Relația Dintre Stat ȘI Societatea Civilă

RELAȚIA DINTRE STAT ȘI SOCIETATEA CIVILĂ

Cuprins

Introducere 3

1. Considerații generale privind statul și societatea civilă 4

1.1. Ce este statul? 4

1.2. Ce este societatea civilă? 5

2. Rolul societății civile 6

3. Societatea civilă din România 7

4. Relația dintre stat și societate civilă 9

Concluzii 10

Bibliografie 13

Introducere

Auzim de foarte multe ori de importanța Societății Civile și de necesitatea implicării ei în procesele societății.

Deseori folosim expresia “Societatea Civilă dorește …”, sau “din partea Societății Civile” , sau “punctul de vedere al Societății Civile”.

Societatea Civilă este în fapt domeniul cetățenilor, domeniul de mediere între piețe și guvernare. În continuarea acestei definiții, pot spune că societatea civilă este liantul care face legătura cetățenilor cu statul, care exprimă cerințele cetățenilor în cadrul statului, care pledează pentru nevoile acestuia.

Cea mai mare parte a cetățenilor unei țări nu sunt și membri ai Societății Civile deoarece ei nu se manifestă. Cea mai mare parte a cetățenilor sunt prinși de problemele curente și se lasă duși de importanța rezolvării unor cauze mărunte, individuale și subiective. Ei sunt mai preocupați de munca pământului sau de plătitul ratelor decât de încercarea de influențare a modului de evoluție al societății din care fac parte.

Marea majoritate refuză o implicare din cauza unei paranoia a existenței unor repercusiuni . Deciziile ajung să fie luate de o minoritate activă, conștientă de impactul acțiunilor lor asupra ansamblului societății. În lipsa acestei minorități bine pregătite și responsabile ansamblul este cel care are de suferit.

Practic, privind din acest punct de vedere, numărul celor care influențează societatea este extrem de mic. El este format în general din elite cu educație superioară, de multe ori cadre universitare care prin cursurile lor pot influența întregi generații, sunt ziariștii care prin expunerea media pot transmite idei cu puternic efect de manipulare-propagandă,  sunt acei membri ai societății care se implică în manifestările sociale și în apărarea drepturilor acesteia.

Incapacitatea societății civile de a controla puterea, se reflectă în dependența individului de stat și în monopolizarea de către cel din urmă a pârghiilor esențiale de dominație. Altfel spus, societatea civilă se opune tendinței expansioniste a statului, conciliind, în calitate de centru autonom de decizie, interesele cetățean – stat.

În România, optimizarea relațiilor stat – societate civilă s-au concretizat la nivel local prin parteneriate cu organizațiile neguvernamentale, iar la nivel central, prin crearea unor departamente cu rol de interfață în raportul instituții centrale – structuri ale societății civile.

În concluzie, societatea civilă este menită să medieze relația individ – stat prin asigurarea participării (pentru individ), constituirea și reprezentarea intereselor colective (la nivel de instituții).

Idealurile și obiectivele promovate de societatea civilă sunt generoase și dătătoare de speranță pentru multă lume. Dar existența și activitatea organizațiilor societății civile nu reprezintă totuși un panaceu la provocările cu care se confruntă astăzi omenirea. Soluția o poate constituie unirea eforturilor tuturor actorilor statali și nonstatali, concertarea resurselor umane, financiare și informaționale în realizarea programelor statale, regionale și globale de dezvoltare durabilă și echitabilă a omenirii, precum și de protejare a mediului.

Considerații generale privind statul și societatea civilă

1.1 Ce este statul?

Termenul de stat provine de la cuvântul status, din limba latina, care inițial însemna starea unui lucru, iar în sens juridic, situația unei persoane care face parte dintr-o comunitate cu care are în comun un set de valori și care îi conferă anumite drepturi și obligații.

Conceptul de stat este susceptibil de multe definiții, în funcție de epoca istorică luată drept reper și de pozițiile doctrinare de pe care el este analizat.

Din punct de vedere juridic conceptul de stat reprezintă o noțiune interdisciplinară, care interesează în egală măsură, atât dreptul public intern cât și dreptul internațional.

