Relatia Dintre Politic Si Tabloid
RELATIE DINTRE POLITIC SI
TABLOID
CUPRINS:
Introducere
CAPITOLUL I SPRE POLITICA TABLOIDIZĂRII
Aspecte generale
Presa tabloidă din România
Funcții, roluri și efectele presei de senzațional
1.4 POLITICUL-POLITIC AL SENZAȚIONALULUI
1.4.1 Democratizarea politică
1.4.2 Media – instrument de legitimare politică
1.4.3 Media personalizează politica
1.4.4 Jurnaliștii și gestionarea comunicării politice
1.5.1 DECĂDEREA PRESEI
CAPITOLUL II STUDIU DE CAZ: CAMPANIA ELECTORALĂ DIN 2012 ÎN ROMÂNIA
CONCLUZIIBIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Raportul dintre presa tabloidă și politic este evidețiat, în cadrul acestei lucrări, prin analiza tabloidelor, a actorilor politici prezenți, discursului politic, propaganda folosită în campaniile electorale, strategiile folosite de politicieni în lupta pentru putere, dar și modul în care au fost ridiculizate sau accentuate anumite aspecte din campaia electorală.
Asociația Americană de Sociologie definește politica drept „ înțelegerea sociologică a fenomenelor politice.”
Sociologii politici, deși studiază actorii și temele principale ale acesteia trebuie să țină seama de posibilele efecte ale contextului economic și cultural. Principalii actori ai sferei politice fiind statul, individul, societatea civilă, cultura politică.
Individul, ca actor pe scena politică, se află în centrul abordării culturaliste. Valorile, atitudinile și credințele individului sunt concepte de bază, iar diferite configurații ale acestora corespund diferitelor tipuri de cultură politică.
Pe lângă valori, atitudini și credințe, cultura politică include, de asemenea discursuri, scenarii și simboluri care definesc atât modul în care indivizii înțeleg lumea în care trăiesc, cât și modul în care indivizii își stabilesc propria identitate și acționează.
Individul este un actor pe scena politică, iar studiile centrate pe acest actor vizează valorile, atitudinile și comportamentele politice ale indivizilor.
Relațiile dintre individ și societate sunt mediate prin societatea civilă, reprezentând spațiul în care indivizii se autoorganizează și acționează pentru apărarea și promovarea unor interese și valori comune.
Problematica sferei publice a declanșat multe reflecții în ceea ce privește metamorfozele în comunicarea politică. În acest sens, una din cele mai importante fenomene abordate, stabilite în literatura de transformări mass-media se referă la acea de tabloidizare. În funcție de diferitele opinii, nu numai discursurile jurnalistice se îndreaptă spre un stil de tabloidizare, cât și practicile politice fac obiectivul acestei tabloidizări. În principiu, știrile din presa de scandal cu privire la ”ultimele alegeri prezidențiale” îndeplinesc standardele generale de ceea ce se numește ”tabloidizarea”.
Presa senzațională în România apare după o perioadă de maximă cenzură, după perioada comunistă. Revoluția din decembrie reprezentat pentru mass-media un moment extrem de important, nașterea acesteia și libertatea exprimare și de informare a populației, punând bazele primelor produse necenzurate și neconformiste. Prăbușirea regimului comunist a însemnat eliberarea întregii prese de sub constrângerile și regulile impuse și auto-impuse, a însemnat trecerea de la un sistem centralizat și coercitiv la un sistem descentralizat și liber. Odată cu revoluția politică se naște si revoluția mijloacelor de comunicare.
Caracteristicile presei tabloide din România: aceasta se prezintă ca fiind o presă de scandal, tabloide sau presa tabloid, o categorie de publicații care acoperă evenimentele curente și viața privată a persoanelor publice, în special prin intermediul unor eseuri foto însoțite de titluri ușor de reținut și texte scurte. Cu alte cuvinte, presa raportează viața de rând a oamenilor celebrii sau viața celebră a oamenilor obișnuiți.
Senzaționalul, atât de specific presei tabloide, este evidențiat în cadrul lucrării prin analiza realizată în capitolul de cercetare al campaniei electorale din 2012.
Politicienii înșiși au preluat din acest lucru strategia de promovare, prin apel la comic de situație, grotesc, vulgar cosmetizat sau abaterea de la esențial și divagarea către senzațional.
Privitor la situația României, aceasta a intrat în lanțul schimbărilor survenite în Europa Centrală și de Est, mai cu seamă a schimbărilor după revoluția din 1989 care a însemnat libertatea cuvântului și existența unei prese libere și independente.
Din punct de vedere cronologic, presa tabloidă apare în România odată cu democrația și libertatea presei, și preia modelul primului tabloid din Marea Britanie. Acestea se prezintă ca fiind o presă de scandal, tabloide sau presa tabloid, o categorie de publicații care acoperă evenimentele curente și viața privată a persoanelor publice, în special prin intermediul unor eseuri foto însoțite de titluri ușor de reținut și texte scurte. Cu alte cuvinte, presa raportează viața de rând a oamenilor celebrii sau viața celebră a oamenilor obișnuiți.
În ceea ce privește personalizarea informațiilor, presa tabloidă presupune comenzi de o utilizare inteligentă de citate trunchiate, inclusiv titluri de valoare, care permit ” ghidarea spre eveimentul petrecut, evitând prea mult compromis și, sub masca de autenticitate, înțelegere și percepția de informații ”
În România, ca și în celelalte state ale lumii, mass-media continuă să ocupe rolul de important în legătura dintre politică, actori politici și cetățeni,
Interesele pot ajunge cu un pas (sau mai mulți) înaintea adevărului. Teoretic, este recunoscut dreptul jurnalistului de a căuta informații și de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate (politică, administrativă, economică, juridică etc.) diferită de cea a deontologiei profesionale. Tot teoretic, "jurnaliștii sunt cei care decid ceea ce constituie o informație de interes, ceea ce trebuie publicat, cum trebuie abordat un subiect, în ce formă, stil și cu ce ton". Realitatea demonstrează însă că asupra presei acționează o mare diversitate de factori (de natură politică, economică, legislativă, chiar psihologică) care o influențează într-un fel sau altul și o deturneazã de la funcțía ei fundamentală: cea informativă.
Presa de scandal este compusă, în principal, din reviste săptămânale, așa cum este cazul în Franța. În țările anglo-saxone, popularul ziar de zi cu zi, tabloidul este adesea asociat cu presa de scandal. Unele dintre aceste imagini pot fi furnizate de către paparazzi. De la sfârșitul anilor 1990 , fenomenul a crescut până la punctul în care se vorbește despre o popularizare a altor categorii de presă.
Presa tabloidă din România nu numai că ridiculizează ea însăși, prin tehnica de transmitere a informației, știrile ori evenimentele de maxim interes. Politicienii înșiși au preluat din acest lucru strategia de promovare, prin apel la comic de situație, grotesc, vulgar cosmetizat sau abaterea de la esențial și divagarea către senzațional.
În plină eră a imaginii, presa scrisă ocupă totuși un rol important având în vedere că singura deosebire dintre radio și cinematograf sau televiziune transmit, la rândul lor, cuvântul, presa scrisă se ocupă cu cuvântul scris.
Cu alte cuvinte, în plină hegemonie a televiziunii, imaginea devine mută sau ambiguă în absența cuvântului. În funcție de medium, distingem: agenția de presă, presă tipărită, de radio, de televiziune.
Chiar și în epoca rețelelor de televiziune cuvântul, fraza, unghiul de abordare, planul textului și atitudinea autorului rămân fundamentale și indispensabile oricărui proces de comunicare.
Odată cu dezvoltarea mijloacelor tehnologice și a căilor de transmitere a informației, concurența editorială devine din ce în ce mai acerbă.Comunicare, public și opinie publică, influențare, dezinformare, zvon, propagandă, imagine, sunt noțiunile care “construiesc” definirea conceptului de manipulare. În diverse combinații, acești termeni ilustrează o situație provocată de mass-media, dezavantajoasă pentru receptorii mesajelor.
Lucrarea de față își propune să trateze aspectele legate de problematica vieții politice reflectată în presa tabloid, specificul său în cadrul stilului jurnalistic, dar și în cel social.
Studiul de caz individual, care pune un accent important pe o persoană și încearcă să se focalizeze pe antecedentele acesteia, pe factorii de influență conjuncturali, percepții, atitudini. Aceasta se folosește pentru a identifica posibile cauze, factori determinanți, procese, experiențe care pot conduce la un rezultat urmărit de cercetător.
Tehnici folosite: analizarea declarațiilor și interviurilor apărute în presă, observația indirectă.
Ipotezele lucrării: Dacă gradul de expunere al politicianului în presă crește atunci crește gradul de popularitate și dacă strategia de comunicare atinge subiecte sensibile și empatice atunci crește gradul de credibilitate al politicianlui.
Alexander Robson consideră că studiul de caz poate fi definit drept „o strategie de cercetare bine definită, focalizată pe un caz concret (care este interpretat în amănunt, adică prezentând referiri detaliate despre indivizi, grupuri, organizații vizate), cu luarea în considerare a tuturor particularităților sale contextuale. Aceasta necesită utilizarea mai multor metode complementare de culegere și stocare a informațiilor relevante atât calitativ, cât și cantitativ”.
Tema aleasă în analiza acestui caz evidențiază modul cum se constituie manipularea și influența socială, precum și modul în care sunt reprezentați liderii politici în fața electoratului și ce elemente din discursul politic îi detașează în concurență.
Motivația alegerii acestei teme este reprezentată de preocuparea pentru modul în care evenimentele din societate devin evenimente dezbătute în cadrul presei, aceasta fiind, la rândul ei, atât sursă de informare cât și formatoare de opinie publică.
Temele care devin evenimente în mass media sunt selectate de pe toate palierele socialului: sfera economică, politică, culturală, cotidiană – cu scopul de a reflecta actualitatea, de a crea prezentul continuu.
Metoda pe care am folosit-o este analiza de conținut. Cercetarea are caracter de cercetare sociologică empirică descriptivă. Complementar am folosit și metoda comparativă.
Astfel, din punct de vedere structural, lucrarea este alcătuită din două capitole care prezintă o introducere teoretică în tema de față, completând informații de ordin sociologic și jurnalistic cu privire la relația dintre presa tabloid și viața socială, și un capitol – conținând un studiu de caz – cu privire la dezbaterea asupra ziarelor tabloid în care se mediatizează subiecte politice, și modul în care sunt vizate aceste subiecte.
CAPITOLUL I
RELAȚIA DINTRE POLITICĂ ȘI PRESA TABLOIDĂ
1.1 Aspecte generale
Politica este una dintre instanțele sociale studiate în mod tradițional de sociologie, în timp consacrându-se sociologia politică ca ramură a sociologiei ce se regăsește la intersecția sociologiei cu științele politice.
Asociația Americană de Sociologie definește politica drept „înțelegerea sociologică a fenomenelor politice.”
Cei care lucrează din perspectiva sociologiei politice, deși studiază actorii și temele principale ale acesteia trebuie să țină seama de posibilele efecte ale contextului economic și cultural. Referindu-ne la principalii actori ai sferei politice vom analiza succint statul, individul, societatea civilă, cultura politică.
Statul reprezintă un actor general, totalitatea instituțiilor care dețin suveranitatea asupra unui teritoriu delimitat. Sociologia politică încearcă să dea răspuns la chestiuni legate de apartenența statului, de structura acestuia, de relațiile cu instituțiile care alcătuiesc statul, de performanța acestora etc.
La polul opus, se află individul ca actor pe scena politică, iar studiile centrate pe acest actor vizează valorile, atitudinile și comportamentele politice ale indivizilor.
Relațiile dintre individ și societate sunt mediate prin societatea civilă, reprezentând spanstituțiilor care dețin suveranitatea asupra unui teritoriu delimitat. Sociologia politică încearcă să dea răspuns la chestiuni legate de apartenența statului, de structura acestuia, de relațiile cu instituțiile care alcătuiesc statul, de performanța acestora etc.
La polul opus, se află individul ca actor pe scena politică, iar studiile centrate pe acest actor vizează valorile, atitudinile și comportamentele politice ale indivizilor.
Relațiile dintre individ și societate sunt mediate prin societatea civilă, reprezentând spațiul în care indivizii se autoorganizează și acționează pentru apărarea și promovarea unor interese și valori comune.
