Relatia Intre Lexicul Comun Si Lexicul Specializat cu Aplicatie la Domeniul Medical

ARGUMENT

Lucrarea de față își propune evidențierea relației ce se stabilește între ceea ce numim lexic comun sau general (este vorba despre considerarea acestuia din perspectiva oricărui vorbitor de limbă română ) și lexicul sau terminologia de specialitate, oprindu-ne, în speță, asupra limbajului medical.

Analiza noastră are în vedere aspectul reversibil al relației limbaj uzual / limbaj de specialitate, pentru că ambele compartimente ale lexicului interacționează și se completează reciproc, contribuind la îmbogățirea și înnoirea exprimării.

Lucrarea are la bază un corpus de exemple analizate dintr-o perspectivă complexă (lexicologică, lexicografică și stilistică). Cercetarea a urmărit relația teoretic/practic, pe care o considerăm esențială într-o lucrare referitoare la un compartiment atât de mobil și de dinamic cum este vocabularul (lexicul) unei limbi.

Finalitatea cercetării noastre vizează o mai bună cunoaștere a terminologiei medicale, perfecționarea modalităților de explicitare a sensului in dicționarele generale și “profesionalizarea” discursului de popularizare.

CAPITOLUL I

CARACTERIZARE GENERALĂ A TERMINOLOGIILOR

(în relație cu pragmatica discursului științific)

1. Dezvoltarea culturală a societății, situarea unui grup de vorbitori într-un anumit domeniu de activitate sunt principalii factori extralingvistici care au determinat apariția stilurilor funcționale ale limbii române. Aspectul cult al limbajului scris dezvoltă patru stiluri funcționale corespunzând la patru domenii principale ale culturii moderne. Între acestea ne interesează stilul științific, pe care îl putem defini ca fiind expresia întrebuințării limbii în domeniul cunoașterii științifice a lumii. Acest stil reprezintă un “termen- extremă”1 al registrului stilistic al limbajului scris, opus stilului beletristic, celălalt termen-extremă2, expresie a întrebuințării limbii în domeniul cunoașterii artistice a lumii.

Fiecare dintre aceste stiluri funcționale își dezvoltă o terminologie 3 specifică.

1.1.Conceptul de terminologie este utilizat cu mai multe sensuri independente, care nu sunt întotdeauna clar delimitate. Precizarea acestor interpretări este destul de importantă mai ales că majoritatea cercetătorilor recunosc rolul limbilor naturale și , în special , rolul lingvisticii în funcționarea terminologiilor, chiar dacă acest rol este inegal în funcție de fiecare terminologie.

Conceptului de terminologie i se atribuie 4 câteva valori importante.

1.1.1.Limbaj specializat sau sistem științific care utilizează o terminologie5 și alte mijloace lingvistice pentru a realiza o comunicare de specialitate non-ambiguă cu funcția majoră de a transmite cunoștințe într-un domeniu particular de activitate profesională.

1.1.2.Ansamblu de termeni sau cuvinte specializate aparținând unui subsistem lingvistic, termenii caracterizându-se prin univocitate, non-ambiguitate și relații lexico-semantice proprii.

1.1.3.Conceptul de terminologie este utilizat și cu sensul de știință interdisciplinară , preocupată de problemele generale ale terminologiilor6 , care analizează logica cunoștințelor , ierarhia conceptelor, codajul lingvistic și nonlingvistic și problemele creației de cuvinte necesare științelor și tehnicii.

Vom distinge, astfel, terminologia – ca știință interdisciplinară (vezi interpretarea 1.1.3) de terminologii – limbaje de specialitate cu un corpus de termeni corespunzând diverselor domenii de activitate (vezi interpretările 1.1.1. și 1.1.2.)

Interpretarea terminologiei cu primul sens presupune o abordare internă din perspectiva specialiștilor7 din fiecare știință în parte. În schimb, interpretarea terminologiilor în al doilea sens privește problema dintr-o perspectivă prioritar lingvistică, chiar dacă reprezintă o abordare externă din perspectiva specialiștilor în anumite domenii; o astfel de abordare favorizează trecerea spre cercetări interdisciplinare, caracteristice celei de-a treia interpretări, de larg interes în cercetarea științifică actuală.

Obiectul terminologiei , înțeleasă ca știință interdisciplinară, este constituit de elaborarea unor teorii contextuale care să structureze un anumit domeniu științific și de activitatea (descriptivă, normativă și lexicografică) de stabilire a termenilor specifici.

1.2.Termenul este un element al unei terminologii sau al unui limbaj

specializat, reprezentând denumirea cunoștințelor din acest domeniu. Termenii sunt unități ale cunoașterii cu un conținut stabil. Ca semn lingvistic, termenul este realizat după formula: T(termen)=D(denumire)/N(noțiune)=semnificant(forma externă)/semnificat (conținut noțional )

În cadrul comunicării și cunoașterii științifice, semnul lingvistic9 se impune protagoniștilor doar din punctul de vedere al relației cu obiectul enunțului. El servește exclusiv pentru transmiterea cât mai exactă a unei informații științifice ; el este emis și receptat , nu destinat. Receptorul nu este un destinatar în funcție de care emițătorul să-și organizeze în mod diferit enunțul.10

Revenind la formula termenului ca semn lingvistic, se poate afirma că relația dintre D(denumire) și N(noțiune) este reflexivă și biunivocă pentru un termen dat. Astfel, caracteristicile unui termen sunt: univocitatea , monoreferențialitatea și precizia. Termenii se obțin prin aplicarea unei denumiri unui anumit concept și printr-o procedură de lexicalizare naturală sau artificială.11Prin raportare la discursul științific12 este necesar de amintit că, pe lângă alte condiții pe care le are de îndeplinit , un termen trebuie să fie foarte clar identificat în contexte (extralingvistice și lingvistice).

1.3.Un aspect care justifică relația dintre terminologie și lingvistic este rolul contextului. Termenul de context apare atât pentru a desemna contextul extralingvistic prin care se înțelege situația de comunicare, cât și variația conținutului conceptual în funcție de locutori (de exemplu- utilizarea terminologiei medicale de către medici cu profiluri diferite – farmacologi și chiar de către nespecialiști).

1.3.1.Autoarele studiului Terminologiile științifice – delimitări, modalități de abordare, caracteristici (Angela Bidu-Vrănceanu , Claudia Ene , Maria Dumitrescu , Alexandra Vrânceanu) aduc în discuție și faptul că, în general, contextul lingvistic admite variabile interpretative cu obiective diferite ale cercetării:

1.3.1.1.Contextul poate fi înțeles ca o preferință a combinărilor manifestată diferit în terminologii; de exemplu, în medicină un context prescrie conținutul conceptual medical prin combinații diverse de termeni medicali.13

1.3.1.2.Contextul interesează și în cazul termenilor cu libertăți contextuale sau care admit o pluralitate de determinări contextuale.

1.3.1.3.În opoziție, se plasează termenii cu restricții contextuale, cu prescripții interpretative stricte, cărora li se asociază un sens unic, non-ambiguu. Degajarea termenilor care prezintă restrângeri contextuale poate fi utilă mai ales nespecialiștilor, care și-i însușesc pentru utilizarea lor efectivă, cu certitudine.

1.3.2.Studiul contextului, înțeles mai larg, poate fi util și pentru stabilirea unor particularități ale discursului științific. În limbajul medical, s-au delimitat tipuri diferite de discurs, după cum este vorba despre fișa medicală, foaia de internare sau de externare, textul științific, textul de popularizare; particularitățile lingvistice și științifice ale contextului în aceste discursuri medicale diferite pot fi puse în relație cu sarcini diferite ale medicinei – de diagnostic, de prescripție, de codificare etc.

2. În funcție de relația emițător-receptor, în cadrul discursului științific se constată existența a trei variante discursive: discurs științific specializat, discurs didactic și discurs de vulgarizare (de popularizare).

2.1.Dacă în cazul discursului științific specializat, emițătorul este preocupat în mod esențial de mesajul pe care îl are de comunicat (mesajul este emis și receptat, nu destinat), în direcția cuprinderii cât mai exacte a conceptului într-o expresie lingvistică neutră, capabilă să înlăture orice ambiguitate pentru impunerea conținutului semantic denotativ, prin asimilarea pe cât posibil a oricărei conotații (ex.”Vaccinurile, bacteriene sau virale, sunt utilizate în marea lor majoritate în scop profilactic. Există însă și cazuri în care vaccinarea se face în scop terapeutic (vaccinare antistafilococică) sau alteori atât în scop profilactic cât și terapeutic (vaccinarea tetanică)”)14, în cazul discursului didactic15,destinatarul impune emițătorului – conștient sau subconștient – o organizare specifică a enunțului lingvistic, mai ales la nivel lexical și sintactic. Astfel, subiectul emițător, în aspirația sa de a exprima cât mai clar și mai exact conținutul mesajului, se sprijină frecvent pe repetiție și sinonimie lingvistică, atât la nivel sintactic, prin frecvența deosebită a relației de apoziție (“Nefronul începe cu o dilatație în formă de cupă numită capsulă, care înconjură un ghem de capilare (glomerul)”)16 ,cât și la nivel lexical, prin traducerea unor termeni din codul metalingvistic cu termeni din limba literară comună (“Totalitatea actelor prin care bolul alimentar este trecut în faringe , străbate esofagul , ajungând în stomac, constituie deglutiția (înghițirea)”)17.

Se consideră 18, pe de altă parte , că discursul didactic este , prin

excelență, o activitate de reformulare a cunoștințelor atât din punctul de vedere al enunțiatorului (transfer de cunoștințe ), cât și al enunțiatarului (învățarea , asimilarea cunoștințelor).

Dacă discursurile pedagogice se adresează unui interlocutor individual real, cu competențe psiho-cognitive prestabilite și stabilizabile, interlocutorului constrâns de programele și activitățile instituției școlare (școlarii, elevii și studenții), discursurile de vulgarizare se adresează unui interlocutor colectiv, o clasă de interlocutori vagă, cu competențe socio-culturale greu de delimitat și de stabilizat, cititori ocazionali neconstrânși , cu libertatea de a-și alege singuri <<produsele discursive>> comercializate pe o piață concurențială. În cadrul acestui tip de discurs, enunțiatorul , constrâns de libertatea cititorului, recurge la procedeul de <<captatio binevolentiae>> (de exemplu – reclamele medicale: ”Obosești repede ? Nu te poți concentra ? Aduna-ți forțele ! Pentru că viața e un șir de teste , rezolvă-le pe toate! Bucură-te de vitalitate cu EUROVITA MULTIMINERALE ! ” sau “Îți sare țandăra din te miri ce ? Ești stresat ? Ia EUROVITA ANTISTRES ! Cu o formulă unică – vitamine , minerale și extract de velariană – EUROVITA ANTISTRES te ajută să faci față oricăror solicitări. Acționează rapid în combaterea efectelor stresului ( anxietate , insomnie ) și a hiperexcitabilității nervoase. Treci prin situații stresante ca peștele prin apă ! “)19; în discursul pedagogic scris, ”bunăvoința”(în termenii lui Vasile Dospinescu) este asigurată de înseși constrângerile exterioare impuse de instituție. De aceea , manualele școlare apar ca discursuri destinse , chiar plate , atribute ce decurg din modalitățile discursive caracteristice expunerii raționale , articulate pe progresia graduală (de la cunoscut la necunoscut , de la simplu la complex , de la implicit la explicit) impusă de transmiterea cunoștințelor.

2.2.Daniela Rovența – Frumușani confirmă20 existența celor trei variante de discurs științific , pornind însă de la alte premise. Autoarea consideră importante în realizarea acestei taxinomii noțiunile de referent și modalitate discursivă.

Semantica unui sistem lingvistic trebuie să conțină descrierea elementelor constitutive ale sistemului în raport cu universul real. Utilizarea definiției , descrierii , explicației și , în general , a practicii discursive științifice tine de un dublu decupaj: referențial – lingvistic. Este evident ca înțelegerea integrală a unui discurs științific necesită o cunoaștere mai mult sau mai puțin prof destinse , chiar plate , atribute ce decurg din modalitățile discursive caracteristice expunerii raționale , articulate pe progresia graduală (de la cunoscut la necunoscut , de la simplu la complex , de la implicit la explicit) impusă de transmiterea cunoștințelor.

2.2.Daniela Rovența – Frumușani confirmă20 existența celor trei variante de discurs științific , pornind însă de la alte premise. Autoarea consideră importante în realizarea acestei taxinomii noțiunile de referent și modalitate discursivă.

Semantica unui sistem lingvistic trebuie să conțină descrierea elementelor constitutive ale sistemului în raport cu universul real. Utilizarea definiției , descrierii , explicației și , în general , a practicii discursive științifice tine de un dublu decupaj: referențial – lingvistic. Este evident ca înțelegerea integrală a unui discurs științific necesită o cunoaștere mai mult sau mai puțin profundă a domeniului. Referința cunoaște diverse actualizări : obiectul însuși ca propriu referent individual în ostensiune, entitățile inobservabile ale limbajului obiect (atom , molecula) , conceptele de natura epistemica ale metalimbajului (teorie , model). Funcționarea referențială pune în legătura dimensiunea denominativa (nivelul lingvistic) cu dimensiunea designativă (nivelul conceptual) și dimensiunea denotativa (nivelul fizic real).Structurarea – explicarea lumii , determinata de tipul de practica științifică , de nivelul de inteligibilitate și natura referentului (referința directă : situații fizice , sociale , reale vs referința indirectă : alt discurs despre lume) determina selecția modalităților discursive; este vorba de formele canonice de organizare discursiva : narațiune vs descriere , cărora discursul științific le adaugă clasificarea și evaluarea.

2.2.1.Din punctul de vedere al selecției modalităților discursive și al modelării referentului , discursul științific pare să se organizeze21 conform tabelului:

Unde modalitățile discursive au caracteristicile lor proprii.

Astfel, în cazul descrierii, dominanța verbală este evidențiată de verbul a fi , funcția îndeplinită este una de caracterizare (se remarcă prezența adjectivelor) , iar relația care se stabilește este una logică , de apartenență.

Clasificarea are ca dominanță verbală a avea , îndeplinește funcția de ordonare , de ierarhizare , stabilind o relație logică , de incluziune.

Pentru narațiune , dominanța verbală are caracteristica “+concret” (verbe de tipul oprește , absoarbe) , funcția pe care o îndeplinește este cea de prezentare , iar relația stabilită este una cronologică.

În cazul evaluării, se poate vorbi de o dominanță verbală cu caracteristica “+abstract” (verbe ca a considera , a consemna ) , de o funcție de discriminare și de o relație care are particularitatea “+cronologic” .

3. Revenim la discuția despre terminologii pentru a putea stabili care sunt legăturile pe care le stabilesc acestea cu dicționarele (sunt în continuare avute în vedere cele trei variante ale discursului științific).

3.1. Relația terminologiei cu lexicografia reprezintă o problemă complexă ; putem vorbi , în primul rând , de existența unei lexicografii specializate 22 ( terminografia ), care are o viziune mecanică asupra cuplajului concept/termen/cuvânt și se bazează pe norme , ceea ce o face cu precădere prescriptivă (normativă). Dar rezultatele lexicografiei specializate sunt în multe privințe nesatisfăcătoare. Una dintre cerințele acestui tip de lexicografie constă în faptul că se limitează la o abordare paradigmatică, reprezentând simple corpusuri de termeni , ceea ce le face cataloage inerte, în care termenul este decontextualizat. Lipsa informației lexico-sintactice (alături de maniera de definire ) face ca aceste dicționare să fie imperfecte și ineficiente pentru nespecialiști ( iar pentru specialiști , utilitatea este și ea relativă ); studiul contextelor și al discursivității , preocupare a multor orientări din terminologia actuală impune cercetarea relației dintre lexicografia specializată și lexicografia generală .

3.2. Definiția termenilor în lexicografia generală trebuie să aibă un nivel mai scăzut de abstractizare a cunoștințelor în așa fel încât să fie accesibile nespecialiștilor; de asemenea , în lexicografia generală, accesul la cunoștințele de specialitate se face prin intermediul unei expresii verbale și într-un anumit context lingvistic și extralingvistic .

Astfel, definițiile termenilor în dicționarele generale trebuie să fie relativ accesibile pentru nespecialiști tocmai pentru a asigura ameliorarea performanței lingvistice a acestora , adică decodarea lor corectă , precizarea sensului unor termeni insuficient cunoscuți și chiar însușirea de noi termeni.

3.3. În epoca actuală , se consideră 23 că termenii tehnico-științifici tind să depășească limitele stricte ale limbajelor cărora le aparțin și să intre în limbajul literar standard sau măcar într-un vocabular activ, considerat mai larg . Și chiar dacă unii termeni rămân relativ izolați în domeniul lor de folosire, ei pot totuși să intereseze un vorbitor nespecializat24, care are nevoie să-i înțeleagă într-o situație dată.

Cunoașterea cuvintelor specializate poate fi condiționată de fiecare cuvânt în parte . Unele cuvinte admit o cunoaștere situațională prin indicarea obiectului (ex: bisturiu ), alteori este posibilă o cunoaștere contextuală în sens mai larg , extralingvistic, când se indică domeniul de referință (ex. chimie , medicină , biologie etc.); cunoașterea contextuală se poate face și în sens restrâns prin contexte lingvistice ( astfel, un context de tipul : “Inflamarea mucoasei bronșice se manifestă prin simptome determinate de iritarea terminațiilor nervoase (tuse ) și prin accentuarea secreției bronșice și tulburări motorii ale aparatului ciliar (expectorație)” 25 poate fi apreciat ca aparținând medicinei de orice vorbitor instruit ).

3.4. Un aspect de interes special din perspectiva relației dintre lexicul comun și lexicul specializat este constituit de analiza mărcilor stilistice sau diastratice26 în dicționarele generale. Acestea reprezintă în general o manieră de explicare sintagmatică a sensului, pe care o adoptă și DEX. În cazul lexicului specializat, mărcile diastratice sunt foarte importante pentru vorbitorul obișnuit, pentru că indică preliminar atât situațiile extralingvistice, cât și cele lingvistice de comunicare corectă; fiind, deci, informații contextuale (sintagmatice) complexe, ele privesc fie terminologia științifică anume căreia îi aparține termenul, fie un domeniu mai special de referință.

