea deprinderii de a formula pluralul substantivelor în scopul dezvoltării vorbirii corecte.

Materialul didactic folosit: jetoane cu diferite desene reprezentând un singur lucru (ființa) și altele având desenate pe ele mai multe lucruri sau ființe asemanătoare .

Desfășurarea jocului:

Se dă copiilor câte un jeton pe care sunt desenate mai multe imagini asemănătoare. Educatoarea arată un jeton cu o singură ființa sau un singur lucru desenat pe el și le cere copiilor să-l denumească. Apoi le cere să arate un cartonaș cu mai multe imagini asemanatoare celor de pe cartonașul arătat. Copilul care are acest cartonaș îl arată spunând cuvântul corespunzator

(pluralul substantivului care fusese spus la singular) :

De exemplu: masa – mese; copil – copii; iepure – iepuri;

Pentru complicarea jocului, educatoarea arată un jeton cu imaginea unei singure ființe sau lucru și le cere copiilor să spună cuvinte corespunzatoare imaginii, dar care să arate mai multe ființe (sau lucruri) asemănătoare celei desenate pe cartonaș (sau invers, se arată jetoane reprezentând mai multe lucruri sau ființe și se cere cuvântul corespunzator unei singure ființe sau unui singur lucru din cele aratate de el).

O formă mai grea a jocului este cea orală. Ea poate fi folosită după ce copiii s-au obișnuit să joace acest joc cu ajutorul materialului intuitiv. În această variantă, educatoarea spune un substantiv la singular, copilul întrebat trebuie să spună același cuvânt la plural. Se poate proceda și invers, adică educatoarea spune un substantiv la plural, iar copilul îl trece la singular.

Jocul: „Săculețul fermecat”, are ca scop denumirea corectă a obiectelor.

Regulile jocului: copiii la care se oprește săculețul la semnalul educatoarei, scot obiectul (imaginea lui), îl denumesc și îl așează la locul potrivit pe masă sau panou.

Materialul didactic: un săculeț de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal, de exemplu: creion, cretă, cratiță, batistă, chibrit, șervețel, prosop, solniță etc.

Desfășurarea jocului:

Înainte de începerea jocului educatoarea așează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeț.

De exemplu: masă pentru mobilier, o pisică pentru animale, pieptăne pentru obiecte de uz personal. Rochie pentru obiecte de îmbrăcăminte. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi așezate alături de cele aflate pe mese în funcție de criteriul utilității.

În săculeț vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor așezați în semicerc pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculețul se oprește. Copilul la care s-a oprit săculețul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumește și-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l așeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător și va motiva așezarea efectuată.

Cu acest prilej, se dezvoltă în mod treptat, anumite elemente ale gândirii cauzale, preșcolarul din grupa mijlocie se conformează tot mai mult cerințelor educatoarei și ale colectivului de copii. În ceea ce privește activitatea voluntară, se produc schimbări datorită rolului pe care îl are cuvântul în organizarea propriei comportări.

Prin intermediul jocului didactic: “ De-a magazinul cu jucării”, copiii deprind limbajul corect al formulelor de adresare și învață să descrie caracteristicile jucăriei preferate.

Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere și menționarea jocului în care va fi folosită.

Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. El are voie să pună întrebări referitoare la structura și caracteristicile jucăriei.

Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării; diverse jucării cunoscute de copii.

Desfășurarea jocului:

Scăunelele pe care se vor așeza copiii sunt grupate în funcție de numărul de echipe care se vor forma. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Scăunelele din fiecare grup vor fi așezate în semicerc.

În introducere, copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare, pentru a-și alege jucărille pe care doresc să le cumpere.

În funcție de numărul copiilor educatoarea îi împarte în 3-4 echipe și organizează trimiterea pe rând a reprezentanților la magazin. Înițial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. În acest scop va putea pune întrebări de genul: „Ce părți are jucăria?”, „Din ce material este făcută?”, „În ce jocuri vrei s-o folosești?”.

În partea a doua a jocului se va renunța la întrebări pentru a obține o descriere independentă a jucăriei.

Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată și eventual asupra modului de descriere. Acolo unde nivelul grupei permite, se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc și în funcție de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În acest caz, jocul începe după ce echipele și-au stabilit fiecare tema.

În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare, cumpărătorul n-o va primi, echipa respectivă fiind în situația de a avea mai puține jucării la sfârșitul jocului.

În încheiere, fiecare echipă își va desfășura jocurile preferate.

Copilul din grupa mare își îndeplinește cu mai multă grijă sarcinile primite. Copilului îi este accesibilă analiza unui fenomen sau obiect sau a imaginii acestui. Această analiză se reflectă în desenele, jocurile sau activitățile de construcție.

Vocabularul de care dispune copilul acum îi permite să-și exprime gândurile, să relateze cele văzute sau auzite. Se dezvoltă limbajul închegat, gramatical. Interesul de cunoaștere a realității se adâncește, apar cele mai simple forme de logică orientată spre sistematizarea și generalizarea faptelor.

De exemplu jocul didactic: “Ce e bine, ce e rău”? are scopul de a corecta limbajul copiilor.

Materiale didactice: păpușa Așchiuță, minge.

Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Așchiuță pronunță corect cuvintele și îl corectează atunci când acesta greșește.

Desfășurarea jocului:

Copiii stau pe scăunele în semicerc. Jocul începe cu prezentarea lui Așchiuță. Personajul pronunță un cuvânt greșit, iar copilul care a primit mingea, răspunde pronunțând cuvântul corect.

Acțiunea de corectare a greșelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăța pe Așchiuță să pronunțe cuvintele corect.

În desfășurarea jocului educatoarea va acorda atenție la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare. Se vor face greșeli:

-de omisiune a unor sunete:

pâne-pâine cheion-creion

ahăr-zahăr gaben-galben

macaoane-macaroane abastru-albastru

-de înlocuiri de sunete:

mală-mamă coln-corn

pală-pară cascaval-cașcaval

cată-casă lață-rață

Jocul se poate complica pe trei căi:

prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare: portocală, portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete etc;

prin prezentarea unor propoziții cu dezacorduri sau cu alte greșeli de ordin gramatical;

prin prezentarea unor propoziții simple formate din mai multe cuvinte pronunțate greșit;

Se va exersa distingerea după auz a articulațiilor greșite și corecte și cu alte ocazii. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare incorectă a consoanelor (s-z, ș-j, ce, ci, je, ji, ț) educatoarea va pronunța cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect.

Jocul didactic: “Jocul silabelor” are ca scop alcătuirea de propoziții și despărțirea cuvintelor în silabe.

Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt. Să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.

Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de educatoare și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.

Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:

casă, cadă, cană

masă, mazăre, macara

tavă, taburet, taxi

măgar, mălai, mănușă, mătură

ladă, lamă, lacăt

cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive:

capră, castană, castel, carte, castravete

creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.

Desfășurarea jocului:

Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru educatoare. Educatoarea organizează în introducere cîteva exerciții de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copiii cu noțiunea de silabă. După ce educatoarea va da exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în față, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine marcate.

Educatoarea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. și lasă timp copiilor. Se deplasează prin spatele copiilor și atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situația de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul sau structura silabelor. În amplificarea jocului, se poate introduce cerința de a se formula propoziții cu cuvinte găsite.

Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.

La vârsta preșcolară se formează priceperea de a compara între ele nu numai obiectele, ci și noțiuni elementare ce denumesc trăsături comune ale unor grupe de obiecte, iar pe această bază preșcolarii își însușesc unele noțiuni mai generale cum ar fi: fruct, animal domestic, animal sălbatic, mobilă, etc.

Dezvoltarea gândirii copilului se răsfrânge și în utilizarea unor anumite forme de memorare. Apar manifestările atenției voluntare dezvoltate. Astfel, preșcolarii ascultă atent explicația educatoarei cu privire la modul de executare acțiunii. Ei își pot controla acțiunile proprii, subodonându-le unui scop mai mult sau mai puțin apropiat.

Un alt joc didactic este “Traista cu povești”. Acest joc are ca scop consolidarea deprinderilor de a face legătura între propoziții și a reda conținutul unei povești în mod corect.

Materialul didactic : o traistă mica confecționată din material simplu în care sunt introduse imagini din diferite povești cunoscute de copii: “Punguța cu doi bani” , “Scufița roșie” , “Capra cu trei iezi” , “Alba ca Zăpada” etc.

Desfășurarea jocului :

Educatoarea va arăta copiilor traista și va preciza că în interiorul ei se găsește o ilustrație dintr-o poveste cunoscută.

Traista va trece din mână în mână, de la un copil la altul, iar în acest timp copiii vor recita în cor versurile :

" Traistă minunată

Spune-mi mie îndată

Ce se-ascunde-n tine

Că vreau să știu bine ! "

Copilul la care a ajuns traista o deschide, scoate ilustrația și povestește episodul înfățișat pe ea. Dacă copilul la care s-a oprit traista nu recunoaște povestea și nu știe să redea conținutul ilustrației, alt copil va face lucrul acesta.

Pentru a ușura desfășurarea jocului se repetă la început în cor de câteva ori versurile pentru a fi memorate.

La începerea jocului, traista este dată de educatoare copilului din partea dreapta, iar acesta o dă mai departe și se continuă până la terminarea versurilor. După ce s-a ghicit povestea, educatoarea introduce în traistă altă ilustrație, dând-o mai departe. Se procedează la fel până se epuizează toate ilustrațiile care au fost pregătite pentru activitatea respectivă.

Stările emotive ale preșcolarilor sunt mai adânci și mai bogate în conținut. Se dezvoltă și unele sentimente precum: sentimentul prieteniei, sentimente intelectuale și estetice. Toate acestea nu se întâmplă de la sine, ci sub influența educației și a instrucției.

Apar cerințe noi, mult mai complexe, legate de activitatea școlară, educatoarei îi revine sarcina de a pregăti copilul pentru intrarea lui în școală. Acest lucru prezintă mai multe aspecte. Este vorba, în primul rând de însușirea unui cerc de reprezentări și noțiuni despre realitatea înconjurătoare: cunoașterea unor procese și fenomene simple din natură și viața socială, pe care să se bazeze la început în educația din școală.

Copiii din grupele mari se joacă de multe ori “De-a școala”, din dorința de a deveni școlari.

Dezvoltarea psihică a copilului în vederea intrării în școală nu se realizează în mod independent de educația preșcolară. Îmbogățind reprezentările copiilor despre lumea înconjurătoare, dezvoltându-i gândirea, învățându-l să se comporte și să respecte normele morale, cultivându-i dragostea pentru învățătură, educatoarele creează premisele necesare pentru trecerea copilului la activitatea școlară și pentru integrarea sa cu succes în viața socială.

Jocul are roluri psihologice tot mai complexe, funcții formative, funcția de relaxare, funcția de facilitare a adaptării copiilor la aspecte mai complexe ale mediului înconjurător, funcția de umanizare, constituind o preparare a copilului pentru viață.

Interesul pentru joc, specific vârstei preșcolare, este generator de numeroase activități care se încorporează în jocuri. Acest interes satisface și impregnează distanța dintre realitate și posibilitate cu activități și conduite. Specific acestei perioade, jocul debordează personalitatea copilului. Jocul se învață și se transmite cultural și este un instrument de afirmare a eului.

Jocul oferă încredere copilului și este cel mai bun element psihic care contribuie la dezvoltarea personalității.

CAPITOLUL II: ÎNVĂȚAREA

2.1.DEFINIȚIE

„Învățat e omul care nu termină niciodată de învățat”. Lucian Blaga

În cadrul dezvoltării psihice și al formării personalității adulte, învățarea ocupă un loc central, datorită faptului că prin învățare individul dobândește noi comportamente.