Societatea civilă reprezintă o arenă distinctă de stat și de arena economică. Relația dintre societatea civilă și stat este interpretată fie ca o relație de cooperare, fie ca o relație conflictuală, în care societatea civilă reprezintă o formă de control asupra statului, și multe dintre studiile de sociologie politică analizează caracteristicile acestor relații.
Relația dintre individ și stat este de asemenea mediată prin intermediul celui de-al patrulea actor, partidele politice. Acestea reprezintă una dintre principalele componente ale sistemului politic.
Analiza sociologică se centrează pe: organizarea internă a partidelor, relația dintre individ și partide politice, familii de partide și ideologii sau adaptarea partidelor politice la schimbări sociale recente.
Individul, ca actor pe scena politică, se află în centrul abordării culturaliste. Valorile, atitudinile și credințele individului sunt concepte de bază, iar diferite configurații ale acestora corespund diferitelor tipuri de cultură politică.
Pe lângă valori, atitudini și credințe, cultura politică include, de asemenea discursuri, scenarii și simboluri care definesc atât modul în care indivizii înțeleg lumea în care trăiesc, cât și modul în care indivizii își stabilesc propria identitate și acționează.
În cadrul abordării culturaliste, cultura: definește contextul în care politicul este configurat, face legătura între individ și identitatea colectivă, definește granițele dintre grupuri și organizează acțiunile din interiorul grupurilor și dintre grupuri, oferă o schemă de interpretare acțiunilor și motivelor celorlalți, oferă resurse pentru organizare politică și mobilizare.
Almond și Verba definesc cultura politică drept distribuția modurilor de orientare către obiecte politice în interiorul unei națiuni. Astfel, ei amintesc despre:
Exiată 3 tipuri de orientări și anume: Orientare cognitivă: cunoștințele pe care indivizii le au despre sistemul politic, orientare afectivă: sentimente pe care indivizii le au despre sistemul politic și orientare evaluativă: judecățile și opiniile pe care indivizii le au despre sistemul politic.
Tipuri de obiecte politice:
Sistemul politic în ansamblul său, incluzând: mod de organizare, principii, obiecte de input: procesul politic prin care cererile venite dinspre societate ajung la corpul politic și sunt transformate în politici administrative, obiecte de output: procesul administrativ prin care politicile sunt aplicate, individul: modul în care individul percepe și conceptualizează propriul său rol în cadrul sistemului politic.
În ceea ce privește obiectele sistemului politic, primul dintre acestea este reprezentat de comunitatea politică. Aceasta este definită, în sensul larg, drept întreaga națiune, dar poate fi definită și în sensul mai restrâns ca o comunitate bazată pe criterii geografice sau ca o comunitate bazată pe criterii etnice, religioase sau de clasă.
Regimul politic este al doilea obiect al sistemului politic în interpretarea lui Easton.
Al treilea obiect este reprezentat de autorități. Acesta este format din cei care populează sistemul politic: politicienii, ocupanții actuali ai diferitelor instituții, etc.
1.2 Presa tabloidă din România
Formatul tabloid este un ziar pe jumătate din dimensiunea unui ziar tradițional. Tabloidul a apărut pentru prima dată în Marea Britanie. Din motive practice și de reducere a costurilor de producție, mai multe ziare tradiționale, cum ar fi The Independent și The Times, tipărite în format mare inițial au trecut recent în format tabloid. Pentru a se distinge de ziarele populare, ei preferă să se definească drept ” ziarele compacte ”.
Jurnalism întotdeaua a fost popular prin a stârni emoții, dar utilizarea sa pe scară largă a dat recent naștere unor dispute intensificate despre impactul tabloidului asupra societății.
Tabloidele pot fi analizate din punctul de vedere a ceea ce fac pentru a fi populare, a avea cât mai mulți cititori. Acestea fac parte dintr-un circuit al culturii populare și unele atracții pentru cititori pot fi văzute ca având o relevanță în comunicarea politică, analizând viața publică a diverselor personalități, a evenimentelor. Acestea joacă un rol important în stabilirea subiectelor de discuție publică, și interacționează cu evoluțiile politice.
Termenul ” tabloid ” se referă atât la un anumit tip de ziar, cât și la o dimensiune de hârtie. Cei mai mulți consider că este un anumit tip de publicare atunci când aud cuvântul ” tabloid ”, însă, acesta a fost folosit inițial în raport cu dimensiunea hârtiei, iar cele două concepte sunt de fapt foarte strâns legate.
Caracteristicile presei tabloide din România:
Acestea se prezintă ca fiind o presă de scandal, tabloide sau presa tabloid, o categorie de publicații care acoperă evenimentele curente și viața privată a persoanelor publice, în special prin intermediul unor eseuri foto însoțite de titluri ușor de reținut și texte scurte. Cu alte cuvinte, presa raportează viața de rând a oamenilor celebrii sau viața celebră a oamenilor obișnuiți.
Presa de scandal este compusă, în principal, din reviste săptămânale, așa cum este cazul în Franța. În țările anglo-saxone, popularul ziar de zi cu zi, tabloidul este adesea asociat cu presa de scandal. Unele dintre aceste imagini pot fi furnizate de către paparazzi.
De la sfârșitul anilor 1990 , fenomenul a crescut până la punctul în care se vorbește despre o " peoplisation " a altor categorii de presă.
În România, tabloidele care au abordat subiectul politic sunt: Click, Cancan, Libertatea.
Presa senzațională în România apare după o perioadă de maximă cenzură și propagandă comunistă. Revoluția din decembrie reprezentat pentru mass-media un moment extrem de important, deaorece a pus bazele primelor produse necenzurate și neconformiste. Prăbușirea regimului comunist a însemnat eliberarea întregii prese de servituțiile impuse și auto-impuse, a însemnat trecerea de la un sistem centralizat și coercitiv la un sistem descentralizat și liber. Odată cu revoluția politică se produșește si revoluția mijloacelor de comunicare.
În perioada revoluției, subiectele abordate de către mass-media s-au focalizat pe evoluția politică și socială a revoluției, pe problemele cauzate în urma a 42 de ani de comunism, dar și pe problemele economice pe care le întâmpina națiunea în acel moment. Într-un fel, presa și-a luat sarcina de a aborda, a dezbate și de a căuta soluții la noul cadru politic, social și economic. Pentru prima dată, după aproape o jumătate de secol, presa și-a putut exprima liber punctual de vedere, prin toate mijloacele sale, a putut transmite informații necenzurate, opinii opozante și polemici.
Odată cu revoluția, mass-media a contribuit pe deplin la orientarea publicului și informarea lui asupra noului sistem politic și anume, democrația. Sarcina era grea, complexă și nouă pentru jurnaliștii proaspăt ieșiți din controlul comunismului.
În timpul revoluției și în perioada imediat următoare, ziarele, radioul și televiziunea dezvăluiau foarte multe informații referitoare la cuplul ceausist, astfel s-a creeat o relație directă între mass-media și public, o relație incipientă de socializare, unde s-au luat și numeroase interviuri cu oameni de rând care se destăinuiau cu privire la dramele prin care au trecut datorită brutalității și exeselor lui Ceaușescu.
Majoritatea subiectelor dezbătute în presa erau focalizate pe problemele, mecanismele, structurile de tip socialist lăsate în urma de Ceaușescu. Principalele momente dezbătute de presă se concentrau asupra intrigilor și conflictelor politice dintre Frontul Salvării Naționale, ca organ provizoriu al puterii de stat, partidele istorice, PNL și PNTCD, aflate în opoziție și grupurile civile nou înființate, am putea spune că ziarele au devenit "ziare de scandal" unde fiecare partizan sau opozant al Guvernului își apăra interesele.
În perioada celor 42 de ani de regim comunist, mass-media străină a trecut prin diferite etape de audiență a publicului din România. La început, a fost accesibilă pentru că, înainte de comunism, publicul obișnuia să citeasca presa străină. În perioada anilor '60 si '70 audiența mass-mediei străine a scăzut în favoarea celei românești, care devenise mai diversificată și mai accesibilă, chiar dacă suporta un anumit control din partea partidului comunist. Totuși, în acea perioada, publicul din România nu a încetat să urmarească mass-media din țările vecine. Autoritățile, inițial, erau puțin îngrijorate de acest fapt, iar schimbarea s-a produs abia după 1975 când presa străină a fost oficial interzisă. Însă, nevoia populației de informație necenzurată și adevărată, a facut posibilă transmiterea emisiunilor străine, de radio sau televiziune, prin anumite modalități ilegale.
Perioada 1990-1996 se dovedește grea pentru mass-media. Cu suișuri și coborâșuri, mass-media în perioada postcomunistă s-a dezvoltat haotic. Influențele presei străine își lasă din ce în ce mai mult aprenta. Cititorii din România erau avizi după informație, motiv pentru care știrile au început să capete din ce în ce mai multe note de senzțional.
În România, ca și în celelalte state ale lumii, mass-media continuă să ocupe rolul de ” tampon ” între instituții și public, fiind, de altfel, sistemul de care au nevoie toate celelalte sisteme. Presiuni există din ambele părți.
Interesele pot ajunge cu un pas (sau mai mulți) înaintea adevărului. Teoretic, este recunoscut dreptul jurnalistului de a căuta informații și de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate (politică, administrativă, economică, juridică etc.) diferită de cea a deontologiei profesionale. Tot teoretic, ” jurnaliștii sunt cei care decid ceea ce constituie o informație de interes, ceea ce trebuie publicat, cum trebuie abordat un subiect, în ce formă, stil și cu ce ton ”. Realitatea demonstrează însă că asupra presei acționează o mare diversitate de factori (de natură politică, economică, legislativă, chiar psihologică) care o influențează într-un fel sau altul și o deturneazã de la funcția ei fundamentală: cea informativă.
Bani, cadouri, servicii, favoruri, faimă li se propun jurnaliștilor – mai devreme sau mai târziu în cariera lor – în schimbul difuzării unei informații eronate, unei laude bine plasate sau… în schimbul tăcerii. Acestea ar putea fi considerate și situațíi ”fericite”. Aceiași jurnaliști pot fi și amenințați – cu pierderea locului de muncã sau a statutului privilegiat, cu diverse persecuții sau cu defãimarea.
După câtva timp petrecut în breaslã, orice ziarist realizează că presa este liberă prin garanțiile acordate de Constituție, dar nu și independentă. Fără a face referire la presa subvenționată de stat (radio-televiziunea națíonală), presa privată românească recurge tot mai des la artificii menite să-i furnizeze susțineri din partea statului. Cele mai multe îngrădiri ale libertãții presei își au originea în dependențá financiară. Cei care au banii dețín și puterea de decizie în privința a ceea ce se publică. Publicul consumator nu poate suplini întotdeauna cerințele financiare ale mass-media, care poate fi astfel constrânsă să se orienteze spre alți susținători – fie ei din sfera politicului, mari companii private sau fel de fel de organizațíi. Multe publicații, posturi de radio și televiziune apărute după 1989 s-au dat bătute în acestă luptă, unele au fost eliminate, iar altele au devenit protejatele anumitor grupuri de interese, care pot decide sponsorizări, scutiri de taxe sau evitarea controalelor financiar-contabile la instituțiile mass-media. Totul are însă un preț – mediile de informare sunt condiționate să prezinte informațíile, opiniile și chiar realitățíle într-o lumină favorabilă sponsorului. Impasul financiar în bunã măsurã a dictat instituțiilor de presă trecerea de partea celor aflați la putere. Elogiile aduse azi primului-ministru și criticile la adresa opozanților s-ar inversa imediat (fără a generaliza, însă) odatã cu inversarea puterii. Deși presa își susțíne și azi cu înverșunare independențá absolută, este limpede pentru oricine că cei mai importanțí agențí de control capabili sã exercite constrângeri sunt executivul, legislativul și justiția, alături de alte instituții politice. Ei sunt cei capabili sã obstrucțíoneze dreptul la informațíe, adesea nu mascat, ci chiar ajutați de legile pe care le dau sau le susțín. Deși mass-media are dreptul sã spună ceea ce crede că trebuie spus, iar autoritățile publice nu au dreptul să se considere proprietari ai informației, statul clasificã anumite informații drept secrete, în afară de cele care își justificã pe deplin catalogarea lor astfel. Legea Siguranței Naționale din 1991, de exemplu, definește ” secretele de stat ” și ” securitatea națională ” atât de confuz încât sã le ofere celor de la putere ” justificãri pentru a sancționa (legal!) pe acei jurnaliști care s-ar aventura să ” atace ” subiecte mai delicate, comițând așa-numitele delicte de presă ” .