3.4.1.Deci mărcile stilistice (diastratice) sunt informații date între paranteze înaintea definiției lexicografice și reprezintă judecăți de valoare explicite ale lexicografului în raport cu normele și condițiile socio-culturale de utilizare a unor cuvinte și sensuri noi. Mărcile diastratice se constituie ca informații preliminare, foarte importante pentru adecvarea comunicării lingvistice, utile oricărui vorbitor. În cazul mărcilor diastratice privind lexicul specializat, asemenea informații sunt cu atât mai mult necesare chiar vorbitorilor instruiți, siliți să cunoască și să utilizeze cuvinte mai deloc sau puțin cunoscute. În acest fel, valoarea normativă a mărcilor diastratice în general și , în special, a celor privind lexicul specializat este sporită față de importanța lor vizavi de restul cuvintelor din dicționar, majoritatea aparținând limbii comune și pentru care nu se dau asemenea informații. Acest principiu lexicografic implicit presupune ca acolo unde apar, mărcile să fie indicate în condiții de coerență și consecvență, cu rigoare și non-contradicție, pentru a avea într-adevăr un caracter operatoriu. Într-o asemenea interpretare, mărcile diastratice sunt considerate părți importante ale definiției lexicografice; rigoarea și interpretarea mărcilor diastratice poate ameliora definiția, poate contribui la o mai bună cunoaștere a sensului cuvintelor, suplinind absența contextelor ilustrative în DEX.

3.4.2.Clasificarea mărcilor diastratice27 prezintă interes nu numai pentru lexicografie și semantică, ci și pentru un vorbitor obișnuit, preocupat de eficiența comunicării în limba româna. S-au semnalat cinci variabile în funcție de care se delimitează diferitele mărci diastratice. Una dintre acestea privește indicarea stilului funcțional al limbii căruia i se circumscrie cuvântul sau sensul. Se delimitează astfel, mărci ca (științific) sau (tehnic), caracteristice lexicului specializat, față de (curent), ultima valoare nefiind notată sau fiind implicită pentru majoritatea cuvintelor din lexicul comun dintr-un dicționar. Marca (științific) cunoaște numeroase subdiviziuni, în funcție de domeniile concrete: (medicină), (anatomie), (chimie) etc.

Marca diastratică nu este însă indicată cu consecvență. În general, au marca (med.) mai mulți termeni din medicină, cum ar fi: cheratocon(DEX, p.168), chistectomie (p.172), ciclocefalie (p.173), cilindrom (p.174), cistoscopie (p.180) etc. Există însă în DEX și termeni medicali cu relativă circulație în limba română care nu au marca diastratică precum : afazie (p.17), amigdalită (p.35), amnezie (p.35), anemie (p.40) anexită (p.40), apendicită (p.51) etc. Pentru acești termeni, definiția lexicografică încearcă să suplinească absența mărcii diastratice atât prin tehnicitatea definiției medicale, cât și prin clasare sau gen proxim (boală, sindrom etc.). Nu întotdeauna repartizarea într-un domeniu este ușor de făcut de către nespecialist din cauza absenței mărcii diastratice, ceea ce creează dificultăți în înțelegere și cunoașterea sensului, ca, de exemplu, la antienzimă, pentru care se indică mai multe genuri proxime (anticorp, agent sau enzimă).

3.5.Se poate stabili o relație de interdependență între termenii tehnico-științifici , care reprezintă coduri închise , dicționare – coduri (semi)deschise și învățarea lexicala28.Considerăm, astfel, că orice vorbitor cult al zilelor noastre este obligat la o învățare lexicală. Procesul activ și conștient de învățare lexicală urmărește să facă mai puțin închise codurile reprezentate de limbajele tehnico-științifice, în strictă dependență cu caracterul cât mai accesibil al definițiilor din dicționarele generale (ex.DEX).

4. În continuare, ne propunem să realizăm o analiză a terminologiei medicale, oprindu-ne asupra câtorva aspecte considerate29 relevante. 4.1.În ce măsură această terminologie dispune de un ansamblu de termeni caracterizați prin univocitate și non-ambiguitate (să fie unități ale cunoașterii cu caracter stabil sau să aibă un caracter monoreferențial și precis). Interesează, astfel, care este raportul dintre termenul utilizat ca o componenta a unei discipline științifice sau ca un element al limbii în general; se va analiza relația dintre cunoașterea științifică (a specialistului), așa cum este reflectată de lexicografia specializată și cunoașterea obișnuită (a nespecialistului), așa cum apare în lexicografia generală. Se vor compara definițiile lexicografice de diferite tipuri și se va apela doar ca auxiliar la codajul textelor de specialitate.

4.2.Care este relația dintre codajul lingvistic și cel nelingvistic în exprimarea conceptelor de specialitate, dat fiind că importanța limbilor naturale este cu atât mai mare în terminologiile în care nu există altă modalitate de exprimare (codaj nelingvistic).

4.3.Care este rolul contextului lingvistic în prescrierea sensului în terminologia medicală, înțelegându-se contextul atât în sens restrâns (combinații de cuvinte stricte, imediate), cât și în sens larg, ca tip de text. Analiza contextelor medicale va urmări în ce măsură termenii se caracterizează prin libertăți contextuale (indiferență față de context) sau pluralitate de determinări contextuale, prin restricții contextuale (combinații conceptuale și lingvistice stricte )sau prin situații intermediare (prescripții semantice și contextuale relativ limitate ).

Vom lua în discuție câteva categorii din terminologia medicala (care este un ansamblu vast și divers de termeni ), și anume termenii medicali înregistrați sub litera B din DEX 1998 și o serie de termeni specializați , folosiți curent în textele medicale , dar care nu apar înregistrați în DEX 1998 .

4.1.1 Univocitatea și non-ambiguitatea30 sensului termenilor medicali se manifestă pozitiv în aproape toate exemplele selectate. Chiar și în cazul termenilor neînregistrați de dicționare care dezvoltă un sens medical în textele specializate (restant – “organ rămas în urma unei operații “, a interesa – “a afecta “) se poate vorbi de unități ale cunoașterii cu caracter stabil cu tendința de monoreferențialitate și precizie. Ceilalți termeni medicali analizați (de la litera B din DEX 1998 ) sunt , în majoritate , monosemantici, ceea ce contribuie la univocitatea lor și la îndeplinirea principalei condiții a unei terminologii științifice (cum se vede în exemple ca biopsie, blenoragie, botriocefal, botriomicoză, bronhopneumonie, bronșită etc).

Termenii înregistrați în DEX 1998 sunt definiți strict specializat, chiar și atunci când au tendința de a ieși din cadrul închis al medicinei prin migrarea spre limba comună, printr-o mai largă folosire. Definițiile din dicționarele generale pot fi mai mult (ex. biopsie – “extragerea prin procedee chirurgicale a unui fragment dintr-un țesut viu pentru a putea fi studiat la microscop ,în vederea stabilirii diagnosticului”, bronșită – “boală a căilor respiratorii care constă în inflamarea mucoasei bronhiilor și care se manifestă prin tuse”) sau mai puțin accesibile nespecialiștilor (bronșectazie – “dilatare permanentă a bronhiilor în urma unei scleroze pulmonare” , bradifazie – “faptul de a vorbi cu o încetineală anormală “).

4.1.2. Din acest punct de vedere se poate afirma că nu se stabilesc diferențe (semantice ori lexicografice) între dicționarele generale și cele specializate, ceea ce nu este în avantajul deschiderii codului medical pentru vorbitorii obișnuiți (nespecialiști). Selecția termenilor medicali dintr-un dicționar general trebuie să aibă în vedere circulația mai largă în limba comună a acestor termeni, iar definirea sensului să se facă într-un cod selectiv deschis, mai accesibil nespecialiștilor pentru a favoriza decodarea și utilizarea corectă a termenilor specializați. Din acest punct de vedere, DEX 1998 se caracterizează prin înregistrarea unui mare număr de termeni medicali dintre care numai o parte relativ redusă de interes mai general, pentru care definiția este adecvată la nivelul vorbitorului nespecializat (bulimie – “stare patologică manifestată prin foame excesivă, continuă” ; bronhotomie – “intervenție chirurgicală care constă în tăierea unei bronhii” ). Confruntarea lexicografiei specializate cu cea generală arată că în ce privește terminologia medicală , diferențele sunt minime , ceea ce contribuie la păstrarea codului închis caracteristic acestei terminologii .

4.2.1. Sub aspectul relației dintre codajul lingvistic și cel nelingvistic, terminologia medicală se bazează foarte mult pe primul, fără a fi afectată precizia termenilor .Codajul nelingvistic este limitat, izolat și ar putea dubla numai o serie de termeni medicali comuni cu alte terminologii , mai ales chimia (barbituric – 1. acid barbituric – “substanță sintetică rezultată prin condensarea ureei , care stă la baza multor medicamente sedative , hipnotice , anestezice etc ” ; 2. “(substanță , medicament) care are o acțiune calmantă , sedativă , anticonvulsivă , anestezică “) în măsura în care acești termeni pot fi dublați de formule . Aceste situații contribuie la sublinierea caracterului de cod închis al terminologiei medicale .

4.3.1.Rolul contextului31 este de multe ori foarte important. Libertățile contextuale sunt relative , de cele mai multe ori constatându-se preferința pentru atragerea altor termeni științifici în contextul imediat , chiar și în sintagmele medicale foarte precise (anghină pectorală – “boală a inimii”, față de anghină – “inflamație a faringelui și a amigdalelor” sau alienare mentală , celulă adipoasă etc). Combinarea cu termeni medicali condiționează sensul specializat din acest domeniu al unor cuvinte din limba comună : restant ( “rezultat , rămas în urma operației “ : rinichi restant ) , răsunet (“afectare , influentă “ : răsunet clinic), a interesa (“a afecta ” : leziunea interesează lobul temporal ) . Același tip de contexte este necesar și pentru realizarea sensului medical când termenul e provenit din alte terminologii : pensare + termen medical substantiv în genitiv cu sensul “îngustare , micșorare “: pensarea tensiunii ; gradient +determinant termen medical adjectiv sau substantiv cu prepoziție (cu sensul de “diferență”, nu cu sensul din matematică “variația unei unități scalare”) : gradient atrioventricular , gradient de presiune .

Prin urmare, deși , în general , termenii medicali îndeplinesc condiția decontextualizării , importantă pentru o terminologie științifică strictă , atunci când contextul se specializează sau prezintă importanță pentru comunicare nu face decât să sporească precizia, non-ambiguitatea, monoreferențialitatea caracteristice acestei terminologii.

CAPITOLUL II

STATUTUL LINGVISTIC AL TERMENILOR LEXICULUI

COMUN (GENERAL) FOLOSIȚI ÎN TERMINOLOGIA MEDICALĂ

1.Relațiile pe care le stabilește vocabularul uzual cu terminologiile de specialitate sunt din ce în ce mai complexe și mai puternic evidențiate. Terminologia medicală se constituie ca o îmbinare de termeni eterogeni din punctul de vedere al provenienței lor. Astfel, limbajul medical folosește, pe lângă termenii noi- neologisme terminologice1- împrumutați sau formați potrivit cu nevoile specialiștilor interesați, și cuvinte existente în limbajul uzual, pe care le-a adoptat și cărora le-a fixat semnificații speciale. De aceea, se consideră că, pe lângă caracterul convențional al terminologiilor, în general, acestea prezintă față de vocabularul uzual două particularități importante : sunt relativ închise, presupunând cunoașterea referințelor de specialitate instituite de creatorii lor și au sisteme proprii de formare a termenilor adoptați. Afirmând că terminologiile au caracter relativ închis, nu se exclude posibilitatea ca unele dintre cuvintele și formulările lor să pătrundă în limbajul uzual (problemă pe care o vom discuta în capitolul al III-lea al lucrării de față ), după cum nu se exclude nici posibilitatea opusă (de pătrundere a termenilor din limbajul uzual în limbajul de specialitate) pe care o are în vedere acest capitol.

1.1.Se poate spune că pătrunderea termenilor uzuali în domeniul medical nu s-a făcut la întâmplare, în mod haotic, ci printr-un proces complex de adaptare și de specializare, care rezolvă totodată și problema termenilor polisemantici ce dezvoltă mai multe sensuri specializate, proprii diferitelor discipline științifice. Un exemplu în acest sens îl constituie cuvântul accident, care dezvoltă în DEX, p.6 atât un sens specializat medical (“Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli”), cât și alte sensuri în filosofie, geografie, lingvistică și muzică.

2.Pentru stabilirea exactă a statutului termenilor medicali proveniți din lexicul comun, trebuie discutate mai întâi câteva probleme legate de conceptul de definiție (care are un rol esențial în asigurarea monosemantismului acestor termeni).

2.1.Abordarea definiției2 ca act de limbaj impune discutarea aspectelor pragmatice caracteristice situației de comunicare respective : Emițătorul (E), Receptorul (R) și circumstanțele în care are loc actul definirii (contextul praxiologic).

Considerăm definirea, în mod generic, un tip de sot lingvistic prin care un E intenționează să introducă în codul unui R un termen nou și regula utilizării lui3. Din punctul de vedere al E, care apare ca agent cunoscător, înzestrat cu o competență comunicativă (lingvistică și științifică) necesară, definiția are o funcție de concentrare a informației. Pentru R, definiția are o funcție explicativă în raport cu un termen necunoscut sau de precizare a semnificației specializate a unui cuvânt polisemantic. Modalitățile de definire a termenilor specializați sunt alese în funcție de tipul de R 4, iar principalele criterii avute în vedere sunt : vârsta, motivația, obiective și nevoi lingvistice specifice, nivelul cunoștințelor științifice privind domeniul în profil5.

În ceea ce privește contextul praxiologic al definirii, interesează tipul textului în care este inclusă definiția (tratat de specialitate, manual de anatomie, text medical de vulgarizare) și circumstanțele în care R realizează lectura definiției lexicografice (ghidat de cadrul didactic, în cadrul procesului de învățământ sau prin studiu individual).

2.2.Orice definiție6 presupune o echivalență semantică, care să permită vorbitorului, lectorului să înțeleagă, să expliciteze în diferite feluri conținutul cuvântului. Nefiind vorba de identități, se justifică și în acest fel posibilitatea existenței definițiilor alternative, în funcție de echivalențele stabilite, care variază după consultantul definiției (de dicționar, din manuale sau din texte științifice). În acest proces complex al decodării definiției este antrenat atât sistemul de cunoaștere a lucrurilor, cât și cel al cuvintelor, adică au importanță obiectivă și subiectivă contextele situaționale și cele lingvistice. Rezultă încă o motivare a definițiilor alternative.

Definiția este “o analiză sau o descriere a sensului unei unități pe baza căreia se poate identifica referentul și se pot construi mesaje lingvistice corecte”7 . În ceea ce privește frecvența definițiilor lexicului specializat, se consideră că manualele școlare conțin un număr mare de definiții (3-4 pe pagină), față de alte tipuri de texte (cum ar fi articolele de vulgarizare , care au 1-2 definiții pe o pagină).

2.2.1.În funcție de apartenența termenului de definit la lexicul comun sau la lexicul specializat, Angela Bidu-Vrănceanu analizează 8 două categorii de definiții : pe de o parte, definițiile din lexicografie și semantică (privind mai ales lexicul comun) au un caracter cu precădere descriptiv, sunt definiții naturale sau definiții lexicografice, bazate în exclusivitate pe limbile naturale sau pe un metalimbaj împrumutat de la acestea. Codul deschis al acestor definiții le face aproximative, aproximarea manifestându-se chiar la nivelul dicționarelor generale, dar putând să varieze și în funcție de condițiile comunicării (vorbitori, texte). Pe de altă parte, se delimitează definițiile lexicului specializat, care trebuie să aibă un caracter riguros, non-ambiguu, convențional, prescriptiv, fiind numite definiții convenționale sau terminologice.

2.2.1.1.Definiția lexicografică se adresează vorbitorului obișnuit (mediu), depinde de competența lingvistică obișnuită, având, de aceea, un caracter social deschis. Condiția ca definiția lexicografica să fie accesibilă unui vorbitor mediu presupune utilizarea unei metalimbi (limbajul descrierii, care în cazul definițiilor din dicționarele generale este o limbă naturală), folosind cuvinte frecvente, bine cunoscute, asigurând lectorului posibilitatea de a reformula el însuși definiția (ex. anorexie – “lipsa de poftă de mâncare întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.” (DEX, p.43))

Se afirmă că definițiile lexicografice sunt cu precădere explicative, aproximează uzul cuvantului9 , incluzând atât competența lingvistică, cât și practică (performanțe) potențial diferite în funcție de vorbitori, chiar în cazul lexicului comun și cu atât mai mult în cazul lexicului specializat. Uzul cuvântului poate fi descris prin mijloace specifice cum ar fi sinonimia.(ex. analepsie – “Revenire a forțelor după o boală ; înzdrăvenire, împuternicire”(DEX, p.38) sau hemoree – “Hemoragie”(p.451)). Definiția prin sinonimie prezintă avantaje pentru lexicograf, fiind mai scurtă, deoarece analiza sensului se face sub altă intrare. Se ajunge astfel la diferite tipuri de circularitate a definiției lexicografice (obiectivă și subiectivă) care reprezintă dezavantaje pentru lector chiar și în cazul lexicului comun. Lexicul special ar trebui să utilizeze definițiile prin sinonimie numai în situații obiective limitate, știut fiind că acest tip de relație semantică nu caracterizează în general limbajele științifice.

În cazul definițiilor lexicografice, se încearcă o limitare între definirea lingvistică, privind cuvintele, uzajul lor și definiția enciclopedică, privind obiectul, lucrul numit (vezi 3.1.)