Începând cu deprinderile și priceperile și terminând cu cunoștințele și operațiile intelectuale, toate se dobândesc prin activitatea de învățare.

Dată fiind importanța învățării, în desfășurarea ei sunt implicate și celelalte procese și activități psihice, existând relații de interdependență: pe de o parte toate procesele și funcțiile psihice sunt antrenate în cadrul învățării, iar pe de altă parte ele însele sunt constituite și structurate prin actul de învățare. Deci, se poate spune că învățarea antrenează întreg psihicul și are un rol generativ, formativ și constructiv față de acesta.

În concepția lui P. Golu, în lucrarea Învățare și dezvoltare, în sens larg, învățarea poate fi definită ca: “un proces evolutiv, de esență formativ-informativ, constând în dobândirea (recepționarea, stocarea și valorificarea internă) de către ființa vie, într-o manieră activă, explorativă a experienței proprii și, pe această bază, în modificarea selectivă și sistematică a conduitei, în ameliorarea și perfecționarea controlată și continuă sub influența acțiunilor variabile ale mediului ambiant”. (1985, p.24)

Cele mai multe accepțiuni date învățării, atestă existența unei constante în definiție, schimbarea, modificarea comportamentului pe baza experienței trăite (structurată educațional).

În sens definițional, învățarea, este o transformare de comportament pe baza unei experiențe organizate școlar, organizare supusă structurării, observației, controlului, în condițiile activității și ambianței școlare.

Plasând învățarea în contextul procesului de instruire, psihologii educației ne oferă și un sens restrâns al acestui concept. Ei definesc învățarea drept o activitate sistematică, dirijată, desfășurată într-un cadru organizat (instituții specializate de instruire și educație), orientată în direcția asimilării de cunoștințe și a formării structurilor psihice și de personalitate.

Învățarea desfășurată într-un sistem instituționalizat – sistemul de învățământ – poartă numele de învățare școlară. Ea este forma dominantă de activitate pe perioada școlarității obligatorii, iar pentru cei ce continuă cu formele învățământului de profesionalizare, învățarea rămâne activitatea dominantă până la vârste mai înaintate. ( D. Sălăvăstru, 2004, pg.14-15)

Pentru psihologul R. Gagne învățarea reprezintă „acea modificare a dispoziției sau a capacității umane care poate fi menținută și care nu poate fi atribuită procesului de creștere” (D.Sălăvăstru, 2004, p. 18, apud.Gagne, 1975, p. 11).

Procesul de învățământ încearcă să producă o schimbare, în timp, în spatiu și în formă a experienței trăite de individ: psihomotrice, acționale, deoarece numai o experiență nouă, poate genera o nouă învățare.

Procesul de învățare presupune o dualitate de forțe implicate:

forțe care înlesnesc, provoacă și determină schimbarea (cadrul didactic);

forțe în dezvoltare, care suportă schimbarea și care se implică activ în actul de transformare personală.

Accepțiunile date procesului de învățare sunt cunoscute în literatura de specialitate sub două denumiri: învățarea ca proces și învățarea ca produs:

În concepția lui I. Neacșu, în lucrarea Instruire și Învățare, învățarea prin “cunoaștere – proces” presupune o dominare a activităților mentale personale. Înseamnă deopotrivă, evoluție pe toate planurile: cognitiv, emoțional, acțional.

Așa cum afirmă I. Neacșu, în această orientare „învățarea este dominată de gândire reflexivă, implicând o reală reconstrucție a datelor științei, a experienței de viață, a capacităților de observare și manifestare. Loc central îl ocupă problematizarea, ipoteza (re)-descoperitoare. Învățarea este activă, i se asociază curiozitatea, intuiția și imaginația, precum și gândirea analitică și critică. Deprinderile nu blochează, ci asigură transferuri orizontale și verticale, specifice și nespecifice. Satisfacția și motivația intrinsecă, însoțesc progresele în învățare”

(1999, p.17).

Abordarea procesuală a învățării conduce la elaborarea unor produse ce apar în calitate de produse noi și care devin în plan interior puncte de plecare și mecanisme interne ce stau la baza unor noi acte de învățare. Totodată, aceeași abordare, generează o progresie de schimbări care combină acte constructive și acte distructive.

Învățarea este în permanență pierdere și câștig, elaborare și reelaborare, reținere și excludere, o continuă evoluție progresivă (în spirală) pe calea cunoașterii, pe baza angajării și dezvoltării unor însușiri intelectuale: creativitate și independență.

O idee pentru reușita actului de învățare o reprezintă convingerea că o "cunoștință" nu este formativă prin ea însăși ci prin procesul prin care se ajunge la ea. Deplina angajare a individului în actul învățării este totdeauna un alt factor determinant pentru producerea învățării. Orice experiență cognitivă, trăită cu interes generează la rândul său nevoia unei noi experiențe de cunoaștere.

Învățarea ca proces solicită un activism susținut din partea celui care învață astfel încât, sarcina cadrului didactic este aceea de a organiza și dirija învățarea în sensul în care ea poate să implice, să angajeze, să determine participarea activă a preșcolarului.

Învățarea prin “cunoaștere – produs”, afirmă I. Neacșu, vizează „ideea transmiterii de cultură. Adevărurile pe care le propune educația spre a fi asimilate /învățate sunt privite mai ales drept scopuri, obiective, și nu schimbări, transformări. Dominant este cognitivul, și abia apoi, afectivul… Se promovează distincția clară între cel ce care educă și cel care se educă.

Dimensiunea formală a relațiilor educaționale prevalează și subordonează dimensiunea informală. Practicile educaționale sunt puternic divizate, conținuturile sunt riguros instituționalizate în planuri și programe” (Ibid., p.17).

Concluzionând “termenul de învățare cuprinde achiziționarea și practicarea de noi metodologii, noi priceperi, noi atitudini și noi valori necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare. (Ibid, pg. 15-16).

2.2. TIPOLOGIA

Diferitele teorii ale învățării arată complexitatea acestui proces, care a fost abordat în mod diferit de-a lungul timpului de către oamenii de știință și care nici astăzi nu este un subiect lipsit de controverse.

Primele teorii ale învățării au fost formulate de I.P. Pavlov, E. Thorndike și Watson, care căutau explicarea învățării prin prisma teoriilor asociaționiste ale lui H. Spencer și H. Taine.

Condiționarea clasică a fost descrisă și explicată de fiziologul rus, I.P Pavlov prin teoria propusă cu privire la mecanismele de producere a reflexelor condiționate. Pavlov a reușit să explice fundamentele generale ale învățării, ca pe o substituire de stimuli, realizată intern prin formarea temporară a unor legături între diferiți centri nervoși, și considera drept factori principali ai învățării întăririle aplicate subiectului, imitația și curiozitatea lui.(Op.cit., pg.20-21).

Psihologul american E. Thorndike este precursorul teoriilor învățării dezvoltate în cadrul

psihologiei behavioriste. Acesta a descris modelul de învățare numit încercare și eroare.

Thorndike a formulat legile acestei forme de învățare, și anume: legea stării de pregătire, legea exercițiului și legea efectului. (Ibid., pg.23-24)

În concepția lui E. Thorndike învățarea reprezintă o succesiune de încercări și erori, din care subiectul reține încercările soldate cu succese și respinge căile ce au dus la eșec. Deci, învățarea este o substituire de reacții, având la bază formarea de conexiuni în creier, de unde și numele de conexionism. (L.Colceriu, 2008 p. 109)

Watson a fost adeptul unei psihologii strict obiective, pe baza observației comportamentului (behaviorism). După Watson, învățarea era o succesiune de reflexe condiționate. (Ibid., p. 109)

Legea efectului a constituit baza cercetărilor asupra unui alt tip de învățare, numit condiționare instrumentală (operantă), al cărui principal promotor a fost psihologul american B.F. Skinner. Comportamentul dezirabil (apăsarea pârghiei) a fost numit comportament operant sau instrumental, întrucât el acționează asupra mediului înconjurător pentru a obține consecințele dorite. În concepția lui Skinner, comportamentul este modelat prin consecințele sale.

(Op. Cit., pg. 24-25).

O altă teorie a învățării se desprinde din teoria psihogenezei operațiilor intelectuale, datorată lui J. Piaget. Acesta a demonstrat pe baza observațiilor făcute asupra intelectului copiilor de diferite vârste, că acțiunile mintale, operațiile mentale se nasc prin interiorizarea acțiunilor reale. “Epistemologia genetică” fondată de Piaget a influențat în mod pozitiv psihologia contemporană și studiile asupra învățământului.

Teoria genetic-cognitivă a lui J. Bruner a fost fondată pe baza operei lui J.Piaget. El prezintă posibilitatea cunoașterii lumii astfel:

Modalitatea activă, realizată prin manipularea liberă a obiectelor și exersare (indispensabile în formarea priceperilor și deprinderilor, dar și în achiziționarea primelor cunoștințe). Această modalitate este caracteristică primilor ani ai vieții.

Modalitatea iconică se bazează pe imagini mai ales vizuale fără manipulare efectivă (caracteristică vârstei între 5 și 7 ani).

Modalitatea simbolică, atunci când simbolurile (cuvintele sau alte semne convenționale) înlocuiesc imaginile, permițând apariția conceptelor, a noțiunilor.

În cadrul învățării, se remarcă preponderența succesivă a proceselor psihice: primei modalități de cunoaștere îi corespunde cunoașterea data de senzații și percepții, celei de-a doua modalități îi corespunde cunoașterea dată de reprezentări și imaginație, apoi, într-o ultima fază, este implicat procesul superior al gândirii, al abstractizarii. (Op.cit., 2008, p. 109)

Profesorul Ioan Neacșu de la Universitatea din Bucuresti, unul dintre cei mai mari specialiști în psihologia educației, atât pe plan intern cât și în plan internațional arăta în anul 1990, în cadrul unei discuții pe o temă de psihologie educațională că : „nu există o singură teorie a învățării care să fie completă și să servească explicării și organizării comportamentului de învățare ; există în mod cert, mai multe teorii ale învățării în baza cărora ne putem apropia de substanța unei conduite aflate sub incidența conceptului de învățare” .

În ceea ce privește, tendințele principalelor tipuri de învățare, mutațiile survenite în momentul actual sunt urmatoarele:

învățarea prin imitare ;

învățarea prin rezolvarea de probleme ;

învățarea senzorială ;

învățarea prin receptare ;

învățarea logică ;

învățarea mecanică ;

învățarea creatoare .

Învățarea prin imitare (învățarea prin observarea altora).

Se înscrie într-o teorie mai largă, cea a învățării sociale, concept introdus de N.E. Miller și J. Dollard, în lucrarea sugestiv – intitulată: “Învățarea socială și imitația” (1941).

Această teorie a imitației deschide perspectiva implicării socialului în explicarea învățării umane. Omul poate adesea să învețe prin observarea altor persoane. Comportamentele acestora sunt modele reale supuse imitației de către cei care se află în interacțiune socială. Se presupune că tendința spre imitație este proprie ființei umane. Comportamentul educatorului în clasă reprezintă un model prin imitație.

Învățarea prin rezolvarea de probleme.

Se realizează prin înlănțuirea a două sau mai multe reguli însușite anterior. Este tipul superior de învățare care, în esență, este expresia efectelor cumulative ale celorlalte tipuri.

În concepția lui H. Wallon “prin acest proces de combinare a vechilor reguli în altele noi, omul rezolvă probleme noi pentru el și își formează astfel mai multe capacități noi.” (1959).

