Relatia Dintre Starea DE Bine Si Imaginea Corporala LA Adolescenti
RELAȚIA DINTRE STAREA DE BINE ȘI IMAGINEA CORPORALĂ LA ADOLESCENȚI
CUPRINS
Adnotare
Annotation
Introducere
I. ABORDĂRI TEORETICE ALE ADOLESCENȚEI, STĂRII DE BINE ȘI IMAGINEI CORPORALE
1.1.Delimitări conceptuale privind starea de bine, imaginea corporală, stimă de sine și adolescența
1.2. Aspecte și caracteristici ale adolescenților
1.3.Particularități ale dezvoltării personalității adolescentului
II. ABORDAREA EMPIRICĂ A RELAȚIEI DINTRE STAREA DE BINE ȘI IMAGINEA CORPORALĂ LA ADOLESCENȚII
2.1. Prezentarea eșantionului și a instrumentelor de cercetare
2.2. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor cercetării
Concluzii
Recomandări
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Actualitatea temei. În numeroase studii efectuate pentru evaluarea stării de bine, s-a constatat că starea de bine este percepția subiectivă a individului asupra sănătății psihologice și a calității vieții pe plan cognitiv și al afectelor (Lubin și Whitlock, 2004 apud. Landen și Wang, 2009). Componenta cognitivă se referă la semnificația personală asupra sănătății mentale și a satisfacției în viață iar, dimensiunea afectivă include experiența emoțională personală care poate fi pozitivă sau negativă. (Landen și Wang, 2009). Bradburn (1969, apud Salami, 2011) considera că o persoană cu un nivel ridicat al afectelor pozitive față de cele negative va avea un nivel ridicat al stării de bine psihologice și invers. Din punct de vedere psihologic, starea de bine joacă un rol important în conturarea teoriei personalității cât și în formele aplicate din psihopatologie. Starea de bine reprezintă, generic, modul cum își evaluează oamenii propria viață.
Astfel, scopul realizării acestui studiu este determinat de două concepte-cheie: starea psihologică de bine și imaginea corporală la adolescenți, ceea ce presupune o relație dintre fete- băieți și ulterior o relație între modul cum se simt adolescenții care au stimă de sine scăzută.
Adolescența este perioada în care imaginea corporală este mai relevantă pentru stima de sine globală în comparație cu alte etape de viață (Smolak, 2004). Dacă la adulți stima de sine globală pare să influențeze imaginea corporală, în adolescență direcționalitatea acestei relații este opusă, mai precis nemulțumirea cu propriul corp determină în timp scăderea stimei de sine. Adolescența este o perioadă marcată de profunde schimbări fizice la care adolescentul trebuie să se adapteze. Acest context facilitează o concentrare exagerată a atenției pe propriul corp care este analizat, comparat cu al celorlalți și evaluat.
Adolescentul este foarte atent la cum arată și deloc indulgent cînd se autoevaluează. Pentru adolescenți propriul corp este ca un obiect ce poate deveni o preocupare. Imaginea corporală fiind percepută a fi extrem de importantă pentru definirea viitoarei identități a adolescentului.
Conceptualizarea individuală a imaginii corporale este un proces dinamic care include imagini mentale a dimensiunilor, a formei și a greutății corpului, dezvoltarea de cogniții referitoare la importanța acestei imagini și la cît de mulțumiți suntem cu felul în care arătăm (Thompson et al., 1999). De-a lungul vieții, imaginea pe care o avem despre propriul corp se modifică, în primul rînd, datorită modificărilor corpului fizic.
Imaginea corporală se formează și se dezvoltă în context social. Atît percepția omului cît și atitudinea față de corp sunt impregnate de valorile grupului din care individul face parte. Experientele și emoțiile din copilărie legate de propriul corp au importanță în formarea imaginii corporale.
Atitudinea față de propriul corp se dezvoltă încă din copilarie, frustarile începând să apară odată cu adolescența. Dezvoltarea imaginii corporale este marcată pe de o parte de schimbările intervenite în corpul fizic, iar pe de altă parte de maniera în care persoanele semnificative și grupul social reacționează la aceste schimbări, toate acestea pe fondul unor particularități individuale care predispun într-o măsură mai mare sau mai mică la îndreptarea atenției înspre propriul corp.
În concluzie, imaginea corporală este conceptualizată ca un set de informații adaptate la propria individualitate, vulnerabile la distorsiuni datorită presiunilor socioculturale, gîndurile bune aduc cu ele lucruri bune, iar o stare de bine e dată de binele fizic, ci si de binele mental, înțeles ca stare de calm, liniște, înșelegere, armonie. În adolescență, înfățișarea este considerată componenta cheie în obținerea succesului pe plan social. Mai mult, adolescenții par să fie mult mai puțin capabili să respingă idealul de corp perfect promovat în mass-media (Grogan, 2008).
Obiectul cercetării: Relația dintre starea de bine și imaginea corporală la adolescenți
Scopul cercetării: Determinarea relației dintre starea de bine și imaginea corporală la adolescenți
Ipoteze ale cercetării:
1. Presupunem că există relație dintre starea de bine psihologică și imaginea corporală la adolescenți.
2. Presupunem că există diferențe între starea de bine și imaginea corporală atât la băieți cît și la fete.
Obiectivele cercetării:
Determinarea stării de bine la adolescenți.
Identificarea intereselor promordiale la adolescenți
Analiza literaturii de specialitate cu privire la imaginea corporală la adolescenți.
Selectarea eșantionului și a metodelor de cercetare.
Interpretarea cantitativă și calitativă a datelor experimentale.
Formularea concluziilor și elaborarea recomandărilor vis-a-vis de problema cercetată.
Metodele de cercetare:
În cadrul cercetării au fost aplicate următoarele metode:
teoretice:
analiza și sinteza literaturii de specialitate;
metoda ipotetico – deductivă de interpretare a rezultatelor obținute;
b) empirice:
Scala „ Starea de bine” elaborată de Ryff,
Scala „Determinarea orientării spre cunoștințe”elaborată de E.P.Iliin, N.A. Kurdiukova,
Metodica pentru studierea trebuinței de comunicare, elaborat de I. M. Orlov.
c) statistice:
Testul „t – Student” pentru compararea a două medii;
Metoda calculării coeficientului de corelație (Brawais – Pearson).
Baza conceptuală: Starea de bine- Lucas, Diener și Deci; Imaginea corporală – J. Kevin Thompson, Crețu Tinca, Albu Emilia, Anca Munteanu, Șchiopu U; Adolescență
Eșantion experimental: La realizarea cercetării au participat 50 de adolescenți 25 băieți și 25 fete, pe care au fost aplicate chestionarele. Respondenții au fost selectați din Liceul Teoretic Mălăiești, s. Mălăieștii-Noi, r. Criuleni.
Valoarea teoretică a cecetării: Completarea informațională a cunoștințelor din domeniulconceptelor de stare de bine psihologică și imaginea corporală. Evidențierea și analiza importanței cunoașterii stării de bine psihologice și a imaginei corporale la adolescenți.
Valoarea practică a lucrării: Rezultatele cercetării vor fi utile psihologilor școlari, pedagogilor în activitatea acestora în cadrul instituțiilor educative precum și consilierilor, psihologilor independenți care lucrează cu adolescenții, în cunoașterea particularităților, cauzalității fenomenelor respective.
Structura lucrării: Teza cuprinde introducere, 2 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie, anexe și pagini de text de bază.
Concepte – cheie: starea de bine, stima de sine, imagine de sine, pubertate, imaginea corporală, adolescenți, identitate, mediu social.
I. ABORDĂRI TEORETICE ALE ADOLESCENȚEI, STĂRII DE BINE ȘI IMAGINEI CORPORALE
1.1. Delimitări conceptuale privind starea de bine, imaginea corporală, stimă de sine și adolescența
Adolescența este o perioadă de dezvoltare mai lungă și este, în general, definită ca fiind perioada de la debutul pubertății până la vârsta adultă. Este o perioadă de stări conflictuale sau crize, marcată de transformări corporale și psihologice care încep pe la 12 sau 13 ani și se termină între 18 și 20 de ani. Primul autor care a studiat adolescența în mod științific a fost G. Stanley Hall . Astfel întemeietorul psihologiei adolescenței (hebeologia), o descrie ca fiind o perioadă de frământare și năzuință, de „ furtuni și stress ”, precum și de mari transformări în plan mental, fizic și emoțional. J.J.Rousseau numește această etapă „ vârsta rațiunii ” dar și „ revoluție furtunoasă ”, „ a doua naștere ” (1973, p.194), pentru Stanley Hall este „ furtună și stress ”, pentru Schopenhauer este „ vremea neliniștii ”.
După P.Popescu-Neveanu adolescența este o etapă a vieții care se situează între copilărie și vîrsta adultă, ce se caracterizează printr-o importantă creștere și transformare corporală și psihică, asociată cu pubertatea. Ca fenomen biopsihic integral este dependentă, inapariția și desfășurarea ei, de factori genetici, geografici, sociali, culturali și educaționali.
U. Șchiopu și E. Verza (1989) consideră că adolescența începe după vârsta de 10 ani și durează până la 25 de ani, primii patru ani constituind pubertatea sau preadolescența. În această perioadă, copilul poate da dovadă de o mare atenție și curiozitate care se poate extinde prin explorare și la ceea ce se află în afara școlii și a familiei. De asemenea, adolescența se caracterizează prin axarea personalității pe achiziții de roluri dobândite și statuturi sociale legate de viața școlară, familială și grupul de prieteni. În acest context, se dezvoltă interese și aspirații, idealuri și expectanțe, dar și tentative de autocunoaștere și autodezvoltare. Adolescența este perioada reconstituirii personalității și a principalelor sale caracteristici, este perioada unde identitatea se află într-un plin proces de constituire, în care se subdivide structura identității în subidentitatea familială, cea cultural-socială. (Șchiopu și Verza, 1989).
Adolescența este o perioadă a vieții foarte „ dificilă ”, în care adolescenții sunt puternic stresați și instabili afectiv, datorită faptului că trebuie să facă față unor schimbări enorme în viața lor, atât pe plan biologic, cât și pe plan psihologic, fiziologic și social. Unele dintre aceste schimbări se referă la schimbări fizice și fiziologice importante care au loc în pubertate și modificările consecutive acesteia care apar la nivelul comportamentului sexual.
Funcția adolescenței este de a recunoaște, în toată paleta de virtualități existente, posibilitățile fiecăruia, care le vor permite indivizilor să-și aleagă o cale și să se angajeze în viața adultă. Dar este și aceea de a descoperi mai îndeaproape ființele umane, pe sine însuși și pe ceilalți și de a stabili noi raporturi cu anturajul: distanțarea față de părinți, apropierea (camaraderie, amiciție, dragoste) de cei de-o seamă. Adolescenții constituie un ansamblu social deosebit de bogat în virtualități și de dinamic. (Dictionarul Larousse).
Pubertatea și adolecența se caracterizează prin trecerea spre maturizare și integrare în societatea adultă, cu solicitările ei sociale, familiale, profesionale etc. Întreaga perioadă a adolescenței este legată de schimbări de mare intensitate și cu efecte vizibile în înfățișare, comportamente și relaționare internă cu lumea exterioară, inclusiv prin creșterea capacității de integrare în specificul vieții sociale. Pe acest teren se constituie ,,sinele“, imaginea și percepția de sine – ca o componentă a ,,identității“ care, la rândul său, constituie nucleul personalității ( U. Șchiopu U. și Verza E., 1989).
Apariția și durata adolescenței variază după sex, rasă, condițiile geografice și mediul socioeconomic. Pe plan psihologic, adolescența este marcată de activarea și înflorirea instinctui sexual, de conturarea intereselor profesionale și sociale, a dorinței de libertate și de autonomie, de amplificare a vieții afective. Inteligența se diversifică, puterea de abstractizare a gâdirii crește, aptitudinile particulare se precizează. (Jean Piaget, 1965).
Adolescența prelungită cuprinde atât tineretul integrat în formeu, constituie nucleul personalității ( U. Șchiopu U. și Verza E., 1989).