Dacă instituția de presă este aservită puterii sau, din contră, este susținătoarea opoziției, patronul are ultimul cuvânt în privința politicii editoriale. Jurnalistul este nevoit sã se integreze strategiei indicate, constrâns să difuzeze numai opiniile conforme cu cele ale proprietarului media care, la rândul său, nu face altceva decât să se supună susținătorilor lui. Pe aceste considerente capãtã din ce în ce mai mult teren autocenzura.
De cealaltă parte – publicul își exercitã propriile presiuni asupra presei. El este avid de informație, dar și de spectacol, de scandal, de picanterii. Prin urmare, ” ceea ce oferă mass-media oamenilor nu mai este informația ca atare, nici comentarii la nesfârșit, ci un show mediatic, informație înfrățitã cu elemente de spectacol ”. Pentru un ziar sau un post de radio sau de televiziune, informația înseamnã marfă, care trebuie vândutã cât mai bine, la cât mai mulți cumprărători. Mass-media intră într-o competiție comercialã dură și permanentă, fapt pentru care prezintă informația-marfă ca pe o mixtură de elemente senzaționale, de chestiuni obiective și de spectaculozitate. Încã din secolul al XIX-lea, a început sã fie denunțat mercantilismul patronilor presei, ca și iresponsabilitatea ziariștilor, care ajung sã creadã – potrivit lui Honore de Balzac – că ”tot ceea ce este probabil este și adevărat”. Presa scrisă apelează la titluri șocante cu litere groase, colorate, la poze și caricaturi prin care scandalurile și faptele diverse sunt așezate în centrul atenției. În schimb, televiziunea exploateazã imaginile șoc, replicile scurte și tăioase, dezbaterile pe probleme la ordinea zilei. Toate elementele contribuie la prezentarea ”agreabilă” a produsului.
Piața informației constituie, înainte de toate, un mijloc de a obține profituri. Presa este vândutã și revândutã: partidelor politice, companiilor care-și plãtesc cu bani grei publicitatea și abia dupã aceea publicului care nu are întotdeauna parte de adevãr, dar obține măcar spectacolul mediatic. Concurența și dorința publicului de a afla cât mai repede sunt alte motive care determinã presa sã țină cont mai puțín de exactitate.
” Libertatea ” este primul tabloid românesc care a preluat tipul ziarului ”de scandal”, în anul 1999, în urma achiziționării de către grupul elvețian de presă ”Ringier”. În 2002, ziarul își lansează ediția de duminică – ”Libertatea de Duminică”.
Jurnalismul galben este primit cu succes în România. Apar pe piață diverse tipuri de ziare care se concentrează pe subiecte din viața privată a vedetelor, pe crime, sex, scandal, can-can, etc. Titlurile sunt din ce în ce mai intrigante, mizându-se pe curiozitatea cititorului care-l va determina să cumpere publicația în mod constant.
I.3 Funcții, roluri și efectele presei de senzațional
Teoreticienii au încercat să formuleze noțiuni care ba se confundă, ba chiar ajung să se suprapunã. În "Introducere în sistemul mass-media", Mihai Coman propune o delimitare a termenilor: "Relația dintre mass-media și societate se poate pune în termeni de consecințe globale (funcțiile presei), de influențe precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuite acestor sisteme (rolurile presei)". Printre funcțiile de bază ale presei, enumerăm :
Funcția de informare – rolul principal al presei este să ofere informații de interes public. Importantă este și rațiunea de a fi a presei, informația pe care o difuzează publicului! Alvin Toffler, în celebra sa carte "Powershift" (Puterea în mișcare), vorbește despre o "alchimie a informației" și prezice cã lupta pentru putere va însemna lupta pentru stãpânirea informațiilor. Cunoștințele dobândite prin presă contribuie la crearea concepției despre lume.
Funcția de interpretare – mass-media exprimă, cristalizează și orientează opinii, comportamente, mentalități. Știrile sintetizează o sumă de informații și le atribuie semnificații. Interpretarea decurge chiar și din selectarea știrilor. Jurnaliștii ajung să ghideze și să ordoneze lumea prin simpla alegere a unei informații și nu a alteia sau acordându-i uneia o importanță mai mare. În afarã de aceste forme mai subtile de interpretare, presa difuzează ca atare și comentarii sau puncte de vedere care vor fi însușite de o parte a publicului.
Funcția de ”legătură” – definitã cel mai bine de Marshall McLuhan prin sintagma ”sat global”. Oameni diferiți ca nivel (educativ, financiar etc.), aflați la distanțe considerabile unii de ceilalți ajung să împărtășeascã aceleași valori sau să aibă repere asemănătoare de reprezentare. Din această perspectivă, mulți sociologi susțin că presa exercită o acțiune de coagulare a societății, devenind o forță care apropie indivizii.
Funcția de culturalizare (denumită și funcția educativ-culturalizatoare) – alături de familie sau școală, presa participă la educarea oamenilor, la crearea unui bagaj cultural și la formarea unei anumite conduite care să nu aducă prejudicii celorlalți. Se consideră că mesajele mass-media confirmă și întăresc normele unei societăți, chiar și prezentând comportamente deviante și acțiuni de încălcare a normelor curente. Presa contribuie la menținerea, în timp, a structurilor culturale ale societãții.
Funcția de divertisment – stresul care dominã societatea modernă, avalanșa de informații (care constituie și un dezavanaj), au fãcut să crească și nevoia de "evadare" a oamenilor. Presa face oferte pe măsura cererii, divertismentul își face din ce în ce mai mult loc în toate mijloacele de informare în masă: cotidianele dedică pagini întregi bancurilor, bârfelor despre vedete, posturile de radio se întrec în a face programe cât mai amuzante și mai diversificate, televiziunile programează, de regulã, emisiuni de diverisment înaintea buletinelor de știri care sunt, aproape întotdeauna, urmate de filme. Divertismentul constituie pentru presă o sarcinã, dar și un element esențial în lupta pentru audiență (în cazul canalelor care nu sunt deja specializate pe o anumită formă de divertisment – muzică, film, etc.). S-a pus, de asemenea, problema, că oamenii care consumă divertismentul furnizat de mass-media nu numai că vor să scape de grijile cotidiene, dar sunt și încântați să trăiască, prin ceea ce citesc, văd sau ascultă, ceva ce n-ar putea trăi niciodatã în mod real.
Fiecare dintre funcțiile enumerate poate avea, însă, și un revers, fiecãreia îi poate corespunde o disfuncție. Presa informează, dar mai și denaturează informația, dezinformează sau, uneori, suprainformează (intoxicarea), interpretează evenimentele pentru public dar, totodată, îi limitează acestuia dreptul la libera alegere și capacitatea creatoare. Tot presa este responsabilă de menținerea și îmbunătățirea modelelor culturale, dar contribuie și la promovarea unor producții culturale de calitate îndoielnică și la degradarea unor mituri. În fine, îndeplinind funcția de divertisment, mass-media este învinovățită că scade pretențiile și insuflă publicului apetența pentru prostul gust.
Cu siguranță, mijloacele de informare în masã produc modificãri semnificative în conștiința receptorilor. Dar schimbările sunt diverse, nu se produc independent de alte aspecte ale vieții, variazã de la individ la individ și nici nu au întotdeauna efectul scontat de comunicatori. Printre cele mai complexe studii se numără cele întreprinse de P.Lazarsfeld, M. De Fleur și S. Ball-Rockeach, D. McQuail sau Fr. Balle, iar abordãrile se raporteazã la o serie de factori: puterea de influențare, direcțiile de influențare, tipurile de efecte, mecanismele și condițiile producerii lor. Ca și în cazul funcțiilor mass-media, clasificãrile efectelor nu au urmat un singur curs. Enumerând doar împărțirea în efecte pe termen scurt, mediu sau lung, efecte intenționale sau neintenționale, o sintezã mai cuprinzãtoare ar cuprinde teoriile efectelor puternice, limitate și slabe.
A. Teoriile efectelor puternice
Modelul ”stimul-răspuns” (denumit și "fluxul într-un singur pas", "teoria acului hipodermic" sau "teoria glonțului magic") – pornește de la ideea cã mesajul are o singurã direcție, dinspre sursă înspre niște indivizi dispersați, izolați și complet pasivi, care percep la fel și se lasă imediat influențați. Modelul nu poate fi însã susținut decât teoretic.
Modelul ”hegemonic” – promovează ideea conform căreia "clasele dominante își exprimã puterea în momentele de stabilitate economică și socială, nu atât prin măsuri represive, cât prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic. Folosindu-se de sistemul educativ și de canalele de informare în masă, ele își impun ideologia în forma unor adevăruri generale, neutre, universal valabile.” ”sistemul mass-media este considerat a fi o parte importantã a spectrului social al societãții moderne și se considerã cã are legãturã cu indivizi, grupuri, organizații și alte sisteme sociale”. Toate sunt dependente unele de altele. Relația definitorie este presă – instituții sociale – individ.
Modelul ”spiralei tăcerii” – cercetătoarea germană Elisabeth Noelle-Neumann este autoarea acestei paradigme pe care a adus-o în atenție în 1974. Ideea fundamentală este că mass-media constituie principalul element de referință în exprimarea opiniilor. În esență, teoria se bazează pe cinci premise: "oamenii se tem de izolare, doresc să fie primiți și integrați în colectivitățile care-i înconjoară; societatea are tendința de a marginaliza indivizii care au un comportament deviant sau care au valori diferite de cele acceptate de majoritatea membrilor ei; frica de izolare îi îndeamnã pe oameni sã evalueze permanent starea, direcțiile, fluctuațiile opiniilor comune; aceste evaluãri afecteazã reacțiile în public ale indivizilor, aceștia încercând constant sã se conformeze liniei generale de comportament și de gândire a colectivitãții; pe baza acestor procese de adecvare și renunțare la elementele distonante se creeazã și se menține opinia publicã majorã".
B. Teoria efectelor limitate – consideră că influența mass-media în societate este relativ mică, că ele sunt subordonate societății. Bernard Berelson definește foarte bine ideea relativității efectelor comunicării de masă: "Anumite tipuri de comunicare, referitoare la anumite probleme, aduse în atenția unor anumite categorii de public, în anumite condiții, pot produce anumite efecte".
Modelul ”fluxului în doi pași” – ideea, avansatã încã din anul 1942 de P.Lazarsfeld, B.Berelson și H.Gaudet, este cã mesajul ajunge de la mass-media mai întâi la indivizi relativ bine informați și de la aceștia porneau mai departe cãte persoane care erau expuse mai puțin direct mass-media și care depindeau de alții pentru a fi informați. Se definește astfel rolul "liderului de opinie", care poate fi ales din rândul rudelor, vecinilor, prietenilor
Modelul "cultivãrii" – lansat de sociologul american Georg Gerbner, studiazã efectul rezultat dintr-o expunere intensã la mass-media, în special la televiziune. Cercetãtorul a fost interesat de modul în care violența prezentatã de acest canal mediatic exagereazã îngrijorarea oamenilor în legãturã cu crima. Pe parscurs s-au cristalizat trei orientãri: teza conceptului de catharsis (eliberarea individului de anumite frustrãri prin participarea simbolicã, imaginarã la scenele de violențã prezentate), teza suscitãrii violenței (violența transmisã prin mesajele televiziunii stimuleazã agresivitatea privitorilor) și teza efectului întãritor (Cei care urmãresc acest tip de programe sunt predispuși la violențã și nu devin delincvenți din cauza televiziunii);
Modelul "agendei" (agenda setting) – se considerã cã mass-media joacã rolul de agendã a realitãții, ele dictând ordinea prioritãților problemelor sociale și politice, prin interesul pe care îl aratã fațã de acestea. Citind ziarele unei zile, ascultând sau vizionând jurnalele de știri, constatãm cã aproape aceleași informații sunt prezentate, peste tot, ca noutãți sau subiecte de interes. Fenomentul are douã aspecte: 1) în afară de selectarea informațiilor conform criteriilor pe baza cãrora un eveniment ajunge știre (newsworthiness), jurnaliștii sunt tentați sã preia de la confrații lor aceleași teme din teama de a nu rãmâne în urmã, de a nu fi mai prejos, ceea ce a cãpãtat denumirea de "pack journalism" (jurnalism de haitã) și 2) văzând, ascultând sau citind în toatã presa aceleași lucruri, publicul este convins că numai acele evenimente sunt importante.
