Relatia Dintre Stres Si Personalitate la Locul de Munca

INTRODUCERE

PREZENTARE GENERALĂ

Stresul psihic ca dimensiune psihologică a lumii contemporane este într-o continuă extensiune și de asemeni este inclus în grupa factorilor de risc ai patogenezei având implicații biologice.

Fenomenul “Stres” reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională. Stresul în muncă poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt organizarea muncii si management, de exemplu: solicitări profesionale deosebite, violența si hărțuirea la locul de muncă, unele riscuri fizice cum sunt zgomotul si temperatura din mediul de muncă etc.

Stresul legat de activitatea profesională apare atunci cand solicitările mediului de muncă depășesc capacitatea angajaților de a le face față. Acesta nu este o boală în sine dar dacă este intens și de durată, poate să conducă la apariția de probleme de sănătate mintală și fizică.

Conducerea fiecărei organizații moderne, declară că omul este cheia oricărei activităti și, indiferent de profilul instituției, personalul este resursa determinantă.

Atenția acordată personalului, dezvoltarii acestuia, este determinantă și pentru succesul activității din orice domeniu. De aceea aruncând o privire, chiar sumară, asupra factorilor stresori specifici activității ce face obiectul acestei lucrări, așa cum sunt ei percepuți de personal, observăm un potențial negativ al presiunilor fizice și psihice foarte variate cărora trebuie să le facă față salariații.

Asemenea situații apar de-a lungul întregii cariere profesionale și constiuie surse de stress ce pot influența starea de sanatate fizică și psihică.

Fiecare dintre noi ne confruntăm cu stituații mai mult sau mai puțin stresante în special la locul de muncă. În fiecare unitate, organizație sau corporație există factori ce favorizează stresul însă în foarte puține dintre acestea există o strategie de îndepărtare a factorilor stresanți.

Lucrarea de fața își propune să evidențieze efectele dăunătoare ale stresului în rândul personalului din transporturi și totodată să analizeze relația dintre stress și exprimarea tendințelor accentuate de personalitate.

Cercetarea de fata se desfășoară în cadrul unității SNTFC CFR Călători SA, unitate ce are ca specific efectuarea transportului feroviar public de călători de lung parcurs în trafic intern și internațional. Pentru aceasta am ales să studiez două grupuri de angajați, (muncitori și personal TESA) care au sarcini de serviciu diferite, dorind să analizez nivelul de stress și relația acestuia cu exprimarea tendințelor accentuate de personalitate.

Populația ce urmează a fi studiată este reprezentată de personalul din SNTFC ‘CFR’ CĂLĂTORI SA. Eșantionarea s-a realizat prin randomizare (selecție aleatoare), criteriul de bază fiind probabilismul.

Lotul este format din 60 de salariați, 30 femei și 30 barbați, cu vârste cuprinse între 45-50 ani, mediul de proveniență urban, iar din punct de vedere al educației acestia au, toți, studii medii. Lotul s-a constituit din două grupuri, pe de o parte un grup format din salariați ai personalului Tesa, și pe de altă parte grupul format din salariați ai personalului muncitor.

Cele doua grupuri sunt formate din 30 persoane, fiecare având experiență minimă de 2 ani. Media de varstă de 45 ani (minim 40, maxim 50 ani). Programul de lucru este în regim de turnus (muncitorii însoțesc vagoanele de dormit și cușetă ,voiajul având o durată de trei zile) la muncitori și în regim de zi (8 ore zilnic) la personalul TESA. Angajații sunt atât femei cât și barbați. În fiecare grup vom selecta 15 barbați și 15 femei.

Pentru studierea nivelului de stres și reliefarea dominanțelor personalității în cadrul acestor grupuri am utilizat chestionarul Schmiescheck și două teste de stres care evidențiează nivelul acestuia în rîndul salariaților.

CAPITOLUL I

CONCEPTUL GENERAL DE STRES

ETIMOLOGIE SI ORIGINE

Cuvântul omonim “stress” provine din engleză și desemnează o serie de substantive înrudite având nuanțe ce diversifică sensul: încordare, presiune, povară, forță, efort, solicitare, tensiune, constrângere.

Ideea introducerii acestui cuvânt în limbaj medical aparține lui Hans Selye care a utilizat acest termen în 1950 spre a desemna un ansamblu de reacții ale organismului față de o acțiune externă exercitată asupra sa de către o paletă largă de agenți cauzali-fizici, (traumatisme, arsuri), clinici, biologici, psihici – constând în modificări morfofuncționale.

Selye vorbește de asemeni, în anul 1936, despre “sindromul general de adaptare” menționând faptul că reprezintă rezultatul acțiunii de lungă durată a agenților stresori. Acesta cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel deoarece ele apar la oricare dintre agenții declanșanți menționați).

Geneza conceptului de “sindrom general de adaptare” este legată de observațiile lui Selye asupra oamenilor bolnavi, care, indiferent de natura afecțiunilor patologice, aveau o aparteneță comună, “aerul bolnav”: palizi, slabi, pierderea poftei de mâncare, nu aveau poftă să muncească.( Dr.Ioan Bradu Iamandescu,p.30).

Observațiile lui Selye au fost confirmate tot de către acesta în urma studiilor efectuate pe animalele de laborator supuse unor condiții generatoare de stress: frig, oboseli intense. În toate aceste studii, variate ca natură, au fost evidențiate o serie de modificări.

Prin interpretarea acestor observații clinice și anatomopatologice, Selye a elaborat conceptul de sindrom general de adaptare.

Stresul, în viziunea lui Selye, este reprezentat de “reacția organismului la efortul de adaptare”( Selye Hans- Bucuresti 1968,p.48) ci nu de situația în sine cauzatoare de stress.

Rezumând contribuțiile lui Selye referitoare la stres, putem concluziona că acesta a introdus termenul de “stress” și pentru alte agresiuni care amenință organismul, fiind aplicabil și în alte științe cum ar fi :fizică, biologie, ecologie, cibernetică. De asemeni se mentionează faptul că el reprezintă o reacție a organismului ce nu trebuie confundată cu agentul cauzal. Nu întotdeauna, spune Selye, organismul reacționează prin stress la același agent stressor (frigul, de exemplu, pentru un subiect care este obisnuit cu temperaturi scazute).

Astfel, în fizică, stresul poate fi considerat o forță capabilă să producă deformări, temporare asupra unui corp, dar în biologie, stresul este definit ca fiind orice fenomen cu posibilități de a schimba organismul cauzând dereglări sau reglări ale proceselor acelui organism; asadar stresul este “ raspunsul organismelor vii la solicitarea de orice natura” ( Selye H. Bucuresti, 1974, p.123).

Potrivit dictionarului de psihologie a lui Norbert Sillemy stresul este definit ca fiind “starea în care se găsește un organism amenințat de dezechilibru, sub acțiunea unor agenți sau condiții care pun în pericol mecanismele sale homeostatice”( Sillamy Norbert- Bucuresti 1998,p.55).

Având în vedere cele prezentate putem concluziona că stesul psihic pune individul într-o situație ce amenință starea de sănătate a acestuia solicitănd organismul dincolo de limitele la care acesta poate face față. Astfel se impune necesitatea evidențierii a două aspecte: prima ar fi condiția stresantă și cea de-a doua, starea de stress. Condiția stresantă este reprezentată de cauza producerii stresului, având la bază agenții stresori, iar starea de stress este dată de șocul emoțional, tensiunea psihică la nivel individual sau grupal.

Cu toate acestea însă, acțiunea stresului poate fi îndreptată într-un sens funcțional sau dimpotrivă într-unul disfuncțional. S-a demonstrat stiințific că stresul poate ajuta individul în motivarea performanței. În cazurile în care suntem în prezența unui nivel moderat al dezechilibrului (unde cerințele sunt mai mari decât capacitățile), individul își poate mări efortul pentru a diminua stresul. Dacă însă dezechilibrul între cerințe și capacitatea individului este mai mare ne aflăm în situația unui mare discomfort psihic, caz în care intervine inhibiția de stress și totodata stresul disfuncțional.( Prrof.univ.dr.Stefan Pruna,33).

Evoluția noțiunii de stress de-a lungul timpului este una bogată având nuanțări specifice, trecând de la o concepție fizică la una medicală, psihologică și socială. Pe baza definițiilor și a modului de abordare putem evidenția faptul că stresul psihic:

este produsul acțiunii exercitate de un agent extern asupra organismului;

are o manifestare la nivel psihic individual sau grupal;

Poate fi înteles ca o reacție de apărare, în funcție de modul de funcționare al psihicului, în fața influențelor din mediu.

2.1 PRINCIPALELE CIRCUMASTANȚE DE APARIȚIE A STERULUI PSIHIC PRIN INTERACȚIUNEA AGENȚILOR STRESORI

Fiecare stimul exterior care acționează asupra psihicului nu conduce automat la instalarea stresului psihic. Interacțiunea organismului uman cu stimulii stresori poate determina apariția stresului psihic în funcție de evoluția condițiilor concrete ale acestei relații și de particularitățile celor doi membrii posibili generatori de stress.

Destructurarea neuropsihică determină un dezechilibru emoțional povocând o perturbare în ierarhia funcțională a urmatoarelor nivele de integrare: aparatele neurovegetative, ganglionii, măduva spinarii.

Există mai multe circumstanțe care suprind individul nepregătit spre a le face față : lipsa de antrenament; incapacitatea fizică și intelectuală.

Pentru o caracterizare a situațiilor generatoare de stress psihic Appley si Trumbull evidențiază urmatoarele:

1/ “ stresul psihic poate fi mai bine înțeles ca interacțiune a subiectului cu situația stresantă’(Dr. Ioan Bradu Iamandescu,p.55).