2.2.1.1.1. O tipologie10 care se interferează cu precedenta și care e frecvent utilizată distinge definițiile substanțiale de cele relaționale.

În cazul definiției substanțiale, se stabilesc tangențe greu de delimitat cu definițiile enciclopedice sau ostensive. Se face descrierea referentului real sau primar prin definiții stereotipe, care au ca scop reprezentarea efectivă a obiectelor, în funcție de un ansamblu de proprietăți. Se poate lua în considerație și referentul de raportare, care include punctul de vedere al unor vorbitori diferiți, inclusiv atitudinea lor. Acceptarea acestor distincții reprezintă încă o motivare a definițiilor alternative, mai ales în cazul lexicului specializat.

Majoritatea definițiilor substanțiale (aplicate substantivelor) se bazează pe formula genului proxim (clasare prin hiperonim, arhisemem și arhilexem) și a diferențelor specifice (una sau mai multe mărci descriptive, cauzale, de finalitate sau funcționale). Între cele două părți ale acestor definiții se stabilește o relație invers proporțională : cu cât genul proxim e mai general sau mai slab, cu atât diferențele specifice trebuie să-l completeze prin număr și precizie (ex. hemoglobinurie – “simptom care constă în apariția hemoglobinei în urina”(DEX, p.451)). Referentul de raportare este condiționat mai ales de accentul diferit pus pe mărcile diferențelor specifice și conduce la definiții alternative.

Definițiile relaționale (utilizate mai ales în definirea adjectivelor sau adverbelor și, izolat, a unor substantive – ex. derivatele) sunt economice pentru că exprimă o singură dată cuvântul-intrare (ex. hemoragic – “cu caracter de hemoragie ; provocat de hemoragie”(DEX, p.451)). În acest tip de definiții nu se apelează la raportarea la un gen proxim (hiperonim sau arhilexem) ca în definițiile substanțiale. Definițiile relaționale se aplică în situații limitate : relația întreg/parte sau relația de apartenență, relația de similitudine și antonimică.

2.2.1.2.Dacă observațiile făcute până aici privind definirea cuvintelor au luat în considerație atât lexicul comun, cât și lexicul specializat, definițiile terminologice se referă doar la lexicul specializat. O definiție terminologică privește termenul ca membru al unui ansamblu determinat numit terminologie. Orice terminologie reflectă organizarea structurală a unui domeniu bine delimitat, o organizare conceptuală anume, în care fiecare termen se definește prin raportare la celelalte.

Se apreciază că definiția terminologică este într-o mare măsură enciclopedică, pentru că dă prioritate informațiilor privind “lucrul”. Implicit, predomină definițiile substanțiale care descriu, enumeră proprietățile claselor de obiecte și disting conceptele. Preferința motivată pentru aceste definiții nu înseamnă că ele nu prezintă particularități față de definițiile enciclopedice din lexicul comun. Definițiile substanțiale ale lexicului specializat au genuri proxime care pot desemna fie domeniul de referințe (ex. med.), fie un termen imediat superior sau un hiperonim (boală față de sindrom). Diferențele specifice însumează detalii de descriere și caracterizare, nu toate la fel de relevante pentru diferențierea termenilor din aceeași clasă.

Tipologia prezentată depinde și de locul în care apar definițiile terminologice în dicționare speciale, în manuale sau lucrări de specialitate sau în dicționare generale. Aceasta înseamnă că și definițiile terminologice depind în mare măsură de tipul de lector căruia i se adresează (ex. enzimopatie – “boală datorată lipsei unei enzime din organismul uman ca urmare a unor deficiențe genetice” (DS, p.162).

2.3.Pe de altă parte, ca proces, definiția este o “operație logico – semantică prin care se stabilește identitatea de designatum între un nume comun și o expresie nominală generală”11, iar ca produs, definiția este o propoziție în mod necesar adevărată al cărei subiect – definiendum- și al cărei predicat – definiens- descriu aceeași clasă de obiecte 12. O bună formare definițională este condiționată de constrângeri de natură sintactică (din acest punct de vedere, se consideră că relația de definire este o relație de ordine, caracterizată prin ireflexivitate, asimetrie și tranzitivitate), semantică (din acest punct de vedere, se consideră că intensiunea definiendum-ului trebuie să se aplice doar extensiunii 13 sale, ceea ce implică o competentă referențială adecvată) și pragmatică (din acest punct de vedere, se consideră că orice definiție este dependentă de context în sensul că același cuvânt poate căpăta în contexte diferite semnificații diferite).

2.4.Actul definirii 14, central în discursul didactic, comportă operații de elucidare (recunoaștere, identificare, clasificare, descriere etc) a obiectelor cunoașterii și operațiile discursive corespunzătoare de punere în ecuație de tipul semn – semn (definiția lingvistică) și semn – referent (definiția ostensivă). În plan semantic, vorbim de definiție nominală, asignarea unui nume (semnificant) unui semnificat deja cunoscut de enunțiatar și de definiție semantică, explicarea semnificației unui semn lingvistic al cărui semnificant este cunoscut de enunțiatar.

În planul codurilor semiotice prin care realizăm actul definirii, se vorbește despre definiție lexicală, efectuată exclusiv cu mijloace intralingvistice (cf. definiția nominală și definiția semantică) și despre definiție ostensivă, realizată cu mijloace extralingvistice (imagine, machetă, model etc).

Din punctul de vedere al raportului convenție – invenție, o tipologie pragmatică reține : definiția de înregistrare sau recapitulativă (2.4.1.), definiția de precizare sau de delimitare (2.4.2.) și definiția stipulativă (2.4.3.).

2.4.1.Definiția de înregistrare sau recapitulativă nu introduce sensuri noi, ci consemnează relații de sinonimie intralingvistică. Acest tip de definire apare frecvent în textul medical de vulgarizare (ex. “Cardiopatia ischemica este ischemia (lipsa de sânge) coronariană datorată aterosclerozei.”)15, ca și în cel didactic (ex. “[pârghiile de ordinul III] servesc pentru mișcare, pentru flexie (îndoire) și extensie (întindere)”)16, în care funcționează ca procedeu de explicitare, de precizare, de glosă a sensurilor, fiind inerent funcționării limbajului și transmiterii cunoștințelor.

2.4.2.Definiția de precizare sau de delimitare este cea prin care enunțiatorul reține și nuanțeaza un anumit sens al termenului de definit, provenit, eventual, din lexicul comun (ex. erupție –“denumirea modificărilor patologice ale pielii ; erupție dentară – “apariția dinților temporari și permanenți din alveola dentară prin perforarea gingiei”(DS, p.169). Este definiția pe care o întâlnim în orice tip de discurs.

2.4.3.Definiția stipulativă este aceea prin care enunțiatorul formulează o nouă accepțiune termenului de definit. Spre deosebire de definiția nonstipulativă, obișnuită pentru discursul de vulgarizare, definiția stipulativă funcționează ca element fondator al discursului științific, euristic sau didactic.

Dat fiind că evoluția științei presupune o permanentă restructurare a cunoștințelor17, este evident că definițiile nu pot fi decât provizorii ; de aici, precauțiile care apar mai ales în definițiile stipulative (ex. “Cu alte cuvinte, dacă se înțelege, așa cum se făcea pe vremuri, prin leziune numai o alterare morfologică evidentă, se poate demonstra că există atât afecțiuni în care leziunea precedă disfuncția, cât și afecțiuni în care disfuncția precedă leziunea…”)18

2.4.4.Se consideră că discursul didactic utilizează într-o bună măsură definițiile ostensive și iconice (ex. “Proteinele se găsesc atât în produse alimentare de origine animală, cât și vegetală”19 (fig. 1))

a-lapte ; b-ouă ; c-pește ; d-carne ; e-ficat

f-cașcaval ; g-leguminoase uscate ;

h-pâine ; i-cartofi ; j-fructe

a b c d e f g h i j

Fig. 1. Conținutul în proteine la câteva alimente (100g din fiecare )

Dacă în acest exemplu, referentul a putut fi cât de cât reprezentat, există însă și termeni proveniți din lexicul comun al căror referent nu este reprezentabil 20(afecțiune, operație, proces, rană, stare).

2.4.5.Discursul științific specializat (al cercetătorilor) se bazează pe definiții lexicale și simbolice 21(ex. “Opsoninele care sunt imunoglobuline (IgG și IgM) facilitează via receptori pentru complement…”)22. Discursul specializat instituie adesea un semnificat nou unui semnificant nou (ex. antipiretic – “(medicament) care combate febra”(DEX, p.47)) sau atribuie o nouă semnificație unui semnificant existent deja (evoluția conceptului de moleculă, celulă etc.); discursul pedagogic introduce un semnificat și un semnificant inedit pentru agentul receptor, dar preexistent în limbă.

În discursul științific specializat centralitatea aparține agentului emițător (care instituie definiția), iar propunerea unei definiții este analogă propunerii unei norme de comportare, în timp ce în discursul didactic, accentul cade asupra agentului receptor, actul cel mai important fiind receptarea și înțelegerea definiției (analogă aplicării normei prescrise). Dacă definiția științifică se bazează pe desemnare (x desemnează y), definiția didactică și de vulgarizare pe numire (y se numește x): ex. “Totalitatea acestor transformări – mecanice, fizice și chimice – poartă numele de digestie”23, respectiv “Picăturile fine de apă încărcate electric, numite aerosoli marini, cresc amplitudinea respirației…”24

3.Funcțiile cognitive ale definiției și îndeosebi rolul ei în constituirea și perfecționarea terminologiilor specializate au fost puse în evidență de numeroși cercetători (Popa, Miclău, Irimia). Astfel, în cadrul limbajelor specializate, principala funcție a definiției este asigurarea monosemantismului termenilor25.

3.1.Dilema “definiția sensului sau definiția obiectului”, respectiv “definiția lingvistică sau definiția enciclopedică”26 nu poate fi ignorată de didactica limbajelor specializate. În încercarea de a găsi soluția în cazul cuvintelor care sunt folosite în mod paralel ca termeni ai limbajului specializat și ca elemente lexicale ale limbajului uzual, Vasiliu consideră că avem de-a face cu două sensuri distincte ale aceleiași unități lexicale : sensul preștiințific (uzual) și sensul științific. Întrucât tranziția de la conceptul preștiințific la cel științific este graduală, putem vorbi și despre o tranziție gradată de la definiția pur lingvistică la cea pur enciclopedică : “Natura <<mai lingvistică>> sau <<mai enciclopedică>> a unei definiții este în directă legătură cu natura sensului-concept la care se referă : cu cât definiția are un caracter <<mai enciclopedic>> cu atât sensul–concept la care se referă este mai depărtat de conceptul preștiințific, adică de conceptul format exclusiv pe baza experienței directe a comunitații de vorbitori și nu achiziționat prin contactul vorbitorilor cu diverse științe”27 (E. Vasiliu) (vezi definițiile pentru abdomen în DEX, p.1 : “Parte a corpului, între torace și bazin, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele” și în DS, p.9 : “Cavitate inferioară a trunchiului delimitat în partea de sus prin diafragmă (a cărei contracție presează organele abdominale și le face proeminente la fiecare inspirație) în partea de jos de bazin, la spate de coloana vertebrală, lateral și înainte de o pătură musculară…”)

3.2.Interesant de menționat 28este faptul că dicționarele explicative, în zona lor specializată, nu fac decât să preia definițiile din dicționarele enciclopedice, lucru pe care P. Miclău l-a testat pentru limbile română și franceză. Lingvistul constată o izbitoare apropiere între cele două categorii, cu specificarea că, adesea, dicționarele explicative încearcă să simplifice dacă nu definiția, atunci celelalte operații, cum ar fi descrierea. De pildă, cuvântul amorțeală este definit în DEX foarte succint : “Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului ; amorțire”(p.36) în timp ce într-un dicționar de specialitate este evidențiat printr-o definiție complexă în care se pune accent pe descriere : “Senzație neplăcută, stare de insensibilitate și înțepenire a unui membru, însoțite de înțepături (furnicături) în membre sau în alte părți ale corpului. Cauza amorțelei este starea de excitație a terminațiunilor nervilor senzitivi, datorată lipsei de irigare sanguină a nervilor porțiunii respective.” (DS, p.36)

4.Adriana Stoichițoiu-Ichim consideră 29 textul științific de tip didactic reprezentativ pentru utilizarea termenilor din lexicul comun, tocmai din nevoia de a facilita receptarea informației științifice noi 30. Astfel, sunt folosite, pe de o parte, cuvinte de uz popular și familiar (sudoare, p.106 ; omușor, p.19 ; cocoloș, p.23)(AFI 7), dar și cuvinte din lexicul curent al limbii literare, utilizate fie cu accepția lor comună (dinte, p.20 ; ficat, p.28 ; boală, p.75 ; infecție, p.44 ; sânge, p.49)(AFI 7), fie cu sensuri specifice anatomiei și fiziologiei realizate independent (capilare, p.57 ; anticorp, p.68 ; hemoragie, p.75 ; vaccin, p.81)(AFI 7), sau în sintagme specializate (căi respiratorii, p.80; vas capilar, p.57 ; arbore circulator, p.56)(AFI 7).

4.1.Un rol deosebit de important îl are contextul care ajută anumiți termeni să se specializeze. Astfel, cuvântul tub, utilizat, de regulă, în limbajul anatomic cu sensul său comun (tub colector) are un sens specializat în sintagma tub digestiv (AFI 7, p.19), care desemnează “totalitatea organelor în care are loc digestia” ; un alt exemplu în acest sens este cuvântul aparat, care funcționează în limbajul uzual cu un sens – “sistem de piese” sau “sistem tehnic”, dar care se specializează în sintagmele aparat digestiv (AFI 7,p.18), aparat circulator (p.59), aparat excretor (p.106)etc. unde denumește un “ansamblu de organe anatomice”, care servesc la îndeplinirea unei funcții fundamentale.

4.1.1.Raportarea la context este indispensabilă în cazul cuvintelor polisemantice “deviate” semantic și contextual față de uzul curent al limbii. În această categorie intră cuvinte din lexicul comun, care prin asociere cu termeni anatomici dezvoltă sensuri neînregistrate în dicționare (etaj nervos, p.22 ; revoluție cardiacă, p.148)31

4.1.2.Contextul este fundamental și pentru înțelegerea celor două procese care stau la baza așa-numitelor “metafore terminologice”: actualizarea în sintagme specializate a unor sensuri conotative ale cuvintelor din lexicul comun și lexicalizarea metaforelor astfel create, a căror valoare expresivă s-a estompat pe măsura ce sintagma respectivă a pătruns în limbajul anatomiei32. Dintre numeroasele “metafore terminologice” dintr-un manual de anatomie, cităm : palatul dur, p.19 ; văl palatin, p.19 ; lichid interstițial, p.66 ; piramidă renală, p.107 ; absorbție intestinală, p.30 ; arbore bronhic, p.88)(AFI 7).

4.2.De asemenea, prezintă interes cuvintele ale căror sensuri specializate nu coincid cu sensurile uzuale. Astfel, braț, mână, picior sunt utilizate în limbajul anatomiei cu accepții mai restrânse decât în limbajul comun, desemnând segmente ale membrelor (vezi definiția pentru mână în DEX : “Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor(…)”(p.612) și accepția dată aceluiași cuvânt în manualul de anatomie (AFI 8, p.8) : “Membrul superior este alcătuit din osul brațului, osul antebrațului și oasele mâinii”.

4.3.În cazul perechilor de termeni formate dintr-un substantiv din lexicul comun și un adjectiv neologic aparținând lexicului specializat, legătura dintre substantiv și adjectiv reiese din context (ex. stomac – gastric, p.26 ; sânge – sanguin, p.51 ; inimă – cardiac, p.62 ; rinichi – renal, p.107)(AFI 7).

5.Examinarea modalităților de definire a termenilor specializați în textul științific de tip didactic pune în evidență utilizarea frecventă a cuvintelor din lexicul comun cu funcție explicativă . Deși limbajele de specialitate exclud din principiu sinonimia, considerată un factor perturbator, generator de ambiguitate, manualele de anatomie recurg frecvent la glosarea prin sinonime, care are avantajul de a facilita transmiterea informației științifice noi pe baza echivalenței stabilite între informația lingvistică preexistentă și cea nouă 33.

5.1.Sinonimele din lexicul comun, reprezentate printr-un singur cuvânt sau printr-o sintagmă pot substitui definiția sau o pot dubla (deglutiție = înghițire, p.23 ; conținutul stomacului = chim gastric, p.27; tenie = panglică, p.43 ; mușchiul inimii = miocard, p.55 )(AFI 7). Pot exista situații de sinonimie perfectă care includ termeni din aceeași categorie lexicală (ex. “Giardioza sau lambliaza este produsă de un protozoar numit giardia sau lamblia…”)(AFI 7, p.42).

5.2.Pe lângă avantajele pe care le oferă, glosarea prin sinonime34 “în sens larg” prezintă riscuri datorate caracterului imperfect al relației, în special sub aspectul distribuției (al utilizărilor contextuale). Astfel de sinonimii realizate contextual sunt : lărgire – vasodilatație, strâmtare – vasoconstricție (AFI 7, p.36), valabile numai cu referire la vasele de sânge , contracție – sistolă, relaxare – diastolă (AFI 7, p.60), cu referire la activitatea inimii.

5.3.Având în vedere faptul că sinonimia este în primul rând un fapt de uz, trebuie să se conștientizeze restricțiile de realizare contextuală a termenilor considerați sinonimi, aceasta reprezentând o condiție importantă pentru o bună “învățare lexicală” a terminologiilor. De pildă, sinonimia cavitate – cutie funcționează în limbajul anatomic numai în colocația cavitate – cutie toracică (AFI 8, p.7), termenul cutie neputând să înlocuiască termenul cavitate în sintagmele cavitate bucală (AFI 7, p.19), cavitate nazală (AFI 7, p.87), după cum nici termenul cavitate nu îl poate înlocui pe cutie în sintagma cutie craniană (AFI 8, p.6).