C. Teoriile efectelor slabe – concepția cã publicul primește pasiv produsul mass-media s-a transformat în aceea cã membrii publicului sunt activi atunci când selecteazã mesajul transmis prin mass-media. Indivizii trebuie astfel atrași, convinși de ceea ce li se oferã prin mass-media
Modelul "utilizări și gratificații" – bazele teoretice au fost puse Paul Lazarsfeld și Herta Hertzog, care au sugerat cã nevoile sociale ale receptorilor determinã conținuturile mesajelor mass-media. Consumul mediatic devine "un act de utilizare în funcție de așteptãri, nevoi și foloase". Totul se bazeazã pe principiul: "Utilizez acest canal mediatic, dar primesc ceva în schimb (o gratificație)".
Indiferent cum este privită de către public, mass-media reprezintă o sursă de informare greu (de fapt, deocamdatã, imposibil) de egalat. Din diversele sondaje de opinie referitoare la acest subiect reiese că oamenii se pun la curent cu noutățile prin intermediul televiziunii (peste 60%), între 10 și 15 la sută se folosesc de radio și, respectiv, presă scrisă și un procent asemãnător află de evenimentele importante din discuțiile cu alte persoane. Ceilalți – un număr foarte mic – recurg la alte modalitãți pentru a deveni niște oameni informați. Presa este urmăritã, fie că se bucură, fie că nu – de credibilitate, prin toate elementele ei componente: ” Primul element este chiar media ca tehnică și ca instituție. Se pune întrebarea, este el de încredere? Al doilea element, jurnaliștii, merită ei să fie crezuți cu privire la ceea ce spun, în mod colectiv sau individual? Al treilea element – informațiile. În ce măsurã informațiile publicate sunt sigure?”.
Bună sau rea, presa se bucură totuși de destulã credibilitate, fiind întrecută în sondaje (în România) doar de Biserică și Armată. Nu este însă un motiv de bucurie pentru cei care fac presă într-o societate în care oamenii nu mai au în ce altceva sã mai aibã încredere. Inexactitãțile sau pur și simplu minciunile nu pot trece neobservate de o persoanã care acces la mai multe surse de informare. Se întâmplă (chiar prea) frecvent ca mutând de pe un program pe altul – de exemplu la ora 19, când majoritatea cananelor de televiziune românești au buletine de știri – să auzi versiuni total diferite asupra aceleaiși teme. Posturile de radio prezintă, la rândul lor, evenimentul într-o altã luminã și, mai mult, totul diferã de ceea ce se regăsește a doua zi în ziare.
1.4 POLITICUL-POLITIC AL SENZAȚIONALULUI
1.4.1 Democratizarea mediatică
Multitudinea de reacții față de relația mass media- democrație s-ar putea reduce la două principale poziții: una esențial critică, ce acuză limitările impuse de limita mediatică formelor clasice de interacțiune, și cea de-a doua care insistă pe legătura cosubstanțială dintre media și deschiderea democratică.
În primul caz este vorba despre șarja de acuze aduse media, condamnată pentru faptul de a perverti politica, a o face mai vulnerabilă la tentațiile demagogice, spectacolului și manipulării.
Adepții poziției temperate afirmă, în schimb, imposibilitatea unei astfel de gestionări a comunicării politice decât prin apel la media, sugerând că efectele acestora asupra vieții politice sunt exagerate.
„Problema nu este doar că societățile s-au dezvoltat la o scară ce face modelul tradițional destul de impracticabil ca mijloc de a concepe implicarea majorității indivizilor în multe din deciziile politice care le afectează viața.
Mai există o problemă, aceea că dezvoltarea mijloacelor de comunicare a creat un nou tip de caracter public, cel mediat, care este un caracter public al deschiderii și vizibilității, al faptului de a face disponibil și de a face vizibil, iar această vizibilitate nu mai implică împărtășirea unui loc comun.”
1.4.2 Media – instrument de legitimare politică
Prin faptul că media oferă politicienilor ocazia de a se exprima, acestea tind să consolideze preeminența unora asupra celor mai puțin vizibilizați. Un rol important îl au și sondajele de opinie a căror publicație întărește tendința media de a legitima principalii lideri politici, îndeosebi în perioadele preelectorale.
Roland Cayrol numește efectul de best-sellerizare acest proces, avertizând asupra practicilor jurnalistice de a invita, cita, trata preferențial pe cei pe care sondajele privind intențiile de vot îi poziționează în primele locuri, în timp ce candidații marginalizați în sondaje sunt cel mai adesea ignorați de media – publicarea sondajelor în media din campanii tinde să amplifice ecartul de tratare operat de media între candidații cu același șanse de victorie și candidații de formă.
1.4.3 Media personalizează politica
Cercetătorii americani Kurt și Glady Lang au propus trei elemente suscetibile să constituie o personalitate televizuală: performanța, rolul politic și imaginea personală.
Prima personalitate televizuală ar fi cea a bunului performer, a persoanrei care se remarcă îndeosebi ca performer al comunicării, cea de-a doua se datorează nu atât faptului că impresionează telespectatorii cât mai ales calităților sale politice propriu-zise – rigoare, competență, cunoașterea problemelor etc. În fine, valorificabil televizual este și cel care are o puternică imagine personală, îndeosebi ca persoană privată. Este adevărat că de cele mai multe ori jurnaliștii reduc instituțiile la liderii lor, dar acest lucru, afirmă ei, se datorează dorinței de a simplifica pentru a face mai accesibil un eveniment.
Colonizarea domeniului public de către industria de divertisment a reprezentat una dintre primele declarații care sunt definite atât de transformările care apar în sfera publică cât și prin depărtarea de la idealul său normativ. Astfel, inițial, sfera publică a fost înțeleasă ca " sfera persoanelor care se adună ca un public", un spațiu rațional, deliberat de angajament între cetățeni și autoritățile publice, proiectat pentru a ajunge la binele comun. În conformitate cu Habermas, sfera publică, reprezentată de jurnalism politic, nu are un anumit sentiment de raționalitate, sobrietate, obiectivitate și potențial deliberativ.
În general, această abordare a evoluției comunicării politice a generat dezbateri interminabile cu privire la rolul mass-media în democrațiile contemporane, și mai ales că de televiziune. Deși diferitele puncte de vedere exprimate în această privință pun accent pe perspective distincte, ele converg în următorul postulat: pentru că mass-media reprezintă principalele noastre surse de informare și interacțiune cu lumea politică, acestea reprezintă sfera publică. În acest context, ele sunt văzute ca centrul proceselor politice, modelarea opiniei publice și chiar practicile de institutionalizare politică, generând ceea ce se numește o " sferă publică mediată ".
Astfel, unii autori au luat modelul Habermas, afirmând că, prin utilizarea discursurilor senzaționale, influențate de elemente de cultura populară, calitatea jurnalismului modern este serios diminuat.
Înainte de a proceda la discutarea efectelor " noii comunicări politice " asupra cetățenilor, considerăm necesar să se evidențieze modul de comercializare în lumina teoriilor menționate mai sus .
Astfel, acest fenomen este considerat produs de două procese diferite : în primul rând, sub presiunea de imperativele pieței, nașterea și dezvoltarea de televiziuni private, cazuri în care mass-media au început să includă în programele lor un număr tot mai mare de divertisment shows. Acesta este motivul pentru care oamenii de știință au constatat apariția unor genuri jurnalistice tributare culturii populare cum ar fi talk -show-urile, stilul de viață de televiziune revistă și cele care urmăresc experiențe particulare, mărturii. În acest context, autori precum Adorno, Horkheimer și Mehlau vorbit despre o cultură a marfii de emoții care ar conduce la o dizolvare a granițelor între public și privat.
În al doilea rând, diferite formate de comunicare politice au început să împrumute elemente de divertisment, generând ceea ce se numește infotainment. Van Santen a arătat, că acest termen a fost înlocuit cu cel de ”tabloidizarea ” . Perspectiva dominantă asupra acestei tendințe este faptul că subiecte, cum ar fi moda, evenimente sportive și fapte senzaționale domină agenda mass-media, în detrimentul problemelor politice. Mai mult, se consideră că pe parcursul campaniilor electorale, candidații politici au început să se conformeze acestei logici mass-media, promovarea imaginii lor în anumite genuri considerate până de curând non – politic, cum ar fi talk -show-uri sau în diverse contexte informale ( cumpărături, joc saxofon, dans, etc ). Acest proces este denumit ca depolitizarea communicării politice.
Unul dintre principiile aceastei componente de literatură de specialitate este acela că presa modernă oferă informații supra-simplificate pentru public în ceea ce privește politica ( așa-numita ”amuțire – jos” efect ), subliniind mai degrabă componenta vizuală de comunicare politică, generatoare de ceea ce este în prezent numit imagine – mușcătura politică. Cu alte cuvinte, ideea acestei abordări este că informația politică primită este redusă la un colaj de imagini rapid derulat a candidatului.
Mai mult decât atât, mass-media campaniilor electorale este declarată a fi concentrată asupra câștigătorilor și învinșilor, inducând ideea unei curse hipice. Ultimul, dar nu cel mai puțin important aspect, subliniind în viața personală a politicienilor și o greutate împotriva programelor lor politice, discursuri mediate încurajează personalizarea politică. Toate aceste fenomene au fost atribuite în linii mari tendinței de americanizare în communicarea politică. Prin urmare, diferitele transformările care au loc în jurnalism politic au fost asociate la termeni cum ar fi ” mediacracy ” , ” spectator ” sau ” relații publice în democrație ”.
Astfel , punctul de vedere subliniat de acest punct de vedere este următorul : sfera publică mediată reprezintă un spațiu de problematizare jurnalistică care ar trebui să cultive o atitudine rațională asupra realității politice, în detrimentul unei implicări emoționale sau un subiective.
1.4.4 Jurnaliștii și gestionarea comunicării politice
Jurnaliștii se fac vinovați de „amputarea” discursului politic – nu există profesie mai expusă evaluării critice permanente – deci de diferite constrângeri aplicate producției discursive, ci și de dezangajarea civilă și politică – față de un jurnalist angajat, ce caută să situeze evenimentul, să-i releve semnificația printr-un comentariu, se propagă azi un jurnalist dezangajat, aseptizat, compus din fapte brute oferite fără ierarhia și fără chei de înțelegere. Jurnalistul din audiovizual, cel puțin, transformându-se din observator, apoi în martor, el a devenit progresiv actor și creator de evenimente. Constrâns de imperativele concurenței comerciale, de viteza impusă de tehnologii, jurnalistul este pândit de riscul de a cădea într-o logică externă meseriei lui. Astfel, J.B Thompson recunoaște limitele modelului liberal al media, și crede că prin aplicarea principiului pluralismului regulat, dublat de dezvoltarea noilor mecanisme care ar permite încorporarea reflexă a judecăților raționale ale oamenilor obișnuiți în procese de decizie de la diferite venituri ale vieții sociale și politice, ar conduce cumva la reînnoirea politicilor democratice.
1.5.1 Decăderea presei
Ziarele de scandal nu au făcut nici un secret din orientarea spre public, alimentarea curiozității și a setei publicului după senzațional, având la bază o prelucrare a informațiilor, atât concise cât și ușor de reținut, presupunând un minim de cuvinte, într-un text, cât și spațiu pentru ilustrații sugestive.
Această popularitate duce la o preferință pentru interesul uman, un concept greu de tradus în limba română, cu excepția, poate, de "oameni" , din moment ce este, practic, tipul de presă destinată pentru a trata știri în termeni de necazuri și bucurii, viață publică sau privată, a tuturor tipurilor de oameni : membri ai realității emisiilor de candidați ai familiei regale – cum ar fi emisiumi de tip reality-show, de exemplu Big Brother.