Apariția și durata adolescenței variază după sex, rasă, condițiile geografice și mediul socioeconomic. Pe plan psihologic, adolescența este marcată de activarea și înflorirea instinctui sexual, de conturarea intereselor profesionale și sociale, a dorinței de libertate și de autonomie, de amplificare a vieții afective. Inteligența se diversifică, puterea de abstractizare a gâdirii crește, aptitudinile particulare se precizează. (Jean Piaget, 1965).
Adolescența prelungită cuprinde atât tineretul integrat în forme de muncă, cât și tineretul studențesc (18/20 – 25 ani). Aceștia și-au dobândit deja sau sunt pe cale de a-și dobândi independența, fapt ce duce la energizarea personalității. Dorința de a acumula informație continuă și chiar se extinde spre domeniul profesional și spre cel social.
În literatura de specialitate, starea subiectivă de bine este definită ca având două dimensiuni: afectivă și cognitivă – care reflectă maniera în care fiecare individ își evaluează propria viață sau măsura în care acesta consideră că existența sa este una împlinită. Dimensiunea afectivă presupune așa-numita balanță afectivă care poate avea emoții pozitive și negative, (Landen și Wang, 2009), iar cea cognitivă reprezintă satisfacția de viață. Pornind de la balanța afectivă, K. Daniels (2000) analizează aspectele afective ale stării de bine prin intermediul unor perechi antitetice ale unor clase majore de experiențe, stări, dispoziții afective cum ar fi: anxietate – confort, depresie – plăcere, plictiseală – entuziasm, oboseală – vigoare, mânie – calm. Starea subiectivă de bine este un concept extensiv, care include experimentarea emoțiilor pozitive, nivel scăzut al dispoziției negative și satisfacție de viață ridicat (Diener, et al., 2005, p. 63).
Bradburn (1969, apud Salami, 2011) considera că o persoană cu un nivel ridicat al afectelor pozitive față de cele negative va avea un nivel ridicat al stării de bine psihologice și invers.
Ryff (1989, apud. Salami, 2011) oferă un model multidimensional al stării de bine care s-a dezvoltat din teoriile cu privire la modul în care o persoană poate funcționa pozitiv, satisfăcător și eficient odată cu înaintarea în vârstă și a teoriilor despre dezvoltarea umană adecvată. Acest dimensiuni sunt:
autonomia – independență și autodeterminare;
controlul asupra mediului – abilitatea cu care persoana își conduce viața;
dezvoltarea personală – deschiderea către noi expriențe;
relațiile pozitive cu ceilalți – posibilitatea de a avea relații satisfăcătoare și de bună calitate cu alte persoane;
scopul în viață – convingerea că viața are un sens;
autoacceptarea – atitudinea pozitivă asupra sa, a trecutului și a oamenilor.
În ultimii ani s-au extins și sa urmărit modul în care individul percepe diverse aspecte ale funcționării sale, de exemplu măsura în care simte că are controlul asupra vieții, că ceea ce face are un sens și că merită făcut, că are relații satisfăcătoare cu ceilalți (Abbott și colaboratorii, 2006).
Gândurile bune aduc cu ele lucruri bune, iar o stare de bine e dată nu doar de binele fizic, ci și de binele mental, care este înțeles ca fiind stare de calm, liniște, înțelege și armonie, inclusiv cu natura.
Imaginea corporala se referă la „percepția, gândurile și sentimentele unei persoane față de propriul corp” (J. Kevin Thompson, 2006).
Imaginea corporală contribuie la formarea imaginii de sine, este ideea noastră subiectivă despre modul cum arătăm, conceptualizarea aspectului personal (dimensiune, forma și greutate). Imaginea corporală se refera la experințele noastre legate de propriul corp și la opiniile noastre față de acesta: cum ne simțim în pielea noastra, ce fel de idei avem despre corpul nostru, cum dorin să arătăm, ce trebuie să facem ca să devenim ceea ce ne dorim.
Imaginea despre propriul corp înseamna că toate simțurile noastre sunt implicate în formarea acelei experiențe complexe.
Expresia „imagine corporală” a fost prima data folosită de neurologul austriac Paul Schilder, în cartea sa “Imaginea și aspectul corpului uman”, din 1935.
Imaginea corporală se referă la:
modul în care te vezi atunci când te uiți în oglindă sau atunci când te gândești la felul cum arăți;
ceea ce crezi tu despre modul în care arăți;
ceea ce crezi despre propriul corp, respectiv despre forma corpului, greutatea sau înălțimea pe care le ai.
Imaginea corporală a unei persoane poate fi pozitivă sau negativă, în funcție de modul în care se percepe persoana.
Imaginea corporală negativă apare atunci când ai:
percepție greșită asupra corpului tău (îl vezi altfel decât este el în realitate);
consideri că nu arăți bine și crezi că acest lucru este un eșec;
ai impresia că nu te simți bine în propria piele.
stima de sine scazută.
sentimente de inadecvare, devalorizare personală.
sentiment de lipsă de feminitate/masculinitate.
tulburări de comportament alimentar .
În general, cei care au o imagine corporală negativă sunt mai vulnerabili la depresie (sentimente de tristețe excesivă), teamă (preocupări legate de cum arată și cum sunt văzuți de către ceilalți), sunt obsedați de ideea de a slăbi sau dezvoltă, în timp, probleme de alimentație (anorexie, bulimie).
Imaginea corporală pozitivă este caracterizată prin:
percepție corectă a formei corpului, adolescenții se văd exact așa cum sunt în realitate.
îți dai seama că felul în care arăți nu spune nimic despre caracterul tău.
nu ai preocupări legate de cure de slăbire sau numărul de calorii din mâncare.
respect pentru corp și preocupare pentru a-l menține sănătos.
echilibru psihic.
te simți confortabil și sigur pe tine
Cei cu imagine corporală pozitivă au mai multă încredere în ei, sunt mai puțin influențabili la părerile celor din jur și au grijă de felul în care arată printr-un stil de viață sănătos.
Cheia în dezvoltarea imaginii corporale pozitive este de a recunoaste și a ne respecta corpul, de a învăța să învingem gândurile și emoțiile negative, înlocuindu-le cu unele pozitive.
„Adolescența este vârsta oglinzii, vârsta la care adolescentul caută să coincidă cu sine” (P.Golu – Psihologia copilului, 1994, p.159), mai ales atunci cînd simte lipsa de concordanță între ceea ce vrea să fie, despre ceea ce crede că este, despre ceea ce poate să facă și despre ceea ce este el de fapt. Neconcordanțele care apar în structura imaginii corporale sau imaginii de sine se referă la faptul că Eul ideal este într-un conflict cu Eul real, acest conflict poate duce la stres, frustrare, anxietate, stimă de sine scăzută, apreciere negativă față de propria persoană.
Stima de sine este „capacitatea de a înfrunta dificultățile fundamentale ale vieții, fără a pierde speranța”. Stima de sine constituie o valoare umană fragilă și schimbătoare. Ea crește de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele și scade atunci când nu reușim să atingem respectivele standarde.
Cercetările au dus la concluzia că adolescenții din familii în care se discută des, pozitiv, despre diversele aspecte ale vieții, sunt și devin mai optimiști. De asemenea, ele indică faptul că părinții al căror control asupra adolescenților se diminuează pe măsură ce aceștia cresc și capătă experiențe proprii din ce în ce mai numeroase procedează benefic, favorizând conturarea și consolidarea stimei de sine a tinerilor, apariția unui sentiment de siguranță ce se întemeiază din ce în ce mai mult pe resurse personale.
Stima de sine se conturează, conform literaturii de specialitate, din 4 componente principale:
sentimentul de siguranță
cunoașterea de sine
sentimentul de apartenență (la o familie, la un grup, la o categorie socio-profesională etc.)
sentimentul de competență. [ 23]
Stima de sine joacă un rol esențial în formarea imaginii de sine ideale, adolescenții care își prețuiesc și valorizează propria persoană manifestă dorința de a se autodepăși, autodezvolta.
Imaginea de sine pozitivă se asociează unui nivel ridicat al stimei de sine, adolescenții care au o percepție și o reprezentare pozitivă față de propria persoană se evaluează pozitiv, manifestă respect față de sine însuși. Stima de sine poate atinge un nivel înalt sau un nivel scăzut. Nivelul stimei de sine are implicații profunde în viața și activitatea individului. Psihologii care au cercetat stima de sine (Branden N., 1996, Coopersmith S., 1967; Burns R.B., 1979 etc.) apreciazã că stima de sine de nivel ridicat corelează cu raționalitatea, intuiția, creativitatea, independența, flexibilitatea, capacitatea persoanei de a-și recunoaște și corecta greșelile, în timp ce stima de sine scăzută se asociazã cu negarea realității, iraționalitatea, reacții defensive, teama de nou și necunoscut, comportament servil sau tiranic, anxios și ostil.
Stima de sine are un rol esențial în realizarea echilibrului nostru psihologic: atunci când are un nivel ridicat și o anumită stabilitate, ea conduce la acțiuni eficiente, ne poate ajuta să facem față dificultăților, să obținem performanțe bune și foarte bune în activitatea desfășurată și să întreținem relații bune cu cei din jur, în cazul în care stima de sine este instabilă și are un nivel scăzut, efectele constau în inadaptare, frustrare, eficiență scăzută în acțiuni.
Persoanele cu un nivel scăzut al acestei variabile de personalitate au sentimentul că nu se cunosc prea bine, că nu arată bine, vorbesc despre ele mai degrabă într-o manieră neutră, nesigură, ambiguă, au o părere despre propria persoană care depinde de circumstanțe și interlocutori, însă, pot avea o bună capacitate de adaptare la interlocutori și un simț al nuanței. Amână luările de decizii din simplul fapt că nu-i place cum arată, sunt adesea neliniștite de consecințele posibile ale alegerilor lor, sunt influențate de anturaj în luarea deciziilor. Astfel de persoane reacționează emoțional la eșec, se simt respinse dacă sunt criticate de felul cum sa îmbrăcat, machiat, sau în domeniile în care se consideră competent, se justifică după obținerea unui eșec, caută informațiile negative despre ele, manifestă anxietate puternică în fața evaluării de către ceilalți, au o bună motivație de a nu eșua și o capacitate de a asculta criticile.
1.2. Aspecte și caracteristici ale adolescenților
Adolescența este etapa cea mai frumoasă, plăcută și cea mai liniștită decât perioada anterioară, tînărul începe să adopte o poziție mai conștientă și mai serioasă față de mediul social iar copilul se orienteaza mai mult către lumea externă, însă își mai îndreaptă atenția și către propria-i viață psihică.
Caracteristicile cele mai importante ale adolescenței sunt:
dezvoltarea conștiinței de sine;
afirmarea propriei personalități;
integrarea treptată în valorile vieții.
Dezvoltarea constiintei de sine
Adolescența se manifestă prin autoreflectare, autodezvoltare, autoformare prin conștiința că existența sa proprie se deosebește substanțial de a celorlalți oameni de care este înconjurat, unde reprezentând o valoare care trebuie prețuită și respectată foarte bine.
Adolescentul încearcă, cu înfrigurare, să se cunoască, aprecieze, dezvolte și să se autoevalueze în raport cu propriile realizarile și ale celorlalți. Adolescenții se întreabă adeseori, „cine sunt eu?”, iar răspunsurile ce și le dau se bazează pe maturizarea lor intelectual-afectivă care este foarte evidentă pentru unii adolescenți, la unii se observă chiar de la 16 ani, iar pentru alții începe de la 18 ani.
Conștiința de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine însuși, la propriile trăiri, emoții, sentimente, plăceri iar pe de altă parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în interiorul căreia trăiește. Cel mai înalt nivel al conștiinței de sine este atins de adolescent atunci când el singur se poate privi și analiza ca fiind subiect al activităților sociale sau ca membru al unui colectiv. Un factor al constiintei de sine îl constituie activitatea școlară și natura relațiilor pe care îi au adolescenții cu adulții, aprecierile acestora față de calitățile și munca pe care o fac ei.