5.4.Un procedeu specific textului didactic, menit să reducă riscurile glosării exclusiv prin sinonime este asocierea definiției cu indicarea sinonimului din lexicul comun : “Totalitatea actelor prin care bolul alimentar este trecut în faringe, străbate esofagul, ajungând în stomac constituie deglutiția (înghițirea)”(AFI 7, p.23).

5.5.În cazul termenilor de specialitate 35 din aceeași sferă semantică, modalitatea cea mai eficientă de elucidare a sensului și de asigurare a monosemantismului este definirea relaționala de tip enciclopedic, care evidențiază notele comune și cele distinctive prin raportare la sistemul conceptual al disciplinei respective (vezi, de exemplu, definirea corelată a termenilor aparat – sistem din AFI 7, p.11 : “(…) organele nu participă izolat la îndeplinirea unei funcții fundamentale a organismului, ci în corelație cu alte organe, formând astfel aparate și sisteme. Aparatul este format din organe în alcătuirea cărora intră mai multe feluri de țesuturi, iar sistemul este format din organe în care predomină un anumit țesut. Aparatele și sistemele formează împreună organismul(…)”.

6.Ne vom opri în continuare asupra compunerii semantice a termenilor medicali, îndeosebi asupra conceptului de câmp semantic, pentru care a fost propus și termenul de ansamblu sau subansamblu lexical36, noțiune preluată din teoria mulțimilor. Câmpul semantic are dezavantajul de a nu avea limite precise, dar are marele avantaj de a sugera o anumită coerența a grupului respectiv, un fel de atracție reciprocă a elementelor componente. Se consideră 37 că sememele unei limbi se organizează după mai multe criterii în diferite tipuri de structuri și, de aceea, la un nivel general este preferabil de folosit termenul de structură semantică, aceasta putând fi realizată concret sub formă de câmpuri, de mulțimi, care la rândul lor pot fi grupuri, semigrupuri etc.

Pentru a ilustra manifestarea câmpurilor semantice în sectorul limbajelor specializate (în cazul de față – limbajul medical), Paul Miclău se oprește la unul dintre studiile 38 lui E. Coseriu pe această temă.

Câmpurile semantice sunt împărțite în două mari categorii : unidimensionale și pluridimensionale. Vom lua în discuție doar câmpurile unidimensionale care cuprind câmpurile antonimice, graduale și seriale, oprindu-ne numai la primele două.

6.1.Antonimele – ca și sinonimele, de altfel – se bucură de o mare utilizare mai ales în textul medical de tip didactic, unde pot îndeplini – atunci când apar împreună cu sinonimele lor – o funcție de precizare, de explicitare sau, pur și simplu, pot introduce ideea de opoziție cerută de context.

6.1.1.Există serii antonimice realizate de termenii specializați ; de exemplu, opoziția acut – “cu evoluție rapidă” (DEX, p.11) / cronic – “care are o evoluție lentă” (DEX, p.243) cu referire la boală : “În formă acută, boala [gastrita] apare de obicei brusc (…) ; gastrita poate trece într-o formă cronică ce provoacă multă suferință…”(AFI 7, p.44).

O altă opoziție de acest tip este dilatare – “mărire patologică sau terapeutică a diametrului unui orificiu, al unei cavități, unui vas etc.”(DEX, p.303) / constricție – “reducere a dimensiunilor unui organ cavitar, a unui vas sangvin…”(DEX, p.216) bine evidențiată în exemplul : “Unele stări emotive se trădează prin înroșirea feței, în urma dilatării vaselor cutanate sau (…) prin paloarea obrajilor, produsă de constricția acelorași vase .” (AFI 7, p.75)

Între termenii specializați, antonimia se poate stabili și poate fi evidențiata și prin derivarea cu prefixe a unuia dintre termeni (ex. coagulant – anticoagulant (AFI 7, p.52) sau asimilație – dezasimilație (AFI 7, p.114)

6.1.2.În textul didactic apar frecvent serii antonimice în care relația de opoziție se stabilește între termeni din lexicul comun, dublați de sinonimele lor specializate. Spre exemplu, în contextul “Creșterea presiunii (hipertensiune) sau scăderea ei (hipotensiune) față de normal constituie semne de boală” (AFI 7, p.62), relația antonimică se stabilește atât între termenii creștere – scădere, cât și între sinonimele lor științifice, unde opoziția este instituită prin derivarea cu prefixele hiper- și hipo- : hipertensiune – hipotensiune. Același lucru se întâmplă și în cazul hipotiroidie – hipertiroidie, cu specificarea că opoziția este instituită de data aceasta de un adjectiv sau de un adverb care însoțește termenul din limbajul uzual : “producerea și secreția în cantitate redusă a hormonilor tiroidieni”, respectiv “producerea și secreția în exces a hormonilor tiroidieni” (AFI 8, p.86).

6.1.3.Relația de antonimie se instituie de multe ori și între termeni ai limbajului uzual folosiți de textul didactic pentru a descrie o anumită situație, un anumit aspect. De pildă : “(…) secreția salivară devine fie mai abundentă, fie mai redusă “(AFI 7, p.44) sau “Organismul uman se poate îmbolnăvi de o serie de boli ai căror agenți patogeni pătrund (…) prin intermediul <<ploii de picături>> de la omul bolnav la cel sănătos”(AFI 7, p.99).

6.2.Câmpurile graduale se realizează pe baza unor opoziții graduale de tipul stimulare – accelerare – încetinire – frânare, unde antonimia se instalează între perechile stimulare – frânare și accelerare – încetinire, după cum reiese din următoarele contexte : “Hormonii, trecuți în sânge, sunt transportați la țesuturi, unde-și exercită acțiunea, stimulând sau din contra, frânând activitatea organelor.” (AFI8, p.80), respectiv “Astfel spaima, supărarea, frica etc., în special dacă se produc pe neașteptate, sunt urmate de accelerarea sau încetinirea contracțiilor cardiace” (AFI7, p.75).

CAPITOLUL III

Statutul lingvistic al termenilor medicali (specializați) intrați în lexicul uzual (general)

1. Acest capitol își propune o analiză complexă a termenilor medicali care trec dincolo de limbajul strict specializat căruia îi aparțin și pătrund în limbajul literar standard , așa cum apare acesta în presa scrisă. Presa este printre principalele canale care , prin intermediul cuvântului scris, aduce la cunoștința maselor noutățile din diverse domenii, surprinde pe viu schimbările în limbă; ea mânuiește un limbaj extrem de receptiv (deci deschis inovațiilor), menit să reflecte realitatea lingvistică actuală. În plus, aceasta are calitatea de a influența în gradul cel mai înalt limba vie de astăzi (vezi Prefața la DCR). În afară de materialul oferit de presă, din dorința de a cuprinde cât mai mult din limba vie a epocii noastre, vor fi analizate și unele cuvinte medicale folosite în limba vorbită (în limbajul familiar, argotic) .

2.Analiza noastră are în vedere toate categoriile de termeni medicali adoptați în lexicul comun. Este vorba, atât de termenii pătrunși cu valoarea lor denotativă (medicală )(2.1.), cât și de cei care, depășindu-și paradigma specializată, se lasă antrenați în contexte lingvistice inedite, dobândind valori conotative (2.2.).

2.1. Termeni cu valori denotative

Termenii medicali care își păstrează sensul denotativ ies din tiparele lucrărilor de specialitate, pătrund în număr foarte mare în cadrul lexicului comun, fiind foarte adesea prezenți în reclame pentru produse medicale, în articole de popularizare pe teme medicale, în pliante oferite de cabinetele medicale, în reportaje cu subiecte din sfera medicinei etc.

2.1.1.Reclamele medicale, dincolo de procedeele de “captatio binevolentiae ”1 folosite, au un text fix “clasic “, în care denumesc medicamentul și prezintă situațiile în care acesta este recomandat, adică indicațiile pentru folosirea lui sau, eventual, contraindicațiile, în cazul în care acestea există .

Astfel, medicamentul Aspirin sau Aspirină2 este promovat prin următorul text: “Medicul are uneori tendința de a spune <<i-am prescris o banală aspirină >>.Oare ? În realitate, Aspirina este pastila care îi scutește de <<dureri de cap>> atât pe medici cât și pe pacienți. De peste o sută de ani, Aspirina dovedește că rezolvă ușor problemele de zi cu zi : dureri, febră, inflamații. Însă ultimele cercetări au demonstrat faptul că Aspirina reduce riscul apariției infarctului miocardic și apoplexiei. Aspirina este atât de sigură încât orice persoană, căreia nu îi este contraindicată în mod special, poate să și-o administreze liber, fără griji. Recent, nu mai puțin de 22 000 de medici americani au fost de acord : administrată în mod regulat , Aspirina, în doze mici, reduce considerabil riscul de infarct. Hotărât lucru, Aspirina nu este o banalitate . Este un scut al vieții noastre de zi cu zi “ (v.Rom.lib., 20 oct. 2000, p.5). Termenii medicali sunt plasați în context în așa fel încât sensul lor să fie intuit dacă nu înțeles cu precizie de cititorul nespecializat, care se presupune că are totuși câteva informații din domeniul medical. Din text reiese că Aspirina este o pastilă care combate durerea, febra, inflamațiile și care reduce riscul apariției infarctului miocardic și apoplexiei. Termenii medicali nu sunt dublați de sinonime și nici nu sunt explicați , cu excepția termenului Aspirina, care este identificat ca fiind o pastilă cu o serie de proprietați lecuitoare.

Există și reclame în care termenii medicali sunt explicați prin sinonime din limbajul comun. Spre exemplu, Clinica psihologica ESA oferă “tratamente prin hipnoză și psihoterapie pentru : stres, anxietate (panică) , depresii, sinucidere, fobii, obsesii, insomnii, fumat, alcoolism, droguri, obezitate, probleme alimentare (bulimie, anorexie ), de vorbire, familiale (…)” (F.As., nr.460, p. 10). Textul reclamei se constituie ca o enumerare a problemelor ce pot fi rezolvate în cadrul clinicii, enumerare în care și termenii specializați sunt folosiți cu un sens sinonimic pentru exemplificarea cuvintelor din limbajului comun (vezi probleme alimentare – bulimie, anorexie). De fapt, este vorba de o sinecdocă de tipul “genul pentru specie “.

Un alt tip de reclamă este cel în care anumiți termeni sunt însoțiți de denumirile lor latinești; de exemplu, medicamentul Lenicalm este prezentat ca o “ asociere originală cu trei extracte de plante : vinariță (Asperula odorata) – 75 mg. ca sedativ antispastic, păducel (Crataegus laevigata) – 50 mg. – calmant și tei (Tilia cordata ) – 50 mg. – sedativ antispastic. Medicament de fitoterapie recomandat pentru ameliorarea simptomelor de insomnie și reducerea nervozității la adulți și copii “ (F.As , nr. 460, p.11). În acest caz, cele trei plante sunt denumite atât prin termenul uzual (popular) arhicunoscut, cât și prin termenul folosit pentru catalogarea lor în domeniul terapeutic. De data aceasta, sunt menționate și cantitațile – în miligrame – din fiecare plantă pe care le conține medicamentul. Acesta este clasat printre medicamentele folosite în fitoterapie.

Unele reclame prezintă produsul medical fără a menționa dacă este sub formă de pastile, gel, sirop etc : “Heritage cat’s claw (Gheara mâței ) – puternic stimulator al sistemului imunitar, este benefic în încetinirea evoluției cancerului, pentru reducerea efectelor secundare din chimioterapie și radioterapie, hepatite, tulburări imunitare, infecții virale (herpes genital, SIDA, Zona Zoster ) paradontoze, boli alergice, artrite, diabet (…)” (v. F.AS, nr. 460, p.14 ). Acest produs medical apare atât cu denumirea lui originară, din limba engleză, cât și cu cea românească – traducerea părții finale a celei engleze . Termenii medicali fac obiectul unei enumerări (ca și în alte cazuri ) a problemelor ce pot fi rezolvate prin administrarea produsului Gheara mâței, fără a fi explicați prin sinonime din limbajul comun, ci doar exemplificați (vezi infecții virale – herpes genital, SIDA, Zona Zoster).

Dacă până aici, majoritatea reclamelor prezentate se constituiau printr-o enumerare a disfuncțiilor care pot fi tratate cu produsele medicale respective, există și reclame mai complexe care se referă și la cauzele ce au determinat tulburarea funcțiilor organismului în general sau a unei anumite părți a lui. În acest sens, reclama pentru Essaven Gel se constituie ca un mic articol medical : “Tulburările circulației venoase constituie o maladie larg răspândită. Ocupațiile care cer poziție sezândă sau ortostatismul (statul în picioare) prelungit pot determina tulburări incipiente, ca tumefierea articulațiilor, dureri ale gambei sau senzație de greutate și oboseală la nivelul membrelor inferioare, care dacă nu sunt tratate la timp pot produce complicații. Pentru a evita apariția acestor fenomene, faceți mai multă mișcare, evitați statul prelungit în picioare, precum și îmbrăcămintea și încălțămintea prea strâmtă. Dacă primele semne au apărut, aplicați imediat gelul Essaven! Essaven Gel este o combinație unică făcută să vindece și să redea sănătatea și frumusețea picioarelor. Aescina – extract natural de castan (Aesculum hippocastanae) are acțiune venotonică și scade permeabilitatea și fragilitatea venelor. Heparina – previne coagularea sângelui, asigurându-i fluiditatea. Fosfolipidele esențiale sunt compuși naturali, componente ale membranei celulelor peretelui venos. Asocierea celor trei principii active asigură o eficiență deosebită în diferite tulburari ale circulației venoase : varice, cârcei , entorse, flebite, tromboze, hematoame și endeme post-traumatice, contuzii, cicatrizări imperfecte, întinderi de ligamente. “ (F.As, nr. 422, p.14 ). Termenul medical ortostatism este explicat prin sinonimul său din limbajul uzual – sintagma statul în picioare. Gelul Essaven este definit prin termeni din lexicul comun (“ combinație unică făcută să vindece și să redea sănătatea și frumusețea picioarelor “) .Termenii specializați aescina , heparina și fosfolipidele sunt explicați fiecare în parte . Astfel, aescina este desemnată ca “ extract natural de castan “ , sintagmă care funcționează atât ca un sinonim din limbajul comun, cât și ca o modalitate de definire prin numire 3 (realizată implicit ), restul definiției constituindu-se ca o analiză a proprietăților pe care le are această substanță . Termenul castan este dublat de denumirea latinească Aesculum hippocastanae . Al doilea termen specializat – heparina – suportă o restrângere a definiției care se limitează doar la o precizare a efectelor sale terapeutice, în timp ce următorul termen – fosfolipidele – este introdus printr-o definiție de tip echivalență4 , prin care este nuanțat și reținut sensul de “ compuși naturali , componente ale membranei celulelor peretelui venos ”.Ceilalți termeni medicali inserați în textul reclamei nu au un statut deosebit, ei fiind folosiți ca atare fără a fi însoțiți de explicații sau de exemplificari.

În majoritatea reclamelor discutate , textul este dublat de imagini, care ajută la înțelegerea mai exactă a mesajului reclamelor și uneori la exemplificarea termenilor introduși prin definiții ostensive5. Pe de altă parte, textul reclamei este întotdeauna însoțit de o precizare care apare de cele mai multe ori sub forma a trei fraze-tip : “ Acest produs medicamentos se poate elibera fără prescripție medicală . Se recomandă citirea cu atenție a prospectului . Dacă apar manifestări neplăcute , adresați-vă medicului sau farmacistului ”. Este vorba de un mic text alcătuit din termeni uzuali care s-au specializat intracontextual prin folosirea repetată în cadrul reclamelor medicale .

2.1.2. Un mare număr de termeni medicali specializați apar în articole de popularizare pe teme medicale unde funcționează cu aceeași valoare denotativă . Ei pot fi explicați prin intermediul definițiilor, prin sinonime din limbajul uzual ori realizate contextual sau pot fi doar menționați ca atare .

Astfel, într-un articol de medicină naturistă despre aerosoli marini, se precizează: “Acolo unde valurile se zdrobesc de țărm, în aer sunt pulverizate miliarde de particule foarte fine de apă sărată. Aceste particule, încărcate cu numeroase oligolemente și având sarcină electrică negativă (faimoșii ioni negativi ), pătrund în plămâni și arborele bronșic, fiind un adevărat elixir de sănătate . Picăturile fine de apă încărcate electric, numite aerosoli marini , cresc amplitudinea respirației, fluidifică secrețiile bronșice și nazale , intensifică acțiunea sistemului imunitar (…)” (F.As, nr. 426, p.8 ). Textul se constituie ca o caracterizare completă și complexă al termenului aerosol marin, al cărui sens începe să fie explicat încă din prima propoziție; este vorba de o definiție nominală 6 (“ Picăturile fine de apă încărcate electric, numite aerosoli marini ") inserată în cadrul acestei caracterizări , unde se constată o îmbinare de termeni uzuali și specializați, aceștia din urmă constituind câmpul terapeutic al picăturilor de apă sărată. Titlul acestui articol – “Cura marină ( thalasoterapia )” – exemplifică o relație sinonimică denominativă între doi termeni cu grade diferite de specializare.

Pe de altă parte, unii termeni medicali sunt însoțiți de abrevieri care se plasează în aceeași paradigmă specializată : hipertensiune arterială (HTA) (vezi titlul de articol în F.As, nr. 433, p.6 ).

Într-un alt articol de medicină naturistă este prezentată o metodă de tratament a cărei denumire nu este înregistrată de dicționarele medicale de specialitate, pentru că este o derivare de la numele celui care o practică (col.dr.ing. Constantin Cojocaru ) : cojoterapia. Termenul , realizat prin compunere și clasat exclusiv în registrul medicinii naturiste, este definit astfel : “Cojoterapia se bazează pe o metodă neconvențională de tratament, realizând cu ajutorul energiei cosmice neconvenționale echilibrarea energetică a biocâmpului bolnavului și o compensare energetică atunci când deficitul acesteia în organism este important (…) ; [prin cojoterapie se tratează] migrene, dureri de cap, spondiloză, discopatii, artroze, reumatisme, leuconevraxită (scleroză în plăci ), litiaze renale (…) “ (F.As, nr.440 p.6 ). Afecțiunile pe care le tratează cojoterapia sunt denumite strict specializat . Unul dintre termenii specializați – leuconevraxita este dublat de sinonimul său cu un grad mai redus de specializare – scleroza în placi , în timp ce un altul – migrene este însoțit de sinonimul său uzual – dureri de cap.