Dreptul intern, dreptul constituțional, analizează interiorul statului, statul în conținutul său, iar dreptul internațional public analizează statul ca o unitate distinctă, unitară, ca persoană juridică internațională, ca o entitate care dispune de posibilitatea de a se manifesta pe plan internațional sub un singur centru de decizie.

Statul este organizația care deține monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Statul este titular al suveranității și personifică din punct de vedere juridic națiunea. Din punct de vedere social, statul nu trebuie confundat cu societatea, el fiind o instituție separată care poate să reflecte mai mult sau mai puțin interesele societății.

În altă ordine de ideii, statul nu este o simplă adunare de persoane care și –a exprimat dorința de a fi membrii ai aceleiași organizații de stat, uniți prin recunoașterea aceleiași puterii publice, care se exercită în limitele geografice stabilite.

Conceptul de stat este prin excelență și un concept politic, care, în sens restrâns, desemnează forma organizată a puterii publice, statul neputând fi analizat separat de conceptul de putere.

Dreptul constituțional analizează statul ca fiind o entitate juridică distinctă, stabilă și permanentă, diferită de persoanele fizice care exercită puterea, în limitele competențelor prestabilite, pe un teritoriu și cu privire la o populație dată.

Fondatorul școlii normativiste, Hans Kelsen, consideră că statul este un sistem de norme juridice, o ordine juridică, o comunitate instituită prin drept. Statul nu poate exista în afara dreptului și invers.

Statul este, prin urmare, o ordine juridică relativ centralizată, limitată în domeniul său de validitate temporală și spațială, supus în mod imediat dreptului internațional și eficient în ansamblu și în general.

Din perspectiva dreptului constituțional deci, statul se definește ca o modalitate de organizare a puterii politice sub forma puterii de stat, în vederea îndeplinirii voinței deținătorului acestei puteri, adică poporul, indiferent că exercitarea acestei puteri se realizează direct de către popor sau indirect, prin organele sale reprezentative. Tocmai de aceea, tehnic vorbind, statul se caracterizează printr-o ordine juridică structurată si eficientă.

1.2. Ce este societatea civilă?

Societatea civilă cuprinde forme asociative de tip apolitic și care nu sunt părți ale unei instituții fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizațiile neguvernamentale – asociații sau fundații, sindicatele, uniunile patronale, sunt actori ai societății civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă instituțiile statului de drept pentru a le influența, în sensul apărării drepturilor și intereselor grupurilor de cetățeni pe care îi reprezintă.

Cei mai mulți oameni folosesc noțiunea de societate civilă în mod eronat, sau restrictiv, referindu-se ori la noțiunea de civil (ca opus termenului de militar) ori numai la organizațiile neguvernamentale. Astfel, în ultimii ani, s-a simțit nevoia unei completări aduse noțiunii, denumită acum sectorul nonprofit, sau cel de-al treilea sector al societății, unde primele două sunt instituțiile fundamentale ale statului și sectorul de afaceri.

Societatea civilă este cel mai simplu termen pentru a descrie un întreg sistem de structuri, care implică cetățeanul în diferitele sale ipostaze de membru într-o organizație neguvernamentală, într-un sindicat sau într-o organizație patronală. Oricare dintre aceste organizații este formată din cetățeni, asociați benevol sub diferite forme, care au aceleași interese și care își dedică timpul, cunoștințele și experiența pentru a-și promova și apăra drepturile și interesele personale.

Societatea civilă nu trebuie asociată doar cu mediul politic sau cu ONG-urile. Societatea civilă este reprezentată și de instituțiile culturale, asociațiile profesionale, cluburile civice, organizațiile filantropice, organizațiile religioase, media sau mișcările ecologiste. Misiunea și activitatea tuturor aceste organizații trebuie să conducă la dezvoltarea comunității, implicând și cetățenii, prin diferite modalități de participare la viața publică.

Organizațiile societății civile nu sunt altceva decât structuri instituționalizate, cu existență limitată sau nu în timp, cu scopuri și obiective definite – altele decât cele lucrative și cucerirea puterii politice în stat – cu claritate în statutul lor de constituire, la care participarea oamenilor este voluntară, liberă și conștientă.

