RELAȚIA DINTRE INTELIGENȚĂ ȘI PERSONALITATE [621224]

1
UNIVERSITATEA BABES -BOLYAI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

RELAȚIA DINTRE INTELIGENȚĂ ȘI PERSONALITATE
PSIHODIAGNOSTIC II

Student: [anonimizat]

2
Termenul „inteligență emoțională” a fost folosit pentru prima dată în anul 1990 de
către psihologii, Peter Salovey și John Mayer. Cu toate că acest termen este relativ nou,
componentele conceptului de inteligență emoțională pot fi datate până la arhicunoscuta
afirmație a lui Socrate (470 – 399 î.Hr.) „Cunoaște -te pe tine însuți”. În Biblie, atât în Vechiul
cât și în Noul Testament „Nu fă altu ia ce ție nu -ți place” și „Iubește -ți aproapele ca pe tine
însuți” pot fi văzute ca elemente de Inteligență Emoțională. În 1995, Daniel Goleman descrie
inteligența emoțională ca fiind o „capacitate de control și autocontrol al stresului și emoțiilor
negati ve; o meta – abilitate, care determină și influențează modul și eficiența cu care ne
putem folosi celelalte capacitați și abilități pe care le posedăm, inclusiv inteligența
educațională.” În articolele apărute înainte de 1990, termenul de inteligență emoț ională a fost
folosit doar ocazional. Unii criticii au relatat această expresie cu operele lui Jane Austin,
spunând că unele personaje ale acestuia dispu neau de această caracteristică. Influențat de
tradițiile hindi, Carl Jung (1921) a sugerat faptul că unii au folosit funcționalitatea
sentimente lor pentru a înțelege lumea: au gândit cu inima . Mai târziu Steiner a precizat că o
mai mare conștientizare a sentimentelor poate duce la dezvoltarea bunăstării individului.
Inteligența, concepută ca gândire abstractă, a fost deseori demonstrată pentru a prezice
unul sau un alt tip de succes, în special succesul academic. Dar deși este un predictor puternic,
ea este departe de a fi una perfectă, lăsând marea cantitate de variație în comportamentele de
succes inexplicabile. Wechsler (1940, p.444), spune că, „persoanele cu un IQ identic pot
diferi foarte semnificativ în ceea ce privește capacitatea lor de eficiențe pentru a face față cu
mediul înconjurător."
În această secțiune, vom examina o abordare integrativă a inteligenței emoționale –
Four – Branch Mod el of Emotional Intelligence (Mayer & Salovey, 1997) respectiv
personalitatea . O abordare integrativă poate oferi o rezonabilă primă imagine de ansamblu
asupra unui domeniu, deoarece reunește exemple de domenii specifice care alcătuiesc
raționamentul despre emoții și informații de spre emoții. Cele mai de bază abilități implică
percepția și evaluarea emoțiilor. Mai formal, definim inteligența emoțională ca o abilitate de a
percepe și de a exp rima emoții, asimilarea emoțiilor în gând, a înțelege și a raționa cu o
emoție și reglementarea emoțiilor față de noi sau de ceilalți (după Mayer & Salovey, 1997).
Înțelegerea emoțiilor include abilitatea de recunoaștere a emoțiilor, a ști modul în care ac estea
se desfășoară și de a raționa despre ele corect.
De asemenea, inteligenț a emoțional ă presupune gestionarea și reglementarea emoțiilor
în sine și altele, cum ar fi calmarea după senzația supărării, sau posibilitatea de a atenua
anxietate a altei persoane. Acest model al abilităților inteligenței emoționale face predicții

3
despre structura internă a inteligenței și implicația acestuia în viața persoanei. Teoria prezice
că inteligența emoțională este ca și celelalte inteligențe și are 3 crit erii empirice. În primul
rând, problemele mentale au răspunsuri c orecte sau greșite, cum a fost evaluată prin
convergența metodelor de marcare a corectitudinii unui răspuns. În al doilea rând, aptitudinile
măsurate corelează cu alte abilități mentale (abi litățile tind să intercoreleze), și corelează
moderat cu trăsături socio -emoționale (Mayer, DiPaolo, & Salovey, 1990; Mayer, Roberts &
Barsade, 2008). În al treilea rând, capacitatea absolută la nivel emoțional se ridică la
rezolvarea problemelor din cadru l vârstei de mijloc. Modelul prezice în continuare ca
persoanele emoțional inteligente sunt mult mai probabil:

1. Au fost crescute de părinți socio -emoțional mai sensibili;
2. Pot comunica și discuta despre sentimente;
3. Să fie în general non -defensivi;
4. Să poată f ace față în mod eficient emoțiilor;
5. Dacă doresc, pot să dezvolte cunoștințe de specialitate într -o anumită zonă emoțională,
cum ar fi estetica, rezolvarea problemelor sociale etc. (Mayer & Salovey, 1995)

Totodată, în următoarea secțiune vom pune în eviden ță inteligența și personalitatea. În
1994 un grup de 52 de experți preocupați de studiul trăsăturilor de personalitate, și anume cu
studiul inteligenței au definit inteligenta ca fiind: acea capacitate generală mentală care
printre alte lucruri, presupun e abilitatea de a elabora un plan de rezolvare al problemelor cu
ajutorul gândirii abstracte (Gottfredson, 1997, p. 13). Cercetătorii au afirmat că prin
intermediul inteligenței, indivizii au capacitatea de a înțelege și de a învăța repede și ușor din
expe riențele trăite în timpul vieții. Inteligenta nu este văzută ca fiind ceva învățat din cărți sau
ca fiind o componentă învățată în mediul academic. Mai mult decât atât se poate spune că
inteligenta reflecta acea capacitate înnăscuta de a prinde lucrurile d in zbor și de a le da un
sens coerent pentru a ști ce să faci.. Aceasta definiție a inteligenței pune accentul pe
capacitatea individului de a -și rezolva în mod corect problemele vieții cotidiene, mai ales
problemele care presupun învățare și gândire anali tică. În viziunea lui Carrol (1993)
inteligenta ocupa una din cele mai importante funcții din ierarhia abilitaților umane (Carroll,
1993). McAdams (2006, p. 212) susține că personalitatea este un concept mai variat decât
inteligenta așa cum se poate deduc e din definiția următoare. Personalitatea este acea trăsătură
unică din evoluția individului, caracteristica ființei umane și care arata abilitatea de a se
adapta în situații complexe ale vieții cotidiene. Această definiție evidențiază trei nivele

4
distinc te la care personalitatea poate fi descrisă: trăsături, adaptări caracteristice și povestiri de
viață. Conform lui Furnham, este posibil să se dezvolte o legătură între fiecare dintre
trăsăturile Big Five și trăsăturile de inteligență (Furnham, Forde, & Co tter, 1998).
Într-un mare studiu meta -analitic, Ackerman și Heggestad (1997) au raportat o
corelație semnificativă, deși modestă, între inteligență și nevrotism (r = – 15). Potrivit lui
Zeidner (1995), cel puțin trei fațete ale nevrotismului și anume anxietate, furie, ostilitate și
depresie – sunt legate de inteligența psihometrică. Anxietatea s -a dovedit a afecta funcționarea
intelectuală într -o varietate de contexte, de la testele de inteligență până la realizările școlare.
Rezultatele studiilor lui Ackerman și Heggestad (1997) au raportat o corelație de = 5,33 între
g și măsurătorile făcute pentru stabilirea anxietății. Cercetările privind efectele furiei au arătat,
de asemenea, că există o tendință generală ca inteligența scăzută să fie asociată cu creșterea
agresivității și delincvenței (Zeidner, 1995). Studiile anterioare ar sugera că nevrotismul ar fi,
de asemenea, asociat cu o inteligență inferioară. (Furnham & Thomas, 2004).
În studiile lor Ackerman și Heggestad (1997) au găsit o corelație mai mică, dar
semnificativă, între g și extraversie (r = .08). Zeidner (1995) a propus ca introverții să aibă un
avantaj în sarcinile legate de capacitatea de învățare (sarcini verbale), în timp ce extraverții
au un avantaj în sarcinile legate de achiziționar ea automată a secvențelor automate de motor
(sarcini de performanță). Factorul de personalitate considerat a se corela cel mai puternic cu
inteligența psihometrică este deschiderea spre experiență (Zeidner & Matthews, 2000). Goff și
Ackerman (1992) au rap ortat o corelație r = .40 între deschiderea spre experiență și factorul
g. O posibilă explicație pentru aceasta este faptul că persoanele care sunt deschise experienței
sunt mai motivate să se angajeze în activități intelectuale. Printre trăsăturile de pe rsonalitate
ale modelului Big Five, caracterul de agreabilitate pare să fie cel mai puțin legat de abilități.
Astfel, Ackerman și Heggestad (1997) au raportat un coeficient de corelație aproape de zero
între g și agreabilitate (r = .01). Într -un alt studi u meta -analitic, Kyllonen (1997) a raportat, de
asemenea, corelații foarte reduse între măsurile de capacitate și agreabilitate. Astfel, se
confirmă independența teoretică a agreabilității, deoarece încrederea, simplitatea, altruismul,
conformitatea, mode stia, tendința de a avea minte, par să fie teoretic legate de abilitățile
mentale. Ca și agreabilitatea, conștiinciozitatea pare să aibă o legătură slabă cu abilitatea
(Ackerman & Heggestad, 1997; Zeidner & Matthews, 2000).
Studiile privind corelația din tre conștiință și inteligența percepută de sine au arătat
câteva rezultate semnificative . (Furnham & Thomas, 2004). Moutafi, Furnham și Paltiel
(2004) au găsit totuși dovezi coerente despre o corelație negativă între inteligența
psihometrică și conștiința . Ei au argumentat cu rezultatele cercetărilor lor că acest lucru se