O caracteristică importantă a adolescenței este și proiectarea idealului în viitor, un aspect al acestei preocupari este interesul adolescentului pentru profesia pe care o va alge și pe care o va îmbrățișa, determinându-l să reflecte asupra propriei vieții interioare. Capacitatea de a se preocupa mai mult de propria persoana nu înseamnă fuga de societate, ci faptul că pentru moment este mai mult axat pe propriile plăceri, planuri și emotii. Caracteristica principala a adolescentului este determinată de un puternic impuls către acțiune pentru că acum la ei dispar dorințele vagi și apar scopurile bine conturate,repartizate, analizate, iar visarea i-a forme conștiente.
Afirmarea propriei personalități
Descrierea portretului adolescenței nu poate ignora problema originalității ca atribut predilect al indivizilor care o traversează și încearcă să o dezvolte. Dorința de originalitate reprezintă, din punct de vedere psihologic, o caracteristică esențială a adolescenței, numită tendința afirmării de sine, tendința dezvoltării de sine și tendința de afirmare a propriei personalități.
Adolescenții dorind să atragă atenția asupra lor, încep a se considera punctul central în jurul căruia trebuie să se petreacă toate evenimentele, ei dorind să fie în centrul atenției și considerînd că nimic nu se poate decurge fără ajutorul sau părerea lor. Forțele proprii sunt considerate superioare față de cele ale celorlalți oameni. Acesta dorește ca toate acțiunile sale să fie cunoscute, recunoscute, utile și apreciate de adult.
Un moment și aspect important de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescenții căutând să se evidențieze prin fizicul bine conformat, îmbracămintea, ținuta, care te diferentiază, te arată mai minunat, mai frumos, unic, care scoate în relief propria persoană și propria personalitate. Adolescenții manifestă tendința de a se afirma nu numai individual ci și în grup: ei doresc să activeze, să colaboreze și să se distreze împreună.
Integrarea socială
Esența integrării sociale constă în atașamentul din ce în ce mai conștient și mai activ la grupul căruia îi aparține poate să fie clasă, școală sau chiar și mediul social. Cu cât înainteaza în vârstă, cu atât adolescentul este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în funcție de criteriile sociale pe care și le-a însușit. Dorința de a cunoaște valorile, normele, aspectele, aspirațiile sociale și culturale se manifesta riguros și tenace. Integrarea adolescenților în aceste valori ale colectivității contribuie la formarea conceptiei despre sine,lume și viață, ei încercînd să devină niște persoane remarcabile, importante, unicale, ceea ce îi arată ca fiind persoane care se adaptează și se integrează foarte bine în mediul social și interacționează foarte ușor cu oamenii și cu diverse colectivități.
Începutul adolescenței coincide cu trecerea de la ciclul gimnazial la cel liceal și implică următoarele schimbări care sunt importante în învățare: apar noi discipline școlare, crește efortul de abstractizare și de generalize recerute de însușirea sistematică a noțiunilor și ideilor la fiecare materie în vederea dezvoltării culturii generale și a punerii bazelor celei profesionale, crește învățarea, independența și responsabilitatea personală pentru eficiența ei și se diversifică sursele de informare.
• Se perfecționează gândirea formală și se atinge la 17-18 ani un vârf înalt al inteligenței umane (J. Piaget).
• Memoria adolescentului și postadolescentului se caracterizează prin volum foarte mare și prin conținuturi variate.
• Imaginația își sporește originalitatea și este într-o relație mult mai eficientă cu gândirea.
• Limbajul se caracterizează prin vocabular foarte bogat în utilizarea semnificației cuvintelor, propoziții și a frazelor bogate și corecte din punct de vedere gramatical, o mare adaptabilitate de comunicare în situații diferite.
Afectivitatea se îmbogățește foarte mult pentru că se diversifică și aprofundează relațiile adolescentului cu familia, școala, societatea, grupurile informale, semenii, se dezvoltă noi sentimente și cresc și mai mult posibilitățile de reglare a comportamentelor emoțional-expresive. Motivația are ca structuri de vârf trebuințele de autoafirmare și autorealizare și cele de clarificare a identității de sine. Personalitatea dobândește în adolescență toate componentele (acum se formează mai ales noi componente de orientare) și ajunge la o organizare unitară și originală la fiecare, dar fragilă, ceea ce necesită încă un sprijin important din partea familiei, a instituțiilor educative și asocietății, în general. ( Tinca Crețu, p.47-50).
În adolescență, mai ales, după 15-16 ani, responsabilitatea se nuanțează, adică individul își asumă sarcini dificile, stăruindu-se ca să rămână loial în fața unei situații neplăcute.
În această etapă de viață, adolescentul trebuie să realizeze o sarcină majoră: aceea de a își crea o identitate stabilă și de a deveni un adult matur, complet, competent și productiv (Perkins, Adolescence: Developmental Tasks, 2001).
Pe măsură ce își dezvoltă o conștiință de sine clară, experimentează diferite roluri și se adaptează la schimbările pe care le trăiește, adolescentul realizează o serie de pași în această direcție, pași care reprezintă ei înșisi sarcini importante ale dezvoltării. Practic, aceste așa-numite „sarcini ale dezvoltării” reprezintă definiția pe care cultura și societatea în care trăim le dau termenului de „dezvoltare normală” caracteristica unor diferite momente ale vieții. Pentru adolescență este vorba despre:
1) Dezvoltarea de noi relații sociale, în special cu ceilați băieți și fete care fac parte din aceeași generație, relații mai mature, bazate pe intimitate, încredere și respect față de alte persoane. Adolescenții învață treptat, experimentând, să interacționeze cu ceilalți într-o manieră mai apropiată de cea adulților.
2) Dezvoltarea rolului social de bărbat, respectiv femeie. În această etapă adolescenții dezvoltă o definiție proprie cu privire la ce înseamnă a fi bărbat sau femeie.
3) Acceptarea modului în care arată (înfățișarea fizică). Pubertatea și viteza schimbărilor fizice care au loc în adolescență prezintă variații inter-individuale puternice. Cât de dificil sau ușor îi este adolescentului să facă față acestor schimbări depinde și de măsura în care el reușește să se încadreze în șabloanele determinate cultural (stereotipuri) bine definite, ale corpului perfect.
4) Dezvoltarea simțului etic și a unui sistem de valori propriu. Dezvoltarea unui sistem de credințe și valori, a unei ideologii care să ghideze comportamentul în diferite contexte și situații reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale dezvoltării adolescentului, cu determinări profunde pentru cursul dezvoltării sale ulterioare.
5) Dorința de a dezvolta un comportament social responsabil. Familia reprezintă primul cadru în care copiii se definesc pe ei și lumea în care trăiesc. Definirea unui status și a rolului social pe care îl ocupă în cadrul comunității din care fac parte, dincolo de contextul familiei de origine, reprezintă o realizare importantă pentru adolescenți și tineri.
6) Pregătirea pentru căsătorie și viața de familie. Maturizarea sexuală și emoțională reprezintă un element de bază pentru realizarea acestei sarcini de dezvoltare extrem de dificilă și care, de cele mai multe ori, continuă și la vârsta adultă. (Psihologia Adultului și a Vârstei Adulte p.4-6).
Multiplele transformări care au loc în perioada adolescenței pot fi grupate în cinci categorii majore: este vorba în principal despre transformări fizice, cognitive, emoționale, sociale și comportamentale. Trebuie subliniat că transformările corporale, strâns legate de atingerea maturității sexuale, au un impact major asupra întregii personalități a adolescentului (incluzând aici sfera intelectuală, motivațional-afectivă și cea a relațiilor interpersonale).
Dezvoltarea adolescentului nu apare ca un continuum perfect, de aceea putem identifica mai multe stadii ale maturizării în această perioadă: adolescența timpurie (perioada prepuberală, 9, 10 – 12 ani); adolescența (13-15 ani); adolescența târzie (16-18 ani).
Tabelul de mai jos sintetizează câteva aspecte cheie pentru fiecare dintre aceste trei sub-stadii de dezvoltare.
Tabel 1. Aspecte generale ale dezvoltării în adolescență
Sarcina majoră a adolescenței este stabilirea unui sentiment clar al identității. Deprinderile intelectuale pe care adolescentul le dobândește în această perioadă îi dau posibilitatea să reflecteze, să se gândească la cine este și ce anume îl definește ca fiind o persoană unică, deosebită de ceilalți. Sentimentul identității se construiește în jurul a două dimensiuni majore (APA, 2002):
• Imaginea de sine: setul de credințe despre propria persoană, inclusive roluri, scopuri, interese, valori, credințe religioase sau politice.
• Stima de sine: ceea ce crede și simte persoana cu privire la propria sa imagine.
Procesul de dezvoltare a sentimentului identității implică experimentarea unor moduri diferite de a se arăta, de a se face auzit, de a se comporta. Fiecare adolescent va explora toate aceste aspecte într-un mod unic, particular.
În același timp adolescenții dezvoltă deprinderi relaționale care le permit să interacționeze cu alții, să își facă prieteni. Aceste deprinderi absolute necesare, care sunt componente importante ale dezvoltării competenței emoționale și includ: recunoașterea și gestionarea emoțiilor, dezvoltarea empatiei, rezolvarea conflictelor în mod constructiv, dezvoltarea spiritului de cooperare (Golleman, 1994).
În perioada adolescenței au loc importante transformări fizice care implică o creștere rapidă a oaselor și mușchilor. În jurul vârstei de 9-12 ani pentru fete și 12-14 ani pentru băieți debutează maturizarea sexuală (pubertatea), punând adolescentul în situația de a se confrunta cu o serie de experiențe corporale noi: acneea și pielea uleioasă; transpirația care devine mai abundentă; intensificarea creșterii părului pubian, axilar și facial; schimbări ale proporțiilor corpului; autoerotismul și fantezii despre intimitatea sexuală; dezvoltarea organelor genitale și îngroșarea vocii la băieți; creșterea sânilor și începutul ciclului menstrual la fete ,etc.
La rândul său, acest cortegiu de transformări biologice complexe conduce la modificări importante atât la nivel personal, cât și relațional:
Reacții și atitudini noi sau diferite din partea celorlalți. Ca răspuns la transformările biologice și fiziologice ale pubertății, adolescentul începe să fie tratat într-un mod diferit de către cei din jur. Fata sau băiatul nu mai este văzut doar din perspectiva copilului inocent, ci este abordat ca ființă sexuală care fie trebuie protejată, fie devine ținta (obiectul) interesului sexual. În plus, el sau ea trebuie să facă față așteptărilor societății legate de modul în care ar trebui să se comporte o femeie sau un bărbat tânăr.
Intensificarea preocupărilor pentru înfățișarea fizică și imaginea corporală. Adolescenții, atât fetele cât și băieții, petrec ore întregi în baie, în fața oglinzii, analizându-și corpul (unde/ce/cât a mai crescut/sa modificat), probând diferite haine și accesorii, extrem de preocupați de înfățișarea lor. Mulți adolescenți sunt nemulțumiți de modul în care arată corpul lor aflat în schimbare și dezvoltă reacții de respingere, jenă exagerată, sau sentimente de inferioritate. Pe de o parte, ei dorescsă se încadreze în norma impusă de generația lor, de grupul de prieteni și, în același timp, să își dezvolte un stil unic și personal. Ca urmare, aspecte normale în perioada pubertății, cum este creșterea în greutate, poate fi percepută în mod negativ mai ales într-o cultură care apreciază în mod excesiv un corp suplu sau atletic. Ca răspuns, multe adolescente recurg la dietă în mod obsesiv sau, în cazul băieților, la suplimente nutrive pentru dezvoltarea masei musculare.