2/ un rol fundamental în generarea stresului psihic îl are contextul social;

3/ fiecare individ reacționează în mod diferit la situațiile stresante;

Având aceste caracterizari ale celor doi autori putem adăuga și precizarea formulată de Lazarus prin care acesta își exprimă opinia privind caracterul subiectiv al perceperii de către individ a unor solicitări, spunând că stresul apare când există un dezechilibru între solicitările organismului și posibilitățile pe care le are indvidul spre a le face față.

McGraft introduce, în rândul situațiilor stresante, suprasolicitarea dar și subsolicitarea (deprivarea sensorială cu monotonie, lipsa de informație sau de activitate).

Subsolicitarea este o situație stresantă pentru individ. Aceasta explicandu-se prin faptul că fiecare persoană are o nevoie înnascuta de afirmare a posibilitaților care sa-i evidențieze capacitatea sa, trebuința care este satisfacută doar în cadrul unei activități în care este solicitat. Stresul de subsolicitare apare foarte frecvent și în diverse activități cum ar fi: activitățile de supraveghere și control la unele panouri de comanda; piloții de cursă lungă, etc.

Coffer și Appley, prezintă o clasificare dihotomizantă a situațiilor de stress:

1/ situațiile de solicitare, stimulare neadecvată;

2/ situațiile conflictuale propriuzise.

In opinia unor autori (Kaplan, French), la baza stersului psihic există o neconcordanță între resursele, abilitățile individuale ale subiectului și cerințele și necesitățile impuse acestuia. Tinând cont de aceasta putem codifica unii termini cu semnificație stresantă care definesc stesul psihic: “amenințare” – cu semnificație de anticipare a unui pericol; “frustrare” – apare atunci când un obstacol se interpune în realizarea unui scop; “conflict” – situație creată de două sau mai multe solicitări, având motivații opuse;

Dintre condițiile în care o situație poate genera stresul psihic le amintim pe cele descrise de Weitz :

– supraâncărcarea prin sarcini multiple și în condiții de criză de timp, situație în care nu este cunoscută durata suprasolicitării;

– perceperea de către subiect a unui pericol imaginar sau real;

– izolarea sau restrângerea contactului social;

– apariția unui obstacol în activitatea sa resimțită ca un semntiment de frustrare.

Daca avem în vedere doar durata unui eveniment stresant, vom putea constata ca aceasta este variabilă în efectele sale; sunt cazuri în care o experiență scurtă dar intensă are un efect devastator, fiind asemănătoare situațiilor de stress durabile.

Concluzionam astfel că stresul apare numai în anumite condiții ale vieții și activității omului, având diferite faze de manifestare. Pentru o cunoaștere mai amplă a stresului și a modalității de gestionare a acestuia prezentăm tipologia și modul de manifestare.

3.1 TIPOLOGIE

Selye descrie doua tipuri fundamentale de stress și anume disters-ul și eustresu-ul.

Distres-ul, în opinia lui Selye, reprezintă stresurile care au un “potențial nociv”( Dr. Bradu Iamandescu,p20) pentru organism.

Eustres-ul este termenul ce desemnează tot o stare de stress validată printr-o stare catecholamminică. Reprezintă de asemenea o stare psihică afectivă pozitivă, puternic expimată care nu durează niciodată în mod cronic. Totuși eustres-ul nu trebuie confundat cu orice emoție pozitivă cum ar fi: contemplarea unei gradini pline de flori, a unei expoziții de pictură, etc.

In cursul eustresului are loc a moderată crestere a secreției de adrenalină și totodată cresc endorfinele cerebrale, ca neurohormoni ai plăcerii.

In opinia lui Dervenco (1992) eustres-ul desemnează acele situații ce generează o activare psihoendocrină moderată.

Putem vorbi de eustres atunci când încercăm emoții produse de : întâlnirea cu o persoană dragă; reușită la un examen; practicarea jocurilor de noroc; fericirea dragostei impartasite.

Putem concluziona faptul ca eustres-ul, fiind un stress psihic pozitiv, are în componența sa și elemente de stress fizic, exemplificând aici: dansul; râsul în hohote etc.

Pe de altă parte distress-ul fiind nociv pentru organism, acoperă în general noțiunea de stress și ceea ce merită să fie subliniat este legat de principalii hormoni eliberați în cursul distesului: catecolaminele (noradrenalina si adrenalina) – acestea favorizează apariția bolilor cardiovasculare – și cortizonul, care conduce la scaderea rezistenței organismului fața de infecții și fața de cancer.

4.1 MECANISMELE STRESULUI

Având în vedere că stresul face parte din viața cotidiană a fiecăruia dintre noi efectele acestuia sunt greu de evitat.

Există, pentru fiecare dintre noi, momente în care participăm la evenimente sau situații dificile, care se desfășoară în condiții de mediu deosebite : zgomot, caldură, frig, umiditate, etc. astfel încât, în fața unei agresiuni, organismul reacționează încercând să se adapteze la noile situații. Răspunsul organismului poate fi de doua feluri: fiziologic și cognitiv sau psiho-emoțional. (Prf.Univ. dr. Stefan Pruna,p.20)

Din punct de vedere fiziologic reacția de adaptare a organismului pune în acțiune doua sisteme: sistemul nervos vegetativ și sistemul endocrin.

Luând în considerare studiile de specialitate putem observa că problematica stesului professional este abordată din mai multe perspective orientandu-se cu precadere spre efectele fiziologice asupra organismului dar și spre efectele subiective, cognitive sau comportamentale.

Reacția organismului la factorii stesori face ca acesta să poată identifica orice stressor prin surse interioare sau exterioare ajutând astfel la obținerea echilibrului fizic și psihic.

Există trei stadii ale sindromului general de adaptare, prin care corpul uman se apără în fața agenților stresori, și anume:

Recația de alarma – aceasta primă fază are o fază de șoc și o fază de contrașoc, în care apar fenomenele de aparare a oganismului. Stimulul declanșator are o importanță deosebită. Dacă acesta nu este suficient de semnificativ, prima fază a sindromului general de adaptare nu se declanșează iar stimulul nu mai are calitatea de agent stressor. Dacă însă agentul nociv continuă să acționeze se produce starea de adaptare sau de rezistență.

Stadiul de rezistență – În acest stadiu sunt cuprinse reacții sistemice ale organismului provocate de o expunere prelungită la factorii stresori. Stadiul de rezistentă diferă foate mult de primul stadiu prin faptul că : în cursul reacției de alarmă secreția celulelor cortexului este eliminată în fluxul sanguin, astfel că aceste celule nu vor mai conține substanțe de depozit. În stadiul de rezistenață însă se depozitează în cortexul suprarenalei foarte multe particule de secreție.

În prima fază vâzcozitatea sângelui crește iar conținutul său în clor descrește, declanșându-se astfel procese catabolice. În stadiul de rezistență sângele se diluează, nivelul clorului crește conducând la procese anabolice în țesuturi.

Stadiul de epuizare – se dezvoltă în cazul în care adaptarea organismului la acțiunea factorilor de stress nu mai poate fi menținută. Atunci când organismul este expus o perioadă mai lungă de timp acțiunii unui agent stresor, adaptarea obținută dispare.

Datorită scăderii recțiilor de tip vegetativ adaptarea nu se mai poate realiza, evidențiindu-se în acest fel consecințele negative ale acțiunii îndelungate a acestor mecanisme.

5.1 CONCEPTUL DE STRES PSIHIC

Originea conceputului de “stress psihic” este legată de “ apariția conceptului general de stress”( Dr.Ioan Brdau Iamandescu,p.) însă Cannon este cel care reușește să demonstreze apariția unei secreții de adrenalină la animale și astfel descrie pentru prima dată elementele de ordin psihocomportamental dar și de ordin fiziologic.

Există numeroase definiții ale stresului psihic dintre care amintitim aici pe cea “sintetică” care prezintă în această sferă “totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-și găsesc soluția ( Dr.Ioan Brdau Iamandescu,p.25) considerând că aceste conflicte sunt agenți stresori.

O altă definiție a stresului psihic este dată de M.Golu care spune că stresul psihic este reprezentat de starea de tensiune, încordare și diconfort determinate de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de frustrare sau reprimare a unor stări de motivație, dificultate sau imposibilitatea rezolvării problemelor.

Stresul psihic este de asemeni un stress în cadrul căruia canalul de propagare al acțiunii agentului stressor este prezentat de însuși psihicul uman.

Din aceste definiții rezultă faptul că stresul psihic are un caracter primar, când este rezultatul unei agresiuni recepționate în sfera psihicului și un caracter secundar, ce reprezintă o reacție de însoțire ori de conștientizare a unui stress fizic.

Stresul psihic este determinat de agenți stresori ce pot fi stimuli verbali (incluzând și libajul interior) fiind vehiculați pe căi nervoase la și de la cortexul cerebral.

Potrivit studiilor realizate de experți în neuroștiințe s-a putut observa că în creier există o rețea “atențională ventral”( Dragos Carneci,2014,p133)ce se activează în momentul în care întâlnim ceva nou, neașteptat, incert. Această rețea este cuplată cu mecanismele creierului implicate în procesarea durerii și cu procesarea stimulilor cu semnificație biologică. Din momentul activării acestei rețele aceasta mentine o stare de anticipare/vigilență, astfel creierul simulează variante de viitor posibile și totodată pregătește raspunsuri la acestea. Aceste procese sunt resimțite de organism în mod conștient ca fiind frică sau anxietate.