Mass-media românească prezintă o caracteristică interesantă a tabloidelor britanice și, anume, de a produce celebrități senzaționale, de la orice registru de știri, fie în politică, sport, afaceri sau domenii din care nu lipsesc știrile senzaționale, ” lumea veche de divertisment ”.
Deoarece este recunoscut faptul că de aproape douăzeci de ani, presa de scandal este angajată într-un hypersenzațional, motivat în mod deschis de o preocupare pentru eficiență în afaceri : poze și titluri atât de scumpe încât se poate considera calități și arme de atac necesare
pe piața de concurență.
Și dimpotrivă, de multe ori, există trei taxe principale stabilite de codurile internaționale ale eticii jurnalistice " cercetare și manifestare publică a adevărului, indiferent de consecințele asupra jurnalistului; refuzul de a amesteca meseria de jurnalism cu alte activități din publicitate, activități de spionaj sau de poliție, sau conflictul de interese;
În cele din urmă, respectul pentru ceilalți, inclusiv a vieții private și a imaginii lor ” este o responsabilitate în domeniul presei, chiar al tabloidelor”.
În ceea ce privește personalizarea informațiilor, presa tabloidă presupune comenzi de o utilizare inteligentă de citate trunchiate, inclusiv titluri de valoare, care permit " ghidarea spre eveimentul petrecut, evitând prea mult compromis și, sub masca de autenticitate, înțelegere și percepția de informații".
În forma sa cea mai extremă, aceasta duce la încălcări repetate ale vieții private a persoanelor într-o țară în care dreptul la informare în mod tradițional prevalează asupra respectului pentru intimitate. În 2005, cu toate acestea, practicile agresive din presa de scandal atrag nu numai dezaprobarea generală, dar, pentru prima dată, sancțiuni legale severe următoarele dezvăluiri despre interceptarea convorbirilor telefonice puse în aplicare de către Libertatea.
După cum am subliniat în partea anterioară a acestei lucrări, fenomenul de comercializare a fost asociat cu diferite procese și denumiri. Printre acestea, problema de tabloidizare este desemnată ca una dintre cele mai proeminente, din cauza naturii sale conceptual atotcuprinzătoare. Astfel, această noțiune special este de multe ori în legătură cu toate transformările menționate anterior în comunicarea politică, cum ar fi depolitizarea, senzaționalul, personalizarea, de acoperire de cai de curse sau focusarea pe elementele populare de cultură. Prin urmare, aceasta a ajuns la o anumită ambiguitate conceptuală, consolidată, de asemenea, prin asocierea ei frecventă cu termeni uzuali, cum ar fi ” politica de divertisment ” și utilizarea acestui termen interschimbabil cu cel de infotainment. Cu toate acestea, unele teme rămân consistente, cu privire la subiectul legat de înțelegerea noastră personală a conceptului.
În literatura de specialitate s-a stabilit, se pare, că există un anumit acord cu privire la faptul că tabloidizarea este un produs a una sau mai multe dintre următoarele dimensiuni : o raportare negativă dintre politicieni, menită să atragă atenția publicului ; un accent pus pe discursuri senzaționale, pe bază de divertisment care ilustrează evenimente neobișnuite din lumea politicului; un accent deosebit pe viața privată a candidaților cu caracter personal, spre deosebire de politicile publice sau platformele electorale. Mai mult decât atât, acest tip de concentrare pe persona privată este, de asemenea, ilustrat prin utilizarea tot mai mare de efecte vizuale în detrimentul conținutului informațional.
Astfel, tabloidizarea este considerată ca fiind cauza lasării de tendințe, cum ar fi publicitatea negativă ( sau negativism ), senzaționalismul și personalizarea ( sau individualizarea ) în comunicare politică. Mai mult decât atât, ea este percepută ca un fenomen în expansiune, care amenință calitatea jurnalismului politic, integritatea culturii publice, implicarea politică și starea de sănătate a proceselor democratice, în general.
Abordarea pesimistă asupra acestei presupuse orientări de discursuri mediate ridică un număr de întrebări : Este natura acestor efecte incontestabilă? Sau, cu alte cuvinte, nu se implică în mod necesar un declin de participare a publicului și de interes în afacerile politice?
Deși de-a lungul literaturii de specialitate conotațiile tabloidizării rămân în mare parte negative, unii academicieni au susținut o perspectivă mai deschisă asupra acestui concept. În loc de a se referi la beneficiile jurnalismului clasic, ca un teren al sferei publice autentice, diferiți autori susțin că, de fapt, mass-media de scandal ar putea reprezenta o alternativă, a sferei publice subversive. Accentul pus pe experiențele private ar putea reprezenta dovada de mai mult, ” cu referițe culturale profunde ” ; stilul lor jucăuș de raportare și subiectele ar putea fi o formă de ideologie dominant provocatoare și o modalitate de a realiza ” o apropiere mai mare de imaginația publicului ”.
Indiferent de unghiul de analiză, am putea alege să adoptăm, în evaluarea acestui fenomen , investigația gradului de importanță în anumite contexte mass-media. În caz contrar, am putea fi puși în situația de a evalua un tablou binar, cu o viziune distorsionată asupra realității, care este mai puțin întemeiată în peisajul nostru de zi cu zi a mass-mediei. Cu alte cuvinte: este tabloidizarea un proces în creștere, așa cum presupun unii teoreticiei ? Precum Esser, susținem că nici un răspuns la această întrebare nu va trebui să ia în considerare diferitele variabile culturale implicate, cum ar fi cultura mass-media în care discursurile jurnalistice se desfășoară și particularitățile organizatorice ale fiecărei instituții mass-media. Astfel, una dintre ipotezele care vor ghida viitoarea întreprindere empirică este că fiecare peisaj mass-media este marcat de diferite grade de tabloidizare, în cazul în care se observă prezența unei astfel de tendințe.
Până în prezent, acest fenomen a fost subiectul de cercetare efectuat în Statele Unite, Europa de Vest, diferite studii în China și lumea a treia. Cu toate acestea, studiile referitoare la comercializare și, în special, tabloidizarea în Europa Centrală și de Est rămân, într-o anumită măsură rare, fiind limitate la un număr mic. În special în cazul democrațiilor emergente din Europa de Est, în cazul în care instituțiile media private, s-au dezvoltat mai târziu decât cele din Occident, tiparele a ceea ce s-ar putea numi " tabloidizarea " ar putea fi mai puțin importante. Această presupunere este de asemenea justificată de punctele de vedere conform cărora, spre deosebire de mass-media americane, unele instituții mass-media europene au arătat o anumită " rezistență ", împotriva fenomenului de commercializare.
Una dintre particularitățile studiul asupra tabloidizării este că acesta a fost, în mare parte, explorată de analiza tonului și narațiunile de " calitate ", prin journalismul televizat, și în mai mică măsură stilul de tabloide, în forma scrisă. De acolo, în mod paradoxal, au fost preluate oarecum implicit ipoteze pentru a acorda, titlul de " jurnalism galben " . Se susține analiza gradului de tabloidizarea într-o anumită cultură mass-media care ar trebui să ia în considerare, de asemenea, acest aspect, așa cum le-ar oferi pentru interpretări bogate, cultural valide ale acestui concept. De exemplu, tabloidele din Bulgaria par să se concentreze pe problemele de interes public, în timp ce mass-media ” de calitate ” sunt considerate ca surse de creștere de personal, povești senzaționale. Prin urmare, ideea de tabloidizare ar putea avea nevoie de diferite nuanțe și modalități de desemnare a acesteia.
Având în vedere, de asemenea, ipoteza de rezistență împotriva feomenului de comercializare în Europa și variabilitatea potențială a tabloidizarea în blocul de Est, această cercetare va urmări următoarea întrebare : Este presa de scandal în zilele noastre puternic tabloidizată ? Răspunsul la această întrebare ne cere să subliniem concluzia noastră empirică și interpretarea personală a fenomenulu, pentru care secțiunea următoare este dedicată.
CAPITOLUL II STUDIU DE CAZ
CAMPANIA ELECTORALĂ DIN 2012 ÎN ROMÂNIA
În cele ce urmează vom analiza pe scurt campania electorală pentru Parlament, care a fost organizată în România în perioada 2012. Interesul nostru se va concentra pe modul în care au fost prezentați actorii politici în presă, tabloide, care au fost principalii actori politici mediatizați, ce strategii de marketing politic au apelat aceștia.
Expunerea evenimentelor din cadrul campaniei 2012
Principalele evenimente ce au avut loc pe scena politică din România au fost puternic mediatizate și comentate în presă, după cum urmează:
Ianuarie – proteste stradale pe o perioadă de două săptămâni desfășurate în mai multe orașe din țară, declanșate inițial de conflictul dintre președintele Traian Băsescu și secretarul de stat Raed Arafat, pe subiectul Legii Sănătății.
Februarie – demisia Cabinetului PDL la cererea lui Emil Boc cu funcția de Președinte PDL, premierul Mihai Răzvan Ungureanu vizând reorganizarea PDL
Martie – membri interni PDL cer demisia lui Emil Boc
Aprilie – prin moțiune de cenzură Guvernul Ungureanu a fost demis. o serie de parlamentari PDL părăsind atunci partidul pentru a intra în USL. La rândul său, grupul parlamentarilor UNPR a trecut de partea PSD, cu care a încheiat ulterior Alianța de Centru Stânga. Astfel, Guvernul Ungureanu a căzut.
Mai – Victor Ponta este numit premier și, ulterior, prim-ministru.
Iunie – Vasile Blaga, președintele PDL își dă demisia alături de alți membri ai partidului
Iulie – PDL pierde, pe 4 iulie, și șefia celor două Camere ale Parlamentului, Vasile Blaga fiind înlocuit din funcția de președinte al Senatului cu liderul liberalilor, Crin Antonescu, iar Roberta Anastase cu social-democratul Valeriu Zgonea.
August – Crin Antonescu a deținut funcția de președinte interimar până la data de 21 august, când CCR a invalidat referendumul. Invaliditatea a fost argumentată prin faptul că nu s-a atins pragul de prezență, de 50% plus 1.
Septembrie – Urmează perioada de campanie premergătoare referendumului pentru suspendarea șefului statului, răstimp în care PDL, alături de alți lideri de centru-dreapta acreditează teza unei "lovituri de stat" din partea USL și promovează ideea neprezentării cetățenilor la vot la referendum.
Vasile Blaga (PDL), Mihai-Răzvan Ungureanu (Forța Civică) și Aurelian Pavelescu (PNȚCD) au semnat, în 16 septembrie, protocolul alianței partidelor de dreapta. O zi mai târziu, Biroul Electoral Central, a admis protocolul de constituire a Alianței România Dreaptă (ARD)
Octombrie – USL își prezintă candidații la alegerile parlamentare.
Noiembrie – coordonatorul campaniei electorale, liderul PDL, Alin Trășculescu este arestat sub pretextul luării de mită.
Decembrie – 9 decembrie alegerile parlamentare prezintă următoarele rezultate: la Camera Deputaților Alianța a obținut 16,50% din voturi, iar la Senat – 16,70%.
Președintele PSD, Victor Ponta, copreședinte al USL, a prezentat structura noului Guvern și propunerile de miniștri pe 19 decembrie, precizând că a gândit o schemă a Executivului care să răspundă ideii unei responsabilități mult mai clare și mai directe a fiecărui membru.
Printre personajele politice care s-au perindat în presa tabloidă în perioada campaniei electorale din 2012 enumerăm: actorii principali, Traian Băsescu și Victor Ponta, Crin Antonescu, dar și Dan Diaconescu urmat de nume ale senatorilor și deputaților antrenați în lupta pentru puterea locală.
Dacă despre primii demnitari s-au scris atât lucruri obiective cât și lucruri ce urmăreau incitarea publicului – în principal presa urmărind atât informarea cât și interpretarea evenimentelor.
Dan Diaconescu a fost de la început ridiculizat în încercarea lui de a candida la președenție. Acest fapt, vădit exprimat prin titlurile ziarele în care era supranumit Senzaționalul Dan Diaconescu, se explică prin activitatea lui de jurnalist, patron de televiziune și lider al audiențelor prin noul gen introdus în România – presa de scandal, tabloidul și regizarea emisiunilor la OTV.
Tocmai de aceea, simpla ideea de a participa la alegerile prezidențiale a făcut ca imaginea lui să decadă, presa l-a subapreciat la capitolul capital de imagine și a evidențiat faptul că ar fi doar o strategie de imagine în lupta pentru putere.