Reorganizarea reprezentării corporale. Din punct de vedere psihologic, adolescentul poate trăi schimbările rapide din corpul său într-un mod pasiv, rezonând astfel cu experiențe anterioare de umilire sau dependență și simte că el/ea este forțat(ă) să învețe să accepte ceva ce iese de sub controlul lui/ei. Ca urmare, fie adolescentul încearcă să nege ceea ce se întâmpla cu corpul său, fie se poate simți confortabil, cu sentimentul că ceea ce i-a dat natura este în acord cu experiențe anterioare pozitive. Adolescentul vulnerabil trăiește cu angoasă schimbările care se produc în corpul său. Balanța între dragostea și ura adolescentului pentru corpul său, între autoîngrijire și autodistrugere se poate schimba rapid, în mod repetat și precipitat. (Psihologia Adultului și a Vârstei Adulte, p.12-15)
Preocuparea pentru corp este o caracteristică proeminentă a adolescenței. De multe ori, adolescentul își folosește corpul ca pe o scenă pentru a interpreta mândria sau rușinea, veselia sau disperarea, un mod de a fi frumos sau groaznic.
Corpul poate fi văzut ca fiind un străin, „corpul altuia”, ce poate fi tratat cu respect sau poate fi neglijat, poate fi tratat ca pe un persecutor, după cum poate fi ignorat sau atacat, pedepsit, mutilat, poate fi luat în grijă sau expus în mod narcisistic.
• Atractivitatea fizică. Adolescenții acordă o atenție considerabilă pentru a-și asigura atractivitatea în relație cu ceilalți. În încercarea de a exercita un control activ asupra transformărilor pubertății, el sau ea poate încerca să „amelioreze” natura: de exemplu, își decorează corpul cu coafuri și haine speciale, cu machiaj și tatuaje, își ameliorează silueta urmând diferite diete pentru scăderea greutății sau programe fizice pentru mărirea masei muscular, își modifică aparența fizică prin îmbrăcăminte, coafură noncomformistă, cercei multipli, păr lung sau orice altceva se definește la un moment dat de către grupul de vârsta ca fiind „cool”/”arată bine”.
• Corpul ca obiect. Pentru adolescentul vulnerabil, manipularea corpului ca pe un obiect poate deveni o preocupare. Pentru el viața este de nesuportat atunci când crede că ea/el este prea mic(ă), nasul ei/lui este prea lung, sânii prea mari/nu suficient de mari etc. Reorganizarea reprezentării corporale este inevitabil intricată cu reorganizarea relațiilor familiale și cu alte schimbări ale imaginii de sine. Atunci când acestea sunt încărcate negativ și se conjugă cu alți factori determinanți, rezultatul este anorexie, bulimie, automutilare sau obezitate.
În acest caz, corpul devine expresia conflictelor nevrotice și intrafamiliale, iar reorganizarea imaginii de sine se învârtește în jurul reprezentării corporale: cine deține corpul, cine este responsabil pentru el, cine se bucura de plăcere sau suportă diferite tipuri de agresiuni.
1.3. Particularități ale dezvoltării personalității adolescentului și imaginii corporale la adolescenți
U. Șchiopu și E. Verza (1989) consideră că adolescența începe după vârsta de 10 ani și durează până la 25 de ani, primii patru ani constituind pubertatea sau preadolescența. În această perioadă, copilul poate da dovadă de o mare atenție și curiozitate care se poate extinde prin explorare și la ceea ce se află în afara școlii și a familiei. În același timp, se poate dezvolta influența de modelare imitativă între tineri, formele de interdependență dintre aceștia facilitând tot felul de contagiuni și imitații, adesea, aberante (elemente de modă, stil de viață, diete, conduite etc.). De asemenea, adolescența se caracterizează prin axarea personalității pe achiziții de roluri dobândite și statuturi sociale legate de viața școlară, familial și grupul de prieteni. În acest context, se dezvoltă interese și aspirații, idealuri și expectanțe, dar și tentative de autocunoaștere, autodezvoltare., dorința de a fi ca cineva.
Pubertatea și adolescența se caracterizează prin definitivarea și stabilizarea structurilor de personalitate. În acest stadiu, psihismul dobândește un caracter caleidoscopic, ceea ce va furniza materia primă necesară restructurării personalității. Procesul de consolidare și diferențiere a Eu-lui personal și a Eu-lui social cunoaște o autentică dezvoltare în adolescență. Pe acest fundament, diferitele aspecte ale personalității – începând cu cele psihice și continuând cu cele sociale vor căpăta noi valențe, ceea ce asigură continuitatea firească a dezvoltării personalității.
La vârsta adolescenței, planul psihic suportă transformări și prefaceri profunde care, treptat, vor conduce la cristalizarea și maturizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului.
Motivația și afectivitatea constituie ,,musculatura vieții psihice“ (Șchiopu și Verza, 1997). Conform piramidei trebuințelor, propusă de A. Maslow (1954), există șapte tipuri de trebuințe organizate ierarhic, după cum urmează: trebuințe fiziologice, trebuințe de securitate, de dragoste și afiliere, trebuințe de stimă și statut, trebuințe de cunoaștere, trebuințe estetice și trebuințe care vizează autorealizarea propriului potențial.
În adolescență, întregul set este present, dar primează trebuințele sinelui (de cunoaștere și estetice). În adolescența prelungită, pregnant pare a fi trebuința de autorealizare. La adolescenți, motivația școlară capătă o funcție reglatoare a comportamentului.
Astfel, interesul pentru activitatea școlară este fluctuant, nu de puține ori, apar perioade când adolescentului școala i se poate părea anostă, devitalizantă și, în compensație, se activează deschiderea sa culturală. Tot la școală ei interacționează cu multe persoane, aud multe informații viza-vi de imaginea corporală, persoanele care au nivelul de greutate mai mare nu au o stare de bine ci dimportivă negativă, ei sunt triști, rușinoși, introverți, se limitează de la multe lucruri, încep să se izoleze, mai întîi de prieteni, rude, cunoscuți iar într-un final și de familie, din simplul fapt că nu-i place cum arată, și dorește ca să aibă un corp frumos, ideal și de invidiat.
În adolescență, viața afectivă se nuanțează, emotivitatea devine mai echilibrată, iar pe fondul deschiderii față de bine și frumos, apar sentimentele superioare (intelectuale, estetice, creatoare, morale), adolescenții doresc să devină niște personalități remarcabile, iar imaginea lor corporală, facială este foarte importantă, la această vârstă ei pun mare accent pe aspectu fizic.
În relațiile cu sexul opus, se manifestă sentimente și emoții noi, inedite, ca simpatia și sentimentele de dragoste. În adolescență, dragostea se conturează ca o trăire complex de atașament, emoționalitate exaltată pentru persoana iubită, cu eforturi ca acest sentiment să nu pară neînsemnat sau să transforme toate împrejurările dificile în drumuri ce trebuie învinse pentru a fi la înălțimea dragostei mobilizându-se resurse extrem de mari ale psihicului. (Șchiopu și Verza, 1997).
„Imaginea despre corp reflecta modul în care ne raportam la ceilalți și ne influențează încrederea în noi înșine. Propria noastra imagine o vedem în ochii mamei. De felul în care ea ne priveste depinde cum ne vom privi pe noi înșine când ne maturizăm”, spune psihanalistul Raisa Constantinescu. Noi nu îl vedem asa cum este el, ci în funcție de felul în care îl iubim sau nu. Ironiile din copilarie, aprecierile părinților, apoi cele ale partenerilor ne marchează pentru mult timp.
Cu cât părinții vor pune accent pe defecte sau le vor atrage copiilor atenția asupra lor într-un mod jignitor, cu atât copilul se va accepta mai putin iar adolescenta lui va fi mai perturbată.
Perioada adolescenței este încărcată de o intensă maturizare pe toate planurile, inclusiv pe cel sexual, cu efecte în toate structurile personalității pe care le influențează. Imaginația, afectivitatea, interrelațiile de toate felurile încep să cuprindă identitatea sexual socializată și integrarea ei în sinele corporal. De asemenea, în această perioadă, are loc o organizare a capacităților creative în foarte multe domenii. Identitatea se află într-un plin proces de constituire, în care se subdivide structura identității în subidentitatea familială, cea cultural-socială, cea ocupațională (a capacităților) și în cea axiologică care cuprinde universul valorilor. (Șchiopu și Verza, 1989).
În perioada adolescenței, maturizarea este centrată pe identificarea resurselor personale și construirea propriei identități și independențe, începând cu detașarea de sub tutela parentală. Tânărul începe să își descopere atitudini, abilități, forțe fizice și spirituale, începe să-și construiască lumea interioară a aspirațiilor, intereselor și idealurilor. În aceste condiții, se dezvoltă atitudini, concepții despre lume și viață, au loc manifestări ale creativității și, implicit, apar structuri motivaționale puternice (Șchiopu și Verza, 1997).
Curiozitatea continuă să evolueze, apare și nevoia de a filosofa, ceea ce va contribui la schițarea unei prime concepții despre lume și viața individului. (R. L. Thorndike; apud Șchiopu și Verza, 1989).
Studiile arată că, în această perioadă, imaginea corporală este mai relevantă pentru stima de sine în comparație cu alte etape de dezvoltare (Grogan, 2008). Mai mult, se speculează că variația stimei de sine din perioada adolescenței este posibil să fie datorată schimbărilor în atitudinea față de propriul corp. (Tiggeman, 2005; Paxton, 16Neumark-Sztainer, Hannan & Eisenberg, 2006).
Experientele și emoțiile din copilărie legate de propriul corp au importanță în formarea imaginii corporale. Atitudinea față de propriul corp se dezvoltăîncă din copilarie, frustarile începând să apară odată cu instalarea adolescenței. Feedback-ul părinților este foarte important în formarea opiniei despre propriul corp.
Adolescenții mulțumiți de propriile caracteristici fizice, psihice, sociale sunt persoane care se prețuiesc pe sine, sunt persoane încrezătoare în forțele proprii, mulțumite de realizările sale, de modul în care relaționează cu ceilalți. Adolescenții care se descriu în termeni pozitivi își respectă propria persoană, se valorizează în proprii ochi, dar și în relațiile cu persoanele din jur.
Adolescenții care nu-și apreciează și respectă propria persoană, propriile realizări tind să dezvolte un sine temător. Persoanele care au o perspective sau atitudine sumbră asupra propriei persoane conduce la dezvoltarea nesiguranței, incertitudinii, sentimentului de neputință.
Adolescenții care se prețuiesc și se apreciează pe sine consideră că pe viitor vor fi mulțumiți de reușitele personale, de calitatea relațiilor întreprinse, de modul în care își vor rezolva sarcinile profesionale. Viziunea pozitivă față de propria persoană conduce la sporirea încrederii în reușita personală, atât în plan personal, cât și professional.
Adolescentele sunt mai rezervate și mai prudente decât băieții, cele mai multe dintre ele aflându-se între prudență și entuziasm, adolescenții de sex masculin sunt extrem de sociabili, deschiși, dominatori și plini de energie, fapt ce este explicat prin dorința băieților de a ocupa o poziție cât mai înaltă în cadrul grupului.
Adolescentele sunt mai sociabile și deschise decât băieții. Ele sunt mai deschise către problemele semenilor, au abilități de relaționare și comunicare mai bine dezvoltate decât băieții. Adolescentele sunt mult mai dornice să învețe și să încerce lucruri noi decât subiecții de sex masculin, sunt mai receptive la stimulii noi, au o perspectivă globală asupra situațiilor și evenimentelor.
„ Adolescența este vârsta oglinzii, vârsta la care adolescentul caută să coincidă cu sine” (P.Golu – Psihologia copilului, 1994, p.159), mai ales atunci când resimte o lipsă de concordanță între ceea ce ar dori să fie, ceea ce credecă este la un moment dat și ceea ce este de fapt. Aceasta relație sintetizează practic problematica imaginii de sine pe care individul și-o construiește de-alungul existenței sale.
Neconcordanțele care apar în structura imaginii de sine se referă de fapt la conflictul dintre Eul real și Eul ideal, conflict care poate duce la frustrare, stress și o scăzută stimă de sine. Pentru unii oameni acest conflictul este copleșitor și conduce la depresie și deznădejde, pentru alții un asemenea conflict constitue impulsul care conduce la mobilizarea resurselor necesare compensării și atingerii idealurilor propuse. O bună cunoaștere a propriului Eu, a modului în care acesta se organizează, reprezintă un aspect important pentru viața fiecărei persoane și, în același timp, o condiție indispensabilă în procesul de formare și dezvoltare a individului.