Situațiile incerte prelungite sunt percepute de noi ca fiind situații incontrolabile și astfel intrăm într-o stare hipervigilență cautând noi strategii de răspuns sau incercăm vechile strategii. Diverse studii au demonstrat că o astfel de stare este determinată de amigdală care percepe situația ca având un puternic caracter de ambiguitate sau nesiguranță. Deci un stressor activează amigdala care, la randul ei, activează sistemul nervos simpatic, acesta excită glandele adrenale, producând adrenalina.

Cu toate acestea unul și același stressor psihic nu produce de fiecare data un stress psihic la același individ aceasta datorandu-se “dispozitiei de moment” dar și senificației diferite care i se conferă în momentele respective.

Deducem din aceasta ca un rol deosebit în apariția stresului îl au particularitățile genetice cognitive, afective, motivational si volitionale ale subiectului respectiv, modelate de experiența profesională și familială.

Din cele prezentate putem concluziona ca este necesară circumscrierea noțiunii la o arie de apariție cât mai apropiată de cea reală, pentru a nu generaliza sub conceptul de stress psihic toate evenimentele emoționale.

CAPITOLUL II

STRESUL LA LOCUL DE MUNCĂ

2.1 AGENȚII INDUCTORI DE STRES LA LOCUL DE MUNCĂ

O dată cu accentuarea globalizării angajatii sunt supuși unor situații tot mai stresante, dat fiind faptul că au loc o serie de schimbări cum ar fi: insecuritatea posturilor de muncă precum și suprasolicitarea în muncă.

Potrivit celor spuse de Cranwull-Ward, oragnizațiile care sunt cele mai afectate de stres sunt organizațiile care au ca obiect de activitate oferirea de servicii și cele care s-au restructurat într-o măsură semnificativă.

Deși stresul are un impact foarte mare asupra angajaților, prin scăderea productivității și a scăderii satisfacției în muncă, totuși, nu este luat în considerare de conducerea companiilor. Astfel angajatorii nu sunt de părere că anjajații muncesc prea mult și că ar trebui eliberați de anumite sarcini de seficiu(Zoltan Bogathy -2004,p40).

Există o multitudine de factori legați de activitatea profesională care pot produce stresul, dintre aceștia amintim: factori intrinseci muncii desfășurate; factori legați de rolul angajatului în cadrul organizației; factori vizând relațiile la locul de muncă; factori vizând dezvoltarea carierei; legați de structura și climatul organizațional.

Când angajații dintr-o organizație sunt afectați de stres pot apărea mai multe simptome negative: pasivitate din partea angajaților; evitarea responsabilităților și a sarcinilor; rigiditatea în viziune; apariția problemelor de comunicare; scăderea motivației și a eficienței în muncă;( Zoltan Bogathy -2004,p.44).

Există o diferențiere a surselor de stres și în funcție de poziția pe care o ocupă angajatul astfel, muncitorii, pot fi afectați de relațiile negative de la locul de muncă, de condițiile grele de muncă, în timp ce funcționarii sunt afectați de suprasolicitarea în muncă și conflictele de rol. De asemeni o alta sursă de stres ar fi lipsa materialelor, birocrația, lipsa controlului activității, vizând în special personalul medical sau profesorii.

In urma stresului perceput de salariați se poate instala sindromul de epuizare emoțională care înseamnă depersonalizare și scăderea satisfacției în muncă. Astfel stresul profesional apare ori de câte ori sarcinile de muncă depășesc resursele adaptative ale angajaților(Zoltan Bogathy-2004,p.30).

Agenții stresori au în general un caracter potențial stresant dar generează stres psihic doar în anumite condiții.

Oamenii stresati nu încearcă sa înteleagă de ce se simt astfel. Dacă însă ar dori sa afle care este cauza stresului și sa o identifice, individul poate să facă față cu succes.

Agenții stresori își au originea în proprii factori motivanți, presiunile la locul de muncă și evenimentele din viața personală.

Proprii factori motivanți, sunt reprezentați de forțele interioare, din oricare dindivid, care îi determină să ceară tot mai mult de la el însași uneori chiar excesiv. Factorii motivanți pot afecta comportamentul individului doar atunci cănd acesta este afectat de stres, în alte situații aceștia pot ajuta persoana. Există cinci factori motivanți și anume:urgența; perfecționismul; dorința de a fi pe placul celor din jur; munca din greu.

Presiunile la locul de muncă, majoritatea oamenilor acceptă că un anumit nivel al stresului profesional face parte din natura slujbei ( Prof.Univ.Dr.Stefan Prună,p26) Cauzele frecvente ale presiunii la locul de muncă sunt: standarde mult prea ridicate, munca în condiții de continuă schimbare,nesiguranța la locul de muncă, munca în echipă cu o persoană care este profund antipatică.

Evenimentele din viața personală, problemele din viața de zi cu zi a fiecărui individ prezintă surse de stres, și ne vom referi aici la câteva dintre acestea: evenimentele importante (moartea unei rude, divorțul), micile necazuri de zi cu zi (blocajele rutiere, întreruperi repetate când trebuie să ne concentrăm), îmbatrânirea ( orice schimbare în viața noastră ne solicită la adaptare, fizică și mentală. Acesta poate fi o sursă de stres).

Faptul ca ne confruntăm cu diverși stresori concomitent conduce la imposibilitatea de a controla stresul. De aceea este important să nu subestimăm efectul agentilor stresori asupra organismului.

2.2 FACTORI ȘI INTERVENȚII PSIHOLOGICE ÎN PREVENIREA STRESULUI

Un rol important în prevenirea stresului îl area percepția ridicată a eficienței personale(Bandura, 1986). Prin aceasta se dovedețte încrederea unei persoane că are capacitatea de a îndeplini o sarcină specifică. Astfel de credințe ajută persoana, influentând comportamentul acesteia în a manifesta mai multă perseverență trecând peste obstacole și frustrări. În acest fel nivelul de stres perceput poate fi mult mai redus la persoanele care au credința că pot trece cu ușurință peste obstacole.

Potrivit teoriei atribuirii, putem distinge două categorii de subiecți, cei care au control intern( se consideră responsabili de ceea ce li se întămplă) și cei care au control extern ( consideră că ceea ce li se întîmplă se datorează celorlalți). Cu toate acestea cele mai afectate de stres sunt persoanele care simt că nu au control personal asupra modului în care se desfășoară evenimentele ( Zoltan Bogathy-Ed.Polirom-2004,p.55).

Există o multitudinea de factori psihologici care contribuie la prevenire și combaterea stresului dintre care amintim: terapiile cognitiv-comportamentale, tehnicile de relaxare, tehnici de bio-feedback și programele de training, care vizează managementul stresului.

De asemeni, există și o serie de intervenții primare care ajută la prevenirea stresului menite să reducă influența unor agenți organizaționali : reducerea programului de muncă, realizarea unor programe de sănătate etc. Un antrenament colectiv, privind pregatirea grupului pentru a face față situațiilor critice, conștientizarea și cunoașterea semnelor de alarmă la instalarea patologiei este imperios necesar.

Fiecare individ este dator să cunoască și să-și însușească un mod de viață sănătos prin evitarea abuzului de alcool, tutun, cafea, ajutând astfel la diminuarea intensității stresului.

Un alt factor important în prevenirea stresului este susținerea socială. Potrivit studiilor efectuate de Hobbfoll, privind componența relațională a echipajelor de pompieri, s-a demontrat că susținerea socială, între membrii unui grup, în special la indivizii aflați în situații de risc, este foarte importantă conducînd la siguranța și buna dispoziție a acestora.

2.3. CAUZELE STRESULUI

Situatiile care provoaca stres sunt de regula asociate schimbarilor din viata noastra si lipsei controlului asupra evenimentelor cu care ne confruntam. Atat evenimentele negative cat si cele pozitive se pot afla la originea stresului, acestea reprezantand factori externi generatori de stres:

– mutarea intr-o noua locuinta

– casatoria

– nasterea unui copil

– doliul

– imbolnavirea unei rude sau a unei cunostiinte.

Factorii externi se pot grupa in evenimente majore, ca cele mai sus enumerate si hartuieli zilnice – fapte care ne irita zilnic si care ne pot afecta starea de sanatate mai grav decat un eveniment major, datorita constantei si frecventei ridicate cu care se produc:

– traficul si blocajele in trafic

– insatisfactii la locul de munca

– singuratatea

– ratacirea frecventa a cheilor

Lipsa de activitate sau schimbare in viata poate fi la fel de daunatoare ca si prea multa activitate sau schimbari carora trebuie sa le facem fata.

Aparitia stresului nu este legata doar de factorii externi mai sus enumerati, ci si de factori interni, direct legati de perceptiile, atitudinea, felul de a gandi si interpretarile proprii asupra evenimentelor din jurul nostru.

Cu totii ne regasim in situatii de tensiune psihica (pe care o vom mai numi si presiune) cauzate de diversi factori, legati de job sau viata personala. Tensiunea psihica ar putea fi definita ca fiind faza incipienta a stresului, fara a avea insa efectele sale negative, ci pozitive, cu rezultate benefice in a face fata provocarilor.

Situatiile de tensiune psihica prelungita induc inevitabil stari de stres, insa cu niveluri

diferentiate de la o persoana la alta.

Umanitatea s-a dezvoltat de-a lungul mileniilor la nivelul pe care-l cunoastem depasind situatii dificile si facand fata diverselor pericole si provocari, care au generat presiune asupra fiecarui individ. Starea de presiune este generata de propria perceptie a unor pericole, amenintari sau provocari si declanseaza efecteraspuns ale corpului uman. Reactiile noastre psihice sub presiune au la origine istoria biologica, cand oamenii erau vanatori si culegatori. Raspunsul instinctiv in fata unui pericol este “lupta!” sau “fugi!” si este dat de corpul nostru care elibereaza peste 30 de hormoni, dintre care vom aminti doar adrenalina si cortizolul.

