RELAȚIA DINTRE PERFORMANȚA ȘCOLARĂ ȘI ANXIETATEA LA ADOLESCENȚI CUPRINS Capitolul 1. Delimitări conceptuale …………………………….. [623886]

1
RELAȚIA DINTRE PERFORMANȚA ȘCOLARĂ
ȘI ANXIETATEA LA ADOLESCENȚI

CUPRINS
Capitolul 1. Delimitări conceptuale ………………………….. ………………………….. ………. 2
1. Anxietatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 2
1.1. Definirea conceptului și caracteristicile acestuia ………………………….. ……. 2
1.2. Modele explicative ale anxietății ………………………….. …………………………. 6
2. Performanța școlară ………………………….. ………………………….. ……………………… 8
Capitolul 2. Performanța școlară și anxietatea la adolescenți ………………………….. … 9
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 9

No table of figures entries found.

Figură 1: Tipul simptomelor și caracteristicile clinice ………………………….. ………….. 4
Figură 2: Tulburările anxioase (conform clasificării DSM -IV) ………………………….. 4
Figură 3: Locul anxietății în ierar hia diagnostică ………………………….. ………………… 5

2
Capitolul 1. Delimitări conceptuale
1. Anxietatea
1.1. Definirea conceptului și caracteristicile acest uia
Pornind de la definiția lui E. Pamfil (Anghel, 1996) conform căreia anxietatea
este considerată ca un „fenomen universal legat de integrarea în mediu a ființelor
vii, de instinctul de a trăi, de a fi în alertă față de dușmani, de prieteni, de rude”
putem deduce că este un fenomen universal, ce nu ocolește nicio ființă umană.
Etimologia cuvântului anxietate își are rădăcini adânci în istorie. În
antichitate , deși termenul în sine nu a fost folosit, a putut fi i nterpretat ă ca fiin d
„frică” și „angoasă” și multe aspecte psihice compexe ale aceste ia au fost atent
descrise. Dacă ne referim la culturile Greciei Antice și ale Romei, putem găsi , în
literatura de specialitate , termenii ce descriu această frică: angorul – angoasă și
anxius ul – teama. Originea cuvântului fiind incertă , putem presupune că poate fi de
origine sanscrită: amhas – strâmtoare, îngustare, sau de origine latină anxietas –
experiență marcată de agitație, nesiguranță, frică. (Lupu, 2011)
P. Janet definea anxietatea ca fiind „teama fără obiect, manifestată prin
neliniște psihomotorie, modificări vegetative și disfuncții comportamentale”
(Tudose, Tudose, & Dobranici, 2011) . După alți autori (Ionescu, 2009) , anxietatea
poate fi definită ca o „tendință relativ stabilă de a trăi sub tensiune, cu neliniște și
aprehensiune”.
Pentru S. Freud, anxietatea este parte dintr -o transformare directă a libidoului,
cea mai obișnuită cauză a nevrozei de angoasă fiind „excitația frustrantă”, iar
responsabil cu aceasta fiind „procesul refulării” (Lupu, 2011) , „în urma refulării,
mișcarea excitatorie intenționată în Se nu se realizează deloc; Eul reușește să o
inhibe sau să o devieze […] în felul acesta dispare enigmă, transformării afectului,
prin refulare” (Freud S. , 2010) .

3
J. Postel definea, în dicționarul său (Postel, 1998) , anxietatea ca fiind o “ stare
de nel iniște în care predomină percepția unei situații care, deși în general
nedeterminată, s -ar putea dovedi dezagreabilă, ba chiar periculoasă ”.
Analizând definițiile date mai sus, putem afirma că anxietatea are un caracter
de potențialitate ce deformează trăirea prezentă a fiecărui individ în raport cu o
acțiune sau acțiuni viitoare ce sunt resimț ite ca ostile . Anxietatea este întâlnită de -a
lungul vieții și are o contribuție directă la activarea mecanismelo r de alertă ale
organismului și la pregătirea acestuia pentru a trece sau nu la acțiune; această stare
de tensiune îl ajută pe individ să se adapteze mai bine noilor situații apărute, fiind
percepută ca un mecanism de apărare alături de teamă și instinctul de a fugi.
Anxietatea se poate manifesta în grade diferite ceea ce poate conduce la o
patologizare a acesteia. Atunci când temerile vieții cotidiene devin cvasipermanente
și împiedică o desfășurare normală a acțiunilor, anxietatea patologică se diferenți ază
de neliniștea sau teama obișnuită , și are un ecou puternic în comportamentul
individului.
Conform (Tudose, Tudose, & Dobranici, 2011) , anxietatea prezintă
următoarele caracteristici:
 nu are o motivație precisă și este asoc iată cu o simptomatologie
vegetativă ce poate genera un discomfort somativ
 apare ca o atitudine de așteptare sau ca o stare de alertă însoțită de
convingerea neputinței și dezorganizării, atunci când se referă la un
pericol iminent și nedeterminat
Simptomele anxietății pot fi de natură psihică, somatică, tulburare de somn
sau altele ce nu se incadrează în niciuna din categoriile menționate anterior. În figura
de mai jos sunt enumerate simptomele anxietății împreună cu manifestările lor
clinice (Tudose, Tudose, & Dobranici, 2011) .