Rezolvarea de probleme apare astfel ca o combinare a unor reguli învățate anterior. Cum se realizează pe plan interior această combinare? Este o întrebare care depășește simpla constatare a rezultatului obținut în urma combinării.

Învățarea senzorială

Putem spune astfel că în cadrul învățării senzoriale se realizează anumite corespondențe și articulații între datele perceptive și actele motrice corespunzătoare. Semnificativ, în cadrul acestui tip de învățare este modelul în care se articulează latura perceptivă cu cea motorie.

După cum afirmă I.Radu “din jocul combinat al factorilor externi și interni – modelul actului, tatonări, exercițiul, autocontrol, corecții etc. – va rezulta o nouă desprindere, o nouă cucerire.” (1974, p.51)

Învățarea prin receptare

Este cunoscută și sub denumirea de învățare verbală, de învățare a conceptelor (noțiunilor), de învățare a sensurilor sau de învățare conștientă.

Cel care a studiat acest tip de învățare a fost psihologul David Ausubel. Potrivit tezei sale fundamentale copiii învață în primul rând cele mai multe prin receptare și apoi prin descoperire, principiile și ideile ce constituie conținutul celor ce urmează a fi învățate sunt prezentate și recepționate de copii și în mai mică măsură descoperite de ei. De aici și denumirea pe care o întalnim de "învățare verbală a sensului". Deducem astfel că purtătorul informației este cuvântul.

Învățarea nu se reduce la simpla memorare a acestuia, ea presupune în mod necesar înțelegerea sensului, prin conștientizarea sarcinii de învățat cu ajutorul acțiunilor mintale prealabile.

Achiziția de informații pe care o presupune acest tip de învățare include un evantai larg de elemente, începând din imagini și reprezentări privitoare la obiecte și fenomene concrete și terminând cu noțiuni (concepte) principii și idei abstracte.

Învățarea logică

Este acea alternativă în care achiziția finală a procesului de învățare (noțiune, principiu, idee etc.) poate fi articulată și inclusă în structura conjunctivă a subiectului, poate fi corelată cu ceea ce subiectul știe dinainte, dându-i astfel acestei achiziții un sens. Achiziția devine verigă sau componentă într-un lanț mai complex îmbogățind-o cu nuanțe suplimentare.

Învățarea mecanică

Este alternativa în care achiziția finală este doar memorată fără să fie articulată cu cunoștințele anterioare.

Învățarea creatoare

Presupune cu precădere acest din urma aspect, descoperirea unei soluții originale pentru rezolvarea situațiilor problematice. Ea intervine atunci când simpla aplicare a unor răspunsuri automatizate sau algoritmi nu este suficientă pentru descoperirea soluției.

Mecanismul psihologic intern implicat în acest proces este prea puțin cunoscut. De cele mai multe ori intervine operația de combinare într-o structură cognitivă nouă a regulilor învățate anterior.

Învățarea prin descoperire

Aceasta se referă la o situație în care materialul de învățat nu este prezentat într-o formă finală, el urmează să fie descoperit ca urmare a unei activități mintale și apoi inclus în structura cognitivă a celui ce învață .

Din punct de vedere al formelor de organizare descoperirea se poate realiza prin instruire individuală în ritm propriu, pe perechi, în grupe mici, sau prin activitatea independentă în ritm dirijat cu participarea tuturor copiilor.

Se recunoaște că din punct de vedere teoretic învățarea prin descoperire constituie un generator al motivației și încrederii în sine. Accentul pus pe descoperire în cazul învățării “are drept efect călăuzirea copilului pe o cale constructive” (D. Ausubel, F. Robinson 1971, p.578 ). Condiția necesară este ca situația de învățare să fie bine structurată și adaptată particularităților de vârstă ale celui care învață cât și conținutul disciplinei științifice.

În construirea unei activități putem efectua, desigur, potrivit noilor concepții metodologice, combinarea diversă de metode, precum și a fiecărei modalități de folosire a formelor, procedeelor sau mijloacelor de învățământ fie pentru întreaga activitate, fie pentru anumite părți din ea.

Întreaga problematică a învățării trebuie să constituie alături de predare o constantă a preocupărilor cadrului didactic la nivel de organizare și desfășurare a procesului de învățământ.

Învățarea este deci activitatea psihică prin care se dobândesc și se sedimentează noi cunoștințe și comportamente, prin care se formează și se dezvoltă sistemul de personalitate al individului uman. În cadrul acestui proces de învățare, sunt integrate celelalte funcții și procese psihice (percepția, atenția, memoria, gândirea, motivația, afectivitatea), care interactionează pentru o configurare optimă a cadrului pentru învățare, pentru o mai mare eficiență.

2.3 PARTICULARITĂȚILE ÎNVĂȚĂRII LA PREȘCOLARI

Învățarea la vârsta preșcolară se deosebește în mod distinct de învățarea în cadrul activităților obligatorii.

Învățarea este o activitate complexă a omului în care sunt implicate și alte procese cognitive. O contribuție importantă în învățare o au procesele afective, voința și motivația ca și atenția și utilizarea numeroaselor deprinderi de toate felurile.

Preșcolaritatea este stadiul în care se realizează o evidentă învățare afectivă prin observarea conduitelor celorlalți, prin imitarea dar și prin asimilarea unor cerințe și norme .

Între trei și șase ani învățarea apare frecvent în împletirea cu jocul, iar la cei mari, și ca activitate de sine stătătoare atât în forme spontane cât și organizate.

După conținut pot fi două forme de învățare:

Învățarea socială

Învățarea didactică

Învățarea socială determină asimilarea comportamentelor sociale și asumarea rolurilor prin intermediul experienței și interacțiunii, dobândește o serie de semnificații sociale, valori sociale, stiluri comportamentale, roluri, comportamente interpersonale.

Atât în mediul familial cât și la grădiniță, învățarea socială permite copilului să-și însușească modele de comportare potrivit diverselor situații să-și acorde acțiunile cu ale celorlalți, să colaboreze, să asculte pe altul, să țină cont de punctul de vedere al acestuia, să învețe rolurile specifice vârstei și sexului.

Factorii care conduc la întărirea acestor comportamente sunt: aprobarea, recompensa și sancțiunea morală. Imitația, observarea, implicarea și participarea directă oferă copilului posibilitatea de a asimila noi comportmente, constituind prin aceasta baza învățării sociale.

Învățarea didactică se produce odată cu intrarea copilului la grădiniță. Acest tip de învățare permite transmiterea de cunoștințe accesibile vârstei, formarea de deprinderi, dezvoltarea intereselor cognitive.

La grădiniță, această activitate este organizată și desfășurată sistematic și orientată spre obiective instructiv-educative. Copiii își însușesc astfel cunoștințe despre mediul înconjurător, învață să grupeze obiecte și alte materiale după formă, mărime, culoare, să ordoneze mulțimi cu unu până la zece elemente, să recunoască cifra corespunzătoare, să distingă cuvintele în propoziții și silabele în cuvinte, să facă acorduri gramaticale corecte.

Dar modul în care participă la activitatea de învățare diferențiază cele trei stadii ale preșcolarității. Preșcolarii mici vor să învețe, dar transformă repede totul în joc, nu au un scop de învățare, nu sunt preocupați de rezultate, nu-și organizează în vreun fel acțiunile. Preșcolarii mijlocii reușesc să se detașeze parțial de joc, sunt mai preocupați de ce vor învăța, vor să lucreze cât mai bine, sunt interesați de rezultate. La vârsta de cinci-șase ani se manifestă un interes distinct pentru învățare, se petrec ușor subordonările la cerințele activității, se urmărește eficiența, se asteaptă evaluării ale rezultatelor.

Învățarea reprezintă o activitate menită să schimbe comportamentul copilului, să-i faciliteze asimilarea de informații, să ajute copilul să se adapteze la mediu. Aceasta presupune asimilarea de cunoștințe și abilități, formarea de capacități adaptative, prelucrare de informații, aplicarea în practică și evaluare a propriilor performanțe.

J. Piaget, H. Wallon, Vîgotski și alți precursori ai psihologiei cognitive au deschis drumul unor cercetări fructuoase în domeniu, urmate de psihologii și pedagogii contemporane.

Activitățile din grădiniță sunt un antrenament al capacității de învățare, în măsura în care sunt adaptate particularitățile și capacitățile de învățare, specifice vârstei. Numai prin cunoșterea psihologiei copilului și a personalității fiecărui copil în parte, educatorul poate să-i organizeze experiența de învățare în așa manieră încât să-i faciliteze accesul în cunoaștere și să-i amplifice capacitățile de asimilare de noi cunoștințe, de formare a unor deprinderi de muncă intelectuală esențiale în adaptarea la activitatea școlară.

Cercetările de psihologie a învățării, particularizate pentru vârsta preșcolară, subliniază caracterul concret-intuitiv al învățării, necesitatea de vehiculare a obiectivelor și al jocului în dezvoltarea personalității preșcolarului. Rolul familiei, al educatorului, al grupului de copii (prieteni și colegi de grădiniță) reprezintă factorii ce influențează major evoluția învățării.

De aici decurg urmatoarele cerințe ale stimulării interesului pentru învățare și pentru lărgirea orizontului de conoaștere:

deschiderea copilului pentru cunoașterea nemijlocită (concret-intuitivă) a realității cu care poate intra în contact direct, pe calea simțurilor și a acțiunii, a jocului și a manipulării de obiecte ;

lărgirea cunoașterii prin antrenarea capacităților de reflectare la nivelul percepțiilor și reprezentărilor (dezvoltarea spiritului de observație, a fineții analizatorilor) ;

declanșarea curiozității epistemice, accentul pe activități la alegere, care-i trezesc interesul ;

formarea deprinderilor de muncă intelectuală accesibile vârstei.

Grădinița de copii oferă cadrul prielnic pentru organizarea științifică a învățării, eșalonarea gradată a sarcinilor de învățare, conducerea cu profesionalism a copilului pe calea cunoașterii.

Valorificarea experienței de viață a copilului, predominantă jocului ca tip de activitate și îmbinarea activităților comune cu cele alese sunt premisele unei învățări eficiente la vârsta preșcolară. Recuperarea unor rămâneri în urmă, a unor carențe educative din familie, a unor componente greșite se realizează numai în cadrul organizat din grădiniță.

Complexitatea învățării rezultă și din cerintele multiple ridicate de viața școlară și integrarea socială viitoare. Copilul este format și informat în domeniul intelectual, moral, estetic, fizic, explicativ, religios, s.a. sporind șansele unei adaptări rapide la activitatea școlară și la exigențele de mediu, integrare școlară și culturală.

Treptat, copiii vor putea trece de la cunoașterea senzorio-motorie la cea rațională prin valorificarea situațiilor propice învățării: “curiozitatea vie” a copiilor, repetarea, uneori obsesivă a întrebărilor cauzale: “de ce”?, “cum”?, demonstrează marea plasticitate a sistemului nervos, capacitatea de a descoperi relații cauzale și interpretari știintifice, dacă raspunsurile vor fi formulate adecvat vârstei (de exemplu, copilul de 5-6 ani înțelege și poate explica de ce cad frunzele toamna, de ce pleacă păsările călătoare, de ce îngheață apa etc.).

Legarea explicațiilor teoretice de demonstrarea practică și de experiența copiilor va grabi trecerea lor în stadiul operațiilor formale, accesul lor la abstracțiuni și generalizări.