Este de remarcat aici episodul în care Dan Diaconescu, în contracandidatură cu Victor Ponta, a fost huiduit la Târgu Jiu în băile de mulțime.
De altfel, în presă el a fost conturat ca un vânzător de vise și promotor de mesaje populiste – cu alte cuvinte, România este în criză datorită dorinței de înavuțire a străinătății, sau România – victimă a aranjamentelor economice externe. De altfel, aceasta este orientarea programatică a partidului Partidul Poporului înființat de Dan Diaconescu.
Ziarul Click aduce în prim-plan, în timpul campaniei, o poză a lui Dan Diaconescu cu Boierul Bibescu Dj, sub titlul Fotografia care rupe campania electorală evident sub o notă ironică atât pentru faptul că nu este susținut de oameni politici în băile sale de mulțime cât, și, în altă ordine de idei, Dan Diaconescu este popular doar pentru o anumită categorie socială de oameni.
Dacă strategia lui Traian Băsescu în timpul campaniilor electorale este de a săruta sau de a mângâia copii ori oameni nevoiași, Dan Diaconescu este cu atât mai iscusit în a fi familiar cu publicul, a vorbi pe înțelesul lor, cât mai simplu și concret, a fi mai ’’ apropiat’’ de oameni decât ceilalți actori politici.
Menționăm în cadrul analizei presei tabloide din România, că alegerile din 9 decembrie 2012 au adus ingredientele unui scandal de proporții, cu actori politici în rol principal și secundar. Unul dintre actorii secundari este și Nicolae Bănicioiu de al cărui nume se leagă hărțuirea secretarei Robertei Anastase.
Bineînțeles scandalul data din 2009 – mai exact cu 3 ani în urmă – dar, făcând parte din strategia de promovare a candidatului a fost folosită. Este binecunoscut faptul că publicitatea negativă are un impact cu mult mai mare la public decât cea pozitivă, mergând pe principiu, publicul uită subiectul, dar nu actorul acțiunii.
Carisma unui politician este cu atât mai bine conturată cu cât ziarele îi asociază imaginea cu elemente senzaționale sau, dimpotrivă cu cele banale, care desemnează viața de zi cu zi a cetățeanului.
Vom exemplifica mai departe câteva idei desprinse din tabloidul Hotnews despre aleșii locali: Insă veștile proaste despre bucureșteni le anulează pe cele bune. Cum e posibil, totuși, ca un politician semidoct ca Robert Negoiță, acuzat de sex cu minore și de proaste relații cu fiscul să ajungă primar de sector la scor detașat? Cum se poate ca personaje perfect amorale ca Piedone, traseist fără scrupule ieri șef de campanie la PDL, azi la UNPR și mâine la PNL, să caștige cu un obscen 80%? Ce ne spun aceste optini despre restul orașului? Votul politic, revolta, sancțiunea aplicată PDL, mă tem că nu explică totul.
Acest tabloid a prezentat o imagine negativă și denigrantă a celor doi actori politici care au reuști să câștige alegerile, fiind și ironizat faptul că au ieșit învingători din această luptă pentru putere deși nu au avut un comportament demn de funcțiile pe care le-au obținut.
Astfel, imaginea conturată, în general, în presă, a candidaților la alegeri este una negativă, evidențiind atât faptele concrete, cât și interpretarea lor în contextul asocierii puterii cu o clasă meschină, dezinteresată de binele poporului și imorală.
Presa tabloidă nu numai că ridiculizează acești politicieni, făcându-i niște simpli reprezentanți ai viciilor puterii, ci demaschează, prin strategia de cercetare, ceea ce este dincolo de viața profesională a acestora – viața intimă și personală.
De multe ori brutală în dezvăluiri, insistentă în afirmații și acuzații, presa tabloidă este ca un detectiv pe urmele politicienilor, mai ales în momentele cruciale.
Alegerile din 2012 au dezvăluit nu numai strategii murdare, șantajul, furtul de voturi, strategiile de alăturare ale unor deputați din partide în partide, ci și scandaluri și replici dure între adversari.
Personaj de presă tabloidă – Mihai Răzvan Ungureanu
În urma demiterii acestuia, au urmat o serie de articole în care personajul este ” compătimit” deoarece și-a pierdut și funcția de la SIE, precum a fost și demis. Este prezentat în câteva articole un personaj nevinovat în acestă situație, chiar fiind încurajat că totul a fost spre binele său.
Mircea Geoană – un personaj de tabloid
Câteva titluri și citate din presa tabloidă conturează imaginea unui nou candidat: „Se poartă roz la Banca Națională a României“, „Mircea Geoană, întâlnire de gradul zero pe plajă! Vezi cu ce superfemei a dat nas în nas! Mihaela, dragostea lui, era acolo!“. DINCOLO DE VANGHELIE, CAN-CAN, NICOLETA LUCIU, RAPID ȘI ROCHIȚE ROZ, GEOANĂ se mai ocupă, din când, și de lucruri serioase. Gen vizita la Berlin, efectuată săptămâna trecută. Cu această ocazie, Geoană a acordat un interviu paginii în engleză a Deutsche Welle, care a apărut luni, 1 octombrie”.
Senatorul Mircea Geoană a fost ridiculizat în presa tabloidă plecând de la locul său natal, Dăbuleni, asociat fiind cu ideea de a face politică pentru lubenițe, apoi s-a analizat atât strategia de a poza în familia perfectă, unită și iubitoare cât și asocierea cu imagini din presa mondenă în vederea câștigării publicității.
Legătura dintre culoarea roz purtată de una din fiicele lui, în urma analizării unei fotografii date publicității, face o paralelă cu flacăra violet – tema alegerilor electorale din 2009.
În presă, sunt interpretate, așadar, atât pozele – imaginea pe care vrea să o transmită politicianul publicului, mai cu seamă cum vrea să fie perceput în calitatea sa de soț, tată și cetățean – apoi, interviurile cu vedete TV din zona modenă de pe urma cărora vrea să atragă un capital de imagine și, nu în ultimul rând, vizita la Berlin catalogată fiind drept lucru serios prin care senatorul își demonstrează calitățile sale de lider politic.
În bătălia pentru putere, mai ales în perioada campaniilor, politicieni recurg la tot felul de strategii – dacă discursul politic este unul dintre elementele de alcătuire al programului politic, propaganda, imaginea, expunerea și publicitatea sunt cu mult mai importante.
Fiecare dintre aceștia sunt conștienți că publicul are nevoie de oameni care să îi reprezinte în sensul de a exterioriza trăirile, dorințele, faptele și modul lor de viață.
În continuare vom particulariza analiza presei tabloide, după criteriul ziarelor alese, având în vedere că deja am particularizat cazul câtorva actori politici și modul cum au fost zugrăviți de presa tabloidă.
Ziarul Libertatea a postat la data de 2 noiembrie 2012 următorul articol:
“Politicienii vor să aducă la urne cât mai mulți români, dar știu foarte bine că votanții au nevoie de un imbold ca să pună ștampila”.
Astfel, s-a vehiculat ideea conform căreia votanții, în număr foarte mare cei din mediul rural, erau mituiți cu bunuri materiale sau alimentare. Preluăm astfel fraza:” De când a început campania electorală, cartierul Obreja din Târgu-Jiu, Gorj, unde locuiesc numai rromi, s-a împărțit în două grupuri, unul pro Victor Ponta, celălalt pro Dan Diaconescu. Opțiunile politice i-au învrăjbit pe etnici, care s-au luat la harță, împărțindu- și pumni, pentru a-și convinge adversarii.
” Viitorul presedinte trebuie sa reprezinte cu adevarat noua Romanie, sa fie un lider european, un mediator si un arbitru competent si respectat, un pacificator si un constructor dupa 10 ani de razboaie si distrugere! ”, a declarat Victor Ponta într-un articol apărut în 10 noimebrie. Declarația sa este considerată ca fiind o prezentare a sa și a viitoarelor intenții de a candida la alegerile prezidențiale. Politicianul este ironizat în acest articol, modul în care a declarat și s-a caracterizat ca fiind ceea ce nu este și prezentat în antiteză cu Traian Băsescu, astfel apare o altă comparație între cei doi.
Susținătorii lui Victor Ponta spun că merg pe mâna primarului Florin Cârciumaru, principalul girant al premierului: “Noi votăm ce zice domnul primar. El ne-a făcut și străzile, și pompele. Ne-au dat și cadouri, plase, fulare, mănuși. Ne dă și ajutoare sociale”, spune Mariana Căldăraru. Anghel Avram are 61 de ani și este încrezător în promisiunile USL-iștilor: “Îl votez pe Ponta! El o să aibă grijă de noi”.
Acest articol prezintă pe de-o parte aspectul negativ și strategiile, nu tocmai în regulă, folosite de politicieni în campanie pentru a atrage susținători, iar pe de altă parte, un aspect pozitiv, ce reiese din declarațiile unor cetățeni, care au numai cuvinte de laudă despre respectivii politicieni.
Politicienii apar ca personaje ce au folosit șantajul emoțional al păturii sociale defavorizate: mediul rural prin lipsa de informare și de perspectivă, și rromii prin superioritate numerică și solidaritate a grupului luând în considerare interesul acestei minorități de a fi susținută politic și de a fi protejată politic.
Tot ziarul Libertatea îl prezintă pe Dan Diaconescu ca pe un personaj negativ, arătând mijloacele folosite de acesta pentru a câștiga popularitate și a convinge cetățenii de intențiile sale.
Lista ziarelor de mai jos prezintă o stare de fapt în cadrul campaniei din 2012:
“Președintele PNTCD a fost exclus din partid” (Jurnalul Național). “Aurelian Pavelescu a fost exclus din PNTCD” (Cotidianul). “Scandal în PNTCD. Liderul Aurelian Pavelescu a fost exclus din partid” (România Liberă). “Puci în PNTCD. Vasile Lupu: Aurelian Pavelescu a fost exclus din partid” (Gândul). “Aurelian Pavelescu a fost exclus din PNTCD, susține Vasile Lupu, care a fost ales președinte interimar” (Hotnews). “Președintele PNTCD a fost exclus din partid” (Realitatea.net).
Se remarcă la nivel semantic, ideea de confuzie, de incertitudine sau intenția de a insufla simpatie de partea noului lider și antipatie față de fostul. Cuvinte precum scandal, puci conturează statutul ziarelor respective și presar senzaționalul știrii pentru a atrage cititorii.
” PDL pierde deputați și primari pe bandă rulantă ” așa se intitulează un articol de presă, care atrage din prima clipă atenția cititorului datorită titlului care joacă un rol important și care șochează imediat, de la primul contact. În acest articol personajele vin și pleacă ca pe ” bandă rulantă ”, astfel actorii politici sunt prezentați ca fiind instabili din punct de vedere politic, alergând dintr-o parte într-alta, schimbându-și opțiunile foarte des.
În articolul ” Cartoful fierbinte al guvernării ” se vorbește în mod ironic despre declarațiile președintelui adresate lui Victor Ponta. Traian Băsescu apare, aici, ca un personaj care a pierdut o bătălie, rămas fără putere, într-un colț, poate chiar fără prea multe șanse, după ce a fost încrezător în ceea ce a spus că atăta vreme cât domnia sa va fi președinte, Ponta nu va fi niciodată prim-ministru.
” Uniunea Social Liberală, condamnată să dispară ” se intitulează un articol al site-ului Ziare, care prevede că USL-ul se va destrăma, criticânu-i aspru pentru faptul că au câștigat alegerile și ” Nu a reușit însă decât să constribuie la o viață tot mai grea și mai săracă, oferindu-i drept bonus propria domnie împotriva unei majorități covărșitoare exprimată liber prin vot”, nemeritând câștigul alegerilor și fiind acuzați de traiul greu ce a urmat. Prin această critică la adresa USL, această uniune este pusă într-o lumină proastă și fiind învinovățită de tot ceea ce urma să se întample.