Articolele de medicină folosesc de multe ori alături de termenii medicali specializați echivalentul sinonimic din lexicul uzual, pentru că, fiind vorba de un discurs medical de vulgarizare, receptorul, al cărui grad de cultură și a cărui pregătire variază, nu poate decoda corect mesajul decât dacă acesta este emis într-un limbaj accesibil cititorului mediu.

Spre exemplu, contextul “Cardiopatia ischemică este ischemia (lipsa de sange) coronariană datorată aterosclerozei sau altor factori (…)”(F.As, nr.418, p.6) oferă pentru termenul medical ischemie, sinonimul uzual – lipsa de sânge care ușurează înțelegerea informațiilor transmise. Pe de altă parte, termenul cardiopatie ischemică este introdus printr-o definiție de tip echivalență 7, folosind cuvinte din același registru medical specializat.

Termenii medicali specializați nu apar numai în articolele revistelor de specialitate, ci sunt inserați și în articole ale altor tipuri de publicații. Spre exemplu, “ProSport” din 25 noiembrie 2000 prezintă la p.9 o întreagă dezbatere legată de menisc și susținută de imagini de tip radiografie care exemplifică și întăresc afirmațiile din articol : “Ce este meniscul? Un mic cartilaj situat între cele două oase ale genunchiului, fără de care femurul, cu capătul rotund, nu s-ar potrivi cu tibia care are capătul plat (desenul 1). Fiecare genunchi are două meniscuri (desenele 2 și 3, ultimul în spațiu), unul pe fața internă și unul pe cea externă. Ambele sunt în formă de semilună, înconjoară articulația și sunt mai îngroșate spre periferie. Forma lor specifică permite repartizarea presiunii exercitate asupra întregii regiuni (desenul 4), astfel greutatea corpului apasând pe toată suprafața tibiei (…)”.

Termenul menisc este explicat printr-o definiție ostensivă, care asociază mijloacelor lingvistice (“un mic cartilaj (…)”) mijloace extralingvistice (desenele de mai sus). Definiția este urmată de o caracterizare a meniscului în care termenii medicali sunt utilizați cu sensul lor prim, specializat.

Un alt exemplu de asociere lingvistic – extralingvistic apare în “Ev. Zilei”, nr.2670 la p.14 (pagina de sănătate), unde este explicat mecanismul respirației, pentru a putea fi apoi dezbătută problema astmului. Fiecare desen este însoțit de explicații și de săgeți indicatoare; spre exemplu, în dreptul desenului de mai jos este plasată și informația cu valoare explicativă , în ceea ce privește termenul alveolă :

 În interiorul plămânilor se află 300 de milioane de astfel de săculeți.

Termenul medical alveolă dezvoltă aici un

sinonim contextual exprimat printr-un termen din limbajul uzual – săculeț.

2.1.3. Păstrându-și valoarea denotativă, termenii medicali specializați apar și în reportaje cu subiecte din sfera medicinei, care nu ilustrează nici paginile de sănătate ale diferitelor cotidiane, nici publicațiile care au un caracter declarat medical (de specialitate). Atfel, într-un articol – reportaj care prezintă consecințele lansărilor de sateliți de la Baikonur, se precizează : “ Medicii locali au descoperit anemii la 51,8 la sută dintre femeile însărcinate , maladii ale sistemului genito-urinar la 23,8 la sută și boli cardiovasculare la 21,9 la sută “ (M. I., nr.370, p.3). Termenii medicali sunt folosiți cu accepțiunile lor specializate pentru a descrie o stare de lucruri .

Aceeași valoare o au și termenii medicali din contextul : “ În ultimii 30 de ani, nu s-au înregistrat ameliorări în tratarea cancerului la plămâni , a cancerului la colon, ci doar o ușoară îmbunătațire a îngrijirilor acordate bolnavilor de cancer la sân și prostată, subliniază raportul menționat(…)” (M.I., nr.370, p.12 ). Și aici, termenii medicali au valoare pur informațională .

2.1.4. Dicționarul de cuvinte recente (DCR) – ediția a II- a (Florica Dimitrescu ) înregistrează și el o serie de termeni medicali specializați care au pătruns în limbajul literar standard, păstrându-și valoarea denotativă. DCR are mai puțin specificul unui dicționar lucrat după o tehnică lexicografică instituționalizată, fiind mai curând un fel de “Wortregister”8 pentru că înregistrează atât cuvinte care au șanse să se impună în limbă (sau care deja s-au instalat, circulând curent în vocabular), cât și acelea care nu au căpătat o consacrare, dar care circulă în limba scrisă sau vorbită și pun probleme pentru buna înțelegere a semnificației lor. Este o lucrare care reflectă vitalitatea și dinamica vocabularului limbii române dintr-o perioadă bine determinată (ultimele două decenii ) într-unul dintre stilurile cu cea mai largă circulație – stilul presei .

Dintre termenii medicali înregistrați cu sensul lor specializat am selectat : antihistaminic, arteriopatie, ciclotimie, calculoză.

Termenul antihistaminic, înregistrat în DCR la p. 28 , este definit ca “ substanță medicamentoasă folosită contra excesului de histamină din organism “ și este exemplificat într-un context din presa scrisă : “ Spre deosebire de antihistaminicile existente , indicate în stări alergice , noul antihistaminic nu are acțiune somniferă “ (I.B. 9 II 61, p.1 ). DCR înregistrează și originea termenului și lucrările în care acesta mai este consemnat .

Arteriopatia (p.32) denumește “o boală a pereților arteriali “, iar contextul anexat este următorul : “ Arteriopatiile sunt boli ce afectează arterele – în special cele mari – care în final (…) duc la obturarea sau astuparea mai mult sau mai puțin completă a vasului afectat “ (Sc. 24 IV 83, p. 2) . Termenul este introdus în context printr-o definiție de tip echivalență la fel ca și cuvântul anterior .

Al treilea termen selectat, ciclotimie, indicând o “stare psihică în care depresiunea alternează cu buna dispoziție “ (p.62) , apare folosit cu sensul lui specializat într-un articol dintr-o publicație culturală : “ Este dominat de mecanismele << Decorativei >> și ale ciclotimiilor lui Viezur”.(R.lit 23 II 84, p. 10 )

Dacă pentru acești trei termeni medicali , DCR consemnează definiții ample , pentru cuvântul calculoză, definiția se rezumă la un sinonim din același registru medical specializat : “Litiază “ (p.54), cei doi termeni sinonimi putându-se substitui lejer unul celuilalt – după cum reiese din contextul următor :” (…) cura cu hrean influențează pozitiv calculoza biliară și renală” (Rom.lib. 18 II 84 p.2 ).

2.1.5. Un alt corpus de texte în care termenii medicali își păstrează accepțiile specializate este reprezentat de pliantele oferite de cabinetele medicale în vederea instruirii populației pentru un stil de viață sănătos. Aceste pliante ilustrează categoria textelor medicale de vulgarizare.

De pildă , într-unul dintre pliante, intitulat “Pașaport pentru o inimă sănătoasă “, sunt date informații privind hipertensiunea arterială , controlul tensiunii arteriale etc. Astfel , contextul “ Hipertensiunea arterială este cunoscută sub numele de <<ucigașul silențios >> deoarece de obicei nu vă face să vă simțiți bolnavi “ (p.3 ) explică termenul specializat printr-o sintagmă metaforică echivalentă din limbajul uzual – “ucigașul silențios “ – folosirea ghilimelelor anunțând o schimbare a sensului denotativ al celor doi termeni din lexicul comun într-unul conotativ. Folosirea acestei sintagme sinonimice pentru explicarea termenului medical hipertensiune arterială constituie o formă de sugerare a principalelor caracteristici ale acestei afecțiuni a inimii și anume faptul că îi dereglează funcțiile încetul cu încetul, în timp, până la încetarea activitații cardiace .

În ceea ce privește tensiunea arterială, se precizează : “Când este controlată tensiunea arterială, întâi este controlată tensiunea sistolică – care reprezintă forța exercitată de sânge asupra pereților arterelor și apoi tensiunea diastolică – care măsoară tensiunea existentă între bătăile inimii”(p.4).Termenii tensiune sistolică și tensiune diastolică sunt explicați prin procedeul definițional de tip analiză9 .

Un alt pliant – “Să luptăm împotriva tuberculozei “ – conține o descriere amănunțită a bolii de la apariția primelor manifestări și până la explicarea modalitaților de a lupta împotriva ei : “Tuberculoza (TBC) este una din cele mai vechi boli cunoscute de umanitate și datează de pe vremea Egiptului antic “ (p.2).Termenul medical este însoțit de forma lui abreviată, care aparține aceleiași paradigme medicale specializate. Cuvântul tuberculoză este clasat prin termenul boală, procedeul definițional folosit fiind cel al echivalenței: “Tuberculoza este o boală mortală cauzată de infecția cu Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch) “ (p.4) . Sunt folosiți doi termeni specializați ca variante ale aceleiași sintagme.

“Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală” este distribuitoarea unui număr foarte mare de pliante care conțin sfaturi pentru menținerea organismului într-o stare optimă. Unul dintre acestea vizează autoexaminarea sânilor și se adresează femeilor : “Autoexaminarea sânilor este cea mai bună metodă de depistare precoce a cancerului mamar. Ea poate fi completată de o examinare a sânilor efectuată de medic și de o examinare paraclinică (mamografia)”.Acest context stabilește o nouă relație de echivalență între termenii specializați de data aceasta, paranteza funcționând ca o modalitate de denumire a examinarii paraclinice a sânilor.

Toate exemplele analizate până acum vin în sprijinul susținerii valorii denotative a termenilor medicali care, deși au ieșit din tiparele limbajului specializat și au intrat în limbajul literar standard, și-au păstrat intacte accepțiile tradiționale.

2.2. Termeni cu valori conotative

Există și o a doua categorie de termeni medicali specializați (sau sintagme medicale), cei care suportă o transformare a valorii denotative în valoare conotativă, atunci când își depășesc paradigma specializată și se lasă antrenați în contexte lingvistice inedite, neobișnuite pentru sensul lor primordial înregistrat de dicționarele medicale. Acești termeni suferă o serie de “deviații semantice” 10 care vizează sensurile ce nu se pot explica în mod direct prin definițiile din dicționarele generale existente.

Perioada de după 1990 evidențiază extralingvistic o dinamică a vocabularului românesc11 , manifestată și în ceea ce privește producerea altor sensuri decât cele din dicționare în contexte lingvistice noi. Dacă sensurile noi satisfac funcția de comunicare și chiar funcția expresivă a limbii, va fi necesar ca dicționarele să țină seama de texte.

Noile sensuri ale termenilor tehnico-științifici, ca un aspect special al dinamicii vocabularului românesc actual, se constituie mai ales ca sensuri generalizate sau figurate, pentru că “tehnicizarea”13 limbajului uzual satisface o anumită tendință de metaforizare specifică limbilor moderne.

Analiza noastră vizează în primul rând cuvintele specializate, cu valoare conotativă, utilizate în presa scrisă (2.2.1.) și în al doilea rând termenii medicali pătrunși în limbajul familiar, argotic (2.2.2.), dobândind, de asemenea, o valoare afectivă.

2.2.1.Vom lua în discuție o serie de termeni medicali, diferiți ca frecvență, pe care îi vom clasifica în trei categorii :

I. Termeni supuși unei “deviații semantice conștientizate”14;

ÎI. Termeni care dezvoltă sensuri secundare pe care le înregistrează dicționarele;

III. Termeni folosiți figurativ, care dezvoltă sensuri inedite, neconsemnate de dicționare.

Exemplele care fac obiectul analizei noastre au fost extrase din publicațiile de diverse tipuri de pe piața presei românesti actuale, pentru că scopul pe care ni-l propunem este de a demonstra faptul că termenii medicali pot dobândi valori afective în varii contexte : sportive, culturale, social-politice, economice. Interpretarea situațiilor concrete inventariate se va face prin raportare la Dicționarul explicativ al limbii române (DEX , 1998); nu vom omite nici Dicționarul de cuvinte recente (editia a II-a)(DCR), semnat de Florica Dimitrescu.

I.Termeni supuși “deviației semantice conștientizate ”

Numeroase articole din presa scrisă folosesc termeni medicali mai mult sau mai puțin accesibili, care sunt supuși unor “deviații semantice conștientizate” – “acele sensuri din presa actuală care se depărteaza mai mult sau mai puțin de indicațiile din dicționare și care sunt marcate de autori explicit, în speță grafic, prin ghilimele”15. Ghilimelele arată că deviația semantică este făcută conștient, reprezentând o opțiune de comunicare.

Astfel, termenul medical sindrom, desemnând “totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică”(DEX, p.991) este folosit ca titlu de articol într-un cotidian sportiv : “<<Sindromul Euro>>”(ProSp., nr.1033, p.11); punerea între ghilimele a acestei sintagme atenționează asupra unei “deviații semantice conștientizate”, prin care termenul medical vine să explice o serie de transformări suferite de microbiști în preajma unui campionat de fotbal, este vorba de ceea ce dă nota caracteristică acestor modificări și anume euforia jocului, a competiției. Cuvântul sindrom dobândește în acest context o valoare conotativă, spre deosebire de un context de tipul : “<<Sindromul Balcanilor>> a generat o adevărată psihoză în rândul militarilor care au participat la misiuni în Bosnia”(Ev.zilei, nr.2601, p.4), unde termenul își păstrează valoarea denotativă, denumind o boală.

Tot într-un articol cu caracter sportiv (extras dintr-o pagină “Sport”) se notează : “Peste numai 10 secunde, România <<a recidivat>> prin Andrei Nuțu (…)”(Ev.zilei, nr.2670, p.12); termenul a recidiva, definit specializat – “a se manifesta din nou după o vindecare clinică “(DEX, p.901) suportă și el o “deviație semantică”, făcută conștient, dovadă prezența ghilimelelor, în urma căreia denotația este înlocuită prin conotație, valoarea afectivă căpătată fiind evidentă (DEX nu consemnează sensul figurat al termenului, ci doar specializarea acestuia și în domeniul juridic, pe lângă cel medical).

Și în cadrul publicațiilor culturale pot exista exemplificari ale acestor “deviații semantice conștientizate”: “Din această perspectivă se va observa, poate, că direcția post-bizantină nu trebuie înțeleasă ca manifestare a unei <<retardări>> sau a unei <<nebunii>> culturale, nu trebuie judecată ca expresie a unei involuții caduce…”(22, nr.27, 1994). Sensul general păstrat de cele două cvasisinonime medicale (retardare, nebunie), desemnând “o anumită stare psiho-intelectuală anormală (în diferite grade)” este păstrat în ambele cazuri; caracterul “impropriu”16 rezultă nu atât din prezența ghilimelelor, cât mai ales din contextul cultural. Avantajul folosirii termenilor medicali într-un asemenea context este reprezentat de insistența asupra “anormalitații”.

Tot într-un context cultural, se notează : “După un <<mileniu steril>>(Evul Mediu nu s-a gândit aproape deloc pe sine însuși), lumea creștină închisă în propria unitate launtric schismatică se dublează grație descoperirilor geografice (…)”(Dilema, nr.419, p.12). Termenul steril – “care nu poate procrea” – dezvoltă în acest context un sens figurat pe care îl înregistrează și DEX – “care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă nici un rezultat” (p.1020). De data aceasta, ghilimelele au rolul de a sugera tocmai folosirea figurată a unuia dintre termeni.

Și în domeniu social-actualitate, termenii medicali devin victime ale aceleiași “deviații semantice conștientizate”. Astfel, termenul cromozom – “corpuscul al nucleului, purtător al caracterelor ereditare, care se formează în timpul diviziunii celulei și care este variabil ca formă la fiecare specie” (DEX, p.242) suportă și el o astfel de “deviație semantică” anunțată prin ghilimele și rezultată din asocierea insolită cu termenul uzual vestimentar : “Prima etapă constă în crearea unui <<cromozom>> vestimentar, care conține informațiile privitoare la design, așa cum cromozomii umani poartă informațiile care ne fac indivizi.” (Ev.zilei, nr.2602, p.9). Contextul explicitează sensul figurat pe care îl dobândește cuvântul cromozom pe lângă termenul vestimentar, prin opoziție cu sensul său propriu (v. cromozomi umani) pe care îl înregistrează dicționarele. Ghilimelele sunt folosite și pentru a ilustra această opoziție semantică.

În toate exemplele discutate, semnalarea deviației avertizează asupra corectitudinii interpretării și sporește în același timp valențele expresive în măsura în care cititorul reface procesul semantic și înțelege ce s-a câștigat prin această utilizare neobișnuită a sensului.

II. Termeni care dezvoltă sensuri secundare înregistrate în dicționare

Printre exemplele selectate din publicațiile de diverse orientări, se numără o serie de termeni medicali care dezvoltă sensuri secundare, dintre care unele figurează ca subsensuri în DEX (vom discuta în cadrul acestei categorii și termenul acut, ca un caz special, pe care Angela Bidu-Vrănceanu îl analizează la capitolul “Sensuri secundare nou dezvoltate” în lucrarea “Lectura dictionarelor”).

Astfel, termenul acut, înregistrat în DEX la p.11 cu trei sensuri : “1.ascuțit, pătrunzător; 2.(despre boli) cu evoluție rapidă, cu caracter de criză; 3.(muz., despre sunete) înalt, ascuțit, subțire”, apare de cele mai multe ori în presă cu o valoare nouă, reprezentând o extindere a primului sens, combinat cu unele componente ale celui de-al doilea sens, sub forma unei “medii semantice”17 echivalente cu accepțiunea de puternic; acest sens se verifică în contexte de tipul : “Germania trecea printr-o perioadă de acută criză socială și valorică”(Dilema, nr.419, p.9).