Într-o viziune sintetică și unitară asupra dezvoltării personalității, rolul imaginii de sine în cadrul adaptării sociale, al autocunoașterii și autoechilibrării nu poate fi neglijat. Imaginea de sine este expresia concretizată a modului în care opersoană se vede sau se reprezintă pe sine, perspectiva individuală asupra propriei personalități. Formarea imaginii de sine înseamnă în primul rând o construcție subiectivă care subliniază trei aspecte:
• Eul reprezintă imaginea pe care noi o considerăm definitorie pentru personalitatea noastră. Odată cu acestă construcție a propriei imagini de sine se formează și aprecierea asupra acesteia: pozitivă sau negativă, respectiv modul în care această imagine arată în viziunea persoanei care își realizează autoportretul.
• Celălalt, conștientizarea faptului că acesta realizează asupra noastră judecata bazată pe modul în care persoana noastră este percepută. Imaginea de sine nu corespunde întotdeauna cu imaginea pe care cei din jur și-o formează despre o anumită persoană.
• Reflecția eului asupra imaginii de sine din perspective corespondenței sau lipsei de corespondență între aceasta și judecata celuilalt. Aceasta apreciere sau opinie despre sine poate declanșa sentimente pozitive sau negative și are consecințe importante în privința integrării sociale a persoanei.
Adolescența propriu-zisă sau marea adolescență (de la 16/18 ani la 20 ani). Se caracterizează printr-o intelectualizare intensă (dezvoltare a gândirii abstracte), prin îmbogățirea și lărgirea încorporării de conduite adulte. Exprimarea independenței nu mai este dezirativă și revendicativă ci expresivă, mai naturală.
Adolescentul caută mijloace personale de a fi și de a apărea în ochii celorlalți. Îl interesează responsabilități în care să existe dificultăți de depășit spre a-și măsura forțele. Individualizarea și conștiința de sine devin mai dinamice și capătă dimensiuni noi de „demnitate” și „onoare”. De la o formă de evaluare impulsivă se trece la forme de evaluare în care caută să se exprime originalitatea. Gustul personal are mai mare pregnanță și se poate susține și demonstra. Intensă este și socializarea aspirațiilor, aspectele vocaționale, profesionalizarea ce seconturează treptat. Tânărul este pregătit psihologic și se pregătește moral și aptitudinal, îl atrag cunoștințele pentru confruntări sociale complexe (examene, probe, concursuri etc.) pentru a se exprima ca atare.
În ansamblu adolescenței sunt preocupați să dezvolte reacții legate de modificări ale conștiinței și conștiinței de sine (ca percepție de sine, inclusiv schema corporală) ca expresie a identității ego-ului. Puberul și adolescentul sunt confruntați cu schimbări multiple prin care trec, cu transformările obiective și subiective legate de maturizarea sexuală, de descoperirea dimensiunilor realității sociale precum și de descoperirea propriei identități. Modificarea și transformările ce condiționează ieșirea din conformismul infantil au loc prin opoziție, încărcată de cerința de căutare a identității, ceea ce face ca să se treacă printr-o experiență personală densă, trecere impregnată de nesiguranță și de năzuințe puternice spre independență și libertate, demnitate și onoare.
Problema principală a perioadei pubertății și adolescenței este aceea a identificăriide sine (personale) sau a dezvoltării conștiinței de sine. Dezvoltarea conștiinței de sine este prezentă și în perioada școlară mică și se conturează pe baza rezultatelor activității și a compensației și raportării acesteia la ceilalți și la cerințele lor.
Perioada pubertății și adolescenței repune problemele dezvoltării conștiinței de sine datorită, pe de o parte, modificărilor ce survin în sistemul general decerințe ce se manifestă față de puber și adolescent, iar, pe de altă parte, datorită schimbărilor prin care trece personalitatea cu structurile și substructurile sale. De aceea, dezvoltarea conștiinței de sine se complică. E vorba de intensificarea percepției de sine care are câteva aspecte, dintre care: propria-i imagine corporală, identificarea și conștiința ego-ului, identificarea sensului, rolului și statutului sexual și mai ales a celui social (în adolescență).
Percepția de sine și imaginea corporală devin critice, datorită schimbărilor de siluetă, fizionomie și ținută. Imaginea despre mediul intern al organismului, imaginea despre constituția fizică, trăirile afective legate de acestea, ansamblul trebuințelor biofiziologice și asocierea cu judecăți de valoare corespunzătoare: frumos-urât, agreabil-dezagreabil, puternic-slab, bărbat-femeie etc.
Imaginea corporală, aflată la periferiile conștiinței în copilărie, devine din ce înce mai centrală încorporându-se în conștiința de sine și începe să fie percepută ca atare. Fără imaginea corporală nu se poate organiza identificarea.
Adolescenții și adolescentele au o etapă de scrutare mai profundă a caracteristicilor corporale și mai ales ale feței. E perioada în care stau mai mult în baie, se privesc în oglindă (narcisism), identifică amănunte ignorate ale frunții, ale gâtului, ale ochilor, ale zâmbetului etc. Oglinda capătă noi funcții.
Dorințele de retuș sau de mascare a diferitelor impurități ale pielii sau alte tipuri de aspecte devin evidente, mai întâi la fetițe. Aceste retușuri exprimă dorința de ajustare a sinelui corporal, dorința de a apărea agreabil(ă) și prezentabil etc. Totodată, aceste ajustări reprezintă conturarea sinelui social și spiritual.
Adeseori adolescenții aflați în fața oglinzii fac grimase, zâmbindu-și, căutând expresiile cele mai diferite pe care pot să le reproducă. Narcisismul puberal este alternativ critic și îngăduitor, cu moment devastatoare câteodată.
Adolescența este o perioadă marcată de profunde schimbări fizice la care adolescentul trebuie să se adapteze. Adolescentul este foarte atent la cum arată și deloc indulgent când se autoevaluează. Imaginea corporală este percepută a fi extrem de importantă pentru definirea viitoarei identități.
II. ABORDAREA EMPIRICĂ A RELAȚIEI DINTRE STAREA DE BINE ȘI IMAGINEA CORPORALĂ LA ADOLESCENȚII
2.1. Prezentarea eșantionului și a instrumentelor de cercetare
Lotul experimental a fost constituit din 50 de adolescenți, elevi ai clasei a X-XII din Liceul Teoretic Mălăiești din s. Mălăieștii Noi. Eșantionul de adolescenți a inclus atît fete și cît și băieți.
Metode de cercetare
Pentru investigațiile derivate din ipoteza și obiectivele cercetării am selectat metode care să examineze cît mai autentic variabilele supuse cercetării: starea psihologică de bine și imaginea corporală.
Pentru determinarea stării de bine am utilizat: Scala Stării Psihologice de Bine a lui Ryff ( SRSBP ) (ANEXA 1).
Chestionarul lui Ryff, privind starea de bine psihologică a fost elaborată în 1989, este un instrument focusat în mod specific pe multiple fațate ale bunăstării psihologice. Aceste aspecte includ următoarele: auto-acceptare, stabilirea de legături de calitate cu alții, un sentiment de autonomie în gîndire și acțiune, abilitatea de a gestiona medii complexe pentru a se potrivi nevoilor și valorilor personale, urmărirea obiectivelor semnificative și a unui scop în viață, o creștere și o dezvoltare continuă ca persoană.
Instrumentul respectiv cuprinde 42 de itemi la care subiecții trebuie să răspundă utilizînd o scală de la 1 la 6, unde 1 este total dezacord și 6 sunt total de acord. Astfel putem obține următoarele nivele a acestei scale:
7 – 13 nivel redus
14 – 20 nivel redus spre mediu
21 – 27 nivel mediu
28 – 34 nivel mediu spre înalt
35 – 42 nivel înalt
Pentru determinarea imaginii corporale la adolescenți am utilizat: Scala Imaginii Corporale (SRC) (ANEXA 1).
Această scală a fost concepută de directorul Centrului Național de încălcări în conduit alimentară din Marea Britanie ( Deanne JADE, 2005).
Subiectul are 20 de declarații care să evalueze cât de des se simte inconfortabil cu privire la aspectul lui în anumite situații. Chestionarul are 4 variante de raspunsuri: „ niciodata – 0 ”, „uneori – 1”, „deseori – 2”, „intotdeauna – 3”. În acest fel subiectul poate acumula în total de la 0 – 40 de puncte.
Indicatorii de 10 puncte sau mai puțin sugerează că imaginea corporala a subiectului este pozitivă și că atitudinea sa față de exteriorul său practic nu-i influențează viața de zi cu zi. La parametrii de 11-20 puncte subiectul în general se simte confortabil în legătură cu corpul său. Însă din timp în timp, imaginea corporală în consecință se pot schimba și există un risc de aparitie a anxietatii în legatură cu corpul sau, dimensiunea, forma și aspectul în anumite situații.
2.2 Prezentarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor cercetării
Pentru verificarea ipotezei în care presupunem că există o relație între Starea de Bine și Imaginea Corporală, am apelat la metoda de prelucrare statistică a datelor, coeficientul de corelație liniară Brawais-Pearson care ne permite să demonstrăm prezența sau lipsa legăturii acestei relații:
=
r = [-1;1]
unde r – coeficientul de corelație lineară;
xi – datele primei variabile;
yi – datele variabilei a doua;
Σ – suma datelor;
n – numărul subiecților implicați;
p – pragul de corelație.
r ≥ 0.273, p = 0.05
r ≥ 0.354, p = 0.01
r ≥ 0.444, p = 0.001
În urma aplicării metodei am obținut următoarele rezultate:
Tabelul 1 Prezentarea rezultatelor coeficientului de corelație dintre starea de bine și imaginea corporală la băieți
În tabelul 1 sunt prezentate rezultatele obținute la evaluarea imaginei corporale la adolescenții băieți. Astfel, între Imaginea Corporală și Autonomie s-a obținut un coeficient de corelație semnificativ r = 0,377, pentru p = 0,01, legătura este direct proporțională, adică cu cît nivelul imaginei corporale crește cu atât crește și în autonomie. Dacă adolescentul băiat are o percepție adecvată față de propriul corp și acceptă propriul corp se simte confortabil în corpul său atunci adolescenții băieți manifestă independență, responsabilitate de a lua de sinestătător decizii, puterea de a relaționa și relaționa într-un mod specific, autocontrol al comportamentului, apreciere a propriilor acțiuni și comportamente, rezistență în fața presiunii sociale de a gîndi și a acționa în diferite moduri.
Între imaginea corporală și dezvoltare personală s-a obținut un coeficient de corelație semnificativ r = 0,301, pentru p = 0,05, legătura este direct proporțională, adică cu cît nivelul imaginei corporale crește cu atât crește și dezvoltarea personală, adică băieții adolescenți încep deschiderea spectorului personal către noi expriențe, încep să se manifeste ca niște ființe mature, rezervate, calculate, încep să gîndească ca niște adevărați bărbați, ei își face expectanțe de la cei din jur, îi place cum arată și se simt confortabili și destuli de bine în felul cum arată, deoarece pentru băieți imaginea corporală nu este atît de importantă și relevantă. Pentu ei mai primordial este să se autodezvolte atât personal cât și profeional.
Între imaginea corporală și scopuri în viață s-a obținut un coeficient de corelație semnificativ r = 0,472, pentru p = 0,001, legătura este direct proporțională, adică cu cît nivelul imaginei corporale crește cu atât crește și scopurile pe care le au adolescenții, adică băieții au convingerea că viața are un sens și că merită trăită indiferent de modul cum arată, cine suntem și ce dorim să fim. Băieții sunt conștienții de semnificația scopului lor care predomină la această vîrstă, conștientizează sensul propriei vieți, ei sunt de părerea că pentru a fii fericiți și impliniți, trebuie să-și atingă scopurile vieții, și anume de a-și forma o familie, de a avea un post de muncă avantajos, de a-și realiza toate planurile și ideile, iar felul cum arată pentru ei nu-i important, ei se iubesc și sunt iubiți, de aceea băieții adolescenți sunt înclinați spre a-și realiza toate scopurile vieții.