În calitate de organizații ale societății civile se pot întâlni familiile, asociațiile diverse, sindicatele, fundațiile, organizațiile neguvernamentale. În acest sens, opiniile diferiților autori sunt împărțite. Iată câteva exemple: „Definiția cea mai simplă, direct și intuitiv evidentă, dar și cu cea mai mare valoare, este că societatea civilă reprezintă acel ansamblu de instituții neguvernamentale diverse, suficient de puternice pentru a contrabalansa statul și care, fără a-l împiedica să-și îndeplinească rolul de menținere a păcii și de a judeca imparțial cu privire la interesele majore, este totuși capabil să-l împiedice să domine și să atomizeze restul societății”.

Totodată, prin societate civilă „se înțelege o ordine socială și economică care se transformă potrivit propriilor reguli, independent de cerințele etice ale asociațiilor legaliste sau politice. Termenul se referă la aspectele nepolitice ale ordinii sociale contemporane, a căror importanță a crescut atât de mult încât se discută dacă există un acord între societatea civilă și stat. În societățile pluraliste, societatea civilă a obținut un loc important, constituind una din formele cele mai importante de apărare a indivizilor și grupurilor umane în fața expansiunii statale și furnizând mijloacele de influențare a deciziilor politice”.

De asemenea, societatea civilă poate fi văzută ca un spațiu sau o arenă politică, unde asociații voluntare caută, în afara partidelor politice, să determine regulile, formale și informale, ce guvernează un aspect sau altul al vieții sociale. Asociațiile voluntare sunt formate din persoane care pot, vor și se angajează conștient la o activitate neremunerată care prezintă interes pentru ei sau comunitatea din care fac parte. Astfel, se vor întâlni mișcări împotriva sărăciei, asociații profesionale, organizații de protecție a consumatorilor, grupuri de militanți pentru democrație sau în favoarea dezvoltării, ecologiști, mișcări pentru pace, mișcări țărănești, fundații filantropice, asociații profesionale liberale, organizații umanitare, asociații de tineri și multe altele. Este evident că societatea civilă nu se reduce doar la organizațiile neguvernamentale.

Societatea civilă, prin organizațiile sale, este expresia speranței cetățenilor „de a fi ascultați” atunci când se iau decizii semnificative pentru ei și în numele lor. În același timp, ea reprezintă forma prin care oamenii pot atenua sentimentul de insecuritate crescută datorită consolidării instituțiilor statului, care, din dorința de a asigura condițiile organizării și desfășurării legale a vieții și activității sociale, economice, culturale etc., întăresc măsurile de control și supraveghere a populației și a organizațiilor de orice natură. În acest context, se intensifică măsurile întreprinse de instituțiile abilitate ale statului, prin care acesta caută să asigure funcționarea societății în deplin consens cu normele și regulile fixate de el. Deși aceasta pare că are drept scop asigurarea securității indivizilor și a comunităților umane, cu timpulurării legale a vieții și activității sociale, economice, culturale etc., întăresc măsurile de control și supraveghere a populației și a organizațiilor de orice natură. În acest context, se intensifică măsurile întreprinse de instituțiile abilitate ale statului, prin care acesta caută să asigure funcționarea societății în deplin consens cu normele și regulile fixate de el. Deși aceasta pare că are drept scop asigurarea securității indivizilor și a comunităților umane, cu timpul, aceste măsuri sunt percepute de către „beneficiarii lor” ca generatoare de insecuritate umană. Organizațiilor societății civile le revine misiunea de a atenua efectele acestor acțiuni ale statului, care, de fapt, aduc atingere drepturilor generale ale omului. Totodată, societatea civilă, prin lărgirea ariei geografice de acțiune, se manifestă ca un factor de diminuare a presiunii provocărilor și sfidărilor asupra securității umane, la toate nivelurile – local, național, regional și global. În plus, prin extinderea razei de acțiune, organizațiile societății civile se impun tot mai mult ca un partener credibil al înfăptuirii unei noi ordini mondiale, ca un pilon de bază al dezvoltării durabile a tuturor comunităților umane.