Presiunea exercitata limitat in timp este stimulativa, ne imbunatateste performatele si eficienta, ne ajuta sa putem raspunde amenintarilor, dar in exces setranforma in stres, cu efecte negative asupra sanatatii noastre. Mecanismul de raspuns “lupta sau fugi” a fost dezvoltat in decursul a 40.000 de ani de evolutie umana si se declanseaza in doua etape distincte:

1. Raspuns pe termen scurt fata de amenintarile imediate, este un rapuns reflex declansat de impulsuri electrice generate de hipotalamus (glanda localizata in creier) trimise catre glandele

andulare in doar cateva milisecunde, (situate deasupra rinichilor) care sunt stimulate astfel sa elibereze adrenalina si noradrenalina. Corpul nostru nu poate sustine o perioada indelungata acest tip de raspuns,intrucat s-ar epuiza rapid si apeleaza la Raspunsul pe termen lung ,daca factorii generatori de stres persista.

2. Raspunsul pe termen lung este declansat la nivel hormonal decatre hipotalamus, care stimuleaza la randul sau glanda pituitara, carela randul sau trimite catre cortexul adrenal stimuli de elberare ahormonului cortizol. Generarea acestui tip de raspuns este direct influentata de perceptia noastra asupra evenimentului generator, care decide cantitatea si numarul de hormoni eliberati in corp.

Mecanismul “lupta sau fugi” este controlat de sistemul nervos autonom, care prin cele doua ramuri ale sale (simpatic si parasimpatic) controleaza cele doua tipuri de raspuns, pe termen scurt si lung. Eliberarea de adrenalina cauzeaza schimbari rapide in fluxul sanguin, cresterea presiunii arteriale si a batailor inimii, intetirea respiratiei si ne pregateste de lupta sau fuga. Creste paloarea fetei, transpiram mai mult, gura devine uscata, acesta fiind raspunsul corpului nostru in fata unei amenintari. Dupa ce amenintarea dispare, corpul se relaxeaza din nou, efectele mai sus enumerate disparand treptat.

In situatiile de stres emotional, efectele adrenalinei dispar mai greu, starea de agitatie fiind resimtita o perioada mai indelungata. Daca factorii cauzatori de strespersista, ne vom simti mereu incordati si nu ne vom mai relaxa, ceea ce devine extrem de daunator pentru sanatatea fizica si mentala. Cortizolul este prezent mereu in corpul nostru, dar cantitatea creste in situatii de criza, drept raspuns la pericole si amenintari. Pe termen scurt, efectele sale sunt benefice, ajuntandu-ne sa facem fata unei crize emotionale imediate. Dar, ca si in cazul adrenalinei, persistenta indelungata a factorilor stresanti induce cresterea continua a nivelului de cortizol, cu aceleasi efecte negative asuprasanatatii noastre.

Efecte pozitive pe termen scurt:

– potential energetic ridicat

– incordare musculara

– scaderea sensibilitatii de durere

– cresterea imunitatii

– ascutirea simturilor

Efectele negative pe termen lung :

– dereglarea nivelului de zahar din sange

– variatii majore in greutate

– suprimarea activitatii glandei tiroide

2.4 SIMPTOME SI EVALUAREA NIVELULUI DE STRES

Constientizarea existentei unei probleme este esentiala in evitarea alunecarii in haos a vietii noastre. Singura persoana care poate decide asupra ce ni se intampla suntem noi insine.

Exista mai multe simptome care ne indica aparitia stresului. Le vom enumera mai jos:

Reactii ale corpului:

– dureri de cap

– oboseala continua

– nevoie de respiratie adanca

– neliniste permanenta

– insomnie

– ticuri nervoase

– tendinta de transpiratie

– crampe si spasme musculare

– furnicaturi si amorteala

– cresteri de tensiune

– stari de ameteala si greata

– variatii in pofta de mancare

– tulburari gastrice

– variatii mari de greutate

– lipsa apetitului sexual

– stari de lesin

– dureri toracice

– scrasnitul dintilor in timpul somnului/insomnii.

Reactii psihice:

– iritabilitate

– anxietate

– agresivitate

– depresie

teama de esec

– teama de viitor

– lipsa de interes pentru viata de zi cu zi

– uitare de sine

– lipsa de incredere in sine si in ceilalti

– pierderea simtului umorului

– negativism

– pesimism

Reactii comportamentale:

– dificultate in luarea deciziilor

– dificultate de concentrare

– negarea existentei unei probleme

– iritabilitate

– evitarea situatiilor dificile

– frecventa situatiilor cand plangeti

– va roadeti unghiile

– dificultate in a va arata sentimentele

– deveniti foarte vioi sau agresiv

– dificultate in a discuta cu ceilalti

– beti mai multa cafea/alcool, fumati mai mult

Reactii asociate carierei

– absenteism

– accidente

– ineficienta si scadere performantelor

– lipsa delegarii

– interactiune slaba cu colegii

– iritabilitate/frustrare/furie

Constientizarea starii de fapt ne ajuta sa recunoastem si sa prevenim in viitor aparitia si instalarea starii de stres. Cu totii avem caracteristici personale care ne individualizeaza pana la unicitate, dar in aceeasi masura exista si unele trasaturi comune cu cele ale semenilor nostri. Cercetarile au condus catre gruparea lor in doua categorii sau tipuri de personalitate. In functie de acestea, raspunsurile noastre cat si rezistentala stres sunt diferite.

CAPITOLUL III

CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Când vorbim despre personalitate facem referire la OM. Personalitatea implică atât existența umană cât și ansamblul de valori acumulate istoric însușite de om pe care acesta le realizează în prezent și le proiectează pentru viitor.

Personalitatea reprezintă fenomenul cel mai complex din univers deoarece integrează o varietate de componente diferite ca structură. Datorită complexitații ei personalitatea nu poate fi cercetată de o singura ființă ci necesită o abordare multidisciplinară. Astfel “dintre științele care cercetează personalitatea amintim: antropologia fizica și cultura, sociologia, istoria, morala, estetica, medicina și psihologia” ( Mihaela Corina Tutu,2008,p.9).

Conceptul de personalitate se regasește în toate științele socioumane având însă o abordare diferită. Independent de știință, literatura și arta aduc “contribuții valoroase privind înțelegerea și cunoașterea diverselor profiluri umane”( Mihaela Corina Tutu,2008,p.10).

Termenul de personalitate apare în relație cu procesele de dezvoltare psihică ce se desfășoară pe parcursul vieții având ca rezultat manifestarea diferențiată a personalității.

Diferențele dintre oameni au fost identificate încă din antichitate însă ele au fost considerate ca fiind în firea lucrurilor considerând astfel că cercetarea și explicarea acestora nu este necesară. Atât conceptul de personalitate cât și studierea procesului de formare a personalității sunt fenomene foarte recente. De aceea este foarte importantă delimitarea personalității ca realitate psihologică cât și personalitatea în calitate de concept:

In sensul realității psihologice, personalitatea desemnează omul viu, cu vise și deziluzii, omul real; Totalitatea fenomenelor și proceselor psihologice ce individualizează omul.

Privită din perspectivă conceptuală personalitatea se prezintă ca un obiect de studiu foarte complex ce înglobează aproape toată psihologia. Putem spune deci că personalitatea, din punct de vedere teoretic, este cadrul de referință fundamental pentru definirea celorlalte noțiuni psihologice.

Am putea spune că personalitatea este o realitatea umană complexă, cu care intrăm în contact, o influențăm o direcționăm, fiind un important ghid în modelarea omului. Doar făcând referire la personalitate, încercând să o înțelegem, putem ajuta omul în construcția sa.

Putem spune că personalitatea este cea care mediază receptarea și acceptarea influențelor externe, integrându-le în structurile sale și astfel reușește să le transforme în pârghii de orientare pentru manifestările sale. Totodată ea diferențiază pe cineva de altcineva oferind o imagine a acestora, cu o anumită valoare.

Omul este singura ființă care are personalitate și, o dată cu dezvoltarea acesteia, se produc și o serie de efecte asupra manifestarilor sale: stabilizeză conduitele; asigură consensul gândului cu fapta, dezvoltă capacitățile umane. De aceea, personalitatea, este descrisă în diferite categorii de termeni cum ar fi : trăsături, factori habitudini, motive, Eu, roluri, atitudini, constructe( Mielu Zlate,p,) Privită în ansamblu, fiecare trăsătură generează o teorie a personalității. Astfel, dacă încercăm, să analizăm personalitatea în termeni de trăsături observăm că aceasta conduce la elaborarea teoriilor tipologice. Descrierea acesteia în termeni de factori conduce la apariția teoriilor psihometrice. Toate teoriile personalității, au fost „corelate între ele permițând contruirea unor modele explicativ interpretative ale personalitatii” (Mielu Zlate ,p28):atomistă, structurală, sistemică, psihosocială.

3.1 PERSPECTIVE DE ABORDARE A PERSONALITĂȚII

Pentru analiza concretă a unei realități, fie ea (fizică, umană, socială), se acordă o mare importanță teoriei de la care se pornește, aceasta fiind acceptată și transpusă în practica cercetării sau acțiunii sociale. De aceea vom încerca să creionăm principalele perspective de abordare a personalității.

Perspectiva atomistă are la baza un mod de studiu reprezentativ, constând în descompunerea personalității în elementele sale componente și studierea legilor lor de funcționare. In aceeași masură, prin modul de studiu, perspectiva atomistă îsi propune să evidențieze elementul primar, fundamental al personalității.

