Relația dintre organizațiile economiei sociale , antreprenoriat social și [608991]

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE SOCIOLOGIE
PROGRAMUL DE STUDII DE MASTER: ECONOMIE
SOCIALĂ

Relația dintre organizațiile economiei sociale , antreprenoriat social și
economie socială

COORDONATOR: Profesor Mihai LISEȚCHI

STUDENT: [anonimizat], 2020

2
Cuprins

Introducere ……………………………………………………………………………………….. ……3
Capitolul 1. Organizațiile economiei sociale ………………….. ………………………. 3
1.1. Ce este economia socială?……………………. ………………………………… 3
1.2. Forme de organizare în cadrul economiei sociale……….. ………………. 4
Capitolul 2. Antreprenoriat vs antreprenoriat social ……………. ………………. …4
2.1. Antreprenoriat…………………………………………….. ……………………… …..4
2.2. Antreprenoriat social………………………………………… …………… ……….. .5
Capitolul 3. Relația dintre organizațiile economie i sociale, antreprenoriat
social și economie socială …………………………………………………………………….. 6
Concluzii………………………………………………………………………………………. ………..8
Bibliografie…………………………………………………………………………………….. ………9

3
Introducere
Economia socială a devenit un subiect din ce în ce mai prezent în
dezbaterile academice, conferințe , studii de cercetare, precum și o prioritate la
nivel european pentru perioada 2014 – 2020, o perioadă în care modelele
economice și sociale ale Europei trebuie regândite și reinventate, iar
întreprinderile sociale trebuie să devină motoare ale schimbării , inovării sociale,
creșterii economice incluzive și durabile (Barna, 2014 , 5). Cu 11 milioane de
angajați în Uniunea Europeană, sectorul economiei sociale din România are
nevoie de un impuls major din partea statului, deoarece este unul dintre
mecanismele prin care țara poate diminua semnificativ disparitățile sociale. Fie
voluntariat, activități caritabile sau responsabilitate socială corporativă, societatea
de astăzi este mai conștiincioasă față de comunitate și mediu și pentru
persoanele nevoiașe. Cu to ate acestea, într -o comunitate în care autoritățile
locale sau centrale sunt ineficiente pentru a răspunde nevoilor sociale, implicarea
caritabilă, de exemplu, nu mai poate fi suficientă. Conform datelor regăsite în
Atlasul Economiei Sociale, România joacă un rol din ce în ce mai mare în sector,
cu 1,7 la sută din totalul forței de muncă angajate în structurile economiei sociale.
În ciuda creșterii economiei sociale în România, sectorul este încă unul emergent
în comparație cu alte țări europene (Barna, 201 4, 5).
Deși dimensiunea și dinamica sectorului nu sunt deocamdată comparabile
cu țările europene cu tradiție, România se înscrie și ea în aceeași tendință de
descoperire, re -descoperire și dezvoltare a economiei sociale, prezentă într -o
diversitate de org anizații și de domenii, modele de întreprinderi sociale clasice,
modele hibrid sau uneori chiar inovative .

Capitolul 1. Organizațiile economiei sociale :
1.1. Ce este economia socială?
Potrivit Legii cu nr. 219 din 23 iulie 2015, art. 2, alin. (1) și (2) privind
economia socială, aceasta reprezintă ansamblul activităților organizate
independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general,
interesele unei colectivități și/sau interesele personale nepatrimoniale, prin
creșterea gradului de ocupare a persoanelor aparținând grupului vulnerabil și/sau
producerea și furnizarea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de
lucrări. Economia socială are la bază inițiativa privată, voluntar ă și solidară, cu un
grad ridicat de autonomie și responsabilitate, precum și distribuirea limitată a
profitului către asociați (Ministerul Muncii, 2015 ).
Definiția de lucru a economiei sociale la nivel european , propusă de José
Luis Monzón și Rafael Cha ves pentru Comitetul Economic și Social European de
Centrul Internațional de Cercetare și Informare privind Economia Publică, Socială
și Cooperatistă (CIRIEC), este următoare a și reprezintă s etul de întreprinderi
private organizate formal, cu autonomie decizională și libertate de asociere,
create pentru a întâmpina nevoile membrilor prin intermediul pieței, prin
producerea de bunuri și furnizarea de servicii, asigurări și finanțare, în care
procesul decizional și orice distribuire a profiturilor sau a excedentelor între
membri nu sunt direct legate de aportul de capital sau de cotizațiile plătite de