În preșcolaritate, are loc o dezvoltare spectaculoasă a limbajului: copilul învață noțiuni empirice într-un ritm ce nu va mai fi niciodată același în toata viața sa; se dezvoltă la 5-6 ani limbajul contextual (chiar în absența materialului intuitiv) care face trecerea la noțiunile științifice.

Preșcolarii manifestă o adevărată plăcere în a-și însuși cuvinte noi, și apoi să se mândrească pentru că le știu. Sunt atenți la modul cum vorbesc adulții și preiau anumite modalități de exprimare.

În această perioadă copiii prezintă o preferință pentru utilizarea diminutivelor. De asemenea, sensurile de bază ale cuvintelor sunt percepute corect, dar le este inaccesibil sensul figurat.

Însușirea structurilor verbale se face prin transferul modelelor verbale ale celor din anturajul copilului. Preșcolarul dispune de o gramatică implicită, sedimentată în aceste modele, pe care le poate folosi creator.

Grădinița este un important factor de modelare a limbajului. Aici se cultivă un limbaj elevat, se folosesc din ce în ce mai bine timpurile verbelor, acordurile după număr și gen, dar mai au încă dificultăți la cele după caz.

În acest stadiu apare limbajul contextual care presupune o utilizare adecvată și suficientă a mijloacelor verbale penru a comunica și a fi înțeles, independent de situația de comunicare.

Gândirea copilului în această perioadă este de tip concret și se bazează pe explorarea realității, formarea percepțiilor și reprezentărilor. Odată cu folosirea cuvintelor copilul devine capabil de gândire simbolică.

Gândirea preșcolarului este preoperatorie pentru că nu dispune de veritabile operații ci doar de un fel de “acțiuni executate în gând”. Prin urmare, aceasta are numai preoperații și scheme preoperatorii de desfășurare care nu au încă necesitate logică ci se sprijină pe un fel de reglări perceptive sau pe schema acțiunilor.

La vârsta preșcolară se înregistrează o schimbare semnificativă, și anume se instalează treptat mecanismele memoriei voluntare. Dezvoltarea relațiilor voluntare în memorie și în întreaga viață psihică este o latură importantă a pregătirii copiilor pentru școală.

Imaginația are un rol de compensare a necunoscutului, de înlocuire a ceea ce nu poate face copilul în plan real cu planul dorințelor și năzuințelor manifestate în reverie și joc.

Imaginația preșcolarului este stimulată de trăirile lui afective: plăcerea, bucuria îl fac pe copil să-și amplifice imaginativ așteptările, să vadă păpușa cea mai frumoasă, cadoul cel mai mare, după cum frica îl poate face să vadă în umbra un uriaș mare și rău.

O altă caracteristică a imaginației preșcolarului este legătura strânsă cu percepția și experiența concretă, pe care le combină pentru a-și ușura înțelegerea sau a-și da un răspuns la numeroasele “de ce-uri”.

Specific pentru imaginația preșcolarului este faptul că ea interrelaționează cu o gândire care nu e pregătită pentru control și evaluare și în acest caz în imaginație se petrec rapid și necontrolat treceri de la un plan transformativ la altul, deci evoluții de cele mai multe ori fanteziste.

Lumea poveștilor, a miraculosului, este câmpul libertății imaginative nelimitate care permite structurarea unei atitudini mentale caracteristice, și anume: dorința de a încerca, de a îndrazni, de a cuteza, care va pregăti veritabila creație de mai târziu.

Atitudinile și formele de conduită se constituie în cea mai mare parte de învățare, deși se vorbeste și despre “stilul personal” în comportare de la vârste fragede (3-4 ani).

Factorii întăritori ca: repetiția, aprobarea adultului, aprecierea reciprocă în grup, trăirea afectivă pozitivă a reușitei, satisfacerea motivului sau a trebuinței care au îndemnat la acțiune, își

manifestă din plin influența. Achiziția unor atitudini nu presupune doar imitarea, copierea atitudinii adulților, ci și îmbunătățirea lor prin autocontrol și creație proprie, prin originalitate. Pentru J. Piaget, evoluția personalității infantile apare ca o învățare prin asimilare acomodare (deci ca o adaptare), ca o construcție de structuri acomodate condițiilor exterioare, pe care copilul le asimilează.

La vârsta preșcolară mare se remarcă o “descentralizare” a psihismului, în sensul depășirii egocentrismului. Apare identificarea sinelui și eului, în trei ipostaze (U. Șchiopu “Cunoașterea copilului prescolar”): sinele sau eul perceput de copil (autoperceput), cel dorit sau ideal și imaginea de sine reflectată în perceperea de către cei apropiați (părinți, educator ). Totodată apar relații sociale de tip eu-tu, eu-noi, eu-noi-voi, etc.

Învățarea psihosocială dă naștere unor noi comportamente: comportarea reverențioasă , salutul, exprimarea gratitudinii, adresarea cu "dumneavoastră" în discuțiile cu adulții , atenție și solicitudine în grup ce constituie temeiul angregării normale în colectivul clasei pregătitoare. Învățarea comportamentelor civilizate, a regulilor morale elementare și aplicarea lor în practică sunt desigur un domeniu important al muncii educative din gradiniță.

În concluzie, jocul stă la baza activităților de învățare socială și didactică din perioada preșcolară. Copilul trebuie stimulat în funcție de capacitățile cognitive, sociale și afective personale, recompense fiind o modalitate eficientă de a încuraja comportamentele dorite.

CAPITOLUL III: MICROCERCETARE PEDAGOGICĂ

NOI ABORDĂRI ALE ACTIVITĂȚII DE EDUCAREA LIMBAJULUI

Tipul cercetării

În lucrarea de față s-a folosit tipul de cercetare experimentală, care se distinge prin aceea că cercetătorul intervine în situația educațională prin manipularea variabilelor independente și înregistrarea efectelor acestei intervenții.

Scopul și obiectivele cercetării

Scopul microcercetării constă în îmbunătățirea rezultatelor în ceea ce privește nivelul de dezvoltare al limbajului copiilor preșcolari sub aspectul expresivității, corectitudinii exprimării și din punct de vedere gramatical, la grupa mare prin utilizarea unor activități specifice învățământului preșcolar.

Obiectivele cercetării

Sublinierea importanței achiziționării unui vocabular adecvat vârstei, particularităților și nevoilor personale ale copiilor;

Relevanța îmbunătățirii nivelului de limbaj al elevilor, în vederea adaptării optime a preșcolarilor la activitatea școlară;

Reliefarea importanței educației timpurii în dezvoltarea comunicării verbale la copiii de vârstă preșcolară.

Variabilile cercetării

Variabile independente

Aplicarea unui program didactic în activitățile de comunicare desfășurate în unitatea preșcolară.

Variabile dependente

Nivelul de îmbunătățire a abilităților de comunicare.

Nivelul de adaptare la viața școlară a preșcolarilor.

Ipoteza cercetării

În elaborarea cercetării am pornit de la premiza că jocul constituie activitatea fundamentală la vârsta preșcolară prin intermediul căruia copilul învață să descifreze lumea reală, prin care copilul interacționează cu mediul social și fizic, experimentează și explorează; este modalitatea de bază prin care se desfășoară activitatea de învățare.

Ipoteza cercetării

Presupun că:

Utilizarea unor activități specifice învățământului preșcolar determină îmbunătățirea sesizabilă a abilităților de comunicare, contribuind la îmbogățirea limbajului, în vederea adaptării optime la viața școlară.

Metode de cercetare

În cadrul cercetării am folosit următoarele metode: anamneza, studiul documentelor personale, observația, metoda testelor, experimentul.

În cercetare am folosit atât metode de culegere a datelor, cât și metode de prelucrare a datelor.

Observația a avut drept scop surprinderea unor elemente ale comunicării atât în activitățile liber alese în care copilul se manifestă spontan și liber mai aproape de ceea ce este mai puțin controlat și cenzurat, cât și în cadrul activităților comune desfășurate cu întreaga grupă de copii sub îndrumarea directă a educatoarei. Datele obținute au fost consemnate și folosite mai ales în analiza de caz.

Anamneza a vizat culegerea de informații despre părinți, evoluția sarcinii, starea de sănătate, despre condițiile materiale și socio-culturale ale familiei, despre calitatea influențelor asupra copilului.

Studiul documentelor personale a fost menit să completeze datele obținute prin primele două metode și să ofere o imagine mai completă asupra subiecților investigați. Pe baza studiului documentelor personale ale copiilor s-au obținut date despre proveniența socială ale acestora, starea lor de sănătate, despre relațiile care există în familie și despre nivelul cultural al părinților.

Testul, proba psihologică. Această metodă am folosit-o atât în faza preexperimentală cât și în faza experimentală, rezultatele acesteia oferindu-mi posibilitatea de a

obține informații obiective asupra dezvoltării psihice și a pregătirii copilului pentru școală, din punct de vedere fizic, psihic, afectiv etc.

Experimentul a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali – spre exemplu utilizarea metodelor specifice fiecărei grupe. Experimentul se desfășoară folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală și de control), având același nivel de cunoștințe, același număr de subiecți și fiind egale din punct de vedere al vârstei.

Instrumente de cercetare utilizate

Test de evaluare inițială

Testul pentru cunoașterea vârstei psihologice a limbajului după Alice Descoeudres

Test de evaluare finală

Descrierea eșantionului

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei specifice formulate, am cuprins în cercetare un număr de 40 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani care au frecventat în anul școlar 2013-2014 grădinița.

Grupa experimentală a cuprins un număr de 20 de copii cu vârste între 5 și 6 ani, dintre care: 12 fete și 8 băieți, iar grupa de control tot un număr de 20 copii cu vârste între 5 și 6 ani, dintre care 10 fete și 10 băieți.

În grupa A (grup de control) întâlnim copii cu o dezvoltare a limbajului precară, copii care întâmpină mari dificultăți în comunicarea cu persoanele adulte tocmai din cauza mediului familial în care comunicarea este lăsată pe ultimul plan. Copiii din grupa A au o justificare și în faptul că, din cei 20 copii numai 10 provin din familii organizate, restul provin din familii aparent organizate în care relațiile sunt tensionate și 2 provin dintr-un mediu familial monoparental. Aceste relații din interiorul familiilor copiilor influențează într-o măsură foarte mare comportamentul, manifestările preșcolarilor, atât în relațiile cu adulții, cât și în relațiile cu copiii de vârsta lor.

În grupa B (grupa experimentală) din cei 20 copii, 19 provin din familii organizate în care relațiile sunt armonioase și 1 este încredințat bunicii spre creștere de către părinții plecați din țară.

Desfășurarea cercetării

Etapa preexperimentală

În cadrul acestei etape am aplicat testarea situației experimentale și a tehnicilor de cercetare, am înregistrat datele și am stabilit strategia desfășurării experimentului. Tot în această perioadă am aplicat preșcolarilor din cele două grupe testul de evaluare inițială.

Evaluarea inițială a constituit punctul de plecare în stabilirea strategiei didactice. Pornind de la datele cuprinse în aceste evaluări, s-a putut face o analiză privind saltul înregistrat de copii până la data aplicării probelor ce au stat la baza cercetării noastre.

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

(Evaluează cunoștințele de limbaj)

TEMA: În lumea poveștilor

Item cu răspuns scurt.

Ce semnifică următoarea afirmație:

„Cine se scoală de dimineață departe ajunge!” 1p

Item cu alegere multiplă

Scrie atâtea liniuțe câte cuvinte are propoziția și încercuiește cifra corectă: 1p

„ Maria se duce la bunici”.