Această modalitate de abordare a personalității este practicată încă de la începuturile psihologiei științifice și până în zilele nostre. Orice manual de psihologie tratează separat cele trei componente ale personalității ( temperament, aptitudini, caracter).

Perspectiva structurală are un mod de studiu diferit de perspectiva atomistă, pornind, nu de la parte, ci de la intreg, studiind modul de oraganizare, aranjare, ierarhizare a elementelor componente în cadrul structurii globale. În concepția psihologiei gestaltiste, personalitatea este o structură globală, unitară, „ce dispune de subsisteme integrate, astfel incat ceea ce se petrece intr-o parte a structurii influentează ceea ce se va petrece într-o alta parte a ei” ( Mielu Zlate-p,45).

Potrivit acestei modalități interpretative personalitatea poate fi definită ca fiind un ansamblu de trăsături. Unicitatea peronalității unui individ provine din modul de organizare, structurare și interrelaționare a trăsăturilor.

Din studierea celor doua perspective, structurală și atomistă, putem observa superioritatea celei dintâi prin faptul că, pe de o parte subliniază caracterul unitar și global al personalității, iar pe de altă parte sugerează dinamica acestui întreg.

Perspectiva sistemică a fost introdusă în psihologie odată cu apartiția ciberneticii. Din această perspectivă personalitatea este interpretată ca un sistem în care elementele au o interactiune ordonată. Perspectiva sistemică nu poate fi confundată cu primele doua (atomistă și structurală), deoarece cadrul de referință îl constituie sistemul, cu toate relațiile, interacțiunile, și intercondiționările sale. Nu se poate vorbi de element în sine având în vedere faptul că în contexte diferite acesta poate deveni sistem. De asemeni elementele se unesc între ele formând subsisteme și astfel crează legături interne și de lungă durată.

Perspectiva psihosocială are o abordare orientată spre surprinderea personalității concrete.

Aceasta își propune să analizeze și să explice manifestarea personalitătații în situații sociale particulare, în sistemul interrelatiilor și psihologiei colective, concentrându-se asupra a doua aspete:

1/ surprinderea modului în care o personalitate, așa cum s-a constituit inițial, relaționează cu o altă personalitate;

2/ analizarea și explicarea modului în care în urma acestei interrelationări, personalitatea se foarmează pe ea însăși.

Este cunoscut faptul ca omul nu poate exista decat în cadrul relațiilor sociale, fiind astfel foarte important ansamblul acestor relații sociale, modalitatea în care a fost preluat, interiorizat și sedimentat de fiecare individ, acesta fiind de fapt „esența personalității”. Cand spunem „relații sociale” ne referim la toate titpurile de relații în care poate fi implicat un individ atât cele macrosociale ( economice, politice, etc) cât și cele microsociale (familiale, scolare, stradale, etc.).

Nucleul personalității se formează prin asimiliarea condițiilor exterioare de viață. Pentru a studia personalitatea concretă a omului, este important să studiem raportarea acesteia la alții, „influența relațiilor sociale interiorizate asupra comportamentului actual al omului”.( Mielu Zlate-p.85).

Jean Stoetzel propune două puncte de vedere în abordarea personalității: unul de natură substanțială ce prezintă conținutul personalității iar cel de-al doilea este unul situațional și prezintă modul de manifestare a personalității. Ambele sunt însă la fel de importante deoarece sunt în strânsă interacțiune.

Din cele prezentate mai sus putem concluziona că pespectiva psihosocială propune o triplă interpretare a personalității și anume: grupală, situațională și relațională. Interpretarea personalității din punct de vedere situațional presupune raportarea permanentă la situația în care se află, pe care o produce, ale cărei influențe le generează dar le și suportă. Din punct de vedere relațional, interpretarea personalității înseamnă a confrunta o personană cu o alta, studiind modul în care acestea se acomodează. Si ultima interpretare, cea grupală, înseamnă a raporta personalitatea la un numar mare de personane făcând-o „părtașă” la activitățile comune, considerând grupul ca un instrument de formare al individului.

De asemeni putem observa că perspectiva psihosocială contribuie la ințelegerea mai nuanțată a constituirii treptate a personalității și permite o interpretare mai concretă a acesteia.

3.2 TEORII ALE PERSONALITATII

Toate teoriile personalității încearcă să surprindă esența, originalitatea și unicitatea sa.

Există diverse criterii după care pot fi grupate teoriile astfel că vom prezenta în cele ce urmează câteva dintre acestea.

După similitudinea și unicitatea personalității teoriile se împart în teorii nomotetitce și teorii idiografice. Teoriile nomotetice încearcă să surprindă similaritățile personalitătii indivizilor în timp ce teoriile idiografice au la baza unicitatea indivizilor, particularitătile individuale. Totodata teoriile idiografice consideră că „esența personalității poate fi surprinsă numai prin studiul detaliat al vieții și experienței individuale”( Mihaela Corina Tutu ,2008,p41).

O altă clasificare a teoriilor personalității ar fi după aspectele considerate în modelarea comportamentului. Pot fi multidimensionale și unidimensionale. Obiectivul teoriilor multidimensionale este acela de a identifica trăsăturile caracteristice personalității, să elaboreze teste care să evidențieze diferențele dintre indivizi și să creioneze predicții asupra comportamentului. Teoriile unidimensionale urmăresc studierea rolului pe care îl are un singur aspect al personalității în modelarea comportamentului.

Teoriile personalității sunt multiple, amintind aici: teorii din perspectiva evolutivă (teorii statice, dinamice, integrative), după factorii determinanți (teorii radicale, de compromis,), după gradul de apropiere – indepartare (teorii concordante, neconcordante) dar niciuna dintre ele, analizată separat, nu explică pe deplin personalitatea. În ultimii ani se acordă o mare importanță, și este considerată ca fiind foarte eficientă analiza comparativă a teoriilor personalității. Și vom începe prin a prezenta, „considerând drept criteriu de bază similitudinea personalității, teoriile elaborate de C.G Jung si A.Adler

Jung prezintă personalitatea ca fiind constituită din trei straturi, trei sisteme de interacțiune: inconștientul personal, conștient și inconstientul colectiv. Esențial pentru Jung este întelegerea personalității din perspectiva echilibrării acestor trei sisteme de interacțiune.

Pe de alta parte A. Adler, definește personalitatea ca fiind lupta pentru perfecțiune.

Potrivit teoriei lui K.Horney personalitatea este descrisă prin noțiunea de „conflict” în relațiile interpersonale iar dezvoltarea acesteia poate avea loc doar prin rezolvarea acestor conflicte.

O alta opinie asupra definirii personalitatii este aceea a psihanalistului G. Allport care consideră că personalitatea este un ansamblu de trăsături care poate fi unic unui individ dar și comun mai multor indivizi.

Multitudinea de teorii ale personalității este explicată prin faptul că aceasta este un fenomen foarte complex. Aceste teorii urmaresc gasirea unui cadru specific de referinta si un inceput care sa deduca intreaga constructie.

Autorii care au studiat personalitatea incearca, prin definitie, prezentarea caracterului conplex al structurii personalitatii, punand accent pe ordinea si regulile de compunere a unor elemente calitativ distincte.

Daca privim personalitatea ca pe un sistem dinamic hipercomplex, putem observa anumite convenții de ordin operațional cum ar fi delimitarea ei de la un anumit nivel de abstractizare; caracterul emergent față de elementele componente;

3.3. NIVELURI ALE PERSONALITĂȚII

In lucrarea sa „Personality and Interpersonal Behavior”, din anul 1970, Robert Freed Bales prezintă conceptul de personalitate interpersonală dar și imaginarea unei tehnici de determinare a unui asemenea tip de personalitate.

„Nivelul sau dimensiunea” ( Mielu Zlate- ed.trei 2004,p.82) interpersonală a personalității reprezintă personalitatea individului asa cum este percepută de grup. Acest tip de personalitate este foarte importantă deoarece ea se constituie prin interacțiunea individului în cadrul grupului.

Există grupuri care permit individului să-și manifeste anumite laturi ale personalității însă sunt grupuri care nu permit ba chiar impiedică indivul în acțiunea de manifestare a personalității, chiar dacă anumite laturi ale acesteia sunt prenzente la un individ și el dorește să și le manifeste în grup. În dinamica grupurilor este importantă personalitatea manifestă a individului, cea pe care acesta o face cunoscută și pe care grupul o acceptă și în nici un caz laturile ascunse ale personalității care sunt exprimate în afara grupului.

Robert Baleas, vorbește în lucrarea sa despre comportamentul interpersonal, ce reprezintă doar o fațetă a personalității, care este ‚generată de un anumit grup particular’ ( Mielu Zlate- ed.trei 2004,p91) si de rolul individului în interiorul acestuia. El spune de asemenea, că nu întotdeauna acesată fațetă este cea reală, concluzionând că aceasta exprimă cel mai bine personalitatea dată. Totuși, a cunoaște această parte a individului ne ajută la o mai bună întelegere a personalității particulare a acestuia, a conflictelor sale interioare si a relației dintre personalitate și rolurile de grup a acesteia.

In procesul de stabilire a tehnicii de determinare a personalitatii interpersonale Bales intâlnește o serie de dificultăți și anume:

1/ existența ipotezei că în cadrul grupurilor sociale, persistă distribuția unidimensională progresivă a statutelor și rolurilor ( în momente diferite indivizii joacă roluri diferite);

2/ testele cunoscute, clasice (chestionarele, inventarele, testele) evidențiază o personalitate asa cum este ea ci nu cum este vazută de alții;

3/ „cele mai multe dintre aceste tehnici operează cu trăsături de personalitate puse pe acelasi plan” ( Mielu Zlate- Editura Trei 2004,p.84).