Într-o declarație a președintelui PSD, Victor Ponta, președintele apare caracterizat drept ” corupt ” de către premier, declarând: ” pentru că nu au ascultat orbește ordine ”, adaugând că alegerea între un profesionist ca Raed Arafat și un ” politician corupt ” că Traian Basescu este ” simplă ”, făcând astfel o comparație între președinte și Raed Arafat, preferându-l pe cel din urmă considerându-l un ” profesionist ”. Astfel de declarații au un conținut atăgător pentru cititori, având în vedere că apar personaje populare, puternic mediatizate.
Mihai Răzvan Ungureanu ( MRU ), continuă să apară în presă, poate nu într-atât de mult precum Victor Ponta sau Traian Băsescu dar își are și acesta aparițiile sale. Într-una din aceste apariții MRU este prezentat astfel: ” Domnul Mihai Razvan Ungureanu râde cu un ochi, dar celalalt îi lacrimează ”, pe de-o parte acesta este prezentat ca fiind fericit pentru lansarea noului partid, dar și trist pentru că nu a uitat de partidul care i-a fost alături PNL. Un personaj de ” compătimit ”, ar putea fi caracterizat în articolele în care acesta a fost prezent.
Metode de manipulare în presa tabloidă
Vom expune în continuare cel mai simplu mod prin care cititorul poate fi manipulat la nivel inconștient, prin ușoare nuanțări ale limbajului folosit, într-unul dintre cele mai importante elemente ale articolului – titlul. Este știut faptul că titlul este primul care stârnește atenția cititorului, conferă mister sau clarifică din start starea de adevăr a unei situații, incită sau stârnește revoltă. Îl putem asocia unei momeli potrivite pentru asimilarea mesajului propus de jurnalist în articolul respectiv. Acesta este motivul pentru care situația prezentată anterior a conturat o tehnică uzuală a presei de scandal: manipularea publicului prin condimentarea informațiilor.
De asemenea, titlul “ Ce grei din PDL au ratat intrarea în Parlament. Plus, o ratare senzațională și una anonimă ” vine să completeze același tablou al presei tabloide în care politicienii sunt ridiculizați, se minimalizează jocurile lor politice sau se demască jocurile de culise. Limbajul de lemn folosit, jargonul și, câteodată, discontinuitatea sunt ingredientele presei tabloide de succes, uzuale și utilizate datorită puterii de persuasiunii, facilității cu care sunt asimilate de public, stărnirii comicului sau emoțiilor din partea cititorului care devine, ca într-un roman, captivat de acțiune, iubindu-și sau urându-și personajele.
Personaje principale ale tabloidelor sunt și Victor Ponta și Traian Băsescu, fiind prezenți în majoritatea tabloidelor ca două personaje aflate într-un conflict continuu. Cum au fost aceștia prezentați? Precum două personaje negative care se luptă pentru a deține sau a-și păstra puterea, fără scrupule. De asemenea, au fost ironizați și criticați în presă.
De la comentarea titlurilor, cu siguranță în cadrul fiecărei campanii electorale un element definitoriu îl constituie sloganul. Gândul a dezbătut în cadrul unui articol mesajele subliminale, dar și trucurile la care apelează politicienii în funcție de publicul-țintă sau în funcție de conjunctură.
” Și fantomele au votat la referendumul din România ” acest lucru îl declară procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Daniel Morar, care spune că referendumul a fost fraudat, fiind înregistrate ca votanți persoane decedate, militari aflați în Afganistan sau deținuți care se aflau în penitenciar. Este destul de clar că acest articol a captat atenția cetățenilor, prin titlul sugestiv care șochează dar în același timp te invită să descoperi mai multe despre ceea ce s-a întamplat.
Cele mai importante idei conturate în tabloide cu privire la campania electorală din 2012 este amestecul scandalului și al penibilului, al grotescului, făcând apel la ridiculizare – comic – sau la victimizare – emoționalul publicului electoral.
Tabloidele au dezvăluit luptele meschine, au urmărit să convingă prin senzațional, în loc de ceea ce ar fi trebuit să fie, scurt, clar și succint un slogan reprezentativ pentru ideologia partidului, al programului politic sau al planului, ori chiar transparența acestora.
Presa tabloidă din România nu numai că ridiculizează ea însăși, prin tehnica de transmitere a informației, știrile ori evenimentele de maxim interes. Politicienii înșiși au preluat din acest lucru strategia de promovare, prin apel la comic de situație, grotesc, vulgar cosmetizat sau abaterea de la esențial și divagarea către senzațional.
În continuare, vom analiza presa și mesajele transmise în presa internațională către opinia publică plecând de la rezultatul alegerilor parlamentare: este vorba despre alegerea deputatului Victor Ponta în calitate de Prim-ministru și tensiunile dintre acesta și președintele țării, Traian Băsescu. Despre aceste tensiuni, care au constituit deliciul campaniei, a scris chiar și presa internațională : „este de așteptat ca guvernarea de centru-stânga a României să aibă parte de o victorie confortabilă la alegerile parlamentare de duminică, înă rezultatele ar putea duce la o nouă instabilitate politică, notează Financial Times”. Presa internațională a ales titluri dintre cele mai reprezentative pentru a descrie situația politică a țării noastre, vădit ironic, având în vedere că nu se conduce după principiul primării binelui național, ci după supremația orgoliului elitei politice: “Coabitare grea și furtunoasă între Băsescu și ”combativul ” Ponta sau Ponta a ciufulit penele politice de la București”.
Inclusiv presa franceză a comentat rezultatul alegerilor din România, supranumindu-l pe președinte Vicleanul Băsescu “Victoria masivă, previzibilă, a USL, condusă de premierul Victor Ponta, este și o înfrângere răsunătoare pentru rivalul său, președintele Traian Băsescu. Dar ce se va întâmpla acum rămâne neclar, deoarece vicleanul Băsescu ar mai putea avea câteva cărți de jucat",menționează cotidianul Le Figară.
Astfel, putem observa faptul că actorii politici din România, au fost ironizați și prezentați într-un mod negativ nu doar în presa românească, ci și în presa internațională.
Analizând structural fraza, identificăm elementele de senzațional, clar precizate în ultima parte a frazei, care incită opinia publică și o menține în stare de veghe asupra acestui eveniment, totodată inducând convingerea că președintele, deși învins, va întoarce totul în favoarea lui. Acestea sunt elemente de manipulare a opiniei publice, profund subiective, nu sunt concretizate pe rezultatele unor evenimente deja petrecute, ci fac subiectul unor evenimente cu caracter probabilistic.
După analiza mai multor articole din presa internațională, concluzia care se desprinde este aceea că presa internațională a creat o imagine negativă în afara granițelor, imagine alimentată de scandalurile și lipsa de diplomație a parlamentarilor în lupta pentru putere. Unii jurnaliști precum Arielle Thedrel au completat ideea că România este o țară coruptă, exemplificând chiar și campania din 2012.
Prezența omului politic în paginile ziarelor este importantă. Cu alte cuvinte – imaginea sa contează. Potrivit definiției date de Gabriel Thoveron, ” imaginea este o viziune globală a obiectului sau a persoanei. Este sinteza a tot ceea ce știm (adevărat sau fals) și a tot ceea ce gândim despre acestea. Ea provine din experiența noastră personală și din auzite, ca și din informațiile primite prin mass-media ”.
Presa prezintă viața politică sub formă de show, oferind subiecte cât mai incitante și senzaționale. Cu precădere în campaniile electorale, mass-media are un rol decisiv în orientarea politică a opiniei publice pentru că, mai ales în aceste circumstanțe, ea devine unealta indispensabilă a actorilor politici: ” pentru a fi cunoscute de milioanele de oameni care alcătuiesc electoratul și creeazã opinia publică, gesturile și mesajele verbale ale oamenilor politici trebuie sã fie intens mediatizate ”. Presa devine o scenă pentru "duelurile" aspiranților la putere și suporturi pentru "discursuri, declarații, interviuri, sloganuri, evocãri, promisiuni, angajamente, atacuri la adresa adversarilor politici".
În urma analizei făcute mai sus, putem spune că nu există obiectivitate absolută. În mass-media totul este selecție, cititorul este influențat, jurnalistul fiind un adevărat formator de opinii încercând să atragă prin limbajul, titlul și alte tehnici folosite, cititorii. Evenimentele de maximă actualitate sunt puse într-o altă lumină de fiecare ziar în parte, fiecare încercând să pună în evidență anumiți acotri politici și evenimente. Senzaționalul este prezent în fiecare știre, în special prin limbajul utilizat. Acțiunile în contradictoriu, disputa și schimbul de replici dintre politicieni sunt în vizorul presei.
Prin apariția continuă a acestor personaje, popularitatea acestor a crescut, însă cetățenii fiind mult mai interesați de sandalurile, disputele acestor actori politici, decât de procesul electoral care a avut loc în anul 2012.
CONCLUZII
Prin elaborarea acestei lucrări mi-am propus să evidențiez tendința presei de a apela la senzațional, care sunt tehnicile de manipulare al sistemului informațional și cum ne influențează acest lucru atitudinea, opinia, comportamentul.
Odată cu dezvoltarea mijloacelor tehnologice și a căilor de transmitere a informației, concurența editorială devine din ce în ce mai acerbă. Comunicare, public și opinie publică, influențare, dezinformare, zvon, propagandă, imagine, sunt noțiunile care “construiesc” definirea conceptului de manipulare. În diverse combinații, acești termeni ilustrează o situație provocată de mass-media, dezavantajoasă pentru receptorii mesajelor. Funcțiile pe care ar trebui să le îndeplinească presa în societate au fost schițate și redefinite de-a lungul timpului (cele 5 unanim acceptate au rămas: funcția de informare, de interpretare, de legătură, de culturalizare și de divertisment); realitatea a demonstrat însă că fiecare astfel de funcție atrage după sine și o latură negativă a procesului de comunicare. Nu întotdeauna informațiile pe care le difuzează presa reflectă realitatea, de multe ori interpretarea evenimentelor nu este lipsită de păcat, iar divertismentul – care tinde să invadeze toate zonele comunicării de masă – nu cultivă prea des bunul-gust.
Fără îndoială, informația este esențială pentru bunul mers al societății. În contemporanietate infomația este liberă și profită la maxim de performanțele tehnologice, este expusă în variantă print și on-line. Ceea ce este îngrijorător este faptul că în marea majoritate a cazurilor, scopurile exprunerii informaționale în mass-media sunt agresive, noile posibilități de comunicare prin structuri mediatice fiind folosite pentru a domina, pentru a impune anumite imagini sociale, pentru a direcționa gândirea și atitudinile oamenilor. Practic, tot ceea ce trece prin structurile mediatice un impact major asupra societății, ceea ce generează tentația manipulării structurilor mediatice de către practicieni și specialiști, conform unor tabele de valori care le sunt proprii.
Deși la ora actuală suntem departe de ceea ce teoreticienii au numit “modelul glonțului magic”, influența pe care mass-media o exercită asupra publicului său (considerat acum o entitate activă) nu poate fi negată. Numai că efectele nu sunt tocmai aceleași pe care le preconizaseră cercetătorii acum zeci de ani, modalitățile prin care presa impune puncte de vedere sau chiar valori nu mai sunt atât de vizibile, s-au diversificat, iar unele sunt cu mult mai subtile. E lesne de înțeles că fiecare tip de canal media și-a dzvoltat propriile metode de manipulare a publicului său. Efectul este același. Mai trebuie spus că toate mijloacele de comunicare înglobează și un alt tip – independent – de manipulare a consumatorilor de produse mass-media: publicitatea, care dispune, la rândul său, de mijloace proprii și pentru care mass-media nu reprezintă decât “scena spectacolului”.
Alegerea lăsată la latitudinea celor cărora li se adresează mijloacele de informare în masă devine inutilă atunci când presa – în ansamblul ei – conferă statut de eveniment acelorași întâmplări sau ridică numai anumiți indivizi la rangul de personalitate. O situație aparte se creează în timpul campaniilor electorale, când fiecare canal mediatc – în funcție de propriile interese – pune serios umărul (deși adesea subtil) la crearea unei imagini favorabile pentru unul dintre candidați, încercând, în același timp, destabilizarea imaginii celorlalți. În acest context, mai mult decât în altele, echidstanța este frecvent invocată, dar prea puțin respectată.