Angela Bidu-Vrănceanu demonstrează că de la acest sens “secundar și figurat” se dezvoltă verbul a acutiza, frecvent utilizat în presă (ex. citat “Criza de apă se acutizează”). Astfel, limba se îmbogățește cu un sinonim pentru verbul a se agrava.

Pe de altă parte, în DCR, verbul a se acutiza este introdus prin sinonimul a se ascuți, care este exemplificat în contextul : “Conflictul, mai mult latent dintre FNS și președintele Camerei, Marțian Dan, s-a acutizat, materializându-se într-o Declarație prin care acest partid protestează împotriva modului deloc imparțial în care domnul Dan conduce lucrările.” (Rom.lib., 15 V p.3)

Dacă pentru termenul acut , sensul secundar, figurat pe care îl dezvoltă în presă nu este precizat ca atare în DEX, în schimb, pentru termenul cronic, este consemnat atât sensul prim, medical – “(despre boli) care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată”, cât și sensul figurat ilustrat în presă – “care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat” (DEX, p.243) și exemplificat în contexte de tipul : “Asteptând ziua când vom putea afla și noi, ca simpli cititori, unde-i stânga și unde-i dreapta, nu ne rămâne decât să privim spectacolul cronic al moralei” (Dilema, nr.412, p.4) sau “Poezia necesară cutărui licean, cutărui student, cutărui inadaptat cronic căruia i se umezesc palmele de emoție în fața femeii (…)” (Dilema, nr.423, p.6).

Verbul a se croniciza – format de la adjectivul cronic – spre deosebire de verbul a se acutiza (care apare numai în DCR) este consemnat de dicționare – “(despre boli) a deveni cronic” doar cu sensul medical, în timp ce în presă dezvoltă un sens secundar și figurat impus de context : “Lipsa unei <<memorii administrative>> se va croniciza, fiecare putere se va apuca să-și marcheze teritoriul.”(Dilema, nr.412, p.3)

Un alt termen medical care suportă o lărgire semantică în presă este organ, definit ca “parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții” (DEX, p.727). Sensul secundar cu care apare în contextul următor este înregistrat în DEX ca “grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă reprezentată de aceste persoane” : “Probabil că spaima de Internet și faptul că nu se știe de unde vin aceste informații și cine le gestionează a băgat frica în bietele organe” (Ev.zilei, nr.2647, p.1). Ironia jurnalistului vizează aceste “biete organe” care sunt polițiștii. Același sens este consemnat și în DCR cu o ușoară modificare – “(pol., admn.) Grup de persoane care îndeplinea o funcție politică, socială, administrativă în timpul comunismului”, iar unul dintre contextele exemplificatoare este extras dintr-o publicație culturală : “(…) cartea mai fusese o dată confiscată de <<organe>> (R.lit. 16/96, p.22) , unde termenul este supus și unei “deviații semantice conștientizate” materializată în acest sens secundar.

Cel de-al treilea sens pe care îl dezvoltă cuvântul organ este înregistrat în DEX cu mențiunea (fig.) : “Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare; p.ext. exponent, reprezentant, mijlocitor; (urmat de determinări care indică felul sau apartenența) ziar, revistă” și este utilizat foarte des de jurnaliști în articolele lor : “Alți cititori nu se prea găsesc, cu excepția ziariștilor care vor să descopere diverse semnale în respectivul organ de presă” (Ev.zilei, nr.2620, p.1). Și de data aceasta, ironia își face loc în exprimarea gazetărească.

Termenul imunitate dezvoltă un statut special, pentru că deși strict specializat medical, desemnând “rezistența organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora” (DEX, p.480) este folosit într-o sintagmă des exploatată de presa scrisă și vorbită (sintagmă proprie limbajului juridic), pe care o ilustrează și DEX : imunitate parlamentară – “situație de care se bucură membrii unei adunări legislative de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte”. Deja încetățenită, ilustrând de data aceasta domeniul juridic, această sintagmă nu mai produce același efect inedit de la începutul utilizarii ei și totuși, asocierea dintre cei doi termeni, diferiți ca apartenența lingvistică, a condus la apariția unui nou sens “general”, în măsura în care sintagma specializată dezvoltă o accepție particularizată, derivată din această concepție generală la care se oprește și DEX : “ansamblu de drepturi sau privilegii de care se bucură unele categorii de persoane”. Contextul vine să sublinieze și el accepțiunea dată expresiei imunitate parlamentară : “Istoria i-a cerut public, la Timișoara, lui Ion Iliescu să renunțe la imunitatea parlamentară pentru a fi cercetat pentru mineriadele din 1990” (Libertatea, nr.3153, p.3).

Un alt termen care dezvoltă sensuri secundare, de data aceasta figurate, consemnate de dicționare este hemoragie, care în DEX apare definit ca “scurgere abundentă de sânge, internă sau externă, în urma ruperii sau tăierii peretelui unui vas sanguin” (p.451) în timp ce DCR îl înregistrează doar cu două sensuri (figurate) : “1.Curgere, pierdere (de altceva decât sânge, în special de capital)” – aceasta fiind singura valoare conotativă pe care o consemnează și DEX – sens ce se verifică în contextele: “ Ministrul trezoreriei, EC, a declarat că această măsură s-a dovedit necesară pentru a opri hemoragia de dolari pe care Banca Italiei era nevoită să o angajeze spre a susține cursul lirei” (Sc., 22 I 76, p.6) sau “Hemoragie de oameni din Est în Vest”(22, 39/96 – Plus p.IV). Al doilea sens pe care îl verifică DCR este, de fapt, o derivare de la primul : “2.Pierdere dăunătoare”: “Această adevărată hemoragie a valorilor formate în propria pepinieră”(Astra ÎI/89, p.15).

O discuție specială o necesită termenii HIV și SIDA la care DEX 1998 nu face referire, dar care apar consemnați în DCR cu sensul lor prim, medical și cu un sens secundar, figurat.

Astfel, pentru HIV (p.126), sensul denotativ reiese din contextele medicale exemplificate : 1.” Un copil infectat cu HIV, virusul care provoacă SIDA, aproape că s-a vindecat spectaculos în urma unui tratament homeopatic” (Rom.lib., 24 X 95, p.16), respectiv “Banca [de sânge] a furnizat unui spital plasma contaminată cu HIV – virusul care declanșează maladia SIDA” (22, 29/95, p.16). La fel se întâmplă și cu sensul conotativ, figurat care este introdus tot prin context : 2.”[…] personaj sinistru, profund imoral, purtător de HIV politic”(Ev.zilei, 7X 95, p.2). Finalul articolului de dicționar explică proveniența termenului : “abreviere din engl. H[uman] I[mmunodeficiency] V[irus]”

În ceea ce privește termenul SIDA, tot contextul este cel care consemnează cele două valori – denotativă, respectiv conotativă – ale cuvântului : 1.”Primele cazuri de SIDA au fost înregistrate în 1981 în Statele Unite, caracterizându-se printr-o scădere brutală a apărărilor imunitare, ceea ce permite unor afecțiuni în mod obișnuit benigne – denumite <<oportuniste>> să se dezvolte în chip grav (…)”(Rom.lib.,1 VII 83, p.6); respectiv “Există pericolul ca SIDA (sindromul imuno-deficitar dobândit) – teribilul flagel ce bântuie de câtăva vreme în America și care a trecut acum și oceanul – să devină <<problema sanitară mondială nr.1>>” (Sc., 29 X 85, p.4). În ceea ce privește sensul figurat al termenului, acesta este realizat într-un context cultural : “[Comunismul] este o excrescență maladivă a organismului social, un cancer sau o SIDA a istoriei umane” (R.lit., 1 XI 90, p.2). Și aici finalul articolului aduce și explicitarea termenului, prin indicarea provenienței : “abreviere din fr. S[yndrome] I[mmuno] D[éficitaire] A[cquis]”.

Tot în categoria termenilor medicali ce dezvoltă sensuri secundare înregistrate în dicționare se situează și cuvântul cancer definit ca “termen general care denumește diverse forme de tumori maligne ce se caracterizează printr-o înmulțire excesivă a țesuturilor unor organe” (DEX, p.131). DCR îl înregistrează doar cu sensul său secundar, figurat, preluat probabil din DEX (specificările sunt identice în ambele dicționare) : “Flagel”(p.55). Contextul în care se verifică acest sens este constituit dintr-o expresie preluată dintr-o publicație culturală : “Cancerul scepticismului” (R.lit., 11 V 78, p.1).

Pentru a ilustra și domeniul sportiv, ne vom opri la un termen care face parte tot din paradigma limbajului medical, dar care este definit ambiguu în DEX : hipnotiza – “(adesea fig.) A adormi pe cineva prin hipnoză, a provoca apariția unor faze hipnotice în celula scoarței cerebrale” (p.459). Specificarea “(adesea fig.)” pe care o plasează dicționarul în fața definiției, ar trebui să determine enunțarea sensului figurat pe care îl dobândește termenul; în schimb, nu ne putem decide dacă să încadrăm această definiție în cadrul valorii denotative sau conotative. Contextul vine să dezambiguizeze oarecum specificarea din DEX : “Cum s-a întamplat și la faza golului când l-a hipnotizat parcă pe Martyn, aruncându-l în colțul opus” (ProSp.,nr.1094, p.8). Aici termenul dobândește într-adevăr o valoare conotativă, care poate fi explicată prin raportarea la termenul hipnoză, consemnat în DEX și cu sensul său figurat : “Fascinație”(p.459).

Aceste sensuri secundare pe care le dezvoltă termenii analizați mai sus vin să satisfacă funcția de comunicare a limbii, pentru că pot fi decodate de vorbitor (sensul cunoscut – cu sau fără dicționare – poate fi pus în corelație cu contextele în care apare). Când sunt decodate integral de vorbitori, aceste sensuri realizează și funcția expresivă a limbii pentru că, de obicei, este vorba de un sens tehnico-științific (în cazul de față, medical) transferat limbajului literar standard pentru a desemna mai precis și mai succint o realitate în situații mai generale decât cele specializate stilistic. În cazul în care generalizarea sensului depășește anumite limite, se ajunge la situații care nu se pot impune decât printr-o “modă”18 probabil temporară.

III. Termeni care dezvoltă sensuri inedite, neconsemnate de dicționare

De multe ori, termenii medicali apar în cadrul unor expresii insolite a căror originalitate este dată tocmai de plasarea neobișnuită a termenului medical pe lângă termeni din diferite compartimente ale lexicului. Este vorba de o serie de exprimări metaforice, pe care jurnaliștii nu pregetă să le utilizeze cu atât mai mult cu cât efectul stilistic obținut atinge culmi inedite, prin insolitul exprimării. Sensurile figurate pe care le dobândesc acești termeni se verifică doar intracontextual și nu sunt înregistrate în DEX.

Ne vom opri mai întai la doi termeni din limbajul medical popular, folosiți figurat în presă : leac și pecingine. Astfel, cuvântul leac, definit în DEX ca “mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu”(p.564) este utilizat metaforic într-un context cultural : “Pentru nostalgiile țăranilor plecați la oraș să muncească în combinat, leacul nu se mai găsește în muzică.” (Dilema, nr.423, p.5) Sensul conotativ dobândit – rezolvarea problemelor de zi cu zi prin delectare – nu este înregistrat în DEX și se verifică doar în contexte de acest gen.

Celălalt termen, pecingine, este ilustrat într-o publicație de scandal – “Atac la persoană” – unde are rolul de a susține intenția ironica, sarcastică a jurnalistului . Astfel, în contextul următor : “Și facem acest apel către poliție, că pecinginea din sistemul de sănătate nu poate fi înlăturată cu bisturiul, ci cu … economicul și penalul” (Atac la pers., 9 oct. 2000, p.12), termenul popular pecingine (al cărui sinonim specializat este eczemă), definit în DEX ca “ nume popular dat mai multor boli de piele contgioase, caracterizate prin erupții cu bășicuțe, care, uscându-se, lasă niște pete scorțoase ce produc mâncărimi”(p.771) vine să denumească și să metaforizeze acele “lucruri scabroase și greu de stăvilit la care se pretează cei din sistemul de sănătate. “ Deși plasat într-un context referitor la sănătate, termenul popular capătă valențe metaforice deosebite.

Tot publicația “Atac la persoană”(din 9 oct.2000) își intitulează un articol : “Nistorectu scoate rectu la bătaie” în care intenția vădit ironică transformă termenul anatomic într-un termen scandalos și neavenit într-o publicație, indiferent de scopurile pe care și le propune. Cuvântul rect, definit ca “ultima parte a tubului digestiv, care se întinde de la colon până la orificiul anal” (DEX, p.903) este folosit cu sensul de orificiu anal, folosirea improprie a termenului având punctul de plecare în structura lingvistică a cuvantului rect, care răspunde întocmai intenției jurnalistului de a realiza un joc de cuvinte (obscen, de altfel) cu un scop intenționat sarcastic.

Pe de altă parte, tot într-un articol din cadrul aceleiași publicații, termenul orificiu anal este substituit de sinonimul sau popular cur : “Marțafloiul a împlântat cu bună-știință pumnalul în inima simbolului eminescian, scăpând prin gaura de cur ce-i ține loc de cavitate bucală următoarele(…)” (Atac la pers., p.4). DEX definește acest cuvânt prin două sinonime, tot populare : “Șezut, popou”(p.251). Contextul instituie oarecum o relație sinonimică între un termen medical popular și un termen medical (de fapt, anatomic) specializat : gaură de cur – cavitate bucală. Efectul stilistic astfel obținut nu scuză vulgaritatea maximă a limbajului.

Unul dintre termenii strict specializați medical care cunoaște o lărgire semantică, prin instituirea unui sens inedit, neînregistrat de dicționare este nanism. DEX îl definește ca “anomalie caracterizată prin creștere insuficientă în înălțime raportată la media vârstei și a speciei sau a rasei respective”(p.668). În contextul următor, acest termen medical capată valențe metaforice : “Aurul picturii a înmiit lumina interioară de candelabre și lumânări. Pentru cei ce cred în imanentul nanism al arhitecturii de sursă bizantină, Sfânta Sofia este un exemplu nu numai originar, dar și lămuritor” (Dilema, nr.419, p.17). Prin această exprimare metaforică, jurnalistul, pornind de la sensul primordial al cuvântului, a vrut să ilustreze o anumită “deviere de la normal a arhitecturii pe care și-a imaginat-o ca o ființă vie , insuficient dezvoltată pentru vârsta culturală la care a ajuns. “ Efectul stilistic este dat mai ales de contextul cultural în care este plasat termenul medical.

Un alt termen medical care se îmbogățește cu un sens conotativ (inedit) într-un context cultural este frison, definit în DEX ca “succesiune de tremurături convulsive și ritmice, însoțită de senzație puternică de frig, care se manifestă de obicei înainte de o criză febrilă sau în timpul unei boli febrile”(p.400). Astfel, în contextul : “E sigur și explicabil faptul că acest frison al interpretarii a traversat primele comunitați indo-crestine, satisfăcând, printre elite, funcția acoperită de apocrife la nivel popular”(Dilema, nr.419, p.12), termenul suferă o lărgire semantică, dobândind un sens expresiv contextual.

Tot într-un context cultural, cuvântul cură, definit ca “tratament medical constând din aplicarea metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim etc.)” (DEX, p.251) renunță la valoarea denotativă în favoarea uneia conotative, verificabilă în contexte de tipul : “Făceam un fel de cură de cinematografie română în așteptarea plecării” (Dilema, nr.419, p.18). Aici termenul desemnează “impunerea unui regim temporar de viață, care să vizeze în principal vizionarea filmelor românești.”

De reținut ni se pare folosirea termenilor medicali și în analizele făcute de economiști pentru publicul larg (în presa scrisă).

Un termen des întâlnit este colaps, fixat în sintagma colaps economic. Definiția termenului în DEX este făcută în termeni medicali destul de stricți: “Insuficiență circulatorie periferică, manifestată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab etc.” (p.195). Pentru majoritatea vorbitorilor nespecialiști, colaps înseamnă, printr-o medie semantică, “o stare foarte gravă, premergătoare morții”19 , sens care se transpune metaforic ca relevant în contextul economic : “(…) comerțul țărilor din America Latină este oricum dependent de SUA, moneda multora dintre ele este legată de dolar și e preferabil să existe mecanisme pregătite să facă față crizelor decât să se acționeze sub amenințarea colapsului economic” (Dilema, nr.426, p.5).

Termenul infuzie s-a fixat în ultimul timp în câteva contexte economice, acceptabile în grade diferite : infuzie de capital (strain), infuzie de energie și chiar infuzie de contracte. Definițiile din DEX sunt foarte specializate – 1.”Soluție apoasă obținută dintr-o plantă prin opărirea ei cu apă clocotită, în scopul extragerii principiilor active pe care le conține ; 2.Încrucișare a unei rase neameliorate cu o rasă ameliorată timp de una sau două generații” (p.491) – și, cu siguranță, cei care au “deviat semantic” termenul nu le-au luat în considerație ; s-a facut, probabil, o medie a sensurilor, de tipul “medicament/ soluție/ posibilitate de a ameliora o situație , în mod deliberat și artificial”. Eficiența comunicării se realizează parțial în funcție de contexte.

Unele contexte economice conțin chiar mai mulți termeni medicali, asociați prin procedeul “metaforei filate”20 : “Diagnoza FMI este că disfuncțiile economice în Europa de Est vin dinspre latura ofertei”(22, nr.15, 1994). Combinațiile FMI și economice subliniază folosirea deviată dincolo de limbajul medical, cu sensuri generalizate : diagnoza, “determinare precisă a unei stări (boli)” sau “diagnostic”(DEX, p.229), iar disfuncție păstrează mai ales prima parte din definiția medicală – “tulburare funcțională” (mai putin “a unui aparat, organ, sistem”). Se înregistrează și disfuncționalitate, cu același sens general, într-un context mai general (social-economic) : “Gramoz Pashko, adversarul nr.1 al lui Berisha, rezuma perfect disfuncționalitațile tinerei democrații albaneze” (22, nr.15, 1994).