Din analiza facută de Bales, pe mai multe tipuri de grupuri sociale, acesta evidențiază faptul că personalitatea umană are, în relațiile interpersonale, anumite comportamente care, sunt, mai apoi, distribuite în spațiul interpersonal în mod diferențiat. Ca de exemplu, folosind tehnica observației, Bales, descoperă ca anumiți mebrii ai grupului se specializează pe rezolvarea problemelor în grup iar alții în crearea atmosferei socio-afective. Evident că specializarea personalității în diferite comportamente este mult mai vasta decât cea stabilită de Bales initțal, și de aceea acesta își propune să stabilască și alte tipuri de personalitate care să exprime cu mai multe nuanțe dimensiunea interpersonală.

In ceea ce privește tehnica de determinare a dimensiunii interpersonale a personalității evidențiem urmatoarele limite:

1/ este o tehnică foarte complexă, laborioasă, care solicită o muncă sustinută atât din partea subiectului cât și din partea cercetatorului;

2/ este formalizata si se „bazeaza pe o serie de proceduri tehnice insuficient argumentate.” ( Mielu Zlate- Editura Trei 2004,p.86).

3/ necesită utilizarea unui material suplimentar;

Potrivit studiilor efectuate pe diferite grupuri sociale s-a constatat că tipul de personalitate interpersonală poate fi obținut, nu numai prin metoda propusă de Bales, ci și prin alte modalități. Metodele propuse de diverși specialiști conduc la stabilirea unor caracterizări mai ample ale personalității sau ale profilului psihosocial al acesteia. De asemeni au putut fi reliefate o serie de tendințe comportamentale prezente la un subiect și anume:

1/ Tendițe spre dominare, subiectul manifestându-se prin dominarea și subordonarea celorlalți, impunerea propriilor opinii, ignorând părerea celorlalți mebrii;

2/ Tendințe de supunere, în care subiectul manifestă supunere, acceptare, se supune influenței membrilor grupului; se lasă condus de celilalți; manifestă neîncredere în sine și îi supraapreciază pe ceilalți;

3./ Tendințe de sociabilitate, stabilirea rapidă a contactelor interumane, efectivitate; subiectul este simaptizat de ceilalți și se adaptează cu ușurință la situații noi;

4/ Tendințe spre izolare, subiectul tinde sa se indepărteze de ceilalti, se retrage din viața de grup, devine singuratic, cu foarte puține relații având dificultăți de interrelaționare și socializare interpersonală;

5/ Tendințe spre conformism, subiectul interiorizează și acceptă cu strictețe normele de grup;

6/ Tendințe spre non-conformism, subiectul refuză respectarea normelor de grup, este neâncrezător în structurile grupului și dorește schimbarea normelor de grup.

7/ Tendințe spre activism, subiectul se implică în activitățile grupului, participă efectiv la activitațile acestuia, este dinamic, „energic”.( Mielu Zlate- Editura Trei 2004,p.30).

8/ Tenițe spre pasivitate, subiectul manifestă lipsă de inițiativă, indiferent fată de activitățile grupului, participă la acestea doar prin simpla prezență, este apatic și nu acordă importanță realizărilor grupului din care face parte.

9/ Tentințe spre facilitarea interacțiunilor dintre membrii grupului, subiectul participă la facilitarea stabilirii relațiilor în grup. Propune obiective și se asigură, prin participare, de realizările acestora. Este iubit și agreat.

10/ Tendinte spre tensionarea grupului, indivizii cu astfel de tendinte sunt in permanenta orientati spre destabilizarea grupului, dezbinari intre membrii acestuia si creaza in interior o atmosfera de neancredere si suspiciune.

11/ Tendințe de altruism, subiectul manifestă un mare dezinteres pentru sine, însă participă la toate activitățile grupului în favoarea altora. În același timp acesta manifestă numai dragoste dezinteresata față de semenii săi.

12/ Tendințe spre egoism, subiectul se iubește pe sine privindu-i pe ceilalți prin prisma prorpriilor interese.

13./ Tendințe spre creativitate, este interesat de activități creative, de noutate, originalitate și în special aduce informații noi în grup.

14/ Tendințe de non-creativitate, este o persoana obișnuita, nu manifestă în grup activități creative și nu se distinge prin contribuții importante în dinamica grupului.

15/ Tendințe de subiectivitateîn aprecieri, subiectul se ghidează în aprecierile pe care le face de sentimentele sau convingerile sale personale. Deformează realitatea și emite judecăți partinitoare despre alții.

16/ Tendițe spre cooperare, este o persoană cooperantă, contribuie la realizările grupului și ajuă la unificarea eforturilor celor din grup.

17/ Tendințe spre individualism, este orientat spre realizarea prorpiilor interese fără a accepta ajutorul celorlalți. Acordă foarte mare interes propriilor sale dorințe acestea fiind puse înaintea celor ale grupului.

3.4. DIMENSIUNI ACCENTUATE DE PERSONALITATE

Din multitudinea de definiții date personalității putem concluziona că personalitatea este o unitate stabilă și individualizată a ansamblului conduitelor. Potrivit Asociației Psihologilor Americani( APA,2000) personalitatea este constituită din pattern-uri stabile de recunoastere și înțelegere a mediului exterior și a propriei persoane manifestată în context social și individual. De-a lungul timpului au fost conturate abordări variate ale acestui concept, delimitându-se trei elemente comune și anume:

1/ Fiecare individ in parte are o personalitate unica;

2/ Personalitatea are în componența ei o serie de caracteristici diferite;

3./ Caracteristicile fiecărei personalități rămân stabile o perioada de timp. ( Gabriela Florenta Popescu,2010,p.95).

Karl Leonhard este părintele conceptului de personalitate accentuată spunând că aceasta reprezintă o serie de însușiri speciale sau trăsături a caror intensitate depășește media favorizând manifestarea acestora. (K.Leonhard, 1972).

In urma studiilor efectuate de K Leonhard, acesta a urmărit să stabilească caracteristici și „profiluri psihice”,( Gabriela Florenta Popescu,2010,p97) la oameni celebrii, unii aflatț în viață alții aflați doar în paginile altor popoare. Acesta a abordat trăsăturile accentuate de personalitate spunând că există o amprentă psihică importantă, ce corespunde mediului în care se nasc aspirațiile ți inclinațiile precum și mentalitatea fiecarei persoane.

Structurile care sunt incluse în accentuarea personalitătii sunt greu de depistat și chiar de observat deoarece se dizolva în manifestări implicate în conduitele vieții curente. Totuși, prin observarea amprentei profesionale poate fi relevata structura, ceea ce poate face diferența între universul unui invățător de cel al unui medic sau inginer.

K. Leonhard consideră că influența socială, mai ales în copilarie, are o mare importanță în dezvoltarea personalității. Acesta prezintă două criterii principale ce fac diferența între personalitățile accentuate și cele obișnuite:

1/ accentuarea personalității reprezintă un anumit grad de intensitate a trăsăturilor respective;

2/ spunem că o trăsătură este accentuată atunci când „o anumită ânclinație se asociază cu un ansamblu de caractersitici specifice” ( Gabriela Forenta Popescu,2010,p.95).

Tendințele accentuate de personalitate pot fi situate la limita dintre normalitate și patologie psihică, aceastea fiind rezultanta unor cumuli de factori, ce au la bază influența socială, educația și experiența de viață. Deși personalitățile accentuate se apropie de patologic, totuși, acestea nu produc o deteriorare majoră în funcționarea socială, astfel încât, individul reușește să se adapteze în societate, însă cu anumite limite.

Dimensiunile accentuate reprezintă acele trăsături care depășesc media prin intensitate, manifestându-se pregnant în personalitatea individului. Leonhard descrie dimensiunile accentuate spunând că acestea sunt „trăsături ale firi”(Wesenszuge), denumire din care derivă o serie de trăsături ale conceptului: acestea sunt principale, sunt definitorii pentru personalitate, sunt profunde și înnascute.

Urmărind modelul propus de Karl Leonhard, putem evidenția urmatoarele dimensiuni accentuate de personalitate:

1/ Firea demonstrativă, o astfel de personalitatea, în cazul accentuării însușirilor, poate evolua în sens patologic spre tulburare de conversie.

De asemeni individul are o capacitatea anormală de refulare, își subliniază propriile calități mergând până la a căuta modalități prin care să obțină respectul celorlalți.

Explicația acestor comportamente este dată de absența inhibiției prin care sunt evidențiate dorințe egoiste precum cele materiale sau de ocupare a unui statut.

Compătimirea este o alta trăsătură a demonstrativului, acesta tinde să exagereze simptomele de boală dorind prin aceasta să obțină acordarea atenției din partea celorlalți.

2/ Firea hiperexactă, este contrar firii demonstrative, prin aceea că nu există capacitatea de refulare, împiedicând astfel individul în luarea deciziilor.

Persoanele cu personalitate hiperexactă pot fi afectate în viața profesională în ceea ce privește randamentul profesional. Aceștia manifestă nesiguranță și îndoială în activitățile lui și asta îl determină să „verifice permanent dacă ceea ce a realizat este corespunzator (Gabriela Florenta Popescu-2010,p.93).

3./ Firea hiperperseverentă, dominanța acestei trăsături este dată de perseverență exagerată, anormală a afectului care poate fi egoismul.

Acest tip de personalitate poate evolua în sens pozitiv, daca individul obține din partea celor din jur apreciere, dar și în sens negativ atunci când individul își duce la îndeplinire propriile realizări neținând cont de ceilalți înlăturând din cale potentțalii concurenți.