4
membri, fiecare dintre aceștia dispunând de un vot, sau se desfășoară, în orice
situație, prin i ntermediul unor procese decizionale democratice și participative.
Economia socială include și organizațiile private organizate formal, cu autonomie
decizională și libertate de asociere, care prestează servicii necomerciale pentru
gospodării și ale căror ex cedente, dacă există, nu pot fi însușite de agenții
economici care le creează, controlează sau finanțează (Monzón , Chaves , 2007) .

1.2. Forme de organizare în cadrul economiei sociale :
Potrivit Comisiei Europene , organizațiile din economia socială sunt
clasificate în cooperative, societăți mutuale, organizații voluntare, fundații și
întreprinderi sociale. Toate se bazează pe participarea voluntară și calitatea de
membru și sunt ghidate de obiectivele sociale, mai degrabă decât de nevoia de
a obține un profit asupra capitalului. Multe organizații din economia so cială oferă
pur și simplu servicii membrilor lor sau altora pe care își propun să le servească
fără a folosi piața. Alte organizații ale economiei sociale, cunoscute sub
numele de întreprinderi sociale , să se angajeze în activități comerciale pentru a
bene ficia de membrii lor sau de cei pe care îi servesc. În acest din urmă caz, orice
excedent sau profit obținut sunt reinvestite în întreprindere, distribuite grupurilor
de părți interesate sau utilizate în beneficiul celor deservite de
întreprindere. Guverna rea funcționează, de regulă, prin principiul „un membru, un
vot” sau prin intermediul administratorilor de întreprindere. O gamă variată de
exemple de organizații de economie socială include societăți de construcții și
credite ipotecare, uniuni de credit, organizații de caritate și filantrope, organizații
de vecinătate și grupuri comunitare, sindicate, mutuale de asigurări, asociații
sportive, spitale, grupuri de auto -ajutor, organizații școlare, grupuri religioase,
grupuri de mediu, grupuri de arte, clubur i de mai multe tipuri, organizații politice,
cooperative de producători, asociații profesionale și profesionale și organizații de
formare profesională (Davis, 2020) .

Capitolul 2. Antreprenoriat vs antreprenoriat social
2.1. Antreprenoriatul :

Orice definiție a termenului de „antreprenoriat social” trebuie să înceapă
cu cuvântul „antreprenoriat”. Cuvântul „social” modifică pur și simplu
antreprenoriatul. Dacă antreprenoriatul nu are o semnificație clară, atunci
modificarea cu social nu va realiz a prea mult. Cuvântul antreprenoriat este o
binecuvântare mixtă. Pe partea pozitivă, conține o abilitate specială, înnăscută
de a simți și de a acționa asupra oportunității, combinând gândirea ieșită din
comun cu un brand unic de determinare de a crea sau de a aduce ceva nou în
lume. Pe partea negativă, antreprenoriatul este un termen ex post, deoarece
activitățile antreprenoriale necesită o trecere a timpului înainte ca adevăratul
impact al acestora să fie evident. Antreprenoriatul descrie combinația unui
context în care se află o oportunitate, un set de caracteristici personale necesare

5
pentru identificarea și urmărirea acestei oportunități și crearea unui rezultat
particular (Salathé, 2016) .

