Relația Dintre Teoria Generală a Dreptului și Disciplinele Juridice

=== cb020018753aa49f142e8fb94702a86cd113b23a_709655_1 ===

Redactează un eseu în care să dezvolți următoarele intercondiționări:

relația dintre teoria generală a dreptului și disciplinele juridice de ramură

relația dintre drept și morală

compară interpretarea oficială a dreptului cu interpretarea oficioasă.

Până în prezent disciplina dreptului a cunoscut numeroase îmbunătățiri importante pentru problematica generală a științei juridice. Teoria generală a dreptului are rolul de a sprijini înțelegerea aprofundată a fenomenului juridic prin însușirea anumitor concepte și categorii juridice teoretice, prin elaborarea și definirea normei și raportului juridic, a noțiuni de subiect de drept, a noțiunii de răspundere juridică, precum și modul de aplicare și interpretare a dreptului.

Științele juridice de ramură, pe de altă parte, sunt științe juridice care analizează normele juridice și raporturile de drept aferente, în funcție de criteriul obiectului de reglementare. Științele juridice, ca parte componentă importantă a științelor sociale, sunt științe dedicate studiului existenței, făcând parte din efortul uriaș depus de către oameni în dorința lor de cunoaștere riguroasă, prin abstractizare și generalizare a legilor care guvernează societatea, în evoluția sa.

Teoria generală a dreptului studiază problematica generală a dreptului, fiind o disciplină științifică distinctă față de teoria generală a statului, împreună cu care într-un mod intercondițional studiază categoriile de stat și de drept, atât din punct de vedere genetic cât și din punct de vedere structural și funcțional.

În ceea ce privește atribuțiile acestora, științele juridice de ramură au un rol important și în studierea anumitor aspecte rezultate din fenomenalitatea dreptului, în vreme ce teoria generală a dreptului surprinde apariția, dezvoltarea și transformarea dreptului, a normelor și a raporturilor juridice, elaborarea, sistematizarea, interpretarea și aplicarea dreptului, sistemul dreptului și diviziunile sale, precum și respectarea normelor de drept și răspunderea juridică. Teoria generală a dreptului abordează o perspectiva complementară perspectivei științelor juridice de ramură, care studiază fenomenul dreptului în mod concret, specializat și aplicat.

Științele juridice de ramură, prin cercetarea proprie, adună date concrete ce transformă întreg demersul de generalizare al teoriei generale a dreptului, fără ca aceasta să devină o pură generalizare teoretică. Totodată, teoria generală a dreptului conferă științelor juridice de ramură premisa general-teoretică a înțelegerii fenomenului juridic.

Conform obiectului său de activitate, teoria generală a dreptului, în calitatea sa de știință socială, are rolul de a studia un fenomen social – dreptul. În calitatea sa de știință juridică cu caracter general, teoria generală a dreptului se ocupă de fenomenul juridic în ansamblul său incluzând pe lângă normele de drept, conștiința juridică și raporturile juridice din societate.

În ceea ce privește relația existentă între drept și morală, rezultă că normele de morală implică un anumit model al conduitei, dar și sancțiunile cu caracter moral în caz de adaos la sancțiunea morală a opiniei publice, în situația în care o anumită faptă imorală este interzisă și de normele de drept.

Interacțiunea complexă existent între drept și morală a reprezentat un subiect de interes pentru gândirea juridică încă din Antichitate, astfel că legiuirile mai vechi invocau în mod expres principiile morale, lăsând chiar impresia identității acestora cu regulile juridice. Acest fapt nu exprimă un neajuns din punct de vedere teoretic al științei juridice, în situația în care confundă dreptul cu morală, ci situația caracteristică stadiului inițial al dreptului, aflat în relație sincretică cu morala.

Se evidențiază ca exemplu al distincției dintre drept și morală Codul lui Hammurabi, care avea la bază norme juridice de echitate, cu rolul de a călăuzi poporul în realizarea dreptății pentru cei asupriți. Similar, dreptul traditional hindus se ghidează după conceptul de ”dharma”, ca totalitatea îndatoririlor concrete ale unei persoane pentru împlinirea virtuții. Conform dreptului traditional chinez, morala prevalează asupra dreptului, conform principiul “li”, care constituie un comandament moral, cu întâietate față de principiul ”fa”, un comandament juridic.

În Grecia antică, etica reprezenta o parte importantă a concepției filosofice, având rolul de a defini noțiunea de bine. Grecii aveau o viziune etică asupra dreptului, cu toate că dreptatea consta în conformarea la lege, în condițiile în care legea era extrasă din principiul moral al echității. Conform spiritului practic roman, atașat regulilor tradiționale se afla dreptul, sub semnul moralei.

În ceea ce privește interpretarea oficială a dreptului și interpretarea oficioasă, menționăm faptul că interpretarea oficială reprezintă determinarea înțelesului unei norme juridice de către autoritatea emitentă a respectivului act normativ. Conform acestui aspect, rezultă că legiuitorul este pus în situația de a constată că legea pe care a adaptat-o se poate aplica într-un mod neuniform, dând astfel naștere unei diversități de soluții juridice pe care non-contradictorialitatea dreptului nu poate să le accepte. În această situație, legiuitorul poate să intervină, prin elaborarea unei legi de interpretare, care are rolul de a obliga destinatarii legii să o aplice într-un mod uniform. Spre deosebire de interpretatea oficială a dreptului, interpretarea oficioasă reprezintă strict părerea oficialității, fără a fi recunoscută expres ca atare.

Interpretarea oficială este dată de un organ al statului sau de către o organizație împuternicită să facă acte de aplicare a normelor juridice, având un caracter obligatoriu. Spre deosebire de aceasta, interpretarea oficioasă este o modalitate neoficială de interpretare a dreptului, rezultată din opiniile unor conducători ai organelor de autoritate publică, ale funcționarilor și deputaților, precum și din opiniile exprimate cu ocazia dezbaterii proiectelor de acte normative sau al interpelărilor parlamentare.

Bibliografie

Craiovan I. (2007), Tratat de teoria generală a dreptului, București, Editura Universul Juridic.

Cristea S. (2016), Teoria generală a dreptului, București, Editura C.H. Beck.

Dogaru I. (2016), Teoria generală a dreptului, București, Editura C.H. Beck.