Tabelul 2 Prezentarea rezultatelor coeficientului de corelație dintre starea de bine și imaginea corporală la fete
În tabelul 2 sunt prezentate rezultatele obținute la evaluarea imaginei corporale la adolescentele fete. Astfel, între imaginea corporală și autonomia s-a obținut un coeficient de corelație semnificativ r = – 0,367, pentru p = 0,01 și legătura este invers proporțională, adică cu cît imaginea corporală are un nivel mai înalt, cu atît mai mică este autonomie, adică adolescentele manifestă un nivel mai mic de independență, autodeterminare și rezistență în fața presiunilor sociale de a gîndi și a acționa în anumite feluri pentru că le deranjează propria lor imagine, și le este ca o piedică în dezvoltarea lor ca persoană matură și integră. Fetele adolescente întîmpină dificultăți în formarea identității din cauza faptului că nu-i place cum arată, iar acest lucru le stopează ca să meargă înainte, să se dezvolte și să devină o peronalitate remarcabilă, puternică și independentă. Pentru fete aspectul fizic este destul de important, dacă nu le place cum arată pot să devină persoane introverte, anxioase, sceptice, nesociabile, izolate de familie, prieteni, societate.
Între imaginea corporală și relații pozitive s-a obținut un coeficient de corelație semnificativ r = 0,333, pentru p = 0,05, legătura este direct proporțională, adică cu cît nivelul imaginei corporale crește cu atât crește și relațiile pozitive pe care le au fetele adolescente cu ceilalți, adică adolescentele au posibilitatea de a avea relații satisfăcătoare și de bună calitate cu alte persoane indiferent unde se află și cu cine comunică, important e ca să intrețină relații pozitive cu persoane care au o atitudine pozitivă, te respectă pentru simplul fapt că ai capacități uimitoare de a comunica, interacționa, socializa cu alte persoane, glumim, zîmbi, atitudine empatică și deschisă, nevoia de a da și de a primi afecțiune, aceste relatii pozitive sunt necesare și satisfăcătoare, adolescentele manifestă relații interpersonale armonioase pentru că țin cont și de părerile celorlalți, ele devin extroverte și pline de viață.
Între imaginea corporală și scopuri în viață s-a obținut un coeficient de corelație semnificativ r = – 0,435, pentru p = 0,01, legătura este invers proporțională, adică cu cît imaginea corporală are un nivel mai înalt, cu atît mai mici sunt și scopurile în viață, adică adolescentele au convingerea că viața nu are sens, nu conștientizează sensul propriei vieți, consideră că viața merită trăită, însă indiferent de situație sau de modul cum este și cum își percepe propriul corp, adolescentele sunt mult mai sensibile și mai emotive, și dacă le deranjează ceva atunci la ele apar blocajele, mecanizme de apărare, se blochează, se frustrează și nu doresc să facă nimic pentru a devenii cineva/ceva în lume. Pentru adolescentelele cu stimă de sine scăzută e foarte greu să le convingi sau le este foarte greu să-și facă planuri, scopuri pentru viitor deoarece au convingerea că viața nu are nici-un sens, și într-un final adolescentele renunță la scopurile vieții.
Corelînd orientarea spre notă și reușită școlară am obținut un coeficient r = 0,231 pentru p = 0,05. Coeficientul de corelație este semnificativ, conform tabelului Fischer a valorilor semnificative pentru coeficientul de corelație, ceea ce confirmă și demonstrează că legătura dintre acești doi factori este direct proporțională, adică cu cît orientarea spre notă este mai mare cu atît reușita școlară este mai înaltă, și invers.
Potrivit studiului longitudinal efactuat de I.M. Verenikina (1984), în adolescență crește numărul de adolescenți, care motivează activitățile lor de învățare printr-un sentiment de datorie – nu pentru că vor să frecventeze școala, dar pentru că trebuie sau că este necesar (de la 15% la 34%) și s-a redus numărul de adolecenți care învață din interes, motivat (de la 25% la 5%).
Un rol motivațional au și notele, elevii percep notele ca efect al eforturilor, și nu ca calitatea acțiunilor realizare. Un elev insistă că învăță bine, dar atunci când i s-a subliniat despre notele rele, a răspuns: "Mama mea spune că mă stărui bine". Sensul primar al activităților de învățare pentru adolescenți este nu atît rezultatul obținut – nota, cît însăși procesul educațional.
Pentru a demonstra veridicitatea ipotezei în care presupunem că există diferențe în perceperea imaginii corporale și a stării de bine din perspectiva de gen, am apelat la metoda de prelucrare statistică a datelor criteriul t – student, compararea a doua medii, eșantioane mici.
Z(t) =, unde
,- mediile ce se compară
D,D- dispersiile grupului
, – volumul eșantionului
Z(t) 1,96 – criteriul t – Student
t ≥ 2,008, p = 0,05
t ≥ 2,678, p= 0,01
t ≥ 3,5, p = 0,001
În urma aplicării metodei am obținut rezultatele:
Tabelul 3 Prezentarea valorilor medii la metodele aplicate din perspectiva de gen
Figura nr. 1. Prezentarea grafică a valorilor medii pentru imaginea corporală din perspectiva de gen.
Din tabel și grafic se observă, că există diferențe în manifestarea imaginii corporale din perspectiva gen, deoarece Z(t) = 2,35, pentru pragul de semnificație p = 0,05, adică nivelul nivelul imaginii corporale la fete este semnificativ mai înalt decît la băieți.
La vîrsta adolescentină preocuparea de bază este propriul corp, fetele dorind să devină sau să aibă tangențele super modelelor de pe podium, ele atrag mai mult atenția la propriul corp, la felul cum arată fizic, încep cure de slăbire, se înfometează, se izolează de prieteni doar pentru a avea un corp ca la fetele din reviste.
La fetele adolescente predomină conștientizarea siluetei ideale, internalizarea siluetei ideale și percepereaa presiunii de modificare a imaginei corporale. La băieți propriul corp nu-i atît de important ca la fete, pentru ei primordial este să-și satisfacă necesitățile fiziologice, ca ulterior să re ridice pe altă treaptă din piramida elaborată de Maslow. Băieții adolescenți doresc să devină cineva în lume, de aceea băieții sunt mai legeri via – a – vis de propriul corp, pentru că ei conștientizează faptul că imaginea corporală nu contează, ei nu și fac griji, nu se complexează și nici nu încearcă șă țină diete pentru a avea un corp frumos și de invidiat, pentru că băieții se iubesc indiferent cum arată și cred că domnișoarele o să-i iubească indiferent de cîte chilograme are. În adolescență rapiditatea schimbărilor fizice reprezintă variații inter-individuale puternice. Cât îi este de dificil sau ușor adolescentului să facă față acestor schimbări, depinde și de măsura în care acesta reușește să se încadreze în steriotipurile bine definite și determinate cultural ale corpului perfect.
Figura nr. 2. Prezentarea grafică a valorilor medii pentru autonomie din perspectiva de gen.
Din tabel și grafic se observă, că există diferențe în manifestarea autonomiei din perspectiva gen, deoarece Z(t) = 2,17, pentru pragul de semnificație p = 0,05, adică băieții au tendințe, presupuneri și capacități cu mult mai mari de autodeterminare, de a deveni independenți, de a gîndi, rezista și acționa în diverse feluri la presiunile sociale decît fetele. Băieții sunt mult mai deschiși, extroverți, fară complexe, sunt axați pe aspecte ce țin de exterior, adică de a se autorealiza ca niște persoane mature, de a se arăta la alții că pot să fie independenți și că pot să obțină această independență singuri, iar fetele sunt mai timide, introverte, sunt ușor manipulate, repede își schimbă părerile pentru că sunt influențate de cei din jur, nu au încredere în propriile capacități, adolescentele sunt credule și naive crezînd că dacă o să facă exact așa cum au spus alții va fi corect și că va cîștiga, dar aceasta este o părere eronată a acestei persoane pentru că are o stimă de sine scăzută,nu este sigură pe sine, pe informația relatată de ea, de ceea ce gîndește, de aceea nu se poate autorealiza ca fiind o persoană independentă, pentru că într-o oarecare măsură face exact în așa fel cum este ghidată, de aceea la majoritatea fetelor adolescente le este greu să devină independente pentru că n-au încredere în sine și nu au capacitatea de a se aprecia pozitiv.
Însă sunt adolescente care se pot autorealiza exact așa ca și băieții, sunt persoane mai puternice și mai independente decît bărbații, pot fi mai sigure, mai responsabile, mai puternice, mai independente, mai persuasive, mai rezistente la diverse situații care apar în fiecare clipă, moment în viața noastră.
Figura nr. 3. Prezentarea grafică a valorilor medii pentru control asupra mediului din perspectiva de gen
Din tabel și grafic se observă, că există diferențe în manifestarea imaginii corporale din perspectiva gen, deoarece Z(t) = 2,18, pentru pragul de semnificație p = 0,05, adică băieții au o capacitate mai mare de a gestiona propria viață, de a-și face planuri de viitor, de a le readuce la îndeplinire, precum și aceea ce-i înconjoară. Băieții sunt predispuși spre a-și face planuri serioase, stabile, de lungă durată ce ține de propria lui viață, de aceea ei își controlează și analizează propria lor personalitate și niciodată nu încetează să facă schimbări spre bine, pentru că este viața lor proprie și desigur își doresc să aibă tot ceea ce este mai bun, frumos, și minunat în lume, de asemenea și relațiile pe care le are cu mediul, societatea, dorind să întrețină relații calde, prietenoase, sincere și plăcute cu societatea. Fetele sunt ființe care deasemenea își pot gestiona propria viață, însă unele dintre ele sunt mai ușor de convins, manipulat ceea ce înseamnă că se conduc mai mult de parerile celor din jur, de ceea ce crede prietena, sau vecina, adolescentele considerînd că aceste informații aduse de prieteni, vecini, rude, etc. sunt cele mai corecte iar de aici reise faptul că sunt naive și ignoră propriile idei, care pot fii reale, corecte.
Decalajul dintre fete și băieți ce ține de control asupra mediului nu este mare, însă există această diferență din perspectiva de gen, pentru că chiar dacă sunt de aceeași vîrstă, mentalitatea, gusturile, părerile, viziunile lor despre lume sunt complet diverse, deoarece sunt personae individuale care au propria lor părere despre tema sau o anumită temă abordată. Majoritatea adolescenților sunt rezervați și calculați ce ține de propria lor viață și de planurile de viitor, ei încercînd să îmbunătățească starea și relațiile pe care le au cu cei din jurul lor, vor devein persoane mai deschise, mai sociabile, rezervate, calculate, amabile, punctuale și puternice.
Diferențe nesemnificative am obținut la probele orientarea spre notă și orientarea spre cunoștințe, adică atît adolescenții din famiile complete, cît și cei fin familiile incomplete sunt aproximativ la fel orientați spre aceste aspecte. Nu tipul de familie influiențează asupra acestor două aspecte, dar gradul de conformare spre convențiile sociale și gîndesc în termeni de a face ceea ce trebuie pentru a fi pe placul tuturor. Tendința ambelor categorii este oientată spre a-și satisface dorința de a fi respectați și apreciați de alții, de a obține diferite recompense, de a obține un anumit statut și aparține unui grup.
Conform datelor prezentate mai sus putem spune că ipoteza s-a confirmat. Adică, există diferențe între starea de bine și imaginea corporală atât la băieți din perspectiva de gen.
CONCLUZII
Adolescența este o perioadă importantă a dezvoltării umane, perioada de numeroase și profunde schimbări biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioada a dezvoltării, în care dispar trăsăturile copilariei, cedând locul unor particularități complexe și foarte bogate, unor manifestări psihice individuale specific. Adolescența este cea mai complexă etapă a dezvoltării copilului în care se conturează individualitatea și începutul de stabilizare a personalității care marchează încheierea copilăriei și trecerea spre maturitate. Această perioadă reprezintă un momentul dominat față de cum arată adolescentul și cum dorește să arate.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii se apreciau după imaginea exterioară. Cînd suntem copii, nu ne gîndim la faptul dacă sîntem sau nu frumoși exterior, nu contează exteriorul ci jocurile în urma cărora deprindem relațiile sociale. Însă odată cum ajungem la adolescență, începem să observăm că ne place sexul opus, și nu toți ci unii mai tare, alții mai puțin, aceasta fiind condiționat de fizicul acestora.