Item de asociere

Unește personajele aparținând aceleiași povești: 2p

Item cu alegere duală

Spune ce este fals și ce este adevărat în propozițiile următoare:

– "Fata babei a îngrijit cățelușa bolnavă și a plecat mai departe".

– "Albă ca Zăpada a ajuns la casa piticilor".

– "Scufița Roșie mănâncă lupul." 3p

Item de completare

Recunoaște povestea și completează verbal ce lipsește:

– Oglinjoară din perete, oglinjoară,

– Cine e cea mai frumoasă din țară?

Atunci oglinda îi răspunse:

– Frumoasă ești, crăiasă, ca ziua luminoasă,

– Dar colo, ascunsă-n munți,

– Stă Albă-ca-Zăpada, la cei pitici cărunți,

– Și-i mult mai frumoasă!

Împărăteasa se sperie din cale-afară, fiindcă știa prea bine că oglinda nu minte. Și-și dădu pe dată seama că vânătorul o înșelase și că Albă-ca-Zăpada era încă în viață. 3p

Etapa experimentală

În cadrul acestei etape s-au introdus metode și tehnici noi în activitățile susținute la nivelul grupului experimental, s-au aplicat probe, și s-au făcut măsurători și determinări.

Testul de stabilire a vârstei psihologice a limbajului

Pentru determinarea vârstei psihologice a limbajului s-a utilizat un set de probe, și anume:

PROBA I.

Se prezintă copilului 10 obiecte cu proprietăți potențial contrare, numindu-se doar una din însușiri, cea de-a doua fiind așteptată de la copil.

o roșie mare și una…(mică)

o masă nouă și una…(veche)

o bucată de fier tare și una de cauciuc… (moale)

o bucată de hârtie netedă și una…(zgrunțuroasă)

o bucată de stofă călcată și una…(șifonată, mototolită)

imaginea unui tânăr și a unui…(bătrân)

imaginea unui chip vesel și a altuia…(trist)

o linie dreaptă și una…(curbă)

un bloc înalt și o casă…(scundă)

o cutie goală și una…(plină)

Se consemnează numărul de răspunsuri exacte, performanța acceptată fiind între 4 și 10 reușite.

PROBA II.

Completarea locurilor dintr-un text prezentat verbal:

S-a făcut frumos, cerul este…(albastru, senin)

Soarele este foarte…(fierbinte)

Ioana și Maria se plimbă pe câmp. Ele culeg…(flori)

Ele ascultă fericite cântecele micilor…(păsărele)

Deodată cerul se întunecă și se acoperă de…(nori)

Fetițele se grăbesc să se întoarcă…(acasă)

Pe drum se dezlănțuie brusc o mare…(furtună)

Fetițele se sperie de zgomotul…(tunetului)

Ele cer adăpost într-o casă, căci plouă puternic și nu au…(umbrelă)

Hainele lor sunt deja complet…(ude)

PROBA III.

Repetare de numere.

I se cere copilului să repete, pe rând următoarele serii de numere din fața lui. Doar pentru repetarea integrală a fiecărei serii se acordă un număr de puncte ce intră într-un total al probei.

Seria

a: 2-4 (2 puncte)

b: 5-6-3 (3 puncte)

c: 4-7-3-2 (4 puncte)

d: 8-4-6-5-9 (5 puncte)

e: 6-9-2-3-4-8 (6 puncte)

PROBA IV.

Cunoașterea de materiale constitutive:

cheia este făcută din…(fier, metal)

masa este făcută din…(lemn)

paharul este făcut din…(sticlă)

liniarul este făcut din…(plastic)

pantofii sunt făcuți din…(piele)

casele sunt făcute din…(cărămidă, lemn, ciment)

Fiecare răspuns corect este cotat cu un punct.

PROBA V.

Identificarea și asocierea contrariilor.

I se expun copilului pe rând 8 termeni uzuali pentru care i se va cere să indice contrariul, de asemenea uzual:

cald/…(frig, rece)

uscat/…(ud, umed)

frumos/…(urât)

obraznic/…(cuminte)

curat/…(murdar)

mare/…(mic)

ușor/…(greu)

vesel/…(trist)

Fiecare răspuns corect este notat cu un punct

PROBA VI.

Identificarea și denumirea culorilor.

Se prezină cartonașe sau obiecte în culori: roșu, verde, negru, alb, roz, violet, gri, galben, maro, albastru. Fiecare răspuns corect este notat cu un punct.

PROBA VII.

Cunoașterea sensului verbelor.

Testul are două serii a câte 6 verbe, cu solicitări diferite.

Seria I: Se mimează ceea ce presupune verbul, cerându-i-se copilului să identifice: a tuși, a arunca, a spăla, a respira, a mânca, a se supăra.

Seria a II-a: Se rostește pe rând verbe, pe care copilul trebuie să le mimeze: a scrie, a se apleca, a se balansa, a se ridica, a sări, a împinge.

Etapa postexperimentală

Este etapa în care s-au înregistrat rezultatele obținute de cele două eșantioane de subiecți, grupa experimentală și grupa de control, s-au stabilit diferențele, s-au prelucrat statistic datele și apoi s-au interpretat rezultatele.

Evaluarea finală constă în susținera unui test final ce dorește să evalueze cunoștintele dobândite în urma intervenției.

Testul cuprinde:

Item 1 itemi de completare (proba orală) – propoziții simple și dezvoltate 1p

Item 2 itemi subiectiv 1p

Item 3 itemi obiectiv cu alegere multiplă 1p

Item 4 itemi obiectiv cu alegere duală 1p

Item 5 itemi de asociere ( tip pereche)- asociere sonoră 1p

Punctaj maxim 5 puncte

TEST

CUVINTE, SILABE, SUNETE

I1 : Spune mai departe (proba orală)

„Ana are …..”.

I2 : Reprezintă grafic propoziția în casetă

I3 : Încercuiește cifra care corespunde numărului de cuvinte din propoziție

6 5 3 4

I4 : Încercuiește cuvântul alcătuit din mai multe silabe și reprezintă silabele în căsuțe

Desen Ascuțitoare

I5 :Încercuiește imaginile în a căror denumire se află sunetul „ r „

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Rezultate obținute la testul inițial

Tabelul 1 1

Tabelul 1 2

Interpretarea rezultatelor:

Observând tabelele de mai sus putem concluziona asupra următoarelor aspecte. Datorită faptului că asupra grupului experimental s-a acționat prin aplicarea de metode și procedee specifice și s-au realizat activități, jocuri didactice cu caracter stimulativ și de dezvoltare a limbajului, atât în anul anterior cât și în anul curent, regulat, se pot observa diferențe semnificative ale procentelor calculate în urma punctajelor obținute.

Aceste aspecte de diferențiere se datorează faptului că cele două grupe sunt diferit constituite, grupa de control cuprinzând mai mulți copii proveniți din medii sociale defavorizate, la care rata frecventării grădiniței este scăzută și asupra cărora nu s-a intervenit prin activitățile care au fost realizate la grupul experimental.

Rezultate ale testului de stabilire a vârstei psihologice a limbajului

Punctajul obținut la fiecare probă corespunde unei anumite vârste a limbajului; se face media acestor vârste și se obține vârsta psihologică a limbajului copilului, care poate sau nu corespunde vârstei cronologice.

Fiecare reușită a copilului este bonificată cu un punct.

Rezultatele celor 7 probe aplicate sunt înseriate într-un tabel cu bareme așteptate.

Acest test a fost aplicat celor 20 de copii preșcolari cu vârste cuprinse între 5 ani și 6 ani pentru a se stabili vârsta psihologică a limbajului. Testul a cuprins 7 subprobe – contrarii pe bază de imagini și obiecte, completarea lacunelor într-un text, memorarea unor serii de numere, denumirea unor materiale din care sunt făcute diverse obiecte, denumirea unor culori și nuanțe, numirea și imitarea unor acțiuni.

C.Rezultate obținute la testul final

Tabelul 2 1

Tabelul 2 2

Interpretarea rezultatelor:

Proba de evaluare finală a avut 5 itemi a câte un punct fiecare. Tabelul 2.2 ne conduce la concluzia că, acționându-se asupra subiecților în mod frecvent și organizat, prin procesul de învățământ, se înregistrează un progres vizibil atât la grupa experimentală, cât și la grupa de control, chiar dacă intervenția nu a fost aceeași și condițiile socio-culturale de proveniență a copiilor diferite.

În cadrul grupei experimentale, la 4 itemi s-au obținut procente de 100%, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de cunoștințe și abilități de comunicare acumulate, la grupa de control procentele sunt destul de bune, comparativ cu cele înregistrate la testul inițial, la copiii care au frecventat grădinița în mod regulat, dar mai scăzute la cei care au frecventat sporadic.

Acest lucru denotă faptul că, dacă se insistă pe activități de educare a limbajului se poate înregistra un mic progres și în cazul copiilor care provin din medii socio-culturale defavorizate sau care sunt în primul an la grădiniță.

Tabelul 3 1

Dezvoltarea limbajului preșcolarului are la bază experiența cognitivă a acestuia în relațiile cu cei din jur. Copiilor li s-au oferit posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei, de la venirea lor în gradiniță și până la plecare.

Atât în activitățile comune organizate cu grupa de copii, cât și în cele individuale, accentul s-a pus pe exprimarea copiilor, pentru ca limbajul să fie viu, colorat, intonația să fie expresivă, astfel încât preșcolarii să-și însușească raporturile gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic și sintactic, fonetic și lexical.

Ținând seama că trecerea de la intuitiv la verbal-abstract depinde de bogăția experienței intuitiv-acționale, de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate, de modul în care se asigură achiziționarea de informații, în activitățile desfășurate cu copiii s-a urmarit cultivarea proceselor psihice de cunoaștere: gândirea, limbajul, memoria, imaginația, atenția voluntară etc.

De asemenea, s-a pus accent pe formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, stimularea vorbirii coerente și expresive, prevenirea și corectarea unor defecte de vorbire, de pronunție a sunetelor.

Se evidențiază importanța dezvoltării aparatului fono-articular, insistându-se asupra mișcărilor de articulare corectă a sunetelor precum și a diftongilor ai, ei, ea, au, corectându-se, în același timp, tulburările din vorbirea unor copii.

Paralel cu această activitate, accentul s-a pus pe dezvoltarea, îmbogățirea fondului principal de cuvinte care denumesc obiecte utilizate de copil în activitatea cotidiană, acțiuni, calități ale obiectelor, noțiuni referitoare la culori, așezare în spațiu și timp.

Limbajul a fost abordat într-o viziune integrată, urmărindu-se atât latura receptivă, cât și cea expresivă. De aceea i s-au pus copilului la dispoziție materiale specifice, care să se constituie într-un mediu educativ și cultural activ, stimulativ: cărți, caiete și unelte de scris, ziare, reviste, imagini și jocuri cu imagini, discuri, dischete, video, computer etc.

În toate activitățile comune și la alegere, copiii au fost antrenați în actul verbalizării. Ei au avut permanent ca model conduita verbală a educatoarei, iar acasă, a părinților și a adulților din preajmă. Înțelegerea cuvintelor noi și a expresiilor însușite în cadrul diverselor activități s-a fixat prin activizarea acestora, cerându-li-se copiilor să le utilizeze în contexte noi.

Vorbirea, din punct de vedere gramatical, a fost privită în relație cu formarea deprinderilor de a-și exprima gândurile într-o comunicare coerentă și corectă. Astfel, s-a avut în vedere, gradat, formarea deprinderilor de vorbire dialogată, exprimarea în propoziții simple, apoi în propoziții dezvoltate, a gândurilor, ideilor, sentimentelor, formarea corectă a pluralului, acordul predicatului cu subiectul și al adjectivului cu substantivul; folosirea corectă a flexiunii verbale și a celei nominale, cunoașterea și folosirea în comunicare a pronumelui de politețe.