Rolul societății civice

Societatea civilă, prin organizațiile sale, are un rol bine definite în societatea în care ființează, în regiune și la nivel internațional. Rolul societății civile depinde de o serie de factori sociali, politici, culturali, economici și de nivelul la care se manifestă – local, național, regional sau internațional. De aceea, se vor întâlni diferențe semnificative între modul în care este percepută societatea civilă într-un stat dezvoltat economic și cu tradiții democratice și cu totul altfel într-un stat aflat în tranziție. În plus, rolurile îndeplinite de societatea civilă depind foarte mult de nivelul la care organizațiile acesteia acționează.

O societate democratică reală se construiește în timp îndelungat. Un prim pas însă pentru o democrație funcțională îl reprezintă instituțiile și mecanismele democratice, iar societatea civilă, în acest context, acționează ca mecanism reglator pentru societățile democratice.

Instituțiile societății civile sunt necesare și în țările cu o puternică tradiție democratică, dar în special în țările în care democrația se construiește.

Societatea civilă are dreptul și datoria de a influența deciziile politice, economice sau de interes public. Reacțiile societății civile față de politicile administrative sau economice care vin in contradicție cu interesele sale sunt variate: manifestații, campanii de presă. mesaje de protest etc. Cum astfel de acțiuni sunt dificil de organizat și au adesea impact pe termen scurt, este necesară apariția unor structuri paralele cu cele ale statului – : organizații non-guvernamentale, asociații profesionale, sindicate, patronate etc. -, care să monitorizeze activitatea instituțiilor statului și modul de soluționare a revendicărilor și care să mențină o presiune constantă asupra factorilor de decizie. Acestea trebuie să colaboreze cu structurile implicate în administrarea societății, pentru a găsi soluțiile potrivite și a ameliora continuu calitatea vieții.

Societatea civilă trebuie să se implice într-o gamă largă de probleme, cum ar fi guvernarea unei țări, relațiile internaționale, dezvoltarea economică sau protejarea mediului înconjurător. În acest scop, este necesar să fie constituită din cât mai multe organizații “specializate” în cât mai multe domenii care privesc organizarea și administrarea societății umane. Aceste instituții trebuie să cunoască politicile curente și propunerile de politici, pentru a monitoriza modul în care factorii politici sau economici respectă interesele majorității populației în domeniile respective.

Societatea civilă joacă un rol considerabil în emergența unei noi maniere de a face politica de care umanitatea are o nevoie urgentă pentru a face față cu succes actualelor provocări. Aceasta, prin organizațiile sale, are capacitatea de a schimba politica la toate nivelurile – local, național, regional și global – transformând lupta pentru putere într-un proiect de dialog și de cooperare între oameni, între state, între civilizații.

Atunci când se analizează rolul societății civile la toate nivelurile sale de existență, se cuvine discutarea unor aspecte ce țin de: legitimitatea societății civile; reprezentativitatea sa; sursele sale de venit (spații, resurse financiare pentru plata acțiunilor întreprinse, chirie etc.); independența sa în raport cu statul și cu partidele politice; atitudinea sa în raport cu cei aflați la guvernare și față de problemele reale cu care se confruntă zilnic cetățenii la nivel local și național; responsabilitatea ce și-o asumă.

Practic, societatea civilă, indiferent de nivelul de existență, își face cunoscută prezența, mai mult sau mai puțin intensă, prin activitățile și acțiunile desfășurate de organizațiile sale. De aceea, întrebările referitoare la aspectele enumerate mai sus se vor enunța la adresa organizațiilor societății civile. În acest context, se cuvine făcută mențiunea că nu toate organizațiile sunt la fel de:

active;

„bogate”;

cunoscute de populația localității, țării și nu numai.

3. Societatea civilă din România

În România, majoritatea oamenilor au auzit expresia „societate civilă” în primăvara anului 1990 de la unii lideri de opinie. Cu toate acestea, conceptul „societate civilă” este unul dintre cele mai uzitate în limbajul post-decembrist, el dobândind accepțiuni diferite, în funcție de interesele care sunt în joc.