Astfel unii ce au un exterior mai bun, capătă o autoapreciere mai înalta ca cei ce nu au norocul să arate bine din adolescență. Astfel la cei din urmă autoaprecierea și starea de bine scade drastic. Majoritatea adolescenților sînt înjosiți din cauza unor probleme temporare, cum ar fi sîrmă la dinți, acneea pe corp și mai ales pe față, ș.a. însă odată ce aceștia cresc, ele trec, iar starea de bine crește considerabil.
Cea mai importantă sarcină a adolescenței este să stabiliască un sentiment clar al identității, deprinderile intelectuale pe care le dobîndește adolescentul în această perioadă îi dau posibilitatea să reflecteze, să se gîndească la cine este și ce anume îl definește ca fiind o personalitate unică, puternică, individual și deosebită de ceilalți. În cocluziile cercetării putem afirma faptul că cu cît adolescenții au o percepție bună față de sine, fată de propriul corp și dacă se simt bine, confortabil în corpul său, atunci ei pot să aibă o stare de bine atât fizică cât și intelectuală, ei pot să se dezvolte multilateral, pot să devină independenți și autorealizați indiferent dacă sunt presați de mediul social sau nu. Fetele adolescente au acumulat un scor ridicat la imaginea corporală, ceea ce denotă faptul că ele nu se pot realiza și dezvolta deoarece sunt timide, introverte, au stimă de sine scăzută, ne dorind să interacționeze cu persoane de gen opus, din cauza complexelor care persistă la ele, sau care pot fi doar în imaginația lor.
Cercetările au mai arătat un scor mai ridicat decât al băieților la scala relații positive, ceea ce rezultă că adolescentele necătînd la complexele care le au, întrețin relațiile interpersonale armonioase cu unele persoane, care reflect disponibilitatea de a ține cont și de nevoile celorlalți, de aici putem concluziona că chiar dacă imagine pe care o are nu e chiar atît de favorabilă cum și-o dorește adolescenta, ea are o stare de bine relativ pozitivă și se încadrează în mediul social. La băieți cercetările au arătat un scor mai mare la celelalte scale, ceea ce rezultă că băieții nu pun accent pe imaginea corporală, că sunt plinuți sau nu, pentru ei important e să se realizeze și să se dezvolte multilateral, să arate societății că poate să obțină ceva în această viață la această vîrstă.
Studiul acestei teme permite evidențierea cauzelor demotivării acestora precum și oferă soluții de îmbunătățire a situației. De studiul motivației sau ocupat H.Murray, Maslow, Herzberg, McClelland, Vroom, Alderfer.
Baza teoretică a cercetării este regăsită în conceptul de trebuință /nevoie, ce reprezintă ,,o stare interna, biologica sau cognitiva de deprivare care are nevoie de corecție” (Bourne, Ekstrand, Dunn,1988); ori consta in ,,stări fiziologice sau psihologice rezultând dintr-o lipsa sau disconfort” (Wittig, Williams, 1986).
Scopul cercetării constă în determinarea relației dintre motivația învățării și reușită școlară la adolescenți.
În concordanță cu obiectivele fixate și ipotezele supuse cercetării, putem afirma că ele s-au adeverit.
Aceatsa ne permite să afirmăm că într-adevăr există diferențe în manifestarea motivațională pentru învațare la adolescenții din familii incomplete în comparație cu adolescenții din familiile complete.
Aceste diferențe ne permit să facem concluzii asupra unor lucruri:
Adolescenții din familiile complete au o reușită școlare mai înaltă în comparație cu adolescenții ce provin din familii incomplete;
Adolescenții din familiile incomplete sunt mult mai mult trebuința de realizare în comparație cu adolescenții din familiile complete;
Adolescenții din familiile incomplete vor avea o trebuință de comunicare mult mai puternic exprimată în comparație cu adolescenții din familii complete;
Adolescenții din familiile complete vor avea o tendință spre succes mult mai mare, însă și teama de eșec se va manifesta mult mai intens în comparație cu adolescenții din familii incomplete;
Tezele expuse mai sus afirmă că ipoteza înaintată spre cerecetare s-a adeverit.
RECOMANDĂRI
Pentru adolescenți
Dezvoltarea abilităților de rezolvare pozitivă a conflictelor.
Reducerea neîncrederii și stimularea motivației pentru o integrare socială adecvată.
Respectați aprecierile si evaluările părinților chiar dacă sunt demodate.
Folosirea cuvintelor sau expresilor care stimulează stima de sine.
Promovarea printre adolescenți a acceptării de sine în plan fizic și psihologic.
Evitarea și izolarea de către persoanele care cauzează discomfort emoțional.
Respectarea unui mod sănătos de viață.
Promovarea sincerității în ceea ce privește sentimentele proprii.
Realizarea exercițiilor ușoare la aer liber.
Dezvoltarea abilităților de autoreglare emoțională – cunoașterea emoțiilor, identificarea
propriilor emoții în diferite situații, explicarea emoțiilor, verbalizarea emoțiilor, controlul furiei.
Dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală – comunicare verbală și nonverbală,
ascultare activă, oferire / solicitare de răspunsuri, comunicare asertivă, empatie.
Dezvoltarea abilităților de inițiere și menținere a unei relații de prietenie și de a face față
respingerii sau ieșirii dintr-o relație.
Folosirea critecii constructive viza-vi de propria persoană( să se respecte).
Pentru părinți
Discuția cu adolescentul despre problemele generale cu care acesta se confruntă.
Respectarea intimității adolescentului.
Oferirea nu doar de sfaturi ci și de exemple de comportament.
Încurajarea ideilor (căutările) adolescentului.
Demonstrații afecțiune și suport emoțional constat față de adolescent.
Păstrați secretele încredințate.
Nu fiți exagerat de posesiv.
Încercați să tratați adolescentul ca pe un tânăr adult responsabil
Uitați-vă în ochii lui in timpul conversației.
Vorbiți cu adolescentul despre probleme sexuale și despre moarte.
Oferiți adolescentului cadouri si felicitări de ziua lui de naștere.
Sprijiniți adolescentul atunci când nu este prezent (in absența).
Considerați-vă responsabil pentru comportamentul adolescentului
Nu criticați aspru alegerile și prietenii adolescentului.
Studierea particularităților de vîrstă a adolescenților
BIBLIOGRAFIE
Albu Emilia. (2007) „ Psihologia vârstelor ”
Adler, A. (1929/1996). Cunoașterea omului. București: IRI.
Allport, G.W. (1991). Structura și dezvoltarea personalității. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Colceru V. – (2000), „Imaginea de sine, premisă și rezultantă a imaginii despre lume la adolescenți” din vol. „Psihologia sinelui – un pelerinaj spre centrul ființei”, Mânzat I.
Crețu Tinca, (2001), „Adolescența și contextul său de dezvoltare” , Edit. Credis, București.
Crețu Tinca, (2001) „ Psihologia vârstelor”, Edit. Credis, București.
Crețu Tinca „ Psihologia Adolescentului și Adultului”
Golu Pantelimon (1994), „ Psihologia copilului ”,Editura didactică și pedagogică , p.159.
Jean Piaget ( 1965). „Psihologia inteligenței". București, Editura Științifică.
Munteanu Anca ( 1998) : „ Psihologia copilului și a Adolescentului” , Timișoara, Edit.Augusta, Timișoara, pag. 251-260.
Paul Popescu-Neveanu, (1978). Dicționar de psihologie.
Rousselet J., ( 1969) : „ Adolescentul, acest necunoscut” , București, Editura Politică.
Șchiopu U., Verza E. (1995), Psihologia vârstelor, Edit. Didactică și Pedagogică, București.
Șchiopu U., Verza E. (1997). „ Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții ”, Editura Didacticăși Pedagogică, București.
Șchiopu U., Verza E. (1989). Adolescență, personalitate și limbaj, Editura Albatros, București.
Zlate M. (2002), „ Eul și personalitatea” , Ed. Trei, București.
Abbott, A., R, Ploubidis, G., B., Huppert, A., F., Kuh., D, Wadsworth, E., J., M., Croudace, J., T., (2006). Psychometric evaluation and predictive validity of Ryff's psychological well-being items in a UK birth cohort sample of women.Health and quality of life outcomes;
American Psychological Association (2002). Developing Adolescents: A Reference for Professionals. Washington, DC.
Grogan, S. (2008) Culture and Body Image. Body Image. Understanding body dissatisfaction in men, women, and children, Second edition, Psychology Press
Landen, M., S., Wang, D., C., C., (2009). Adult attachment, work cohesion, coping, and psychological well-being of firefightersy. Counselling psychology quarterly;
Perkins, D.F. (2001). Adolescence: Developmental Tasks. FCS 2118. Gainesville, FL: University of Florida Extension.
Salami, O., S., (2011). Personality and psychological well-being of adolescents: the moderating role of Emotional intelligence. Social behavior and personality;
http://www.academia.edu/7398789/stima_de_sine/ 08.05.2015
https://ru.scribd.com/doc/28158223/Psihologia-Adultului-Si-Varstnicului/ 09.05.2015
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/PERIOADA-ADOLESCENEI-Caracteri16123182020.php/ 17.05.2015
ANEXA 1
STAREA DE BINE (SRSBP)
Instrucțiuni: Pentru fiecare din enunțurile următoare indicați gradul de concordanță (folosind scorul de la 1-6, unde 1 este „ Sunt total dezacord ” și 6 înseamnă „ Sunt întru totul de acord ” privind următoarele enunțuri:
1. Nu-mi este frică să-mi expun opiniile, chiar dacă sunt în opoziție cu opiniile celorlalți.
2. În general, simt că controlez situația în care viețuiesc/trăiesc.
3. Nu sunt interesat/ă de activități care să-mi lărgească orizonturile.
4. Majoritatea oamenilor mă văd ca fiind iubitor/oare și afectuos/oasă.
5. Îmi trăiesc viața “aici și acum” și nu prea îmi fac griji pentru viitor.
6. Cînd privesc la istoria vieții mele, sunt mulțumită de modul în care a evoluat.
7. De obicei, deciziile mele nu sunt influențate de ceea ce fac ceilalți.
8. Cerințele vieții de zi cu zi de multe ori mă pun la pămînt (doborăsc).
9. Cred că este important să avem parte de noi experiențe, care contestează ceea ce gîndești despre tine însuți și despre lume.
10. Menținerea unor relații apropiate cu ceilalți a fost întotdeauna dificil și frustrant pentru mine. 11. Am un scop în viață .
12. În general, mă simt încrezător și pozitiv/optimist.
13. Am tendința de a-mi face griji despre ce cred ceilalți despre mine.
14. Nu mă potrivesc prea bine cu oamenii și comunitatea din jurul meu.
15. Cînd mă gîndesc, nu prea am evoluat ca personalitate de-a cursul anilor trecuț.
16. Deseori mă simt singur/ă, deoarece nu am prea multi prieteni apropiați cu care să-mi împărtășesc grijile.
17. Activitațile mele zilnice deseori îmi par banale și neimportante.
18. Am sentimentul că multe persoane pe care le cunosc au obținut mai multe de la viață decît mine.
19. Am tendința de a fi influențat de persoanele cu opinii solide/convingătoare.
20. Sunt destul de bun/ă la conducerea multor responsabilități din viața de zi cu zi.
21. Am sentimentul că m-am dezvoltat mult ca persoană de-a lungul timpului.
22. Mă bucur de conversațiile personale și mutuale cu membrii familiei sau prietenii.
23. Nu am un sens corect a ceea ce încerc să realizez în viață.
24. Îmi plac majoritatea aspectelor personalității mele.