2.2. Antreprenoriatul socia l:
Antreprenoriatul social are definiții multiple, uneori conflictuale, dar în
centrul său se află ideea „a face afaceri în bine”. Prin urmare, o întreprindere
socială este diferită de o afacere obișnuită, deoarece nu caută doar profit. Cu
toate acestea, este de asemenea d iferit de non -profit, caritate și sectoarele de
voluntariat, deoarece aceasta trebuie să -și îndeplini misiunea socială prin
activități economice pe care le generează profit. Pe scurt, după cum afirmă
Social Enterprise Canada, obiectivul întreprinderii so ciale este ,,realizarea
simultană a valorilor economice și sociale” (Salathé , 2016) .
Domeniul nou al antreprenoriatului social crește rapid și atrage atenția
sporită din partea multor sectoare. Deși beneficiile potențiale oferite de
antreprenoriatul socia l sunt clare pentru mulți dintre cei care promovează și
finanțează aceste activități, definiția reală a ceea ce fac antreprenorii sociali
pentru a produce acest ordin de randament de mărime este mai puțin clară. De
fapt, am susține că definiția antreprenor iatului social astăzi este altceva decât
clară. Drept urmare, antreprenoriatul social a devenit atât de incluziv încât are
acum un cort imens în care se încadrează toate tipurile de activități benefice
social (Roger, Osberg, 2007) .
Pentru a înțelege ce di ferențiază cele două seturi de antreprenori unul de
celălalt, este important să disipați ideea că diferența poate fi atribuită pur și simplu
motivației – cu antreprenorii stimulați de bani și antreprenori sociali conduși de
altruism. Adevărul este că antre prenorii sunt rar motivați de perspectiva câștigului
financiar, deoarece șansele de a câștiga mulți bani sunt în mod clar stabilizate
împotriva lor. În schimb, atât antreprenorul, cât și antreprenorul social sunt
puternic motivați de oportunitatea pe care o identifică, urmărind necontenit acea
viziune și obținând o recompensă psihică considerabilă din procesul de realizare
a ideilor lor. Indiferent dacă operează pe o piață sau într -un context non -profit,
majoritatea întreprinzătorilor nu sunt niciodată comp ensați complet pentru timp,
risc, efort . Pentru antreprenor, propunerea de valoare anticipează și este
organizată pentru a servi piețe care își pot permite confortabil noul produs sau
serviciu, fiind astfel concepută pentru a crea profit financiar. De la început,
așteptarea este că antreprenorul și investitorii săi vor obține un câștig financiar
personal. Profitul este sine qua non, esențial pentru sustenabilitatea oricărei
întreprinderi și mijloacele de finalizare finală a acesteia sub forma adoptării pe
piață pe scară largă și, în final, a unui nou echilibru (Roger, Osberg, 2007) .
Antreprenorul social, însă, nu anticipează și nici nu se organizează pentru
a crea un profit financiar substanțial pentru investitorii săi – organizații filantropice
și guverna mentale în cea mai mare parte – sau pentru sine sau pentru ea însăși.
În schimb, antreprenorul social urmărește valoarea sub forma unui beneficiu
transformațional pe scară largă, care se acumulează fie într -un segment
semnificativ al societății, fie în soc ietate în general. Spre deosebire de
propunerea de valoare antreprenorială care presupune o piață care poate plăti
pentru inovație și poate chiar oferi o investiție substanțială pentru investitori,