În România, societatea civilă s-a constituit și dezvoltat cu o anumită întârziere față de statele cu tradiție democratică, datorită unor motive cum ar fi:

Opoziția fermă a regimului comunist. Până în decembrie 1989, regimul comunist s-a opus cu fermitate existenței societății civile în țara noastră, aceasta fiind considerată o sursă de disfuncționalități și o expresie a decadenței capitaliste. Controlul politic permanent și minuțios instituit, de către autoritățile statului, asupra oricăror grupuri de inițiativă și activități civice ce nu-i erau subordonate a necesitat o activitate "subterană" a acestora, improprie unei afirmări și dezvoltări corespunzătoare.

Suspiciunile majorității populației față de existența și activitatea organizațiilor societății civile. O parte semnificativă a populației a perceput, din păcate, în primii ani ai regimului democratic, existența și activitatea organizațiilor civice ca fiind străine, dubioase și neconforme intereselor sale fundamentale. Contestarea vehementă a guvernanților instalați după decembrie 1989 și a măsurilor economice, politice, sociale etc. inițiate de aceștia, a determinat reacții de neîncredere, opoziție și respingere la fel de vehemente la adresa organizațiilor societății civile, din partea segmentelor populației cu viziuni tributare șabloanelor epocii anterioare, care s-au repercutat negativ asupra credibilității și afirmării lor rapide și nestingherite.

Implicarea relativ redusă a cetățenilor în activitatea civică. Rezultatele anchetelor sociologice relevă interesul scăzut al populației de a se implica în activitatea organizațiilor neguvernamentale. Potrivit unei astfel de anchete, efectuate, în 1998, la solicitarea Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile în România, procentul celor care se înscriseseră în O.N.G. pentru obținerea de ajutoare era mai mare (22%) decât al acelora care erau preocupați de apărarea și promovarea intereselor grupurilor socio-profesionale din care făceau parte (14%). Totodată, ancheta a evidențiat că 71% din cei intervievați nu doresc să se înscrie într-o ONG din următoarele motive: lipsa de interes (25%); lipsa de timp (23%); lipsa unei propuneri în acest sens (16%); lipsa de încredere în ONG (7%).

Participarea Alianței Civice la guvernare. Alianța Civică s-a afirmat, în perioada 1990-1998, ca cea mai angajată organizație cu caracter civic din România pentru consolidarea societății civile și a statului de drept. Principalele sale obiective (apărarea drepturilor fundamentale ale omului, sprijinirea unui climat de toleranță și încredere între cetățeni, promovarea valorilor și eliminarea corupției din viața politică, restabilirea legăturilor între exilul românesc și țară, integrarea României în structurile euro-atlantice etc.) și modul cum acestea au fost promovate au făcut-o să se identifice, chiar, cu ideea de societate civilă. Transformarea în partid politic a unei părți a organizației (Partidul Alianței Civice) și participarea acestuia la guvernare a adus prejudicii de imagine societății civile, fiind considerată ca o subordonare a acesteia față de societatea politică.

Politizarea activității anumitor segmente ale societății civile. Contrar proceselor parcurse de țările cu tradiții democratice, în care clasa politică s-a constituit pe fundamentul unei societăți civile consolidate, în România, după 1989, clasa politică a creat o societate civilă pe care a încercat să o manipuleze. Atât partidele aflate la guvernare, cât și cele din opoziție s-au străduit să-și atribuie meritul creării societății civile, în timp ce diferite organizații ale acesteia s-au situat, nu de puține ori, în campaniile electorale, pe poziții partinice, situație neconformă cu rolul lor social și interpretată ca fiind una de subordonare față de sfera politicului.

Implicarea deficitară a unor structuri importante ale societății civile în rezolvarea problemelor de interes civic. Încrederea opiniei publice în societatea civilă a fost afectată, nu de puține ori, și de implicarea deficitară (lipsa de combativitate, inconsistență, limitarea la satisfacerea intereselor de grup) a unor importante structuri ale acesteia (sindicate, biserici, asociații caritabile etc.) în rezolvarea problemelor cetățenești de interes general.