Expresivitatea exprimării preșcolarilor a constituit de asemenea, un principal obiectiv al activităților de educare a limbajului, deprindere dobândită prin activități de povestire, prin lecturi după imagini, prin memorizări sau jocuri didactice.

Activitățile libere ale preșcolarilor au creat un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizată între copii, au consolidat actul comunicării în formele ei cele mai variate, generate de diversitatea jocurilor, a cântecelor, a exercițiilor ritmice.

Apărută în cadrul comunității umane din nevoia de comunicare, de transmitere a gândurilor, sentimentelor, ideilor și experienței de viață, limba este învelișul material al gândirii. Se află în strânsă interdependență cu dezvoltarea gândirii: stimulează dezvoltarea gândirii și arată nivelul și calitățile acesteia. Fiind principalul mijloc de comunicare interumană, limbajul este în același timp și factor de dezvoltare spirituală și de progres social. Prin urmare, limbajul are un rol determinant în dezvoltarea personalității umane.

Dezvoltarea limbajului deschide perspectiva unei vieți spirituale bogate și oferă posibilitatea copiilor de educare continuă.

CONCLUZII ȘI CONSIDERAȚII FINALE

Copilul evoulează continuu de-a lungul existenței sale iar participarea la procesul de educație este un element cheie pentru asigurarea acestei evoluții.

În procesul de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și dezvoltare a capacităților psiho-fizice pe toate planurile.

În societatea noastră, gradinița trebuie să urmarească dezvoltarea acelor capacități și trăsături care să permită adaptarea la schimbările rapide și profunde ce survin în societate.

Problema cea mai importanta a preșcolarității o reprezintă însă însușirea structurii gramaticale a limbajului. Caracteristică pentru preșcolaritate este și formarea independentă a cuvintelor, inventarea lor avînd la bază creșterea capacității de generalizare a unor relații gramaticale deja consolidate.

Pentru realizarea acestor sarcini ne-am propus să abordăm metodologii didactice noi, corespunzător vieții contemporane, să imprim întregului proces de învățământ pe care-l desfășor în grădiniță, un caracter cât mai activ, acest obiectiv necesitând o schimbare, relații educatoare- copil, copil- educatoare, copil-copil.

În urma celor prezentate pe tot parcursul lucrării, putem aprecia că jocul didactic care se realizează în grădinița de copii prezintă o importanță deosebită în educarea de fond a preșcolarului în această etapă de vârstă.

În urma aplicării probelor din etapa finală, rezultatele au înregistrat valori mai crescute așa cum reiese din tabelele sintetice.

Astfel se confirmă ipoteza de lucru de la care s-a plecat și anume că prin utilizarea unor activități specifice învățământului preșcolar se determină îmbunătățirea sesizabilă a abilităților de comunicare, contribuind la îmbogățirea limbajului, în vederea adaptării optime la viața școlară.

Sarcina dezvoltării, îmbogățirii și perfecționării limbajului copiilor preșcolari este majoră, constantă și realiazabilă în grădiniță, prin întregul sistem de activitate și mai ales prin activitățile specifice.

Ca urmare, în cadrul procesului instructiv-educativ, educatoarei îi revine sarcina importantă de a conduce copilul pe calea cunoașterii corecte a realității, a pregătirii pentru viață.

De calitatea muncii sale, de experiența și talentul pedagogic, de implicarea sa afectivă în procesul instructiv-educativ depinde pregătirea, formarea generațiilor următoare.

Este necesar să se creeze copiilor condiții care sunt menite să favorireze progrese în cele trei sfere: cognitivă, afectivă, psiho-motorie, care contribuie la pregătirea copilului pentru viața școlară.

Astfel, se recomandă a se ține cont de anumite reglementări care prevăd:

în scopul bunei pregătiri a copilului pentru școală, ca o condiție a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o activitate școlară eficientă, propun instituirea obligativității frecventării grădiniței de către copiii de grupă mare;

să se realizeze condițiile materiale aplicării integrale a programei pentru grădiniță, condiții la care să fie atrași și sponsori și chiar părinții copiilor;

să existe o strânsă corelare între conținutul, unitatea, consecvența influențelor instructiv-educative ale învățământului preșcolar și cel primar;

organizarea unor activități diferențiate pentru preșcolarii care întâmpină greutăți în exprimarea orală;

introducerea elementelor de cercetare în procesul instructiv-educativ din grădiniță, pentru a cunoaște "schimbările" care se produc în educația copilului ca urmare a aplicării strategiei didactice;

educatoarele să le facă cunoscute părinților posibilitățile reale ale copiilor, precum și greutățile pe care le întâmpină, eventualele tulburări de comportament care se ivesc în atitudinea copiilor;

BIBLIOGRAFIE:

ANEXE

PROIECT DIDACTIC

PENTRU ACTIVITATE INTEGRATÃ DE O ZI

Grupa: grupa mare

Tema anuală de învățare: Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?

Tema săptămânii: Lumea fermecată a poveștilor

Tema activității: „Călătorie în lumea poveștilor”

Modelul integrării: ramificat

Elementele componente ale activității integrate:

ADP: „Cu ce personaj de poveste vreau să semăn? De ce?” (convorbire),

,,Azi, cerul este …”(completarea calendarului naturii),

,,Facem ordine unde lucrăm”(rutină – deprinderea de a face ordine la locul unde au lucrat),

Tranziții: “10 Degețele” – joc muzical ; “În lumea basmelor” – bătăi din palme și legănarea mâinilor în ritmul melodiei;

ALA 1: “Surprize de la Veronica”

Bibliotecă : “ Unește fiecare personaj cu povestea căruia îi aparține.Colorează doar personajele

care și-au găsit căsuța. Lipește tot atâtea personaje cât îți indică cifra” – fișă

Joc de masă : “Povești în bucăți”-puzzle ;

Artă: “Personaje din povești”-pictură ;

ALA 2: ,,Întrecerea personajelor din povești ” (joc de mișcare)

ADE: DLC ,,Trăistuța cu povești”;- joc didactic

DOS ,,Căsuța fermecată” – machetă (decupare, asamblare, lipire)

Scopul activității: verificarea cunoștințelor despre poveștile cunoscute și aplicarea acestora în diverse contexte de învățare;

Obiective operaționale:

Activități pe domenii experențiale:

Domeniul limbă și comunicare

O1: să identifice pe baza fragmentelor prezentate titlul poveștilor, asociind imaginea cu cuvintele scrise;

O2: să ordoneze imaginile din poveste în ordinea desfășurării evenimentelor;

O3: să recunoască personajele după însușirile lor și după replicile spuse;

O4: să formuleze propoziții cu anumite cuvinte, reprezentând grafic propozițiile, cuvintele și silabele;

O5: să asocieze personajele din povești cu cadrul de poveste corespunzător;

O6: să formuleze întrebări și răspunsuri la întrebări legate de povestea indicată;

Domeniul om și societate

O1: să mânuiască materialele din natură și sintetice în vederea obținerii unor imagini ce redau aspecte din realitatea înconjurătoare;

O2: să utilizeze deprinderea de a decupa, asambla, de a lipi în vederea realizări machetei cu personaje din povești;

Activități liber alese (I)

Bibliotecă

O1: să unească fiecare personaj cu povestea căruia îi aparține;

O2:să coloreze doar personajele care și-au găsit casa (povestea);

O3: să lipească tot atâtea personaje cât indică cifra;

Joc de masă

O1: să lipească piesele puzzle pe coli, reconstituind imagini din povești cunoscute;

O2: să realizeze din imaginile obținute o carte de povești;

Artă

O1: să picteze după contur, personajele din povești;

O2: să utilizeze o gamă variată de culori în realizarea lucrării ;

Activități liber alese (II)

O1 – să respecte regulile jocului;

O2 – să manifeste spirit de echipă, atitudini;

Sarcina didactică:

identificarea pe baza fragmentelor prezentate a titlului poveștilor, asociind imaginea cu

cuvintele scrise;

ordonarea imaginilor din poveste în ordinea desfășurării evenimentelor;

recunoașterea personajelor după însușirile lor și după replicile spuse;

formularea de propoziții cu anumite cuvinte și reprezentarea grafică a propozițiilor, cuvintelor și silabelor;

asocierea personajelor din povești cu cadrul de poveste corespunzător;

formularea de întrebări și răspunsuri la întrebări legate de povestea indicată.

Regulile jocului:

Un copil numit de educatoare rostogolește cubul poveștilor. În funcție de culoarea cărții indicată de cub se rezolvă sarcinile specifice, fiind aduse în centrul atenției materialele necesare. Jocul continuă până ce toate sarcinile specifice fiecărei cărți colorate din cubul poveștilor va fi rezolvată corect.

Fiecare răspuns corect este apreciat de colegi prin aplauze și oferă celui care a dat răspunsul corect posibilitatea de a deschide un cufăr care cuprinde o surpriză. Răspunsurile greșite sunt corectate de ceilalți copii, copilul care corectează greșeala având dreptul de a deschide unul din cuferele cu surprize.
Strategii didactice:

a) Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, jocul, exercițiul, munca independentă, problematizarea, turul galeriei;

b) Elemente de joc: mânuirea materialului, aplauzele, întrecerea, mișcări;

Resurse materiale: ecusoane (cărți de povești roșii, portocalii și galbene), cadrul teatrului de păpuși, marioneta “Veronica”, planșe din povești cunoscute, siluetele personajelor din povești, etichete cu denumirile poveștilor, ghicitori, suport planșe, jetoane, tablă magnetică, semne magnetice, steluțe (o stea mare, cinci stele mici), săgeți, jetoane, baloane, cufere, fișe, creioane colorate, puzzle cu imagini din povești, lipici, suporturi cu personaje, acuarele, vase cu apă, machetă, casă polistiren, siluete personaje (albe), cartoane colorate, foarfece, bețișoare, aracet, materiale textile, medalioane cu personaje din povești, baghete, măști, casetofon cu CD, CD – “În lumea poveștilor”, “10 Degețele”, panoul prezenței (copăcel personalizat), recompense;

c ) Forme de organizare: frontal, pe grupe, individual

Durata: o zi

Bibliografie:

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Curriculum pentru învățământul preșcolar (3 – 6/ 7 ani), 2008;

Proiectarea pas cu pas (îndrumător pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar), Daniela Răileanu, Dorina Vieriu, Iuliana Alecsa, Editura Diamant, 2010;

Aplicații ale noului curriculum pentru învățământul preșcolar, Daniela Răileanu, Elena Ungureanu, Otilia Flocea, Anișoara Bereholschi, Editura Didactica Publishing House, 2010.