6
propunerea de valoare a antreprenorului social vizează o p opulație subestimată,
neglijată sau foarte dezavantajată, care nu are mijloace financiare sau influență
politică pentru a obține beneficiul transformator de la sine. Acest lucru nu
înseamnă că antreprenorii sociali, ca regulă dura și rapidă, renunță la pro punerile
de profit. Venturile create de antreprenori sociali pot genera cu siguranță venituri
și pot fi organizate fie ca nu pentru profit, fie pentru profit (Roger, Osberg, 2007) .
Definim antreprenoriatul social ca având următoarele trei componente:
 identificarea unui echilibru stabil, dar inerent injust, care determină
excluderea, marginalizarea sau suferința unui segment de umanitate care
nu are mijloacele financiare sau influența politică pentru a obține orice
beneficiu transformator pentru proprii;
 Identificarea unei oportunități în acest echilibru nedrept, dezvoltarea unei
propuneri de valoare socială și aducerea la inspirație, creativitate, acțiune
directă, curaj și forță, provocând astfel hegemonia statului stabil;
 Forjarea unui echilibru nou, sta bil, care să elibereze potențialul prins sau
să atenueze suferințele grupului vizat și prin imitație și crearea unui
ecosistem stabil în jurul noului echilibru, asigurând un viitor mai bun pentru
grupul vizat și chiar pentru societatea în general (Roger, O sberg, 2007) .

Capitolul 3. Relația dintre organizațiile economiei sociale, antreprenoriat
social și economie socială:
Dacă organizațiile de economie socială derulează afaceri eficiente ,
unde maximizarea profitului, nu reprezintă interesul lor fundamental ci constă în
dezvoltarea capacității sociale într -un mod care să răspundă nevoilor insuficient
acoperite creând prin acest proces noi forme de muncă. Economia socială,
marchează activitatea economică cu un mandat social, unde inițiativele de
economie soci ală, sunt guvernate de principii ce se preocupă cu nevoile
oamenilor și implică într -o manieră esențială o cooperare eficace,
interdependență și participare activă a cetățenilor în construirea bunăstării
sociale și economice a comunităților locale, promov ând justiția socială și
egalitatea de șanse (Vețan, Florean, 2013 ), antreprenoriatul social este un mod
de a face afaceri dincolo de profit și caută să producă schimbări sociale întregii
societăți vizând subgrupurile de populație deservit e insuficient, devenind
vulnerabile din anumite puncte de vedere. În acest gen de afaceri, primează
binele social asupra intereselor personale și de afaceri (Salathé , 2016) .
Cu misiuni partajate și modele economice aparent similare, cititorul
neatent ar pu tea concluziona că ambele concepte – antreprenoriat social și
economie socială – descriu aceeași realitate. Cu toate acestea, există cel puțin o
diferență evidentă: economia socială necesită o guvernare democratică colectivă,
în timp ce antreprenoriatul so cial apare oarecum agnostic în această problemă.
Sociologul francez Jean -Louis Laville susține că diferența este și mai
fundamentală, deoarece cele două mișcări ar fi legate de diferite tipuri ideale de
solidaritate. Pe de o parte, „solidaritatea democrati că”, înrădăcinată în valorile
calității și asistenței reciproce, ar fi preocupată de o transformare holistică a

7
modelelor economice prin deliberarea publică. Această viziune corespunde
mișcării economiei sociale. Pe de altă parte, „solidaritatea filantropi că” ar fi
motivată de ideea de bunăvoință. Mai individualist, este mai puțin reticent să
îmbrățișeze mecanisme de piață atâta timp cât fac posibilă realizarea binelui
social. Această perspectivă este legată de antreprenoriatul social. În cele din
urmă, amb ele viziuni diferă de rolul unui al treilea concept cheie: inovația socială .
Deși inovația socială are, de asemenea, definiții multiple și contestate, ea se
referă practic la orice „nouă soluție la problemele sociale” . În timp ce economia
socială consider ă că aceste soluții pot fi aduse numai prin acțiune colectivă și
schimbări instituționale, antreprenoriatul social susține de obicei ideea că marii
indivizi – antreprenorii – acționează ca scânteia care poate oferi soluții la
problemele sociale (Salathé , 2016) .
Următorul tabel ne ajută să înțelegem cum diferă cele două mișcări și atrag
diferite tipuri de susținători, prezentând unele dintre criticile posibile ale celuilalt:
Antreprenoriat social pe ntru
economia socială