4. Relația dintre stat și societate civilă

Statutul și rolul societății civile este într-o strânsă interdependență cu raporturile pe care aceasta le stabilește, menține și dezvoltă cu organizații și instituții ale statului, la nivel local și național, precum și cu organizații și organisme regionale și mondiale. Această legătură nemijlocită este absolut necesară dacă se dorește îndeplinirea obiectivelor parțiale și finale pe care societatea civilă și le propune prin tot ceea ce întreprinde.

Statul trebuie să se implice, prioritar, în crearea și punerea în aplicare a unui cadru normativ și instituțional democratic, favorabil constituirii și funcționării normale, atât a structurilor sale specifice, cât și a organizațiilor societății civile, ca factor indispensabil al democratizării sociale.

a) Obiectivele asumate de organizațiile societății civile nu se pot realiza fără implicarea statului în elaborarea și transpunerea în practică a unor strategii de dezvoltare a societății civile, care să prevadă:

– modalități de extindere a participării cetățenilor la soluționarea problemelor comunității, a reformelor democratice, dezvoltarea capacității organizațiilor societății civile și antrenarea lor efectivă în abordarea problemelor de pe agenda publică;

– dezvoltarea parteneriatului dintre societatea civilă și autoritățile publice, atât la nivel național, cât și local și promovarea, prin efort comun, a practicilor în domeniul bunei guvernări. Colaborarea între cele două laturi complementare ale existenței umane presupune definirea obiectivelor și scopurilor comune, punerea de acord asupra strategiilor și planurilor de acțiune subsumate acestora etc.. Este necesar, în acest sens, ca eforturile să se concentreze asupra elementelor de interdependență, depășindu-se divergențele dintre societatea civilă și guvern;

– alocarea unor fonduri publice destinate susținerii inițiativelor civice, precum și elaborarea unor proceduri transparente ce vor reglementa gestionarea, accesul la și utilizarea acestor fonduri. Lipsa resurselor financiare constituie un obstacol serios în desfășurarea activităților specifice ale organizațiilor societății civile, iar modalitățile de alocare a acestor resurse le afectează, nu de puține ori, independența;

– crearea/dezvoltarea unei politici fiscale orientate spre susținerea inițiativelor civice și a activităților filantropice, în vederea sporirii interesului sectorului "business" pentru sprijinirea acțiunilor întreprinse în acest sens de organizațiile societății civile;

– promovarea și susținerea voluntariatului (încurajarea participării active, voluntare și responsabile a cetățenilor – individual sau prin intermediul organizațiilor civice – la viața publică), practică care poate să contribuie esențial la soluționarea problemelor aflate pe agenda publică;

b) Existența și manifestarea plenară a unei societăți civile autentice presupune ca statul să se preocupe, de asemenea, de întărirea unor caracteristici/resurse proprii (autoritate, legitimitate, capacitate manageriala, autonomie etc.) și condiții specifice de manifestare a atribuțiunilor sale (apărarea și promovarea valorilor democratice, loialitatea cetățenilor, respectul populației față de lege, climat de ordine, liniște și siguranță publică etc.). Este cunoscut faptul că o societate civilă hiperactivă, necruțătoare poate copleși un stat slăbit cu mulțimea și diversitatea solicitărilor sale. În consecință, statul are nevoie de energie și soluții viabile, în context democratic, pentru a putea media și armoniza interesele deosebite și insistent exprimate ale diverselor grupuri sociale.

Societatea civilă are, la rândul ei, anumite sarcini, între care:

– critica neajunsurilor activității statale (ale puterii), dar și recunoașterea, în mod obiectiv, cinstit și legitim a succeselor acesteia, care sunt, de fapt, succesele întregii țări;

– influențarea instituțiilor/organismelor statului, direct sau prin mobilizarea opiniei publice, pentru a-și îndeplini atribuțiile specifice în spiritul valorilor democratice (toleranță, coexistență, compromis, dialog, negociere, deschidere, transparență decizională, comunicare libera etc.). Eficiența acestor demersuri întreprinse de organizațiile civice, capacitatea lor de a influența instituțiile statului și clasa politică depind de experiența, maturitatea, prestigiul, utilizarea judicioasă a resurselor de care dispun;