4

Figură 1: Tipul simptomelor și caracteristicile clinice
Conform APA1, tulburările anxioase sunt clasificate astfel (A.P.A, 2012) :

Figură 2: Tulburările anxioase (conform clasificării DSM -IV)

1 American Psychiatric Association
 tulburări anxioase
– fobia specifică
– fobia socială
– agorafobia
 atacuri de panică
 tulburarea anxioasă generalizată
 tulburarea obsesiv -compulsivă
 reacția acută la stres
 tulburarea de stres posttraumatică

5
Anxietatea este întâlnită în diferite circumstanțe patologice și dacă ar fi să
comparăm poziția ei în ierarhia acestora cu piramida trebuințelor lui Maslow, ea sta
la bază în ierarhia dignostică, așa cum sunt nevoile fiziologice. Dacă aceasta nu se
încadrează în niște parametri normali, poate degenera în alte patologii, pe de altă
parte, dacă nevoile bazale din piramida lui Maslow nu sunt satisfăcute, nu se p oate
trece la un nivel superior, ceea ce intens ifică anxietatea individului și o
patologizează. În figura următoare este prezentat locul anxietății în ierarhia
diagnostică (Tudose, Tudose, & Dobranici, 2011) .

Figură 3: Locul anxietății în ierarhia diagnostică

După cum am mențio nat la început, deși se află la graniță cu frica, angoasa,
fobia sau panica, anxietatea trebuie diferențiată de acestea. În ceea ce privește frica ,
aceasta se definește ca teama cu obiect, pe când anxietatea este teama fără obiect.

6
Pentru frică, obiectul este bine precizat, în cazul anxietății, individul trăiește aceeași
încordare continuă, dar nu reallizează ce anume îl sperie atât de tare. Fobia , la rândul
ei, este fr ica persistentă de un obi ect, gând sau situație ce nu justifică această teamă,
dar, subiectul, deși este conștient că această teamă nu este reală, nu reușește să lupte
împotriva ei. Panica apare ca un puseu brusc și acut de teamă extre mă. Cât despre
angoasă putem spune că este o formă de anxietate majoră, pe când anxietatea este o
formă de angoasă minoră.
1.2. Modele explicative ale anxietății
După cum am observat, problematica anxietății acoperă un spectru mai larg de
conceptualizare . În literatura de specialitate regăsim mai multe abordări ale acestei
problematici. În continuare, cateva dintre aceste abordări vor fi descrise pe scurt.
1.2.1. A bordarea psihanalitică
Dacă la început Freud vedea anxietatea ca fiind rezultată dintr -o tensi une sexuală
acumulată și care nu s -a descărcat, mai târziu, în lucrarea sa, „Inhibiție, simptom și
angoasă” (1926), Freud depășește neajunsurile primei teorii și reconsideră
anxietatea ca afect și cogniție, aceasta fiind rezultatul unor confl icte intrapsi hice
inconștiente; este o frică inconștientă a individului de propriile emoții. Anxietatea
este acum interpretată ca un mecanism de apărare și a re rolul de a anticipa pericolele.
În viziunea lui Freud, anumite perioade ale vieții, cum ar fi pubertatea, determină un
aflux d e excitații sexuale somatice într -atât de puternice încât Eul nu le poate
controla. Așadar, acest mecanism poate fi descris prin cele două elemente importante
ale sale: „acumularea excitației sexuale ” și „defectul joncțiunii somato -psihice a
excitației” (Freud S. , 2010) .
Porn ind de la nevoia de introspecție, K. Horney, interpretează anxietatea ca pe un
„avertisment” că ceva în ps ihicul nostru nu este în regulă, un „dezechilibru” instalat
la acest nivel. Cu cât persoana este mai ancorată în acest „deze chilibru”, cu atât i se
pare ca totul este normal, iar nevoia de schimbare nu es te necesară . Neput ința