Diverse studii longitudinale au arătat că astfel de persoane, în prima parte a vieții au realizări excelente iar în a doua parte, prin diminuarea capacității de afirmare, crește susceptibilitatea considerându-i pe ceilalți rău-voitori.

4/ Firea nestăpânită, acest tip de personalitate este reprezentat de impulsuri, instincte și sentimente, conducând, în sens patologic, la psihopatie epileptoidă.

Individul cu acest tip de personalitate este dominat de impulsivitate, iritare, exprimandu-și nemulțumirea prin mimică și cuvinte, uneori pot deveni chiar agresivi.

Firea nestăpânită poate ajunge, totuși, la o buna adaptare, față de solicitările vieții, prin autocontrol.

5/ Firea hipertimică, prin accentuare este caracterizată de urmatoarele caracteristici: persoane active,vesele, vorbărețe, au tendința de digresiune în gândire, simț al umorului foarte dezvoltat.

In sens pozitiv aceste caracteristici îl pot conduce pe individ către nevoia de acțiune, realizări de valoare sau chiar inovații.

6/ Firea distimică, Este opusul firii hipertimice iar prin accentuare, tendința patologică este depresia.

Persoanele cu acest tip de personalitate sunt afectate mai mult de evenimente triste decât de cele vesele, nu au tendințe spre acțiune și au un nivel de socializare foarte scăzut.

7/ Firea labilă, labilitatea reprezintă o alternare de stări hipertimice cu stări distimice. Accentuarea acetui tip de personalitate determină structurarea unei personalități ciclotimice. O trecere de limita patologicului însemnă instalarea stării maniaco-depresive.

8/ Firea exaltată, astfel de persoane se entuziasmează ușor, sunt considerate persoane altruiste, sunt încântate de succesul altor persoane dar sunt și pline de compasiune când când este vorba de suferință ( Gabriela Florența Popescu – 2010, p.100).

9/ Firea anxioasă, la adulți anxietatea apare atunci când este vorba de afirmare personală, când apare o divergență de opinii iar cele doua forme care se dezvoltă sunt docilitatea și timiditatea anacastă.

10/ Firea emotivă, aceasta este caracterizată prin mobilitatea mimicii, când, într-o conversație reacțiile persoanei sunt foarte bine redate în expresiile feței; traumele psihice sunt greu suportate, persoana fiind predispusă la depresie.

CAPPITOLU V

METODOLOGIA CERCETARII SI INTERPRETAREA REZULTATELOR

5.1 PREZENTARE GENERALĂ

Alegerea temei pentru lucrarea de licență nu a fost întâmplătoare. Lucrând în domeniul activității de transport feroviar de douăzeci și cinci de ani, experiența mi-a demonstrat că există o conexiune între tipul de activitate desfașurată, stresul perceput de salariat și personalitate.

Cercetarea de fața își propune să evidențieze efectele dăunătoare ale stresului în rândul personalului din transporturi și totodată să analizeze relația dintre stress și exprimarea tendințelor accentuate de personalitate.

Studiul se desfasoară în cadrul unității SNTFC CFR Călători SA, unitate ce are ca specific efectuarea transportului feroviar public de călători de lung parcurs în trafic intern și internațional. Pentru aceasta am ales să studiez două grupuri de angajați, (muncitori și personal TESA) care au sarcini de serviciu diferite, dorind să analizez nivelul de stress și relația acestuia cu exprimarea tendințelor accentuate de personalitate.

Populația ce urmează a fi stuadiată este reprezentată de personalul din SNTFC ‘CFR’ CĂLĂTORI SA. Eșantionarea s-a realizat prin randomizare (selecție aleatoare), criteriul de baza fiind probabilismul.

Lotul este format din 60 de salariați, 30 femei și 30 barbați, cu vârste cuprinse între 45-50 ani, mediul de proveniență urban, iar din punct de vedere al educatiei acestia au, toti, studii medii. Lotul s-a constituit din două grupuri, pe de o parte un grup format din salariați ai personalului Tesa, și pe de altă parte grupul format din salariați ai personalului muncitor.

Instrumentele utilizate in acest studiu sunt, chestionarul Schmiescheck pentru reliefarea dominanțelor personalității, si două teste de stres care evidențiează nivelul acestuia în profilul salariaților.

OBIECTIVELE CERCETĂRII

Relația dintre stres și personalitate a fost evidențiată prin cercetare într-o companie de transport feroviar. Obținerea datelor, privind evaluarea subiecților, s-a facut prin metoda anchetei pe bază de chestionar.

Cercetarea de față își propune sa evidențieze relația dintre stres și exprimarea tendințelor accentuate de personalitate. Obiectivul acestui studiu este acela de a evidenția nivelul de stres perceput de salariații din transporturi și totodată de a evalua exprimarea tendințelor accentuate de personalitate urmând a fi identificate tipologiile de personalitate care sunt semnificativ mai mari.

5.2.1 OBIECTIVE

Obiectivul general urmărit în această cercetare este identificarea nivelului de stress la personalul din transporturi și a relației dintre stresul perceput de salariat și exprimarea tendințelor accentuate de personalitate.

Obiectivele specifice urmarite sunt identificarea tipologiei de personalitate accentuată în profilul salariaților din transporturi; identificarea și compararea trăsăturilor accentuate de personalitatea în profilul personalului TESA față de personalul muncitor.

IPOTEZELE CERCETĂRII

5.3.1 IPOTEZA 1

1. Cu cât nivelul de stress al salariaților din transporturi este mai ridicat cu atât salariații sunt predispuși la exprimarea tendintelor accentuate de personalitate.

5.3.2 IPOTEZA 2

2. Apreciem ca, urmatoarele tipologii, sunt semnificativ mai mari la personalul muncitor în comparație cu personalul tesa: hiperexactitate, hiperperseverență, exaltat, anxietate, emotivitate, distimic, hipertimie, demonstrativitate, nestapânit, labilă.

5.4 PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECTI/EȘANTIONUL SUPUS CERCETĂRII

In cercetarea de față populația ce urmează a fi studiată este reprezentată de personalul din SNTFC ‘CFR’ CĂLĂTORI SA. Eșantionarea s-a realizat prin randomizare (selecție aleatoare), criteriul de bază fiind probabilismul.

Lotul este format din 60 de salariați, 30 femei și 30 barbați, cu vârste cuprinse între 45-50 ani, mediul de proveniență urban, iar din punct de vedere al educatiei acestia au, toti, studii medii.

Lotul s-a constituit din două grupuri, pe de o parte un grup format din salariați ai personalului Tesa, și pe de altă parte grupul format din salariați ai personalului muncitor.

5.5 METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

O metodă ,care s-a dovedit eficientă în acest studiu, este metoda anchetei pe bază de chestionar.

Ancheta este o metodă de investigație foarte complexă, complexitatea ei fiind dată de ansamblul instrumentelor (chestionare, ghiduri de interviu, planuri de anchetă). (Beatrice Manu, Ion Cauc, Daniela Pârlea, Laura Goran, 2007 p.38).

Cercetarea prin anchetă este considerată a fi unul din principalele domenii de măsură în cercetarea social aplicată. In sensul cel mai general, ancheta, desemnează culegerea sistematică a datelor dintr-un eșantion.

5.5.1 INSTRUMENTELE DE CERCETARE

Pentru identificarea nivelului de stress vom utiliza doua teste de stress: “Cum raspundeți la stress” și “Simptome psihologice ale stresului”( Ioana Omer, 2007, p.45,46). Pentru evidențierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuate vom utiliza Chestionarul de tendinte accentuate Schmiescheck,(Gabriela Florența Popescu, 2010, p.93)

5.5.2 OPERAȚIONALIZARE

Chestionarul – reprezintă un instrument de cercetare cu caracter standardizat, deoarece intrebarile sunt formulate clar dinainte.

Chestionarul este, de asemeni, un mijloc bun de explicare a comportamentelor umane si de identificare a factorilor care le determină. (Beatrice Manu, Ion Cauc, Daniela Pârlea, Laura Goran, 2007 p.50).

Testele Psihologice – ca instrumente obiective, testele psihologice, sunt uni sau bidimensionale și multidimensionale, conținutul lor facând referire la o serie de probleme complexe cum ar fi : adaptarea, structurile formative, implicația latentă a atitudinilor în comportamente și mentalitate.

5.5.3 Chestionarul de tendințe accentuate Schmiescheck

Chestionarul își propune evidențierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuată, fiind un instrument subsumat tipologiei personalității clinice sau accentuate, dezvoltată de K. Leonhard. Studiul de traducere și experimentare pentru varianta românească îi aparțin lui Nestor 1975. “Există 10 scale, fiecare cu un numar de 12 itemi, 8 sau 4 itemi corespunzând celor 10 tipuri de trăsături accentuate: demonstrativitate, hiperexactitate, hiperperseverenta, nestăpânire, hipertimie, distimie, ciclotimie, exaltare, anxietate, emotivitate” (Minulescu, 1996, p. 348). Subiectul răspunde prin da sau nu majoritatea itemilor avand cheia în nu. În ordine descendentă interpretatrea indică severitatea tendinței pentru valoarea 18, iar valoarea 12 indică, conform autorului, limita de la care putem diagnostica o tendință spre accentuare în comportament. Instrumentul este constituit din 88 de întrebări, nefiind nici o restricție în privința timpului de lucru.