– trecerea de la strategia de reacție față de acțiunile organismelor statale (monitorizare, semnalare de neajunsuri și abuzuri, contestare, confruntare) la una de cooperare/conlucrare (parteneriat) cu acestea, în vederea identificării de soluții realiste pentru rezolvarea problemelor ivite (propuneri de alternative – altele decât cele venite din partea partidelor politice – la diverse măsuri economice, sociale, culturale etc. inițiate de către guvernanți). Organizațiile societății civile trebuie să se implice activ în viața social-politică a comunităților locale, prin cooperarea/conlucrarea cu organismele statului și nu doar prin contestarea activității acestora. În acest mod, societatea civilă preia unele din obligațiile autorităților publice, mai ales pe plan local, fixându-și obiective proprii în vederea rezolvării problemelor de interes comunitar;

– proiectarea unor mecanisme de negociere cu actorii politici (putere, opoziție etc.) pentru protecția și îmbunătățirea situației cetățenilor în raport cu statul, revigorarea libertății lor de organizare și a dreptului de a forma asociații consacrate unor probleme de interes comun, pentru a exercita influența necesară asupra deciziilor puterii și a modela corespunzător forța statului. Prin aceasta, se conferă noi valențe democratice activității statale, crește gradul său de receptivitate în raport cu dorințele și revendicările sociale, cu manifestarea opoziției parlamentare care, în esență, optimizează mecanismele sociale inerente funcționării societății civile;

– diversificarea scopurilor propuse;

– desfășurarea de activități concrete în vederea atingerii scopurilor asumate;

– creșterea responsabilității sociale a cetățenilor, prin educarea/influențarea acestora de a participa activ la viața politică și la acțiunile întreprinse de organizațiile societății civile, în vederea soluționării/rezolvării problemelor comunitare.

Concluzii

Putem defini statul ca un ansamblu de instituții, cu diverse funcțiuni, care are drept scop buna guvernare. Este o definiție extrem de simplificatoare, dar suficient de acoperitoare. Eu aș încerca o altă abordare: statul ca organism de gestiune colectivă a riscurilor. Dar și a complexității.

Există în lumea în care trăim riscuri pe care indivizii le pot gestiona individual, care țin de educație, de sănătate, de perioada de după încetarea activității profesionale, după pierderea temporară a slujbei, etc. E vorba de asigurări de sănătate, de pensii publice sau private, de contribuții la fonduri de șomaj.

Sunt însă riscuri care nu mai pot fi gestionate individual, ci doar colectiv. Riscuri de natură extrem de diversă, de la fenomene meteorologice  extreme la terorism, siguranța alimentară, siguranța energetică, accesul la servicii publice indispensabile, asigurarea siguranței vieții și bunurilor indivizilor.

Cu cât o societate este mai complexă și mai sofisticată, cu atât statul devine un mecanism mai complex. De aici și nemulțumirea cetățenilor, care nu percep complexitatea la adevărata ei dimensiune și nu înțeleg rostul unor instituții ale statului. Dar fără ele nu se poate.

Societatea civilă, prin activitatea organizațiilor sale, reprezintă o prezență obișnuită în peisajul cotidian. Astăzi, există un număr impresionant de organizații ale societății civile, la toate nivelurile – local, național, regional și internațional. Acțiunile lor devin din ce în ce mai semnificative, prin participarea unui număr mare de persoane, prin obiectivele majore pe care și le propun, prin implicarea constructivă în elaborarea politicilor de dezvoltare și prin angajarea fermă în transpunerea lor în viață.

Statutul organizațiilor societății civile, îndeosebi ale celor mai active în viața comunităților umane, este unul înalt. Totodată, rolurile asumate de societatea civilă națională, regională și internațională sunt multiple și complexe. De aceea, organizațiile societății civile dobândesc tot mai mult un prestigiu social înalt, o recunoaștere și apreciere atât din partea cetățenilor, cât și a guvernelor statelor lumii, a organizațiilor interguvernamentale regionale și internaționale.