7
persoanei de a face o schimbare se manifestă printr -o indispoziție fizică sau, poate,
prin diferite temeri aparent r aționale. (Horney, 1998)
1.2.2. Abordarea evolu ționistă (biologică)
Conform acestei abo rdări, anxietatea la om apare din structurile arhaice pe care omul
le-a moștenit și pe care le împarte și cu alte specii. Acestă structură a evoluat pe
parcurs ul a milioane de ani. Nu există nici o emoție umană care să nu se bazeze pe
stimularea electrică a vreunei regiuni corticale.
Cercetările ultimelor decenii , printre care se numără și cele ale cercetătorilor în
neuroștiințe și psihiatrie (Bishop, 2007; Etkin & Wager, 2007; Liotti, și alții, 2000) ,
au adus dovezi privind această abordare a anxietății . S-au pus în evidență rolul
neurotransmițătorilor atât în cazul anxietății , precum și a tulburărilo r obs esiv-
compulsive sau a depresiei.
1.2.3. Abordarea cognitivă2
Procesarea informației se realizează cu ajutorul memoriei (a sistemelor mnezi ce
episodic și semantic) și a proceselor afective , iar emoție este considerată a fi
importantul antecesor al acestui proces . În general, anxietatea duce la o „alterare” a
atenției prin reducerea globală a capacității de lucru (o d iminuare a operațiilor
cognit ive necesare pentru realizarea unei acțiuni) și a memoriei de lucru prin
diminuarea acțiunii operatorii a acesteia.
În îndeplinirea unei sarcini sunt necesare atât abilitățile cognitive ale individului,
precum și schemele cognitive (cogniții despre sine, ambianța so cială, posibilități
viitoare) de care acesta dispune . Persoanele anxioase dezvoltă aceste pattern -uri într –
o manieră exagerată în relație cu potențialul pericol , iar strategiile lor sunt
disfuncțional e.

2 (Teodorescu, 1999, pg. 31 -50)

8
1.2.4. Abordarea behavioristă
Această abordare îi reunește pe marii psihologi al curentului (Pavlov, Watson,
Rayner) în încercarea lor de a defini un model al anxietății. Putem vorbi atât de
condițio narea clasică în care indivizii învață să se teamă de un stimul neutru asociat
unui evenient durero s – experimentul micului Albert (Watson & Rayner, 1920) ,
precum și de condiționarea operantă în care reacția se păstrează prin întărirea
efectului. Prin condiționare, teama se fixează, dar subiectul angajează într -o luptă de
a se elibera de ea; prin evitare, subiectul urmăreș te instalarea unui confort psihic.
Această teorie este limitativă pentru subiectul devine condiționat de stimulul ce îi
produce starea de disconfort atât psihic, cât și fizic.
1.2.5. Abordarea existențialistă
Starea de anxietate ( Angst) apare ca o „spa imă” ce își are rădăcini în trecut și care
se îndreaptă spre viitor îm piedicând individul spre o dezvoltare fluentă a
personalității sale. Această „spaimă” este lipsită de motivație concretă și îi crește
individului sensibilitatea senzoria lă. Persoana care trăiește această stare ajunge la
concluzia ca totul de întemeiază pe „nimic” și că nu există punct de sprijin pen tru
ideile, principiile și sensul vieții sale. Preocuparea acestei abordări este de a ajuta
individul să devină autentic și sănătos, iar centrarea se face pe ființa umana și nu pe
problemele acesteia.

2. Performanța școlară

9

Capitolul 2. Performanța șc olară și anxietatea la adolescenți

Bibliografie
A.P.A. (2012). DSM -IV, Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a
Tulburarilor Mintale. București: Medicala Callisto.
Anghel, I. N. (1996). Cartea cu Pamfil. Timișoara: Editura Amarcord.
Bishop, S. J. (2007). Neurocognitive mechanisms of anxiety: an integrative account.
Trends in Cognitive Sciences, 11 (7), 307 -316.
Etkin, A., & Wager, T. D. (2007, October). Functional Neuroimaging of Anxiety: A
Meta -Analysis of Emotional Processing in PTSD, Social Anxiety Disor der,
and Specific Phobia. The American Journal of Psychiatry, 164 (10), 1476 –
1488.
Freud, A. (2002). Normal și patologic la copil. Evaluări ale dezvoltării. București:
Fundația Generația.
Freud, S. (2010). Opere esențiale: Inhibiție, simptom, angoasă (Vol. 6). București:
Editura Trei.
Horney, K. (1998). Conflictele noastre interioare. București: Editura IRI.

10
Ionescu, Ș. (2009). Tratat de psihologie clinică și psihopatoligie. București: Editura
Trei.
Liotti, M., Mayberg, H. S., Brannan, S. K., McGinnis, S., J erabek, P., & Fox, P. T.
(2000, July 1). Differential limbic –cortical correlates of sadness and anxiety
in healthy subjects: implications for affective disorders. A Journal of
Psychiatric Neuroscience and Therapeutics, 48 (1), 30 -42.
Lupu, C. (2011). Anxiet ate în mitologie și literatură. Revista de Neurologie si
Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania, XVI (3).
Postel, J. (1998). Dicționarul de psihiatrie și de psihopatologie clinică. București:
Univers Enciclopedic Gold.
Tudose, F., Tudose, C., & Dobranici, L. (2011). Tratat de psihologie și psihiatrie
pentru psihologi. București: Editura Trei.