În multitudinea de mesaje, deseori contradictorii, este tot mai dificil de făcut o diferențiere între ceea ce este mesaj obiectiv și încercările de impunere a unei anumite reprezentări a lumii și a evenimentelor care o compun. Viziunea pare sumbră pentru o lume care nu mai concepe să trăiască fără mass-media. Multe aspecte teoretice pot fi, de fapt, exagerate, altele, probabil, nu reflectă nici măcar pe jumătate amploarea pe care a luat-o manipularea în ziua de azi. Cert este că neîncrederea totală în presă nu se justifică – nu poate fi vorba despre o intenție de manipulare în orice acțiune a mass-media; la fel cum nu poate fi scuzată nici naivitatea unora de a crede că presa este transmițătorul unor adevăruri absolute.
Multe rămân nespuse în orice expunere sumară sau chiar în orice studiu aprofundat pe tema complexului fenomen al manipulării. Resursele lui sunt nebănuite, creatorii săi evită monotonia, improvizează în permanență și dau dovadă de o imaginație pe care n-au demonstrat-o nici artele consacrate.
Și mass-media își asumă, la rându-i, mai multe riscuri. Penalizările pot veni din partea unui public educat (din perspectiva perceperii realității) dar și – de cele mai multe ori doar teoretic – din partea unui stat onest, prin legile sale.
Și totuși, în majoritatea cazurilor, presa reușește să fie cuceritoare și indispensabilă. Spectacolul pe care îl prezintă și îl reprezintă zi de zi este atât de fascinant încât îi scuză – uneori – erorile de informare. Influența pe care o exercită – benefică sau nefastă – devine din ce în ce mai vizibilă.
În urma analizei făcute știrilor publicate recent de presa din România (Libertatea, Realitatea, Cancanul, Expresul de Sud), am obserat interesul deosebit către viața politică locală, în special acum, în plin an electoral. Dintre cele patru publicații, Libertatea, încearcă să fie cât mai echidistantă. În celelalte ziare elementele senzaționale sunt destul de dese, cu impact mare asupra atitudininii și mentalității sociale.
După analiza mai multor articole din presa internațională, concluzia care se desprinde este aceea că presa internațională a creat o imagine negativă în afara granițelor, imagine alimentată de scandalurile și lipsa de diplomație a parlamentarilor în lupta pentru putere.
Concluzia la care am ajuns, în urma elaborării acestei lucrări și a analizei știrilor publicate de presa tabloidă din România, este că în cadrul comunicării de masă fenomenul manipulării este omniprezent. Nu există obiectivitate absolută, totul este o selecție în mass-media. Presa este într-o permanentă goană de senzațional, pentru a reuși să atragă atenția și curiozitatea cititorului.
BIBLIOGRAFIE
Appadurai Arjun, Disjuncture and difference in the global cultural economy, Public Culture, 1990;
Beciu, Comunicare, 2009; Beciu, Sociologia, 2011; Blumler, Kavanaugh, „The Third”, 1999; Holtz-Bacha, „Professionalization”, 2002; Swanson, Mancini, Politics, 1996
Berlin I., La liberté et ses traîtres, tr.fr.Payot, Paris, 2007;
Coman Mihai (coord.), Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, Editura Polirom, Iași, 2000;
Durkheim Emile, Formele elementare ale vieții religioase, Editura Polirom, Iași, 1995 [1912];
Eliade Mircea, Sacrul și profan, Editura Humanitas, București, 1992 [1965];
Esser, „Tabloidization”, 1999; Graeme Turner, „Tabloidization, journalism and the possibility of critique”, International Journal of Cultural Studies, 2/1 (1999); Brian Winston, „Towards Tabloidization ? Glasgow revisited , 1975-2001”, Journalism Studies, 3/1(2002).
Franklin, Newszak, 1997; Joseph N.Cappella, Kathleen Hall Jamieson, Spiral of Cynicism: The Press and the Public Good (New York: Oxford University Press, 1997).
Glock Charles, Rodney Stark, Religion and society in tension, McNally, Chicago, 1965;
Gusti Dimitrie, Opere, vol.I, Editura Academiei, București, 1958;
Herseni Traian, Sociologie. Teoria generală a vieții sociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982;
John Fiske, „Popularity and the Politics of Information”, in Peter Dahlgren, Collin Sparks (editors) Journalism and Popular Culture (Newbury Park: Sage, 1992); Kevin Glynn, „Tabloid Television’s Transgressive Aesthetic: A Current Affair and the «Shows that Taste Forgot»”, Wide Angle 12/2 (1990); Sofia Johansson, „«They Just Make Sense»: Tabloid Newspapers as an Alternative Public Sphere”, in Richard Butsch, (editor) Media and Public Spheres (New York: Palgrave Macmillan, 2007); Örnebring, Jönsson, „Tabloid Journalism”, 2004.
Manent P., Histoire intellectuelle du libéralisme, Hachette, Paris, 1987;
Mehl, „The television”, 1996
Michael X. Delli Carpini, Bruce A.Williams, „Let us infotain you: Politics in the new media environment”, in W. Lance Bennett, Robert M. Entman (editors), Mediated Politics. Communication in the future of democracy (New York: Cambridge University Press, 2001)
Mouillaud Maurice, Tetu Jean Francois, Presa cotidiană, Editura Tritonic, București, 2003;
Otovescu Dumitru, Sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2006;
Otovescu Dumitru coord, Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010;
Peter Dahlgren, Television and the Public Sphere. Citizenship, Democracy and the Media (London: Sage Publications, 1995
Petcu Marian, Sociologia mass media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
Rousseau J-J, Discours sur l origine et les fondements de l’ inégalité parmi les hommes, GF Flammarion, Paris, 1992, [1754];
Rousseau, J.-J, Lettre à monsieur de Beaumont, éditions L’âge d’homme, Lousanne, 1994, [1763];
Rousseau, J-J Du contrat social, Le livre de poche, Paris, 1996, [1762], Livre I;
Taylor Edward, Primitive culture, Harper and Brothers, New York, 1958 [1871];
Sofia Johansson, Reading Tabloids Tabloid Newspapers and Their Readers, Södertörns högskola, 2007
Thoveron, Gabriel, Comunicare politică azi, București, Ed. Antet, 1996;
Ungureanu Ion, Costea Ștefan, Introducere în sociologia contemporană, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985;
Van Santen, Popularization & Personalization. A Historical and Cultural Analysis of 50 Years of Dutch Political Television Journalism (Amsterdam, the Netherlands: Almanakker, Oosterhout, 2012
Vlăsceanu Lazăr (coord), Sociologie, Editura Polirom, Iași, 2011;
Young M.D, The rise of mediocracy, 1870-2033, the new elite of our social revolution, Random House, New York, 1959;
Wilk Richard, Economies and culture. Foundations of economic anthropology, Boulder, Westview Press, 1996;
Zamfir Cătălin, Psihologia organizării și a conducerii, Editura Politică, București, 1974;
Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993;
REVISTE:
Adorno, Horkheimer, „The Culture”, 1993
Goldthorpe J., Problems of mediocracy, în Halsey, Lauder A. H., Brown H, Wells Phillip and Stuart, Amy (coord), Education, culture, economy, society, Oxford University Press, Oxford;
Habermas, „Structural”, 1962/ 1989
Can-can;
Cotidianul;
Expresul de Sud;
Gândul;
Jurnalul Național;
Libertatea;
Viva.
Site-uri folosite:
http://www.reportervirtual.ro;
http://www.ziare.com/articole/le+figaro+alegeri+romania;
http://www.libertatea.ro;
http://www.reportervirtual.ro;
http://www.9am.ro .
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
Appadurai Arjun, Disjuncture and difference in the global cultural economy, Public Culture, 1990;
Beciu, Comunicare, 2009; Beciu, Sociologia, 2011; Blumler, Kavanaugh, „The Third”, 1999; Holtz-Bacha, „Professionalization”, 2002; Swanson, Mancini, Politics, 1996
Berlin I., La liberté et ses traîtres, tr.fr.Payot, Paris, 2007;
Coman Mihai (coord.), Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, Editura Polirom, Iași, 2000;
Durkheim Emile, Formele elementare ale vieții religioase, Editura Polirom, Iași, 1995 [1912];
Eliade Mircea, Sacrul și profan, Editura Humanitas, București, 1992 [1965];
Esser, „Tabloidization”, 1999; Graeme Turner, „Tabloidization, journalism and the possibility of critique”, International Journal of Cultural Studies, 2/1 (1999); Brian Winston, „Towards Tabloidization ? Glasgow revisited , 1975-2001”, Journalism Studies, 3/1(2002).
Franklin, Newszak, 1997; Joseph N.Cappella, Kathleen Hall Jamieson, Spiral of Cynicism: The Press and the Public Good (New York: Oxford University Press, 1997).
Glock Charles, Rodney Stark, Religion and society in tension, McNally, Chicago, 1965;
Gusti Dimitrie, Opere, vol.I, Editura Academiei, București, 1958;
Herseni Traian, Sociologie. Teoria generală a vieții sociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982;
John Fiske, „Popularity and the Politics of Information”, in Peter Dahlgren, Collin Sparks (editors) Journalism and Popular Culture (Newbury Park: Sage, 1992); Kevin Glynn, „Tabloid Television’s Transgressive Aesthetic: A Current Affair and the «Shows that Taste Forgot»”, Wide Angle 12/2 (1990); Sofia Johansson, „«They Just Make Sense»: Tabloid Newspapers as an Alternative Public Sphere”, in Richard Butsch, (editor) Media and Public Spheres (New York: Palgrave Macmillan, 2007); Örnebring, Jönsson, „Tabloid Journalism”, 2004.
Manent P., Histoire intellectuelle du libéralisme, Hachette, Paris, 1987;
Mehl, „The television”, 1996
Michael X. Delli Carpini, Bruce A.Williams, „Let us infotain you: Politics in the new media environment”, in W. Lance Bennett, Robert M. Entman (editors), Mediated Politics. Communication in the future of democracy (New York: Cambridge University Press, 2001)
Mouillaud Maurice, Tetu Jean Francois, Presa cotidiană, Editura Tritonic, București, 2003;
Otovescu Dumitru, Sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2006;
Otovescu Dumitru coord, Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010;
Peter Dahlgren, Television and the Public Sphere. Citizenship, Democracy and the Media (London: Sage Publications, 1995
Petcu Marian, Sociologia mass media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
Rousseau J-J, Discours sur l origine et les fondements de l’ inégalité parmi les hommes, GF Flammarion, Paris, 1992, [1754];
Rousseau, J.-J, Lettre à monsieur de Beaumont, éditions L’âge d’homme, Lousanne, 1994, [1763];
Rousseau, J-J Du contrat social, Le livre de poche, Paris, 1996, [1762], Livre I;
Taylor Edward, Primitive culture, Harper and Brothers, New York, 1958 [1871];
Sofia Johansson, Reading Tabloids Tabloid Newspapers and Their Readers, Södertörns högskola, 2007
Thoveron, Gabriel, Comunicare politică azi, București, Ed. Antet, 1996;
Ungureanu Ion, Costea Ștefan, Introducere în sociologia contemporană, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985;
Van Santen, Popularization & Personalization. A Historical and Cultural Analysis of 50 Years of Dutch Political Television Journalism (Amsterdam, the Netherlands: Almanakker, Oosterhout, 2012
Vlăsceanu Lazăr (coord), Sociologie, Editura Polirom, Iași, 2011;
Young M.D, The rise of mediocracy, 1870-2033, the new elite of our social revolution, Random House, New York, 1959;
Wilk Richard, Economies and culture. Foundations of economic anthropology, Boulder, Westview Press, 1996;
Zamfir Cătălin, Psihologia organizării și a conducerii, Editura Politică, București, 1974;
Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993;
REVISTE:
Adorno, Horkheimer, „The Culture”, 1993
Goldthorpe J., Problems of mediocracy, în Halsey, Lauder A. H., Brown H, Wells Phillip and Stuart, Amy (coord), Education, culture, economy, society, Oxford University Press, Oxford;
Habermas, „Structural”, 1962/ 1989
Can-can;
Cotidianul;
Expresul de Sud;
Gândul;
Jurnalul Național;
Libertatea;
Viva.
Site-uri folosite:
http://www.reportervirtual.ro;
http://www.ziare.com/articole/le+figaro+alegeri+romania;
http://www.libertatea.ro;
http://www.reportervirtual.ro;
http://www.9am.ro .
ANEXE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Relatia Dintre Politic Si Tabloid (ID: 107814)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.