În România, rolul societății civile este încă puțin semnificativ în influențarea deciziilor politice, economice sau/ și de interes public. În țările dezvoltate, organizațiile societății civile participă la dezbateri publice pe teme precum: politica de imigrație, măsurile de protecție a persoanelor defavorizate, mergând până la aspecte relativ abstracte, care țin de starea "morala" a societății. În regimurile totalitare, nu putem vorbi despre o societate civilă întrucât influențarea deciziilor politice sau economice de către cetățeni este de neconceput. Așadar, rolul societății civile este foarte important în statele democratice, iar în statele aflate la începutul drumului către democrație, rolul său este în mod special important, întrucât influențarea deciziilor politice și economice constituie un exercițiu democratic fundamental.

Soluții pentru sporirea credibilității societății civile romanești, după 1989.

Odată cu depășirea perioadei de tranziție, a crescut preocuparea societății civile de asumare conștientă a rolului și funcțiilor sale democratice, preocupare care se impune a fi consolidata în viitor. În acest sens, sunt necesare o serie de măsuri, între care:

– maturizarea societății civile. Societatea civilă din România trebuie să se maturizeze în viitorul previzibil, tocmai pentru ca noile instituții democratice să nu degenereze sau să se prăbușească;

– diminuarea atitudinii preponderent contestatare, de confruntare cu structurile puterii, în favoarea colaborării cu acestea pentru realizarea intereselor publice. Îndeplinirea plenară, de către societatea civilă, a rolului și funcțiilor sale specifice presupune diminuarea atitudinii preponderent contestatare a activității structurilor puterii, fără renunțarea la obiectivele propuse, și identificarea de soluții realiste pentru rezolvarea problemelor cetățenești. Este necesară, astfel, elaborarea de alternative la diverse măsuri economice, sociale (programe privind copiii străzii, persoanele cu handicap etc.), culturale, care vizează lupta împotriva marii corupții etc. inițiate de guvernanți și colaborarea cu autoritățile pentru rezolvarea acestor probleme;

– crearea unor mecanisme de negociere între actorii politici și reprezentanții societății civile. Reprezentanții organizațiilor societății civile (sindicate, mass-media etc.) trebuie să se implice activ în constituirea unor mecanisme de negociere (dezbateri comune etc.) cu actorii politici (reprezentanți ai autorităților statului, partidelor politice etc.) în vederea elaborării de proiecte de lege care privesc problemele de interes public.

Semnele de întrebare privind activitatea și succesul reprezentanților societății civile vin din faptul că nu există un raport care să specifice câte astfel de organizații sunt active în spațiul public și care sunt rezultatele programelor desfășurate de acestea. Fără rezultate vizibile activitatea reprezentanților societății civile nu poate fi evaluată. În consecință ne putem mulțumi că avem societate civilă. Rămâne de văzut ce facem cu ea.

Bibliografie

1. Dobrescu, M. Emilian, Românografia, București, Editura Compania, 2000

2. Gellner, Ernest, Condițiile libertății. Societatea civilă și rivalii săi, Iași, Editura Polirom, 1998

3. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, Editura All Beck, 2006

4. Mircea Mureșean, Petre Duțu, Societatea civilă – actor nonstatal major, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006

5. Popa Cecilia, Implicațiile societății civile în sfera justiției penale, Editura Lumen, Iași, 2011

5. Zamfir, Cătălin și Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de sociologie, București, Editura Babel, 1998.

*** Ce este societatea civilă?, http://www.fdsc.ro/ro/map/index.html

*** http://www.fndc.ro/comunitate/societate civila.html

Bibliografie

1. Dobrescu, M. Emilian, Românografia, București, Editura Compania, 2000

2. Gellner, Ernest, Condițiile libertății. Societatea civilă și rivalii săi, Iași, Editura Polirom, 1998

3. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, Editura All Beck, 2006

4. Mircea Mureșean, Petre Duțu, Societatea civilă – actor nonstatal major, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006

5. Popa Cecilia, Implicațiile societății civile în sfera justiției penale, Editura Lumen, Iași, 2011

5. Zamfir, Cătălin și Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de sociologie, București, Editura Babel, 1998.

*** Ce este societatea civilă?, http://www.fdsc.ro/ro/map/index.html

*** http://www.fndc.ro/comunitate/societate civila.html