25. Am încredere în opiniile proprii, chiar dacă sunt în contradicție cu cele generale.
26. Deseori mă simt coplesit/ă de responsabilitățile mele.
27. Nu-mi face plăcere să fiu în situații noi, care îmi cer să schimb modul familiar/vechi de a face unele lucruri.
28. Oamenii m-ar descrie ca fiind o persoană darnică, dornică de a petrece timpul cu alții.
29. Îmi place să fac planuri de viitor și să muncesc pentru a le duce la îndeplinire.
30. Uneori, mă simt nemulțumită de realizările mele.
31. Este dificil pentru mine să-mi exprim opiniile despre probleme controversate.
32. Am parte de dificultăți în aranjarea vieții mele într-un mod satisfacator mie.
33. Pentru mine viața a fost, un continuu process de învațare, schimbare și creștere.
34. Nu am experimentat multe relații calde și de încredere cu alții.
35. Unele persoane rătăcesc fără un scop prin viață, dar eu nu sunt una din ele.
36. Atitudinea mea despre mine însămi nu este probabil la fel de pozitivă ca cea a altor persoane despre ei însuși.
37. Mă judec după ceea ce cred eu că este important, nu după valoarea a ceea ce cred alții că este important.
38. Am fost capabil/ă să-mi construiesc o casă și un stil de viață care îmi este pe plac.
39. Am cedat cu mult timp în urmă să mai încerc să fac mari îmbunătățiri sau schimbări în viața mea.
40. Știu ca pot să am încredere în prietenii mei, și ei știu că pot să aibă încredere în mine.
41. Uneori mă simt de parcă am făcut tot ce era de făcut în viață.
42. Cînd mă compar cu prietenii și cunoscuții, mă face să mă simt bine/mulțumit cu ceea ce sunt/cu propria persoana.
ANEXA 2
IMAGINEA CORPORALĂ (SRC)
Instrucțiuni: Citiți fiecare item și apreciați după scala de mai jos:
0 – niciodată.
1 – uneori.
2 – deseori.
3 – întotdeauna.
Exteriorul meu mă face să trăiesc sentimente neplăcute:
în situații și adunări publice, unde nu cunosc aproape pe nimeni.
atunci cînd mă privesc în oglindă.
atunci cînd mă aflu în preajma unor persoane frumoase.
atunci cînd cineva îmi privește acele părți ale corpului care mie nu-mi plac.
atunci cînd probez haine noi.
atunci cînd fac exerciții fizice.
după ce măninc tot prînzul.
atunci cînd port haine ușoare.
atunci cînd mă urc pe cîntar.
atunci cînd mă ghîndesc la faptul că am fost respins(ă).
atunci cînd mă aflu într-o situație legată de sex.
atunci cînd suunt în dispoziție proastă.
atunci cîndmă gîndesc cum arătam cînd eram mai mic(ă).
atunci cînd mă privesc în foto sau video.
atunci cînd mă gîndesc că am adăugat kilograme.
atunci cînd mă gîndesc cum aș dori să arăt.
atunci cînd îmi amintesc de vorbe umilitoare despre exteriorul meu.
atunci cînd mă aflu pe lîngă oameni ce discută despre diete și kilograme în plus.
atunci cînd răsfoiesc reviste de modă.
atunci cînd mă gîndesc la vacanță.
ANEXA 3
Rezultatele brute la probele aplicate
BIBLIOGRAFIE
Albu Emilia. (2007) „ Psihologia vârstelor ”
Adler, A. (1929/1996). Cunoașterea omului. București: IRI.
Allport, G.W. (1991). Structura și dezvoltarea personalității. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Colceru V. – (2000), „Imaginea de sine, premisă și rezultantă a imaginii despre lume la adolescenți” din vol. „Psihologia sinelui – un pelerinaj spre centrul ființei”, Mânzat I.
Crețu Tinca, (2001), „Adolescența și contextul său de dezvoltare” , Edit. Credis, București.
Crețu Tinca, (2001) „ Psihologia vârstelor”, Edit. Credis, București.
Crețu Tinca „ Psihologia Adolescentului și Adultului”
Golu Pantelimon (1994), „ Psihologia copilului ”,Editura didactică și pedagogică , p.159.
Jean Piaget ( 1965). „Psihologia inteligenței". București, Editura Științifică.
Munteanu Anca ( 1998) : „ Psihologia copilului și a Adolescentului” , Timișoara, Edit.Augusta, Timișoara, pag. 251-260.
Paul Popescu-Neveanu, (1978). Dicționar de psihologie.
Rousselet J., ( 1969) : „ Adolescentul, acest necunoscut” , București, Editura Politică.
Șchiopu U., Verza E. (1995), Psihologia vârstelor, Edit. Didactică și Pedagogică, București.
Șchiopu U., Verza E. (1997). „ Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții ”, Editura Didacticăși Pedagogică, București.
Șchiopu U., Verza E. (1989). Adolescență, personalitate și limbaj, Editura Albatros, București.
Zlate M. (2002), „ Eul și personalitatea” , Ed. Trei, București.
Abbott, A., R, Ploubidis, G., B., Huppert, A., F., Kuh., D, Wadsworth, E., J., M., Croudace, J., T., (2006). Psychometric evaluation and predictive validity of Ryff's psychological well-being items in a UK birth cohort sample of women.Health and quality of life outcomes;
American Psychological Association (2002). Developing Adolescents: A Reference for Professionals. Washington, DC.
Grogan, S. (2008) Culture and Body Image. Body Image. Understanding body dissatisfaction in men, women, and children, Second edition, Psychology Press
Landen, M., S., Wang, D., C., C., (2009). Adult attachment, work cohesion, coping, and psychological well-being of firefightersy. Counselling psychology quarterly;
Perkins, D.F. (2001). Adolescence: Developmental Tasks. FCS 2118. Gainesville, FL: University of Florida Extension.
Salami, O., S., (2011). Personality and psychological well-being of adolescents: the moderating role of Emotional intelligence. Social behavior and personality;
http://www.academia.edu/7398789/stima_de_sine/ 08.05.2015
https://ru.scribd.com/doc/28158223/Psihologia-Adultului-Si-Varstnicului/ 09.05.2015
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/PERIOADA-ADOLESCENEI-Caracteri16123182020.php/ 17.05.2015
ANEXA 1
STAREA DE BINE (SRSBP)
Instrucțiuni: Pentru fiecare din enunțurile următoare indicați gradul de concordanță (folosind scorul de la 1-6, unde 1 este „ Sunt total dezacord ” și 6 înseamnă „ Sunt întru totul de acord ” privind următoarele enunțuri:
1. Nu-mi este frică să-mi expun opiniile, chiar dacă sunt în opoziție cu opiniile celorlalți.
2. În general, simt că controlez situația în care viețuiesc/trăiesc.
3. Nu sunt interesat/ă de activități care să-mi lărgească orizonturile.
4. Majoritatea oamenilor mă văd ca fiind iubitor/oare și afectuos/oasă.
5. Îmi trăiesc viața “aici și acum” și nu prea îmi fac griji pentru viitor.
6. Cînd privesc la istoria vieții mele, sunt mulțumită de modul în care a evoluat.
7. De obicei, deciziile mele nu sunt influențate de ceea ce fac ceilalți.
8. Cerințele vieții de zi cu zi de multe ori mă pun la pămînt (doborăsc).
9. Cred că este important să avem parte de noi experiențe, care contestează ceea ce gîndești despre tine însuți și despre lume.
10. Menținerea unor relații apropiate cu ceilalți a fost întotdeauna dificil și frustrant pentru mine. 11. Am un scop în viață .
12. În general, mă simt încrezător și pozitiv/optimist.
13. Am tendința de a-mi face griji despre ce cred ceilalți despre mine.
14. Nu mă potrivesc prea bine cu oamenii și comunitatea din jurul meu.
15. Cînd mă gîndesc, nu prea am evoluat ca personalitate de-a cursul anilor trecuț.
16. Deseori mă simt singur/ă, deoarece nu am prea multi prieteni apropiați cu care să-mi împărtășesc grijile.
17. Activitațile mele zilnice deseori îmi par banale și neimportante.
18. Am sentimentul că multe persoane pe care le cunosc au obținut mai multe de la viață decît mine.
19. Am tendința de a fi influențat de persoanele cu opinii solide/convingătoare.
20. Sunt destul de bun/ă la conducerea multor responsabilități din viața de zi cu zi.
21. Am sentimentul că m-am dezvoltat mult ca persoană de-a lungul timpului.
22. Mă bucur de conversațiile personale și mutuale cu membrii familiei sau prietenii.
23. Nu am un sens corect a ceea ce încerc să realizez în viață.
24. Îmi plac majoritatea aspectelor personalității mele.
25. Am încredere în opiniile proprii, chiar dacă sunt în contradicție cu cele generale.
26. Deseori mă simt coplesit/ă de responsabilitățile mele.
27. Nu-mi face plăcere să fiu în situații noi, care îmi cer să schimb modul familiar/vechi de a face unele lucruri.
28. Oamenii m-ar descrie ca fiind o persoană darnică, dornică de a petrece timpul cu alții.
29. Îmi place să fac planuri de viitor și să muncesc pentru a le duce la îndeplinire.
30. Uneori, mă simt nemulțumită de realizările mele.
31. Este dificil pentru mine să-mi exprim opiniile despre probleme controversate.
32. Am parte de dificultăți în aranjarea vieții mele într-un mod satisfacator mie.
33. Pentru mine viața a fost, un continuu process de învațare, schimbare și creștere.
34. Nu am experimentat multe relații calde și de încredere cu alții.
35. Unele persoane rătăcesc fără un scop prin viață, dar eu nu sunt una din ele.
36. Atitudinea mea despre mine însămi nu este probabil la fel de pozitivă ca cea a altor persoane despre ei însuși.
37. Mă judec după ceea ce cred eu că este important, nu după valoarea a ceea ce cred alții că este important.
38. Am fost capabil/ă să-mi construiesc o casă și un stil de viață care îmi este pe plac.
39. Am cedat cu mult timp în urmă să mai încerc să fac mari îmbunătățiri sau schimbări în viața mea.
40. Știu ca pot să am încredere în prietenii mei, și ei știu că pot să aibă încredere în mine.
41. Uneori mă simt de parcă am făcut tot ce era de făcut în viață.
42. Cînd mă compar cu prietenii și cunoscuții, mă face să mă simt bine/mulțumit cu ceea ce sunt/cu propria persoana.
ANEXA 2
IMAGINEA CORPORALĂ (SRC)
Instrucțiuni: Citiți fiecare item și apreciați după scala de mai jos:
0 – niciodată.
1 – uneori.
2 – deseori.
3 – întotdeauna.
Exteriorul meu mă face să trăiesc sentimente neplăcute:
în situații și adunări publice, unde nu cunosc aproape pe nimeni.
atunci cînd mă privesc în oglindă.
atunci cînd mă aflu în preajma unor persoane frumoase.
atunci cînd cineva îmi privește acele părți ale corpului care mie nu-mi plac.
atunci cînd probez haine noi.
atunci cînd fac exerciții fizice.
după ce măninc tot prînzul.
atunci cînd port haine ușoare.
atunci cînd mă urc pe cîntar.
atunci cînd mă ghîndesc la faptul că am fost respins(ă).
atunci cînd mă aflu într-o situație legată de sex.
atunci cînd suunt în dispoziție proastă.
atunci cîndmă gîndesc cum arătam cînd eram mai mic(ă).
atunci cînd mă privesc în foto sau video.
atunci cînd mă gîndesc că am adăugat kilograme.
atunci cînd mă gîndesc cum aș dori să arăt.
atunci cînd îmi amintesc de vorbe umilitoare despre exteriorul meu.
atunci cînd mă aflu pe lîngă oameni ce discută despre diete și kilograme în plus.
atunci cînd răsfoiesc reviste de modă.
atunci cînd mă gîndesc la vacanță.
ANEXA 3
Rezultatele brute la probele aplicate
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Relatia Dintre Starea DE Bine Si Imaginea Corporala LA Adolescenti (ID: 166095)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.