SCENARIUL ACTIVITĂȚII INTEGRATE

Ziua începe prin descoperirea materialelor din cadrul centrului tematic. Se denumesc materialele găsite aici, se discută despre modul în care trebuie păstrate și răsfoite cărțile de povești. Prin intermediul lui Piti Clic copiii descoperă o bibliotecă și scurte informații legate de modul de păstrare și utilizare a cărților împrumutate de la bibliotecă (activitatea de grup). Pe fond muzical, copiii fac cunoștință cu marioneta „Veronica” care îi introduce pe copiii în lumea fermecată a poveștilor. Ea le prezintă copiilor trăistuța cu povești în care se află cubul poveștilor și căsuța fermecată în care și-ar dori să locuiască alături de alte personaje din povești. Copiii urmează ca pe parcursul acestei zile să rezolve sarcinile date de cubul poveștilor, descoperind surprizele din cele șase cufere și să realizeze noi prieteni din povești alături de care Veronica să locuiască în căsuța fermecată. (noutatea zilei). În cadrul întâlnirii de dimineață, copiii se vor grupa în cerc și se vor saluta cu formula ,,Bună dimineața, copil vesel/frumos!” salut însoțit de o mângâiere pe fața colegului, apoi fiecare copilva fi salutat de educatoare cu aceleași formule (salutul). Li se va cere copiilor să precizeze cum e vremea în această dimineață și cum au venit îmbrăcați până la grădiniță, dacă le-a fost cald sau frig și vor completa calendarul naturii, specificând anotimpul, starea vremii, cu ajutorul etichetelor tipărite și cu simboluri corespunzătoare. Pentru a marca ziua în care ne aflăm se atașează cărții de povești de pe panou personajul corespunzător. Apoi, vor completa tabela prezenței – un copăcel personalizat, fiecare copil așezându-și silueta (fetiță sau băiat) în dreptul pozei (Câți copii călătoresc astăzi în lumea poveștilor?). Se vor identifica absenții (spațiile din dreptul pozelor rămase fără siluetă), o fată va număra băieții absenți și va așeza tot atâtea flori în coșulețul băieților, un băiat va număra fetele absente și va așeza tot atâtea flori în coșulețul fetelor. Se vor număra, compara, care sunt mai mulți, mai puțini. Așezați pe covor în cerc, copiilor li se va propune un exercțiu de imaginație, trebuind să răspundă la întrebarea „Cu ce personaj de poveste vreau să semăn? De ce?”(împărtășirea). În momentul în care copilul va răspunde la această întrebare, motivând răspunsul dat, va ține în mână o carte mică de povești pe care o va înmâna apoi altui coleg. În urma împărtășirii se va desprinde și mesajul zilei:,,Poveștile ne învață lucruri bune despre viață!” (mesajul zilei). Copiii vor fi invitați să rezolve sarcinile date de cubul poveștilor. Astfel, un copil numit de educatoare rostogolește cubul poveștilor. În funcție de culoarea cărții indicată de cub se rezolvă sarcinile specifice, fiind aduse în centrul atenției materialele necesare. Jocul continuă până ce toate sarcinile specifice fiecărei cărți colorate din cubul poveștilor va fi rezolvată corect. Jocul este demonstrat inițial de educatoare apoi se trece la desfășurarea lui propriu-zisă. Fiecare răspuns corect este apreciat de colegi prin aplauze și oferă celui care a dat răspunsul corect posibilitatea de a deschide un cufăr care cuprinde o surpriză. Numărul cufărului care trebuie deschis este dat de biletul ascuns în balon. Răspunsurile greșite sunt corectate de ceilalți copii, copilul care corectează greșeala având dreptul de a deschide unul din cuferele cu surprize. Trei dintre surprizele găsite în cufere vor fi rezolvate de copii în cadrul celor trei centre deschise. Astfel, pe fond muzical, executând mișcările sugerate de versurile jocului muzical „10 Degețele”, se va realiza tranziția spre etapa următoare, copiii fiind grupați în trei echipe, în funcție de simbolul primit în piept la începutul zilei (echipa cărților roșii, portocalii și galbene ) și invitați să rezolve sarcinile de la cele trei centre puse la dispoziție. La centrul „Bibliotecă” copiii rezolvă sarcinile unei fișe de lucru, copiii trebuind să unească personajele din povești cu povestea căruia îi aparține, să coloreze doar personajele care și-au găsit casa și să lipească tot atâtea personaje cât indică cifra. La centrul „Știință” copiii reconstituie imaginile din povești, lipind piesele puzzle pe coli și realizând din acestea o carte de povești. La centrul „Artă” copiii pictează personajele din povești folosind culori variate. La final, toate lucrările realizate la cele trei sectoare vor fi așezate lângă cadrul teatrului de păpuși, în scopul surprinderii plăcute a marionetei Veronica. Pentru că marioneta Veronica este singură în „Căsuța fermecată”, copiii sunt invitați să realizeze prietenii din povești, să orneze casa și să înveselească peisajul cu flori și copăcei. Toate lucrările realizate de cele patru grupe formate prin numărare de la 1 la 4 vor fi așezate pe machetă. Pe fond muzical „În lumea basmelor”, bătând din palme și legănându-se în ritmul muzicii, se va realiza tranziția între cele două etape ale activității. Așezați în jurul „Căsuței fermecate”, copiii constată că este plină de viață și că marioneta Veronica cu siguranță nu se va mai simți singură. Utilizănd surprizele descoperite in celelalte trei cufere (medalioane cu personaje din povești, măști, baghete) copiii vor participa la finalul activității integrate la un joc de mișcare „Întrecerea personajelor din povești”. În funcție de culoarea medalionului de la gât se formează două echipe (echipa medalioanelor albastre și echipa medalioanelor roșii). La semnalul educatoarei, două personaje din povești (câte unul din fiecare echipă), pornesc pe traseu ținând în mâna bagheta magică. Ei trebuie să ocolească obstacolele din cale, să atingă cu bagheta magică clopoțelul și să traverseze tunelul poveștilor prin târâre. Copilul care ajunge primul la linia de sosire aduce echipei din care face parte un punct. Echipa care cumulează cele mai multe puncte este considerată echipa câștigătoare. Jocul continuă până ce toți copiii au participat la joc. Activitatea se încheie printr-o scurtă paradă a personajelor din povești care vor defila pe fond muzical, părăsind în ordine sala de grupă.

PROIECT DE ACTIVITATE

Grupa

Categoria de activitate: Educarea limbajului

Tema: „ Răspunde repede și bine”

Tipul de activitate: verificarea și consolidarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor

Forma de realizare: joc intelectual

Scopul activității:

Îmbogățirea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte cu sens opus (antonime) și cu unele cuvinte care au aceeași formă, dar sensuri diferite (omonime); dezvoltarea capacității de exprimare corectă (fonetic, lexical și gramatical).

Obiective operaționale:

O1: să găsească sensul opus al cuvintelor date (antonime), folosindu-se de cunoștințele însușite anterior;

O2: să aleagă imaginea care reprezintă obiecte diferite denumite cu același cuvânt (omonime);

O3: să identifice sensul unui cuvânt, alegând imaginea potrivită;

O4: să alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical, cu antonimele și omonimele găsite;

Metode și procedee:

jocul didactic, conversația, exercițiul, problematizarea, observația, expunerea, explicația, demonstrația, dialogul;

elemente de joc: surpriza, simularea, mișcarea și mânuirea materialelor, aplauzele.

Material didactic folosit:

cutia cu surprizele primite de la școală: scrisoarea, „bagheta fermecată”,„ruleta ecran”, „textul jucăuș”, recompense, panou, fișe;

Sarcina didactică:

găsirea antonimelor unor cuvinte date;

alegerea unor imagini care reprezintă obiecte diferite denumite cu același cuvânt;

formularea unor propozițiilor în care se utilizează antonime și omonime;

Reguli de joc:

La formula „Ce spun eu și ce spui tu”, copiii vor găsi antonimul cuvântului dat, formulând cu acesta propoziții. Se vor completa versurile poeziei cu cuvinte cu înțeles opus. Se vor alcătui propoziții cu antonimele găsite.

La formula „Se-nvârtește, se-nvârtește/ Să vedem la ce se-oprește…?”, copiii vor găsi imaginile cu cuvinte cu aceeași formă, dar înțeles diferit.

Fiecare răspuns va fi aplaudat și recompensat.

Forme de organizare: frontal, individual

Durata: 35 minute

Material bibliografic

Dumitrana, Magdalena – “Educarea limbajului în învãțãmântul preșcolar”, Editura Compania, București, 1999

M. Dragomir – “Managementul activității didactice”, Eurodidact, Cluj, 2001

“Jocuri didactice pentru însușirea corectă a limbii române de către preșcolari”, E.D.P., 1994

Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii-Editura Val & Integral, București

Găsește cuvântul potrivit!

Sarcina fișei:

Denumește imaginile; „Găsește cuvântul potrivit” pentru fiecare (antonime).

Formează perechi între imaginile cu sens contrar.

ANEXE

PROIECT DIDACTIC

PENTRU ACTIVITATE INTEGRATÃ DE O ZI

Grupa: grupa mare

Tema anuală de învățare: Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?

Tema săptămânii: Lumea fermecată a poveștilor

Tema activității: „Călătorie în lumea poveștilor”

Modelul integrării: ramificat

Elementele componente ale activității integrate:

ADP: „Cu ce personaj de poveste vreau să semăn? De ce?” (convorbire),

,,Azi, cerul este …”(completarea calendarului naturii),

,,Facem ordine unde lucrăm”(rutină – deprinderea de a face ordine la locul unde au lucrat),

Tranziții: “10 Degețele” – joc muzical ; “În lumea basmelor” – bătăi din palme și legănarea mâinilor în ritmul melodiei;

ALA 1: “Surprize de la Veronica”

Bibliotecă : “ Unește fiecare personaj cu povestea căruia îi aparține.Colorează doar personajele

care și-au găsit căsuța. Lipește tot atâtea personaje cât îți indică cifra” – fișă

Joc de masă : “Povești în bucăți”-puzzle ;

Artă: “Personaje din povești”-pictură ;

ALA 2: ,,Întrecerea personajelor din povești ” (joc de mișcare)

ADE: DLC ,,Trăistuța cu povești”;- joc didactic

DOS ,,Căsuța fermecată” – machetă (decupare, asamblare, lipire)

Scopul activității: verificarea cunoștințelor despre poveștile cunoscute și aplicarea acestora în diverse contexte de învățare;

Obiective operaționale:

Activități pe domenii experențiale:

Domeniul limbă și comunicare

O1: să identifice pe baza fragmentelor prezentate titlul poveștilor, asociind imaginea cu cuvintele scrise;

O2: să ordoneze imaginile din poveste în ordinea desfășurării evenimentelor;

O3: să recunoască personajele după însușirile lor și după replicile spuse;

O4: să formuleze propoziții cu anumite cuvinte, reprezentând grafic propozițiile, cuvintele și silabele;

O5: să asocieze personajele din povești cu cadrul de poveste corespunzător;

O6: să formuleze întrebări și răspunsuri la întrebări legate de povestea indicată;

Domeniul om și societate

O1: să mânuiască materialele din natură și sintetice în vederea obținerii unor imagini ce redau aspecte din realitatea înconjurătoare;

O2: să utilizeze deprinderea de a decupa, asambla, de a lipi în vederea realizări machetei cu personaje din povești;

Activități liber alese (I)

Bibliotecă

O1: să unească fiecare personaj cu povestea căruia îi aparține;

O2:să coloreze doar personajele care și-au găsit casa (povestea);

O3: să lipească tot atâtea personaje cât indică cifra;

Joc de masă

O1: să lipească piesele puzzle pe coli, reconstituind imagini din povești cunoscute;

O2: să realizeze din imaginile obținute o carte de povești;

Artă

O1: să picteze după contur, personajele din povești;

O2: să utilizeze o gamă variată de culori în realizarea lucrării ;

Activități liber alese (II)

O1 – să respecte regulile jocului;

O2 – să manifeste spirit de echipă, atitudini;

Sarcina didactică:

identificarea pe baza fragmentelor prezentate a titlului poveștilor, asociind imaginea cu

cuvintele scrise;

ordonarea imaginilor din poveste în ordinea desfășurării evenimentelor;

recunoașterea personajelor după însușirile lor și după replicile spuse;

formularea de propoziții cu anumite cuvinte și reprezentarea grafică a propozițiilor, cuvintelor și silabelor;

asocierea personajelor din povești cu cadrul de poveste corespunzător;

formularea de întrebări și răspunsuri la întrebări legate de povestea indicată.