Economie socială pentru
antreprenoriat social
Luarea deciziilor colective este
împovărătoare Sacrifică guvernarea democratică în
beneficiul unei elite ilustrate și riscă
ca misiunea socială să fie deturnată
de interesul individual
Incapabil să crească impactul Solidaritatea se reduce la piețe și
incluziunea socială se reduce la
accesarea piețelor
Prea bazat pe stat Soluțiile propuse provin din aceleași
idei care au provocat problemele
Cadrul juridic este acordat prea multă
importanță, în timp ce scopul real,
misiunea socială, riscă să fie uitat Nu aduce un nou model de
dezvoltare
Statutul juridic nu garantează un
impact social pozitiv Antreprenoriatul social se preface că
prezintă idei noi, dar nu este așa
Sursa: Gabriel Salathé apud. Matthieu Roy et al. 2016. Synthèse de
connaissance: L’entrepreneuriat social et l’entreprise sociale, p. 38.

8
Concluzii:
Pe fondul provocărilor responsabilității sociale care ar trebui asumate atât
de public, cât și de organizațiile din sectorul privat, este promovat puternic un nou
termen, care reflectă nu numai schimbările sociale, ci și concepțiile și atitudinile
oamenilo r și organizațiilor cu privire la întreprinderea de noi responsabilități
necesare pentru rezolvarea problemelor sociale. În România, termenul de
antreprenoriat social este destul de nou și aproape necunoscut publicului larg, iar
proiectele legislative nu r eglementează sau promovează suficient un cadru de
referință care ar permite dezvoltarea acestui sector de activitate.
Mai mult, lipsa de claritate în definirea conceptelor și a diferitelor
interpretări ale acestuia contribuie la lărgirea domeniului de ac tivitate a acestui
domeniu de activitate și a „spiritului antreprenorial”, astfel încât acesta include
diverși agenți, cum ar fi fondatorii organizațiilor non -profit sau persoane care,
începând cu de afaceri, de asemenea, își asumă responsabilitatea social ă în
modul în care abordează activitatea și își desfășoară activitatea în cadrul
organizației . Antreprenorii care sunt motivați, își asumă riscuri și înființează
înterprinderi creatoare de locuri de muncă.

9
Bibliografie:
Barna, C. (2014). Atlasul Economiei Sociale . România: Realizat în cadrul
proiectului “Pentru ca economia socială din România să devină vizibilă!” ;
Vețan, M., Florean, S. (2013). Modele de bună practică în domeniul incluziunii
sociale . Timișoara: Asociația CRIES – Centrul de resurse pentru inițiative etice și
solidare.

Siteografie:
Davis, I. B. (2020). Enciclopedia.com. Economia Socială . Disponibil la
https://www.encyclopedia.com/social -sciences/applied -and-social -sciences –
magazines/social -economy , accesată la data de 12 Ianuarie 2020;
Monzón, J. L., Chaves, R. (2007). Economia socială în uniunea europeană .
Disponibil la
https://www.eesc.europa.eu/sites/default/files/resources/docs /a_ces11042 –
2012_00_00_tra_etu_ro.pdf , accesat la data de 12 Ianuarie 2020;
Parlamentul României. Ministerul Muncii. Legea nr.219 din 23 iulie 2015 privind
economia socială . Disponibil la
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/L219 -2015.pdf ,
accesat la data de 12 Ianuarie 2020;
Roger, L. M., Osberg, S. (2007). Social Entrepreneurship: The Case f or
Definition. Disponibil la
https://ssir.org/articles/entry/social_entrepreneurship_the_case_for_definition ,
accesat la data de 12 Ianuarie 2020;
Salathé , G. (2016). Social Entrepreneurship or Social Economy: Does it Make a
Difference? Disponibil la https://ccednet -rcdec.ca/en/blog/2016/1 0/14/social –
entrepreneurship -social -economy -does -make -difference , accesat la data de 12
Ianuarie 2020 .