Termenul disfuncție mai suportă o lărgire semantică și într-un context social-politic : “Or, rețetele propuse de ei contra disfuncțiilor sociale și personale nu sunt de fapt decât însuși răul împotriva căruia ei pretind că luptă” (Dilema, nr.412, p.11) sau “ (…) <<obsesiile>> intelectualitații de dreapta și <<slăbiciunea ideologică endemică>> a aceleia de stânga au contribuit semnificativ la disfuncțiile democrației de după 1989”(Dilema, nr.419, p.13).

Rămânând în același context social-politic, un alt termen supus metaforizării este epidemie – “extindere a unei boli contagioase într-un scurt timp prin contaminare la un număr mare de persoane dintr-o localitate” (DEX, p.344), care își păstrează în linii mari trăsăturile definitorii semantic, deși nu desemnează o boală : “Epidemia de impostură a început cu disidenți care la români (…)erau în fapt mici cârtitori” (Dilema, nr.412, p.10). Și de data aceasta insolitul rezultă din alăturarea unui termen medical specializat pe lângă un termen abstract, referitor la un cod de valori.

Verbul a se inflama, definit strict specializat în DEX – “(med.)(despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație, a se umfla”(p.490) dezvoltă o valoare conotativă după cum reiese din contextul urmator : “Pentru prima dată, la un mic semnal, toată instituția s-a inflamat, deși anterior (…) băgase capul în nisip”(Ev.zilei, nr.2647, p.1). Exprimarea metaforică vizează astfel “inflamarea” instituției, care se referă la faptul că “poliția a ripostat, pentru că s-a simțit lezată în chestiunea cu gestionarea informațiilor pe Internet.” Din context, transpare și o undă ironică a exprimării jurnalistului, care a îmbogățit banalul termen cu un nou sens, a cărui existență se verifică doar intracontextual.

Sintagma strict specializată anatomic – coloană vetebrală – pe care DEX o înregistrează ca “totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate” (p.197) dobândește un sens conotativ într-un context social-economic : “Dunărea poate să fie o coloană vertebrală de transport a sistemului paneuropean și un factor de apropiere economică (…)” (Adev., nr.3381, p.3). Sensul metaforic impus de context este acela de “punct cheie”.

Termenii cvasisinonimi maladie și boală se metaforizează și ei într-un context politic : “Evident că maladiile sistemului durează de mult timp. A. Năstase putea remedia unele dintre aceste deficiențe (…). Dar a preferat să se adapteze sistemului, prelungind aceleași boli de concepție” (Dilema, nr.412, p.3). Cuvântul maladie este definit în DEX prin “boală” (p.594), iar boală ca “modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului”(p.104). Ambii termeni se supun unui nou sens, general, care vizează o “abatere de la normal, o modificare a normalului”.

Un alt cuvânt, căruia contextul îi oferă valoare expresivă, afectivă este metabolism, înregistrat ca “totalitate a proceselor complexe de sinteză, de asimilare, de degradare și de dezasimilare pe care le suferă substanțele dintr-un organism viu” (DEX, p.623) : “Oricât de insolubilă pare în acest moment situația în Rep. Moldova, am convingerea că, în condiții de libertate, se va produce și la noi decantarea unor elite autentice. Metabolismul va fi lung(…)”(Dilema, nr.419, p.8). Valoarea conotativă exprimată în text se referă la un “proces de transformare a situației actuale”, desemnat prin termenul metabolism.

Un exemplu foarte interesant de metaforizare este evidențiat de un articol din “Dilema” (nr.419, p.8) în care jurnalistul folosește sintagme din biologie (considerată știință “medicinistă”) pentru a explica anumite fenomene social-politice : “Schimbarea se va produce nu prin răsturnări violente, ci prin evoluția graduală, semănând -–dacă ar fi să împrumutăm, inversându-i sensul, un exemplu din biologie – cu extinderea celulelor sănătoase într-un organism bolnav. Ceea ce viitorul încă nu ne spune este dacă la capătul acestui proces de regenerare a țesutului social se va mai putea vorbi de o Basarabie românească (…).” În cadrul contextului, jurnalistul își exprimă intenția de a recurge la o comparație metaforică pentru a se asigura că ideea pe care o dezvoltă va fi recepționată corect de cititori. Intenția metaforică, deși exprimată direct, nu reduce efectul stilistic pe care îl produce plasarea acestor sintagme anatomice în cadrul unui context politic.

Unii termeni medicali pot dobândi sensuri inedite, figurative și în contexte sportive. De pildă, “Olimpiada de la Atena e peste 4 ani, Japonia și Coreea se văd ca niște năluci fără dioptriile numite Hagi și Gică Popescu.”(ProSp., 9 feb.2001, p.4). Sensul pe care îl dezvoltă aici termenul medical dioptrie este unul metaforic, neconsemnat în DEX (este înregistrat doar sensul specializat : “Unitate de măsură a puterii unei lentile, având la bază puterea lentilei cu distanța focală de un metru”,p.305), accepția instituită de context fiind cea de “persoană indispensabilă, cu rol important, decisiv în cadrul olimpiadei”.

Termenul boală, pe care l-am analizat și în contexte de alte tipuri, apare și în publicații sportive, unde este supus unei lărgiri semantice : “Nu-i exclus ca în notele de 3,20 și 3,60 primite de șeful MTS să fi cântărit și desconsiderarea tradițională a fenomenului sportiv, boală națională generalizată (…)”(ProSp., 9 feb.2001, p.6). Termenul, definit în DEX ca “modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului” (p.104) desemnează în contextul de mai sus “un fenomen care s-a extins, cuprinzând întreaga națiune”.

Următorul context introduce un alt termen medical ce se îmbogățește semantic : “Are mai puțină importanță amănuntul că sovieticii ne-au pus să jucăm după modelele lor cam în același timp când ne luau grânele,vitele și petrolul, ne învățau să facem canale cu deținuți politici și ne lipeau pe hartă în loc de Brașov, Orașul Stalin. Acestea sunt elemente subiective ce ne pot gâdila ganglionul național, dar nu pot ține loc de argumente.” (ProSp., 29 ian. 2001, p.4). Definit în DEX ca “formație anatomică de formă sferică sau alungită, alcătuită dintr-o masă de celule și situată pe traiectul unui nerv sau al unui vas limfatic” (p.410), termenul ganglion este învestit în acest context cu sensul de “orgoliu”, suferind o metamorfozare a valorii denotative în valoare conotativă.

Toate exemplele analizate demonstrează faptul că interferența dintre limbajul medical și limbajul publicistic (realizat în contexte diferite : social-politice, economice , sportive sau culturale) este o situație mai complexă decât simpla “migrare” a termenilor tehnico-științifici spre limbajul literar standard.

2.2.2. Vom încerca, în continuare, o analiză a termenilor medicali care au fost preluați de limba vorbită (limbajul familiar, argotic), unde au suferit transformări semantice deosebite.

Se consideră21 că unul dintre registrele cele mai dinamice ale limbii vorbite este argoul. Până nu demult, argou însemna orice limbaj special. Așadar, terminologiile diverselor profesiuni, meserii, erau puse alături de vorbirea argotică a elevilor pe de o parte, a răufăcătorilor și vagabonzilor pe de altă parte. Pentru că se pornea de la concepția strict sociologică a limbii omenești : mediul în care trăiește un individ influențează asupra psihologiei lui, deci și asupra felului lui de a vorbi, în sensul că-l silește să utilizeze un număr de cuvinte și expresii necunoscute altor categorii sociale.

Iorgu Iordan consideră că aici e izvorul termenilor tehnici de toate speciile, atât de caracteristici pentru fiecare ramură de activitate teoretică sau practică și, adesea, atât de inaccesibili oamenilor din afară, neinițiați în secretele disciplinei sau profesiei respective. Acest amănunt constituie particularitatea tuturor limbajelor speciale : sunt ininteligibile pentru cei străini de mediul în care ele au luat naștere și continuă să trăiască. Dar acest lucru nu-i suficient pentru a asimila terminologiile tehnice în argourile propriu-zise, născute în condiții fundamental deosebite.

Argourile de toate speciile se caracterizează prin dispoziția subiectelor vorbitoare de a-și exprima fără nici o reticența și cu mijloacele lingvistice cele mai proprii gândurile și simțirile, oricât ar fi acestea de îndrăznețe sau contrare conveniențelor impuse de civilizație. Activitatea lexicală a argotizanților se reduce, în majoritatea cazurilor, la modificarea înțelesului cuvintelor din vorbirea curentă. Și aceasta sub imperiul afectului sau al fanteziei, pe de o parte, ori cu scopul de a asigura caracterul criptic, pe de altă parte.

Astfel, termenul medical comă, definit în DEX ca “pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilitații și motricitații (…) provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli” (p.199) este înregistrat în DCR prin expresia “de comă” (p.67), proprie limbajului argotic, exemplificată în contexte : “Nu trebuie uitată expresia de comă – extraordinar, nemaipomenit (cf. [este] de comă, [este] mortal – este foarte bun, frumos, interesant)”(R.lit., 19 VII 79, p.9) sau “Omul [mut] nu-și poate striga marfa, de aia are hârtia pe piept. Nu-i de comă ? (…) Într-adevăr e de comă!”(R.l. 27 X 92, p.6). Folosirea termenului medical în această expresie argotică presupune o transformare semantică fundamentală, valoarea denotativă dispare complet, lăsând loc celei conotative care nu păstrează nici un fel de reminiscențe semantice din sensul medical primordial.

Termenul calciu, folosit în medicină cu al doilea sens consemnat în DEX – “săruri ale calciului, întrebuințate ca medicament în anumite manifestări de decalcifiere a organismului” (p.126) este consemnat în DA (“Dicționar de argou și expresii familiare ale limbii române”) cu două sensuri aflate în relație de sinonimie parțială : “1.șampanie ; 2.băutură întăritoare” (p.53). Transformarea sensului denotativ al termenului este ireversibilă, conotația instituită semnalând o îndepărtare semnificativă de sensul medical ; singura trăsătură semantică ce se mai resimte fiind cea de “+/ – întărire”(“+” pentru calciu – medicament, “-“pentru calciu – băutură). Adică, dacă în calitate de medicament, calciul întărește organismul, ca băutură (sensul argotic), nu poate decât să producă dezechilibru în structura acestuia.

O trăsătură caracteristică a vorbirii afective 21(cu toate nuanțele ei : argotică, familiară, populară) constă, pe de o parte, într-o multiplicitate de sensuri pentru același cuvânt și, pe de altă parte, într-o mulțime de termeni pentru o singură noțiune. Foarte frecvent apare și o sinonimie bogată pentru că ea corespunde pe deplin nevoii de a reînnoi expresia.

Un alt termen medical atras în limbajul argotic este retină definit ca “membrană nevoasă, sensibilă la lumină, situată în fundul ochiului și alcatuită din mai multe straturi de celule, pe care se formează imaginea vizuală” (DEX,p.920). El își schimbă complet sensul, fiind antrenat într-o expresie de tipul a-și arunca retina peste umăr pentru care DA consemnează două sensuri sinonime : “A observa ce se întâmplă în jur ; a se asigura că nu este urmărit”(p.29). Expresia, folosită în lumea interlopă, instituie o valoare nouă, figurată pentru cuvântul medical.

Termenul boală, definit ca “modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului” (DEX, p.104) își pierde sensul specializat în expresia a avea boală, care este înregistrată cu două valori cvasisinonime : “1.A invidia, a pizmui (pe cineva) ; 2.A purta resentimente (cuiva)” (DA,p.31). Noile achiziții semantice au o valoare metaforică deosebită.

Termenul hemogramă, strict specializat medical, “examen de laborator care stabilește compoziția sângelui (număr de hematii, leucocite, trombocite dintr-un milimetru cub de sânge)(…)”( DEX,p.451) ajunge să denumeasca în limbajul argotic “o mușcătură până la sânge” (DA, p.126), singura trăsătură semantică ce stabilește o oarecare punte de legatură între valoarea denotativă și cea conotativă fiind legată de ideea de “sânge”.

Verbul a luxa – “a-și deplasa un os de la locul lui” (DEX, p.588) dezvoltă în limbajul familiar și argotic două sensuri figurate distincte : “1.A lucra ; 2. A demite pe cineva dintr-o funcție importantă” (DA, p.162), unde numai sensul al doilea pare să păstreze câteva trăsături semantice ale sensului denotativ.

Un alt termen, pe care l-am discutat la capitolul pătrunderii sintagmelor medicale în limbajul presei, este SIDA. Valoarea pe care o înregistrează în DA se constituie ca o abreviere total diferită de cea medicală: “(Savant – Inginer – Doctor – Academician ) poreclă dată în timpul vieții Elenei Ceaușescu”(p.234). Transformarea semantică suferită instituie o valoare inedită, metaforică pentru termenul specializat medical.

Alți termeni medicali care au dobândit valoare conotativă prin trecerea la limba vorbită sunt : creier și mușchi în “a avea mușchi pe creier” (DA, p.33) (din argoul adolescenților : “a fi nebun”), sânge în “a avea sânge” (DA, p.34) (în argoul deținuților : “a fi curajos”), umoare în “ a avea umoarea verde” (DA, p.34) (cu sensul “a avea chef de scandal”), dezinfecție (DA, p.87) (cu sensul “consum de băuturi spirtoase ; stare de beție provocată de băuturi spirtoase”), hepatic (DA, p.126) (cu sensul “persoană de rasă mongolă”), streptomicină (DA, p.242) în expresiile glumețe : “coniac”), ochiul, timpanul în “ochiul și timpanul” (DA,p.185) (în exprimările glumețe : “Serviciul Român de Informații”).

Sensurile argotice și familiare ale termenilor medicali prezentați sunt, de regulă, ocazionale și , în consecință, efemere.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

Abordarea, mai întâi , din perspectivă pragmatică a discursului științific, oprindu-ne asupra unei caracterizări generale a terminologiilor, apoi interacțiunea dintre lexicul comun și cel specializat (medical) prin analiza pătrunderii termenilor uzuali în limbajul medical și a celor strict specializați în limbajul literar standard (presa scrisă, respectiv limbajul familiar și argotic) reprezintă cele trei aspecte principale pe care le-am tratat în această lucrare. Dezbaterea acestora implică necesitatea formulării unor concluzii care să ilustreze consecințele “migrării” termenilor dintr-un compartiment al limbii într-altul.

1.Terminologia medicală se constituie ca un ansamblu de termeni caracterizați prin univocitate și non-ambiguitate (au un caracter monoreferențial și monosemantic) și definiți strict specializat, atât în dicționarele generale, cât și în cele medicale, ceea ce demonstrează că această terminologie își păstrează caracterul de cod închis.

2.Terminologia medicală se bazează pe codajul lingvistic, fără a afecta precizia termenilor, în timp ce codajul nelingvistic este limitat, el putând dubla doar o serie de termeni medicali comuni cu alte terminologii (de ex., chimia, fizica etc.).

3.Libertățile contextuale sunt relative ; deși, în general, termenii medicali îndeplinesc condiția decontextualizării, importantă pentru o terminologie științifică strictă, când se specializează sau prezintă interes pentru comunicare, contextul sporește precizia, non-ambiguitatea și monoreferențialitatea caracteristică terminologiei medicale.

4.Deși se consideră că terminologiile specializate, în general, au un caracter convențional, sunt relativ închise (presupun recunoașterea referințelor de specialitate instituite de creatorii lor) și au un sistem propriu de formare a termenilor, nu se exclude posibilitatea pătrunderii unor termeni specializați în limbajul uzual, după cum nu se exclude nici posibilitatea inversă.

5.Un rol important în asigurarea monosemantismului termenilor (medicali) îl are definiția, care poate îndeplini o funcție explicativă în raport cu un termen necunoscut sau de precizare a semnificației specializate a unui cuvânt polisemantic.

6.În încercarea de a găsi soluția în cazul cuvintelor care sunt folosite – în paralel – ca termeni ai limbajului specializat și ca elemente lexicale ale limbajului uzual, se ia în considerare existența a două sensuri distincte ale aceleiași unități lexicale : sensul preștiințific (uzual) și cel științific, tranziția de la primul la cel de-al doilea fiind graduală.

7.Dicționarele explicative, în zona lor specializată, nu fac decât să preia definițiile din dicționarele enciclopedice, simplificând modul de prezentare a termenilor.

8.În cadrul discursului științific, relația emițător – receptor impune recunoașterea a trei variante discursive : discurs științific specializat, discurs didactic și discurs de vulgarizare sau de popularizare. Dintre toate acestea, textul științific de tip didactic și cel de vulgarizare sunt reprezentative pentru utilizarea termenilor din lexicul comun, tocmai din nevoia de a facilita receptarea informației științifice.

9.Contextul ajută anumiți termeni din lexicul comun să se specializeze și este fundamental pentru înțelegerea celor două procese ce stau la baza “metaforelor terminologice” : actualizarea în sintagme specializate a unor sensuri conotative ale cuvintelor din lexicul comun și lexicalizarea metaforelor astfel create.

10.Sinonimia și antonimia sunt două procedee care contribuie la realizarea interacțiunii dintre cele două compartimente ale limbii. Textul științific de tip didactic (ca și cel de vulgarizare, de altfel) recurge frecvent la glosarea prin sinonime, care facilitează însușirea informației noi și care asigură o bună “învățare lexicala” a terminologiilor.

11.Limbajul literar standard (ilustrat de presă și de limbajul familiar sau argotic) adoptă o serie de termeni medicali specializați, raportându-se la aceștia dintr-o dublă perspectiva : pe de o parte, îi folosește cu accepția lor specializată în contexte medicale (reclame pentru produse medicale, articole de popularizare pe teme medicale, pliante, reportaje cu subiecte din sfera medicinei), unde termenii își păstrează valorile denotative, iar pe de alta parte, aceștia sunt antrenați în contexte inedite, care presupun dezvoltarea unor valori conotative.