Plecând de la tipul de personalitate, “adâncind tematica tipului și biotipului se vor contura nu numai răspunsuri ci și metode pentru exploatarea și extinderea sentimentelor sociale, ținănd seama de limitele firești în care persoana poate evolua, se pot aduce unele sugestii în problema orarului de lucru” .(Minulescu, 1996, p349).

5. 6 INTERPRETAREA REZULTATELOR

TABEL NR. 1

ANEXE

TEST 1

CUM RĂSPUNDETI LA STRES

Citiți urmatoarele enunțuri și alegeți varianta de raspuns care se potrivește în cazul dumneavoastră:

1/ De mai mult timp mă simt peste masură de slăbit.

a. Da

b. Nu

2/ Am avut perioade de timp în care m-am simțit depășit de situație.

a. Da

b. Nu

3,/ Care este în general starea dumneavoastră psihică

1. excelentă

2. bună

3. proastă

4. foarte proastă

4/ Adesea simt ca mă ia cu călduri.

1. Da

2. Nu

5/ Ați suferit de palpitații

Adesea

Uneori

Niciodată

6/ Aveti poftă de mancare

1. Slabă

2. Normală

3. Bună

4. Prea bună

7. Sunt atât de oboist încât nu pot sta nici măcar pe scaun ( trebuie să stau lungit).

1. Da

2. Nu

8. Sunteti tipul de om care își face griji din orice

1. Da

2. Nu

9. Ați avut dificultăți de respirație (fără a desfășura o munca foarte solicitatntă din punct de vedere psihic)

1. Adesea

2. Uneori

3. Niciodată

10. Ați avut accese de nervozitate (iritare,tensiune psihică)

1. Adesea

2. Uneori

3. Nicioadată

11. Ați avut stări de leșin

1. Nicioadată

2. Foarte rar

3. Rar

12. Întâmpinați dificultăți când încercați să adormiți sau să rămâneți treaz

1. Adesea

2. Uneori

3. Nicioadată

13.Vă deranjează aciditatea gastrică (mai multe zile la rând)

1. Da

2. Nu

14.Aveți memorie bună

1. Da

2. Nu

15. S-a întamplat sa aveți “transpirații reci”

1. Adesea

2. Uneori.

3. Nicioadată

16.Vă tremură vizibil mâinile

1. Adesea

2. Uneori

3. Nicioadă

17. Aud zgomot în cap tot timpul

1. Da

2. Nu

18. Am spaime personale care îmi provoacă prabușirea psihică

1. Da

2. Nu

19. Va simțiți izolat, singur, chiar între prieteni

1. Da

2. Nu

20. Nimic nu mi se intamplă după cum îmi doresc

1. Da

2. Nu

21 .Suferiți de dureri de cap

1. Adesea

2. Uneori.

3. Niciodată

22. Uneori nici nu mai stiu daca ceva are preț, dacă merită să mai dorești ceva

1. Da

2. Nu

TEST 2

SIMPTOME PSIHOLOGICE ALE STRESULUI

Alegeți dintre urmatoarele simptome pe cele care apar deseori, cu regularitate sau în permanență, în cazul dumneavoastră:

Iritare frecventă;

2 . Relații dificile cu cei din jur;

3. Comportament excesiv de autoritar sau impuls dominator;

4. Schimbare permanentă a centrelor de interes, a hbby-urilor sau a câmpului de activitate/loculul de muncă.

5. Atitudini fluctuante în materie de religie sau credință;

6. Pierderea sau diminuarea capacității de decizie;

7. Pierderea controlului sau autodisciplinei.

8. Acte de violență absurd îndreptate asupra unor persoane, animale sau obiecte;

9. Depresie sau stări puternic depressive fără motive exterioare.

10. Indiferență față de muncă, de hobby-uri sau chiar față de membrii familiei, care nu ar trebui să ne fie indiferenți.

11. Apatie

12. Fluctuații bruște ale dispoziției, de la euforie la tristețe, în decursul câtorva ceasuri.

13. Sentimentul însingurării, acela de a fi părăsit (chiar în sânul cercului familial, al prietenilor sau colegilor).

14. Impulsul de a se ascunde

15. Sentimentul unui gol interior

16. Anxietate, nesiguranță, inhibiții sau nervozitate.

17. Senzația de “plutire” de a “pierde pământul de sub picioare”.

18. Impulsul de retragere în plan social, intelectual sau afectiv.

19. Sentimentul de a fi amenințat, oprimat sau culpabilizat.

20. Lipsa de motivație, dezorientare.

21. Sentimentul de a fi asaltat din toate părțile, încolțit.

22. Sentimentul de “a nu fi la înălțimea situației”, “de-a nu putea face față anumitor persoane”.

23. Sentimentul că situații care în trecut erau depășite ușor, devin acum constrângătoare.

24. Incapacitatea de a memora lucruri importante.

25. Dificultate de asimilare intelectuală.

26. Dificultate de concentrare.

27. Tresărire puternică la soneria telefonului sau când cineva ni se adresează pe neasteptate

28. Sentiment de plctiseală permanent.

29. Lipsa de motivație de anumite lucruri pe care am dori totuși să le facem.

BIBLIOGRAFIE

Alina Maria Andrieș, Testarea Psihologică, Ed. Fundației România de Mâine, București 2010;

Constantin Enăchescu, Tratat de Teoria Cercetării Științifice, Ed.Polirom, București,2007;

Dragoș Cârneci, Stresul din minte noastră și razboiul din lumea celulelor, Ed. Fundației Ramânia de Mâine, București 2004;

Gabriela Florența Popescu, Noțiuni de testare a Personalității, Ed.Fundației Ramânia de mâine, București 2010;

Ioan-Bradu Iamandescu, Stresul psihic și Bolile interne, Ed. ALL București 1993;

Ion Cauc, Beatrice Manu,Daniela Pârlea, Laura Goran, Metodologia Cercetării Sociologice, Ed.Fundației România de Mâine, București, 2007;

Ioana Omer, Caiet Seminar Psihologia Muncii, Ed. Fundației România de Mâine, București 2007;

Mielu Zlate, Eul și Personalitatea, Ed.Trei, București 2002;

Mielu Zlate, Tratat de Psihologie Organizațional-Managerială, Ed.Polirom, București, 2004;

Mihaela Corina ȚuȚu, Psihologia Personalității, Ed. Fundației România de Mâine, București 2008;

Mihaela Minulescu, Teste de Personalitate, Ed.Gar Ell Publishing House, București 1996;

Nicolae Lungu, Psihologie Experimentală, Ed. Fundației România de Mâine;

Simona Marica, Introducere în Psihologia Socială, Ed. Fundației România de Mâine, București 008;

Serge Moscovici, Fabrice Buschini, Metodologia Științelor Umane, Ed. Polirom, București, 2007;

Ștefan Prună, Curs de Psihologie Organizațională și Managerială, București 2004;

Zoltan Bogathy, Curs de Psihologia muncii și Organizațională;

REZUMAT

Alegerea temei pentru lucrarea de licență nu a fost întâmplătoare. Lucrând în domeniul activității de transport feroviar de douăzeci și cinci de ani, experiența mi-a demonstrat că există o conexiune între tipul de activitate desfașurată, stresul perceput de salariat și personalitate.

Cercetarea a urmărit, ca și componentă constatativă, să evidențieze, relția dintre stres și exprimarea tendințelor accentuate de personalitate, având în vedere faptul că stresul profesional afectează atât planul interrelațional cât și personalitatea individului.

Personalitatea are o importanță deosebită pentru performanța profesională și socială a individului fiind considerată esențială în dezvoltarea acestuia. De aceea pentru înțelegerea problematicii personalității și rolul acesteia în mediul profesional am ales sa studiez două grupuri de salariați, din cadrul unității CFR, cu sarcini de serviciu diferite, evidențiind în același timp și locurile de muncă cu nivel ridicat de stres.

Evidențierea relației dintre stresul perceput de salariat și exprimarea tendințelor accentuate de personalitate ne-a impus două direcții de cercetare și anume: pe de o parte am studiat nivelul de stres existent atât la personalul muncitor cât și la personalul tesa și pe de altă parte identificarea tipologiei de personalitate dominantă existentă în profilul celor două grupuri de angajați.

Obiectivul general urmărit în această cercetare este identificarea nivelului de stress la personalul din transporturi și a relației dintre stresul perceput de salariat și exprimarea tendințelor accentuate de personalitate.

Obiectivele specifice urmarite sunt identificarea tipologiei de personalitate accentuată în profilul salariaților din transporturi; identificarea și compararea trăsăturilor accentuate de personalitatea în profilul personalului TESA față de personalul muncitor.

In acest studiu pornim de la două ipoteze și anume:

1/ Cu cât nivelul de stress al salariaților din transporturi este mai ridicat cu atât salariații sunt predispuși la exprimarea tendintelor accentuate de personalitate.

2/ Apreciem ca, urmatoarele tipologii, sunt semnificativ mai mari la personalul muncitor în comparație cu personalul tesa: hiperexactitate, hiperperseverență, exaltat, anxietate, emotivitate, distimic, hipertimie, demonstrativitate, nestapânit, labilă.

Pentru cercetare am pornit cu un eșantion de 60 de subiecți, salariați ai SNTFC “CFR Calatori” SA, dintre care 30 femei și 30 bărbați, cu vârste cuprinse între 45-50 ani, mediul de proveniență urban, iar din punct de vedere al educației aceștia au toți studii medii.

Pentru identificarea nivelului de stress vom utiliza doua teste de stress: “Cum raspundeți la stress” și “Simptome psihologice ale stresului”( Ioana Omer, 2007, p.45,46). Pentru evidențierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuate vom utiliza Chestionarul de tendinte accentuate Schmiescheck,(Gabriela Florența Popescu, 2010, p.93)