Regulile jocului:

Un copil numit de educatoare rostogolește cubul poveștilor. În funcție de culoarea cărții indicată de cub se rezolvă sarcinile specifice, fiind aduse în centrul atenției materialele necesare. Jocul continuă până ce toate sarcinile specifice fiecărei cărți colorate din cubul poveștilor va fi rezolvată corect.

Fiecare răspuns corect este apreciat de colegi prin aplauze și oferă celui care a dat răspunsul corect posibilitatea de a deschide un cufăr care cuprinde o surpriză. Răspunsurile greșite sunt corectate de ceilalți copii, copilul care corectează greșeala având dreptul de a deschide unul din cuferele cu surprize.
Strategii didactice:

a) Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, jocul, exercițiul, munca independentă, problematizarea, turul galeriei;

b) Elemente de joc: mânuirea materialului, aplauzele, întrecerea, mișcări;

Resurse materiale: ecusoane (cărți de povești roșii, portocalii și galbene), cadrul teatrului de păpuși, marioneta “Veronica”, planșe din povești cunoscute, siluetele personajelor din povești, etichete cu denumirile poveștilor, ghicitori, suport planșe, jetoane, tablă magnetică, semne magnetice, steluțe (o stea mare, cinci stele mici), săgeți, jetoane, baloane, cufere, fișe, creioane colorate, puzzle cu imagini din povești, lipici, suporturi cu personaje, acuarele, vase cu apă, machetă, casă polistiren, siluete personaje (albe), cartoane colorate, foarfece, bețișoare, aracet, materiale textile, medalioane cu personaje din povești, baghete, măști, casetofon cu CD, CD – “În lumea poveștilor”, “10 Degețele”, panoul prezenței (copăcel personalizat), recompense;

c ) Forme de organizare: frontal, pe grupe, individual

Durata: o zi

Bibliografie:

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Curriculum pentru învățământul preșcolar (3 – 6/ 7 ani), 2008;

Proiectarea pas cu pas (îndrumător pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar), Daniela Răileanu, Dorina Vieriu, Iuliana Alecsa, Editura Diamant, 2010;

Aplicații ale noului curriculum pentru învățământul preșcolar, Daniela Răileanu, Elena Ungureanu, Otilia Flocea, Anișoara Bereholschi, Editura Didactica Publishing House, 2010.

SCENARIUL ACTIVITĂȚII INTEGRATE

Ziua începe prin descoperirea materialelor din cadrul centrului tematic. Se denumesc materialele găsite aici, se discută despre modul în care trebuie păstrate și răsfoite cărțile de povești. Prin intermediul lui Piti Clic copiii descoperă o bibliotecă și scurte informații legate de modul de păstrare și utilizare a cărților împrumutate de la bibliotecă (activitatea de grup). Pe fond muzical, copiii fac cunoștință cu marioneta „Veronica” care îi introduce pe copiii în lumea fermecată a poveștilor. Ea le prezintă copiilor trăistuța cu povești în care se află cubul poveștilor și căsuța fermecată în care și-ar dori să locuiască alături de alte personaje din povești. Copiii urmează ca pe parcursul acestei zile să rezolve sarcinile date de cubul poveștilor, descoperind surprizele din cele șase cufere și să realizeze noi prieteni din povești alături de care Veronica să locuiască în căsuța fermecată. (noutatea zilei). În cadrul întâlnirii de dimineață, copiii se vor grupa în cerc și se vor saluta cu formula ,,Bună dimineața, copil vesel/frumos!” salut însoțit de o mângâiere pe fața colegului, apoi fiecare copilva fi salutat de educatoare cu aceleași formule (salutul). Li se va cere copiilor să precizeze cum e vremea în această dimineață și cum au venit îmbrăcați până la grădiniță, dacă le-a fost cald sau frig și vor completa calendarul naturii, specificând anotimpul, starea vremii, cu ajutorul etichetelor tipărite și cu simboluri corespunzătoare. Pentru a marca ziua în care ne aflăm se atașează cărții de povești de pe panou personajul corespunzător. Apoi, vor completa tabela prezenței – un copăcel personalizat, fiecare copil așezându-și silueta (fetiță sau băiat) în dreptul pozei (Câți copii călătoresc astăzi în lumea poveștilor?). Se vor identifica absenții (spațiile din dreptul pozelor rămase fără siluetă), o fată va număra băieții absenți și va așeza tot atâtea flori în coșulețul băieților, un băiat va număra fetele absente și va așeza tot atâtea flori în coșulețul fetelor. Se vor număra, compara, care sunt mai mulți, mai puțini. Așezați pe covor în cerc, copiilor li se va propune un exercțiu de imaginație, trebuind să răspundă la întrebarea „Cu ce personaj de poveste vreau să semăn? De ce?”(împărtășirea). În momentul în care copilul va răspunde la această întrebare, motivând răspunsul dat, va ține în mână o carte mică de povești pe care o va înmâna apoi altui coleg. În urma împărtășirii se va desprinde și mesajul zilei:,,Poveștile ne învață lucruri bune despre viață!” (mesajul zilei). Copiii vor fi invitați să rezolve sarcinile date de cubul poveștilor. Astfel, un copil numit de educatoare rostogolește cubul poveștilor. În funcție de culoarea cărții indicată de cub se rezolvă sarcinile specifice, fiind aduse în centrul atenției materialele necesare. Jocul continuă până ce toate sarcinile specifice fiecărei cărți colorate din cubul poveștilor va fi rezolvată corect. Jocul este demonstrat inițial de educatoare apoi se trece la desfășurarea lui propriu-zisă. Fiecare răspuns corect este apreciat de colegi prin aplauze și oferă celui care a dat răspunsul corect posibilitatea de a deschide un cufăr care cuprinde o surpriză. Numărul cufărului care trebuie deschis este dat de biletul ascuns în balon. Răspunsurile greșite sunt corectate de ceilalți copii, copilul care corectează greșeala având dreptul de a deschide unul din cuferele cu surprize. Trei dintre surprizele găsite în cufere vor fi rezolvate de copii în cadrul celor trei centre deschise. Astfel, pe fond muzical, executând mișcările sugerate de versurile jocului muzical „10 Degețele”, se va realiza tranziția spre etapa următoare, copiii fiind grupați în trei echipe, în funcție de simbolul primit în piept la începutul zilei (echipa cărților roșii, portocalii și galbene ) și invitați să rezolve sarcinile de la cele trei centre puse la dispoziție. La centrul „Bibliotecă” copiii rezolvă sarcinile unei fișe de lucru, copiii trebuind să unească personajele din povești cu povestea căruia îi aparține, să coloreze doar personajele care și-au găsit casa și să lipească tot atâtea personaje cât indică cifra. La centrul „Știință” copiii reconstituie imaginile din povești, lipind piesele puzzle pe coli și realizând din acestea o carte de povești. La centrul „Artă” copiii pictează personajele din povești folosind culori variate. La final, toate lucrările realizate la cele trei sectoare vor fi așezate lângă cadrul teatrului de păpuși, în scopul surprinderii plăcute a marionetei Veronica. Pentru că marioneta Veronica este singură în „Căsuța fermecată”, copiii sunt invitați să realizeze prietenii din povești, să orneze casa și să înveselească peisajul cu flori și copăcei. Toate lucrările realizate de cele patru grupe formate prin numărare de la 1 la 4 vor fi așezate pe machetă. Pe fond muzical „În lumea basmelor”, bătând din palme și legănându-se în ritmul muzicii, se va realiza tranziția între cele două etape ale activității. Așezați în jurul „Căsuței fermecate”, copiii constată că este plină de viață și că marioneta Veronica cu siguranță nu se va mai simți singură. Utilizănd surprizele descoperite in celelalte trei cufere (medalioane cu personaje din povești, măști, baghete) copiii vor participa la finalul activității integrate la un joc de mișcare „Întrecerea personajelor din povești”. În funcție de culoarea medalionului de la gât se formează două echipe (echipa medalioanelor albastre și echipa medalioanelor roșii). La semnalul educatoarei, două personaje din povești (câte unul din fiecare echipă), pornesc pe traseu ținând în mâna bagheta magică. Ei trebuie să ocolească obstacolele din cale, să atingă cu bagheta magică clopoțelul și să traverseze tunelul poveștilor prin târâre. Copilul care ajunge primul la linia de sosire aduce echipei din care face parte un punct. Echipa care cumulează cele mai multe puncte este considerată echipa câștigătoare. Jocul continuă până ce toți copiii au participat la joc. Activitatea se încheie printr-o scurtă paradă a personajelor din povești care vor defila pe fond muzical, părăsind în ordine sala de grupă.

PROIECT DE ACTIVITATE

Grupa

Categoria de activitate: Educarea limbajului

Tema: „ Răspunde repede și bine”

Tipul de activitate: verificarea și consolidarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor

Forma de realizare: joc intelectual

Scopul activității:

Îmbogățirea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte cu sens opus (antonime) și cu unele cuvinte care au aceeași formă, dar sensuri diferite (omonime); dezvoltarea capacității de exprimare corectă (fonetic, lexical și gramatical).

Obiective operaționale:

O1: să găsească sensul opus al cuvintelor date (antonime), folosindu-se de cunoștințele însușite anterior;

O2: să aleagă imaginea care reprezintă obiecte diferite denumite cu același cuvânt (omonime);

O3: să identifice sensul unui cuvânt, alegând imaginea potrivită;

O4: să alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical, cu antonimele și omonimele găsite;

Metode și procedee:

jocul didactic, conversația, exercițiul, problematizarea, observația, expunerea, explicația, demonstrația, dialogul;

elemente de joc: surpriza, simularea, mișcarea și mânuirea materialelor, aplauzele.

Material didactic folosit:

cutia cu surprizele primite de la școală: scrisoarea, „bagheta fermecată”,„ruleta ecran”, „textul jucăuș”, recompense, panou, fișe;

Sarcina didactică:

găsirea antonimelor unor cuvinte date;

alegerea unor imagini care reprezintă obiecte diferite denumite cu același cuvânt;

formularea unor propozițiilor în care se utilizează antonime și omonime;

Reguli de joc:

La formula „Ce spun eu și ce spui tu”, copiii vor găsi antonimul cuvântului dat, formulând cu acesta propoziții. Se vor completa versurile poeziei cu cuvinte cu înțeles opus. Se vor alcătui propoziții cu antonimele găsite.

La formula „Se-nvârtește, se-nvârtește/ Să vedem la ce se-oprește…?”, copiii vor găsi imaginile cu cuvinte cu aceeași formă, dar înțeles diferit.

Fiecare răspuns va fi aplaudat și recompensat.

Forme de organizare: frontal, individual

Durata: 35 minute

Material bibliografic

Dumitrana, Magdalena – “Educarea limbajului în învãțãmântul preșcolar”, Editura Compania, București, 1999

M. Dragomir – “Managementul activității didactice”, Eurodidact, Cluj, 2001

“Jocuri didactice pentru însușirea corectă a limbii române de către preșcolari”, E.D.P., 1994

Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii-Editura Val & Integral, București

Găsește cuvântul potrivit!

Sarcina fișei:

Denumește imaginile; „Găsește cuvântul potrivit” pentru fiecare (antonime).

Formează perechi între imaginile cu sens contrar.