12.Termenii medicali care își mențin sensul denotativ pot fi explicați prin definiții, prin sinonime din limbajul uzual ori realizate contextual sau pot fi menționați cu titlu informativ.

13.Categoria termenilor ce suferă o lărgire semantică se împarte în trei serii : termeni supuși unei “deviații semantice conștientizate”, termeni ce dezvoltă sensuri secundare înregistrate în dicționare și termeni care realizează sensuri inedite, neconsemnate în dictionare.

14.În cazul “deviațiilor semantice conștientizate”, se recurge deseori la ghilimele care demonstrează ca deviația semantică este o opțiune de comunicare. Pe de altă parte, semnalarea deviației avertizează asupra corectitudinii interpretării, sporind totodată valențele expresive în măsura în care cititorul reface procesul semantic și înțelege transformările realizate.

15.Sensurile secundare dezvoltate vin să îndeplinească funcția de comunicare a limbii, pentru că pot fi decodate de vorbitori (sensul cunoscut este pus în corelație cu contextele în care apare). Când sunt decodate integral, aceste sensuri realizează și funcția expresivă a limbii.

16.Sensurile nou dobândite sunt verificabile doar intracontextual, existența lor în afara contextului fiind relativă.

17.Patrunderea termenilor medicali în limbajul familiar și argotic este o consecință a intenției vorbitorilor de a se exprima sub imperiul afectului și al fanteziei , pe de o parte sau de a asigura caracterul criptic al exprimării, pe de altă parte. Aceste sensuri noi sunt, de regulă, ocazionale și, deci, efemere.

NOTE

1.Cf. Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, cap. Stilul științific, p.103

2. Între ele își dezvoltă identitatea specifică stilul publicistic și cel juridico-administrativ.

3.Terminologia este definită ca “totalitatea termenilor de specialitate folosiți într-o disciplină sau într-o ramură de activitate” (DEX 1998, p.1086)

4.Cf. Angela Bidu-Vrănceanu, Claudia Ene, Maria Dumitrescu, Alexandra Vrânceanu, Terminologiile științifice – delimitări, modalități de abordare, caracteristici, p.1.

5.În sensul precizat la 1.1.2.

6.În sensurile precizate la punctele 1.1.1. și 1.1.2.

7.Aceasta reprezintă preocuparea unor organisme internaționale ca : ISA (International Federation of Natural Standardising Association), ISO (International Organisation for Standardisation), Afterm (Association française de terminologie), Term. New

8.Cf. Angela Bidu-Vrănceanu, Claudia Ene, Maria Dumitrescu, Alexandra Vrânceanu, Terminologiile științifice – delimitări, modalități de abordare, caracteristici, p.3.

9.Cf. Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, p.104.

10.Acest lucru se constată doar în varianta didactică a stilului științific.

11.În acest caz, putem spune că termenul verbalizează cunoștințele.

12.Numim discurs științific enunțul ce poartă amprenta stilului științific.

13.Aceasta înseamnă că termenii medicali nu apar izolați în context, iar gradele de complexitate ale contextului trebuie precizate.

14.Vezi Gheorghe Dimache și Dan Panaitescu , Microbiologie și parazitologie medicală, p.75.

15.Cf. Dumitru Irimia, op. cit., p. 111.

16.Vezi Elisabeta Mândrușca și Mihai Peteanu , Anatomia, fiziologia și igiena omului, manual pentru clasa a VII-a, p.107.

17.Ibidem , p.23.

18.Cf. Vasile Dospinescu , Semiotică și discurs didactic, p.110.

19.Reclame extrase din “Formula As “, nr.433, p.5; p.14.

20.Cf. Daniela Rovența-Frumușani , Semiotica discursului științific, cap. Semantica discursului științific, p.102.

21.Ibidem , p.104.

22.Cf. Angela Bidu-Vrănceanu, Claudia Ene, Maria Dumitrescu, Alexandra Vrânceanu , Terminologiile științifice […], p.8.

23.Cf. Angela Bidu-Vrănceanu , Relația dintre limbajele tehnico-științifice și limbajul literar standard, p.279

24.De exemplu, un elev pe care contactul cu matematica, biologia etc. îl obligă la însușirea unor terminologii de specialitate sumare sau poate fi vorba și de un adult instruit, care se informează într-un domeniu ce nu reprezintă specialitatea sa.

25.Vezi Marin Voiculescu , Medicina pentru familie , p.77

26.Vezi Angela Bidu-Vrănceanu (coord.), Lexic comun, lexic specializat, p.12-13

27.Ibidem , p.13-14

28.Cf. Angela Bidu-Vrănceanu , Relația dintre limbajele tehnico-științifice și limbajul literar standard, p.280

29.Este vorba de aspectele pe care le punctează autorii articolului Terminologiile științifice […], p.10-11

30.Ibidem , p.11

31.Ibidem , p.12

NOTE

1.Cf. Ion Coteanu , Terminologia tehnico-științifică. Aspecte. Probleme , p.4

2.Vezi Adriana Stoichițoiu-Ichim , Sens și definiție în limbajul specializat , p.149

3.Cf. C. Popa , Teoria definiției , p.95-96 , A. Gorăscu , Predicație și definiție , p.544 apud Adriana Stoichițoiu- Ichim , Sens și definiție în limbajul specializat , p.149

4.Cf. J. Dubois, C. Dubois , Intoduction à la lexicographie. Le dictionnaire , p.18 apud Adriana Stoichițoiu-Ichim , op. cit., p.149

5.Cf. Adriana Stoichițoiu-Ichim , Lexic de specialitate și tehnici de predare în Consfătuirea pe țară a cadrelor didactice care predau discipline de specialitate la anul pregătitor , p.24-25 apud Adriana Stoichițoiu-Ichim , op. cit., p.149

6.Vezi Angela Bidu Vrănceanu (coordonator) , Lexic comun, lexic specializat , p.15

7.Ibidem , p.16

8.Ibidem , p.17-18

9.Cf. Em. Vasiliu , Adevăr analitic și definiție lexicografică , p.184 apud Angela Bidu-Vrănceanu , op. cit., p.17

10.Vezi Angela Bidu-Vrănceanu , op. cit., p.18-20

11.Cf. C. Popa , Teoria definiției , p.69 apud Daniela Rovența-Frumușani , Semiotica discursului științific , p.114

12.Cf. C. Popa , op. cit., p.18 apud Daniela Rovența-Frumușani , op. cit., p.114

13.Cf. Daniela Rovența-Frumușani , op.cit., p.116

14.Cf. Daniela Rovența-Frumușani , op. cit., p.117-118 apud Vasile Dospinescu , Semiotică și discurs didactic , p.241-242

15.Vezi articolul Sfaturi înțelepte pentru sezonul călduros. Atenție la bolile cardiovasculare! (interviu cu dr. Octavian Popescu) în “Formula As” , nr.418, p.6

16.Vezi Elisabeta Mândrușca, Mihai Peteanu, Matei Barnea , Anatomia, fiziologia și igiena omului (manual pentru clasa a VIII-a) , p.14

17.Cf. Daniela Rovența-Frumușani , op. cit., p.118

18.Vezi I. Moraru , Anatomie patologică , p.176

19.Vezi Elisabeta Mândrușca, Mihai Peteanu , Anatomia, fiziologia și igiena omului (manual pentru clasa a VII-a) , p.15

20.Vezi Adriana Stoichițoiu-Ichim , Sens și definiție în limbajul specializat , p.152

21.Cf. Daniela Rovența-Frumușani , op. cit., p.119

22.Vezi I. Moraru , op. cit., p.140

23.Vezi Elisabeta Mândrușca, Mihai Peteanu , op. cit., p.18

24.Vezi articolul lui Ilie Tudor , Cura marină (thalasoterapia) în “Formula As”, nr.426, p.8

25.Vezi Akmanova O., Agapova G. , Terminology: Theory and Method , p.9 apud Adriana Stoichițoiu-Ichim , Sens și definiție în limbajul specializat , p.150

26.Cf. Em. Vasiliu , Definiția sensului sau definiția obiectului? , p.87

27.Vezi Em. Vasiliu , op.cit., p.90

28.Vezi Paul Miclău , Dimensiunea semantică a limbajelor specializate , p.79

29.Vezi Adriana Stoichițoiu-Ichim , Categorii ale vocabularului într-un manual de anatomie : implicații didactice , p.7

30.Ne vom opri la exemple extrase din două manuale de anatomie : Elisabeta Mândrușca, Mihai Peteanu, Matei Barnea , Anatomia, fiziologia și igiena omului (manual pentru clasa a VIII-a) (AFI 8) și Elisabeta Mândrușca, Mihai Peteanu , Anatomia, fiziologia și igiena omului (manual pentru clasa a VII-a) (AFI 7)

31.Cf. Adriana Stoichițoiu-Ichim , Implicații didactice ale relației lexic comun – lexic specializat , p.252

32.Vezi I. Coteanu, N. Forăscu, A. Bidu-Vrănceanu , Limba română contemporană. Vocabularul , p.45-47, 63-64

33.Cf. Domnița Alexandru, Adrian Chiriac, Liviu Țeghiu , Informație lingvistică – informație științifică , p.6 apud Adriana Stoichițoiu-Ichim , Implicații didactice ale relației lexic comun – lexic specializat, p.254

34.Vezi Adriana Stoichițoiu-Ichim , Categorii ale vocabularului într-un manual de anatomie : implicații didactice , p.103

35.Ibidem, p.103

36.Cf. I. Coteanu, N. Forăscu, A. Bidu-Vrănceanu , Limba română contemporană. Vocabularul , p.220-221

37.Vezi Paul Miclău , Dimensiunea semantică a limbajelor specializate , p.80

38.Vezi E. Coseriu , Vers une typologie des champs lexicaux apud Paul Miclău , op. cit., p.81

NOTE

1.Vezi Vasile Dospinescu , Semiotică și discurs didactic , p.151 (despre discursul de vulgarizare).

2.Aspirin și Aspirină sunt mărci comerciale înregistrate, proprietate a concernului Bayer AG Germania.

3.Vezi Vasile Dospinescu , op. cit. , p.246 (despre procedurile de definire).

4.Ibidem , p.247.

5.Definițiile care nu evită suporturile extra-lingvistice : model, machetă, imagine etc. Pentru mai multe detalii , vezi Daniela Rovența-Frumușani , Semiotica discursului științific , p.117-119.

6.Vezi Daniela Rovența-Frumușani , op. cit. , p.116.

7.Vezi Vasile Dospinescu , op. cit. , p.246.

8.Vezi Florica Dimitrescu , Dicționar de cuvinte recente (ediția a II-a) – Prefață.

9.Vezi Vasile Dospinescu , op. cit. , p.246-247.

10.Vezi Angela Bidu-Vrănceanu , Dinamica vocabularului românesc dupa 1989. Sensuri “deviate” ale termenilor tehnico-științifici, p.38.

11.Cf. Angela Bidu-Vrănceanu , Lectura dicționarelor , p.64.

12.Vezi Angela Bidu-Vrănceanu , Dinamica vocabularului românesc […] , p.38-39.

13.Cf. E. Coseriu , El Hombre y su lenguaje. Estudios de teoria y metodologia linguistica , p.82 apud Angela Bidu-Vrănceanu , Dinamica vocabularului românesc […] , p.38.

14.Cf. Angela Bidu-Vrănceanu , Lectura dicționarelor, p.70.

15.Ibidem , p.70.

16.Vezi analiza realizată de Angela Bidu-Vrănceanu în Dinamica vocabularului românesc […] , p.41.

17.Vezi Angela Bidu-Vrănceanu , Lectura dicționarelor , p.69.

18.Ibidem , p.71.

19.Vezi Angela Bidu-Vrănceanu , Dinamica vocabularului românesc […] , p.42-43.

20.Vezi Angela Bidu-Vrănceanu , Cristina Călărașu , Liliana Ionescu-Ruxăndoiu , Mihaela Mancaș , Gabriela Pană Dindelegan , Dicționarul general de științe . Științe ale limbii , p.289-290 (despre metaforă)

21.Cf. Iorgu Iordan , Stilistica limbii române , p.230-235.

22.Ibidem , p.233.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

A.

1.Bidu-Vrănceanu, Angela , Ene, Claudia , Dumitrescu, Maria , Vrânceanu, Alexandra , Terminologiile științifice – delimitări, modalități de abordare, caracteristici în Analele Universitații București “Limbă și literatură română”, XLVI 1997 , p. 3-18

2.Bidu-Vrănceanu, Angela , Relațiile dintre limbajele tehnico-științifice si limbajul literar standard , în “Limbă și literatură”, nr. 3-4, 1990 , p. 277-284

3.Bidu-Vrănceanu, Angela , Dinamica vocabularului românesc după 1989. Sensuri “deviate” ale termenilor tehnico-științifici , în “Limbă și literatură”, nr.1, 1995, p.38-44

4.Bidu-Vrănceanu, Angela , Lectura dicționarelor , Editura Metropol, București, 1993, p.63-85(partea a III-a)

5.Bidu-Vrănceanu, Angela (coordonator) , Ene, Claudia , Săvulescu, Silvia , Toma, Alice , Vrânceanu, Alexandra , Lexic comun, lexic specializat, Editura Universității din București , 2000

6.Coteanu, Ion , Forăscu, Narcisa , Bidu-Vrănceanu, Angela , Limba română contemporană. Vocabularul , Editura Didactică și Pedagogică , București , 1985

7.Coteanu, Ion , Despre popularizarea termenilor tehnico-științifici, în “Limba română”, XXXIX, nr.3, 1990 , p.178-181

8.Coteanu, Ion , Terminologia tehnico-științifică. Aspecte. Probleme , în “Limba română”, XXXIX, nr.2, 1990 , p.95-100

9.Dospinescu, Vasile , Semiotică și discurs didactic , Editura Didactică și Pedagogică , București, 1998

10.Iordan, Iorgu , Stilistica limbii române , Editura Științifică, București, 1975.

11.Irimia, Dumitru , Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Științifică și Enciclopedică , București, 1986, p.103-138 (capitolul Stilul științific).

12.Miclău, Paul , Dimensiunea semantică a limbajelor specializate , în volumul Semantică și semiotică , Editura Științifică și Enciclopedică , București , 1981, p.58-82.

13.Miclău, Paul (coordonator) , Les langues de spécialité , TUB , București, 1982

14.Rovența-Frumușani, Daniela , Semiotica discursului științific , Editura Științifică, București, 1995 , p.97-146 (capitolul Semantica discursului științific )

15.Stoichițoiu-Ichim, Adriana , Sens si definiție în limbajul de specialitate , în volumul Consfătuirea pe țară a cadrelor didactice care predau în anul pregătitor (profil medical) , MEI Universitatea “Al. Cuza”, Iasi , 5-6 iunie 1987, p. 149-155

16.Stoichițoiu-Ichim, Adriana , Implicații didactice ale relației lexic comun – lexic specializat , în “Limbă și literatură” , nr. 2 , 1989 , p.248-255

17.Stoichițoiu-Ichim, Adriana , Categorii ale vocabularului într-un manual de anatomie , în “Limba română”, nr.2 , 1990 , p.100-104

18.Vasiliu, Emanuel , Sens și definiție lexicografică , în “Studii și cercetări lingvistice”, nr.5 , 1980 , p.631-635

19.Vasiliu, Emanuel , Definiția sensului sau definiția obiectului ? , în “Studii și cercetări lingvistice”, nr.2 , 1986 , p.86-89

B.

DICȚIONARE

DA – Volceanov, Anca , Volceanov, George , Dicționar de argou și

expresii familiare în limba română , Editura Livpress , București ,

1998

DCR – Dimitrescu, Florica , Dicționar de cuvinte recente , ediția a II-a ,

Editura Logos , București , 1997

DEX – Coteanu, Ion (coordonator) , Seche, Luiza , Seche, Mircea ,

Dicționar explicativ al limbii române , ediția a II-a , Editura

Univers Enciclopedic , București , 1998

DS – Pora, A. Eugen (coordonator) , Dicționarul Sănătații , Editura

Albatros , București , 1978

DST – Bidu-Vrănceanu, Angela , Călărașu, Cristina , Ionescu-Ruxăndoiu,

Liliana , Mancaș, Mihaela , Pană Dindelegan, Gabriela , Dicționar

general de științe. Științe ale limbii , Editura Științifică , București,

1997

C.

IZVOARE

1.Dimache, Ghe. , Panaitescu, Dan , Microbiologie si parazitologie medicală , Editura Uranus , București, 1994

2.Mândrușca, Elisabeta , Peteanu, Mihai , Barnea, Matei , Anatomia, fiziologia și igiena omului (AFI 8) , manual pentru clasa a VIII-a , Editura Didactică si Pedagogică , București , 1992

3.Mândrușca, Elisabeta , Peteanu, Mihai , Anatomia, fiziologia și igiena omului (AFI 7) , manual pentru clasa a VII-a , Editura Didactică și Pedagogică , București, 1990

4.Moraru, I. , Anatomie patologică , vol.I , Editura Medicală , București , 1980

5.Voiculescu, Marin , Medicina pentru familie , Editura Medicală , București , 1986

ZIARE ȘI REVISTE

Adev. – “Adevărul” , ziar național independent

Atac la pers. – “Atac la persoană” , săptămânal de scandal

Astra – “Astra” , revistă

Dilema – “Dilema” , săptămânal de tranziție

Ev.zilei – “Evenimentul zilei” , cotidian de informație

F.As – “Formula As” , revistă

I.B. – “Informația Bucureștiului” , ziar

Libertatea – “Libertatea” , cotidian național

M.I. – “Magazin Internațional” , revistă

ProSp. – “ProSport” , cotidian sportiv

R.lit. – “România literară” , revistă

Rom lib. – “România liberă” , cotidian informativ

Sc. – “Scânteia” , ziar

22 – “22” , revistă