5
datorează inteligenței fluide care afectează dezvoltarea conștiinței populației. Cercetarea
asupra inteligenței și a personalității a ajuns, sperăm, la un punct de masă critică, la care
cunoaștem o cantitate suficientă pentru a localiza inteligența în teoriile personalității, dar încă
știm destul de puțin că. Deși modelul Big Five a început ca o taxonomie pur descriptivă,
teoriile sunt dezvoltate pentru a explica sursele și funcțiile Big Five (Van Egeren, 2009). Van
Egeren (2009) a propus un rol funcțional pentru fiecare dintre cele cinci mari categorii care le
unifică în cadrul sistemului psihologic prin care indivizii își urmăresc obiectivele. Inteligența
poate fi văzută fie ca o constr ucție care este categoric distinctă de personalitate sau ca un
construct în sensul mai larg al personalității. Nici punctul de vedere nu este susținut de dovezi
incontestabile. Cu toate acestea, cred că psihologia ar beneficia de integrarea conceptuală a
inteligenței și a personalității. Mandatul psihologiei personalității este de a înțelege întreaga
persoană ca entitate coerentă (McAdams & Pals, 2006), iar acest obiectiv poate fi susținut
prin luarea în considerare a inteligenței ca o trăsătură de personal itate.
Pentru noi, limitele inteligenței emoționale corespund cu rezolvarea problemelor de bază
care sunt centrate pe raționamentul emoțional în sine. Există probabil și alte abilități
importante care se contopesc în inteligența emoțională. De exemplu, re cunoașterea
diferențelor culturale în expresia emoțiilor se leagă de conceptul inteligenței emoționale. Deși
aceste abilități relaționate nu fac parte din modelul nostru, ele probabil se suprapun cu
inteligența emoțională.

BIBLIOGRAFIE:
Ackerman, P. and H eggestad, E. (1997) Intelligence, personality, and interests:
Evidence for overlapping traits. Psychological Bulletin, 121, 219 –245.
Carroll, J. B. (1993). Human cognitive abilities. New York: Cambridge University
Press.
Furnham, A. and Thomas, C. (2004) Parents’ gender and personality and estimates of
their own and their children’s intelligence. Personality and Individual Differences, 37, 887 –
903.
Furnham, A., Forde, L. and Cotter, T. (1998). Personality and intelligence. Personality
and Individual Differ ences, 24, 187 –192.

6
Goff, M. and Ackerman, P. (1992) Personality –intelligence relations: Assessment of
typical intellectual engagement. Journal of Educational Psychology, 84, 537 –552.
Gottfredson, L. S. (1997). Mainstream science on intelligence: An editor ial with 52
signatories, history, and bibliography. Intelligence, 24, 13 -23.
Kyllonen, P. (1997) Smart testing. In R. Dillon (Ed.), Handbook on testing (pp. 347 –
368). Westport, CT, US: Greenwood Press/Greenwood Publishing Group, Inc.
McAdams, D. P., & Pals, J. L. (2006). A new Big Five: Fundamental principles for an
integrative science of personality. American Psychologist, 61, 204 -217.
Moutafi, J., Furnham, A. and Paltiel, L. (2004) Why is conscientiousness negatively
correlated with intelligence. Per sonality and Individual Differences, 37, 1013 –1022.
Van Egeren, L. F. (2009). A cybernetic model of global personality traits. Personality
and Social Psychology Review, 13, 92 -108.
Zeidner, M. (1995) Personality trait correlates of intelligence. In D. Sakl ofske and M.
Zeidner (Eds.), International handbook of personality and intelligence. Perspectives on
individual differences (pp. 299 –319). New York, NY, USA: Plenum Press.
Zeidner, M. and Matthews, G. (2000) Intelligence and personality. In R. Sternberg
(Ed.), Handbook of intelligence (pp. 581 –610). New York, NY, US: Cambridge University
Press.